Stresul Si Capacitatea de Gestionare a Timpului

STRESUL ȘI CAPACITATEA DE GESTIONARE A TIMPULUI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Rezumat

Stresul se definește ca fiind o reacție a organismului la solicitările mediului. Datorită particularităților ereditare și celor ce țin de mediu, rezistența la stres și implicit, intensitatea sa, variază de la un individ la altul. Factorul timp joacă un rol important în procesul de modulare a stresului.

Această temă a fost aleasă datorită necesității de a înțelege legătura dintre stres și capacitatea de gestionare a timpului, cât și evidențierea acelor trăsături sau abilități personale ce permit indivizilor o adaptare cât mai eficientă, rezultând astfel un nivel de stres cât mai redus.

În cercetarea de față au fost studiate variabilele stres și capacitatea de gestionare a timpului cu scopul de a identifica existența unei legături corelaționale între cele două, de a stabili sursa dominantă de stres la subiecții studiați, cât și identificarea acelor particularități temporale care contribuie la o bună capacitate de gestionare a timpului.

Lotul cercetării a fost alcătuit din 70 de subiecți, adulți, cu vârsta cuprinsă intre 25-42 de ani, bărbați și femei cu studii superioare. Designul cercetării este unul descriptiv-corelațional. A fost folosită metoda testelor pentru culegerea datelor, instrumentele utilizate fiind Chestionarul Abraham și Chestionarul TEQ.

Grupul inițial a fost ulterior împărțit în două loturi, fiecare a câte 35 de subiecti în funcție de nivelul general de stres având ca reper de diferențiere etalonul testului Abraham.

Pentru o analiză statistică primară a datelor s-au utilizat indicatorii statistici de start: media, deviația standard, scorul minim precum si maxim. Analiza mai complexă s-a bazat pe testul de semnificație t. și pe studiul de corelație Pearson. Prelucrarea a avut loc cu ajutorul programului SPSS.

Rezultatele obținute relevă că pe lotul studiat există diferențe semnificative statistic între subiecții cu nivel redus de stres și cei cu nivel crescut de stres, cauza principală de stres la ambele sub loturi fiind administrarea timpului. De asemenea s-au evidentiat corelații semnificative între nivelul general de stres și factorii temporali analizați de Chestionarul TEQ, dupa cum s-a stabilit că în lotul analizat subiecții cu nivel redus de stres sunt mai flexibili iar cei cu nivel crescut de stres sunt mai rigizi.

Se observă că subiecții evaluați în cercetarea de față, având o capacitate de gestionare a timpului eficientă, se adaptează mult mai ușor la cerințele impuse de mediu, implicit la locul de muncă, înregistrând niveluri reduse de stres față de cei care nu au această capacitate și nu se pot adapta rapid la situații neprevăzute.

Abstract

Stress can be defined as the reaction the body has against the requests of the enviroment. Each individual posseses a different stress ressistance and the intensity of stress differes from one individual to another because of certain hereditary and enviromental particularities. It can also be said that time plays an important role when it comes to managing stress levels because the subjects studied in this research, who had optimal time management skills also had lower stress levels than the ones who didn’t.

The thematic of this research was chosen because it is necessary to understand the link between stress and time management and to reveal the aspects that enhance the individual’s ability to adapt better to any situation resulting in lower stress levels.

The present research studied the following variables: stress and time management. The main objective for this study was to identify a correlation between the two, to establish which stress factor had the most impact on the subjects and to identify the temporal qualities that contribue to good time management.

The study group has 70 adult subjects, with ages that range between 25 and 42 years, men and women with superior studies. The research design is the descriptive-correlational one. The research data was gathered using the Test Method. The instruments used were the Abraham Test and the TEQ test.

The initial study group was split into two sub groups with 35 subjects each using the Abraham standard in order to establish different stress levels.

The SPSS program was used for data processing using descriptive tabels identifying the mean, standard deviation, maximum and minimum scores, the Pearson Coefficient for correlations and the t. test for statistical significance.

The rezults state that there is a significant statistical difference between the subjects with low levels of stress and thouse with high levels of stress, the strongest stress generator is time management. The subjects with low stress levels are more flexible and the ones with high stress levels show increased scores on the rigidity scale. The correlation analysis shows significant correlations between the general stress level and the temporal factors analyzed by the TEQ test.

The subjects with good time management skills can adapt better, especially in the work enviroment, they have lower stress levels than the subjects with poor time management skills that have a rigid point of view.

Introducere

Se observă că în momentul în care individul devine stresat, creierul trece prin diferite schimbări de natură chimică, modificându-i modul de funcționare. În aceste situatii de stres intens, nivelul unor substanțe chimice precum dopamina și adrenalina încep să crească, generând astfel și mai mulți hormoni responsabili de sistemul “luptă-fugă”. Nivelul crescut al acestor substante are ca efecte adverse următoarele reacții: creșterea tensiunii, a pulsului și slăbirea imunității iar dacă stresul nu se gestionează cum trebuie, în timp, pot apărea complicații precum: ulcer la stomac, astm și boli de inimă.

Există diferite tipuri de stres ce variază ca intensitate precum:

Stresul bazal;

Stresul cumulativ;

Stresul traumatic;

Stresul posttraumatic.

Tulburările psihologice generate de stres se pot manifesta prin: iritabilitate, depresie, anxietate, atacuri de panică, incapacitatea de a lua decizii, conflicte inter-personale (în special cu familia) și sentimente de nesiguranță.

La toate aceste consecințe se pot asocia drept cauze generatoare de stres și: criza de timp pe care indivizii o resimt atunci când conștientizează că timpul nu le ajunge pentru realizarea sarcinilor sau îndeplinirea obiectivelor, slaba organizare a muncii, evaluarea eronată dintre cerințele impuse de mediu și posibilitățile temporale de care dispun indivizii și lipsa de disciplină necesară pentru o constanță în atitudini și activități.

Asemenea aspecte întăresc interesul pentru o studiere mai aprofundată a acestor fenomene ce joacă un rol deosebit în organizarea, dezvoltarea și sănătatea vieții psihice și fizice a indivizilor.

Cuprins

Rezumat

Abstract

Introducere

1. Fundamentare teoretică

1.1 . Definiție și descriere

1.2 Stresul bazal

1.3 Stresul cumulativ

1.4 Stresul traumatic

1.5 Stresul posttraumatic

2.1 . Cauzele Stresului. Agenții stresori

2 .2 . Vulnerabilitatea la stres și personalitatea.

2.2.1 Flexibilitate și rigiditate

3.1 . Gestionarea stresului. Remedii.

1.1.1 Conduite anti-distres

1.1.2 Conduite pro-eustres

1.1.3 Conduite sanogenetice

4.1 . Gestionarea Timpului

2. Metodologia cercetării

2.1 Obiectivele cercetării

2.2 Ipotezele cercetării

2.3 Metodele și instrumentele cercetării

2.3.1 Metoda testelor

2.3.1.1 Chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham

2.3.1.2 Chestionarul de investigare a experienței subiective a timpului T.E.Q

2.4 Lotul cercetării

3. Rezultatele cercetării și interpretarea acestora

3.1 Prezentarea rezultatelor obținute de subiecți

3.2 Interpretarea rezultatelor la chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham

3.3 Interpretarea rezultatelor la chestionarul de investigare a experienței subiective a timpului TEQ

3.4 Analiza corelațiilor

4. Concluzii finale

5. Bibliografie

6. Anexe

6.1 Anexa nr. 1

6.2 Anexa nr. 2

6.3 Anexa nr. 3

6.4 Anexa nr. 4

6.5 Anexa nr. 5

Fundamentare teoretică

Definiție și descriere

„Stresul face parte din viața noastră de zi cu zi. Până să învățăm să-l recunoaștem și să ne ferim de urmările lui, adeseori se răsfrânge asupra stării noastre sufletești, dar, mai ales, asupra sănătății noastre (și implicit, asupra duratei noastre de viață); l-am simțit pe propria noastră piele, dându-i diferite nume: enervare, nerăbdare, plictiseală, oboseală, furie, dezgust, rușine, teamă, panică, mânie, groază, frustrare etc., toate aceste stări – predominant afective- constituind, de fapt, măștile stresului” (Andreescu, Liță, Albu, ș.a. 2006, p.36). Problematica stresului este una de actualitate, facându-se nenumărate studii asupra efectelor sale asupra noastră cât și despre multele tehnici de management al acestuia. Datorita notorietății sale, stresul a fost împărțit în mai multe categorii, fiecare vizând mai multe aspecte având definiții și caracteristici proprii. Autorii Galvan și Rahdar (2013) definesc stresul ca fiind o reacție normală a organismului la o amenințare fizică, emoțională sau psihologică iar abilitatea de a răspunde la solicitările stresante sunt critice pentru supraviețuire. Conceptul general de stres este definit de către Selye (1984) ca „o reacție generală nespecifică a organismului la acțiunea externă a unor factori – agenți stresori – de natură variată (fizică, chimică, biologică și psihică)”. O altă definiție asemănătoare este dată de Iamandescu precizând că „stresul psihic reprezintă un sindrom constituit de exacerbarea, dincolo de nivelul unor simple ajustări homeostatice, a unor reacții psihice și a corelatelor lor somatice (afectând cvasitotalitatea compartimentelor organismului) în legătură cu excitația externă sau internă exercitată de o configurație de factori declanșați (agenți stresori) ce acționează intens, surprinzător, brusc șî/sau persistent șî având uneori un caracter simbolic „de amenințare”, alteori un rol extrem de favorabil pentru subiect (percepuți sau anticipați ca atare de subiect). Alteori, agenții stresori reprezintă excitanți psihici cu rezonanță afectivă majoră (pozitivă- eustres sau negativă- distres) sau surse de suprasolicitare a proceselor cognitive (atenție, gândire, etc.) și voliționale, dar cu mențiunea că SP are la bază în primul rând o participare afectivă pregnantă” (Iamandescu, 2002, p.9).

„Vom definii stresul ca fiind o combinație dintre stresor, reacția stresantă și surmenaj. Deci, stimulul are potențialul de a declanșa un răspuns de tip luptă-fugă (stresorul) ce provoacă schimbări fiziologice precum creșterea tensiunii musculare și arteriale (reacția stresantă) ce rezultă în consecințe fizice, psihologice și comportamentale precum durerea de cap sau agorafobia (surmenajul). Fără aceste componente stresul nu poate exista. Un stresor are doar potențialul de a provoca o reacție stresantă și surmenaj” (Greenberg, 2011, p.12). „ Stresul reprezintă procesul prin care organismul reacționează și încearcă să facă față unui anumit eveniment care determină o presiune extraordinară asupra ființei umane. Asemenea evenimente se referă deseori la pierderi, amenințări și răniri fizice sau emoționale” (Andreescu, Liță, Albu, ș.a. 2006, p.40). Tot acești autori incearcă să identifice și să combată diferite tipuri de stres:

1.2 Stresul bazal

Este trăit de orice persoană deorece oricine se confruntă cu situații ce nu sunt în conformitate cu așteptările sale și la care reacționează cu anumite stări de tensiune, frustare, iritare, furie etc. Acestea apar în viața personală sau în cea profesională și se referă la diferitele neînțelegeri cu colegii și șefii, cu prietenii și vecinii, la sarcinile primite și la timpul necesar realizării acestora, la provocările cărora trebuie să le facem față permanent.

„În general sugestiile referitoare la managementul stresului bazal vizează următoarele indicații:

Identificați sursa stresului;

Dormiți suficient de mult;

Mâncați regulat;
rea de cap sau agorafobia (surmenajul). Fără aceste componente stresul nu poate exista. Un stresor are doar potențialul de a provoca o reacție stresantă și surmenaj” (Greenberg, 2011, p.12). „ Stresul reprezintă procesul prin care organismul reacționează și încearcă să facă față unui anumit eveniment care determină o presiune extraordinară asupra ființei umane. Asemenea evenimente se referă deseori la pierderi, amenințări și răniri fizice sau emoționale” (Andreescu, Liță, Albu, ș.a. 2006, p.40). Tot acești autori incearcă să identifice și să combată diferite tipuri de stres:

1.2 Stresul bazal

Este trăit de orice persoană deorece oricine se confruntă cu situații ce nu sunt în conformitate cu așteptările sale și la care reacționează cu anumite stări de tensiune, frustare, iritare, furie etc. Acestea apar în viața personală sau în cea profesională și se referă la diferitele neînțelegeri cu colegii și șefii, cu prietenii și vecinii, la sarcinile primite și la timpul necesar realizării acestora, la provocările cărora trebuie să le facem față permanent.

„În general sugestiile referitoare la managementul stresului bazal vizează următoarele indicații:

Identificați sursa stresului;

Dormiți suficient de mult;

Mâncați regulat;

Odihniți-vă și conservați-vă energia;

Faceți-vă timp pentru relaxare și exerciții fizicel;

Controlați-vă consumul de alcool și tutun;

Acceptați schimbările;

Comunicați-vă dorințele , dar nu în manieră agresivăl

Dezvoltați-vă relații satisfăcătoare de prietenie;

Cultivați o atitudine pozitivă;

Amuzați-vă din când în când, chiar și de propria persoană” (Andreescu, Liță, Albu, ș.a. 2006, p.41).

1.3 Stresul cumulativ

Este rezultatul acțiunii unui eveniment dificil care apare prea des, durează prea mult și este prea sever. Prin urmare frecvența, durata și intesitatea situației sunt elemente cheie în aprecierea probabilității de sintalare a acestei forme de stres. „Dacă nu se acordă atenție stresului cumulativ, atunci acesta poate duce la sindromul de epuizare nervoasă. Simptomele întâlnite la aceste persoane se referă la:

Oboseală intensă;

Pierderea încrederii în sine;

Sentiment de neajutorare;

Tristețe;

Îngrijorare;

Vinovăție;

Refuzul de a accepta că se află într-o stare de epuizare;

Negarea faptului că eficiența a inceput să scadă;

Imposibilitatea de evaluare obiectivă a performanței proprii;

Dureri de cap, stomac, spate.

Sugesti referitoare la mangementul stresului cumulativ:

Acceptați că unele lucruri nu se pot schimba, cel puțin nu imediat;

Descoperiți-vă și analizațivă limitele personale;

Evitați supraîncărcarea cu sarcini, învățați să delegați unele activități și lăsați unele sarcini pentru mai târziu;

Gestionați timpul corespunzător;

Înțelegeți riscurile unor expectații prea înalte;

Aveți grijă de dumneavoastră, doar așa veți putea avea grijă și de alții” (Andreescu, Liță, Albu, ș.a. 2006, p.42).

1.4 Stresul traumatic

În comparație cu stresul cumulativ care apare în timp, iar la un anumit moment poate fi recunoscut și se poate interveni asupra lui, stresul traumatic este rezultatul unui singur eveniment care apare brusc și este foarte violent, producând rănirea fizică sau emoțională a persoanei. Astfel de evenimente pot include atât pe cele care se repercutează asupra propriei persoane, precum boli grave, atacuri armate, viol, răpire, etc., cât și pe cele la care suntem martori, precum moartea cuiva, crime, dezastre, masacre, epidemii etc.

„În astfel de situații persoana trăiește un șoc, iar reacțiile pot apărea imediat sau după o perioadă, aceastea incuzând:

Frică;

Furie;

Depresie;

Confuzie;

Idei obsesive;

Sentiment de inutilitate;

Sentiment de abandon;

Pierderea sensului vieții;

Dificultăți de a lua decizii;

Creșterea consumului de alcool.

Dacă aceste reacții sunt prea intense sau apar prea des ele pot duce la apariția unor tulburări psihologice, de aceea în astfel de situații se recomandă apelarea de urgență la specialiștii din domeniul sănătății mintale, fie ei psihologi, psihoterapeuți, psihiatri, medici.

Sugestii referitoare la managementul stresului traumatic:

Înțelegeți faptul că este normal să suferiți după un eveniment traumatic;

Nu uitați că după o experiență traumatică cel mai bun scenariu este că veți deveni mai puternic, iar cel mai rău scenariu este acela că veți experimenta o formă de stres căreia nu-i veți putea face față singurl;

Vorbiți despre eveniment, imediat, cu cineva de încredere;

Nu suferiți în liniște, vorbiți despre emoțiile pe care le trăiți, doar așa veți putea preveni apariția unor efecte mai serioase în viitorl;

Nu fiți critic cu propria persoană și nu vă gândiți că sunteți slab;

Nu vă imaginați că alții vă vor desconsidera;

Solicitați ajutor de specialitate;

Acceptați un mediu protectiv oferit de cei cărora le pasă de dumneavoastră” (Andreescu, Liță, Albu, ș.a. 2006, p.43-44.).

1.5 Stresul posttraumatic

„Atunci când simptomele de mai sus durează mai mult de o lună, acestea pot duce la apariția unei probleme mult mai serioase, numită stres posttraumatic.

De fapt, se numește tulburarea de stres apărută în urma unui eveniment traumatic (post-traumatic stress disorder PTSD) și poate fi asemuită cu o rană fizică, care nu se vindecă în mod natural.

Simptomele apărute se referă la:

Retrăirea periodică a evenimentului traumatic;

Evitarea oricărui stimul care amintește de evenimentul respectiv;

Prudență și alertă exagerată față de situații;

Reacții violente față de situațiile amenințătoare” (Andreescu, Liță, Albu, ș.a. 2006, p.44).

Termenii de eustres și distres sunt descriși mai cu claritate tot de către Iamandescu în următorul tabel (Iamandescu, 2002, p.16):

Cauzele Stresului. Agenții stresori

„Stresorii produc schimbări cognitive,emoționale, fiziologice și comportamentale care ne pot afecta sănătatea noastră fizică și psihologică. Exemple de schimbări cognitive sunt grija, incapacitatea de concentrare, probleme de memorie și incapacitatea de a lua decizii precum și alte stări mentale. Schimbările emoționale includ teamă, anxietate, iritare, furie, tristețe, rușine, sentimente de vinovăție și depresie.

Reacțiile fiziologice la stresori solicită nu numai sistemul nervos central, ci și sistemul imunitar, sistemul nervos periferic și sistemul endocrin. Aceste reacții includ:

Creșterea tensiunii arteriale;

Tensiune musculară;

Sentimentul de uscăciune în gură și în gât;

Tremur;

Scrâșnirea dinților;

Mâini și picioare reci;

Dureri de cap;

Astenie;

Îmbolnăvire frecventă.

Schimbările provocate de stresori au de regulă un impact negativ asupra performanței și a relațiilor noastre.

Schimbările comportamentale sunt:

Certurile frecvente;

Scăderea performanței profesionale;

Mâncatul prea mult sau prea puțin;

Alte schimbări care provoacă cercuri vicioase ce amplifică starea de stres.

Când ne gândim la stresori, ne gândim la situații ce includ prea multe stimulări nedorite ce duc la aceste stări psihologice și fiziologice exagerate” (Harrington, 2013, p.15).

„Stresorul este un stimul cu potențialul de a provoca o reacție de tip luptă-fugă. Stresorii pentru care corpul nostru s-a antrenat din puct de vedere evoluțional sunt amenințările la adresa siguranței noastre” (Greenberg, 2011, p.8).

„În mediul de muncă, factori stresori sunt:

Supraîncărcarea de sarcini;

Conflictul între priorități;

Valori instabile;

Termene limită drastice;

Conflicte cu colegii;

Atmosferă tensionată (neplăcută).

Toți acești factori duc atât la reducerea performanței, întrucât energia este redirecționată în vederea rezolvării lor, cât și la suferință și disconfort (nefericire)” (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a , 2006, p.76).

„Factorii stresanți (sau agenții stresori) aparțin mediului exterior, dar esențială este maniera în care ei „impresionează” forul interior al individului, ecoul pe care îl au în mintea și în sufletul acestuia, măsura în care se transpun în stări de necesitate sau în tensiuni subiective care motivează conduita. Astfel, aceeași variabilă independentă poate reprezenta o sursă de stres dezadaptativ, cât și un factor motivațional: de exemplu, o recompensă constituie un mijloc de mobilizare a persoanei pentru obținerea performanței gratificate, atât timp cât puterea ei motivațională este moderat-superioară, dar în condițiile în care este percepută foarte acut competiția cu ceilalți pentru a câștiga dreptul de a fi apreciat drept „învingător”, aceeași recompensă devine un factor stresant, o sursă de tensiune puternică, de tip obsesiv.

În același mod, pedeapsa, sancțiunea potențială în cazul neîndeplinirii unei sarcini la parametri ceruți, poate contura un factor stresant – când teama de pedeapsă este copleșitoare, dar și o cale de îmbunătățire a performanței – atunci când nu face decât să tensioneze subiectul atât cât e necesar pentru implicarea adecvată în sarcină, când dă naștere mobilizării aptitudinale în concordanță cu dificultatea situației, a misiunii ce trebuie îndeplinite.

Exploatarea adecvată, respectiv inadecvată a sistemului de recompense și sancțiuni reprezintă astfel atât o sursă potențială de stres cât și o cale de profilaxie a stresului” (Turc, Albu, Andreescu, ș.a, 2007, p.227).

După cum urmează, Iamandescu I.R. (Iamandescu 2002), descrie pe larg că agentul stresor este reprezentat de o paletă largă de stimuli dotați cu o semnificatie nocivă ( în distres) sau intens favorabilă (în eustres) – acționează întotdeauna pe calea organelor de simț, cu proiecție corticală. În urma intervenției sale, apar, la nivel cortical, procese psihice complexe și variate, având ca rezultată subiectivă o stare de „tensiune” care este resimțită aproape fizic datorită propagării unor influxuri nevoase cortico-subcorticale, cu activarea centrilor neuro-vegetativi superiori și punerea în funcțiune a sistemului simpato-adrenergic și a axului hipotalamo-hipofizo-suprarenal, cu eliberarea consecutivă a unei game polimorfe de hormoni (catecolamine, ACTH, cortizol, STH, vasopresină etc.) și punerea sub tensiune a tuturor organelor și aparatelor organismului.

Această veritabilă activare a „somei”, rezultă în urma eliberării ridicate de mediatori ai transmiterii neuro-vegetative și de așa-numiții „hormoni de stres”. Toți acești veritabili mediatori ai stresului psihic (SP) au receptori specifici la nivelul celulelor diferitelor țesuturi și organe, prin intermediul cărora produc variate modificări funcționale concretizate prin amenințarea pasageră a homeostaziei mediului intern, dar care este urmată de revenirea la valorile compatibile cu funcționarea normală a organismului ( aceasta în marea majoritate a SP care nu lasă în urma lor disfuncții la diferite niveluri, generatoare de boală).

În SP perturbarea homeostaziei somatice este precedată și cauzată de perturbarea homeostaziei psihice de către agentul stresor (AS). Așadar Sp are în toate cazurile repercusiuni asupra tuturor organelor și aparatelor, în primul rând cele cu rol reglator (sistem neuro-endocrino-vegetativ, aparat cardio-circulator și sistemul imun), dintre care unele- grevate de o patologie anterioară, pe fond sau nu de meiopragie dobândită sau constituțională – vor răspunde prin manifestări patologice. Nota obișnuită a SP acute, cotidiene, este „reactia de alarmă”, continuată sau nu, de cea „ de rezistență”, descrise de (Iamandescu, 2002, apud. Selye, 1984) , cu modificări generale și locale reversibile, în condițiile în care agenții stresori nu-și prelungesc acțiunea.

Termenul de vulnerabilitate la stres este definit ca „ o trăsatură proprie anumitor indivizi de a reacționa facil printr-un SP la o gamă largă de agenți stresori” (Iamandescu, 2002, p.28).

O trăsătură importantă specifică stresului psihic, raportată la agentul stresor cauzal, o constituie caracterul anticipativ al SP (al distresului în special) față de impactul cu un anume eveniment sau cu unele circumstanțe generând consecințe ce amenință echilibrul psihic al subiectului. Cel mai elocvent exemplu în această privință este furnizat de stresul psihic declanșat de situațiile de examen, când această împrejurare este evaluată ca generatoare posibilă de consecințe dezastruoase, deci reprezentând o amenințare pentru viitorul apropiat sau îndepărtat al subiectului în cauză. Caracteristicile agenților stresori pentru distres descrise de Iamandescu (2002) sunt:

1.Agenții stresori au un caracter potențial stresant, generând totuși SP numai în anumite condiții, chiar dacă unii dintre ei ar fi capabili să declanșeze un astfel de sindrom la majoritatea indivizilor (de exemplu, vestea despre nereușita la un examen afectează, în genere, pe orice individ dar poate lăsa indiferent un concurent nepregătit care nu-și făcea nici o iluzie).

2. Totuși, datorită frecvenței crescute cu care sunt înregistrate între cauzele provocatoare de SP, sunt considerate ca stresori o serie de evenimente cu caracter de amenințare iminentă și având o serie largă de implicații și consecințe, de la care individul se poate cu greu (sau deloc) sustrage: calamitățile anturale (inundații, cutremure) sau sociale (războaie) sau evenimente biografice majore (divorț, deces al ființelor apropiate, eșec profesional etc.) și așa mai departe. Și aceste cauze de SP colectiv pot fi uneori disociate de SP individual, deoarece solidaritatea umană în cazul unor dezastre resimțite de o largă colectivitate poate atenua SP resimțit de fiecare individ.

3. As capabili să declanșeze un SP sunt de natură variată, nefiind obligatoriu numai stimulii psihici, fapt ce obligă la o departajare a două categorii de AS:

a. Cei care acționează pe calea celui de-al doilea sistem de semnalizare ( vedem deci că importanța unor concepte pavloviste crește odată cu „proba timpului”) reprezentați prin cuvintele, ideile, procesele gândirii ( mai ales evaluările unei situații nocive pentru individ, inclusiv disconfortul creat prin nesatisfacerea unor trebuințe).

În SP principalii agenți stresori sunt reprezentați de cei cu conținut noțional0ideativ, recepționați de subiect ca reprezentând indiciul unor situații amenințătoare „actuale” sau „în perspectivă”. De regulă, AS din această categorie sunt concretizați sub formă de situații psiho-traumatizante, sau – din contră – (în cazul eustresului) situațiile fericite, iar limbajul medical curent ei sunt considerați AS specifici pentru SP, motiv pentru care noi i-am etichetat ca AS psihogeni propriu-ziși sau simbolici.

b. Stimuli senzoriali externi (senzațiile, percepțiile și reprezentările) despe care Pavolov spune că ele „se referă la lumea externă și sunt primele semne ale realității” precum și excitațiile interoceptive ( în cazul unor boli cu simptomatologie zgomotoasă – în special dureri, prurit, „disconfort” , etc.). Acești stimuli pot deveni veritabili AS în două condiții: atunci când „bombardează” scoarța cerebrală timp îndelungat și cu o intensitate crescută ( zgomotul, de exemplu) sau în cazul în care au o anumită semnificație pentru subiect ( exemplu, zgomotul făcut de scârțâitul unei uși într-un castel „bântui de fantome”). În acest din urmă caz excitantul senzorial (zgomotul) cu „semnificație” este, de fapt, tot un stimul „psihogen”.

4. De cele mai multe ori AS au o semnificație electivă pentru subiect cu mare „rezonanță afectivă” (cel mai adesea nocivă, dar și o semnificație pozitivă poate genera un SP ca în cazurile de eustres). Validarea potențialului stresant al AS se face tocmai prin acordarea unei semnificații majore pentru subiect, capabilă să-i perturbe acestuia echilibrul emoțional. Totuși, există SP de suprasolicitare intelectuală în care efortul mental intens și prelungit acționează „stresant” în absența oricărei semnificații negative (din contră, activitatea poate fi foarte plăcută).

5. Parametrii de acțiune ai AS sunt reprezentați de intensitate, durată ( inclusiv repetabilitate) și atributul de noutate, precum și de bruschețea cu care ei acționează. De menționat că SP zilnice sunt generate de AS de mică intensitate dar cu durată prelungită sau frecvență de apariție crescută.

Cele mai grave apar SP provocate de AS cu semnificație majoră pentru individ ( de exemplu, concedierea , ratarea unui examen) care multiplică prin consecințele lor numărul de AS și creează SP variate și intercondiționate.

6. Adesea există constelații de AS de natură variată determinând veritabile situații stresante „polimorfe” cum este, de exemplu, desfășurarea unei activități într-un ritm neadecvat cu perturbări senzoriale ( variații ale intensității luminii ambiante, zgomot „de fond” etc.) și cu o durată prelungită pe fondul unei stări afective negative generate de o discuție și în condițiile preodromale ale unei îmbolnăviri. În acest din urmă caz patologic, acțiunea agentului biologic ( bacterie, virus, etc.) se propagă de regulă pe căile senzitive (cu aferențe interoceptive) dar și pe cale umorală, putând afecta centrii nervoși superiori inclusiv corticali, la care vin , în plus, aferențele senzoriale (vizuale, auditive, tactile), etc. Comportamentul rezultant este, în acest caz, dependent, în mod suplimentar, de buna funcționare a unor organe interne, atinse de procesul patologic, de exemplu fazele de debut ale unei pneumonii, hepatite epidemice etc.).

Tot Iamandescu (2002) clasifică stresorii după mai multe criterii:

După numărul, gradul de asociere și caracterul lor primar sau secundar:

a.1. După număr:

– AS unici (de exemplu , un zgomot infernal cu tendință la prelungire ori survenit brusc, în cursul nopții);

– AS multipli.

a.2. După asociere:

– AS conglomerați (de exemplu, un individ agresionat verbal și molestat

– inserați într-o configurație ( de regulă situațională) cu impact complex ca semnificație ( unică-generalizatoare sau asociere de semnificații evaluate rapid dar destul de sumar, uneori eronat).

– a.3. După criteriul dominant al acțiunii:

– AS principali ( de exemplu, o activitate mentală prelungită sau stare afectivă intensa);

– AS secundari , ( de exemplu zgomotele în timpul lucrului sau o veste primită într-un moment de furie).

După numărul indivizilor afectați:

AS cu semnificație strict individuală (de exemplu, SP apărut prin nesatisfacerea prelungită a unor trebuințe fiziologice – de exemplu, o sete intensă resimțită într-o excursie solitară, fără perspectiva imediată de a găsi un izvor);

AS cu semnificație colectivă ( „de grup” familial sau profesional) – exemple: nereușita fiului la examen, pentru primul caz și neîndeplinirea investițiilor într-o fabrică, pentru al doilea caz);

AS cu semnificație generală (pentru orice individ): situatii de calamitate socială (război) sau naturală (cutremur, inundații).

După natura agenților stresanți:

AS fizici (sonori, termici, vibratori, radiații, electromagnetici, inclusiv luminoși, efortul fizic); aici am putea include și traumatismele, hemoragiile externe, arsurile, etc. La care AS fizici cauzatori provin din exterior și, din impactul lor cu organismul, generează reacții ale acestuia cu caracter de stres general („fizic”) dar și cu rezonanță marcată asupra psihicului, mai ales când – în momentul generalizării „accidentului” – subiectul evaluează primejdia în care se află;

AS chimici, noxele chimice având acțiune toxică asupra sistemului nervos și fiind, la fel ca în cazul precedent, evaluate ca nocive și inducând un SP secundar atunci când acționează insidios (ex. CO) dar și când sunt percepute ca un pericol iminent ( SP primar psihic prin evaluare, ca de ex. când se percepe un miros de gaze în apartament);

AS biologici, termen legat de cauzele de îmbolnăvire și care nu trebuie limitat doar la „agenții biologici” ai bolilor (viro-bacterio-parazitari etc.) ce pot genera grupul bolilor infecțioase „interne” sau „externe”. Boala – indiferent de natura ei ( infecțioasă sau nu) – perturbă, odată cu intregul organism, și sistemul nervos central, creând o bază funcțională sau chiar organică favorizantă a instalării SP secundar, la fel ca și AS fizici și chimici. Celălalt aspect al reculului somato-psihic al bolilor, reprezentat de reacția psihică ( afectivă în special) față de boală, se include în grupa următoare a AS.

AS psihici. Întrucât stimulii fizici, chimici și biologici acționează asupra receptorilor organelor de simț ( tactili, vizuali, auditivi, olfactivi, etc.), a receptorilor polimodali și a interreceptorilor – se impune să rezervăm această denumire (agenți psihici) pentru excitanții verbali sau nonverbali, dotați cu o semnificație (nocivă sau nu) decodificată subiectiv de către psihicul uman la nivelul operațiilor gândirii, fundamentate prin sistemul de semnale verbale ( cu corespondent acțional).

Mai există și o categorie de AS situaționali pe care Iamandescu (2002) o descrie în felul următor:

Situațiile de examene: SP rezultă din acțiunea mai multor AS:

Teama de eșec;

Evaluarea consecințelor școlare (profesionale) și a eșecului în familie sau alt microgrup, în planul evaluării propriilor posibilități (sentimente de inferioritate , etc.);

Starea de „start” dinainte de examen și momentul imediat premergător anunțării subiectului (amplificată de stimuli „indiferenți” în alte ocazii, cu rol „actual” declanșant prin semnificație (de exemplu, figura încruntată a examinatorului, etc.).

Solicitarea externă „de sarcină” din timpul susținerii examenului și așa mai departe.

Condițiile favorizante pentru instalarea SP sunt reprezentate , între altele, de motivația crescută a subiectului și eventualela suprasolicitare fizică și intelectuală impusă de pregătirea examenului și, mai ales, de stresul „latent” apărut în perioada premergătoare examenului.

Stresul psihic preoperator și postoperator.

Primul dintre ele are la bază, de asemenea, caracterele situației de „examen” dar cu riscuri vitale uneori sau cu urmări generând frustrații (imobilizare prelungită, dureri postoperatorii inerente, ieșirea din mediul familial și profesional etc.). O condiție favorizantă pentru instalarea SP în acest caz o constituie și acțiunea somato-psihică exercitată de evoluția preoperatorie a bolii.

În sala de ATI bolnavul (revenit de pe masa de operație) se stresează suplimentar – în condițiile supraadăugarii la Sp inițial ( din care revenirea „cu bine” din operație nu l-a scos definitiv) a acțiunii combinate (stimuli „conglomerați”, a unor AS de factură diferită (majoritatea fizici) care diferă considerabil de cei din salonul din spital. (Iamandescu, 2002, apud. CORNFELD, 1973) enumeră acești AS:

Țiuitul monitoarelor;

Fâșâitul ritmic al mașinilor de aspirație și al „respiratorului”;

Sunetul neașteptat al telefonului;

Gemetele celorlalți pacienți;

„Foșnetul” medicilor și asistentelor:

Conversațiile „plângăcioase” ale unor bolnavi cu rudele lor apropiate, etc.

Aceste „condiții externe realizează SP minore, în raport cu evaluarea de către bolnav a caracterului amenințător al situației sale, dar ele pot influența evoluția postoperatorie (în general cu un efect minim în planul somatic, dar cu întârzierea revenirii la capacității de funcționare a sistemului nervos central după externare).

Stresul psihic de suprasolicitare.

El apare nu numai în activitățile intelectuale, ci și în cele fizice, având ecou și în sfera psihică sau în „activități complexe” (suprasolicitare cognitivă, afectivă și volițională), cum este SP din cadrul sesiunilor de examene la studenți. (Iamandescu, 2002, apud. Ieniștea, 1983).

Iamandescu (2002) consideră că SP de suprasolicitare apare foarte rar numai prin forțarea ritmului și duratei efectuării unei activități (deci parametrii „de execuție”). Cel mai adesea acest tip de SP este complex și cauzat de condițiile perturbante pe care la grupăm în:

Factori externi „de execuție”, cum sunt întreruperile frecvente ale activității sau interferența ei cu alte activități ori cu acțiunea unor excitanți nedoriți: zgomote, temperatură necorespunzătoare, microclimat viciat etc.

Factori interni de natură motivațională, afectivă și volițională.

Factorii motivaționali sunt importanți pentru realizarea fără SP a unei sarcini. Când motivația este intrinsecă (interes, pasiune pentru activitatea respectivă), ea are un caracter frenator pentru instalarea SP; când estre extrinsecă (impusă din exterior și „neacceptată” în „forul intim”, caz în care ar fi devenit intrinsecă), are un rol net favorizant pentru stres.

De asemenea, stările afective, preexistente sau apărute pe parcursul efectuării sarcinii, au rol potențator (cele cu polaritate negativă) sau frenator (cele cu polaritate pozitivă).

Analizând suprasolicitarea sub acțiunea unor factori stresanți din mediu extern ( biologic, psiho-social, profesional, școlar, familial, etc.) se ierarhizează, ca etape ale adaptării (Iamandescu, 2002, apud. Enăchescu, 1979) :

„surmenajul” (cu scăderea atenției, a interesului pentru lucru – într-o primă fază”- urmate de fenomene de decompensare: activitate cu randament scăzut, dezinteres pentru lucru etc.);

„oboseala” (concepută ca imagine psiho-biologică a suprasolicitării, cu conștientizarea „bilogică și fiziologică” a unei stări de indispoziție, epuizare fizică și nervoasă, cu scăderea manifestă a atenției și apariția de greșeli frecvente în activitate, etc.);

„epuizare nervoasă” – cu supraadăugarea unor simptome predominant psihice: neliniște, iritabilitate, astenie fizică și intelectuală, cefalee, amețeli, etc. Ce pot conduce – dacă suprasolicitarea continuă – la isntalarea „nevrozei de suprasolicitare” (termen scos din uz ce desemna, de fapt, o formă de neurastenie).

Stresul psihic profesional.

2 .2 . Vulnerabilitatea la stres și personalitatea.

Un rol important în activitatea acestor stresori îl joacă și vulnerabilitatea noastră psihică la ei. Ea este definită ca fiind „nu numai o sumă algebrică a unor date de personalitate facilitând, mai mult sau mai puțin „intrarea în stres” ori amplitudinea reacției la stres a unui individ. Ea este constituită de un pattern dinamic, de interacțiune, al acestor trăsături stabile de personalitate dar, adeseori, solicitate ca părți componente ale unui relativ strereotip. Vulnerabilitatea psihică la stres apare ca un element favorizant pentru bolile psihice, dar și pentru cele psihosomatice (BPS) în cadrul cărora ea se asociază cu o vulnerabilitate de organ” (Iamandescu, 2002, p.52). Tot Iamandescu (2002) relatează că în bolile psiho-somatice, apărute ca urmare a unui SP mai intens recepționat de către subiect cu un tip de personalitate vulnerabilă față de acțiunea AS, putem considera că mai există un agent de „rezonanță” pentru SP. Acesta închide un cerc vicios și este reprezentat de tulburările somato-psihice inerente ale oricărei boli psiho-somatice, dar amplificate și ele de un tip de personalitate cu o vulnerabilitate crescută, în special, în sfera afectiv-emoțională.

Câștigă teren ideea că tipul de personalitate nu mai reprezintă decât o componentă într-un complex de factori nespecifici care modulează răspunsul individual al organismului la agenții etiologici. Acest complex multifactorial include în mod necesar trăsături de personalitate, formate pe o matrice constituțională și dobândite în cursul experienței (biografia) individului, și manifeste în planul inserției și interacțiunilor sale cu „rețeaua socială” (Iamandescu, 2002, apud. Malchair, 1988), ca și al situațiilor concrete (evenimente cu rol stresor). Acesta din urmă pot juca un rol trigger psihogen în patologia clinică, indiferent de natura acesteia (de exemplu, o criză de tuse într-un acces de enervare”) (Iamandescu, 2002).

Se observă deci, o legătură între personalitatea individului și vulnerabilitatea sa la stres și „pornind de la existența unor trăsături polare de personalitate care influențează producerea stresului psihic (introversie – extraversie și rigiditate – flexibilitate), interesant este să decodificăm caracteristicile fundamentale de comportament specifice fiecăreia dintre acestea” (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a 2006, p.121).

Extraversiunea și introversiunea ca dimensiune a personalității

„Este, la rândul ei, alcătuită din numeroase componente, dintre care cele mai importante privesc orientarea față de mediu, sau față de sine însuși, sociabilitatea și vulnerabilitatea emoțională.

Clasificarea în extravertiți și introvertiți se bazează pe tendințele energiilor instinctuale de a fi direcționate prioritar spre obiectivele realității exterioare la prima categorie și spre analiza stărilor psihice proprii, interioare ale subiectului, în cazul celei de a doua categorii” (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a 2006, p.121). Tot acești autori (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a 2006) descriu că extravertitul este preocupat de lucrurile concrete din lumea reală, orientat către sarcină, integrat în acțiuni directe, practice, are un contact strâns cu mediul. Entuziast și activ, este deschis și nu-și cenzurează unele porniri și trăsături temperamentale implicate de vulnerabilitatea la stresul psihic (impulsivitate, tendința spre agresivitate), care, aliate cu scăderea cenzurii, fac ca subiectul extravertit să fie cunoscut de cei din jur prin „trăsăturile sale mai accentuate”. În fața acțiunii agenților stresori ai mediului extravertitul își păstrează în general sângele rece, abordează situațiile de risc cu ingeniozitate și cutezanță, vede și simte problemele ca existând în ambianța mediului extern și nu în el însuși, este rareori tulburat de tensiuni sau de anxietate și persistă în a se adapta la stres.

„Introvertitul, având trăsături opuse (liniștit, retras) orientat către sine, are un comportament serios, liniștit, închis. Solitar, retras, timid, evită relațiile cu ceilalți, chiar și pe cele de natură comunicativă. Fiind preocupat de el însuși, de controlul sever al exteriorizării sentimentelor ca și de o tendință depresivă, „naturală”, introvertitul este vulnerabil la acțiunea agenților stresori, la eșecul îndeplinirii unor obiective, la situațiile competitive generate pe timpul confruntării cu ceilalți. Intrând destul de repede în stare de tensiune și anxietate, devine mult mai ușor victimăa stresului psihic și prin faptul că acesta se consumă în „interior” sub acțiunea agenților stresori.

Persoanele introvertite sunt astfel mai greu cunoscute ca atare de membrii grupului, de colegi, prin faptul că sunt mai puțin comunicativi, au legături interpersonale mai fragile. În situațiile limită, unde stresul este o realitate evidentă, contactul cu ceilalți se reduce și mai mult. Nu trebuie să uităm că între introversiune și extraversiune există nenumărate forme intermediare, grade diferite de manifestare ca și în cazul următoarei trăsături de polaritate” (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a, 2006, p.122).

„Personalitatea afectează în mod frecvent modul în care individul va răspunde la stres și, de asemenea, modifică impactul stresului asupra organismului. Indivizii puternici manifestă trei trăsături fundamentale ale personalității, ei tind să devină mai implicați în ceea ce fac, acționează de obicei având convingerea că prin munca lor vor face ceva diferit și percep majoritatea schimbărilor din viață ca fiind benefice și normale pentru dezvoltarea personală. Datorită sentimentului lor puternic de eficiență de sine, indivizii cu personalitate puternică sunt capabili să reziste la stres” (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a 2006, p.120).

„Una dintre cele mai investigate trăsături de personalitate în relație cu stresul este anxietatea. Persoanele cu scoruri mari la anxietatea luată ca trăsătură sunt mai vulnerabile la stres decât cele cu anxietate scăzută.

O trăsătură mai generală decât anxietatea este afectivitatea negativă investigată și ea în relația cu stresul. Afectivitatea negativă este definită ca fiind o însumare de stări dispoziționale diferite, cum sunt iritarea, culpabilizarea, frica, depresia” (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a 2006, p.121).

2.2.1 Flexibilitate și rigiditate

„Ca trăsătură polară a personalității flexibilitatea-rigiditatea are la fel implicații caracteristice în apariția și manifestarea stresului psihic. Ritmul crescut al schimbărilor tehnice, trecerea rapidă de la o situație la alta, nevoile reorganizării operative a structurilor, cer din partea fiecărui individ participant la acțiunile limită un grad mai mare de adaptabilitate.

Flexibilitatea se manifestă printr-o adaptare promptă la noul grup, la situațiile des schimbătoare ale mediului, la căutarea și găsirea unor soluții noi de rezolvare a dificultăților generate de îndeplinirea unei activități sau alteia. De aceea, grupurile lipsite de asemenea persoane sunt amenințate de eșec în îndeplinirea obiectivelor. În situații conflictuale, ca și în orice altă împrejurare a activității umane cu grad ridicat de risc, succesul va fi desigur de partea celor care posedă o mai mare adaptare și flexibilitate la solicitările mediului extern.

Dar, pentru a face mai clare deosebirile dintre cele două trăsături vom exemplifica prin reliefarea modalităților tipice de comportament ale persoanelor caracterizate prin asemenea trăsături în corelație cu alte trăsături ale personalității.

De exemplu, unii indivizi își dirijează conduita în mod predominant către ceilalți, răspund la solicitările și reacțiile colegilor și sunt atenți la acestea pentru a le putea anticipa. Adaptabilitatea se bazeazăpe faptul că acești indivizi sunt orientați către realitatea mediului extern (cu întreaga sa complexitate și dinamică), sunt capabili de a descifra și de a urmări schimbările, sunt alături de grupul din care fac parte și se află permanent conectați la producerea și realizarea dinamicii modificărilor. Ei sunt în măsură să ofere și să aplice soluții noi în îndeplinirea oricărei activități ce le este încredințată. Reușesc acest lucru pentru ca sursa orientării acestor indivizi flexibili se află în semenii lor (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a 2006, p.123).

„În opoziție cu aceștia, indivizii rigizi orientați spre ei înșiși, încrezători în forțele proprii, încăpățânați, sunt dirijați de standarde interne, de principii și valori care țin seama mai greu de presiunea celorlalți; rigidul este mai puțin sensibil la modificări, se încadrează cu mai mare dificultate la cerințele mediului. Printr-un anumit comportament conservator, individul rigid prezintă un grad moderat de tensiune emoțională chiar dacă situația conflictuală creată este intensă” (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a 2006, p.124).

Gestionarea stresului. Remedii.

Am văzut până acum ce este stresul și care sunt cauzele acestuia însă trebuie precizate și remediile acestuia sau conduitele de gestionare a stresului.

„Remediile împotriva acestuia trebuie să vizeze cei doi poli ai ființei umane: psihic și somatic. Sănătatea psihică și somatică sunt intercondiționate, ambele fiind supuse acțiunii stresului dar acestea trebuie apreciate din perspectiva unei rezultante, de tipul unei sume algebrice, dintre acțiunile nocive ( sau cel puțin provocatoare) ale distresului și cele benefice ale eustresului” (Iamandescu, 2002, p.179).

„La nivelul simțului comun, oamenii adoptă unele modalități, mai mult sau mai puțin științifice, de combatere a stresului, cum ar fi: râsul, plânsul, agresivitatea verbală sunt modalități de eliberare a tensiunilor, efectul obținut fiind restabilirea echilibrului mental prin eliminarea factorilor depresivi.

Retragerea emoțională într-un somn excesiv pare a fi o cale adoptatăde unele persoane pentru a face față dificultăților, aceste persoane găsind în repaus închiderea porților către realitate” (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a 2006, p.126).

„A discuta despre starea emoțională dominantă înseamnă o eliberare a tensiunilor create de conflictele familiale sau profesionale. Această verbalizare duce la formularea unor noi puncte de vedere sau chiar la dispariția unor tensiuni minore.

Încercarea de a găsi explicații strict logice în depresie, anxietate și stres este un mecanism folosit frecvent, ce poate aduce o anume satisfacție, datorată "curajului" de a le fi dezbătut. În acest caz, trebuie evitate cel puțin două potențiale pericole: fie să-ți analizezi și reanalizezi situația, în așteptarea unor soluții, creionând terenul gândirii obsesionale, fie să dai o explicație ce pare satisfăcătoare pe moment, eliberându-te chiar de vină, responsabilitate, în final nesatisfăcând realitatea faptică.

Alții încearcă să se elibereze de stres printr-un comportament activ, joc, muncă fizică, sport, acestea fiind în fond mecanisme de descărcare a energiei în exces.

Aceste modalități de combatere a stresului efectuate la simțul comun nu dau întotdeauna rezultatul așteptat, important este să apelăm la specialiști, să conștientizăm ce probleme avem și câte dintre ele se datorează stresului. Dușman recunoscut sau nu, el poate fi învins prin apelarea la modalități eficiente care vin în slujba omului contemporan: consilierea psihologică sau psihoterapia (pentru cazurile mai grave), capabile să descopere în oameni resorturi și mecanisme de a ieși învingători din orice luptă. Nimic nu poate înlocui echilibrul fizic și psihic care creează starea de bine, de fericire pe care toți oamenii o doresc” (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a 2006, p.127).

Acest autor (Iamandescu, 2002) propune următoarele remedii pentru gestionarea stresului.

Conduite anti-distres

Acestea, după Iamandescu I.R (2002) constau în:

Limitarea/înlăturarea consecințelor (deci distresul s-a produs);

Evitarea lui;

Provocarea de distresuri controlate (reprezintă surse de „călire” a individului față de acțiunea unor agenți stresori cu mult mai redutabili ce intervin inerent, fie în cursul unei zile, fie în momente cruciale ale vieții).

Începând cu alergatul (jogging-ul) – care are inconvenientele lui, de necontestat, dar care încarcă bateriile cognitive, afective și voliționale pentru o zi întreagă de activități predominant intelectuale – continuând cu dificultățile pe care le implică o ascensiune montană răsplătite nu numai cu satisfacțiile numeroase ale ajungerii pe culme, exemplificările se închieie în acest sens cu virtuțile satisfacerii stagiului militar de către tineri, ce reprezintă scoaterea tânărului recrut din „puful” vieții de civil și trecerea lui la o viață lipsită de confort , axată pe o activitate fizică intensă, ca și pe o disciplină extrem de riguroasă din care nu lipsesc nici micile nedreptăți.

O altă problemă cu semnificații multiple este cea a educației estetice a tinerilor, implicată de frecventarea unor spectacole de înaltă calitate artistică, dar care exaltă o atmosferă tragică sau plină de tristețe (de exemplu, piesa „Azilul de noapte” a lui Gorki sau ecranizările dupa Tennessee Williams etc.). Toate aceste veritabile evenimente artistice – care pot bulversa existența unei persoane vârstnice , copleșită de propriile griji și probleme insolvabile – declanșează la spectatorul în vârstă, profunde trăiri emoționare ( în primul rând) dar cu implicații cognitive, adesea conducând la restructurări de aspirații, de conduite. Din această perspectivă, contactul – fie el și dificil de suportat emoțional – cu o capodoperă sădește în sufletul tinerilor o rezistență morală ce le va fi de mare folos în cursul unor evenimente similare inevitabile, cu care se vor întâlni în cursul vieții ( nu mai trebuie menționat beneficiul intelectual de pe urma unor astfel de experiențe artistice, bogate în informații cu caracter social-istoric, filosofic, psihologic, etc.) În schimb, persoanele vârstnice aflate într-un impas existențial – dar și cele cu distresuri zilnice împovărătoare – vor fi mai avantajate de frecventarea sau lecturarea unor creații literare, muzicale din domeniul comediei.

Conduite pro-eustres

Iamandescu I.R (2002) enumeră câteva demersuri care fac parte din aceste conduite:

Cultivarea eustresului (conduite active „încununate” de eustres);

Procurarea de eustresuri (colecționarea de plăceri/stimulente, în „doze rezonabile”.

Conduitele pro-eustres – ca și cele anti-distres – pot fi puse în practică pornind de la o bază bio-psiho-socială a individului menită să-i asigure acestuia o serie de disponibilități (înnăscute – în special trăsăturile imunogene de personalitate – sau dobândite – experiența dominării unor situații adverse, soldată cu creșterea încrederii în resursele personale).

Conduitele preo-eustres sunt menite să susțină demersurile (în special conștiente) ale individului de a-și păstra cu acribie „energia de stres” de care vorbește Selye și – potrivit opiniei acestuia – care este consumată mai mult sau mai puțin pe tot parcursul vieții, individul ajungând, în pragul morții sale biologice, la dispariția totală a acestei energii.

Conduite sanogenetice

Dacă zestrea biologică și psihică ( inclusiv particularitățile morfo-foncționale) ale unui individ constituie un dat de sorginte ereditară pentru acesta – mai ales când el este conștient și dotat cu o puternică dorință de autoperfecționare – apare ca necesară și posibilă edificarea unor deprinderi sanogenetice și a unor baze (aspirații realiste, asigurarea nevoilor psihologice fundamentale rezonabile, etc.) menite să optimizeze conduitele de gestionare a stresului.

Princilpalele conduite sanogenetice oferă o protrecție sporită indivizolor față de stresul psihic. În următorul tabel avem prezentate pe scurt aceste conduite sanogenetice (Iamandescu, 2002, p.182):

Conduite vizând creșterea eficienței filtrelor antistres

După autor (Iamandescu,2002), acestea vizează modelarea sistemelor de convingeri (pozitivarea, adecvarea lor la realitate) și combaterea unor modalități de coping nocive pentru individ ( => optimizarea copingului).

Modelarea sistemelor de convingeri

Un prețios instrument de lucru în această privință este prezentat de modelul de autoreglare cognitivă la stres (Iamandescu, 2002, apud. Adriana Băban, 1998.).

Autoarea propune- pe baza acceptării teoriei cognitive a stresului (considerat ca „produs al interacțiunii dintre persoană și situație care declanșează mecanisme de coping ale căror costuri personale depășesc resursele psihofiziologice) – explicarea apariției și „gestionării” stresului prin strategii de coping, dependente de „modul în care persoana selectează, păstrează, interpretează și folosește informațiile („schema cognitivă”).

Această schemă cognitivă este dependentă de sistemul de convingeri ale individului, fiind implicată – în cazul unor cogniții pozitive despre sine și lume ( de exemplu, autoeficacitate crescută) – în evaluarea situațiilor de viață ca fiind mai puțin amenințătoare ( deci generând mai puțin distres), inclusiv situațiile amigue care- la indivizii cu un sistem de cogniții negative – sunt interpretate, de regulă, ca nocive (generatoare, adesea, de distres „gratuit”). Prin tendința de a evalua situațiile ambigue ca nefiind amenințătoare, persoanele cu gândire pozitivă vor tinde să adopte forme de coping preventiv și activ, ce le permit să mențină distresul la un nivel redus. Acest model propus de Băban sugerează importanța formării unei gândiri pozitive chiar și la cei cu o „structură genetică” generatoare a unui sistem de cogniții negative. În acest sens, considerăm că autoinvocarea repetată a unor realizări obținute în diverse domenii de către acești subiecți poate să constituie uneori un element generator al unei încrederi și stime față de sine, devenite pozitive (aici ar fi de subliniat rolul psihoterapiei experiențiale comportamentale și psihanalizei).

O altă consecință a acestei modelări pozitive și realiste a convingerilor individului este reprezentată de necesitatea și posibilitatea combaterii stresurilor gratuite ale unor indivizi fie anxioși, fie insuficienți informați. De regulă, în cazul îmbolnăvirilor, această categorie de subiecți cad pradă lipsei de informații despre boală și tratament, ca și unei contagiuni informaționale defetiste indusă de anturaj.

Optimizarea strategiilor de coping

Strategiile de „ieșire din impas” (coping) depind de mijloacele de dotare ale individului (ereditare și achiziționate), ca și de natura situației cu rol de agent stresor. Cele două tipuri fundamentale de coping: centrare pe emoție sau centrarea pe situație.

În ceea ce privește consecințele de ordin practic pentru evitarea sau diminuarea distresului, conduitele de coping ar putea fi selecționate, fie voluntar ( dar numai în cazul unei autocunoașteri profunde , ca și al unei voințe puternice), fie cu ajutorul psihologului.

În cele ce urmează se încearcă o sistematizare a conduitelor de coping cu efecte favorabile sau nocive asupra individului stresat (Iamandescu, 2002):

Distresul acut

În cazul unor distresuri produse de evenimente ireparabile (concedieri, eșec la examen, deces al unei persoane , etc.) evaluarea primară stabilește existența unei pierderi, daune, prejudiciu deja produse iar persoana în cauză este centrată justificat pe emoție încercând fie să uite , fie să se relaxeze.

Un exemplu oferit de o situație mult mai puțin dramatică – dar tot ireparabilă ( cel puțin conjunctural) – ar putea fi oferit de așteptarea unui tren anunțat că întârzie: extrovertitul – dacă și impulsiv – va exploda de necaz sau va discuta aprins cauzele și eventualele sancțiuni, în timp ce introvertitul va interioriza nemulțumirea fumând o țigară, încercând să-și modifice programul deranjat de întârziere ( eventual va cere și unele informații suplimentare).

În astfel de situații se recomandă: centrarea pe emoție (verbalizare, relaxare, găsirea unor preocupări care să favorizeze uitarea – cel puțin, pe moment) dar de durată cât mai scurtă posibil (cca. Șapte zile în cazul unui deces și numai câteva ore în cazul unei probleme diurne „ratată” de către subiect.

Atitudinea de centrare pe emoție este nejustificată în cazul unei amenințări sau al unor probleme care prezintă posibilitatea unor soluții – deși dificil de găsit- dar există subiecți care se dau bătuți ușor, renunțând la centrarea pe problemă și ancorând ușor în relaxare ori activități de alt profil.

Referitor la situațiile ireversibile pe termen scurt ( de exemplu, ratarea unui obiectiv în cursul unei zile), apare ca neproductivă centrarea pe emoție („supralicitarea pierderii”), fiind recomandabile – din contră – scurte reacții (verbale sau non-verbale) de descărcare a supărării care să țină cont de contextul (inclusiv anturajul) de manifestare, urmate de comutarea intereselor pe alte direcții. O poziție intermediară o ocupă cei care recurg la alcool în cantități mici, strict legate de „revenirea” din starea de șoc ( de exemplu după o înmormântare sau după o sperietură, etc.), dar întotdeauna este binevenit apelul la suportul social, descărcarea tensiunii psihice prin mobilizarea și primirea asigurărilor din partea celorlalți. O formă superioară de centrare pe emoție este reprezentata de utilizarea umorului ( inclusiv autoironiei) dar centrarea pe emoție, ca atitudine în stres, poate beneficia și de alte atitudini ( de tipul reprimării sau negării, de exemplu) pe care le considerăm utile în cazurile în care există încă speranțe minime de salvare (in cazul unei suspiciuni diagnostice de cancer, de exemplu) , dar cu condiția ca subiectul să fi utilizat anterior într-un mod complet – centrarea pe problemă.

Distresul cronic

Importanța mecanismului de coping prentru rezolvarea situațiilor conflictuale sau a momentelor de impas generatoare de stresuri pe termen scurt, apare mai ales în cazul acumulării, survenirii în mod repetat, a unor distresuri ce pot să „macine” energia de stres a unui individ și să-i amenințe sănătatea.

Totuși, în ceea ce privește distresul cronic, acesta este mult mai periculos pentru sănătatea mintală dar și somatică a unui individ. În plus, anumite distresuri, acționând pe termen lung și de la vârste fragede , pot să graveze o serie de modificări în structura personalității.

Din aceste motive, se consideră că tentativa psihologului de corectare a unor modalități de coping inadecvate sau cu impact negativ psihic și psihosomatic asupra unui subiect trebuie să aibă în vedere modul în care acesta utilizează, atât cele două conduite fundamentale ( centrarea pe problemă și centrarea pe emoție) plus coping de reinterpretare pozitivă.

O interesantă apreciere a eficienței acestor stiluri de coping asupra sănătății subiecților testați în chestionarul COPE este furnizată de un valoros studiu efectuat în România de către Adriana Băban. Deși unele concluzii pot fi nuanțate în raport cu gama infinită de reacții ale unui individ la stresori diferiți sau la un același stresor, ca și cu variabilitatea răspunsului psihic sau „de organ” ( dependențele, și ele, de alți cofactori ai morbidității), se consideră ca valabile câteva repere – furnizate de către autoare – pentru abordarea psihologică a bolnavilor ( de către psiholog dar și către medic) (Iamandescu, 2002, apud. Băban, 1998.):

Se confirmă rolul negativ – generator de tulburări psihosomatice și favorizând apariția bolii – jucat de centratea pe emoție (atunci când este nejustificată sau prelungită) care este implicată în strei scale ale testului: căutarea suportului social emoțional (6), eliberarea emoțională (11) și pasivitatea mentală (cufundarea în alte activități ce lasă în suspensie rezolvarea problemei – 12).

Rolul protector al negării (suspendă distresul), concluzie care apare ca o confirmare a unor cercetări mai vechi la bolnavii de cancer dintre care supraviețuiau mai mult ( cu șase luni , în medie) cei care ignorau diagnosticul.

Relul benefic pentru păstrarea sănătății jucat de centrarea pe problemă (1) și de reinterpretarea pozitivă (7) (aceasta din urmă cu prețul unor tulburări psihosomatice reversibile), la fel ca și acceptarea situației (8) (prin aprecierea realistă după epuizarea mijloacelor disponibile).

Planificarea (2), eliminarea activităților concurente (3), reținerea de la acțiune (așteptarea momentului prielnic) (4) apar ca neinfluențând somatizarea și contractarea bolilor.

Căutarea suportului social instrumental (5) implică un distres important materializat prin tulburări psihosomatice dar – probabil prin „culegerea roadelor” oferide de acest suport – nu are implicații în apariția unor boli; o poziție similară dar cu amplificarea distresului și a somatizării reversibile o are și comportamentul „de consum” de alcool și/sau tranchilizante (14).

Apelul la religie nu apare ca un factor tampot în raport cu situațiile stresante deoarece nu împiedică apariția somatizării, dar în schimb nu are urmări negative relativ la apariția îmbolnăvirilor.

Reținând concluzia autoarei asupra mai marii implicări în păstrarea sănătății realizată de sistemul de convingeri (trăsăturile imunogene ale personalității) în raport cu stiluri de coping asupra importanței flexibilității subiecților în alegerea tipurilor de coping adecvată diverșilor stresori, trebuie admis că sunt necesarea mai multe studii asupra unor grupe populaționale mari.

Totuși, autorul crede „că centrarea pe emoție constituie un mijloc de relaxare cu efect cathartic. Rolul ei devine negativ numai în cazul în care ea se instituie ca un stereotip de coping, utilizat abuziv, prelungit și intr-un mod rigid, mai ales dacă nu se acompaniază de strategiile active de coping sau le „ părăsește” cu ușurință în cazurile unor stresori cu exigențe ridicate, dar nu imposibile” (Iamandescu, 2002, p.187).

Urmează acum prezentarea premiselor unor conduite de genstionare a stresului (Iamadescu, 2002):

Premise noționale

Înainte de a analiza principiile care stau la baza unor astfel de conduite, precum și modul practic de elaborare a acestora sub forma unor „ programe antistres” (de fapt anti-distres + proeustres), vom analiza succint câteva concepții sau perspective de apreciere asupra stresului mai mult sau mai puțin limitate la unele laturi ale acestuia și în baza cărora s-au constituit o serie de conduite poliforme de gestionare a stresului.

Stresul psihic poate fi apreciat ca un examen ( de fapt, o serie de examene repetate) pe care îl dă ființa umană – atât la nivel psihic cât și somatic – cu agenți stresori psihici dintre cei mai variați. Ca orice pregătire pentru examen, candidatul (individul) trebuie să se pregătească spre a face față, atât la nivel psihic ( conduita antistres propriu-zisă), cât și la nivelul solicitărilor corporale – ca urmare a consecințelor comportamentelor sale induse de influența multitudinii de agenți stresori (de exemplu, creșterea numărului de țigări sau a consumului de alcool în cursul perioadei prelungite a unui divorț la un individ bolnav de ulcer).

Corectitudinea, adecvarea la realitate, a evaluării semnificației agenților stresori (Iamandescu, 2002, apud. Lazarus, 1966), inclusiv a celor ce produc eustresul (de exemplu, aprecierea lucidă a unui succes) reprezintă – alături de implicarea unui sistem de valori propriu, a unei experiențe personale pozitive sau a încrederii în sine a subiectului – elemnte ce determină aplitudinea și sensul pozitiv sau negativ al proceselor afective din cursul stresului precum și conduitele subiectului stresat.

Aprecierea stresului psihic, în special cronic, ca o reacție a psihicului și, implicit, a somaticului la orice schimbare (Iamandescu, 2002, apud. Burns, 1994) a condițiilor existențiale (inclusiv a proiectelor noastre mai mult sau mai puțin importante) implică adoptarea de programe antistres capabile să faciliteze revenirea la situația anterioară sau acomodarea cu noile date ale situației rezultate.

Orice schimbare (obiceiuri, aspirații, etc.) survenită în viața unui individ – „de zi cu zi” sau pe perioade mai lungi – va trebui, în cazul persistenței sale ( inevitabile sau nu), să fie luată în considerație prin evaluarea semnificației reale a schimbării dar și în funcție de modificările deja apărute în felul de a fi al individului (inclusiv starea sa de sănătate). Din această perspectivă – ca, de altfel, și cea a securtății pe termen lung – o importanță crucială o reprezintă schimbarea survenită în viața unui individ reprezentată de alegerea profesiei și aceea a partenerului de viață (inclusiv decizia de a avea – și când – un copil). Dat fiind faptul că aceste opțiuni sunt definitorii pentru eventualitatea unor distresuri sau eustresuri pe termen lung, ele trebuie bine cumpănite și – în cazul copiilor – ajutate prin apelul la specialiști (psihologi, sociologi) de orientare școlară și profesională, eventual și la cei care pot să acorde în mod competent sfaturi maritale, etc.

Dozarea (economisirea) energiilor de distres și acumularea de noi energii (din eustres) (Iamandescu, 2002, apud. Birkenbihl).

Conduitele antistres sunt dependente de particularitățile subiecților, inclusiv reactivitatea psihofiziologică și caracterială.

Este permisă cu o largă aplicabilitate, dar care necesită o autocunoaștere temeinică a individului, uneori o testare psihologică, în cazul aplicării de psihoterapii. Câteva exemple ilustrative pot fi oferite din analiza răspunsurilor la stres din partea indivizilor încadrați în tipologia stabilită de Eysenck (Iamandescu, 2002, apud. Eysenck, 1960): introvertiți, extrovertiți și neurotici. Astfel, referitor la fumat, introvertiții apelează prioritar în situațiile de suprasolicitare , iar extrovertiții la cele de subsolicitare, în timp ce neuroticii ajung mai ușor la depresie în cursul distresului decât cei cu stabilitate emoțională.

Reconsiderarea corporalității (elementul somato-psihic) și a factorilor activatori ai emisferei cerebrale drepte (influența mediului natural și a emoțiilor estetice).

Aceste elemente tradiționale de ordin psiho-somato-psihic, ca și o serie de elemente de oridin psiho-social, pot fi exemplificate prin „ceremonia ceaiului” (reprezentând un amalgam de incitații somato-psihice exercitat de senzațiile gustative, auditive – clinchetul ceștilor și al lingurițelor, ca și șoaptele intimilor casei -, olfactive – mirosul ceaiului și al ingredientelor sale – ca și de stimulii psihici cu caracter relaxant înglobați în semnificația pozitivă a acestei situații cu caracter ritualic).

Acest bombardament senzorial – cu direcție somato-psihică – asupra scoarței cerebrale se exercită la nivelul emisferei cerebrale drepte, fiind coroborat cu o excitație afectivă pozitivă având punct de impact la același nivel. Prin aceste excitații complexe ale emisferei drepte se echilibrează „munca” celor două emisfere cerebrale, cea stângă (suprasolicitată emoțional și decizional), având posibilitatea unui „respiro” asigurat de excitațiile somato-psihice, ca și de stimulii afectivi pozitivi generați de frumusețile naturii, artei și comunicării cu cei dragi.

Premisele de ordin practic

Aici autorul (Iamandescu, 2002) include câteva strategii pentru gestionarea distresului:

Asigurarea nevoilor psihologice fundamentale și a unui raport optim între nivelul de aspirații și de posibilități:

Reglarea optimală a aportului dintre nivelul de aspirații (NA) și nivelul de posibilități (NP)

Asigurarea „din timp” a celor trei nevoi psihologice (Iamandescu, 2002, apud. Linton, 1968)

Nevoia de afiliere

Este satisfacută încă din primele zile de viață, prin contributia mamei și a celorlalți membri de familie.

Ulterior, prietenii, colegii de studii sau de serviciu și familia, inclusiv cea nou creată – vor trebui să constituie (și individul trebuie să aspire la aceasta), elemente de suport social capabile să absoarbă stresurile inerente oricărui individ.

Securitatea pe termen lung

Apare ca fiind cea mai importantă (Iamandescu, 2002) nevoie psihologică a cărei satisfacere, printr-o judicioasă ierarhizare a obiectivelor și a efortului implicat de împlinirea acestora, constituie o redutabilă armă antistres.

Noutatea experienței

Dezvoltarea unei largi palete de „senzații noi” (fie că este vorba de experiențe intelectuale, afective și, în general, de lărgirea orizontului spiritual, fie că este vorba de „senzațiile tari” sau orice noutăți menite să prevină o anume anchiloză sufletească) – poate constitui formarea unui reflex de evadare dintr-un prezent care, prin definiție, este încărcat de stresuri minore nenumărate.

Formarea și/sau dezvoltarea gândirii pozitive

Premisele unei gândiri pozitive sunt date de câteva trăsături imunogene pozitive precum robustețea, optimismul, autoeficacitatea și simțul umorului. Important apare faptul că inducerea unei astfel de gândiri pozitive acelor indivizi cu trăsaturi imunogene negative, în special celor pesimiști, celor foarte anxioși dar și celor care au o autoeficacitate scăzută, este posibilă cu sau fără ajutorul psihologului.

Gândirea pozitivă furnizează adoptarea unui coping centrat pe problemă dar și coexistența unei trăiri emoționale moderate.

Umorul ca remediu anti-distres și sursă de eustres

„Râsul reprezintă, în opinia noastră, un act psihosomatic complex cu caracter de eustres având ca agenți stresori, de regulă, tot ceea ce este comic” (Iamandescu, 2002, p.201)

Autorul se folosește mai departe de lucrările lui Bergson pentru a descrie râsul (Iamandescu, 2002, apud. Bergson, 1998) ca fiind un gest social, capabil să reprime excentricitățile și să îndeplinească un scop util de „perfecționare generală” – subliniază virtuțile râsului pentru bunul echilibru psihic al individului: detența (descărcarea tensiunii psihice) pe care o realizează, combaterea rigidității și crispării individului („creșterea elasticității” cu implicații asupra stilurilor de coping) și rolul său constructiv asupra personalității individului. Râsul poate să constituie un moment de deconectare absolut necesară indivizilor care se află în distresuri importante cu caracter de suprasolicitare, subsolicitare, frustrare, etc.

Gestionarea Timpului

Activitatea de gestionare a timpului reprezintă un aspect important al vieții întrucât organizarea eficientă a timpului nostru stă la baza eficienței noastre personale și profesionale.

„Gestionarea timpului presupune păstrarea unei marje de siguranță, în eventualitatea unor noi acțiuni sau sarcini, neprevăzute, dar oricând posibile; implicit, controlul asupra situației imediat următoare are de suferit, iar planificarea activităților are mai mult un caracter orientativ decât de program cert” (Andreescu, Bozai, Dumitru, ș.a, 2006, p.106).

„În activitatea de management al timpului este esențial ca fiecare dintre noi să conștientizeze faptul că are puterea de a alege modul în care își alocă timpul avut la dispoziție, dând prioritate lucrurilor cu adevărat importante. Aceasta presupune însă un amplu proces de introspecție, examinarea stilului de viață, a motivațiilor proprii, a priorităților.

Prima și cea mai importantă regulă pentru folosirea eficientă a timpului o reprezintă buna organizare. Pentru o bună gestionare a priorităților, atât a celor din viața profesională cât și a celor din viața personală, condiția esențială este definirea corectă a priorităților. Este adevărat că această activitate în sine necesită o investiție de timp, însă odată realizată sunt asigurate atât eficiența cât și satisfacția unei bune organizări personale.

Cum putem departaja însă activitățile cu adevărat importante de cele mai puțin importante? Criteriul este dat de finalitatea pe care o avem în vedere, și anume obiectivele organizaționale (în plan profesional) și cele personale (în plan extraprofesional). Importante sunt așadar acele activități care concură la realizarea obiectivelor menționate. Managementul timpului nu este altceva, în esență, decât identificarea și adoptarea unor obișnuințe comportamentale noi care să asigure o mai bunăgestionare a acestuia” (Andreescu, Liță, Albu, ș.a. 2006, p.275).

În gestionarea eficientă a timpului acționează două forțe (Andreescu, 2006, apud. Covey, 2000): forța de progres și forța de regres.

Forța de progres este dată de incrementalism, care nu este altceva decât „segmentarea” unei activități în mai multe părți, conform strategiei „dezbină și cucerește”, pentru ca activitatea respectivă să devină în acest fel accesibilă în orice moment. Se consideră că succesul în carieră ține în bună măsură de capacitatea individului de a-și focaliza atenția la un moment dat exclusiv asupra unui aspect. Tehnica aceasta este utilă mai ales în cazul proiectelor sau a sarcinilor extrem de complexe.

În ce privește forța de regres, este un lucru știut faptul că fiecare dintre noi manifestăm tendința de a amâna executarea anumitor sarcini – fie sarcini complexe, fie unele mai puțin plăcute sau chiar plictisitoare. De fiecare dată când avem tendința de a amâna executarea unei sarcini este însă bine să privim în perspectivă, având în vedere costurile pe termen lung ale amânării.

Întreaga informație cu privire la gestionarea timpului (time management) a fost rezumată în mai multe abordări scrise de Stephen R. Covey ( Turc, 2007, apud. Covey, 2002) descrise ca fiind diferite „generații” de management a timpului:

1. Prima generație se bazează pe repere, încurajează ideea „lasă-te în voia curentului” și încearcă să păstreze jaloane ale felului în care fiecare își folosește timpul, prin diverse notițe de genul: de scris raportul; de participat la ședință; de dus lucrarea șefului la ora X; de anunțat …etc. Această generație se caracterizează prin acele adnotări și liste prin care se controlează și planifică activitățile. De regulă, cei care aparțin acestei generații vor lua cu sine listele, le vor consulta, le vor verifica, astfel încât să nu uite ceva. La sfârșitul zilei se constată că s-au făcut multe dintre aceste lucruri pe care majoritatea și le-a propus și pe care le taie de pe listă. Dacă îi rămân sarcini neîndeplinite, în mod cert persoana respectivăle va trece pe lista de mâine.

Persoanele din această generație au tendința să fie flexibile, sunt capabile de reacții și își pot modifica necesitățile. Se adaptează ușor și rezolvă probleme cu succes. Lucrează după un program lejer și fac orice simt că trebuie făcut sau orice îi presează la un moment dat. De obicei lucrurile se deteriorează și aceștia intră în criză de timp, uită întâlnirile importante, scapă din atenție obligații urgente. Sunt lipsiți de viziuni asupra vieții și a stabilității unor scopuri, prioritățile acestui tip de oameni sunt doar lucrurile care se întâmplă se le pice în cale. În general, au lipsa viziunii de ansamblu și a stabilirii unor scopuri de durată.

2. A doua generație este prezentată de specialiști ca fiind acea generație a „planurilor și pregătirilor”. Se caracterizeazăprin calendare, agende, programe IT și prin eficiența, responsabilitatea personală, realizarea scopurilor propuse, organizarea activităților în perspectivă. Execută planificări anticipate și prevede evenimentele viitoare. Personalul care face parte din această generație își face planificări, își notează promisiunile făcute, stabilește termene și notează până la amănunt locațiile și modalitățile de desfășurare a activităților. O parte dintre aceștia își păstrează totul pe un fișier, într-o agendă electronică sau pe computer. Oamenii din generația a doua planifică activitățile și le pregătesc pe aceștia și pe ei. În general au un înalt nivel al responsabilității față de rezultatele și obligațiile profesionale și personale. Calendarele și agendele nu le servesc doar ca memorii anexe, ci le încurajează pregătirea activităților pe care le desfășoarăîn plan profesional, în familie, cu prietenii. Rezultă că sunt mai disciplinați, punctuali și își stabilesc scopuri pe baze de planificare științifică, lucru care le mărește performanța și rezultatele. Concentrându-se asupra programului, a scopurilor și eficienței, instaurează o planificare severă. Se izolează de semeni sau îi folosesc, văzând în restul lumii mai ales o resursă prin care își pot spori influența personală. În plus, cei din generația a doua pot obține mult din ceea ce doresc, fără ca asta să le aducă neapărat sentimentul profund de împlinire sau pacea interioară. Esențial pentru aceștia devine respectarea calendarului și îndeplinirea scopurilor propuse.

3. A treia generație se caracterizează prin planificare, control, întocmirea listelor de priorități stricte. Cei care aparțin acestei generații au petrecut ceva timp în instituții de învățământ specializate, s-au calificat, au principii și priorități. Își stabilesc sarcini pe termen lung, mediu și scurt, pentru a duce la îndeplinire ceea ce și-au propus. Își organizează activitățile după importanță, zi de zi. Această generație se caracterizează printr-o gamă foarte largă de agende, electronice sau creion-hârtie, agende, programe IT cu rubrici detaliate sau cu o planificare științifică. Această generație aduce o contribuție majoră, legând obiectivele și planurile, de principii. Oamenii acestei generații realizează progrese considerabile în eficiența personală prin planificare și alcătuirea listelor de priorități zilnice. Cel mai important lucru este rolul principiilor și al obiectivelor. Foarte mulți specialiști apreciază această generație ca fiind culmea time managementul-ului. Își închipuie că dacă ar reuși să se integreze cu adevărat în ea, ar reuși tot ce-și propun. Rezultatele involuntare create de paradigmele incomplete și lipsa unor elemente fundamentale sunt câteva din neajunsurile serioase ale acestei generații. Aceste paradigme stau la baza întregului sistem tradițional de time management, fiind și mai accentuate în generația a treia. Paradigma de bazăa celei de-a treia generații este cea referitoare la control. Nu se lasănimic neorganizat, neadministrat sau neplanificat, nu rămâne nimic la voia întâmplării. Mulți dintre cetățeni cred că ar fi grozav să ne controlăm perfect viețile, dar adevărul e că noi nu le controlăm, ci principiile pe care le stabilim ni le controlează.

Vedem în următorul tabel minusurile și plusurile fiecărei generații (Turc, 2007, apud. Covey, 2002, p.92-93):

„Managementul timpului are următoarele trăsături când vine vorba de desfășurarea activității umane (Turc, 2007, p.97-98):

a) Timpul este ireversibil;

b) Organizarea, planificarea timpului pentru orice tip de activitate umană precede celelalte activități manageriale desfășurate în general sau pe timpul unei crize;

c) Ireversibilitatea timpului pune în evidență necesitatea exercitării conducerii în perspectivă, anticiparea conducerii prin crearea de scheme, schițe, algoritmul specific fiecărui tip activitate umană sau de criză internă;

d) Scurgerea timpului, adică timpul la trecut devine istorie, iar identificarea tendințelor de dezvoltare a procesului și fenomenului de formare a condițiilor și cauzelor care vor duce la acutizare și apoi izbucnirea unei crizei sau conflict;

e) Timpul „stabilește” termenul maxim în care vor avea loc aceste manifestări, fără a le micșora valoarea. Regula acestui gen de sistem, (sistemul combaterii crizelor interne) este să prevezi mai mult decât se poate produce, să se ia măsuri graduale din timp, astfel încât să nu permită dezvoltarea crizei, iar când este posibil să-l stagneze sau să-l oprească definitiv. Aceasta este ipotetic situația cea mai bună, idealul, pe care de foarte multe ori nu îl putem atinge”.

Metodologia cercetării

2.1 Obiectivele cercetării

În cercetarea de față se vor prezenta o serie de obiective de natură teoretică întrucât este necesară o aprofundare cât mai riguroasă a subiectelor pentru înțelegerea acestora dar și niște obiective practice deorece rezultatele obținute pot contribui la dezvoltarea unor noi metode și tehnici de gestionare a temelor respective.

1. Obiectivele teoretice

– cunoașterea aprofundată a tipurilor de stres și efectul lor asupra indivizilor dar și asupra capacității acestora de a își gestiona timpul;

– identificarea unor particularități ale personalității umane ce predispun pe indivizi la stres intens;

– înțelegerea conduitelor prin care se diminuează efectele distresului și se potențează efectele eustresului.

2. Obiectivele practice

– evaluarea psihologică a unui lot compus din adulți cu scopul identificării factorilor generatori de stres dar și a factorilor ce relevă modul în care subiecții își desfășoară activitatea sub aspectul temporal;

– analiza comparativă a factorilor temporali la subiecții cu nivel redus-crescut de stres cât și identificarea trăsăturilor dominante la fiecare categorie în parte;

– identificarea unor corelații dintre nivelul de stres și factorii prin care indivizii își organizează viața și existența sub aspect temporal;

– identificarea factorilor temporali dominanți la subiecții cu nivel redus de stres pentru valorificarea și dezvoltarea acelor calități ce contribuie la o activitate mai eficientă.

2.2 Ipotezele cercetării

a) Se presupune ca datorita structurilor de personalitate dezvoltate in mod diferit si contextelor diferite de viata indivizii inregistreaza niveluri diferite de stres.

b) Deoarece există particularități de personalitate care diferențiază indivizii umani, se presupune că stresul influențează capacitatea de gestionare a timpului.

c) Se presupune că indivizii flexibili mental și comportamental au o capacitate adaptativă superioară și ca urmare înregistrează un nivel mai redus de stres.

d) Se presupune ca există corelații între nivelul de stres și anumite trăsături ce țin de organizarea temporală a indivizilor.

e) Se presupune că o slabă capacitate de administrare a timpului reprezintă sursa cea mai intens generatoare de stres.

2.3 Metodele și instrumentele cercetării

1. În cadrul acestei cercetări a fost utilizată metoda testelor.

2. Design-ul cercetării este unul descriptiv-corelațional, de descriere a unei populații formate din adulți, bărbați și femei, cu studii superioare.

3. Documentarea a fost secvența în care s-a consultat literatura de specialitate cu privire la temă – au fost studiate diverse cărți, studii, articole în care se fac referiri la temă.

4. Variabilele cercetării sunt:

– Stresul: reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță și solicitare;

– Capacitatea de gestionare a timpului: reprezintă modul în care individul își organizează viața și activitatea sub aspect temporal.

– Nu putem vorbi despre variabile dependente și independente întrucât acesta nu a fost un design experimental.

5. Prelucrarea datelor s-a făcut cu ajutorul Statistical Package for the Social Sciences (SPSS), program produs de firma americană SPSS Inc., destinat gestionării și analizei statistice a datelor din științele socio-umane.

6. Formularea concluziilor cercetării – pe baza datelor recoltate s-au verificat ipotezele.

2.3.1 Metoda testelor

Metoda testelor (numită și psihometrie) este una din metodele principale de care dispune un psiholog profesionist. Psihometria este o ramură a psihologiei care se ocupă cu măsurarea și cuantificarea fenomenelor psihice și psihofizice.

Testele psihologice sunt utile în înțelegerea personalității, comportamentului, abilităților cognitive, atitudinilor, dar și în înțelegerea unui diagnostic. Ele sunt folosite atât pentru autocunoaștere, cât și pentru testări și evaluări în școli, în treptele de admitere la unități de învățământ sau pentru un loc de muncă.

Beneficiile testelor psihologice sunt multiple. Ele pot măsura, de exemplu capacitățile cognitive. Acestea sunt asemănătoare cu testele de inteligență și pot determina în aceeași măsură coeficientul de inteligență. Ele pot diferenția și talentul persoanelor. Un alt beneficiu al testelor psihologice este acela al determinării unor psihopatologii. Ele ajută terapeuții în stabilirea unui diagnostic pentru boli mintale, depresii etc.

Un alt beneficiu în ceea ce privește testele psihologice este acela al autocunoașterii. Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost atrasi de sine, de modul in care gandesc și de modul în care își aplică stilul de a gândi în viața de zi cu zi. Testele psihologice sunt special create pentru a observa și înțelege sinele, atitudinile zilnice și comportamentul.

Testarea temperamentului, a interacțiunii cu cei din jur, a compatibilității, a atenției distributive, memoriei și a concentrării fac parte și ele din beneficiile testelor psihologice. Ceea ce este avantajos în realizarea de teste psihologice este faptul că acestea nu sunt realizate numai pentru a testa aceste funcții ale creierului uman, ci sunt create pentru a ajuta indivizii sș își corecteze defectele și să-și scoată în evidență calitățile.

În cercetarea de față, datele au fost colectate folosind următoarele teste psihologice:

1. Chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham (Anexa nr.4);

2. Chestionarul de investigare a experienței subiective a timpului T.E.Q. (Anexa nr.5)

2.3.1.1 Chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham

Chestionarul de evaluare a nivelului de stres (Stress Level Questionnaire) a fost creat de către J. Abraham în anul 1985. Chestionarul cuprinde 84 de întrebări cu 4 variante de răspuns ce sunt gradate în funcție de intensitate (niciodată, rareori, deseori, întotdeauna). Chestionarul evaluează nivelul de stres general prin prisma a 6 factori generatori de stres. Aceștia sunt:

1. Ambianța (A) reprezintă stresul resimțit de individ datorită lipsei intimității spațiului psihologic provocând astfel un spațiu fizic lipsit de confort, liniște și relaxare.

2. Prejudicierea Eului (PE) reprezintă stresul generat de trăirile de insuficiență personală cu privire la auto-dezvoltare, incapacitate de afirmație, anxietăti, temeri, vinovății, incapacitatea de afirmare și datorită conduitelor submisive și evitante.

3. Relații interpersonale (RI) evidențiază reacții de stres produse de culpabilitatea și dezamăgirea în relațiile familiale (copii, parteneri de viață), probleme de natură sexuală, de incapacitate de a întreține relații de prietenie și dificultăți financiare.

4. Activitatea Profesională (AP) reprezintă stresul generat datorită unei slabe organizări a muncii, imposibilitatea de a refuza sarcini suplimentare, inabilitatea de a cere ajutor și recompense cuvenite.

5. Factorul administrarea timpului (AT) pune în evidență reacții de stres care decurg din lipsa de planificare a timpului, din supraîncărcarea benevolă cu sarcini care împing adesea persoana în criză de timp și spre trăiri conflictuale cu familia, din nesepararea activităților profesionale de cele personale cu alocarea unui timp pentru relaxare și refacere.

6. Factorul regim de viață (RV) evidențiază reacții de stres produse de dezechilibrul dintre activitate și repaus, de alimentația neechilibrată, de efortul fizic intens. Totodată factorul reflectă efectele stresului acumulat în celelalte arii, tradus atât prin conduite compensatorii (exces alimentar, abuz de produse stimulative), cât și prin slăbirea rezistenței generale a organismului față de boală.

2.3.1.2 Chestionarul de investigare a experienței subiective a timpului T.E.Q

Chestionarul de investigare a experienței subiective a timpului (Temporal Experience Questionnaire) a fost creat de A.E. Wessman în anul 1975 și pornește de la ideea că factorul “timp” are un rol determinant în orice activitate ce presupune flexibilitatea adaptativă la sarcină. Autorul constată că fiecare subiect uman dezvoltă un anumit stil adaptativ în funcție de modul în care care își gestionează timpul. Este de remarcat și faptul că în situațiile stresante, conștiința timpului pe care individul o percepe subiectiv capătă forme diferite.

Chestionarul are 80 de itemi cu cinci variante de răspuns:

A= nu este adevărat

B= este puțin adevărat

C= este pe jumătate adevărat

D= este de cele mai multe ori adevărat

E= este întrutotul adevărat

Proba analizează modul în care individul își organizează activitatea și viața din punct de vedere temporal prin prisma a patru factori. În cei patru factori intră alți 2 subfactori polari. Factorii sunt:

1. Factorul trăirea timpului prezent (TPTP) compus din:

– flexibilitate (F) – punctajul ridicat indică o flexibilitate adaptativă și un control relaxat al activității în majoritatea situațiilor inclusiv în cele noi și stresante, un nivel de inteligență ridicat, o persoană ordonată care face ajustări în funcție de cursul evenimentelor fără a se simți dezorganizată prin aceasta;

– rigiditate (R) – punctajul ridicat indică: o capacitate redusă de evaluare și control a situațiilor în general, și în special a celor noi; tendința de a face apel la reacții de apărare sau la conduite stereotipe; o persoană care intră adesea în criză de timp și suportă cu greu presiunea acestuia (se simte permanent “hărțuită”).

2. Factorul orientare de lungă durată (OPLD) este compus din:

– continuitate (C) – punctajul ridicat indică: existența unor țeluri bine conturate, adevărate repere în funcție de care este organizată existența actuală; structurarea unor scopuri de lungă durată ce orientează existența în perspectivă; o persoană cu scopuri clare și capacități de mobilizare pentru atingerea lor, calități prin care poate controla situațiile stresante;

– discontinuitate (D) – punctajul ridicat indică instabilitatea țelurilor actuale și intermitența cu care unele sau altele dintre ele constituie repere, fapt caracteristic unei existențe mai puțin organizate; lipsa unor scopuri de perspectivă, proprie unei persoane insuficient maturizată, dezorientată cu privire la sine (sub aspectul trebuințelor, intereselor, capacităților de care dispune) sau la activitatea pe care o desfășoară, ultimul aspect fiind adesea legat de gradul scăzut de motivație profesională.

3. Factorul capacitate de organizare și utilizare a timpului (COUT) este compus din:

– programare (P) – punctajul ridicat indică: eficiență și promptitudine în organizarea și îndeplinirea activităților; capacitate decizională bună, bazată pe o strategie temporală care ia în calcul raportul corect dintre solicitări și posibilitățile personale de a le răspunde și care protejează persoana de intrare în criză de timp; autocontrol bun și foarte bun în condiții stresante;

– amânare (A) – punctajul ridicat indică: ineficiență în activitate prin depășirea nejustificată obiectiv a termenelor, aspecte ce țin de un mod de existență mai puțin organizat; o persoană incapabilă să-și racordeze ritmul propriu la cel impus de evenimente și care în situații stresante va reacționa prin anxietate, inhibiție, capacitate redusă de autocontrol.

3. Factorul grad de constanță în atitudini și activități (GCAA) este compus din:

– constanță (Cs) – punctajul ridicat indică: stabilitate în atitudini și activități, mergând uneori până la rigiditate; principii de viață bine interiorizate; o persoană stăpână pe sine și consecventă, tolerantă și răbdătoare, aptă în principiu să facă față stresului; punctajul apropiat de limita maximă și corelat cu un scor mare la subfactorul rigiditate, înscrie însă persoana pe coordonate negative, indicând încăpățânare, persistență în eroare, o capacitate redusă de adaptare la schimbare, implicit la stres;

– inconstanță (Is) – punctajul ridicat indică: instabilitate, dezordine și oscilații în activități și atitudini; inconsecvență asociată cu o capacitate redusă de autocontrol, mai ales în condiții stresante; o persoană predispusă la a genera situații conflictuale, indisciplinată și impulsivă, care are nevoie atât de sprijin, cât și de educație.

2.4 Lotul cercetării

Lotul cercetării a fost alcătuit din 70 de subiecți adulți, cu vârsta cuprinsă intre 25-42 de ani, bărbați și femei cu studii superioare. Grupul inițial a fost ulterior împărțit în două loturi, fiecare a câte 35 de subiecti în funcție de nivelul general de stress având ca reper de diferențiere etalonul testului Abraham. Cele doua subloturi se defines astfel:

Subiecții cu nivel redus de stress

Subiecții cu nivel ridicat de stress

Rezultatele cercetării și interpretarea acestora

3.1 Prezentarea rezultatelor obținute de subiecți

Tabel nr.1 – Notele brute obținute de subiecți la probele aplicate: 3 – subiecți cu nivel redus de stres; 4 – subiecți cu nivel ridicat de stres

3.2 Interpretarea rezultatelor la chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham

1. Analiza datelor pe întregul lot

Notele brute obținute de subiecți la diversele scale ale testului au fost analizate statistic în funcție valorile medii ale factorilor, media fiind una dintre tendințele centrale cele mai expresive ale unui fenomen.

Tabel nr. 2 – Media valorilor factorilor generatori de stres la întregul lot

Diagrama nr. 1 – Structura factorilor generatori de stres la întregul lot

Datele obținute duc la o serie de concluzii

1. Factorul cel mai intens generator de stres este administrarea timpului, urmat apoi de activitatea profesională, prejudicierea eului, relațiile interpersonale, regimul de viață și ambianța.

Se poate spune că nivelul de stres al acestor subiecți este generat în principal de faptul că aceștia întâmpină dificultăți în a își aloca timp pentru relaxare, din lipsa de planificare eficientă a timpului și dintr-o posibilă supraîncărcare cu sarcini la locul de muncă.

2. Cu toate acestea, procentul scăzut de intensitate a factorilor ambianță și regim de viață sugerează faptul că subiecții au totuși un loc pentru confort și relaxare psihologică având astfel o tendință redusă pentru comiterea abuzurilor alimentare, fapt care întărește organismul față de boli și de stres echilibrând astfel presiunea și încordarea acumulată de la locul de muncă și din slaba organizare a timpului.

2. Analiza datelor pe lotul subiecților cu nivel redus de stres

Tabel nr. 3 – Media valorilor factorilor generatori de stres la subiecții cu nivel redus de stres

Diagrama nr. 2 – Structura factorilor generatori de stres la subiecții cu nivel redus de stres

În baza informațiilor de mai sus se formulează următoarele concluzii

1. Raportând scorul mediu al stresului obținut (149,29) al subiecților acestui lot la etalonul chestionarului rezultă că lotul obține stanina 8 cu semnificația că stresul este redus. Prin acest scor se poate confirma că subiecții acestui lot au întradevăr un nivel redus de stres.’

2. Se remarcă faptul că factorii generatori de stres nu variază semnificativ față de analiza raportată la întregul lot, ierarhizarea factorilor își păstrează aproape aceeași ordine.

3. La subiecții cu nivel redus de stres, relațiile interpersonale reprezintă o sursă de satisfacție în viață astfel încât acești indivizi au relații mai bune cu familia și sunt mai capabili să întrețină relații de prietenie de lungă durată.

3. Analiza datelor pe lotul subiecților cu nivel ridicat de stres

Tabel nr. 4 – Media valorilor factorilor generatori de stres la subiecții cu nivel ridicat de stres

Diagrama nr. 3 – Structura factorilor generatori de stres la subiecții cu nivel ridicat de stres

Se formulează următoarele concluzii referitoare la subiecții cu nivel ridicat de stres

1. Scorul mediu obtinut de subiectii cu nivel ridicat de stres este 196,63 (rotunjit la 197) având stanina 3 caracterizându-se printr-un stres semnificativ, la limita disfuncționalității.

2. Subiecții cu nivelul ridicat de stres se află într-o permanentă criză de timp ce poate duce la nerespectarea termenilor stabiliți la locul de muncă generând astfel insatisfacții pe planul personal de dezvoltare. Relațiile cu cei apropiați sunt afectate în mod negativ.

4. Compararea celor două loturi prin testul de semnificație T

Testul t pune în evidență diferențele cu adevărat relevante, din punct de vedere statistic, care apar între subiecții cu nivel redus de stres și cei cu nivel ridicat de stres în privința factorilor generatori de stres permițând formularea unei noi serie de concluzii:

1. Există diferențe semnificative statistic între cele două loturi de subiecți privind cauzele generatoare de stress.

2. Există o diferență semnificativ statistic cu privire la nivelul general de stres la cele două loturi (NGS= 0,000).

2: Diferențe semnificative statistic s-au înregistrat la toți factorii generatori de stres analizitați prin chestionarul Abraham (ambianță 0,000, prejudicierea eului 0,000, administratea timpului 0,000, regimului de viață 0,000, relațiile interpersonale 0,000 și activitatea profesională 0,000).

Tabel nr. 5 Compararea celor două loturi prin Testul de semnificație t.

Grafic nr. 1 Compararea factorilor generatori de stres dintre cele două loturi

3.3 Interpretarea rezultatelor la chestionarul de investigare a experienței subiective a timpului TEQ

Și în cazul acestei probe datele au fost analizate statistic prin evidențierea mediilor dintre factori cât și diferențele semnificative statistic relevate prin Testul t. de semnificație.

1. Analiza datelor pe întregul lot

Tabel nr. 6 – Media valorilor factorilor de percepție a timpului raportat la întregul lot

Diagrama nr. 4 – Structura factorilor de percepție a timpului raportat la întregul lot

Se stabilesc următoarele concluzii

1. Subiectii au obtinut la factorii pozitivi pe care proba îi analizează medii dominante față de factorii negativi (în ordinea intensității: flexibilitatea, programarea realizării sarcinilor, continuitatea scopurilor).

2. Dacă lotul ar fi redus la nivelul unui singur individ, statistic, acesta se caracterizează ca fiind unul cu o capacitate optimă de gestionare a timpului datorită unei flexibilități crescute, dă dovadă de eficiență în a își programa realizarea sarcinilor și in a diferenția situațiile ce l-ar putea suprasolicita, lucru ce îi permite să se adapteze la sarcini și situații noi evitând astfel dificultăți care să îl destabilizeze psihic.

2. Analiza datelor pe lotul subiecților cu nivel redus de stres

Tabel nr. 7 – Media valorilor factorilor de percepție a timpului raportat la subiecții cu nivel redus de stres

Diagrama nr. 5 – Structura factorilor de percepție a timpului raportat la subiecții cu nivel redus de stres

În urma prezentării datelor se pot formula următoarele concluzii

1. La subiecții cu nivel redus de stres domină ca intensitate și ierarhie factorii temporali pozitivi.

2. Subiecții cu nivel redus de stres au scopurile de lungă durată mai bine definite, dau dovadă de o înțelegere mai bună a cerintelor ce trebuie îndeplinite pentru a-și atinge scopurile și se organizează ca atare.

3. Analiza datelor pe lotul subiecților cu nivel ridicat de stres.

Tabel nr. 8 – Media valorilor factorilor de percepție a timpului raportat la subiecții cu nivel ridicat de stres

Diagrama nr. 6 – Structura factorilor de percepție a timpului raportat la subiecții cu nivel ridicat de stres

Pe baza acestor date se formulează următoarele concluzii

1. La subiecții cu nivel ridicat de stres domină ca intensitate următorii factori: rigiditate, constanță în atitudini și activități, flexibilitate, programarea realizării sarcinilor, inconstanță în atitudini și activități, continuitatea scopurilor, amânarea realizării sarcinilor, discontinuitatea scopurilor.

2. Prin scorul ridicat al rigidității și constanței în atitudini și activități, subiecții cu nivel ridicat de stres se caracterizează prin încăpățânare, incapacitate de a se adapta la situații noi și de persistență când întâmpină erori fapt care duce la o pierdere semnificativă de timp.

3. Datorită rigidității crescute și a pierderii timpului prin a persista în erori, acești subiecți înregistrează o eficiență mai redusă în a își programa sarcinile, lucru care duce la o slabă organizare a timpului și implicit, la creșterea stresului.

4. Compararea celor două loturi prin testul de semnificație T

Din analiza datelor prezentată anterior se înregistrează diferențe dintre subiecții cu nivel redus de stres și cei cu nivel crescut de stres la factorii ce țin de organizarea și percepția timpului.

Testul T de semnificație poate stabili dacă diferențele dintre cele două loturi sunt semnificative din punct de vedere statistic.

Tabel nr. 9 – Compararea celor două loturi prin testul de semnificație t.

Datele de cercetare duc la o serie de concluzii

1.Există diferențe semnificative statistic între cele două loturi la nivelul următorilor factori: – Rigiditate

– Continuitatea Scopurilor

– Flexibilitate

– Discontinuitatea scopurilor

– Programarea realizării sarcinilor

– Inconstanța în atitudini și activități

2. Subiecții cu nivel redus de stres sunt semnificativ mai flexibili, mai capabili de ași trasa scopuri a căror continuitate să o urmărească și mai eficienți în modul în care își programează sarcinile.

3. Subiecții cu nivelul ridicat de stres sunt mai rigizi, caracterizați de o discontinuitate a scopurilor trasate și de inconstanță în atitudini și activități.

Grafic nr 2. Compararea factorilor temporali dintre subiecții cu nivel redus de stres și cei cu nivel ridicat de stres.

3.4 Analiza corelațiilor

Tabel nr. 10 Corelațiile dintre nivelul general de stres și factorii temporali (Anexa nr 1.)

Tabel nr. 11 Corelațiile dintre dintre scalele Chestionarului Abraham (Anexa nr 2.)

Tabel nr. 12 Corelațiile dintre scalele Chestionarului TEQ (Anexa nr. 3.)

În urma analizei datelor, se stabilesc două categorii de corelații:

I. Corelații intra-test, corelații care se stabilesc între factorii proprii fiecărui test din cele două aplicate, și a căror apariție ține de construcția testelor ca structuri corente și unitare.

II. Corelații inter-teste, corelații care stabilesc între factori care provin din teste diferite, respectiv Chestionarul Abraham și Chestionarul TEQ. Corelațiile puternic semnificative dintre nivelul general de stres (NGS) și factorii temporali analizați de Chestionarul TEQ sunt:

Ngs – Flexibilitate: ∫ = -0,398** – corelație care indică faptul că un nivel ridicat de stres presupune o flexibilitate scăzută a individului semn al unei capacități reduse de gestionare a timpului și adaptare la situații noi sau problematice;

Ngs – Rigiditate: ∫ = 0,576** – corelație ce indică o asociere intre rigiditatea crescuta în condițiile în care nivelul de stres este mai ridicat;

Ngs – Continuitatea Scopurilor: ∫ = -0,524** – corelație ce indică faptul că stresul crescut reduce capacitatea de mobilizare pentru continuarea și îndeplinirea scopurilor;

Ngs – Discontinuitatea scopurilor: ∫ = 0,543** – corelație care indică că, în lotul studiat, există o asociere între stresul crescut și o instabilitate în organizarea indivizilor pentru atingerea unor scopuri;

Ngs – Programarea realizării sarcinilor: ∫ = -0,405** – corelație ce indică faptul că scade capacitatea de planificare și organizare în realizarea sarcinilor, că se ajunge la o criză de timp în condițiile în care stresul crește;

Ngs – Amânarea realizării sarcinilor: ∫ = 0,483** – corelație care arată că cu cât crește stresul cu atât subiecții amână realizarea activităților, lucru care duce la nerespectarea normelor stabilite pentru îndeplinirea sarcinilor;

Ngs – Inconstanța atitudini-activități: ∫ = 0,406** – corelație ce indică faptul că apare dezordine și oscilații între activități și atitudini odată cu creșterea stresului.

4. Concluzii finale

1. Stresul este un subiect bine studiat în zilele noastre datorită influenței pe care acesta o exercită asupra existenței umane. Stresul este format din eustres (senzație de triumf, bucurie, râs necontrolat) și distres (tensiune, încordare etc) și se află în strânsă legătură cu capacitatea individului de a își administra timpul. Abilitatea individului de a își ințelege limitele contribuie semnificativ la la estimarea unei durate de timp necesare pentru realizarea unei sarcini. Luând această durată în considerare, individul își poate aloca o perioadă de timp pentru realizarea sarcinii astfel încât el să aibe o marjă de siguranță pentru situațiile neprevăzute.

2. Se remarcă faptul că administrarea timpului reprezintă sursa de stres dominantă atât la subiecții care au înregistrat un nivel redus de stres cât și la cei cu nivel ridicat de stres urmată apoi de activitatea profesională, prejudicierea eului, relațiile interpersonale, regimul de viață și ambianța.

3. Raportând scorul mediu al stresului obținut (149,29) al subiecților acestui lot la etalonul chestionarului rezultă că lotul obține stanina 8 cu semnificația că stresul este redus. Prin acest scor se poate confirma că subiecții acestui lot au întradevăr un nivel redus de stres.

4. La subiecții cu nivel redus de stres se păstrează în mare măsură aceeași ierarhie a intensității factorilor generatori de stres cu precizarea că acești subiecți resimt mai intens stresul provocat de regimul lor de viață și de alimentația ușor dezechilibrată. Pe de alta parte sursele cele mai reduse de stres sunt date de relațiile bune familia și cu cei din jur și din faptul că subiecții au un spațiu special pentru refacerea și relaxarea psihică.

5. Scorul mediu obtinut de subiecții cu nivel ridicat de stres este 196,63 (rotunjit la 197) având stamina 3 caracterizându-se printr-un stres semnificativ, la limita disfuncționalității confirmând faptul că lotul are indivizi cu nivel ridicat de stres. Există tendința ca subiecții să se supra încarce cu activități și să nu mai aloce timp pentru relaxare și refacere fapt care duce la o slabă organizare a muncii din care se poate observa o insatisfacție la nivelul reușitelor personale. La polul opus se remarcă o tendință pentru un regim de viață optim dar se poate observa și influența pozitivă generată de un spațiu de confort pe care subiecții îl au.

6. Datele de cercetare relevă faptul că există diferențe semnificative între subiecții cu nivel redus de stres și cei cu nivel ridicat de stres în privința factorilor generatori de stres.

La testul t. de semnificație se observă diferențe semnificativ statistic cu privire la nivelul general de stres între cele două loturi (NGS= 0,000) cât și la următorii factori generatori de stres:

– Ambianța;

– Prejudicierea eului;

– Activitatea profesională;

– Regimul de viață;

– Administrarea timpului;

– Relațiile interpersonale.

7. Cu privire la modul în care subiecții cu nivel redus de stres își gestionează timpul se evidențiază ca factor dominant flexibilitatea urmată apoi de continuitatea scopurilor, programarea realizării sarcinilor, constață în atitudini și activități, rigiditate, inconstanța atitudini – activități, amânarea realizării sarcinilor, discontinuitatea scopurilor. Subiecții acestui lot cu nivel redus de stres au o adaptabilitate crescută față de situațiile noi, au scopuri bine trasate și o organizare eficientă în activități și atitudini pentru atingerea acestor scopuri. La pol opus se observă o ușoară tendință spre rigiditate.

8. Subiecții cu nivel crescut de stres din lotul analizat se caracterizează printr-o rigiditate puternică ceea ce îi face încăpățânați, cu o incapacitate de a se adapta eficient situațiilor noi ceea ce provoacă o mare pierdere de timp care duce în final la o organizare ineficientă a activităților.

9. Testul t. de semnificație relevă următoarele aspecte:

– Subiecții cu nivel redus de stres sunt semnificativ mai flexibili, mai capabili de ași trasa scopuri a căror continuitate să o urmărească și mai eficienți în modul în care își programează sarcinile.

– Subiecții cu nivelul ridicat de stres sunt mai rigizi, caracterizați de o discontinuitate a scopurilor trasate și de inconstanță în atitudini și activități.

10. În cercetarea de față se confirmă următoarele ipoteze:

– prima ipoteză a cercetării, referitoare la influența diferitelor contexte și caracteristici de personalitate asupra stresului se confirmă prin scorurile variate ca intensitate obținute de subiecți la nivelul general de stres cât și semnificația puternică dintre cele două loturi prezentă în testul t. de semnificație.

– a doua ipoteză a cercetării, care face referire la faptul că stresul influențează capacitatea de gestionare a timpului se confirmă prin faptul că subiecții cu nivel ridicat de stres au obținut scoruri mai ridicate la factorii negativi ai chestionarului TEQ.

– a treia ipoteză a cercetării se confirmă prin faptul că subiecții cu nivelul redus de stres au avut ca factor dominant flexibilitatea. De aici putem trage concluzia că, cel puțin în lotul cercetat, capacitatea de adaptare și ajustările făcute de indivizi în funcție de felul cum evoluează situațiile conduc la un nivel redus de stres.

– a patra ipoteză a cercetării se confirmă prin existența a două categorii de corelații între nivelul general de stres și factorii temporali analizați de chestionarul TEQ, acestea fiind:

I. Corelațiile directe între stres și rigiditate, discontinuitatea scopurilor, amânarea realizării sarcinilor, inconstanța atitudini-activități;

II. Corelațiile indirecte între stres și flexibilitate, continuitatea scopurilor, programarea realizării sarcinilor.

– a cincea ipoteză a cercetării, referitoare la administrarea timpului ca fiind sursa cea mai intens generatoare de stres se confirmă prin faptul că aceasta se plasează pe primul loc în ierarhia ambelor loturi.

5. Bibliografie

Andreescu, A., Albu, C., Androsiac, E., Bozai, V., Grigoroiu, M.V., Mihalcea, A., Milcu, M., Mureșan, G., Liță, Ș., Tat, C., Turc, D., Turc, M., & Rusan, A. (2006). Managementul Stresului Profesional.Ghid pentru personalul din domeniul ordinii și siguranței publice. Ediția a II-a. București: Editura M.A.I.

Galvan, A., & Rahdar, A. (2013). The Neurobiological Effects of Stress on Adolescent Decision Making. Neuroscience, 249, 223-231.

Selye, H. (1984). Știință și viață. București: Editura Politică.

Iamandescu, I.R. (2002). Stresul psihic din perspectivă psihologică și psihosomatică. București: Editura Infomedica.

Greenberg, J. (2011). Comprehensive stress management. 12th Edition. New York: McGraw-Hill, INC.

Harrington, R. (2013). Stress, Health & Well-Being. Thriving in the 21st Century. USA: Wadsworth, Cengage Learning.

Andreescu, A., Bozai, V., Dumitru, C., Petre, N., Amza, A., Albu, C., Androsiac, E., Mînjină, B., Turc, D., Ionescu, C., Griogoriu, M., Turc, M., Bora, A., Stroi, D., Erciulescu, S., Popa, V., & Ciobanu, R.(2006). Managementul Stresului Profesional. Ghid pentru personalul din domeniul ordinii și siguranței publice. Volumul II. București: Editura Ministerului Administrației și Internelor.

Turc, D., Albu, C., Andreescu, A., Radu, N., Mihalcea, I., Constantin, M., Scrieciu, D., Grigoroiu, M.V., Petre, N.M., Stroi, D., Zane, D., Cenea, M., Popa, E., Tat, C., Amza, A., Erciulescu, S., Verenciuc, G., Bozai, V., Zaman, C., Gagu, A., Cristina, A., Grigoraș, M., & Vlădan, M. (2007). Managementul Stresului Profesional. Ghid pentru personalul din domeniul ordinii și siguranței publice. Volumul III. București: Editura Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Ieniștea, O. (1983). Dificultăți emoționale la tineri. București: Editura Medicală.

Cornfeld, D., Zimberg, S., & Malan, J. (1973). Psychiatric complications of open heart surgery. New York England: Editura J. Med.

Enăchescu, C. (1979). Igiena mintală și recuperarea bolnavilor psihici. București: Editura Medicală.

Malchair, A. (1988). Environement social et desordres psychesomatiques. UCB: Essentialia.

Băban, A. (1998). Stres și personalitate. Cluj-Napoca: Editura Dacia.

Lazarus, R.S. (1966). Cognitive and personality factors underlying threat and coping. New York: Editura McGraw-Hill.

Eysenck, H.J. (1960). The structure of human personality. London: Editura Keegan Paul.

Covey, S.R. (2000). Managementul timpului sau Cum ne stabilim prioritățile. București: Editura All.

Covey, S.R., Merrill, A., & Merril, R. (2002). Managementul timpului sau Cum să ne stabilim prioritățile. București: Editura Allfa.

Linton, R. (1968). Fundamentul cultural al personalității. București: Editura Științifică.

Bergson, H. (1998). Teoria râsului. București: Editura Institutul European.

6. Anexe

6.1 Anexa nr. 1

6.2 Anexa nr. 2

6.3 Anexa nr. 3

6.4 Anexa nr. 4

Chestionar S (Ab)

Încerci senzația că nu ai un loc în care să stai liniștit pentru a-ți pune treburile în ordine?

Apreciezi că locuința este neconfortabilă sau prea strâmtă?

Ai nevoie de mai mult spațiu pentru a lucra acasă?

Crezi că nu ai intimitate, spațiu de refugiu personal?

Îți este dificil să te deconectezi seara acasă?

Vecinii tăi sunt prea zgomotoși?

Ești deprimat iarna, când zilele sunt scurte?

Te scoli dimineața cu spatele înțepenit?

Simți că nu ești în largul tău după ce ai stat mai mult timp așezat?

Te simți prins în cursă de situații pe care nu le poți schimba cu nimic?

Trăiești senzația că ai multe defecte și puține calități?

Îți este teamă să vorbești cu persoanele străine?

Renunți să-ți afirmi punctul de vedere pentru a nu-i jigni sau supăra pe alții?

Renunți să faci ceea ce dorești pentru a te supune voinței altcuiva?

Îți este dificil să vorbești despre problemele care te frământă?

Ți se întâmplă să amâni rezolvarea unei probleme pentru că îți este teamă de dificultățile pe care ea le implică?

Intri ușor în panică în fața unei situații dificile?

Te îngrijorezi pentru viitorul tău?

Te înfurii cu ușurință, ai izbucniri de mânie?

Izbucnești în plâns chiar în fața unor provocări ușoare?

Te-ai simțit vinovat sau deprimat când nu ți-ai atins un obiectiv?

Îți este dificil să te relaxezi?

Ai impresia că resursele, capacitățile tale sunt foarte limitate?

Îți este dificil să te pregătești să înfrunți perioadele stresante ale vieții?

Ai senzația că nu dispui de timp pentru tine însuți?

Ai dispute mari pentru chestiuni financiare?

Simți că nu ai intimitate acasă (în familie)?

Te simți vinovat că nu faci mai mult pentru familia ta?

Ai fost dezamăgit de partenerul de viață care nu s-a arătat la înălțimea așteptărilor tale?

Ai dificultăți în a stabili relații durabile?

Îți este dificil să vorbești despre sex cu partenerul tău de viață?

Consideri că unele din nevoile sau gusturile sexuale sunt anormale?

Ești prea obosit pentru a mai face dragoste?

Este o atmosferă proastă în familia ta pentru că unii memebri nu-și fac partea lor de treabă?

S-a întâmplat să constați că propriii copii sunt insolenți sau grosolani față de sugestiile și opiniile tale?

Familia ta petrece prea puțin timp acasă?

Ești nemulțumit că nu îți vezi mai des prietenii?

Ai vrea ca partenerul de viață să câștige mai mult?

Ai impresia că ești “exploatat”, că se profită de tine și că muncești prea mult?

Ți se întâmplă să lucrezi dimineața foarte devreme sau seara până târziu?

Îți iei concedii, vacanțe?

Mediul de muncă te deprimă?

Îți este greu să te adaptezi la o promovare sau la o sarcină nouă?

Te simți incapabil să ceri o mărire de salariu sau o vacanță șefului tău?

Munca pe care o faci te plictisește?

Îți este dificil să-ți organizezi activitatea încât să faci mai multe lucruri diferite în același timp?

Îți este greu să cedezi altcuiva o parte din sarcini atunci când ești supraîncărcat?

Te simți rău dacă trebuie să ajungi la o înțelegere cu colegii (de ex., să-ți țină locul, să schimbe tura, să te ajute preluând un aspect al problemei la care lucrezi…)?

Comunicarea ți se pare insuficientă în mediul tău de muncă?

Munca ta îți impune o presiunea legată de detalii, de amănunte?

Ai impresia că întreruperile îți afectează în mod serios concentrarea?

Lucrezi într-un mediu nociv (cu zgomot, radiații, praf, mirosuri urâte…) sau periculos?

Consideri că nu îți sunt recunoscute pe deplin capacitățile?

Ești nevoit să faci o muncă mecanică și repetitivă, fără posibilitatea de a lua pauze?

Faci lucrurile cât mai repede posibil?

Îți lipsește timpul (intri în criză de timp) atunci când lucrezi la proiecte importante?

Alegi de bunăvoie să faci mai multe lucruri în același timp?

Ți se întâmplă să uiți de o întâlnire care fusese stabilită?

Îți planifici activitățile cu o zi, două înainte?

Vorbești și mergi repede?

Îți pierzi ușor răbdarea?

Te simți presat de timp?

Te gândești că timpul trece prea repede?

Timpul petrecut cu drumurile dintr-un loc în altul te deprimă?

Pentru a ajunge la locul de muncă ești nevoit să circuli în orele de vârf?

Partenerul tău de viață se plânge că îți petreci prea mult timp la serviciu?

Îți acorzi o pauză pentru a te deconecta, a juca un joc, a lenevi sau pentru a hoinări fără un scop anume?

Îți petreci timpul cu alți oameni astfel încât nu-ți mai rămâne nici un pic de timp pentru tine?

Ai impresia că petreci mult timp acasă, cu copiii?

Ai izbucniri de furie pentru că nu ai timp să sfârșești ceea ce ai de făcut?

Ții un jurnal de însemnări?

Acorzi mai mult de o jumătate de oră fiecăreia din mesele principale?

Mănânci în timp ce faci și altceva, de exemplu, mergând pe stradă, citind, gătind, uitându-te la televizor?

Consumi multe alimente bogate în calorii (dulciuri, carne, alcool…) pe principiul că ele îți stimulează energia?

Mănânci următoarele produse: alimente conservate, congelate sau semipreparate, legume stocate de mult timp, mâncăruri grase și prăjite?

Bei mai mult de cinci cești de cafea pe zi?

Bei mai mult de 4 căni cu vin, 4 păhăruțe cu alcool, sau 2 sticle cu bere pe zi?

Iei o mică gustare între mesele principale?

Te îngrași cu ușurință și într-un timp scurt?

Faci cu ușurință afecțiuni virale (răceală, gripă, faringită)?

Fumezi?

Îți rezervi vreun moment în cursul zilei pentru a-l consacra unei forme de meditație conștientă?

Îți acorzi în cursul zilei un repaus neplanificat, pentru că pur și simplu simți că nu mai poți?

Obligațiile tale cotidiene implică vreo activitate fizică (stat mult în picioare, deplasări pe jos, jocuri în aer liber cu copiii, cărat marfă, practicarea unor exerciții fizice moderate)?

6.5 Anexa nr. 5

Chestionar TEQ

Instructaj. Apreciați afirmațiile de mai jos în funcție de cât sunt ele de adevărate pentru dumneavoastră. Marcați pe foaia de răspuns printr-un “X” varianta care vă corespunde, astfel:

A = nu este adevărat

B = este puțin adevărat

C = este pe jumătate adevărat

D = este de cele mai multe ori adevărat

E = este întrutotul adevărat

Încerc să fac mai multe lucruri în același timp, deși îmi este greu să mă angajez în mai multe direcții deodată.

Merg pe o cale ordonată, spre țeluri stabilite cu mult timp înainte.

Lucrez repede și eficient după un anumit program.

Se întâmplă să regret imediat lucruri pe care le-am spus sau făcut și să vreau să revin la ceea ce era mai înainte.

Mă adaptez ușor la situații noi și nefamiliare.

Mă simt ca și cum m-aș fi înfundat pe un drum de pe care nu mai sunt capabil să ies.

Amân atât de mult să trec la fapte, încât o mulțime de lucruri mi se aglomerează într-un interval scurt.

Reacționez la situații familiare, la fel cum am reacționat și în trecut.

Simt că nu am timp suficient să duc la îndeplinire tot ceea ce trebuie să fac.

Am convingerea clară că știu cine sunt și încotro merg.

Îmi organizez timpul în așa fel încât să reușesc să fac în fiecare zi ceea ce îmi propun.

Sunt cam nestatornic în acțiunile mele.

Mă simt liber și gata să merg oriunde mă va duce viitorul.

Simt că pentru mine viitorul este ca un vid (ca un gol) care mă absoarbe în el.

Lucrez sub posibilitățile mele și fac mai puțin decât pot.

Simt că mă cunosc bine.

Mă aflu sub presiunea timpului și îmi dau seama că trebuie să fac lucrurile mai repede decât pot în realitate.

Simt că viața mea are continuitate.

Îmi planific și îmi programez timpul cu mult înainte.

Constat că la mine se schimbă adesea ceea ce îmi place și ceea ce îmi displace.

Mă sprijin pe experiența mea în planificarea a ceea ce urmează să fac.

Merg spre viitor la întâmplare, nu după alegerea mea, pentru că nu am încotro.

Pierd o mulțime de timp înainte de a mă apuca definitiv de o treabă.

În rezolvarea treburilor mele sunt în mod constant dependent de alții.

După ce încep un lucru constat că este mai dificil decât îmi închipuisem.

Îmi planific lucrurile în viață în funcție de câteva țeluri.

Supraapreciez timpul de care am nevoie pentru a-mi efectua munca.

Sunt gata să renunț cu ușurință la lucruri familiare, chiar de folosință îndelungată, cum sunt cărțile, îmbrăcămintea, diverse obiecte, pentru altele noi și diferite.

Îmi organizez activitățile zilnice în așa fel încât să existe cât mai puțină dezordine.

Simt că viața mea este o înlănțuire de dificultăți, șocuri și apoi reveniri, urmate iar de înaintare și de dificultăți.

Întârzii în aproape orice lucru pe care îl fac.

Mă ghidez în conduita mea după anumite principii pe care le-am acceptat ca fiind valabile.

Am impresia că sunt capabil să lucrez mai repede decât se dovedește că pot în realitate.

Mi-am conturat foarte bine viitorul iar căile pe care voi merge îmi sunt clar marcate, libere și fără piedici.

Respect termenele pentru începerea și terminarea sarcinilor, conform unor date stabilite de mine însumi.

Constat că ideile și sentimentele mele s-au schimbat mult de-a lungul timpului.

Las lucrul la o parte și pot să mă relaxez când am poftă.

Viitorul meu e deschis, neangajat în nici o direcție precisă.

Imprim ritmul meu de lucru oricărei activități pe care o desfășor.

Am răbdare cu alții și sunt îngăduitor cu felul lor de a munci, chiar dacă este diferit de al meu.

Simt că muncesc peste măsură, că sunt încărcat cu mai multe sarcini decât pot duce la îndeplinire.

Am senzația de continuitate în ceea ce fac, simt și gândesc de la un an la altul.

Îmi fixez în minte un obiectiv și merg spre el fără abateri.

Mă plictisește ceea ce este familiar și caut senzații noi.

Simt că viața mea este în general ordonată și previzibilă.

Mă feresc de sarcini și responsabilități de lungă durată.

Lucrez fără să mă concentrez vreodată spre un anumit obiectiv, îndreptându-mă când spre un țel, când spre altul.

Adesea fac aceiași greșeală de două ori.

Multe din acțiunile mele sunt menite să mă apere, să mă protejeze.

Simt că viața mea se desfășoară ca un fir continuu, și că așa se va desfășura până la moarte.

Îmi programez activitățile cu zile și săptămâni înainte.

Constat că în ultimul timp am reacționat într-un mod surprinzător, atât pentru mine, cât și pentru alții.

Îmi schimb modul de acțiune atunci când este nevoie să găsesc o altă cale ca să-mi pot atinge scopul.

Simt că viața mea nu are ritm normal și logică.

Sunt neorganizat în viața de zi cu zi.

Fac lucrurile întotdeauna la fel.

Supraapreciez cantitatea de muncă pe care pot apoi să o fac într-un interval de timp dat.

Îmi stabilesc țeluri de perspectivă, țeluri care vor fi atinse peste luni sau ani de zile.

Îmi trasez și planific cea mai eficientă cale de folosire a timpului.

Fac schimbări de dragul de a găsi ceva nou și diferit.

Constat că în general am suficient timp pentru a face lucrurile pe care le doresc.

Simt că viitorul meu este sumbru și întunecos.

Nu sunt pregătit pentru nimic anume și mă aștept la orice.

Simt că acționez în același mod, zi de zi, săptămână de săptămână, an de an.

Sub presiunea timpului repet multe greșeli pe care le-am făcut și înainte.

Simt că ceilalți sunt răbdători cu mine.

Sunt potrivit pentru munca pe care o desfășor.

Îmi schimb des ideile.

Lucrez întotdeauna în ritmul meu propriu.

Nu mă interesează viitorul și iau lucrurile așa cum sunt.

Trec de la un lucru la altul fără a avea în minte un anumit plan.

Mă sprijin pe vechile lucruri familiare (obișnuite) din viața mea și aleg soluțiile încercate și verificate.

Nu îmi ajunge timpul pentru multe lucruri importante ce ar mai fi de spus sau de făcut.

Încerc să îmi imaginez direcțiile în care vor evolua diferitele țări ale lumii.

Îmi termin munca cu mult înainte de termenul stabilit.

Constat că îmi este greu să mă fixez asupra unei singure direcții, din mai multe pe care le-ar putea lua o acțiune.

Ofer generos timpul meu altora (îmi fac timp pentru problemele altora).

Simt că timpul este fragmentat, fără continuitate și fără direcție.

Niciodată nu încep și nu sfârșesc un lucru la timp.

Țin la angajamentele pe care mi le-am luat.

5. Bibliografie

Andreescu, A., Albu, C., Androsiac, E., Bozai, V., Grigoroiu, M.V., Mihalcea, A., Milcu, M., Mureșan, G., Liță, Ș., Tat, C., Turc, D., Turc, M., & Rusan, A. (2006). Managementul Stresului Profesional.Ghid pentru personalul din domeniul ordinii și siguranței publice. Ediția a II-a. București: Editura M.A.I.

Galvan, A., & Rahdar, A. (2013). The Neurobiological Effects of Stress on Adolescent Decision Making. Neuroscience, 249, 223-231.

Selye, H. (1984). Știință și viață. București: Editura Politică.

Iamandescu, I.R. (2002). Stresul psihic din perspectivă psihologică și psihosomatică. București: Editura Infomedica.

Greenberg, J. (2011). Comprehensive stress management. 12th Edition. New York: McGraw-Hill, INC.

Harrington, R. (2013). Stress, Health & Well-Being. Thriving in the 21st Century. USA: Wadsworth, Cengage Learning.

Andreescu, A., Bozai, V., Dumitru, C., Petre, N., Amza, A., Albu, C., Androsiac, E., Mînjină, B., Turc, D., Ionescu, C., Griogoriu, M., Turc, M., Bora, A., Stroi, D., Erciulescu, S., Popa, V., & Ciobanu, R.(2006). Managementul Stresului Profesional. Ghid pentru personalul din domeniul ordinii și siguranței publice. Volumul II. București: Editura Ministerului Administrației și Internelor.

Turc, D., Albu, C., Andreescu, A., Radu, N., Mihalcea, I., Constantin, M., Scrieciu, D., Grigoroiu, M.V., Petre, N.M., Stroi, D., Zane, D., Cenea, M., Popa, E., Tat, C., Amza, A., Erciulescu, S., Verenciuc, G., Bozai, V., Zaman, C., Gagu, A., Cristina, A., Grigoraș, M., & Vlădan, M. (2007). Managementul Stresului Profesional. Ghid pentru personalul din domeniul ordinii și siguranței publice. Volumul III. București: Editura Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Ieniștea, O. (1983). Dificultăți emoționale la tineri. București: Editura Medicală.

Cornfeld, D., Zimberg, S., & Malan, J. (1973). Psychiatric complications of open heart surgery. New York England: Editura J. Med.

Enăchescu, C. (1979). Igiena mintală și recuperarea bolnavilor psihici. București: Editura Medicală.

Malchair, A. (1988). Environement social et desordres psychesomatiques. UCB: Essentialia.

Băban, A. (1998). Stres și personalitate. Cluj-Napoca: Editura Dacia.

Lazarus, R.S. (1966). Cognitive and personality factors underlying threat and coping. New York: Editura McGraw-Hill.

Eysenck, H.J. (1960). The structure of human personality. London: Editura Keegan Paul.

Covey, S.R. (2000). Managementul timpului sau Cum ne stabilim prioritățile. București: Editura All.

Covey, S.R., Merrill, A., & Merril, R. (2002). Managementul timpului sau Cum să ne stabilim prioritățile. București: Editura Allfa.

Linton, R. (1968). Fundamentul cultural al personalității. București: Editura Științifică.

Bergson, H. (1998). Teoria râsului. București: Editura Institutul European

6. Anexe

6.1 Anexa nr. 1

6.2 Anexa nr. 2

6.3 Anexa nr. 3

6.4 Anexa nr. 4

Chestionar S (Ab)

Încerci senzația că nu ai un loc în care să stai liniștit pentru a-ți pune treburile în ordine?

Apreciezi că locuința este neconfortabilă sau prea strâmtă?

Ai nevoie de mai mult spațiu pentru a lucra acasă?

Crezi că nu ai intimitate, spațiu de refugiu personal?

Îți este dificil să te deconectezi seara acasă?

Vecinii tăi sunt prea zgomotoși?

Ești deprimat iarna, când zilele sunt scurte?

Te scoli dimineața cu spatele înțepenit?

Simți că nu ești în largul tău după ce ai stat mai mult timp așezat?

Te simți prins în cursă de situații pe care nu le poți schimba cu nimic?

Trăiești senzația că ai multe defecte și puține calități?

Îți este teamă să vorbești cu persoanele străine?

Renunți să-ți afirmi punctul de vedere pentru a nu-i jigni sau supăra pe alții?

Renunți să faci ceea ce dorești pentru a te supune voinței altcuiva?

Îți este dificil să vorbești despre problemele care te frământă?

Ți se întâmplă să amâni rezolvarea unei probleme pentru că îți este teamă de dificultățile pe care ea le implică?

Intri ușor în panică în fața unei situații dificile?

Te îngrijorezi pentru viitorul tău?

Te înfurii cu ușurință, ai izbucniri de mânie?

Izbucnești în plâns chiar în fața unor provocări ușoare?

Te-ai simțit vinovat sau deprimat când nu ți-ai atins un obiectiv?

Îți este dificil să te relaxezi?

Ai impresia că resursele, capacitățile tale sunt foarte limitate?

Îți este dificil să te pregătești să înfrunți perioadele stresante ale vieții?

Ai senzația că nu dispui de timp pentru tine însuți?

Ai dispute mari pentru chestiuni financiare?

Simți că nu ai intimitate acasă (în familie)?

Te simți vinovat că nu faci mai mult pentru familia ta?

Ai fost dezamăgit de partenerul de viață care nu s-a arătat la înălțimea așteptărilor tale?

Ai dificultăți în a stabili relații durabile?

Îți este dificil să vorbești despre sex cu partenerul tău de viață?

Consideri că unele din nevoile sau gusturile sexuale sunt anormale?

Ești prea obosit pentru a mai face dragoste?

Este o atmosferă proastă în familia ta pentru că unii memebri nu-și fac partea lor de treabă?

S-a întâmplat să constați că propriii copii sunt insolenți sau grosolani față de sugestiile și opiniile tale?

Familia ta petrece prea puțin timp acasă?

Ești nemulțumit că nu îți vezi mai des prietenii?

Ai vrea ca partenerul de viață să câștige mai mult?

Ai impresia că ești “exploatat”, că se profită de tine și că muncești prea mult?

Ți se întâmplă să lucrezi dimineața foarte devreme sau seara până târziu?

Îți iei concedii, vacanțe?

Mediul de muncă te deprimă?

Îți este greu să te adaptezi la o promovare sau la o sarcină nouă?

Te simți incapabil să ceri o mărire de salariu sau o vacanță șefului tău?

Munca pe care o faci te plictisește?

Îți este dificil să-ți organizezi activitatea încât să faci mai multe lucruri diferite în același timp?

Îți este greu să cedezi altcuiva o parte din sarcini atunci când ești supraîncărcat?

Te simți rău dacă trebuie să ajungi la o înțelegere cu colegii (de ex., să-ți țină locul, să schimbe tura, să te ajute preluând un aspect al problemei la care lucrezi…)?

Comunicarea ți se pare insuficientă în mediul tău de muncă?

Munca ta îți impune o presiunea legată de detalii, de amănunte?

Ai impresia că întreruperile îți afectează în mod serios concentrarea?

Lucrezi într-un mediu nociv (cu zgomot, radiații, praf, mirosuri urâte…) sau periculos?

Consideri că nu îți sunt recunoscute pe deplin capacitățile?

Ești nevoit să faci o muncă mecanică și repetitivă, fără posibilitatea de a lua pauze?

Faci lucrurile cât mai repede posibil?

Îți lipsește timpul (intri în criză de timp) atunci când lucrezi la proiecte importante?

Alegi de bunăvoie să faci mai multe lucruri în același timp?

Ți se întâmplă să uiți de o întâlnire care fusese stabilită?

Îți planifici activitățile cu o zi, două înainte?

Vorbești și mergi repede?

Îți pierzi ușor răbdarea?

Te simți presat de timp?

Te gândești că timpul trece prea repede?

Timpul petrecut cu drumurile dintr-un loc în altul te deprimă?

Pentru a ajunge la locul de muncă ești nevoit să circuli în orele de vârf?

Partenerul tău de viață se plânge că îți petreci prea mult timp la serviciu?

Îți acorzi o pauză pentru a te deconecta, a juca un joc, a lenevi sau pentru a hoinări fără un scop anume?

Îți petreci timpul cu alți oameni astfel încât nu-ți mai rămâne nici un pic de timp pentru tine?

Ai impresia că petreci mult timp acasă, cu copiii?

Ai izbucniri de furie pentru că nu ai timp să sfârșești ceea ce ai de făcut?

Ții un jurnal de însemnări?

Acorzi mai mult de o jumătate de oră fiecăreia din mesele principale?

Mănânci în timp ce faci și altceva, de exemplu, mergând pe stradă, citind, gătind, uitându-te la televizor?

Consumi multe alimente bogate în calorii (dulciuri, carne, alcool…) pe principiul că ele îți stimulează energia?

Mănânci următoarele produse: alimente conservate, congelate sau semipreparate, legume stocate de mult timp, mâncăruri grase și prăjite?

Bei mai mult de cinci cești de cafea pe zi?

Bei mai mult de 4 căni cu vin, 4 păhăruțe cu alcool, sau 2 sticle cu bere pe zi?

Iei o mică gustare între mesele principale?

Te îngrași cu ușurință și într-un timp scurt?

Faci cu ușurință afecțiuni virale (răceală, gripă, faringită)?

Fumezi?

Îți rezervi vreun moment în cursul zilei pentru a-l consacra unei forme de meditație conștientă?

Îți acorzi în cursul zilei un repaus neplanificat, pentru că pur și simplu simți că nu mai poți?

Obligațiile tale cotidiene implică vreo activitate fizică (stat mult în picioare, deplasări pe jos, jocuri în aer liber cu copiii, cărat marfă, practicarea unor exerciții fizice moderate)?

6.5 Anexa nr. 5

Chestionar TEQ

Instructaj. Apreciați afirmațiile de mai jos în funcție de cât sunt ele de adevărate pentru dumneavoastră. Marcați pe foaia de răspuns printr-un “X” varianta care vă corespunde, astfel:

A = nu este adevărat

B = este puțin adevărat

C = este pe jumătate adevărat

D = este de cele mai multe ori adevărat

E = este întrutotul adevărat

Încerc să fac mai multe lucruri în același timp, deși îmi este greu să mă angajez în mai multe direcții deodată.

Merg pe o cale ordonată, spre țeluri stabilite cu mult timp înainte.

Lucrez repede și eficient după un anumit program.

Se întâmplă să regret imediat lucruri pe care le-am spus sau făcut și să vreau să revin la ceea ce era mai înainte.

Mă adaptez ușor la situații noi și nefamiliare.

Mă simt ca și cum m-aș fi înfundat pe un drum de pe care nu mai sunt capabil să ies.

Amân atât de mult să trec la fapte, încât o mulțime de lucruri mi se aglomerează într-un interval scurt.

Reacționez la situații familiare, la fel cum am reacționat și în trecut.

Simt că nu am timp suficient să duc la îndeplinire tot ceea ce trebuie să fac.

Am convingerea clară că știu cine sunt și încotro merg.

Îmi organizez timpul în așa fel încât să reușesc să fac în fiecare zi ceea ce îmi propun.

Sunt cam nestatornic în acțiunile mele.

Mă simt liber și gata să merg oriunde mă va duce viitorul.

Simt că pentru mine viitorul este ca un vid (ca un gol) care mă absoarbe în el.

Lucrez sub posibilitățile mele și fac mai puțin decât pot.

Simt că mă cunosc bine.

Mă aflu sub presiunea timpului și îmi dau seama că trebuie să fac lucrurile mai repede decât pot în realitate.

Simt că viața mea are continuitate.

Îmi planific și îmi programez timpul cu mult înainte.

Constat că la mine se schimbă adesea ceea ce îmi place și ceea ce îmi displace.

Mă sprijin pe experiența mea în planificarea a ceea ce urmează să fac.

Merg spre viitor la întâmplare, nu după alegerea mea, pentru că nu am încotro.

Pierd o mulțime de timp înainte de a mă apuca definitiv de o treabă.

În rezolvarea treburilor mele sunt în mod constant dependent de alții.

După ce încep un lucru constat că este mai dificil decât îmi închipuisem.

Îmi planific lucrurile în viață în funcție de câteva țeluri.

Supraapreciez timpul de care am nevoie pentru a-mi efectua munca.

Sunt gata să renunț cu ușurință la lucruri familiare, chiar de folosință îndelungată, cum sunt cărțile, îmbrăcămintea, diverse obiecte, pentru altele noi și diferite.

Îmi organizez activitățile zilnice în așa fel încât să existe cât mai puțină dezordine.

Simt că viața mea este o înlănțuire de dificultăți, șocuri și apoi reveniri, urmate iar de înaintare și de dificultăți.

Întârzii în aproape orice lucru pe care îl fac.

Mă ghidez în conduita mea după anumite principii pe care le-am acceptat ca fiind valabile.

Am impresia că sunt capabil să lucrez mai repede decât se dovedește că pot în realitate.

Mi-am conturat foarte bine viitorul iar căile pe care voi merge îmi sunt clar marcate, libere și fără piedici.

Respect termenele pentru începerea și terminarea sarcinilor, conform unor date stabilite de mine însumi.

Constat că ideile și sentimentele mele s-au schimbat mult de-a lungul timpului.

Las lucrul la o parte și pot să mă relaxez când am poftă.

Viitorul meu e deschis, neangajat în nici o direcție precisă.

Imprim ritmul meu de lucru oricărei activități pe care o desfășor.

Am răbdare cu alții și sunt îngăduitor cu felul lor de a munci, chiar dacă este diferit de al meu.

Simt că muncesc peste măsură, că sunt încărcat cu mai multe sarcini decât pot duce la îndeplinire.

Am senzația de continuitate în ceea ce fac, simt și gândesc de la un an la altul.

Îmi fixez în minte un obiectiv și merg spre el fără abateri.

Mă plictisește ceea ce este familiar și caut senzații noi.

Simt că viața mea este în general ordonată și previzibilă.

Mă feresc de sarcini și responsabilități de lungă durată.

Lucrez fără să mă concentrez vreodată spre un anumit obiectiv, îndreptându-mă când spre un țel, când spre altul.

Adesea fac aceiași greșeală de două ori.

Multe din acțiunile mele sunt menite să mă apere, să mă protejeze.

Simt că viața mea se desfășoară ca un fir continuu, și că așa se va desfășura până la moarte.

Îmi programez activitățile cu zile și săptămâni înainte.

Constat că în ultimul timp am reacționat într-un mod surprinzător, atât pentru mine, cât și pentru alții.

Îmi schimb modul de acțiune atunci când este nevoie să găsesc o altă cale ca să-mi pot atinge scopul.

Simt că viața mea nu are ritm normal și logică.

Sunt neorganizat în viața de zi cu zi.

Fac lucrurile întotdeauna la fel.

Supraapreciez cantitatea de muncă pe care pot apoi să o fac într-un interval de timp dat.

Îmi stabilesc țeluri de perspectivă, țeluri care vor fi atinse peste luni sau ani de zile.

Îmi trasez și planific cea mai eficientă cale de folosire a timpului.

Fac schimbări de dragul de a găsi ceva nou și diferit.

Constat că în general am suficient timp pentru a face lucrurile pe care le doresc.

Simt că viitorul meu este sumbru și întunecos.

Nu sunt pregătit pentru nimic anume și mă aștept la orice.

Simt că acționez în același mod, zi de zi, săptămână de săptămână, an de an.

Sub presiunea timpului repet multe greșeli pe care le-am făcut și înainte.

Simt că ceilalți sunt răbdători cu mine.

Sunt potrivit pentru munca pe care o desfășor.

Îmi schimb des ideile.

Lucrez întotdeauna în ritmul meu propriu.

Nu mă interesează viitorul și iau lucrurile așa cum sunt.

Trec de la un lucru la altul fără a avea în minte un anumit plan.

Mă sprijin pe vechile lucruri familiare (obișnuite) din viața mea și aleg soluțiile încercate și verificate.

Nu îmi ajunge timpul pentru multe lucruri importante ce ar mai fi de spus sau de făcut.

Încerc să îmi imaginez direcțiile în care vor evolua diferitele țări ale lumii.

Îmi termin munca cu mult înainte de termenul stabilit.

Constat că îmi este greu să mă fixez asupra unei singure direcții, din mai multe pe care le-ar putea lua o acțiune.

Ofer generos timpul meu altora (îmi fac timp pentru problemele altora).

Simt că timpul este fragmentat, fără continuitate și fără direcție.

Niciodată nu încep și nu sfârșesc un lucru la timp.

Țin la angajamentele pe care mi le-am luat.