Stresul Ocupational Reducerea Efectelor Stresului Prin Umor LA Angajatii DIN Productia In Serie

STRESUL OCUPAȚIONAL-REDUCEREA EFECTELOR STRESULUI PRIN UMOR LA ANGAJAȚII DIN PRODUCȚIA

ÎN SERIE

CUPRINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 .

STRESUL – PARADIGME TEORETICE ÎN STUDIUL STRESULUI

1.1. Stresul – delimitări și clarificări conceptuale

1.2. Stresul ocupațional

1.3. Fazele de dezvoltare și statutul curent al cercetărilor în problematica stresului ocupațional

1.4. Modele ale stresului ocupațional

1.5. Identificarea relației stres-performanță.Sursele stresului ocupațional

CAPITOLUL 2.

MANAGEMENTUL STRESULUI. TEHNICI DE REDUCERE A EFECTELOR STRESULUI LA ANGAJAȚII DIN PRODUCȚIA DE SERIE

2.1. Tipuri și niveluri ale intervenției

2.2. Tehnici de intervenție. Descrierea tehnicilor de relaxare

2.3. Tehnici de coping

CAPITOLUL 3.

CERCETAREA EXPERIMENTAL-EMPIRICĂ. IMPACTUL INTERVENȚIILOR DE COPING PRIN UMOR ASUPRA DISTRESULUI EMOȚIONAL LA ANGAJAȚII DIN PRODUCȚIA DE SERIE

3.1. Obiectivele și ipotezele cercetării

3.2. Metodele și metodologia cercetării

3.3. Analiza rezultatelor

3.4. Concluzii și considerații finale

Bibliografia

Anexe

INTRODUCERE

Performanțe slabe în viața cotidiană sau viața profesională? Stare se nervozitate și agitație continuă? Nu mai avem răbdare cu cei apropiați nouă? Oare de ce se întâmplă toate aceste lucruri?

Omul are posibilități de adaptare tot mai solicitate de viața personală și de viața profesională, cu absolut tot ce presupun acestea, de aceea stresul a devenit o problemă destul de apăsătoare pentru majoritatea oamenilor, fie că este vorba despre propria persoană, fie că este vorba de membrii familiilor nostre, de cunoscuți, de colegi sau chiar de persoane necunoscute.

Organizația Mondială a Sănătății a numit stresul ca fiind ”epidemia secolului 21”, deoarece s-a constatat faptul că raporturile și estimările acestei organizații în ceea ce privește costurile și pierderile datorate stresului în cadrul marilor companii din sistemul privat al Statelor Unite ale Americii s-au ridicat în jurul sumei de 300 miliarde $ pe an.

Organizația Mondială a Sanătății a realizat un raport în care s-a constatat faptul că până în anul 2020 stresul va ocupa primul loc în topul problemelor de sănătate a oamenilor.

Conform raportului al EU din anul 2005, stresul a fost clasat pe locul doi între problemele de sănătate ce fac referire la viața profesională și un muncitor din 4 se simte stresat atunci când este la locul său de muncă.

Costurile cauzate de stres au început sa crească în mod alarmant. Un exemplu concret îl reprezintă un studiu realizat recent de către ComPsych, pe un număr de 2,500 angajați. În urma studiului realizat, s-a demonstrat faptul că dificultățile de realizare a sarcinilor la locul de muncă se raporteaza direct la stres, erorile si termenele ratate au fost principalele efecte ale stresului(21%), zilele de concediu medical au crescut (14,9%) și s-au înregistrat mai multe întârzieri la locul de muncă(14,4%).

În S.U.A. s-a realizat un calcul economic în ceea ce privește stresul la locul de muncă,suma ajungând la 150 miliarde $ anual, datoritat ratei mare de absenteism și automat scăderea nivelului de productivitate estimat.

Media anuală pe care angajatorii din S.U.A o cheltuiesc pentru a face înlocuirea a 200,000 angajați anual care suferă de afecțiuni ale inimii este de 700,000 $, pierzând astfel în jur de 500 milioane $ zilnic numai din cauza absenteismului angajaților, principala cauză fiind stresul.

În raportul publicat de institutul Național pentru Siguranța Muncii și Sănătății din S.U.A se menționează faptul că 60%-80% dintre accidentele la locul de muncă sunt cauzate în primul rând de stres și de consumul de droguri, alcool, etc.Tot în acest raport se menționează faptul că 66% dintre angajați susțin că au dificultăți în realizarea sarcinilor la servici din cauza stresului.

Lucrarea prezentă are ca scop principal identificarea unor modalități care pot contracara și diminua efectele stresului, asupra personalului din domeniul producției, persoane direct productive, de care depinde activitatea unei companii, persoane cu vârste și pregătire educațională diferite(de la școală profesională la liceu sau chiar studii univeritare), din medii culturale diverse, dar cu o caracteristică comună, cea a unei munci aflate permanent sub „tensiune”.

Ideea de la care s-a pornit a fost aceea că schimbările intraorganizaționale exercită presiuni considerabile asupra propriiloe angajaților și reprezintă un serios test în ceea ce priveste răspunsul de adaptare la solicitările stresante din aria de producție a unei companii.

Am ales două modalități de coping neitruzive, respectiv relaxarea și umorul.

Prin însușirea acestor tehnici, un grup semnificativ de angajați și-au dezvoltat potențialitățile de călire psihică în cadrul unui program de training, în mod indirect, studiindu-se efectele generate și efectele obținute la nivel de companie.

Eforturile generale ale conducerii acestei companii au fost focalizate, atât pe acordarea unei asistențe specializate (trainer) pentru dezvoltarea competențelor de gestionare individuală a stresului de către fiecare angajat cât și pe prevenirea stresului, ambele necesare pentru a face față mai eficient cerințelor posturilor pe care le ocupă fiecare angajat în parte. La efortul de cuantificare a creșterii rezistenței la stres se adaugă și lucrarea prezentă, care prin evidențierea efectelor unor anumite strategii de coping, cea bazată pe umor (râsoterapie) și cea de relaxare, se aliniază efortului general de îmbunătățire a condițiilor de muncă prin ameliorarea efectelor stresului ocupațional. Această lucrare va examina efectele ameliorarii stresului de la locul de muncă asupra performanțelor profesionale.

Se ridică următoarea întrebare: de ce în ultimii ani au fost semnalate în rapoartele oficiale creșteri ale nivelului stresului, dar și preocuparea legată de consecințele negative ale stresului ?

Există numeroase motive, însă schimbările care au intervenit în mediul societate și în mediul muncii par să ofere cele mai multe răspunsuri. De exemplu, în multe țări se remarcă o diminuare semnificativă a numărului muncitorilor din sectorul productiv și o creștere a angajaților din industria serviciilor și IT, ceea ce duce automat la îngrijorarea/stresul angajaților din mediul productiv asupra propriului loc de muncă. Multe posturi de muncă depind acum de calculator sau de diferite forme a sistemelor informatice, aceste tehnologii determinând creșterea solicitărilor psihologice și cognitive în procesul muncii.

Toate acestea au determinat mărirea timpului de lucru în cazul multor angajați și o reducere constantă a timpului liber. Alte schimbări care au afectat organizațiile și angajații acestora sunt redimensionarea companiilor, managementul calității, delegarea și introducerea unor noi posturi cu atribuțiuni de preluare a sarcinilor mai multor specialități sau din domenii diverse de activitate.

CAPITOLUL 1 .

STRESUL – PARADIGME TEORETICE ÎN STUDIUL STRESULUI

1.1. Stresul – Delimitări și clarificări conceptuale

Cel care a introdus pentru prima dată cuvântul ”stres” în limbajul medical a fost Hans Seyle,care afăcut referire la reacțiile organismului față de factorii externi.După introducerea acestuia de Hans Seyle,cuvântul a fost apoi preluat în toate țările.(Iamandescu , 1993).

În urma observațiilor sale asupra unor pacienți care aveau, indiferent de afecțiuni, același „aer de bolnav”, Hans Selye a realizat studii pe animale, pe care le-a supus situațiilor stresante precum frig, oboseală, injectare cu substanțe toxice, astfel ajungând la conluzia că toți subiecții săi au avut aceleași modificări interne (Iamandescu , 1993).

Dacă agentul stresor are o acțiune mai îndelungată, reacțiile fiziologice, comportamentale și cognitive ale oamenilor se pot contura sub forma sindromului general de adaptare, denumit de Hans Seyle (SGA), începând cu anul 1946, an în care a publicat diferite lucrări, ”Stress” în anul 1950 , „The stress of life” în anul 1956 . (Iamandescu, 1993).

În lucrările sale, Hans Seyle definește stresul ca fiind un ”raspuns nespecific al organismului la orice fel de solicitare.”

Sindromul general de adaptare(SGA) include mai multe mecanismele nespecifice cu rol de mobilizare a resurselor pe care le poate avea o ființă, pentru a se adapta la agresiunile externe și acesta se dezvoltă în trei etape: stadiul de alarmă, caracterizat de reacțiile de șoc și contrașoc, stadiul de rezistență specifică, în care organismul pare a fi adaptat și stadiul de epuizare, în care organismul ajunge atunci când adaptarea nu mai poate fi menținută. (Iamandescu, 1993).

Acest sindrom apare ca o reacție complexă a organismului, reacție manifestată în timp, pe parcursul adaptării la stres. Pe baza observațiilor experimentale și clinice făcute pe animale, Selye a conchis că la o mare varietate de situații, majoritatea reacțiilor adaptative au trăsături comune.

Dacă vorbim despre ființa umană, rezultatul impactului pe care individul îl are cu mediul, este stresul (Wolff, 1952), stare care trezește reacții de adaptare.Ceea ce omul are în plus de față de animale este latura psihologică.În mod automat, SGA produce o serie de modificări morfologice și funcționale.

Toate aceste reacții de adaptare ale ființei umane alcătuiesc sistemul de factori care se manifestă în momentul expunerii organismului la stres prelungit, alcătuind astfel SGA.

Noțiune de stres elaborată de Seyle a fost criticată de Derevenco, care la momentul respectiv susținea faptul că „este ambiguă și nu are un caracter riguros”. Astfel, se consideră necesară o completare a definiției date de Selye și anume aceea că stresul poate fi declanșat și de agenți endogeni (de exemplu, o boală), nu doar de cei exogeni (Iamandescu, 1993).

Definirea stresului de către specialist: (Selye, Landy, Cannon, Hăulică) s-a realizat din perspectiva adaptării organismului la situațiile din viață, considerându-se că stresul este un test al capacității adaptative a organismului, din care acesta poate învăța apărarea față de situațiile viitoare (Iamandescu, 1993).

Pieron definește stresul ca fiind o „agresiune …de la imersia bruscă în apă rece până la șocul emoțional sau frustrarea acută” (Iamandescu I., 1993, p.8) accentuând importanța intensității și a nocivității agenților stresanți.

Harold G. Wolff și alți medici abordează stresul dintr-o perspectivă fiziologică, susținând faptul că stresul vieții influențează numeroase boli. Wolff a pus accentul pe rolul analizei holistice a oamenilor, pentru studiul privind manifestarea stresului asupra oamenilor (Wolff, 1953, apud Mardare I., 2010).

În anul 1977 Cohen și Lazarus au analizat reacțiile oamenilor la stresorii din viața cotidiană, cu intensitate redusă, dar acțiune îndelungată. De asemenea, începând cu anii 50 și, mai tîrziu anii 70, încep să se dezvolte metode de măsurare a stresului și a efectelor asupra oamenilor. În anul 1967, o scală de evaluare a readaptării sociale, o listă a schimbărilor importante din viață și a numărului unităților de readaptare socială legate de aceste schimbări au fost publicate de Holmes și Rahe. În 1995, Thoits, prin teoria sa centrată pe stresori și efectele asupra oamenilor, aduce în discuție adaptarea la stres cu scopul de reducere a efectelor asupra sănătății (Thoits, 1995, apud Mardare , 2010).

În concluzie, stresul este un proces prin care capacitatea de adaptare a unui organism este depășită de situațiile din mediu sau de solicitările interne, atunci când evenimentele produc schimbări biologice, psihologice sau sociale ce pun individul în pericol de îmbolnăvire. Deci, stresul nu este o stare obiectivă, ci el depinde de modul în care oameniiă, cu intensitate redusă, dar acțiune îndelungată. De asemenea, începând cu anii 50 și, mai tîrziu anii 70, încep să se dezvolte metode de măsurare a stresului și a efectelor asupra oamenilor. În anul 1967, o scală de evaluare a readaptării sociale, o listă a schimbărilor importante din viață și a numărului unităților de readaptare socială legate de aceste schimbări au fost publicate de Holmes și Rahe. În 1995, Thoits, prin teoria sa centrată pe stresori și efectele asupra oamenilor, aduce în discuție adaptarea la stres cu scopul de reducere a efectelor asupra sănătății (Thoits, 1995, apud Mardare , 2010).

În concluzie, stresul este un proces prin care capacitatea de adaptare a unui organism este depășită de situațiile din mediu sau de solicitările interne, atunci când evenimentele produc schimbări biologice, psihologice sau sociale ce pun individul în pericol de îmbolnăvire. Deci, stresul nu este o stare obiectivă, ci el depinde de modul în care oamenii percep situațiile ce induc tensiune și disconfort și reușesc să se adapteze la acestea.

Clasificarea stresului realizată de alți specialiști arată o diversitate de forme ale stresului, care influențează mai mult sau mai puțin, negativ sau pozitiv viața indivizilor și a familiei. În funcție de modul în care oamenii percep situațiile din viața lor, stresul poate avea aspecte pozitive sau aspecte negative.

Stresul ne însoțește în mod inevitabil pe tot parcursul vieții noastre. Lipsa solicitărilor determină în timp o deteriorare progresivă a funcțiilor psihice si fizice ale individului, ducăndu-ne cu gândul că stresul nu înseamnă întotdeauna ceva dăunător.Tocmai din acestă cauză definit notiunile de "eustres" si "distres".

Stresul pozitiv (eustresul) are rol de motivare și de energizare a oamenilor, fiind un suport pentru persoană să analizeze situația ca fiind o provocare. Stresul negativ (distresul) face ca organismul uman să iasă din starea normală și să se exprime prin nervozitate, tensiune, încordare, devenind dăunător pentru om și putând provoca îmbolnăvirea (Tihan, Ghiza, 2002).

Dacă ambele forme ale stresului(eustres și distres) sunt menținute o perioada mai lungă de timp,acestea sunt dăunătoare organismului. (Tihan, Ghiza, 2002).

Stresul are mai multe forme: acut (sau episodic), cronic (sau persistent) și ciclic (stresorul apare cu regularitate). Stresul cronic este dificil de controlat și reduce capacitatea de adaptare a persoanei, însă cu suportul necesar, persoana poate reuși să îl gestioneze (Tihan, Ghiza, 2002).

Alte forme ale stresului sunt legate de natura stresorilor. Se disting astfel: stresul psihic (acțiunea mai multor agenți stresori), stresul profesional (acțiunea stresorilor fizici, chimici), stresul preoperator și postoperator (stres psihic și anticiparea stresului preoperator și postoperator), stresul de subsolicitare (inactivitate, monotonie, izolarea sau lipsa comunicării), stres de suprasolicitare (program prelungit și volum mare de muncă, activități foarte dificile), stresul situațional (schimbări recente în viața persoanei sau a familiei) (Tihan, Ghiza, 2002).

Psihiatrii descriu, în funcție de intensitate, următoarele tipuri de stres:

a) Stresul bazal – este determinat mai ales de relațiile interpersonale care se stabilesc în cadrul activităților și având la bază atribute personale: vârstă, educație, condiție fizică, experiență anterioară, deprinderi, convingeri, atitudini, stimă de sine etc. Acest tip de stres nu este prea grav și poate beneficia de un management eficient dacă se intervine înainte să atingă un nivel de necontrolat. Pentru aceasta este necesară identificarea surselor de stres, cunoașterea limitelor personale și buna administrare a timpului.

b) Stresul cumulativ – constă în disconfort resimțit, durează mai mult și este mai sever decât stresul bazal. Disconfortul poate duce la epuizare, oboseală intensă, depresie „burn-out“ și alte manifestări cărora persoana este incapabilă să le facă față. c) Stresul traumatic – este rezultatul unei situații stresante, apare brusc și violent iar individul nu-și mai poate continua activitatea. Acest tip de stres poate fi semnalat imediat, la câteva ore/zile sau chiar luni/ani de la impactul cu un eveniment stresant și este caracterizat ca stres acut. Acesta tip de stres este cel mai nociv deoarece erodează capacitatea persoanei de a se adapta și poate conduce la probleme serioase de sănătate.

1.2. Stresul ocupațional

Începutul anilor 1960 au determinat cercetările în acest domeniu sa exploeze, ducând la asumții diferite asupra noțiunii de stres. Deoarece cauzele stresului pot fi numeroase, cercetătorii au avut posibilitatea de a formula și evalua diferite modele explicative (Baker, 1985, p.13).

Extinderea conceptului de stres a fost făcută prin includerea unor valori cum ar fi:

• dorința umanitar-idealistă pentru o societate mai bună și un mediu de muncă sănătos;

• participarea și controlul angajaților asupra politicilor organizației din care aceștia fac parte;

• interesul economic legat de competitivitatea și profiturile sistemului economic și a mediului de afaceri;

Analiza calitativă a literaturii de specialitate ne permite să conturarăm stadiul actual al cercetărilor în problematica stresului ocupațional, descrise prin următoarele aserțiuni:

• în ultimii aproximativ 25-30 de ani s-au înmulțit considerabil studiile privind impactul stresului ocupațional asupra individului sau asupra organizației și eficienței intervenției strategiilor de management a stresului ca urmare a “intersecției tranzacționate” a dintre două orientări distincte până atunci în psihologia muncii și organizațională, cu privire atât la efectele aversive ale solicitărilor muncii asupra “stării de bine” (sănătate fizică și sănătate mentală) a individului (orientarea patogenetică: psihopatologia industrial sau a muncii transformată de exemplu în Germania în conceptul de “umanizare a muncii” cât și la sursele de unde și/sau contextul în care se dezvoltă stresorii organizaționali/ocupaționali, care declanșează răspunsurile la stress( apud Buessing, 1999);

• încă există numeroase lacune (caracterul fragmentar al investigării stresului ocupațional: concentrare pe arii restrânse de cercetare-doar efecte sau stresori; confuzii terminologice (confundarea unor termeni, de exemplu stresul ca formă de reacție la anxietate sau anxietatea ca reacție la stres), abordarea variabilelor luate în studiu în termeni de cauzalitate unidirecțională), , controverse și dispute cu privire la demersurile metodologice (de exemplu metodele obiective vs. metodele subiective sau combinarea lor), modelele teoretice, operaționalizarea,definirea și/sau delimitările conceptuale ale stresului: ocupațional/profesional/ organizațional, dar și puncte de vedere comune /convergente/complementare privind categoriile majore de variabile relevante pentru diagnoza și înțelegerea procesului de stres ocupațional;

• modelele teoretice și cercetările s-au axat în primul rând asupra efectelor stresorilor la nivel individual/organizațional, neglijând aspectul surprinderii cauzelor apariției stresorilor, studiul efectelor pe termen lung vs. efectele pe termen scurt ale stresorilor precum și importanța factorilor moderator/mediatori (variabile intermediare: factori organizaționali, interpersonali și personali) pentru procesul stresului ocupațional și a efectelor sale distructiv – dezadaptative .

Stresul ocupațional generat de mediul muncii și de viața socioprofesională influențează sănătatea persoanelor din diferite ramuri de activitate dar și activitatea socioprofesională (Pitariu, 1996; Pitariu, Miclea & Munteanu, 1987; Brate, 2002 ). Pe măsură ce în procesul de muncă se dobândesc noi valențe,(cu accente pe încărcătura psihologică), iar peste problemele muncii / ocupației se suprapun și cele de natură politică și socio-economică, stresul ocupațional “își amplifică forța de penetrație, iar consecințele sale devin devastatoare pentru persoana celui implicat nemijlocit în procesul muncii” (Pitariu, 1994, p. 2 ).

Nu există un consens în definirea stresului ocupațional, în literatura de specialitate existând mai multe accepțiuni:

● de stimul sau variabilă independentă care acționează asupra individului; acea caracteristică a mediului care amenință angajatul;

● de răspuns sau efect asupra individului: stresul ocupațional este un răspuns nespecific al organismului la orice stimul;

● de interacțiune stimul – răspuns (cauză – efect): stresul ocupațional se referă la o situație în care stresorii interacționează cu angajații pentru a-i schimba, astfel încât persoana nu mai funcționează normal, optim;

● de tranzacție: ca urmare a diferențelor existente între indivizi la nivelele percepției și răspunsurilor, stresul ocupațional este rezultatul negocierii dintre cerințele (presiunile mediului) și ierarhizarea scopurilor individuale. Perceperea dezechilibrului dintre solicitările externe pe de o parte și resursele interne pe de alta, sau dintre solicitările ce țin de profesiune, expectanțele subiectului (așteptările sale) și capacitățile de răspuns, duce la apariția amenințării care de altfel nu există decât în relația persoană – mediu.

● ca și coping: (ajustare la stres, adaptare): stresul ocupațional reprezintă, efortul la nivel cognitiv, fiziologic, conceptual de a reduce, elimina, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe care exced resursele reale sau imaginare, personale. Dincolo de controversele și disputele existente în problematica stresului ocupațional, există trei concepte esențiale ce canalizează preocupările în domeniu ale cercetătorilor: stresorii, efectele acestora asupra oamenilor și modalitățile de coping (apărare) la stres.

Stresul și influențele lui asupra performanțelor

Datorită faptului că în multe situații în domeniul producției se constată o creștere a insecurității și instabilității (programului și conținutului muncii), că angajarea și promovarea la locul de muncă nu au ca principal criteriu meritul și performanța profesională, evenimentele ce se succed în viața unui individ angajat profesional îsi amplifică frecvența și presiunea, stresul devenind un mod constant de viață, solicitând o continuă adaptare din partea angajatului.

În literatura de specialitate, stresul la locul de muncă este definit, fie ca stres profesional, sau ocupațional, fie ca stres organizațional, fiecare dintre aceste concepte având câte o particularitate care o face să difere de celelalte. Reunind toate aceste accepțiuni care pot afecta omul activ, s-a conturat urmatoarea idee: stresul de la locul de muncă include stresul ocupațional/profesional care implică impactul condițiilor și conținutului muncii asupra individului și stresul organizațional care implică rezonanța afectivă a relațiilor stabilite la locul de muncă de fiecare angajat în parte.

La nivel conceptual se presupune că exista 3 tipuri de relații între nivelurile de stres la locul de muncă și performanța individuală sau organizațională: o relație negativă atunci când scade productivitatea ca și consecința a stresului, o relație liniară pozitivă când productivitatea ar putea crește, o relație în formă de U (întors) în care starea ușoară de stres ar putea spori productivitatea pâna la vârf, ca apoi să scadă spre o stare de disconfort, sau o ultimă variantă în care nu există nici o relație între cele două elemente .

Stresorii reprezintă orice condiție ocupațional-organizațională care necesită răspunsuri adaptative din partea individului .

Cooper & Marshall (1976) inventariază următoarele tipuri de stresori:

– factori intrinseci muncii (supra/subsolicitare, ritm, autonomie etc.);

– rolul în organizație (conflict, ambiguitate de rol, responsabilitatea etc.);

– dezvoltarea în carieră (supra/subpromovare, securitatea postului etc.);

– relațiile interpersonale la locul de muncă;

– structură, climat în organizație (participare la luarea deciziei, stil managerial, comunicare etc.).

Cea mai cunoscută taxonomie, cea a lui Beehr & Newmann (1978), identifică 37 de factori ocupaționali-organizaționali ca posibili stresori, grupați în patru categorii:

– solicitări ale muncii și caracteristici de sarcină;

– solicitări de rol și expectanțe;

– caracteristici și condiții organizaționale;

– cerințe și solicitări externe (din afara organizației).

Beehr & Schuler identifică următoarele categorii de stresori:

– procese și caracteristici organizaționale;

– solicitări ocupaționale și caracteristici de rol;

– caracteristici și expectanțe individuale.

Stresorii cei mai des citați în literatura de specialitate sunt: ambiguitatea și conflictul de rol, suprasolicitarea în muncă, pericolul accidentelor și ritmul muncii, constrângeri situaționale impuse individului de organizație etc. De reținut este faptul că stresorii nu sunt aceiași pentru toți oamenii, astfel că aceeași situație reprezintă pentru unii o sursă reală de stres, în timp ce pentru alții, doar o simplă provocare.

Efectele reprezintă acele reacții individuale la acțiunea unui stresor din partea individului, în timp ce „tensiunile“ create sunt efectele aversive asupra individului. Cele mai frecvente exemple de efecte sunt :

– efecte psihologice: depresie, burnout, plictiseală, oboseală, ostilitate, depersonalizare, anxietate, frustrare etc.;

– probleme de sănătate fizică: dureri diverse fizice, ulcer, boli cardiovasculare, dezechilibre hormonale;

– efectele comportamentale ce vizează: organizația (absenteism, performanță în muncă, fluctuații de personal, accidente de muncă etc) și individul (abuz de substanțe nocive, toxice, tutun, alcool, droguri etc.; probleme maritale, accidente, suicid etc.);

Cea mai gravă consecință a stresului ocupațional necorectat o reprezintă „burnoutul“ sau sindromul de epuizare, de uzură nervoasă. Termenul este foarte utilizat de cercetători, unii chiar confundându-l cu stresul ocupațional însuși. Pines și Aronson (1981) subliniază că fenomenul de burnout apare ca rezultat al stresului îndelungat la locul de muncă și parcurge în evoluția sa trei etape:

● epuizarea emoțională – depresie, neajutorare, disperare, dispariția satisfacțiilor anterioare etc.

● epuizarea fizică – oboseală, sfârșeală, insomnii, lipsă de energie, slăbiciune, oboseală cronică etc;

● epuizarea mentală – atitudini negative orientate fie spre muncă, fie spre colegi, parteneri, clienți, colaboratori, șefi, serviciu și chiar familie;

1.3. Fazele de dezvoltare și statutul curent al cercetărilor în problematica stresului ocupațional

Inițial, stresul ocupațional a fost recunoscut și etichetat doar la nivelul top-managerilor ca „stres managerial/ stres al conducerii” sau „stres al personalului cu putere executivă”.

Ulterior, cercetările s-au extins la o gamă mai largă de profesiuni, începând cu ocupațiile situate la baza piramidei organizaționale. Ocupațiile caracterizate prin solicitări fizice sau psihice intense și risc crescut, măresc gradul de probabilitate pentru declanșarea și instalarea stresului ocupațional.

Neadaptarea la mediul de muncă/în mediul de muncă dar și la solicitările impuse, îndeplinirea defectuoasă sau incompetent a sarcinilor și a responsabilităților profesionale, pot duce la erori grave, la scăderea eficienței la nivel de organizație și chiar la accidente.

În ultimii aproximativ 30 de ani, problematica stresului ocupațional (incluzând curente și modele teoretice, tendințe, studii șicercetări) a trecut prin mai multe faze de dezvoltare (apud Holt, 1986; Beehr, 1995; Schabracq & Cooper, 1998):

Prima fază a fost marcată de eforturile lumii științifice de a găsi o relație simplă de tip stres în muncă – moarte sau boală. Atât cauza cât și efectul erau definite obiectiv, nu din perspectiva persoanelor afectate,ci din perspectiva cercetătorului. Sub aspectul metodologiei, studiile erau deplorabile iar variabilele utilizate erau definite tradițional și acceptate (unele) din exteriorul domeniului specific de cercetare, fără a avea o bază științifică concretă(studii clinice bazate pe eșantioane nereprezentative și mici).

A doua fază s-a caracterizat prin diferențierea accentuată dintre variabilele dependente și cele independente, determinările unidirecționale de tip cauză-efect fiind deseori exprimate în termeni de teorii explicite schematizate astfel: stresori ambientali – stres perceput – tensiune/ efect – boală (distres). Cercetătorii au utilizat în mod deliberat variabile definite obiectiv și subiectiv. Cercetările au început să prezinte o bază științifică, să investigheze eșantioane mari și representative din punct de vedere statistic, să elaboreze strategii de surprindere și diagnosticare a cauzelor stresului organizațional și a efectelor acestuia în subeșantioane, după criteriul de gen, categorii socio-profesionale, sau vârstă, și să folosească instrumente psihometrice cu validitate și fidelitate crescută.

A treia fază semnalează emergența teoriilor, în care variabilele moderatoare / mediatoare (de interacțiune) joacă un rol explicit.

În faza actuală, studiile prospective (longitudinale) au luat amploare. Accentul este pus mai ales pe elaborarea de programe profilactic-terapeutice de management, derivate din teorii patogenetice testate deja cu succes. Stresul occupational, ca fenomen complex și-a găsit corespondența în cercetări multidisciplinare, iar orientarea științifică actuală pune accent pe modele explicative și comprehensive ale stresului ocupațional, influențate și de teoriile sistemice (cibernetice), ce relevă un rol al incertitudinii, determinărilor probabilistice și feed-back-urilor multiple. Atenția cercetătorilor a fost focalizată asupra laturii procesuale a fenomenului de stres ocupațional.

Rezultatele cercetărilor în domeniu și studiile empirice pot fi totuși grupate/organizate/ sintetic în următoarele categorii, referitor la:

1. antecedente organizaționale ale stresului ocupațional;

2. stresori din mediul muncii și viața organizațională;

3. percepție și cogniție – procesul de evaluare;

4. strategii de coping (înfruntare/evitare, gestionare) la nivel emoțional-fiziologic, comportamental și cognitiv;

5. răspunsuri/reacții individuale la stresul occupational:comportamentale(diferențe interindividuale) fiziologice și psihologice;

6. consecințe aversive/dezadaptative ramificate ale stresului ocupațional privind: eficiența organizational, sănătatea și boala (distres), , performanța individuală ocupațională și extra-organizațională;

7. diferențe individuale ale persoanei ca mediatori sau moderatori ai stresului ocupațional;

8. strategii de prevenție/ intervenție la nivel individual și l nivel organizațional (managementul stresului ocupațional);

9. accentuarea rolului afectivității în domenii ce aparțin serviciilor interumane, care reclamă manifestare emoțională (display afectiv):re-conceptualizarea stresului ocupațional ca sub-categorie a emoției sau importanța stresorilor emoționali ai muncii („emotional work”).

Fiecare familie are un ciclu de viață, ce conține etape de viață legate de venirea sau plecarea membrilor din familie. Un model de analiză al stresorilor din familie, aparținînd lui Duvall, împarte acest ciclu în 8 faze, corespunzătoare fiecărui moment important din viața familiei: căsătoria, nașterea și creșterea copiilor, părăsirea casei părintești de către copii, pensionarea și moartea (Carter și Mc Goldrick, 1988, apud Mardare Iulia, 2010, note de curs).

Formarea relației de cuplu este prima etapă în ciclul vieții de familie, un pas cu o importanță majoră deoarece de aceasta depinde adaptarea la diversele schimbări ce intervin în familie. Aceasta fază presupune diferențierea sinelui de familia de origine, formarea sistemului marital, stabilirea relațiilor cu familia extinsă pentru acceptarea partenerului (Carter și Mc Goldrick, 1988, apud Mardare Iulia, 2010).

Dintre stresorii cărora cuplurile sunt nevoite să le facă față, pot fi enumerați: nesiguranța financiară, capacitatea scăzută de gestionare a bugetului și a timpului, resurse reduse, condiții improprii de trai și muncă, probleme de sănătate, conflicte în relațiile intrafamiliale, istoric privind dificultatea de rezolvare a problemelor, de luare a decizilor, influențele persoanelor din exterior etc (O. Connell, 2001, apud Mardare I., 2010).

În cadrul cuplului conjugal, partenerii au anumite responsabilități care, dacă nu sunt îndeplinite, pot duce de la ușoare neînțelegeri și certuri până la agresivitate, infidelitate sau chiar despărțire. O cunoaștere insuficientă poate conduce de asemenea la ruperea relației de cuplu. Partenerii se pot grăbi la încheierea unei căsătorii, făcând confuzie între emoția de îndrăgostire și sentimentul de iubire. O astfel de căsătorie cu o cunoaștere superficială a partenerilor poate fi una de succes, dar deseori este o alegere regretabilă (Nicolae Mitrofan, 1984, p. 110).

1.4. Modele ale stresului ocupațional

În ultimii 20 de ani literatura de specialitate descrie numeroase modele ale stresului ocupațional și abundă în aplicații, reconceptualizări, îmbunătățiri sau critici la adresa lor. Poate cel mai bine cunoscut este modelul Michigan cu două variante de bază.

Prima variantă – modelul stresului muncii (French & Kahn, 1962) – consideră că mediul obiectiv al muncii influențează percepția persoanei asupra ambianței, care la rândul ei determină răspunsul din punct de vedere fiziologic, comportamental și afectiv. Efectele acestor răspunsuri pot fi catalogate drept indicatori ai sănătății mentale și fizice sau ai bolii. În acest proces un rol important îl au caracteristicile persoanei și relațiile interpersonale care influențează fiecare pas al procesului, moderând sau exagerând.

A doua variantă – modelul ajustării/adecvării persoană – mediu (Edwards & Cooper, 1990) – pornește de la premisa că atitudinile, comportamentul și celelalte efecte la nivel individual rezultă din interacțiunea dintre caracteristicile persoanei și cele ale mediului.

Modelul procesual al lui Mc’Grath (1976) concepe stresul ocupațional ca pe un proces ciclic închis care parcurge patru stadii. Astfel, situațiile obiective de muncă sunt evaluate cognitiv și transformate în percepții asupra mediului muncii. Odată percepută situația stresantă,

individul se va angaja într-un proces decizional pentru a găsi cel mai adecvat răspuns voluntar-comportamental pentru situația specifică.

Modelul conceptual al lui Beehr și Newman (1978, p. 32), propune spre analiză șapte dimensiuni:

a) mediul (toate solicitările și caracteristicile sarcinilor de muncă sau ale vieții);

b) persoana (caracteristicile psihologice, fiziologice, demografice; tip de personalitate; trăsături fizice; anxietate etc;

c) procesul;

d) consecințele asupra individului (efecte psihologice: anxietate, oboseală psihică, depresii, ostilitate, bournout; efecte fizice/fiziologice: boli cardiovasculare, hipertensiune etc.; efecte comportamentale: absenteism, abuz de droguri/substanțe, scăderea eficienței muncii etc.;

e) consecințele asupra organizației (scăderea eficienței, profitului, productivității, fluctuația personalului etc.);

f) răspunsuri adaptative (cuprinde strategii de gestionare – coping – atât la nivel individual – căutarea suportului social, exerciții fizice, schimbarea locului de muncă etc., cât și la nivel organizațional – reorganizarea activității, a programului de lucru etc.);

g) timpul (de care depind toate celelalte dimensiuni ale stresului ocupațional).

Modelul operațional-interactiv de evaluare și coping a stresului ocupațional (Cooper et al. 1988, p.25) cuprinde patru elemente-cheie: sursele stresului (factori intrinseci muncii, rolul în organizație, natura relațiilor interpersonale, climatul etc.); caracteristici individuale (vârstă, sex, pregătire, status profesional, interese, obiceiuri etc.); strategii de coping (suportul social, logică/rațiune, relații familiale și de muncă, controlul timpului etc.); efectele stresului asupra individului sau organizației (dureri, boli, insatisfacție profesională, moral și interes scăzut).

Modelul interdisciplinar de abordare a stresului ocupațional (Schabracq & Cooper, 1998) este construit în jurul conceptului de integritate („integrity“), care se referă la organizarea manifestărilor individuale optime, în termenii unui repertoriu personal de opțiuni pentru acțiune într-o situație social-culturală sau de muncă dată și care are un pronunțat caracter procesual, multinivelar cu puternice conotații cultural-morale. Situațiile de muncă sunt abordate fie ca stresori, fie ca paternuri colective de coping sau factori de sănătate, deoarece includ soluții pentru probleme recurente sau previn efectiv instalarea stresului.

Sistematizând totalitatea datelor cuprinse în modelele prezentate mai sus, putem considera că modelarea stresului ocupațional vizează patru mari categorii de variabile: stresori, reacții la stres, evaluare și mecanisme de coping, iar procesul stresului ocupațional este unul dinamic-recursiv deoarece evaluarea și copingul sunt mecanisme active care au funcția de a adapta permanent stresori din mediu la realitatea proprie sau invers de a determina reconfigurări și restructurări la nivelurile cognitiv-neurobiologic și comportamental, care să minimizeze efectele negative ale stresului ocupațional.

Există numeroase dovezi ce indică faptul că sursele de stres într-o anumită profesie împreună cu caracteristicile individuale ale celui care deține postul pot cauza insatisfacția muncii, abuzul de alcool și probleme în cadrul familei sau probleme sociale, producerea unor accidente de muncă. Faptul că trăim în actuala societatate este stresant, remarcându-se că „fiecare individ este hărțuit zilnic nu numai de realitatea propriei vieți dar și de fiecare dezastru din țară sau lume pe care îl află din mass-media. În mod probabi câștigurile civilizației moderne vor fi depășite de efectele stresului cauzat dacă noi nu încercăm să înțelegem, controla, preveni sau adapta la stres și anxietate.” (Kutash, Schlesinger, 1980).

Modurile în care indivizii reacționează la stres sunt diferite: unii fumează mai mult, consumă mai mult alcool sau ajung să consume substanțe stupefiante. Efectele psihologice ale stresului includ depresie, anxietate, tulburări ale somnului, probleme de dinamică sexuală, problemele familiale, burnout. Efectele fiziologice ale stresului cuprind dureri de cap, de spate și oboseală și afecțiuni cardio-vasculare.

1.5.Identificarea relației stres-performanță. Sursele stresului ocupațional

Spector (2000) definește tensiunea ocupațională ca fiind reacția pe care angajații o au ca urmare a expunerii la diferiți factori de stres, reacție care poate fi psihologică, fizică, sau comportamentală. Reacțiile comportamentale se referiră la ce anume face individul pentru reducerea tensiunii (consumul de alcool, fumatul, comportamente compulsive ca reacții comprtamentale autoagresive, heteroagresive sau violente). Reacția fizică face referire la apariția simtomelor de boală fizică, și a somatizării tensiunii la nivel corporal. Reacția psihologică face referiri la atitudini (insatisfacția față de muncă) sau emoții (anxietate, frustrare) sau manifestări ale afectivității negative.

Cooper (1990) identifică șase surse majore ale stresului ocupațional: factori intrinseci muncii, rolul în organizație, dezvoltarea carierei (promovarea, retrogradarea), relațiile interpersonale la locul de muncă, interfața muncă-familie, structura și climatul organizational.

Cercetările efectuate în diferite medii relevă existența a două categorii de factori de stres: stresul legat de tensiunile structurale din organizație și stresul operațional legat de desfășurarea concretă a activității.

Factorii de stres relativi la tensiunile structurale sunt: lipsa echipamentului, lipsa suportului din partea superiorilor și a colegilor, conflictele cu colegii, , conflictele între lideri ce produc efecte negative asupra subordonaților, recompensa materială insuficientă, programul neregulat de lucru, moralul scăzut al colegilor (Lester, 1982), completarea excesivă de rapoarte și formulare, plictiseala, ambigitatea de rol și conflictul de rol(Burke, 1998).

În domeniul educațional putem vorbi de spre factorii de stres subiectivi (siguranța deplasării și distanța de casă a instituției de învățământ) și factori de stres obiectivi (disponibilitatea serviciilor medicale, sociale și de hrană, absența facilităților recreative, condițiile de iluminat, spațiul restrains, gălăgia, frigul la care sunt expuși pe timpul iernii).

Kahn și Byosiere (1992) clasifică stresorii în două mari grupuri, aceștia fiind generați de:

• conținutul muncii (monotonia sau varietatea sarcinilor, complexitatea sarcinilor, volumul sarcinilor, continuitatea și integrarea informațiilor transmise de traineri și directori, modificări neașteptate ale cerințelor);

• dimensiunea socială a muncii (are în vedere relațiile interpersonale, în special abuzul emoțional ca urmare a stilului managerial, stilul de interacțiune și predare, estimarea eronată a propriilor resurse conflictul de rol).

Un studiu cuprinzând 130 ocupații diferite condus de Shaw și Riskind (1983) a scos în evidență faptul că anumite caracteristici ale profesiilor sunt strâns legate de prezența unui nivel de stres ridicat: sarcini slabe sau deloc structurate, schimburi constante de informații cu alții, luarea deciziilor, monitorizarea constantă a planurilor și materialelor, condiții de muncă neplăcute.

În urma analizei cauzelor care generează stresul organizațional se poate face diferența între cauzele care acționează exclusiv la nivelul managerilor și cauzele ce se regăsesc în rândul executanților, dar și existența unor cauze comune, astfel:

a) cauze generatoare de stres manifestate la nivelul managerilor: preocuparea pentru viitorul organizației, responsabilitățile ridicate pe care le presupun funcțiile de management, centralizarea excesivă a autorității, ritmul alert de luare a deciziilor, diversitatea și caracterul de noutate a sarcinilor cu care se confruntă managerul, complexitatea, stilul de management neadecvat, prelungirea programului de lucru, existența unor subordonați slab pregătiți din punct de vedere profesional;

b) cauze generatoare de stres manifestate în rândul subordonaților: delegarea în exces practicată de unii manageri, teama de pierdere a postului, incompatibilitatea cu tipul de manager;

c) cauze comune generatoare de stres: presiunea termenelor limită, motivația nesatisfăcătoare, dispozițiile inaplicabile primite din partea superiorilor, lipsa aptitudinilor sau a pregătirii corespunzătoare, sistemul informațional ineficient, aspirația spre funcții superioare, deficiențele în proiectarea postului, tensiunile familiale, sistemul informal puternic.

2. Simptomele de stres și indicatorii comportamentali. Efectele stresului ocupațional

În condiții normale, oamenii trebuie să își găsească atât echilibrul cât și răspunsuri noi față de situațiile noi apărute. Stresul nu este perceput neapărat ca fiind un fenomen negativ și, de aceea poate constitui o greșeală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la noi situații sau poate fi un important factor motivational.

Dacă sănătatea este considerată un echilibru dinamic, stresul face parte din acest echilibru. Fără o interacțiune cu alți indivizi sau cu alte medii, nu există stare de sănătate, devenind patologic doar stresul excesiv.

Din acest motiv, anumite tipuri de stres sunt chiar ceva normal și necesar, atât la serviciu cât și în afara lui. Dacă stresul este intens, repetat sau continuu, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la tulburări psihologice și la îmbolnăvire fizică. Făcându-se raportare la contextul organizațional, aceasta generează adesea adaptări inadecvate la situații.

Reacțiile la stres sunt complexe, ele putând fi identificate în plan cognitiv, fiziologic, comportamental și emoțional. Astfel, în plan fiziologic apar reacții la nivelul sistemului scheleto-muscular (ticuri, tensiune musculară, spasme musculare); modificări neuro-endocrine (scăderi ale nivelului de calciu și oxigen în sânge); modificări dermale (transpirație excesivă, modificări ale potențialului electric); în sistemul cardiovascular (dureri de inimă și palpitații); la nivelul sistemului imun (alergii, viroze, astm, alopecie).

Reacțiile cognitive la stres vizează deteriorarea performanțelor memoriei,gândirii și atenției. Dacă persoana este supusă unor situații generatoare de stres prin variabilitatea sarcinilor, complexitatea sarcinilor, precum și prin anumite solicitări neprevăzute, pot să apară o serie de modificări ale parametrilor cognitivi, precum: rigiditate ideativă și dificultăți în luarea deciziilor, blocaje ale gândirii, dificultăți de stocare și redare a informației, gânduri negative despre sine și viitor, diminuarea capacității de concentrare a atenției, ideație suicidară, toleranță redusă la critici.

În plan emoțional au fost identificate anumite creșteri ale nivelului labilității emoționale și culpabilității, ale anxietății, depresiei, iritabilității. Mai pot apărea reacții de neîncredere, neîncrederea în ceilalți, sentimente de neglijare, teamă de îmbolnăviri, izolare și reprimare a emoțiilor, teamă de viitor.

În plan comportamental, aceste răspunsuri la stres sunt concretizate în: deteriorarea relațiilor interpersonale, consumul excesiv de alcool, tutun sau cafea, comportamente agresive, absenteism tulburări de somn.

Factorii individuali și situaționali, ca mediatori ai stresului

Pitariu(1998),în urma interpretării datelor statistice obținute cu prilejiul cercetării stresului la manageri, a constatat că nu există diferențe de gen cu privire la perceperea factorilor de stres amenințători și a adus în discuție un fenomen nou, acela al unei manifestări dinamice a stresului ocupațional, modificări care se reconfigurează în timp, de-a lungul perioadei de tranziție economică(cu ocazia unei cercetări desfășurate în anul 1991 care avea același obiect s-a constatat că există diferențe de sex, bărbații percepând factorii de stres ca fiind mai amenințători).

De ce stresori asemănători au efecte diferite la persoane diferite? Unii oameni evaluează o situație ca fiind binevenită, alții dimpotrivă, ca fiind deosebit de stresantă. Dacă se ignoră rolul personalității și cel al situației în răspunsul individual la stress, atunci se impune necesitatea integrării reacției la stres într-un proces dinamic care conține variabilele personale și variabile circumstanțiale.

Diferențele individuale pot fi văzute ca moderatori în relația stres-strain. Inadecvarea condițiilor profesionale la factorii personali se repercutează asupra stării de confort fizic și psihic al individului. În zilele noastre, personalitatea este studiată în diferite paradigme, cu diferite semnificații și la nivele diferite: de la unul foarte concret (comportamental) la nivele mai abstracte sau greu accesibile.

La nivelul personalității factorii de stres se obsearvă în tipul de reactivitate emoțională, în stilul cognitive, în caracteristicile comportamentale și atitudinale ale individului.

În procesul stresului, diferențele individuale au un rol important alături de profesie ca sursă de stres. Diferențele individuale se manifestă în toate etapele procesului stresului, respectiv expunere, evaluare, adaptare, răspuns de scurtă durată și consecințe de lungă durată.

Variabilele importante privind diferențele individuale sunt: extroversiune/introversiune, starea de anxietate/neuroticism, flexibilitate, tipul A de comportament, stimă de sine, atribuirea (locus of control), stilul de adaptare. Pe baza unor studii longitudinale au fost identificate și alte variabile individuale capabile să modifice homeostazia organismului sub influența stresului: optimismul, robustețea, auto-eficacitatea și stima de sine.

S-a constatat că persoanele care au atribuire internă răspund în mod diferit la stres în comparație cu persoanele care au atribuire externă. Cei orientați intern sunt mai activi în a lua măsuri împotriva stresului și în diminuarea efectelor lui. Cei orientați extern sunt orientate spre suportarea stresulului și acționează mai puțin asupra sursei stresului.

Ce este optimismul? Este tendința general umană de a avea o concepție pozitivă asupra viitorului și asupra experiențelor vieții, influențând astfel sănătatea fizică și sănătatea psihică a persoanei prin răspunsurile concrete în situații stresante. Stilul pesimist este caracterizat prin așteptări negative cu privire la efectul acțiunilor pe care le întreprinde, orientând persoana spre reacții de renunțare, evitare și negare. Conceptul de optimism este derivat din teoria autoreglării conduitei în funcție de anticiparea efectelor. Faptul că anticipăm succesul sau eșecul declanșează în noi emoții pozitive sau emoții negative, stări ce vor influența atât calitatea acțiunilor întreprinse cât și cognițiile. Persoanele pesimiste și anxioase se autoevaluează ca fiind ineficiente și au tendința de a-și limita comportamentele de inițiere și de îndeplinire a unor sarcini.

A fost identificată robustețea, o trăsătură de personalitate, care poate aplana efectele stresului. Indivizii puternici tind să devină puternic implicați în ceea ce fac, acționează de obicei cu certitudinea că prin munca lor vor face ceva total diferit percepând majoritatea schimbărilor din viață ca fiind schimbări benefice și normale pentru dezvoltarea personală.

Deoarece au un sentiment puternic al eficienței de sine, indivizii cu personalitate puternică sunt mai capabile să reziste la stres. Anumiți specialiști cred că robustețea acționează ca o protecție împotriva bolii, fiind corelată cu tensiune psihologică redusă și o stare de fericire accentuate, o tensiune arterială scăzută.

Prin administrarea numeroaselor teste de personalitate, au rezultat trei caracteristici ale robusteții:

-angajarea: sunt devotați familiei,muncii lor și altor valori semnificative pentru ei.

-controlul: acești indivizi au un sentiment propriu de control asupra vieții lor.

-provocarea/stimularea: considera modificările vieții ocazii de testare proprie.

Factori situaționali

Studiile centrare pe rolul factorilor situaționali scot în evidență rolul suportului social care este oferit celor aflați în situații de dificultate. În anul 1987, Kahn și colaboratorii săi au propus trei variabile situaționale ca posibili mediatori împotriva stresului: inteligibilitatea stresorilor, predictibilitatea stresorilor, controlabilitatea stresorilor.

CAPITOLUL 2.

MANAGEMENTUL STRESULUI. TEHNICI DE REDUCERE A EFECTELOR STRESULUI LA ANGAJAȚII DIN PRODUCȚIA DE SERIE

O analiză atentă a literaturii de specialitate existente pe această temă, evidențiază numărul mare de lucrări și orientări privind managementul eficient al stresului, pe de o parte, iar pe de alta, eforturile scăzute ale angajatorilor pentru investiții în direcția unui management eficient al stresului la locul de muncă.

Din multiplele clasificări privind modalitatea de abordare a managementului stresului Cooper, Dewe, O, Driscolll, Nicole Rascle, 2003, Băban, Bogathy, Zlate, ne-a reținut atenția sinteza prezentată de Zlate, M, (2007, p. 595) formulată pe baza constatărilor realizate de unii dintre autorii amintiți, privind modalitățile de management al stresului organizațional.

Potrivit acesteia, există cele trei nivele de intervenție în vederea gestiunii stresului respectiv, organizațional, al interfeței dintre cel organizațional și cel individual.

Cea mai importantă etapă într-un program de management al stresului vizează intervenția asupra problemelor constatate în scopul diminuării sau eliminării acestora (Finn, 1997).

2.1. Tipuri și niveluri ale intervenției

2.1.1.Niveluri ale intervenției.

Intervenția se poate desfășura la nivel individual (a) și la nivel organizațional (b).

a.Tehnicile individuale se structurează în următoarele subgrupe:

• Tehnicile de monitorizare a stresorilor și a simptomelor: persoana va evita stresul dacă va deveni conștientă de situațiile care determină reacții de stres (Ivancevich, Matteson, 1980; Roskies, 1987).

• Tehnicile de formare a deprinderilor: o persoană care își dezvoltă abilitățile va fi capabilă suporte mai ușor diferitele situații cu care se va confrunta, drept urmare se implementeză stagii de dezvoltare a abilităților de comunicare sau a celor de rezolvare a problemelor (Mathney, 1986) și stagii de dezvoltatre a abilităților sociale (Jaremko, 1980).

• Tehnicile de tolerare a stresului: stresul este inevitabil în viața noastră, răspunsul persoanelor la evenimente fiind mediat de interpretarea cognitivă a acestora, prin urmare se încearcă ajutarea persoanei de a-și modifica modul în care aceasta apreciază evenimentele.

• Tehnicile de relaxare merg pe ideea că persoana este capabilă să își modifice anumiți parametri fiziologici, parametri a căror activitate în situațiile stresante au tendința să crească foarte mult, prin urmare persoana este învățată să mediteze (Sethi, 1984), să respire mai profund (Mason, 1980), să realizeze diferite exerciții de autosugestie, imagerie dirijată și yoga (Kuna, 1975) sau să se implice în activități fizice (Jette, 1984).

• Tehnicile de modificare a reacțiilor se centrează în principal pe persoanele care au comportament de tip A, comportament ce prezintă riscul de a manifesta reacții negative la stres (Suinn, 1982; Roskies, 1987).

b.Tehnicile organizaționale cele mai reprezentative ca eficiență sunt:

• Tehnicile de dezvoltare a resurselor merg pe ideea sprijinirii angajaților, în scopul descoperirii unor noi modalități de a face față evenimentelor, insistându-se pe managementul timpului (Bonoma, Slevin, 1978) și pe suportul social (Tomz, 1998).

• Tehnicile de planificare a muncii: implică modificările care se pot realiza asupra procesului muncii și vizează planificarea și managementul carierei(Hall, 1986).

• Tehnicile de analiză și clarificare a rolului: informațiile cele mai relevante despre pot fi oferite de cel care desfășoară activitatea respectivă(Sauter, 1990).

• Tehnicile de centrare pe activitățile de muncă: acțiunile care se pot realiza asupra activității (Jackson, 1984), cu scopul schimbării modului de realizare a anumitor sarcini (reorganizarea muncii) sau pentru sporirea motivației intrinseci și a gradului de interes al acesteia (îmbogățirea muncii).

• Tehnicile de optimizare a relațiilor interpersonale:sprijinul reciproc din partea colegilor pentru combaterea stresului (Wells, 1984).

2.1.2.Tipuri de intervenții

În implementarea unor programe de managementul stresului, se iau în considerare două componente ale oricărei intervenții: intervențiile în domeniul conținutului, adică a subiectelor care pot fi abordate și intervențiile în domeniul proceselor, adică a abilităților care pot fi utilizate, (Ross, Altmaier, 1994).

Intervențiile centrate pe proces pot fi grupate în:

• Training cu angajații și managerii ce vizează modalitățile de recunoaștere a diferitelor simptome ale stresului.

• Implementarea și promovarea unor programe ce vizează un stil de viață sănătos, program care să conțină informații relevante despre efectele tutunului, mâncării, alcoolului, somnului asupra vulnerabilității la stres.

• Consultanță oferită managerilor pivind de comportare cu diferitele tipuri de angajați pe care îi au în subordine sau pe rezolvarea diferitelor probleme care au implicații personale.

• Consilierea individuală a angajaților în scopul rezolvării diferitelor probleme personale sau interpersonale și depășirea unor greutăți ce pot crea probleme la locul de muncă.

•Sondaje de opinie în scopul evaluării stresorilor și utilizarea sugestiilor în implementarea deciziilor.

• Întâlnirile de grup pentru cunoașterea reciprocă a angajaților și facilitarea împărtășirii problemelor existente.

• Interpretarea rezultatelor la testarea psihologică pentru ca persoana să-și cunoacă punctele forte și pe cele slabe, înțeleagând mai bine care sunt interesele și valorile sale profesionale.

• Producerea materialelor cu conținut educativ pentru a clarifica angajații cu privire la diferitele cu care aceștia se confruntă în activitatea profesională.

Intervențiile centrate pe conținut constau în:

• Dezvoltarea abilităților angajaților: de negociere ,ascultare și comunicare.

• Dinamica de grup: vizează stilul de conducere, coeziunea grupului, suportul social și rezolvarea conflictelor.

• Problemele performanței: stabilirea criteriilor de performanță, evaluarea obiectivă și oferirea de feedback angajaților.

• Starea de sănătate: reducerea fumatului, relaxarea și diminuarea consumului de substanțe nocive.

• Dezvoltarea carierei: efectuarea cu seriozitate a mentoratului, a socializării și a stagiilor de perfecționare.

• Testarea: evaluarea potrivirii din punct de vedere psihologic cu cerințele activității și cu realizarea unor sondaje de opinie.

• Dinamica organizațională: climatul organizational, managementul schimbării, și pensionarea.

Tipurile de intervenție pot fi: de prevenție primară, de prevenție secundară, de terapie și de reabilitare. Prezentarea realizată în continuare pleacă de la această organizare a modalităților de management al stresului și are în vedere și paradigmele teoretico-experimentale ale distresului emoțional.

1.1.Intervenții de prevenție primară în managementul distresului emoțional se bazează pe supoziția că modul cel mai eficient de combatere a stresului este eliminarea sau reducerea surselor de stres din mediul de lucru (Bogathy, 2007). Pe de altă parte, atunci când are loc la nivelul individului sau a interfeței dintre individ și organizație (Cooper, Dewe, ODriscoll, 2001, , Zlate, 2008), prevenția primară vizează creșterea calificării, îmbunătățirea abilităților de organizare prin managementul timpului, training al abilităților personale și interpersonale, echilibrarea vieții profesionale și de familie precum și dezvoltarea personală a individului, prin creșterea conștientizării de sine, managementul didactic al stresului și promovarea stilului de viață sănătos Un stil de viață sănătos implică: exerciții fizice regulate, odihnă, un regim alimentar sănătos, sărac în grăsimi, cu consum de alcool moderat, cu muzică, lecturi de relaxare și metode de contracarare a efectelor negative ale stresului, bună dispoziție, râs, cultivarea suportului social și investiții variate.

1.2. Intervenții de prevenție secundară în managementul stresului

Scopul intervențiilor de prevenție secundară realizată la nivel organizațional este acela de a îmbunătăți potrivirea dintre angajat și organizație, prin socializarea anticipatorie, ameliorarea comunicării, luării deciziei, managementului conflictelor, dezvoltarea organizațională, managementul carierei (Zlate, 2007).

1.3. Intervenția psihoterapeutică în distresul emoțional

Această formă de intervenție are următoarele scopuri (Zlate, 2007):

a. Instituționalizarea proceselor și serviciilor de sănătate prin sport, programe de binefacere, programe de asistență psihopedagogică a angajaților din cadrul școlii și biofeedback;

b. Vindecarea tulburărilor prin consiliere psihologică și psihoterapie;

c. Autovindecarea prin tehnici de autoterapie;

2.2. Tehnici de intervenție. Descrierea tehnicilor de relaxare

Analizând tehnicile de intervenții psihoterapeutice ce și-au demonstat eficiența în distresul emoțional am evidențiat următoarele:

1. Intervenții prin psihoterapia cognitiv-comportamentală. În cadrul căreia am remarcat mai multe tehnici de intervenție astfel:

1. Tehnici de intervenție la nivel cognitiv. Prin proceduri de restructurare cognitivă – intervenim asupra credințelor iraționale și disfuncționale și le înlocuim cu credințe funcționale și raționale. Procedurile de restructurare cognitivă presupun represia scopurilor disfuncționale parcurgând o serie de pași specifici (David, 2006).

2. Tehnici de intervenție asupra evenimentului activator stresant – proceduri de rezolvare de probleme și de antrenament asertiv. Aceste proceduri sunt utilizate pentru a modifica și rezolva situațiile problematice exterioare individului, respectiv evenimentele activatoare. Dobson 2001, (citat de David, 2006,) identifică cinci etape ale tehnicii rezolvării problemei respectiv: identificarea problemei, stabilirea scopurilor, generarea soluțiilor alternative, considerarea consecințelor decizia pentru cea mai bună alternativă și evaluarea.

3. Proceduri de inoculare a distresului. Reprezintă tehnici de adaptare a persoanei la distresul emoțional. Acest lucru se realizează prin achiziționarea de mecanisme de coping cognitiv, comportamental și fiziologic eficient și prin pregătirea pentru noi situații stresante.

2. Tehnici de intervenție la nivel biologic. Probabil cel mai puternic instrument pentru reducerea imediată, a efectelor perturbatoare ale distresului emoțional este relaxarea. Această concluzie este exprimată de Smith (2005), aducând ca argument cele peste 2000 de studii care au examinat și au demonstrat impactul tehnicilor de relaxare profesională. Relaxarea este ”o tehnică psihoterapeutică și autoinformativă, fundamentată științific care urmărește realizarea unei de contracturi musculare și nervoase având ca efect un repaus cât mai eficient, economisirea energiei fizice și psihice, creșterea rezistenței la stres a organismului și diminuarea efectelor negative ale stresului deja instalat” (Holdevici, I. 2005)

Cele mai utilizate tehnici de relaxare sunt: antrenamentul autogen, relaxarea musculară progresivă, controlul respirației și tehnicile de imagerie (Holdevici 2005, David, 2006 ).

A.Tehnica de relaxare autogenă a lui J. H. Schultz

Această tehnică de relaxare face parte din grupul metodelor globale de relaxare din clasificarea lui R.P. Bousingen. J.H.Schultz s-a nascut în 1884 și a fost inițial medic generalist. Influențat de succesele obtinute în domeniul sugestiei și hipnozei, se dedică psihiatriei. În 1919 devine chiar profesor de neuropsihiatrie la Berlin.

Metoda imaginată de Schultz este, în esență, o metodă de autodecontractare concentrativă. Astfel, subiectul iși creează o stare hipnotică care va declanșa decontractarea mușchilor. Două elemente materializează eficiența deconexiunii obținute prin trecerea de la starea de veghe la cea hipnotică – stare caracterizată, printre altele, de detașarea de realitate. Senzația de greutate și căldura care trebuie să caracterizeze antrenamentul autogen al lui Schultz nu reprezintă un simplu epifenomen, ci o autentică condiționare a acestei metode. Deci, această metodă se reduce la o autohipnoză provocată, asociată unei concentrări a conștiinței care, în final, va duce la o deconexiune generală a organismului.

Metoda „trainingului autogen” al lui Schultz se folosește ca metodă de relaxare profundă în ședintele de psihoterapie, ca metodă de autodeconectare concentrativă, ce dă posibilitatea clientului de a-și realiza el însuși un calm interior și de a ajunge la utilizarea completă a tuturor forțelor energetice ale vieții interioare. Se folosește mai ales în managementul stresului și de către persoanele cu afecțiuni psihosomatice, dar s-a dovedit a fi eficientă în orice situație în care clientul dorește o relaxare autentică și profundă, o relaxare psihică sau fizică sau atunci când clientul doreste să experimenteze un nou mod de cunoaștere, un exercițiu de control și autocontrol. Această metodă îi dă posibilitatea clientului de a învăța sa își inducă el insuși senzația de căldură și de greutate în corp, senzație care îl conduce spre atingerea unei stări lăuntrice de profundă relaxare psihomentală și fizică. Cele 9 exerciții sunt eșalonate gradual: pentru liniște, liniște și greutate, liniște, greutate și căldură, liniște, greutate, căldură și echilibru, inimă, respirație, abdomen, cap, somn. Aplicarea trebuie făcută zilnic, de 3 ori pe zi, câte 15 minute. La început, clientul va fi asistat în inițierea și exersarea tehicii de către specialist, urmând ca, de-a lungul timpului, clientul să o asimileze și să o integreze în așa fel încât să o poată accesa și folosi ori de câte ori este nevoie.

2.3. TEHNICI de coping

Ca tehnică individuală de ajustare a stresului, cea denumită coping, este descrisă a fi o tehnică multidimensionala de control, a cărei finalitate este schimbarea, fie a situației, fie a aprecierii subiective. Conceptul de „coping” a fost elaborat de Lazarus și Launtier în 1978, iar S. Kobasa, în 1982 descria copingul ca un simț al controlului personal, o dispoziție de personalitate care reduce stresul în viață. Ca tehnică de relaționare cu stresul, copingul, poate modela conduita afectivă a individului în diferite feluri: modificând sensul orientării atenției (prin evitare sau creșterea vigilentei), modificând semnificația subiectivă a evenimentului (exagerarea, subevaluarea, sau reevaluarea evenimentului, evidențierea umorului) și modificând termenii momentani ai relației individ-eveniment (înfruntare a situației-problemă în scopul rezolvării acesteia prin planuri de acțiune). Aceste trei modalități de orientare a conduitei de adaptare la stres determină modificarea modului de percepere a situației, la reevaluarea potențialului stresant.

Ca și în cazul stresorilor există numeroase taxonomii care grupează diverse tehnici de profilaxie și control ale stresului atât la nivel individual, cât și organizațional. Lazarus (1984, 987) distinge: copingul focalizat spre problemă și copingul focalizat spre emoție. Suls și Fletcher (1985) au propus diferențierea între copingul evitant și cel vigilent, iar Paulhan și Bourgeois (1995) au evidențiat tehnici pasive și tehnici active. În 2002 Schwarzer și Knoll au făcut distincția între patru tipuri de coping: reacțional, anticipat, preventiv și proactiv /dinamic.

Newmann & Beehr (1978) grupează tehnicile de coping ale stresului ocupațional la nivel individual în patru categorii:

– tehnici de natură psihologică (organizarea propriei vieți, evaluarea realistă a propriei persoane și a propriilor aspirații);

– tehnici de natură fizică/fiziologică (dietă, exerciții fizice, somn);

– tehnici de schimbare a propriului comportament/managementul timpului liber, folosirea răspunsului de relaxare, cultivarea unor prietenii trainice pentru suportul social);

– tehnici de schimbare a mediului de muncă (angajarea într-un loc de muncă mai puțin solicitant sau schimbarea ocupației, schimbarea organizației, în favoarea alteia mai puțin solicitante).

Detalierea acestei tehnici de relaționare cu stresul a fost strict necesară pentru asigurarea bazei teoretice intervenției propuse în cadrul studiului, intervenție care prin stimularea unei anume strategii de coping și-a propus să facă stresul mai suportabil pentru angajații sectorului din aria de producție.

Există numeroase studii care demonstrează eficiența metodelor de coping orientate individual (Murphy, 1995) care produc ameliorări semnificative, dar din păcate pe termen scurt în cazul anxietății, depresiei, tensiunii arteriale etc.

Tehnicile de coping la nivel organizațional au fost cercetate cu mai puțin interes, deoarece se consideră că trebuie schimbat individul în mediul muncii.

Beehr & Newmann (1978) grupează tehnicile de intervenție la nivel organizațional în trei categorii:

● schimbarea/modificarea caracteristicilor organizaționale (schimbarea structurii organizației; schimbarea proceselor organizaționale: recompense/remunerare, selecție, instruire, dezvoltare, socializare, politici de rotație și transfer a posturilor de muncă etc.;)

● schimbarea/modificarea caracteristicilor de rol (redefinirea rolurilor; reducerea supraîncărcării, suprasolicitării rolurilor; creșterea participării în luarea deciziilor; delegarea autorității/puterii; reducerea conflictului și ambiguității de rol etc.);

● schimbarea/modificarea caracteristicilor de sarcină (proiectarea sau adecvarea postului de muncă în corelație cu abilitățile și preferințele angajaților; utilizarea preferințelor angajaților în selecție și plasament; promovarea programelor de instruire, reinstruire și specializare pentru angajați; individualizarea tratamentului subordonaților etc.).

Cele mai frecvente intervenții la nivel organizațional pentru reducerea stresului ocupațional, (apud Burke, 1993) se referă la:

– reducerea conflictului de rol prin planificarea obiectivelor sau creșterea participării la luarea deciziilor;

– creșterea autonomiei în muncă: autonomia orarului, programului;

– îmbunătățirea adecvării persoană – mediu;

– reducerea bournout-ului psihologic prin schimbarea elementelor activității;

– reducerea conflictului muncă – familie;

– diminuarea stresului generat de reducerile de personal;

– reducerea stresului privind fuzionarea sau preluarea, respectiv vânzarea sau cumpărarea organizațiilor etc.

Alături de cele trei concepte esențiale în studiul stresului ocupațional, sunt avute în vedere și:

● caracteristicile demografice (vârstă, sex);

● condițiile fizice (sănătate, rezistență, somatotip);

● trăsăturile de personalitate (comportament de tip A; afectivitate negativă: anxietate, depresie, neuroticism, convingeri despre sine/lume și atitudini – rezistență psihică/robustețe, locul controlului, autoeficacitatea, sentimentul de coerență, stima de sine, optimismul).

Cercetările au evidențiat faptul că factorii de natură emoțională se corelează semnificativ cel mai puternic cu anumiți stresori relaționați muncii.

Metodele și tehnicile prezentate sunt structurate pe nivele de implementare (organizațional și individual), precum și pe etapa de eficiență maximă (prevenție, ameliorare, control/gestionare).

La nivel organizațional sunt prezentate trei tipuri de tehnici antistres:

1. Tehnicile primare, radicale, care presupun o reorganizare profundă în scopul reducerii insatisfacției în muncă, recurgându-se la rearanjarea interioarelor, izolare fonică, adaptarea iluminatului și climatului termo-ambiental, ergonomizarea spațiilor și mobilierului, disponibilitatea pentru un service prompt și eficient.

2. Tehnicile secundare, care urmăresc reducerea la minimum a nivelului de stres din

organizație prin accesul tuturor angajaților la săli de sport, diete și tratamente speciale.

3. Tehnicile terțiare, care urmăresc sprijinirea persoanelor cu manifestări clare de stres prin programe de relaxare, antifumat și antialcool, și prin consilierea gratuită a persoanelor care suferă de pe urma stresului cu meținerea totală a confidențialității.

Dintre tehnicile individuale de control a stresului au fost evidențiate următoarele:

a) Conduite antistres (evitarea distresului, provocarea de distresuri controlate, limitarea înlăturarea consecințelor)

b) Conduite pro-eustres (cultivarea eustresului, procurarea de eustresuri)

c) Conduite sanogenetice (deprinderi zilnice igiena de hrănire, activitate fizică, conduite preventive față de accidente, evitarea unor excese, examene medicale periodice).

d) Conduite vizând creșterea eficienței filtrelor antistres care vizează modelarea sistemelor de convingeri (pozitivarea, adecvarea lor la realitate) și combaterea unor modalități de adaptare la stres pentru individ.

Studiul prezent constată relația inițial ascendentă până la un optim funcțional între stres și productivitate, care prin creșterea presiunii celui dintâi, destabilizează cel de-al doilea element. Tocmai în această idee sunt subliniate în partea teoretică mai multe soluții pentru prevenirea și combaterea stresului la locul de muncă, care sunt descrise pe larg de la modul de depistare a nivelului de stres resimțit, pâna la descrierea amănunțită a nivelurilor și formelor de prevenție și intervenție.

Atunci când stresul este deja resimțit și provoacă o serie de simptome cuprinse în denumirea de insatisfacție în muncă, este afectat însuși motorul motivațional care stimulează productivitatea. În această situație, organizația sau persoana pot alege una din multitudinea de căi de a raspunde insatisfacției, percepute ca și conflict, apelând la tehnici ca: tehnici mentale (empatia, discuția cu sine, încadrarea în timp și prezența activă), tehnici perceptive (ascultarea, privirea, vocea, atingerea, respirația) și tehnici de mișcare (postura, echilibrul, distanța, rezonarea), toate acestea fiind denumite și tehnici non-verbale.

O alta soluție comună de management a stresului, care poate fi ori preventivă, ori combativă, este ergonomia, adica adaptarea muncii la om, adaptarea mediului de lucru la funcțiile fizice și psihice ale omului.

O atenție sporită au manifestat-o angajații din zona de producție pe care am realizat experimentul pentru valențele pozitive ale relaxării și umorului în adaptarea la stres, în mod special a umorului voluntar, care au devenit tehnicile preferate de coping și care s-au dovedit a fi și foarte eficiente. Din acest punct de vedere proprietățile excepționale ale râsului pentru menținerea sănătății fizice și psihice a individului au fost demonstrate științific prin studiile medicale și psihologice. De asemenea sunt subliniate calitățile umorului în a menține o stare de relaxare, de bună dispoziție, de a stimula creativitatea și mai ales relaționarea în cadrul organizației, nu fără a sublinia limitele care se impun unei astfel de atitudini la locul de muncă. Au fost astfel subliniate detaliat valoarea umorului ca mecanism de coping cu reale implicații în ameliorarea presiunii resimțite de situațiile stresante, determinând atenuarea efectelor fizice, psihice și comportamentale, precum și puterea de antidot a umorului pentru stresul și problemele cotidiene, fiind uneori o soluție foarte eficientă de scădere a tensiunii și a apăsării exercitată de situație asupra persoanei.

CAPITOLUL 3.

CERCETAREA EXPERIMENTAL-EMPIRICĂ. IMPACTUL INTERVENȚIILOR DE COPING PRIN UMOR ASUPRA DISTRESULUI EMOȚIONAL LA MUNCITORII DIN ZONA DE PRODUCȚIE

Am ales spre cercetare în scopul îmbunătățirii și eficientizării activităților în producție prin reducerea stresului la locul de muncă un lot format din muncitori din zona de producție din cadrul unei companii, în cadrul căreia lucrez, având funcția de HR Generalist. În organizație, în ultimul an au avut loc mai multe schimbări în ceea ce privește conducerea, modul de organizare al activității de producție și ceea ce a condus la o creștere a stresului individual și la nivelul întregii echipe ce organizează producția în termini de livrări.

Necesitatea reorganizării activității s-a impus datorită măririi comenzilor și automat mărirea volumului de muncă începând din 2014.

În anul 2014 s-a dublat numărul de comenzi dar în același timp s-a micșorat timpul de livrare al acestora, muncitorii fiind nevoiți să rămână peste program pentru ca livrarea să se facă la termenele stabilite de către client în accord cu politica companiei.

3.1. Obiectivele și ipotezele cercetării

Lucrarea reunește etapele majore ale unei cercetări socio-psihologice transversale cu caracter ameliorativ, alături de concluziile obținute în urma studiului empiric.

Tema generală a cercetării a fost legată de asocierea stresului psihic asupra performanțelor profesionale și modalitățile de prevenire sau ameliorare a tulburărilor cauzate de factorii stresori specifici locului de muncă, punctual focalizarea fiind pe identificarea și aplicarea modalitaților de coping cu cel mai ridicat grad de accesibilitate a aplicării și cu un impact ridicat asupra performanței în muncă.

Primul pas a fost identificarea factorilor stresori cu cel mai mare impact asupra angajaților din zona de producție, precum și nivelurile de reactivitate la aceștia, utilizându-se un eșantion de conveniență de 30 de subiecți. Apoi am trecut la etapa experimentală, care a constat în implementarea unui program de stimulare a umorului, pentru ca în a treia parte să fie prezentate observațiile făcute asupra ameliorării nivelului de resimțire a stresului, finalizate prin conturarea unor concluzii.

A.Obiectivele și ipotezele cercetării.

Demersul investigativ corespunzător etapei constatative urmărește unul din cele două obiective generale propuse în faza de programare a cercetării:

O1. Identificarea existenței relațiilor semnificative între stresorii specifici și/sau generali și efectele acestora în rândul muncitorilor.

Urmărind această coordonată esențială s-au stabilit obiective specifice corespunzătoare, pentru a contura direcțiile concrete de cercetare în cadrul acestei etape.

O1.1. – Identificarea relației dintre efectele stresului asupra stării de sănătate și eficiența individuală la locul de muncă.

O.2: Identificarea unei relații între stresul ocupațional, starea de sănătate organică și echilibrului emoțional.

Ipotezele cercetării sunt următoarele:

I.1.- Stresul organizațional; alterarea stării de sănătate organice și emoționale sunt fenomene comorbide.

I.2. Femeile au un nivel de stres organizațional mai ridicat decât bărbații.

I.3. Femeile au un nivel de stress psihic și comportamental mai mari decât bărbații.

I.4.Dacă modalitățile de coping sunt stimulate și dezvoltate la nivelul organizației,atunci va scădea nivelul de stres ocupațional și se vor îmbunătăți starea de sănătate fizică și psihică.

3.2. Metodele și metodologia cercetării

3.2.1. SUBIECȚII

Grupul de studiu: În cadrul prezentului demers, în etapa constatativă, au fost selectați un număr de 30 muncitori din zona de producție pe care i-am denumit OA(operatori asamblare) având vârste cuprinse între 23-41 ani. Toate cele 30 de persoane fac parte din cadrul aceleiași companii al cărei principal sector de activitate este producția de componente.

Criteriile de includere în prezentul studiu au fost: subiecții aleși să aibă o vechime în cadrul companiei mai mare de 6 luni și să nu fi suferit în ultimele 6 luni o modificare a statusului marital (căsătorie sau divorț) sau apariția unui nou membru al familiei (nașterea unui copil), modificări care ar fi constituit factori de stres familial supraadăugat stresului produs de modificările din cadrul serviciului.

Criteriile de excludere din studiu: subiecții nou-angajați, aflați în perioada de probă și subiecții care au avut schimbări recente în viața familială (schimbarea statusului marital: căsătorie sau divorț și apariția unui copil în ultimele 3 luni înainte de începerea studiului) și boli cronice care să conducă la mai mult de 2 săptămâni de concediu medical în ultimele 3 luni.

S-au exclus din acest lot studiat pe parcursul studiului subiecții care au părăsit locul de muncă în aceasta perioadă de timp de 3 luni deoarece aceștia nu au putut fi supuși experimentului și urmăriți pe toată această perioadă.

3.2.2. INSTRUMENTE

S-au folosit ca metode:

Chestionarul, participanții fiind rugați să răspundă în scris prin completarea a trei chestionare, după cum urmează:

1. Chestionarul folosit pentru identificarea impactului factorilor de stres percepuți de angajații din zona de producție(OA), format din 11 de itemi.

2. Chestionar de evaluare a influenței stresului asupra stării de sănătate , format din 8 itemi .

3. Chestionar de evaluare a efectelor stresului asupra stării psihice și de comportament ale angajaților din zona de producție (OA), format din 7 itemi .

Fiecărui angajat i s-a dat să completeze un chestionar de identificare a nivelului de stres și a principalilor factori stresori la începutul lunii aprilie 2015, înainte de începerea aplicării metodelor de reducere a stresului.

3.2.3. TERMENE:

Cercetarea s-a desfășurat în perioada aprilie-iunie 2015 și a urmărit: identificarea nivelului de distres la locul de muncă al tuturor participanților în scopul identificării necesității realizării unor modalități de coping (reducere) a stresului la locul de muncă, având drept consecință creșterea motivației în îndeplinirea sarcinilor, o mai bună integrare la locul de muncă, o mai bună relaționare cu colegii și superiorii direcți și creșterea productivitații muncii, obiectivată prin creșterea valorică a îndeplinirii targetului.

3.3. ANALIZA REZULTATELOR

3.1. Statistică descriptivă

Parametrii obținuți în urma procedeelor statistice descriptive sunt sintetizați în următorul tabel

Anexez histogramele care redau un efect mai pregnant al acestor parametri statistici:

La o analiză mai detaliată a acestor reprezentări grafice, coroborate cu datele numerice, în special ale formei distribuției, putem constata următoarele:

Variabila „stres ocupațional” are o distribuție leptocurtică – așa cum se poate observa și vizual, aspect susținut și de valoarea boltirii (5,168);

Variabila „Stres psihic și comportamental” „etalează” o distribuție puternic asimetrică deplasată în jurul valorilor mici (simetria = 3,096) și, simultan o distribuție leptocurtică.

3. 2. Testarea ipotezelor

I.1. Stresul ocupațional și alterarea stării de sănătate organice și emoționale sunt fenomene comorbide.

Pentru testarea acestei ipoteze s-a folosit metoda corelației de tip Pearson, unidirecțională, deoarece sensul de investigație al relației între variabilele implicate a fost prevăzut.

Rezultatele obținute sunt sintetizate în următorul tabel:

Astfel, ipoteza se confirmă parțial.

La o inspectare mai atentă a tabelului de mai sus, se poate observa că nivelul de asociere dintre stresul psihic și comportamental și stresul ocupațional atinge pragul semnificației statistice; relația fiind una foarte puternică și polarizată pozitiv.

Explicațiile de sorginte psihologică pentru această relație identificată intersectează mai multe paliere ale incidenței fenomenelor studiate. Astfel, stresul – indiferent de natura sa – conceput ca o reacție nespecifică la solicitări, fie ele interne sau externe antrenează o serie de modificări psihice sau comportamentale. Una dintre ele, susținută de datele de cercetare și de literatura de specialitate, arată că distresul se exprimă prin tensiune, nervozitate, iritabilitate, aprehensiune, anxietate, încordare etc. – toate aceste „epitate” fiind descriptori ai dezechilibrului emoțional.

Particularizând cele de mai sus la specificitatea stresului ocupațional, acesta se constituie ca un răspuns care poate fi „etichetat” ca un indicator al sănătății mintale sau organice. Departe de noi de a avansa ideea că stresul psihic și comportamental – așa cum a fost măsurat în prezenta cercetare – se constituie ca un sindrom patologic (deși evidența tulburării de stres posttraumatic nu poate fi ignorată).

I.2. Femeile au un nivel de stres organizațional mai ridicat decât bărbații.

I.3. Femeile au un nivel de stres psihic și comportamental mai mari decât bărbații.

Pentru ipotezele I.2 și I.3 s-au folosit testele nonparametrice Mann-Whitney U (pentru că grupele de subiecți nu ating numărul critic de 30) de comparare a mediilor.

Rangul mediu pentru subiecții de gen masculin în cazul stresului organizational este de 7,27 iar cel al femeilor de 7,07 cu un prag de semnificație statistică de 0,331 ,mai mare decât 0,05 ceea ce indică faptul că femeile nu au un nivel de stres ocupațional mai mare decât bărbații.

Astfel, ipoteza se infirmă.

Rangul mediu pentru subiecții de gen masculin în cazul stresului psihic și comportamental este de 15,22 iar cel al femeilor de 15,82 cu un prag de semnificație statistică de 0,788, mai mare decât 0,05, ceea ce indică faptul că femeile nu au un nivel de stres psihic și comportamental mai mari decât bărbații.

Astfel, ipoteza se infirmă.

Etapa experimentală a constat în implementarea unui program de stimulare a umorului ca strategie de coping, care a cuprins următoarele modalități de intervenție:

Denumirea programului: Program de stimulare a umorului ca strategie de coping

Durata programului: 3 luni

Perioada de desfășurare: aprilie-iunie 2015

Grup-țintă: angajații din zona de producție

Locația: Una din sălile de ședințe din cadrul companiei, sală ce a fost pusă la dispoziție de Managerul de Resurse Umane.

Scopul principal al programului: stimularea umorului ca strategie de coping pentru reducerea stresului și o mai bună eficiență în muncă.

Scop secundar: împărtășirea experienței în muncă într-o manieră umoristică și de îmbunătățire a relaționării între participanți, astfel îmbunătățind relaționarea în cadrul companiei.

Obiectivele programului:

Metode și tehnici de manipulare a variabilelor:

Pentru aplicarea acestor metode s-au organizat în lunile aprilie, mai și începutul lunii iunie 2015 work-shop-uri de 1 oră o data la 2 zile cu angajații din zona de producție.

În cadrul acestui training, în intervalul de timp s-a aplicat programul de stimulare a umorului.

Program de stimulare a umorului grupului

– “program de povești” la care toți participanții au povestit întâmplări hazlii din activitatea profesională și reușite profesionale mai deosebite

– “program de bancuri” la care toți participanții au contribuit cu bancuri proprii sau auzite atât în cadrul companiei, cât și din afara companiei

– Improvizație teatrală pe anumite teme prin tragere la sorți

B.Obiectivele și ipotezele etapei experimentale:

O2. Identificarea eficienței modalităților de coping în prevenirea și ameliorarea efectelor stresului.

Această coordonată esențială pentru experimentare s-a bazat pe următoarele obiective specifice:

O2.1. Identificarea relației dintre strategiile de coping prin umor și relaxare și nivelul de percepție al stresului angajaților.

O2.2. Identificarea gradului de impact al modalităților de coping prin umor si relaxare și starea generală de sănătate a individului.

O2.3. Determinarea nivelelor de influență a umorului pentru o organizație în vederea adaptării stresului la locul de muncă.

Urmărind aceste obiective în etapa ameliorativă, care a constat în implementarea experimentului, s-au propus spre testare următoarea ipoteză:

I.4.Dacă modalitățile de coping sunt stimulate și dezvoltate la nivelul organizației,atunci va scădea nivelul de stres ocupațional iar starea de sănătate fizică și psihică se va îmbunătăți.

Pentru testarea acestei ipoteze, s-a folosit metoda testelelot t pe eșantioane perechi, înainte de intervenție și după intervenție.

În urma rezultatelor, s-au constatat următoarele:

Stresul profesional, ca sursă de presiune, corelează negativ cu starea generală, ca efect al stresului organizational, având un coeficient de corelatie de r= -689, cu un prag de semnificație statistică mai mic de 0,05.

Aceasta înseamnă că atunci când cantitatea de presiune pe care o persoana o (re)simte ca rezultat al nevoii ca realizările sale sa îi fie recunoscute crește, gradul de satisfacție pe care acesta îl resimte în legatură cu starea sa generală scade.

Prin aplicarea testelor t pe eșantioane perechi, s-au constatat următoarele rezultate:

Pentru stresul ocupațional, mediile inițiale și finale ale subiecților au fost următoarele:14.00 și 11.00

Pentru efectele stresului asupra stării de sănătate mediile au fost 7.20 și 7.07.

Pentru efectele stresului asupra stării psihice și de comportament mediile inițiale și cele finale au fost 7.27 și 7.07.

Valorile lui t și pragurile de semnificație sunt următoarele:

Stresul profesional asupra stării generale a avut o valoare de t= 6.625 cu un prag se semnificație de .000 ceea ce înseamnă că apare o diferență semnificativă între nivelul initial și cel final al intervenției, intervenția prin râsoterapie având efect asupra angajaților din zona de producție.

Stresul profesional asupra stării de sănătate a avut o valoare t= -13.730 cu un prag de semnificație de .000 ceea ce înseamnă că apare o diferență semnificativă între nivelul initial și cel final al intervenției, intervenția prin râsoterapie având efect asupra angajaților din zona de producție.

Stresul profesional asupra stării psihice și de comportament a avut o valoare de t=1.649 cu un prag de semnificație de .110 ceea ce înseamnă că apare o diferență semnificativă între nivelul initial și cel final al intervenției, intervenția prin râsoterapie având efect asupra angajaților din zona de producție.

Parametrii obținuți în urma procedeelor statistice descriptive sunt sintetizați în următorul tabel:

În baza analizei diferitelor abordări teoretice ale stresului și a modelelor dezvoltate în domeniul stresului ocupațional au putut fi formulate câteva concluzii.

În primul rând trebuie precizat faptul că teoria cognitivă reprezintă în prezent cadrul de bază în studiul stresului.

Această abordare se caracterizează prin recunoașterea faptului că aceleași modificări din mediu determină reacții diferite la indivizi diferiți, a rolului evaluărilor subiective asupra stimulilor și resurselor de coping în apariția reacțiilor de stres.

Stresul nu mai este tratat ca o dimensiune a mediului fizic (apariția unor evenimente considerate stresante), sau în termeni de răspunsuri care sunt uneori corelate cu stresul.

Încadrat prin prisma abordării cognitive, studiul stresului vizează oameni normali care fac față, sau eșuează în a face față problemelor cu care se confruntă.

Stresul este cel mai adecvat văzut ca un construct complex, mai degrabă decât ca o simplă variabilă care poate fi direct măsurată și corelată cu rezultate adaptaționale.

În al doilea rând, modelele stresului ocupațional dezvoltate în ultima perioadă au integrat achizițiile teoriei cognitive a stresului.

Numeroase modele ale stresului includ ca dimensiuni procesele de evaluare și diferențele individuale care moderează relația dintre stresori si reacții.

Punctul de început al prezentei cercetări a fost acela că factorii stresului ocupațional influențează negativ sau pozitiv sănătatea mentală, sănătatea fizică și nivelul de energie resimțit la locul de muncă.

În urma analizei corelaționale dintre sursele de presiune socio-profesionale și efectele stresului, dintre sursele de presiune și diferențele individuale (personalitate), dintre diferențele individuale și efectele stresului, cât și dintre sursele de stres și sănătatea fizică, s-au obținut rezultatele ce confirmă ipoteza de lucru ale cercetării.

Analizând influențele sesizabile și cuantificabile ale umorului voluntar se poate concluziona că acestea se resimt la nivel individual prin adaptarea la stres cu efecte în diminuarea deteriorării sănătății, apoi la nivel organizațional în care prin acomodarea la grup a individului acesta intră în contact cu umorul colectiv care are valențe mobilizatoare sporind satisfacția în muncă. Prin aceste concluzii s-a îndeplinit și obiectivul referitor la identificarea relației dintre efectele stresului asupra stării de sănătate și eficiența individuală la locul de muncă.

Deoarece spațiul și timpul acordate acestei intervenții au fost limitate și nu s-a putut realiza și metoda de relaxare, împreună cu cei 30 de participant am căzut de comun accord ca fiecare dintre ei să primească o listă cu cele 9 exerciții de relaxare propuse de Schultz pe care să le încerce fiecare dintre ei acasă. (exercițiile sunt detaliate în anexe).

CAPITOLUL 4 . CONCLUZII ȘI CONSIDERAȚII FINALE

Cercetarea a avut două etape distinctive care s-au focalizat pe identificarea nivelului de stres resimțit de angajații din sectorul producției și dezvoltarea unei strategii de coping care să faciliteze adaptarea la stresul specific profesiei și respectiv să amelioreze efectele deja resimțite ca stres profesional.

Etapa constatativă a avut în vedere conturarea unui tablou cât mai fidel al efectelor stresului, dar și a relațiilor stabilite între stres și umorul utilizat la locul de muncă, pentru un eșantion de 30 de angajați. Colectarea datelor s-a bazat pe ancheta pe bază de chestionar, iar prelucrarea acestora s-a realizat în cadrul programului computerizat SPSS, utilizându-se metode statistico-matematice variate (analiza corelațională, testul t pe eșantioane perechi).

Etapa ameliorativă a presupus implementarea unor metode de stimulare a umorului ca strategie de coping, în urma cărora s-a facut o nouă investigare a nivelului de stres perceput la locul de muncă. Dacă în opinia multor specialiști, simțul umorului a devenit o trăsătură de caracter, care conferă individului abilitatea de a se integra și acomoda mai ușor în noi contexte sociale, iar alte opinii susțin că oamenii care râd mai mult sunt mai sănătoși și mai productivi, s-a recurs la analiza statistică din acest punct de vedere a subiecților componenți ai lotului experimental.

Cercetarea prezentă a constatat și stabilit statistic că stimularea umorului, ca metodă de adaptare la stres conferă subiecților o mai bună rezistență psihică și secundar o rezistență fizică mai mare.

Particularizând la aria ocupațională a subiecților se poate aprecia că stresul specific muncii în sectorul producției generează simptome fizice, psihice și comportamentale afectând sănătatea globală și funcționalitatea eficientă a individului prin efectele sale, care pot fi ameliorate prin intermediul umorului voluntar, însă există riscul ca efectele resimțite totuși să fie de multe ori ignorate.

Baza științifică ce oferă la ora actuală posibilitatea înțelegerii depline a relației dintre simțul umorului și sănătate face obiectul unor discipline denumite: psiho-neuro-endocrinoimunologia și psihologia medicală care se bazează pe teoria că emotiile și gândirea, prin intermediul căilor sistemului nervos, influențează secreția de hormoni și reglează activitatea mai multor organe, aparate și sisteme (ex aparatul digestiv, sistemul imunitar).

În concluzie, umorul poate influența pozitiv satisfacția resimțită la locul de muncă prin latura ei psihosocială.

Impactul pozitiv al activităților din cadrul programului ameliorativ, de stimulare a umorului, a fost evidențiat de rezultatele fazei postexperimentale.

Simțul umorului este atât o perspectivă asupra vieții, un mod aparte de a percepe lumea, dar și un comportament care exprimă această perspectivă. Umorul este o calitate a percepției care permite individului experimentarea unui tonus psihic bun, pozitiv, chiar și atunci când se confruntă cu adversitate, fiind mult mai eficient când este împărtașit cu alții.

BIBLIOGRAFIE:

Aniței, M., (2007), Psihologie experimentală. Iași:Editura Polirom.

Atkinson, R. și Atkinson, R. (2002). Introducere în psihologie, București:Editura Tehnică.

Băban, A., (1998), Stres și personalitate, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujană.

Băban, A. – (2005) Psihologia sănătății, Suport de curs Universitatea „Babeș Bolyai”, Cluj – Napoca.

Blank, R., Schroder, J.P., (2011) Managementul stresului, Editura All, București.

Bocoș, M., (2007), Teoria și practica cercetării pedagogice, Ediția a II-a, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

Bogathy, Z., Pitariu, H. și col. (2007) Psihologie organizațională, Iași:Editura Polirom.

Brilon, M.,(2010), Emoții pozitive, emoții negative și sănătatea, Iași:Editura Polirom.

Chelcea, S., (2001), Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative și calitative, Bucuresti:Ed. Economica.

Chelcea, S., Mărginean, I. și Cauc, I., (1998), Cercetarea sociologică. Metode și tehnici, Deva: Ed. Destin.

Chelcea, S., (1975), Chestionarul în investigația sociologică, Bucuresti, Ed. științifică și Enciclopedica.

Dafinoiu, I., Vargha, J.L.(2005) Psihoterapii scurte, Iași:Editura Polirom.

Gallwey, T. W., (2011) Jocul interior și stresul, București:Editura Spandugino.

Gary, S., (2007) Secretele longevității. Gimnastica minții, diete, combaterea stresului, sport, Iași:Editura Polirom.

Gheorghiu, D., (2004), Statistica pentru psihologi. București: Editura Trei.

Goleman, D., (2008) Inteligența emoțională, București:Editura Curtea Veche, Ediția a 3-a.

Goleman, D., McKee, A., Boyatzis, R. (2007), Inteligența emoțională în leadership, Bucuresti:Editura Curtea Veche.

Golu, M., (2007), Fundamentele psihologiei, Bucuresti: Ed. Fundatiei Romania de maine, 2007

Haddoum, M., (2011), Cum să-ți întărești încrederea în tine, București :Editura Trei.

Holdevici, I., (2005), Psihoterapia cognitiv-comportamnetală. Managementul stresului pentru un stil de viață optim, București:Editura Științelor Medicale.

Holdevici, I.,(2009), Tratat de psihoterapie cognitiv comportamentală, București:Editura Trei.

Ionescu, M., (coord.), (2007) Abordari conceptuale și praxiologice în știintele educatiei, Cluj-Napoca:Editura Eikon.

Lemeni, G., Tărău, A., (2004) Consiliere și orientare – ghid de educație pentru carieră, Cluj-Napoca:Editura ASCR.

Matthews, G., Deary, I. J., Whiteman, M.,C., (2005) Psihologia personalității, Iași:Editura Polirom.

Mărginean, Ioan, (2000), Proiectarea cercetării sociologice, Iasi: Ed. Polirom.

Mercier, S.,Espert, M. P., (2009) Ai grijă singur de sănătatea ta. Alimentație, activități fizice, sexualitate, somn, stres, București:Editura Niculescu.

Mihu, A., (1973), ABC-ul investigației sociologice, Cluj, Ed. Dacia.

Pitariu, H., (2003) Stresul profesional la manageri corelative ale personalității în contextul tranzacției socioeconomice din România, Revista de psihologie organizațională, Vol. III, nr. 3-4.

Popper, K. R., (1981), Logica cercetării, Bucuresti: Ed. științifică și Enciclopedica.

Preda,V., (2004) Terapii prin mediere artistică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

Preda,V.R., (2006) Modele explicative și metode de investigare a mecanismelor de gestionare a stresului, în: M. Ionescu (coord.), Abordari conceptuale și praxiologice în științele educației, Cluj-Napoca:Editura Eikon.

Saunier, E., (2008) Să muncim fără stres,București: Editura Curtea Veche.

Schreiber, S.S., (2004) Vindecă stresul, anxietatea și depresia fără medicamente și fără psihanaliză, București:Editura Elena Francisc Publishing.

Schroder, J.,P., (2011) Cum să depășim burnout-ul. Suprasolicitarea emoțională și profesională, București:Editura ALL.

Smit, Ed., Nolen, S., Fridrickson, B., (2004) Introducere în psihologie, București:Editura Tehnică S.A.

Ursu M.,A., (2007) Stresul organizațional- modalități de identificare, studiere, prebenire și combatere, București:Editura Lumen..

Wilkilson, G., ( 2008) Să înțelegem stresul, București:Editura Minerva.

Zamfir, C., (1987), Structurile gândirii sociologice, Bucuresti: Ed. Politica.

Zlate, M., (2007) Tratat de psihologie organizațional managerială,Vol.II, Iași:Editura Polirom.

ANEXE

ANEXA 1. Chestionarul folosit pentru identificarea impactului factorilor de stres percepuți de angajații din zona de producție :

Următoarele enunțuri fac referire la situații care pot prezenta surse de stres. Vă rugăm citiți cu atenție fiecare enunț și indicate dacă el prezintă o sursă de stres în cazul dumneavoastă sau nu. Toate răspunsurile dumneavoastă sunt confidențiale și vor fi utilizate conform acordului stabilit.

ANEXA 2.

Chestionar de evaluare a influenței stresului asupra stării de sănătate:

Următoarele enunțuri fac referire la situații care pot prezenta surse de stres. Vă rugăm citiți cu atenție fiecare enunț și indicate dacă el prezintă o sursă de stres în cazul dumneavoastă sau nu. Toate răspunsurile dumneavoastă sunt confidențiale și vor fi utilizate conform acordului stabilit.

Intervalul de timp la care se raportează chestionarul este de 6 luni.

ANEXA 3.

Chestionar de evaluare a efectelor stresului asupra stării psihice și de comportament ale angajaților din aria de producție în serie:

Următoarele enunțuri fac referire la situații care pot prezenta surse de stres. Vă rugăm citiți cu atenție fiecare enunț și indicate dacă el prezintă o sursă de stres în cazul dumneavoastă sau nu. Toate răspunsurile dumneavoastă sunt confidențiale și vor fi utilizate conform acordului stabilit.

Intervalul de timp la care se raportează chestionarul este de 6 luni.

ANEXA 4:Exercițiile și formulele recomandate-Tehnica lui Schultz

1. Primul exercițiu pentru LINIȘTE:

Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toti mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Brațul meu drept zace fără vlagă, inert… Brațul meu drept este în întregime greu… O greutate ca de plumb îmi cuprinde umărul, brațul, mâna și se furișeaza până în vârful degetelor… Brațul meu drept este foarte greu… Liniște și greutate… Sunt în întregime liniștit … Miscați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund… încă o dată. . . încă o dată . . .Deschideți ochii !

2. Al doilea exercițiu – LINIȘTE ȘI GREUTATE:

Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară…Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă… În jurul meu este numai calm și un necontenit echilibru . . . . Mișcati brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund . . .încă o dată . . .încă o dată . . .Deschideți ochii !

3. Al treilea exercițiu – LINIȘTE, GREUTATE ȘI CĂLDURĂ:

Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. O greutate firească îmi năpădește tot trupul…. O caldură agreabilă îmi cuprinde brațul drept, mâna dreaptă și se furișează pâna în vârful degetelor… Venele brațului drept se dilată… O caldură placută îmi năpădește brațul drept și mâna dreaptă, ca într-o baie caldă… Brațul meu drept este învăluit într-o caldură odihnitoare… Liniște, greutate, caldură… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată . . .încă o dată . . .Deschideți ochii !

4. Al patrulea exercițiu – LINIȘTE, GREUTATE, CĂLDURĂ ȘI ECHILIBRU:

Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. O greutate firească îmi năpădește tot trupul…. O căldură agreabilă îmi cuprinde brațul drept, -mâna dreaptă și se furișează pâna în vârful degetelor… Venele brațului drept se dilată… O căldură plăcută îmi năpădește brațul drept și mâna dreaptă, ca într-o baie caldă… Brațul meu drept este învăluit într-o căldură odihnitoare… Liniște, greutate, căldură… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . încă o dată . . .încă o dată . . .Deschideți ochii !

5. Al cincilea exercițiu – INIMA:

Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. Inima mea bate liniștită , egal, ritmic… Inima împrăștie sângele calm în tot corpul meu… Simt cum îmi încălzește umărul stâng, brațul stâng, se resfiră o căldură moleșitoare până în vârful degetelor. Inima lucrează de la sine, abia îmi dau seama cum sângele pompat de inimă îmi încălzește tot corpul…. Liniște, greutate, căldură… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . .încă o dată . . .încă o dată . . Deschideți ochii !

6. Al șaselea exercițiu – RESPIRAȚIE:

Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. Răsuflarea mea este liniștită și rară…. Respir liber și aproape de la sine…. Aerul este foarte curat în jurul meu… Trupul meu respiră calm și liniștit… Mă scald într-o baie de aer plăcută și înviorătoare… Plămânii se mișcă liniștiți… Respir în pace… Aerul mă împresoară ca un balsam dătător de viață…. În preajma mea totul respiră lin, un aer tonic, proaspăt, ca de înălțimi… Liniște, greutate, căldură…. Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund . . .încă o dată . . .încă o dată . . . Deschideți ochii !

7. Al șaptelea exercițiu – ABDOMEN:

Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. O greutate firească îmi năpădește tot trupul…. O căldură agreabilă îmi cuprinde brațul drept, mâna dreaptă și se furișează până în vârful degetelor… Abdomenul este foarte liniștit și relaxat…. Toți mușchii care îl învelesc sunt destinși, orice tensiune cedează….Plexul este cuprins de o căldură plăcută… Nu mai simt nici un spasm în tot abdomenul… Plexul este cald și relaxat… Liniște, greutate, căldură…. Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu. Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată . . .încă o dată . . . Deschideți ochii !

8. Al optelea exercițiu – CAP:

Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară. Liniște și greutate. Liniștea și echilibrul mă inundă. O greutate firească îmi năpădește tot trupul… Corpul meu este liber și ușor… Mușchii feței sunt relaxați. Bărbia atârnă destinsă. Limba este foarte grea, fruntea devine rece și tot mai destinsă…. Nici o cută nu o mai tulbură… Simt cum aerul rece îmi împresoară tâmplele… Creierul îmi este limpede ca un izvor de munte, limpezime de cristal… Acum m-aș putea concentra asupra celor mai dificile probleme. … Capul îmi este limpede și clar… Liniște, greutate, căldură, echilibru… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu. Mișcati brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strangeți pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată . . . încă o dată . . . Deschideți ochii !

9. Al nouălea exercițiu – SOMN:

Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desavârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară…. Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă… O greutate firească îmi năpădește tot trupul… Răsuflarea mea este liniștită și rară… Respir liber și aproape de la sine…. Aerul este foarte curat în jurul meu. Trupul meu respiră calm și liniștit. Mă scald într-o baie de aer plăcută și înviorătoare. În preajma mea totul respiră lin, un aer tonic, proaspăt, ca de înălțimi…În preajma mea este numai liniște și pace, ca într-o amiază caldă de vară, un cer bucolic mă acoperă, zumzet de gâze în lanuri de grâu; deasupra mea seninul cu nori de vată. O toropeală plăcută mă năpădește ca o boare marină, precum foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare. O lumină diafană mă împresoară, încet, încet se stinge orice zvon din jurul meu Lumina se pierde treptat, ca umbrele estompate în noaptea polară…. Culorile sunt mereu, mereu mai stinse . . . Liniște, greutate, căldură, echilibru… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu. Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată. . . încă o dată . . . Deschideți ochii !

BIBLIOGRAFIE:

Aniței, M., (2007), Psihologie experimentală. Iași:Editura Polirom.

Atkinson, R. și Atkinson, R. (2002). Introducere în psihologie, București:Editura Tehnică.

Băban, A., (1998), Stres și personalitate, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujană.

Băban, A. – (2005) Psihologia sănătății, Suport de curs Universitatea „Babeș Bolyai”, Cluj – Napoca.

Blank, R., Schroder, J.P., (2011) Managementul stresului, Editura All, București.

Bocoș, M., (2007), Teoria și practica cercetării pedagogice, Ediția a II-a, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

Bogathy, Z., Pitariu, H. și col. (2007) Psihologie organizațională, Iași:Editura Polirom.

Brilon, M.,(2010), Emoții pozitive, emoții negative și sănătatea, Iași:Editura Polirom.

Chelcea, S., (2001), Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative și calitative, Bucuresti:Ed. Economica.

Chelcea, S., Mărginean, I. și Cauc, I., (1998), Cercetarea sociologică. Metode și tehnici, Deva: Ed. Destin.

Chelcea, S., (1975), Chestionarul în investigația sociologică, Bucuresti, Ed. științifică și Enciclopedica.

Dafinoiu, I., Vargha, J.L.(2005) Psihoterapii scurte, Iași:Editura Polirom.

Gallwey, T. W., (2011) Jocul interior și stresul, București:Editura Spandugino.

Gary, S., (2007) Secretele longevității. Gimnastica minții, diete, combaterea stresului, sport, Iași:Editura Polirom.

Gheorghiu, D., (2004), Statistica pentru psihologi. București: Editura Trei.

Goleman, D., (2008) Inteligența emoțională, București:Editura Curtea Veche, Ediția a 3-a.

Goleman, D., McKee, A., Boyatzis, R. (2007), Inteligența emoțională în leadership, Bucuresti:Editura Curtea Veche.

Golu, M., (2007), Fundamentele psihologiei, Bucuresti: Ed. Fundatiei Romania de maine, 2007

Haddoum, M., (2011), Cum să-ți întărești încrederea în tine, București :Editura Trei.

Holdevici, I., (2005), Psihoterapia cognitiv-comportamnetală. Managementul stresului pentru un stil de viață optim, București:Editura Științelor Medicale.

Holdevici, I.,(2009), Tratat de psihoterapie cognitiv comportamentală, București:Editura Trei.

Ionescu, M., (coord.), (2007) Abordari conceptuale și praxiologice în știintele educatiei, Cluj-Napoca:Editura Eikon.

Lemeni, G., Tărău, A., (2004) Consiliere și orientare – ghid de educație pentru carieră, Cluj-Napoca:Editura ASCR.

Matthews, G., Deary, I. J., Whiteman, M.,C., (2005) Psihologia personalității, Iași:Editura Polirom.

Mărginean, Ioan, (2000), Proiectarea cercetării sociologice, Iasi: Ed. Polirom.

Mercier, S.,Espert, M. P., (2009) Ai grijă singur de sănătatea ta. Alimentație, activități fizice, sexualitate, somn, stres, București:Editura Niculescu.

Mihu, A., (1973), ABC-ul investigației sociologice, Cluj, Ed. Dacia.

Pitariu, H., (2003) Stresul profesional la manageri corelative ale personalității în contextul tranzacției socioeconomice din România, Revista de psihologie organizațională, Vol. III, nr. 3-4.

Popper, K. R., (1981), Logica cercetării, Bucuresti: Ed. științifică și Enciclopedica.

Preda,V., (2004) Terapii prin mediere artistică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

Preda,V.R., (2006) Modele explicative și metode de investigare a mecanismelor de gestionare a stresului, în: M. Ionescu (coord.), Abordari conceptuale și praxiologice în științele educației, Cluj-Napoca:Editura Eikon.

Saunier, E., (2008) Să muncim fără stres,București: Editura Curtea Veche.

Schreiber, S.S., (2004) Vindecă stresul, anxietatea și depresia fără medicamente și fără psihanaliză, București:Editura Elena Francisc Publishing.

Schroder, J.,P., (2011) Cum să depășim burnout-ul. Suprasolicitarea emoțională și profesională, București:Editura ALL.

Smit, Ed., Nolen, S., Fridrickson, B., (2004) Introducere în psihologie, București:Editura Tehnică S.A.

Ursu M.,A., (2007) Stresul organizațional- modalități de identificare, studiere, prebenire și combatere, București:Editura Lumen..

Wilkilson, G., ( 2008) Să înțelegem stresul, București:Editura Minerva.

Zamfir, C., (1987), Structurile gândirii sociologice, Bucuresti: Ed. Politica.

Zlate, M., (2007) Tratat de psihologie organizațional managerială,Vol.II, Iași:Editura Polirom.

ANEXE

ANEXA 1. Chestionarul folosit pentru identificarea impactului factorilor de stres percepuți de angajații din zona de producție :

Următoarele enunțuri fac referire la situații care pot prezenta surse de stres. Vă rugăm citiți cu atenție fiecare enunț și indicate dacă el prezintă o sursă de stres în cazul dumneavoastă sau nu. Toate răspunsurile dumneavoastă sunt confidențiale și vor fi utilizate conform acordului stabilit.

ANEXA 2.

Chestionar de evaluare a influenței stresului asupra stării de sănătate:

Următoarele enunțuri fac referire la situații care pot prezenta surse de stres. Vă rugăm citiți cu atenție fiecare enunț și indicate dacă el prezintă o sursă de stres în cazul dumneavoastă sau nu. Toate răspunsurile dumneavoastă sunt confidențiale și vor fi utilizate conform acordului stabilit.

Intervalul de timp la care se raportează chestionarul este de 6 luni.

ANEXA 3.

Chestionar de evaluare a efectelor stresului asupra stării psihice și de comportament ale angajaților din aria de producție în serie:

Următoarele enunțuri fac referire la situații care pot prezenta surse de stres. Vă rugăm citiți cu atenție fiecare enunț și indicate dacă el prezintă o sursă de stres în cazul dumneavoastă sau nu. Toate răspunsurile dumneavoastă sunt confidențiale și vor fi utilizate conform acordului stabilit.

Intervalul de timp la care se raportează chestionarul este de 6 luni.

ANEXA 4:Exercițiile și formulele recomandate-Tehnica lui Schultz

1. Primul exercițiu pentru LINIȘTE:

Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toti mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Brațul meu drept zace fără vlagă, inert… Brațul meu drept este în întregime greu… O greutate ca de plumb îmi cuprinde umărul, brațul, mâna și se furișeaza până în vârful degetelor… Brațul meu drept este foarte greu… Liniște și greutate… Sunt în întregime liniștit … Miscați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund… încă o dată. . . încă o dată . . .Deschideți ochii !

2. Al doilea exercițiu – LINIȘTE ȘI GREUTATE:

Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară…Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă… În jurul meu este numai calm și un necontenit echilibru . . . . Mișcati brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund . . .încă o dată . . .încă o dată . . .Deschideți ochii !

3. Al treilea exercițiu – LINIȘTE, GREUTATE ȘI CĂLDURĂ:

Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. O greutate firească îmi năpădește tot trupul…. O caldură agreabilă îmi cuprinde brațul drept, mâna dreaptă și se furișează pâna în vârful degetelor… Venele brațului drept se dilată… O caldură placută îmi năpădește brațul drept și mâna dreaptă, ca într-o baie caldă… Brațul meu drept este învăluit într-o caldură odihnitoare… Liniște, greutate, caldură… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată . . .încă o dată . . .Deschideți ochii !

4. Al patrulea exercițiu – LINIȘTE, GREUTATE, CĂLDURĂ ȘI ECHILIBRU:

Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. O greutate firească îmi năpădește tot trupul…. O căldură agreabilă îmi cuprinde brațul drept, -mâna dreaptă și se furișează pâna în vârful degetelor… Venele brațului drept se dilată… O căldură plăcută îmi năpădește brațul drept și mâna dreaptă, ca într-o baie caldă… Brațul meu drept este învăluit într-o căldură odihnitoare… Liniște, greutate, căldură… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . încă o dată . . .încă o dată . . .Deschideți ochii !

5. Al cincilea exercițiu – INIMA:

Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. Inima mea bate liniștită , egal, ritmic… Inima împrăștie sângele calm în tot corpul meu… Simt cum îmi încălzește umărul stâng, brațul stâng, se resfiră o căldură moleșitoare până în vârful degetelor. Inima lucrează de la sine, abia îmi dau seama cum sângele pompat de inimă îmi încălzește tot corpul…. Liniște, greutate, căldură… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . .încă o dată . . .încă o dată . . Deschideți ochii !

6. Al șaselea exercițiu – RESPIRAȚIE:

Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. Răsuflarea mea este liniștită și rară…. Respir liber și aproape de la sine…. Aerul este foarte curat în jurul meu… Trupul meu respiră calm și liniștit… Mă scald într-o baie de aer plăcută și înviorătoare… Plămânii se mișcă liniștiți… Respir în pace… Aerul mă împresoară ca un balsam dătător de viață…. În preajma mea totul respiră lin, un aer tonic, proaspăt, ca de înălțimi… Liniște, greutate, căldură…. Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund . . .încă o dată . . .încă o dată . . . Deschideți ochii !

7. Al șaptelea exercițiu – ABDOMEN:

Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. O greutate firească îmi năpădește tot trupul…. O căldură agreabilă îmi cuprinde brațul drept, mâna dreaptă și se furișează până în vârful degetelor… Abdomenul este foarte liniștit și relaxat…. Toți mușchii care îl învelesc sunt destinși, orice tensiune cedează….Plexul este cuprins de o căldură plăcută… Nu mai simt nici un spasm în tot abdomenul… Plexul este cald și relaxat… Liniște, greutate, căldură…. Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu. Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată . . .încă o dată . . . Deschideți ochii !

8. Al optelea exercițiu – CAP:

Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară. Liniște și greutate. Liniștea și echilibrul mă inundă. O greutate firească îmi năpădește tot trupul… Corpul meu este liber și ușor… Mușchii feței sunt relaxați. Bărbia atârnă destinsă. Limba este foarte grea, fruntea devine rece și tot mai destinsă…. Nici o cută nu o mai tulbură… Simt cum aerul rece îmi împresoară tâmplele… Creierul îmi este limpede ca un izvor de munte, limpezime de cristal… Acum m-aș putea concentra asupra celor mai dificile probleme. … Capul îmi este limpede și clar… Liniște, greutate, căldură, echilibru… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu. Mișcati brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strangeți pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată . . . încă o dată . . . Deschideți ochii !

9. Al nouălea exercițiu – SOMN:

Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desavârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară…. Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă… O greutate firească îmi năpădește tot trupul… Răsuflarea mea este liniștită și rară… Respir liber și aproape de la sine…. Aerul este foarte curat în jurul meu. Trupul meu respiră calm și liniștit. Mă scald într-o baie de aer plăcută și înviorătoare. În preajma mea totul respiră lin, un aer tonic, proaspăt, ca de înălțimi…În preajma mea este numai liniște și pace, ca într-o amiază caldă de vară, un cer bucolic mă acoperă, zumzet de gâze în lanuri de grâu; deasupra mea seninul cu nori de vată. O toropeală plăcută mă năpădește ca o boare marină, precum foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare. O lumină diafană mă împresoară, încet, încet se stinge orice zvon din jurul meu Lumina se pierde treptat, ca umbrele estompate în noaptea polară…. Culorile sunt mereu, mereu mai stinse . . . Liniște, greutate, căldură, echilibru… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu. Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată. . . încă o dată . . . Deschideți ochii !