Stresul in domeniul medical- ce ii streseaza pe medicii ginecologi? Aniela Bodac, MSSS an II Stresul este un concept utilizat atât științific cât și… [614277]

Stresul in domeniul medical- ce ii streseaza pe medicii ginecologi? Aniela Bodac, MSSS an II Stresul este un concept utilizat atât științific cât și de către populația generală, fiind în strânsă legătură cu starea de bine fizică și psihologică a individului. Deși stresul ne însoțește existența de la începuturi, în ultimele decenii ale secolului al XX-lea termenul de stres a luat o amploare deosebită în mediul social și cel medical, atrăgând atenția mai multor structuri naționale și internaționale, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății. Stresul face parte din existența cotidiană a fiecăruia și se resimte atât în domeniul personal cât și în cel profesional. Provenind din limbă latină, termenul de stres a fost folosit pentru prima data la începutul secolului al XIV-lea în încercarea de a descrie o experiență umană ce se asimilează cu nedreptatea și durerea, continuând să fie un subiect de studiu și aprofundare al cercetătorilor. Dacă la mijlocul anilor 20 stresul era asemănat cu reacția “lupta sau fugi”, în anii 40 în scrierile lui Selye stresul căpăta o componenta dinamică, prin asocierea cu principiul acțiune-reacțiune. Mai târziu, continuând teroriile lui Selye, Harold Wolff împreună cu alți medici evidențiază componenta fiziologică a stresului, punând accentul pe starea sa dinamică , stresul åeste văzut că un răspuns la o situație ce necesită adaptare. Conform acestei viziuni, stresul este definit atât ca răspunsul individului la factorii înconjurători producători de situații, cât și ca o variabila, dependenta de moștenirea genetică și experiențele de viață ale individului. Stresul profesional poate fi definit că un complex de reacții fizice, emoționale, cognitive, comportamentale și psihologice, ce apăr în cazul unei discrepanțe între cerințele locului de muncă și capacitatea profesională a lucrătorului. Stresul reprezintă o reacție personală și subiectivă la tensiune, deci depinde de percepția fiecărui individ, atât asupra dimensiunii problemei cu care se confruntă, cât și a capacitătii personale de a-i face fată. În anii 70, H. Freundenberg redefinea stresul profesional prin introducerea sindromului de burnout caracterizat prin uzură și epuizarea energiei, forțelor și resurselor care în timp duc la scăderea forței de acțiune a individului. Acest sindrom este produs de stresul pe termen lung, mai des întâlnit în profesiile care presupun implicare directă în ajutorarea semenilor, cum este domeniul medical. (1)

S-a constatat că stresul profesional se manifestă ca rezultat „al unor resurse psihice insuficiente pentru a face față solicitărilor și exigențelor profesionale”. În majoritatea studiilor și cercetărilor din psihologia ocupaționala s-a ajuns la concluzia că expunerea îndelungată la evenimente psihosociale disconfortante, legate de serviciu, poate avea consecințe negative în plan mental, fizic, comportamental și social (2). Profesia de medic presupune satisfacerea unor cerințe de o importantă majoră pentru pacient , în special a medicului ginecolog, unde de multe ori o întreagă familie își pune speranțele într-un singur om. Aceste așteptări creează presiune asupra medicului, iar cum să faci față acestei presiuni, nu te învață cei 6 ani de facultate, în urmă cărora primești titulatură de medic. Ziua de muncă nu se încheie în momentul în care se închide ușa cabinetului, pentru majoritatea medicilor. Emoțional, psihic, nu te poți deconecta ușor după 8 ore în care abilitățile tale de a face față solicitărilor și exigențelor au fost folosite la potențial maxim. Libera circulație a populației a creat noi oportunităti pentru dezvoltarea economică națională, dar și pericolul unor procese competitive la nivel mondial, exercitând presiune asupra condițiilor de muncă și a respectării drepturilor fundamentale. (3) S-au produs schimbări ale formelor de angajare introducându-se concepte de muncă cu fracțiune de normă, muncă temporară și muncă independentă. (4) Acestea au dus treptat la creșteri ale cerințelor muncii și ale nesiguranței locului de muncă, a dispariției indispensabilității omului, la nivel mai scăzut de control al muncii. (5) Un exemplu din societatea zilelor noastre, este plecarea în masă a medicilor rezidenți din România, în Europa de Vest. Această plecare presupune un număr mai mic de medici rezidenți în țara noastră, care se chinuie să suplinească nevoia acută de personal medical. Orele de lucru cresc, medicii devin suprasolicitați, iar dacă ajung să compare condițiile celor plecați cu ale lor, nivelul de frustrare se adaugă presiunii la locul de muncă. Progresul tehnologic și apariția internetului au dus la multe schimbări și inovații în procesele de muncă, făcand mult mai greu de identificat granițele dintre muncă și viață personală. Stând conectați mai mult timp, personalul interpretează disponibilitatea în serviciu că pe un semn de performantă, continuând să-și facă treabă la domiciliu și în afară orelor de program, ceea ce provoacă o incompatibilitate între trasarea responsabilitățile familiale și cele profesionale, conducând la tensiuni atât la locul de muncă cât și în familie (6,7). De asemenea,

apariția internetului, prin accesul facil la informații de natură medicală, a condus la scăderea încrederii în serviciile medicale, presiunea pe medic fiind în creștere. Scepticismul pacienților care compară diplomă de medic cu Google-ul nu face decât să sporească stresul la muncă al personalului medical. Mediul competitiv a dus întotdeauna la creșteri ale eficienței în orice domeniu, în acest caz particular însă, când mediul virtual este un spațiu și pentru recenzii cu privire la competențele diferiților medici, problema are poate avea două perspective. Una pozitivă, oamenii se pot interesa despre medicii care urmează să îi trateze, dar și una negativă, oricine poate spune orice, adevărat sau fals și nimeni nu poate controla veridicitatea părerilor. O altă cauza de stres la locul de muncă poate fi o perioadă de criză economică mondială care contribuie la creșterea șomajului, sărăciei și a excluziunii sociale. Aceasta îndeamnă multe întreprinderi să-și reducă activitatea economică, impulsionând la restructurare și reducere de personal. Procesele de restructurare se extind dincolo de efectele concedierilor. Schimbările organizaționale provoacă incertitudine. În afară de teamă de a pierde locul de muncă lucrătorii trebuie, de asemenea, să accepte oportunităti reduse de avansare. Pentru cei care au rămas angajați apare nevoia de a rămâne flexibili și de a efectua sarcini noi, cu care poate nu sunt familiarizați, crescând volumul de muncă și ore suplimentare. (8) În astfel de perioade, siguranța locului de muncă nu mai există , lucru ce provoacă un stres în plus. Stresul profesional- aspecte clinice Stresul profesional poate să aibă atât efecte directe asupra sănătății angajatului cât și efecte indirecte, determinate de un stil de viață nesănătos, prin aportul fumatului și consumului de alcool si droguri. Studiile medicale au demonstrat că stresul este numitor comun în 50%-70% de boli fizice: boli de inimă, ulcer gastric, herpes zooster și alte afecțiuni. Stresul profesional cauzează o rată crescută de absente pe motiv medical de la locul de muncă. Cercetătorii J.Earnshaw i C. L. Cooper constată în lucrarea Stress and Employer Liability, apărut în 2001 la Londra, că 60% de absente de la locul de muncă sunt cauzate de boli provocate de stres. (9) De asemenea trebuie remarcat că starea sănătății poate reprezenta în sine un stresor ce diminuează abilitatea unei persoane de a face față stresorilor. De obicei, afecțiunile sănătății legate de stresul profesional se

manifestă prin simptome somatice tipice: migrene, transpirație și amețeli (10), care indică probleme cardiovasculare și respiratorii, slăbirea sistemului imunitar, cu creșterea susceptibilității la infecții sezoniere și dereglări ale sistemului gastro-intestinal. Mediul profesional din zilele noastre se caracterizează prin creșterea numărului anumitor angajări temporare sau cu fracțiune de normă. Acest termen se referă la orice post care nu-i oferă individului un contract de muncă stabil, de lunga durată. Angajările temporare creează senzația de nesiguranța/instabilitate, control scăzut și predictibilitate redusă. Cumulativ, acestea se asociază cu satisfacție profesională scăzută, implicare profesională slabă, lipsa angajamentului organizațional și bunăstare redus. (11) Rezultatele celui de-al Doilea Studiu European al condițiilor de muncă (Second European Survey on working conditions), care include informații adunate de la 15.000 de angajați din 15 țări europene, indică că pentru toate tipurile, angajații cu normă întreagă acuza urmări mai grave asupra sănătății decât cei angajați temporar sau cu fracțiune de normă (12). Angajații temporari acuza un nivel înalt de oboseală, dureri dorsale și musculare, dar înregistrează mai puține absente și mai puțin stres în general decât cei permanenți. Angajații temporari prezintă o rată mai joasă de absente pe motiv medical și o mai bună gestionare a sănătății decât angajații permanenți. Absenteismul, slabă performanță profesională, abuzurile de alcool, droguri, fumat produc atât efecte la locul de muncă cât și în mediul familial, cu apariția problemelor conjugale. Cu toate că majoritatea oamenilor privesc stresul că o sursă de scădere a performanțelor profesionale, supunerea la stresul profesional pentru alții , poate produce creșteri ale performanței pe termen scurt la locul de muncă, întrucât oamenii reacționează diferit în situații de stres și o situație stresantă poate impulsiona puterea de muncă. Expunerea la stres forțează organismul să se adapteze unei situații noi, atât în plan fiziologic cât și cognitiv și social-comportamental. Fiziologic, în față unei agresiuni organismul acționează prin declanșarea sistemului nervos vegetativ și a celui endocrin, cu scopul de a activă rectia de adaptare (sindrom general de adaptare). Hormonii eliberați în cadrul acestei reacții, cortizonul și adrenalină, cunoscuți și că hormoni de stres, provoacă inițial apărarea organismului supus la un dezechilibru, însă pe termen lung, în condiții de expunere repetată la stres, provoacă

epuizarea organismului. Efectele inițiale se întruchipează prin cefalee, tulburări de somn, indigestii, amețeli, dificultate de concentrare, urmând că în timp să se transforme în boli somatice, ce necesită tratament medicamentos. (13) Emoțional, individul se confruntă cu depresie, tulburări anxioase, tulburări afective, ce potențează atât tulburările somatice, cât și încapacitatea de soluționare a acestora. Mai mult, expunerea îndelungată la stres profesional poate conduce la boli mentale și sinucideri. (14) Stresul în domeniul medical Stresul din domeniul medical a fost mereu o problemă de actualitate, întrucât serviciul medical implică îngrijirea vieții altor persoane, iar greșelile produse de aceștia pot fi costisitoare și ireversibile. (15) Se dorește și se așteaptă că medicul să se afle într-o stare perfectă mental, lipsit de îngrijorare și anxietate. Cu toate acestea, medicul este de obicei afectat de aceleași variabile care impun stres asupra populației generale și predispus la stres din partea particularităților locului de muncă. Sursele de stres în cadrul profesiei sunt: stresorii personali, practică profesională în relația cu pacienții, echipă de lucru, stresorii organizaționali. (16) Stresorii personali sunt stresori cu care medicul se confruntă în viață să personală (dificultățile familiale, separare, divorț, probleme cu copiii, îmbolnăvirea unei rude apropiate, dificultăți financiare, abuzuri fizice, emoționale). Acești stresori nu sunt mereu percepuți de către pacienții cu care vin în contact sau de către personalul administrativ, întrucât exercitarea profesiei devine mai importantă decât calitatea săvârșirii unui act medical, medicul trebuie să își exercite funcția, indiferent dacă se simte capabil sau nu. El este văzut că un furnizor de servicii medicale, nu o persoană cu emoții, trăiri și frici proprii. Deși medicul este perceput de către societate că având un confort financiar, se pierde din vedere importantă formării continue atât la nivel universitar cât și postuniversitar, lungă, obositoare și costisitoare, pentru a asigură servicii medicale calitative și de actualitate. În special medicii rezidenți, începători, care necesită să investească mult la început în cursuri de formare profesională, fiind totuși plătiți mai puțin decât un medic specialist, fac eforturi pentru a putea ține pasul. De asemenea, aparatură de specialitate, care se schimbă continuu și reprezintă mai

mult decât un motiv de competiție la locul de muncă, un element important în ajutorarea pacientului, se poate achiziționa cu prețuri foarte mari și sacrificii financiare majore. (17) Stresorii din practică profesională se referă în mare parte la relația medic-pacient. Medicul poate fi de multe ori supus unor amenințări din partea pacienților sau a aparținătorilor, fiind uneori victime ale agresiunilor fizice sau victime ale discriminării. De asemenea, profesia medicală este mereu sub influența emoțiilor puternice, întrucât medicul îngrijește persoane cu boli terminale. (17) Ginecologia este deseori o activitate stresantă. Preocupările reproductive sunt factori de stres pentru paciente, iar medicii trebuie să ofere uneori vești proaste femeilor, legate de imposibilitatea de a avea copii. De asemenea, România este una din țările cu cele mai multe cazuri de cancer de col, de obicei diagnosticate în stadii terminale, iar ginecologii se întâlnesc cu imposibilitatea de a realiză intervenții medicale cu scop curativ. Stresorii asociați muncii în echipă- medicină este una dintre profesiile în care este importantă colaborarea cu colegii atât din aceeași specialitate cât și din specialități diferite. Tensiunile la locul de muncă, refuzul unui ajutor din partea colegilor sau a superiorilor, pot pune medicul în situația de a luă decizii ce contravin bunăstării pacientului. Izolarea unui medic de către colegii din clinică predispune atât la accesul scăzut la cazurile secției, cu îmbunătățirea metodelor de rezolvare a provocărilor medicale, cât și la degradarea relațiilor de ordin social. Medicii ginecologi intrerprind activități medicale în strânsă legătură cu medicii de anestezie și terapie intensiva în rezolvarea cazurilor complexe chirurgicale, cu medicii de medicină internă al căror sprijin este solicitat în tratarea tarelor asociate ale pacientelor vârstnice și cu medicul neonatolog și de chirurgie pediatrică în urmărirea și supravegherea nou-născutului. O relație deficitara cu oricare dintre aceștia poate duce la o decizie medicală eronată, cu repercursiuni grave asupra pacientelor. Stresorii organizaționali- mediul inconștient de muncă- blocajul birocratic poate face situația locurilor de muncă frustrantă. Lipsă echipamentelor inadecvate, indisponibile sau învechite fac că resursele temporale și financiare ale medicului să fie un deșeu. Dorință și capacitatea unui medic ce a investit financiar și fizic în pregătirea să și calitatea unor acte medicale întreprinse în curentul medicinei moderne nu reușesc să fie puse în practică în anumite clinici sau spitale din România. Aceste probleme pot cauza frustrare la locul de muncă. De

asemenea, numărul scăzut al posturilor disponibile după terminarea rezidențiatului determină nesiguranța cu privire la viitorul medicului specialist. Această meserie se poate face la capacitate ridicată doar în spital, iar scoaterea medicilor rezidenți din sistem, în momentul în care au terminat specializarea, îi poate stigmatiza să își restrângă activitatea la una de cabinet, chiar dacă nu își doresc. Astfel, lipsă unui viitor asigurat prin certitudinea locului de muncă, mai ales pentru medicii rezidenți, întârzieri în promovare și utilizarea inadecvată a capacității sunt unele dintre cauzele stresului la locul de muncă pentru medici. Timpul îndelungat de muncă prin neglijarea și nerespectarea concediilor, uneori din lipsă forței de muncă disponibile, forțează medicul la ore suplimentare și stres adiacent, fiind surse de erori medicale. Majoritatea specialităților medicale își desfășoară programul de muncă în gărzi ce cumulează peste 24 ore de activitate, fără odihnă. În obstetrică-ginecologie există situații care nu pot fi temporizate sau programate. Astfel, medicul ajunge să lucreze peste orele de program, sau poate fi chemat de acasă în afară programului pentru a asistă o paciență în travaliu. Lipsă unei educații continue și formare profesională, cu sprijin din partea personalului administrativ și conducerii spitalului în care își desfășoară activitatea, duc la pierderea stimei de șine și a frustrării pentru medici, întrucât medicină este în continuă evoluție. Competențe precum cele legate de ecografie sunt costisitoare financiar și că timp, iar pentru a le putea face este nevoie de înțelegere și resurse, două lucruri care nu pot fi ușor de asigurat angajatului. Medicii supuși acestori stresori reacționează comportamental prin mărirea programului de muncă, păstrând ore târzii în spital/clinică, fără însă a fi remarcați prin productivitate sau acte medicale de calitate. Unii pot deveni iritabili, cu tendința la izolare intensă și individualism, ceea ce afectează de cele mai multe ori atât relația medic-pacient cât și relația medicului cu superiorii. În față problemelor de nesoluționare a cazurilor medicale cu succes, medicii pot apela la religiozitate intensă, fără a avea un conținut spiritual adecvat locului de muncă. Burnout-ul în rândul personalului medical a fost descris pentru prima oară în anul 1974 (18) și este caracterizat prin epuizarea emoțională ce duce la scăderea performanței la locul de muncă. Acesta constă în triadă de epuizare emoțională, depersonalizare (tratarea pacienților că pe obiecte), productivitate scăzută.

Medicii în această stare a stresului se evidențiază printr-o atitudine cinică și detașată față de activități obișnuite, cărora nu le acordă atenție, iar pacienții sunt priviți în mod detașat. Stresul și burnout-ul în domeniul medical este generat de o combinație de încărcături și ore excesive la locul de muncă, plângeri din partea pacienților și lipsă sprijinului din partea personalului administrativ. Persoanele afectate de burnout adopta de cele mai multe ori stiluri de viață nesănătoase, incluzând consumul de alcool, care agravează capacitatea de intrerprindere a actelor medicale. Cel mai mare studiu până în prezent, întreprins în 2011, a raportat că 45% dintre cei 7288 medici incluși în studiu au avut cel puțin un simptom de burnout. (19) Burnout-urile în rândul medicilor au fost mai frecvențe decât în rândul lucrătorilor din alte domenii, și afectează medicii aflați în toate etapele carierei, de la studenții la medicină la medicii cu experiență. Medicii obstetricieni adaugă la presiune actului medical , așteptările și nevoile unei familii întregi . Apariția unui copil, sarcină, sunt evenimente fericite , de importantă majoră în viață unei familii, așadar așteptările sunt foarte mari. Un medic urmărește o femeie însărcinată timp de aproximativ 9 luni, timp în care se preocupa și de santatea gravidei , dar și de cea a fătului, , urmărind cu atenție dezvoltarea acestuia, încercând să preîntâmpine apariția unor eventuale complicații. Viitoare mamă ,cu stressul și grijile proprii, apelează la medicul ginecolog în orice problemă de sănătate apărută în această perioadă de sarcină, indiferent dacă este sau nu de competență lui. Domeniul medical obstetrică ginecologie, este un domeniu de muncă cu un mare potențial de stress , iar medicii specialiști necesită suport fizic, psihic și emoțional pentru a-și putea exercită profesia într-un cadru din punct de vedere psihologic adecvat. Problemele meseriei pot fi depășite, dacă se ține cont de factorii declanșatori și medicii sunt sfătuiți încă de la începuturi cum pot face față acestora. Deasemenea trebuie diagnosticate problemele legate de stress cât mai rapid de către individ sau anturajul sau , pentru a putea fi rezolvate înainte de a produce pagube ireversibile asupra meseriei sau personale. Cei care se ocupă de managementul instituțiilor medicale sunt pioni cheie în crearea unui mediu cât mai puțin stresant , în rezolvarea situațiilor care îl provoacă, în întâmpinarea unor crize organizaționale . Rolul lor în gestionarea stresului la muncă este foarte important și nu trebuie neglijat.

Bibliografie 1.Selye H. Stiinta și viața. Bucuresti. Ed. Politica. 1974. 2.Ganster D.C. and Schaubroeck J. Work stress and employee health// Journal of Management. – 1991. – No.17. –P. 235-27 3.Jackson S., and Schuler R. A Meta-Analysis and Conceptual Critique of Research on Role Ambiguity and Role Conflict in Work Settings// Organizational Behavior and Human Performance. – 1985. – No.36(1). – P.16-78. 4.Jamal M. Job Stress and Job Performance Controversy: An Empirical Assessment// Organizational Behavior and Human Performance. – 1984. – No.33(1). – P.1-22. 5.Jones F., Fletcher B. and Ibbetson K. Stressors and strains amongst social workers: Demands, supports, constraints, and psychological health// British Journal of Social Work. – 1991. – No.21. – P. 443-469. 6.Jones F. and Fletcher B. Job control and health/ In Schabracq, M.J., Winnubst, J.A.M. and Cooper, C.L. (eds). Handbook of Work and Health Psychology. – Chichester: Wiley, 1996. – P.33-50. 7.Kahn R. L., Wolfe D. M., Quinn R. P., Snoek J. D. and Rosenthal R. A. Organizational Stress: Studies in Role Conflict and Ambiguity.- New York, NY: Wiley, 1964. 8.Kendall E., Murphy P., O'Neill V . and Bursnall S. Occupational stress: Factors that contribute to its occurrence and effective management. – Centre for Human Services, Griffith University. – 2000 9.Earnshaw J. and Cooper C. L. Stress and Employer Liability. – London: Institute of Personnel and Development (IPD). –2001. 10.Caplan R.D., Cobb S., French J.R.P., Harrison R.V . and Pinneau S.R. Jr. Job demands and worker health //Washington DC.: H.E.W. Publication. – 1975. – No. NIOSH. – P.75-160.

11.Beard K. M., Edwards J. R. Employees at risk: contingent work and the psychological experience of contingent workers /In C. L. Cooper and D. M. Rousseau (eds). Trends in Organizational Behaviour, vol. 2. – Chichester: John Wiley, 1995. 12.Benavides F. G., Benach J., Diez-Roux A. V . and Roman C. How do types of employment relate to health indicators? Findings from the Second European Survey on working conditions //Journal of Epidemiology and Community Health. –2000. – No.54. – P.494-501. 13.Iamandescu B. Psihologie medicală, Editura Infomedica, București 1997. 14.Derevenco P. Anghel I. Băban Adriana, Stresul în sănătate și boală – de la teorie la practică, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1992. 15.Asociația Medicală Britanică, autor. Morbiditatea și mortalitatea profesiei medicale – O revizuire a literaturii și sugestii pentru cercetări viitoare. Londra: BMA; 1993. 16.Mardare E.I., Metode si tehnici de adaptare la stresul social, suport de curs pentru ID, 2011 17.Biblioteca Nationala de Medicina a SUA, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2408543/, accesat 23.01.2019 18.Felton J. Burnt Out ca entitate clinică – importanță pentru lucrătorii din domeniul sănătății. Occup Med. 1998; 48 : 237-250. 19.Shanafelt TD, Boone S, Tan L și colab. Burnout și satisfacție cu echilibrul între viața profesională și viața între medicii americani în raport cu populația generală din SUA. Arch Intern Med 2012; 172: 1377-1385.