Stresul, fenomen psiho-social complex cu implicații majore in viața și

Introducere

Stresul,definit de Selye ca suma rãspunsurilor nespecifice la orice solicitare a organismului determinând sindromul general de adaptare, începe sa devinã o problemã importantã pentru salariații din multe instituții.

De exemplu,faptul cã RADET (care are ca obiect de activitate producerea ,transportul și distribuția de energie termicã cãtre clienții casnici si societãți comerciale din București asigurând încãlzirea și apa caldã de consum la 594822 apartamente cu 1279725 locuitori și 5425 de instituții) a trebuit sa se restructureze pentru a face fațã noilor cerințe,a fãcut ca mulți angajați sã nu gãseascã resursele psihice suficiente pentru a face fațã solicitãrilor și exigențelor profesionale.

Am considerat ca o datorie moralã sa descopãr sursele ce alimenteazã stresul și sã incerc sa gãsesc cele mai potrivite metode pentru diminuarea acestora,astfel încât sa putem vorbi de o creștere a productivitãții și satisfacției in muncã.

Având o experientã in domeniu de peste 40 de ani,a doua ca mãrime din lume dupã compania similarã din Moscova in ceea ce privește patrimoniul și a doua dupa cea din New York in ce privesc vanzãrile,”Regia de termoficare”nu-și poate permite sa lucreze sub standardele internaționale.

Pentru a tine pasul cu noile transformãri ale societãții, RADET face eforturi sã se punã la punct cu cele mai noi cuceriri din științã si tehnicã in ceea ce privește obiectul ei de activitate .Astfel,pe baza unei serii de studii efectuate de RADET,UTCR,ISPE și de DANISCH POWER COMPANY s-au stabilit și aplicat mãsuri care fac parte dintr-o strategie pe termen mediu și lung vizând reabilitarea si modernizarea rețelelor și a punctelor termice,atât sub aspectul capacitãților,cât și a eficienței tehnico-economice.Obiectivele urmãrite prin aceste acțiuni se vor concretiza in creșterea calitãții serviciilor oferite clienților,care sunt ratiunea existentei acestei intreprinderi.

Maximum de importantã are și comportamentul salariaților.Din aceastã cauzã de multe ori angajații muncesc prea mult,au din ce in ce mai multe responsabilitãți ,pentru ca se urmãresc doua principii clare:productivitatea muncii și orientarea spre profit. Majoritatea angajaților acceptã aceastã situație deoarece slujba lor depinde implicit de îndeplinirea acestor cerințe ridicate .

Astfel,apare un cerc vicios generator de stres și tensiune la locul de muncã ,care poate pune în pericol realizarea obiectivelor propuse,printre care cel mai important fiind asigurarea necesarului de energie termicã ( 4343Gcal/h).

Factorii generatori de stres s-au accentuat dupa 1990 cand au apãrut modificãri tehnologice importante (modernizarea punctelor termice,modernizarea rețelelor primare si secundare) atingând cote alarmante în 2005 când în urma ordonanței de urgențã s-au restructurat circa 1500 de posturi.

Printr-o observație discretã,sistematicã si veridicã pe parcursul a 15 ani,am realizat cã situații constante si identice devin stresante pentru unii indivizi, reflectandu-se in performanțele lor,in timp ce alții raman insensibili la semenea situații. Consider cã aceste diferențe individuale au o importanțã deosebitã pentru activitãțile din RADET și mi-am propus sa le descopãr si sã analizez in ce mãsurã pot sa fie cât mai puțin resimțite.

Cercetarea și-a propus ca prin descoperirea factorilor de stres care afecteazã personalul din regie, sã poatã fi evitate unele simptome negative,ca: pasivitatea din partea angajaților,evitarea responsabilitãților și sarcinilor ,rigiditatea în viziune,apariția conflictelor interpersonale și a problemelor de comunicare,scãderea motivației și a satisfacției în muncã ,rezistențele la schimbare,scãderea productivitãții și a eficienței in muncã ,scãderea calitãții , interesului și orientãrii cãtre client și dorințele acestuia.

Capitolul 1

Stresul, fenomen psiho-social complex cu implicații majore in viața și

activitatea oamenilor

1.1. Definirea conceptelor

Conceptul de stres

Existã numeroase incercãri de a defini stresul,dar toate au ca notã comunã caracteristica faptului ca acesta apare pe fondul unei adaptãri perpetue a organismului la condițiile sale de viatã.

Sunt demne de reținut contribuțiile lui Harold G.Wolff,care,impreunã cu colegul sãu Hinkle de la Laboratorul de Ecologie Umanã al Școlii Medicale de la Universitatea Cornell au studiat consecințele stresului asupra supraviețuitorilor din lagãrele de concentrare naziste și japoneze și pe aceastã bazã au construit o nouã definiție a stresului,care este,,starea dinamicã a unui organism,ca raspuns la o solicitare de adaptare…deoarece viata insãși impune o adaptare constantã ,in asa fel incaât toate ființele vii sunt in permanențã intr-o stare mai mare sau mai micã de stres”.

Hans Selye, primul care a studiat in mod aprofundat acest fenomen și a introdus conceptul de stres, il definește ca pe un răspuns “nespecific (mai precis comun tuturor indivizilor și in toate contextele) pe care il dă corpul nostru in orice solicitare la care este supus”[Le stres de la vie, , Galimard 1956]

Orice factor susceptibil de a distruge echilibrul organismului fie de origine fizică (traumatism, frig …), chimică (otrava), infecțioasa sau psihologică (emoție) este numit agent stresant. In viziunea lui Selye termenul de stres desemnează atât agetul stresor cât și reacția corpului la acesta.

Paul Popescu Heveanu atribuie termenului de stres “doua concepte: a) situație, stimul de pune organismul intr-o stare de tensiune; b) insăși starea de tensiune deosebită a organismului prin care acesta mobilizează toate resursele sale de apărare pentru a face față unei agresiuni fizice sau psihice (emoție puternică)”[Dicționar de psihologie, 1978, p.685-686 ].

Patrick Legeron consideră “stresul, sau mai exact reacția de stres”….”ansamblu de manifestări (fizice si fiziologice) care au loc in interiorul nostru, ca urmare a acțiunii factorilor de stres”. Pentru el, “nu este un proces patologic ci o formidabilă reacție a organismului nostru pentru a se adapta la amenințările și constrângerile din mediul inconjurător” [Cum sa te aperi de stres, 2001, p.120-121] .

Lazarus si Folkman văd stresul ca pe un “efort cognitiv și comportamental de a reduce, stãpâni sau tolera solicitările externe sau interne care depãșesc resursele personale”. (teoria cognitivă a stresului) [I.B. Iamandescu, 2005, p.123].

Adriana Baban definește stresul ca “un proces multidimensional ce include un agent extern sau intern numit stresor sau factor de stres, evaluarea lui, eforturi de a-l domina, reduce sau ignora și efectele complexe asupra stării psihice și fizice [A.Balan, 1998, p.6].

Alexandrina Deaconu, Simona Podgoreanu, Lavinia Rosca :“Stresul reprezintă acea situație care exercită o presiune fizică sau psihică asupra unei persoane”și “ poate produce schimbări și dereglări in organism”. El mai poate fi “reacția minții si a trupului la schimbare” sau”dezechilibru produs atunci când actualele abilități și resurse ale unei persoane sunt insuficiente pentru a face față cerințelor unei situații date” sau chiar “teama indusă unui organism care incearcă să-și păstreze normalitatea in fața potențialilor agenți care il pot afecta” [Factorul uman si performanțele organizației, 2004, p.141].

Stresul psihic

Stresul psihic este o stare intensă si neplacută ,care, pe termen lung are efecte negative asupra sănătății, performanțelor și productivitații.

Mihai Golu il definește ca ”o stare de tensiune, incordare si disconfort determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, de fustrare sau reprimarea unor stări de motivație (trebuințe, dorințe, aspirații) de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme” [Dictionar de Psihologie Socială, 1981, p.235].

Pentru Ioan Bradu Iamandescu stresul psihic “reprezintă un sindrom constituit din exacerbarea, dincolo de nivelul unor simple ajustări homeostatice, a unor reacții psihice și a corelatelor lor somatice (afectând cvasitotalitatea compartimentelor organismului) in legatura, cel mai adesea evidentã, cu o configurație de factori declansați ce actionează intens, surprinzător, brusc si/sau persistent și având adeseori un caracter simbolic de amenintare” (percepuți sau anticipați ca atare de subiect), alteori constituit de o suprasolicitare sau subsolicitare a mecanismelor cognitive (atenție, operații de gândire, etc.) și voliționale , cel mai frecvent stresul psihic este caracterizat printr-o participare afectivă pregnantă (ce poate insoți, ca rezonanțã afectivă negativă și formele de stres psihic prin suprasolicitare sau subsolicitare “fizică si intelectuală”) [I.B.Iamandescu, 1993].

H.Pieron considerã ca stresul psihic este identic cu agresiunea,cu acțiunea violentã exercitatã asupra organismului,de la șocul electric sau imersiunea bruscã in apa rece pâna la șocul emoțional sau frustrarea acutã.Bruschețea,intensitatea mare,caracterul amenințãtor al situației ar constitui particularitãțile generale ale condiției stresante.

Din perspectiva psihiatriei clinice (coordonator Aurelia Sârbu,1979,p.502), ,,stresul psihic este rezultatul acțiunii unor factori sau condiții stresante,care acționeazã primordial in sfera psihicã,in principal prin semnificația pe care o au pentru persoana in cauzã ,iar reacția fațã de agenții stresanți,având in vedere unitatea psihofiziologicã a persoanei umane,este esențial de naturã psiho-somaticã,comparativ cu stresul sistemic,produs prin factori fizici,chimici,biologici,unde reacția este de tip somato-psihic,respectiv cu angajarea secundarã a sferei psihice.

In general,stresul psihic poate apãrea atât ca urmare a acțiunii violente,neașteptate a unor factori stresanți,sau pe fondul unor situații conflictuale de duratã, care, scãzând rezistența organismului,determinã starea de stres,chiar în condițiile acțiunii unor factori aparent minori, dar care ,in condițiile menționate anterior ,au o semnificație de așa naturã, încât solicitã peste masurã capacitatea adaptativã a organismului.

Din cele prezentate, putem considera cã stresul psihic presupune confruntarea individului cu o situație care amenințã buna sa stare ,integritatea persoanei;subiectiv sau obiectiv,situația stresantã solicitã organismul pana la sau dincolo de limitele posibilitãților individului de a-i face fațã.

“Distress” si “Eustress”

Este important să se facă distinctie între “eustress” și “distress” ca o stare de stres cu efecte benefice, respectiv cu efecte negative asupra sănătății.

În condițiile în care o exigență a mediului profesional este motivantă pentru individ, acesta acționează ca un factor de stres pozitiv. În acelasi timp,dacă o constrângere este percepută ca neplacută, dificilă și se manifestă permanent, ea poate conduce la stres (“distress” si efectele sale negative).

În concluzie, distresul este termenul care desemnează stresurile care au un potențial nociv pentru organism, reprezentând stresul negativ în timp ce eustresul reprezinta tot o stare de stres ale cărui consecințe pentru organism sunt, in general, favorabile, fiind un stres pozitiv necesar. [Stres protecția muncii.ro/cce_este_stresul ].

In eustres putem include emotiile produse de: revederea unei persoane foarte dragi, aflarea reușitei la un examen, vizionarea unui spectacol comic “epuizant” prin accesele de râs violent, primirea unor vești de la cei dragi de catre o persoană aflată in situații de solicitare psihica, etc.

Desemnând starea psihică cu tonalitate afectivă negativă, cu efecte nocive asupra persoanei, distresul acopera in general sfera noțiunii de stres, cuvântul stres fiind folosit pentru această semnificație (de distres).

1.2. Teorii ale stresului

1.2.1.Precursori ai teoriei stresului

Primele observații cu privire la adaptarea organismului la mediu dateazã din antichitate.Astfel, Hipocrate in ,, medricatix naturae” considera ca boala nu e numai suferințã și leziune (pathos) ci și efortul organismului de a -și restabili echilibrul (ponos) .

Inițial ,prin secolul XVI,termenul de stres avea semnificația de adversitate,dificultate, necaz, durere, provocate de factori exteriori organismului .

Oxford English Dictionary explica etimologia cuvântului stres ca provenind din abrevierea cuvântului distress,folosit in engleza medievalã cu ințelesurile de mai sus.

In secolul al-XIX-lea, sfera noțiunii se lãrgește ,stresul desemnând acum presiuni și influențe ce se exercitã din exterior asupra organismului. In aceastã perioadã termenul este folosit și în inginerie în sensul de forțã sau presiune care deformeazã corpurile . ,,Modificarea structurii sub influența acelei forțe este desemnatã de noțiunea de strãin (Levi,1990)” [ A.Bãban,1998,p.15]

Preluat in secolul al-XIX-lea de stiințele biologice,conceptul de stres este utilizat inițial cu sensul de boalã mintalã .

La inceputul secolului al-XX-lea,fiziologul american Walter Canon(1929) utilizeazã termenul de stres pentru a demonstra existența unor mecanisme homeostatice specifice de protejare a organismului împotriva unor agenți perturbatori. Canon folosește termenul de stres in legãturã cu reacția autonomã a organismului denumitã ,,reacția de urgențã “ cunoscutã in literatura de specialitate sub numele de ,,fuga sau lupta”(fight or flight).

Cu toate cã W.Canon a studiat adaptarea de scurtã duratã la situații acute fãrã sã detalieze alte posibile reacții, el este considerat datoritã cercetãrilor sale cel mai important precursor al teoriei stresului.

Contribuții la problematica adaptãrii și implicit a stresului,aduce și teoria învãțãrii bazatã pe descoperirea mecanismelor de apãrare prin reflexe condiționate cu funcții anticipative,de cãtre școala nervistã fondatã de fiziologul rus Pavlov.

Teoria lui Freud despre nevroza defensivã și despre mecanismele inconștiente de apãrare abordeazã dintr-un punct de vedere complet nou problematica adaptãrii individului la situațiile conflictuale.

Întrucât in limba englezã noțiunea de stres este folositã pentru a desemna încordarea nervoasã ,s-au creat o serie de confuzii,termenul fiind tradus în limba francezã prin ,,stimulare”sau ,,agresiune”(stimulation,agresion) ,în germanã prin ,,fort” sau ,,leziune”(anstrengung,betastung) iar în spaniolã prin suferințã (sufrimienta). Pentru cã nici unul din acești termini nu dau sensul noțiunii de stres,acesta a fost preluat ca atare în majoritatea limbilor ,urmând ca sensul exact sã fie determinat prin asumarea de cãtre cercetãtori a unei teorii asupra stresului.

Demn de remarcat este și faptul cã aproape în același timp cu H.Selye,fiziologul francez A.Reilly publica teoria ,,sindromul de iritare”,care descrie importanța raspunsului sistemului nervos autonom atunci când organismul este expus la diverse noxe.

1.2.2.Hans Selye si modelul fiziologic al stresului

Cercetãrile lui Hans Selye,începute într-un laborator de fiziologie din Canada în anii 1930,au stat la baza modelului fiziologic al stresului,numit și model biologic,care pune accentul pe rãspunsul organismului la stimulii nocivi din mediu.Urmãrind reacțiile cobailor la factori negativi din mediu,cum ar fi cãldura,frigul sau zgomotele excesive,injectarea unor substanțe iritante,suprasolicitarea muscularã,emoțiile(frica,frustrarea,mânia) ,a constatat cã este vorba despre un mecanism de adaptare la agenții agresivi,un rãspuns ,,nespecific”pe care îl dã corpul nostru la fiecare cerere ce i se face .El a calificat acest rãspuns drept,,sindrom general de adaptare”, apoi mai târziu i-a dat denumirea de ,,stres”.

,,Sindromul general de adaptare” cum a fost descris inițial stresul biologic,are trei faze : o fazã de alarmã ,o fazã de obișnuire sau rezistențã și o fazã de epuizare. Astfel , în urma cercetãrilor efectuate a ajuns la concluzia cã reacția comunã la factorii de stres este in primul moment o mobilizare totalã a sistemului endocrin și reducerea temporarã a eficienței organismului pânã la punerea în funcțiune a forțelor care sã asigure mobilizarea și adaptarea la stres.În a doua fazã se produc adaptarea și rezistența la factorii de stres prin secretarea adrenalinei și nonadrenalinei. Acești hormoni intrã în circuitul sanguin și împiedicã modificãri ,cum ar fi: creșterea nivelului de colesterol și acizi grași ,deteriorarea proceselor digestive care ar dãuna stãrii de sãnatate a organismului.

Selye este cel care identificã axul hipotalamo-hipofizar ca fiind principalul mecanism implicat în adaptarea nespecificã a organismului la factori nocivi.

Prin investigarea mecanismelor fiziologice și consecințelor sindromului general de adaptare,Selye demonstreazã cã stresul implicã atât adaptare și stimulare,cât și uzura organismului descrisã sub numele de strain .Pentru a realiza distincția el introduce termenii de eustres și distres

Eustresul desemneazã nivelul unei stimulãri psihoneuroendocrine moderate,optime,care menține echilibrul și tonusul fizic și psihic al persoanei,starea de sãnãtate și induce o adaptare pozitivã la mediu. Eustresul sau stresul stimulant este indispensabil pentru viațã și pentru menținerea funcțiilor mentale și fizice necesare desfãșurãrii activitãții umane.

Stresul ce depãșește o intensitate criticã,a cãrei valori variazã în limite largi de la individ la individ este desemnat prin termenul de distres.Distresul este provocat de supraîncãrcãri, suprastimulãri, intense și prelungite,care depãșesc resursele fiziologice și psihologice personale,ducând la scãderea performanței,insatisfacției,dereglãri psihosomatice și fizice.Distresul este echivalat cu strainul.

Modelul fiziologic pune in evidențã mobilizarea resurselor de apãrare ale organismului pentru a se opune perturbãrilor.

Evaluãrile nivelului prezumtiv al stresului se fac pe baza caracterului și amplitudinii reacțiilor psihofiziologice și comportamentale.

Spre deosebire de Selye,Merson (apud Derevenco,p.26) considerã ca numai faza I de alarmã,corespunde reacției propriu zise de stres,pe care o denumește ,,stres-sindrom”. Aceasta fazã ar fi precedatã de un scurt stadiu de adaptare inițialã,caracterizat prin fenomene catabolice, cu hiperfuncție endocrinã. Fazele urmãtoare ar reprezenta adaptarea propriu zisã,de achiziție a rezistenței de duratã,care,in caz de solicitare funcționalã,determinã epuizarea,corespunzãtoare fazei a III-a a schemei lui Selye. Astfel reacția la stres se transformã dintr-o verigã a adaptãrii într-o verigã patogeneticã.

1.2.3. Dezvoltări moderne în abordarea fiziologică a stresului

În cadrul modelului fiziologic apar completări și dezvoltări ulterioare teoriei lui Selye, care nuanțează înțelegerea răspunsului organismului la factorii de stres.

Din perspectiva cercetărilor de endocrinologie Lacey (1967) și Mason (1971) resping conceptul de activare nespecifică și unidimensională și subiniază specificitatea reacției, determinată atât de situație, cât și de trăsăturile individuale. În răspunsul de stres se disting mai multe tipuri de activare: autonomă, electrocorticală, endocrină, imunologică, emoțională, comportamentală. Prin cercetările care au pus în evidență rolul cogniției în activarea emoțională și în răspunsul neuroendocrin la stres, Mason este unul dintre întemeitorii Psihoneuroimunologiei, cate prefigurează teoria cognitivă a stresului elaborat de Lazarus.

Școala suedeză, prin cercetările lui M. Frankenhaeuser, L. Levi, A. Kagan, U. Lundberg, T. Theorell, definește stresul ca reacție și introduce importanța stresorilor psihosociali și ai factorilor de personalitate în răspunsul fiziologic al organismului. Studiile lui Frankenhaeuser [M.Frankenhaeuser și U.Lundberg, 1982, p.97-103] urmăresc stabilirea unor relații între patternurile de răspuns endocrin la stres și trăsăturile psihologice. Stările afective negative se traduc prin activarea adrenalinei și cortisolului, iar cele pozitive numai prin adrenalină. În funcție de paternul hormonal, autoarea definește două componente majore ale reacției la stres: factorul efort, caracterizat printr-o ajustare activă, interes, angajare pentru obținerea controlului situației, însoțit doar de creșteri ale secreției de catecolamine și factorul distres, care implică insatisfacție, nesiguranță, scăderea performanței, anxietate, pasivitate, sentiment de neajutorare, în care secreția de cortisol este predominantă pe lângă cea a catecolaminelor.

Lundberg și Ursin demonstrează experimental că atât supraactivarea, cât și subactivarea induc stres exprimat prin modificări în plan fiziologic, psihologic și comportamental cu repercursiuni asupra nivelului performanței umane.

Teoria propusă de Henry și Stefanus integrează factorii sociobiologici în modelul fiziologic. Prin studii experimentale realizate pe rozătoare și maimuțe, autorii dovedesc specificitatea răspunsului andocrin la stres în funcție de clasificarea animalelor în tipul dominant/agresiv și tipul subordonat/pasiv. Prima categorie de animale optează pentru un răspuns activ de tip „luptă sau fugă”, însoțit de modificări ale activității simpatoadrenale, cu descărcări catecolaminice. Animalele subordonate aleg un comportament pasiv, de supunere, caracterizat prin activarea sistemului hipofizo-corticoadrenal și secreția de corticosteroizi, răspuns considerat mai nociv decât primul. Complexitatea modulării tipului de reacție este dovedită de Henry și prin includerea factorului situațional: mediu securizant, deprivare maternă, ambianță nouă, lipsa posibilităților de control. Potențialul de nocivitate asupra organismului a reacției fiziologice determinat de combinația dintre perceperea lipsei controlului și atitudinea de pasivitate și supunere este confirmată și de studiile realizate pe subiecți umani de către Seligman și conceptualizate în noțiunea de neajutorare învățată.

„Semnificația răspunsului endocrin în stresul fizic, mental și profesional a fost studiată și de colectivul clujean de Fiziologie și prezentată în trei monografii (Derevenco, 1976; Baciu, Derevenco, 1984, 1986; Derevenco, Anghel, Băban, 1992)” [A.Băban 1998, p.22]. Autorii pe baza datelor obținute și a celor existente în literatură, au apreciat că mecanismele răspunsului fiziologic la stimulii aversivi nu implică doar axul hipofizar și cortexul adrenal, ci și o multitudine de mecanisme neuronale coordonate de sistemul nervos central (SNC). Participarea SNC accentuează componenta specifică a răspunsului organismului și evidențiază capacitatea de învățare și persistență în timp a strategiilor adecvate de ajustare la stres.

1.2.4. Modelul patogen al stresului

Unii autori includ disfuncțiile și bolile psihosomatice la reacțiile față de factorii stresanți intenși și prelungiți și în acest sens stresul apare ca un efect cumulativ. Consecințele apar drept sechele ale reacțiilor de lungă durată, cronice. Consecințele pot fi globale, afectând starea de sănătate și confortul fizic și psihic în general sau particulare, afectând unul dintre nivelele structurale și funcționale ale organismului, de la cel molecular și fiziologic, până la cel psihologic și social. Conceptul de reactivitate a lui Strelau înțelege și explică diferențele interindividuale de intensitate și amplitudine a reacțiilor la stres. Reactivitatea, definită ca o variabilă plurifactorială ce include atât aspecte biologic-constituționale, cât și de structură psihică, exprimă diferențele de activare psihofiziologică dintre starea de repaus și cea de după expunere la stimulii stresanți. După criteriul reactivității, persoanele se clasifică în normoreactive și hiperreactive.

Cercetările recente asupra consecințelor stresului cronic au impus în literatură un nou concept – sindromul de extenuare, caracterizat prin epuizarea emoțională, fizică și mentală, exprimată în aplatizare afectivă, depersonalizare și scăderea realizărilor personale. Sindromul de extenuare rezultă dintr-o implicare de lungă durată în activități profesionale cu oamenii și este specific cadrelor didactice, medicale și a celor din domeniul legislativ-juridic.

Studierea consecințelor stresului asupra stării de sănătate a dus la formularea unei variante a modelului fiziologic și anume modelul patogen sau psihofiziologic al stresului.

Engel, subliniind cauza multifactorială a bolii, în care elementele specifice (biologice) se înlănțuie cu cele nespecifice (psihologice și sociale), conturează modelul biopsihosocial al bolii.

In zilele noastre,un mare numãr de cercetãri încearcã sã elucideze rolul precipitator al stresului pentru diverse boli (Brown și Harris,1989,Kasl și Cooper,1987,Holmes și David,1989,Markides și Cooper,1989,Friedman,1990, Iamandescu,1993) .

Studiile de laborator și in cadrul natural,pe subiecți umani și pe animale,încearcã sã elucideze o verigã esențialã in procesualitatea stresului ,și anume rãspunsul la stres .

S-a ajuns la concluzia cã se impune necesitatea integrãrii reacției la stres în studiul procesului dinamic rezultat din interacțiunea variabilelor personale cu cele situaționale ,precum și identificarea costurilor și beneficiilor rãspunsului.

1.2.5. Modelul cauzal și teoria stimulilor

Stresul este identificat cu factorii de stres, numiți și stresori, stimuli sau agenți stresanți. Potrivit teoriei stimulilor, stresul este o condiție a mediului. Pearlin propune modelul sociologic al stresului, subliniind faptul că structurile și relațiile sociale sunt principalele surse de stresori. În cadrul modelului sociologic, Rapaport și Tofler acordă o importanță deosebită factorului cultural în atribuirea de semnificații stresorilor sociali.

Modelul cauzal, denumit și modelul ingineresc consideră persoana, prin analogie cu modelele tehnice, ca având o capacitate înnăscută (coeficient de toleranță) de a face față unor factori potențiali dăunători din mediu, definiți nivel de încărcare. Depășirea nivelului optim cauzează reacțiile la stres, respectiv alterări ale funcțiilor psihofiziologice. În limbajul cibernetic al modelului cauzal stimulii stresanți sunt definiți input-uri, iar reacțiile la stres output-uri. În modelul cauzal, reacția dintre stimuli și reacții este una din behaviorismul radical, de tipul stimul-răspuns.

Stresorii sau factorii de stres sunt evenimente sa condiții ale mediului,suficient de intense sau frecvente încât sã solicite reacții fiziologice și psihosociale din partea individului.Stresorii sunt divizați in trei categorii: fizici,psihici și sociali. Stresorii psihosociali sunt foarte importanți și își pot avea originea la nivel individual,familial,profesional,și de societate.Evenimentele critice de viațã sunt asimilate cu stresul acut,iar tracasãrilezilnice numite și nonevenimente sunt identificate cu stresul cronic.

Stresori sunt și experiențele traumatice și catastrofale care produc stresul posttraumatic.PTSD este definit ca un sindrom caracterizat prin dezvoltarea unor simptome psihice,comportamentale și somatice ce apar dupã evenimente traumatizante ieșite din rândul experiențelor umane considerate normale.

1.2.6. Modelul interacțional al stresului și teoria tranzacțională

Odată cu publicarea teoriei lui Lazarus, cercetările asupra stresului încep să fie comutate din cadrul biologic în cel psihologic, conturând teoria tranzacțională a stresului. Adriana Băban identifică patru concepte fundamentale care definesc teoria tranzac-țională: (1) interacțiunea sau tranzacția; (2) sistemul cognitiv; (3) evaluarea; (4) copingul.

Interacțiunea sau Tranzacția – „Termenul de tranzacție desemnează relația bidirecțională dintre persoană și mediu, negocierea activă între cerințele și presiunile mediului și ierarhizarea scopurilor individuale”. [A.Băban, p.43]. Amenințarea (termen preferat de Lazarus față de cel de stresor) nu există în sine, ca proprietate a uneia din cele două subsisteme implicate – persoană și mediu -, ci numai în relația dintre ele. Conform definiției stresului, amenințarea decurge din perceperea unui dezechilibru între cerințele impuse și capacitatea de răspuns, din discrepanța dintre starea actuală și cea dorită de subiect. Natura subiectivă a evaluărilor determină o arie largă de stresori.

Inițial era utilizat termenul de interacțiune sau relație, ulterior a fost preferat cel de tranzacție, care indică nu numai unitatea organică dintre cele două subsisteme, dar elimină și caracterul static al relației persoană-mediu. Autorii introduc și termenul de proces strâns legat de tranzacție pentru a sublinia intercondiționările reciproce dintre variabilele implicate. Abordarea convențională a stresului interpretează stresorii ca punct de start, iar sănătatea mintală ca punct final al acestui fenomen.

Sistemul cognitiv – Sublinierea rolului sistemului cognitiv ca mediator al evaluării, copingului și emoției este consecința „revoluției” cognitive din psihologia deceniului șase. Dacă psihologia tradițională considera că emoția este cea care modelează adaptarea, psihologia cognitivă abordează aspectele motivaționale și emoționale ale adaptării prin prisma proceselor informaționale. Medierea cognitivă este elementul care distinge teoria psihologică a stresului de cea sociologică și fiziologică. Teoria lui Lazarus era cunoscută inițial sun numele de teoria cognitivă a stresului.

Prin prisma teoriei cognitive, stresul nu mai este determinat de nivelul reacțiilor sau de o situație în sine, ci de evaluarea cognitivă a situației și a resurselor de a face față.

„Studii recente (Eysenk, 1989) demonstrează că schema cognitivă a persoanei este mai importantă decât nivelul activării fiziologice în generarea unor răspunsuri adecvate cerințelor externe sau interne” [A.Băban, p.45]. Strategiile comportamentale de confruntare și rezolvare a situației problematice reflectă atât abilitățile cognitive, cât și schemele cognitive ale persoanei. Schemele cognitive nu sunt structuri funcționale, ci implică cogniții multiple despre sine, lume și viitor conturate în sistemul de convingeri, valori și scopuri. Eysenck și Keane în 1992 menționează că deși o parte a schemelor cognitive sunt accesibile conștiinței, un amumit conținut nu este și nu poate fi monitorizat prin metacogniție.

Evaluarea – ceea ce se petrece în mediul înconjurător este o caracteristică esențială atât a ființei umane , cât și a animalelor. Evaluarea presupune un proces continuu de căutare și monitorizare de informații asupra a ceea ce se întâmplă și atribuirea de semnificații personale informațiilor obținute. Lazarus distinge două tipuri de evaluări: primară și secundară, cu funcții și surse de informații diferite.

Prin evaluarea primară situația este definită ca având sau nu semnificație pentru confortul persoanei. Evaluarea situației ca benignă sau pozitivă rezultă dintr-o stare emoțională neutră sau plăcută. Evaluarea situației stresante implică trei tipuri diferite de informații însoțite de emoții diferite: daună deja produsă, informație asociată cu sentimentul de furie sau depresie; anticiparea unei amenințări viitoare, trăită afectiv cu frică sau neliniște; provocare, care rezultă din cerințele dificile cu care suntem confruntați, dar dublate de convingerea în șansa de control, câștig și efecte pozitive, la nivel emoțional este trăită la nerăbdare, încredere, bucurie [Lazarus și Folkman, 1987, p.141-169].

Prin evaluarea secundară se identifică alternative adaptative pe care subiectul le are la îndemână pentru a face față situației. În această evaluare persoana este angajată într-un dialog intern cu sine în vederea luării unei decizii ca efect al evaluării primare. Evaluarea secundară poate să confirme evaluarea primară a amenințării, să o intensifice sau să o reducă, în funcție de evaluarea resurselor și opțiunilor de coping.

Reevaluarea are loc atunci când se obțin noi informații despre schimbări interne sau externe, provenite deseori ca urmare a eforturilor de coping sau a activității intrapsihice de tip defensiv. Uneori reevaluarea este folosită ca o strategie coping de neutralizare sau minimalizare a informației aversive.

Evaluarea nu este doar o simplă percepție a elementelor unei situații, ci este o activitate cognitivă declanșată și susținută de factori emoționali și motivaționali. Evaluarea implică judecăți, raționamente, deducții, discriminări în vederea integrării informațiilor într-un cadru cognitiv care să faciliteze aprecierea situației, căutarea și luarea deciziei. Toleranța la ambiguitate apare ca unul dintre cei mai importanți factori de evaluare și coping.

Evaluarea este determinată de două categorii de factori: situaționali și personali. Factorii situaționali se referă la noutatea, severitatea, ambiguitatea, iminența, durata, predictibilitatea stimulilor. Evaluarea situației ca amenințătoare sau problematică este determinată în principiu de șase tipuri de condiții: 1. amenințarea integrității fizice; 2. anticiparea eșecului a cărui consecințe duce la o trăire negativă; 3. autodezaprobarea eșecului; 4. dezaprobarea din partea celorlalți pentru neconfirmarea expectanței; 5. destabilizarea lumii personale, sociale și culturale a persoanei; 6. intergerarea acțiunii altora cu valorile și convingerile personale.

„Continuând direcția cercetărilor McGrath, Kaplan (1986, 1996) dezvoltă teoria sinelui (self-theory) relaționată cu stresul psihosocial” [A.Băban, 1998, p.48]. Conform acestei paradigme stresul este definit în termenii atitudinii și sentimentelor față de sine, consecutive procesului de autoevaluare și răspunsului autoproiectiv. Perceperea amenințării provine în special din atentatul la imaginea de sine, din atitudinea proprie sau a celorlalți de blamare și autorejectare.

Ajustarea sau copingul – Conform teoriei tranzacționale copingul este definit „ca efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe care depășesc resursele personale” [R.Lazarus și S.Folkman, 1984, p. 141].

Cea mai utilizată clasificare a copingului aparține lui Lazarus și colaboratorii și este cea dihotomizată în: coping focalizat spre problemă și coping focalizat spre emoție. Ajustările focalizate spre probleme sunt acțiuni orientate direct spre rezolvarea, redefinirea sau minimalizarea situației stresante și mai poartă numele și de coping intrumental. Ajustarea focalizată spre emoție, numită și copingul indirect este orientată spre persoană în scopul reducerii sau controlării răspunsului emoțional la stresori. În această categorie sunt incluse și așa numitele strategii paleative, cum sunt uzul alcoolului, sedativelor și tranchilizantelor, drogurilor, tehnicilor de relaxare, etc.

În cadrul teoriei interacționale s-au impus și alte modele, fiecare reliefând importanța unor aspecte ale procesului de stres .

Modelul ecologic este propus de Levi și Kagan și sugerează o abordare holistică a personalității umane în interacțiunea dinamică cu ambianța fizico-chimică și psihosocială. Conform modelului, stresul psihosocial se datorează următoarelor cinci categorii de factori: 1. discrepanța dintre nevoi și posibilitatea satisfacerii lor; 2. discrepanța dintre abilitățile umane și cerințele mediului; 3. suprastimularea și substimularea; 4. incompatibilitatea dintre rolurile pe care le are persoana; 5. schimbări rapide ce scapă controlului individului. Modelul sugerează și strategiile de reducere și combatere a stresului la nivel individual și social prin identificarea situațiilor, grupurilor și reacțiilor cu risc crescut.

Modelul conservării resurselor este unul din cele mai recente modele ale stresului și este dezvoltat de Hobfoll, care pornește de la prezumția că scopul principal al persoanei este de a obține, păstra și proteja resursele. În concepția autorului resursele reprezintă ceea ce individul valorizează ca important pentru sine, de la valori obiective la caracteristici personale, condiții sau energii. Stresul apare în oricare din cele trei circumstanțe: amenințarea pierderii resurselor, pierderea lor sau privarea persoanei de posibilitatea câștigării unor resurse pentru care se investesc eforturi.

1.2.7. Teoria trăsăturilor

Teoria trăsăturilor sau a factorilor are ca obiectiv identificarea unui set de variabile personale care pot să surprindă esența personalității și care permit taxonomii globale. Modelul pornește de la observarea comportamentelor, informații care sunt sintetizate în descriptori lingvistici. Trăsăturile sunt definite contextual deoarece personalitatea este considerată a fi independentă față de situații. În paradigma teoriei trăsăturilor investigarea personalității în procesul stresului implică continuitatea, consistența și stabilitatea comportamentelor chiar în contexte diferite. Exemple tipice pentru modelul trăsăturilor sunt: modelul „16 factori de personalitate” elaborat de Cattel sau modelul „Big Five”, descris de McCrae și Costa.

Una dintre cele mai investigate trăsături de personalitate în relație cu stresul este anxietatea. Spielberger asumă ideea că persoanele cu scoruri mari la anxietate ca trăsătură sunt mai vulnerabile la stres, decât cele cu anxietate scăzută.

O trăsătură mai generală decât anxietatea este afectivitatea negativă investigată și ca în relație cu stresul. „Pennebaker definește afectivitatea negativă ca fiind o însumare de stări dispoziționale diferite, cum sunt iritarea, culpabilizarea, frica, depresia, anxietatea, neuroticismul” [A.Băban, 1989, p.59].

În ultimii ani o trăsătură încadrabilă la afectivitatea negativă este iritabilitatea. Spielberger constată că iritarea, alături de ostilitate și agresivitate, este considerată astăzi un factor toxic pentru sănătate și un bun predictor pentru riscul față de boli cardiovasculare.

1.2.8. Teoria situaționalistă

Holme și Rahe, în domeniul stresului își îndreaptă atenția spre elaborarea unei metodologii care să identifice situațiile de viață generatoare de stres.

Paradigma situaționalistă a fost puternic influențată de sociologie, influență reflectată în numărul mare de cercetări asupra rolului mediului în dezvoltarea personalității. Studiile vizează relațiile dintre diverse caracteristici de mediu (geografic, socio-economic, profesional, familial, etc.) și stres. Modelul situaționalist neagă rolul diferențelor individuale.

1.2.9. Abordarea genetică a personalității

Modelul biologic concepe personalitatea ca un rezultat al procesului de evoluție și selecție, personalitatea umană parcurgând o dezvoltare predeterminată de sitemul genetic. Cercetările lui Hettema și Kenrick sugerează că ereditatea acoperă 55% și 75% din varianța unor trăsături ca altruismul, empatia, anxietatea, agresivitatea sau asertivitatea.

Plomin nuanțează influența factorilor genetici asupra personalității și propune trei tipuri diferite de interacțiune între genotip și mediu: o interacțiune pasivă în care mediul se potrivește predispozițiilor genetice ale persoanei; o interacțiune reactivă în care mediul răspunde diferit la persoane cu genotipuri diferite, răspunsul putând fi pozitiv, întărind predispoziția genetică sau negativ, contrazicând dispozițiile genetice; și o interacțiune activă în care individul caută mediul care i se potrivește genotipului său. Temperamentul este văzut ca un mecanism ce reglează interacțiunea dintre genotip și mediu.Temperamentul poate fi asociat cu starea de stres din cel puțin două puncte de vedere: al perceperii situațiilor și al tipului de reacție la stres.

Cercetările contemporane încearcă descifrarea interacțiunii complexe dintre ereditar și dobândit în structura personalității. Zuckerman oferă un model al relației dintre genotip și personalitate prin medieri situate la nivele multiple: biochimic – neurotransmițători, enzime, hormoni; psihofiziologic – activare corticală; emoțional – afectivitate pozitivă sau negativă; cognitiv-comportamental – expectații ale recompensei sau pedepsei.

1.2.10. Paradigma psihodinamică

Abordarea psihodinamică a personalității în studiul stresului pornește de la trei axiome ce derivă din specificul paradigmei psihanalitice: (1) vulnerabilitatea la stres își are sursa în experiențele traumatizante din copilăria timpurie; (2) de cele mai multe ori sursa și natura stresorului nu sunt accesibile conștiinței deoarece au sediul în structurile abisale ale psihicului și deci nu pot fi măsurabile prin chestionare de autoevaluare; (3) procese inconștiente, numite mecanisme defensive, operează ca factori protectori împotriva experiențelor aversive.

Teoriile psihodinamice consideră anxietatea ca sursă majoră de stres și totodată ca reacție majoră la stres. Nevrozele și psihozele sunt definite ca încercări primitive sau paradoxale de adaptare la stresul incontrolabil, față de care mecanismele defensive nu își mai pot exercita rolul protector.

Printre neo-freudieni, Hann introduce o sugestie privind controlul stresului, prin care stresul este generat de decalajul dintre prevalența schemelor afective față de cele cognitive. Cu cât schema este mai mult afectivă și mai puțin cognitivă, cu atât copilul are tendința să asimileze prezentul la experiența de stres trecută prin extrapolări și generalizări. De aceea în contact cu stresul copilul se apără mai mult prin mecanisme defensive inconștiente decât prin mecanisme active de coping.

1.2.11. Teoria social-cognitivă

Teorial social-cognitivă sugerează că personalitatea este întotdeauna un produs al interacțiunii dintre organism și mediu. „Prin teoria social-cognitivă persoana a revenit în Psihologia personalității deoarece interesul ei se centrază pe unicitatea și individualitatea ei orientată contextual – Hartup și Lieshout” [A.Băban, 1998, p.64].

Teoria social-cognitivistă încearcă să ofere informații explicative despre mecanismele psihologice ce pot determina comportamentul uman. Unitățile de analiză sunt structurile și procesele cognitive care generează comportamentele. Variabilele personale sunt derivate din înțelegerea acestor mecanisme și procese cognitive care influențează funcționarea individului în toate aspectele sale: motivațional, emoțional, comportamental. Cantor și Zirkel numesc variabilele personale de care teoria social-cognitivă e interesată unități de nivel mediu, deoarece nu sunt nici foarte specific situaționale, dar nici abstracte sau generale.

Comportamentul manifest rezultă din interacțiunea mecanismelor psihologice cu factorii de mediu, comportamentul este în mare măsură discriminativ și dependent de context.

Personalitatea este analizată prin prisma proceselor prin care oamenii învață în contextul social despre sine și lume. Premisa centrală a acestei teorii este că omul își reglează comportamentul pe baza expectanțelor, planificării și predicției, a anticipării situațiilor și consecințelor acțiunilor întreprinse.

Rotter și Bandura se numără printre primii autori care au subliniat rolul învățării sociale în dezvoltarea graduală și sistemică a personalității. Autorii și-au focalizat atenția asupra funcțiilor cognitive în procesul de învățare desfășurate într-un anumit context social. Bandura realizează o analiză a învățării prin observare, care este văzută ca un proces informațional ce implică mai multe stadii, fiecare fiind necesar pentru achiziția unui nou pattern comportamental.

Karoly demonstrază prin abordarea social-cognitivă că învățarea are un rol nu numai în achiziționarea de cunoștințe și abilități, dar și de răspunsuri emoționale. Achiziționarea unor răspunsuri fobice prin contagiune de la alte persoane este elocventă în acest sens.

Teoria social-cognitivă subliniază că facultatea de a gândi este la om un proces modelat social, că ideile sunt internalizări ale practicilor sociale.

Teoria social-cognitivă a personalității plasează pe scara intereselor sale pe primul loc cognițiile referitoare la sine, lume și viitor. Ele sunt cele care se interpun și mediază relația dintre stocul de cunoștiințe și acțiune.

S-a dovedit cã oamenii nu numai reacționeazã la mediu,dar mai ales acționeazã asupra lui luând în considerare semnificațiile și consecințele evenimentelor.

Baumeister (1989) sugereaza cã oamenii au o nevoie fundamentalã de semnificații. Mai mult chiar Kreitler și Kreitler (1992) propun teoria orientãrii cognitive a personalitãții in care elementul major este acordarea de semnificații.

Capitolul 2

Surse ale diferențelor individuale în studiul stresului

Primele cercetări privind stresul acordau o mică atenție diferențelor individuale inperceperea stimulilor sau in specificitatea răspunsului.Printre pionierii investigațiilor diferențelor individuale despre stres se remarcă E.A. Haggard care aprecia structura caracterului ca fiind un factor important in tolerarea și controlul stresului.

Diferențele individuale au inceput sa fie investigate mai sistematic după ce stresul a fost definit ca o stare consecutivă interacțiunii persoană mediu, diferențele individuale devenind astfel mediatori ai relației dintre situațiile de viață și consecințele lor.

Studiul personalitãții din perspectiva stresului psiho-social trebuie să devină o regulă și nu o excepție.

Sursele diferențelor individuale se clasifică in trei categorii:

-diferențe genetice (factori fizici, constituționali, reactivitate, sex, etc.)

-diferențe demografice dobândite (statut social-economic, educație, profesie, vârsta, statut marital, factori culturali, etc.)

-diferente dispoziționale (anxietate, temperament, neuroticism, tip A, stimă de sine, abilități cognitive, etc).

2.1 Diferențe individuale în expunerea la factorii de stres

Cercetările in domeniul stresului au demonstrat că personalitatea își pune amprenta asupra opțiunilor legate de activitățile profesionale și extraprofesionale numai după conținutul lor dar și după criteriul nivelului de încărcare și stimulare.Zuckerman demonstrează acest lucru exemplificând cu dimesniunea de personalitate numită cautarea de senzații (Zuckerman, 1991) si afirmă că structura psihică a persoanelor care optează pentru profesii cu risc crescut din punct de vedere al solicitărilor este diferită de cea care preferă activități monotone.

Un alt cercetător (1985) dovedește ca partternul caracteristicilor de personalitate diferă in funcție de ocupația individului. El a descris șase tipuri de personalitate: realist, intelectual, sociabil, convențional, artistic si intreprinzător demonstrând ca fiecare dintre ele va căuta un cadrul ocupațional care să-i permită să-și exprime caracteristicile sale.

Hettena și Kenrick (1992) au ajuns la concluzia că persoanele cu scoruri mari la neuroticism au un număr crescut de evenimente negative de viață, cum sunt probleme profesionale sau financiare, in timp ce extroversia prevestește evenimente pozitive de viață.

Același lucru este susținut și de Bolger și Schilling (1991), rezultatele lor conducând supoziția că factorii de stres sunt in mai mică măsură condiții exogene și mai mult situații influențate de factori personali.

2.2. Diferențe individuale în evaluare

Caracteristicile individuale au un rol important în a defeni caracterul amenințător al unui stimul. Impactul diferențelor individuale se manifestă mai pregnant asupra stimulilor un grad crescut de ambiguități.

Pe lângă diferențele individuale este bine să se aibă în vedere și cele intraindividuale in perioade diferite ale vieții unei persoane, in circumstanțe sau locuri diferite.

Diferențele individuale in evaluarea provin din mai multe surse:

– Experiența anterioară

După unele cercetări, istoria de viată a unei persoane influențează vulnerabilitatea la diferiți stresori, pe când altele Ezsenck(1988) susțin exact contrariul: expunerile prelungite si repetate la stresori pot determina la unele persoane “imunizarea” organismului față de stimuli aversivi de mediu.

Datorită constatării efectului de creștere a rezistenței la expuneri repetate la factori de stres s-au conturat tehnici comportamentale de control a stresului denumește “antrenament de inoculare a stresului” (Meichenbraun, 1977).

-Factori cognitivi

Evaluarea situației ca fiind neutră, oportună sau amenințătoare este un pas cognitiv.

Abilități de detectare, selcție și prelucrare corectă a informației conform relității sunt diferite de la un individ la altul. Persoanele cu aptitudini reduse de rezolvare a problemelor sunt inclinate să preia necritic puncte de vedere străine despre situațiile de viață cu care se confruntă.

Un rol important îl au și abilitățile verbale, pentru că în situația in care sunt reduse, comunicarea interumană devine săracă, sursele de informații find astfel incomplete.

Stilurile cognitive influențează și evaluarea. Tipologia lui Mzers-Briggs (1985) demonstrează că persoanele evaluează realitatea in mod diferit, in funcție de preferintă pentru un stil sau altul: unii se bazează pe gândire rațională, alții pe emoții și sentimente, altă categorie de intuiție, preferința altora fiind evaluările succesive cunoasterii nemijlocite.

-Starea fizică și psihică a individului in momentul impactului cu un stimul își pune și ea amprenta pe tipul de evaluare și asta pentru că o persoană cu un nivel crescut de activitate evaluează o situație de viață diferit față de persoana aflată intr-o stare de activare redusă sau normală. Stările emoționale diferite (ex. anxietatea sau furia) conferă semnificații diferite situației.

Perceperea hiperactivității fiziologice consecutive starii emoționale negative se transformă intr-un stresor in bine. (Bandura, 1982).

– Sistemul motivational

In general evaluarea primară dă un sens stimulului doar in condițiile in care situația are tangență cu trebuințele, scopurile si expectanțele persoanei în cauză. Pentru unele persoane sunt stresanți stimulii care le amenință trebuințele de afiliere, pe când pentru altele situațiile care le amenință succesul personal.

In ceea ce privește rolul factorilor personali în determinarea tipului de evaluare cercetătorii au opinii diferite. Astfel, Lazarus (1990) vede in motivație cel mai important factor de personalitate in evaluarea primară, convingerile fiind relevante pentru evaluarea secundară.

Alti cercetători consideră că tipul de evaluare este determinat preponderent de stimul, variabilele individuale având un rol minor.

2.3 Diferențe individuale în coping

Cercetările au dovedit că diferențele individuale intervin în coping, această precizare având rolul de a nuanța cunoașterea mecanismelor de adaptare la stres. Convingerea ca nu poate face față situației determină persoana să nu acționeze sau să conteste necesitatea intervenției directe.

Pentru a face față situațiilor stresante, unii indivizi le trădează prin umor, alții prin reprimare și negare, alții preferă raționalizarea și intelectualizarea.

Tipul de coping direct asupra stimulului este dependent de abilități intelectuale, de nivelul creativității și ingenuozității, de cunoștințe sau aptitudini speciale, fiind in același timp influențat de trăsăturile dinamico-energetice ale personalității. O persoană extrovertă și impulsivă are tendința să acționeze imediat, prematur, in timp ce o persoană introvertă iși planifică acțiunea după ce face o selectare a informațiilor și generează unele alternative de răspuns.

Lazarus (1993) sugerează că oamenii, pentru a face față situației de stres utilizează atât copingul focalizat spre problemă cât și cel focalizat emoție.

Unii autori constată diferențe în predominarea utilizãrii unei forme sau alta de coping (Vitalino si Colab, 1990): persoanele care au scoruri mari la iritabilitate au tendințe spre forme de coping de tipul “atacului”, in timp ce persoanele cu scoruri mari la anxietate optează mai mult pentru coping emoțional.

Diferențele individuale influențează și paleta utilizării repertoriului de coping. Astfel, o persoană flexibilă folosește o arie largă de strategii de coping, adaptate la o situație concretă, spre deosebire de o persoană rigidă, care utilizează un numar redus de forme de coping. Flexibilitatea în opțiunea formei de coping a fost identificată ca un factor tampon între incidența stresului acut și cronic și prezența simtomelor depresive (Cohen și Edwards, 1989).

In funcție de caracteristicile personale diferă și efectul implementării unei strategii de coping.

Abilitățile cognitive și sociale influențează și eficența și calitatea rezultatului acestei strategii.

2.4 Diferențele individuale in răspunsul la stres

Există diferențe individuale și în formă, intensitatea și amplitudinea răspunsului la stres (pe trei nivele: fiziologic, psihologic și comportamental). Diferența apare in direcția în care răspunsul la stres se manifestă cu preponderență.

Răspunsul comportamental la stres se poate manifesta prin modificări ale comportamentului verbal, al celui de coordonare motorie sau prin scăderea performanței, absenteism sau abandon.

Reații la stres sunt și intensificarea unor componente din stilul de viață nesănătos: fumatul, consumul de alcool, de droguri, comportamentul bulimic, interpretate atăt ca moduri de coping de stres, dar și ca reacții în lipsa unor alternative eficiente de coping.

Diferențe individuale se intâlnesc și în modul cum se răspunde psihic la o situație stresantă. Astfel persoanele cu scoruri mari la neuroticism prezintă un numar mai mare de simtome depresive la stres față de cele echilibrate emoțional, iar la anumiți indivizi impactul cumulativ al confruntărilor cu factorii de stres duce la scăderea capacității de cocentrare, decizie, gândire creativă și flexibilă.

2.5 Diferențe individuale în dezvoltarea disfuncțiilor somatice și psihice

Cercetările au dovedit că anumite persoane deși au un impact repetat cu situații de stres intens , își mențin starea de sănătate mentală și somatică, iar altele, din contră au o vulnerabilitate crescută la infecții, disfuncții somatice și tulburări psihice in urma unor confruntări cu amenintări sau pierderi minore.

Pazne (1991) a ajuns la concluzia că între neuroticism și numãrul de simtome psihosomatice masurate prin chestionarul de sănătate generală Goldenberg există o corelație de 0,63. In sprijinul acestei idei vine și studiul intelectual prospectiv efectuat în Anglia, Scoția, Suedia și Statele Unite ale Americii, care demonstrează că, indiferent de cultură, neuroticismul crește riscul de deces prin boli cardiovasculare de două ori față de persoanele echilibrate emoțional (Boman, 1990). Și un stadiu franco-belgian (1982) susține că intre neurocitismul și dezvoltarea cardiopatiei ischemice și anginei pectorale există o relație semnificativă.

Conștiinta de sine s-a dovedit a fi un adevărat tampon intre evenimente critice de viață și simtomatologia fizică.

Studiile conduse de Grossart-Maticck și Eysenck (1991) pe eșantioane de populație largi din Germania și Iugoslavia au dovedit că in cazul persoanelor care reacționează la stres prin neajutorare, lipsa speranței, depresie și reprimarea sentimentelor există un risc crescut pentru cancer, spre deosebire de cele care răspund la stres prin furie, iritare, relații emoționale instabile care prezintă risc mare pentru boli cardiovasculare.

O cercetare prospectivă pe 2163 subiecții (Cooper, 1991) arată că introecția, stima de sine scăzută, abilități sărace de coping și asortivitate redusă, asociate cu un eveniment de viată major a corelat cu incidența cancerului.

Pennebacker (1990), după ce a examinat relația dintre evenimentele traumatice (agresiune, viol, etc) și sănătate, a ajuns la concluzia că în cazul în care are loc exteriozarea sentimentelor, gândurilor intruzive prin verbalizare, se obțin efecte psihofiziologice benefice.

Mulți cercetători și-au indreptat atenția asupra studiului relației existente între stres și boala și tipul A de comportament (TA). Identificat inițial de Friedman și Rosenman (1959) acesta a fost descris ca o tipologie de personalitate cu următoarele caracteristici: graba-nerăbdarea, competitivitatea și implicarea în muncă, trăsături care ulterior s-au dovedit prea restrictive, neacoperind în totalitate aspectele TA.

Rosenman și Chesncz (1981) consideră TA un sindrom comportamental caracterizat printr-o constelație de trăsături mixte(competitivitate, presiunea timpului, agresivitate, lupta pentru succes, ostilitate, nerăbdare, hiperactivare, implicare în munca, nevoia de control) necorelate intre ele, lucru ce face ca interpretarea TA să fie dificilă.

Cooper (1987) denumea TA comportament inclinat spre stres pentru că subiecții de acest tip caută stresul, iar atunci când nu-l găsesc creează ei insuși situații stresante.

TA este o formă de stres intern (Grundz 1987) datorită faptului că prezintă dispoziția de a vedea amenințarea acolo unde tipul B nu o vede și prin tendința de a avea reacții exagerate cu determinism genetic.

Spre deosebire de Glass (1977) care subliniază nevoia de control ca fiind element cheie in TA, Adriana Bãban (1998) consideră că TA ,, provine din componente invățate prin socializare și solicitate imperios de societătile industriale dezvoltate, cum sunt implicarea în muncă și competitivitate, concomitent cu neglijarea celorlalte aspecte ale vieții”.

Capitolul 3

Stresul și organizația

3.1 Organizația,spațiul de manifestare al agenților stresori

Organizația este un ,, ansamblu de persoane care acționeazã sistematic pe baza unor reguli concrete care sã asigure eficiența activitãții comune de atingere a obiectivelor proprii”(Tratat de psihologie socialã,dumitru Cristea Editura Protransilvania,2000 pg.2810). Ea este un sistem structurat și planificat de interacțiuni interpersonale și intergrupale care sã asigure desfãșurarea eficientã a unor activitãți ,respectiv atingerea unor obiective explicit formulate. Pe teritoriul organizației,din acesteinteracțiuni rezultã agenții potențial stresori, organizația fiind spațiul de manifestare al acestor factori,persoana fiind agresatã din interior dar și din exterior,tot atât timp cât ea activeazã la nivelul organizației .

In contextul organizațional angajații se confruntă atât cu stres pozitiv cât si negativ. Cel pozitiv este perceput ca o provocare placută, cu o durată limitată, care ii ajută sa se concentreze și sa aibă performanțe bune.

Stresul negativ este determinat de o presiune continuă exercitată asupra lor, atunci, când, sunt obligați sa acționeze in moduri incompatibile cu competentele reale, cu timpul și resursele avute la dispoziție.

In codul organizației, stresul apare in situațiile in care starea de echilibru sau integritatea fizică si/sau psihică a organismului este amenințată de factori interni și externi și față de care individul nu dispune de soluții tip pentru a reduce sau a elimina amenințarea.

Stresul organizațional este provocat de doi agenți stresori de natură psihologică:

– conflictul de rol – se intâlnește in situatiile in care o persoană ce ocupă un post in organizație este supusă unor solicitări mari, presiuni cu caracter contradictoriu sau chiar inacceptabile;

– ambiguitatea rolului – precizează lipsa ori insuficiența informațiilor clare si oportune solicitate de rezolvarea corectă a sarcinilor.

In aceastã situație, individul nu cunoaște exact obiectivele si sarcinile ce-i revin, performanțele așteptate de organizație, criteriile de control, evaluare si motivare.

Ambiguitatea trăita de indivizi si intensitatea stresului generat, diferă de la un individ la altul, fiind in strânsa legatură cu trăsăturile de personalitate si capacitatea de toleranța a acestuia.

3.2. Cauzele generatoare de stres organizațional

3.2.1. Cauze ale stresului organizațional specifice cadrelor de conducere.

– complexitatea, diversitatea și caracterul de noutate frecventa a sarcinilor curente cu care se confruntă cadrul de conducere. Solicitările contradictorii provin din gradul ridicat de dificultate si urgentă al sarcinilor si lipsa de timp si/sau de cunostințele profesionale actualizate cerute de rezolvarea lor;

– responsabilitațile mari care insoțesc funcțiile manageriale. Presiunile pot apărea ca urmare a dorinței de a concilia interesele organizației, in ansamblu, cu cele ale diferitelor categorii de indivizi. Nu de puține ori, cadru de conducere este pus sa aleagă și să sacrifice unele interese in favoarea altora, aceste responsabilități fiind insoțite de emoții si sentimente puternice;

– preocuparea pentru viiitorul organizației. Conflictul apare intre complexitatea și importanța problemelor cărora, cadrul de conducere trebuie să le gasească rezolvarea și presiunea exercitată de timpul redus alocat acestora;

– ritmul alert de adoptare a deciziilor. Presiunea exercitată va determina scurtarea timpului cerut de adoptarea corectă, stiințifică a deciziilor. Stresul apare in conștientizarea posibilelor efecte ale unor decizii insuficient elaborate;

– stilul managerial neadecvat reflectă conflictul dintre tipul de cadru de conducere care generează un anumit stil si caracteristicile diferite ale activității sau grupului condus;

– centralizarea excesivă a autorității; stresul este datorat conflictului dintre dorința de a controla cât mai multe activități și capacități fizice, psihice, intelectuale si resursele de timp, limitate;

– subordonați slab pregatiți. Cauza generează stres ca urmare a conflictului dintre dorința de realizare a obiectivelor grupului si lipsa autorității necesare selecției sau concedierii subordonaților;

– prelungirea duratei zilei de munca, generată de constrângeri ca: termene scadente, schimbări frecvente in prioritațile organizației militare, folosirea pe scara larga a unor metode și tehnici uzate moral.

3.2.2. Cauze ale stresului organizațional manifestate la nivelul subordonaților

– incompatibilitatea cu tipul cadrului de conducere generează stres ca urmare a conflictului dintre dorinta de a-și menține postul si tendința de a riposta fată de atitudini, comportamente, gesturi percepute ca neadecvate;

– delegarea in exces practicată de șefi dă naștere unor presiuni contradictorii intre dorința de afirmare și promovare și efortul cerut de rezolvarea propriilor sarcini și concomitent, a sarcinilor multe și/sau dificile, primite din partea șefilor;

– teama de pierdere a postului, cauza de stres mai intens in situațiile de criză. In general, afectează prioritar subordonații dar, in anumite condiții, se poate manifesta și la nivelul cadrelor de conducere. Este generat de nesiguranța locului de muncă.

3.2.3. Cauze comune generatoare de stres organizațional

Atât la nivelul cadrelor de conducere cât și al executanților, stresul poate fi cauzat de:

– dispoziții și ordine, inaplicabile, primite din partea unor superiori sau foruri superioare. Stresul este datorat presiunii dintre autoritate și, respectiv, amenințarea posibilei sancțiuni și realitatea situației care nu permite aplicarea ordinului in forma primita. A explica superiorului situația inadecvată ar putea fi interpretată ca un reproș față de incompetența sau gradul redus de informare a acestuia; a nu aplica decizia inseamnă nerespectarea procedurilor și a obligațiilor ce decurg din responsabilități;

– presiunea termenelor manifestate ca discordantă intre obligația de a rezolva sarcini complexe și/sau dificile si timpul alocat lor;

– motivația nesatisfăcătoare reflectă conflictul dintre așteptările individului ca urmare a rezultatelor obținute și percepția, respectiv aprecierea diferită a acestora de către cei in drept;

– lipsa atitudinilor sau a pregătirii necesare postului generează stres, in situațiile in care selecția și promovarea personalului se face dupa alte criterii decât cele legate de competența profesională. Stresul apare ca urmare a conflictului dintre dorința de putere a cadrelor de conducere și cea de satisfacere a trebuințelor primare pe de-o parte și neliniștea datorată posibilei constatări a performanțelor profesionale scăzute, pe de altă parte;

– aspirația spre funcții superioare, cauză a stresului resimțită de orice individ ale carui dorințe, nevoi, aspirații, depășesc puterea și/sau veniturile banești oferite de postul deținut;

– tensiunile familiale pot genera stres ca urmare a conflictului, dintre timpul și interesul acordat problemelor profesionale in detrimentul celor familiale;

– deficiențele in proiectarea postului: exprimarea defectuoasă a obiectivelor sau chiar lipsa precizării lor și in fișa postului, sarcini nedelimitate care dau naștere unor lucrări repetate sau paralele la nivelul altor posturi sau compartimente generează nesigurantă, insatisfacția in muncă, frustrarea;

– sistem informațional ineficient care furnizează informații incomplete, inoportune, nerelevante;

– organizarea informala puternică, capabilă să pună in circulație informații neoficiale aflate in evident dezacord cu informațiile furnizate prin canalele oficiale.

3.2.4 Factori ce afecteaza rezistenta la stres

Cu toții suntem afectați intr-un moment sau altul de stres, mai ales in condițiile fenomenului economiei românesti, specifice perioadei de tranziție. Deși stresul nu este nici pe de parte un fenomen nou, totuși, acesta capătă tot mai mult caracter globalizat și afectează atât toate țarile, toate categoriile socio-profesionale, cât și familia și societatea in general.

Factorii ce afecteaza vulnerabilitatea la stres pot fi: personalitatea, vârsta, sexul, nivelul de dezvoltare economică etc.

M.Friedman si R.H. Rosenman, cardiologi americani, in urma cercetărilor efectuate, au arătat ca există o strânsa legatură intre stres, frecvența bolilor cardio-vasculare și tipul de personalitate, identificând tot odata doua tipuri majore de personalitate A și B și un tip intermediar, AB.

Personalitatea afectează in mod frecvent modul in care individul va răspunde la stres și de asemenea, modifică impactul stresului asupra organismului. Pentru unii oameni stresul face parte din viața lor. Oricine a văzut astfel de persoane care iși privesc tot timpul ceasul in mod nervos sau care, pe șoșea, claxonează cu disperare din autoturism.

Persoanele care se comportă astfel sunt reprezentanți ai tipului A de personalitate, o structura caracterizată prin neliniște, agitație si un stil de lucru contra-cronometru. Spre deosebire de aceștia, o persoană care manifestă tipul B de comportament este in general lent, contemplativ si relaxat.

Persoanele ce aparțin tipului A se concentrează spre realizări superioare, sunt foarte competitivi, intoleranți și, chiar, agresivi când intâmpină dificultăti. Totuși, în exces, tipul A – denotă nivele ridicate de stres, conducând astfel la probleme legate de sănătate. In unele studi realizate pe femei, cele cu tip A de comportament au fost găsite cu o rată de 4 ori mai ridicată decât cele din tipul B, in ceea ce privește bolile cardiace.

Nu toți specialiștii din domeniul stresului agreează ideea ca cele două tipuri in această manieră pot fi conexate cu sau fară prezența problemelor de sănăăatate. Unii experți au identificat o trăsătură de personalitate, numită – serie de caracter ce poate atenua efectele stresului. Indivizii puternici manifestă trei trăsături fundamentale ale personalității, ei tind să devină puternic implicați in ceea ce fac, acționează de obicei cu convingerea ca prin munca lor vor face ceva diferit și percep majoritatea schimbărilor din viață ca fiind benefice și normale pentru dezvoltarea personală.

Datorită sentimentului lor puternic de eficiență de sine, indivizii cu personalitate puternică sunt capabili sa rezite la stres. Unii specialiști consideră că tăria de caracter acționează ca un tampon impotriva bolii. Caracterul puternic, ca trăsătură de personalitate se corelează cu o tensiunea arterială scazută, nivel scăzut de acizi grași in sânge, tensiune psihologică redusă și o stare de fericire accentuată.

Din administrarea numeroaselor teste de personalitate au rezultat trei caracteristici ale caracterelor tari:

-Acordul.: Sunt devotați muncii lor, familiei, cât și altor valori importante.

-Controlul.: Au un sentiment de control propriu asupra vieții lor.

-Provocarea: Abordează modificarile vieții ca ocazii de autotestare.

Vârsta. Din cercetările efectuate pe un eșantion de manageri cu vârste cuprinse intre 30-60 ani a reieșit faptul că aceștia resimt in familie influențele stresului organizațional, in proporții variabile si dependente de grupele de vârsta:

-58% din cei cuprinși in grupa de vârsta 30-40 ani;

-46% din cei aflați intre 41-50 ani;

-38% cei peste 50 ani.

Cu alte cuvinte, presiunile din partea familiei vin tocmai in perioada, la vârsta la care persoana respectivă se află pe curba ascendentă a aspirațiilor profesionale și a potențialului de muncă.

S-a demonstrat faptul că, in general, vârstele tinere (pâna la 40 de ani) datorită capacității sporite de rezistentă a organismului actionează ca un amortizor al stresului.

Agenții stresori specifici organizației generează o tensiune nervoasă ce afectează personalul angajat indiferent de sex. Totuși o diferență există, și anume in modul de reacție. In stare de stres, femeia poate deveni pasivă, dezorientată, marcată de un puternic sentiment de vinovație, manifestând tendința de subapreciere si retragere. Raspunsul la stres al barbatului este diferit, acesta reactionând prin agresivitate, nervozitate, desconsiderarea normelor și valorilor sociale, manifestând tendința evidentă de defulare și de a se descărca nervos.

In cazul in care femeia detine o funcție de conducere, s-a putut observa existența unor situații specifice ce se pot transforma cu ușurință in agenți stresori, și anume:

-conflictul de rol profesional si familail generat de dorința de a rezolva sarcini multe și foarte diferite;

-absența susținerii atât din partea familiei, cât și din partea colegilor sau a persoanelor de sex feminin subordonate;

-posibilitățile reduse de relaxare după o zi de muncă, comparativ cu cele ale bărbaților, fapt ce provoacă oboseala fizică etc.

Dacă in urmă cu câtiva ani categoriile profesionale considerate prin definiție stresante erau: piloții de incercare, controlorii de trafic aerian, cosmonauții, lucrători de la căile ferate și medicii, mai ales chirurgi; astăzi, lista s-a mărit adăugându-se printre altele: managerii și economiștii. In cadrul organizațiilor, angajării din compartimentele de contabilitate, desfacere si aprovizionare sunt mult mai expuși stresului organizațional decât cei din alte compartimente.

Referitor la nivelul de calificare se poate spune că spre deosebire de muncitorii necalificați, persoanele cu studii superioare sunt supuse frecvent conflictelor de rol, tolerând cu greu ambiguitatea rolului.

Un studiu interesant a fost efectuat de catre compania Gallup vizând relația dintre stres și dimensiunea organizației. Studiul s-a derulat pe un eșalon de 845 manageri americani grupați după dimensiunea organizației, rezultatul acestuai indicând faptul că relația dintre nivelul stresului managerial si mărimea organizației este invers proporțională.

3.2.5 Consecințele stresului

3.2.5.1 Considerații generale

In condiții de normalitate, oamenii trebuie sa-si găsească echilibrul si răspunsuri noi față de situații noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ și, de aceea poate constitui o greseală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi chiar un important factor motivațional sau poate fi un instrument de dobândirea unei adaptări dinamice la noi situații.

Daca sănătatea este considerată un echilibru dinamic, stresul este o parte a acestuia. Nu există stare de sănătate fără o interacțiune cu alți indivizi sau cu alte medii. Doar stresul excesiv devine patologic.

De aceea, unele tipuri de stres sunt chiar ceva normal și necesar, atât la serviciu cât și in afara lui. In cazul în care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la imbolnăvire fizică si tulburări psihologice. In contextul organizațional, aceasta generează adesea adaptari inadecvate la situații.

Din timpuri străvechi, ființele umane au dezvoltat genetic o reacție la amenințari și presiuni, ca obiectiv primordial in pregătirea lor pentru activități fizice intense, de tipul “luptă sau fugi”.

Acest fapt implică o accelerare a ritmului cardiac, cât și a respirației și irigarea accentuată a musculaturii. Eliberarea adrenalinei si noradrenalinei ridică nivelele de glucoza și de acizi grași liberi in fluxul sanguin, pentru a asigura mai multă energie.

Nivelul ridicat de stres, vatămător, conduce la o varietate de tulburări si boli. Acestea includ o plaja largă de consecințe patologice, ce se intind de la oboseală cronică la depresie, și includ: insomnia, anxietatea, migrene, accese emoționale, alergii, abuz de alcool si tutun.

Pe termen lung, stresul poate contribui la declansarea hipertensiunii și, ca o consecință la dezvoltarea bolilor de inimă și cerebro-vasculare, cât și ulcer peptic, boli inflamatorii ale vezicii și probleme musculo-scheletale. De asemenea, poate altera funcțiile sistemului imunitar care, în cele din urmă, pot facilita dezvoltarea formelor de cancer. Luate laolalta, aceste tulburări sunt responsabile pentru o mare parte de boli, decese, infirmități și spitalizări.

Oamenii cred că ei sunt suficienți de bine adaptați la stres, dar in lupta de rezistentă sau de realizare a adaptării la agentul de stres, ei sunt adesea inconstienți de compromisurile pe care le fac. Oamenii nu conștientizează stresul generat de situații de genul a ajunge prea târziu la o intâlnire importantă sau o muncă fizică dificilă la temperatura ridicata. Ei considera ca se pot obisnui la o luminozitate scazuta, galagie, vizibilitate redusă și la conflicte continue in familie sau la locul de muncă.

Pe termen scurt stresul poate avea efecte negative asupra comportamentului unei persoane, având ca rezultat incapacitatea de a acționa in modurile de promovare a unei stări de sănătate.

Pe termen lung, stresul poate afecta in mod serios o perioadă deja vulnerabilă la boală și imbolnăvire.

Există persoane pentru care stresul reprezintă un factor puternic energizant. Aceste persoane dispun nativ sau și-au dezvoltat prin antrenament rezistența la stres și pot fi remarcate după urmatoarele trăsături: siguranța de sine in diferite situații; schimbarea este considerata nu ca o amenințare, ci ca o provocare la competiție; capacitatea de a-și asuma riscuri; implicarea profundă in viața profesională și personală; flexibilitatea in opinii și in acțiuni; coștientizarea faptului că nu pot schimba situații stresante, dar le pot accepta și depași etc.

Efectele potențiale ale stresului pot fi grupate în cinci mari categorii, și anume:

– efecte subiective: anxietate, agresiune, apatie, plictiseală, oboseală, indispoziție, scăderea increderii in sine, nervozitatea, sentimentului de singurătate;

– efecte comportamentale: predispoziție spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, tendința de a mânca și/sau de a fuma excesiv, comportament impulsiv;

– efecte cognitive: scăderea abilității de a adopta decizii raționale, concentrare slabă, scăderea atenție, hipersensibilitatea la critică, blocaje mentale;

-efecte fiziologice: creșterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii arteriale, uscăciunea gurii, transpirații reci, dilatarea pupilelor;

– efecte organizaționale: absenteism, productivitate scăzuta, izolare, insatisfacție in muncă, reducerea responsabilității, reducerea loialității față de organizație, demisii.

3.2.5.2 Reacții comportamentale la stres

Impactul stresului asupra unei persoane se poate manifesta într-o varietate de forme. Sresul poate afecta modul în care individul abordează boala și răspunde la starea de disconfort. De asemenea, stresul face ca o persoană să devină iritabilă, retrasă, precaută, energică, optimistă, aceasta depinzând de natura stresului, dacă este negativ sau pozitiv. In timp ce eustresul poate avea efecte benefice, distresul poate conduce la comportamente cum ar fi: abuzul de drog și abordarea unor conduite ce pot duce la vătămări. Aceste comportamente, cât și altele asemănătoare reprezintă modalități negative de soluționare a stresului.

Pentru a se elibera de stres, mulți oameni recurg la droguri, tutun, alcool etc. Totuși, stresul nu trebuie să conducă neapărat la abuz. Consumul de băutură este considerat o reracție la/sau mijloc de soluționare a evenimentelor de stres major, tipice unei grupe de vârsta, cum ar fi: pensionarea sau decesul partenerului de viață. Observații atente realizate asupra persoanelor sugerează ca acelea care au reușit in general in controlul stresului, nu recurg la astfel de strategii.

Stresul poate afecta si comportamentul alimentar al persoanei. Unele persoane tind sa mănânce mai puțin, atunci când se simt stresate, in timp ce altele recurg la mese supradimensionate. Pentru o perioadă de timp aceasta nu constitue o problemă, dar stresul cronic poate contribui la problemele de greuate cât și la problemele asociate unei diete și alimentații sărace. Observațiile au arătat ca unele alimente activează producție de endorfine in creier ceea ce diminuează stresul si disconfortul. Cercetările au sesizat că, cu cât o persoană se situează mai mult timp sub acțiunea stresului, cu atât mai ridicat va fi nivelul de endorfine in sânge. Natura acestor conexiuni este incă neclară, dar ele sugerează posibile legături intre endorfine si pofta pentru anumite alimente.

Stresul poate afecta comportamentul și prin cresterea riscului la accidente. De exemplu, capacitatea de șofat a unei personae se poate deteriora dacă persoana se situează sub un stres sever. In mod similar, lipsa de concentrare poate fi periculoasă in sensul ca aceasta cauzeaza persoanei neglijarea factorilor de risc in mediul său.

Comportamentul suicidal poate fi corelat cu stresul. Stirile cotidiene ne semnalează că majoritatea suicidelor in rândul tinerilor sunt precedate de evenimente stresante, evenimente de genul problemelor cu legea, intreruperea unei prietenii și probleme acasă sau la scoală.

Individul stresat incearcă să se adapteze luând măsuri pentru a rezolva problemele, dar de cele mai multe ori se retrage sau consumă substanțe excitante. Pentru rezolvarea problemelor individul urmarește inlăturarea sau reducerea factorilor care produc stres. Acest lucru se poate realiza prin delegarea unora dintre responsabilitățile sale, printr-un mai bun management al timpului, prin comunicarea, solicitarea ajutorului , instruire sau cautarea unor alternative.

Daca stresul se reduce, se stimulează realizările spre beneficiul individului, dar si al organizației. Retragerea ia forma absențelor sau demisiei având ca scop eliberarea de stres pe o perioadă limitată sau definitiv. Prin retragere, individul iși rezolvă problema, dar stresul nu dispare din organizație.

Consumul de substanțe excitante (alcool, tutun, droguri) este cea mai dăunătoare și inutilă reacție la stres datorită faptului că nu rezolvă nici o problemă individului, nici pe cea a organizației.

3.2.5.3 Reacții psihologice la stres

Ca proces de mobilizare și apărare a organismului in fața unor situații neașteptate stresul se concretizează in reacții extrem de diferite de la un individ la altul și de a o situație la alta. Răspunsurile sunt individuale și nu neapărat negative. Astfel pentru unele persoane stresul este un factor puternic, energizant in timp ce pentru altele efectele acestuia sunt nocive și chiar potențial primejdioase.

Reacțiile negative ale indivizilor au intensități și durate diferite (frustrarea, anxietatea și depresia) și depind de puterea emoțiilor la care sunt supuși aceștia.

Frustrarea este nemulțumirea profundă, resimțită de individ atunci când ceva sau cineva intervine asupra comportamentului pe care îl adoptă pentru atingerea unui obiectiv. În anumite limite, aceasta are efecte benefice, pentru că îi ambiționează pe indivizi să progreseze și să-și mobilizeze energia pentru a face față problemelor cu care se confruntă.

Consecințele frustrării sunt pozitive doar când aceasta este intermitentă și individul are la îndemână mai multe posibilități de rezolvare a problemei. Dar când aceasta se permanentizează și individul nu are alternative, devine o stare interioară emoțională, putând lua forme agresive, cum sunt protestul, sabotajul, ajungându-se până la violență.

Dacă situația nu se rezolvă, apar retragerea sau apatia. In cazul în care frustrarea apare pe nepregătite sau cauzele ei sunt considerate nedrepte, se instaurează agresiunea. De aceea se impune pregătirea membrilor organizației pentru schimbări pentru a înțelege rațiunile acestora.

În cadrul organizației, managerilor le revine misiunea de a menține frustrarea în limite controlabile, benefice astfel încât aceasta să nu devină dăunătoare organizației.

Anxietatea reprezintă reacția la o amenințare fizică sau psihică anticipată spre deosebire de teamă care este reacția la un pericol prezent, ambele producându-se când individului îi lipsește posibilitatea de apărare față de un pericol iminent.

Intr-o organizație, anxietatea apare acolo unde cei care dețin puterea iau decizii care-i defavorizează pe angajați. Ea poate fi cauzată și de unele modificări frecvente de competiția internă care duce la pierderea poziției unor persoane, de ambiguitatea sarcinilor, nesiguranța locului de muncă, boli, probleme familiale, înstrăinarea față de un grup, ambiții prea mari.

Dacă anxietatea moderată motivează simțirile și mărește capacitatea de inovare, atunci când devine cronică și depășește anumite limite, subiecți, nu mai gândesc rațional. In general bărbații nu-și recunosc starea pe care o consideră un semn de slăbiciune, blocând discuțiile pe această temă și încercările altora de a-i ajuta.

Menținerea anxietății în limite normale se realizează prin evitarea dislocării indivizilor din grupurile cu grad mare de coeziune, iar atunci când nu există alte soluții fiecare mișcare trebuie pregătită cu grijă.

Managerii trebuie să dea angajaților feedbackul referitor la performanțele, să anunțe schimbările care au loc în cadrul organizației în timp util, să evite competiția inutilă între angajați.

Depresia este o stare emoțională care apare ca urmare a unei maladii, a unui efort prelungit sau eveniment nefericit. Pe o perioadă limitată depresia este benefică deoarece încetinește reacțiile organismului apărându-i de un consum prea mare de energie de adaptare. În mod normal, depresiile dispar după scurte perioade de timp și viața își reia cursul normal.

În cazul în care depresiile se cronicizează persoanele devin din ce în ce mai apatice și mai retrase, nu mai dorm bine, nu au poftă de mâncare, devin neglijente în privința propriului aspect, se concentrează greu, se simt vinovate și neajutorate. Mai mult chiar, le este afectată puterea de muncă, relațiile familiale și sociale, recurg la abuzuri de medicamente, alcool, droguri.

Managerii și cei din jurul persoanelor depresive au datorie să-i ajute să-și recunoască problema și să accepte ajutorul specialiștilor care vor depista cauzele și vor aplica tratamentul corespunzător, care în general dă rezultate bune.

3.2.5.4 Stresul și modul de gândire

Stresul influențează și modul de gândire. Atunci când este moderat el ascute mintea și gândirea dar devenit excesiv duce la deteriorarea gândirii, a atenției acordate nuanțelor. De asemenea puterea de discernământ și capacitatea de evoluare și comparare a diferitelor alternative scad, lucru foarte grav în contextul situațiilor complexe cărora indivizii trebuie să le facă față la ora actuală. Dar și modul de gândire influențează stresul. Puși în fașă aceleiași situații, unii se stresează mai mult, iar alții mai puțin, deci gradul de stres diferă de la o persoană la alta, cu consecințe diferite asupra sănătății.

Cercetările au dovedit că managerii pot fi clasificați în doua categorii:

– managerii se consideră că pot influența cursul unor evenimente de alții prin forța implicării lor. Pentru ei aceste evenimente sunt provocări menite să le pună în valoare competenta.

– managerii care privesc orice eveniment ca pe o problemă periculoasă, nu au putere de autocontrol, în situații similare clacând fizic sau psihic.

Concluzia la care au ajuns cercetătorii din domeniul stresului este că puterea de adaptare a organismului la presiunile exercitate de factorii de stres este limitată, modul în care un individ privește o anumită situație putând să mărească sau să micșoreze potențialul său de rezistență la stres.

3.2.6 Strategii de reducere a reacțiilor la stres

Stresul nu poate fi exclus din activitatea profesională pentru că el reprezintă o stare de adaptare a organismului la solicitări provenite din mediu, iar activitatea profesională chiar dacă este interesantă și se dezvoltă în condiții excelente tot solicită organismul. În plus stresul aduce creativitate, perseverență, ambiția de a reuși, în concluzie duce la performanță.

În organizație conducătorii ce-și doresc menținerea performanțelor, controlează stresul încercând să-l mențină în limite normale. Ei au în vedere faptul că orice persoană stresată exercită presiuni asupra colegilor, superiorilor și subordonaților și încearcă să observe cât mai devreme apariția manifestărilor patologice ale acestei stări și să ia masuri de îndepărtare a factorilor care o produc.

Managerii au responsabilitate dublă: ei trebuie să se îngrijească atât de controlarea propriului stres cât și de crearea unui climat organizațional care să nu-i suprasolicite pe subalterni. Dar conducătorii care încearcă să-i protejeze pe toți cei din jur, preluând toate responsabilitățile și problemele pe proprii umerii nu aduc nici un serviciu organizației.

Este important să știe să gestioneze stresul in organizație pentru că în caz contrar odată pornit ciclul stresului este foarte dificil de oprit. Când timpul și energia nu sunt bine utilizate se ajunge la suprasolicitare și angajații se simt frustrări și au resentimente, le scade interesul, se demobilizează. În acest caz apar conflicte care duc la o folosire ineficientă a timpului și energiei.

Când oamenii încep să simtã efectele fizice și emoționale ale stresului, apar îmbolnăviri numărul absentelor se înmulțesc se i-au decizi pripite sau neclare, sarcinile sunt îndeplinite inadecvat, se uită sau ignoră unele responsabilități importante.

Ca organizația să poată supraviețui, trebuie să se analizeze serios modul de funcționare, să se reevalueze: obiectivele, prioritățile, comunicarea, procesul de luare a deciziilor, fișele de post, susținerea oferită personalului.

O dată fiind recunoscut stresul ca periculos, managerii elaborează strategii care să conducă la reducerea acestuia în funcție de resursele de care dispune organizația.

Există trei tipuri de strategii anti stres la nivel organizațional:

– strategii primare, radicale, foarte costisitoare, adoptate foarte rar care pornesc de la o reorganizare profundă având drept scop reducerea la maxim a ambiguității și insatisfacției în muncă, ajungând până la reamplasarea organizației în locuri înverzite, în sedii având toate dotările necesare reducerii stresului.

La aranjarea spațiilor de lucru se urmărește o atmosferă cât mai relaxată. Se reduce zgomotul și poluarea, se asigură un iluminat natural și o temperatură corespunzătoare, se decorează spațiile de lucru, se asigură o stocare și îndosariere adecvată.

Se mobilizează corespunzător, înlocuirea echipamentelor defecte asigurarea unei curățenii corespunzătoare.

– strategiile corespunzătoare care urmăresc reducerea la minim a nivelului de stres din organizație prin asigurarea accesului tuturor angajaților la săli de sport, diete și tratamente speciale.

– strategii terțiare care urmăresc sprijinirea persoanelor stresate prin programe antifumat și antialcool și prin consilierea gratuită și confidențială a persoanelor aflate in suferință.

In general , strategiile antistres presupun costuri mari dar în timp se obțin beneficii mari ce pot fi măsurate atât financiar cât și prin îmbunătățirea moralului angajaților. De o mare importanță este profilaxia ca sa nu fie nevoie de măsuri majore.

3.2.7 Pregătirea pentru a face fațã situațiilor stresante

Ca să nu se ajungă la strategii primare, radicale pentru diminuarea stresului, se începe cu pregătirea persoanelor din organizație pentru a face față activităților stresante. Ca primă activitate este procesul de selectare a candidaților, în vederea angajării. Reprezentantul organizației care face selecție are datoria să prezinte realist natura postului , mai ales dacă acesta implică un grad mare de stres. Astfel, candidatul care acceptă postul știe la ce să se aștepte, pregătirea psihică reducând stresul.

Pentru că, organizațiile trebuie să facă față unor schimbări frecvente atât interne cât și externe, liderii lor au obligația să le anunțe din timp și să explice necesitatea lor. Prin intermediul comunicării se reduce astfel rezistența față de schimbare, i-a însăși un factor de stres, iar angajații își adaptează mai ușor prestațiile și performanțele la noile condiții și cerințe.

În condițiile actuale, pentru că se petrec schimbări rapide în cadrul organizațiilor, setul de cunoștințe, aptitudini și atitudini necesare fiind și el în continuă schimbare apare un motiv în plus care-i stresează pe indivizi: teama că în viitor nu vor mai face față solicitărilor. De aceea sunt necesare programe de instruire și de îndrumare care să contribuie la creșterea competiției și a încrederii in forțele proprii.

Inițiativa unei pregătiri superioare trebuie să îi revină fiecărei persoane în parte, dar în primul rând conducătorilor organizației care au datoria să pună la punct programe coerente și eficiente.

Proiectarea și reproiectarea postului

Proiectarea și reproiectarea posturilor se face în așa fel încât să se reducă la minim stresul. Sarcinile sunt stabilite astfel încât să nu existe suprasolicitare, dar nici monotonie, pentru că și una și cealaltă situație duc la stres. Dacă se constată că există suprasolicitare în cazul unor posturi o parte din atribuții vor fi repartizate altora sau se pot crea posturi noi.

În caz de monotonie, scopul reproiectării este de a face postul mai interesant, mai stimulativ, îmbogățindu-i sarcinile.Angajaților li se dă astfel mai mult control asupra sarcinilor pe care le au de îndeplinit și asupra ritmului în care le îndeplinesc, permițându-le să-și utilizeze mai bine creativitatea și talentele. Prin definirea clară a postului, prin specificarea clară a activităților și competențelor se reduce ambiguitatea și prin urmare stresul.

Rolul organizației în strategiile antistres

În cadrul organizației un rol esențial în reducerea stresului îl au comunicarea, discuțiile și sprijinul reciproc.

Liderii au un dublu rol: de a discuta ei înșiși cu angajați care au probleme și de a încuraja un climat de colegialitate și ajutor reciproc între angajați. Este necesar ca imediat ce apar semnele stresului să se încerce conștientizarea acestora, căutarea cauzelor care-l produc pentru a putea fi eliminate. Discuțiile individuale trebuiesc purtate într-o atmosferă informală, plăcută, cu ajutorul colegilor apropiați de cei cu probleme.

Sprijinul acordat persoanelor aflate în stare de stres, constă în degrevarea temporară a sarcini, consiliere psihologică, consiliere pentru un mai bun management al timpului, antrenarea într-un program de exerciții fizice.

Programele de managementul stresului sunt de lungă durată, urmărindu-se reducerea absenteismului, prevenirea alterări moralului angajaților, crearea unui climat de lucru în care factorii de stres să fie reduși la maximum.

Conducătorii organizațiilor au un rol hotărâtor, în sensul că trebuie să vegheze la buna comunicare și la instaurarea unui climat de cooperare, să îmbunătățească condițiile de muncă, să-i înscrie pe angajați într-un program profilactic antistres, care include discuții în care angajații să poată veni cu soluții referitoare la îmbunătățirea condițiilor de lucru, consiliere acordată de psihologi, accesul la săli de sport, restrângerea la maximum posibil a orelor suplimentare.

Rolul individului în strategiile antistres

Succesul acțiunilor întreprinse de organizație pentru eliminarea stresului este asigurat cu condiția ca și indivizii să se mobilizeze și să ia toate măsurile posibile în acest sens. Înțelegerea politicilor companiei de către indivizi are efect benefic asupra stresului.Părăsirea unei companii al cărei climat de lucru este necorespunzător duce la situații și mai stresante. De aceea este recomandat ca mai întâi să se încerce înțelegerea motivelor unor stări de lucru existente la un moment dat și ce se poate face pentru remedierea acesteia.

Organizarea spațiului personal de lucru cât mai plăcut și să permită utilizarea eficientă a timpului este la fel de importantă. Ordinea făcută la sfârșitul zilei de lucru asigură o atmosferă relaxată pentru ziua următoare. Tot ce-i inutil stresează. De aceea trebuie înlăturate, iar cele de uz curent păstrate în ordine și pentru că stresul este influențat de stimuli vizuali, este benefică înfrumusețarea spațiului de lucru cu ajutorul plantelor, florilor, fotografiilor preferate.

Relațiile cu colegii de serviciu

Discuțiile și schimbul de opinii au un rol important pentru stabilirea unor bune relații cu colegii, pentru că un climat relaxat și prietenos este benefic pentru prevenirea stresului. O persoană stresată dacă împărtășește acest lucru colegilor poate primi sfaturi și încurajări care o ajută să treacă de impas.

Comunicarea corespunzătoare este necesară pentru evitarea pe cât posibil a stresului. Există o gamă foarte largă de mijloace de comunicare scrisă. Activitatea de primire și trimitere a mesajelor trebuie delegată pe cât posibil, fără a se renunța la cele importante.

Modul de transmitere a mesajelor trebuie adaptat situației și celui care le recepționează. Unii indivizi preferă mesajele scrise, pe când alții preferă să li se transmită personal.

Întâlnirile cu colegii și subalternii sunt necesare pentru stabilirea unor relații corespunzătoare de lucru și pentru obținerea unor informații de la subalterni. Atunci când există critici, acestea trebuie aduse constructiv și confidențial pentru a nu bloca comunicarea în cadrul grupului și să fie primite cu receptivitate și obiectivism.

Analiza nivelului de stres se face pe diferite perioade ale anului și ale zilei pentru a identifica perioadele prea aglomerate și reeșalona activitățile , a face o mai bună planificare a timpului și a putea apela din vreme la ajutoare.

Managementul timpului este necesare pentru că de multe ori se creează impresia că ziua nu este suficient de lungă pentru tot ce este de făcut. Se ordonează obiectivele în funcție de viziunea fiecărui individ asupra vieții, pentru că unii vor menținerea unui echilibru între activitatea profesională și viața de familie, pe când alți urmăresc cu orice preț ascensiunea spre cele mai înalte trepte ale organizației.

În timp, prioritățile se pot schimba în funcție de circumstanțe, de aceea ierarhizarea trebuie făcută periodic.

În funcție de prioritatea fiecăruia, activitățile se împart în: importante și în același timp urgente, importante dar mai puțin urgente, mai puțin importante, încât să li acorde atenția și timpul cuvenite. Fiecare activitate pregătită cum trebuie elimină ezitările și duce la economisirea timpului, graba conducând la greșeli grave care consumă timp în mod inutil. La începutul zilei se planifică lucrurile mai importante, iar la sfârșit dacă este posibil se face planificarea pentru ziua următoare.

Echilibrul interior, al indivizilor este foarte important, pentru că oricând se pot ivi evenimente sau situații neconvenabile care nu pot fi evitate. Daca problemele și purtările care apar sunt conștientizate și se acționează pentru a înlătura situațiile neconvenabile cu obiectivitate, fără a lăsa loc nevoilor și mâniei, fără a deveni intoleranți cu cei din jur, starea fizică și psihică nu vor avea de suferit. Ori de câte ori apar situații dificile gândirea pozitivă și calmul ajută la rezolvarea lor și se va îmbunătăți considerabil climatul de lucru.

Sentimentul de vinovăție creat de o acțiune considerată necorespunzătoare, mai ales dacă standardele individuale de performanță sunt prea ridicate poate cauza stres într-o organizație. Dacă se conștientizează faptul că există și solicitări nerezolvabile și sunt analizate obiectiv atunci sentimentul de vinovăție se poate diminua, se pot refuza cu amabilitate unele dintre ele putând astfel să fie urmărite prioritățile și respectate standardele stabilite.

Perioadele de relaxare fizică și mentală , dieta echilibrată sunt absolut necesare, mai ales în cazul unei activități intense și sedentare.

Observarea stresului la colegi sau subalterni și implicarea în rezolvarea acestuia au o mare importanță pentru membrii organizației. Ca să poată interveni, fiecare dintre ei trebuie să cunoască semnele apariției stresului: apariția în relații cu colegii, indiferența față de părerile altora, irascibilitatea, autoizolarea,

maniera dezorganizată de lucru, dezordinea și căutarea lucrurilor, amânarea rezolvării sarcinilor și întârzierile repetate la serviciu, indiferența față de propriul aspect.

Colegii pot fi ajutați direct sau indirect. Cel direct se referă la eliminarea competiției, sprijinirea persoanelor aflate în conflict să dialogheze, prevenirea conflictelor formarea unor echipe din persoane care să se înțeleagă și să se sprijine reciproc. Ajutorul indirect se realizează prin eliberarea de unele sarcini.

Pentru a ajuta o persoană sub stres trebuie să parcurgem anumiți pași: discutarea problemei pentru a-i afla cauza, identificarea tipului de suport dorit – discuții, traning, asistență medicală, urmărirea rezultatelor programului ales pentru a-l schimba dacă acestea nu sunt pozitive.

Activitățile antistres în timpul liber

Cel mai mult destresează timpul petrecut în familie, în week-end, în vacanțe. Evenimentele din familie trebuie împletite cu serviciul și un lucru benefic este chiar participarea colegilor de serviciu la evenimente.

Activitățile plăcute desfășurate în aer liber, somnul și mesele sănătoase, exercițiile fizice si hobby-urile sunt adevărate arme de luptă împotriva stresului.

Cercetările au dovedit că suprasolicitarea organismului din conștiinciozitate excesivă, din grijă față de alții sau din mândrie, contribuie la consumarea prematură și ineficientă a energiei de adaptare.

Pentru a evita situațiile neplăcute create și climatul de lucru nefavorabil este necesar ca energia membrilor organizației să fie utilizată echilibrat în scopul rezolvării în grup a problemelor, într-un termen rezonabil în așa fel încât performanțele asociației să poată fi menținute la un nivel ridicat și pe termen lung.

Capitolul 4.

TEORII ALE PERSONALITĂȚII

4.1.Prezentare generală

Personalitatea, pe de o parte, este o realitate vie, psihologică, psiho-fiziologică și psiho-socială, care posedă anumite caracteristici și proprietăți sensibile, nemijlocit perceptibile. Pe de altă parte, ea reprezintă o abstracțiune, denumind un principiu general de articulare, integrare și funcționare a componentelor individualității umane în condițiile mediului socio-cultural. Această dublă ipostază a generat serioase divergențe în stabilirea coordonatelor și direcțiilor de abordare și elaborare a modelelor teoretice explicative.

De-a lungul timpului asupra personalității au fost elaborate o multitudine de teorii. Fie că se numesc pozitiviste, psihanalitice, personaliste, existențialiste, umaniste, dinamiste, factoriale, socioculturale, fie că interpretează omul ca ființă re-activă sau pro-activă, fie că se concentrează asupra descoperiri și inventarierii elementelor componente ale personalității (teoriile atomiste) sau asupra structurilor și sistemelor acesteia (teoriile structurale și cele sistemice), în sfârșit fie ca o deschidere mai mare spre social, spre ceilalți oameni, spre contactele interpersonale și grupale (teoriile psihosociale), toate, aproape fără excepție încearcă să surprindă esența personalității, originalitatea și unicitatea sa. Deși în vederea atingerii acestui țel se merge pe căi diferite, se folosesc concepții si metode diferite, ceea ce atrage după sine o varietate și diferențiere extrem de mare a teoriilor respective, chiar neconcordanțe și contradicții, nu putem trece cu vederea că fiecare teorie reprezintă un progres, în raport cu precedenta. Este evident că teoriile structurale le integrează pe cele atomiste, depășindu-le astfel, la fel cum cele psihosociale le concretizează, le umplu de conținut pe cele sistemice. De asemenea, nu se poate neglija faptul că fiecare teorie completează pe alta, temperându-i excesele și realizând, în cele din urmă, un fel de echilibrare.

Allport aprecia că deși pozitivismul “a adus la lumină o mulțime de date mărunte în detrimentul unei concepții coerente despre persoana umană ca totalitate”, a luat o serie de “precauții sănătoase” împotriva “speculației nedisciplinate”, pentru care trebuie să-i fim recunoscători. Apoi, dacă pozitivismul înclină spre fragmentare și impersonalitate, spre interpretarea omului ca “un reactor dezmembrat”, această tendință poate fi temperată de accentul pus de către teoriile personaliste și cele sistemice pe dispozițiile personale și unitate, pe interpretarea omului ca reprezentând o “unitate creatoare”.

În ciuda faptului că teoriile asupra personalității se integrează, completează și echilibrează reciproc, nici una dintre acestea, luată în sine, nu este satisfăcătoare. Astfel, teoriile pozitiviste interpretează omul în termenii bine cunoscuți de stimul și reacție ai behaviorismului, neglijând interioritatea psihică a omului, în timp ce psihanaliza, dimpotrivă, se implică în structurile sale inconștiente, accentuând excesiv determinismul intrapsihic. Prezența unei asemenea situații creează derută și neîncredere.

Și totuși, dificultatea în conceperea personalității provine nu din limitele fiecărei teorii în parte sau din aceea că, de cele mai mult ori, o abordare a fost utilizată în detrimentul celorlalte.

Dificultatea constă în insuficienta considerare, in analiza și interpretarea personalității, a inseși personalității. Psihologii, în încercarea de a inventaria cât mai multe elemente componente ale personalității (indiferent dacă acestea se numesc însușiri, trăsături, factori), în strădania de a depista structurile, sistemele și subsistemele personalității, ca și în dorința de a organiza personalitatea (în structuri, niveluri, dimensiuni), pierd, cel mai adeseori din vedere tocmai personalitatea.Or, în personalitatea totală, integrală a omului-pe care o concepem din perspectiva filozofiei, pe de o parte, ca personalitate concretă, iar, pe de altă parte, ca ideal al realizării – semnificație au nu atât însușirile, “configurațiile de trăsături”, structurile, sistemele și subsistemele personalității, ci modul particular de integrare și utilizare comportamentală a acestora.

O mare importanță are ce este omul în realitate , ce crede el că este, ce dorește să fie, ce gândește despre alții, ce consideră că gândesc alții despre el, comportamentul sau manifestat fiind în funcție de unul sau altul dintre aceste elemente sau de modul particular de integrare și funcționare a acestora. Se știe din experiența cotidiană că unii oameni se comportă așa cum sunt,în timp ce alții, așa cum își închipuie că sunt sau cum cred că așteaptă ceilalți să se comporte. Pe de altă parte, în relațiile interpersonale contează nu atât cum este omul în realitate, ci cum se manifestă el în contactele cu ceilalți, deci nu atât însușirile sau trăsăturile sale ascunse, “ținute sub cheie”, ci cele care se exteriorizează, care sunt făcute “publice”. Aceasta ne face să credem că în personalitatea totală a omului există, de fapt, mai multe “fațete” ale acesteia.

4.2 . Personalitatea si stresul

Personalitatea poate influența starea de stres Friedman și Rosseman au arătat în 1974 că în cadrul unei organizații se întâlnesc doua tipuri de indivizi: cu personalitate de tip A și cu personalitate tip B.

Cei cu personalitate de tip A consideră că soarta lor depinde în exclusivitate de ei și de aceea se confruntă cu factori de stres mai mult decât ceilalți pentru că în acțiunile lor pleacă de la premisa că reușita lor depinde în exclusivitate de modul în care vor reacționa. Cei mai mulți cardiaci și victime ale infarctului miocardic provin din această categorie și din această cauză și interesul medicilor se îndreaptă spre aceștia.

Indivizii cu personalitate de tip A sunt ambițioși, pasionați de munca lor, fac ore suplimentare, se supun stării conflictuale și incerte, fac mai multe lucruri în același timp, nu precupețesc nici un efort si uită de distracții, pentru a-și atinge obiectivele. Atunci când cineva se interpune intre ei și obiectivul propus, se simt frustrați, sunt ostili și furioși.

Cei din tipul de personalitate B atribuie o mare importanță șansei și factorilor externi. Ei nu se descurcă ca cei de tipul A în situații care presupun viteză, perseverență, rezistență, iar ritmul prea alert de muncă are implicații negative asupra organismului lor.

In organizații sunt preferați indivizii de tip A, încurajați să se comporte ca atare, dar presiunea la care se supun aceștia are efecte negative asupra tensiunii sanguine, pulsului, chimismului sângelui. Organizații ajung astfel să amenințe in mod neintenționat sănătatea angajaților.

In funcție de reacția la stres, există și alte tipuri orientative fiind foarte importantă cunoașterea modului în care oamenii pot reacționa in situații stresante pentru a ușura înțelegerea și abordarea acestora.

Persoanele ambițioase sunt reprezentanții clasici ai tipului A cărora le plac schimbările și provocările lucrând mai bine sub presiune. Mai mult chiar, atunci când nu există termene limită sau alte presiuni, ei le creează, fiind predispuși efectelor fizice ale stresului distructiv.

Persoanele anxioase transformă orice în surse de stres distructiv și găsesc în performanță motive de îngrijorare. Trebuiesc învățate să privească lucrurile mai relaxat și să nu se mai îngrijoreze permanent, pentru că altfel sunt și ele predispuse efectelor stresului distructiv, mai ales celui emoțional sau intelectual.

Persoanele tradiționaliste sunt relaxate doar cât întâlnesc situații sau sarcini familiare. Ele încep să se streseze atunci când trebuie să facă față unor schimbări care le scapă de sub control sau când intervin modificări ale rutinei.

Persoanele centrate asupra celorlalți au nevoie să primească multă susținere și atenție, stresate fiind atunci când trebuie să lucreze singure sau nu primesc recunoaștere pentru munca lor.

Persoanele izolate nu lucrează in echipă și sunt stresate de relații cu colegii sau publicul.

Persoanele placide fac parte din tipul B și sunt persoane cărora le displac situațiile stresante și învață să le evite sau evită să se agite atunci când au de-a face cu ele. Evită compania unor persoane stresante, care le provoacă stresul.

Persoanele aventuroase văd in activități niște întreceri, sunt stresate de munca lor de rutină, tot ce nu îi afectează pe ei îi stresează pe ceilalți.

4.3. Abordarea personalității prin conceptul de trăsături

4.3.1. Teoria personalității la Gordon Allport

G.Allport, a fost unul dintre cei mai cunoscuți teoreticieni în domeniul trăsăturilor de personalitate. În perspectiva sa, trăsăturile de personalitate sunt elemete fundamentale pe care se bazează organizarea personalității, având rolul de a integra ceea ce altminteri nu ar fi decât stimuli și răspunsuri distincte.

Domeniul studiului personalității a devenit o parte importantă a psihologiei științifice odată cu apariția lucrării lui Gordon Allport:”Personalitatea: O interpretare psihologică” (1937). În teoria lui G.Allport, conceptul de trăsătură joacă un rol foarte important.Teoria sa are un caracter eclectic, autorul considerând personalitatea ca fiind individul unic caracterizat printr-o functionalitate dinamică.

G.Allport a avut cea mai însemnată contribuție în elaborarea teoriei asupra trăsăturilor de personalitate. El a pus un accent deosebit pe ideea de unicitate a ființei umane, unicitate definită în termenii trăsăturilor psihice.

G.Allport consideră că rolul inconștientului a fost mult exagerat; el nu crede că forțele de natură inconștientă joacă un rol însemnat în viața unui adult matur și normal; afirmă că subiecții sănătoși funcționează mai ales la nivel conștient și rațional, controlând majoritatea forțelor care le motivează comportamentul; funcționarea inconștientului este semnificativă mai ales la nevrotici.

Nu considera că trecutul este cel care stăpânește prezentul. Oamenii nu sunt prizonierii conflictelor și experiențelor din copilărie, ei fiind influențați într-o măsură mult mai mare de situațiile prezente.

De asemenea, G.Allport s-a opus studierii personalității pe baza unor cazuri clinice. Spre deosebire de Freud, care a conceput un continuum între normal și patologic, G.Allport a postulat o delimitare foarte clară între normal și patologic, considerând că subiecții cu tulburări psihice funcționează la un nivel infantil. Nevroticii, copiii sau animalele nu pot fi comparați cu adulții normali și ca atare, studiile realizate pe astfel de subiecți nu se pot generaliza.

G.Allport afirmă , deci,că personalitatea nu este o noțiune cu caracter general sau universal, ci este particulară, specifică fiecărui individ.

Allport a trecut în revistă 50 de definiții diferite ale personalității, înainte de a-și elabora propria definiție, care sună astfel:“Personalitatea reprezintă organizarea dinamică a sistemelor psihofizice, organizare ce determină un mod caracteristic de gândire și de comportament” (Allport, 1961,p.28 cit.Schultz, 1986,p.197).

Prin analizarea conceptului Organizare dinamică autorul este de părere că personalitatea se află în continuă modificare și dezvoltare care are însă un carcter organizat (nu haotic). Forma de organizare se modifică odată cu aspectele specifice ale personalității.

Termenul de psihofizic înseamnă că personalitatea este compusă din trup și psihic care acționează împreună, ca un tot unitar.

Conceptul determină se referă la aspectul activ al personalității care pune în acțiune și dirijează aspectele diferite ale gândirii și comportamentului.

De asemenea, definiția lui Allport presupune și faptul că tot ceea ce face sau gândește individul îi este caracteristic acestuia, ca persoană unică, diferită de ceilalți.Allport argumentează existența carcterului unic al personalității prin faptul că omul este produsul atât al eredității cât și al mediului. Ereditatea oferă materialul brut care este apoi modelat de mediu. Materialul brut este reprezentat în concepția lui Allport de aspectele fizice, inteligență și temperament (care implică tonalitatea emoțională generală).

G.Allport este de părere că în studiul personalității trebuie să fie abordat cazul individual. Această abordare poartă numele de abordare idiografică. Ea se deosebește de abordarea nomotetică, care studiază grupuri mari de subiecți și pe baza datelor obținute caută să stabilească legi valabile pentru toți oamenii. Deși pune accent pe unicitate, Allport este, în același timp, de acord că, în ciuda unicității, există similitudini între oamenii aparținând aceleiași culturi, aceleiași grupe de vârstă, sex, ocupație, etc.

Un alt punct de vedere îmbrățișat de Allport se referă la faptul că el vede personalitatea ca fiind un proces discret (discontinuu). El consideră că nu exista un continuu între personalitatea adultului și cea a copilului. Personalitatea copilului are un caracter predominant biologic, primar, în timp ce personalitatea adultului funcționează mai mult la nivel psihologic.

Allport definește trăsăturile de personalitate ca fiind niște predispoziții de a răspunde într-o manieră similară la anumite tipuri de stimuli.

Caracteristicile trăsăturilor sunt următoarele:

1.Trăsăturile de personalitate au o existență reală. Ele nu reprezintă doar constructe teoretice menite să explice comportamentul, ci există în interiorul fiecărui individ.

2.Trăsăturile reprezintă cauza comportamentului, ele dirijându-i cursul. Ele nu sunt puse în evidență doar ca răspuns la anumiți stimuli ci, mai mult, ele direcționează căutarea unui anumit tip de stimuli.

3. Existența trăsăturilor poate fi demonstrată în mod empiric, prin observarea comportamentului subiectului, comportament analizat în timp. Coerența și constanța comportamentului pune în evidență prezența unor trăsături.

4. Trăsăturile nu sunt separate în mod rigid între ele. Deși reprezintă caracteristici diferite, ele se pot interpătrunde, unele corelând semnificativ cu altele (exemplu, agresivitatea corelează cu ostilitatea).

La începutul carierei sale, Allport a făcut distincția între trăsături individuale, specifice unei persoane și trăsături comune unui număr de indivizi aparținând unei culturi. Mai târziu, Allport și-a revizuit terminologia, denumind trăsăturile comune prin termenul simplu de trăsături, iar trăsăturile individuale le-a denumit dispoziții personale.

Pentru a facilita denumirea trăsăturilor de personalitate, Allport a oferit o listă de 18000 de termeni în limba engleză (exemplu, dominanță, supunere, nevrozism, conformism, masculinitate, feminitate, etc.). Allport face distincția între trăsături, habitudini și atitudini.

Habitudinile au sferă mai restrânsă decât trăsăturile, sunt inflexibile și implică un răspuns specific la un anumit stimul.Un număr de habitudini pot fuziona formând o trăsătură sau o dispozitie personală (exemplu, habitudinile de a se spăla pe mâini, pe dinți etc. pot forma o trăsătură care este curățenia ).

Allport subliniază că este, uneori,dificil de realizat diferența dintre trăsătură si atitudine. Totuși, in majoritatea situațiilor, putem realiza această distincție:

atitudinile au totdeauna un obiect de referință specific;

atitudinile îmbracă totdeauna un aspect pozitiv sau negativ (sunt pro sau contra ceva), deci implică o evaluare .

Allport distinge trei categorii de trăsături:

Trăsături cardinale: au un caracter general și influențează puternic toate aspectele vieții individului. Ele domină viața acestuia (exemplu: șovinism, sadism). Allport le denumește ca fiind un fel de pasiuni care guvernează existența individului.

Trăsături centrale: sunt trăsături pe care le posedă fiecare individ în număr redus (între 5 și 10). Ele descriu comportamentul unui individ (sunt cele care se trec într-o caracterizare).

Trăsături secundare: sunt mai puțin evidente (de regulă, spune Allport le cunosc doar prietenii apropiați).

4.3.2 Teoria personalității la Raymond Cattell

Cattell definește personalitatea ca fiind acea structură care ne permite să prezicem ce anume va face un individ într-o situație dată. Scopul lui Cattell, în ceea ce privește studiul personalității constă în predicția comportamentului.

El exprimă această idee prin intermediul formulei:

R=f (PS)

R = reacția individului (ce anume va face subiectul în situația dată);

S = situația;

P = personalitatea.

Autorul arată că variabila P (personalitate) este cel mai greu de cunoscut.

Subiecții care au fost studiați de Cattell sunt subiecți normali, nu bolnavi psihic.

Cattell era de părere că este imposibil să modifici comportamentul unui individ înainte de a cunoaște ce anume trebuie schimbat. Din acest motiv este absolut necesar să se realizeze un studiu valid al personalității.

Datele pe care și-a întemeiat Cattell teoria sunt culese prin intermediul chestionarelor, testelor obiective, observațiilor și prin evaluarea comportamentelor în situațiile de viață. Acest număr impresionant de date a fost supus analizei factoriale (El considera că dacă între două variabile există un grad ridicat de corelație, înseamnă că acestea măsoară aspecte asemănătoare ale personalității). Cattell denumește factorii de personalitate prin termenul de trăsătură, acesta fiind conceptul central al teoriei sale.

El consideră că trăsăturile sunt structuri mentale, părți componente ale personalității. Doar în cazul în care cunoaștem ce trăsături vor caracteriza un individ, putem prevedea ce anume va face el într-o anumită situație. Cattell definește trăsăturile ca tendințe de răspuns relativ permanente ale unei persoane.

Deși G.Allport a pus la punct conceptul de trăsătură a personalității, Cattell a realizat o analiză în detaliu și o clasificare a acestor trăsături. Trăsăturile sunt factori ai personalității obținuți în urma analizei factoriale pe baza unor multiple măsurători realizate pe subiecți normali.

Acestea reprezintă, așa cum am mai subliniat, tendințe relativ permanente ale unei persoane de a reacționa într-un anumit mod. Ele formează structura de bază a personalității individului. Personalitatea unui subiect poate fi privită ca un pattern de trăsături.

Cattell nu este de acord cu Allport care consideră că trăsăturile au existență reală, el fiind de părere că acestea sunt constructe ipotetice, desprinse pe baza studierii comportamentului deschis.

Într-o primă clasificare, Cattell distinge:

– Trăsături comune, pe care le au toți oamenii într-o anumită măsură (exemplu, extraversie, spirit gregar).

Motivul pentru care există aceste trăsături comune constă în aceea că toți oamenii au un potențial ereditar care include elemente similare, și în același timp sunt supuși unor experiențe sociale asemănătoare în cadrul aceleiași culturi.

– Trăsături unice, specifice doar anumitor indivizi (acestea pot fi observate mai ales la nivelul atitudinilor și intereselor).

O altă clasificare împarte trăsăturile de personalitate în:

– trăsături care se referă la abilități (aptitudini, la cât de eficient va acționa individul pentru atingerea unui scop – exemplu: inteligența);

– trăsături temperamentale, care definesc stilul general și tempoul comportamentului (îndrăzneală, labilitate, iritabilitate) ;

– trăsături dinamice, care se referă la motivație sau la forțele motrice ale comportamentului.

Cattell mai realizează și distincția între trăsăturile de suprafață și trăsăturile sursă.Trăsătura de suprafață reprezintă un set de caracteristici de personalitate care corelează între ele dar nu formează un factor pentru că nu sunt determinate de o singură sursă.Mai exact, diferitele trăsături de personalitate sunt complementare datorită suprapunerii unor influențe diferite.

Cattell vorbește la omul normal de trăsături de suprafață, iar la bolnavii psihici de sindroame. Exemplu: anxietatea, indecizia și fobiile pot să coreleze între ele și să formeze o trăsătură de suprafață care este nevrozismul.

Datorită faptului că sunt compuse din elemente diverse, trăsăturile de suprafață au un caracter mai puțin stabil și, drept urmare, sunt mai puțin importante în cunoașterea personalității.

Trăsăturile sursă reprezintă factori unici, fiecare dintre aceștia constituind singura sursă a unui anumit comportament.

Trăsăturile sursă se subîmpart la rândul lor, în funcție de originea lor, în:

– trăsături constituționale;

– trăsături produse de mediu.

Trăsăturile constituționale nu sunt neapărat de natură ereditară, dar ele depind de fiziologia organismului(exemplu: utilizarea abuzivă a alcoolului poate fi sursa unor comportamente diferite cum ar fi: neglijență, tendință spre vorbărie, agresivitate).

Trăsăturile generate de mediu sunt rezultatul acțiunii influențelor mediului fizic și social. Ele reprezintă caracteristici, modalități învățate de a acționa și formează o structură care a fost imprimată individului de către factorii ambianței.

Trăsăturile sursă: Cei 16 factori ai personalității la Cattell

După o muncă de 20 de ani de cercetare, Cattell a identificat în urma analizei factoriale 16 trăsături sursă pe care i-a denumit factori ai personalității. Aceștia sunt măsurați cu ajutorul testului Cattell 16 P.F. (Cattell, Eber și Tatsnoka, 1970). Testul s-a dovedit util pentru a prevedea unele comportamente sau stiluri de personalitate cum ar fi :

– creativitatea;

– nevrozismul;

– tendința spre afecțiuni psihosomatice;

– tendința spre accidente;

– performanțele școlare sau performanțele în activitate.

4.4 Evaluarea personalității

4.4.1Concepția lui Gough privind evaluarea personalității și construirea unui chestionar dedicat normalității

Metoda generală a lui Gough era de a porni de la situațiile în care se cerea utilizat testul. În funcție de situații, va construi măsurători care să se bazeze pe acele constructe care sunt deja operaționale în raport cu felul cum se comportă indivizii în conjuncturile situaționale specifice. Această concepție, a derivării datelor pe cale empirică, era desigur legată de tradiția empiristă a Universității Minnesota, dar și de experiența anterioară, pentru că C.P.I.-ul trebuia să fie un instrument simetric față de M.M.P.I.; dacă Inventarul Multifazic de Personalitate Minnesota fusese destinat psihopatologiei, trebuia construit un instrument paralel pentru normalitatea psihică, normalitate care înseamnă – persoana nu în ipostaza ei statică, ci în cea reală dinamică, adică în interrelaționare.

De asemenea, dacă inventarul multifazic fusese construit pornind de la “variabilele” clinice, de la concepte derivate empiric –din experiența clinică, trebuiau găsite căile pentru construirea inventarului pentru “normalitate psihică” pornindu-se de la realitățile ființei normale, obișnuite, aflate în interrelație.

Perspectiva după care construiește Harrison Gough chestionarul este dublă: de la contextul de utilizare și de la acele concepte care există deja în domeniul comportamentului interpersonal. Anume, acei termeni descriptivi pe care oamenii îi utilizează între ei pentru a-și descrie modurile de a se comporta între ei, caracteristicile obișnuite, cotidiene sau, pentru a utiliza chiar denumirea dată de Gough, “conceptele populare”.

În modul cum îl definește Gough, un “concept popular” nu este doar un termen utilizat în vorbirea curentă, ci are și calitatea de a transcende o societate particulară: de exemplu, termenul de “responsabil” sau “iresponsabil” se regăsește în vorbirea curentă a diferitelor societăți. În aceeași măsură, ca să utilizăm un exemplu al autorului, termenul de “dominant”era utilizat de Plutarh pentru descrierea lui Caesar, dar este utilizat și de omul obișnuit de astăzi când caracterizează, de pildă un personaj politic cu o prezență socială pregnantă.

Se sprijină pe și caută acele concepte care apar în interrelaționarea socială, în viața socială curentă, atribute ce se pot regăsi în toate culturile și societățile și care au o relație directă și integrală cu formele de interrelaționare socială (Gough, 1968).

Ca sursă primă pentru identificarea lor este chiar limbajul cotidian, în măsura în care experiența socială, a reținut în formele acestuia orice informație care este semnificativă pentru supraviețuirea socială. În procesul istoric al creșterii limbii respective apar, desigur, cuvinte noi, echivalente care se rețin și, în același timp, dispar alte cuvinte.

Pentru Gough, scopul fiecărei scale este să reflecte cât de fidel posibil un aspect, o anume temă a comportamentului interpersonal.

În 1948, Gough publică primele scale; în 1951 apare prima ediție de 15 scale din C.P.I.; în 1957 prima ediție de 18 scale, cuprinzând 468 de itemi plus 12 care reapar, cu un total de 480 de itemi centrați mai ales pe comportamente tipice, sentimente, opinii, atitudini. Studiile ulterioare au condus la o nouă reformulare a chestionarului în 1987, cu 20 de scale și un total de 462 itemi. Argumentul lui Gough, valabil și din punctul nostru de vedere, este că dorește să evalueze tocmai constructul așa cum este definit cultural, cu toate conotațiile sale subtile și cu denotația sa formala (Megargee, 1972). Gough își face un punct de sprijin din faptul că aceste constructe populare sunt universale, atât cultural cât și în timp. Multe studii pornite inițial dintr-un scepticism față de o astfel de intuiție psihologică, au indicat însă că Inventarul lucrează la fel de bine în spații culturale și sociale diferite de cel american.

Această lungă introducere nu este lipsită de importanță, în măsura în care cei mai mulți utilizatori de chestionare au tendința de a aplica și C.P.I.-ului o metodă tradițională de interpretare, conform căreia scala este utilizată ca o definire operațională pentru o anumită trăsătură, deci interpretează scorurile la scală prin definirea constructului. Scopul lui Gough este să reușească o predicție asupra comportamentului, nu să justifice o teorie asupra personalității. Din acest punct de vedere o serie de studii s-au centrat asupra validității de construct, demonstrând că scalele sunt legate de ceea ce își propun să măsoare.

O altă critică este legată de lipsa de omogenitate a scalelor, în sensul în care, nefiind derivate prin analiza factoriala, nu prezintă toată puritatea factorială caracteristică altor teste și corelează înalt între ele și, toate, cu “dezirabilitatea” socială. Gough se sprijină în contraargumentare pe utilizarea sistematică, în construcția scalelor, a analizei conceptuale, care include atât validarea practică, cât și validarea de construct și le depășește (Gough, 1965). Pentru autor, pașii necesari în construirea unei scale prin analiză conceptuală cuprind:

-evaluare primară care determină care criteriu este în principal relevant (cât de bine prezice testul ceea ce vrea să prezică);

-evaluarea secundară prin descoperirea fundamentelor psihologice pentru măsurare, prin specificarea și clarificarea înțelesului a ceea ce se măsoară, altfel spus, este vorba despre descoperirea dimensiunii psihologice a scalei;

-evaluarea terțiară, care are scopul de a justifica o anumită măsurare (semnificația intrinsecă a scopului primar al măsurării: gama de implicații relevante, surprinderea întregii game de situații existențiale implicate, dincolo de ceea ce s-a avut în vedere în validarea primară și pentru care instrumentul este predictiv și are relevanță explicativă).

4.4.2.Abordarea psihometrică a personalitații

4.4.2.1.Teoria lui Eysenck asupra personalității

La începutul secolului, Freud era preocupat de preconștient și de inconștient, dar în decursul anilor 1940 și 1950 s-au dezvoltat o serie de abordări diferite ale personalității. Abordarea lui Freud era idiografică, ceea ce înseamnă că psihanalistul avea ca scop înțelegerea modului în care se echilibrează diferite aspecte ale personalității la fiecare individ. Dar alți psihologi au început să-și concentreze atenția asupra modului în care oamenii pot fi grupați și comparați între ei. Această abordare este cunoscută sub denumirea de abordare nomotetică a persoanlității. Acești psihologi au avut o contribuție deosebită la elaborarea testelor psihometrice, care sunt utilizate la măsurarea caracteristicilor psihologice de tipul inteligenței, creativității sau personalității. Unul dintre cei mai cunoscuți psihologi care au adoptat această abordare a fost H.J.Eysenck.

Eysenck a fost influențat puternic de tradiția behavioristă. Behavioriștii susțineau că singura modalitate de înțelegere a oamenilor dintr-o perspectivă autentic științifică este prin analiza dovezilor obiective. În cazul oamenilor și al animalelor, aceasta presupune simpla analiză a comportamentului lor și nu a aspectelor de genul gândirii sau al intențiilor, pe care experimentatorul nu le poate observa niciodată cu adevărat.

Totuși, când studiem personalitatea, nu putem urmări comportamentul subiecților toată ziua, pentru a descoperi ceva despre ei (Chiar dacă am putea, când cineva este urmat peste tot, acțiunile sale sunt diferite față de comportamentul normal.)

Astfel, Eysenck a adoptat varianta eșantionării din diferite aspecte ale comportamentului unei persoane, punându-i subiectului întrebări despre felul în care se comportă în mod normal. Testele sale au fost elaborate sub formă de chestionare și prin analiza rezultatelor la aceste chestionare cercetătorul a reușit, în cele din urmă, să elaboreze o teorie a personalității foarte diferită de cea a lui Freud.

Eysenck a utilizat, pentru identificarea aspectelor fundamentale ale personalității, o tehnică numită analiză factorială. Când și-a elaborat modelul de personalitate, Eysenck a investigat șapte sute de soldați, care erau tratați pentru boli nervoase la spitalul Maudsley. În cele din urmă, Eysenck a tras concluzia că par să existe două dimensiuni esențiale ale personalității, care stau la baza diferitelor tipuri umane pe care le întâlnim. Cele două dimensiuni principale ale personalității sunt extraversiunea si nevroza (neuroticism). Mai târziu, în 1976, a adăugat a treia dimensiune, psihoza (psychoticism), deoarece simțea că acest aspect al personalității nu se justifica, de fapt, prin cei doi factori.

Eysenck considera cele patru tipuri de personalitate evidențiate de vechii greci – flegmatic, coleric, sangvin, melancolic – ca fiind o estimare ingenioasă a tipurilor de personalitate existente astăzi. Un extravertit instabil este caracterizat de sensibilitate și agitație, un introvertit instabil este capricios și neliniștit.

Un extravertit stabil este plin de viață și lipsit de griji, iar un introvertit stabil este calm și sigur (conform Modelul de personalitate al lui Eysenck ).

Factori de personalitate

Fiecare dintre acești factori principali este compus din câțiva factori secundari. Analizând factorii secundari, putem observa mai clar ce înțelegea Eysenck prin cei doi factori principal ai săi. Factorii secundari pentru extravertit sunt: dinamismul, sociabilitatea, disponibilitatea de asumare a riscurilor, impulsivitatea, expresivitatea, chibzuința și responsabilitatea.

Un chestionar conceput să măsoare gradul de extraversiune sau introversiune ar conține întrebări care să testeze comportamentul tipic, corespunzător fiecăruia dintre acești factori secundari: “Vă place să fie multă agitație în jurul dumneavoastră?”, În general, puteți să vă transpuneți rapid gândurile în cuvinte?” sau “V-ați considera, în general, nepăsător și încrezător?”. Din răspunsurile la aceste întrebări, Eysenck obține scorul global pentru extraversiune.

Factorii secundari pentru trăsătura numită de Eysenck nevroză sunt: respectul de sine, bucuria, teama, obsesivitatea, autonomia, ipohondria și vinovăția. El i-a testat prin întrebări de tipul: “Deveniți nervos în lifturi și tuneluri?”, “ Vă simțiți uneori stângaci când sunteți cu superiorii?” sau “Aveți migrene puternice?”. Din răspunsurile la astfel de întrebări, care testau cei șapte factori secundari de mai sus, Eysenck obținea scorul global pentru nevroză.

Factorii secundari care stau la baza “psihozei” numără elemente de tipul singurătății, insensibilității, indiferenței față de alții, nonconformismului, opoziției față de practicile sociale și lipsei de conștiiță. Această dimensiune a personalității nu este perfect identică cu celelalte două, deoarece Eysenck a constatat că majoritatea oamenilor obțin scoruri mici sub acest aspect (credea că ceilalți doi factori s-ar echilibra din punctul de vedere al scorurilor extreme, majoritatea celor chestionați plasându-se la mijlocul scalei).

Eysenck considera că extraversiunea și nevroza sunt total independente. Ar putea exista introvertiți nevrotici și extravertiți nevrotici sau ar putea exista introvertiți stabili și extravertiți stabili. Dar, între aceste extreme, Eysenck era de părere că se înscriu majoritatea tipurilor principale de personalitate pe care le întâlnim în societate. Un extravertit nevrotic, de exemplu, ar fi nervos sau, poate, agresiv, în timp ce un extravertit stabil ar fi nonșalant,și plin de viață. O persoană mediu extravertită, dar foarte stabilă, ar fi probabil un lider foarte bun.

4.4.2.2.Suportul biologic al personalității

Extraversiuneași nevroza

Eysenck (1963) susținea că acești factori esențiali ai personalității sunt, probabil, moșteniți, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă o bază biologică. El considera că extraversiunea este cauzată de starea generală de excitație a cortexului cerebral, cu alte cuvinte, de probabilitatea ca neuronii din cortex să declanșeze un influx nervos ca răspuns la un anumit set de stimuli. Mecanismul principal prin care cortextul realizează acest tip de excitare generală pare a fi formațiunea reticulară activatoare ascendentă (F.R.A.A.) a creierului. F.R.R.A. poate fie sa “conecteze” o zonă corticală , prin “intensificarea” semnalelor de la diferite seturi de stimuli, fie să reducă starea generală de excitație neurală prin inhibarea sau “stingerea” mesajelor de intrare.

Eysenck credea că extravertiții moștenesc un sistem nervos “puternic “, ceea ce ar însemna că F.R.A.A. ar avea tendința să inhibe mesajele de intrare. Ca urmare, persoana respectivă s-ar plictisi rapid de un set de stimuli și ar căuta variația și noutatea pe care i le oferă, de obicei, compania altor persoane. Pe de altă parte, introvertiții au un sistem nervos “delicat”, ceea ce înseamnă că F.R.A.A. are tendința să amplifice mesajele de intrare, scăzând probabilitatea ca indivizii cu acest tip de personalitate să se plictisească ușor de un set de stimuli.Deoarece un introvertit este capabil să-și mențină activitatea corticală cu o stimulare relativ redusă, el se mulțumește cu preocupări solitare și cu o companie nu prea numeroasă.

Baza biologică a nevrozei, după Eysenck, se manifestă în diferențele din sistemul limbic, care determină modalități diferite de funcționare a sistemului nervos autonom (SNA). SNA este acea parte a sistemului nervos care răspunde la stres, unele persoane reacționând mult mai puternic la evenimentele stresante decât altele. Cei care obțin scoruri mari la întrebările corespunzătoare tipului nevrotic, susținea Eysenck, sunt persoane cu un sistem nervos autonom foarte labil. Cu alte cuvinte, este vorba de persoanele la care SNA răspunde rapid și puternic la situații stresante. Aceasta implică o probabilitate mai mare de a reacționa emoțional la evenimente și acest lucru se vede clar în personalitatea lor ca o tendință spre nevroză. Eysenck susținea că persoanele cu reacții autonome mai lente și mai slabe tind spre un scor maxim la “stabilitate”.

In privința suportului biologic al psihozei, Eysenck a fost mult mai vag. El credea că această trăsătură ar putea fi pusă în relație cu cantitatea de hormoni androgeni pe care îi produce organismul, dar nu a intrat în detalii foarte concrete. Totuși, în general descrierile posibilului suport biologic pentru factorii de personalitate pe care i-a definit fac din abordarea lui Eysenck o teorie completă care explică de unde vin aceste caracteristici specifice ale personalității umane.

Capitolul 5

Metodologia cercetãrii

5.1.Obiectivele cercetãrii

Obiectivul principal al acestui studiu a fost evaluarea nivelului de stres al principalelor categorii socio-profesionale din RADET,modul cum acestea reacționeazã la situațiile strsante,pentru a demonstra necesitatea implementãrii unor mãsuri distincte care sã reducã nivelul de stres în vederea optimizãrii activitãții,dar și confortului psihic al angajaților.

Un alt obiectiv a fost recunoașterea de cãtre organizația RADET a necesitãții existenței unui psiholog în întreprindere pentru cã în condițiile modernizãrii continue a rețelei de termoficare,a punctelor termice și utilizarea tehnologiilor moderne și ecologice, menținerea sãnãtãții psihice a angajaților devine tot mai importantã .

5.2.Ipotezele cercetãrii

Pentru atingerea obiectivelor de mai sus, am formulat urmatoarele ipoteze,care au stat la baza cercetãrii :

1. Existența unor niveluri diferite ale stresului la diversele categorii socio-profesionale

2.Reactivitatea la stres este diferitã de la o categorie socio-profesionalã la alta.

3. Deschiderea ,cooperarea, sociabilitatea sunt corelate negativ cu nivelul superior al stresului

4 . Instabilitatea emoționala coreleazã pozitiv cu stresul

5. Impulsivitatea ,entuziasmul și expansivitatea coreleazã pozitiv cu stresul

6. Lipsa controlului este o dimensiune importantã a stresului

7. Starea de tensiune este corelatã pozitiv cu stresul

8. Anxietatea coreleazã in sens pozitiv și semnificativ cu stresul

9. Vârsta coreleazã în sens pozitiv cu nivelul superior al stresului

5.3.Eșantionarea

Lotul investigat este format din 144 de subiecți aleși aleatoriu ,aparținând în mod egal celor 4 categorii profesionale importante din RADET: ingineri,instalatori,fochiști (operatori P.T).și electricieni . Fiecare grup cuprinde câte 36 de subiecți jumãtate având vârsta cuprinsã între 20-40 ani și jumãtate între 40-60 ani,pentru cã am vrut sã cercetez și dacã vârsta este un factor de stres pentru angajați .Douã dintre grupuri ( inginerii și fochiștii ) au jumãtate din subiecți femei,pentru a putea demonstra cã și sexul este un factor de stres.

5.4.Variabilele implicate în studiu sunt :

nivelul de stres,reactivitatea la stres,Q1(deschiderea,cooperarea,sociabilitatea ),C (instabilitatea emoționalã),F (impulsivitatea entuziasmul,și expansivitatea ) ,Q3 (lipsa controlului ),Q4 (starea de tensiune ),O (anxietatea ),vârsta

5.5.Metode,tehnici ,instrumente folosite in cercetare

Pentru culegerea datelor s-au folosit ca metode transversale testele psihologice,utilizându-se ca tehnicã și instrument de investigare chestionarul,administrat de operator.Aceste metode au fost alese ca urmare a rezultatelor unei atente observații a categoriilor profesionale specificate și a condițiilor și activitãții impuse la locul de muncã,observații ce s-au desfãșurat pe parcursul unui an de zile.

5.6.Interpretarea și analiza datelor

Datele culese cu ajutorul testelor : ,,Reactivitatea la stres:tip A sau B, ,,Evaluarea nivelului de stres” (Sursa :Reducing Stress,Tim Hindle,Dorling Kinderslei,1996) si a ,,Chestionarului de personalitate -16PF “.au fost prelucrate folosind programele SPSS și Excel..

Folosind programul SPSS am calculat corelațiile cu ajutorul coeficientului de corelatie Pearson ,care este un indice numeric al gradului de asociere între douã seturi de scoruri .

Corelațiile pentru ingineri bãrbați sunt:

Correlations

Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

Din tabel se observã cã nivelul de stres are o corelație negativã foarte slabã pânã la moderat cu reactivitatea (-0.368) cu instabilitatea emoționalã-C (-0,353),o corelație negativã foarte slabã cu starea de tensiune-Q4-(-0,085),o corelație pozitivã foarte slabã pânã la moderat cu anxietateaO (0,413),cu deschiderea,cooperarea,sociabilitatea –Q1-(0,122) și cu lipsa controlului-Q3-(0,144),corelație negativã foarte slabã cu starea de tensiune-Q4-(0,085),corelație pozitivã foarte moderatã cu vârsta 0,556).

In tabelul urmãtor sunt prezentate corelatiile pentru ingineri femei

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

Se observa cã nivelul de stres coreleazã pozitiv foarte slab cu reactivitatea la stres (0,175) și cu impulsivitatea ( F=0,053) ,are o corelație negativã moderatã cu instabilitatea emoționalã (C=-0,708),

corelație pozitivã moderatã cu anxietatea ( O=0,511) și cu starea de tensiune (Q4=0,512),corelație pozitivã slabã pânã la moderat cu vârsta ( 0,434). Apar corelații negative foarte slabe intre nivelul de stres și deschidere,cooperare,sociabilitate ( Q1=0,068 ) precum și intre acesta și lipsa controlului ( Q3=0,095 ).

Dupã cum se observã,deși este de nivel redus,apare o corelație pozitivã între nivelul stresului și reactivitatea la acesta,dar și cu impulsivitatea și instabilitatea emoționalã,acestea din urmã putând fi considerate factori ai stresului. De asemenea ,se pare cã anxietatea și tensiunea ergicã (Q4 ) sunt însoțite sau poate sunt chiar consecințe ale unui nivel de stres superior .

Corelatii fochisti barbati

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

Din tabel se observã ca nivelul de stres coreleazã negativ foarte slab cu reactivitatea (-0,245),cu deschiderea,cooperarea,sociabilitatea (Q1=-0,294) și cu lipsa controlului

(Q3=-0,024) .De asemenea,nivelul de stres are o corelație negativã slabã pânã la moderat cu impulsivitatea ,entuziasmul și expansivitatea ( F=0,406 )

Anxietatea are cu stresul o corelație pozitivã foarte slabã( O=0,159 ),la fel și vârsta (0,226 ) ,iar starea de tensiune coreleazã pozitiv slab pânã la moderat cu acesta.

Corelatii fochiști femei

Correlations

Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

Conform tabelului de mai sus se observã cã nivelul de stres coreleazã pozitiv foarte slab

cu reactivitatea ( 0,166 ),cu impulsivitatea ( F=0,014),cu anxietatea (O=0,032) ,cu starea de tensiune ( Q4=0,175) și cu vârsta( 0,236).

Cu instabilitatea emoționalã și deschidere,cooperare și sociabilitate, nivelul de stres are corelații negative foarte slabe ( C=0,134 ; Q1=0,043 ).

Ca și în lotul precedent se constatã o corelație pozitivã slabã cu anxietatea (O) și cu tensiunea ergicã (Q4) .In plus se constatã cã la bãrbați entuziasmul și expansivitatea sunt specifice persoanelor cu un nivel redus al stresului,iar la femei ,deschiderea,cooperarea și sociabilitatea par sã se coreleze cu un nivel inferior al stresului.

Corelații instalatori

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

La instalatori ,nivelul de stres coreleazã pozitiv foarte slab cu impulsivitatea (F=0,104 ) ,cu anxietatea (O=0,211),cu deschiderea,cooperarea,sociabilitatea (Q1=0,181) ,cu starea de tensiune (Q4=0,172 ) și cu vârsta (0,162).

Corelații negative foarte slabe sunt între nivelul de stres și reactivitate (-0,263 ) precum și între acesta și lipsa controlului ( Q3=-0,172 ). Singura corelație negativã moderatã este între nivelul de stres și instabilitatea emoționalã.(C= -0,437).

În cazul instalatorilor se observã,la fel,ca și la celelalte categorii cã stresul ridicat se asociazã cu anxietatea și starea de tensiune ergicã (Q4). In plus se constatã cã nivelul

stresului crește odatã cu înaintarea în vârstã .Și instabilitatea emoționalã este o dimensiune a personalitãții implicatã în accentuarea nivelului stresului.

Corelatii la electricieni

Correlations

* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

In cazul electricienilor ,nivelul de stres coreleazã pozitiv foarte slab cu reactivitatea

( 0,063) și cu vârsta (0,064), pozitiv pãnã la moderat cu impulsivitatea (F=0,306) ,

cu anxietatea ( O=0,343 ) , și cu starea de tensiune ( Q4=0,406) negativ foarte slab

cu lipsa controlului ( Q3 = -0,197),negativ foarte slab pânã la moderat cu instabilitatea emoționalã ( C= -0,381) .

In lotul de electricieni observãm cã anxietatea , tensiunea ergicã și instabilitatea emoționalã sunt caracteristici importante legate de nivelul superior al stresului.

Comparativ la cele patru categorii socio-profesionale ,corelațiile cu nivelul de stres se prezintã astfel :

Pentru cã pragul de semnificabilitate pentru corelatii este + ( – ) 0,31 observãm cã avem corelații pozitive semnificative cu stresul la ingineri femei cu anxietatea (O=0,51),cu starea de tensiune (Q4=0,51) și cu vârsta( 0,43 ) .Instabilitatea emoționalã este corelatã negativ cu nivelul superior al stresului (C=-0,71 ) . In cazul corelațiilor pozitive variabilele sunt direct proporționale,creșterea uneia implicãnd și creșterea celeilalte ,pe când în cazul celei negative variabilele sunt invers proporționale (creșterea uneia implicã descreșterea celeilalte.)

La ingineri bãrbați corelațiile pozitive semnificative sunt intre nivelul de stres și anxietate ( O=0,41) și nivelul de stres și vârstã .(0,56) ,iar negative între nivelul de stres și reactivitate (-0,37) și întrenivelul de stres și instabilitatea emoționalã ( C=-0,35).

La instalatori avem o singurã corelație negativã semnificativã,aceea dintre nivelul de stres și instabilitatea emoționalã ( C=-0,43 ).

La fochiști femei nu avem nici o corelație semnificativã ,iar la fochisti bãrbați avem o corelație pozitivã semnificativã între nivelul de stres și starea de tensiune (Q4=0,36) și douã corelații semnificative negative ,între nivelul de stres și instabilitatea emoționalã ( C=-0,65 ) ,precum și intre nivelul de stres și impulsivitate (F=-0,41).

La electricieni avem trei corelații pozitive semnificative între nivelul de stres și impulsivitate (F=0,31),intre nivelul de stres și anxietate ( O=0,34 ) precum și între nivelul de stres și starea de tensiune (Q4=0,41) și o corelație negativã semnificativã între nivelul de stres și instabilitatea emoționalã (C=-0,38).

De asemenea corelațiile cu vârsta se prezintã astfel:

Conform tabelului de mai sus,la ingineri femei vârsta coreleazã pozitiv cu nivelul de stres( 0,43) și reactivitatea ( 0,38 ) , la ingineri bãrbați vârsta coreleazã pozitiv cu nivelul de stres (0,56 ) și negativ cu starea de tensiune (-0,51 ).

La instalatori vârsta coreleazã pozitiv cu starea de tensiune ( 0,31) .

La fochiști feminin avem corelație pozitivã între vârstã și reactivitate( 0,31) și negativã între vârstã și deschidere,cooperare,sociabilitate (-0,42 ) ,precum și între vârstã și lipsa controlului ( -0,53 ).

Fochiștii bãrbați prezintã o corelație pozitivã între vârstã și reactivitate (0,43 ) și o corelație negativã între vârstã și deschidere,cooperare,sociabilitate (-0,31)

Electricienii nu prezintã nici o corelație semnificativã cu vârsta.

Stresul apare mai pregnant odatã cu înaintarea în vârstã la ingineri,instalatori și fochiști,așadar specificul activitãților desfãșurate în instituție cu solicitãrile impuse de acestea,la care se adaugã și alți factori sociali,pot fi considerați responsabili de creșterea nivelului de stres.

Calcularea mediilor

Tot cu ajutorul programului SPSS au fost calculate mediile variabilelor pentru cele 4 categorii socio-profesionale și apoi s-a fãcut analiza diferenței între medii

( testul t ) ,pentru a sesiza unde sunt diferențe semnificative ..

Acestea sunt prezentate cu explicațiile de rigoare in tabelele urmãtoare :

Medii ingineri bãrbați

Descriptive Statistics

Medii ingineri femei

Descriptive Statistics

Se observã din cele douã tabele cã nivelul de stres al femeilor inginer este mai mare dacãt al bãrbaților, același lucru fiind observat și în cazul reactivitãții

Valorile testului t sunt urmãtoarele:

.

Au valori semnificative nivelul de stres ,O ,Q3 ,Q4 , pentru cã se aflã sub 5 %

.

Nivelul de stres la inginerii femei este mult mai ridicat decât la inginerii bãrbați ,datoritã faptului cã femeile având mai mult funcții de birou ,în cercetare și proiectare ,de obicei posturile lor se reduc primele,în plus avãnd mai multe sarcini în familie,participã mai puțin la cursuri de perfecționare,cursuri necesare cu atât mai mult cu cât starea actualã a sistemului de termoficare determinã imposibilitatea asigurarii condițiilor de funcționare care sã satisfacã nevoile de cãldurã ale consumatorilor ,iar noile echipamente necesitã perfecționarea continuã a personalului.

Se observã cã femeile sunt mai anxioase și mai tensionate decât bãrbații,dar aceștia sunt mai controlați,mai prudent,în tot ce fac .Poate și faptul cã funcția de inginer instalator are un specific masculin și bãrbații lucrãnd mai mult în producție sunt mai familiarizați cu activitatea din regie ,mai mult chiar ei ocupã funcții de conducere,deci rãspund și de soarta celorlalți.

Medii fochiști bãrbați

Descriptive Statistics

Medii fochiști femei

Descriptive Statistics

Testul t pentru fochiști nu prezintã valori semnificative

Medii instalatori

Descriptive Statistics

Medii la electricieni

Descriptive Statistics

Comparații între categorii pe masculin

Valorile colorate cu galben sunt cele semnificative.

Privind comparativ,observãm cã prezintã valori semnificative pentru ingineri-instalatori : impulsivitatea (F), anxietatea (O) și lipsa controlului (Q3).

Pentru ingineri-fochisti avem valori semnificative numai in ceea ce privește controlul (Q3).

Diferențe semnificative avem pentru ingineri-elrctricieni la reactivitate,stabilitate emoționalã (C),anxietate (O),lipsa controlului (Q3) și starea de tensiune(Q4).

Pentru instalatori-fochiști valori semnificative avem doar la impulsivitate (F),,iar pentru instalatori-electricieni și fochiști-electricieni doar la reactivitate.

Comparații între categorii pe feminin

Din tabel se observã cã diferențele dintre ingineri femei și fochiști femei sunt nesemnificative .

Mai jos am prezentat comparațiile semnificative între cele patru categorii socio-profesionale din RADET

Instalatorii sunt mai impulsivi decât fochiștii bãrbați datoritã condițiilor de muncã diferite :

-instalatorii au mai mult de lucru prin canalele termice ,în condiții mult mai grele decãt fochiștii

-instalatorii au în permanențã avarii neprevãzute pe care de multe ori nu le pot rezolva la timp din cauzã cã se așteaptã obținerea avizelor de la Primãrie,Poliție și Administrația Domeniului Public

-instalatorii participã la realizarea solutiilor constructive adoptate pentru rețelele de termoficare : sustinerea și asigurarea posibilitãților de dilatare și contracție a conductelor la variații ale temperaturii agentului termic transportat;reducerea pierderilor de cãldurã la valoarea optimã din punct de vedere tehnic și economic prin izolarea termicã a conductelor; protejarea conductelor împotriva coroziunii exterioare ;protejarea izolațiilor termice la acțiuni mecanice exterioare,împotriva umezelii și altor cauze care pot conduce la degradarea sau distrugerea izolației.

.

Din diagramã se observã cã inginerii sunt mai puțin impulsivi și anxioși decât instalatorii ,în schimb sunt mai controlați,mai formaliști în tot ceea ce fac ,concluzie la care am ajuns și printr-o observare discretã,veridicã și sistematicã a celor douã categorii socio-profesionale.

Inginerii sunt mai controlați ,mai prudenți, poate datoritã faptului cã obiectivul principal al întreprinderii este de a-și pãstra poziția de lider pe piațã și a deveni etalon al calitãții în domeniul furnizãrii energiei termice, aceasta reflectându-se și în atitudinea unor categorii de angajați,cum sunt inginerii. Altfel spus ,ei rãspund de toate echipamentele ,,inteligente”care se monteazã în punctele termice centralizate: convertizoare de frecvențã,regulator numeric specializat pentru automatizarea proceselor termice,sistemul de expansiune,integratoarele contoarelor de energie termicã din punctele termice,analizatorul de parametri electrici din tabloul electric de distribuire al punctului termic,aparatura de semnalizare și detecție a avariilor conductelor termice din circuitul secundar de incãlzire.

Reactivitatea fochiștilor bãrbați este mai mare decãt a electricienilor,deci fochiștii bãrbați sunt predispuși la sindroame de suprasolicitare,epuizare nervoasã și boli cardiovasculare mai mult decât electricienii ,lucru benefic pentru organizație întrucât electricienii au în întreținere toatã aparatura electricã și automatizarea punctelor termice,de care depinde toatã activitatea regiei de termoficare.

Reactivitatea mai mare a fochiștilor bãrbați se pot datora condițiilor de la locul de muncã:

-contactul direct cu consumatorii

-avariile din puncte

-nu sunt adaptați la mijloacele tehnice de lucru ca urmare a modernizãrii punctelor termice

-activitatea punctelor termice este strict legatã de activitatea CET-urilor,care aparțin de Ministerul Industriilor și asupra acestora Primãria nu se poate impune,deși de multe ori sunt probleme cu parametrii asigurați punctelor termice de acestea.

Cum era de așteptat, reactivitatea la stres a instalatorilor este mai mare decât a electricienilor, pentru cã și condițiile de lucru sunt diferite :

-instalatorii se confruntã în permanențã cu avarii,rezultate din cauza vechimii rețelelor și punctelor termice.

Se observã cã majoritatea rețelelor termice este mai veche de 20 ani (Statistici RADET)

Și în comparație cu fochiștii, inginerii sunt mai prudenți,mai controlați pentru cã ei sunt responsabili de buna funcționare a punctelor termice,asigurarea desfãșurãrii activitãții personalului din subordine în condiții de siguranțã și respectarea procedurilor operaționale.

Valorile de care sunt ghidați se reflectã în însãși denumirea regiei :

R- responsabilitate,respect, randament

A-angajare,aplicare,adaptabilitate

D-determinare,dezvoltare,dinamism

E-eficiențã,echipã,energie

T-tenacitate,transparențã

Se observã cã între ingineri și electricieni sunt diferențe semnificative în ceea ce privește reactivitatea, C (stabilitatea emoționalã ) ,O ( anxietatea ) ,Q3 (controlat), Q4 (starea de tensiune).

Inginerii sunt mai reactivi la stres,mai stabili emoțional,mai controlați,dar mai predispuși la depresii ,pentru cã ei conduc tot procesul de producție,ei simt primii schimbãrile (pentru cã sunt informați înaintea celorlalți de modificãrile ce vor surveni,lucreazã alãturi de conducerea regiei la variantele posibile pentru organizarea și reorganizarea activitãții ), ei rãspund de nerealizarea parametrilor RADET și suportã sancțiunile pentru pierderile din întreprindere.

CALCULUL FRECVENȚELOR

In urma centralizãrii statistice,au rezultat urmãtoarele frecvențe (numãrul de apariții care corespund grupelor de unitãți) :

1).Pentru ingineri bãrbați

OCUPATIE

SEX

NIV.STR

Din tabelul de mai sus se observã cã la cei 18 ingineri bãrbați nivelul de stres are valori diferite,cea mai mare frecvențã având-o nivelul de stres 54 (16,7%),care indicã un nivel mediu acceptabil al stresului

REACTIVITATEA

Din procentul de 100,doar 33,5% reacționeazã peste normal cea mai mare frecvențã se întâlnește la reactivitatea 7 (38,9%) ,aceasta indicând un nivel moderat al reactivitãții la stres

O

Observãm cã avem frecvențã relativã mare pentru O=3(27,8%) ceea ce indicã cote mici la factorul O,aceasta dovedind faptul cã inginerii bãrbați sunt calmi,cu încredere în sine

Q4

Frecvența cea mai mare se întâlnește pentru cota standard 4 (38,9%),valoare care înclinã balanța în favoarea celor destinși,calmi,nepãsãtori

VARSTA

Vârstele sunt între 28-61,am ales varietate pentru a surprinde diferențele individuale datorate vârstei

2 ) Calculul frecvențelor pentru ingineri femei

SEX

NIV.STRE

Niveluri de stres diferite,doar la 60,61 întâlnim câte 2 situații similare,spre deosebire de ingineri bãrbați,unde frecvența maximã era la 54,aceasta indicând un nivel superior al stresului la femei, poate și datoritã solicitãrilor socio-familiale cãrora trebuie sã le facã fațã.

REACTIV

Frecvențe mai mari la 6 și 7 (22,2%) , 44,4% reprezentând valoarea frecvențelor la nivel mediu

O

Frecvențe mai mari pentru cotele standard 6,8 (33,3% și respectiv 27,8),cea de la 8 având un rol important pentru cã se aflã într-o zonã extremizatã.marcãnd predispoziția depresivã însoțitã de manifestãri anxioase a femeilor.

VÂRSTA

Vârstele sunt între 27-55 ,varietate de vârste,cu mici excepții,pentru a surprinde diferențele individuale în funcție de vârstã.

Comparații la ingineri în funcție de sex în ceea ce privește

frecvența variabilelor studiate

Se observã cã la inginerii femei nivelul de stres are o varietate de valori mult mai mare decât în cazul bãrbaților,femeile avãnd o frecvențã mai mare la nivelul de stres 49 (11,1), același procent având la bãrbați nivelul de stres 61,62

Și din graficul frecvențelor reiese predispoziția spre anxietate a femeilor inginer,frecvențele scorurilor standard extremizate fiind mai mari la femei (O=8 – frecvența 27,8 ) . Femeile au frecvențã mai mare și în zona de semnificație medie (O=6-frecvența 33,3 )

Frecvențã mai omogenã la inginerii bãrbați (22,2 %) la valorile 6,7,8,9 care pun în evidențã faptul ca inginerii bãrbați sunt mai controlați,mai prudenți în ceea ce fac.

Cea mai mare frecvențã la Q4 se observã la inginerii bãrbați în zona de semnificație medie (Q4=4-frecvențã 38,9),iar distribuțiile de frecvențe tot la bãrbați sunt mai omogene .

3 ) Calculul frecvențelor la fochiști bãrbați

OCUPATIE

SEX

.STRES

Nivelul de stres are valori diferite la fochiștii bãrbați,excepție fãcãnd 57,care are frecvența absolutã 2 .,aceasta indicând un nivel mediu al stresului

C

Frecvența mare se întâlnește pentru cota standard extremizatã 2 (27,8% și respectiv 16,7%),care dovedește stabilitate emoționalã scãzutã .

Cea mai mare frecvențã se întâlnește la cota standard 6 (27,8%)din zona de semnificație medie

VARSTA

Vârsta ,cuprinsã între 29 -58 de ani , prezintã o mai mare frecvențã doar pentru 40 de ani

4.Calculul frecvențelor la fochiști femei

OCUPAȚIE

SEX

NIVEL STRES

Nivel de stres între 49- 84 cu frecvențã mai mare la 62 (16,7%),deci un nivel mediu al stresului.

REACTIVITATEA

Frecvențã mai mare pentru reactivitatea 5 (27,8%),,aceasta fiind la nivel mediu de reactivitate.

Q3

În cazul lui Q3,avem frecvențã mare înt-o zonã extremizatã,deci 27,8% din fochiste sunt controlate,prudente .

VARSTA

Varietate de vãrste pentru a verifica modul cum influiențeazã vârsta caracteristicile individuale .

5 ) Calculul frecvențelor la instalatori

SEX

NIVELUL DE STRES

Nivelul de stres la instalatoriare valori diferite ,între 38-81,frecvențe mai mari având la valorile 48,52,61,66 (câte 8,3%) ,acestea toate plasându-se la nivel mediu .

REACT

Frecvențã maxima pentru valoarea 8 (25 %) și 10 (13,9) ,frecvența valorilor peste 7 depãșind 50%,instalatorii fiind predispuși la niveluri crescute de stres,sindroame de suprasolicitare , epuizare nervoasã.

O

Frecvența cea mai mare este pentru cota standard 7 (27,8%) ,aceasta demonstrând cã instalatorii au un nivel superior de anxietate,depresivi,avãnd în vedere cã se confruntã frecvent cu avarii,lipsa materialelor pentru revizii și reparații,cãrora trebuie sã le facã fațã .

Q3

În cazul Q3-frecvența maximã se aflã In zona extremizatã (Q3=9-frecvența relativã =25%,aceasta indicând un nivel superior al controlului și prudenței în relațiile sociale.

VARSTA

Vârsta este între 25-60 cu o frecvențã mai mare pentru 37 ani (16,7%).

Frecvențe la electricieni

SEX

.STRES

Nivelul de stres la electricieni are valori între 38-76 ,doar valorile 48-55-60 având o oarecare frecvențã ( 8,3% ),care se plaseazã la un nivel moderat al stresului.

REACTIVITATEA

Frecvențã mare pentru reactivitatea =6(25%) și 4 ,valor ice indicã un nivel mediu al reactivitãții.

VARSTA

Vârste diferite,între 22-56,cu o frecvențã mai mare la 40 (13,9%) și 48 (11,1%)

Comparatii ingineri –instalatori

Frecvențe mai mari la ingineri masculin (F=4-frecvența 44,4),mult mai omogene decât la instalatori

Frecvențele cele mai mari sunt în zone extremizate opuse ( O=3-frecvențã 27,8 pentru ingineri masculin ;O =7-frecvențã 27,8 pentru instalatori masculin)

Ingineri masculin-frecvențe mai omogene,în afarã de Q3=4 și Q3=10 (frecvențã 5,6) celelalte au 22,2

Cea mai mare frecvențã o are reactivitatea la ingineri masculin (reactivitatea=7-frecvența =38,9 ) tot la ceștia atingând valori peste normal (reactivitatea=9-frecvența =16,7) .Electricienii au cea mai mare frecvențã a reactivitãții pentru valoarea de 6 (25).

Electricienii au cea mai mare frecvențã pentru C=4 (38,9),în timp ce inginerii pentru C=6 (27,8),ambii prezentând o varietate de frecvențe , frecvența reactivitãtii peste normal fiind de 33,5 la ingineri,fațã de 13,9 la electricieni.

La ingineri frecvența este mai omogenã ( in afarã de Q3=4 și 3=10 care au valoarea 5,6,celelalte au valoarea 22,2 ).La electricieni frecvențele pornesc de la 2,8 și merg pana la 22,2 în extremitatea maximã luând valori mai mici decât la ingineri.

Cele douã categorii socio-profesionale prezinta cele mai mari frecvențe pentruQ4=4 (frecvența ingineri=38,9 :frecvența electricieni=44,4 ,inginerii având valori mai omogene (3 frecvențe au valoarea de 16,7

Comparatii instalatori masculin-fochiști masculin

Fochiștii au cea mai mare frecvențã pentru F=4 (44,4),în timp ce instalatorii ajung de-abia la 25. Instalatorii au frcvențele din zonele extremizate minimã și maximã aproximativ egale.

Din punct de vedere al reactivitãții electricienii au cea mai mare frecvențã pentru valoarea 6(25%) ,în timp ce instalatorii au aceeași frecvențã pentru valoarea 8 .

De aceastã datã pentru instalatori caracteristicile individuale sunt mai variate decât pentru instalatori,frecvențele la electricieni fiind mai omogene.

Electricienii au cea mai mare frecvențã pentru A=6 (25%),în timp ce fochiștii au pentru aceeași valoare 16,7 %. .De astã data fochiștii au frecvențe mai omogene,dar valorile peste normal ale lor sunt mai mari decât ale electricienilor.

Capitolul 6

Concluzii asupra cercetãrii

In cadrul cercetãrii am urmãrit sã compar cele 4 grupuri de subiecți pentru a demonstra cã existã niveluri diferite de stres la diverse categorii socio-profesionale,iar dimensiunile personalitãții pot avea o influențã importantã asupra stãrii de stres.

a) Rezultatele medii pentru nivelul de stres la cele 4 categorii socio –profesionale din RADET sunt:

Din tabelul de mai sus se observã cã nivelurile de stres sunt diferite,prin urmare prima ipotezã se confirmã. Categoriile profesionale din RADET,au un nivel de stres acceptabil, dar anumite aspecte trebuie îmbunãtãțite. O atenție deosebitã va trebui sã se acorde inginerilor femei și fochiști femei,al cãror nivel de stres are tendința de a depãși nivelul acceptabil. O explicație pentru nivelul de stres crescut al inginerilor femei este faptul cã acțiunile întreprinse de RADET începând cu anul 1990 ce fac parte din programul de modernizare al sistemului de termoficare,care promoveazã în permanențã tehnologii,echipamente și materiale noi în instalațiile de transport,distribuție și consum de cãldurã amenințã mai mult femeile cu pierderea locului de muncã ,întrucât ele ocupã mai mult funcții de birou,care de obicei se reduc primele.Apoi femeile au mai multe sarcini în familie,ele au mai puțin timp decãt bãrbații sã se punã la punct cu toate proiectele de schimbare ,iar meseriile din RADET sunt mai accesibile bãrbaților.

Din graficul de mai jos ( preluat din statisticile RADET) se observã unul din motivele pentru care inginerii sunt stresați ,în special inginerii femei care lucreazã in proiectare si cercetare,cãutând noi surse de venit pentru întreprindere în condițiile în care au loc debranșãri în permanențã iar consumatorii industriali au dispãrut. Se vede clar cum pe mãsurã ce ne apropiem de prezent energia distribuitã scade,deci apare ca un factor de stres suplimentar,nesiguranța locului de muncã.

Femeile fochiști sunt mai stresate decãt bãrbații de aceeași meserie ,pentru cã pe mãsurã ce se modernizeazã punctele termice ,numãrul de fochiști devine tot mai mic,iar bãrbaților li se oferã soluția de a se recalifica în meseria de instalator..

Electricienii au nivelul de stres mai scãzut decât celelalte categorii,întrucât cu aceastã meserie se pot încadra și în alte organizații,iar problemele de serviciu sunt mai puține decât la celelalte categorii .( Cu cât ei au mai puține probleme,instalațiile funcționeazã mai bine,nu prezintã avarii )

Instalatorii sunt mai stresați decãt fochiștii pentru cã ei sunt aceea care intervin pentru rezolvarea avariilor,care sunt în continuare în numãr mare pentru cã fondurile nu sunt suficiente pentru modernizarea rapidã a punctelor termice și rețelelor de transport a agentului termic, care în cea mai mare parte au o vechime >20 ani .

Pentru exemplificare prezint mai jos vechimea instalațiilor din RADET,care ca și rețelele termice cea mai mare parte are peste 20 de ani..

b) Reactivitatea pentru categoriile socio-profesionale studiate se prezintã astfel :

Deci și a doua ipotezã se confirmã ,reactivitatea la stres fiind diferitã de la o categorie socialã la alta. Observãm cã atât inginerii femei cât și fochiștii femei prezintã o reactivitate mai mare la stres,la aceste categorii predominând comportamentul de tip A,asociat cu niveluri crescute de stres și predispus la sindroame de suprasolicitare,epuizare nervoasã și boli cardiovasculare

c) A treia ipotezã nu se confirmã, Q1 prezintã corelații nesemnificative cu stresul la toate categoriile socio-profesionale studiate

d) Stabilitatea emoționalã (C ) coreleazã negativ cu stresul la toate categoriile socio-profesionale,deci și aceastã ipotezã se confirmã. De aceea apare necesitatea reducerii cât mai mult a nivelului de stres,întrucât un personal cu o stabilitate emoționalã crescutã poate face fațã aplicãrii noilor tehnologii specifice,poate lucra cu echipamente moderne și performante,poate întreține un sistem de automatizare și monitorizare a punctelor termice pentru reducerea pierderilor și asigurarea unui coeficient de transfer termic acceptat.

e)Impulsivitatea,entuziasmul și expansivitatea coreleazã pozitiv cu stresul numai la electricieni,deci ipoteza se confirmã parțial . Asta demonstreazã faptul cã atunci când acționeazã din impuls,electricienii pot face greșeli care-i face sã piardã din timpul util unei intervenții,lucru care duce la starea de stres.Trebuie avut în vedere faptul cã electricienii au o sarcinã foarte importantã în întreprindere: ei rãspund de întreținerea schemei tehnologice și de automatizare care asigurã controlul debitului de agent termic primar,alegerea și montarea echipamentelor tehnologice cele mai performante,de noile module termice montate, care dispun de un tablou de comandã ce include un regulator numeric specializat care guverneaza funcționarea automatã.

f) Lipsa controlului (Q3) corelat cu stresul nu are corelații semnificative la nici una dintre categorii,deci nu este dimensiune importantã a stresului. Ipoteza nu se confirmã

g)Starea de tensiune(Q4) coreleazã pozitiv cu stresul la ingineri femei (0,51) ,fochiști masculin (0,36) și electricieni (0,41) La ingineri masculin,instalatori și fochiști femei ipoteza nu se confirmã total .Deci ipoteza se confirmã parțial .O posibilã explicație poate fi datã de sarcinile diferite ce decurg din soluțiile de modernizare a punctelor si rețelelor termice.

h) Anxietatea coreleazã în sens pozitiv cu stresul numai la ingineri femei (0,51 ),ingineri bãrbați ( 0,41) și electricieni 0,34 ,deci acolo unde sunt solicitate abilitãțile decizionale mai complicate. Ipoteza se confirmã parțial

i) Vârsta coreleazã în sens pozitiv cu nivelul superior al stresului doar la ingineri: femei(0,43) și ingineri bãrbați ( 0,56 ). Deci ipoteza se confirmã parțial

Vârsta influențeazã stresul la ingineri,deoarece inginerilor cu o vârstã înaintatã, le e tot mai greu sã ținã pasul cu noutãțile, în condițiile actuale când se încearcã cele mai moderne soluții de reabilitare a întreprinderii . Am arãtat cã acțiunile întreprinse de RADET în ultimii ani fac parte dintr-un program de modernizare a sistemului de termoficare,care promoveazã în permanențã tehnologii,echipamente și materiale noi în instalațiile de transport,distribuție și consum de cãldurã.Accesul persoanelor în vârstã la programe de formare și dezvoltare,nu este tocmai facil,datoritã faptului cã majoritatea documentației vine în limbile englezã,francezã și germanã,cu care tinerii sunt mai familiarizați,aceștia din urmã participând și la schimburile de experiențã din afarã .

.

NOTE:

Băban, A., (1998), Stres și personalitate, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

Davidson, M.J. și Cooper, C.L., (1986), Executive Women under presure. Int. Rev. of Applied Psy., Londra, Sage vol.35, in Stora, J.-B., Stresul, Editura Meridiane, București, 1999;

Deaconu,A.,Podgoreanu,S., Rașcã,L.,(2004),Factorul uman și performanțele organizației,Editura ASE, București ;

Derevenco ,P., Anghel,I.,Bãban A.,(1992) ,Stresul în sãnãtate și boalã.De la teorie la practicã, Editura Dacia,Cluj-Napoca;

Eysenk M. și Keane, (1992) Cognitive Psychology, Lawrence Erlbraum Assoc., London, in Băban, A., Stres și personalitate, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998;

Golu, M., (1981) in Dicționar de psihologie socială, autori: Bogdan-Tunciov A., Chelcea S., Golu M., Golu P., Mamali C., Pânzaru P., Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Golu, Mihai, (2002), Fundamentele psihologiei, Vol.II, Editura Fundației România de Mâine, București;

Iamandescu, I.B., (1993), Stresul psihic si bolile interne, Editura All, Bucuresti;

Iamandescu, I.B., (2002), Stresul psihic: din perspectivă psihologică și psihosomatică, Editura Infomedica, București;

Iamandescu, I.B., (2005), Psihologie medicală, vol.1, Psihologia sănătății, Editura Infomedica, București;

Israel, B.A., House, J.J., Schumann, S.J., Heaney, C.A., Mero R.P., (1989), The relation of personal ressources, participation, influence. Interpersonal adn coping strategies to ocupational stress, job strains and health: a multivasiste analysis, Work of Stres, 2,3, in Légeron, P.,Cum să te aperi de stres, București, Editura Trei, 2003;

Lazarus, R.S. și Folkman S., (1984), Stress, Appraisal and Coping, Springer Pupl. Company, New York;

Légeron, P., (2003), Cum să te aperi de stres, Editura Trei,București;

Monat, A., și Lazarus, R., (1991), Stress and coping, Columbia University Press, New York,;

Paulham, I., Bourgeois, M., (1995), Stress et coping: les strategies d'ajustement à l' adversité, Paris, PUF Nodules, , in Légeron, P., Cum să te aperi de stres, Editura Trei, București, 2003;

Popescu Neveanu, P., (1978), Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București;

Rijk, A.E., Leblank, P.M., Schaufeli, W.B.,De Jongle, J., (1998), Active coping and need for control as moderators of job demand-control model: effects on burn out, Journal of Ocupational and Oraganizational Psychologi, 71, in Légeron, P.,Cum să te aperi de stres, Editura Trei, București, 2003;

Selye,Hans,(1956), Le stres de la vie,Editura Gallimard,Paris ;

Sârbu,Aurelia (coordonator),(1979) ,Psihiatrie clinicã,Editura Dacia,Cluj-Napoca

Tudose F.și colab. (2002), Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Infomedica, București;

Tudose, F., (2003), Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică și medicală în practica psihologului, Editura Fundației România de Mâine, București;

Vasile, D.L., (2006), Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, Editura Fundației România de Mâine, București;

* * * Barometrul de opinie publica, (mai 2005), BOP 29 – 2005.1, The Gallup Organization, .

BIBLIOGRAFIE :

Atkinson, Rita L.; Atkinson, Richard C.; Smith, Edward E.; Bem, Daryl j., Introducere în psihologie, București, Editura Tehnică, 2002;

Băban, Adriana, Stres și personalitate, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 1998;

Bogdan-Tunciov, A.; Chelcea, S.; Golu, M.; Golu, P.; Mamali, C.; Pânzaru, P., Dicționar de psihologie socială, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981;

Clocotici,Valentin;Stan,Aurel,Statisticã aplicatã în psihologie,Iași,Editura Polirom,2000;

Crețu,Romeo Zeno,Evaluarea personalitãtii.Modele alternative,Iași,Editura Polirom,2005;

Deaconu,A.,Podgoreanu,S.,Rașcã ,L.,Factorul uman și performanțele organizației,București,ditura ASE,2004;

Golu, Mihai, Fundamentele psihologiei, Vol.II, București, Editura Fundației România de Mâine, 2002;

Gheorghiu,Dumitru,Statisticã pentru psihologi,București,Editura Trei,2004;

Holdevici, Irina, Psihoterapia cognitiv comportamentală. Managementul stresului pentru un stil de viață optim, București, Editura Științelor Medicale, 2005;

Howitt,Dennis;Cramer,Duncan,Introducere în SPSS pentru psihologie,Iași,Editura Polirom,2006;

Hãvârneanu,Cornel,Cunoașterea psihologicã a persoanei,,Editura Polirom,2000.

Iamandescu, Ioan Bradu, Stresul psihic si bolile interne, Bucuresti, Editura All, 1993;

Iamandescu, Ioan Bradu, Stresul psihic: din perspectivă psihologică și psihosoma-tică, București, Editura Infomedica, 2002;

Iamandescu, Ioan Bradu , Psihologie medicală, Vol. 1., Psihologia sănătății, Bucu-rești, Editura Infomedica, 2005;

Iamandescu, Ioan Bradu, 100 de stresuri afectează psihicul, in Psihosomatica, nr.1, februarie 2006;

Ionescu, Angela, Psihoterapie. Noțiuni introductive., București, Editura Fundației România de Mâine, 2003;

Ionescu, Șerban; Jacquet, Marie-Madeleine; Lhote, Claude, Mecanisme de apărare. Teorie și aspecte clinice., Iași, Editura Polirom, 2002;

Lazarus, R.S. și Folkman, S., Stress, Appraisal and Coping, New York, Springer Pupl. Company, 1984;

Légeron Patrick, Cum să te aperi de stres, București, Editura Trei, 2003;

Minulescu, Mihaela, Teorie și practică în psihodiagnoză, București, Editura Fundației România de Mâine, 2003;

Monat, Alan și Lazarus, Richard S., Stress and coping, New York, Columbia University Press, 1991;

Omer,Ioana,Psihologia muncii,București,Editura Fundației România de Mâine,2003

Popescu Neveanu, Paul, Dicționar de psihologie, București, Editura Albatros, 1978;

Rotariu,Traian(coordonator);Bãdescu,Gabriel;Culic,Irina;Mezei,Elemer;Mureșan,

Cornelia,Metode statistice aplicate în științele sociale,Iași,Editura Polirom,2000;

Stora, Jean-Benjamin, Stresul, București, Editura Meridiane, 1999;

Servan-Schreiber,David,Vindecã stresul,anxietatea și depresia fãrã medicamente și fãrã psihanalizã,București,Editura Elena Francisc Publishing,2004;

Tudose, Florin; Tudose, Cătălina; Dobranici, Letiția; Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, București, Editura Infomedica, 2002;

Tudose, Florin, Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică și medicală în practica psihologului, București, Editura Fundației România de Mâine, 2003;

* * * Barometrul de opinie publica, mai 2005, BOP 29 – 2005.1, The Gallup Organization, .

*** www.mmssf.ro

Vlãsceanu,Mihaela,Organizații și comportament organizațional,Iasi,Editura Polirom,2003;

32.Vlãsceanu,Mihaela,Psihosocilogia organizațiilor și conducerii,București,Editura Paideia,1993;

33.Vlãsceanu, Mihaela,Instituții și organizații,în Adrian Neculau,Psihologia socialã.Aspecte contemporane,Iași,Editura Polirom,1996

.

Anexa 1

Tabel cu valorile obținute la cei 144 de subiecți folosiți în cercetare

Anexa 2

REACTIVITATEA LA STRES:TIP A sau TIP B

(Sursa:Omer,Ioana,Psihologia muncii.Caiet seminarii)

Alegeti din enunturile urmatoare pe cele care vi se potrivesc:

B Imi rezolv lucrarile cu calm si cu grija .

A Lucrez rapid .

B Nu ma grabesc dar nu sunt nici lent .

A Nu pot lucra incet,sunt prea incarcat cu energie .

B Din cand in cand fac o mica pauza,fara a ma simti indata vinovat .

A Ma simt iritat cand sunt nevoit sa intrerup o activitate placuta .De aceea pauzele mele sunt neregulate .Renunt si la o masa cand sunt absorbit de o lucrare .

B Fac mereu lucrurile pe rand . Ori de cate ori sunt nevoit sa fac mai multe lucruri odata ma enervez .

A Pot sa fac mai multe lucruri deodata fara nici o dificultate .

B Pentru mine a sta la soare, a ma plimba, a visa cu ochii deschisi, a asculta muzica sunt tot atatea hobby-uri sau distractii .

A Hobby-urile sau distractiile sunt acele activitati excitante, fascinante care solicita o participare mentala si fizica cum ar fi scufundarile, alpinismul, sportul de competitie, cantatul la un instrument,etc.

B Pentru mine linistea interioara, sentimentul de pace ,un moment de reculegere ,faptul de a fi impacat cu sine sunt mai importante decat cariera,puterea sau averea.

A Nu o sa-mi gasesc linistea pana ce nu fac avere .Atunci o sa mi-o pot oferi.

B Sunt oarecum indiferent la parerea celorlalti despre mine atata vreme cat imi indeplinesc profesia cu acuratete si responsabilitate ,precum si indatoririle de parinte,copil sau sot .

A Succesul nu poate fi considerat ca atare pana ce nu-mi recunosc si ceilalti competenta si performantele .Nu trebuie sa fie neaparat elogii,un semn aprobator e sufficient .

B Imi trebuie un timp ca sa prelucrez o informatie noua, insa ea mi se fixeaza definitiv in minte .A Inteleg extrem de repede .

B Sunt de parere ca viata trebuie luata asa cum e si sa trecem pe cat ne e cu putinta peste toate obstacolele .

A Ma alatur intru totul afirmatiei lui Sartre: ,,omul este ceea ce face singur din el’’.Trebuie sa-ti iei viata in mana altminteri pierzi prea multe trenuri .

B N-ai cum sa influientezi destinul,fiecare dintre noi trebuie sa indure insuccesele sau loviturile soartei .

A Destinul este ceea ce Eu fac cu viata mea ,cum imi folosesc,cum imi dezvolt talentele si capacitatile pe care mi le-a daruit soarta .

B Nu ma deranjeaza cand sunt atacat eu sau opiniile mele.Important e ca stiu ce vreau si de ce.

A Daca sunt atacat eu personal sau opiniile mele mai intai incerc sa-l lamuresc pe celalalt.Mai ridic cateodata si vocea cand ma simt atins sau ma infierbant .

B Unii spun despre mine ca sunt prea putin agresiv

A Se intampla ca dinamismul meu obisnuit sa para agresiv anumitor persoane.

B Nu ii intrerup pe ceilalti deloc sau foarte rar .Nu trebuie sa aud mai intai ce au de spus?,nemaivorbind ca imi mai ramane si timp de reflectie.

A Indata ce am inteles intentia celuilalt, il intrerup; nu-i firesc sa economisim amandoi cuvinte de prisos, timp si energie?

B Cand voi putea spune:,,am avut o viata placuta,linistita si armonioasa’’ ma voi declara multumit .

A Cand voi putea spune : ,,am ales partea buna din orice situatie,mi-am investit talentele si capacitatile cat am putut mai bine si mi-am atins in mare masura telurile propuse “,ma voi simti multumit.

Anexa 3

Evaluarea nivelului de stres

(sursa:Reducing Stress,Tim Hindle,Dorling Kinderslei,1996;Omer,Ioana,Psihologia muncii.Caiet de seminarii)

Prima condiție ce trebuie indeplinitã în lupta pentru reducerea stresului este conștientizarea existenței sale. De aceea,mãsurarea regulatã a stresului prin evaluarea obiectivã a situației în urmãtoarele domenii ,prezentate mai jos,este extrem de importantã

Citiți cu atenție urmãtorii itemi și alegeti din cele 4 variante de raspuns pe cea care vi se potrivește :

Dacã raspunsul corect e ,, niciodata” se marcheazã cifra 1

,,uneori “se marcheazã cifra 2

,,adesea “ se marcheazã cifra 3

,,întotdeauna “se marcheazã cifra 4

BIBLIOGRAFIE :

Atkinson, Rita L.; Atkinson, Richard C.; Smith, Edward E.; Bem, Daryl j., Introducere în psihologie, București, Editura Tehnică, 2002;

Băban, Adriana, Stres și personalitate, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 1998;

Bogdan-Tunciov, A.; Chelcea, S.; Golu, M.; Golu, P.; Mamali, C.; Pânzaru, P., Dicționar de psihologie socială, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981;

Clocotici,Valentin;Stan,Aurel,Statisticã aplicatã în psihologie,Iași,Editura Polirom,2000;

Crețu,Romeo Zeno,Evaluarea personalitãtii.Modele alternative,Iași,Editura Polirom,2005;

Deaconu,A.,Podgoreanu,S.,Rașcã ,L.,Factorul uman și performanțele organizației,București,ditura ASE,2004;

Golu, Mihai, Fundamentele psihologiei, Vol.II, București, Editura Fundației România de Mâine, 2002;

Gheorghiu,Dumitru,Statisticã pentru psihologi,București,Editura Trei,2004;

Holdevici, Irina, Psihoterapia cognitiv comportamentală. Managementul stresului pentru un stil de viață optim, București, Editura Științelor Medicale, 2005;

Howitt,Dennis;Cramer,Duncan,Introducere în SPSS pentru psihologie,Iași,Editura Polirom,2006;

Hãvârneanu,Cornel,Cunoașterea psihologicã a persoanei,,Editura Polirom,2000.

Iamandescu, Ioan Bradu, Stresul psihic si bolile interne, Bucuresti, Editura All, 1993;

Iamandescu, Ioan Bradu, Stresul psihic: din perspectivă psihologică și psihosoma-tică, București, Editura Infomedica, 2002;

Iamandescu, Ioan Bradu , Psihologie medicală, Vol. 1., Psihologia sănătății, Bucu-rești, Editura Infomedica, 2005;

Iamandescu, Ioan Bradu, 100 de stresuri afectează psihicul, in Psihosomatica, nr.1, februarie 2006;

Ionescu, Angela, Psihoterapie. Noțiuni introductive., București, Editura Fundației România de Mâine, 2003;

Ionescu, Șerban; Jacquet, Marie-Madeleine; Lhote, Claude, Mecanisme de apărare. Teorie și aspecte clinice., Iași, Editura Polirom, 2002;

Lazarus, R.S. și Folkman, S., Stress, Appraisal and Coping, New York, Springer Pupl. Company, 1984;

Légeron Patrick, Cum să te aperi de stres, București, Editura Trei, 2003;

Minulescu, Mihaela, Teorie și practică în psihodiagnoză, București, Editura Fundației România de Mâine, 2003;

Monat, Alan și Lazarus, Richard S., Stress and coping, New York, Columbia University Press, 1991;

Omer,Ioana,Psihologia muncii,București,Editura Fundației România de Mâine,2003

Popescu Neveanu, Paul, Dicționar de psihologie, București, Editura Albatros, 1978;

Rotariu,Traian(coordonator);Bãdescu,Gabriel;Culic,Irina;Mezei,Elemer;Mureșan,

Cornelia,Metode statistice aplicate în științele sociale,Iași,Editura Polirom,2000;

Stora, Jean-Benjamin, Stresul, București, Editura Meridiane, 1999;

Servan-Schreiber,David,Vindecã stresul,anxietatea și depresia fãrã medicamente și fãrã psihanalizã,București,Editura Elena Francisc Publishing,2004;

Tudose, Florin; Tudose, Cătălina; Dobranici, Letiția; Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, București, Editura Infomedica, 2002;

Tudose, Florin, Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică și medicală în practica psihologului, București, Editura Fundației România de Mâine, 2003;

* * * Barometrul de opinie publica, mai 2005, BOP 29 – 2005.1, The Gallup Organization, .

*** www.mmssf.ro

Vlãsceanu,Mihaela,Organizații și comportament organizațional,Iasi,Editura Polirom,2003;

32.Vlãsceanu,Mihaela,Psihosocilogia organizațiilor și conducerii,București,Editura Paideia,1993;

33.Vlãsceanu, Mihaela,Instituții și organizații,în Adrian Neculau,Psihologia socialã.Aspecte contemporane,Iași,Editura Polirom,1996

.

Anexa 1

Tabel cu valorile obținute la cei 144 de subiecți folosiți în cercetare

Anexa 2

REACTIVITATEA LA STRES:TIP A sau TIP B

(Sursa:Omer,Ioana,Psihologia muncii.Caiet seminarii)

Alegeti din enunturile urmatoare pe cele care vi se potrivesc:

B Imi rezolv lucrarile cu calm si cu grija .

A Lucrez rapid .

B Nu ma grabesc dar nu sunt nici lent .

A Nu pot lucra incet,sunt prea incarcat cu energie .

B Din cand in cand fac o mica pauza,fara a ma simti indata vinovat .

A Ma simt iritat cand sunt nevoit sa intrerup o activitate placuta .De aceea pauzele mele sunt neregulate .Renunt si la o masa cand sunt absorbit de o lucrare .

B Fac mereu lucrurile pe rand . Ori de cate ori sunt nevoit sa fac mai multe lucruri odata ma enervez .

A Pot sa fac mai multe lucruri deodata fara nici o dificultate .

B Pentru mine a sta la soare, a ma plimba, a visa cu ochii deschisi, a asculta muzica sunt tot atatea hobby-uri sau distractii .

A Hobby-urile sau distractiile sunt acele activitati excitante, fascinante care solicita o participare mentala si fizica cum ar fi scufundarile, alpinismul, sportul de competitie, cantatul la un instrument,etc.

B Pentru mine linistea interioara, sentimentul de pace ,un moment de reculegere ,faptul de a fi impacat cu sine sunt mai importante decat cariera,puterea sau averea.

A Nu o sa-mi gasesc linistea pana ce nu fac avere .Atunci o sa mi-o pot oferi.

B Sunt oarecum indiferent la parerea celorlalti despre mine atata vreme cat imi indeplinesc profesia cu acuratete si responsabilitate ,precum si indatoririle de parinte,copil sau sot .

A Succesul nu poate fi considerat ca atare pana ce nu-mi recunosc si ceilalti competenta si performantele .Nu trebuie sa fie neaparat elogii,un semn aprobator e sufficient .

B Imi trebuie un timp ca sa prelucrez o informatie noua, insa ea mi se fixeaza definitiv in minte .A Inteleg extrem de repede .

B Sunt de parere ca viata trebuie luata asa cum e si sa trecem pe cat ne e cu putinta peste toate obstacolele .

A Ma alatur intru totul afirmatiei lui Sartre: ,,omul este ceea ce face singur din el’’.Trebuie sa-ti iei viata in mana altminteri pierzi prea multe trenuri .

B N-ai cum sa influientezi destinul,fiecare dintre noi trebuie sa indure insuccesele sau loviturile soartei .

A Destinul este ceea ce Eu fac cu viata mea ,cum imi folosesc,cum imi dezvolt talentele si capacitatile pe care mi le-a daruit soarta .

B Nu ma deranjeaza cand sunt atacat eu sau opiniile mele.Important e ca stiu ce vreau si de ce.

A Daca sunt atacat eu personal sau opiniile mele mai intai incerc sa-l lamuresc pe celalalt.Mai ridic cateodata si vocea cand ma simt atins sau ma infierbant .

B Unii spun despre mine ca sunt prea putin agresiv

A Se intampla ca dinamismul meu obisnuit sa para agresiv anumitor persoane.

B Nu ii intrerup pe ceilalti deloc sau foarte rar .Nu trebuie sa aud mai intai ce au de spus?,nemaivorbind ca imi mai ramane si timp de reflectie.

A Indata ce am inteles intentia celuilalt, il intrerup; nu-i firesc sa economisim amandoi cuvinte de prisos, timp si energie?

B Cand voi putea spune:,,am avut o viata placuta,linistita si armonioasa’’ ma voi declara multumit .

A Cand voi putea spune : ,,am ales partea buna din orice situatie,mi-am investit talentele si capacitatile cat am putut mai bine si mi-am atins in mare masura telurile propuse “,ma voi simti multumit.

Anexa 3

Evaluarea nivelului de stres

(sursa:Reducing Stress,Tim Hindle,Dorling Kinderslei,1996;Omer,Ioana,Psihologia muncii.Caiet de seminarii)

Prima condiție ce trebuie indeplinitã în lupta pentru reducerea stresului este conștientizarea existenței sale. De aceea,mãsurarea regulatã a stresului prin evaluarea obiectivã a situației în urmãtoarele domenii ,prezentate mai jos,este extrem de importantã

Citiți cu atenție urmãtorii itemi și alegeti din cele 4 variante de raspuns pe cea care vi se potrivește :

Dacã raspunsul corect e ,, niciodata” se marcheazã cifra 1

,,uneori “se marcheazã cifra 2

,,adesea “ se marcheazã cifra 3

,,întotdeauna “se marcheazã cifra 4