Streptococcus pneumoniae mai este cunoscut și sub denumirea de pneumococ,el fiind o bacterie sferică, gram pozitivă, alfa-hemolitică. Este un germen… [311725]

[anonimizat] o [anonimizat], alfa-hemolitică. [anonimizat] a căilor respiratorii superioare.

Având în vedere rata crescută a mortalității la copiii cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani, prezenta lucrare are ca scop identificarea și tratarea cu succes a [anonimizat].

[anonimizat], sinusurile și cavitatea nazală. [anonimizat], [anonimizat] a provoca boli. Se răspândește prin contact direct între personae.

[anonimizat].

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

STREPTOCOCCUS PNEUMONIAE

2.1. Încadrare taxonomică și caracterizare

Streptococcus pneumoniae este o [anonimizat], [anonimizat].

Despre Streptococcus pneumoniae (fig. 1) [anonimizat] o [anonimizat], alfa-hemolitică. [anonimizat] a căilor respiratorii superioare. Un procent de aproximativ 30-70% din populație fiind purtător asimptomatici ai acestei bacterii. (Codița I, 1993)

“[anonimizat]. [anonimizat]-faringelui (otite, sinuzite, [anonimizat]), dar și infecții invazive prin diseminare în sânge (bacteriemie) și apariția de focare infecțioase la distanță: septicemie, meningită, endocardită, pericardită, osteomielită, [anonimizat]. “(Codița I, 1993)

Fig.1. Streptococcus pneumoniae

Sursa: http://www.barnstablecountyhealth.org/disease-agents/streptococcus-[anonimizat] a fost recunoscută ca o cauză majoră a [anonimizat]. (Codița I, 1993)

[anonimizat], sinusurile și cavitatea nazală. [anonimizat], [anonimizat] a provoca boli. Se răspândește prin contact direct între persoane. (Lin C, 2010)

Streptococcus pneumoniae reprezintă principala cauză a pneumoniei comunitare și a [anonimizat] a septicemiei la cei infectați cu HIV. [anonimizat], [anonimizat], conjunctivita, meningita, sepsis, osteomielita, [anonimizat], peritonita, pericardita, celulita si abces cerebral. (Lin C, 2010)

[anonimizat]-hemolitice, [anonimizat]iae este sensibil la optocin. (Lin C, 2010)

2.2. Virulenta si patogenitate

Patogenitatea pneumococilor a fost atribuită diferitelor structuri, cele mai multe fiind situate pe suprafața sa.

Morbiditatea și mortalitatea ridicată cauzate de acest microorganism sunt totuși greu de înțeles, iar lista factorilor de virulență este probabil departe de a fi completată.

Un grup de factori, cum ar fi capsula și o proteină recent identificată, oferă rezistență la fagocitoză și astfel promovează evadarea pneumococilor din apărarea imunității gazdă.

Alți factori, inclusiv componentele peretelui celular și pneumolizina toxină intracelulară, sunt implicați în principal în inflamația cauzată de infecție. (Bergmann S & colab., 2006)

Procesul de inflamație se dezvoltă probabil pe deplin numai după liza bacteriilor cu autolizină.

Deoarece se crede că inflamația induce majoritatea simptomelor bolii pneumococice, acest grup de factori de virulență poate fi astfel direct responsabil de morbiditate și mortalitatea cauzată de pneumococi după ce au infectat gazda. (Bergmann S & colab., 2006)

Capsula a fost recunoscută de mult timp drept principalul factor de virulență al Streptococcus pneumoniae. Dovezile experimentale pentru acest lucru au fost furnizate de diferența de doză letală de 50% dintre tulpinile încapsulate și cele neîncapsulate. Virulența mutanților în raport cu tulpinile parentale s-a dovedit a fi determinată în principal de tipul capsular. Cu toate acestea, fondul genetic al tulpinii de primire a fost de asemenea important, arătând că alte componente în afară de capsulă sunt necesare pentru virulența completă a pneumococilor. Structura chimică a PS capsulară și, într-o măsură mai mică, grosimea capsulei determină capacitatea serotipurilor de a supraviețui în sânge și, eventual, de a provoca boli invazive. Aceasta se datorează probabil diferențelor dintre serotipuri în ceea ce privește activarea alternativei calea de completare, depunerea și degradarea componentelor complementului pe capsulă, rezistența la fagocitoză, capacitatea de a induce Ab și clearance-ul mediat de structurile asemănătoare lectinei pe fagocite. ((Bergmann S & colab., 2006)

2.3. Incidenta pe glob a infectiilor cu Streptococcus pneumoniae

Streptococcus pneumoniae este unul dintre cei mai importanți agenți patogeni umani, iar boala pneumococică este endemică în toată lumea.

De mai bine de un secol infectia cu Streptococcus pneumoniae a fost cunoscuta ca fiind cea mai frecventă cauză de otita medie acuta, sinuzita si pneumonie si una dintre cele mai importante cauze ale meningitei. (http://www.who.int/bulletin/volumes/86/5/07-048769/en/)

În țările în curs de dezvoltare, pneumonia este o boală gravă la copii și se estimează că mai mult de un milion dintre cei care au varste sub 5 ani mor in fiecare an din cauza pneumoniei pneumococice.( http://www.who.int/bulletin/volumes/86/5/07-048769/en/)

Incidența pneumoniei nu a scăzut foarte mult în secolul trecut, dar rata mortalității a scăzut semnificativ odată cu apariția antibioticelor.

Deși în prezent rata mortalității este crescută, multe țări nu dispun de estimări naționale privind severitatea bolii. (http://www.who.int/bulletin/volumes/86/5/07-048769/en/)

În prezent sunt însă disponibile metode eficiente de prevenție a infecției cu Streptococcus pneumoniae, inclusiv vaccinul pneumococcic.

Pentru a sprijini deciziile de politică locală și globală privind prevenirea și tratamentul bolilor pneumococice, a fost estimată incidența cazurilor grave și a deceselor specifice fiecărei țări , la copiii mai mici de 5 ani.

În țările în curs de dezvoltare, pneumonia este o boală gravă la copii și se estimează că mai mult de un milion copii cu vârsta sub 5 ani mor în fiecare an din cauza pneumoniei pneumococice.( http://www.who.int/bulletin/volumes/86/5/07-048769/en/)

World Health Organization a realizat un studiu cu privire la incidența infecției cu S.pneumoniae la nivel de țară cât și rata mortalitații în urma infecției cu acest patogen, la nivel global.

Estimative naționale ale numărului de cazuri de pneumonie în rândul copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani au fost grupate în șase regiuni ale WHO (Regiunea Africană, Regiunea Americilor, Regiunea Asia de Sud-Est, Regiunea Europeană, Regiunea Mediteranei de Est și regiunea Pacificului de Vest) (Fig. 2). (http://www.who.int/bulletin/volumes/86/5/07-048769/en/)

Fig. 2. Distribuția infecției cu Streptococcus pneumoniae la nivel de țară

Sursa:

http://www.who.int/bulletin/volumes/86/5/07-048769/en/

Incidența pneumoniei este cea mai ridicată în Asia de Sud-Est (0,36 episoade pe copil-an), urmată îndeaproape de Africa (0,33 episoade pe copil-an) și în estul Mediteranei (0,28 episoade pe copil-an), și cel mai scăzut în Pacificul de Vest (0,22 episoade pe copil-an), America (0,10 episoade pe an copil) , Regiunea Europeană (0,06 episoade pe copil-an).

Conform studiilor WHO, s-a demonstrat că, în urma infecției cu Streptococcus pneumoniae, mor anual între 1.96 și 3.92 milioane de copii cu vârste mai mici de 5 ani.

Cauza majoră a mortalității rămâne pneumonia (Fig. 3), iar proporția de decese asociate pneumoniei variază foarte mult între regiunile WHO și crește semnificativ în regiunile care au sisteme de sănătate ineficiente. (http://www.who.int/bulletin/volumes/86/5/07-048769/en/)

Fig. 3. Distributia pe glob a deceselor cauzate atat de pneumonie cat si de alte boli, la copii cu varsta sub 5 ani, conform WHO.

Sursa: http://www.who.int/bulletin/volumes/86/5/07-048769/en/

Varsta si sexul sunt factori de risc importanti in infectia cu Streptococcus pneumoniae.

Incidența bolii pneumococice este de până la 50 de ori mai mare la copii cu vârste sub 5 ani și la adulți cu vârsta mai mare 65 de ani, decât la adolescenți.

De asemenea, barbații sunt mai predispuși la infecția cu Streptococcus pneumoniae decât femeile, datorită unor condiții precum consumul de alcool și fumatul. (https://data.unicef.org/wp-content/uploads/2015/12/World-Pneumonia-Day-Infographic_242.pdf)

1.4. Tratament

Majoritatea tulpinilor de Streptococcus pneumoniae sunt sensibile la penicilină și eritromicină, insa au fost descoperite si tulpini rezistente la aceste antibiotice, lucru care face ca efectuarea antibiogramei este obligatorie.

Cu toată eficacitatea terapiei antimicrobiene, mortalitatea în cazul afecțiunilor pneumococice este ridicată, îndeosebi la persoanele vârstnice, imunocompromiși (splenectomizați), sau persoane debilitate. Din această cauză se practică o imunizare cu vaccin polizaharidic polivalent (23 tipuri). Vaccinul asigură o protecție de lungă durată (până la 5 ani). La copiii cu hipogamaglobulinemie sau splenectomizați se recomandă tratamentul cu penicilină orală pentru că aceștia nu răspund foarte bine la vaccinare și infecțiile pneumococice sunt frecvente.

Apariția tulpinilor rezistente la penicilină (prin modificarea PLP) impune o modificare a atitudinii terapeutice mai ales în meningite și impune administrarea cefalosporinelor III (cefotaxim, ceftriaxonă în doze crescute). S-a remarcat de asemenea o creștere a nivelului de rezistență la macrolide (30% tulpini rezistente la eritromicină). (https://data.unicef.org/wp-content/uploads/2015/12/World-Pneumonia-Day-Infographic_242.pdf)

CAPITOLUL 2

ANTIBIOTICE

2.1. Definitie si tipuri de antibiotice

Antibioza este fenomenul determinat de acțiunea unor compuși chimici produși de anumite microorganisme, care în concentrații mici au un efect inhibitor sau letal asupra altor organisme.

Antibioza a fost descoperită de Roberts (1874), care a descris sub devenirea de antagonim, efectul inhibitor exercitat de Pencilium glaucum asupra bacteriilor.

Villemin (1889) a propus termenul de antibiotic, iar Fleming (1928), studiind antibioticul produs de P. notatum a deschis era aplicațiilor practice. (Mihăescu &colab., 2008)

Multe microoranisme (eubacterii, actinomicete, fungi) produc mai multe antibiotice deferite (5-6), în proporții variabile, în funcție de natura mediului de cultivare și de condițiile de creștere. (Mihăescu &colab., 2008)

Antagonismul microbian poate fi:

Nespecific, competițional pentru o anumită substanță, datorat metaboliților toxici, neselectivi acumulați în mediu, de natură organică (acizi grași, etanol, toxine, enzime, litice etic) sau anorganică (H2O2, NH3,NO2,H2S,O2 etc):

Specific, caracterizat prin activitatea antimicrobiană a unor produși de metabolism microbian, netoxici pentru organismele superioare, dar activi in concentrații mici asupra altor microorganisme. Acești produși de metabolism sunt substanțe de biosinteză, cu structuri diferite, de tipul antibioticelor (produse de unele specii de bacterii, actinomicete, mucegaiuri, cu importanță practică in terapia bolilor infecțioase) și bacteriocinelor (substanțe de biosinteză bacteriană, foarte specifice, de natură proteică sau polipeptidică, cu toxicitate selectivă față de tulpini din aceeași specie cu specia proucătoare sau aparținând unor specii foarte înrudite.

Fenomenul de antibioză este foarte răspândit în medii naturale cu populații microbiene bogate (sol, ape). (Mihăescu &colab., 2008)

Antibioza are un rol important în procesul de selecție naturală și evoluție, deoarece speciile producătoare de substanțe antagoniste posedă un avantaj selectiv în popularea unei anumite nișe ecologice și în utilizarea resurselor nutritive de la acel nivel. Este cazul actinomicetelor, bacterii cu vitalitate scăzută in mediul extern, dar mari producătoare de substanțe antimicrobiene. Mai mult, se pare că antibioticele acționează ca molecule semnal asociate cu fenomenul de sporulare, starea dormantă sau germinarea. (Mihăescu &colab., 2008)

Substanțele antibiotice

Inițial termenul de antibiotic a fost folosit numai pentru desemnarea substanțelor antimicrobiene produse ca metaboliți secundari de unele specii microbiene, iar ulterior termenul s-a extins și la substanțe de semisinteză ca și la cele obținute prin sinteză chimică, care manifestă toxicitate selectivă față de microorganisme (de ex. Sulfamidele). Creșterea numărului de antibiotice obținute prin sinteză chimică a determinat înlocuirea termenului de antibiotic cu un termen mai general cum ar fi cel de substanțe antimicrobiene sau substanțe chimioterapeutice. (Mihăescu &colab., 2008)

În sens larg, un antibiotic este o substanță de origine naturală ( produsă de eubacterii, actinomicete sau fungi) sau obținută prin sinteză, cu coeficient terapeutic ridicat ( activă la concentrații foarte mici), cu toxicitate selectivă față de microorganisme cum ar fi bacterii, fungi, protozoare, față de unele organisme multicelulare sau chiar față de agentii infecțioși acelulari ( substanțe cu acțiune antivirală), manifestată actv în medii organice, care pot fi absorbită și difuzată în organism. (Mihăescu &colab., 2008)

Toxicitatea selectivă se datorează faptului că antibioticele au o țintă de acțiune specifică la nivelul celulelor bacteriene, spre deosebire de substanțele antiseptice și dezinfectante, care manifestă toxicitatea neselectivă asupra microorganismelor. (Monica Moldoveanu, 2012)

Ținta specifică de acțiune a antibioticelor definește mecanismul lor de acțiune:

Inhibarea sintezei peretelui celular prin blocarea enzimelor care intervin în sinteza peptidoglicanilor (transglicozilaze, transpeptidaze, carboxipeptidaze), efectul final fiind liza bacteriei prin șoc osmic (ex. Penicilinele și cefalosporinele cu nucleu beta-lactamic, cancomicina, bacitracina, fosfomicina, cicloserina);

Alterarea structurală sau funcțională a membranei plasmatice (ex. Polimixinele B si E, gramicidinele, tirocidinele):

Inhibarea biosintezei acizilor nucleici și proteinelor la nivelul replicării, transcrierii sau traducerii informației genetice:

Inhibarea replicării meterialului genetic prin cuplare cu ADN- giraza(quinolonele);

Blocarea transcrierii informației gentice, prin cuplarea cu ARN-polimeraza dependentă de ADN (rifamicinele, novobicina);

Inhibarea sintezei proteice prin blocarea traducerii informației genetice la diferitele niveluri (formarea complexelor de inițiere, elogarea, legarea ARNt aminoacilat la ribozom etc.( ex. Aminoglicozidale, macrolidele, streptograminele, lincosamidele, fenicolii, acidul fusidic);

Antagonism competitiv cu biosinteza precursorilor nucleotidici (sulfamidele). (Monica Moldoveanu, 2012)

Microorganismele producatoare de antibiotice fac parte din urmatoarele categorii:

eubacterii din genul Bacillus: B. brevis (gramicidina), B. subtilis (bacitracina), B. polymyxa (polimixina), Aerobacillus colistimus (colimicina).

Actinomicete din genul Streptomyces (produc tetracicline, aminoglicozide, macrolide, cloramfenicol, rifamicine).

Fungi microscopici: speciile genului Penicillium sp. Produc penicilina, iar Cephalosporium sp. Produc cefalosporinele. (Monica Moldoveanu, 2012)

2.2. Caracterizare

Datorită specificității lor de acțiune, antiboticele inhibă în mod diferit creșterea diferitor specii microbiene; totalitatea speciilor microbiene sensibile la un anumit antibiotic definește spectrul de activitate al antibioticului respectiv. (B. Ghicavii, G. Gusuila, 2010)

Referitor la numărul și diversitatea speciilor microbiene a căror crșste este inhibata, spectrul de activitate al antibioticelor poate fi:

larg (de exemplu spectrul de acțiune al tetraciclinei este reprezentat de bacterii Gram negative, inclusiv chlamidii și reckettsii, și specii Gram positive; penicilinele sunt active în special față de specii Gram pozitive, dar și Gram negative, inclusiv chlamidii; nitrofuranii, rifampicina, sulfamidele sunt active asupra unui număr mare de specii bacteriene Gram pozitive și Gram negative si asupra bacteriilor acido-alcoolo-rezistente);

îngust (novobiocina este activă asupra bacteriilor Gram pozitive, mai ales stafilococi, dar și față de coci și bacilli Gram negativi, cum ar fi hemofilii; glicopeptidele, bacitricina, pe bacterii Gram pozitive);

limitat (nitroimidazolii sunt activi față de microorganismele anaerobe). (B. Ghicavii, G. Gusuila, 2010)

Pot exista și diferente mari de sensibilitate a diferitelor tulpini din aceeasi specie față de un anumit antibiotic, fiind necesară izolarea tulpinii microbiene și determinarea spectrului său de sensibilitate la antibiotice, pentru stabilirea tratamentului cu antibiotice. (B. Ghicavii, G. Gusuila, 2010)

Eficiența unui antibiotic se demonstrează prin măsurarea a trei parametri, care diferă în funcție de concentrația de antibiotic și de durata sa de acțiune:

concentrația minimă activă (CMA)- este concentrația la care antibioticul poate induce anumite perturbări în activitatea metabolică a microorganismelor, fără a influența capacitatea de multiplicare și viabilitatea microorganismelor;

concentrația minimă inhibatorie(CMI)- este concentrația la care un antibiotic inhibă multiplicarea microorganismelor (efect bacteriostatic);

concentratia minimă bacteriană (CMB)- este concentrația la care un antibiotic are actiune laterală asupra microorganismelor (efect bactericid). (Aurelia Nicoleta Cristea, 2016)

Cunoașterea acestor parametri prezintă o importanță clinică deosebită, deoarece, pentru unele antibiotice, concentrația bactericidă este foarte greu de atins in vivo. Din acest motiv, unele antibiotice cum sunt tetraciclina, claramfenicolul, rifampicina sunt considerate antibiotice bacteriostatice. (Aurelia Nicoleta Cristea, 2016)

2.3. Antibiotice beta-lactamice

Antibioticele beta-lactamice reprezintă cea mai importantă clasă a agenților folosiți în prezent pentru tratarea infecțiilor provocate de bacterii.

Ele au fost grupate, în funcție de caracteristicele lor structurale, astfel:

1. Antibiotice beta-lactamice clasice: peniciline și cefalosporine;

2. Antibiotice beta-lactamice netradiționale care au diferite strucuri, astfel:

• Biciclică: carbapeneme, peneme, clavame

• Monococlică: monobactame

• Triciclice: mai puțin utilizate în terapeutică (Aurelia Nicoleta Cristea, 2016)

2.3.1. Peniciline și cefalosporine

Penicilina reprezintă primul antibiotic utilizat în terapie și alaturi de un derivat de biosinteză asemanător, numit fenoximetilpenicilina, reprezintă principalele antibiotice folosite în tratarea infecțiilor provocate de majoritatea speciilor de bacterii gram-pozitive, gram-negative și coci.

Al doilea grup de antibiotice beta-lactamice cu importanță în tratarea acestor afecțiuni este reprezentat de cefalosporine

Cercetările efectuate asupra folosirii de antibiotice beta-lactamice demonstrează că acțiunea lor este datorată toxicității selective față de bacteriile care determină apariția infecției, ele acționînd distructiv prin inhibarea sintezei peretelui celulei bacteriene.

Cefalosporinele reprezintă o clasă de antibiotice de rezervă, ele fiind utilizate în cazul în care antibiotocele clasice nu dau dovadă de eficacitate terapeutica. (Aurelia Nicoleta Cristea, 2016)

2.3.2. Modul de acțiune al antibioticelor beta-lactamice

Mecanismul acțiunii antibacteriene este bactericid de tip degenerativ, penicilinele fiind active numai în faza de proliferare a germenilor.

La nivel molecular, mecanismele de acțiune posibile sunt:

legare de proteinele membranare PBP ( ,,penicilin binding proteins"), care servesc drept receptori specifici pentru beta-lactamine. Aceste proteine variază în cadrul diferitelor grupe de bacterii, dar conțin în structura lor transpeptidaze care intervin în formarea peretelui bacterian și implicit a septului în cursul diviziunii.

legarea covalentă a penicilinelor de transpeptidazele care asigură soliditatea peretelui bacterian;

activarea unor enzime autolitice: autolizine, mureinhidrolaze. (Aurelia Nicoleta Cristea, 2016)

CAPITOLUL 3

ANTIBIOGRAMA

3.1. Definiție

Tehnica de evidențiere a sensibilității la antibiotice a unei tulpini microbiene se numește antibiogramă.

Antibiograma trebuie practicată în mod obligatoriu în cazul microorganismelor patogene, supuse fenomenului de dobândire a rezistenței, înaintea începerii oricărui tratament cu antibiotice.

După determinarea spectrului de sensibilitate la antibiotice prin tehnici calitative ( în care tulpina microbiană de testat este pusă în contact cu diferite antibiotice aflate într-o anumită concentrație), se pot practica teste cantitative pentru determinarea valorii CMI ( în care tulpina microbiană este pusă în contact cu concentrații crescătoare ale aceluiași antibiotic). (Monica Moldoveanu, 2012)

3.2. Metoda difuzimetrică

Este o metodă foarte simplă și rapidă, care permite determinarea concomitentă a spectrului de sensibilitate a microorganismului și a valorii CMI în vederea calculării dozelor terapeutice de antibiotice. Metoda are mai multe variante, în practică folosindu-se curent tehnica discurilor impregnate cu anitibiotice, standardizată, recomandată de NCCLS/ CLSI ( National Committee for Clinical Laboratory Standardisation / Clinical Laboratory Standards Institute).

O serie de factori, ca de exemplu, tulpina microbiană studiată (densitatea inocului, specia, vârsta culturii), mediul de cultură (compoziția mediului, pH-ul, densitatea și grosimea stratului de mediu), tehnica folosită și criteriile de interpretare a rezultatelor obținute, pot influența rezultatele unei antibiograme. Din acest motiv, tehnica trebuie efectuată în condiții standardizate, reproductibile, conform indicațiilor forurilor internaționale în domeniu.

Pe suprafața unui mediu agarizat însămânțat „în pânză „cu un inocul standardizat, obținut din tulpina de testat, se plasează la distanțe egale discuri impregnate cu soluții de antibiotice de o anumită concentrație care vor difuza în mediu, realizând un gradient de concentrație invers proporțional cu diametrul zonei de difuzie, deci la distanța fața de disc.

Dacă tulpina este sensibilă la un anumit antibiotic, creșterea microbiană va fi inhibată pe o anumită suprafață în jurul discului impregnat cu antibioticul respectiv, suprafață denumită zonă de inhibiție a creșterii.

Citierea rezultatelor se realizează prin măsurarea diametrelor zonelor de inhibiție a creșterii determinate de diferite antibiotice, cu ajutorul unei rigle gradate.

În cazuri de urgență clinică se poate realiza o primă citire la 6-8 h de la incubare. Interpretarea rezultatelor se face in funcție de dimensiunea zonelor de inhibiție a creșterii, experimând rezultatul cu termenii de tulpină sensibilă (S), rezistență (R) sau intermediar sensibilă (I), conform tabelelor cu puncte critice standardizate și corespunzătoare metodei de lucru: tabelele NCCLS pentru metoda difuzimetrică recomandată de NCCLS (National Committee for Clinical Laboratory Standards, SUA), în prezent CLSI( Clinical Laboratory and Standards Institute). (Monica Moldoveanu, 2012)

Termenii S, I, R definesc de fapt și categoriile de antibiotice, în funcție de efectul lor clinic, după cum urmează:

categoria S, înseamnă că există o mare posibilitate ca antibioticul, administrat în doze obișnuite, să elimine infecția determinată de tulpina testată (CMI are valori net inferioare celor ale concentrațiilor umorale obținute în urma administrării unei doze obișnuite);

categoria I, semnifică probabilitatea ca antibioticul să fie eficient in vivo prin administrare locală sau prin realizarea în mod fiziologic a concentrațiilor mari în organe și țesuturi ( rinichi, ficat, căi biliare), la nivelul cărora este localizat procesul infecțios;

categoria R înseamna că, cel mai probabil, administrarea antibioticului nu va determina eliminarea din oranism a agentului infecțios, a cărui sensibilitate a fost testată sau rezultatul tratamentului este imprevizibil. (Monica Moldoveanu, 2012)

La citirea și interpretarea rezultatelor se iau în considerare diametrele zonelor de inhibiție, lipsite complet de colonii vizibile cu ochiul liber.

Apariția coloniilor la margine sau în interiorul zonei de inhibiție se poate datora următorilor factori: cultura este mixtă sau suprainfectată; cultura este pură, dar prezintă celule heterorezistente; apariția mutantelor rezistente; dezvoltarea tardivă a unor celule heterorezistente; apariția mutantelor rezistente; dezvoltarea tardivă a unor celule, de fapt sensibile, și apariția coloniilor după ce antibioticul s-a diluat prin dibuzie în mediu.(Monica Moldoveanu, 2012)

3.3. Metoda E test

La ora actuală, există variante ale metodei difuzimetrice pentru determinarea valorii CMI.

O astfel de variantă este E-testul( Epsilometer test), ce utilizează benzi impregnate cu diferite antibiotice ale căror concentrații variază exponențial și sunt înscrise pe banda respectivă.

Zona de inhibiție a creșterii microorganismului testat are concentrație a antibioticului difuzat în mediu, diminuându-se odată cu scăderea concentrației asfel că, la o anumită valoare, zona de inhibiție a creșterii va inspecta banda, concentrația înscrisă pe bandă la acest nivel indicând valoarea CMI. (Monica Moldoveanu, 2012)

CAPITOLUL 4

MATERIALE ȘI METODE

Prezenta lucrare are ca scop urmărirea rezistenței lui Streptococcus pneumoniae la antibiotice, mai exact rezistența acestuia la tratamentul cu penicilină.

Cercetările au avut loc în cadrul laboratorului de analize ce aparține unei clinici private.

4.1. Materiale utilizate

Pentru urmărirea rezistenței lui Streptococcus pneumoniae, s-au folosit următoarele materiale:

Secreții nazale (Fig. 4);

Fig. 4. Prelevarea secretiilor nazale la copii

Sursa: https://adevarul.ro/sanatate/medicina/cand-indicat-exsudatul-nazal-1_50adafe17c42d5a6639929ff/index.html

Plăci Petri cu mediu de cultura Geloză sânge;

Anse;

Striu Staph ( se foloseste pentru depistarea bacteriei Haemophilus influenzae)

Incubator;

Caseta pentru incubarea placilor in prezenta de CO2;

Dispozitiv pentru antibiogramă (Fig. 5)

Fig. 5. Dispozitiv pentru antibiogramă

4.2. Metode utilizate

Probele prelevate provin de la copii cu vârstele cuprinse între 0 si 5 ani iar studiul s-a desfasurat pe o perioada de 6 luni.

Prelevarea are loc în cadrul clinicii, iar exudatele sunt aduse în laborator pentru prelucrare. Pentru rezultate cât mai exacte, se recomandă însămânțarea probelor în maxim 2 ore de la recoltare.

Pentru depistarea prezenței lui Streptococcus pneumoiae în secrețiile nazale, acestea sunt însămânțate, pentru început, pe plăci cu mediu de cultură geloză sânge (Fig. 6).

Fig. 6. Însămânțarea plăcilor

Sursa: https://www.medlife.ro/video-analize-de-laborator-%25e2%2580%2593-episodul-iv-drumul-exudatului-faringian-in-departamentul-de-bacteriologie.html

Mod de lucru:

Se descarcă bațul de exudat nazal în partea de sus a plăcii;

Cu o ansă sterilă se prelungește cultura descărcată, pe toată suprafața plăcii;

Cu o altă ansă sterilă se trasează un stiu Staph peste suprafața însămânțată;

Plăcile se incubează la 37˚C.

După însămânțare, plăcile sunt incubate pentru 24-48 ore la 37˚C.

După incubare, prezența lui Streptococcus pneumoniae este observată prin apariția unor colonii mici, punctiforme, în formă de “s”, cu zone de hemoliză care au diametrul mai mare decât cel al coloniilor.

La pneumococi, dacă inițial coloniile sunt în „cupolă de catedrală”, pe parcurs iau aspect de „strachină” sau „blid”.

După observarea coloniilor și identificarea bacteriei, aceasta se însămânțează pe o nouă placă cu mediu Muller Hilton urmând să fie făcută antibiograma (metoda difuzimetrică).

Metoda difuzimetrica este o metodă foarte simplă și rapidă, care permite determinarea concomitentă a spectrului de sensibilitate a germenului și a valorii C.M.I în vederea calculării dozelor terapeutice de antibiotice. Metoda are mai multe variante, în practică folosindu-se curent tehnica discurilor impregnate cu antibiotice.

4.2.1. Materiale necesare realizării antibiogramei

Pentru realizarea antibiogramei este nevoie de:

– Plăci Petri cu mediu de cultură geloză sânge;

– Discuri impregnate cu antibiotice;

– Anse;

– Cultură de Streptococcus pneumoniae de la pacienții pozitivi

– Incubator

4.2.2. Principiul metodei

Pe suprafața unui mediu agarizat însămânțat “ în panză” cu un inocul standardizat, obținut din tulpina de testat, se plasează la distanțe egale discuri impregnate cu soluții de antibiotice de o anumitț concentrație care vor difuza în mediu, realizând un gradient de concentrație invers proporțional cu diametrul zonei de difuzie, deci cu distanța fața de disc.

Dacă tulpina este sensibilă la un anumit antibiotic, creșterea microbiană va fi inhibată pe o anumită suprafață în jurul discului ce conține antibioticul respectiv, suprafața denumită zonă de inhibiție a creșterii.

Determinarea valorii CMI prin această metodă este posibilă datorită experienței unei corelații liniare între diametrul zonei de inhibiție a creșterii și concentrația antibioticului, corelație care a permis trasarea unor curbe de concordanță între dimensiunea zonelor de inhibiție ( în mm), obținută cu discuri cu conținut fix de antibiotic și valoarea C.M.I (exprimată în µg/ml) determinată prin metoda dilutiilor.

Prin rapoarte la aceste curbe, s-au determinat, plecând de la dimensiunea zonei de inhibiție a creșterii, care este valoarea C.M.I. pentru un anumit antibiotic, față de o anumită tulpină. Datele obținute prin testarea unui număr mare de tulpini aparținând unor diferite genuri și specii microbiene de importanță clinică au permis realizarea unor tabele de concordanță utile în interpretarea rezultatelor testelor difuzimetrice de determinare a sensibilității tulpinilor la substanțe antimicrobiene.

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Studul s-a realizat in perioada 01.12.2017 – 01.05.2018, in cadrul unui laborator de analize medicale, al unei clinici private.

În urma efectuării antibiogramei, se poate observa că marea majoritate a tulpinilor de Streptococcus pneumonie prezente au o rezistență crescută la penicilină (Fig. 7 si Fig. 8).

Au existat însă și teste în care tulpinile de Streptococcus pneumoniae au fost sensibile la penicilină (Fig. 9).

Fig. 7. Tulpină de Streptococcus pneumoniae rezistentă la Penicilină

Fig. 8. Tulpină de Streptococcus pneumoniae rezistentă la penicilină

Fig. 9. Tulpină de Streptococcus pneumoniae sensibilă la penicilină

În continuare, pe baza rezultatelor obținute în cursul fiecarei luni, am reprezentat grafic rezistența și sensibilitatea lui Streptococcus pneumoniae la penicilină.

După incubarea plăcilor și analiza antibiogramelor rezultatele au fost urmatoarele:

Pentru luna decembrie 2017, dintr-un total de 110 teste de secreții nazale, 92 teste au fost pozitive. Din cele 92 de teste, 68 au prezentat tulpini de Streptococcus pneumoniae rezistent la penicilină și 24 de teste cu tulpini sensibile la penicilină. Incidența rezultatelor este evidențiată în graficul următor:

Graficul 1. Incidența rezistenței lui Streptococcus pneumoniae la penicilină în luna Decembrie 2017

Pentru luna ianuarie 2018, dintr-un total de 105 teste de secreții nazale, 54 teste au fost pozitive. Din cele 54 de teste, 43 au prezentat tulpini de Streptococcus pneumoniae rezistent la penicilină și 11 de teste cu tulpini sensibile la penicilină.(Graficul 2)

Graficul 2. Incidența rezistenței lui Streptococcus pneumoniae la penicilină în luna Ianuarie 2018

Pentru luna februarie 2018, dintr-un total de 121 teste de secreții nazale, 67 teste au fost pozitive. Din cele 67 de teste, 44 au prezentat tulpini de Streptococcus pneumoniae rezistent la penicilină și 23 de teste cu tulpini sensibile la penicilină. Incidența rezultatelor este evidențiată în graficul următor:

Graficul 3. Incidența rezistenței lui Streptococcus pneumoniae la penicilină în luna Februarie 2018

Pentru luna martie 2018, dintr-un total de 98 teste de secreții nazale, 58 teste au fost pozitive. Din cele 58 de teste, 37 au prezentat tulpini de Streptococcus pneumoniae rezistent la penicilină și 21 de teste cu tulpini sensibile la penicilină. Incidența rezultatelor este evidențiată în graficul următor:

Graficul 4. Incidența rezistenței lui Streptococcus pneumoniae la penicilină în luna Martie 2018

Pentru luna aprilie 2018, dintr-un total de 134 teste de secreții nazale, 66 teste au fost pozitive. Din cele 66 de teste, 43 au prezentat tulpini de Streptococcus pneumoniae rezistent la penicilină și 23 de teste cu tulpini sensibile la penicilină. Incidența rezultatelor este evidențiată în graficul următor:

Graficul.5. Incidența rezistenței lui Streptococcus pneumoniae la penicilină în luna Aprilie 2018

Pentru luna mai 2018, dintr-un total de 89 teste de secreții nazale, 63 teste au fost pozitive. Din cele 63 de teste, 43 au prezentat tulpini de Streptococcus pneumoniae rezistent la penicilină și 20 de teste cu tulpini sensibile la penicilină. Incidența rezultatelor este evidențiată în graficul următor:

Graficul 6. Incidența rezistenței lui Streptococcus pneumoniae la penicilină în luna Mai 2018

Rezultate finale

În graficul următor sunt reprezentate rezultatele obținute de-a lungul întegului studiu.

Graficul 7. Rezultate obținute în cele 6 luni de studiu

Deși au existat multe tulpini rezistente la penicilină, acestea au fost sensibile la antibiotice din clasa cefalosporinelor, și anume la vancomicină și ofloxacin.

CONCLUZII

Pe baza rezultatelor obținute în cele 6 luni de studiu se poate spune că Streptococcus pneumoniae este o bacterie care prezintă o rezistență crescută la antibiotice, în special la Penicilina, rezultatele fiind asemănătoare cu cele raportate în literatură.

Pentru a preveni infecția cu acest patogen se recomandă efectuarea vaccinului anti-pneumococic.

În cazul infecției cu Streptococcus pneumoniae, se recomandă, în primul rând, efectuarea antibiogramei înaintea începerii unui tratament.

Chiar dacă unele tulpini au prezentat rezistență la acțiunea antibioticelor pe bază de penicilină, acestea au prezentat sensibilitate la cele din clasa cefelosporinelor, tot antibiotice beta lactamice, și anume la vancomicină și ofloxacin.

În cadrul studiului efectuat, pentru cazurile pozitive de infecție cu Streptococcus pneumoniae, a fost urmat tratamentul prescris de către medicul specialist, astfel că nu au existat cazuri de mortalitate.