STRĂVECHI MODEL DE PREZENȚĂ ȘI LUCRARE A BISERICII ÎN SOCIETATE [309484]

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

JUSTINIAN PATRIARHUL

ANSAMBLUL MĂNĂSTIRII COLȚEA

STRĂVECHI MODEL DE PREZENȚĂ ȘI LUCRARE A BISERICII ÎN SOCIETATE

PROFESOR COORDONATOR:

CONF. UNIV. DR. PROF. [anonimizat]: [anonimizat]

2020

Introducere

Argument

Cu voia și cu frica lui Dumnezeu am ales această temă deoarece nu se poate vorbi de o istoria a Bucureștilor fără să avem în vedere întregul ansamblu al Coltei.

Întreaga istorie a Coltei, [anonimizat] o [anonimizat].

Biserica Coltei nu a [anonimizat] o [anonimizat], una din zonele unde termenul „liniște” se mai regăsește doar între pereții acești biserici.

[anonimizat] a însemnat întregul ansamblu a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] o [anonimizat] o tipografie și cu un turn ce a [anonimizat], fiind o bună demonstrație a faptului că Biserica a fost, [anonimizat], ca Biserica nu a dat niciodată la o [anonimizat], atunci, ca și acum, a încercat și s-a [anonimizat].

Am ales să vorbesc despre ansamblul de la Coltea deoarece aici găsim o [anonimizat]. Am văzut în această acea dovadă a faptului că Biserica a însemnat scoala, a pus temelie învățământului românesc, a reprezentat un model de predanie și de intelgere a [anonimizat], mi s-a [anonimizat].

[anonimizat] a [anonimizat] a și impulsiont-o spre a progresa și a se dezvolta.

Stadiul cercetării.

[anonimizat] o abordez o [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], turn, spital, han, scoala, [anonimizat].

Pentru a putea realiza o [anonimizat], cărți, [anonimizat].

Prima carte pe care am cercetat-o este „Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București”, avându-l ca autor pe Nicolae Stoicescu. [anonimizat], [anonimizat] tulburi ale istoriei noastre, conducătorii țării au dorit și demolarea ei, aceasta fiind în centrul Capitalei, și împotriva doctrinei comuniste.

Al doilea material folosit a fost tot de la același autor, dar numele cărții este „Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România”, volumul doi, cel ce se ocupa de zona Țării Românești, adică Muntenia, Oltenia și Dobrogea. Această lucrare m-a ajutat în special în special atunci când am vorbit despre arta Coltei, descoperind că, intre Mănăstirea Sinaia și Biserica Coltea, nu doar că exista legături cu privire la ctitor, dar și foarte multe asemănări în ceea ce privește arta acestor două edificii reprezentative pentru România.

Din păcate, pe lângă aceste scrieri nu am găsit lucrări ample care să trateze acest subiect, și de aceea consider că lucrarea de față ar trebui să aibă doar rolul unui preambul al unei lucrări ample despre acest edificiu, dar și despre rolul lui în societate, în istorie, dar și în artă.

Am găsit ample studii, dar care tratează selectiv ansamblul, nefiind o corelare a corpurilor studiate. De pildă, nu vom găsi un studiu în care să se vorbească amplu și despre turn, dar și despre școală de medicină, tocmai de aceea strângerea de informații a fost una anevoiasa, mai ales în contextul actual.

Consider că ansamblul Manăstirii Coltea merita o lucrare amplă, în care să se aducă în lumina lucruri ce au valoare de pionierat în țara noastră, cum ar, primul spital din Tara Românească, prima școală de medicină, iar aceste lucruri trebuiesc scoase la lumină, prezentate și puse în față, deoarece sunt lucruri de care Biserica s-a îngrijit, iar ansamblul nu a avut doar un rol duhovnicesc, ci s-a ocupat și de partea trupească.

Tocmai de aceea, mi-am propus de la bun început să fac o lucrare cât mai cuprinzătoare și mai detaliată a aceestui ansamblu, în primul rând pentru valoarea lui duhovnicească și artistică, și în al doilea rând pentru a putea prezenta lucruri despre care s-a scris prea puțin, sau chiar deloc.

Prezentat istoria Manăstirii Coltea, am ales practic să vorbesc despre rolul avut de Biserica Ortodoxă Romana în societatea acelor vremuri, dar să vorbesc și despre arta, despre știință, dar și despre han, care a reprezentat o sursă de venit.

Obiectivele lucrării

În lucrarea de față am vorbit, pe de o parte, despre frumusețea Bisericii Coltea, împletind-o cu istorisirea evenimentelor centrale ce au avut loc în jurul Coltei, referindu-mă la ceea ce s-a întâmplat cu turnul, cu hanul, cu clădirile adiacente, dar și cu spitalul.

În primul capitol al lucrării am vorbit despre societatea în care ansamblul și-a desfășurat activitatea, și în special am vorbit despre Bucureștiul secolului XVII, deoarece am considerat că trebuie să ne putem face o idee asupra contextului istoric în care se pun bazele așezământului.

Următoarele capitole, și anume doi, trei, patru și cinci, tratează fiecare edificiu al ansamblului.

Primul despre care am vorbit a fost despre Biserica Coltea. Fiind singurul edificiu rămas în picioare, și pe care fiecare dintre noi l-am văzut, am considerat că începând lucrarea cu acest capitol ne va duce mai ușor, profitând un pic și de imaginație, dar și de tehnologia actuală, în ceea ce a reprezentat vastul ansamblu al mănăstirii.

Acest capitol se împarte în două mari părți, și anume istoria și arta monumentului. Istoria Bisercii Coltea rămâne o pagină de poveste a Bucureștilor, acesta dezvoltându-se pe lângă această construcție reprezentativă pentru el, dar care a suferit mai multe modificări, dar și demolări, iar Biserica Coltei a rămas în picioare pentru a fi un bun povestitor, dar și un monument de aducere aminte a istoriei orașului, dar și a țării.

În a doua parte a capitolului am vorbit despre artă ce se regăsește la Coltea. Cu un pridvor semnat de Parvu Mutu, cu un interior al lui Gheorghe Tattarescu, și cu o catapeteasmă ce reprezintă o capodoperă brâncoveneasca, edificiul ce se regăsește aproape de kilometrul 0 al Capitalei nu va dezamăgi nici un critic de artă ce îi va trece pârgul

În următorul capitol am abordat un subiect care îmi doresc să fie un semnal pentru cei care consideră Biserica nu a ajutat spitalele. Aici am vorbit despre spitalul Coltea, adică despre prima unitate spitalicească de pe teritoriul țării, astfel subliniind faptul că nu se poate vorbi despre un sistem sanitar în România fără a lua în considerare și Biserica Ortodoxă Romană.

O temă abordată în acest capitol este aceea a școlii de medicină, una elementară, dar care cu timpul a crescut în prestigiu.

Astfel, dacă vorbim despre învățământul sanitar din România trebuie să punem în capul listei scoala de medicină de la Mănăstirea Coltea, ca fiind prima instituție de acest fel de pe teriroriul țării noastre.

În condițiile date, se poate vorbi despre spitale și scole fără Biserică?

În capitolul numărul patru am vorbit despre Hanul Coltei, despre rolul lui în arealul mănăstirii, dar și despre importanța lui în istoria Bucureștilor.

În ultimul capitol, am prezentat istoria unui monument reprezentativ pentru București pentru aproape 200 de ani, și anume Turnul Coltei.

De la istoria sa, la legendele care l-au înconjurat, turnul reprezintă un monument des amintit în literatura românească, dar care și acum, trezește nostalgicii iubitori ai Bucureștiului de altădată.

Scopul acestei lucraru este acela de a prezenta din punct de vedere istoric Ansamblul Manăstirii Coltea, atingând mai multe puncte, ca de exemplu:

Istoria locului

Istoria fiecărui edificiu

Importanta

Arta

Legende

Tocmai de aceea întreaga lucrare are un caracter istoric, abordând teme teologice extrem de puțin.

Nu am încercat o privire de ansamblu a complexului deoarece fiecare a avut momentul lui de grație diferit de celelalte clădiri, ci am încercat să prezint fiecare edificiu separat, dar contextul cu istoria Bucureștiului, a mahalalei sau a celorlalte clădiri.

Tocmai de aceea lucrarea prezintă capitole destinate fiecărui edificiu, și capitole realizate pe diferite perioade istorice.

În inchierea lucrării am conturat rolul acestui locaș, mai ales după perioada comunistă în care a intrat și în ample procese de restaurare și reabilitare.

Bucureștii secolului 17

Noul domnitor, Radu Șerban, preferă Târgoviște ca cetate de scaun, dar nu neglijează Bucureștiul și construiește în 1631 podul Șerban-Vodă, amenajează heleșteul Șerban-Vodă, astăzi parcul Carol. Radu Mihnea ridică mănăstirea Radu-Vodă care deținea câteva mahalale și în jurul căreia se grupează câteva prăvălii. Locuitorii mahalalelor sunt scutiți de dări cu condiția ca aceștia să lucreze numai pentru mănăstire. În timpul domniei lui Matei Basarab, Bucureștiul se bucură de prosperitate: se reface curtea domnească cu mult bun gust, se ridică mănăstirea Târnov în locul unei biserici din lemn, se ridică Biserica Catolică din București. Începând cu 1640, domnitorul mută capitala înapoi la Târgoviște.

Pentru București urmează o perioadă neagră: orașul este devastat în urma răscoalei seimenilor din 1655 și a incendiului din 1658. Un an mai târziu este prădat de tătari, iar în 1660 în urma unei secete care a durat doi ani, o foamete cumplită se abate asupra țării.

București în secolul XVII

Bucureștiul devine capitala Țării Românești în 1659 în timpul domniei lui Gheorghe Ghica și începe o perioadă de refacere și de dezvoltare. Apar marile hanuri, se ridică biserici, atelierele meșteșugarilor se grupează pe ulițe separate: Șelari, Covaci, Gabroveni, Lipscani, Băcani etc. În 1679 este menționată funcționarea unei fabrici de postav. În același an, domnitorul Șerban Cantacuzino întemeiază prima școală românească din Țara Românească, Școala domnească de la mănăstirea Sfântul Sava din București și începe ridicarea mănăstirii Cotroceni în vestul capitalei.

În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în 1689, austriecii intră în București și, vorbind despre această perioadă, cronicarul Radu Popescu spune „însă răutăți ce s-au făcut într-o lună, ce au șezut, limbă nu poate să spuie: bătăi, cazne, legături; egumenii și unii boiari legați cu ștreanguri de gât, pentru făină și orz, și carne și altele ca acestea nenumărate”. În 1692 voievodul poruncește construirea unui drum, Podul Mogoșoaiei, Calea Victoriei de astăzi, care să lege curtea cu moșia de la Mogoșoaia. Spătarul Mihai Cantacuzino, fratele domnului Șerban Cantacuzino, a fondat Spitalul Colțea în 1695, a început construirea bisericii Colțea, iar în 1699, în nord-estul orașului ridică Biserica Fundenii Doamnei.

Arhitectura istorică

Substanța medievală a Bucureștiului a fost de-a lungul timpului grav afectată de distrugeri și incendii. În plus, orașul a pierdut în mod tragic o serie de monumente, mai ales biserici, și în decursul campaniei de „urbanism” inițiate în secolul trecut de Nicolae Ceaușescu. Din nucleul orașului medieval de pe malurile Dâmboviței s-au păstrat vestigiile Curții Vechi (sec. XV–XVI) cu Biserica Domnească „Buna Vestire”, care datează probabil din vremea lui Mircea Ciobanul (decedat 1559).

Strada Lipscani, în jurul căreia se desfășoară ceea ce este considerat centrul istoric al Bucureștiului, a fost atestată pentru prima dată în 1589 sub numele de „Ulița Mare”. Numele de astăzi îl primește în 1947 de la negustorii ce comercializau mărfuri aduse de la Lipsca, astăzi Leipzig. Clădirile de pe strada Lipscani au fost ridicate preponderent în secolul al XIX-lea în stilul neoclasic și neobaroc, fiind naționalizate în anul 1948. În anii 1980, regimul comunist le-a dat în folosință unor locatari ce le-au adus într-o stare deplorabilă. Lipscaniul este una din străzile Bucureștiului care are cele mai multe obiective pe Lista monumentelor istorice, peste 30, reunite sub titulatura Ansamblul de arhitectură „Strada Lipscani”. Din 2005, zona Lipscani este doar pietonală și este în curs de restaurare. Pe lângă clădirile de secol XIX, pe strada Lipscani s-au păstrat o serie de hanuri, notabile fiind Hanul Gabroveni (cel mai vechi dintre ele și restaurat în 2014), Hanul lui Manuc (1808) și Hanul cu Tei (1833).

Secolele XVI–XVII

Mănăstirea Radu Vodă a fost ridicată pe vremea lui Alexandru al II-lea Mircea, dar a fost distrusă în 1595 de Sinan Pașa, pentru a fi în secolul al XVII-lea reconstruită și fortificată de către Radu Mihnea și Alexandru Coconul. Atât elementele tradiționale (planul triconc, turla pe naos), cât și pronaosul supralărgit, încununat de trei turle, sunt influențate de formele bisericii mănăstirii din Curtea de Argeș. Din ansamblul mănăstirii Mihai Vodă, ctitoria lui Mihai Viteazul, s-a păstrat doar biserica. Construcția a fost, împreună cu turnul-clopotniță din secolele XVI–XVIII, translată din fosta incintă monastică în 1986. Clădirea mănăstirii, care adăpostise până atunci Arhivele Statului, a fost distrusă. Din secolul al XVI-lea datează și biserica mănăstirii Mărcuța, o ctitorie pe plan triconc cu turlă pe naos a marelui vistier Dan. În 1733 biserica a fost reînnoită și împodobită cu picturi murale, iar din 1945 până în 1957 ea a fost restaurată. Alte importante mărturii ale secolului al XVI-lea, biserica Alba-Postăvari și biserica Spirea Veche, au fost distruse în primăvara lui 1984.

În epoca lui Matei Basarab a fost rezidită Mănăstirea Plumbuită (1647) după modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 1632 împotriva turcilor. Din Casa Domnească construită atunci s-a păstrat doar o latură interioară a curții. Biserica de plan triconc fusese ridicată pe vremea lui Mihnea al II-lea Turcitul, dar suferise în 1595 mari distrugeri.

Clădiri ale stilului brâncovenesc din București

Biserica Patriarhiei cu hramul Sfântul Dimitrie cel Nou, ridicată sub domnia lui Constantin Șerban, dezvoltă modelul dat de biserica episcopală din Curtea de Argeș, folosind proporții mai masive, mai ales în cazul unui monumental pridvor vestic. După mutarea mitropoliei de la Târgoviște la București în 1668, ea a devenit Catedrală Mitropolitană, și în 1925, după ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhie, catedrală patriarhală. În apropierea acestei biserici se află ansamblul reședinței mitropolitane, dispus în pantă pe Dealul Viilor. În incinta acestui complex s-au păstrat unele construcții din 1698, aparținând fostei mănăstiri, printre care se numără poarta principală a edificiului, un paraclis cu galerie și treptele care duc spre portal. Acestea au fost reînnoite în 1723.

Mănăstirea Cotroceni din 1679 a fost complet demolată în 1985. Ea adăpostea mormântul lui Șerban Cantacuzino. Biserica ei se distingea prin proporțiile armonioase și printr-o tâmplă bogat ornamentată. Tot o ctitorie a domnitorului Șerban Cantacuzino este și Biserica Doamnei (1683), care conține un ansamblu de pictură murală executat de zugravii Constantinos și Ioan.

Unul din monumentele importante ale stilului brâncovenesc este biserica mănăstirii Antim (1713–1715), o ctitorie a mitropolitului Antim Ivireanul. Perioada clasică a stilului este reprezentată aici de o ornamentică bogată, caracterizată de motive florale, de un pridvor monumental purtat de coloane și de un fronton semicircular care denotă influența barocului italian. Aripile de nord și de est ale edificiului monastic au fost demolate în 1984. În epoca brâncovenească este întemeiat de spătarul Mihai Cantacuzino și Spitalul Colțea (1702), prima instituție spitalicească din Țara Românească. Alte monumente ale stilului brâncovenesc clasic sunt: Biserica Fundenii Doamnei (1699), Palatul Mogoșoaia (1702) și Biserica Colțea (1695–1702), din ansamblul căreia s-a păstrat paraclisul din 1701–1702, ancadramentul cu decor dens al ușii spre pronaos, precum și canaturile din lemn ale acestei uși. O fază târzie a stilului brâncovenesc era reprezentată de Mănăstirea Văcărești (1716–1722), o ctitorie a lui Nicolae Mavrocordat distrusă în ultimii ani ai dictaturii comuniste. Lăcașul monastic avea o ornamentică deosebit de bogată și era considerat drept o sinteză a arhitecturii sacrale tradițional românești. Alte monumente ale acestei epoci sunt Biserica Kretzulescu (1722) și Biserica Stavropoleos (1724–1730), cu un pridvor bogat ornamentat.

Biserica Coltea

Istoricul Bisericii Coltea

Complexul este un reper al Bucureștiului, fiind compus dintr-o biserică, un spital și trei paraclise, alături de turnul Coltei.

Biserica Colțea amintește și de vechea mahala a Colței, atestată documentar pentru prima dată, la 18 iunie 1669. Deși poate fi considerată ca fiind ctitoria cea mai importantă a spătarului Mihail Cantacuzino, biserica poartă până astăzi numele clucerului Colțea Doicescu, care a avut proprietăți aici.

Puțin mai la sud de locul actual al așezământului, s-a aflat o biserică de lemn, fiind ctitorie a clucerului Udrea în jurul anului 1641, primind ca hram pe Cuvioasa Parascheva. După ce clucerul Udrea moare, aceasta biserică îi ramame fratelui său, Coltea Doicescu, care o închina Mitropoliei.

Ansamblul Coltea

Vedem că, deși ctitorie a lui Udrea, mahalaua, biserica și spitalul vor purta numele fratelui său, Coltea, nici măcar numele celui ce a dus biserica spre apogeul ei, și anume Mihail Cantacuzino.În anul 1695, spătarul Mihail Cantacuzino, cumpăra de la urmașii clucerului Coltea aceasta ctitorie și terenul aferent, și că ridică până în 1698 o ctitorie de piatră cu hramul Sfinții Trei Ierarhi, care din anul 1699 va purta numele de Mănăstirea Trisfetitele.

În același an ctitorul va construi casele din jur pe care le va înzestra cu multe daruri, dar și cu scurtiri de dări. Aici au funcționat trei paraclise: al Sfintei Parascheva, deoarece acesta a fost primul hram al bisericii, al Sfinților Doctori Cosma și Damian, deoarece aici se va contrui și un așezământ spitalicesc, dar și hramul Tuturor Sfinților.

Clădirile vor arde în anul 1739, luna februarie 27, iar acoperișul și interiorul fiind refăcute în același an, iar zidurile au fost terminate în 174-1715, în timpul domniei lui Ștefan Cantacuzino.

Clădirile mănăstirii formau o incintă patrulateră în jurul bisericii centrale, intrarea făcându-se prin arcadă clopotniței, cunoscută sub numele de „Turnul Colței”, edificiu monumental, cu o înălțime de peste 40 de metri, cu care s-a încheiat construcția ansamblului mănăstirii.

După sfârșitul tragic al ctitorului ei, executat de turci în anul 1716, mănăstirea a intrat în grijă domnitorilor vremii, mai ales datorită rolului ei social și cultural, în chiliile Mănăstirii Colțea au funcționat în secolul al XVIII-lea o școală românească și o tipografie.

Construcția bisericii a avut loc probabil la sfârșitul secolului al XVII-lea și a fost atestată documentar pentru prima dată la 18 octombrie 1702, de o carte patriarhală. Pictura interioară și exterioară a sfântului lăcaș au fost realizate în frescă și sunt atribuite lui Pârvu Mutu.

Astfel, ansamblul manăstiresc de la Coltea curpindea între anii 1698-1714:

Biserica mare- singurul edificie ce a rezistat până astăzi

Trei paraclise dispuse pe laturile de est, nord și sud

Spitalul

Casa pentru arhiereu

Spițeria

Casa pentru chirurg

Casa pentru arhiereu străin

Chiliile

Interior Ansamblu

În anul 1770, logofătul Necula Mainescu adauga un mic pridvor în fața celui original

Cutremurele din 1802 și 1838, vor avaria biserica, aceasta fiind reparată în anul 1841, de către un antreprenor pe nume Conrad Schwink, fiind repictata în 1871 de către Gheorghe Tattarescu, iar planurile arhitecturale au fost ale lui Faiser. În urma acestei restaurări, cele două turle ale bisericii nu au fost reconstruite.

Începând cu anul 1895, au fost desfășurate noi lucrări de reparații supravegheate de către arhitectul Gheorghe Mândrea, prilej cu care a fost înlăturat pridvorul suplimentar adăugat în 1770 și au fost montate între coloanele bisericii, fleuroane de piatră, provenind de la Turnul Colței, demolat în anul 1888.

În perioada 1938-1941, prin grija Eforiei Spitalelor Civile și sub coordonarea profesprului Horia Teodoru, a fost reconstruit turnul-clopotniță de pe pronaos. Au fost făcute lucrări de reparații și după bombardamentele din 1944, care au afectat în special latura nordică.

Deși a existat un proiect de restaurare, în urma cutremurului din 4 martie 1977, Biserica Colțea a fost închisă de către autorități în anul 1986.

În anul 1998, au fost reluate lucrările de consolidare a așezământului. În perioada 2001-2005, Biserica Colțea a beneficiat de ample lucrări de consolidare, remodelare volumetrică și restaurare, în baza unui proiect de arhitectură realizat de arhitectul Constanța Carp și a proiectului de rezistență al inginerului Laurențiu-Tudor Spoială. Pictura interioară a fost restaurată de către pictorul restaurator Gheorghe Nicolae-Jack.

Ansamblul Coltea în Bucureștiul actual

În curtea Bisericii Ansamblului Monahal Colțea au fost desfășurate, sub coordonarea profesorului Gheorghe Mănucu — Adameșteanu, săpături arheologice, în două campanii: 2006 și 2008. Acestea au adus la lumină, pe lângă fundațiile vechii biserici, 127 de morminte medievale, însoțite de numeroase articole numismatice și de podoabă, contribuții deosebit de importante pentru istoria Bucureștilor, potrivit istoricului acestui așezământ.

În perioada întunecată a dictaturii comuniste s-a încercat să se facă restaurare și consolidare, s-a început șantierul în 1986, dar în august s-a primit ordin să se închidă biserica, motivându-se că e necesar acest lucru pentru o mai bună desfășurare a lucrărilor, dar în câteva săptămâni s-a închis și șantierul.

Biserica a rămas închisă până în dimineața lui 22 decembrie 1989 când, fără nici o aprobare, a fost deschisă pe la orele 9 și s-a mers în Piața Universității și s-au făcut slujbe la locurile unde fuseseră uciși de comuniști și securitate martirii din noaptea din 21 decembrie 1989 și unde erau bălți de sânge închegat.

Arta Bisericii Coltea

Pe peretele de vest al pronaosului, tabloul votiv înfățișează pe spătarul Mihail Cantacuzino și soția sa Maria, în 1895 au fost făcute reparații supravegheate de arhitectul Gheorghe Mândrea, atunci s-a descoperit sub tencuiala exterioară, o pictură în fresca, roșie cu negru, ce acoperea biserica, atribuita lui Pârvu Mutu.

După bombardamentele din 1944, a fost consolidata în 1949. Din anul 1996, lăcașul este din nou în curs de consolidare și restaurare, lucrările continuând cu greutate, din lipsa fondurilor.

Din punct de vedere arhitectonic, biserica de la Colțea se prezintă pe un plan trilobat cu clopotniță pe pronaos, cu pridvor susținut pe stâlpi și ziduri groase de peste un metru. Este construită în stilul autentic brâncovenesc, care combina stilul bizantin cu arhitectura și arta românească, fiind aici influențat și de renașterea târzie italiana unde ctitorul făcuse studii.

Au fost aduși meșteri atât din Occident cât și din Orient. Activitatea constructivă a voievodului Matei Basarab e continuată și de Cantacuzini, ca și de Constantin Brâncoveanu.

La ctitoriile spătarului Mihail Cantacuzino constructorii și decoratorii timpului obțin efecte atât de surprinzătoare, încât arta cantacuzinilor atinge un stadiu înalt al rafinamentului și barocului.

Peste naos a existat la origine o turlă (dovada sistemul de boltire). Cupola naosului este sprijinită pe cele două arce dublouri mari: unul spre altar care coboară până în pardoseală, altul spre pronaos care se sprijină pe console de piatră sculptată. Naosul este despărțit de pronaos prin 3 arcade în plin centru rezemate pe coloane cu caneluri răsucite, cu capiteluri neocorintice și baze sculptate, pe piedestale înalte.

Armonia dintre elementele arhitectonice și cele de pictură în fresca ca și cele în ulei din interior, ca și bogăția sculpturilor în lemn și piatra impun acest monument ca unul dintre cele mai reprezentative ale capitalei noastre.

Catapeteasma este bogat sculptată în lemn, iar în pridvor găsim un portal încadrat de două coloane frumos sculptate, împodobite cu vița-de-vie și struguri, iar la bază, și capiteluri având sculptați cei patru

evangheliști cu simbolurile lor. Pictura lui Parvu Mutu

În registrul icoanelor împărătești sunt icoane de mari dimensiuni și mai vechi decât cele din registrele superioare. Lateral stânga este o icoană a Maicii Domnului cu pruncul, cu ferecătura de argint aurit lucrat manual, având reprezentat în partea inferioară Izvorul Tămăduirii. Icoană a fost dăruită de domnitorul Nicolae Mavrogheni, în 1786.

O altă icoană de valoare din catapeteasma este cea a Sfinților Trei Ierahi. Mai exista icoana Sfinților doctori fără de arginți Cozma și Damian, atribuita lui Pârvu Mutu. Altă icoană de valoare pictată și ferecata în argint este cea a Cuvioasei Parascheva, pictata în secolul XVIII, de școală rusa.

Icoanele ușilor împărătești sunt pictate în tehnica de ulei în secolul XIX. În sculptura catapetesmei se disting rețele de vrejuri, flori și frunze, ciorchini de struguri, alături de crizanteme stilizate și frunze de stejari. În biserica sunt 20 de strane sculptate destul de simplu.

Catapeteasma Bisericii Coltea

Are un larg pridvor deschis, bine proporționat, cu 5 arcade frontale și câte două laterale, toate cu arhivolte polilobate, sprijinite pe 10 coloane din piatră cu fusuri cilindrice, având capiteluri sculptate cu motive florale și zoomorfe.

În ce privește exteriorul Bisericii Mănăstirii Colțea, cu toate modificările ce le-a suferit de-a lungul timpului, ne apare ca un monument cu volume bine compuse pe axa longitudinala de simetrie, cu frumoase proporții puse în valoare foarte bine de plastica fațadelor.

Biserica Colțea a rămas ca un monument reprezentativ al epocii brâncovenești, prin tehnica și măiestria procedeelor decorative ce ating o perfecțiune rar întâlnită, îmbinate aici cu influente orientale și ale artei occidentale în stil baroc italian.

Din punct de vedere arhitectural, biserica Colțea, monument reprezentativ al epocii brâncovenești, prezintă elemente de originalitate, inspirate din arta occidentală a vremii. Armonioasa sinteză artistică ce caracterizează arhitectura locașului de cult este contribuția ctitorului, persoană cultivată, cu studii în Occident și educație artistică.

Decorația fațadelor folosește elemente arhitecturale de secol XVIII, prezentând astfel două registre de firide cu arcade polilobate, separate printr-un brâu de tencuială în formă de funie răsucită. Ferestrele au ancadramente de piatră trilobate, ornamentate cu motive florale,

iar în partea inferioară, cu câte un cap de înger, cu aripile întinse. În exterior, pe peretele sudic, se mai păstrează fragmente tencuiala originară Etape ale ansamblului

cu motive vegetale pictate în frescă. Intrarea în biserică se face printr-un portal din piatră, bogat ornamentat, combinând barocul italian cu elemente orientale și autohtone, care conservă pe frontispiciu, deasupra pisaniei răzuite, susținute de doi grifoni, blazonul Cantacuzinilor: vulturul bicefal.

Ușa de lemn, din vremea ctitorului bisericii, împărțită în șase panouri, care dă impresia că se deschide în două canaturi, este împodobită cu motive orientale de natură zoomorfă și florală, care, prin împletirea lor armonioasă, dau mărturie despre rafinamentul decorativ al epocii.

Catapeteasma originală a bisericii, monument al artei brâncovenești cu valoare de patrimoniu, realizată din lemn și poleită, este bogat dantelată cu diverse motive vegetale și geometrice. În sculptură ei se disting rețele de vrejuri, flori și frunze, ciorchini de struguri, crizanteme stilizate și frunze de stejar. Icoanele catapetesmei, cu valoare de patrimoniu, provin din secolele XVIII și XIX. Cele mai vechi dintre ele se află în primul registru.

Alături de catapeteasmă și alte piese de mobilier datând din vremea ctitorului, cu ornamentație bogată și detalii minuțioase (scaunul arhieresc, scaunul domnesc, cele două tetrapoade pentru psalți și opt strane), împodobesc biserica.

Fresca originară, atribuită lui Pârvu Mutu, se mai păstrează pe boltele pridvorului și în primul registru al turlei naosului, de unde este continuată de pictură adăugată la ultima restaurare. În cea mai mare parte, biserica conservă pictură în ulei, în stil neoclasic, a lui Gheorghe Tattarescu, care cuprinde 6 tablouri iconografice, completate cu decorațiuni care imită marmoră. Pe peretele de vest al pronaosului se află cele două tablouri votive care îi înfățișează pe ctitori: Mihail Cantacuzino și soția sa, Maria (Marga), impresionante realizări portretistice.

În locașul de cult se află la închinare, alături de icoanele catapetesmei, mai multe alte icoane cu valoare de patrimoniu, între care se disting: Icoana Maicii Domnului – făcătoare de minuni (așezată într-un baldachin nou, în stânga naosului, realizată pe lemn, în stil bizantin, îmbrăcată cu o ferecătură din argint aurit, care prezintă scene iconografice cizelate manual, o stemă domnească și o inscripție cu anul 1788), icoana Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian, atribuită lui Pârvu Mutu, situată în dreapta catapetesmei, icoana Sfintei Cuvioase Parascheva și o interesantă icoană cu registre, ambele realizate de școala rusă.

Spitalul Coltea

Doi ani mai târziu de la terminarea Bisericii Colțea, a fost construit primul spital din Țara Românească. Cu o istorie de peste 300 de ani, Spitalul Colțea este unul dintre cele mai importante spitale din România, datorită activității de asistență medicală, învățământ medical și cerecetare științifică. În 1739, complexul de la Colțea a fost distrus de un incendiu de proporții. Clădirile au fost refăcute în 1837-1842, respectiv 1888. După ce a fost refăcută, instituția și-a extins activitatea, înființându-se noi secții și clinici.

Fondarea Spitalului Colțea

Spitalul a făcut parte dintr-un complex mănăstiresc clădit la inițiativa și pe cheltuiala spătarului Mihai Cantacuzino, rudă a lui vodă Brâncoveanu. Construcția acestuia începe în 1695 și se sfârșește la capătul domniei lui Constantin Brâncoveanu.

Pe aceste locuri ar fi existat mai dinainte o biserică de lemn datorată clucerului Colțea, rezidită de boierul Cantacuzin împreună c-o rudă a clucerului, care se chema Radu Colțea. În interiorul Mănăstirii Colțea, așadar, a funcționat primul spital din București și din țară, având la început nu mai mult de 24 de paturi.

Spitalul și Biserica Coltei

În afară de acesta s-au mai ridicat odăi pentru oaspeți, chilii pentru săraci și o școală de română și slavonă, care va funcționa până la 1867, strămutându-se ulterior la Slănic Prahova.

După terminarea lucrărilor de construcție la mănăstire și la spital, așezământul s-a împrejmuit cu un zid și o poartă cu turn – vestitul turn al Colței, demolat la sfârșitul secolului al XIX-lea, pentru tăierea bulevardului ce leagă Piața Universității de Piața Unirii -, la care s-ar fi ostenit și soldații suedezi din armata regelui Carol al XII-lea, înfrântă la Poltava.

La înființarea sa, spitalul Colțea avea să figureze printre primele spitale din Europa, alături de “Charite” din Berlin și “Guy” din Londra. La început, spitalul avea 24 de paturi: 12 pentru bărbați și 12 pentru femei, separați în două clădiri. În pavilionul de bărbați, îngrijitorii erau neapărat bărbați, iar în cel de femei, infirmierele erau tot femei Conform regulamentului spitalului, doctorul trebuia să îngrijească de pacienți, indiferent de starea lor socială. Totodată, spitalul se obliga să asigure înmormântarea celor care mureau acolo.

Înfățișarea "Spitalului Colțea" la1864 ne-a parvenit grație ideii lui Szathmari de a fotografiaCapitala într-un panoramic circular din Turnul Colței, care până în1888, când a fost demolat din ordinul lui Pache Protopescu, aservit drept "foișor de foc". Lucrările la actuala clădire aSpitalului Colțea au început în 1887, desigur, după demolareaclădirii lui Schwinck. Bucureșteanul de astăzi, fie că trecegrăbit, fie că umblă agale, nu prea are vreme să vadă, să cunoască. Cel mult se întreabă nedumerit, citind inscripția, ce cautăstatuia "grecului Cantacuzino" în curtea SpitaluluiColțea…

Pentru că aici au fost chemați să profeseze cei mai buni medici ai vremurilor, instituția a ținut întotdeauna pasul cu cele mai noi descoperiri științifice din domeniu.De aici au provenit și trei miniștri: Constantin Angelescu, Nicolae Crețulescu și Gheorghe Asachi. Mulți dintre conducătorii spitalului au devenit, în timp, miniștri ai Sănătății”, mărturisea Prof. Dr. Nicolae Angelescu, chirurg și președinte al Fundației “Colțea”.

Îngrijirile medicale

Actele fondării nu s-au păstrat în original, ci reproduse în hrisoavele patriarhului de Constantinopol, Gavril, din 18 octombrie 1702, și ale lui Samuil, patriarhul de Alexandria, din 15 iunie 1715. Din ele aflăm cum erau dispuse clădirile și care le era folosința: "Două spitaluri de fiecare parte a paraclisului, în unul din ele să fie spre căutare bărbați săraci și străini bolnavi în număr de doisprezece, iar în celălalt, femei sărace bolnave și tot de douăsprezece". În ceea ce privește personalul și îngrijirile medicale, documentul pomenește de existența unei farmacii, spițerie, cu doctor și ajutor: "La spițărie, să fie un doctor împreună cu ajutorul său, care va fi dator să aibe la îndemână gata felurite leacuri și feluri de burueni tămăduitoare, pentru veri-ce nevoe și trebuință a bolnavilor, îngrijind de toți cu umanitate și alergând cu grabă întru ajutoru fiecăruia bolnav. Și nu numai ziua să-i cerceteze de două ori, ci fără soroc oricând va fi cerut la nevoe, fără ca să tânjească pentru aceasta".

Astfel, Cantacuzinii au creat instrucțiuni precise pentru acest spital: “Dacă vre-un boier scăpătat, petrecând în sărăcie și bolnav, or pământean de aci sau străin, fie și neguțător sau vre-un alt om cinstit, dar sărac și bolnav vă voi să alerge spre ajutor la spital, să fie primit și să-și aibă hrană și îngrijirea cu îndestulare și cuvenită starei sale, fără însă ca să rămâie în spital ci în altă chilie deosebită unde și doctoru îl va cerceta la veri ce nevoe. Iar preotu cimitirului va avea grijă pentru căutarea lui cu îndestulare; și de se va întâmpla să moară, să fie îngropat și înmormântat cu toată cinstea, după cum adică s-a vorbit mai sus și despre ceilalți săraci “. Așadar, prima misiune a spitalului a fost una de natură social-medicală.

Prima școală de învățământ medical din cele două principate

O sută de ani mai târziu, Spitalul Colțea ajunsese din cale-afară de dărăpănat, încât domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica, va dispune refacerea acestuia la 1836. Drept urmare, un an mai încolo, spitalul se-nchide pentru renovare timp de cinci ani, redeschizându-se înnoit cu 60 de paturi împărțite în două servicii mixte. Tot în acel timp, se inaugurează la Colțea Școala de Mică Chirurgie, care a fost prima școală de învățământ medical din cele două principate, găzduită la Complexul Colțea până la 1852, urmată de școala de la Mihai-Vodă, devenită apoi Facultatea de Medicină din București.

La Coltea a practicat una dintre personalitatiile marcante ale medicinei secolului XIX, Nicolae Cretulescu. Acesta a înființat, în 1842, “scoala de mica chirurgie” prima școală de învățământ medical din Tara Românească. “Manualul de mica chirurgie” a fost scris de Cretulescu și a fost editat în anul 1844 din banii Spitalului Coltea.

Tot aici s-au remarcat și alte personalități ale medicinei romanești printre care Carol Davilla, Victor Babeș, Nicolae Manolescu sau Amza Jianu.

“Spitalul Coltea a fost prima bază de învățământ. În 1859 s-au înființat primele specialități medicale: chirurgia, medicină internă și oftalmologia. De aici au provenit trei miniștri: Constantin Angelescu, Nicolae Cretulescu și Gheorghe Asachi. Mulți dintre conducătorii spitalului au devenit, în timp, miniștri ai Sănătății”, povestea prof. Dr. Nicolae Angelescu, chirurg și președinte al Fundației “Coltea”.

Dacă în anul 1859 funcționau trei specialități medicale, astăzi, în spitalul Coltea, sunt nu mai puțin de 18 secții medicale printre care Hematologie, Cardiologie, Oncologie Medicală, Chirurgie generală, ORL, Farmacie, Oncologie medicală, Medicină Internă.

Hanul Coltei

Hanul a fost ridicat de către spătarul Mihail Cantacuzino, la începutul secolului XVIII. Conform Revistei Chirurgia, spătarul, după ce dărâmă biserica din lemn din zonă, o construiește pe cea de piatră, care există și acum. Pe lângă biserică, a mai construit o "casã pentru hrana sãracilor", o farmacie, "Turnul Coltei"- zidit între 1714-1715 la poarta de intrare a spitalului și a mănăstirii, împodobit cu picturi și stucaturi.

O soartă ciudată a hotărât ca instituțiile ce l-ar fi așezat pe spătarul Mihai Cantacuzino printre filantropii de seamă ai norodului din București să piară pe rând, încât pomenirea celor vrednici de nemurire să-l ocolească. Din mărturiile de cărămidă au mai rămas o biserică, podoabă a arhitecturii brâncovenești, cu hramul "Trei Ierarhi", ce se mai numește și "Colțea", un boier care nu a avut alte merite decât că a trăit în această zonă și că a fost fratele ctitorului unei biserici de lemn dispărută prin veacul al XVII-lea. O îndreptare aproximativă a adevărului istoric s-a produs abia în anul 1869, când sculptorul Karl Storck a ridicat pe soclu statuia Spătarului, pe atunci chiar în fața bisericii, cum se poate vedea în fotografiile lui Szathmari.

Între anii 1700-1714, Mihai Cantacuzino a construit aici biserica amintită și o mânăstire cu trei paraclise. În incinta mânăstirii a zidit sau amenajat, nu-mi este limpede, un spital cu24 de paturi, în care bolnavii erau îngrijiți gratuit, oșcoală care a funcționat până în anii domniei lui Cuza, cu scutirede dări pentru dascăl, pentru că era "procopsit laînvățătura cărții slovenești" și o tipografie "pentru cărțile celesfinte". La intrarea dinspre mahalaua sfântul Nicolae-Șelari, spătarul înălțase un turn nemțesc cu ceasornic, lucrat, spunelegenda, de soldații regelui Carol al XII-lea, "care se vedeadeparte de București cale de trei ceasuri, iar când era seninși mai departe". Deși înzestrată de către ctitor cu moșii numeroase și foarte bogate, epitropii Mănăstirii Colțea. au hotărât să-i sporească veniturile construind, conform obiceiului, "un han cumulte încăperi și prăvălii, cu pivnițe spațioase și alte acareturi trebuincioase". Se profită, în plus, de urmările incendiului din februarie 1739, când, "mănăstirea toată cu spitalurile, cu spițăriile și cu biserica, cu câte trele paraclise, cu amvoanele și cu amândouă pivnițele" au căzut pradă mâniei focului.

Privind hărțile din trecut, din nefericire puține și înmajoritate fanteziste, se pare că hanul folosea o parte din mânăstire reamenajată, clădirile ulterioare nefiind decât completări ori supraetajări. Situat într-un văd comercial ideal, în apropierea Curții Domnești și a caselor cantacuzine, la doi pași de Târgul Cucului și Târgul de Sus, hanul Colțea a devenit repede rentabil.

Datorită chiriilor modice pretinse la început de epitropi, a fost luat cu asalt de negustorii ce se întorceau de la Viena și Leipzig cu "multe rădvane trase de șase și opt cai", toate gemând de marfă. O șansă în plus a însemnat înfințarea în anul 1778 a Caravanseraiului în imediata vecinătate, unde se află astăzi strada Sfinților."Toptangiii și paralacarii se înghesuiau în curtea hanului și afacerile mergeau ca niciodată". Dar după prosperitate urmează de obicei decăderea, în cazul de față atât din pricina proastei administrări de după 1788, cât și a unor cauze externe, precum cutremurele și epidemiile nimicitoare. Cutremurul din 1802, "care a durat zece minute", a dat Hanului Colțea o grea lovitură: jumătate din turn a căzut, zidurile dinspre mahalaua Scaune au căzut și ele, s-au surpat bolțile, majoritatea prăvăliilor au devenit inutilizabile. Din pricina șubrezeniei construcției, școala funcționa pe timp însorit în curte, "la umbra unui corcoduș". Ciuma, care s-a năpustit asupra orașului la suirea pe tron a lui Ioan Gheorghe Caragea, a prefăcut pentru o vreme spitalul în lazaret. Cutremurul din 1838 l-a transformat într-un pericol public. Zece ani mai târziu, domnitorul Gheorghe Bibescu ordonă: "Domnul vel aga vă punea se dărâma hanul și cheltuiala ce se va face se va plăti din venitul spitalului". La 10 martie 1848 partea de clădiri în care funcționase hanul a fost pusă la pământ. Restul, cele câteva chilii rămase din trecut și spitalul, refăcut în 1842 de Conrad Schwinck, era ocrotit.

Turnul Coltei

Timp de aproape 200 de ani, Turnul Colței a dominat cerul capitalei, fiind cea mai înaltă construcție din oraș. Cu o înălțime de aproximativ 50 de metri, edificiul construit între anii 1709 – 1714 și care adăpostea clopotnița Mănăstirii Colțea, a devenit un punct de atracție turistică: oamenii se urcau în el să vadă Bucureștiul de sus. Și-a dovedit ulterior utilitatea și ca punct de observare pentru supravegherea orașului, putându-se astfel semnala izbucnirile de incendii.

Pisania montată deasupra intrării boltite a turnului, avea următorul text: "Această înconjurare de zid, cu toată coprinderea din temelie, s-au zidit de dumnealui jupân Mihai Spătarul Cantacuzino, carele fiind coprins de dumnezeiască râvnă, toate acestea foarte înfrumusețate a făcut precum se vede, pentru mărirea și slava lui Dumnezeu și pentru veșnica pomenire a dumnealui și a tot neamul dumnealui și s-au săvârșit în zilele luminatului Domn a toată Țara Românească, Io Ștefan Vodă Cantacuzino, fiind Arhiereu – Mitropolit prea sfințitul părinte Antim în anul 1715"

Bucureștiul văzut din Turnul Coltea

Turnul Colței se înălța la 20 de metri de scările pridvorului bisericii Colțea, el înscriind un plan în dublu H a cărui suprafață totală era de 100 mp., iar gangul de acces se încheia cu o boltă semicilindrică ce avea înălțimea de aproximativ 3,50 m. Turnul Colței era pe atunci edificiul cel mai înalt din București, forma motivul principal al intrării în curtea bisericii Colțea, din anul 1715 fiind înconjurat cu ziduri. În timp ce bază robustă amintea stilul autohton al mănăstirilor fortificate, partea superioară era mai suplă și de inspirație germană și suedeză. Avea o decorație bogată, de tip brâncovenesc, cu o spectaculoasă balustradă sculptată și ieșită pe console ornamentate cu figuri de lei și o înălțime ce depășea orice alt turn-clopotniță din Muntenia. În micul lapidariu de lângă Biserica Stavropoleos, din București, pe lângă alte exponate se păstrează și două console ale balustradei ornamentale ale Turnului Colței. Balustrade și fleuroane de piatră, montate între coloanele bisericii Colței, în cursul restaurării din 1895-1900, realizate de arhitectul Gheorghe Mândrea, provin și ele, probabil, de la Turnul Colței.

La 26 octombrie 1802 a avut loc un cutremur, care se estimează că a avut o magnitudine de 7,7 grade pe scara Richter, care a provocat nenumărate incendii în Bucureștiul în care majoritatea clădirilor erau din lemn, precum și surparea unei porțiuni din turnul Colței.

Dionisie Ecleziarhul, călugăr caligraf și cronicar, autorul unui “Hronograf” care prezintă istoria Țării Românești între 1764 – 1815, scria despre cutremurul din 1802: “s-au cutremurat pământul foarte tare, de au căzut toate turlele bisericilor din București și clopotnița cea vestită (Turnul Colței), care era podoaba orașului, cu ceasornic au căzut și s-au sfărâmat, și era atunci mare frică”. Clopotul a căzut chiar peste un vânzător care se afla atunci în gangul clopotniței. Clopotul a fost dus la Mănăstirea Sinaia și instalat în clopotnița ridicată în 1892 pe latura sudică a incintei.

„În zioa de Vinerea Mare, la leat 1802, octomvrie 14, la 7 ceasuri de zi, s-au cutremurat pământul foarte tare. Aici în București s-au ruptu și turnul cel înalt Colțea, care era podoaba orașului, iar din casele boerești și din cele de obște prea puține au scăpat zdravene. În multe locuri s-au desfăcut pământul, eșind nisip și apă. Și a doa zi, iarăș s-au cutremurat, dar nu așa tari, la 3 ciasuri den zi.”

Altă mărturie despre cutremurul din 1802, care a afectat grav mănăstirea și turnul: "La șapte ceasuri din zi s-au surpat foișorul din jos și cu un colț de zid, până la foișorul de piatră". Etajele superioare i-au fost refăcute de lemn și a slujit o vreme drept foișor de foc. Cutremurele din 1829 și 1838 au lăsat și ele urme adânci.

În perioada 1835-1846 s-a demolat vechea mănăstire, turnul rămânând cu funcția de foișor de foc. A fost demolat și el în august 1888, din cauză că structura sa era deja foarte șubredă și exista riscul prăbușirii totale în orice moment. Mai mult, era amplasat în fața Mănăstirii Colțea și împiedica lărgirea uliței Colței, actual bulevard I. C. Brătianu, care asigura axa nord-sud a Bucureștilo. Demolarea turnului s-a făcut la cererea Eforiei Spitalelor Civile, academicianul Gheorghe Sion arătând că importanța istorică și artistică a turnului era "nulă", cu aprobarea primarului Bucureștiului Emilian Pake-Protopopescu, în pofida unor ample proteste ale bucureștenilor. Simțind în această distrugere un adevărat atentat la păstrarea patrimoniului edilitar-istoric al orașului, Barbu Ștefănescu Delavrancea a publicat în ziarul Dimineața din 31 august 1888 (nr. 132) un articol de

protest, din care se conturează următoarea concluzie: „Turnul Colțea avea rădăcini istorice și estetice în capitala noastră. Aceste probleme au fost lămurite și este atât de adevărat, încât nu putea fi la primărie decât un colivar ordinar ca să nu simtă și să nu înțeleagă acest adevăr".

Sub carosabilul actualului bulevard se mai găsesc încă fundațiile Turnului Colței. Pentru o perioadă, în fața Palatului Șuțu, pe carosabilul Bd. 1848, actual I. C. Brătianu, pe sensul de mers spre Piața Unirii, contururile fundațiilor Turnului Colței erau marcate cu piatră albă, dar au fost acoperite cu asfalt în cursul lucrărilor de reabilitare a carosabilului.

Turnul Coltei

După dărâmarea Turnului Colței, necesitatea de a avea un nou punct de observație a dus la ridicarea unui alt turn, după planurile arhitectului-șef al Bucureștiului, George Mândrea. Cu 42 de metri înălțime, Foișorul de Foc a fost folosit, până în 1935, ca turn de observație pentru apărarea împotriva incendiilor.

Săpaturi Arheologice

În perioada 27 aprilie – 18 mai 1970 s-a organizat un șantier arheologic, cu scopul de a dezveli și studia fundațiile Turnului Colțea. S-a constatat că fundațiile au fost realizate din piatră, folosindu-se bolovani de râu, prinși într-un mortar alcătuit din var, pietriș cu mici bucăți de cărbune și fragmente de cărămizi.

De la nivelul de călcare, turnul a fost înălțat numai din cărămidă. Planul înscria un dublu H, cu o suprafață totală de 100 m².

În baza cercetărilor arheologice și a desenelor slugerului Nicolae Oteteleșanu s-a putut aprecia că turnul atingea înățimea de circa 54 m.

Pe baza unor fotografii și desene vechi, s-a putut face o reconstituire a edificiului. Acesta avea acoperișul terminat cu o streașină înălțată de care erau prinse patru turnulețe.

Dezvelirea fundațiilor

Deasupra intrării se afla o piatră dreptunghiulară, împodobită cu decor floral, ce înscria două suprafețe patrulatere, dintre care una păstra însemne heraldice. Etajul întâi a fost despărțit de cel următor printr-un brâu de cărămidă. Fațada vestică a etajului doi era dominată de un trafor și de pisania sprijinită pe două colonete adosate ce încadrau o fereastră. Pe latura de sud se aflau un trafor și o fereastră. Catul trei, mai scund, avea un balcon închis cu balustradă, alcătuită din parapete de piatră pe suprafețele cărora alternau trei motive: acvila cantacuzină, un ornament floral și altul cu un vas cu flori. Balustrada se susținea pe console, terminate cu capete de lei, sculptate în piatră. Pe fiecare latură existau grupuri de câte două ferestre prelungi. Pe o latură se afla ceasornicul. Acoperișul, executat în stil baroc cu foișor deschis, era flancat la colțuri de patru turnulețe.

Peste acoperișul foișorului se găseau doi bulbi cu o cruce deasupra ultimului.

Pe Turnul Colței existase și o inscripție în alfabetul chirilic cu conținutul „Siliaște, oame, că te rămâne vremiia”.

Tradiții și istorii

Tradiția atribuie construirea turnului, meșterilor suedezi aflați în rândurile oastei regelui Carol al XII-lea al Suediei, înfrânt în Bătălia de la Poltava, aflat în retragere prin Țările Române. O serie de cercetători leagă această tradiție de prezența unui anume Sandu Colțea, colonel în armata suedeză care ar fi condus un regiment de români în luptele din Polonia, „explicându-se astfel de ce tradiția atribuie soldaților suedezi ridicarea acestui turn”.

Informația apare și în cartea Geschichte des transalpinischen Daciens (Istoria Daciei transalpine), editată de Sulzer la Viena în 1787, care spune că, la înălțarea Turnului au lucrat soldații suedezi găzduiți de Constantin Brâncoveanu după bătălia, pierdută de ei, de la Poltava.

Arhitectul Grigore Ionescu, în cartea sa „Bucureștii, ghid istoric și artistic”, apărută în 1938, referindu-se la Turnul Colței, menționează că: „La lucrările lui se pare că au luat parte și câțiva soldați suedezi, rătăcitori prin București în urma bătăliei de la Pultava”.

În ale sale Scrisori către Vasile Alecsandri, Ion Ghica are o povestire despre cămătarul Băltărețu pe care voievodul fanariot Nicolae Mavrogheni îl duce în Turnul Colței și, sub amenințarea că îl aruncă de acolo, îi smulge cincizeci de pungi cu bani.

Turnul Coltea în literatură

Dimitrie Pappasoglu, în lucrarea să Istoria fondărei orașului București capitala Regatului Român – de la 1330 până la 1850, Tipografia Universul, Luigi Cazzavillan, București, 1891, pomenește de niște soldați zugrăviți pe Turnul Colții, care purtau uniforme ale armatei suedeze. Picturile i-au intrigat pe turci, care au poruncit să fie șterse de pe zidurile turnului, pentru că evocau o armată străină, alta decât cea otomană.

Ion Luca Caragiale, în nuvelă fantastică Kir Ianulea, se referă la turn în pasajul:… și tot ce dorea Acrivița trebuia să se-mplinească: Turnul Colții să-l fi cerut pe masă, kir Ianulea pe masă i l-ar fi adus.

Nicolae Filimon, în Ciocoii vechi și noi, capitolul Muzica și coregrafia în timpul lui Caragea, introduce urarea: Bravo, nene Păturică! Să trăiești cât turnul Colții!

Alexandru Odobescu, în lucrarea Pseudo-Kynegetikos, scrie următoarele, cu referire la Arcul de Triumf, numit al lui Constantin cel Mare în capitolul cinci: Istoria acestui monument nu prea face onoare primului împărat creștin, căci, ca să vorbim curat, Arcul nu este câtuși de puțin al lui; nu este nici măcar dăruit, ci este tocmai lucru de furat. Cum? Ce va să zică: un Arc de Triumf furat? Atâta namilă de marmură, cu bolta mare cerească la mijloc și cu alte două arcade mai mici în lături, cu opt columne de gialo antico, cu opt statui de marmură frigiană viorie, cu întreite frize, cu timpane și cu medalioane sculptate, atâta clădărie, de patru ori cel puțin cât Turnul Colții, cum oare să o facă zapt cineva, fie măcar acela și un borfaș încoronat?

În memoriam

Gara centrală din Geneva (Gara Cornavin) are în holul său central o frescă de mari dimensiuni, ce prezintă o hartă a principalelor destinații unde ajungeau Căile Ferate ale Elveției. Între orașele Europei de Est există și Bucureștiul, identificat prin unul din simbolurile sale din perioada secolului al XIX-lea, și anume Turnul Colței.

Turnul Coltei reprezentat pe harta gării din Geneva

Concluzii

Lucrare de față, prin pronunțatul ei caracter istorică își dorește să fie un impuls pentru ceea ce ar putea reprezenta o monografie a Bisericii Coltea, lucrare de care așezământul duce lipsa, cu toate că istoria să trebuie să reprezinte un element de studiu, atât pentru noi ca teologi, dar și pentru ramuri că medicina sau învățământul.

Propusa spre dărâmare în urma cutremurului din 1977, și lăsată în paragina de autoritățile comuniste, Biserica Coltea își va deschide ușile în timpul Revoluției din 1989, când participanții împreună cu preoții au intrat și s-au rugat aici, arătând astfel puterea și lucrarea cea de viața dătătoare a lui Dumnezeu cel Întreit slăvit, și care nu doar că a ținut Biserica întreagă, ci a redat-o credincioșilor.

Vedem spitalul care tronează întreaga zonă, dar a cărui lucrare nu ar putea fi posibila fără rugăciunea de la altarul acestui așezământ, sau fără de care nu se știe când am fi putut vorbi despre vreun spital în țara noastră.

Vedem Universitatea București la doar câțiva pași de acet așezământ, dar până să fie acest centru de cultură românească, aici a fost școala de medicină a Manăstirii Coltea.

Dacă acum avem clădiri înalte în Capitală, trebuie să ne reamintim de Turnul Coltei, care a reprezentat mândria bucureștenilor, fiind chiar elogiat și în gara din Geneva.

Prin această lucrare am încercat să fac o lucrare cât mai corectă a temelor abordate, cât mai exacte din punct de vedere istoric, dar și cât mai frumoasă din punct de vedere literar.

Cu ajutorul lui dumnezeu am putut realiza această lucrare pentru a arăta îndelunga Să milostivire fata de noi oamenii, dar și rolul Bisericii în dezvoltarea societății.

Bibliografie

Linkuri

***, Bucureștii vechi: secolele XVII-XIX, https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/11/09/bucurestii-vechi-secolele-xvii-xix/

Povestea marii moschei de la București. 25 de ani de negocieri și multe declarații contradictorii, https://www.digi24.ro/special/reportaje/reportaj/povestea-marii-moschei-de-la-bucuresti-25-de-ani-de-negocieri-si-multe-declaratii-contradictorii-416228

***, Ansamblul de arhitectura „Strada Lipscani”, http://www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/ro/Ansamblul%20de%20arhitectura%20Strada%20Lipscani/1304

Alexandru Popescu, Străzile Bucureștilor. – Mica istorie sentimentală în imagini. Lipscani, https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/strazile-bucurestilor-mica-istorie-sentimentala-in-imagini-xiii-lipscani-9422751.

Andrei Popescu, Reconstituirea manăstirii și turnului Coltea, https://www.ideiurbane.ro/reconstituirea-manastirii-si-turnului-coltei/, 23.05.2020

***, Biserica Coltea, https://www.bisericacoltea.ro/galerie-foto/, 23.05.2020

***, Biserica Coltea, https://www.crestinortodox.ro/locasuri-cult/biserica-coltea/biserica-coltea-8984.html, 23.05.2020

**, Istoria celui mai vechi spital din București care funcționează într-o clădire emblematică a capitalei. Spitalul Coltea, la peste 300 de ani de la înființare, https://www.easistent.ro/?p=3218

**, Cele mai vechi clădiri din București, https://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cele-mai-vechi-cladiri-bucure-ti

***, Spitalul Coltea 310 ani de istorie aici s-au tratat stra-stra-bunicii noștri!, https://a1.ro/news/inedit/spitalul-coltea-310-ani-de-istorie-aici-s-au-tratat-stra-stra-bunicii-vostri-id147594.html

Miruna Bardulete, 10 clădiri dispărute: Hanuri, turnuri și berarii ale Bucureștiului de altădată, http://www.b365.ro/bucure-tiul-disparut-hanurile-de-altadata-ale-boierimii-turnuri-poduri-i-case-falnice_191072.html

Emanuel Bădescu, Hanul Colții, https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/hanul-coltii-de-emanuel-badescu-8344455,

***, Turnul Coltei, http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Turnul_Col%C5%A3ei, 23.05.2020

manuel Bădescu, Turnul Coltei, o obsesie, https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/turnul-coltei-o-obsesie-de-emanuel-badescu-8449146/

Cristian Lascu, Cutremurul cel Mare, https://www.natgeo.ro/articole/romania/istorie-ro/7872-cutremurul-cel-mare?showall=1

Radu Oprea, Despre Turnul Coltei, http://art-historia.blogspot.com/2008/07/despreturnul-colei.html

***, București. Punct: Biserica Trei Ierarhi Coltea. Anul: 2006, http://cronică.cimec.ro/detaliu.asp?k=3613

***, Ansamblul Coltea, 300 de luptă natura și cu oamenii, http://www.evz.ro/detalii/stiri/ansamblul-coltea-300-de-ani-de-lupta-cu-natura-si-cu-oamenii–video-855186.html, 23.05.2020

***, Turnul Coltei, https://ro.wikipedia.org/wiki/Turnul_Col%C8%9Bei

Constantin Cublesan, Operă literară a lui Delavrancea, http://books.corect.com/ro/books/preview/695/pdf

Vacantierul, România turistică, privită de la înălțimea turnurilor celebre, http://vacantierul.ro/romania-turistica-turnuri-celebre/

Radu Oltean, Despre Turnul Coltei, http://art-historia.blogspot.com/2008/07/despreturnul-colei.html

***, București și împrejurimile sale, https://www.scritub.com/istorie/BUCURESTII-Sl-IMPREJURIMILE-SA32639.php

Florin Badea, Știați că… Turnul Coltei a fost prima clădire turn din București?, https://www.rombadconstruct.ro/turnul-coltei-prima-cladire-din-bucureti-tip-turn.html

***, Kir Ianulea, https://ro.wikisource.org/wiki/Kir_Ianulea

***, Ciocoii vechi și noi, https://ro.wikisource.org/wiki/Ciocoii_vechi_%C8%99i_noi/Muzica_%C8%99i_coregrafia_%C3%AEn_timpul_lui_Caragea

***, Surpriza din Geneva!, https://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/09/surpriza-din-geneva/

***, Pseudo-Kynegetikos, https://ro.wikisource.org/wiki/Pseudo-Kynegetikos#V

Cărți