Strategiile de Securitate ale Ue, Documente Fundamentale Pentru Securitatea Spatiului Comunitar

=== 7e64e64c7e64410e6445e9ba2a87422a51103b21_128666_1 ===

Strategiile de securitate ale UE – documente

fundamentale pentru securitatea spațiului comunitar

CUPRINS

Introducere
1. Uniunea Europeană
1.1. Cadru, istorie, metodologie de aderare, locul mondial al Uniunii Europene
1.2. Amenințările și riscurile cu care se confruntă UE

1.3. Documentele programatice ale UE și evoluția acestora

1.4. Strategiile NATO în sprijinul securității spațiului UE

1.5. Strategia de securitate UE în prezent – provocări și posibile soluții

2. România
2.1. Aderarea la UE și implicațiile acesteia

2.2. Noile amenințări apărute în societatea românească

2.3.Documentele programatice ale României – reflectarea noilor amenințări și a documentelor programatice ale UE în Romania

2.4. Ultimele evoluții în domeniul riscurilor și amenințărilor la adresa spațiului comunitar și impactul lor asupra României

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

,,Înainte să ajung s-o fac eu, istoria, turbure și amenințătoare, dădea buzna peste noi:.” (Marin Preda).

Tăvălugul istoriei ne-a prins pe toți pe bătrânul continent, Europa, într-o vâltoare și o furtună de evenimente și de schimbări de situații fără precedent până acum.

Migrație, atacuri teroriste, amenințări palpabile și din ce în ce mai intense. Mai suntem în siguranță în propria țară sau atunci când ne aflăm în alte țări europene? Mai este capabilă Uniunea Europeană să gestioneze actuala situație? Are destule instrumente legale cu aplicabilitate directă pentru a acționa?

Cum s-a ajuns aici? Ce se poate face? Care este situația României în actualul context european și internațional? Poate garanta Uniunea Europeană securitatea comunitară?

Atâtea întrebări care își caută răspunsul atât în istoria Uniunii Europene, pentru a înțelege contextul, structura și cadrul acestei organizații, cât și în prezentul fierbinte.

Prezenta lucrare își propune să abordeze aceste subiecte din perspectiva documentelor programatice pe care s-a clădit Uniunea Europeană, pe măsurile și evoluția acestora în timp, în ceea ce privește constituirea Comunității Europene, dar în special a stabilirii reglementărilor și strategiilor de securitate și apărare.

Primul capitol va trata subiectul la nivelul Uniunii Europene, prin urmărirea istoriei constituirii Uniunii Europene, a provocărilor și amenințărilor cu care se confruntă aceasta, în reflectarea acestor subiecte în documentele și tratatele UE. Deoarece UE nu este o entitate care funcționează separat de restul lumii, se va analiza și relația acesteia cu contextul internațional, și mai ales cu NATO, în ceea ce privește securitatea și apărarea. Pentru că istoria se scrie în fiecare zi a prezentului, mai mult ca niciodată, și cu o viteză uluitoare, vom încerca să abordăm amenințările prezente și măsurile și soluțiile pe care UE le poate aborda.

În capitolul al doilea vom încerca să analizăm cum toate aceste aspecte influențează securitatea și capacitatea de apărare a României. Vom aborda modul în care aderarea la UE a schimbat situația țării noastre. De asemeni vom încerca să identificăm amenințările și provocările la care este supusă România cât și impactul și modul în care amenințările din Europa ne afectează. Se dorește să fie un studiu paralel și comparativ al acestei tematici, strategia de securitate și de apărare în documente programatice, la nivelul UE și la nivelul României.

Politica externă a României este una care are puncte comune cu cea a Uniunii Europene dar este și una specifică țării noastre. La fel și strategia de apărare și securitate.

Vom aborda cercetarea noastră din publicații din presa scrisă și cea online, din perioada 1946-2015, și mai ales din documentele publicate de Uniunea Europeană.

Abordarea o vom face sistematic, începând cu analiza contextului istoric, politic, social, economic și internațional al perioadei de după Al doilea război mondial, insistând pe perioada constituirii Uniunii Europene și apoi pe cea prezentă.

Datele vor fi culese din diversele surse propuse și le vom sintetiza într-un mod logic, ca într-o prezentare științifică, încercând să găsim calea de mijloc, a adevărului istoric. Intervenția noastră va fi mai evidentă în momentul analizării deosebirilor și asemănerilor și apoi în enunțarea concluziilor.

Capitolul 1. Uniunea Europeană

1.1.Uniunea Europeană – cadru, istorie, metodologie de aderare, locul mondial al UE

La sfârșitul celui de al doilea război mondial, Europa a devenit conștientă că rivalitatea și violența nationalistă au dus la această catastrofă. A devenit evidentă necesitatea realizării unui anumit tip de integrare europeană, de construire a unui sistem de securitate care să prevină repetarea unor astfel de situații. În timp ce sfârșitul celui de al doilea război mondial a pus capăt hegemoniei europene tradiționale în lume, alte două superputeri, SUA și URSS, au devenit acum superioare din punct de vedere economic, politic și militar față de statele europene eterogene.

Cele două războaie mondiale au debutat între state europene și câmpul de luptă principal s-a aflat în Europa. Se căuta acum, la sfârșitul războiului, o cale de reconciliere dintre Franța și Germania, dar și una care să garanteze pacea între statele europene. Mulți lideri europeni doreau creerea unui continent mai stabil, mai unit, cu o viață prosperă și care să adopte o poziție internațională comună.

Discursul ținut de primul ministru britanic Winston Churchill la Universitatea din Zurich, Elveția, în 1946, a constituit primul pas făcut pentru integrarea europeană: ,,Vreau să vă vorbesc de tragedia Europei, acest continent magnific, care cuprinde zonele cele mai frumoase și mai civilizate ale lumii, care are un climat temperat și agreabil și care este patria tuturor marilor popoare înrudite ale lumii occidentale. … Dacă Europa s-ar putea înțelege pentru a se bucura de această moștenire comună, nu ar exista limite ale prosperității, gloriei sale, de care ar profita cei 300-400 milioane de locuitori ai săi…. Trebuie să edificăm un fel de State Unite ale Europei… Nu există nici un motiv pentru care organizația Europei ar intra în conflict în vreun fel cu Organizația Mondială a Națiunilor Unite. Dimpotrivă, cred că organizația generală nu poate subzista decât dacă se sprijină pe grupări create natural…. Primul pas în re-crearea familiei europene trebuie să fie parteneriatul dintre Franța și Germania…. trebuie să creem familia europeană dotând-o cu o structură regională plasată sub aceasta organizație mondială și aceasta familie se va putea numi atunci Statele Unite ale Europei. Primul pas concret pe această cale este constituirea unui Consiliu european.”

După al doilea război mondial și strategia internațională a SUA s-a schimbat foarte mult, aceasta a renunțat la izolare și a adoptat o politică bazată pe intervenție în rezolvarea problemelor, inclusiv la nivel european și pe aplicarea unei politici de liber schimb care să poată oferi oricărei țări ajutor economic american.

Pe fondul Războiului Rece declanșat între SUA și URSS după al doilea război mondial, SUA a aplicat Doctrina Truman care avea ca scop reducerea expansiunii comunismului și a URSS-ului. În acest sens a lansat Planul Marshall de ajutorare a țărilor europene confruntate cu mari distrugeri cauzate de război. Dezvoltarea economică avea ca obiectiv politic împiedicarea extinderii comunismului. Pentru aceasta s-a înființat, în 1948, o organizație europeană care administra și organiza livrarea ajutorului economic masiv din cadrul Planului Marshall – Organizația pentru Cooperare Economică Europeană (OEEC) care cuprindea o mare partea a țărilor din Europa de Vest. OEEC a ajutat la liberalizarea comerțului între statele membre, a introdus idei în favoarea acordurilor monetare și a unei cooperări economice consolidate.

În 1949, în urma unei inițiative americane, cele mai multe dintre statele democratice din Europa de Vest au fondat, alături de SUA și Canada, NATO, marea alianța militară occidentală care se confrunta cu Uniunea Sovietică și cu blocul țărilor comuniste.

În 1948, Benelux – Uniunea vamală dintre Belgia, Țările de Jos și Luxemburg, lucra deja prin introducerea unui tarif extern comun. Înființarea Consiliului Europei, în 1949, a însemnat un pas important înainte. Consiliul a încercat să promoveze, în prima fază, cooperarea politică între țările europene. Funcția principală a Consiliului a fost aceea de a consolida sistemul democratic și drepturile omului în statele membre.

Primul pas în procesul de constituire a Comunității Europene a fost dat de ministrul de externe francez, Robert Schuman. Într-un discurs inspirat de Jean Monnet, Schuman a propus ca Franța și Germania și orice altă țară europeană care dorește să li se alăture, să folosească și să administreze în comun resursele de cărbune și oțel.

În același an, guvernul francez a propus instituirea unei Comunități Europene de Apărare (EDC). Acest proiect a fost abandonat în 1954, deoarece Adunarea legislativă franceză a respins această acțiune. EDC, care ar fi implicat o integrare militară și politică puternică, a fost înlocuită de Uniunea Europei Occidentale (UEO). Deoarece NATO și UEO se suprapuneau, aceasta a avut un rol minor în apărarea europeană.

Cu toate acestea, procesul de integrare a continuat. Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), a fost semnat în aprilie 1951, la Paris, fiind prezidat de Jean Monnet. Primele șase țări europene care au alăcuit CECO, această primă Comunitate Europeană au fost: Franța, Germania, Italia, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg.

După eșecul EDC, era evident că integrarea economică era singurul mod practic spre o uniune politică care se putea realiza pe o perioadă lungă de timp. Miniștrii de externe ale celor șase țări, prezidați de belgianul Paul Henri Spaak, s-au întâlnit într-o conferință în Messina (Italia) în 1955. Acordurile adoptate atunci au constituit un pas definitiv în construcția europeană: pe 25 martie 1957, cei șase au semnat tratatul de la Roma, de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom).

Tratatele au fost ratificate de către parlamentele naționale în următoarele luni, și au intrat în vigoare la data de 01.01.1958. Tratatul de instituire a CEE a afirmat în preambul că statele semnatare sunt "determinate să pună bazele unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei". În acest fel, statele membre au afirmat în mod specific obiectivul politic al unei integrări politice progresive.

De fapt, instituția nou înființată era o uniune vamală. În consecință, CEE era cunoscută în limbajul cotidian sub numele de ,,piață comună". Țările membre au convenit să elimine toate barierele tarifare pe o perioadă de tranziție de 12 ani. Având în vedere succesul economic determinat de schimburile comerciale libere, termenul de tranziție a fost scurtat, și în iulie 1968 au fost abrogate toate tarifele între statele CEE. În același timp, a fost stabilit un tarif comun pentru toate produsele provenind din țări terțe.

Piața comună era destinată exclusiv liberii circulații a mărfurilor. Libera circulație a persoanelor, a capitalurilor și serviciilor a continuat să facă obiectul a numeroase limitări. Dar procesul a continuat în următorii ani.

Ministrul belgian de externe, Paul Henry Spaak, împreună cu o comisie de experți, au alcătuit două proiecte pe baza cărora s-au semnat în 1957, Tratatele de la Roma, și anume înființarea Comunității Economice Economice (CEE) și înființarea Comunității Europene pentru Energie Atomică (EURATOM). Principalul scop al tratatului de la Roma a fost crearea pieței comune, creșterea dezvoltării economice prin abordarea de politici economice comune ale statelor membre.

Un aspect esențial, inclus în Tratatul de la Roma, a fost adoptarea unei Politici Agricole Comune (PAC). În esență, PAC a adoptat o piață liberă a produselor agricole în interiorul CEE și a stabilit politici protecționiste care garantau suficiente venituri pentru agricultorii europeni, evitând concurența din partea produselor din țările terțe prin garantarea prețurilor agricole.

Tot prin Tratatul de la Roma s-a stabilit interzicerea monopolurilor, s-au fixat unele politici comune de transport, precum și acordarea unor privilegii comerciale în teritoriile coloniale ale statelor membre.

Noua strategie începută prin Tratatul de la Roma, adică adoptarea unui proces de integrare care să încorporeze treptat diverse sectoare economice, s-a dovedit ce a mai potrivită pentru construcția Uniunii Europene. După integrarea sistemelor economice a urmat și integrarea celor politice.

Problema politică principală a CEE a fost absența Marii Britanii din această Uniune. Guvernul britanic a refuzat să participe din mai multe motive: datorită importanței legăturilor sale comerciale, politice cu coloniile sau fostele colonii, multe dintre acestea fiind integrate în Commonwealth; britanicii nu erau de acord cu o uniune vamală, ci doreau crearea unei zone de liber schimb, în care să fie eliminate drepturile vamale interne, dar guvernele naționale să își mențină competențele lor de adoptare a propriilor tarife cu privire la țările terțe; nu erau de acord cu implicarea într-un proiect în care suveranitatea statelor naționale să fie subordonată instituțiilor europene supranaționale.

După ce negocierile pentru integrarea Marii Britanii în CEE au eșuat, guvernul britanic a propus înființarea Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA). Suedia, Elveția, Norvegia, Danemarca, Austria și Portugalia s-au alăturat acestei noi organizații. Dar aceasta a reprezentat o simplă zonă de liber schimb.

La scurt timp, Marea Britanie a realizat greșeala făcută, deoarece CEE a cunoscut o creștere economică spectaculoasă, cu rate de creștere, în anii șaizeci, clar superioare celor din America, în timp ce Marea Britanie a continuat trendul descendent în raport cu continentul.

Prin urmare, în luna august din 1961, prim-ministrul britanic a cerut începerea negocierilor de aderare la CEE. Cu toate acestea, în 1963, după începerea negocierilor, liderul francez, Charles de Gaulle, a folosit dreptul de veto în privința aderării Marii Britanii la CEE. El dorea construirea unei Europe puternice, care trebuia să devină a treia superputere între SUA și URSS, și a fost suspicios în ceea ce privește legăturile apropriate dintre Marea Britanie ți Washington. În 1967, când ministrul britanic al Muncii, Harold Wilson, a solicitat din nou să se alăture CEE, generalul francez a blocat, încă o dată, aderarea Regatului Unit.

De Gaulle, în ciuda afișării apărării unei Europe puternice înaintea Statelor Unite și ale URSS, nu a crezut, cu adevărat, niciodată într-o Europă unită din punct de vedere politic. În opinia sa, independența națională a Franței ca țară era non-negociabilă. Naționalismul lui De Gaulle a adus la criza scaunului gol în 1966 care a paralizat Comunitatea timp de șapte luni. În cele din urmă, criza s-a încheiat cu Angajamentul de la Luxemburg iar Franța și-a reluat locul în Consiliu în schimbul păstrării votului în unanimitate, atunci când interesele majore erau în joc.
Numai demisia lui De Gaulle în 1969, motivul fiind legat de afaceri interne, a deschis posibilitatea aderării britanicilor la CEE.

După depășirea opoziției dure a unei părți semnificative a publicului britanic care susținea o poziție anti-europeană, negocierile s-au încheiat în 1972. În cele din urmă Marea Britanie a intrat în CEE. Danemarca și Irlanda, au însoțit-o. S-a născut Europa celor nouă. Poporul norvegian, în contradicție cu opinia propriului guvern, a votat împotriva intrării în CEE.

Criza economică din 1973 a pus capăt unei perioade de creștere economică impresionantă a țărilor europene membre. Economia țărilor CEE, din a doua jumătate a anilor ‘70 și începutul anilor ‘80 a fost caracterizată de șomaj, inflație și criza sectoarelor industriale. Atunci au fost inventați termenii euroscepticism și euroscleroză pentru a descrie un proces de integrare care părea că se estompează. Cu toate acestea procesul de integrare și cel de lărgire a Uniunii a CEE a continuat.

Cele mai importante progrese realizate în această perioadă au fost:

Din 1975, Consiliul European a instituit reuniuni periodice ale șefilor de stat sau de guvern. Acest lucru avea ca scop punerea de acord în ceea ce privește deciziile majore pe termen lung.

În 1979, a intrat în vigoare Sistemul Monetar European (SME). În același timp, a fost înființată Unitatea Valutară Europeană (ECU), predecesoarea directă a monezii euro. S-a stabilit o bandă îngustă de fluctuație de 2,5% pentru monezile statelor membre și guvernele naționale s-au angajat să își coordoneze politicile monetare. Acesta a fost primul pas important spre uniunea monetară.

Au avut loc primele alegeri pentru Parlamentul European prin sufragiu universal direct în 1979.

Sfârșitul dictaturilor militare din Grecia (1974), Portugalia (1974) și Spania (Franco a murit în 1975) a făcut posibilă și aderarea acestor națiuni. Grecia, în 1981, și Spania și Portugalia, în 1986, au devenit noi membri ai CEE. Comunitatea a fost extinsă astfel spre Europa mediteraneană.

În 1984, un grup de deputați europeni, condus de italianul Altiero Spinelli, a introdus în Parlament un proiect de tratat al Uniunii Europene. Ei intenționau să obțină aprobarea unui nou tratat care să îl substituie pe cel vechi, semnat la Roma și care a constituit o mare avansare în procesul de integrare europeană. Chiar dacă nu a trecut de guverne, această acțiune a anticipat dezbaterea cu privire la principalele progrese care vor avea loc în anii '90.

În 1985, cele trei țări din Benelux, Franța și Germania au semnat Acordul Schengen. Cele mai multe dintre statele membre s-au alăturat în anii următori. Acesta a constituit începutul unei inițiative ambițioase pentru a garanta libera circulație a persoanelor și eliminarea treptată a frontierelor în rândul statelor comunității.

În a doua jumătate a anilor '80, procesul de integrare a primit un impuls politic important, în mare parte datorită Jacques Delors, un socialist francez, care a fost ales președinte al Comisiei Europene în 1985. Primul pas a fost adoptarea Actului Unic European în 1986.

Actul Unic European, semnat la Luxemburg și la Haga, a intrat în vigoare la 1 iulie 1987, și a fost prima modificare a tratatelor fundaționale ale Comunității Europene, care au fost, Tratatul de la Paris din 1951 și Tratatul de la Roma din 1957.

Actul Unic European, din 1987, a dat un impuls definitiv și hotărâtor pentru stabilirea unei adevărate piețe unificate: ,,Actul Unic European (AUE) a modificat Tratatele de la Roma, în vederea relansării procesului de integrare europeană și a realizării pieței interne. Acesta modifică regulile de funcționare a instituțiilor europene și extinde competențele comunitare, mai ales în domeniul cercetării și dezvoltării, al mediului și al politicii externe comune.”

Jacques Delors, președintele Comisiei Europene, a rezumat principalele obiective ale Actului Unic European în felul următor:

,,Actul Unic înseamnă, în câteva cuvinte, angajamentul de punere în aplicare în același timp a unei piețe mari, fără frontiere, o coeziunea economică și socială mai puternică, o politică europeană de cercetare și tehnologie, consolidarea Sistemului Monetar European, începerea unei zone sociale europene și acțiuni semnificative pentru protejarea mediului"

Actul Unic European a adus câteva schimbări importante la Tratatul de la Roma, și anume:

În domeniul instituțional, acesta a ratificat Consiliul European, și anume a stabilit o întâlnire periodică a șefilor de stat și de guvern, ca organism pentru negocierile politice majore care au loc între statele membre și în care sunt luate deciziile strategice mari. Competențele Parlamentului European au fost consolidate.

Adoptarea de măsuri pentru crearea treptată a unei piețe comune într-o perioadă care să se încheie la 31 decembrie 1992. Acest lucru însemna o zonă fără obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor. Acest obiectiv ambițios, care a cuprins 282 de măsuri detaliate, a fost atins, în mare măsură, în termenul prevăzut. Piața comună a devenit o realitate.

Coordonarea politicii monetare a statelor membre, pentru atingerea obiectivului Uniunii economice și monetare.

Actul Unic a inclus, de asemeni, diverse inițiative de promovare a integrării în sferele de drepturile sociale (sănătate și securitate a muncitorilor), cercetare și tehnologie, precum și de mediu.

Atingerea unei coeziunii economice și sociale mai mari în rândul diverselor țări și regiuni ale Comunității, reforma și sprijinul financiar acordat din fondurile structurale exprimate, cum sunt Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul European de Orientare și Garanție Agricolă (FEOGA), Fondul Social European (FSE).

Actul Unic European a reprezentat un pas deosebit de important în procesul de integrare. Președintele Comisiei, Jacques Delors, a fost figura principală în acest proces. Acest socialist francez, nu numai că a promovat Uniunea economică și monetară ca pe un element cheie în procesul de integrare, dar a propus și o Cartă Socială care să garanteze un minim de standard social pentru fiecare muncitor european.

Politica dusă de Delors a fost una de tip revoluție neoliberală îndreptată împotriva primului ministru britanic, Margaret Thatcher, și având la bază principii precum: scăderea intervenției statului în economie și asistență socială, reduceri de impozite. Doamna de Fier a dus o politică out-and-out împotriva oricărei progres în integrarea europeană, străduindu-se să reducă contribuția britanică la bugetul CEE.

Într-un discurs celebru, pronunțat la Colegiul Europei din Bruges (Belgia) la 20 septembrie 1988, Margaret Thatcher și-a exprimat punctul de vedere eurosceptic: ,,A încerca să suprimi identitatea națională și a concentra puterea în centrul unui conglomerat european ar fi deosebit de dăunător și ar pune în pericol obiectivele pe care încercăm să le realizăm. Europa va fi mai puternică numai dacă Franța va fi Franța, Spania va fi Spania, Marea Britanie va fi Marea Britanie, fiecare cu obiceiurile, tradițiile și identitatea ei. Ar fi o nebunie a încerca să le potrivim într-un fel de identitate europeană comună… este ironic faptul că exact acum, când țări precum Uniunea Sovietică ce au încercat să conducă totul de la centru și învață că succesul depinde de dispersarea puterii, există unele forțe în Comunitatea Europeană care doresc ca noi să mergem într-o direcție opusă. Noi nu am redus rolul statului în Marea Britanie doar ca să îl vedem reimpus la nivel european, de un suprastat european exercitând o nouă dominație emanată din Bruxelles."

Răspunsul lui Jacques Delors a fost dat un an mai târziu, în Colegiul Europei de la Bruxelles, înainte de evenimentele din 1989, pe cale să se producă în Europa Centrală și de Est:
"Istoria accelerează, iar noi trebuie să ținem pasul cu ea …"

Prima consecință directă în CEE, provocată de prăbușirea comunismului a fost reunificarea Germaniei în octombrie 1990. Din acel moment, Republica Federală Germană, cu 80 de milioane de locuitori și 30% din PNB al CEE, a devenit un stat care, în mod incontestabil, a copleșit Franța și Marea Britanie în ceea ce privește puterea economică.

Președintele francez, François Mitterrand, se temea de o posibilă reapariție a politicii externe germane hegemonice în Europa, și din acest motiv a decis să încurajeze procesul de integrare europeană al noilor țări ieșite din comunism. Cancelarul german, Helmut Kohl, a făcut același lucru pentru a calma îndoielile Parisului și Londrei cu privire la o Germanie reunificată. Un impuls decisiv spre o integrare europeană mai mare a fost singura cale prin care Germania putea să înceapă impunerea sa în plan politic și economic, la nivel european și mondial, fără a induce teamă și ostilitate.

Golul de putere creat în Europa Centrală și de Est, odată cu prăbușirea comunismului și destrămarea URSS-ului, a adus o schimbare în poziția politică a CEE pe continentul european. Aceasta a devenit o organizație care garanta stabilitatea în mijlocul unei Europe instabile. Noile democrații apărute s-au grăbit să aplice pentru a începe negocierile de aderare cu Comunitatea.

O altă caracteristică a acestei perioade a fost incertitudinea financiară și monetară. Aceasta a impulsionat liderii politici europeni să facă un pas decisiv în drumul spre Uniunea Europeană. În 1989, la cererea lui Delors, a fost ținută o conferință interguvernamentală (CIG) pentru fixarea definitivă a uniunii monetare și economice În 1990, o altă CIG a fost organizată pentru a studia constituirea unei uniuni politice.

Așa-numita axă franco-germană a avut din nou un rol-cheie. Într-un mesaj comun, Helmut Kohl și François Mitterand, au afirmat în 1990: ,,considerăm necesară accelerarea construcției politice a Europei celor doisprezece. Noi credem că acesta este momentul potrivit pentru a transforma toate relațiile dintre statele membre într-o Uniune Europeană și să o dotăm cu mijloacele necesare de acțiune.”

După aproape trei ani de dezbateri, în multe cazuri limitate la sferele politice ridicate și fără transparența pe care publicul european o ceruse, în cele din urmă Consiliul European de la Maastricht, din 9-10 decembrie 1991, a aprobat Tratatul Uniunii Europene, cunoscut popular ca Tratatul de la Maastricht. Tratatul a fost semnat și a intrat în vigoare la data de 7 februarie 1992.

Acest tratat a reprezentat un punct de cotitură în procesul de integrare europeană. Prin modificarea tratatelor anterioare de la Paris, Roma și a Actului Unic European, obiectivul economic inițial al Comunității, construirea unei piețe comune, a fost depășit și, pentru prima dată, au fost fixate obiective distinctive al uniunii politice.

Tratatul de la Maastricht a schimbat denumirea oficială a CEE. De acum înainte, aceasta va fi cunoscută sub numele de Uniunea Europeană.

Termenul Uniunii este folosit încă de la începutul tratat pentru a transmite în mod clar avansarea într-un proiect istoric. În acest fel, articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană afirmă: ,,Prezentul tratat marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei …"

Tratatul are o structură bazată pe trei piloni:

Primul pilon, cel central, se referă la dimensiunea comunitară și cuprinde modalitățile prevăzute în CE, Tratatele CECO și Euratom, și anume cetățenia Uniunii, politicile comunitare, Uniunea economică și monetară, etc.

Al doilea pilon se bazează pe cooperarea între guverne în ceea ce privește politica externă și cele de securitate comună (PESC) și al treilea se referă la cooperarea în materie penală, polițienească și judiciară și afaceri interne.

Deciziile pilonului comunitar, adoptate cu majoritate, au devenit din ce în ce mai mult o regulă generală, precum și rolul instituțiilor comunitare a devenit esențial. În ceea ce privește cooperarea interguvernamentală, deciziile trebuie luate de comun acord iar, în acest sens, Comisia, Parlamentul European sau Curtea de Justiție au cele mai mari competențe.

În ceea ce privește al doilea pilon, politica externă și de securitate comună (PESC) permite întreprinderea de acțiuni comune în politica externă.

Al treilea pilon se baza pe cooperarea polițienească și judiciară (PJC) în materie penală, în ceea ce privește terorismul, imigrația ilegală, politica în domeniul azilului, traficul de droguri, criminalitatea internațională, etc. Temelia Europol (Oficiul European de Poliție), embrionul unei viitoare Poliții europene, a fost una dintre schimbările cele mai remarcabile în acest domeniu. De asemenea, este necesar să se sublinieze că, în 1990, Convenția Schengen, care a dezvoltat Acordul Schengen, a fost semnată astfel încât să construiască o Uniune Europeană fără frontiere.

Ratificarea Tratatului de la Maastricht de către parlamentele naționale a fost marcată de dificultăți care au frânat în 1992 procesul de adoptare a măsurilor de formare a Uniunii. În primul rând, Europa a trecut printr-o criză economică gravă și profundă, care a determinat guvernele și opinia publică să se concentreze pe problemele economice, lăsând deoparte construcția europeană. În al doilea rând, au existat tensiuni monetare grave care au contestat Sistemul Monetar European și obiectivul Uniunii economice și monetare (EMU). În al treilea rând, UE a părut în imposibilitatea de a pune în aplicare o politică externă și de securitate comună, în contextul crizei din Iugoslavia.

În aceste condiții, primul procesul de ratificare al tratatului a avut loc în Danemarca unde a primit aviz negativ. Un val de euroscepticism s-a extins și la alte țări membre. Cu toate acestea, ratificarea a avut loc treptat în restul țărilor membre.

A început negocierea cu Danemarca pentru care s-a acordat un protocol special, o clauză ,,opt-out” având posibilitatea de nu îi urma pe ceilalți membri atuncă când se trecea la faza a treia a aplicării Tratatului. O clauză similară a primit Marea Britanie, în ceea ce privește problemele de apărare. Pe 20 mai 1993, Danemarca a ratificat tratatul. Tratatul de la Maastricht a intrat în vigoare la 2 noiembrie 1993. Tratatul a suferit revizuiri ulterioare, având în vedere extinderile succesive ale Uniunii.

În decembrie 1994, mandatul lui Jacques Delors, în calitate de președinte al Comisiei Europene, s-a încheiat. Înlocuitorul lui a fost fostul prim-ministrul luxemburghez, Jacques Santer.

În ciuda dificultăților prin care Uniunea a trecut și transformarea dramatică a lumii din acei ani, candidaturile pentru aderarea la UE au continuat să fie depuse la Bruxelles: Austria în 1989, Malta și Cipru, în 1991, Finlanda, Norvegia și Elveția în 1992. Această ultimă țară și-a retras candidatura câteva luni mai târziu, după un referendum național.

Negocierile cu Austria, Suedia, Finlanda și Norvegia au început în 1993 și au fost destul de ușoare datorită nivelului ridicat de dezvoltare economică a acestor țări. Ratificarea tratatelor a fost realizată în 1994. Cu toate acestea, poporul norvegian a respins din nou aderarea la UE. A fost a doua oară când Norvegia a refuzat să se alăture comunității. La 1 ianuarie 1995, a patra extindere a UE a avut loc odată cu aderarea Austriei, Finlandei și Suediei. Europa celor cincisprezece se născuse.

La începutul anului 1996, în cadrul Consiliului European din Torino, o conferință interguvernamentală (ICG) a avut loc cu scopul de a elabora un nou tratat care să reformeze Tratatul de la Maastricht. Obiectivele s-au concentrat pe dezvoltarea Europei cetățenilor, pe creșterea rolului UE în politica internațională, reformarea instituțiilor și abordarea unei noi extinderi la țările candidate din Europa Centrală și de Est. După o negociere lungă și complicată, guvernele statelor membre au ajuns la un acord în cadrul Consiliului European de la Amsterdam, în perioada 16-17 iunie 1997. Tratatul de la Amsterdam a fost elaborat.

Tratatul de la Amsterdam a fost aprobat de Consiliul European de la Amsterdam care a avut loc la 16-17 iunie 1997 și semnat la 2 octombrie 1997 de către miniștrii de externe din cele cincisprezece țări membre ale Uniunii Europene. La 1 mai 1999, a intrat în vigoare și a fost ratificat de toate statele sale membre, în urma propriilor reguli constituționale.

Tratatul de la Amsterdam a avut ca obiectiv principal modificarea unor anumite reglementări ale Tratatului Uniunii Europene, tratatele constitutive ale Comunităților Europene (Paris și Roma) și a unor acte legate de ele. El nu se substituie tratatelor anterioare, ci mai degrabă se adaugă la acestea.

Tratatul prevede fără echivoc că Uniunea Europeană se întemeiază pe principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale statului de drept, principii care sunt comune statelor membre. În 1998, Consiliul European de la Köln, a decis să înceapă elaborarea unei Carte a Drepturilor Fundamentale. Tratatul a considerat că drepturile fundamentale aplicabile la nivelul Uniunii ar trebui să fie consolidate într-o Cartă pentru a crește gradul de conștientizare al lor în rândul cetățenilor. Carta trebuia să se bazeze pe tratatele comunitare, convențiile internaționale, cum ar fi Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 1950 și Carta Socială Europeană din 1989, tradițiile constituționale comune ale statelor membre și diferite alte declarații ale Parlamentului European.

În conformitate cu Tratatul de la Amsterdam, a fost elaborat un nou articol 13 pentru consolidarea și garantarea nediscriminării. Uniunea s-a angajat să stabilească un spațiu comun de libertate, securitate și justiție.

La 28 iulie 2000, patru țări importante din UE, Spania, Italia, Germania și Franța, au convenit să elimine obligația de a obține permisiunea de ședere pentru restul cetățenilor UE.

Cooperare polițienească și judiciară în materie penală (lupta împotriva rasismului și xenofobiei, a terorismului, a traficului de droguri, fraudei, și a crimei organizate internaționale și spălarea de bani) a continuat, fiind incluse în al treilea pilon.

Principala modificare introdusă de Tratatul de la Amsterdam a fost înființarea unui nou post, etichetat de jurnaliști ca Mr. CFSP. Javier Solana, fost ministru din cabinetul spaniol și secretarul general al NATO, a fost numit în octombrie 1999, Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene și Înalt Reprezentant pentru politica externă și de securitate comună.

Tratatul prevedea, de asemenea, o politică de securitate comună care să acopere toate aspectele legate de securitate, inclusiv formularea treptată a unei politici de apărare comune. Rolul principal al domnului Solana este de a personifica politica externă și de securitate europeană comună încă slabă. CFSP trebuia să elaboreze o definire treptată a unei politici de apărare comune, care să poată duce la o apărare comună.

Comisia a adoptat în iulie 1997, așa-numita Agenda 2000. Acest document a abordat marile probleme cu care se confrunta Uniunea Europeană la începutul secolului XXI: reforma politicii agricole comune, strategia de pre-aderare, efectele extinderii asupra politicilor UE.

Anul 1989 a lansat o transformare radicală a continentului european. Prăbușirea sistemelor comuniste, destrămarea Uniunii Sovietice, nașterea noilor state europene, războiul din Iugoslavia, toate aceste evenimente au transformat Europa.

De la bun început, aderarea la CEE (UE din 1992) a fost privită de aceste țări ca cel mai bun mijloc de a atinge două obiective principale:

• Stabilirea unor sisteme democratice, bazate pe respectarea drepturilor omului.

• Tranziția de la un sistem planificat comunist la economia de piață. Această tranziție, fără nici un exemplu anterior în istorie, a trebuit să fie efectuată în mijlocul unei crize economice profunde.

O altă problemă majoră a fost cea a găsirii unui sistem de securitate într-un context nesigur (dezintegrarea URSS, destrămarea violentă a Iugoslaviei). Noile guverne democratice au privit NATO, alianța militară occidentală condusă de SUA, ca cea mai bună garanție pentru securitatea lor. În ciuda nemulțumirii Rusiei, moștenitoarea URSS, Ungaria, Polonia și Republica Cehă au aderat la Alianța Atlantică în 1999.

Fugind de sfera de influență a Rusiei și dorind aderarea la o zonă de dezvoltare economică și de securitate a provocat interesul urgent al fostelor țări comuniste de a adera la instituțiile occidentale, în special, Uniunea Europeană.

Extinderea a fost problema majoră a politicilor UE, aderarea țărilor cu diferite caracteristici economice și politice, au făcut ca Uniunea Europeană să se confrunte cu provocări instituționale și politice fără precedent.

Prima provocare a fost să reformeze instituțiile UE pentru a le face eficiente pentru o nouă Uniune extinsă. Această reformă a adus discrepanțe grave între statele membre. Subiecte, cum ar fi componența Comisiei, ponderea votului fiecărei țări, puterile Parlamentului European, au apărut în dezbaterea dintre guverne, la Consiliului European de la Nisa, Franța, la sfârșitul anului 2000.

Problema reală a acestor țări este slaba lor dezvoltare și dificultățile economice.

În iunie 1993, Consiliul European de la Copenhaga a acceptat dreptul CCEE de a adera la Uniunea Europeană atunci când trei criterii sunt respectate:

politic: instituții stabile care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și respectul pentru minorități;

economic: o economie de piață operativ;

încorporarea acquis-ului comunitar: aderarea la diverse obiective politice, economice și monetare ale UE.

În articolul 49 sunt specificați pașii pe care o țară trebuie să îi parcurgă pentru a adera la Uniunea Europeană. În primul rând aceasta adresează o cerere de aderare către Consiliul European care informează apoi Parlamentul European și parlamentele naționale. Este consultată Comisia și se cere aprobarea Parlamentului European, unde e necesar votul majoritar. Se elaborează apoi un acord între statul solicitant și țările membre care cuprinde condițiile de aderare. Acest acord de aderare este supus apoi ratificării de către toate statele cuprinse în tratat.

Abia după ce țara canditată îndeplinește criteriile de eligibilitate, așa cum acestea au fost elaborate de Consiliul European de la Copenhaga din 1993 și apoi completate în 1995, la Consiliul de la Madrid, este posibilă aderarea.

Cu toate acestea, la Consiliul European de la Madrid, care a avut loc în 1995, problemele au început să apară. Agenda 2000, aprobată în 1997, a fost o propunere de reforme care a încercat să răspundă la toate problemele apărute în legătură cu aderarea țărilor est-europene.

Pe de altă parte, cele mai bogate țări din Uniune au început să se teamă de o avalanșă veritabilă de imigranți atunci când libera circulație a persoanelor a fost pusă în aplicare după aderarea CCEE. Această alarmă a adus la consolidarea partidelor xenofobe de extremă dreaptă, cum ar fi cel al lui Haider în Austria.

Consiliul European de la Luxemburg, a avut loc în decembrie 1995, și a dat aviz favorabil cererilor de aderarea la UE pentru zece țări. În 1995, negocierile au început cu Cipru. În ciuda acestui fapt, Consiliul a decis să procedeze în două etape sau valuri. În martie 1998, negocierile au început cu șase țări (Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Polonia și Slovenia). Alte țări centrale și est-europene (Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, România și Slovacia), s-au alăturat primului val în februarie 2000, când s-a considerat că reformele lor au făcut progrese destul de rapide.

Având în vedere greutățile economice ale acestor țări, Agenda 2000 a stabilit un ajutor financiar și, în 1998, s-au semnat parteneriate diferite de aderare pentru a coordona acest ajutor oferit de Comunitatea Europeană. A fost elaborată o schemă de ajutor de pre-aderare pentru perioada 2000-2006 pentru CCEE. Planul a implicat două elemente principale:

ajutorul programului Phare este axat pe adaptarea sistemelor administrative și juridice ale țărilor candidate "și dezvoltarea infrastructurii lor (10,5 miliarde de euro);

două noi fonduri au fost înființate – ISPA, pentru a gestiona un ajutor suplimentar pentru agricultură și infrastructură, în special de mediu și de transport. SAPARD – de asemenea, înființat în anul 2000 și vizează ajustarea pe termen lung a sectorului agricol și a zonelor rurale. Punerea în aplicare ajuta țările candidate să se pregătească pentru condițiile care trebuie respectate pentru a primi sprijin din cadrul politicii agricole comune.

În ceea ce privește Turcia, Consiliul European de la Luxemburg a afirmat că această țară nu îndeplinește condițiile politice și economice pentru a începe negocierile de aderare și, prin urmare, strategia UE de a pregăti Turcia pentru aderarea la Uniunea ar trebui să fie continuată. Guvernul Turciei și opinia publică au fost descurajate de această declarație, și au existat reacții, susținând că prejudecățile anti-islamice au stat la baza acestei decizii. Consiliul European de la Helsinki, care a avut loc în decembrie 1999, deși negocierile au fost amânate până guvernului Ankarei respectat criteriile de aderare, în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și protecția minorităților. Evident, problema kurdă a fost una din problemele ridicate de negociatorii UE.

În contextul prezent însă, din 2015, când migrația și terorismul pe teritoriul european a atins cote nemaiîntâlnite, la summitul care a avut loc în 29 noiembrie 2015 a stabilit un ajutor financiar de 3 milioane de euro pentru a susține Turcia într-un program de control a migrației. De asemeni s-a stabilit extinderea dialogului UE cu Turcia în domenii de interes precum economia, energia, problem politice, și cele legate de viza în spatial Schengen. Nu s-a stabilit încă nimic concret legat de aderarea Turciei la UE.

Între timp, procesul de transformare al Uniunii Europene a continuat într-un context european și internațional din ce în ce mai complex. Au apărut multiple problemele, unele au fost depășite, altele nu. Consiliul European de la Nisa a avut loc într-o atmosferă nu prea optimistă și cu această agendă:

Pentru a preveni pe viitor ca cele 27 sau 28 membre ale Uniunii să ajungă în blocaj, s-a redus dramatic numărul de decizii luate în unanimitate. Comisia a propus ca sistemul de majoritate calificată să devină regulă generală.

Ca urmare a extinderii, urma să se reducă numărul de membri ai Comisiei,

Recalibrarea votului din fiecare țară. Extinderea și necesitatea de a lua în considerare ponderea demografică a diferitelor țări, în special din Germania, a impus această reformă.

Proclamarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Dezbaterea anterioară a prevăzut confruntări serioase la summit-ul European. Astfel, Germania intenționa să recalibreze votul său în Consiliul Uniunii Europene. Franța, în ciuda faptului că avea 59 de milioane de locuitori față de Germania care avea 82 de milioane, a refuzat să rupă echilibrul de putere pe care Uniunea se bazează încă de la originile sale. Țările de Jos, cu 15 de milioane de locuitori, au încercat să facă același lucru în ceea ce privește Belgia, cu doar 10 de milioane de locuitori. O altă problemă ridicată era reducerea necesară a comisarilor, în funcție de țările mari (Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Spania), iar țările mici nu ar avea un comisar regulat în cadrul Comisiei. Aceste țări au refuzat categoric această alternativă. Comisia a dorit să reducă competențele Consiliului în ceea ce privește dreptul de veto. Guvernele naționale, reprezentate în Consiliu, au refuzat să-și piardă dreptul de veto asupra problemelor majore, cum ar fi sistemul de impozitare, imigrare, coeziunea, securitatea socială.

La 26 februarie 2001, liderii europeni, s-au adunat din nou în Coasta de Azur, pentru a semna Tratatul de la Nisa. În momentul ratificării, au apărut probleme în Irlanda care a spus NU Tratatului de la Nisa. Campania de succes a Verzilor, ONG-uri și alte grupuri de stânga împotriva Tratatului, a evidențiat din nou un scepticism tot mai mare printre cetățenii europeni. O neîncredere care venea de la deficitul democratic care afectează Uniunea Europeană.

Tratatul de la Nisa cuprinde modificări esențiale în ceea ce privește situația în crae un stat membru aduce încălcări la Tratatul Uniunii. În domeniul politicii externe și al apărării comune, articolul 17 din Tratatul de la Nisa, stabilește relația dintre politica de apărare comună a Uniunii Europene și politica specifică de apărare a unor țări membre, în condițiile respectării angajamentelor pe care statele membre le au față de NATO. De asemeni, tratatul reglementează cooperarea juridică între autoritățile din țările member în cadrul Eurojust.

În acest tratat sunt anexate și patru protocoale în ceea ce privește extinderea UE, urmările financiare după expirarea Tratatului CECO, statutul Curții de Justiție.

În 2007, a urmat elaborarea și semnarea unui nou tratat, cel de la Lisabona. Scopul acestui tratat a fost de a transforma Uniunea Europeană într-o instituție mai democratică și mai eficientă în abordarea unor probleme globale, cum sunt schimbările climatice.

Prin acest tratat s-a dat mai multă putere Parlamentului European, schimbarea procedurilor de vot în cadrul Consiliului, inițiativa cetățenilor, un președinte permanent al Consiliului European, un nou Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe, un nou serviciu diplomatic al UE.

În ceea ce privește politica externă și securitatea comună, Tratatul de la Lisabona a căutat să definească mai clar rolul UE. Deciziile în ceea ce privește problemele de apărare se vor lua cu aprobarea unanimă a tuturor țărilor membre. Au fost incluse în acțiunile UE operațiuni de dezarmare, consiliere și asistență militară, măsuri de refacere a stabilității în urma conflictelor, consolidarea cooperării dintre țările membre în domeniul apărării. Tratatul a stabilit rolul Agenției Europene de Apărare și a introdus și o clauză de solidaritate voluntară pentru situația în care un stat european este afectat de un atac terorist sau de un dezastru natural sau provocat de oameni.

În prezent funcționarea Uniunii Europene se face conform Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, după Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona, 13 decembrie 2007.

Dar, prin prisma ultimelor evenimente din anul 2015 – migrația masivă din Orientul Mijlociu și atentatele teroriste de la Paris, expansiunea și amenințarea ISIS, tratatele UE și modul de funcționare sunt puse sub semnul unor schimbări profunde.

2.2. Amenințările și riscurile cu care se confruntă UE – evoluția lor o dată cu dezvoltarea UE

Într-o societate globalizată caracterizată de comunicații de mare viteză, o mare mobilitate și tranzacții financiare instante, criminalitatea în toate formele ei profită de toate oportunitățile. Multe din aceste fenomene au un impact puternic asupra securității și siguranței în cadrul Uniunii Europene. Cele mai importante amenințări și riscuri cu care se confruntă țările Uniunii sunt:

Terorismul, în orice formă, a ajuns la un nivel uriaș, consecințele sale fiind devastatoare, mai ales în ultimile evoluției de pe teritoriul Europei – atentatele teroriste din Paris din 13 noiembrie 2015, amenințările teroriste din Belgia, Germania, Anglia și Italia. Terorismul internațional și-a mărit enorm capacitatea de a recruta noi adepți prin radicalizarea și difuzarea propagandei pe internet și diversificând mult mijloacele prin care este finanțat. A devenit în acest moment cea mai mare amenințare, nu doar la nivel european, ci la nivel global. Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat în aprilie 2015: "terorismul, crima organizată, criminalitatea informatică sunt provocări complexe de securitate care trec de granițele europene. Deci, este timpul ca noi, europenii să lucrăm mai bine și mai strâns pentru a asigura siguranța cetățenilor noștri. Prin agenda comună UE dorim ca autoritățile naționale să coopereze mai eficient, într-un spirit de încredere reciprocă. Teroriștii atacă valorile democratice pe care le prețuim. Vom fi fermi cu privire la drepturile fundamentale și vom lucra pentru a aborda cauzele profunde ale radicalizării, și pentru a promova o adevărată cultură a toleranței în societățile noastre ".

Criminalitatea organizată – traficul de persoane, criminalitatea economică, contrabanda de persoane, traficul de arme, exploatarea sexuală a minorilor, pornografia infantilă, infracțiunile violente, spălarea de bani. În plus, corupția este o amenințare la adresa bazelor sistemului democratic și a statului de drept.

Criminalitatea informatică reprezintă o amenințare la adresa sistemelor informatice la nivel european și mondial. În iunie 2014, Directorul executiv al ENISA (Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor), Prof. Udo Helmbrecht, și directorul Europol, Rob Wainwright, au făcut o declarație comună legată de această amenințare globală, nu doar europeană: „Acest acord este un pas important în lupta împotriva unor infractori informatici din ce în ce mai abili, care investesc tot mai mult timp și mai mulți bani și implică tot mai mulți oameni în atacuri țintite. Acordul demonstrează faptul că ne angajăm la nivel înalt să contribuim în domeniile noastre și să ne sprijinim reciproc în cadrul activităților legate de obiectivul nostru de a face Europa un loc mai sigur pentru activitatea online. Pagubele produse de criminalitatea informatică în economia mondială sunt estimate la peste 400 de miliarde de dolari anual (McAfee 2014, Net Losses: Estimating the Global Cost of Cybercrime – Pierderea netă: estimarea costului global al criminalității cibernetice -, iunie 2014); prin cooperarea noastră mai strânsă și prin schimbul de cunoștințe, consolidăm capacitatea Europei de a lupta împotriva persoanelor implicate în criminalitatea informatică”.

Criminalitatea transfrontalieră, chiar și infracțiunile minore, de multe ori efectuate
de bande, atunci când acestea au un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi a oamenilor în Europa, reprezintă o amenințare comună.

Migrația – conform Agendei Europene în ceea ce privește migrația, imperativul imediat este datoria de a proteja pe cei care au nevoie. Situația a mii de migranți care își pun viața în pericol pentru a ajunge în Europa a șocat întreaga comunitate europeană. Ca un răspuns prim și imediat, Comisia a prezentat un plan de zece puncte de acțiune imediată. Parlamentul European și Consiliul European au garantat sprijinul pentru acest plan, iar statele membre s-au angajat, de asemenea, să ia măsuri concrete, în special pentru a evita pierderea, în continuare, de vieți. Răspunsul a fost imediat, dar insuficient. Europa a fost copleșită și depășită de această criză majoră care se află încă în plină desfășurare și pentru care nu s-au găsit încă soluțiile cele mai bune. În timp ce majoritatea europenilor au răspuns la situația dificilă a migranților, realitatea este că în Europa, există îndoieli serioase cu privire la posibilitatea Uniunii Europene de a controla fenomenul, în legătură cu necesitatea de a integra migranții în societățile europene. Abordarea trebuie să se facă la cauzele migrației și nu doar la efectele acesteia.

Violența în sine, cum este violența în rândul tinerilor sau violența huliganilor la evenimente sportive, afectează în mod semnificativ societatea și relațiile dintre diferitele state membre.

Dezastrele naturale și cele provocate de om, cum ar fi incendiile forestiere, cutremurele,
inundațiile și furtunile, seceta, penuria de energie reprezintă provocări de securitate. Sistemele de protecție civilă reprezintă un element esențial al oricărui sistem modern și avansat de securitate.

Pentru a face față acestor fenomene, statele membre ale UE au propriile politici de securitate națională și strategii, și ca răspuns la activitatea criminală între țările vecine, au fost dezvoltate modele bilaterale, multilaterale și regionale de cooperare între statele membre. Cu toate acestea, din moment ce aceste eforturi nu sunt suficiente pentru prevenirea și combaterea activității criminale transfrontariere, este necesară o abordare la nivel superior. Statele membre trebuie să depună eforturi pentru a continua să dezvolte instrumente astfel încât frontierele naționale, legislația diferită, limbile diferite și modalitățile de lucru să nu împiedice progresul în prevenirea criminalității transfrontaliere.

UE a făcut progrese semnificative în acest domeniu în ultimii ani. De exemplu, a crescut cooperarea judiciară și în aplicarea legii, aspect esențial în situația eliminării controalelor la frontierele interne, care permit libera circulație a persoanelor în interiorul spațiului Schengen.

Au fost dezvoltate mai multe instrumente pentru facilitarea cooperării:

Analiza situațiilor viitoare și a posibilelor scenarii: anticiparea amenințărilor.
Europol și alte agenții ale UE realizează evaluări periodice ale amenințărilor.

Asigurarea unui răspuns adecvat: planificarea, programarea și administrarea
consecințelor. Programele de lucru dezvoltate la nivelul Uniunii permit abordarea pericolelor și a preocupărilor cetățenilor într-un mod metodic. De asemenea, au fost elaborate strategii și planuri de lucru specifice pentru combaterea terorismului, traficului de droguri, traficului de ființe umane, crimei organizate și protecției civile. Mai mult, Mecanismul de Protecție Civilă Comunitar coordonează răspunsul statelor membre în caz de dezastre naturale sau provocate de om.

Eficacitatea în domeniul acțiunii și prevenirii criminalității și terorismului: activitatea agențiilor, instituțiilor și organismelor. Au au fost create număr de agenții specifice UE și acestea includ: Europol, ale cărui obiective principale sunt de a colecta și de a face schimb de informații și de a facilita cooperarea autorităților în lupta împotriva crimei organizate și terorismului. Eurojust, care coordonează și măresc eficacitatea autorităților judiciare; Frontex, care gestionează operațional cooperarea la frontierele externe. UE a creat, de asemenea, Coordonatorul pentru combaterea terorismului. Alte organisme și rețele au fost de asemenea, înființate în domeniile de formare, de control al traficului de droguri, de prevenire a criminalității, corupției și cooperării judiciare în materie penală.

Instrumentele bazate pe recunoașterea reciprocă, pe schimbul de informații și de a
facilitarea anchetelor și a operațiunilor comune. Instrumentele bazate pe recunoașterea reciprocă includ Mandatul european de arestare și furnizarea pentru înghețarea activelor. Bazele de date, cum ar fi de informațiile din sistemul Schengen și rețelele de schimb de informații cu privire la cazierele judiciare, privind combaterea huliganismului, în legătură cu persoanele dispărute sau vehiculele furate și privind vizele care au fost eliberate sau refuzate. Utilizarea datelor ADN și a amprentelor digitale permit procesarea și identificarea unor urme anonime lăsate la locul crimei. Instrumentele juridice ale UE facilitează cooperarea operațională între statele membre, cum ar fi crearea de echipe comune de anchetă, organizarea operațiunilor comune și cooperarea pentru a asigura securitatea la evenimente internaționale, inclusiv competiții sportive importante.

Mecanisme de evaluare au fost dezvoltate pentru a evalua eficacitatea acțiunilor întreprinse. De exemplu, exerciții de evaluare peer-to-peer în domeniul terorismului și crimei organizate au contribuit la îmbunătățirea încrederii reciproce.

UE are o Politică Comună Externă și de Securitate (PESC), în care statele membre adoptă politici comune, întreprind acțiuni comune și adoptă strategii coordonate în domeniile în care se poate ajunge la consens. PESC a fost înființată în 1993. Declanșarea ostilităților din Balcani, la începutul anilor 1990, și instrumentele limitate ale UE pentru a răspunde la criză, i-au convins pe liderii UE că Uniunea trebuie să îmbunătățească capacitatea sa de a acționa în mod colectiv în domeniul politicii externe. Încercările anterioare ale UE de a continua integrarea politică au eșuat timp de decenii din cauza preocupărilor statelor membre centrate pe protejarea suveranității naționale diferite de prerogativele de politică externă ale Uniunii.

Luarea deciziilor în PESC era dominată de către statele membre și necesita acordul unanim al tuturor celor 28 de state membre. Pe lângă aceasta trebuiau să se asigure că politicile naționale sunt în conformitate cu pozițiile și strategiile convenite ale UE (de exemplu, impunerea de sancțiuni pentru o țară). Cu toate acestea, PESC nu împiedica statele membre individuale să aplice politici externe naționale proprii sau să aibă diplomația lor națională proprie.

Tratatul de la Lisabona a urmărit să consolideze PESC prin creșterea vizibilității UE pe scena mondială și transformarea UE într-un actor mai coerent în politica externă. Tratatul a instituit ca Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate să servească, în esență, ca diplomat-șef al UE. Acest post combină într-o singură poziție fostele responsabilități ale Înaltului Reprezentant pentru PESC al Consiliului de Miniștri și ale Comisarului pentru relații externe, care conducea anterior activitățile diplomatice și programele de ajutor extern ale Comisiei Europene. În acest sens, poziția Înaltului Reprezentant caută să unească influența politică colectivă a UE cu instrumentele de creștere și de dezvoltare economică ale Comisiei. Tratatul de la Lisabona a creat și un nou corp diplomatic al UE (Serviciul European de Acțiune Externă) pentru a sprijini Înaltul Reprezentant.

Din 1999, UE a lucrat la dezvoltarea unei Politici Comune de Securitate și Apărare (PSAC), cunoscută anterior ca Politica Europeană de Securitate și Apărare (PESA). PSAC urmărește să îmbunătățească capacitatea UE de a răspunde la crize, de a consolida capacitățile militare europene, și de a da politicii externe comună a UE o coloana vertebrală militară. UE a creat trei organisme de decizie de apărare, și a dezvoltat o forță de reacție rapidă și multinațională ,,grupuri de luptă." Astfel de forțe UE nu reprezintă o ,,armată UE" permanentă, ci mai degrabă o serie de trupe și active la nivel de pregătire corespunzătoare care pot fi trase din forțele naționale existente pentru operațiunile UE.

Operațiunile PSAC se concentrează în mare măsură pe sarcini, cum ar fi de menținere a păcii, gestionare a crizelor și de asistență umanitară. Multe din misiunile PSAC, până în present, au fost de natură civilă, mai degrabă decât militară, cu obiective cum ar fi formarea poliției și sistemului judiciar (,,statul de drept") sau privind reforma sectorului de securitate. UE este sau a fost angajată în misiuni PSAC din regiunile din Balcani și Caucaz până în Africa și în Orientul Mijlociu.

Cu toate acestea, îmbunătățirea capacităților militare europene a fost dificilă, mai ales având în vedere declinul sau stagnarea bugetelor europene de apărare. Lacunele grave ale capacităților de apărare comună continuă să existe în sistemele de comandă și control, de informații, precum și a altor multiplicatori de forță. De asemenea, un procent relativ scăzut al forțelor europene sunt dislocabile pentru operații expediționare. Unii analiști au sugerat că punerea activelor în comun între mai multe state membre, precum și dezvoltarea capacităților naționale de nișă ar fi modalități posibile de remediere a neajunsurilor militare europene. În 2004, UE a înființat Agenția Europeană de Apărare pentru a ajuta la coordonarea politicilor comune de apărare concentrate într-un efort care să dezvolte și să întărească capacitatea de apărare: ,,Agenția Europeană de Apărare are ca obiective dezvoltarea capacităților de apărare în domeniul gestionării situațiilor de criză și promovarea și consolidarea cooperării europene în materie de armament. Agenția își propune, de asemenea, să consolideze baza industrială și tehnologică europeană din domeniul apărării, să creeze o piață europeană competitivă a echipamentelor de apărare și să favorizeze cercetarea.”

Comisia Europeană a publicat în 2015 și ,,Agenda europeană pentru securitate" care cuprinde evoluția din ultimile patru decenii a politicii comunitare în domeniul securității. Chiar de la începutul Agendei se specifică: ,,Uniunea Europeană urmărește să asigure că oamenii trăiesc într-o zonă de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne. Europenii trebuie să se simtă încrezători că, ori de câte ori se deplasează în Europa, libertatea și securitatea acestora sunt bine protejate, în deplină conformitate cu valorile Uniunii, inclusiv a statului de drept și a drepturilor fundamentale.”

Aceasta se bazează pe Strategia de securitate internă a UE din 2010 și ,,Planul de acțiune", care au încercat să o pună în aplicare. Agenda a fost solicitată în mod oficial de Consiliul de Justiție și Afaceri Interne, în decembrie 2014. Aceasta stabilește, pentru o perioadă de cinci ani, ,,agenda partajată între Uniune și statele membre", care ar trebui să conducă la ,,o zonă de securitate internă a UE în care persoanele sunt protejate în deplină conformitate cu drepturile fundamentale."

Pe baza comunicării Comisiei și a evoluțiilor politice și juridice în curs de desfășurare în prezent, este foarte greu de crezut că obiectivul propus – ,,în deplină conformitate cu drepturile fundamentale" va fi respectat. Scopul Agendei este de a îmbunătăți ,,schimbul de informații", inclusiv de date cu caracter personal, de a ,,crește cooperarea operațională" între poliție, securitate, grăniceri și agenții vamale, procurori, companiile, etc., de a întări ,,încrederea reciprocă (între diferitele autorități naționale), pe baza unei întreagi game de politici și instrumente ale UE."

Cele mai importante priorități ale Agendei sunt ,,terorismul, crima organizată și criminalitatea informatică" deși Comisia a ,,rămas vigilentă și la alte amenințări emergente la adresa securității, care ar putea avea nevoie, de asemenea, de un răspuns coordonat al UE." Preocupările largi ale Comisiei sunt următoarele: ,,În ultimii ani, noi și complexe amenințări la adresa securității au apărut subliniind nevoia de noi sinergii și de o cooperare mai strânsă la toate nivelurile (de stat și industrie). Multe dintre preocupărilor de astăzi de securitate sunt cauzate de instabilitatea în vecinătatea imediată a UE și schimbarea forme de radicalizare, violență și terorism. Amenințările devin mai variate și mai internaționalizate, precum și din ce în ce transfrontaliere și trans-sectoriale.”

Agenda securității europene are la bază cinci principii importante pe care își propune să le respecte. Astfel, primul este ,,respectarea deplină a drepturilor fundamentale", ceea ce înseamnă că ,,toate măsurile de securitate trebuie să respecte principiul necesității, proporționalității și legalității, cu garanții adecvate pentru a asigura responsabilitatea și căile de atac judiciare". Al doilea principiu, adică ,,transparența, responsabilitatea și controlul democratic", este cel care va ,,oferi încredere cetățenilor". Acțiunile UE și ale organizațiilor sale se vor baza pe ,,o mai bună aplicare și implementare a instrumentelor legale existente ale UE", cu o prioritate pentru Comisie ,,în ajutorarea statelor membre în dezvoltarea în continuare a încrederii reciproce, în exploatarea pe deplin a instrumentelor existente pentru schimbul de informații și cooperarea operațională transfrontaliere Foster". Acțiunile se vor baza pe ,,mai multe inter-agenții și abordări intersectoriale" care să se asigurare că ,,toate agențiile relevante ale UE" sunt ,,pe deplin coordonate" pentru a face față ,,creșterii legăturii între diferitele tipuri de amenințări la adresa securității". De asemeni, se va urmări ,,concentrarea tuturor dimensiunilor interne și externe ale securității", în scopul de a ,,consolida în continuare legăturile dintre justiție și afacerile interne și Politica Comună de securitate și de apărare" și pentru a asigura ,,un angajament preventiv cu țările terțe (țările din afara UE), cât și pentru a aborda cauzele care provoacă probleme de securitate.”

În această secțiune a Agendei se tratează modul în care Comisia poate să îmbunătățească acești piloni. Aceasta propune legislația, care este discutată și de către Consiliul Uniunii Europene, format din reprezentanți ai celor 28 de state membre ale UE, precum și din ,,țările asociate", cum ar fi Norvegia și Elveția. În funcție de tipul de legislație, Parlamentul European poate acționa ca legiuitor alături de Consiliu.

Comisia este responsabilă pentru supravegherea punerii în aplicare a acestei legislații de către statele membre, precum și de agențiile sau organismele UE. Ea are, de asemenea, responsabilitatea pentru supravegherea acțiunilor de implementare, pentru elaborarea planurilor și strategiilor de acțiune, și tot ea controlează bugetul UE. În ceea ce privește securitatea internă, Comisia are aproape 4 miliarde € pentru următorii cinci ani, iar pentru afacerile interne un buget total de peste 9 miliarde €.

Comisia face o serie de propuneri cu privire la modul de a ,,consolida pilonii acțiunii UE":

• ajutorarea statelor membre pentru punerea în aplicare a interdicțiilor de călătorie în ceea ce privește fenomenul "luptătorilor străini";

• introducerea de controale de frontieră automate la nivelul întregii UE;

• profilarea la nivelul UE – "indicatori de risc comun", cu prima raportare, în prima jumătate a anului 2015, cu privire la "luptători teroristi străini"

• creșterea volumului de schimb de informații – ADN, amprente digitale, înmatricularea vehiculelor, pașapoarte, înregistrări de poliție etc

• supravegherea călătoriilor în masă (cu registrul cu numele pasageri sau Directiva PNR)

• un sistem la nivelul UE cu dosare penale pentru cetățenii non-UE

• mai multe operațiuni concrete ,,de aplicare a legii specifice de combatere a Crimei Organizate" bazate pe ,,o abordare inteligenta a securității interne" cu ,,evaluări ale amenințărilor coordonate în cadrul Europol" și supravegheat de către Comitetul permanent pentru cooperarea operațională în materie de securitate internă (COSI)

• ,,un nivel ridicat de protecție a datelor cu caracter personal transferate între UE și SUA"

• ,,punerea în aplicare a legii și a autorităților judiciare" și o cooperare ,,mai eficientă între ele", prin schimbul de informații

• ,,un răspuns mai eficient și coerent al UE în situații de criză declanșate de acte criminale, cu impact asupra frontierelor, siguranței publice și a sistemelor critice"

• utilizare ,,sistematică" a Mandatului european de arestare și a viitorului Ordin european de anchetă

• finanțarea cu miliarde de euro pentru politicile din domeniul afacerilor interne și pentru dezvoltarea de noi tehnologii, pentru cercetarea în domeniul securității prin programe interne.

Agenda UE de securitate stabilește că ,,Securitatea trebuie să fie o prioritate-cheie într-o gamă largă de instrumente de finanțare, cercetare și inovare, precum și în programele de formare. Prioritățile existente trebuie ajustate după cum este necesar.” Această teză arată clar posibilitatea ca sprijinul instituțional și financiar semnificativ pentru securitatea internă va suprascrie necesitatea de a proteja drepturile fundamentale și de a le îndeplini.

Comisia Europeană dorește să dea agenției de poliție a UE, Europol, Centrului european de combatere a terorismului, ,,maximizarea utilizării structurilor deja existente, serviciilor și instrumentelor. Centrul va avea ,,un mediu sigur cu cea mai mare confidențialitate, în comunicarea sa, ,,și va cuprinde informații cu privire la: luptătorii străini, la programul de urmărire UE-SUA a finanțelor teroriste, informații privind spălarea banilor și finanțarea terorismului, ,,capacitățile Europol existente cu privire la armele de foc și dispozitive explozive".

Ca urmare a intensificării atacurilor teroriste din 2015 (Paris, Copenhaga), Consiliul de Justiție și Afaceri Interne a abilitat Europolul să înființeze o Unitate de monitorizare a Internetului care are ca obiectiv principal combaterea propagandei teroriste și anihilarea activităților extremiste, începând cu 1 iulie 2015. Această Unitate va invita marile companii de IT din Europa la ,,un forum la nivelul UE" care ,,se va concentra pe implementarea celor mai bune instrumente pentru a contracara propaganda teroristă pe internet și în rețelele sociale." Companiile care vor fi prezente la Forum vor discuta și ,,preocupările de aplicare a legii cu privire la noile tehnologii de criptare." Coordonatorul UE pentru lupta împotriva terorismului, la fel ca și guvernul britanic, au cerut ,,accesul autorităților naționale competente", la comunicațiile criptate.

Cooperarea Europolului cu companiile IT poate avea mai mult succes decât cea cu forțele de poliție ale statelor membre și ale agențiilor de securitate. Cum a declarat specialistul Europol, Brian Donald, ,,obligația este un cuvânt care lipsește în cooperarea din domeniul aplicării legislației UE, statelor membre nu le place să fie obligate să facă ceva, cu atât mai puțin, cu Europolul."

Comisia intenționează să ia în considerare noi puteri privind finanțarea terorismului, cum ar fi înghețarea activelor ,,teroriștilor interni" și ,,controlul formelor de plată, cum ar fi transferurile pe internet și cardurile preplătite." Va exista, de asemenea, ,,un răspuns solid în justiția penală pentru terorism." Agenția de cooperare judiciară a UE, Eurojust, ,,ar trebui să fie pe deplin implicată" în Centrul Antiterorism și în 2015, Comisia va lua în considerare modul de revizuire a Deciziei cadru a UE din 2008 privind terorismul, în scopul de a pune în aplicare o rezoluție mai bună a Consiliului de Securitate al ONU.

Amenințările crescute la siguranța europeană impune însă ca toate măsurile propuse să fie aplicate urgent și să fie adaptabile în funcție de condițiile și cadrul international și European care se află acum în plină ,,fierbere și furtună”, mereu schimbătoare.

Documentele programatice ale UE și evolutia acestora – principiile UE în domeniul cooperării și securității

Tratatele și documentele europene au evoluat în timp de la o simplă construcție a unei piețe comune, inițial doar pentru cărbune și oțel, la tratate din ce în ce mai complexe, odată cu lărgirea Uniunii Europene (a ajuns la 28 de state membre) și cu creșterea complexității relațiilor atât la nivel European cât mai ales international.

În această direcție, Tratatul de la Maastricht a introdus modificări importante:

instituirea unei cetățenii a Uniunii.

Demararea uniunii economice și monetare (UEM). Introducerea unui monede europeane, euro, a fost decisă. Aceasta a avut loc în trei faze:

Din 1990 până la 31 decembrie 1993 – obiectivul principal este libera circulație a capitalurilor.

De la 1 ianuarie 1994 până la 1 ianuarie 1999 – țările membre trebuie să își coordoneze politicile economice în vederea atingerii unor obiective, fixe cantitativ și cunoscute sub numele de criterii de convergență: reducerea inflației și a dobânzilor, controlul deficitului și a datoriei și respectarea valorilor normale ale marjelor de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European. Țările care au atins aceste obiective au putut trece la a treia fază. În timpul acestei faze, în cadrul Consiliului European, în decembrie 1995, la Madrid, a fost dat un nume definitiv noii monezi unice europene, euro.

De la 1 ianuarie 1999 la 1 ianuarie 2002. Crearea unui Băncii Centrale Europene (BCE), fixarea ratelor de schimb și introducerea unei monede unice. Așa-numita Euroland, țările care au mers până la a treia fază în 1999, a constat din unsprezece țări: Spania, Portugalia, Italia, Belgia, Țările de Jos, Luxemburg, Franța, Germania, Austria, Irlanda și Finlanda. Patru țări: Grecia, Marea Britanie, Danemarca și Suedia au rămas din diferite motive în afara zonei euro.

Tratatul Uniunii a fixat ca unul dintre obiectivele Uniunii să fie căutarea coeziunii sociale și economice între diverse regiuni și țări ale comunității. Pentru aceasta s-a oferit ajutor financiar pentru regiunile mai puțin dezvoltate, ajutor axat pe sectoare ca infrastructura de mediu sau de transport. Statele membre eligibile pentru a beneficia de acest ajutor au fost cele al căror PIB pe cap de locuitor a fost inferior la 90% din media Uniunii și în conformitate cu criteriile de convergență. Țările de coeziune au fost Spania, statul cel mai beneficiat, Grecia, Portugalia și Irlanda.

TUE a însemnat, de asemenea, un progres vizibil în competențele UE în domenii precum politica economică și monetară, politica industrială, rețele transeuropene și politica în domeniul transporturilor, rețele educaționale, etc. În ciuda acestor reforme, politica agricolă comună (PAC) încă absorbea mai mult de jumătate din întregul buget al Uniunii.

În ceea ce privește instituțiile Uniunii Europene, TUE a introdus modificări importante: Parlamentul și-a amplificat competențele, Consiliul de Miniștri a devenit Consiliul Uniunii Europene, Comisia a primit denumirea oficială de Comisia Comunității Europene, Curtea de Justiție, Curtea de Conturi și Comitetul Economic și Social și-au consolidat competențele, a fost înființat un Comitet al Regiunilor, și, a fost prevăzută înființarea Băncii Centrale Europene la începutul celei de a treia faze a Uniunii economice și monetare.

În ceea ce privește al doilea pilon, politica externă și de securitate comună (PESC) permite să întreprindă acțiuni comune în politica externă. Consiliul European, în cazul în care deciziile trebuie să fie adoptate în unanimitate, este de acord cu principiile și orientările generale ale PESC. Tratatul privind Uniunea Europeană a ridicat Uniunii Europei Occidentale (UEO), la rangul de parte integrantă a dezvoltării Uniunii și a comandat o misiune de elaborare și punere în aplicare a deciziilor și acțiunilor cu implicații în domeniul apărării.

În ceea ce privește Politica externă și de securitate comună (CFSP) se permite întreprinderea de acțiuni comune în politica externă. Consiliul European, în cazul în care deciziile trebuie să fie adoptate în unanimitate, este de acord cu principiile și orientările generale ale CFSP. Tratatul privind Uniunea Europeană a conferit Uniunii Europei Occidentale (WEU) rangul de parte integrantă a dezvoltării Uniunii și i-a conferit misiunea de elaborare și punere în aplicare a deciziilor și acțiunilor cu implicații în domeniul apărării.

Al treilea pilon se bazează pe Cooperarea polițienească și judiciară (PJC) în materie penală cum sunt terorismul, imigrația ilegală, politica în domeniul azilului, traficul de droguri, criminalitatea internațională, etc. Temelia Europolului (Oficiul European de Poliție), embrionul unei viitoare Poliții europene, a fost una dintre schimbările cele mai remarcabile în acest domeniu.

Problemele cu care s-a confruntat Uniunea Europeană de-a lungul timpului, inclusive în present, se reflectă și în unele documente și tratate adoptate.

Astfel, Tratatul de la Amsterdam a atras critici pe scară largă. Acestea sunt unele dintre principalele observații critice:

Nu a rezolvat una dintre cele mai mari probleme în curs ale Uniunii: adaptarea instituțiilor la o comunitate din ce în ce mai mare. Unele instituții au fost gândite pentru un număr inferior de state membre și nu sunt eficiente pentru Europa celor cincisprezece (astăzi 28!), ca să nu mai vorbim pentru viitorul Uniunii, care va rezulta din viitoarea aderare a țărilor din Europa Centrală și de Est.

Competențelor comunitare în domenii ca politica comună externă și de securitate (PESC) sau cooperările polițienești și judiciare nu au fost consolidate.

Nu s-a făcut nici un avans pentru a contracara deficitul democratic al Uniunii. Negocierile care preced Tratatul au continuat să se bazeze pe schimburile dintre guverne și state, fără participarea publicului, și fără informații transparente și suficiente. Parlamentul European, singura instituție comunitară aleasă prin votul populației nu are un rol impulsionat suficient. Textul Tratatului a continuat să fie destul de complicat. El este format din trei părți, o anexă și treisprezece protocoale și nu este ușor de înțeles nici pentru cetățeni, nici chiar pentru agențiile juridice, economice și politice care ar trebui să acționeze în conformitate cu reglementările sale .

În ciuda tuturor acestor insuficiențe, Tratatul de la Amsterdam a însemnat un progres în drum spre Uniunea Europeană.

Articolul 6 din Tratat afirmă:

,,1. Uniunea se bazează pe principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale statului de drept, principii care sunt comune statelor membre. Uniunea respectă drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma pe 4 noiembrie 1950, și astfel cum rezultă acestea din tradițiile constituționale comune statelor membre, ca principii generale ale Comunității drept (…)”

În ceea ce privește drepturile sociale, marea schimbare a fost semnarea de către noul guvern britanic, prezidat de Tony Blair, a Cartei Sociale, anexate la Tratatul de la Maastricht. Această Cartă a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, cunoscut sub numele de Carta socială, a fost inclusă în Tratatul de la Amsterdam. Drepturile sociale din această Cartă sunt legate de piața forței de muncă, formare profesională, egalitatea de șanse și mediul de lucru.

Toate problemele legate de libera circulație a persoanelor, controalele la frontierele externe, azil, imigrare și protecția drepturilor resortisanților țărilor terțe, și cooperarea judiciară în materie civilă a fost fixată prin Tratatul de la Amsterdam, adică, au fost aduse în conformitate cu cadrul juridic al primului pilon. În acest sens, Acordul Schengen și Convenția au fost incluse în tratat. Marea Britanie, Irlanda și Danemarca au rămas, în mod voluntar, în afară și, prin urmare, și-au păstrat dreptul de a exercita control asupra oamenilor la frontierele lor. Danemarca s-a alaturat Schengen în 1996.

Pentru că libera circulație a persoanelor face necesară creerea unor sisteme de informare la scară europeană, au fost consolidate, de asemenea, garanțiile de protecție a datelor cu caracter personal.

La 28 iulie 2000, patru țări importante din UE, Spania, Italia, Germania și Franța, au convenit să elimine obligația de a obține permisiunea de ședere pentru restul cetățenilor UE.

Au fost stabilite măsurile necesare pentru a face mai ușoară colaborarea judiciară, facilitarea procedurilor de extrădare între statele membre și amplificarea colaborării între poliții. În acest fel, s-a convenit asupra unui program de dezvoltare treptată a a Europol (Oficiul European de Poliție).

Și pentru dezvoltarea conceptului de cetățenie a Uniunii, Tratatul a inclus măsuri diferite încercând să pună cetățeanul obișnuit în centrul preocupărilor Uniunii:

Măsuri pentru a încuraja intervenția UE în combaterea șomajului; conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului; și pentru a îmbunătăți protecția consumatorilor.

Cetățenii europeni au dreptul de a avea acces la toate documentele instituțiilor UE și de a comunica cu acestea folosind orice limbă oficială a Uniunii (spaniolă, portugheză, franceză, italiană, engleză, irlandeză, olandeză, germană, daneză, suedeză, finlandeză și greacă).

Destrămarea dramatică a Iugoslaviei și revenirea războiului pe continentul european a evidențiat slăbiciunile Uniunii în acțiune și în prevenire, mai ales în capacitatea de a reacționa înainte de producerea evenimentului. Criza din fosta Iugoslavie a făcut din nou evidentă slăbiciunea statelor europene, reacția lor în prezența unei crize internaționale.

O problemă majoră a politicii externe și de securitate comună a UE încă de la început, cu Tratatul de la Maastricht a fost dezechilibrul vizibil dintre obiectivele sale ambițioase și slaba concretizare.

Având în vedere viitoarea extindere și în perspectiva unei revizuiri necesare a instituțiilor UE, Tratatul de la Amsterdam a introdus unele reforme în funcțiile și competențele principalelor instituții. Competențele Parlamentului European au fost consolidate, precum și funcțiile Curții de Conturi, Comitetul Social și ale Comitetului Regiunilor Economic. Unele reforme au fost, de asemenea, stabilite în funcționarea Comisiei și Consiliului Uniunii Europene.

Agenda 2000, adoptată în 1997, este organizată în trei părți:

Prima a fost axată pe funcționarea internă a UE, în special reforma PAC și politica de coeziune. Ea a dat, de asemenea, câteva recomandări cu privire la modul de a face față noii extinderi și să prezinte un posibil nou cadru financiar pentru perioada 2000-2006.

A doua a consolidat strategia de pre-aderare, crearea parteneriatului pentru aderare și de extindere a participării țărilor candidate la programele comunitare, de exemplu, cele de învățământ.

A treiea a fost un studiu cu privire la efectele extinderii asupra politicilor UE.

Acestea au fost principalele probleme pe care UE a trebuit să se confrunte în perioada de până în anul 2000 :

Reforma politicii agricole comune (PAC), care a stabilit un procent de absorbție enorm din bugetului Uniunii. Această reformă a declanșat proteste în rândul țăranilor afectați.

Reforma structurală și Fondul de Coeziune. Fondurile Structurale au avut ca scop reforma a trei teritorii: regiuni cu PIB-ul pe persoană inferior față de 75% din media Uniunii, regiunile cu necesitate urgentă de restructurare economică și socială și un alt tip de regiuni care nu sunt incluse în cele anterioare, dar al căror învățământ, sisteme de formare și angajare ar trebui să fie modernizate. Primul tip de regiuni au luat 2/3 din întregul fondul. Fondul de coeziune s-a concentrat asupra țărilor al căror PIB pe cap de locuitor era inferior față de 90% din media Uniunii.

Reforma cadrului financiar al Uniunii. Unele dintre cele mai bogate țări, cum ar fi Germania, se plâng de dezechilibrul dintre contribuția lor la Comunitate (în jur de 28,2% din total) și ceea ce primesc prin fondurile structurale și PAC. Țările mai sărace refuză să accepte o reechilibrare a contribuțiilor.

Încetarea Uniunii Economice și Monetare în 2002. După lansarea lor la 1 ianuarie 1999, euro a scăzut față de dolar. Punctul forte al economiei din America de Nord a fost principalul motiv al acestei evoluții, văzut cu sentimente amestecate de pe piețele europene și ale Băncii Centrale Europene.

Principalele puncte ale Tratatului de la Nisa, care au amendat tratatele anterioare:

S-a ajuns la o reponderare a votului pentru membrii curenți și viitori. Această nouă distribuție a puterii a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, în cazul membrilor actuali. Noul sistem oferă 29 de voturi pentru, cele patru țări mari patru (Germania, Franța, Marea Britanie și Italia). În ciuda dezechilibrului demografic, paritatea între Franța și Germania s-a menținut. Spania a primit 27 de voturi, la fel ca și Polonia, atunci când a aderat la Uniune. Restul țărilor au luat progresiv mai puține voturi, până la Malta, care a primit trei voturi în Consiliu.

Un sistem complicat de majorități și minorități a fost înființat. Acesta oferă trei moduri diferite de a bloca orice decizie a Consiliului.

Parlamentul European va consta din 732 de locuri, în loc de 626. Germania va alege 99 de parlamentari, restul țărilor mari 72, Spania și Polonia 50. locuri în parlament au fost folosite pentru a compensa diferențele în re- ponderarea voturilor în Consiliu.

În 2005, țările care aveau doi comisari (Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Europa) au trecut la unul. S-a considerat că va fi înființat un sistem echitabil de rotație care echilibra componența Comisiei, luând în considerare ponderea demografică diferită a țărilor și diverse zone geografice ale continentului nostru.

S-au îmbunătățit competențele președintelui Comisiei Europene. De acum înainte, el va fi ales cu majoritate calificată și numirea sa va fi ratificată de Parlamentul European.

Deciziile se pot lua cu majoritate calificată. Cu toate acestea, dreptul de veto al guvernelor este menținut la subiecții care le afectează într-un grad ridicat, cum ar fi coeziunea (Spania), sistemul de impozitare (Marea Britanie), azil și imigrație (Germania) sau de comerț liber în cultural o sferă audiovizual (Franța).

În prezent, toate măsurile pentru securitate și apărare sunt într-un proces continuu de adaptare și modificare pentru a face față amenințărilor actuale.

Strategiile NATO în sprijinul securității spațiului UE

În timpul războiului rece, structura internă a NATO și distribuția puterii militare au fost subiectele principale de controversă între partenerii cei mai importanți ai alianției – SUA, Marea Britanie, Franța și Germania. Aspectele politice ale Alianței Atlantice constau din aceste eforturi interne continui de a reechilibra structura internă: pe de o parte era vorba de poziția dominantă a SUA sau facilitarea unei Europe mai autonome, pe de alta eforturile germane de a fi ca un tampon între Statele Unite și aspirațiile franceze, sau de eforturile engleze de a se păstra independente în relația cu SUA și de a nu fi excluse din dezvoltarea europeană.

Lucrurile au continuat să evolueze după căderea regimurilor comuniste și așa-zisa încetare a războiului rece (în realitate acesta și-a schimbat ,,fața” dar a continuat într-un mod mai subtil, reizbucnind recent în forme parcă și mai agresive).

Următoarea etapă a fost integrarea fostelor țări comuniste în Alianța Nord-Atlantică. Dinamica schimbărilor rezultate din creșterea integrării în Vest Europa și vidul lăsat de descentralizarea sovietic a schimbat și natura politicii NATO-UE. În acest context NATO a rămas un instrument indispensabil pentru încadrarea forțelor militare, chiar și atunci când nu este vorba ade operații NATO. Interoperabilitatea, formarea, cultura militară comună, și mai presus de toate capacitățile militare vor rămâne importante pentru Uniunea Europeană.

Relația dintre UE și NATO necesită angajamente continue, investiții comune și eforturi depuse de ambele părți. UE trebuie să înțeleagă să își întărească securitatea dintr-o perspectivă internă, bazată pe cerințele UE. SUA, pe de altă parte, trebuie să înțeleagă că Europa nu mai poate fi gestionată prin intermediul unor organizații multinaționale americane, dar că interesul american este de a accepta UE ca partener politic și strategic, dar un partener condus de propria dinamică internă și de propriile interese globale. Dar cele două organizații împărtășesc multe valori și interese comune.

De altfel, Politica Comună de Securitate și Apărare (PSAC) era concepută, încă de la început, astfel încât UE să ia decizii și să poată desfășura operațiuni militare ,,acolo unde NATO ca un întreg nu este implicat” și să nu înlocuiască rolul de apărare colectiv al NATO. Statele Unite au sprijinit eforturile UE de a elabora PSAC, cu condiția ca aceasta să rămână legată de NATO, nu să devină rival sau un duplicat al structurilor sau resurselor NATO, și să nu slăbească alianța transatlantică. Adepții PSAC chiar au subliniat că resursele și capacitățile militare mai puternice ale Uniunii Europene vor și spre folosul NATO, ținând cont că 22 de țări euopene sunt și membre al alianței nordatlantice. Aranjamentele Berlin Plus care au fost finalizate în 2003 și permiteau misiunilor militare alu UE să acceseze capacitățile de planificare și activele NATO, preveneau dublarea inutilă a resurselor europene de apărare și asigurau legături puternice NATO-UE în planul militar și de apărare. De atunci, misiunile Berlin Plus au fost efectuate în Balcani, și NATO și UE au încercat să-și coordoneze activitățile lor pe teren, în operații din Afganistan și diferite alte zone fierbinți din Africa.

În pofida acestei cooperări, există și tensiuni în relațiile UE-NATO. Un dintre acestea este legată de tensiunile privind relația cu Turcia, care este membră NATO dar nu este membră UE, și pe disputa privind insula divizată a Ciprului, care este în UE, dar nu este în NATO.

Alte motive de fricțiuni în relația NATO-UE, sunt legate de rivalitate birocratică și concurența dintre cele două organizații și opiniile diferite pe ambele maluri ale Atlanticului privind rolurile viitoare și misiunile NATO și PSAC ale UE. Unii oficiali americani se tem că o minoritate de state membre ale UE ar dori să construiască un braț de apărare al UE mai independent de NATO pe termen lung.

Europa are doar o capacitate limitată de a opera în mod independent la dimensiune globală. Uniunea Europeană nu este în măsură să dezamorseze rivalitatea nucleară din Orientul Mijlociu dintre Iran și Israel (și, eventual, în curând, dintre Israel și Arabia Saudită), și nici nu va reuși singură să stăvilească prăbușirea statalității arabe, cu toate consecințele sale pentru terorismul transnațional și pentru migrație. În toate aceste conflicte Europa are nevoie de Statele Unite. Și, în acest context, orice înstrăinare transatlantică trebuie înțeleasă ca o amenințare importantăă a intereselor europene.

Oricum, este foarte clar că statele membre UE nu vor întruni în viitorul apropiat toate condițiile și măsurile necesare pentru a realiza o comuniune a politicii externe și de securitate la nivelul european ca și o creștere tangibilă a bugetelor naționale de apărare. Din punct de vedere normativ, SUA rămâne, în continuare aliatul natural al Europei. Cele două părți, UE și NATO formează o comunitate care are la bază aceleași valori și interese și anume democrația, statul de drept, drepturile omului și economia de piață.

Împărțirea sarcinilor între cele două părți, este, de asemenea, foarte importantă. La începutul anului 2015, SUA era concentrată pe stabilizarea zonei Pacificului, în timp ce Europa se concentra în special pe Africa și Orientul Mijlociu. Distribuirea sarcinilor reprezintă un pilon major al cooperării transatlantice, și reprezintă o expresie a competențelor specifice dintre SUA-UE și cooperarea NATO-UE.

Coordonarea transatalantică strânsă din cadrul NATO, precum și cea dintre UE și SUA, în domeniul securității interne, mărește șansele de abordare a aspectelor civile, militare și polițienești din punct de vedere politic comun. Uniunea Europeană a extensiv succesiv competențele și resursele dedicate competenței interne, și are deja o Strategie de Securitate Europeană (SSE) care va fi reformată în cel mai scurt timp, date fiind ultimile evoluții de pe teritoriul Europei (atacuri teroriste, migrație) și nu numai.

Un domeniu crescut de cooperare este cel al ciber-securității. Cunoscând faptul că componentele non-militare joacă un rol important în strategiile non-liniare, combaterea acestora presupune, de asemenea, cooperarea cu organizațiile civile și internaționale.

Uniunea Europeană poate conlucra cu NATO pentru a trata amenințările comune și apoi, poate folosi această experiență ca și model pentru cooperarea cu alte organizații internaționale. Statele membre trebuie să intensifice schimbul de informații dintre serviciile de informații proprii și cele ale NATO. Pentru aceasta sunt necesare reguli care să reglementeze aceste relații, atât între statele membre UE, cât și dintre acestea și SUA și alte state aliate. În acest sens, ciber-securitatea este un aspect foarte important – accesul la internet, integritatea, autenticitatea și confidențialitatea datelor sunt probleme foarte importante și arzătoare ale secolului XXI.

Statul, infrastructura, piața internă, spațiul economic, ca un întreg se bazează foarte mult pe funcționarea fiabilă a tehnologiei informației și comunicațiilor și internetului. Prin Freedom Online Coalition, douăzeci și șase de state de guverne s-au unit pentru a preîntâmpina ,,infracțiunile” cibernetice.

Recent, în aprilie 2015, Consiliul Europei și Uniunea Europeană a lansat o nouă acțiune privind criminalitatea informatică din regiunea parteneriatului estic. Cybercrime@EAP III are ca scop îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile judiciare penale și furnizorii de servicii în cadrul anchetelor penale specifice. Proiectul, care acoperă Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina, este parte a cadrului de cooperare programatic al Uniunii Europene și Consiliului Europei pentru această regiune. Proiectul va începe în decembrie 2015, cu o durată mai mare de doi ani.

Pe de altă parte, în contextul actual, extinderea NATO în timp ce în e în curs de desfășurare criza din Ucraina, afectează, de asemenea profilul de securitate și de apărare al Uniunii Europene, și în special relația acesteia cu SUA. În mod clar acest lucru se va reflecta în dezvoltarea viitoare a Politicii de securitate și Apărare Comună (PSAC). Anexarea de către Rusia a Crimeiei și destabilizarea estului Ucrainei au determinat o renaștere a apărării colective sub umbrela NATO. Prin urmare, țările europene, care sunt și membre ale NATO vor tinde să aloce resurse financiare – și chiar mai mult de atât – către NATO, mai degrabă decât către Uniunea Europeană.

În același timp, abordările anterioare în ceea ce priveșete autonomia, în ceea ce privește securitatea europeană față de Statele Unite, s-au atenuat. Răspunsul NATO la criza din Ucraina a demonstrat încă o dată că SUA continuă să fie o forță și în plan european. Criza din Ucraina a revigorat NATO din punct de vedere politic, în timp ce Politica de Securitate și Apărare Comună UE a ieșit cam slăbită.

Având în vedere că coordonatele esențiale europene s-au schimbat, noua Strategie Europeană de Securitate va trebui să reevalueze relația statelor europene că NATO. Desigur, Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană ar trebui să continue să lucreze pentru a îmbunătăți relațiile și pentru a extinde cooperarea. Dar întâlnirea dintre miniștrii de externe ai NATO și Înaltul Reprezentant al UE, din mai 2015, a confirmat, încă o dată, cum barierele politice deja cunoscute, continuă să împiedice cooperarea substanțială.

Având în vedere aceste dificultăți, SSE va trebui să stabilească modul în care statele membre ale UE, care sunt și membre NATO, pot să intensifice securitatea și cooperarea în domeniul apărării, între ele. Acest aspect ar deschide o oportunitate de a integra mai bine acele țări care sunt sceptice față de PSAC într-un cadru de securitate european. Aceasta ar permite, de asemenea noi forme de cooperare, în cazul în care o serie de state nealiniate caută să coopereze mai strâns cu NATO în urma crizei din Ucraina.

Uniunea Europeană, în calitate de cadru instituțional pentru decizii, coordonare, inițiative și soluții operative, poate simplifica participarea statelor UE la activitățile NATO – și în procesul de consolidare a UE să faciliteze contribuțiile la apărare și la gestionarea crizelor pe care statele nu mai pot să le rezolve în mod individual. Nivelul UE este, de asemenea mai potrivit pentru realizarea coordonarea operațiunilor europene independente și pentru contribuirea la alte organizații, cum ar Națiunile Unite.

Strategia de securitate UE în prezent – provocări și posibile soluții

Un val de noi provocări de politică externă și de securitate au determinat ca anumite aspecte ale strategiei anterioare a Uniunii Europene să fie, în prezent, depășite. Pentru aceasta, Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, a anunțat, la începutul anului 2015, intenția de a pregăti o nouă strategie europeană de securitate (SES). Procesul ar fi urmat să cuprindă două etape.

În primul rând, la summit-ul șefilor de stat și de guvern de la Bruxelles din iunie 2015 a fost prezentată o analiză a coordonatelor strategice actuale în care politica externă și de securitate a UE trebuie să funcționeze. A doua etapa trebuia să cuprindă o dezbatere inclusivă, pan-europeană, privind rolurile externe și de securitate ale UE. Rezultatele acestei discuții urmau să se concretizeze într-o nouă Strategie europeană de securitate, a căror publicare era prevăzută pentru 2016. Problema din acel moment era ce fel de rol ar trebui să joace UE în lume, și, în special ce relație ar trebui să aibă cu Statele Unite.

Consiliul European din iunie 2015 a examinat progresele în direcția trasată în decembrie 2013 și continuarea eforturilor. Între altele, s-a decis ca Strategia de Securitate să fie revizuită. Noul document, care va avea forma unei strategii globale de politică externă și de securitate, va fi definitivat până la următorul Consiliu European pe tema PSAC, așteptat pentru iunie 2016.

Istoria însă se grăbește, așa cum ar fi spus Marin Preda. Ultimile evenimente din Europa, migrația masivă, atacurile și amenințările teroriste, tensiunile Rusia-Turcia, conflictul din Ucraina, necesită schimbări și abordări rapide și radicale.

Într-adevăr Consiliul European a luat decizii foarte importante. Șefii de stat și de guvern care au participat au cerut reînnoirea politicii interne de securitate a UE, o strategie globală a UE privind politica externă și de securitate, precum și o politică mai eficientă, mai vizibilă și orientate spre o securitate și apărare comune (PSAC):

,,Mediul de securitate la nivel european s-a schimbat în mod dramatic în ultimii ani. Acest lucru cere acțiuni în trei domenii interconectate:

a) ca urmare a „Agendei europene privind securitatea” a Comisiei și a concluziilor Consiliului din 16 iunie 2015, vor fi continuate lucrările cu privire la Strategia reînnoită de securitate internă a Uniunii Europene; punerea în aplicare deplină a orientărilor privind combaterea terorismului convenite la reuniunea din februarie 2015 rămâne o prioritate;

b) Înaltul Reprezentant va continua procesul de reflecție strategică în vederea pregătirii unei strategii globale a UE în domeniul politicii externe și de securitate, în strânsă cooperare cu statele membre, care să fie înaintată Consiliului European până în iunie 2016;

c) în conformitate cu concluziile Consiliului European din decembrie 2013 și cu concluziile Consiliului din 18 mai 2015, vor continua lucrările în direcția unei PSAC mai eficace, mai vizibile și mai orientate către rezultate, pentru dezvoltarea în continuare a capabilităților civile și militare și pentru consolidarea industriei europene de apărare, inclusiv a IMM-urilor. Consiliul European reamintește necesitatea:

− alocării din partea statelor membre a unui nivel suficient de cheltuieli pentru apărare, precum și necesitatea utilizării optime a resurselor;

− asigurării unei finanțări adecvate din bugetul UE pentru acțiunea pregătitoare pentru cercetarea legată de PSAC, care să pregătească terenul pentru un posibil viitor program privind cercetarea și tehnologia în domeniul apărării;

− promovării unei cooperări europene mai bune și mai sistematice în materie de apărare, pentru a furniza capabilitățile esențiale, inclusiv prin intermediul fondurilor UE;

− mobilizării instrumentelor UE pentru a contribui la contracararea amenințărilor hibride;

− intensificării parteneriatelor, în special cu ONU, NATO, OSCE și UA;

− capacitării și înzestrării partenerilor pentru prevenirea și gestionarea crizelor, inclusiv prin proiecte concrete de consolidare a capacităților cu un domeniu geografic de aplicare flexibil.”

La Consiliul European din 15 octombrie 2015 s-au luat decizii care aveau ca scop gestionarea crizei migrației fără precedent:

,, Astăzi, Consiliul European a stabilit următoarele orientări suplimentare:

Cooperarea cu țări terțe în vederea opririi fluxurilor

salută planul de acțiune comun cu Turcia, ca parte a unei agende de cooperare cuprinzătoare bazate pe responsabilitate comună, pe angajamente reciproce și pe realizarea lor.

asigurarea unor acțiuni eficace și operaționale ulterioare Conferinței la nivel înalt privind ruta est-mediteraneeană/a Balcanilor de Vest, cu un accent special pe gestionarea fluxurilor migratorii și pe combaterea rețelelor infracționale;

adoptarea de măsuri operaționale concrete în cadrul viitorului summit de la Valetta cu șefii de stat sau de guvern africani, menite să se axeze, în mod echitabil și echilibrat, asupra returnării și readmisiei eficace, a dezmembrării rețelelor infracționale și a prevenirii migrației ilegale, fiind însoțite de eforturi reale de abordare a cauzelor profunde și de sprijinire a dezvoltării socioeconomice a Africii, alături de un angajament privind menținerea posibilităților de migrație legală;

analizarea posibilităților de dezvoltare a unor capacități de primire sigure și durabile în regiunile afectate și oferirea unor perspective durabile și a unor proceduri adecvate pentru refugiați și familiile acestora, inclusiv prin acordarea accesului la educație și la locuri de muncă, până în momentul în care va fi posibilă returnarea în țara lor de origine;

adresarea unei solicitări statelor membre de a contribui în continuare la eforturile de sprijinire a UNHCR, a Programului Alimentar Mondial și a altor agenții, precum și de a sprijini Fondul fiduciar regional al UE instituit ca răspuns la criza siriană și Fondul fiduciar al UE pentru Africa.

Consolidarea protecției frontierelor externe ale UE (pe baza acquis-ului Schengen)

f) derularea unor acțiuni în sensul instituirii treptate a unui sistem de gestionare integrată a frontierelor externe;

g) valorificarea deplină a mandatului actual al Frontex, inclusiv în ceea ce privește desfășurarea echipelor de intervenție rapidă la frontieră;

h) în conformitate cu repartizarea competențelor în temeiul tratatului, cu respectarea deplină a competenței naționale a statelor membre, consolidarea mandatului Frontex în contextul discuțiilor privind dezvoltarea unui sistem de pază europeană de frontieră și de coastă, inclusiv în ceea ce privește desfășurarea unor echipe de intervenție rapidă la frontieră în cazul în care evaluările Schengen sau analiza riscurilor demonstrează necesitatea unor măsuri energice și prompte, în cooperare cu statul membru în cauză;

i) elaborarea unor soluții tehnice vizând consolidarea controlului la frontierele externe ale UE, pentru a îndeplini atât obiectivele de migrație, cât și cele de securitate, fără a se împiedica fluiditatea deplasării;

j) salută intenția Comisiei de a prezenta rapid un pachet de măsuri vizând îmbunătățirea gestionării frontierelor noastre externe.

Ca răspuns la afluxul de refugiați în Europa și pentru a asigura returnările

k) în conformitate cu deciziile adoptate până în prezent, continuarea energică a procesului de instituire a unor noi puncte de acces (hotspots) în termenul convenit, pentru a asigura identificarea, înregistrarea, prelevarea amprentelor digitale și primirea solicitanților de protecție internațională și a altor migranți, asigurând, în același timp, transferul și returnările. Statele membre vor sprijini pe deplin aceste eforturi, în primul rând răspunzând apelurilor la expertiză din partea Frontex și EASO pentru activitățile echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației din zonele în care există puncte de acces (hotspots) și furnizând toate resursele necesare;

l) după primele transferuri reușite, continuarea rapidă a punerii în aplicare depline a deciziilor adoptate până în prezent privind transferul, precum și a angajamentelor noastre privind relocarea și funcționarea punctelor de acces (hotspots);

în același timp, accelerarea punerii în aplicare de către statele membre a Directivei privind returnarea și, înainte de sfârșitul anului, crearea în cadrul Frontex a unui birou specializat de returnare pentru a intensifica sprijinul acordat statelor membre;

extinderea mandatului Frontex în materie de returnare, pentru a include dreptul de a organiza operațiuni comune de returnare din proprie inițiativă, și sporirea rolului Frontex în ceea ce privește obținerea documentelor de călătorie pentru persoanele returnate;

promovarea acceptării de către țările terțe a unui permis european îmbunătățit de liberă trecere în vederea returnării, ca document de referință în scopul returnării;

p) punerea efectivă în aplicare a tuturor angajamentelor de readmisie, indiferent dacă au fost asumate prin acorduri formale de readmisie, prin Acordul de la Cotonou sau prin alte modalități;

creșterea în continuare a efectului de levier în domeniile returnării și readmisiei, recurgând, acolo unde este cazul, la principiul „mai mult pentru mai mult”. În această privință, Comisia și Înaltul Reprezentant vor propune, în termen de șase luni, stimulente cuprinzătoare și specifice pentru a fi utilizate în relația cu țările terțe. “

La Consiliul European din iunie 2015, conducerea politică a Europei a cerut încetarea dihotomiei dintre securitatea internă și cea externă și dintre țările mari, puternice și cele mai mici și mai slabe. S-a pus, de asemenea problema elaborării unei strategii de securitate globală adevărată a UE. Este vorba foarte clar de transformarea intențiilor în realitate.

Se dorește o strategie globală care să permită statelor membre ale Uniunii Europene să acționeze mai eficient în mod colectiv decât ar acționa în mod individual. O problemă ridicată este aceea că o strategie de securitate și apărare, are la bază suveranitatea națională, iar UE nefiind un stat, nu ar fi de competența acesteia. Abordarea europeană trebuie să păstreze aceste principiu inanielabil – păstrarea suveranității naționale a statelor membre.

Trebuie să înțelegem că structura UE este foarte complexă, 28 de state membre, o Comisie Europeană cu competențe supranaționale, Parlament, Curte de Justiție, instituții și agenții europene. Toate având la bază politici, strategii, substrategii, toate abordând probleme de securitate. O strategie globală ar trebui să reunească toate aceste eforturi într-o politică coerentă, unitară și măsuri concrete, nedivizate. În acest sens, toate statele interesate, adică statele membre, ar trebui să fie atrase și stimulate pentru a acționa la nivel colectiv, așa cum se întâmplă în NATO, și noua strategie să nu rămână doar un alt document elaborat la un Consiliu European. Una din ,,bolile” de care suferă și Uniunea Europeană este birocrația și lipsa acțiunii concrete, a punerii în aplicare eficientă a hotărârilor și măsurilor adoptate.

Strategia globală a UE trebuie să stabilească foarte clar ce rol va juca de acum încolo la nivel mondial. Ea trebuie să ofere orientări clare despre modul în care vor fi tratate provocările și amenințările. Iar toate aceste măsuri, reguli și strategii trebuie să rămână în concordanță cu cu interesele și valorile generale ale Europei.

Se prevede că noua strategie va fi una vastă și complexă, cuprinzând o gamă largă de politici care trebuie abordate, cuprinzând migrația, ajutorul de urgență, asitența de dezvoltare, asistența umanitară, mediul, energia, crelațiile financiare, comerțul, gestionarea crizelor civile și militare, toate având ca scop esențial furnizarea securității și apărării colective.

Principiile cheie ale unei astfel de strategii vor rămâne, probabil, tot cele invocate de Strategia europeană de securitate din 2003. Ar urma să fie creată o organizație internațională puternică, în care să fie cuprinse statele europene care au ca baza de existență democrația. Este un gen de multilateralism, activ, coerent, eficient și capabil. Iar în ceea ce privește gestionarea crizelor, cooperarea trebuie să se facă cu partenerii de la nivel mondial.

Această strategie nu trebuie să rămână însă generică, este necesar ca aceasta să furnizeze orientări clare în ceea ce privește la ce, unde, cum, când și cu ce mijloace trebuie acționat în fiecare situație probabilă.

Punctele de vedere ale statelor membre cu privire la PSAC și, în special, cu privire la apărarea europeană s-au schimbat fundamental față de 2013.

La începutul apărării europene, Uniunea a întreprins câteva operațiuni militare de gestionare a crizelor care nu au fost mereu inspirate de altruism sau/și strategie. Așa a fost cazul în gestionarea crizei din fosta Iugoslavie. În consecință rezultatele au fost minime, în schimb impactul direct în viața cetățenilor europeni a fost mult mai important. S-a mers însă până acolo încât UE a lăsat intervențiile militare în seama americanilor.

Ultimile evenimente din acest an au arătat că aceasta nu este o opțiune bună. Astăzi se observă foarte clar că modul în care statele europene, prin Uniunea Europeană, intervin sau nu în diverse crize internaționale, are consecințe directe asupra tuturor țărilor membre și a cetățenilor săi. În lunile de toamnă ale anului 2015 a fost foarte clar că Uniunea Europeană a rămas pe ,,cont propriu”, căci ea a trebuit și trebuie și în continuare să se descurce cu criza migrației și cu amenințările teroriste.

În ceea ce privește amenințările teroriste, ultimile atacuri din Franța, Paris, au lovit chiar în inima Europei. Atacurile sinucigașe armate de la Paris din 13.11.2015 au fost fără precedent ca mărime și scară. Acesta a expus vulnerabilitatea Franței în fața atacurilor teroriste și a alertat restul Europei în ceea ce privește amenințarea jihadistă chiar pe teritoriul european.

În ultimele 18 luni, Franța a suferit deja mai mult de cinci atacuri teroriste majore. Ceea ce este surprinzător este amploarea acestor șase atacuri. Împărțite în trei grupuri distincte, militanții au fost capabili să execute lovituri simultane pe șase locații. Atacurile simultane sunt foarte eficiente, deoarece acestea provoacă un număr semnificativ de victime înainte ca serviciile de securitate să aibă timp și capacitatea de a răspunde. Aceste atacuri au fost, de asemenea, foarte bine coordonate și au implicat dispozitive de atac nenumărate reflectând o sofisticare care poate veni doar dintr-un anumit nivel de pregătire militară și expertiză, precum și un control centralizat.

Statul Islamic (IS) a revendicat responsabilitatea pentru atacurile catastrofale în capitala franceză. Operațiunile de suicid și natura sincronă a acestor atacuri sunt în concordanță cu modul de operare al grupurilor militante jihadiste, cum ar fi IS și al-Qaeda

Au urmat numeroase amenințări, în diverse țări europene, Marea Britanie, Spania, Italia, dar cea mai gravă a fost cea din capital Belgiei, care a paralizat activitatea pentru câteva zile. Bruxelles-ul a fost invadat de forte de securitate, după ce guvernul Belgian a ridicat nivelul de alertă privind amenințările teroriste la maxim, avertizare care semnifică posibilitatea unui atac ,,grav și iminent", similar celor de la Paris.

Sistemul de metrou al orașului a fost închis de sâmbătă până duminică după-amiază, multe magazine, mall-uri au fost închise, meciurile fotbalul profesionist, concertele au fost anulate, muzeele și galeriile și-au închis porțile pentru week-end. ,,Suntem cu mobilizarea capacităților de securitate la putere maximă", a declarat Charles Michel, primul-ministru belgian. ,,Există o amenințare de atac de către mai multe persoane în mai multe locuri. Centrul de criză a luat această decizie în urma informațiilor privind un risc de atac similar celui de la Paris."

Pe 20 noiembrie 2015, Consiliul European s-a întrunit de urgență după atacurile din Paris și a analizat situația și a luat câteva măsuri de urgență:

,,Consiliul subliniază importanța accelerării punerii în aplicare a tuturor măsurilor hotărâte în declarația privind combaterea terorismului emisă de către membrii Consiliului European la 12 februarie 2015 și, în special, cele cu privire la măsurile prezentate de mai jos:

Arme de foc

se angajează să crească cooperarea operațională prin intermediul Europol privind criminalitatea gravă și organizată, în special în cadrul Planului Operațional de acțiune pentru arme de foc. Toate statele membre afectate de problemă sunt invitate să se alăture acestor eforturi până la sfârșitul anului 2015,

invită Frontex și Europol să asiste statele membre riverane din regiunea Balcanilor de Vest în creșterea controlului frontierelor externe pentru a detecta traficul de arme de foc, precum și să consolideze cooperarea cu țările din regiune, printre altele, prin utilizarea platformelor regionale, operaționale, cum ar fi inițiativa pentru Balcanii de Vest de combatere a terorismului.

Consolidarea controalelor de la frontierele externe:

Statele membre se angajează să:

a) să pună în aplicare imediat verificările sistematice și coordonate necesare la frontierele externe, inclusiv asupra persoanelor care beneficiază de dreptul de liberă circulație,

b) pe baza unei identificări rapide a nevoilor urgente și posibile soluții care urmează să fie comunicate de către Comisie înainte de la sfârșitul anului 2015, modernizarea sistemelor de control la frontieră ale statelor membre Schengen "(comunicație electronică la bazele de date relevante ale Interpolului de la toate punctele de trecere a frontierelor externe, screening-ul automat de documente de călătorie), până în martie 2016,

c) în contextul crizei migrației actuale, să efectueze o înregistrare sistematică, inclusiv amprentarea, a resortisanților țărilor terțe care intră ilegal în spațiul Schengen, a migranților sau solicitanților de protecție internațională, și de a efectua controale de securitate sistematice folosind baze de date relevante, în special SIS II, baze de date Interpol, VIS și a bazelor de date ale polițiilor naționale, cu sprijinul Frontex și Europol, precum și să se asigure că hotspot-urile sunt echipate cu tehnologia necesară. Europol va implementa agenți invitați la hotspot-uri în sprijinul procesului de examinare.

d) să consolideze controlul la frontierele externe, care sunt cele mai expuse, în special prin implementarea, în cazul în care situația o cere, a echipelor de intervenție rapidă la frontieră (RABIT) și a ofițerilor de poliție, în scopul de a asigura controale sistematice de screening și de securitate.

Schimbul de informații

Statele membre se asigură că autoritățile naționale de a introduce sistematic date cu privire la

b) luptători suspectați de a fi teroristi străină în baza SIS II, în special în conformitate cu articolul 36.3,

c) Statele membre vor accelera punerea în aplicare integrală și utilizarea eficientă a acquis-ului Prüm (interconectarea și consultarea bazelor de date naționale privind ADN, amprentele digitale și înmatricularea vehiculelor,

d) Europolul va lansa Centrul Contra Terorist European (ECTC) pe 1 ianuarie 2016 ca o platformă prin care statele membre să poate crește schimbul de informații și cooperarea operațională în ceea ce privește monitorizarea și investigarea luptătotilor teroristi, traficul de arme de foc ilegal și finanțarea terorismului. Noul regulament Europol, prin care un acord ar trebui să fie încheiat între co-legislatori, înainte de sfârșitul anului, ar trebui să fie în concordanță cu mandatul și a obiectivelor ECTC, inclusiv IRU,

Finanțarea terorismului

Consiliul:

a) invită Comisia să prezinte propuneri pentru a consolida, armoniza și îmbunătăți competențelor, precum și cooperarea între Unitățile de informații financiare (FIU), în special prin îmbogățirea rețelei FIU.net cu informații de schimb în Europol, și să asigure accesul acestora la rapid informațiile necesare, în scopul de a spori eficacitatea și eficiența luptei împotriva spălării banilor și finanțării terorismului în conformitate cu Financial Action Task Force (FATF)

recomandări, pentru a consolida controlul metodele de plată non-bancare, cum ar fi cel electronice/plăți anonime, bani remitențelor, cash, monede virtuale, transferurile de aur sau metale prețioase și cardurile pre-plătite

b) se angajează să asigure o înghețare rapidă și eficientă a activelor teroriștilor în întreaga Uniune, fie prin decizii autonome ale UE sau în conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU.

Răspunsul justiției penale la terorism și extremismul violent

Consiliul salută semnarea de către UE la Riga, la 22 octombrie 2015, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea terorismului și a Protocolului adițional la aceasta privind luptătorii teroriști străini și salută intenția Comisiei de a prezenta, înainte de sfârșitul anului 2015, o propunere de directivă de actualizare a Deciziei-cadru privind combaterea terorismului, în vederea implementării colective în legislația UE a Rezoluției 2178 (2014) a CSONU și a Protocolului adițional la Convenția Consiliului Europei.

Statele membre vor utiliza ECRIS la întregul său potențial. Consiliul salută intenția Comisiei de a prezenta până în ianuarie 2016 o propunere ambițioasă de extindere a ECRIS pentru a cuprinde resortisanții țărilor terțe.

Consiliul invită Comisia să aloce de urgență resursele financiare necesare pentru implementarea concluziilor Consiliului privind consolidarea răspunsului justiției penale la radicalizarea care duce la terorism și la extremism violent. Aceasta ar trebui, în special, să sprijine dezvoltarea programelor de reabilitare, precum și a instrumentelor de evaluare a riscurilor pentru a stabili cel mai adecvat răspuns în materie de justiție penală, ținând seama de circumstanțele individuale și de preocupările în materie de securitate și siguranță publică.

Finanțare

Consiliul invită statele membre să utilizeze Fondul pentru securitate internă pentru a sprijini punerea în aplicare a prezentelor concluzii și să acorde prioritate în acest sens acțiunilor relevante din cadrul programelor naționale și solicită Comisiei săatribuie cu prioritate finanțarea disponibilă în cadrul fondurilor gestionate la nivel central priorităților identificate în prezentele concluzii, inclusiv costurilor operaționale.”

Acum, odată cu evenimentele dramatice din toamna anului 2015, de la nivel european, s-a putut constata și faptul că o lipsă a consensului dintre statele membre în ceea ce privește aplicarea forței, participarea activă în teatrele de conflict, au configurat mai degrabă o apărare europeană prea puțin credibilă și eficientă. Se remarcă însă o creștere destul de rapidă a consensului european în legătură cu considerentele militare. Într-adevăr, pentru conflictele violente există soluții militare, dar nu trebuie neglijate nici măsurile politice și diplomatice care își un rol important și în timpul derulării unei crize, și după încheierea acesteia. Și nu trebuie neglijat nici aspectul preventiv.

Pentru a acționa însă la nivel colectiv, pe teren, în teatrele de operațiuni, apar mai multe aspecte. La nivelul Uniunii, țările membre trebuie să atingă un grad ridicat de pregătire militară, dotare și strategie. De asemeni, măsurile preventive și cele bazate pe reacție rapidă sunt esențiale. Pentru a atinge aceste obiective trebuie să se dezvolte parteneriatele militare cu țările membre în domeniile de interes special pentru Uniune. Pentru a lansa orice operațiune, de intervenție militară sau de menținere a păcii, capacitățile de angajare și modul de acțiune trebuie să fie solide. Toate aceste aspecte trebuie să fie incluse în strategia UE.

De asemeni se pune și problema solidarității dintre statele membre, de a împărți în mod echitabil costurile necesare pentru a asigura siguranța Europei dorită de toată lumea. În acest sens se gândește dezvoltarea unui mecanism de contribuții militare. Securitatea este pentru toate țările membre, costurile ar trebui să fie la fel. Aceasta este opinia vehiculată tot mai mult. Și probabil se va discuta la următorul Consiliu European care va avea loc imediat, în decembrie 2015.

Pentru dezvoltarea de măsuri preventive și de reacție rapidă, vor fi necesare modificări instituționale. Sunt necesare capacități de planificare permanentă și sedii speciale civil-militare și militare permanente. O operațiune de acest tip la nivel UE, față de cele similare NATO, va fi mai mare ca și domeniu de aplicare, deoarece UE trebuie să fie în contact permanent cu mulți factori relevanți din cadrul Uniunii și din cadrul statelor membre. De fapt, multe din structurile UE necesare, există deja, și chiar mai amplu decât la nivelul NATO. ,,Boala” UE pare a fi lipsa de reacție rapidă și de acțiune corelată, care poate fi rezolvată din viitoarea strategie.

În procesul de realizare corespunzătoare a operațiunilor militare de gestionare a crizelor în UE, sunt necesare și Comandamente Majore Comune (Force Headquarters). Unele astfel de structuri există deja în Uniune, fiind disponibile și finanțate de către state membre UE. Dar ele fac parte dintr-o structură de comandă NATO, încât nu este clar cum ar putea fi transferabile la o structură de comandă UE. Pentru că ele nu pot fi duplicate, soluția care se caută poate fi similară cu conceptual Eurocorps HQ. Acestea sunt simultan la dispoziția NATO și la dispoziția UE. Acest lucru nu este simplu de realizat, dar ar avea ca baneficiu și o mai multă colaborare și unitate între NATO și UE. Și ar putea înlocui, în timp, acordul Berlin Plus.

O altă condiție este construirea și dezvoltarea unor forțe de reacție rapidă. Așa cum este conceptul Battle Group. Doar că nu este suficient în ceea ce privește dimensiunea.

Tipul de PESCO necesar pentru susținerea strategiei globale a Uniunii Europene cu capacitățile militare necesare este destul de diferită de cea avută în vedere de către Convenția Europeană, din 2003. A sosit momentul de a crea un PESCO mai pragmatic.

În 17-18 decembrie 2015 a avut loc Consiliul European JAI, care a abordat iar cele mai grave probleme privind securitatea, cu care confruntă Europa în prezent.

La 17 decembrie 2015, liderii UE au adoptat concluzii privind migrația și referendumul din Regatul Unit:

,,Concluzii privind migrația – Consiliul European (17 decembrie 2015)

I. MIGRAȚIA

1. În ultimele luni, Consiliul European a elaborat o strategie care vizează stăvilirea fluxurilor migratorii fără precedent cu care se confruntă Europa. Cu toate acestea, punerea sa în aplicare este insuficientă și trebuie accelerată. Pentru salvgardarea integrității spațiului Schengen, este indispensabilă recâștigarea controlului asupra frontierelor externe. Deficiențele, mai ales cele care vizează punctele de acces (hotspots), transferul și returnările, trebuie să fie soluționate rapid. Fără întârziere, instituțiile UE și statele membre trebuie:

a) să remedieze deficiențele de la frontierele externe ale spațiului Schengen, asigurând mai ales verificări de securitate sistematice prin consultarea bazelor de date relevante, și să prevină fraudarea documentelor;

b) să remedieze deficiențele de funcționare a punctelor de acces (hotspots), inclusiv prin asigurarea capacității de primire necesare pentru atingerea obiectivelor lor; să convină fără întârziere asupra unui calendar precis pentru ca noi puncte de acces (hotspots) să devină operaționale; să se asigure că Frontex și EASO dispun de expertiza și de echipamentele necesare; 

c) să asigure identificarea, înregistrarea și prelevarea de amprente digitale în mod sistematic și complet și să ia măsuri de abordare a refuzării înregistrării și de stăvilire a fluxurilor secundare neregulamentare;

d) să pună în aplicare deciziile de transfer și să ia în calcul includerea printre beneficiarii deciziilor existente a altor state membre confruntate cu presiuni severe care au făcut o solicitare în acest sens;

e) să ia măsuri concrete pentru a asigura returnarea și readmisia efective ale persoanelor cărora li se refuză șederea și să furnizeze sprijin statelor membre în ceea ce privește operațiunile de returnare;

f) să intensifice măsurile de combatere a introducerii ilegale și a traficului de persoane;

g) să asigure punerea în aplicare și acțiuni operaționale ulterioare în ceea ce privește:

• Conferința la nivel înalt privind ruta est-mediteraneeană și a Balcanilor de Vest; în acest context este importat să se acorde ajutor statelor situate de-a lungul rutei Balcanilor de Vest care nu sunt membre ale UE să efectueze înregistrarea în conformitate cu standardele UE; 
• reuniunea la nivel înalt de la Valletta, în special în ceea ce privește returnările și readmisia și
• Declarația UE-Turcia din 29 noiembrie 2015 și Planul de acțiune UE-Turcia; în acest context, Coreper este invitat să își finalizeze rapid lucrările privind modalitatea de mobilizare a celor 3 miliarde EUR pentru Instrumentul pentru refugiați destinat Turciei;

h) să continue punerea în aplicare a mecanismul de relocare asupra căruia s-a convenit;

i) să continue monitorizarea îndeaproape a fluxurilor de-a lungul rutelor de migrație, astfel încât să poată reacționa în mod rapid la evoluții.

2. Consiliul ar trebui să își continue lucrările vizând mecanismul de transfer în caz de criză, acordând atenția cuvenită experiențelor acumulate, și să își stabilească rapid poziția cu privire la lista țărilor de origine sigure. Consiliul este invitat să analizeze rapid situația cu privire la Afganistan. Consiliul ar trebui să analizeze fără întârziere propunerile Comisiei din 15 decembrie privind paza europeană de frontieră și de coastă, Codul frontierelor Schengen, un sistem de admisie umanitară pe bază de voluntariat, precum și privind documentele de călătorie pentru returnări. Consiliul ar trebui să își adopte poziția privind paza europeană de frontieră și de coastă în cursul mandatului președinției neerlandeze. Comisia va prezenta fără întârziere evaluarea sistemului Dublin; până atunci, normele existente trebuie puse în aplicare. De asemenea, aceasta va prezenta în curând o propunere revizuită privind frontierele inteligente.

3. Președinția, Comisia și Înaltul Reprezentant vor prezenta un raport privind progresele înregistrate înaintea reuniunii Consiliului European din februarie.”

Se remarcă, mai ales alocuțiunea ,,să continue punerea în aplicare a mecanismul de relocare asupra căruia s-a convenit”, ceea ce arată că nu s-a schimbat strategia UE în ceea ce privește relocarea imigranților, aceasta în contextul în care mai multe țări, printre care și România nu sunt de acord cu obligativitatea impunerii cotelor de migranți.

Poziția Ungariei, afectată intens de criza refugiaților este deosebit de tranșantă: ,,Elita politică europeană este închistată într-o carapace ideologică și nu prea mai are nicio legătură cu realitatea', iar 'un exemplu clar' în acest sens îl reprezintă criza refugiaților, a afirmat premierul ungar Viktor Orban într-un interviu acordat cotidianului ceh Lidove Noviny, potrivit Agerpres. ,,Avem nevoie de o Europă cu identitate proprie și cu stimă de sine pentru a putea fi din nou puternică”, întrucât Europa și-a neglijat rădăcinile și tradițiile naționale, a subliniat șeful executivul ungar. În acest context el a estimat că ar fi ,,nebunesc și periculos” să se construiască o structură suprastatală cum ar fi Statele Unite ale Europei, ,,un continent fără națiuni”. ,,Dar, din fericire, cetățenii europeni vor avea forța să se protejeze pe ei și întregul continent' în fața unei asemenea evoluții”, anticipează șeful executivului de la Budapesta.

În ceea ce privește combaterea terorismului, JAI a hotărât:

,,COMBATEREA TERORISMULUI

4. Atacurile teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015 nu au făcut decât să ne întărească hotărârea de a continua combaterea neabătută a terorismului și de a exploata pe deplin toate instrumentele pe care le avem la dispoziție, inclusiv cooperarea strânsă cu parteneri-cheie, precum Statele Unite. Măsurile prevăzute în declarația șefilor de stat sau de guvern din 12 februarie 2015, inclusiv cele detaliate în concluziile Consiliului din 20 noiembrie 2015, trebuie puse în aplicare de urgență. Consiliul European va monitoriza periodic situația.

5. Recentele atacuri teroriste demonstrează, înainte de toate, cât de urgentă este consolidarea schimbului de informații relevante, în special în ceea ce privește:

a) asigurarea introducerii sistematice de date privind luptătorii teroriști străini în Sistemul de informații Schengen II;

b) asigurarea schimbului sistematic de informații cu privire la cazierele judiciare ale persoanelor asociate cu terorismul (și cu criminalitatea organizată și gravă) și extinderea Sistemului european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS) astfel încât acesta să acopere și resortisanții țărilor terțe;

c) asigurarea interoperabilității bazelor de date relevante sub aspectul verificărilor de securitate;

d) îmbunătățirea schimbului de informații între autoritățile statelor membre implicate în combaterea terorismului, sprijinirea activității noului Centru european de combatere a terorismului din cadrul Europol și

e) înmulțirea contribuțiilor statelor membre la bazele de date ale Europol, precum și asigurarea accesului Europol și al Frontex la bazele de date relevante.“

După aceste concluzii, schimbările nu sunt foarte mari, în ceea ce privește aceste hotărâri ale Consiliului Europena din 17-18 decembrie 2015 față de cel anterior. Măsurile care se impun sunt, în linii mari, cam aceleași, ceea ce denotă într-un fel o stagnare a politicii europene, o anumită lipsă de fermitate. Și poate s-ar impune nu doar o listă de măsuri ci mai degrabă metode clare de implementare a acestor măsuri, însoțite de norme și protocoale, și termene de implementare. Percepția din prezent este aceea de multe discuții, multă birocrație, și foarte puțină acțiune, sau o acțiune la viteza redusă în timp ce terorismul și migrația acționează la viteză maximă. Dacă aceste lucruri nu se schimbă urgent, situația gravă în care se află Europa nu se va schimba prea curând.

,, Liderii Uniunii Europene au plecat de la Bruxelles, după un alt summit care nu a reușit să facă progrese decisive în rezolvarea crizei refugiaților care a aruncat UE în haos și ranchiună.”

În ziua când Organizația Națiunilor Unite declara fluxurile de refugiați la nivel mondial ar putea ajunge la un record al tuturor timpurilor, probabil ,,va depăși de departe" 60 de milioane în acest an, cei 28 de liderii UE doar au fost de acord cu o declarație în care au spus că sunt determinati să recâștige controlul asupra frontierei externe prin controale mai stricte și alte acțiuni de gestionare a frontierelor în anul viitor.

Deși liderii au convenit că trebuie să-și recâștige controlul asupra frontierelor lor externe, planul unei noi agenție a UE – care ar putea trimite paznici, nave sau avioane într-o țară chiar împotriva dorințelor guvernului său – este extrem de contencios, ridicând întrebări fundamentale despre suveranitatea națională”, punctează cotidianul The Independent.

Pe zi ce trece, situația europeană în ceea ce privește securitatea și apărarea devine tot mai complicată și mai complexă, iar soluțiile eficiente întârzie să apară.

Capitolul 2. România
2.1. Aderarea la UE și implicațiile acesteia

Căderea comunismului, în Rusia și țările centrale și est-europene, a creat un vid uriaș în zonă, din punct de vedere politic, strategic și de apărare. Pentru că în joc erau nu doar siguranța fostelor state comuniste, ci și a Europei ca întreg.

România, ca și toate celelalte țări, a trecut prin procese asemănătoare de transformare rapidă și s-a confruntat cu mai multe provocări, atât în ceea ce privește situația internă dar și în ceea ce privește situația externă. Pentru a-și găsi și consolida poziția pe planul internațional, România a fost nevoită să elaboreze politici publice noi și să își reformeze instituțiile naționale. România era pe drumul adoptării principiilor democratice, principii comune în Uniunea Europeană, și pentru a se consolida noul regim avea nevoie de stabilitate și de siguranță și de susținere externă. În acest context aderarea la Uniunea Europeană și integrarea în Alianța Nord-Atlantică – NATO, era vitală. Această perioadă de tranziție a dus la o reconstrucție a sistemului instituțional în totalitatea sa, a fost foarte intensă. România își dorea să obțină statul regional potrivit cu importanța sa regională și cu rolul său în evoluția acestei zone din Europa.

În scurt timp după ce situația internă s-a stabilizat, România a început adoptarea unor măsuri necesare pentru atingerea obiectivului principal, respectiv integrarea în NATO și UE. Procesul de integrare în Uniunea Europeană a fost lung și deosebit de complex pentru că regimul politic românesc a necesitat schimbări profunde care s-au făcut cu mare greutate și cu multă rezistență din partea unor forțe conservatoare și ostile schimbării. Mult mai bine s-a adaptat România la schimbările necesare în ceea ce privește politica de securitate. În acest sens s-au stabilit niște obiective și principii clare care să fie în concordanță și să ducă la îndeplinirea obiectivului propus, respectiv jucarea unui rol influent în regiunea Balcanilor.

Orientarea clară și mai rapidă a politicii externe a avut o importanță deosebită și pentru transformarea regimului democratic din România. În acestea erau incluse principii de bază precum protejarea integrității teritoriale și a unității statale, dezvoltarea de relații regionale, bilaterale și multilaterale în sud-estul Europei.

Așa cum a afirmat și Daniel N. Nelson, președinte al Concepte Global Communications, și fellow-senior la Centrul pentru controlul armamentelor și neproliferare, ,,cel mai important obiectiv al României a fost în acei ani, evitarea izolării care ar fi adus vulnerabilitate și depunerea de eforturi pentru recunoașterea sa și integrarea ca o națiune europeană cu responsabilități depline.”

Și rolul pe care România trebuia să îl joace odată cu 1 ianuarie 2007 a devenit unul foarte important în calitatea sa de stat membru UE și de deținătoare a frontierei externe a Uniunii. În acest fel, asigurarea securității nu era doar obiectivul României, dar fâcea parte integrantă din asigurarea securității întregii Uniuni Europene. În contextul poziției sale geografice România, țara devenise o destinație pentru migrația ilegală care atrăgea după sine și creșterea traficului de persoane și a crimei organizate spre Uniunea Europeană. Din acest motiv principalul efort în procesul de aderare al țării era cel de aplicare a ,,acquisului din domeniul justiției și al afacerilor interne”.

Transformarea politicii de securitate națională incluzând mai ales reformarea Ministerului de Interne a fost una din condițiile de bază pentru îndeplinirea criteriilor de aderare la UE. Pe lângă aceasta, și implementarea acquis-ului privind spațiul Schengen, împreună cu toate criteriile din domeniul justiției, au fost și au rămas criterii indispensabile pentru aderare. În primul deceniu postcomunist, România a ținută în ,,anticamera”, în zona gri sau ,,la periferia securității euro-atlantice”. Fără o transformare și reformare profundă a instituțiilor naționale, aderarea la Uniunea Europeană nu ar fi fost posibilă.

Îndeplinirea criteriilor de aderare au influențat interesele naționale ale României, au sporit responsabilitățile acesteia, schimbările făcute au fost concepute astfel încât să fie în armonie și în conformitate cu principiile și valorile UE.

Poziția geografică a României, istoria sa, situația politică sensibilă din anii de după căderea comunismului au făcut ca cea mai bună soluție pentru evoluție și progres să fie aderarea la Uniunea Europeană. Aceasta a influențat puternic sistemul instituțional al țării cât și politica externă și modul de abordare a securității. În UE, deciziile sunt luate la cel mai ânalt nivel și apoi sunt interiorizate de statele membre prin ,,dezvoltarea și instituționalizarea normelor comune.”

Problemele de securitate din cadrul Uniunii nu pot fi, însă, analizate, separat una de alta, ele au o dinamică și o interconexiune complexă. România, prin aderarea la UE, a devenit element important în aceste complexe de securitate și a devenit implicată în problematice relevante ale securității regionale, cum este cazul situației conflictuale din Transnistria, unde putea și poate juca un rol esențial atât prin faptul că este țară vecină cu Moldova, cât și prin calitatea de stat membru UE.

Schimbarea instituțională în România prin reformarea justiției și a afacerilor interne s-a făcut direct legat de acquis-ul Schengen. În acest sens politicile interne ale afacerilor interne și ale justiției s-au bazat pe principiile și procedurile aplicate la frontierele UE pentru asigurarea și întărirea securității, și anume:

stoparea migrației ilegale

anihilarea crimei organizate și a terorismului

combaterea criminalității transfrontaliere

stoparea traficului de droguri

consolidarea frontierelor

stoparea traficului de persoane

combaterea infracțiunilor cibernetice

Acquis-ul Schengen a fost folosit pentru reglementarea zonelor sensibile din spațiul Uniunii, pentru a nu lăsa frontiere slabe în noile state membre, pentru a proteja granițele noi ale UE dar și pentru a apăra politicile și principiile sale. În acest sens s-au reglementat controalele la frontiere, s-a adoptat politica de vize, s-a stabilit modul de cooperare al polițiilor naționale pe crima organizată, fraudă și terorism. În acest sens criteriile de aderare al noilor state, inclusiv România, au trebuit să îndeplinească solicitările UE în ceea ce privește principiile și procedurile sale de securitate. Toate acestea au reprezentat pentru România provocări serioase și modificări profunde în politicile sale.

Așa cum am precizat, UE a influențat în mod decisiv transformarea instituțiilor românești în procesul de aderare. Dar și România a adus în cadrul Uniunii noi aspecte de securitate legate de poziția geografică a țării, relațiile sale cu statele vecine membre NATO, dimensiunea țării.

O dată cu aderarea, România a trebuit să asigure cea mai lungă frontieră externă a Uniunii. În același timp, granița de pe Marea Neagră solicita un control și un sistem special de securitate, iar granița cu Moldova și apropierea de Transnistria reprezenta o sursă de migrație ilegală cât și de alte infracțiuni transfrontariere.

O dată ce a devenit granița de est a Uniunii Europene, România a trebuit să fie pregătită să facă față ,,riscurilor, tensiunilor și conflictelor din est, cele mai presante probleme fiind Transnistria și controlul pragmatic al relațiilor cu Rusia.” O dată cu aceasta a crescut responsabilitatea României în ceea ce privește securizarea frontierei externe a UE, motiv pentru care s-au construit mecanisme adecvate și s-au alocat resurse pentru ca instituțiile și organismele cu responsabilitate să poată îndeplini obiectivele securității europene. Doar că aceste obiective nu s-au putut îndeplini pe termen scurt ci au necesitat timp pentru o țară fără experiență în acest domeniu după ce vechile structuri se prăbușiseră. Cele mai grave probleme erau legate de lipsa unei competențe centralizate care să fie pregătită și abilitată să se ocupe de refugiați și de solicitanții de azil, lipsa personalului specializat mai ales în cadrul poliției de frontieră, lipsa unui sistem fluent de control al vizelor, limitări în ceea ce privește lupta cu crima organizată, chiar dacă autoritățile depuneau eforturi pentru remediere.

Era evident că fără o întărire a sistemului instituțional, nu era posibilă aderarea la UE. Având și susținerea financiară din partea Uniunii, cât și asistența de specialitate, începând cu 1999, România a început să stabilească obiectivele de facilitare a procesului de reformare și a adoptat legi și dispoziții clare și coerente pentru consolidarea instituțională. Acestea cuprindeau acte normative de prevenire și de luptă împotriva corupției, de construirea a unui mecanism bine coordonat pentru combaterea traficului de droguri și a crimei organizate, s-a realizat fuziunea gărzii de frontieră și a poliției de frontieră, s-au demilitarizat organe subordonate Ministerului de Interne, iar România a participat pe deplin la Sistemul de Informații Shengen.

Prioritățile pe termen scurt au fost alinierea legislației naționale la legislația și practica de vize din Uniunea Europeană, formarea de instrumente clare și specifice de gestionare a frontierelor, crimei organizate și a traficului de droguri.

Aceste obiective ambițioase, nu au putut fi atinse în doar patru ani de un sistem instituțional și administrativ încă fragil și caracterizat de birocrație și corupție. În această situație Uniunea Europeană a stabilit un set de reforme importante pe care România să le îndeplinească în conformitate cu cerințele generale:

modernizarea infrastructurii de la granițele sale

sporirea capacității de analiză a riscului operațional

punerea în aplicare imediată a unui plan de acțiune Schengen

combaterea migrației ilegale

cooperarea cu celelalte țări membre

reformarea sistemului judiciar, întărirea luptei anticorupție.

De-a lungul acestor ani, Comisia Europeană a efectuat câteva rapoarte în ceea ce privește

progresele făcute de România ân ândeplinirea cerințelor UE. În rapoartele din 2004 și 2006 deja se remarcau progresele realizate în ceea ce privește lupta împotriva corupției și cele legate de regimul vizelor. Cu toate acestea, capitolul care a rămas mulți ani deficitar, și a fost criticat de unele state membre, cum este Olanda, a rămas cel al combaterii corupției, considerată problemă de securitate națională.

La sfârșitul anului 1999, România încă nu obținuseră progrese semnificative în îndeplinirea obiectivelor sale, dar așa cum menționa Regular Report – From the Commission on Romania’s Progress towards accession, s-au înregistrat ,,unele progrese în ceea ce privește vizele, politica de readmisie și adoptarea unor instrumente juridice internaționale.” Ministerul de Interne adoptase măsuri pentru alinierea la cerințele de viză ale Uniunii Europene. În acest sens o Ordonanță a Guvernului din iunie 1999, stabilea că ,,vizele nu vor mai fi acordate la frontieră ci exclusiv de către misiunile diplomatice și oficiile consulare din România.” Începuse și ,,restructurarea instituțiilor responsabile cu managementul și controlul frontierei”, prin Legea cu privire la frontiera de stat, modificată în iunie 19999. Concluzia raportului a fost că au fost realizate unele progrese în domeniul justiției și al politicii vizelor.

Abia raportul Comisiei din 2004 a înregistrat progrese semnificative făcute de România pentru îndeplinirea cerințelor UE: a introdus un sistem de vize pentru țările cu un anumit grad de risc, precum Rusia, Ucraina, Turcia, Muntenegru și Serbia, a renunțat la obligativitatea vizelor pentru alte țări, Elveția, Lituania, Estonia și Liechtenstein.

Progresele s-au înregistrat pe aproape toate punctele: ,,România a continuat să înregistreze progrese în ceea ce privește consolidarea capacității instituționale de luptă împotriva crimei organizate, iar în perioada de referință DGCCOA a recrutat un număr semnificativ de personal (deși 259 din 1.178 posturi sunt încă vacante) și a primit sedii suplimentare. Cu toate acestea, unitatea de poliție ce lucrează sub acoperire și Oficiul Național pentru Protecția Martorului necesită resurse suplimentare pentru a deveni complet operaționale. România continuă să ia măsurile corespunzătoate în lupta împotriva terorismului și este parte a principalelor acorduri internaționale în acest domeniu. …. Responsabilitățile, activitățile și resursele alocate DGIPI din cadrul MAI trebuie încă revizuite, iar impactul nou-înființatei Direcții Anti-Corupție și Standarde Profesionale va fi monitorizat în acest context. Deși PNA a înregistrat anumite succese în cazuri de mică corupție, trebuie să continue să demonstreze capacitatea de a rezolva efectiv cazurile de mare corupție, sensibile din punct de vedere politic. De asemenea, în România trebuie să sporească conștientizarea publicului cu privire la consecințele negative ale corupției și la potențialele conflicte de interese.” Raportul a concluzionat că România ,,De la Opinie, România a făcut progrese ferme, în special în ultimii trei ani. A făcut reforme fundamentale în unele domenii și s-a aliniat la majoritatea elementelor din acquis-ul de JAI.”

Pe aceeași direcție s-a centrat și raportul din 2006, când au fost observate reforme făcute în ceea ce privește poliția de frontieră, cooperarea la nivelul poliției, lupta de combatere a criminalității organizate, subliniindu-se că responsabilitatea și eficiența structurilor subordonate Ministerului Administrației și Internelor s-a îmbunătățit considerabil. Aplicarea acquis-lui Schengen a fost apreciată ca fiind favorabilă: ,,Progrese semnificative s-au înregistrat în pregătirea pentru acquis-ul Schengen și managementul viitoarelor frontiere externe ale UE, precum și în domeniul luptei împotriva fraudei și corupției. Aceste domenii necesită în continuare eforturi sporite și acțiuni prompte în momentul de față pentru a soluționa la timp deficiențele. România trebuie să urmărească obținerea de rezultate în lupta împotriva corupției la toate nivelurile; să prevină și să combată corupția din cadrul instituțiilor 34 de aplicare a legii și să adopte legislația privind finanțarea partidelor politice, să existe posibilitatea verificării declarațiilor de avere și să introducă răspunderea penală a persoanelor juridice. Unele progrese au fost obținute în domeniul cooperării polițienești și a combaterii crimei organizate, lupta împotriva spălării banilor, luptei împotriva drogurilor și cooperării judiciare în materie civilă și penală. Eforturi susținute sunt necesare pentru continuarea procesului de pregătire pentru personalul instituțiilor de aplicare a legii; îmbunătățirea facilităților de detenție ale poliției; stabilirea unui sistem coerent pentru gestionarea statisticilor privind criminalitatea de la toate instituțiile de aplicare a legii; cercetarea spălării banilor ca infracțiune de sine-stătătoare, îmbunătățirea track-recordului de aplicare a legislației în domeniul combaterii spălării banilor și a finanțării actelor de terorism. Toate aceste domenii necesită în continuare acțiuni prompte în momentul de față pentru soluționarea deficiențelor la timp pentru aderare.”

Toate aceste Rapoarte au demonstrat că România a făcut progrese importante pentru a se alinia la obiectivele europene, și astfel obiectivul a fost atins, la 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană. În continuare, însă, au rămas și au apărut noi provocări de rezolvat în ceea ce privește atât securitatea proprie cât și asigurarea securității graniței externe a Uniunii.

În continuare, în ciuda eforturilor susținute și a schimbărilor interne notabile, rezultatul negocierilor în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen este încă incert, România fiind amânată de mai multe ori, motivul fiind o configurare instituțională neadecavată și deficiențe înregistrate la nivel tehnic.

Iar în contextul prezent, nici măcar nu se știe încă dacă spațiul Schengen va mai exista în criza migrației și a amenințării teroriste prin care trece Uniunea Europeană.

Extinderea UE a condus la un nivel de trai mai bune în statele membre. Ea a adus, de asemenea, la democrație, stabilitate și securitate în ECE. Astăzi, Europa nu este doar mai mare, dar, de asemenea, mai puternică, mai dinamică și mai bogată cultural. Extinderea spre Est a însemnat un proces de construire a unei noi Europe cu un mod de gândire nou. Extinderea a fost una din inițiativele de politică externă mai de succes UE.

Aderarea la UE a avut și impact benefic asupra dezvoltării României, asupra democrației, stabilității și securității. A adus, de asemenea oportunități în domeniul economic, a creat locuri de muncă, a generat profituri economice. Banii UE au sprijinit restructurarea și modernizarea. Cetățenii europeni s-au bucurat de o mai mare libertate și mobilitate. Ei fac parte acum dintr-o pieță unică ce cuprinde 27 de membri și peste 500 de milioane de oameni, reprezentând 18% din comerțul mondial și care contribuie cu mai mult de 25% din PIB-ul mondial. UE reprezintă cea mai mare piață internă din lume. Extinderea pieței unice a condus, de asemenea, la creșterea productivității și competitivității.

Aderarea la UE și perspectivele de aderare, au adus și beneficii politice importante, realizate prin impunerea și îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga și a acquis-ului Comunității. Acestea au pus presiuni asupra României pentru democratizarea țării și a structurilor sale. A fost obligatorie modernizarea instituțiilor politice si transformarea lor pentru a îndeplini standarde occidentale. Printr-o reformă administrativă și instituțională, politica de extindere a avut ,,un impact enorm asupra promovarii democrației și îmbunătățirii situației de securitate."

Cele opt țări post-comuniste care au aderat la UE în 2004 și 2007 au fost un exemplu de succes de democratizare, și trecerea la o economie de piață. Corupția larg răspândită este încă un motiv de mare nemulțumire în România.

Pentru UE, extinderea a însemnat o oportunitate de a promova stabilitatea politică și prosperitatea economică. Extinderea a fost unul dintre cele mai puternice instrumente de politică, care a ajutat la transformarea în democrații a țărilor post-comuniste, inclusiv România. Astfel a crescut și posibilitatea de a preveni instabilitatea și nesiguranța care ar fi apărut ca urmare a vidului de putere creat de prăbușirea URSS.

Extinderea a fost o realizare unică, care anunța o perioadă de prosperitate și modernizare pentru UE, a însemnat ,,unitate în diversitate și un angajament pentru promovarea prosperității Europei în ansamblul său, prin pace, securitate, solidaritate și stabilitate." Diversitatea Europei este unul dintre cele mai mari punctele sale forte și fiecare membru indiferent de mărimea sa, are potențialul de a aduce o contribuție semnificativă la organizarea ca un întreg.

Relația dintre securitatea externă și cea internă este, de asemenea, din ce în ce a recunoscută la nivel european. Actorii relevanți din Uniunea Europeană (UE) au început să coopereze într-o serie de activități care includ operațiuni militare și civile desfășurate în cadrul politicii de securitate și apărare comună (PSAC) în locuri precum Kosovo și în anumite părți ale Africii. În plus, mijloacele militare sunt folosite într-o măsură tot mai mare pentru a proteja frontierele externe ale Europei.

Strategia Europeană de Securitate (SES), care a fost adoptată în 2003 și modificată în 2008, constată că aspectele interne și externe ale securității sunt indisolubil legate. Cu toate acestea, UE are strategii separate pentru acțiune externă (ESS) și securitatea internă. Strategia de securitate internă a UE pe 2010 se concentrează în principal pe îmbunătățirea coordonării între actorii civili care sunt responsabili pentru diferitele domenii ale securității interne. Ea nu se concentrează într-adevăr pe autoritățile care sunt responsabile de acțiunea externă. Coordonarea cu sectorul politic extern și de securitate comună a UE rămâne limitată.

2.2. Noile amenințări apărute în societatea românească

Aderarea României la UE în ianuarie 2007 a reprezentat un eveniment deosebit de important în istoria contemporană a țării. Pentru a-și atinge acest obiectiv, societatea românească a fost mobilizată pentru mai mult de 10 ani. După aderare, s-au conturat alte obiective pentru a identifica rolul și poziția ocupată de România în cadrul Uniunii.

Strategia post-aderare a avut, și are, în continuare, scopul de a arăta cetățenilor propii, cât și Europei, valoarea adăugată de țara noastră, atât pentru situația internă cât și pentru partenerii europeni. Pentru ca România să fie un partener de încredere, ea trebuie să-și îndeplinească obligațiile conform statutului de membru UE, să promoveze interesele naționale și să identifice prioritățile actuale.

Cerințele europene induc schimbări instituționale în conținutul politicilor economice în statele membre, în măsura în care, între normele, adoptarea și conținutul politicilor naționale, de la nivel național și de la cel european există dezacorduri. Aceste ajustări presupun costuri pentru țările candidate și beneficiile derivate din calitatea de membru UE pot fi evidențiate și maximizate în măsura în care există un grad ridicat de compatibilitate /convergență între politica și cadrul instituțional pentru adoptarea acestor politici la nivel național, și politicile europene și adoptarea acestor politici.

Aderarea României la Uniunea Europeană a implicat o gamă largă de transformări economice și politice.

Securitatea globală din secolul XXI este caracterizată de perturbații care apar în mod constant. Acum lumea trebuie să facă față unui model de schimbări exponențiale în care tehnologia are răspunsuri individuale la schimbări, fapt care generează modificări accelerate nesfârșite.

Pornind de la teoriile neorealiste în relațiile internaționale, funcția originală a noilor categorii de riscuri și amenințări este reprezentată de faptul că acestea nu pot fi accentuate individual, ceea ce determină dificultăți în ceea ce privește cunoașterea și anticiparea evenimentelor, în special pentru pentru instituțiile și organizațiile din sectorul de securitate. Rezultatul acestei situații este o perturbare constantă care poate provoca incoerență între structurile, procesele și provocările cu care se confruntă lumea, inclusiv România.

Provocările actuale din domeniul securității sunt determinate de conflicte, tensiuni regionale, amenințări deja cunoscute, cum sunt terorismul, criminalitatea organizată, migrația, cibercrimele, și alte amenințări mai noi, cum sunt incertitudine individuală și colectivă, instabilitatea politică, tensiunile economice și ecologice determinate de lipsa de resurse; progresul tehnologic rapid și proliferarea tehnologiei, numeroase state aflate în crize interne profunde. La toate acestea se mai adaugă presiunea demografică, urbanizarea excesivă, dezvoltarea exponențială a tehnologiilor și expunerea permanentă la riscurile legate de calculator.

În acest context, mediul de securitate este caracterizat de mare incertitudine, riscuri foarte mari și numeroase, efecte de domino intense, evenimente care par să fi scăpat de sub controlul instituțiilor de securitate. Guvernele sunt supuse unei răspunderi foarte mari și unei provocări deosebite de a asigura securitatea națională dar și cea la nivelul UE.

Capacitatea de analiză a informațiilor, de către instituțiile specifice, a devenit esențială pentru furnizarea unei ierarhii a riscurilor și a oportunităților, în evaluarea și semnalizarea probabilității apariției de noi amenințări, în propunerea măsurilor celor mai eficiente de combatere a riscurilor, pentru scăderea impactului surpriză în strategia și în gestionarea consecințele sale în mod corespunzător.

La nivel global, în ceea ce privește securitatea au fost identificate mai multe tendințe specifice:

dinamică imprevizibilă în evoluția mediului de securitate

accelerarea proceselor de regionalizare, cele anti-integrare

apariția interdependenței dintre state ca efect al globalizării

declinul suveranității de stat

creșterea diferențelor economice și tehnologice dintre diversele zone și țări ale lumii

creșterea importanței actorilor non-statali pe scena international

creșterea imensă a criminalității transfrontaliere, în special legate de terrorism și proliferarea armelor de distrugere în masă

proliferarea crimelor cibernetice, împreună cu creștere dependenței de noile tehnologii.

Un alt domeniu de interes pentru analiza mediului de securitate și o problemă generală a securității este reprezentată de evoluțiile cu privire la riscurile și amenințările transnaționale. Principalele componente ale acestora sunt după cum urmează: extremismul, terorismul, proliferarea armelor, crima organizată și criminalitatea informatică

Calitatea de membră al Alianței Nord-Atlantice (NATO) și a Uniunii Europene a transformat granițele de est a României în granițe celor două organizații. Ca și membră NATO, România beneficiază de securitatea și apărarea membrilor acestei organizații în caz de agresiuni militare externe din partea altui stat sau grup de state.

Pe de altă parte, noua doctrină militară rusească indică faptul că ,,NATO este un drept fundamental amenințare la adresa securității țării și subliniază faptul că principalele riscuri externi pentru țară sunt armata expansiune NATO capacități direct la granițele Rusiei și destabilizarea din mai multe regiuni, subliniind îngrijorarea Rusiei cu privire la măsurile luate pentru a construi o apărare anti-rachetă global sistem în Europa de Est. "

Granița de est a Uniunii Europene are unele particularități pe care România trebuie să le ia în considerare în acțiunile sale de apărare și securitate din această zonă. Acestea constă în faptul că, practic, UE are caracteristicile unui stat, unificat ca și teritoriu, spațiu în care își duc viața în comun cetățenii țărilor membre, cu aceleași valori democratice:

respectarea democrației și a drepturilor omului;

economie competitivă de piață care tinde să asigure progresul social și un nivel ridicat de protecție a mediului;

coeziunea socială și teritorială.

Practic, prin felul său de organizare și funcționare, prin obiectivele pe plan intern și extern, Uniunea Europeană însumează toate caracteristicile unui stat teritorial. Prin urmare, acesta are o frontieră estică fizică care îi permite să intre în contact cu cele din vecinătate și cu cele din afara acesteia.

În această limită, există amenințări la securitatea și apărarea UE, ca o entitate economică, politică, socială, culturală și militară. România, ca membră a acestei organizații din 2007 și ,,proprietar" al graniței de est a Uniunii Europene a primit o serie de drepturi și obligații, inclusiv

de securizare și de apărare a granițelor. Dincolo de aceasta, însă, noi amenințări au apărut în apropiere, unele dintre ele generate chiar pe teritoriul nostru național.

Cu alte cuvinte, ,,România, în plus față de a răspunde provocărilor de integrare europeană, trebuie să facă față amenințărilor la frontiera spre est, ca limita a Uniunii Europene. În principal, aceasta este vorba de amenințări, cum ar fi migrația ilegală, activitatea organizațiilor criminale în limba rusă și fostul spațiu sovietic; criminalității transfrontaliere "

România se confruntă cu tot mai multe amenințări, acestea fiind și tot mai complexe. Evenimentele din acest an din Ucraina care au culminat cu anexarea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, urmată de ciocniri ulterioare din regiunile de sud ale Ucrainei de Est au contribuit la degradarea securității în această regiune și în zona Mării Negre. Există posibilitatea ca armata rusă să intervină cu scopul de a ocupa regiuni din sudul Ucrainei și de la ieșirea la Marea Neagră. Aceasta va creea un coridor între Rusia și Crimeea, către flancul de est al NATO, amplificând semnificativ amenințarea la adresa României.

,,Consolidarea prezenței militare în Crimeea, deschiderea unei stație de alertă a rachetelor în peninsula atașată, reintegrarea bazei navale de la începutul lunii decembrie 2014 și staționarea unui număr mare de avioane de luptă – 24 configurează un reper militar importantă la Marea Neagră.”

Moscova face aceste provocări în mod deliberat pentru a intimida. Situația din Ucraina este imprevizibilă și faptul că Rusia a dislocat sisteme de armament și efective militare în zona de interes strategic a României iar Forțele Aeriene au continuat să execute misiuni de recunoaștere aeriană și de testare a reacției la utilizarea neautorizată a spațiul aerian național, în scopul de a testa reacția Occidentului, arată că riscul și amenințare sunt prezente.

Cu toate acestea, în contextul prezentat, o posibilă escaladare a situației din regiune, combinată cu mecanismul complex de luare a deciziilor politice în cadrul NATO și capacitățile Federației Ruse de a dezvolta strategii politice, psihologice și de comunicare, pot face ca armata română să lupte independent până la intervenția efectivă a forțelor NATO.

În ceea ce privește amenințările interne s-au evidențiat mai multe vulnerabilități la securitatea națională, legate de factorii economici, sociali și politici:

persistența și agravarea problemelor de punct de vedere economic, financiar, criză economică;

întârzierea reformelor structurale;

creșterea corupției și proasta gestionare a resurselor publice;

reacții ineficiente ale guvernelor în fața aprofundarii criminalității și tulburarii ordinii și siguranței publice a cetățenilor;

menținerea surselor potențiale și cauzele conflictelor sociale;

nerespectarea protejării mediului de către companiile industrial

scăderea nivelului de încredere publică a cetățenilor în instituțiile de stat;

menținerea unei nivel scăzut de infrastructură informațională și întârzieri în punerea în aplicare a acestuia la standardele impuse de dinamica globalizării

UE trebuie să elaboreze politici de acțiune pentru agestiona corespunzător circulația mărfurilor și a persoanele fizice cu privire la noile frontiere. Aceste granițe trebuie să restricționeze imigrația ilegală și să respingă activități infracționale. Noua frontieră a UE s-a confruntat cu un imens flux de forță de muncă ilicită și alte forme de traffic de ființe umane. O parte tot mai mare de imigrație ilegală din UE provine din această regiune.

În același timp, o amenințare reală pentru România este migrația ilegală. Până aderarea la UE, România a fost singura țară cu trecere pentru imigranții ilegali în procesul de aderare la Statele Uniunii Europene, dar după ianuarie 2007 a devenit atât ,,ținta" unora dintre acesti imigranți ilegali, cât și accesul, ,,poarta" lor de intrare în Uniune.

,, Numărul migranților care traversează Marea Mediterană – de la coastele Libiei la Italia – a explodat în prima jumătate a acestui an, așa cum a informat Agenția Europeană pentru gestionarea granițelor FRONTEX. Conform acesteia, în ianuarie-iulie (2014), imigranții în Europa au ajuns la 78.300, comparativ cu 12.915 în 2013. Aceasta este o problemă foarte gravă pentru instituțiile europene, fără găsirea unei soluții pentru ca această povară pe care o suportă țările din sudul Europei să fie suportată de către toate statele membre ale UE.

O altă amenințare de remarcat sunt rețelele de crima organizată care există în țări din Europa de Est sau în imediata lor vecinătate, care operează în UE.

Astfel, în Uniunea Europeană, în plus față de grupurile de crimă organizată care aparțin unui stat membru, operează grupuri de crimă organizată din afara UE, cum ar fi:

Grupuri albanese care se ocupă de droguri, trafic de persoane, imigrație ilegală

Grupuri chineze care fac contraband cu substanțe chimice necesare pentru fabricarea drogurilor sintetice, droguri sintetice, imigrație ilegală, fraudă cu carduri de credit ilegale

Grupuri rusești constând din etnici aparținând fostele state sovietice care aparțin tuturor tipurilor de crimă organizată;

Grupuri turcești și kurde care efectuează în special comerțul de heroină;

Grupuri de nigerieni și marocani care au ca acțiune principală traficul de droguri.

Aceste grupuri sunt foarte bine organizate, sunt specializate pe anumite infracțiuni și luptă pentru a monopoliza și a controla ,,piața”. Activitatea crimei organizate are o evoluție constantă și efectele generate sunt devastatoare.

Orașele și țările sunt afectate de prostituție și de consumul de droguri, de violență. Proliferarea contabandei privează bugetul de stat de venituri importante, războiul dintre grupurile de infractori duce la victim nevinovate, imigranții ilegali trec frontier și sunt exploatați.

La nivel economic, crima organizată are tendințe monopoliste materializat prin: întreaga achiziționarea a unor sectoare economice cheie naționale, exploatarea privatizărilor, alianțe între grupuri criminale. Prin urmare, mafia acționează împotriva guvernelor de stat legitime. În același timp, crima organizată poate fi percepută ca o problemă de securitate națională, dar de asemenea, și internațională (prin ramificații transnaționale).

Evaluările organizațiilor criminale indică o creștere a fenomenului. În 2004, experții de la FMI și Banca Mondială au estimat că pe plan internațional, valoarea totală a banilor din narcotice din mâinile crimei organizate transnaționale a fost 1.450 miliarde de euro. Astfel, acesteau au capacitatea efectivă de a corupe unele persoane cu responsabilități în diverse instituții și state, chiar unii politicieni.

Traficul de ființe umane cuprinde două piețe: imigrația ilegală, pe de o parte, sugerând acordul imigrantului, încălcând legea statului în care ajunge; trafic sau tratamentul persoanelor, fără acordul acestora: confiscarea pașapoartelor, presiune fizică sau morală, exploatarea victimei și absența unei destinațiii fixă. Conform Europol, țările de cu cel mai intens trafic de ființe umane, astăzi, sunt: Moldova, Bulgaria, România și Ucraina.

Rețelele folosesc diferite rute, inclusiv trasee care trec prin România, Serbia, Bosnia-

Herțegovina, Croația, Austria și de acolo spre Republica Cehă, Polonia, Scandinavia sau spre Germania, Franța și Marea Britanie.

Pirateria de proprietate intelectuală care costă foarte mult economia statelor este o altă amenințare. 30% la sută din software-ul din Germania și Marea Britanie sunt produse în mod ilegal, 40% în Franța și Japonia, 60% în Grecia și Coreea de Sud și în Rusia numai 8% din software-ul și 3% din jocurile video sunt autentice.

Cel mai adesea, constă în obținerea de încasări fictive, prin angajarea de "înțelegeri" intermediare (agenți de schimb, de familie, întreprinderi etc.). Cazinourile și jocuri de noroc servesc adesea ca un loc pentru astfel de operațiuni. Capitalul este apoi plasat într-o bancă, care

nu cere prea multe întrebări ", și în care banii devin monedă electronică prin intermediul unui calculator. Această operație este cel mai adesea făcută într-o unitate bancare offshore, care servește ca suport logistic pentru spălarea banilor. Acest risc este la cote alarmante în România.

Uniunea Europeană dorește să elimine sau cel puțin să atenuaze efectele riscurilor și amenințărilor la frontierele sale. În acest context, frontiera sa de est nu face o excepție. Prin urmare, se va adopta un set coerent de administrative, juridice, militare, diplomatice și măsurile politice, prin care se realizează de goluri în ceea ce privește securitatea și apărarea acesteia frontierele de efectele riscurilor externe și amenințări, inclusive, sau mai ales în România

Având în vedere poziția geografică a România la Marea Neagră, fiind membru al NATO și UE, este necesar să se facă permanent, monitorizarea atentă a situației la frontiera în scopul de a identifica și a avertiza schimbările în securitatea regională.

Inter-relaționarea dintre securitatea externă și internă nu este un fenomen nou. O relație între conflicte, cum ar fi cele care au avut loc în Balcani și securitatea internă, o relatie care s-a manifestat, de exemplu, sub formă de imigrația ilegală și o creștere a criminalității transfrontaliere, au fost de asemenea în mod clar vizibile în anii 1990.

Acest lucru este cu siguranță adevărat și în ceea ce privește terorismul. Efectele colaterale ale instabilității și conflictelor din altă parte a lumii afectează și națiunile europene, inclusiv România. Există o legătură directă, de exemplu, între traficul de ființe umane, traficul de droguri și alte forme de criminalitate organizată și de țări și regiuni instabile și cu nivel ridicat al terorismului, în special în Orientul Mijlociu și Africa. Prin urmare, strategiile de securitate națională, organizarea securității naționale și a structurilor existente pentru a menține siguranța au început să fie analizate tot mai mult în lumina acestor inter-conexiuni.

Securitatea are multe dimensiuni. În ceea ce privește securitatea internă, amenințările teroriste sunt infracțiuni majore care pot reprezenta un pericol pentru viață. Alte riscuri pot amenința, de asemenea, modul de funcționare a societății sau a unor părți ale unei societăți. Atacurile cibernetice sunt un prim exemplu în acest sens. În mod similar, imigrația poate cauza probleme în cazul în care există o lipsă de integrare socială, la fel cum și o întrerupere în furnizarea de energie sau de materii prime poate perturba o economie și subminează bunăstarea populației. Poluarea mediului poate afecta negativ sănătatea, și epidemiile și bolile pot deveni provocări globale. Pe scurt, evoluțiile externe afectează securitatea noastră internă. România nu este izolată de restul lumii, ci, din contra, este puternic interconectată.

Atât UE și NATO recunosc inter-relaționarea tot mai mare dintre securitatea externă și internă. Cooperarea cu autoritățile civile are loc în primul rând în contextul operațiunilor de gestionare a crizelor NATO. Agențiile de securitate internă coopereze în principal prin schimbul de informații și cunoștințe.

Securitatea națională este reprezentată de toate activitățile privind protecția, paza și apărarea locuitorilor, comunităților umane, infrastructurii și proprietății împotriva amenințărilor asimetrice de tip militar sau non-militar, și, de asemenea, cele cauzate de geofizică, legate de vreme sau de alte catastrofe umane sau naturale sau factori care amenință viața umană, libertatea, proprietatea, activitățile oamenilor și comunităților, a infrastructurii și a activităților socio-economice și a altor valori, la un nivel de intensitate și amploare semnificativ diferit de amenințările normale. Nu putem avea o securitate internă dacă România nu beneficiază de existența unei garanții economice consolidate. O economie puternică, competitivă și stabilă în ceea ce privește creșterea, dinamica și adaptabilitatea la cerințele integrării și globalizării, este un sprijin important de securitate națională, asigurarea condițiilor pentru securitatea economică și socială. Consolidarea și îmbunătățirea activității instituțiilor și mecanismelor economiei de piață, pe baza principiului liberei concurențe și al solidarității sociale este o prioritate. Aceasta este baza pentru o dezvoltare economică sănătoasă, capabilă să asigure integrarea efectivă a României în Uniunea Europeană, să îndeplinească exigențele globalizării, accesul normal la resurse și pe piețele internaționale, rezistența la fluctuațiile economice majore.

Un alt element de combatere a factorilor de risc privind securitatea economică este existența unei dezvoltări durabile, atât la nivel național cât și european, a unui plan de dezvoltare durabilă, pentru România. De exemplu, România are strategii de dezvoltare la momentul prezent pentru a realiza standardele europene a infrastructurii de bază și a mijloacelor de transport prin reducerea impactului asupra mediului, promovarea transportului intermodal, îmbunătățirea siguranței traficului și protecția infrastructurii critice; îmbunătățirea și utilizarea mai eficientă a capitalului uman în promovarea incluziunii sociale și întărirea capacității administrative pentru a dezvolta o piață a muncii modernă și flexibilă, sporirea relevanței educației și formării pentru ocuparea forței de muncă, stimularea culturii antreprenoriale. Între strategia de dezvoltare durabilă a România și strategia de securitate națională, există o relație foarte strânsă. Acest lucru se datorează faptului că dezvoltarea constantă a țărilor vecine, aliate sau a altor tari din intreaga lume, țări cu care țara noastră este într-o competiție continuă pentru a atrage investiții și de a câștiga noi piețe pentru produsele fabricate în România sau să mențină în România investițiilor străine și pentru a nu migreza spre țări care furnizează mai multe avantaje prezente.

Toate aceste aspect au fost introduse și abordate în Strategia națională pentru dezvoltare durabilă, strategie care se află în legătură strânsă și directă legătură cu strategia națională de apărare. Factorii de risc intern carea fectează securitatea economică a României sunt:

distrugerea unităților economice naționale;

corupția;

sector economic subteran;

efecte economice în ceea ce privește rețelele mafiote;

lipsa locurilor de muncă; șomaj;

crimei organizate economice;

spălare de bani;

Legislația care reglementează în contradicție proprietate sau existența mai multor legi care reglementează aceleași probleme, dar cu diferite soluții;

corupția funcționarilor guvernamentali și a altor persoane;

problemele nerezolvate în ceea ce privește punerea în aplicare și în posesia acordarea titlurilor de proprietate;

calamități și dezastre naturale.

Cele mai frecvente riscuri și amenințări economice ale statului de drept se referă la: criza economiei naționale și creșterea insecurității sociale; migrația masivă a forței de muncă în țările din Europa de Vest, cu toate consecințele de rigoare; proliferarea economiei subterane; existența la nivel ridicat al fenomenului criminalității economice și financiare; insecuritatea și nesiguranța socială.

Pe lângă acestea, alți factori de risc economic intern sunt: degradarea, ineficiența sau subminarea unor ramuri de producție ale economiei naționale; proliferarea economiei subterane; prejudicierea sectoarelor de importanță strategică (industria de apărare); nesiguranța proprietății; devalorizarea monedei naționale; slăbirea și vulnerabilitatea sistemului bancar; creșterea datoriei publice; îndatorarea excesivă a populației pe termen lung (creșterea creanțelor datorate peste posibilitățile de consum); neîncrederea publicului în sistemul bancar; politicile economice nerealiste și nepotrivite. Factorii de risc externi privind securitatea economică, pericolele și amenințările la adresa securității economice internaționale sunt numeroase. Toate aceste pericole afectează grav nu numai economia, ci, de asemenea, securitatea economică națională.

Riscuri grave la adresa securității sunt și încălzirea globală, seceta, fenomene meteorologice extreme; sărăcia și malnutriția; lipsa de apă potabilă; deficitul de resurse; efectele economice ale proliferării bolilor distructive (SIDA, cancer etc.); terorismul; traficul de droguri; efectele economice ale criminalității transfrontaliere și impactul acestora asupra securității economice. Pericolele și amenințările de la nivel regional pot fi specifice, inclusiv: deșertificarea unor zone întinse, dezastre naturale; componenta economică a diferențelor etnice; efectele economice regionale ale terorismului; sărăcia și malnutriția; politica economică a regimurilor dictatoriale; costul economic al războaielor civile, de gherilă, etnice și/sau religioase.

Tot în categoria riscuri intră și coridoarele strategice ale traficanților, rețelele mafiote, spălarea de bani, crima organizată care generează o parte a economiei subterane și a crimei economice transfrontaliere. Dintre acestea, cele mai importante riscuri sunt: migrația ilegală; rețelele mafiote violente, criminalitatea economică organizată, spălarea de bani etc; terorism economic frontarier; rețele locale de traficanți; rețele de distribuție locale de droguri; rețele transfrontaliere de prostituție; rețele transfrontaliere ale economiei subterane și criminalității economice și financiare.

Factorii de risc economic extern includ: blocarea împrumuturilor externe; insolvabilitatea; blocarea accesului la surse limitate de materii prime pentru economia națională; blocarea accesului la tehnologia modernă; diminuarea accesului la piețe; globalizarea economică incapabilă de a fi adaptată la nivel național; regionalizarea necorespunzătoare; inadecvarea corespunzătoare a economiei (a unităților economice, întreprinderilor) la cerințele europene și la cerințele pieței; contrabanda, traficul ilegal de bunuri, criminalitatea transfrontalieră economică etc. Principalele surse ale acestor provocări, pericole, amenințări și riscuri economice există datorită faptului că statul nu este în măsură să armonizeze toate componentele economice, care rezultă în imposibilitatea de a controla factorii interni și internaționali în realitățile complexe, creând în acest fel lacune uriașe și căderi bruște. Pentru a putea să se confrunte cu toate riscurile și amenințările care afectează securitatea economică a statului, România are nevoie de o strategie politico-economică bazată pe o dezvoltare accelerată și pe schimbarea societății.

3.3.Documentele programatice ale României – reflectarea noilor amenințări și a documentelor programatice ale UE în Romania

Sub conducerea și coordonarea Consiliului Suprem de Apărare al Țării, mai multe instituiții ale statului (împreună cu departamentele specifice), acționează pentru asigurarea securității și apărării:

Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul Economiei și Comerțului

Ministerul Finanțelor Publice

Ministerul Justiției

Ministerul Apărării

Ministerul Administrației și Internelor

Serviciul de Informații Externe

Serviciul Român de Informații

Serviciul de Telecomunicații Speciale

Serviciul de Protecție și Pază

Ministerul Sănătății

Toate acestea funcționează după un cadru legislativ important care se aliniază legislației Uniunii Europene, în calitatea de stat membru cât și documentelor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor noastre de membru NATO.

În ceea ce privește securitatea și apărarea statului, documentul programmatic essential este STRATEGIA NAȚIONALĂ DE APĂRARE A ȚĂRII PENTRU PERIOADA 2015 ‐ 2019 și Ghidul Strategiei Nationale de Aparare, publicate de Administrația Națională.,

Acest document este împărțit în patru capitole:

Definirea intereselor și obiectivelor naționale de securitate

Evaluarea mediului international de securitate

Amenințări, riscuri și Vulnerabilități

Direcțiii de acțiune

La capitolul Amenințări sunt enunțate următoarele amenințări la adresa statului român:

Acțiunile destabilizatoare din vecinătatea estică – chiar dacă nu este enunțat explicit, acest punct se referă la Rusia și situația create în Ucraina, iar mai nou și la tensiunile acesteia cu Moldova, Georgia și mai ales Turcia

Perpetuarea conflictelor înghețate din regiunea Mării Negre și instabilitatea din Balcanii de Vest

Distorsiunile de pe piețele energetice

Amenințările cibernetice lansate de entități ostile, statale sau non‐statale, asupra infrastructurilor informaționale de interes strategic ale instituțiilor publice și companiilor,

Terorismul – amenințare persistentă, cu forme de manifestare dificil de anticipat și contracarat, inclusiv din perspectiva identificării și destructurării fluxurilor de recrutare și finanțare a acestor activități

Proliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor purtători

Acțiunile informative ostile, care au în vedere dezvoltarea unor puncte de sprijin pe teritoriul național, în special în scop de influență, pot obstrucționa proiectele strategice ale României și deciziile în stat.

În ceea ce privește riscurile sunt enunțate următoarele puncte:

Instabilitatea regională limitează capacitatea României de promovare a intereselor strategice,

Nerealizarea obiectivelor de dezvoltare ale României poate fi generată de persistența dificultăților economice, proliferarea economiei subterane și a corupției, evaziunea fiscală, precaritatea infrastructurii, dar și de factori externi precum perpetuarea decalajelor de dezvoltare la nivelul Uniunii Europene și gradul scăzut de rezistență față de turbulențele majore de pe piețele externe, mai les pe zona financiar‐bancară.

Riscuri de natură socială – declinul demografic, migrația populației active, degradarea factorilor de mediu, a deficiențelor din sistemele naționale de sănătate, educație și asistență socială, dar și al distorsiunilor pe piața muncii.

Radicalizarea entităților extremiste

Criminalitatea transfrontalieră,

Traficarea ilegală de armament conventional

Confruntări militare de joasă intensitate, fluxuri migratorii generate de catastrofe naturale, pandemii, dezastre ecologice

Vulnerabilitățile la care este supus statul român și care pot afecta siguranța, securitatea și capacitatea de apărare a țării, conform acestui document, sunt:

absorbția fondurilor europene,

utilizarea banului public,

energie, infrastructură critică,

agricultură,

protecția mediului,

justiție, sănătate,

educație și cercetare științifică.

capabilitatea administrației centrale și locale de a implementa politicile publice naționale și europene

precaritatea resurselor și incoerența în gestionarea diverselor tipuri de riscuri.

corupția vulnerabilizează statul,

excluziunea și polarizarea socială,

gradul de sărăcie,

declinul demografic,

migrația forței de muncă specializate,

disparitățile socio‐economice între regiuni si județe,

fragilitatea spiritului și solidaritții civice.

În acest document se menționează, în capitolul II, că Alianța Nord Atlantică este garantul principal al securității României.

Se pot distinge două domenii principale de acțiune în politica de securitate a României, pe de o parte politica internă, având legături cu domeniul politic, militar, economic, social, și pe de altă parte, politicile externe. România este obligată ,,să facă echilibristică” între ceid oi parteneri strategici, UE și NATO, pentru a se adapta continuu la viziunile acestora și pentru a nu intra în conflict dacă aceste două organizații vor deveni concurente sau contradictorii în tendințe și/sau acțiuni.

Acest document a introdus și  a introdus noțiunea de ,,reziliență a societății civile în fața situațiilor de criză”, care a reprezentat un aspect important în adoptarea conceptului, în operaționalizarea acestuia în raport cu riscurile naționale sau regionale care există la adresa securității populației. Pe lângă aceasta este o dimensiune importantă care poate fi monitorizată permanent pentru a fi colectate date și informații strategice necesare în implementarea strategiilor și politicilor de securitate. În acest sens, serviciile de securitate, au insistat pe importanța adoptării pachetului de legi cunoscute sub denumirea de ,,big brother.”

Un alt document programmatic privind securitatea țării este Ghidul Strategiei Naționale de Apărare, publicat de Administrația prezidențială pe 17 decembrie 2015. Conform emitentului, obiectivul acestui ghid este de a familiariza societatea din românia cu ceea ce înseamnă strategie națională, cu modul în care statul asigură siguranța cetățenilor și îi apără cu respectarea normelor international și a drepturilor omului. Prin acest ghid s-a iterat ,,ideea construirii unui parteneriat civic, în vederea stabilirii unor standarde înalte de securitate colectivă și individuală".

Având ca obiectiv familiarizarea cetățenilor și a instituțiilor cu conceptele specxifice, ghidul explică și termenii de securitate precum amenințări la securitatea națională, securitate națională extinsă, contrainformații, activitate de informații, securitate cibernetică, situații de criză etc.

În încercarea de a creea un parteneriat între stat și cetățean în ceea ce privește securitatea și apărarea, ,,cetățeanul și societatea în ansamblul ei ar trebui să stimuleze statul, prin mijloacele avute la îndemână, să acționeze, acolo unde este nevoie. Prin instituțiile sale, statul trebuie să vegheze la securitatea cetățenilor săi, a comunităților din care fac parte aceștia, asigurând exercitarea neîngrădită a drepturilor și libertăților cetățenești".

Alte documente programatice esențiale:

Programul de Guvernare 2013-2016

Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene

Pe lângă aceste documente, fiecare instituție în parte, care este implicate în strategia națională de securitate, funcționează după o serie de documente programatice, legi, hotărâri, ordonanțe, strategii proprii, regulamente, adaptate, conform tratatelor semnate de România cerințelor Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice.

Astfel, Ministerul Afacerilor Interne are la dispoziție următoarele instrumente:

Hotărârea nr. 784/2013 privind aprobarea Strategiei naționale antidrog 2013-2020 și a Planului de acțiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naționale antidrog 2013-2020;

Hotărârea nr. 1142/2012 privind aprobarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012–2016 și a Planului național de acțiune 2012–2014 pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012–2016; Planul Național de prevenire și combatere a traficului de ființe umane pentru anii 2014–2016 se află in proces de consultare interinstituționala, urmând a fi aprobat prin H.G.

Hotărârea nr. 271/2013 pentru aprobarea Strategiei de securitate cibernetică a României și aPlanului de acțiune la nivel național privind implementarea Sistemului național de securitate cibernetică

Hotărârea nr. 498/2011 pentru aprobarea Strategiei naționale privind imigrația pentru 2011-2014. 

Hotărârea Guvernului nr. 1.040 din 13 octombrie 2010 pentru aprobarea Strategiei Naționale de Ordine Publică 2010-2013, și a Planului Strategic al Ministerului Administrației și Internelor pentru perioada 2010-2013

De asemeni activitatea lor este reglementată și de următoarele documente programatice UE

aferente domeniilor de competență:

Concluziile Consiliului European din 27 iunie 2014 privind orientările strategice in spațiul Libertate Securitate și Justiție

Cadrul financiar multianual 2014-2020

Ciclul de politici pentru formele grave de criminalitate transfrontalieră 2014-2017

Strategia Europeană Antidrog 2013-2020 si a Planului de Acțiune pentru implementarea Strategiei Europene Antidrog 2013-2016

Strategia Europeană de Eradicare a Traficului de Persoane 2013-2016

Strategia Europeană de combatere a terorismului

Strategia Europeană privind securitatea cibernetică

Strategia Europeană de Securitate Maritimă

Serviciul Român de Informații, SRI, își coordonează activitatea pe baza următoarelor legi și documente esențiale:

Constituția României

Legea nr.51/1991 privind siguranța națională a României

Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații

Legea nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului

Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoalele adiționale la această convenție ratificate prin Legea nr. 30/1994.

În mod similar, Serviciul Român de Informații Externe SIE, se bazează pe următoarele documente:

Legea nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe

Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României

Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării

Hotărârea Parlamentului României nr. 44/1998 privind constituirea, organizarea și funcționarea Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare

Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii

Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate

Hotărârea de Guvern nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România

Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului

Ministerul Afacerilor Externe este implicat în următoarele activități care au legătură direct cu securitatea și apărarea âării, toate susținute de documente programatice:

Participarea României la Sistemul de apărare antirachetă

Perspectiva europeană a Republicii Moldova

Curtea Internațională împotriva Terorismului

Securitatea energetică

Aderarea României la Spațiul Schengen

Parteneriatul estic

Strategia UE pentru regiunea Dunării

Strategia Europa 2020

Acesta este doar o prezentare sintetică a celor mai importante documente, amintite și în descrierile strategiei naționale de apărare a țării și în alte comentarii relative la amenințările și riscurile la care este supusă țara noastră în present.

2.4. Ultimele evoluții în domeniul riscurilor și amenințărilor la adresa spațiului comunitar și impactul lor asupra României

În întreaga lume, și în special în Europa, nivelul riscurilor și amenințărilor la care sunt supuse țările sunt din ce în ce mai complexe și mai intense. Situația prezentă este caracterizată de lipsa de previzibiliate a fenom,enelor, de un control redus, de reacții prea încete și neeficiente la nivel global. Prin poziția sa geografică – granița de est a Uniunii Europene, granița NATO la nivel European, aproape de Ucraina, Moldova și Rusia, România se află prinsă în acest vârtej contemporan al amenințărilor.

Trecând în revistă cele mai intense riscuri și amenințări la care este supusă România:

Imigrația

Schimbările din ultima lună au schimbat esential situația de la nivel european în ceea ce privește situația imigrației și modul în care aceasta este tratată la nivel European. Mr Seehofer a luat o atitudine destul de diferită după atacurile teroriste din Franța din 13 noiembrie 2015. Atacurile jihadiștilor au ,,ilustrat necesitatea" controlului puternic al frontierelor externe ale Europei, dar, de asemenea, ale granițelor naționale ", a spus el; este o chestiune de ,,restaurare a legii și ordinii în Europa." Ministrul de finanțe bavarez, Markus Söder, a fost de acord: "Parisul schimbă totul", a declarat, adăugând că atacurile au însemnat sfârșitul "vremea imigrației necontrolate ".

Chiar în aceste zile, în 15 decembrie 2015, se dezbate la nivelul conducerii UE, un proiect propus recent care constă în înființarea unui organism specializat european de pază a frontierelor. Acesta are ca misiune recâștigarea controlului granițelor externe ale Uniunii Europene. Acest corp de pază ar avea dreptul să intervină într-un stat membru, chiar fără acordul acestuia, atunci când acesta nu mai poate controla una din frontierele externe ale UE.

Proiectul a fost elaborat în urma experienței recente cu Grecia, care nu a fost capabilă să țină sub control fluxul de sute de mii de migranți, dar nici nu a acceptat să primească asistență din partea UE la acest capitol.

Mai mult de jumătate din frontiera României este frontieră NON-UE. Moldova nu va intra prea curând în Uniune.

Imigrația musulmană a bulversat întreaga Europă în ultimele săptămâni. Deocamdată, România încă nu a fost inclusă în circul migrației musulmane, decât tangențial, prin câteva cazuri izolate.

Potrivit Comisiei, din ianuarie, aproape 1,5 milioane de migranți au trecut ilegal prin tari ale UE fara sa fie inregistrati in mod corespunzator.

În același timp, imigrația este esențială pentru menținerea nivelului populației în UE.

În acest context, dimensiunea externă a imigrației devine tot mai proeminentă. Deși securizarea frontierelor externe este o afacere nationala, politica comună a UE privind frontierele, mobilitate, azil și imigrație joacă un rol tot mai important. Raportul EFOR despre criza migrației reflectată în România, raport din octombrie 2015: ,,România este țara din UE cu cea mai mică rată a imigrației (0.9%). În 2014 s-au înregistrat 1506 cereri de azil, din care aproape jumătate au fost respinse, doar 713 primind statul de refugiat sau o formă de protectie. Și la nivel financiar se acorda, până recent, o alocație financiară foarte redusă, de sub 1 euro pe lună. În octombrie 2015 s-a aprobat majorarea acestei sume: “Pe baza unor date comunicate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) a fost stabilit un set de valori necesare pentru cheltuielile lunare (hrană, îmbrăcăminte, cazare), pentru un solicitant de azil, adult. Astfel, pentru sezonul cald, cheltuielile lunare totale sunt estimate la 1117 lei, iar pentru sezonul rece la 1185 lei”, a anunțat Executivul.

Conform statisticii pe primele luni ale anului 2015, până pe 31 mai 2015, în România s-au înregistrat 719 solicitări de azil, din care 343 din partea unor cetățeni sirieni, 120 din Irak și 21 din Ucraina.

Specialiștii consideră că, o data cu sosirea iernii, calea de pătrundere în Europa a migranților, se va muta, din zona Mediteranei, spre granițele externe ale UE, adică spre România, Bulgaria, Croația, membre UE aflate în afara spațiului Schengen.

Poziția României în privința refugiaților nu a fost consecventă și categorică încă de la începutul crizei: țara noastră, prin președintele Klaus Iohannis a susținut necesitatea solidarității europene pe această problemă dar a specificat că situația logistică și infrastructura nu permit primirea decât a 1795 de refugiați. România a fost categorică în ceea ce privește distribuirea de cote obligatorii de refugiați, a amenințat chiar cu plângere la Curtea Europeană de Justiție dar la summit-ul Consiliului European, România a renunțat la aceste amenințări și și-a nuanțat poziția, așa cum preciza șeful statului, ,,dacă vrem sa gestionam eficient fenomenul migratiei, trebuie sa mergem la cauza acestui fenomen, adica in zonele de criza, de exemplu, dar nu singura, zona Siria si trebuie sa incercam sa intervenim acolo pentru a termina conflictul si pentru a reinstaura pacea in zona. Acest lucru este destul de dificil si Uniunea Europeana singura, cu certitudine, nu poate sa faca acest lucru, dar poate contribui la acest lucru.”

În ceea ce privește tema centrelor ,,hot-spots”, destinate pentru înregistrarea refugiaților, trierea acestora în funcție de situația fiecăruia (întoarcerea în țara de origine, plecarea mai departe spre o altă țară europeană), România a propus ca ,,aceste centre sa devina centre europene, fiindca problema nu este una nationala a tarii unde ajung refugiatii, ci este evident o problema europeana.”

Klaus Iohannis a subliniat, tot la acest summit și necesitatea întăririi frontierei externe a Uniunii Europene: ,,Am reluat acest lucru si am subliniat ca în afara de aceasta chestiune, unde probabil va fi nevoie si de actiuni coordonate ale Uniunii, nu numai ale statelor membre, este nevoie sa combatem acele retele care se ocupa cu migrantii, cu refugiatii, care vor sa treaca dintr-o tara in alta, deci practic cu traficantii de refugiati.”

Pe aceeași problemă a migrației, guvernul României își propune să ia mai multe măsuri:

remedierea lacunelor în materie de competențe specifice și prin atragerea lucrătorilor înalt calificați,

o abordare mai robustă a imigrației ilegale și readmisiei, inclusiv o cooperare mai bună cu țările terțe,

protejarea celor care au nevoie de ajutor printr-o politică fermă în domeniul azilului

cursuri de limba și cultura română pentru a putea accesa piața forței de muncă și serviciile sociale.

De asemeni, conform comunicatului Guvernului din „Între problemele care vor trebui sa isi gaseasca o rezolvare legislativa rapida se afla simplificarea procedurii de acordare a unor documente de identitate, inclusiv un Cod Numeric Personal, ca prim pas pe care refugiatii trebuie sa-l parcurga pentru a putea fi integrati ulterior. De asemenea, vor trebui aplicate modificari ale legislatiei si create mecanisme care sa permita accesul refugiatilor la invatarea limbii romane, la accesul gratuit al copiilor, dar si al unora dintre adulti, la educatie, pentru asigurarea unei asistente medicale de baza prin eliberarea unui card special de sanatate, accesul pe piata muncii, dar si la diverse forme de formare profesionala, accesul la servicii bancare s.a”

La nivel European, România este în continuare țara cu cea mai mica rată a imigrației (0,9%). Primirea și procesarea cererilor de azil se face sub jurisdicția și controlul Ministerului Afacerilor de Interne.

În prezent, poziția României a rămas, în mare parte aceeași, și anume nu este de accord cu un mecanism de relocare permanent a refugiaților, conform declarației primului ministrtu Dacian Cioloș, care va reprezenta România al summit-ul JAI din decembrie: ,,România își menține rezerva față de un mecanism permanent de relocare a refugiaților. Consider că relocarea refugiatilor nu ar rezolva problema de fond, ci doar efectele, iar săptămâna viitoare la Consiliu European, dacă va fi cazul, voi reitera rezerva față de adoptarea unui astfel de mecanism".

România, ca membră UE trebuie să se implice activ în măsurile de implementare și revizuire a Frontex, Smart Border Package, codul Schengem revizuit și în managementul granițelor externe. În mod special, România este obligată, și are tot interesul, să se implice în securizarea granițelor cu Ucraina și cu Turcia, dat fiind contextul regional (conflictul din Ucraina), tensiunile dintre Rusia și Turcia, afluxul uriaș de refugiați dinspre Orientul Mijlociu către Turcia.

În acest context, de exemplu, Serviciul de Informații Român și Seriviciul Român de Informații Externe monitorizează posibila implicare a serviciilor de informații străine și a grupurilor extremiste, politice sau/și religioase, în utilizarea de canale de imigrare care să introducă ilegal agenți și simpatizanții în România.

"Nu a scăzut fluxul migranților și nici nu se întrevede, fiind condițiile de iarnă pe care le așteptăm, ca fluxul să scadă, pentru că se gândesc toți (migranții – n.r.) că la un moment dat și Germania va spune «Stop», pentru că se presupune că la atingerea cotei de 1.000.000 Germania va închide granițele. Cei care sunt pe drum vor să ajungă acolo și din această cauză se consideră că fluxul migranților, chiar dacă vremea se strică, va rămâne destul de ridicat", a declarat președintele Comisiei parlamentare de control SIE, Mihăiță Calimente la finalul ședinței la care a participat șeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu.

România este poziționată la intersecția dintre căile de migrație care vin dinspre zona de sud a Pământului, dinspre Africa și cele dinspre Asia și Asia de sud-est. Conform strategiei privind imigrația, fluxurile imigrației legale au ca sursă țări cu care România are relații de cooperare.

Cu frontierele maritime este de așteptat ca Marea Neagra să devină un nou canal pentru imigranți și refugiați din Levant și Africa de Nord, via Turcia spre Europa, chiar dacă dimensiunile vor fi mai mici decât cele din Marea Mediterană.

Terorism

Datele exacte privind terorismul sunt greu accesibile la nivel internațional din cauza necesității păstrării secretului asociat cu acest eveniment. La Universitatea din Maryland a fost înființată o bază de date a terorismului care conține informații cu privire la evenimentele teroriste din întreaga lume de la 1970 până la 2013 și sunt planificate actualizări anuale. Această bază de date indică faptul că numărul de atacuri teroriste a crescut brusc în ultimul deceniu (vezi Figura 1).

Figura 1. Evoluția incidentelor teroriste

În urma primăverii arabe, o serie de grupuri jihadiste s-au manifestat în țările în care procesul de democratizare a fost în dificultate. Deși forța organizației teroriste Al-Qaeda variază în intensitate, ideologia jihadist extremist se manifestă acum mai intens în Statul Islamic din Irak și Siria (ISIS), un grup extremist, care este angajat într-o campanie violentă în ambele țări. Jabhat al-Nusra este, de asemenea, activă în Siria. Ca urmare a tulburărilor din această regiune, care se întinde de Somalia și Kenya, cetățenii occidentali au fost victime ale atacurilor și răpirilor. În România, astfel de incidente nu au fost înregistrate, iar Serviciile Secrete au făcut public doar câteva cazuri isolate de persoane suspecte de terrorism expulzate din țara noastră.

În noiembrie 2015, primul ministru, Dacian Cioloș a abordat acest subiect, după ce pe 20 noiembrie, ministrul Justiției și cel al Afacerilor Interne au participat la Consiliul extraordinar Justiție și Afaceri Interne (JAI), la Bruxelles, care a avut loc după atentatele teroriste din 13 noiembrie de la Paris: ,,Vreau să precizez clar: nu există semne că ar putea fi probleme sau riscuri în România în momentul de față, dar e bine să fim pregătiți, și în urma discuțiilor care au avut loc zilele trecute la Consiliul Justiție și Afaceri Interne, și în contextul actual tensionat".

În ceea ce privește poziția României, aceasta se încadrează în toate acțiunile întreprinse la nivelul UE pentru susținerea măsurilor care să asigure securitatea cetățenilor europeni și apărarea principiilor și valorilor democratice pe care se bazează Uniunea. În acest sens, România își va adduce contribuția la implementarea, în cel mai scurt timp posibil, a unui registru european care să cuprindă numele pasagerilor (PNR), de asemeni va continua cooperarea strânsă cu serviciile și celelalte autorități de aplicare a legii din statele uniunii.

Chiar dacă în România nu au avut loc incidente teroriste, ea a fost afectată prin cetățenii săi aflați în străinătate și implicati în astfel de evenimente: ,,România nu s-a confruntat până acum cu acest fenomen pe teritoriul național, dar România a fost lovită de terorism: cetățeni români au murit la Paris. Terorismul trebuie să simtă mai mult ca oricând răspunsul nostru comun", a afirmat Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă.

România are o experiență valoroasă în ceea ce privește utilizarea unor tehnologii eficiente, așa cum este cea de la frontiera noastră maritimă, și susține ca astfel de tehologii să fie implementate cât mai rapid și la nivel european.

România are o structură națională bine pusă la punct pentru a preveni și combate orice tip de acțiune teroristă la nivel national: Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), un mecanism flexibil între mai multe instituții, care se adaptează la evoluțiile care se înregistrează în amenințarea teroristă.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării coordonează din punct de vedere strategic SNPCT, în a cărui componență intră:

Serviciul Român de Informații – coordonator tehnic

Ministerul Administrației și Internelor

Ministerul Apărării Naționale

Ministerul Afacerilor Externe

Departamentul pentru Controlul Exporturilor – ANCEX

Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Ministerul Mediului și Pădurilor

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Ministerul Sănătății

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

Ministerul Finanțelor Publice

Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului

Ministerul Justiției

Serviciul de Informații Externe

Serviciul de Protecție și Pază

Serviciul de Telecomunicații Speciale

Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție

Banca Națională a României

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare

Autoritatea națională din România care se ocupă cu prevenirea și combaterea terorismului este Serviciul Român de Informații, SRI. Tot în sarcina acestuia intră și asigurarea însoțitorilor de zbor înarmați din aeronave. Aceste responsabilități implică mai multe măsuri și acțiuni complexe: ,,culegere de informații, analiză multisursă, monitorizare, intervenție anti/contrateroristă, precum și cooperare internă – cu instituții și autorități publice care fac parte din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT) – și internațională.”

În acestea acțiuni sunt implicate trei departamente diferite, și anume:

Departamentul dedicat culegerii de informații – monitorizează și analizează riscurile teroriste la nivel national în strânsă legătură cu evoluția fenomenului terrorist la nivel global.

Brigada antiteroristă – se ocupă cu intervenția antiteroristă la nivel național, asigură securitatea aeroporturilor și aeronavelor (de pasageri și cargo) cât și a zborurilor companiilor de aviație românești. Pe lângă aceasta, intervine și în acțiuni pirotehnice antiteroriste, asigură și securitatea diplomatică prin protejarea unor obiective și personalități.

Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA) – reprezintă legătura direct dintre SRI și instituțiile din cadrul SNPCT. În cazul unei crize teroriste, acesta este responsabil de asigurarae logistică și operațională a Centrului Național de Acțiune Antiteroristă (CNAA) – structură care este activată ad-hoc pentru soluționarea situației de criză teroristă.

În ultima lună (noiembrie-decembrie 2016) au fost cazuri foarte mediatizate de combatere a terorismului, două rețineri și anchete, una în privința unui cetățean român de naționalitate maghiară care ar fi plănuit un atentat terorist de 1 Decembrie, și un altul, al unui minor convertit la islamism și simpatizant al Statului Islamic. În această situație s-a aplicat eficient și rapid legea pentru a combate și a preveni orice posibilă acțiune, urmând ulterior ca instanțele judecătorești să stabilească vinovăția sau nu a celor implicați: din legea nr. 535 privind prevenirea și combaterea terorismului s-a aplicat articolul 33/2: ,,Promovarea unui mesaj prin propagandă săvârșită prin orice mijloace, în public, cu intenția de a instiga la săvârșirea uneia dintre infracțiunile enumerate la art. 32 alin. (1) și (3) și art. 33 alin. (1) și alin. (2) lit. e), indiferent dacă mesajul susține sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârșite sau nu respectivele infracțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

De altfel, fostul șef SRI, George Maior a afirmat într-un interviu din 12 ianuarie 2015 (la câteva zile după atentatul de la Charlie Hebdo din Paris), că ,,Au existat (n.r. amenințări teroriste), nu întru în detalii. Am acționat strict în registrul preventiv și ne-am îndeplinit misiunea. Nu au existat evenimente și datorită unor acțiuni mai subtile, mai discrete, pe care le-am avut în vedere la nivelul SRI, inclusiv prin expulzări de persoane, nepermiterea accesului unor persoane suspectate de asemenea activități și realizarea unui tablou informativ precis asupra riscurilor cu care ne confruntăm".

Instituțiile și serviciile implicate în combaterea și prevenirea terorismului lucrează, după rezultatele de până acum, foarte intens pe prevenție, ceea ce dă o notă foarte bună de asigurare a securității la nivel național.

Criminalitatea transfrontalieră

Criminalitatea transfrontalieră poate fi văzută ca o hidră cu multe capete, care are mai multe forme: de la traficul de ființe umane la criminalitatea informatică și la spălarea de bani la comerțul cu produse contrafăcute. Există o legătură direct între criminalitatea transnațională și factori cum ar fi instabilitatea, corupția, problemele geopolitice și problemele regionale sau interne de securitate. Instabilitatea, de exemplu, tinde să provoace fluxuri importante de refugiați, persoane care sunt o tinta relativ usoară pentru traficanții de persoane și contrabandiști. Infractorii se orientează adesea către țările cu un aparat de stat corupt sau slab, deoarece este mai ușor să se angajeze în activități criminale în astfel de medii.

Se poate spune că criminalitatea transnațională este înfloritoare și este o amenințare reală în special pentru statele fragile și în zonele în care conflictele sunt frecvente. Pentru a-și atinge obiectivele lor, criminalii sunt destul de dispuși să infecteze structuri legale, cum ar fi firmele de avocatură si bancile prin corupție și abuz de putere. Există, de asemenea, dovezi că banii câștigați prin criminalitatea transnațională sunt utilizați pentru a finanța sau sprijini organizații politice și/sau de terorism. Activități criminale, cum ar fi traficul de droguri, comerțul ilegal cu materii prime sau răpirile de persoane (piraterie) sunt adesea folosite ca surse de finanțare pentru alte activități ilegale sau pentru a sprijini insurgenții sau grupuri separatiste. În plus, raportul american pe 2015 arată că tendințele globale ale organizațiilor criminale transnaționale sunt de interconexiune tot mai puternică.

Considerațiile precedente subliniază faptul că, în contextul criminalității transfrontaliere, globalizarea și internaționalizarea pot fi văzute ca acceleratori ai piaței penale. Creșterea globalizării a creat noi oportunități în domeniul comerțului, comunicării, călătoriilor etc. Potrivit Europol, 40% din grupurile de crimă organizată, care sunt active în Europa constituie o structură internațională, o rețea.

Criminalitatea transfrontalieră organizată și activitățile asociate cu aceasta – migrația ilegală, criminalitatea informatică, traficul de droguri, evaziunea fiscal, contrabanda, proliferarea armelor de distrugere în masă, intră în competența Serviciul Român de Informații.

Acesta acționează pentru a preveni și a opri infiltrarea grupurilor de criminalitate organizată transfrontalieră, în structurile politice, financiare, economice și guvernamentale ale României. Aceste grupuri se bazează pe fenomenul de corupție, de manipulare și dominare și pot fi foarte periculoase prin posibilitatea influențării procesului decisional la nivel guvernamental și de administrare a statului.

Tot SRI se ocupă și de combaterea traficului de armament și tehnică militară. În aceste process, SRI cooperează atât cu parteneri interni, celelalte instituții implicate din sistemul de securitate și ordine publică, cât și cu partenerii externi.

România se confruntă cu mari provocări ale rețelelor naționale și internaționale ilicite implicate în crima organizată. Răspunsurile guvernamentale prin activități de aplicare a legii în România este încă la un nivel prea scăzut față de nivelul fenomenului.

Rezultatele combaterii criminalității organizate sunt însă unele încurajatoare. În perioada iunie 2014-ianuarie 2015 s-a desfășurat operațiunea PHOENIX/BRUNO, în cooperare cu autoritățile din Bulgaria și a avut ca scop anhihilarea unui grup infracțional care se ocupa cu traficul de heroină din America de Sus în Europa.

Pentru succesul acestei operațiuni, pe 2 aprilie 2015, Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) a premiat Direcția de Combatere a Criminalității Organizate — Serviciul Antidrog, din cadrul Poliției Române, cu premiul I. Au fost confiscate 55625 kg de cocaine și 5 membri ai grupării au fost arestati.

Ultimile analize de la nivelul statelor membre au arătat că autoritățile bulgare și române continuă să-și îmbunătățească legislația și să o pună în aplicare într-o încercare de a combate corupția și crima organizată. Spre deosebire de Bulgaria, România este lider cu un program robust anti-corupție, care a avut numeroase anchete și arestări ale funcționarilor publici, inclusiv întemnițarea fostului ministru Adrian Nastase si procesul împotriva fostului prim-ministru Victor Ponta.

Infracțiunile cibernetice

Criminalitatea informatică a avut una dintre cele mai rapide cresteri a amenințărilor de securitate din ultimii ani. Există acum aproximativ două miliarde de utilizatori de internet din întreaga lume. Creșterea rapidă a numărului de utilizatori de Internet a fost insotita de o crestere a utilizării abuzive a internetului. Milioane de atacuri au loc în fiecare zi (vezi fig 2).

Figura 2. Harta (pe 3 luni, aprilie-iunie 2015) a atacurilor cibernetice la nivel global

Cetățenii europeni sunt, prin urmare, din ce în ce îngrijorați de securitatea cibernetică. Conform celui mai recent studiu comandat de UE, 76% din cetățenii Europei cred că ar putea fi victime ale criminalității informatice. Saizeci si patru la suta dintre ei sunt îngrijorați de faptul că autoritățile publice nu țin secrete informații. Aproximativ jumătate din toți utilizatorii de internet sunt preocupați de furtul de identitate și fraudă bancară. Utilizarea Internet variază în cadrul UE. Locuitorii din Danemarca, Țările de Jos și Suedia folosesc internetul mai mult de locuitori din Ungaria, Portugalia și România, de exemplu.

România deține recorduri nu tocmai onorante în ceea ce privește criminalitate cibernetică. Conform Raportului cu privire la alertele de securitate cibernetică procesate de CERT-RO în anul 2014, pe baza datelor colectate au fost constatate următoarele:

,,- 24% din totalul IP-urilor unice alocate spațiului cibernetic romanesc (2.4 mil) au fost implicate in cel puțin o alerta de securitate cibernetica procesata de CERT-RO. In anul 2013, 16% (2.2 mil) din IP-urile unice alocate spațiului cibernetic național au fost implicate în cel puțin o alerta de securitate cibernetică.

– 54% din alertele primite vizează sisteme informatice configurate necorespunzător (misconfigured), nesecurizate sau vulnerabile, ce oferă diverse servicii nesecurizate în Internet, folosite de atacatori pentru ascunderea identității și lansarea de atacuri cibernetice asupra altor ținte. De cele mai multe ori, aceste sisteme nu trebuie compromise, simpla folosire a acestora fiind suficientă (ex: DNS open resolver, open SNMP, open NTP etc.); acest trend se observă și prin creșterea numărului de alerte ce au vizat echipamente de rețea de tip business (routere, firewall, etc.) sau home user (routere wireless, camere web, smart TV, smartphone etc.), față de alte sisteme de operare, creștere evidențiată în subcapitolul 3.1.4.

– 46% din alerte vizează sisteme informatice din România, victime ale unor atacatori care au reușit preluarea de resurse în cadrul unor rețele de tip botnet (zombie) prin exploatarea unor vulnerabilități tehnice și infectarea sistemelor cu diverse tipuri de aplicații malware. Rețelele de tip botnet reprezintă cea mai importantă problemă existentă în spațiul cibernetic național deoarece aceste computere compromise pot fi utilizate în derularea de atacuri cibernetice asupra altor ținte din România sau din spațiul extern țării noastre.

– 10.759 domenii .ro au fost raportate la CERT-RO ca fiind compromise în cursul anului 2014, cu 5% mai multe domenii decât în cursul anului 2013, perioadă în care au fost raportate 10.239. Din 710.0002 domenii înregistrate în România, în luna decembrie 2013, numărul reprezintă aproximativ 1,5% din totalul domeniilor ”.ro”. ”

Iar concluziile sunt la fel de îngrijorătoare:

,,amenințările de natură informatică, asupra spațiului cibernetic național, continuă să se diversifice

majoritatea alertelor primite se referă la sisteme infectate cu diverse variante de malware, ce fac parte din diverse rețele de tip botnet, precum și la sisteme informatice configurate necorespunzător (misconfigured) sau nesecurizate.

oricare dintre cele două tipuri de sisteme, menționate mai sus, pot fi folosite cu rol de „proxy” pentru desfășurarea altor atacuri asupra unor ținte din afara țării, reprezentând astfel potențiale amenințări la adresa altor sisteme conectate la Internet;

dispozitive sau echipamente de rețea de uz casnic (routere wireless) sau care fac parte din categoria Internet of Things (IoT) (camere web, smart TV, smartphone, imprimante etc.) odată conectate la Internet devin ținta atacatorilor, iar vulnerabilitățile acestora sunt exploatate de către atacatori pentru a avea acces în rețeaua în care acestea sunt utilizate sau pentru lansarea de atacuri asupra altor ținte din Internet.

entități din România au fost ținta unor atacuri informatice direcționate și complexe, de tip APT (Advanced Persistent Threat) lansate de către grupuri ce au capacitatea și motivația necesară pentru a ataca în mod persistent o țintă în scopul obținerii anumitor beneficii (de obicei acces la informații sensibile);

România nu mai poate fi considerată doar o țară generatoare de incidente de securitate cibernetică, analiza datelor prezentate demonstrând caracterul intermediar/de tranzit al unor sisteme informatice conectate ce fac parte din spațiul cibernetic național;

,,În pofida aspectelor tehnice ce fac imposibilă identificarea numărului exact de dispozitive sau persoane afectate, din spatele celor peste 2,4 mil. adrese IP sau 78 mil. alerte raportate la CERT-RO, este important de reținut că acestea acoperă aprox. 24% din spațiul cibernetic național (raportat la nr. de IP-uri alocate RO) și ca urmare sunt necesare măsuri de remediere a situației, prin implicarea tuturor actorilor cu responsabilități de ordin tehnic sau legislativ.”

În România, conform unor specialiști internaționali acționează unii din cei mai periculoși infractori cibernetici. Astfel, orașul Râmnicu-Vâlcea e considerat Centrul Cybercrime la nivel mondial. Recent, firma de securitate Norton a venit cu un alt nickname pentru Râmnicu Vâlcea, "orașul cel mai periculos de pe Internet."

Conform unui comunicat de presă al IGPR, în primele 10 luni ale anului, Poliția Română a destructurat 21 de grupări specializate în infracțiuni informatice, formate din 715 persoane, dintre care 188 au fost reținute, iar 140 au fost arestate preventiv.

Anul acesta, Poliția Română a efectuat 185 de acțiuni, în urma acestora fiind destructurate 21 de grupări infracționale specializate în criminalitate informatică.

În dosarele penale instrumentate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., polițiștii au efectuat 590 de percheziții domiciliare, fiind cercetate 715 persoane, dintre care 188 au fost reținute, iar 140 au fost arestate preventiv.

Eurobaraometru pentru anul 2014 a prezentat și situația României:

În România respondenții se simt mai puțin bine informați cu privire la riscurile

de criminalitatea informatică.

În Olanda (98%), Suedia (96%), Danemarca (95%) și Austria (95%), cea mai mare a oamenilor au declar că și-au schimbat modul în care folosesc internetul, din cauza preocuparile legate de probleme de securitate în Țările de Jos (98%), Suedia (96%), Danemarca (95%) și Austria (95%). Cele mai mici proporții pot fi observate în Polonia (78%), România (80%) si Marea Britanie (80%).

Oamenii spun că vizitează doar site-uri pe care le cunosc și în care au încredere în Luxemburg (48%), Malta (48%), Franța (46%) și Belgia (45%). Cel mai mic procent poate fi găsit în România (20%).

În medie, la nivelul UE, 7% din utilizatorii Internetului spun ca au experimentat sau au fost o victimă a furtului de identitate. Această cifră este similară în majoritatea țărilor UE, deși respondenții din Ungaria și România (11%), au fost supuși acestui atac în procent mai mare.

Există variații considerabile în funcție de țară în ceea ce privește proporția celor care au primit e-mailuri sau apeluri telefonice în mod fraudulos. Pe întreg teritoriul UE, proporția celor care spun ca au experimentat acest tip de infracțiuni a rămas similară între 2013 și 2014. Cele mai mari creșteri pot fi observate în Croația (cu circa 10%), Danemarca (cu circa 7%), România (cu circa 7%).

La nivelul UE în ansamblu, 7% din utilizatorii de Internet afirmă că au întâlnit accidental pornografie infantilă on-line. De departe cel mai mare procent a fost observat în România (27%). În timp ce diferența este izbitoare, aceasta reflectă o creștere de 30% între 2012 și 2013, în plângerile legate de pornografia infantilă raportate în România la Safernet.ro.

La nivelul UE în ansamblu, circa 14% din utilizatorii de Internet spun ca s-au confruntat în mod accidental cu materiale care promovează ura rasială sau extremismul religios. Această cifră este, în general, consecventă în diferite state membre. Respondenții din Suedia (28%), Malta (25%) și România (24%) au cel mai ridicat procent al persoanelor care s-au confruntat în mod accidental cu acest tip de material, în timp ce cea mai mică proporție poate fi găsită în Grecia (7%).

Utilizatorii de Internet care spun ca nu au fost capabili de a accesa servicii online, din cauza atacurilor cibernetice – la nivelul UE, a existat o ușoară creștere (de circa 2%). Cele mai mari creșteri au fost observate în România (circa 11%).

În medie, la nivelul UE, 12% din utilizatorii de Internet spun ca au avut o experiență legată de spargerea conturilor de de mass-media sociale sau de email La nivelul UE în ansamblu, nu a existat nici o schimbare de la 2013. Cele mai mari creșteri pot fi observate în România (circa 9%), Grecia (8%), Austria (6%) și Portugalia (6%). Cea mai mare scădere poate fi văzut în Suedia (7%).

Prezentând doar aceste câteva aspecte legate de criminalitatea informatică, se observă o creștere importantă la nivelul României, în ultimul an.

În România, s-a constatat că infractorii cibernetici se angajează ca fiind vorbitori nativi de limba engleza pentru a da un plus de legitimitate escrocheriilor on-line. Comparativ cu alte infracțiuni tradiționale, criminalitatea cibernetică necesită în mod fundamental răspunsuri strategice și tactice diferite de la legislatori, anchetatorii, avocați, și ofițeri judiciari.

România este sediul unei serii de organizații criminalitatea informatică, care sunt suspectate de direcționarea sistemelor electronice de plată. În 2014, două astfel de atacuri au dus la pierderi de 8 milioane de $ (într-un atac care vizează persoane fizice) și 240 $ milioane (într-un atac asupra instituțiilor financiare).

România ocupă un loc de frunte într-un nedorit top al celor mai implicate țări în infracțiunile informatice. Criminalitatea informatică este un fenomen global cu infractori care vizează afaceri în țările cu cea mai mare penetrare online si mobile. Națiunile digitale de top sunt inițiatori de atacuri mari. Trei dintre primii cinci inițiatori de atac sunt din Europa de Vest, care, de asemenea continuă să fie una dintre destinațiile cele mai vizate de atac:

Se observă că legislația românească privind criminalitatea cibernetică este adaptată la prevederile la cele mai importante instrumente juridice privind prevenirea și combaterea criminalității informatice la nivelul Uniunii Europene, cum ar fi Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, Directiva 2013/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 august 2013, privind atacurile împotriva sistemelor informatice și Decizia-cadru 2001/413/JAI din 28 mai 2001 de combatere a fraudei și a falsificării mijloacelor non-numerare de plată.

În ceea ce privește noile infracțiuni care sunt comise în spațiul cibernetic și care nu sunt reglementate în mod expres în legislația penală română, ele ar putea fi incriminate de următoarele dispoziții existente: spam-ul ar putea fi incriminat de dispozițiile articolului 325 și al articolului 363 din Codul penal; phishing-ul ar putea fi incriminat de dispozițiile articolului 249 din Codul penal; furtul de date ar putea fi incriminat de dispozițiile articolului 325 și ale articolului 364 din Codul penal; cyberstalking-ul ar putea fi incriminate de dispozițiile articolului 208 din Codul penal; cyberbulling-ul ar putea fi incriminat de dispozițiile articolului 208 din Codul penal; Denial of Service -DOS- ar putea fi incriminat de dispozițiile articolului 362 din Codul penal.

România a semnat Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică pe 23/11/2001 și a ratificat-o pe 12/05/2004 prin Legea nr. 64/2004 (Legea nr. 64/2004 privind ratificarea Convenției Consiliului European privind criminalitatea informatică, care a fost publicată în Monitorul Oficial al România nr. 343 din 20 aprilie 2004), privind ratificarea Convenției Consiliului Europei privind criminalitatea informatică.

În cadrul Codului Penal și în noul Cod de procedură penală, din 1 februarie 2014, sunt preluate și modificate infracțiunile informatice din vechea lege 161/2003.

Poliția Română colaborează cu alte instituții de la nivel European, în diverse proiecte. De exemplu, în proiectul Proteus, al Asociației Portugheze pentru Sprijinirea Victimelor (APAV) furtului de identitate on-line și a fraudei de identitate. APAV promovează acest proiect în parteneriat cu Procuradoria-Geral da República (Biroul portughez al Procuraturii Generale), Fiscalía General del Estado de España (Procuratura Generala Spaniolă), Politia Romana (Inspectoratul General al Poliției Române), Polícia Judiciária (Poliția Judiciară Portugheză) și Pärnu Lähisuhtevägivalla Ennetuskeskus- Varjupaik (Centrul Pärnu pentru violenței bazate pe gen, Estonia).

Acțiunile destabilizatoare din vecinătatea estică

Strategia de apărare a României pe 2015-2019, specifică, chiar din primul capitol, ca amenințare la adresa României ,,acțiunile destabilizatoare din vecinătatea estică”. Nu este numită țara răspunzătoare în acest loc, dar alte părți ale strategii politica Rusiei este criticată în mod explicit, vorbindu-se despre „conflictele active din regiune și deteriorarea relațiilor dintre Alianța Nord Atlantică și Rusia” și despre „conservarea conflictelor înghețate si anexarea Crimeii”. Tot în acest document este precizat faptul că „Federatia Rusa încearca sa-si consolideze statutul de putere pe plan regional, actiunile sale afectind stabilitatea regionala si parcursul european al Ucrainei, Republicii Moldova si Georgiei”. 

De când în România au avut loc misiuni și acțiuni comune România-NATO, s-a instalat și s-a activat scutul antirachetă de la Deveselu, Rusia și-a intensificat amenințările împotriva României.

În octombrie 2015, Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că se așteaptă la declarații mai intense ale Rusiei împotriva instalației de apărare antirachetă din Deveselu, dar declară că România – membră a NATO, cu o "prezență consistentă" a SUA și a trupelor aliate pe teritoriul său – nu ar trebui să fie îngrijorate de ele.

"Ne putem aștepta la o serie de astfel de declarații, în zilele ce vor urma, poate chiar o intensificare a retoricii, mai aproape de sfârșitul anului, când sistemul va deveni operațional sau după summit-ul din Polonia a anului viitor. Acest lucru nu ar trebui să ne preocupe, pentru că România este un stat membru al Alianței Nord-Atlantice, este protejat prin Tratatul de la Washington, de articol 5, există o prezență consistentă a Statelor Unite pe teritoriul românesc și a altor aliați care participă în măsurile de reasigurare pe care NATO le-a decis.”

Pe 18 decembrie 2015 scutul antirachetă de la Deveselu a fost activat, așa cum se menționează în declarația comună România-NATO: ,,România și Statele Unite ale Americii promovează dezvoltarea relațiilor bilaterale și consolidarea securității în zona euro-atlantică. În contextul Parteneriatului Strategic, România și Statele Unite anunță astăzi, 18 decembrie 2015, că principalele componente militare ale facilității de apărare antirachetă Aegis Ashore din România, element-cheie al Etapei a II-a a Abordării Europene Adaptive în Etape (EPAA),au fost finalizate și transferate comandantului operațional în vederea integrării viitoare în arhitectura sistemului de apărare antirachetă a NATO.

Dobândirea acestei capabilități reprezintă o creștere semnificativă a capacității de apărare antirachetă și a ariei de acoperire defensivă pentru zona sudică și centrală a teritoriului european al NATO în raport cu amenințările cu rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune venite din afara spațiului euro-atlantic. Reușita de astăzi demonstrează strânsa cooperare dintre România și Statele Unite și angajamentul comun al celor două țări față de stabilitatea și securitatea regională. Acest anunț evidențiază amploarea și profunzimea Parteneriatului nostru Strategic în acest an, când aniversăm 135 de ani de la stabilirea relațiilor bilaterale.”

S-a reiterat că acest obiectiv are doar scop defensiv și nu este îndreptat împotriva Federației Ruse.

În situația tot mai complicată din zonă, conflictul Rusia-Ucraina, tensiunile RusiaTurcia, instabilitatea Moldovei, prezența sistemelor militare NATO pe teritoriul României, sunt pe de o parte o garanție a protecției pe care România o primește din partea aliaților săi, dar pe de altă parte o sursă de îngrijorare în ceea ce privește acțiunile viitoare ale Rusiei. Dar ceea ce este clar, este că reprezintă cea mai bună opțiune a României dat fiind condițiile tensionate de la nivel regional, european și global.

În ceea ce privește ultimul summit al Consiliului European, România a fost reprezentată de primul-ministru Dacian Cioloș, Guvernul a dat următorul comunicat de presă: ,,Referitor la migrație, s-a discutat pe tema relocărilor și despre anumite măsuri care vizează, așa cum solicită și România, tratarea chestiunii migrației la sursă și identificarea unor soluții în această direcție, precum și despre propunerea pe care Comisia Europeană a avansat-o privind întărirea controlului la frontierele Uniunii Europene. În acest context, au fost și discuții pe tema punctelor de control și distribuție a migranților în Grecia și în Italia. Pentru România este important controlul fluxului migrator și pentru a ne asigura că Spațiul Schengen continuă să rămână o realitate, iar măsurile de control la frontierele Schengen să reprezinte o soluție temporară, a subliniat premierul Dacian Cioloș. Pe de altă parte, România, ca țară care dorește să adere la Uniunea Economică Monetară, a insistat pe necesitatea transparenței deciziilor statelor din zona euro și că acestea nu trebuie să le afecteze pe cele din zona non-euro și nu trebuie să pună și bariere noi de acces la moneda unică.

În ceea ce privește referendumul din Marea Britanie, toate statele membre doresc rămânerea acestei țări în Uniunea Europeană, iar România a insistat pentru un compromis final care să nu conțină prevederi discriminatorii pe baza apartenenței la un stat membru sau altul, a subliniat premierul Dacian Cioloș. Pe lângă discuțiile purtate în cadrul Consiliului European, primul-ministru Dacian Cioloș a avut, la Bruxelles, întrevederi cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, și cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Cu acest prilej, șeful executivului român a prezentat intenția României de a acorda un sprijin, inclusiv financiar, Republicii Moldova în măsura în care se va vedea cât mai curând la Chișinău un guvern care să se angajeze în reformele asumate prin Acordul de Parteneriat semnat cu Uniunea Europeană. Totodată, la întâlnirea cu Frans Timmermans, premierul Dacian Cioloș a reiterat intenția sa de a face eforturi susținute pentru un rol cât mai activ al României în Uniunea Europeană.”

În acest context se observă că România se străduie să își păstreze o poziție echilibrată în cadrul Uniunii Europene, deși nu s-au luat decizii foarte clare și concrete, nici acum în ceea ce privește relocarea imigranților, a cotelor obligatorii. România și-a nuanțat discursul în cadrul UE, și încearcă să se implice cât mai mult în acțiunile și politicele acesteia.

,,Am asigurat că România este parte a soluției, este solidară, dar solidaritatea aceasta vine în anumite condiții și lucrurile pe care noi am insistat a fost în primul rând această capacitate a UE de a controla fluxul migrator. Am subliniat că pentru noi este important acest control la frontierele UE și pentru a ne asigura că spațiul Schengen continuă să rămână o realitate", a declarat primul-ministru Dacian Cioloș într-o conferință de presă de la încheierea summitului JAI.

CONCLUZII

Riscurile și amenințările, la adresa României și al Uniunii Europene, vor rămâne în viitor, în toate cele patru zone amintite – imigrație, terorism, criminalitate transfrontalieră și criminalitate informatică. Aceste riscuri și amenințări vor fi, după toate probabilitățile în creștere. Această creștere nu va fi liniară, cu toate acestea. In fiecare zona, modificările vor avea loc în funcție de natura și sfera de aplicare a riscurilor de securitate. Pe lângă aceasta, cele patru domenii de amenințări sunt legate. Un domeniu de risc poate fi legat direct sau indirect de un altul. Fluxurile de imigrație poate da grupurilor extremiste posibilitatea de a crește gama lor de activități. În mod similar, multe atacuri cibernetice pot avea și intenții și caracter terorist. Aceste legături între zonele de risc sunt de o importanță deosebită în ceea ce privește contramăsurile, care necesită strânsă cooperare și coordonare între diferitele părți, Uniunea Europeană, România, NATO, prin structurilr și organizațiile specifice.

Problema imigrației este strâns legată de evoluții mai largi din societate. Europa se luptă în această privință cu ceea ce sunt, aparent două probleme opuse, și anume limitarea a ceea ce este experimentată ca fiind imigrația indezirabilă, iar pe de altă parte, atragerea de angajați potriviți pentru a compensa un deficit de muncă care este în creștere ca rezultat al scăderii natalității. Până în acest moment Uniunea Europeană nu a ajuns la concluzii concrete și soluții viabile. Chiar ultimul summit merge pe relocarea imigranșilor conform cotelor și pe întărirea și controlul frontierelor. Se dorește și înființarea unei noi structure pentru intervenție în controlul frontierelor (chiar dacă guvernele locale nu sunt de acord) dar nici în acest domeniu nu s-au stability procedusile de urmat. Problemele sunt cu atât mai grave cu cât statele mebre s-au împărțit în tabere care privesc diferit criza imigrației.

În ceea ce privește relația dintre securitate externă și internă, zonele instabile și țări din afara Europei rămân principalele motoare ale migrației. Din punct de vedere geografic, principalele surse sunt din Orientul Mijlociu și Orientul Apropiat și întreaga Africa de Nord. O schimbare spre est în continuare a fluxurilor de migrație către Asia este posibilă. Acordurile dintre UE și Turcia sunt un prim pas efectiv în stabilizarea fluxului de migrant care vin dinspre Siria și Afganistanm, prin Turcia.

State membre ale UE de-a lungul Mării Mediterane rămân principalele puncte de intrare în Europa. În viitor, ele vor continua să suporte o parte disproporționată a sarcinii, ceea ce înseamnă că solidaritatea între statele membre ale UE va rămâne încă o problemă nerezolvată.

România este afectată mai puțin, în present, de fenomenul migrației, dar acest aspect se poate schimba în orice moment, prin schimbarea rutelor imigranților către țara noastră și/sau prin gestionarea cotelor obligatorii impuse de UE.

În ceea ce privește terorismul, amenințarea la nivel European, în special în țările vestice, se află la cote maxime, după atacurile de la Parsi din 13 noiembrie 2015 și după amenințările din Belgia, Anglia, Italia. Europa se străduie încă să controleze fenomenul din interiorul său, și prea puțin în exterior, în acțiuni mai intense și mai concentrate în Orientul Mijlociu (în cooperare cu NATO). Aceasta evidențiază o slăbiciune a UE în ceea ce privește acțiunile militare și o dependent de structurile și dotarea NATO și o lipsă de sincronizare a acțiunilor comune. România are o situație destul de echilibrată în ceea ce privește acest aspect, nu au fost evidențiate amenințări teroriste majore la nivelul țării naostre, iar acțiunea instituțiilor abilitate, după informațiile făcute publice, se pare că acționează cu o bună eficiență.

Riscurile de securitate generate de criminalitatea internațională rămân ridicate și în viitor, atât la nivel europena cât și în România. Rețelele criminale se adaptează la circumstanțele în schimbare și profit de toate oportunitășile, așa cum s-a observant și în criza migranților, prin dezvoltarea de rețele de traficanți. Legăturile dintre criminalitatea transfrontalieră și statele fragile dinafara Europei vor crește.

Din cauza creșterea dependenței de pe internet, riscurile de spionaj cibernetic, criminalitatea informatică și a terorismului cibernetic vor crește de asemenea, atât la nivel UE cât ți în România. O altă problemă este că guvernele se bazează în mare măsură pe sectorul privat pentru securitatea lor în domeniul TIC, precum și sectorul privat de multe ori nu produce suficientă siguranța. Rapiditatea evoluțiilor legate de internet face această situație mai dificilă. Acum și rețelele teroriste se folosesc de mediul virtual pentru a-și organiza atacurile și acțiunile.

Din punctul de vedere al criminalității informatice, România ocupă un loc de frunte în topul cu cel mai ridicat nivel al acestui flagel. În țara noastră această criminalitate cibernetică este legată în special de domeniul economic și al fraudei. Structurile românești implicate în combaterea cibercrimelor cooperează atât la nivel European cât și la nivel global, cu SUA, pentru controlul situației.

Din punctual de vedere al documentelor programatice legate de strategiile de apărare și securitate la nivelul Uniunii Europene și la nivelul României, se remarcă o cantitate foarte mare de documente, de acte, de strategii, de instituții și organisme, dar în același timp și un dezechilibru între teorie, acte, măsuri și acțiunile concrete. Dacă ar trebui să caraterizăm printr-un singur cuvânt, acesta ar fi birocrația. Dovadă, deși criza migrației este atât de gravă din septembrie 2015, UE, deși a avut reuniuni de urgență și summit-uri, nu a ajuns la aplicarea unor măsuri concrete eficiente.

Uniunea Europeană trece printr-o criză fără precedent, siguranța cetățenilor săi este în pericol, frontierele sale la fel, spatial Schegen e temporar suspendat. Și cele 28 de state nu reușesc încă să gestioneze efficient situația, să găsească solidaritatea și interesele comune care să restabilească ,,visul European.” Să fie Uniunea Europeană o utopie în contextul unei lumi măcinate de crize, războiae, terorism?

BIBLIOGRAFIE

1999 Regular Report – From the Commission on Romania’s Progress towards accession, în http://ec.europa.eu/enlargement/archives/pdf/key_documents/1999/romania_en.pdf

2004 Regular Report on Romania’s progress towards accession, în http://ec.europa.eu/enlargement/archives/pdf/key_documents/2004/rr_ro_2004_en.pdf

40 years since the First Enlargement, London, 7-8 March 2013, în www.uaces.org

Actul Unic European, în http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Axy0027, accesat în noiembrie 2015

Administrația prezidențială, STRATEGIA NAȚIONALĂ DE APĂRARE A ȚĂRII PENTRU PERIOADA 2015 ‐ 2019, 2015, în http://www.presidency.ro/static/Strategia%20Nationala%20de%20Aparare%20a%20Tarii.pdf

Agenția Europeană de Apărare, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=URISERV:r00002

APAV, Associacao Portuguesa de Apoio a Vitima, Proteus – Ghidul Bunelor Practici – Furtul de Identitate pe Internet, 2015, în http://www.apav.pt/proteus/images/Proteus_PDF/ManualDeProcedimentosProteus-Romenia.pdf

Kristin Archick, The European Union: Questions and Answers, September 4, 2015, în https://www.fas.org/sgp/crs/row/RS21372.pdf

Annegret Bendiek, Markus Kaim, New European Security Strategy – The Transatlantic Factor, SWP Comments 34 June 2015

Y. Bhattacharjee, (2011, January 31). How a remote town in Romania has become cybercrime central. Wired. în http://www.wired.com/magazine/2011/01/ff_hackerville_romania/all/.

Henrik Boesen Lindbo Larsen, ‘Great Power Politics and the Ukrainian Crisis: NATO, EU and Russia after 2014’, Report 2014:18, Copenhagen: DIIS, Danish Institute for International Studies, 2014

Łukasz Bojarski, Dieter Schindlauer și Katrin Wladasch, The European Charter of Fundamental Rights as a Living Instrument, Rome-Warsaw-Vienna, 2014

Brussels in lockdown after terror threat level is raised to maximum, în http://www.theguardian.com/world/2015/nov/21/brussels-locked-down-after-terror-threat-level-raised-to-maximum

Zbigniew Brzezinski,“Living With a New Europe”, în National Interest, 60, vara 2000

Bulgaria and Romania: A lighter shade of grey, la http://www.economist.com/node/21550330

Centre Virtuel de la Connaissance sur l'Europe, The Marshall Plan and the establishment of the OEEC, http://www.cvce.eu/obj/the_marshall_plan_and_the_establishment_of_the_oeec-en-7cbc25dd-0c8d-49b1-924c-53edb2a59248.html, 10/09/2012, accesat în noiembrie 2015

Cioloș: România este solidară cu UE, dar cerem controlul fluxului migrator și un Schengen functional, în http://www.mediafax.ro/politic/ciolos-romania-este-solidara-cu-ue-dar-cerem-controlul-fluxului-migrator-si-un-schengen-functional-14924701

Bogdan-Cezar CHIOSEAUA, MILITARY OPERATIONS IN AND FROM OUTER SPACE, A THREAT TO WORLD SECURITY AND STABILITY, Review of the Air Force Academy No 1 (28) 2015

Winston Churchill, Discursul lui Churchill – traducere, în http://www.eurotrainer.ro/articole/discursul-lui-churchilltraducere.html/lang/ro

Comisia Comunităților Europene, ROMÂNIA Raport de monitorizare Mai 2006, la http://www.mie.ro/_documente/dialog_Ro_UE/2006/raport_monitorizare_mai2006.pdf

Comisia Europeană, Altiero Spinelli: un federalist implacabil, în http://europa.eu/about-eu/eu-history/founding-fathers/pdf/altiero_spinelli_ro.pdf

Comisia Europeană, GHIDUL DUMNEAVOASTRĂ PRIVIND T R ATAT U L D E L A LISABONA, în http://old.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/Legislatie/europeana/4_Tratat_Lisabona/2_Ghid_Tratat_Lisabona.pdf

Comunicat de presă – IGPR, http://www.agerpres.ro/comunicate/2015/12/05/comunicat-de-presa-igpr-12-31-22

Council of the European Union, ‘Development of a renewed European Union Internal Security Strategy’, 4 December 2014, în http://statewatch.org/news/2014/dec/eu-jha-council-iss-concl.pdf

Concil of Europe, Statute of the Council of Europe, European Treaty Series – Nos 1/6/7/8/11, London, 5.V.1949

Council of the UE, Conclusions of the Council of the EU and of the Member States meeting within the Council on Counter-Terrorism, în file:///C:/Users/Laur/Desktop/40802205351_en_635836290600000000.pdf

Consiliul European, 17-18/12/2015, înhttp://www.consilium.europa.eu/ro/meetings/european-council/2015/12/17-18/

Consiliul UE, Concluziile Consiliului UE și ale statelor membre reunite în cadrul Consiliului privind combaterea terorismului, în http://m.european-council.europa.eu/press-releases-pdf/2015/11/40802205351_ro_635838876000000000.pdf

STOICAN CONSTANTIN, GRECEA ANCA-CRISTINA, CONSOLIDAREA REZILIENȚEI SOCIETĂȚII CIVILE ÎN FAȚA UNOR POSIBILE SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI PERFECȚIONAREA CONTROLULUI PARLAMENTAR ASUPRA SERVICIILOR DE INFORMAȚII PREMISE ACTULE ALE DEZVOLTĂRII STRATEGIILOR DE SECURITATE ALE ROMÂNIEI, în http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2670517

Declaratia data de Iohannis la sfarsitul Consiliului European în http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20448199-declaratia-data-iohannis-sfarsitul-consiliului-european-dacavrem-gestionam-eficient-migratiei-trebuie-mergem-cauzaadica-zonele-criza-sunt-importante-tarile-sigure-din-jurulacestora-orice-sprijin-pe.htm

Jacques Delors, Report on economic and monetary union in the European Community, 1989, în http://aei.pitt.edu/1007/1/monetary_delors.pdf, accesat în noiembrie 2015

Dimitris Papa Dimitriou, David Phinnemore, Romania and the European Union – From marginalization to membership, Routledge, New York:, 2008

Documente programatice naționale, http://sisop.mai.gov.ro/documente-programatice-nationale

Simon Duke, The Commission and the CFSP, European Institute of Public Administration, Maastricht, 2006

EASO Headquarters, Valletta Harbour, From strategic guidelines to actions: the contribution of the JHA Agencies to the practical development of the area of freedom, security and justice in the EU , 3 November 2014

Grzegorz Ekiert, The EU membership, consolidation, and quality of democracy in Central and Eastern Europe, Center for European Studies, February 15, 2006

EU Counter-Terrorism Coordinator, EU CTC input for the preparation of the informal meeting of Justice and Home Affairs Ministers in Riga on 29 January 2015, DS 1035/15, 17 January 2015, http://statewatch.org/news/2015/jan/eu-council-ct-ds-1035-15.pdf

EU-NATO: THE FRAMEWORK FOR PERMANENT RELATIONS AND BERLIN PLUS, la https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/03-11-11%20Berlin%20Plus%20press%20note%20BL.pdf

European Commission, Communication from The Commission to The European Parliament, The Council, The European Economic and social committee and The Committee of Regions: The European Agenda on Security, Strasbourg, 28.4.2015

European Commission, Robert Schuman: the architect of the European integration project, în http://europa.eu/about-eu/eu-history/founding-fathers/pdf/robert_schuman_en.pdf, accesat în noiembrie 2015

European Commission, Communication from The Commission to The European Parliament, The Council, The European Economic and social committee and The Committee of Regions: The European Agenda on Security, Strasbourg, 28.4.2015

European Commission ,Directorate-General for Migration and Home Affairs, ‘Overview’, http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/financing/fundings/index_funding_en.htm

European Commission, Commission takes steps to strengthen EU cooperation in the fight against terrorism, organised crime and cybercrime, Strasbourg, 28 April 2015

European Commission, Center for the Study of Democracy, Examining the links between organised crime and corruption, 2010

European Commission, Communication from The Commission to The European Parliament, The Council, The European Economic and social committee and The Committee of Regions: A European Agenda on Migration, Brussels, 13.5.2015

European Commission, The European Civil Protection Training Programme, Luxembourgh, Publications Office of the European Union, 2012

Concluziile Consiliului European, 17-18 decembrie 2015 în http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2015/12/18-euco-conclusions/

European Council, 15/10/2015, în http://www.consilium.europa.eu/en/meetings/europeancouncil/2015/10/15-16/

EUROPEAN COUNCIL IN COPENHAGEN 21-22 JUNE 1993 CONCLUSIONS OF THE PRESIDENCY,în https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=3&ved=0ahUKEwjClO-6xLjJAhXn_HIKHXpPB1wQFggwMAI&url=http%3A%2F%2Fwww.consilium.europa.eu%2Fen%2Feuropean-council%2Fconclusions%2Fpdf-1993-2003%2Fpresidency-conclusions_-copenhagen-european-council_-21-and-22-june-1993%2F&usg=AFQjCNF74mOCbSWFXJzS4MEnz-1Wbcj2XA

European Parliament, Surveillance and censorship: The impact of technologies on human rights, la file:///C:/Users/dotnka/Desktop/EXPO_STU(2015)549034_EN.pdf

European Security and Defence College, Handbook on CSDP: The Common Security and Defence Policy of th e European Union, 2010, în https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/csdp_handbook_web.pdf

European Social Charte: Collected texts (6th edition), în https://www.coe.int/t/dghl/monitoring/socialcharter/Presentation/ESCCollectedTexts_en.pdf

European Union, Agenda 2000: For a stronger and wider Union, Luxembourg; Office for Official Publications of the European Communities, 1997

European Union, External Action, http://www.eeas.europa.eu/csdp/missions-and-operations/eufor-rca/news/index_en.htm

Europol, Human Traffiking, în https://www.europol.europa.eu/category/press-release-category/human-trafficking

Fightting cybercrime: strategic cooperation agreement signed between Enisa and Europol, 26 June 2014, în https://www.europol.europa.eu/latest_news/fighting-cybercrime-strategic-cooperation-agreement-signed-between-enisa-and-europol

Fightting cybercrime: strategic cooperation agreement signed between Enisa and Europol, 26 June 2014, în https://www.europol.europa.eu/latest_news/fighting-cybercrime-strategic-cooperation-agreement-signed-between-enisa-and-europol

FROM ESTONIA TO ROMANIA – THE BIGGEST ENLARGEMENT IN EU HISTORY, în http://ec.europa.eu/budget/library/explained/faq/fiche_cost_enlargement_en.pdf

Frontex, Annual Risk Analysis 2015, în http://frontex.europa.eu/assets/Publications/Risk_Analysis/Annual_Risk_Analysis_2015.pdf

Štefan Füle, Extending European values and standards to more countries, Luxembourg: Publications Office of the European Union, 2013

George Maior (SRI) afirmă că în România au fost dejucate atentate teroriste, în http://www.timpul.md/articol/george-maior-(sri)-afirma-ca-in-romania-au-fost-dejucate-atentate-teroriste-68271.html

Ghidul strategiei naționale de apărare, http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2015-12-17-20673712-0-ghidul-strategiei-nationale-aparare.pdf

Global Terrorism Database, în http://www.start.umd.edu/data-tools/global-terrorism-database-gtd

Peter van Grinsven, The European Council under Construction: EU top level decision making at the beginning of a new century, Netherlands Institute of International Relations ,,Cingendael”, 2003

Anamaria Groza, Considerații privind Comunitatea europeană de apărare și Comunitatea politică europeană, în http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2007/RSJ4/011Groza.pdf, accesat în noiembrie 2015

Guvernul României, Comunicate, http://gov.ro/ro/comunicate&page=10&page=9

Guvernul României, Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, în http://www.insse.ro/cms/files/IDDT%202012/StategiaDD.pdf

Paul Hackett, Go after the money say Europe’s top crime fighters, euronews, 30 April 2015, http://www.euronews.com/2015/04/30/go-after-the-money-say-europe-s-top-crime-fighters

Ben Hayes & Chris Jones, Report on how the EU assesses the impact, legitimacy and effectiveness of its counterterrorism laws, în http://www.statewatch.org/news/2013/dec/secile-how-does-the-EU-assess-its-counter-terrorism-law.pdf

C. Hill, The geopolitical implications of enlargement. In Europe Unbound: Enlarging and Reshaping the Boundaries of the European Union, Jan Zielonka ed. 95-116. London, 2002

The history of the European Union – 1995, în http://europa.eu/about-eu/eu-history/1990-1999/1995/index_en.htm, accesat în noiembrie 2015

Paul Hoebink, The Treaty of Maastricht and Europe’s Development Co-operation, Studies in European Development Co-operation Evaluation No 1 European Union Brussels, December 2004

Hughes, J., Sasse, G. și Gordon, C. (2002), 'Saying Maybe to the Return to Europe: Elites and Political Space for Euroscepticism in Central and Eastern Europe', European Union Politics, vol. 2, no. 3, 327-355

Institutul European din România, Uniunea Europeană: istoric, instituții, procese decizionale, 2003, în http://beta.ier.ro/documente/formare/EU.pdf, accesat în noiembrie 2015

Institutul European din Romania, Uniunea economică și monetară, 2005, în http://beta.ier.ro/documente/formare/Uniunea_economica_si_monetara.pdf, accesat în noiembrie 2015

Key European terrorism legislation may be revised’, Statewatch News Online, December 2014, http://database.statewatch.org/article.asp?aid=34355

Jonathan Lindsell, We should opt out of the EU police and criminal justice measures, Civitas 4, Europe Debate, în http://www.civitas.org.uk/pdf/EuropeDebateNo3Justice.pdf

Making Of: Mapping Three Months of Poaching, Drones, and Cyber, în http://blog.gdeltproject.org/making-of-mapping-three-months-of-poaching-drones-and-cyber/

Matt McDonald, Constructivism, în Paul D. Williams, Security studies-an introduction, Routledge, New York, 2008

Message commun de M. François Mitterrand, président de la République et du chancelier allemand, M. Helmut Kohl, à M. Giulo Andreotti, président du Conseil italien et président en exercice du Conseil des Communautés sur l'Union politique., Paris et Bonn, le 6 décembre 1990, în http://www.doc.diplomatie.gouv.fr/BASIS/epic/www/doc/DDW?M=1&K=1004945409&W=DATE+%3D+%2706.12.1990%27+ORDER+BY+DATE/Descend.

Meeting of the EU heads of state or government with Turkey, 29/11/2015, în http://www.consilium.europa.eu/en/meetings/international-summit/2015/11/29/

Derek E. Mix, CRS Report R41959, The European Union: Foreign and Security Policy, Congressional Research Service, în https://www.fas.org/sgp/crs/row/R41959.pdf

Adrian Cristian Moise, Modernization of Romanian Legislation on Preventing and Combating Cybercrime and Implementation Gap at European level, RSP • No. 45 • 2015: 186-199

Andrew Moravcsik, Charles de Gaulle and Europe: The New Revisionism, în https://www.princeton.edu/~amoravcs/library/revisionism.pdf, accesat în noiembrie 2015

Andrew Moravcsik, Negotiating the Single European Act: national interests and conventional statecraft in the European Community, în https://www.princeton.edu/~amoravcs/library/negotiating.pdf, accesat în noiembrie 2015

Andrew Moravcsik, Kalypso Nicolaidis, Explaining the Treaty of Amsterdam: Intertests, Influence, Institutions, Journal of Common Market Studies, vol. 37, No. 1, March 1999, pp. 59-85

Daniel N. Nelson, Romanian security, Revue Romain de'etudes internationales, 125-126, mai 1993

The New Russian Military Doctrine, www.ziuaveche.ro, 26th December 2014

Agnes Nicolescu, Changes în Romania’s Foreign Policy from the perspective of NATO and EU membership in Romanian Journal of European Affairs, Vol. 10, No. 1, 2010

Noul Cod Penal 2014 – Infractiuni informatice, în http://www.criminalitate.info/2014/02/noul-cod-penal-2014-infractiuni-informatice-criminalitate-informatica.html

Jan Nijman, The Limits of Superpower: The United States and the Soviet Union since World War II, Annals of the Association of American Geographers, Vol. 82, No. 4 (Dec., 1992), pp. 681-695

Viktor Orban: Crearea Statelor Unite ale Europei, un continent fără națiuni, ar fi ceva 'nebunesc și periculos' în http://www.agerpres.ro/externe/2015/12/19/viktor-orban-crearea-statelor-unite-ale-europei-un-continent-fara-natiuni-ar-fi-ceva-nebunesc-si-periculos–17-58-48

Dimitris Papadimitriou, David Phinnemore, Exporting Europeanisation to the Wider Europe: The twinning exercise and administrative reform in the candidate countries and beyond, Journal of Southeast European and Black Sea Studies, vol. 3, no. 2, pp. 1-22 , 2003

Jean Parck, Europe's Migration Crisis, la http://www.cfr.org/migration/europes-migration-crisis/p32874

Paris attacks 'change everything' on migrant crisis,warns senior German politician, în http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/france/11997118/Paris-attacks-change-everything-on-migrant-crisiswarns-senior-German-politician.html

Parlamentul European, THE TREATY OF NICE AND THECONVENTION ON THE FUTURE OF EUROPE, în http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/en/FTU_1.1.4.pdf

Lisdey Espinoza Pedraza, Brain Drain: Social and Political Consequences in Developing Countries, 2013

Andrzej Podraza, Central Europe in the process of european integration. A comparative study of strategies of the Czech Republic, Hungary, Poland and Slovakia towards deepening and widening of the European Union, Praha, 2000

POLIȚIA ROMÂNĂ A OBȚINUT PREMIUL I PENTRU OPERAȚIUNEA “PHOENIX/BRUNO”, în https://politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/comunicate/politia-romana-a-obtinut-premiul-i-pentru-operatiunea-phoenix-bruno

Eva-Maria Poptcheva, European Parliamentary Research Service, The Franco-German relationship in the European Union: A short overview, October 2015

Marin Preda, Imposibila întoarcere. București: Editura „Cartea Românească”, 1979

Premierul Cioloș: Nu există semne că ar putea fi probleme sau riscuri în România. E bine să fim pregătiți!, în http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Dacian+Ciolos+securitate+Romania

Programul de Guvernare 2013-2016, în http://www.drp.gov.ro/download.php?6b3a2e12faf92184a320aeeaa3f853cf

Project Cybercrime@EAP II, în https://www.coe.int/t/dghl/cooperation/economiccrime/Source/Cybercrime/CyberCrime@EAP/3271%20CEAP2_summary_v2.pdf

Raportul cu privire la alertele de securitate cibernetică procesate de CERT-RO în anul 2014, în https://www.cert-ro.eu/files/doc/915_20150325000331012990800_X.pdf

Raportul Periodic asupra progreselor înregistrate de România în vederea aderării la UE 2004, la file:///C:/Users/dotnka/Desktop/Raport_periodic_asupra_progreselor_inregistrate_de_Romania_2004_182.pdf

Refugee crisis: EU summit in Brussels fails to make decisive headway, în http://www.independent.co.uk/news/world/europe/refugee-crisis-eu-summit-in-brussels-fails-to-make-decisive-headway-a6779221.html

Romanian Foreign Minister Bogdan Aurescu: More intense Russian rhetoric expected on missile defence, în http://missilethreat.com/romanian-foreign-minister-bogdan-aurescu-more-intense-russian-rhetoric-expected-on-missile-defence/

România va acorda mai mulți bani refugiaților care solicită azil, în http://legestart.ro/romania-va-acorda-mai-multi-bani-refugiatilor-care-solicita-azil/

România se împiedică în poarta Schengen, http://www.jurnalul.ro/stiri/externe/romania-se-impiedica-in-poarta-schengen-556875.html

Vincent G. Saccomando, Maastricht Treaty’s Opt-Out Provisions for Denmark Keep EC Intact, 17 B.C. Int'l & Comp. L. Rev. 223 (1994), http://lawdigitalcommons.bc.edu/iclr/vol17/iss1/14

SRI, Prevenirea și combaterea terorismului, https://www.sri.ro/prevenirea-si-combaterea-terorismului.html

Malcom Skipp, Europe, more than a market less than a state: the convicting visions of Margaret Thatcher and Jacques Delors, Durham theses, Durham University, 1997, în Durham E-Theses Online: http://etheses.dur.ac.uk/4680/, accesat în noiembrie 2015

Frank Schimmelfennig, Entrapped Again: The Way to EU Membership Negotiations with Turkey, UCD Dublin European Institute Working Paper 08-8, July 2008.

Maria Sorokina, Great Britain and the European integration, Mararyk University,Faculty of Social Studies, In Brno, 2014

Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene în http://www.consilium.europa.eu/ro/documents-publications/publications/2010/pdf/qc3010313roc_pdf/

Margaret Thatcher, Speech to the College of Europe ("The Bruges Speech"), 1988 Sep 20, în http://www.margaretthatcher.org/document/107332, accesat în noiembrie 2015

Threat Metrix, CyberCrime Report 2015, în https://www.threatmetrix.com/wp-content/uploads/2015/11/ThreatMetrix-Cybercrime-Report-Q3-2015.pdf

Tratatele Uniunii Europene, Nr. 1, aprilie 2007, în http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_1.pdf, accesat în noiembrie 2015

TRATATUL DE LA AMSTERDAM DE MODIFICARE A TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ, A TRATATELOR DE INSTITUIRE A COMUNITĂȚILOR EUROPENE ȘI A ALTOR ACTE CONEXE, în http://cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2014/07/amsterdam-1997.pdf

Tratatul de la Maastricht, în http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_founding.htm, accesat în noiembrie 2015

Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, tratatul CEE – text original (versiune neconsolidată), în http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Axy0023

Laura Magdalena Trocan, Asociația Europeană a Liberului Schimb – 50 de ani de existență, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 1/2010

Trustwave global security report, în https://www2.trustwave.com/rs/815-RFM-693/images/2015_TrustwaveGlobalSecurityReport.pdf

Emek M. Uçarer , Justice and Home Affairs in Michelle Cini, European Union politics, Oxford University Press, Oxford, 2007

Uniunea Europeană, Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona, 13 decembrie 2007, în http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:C:2007:306:FULL&from=EN

We did what we had to do’: Putin opens up on Crimea reunification plan, în https://www.rt.com/news/239197-putin-crimea-referendum-decision/

Weimeng Yeo, The 2015 Paris Terrorist Attacks: An Assessment, RSIS, No. 250, 18 November 2015

https://www.bba.org.uk/wpcontent/uploads/2015/02/red24+Cybercrime+Top+10+countries+where+attacks+originate+-++2015.pdf