Strategii Si Politici de Cercetare la Nivelul Universitatilor
LUCRARE DE LICENȚĂ
Cuprins
Introducere
Capitolul I – Strategii și politici de cercetare la nivelul universităților
1.1.Strategia cercetării
1.2.Stabilirea de priorități de cercetare
1.3.Organizarea activității de cercetare
1.4.Elaborarea planurilor operaționale
1.5.Evaluarea cercetării
Capitolul al II-lea – Managementul resurselor umane din cercetare și infrastructura de cercetare
2.1.Formarea, dezvoltarea și motivarea indivizilor și a grupurilor de cercetare
2.2.Infrastructura de cercetare
Capitolul al III-lea – Finanțarea cercetării și strategii de cercetare ale universităților
PARTEA I
3.1.Strategii de cercetare ale universităților
3.1.1. Academia de Studii Economice București
3.1.2. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
3.1.3. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
3.2. Finanțarea cercetării
PARTEA A II-A
3.3. Analiză privind finanțarea cercetării științifice în
mediul universitar din România
3.3.1. Obiectivele și ipotezele cercetării
3.3.2. Metodologia cercetării
3.3.3. Analiza comparativă a datelor cu privire la desfășurarea activității
de cercetare în cadrul celor 3 universități
3.3.4. Analiza SWOT
Recomandări
Concluzii
Bibliografie
Introducere
”Cercetătorul este omul practic, aventurierul, iscoditorul, cel care crede în cercetare, cel care pune întrebări, cel care refuză să creadă că a fost atinsă perfecțiunea”.
Henry R. Harrover
Cercetarea științifică universitară reprezintă – prin impactul asupra dezvoltării cunoașterii și a resurselor umane – unul dintre cei mai importanți piloni ai dezvoltării socio-economice. Creșterea capacității inovaționale, exploatarea capacității creatoare a cadrelor didactice și a studenților prin transferul de cunoștințe, tehnologii și produse în mediul economic reprezintă unul dintre factorii esențiali ai rolului social și economic al universităților.
Universitățile, prin specificul funcțiilor asumate în societate, sunt chemate să întreprindă și să valorifice programe de cercetare științifică îndreptate către noi direcții și priorități în știință, să gestioneze colective de cercetare și școli de excelență.
Un sistem de învățământ superior de înaltă calitate implică prezența unui stadiu superior al cercetării științifice, dat fiind faptul că pregătirea resurselor umane foarte bine calificate se fundamentează pe o asociere între procesul de învățământ și cel de cercetare. Creșterea nivelului unei societăți este dat de performanța sistemului său de învățământ, acesta fiind cauza care duce la formarea intelectuală a resurselor umane.
Dezvoltarea cercetării științifice în universități duce la creșterea sursele de finanțare, a prestigiului și rolului lor socio-economic în comunitatea din care fac parte și la creșterea nivelului de atractivitate pentru absolvenții de liceu. Un sistem performant de învățământ superior include și existența unui nivel ridicat al cercetării științifice, formarea resurselor umane înalt calificate având la bază legătura dintre procesul de formare și cercetarea științifică. În același timp, presupune și utilizarea unor formatori performanți în procesul educative, dar și cercetători, producători de cunoaștere.
Activitatea de cercetare este parte integrantă a dezvoltării academice și a menținerii unei poziții academice de prestigiu, aceasta fiind orientată spre întărirea poziției universității în mediul social și economic și spre câștigarea unei poziții în cercetarea europeană și mondială.
CAPITOLUL I – STRATEGII ȘI POLITICI DE CERCETARE LA NIVELUL UNIVERSITĂȚILOR
Universitățile sunt unitățile esențiale care includ cercetarea avansată și educația, cu rol determinant în răspândirea cunoașterii la nivel socio-economic. Astfel, universitățile sunt elemente importante în promovarea unei societăți și economii bazate pe cunoaștere. Prin urmare, promovarea academică este unul dintre mecanismele elementare ce pot aduce contribuții în vederea atingerii obiectivului de creare a unei economii și societăți bazate pe cunoaștere. Așadar, abundența promovării academice în cercetare este o condiție a unei universități moderne, adaptată dinamicii contextului social în care își desfășoară activitatea.
Activitatea de cercetare are ca obiectiv producerea de cunoștințe, acestea fiind exprimate în primul rând prin publicații. În cercetarea științifică se face diferența dintre cercetare fundamentală, cercetarea aplicată și cercetarea pentru dezvoltare și inovare. Astfel, dacă cunoștințele se referă la reguli și principii vorbim despre cunoștințele ce sunt rezultatul cercetării fundamentale, exprimate în publicații.
Dacă cunoștințele se referă la proceduri sau la aplicarea cunoștințelor rezultat al cercetării fundamentale la contexte specifice, atunci este vorba despre cercetare științifică aplicată, al cărei rezultat apare în publicații.
Strategia cercetării
Managementul cercetării este parte a managementului strategic universitar ce aparține instituțiilor de învățământ superior ce are ca și parte integrantă misiunea de a cerceta. Acesta fixează acțiunile precise ce trebuie examinate din punctul de vedere al activităților de cercetare în scopul de a îndeplini obiectivele strategice instituționale. În ceea ce privește strategia instituțională cu privire la cercetare, aceasta reprezintă în cele mai multe cazuri prioritățile de cercetare la nivel internațional, național sau regional în funcție de importanța pe care o universitate dorește sau poate să o demonstreze în raport cu acestea.
O opțiune strategică destul de importantă pentru o instituție de învățământ superior este alegerea unui anumit tip de relevanță pentru cercetare, și anume relevanță regională – contracte de cercetare cu mediul social și economic local sau regional, relevanță națională – cercetări cu impact asupra dezvoltării unui anumit domeniu științific important pentru dezvoltarea României, relevanță internațională – aport la cercetările fundamentale pe plan mondial, aceasta fiind precedată de investiții financiare importante ce provin atât din resurse extrabugetare ale universității respective, cât și din finanțări guvernamentale (alocare directă sau competițională).
Viziunea pe termen lung în ceea ce privește locul și rolul universității în peisajul academic, economic și socio-cultural unde aceasta se dezvoltă este fundamentală pentru luarea unor decizii cu privire la strategia de cercetare, pentru a cărei implementare este nevoie de eforturi continue pe termen lung pentru întărirea performanțelor indiferent de nivelul de relevanță pe care instituția îl vizează.
Un prim pas pentru realizarea unei astfel de viziuni este asigurarea unui angajament instituțional puternic, cu privire la o cultură a cercetării, competiției și performanței, dar și atingerea unei înțelegeri cu privire la tipul de relevanță urmărit de instituție ca ansamblu sau de diferiți actori instituționali din domeniul CDI (cercetare-dezvoltare-inovare), ca o particularitate a funcționării acestora într-un context instituțional mai vast (centre și institute de cercetare, departamente).
Cercetarea științifică reprezintă o activitate creatoare și sistematică, destinată să crească volumul de cunoștințe și să le utilizeze în aplicații. Cercetarea, dezvoltarea și inovarea reprezintă pentru orice țară, nucleul dezvoltării sociale și economice. Grija comună a tuturor țărilor pentru știință și cercetare științifică se dovedesc a fi ca o recunoaștere a rolului acestora în asigurarea bunăstării și a civilizației umane.
Știința este produsă de cercetarea științifică, ce se încorporează într-o mare măsură în produse tehnologice. Astfel, cercetarea științifică se înmulțește pe ea însăși, dat fiind faptul că spre deosebire de valorile materiale, cele științifice nu se pierd, nu se consumă. În plus, cercetarea științifică face educație, dezvoltă învățământul și conduce la superioritate socială.
În funcție de organizarea instituțională și internă, în funcție de vârsta, dimensiunea și tradițiile instituționale, realizarea unui angajament instituțional pe termen lung poate necesita structurile manageriale de conducere și poate opera ca un mecanism de reglare normativ impus prin decizii și regulamente (top-down) sau poate fi rezultatul unei dezbateri instituționale la nivelul consiliilor de cercetare științifică, al rețelelor de centre (bottom-up – institute de cercetare acceptat la nivelul întregii instituții).
Literatura de specialitate încurajează o dublă abordare, și anume top-down și bottom-up, pentru a obține rezultatele așteptate și pentru a asigura sustenabilitatea acestora în timp, dar și fizarea viziunii și relevanței prin decizii de top management, asigurând astfel finanțarea și susținerea instituțională alterioară activităților. Toate acestea trebuie să se desfășoare în paralel cu o dezbatere instituțională a mecanismelor ce trebuie să asigure performanța în cercetare, dar și cu dezbaterea tipului de relevanță pe care această activitate să îl urmărească (asigură motivarea și implicarea resurselor umane).
Strategia de cercetare se poate realiza ținând seama de anumiți factori interni și externi. Printre factorii interni regăsim:
Resursele umane și structura instituțională (oportunitățile de cercetare, recrutarea și reținerea studenților pentru continuarea studiilor la nivel post-universitar, existența competenței de cercetare);
Profilul de cercetare (echilibru proces de cercetare – proces de învățământ, profil de cercetare – statut universitate de cercetare, dezvoltarea relațiilor cu industria);
Viziunea și misiunea (schimbarea de statut, cerințe din partea organismelor de finanțare interne și externe, percepția de sine).
Factorii externi ce au impact asupra strategiei de cercetare sunt:
Poziția instituțională (cereri din partea industriei sau a guvernului, nivelul economic și social al regiunii, prezența altor instituții, existența unor activități de consultanță sau antreprenoriale);
Factori politici și economici (strategia CDI, economia cunoștințelor, globalizarea);
Factori financiari (benchmarking, politici și mecanisme externe de finanțare, programe de cercetare naționale și internaționale).
Astfel, planificarea, implementarea și evaluarea strategiilor de cercetare trebuie să țină cont de ponderea unor diferiți factori interni și externi în funcție de tipul de relevanță ales la nivel instituțional. Majoritatea abordărilor recente se îndreaptă către o asumare instituțională a unui anume tip de relevanță din punct de vedere al cercetării – și anume, relevanță regională, națională sau internațională – și mai puțin pe existența de varianțe intra (atât instituționale, din punctul de vedere al economiei abordării la nivel decizional, cât și financiar).
Deși această abordare este mai eficientă, mai ușor de implementat ca strategie și mai modernă, ea presupune costuri foarte ridicate, dar și decizii instituționale nepopulare pentru acele instituții tradiționale, care deja dețin un cadru profesoral consolidat și care pentru a urma un obiectiv instituțional de excelență de acest tip, vor fi nevoiți să facă la nivelul întregii instituții restructurări majore și în cadrul managementului resurselor umane din cercetare.
Stabilirea de priorități de cercetare
Această activitate vizează utilizarea cât mai eficientă a resurselor limitate, cum ar fi cele financiare, cele umane, infrastructura de cercetare; aceasta pentru a realiza o potrivire a competențelor intituționale cu cerințele factorilor interesați de cercetarea academică, dar și cu obiectivele de cercetare stabilite la nivel național. Stabilirea priorităților este prospectivă, asta dacă se ia în calcul competențele existente de cercetare, dar și potențialul de a aborda domenii noi, tipuri noi de cercetare.
Stabilirea priorităților de cercetare presupune identificarea unui echilibru între prioritățile cercetătorilor, cele instituționale, prioritățile naționale și cele internaționale:
Astăzi, perspectiva CDI la nivel internațional estere este mai eficientă, mai ușor de implementat ca strategie și mai modernă, ea presupune costuri foarte ridicate, dar și decizii instituționale nepopulare pentru acele instituții tradiționale, care deja dețin un cadru profesoral consolidat și care pentru a urma un obiectiv instituțional de excelență de acest tip, vor fi nevoiți să facă la nivelul întregii instituții restructurări majore și în cadrul managementului resurselor umane din cercetare.
Stabilirea de priorități de cercetare
Această activitate vizează utilizarea cât mai eficientă a resurselor limitate, cum ar fi cele financiare, cele umane, infrastructura de cercetare; aceasta pentru a realiza o potrivire a competențelor intituționale cu cerințele factorilor interesați de cercetarea academică, dar și cu obiectivele de cercetare stabilite la nivel național. Stabilirea priorităților este prospectivă, asta dacă se ia în calcul competențele existente de cercetare, dar și potențialul de a aborda domenii noi, tipuri noi de cercetare.
Stabilirea priorităților de cercetare presupune identificarea unui echilibru între prioritățile cercetătorilor, cele instituționale, prioritățile naționale și cele internaționale:
Astăzi, perspectiva CDI la nivel internațional este una nouă. Procesul obișnuit de inovare este înlocuit cu unul dinamic, deschis, unde cercetarea de top este rezultatul unor cooperări interdisciplinare, care presupune investiții tehnologice și investiții de infrastructură.
Dinamica domeniilor de vârf pe plan internațional a înregistrat o rată a inovării ce a crescut rapid în ultimii 10 ani, în unele cazuri, această dinamică putând fi comparată cu dinamica cercetărilor naționale pentru diferite regiuni ale lumii (Paul Agaghi Șerban și colaboratorii, 2011).
După ce instituția își asumă un anumit tip de cercetare, și anume de relevanță internațională, acest aspect implică și anumite aspecte strategice:
un efort financiar substanțial la nivel guvernamental și/sau instituțional;
o organizare instituțională a cercetării care să permită o dinamică internă a activității de cercetare similară celei existente în institute de cercetare internaționale, atât în ceea ce privește accesul la informație, cât și în ceea ce privește accesul la tehnologie și la alte tipuri de resurse necesare activității de cercetare;
autonomie decizională cu privire la alocarea resurselor;
capacitate de networking și de organizare interdisciplinară a activității de cercetare;
capacitate de susținere a unei cariere de cercetare motivante, inovative. (Paul Agaghi Șerban și colaboratorii, 2011)
Cel mai important rol al managementului cercetării este cel de dezvoltare a resurselor umane. Deci, principalele competențe ale acestui tip de management nu sunt doar cele de planificare, implementare și coordonare a deciziilor strategice, ci acesta include și competențe de prospectare și învățare organizațională și individuală, dar și de management al schimbării.
Astăzi, managementul universitar este caracterizat de capacitatea de conducere – coordonare a strategiilor existente – și de competențele de schimbare în condiții de schimbări majore într-un cadru supra-aglomerat informațional, unde deciziile nu pot fi mereu bazate pe analize complete.
La nivel național, activitatea de CDI poate fi pentru majoritatea sistemelor naționale de învățământ superior, așa cum este cazul României, sistematizată pe domenii specifice, cu autorități de finanțare și evaluare specializate, care nu dispun de structuri instituționale dezvoltate pentru a susține conceptul de interdisciplinaritate în cercetare. Structura care se păstrează este aceea tradițională, organizarea internă reflectată fiind aceea pe domenii unde specialiștii colaborează puțin sau deloc între ei, aceasta nefiind susținută de mecanisme de finanțare, interne sau externe.
Prioritățile de cercetare la nivel național provin în majoritatea cazurilor din prioritățile ERA sau EHEA (Sistemul European al Învățământului Superior) și din situațiile specifice dezvoltării culturale, sociale și economice a fiecărei țări în parte. Cu toate acestea, strategiile naționale de implementare a acestora sunt diferite de la o țară la alta, fiind influențate de practicile culturale și instituționale ale respective țări.
Deși România a recepționat priorități internaționale de cercetare, pe lângă elaborarea de mecanisme de finanțare a încercat și abordarea holistică a temelor de cercetare, acestea având un impact major asupra dezvoltării sustenabile.
Organizarea activității de cercetare
Constrângerea aspectelor cadrului CDI la nivel internațional va provoca reorganizări majore ale felului în care este planificată și organizată activitatea de cercetare. În ceea ce privește managementul cercetării, aceste schimbări vor presupune:
O misiune de internaționalizare asumată și implementată cu succes de organizație – universitățile care au reușit dezvoltarea acestei funcții fiind angajate deja în procesul de promovare și validare pe scena internațională a viziunii organizaționale în domeniul cercetării, educației, relației cu societatea etc. Pentru cercetare, internaționalizarea, prezența pe scena actorilor relevanți din domeniu înseamnă un flux informațional imediat, complet și divers cu privire atât la orientările și tendințele din domeniul cercetării științifice dar și al soluțiilor instituționale cu privire la dezvoltarea sustenabilă a activităților de cercetare performante;
O cultură a cercetării și schimbării – angajamentul de dezvoltare al unei cercetări relevante internațional nu se poate realiza în absența dezvoltării unei culturi relevante instituțional, a performanței în cercetare, fără o cultură care să promoveze valorile și să încurajeze prin variate mijloace cercetarea ca parte importantă a carierei academice sau ca o carieră aparte în mediul universitar. În general, universitățile cu tradiție, care au fost angajate în activități de cercetare, au conservat acest gen de practici și atitudini cu avantajele și dezavantajele lor, existența per se a acestor valori, transmise de-a lungul generațiilor, fac mult mai ușoare schimbările legate de promovarea unei cercetări de excelență. Universitățile noi nu au, pe de altă parte avantajul unei culturi transmise, dar au avantajul posibilității de a o crea mult mai rapid și fără a prelua anumite practice mai puțin moderne sau flexibile, prin libertatea de a angaja resurse umane în cercetare cu background-uri/specializări diferite, din mediul național și internațional, creând astfel o mai bună premisă pentru constituirea unui mediu de cercetare dinamic, interdisciplinar;
O reală autonomie decizională și financiară;
Suport instituțional și guvernamental pentru implementarea schimbărilor necesare și pentru a asigura efortul financiar adecvat susținerii acestora (Paul Agaghi Șerban și colaboratorii, 2011).
În afară de formularea obiectivelor strategice, elaborarea planurilor operaționale și a mecanismelor de monitorizare și coordonare, planificarea strategică presupune și elaborarea mecanismelor de stimulare a dezabaterii organizaționale și a soluțiilor operaționale recomandate. În plus, ea implică o structură organizațională flexibilă unde legătura dintre centre și participarea experților la proiecte de cercetare internaționale să se facă liber, fără a exista constrângeri administrative.
După ce au fost stabilite prioritățile de cercetare urmează organizarea activităților de cercetare, prin elaborarea unui sistem care să stabilească legăturiledintre cercetători, departamente, facultăți, conducerea facultății (organizare centralizată, descentralizată sau mixtă).
Instituțiile de învățământ superior creează și mecanisme pentru a fixa conexiuni cu mediul extern și pentru a transmite rezultatele cercetării. Implicarea și interesul pentru cercetare interdisciplinară a dus la nașterea unor centre de cercetare inter-facultăți, dar și la dezvoltarea unor proiecte complexe bazate pe parteneriat internațional și național.
Conform lui Șerban Paul Agaghi, un model de organizare al cercetării în instituții de învățământ superior include următoarele două niveluri:
nivel strategic: Consiliul Cercetării (Research Council) care coordonează compartimentele: Strategii, Politici de personal, Politici de evaluare/acreditare etc., elaborând regulamentele și procedurile pentru toate operațiunile pe fiecare direcție.
nivel operațional: Departamentul de Cercetare (Research Department/Research Office) care reunește următoarele sub-unități: Managementul granturilor, Patente și transfer tehnologic, Legislație și copyright, Contabilitate și Aprovizionare. (Paul Agaghi Șerban și colaboratorii, 2011).
Exemplu de organigramă pentru a organiza activitatea de cercetare în universitate:
Elaborarea planurilor operaționale
Strategia de cercetare, ce reprezintă o parte integrantă a strategiei universității, trebuie să fie însoțită de materializarea acesteia în planuri operaționale, care vizează fixarea unor obiective măsurabile și realiste – ușurând astfel evaluarea intermediară și finală – stabilite în termeni de resurse (umane, materiale, financiare) și de timp. Planul operațional de cercetare este interdependent cu planurile ce au în vedere educația, relația cu societatea, serviciile pentru studenți.
Aceste planuri operaționale necesită stabilirea unor indicatori măsurabili, dar și a responsabililor pentru fiecare pachet de acțiuni. Pe parcursul implementării lor, se recomandă realizarea unor sesiuni de consultări pentru a realiza ajustări în termeni de timp, dar și a realocărilor financiare sau a responsabilității. Este bine de cercetat în ce măsură decalajele de la nivelul unei activități poate afecta atingerea celorlalte obiective propuse.
Implementarea planurilor operaționale de cercetare dezvoltate la nivelul oricărei universități depinde de metoda în care fiecare organizație de cercetare își duce la îndeplinire obiectivele operaționale specifice.
Evaluarea cercetării
Noțiunea de universitate s-a dezvoltat continuu în strânsă relație cu dezvoltarea societății și a economiei, fiind parte componentă a progresului științei și culturii și beneficiind în același timp de progresele științei și tehnologiei. Formarea resurselor umane a fost mărită cu funcția de cercetare științifică și cea a serviciilor publice, astăzi aflându-se în societatea cunoașterii, în care cele trei funcții sunt îndeplinite concomitent cu eficiență și utilitate mai mare sau mai redusă.
Cercetarea științifică în universități reprezintă una dintre componentele de bază ale dezvoltării sociale și economice, acest lucru datorită impactului pe care îl are asupra dezvoltării cunoașterii și a resurselor umane. Sporirea capacității de inovare, ”exploatarea” capacității de creație a studenților și a cadrelor didactice prin transferul de cunoștințe, produse și tehnologii în mediul economic reprezintă unul dintre elementele determinante ale misiunii sociale și economice a universităților.
Performanța în universități și instituțiile de cercetare reprezintă un element fundamental pentru creșterea competitivității și eficienței alocării resurselor. Nevoia diferențierii universităților și instituțiilor de cercetare este necesară în funcție de performanța și de strategia de dezvoltare autonomă în raport cu misiunea asumată. Susținerea școlilor și centrelor de excelență în context european, precum și integrarea în rețele de excelență pot reprezenta elemente esențiale ale unei noi politici în domeniul cercetării și învățământului superior.
Scopul cercetării științifice este acela de a produce informații necesare rezolvării anumitor probleme teoretice sau practice. Aceste informații sunt exprimate în propoziții cărora li se adaugă valori de adevăr. În funcție de acestea, există mai multe tipuri de cercetare. Ele se regăsesc în universitățile, instituțiile care reunesc cunoașterea universală. Alte tipuri de cercetare sunt mai puțin structurate sunt adunate în categoria cercetării de simț comun, care emite cunoaștere de simț comun. Faptul că cercetarea științifică are drept scop generarea de informații în vederea realizării unor probleme, acest lucru nu înseamnă că generarea de informații se face numai prin cercetare. Câteodată, cunoștințele pot fi descoperite din întâmplare, dar și în acest caz, ele trebuie structurate într-un sistem organizat de cunoștințe.
Cercetarea științifică se împarte în 3 tipuri de cercetare: fundamentală – cunoștințe referitoare la principii și reguli exprimate în publicații, aplicativă – proceduri sau folosirea informațiilor rezultate din cercetarea fundamentală și cercetare pentru dezvoltare și inovare – informațiile sunt exprimate în tehnologii și servicii. Prelucrarea informațiilor din publicații, a brevetelor și prototipurilor în servicii și tehnologii asimilate social și economic ține și de domeniul economico-social, nu intră doar în responsabilitatea cercetării științifice – acest lucru însemnând inovare prin transferul și răspândirea cunoștințelor (în această acțiune, cercetătorii și cercetarea științifică reprezintă o componentă, alături de mediul economic și social).
Cu privire la evaluarea cercetării trebuie precizat faptul că nu există, la nivel internațional, un model unic de evaluare, țările din Europa aflându-se într-un proces de elaborare a unui astfel de sistem. De asemenea, pentru evaluare este necesară implicarea unor specialiști pregătiți în acest domeniu, întrucât aceasta este pe punctul de a deveni o știință.
Există anumite principii în evaluarea cercetării:
cercetarea științifică produce cunoaștere (descoperire), NU publicații, brevete, și/sau produse/tehnologii/servicii;
cunoașterea/descoperirea se prezintă/transmite prin publicații, brevete și/sau produse/tehnologii/servicii;
odată produsă cunoașterea/descoperirea exprimată în publicații și/sau brevete și/sau produse/tehnologii/servicii, se impune apoi evaluarea impactului său;
evaluarea impactului trebuie făcută multinivelar și complex: la nivel educațional (ex. atrage studenți?; există citări ale descoperirii în alte opere?), tehnologic, cultural, economic, de training, servicii, „policy making” etc.
în evaluarea cercetării, sistemul de „peer-review” are o serie de limite și consumă multe resurse. Spre exemplu, la 100 de cercetători, ai nevoie de aproximativ alți 400 care să facă „review-ul” granturilor sau a articolelor lor! Nu se pune problema renunțării la sistemul de „peer-review”, ci doar aceea de a nu-l fetișiza și de a-l completa cu (1) sisteme scientometrice (acolo unde acestea se aplică) și/sau (2) asumarea deciziei de către Paneluri de Experți (Paul Agaghi Șerban și colaboratorii, 2011).
Deci, în evaluarea cercetării științifice există două componente:
Output-ul cercetării și
Impactul acestuia.
Acesta se exprimă în cunoștințe cu importanță pentru soluționarea anumitor probleme teoretice sau practice:
publicații (cărți, articole);
brevete de intenție;
servicii și produse inovatoare aplicate în mediul economic și social (brevete de intenție și înregistrări ORDA – Oficiul Român pentru Drepturile de Autor).
Impactul output-ului trebuie să fie analizat pe mai multe nivele, într-un mod complex, și anume:
efecte/rezultate educaționale (atrage studenți);
efecte/rezultate pentru cercetare;
efecte/rezultate practice (se soluționează probleme practice sau teoretice importante la nivel economic, tehnologic, cultural etc.)
Conform lui Paul Agachi Șerban et.al., principiile generale ce stau la baza oricărui process de evaluare a cercetării sunt:
principiul relevanței (reprezintă cunoștințele produse împreună cu problemele teoretice sau practice importanță pentru societate și știință?)
principiul competitivității (sunt cunoștințele produse utile în rezolvarea anumitor probleme teoretice sau practice relevante pentru societate și știință?)
principiul transparenței (sunt clare și explicite criteriile folosite în evaluarea cercetării?).
CAPITOLUL AL II-LEA – MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE DIN CERCETARE ȘI INFRASTRUCTURA DE CERCETARE
În ceea ce privește resursa umană implicată în cercetare, principalele orientări de a acționa în cazul unei universități, pentru a obține sau a menține un număr ideal de resurse umane, constau în:
creșterea și formarea propriului grup de cercetare, dar și atragerea de noi cercetători;
menținerea și motivarea celor existenți și productivi într-un mediu dinamic și competitiv.
În domeniul cercetării, recrutarea se face de cele mai multe ori prin modalitatea de a lansa apeluri pentru candidaturi pe căile de comunicare de specialitate, on-line sau foarte rar în media, iar selecția profesională constă în alegerea celor mai potriviți indivizi pentru specificul unei anumite profesii.
La nivelul universităților, resursele umane de cercetare reunește cercetători full-time, part-time, dar și doctoranzi. În domeniul cercetării, redactarea procedurii de selecție profesională este un procedeu costisitor și dificil datorită faptului că este greu de identificat ce performanță va avea persoana și însușirile produsului activității acesteia. Astfel, fie vor fi descrise atributele și așteptările prin intermediul specificațiilor și cerințelor postului anunțat, fie se va apela la experți.
De exemplu, CV-ul profesional nu poate anticipa performanța pe un post de cercetare, atât în ceea ce constă excelența în calitate, cât și în ceea ce privește caracterul inovator al produsului activității de cercetare. Acesta scoate în evidență abilități, cum ar fi: capacitatea de a lucra în echipă, managementul resurselor de cercetare, colaborarea interdisciplinară, colaborarea trans-disciplinară, managementul proiectelor și redactarea rezultatelor, identificarea și competiția pentru fonduri propuse pentru cercetare etc.
Reținerea și dezvoltarea carierei tinerilor cercetători după ce aceștia termină studiile doctorale poate fi o perioadă dificilă, ce necesită o atenție deosebită, dar și anumite măsuri speciale (multe țări adoptă politici la nivel național sau regional în sensul acesta).
Strategia de resurse umane a unei instituții bazată pe cercetare trebuie să țină cont de recrutarea, formarea și dezvoltarea direcției de formare a cercetătorilor, dar și formarea specifică a unora dintre aceștia în scopul conducerii și gestionării unităților de cercetare.
Formarea, dezvoltarea și motivarea indivizilor și a grupurilor de cercetare
Pentru dezvoltarea și formarea unui grup de cercetători, dar și pentru pregătirea personalului didactic cu normă de cercetare, cele două elemente necesare unui cercetător sunt: abilități ce țin de cecetare ca proces și produs și acelea specifice de gestionare a cercetării (de atragere a fondurilor, managementul parteneriatelor cu organizații internaționale, managementul cercetării trans-disciplinare, evaluarea performanței de cercetare proprii etc. Necesitatea de formare nu este utilizată doar pentru personalul didactic implicat în cercetare, ci și personalului nou recrutat, pentru ca aceștia să se poată integra în cultura de cercetare.
Următoarele activități au un impact motivațional crescut asupra personalului implicat în cercetare, dar sunt și cele mai des puse în practică: formarea prin programul doctoral, activitatea de predare pe parcursul acestui program, formarea în domeniul managementului financiar, bugetar și acele programe de formare pentru abilități de cercetare.
De asemenea, personalul didactic cu preocupări de cercetare sau personalul de cercetare dispun de resurse de timp scăzute. Astfel, cel mai eficient mediu de formare este acela de scurtă durată, foarte specific și puternic concentrat, iar materialele trebuie să fie de cea mai bună calitate și să facă apel la ultimele achiziții tehnice în domeniu.
Cea mai importantă problemă de motivare cu care managerii de cercetare se confruntă este cea a cercetătorilor pasivi sau cea a cadrelor rezistente din cadrul personalului didactic.
Factorii care motivează cadrele angajate în cercetare academică sunt: provocarea intelectuală, recunoașterea de către instituțiile academice, dar și cele exterioare mediului academic și recunoașterea de către comunitatea științifică.
În afară de crearea unui sistem de salarizare bazat pe principii teoretice și metodologice științifice, care să dețină rolul atât de recompensare și motivare, cât și de recrutare a tinerilor cercetători, apare ca o formă de recompensare, nevoia concentrării asupra bugetului de timp acordat activității de cercetare oferit cercetătorilor.
Infrastructura de cercetare
Politicile de dezvoltare și de modernizare a infrastructurii sunt esențiale la nivel instituțional pentru a asigura pe termen lung un stadiu ridicat al performanței de cercetare.
Infrastructura de cercetare se referă la clădiri, echipamente, instrumente, dar și la resurse de cunoaștere (baze de date, arhive, colecții, noi tehnologii și soft-uri). Aceasta mai include și dotări și echipamente de valoare și complexitate foarte mare, care poate fi utilizat doar de către personalul de cercetare specializat, baze de date științifice de mare capacitate și obiective de investiții pentru cercetare.
Caracteristicile infrastructurilor de cercetare sunt:
sunt folosiți atât utilizatorii externi cât și utilizatorii interni;
dimensiunile și complexitatea lor necesită o planificare pe perioade mari de timp;
resursele financiare provin atât de la finanțatori naționali, cât și europeni;
pe termen mediu acestea pot avea un impact important asupra evoluției cercetării din țară, dar și asupra progresului mediului economic.
Infrastructura de cercetare poate fi: singulară – centrată într-o unică locație; distributivă – centrată într-o rețea de locații; virtuală – servicii oferite în mod electronic.
În funcție de caracteristicile tehnice specifice, dar și de misiunea acesteia, infrastructura de cercetare europeană poate avea o locație unică sau multiple locații. Când o infrastructura de cercetare se regăsește în locații multiple, ea poate fi recunoscută ca fiind o infrastructură distribuită.
e-Infrastructurile încurajează constituirea unor noi comunități științifice, reunind astfel cercetătorii care tratează tematici asemănătoare și sunt disponibili să împartă resursele și astfel să realizeze nivele noi de colaborare. Cercetătorii pot obține astfel acces la date științifice oriunde în lume, fără a mai fi nevoie ca ei să se deplaseze în acele locații. Cele mai importante componente ale e-infrastructurilor sunt: arhivele digitale, rețelele de comunicații etc.
Bazele de date reprezintă o parte importantă a infrastructurii sistemului mondial de știință, iar accesul la datele de cercetare este o condiție importantă pentru creșterea importanței cooperării internaționale, pentru promovarea de noi activități de cercetare și pentru sprijinirea studiilor cu privire la metodele de colectare și măsurare a datelor.
Infrastructurile de cercetare sunt esențiale pentru a asigura competitivitatea cercetării la nivel internațional în diverse domenii știintifice.Sporirea capacității de cercetare se efectuează prin extinderea infrastructurii de cercetare și dezvoltare într-un parteneriat al universităților și institutelor de cercetare și dezvoltare cu întreprinderi, cu scopul de a obține rezultate aplicabile în economie, dar și prin atragerea de cercetători tineri și a specialiștilor de înaltă calificare.
Consolidarea ofertei de cunoștere realizată de universități are ca obiective: stimularea transferului tehnologic fundamentat pe colaborarea dintre instituțiile de cercetare și dezvoltare și întreprinderi și stimularea cererii de inovare a întreprinderilor.
Dezvoltarea infrastructurii de cercetare a instituțiilor de învățământ superios se poate duce la îndeplinire prin modernizarea laboratoarelor existente și prin extinderea gradului de utilizare și a infrastructurii existente.
Asigurarea accesului la infrastructura de cercetare se poate realiza printr-o combinație între investiții asociate universităților și institutelor publice de cercetare, crescând vizibilitatea infrastructurii existente și mobilitatea internațională a cercetătorilor. Utilizarea infrastructurilor de cercetare se va orienta spre generalizarea la nivel european a bunelor practici, promovarea protocoalelor de colaborare și interoperabilitate, încurajarea complementarității și stimularea creării de facilități virtuale sau distribuite (Strategia Națională de CDI 2007-2013, disponibilă online la adresa http://www.strategie-cdi.ro/).
Evaluarea performanței de cercetare este condiționată de aspect precum: importanța pe care o reprezintă la nivel instituțional, local sau național, asigurarea viziunii pe termen lung, existența unor criterii de implementare etc.
Obiectivul general în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de cercetare îl reprezintă îmbunătățirea utilizării bazei materiale pentru cercetare și focusarea efortului investițiilor pentru optimizarea acesteia prin strângerea unui număr semnificativ de fonduri de investiții și direcționarea adecvată a acestora și folosirea în cele mai bune condiții a echipamentelor și a instalațiilor performante.
CAPITOLUL AL III-LEA – FINANȚAREA CERCETĂRII ȘI STRATEGII DE CERCETARE ALE UNIVERISTĂȚILOR
PARTEA I
Strategii de cercetare ale universităților
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI
Academia de Studii Economice din București ca universitate de cercetare avansată și de educație este parte integrantă a sistemului național de cercetare-dezvoltare. În urma atenției deosebite pe care o acordă cercetării științifice naționale și internaționale, aceasta reprezintă suport fundamental pentru activitatea de învățământ și de creație a studenților.
Academia de Studii Economice acordă o importanță deosebită cercetării științifice, aceasta fiind o componentă fundamentală în formarea viitorilor specialiști, având o contribuție majoră în activitatea de învățământ și creație a studenților. Activitatea de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică, proiectare, consultanță, expertiză și alte servicii științifice din A.S.E. se organizează și se desfășoară prin proiecte și teme cuprinse în programele instituționale ale catedrelor, facultăților, departamentelor, centrelor de cercetare și prin proiecte și teme în colaborare cu alte institute de învățământ și de cercetare din țară sau din străinătate, inclusiv în cadrul unor rețele sau consorții de cercetare prin care ASE. să atingă excelența în cercetare.
Strategia Academiei de Studii Economice este de a fi lider în învățământul și cercetarea științifică în domeniile științelor economice, juridice și administrative în România și de a fi printre cele mai performante universități europene.
UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI DIN CLUJ-NAPOCA
Universitatea Babeș-Bolyai este o universitate de cercetare avansată și educație.
Cercetarea științifică este o componentă fundamentală a activității din Universitatea Babeș-Bolyai și reprezintă unul dintre principalele criterii de evaluare a calificării și de apreciere a performanței academice. Cercetarea științifică stă la baza procesului de învățământ superior, care asigură formarea de resurse umane înalt calificate și constituie, prin norma didactică, o obligație profesională. În conformitate cu libertatea academică și autonomia universitară, cu respectarea normelor de etică și deontologie profesională, cercetarea științifică este liberă de orice îngrădiri sau condiționări.
Strategia UBB în cercetarea științifică are drept obiectiv major creșterea prestigiului Universității în plan național și internațional, pe baza unor contribuții semnificative la dezvoltarea cunoașterii și a infrastructurii de care dispune, promovand cu consecvență cercetarea inter- și multidiscplinară.
Strategia Universității Babeș-Bolyai în cercetarea științifică este în strânsă legătură cu Strategia Națională a Cercetării Științifice 2007-2013, cu proiectul Strategiei Naționale pentru perioada 2014-2020, precum și cu Programul Cadru al Uniunii Europene – PC 8 pentru perioada 2014-2020.
Unele dintre obiectivele strategice ce sunt susținute prin politici financiare sunt clasificarea Universității Babeș-Bolyai pe primul loc între universitățile românești, respectiv între primele 500 universități din lume.
Cercetarea științifică din UBB va fi finanțată din: resurse proprii bazate pe granturi obținute în competiții interne și internaționale; resurse din prestări de servicii către comunitate; resurse interne constituite la nivelul departamentelor, facultaților sau universității pentru premierea cercetătorilor și cadrelor didactice; resurse financiare suplimentare alocate de universitate pentru granturi interne oferite tinerilor cercetători sau colectivelor de cercetare.
UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI
Definirea strategiei pleacă de la viziunea și misiunea Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, în care este definit rolul său în legătură cu cercetarea științifică, și anume: "Să promoveze știința în spiritul valorilor democrației, al libertății academice și deschiderii spre integrare în comunitatea științifică internațională și în spațiul de cultură și civilizație europeană, cu respectarea identității naționale".
Această strategie oferă un cadru general prin care Universitatea își va îndeplini misiunea și obiectivele privind cercetarea științifică, în vederea dezvoltării sale ca o entitate cu vizibilitate națională și internațională pe planul cercetării competitive, transferului de cunoaștere și oferirii suportului pentru construirea unui sistem funcțional care să asigure atragerea, formarea și păstrarea resurselor umane de înaltă calitate, competență și responsabilitate.
Universitatea va crea o cultură pozitivă pentru inițiative și acțiuni ce conduc la obținerea de beneficii la nivelul întregii comunități academice și nu numai, prin promovarea valorilor, calității și eficienței în cercetarea științifică de excelență pe toate palierele ei orizontale și verticale. Strategia urmărește să integreze Universitatea în spațiul național, european și internațional, acordând obiectivele și intențiile cu strategiile și politicile existente și viitoare, astfel încât să se asigure creșterea renumelui Universității la nivel național și stabilirea unui profil de largă recunoaștere internațională din punct de vedere al situării ei printre instituțiile de top ale lumii.
Finanțarea cercetării
Sursele de finanțare pentru activitatea de cercetare ce se derulează în instituțiile din cadrul sistemului național de cercetare provin din: fonduri publice – de la bugetul de stat, fonduri atrase de la agenți economici, fonduri provenite din colaborări internaționale sau alte fonduri constituite conform legii.
Influența cercetării și dezvoltării finanțate din fonduri publice asupra societății a ajuns o grijă importantă a organismelor ce emit politici în aceste domenii. Guvernele și autoritățile publice încearcă să investească în mod constant în activitățile de cercetare.Finanțarea pe bază de proiecte a provocat o creștere a performanței și o schimbare a gândirii în ceea ce privește accesul la resurse. Principiile de evaluare au fost direcționate către o performanță științifică dovedită de cercetător, dar și către inovația, originalitatea și credibilitatea temei de cercetare propuse.
Strategia Națională în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării pentru perioada 2007-2013 stabilește 9 domenii prioritare – tehnologiile societății informaționale; energie; mediu; sănătate; agricultura, securitatea și siguranța alimentară; biotehnologii; materiale, procese și produse inovative; spațiu și securitate; cercetări socio-economice și umaniste – în interiorul cărora se urmărește dezvoltarea unor poli de excelență. Astfel, s-a urmărit abordarea unei strategii de finanțare graduale pe direcția de proiect, acest proces realizându-se treptat, pe bază de competiție. În acest caz, investiția publică se concentrează asupra acelor proiecte cu un puternic impact și se focalizează pe dezvoltarea de infrastructuri în sectoarele care conferă cele mai bune rezultate.
Programul "Cercetare de excelență – CEEX" lansat în anul 2005 de Autoritatea Națională pentru Cercetarea Științifică a contribuit la orientarea cheltuielilor publice pentru cercetare în vederea realizării Ariei Românești a Cercetării și pregătirii comunității de cercetare și dezvoltare din România pentru participarea cu succes la următorul program cadru de cercetare al Europei, PC7, în perioada 2007-2013. În Programul CEEX prioritățile finanțării publice a cercetării-dezvoltării au fost cele preconizate pentru PC7, iar proiectele au pus accent pe crearea de consorții puternice, promovarea cercetării interdisciplinare, dezvoltarea resurselor umane, promovarea internațională a sistemului CDI românesc, precum și pe consolidarea și dezvoltarea infrastructurii de certificare (Hotărârea nr. 217 din 28 februarie 2007 privind aprobarea Strategiei naționale în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării pentru perioada 2007 – 2013).
În vederea promovării rezultatelor și dezvoltării unor direcții noi de cercetare, este necesară concentrarea asupra creșterii eficienței și a eficacității activității de cercetare-dezvoltare; aceasta fiind în strânsă legătură cu asigurarea unui personal de înaltă calificare și corectitudine profesională.
Proiectele ce se realizează în parteneriate internaționale sunt finanțate din bugetul Planului Naționale, dar și din alocațiile bugetare pentru mobilități și pentru cooperarea cu organisme internaționale de CDI.
Cea mai mare contribuție este dată de programul PNCDI II / Capacități – datorită proiectelor ce susțin partenerii români angajați în proiecte internaționale, fiind urmat de programul Inovare – datorită proiectelor de cooperare europeană. În cadrul programului Resurse Umane au fost finanțate proiecte de o complexitate ridicată de privesc reintegrarea cercetătorilor, dar și proiecte de stimulare a revenirii cercetătorilor în țară. Programele Parteneriate și Idei nu au obiective de a finanța direct cercetarea în parteneriate internaționale, cu toate că agențiile respective de finanțare sunt implicate în finanțarea unor proiecte internaționale.
În ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de cercetare și dezvoltare, se urmărește îndeplinirea unui obiectiv general, și anume îmbunătățirea folosirii bazei materiale pentru cercetare și focalizarea efortului investițional pentru îmbunătățirea acesteia prin acumularea unui volum semnificativ de fonduri de investiții și orientarea potrivită a acestora și prin utilizarea în cele mai bune condiții a echipamentelor și a instalațiilor performante.
Prin folosirea fondului de investiții sunt urmărite îndeplinirea unor obiective specifice cum ar fi: dezvoltarea infrastructurii informaționale din universități și institute, echiparea laboratoarelor din universități și institute de cercetare cu aparatură de cercetare de înaltă performanță și formarea centrelor de cercetare ca dotări și mediu de lucru la nivel european.
În universități și în institutele de cercetare, dezvoltarea bazei materiale pentru cercetare, dar și a infrastructurii de cercetare-dezvoltare este susținută în primul rând prin programul Capacități, din cadrul Planului Național CDI II, dar și prin programul Parteneriate, în cadrul căruia aproximativ 30% din valoarea proiectelor este investită în echipamente de cercetare.
În perioada 2007-2013, în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, Axa 2 – Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare pentru competitivitate – au fost lansate competiții pentru măsuri specifice cum ar fi:
cercetare și dezvoltare în parteneriat între universități / institute de cercetare și întreprinderi, în vederea obținerii de rezultate aplicabile în economie (proiecte de cercetare în parteneriat între universități / instituții de cercetare-dezvoltare și întreprinderi; proiecte de cercetare-dezvoltare de nivel științific înalt la care participă specialiști din străinătate);
investiții pentru infrastructura de cercetare-dezvoltare ( dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare existente și crearea de noi infrastructuri – laboratoare, centre de cercetare; dezvoltarea de poli de excelență; dezvoltarea unor rețele de centre de cercetare-dezvoltare);
dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare a întreprinderilor,cu crearea de noi locuri de muncă).
Strategia națională CDI urmărește creșterea competitivității economiei românești prin inovare, cu impact direct asupra creșterii capacității tehnologice a întreprinderilor, care vor beneficia de serviciile oferite de platformele și rețelele integrate de cercetare.
În consecință, politicile CDI urmăresc atât stimularea activităților CDI realizate la nivelul întreprinderilor și/sau prin parteneriate stabilite între institutele de cercetare-dezvoltare, universități și întreprinderi, cât și creșterea capacității de difuzare și absorbție în economie a cunoștințelor științifice și tehnice, inclusiv a rezultatelor de cercetare și a noilor tehnologii, prin dezvoltarea activităților și infrastructurii CDI în plan regional (Strategia Națională de CDI 2007-2013, disponibilă online la adresa http://www.strategie-cdi.ro/).
Pornind de la Programul Lisabona, Uniunea Europeană a lansat pentru perioada 2007-2013 un set de inițiative care privesc cercetarea și inovarea, competitivitatea globală a universităților și a institutelor de cercetare, dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale și transferul cunoașterii în produse și servicii. La nivelul Comunității, liniile de politică stabilite își găsesc corespondența în programele prevăzute în cadrul financiar 2007-2013, respectiv:
Programul Cadru 7 pentru cercetare, principalul instrument prin care se susțin activitățile de cercetare-dezvoltare, colaborarea transnațională în domeniu, cercetarea de frontier (coordonată de Consiliul European al Cercetării) și rețelele de excelență, platformele tehnologice europene (grupuri de interes, în principal firme și entități de cercetare, care definesc împreună agende strategice de cercetare și care pot lansa și inițiative tehnologice comune, implicând resurse publice și private substanțiale);
Programul privind competitivitatea și inovarea, care susține inovarea și dezvoltarea IMM-urilor, oferind suport financiar (în special pentru start-up), susținând o rețea transnațională de transfer tehnologic, precum și numeroase alte inițiative, fără a implica însă activități de cercetare sau educație;
Programul "Educație și Pregătire 2010", prin care statele membre sunt susținute în adaptarea sistemului de educație și formare în direcția atingerii obiectivelor Lisabona, cuprinzând și o componentă de mobilitate și cooperare;
Programele de coeziune economică și socială, prin intermediul cărora statele sau, mai exact, regiunile sunt susținute cu sume importante în direcția reducerii decalajelor structurale, domeniul CDI fiind recomandat ca unul prioritar (Hotărârea nr. 217 din 28 februarie 2007 privind aprobarea Strategiei naționale în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării pentru perioada 2007 – 2013).
PARTEA A II-A
ANALIZĂ PRIVIND FINANȚAREA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE ÎN MEDIUL UNIVERSITAR DIN ROMÂNIA
Tema cercetată se concentrează pe importanța finanțării și a accesării surselor de finanțare a cercetării stiințifice la nivelul mediului universitar din România.
Așa cum am precizat și în partea de început a lucrării, pentru ca acest domeniu, al cercetării, să funcționeze în mod corespunzător este necesară implicarea tuturor actorilor de pe ”piața cercetării”. Astfel, dat fiind faptul că universitățile reprezintă un factor de producere a științei, deci un element de fundamentare și susținere a cercetării, ele dețin cel mai important rol în activitatea de răspândire a științei.
Prezența și noutatea acestei teme este dată de faptul că educația, dar în special știința reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale unei economii bazată pe cunoaștere, dar în cazul în care acest domeniu este subfinanțat, acestea încep a fi nefuncționabile, crescând astfel decalajele deje existente la nivel internațional.
Prin acest studiu doresc să analizez sursele de finanțare alocate cercetării în domeniul universitar, dar și situația cercetării științifice în universități precum: Academia de Studii Economice București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar în final voi concluziona, identificând unele posibile oportunități de care universitățile ar trebui să țină cont în vederea sporirii și îmbunătățirii activității de cercetare.
Obiectivele și ipotezele cercetării
Obiectivul general al studiului este identificarea principalelor surse în ceea ce privește finanțarea cercetării științifice din cadrul învățământului universitar. În afara acestui obiectiv principal, studiu are în vedere și câteva obiective specifice: identificarea principalilor indicatori specifici ai activităților de cercetare din cadrul universităților menționate și stabilirea unor posibități în vederea dezvoltării cercetării științifice universitare.
Ipoteza 1: Există o diferențiere între activitățile de cercetare desfășurate la nivelul celor 3 universități?
Ipoteza 2: Care ar putea fi oportunitățile pentru îmbunătățirea cercetării științifice universitare la nivelul celor 3 universități?
Metodologia cercetării
În cadrul cercetării am folosit următoarele metode și instrumente: ca și metodă de culegere a datelor am utilizat analiza bazelor de date instituționale și analiza documentelor, iar ca și instrument suport de sistematizare, analiză și interpretare a rezultatelor am utilizat Microsoft Office Excel 2007.
De asemenea, pentru validarea ipotezei 1 voi folosi, ca metodă de analiză a datelor din perioada 2010-2012, analiza comparativă, dar o voi utiliza și în vederea evidențierii principalelor surse de finanțare, iar pentru validarea ipotezei a doua am ales folosirea analizei SWOT.
Analiza comparativă a datelor cu privire la desfășurarea activității de cercetare în cadrul celor 3 universități
Pentru începutul analizei activității de cercetare desfășurate în cele 3 universități, voi compara ponderea diferitelor surse de finanțare în cadrul proiectelor naționale și internaționale, validând astfel ipoteza 1. Astfel, Academia de Studii Economice din București în perioada 2010-2012, a avut un număr total de 398 de proiecte naționale de cercetare, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a însumat desfășurarea a aproximativ 550 de proiecte, iar Universitatea Alexandru Ioan-Cuza din Iași a derulat un număr de 460 de proiecte naționale de cercetare.
De asemenea este de precizat faptul că, în anul 2012, dintre cele 3 universități, Academia de Studii Economice a înregistrat cel mai mic număr de proiecte de cercetare, și anume doar 51 de proiecte, spre deosebire de anul 2010 când a înregistrat un număr de 211 proiecte.
Exprimată într-un procent de 80%, această scădere a numărului temelor finanțate se datorează dificultăților economice, manifestate și în domeniul cercetării pe de o parte dar și exigențelor privind criteriile și standardelor de eligibilitate pentru aplicanții la competițiile naționale.
Tabel 1.1. Numărul proiectelor desfășurate în cele 3 universități, în perioada 2010-2012
Sursa: preluare după rapoartele privind activitatea de cercetare științifică desfășurată în cadrul celor 3 universități, în perioada 2010-2012
În cadrul anului 2012, Universitatea Babeș-Bolyai a desfășurat un total de 215 proiecte, iar în Universitatea Alexandru Ioan Cuza s-au derulat 112 contracte de cercetare. În perioada menționată, în cadrul ASE-ului au fost încheiate 39 de contracte internaționale, pe când în UBB numărul acestora a fost de 33 doar în anul 2010, iar în Universitatea Alexandru Ioan Cuza numărul proiectelor de cercetare internațională a fost de 63.
În ceea ce privește sursele prin care sunt finanțate proiectele de cercetare, acestea sunt:
Planul Național II:
Programul Parteneriate;
Programele Capacități și Inovare;
Programul Idei;
Programul Resurse Umane;
Programul Cadru al Comisiei Europene FP 7;
Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice;
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
Alte linii de finanțare (mediul de afaceri, Plan Sectorial – ANCS și proiecte MAKIS).
Așadar, în perioada 2010-2012, în Academia de Studii Economice din București, din totalul de 398 de proiecte de cercetare:
132 dintre aceastea au avut ca și sursă de finanțare Programul Parteneriate (89 de proiecte au fost executate în 2010, iar 43 în anul 2011);
9 dintre ele au fost finanțate prin Programul Capacități și Inovare (3 în anul 2010, 3 în 2011 și 3 în anul 2012);
128 de proiecte au fost finanțate prin Programul Idei (70 în anul 2010, 50 în 2011 și doar 8 proiecte în anul 2012);
68 de proiecte au fost finanțate prin Programul Resurse Umane (22 în anul 2010 și 23 în anii 2011 și 2012);
10 proiecte au fost finanțate prin Planul Sectorial – ANCS (6 în anul 2012 și 2 în anii 2011 și 2012);
29 de proiecte au fost încheiate prin finanțarea de către mediul de afaceri (18 în anul 2010, 6 în 2011 și 5 proiecte în anul 2012);
3 proiecte au fost finanțate prin Banca Mondială în anul 2010 și
19 proiecte s-au derulat în cadrul POSDRU în anii 2011 și 2012 (9, respectiv 10 proiecte).
Tabel 1.2. Numărul proiectelor desfășurate în ASE în perioada 2010-2012, pe surse de finanțare
Sursa: preluare după rapoartele privind activitatea de cercetare științifică desfășurată în cadrul ASE-ului, în perioada 2010-2012
De asemenea, prin graficele de mai jos, voi prezenta ponderea valorii surselor de finanțare, pentru a observa diferențele procentelor în cei 3 ani:
Figura 1.1. Figura 1.2.
Sursa: preluare după rapoartele privind activitatea de cercetare științifică desfășurată în cadrul ASE-ului, în anii 2010 și 2011
Figura 1.3.
Sursa: preluare după rapoartele privind activitatea de cercetare științifică desfășurată în cadrul ASE-ului, în anul 2012
Din graficele prezentate se pot trage următoarele concluzii: ponderea valorii proiectelor finanțate prin Planul Național II a scăzut de la 92,16% în anul 2010 la 44,33% în anul 2011, aceasta ajungând la un procent de 53,47% în 2012; contractele încheiate cu mediul de afaceri au adus și ele venituri importante în bugetul universităților – 564.978 lei în 2010, 261.268 lei în anul 2011 și 201.600 lei în 2012.
Conform tabelului de mai jos, se poate observa, că deși numărul proiectelor finanțate prin POSDRU din anii 2011 și 2012 (19) a fost mai mic decât cel al proiectelor finanțate prin Planul Național II (153), acestea au avut o valoare mai mare a contractelor: în anii menționați valoarea contractelor finanțate prin POSDRU a fost de 21.441.872 lei, iar a celor finanțate prin Planul Național II a fost de 19.406.658 lei.
Tabelul 1.3.
Sursa: preluare după rapoartele privind activitatea de cercetare științifică desfășurată în cadrul ASE-ului, în perioada 2010-2012
În cele ce urmează voi analiza și compara finanțarea proiectelor și programelor naționale și internaționale desfășurate în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj din anii 2010 și 2012.
În anul 2010, s-au derulat în cadrul Universității un număr de 352 de proiecte de cercetare, dintre care 319 au fost proiecte de cercetare naționale și 30 au fost proiecte de cercetare internaționale. Spre deosebire de anul 2010, în anul 2012 s-au derulat un număr de 215 proiecte de cercetare.
Astfel, se poate observa că deși dinamica participării UBB în cadrul competițiilor naționale/internaționale de proiecte a fost condiționată de factori economici precum austeritatea bugetară din anul 2009 când ANCS a suspendat lansarea de competiții noi în cadrul programelor naționale CD generată de criza economică, care au afectat profund domeniul cercetării în România și implicit al Universității Babeș-Bolyai, finanțarea programelor naționale, iar numărul proiectelor au scăzut considerabil.
De asemenea, este de menționat faptul că deși în anul 2010 față de anul 2012 numărul proiectelor este mai mare, în anul 2010 valoarea totală a proiectelor derulate a fost de 31.973.398,31 lei, pe când în anul 2012 valoarea lor a fost de 77.779.150 lei.
La nivelul anului 2010 investițiile în infrastructura de cercetare au fost de 5.969.000 lei, spre deosebire de investiția în infrastructura de CDI care crescut în anul 2012 de mai mult de două ori față de anul 2011, de la 14.810.000 lei la 30.886.000 lei.
La nivelul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași în anul 2010 s-au derulat un număr de 228 proiecte de cercetare, comparativ cu anul 2011 când au fost doar 170 de proiecte și cu anul 2012 când numărul total de proiecte a fost de 112.
În 2010 valoarea contractelor naționale, internaționale și cele încheiate cu terți a fost în total de 17.557.309,7 lei, pe când în 2011 aceasta a fost de 14.727.053,12 lei, iar în anul 2012 suma valorii contractelor a ajuns la 20.545.000,94 lei.
În ceea ce privește accesarea de fonduri structurale, putem observa diferența dintre cele 3 universități analizate prin faptul că în cadrul Academiei de Studii Economice în perioada 2010-2012 nu au fost derulate proiecte prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, așa cum s-a întamplat în cadrul celorlalte două universități și anume:
în ASE au fost derulate 9 proiecte POSDRU în anii 2011 și 2012 în valoare de 21.441.872 lei;
în UBB în anul 2010 a început derularea unui proiect finanțat din fonduri structurale în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE), Axa prioritară 2 – competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, iar în anul 2012 s-au derulat 5 proiecte POSDRU prin componenta cercetare;
în anul 2010 în cadrul Universității A. I. Cuza s-a derulat un total de 4 proiecte finanțate prin POSCCE și 2 prin POSDRU în valoare de 3.388.241 lei, în 2011 s-au derulat 6 proiecte finanțate prin fonduri structurale ce au cumulat o sumă de 10.298.997,11 lei (4 prin POSCCE și 2 prin POSDRU), iar în 2012 valoarea cererilor de rambursare depuse pentru cele 5 proiecte s-a ridicat la 16.177.161, 89 lei.
Numărul proiectelor de cercetare finanțate prin programul cadrul al Comisiei Europene FP 7 a fost de:
8 în cadrul ASE-ului (2 în 2010, 2 în 2011 și 4 în 2012);
13 în UBB în anul 2010;
27 în cadrul Universității A. I. Cuza (10 în anul 2010, 11 în 2011 și 6 în anul 2012).
O diferență existentă între cele 3 universități este faptul că în anul 2012, una din sursele de finanțare ale UBB a fost Fondul de Rulment al Cercetării care în ianuarie 2013 însuma o valoare de 1.200.000 lei.
În continuare voi compara diferiți indici ce au rezultat în urma activității de cercetare desfășurate la nivelul universităților.
Așadar, în anul 2010 referitor la indicatorul ”Articole publicate în reviste cotate ISI”, valoarea acestuia a fost diferită în cele 3 universități: în ASE acesta s-a concretizat într-un număr de 209 articole, din care 127 articole publicate în reviste internaționale și naționale cu cotație ISI și 82 articole publicate în reviste din domeniul economic și interdisciplinar, în UBB au fost indexate 588 articole, iar în Universitatea A. I. Cuza numărul articolelor publicate în reviste cotate ISI a fost de aproximativ 680.
În anul 2011, în cadrul ASE-ului, producția științifică a cadrelor didactice, exprimată prin indicatorul ”Articole publicate în reviste și volume ale conferințelor cotate ISI” s-a concretizat în 132 articole publicate în reviste internaționale și naționale ISI și în 55 lucrări publicate în volume/proceeding-uri ale conferințelor ISI organizate în țară și în străinătate, pe când în Universitatea A. I. Cuza numărul articolelor a fost de 1001.
Voi încheia această analiză comparativă prin a menționa numărul unităților de cercetare și al facultăților din cadrul fiecărei universități studiate:
în prezent, în cadrul ASE-ului există un număr de 22 de centre de cercetare și 11 facultăți;
UBB deține un număr total de 56 de unități de cercetare și 21 de facultăți;
Universitatea A.I Cuza are un număr de 59 de centre de cercetare, 15 facultăți și un centru de studii europene.
Analiza SWOT
Pentru validarea ipotezei 2, și anume care ar putea fi oportunitățile pentru îmbunătățirea cercetării științifice universitare la nivelul celor 3 universități, dar și care sunt punctele tari, punctele slabe și amenințările activității de cercetare am ales folosirea analizei SWOT.
Analiza SWOT scoate în evidență punctele tari și slabe ale universităților, asociate cu oportunitățile și amenințările existente la un moment dat pe piață. Punctele tari și punctele slabe se referă la universități și la produsele/serviciile sale, la calitățile intrinseci ale produsului/serviciului, la resursele umane, materiale și financiare ale instituției (factorii interni), în timp ce oportunitățile și amenințările analizează mediul exterior (factorii externi).
Analiza SWOT implică înțelegerea și analizarea punctelor tari și a celor slabe ale activității de cercetare științifică universitară, precum și identificarea aspectelor care ar putea favoriza sau amenința activitatea universităților. În acest fel se vor putea valorifica la maxim punctele forte, se vor rezolva deficiențele, se vor valorifica ocaziile favorabile și se vor lua măsuri de diminuare a riscurilor.
Un prim punct forte al universităților analizate este numărul mare de centre de cercetare recunoscute la nivel național: ASE 22 de centre de cercetare, UBB 56 de unități de cercetare și Universitatea Alexandru Ioan Cuza deține un număr de 59 de centre de cercetare.
Așadar, în cadrul acestora există preocupări pentru o gamă largă de subdomenii precum: geografie, științele pământului, psihologie, filologie, fizică, matematică, informatică, chimie, biochimie, biologie, sociologie, științe politice, filosofie, istorie, promovarea afacerilor și dezvoltare regională, managementul dezastrelor, teatru film și media, sport, teologie, politici economice, contabilitate, managementul proiectelor, turism etc.
Un alt punct forte este dat de dotarea tehnică și infrastructura performantă existentă în centrele și unitățile de cercetare: calculatoare, laboratoare, microscoape, echipamente, diferite instalații și sisteme etc. Acestea ușurează activitatea de cercetare desfășurată de resursele umane antrenate și pot oferi încrederea de care au nevoie personalul didactic, mediul de afaceri și nu numai, cu privire la calitatea rezultatelor cercetării. Încrederea și siguranța calității activității de cercetare este dată și de accesul la baze de date internaționale, de schimbul de bune practici pe care îl poate avea personalul din centrele de cercetare în urma participării la diferite manifestări naționale și internaționale, de numărul de premii obținute la diferite conferințe și concursuri, dar și de procentul dat de punerea în practică a rezultatelor cercetării.
În același timp, investițiile în infrastructura de cercetare pot reprezenta o oportunitate dat fiind faptul că ele urmează a fi făcute în vederea îmbunătățirii calității rezultatelor cercetării, a desfășurării procesului de cercetare și pentru stimularea resurselor umane din cadrul unităților de cercetare.
Un punct forte al universităților – Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași – îl reprezintă existența unui management adecvat al activității de cercetare științifică. Astfel, Unitatea pentru Managementul Cercetării din cadrul Academiei de Studii Economice București oferă logistică și consultanță pentru a stimula implicarea în programe de cercetare și colaborarea specialiștilor din diferite domenii. De asemenea, asigură colaborarea cu instituții și departamente ale universităților din țară și străinătate, organizează și participă la seminarii și congrese științifice naționale și internaționale. În cadrul Universității Babeș-Bolyai funcționează Centrul pentru Managementul Cercetării Științifice care asigură cadrul organizatoric și informațional pentru elaborarea, implementarea și dezvoltarea politicilor și strategiilor de cercetare instituționale, dar și de asistență, consiliere și sprijin logistic membrilor comunității academice în vederea întocmirii și derulării proiectelor de cercetare științifică din universitate.
Un punct slab al dezvoltării cercetării științifice universitarea este dat de „îmbătrânirea" anumitor catedre didactice. Acest aspect poate reprezenta însă o oportunitate, în sensul angajării în acest domeniu a cadrelor didactice tinere, cu potențial de cercetare care pot fi formate, dispuse la schimbări și se pot adapta cu ușurință noilor tehnologii ce pot exista în infrastructura de cercetare.
În același timp, un punct slab al cercetării științifice este atractivitatea redusă a carierei științifice pentru absolvenții valoroși datorită unei salarizări necorespunzătoare, tinerii preferând alte locuri de muncă mai bine remunerate. Din acest motiv ponderea tinerilor cercetători este foarte scăzută. La sfârșitul anului 2012, din totalul de 27.838 de cercetători doar 428 aveau vârsta de până în 25 de ani și 4.922 aveau vârste cuprinse între 25 și 34 de ani.
Contractele încheiate cu mediul de afaceri reprezintă un punct forte al universităților având în vedere faptul că acestea aduc venituri importante în buget. Astfel, în anul 2012 suma adusă de încheierea contractelor cu mediul de afaceri a fost în valoare de 201.600 lei în cadrul ASE-ului, 284.093 lei în cadrul Universității A. I. Cuza și 541.584 lei în bugetul Universității Babeș-Bolyai.
Eforturile cercetătorilor ar trebui îmbinate cu ajutor din partea statului pentru activități care să conducă la creșterea încrederii agenților economici în potențialul românesc de cercetare, acestea reprezentând o oportunitate care poate aduce beneficii precum: creșterea numărului de contracte încheiate cu mediul de afaceri, motivarea personalului angajat în domeniul cercetării. Atragerea de fonduri din colaborarea cu mediul de afaceri poate duce la creșterea prestigiului universităților, fapt ce poate reprezenta o oportunitate în ceea ce privește creșterea numărului de candidați și deci o posibilă creștere a numărului de doctoranzi.
O oportunitate mai poate fi dată de posibilitatea reintegrării unor cercetători români aflați în străinătate. De asemenea, ofertele de burse pentru tineri pot fi folosite la stimularea acestora să rămână în institute de cercetare.
Numărul mare de studenți la unele specializări (necesar pentru co-finanțarea activității didactice), poate reprezenta o amenințare în derularea activității de cercetare, astfel încât acesta poate reduce timpul alocat cercetării de către unule cadre didactice.
O amenințare în ceea ce privește buna desfășurare a cercetării în universități poate fi reprezentată de concurența pe piața forței de muncă, materializată prin oferte salariale mai atractive la firmele de profil, acest fapt conducând la migrarea cercetătorilor din centrele și unitățile de cercetare către mediul de afaceri din țară sau străinătate. În plus, după terminarea perioadei de stagiu de doctorat în străinătate este posibil ca tinerii să nu mai revină în România.
Implicarea cercetătorilor în programe de cercetare internaționale și naționale, poate ajuta la dezvoltarea profesională a acestora, prin realizarea de schimburi de experiență cu instituții similare din țările UE sau instituții recunoscute pe plan mondial, creând astfel o oportunitate, în sensul că aceștia pot câștiga experiență și o pot folosi în scopul dezvoltării activității de cercetare din România.
Scăderea continuă a numărului de studenți, pregătirea slabă a acestora, accentuarea tendinței ca absolvenții ciclului de licență să se angajeze imediat, fără a urma studii de masterat, dar și subfinanțarea cercetării – alocarea bugetară deficitară pentru cercetare, la nivel național, pot reprezenta amenințări în ceea ce privește desfășurarea în condiții optime a activităților de cercetare (în 2012 fondurile acordate cercetării a fost de 0.48% din PIB).
Recomandări
În urma documentelor analizate, propun următoarele recomandări:
investiții continue în infrastructura de cercetare existentă la nivelul centrelor și unităților din cadrul celor 3 universități. Aceste investiții vor ajuta la motivarea cercetătorilor, la atragerea în acest domeniu și a tinerilor cercetători, dar și la îmbunătățirea calității rezultatelor activității de cercetare.
stimularea și motivarea cadrelor didactice prin stabilirea unui sistem de salarizare mai eficient. Principala insatisfacție a cercetătorilor este legată de sistemul de recompensare al performanțelor, în special în cazul tinerilor care nu dețin foarte mare experiență. Din acest motiv, mulți preferă dezvoltarea unei cariere în străinătate unde sunt apreciate performanțele și nu vechimea în muncă.
creșterea numărului de cercetători prin atragerea tinerilor capabili în activitatea de cercetare prin îmbunătățirea condițiilor de muncă și oferta salarială. Acest lucru se poate realiza prin crearea unui mediu atractiv de cercetare pentru tineri, prin stimularea lor încă din timpul studiilor de licență și masterat prin diverse forme de premiere și recompensare.
implicarea doctoranzilor din catedre și a masteranzilor în cercetări care să se finalizeze prin lucrări publicate în reviste de prestigiu (cotate ISI, etc.) și stimularea acestora prin sisteme de premiere sau prin asigurarea altor oportunități (cazare gratuită etc.).
concentrarea eforturilor universităților de atragere de fonduri europene. România contribuie la fondul de cercetare din cadrul UE, însă nu reușeste să atragă foarte multe fonduri. FP7 este suficient de consistent și sprijină activitățile de cercetare și pe cele de dezvoltare tehnologică prin programele Cooperare, Idei, Oameni și Capacități. Atragerea unor fonduri internaționale ar putea încuraja și susține publicarea de articole în reviste internaționale cu renume, desfășurarea unor schimburi de experiență cu organisme similare din punct de vedere al domeniului de activitate existente la nivel internațional, precum și posibilitatea comercializării rezultatelor. Fondurile pot ajuta și la crearea în cadrul universităților a unei infrastructuri moderne, cu dotări tehnico-materiale superioare pentru cercetare, care să faciliteze obținerea de performanțe. Nu în ultimul rând fondurile pot contribui la motivarea financiară a cercetătorilor, care nu sunt valorificați din acest punct de vedere în țară.
atragerea de fonduri din surse private prin încheierea de contracte cu agenți economici. Acest lucru va spori încrederea în calitatea produselor rezultate din activitatea de cercetare științifică universitară, dar va duce și la motivarea personalului.
Concluzii
Pentru a deveni mai competitive în activitatea de cercetare, universitățile trebuie să investească foarte mult în resursele umane și tehnologice, să dezvolte programe pentru a atrage celor mai talentați și creativi tineri pentru cercetare și educație, să creeze cadre de dezvoltare a tinerilor cercetători cu acces on-line la cele mai recente realizări ale științei și tehnologiei. Așadar, selectarea priorităților în cercetarea științifică, în strânsă corelație cu resursele umane și materialele disponibile în cadrul unor programe de dezvoltare strategică a cercetării, reprezintă un factor important în evoluția universității spre o universitate de cercetare.
Din analiza comparativă a reieșit faptul că în ceea ce privește activitatea de cercetare științifică, proiectele de cercetare au avut ca și formă de finanțare atât Planul Național II, cât și fondurile structurale și Programul Cadru al Comisiei Europene FP 7.
De asemenea, universitățile trebuie să asigure un cadru adecvat desfășurării cercetării prin investiții în infrastructura de cercetare, dar și prin acordarea unei salarizări corespunzătoare cercetătorilor.
Cercetarea științifică reprezintă un element esențial al activității cadrului didactic și de cercetare. În cadrul universităților studiate, și nu numai, activitatea de cercetare științifică are o importanță care poate fi comparată cu activitatea didactică și are un rol determinant în recunoașterea valorii profesionale și a prestigiului personalului academic.
Este necesară stimularea și motivarea celor implicați în activitatea de cercetare printr-o remunerare adecvată, salarizarea neadecvată fiind principala cauză pentru care majoritatea tinerilor cercetători aleg să-și dezvolte o carieră în străinătate.
Performanța universităților în ceea ce privește activitatea de cercetare științifică este dată și de numărul articolelor publicate în reviste recunoscute pe plan internațional cotate ISI, iar rezultatele cercetărilor din universități pot crește prestigiul acestora și ca atare există posibilitatea creșterii numărului de doctoranzi.
Cercetarea științifică este parte integrantă a misiunii marilor universități și constituie astfel completarea ce trebuie adusă procesului de învățare, dar și una dintre metodele importante de conectare a universității la cerințele societății. Uniunea dintre știință și societate, dintre știința și economie, impune creșterea rolului universităților, nu numai prin formarea resurselor umane, dar și prin implicarea direct în procesul de transfer al cunoștințelor, informațiilor, produselor și tehnologiilor inovative spre mediul economic.
Bibliografie
Agachi, P., Cocean, R., Vizman, D., Moraru, C., Cucuruzan, R., Neamț, M., Mălăescu, S. (2011) Managementul cercetării, București, Ediție online
Dumitrache, I., Scarlat, C., Curaj, A., Munteanu, R., Managementul centrelor de cercetare științifică, București, Editura Economică, p. 11-16, p. 43-48, p. 81-85
Ardelean, A., Dobrescu, M., Pisoschi, A., (2006) Evaluarea activității de cercetare științifică, București, Editura C. H. Beck, p. 24-25, p. 31-33, p. 136-145
Bratianu, C., Bălței, C., Curaj, A., Vasilache, S., (2007) Managementul cercetării științifice universitare, București, Editura Economică
Florescu, M., (2006) Managementul cercetării științifice, București, Editura ASE
Plumb, I., Florescu, M., Vișan, S., Angelescu, A., (2007) Managementul cercetării și inovării, București, Ediția a II-a, Editura ASE
Raportul privind activitatea de cercetare științifică derulată în Academia de Studii Economice din București în anul 2010, disponibil online la adresa http://www.dce.ase.ro/buletin-ian-2011/buletin-ianuarie-2011-c-1.html, accesat la data de 1.06.2014
Raportul privind activitatea de cercetare științifică derulată în Academia de Studii Economice din București în anul 2011, disponibil online la adresa http://www.dce.ase.ro/buletin-ian-2012/buletin-ianuarie-2012-c-1.html, accesat la data de 1.06.2014
Raportul privind activitatea de cercetare științifică derulată în Academia de Studii Economice din București în anul 2012, disponibil online la adresa http://www.dce.ase.ro/buletin-ian-2013/buletin-ianuarie-2013-c-1.html, accesat la data de 1.06.2014
Raportul rectorului cu privire la starea Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca pe anul 2010, disponibil online la adresa http://www.ubbcluj.ro/ro/despre/publice/files/raport-rector/Raport_Rector_2010.pdf, accesat la data de 5.06.2014
Raportul rectorului cu privire la starea Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca pe anul 2011, disponibil online la adresa http://www.ubbcluj.ro/ro/despre/publice/files/raport-rector/Raport_Rector_2011.pdf, accesat la data de 5.06.2014
Raportul rectorului cu privire la starea Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca pe anul 2012, disponibil online la adresa http://www.ubbcluj.ro/ro/despre/publice/files/raport-rector/Raport_Rector_2012.pdf, accesat la data de 5.06.2014
Raportul activității de cercetare desfășurată în Universitatea Alexandru Ioan Cuza în anul 2010, disponibil online la adresa http://www.uaic.ro/cercetare/evaluarea-cercetarii/, accesat la data de 6.06.2014
Raportul activității de cercetare desfășurată în Universitatea Alexandru Ioan Cuza în anul 2011, disponibil online la adresa http://www.uaic.ro/cercetare/evaluarea-cercetarii/, accesat la data de 6.06.2014
Raportul activității de cercetare desfășurată în Universitatea Alexandru Ioan Cuza în anul 2012, disponibil online la adresa http://www.uaic.ro/wp-content/uploads/2013/12/CERCETARERaport2012final.pdf, accesat la data de 6.06.2014
Hotărârea nr. 217 din 28 februarie 2007 privind aprobarea Strategiei naționale în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării pentru perioada 2007 – 2013
Strategia Națională de CDI 2007-2013, disponibilă online la adresa http://www.strategie-cdi.ro/, accesată la data de 7.06.2014
Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2007-2013, disponibil online la adresa http://uefiscdi.gov.ro/userfiles/file/ROST/PN2ro.pdf, accesat la data de 8.06.2014
http://www.research.ro/, accesat la data de 10.06.2014
http://www.dce.ase.ro/, accesat la data de 12.06.2014
http://cercetare.ubbcluj.ro/, accesat la data de 12.06.2014
http://www.insse.ro/cms/, accesat la data de 13.06.2014
Raportul de autoevaluare al Academiei de Studii Economice, disponibil online la adresa http://www.ase.ro/ase/avizier/pdf/EUA/RAPORT%20DE%20AUTOEVALUARE.pdf, accesat la data de 14.06.2014
http://www.cncs-nrc.ro//, accesat la data de 19.06.2014
http://cncsis.gov.ro/, accesat la data de 19.06.2014
http://www.fonduri-structurale.ro/Detaliu.aspx?t=competitivitate, accesat la data de 20.06.2014
Bibliografie
Agachi, P., Cocean, R., Vizman, D., Moraru, C., Cucuruzan, R., Neamț, M., Mălăescu, S. (2011) Managementul cercetării, București, Ediție online
Dumitrache, I., Scarlat, C., Curaj, A., Munteanu, R., Managementul centrelor de cercetare științifică, București, Editura Economică, p. 11-16, p. 43-48, p. 81-85
Ardelean, A., Dobrescu, M., Pisoschi, A., (2006) Evaluarea activității de cercetare științifică, București, Editura C. H. Beck, p. 24-25, p. 31-33, p. 136-145
Bratianu, C., Bălței, C., Curaj, A., Vasilache, S., (2007) Managementul cercetării științifice universitare, București, Editura Economică
Florescu, M., (2006) Managementul cercetării științifice, București, Editura ASE
Plumb, I., Florescu, M., Vișan, S., Angelescu, A., (2007) Managementul cercetării și inovării, București, Ediția a II-a, Editura ASE
Raportul privind activitatea de cercetare științifică derulată în Academia de Studii Economice din București în anul 2010, disponibil online la adresa http://www.dce.ase.ro/buletin-ian-2011/buletin-ianuarie-2011-c-1.html, accesat la data de 1.06.2014
Raportul privind activitatea de cercetare științifică derulată în Academia de Studii Economice din București în anul 2011, disponibil online la adresa http://www.dce.ase.ro/buletin-ian-2012/buletin-ianuarie-2012-c-1.html, accesat la data de 1.06.2014
Raportul privind activitatea de cercetare științifică derulată în Academia de Studii Economice din București în anul 2012, disponibil online la adresa http://www.dce.ase.ro/buletin-ian-2013/buletin-ianuarie-2013-c-1.html, accesat la data de 1.06.2014
Raportul rectorului cu privire la starea Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca pe anul 2010, disponibil online la adresa http://www.ubbcluj.ro/ro/despre/publice/files/raport-rector/Raport_Rector_2010.pdf, accesat la data de 5.06.2014
Raportul rectorului cu privire la starea Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca pe anul 2011, disponibil online la adresa http://www.ubbcluj.ro/ro/despre/publice/files/raport-rector/Raport_Rector_2011.pdf, accesat la data de 5.06.2014
Raportul rectorului cu privire la starea Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca pe anul 2012, disponibil online la adresa http://www.ubbcluj.ro/ro/despre/publice/files/raport-rector/Raport_Rector_2012.pdf, accesat la data de 5.06.2014
Raportul activității de cercetare desfășurată în Universitatea Alexandru Ioan Cuza în anul 2010, disponibil online la adresa http://www.uaic.ro/cercetare/evaluarea-cercetarii/, accesat la data de 6.06.2014
Raportul activității de cercetare desfășurată în Universitatea Alexandru Ioan Cuza în anul 2011, disponibil online la adresa http://www.uaic.ro/cercetare/evaluarea-cercetarii/, accesat la data de 6.06.2014
Raportul activității de cercetare desfășurată în Universitatea Alexandru Ioan Cuza în anul 2012, disponibil online la adresa http://www.uaic.ro/wp-content/uploads/2013/12/CERCETARERaport2012final.pdf, accesat la data de 6.06.2014
Hotărârea nr. 217 din 28 februarie 2007 privind aprobarea Strategiei naționale în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării pentru perioada 2007 – 2013
Strategia Națională de CDI 2007-2013, disponibilă online la adresa http://www.strategie-cdi.ro/, accesată la data de 7.06.2014
Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2007-2013, disponibil online la adresa http://uefiscdi.gov.ro/userfiles/file/ROST/PN2ro.pdf, accesat la data de 8.06.2014
http://www.research.ro/, accesat la data de 10.06.2014
http://www.dce.ase.ro/, accesat la data de 12.06.2014
http://cercetare.ubbcluj.ro/, accesat la data de 12.06.2014
http://www.insse.ro/cms/, accesat la data de 13.06.2014
Raportul de autoevaluare al Academiei de Studii Economice, disponibil online la adresa http://www.ase.ro/ase/avizier/pdf/EUA/RAPORT%20DE%20AUTOEVALUARE.pdf, accesat la data de 14.06.2014
http://www.cncs-nrc.ro//, accesat la data de 19.06.2014
http://cncsis.gov.ro/, accesat la data de 19.06.2014
http://www.fonduri-structurale.ro/Detaliu.aspx?t=competitivitate, accesat la data de 20.06.2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Strategii Si Politici de Cercetare la Nivelul Universitatilor (ID: 108153)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.