Strategii Militare Care Prevad Intrebuintarea Adm

Comunicare

Strategii Militare Care Prevad Intrebuintarea Adm

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

-pagină albă-

Strategia nucleară a Statelor Unite ale Americii

În data de 06.04.2010 administrația Obama a dat publicității noua strategie nucleară a Statelor Unite ale Americii, structurată astfel:

„-mediul nuclear de securitate schimbat-schimbarea acestuia;

-prevenirea proliferării nucleare și a terorismului nuclear;

-reducerea rolului armelor nucleare ale Statelor Unite ale Americii;

-menținerea descurajării strategice și a stabilității la nivelele reduse ale forțelor nucleare;

-întărirea descurajării nucleare și reasigurarea aliaților și partenerilor Statelor Unite ale Americii;

-suținerea unui arsenal nuclear sigur, solid și eficace;

-privind către viitor: către o lume fără arme nucleare.”

Strategia nucleară a SUA oferă o traiectorie pentru implementarea agendei Președintelui Obama de reducere a riscului nuclear la adresa Statelor Unite ale Americii, la adresa aliaților și partenerilor și a comunității internaționale.

Aceasta poziționează în prima linie a agendei politice a SUA prevenirea terorismului nuclear și a proliferării armelor nucleare și descrie modul în care SUA vor reduce numărul și rolul armelor nucleare.

Alte elemente centrale ale acestei strategii sunt: noul tratat START(Strategic Arms Reduction Treaty) de reducere a armelor nucleare semnat cu Rusia, Summitul Securității Nucleare, eforturile pentru întărirea regimului de nonproliferare a armelor nucleare și o aprofundare mai largă a descurajării.

În același timp, se mai afirmă în strategie că atâta timp cât armele nucleare există, SUA trebuie să susțină un arsenal nuclear sigur, solid și eficace pentru a menține stabilitatea strategică cu alte puteri nucleare majore, pentru descurajarea potențialilor adversari și pentru reasigurarea angajamentelor de securitate făcute aliaților și partenerilor SUA.

Se mai precizează că implementarea Strategiei Nucleare a Statelor Unite Ale Americii va dura decenii, va fi o muncă a unor administrații multiple și a Congresului SUA.

Obiectivele cheie ale Strategiei Nucleare a Statelor Unite Ale Americii sunt:

„1.prevenirea proliferării nucleare și a terorismului nuclear.

2. reducerea rolului armelor nucleare ale SUA în Strategia de Securitate a SUA.

3.menținerea descurajării nucleare și a stabilității la nivele reduse ale forțelor nucleare.

4.întărirea descurajării regionale și reasigurarea aliaților și partenerilor

5.suținerea unui arsenal nuclear sigur, solid și eficace.”

În continuare sunt dezvoltate punctele de structură ale Strategie Nucleare a SUA.

Mediul internațional de securitate schimbat și schimbarea acestuia

De la încheierea Războiului Rece mediul internațional de securitate s-a schimbat dramatic. Amenințarea cu un război nuclear global a devenit îndepărtat, dar riscul unui atac nuclear a crescut.

Astăzi un pericol extrem și imediat este reprezentat de terorismul nuclear. Strategii militari americani consideră că organizația teroristă Al-Qaida ar putea folosi arme nucleare în atacuri teroriste dacă ar reuși să le procure de pe piața neagră.

Un alt pericol este reprezentat de proliferarea nucleară. Țări ca Iranul și Coreea de Nord, pentru atingerea ambițiilor lor nucleare, au violat acordurile de neproliferare nucleară semnate cu organizațiile internaționale, au sifdat directivele Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, au căutat să obțină capabilități balistice de livrare a armei nucleare, și au rezistat eforturilor diplomatice internaționale se soluționare a crizelor pe care acestea le-au creat. Comportamentul provocator al acestor țări a dus la creșterea instabilității în regiunile lor și a dus la punerea de presiune pe țările vecine care ar putea lua și ele în considerare opțiuni de descurajare nucleară.

Continuarea neconformării cu normele Tratatului de Non-proliferarea Nucleară de către aceste două țări și nu numai va conduce la slăbirea tratatului, cu implicări adverse de securitate penru SUA și comunitatea internațională.

În timp ce se confruntă cu amenințarea terorismului nuclear și a proliferării nucleare SUA trebuie să continue să abordeze provocările mai familiare de asigurare a stabilității strategice cu puterile nucleare existente – mai ales Rusia și China. Rusia rămâne singura putere echivalentă cu SUA în zona capabilităților nucleare. Cu toate că diferendele politice încă există între cele două țări, iar Rusia continuă să își modernizeze forța nucleară, încă formidabilă, Rusia și SUA nu mai sunt adversare și perspectiva unei confruntări militare între cele două puteri a scăzut considerabil. Cele două țări au cresscut cooperarea în domenii de interes comun, cum ar fi prevenirea terorismului nuclear și a proliferării armelor nucleare.

SUA și China se află într-o interdependeță în creștere și responsabilitățile comune în domeniul amenințărilor la adresa securității globale, cum ar fi proliferarea armelor de distrugere în masă și proliferarea terorismului sunt de asemenea în creștere. În același timp, SUA și vecinii asiatici ai Chinei rămân ingrijorați de eforturile de modernizare a forțelor armate ale Chinei, incluzând îmbunătățirea calitativă și cantitativă a arsenalului nuclear. Arsenalul nuclear al Chinei rămâne mai mic decât cel al SUA și al Rusiei. Dar lipsa transparenței din jurul programului nuclear al Chinei, a ritmului și scopului, precum și a strategiei și doctrinei care îl ghidează, ridică întrebări despre viitoarele intenții strategice ale Chinei.

Aceste schimbări în mediul amenințărilor nuclear au modificat ierarhia obiectivelor și îngrijorărilor strategice ale SUA. În perioada următoare SUA trebuie să acorde o prioritate absolută descurajării altor țări din a obține capabilități de arme nucleare și de a împiedica grupuri teroriste din a obține bombe nucleare sau materiale care ar putea ajuta la confecționarea lor. În același timp, trebuie continuată menținerea de relații strategice stabile cu Rusia și China și contracarate amenințările ridicate de către orice stat armat nuclear emergent, astfel protejând SUA, aliații și partenerii împotriva amenințărilor și intimidărilor nucleare.

Implicații pentru politica de arme nucleare a Statelor Unite și pentru situația forței

Este esențială alinierea politicii nucleare și a situației forțelor nucleare ale SUA la prioritățile cele mai urgente – prevenirea terorismului nuclear și a proliferării armelor nucleare.

Acest lucru nu înseamnă că potențialul descurajator al forței nucleare a SUA a devenit irelevant. Într-adevăr, atât timp cât armele nucleare vor exista, SUA vor susține o forță nucleară sigură, solidă și eficentă.

Dar schimbările din mediul internațional de securitate din ultimii ani au dat posibilitatea SUA să își îndeplinească obiectivele la un nivel semnificativ redus al forțelor nucleare. Prin urmare, SUA sunt acum în măsură să contureze politica armelor nucleare și structura forțelor în modalități care le vor permite să facă față provocărilor urgente la adresa securității.

Aceste modalități, exprimate în Strategia Nucleară a SUA, sunt:

Prin reducerea rolului și numărului armelor nucleare ale SUA, îndeplinind astfel obligațiile ce decurg din articolul 6 al Tratatului de Non-proliferare Nucleară de a progresa pe drumul dezarmării nucleare, SUA vor putea dobândi o poziție mai fermă în convingerea partenerilor din acest tratat să se alăture SUA în adoptarea măsurilor necesare revigorării regimului de non-proliferare și de securizare a materialelor nucleare la nivel mondial.

Prin menținerea unei descurajări nucleare credibile și consolidarea arhitecturii regionale de securitate cu rachete defensive și alte capabilități nucleare conveționale SUA vor putea reasigura aliații și partenerii internaționali fără armament nuclear, de angajamentele de securitate pentru a le confirma că ei nu au nevoie de capabilități nucleare proprii.

Prin urmărirea unui Program de Management al Stocurilor nucleare clar, pentru extinderea duratei de viață a armelor nucleare ale SUA, se poate asigura o descurajare nucleară sigură, solidă și eficientă fără a dezvolta noi focoase nucleare sau a efectua alte teste nucleare.

Prin modernizarea facilităților nucleare învechite și investirea în capitalul uman, SUA pot reduce în mod substanțial numărul armelor nucleare pe care SUA le dețin ca și avantaj împotriva suprizelor tehnice sau geopolitice, accelerarea dezmembrării focoaselor nucleare ieșite din uz și îmbunătățirea înțelegerii activităților cu arme nucleare străine.

Prin promovarea stabilității strategice cu Rusia și China și îmbunătățirea transparenței și a încrederii reciproce, SUA pot ajuta la crearea condițiilor de deplasare către o lume fără arme nucleare și de a construi o bază mai puternică împotriva proliferării armelor nucleare și a terorismului nuclear.

Prin activitatea de reducere a proeminenței armelor nucleare în afacerile internaționale și îndreptarea pas cu pas către eliminarea lor, SUA pot inversa așteptările în creștere că suntem destinați să trăim într-o lume cu mai multe state înarmate nuclear.

Prevenirea proliferării nucleare și a terorismului nuclear

Ca un element critic al efortului de îndreptare către o lume fără arme nucleare, SUA vor conduce eforturile extinse la nivel mondial de reconstruire și întărire a regimului global de non-proliferare a armelor nucleare. În ultimii ani au crescut îngrijorările că se apropie un punct critic nuclear – cu excepția cazului în care tendințele periculoase de astăzi nu sunt oprite sau inversate, nu peste mult timp vom trăi într-o lume cu un număr de state înarmate nuclear care va crește în mod constant crescând posibilitatea ca teroriștii să pună mâna pe arme nucleare.

Modul de abordare al SUA în prevenirea proliferării armei nucleare și a terorismului nuclear include trei elemente cheie. În primul rând, SUA caută să întărească regimul de non-proliferare nucleară în punctul său cheie, Tratatul de Non-proliferare Nucleară, anulând ambițiile nucleare ale Iranului și Coreei de Nord, întărind garanțiile Agenției Internaționale pentru Energie Atomică și impunerea conformității cu acestea, împiedicarea comerțului ilicit nuclear și promovarea utilizării pașnice a energiei nucleare fără creșterea riscului de proliferare. În al doilea rând, accelerare eforturilor de implementare a inițiativei Președintelui Obama de securizare a tuturor materialelor nucleare vulnerabile în patru ani. În la treilea rând urmărirea eforturilor de control al armamentului – incluzând noul Tratat Strategic de Reducere a Armelor Nucleare(New START) și negociegere unui Tratat de Izolare a Materialelor Fisonaile verificabil – ca mijloace de întărire a abilității de a mobiliza un suport internațional larg pentru măsurile necesare consolidării regimului de non-proliferare și de securizare a materialelor nucleare la nivel mondial.

Reducerea rolului armelor nucleare ale Statelor Unite ale Americii

Rolul armelor nucleare în securitatea și strategia militară a Statelor Unite ale Americii a scăzut semnificativ în ultimele decenii, dar în continuare mai pot fi făcuți pași în această direcție.

Rolul fundamental al armelor nucleare ale Statelor Unite ale Americii, care va continua să existe atât timp cât armele nucleare vor exista, este să descurajeze atacuri nucleare asupra SUA, aliaților și partenerilor săi.

În perioada Războiului Rece, SUA și-au rezervat dreptul de a utiliza armele nucleare ca răspuns la un atac masiv convențional al Uniunii Sovietice și al aliaților acesteia din Pactul de la Varșovia. Mai mult decât atât, după ce Statele Unite ale Americii au renunțat la armamentul chimic și biologic propriu, respectând tratatele internaționale, și-a rezervat dreptul de a folosi armele nucleare pentru a descuraja atacuri efectuate cu armament chimic sau biologic asupra SUA, aliaților și partenerilor săi.

De la încheierea Războiului Rece situația strategică s-a schimbat fundamental. O dată cu dobândirea supremației forțelor militare convenționale și îmbunătățirea apărării anti-rachetti-rachetă și a capabilităților de combatere și diminuare a efectelor armelor chimice și biologice, rolul armamentului nuclear al SUA în descurajarea atacurilor non-nucleare – convenționale, biologice sau chimice – a scăzut semnificativ. SUA vor continua să reducă rolul armelor nucleare în descurajarea atacurilor non-nucleare.

În acest scop, SUA sunt acum pregătite să își întărească „asigurarea negativă de securitate” de lungă durată, declarând că SUA nu vor folosi și nu vor amenința cu folosirea armelor nucleare împotriva statelor fără arme nucleare membre ale Tratatului de Non-proliferare Nucleară, cu respectarea obligațiilor de non-proliferare nucleară de către aceste state.

Această asigurare revizuită își propune să sublinieze beneficiile de securitate ce decurg din aderarea și conformarea deplină la Tratatul de Non-proliferare Nucleară și convingerea statelor fără arme nucleare, părți ale tratatului, șă lucreze cu SUA și alte părți interesate pentru adoptarea de măsuri efective pentru întărirea regimului de non-proliferare.

În realizare acestei asigurări întărite, Statele Unite afirmă că orice stat eligibil pentru asigurare, care folosește armele chimice sau biologice împotriva Statelor Unite, a aliaților și partenerilor săi, se va confrunta cu posibilitatea unui răspuns militar convențional devastator – și că orice individ responsabil pentru atac, fie că este lider național sau comandant militar va fi considerat pe deplin tras la răspundere. Dat fiind potențialul catastrofic al armamentul biologic și ritmul rapid de dezvoltare a bio-tehnologiei, Statele Unite își rezervă dreptul de a face orice ajustare în asigurarea care poate fi garantată de evoluția și proliferarea amenințărilor cu arme biologice și capacităților SUA de a le face față.

În cazul țărilor care nu beneficiază de acestă asigurare – state care posedă arme nucleare și state care nu sunt în conformitate cu obligațiilor lor de non-proliferare nucleară – rămâne o gamă redusă de posibilități în care armele nucleare ale Statelor Unite ale Americii mai pot încă juca un rol în descurajarea atacurilor convenționale sau cu armament chimic sau biologic împotriva SUA, a aliaților și partenerilor. SUA nu sunt așadar pregătite în acest moment să adopte o politică universală în care descurajarea unui atac nuclear să fie singurul scop al armelor nucleare, dar va lucra în continuare să stabilească condiții în care o asemenea politică să poată fi adoptată în siguranță.

Cu toate acestea nu înseamnă că consimțirea de a folosi arme nucleare împotriva țărilor care nu sunt acoperite de această nouă asigurare a crescut în vreun fel. Într-adevăr SUA doresc să sublinieze că va lua în considerare utilizarea armamentului nuclear în circmstanțe extreme pentru apărarea intereselor vitale ale SUA, ale aliaților și partenerilor săi.

Este în interesul SUA ca toate celelalte națiuni care timpul record de aproape 65 de ani de nefolosire a armamentului nuclear să fie extins pentru totdeauna.

În consecință, printre concluziile cheie ale Srategiei Nucleare a SUA se află:

– SUA vor continua să își întărească capabilitățile convenționale și să reducă rolul armelor nucleare în descurajare atacurilor non-nucleare, cu obiectivul de a face din descurajarea atacurilor nuclearea asupra SUA, aliaților și partenerilor săi, singurul rol al armelor nucleare;

– SUA vor lua în considerare utilizarea armelor nucleare în circumstanțe extreme, pentru apărarea intereselor vitale ale SUA, aliaților și partenerilor săi.

– SUA nu vor folosi și nici nu vor amenința cu folosirea armelor nucleare împotriva statelor fără arme nucleare membre ale Tratatului de Non-proliferare Nucleară și care își respectă obligațiile ce decurg din acestă apartenență.

Menținerea descurajării strategice și a stabilității la nivelele reduse ale forțelor nucleare

De la încheierea Războiului Rece, Statele Unite și Rusia au redus armele nucleare strategice dislocate operaționale cu aproximativ 75%, dar ambele țări încă mai dețin arme nucleare necesare pentru descurajare.

Noul tratat START

Următorul pas în acest proces este înlocuirea tratatului START 1 care a expirat în 1991, cu o altă înțelegere verificabilă, Noul START. O sarcină timpurie a Tratatului de Non-proliferare Nucleară a fost dezvoltarea pozițiilor SUA pentru negocierea unui nou START și să considere cum fortețele SUA ar putea fi strucutrate în lumina reducerilor cerute de noua înțelegere.

Tratatul de Non-proliferare Nucleară a condus la următoarele concluzii:

Descurajarea stabilă poate fi menținută o dată cu reducerea vectorilor strategici de livrare – rachete balistice intercontinentale, rachete balistice lansate din submarine, bombe grele cu capabilitate nucleară – cu aproximativ 50 % de la nivelul START I, și reducerea focoaselor strategice cu 30% de la nivelul Tratatului de la Moscova.

Bazându-se pe analiza Tratatului de Non-proliferare Nucleară SUA au ajuns la un acord cu Rusia pentru a limita în noul START numărul focoaselor nucleare la 1550 de focoase nucleare strategice, 700 de vectori strategici de livrare și o limită combinat de 800 de lansatori strategici dislocați și nedislocați.

Triada SUA de rachete balistice intercontinentale, rachete balistice lansate din submarine, bombe grele cu capabilitate nucleară va fi menținută sub noul START.

Toate rachetele balistice intercontinentale cu focoase multiple vor fi transformate în focoase nucleare unice pentru creșterea stabilității.

Maximizarea timpul de decizie al Președintelui

Tratatului de Non-proliferare Nucleară a concluzionat că situația curentă de alertare ale forțelor strategice ale SUA trebuie să fie menținută pentru moment. Eforturile trebuie continuate pentru diminuarea în continuare a posibilității de lansare accidentală a armelor nucleare, a acțiunilor neautorizate, a percepțiilor greșite și de a maximiza timpul de decizie pe care îl are la dispoziție Președintele SUA pentru a autoriza folosirea sau nu a armelor nucleare.

Pașii cheie în atingerea acestor obiective sunt:

Menținerea practicii de țintire în largul oceanelor a tuturor rachetelor balistice intercontinentale și a celor de pe submarine, pentru ca în eventualitatea unei acțiuni neautorizate sau a unei lansări accidentale, racheta va ateriza în largul oceanului și cererea ca și Rusia să îți reconfirme angajamentul către această practică.

Întărirea în continuare a sistemului de comandă și control.

Explorarea de noi moduri de amplasare a rachetelor balistice intercntinentale, pentru a îmbunătăți supraviețuirea și pentru a reduce în continuare stimulent pentru o lansare promptă.

Consolidarea stabilității strategice

Dat fiind faptul că Rusia și China își modernizează în prezent capabilitățile nucleare – și că ambele afirmă că programele de apărare antirachetă și programele de dezvoltare ale rachetelor convenționale sunt destabilizatoare – menținerea stabilității strategice cu cele două țări va deveni o provocare importantă în anii următori.

Statele Unite vor urmări dialoguri bilaterale la nivel înalt despre stabilitatea strategică atât cu Rusia cât și cu China care vor fi îndreptate către promovarea unor relații strategice stabile, optimiste și transparente.

Viitoarele reduceri nucleare

Mai mulți factori vor influența magnitudinea și ritmul viitoarelor reduceri ale forțelor nucleare ale SUA sub nivelele noului tratat START.

În primul rând, orice reducere viitoare trebuie să întărească descurajarea potențialilor adversari regionali,stabilitatea strategică vis-a-vis de Rusia și China și asigurarea aliaților și partenerilor SUA.

Statele Unite vor continua să asigure că în calculele oricărui potențial adversar, câștigurile percepute în urma atacării SUA, a aliaților sau partenerilor săi vor fi pe deplin depășite de costurile inacceptabile ale răspunsului.

În al doilea rând, implementarea Programului de Administrare a Stocurilor și investițiile în infrastructura nucleară recomandate în Tratatul de Non-proliferare Nucleară vor permite Statelor Unite să se îndepărteze de menținerea unui număr mare de focoase nedislocate, ca un paravan împotriva surprizelor tehnice și geopolitice, permițând reducerea stocurilor nucleare. Aceste investiții sunt esențiale în facilitarea reducerii în timp ce se menține capacitatea de descurajare sub noul START și după acesta.

În al treilea rând forțele nucleare ale Rusiei vor ramâne un factor important în determinarea cât de mult și cât de repede sunt pregătite SUA să își reducă forțele. De aceea se va pune mai mult accent pe alăturarea Rusiei pe măsură ce se trece la etapele următoare.

Întărirea descurajării nucleare și reasigurarea aliaților și partenerilor Statelor Unite ale Americii

Statele Unite sunt anagajate pe deplin întărirea legăturilor de securitate bilaterale regionale și de a lucra împreună cu aliații săi pentru adaptarea acestor legături la provocările secolului XXI. Asemenea relații de securitate sunt critice în descurajarea potențialelor amenințări si pot deasemenea servi scopurilor se non-proliferare a armamentului nuclear – prin demonstrarea statelor vecine că urmărirea obținerii armelor nucleare vor submina scopurile lor de obținere de avantaje politice și militare și prin reasigurarea aliaților și partenerilor fără arme nucleare ai Statelor Unite,că interesele lor de securitate pot fi protejare fără ca aceștia să dețină propriile capabilități de descurjare nucleară.

Armele nucleare ale Statelor Unite au jucat un rol important în extinderea descurajării impotriva atacurilor nucleare sau coercițiilor susținute de state care posedă sau care caută să obțină arme nucleare și asupra aliaților și partenerilor SUA. O „umbrelă nucleară” credibilă a fost oferită printr-o combinație de mijloace – forțele strategice ale Triadei americane, armele nucleare non-strategice dislocate în regiuni cheie și armele nucleare ce pot fi dislocate repede pentru a răspunde unor evenimente regionale neprevăzute.

Armele nucleare non-strategice(tactice)

Statele Unite au redus dramatic numărul armelor nucleare non-strategice după încheierea Războiului Rece. Astăzi păstrează un număr limitat de astfel de arme dislocate în Europa plus un număr mic de astfel de arme stocate pe teritoriul SUA pregătite pentru a fi dislocate peste ocean ca suport pentru o descurajare extinsă furnizată aliaților și partenerilor săi din toată lumea. Rusia menține o forță mult mai mare de arme nucleare non-strategice, dintre care un număr important fiind dislocate în apropierea câtorva state membre NATO.

Suținerea unui arsenal nuclear sigur, solid și eficace

Statele Unite rămân angajate asigurării faptului că armele sale nucleare vor rămâne sigure, solide și eficace. De la încheierea testelor nucleare ale SUA în 1992, focoasele nucleare ale SUA au fost menținute și certificate ca fiind sigure și pe care se poate baza prin Programul de Administrare a Stocurilor care a extins durata de viață a focoaselor și le-a recondiționat aproape de starea lor inițială.

Pentru a putea rămâne sigur, solid și eficace arsenalul nuclear al SUA trebuie să fie sprijinit de o infrastructură fizică modernă – alcătuită din laboratoarele de securitate naționale și un complex de facilități de sprijin – pecum și de o forță de lucru înalt calificată cu aptitudini specializate necesare menținerii unei descurajări nucleare. Pe măsură ce Statele Unite își reduc numărul armelor nucleare abilitatea de a se baza pe armele rămase în stoc – și pe calitatea facilităților necesare susținerii acestora – devine tot mai importantă.

Capitalul uman are deasemenea o importanță deosebită. Laboratoarele de securitate națioanală au descoperit că este tot mai greu să îi atragă și să îi păstreze pe cei mai promițători oameni de știință și ingineri ai noii generații. Angajamentul Administrației pentru un plan clar, pe termen lung, pentru managementul arsenalului nuclear, precum și pentru prevenirea proliferării armelor nucleare și a terorismului nuclear, va spori recrutarea și păstrarea oamenilor de știință și a inginerilor zilei de mâine prin furnizare posibiliăților de angajare în activități de cercetare și dezvoltare provocatore și importante.

Privind către viitor: către o lume fără arme nucleare

Urmărind recomandările Strategiei Nucleare a Statelor Unite ale Americii din 2010 se va întări securitatea SUA, a aliaților și partenerilor săi și va aduce SUA cu pași importanți mai aproape de viziunea Președintelui Obama pentru o lume fără arme nucleare.

Condițiile care vor permite în cele din urmă Statelor Unite și celorlalți să renunțe la armele lor nucleare fără a risca o mai mare instabilitate și insecuritate internațională vor cere multă îndemânare și efort. Printre aceste condiții se află succesul în împiedicarea proliferării armelor nucleare, o transparență mai mare a programelor și capabilităților a țărilor cheie de interes, metode de verificare și tehnologii capabile să detecteze violări ale obligațiilor de dezarmare, măsuri de impundere credibile și îndeajuns de puternice pentru a descuraja asemenea violări și în ultimul rând rezolvare disputelor regionale care pot motiva state rivale să dobaândească și să mențină arme nucleare. Evident asemenea condiții nu există în ziua de astăzi.

Dar se poate și trebuie continuată munca activă pentru crearea acestor condiții. Se pot realiza pașii practici exprimați în această strategie nu doar pentru eliminarea tuturor armelor nucleare la nivel global, dar și pentru revigorarea regimului de non-proliferare la nivel global, ridicarea de bariere mai mari impotriva dobândirii armelor și materialelor nucleare de către grupări teroriste, și întărirea securității SUA precum și a securității internaționale.

Strategia nucleară a Federației Ruse

Pe 5 februarie 2010 președintele rus, Dmitrii Medvedev, a anunțat în cadrul unei întruniri cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Federației Ruse aprobarea Noii Doctrinei Militare și a unui alt act oficial, numit „ Bazele geopoliticii în domeniul descurajării nucleare până în anul 2020.”

În structura documentului au fost incluse aspecte politico-militare, strategico-militare, dar și economice, destinate apărării intereselor naționale ale Federației Ruse.

Noua Doctrină Militară a Federației Ruse, aprobată de către Dmitrii Medvedev, este un document ce susține în întregime eforturile liderilor de la Kremlin pentru asigurarea intereselor naționale ale Federației Ruse, care au fost incluse in Strategia de Securitate Națională si Doctrina Maritima – ambele valabile până în anul 2020.

Deși Noua Doctrină Militară nu se deosebește prea mult de cea care a fost elaborată în anul 2000, iar în textul acesteia sunt utilizate aceleași concepte, accentul principal nu mai cade pe confruntarea ideologică, ci mai mult pe capacitatea actorilor participanți la viața internațională de a-și asigura propria securitate prin utilizarea armelor nucleare.

Inegalitatea rezultată din capabilitățile militare pe care le dețin diferiți participanți la procesele și fenomenele politice internaționale, le permite marilor puteri nu doar să adopte poziții de protectori, dar și să utilizeze în acest scop toate mijloacele și instrumentele care reies din acest statut. Mascate abil în noțiuni precum pericol militar, amenințare militara, conflict militar, conflict armat, război local sau război regional, acestea contribuie eficient la atingerea sau menținerea unei anumite regiuni sub influență politică.

Federația Rusă încearcă să se adapteze din mers la noile condiții de securitate internațională, unde alți actori, nu cei din perioada Războiului Rece, luptă pentru supremație politică,economică și militară.

Dupa aprobarea textului Noii Doctrine Militare, Secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Iurii Baluevskii, citat de Vocea Rusiei, a declarat că fundamentul acesteia îl constituie evitarea oricărui conflict armat. Moscova va face demersuri pentru evitarea utilizării armelor convenționale sau nucleare. Cu toate acestea, Federația Rusă iși rezervă dreptul de a utiliza instrumente politice, diplomatice, economice, militare pentru apărarea intereselor sale naționale, dar și pe cele ale aliaților săi. Acelasi Iurii Baluevskii a menționat în discursul său că Rusia nu va ezita să utilizeze arma nucleară dacă își va simți amenințată integritatea teritorială și existența statală. Punctul care prevede folosirea armelor nucleare ca instrumente de rezolvare a unor eventuale conflicte militare este răspunsul rușilor la un eventual „atac fulger global” al SUA. Federația Rusă va păstra componenta aeriană, terestră și maritimă a triadei nucleare.

De altfel, textul doctrinei mentionează de foarte multe ori termenul de „aparăre preventivă”, ceea ce în limbaj militar înseamnă că întreprinderea unor acțiuni de prevenire a unor amenințări iminente obțin legitimitate. Pentru ca acest lucru sa se intample efectele amenintarilor trebuie sa fie cu adevarat cauzatoare de prejudicii grave.

Federația Rusă recunoaște că numărul amenințărilor și pericolelor militare la adresa securității naționale a scăzut în ultima perioadă, iar probabilitatea ca un actor statal sau o coaliție formată din mai multe state și organizații internaționale să atace cu arme convenționale sau nucleare teritoriul rus este minimă. Cu toate acestea, articolul 7 al doctrinei menționează că există anumite linii de posibil atac, cărora autoritățile abilitate în acest domeniu ar trebui sa le acorde atentie sporita.

Noua Doctrină Militară a Rusiei permite atacuri nucleare preventive și consideră scuturile antirachetă „o amenințare” la securitatea țării. Conform oficialilor ruși, modificările făcute în noua Doctrină au fost necesare datorită unor amenințări reale cu care se confruntă Rusia. Iată câteva puncte importante din acest document:

– arhitectura securității existentă la nivel global nu asigură garanții egale tuturor națiunilor;

– Rusia se confruntă cu o amenințare militară crescută din mai multe direcții iar una dintre principalele amenințări externe, în viziunea Kremlinului, este dată de

încercarea de extindere a NATO care se apropie astfel, din ce în ce mai mult, de frontierele Rusiei;

– desfășurarea contingentelor militare străine pe teritoriile învecinate Rusiei sau ale aliaților acesteia, dezvoltarea și utilizarea unor sisteme de apărare anti-rachetă, care subminează stabilitatea la nivel global și perturbă echilibrul strategic de putere, militarizarea spațiului și desfășurarea de arme nucleare strategice reprezintă tot atâtea motive de îngrijorare pentru elita politico-militară a Federației Ruse.

În dorința de a preveni un conflict nuclear, precum și orice alt conflict militar, Federația Rusă își rezervă dreptul de a folosi arme nucleare, ca răspuns la un atac împotriva acesteia sau a aliaților săi, executat cu arme nucleare sau cu alte arme de distrugere în masă, sau ca răspuns la o agresiune cu utilizarea de arme convenționale.

Totodată, Federația Rusă ar putea folosi arme de precizie ca o metodă de descurajare sau ar putea trimite trupe în străinătate pentru a proteja interesele sale naționale sau ale cetățenilor săi, în conformitate cu normele dreptului internațional,acordurile internaționale și a legislației federale în vigoare. Principalele sarcini ale Forțelor Armate ale Federației Ruse în timpul unui anumit tip de război sunt de a respinge orice tip de agresiune care ar viza Rusia și aliații acesteia, a învinge agresorul și a-l forța să întrerupă acțiunile militare.

Strategia nucleară a Chinei

Armele nucleare joacă un rol important în strategia națională a Chinei. Doctrina nucleară a Chinei a fost afiliată și a servit la dezvoltarea Strategiei Naționale de Dezvoltare, Strategiei de Securitate Națională, politicii națioanle de apărare și strategiei militare a Chinei. Doctrina nucleară a Chinei are o continuitate foarte puternică. Pe de altă parte, China a făcut reajustări în doctrina sa nucleară în conformitate cu schimbările interne și internaționale și cu percepția generală strategică a amenințării. Doctrina nucleară a Chinei a suferit transformări de la șantaj anti-nuclear la minima descurajare.

Doctrina nucleară a Chinei cuprinde cinci părți:politica de declarații, dezvoltarea nucleară, desfășurarea nucleară, folosirea armelor nucleare și dezarmarea nucleară. Deorece China se confruntă cu situație diferită și are propria cultură strategică are o doctrină nucleară cu caracteristici proprii. Doctrina nucleară a Chinei a avut impact pozitiv asupra dezarmării nucleare internaționale.

Evoluția percepției amenințărilor strategice generale a Chinei

Percepția amenințărilor strategice generale a Chinei a experimentat o evoluție. În perioade Războiului Rece, la mijlocul anilor 1960 China a considerat ambele superputeri SUA și URSS ca principalii săi inamici. Din anii 1960 până la vizita din 1972 a Președintelui Nixon în China, și ca urmare a confruntărilor de la frontiera sa cu URSS, China a considerat URSS ca principalul inamic. O dată cu încheirea Războiului Rece percepția amenințărilor strategice generale ale Chinei s-au schimbat. În prezent China nu consideră nicio altă țară ca fiindu-i inamic.

În același timp China păstrează câteva îngrijorări strategice:

Cum să mențină stabilitatea strategică internațională;

Sistemul de scuturi anti-rachetă;

Strategia Nucleară a SUA;

Rolul armelor nucleare în Strategia Militară a Chinei

Armele nucleare joacă un rol important în strategia militară a Chinei, deși nu este un rol cheie. În prezent cea mai importantă misiune a Armatei Populare Chineze este să câștige războaie parțiale sub situația tehnologiilor înalte. Sarcina principală a armelor nucleare chineze este de a descuraja potențiale atacuri nucleare la adresa sa.

Fundația doctrinei nucleare a Chinei

Cele două puncte de bază ale doctrinei nucleare chineze sunt: securitatea națională a Chinei și umanitarism. În primul rând menținerea securității națioanle a Chinei este o motivație fundamentală în spatele dezvoltării armelor nucleare. China și-a folosit armele nucleare ca mijloace de a împiedica inamicii să impună război poporului chinez. În al doilea rând umanitarismul este unul dintre cei mai importanți factori pentru China în dezvoltarea strategiei sale nucleare. Încă de la primul său test nuclear, China a afirmat că aceste arme ar trebuie interzise și cele existente distruse. China și-a luat angajamentul, ca în nicio circumstanță să nu fie prima parte care va utiliza arma nucleară.

Structura doctrinei nucleare a Chinei

Similară cu doctrinele altor state posesoare de arme nucleare, doctrina nucleară a Chinei este compusă din cinci părți: politica de declarații, dezvoltarea nucleară, desfășurarea nucleară, folosirea armelor nucleare și dezarmarea nucleară.

Aceasta prezintă următoarele caracteristici:

politica declarată a doctrinei nucleare a Chinei este de a nu fi primul care le folosește și de auto-apărare;

politică dezvoltării nucleare a Chinei este contruirea unei forțe strategice nucleare eficiente

politica de desfășurare a armelor nucleare de către China cuprinde și capabilitatea celui de-al doilea atac.

Politica de folosire a armelor nucleare de către China este pentru autoapărare și pentru represalii.

Politica de dezarmare nucleară a Chinei îți propune interzicerea completă și disturgerea absolută a armelor nucleare ca scop final al problemei nucleare.

China a cerut în mod repetat organizarea unei convenții la nivel internațional pentru interzicerea armei nucleare similare cu cea a interzicerii armelor chimice și biologice. China se opune oficial politicii de descurjarare nucleară și desfășurării de arme nucleare în afara teritoriului național.

China pledează pentru prevenirea proliferării armelor nucleare ca parte a procesului de eliminare a acestor arme. De asemnea, pledează pentru interzicerea totală a testelor nucleare în timpul procesului de avansare către obiectivele unei interziceri complete și distrugeri absolute a armelor nucleare. Pe 29 iulie 1996 China a declarat că a suspendat testele sale nucleare.

Strategia nucleară a Franței

Doctrina armelor nucleare a Franței este bazată pe politica de disuasiune (echivalent al descurajării) care afirmă că un atac asupra interselor vitale ale Franței va conduce la un răspuns nuclear în forma unor prejudicii inacceptabile.

Politica de bază a fost reafirmată în Carta Albă a Apărării și Securității Națională publicată în 2008. În cadrul acestei carte se afirmă că descurajarea nucleară are ca scop protejarea Franței împotriva unui atac din parte oricărei agresiuni sprijinte de un stat împotriva intereselor sale vitale de orice origine și orice fel. Capabilitatea de descurajare a Franței contribuie prin existența sa la securitatea Alianței Atlantice și a Europei. Exercitarea capabilității de descurajare nucleară este atributul Președintelui Republicii Franceze. Capabilitatea de descurajare nucleară a Franței este strict defensivă. Utilizarea armelor nucleare va fi luată în considerare în circumstanțe extreme și în cazuri de legitimă apărare. În această situație, descurajarea nucleară este ultima garanție de securitate, protejare și de independență a națiunii.

Descurajarea nucleară este astdel înglobată în cadrul global al apărării și strategiei de securitate națională, care ia în calcul întregul spectru de amenințări.

Forțele nucleare ale Franței includ o componentă aeriană și una care poate fi deplasată peste ocean care sunt strucutare în concordanță cu principiul strict al suficienței.

Franța intenționează să continue asumarea pe deplin a responsabilităților și îndatoririlor care îi revin din statutul de putere nucleară pe scena internațională. În această calitate, lucrează activ în favoarea unei dezarmări complete și generale sub un control strict și eficient, obiectiv stabilit în articolul VI al Tratatului de Non-proliferare Nucleară. De asemenea Franța pledează pentru combaterea proliferării armei de distrugere în masă, în mod special a celor nucleare și sistemelor de livrare a acestora.

De la dezmembrarea facilităților de testare a armelor nucleare din Oceanul Pacific, Franța a continuat să dea un exemplu prin adoptarea de măsrui unilaterale, cum ar fi dezmembrarea definitivă a instalațiilor de producere a materialelor fisionabile. A arătat că arsenalul său nuclear este format din mai puțin de 300 de focoase nucleare. Franța a fost prima țară care a luat acești pași concreți pentru dezarmarea nucleară.

La decizia Președintelui Republicii Franceze unele resurse ale arsenalului nuclear pot fi folosite în acțiuni convenționale.

Strategia nucleară a Marii Britanii

Prima Strategie Națională de Securitate a Marii Britanii de după Războiul Rece – Securitatea într-o lume interdependentă (Security in an interdependent World)-2008 subliniază natura noilor provocări de securitate, modul în care amenințările și riscurile au evoluat și care sunt modalitățile preconizate de Marea Britanie pentru a le depăși în prezent și în viitor. Documentul fixează principiile directoare de acțiune ce urmează a fi materializate prin colaborarea și adaptarea unor măsuri de contracarare și ripostă. Se impune ca necesitate existența unui set de capabilități de contracarare a amenințărilor pe pan intern și extern; direcționarea eforturilor către o mai bună înțelegere a amenințărilor în vederea unei acțiuni timpurii de preîntâmpinare, acolo unde este posibil și asigurarea că pot fi gestionate și minimalizate efectele negative ce ar putea rezulta în urma concretizării unor amenințări.

Sarcinile de securitate națională și orientările de planificare au stabilit nevoia pentru descurajare minimă nucleară ca ultim mijloc de descurajare ale amenințărilor cele mai extreme.

Strategia nucleară a Marii Britanii afirmă că la ora actuală niciun stat nu are nici intenția și nici capabilitatea de a amenința independența sau integritatea teritorială a Marii Britanii, dar nu exclude posibilitatea ca o amenințare nucleară majoră la adresa Marii Britanii să apară.

În pofida succesului Tratatului de Non-Proliferare Nucleară din ultimii 40 de ani în limitarea numărului de state cu capabilități nucleare, arsenale mari încă există și riscul proliferării nucleare continuă.

Marea Britanie nu ignoră faptul că numărul de state posesoare de arme nucleare să crească. Marea Britanie nu trebuie să permită unor astfel de state să îi amenințe securitatea națională, or să descurajeze Marea Britanie sau comunitatea internațională din întreprinderea de acțiuni necesare menținerii stabilității și securității naționale și globale.

Este de asemenea importantă recunoașterea faptului că capabilitatea de descurajare nucleară a Marii Britanii contribuie la securitatea colectivă în regiunea Euro-Atlantică și în NATO.

Politica armelor nucleare

Ca un stat responsabil, posesor al armei nucleare și ca parte a Tratatului de Non-proliferare Nucleară Marea Britanie rămâne comisă scopului pe termen lung a unei lumi fără arme nucleare. Marea Britanie va continua să lucreze pentru a controla proliferarea armelor nucleare și pentru a face progrese în dezarmarea multilaterală.

Marea Britanie este în măsură să ofere asigurări că nu vor folosi și nu vor amenința cu folosirea armelor nucleare împotriva statelor fără arme nucleare care au aderat la Tratatul de Non-proliferare Nucleară.

Guvernul Marii Britanii va menține o forță nucleară de descurajare bazată pe submarinele Trident. Pentru păstrarea cerințelor minime necesare de existență a unei forțe nucleare de descurajare, Marea Britanie va:

Reduce numărul de focoase nucleare de la bordul fiecărui submarin de la 48 la 40;

Reduce cerințele pentru focoase nucleare operaționale de la 160 la minim 120;

Reduce totalul armelor nucleare la nu mai mult de 180.

Reduce numărul de focoase nucleare aflate la bordul fiecărui submarin.

Guvernul Marii Britanii a concluzionat că poate întruni cerințele minime al unui nivel credibil și eficient cu un număr mai mic de capabilități nucleare.

Strategia NATO în domeniul armelor nucleare

Începând cu mijlocul anilor ’50, NATO a acordat importanță deosebită dezarmării nucleare și apărării împotriva unui atac nuclear. Politica NATO a evoluat, în ultimii 60 de ani, accentuând circumstanțele în care Alianța poate recurge la folosirea armelor nucleare. Numărul armelor nucleare non-strategice ale SUA, dislocate în Europa, a scăzut de la 7000 în anii ’70 la aproximativ 200 în 2012.

Cu toate acestea, liderii NATO au semnat în 2010 un nou concept strategic, în care recunoșteau că, atât timp cât există arme nucleare în lume, NATO rămâne o Alianță nucleară.

Aliații au convenit că deciziile cu privire la problemele nucleare ale Alianței vor fi luate prin consens. În luna mai 2010, un grup de experți, numiți de către Secretarul general al NATO și condus de fostul Secretar de stat Madeleine Albright, a lansat raportul cu privire la recomandările pentru noul concept strategic. În ceea ce privește armele nucleare, raportul spunea că, în condițiile de securitate actuale, menținerea unor baze înaintate americane pe teritoriul european consolidează principiul descurajării nucleare extinse și apărarea colectivă, s-a remarcat că participarea largă a aliaților nenucleari este un semnal esențial de solidaritate transatlantică și de departajare a riscului.

S-a cerut un dialog permanent cu Rusia pentru reducerea și chiar eliminarea tuturor armelor nucleare non-strategice și a precizat că, „atât timp cât există arme nucleare, NATO ar trebui să continue să mențină forțe nucleare sigure, cu responsabilitate larg împărtășită de implementare și sprijin operațional, la nivelul minim cerut de mediul de securitate actual“.

Obiectivele americane cu privire la problemele nucleare din conceptul strategic din perioada premergătoare summitului de la Lisabona s-au axat pe încurajarea spectrului larg definit de principiile de la Talin și pe evitarea discuțiile între membrii Alianței pe problema armelor nucleare. Polii dezbaterii din cadrul NATO, din toamna anului 2010, au fost marcați de către Germania și Franța. Germania a solicitat să se pună un accent mai mare pe controlul armelor și al dezarmării, în timp ce francezii au avut o abordare mai conservatoare, insistând pe continuarea descurajării nucleare strategice.

În zilele de dinaintea summitului de la Lisabona, părțile au convenit asupra limbajului de compromis, lăsând problemele dificile, cum ar fi postura nucleară a Alianței pentru a fi stipulate în Actul de Descurajare și Apărare (DDPR). Liderii NATO au agreat și au emis noul concept strategic la Lisabona, la sfârșitul lunii noiembrie. Acesta stabilește ca circumstanțele în care Alianța ar putea să ia în considerare utilizarea de arme nucleare să fie extrem de rare și mai adaugă că,atât timp cât există arme nucleare, NATO va rămâne o alianță nucleară. Conceptul denumește forțele nucleare strategice – în special forțele nucleare strategice ale SUA – garanție supremă a securității Alianței.

Conceptul îi cere NATO să mențină un echilibru adecvat între forțele nucleare și cele convenționale și săasigure cea mai largă participare posibilă a aliaților în planificarea apărării colective cu specific nuclear.

În ceea ce privește controlul armelor, în aranjamentele de comandă, de control și de consultare, conceptul spune că Alianța dorește să creeze condițiile pentru o lume fără arme nucleare și caută să creeze condițiile pentru reduceri suplimentare în viitor (de arme nucleare staționate în Europa). Conceptul remarcă, de asemenea, că deciziile naționale privind controlul armelor și dezarmarea pot avea un impact privind securitatea tuturor membrilor Alianței și exprimă angajamentul liderilor NATO de a „continua consultările între aliați cu privire la aceste aspecte“.

Noul concept nu menține limbajul predecesoarelor, care citează armele nucleare americane în Europa ca oferind o politică esențială și o legătură militară între membrii Alianței din Uniunea Europeană și America de Nord. Unii experți sunt de părere că noul concept pune în mod semnificativ mai puțin accent pe armele nucleare non-strategice decât a făcut-o conceptul vechi.

În a doua zi a summitului de la Lisabona, liderii Alianței au emis o declarație care a întărit faptul că NATO va menține un echilibru adecvat între forțele de apărare convenționale și rachetele nucleare. Declarația menționa faptul că membrii Consiliului Nord-Atlantic au fost însărcinați să continue revizuirea poziției de ansamblu a NATO pentru descurajare și apărare împotriva întregii game de amenințări apărute la adresa Alianței, revizuire care urmează a fi întreprinsă pe baza principiilor de descurajare și apărare convenite în conceptul strategic, la începutul anului 2011.

Tendințele actuale ale Alianței

Administrația de la Washington și NATO au cântărit poziția nucleară a Alianței, ca parte a DDPR și au luat în considerare posibilele angajări cu Rusia pentru limitarea armelor nucleare non-strategice. NATO pare a urma o cale de dezarmare în mod implicit în ceea ce privește focoasele nucleare non-strategice. În cazul în care Alianța nu abordează cu atenție problema nucleară, va constata faptul că armele nucleare americane din Europa au fost reduse sau eliminate și NATO nu câștigă nimic din reducerea de elemente nucleare non-strategice ruse sau din punct de vedere politic, din decizia unilaterală de a retrage bombele B61.

Decizia implicită este determinată, în primul rând, de către aeronavele NATO cu capabilitate dublă. Deși rachetele germane Tornado pot zbura un pic mai mult decât se planificase inițial, este practic imposibil de a crede că vreun guvern sau parlament german ar susține o propunere de a face Eurofighter-ul capabil să transporte bombe nucleare. De asemenea, Olanda și Belgia ar renunța, cel mai probabil, la capabilitățile lor de transport nuclear. Astfel se elimină motivul pentru menținerea bombelor B61 în aceste trei țări.

Denuclearizarea părții de nord a Europei va pune presiuni politice asupra Italiei și Turciei. Nu se poate spune cu certitudine modul în care Roma și Ankara ar putea reacționa, dar sprijinul pentru menținerea armelor nucleare în aceste țări s-ar eroda, fără îndoială. Există o mare probabilitate ca cele două guverne să opteze, de asemenea, pentru retragerea armelor nucleare americane.

Administrația de la Washington și NATO, prin urmare, vor lua în considerare posibilitatea ca în următorul deceniu prezența nucleară a SUA în Europa să se diminueze în mod semnificativ, dacă nu cumva va fi eliminată.

Doctrine de folosire a ADM

Război nuclear limitat

În lucrarea sa Războiul limitat, Kissinger consideră că în caz de război, fiecare din statele nucleare, are la dispoziție trei variante: capitularea, războiul limitat (prin urmare, convențional) și războiul total (deci nuclear). Concluzia sa era că pe lângă arsenalul nuclear strategic și tactic, și pentru a evita două dintre cele trei opțiuni, S.U.A. trebuiau să dispună de un arsenal convențional corespunzător. Această concepție strategică asigură posibilitatea de a duce, la nevoie, atât un război nuclear general, cât și războaie limitate fără folosirea armelor nucleare. Iată cum prezenta autorul „obiectul dezbaterii”:

„Nici un război în epoca nucleară nu poate fi complet debarasat de spectrul armelor nucleare. Într-un război care ar opune puterile nucleare, chiar dacă n-ar fi folosită nici o armă nucleară, cele două părți trebuie întotdeauna să țină cont de faptul că ar putea să fie totuși, folosită. Numai pregătirea noastră în vederea unui război nuclear limitat, ca și pentru un război nuclear general, ne poate oferi posibilitatea de a alege o strategie convențională”.

Strategia descurajării nucleare –componente

Descurajarea reprezintă evitarea unui conflict care comportă riscul recurgerii la arma nucleară (distrugeri reciproce la un nivel inacceptabil);

Strategia descurajării nucleare are următoarele componente:

strategie declaratorie (efect psihologic –amenințarea);

strategie operațională;

controlul armamentelor.

În general, prin descurajare nucleara se înțelege tentativa de a determina adversarul să nu lanseze un atac împotriva ta, de teama reacției tale devastatoare la adresa lui în cazul în care ar face-o. Henry Kissinger spunea că „pentru ca descurajarea să funcționeze este nevoie de o relație de tip produs (respectiv, dacă oricare din factori este egal cu zero, întregul produs este egal cu zero) între capacitatea nucleară, hotărârea de a o utiliza, precum și comunicarea existenței acestor două elemente adversarului potențial.”

Prima formă închegată de manifestare a descurăjarii nucleare a constituit-o doctrina ripostei masive (massive retaliation), așa cum a fost aceasta formulată în documentul NSC 162/2 Basic National Security Policy. Conform acesteia, Statele Unite urmau să răspundă printr-un atac nuclear masiv oricărei agresiuni inițiate de Uniunea Sovietică și/sau aliații ei. Prin ea, SUA erau dispuse să lase inițiativa adversarilor, dar nu mai erau dispuse să le permită totodată și să stabilească tot ei regulile confruntării odată inițiate.

O altă formă de manifestare a descurajării nucleare a fost ce a războiului limitat. Această formă susținea necesitatea limitării atât a obiectivelor urmărite într-un război, cât și a mijloacelor implicate.

Spre începutul anilor ’70, s-a ajuns la un echilibru dat de obținerea distrugerii reciproc asigurate (mutual assured destruction).

Între timp, clubul nuclear s-a lărgit (Marea Britanie și Franța devin puteri nucleare în anii ’50, iar China în anii ’60), ceea ce a impus adoptarea Tratatului de Neproliferare Nucleara, iar, pe de alta, cele două superputeri inițiază un proces de control al armamentelor și dezarmare nucleară aflat și în prezent în curs de desfășurare.

BIBLIOGRAFIE

*** Nuclear Posture Review Report, www.defense.gov/npr accesat 07.06.2014 ora 20.13.

*** Nuclear Posture Review Report, www.defense.gov/npr accesat 08.06.2014 ora 09.01.

***http://carnegieendowment.org/files/2010russia_military_doctrine.pdf accesat 08.06.2014 ora 18.39.

*** http://www.nti.org/media/pdfs/Xia_Liping.pdf accesat 08.06.2014 ora 18.42.

*** http://www.rpfrance-otan.org/IMG/pdf/White_paper_on_defense_2013.pdf accesat la 08.06.2014 ora 20.20.

***http://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/62482/strategic-defence-security-review.pdf accesat 08.06.2014 ora21.20.

1. NATO 2020: Assured Security, Dynamic Engagement, Analize și recomandări din partea Grupului de experți ai noului concept strategic al NATO, 17 mai 2010.

2. NATO, Active Engagement, Modern Defense: Strategic Concept for the Defense and Security of the Members of the North Atlantic Treaty Organization, Adopted by Heads of State and Government in Lisbon, 19 noiembrie 2010.

3. Kissinger, Henry, Limited War, Daedalus, Bullettin of American Academy of Art and Science, 1960, pag. 52.

4. Idem, pag. 80.