Strategii In Bazinul Marii Negre. Cooperare Regionala Si Interesele

LUCRARE DE DISERTAȚIE

STRATEGII ÎN BAZINUL MĂRII NEGRE. COOPERARE REGIONALĂ ȘI INTERESELE

DE SECURITATE ALE ROMÂNIEI

CUPRINS

Pagină albă

INTRODUCERE

Aflată la confluența unor importante fluxuri de interese, Regiunea Extinsă a Mării Negre reprezintă principala legătură între trei regiuni cu o importantă semnificație pe plan politic, economic și de securitate: Europa de Sud-Est, Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Se intersectează în această regiune, în special în domeniul economic și al securității, interesele unor importanți actori globali cu cele ale statelor riverane.

Regiunea Extinsă a Mării Negre a devenit un punct de intersecție decisiv în contextul extinderii spre est a Europei, a cărei natură geostrategică este dată de lista impresionantă a actorilor regionali. În această zonă se întâlnesc Rusia, Ucraina, Turcia, Balcanii de Est și Caucazul. Regiunea cumulează unele dintre cele mai importante provocări care conturează securitatea de azi și de mâine a Europei – de la migrația ilegală la degradarea mediului, de la securitatea resurselor energetice la traficul ilicit de droguri și armament, de la terorism la „conflicte înghețate”. La fel de relevant este și faptul că Marea Neagră este o intersecție a civilizațiilor, aflată la confluența dintre religia ortodoxă, cea musulmană și culturile politice și sociale vestice aflate în plină dezvoltare.

Ultimele două decenii au înregistrat un început al cooperării în regiune, fără însă a se observa o evoluție care să crească optimismul statelor și organizațiilor interesate de progrese ale Regiunii. Actorii de la Marea Neagră au fost mai preocupați de probleme care amenințau interese naționale vitale – de la conflictele deschise din Caucazul de Nord (Cecenia) la „conflictele înghețate” din Caucazul de Sud (Abhazia și Osetia de Sud, Nagorno-Karabah), Moldova (Transnistria) – decât de perspectivele neclare ale unui potențial model de cooperare regională. În plus, probleme bilaterale nerezolvate, cum sunt cele între Turcia și Armenia, între Turcia și Grecia sau între Rusia și foste state sovietice, au împiedicat statele de la Marea Neagră să elaboreze planuri regionale îndrăznețe.

Regiunea Extinsă a Mării Negre a devenit o importantă cale de tranzit pentru resursele energetice din Rusia și regiunea Mării Caspice către Europa, evidențiată și de interesul tot mai ridicat – atât al statelor, cât și al companiilor private – pentru dezvoltarea unor coridoare de transport al petrolului și gazelor naturale către consumatorii europeni. Securitatea acestei zone este condiționată de un complex de factori între care un loc important îl ocupă securitatea energetică a statelor din regiune, aceasta depinzând de corectitudinea raporturilor interstatale de tip furnizor-beneficiar de resurse energetice.

Implicarea NATO în asigurarea securității în Regiunea Extinsă a Mării Negre, bazată pe conceptele de democrație și bună guvernare, trebuie să ia în considerare toți factorii de putere regionali, dintre care cel mai important este Rusia. Noile tendințe ale Alianței privind această strategie vizează lărgirea sferei de interes către Asia Centrală și Orientul Mijlociu.

Extinderea Uniunii Europene până la Marea Neagră prin aderarea României și Bulgariei, cu toate implicațiile determinate de apropierea de un spațiu cu un nivel mediu de securitate, face necesară elaborarea unei strategii de securitate a blocului comunitar, pentru această zonă. Aplicarea acestei strategii trebuie să aibă în vedere, printre altele, caracteristicile regionale de securitate, viitorul european al Turciei și stadiul relațiilor bilaterale Rusia-UE.

În ecuația stabilității regionale, Marea Neagră este percepută într-o nouă dimensiune, determinată de interesele economice ce se interferează în zonă și de evoluția evenimentelor politico-militare din proximitatea acesteia. Această coordonată, generată de transformările geopolitice ale ultimelor două decenii, conferă multiple calități regiunii, acelea de platforma proiectării forței militare în Asia și Orientul Mijlociu, de zonă tampon pentru amenințări asimetrice, de zonă cheie pentru testarea capacității de propagare a democrației și securității în afara Europei.

Mediul de securitate din cadrul Regiunii Extinse a Mării Negre este caracterizat de existența unor „conflicte înghețate”, urmare a procesului de trasare a limitelor teritoriale ale republicilor care alcătuiau Uniunea Sovietică și, ulterior, a consecințelor dezmembrării acesteia. Apariția unor factori de risc și a unor amenințări cu caracter asimetric în regiunea Mării Negre are diverse cauze de natură economică și politică, unele dintre acestea având un caracter transfrontalier.

Climatul de securitate regional este strâns legat de securitatea energetică. Prin poziția sa geografică, Regiunea Extinsă a Mării Negre joacă un rol important în asigurarea securității energetice, fiind un coridor relevant de tranzit pentru resursele energetice din zona caspică. Conectarea la coridoare energetice și implicarea în proiecte de infrastructură energetică reprezintă o miză importantă pentru toate statele din regiune.

Spațiu de legătură între Europa și Asia, între Occident și Orient, între creștinism și islamism, Regiunea Extinsă a Mării Negre reflectă, în bună măsură, evoluția și tendințele din viața politică, economică și socială manifestate în plan internațional și, îndeosebi, european. Reprezentând prelungirea bazinului mediteranean către Marea Caspică și, de aici, către Asia Centrală și Orientul Mijlociu, Regiunea Extinsă a Mării Negre are caracteristici politice și de securitate asemănătoare zonei Balcanilor, dar și trăsături proprii, determinate de interesele țărilor riverane și de cele ale principalilor actori pretendenți la topul ierarhiei mondiale (SUA, UE, Rusia, China), de potențialul economic, militar și demografic, precum și de rolul de element de legătură între Asia Centrală și Orientul Mijlociu (în jocul intereselor politice și economice globale).

Pentru România sunt importante promovarea cooperării regionale și menținerea unui dialog permanent, deschis și eficient. Astfel, prin eforturi sincronizate, statele din regiune pot reduce și menține sub control nivelul de riscuri pentru cetățeni, dar, mai ales, pot valorifica oportunitățile oferite de resursele și poziția geostrategică relevantă a Regiunii Extinse a Mării Negre.

CAPITOLUL 1

REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE

ÎN ACTUALUL CONTEXT GEOPOLITIC

Marea Neagră a devenit, în ultimele decenii, centru de intersecție a marilor rute energetice și vecinătate apropiată a marilor puteri euro-atlantice, prin extinderea NATO și UE. Din aceste considerente, precum și datorită imensului potențial economic, militar, demografic și a rolului de element de legătură între Asia Centrală și Orientul Mijlociu, interesul pentru regiunea Mării Negre a crescut considerabil, devenind parte sau obiect al jocurilor politice și economice globale.

În același timp, Marea Neagră reprezintă un punct cheie pentru securitatea Europei, iar atenția de care se bucură este legată de dorința de a extinde zona de stabilitate europeană – de la România și Bulgaria către est, în Caucaz și către Orientul Mijlociu, precum și de proiectul de integrare a Turciei și a Caucazului.

1.1. Regiunea Extinsă a Mării Negre – delimitări geopolitice

Geopolitica situează Marea Neagră și regiunea adiacentă, cunoscută sub denumirea de Regiunea Extinsă a Mării Negre (REMN), la extremitatea estică a Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene. Din perspectivă geografică, aceasta cuprinde cele șase state care au ieșire la Marea Neagră: România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Rusia și Ucraina. Din alt punct de vedere, dacă luăm ca reper Strategia de Securitate a Uniunii Europene cu privire la construcția și întărirea securității în vecinătate apropiată și analizăm focarele de conflict din Cecenia, Abhazia și Osetia de Sud, Nagorno-Karabah, Transnistria, observăm că Regiunea Extinsă a Mării Negre este o regiune extrem de dinamică, cuprinsă între Balcani și Marea Caspică, limitele sale fiind diferite, în funcție de interesele fiecărui actor regional.

La o scurtă analiză a statelor enumerate reiese clar diversitatea acestora, faptul că sunt racordate de sisteme regionale diferite, că sunt distincte din punct de vedere cultural, politic și economic, ceea ce a favorizat și crearea unei percepții conform căreia REMN este o arie „strivită” între UE și spațiul euroatlantic, situată în proximitatea Orientului Mijlociu, o „gaură neagră” sau „zonă gri” între UE, Eurasia și spațiul euroatlantic. Prin urmare, orice analiză asupra interacțiunilor dintre acestea va trebui să ia în calcul și faptul că toate aceste state sunt racordate la mecanisme și fenomene distincte, ce caracterizează diverse regiuni adiacente. Spre exemplu, România și Bulgaria sunt state membre ale NATO și ale UE, Turcia este stat posibil candidat la UE, cu o istorie marcată de multe dificultăți și contradicții în acest sens, dar și stat membru al Alianței Nord-Atlantice. În plus, după aderarea României și a Bulgariei la NATO, REMN a căpătat un rol-cheie în „războiul global împotriva terorii”, război care s-a purtat preponderent în statele din Orientul Mijlociu, devenind și frontiera alianței de state angajate în acest război condus de SUA. Rusia este, în mod evident, o putere regională considerabilă, relațiile sale cu UE, dar și cu NATO fiind marcate nu de puține ori de tensiuni (cazul plasării unor elemente din scutul anti-rachetă pe teritoriul statelor est-europene sau cel al securității energetice sunt exemple elocvente în acest sens). Apoi, Ucraina si Georgia sunt entități statale aflate în mod vizibil sub influența Moscovei, fiind prinse, în același timp, și în programe de cooperare cu UE.

Dacă analizăm rolul Mării Negre în ecuația securității energetice a UE, ca spațiu de tranzit ce leagă importatorii europeni de resursele din Regiunea Mării Caspice și Asia Centrală, atunci aceasta se conturează ca un spațiu al unei veritabile competiții pentru resurse, materializată în încercări ale Federației Ruse de a-și menține monopolul ca exportator de hidrocarburi și al statelor europene de a identifica surse alternative. Cele mai recente proiecte de rute alternative, precum Nabucco sau South Stream tranzitează, de asemenea, Marea Neagră, creându-se astfel legături până și cu state din Balcanii de Vest. Astfel, Marea Neagră se conturează și drept un spațiu bogat în resurse naturale și deosebit de important pentru alimentarea cu energie a întregului continent european.

În acest sens, Marea Neagră joacă un rol important în geopolitica energetică nu doar din cauză că e indubitabil un spațiu de tranzit pentru resursele de petrol și gaz natural din Rusia și Orientul Mijlociu către Europa, ci și un spațiu cu resurse energetice considerabile. Pe de altă parte, dacă ne raportăm la componența organizațiilor regionale stabilite la Marea Neagră, atunci, REMN va cuprinde și alți actori. Spre exemplu, Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (Organization of the Black Sea Economic Cooperation – BSEC) este alcătuită din cele șase state riverane la care se adaugă Albania, Armenia, Azerbaidjan, Grecia, Moldova și Serbia. Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat (Black Sea Forum for Dialogue and Partnership – BSF) include statele riverane, mai puțin Rusia și Turcia (aceasta din urmă are totuși rol de observator, alături de Serbia), dar cuprinde Armenia, Azerbaidjan, Moldova. Alături de aceasta, există și o inițiativă a UE menită să dezvolte cooperarea regională în spațiul Mării Negre, cunoscut sub numele de Sinergia Mării Negre, prin care se urmărește dezvoltarea cooperării în termeni de promovare a principiilor democratice, abordarea problemelor legate de mediu, resurse, securitate, conflictele înghețate etc.

Astfel, REMN desemnează mai degrabă un spațiu economic și politic, ce cuprinde nu doar statele riverane, fiind definită drept „suma unor complexe de securitate care reunește acele state ale

căror pr
căror probleme de securitate nu pot fi soluționate fără cooperarea și cu sprijinul celorlalte state”.

Definiția oferă o imagine clară nu doar asupra gradului de complexitate implicit Regiunii, ci și asupra calității sale de spațiu de convergență a unor regiuni cu trăsături distincte. REMN este un spațiu de frontieră, marcat adesea de tensiuni, de dificultăți de a coopera, dar și de conștientizarea faptului că eforturile depuse în acest sens sunt necesare și comportă beneficii pentru toate regiunile ce se întâlnesc în acest punct.

Pozițiile geopolitică și geostrategică pe care regiunea le ocupă în cadrul mediului de securitate european, precum și interesele vitale ale statelor Uniunii Europene în accesul facil la resursele energetice caspice, nevoia de creare a unui mediu de securitate stabil și coerent în imediata vecinătate a frontierelor spațiului european comun, nevoia SUA și a aliaților săi din cadrul coaliției internaționale antiteroriste de a folosi această regiune drept placă turnantă și punct de sprijin în campaniile antiteroriste din Irak și Afganistan, aduc REMN pe agenda securității internaționale cu tot mai mare pregnanță.

Nu există o accepțiune unanim acceptată de către specialiști privind delimitarea geografică a Regiunii Extinse a Mării Negre. După unii, această zonă se întinde de la Balcani până la Marea Caspică, fiind una dintre cele mai dinamice zone din perioada după destrămarea Uniunii Sovietice. Regiunea este flancată la vest de Balcani și la est de Caucaz, două spații cu un potențial conflictual foarte ridicat, dintre care cel din urmă sporește importanța coridorului energetic euroasiatic, ce unește marii consumatori ai Occidentului de bogatele rezerve energetice din zonele Mării Caspice și Asiei Centrale.

Extinderea la scară largă a NATO și a Uniunii Europene în această zonă i-a schimbat acesteia importanța geopolitică și geostrategică, devenind acum vecină nemijlocit la granița de est a celor două organizații. În regiunile din estul și sud-estul Regiunii euroatlantice, la nivel regional, s-a creat o nouă realitate geopolitică și de securitate, care impune ca sud-estul Europei să fie perceput ca o zonă mult mai întinsă decât se considera până acum, formată nu numai din Balcani și țările vestice Mării Negre, dar și din regiunile de la sud de Caucaz și Marea Caspică. Având în vedere că interesele strategice ale țărilor enumerate mai jos sunt majore, a devenit evident că spațiul geografic al REMN trebuie să includă ca participanți România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina, Moldova, Armenia și Azerbaidjan.

Din cauza absenței unor structuri regionale formale eficiente, care să sprijine dezvoltarea sigură și clară a identității REMN, statele din zonă sunt tributare unele altora. De obicei, evenimentele care au loc într-o țară se reflectă în diferite forme și cu variate intensități asupra celorlalte și nu numai. Unele dintre ele, în special cele din Caucazul de Sud, gestionează cu dificultate conflicte înghețate (Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Nagorno-Karabah) în care Rusia are un cuvânt greu de spus. Mai mult, statele din partea sud-vestică a Mării Negre au fost incluse în organizații regionale cu specific economic (UE) și/ sau militar (NATO), Rusia se conturează din ce în ce mai clar drept o putere emergentă, ce contestă influența SUA și a NATO în regiune, având o retorică agresivă față de aceasta, ilustrată prin dezbaterea asupra instalării unor elemente din scutul anti-rachetă american în spațiul adiacent Mării Negre. Ucraina, Republica Moldova, Georgia sunt state care sunt considerate a se afla încă sub influența Moscovei. La toate acestea se adaugă și acțiunea evidentă a unei alte puteri ce influențează în mod clar dinamica securității din acest spațiu – SUA, prezentă atât prin NATO, cât și prin acțiunile sale în apropierea REMN, în Orientul Mijlociu.

Prin urmare, în ceea ce privește Regiunea Extinsă a Mării Negre, se poate spune că aceasta este o regiune în virtutea existenței proximității geografice, ce a făcut posibilă și necesară interacțiunea dintre statele riverane (deși natura acestora diferă în funcție de statele luate în considerare), în virtutea existenței unor riscuri și amenințări comune, dar și a eforturilor recente de a crea o abordare comună asupra problemelor de securitate în acest spațiu. Și aceasta în ciuda faptului că statele riverane au tendința de a se asocia, la nivel perceptiv cu regiuni diverse, spațiul Mării Negre fiind doar punctul de convergență al acestora, ceea ce face ca REMN să se definească la intersecția conceptelor de „regiune” și „securitate”, riscurile și amenințările de securitate (de natură militară, politică, economică, ecologică, energetică) fiind principalul „coagulant regional”. Practic, conform acestei viziuni, existența unor probleme comune a făcut ca acest spațiu să poată fi considerat o regiune și tratat ca atare. Însă și avantajele au jucat un rol important în emergența unei regiuni precum REMN. Resursele naturale, importanța sa ca spațiu de tranzit pentru alimentarea cu petrol și gaze naturale a Europei au contribuit de asemenea la includerea REMN în categoria regiunilor și la abordarea ei în consecință și strategiile actorilor din acest spațiu.

Evoluțiile din ultimii ani în domeniul securității internaționale au determinat o modificare a naturii riscurilor și amenințărilor și la adresa securității în Europa, cu influențe negative asupra securității regionale. Astăzi, regiunea bazinului Mării Negre a devenit unul dintre centrele politicii europene și mondiale. O parte din liderii mondiali, în primul rând SUA, privesc această regiune drept „coridor strategic”, care deschide calea către arealele cuprinse de crize puternice, Orientul Mijlociu și care constituie, în același timp, un fel de „barieră între civilizații”.

Definirea, delimitarea și consolidarea Regiunii Extinse a Mării Negre constituie un proiect generat de un sistem de conexiuni necesare și posibile. Țările de litoral de la Marea Neagră nu sunt, propriu-zis, țări maritime. Ele nu au participat, de-a lungul istoriei, la bătălia pentru putere dusă între țările maritime și țările continentale. Deși unele se află aici de la începutul lumii, iar altele s-au format prin mișcarea mai mult sau mai puțin haotică a populațiilor, niciuna dintre ele nu a avut, cel puțin până în prezent, răgazul istoric necesar pentru a-și consolida frontierele proprii. Aproape toate frontierele din zonă sunt conflictuale. Explozia Balcanilor de Vest, situația din Caucaz, relațiile dintre Turcia și unii dintre vecinii săi din Regiunea Mării Negre, problemele ruso-ucrainene legate de Crimeea, situația conflictuală din regiunea transnistreană, bătălia eurasiatică, cu implicații europene și globale, pentru traseele conductelor de transport petrolier și gazifer și multe altele sunt expresii ale unei realități care implică, în modul cel mai dinamic posibil, spațiul geografic. Mai exact, acestea sunt realități ale bătăliei pentru spațiu. În această uriașă bătălie sunt implicate, deopotrivă, statele și formele lor de conexiune și colaborare, de parteneriat și de putere. Adică, statele europene și asiatice din zonă, marile puteri care au interese în zonă – și toate marile puteri ale lumii au interesele aici, precum și NATO, Uniunea Europeană, OSCE, organizațiile și structurile regionale, acordurile și structurile bilaterale.

Marea Neagră nu trebuie privită nici doar ca un spațiu de confluență și de contrast, deși este și așa ceva, ci mai ales prin efectul sinergic asupra unei vaste regiuni, concretizat, între altele, și prin înființarea, la 30 aprilie 1999, a Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), precum și prin direcțiile de valoare strategică ce se deschid de aici și care, în același timp, converg aici. Din acest punct de vedere, Marea Neagră este un adevărat liant strategic în spațiul eurasiatic. Pe lângă cele trei mari culoare strategice care, într-un fel, sunt legate și de Marea Neagră, se mai deschid o serie de culoare în Regiunea eurasiatică, precum: culoarul strategic energetic (Caucaz, Marea Caspică, Asia Centrală); culoarul strategic sud-vest asiatic (Marea Neagră, Turcia, Irak, Iran, Golful Persic, prin Câmpia Mesopotamiei); culoarul strategic Don, Volga, Siberia Vestică.

1.2. Contextul geopolitic actual în Regiunea Extinsă a Mării Negre

Regiunea Extinsă a Mării Negre (REMN) reprezintă una dintre regiunile care leagă Asia de Europa, contribuind la susținerea conceptului geopolitic al Regiunii Eurasia, care, la rândul său, este conectată printr-o serie de linii de comunicații deosebit de importante cu alte zone și spații de interes geopolitic, cum sunt Marea Nordului, Europa Occidentală, Europa Centrală, Mediterana de Est, Orientul Mijlociu, spațiul caucazian și central-asiatic, spațiul caspic, spațiul balcanic, Rusia centrală, spațiul baltic.

Din perspectivă geopolitică, REMN se află în relații de complementaritate cu o parte din zonele și spațiile geografice menționate, constituind adevărate continuumuri spațiale de interes, atât pentru statele aferente acestora, cât și pentru cele situate la mari distanțe de acestea. În plan european, Regiunea Mării Negre este în conexiune cu Regiunea Europei Centrale, a celei Occidentale, cu spațiul balcanic și cu cel baltic. Relația cu primele două este realizată de linia de comunicație fluvială Rin, canalul Main-Dunăre, Dunăre și canalul Dunăre-Marea Neagră, ce unește Rotherdamul de cel mai mare port al Mării Negre, Constanța. O altă importantă legătură a Regiunii Mării Negre este cea cu spațiile caucazian și balcanic, conexiune care formează un bloc geopolitic balcano-ponto-caucazian compact, ca interfață a continentului european cu cel asiatic.

Repere geografice și istorice de date mai îndepărtate sau mai recente demonstrează că, în pofida mutațiilor în plan politic, economic sau militar, există adevărate constante geopolitice, care se mențin în actualitate. Pozițiile cheie de la gurile Dunării, strâmtorile Mării Negre, Peninsula Crimeea sau Insula Șerpilor sunt adevărate constante ale istoriei care constituie și astăzi temelia de susținere a edificiului geopolitic al Mării Negre și care, controlate de cele două superputeri, după al doilea război mondial, au asigurat o umbrelă nucleară și au transformat Regiunea, conferindu-i stabilitate politico-militară în beneficiul statelor riverane.

Un alt argument pentru care REMN rămâne una de maxim interes îl reprezintă poziția ei privilegiată, aspect care nu trebuie omis acum, cu atât mai mult cu cât el nu a fost trecut cu vederea de-a lungul istoriei. Regiunea ocupă o poziție de tranzit între trei continente – Europa, Asia, Africa, include Rusia, state membre NATO (Turcia, România, Bulgaria) sau ale Uniunii Europene (România, Bulgaria), posibil viitoare state membre NATO (Ucraina, Georgia) sau ale Uniunii Europene (Turcia) și se află la unul dintre capetele relației maritime Marea Neagră, Bosfor, Dardanele, Marea Mediterană, Suez, Marea Roșie, Oceanul Indian. Facilitățile temporare obținute și bazele militare stabilite de SUA în unele dintre țările din zonă (România, Bulgaria) o fac să se afle și la unul dintre capetele podurilor aeriene care, pornind de pe aeroporturi din Regiunea Mării Negre, pot ținti astfel, direct și fără escale, orice destinație din partea nord-estică a Africii și, cu escale pe parcurs, practic orice destinație africană. Nu în ultimul rând, REMN se află pe traseul tuturor conductelor existente sau posibil de imaginat în viitor pentru transportul țițeiului, produselor petroliere și al gazelor naturale din perimetrele de exploatare din Rusia și fostele republici sovietice transcaucaziene către Europa Occidentală, care include (un avantaj decisiv pentru România) cursul inferior al Dunării, scurtat considerabil prin canalul Dunăre-Marea Neagră, ceea ce asigură tranzitul fluvial transeuropean și legătura dintre Marea Neagră și Marea Nordului.

Spațiul de interferență a trei zone geopolitice și geostrategice – Europa de Sud, Europa de Est și Orientul Mijlociu, regiunea Mării Negre s-a transformat, după anii '90, într-o zonă de instabilitate, marcată de disputele de natură politico-militară și economică dintre statele riverane, dar și de preocuparea altor state de a-și rearanja interesele în zonă. Marea Neagră este, în primul rând, un spațiu de sinteză, în care relațiile dintre state au o tradiție istorică și, în consecință, astăzi, riveranii pot extinde exercițiul cooperării în și pentru securitate.

Ca principale caracteristici politice și de securitate ale bazinului Mării Negre pot fi menționate: interesele țărilor riverane, interesele principalelor state pretendente la topul ierarhiei mondiale (SUA, Rusia, China, Japonia, India, țările din UE), imensul potențial economic, militar și demografic, rolul acestei zone ca element de legătură între Asia Centrală și Orientul Mijlociu în jocul intereselor politice și economice globale.

Noi factori de pe scena politică a lumii au scos în evidență caracterul determinant al regiunii Mării Negre pentru securitatea Europei, ea fiind denumită chiar „noua frontieră a Europei”. Securitatea europeană deplină nu poate fi realizată atâta timp cât REMN rămâne relativ instabilă.

În regiunea Mării Negre se găsesc câteva „poziții cheie”, care o particularizează și contribuie fundamental la valoarea și importanța geostrategică a acestui spațiu. Aceste poziții sunt:

– Sistemul strâmtorilor (Bosfor, Dardanele – legate prin Marea Marmara). Acesta permite și asigură navigația dintr-o mare „închisă” spre Oceanul Planetar. Turcia este statul care deține controlul strâmtorilor, acestea fiind, în momentul de față, singura arteră puternică pentru transportul extern pe mare, destul de la îndemână pentru toți riveranii, economicos și cu perspective permanente. Controlul Turciei asupra strâmtorilor îi conferă un statut privilegiat printre statele riverane;

– Gurile Dunării (Dunărea maritimă) – intrarea și ieșirea navelor maritime prin complexul de navigație al Sulinei se realizează, deocamdată, în întregime pe teritoriul statului român, acest lucru reprezentând un element de putere pentru România;

– Peninsula Crimeea – un loc cu multiple facilități, înconjurat de suficiente forțe navale, gata de acțiune;

– Platoul continental din fața litoralului românesc și Insula Șerpilor. Platoul continental din jurul Insulei Șerpilor a fost subiect al unei dispute între România și Ucraina, litigiu care s-a judecat la Curtea Internațională de Justiție (C.I.J.) de la Haga. Miza disputei româno-ucrainene a fost în primul rând strategică (accesul în apele teritoriale) și economică (posibilitatea explorării și, eventual, exploatării resurselor de hidrocarburi). Ambele părți au declarat, înaintea pronunțării deciziei finale a Curții, că o vor respecta, indiferent care va fi aceea. C.I.J., prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009 a acordat 79,34% din Regiunea în dispută României. României îi revin 9.700 km², iar Ucrainei îi revin 2.300 km². Prin decizia C.I.J. Insula Șerpilor a rămas în componența Ucrainei.

Regiunea Extinsă a Mării Negre poate fi considerată drept una dintre regiunile cheie pentru stabilitatea și securitatea spațiului eurasiatic la începutul secolului XXI. Din acest punct de vedere, interpretarea evoluțiilor de securitate din REMN nu se poate realiza fără o înțelegere adecvată a tendințelor din mediul internațional de securitate. Legând Europa de Caucaz, Orientul Mijlociu și spațiul eurasiatic, zona Mării Negre a reprezentat, din perspectivă istorică, atât un spațiu de convergență, cât și unul de dispută a intereselor marilor puteri. În prezent, Regiunea Extinsă a Mării Negre („o regiune între regiuni”) este conectată la o arie mai largă, cuprinzând regiunile Balcani, Caucaz-Marea Caspică, Asia Centrală și Orientul Mijlociu.

REMN a devenit un spațiu de interes strategic pentru o serie de actori globali sau regionali (în special SUA, NATO, UE și Rusia), având în vedere următoarele caracteristici ale acesteia:

este o zonă majoră de tranzit pentru principalele rute de transport al resurselor energetice atât din spațiul rus, cât și dinspre zona Marea Caspică-Caucaz către Europa;

este caracterizată printr-o eterogenitate culturală și politică, printr-un echilibru derivat dintr-o logică a rivalităților și prin implicarea unor instituții internaționale și a unor mecanisme de securitate gestionate de OSCE, UE, NATO, CSI;

unele state ex-sovietice sunt vizate de Politica Europeană de Vecinătate și de parteneriatele inițiate de NATO, în timp ce alte state din aceeași categorie se mențin într-o poziție neclară;

potențialul economic ridicat al regiunii alimentează interesele marilor puteri legate de menținerea securității în acest areal, în special în ceea ce privește combaterea fenomenului terorist și a crimei organizate, precum și limitarea expansiunii fundamentalismului islamic;

din perspectivă militară, REMN poate juca rolul de platformă de supraveghere și avertizare timpurie pentru protejarea interselor militare strategice atât ale statelor occidentale, cât și ale celor mai importanți actori regionali.

În prezent, se poate aprecia că situația de securitate din REMN este influențată de următoarele orientări de politică externă/strategii de acțiune ale principalilor actori implicați în această regiune:

politica de resetare a relațiilor cu Rusia promovată de SUA, NATO (inclusiv invitarea Rusiei să colaboreze cu NATO în proiectul scutului antirachetă) și UE;

crearea unor parteneriate strategice, la nivel bilateral, între principalele state UE și Federația Rusă;

opoziția Moscovei față de orice strategie a NATO sau UE pentru Marea Neagră în care Rusia nu este inclusă;

dezvoltarea unor proiecte de către Moscova în cadrul Comunității Statelor Independente (crearea unei uniuni vamale și a unui spațiu economic unic) și a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (posibilitatea de a desfășura acțiuni și împotriva unei amenințări interne);

reapropierea relațiilor dintre unele state ale regiunii și Federația Rusă;

dorința puternică a unor state din regiune de a fi recunoscute ca puteri regionale.

Dinamica evoluțiilor din REMN relevă existența unor provocări cu care se confruntă acest spațiu. În primul rând, eterogenitatea regiunii, inclusiv din punct de vedere al aranjamentelor de securitate, ca urmare a apartenenței statelor riverane la diferite organizații internaționale (OSCE, UE, NATO, CSI, OTSC). În al doilea rând, actualitatea problemelor de tip „hard-security”, considerate timp de un deceniu a fi „înghețate”, fapt evidențiat de conflictul din Georgia din 2008.

Apoi, asigurarea securității energetice – diversificarea surselor de aprovizionare și dezvoltarea rutelor principale de transport al petrolului și gazelor din zona Asiei Centrale către Europa (Coridorul Sudic) devine un test atât pentru relația dintre producător (Rusia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Kazahstan), statele de tranzit (Rusia, Georgia, Turcia, Ucraina) și consumator (statele UE, Turcia etc.), cât și pentru relațiile dintre actorii fiecăruia dintre aceste grupuri; de asemenea, securitatea energetică constituie și un test pentru cooperarea UE-Rusia în domeniul energetic.

Persistența tensiunilor regionale alimentează lipsa de încredere între statele riverane și favorizează manifestarea riscurilor și amenințărilor asimetrice.

Eșecul proceselor de instituționalizare a cooperării regionale în REMN, ca urmare a lipsei de angajament/angajamentul inegal al statelor regiunii, este un fapt neproductiv pentru toți actorii implicați în asigurarea securității regionale.

Existența unor state fragile, din punct de vedere identitar și instituțional, poate favoriza manifestarea riscurilor asimetrice (o caracteristică a amenințărilor asimetrice la nivelul arealului Mării Negre o reprezintă conexiunea tot mai strânsă dintre terorism, crima organizată, sub toate formele sale, și radicalismul islamic).

Instalarea unor elemente ale sistemului NATO de apărare antirachetă ar putea avea un rol pozitiv în regiune; de altfel, este deja acceptată ideea că amenițările cu rachete, în special cu rachete balistice purtătoare de arme de distrugere în masă, pot deveni amenințări reale pentru statele NATO din regiune.

Regiunea Mării Negre a devenit o prioritate din ce în ce mai importantă pe agenda internațională. O atitudine regională se dezvoltă deja treptat pe măsură ce actorii principali înțeleg că unele probleme comune trebuie să fie adresate la nivel regional pentru a obține soluții eficiente. Cu toate acestea, eforturile de cooperare sunt înfrânate în mod semnificativ de un număr de factori, cum ar fi: dezvoltarea politică și economică inegală atât între statele din regiune, cât și în interiorul acestora, forțe naționaliste și animozități îndelungate între actorii regionali. În august 2008, evenimentele din Georgia au demonstrat, în mod evident, potențialul de escaladare violentă al conflictelor nerezolvate și impactul negativ al acestora asupra populației locale, dar și asupra întregii regiuni. Același lucru poate fi spus și despre criza gazului dintre Ucraina și Rusia din iarna 2008/2009.

Din cele prezentate, se pot evidenția câteva elemente care demonstrează importanța geopolitică a Regiunii Mării Negre:

– se găsește la confluența a trei regiuni de o mare importanță geopolitică: Peninsula Balcanică, Europa de Est și Asia Mică și aproape de Regiunea fierbinte a Orientului Mijlociu;

– reprezintă un segment din granița de sud a Rusiei și la limita de nord a flancului sudic al NATO;

– este ieșirea la Oceanul Planetar pentru țările riverane și țările transcaucaziene;

– este dispusă pe traseul rutelor preconizate pentru transportul petrolului caspic și al celui din Regiunea Asiei Centrale spre consumatorii din Europa Occidentală;

– este cea mai scurtă cale pentru Rusia spre sud și apoi spre est (prin Canalul Suez) și spre Coasta Nord Africană, fiind unicul drum spre „mările calde”;

– realizează o piață de desfacere pentru aproximativ 350 de milioane de consumatori;

– are potențial demografic și economic foarte important;

– ține aprins interesul constant manifestat de actualii mari actori ai scenei geopolitice mondiale (actorii tradiționali și actorii nou apăruți).

Eterogene din multe puncte de vedere, cu opinii diferite la rezolvarea unor probleme comune și internaționale, statele din Regiunea Extinsă a Mării Negre au încercat și, în cea mai mare parte, au reușit să găsească propriile răspunsuri la multiplele aspecte ale reconfigurării mediului de securitate regional.

Probabil că, printre cele mai importante determinări geopolitice și geostrategice care vor reconfigura spațiul geopolitic al Mării Negre, se vor situa în continuare și următoarele:

– spațiul de la estul Mării Negre – Caucaz, Marea Caspică, Asia Centrală – este foarte activ și corespunde cu un tronson marcant din vechiul drum al mătăsii, ceea ce exprimă o continuitate istorică sau o reluare a unui drum care a fost blocat de puterea sovietică, bulversat de tensiunile din Caucaz și obstrucționat de interese geopolitice regionale;

– Regiunea Mării Negre este, deopotrivă, o zonă de falie, de confluență și de confruntare, de unde rezultă importanța deosebită a caracteristicilor evoluției sistemului și mediului de securitate eurasiatic, într-un areal confuz, cu numeroase ambiguități și probleme frontaliere nesoluționate;

– este strâns legată de coridorul islamic, deși orientarea prooeuropeană a Turciei fracturează această vecinătate și se constituie într-un posibil spațiu securitar pentru Regiunea Mării Negre;

– prin faptul că REMN se află în imediata vecinătate a vechiului foaier perturbator, reactivat, la ora actuală, prin traficul de droguri, migrația ilegală și bătălia pentru resursele energetice caspice și pentru transportul lor, se poate induce o politică și o strategie de fracturare a acestui coridor;

– întrucât se află în vecinătatea unor zone conflictuale cronice, cu foarte multe probleme, se așteaptă ca, sub impuls NATO și UE, să crească efectiv contribuția regiunii la gestionarea conflictualității de pe primul și de pe cel de al doilea cerc de siguranță strategică din jurul REMN, ceea ce ar duce la crearea condițiilor pentru a se trece la realizarea unei entități eurasiatice reale și benefice.

Interesul pentru bazinul Mării Negre a căpătat, în perioada recentă, valențe din cele mai diversificate, de la cele regionale la cele globale. Devenită graniță NATO și UE, Marea Neagră intră, de fapt, într-o zonă de mare interes, la confluența celor două axe – nord-sud și est-vest, ceea ce va face ca implicarea unor state prin intermediul unor alianțe sau uniuni să fie din ce în ce mai accentuată.

1.3. Interese geostrategice în Regiunea Extinsă a Mării Negre

După primele schimbări la nivelul geopolitic al Regiunii care au anticipat creșterea valorii strategice deosebite a acesteia, Regiunea Extinsă a Mării Negre a fost supusă atenției experților politici. Sporirea fără precedent a interesului asupra acestei regiuni s-a produs în perioada dintre sfârșitul anului 2004 și începutul anului 2005. Există cel puțin patru fenomene care au influență majoră asupra strategiilor aplicate în regiune. Primul este evoluția Ucrainei pe arena internațională, al doilea este sindromul Beslan, al treilea este oportunitatea de angajare a Rusiei în regiune și al patrulea, probabil cel mai important, este prezența cu un interes tot mai crescut al UE, NATO și SUA în regiune.

Există, neîndoielnic, numeroase alte argumente care denotă și stabilesc importanța geostrategică a acestei zone, situată între două spații cu potențial conflictual foarte mare (Balcanii și Caucazul) și în apropierea bazinului răsăritean al Mării Mediterane (marcat de conflictele din Orientul Mijlociu, cât și de exacerbarea terorismului islamist). Regiunea Extinsă a Mării Negre reprezintă spațiul de interfață a trei zone geopolitice și geostrategice considerate ca fiind în topul zonelor active, cu probleme deosebit de acute privind securitatea și stabilitatea. Ea este o zonă posibilă de confruntare a intereselor marilor puteri nucleare, dispusă pe traseul rutelor preconizate pentru transportul petrolului caspic și al celui din Regiunea Asiei Centrale spre consumatorii din Occident. În mijlocul intereselor se află țările din Golf, direct interesate de a nu pierde controlul asupra pieței petrolului și companiile petroliere internaționale, dornice să exploateze resursele bogate central-asiatice. Regiunea caucazo-caspică incită interesele, dar și orgoliile occidentale și rusești, care își dispută controlul asupra zăcămintelor de petrol din fostele republici sovietice și asupra conductelor care transportă petrolul caspic.

Dincolo de faptul că oferă multe facilități comerciale și turistice, un important număr de porturi și amenajări portuare, civile și militare, Regiunea Extinsă a Mării Negre dispune și de importante bogății marine (mari rezerve piscicole – sturioni, calcan, delfini etc.) și submarine (petrol și gaze naturale), include un segment din filiera traficului ilegal de armament, stupefiante și a migrației ilegale din Asia Centrală și Orientul Mijlociu către Occident.

De-a lungul secolelor, importanța geostrategică s-a bazat pe rolul pe care Regiunea l-a jucat, fiind simultan o punte de legătură și o frontieră, o zonă tampon și una de tranzit între Europa și Asia, la intersecția dintre fostele puteri și imperii. Totodată, Marea Neagră a reprezentat dintotdeauna un punct de joncțiune între rutele comerciale și regiunile bogate în resurse.

Cele mai multe rute de tranzit al resurselor energetice din Asia Centrală, Marea Caspică și Caucaz spre Europa, de-a lungul drumului sudic, traversează Marea Neagră (din Baku spre Tbilisi, sau de la țărmurile Kazahstanului, ale Mării Caspice spre portul Novorossiysk). Prin existența râurilor navigabile precum Dunărea, Nistrul sau Donul, nordul bazinului Mării Negre oferă oportunități semnificative în domeniul economic și al transporturilor, în vreme ce sudul Regiunii poate asigura legătura cu porturile mediteraneene.

Interesul strategic al României în actualul context internațional este determinat, pe de o parte, de opțiunile sale politice, care o fixează din punct de vedere politic, militar, economic, cultural și financiar în lumea occidentală, iar pe de altă parte, de evoluțiile și schimbările ce au loc în mediul Regiuneal și internațional de securitate, față de care România trebuie să răspundă în conformitate cu interesele sale, dar și în armonie cu ceea ce actualii și viitorii parteneri își definesc ca poziție. Interesul strategic al României este transformarea Regiunii Extinse a Mării Negre într-o vecinătate stabilă, prosperă și integrată în spațiul democratic și de securitate euroatlantic.

Aderarea României la Uniunea Europeană determină implicit și asumarea de către UE a elementelor definitorii ale identității geostrategice a țării. În acest context, dincolo de dimensiunile teritoriului și de nivelul populației (care definesc România ca cea de-a șaptea țară ca mărime din cadrul UE), determinantă este și va continua să fie și poziția geografică a țării noastre la granița de est a UE cu întregul set de provocări și oportunități pe care aceasta le aduce cu sine. Nicio zonă de frontieră a UE nu include o vecinătate de asemenea complexitate și cu o asemenea relevanță pentru politica externă de apărare a UE, precum și pentru o serie de proiecte economice, în special energetice, de mare actualitate.

Importanța strategică a Regiunii Extinse a Mării Negre este evidențiată, în prezent, de realizarea celor două fluxuri strategice – cel al materiilor prime dinspre est spre vest și cel de securitate, democrație și stabilitate dinspre vest spre est. Acesta din urmă se află într-o legătură indisolubilă cu primul, iar forma lui de manifestare practică o reprezintă extinderea NATO și UE în regiunea Mării Negre.

În Regiunea Extinsă a Mării Negre există în prezent trei categorii de interese fundamentale – cele ale Occidentului, cele ale Rusiei și Turciei (care prezintă similitudini de intenție și abordare) și cele ale statelor de la Marea Neagră, altele decât cele amintite mai sus.

Este evident faptul că NATO a depășit frontiera condiției care i-a determinat înființarea – apărarea colectivă, în prezent constituindu-se într-o adevărată comunitate de securitate. În planul acțiunilor geostrategice, NATO vizează:

implicarea în rezolvarea conflictelor înghețate;

dezvoltarea și consolidarea condiției democratice a statelor desprinse din imperiul totalitar comunist;

controlul și, apoi, desființarea rutelor de aprovizionare a rețelelor și a structurilor teroriste;

lupta împotriva terorismului, oriunde interesele strategice de securitate ale Alianței o cer;

dejucarea și anihilarea traficului ilegal cu armament, muniții și arme de distrugere în masă;

protejarea rutelor de transport maritim și a traseelor energetice;

dezvoltarea politicilor parteneriale cu statele din regiune care nu sunt membre ale Alianței;

consolidarea stării de securitate din spațiul de proximitate și de stabilitate în adâncimea acestuia.

Rusia se află într-o perioadă de reflux, cu resurse și venituri imense venite din prețul mare al petrolului și din forțarea creșterii prețului gazului, dar cu o utilizare mai puțin bună a acestui avantaj pentru investiții în explorarea noilor resurse sau dezvoltarea sistemului de conducte. Rusia nu a propus o formă proprie de coerență în regiune, dar se arată foarte îngrijorată de implicarea NATO, a UE și SUA în regiunea Mării Negre, considerând aceasta „o intruziune în spațiul de siguranță”.

În această regiune, interesele geostrategice ale Rusiei constau, esențial, în:

aplicarea strategiei vecinătății apropiate și a relațiilor parteneriale cu noile puteri sau cu organizațiile supranaționale care au interese în zonă;

asumarea dreptului de a acționa militar împotriva grupărilor teroriste în orice parte a globului, mai cu seamă în vecinătatea apropiată;

întreținerea unei relații apropiate, destinse, pozitive cu Uniunea Europeană și, implicit, a dependenței energetice a acesteia față de propriile resurse energetice;

exercitarea dominației în spațiul activ al Mării Negre;

instituirea în raporturile dintre actorii semnificativi ai vieții internaționale a egalității de tratament cu Occidentul;

implicarea în problemele regiunii în perspectiva reorganizării multipolare a lumii, atitudine imperios impusă partenerilor globali;

respingerea exportului de democrație și a continuării lărgirii spre est a NATO;

respingerea amplasării scutului antirachetă american în Europa, acțiune strategică în care vede o amenințare directă a propriei sale securități.

Turcia are o problemă importantă în menținerea status-quo-ului, chiar și în parteneriat cu Rusia, vechea sa rivală, din cauza proeminenței și controlului strâmtorii ce leagă Marea Neagră de Marea Mediterană.

Interesele statelor de la Marea Neagră, cu excepția Rusiei și Turciei, sunt diferite și contradictorii. Aceste mici state sunt destul de deosebite între ele și au agende politice pe care încearcă, în multe cazuri fără mult succes, să le armonizeze. România și Bulgaria sunt membre ale NATO și UE. Ucraina, Georgia și Moldova se luptă, fiecare dintre aceste țări în contextul său specific, pentru independența față de tendințele neoimperiale ale Rusiei, pentru integrare națională, pentru reformă și succesul modernizării. Georgia, Moldova și Azerbaidjan susțin un rol mai activ al Ucrainei la Marea Neagră atât pentru a contrabalansa rolul dominant al Rusiei, cât și ca principiu de integrare în GUAM al acestor țări foste sovietice, fapt ce le va ajuta să adere la NATO și UE.

Armenia își urmărește propria agendă strategică, dominată de conflictul din Nagorno-Karabah cu Azerbaidjan și de blocada efectivă impusă de Turcia în baza mai multor dispute bilaterale existente. Azerbaidjanul este prezent de la distanță în Regiunea Mării Negre prin intensificarea fluxurilor de petrol azer ce trec prin Caucaz și Marea Neagră (conducta Baku-Tblisi-Ceyhan) și cu prezența sa integrală în balanța strategică a Caucazului de Sud.

Ucraina are o problemă de granițe atât cu Rusia – în strâmtoarea Kerch și Marea Azov – cât și cu România în Insula Șerpilor și la frontiera din mare. Ucraina apare ca un stat mult mai dornic să își asume propriul destin și să joace un rol în regiune, cu sprijinul unor țări din regiune care susțin Kievul atât pentru a deveni un important centru de coeziune al țărilor GUAM, cât și pentru a juca în Regiunea Mării Negre un rol proporțional cu capacitățile sale. Pe de altă parte, Ucraina a avut probleme cu Turcia, care a blocat intrarea în Marea Neagră a tancurilor petroliere ucrainene ce veneau din Libia și a încercat să realizeze o înțelegere între Turcia și Rusia referitor la acest aspect, pentru că Rusia a fost cea care i-a dat Ucrainei dreptul de utilizare a punctelor de extracție a petrolului din Libia.

Definite amplu în Strategia de Securitate Națională, interesele geostrategice ale S.U.A. confirmă, pe de o parte, statutul de singură superputere mondială și, pe de altă parte, dorința de a se situa permanent în prim-planul rezolvării principalelor probleme globale. Referitor la Regiunea Extinsă a Mării Negre, interesele SUA converg spre:

sprijinirea dezvoltării democratice a statelor desprinse din arealul totalitar sovietic;

consolidarea prezenței militare în această parte a lumii;

consolidarea relațiilor cu statele deținătoare de mari zăcăminte de hidrocarburi;

lupta împotriva terorismului în oricare din formele sale, precum și a traficului ilegal de armament, muniții, materiale nucleare, stupefiante și ființe umane;

gestionarea riscurilor posibile care i-ar pune în pericol securitatea;

crearea unor centre ale apărării active, cu posibilitatea utilizării de acțiuni militare de anvergură;

contracararea expansiunii politice și economice a Chinei și a aspirațiilor imperiale ale Rusiei;

remodelarea sistemului de securitate regională.

Interesele vestului sunt împărțite aproape explicit între SUA și marile state europene continentale. Atât Washingtonul, cât și capitalele țărilor UE pun în practică strategii de transformare și modificare a regiunii Mării Negre, pe baza unor agende politice diferite. De cele mai multe ori, aceste strategii coincid doar parțial.

CAPITOLUL 2

COOPERARE REGIONALĂ ÎN REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE

Regiunea Extinsă a Mării Negre constituie un spațiu în care cooperarea îmbracă numeroase forme. Cu toate acestea, oportunitățile și posibilitățile de cooperare nu sunt pe deplin valorificate. Motivele acoperă o plajă întinsă: de la concepțiile diferite asupra securității și stabilității în regiune pe care le au cele șase țări riverane, la moștenirea istorică și procesul dificil de reformă către democrație și economie de piață ce au generat factori perturbatori ai armonizării intereselor țărilor riverane. În plus, statele de aici se confruntă cu o formă de cooperare ce tinde să zădărnicească eforturile de sporire a securității, anume cooperarea generatoare de insecuritate între actorii aflați în afara legii. În acest context, principalele provocări la adresa statelor riverane și a celor din regiune sunt armonizarea diverselor interese ale actorilor statali și nonstatali și eficientizarea numeroaselor inițiative de cooperare deja existente. Se pare că răspunsul la aceste provocări se află într-o nouă „mentalitate regională” bazată pe patru elemente principale: spirit de parteneriat, sprijin și respect reciproc, cooperare pe teme clare și relații pozitive și constructive între guvernele din regiune.

2.1. Evoluții ale conceptului de cooperare la Marea Neagră

Primii ani ai mileniului trei au însemnat identificarea și eliminarea percepțiilor eronate dintre statele riverane Mării Negre și au condus la realizarea unor mecanisme de cooperare în zonă. Complexitatea și multitudinea măsurilor necesare combaterii amenințărilor la adresa securității comune și realizării stabilității politice și economice a spațiului au reclamat dezvoltarea exponențială a numărului mecanismelor destinate acestor scopuri. Instalarea democrației necesita însă timp, care nu putea fi acordat din cauza numeroaselor riscuri, pericole și amenințări care au apărut într-un interval foarte scurt și care se adresau deopotrivă tuturor actorilor internaționali din REMN. Singura soluție viabilă părea gestionarea lor în comun, dar, pentru aceasta era nevoie de un element polarizator. Identificarea acestui liant a fost mult îngreunată de faptul că, evidențiat de teoreticieni recunoscuți prin valoarea expertizei lor, că, la începutul perioadei, comunitatea euroatlantică a „alocat puțin timp și puține resurse politice pentru a aborda Regiunea Extinsă a Mării Negre”.

Primii pași în direcția atragerii statelor din zonă au fost făcuți de Alianța Nord-Atlantică prin invitația de a participa la Programul „Parteneriatul pentru Pace” (PfP), adresată țărilor din regiune. Apreciind implicarea în acest proiect drept un prilej deosebit de oportun pentru viitorul lor, una după alta, tinerele democrații din această zonă au semnat declarațiile de adeziune. Interesul manifestat încă din primele momente și participarea lor activă la acțiunile planificate și derulate în cadrul programului au depășit și cele mai optimiste prognoze ale liderilor Alianței. Ulterior, valurile de extindere ale NATO și UE au transformat regiunea Mării Negre în granița de esta spațiului occidental de siguranță și securitate. Cum era de așteptat, însă, regiunea a făcut pasul spre zona democratică a lumii, purtând atât valorile care o identifică, respectiv civilizația și statornicia popoarelor din zonă, resurse, tradiții, valori culturale, cât și cu tarele care o personalizează – migrația ilegală, traficul ilicit de droguri, arme, ființe umane, crimă organizată, economiile neperformante, corupția, frauda, conflictele înghețate, proliferarea armelor de distrugere în masă.

Din această perspectivă, ONU, NATO, UE, SUA, statele europeneși organismele regionale economice, de securitate și de altă natură s-au implicat activ în realizarea unei rețele dense de mecanisme de cooperare, în care România se regăsește cu extrem de puține excepții, aceste noi construcții de cooperare tind să devină, cu sprijinul masiv al Occidentului, un nou areal de stabilitate și de prosperitate. Succesul este condiționat de interesul tuturor țărilor față de o astfel de dezvoltare ca și de consolidarea cooperării și solidarității regionale, ambele esențiale pentru securitatea în REMN. Pentru România, ca și pentru Bulgaria, Turcia și alte state care au aderat sau sunt în curs de aderare la valorile euroatlantice, realizarea acestor obiective este deopotrivă, benefică, chiar vitală și complementară preocupărilor privind integrarea europeană.

În deceniul trecut, prin implicarea activă în proiecte comune, statele din regiunea Mării Negre au demonstrat că există atât posibilitatea, cât și disponibilitatea ca problema realizării securității și stabilității propriei regiuni să fie considerată interes fundamental al fiecăreia. Organismele statale și organizațiile neguvernamentale au fost nevoite să caute și să propună soluții proprii pentru realizarea acestor interese, valorificând specificul și similitudinile regiunii și cultivând cooperarea și solidaritatea reciprocă.

Fiecare actor din regiune sau din afara acesteia, interesat de dezvoltările din zonă, tratează problematica Mării Negre cu deosebită atenție, ca pe o chestiune vitală, de interes național și nu numai. De pildă, România și-a asumat o misiune deosebit de importantă și, în același timp, de maximă sensibilitate referitor la această zonă. Schimbarea rolului din subiect în cadrul diverselor formule de cooperare, în promotor al intereselor spațiului în dialogul universal, deschide un nou capitol în diplomația românească. Prin această modificare de atitudine, se urmărește cunoașterea și stimularea înțelegerii de către comunitatea internațională a particularității problemelor cucare se confruntă statele aparținătoare acestei zone și se intenționează înțelegeri corecte și în context internațional ale acestor probleme, deopotrivă cu atragerea organismelor internaționale și a statelor interesate de gestionarea riscurilor, pericolelor și amenințărilor cu care se confruntă arealul având ca obiective finale realizarea unei politici regionale coerente, dinamice și anticipative, susținută semnificativ de marile puteri, de organizațiile și organismele internaționale, având drept scop creșterea încrederii și cooperării în REMN.

Securitatea internațională se confruntă de aproape două decenii cu tendințele de fragmentare din regiunea Mării Negre, iar în cadrul acesteia, securitatea Europei trebuie să răspundă unei întrebări de natură geopolitică în relația sa cu mediul internațional de securitate: integrare și creare de stabilitate sau dezintegrare și conflicte latente? E foarte probabil că răspunsul la această dilemă se află în nivelul atins de gradul de cooperare internațională, care se bazează pe patru piloni – spirit de parteneriat, sprijin și respect reciproc, crearea de oportunități pentru cooperarea regională și relații pozitive și constructive cu guvernele din regiune.

Se constată în această perioadă un interes din ce în ce mai accentuat al marilor puteri pentru bazinul Mării Negre. Interesele fundamentale ale comunității euroatlantice sunt promovate în principal de membrii pontici ai organizațiilor cu atribuții de securitate în zonă – România, Turcia, Bulgaria, dar și statele din REMN sunt interesate în crearea unui climat de securitate și stabilitate, în care să se deruleze proiecte de cooperare și dezvoltare economică și socială.

Efortul României de a promova regiunea Mării Negre ca o zonă geopolitică importantă este în interesul Alianței Nord-Atlantice și al statelor comunitare, pentru că potențează dinamismul proceselor de transformare democratică în arhitectura lărgită de securitate euroatlantică și creează premisele dezvoltării unei politici zonale integratoare și a unor politici regionale, care să promoveze valori euroatlantice recunoscute – democrația, respectarea drepturilor omului, prosperitatea, libertatea și lupta împotriva terorismului.

Toate acestea nu ar putea fi îndeplinite în lipsa solidarității statelor din REMN. Indiferent de micile lor deosebiri conceptuale și acționale se evidențiază un obiectiv unanim acceptat: articularea unui sistem sigur de stabilitate și de securitate. Pentru aceasta au fost realizate modele organizaționale și instituționale specifice, prin:

utilizarea și dezvoltarea unor formule globale și regionale consacrate: ONU, NATO, UE, OSCE;

completarea obiectului de activitate al sistemelor existente ale căror obiective se răsfrângeau asupra zonei: CSI; Inițiativa de Cooperare în Europa de Sud-Est (SECI); Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE); Procesul de cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP); Cooperarea națiunilor central europene în sprijinul păcii (CENCOOP); GUAM; Inițiativa pactului de luptă împotriva crimei organizate (SPOC); Agenția sud-est europeană pentru controlul armelor mici și armamentului ușor (SEESAC); Forța multinațională de pace în Europa de Sud-Est (MPFSEE); Brigada operațională cu capacitate de luptă ridicată pentru operații ONU (SHIRBRIG); Inițiativa de prevenire și pregătire împotriva dezastrelor (DPPI); Planul de Acțiune al Membrilor (PAM); Planul de Acțiune pentru Aderare (MAP); Asistența Tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente (ATSCE); Culoarul de Transport European (TRACECA); Proiectul pentru Resursele de Hidrocarburi (INOGATE);

promovarea unor modele organizaționale și instituționale adecvate pentru impulsionarea cooperării regionale economice și militare între statele din zonă: Procesul reuniunii miniștrilor apărării din sud-estul Europei (SEDM); Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN); Comitetul Director Politico-Militar (PMSC) al Forței Multinaționale de Pace din sud-estul Europei (MPFSEE); Spațiul de Cooperare Europa Centrală, Adriatica, Dunăre și Europa de Sud-Est (CADSES); Parteneriatul pentru Pace (PfP) cu trei misiuni de bază: PSO – operațiuni în sprijinul păcii, SAR – operațiuni de căutare-salvare, HA – operațiuni de ajutor umanitar; Inițiativa de apărare a granițelor – Border Defense Initiative (BDI); Inițiativa privind Securitatea Frontierelor din Zona Mării Negre (BSBSI);

crearea unor structuri și forțe multifuncționale de pace, care să contribuie la creșterea siguranței și stabilității în regiune: Grupul de cooperare navală la Marea Neagră (BLACKSEAFOR);

participarea la realizarea structurilor de forțe care pot interveni în zonă.

Din cele prezentate se poate concluziona că:

cooperarea în problemele de interes comun reprzintă o modalitate extrem de eficientă în consolidarea încrederii reciproce și, drept consecință, a unei minime și garantate stări de securitate și stabilitate;

problemele care fac obiectul cooperării au un conținut strategic și sunt vitale pe termen lung;

reprezentarea cronologică a formelor instituționalizate de cooperare în REMN denotă nevoia reală de conlucrare între statele riverane și vidul care a fost în acest proces până la sfârșitul deceniului IX al secolului trecut, așa explicându-se aglomerarea istorică a atâtor inițiative în primii ani ai ultimului deceniu al secolului trecut.

Este important ca valoarea geostrategică a Mării Negre să crească nu numai prin valorificarea resurselor energetice caspice și a celor proprii, dar și prin conectarea statelor din REMN la sistemul regional de cooperare economică, politică, culturală și în parametrii de securitate și stabilitate.

2.2. Inițiative ale Uniunii Europene de cooperare în Regiunea Extinsă a Mării Negre

Valul de extindere a Uniunii Europene către centrul și estul Europei a determinat anumite modificări ale priorităților UE, cel puțin la nivelul relațiilor sale externe. Frontiera estică a uniunii Europene avansând, s-au modificat treptat și provocările politicii externe a uniunii, în materie de riscuri și oportunități, fiind mai mult decât necesară nu doar o simplă adaptare sau ajustare a politicii externe a UE față de vecini, ci, mai mult, o redefinire a politicilor ce urmau să guverneze relațiile uniunii cu statele aflate în imediata sa vecinătate. La rândul lor, aceste state s-au implicat în realizarea unor structuri de cooperare menite a îmbunătăți relațiile bilaterale dintre ele, precum și în crearea unor cadre de cooperare regională. Aceste structuri au vizat cu preponderență domeniile militar și economic și au condus la apariția unei multitudini de organizații având ca scop dezvoltarea economică a statelor din regiunea Mării Negre, dar și a climatului general de securitate din această regiune.

În acest context a apărut Politica Europeană de Vecinătate (PEV). Ulterior, urmărirea unor obiective precum consolidarea sau reforma PEV au dus la apariția și promovarea unor noi inițiative precum Uniunea pentru Mediterana, Parteneriatul Estic, proiecte care, alături de Sinergia Mării Negre, accentuează în mod particular componenta regională și multilaterală a politicii de vecinătate, fiind complementare elementelor bilaterale ale PEV. România a sprijinit și continuă să susțină obiectivul creării unei zone de stabilitate și securitate în vecinătatea sa estică, având în vedere responsabilitățile sale sporite ce decurg din statutul de stat membru aflat la granița estică a Uniunii.

2.2.1. Politica Europeană de Vecinătate

Politica Europeană de Vecinătate (PEV) a fost lansată pe de-o parte, în scopul de a evita crearea de noi linii de separație între UE lărgită și vecinii săi, și pe de alta, pentru a consolida prosperitatea, stabilitatea și securitatea în interiorul și în jurul UE. În acest sens, PEV abordează totodată obiectivele strategice prezentate în Strategia de securitate europeană din decembrie 2003.

Cadrul general al PEV a fost prezentat, în premieră, în comunicarea Comisiei Europene privind Europa lărgită, în martie 2003, și a fost urmată de un document de strategie mai amplu privind Politica Europeană de Vecinătate publicat în mai 2004, document prin care se definește în termeni concreți modul în care UE propune cooperarea cu statele vizate de PEV.

Prin PEV, UE își propune conturarea unei abordări coerente a relațiilor Uniunii cu statele din vecinătatea sa estică și sudică, care să permită intensificarea cooperării în vederea creării unei zone de prosperitate și bună vecinătate. Este vorba de o relație privilegiată, bazată pe un angajament reciproc în favoarea valorilor comune (democrație, drepturile omului, statul de drept, buna guvernare, principiile economiei de piață și dezvoltarea durabilă). PEV rămâne însă distinctă de procesul de lărgire a UE, chiar dacă există posibilitatea de evoluție a relațiilor unor state cu UE către o aderare ulterioară.

PEV sprijină coordonarea politică și aprofundarea integrării economice, mobilitatea sporită și contactele între persoane. Nivelul de ambiție al acestei relații depinde de măsura în care aceste valori sunt împărtășite. În perioada 2010-2011, UE a revizuit PEV și a consolidat accentul pus pe promovarea democrației profunde și sustenabile și dezvoltarea economică favorabilă incluziunii. Democrația profundă și sustenabilă include mai ales alegeri libere și corecte, eforturi de combatere a corupției, independența sistemului judiciar, controlul democratic asupra forțelor armate și libertatea de exprimare, de întrunire și de asociere. UE a subliniat, de asemenea, rolul pe care societatea civilă îl joacă în acest proces și a prezentat principiul său de „mai mult pentru mai mult”, conform căruia Uniunea dezvoltă parteneriate mai strânse cu acele țări vecine care realizează progrese mai mari către reforma democratică.

România are un interes natural în facilitarea, în vecinătatea UE, a unui spațiu comun de stabilitate, securitate și progres, în adâncirea relațiilor dintre UE și vecinii din Est și din Sud, pe

baza intereselor comune și a valorilor împărtășite.

PEV se aplică statelor din vecinătatea imediată, terestră sau maritimă a UE:

în vecinătatea sudică – Algeria, Maroc, Tunisia, Egipt, Iordania, Israel și Autoritatea Națională Palestiniană, Liban, Libia și Siria;

în vecinătatea estică – Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Armenia, Azerbaidjan și Georgia.

Chiar dacă Federația Rusă este un stat vecin al UE, relațiile bilaterale sunt fondate pe un parteneriat strategic distinct care înglobează patru „spații comune”: un spațiu economic (cu accent pe domeniul energiei și mediului), un spațiu al libertății, securității și justiției, un spațiu al cooperării în domeniul securității externe și un spațiu al cercetării, educației și culturii.

PEV se bazează pe 12 planuri de acțiune bilaterală care au fost încheiate între UE și fiecare partener în cadrul PEV. Acestea stabilesc programe de reformă politică și economică cu priorități pe termen mediu și scurt (de la trei la cinci ani). Planurile de acțiune ale PEV reflectă nevoile, interesele și capacitățile UE și ale fiecărui partener de a consolida societăți democratice, echitabile din punct de vedere social și favorabile incluziunii, precum și de a promova integrarea economică, îmbunătățirea circulației transfrontaliere a persoanelor și furnizarea de asistență financiară și cooperare tehnică în vederea alinierii la standardele UE. Chiar și numele planurilor de acțiune variază în funcție de situația respectivă a fiecărui partener, unele dintre acestea fiind denumite „programe de asociere”.

Asistență financiară pentru implementarea PEV este acordată prin Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI) care totalizează 11, 2 miliarde de euro în perioada 2007-2013.

ENPI are patru componente:

bilaterală (destinate relației bilaterale între UE și fiecare stat partener și care reprezintă cea mai mare parte a fondurilor);

ENPI Inter-regional (Erasmus Mundus, TAIEX, twinning, Facilitatea de Investiții pentru Vecinătate-NIF, etc.);

ENPI Regional Est (dedicate proiectelor regionale);

ENPI-CBC (destinat finanțării programelor de cooperare transfrontalieră).

În martie 2010, Comisia Europeană a decis să aloce, sub ENPI, suma de 5,7 miliarde euro pentru finanțarea proiectelor de reformă politică și economică în statele acoperite de PEV, precum și pentru cooperarea regională, pentru perioada 2011 – 2013. Finanțarea depășește alocările din perioada precedentă (2007 – 2010), când s-au cifrat la 5,8 miliarde euro pentru 4 ani.

Pentru perioada 2014-2020, finanțarea va fi disponibilă prin intermediul unui nou Instrument european de vecinătate (IEV), bugetul exact al acestuia urmând a fi stabilit ulterior. PEV se bazează pe acorduri juridice în vigoare între UE și partenerii săi – Acordurile de parteneriat și cooperare (APC) și Acordurile de asociere (AA), încheiate mai recent. Evaluările cuprinse în rapoartele anuale privind progresele înregistrate în domeniul PEV constituie baza pentru politica UE, împreună cu principiul „mai mult pentru mai mult” aplicat tuturor stimulentelor propuse de UE — evoluțiile în materie de politici, precum și asistența financiară (cu excepția asistenței umanitare, sprijinului societății civile și fondurilor pentru refugiați și administrarea frontierelor externe). Țărilor partenere care au inițiat reforme politice ambițioase li se pot oferi, de asemenea, acorduri de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (ALSAC) și parteneriate pentru mobilitate.

Având în vedere interesul pentru vecinătatea estică, Uniunea Europeană a creat un cadru special de cooperare cu cele șase state din această zonă: Parteneriatul Estic. Obiectivele principale ale Parteneriatului Estic (PaE) vizează proiectarea în regiune a unui climat de securitate, stabilitate democratică și progres economico-social, printr-o mai puternică asociere politică și integrare economică, precum și facilitarea apropierii statelor partenere de valorile și normele UE, în conformitate cu aspirațiile și capacitatea individuală a acestora. Parteneriatul Estic a fost lansat cu ocazia Summit-ul de la Praga, la 7 mai 2009, în format UE 27 (la nivelul șefilor de stat și de guvern) și 6 reprezentanți ai statelor țintă: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Republica Moldova și Belarus.

Parteneriatul Estic cuprinde două dimensiuni: bilaterală (negocierea de Acorduri de Asociere, realizarea unor Zone Cuprinzătoare de comerț liber și posibilitatea unui regim de călătorie liber de vize) și multilaterală (4 platforme tematice „Democrație, bună guvernare și stabilitate”, „Integrare economică și convergență cu politicile comunitare”, „Securitate energetică” și „Contacte între persoane”, paneluri de lucru la nivel de experți și programe pilot care permit angajarea partenerilor ca un grup, fiind vector de facilitare a schimbului de informații și experiență în procesele de tranziție, reformă și modernizare).

Principalul obiectiv al PaE este „accelerarea asocierii politice și aprofundarea integrării economice” dintre UE și vecinii săi din est. Nivelul de integrare și cooperare reflectă angajamentul fiecărei țări partenere față de valorile, standardele și structurile europene, și progresul acestuia. Parteneriatul vizează să promoveze democrația și buna guvernanță, să consolideze securitatea energetică, să sprijine reformele sectoriale (inclusiv în domeniul protecției mediului), să încurajeze contactele interpersonale, să sprijine dezvoltarea economică și socială și să ofere finanțare suplimentară pentru proiecte de reducere a dezechilibrelor socio-economice și de creștere a gradului de stabilitate. Summiturile Parteneriatului sunt organizate de două ori pe an, cu participarea UE și a șefilor de stat și de guvern ai țărilor partenere și a reprezentanților Parlamentului European, Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă.

Au fost lansate, de asemenea, inițiative emblematice care includ: un program integrat de administrare a frontierelor; o facilitate pentru întreprinderile mici și mijlocii; piețe regionale de electricitate; și eforturi de îmbunătățire a eficienței energetice, de creștere a utilizării surselor regenerabile de energie, de promovare a bunei guvernanțe în materie de mediu și de prevenire, pregătire și mobilizare în caz de dezastre naturale sau provocate de om. Adunarea Parlamentară Euronest, componentă parlamentară a Parteneriatului Estic, este responsabilă pentru „consultarea, coordonarea și monitorizarea” parteneriatului. Adunarea Parlamentară Euronest are patru comisii permanente: Comisia pentru afaceri politice, drepturile omului și democrație, Comisia pentru integrare economică, armonizare legislativă și convergență cu politicile UE, Comisia pentru securitate energetică și Comisia pentru afaceri sociale, educație, cultură și societate civilă.

În decembrie 2008, când Comisia Europeană a prezentat Comunicatul cu privire la PaE, România și Bulgaria au fost sigurele state membre ale UE care au avut o poziție rezervată. Reticența Bucureștiului s-a explicat prin modul în care proiectul PaE a fost elaborat în cadrul UE, prin faptul că acesta a speculat o concurență între noul proiect al Poloniei și Sinergia Mării Negre, promovată de România, și prin abordarea care era propusă pentru relațiile cu Republica Moldova, Bucureștiul simțindu- și amenințată poziția de influență pe care credea că o are la Chișinău.

România, la fel ca și alte state membre ale UE (Cehia și Bulgaria) au fost nemulțumite de faptul că Polonia, unul dintre arhitecții PaE, nu a consultat statele aflate la periferia geografică a UE cu privire elaborarea noului proiect de cooperare cu cele 6 state din spațiul ex-sovietic. Bucureștiul a speculat în spatele inițiativei poloneze o posibilă competiție intracomunitară de proiecte adresate spațiului ex-sovietic, care putea să pună sub semnul întrebării proiectul Sinergiei Mării Negre lansat la inițiativa României (în tandem cu Bulgaria și Grecia). Sinergia Mării Negre a fost lansată în febuarie 2008 la Kiev, teoretic s-a adresat la opt state (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Federația Rusă, Turcia, Ucraina) și a avut ca obiectiv „consolidarea cooperării în regiunea Mării Negre”. Practic Sinergia Mării și PaE au avut obiective similare, dar ultima a cuprins și parteneri care nu sunt interesați de cooperarea cu UE pe modelul propus de proiectul ultimului. În plus, Sinergia a avut obiective mult mai modeste, concentrându-se, în special, pe cooperarea în aria societății civile și a trei domenii sectoriale: mediu, energie și transport. Pentru că inițiatorii Sinergiei nu au avut capacitatea de a promova proiectul, iar Comisia Europeană a formulat propuneri eclectice cu privire la Sinergia Mării Negre, din cauza crizei economice și a opoziției față de ințiativă manifestată de Rusia și Turcia, UE a reprioritizat cele două inițiative în favoarea PaE.

Din decembrie 2009, România și-a schimbat poziția față de PaE în contextul semnării unui Parteneriat Strategic cu Polonia în 2009 și a reconsiderării relațiilor bilaterale cu Republica Moldova pe fondul venirii la putere la Chișinău a Alianței pentru Integrare Europeană.

România a afirmat constant în ultimii 20 de ani interese speciale față de Republica Moldova, direcționând către Chișinău cele mai mari sume din cadrul programului Asistență pentru dezvoltare (suma fiind de aproape 7 ori mai mare decât cea acordată Georgia, aflată pe locul II pe lista statelor prioritare). Cele mai importante obiective ale relațiilor România – Republica Moldova sunt acordarea de sprijin pentru integrarea europeană a Chișinăului și cooperarea bilaterală intensificată. Din decembrie 2009, România a decis să susțină procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și în cadrul oferit de PaE, iar în ianuarie 2010 a inițiat un grup de sprijin la nivel european pentru Republica Moldova, împreună cu Franța. Declarația Comună Privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între Republica Moldova și România care a menționat că Bucureștiul va susține Republica Molodova „în utilizarea inițiativei Parteneriatului Estic prin elaborarea de proiecte reprezentative cu utilitate directă pentru Republica Moldova”, în procesul de negocieri pentru încheierea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană/DCFTA, realizarea reformelor necesare pentru liberalizarea regimului de vize cu UE.

În același timp, România a încercat să devină un actor mai activ în cadrul PaE semnând un parteneriat strategic cu Polonia, în anul 2009. Decizia de a încheia Parteneriatul Strategic se explică prin faptul că acesta ar putea spori influența Varșoviei și Bucureștiului asupra afacerilor europene deoarece cele două state ocupă împreună a patra poziție în UE (după Germania, Franța și Marea Britanie), asupra unuia dintre cele mai importante obiective comune ale politicii externe a UE -perspectivele de aderare ale unor foste republici sovietice.

Relațiile României cu Georgia au ca punct principal de interes plasarea ultimei pe ruta pe care se transportă hidrocarburile caspice către piețele europene. În acest sens, principalul proiect al relațiilor bilaterale este reprezentat de Interconectorul AGRI, planificat a fi construit pentru a transporta gaz din Azerbaidjan către Constanța. În anul 2010, miniștrii economiei din cele trei state au semnat un Memorandum de Înțelegere cu privire la „domeniul gazului natural lichefiat și transportul acestuia”. După acest moment, în 2012-2013 nu au mai existat referiri la proiectul AGRI în relațiile bilaterale ale României cu Georgia și Azerbaidjanul. România are cel mai numeros contingent în cadrul misiunii EUMM, care monitorizează planul de pace convenit în urma războiului ruso-georgian din 2008. Georgia este unul dintre statele prioritare căruia România îi acordă fonduri prin Asistență pentru dezvoltare.

La nivel oficial, relațiile României cu Azerbaidjanul au fost catalogate ca fiind excelente. Principalul interes al României în relațiile cu statul din Caucazul de sud este reprezentat de resursele de gaz și petrol deținute de acesta. În acest sens, cel mai important proiect bilateral este Interconectorul AGRI. Azerbaidjanul nu este interesat să dezvolte relațiile cu UE în cadrul AA, decizie adoptată de autoritățile azere pentru a proteja regimul autoritar condus de Ilham Aliev și pentru că relațiile economice dintre Baku și Bruxelles au ca obiectiv comun cooperarea pentru aprovizionarea statelor europene cu hibrocarburi. Azerbaidjanul nu aspira la calitatea de viitor membru al UE.

Din cauza izolării datorate poziției geografice și relațiilor cu vecinii, Armenia este un stat care prezintă interes redus pentru România, care s-ar putea crește doar prin extinderea relațiilor comerciale. Relațiile dintre cele două state sunt influențate și de faptul că România susține soluționarea conflictului din Nagorno-Karabah (regiune aflată de jure în componența statului azer, dar ocupată de facto de armeni, cu ajutorul Rusiei) prin menținerea integrității teritoriale a Azerbaidjanului. Armenia este inclusă ca stat prioritar în programul de Asistență oficială pentru dezvoltare, ultimele sume au fost acordate în anul 2008.

Relațiile României cu Belarusul sunt extrem de limitate. România a susținut politicile UE cu privire la introducerea unor restricții de călătorie în spațiul comunitar pentru oficialii regimului lui Alexandr Lukașenko și a unor sancțiuni. Cele două state sunt reprezentate la Minsk și București la nivel de însărcinat de afaceri. Singurul interes al României față de Belarus este reprezentat de o potențială extindere a relațiilor economice.

2.2.2. Elementele inițiativei Sinergia Mării Negre

Demarată în 2007, pe perioada Președinției germane a Consiliului UE, ca urmare a demersurilor României, Bulgariei, Greciei, sprijinite de alte state membre și cu aportul Comisiei Europene, Sinergia Mării Negre s-a profilat ca o nouă inițiativă pentru o politică regională a UE adresată special regiunii. A fost lansată oficial la 14 februarie 2008, la Kiev, printr-o reuniune a miniștrilor de externe ai statelor membre UE și ai statelor din regiune vizate de Sinergie (Armenia, Azerbaijan, Georgia, Republica Moldova, Federația Rusă, Turcia, Ucraina). Argumentele principale care au determinat asumarea acestei inițiative la nivelul UE au vizat vecinătatea directă, amplasarea strategică, legătura cu Balcanii de Vest, dar și Asia Centrală, Orientul Mijlociu, potențialul în ceea ce privește energia, transporturile, comerțul, mediul, consolidarea democrației.

Sinergia Mării Negre are ca obiectiv principal dezvoltarea cooperării în cadrul regiunii Mării Negre, precum și între această regiune și UE, punând astfel în aplicare propunerea Comisiei Europene privind adăugarea unei dimensiuni regionale la PEV. Împreună cu politicile bilaterale ale UE față de țările din regiune stabilite în PEV, cu procesul de preaderare pentru Turcia, precum și cu parteneriatul strategic cu Rusia, Sinergia Mării Negre întregește eforturile UE pentru promovarea stabilității și a reformelor în țările din jurul Mării Negre.

Conceptul „Sinergia Mării Negre” prevedea întâlniri regulate între miniștrii de externe ai statelor din regiunea Mării Negre (România, Bulgaria, Grecia, Rusia, Turcia, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Moldova), dar și cu președinția UE, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate, comisarul pentru relații externe. Tematica principală în atenția miniștrilor cuprindea: noi proiecte pentru aprovizionare cu petrol și gaze naturale din bazinul Mării Caspice; ameliorarea tensiunilor separatiste; frânarea imigrației ilegale și a contrabandei; încurajarea ONG-urilor pentru susținerea drepturilor omului; combaterea contravențiilor și infracțiunilor ecologice; dezvoltarea infrastructurii în domeniul transporturilor.

Într-o primă etapă, Sinergia Mării Negre și-a îndreptat atenția spre acele aspecte și sectoare de cooperare care reflectau priorități comune și unde prezența și sprijinul UE erau deja semnificative, astfel:

Democrație, respectarea drepturilor omului și buna guvernare – Consiliul Europei și OSCE au stabilit norme cu privire la drepturile omului și democrație aplicabile tuturor statelor de la Marea Neagră, în acest sens acțiunile UE fiind în principal de natură bilaterală.

Gestionarea liberei circulații și ameliorarea securității – Îmbunătățirea pazei la frontierele externe și a cooperării vamale la nivel regional duce la creșterea securității, ajută la combaterea criminalității transfrontaliere organizate (traficul de persoane, de arme și de droguri) și contribuie la gestionarea migrației ilegale. Misiunea UE de asistență la punctele de frontieră, desfășurată în Moldova și Ucraina, constituie o reușită în materie și demonstrează că măsurile de acest gen pot contribui, în egală măsură, la rezolvarea conflictelor.

Conflicte înghețate – Comisia recomandă ca UE să joace un rol mai activ printr-o mai mare implicare din punct de vedere politic în acțiunile pe care le desfășoară în prezent pentru rezolvarea conflictelor (Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Nagorno-Karabah) și a propus ca UE să analizeze modalitățile de consolidare a participării, de exemplu, în domeniul monitorizării.

Energie – Regiunea Mării Negre este o zonă de producție și distribuție de importanță strategică pentru securitatea energetică a UE. Aceasta dispune de un potențial semnificativ de diversificare a aprovizionării cu energie și constituie așadar un element esențial al strategiei externe a UE în sectorul energetic. UE colaborează îndeaproape cu partenerii regionali pentru a întări stabilitatea energetică prin modernizarea structurii energetice existente și prin construirea de noi infrastructuri. În acest context, Comisia dezvoltă, în colaborare cu partenerii săi, un nou coridor energetic pe axa Marea Caspică-Marea Neagră, care oferă mai multe posibilități tehnice pentru exporturile suplimentare de gaze naturale din Asia Centrală, prin regiunea Mării Negre, în UE.

Transporturi – Comisia a lansat o dezbatere asupra diferitelor modalități de consolidare a cooperării în domeniul transportului și de coordonare a diferitelor activități de cooperare aflate în derulare. Eforturile depuse în contextul dezvoltării axelor de transport între UE și țările învecinate, așa cum au fost identificate de grupul la nivel înalt, trebuie continuate. Strategia TRACECA (Transport Coridor Europe – Caucasus – Asia) cu aplicare până în 2015, trebuie să furnizeze în continuare o bază solidă pentru dezvoltarea transporturilor regionale.

Mediu – În acest domeniu există numeroase procese regionale, însă punerea lor în aplicare înregistrează întârzieri. Necesitatea rezolvării problemelor legate de mediul marin la nivel regional este recunoscută prin Strategia marină a UE și prin propunerea unei Directive pentru strategia privind mediul marin, adoptată de Comisia Europeană în 2005. Conform documentului menționat, statele membre UE trebuie să coopereze în toate mările regionale unde UE este riverană, cu toate țările din regiune. În acest scop, statele membre vor fi încurajate să desfășoare activitatea în cadrul convențiilor regionale privind mările, inclusiv Comisia Mării Negre. Țările din regiunea Mării Negre trebuie să îmbunătățească aplicarea acordurilor multilaterale de mediu și să stabilească o cooperare mai intensă în materie de mediu în regiune.

Politica maritimă – Sinergia Mării Negre oferă o oportunitate de dialog asupra conturării unei politici maritime în cadrul Uniunii, cu scopul maximizării creșterii durabile și al creării de locuri de muncă în sectoarele legate de mare și în regiunile de coastă. Aceasta presupune atât crearea unei rețele de centre de cooperare maritimă intersectorială între servicii, întreprinderi și instituții de știință, cât și ameliorarea cooperării și a integrării în materie de monitorizare maritimă pentru a asigura siguranța și securitatea transportului maritim și protecția mediului.

Pescuit – Marea Neagră este o regiune unde pescuitul este important, iar majoritatea stocurilor sunt transfrontaliere. Unele stocuri sunt într-o situație precară, iar acțiunile la nivel regional sunt necesare pentru a le reconstitui. Obiectivul UE este de a promova dezvoltarea durabilă prin gestionarea pescuitului, prin cercetare, prin culegerea de date și evaluarea stocurilor în regiunea Mării Negre. În egală măsură trebuie identificate noi modalități pentru a asigura folosirea rațională și responsabilă a resurselor de pescuit din regiune.

Comerț – UE este un partener economic și comercial important pentru țările de la Marea Neagră, iar legăturile strânse de cooperare economică și relațiile comerciale preferențiale constituie un element important. Organizațiile de cooperare regională au elaborat mai multe inițiative pentru a crea zone de liber schimb. În principiu, UE favorizează acțiunile care contribuie la o veritabilă liberalizare a comerțului, în măsura în care acestea sunt compatibile cu regimul de schimb multilateral și sunt expresia acordurilor existente între Comisia Europeană și statele în cauză.

Rețele de cercetare și educație – Comisia dorește să stimuleze interconectarea tuturor țărilor din regiune la rețeaua paneuropeană de cercetare GEANT.

Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale – Combaterea sărăciei și a marginalizării sociale se află în centrul mai multor planuri de acțiune ale PEV. O mai bună integrare a minorităților etnice și combaterea discriminării constituie preocupări esențiale pentru coeziunea socială în mai multe din țările partenere de la Marea Neagră.

Dezvoltarea regională – Odată cu aderarea României și Bulgariei, finanțarea politicii regionale a UE este accesibilă pentru prima dată în zona de coastă a Mării Negre. Programele de politică regională din aceste două state membre contribuie la îmbunătățirea competitivității și în special a situației mediului în regiunile de coastă. În prezent, pe lângă finanțarea comunitară alocată țărilor din această regiune, există deja un program specific de cooperare transfrontalieră în regiunea Mării Negre, care are ca obiectiv stimularea activităților societății civile în regiunile de coastă.

Sfera de acțiune s-ar putea extinde dincolo de regiunea în sine, deoarece multe activități sunt strâns legate de regiunile învecinate, în special de Marea Caspică, de Asia Centrală și de Europa de Sud-Est. Astfel ar exista o strânsă legătură între abordarea problematicii Mării Negre și a Strategiei UE pentru Asia Centrală. Cooperarea la Marea Neagră ar include, așadar, importante elemente interregionale. De asemenea, ar fi avute în vedere celelalte programe de cooperare regională susținute de organizații internaționale și de țări terțe.

România susține necesitatea trecerii într-o etapă de transpunere concretă a principiilor de diferențiere și complementaritate între Sinergia Mării Negre și dimensiunea multilaterală a Parteneriatului Estic, conform declarațiilor politice asumate la nivelul UE. Cele două inițiative europene, ajunse în etapa de implementare a proiectelor și recomandărilor existente în cadrul rețelelor create sub egida acestora, atât la nivel regional cât și macro-regional, pot conduce la creionarea unei identități regionale recunoscute la nivel UE.

2.3. Inițiative de cooperare ale statelor din Regiunea Extinsă a Mării Negre

În ultimii ani, realizarea securității și stabilității în Regiunea Extinsă a Mării Negre (REMN) a trecut în rândul intereselor prioritare ale fiecărei țări din regiune. Organismele statale și organizațiile neguvernamentale au fost nevoite să caute și să propună soluții proprii pentru realizarea acestor interese, valorificând specificul și similitudinile regionale, cultivând cooperarea și solidaritatea reciprocă. Însă negocierile nu au fost finalizate la toate aceste inițiative sau nu s-a găsit încă o formulă unanim acceptată de punere în practică a altora, dar marea lor majoritate își etalează valorile.

2.3.1. Cooperare militară maritimă

Provocările mediului de securitate în regiunea Mării Negre sunt alimentate în principal de conflictele etnice și secesionismul teritorial. La acestea se adaugă efectele globalizării asupra regiunii, manifestate printr-o creștere constantă a traficului și a volumului de transport maritim în culoarul ei de comunicație, ceea ce afectează în bună măsură securitatea domeniului maritim din regiune.

Securitatea Mării Negre constituie o componentă esențială a securității regiunii în ansamblu. Principalele riscuri și amenințări care se manifestă în spațiul maritim sunt, în primul rând, de natură asimetrică. Marea Neagră și regiunea în ansamblu sunt zone de tranzit pentru traficul de droguri, arme, materiale periculoase, inclusiv ființe umane, provenind din Asia Centrală, Afganistan, precum și din enclavele nonstatale din regiune, spre Europa Occidentală. Traficul naval ilegal din bazinul Mării Negre, intrând în Europa, îndeosebi prin porturile turcești și ucrainene, tinde să se amplifice. Ascensiunea curentelor fundamentaliste, dificultățile sociale, economice și conflictele etnice sporesc riscul manifestării terorismului. Deși cea mai mare parte a acestor riscuri traversează regiunea pe rute terestre, se constată în ultima perioadă folosirea tot mai frecventă a mijloacelor de transport naval aflate sub diferite pavilioane (de la nave tip cargo până la navele mici de pescuit), precum și a serviciilor marinarilor independenți pentru traficul ilegal, în special de droguri și armament convențional, dar și a produselor sensibile cu dublă utilizare.

Ca promotor al păcii și stabilității la Marea Neagră, România trebuie să participe cu Forțele Navale la constituirea unor forme de cooperare consolidată cu cele aparținând altor state din Europa Centrală și Est și din Balcani, precum și identificarea unor forme de cooperare cu forțele navale ale unor state aflate în zone geografice ce prezintă interes pentru România.

Cooperarea navală între statele riverane este subiectul Documentului privind creșterea încrederii și securității în domeniul naval în Marea Neagră, în vigoare din 2003. Acest document conține referințe explicite la cooperarea în domeniul prevenirii terorismului, precum și prevederi pentru acordarea asistenței în combaterea crimei organizate și a traficului ilegal de droguri și armament. Documentul este un instrument robust care creează o bază solidă pentru eforturile regionale în această direcție. Acest document stipulează atât cooperarea în domeniul naval, cât și contacte la diferite niveluri, invitații în bazele navale, schimb de informații și exerciții anuale pentru creșterea încrederii reciproce.

GRUPUL DE COOPERARE NAVALĂ LA MAREA NEAGRĂ (BLACKSEAFOR) este o organizație regională de securitate, ale cărei scopuri principale sunt promovarea și consolidarea securității și stabilității în regiunea Mării Negre, prin sporirea interoperabilității și îmbunătățirea capacității de reacție coordonată a forțelor navale ale statelor riverane, în ceea ce privește prevenirea, contracararea sau îngrădirea efectelor negative ale unor amenințări și riscuri specifice regiunii și prin consolidarea de relații de prietenie și bună vecinătate între statele riverane: România, Bulgaria, Georgia, Federația Rusă, Turcia și Ucraina. Acordul a fost semnat pe data de 02.04.2001 la Istanbul de reprezentanții tuturor celor 6 țări riverane, Turcia fiind depozitarul acestui acord.

Organismele de coordonare ale inițiativei sunt: Reuniunea Înalților Reprezentanți Naționali

(miniștrii de externe/apărării, sau reprezentanți autorizați ai acestora) – la nivel politic, și Comitetul Comandanților Forțelor Navale din Marea Neagră – la nivel operațional. Deciziile în cadrul ambelor organisme se adoptă prin consens. Tipurile de misiuni la care pot participa forțele din cadrul BLACKSEAFOR sunt: căutare-salvare (SAROp), asistență umanitară (HA), operațiuni de deminare (MCM), protecția mediului (EPOp), vizite reciproce în porturi (GWHV), alte misiuni convenite prin consensul participanților.

Comanda BLACKSEAFOR este asigurată de către Comitetul Comandanților Forțelor Navale din Marea Neagră/BSNC, care este responsabil și pentru planificarea generală a activităților grupării navale. Toate deciziile sunt luate prin consensul membrilor, iar președinția Comitetului este asumată prin rotație, în ordine alfabetică. Pe timpul desfășurării BSNC se întrunește de regulă și Reuniunea anuală a comandanților forțelor navale din Marea Neagră/CBSN, care are ca scop discutarea unor aspecte de interes privind securitatea maritimă și dezvoltarea relațiilor între Forțele Navale. La această reuniune sunt invitați reprezentanții NATO, UE, Poliția de Frontieră sau alte organizații care activează în mediul maritim.

BLACKSEAFOR nu dispune de forțe navale permanente, ci, în cazul manifestării unei amenințări de securitate, sunt constituite din contribuțiile navale ale fiecărui stat riveran în parte. Forțele navale sunt activate în mod regulat, de două ori pe an, pentru activități de instruire, la care participă minimum 4-6 nave. Prin consensul statelor participante, BLACKSEAFOR poate fi pusă la dispoziție pentru operațiuni sub egida ONU sau OSCE. De asemenea, poate participa și la alte tipuri de activități internaționale conforme cu scopurile și misiunile sale. În timpul acestor misiuni, interoperabilitatea dintre flotele militare ale statelor mebre crește, iar BLACKSEAFOR poate servi ca prototip, nu numai pentru o cooperare navală cu scopuri militare, ci și pentru o potențială Forță de Reacție Rapidă, fundamentată pe un concept al Forței de Reacție a NATO, propus la summitul de la Praga, în 2002. Intervenția rapidă în caz de criză a unei astfel de forțe poate include contingente formate din forțele militare ale tuturor țărilor din regiunea Mării Negre. Comanda BLACKSEAFOR este asigurată prin rotație, pentru o perioadă de un an, de statele membre. România a deținut președinția în anul 2010. În perioada august 2013 – august 2014, comanda este asigurată de Ucraina.

BLACKSEAFOR este o inițiativă regională, de sine stătătoare, caracterizată de o profundă transparență, fiind în același timp deschisă și altor state terțe interesate să i se alăture. Aria de acțiune este Marea Neagră, însă poate fi dislocată și în alte teatre maritime dacă situația o impune și este îndeplinit consensul părților. De asemenea poate fi pusă la dispoziția Organizației Națiunilor Unite sau Organizației pentru Securitate și Cooperare Europeană, la cererea acestora, sau altor inițiative internaționale, însă numai pentru misiunile stipulate în Acord și pe baza aprobării tuturor membrilor. Inițiativele României în cadrul BLACKSEAFOR au fost:

– invitarea la reuniune CBSN a șefilor Polițiilor de Frontieră din țările riverane Mării Negre;

– întâlnirea tinerilor ofițeri din Forțele Navale ale statelor riverane;

– pregătirea prin simulare la Centrul de Instruire, Simulare și Evaluare/CISE al Forțelor Navale Române privind activitățile specifice BLACKSEAFOR (pe timpul vizitării navelor din gruparea portului Constanța).

Ca țară riverană Mării Negre, România are atât un interes direct, național, de asigurare a securității porturilor și domeniului maritim aflat sub proprie jurisdicție, cât și o responsabilitate suplimentară față de partenerii și aliații săi din NATO și UE derivată din dubla sa calitate, de stat membru NATO și UE. România și-a asumat responsabilitatea de a contribui la operațiunea de apărare colectivă a NATO, „Active Endeavour”, ce se desfășoară în Marea Mediterană, cu scopul de contracarare a utilizării rutelor maritime în activități teroriste sau care sprijină terorismul. Asigurarea securității Mării Negre contribuie complementar la diminuarea riscurilor asimetrice la nivelul Mării Mediteraneene. După intrarea cu drepturi depline în Alianță, România a urmărit, ca soluție de asigurare a securității Mării Negre, extinderea în arealul pontic a operațiunii NATO „Active Endeavour”. Acest obiectiv s-a subscris abordării strategice a țării noastre de deschidere și internaționalizare a Mării Negre, prin implicarea unor actori extra-regionali interesați.

Dorind o intensificare a cooperării, Turcia înființează în martie 2004, BLACK SEA HARMONY (BSH) – o nouă structură de cooperare navală, care urmărește obiective similare cu operațiunea Active Endeavor a NATO din Marea Mediterană: să stabilească o prezență maritimă de-a lungul liniilor navale de comunicații și să urmărească navele suspecte. Un factor motivator al autorităților de la Ankara de a iniția această nouă structură a fost și contracararea intențiilor României și Bulgariei, în calitate de state membre ale NATO, de extindere a operațiunii Active Endeavor din Marea Mediterană în Marea Neagră. Autoritățile turce sunt foarte atente la păstrarea statu-quo-ului Mării Negre dat de prevederile Convenției de la Montreux din 1936, de spațiu maritim cu acces restrictiv, căci extinderea operațiunii NATO ar fi putut pune în discuție tocmai acest statut. Turcia a adresat, însă, țărilor riverane invitația de a se alătura operațiunii Black Sea Harmony. Ucraina și Rusia s-au alăturat inițiativei în anul 2007. În aprilie 2009, România și Turcia au semnat memorandumul de înțelegere privind participarea la operațiunea afiliată NATO pentru combatarea riscurilor maritime din Marea Neagră, acțiune de natură să consolideze cooperarea regională și să contribuie la extinderea zonei de stabilitate și securitate în această regiune.

Participarea Forțelor Navale în cadrul BSH prezintă următoarele avantaje:

a) securizarea apelor aflate sub jurisdicție națională (marea teritorială, zona contiguă și zona economică exclusivă), parte a frontierei maritime estice a NATO și UE;

b) consolidarea capacităților României de răspuns la amenințările din domeniul maritim;

c) consolidarea unei inițiative de cooperare regională coordonate de un stat NATO, conectată la NATO, care va accentua amprenta Alianței în regiune și va păstra autonomia acțiunilor naționale;

d) angajarea și nu izolarea Federației Ruse în eforturile regionale de securitate maritimă, fără a i se da, însă, drept de veto asupra evoluției inițiativei;

e) crearea condițiilor pentru cooperarea cu NATO și alți aliați neriverani în domeniul securității Mării Negre (se poate avea în vedere și cooperarea cu UE sau alte organisme internaționale relevante);

f) întregirea „imaginii” NATO despre securitatea Mării Negre, în conexiune cu cea asupra Mării Mediterane;

g) configurarea unui profil și a unui concept privind capacitatea, capabilitatea și rolul României în domeniul consolidării Mării Negre.

În viitor, participarea Forțelor Navale la BSH va putea să se materializeze prin prezența sistematică sau permanentă în zonele maritime de interes cu cel puțin 1-2 nave, care să monitorizeze și să supravegheze traficul naval în zona de responsabilitate. Această prezență a Forțelor Navale în Marea Neagră ar putea contribui la:

a) creșterea contribuției și influenței României în domeniul securității Mării Negre;

b) consolidarea capacităților de răspuns ale României la amenințările asimetrice din domeniul maritim;

c) securizarea apelor de jurisdicție naționale, parte a frontierei estice a NATO și UE;

d) întregirea „imaginii” NATO despre securitatea Mării Negre, în conexiune cu cea asupra Mării Mediterane.

Participarea României la BSH presupune includerea acesteia în prevenirea și contracararea riscurilor și amenințărilor la Marea Neagră și existența unui nivel de pregătire adecvat pentru astfel de acțiuni. Pe de altă parte, implică și asumarea responsabilă a statutului de stat membru al NATO și UE, securizând astfel apele aflate sub jurisdicție română, care constituie, totodată și frontiera estică a celor două organizații. Astfel, prezența celor două organizații la Marea Neagră devine cu atât mai clar conturată cu cât România se implică în operațiuni de contracarare și micșorare a riscurilor și amenințărilor din acest spațiu.

Cooperarea navală regională trebuie să devină factorul cel mai important pentru consolidarea stabilității, securității și păcii, precum și un instrument eficient în combaterea activităților ilicite și de piraterie, prin prezența activă a navelor românești pe mare. Consider că interconexiunea inițiativelor existente, și mă refer aici nu numai la cele militare dar și la cele economice, diplomatice, culturale, va trebui să preocupe factorii politici și de decizie militari. Se poate spune că poziția României de a promova principiul diviziunii muncii între inițiativele regionale existente (BLACKSEAFOR și BLACK SEA HARMONY), este una realistă și pragmatică. În conformitate cu acest principiu BLACKSEAFOR trebuie să se rezume la un profil concentrat asupra activităților de instruire, experiența acumulată în cadrul acestei inițiative urmând a fi folosită din punct de vedere operațional în cadrul BLACK SEA HARMONY. Astfel, în contextul unei conexiuni a Operației BLACK SEA HARMONY cu Operația NATO ACTIVE ENDEAVOUR și al cooperării NATO, din punct de vedere operațional, eforturile regionale în domeniu vor trebui să se concentreze asupra cooperării în cadrul acestei inițiative.

2.3.2. Cooperare economică

Cele mai importante ințiative de cooperare economică sunt: Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră, Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat, Inițiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei.

ORGANIZAȚIA COOPERĂRII ECONOMICE LA MAREA NEAGRĂ (OCEMN)

Ucraina) au semnat „Declarația Summit-ului privind Cooperarea Economică a Mării Negre” și „Declarația Bosforului”. În iunie 1998, la Yalta, s-a semnat „Carta CEMN”, care a intrat în vigoare la 1 mai 1999 și care a devenit documentul fundamental al Organizației. Odată cu intrarea în vigoare a Cartei, OCEMN a dobândit identitate juridică internațională și a fost transformată intr-o organizație economică regională. Odată cu aderarea Serbiei, în aprilie 2003, numărul membrilor OCEMN a crescut la doisprezece.

Observatori la OCEMN: Austria, Egipt, Israel, Italia, Polonia, Slovacia, Tunisia, Franța, Germania, Conferința Cartei Energiei, Comisia Mării Negre, Comisia Europeană, Clubul Internațional al Mării Negre, Cehia, Croația și Belarus.

Parteneri pentru dialog sectorial cu OCEMN: Ungaria, Marea Britanie, Muntenegru, Iordania, Iran, Slovenia, Japonia, Comisia Dunării, Conferința Regiunilor Maritime Periferice Europei, Uniunea Asociațiilor Transportatorilor Rutieri din regiunea OCEMN și Rețeaua Universităților Mării Negre.

În 2002, OCEMN a înființat grupuri de lucru care să se ocupe de controlul granițelor, managementul crizelor și antiterorism, iar la începutul lunii decembrie 2004 miniștrii de interne ai țărilor membre au hotărât să creeze o rețea de birouri de legătură. OCEMN asigură, de asemenea, un forum pentru cei 13 miniștri de externe ai statelor membre pentru a discuta probleme de securitate. În 2005, SUA au cerut și au obținut statutul de observator la OCEMN.

Planul inițial, care prevedea în Agenda economică a OCEMN crearea unei zone de liber schimb, s-a dovedit a fi nerealist și a obținut un suport politic limitat. Diversitatea angajamentelor internaționale și aderarea mai multor state membre OCEMN la legislația și regulile UE au făcut ca stabilirea unui regim economic regional unitar să devină o sarcină aproape imposibilă. Cel de-al doilea scop inițial, de a crea un proces de cooperare bazat pe interesele de afaceri, nu a putut fi realizat, în principal din cauza faptului că sectorul privat a rămas în mare parte în afara procesului de decizie al organizației.

De-a lungul timpului, activitățile organizației au cuprins domenii care nu erau prevăzute în conceptul original. De exemplu, Agenda economică pentru viitor include referiri la guvernare, reformă instituțională și reînoire. Un alt subiect se referă la contribuția adusă consolidării securității și stabilității în regiune, în principal realizată printr-o implicare constructivă în alte probleme de securitate (crima organizată, terorismul, traficul de droguri și persoane, migrația ilegală). Unele regiuni din zona Mării Negre încă mai au probleme serioase în domeniul securității, în special în ce privește „conflictele înghețate” și amenințările neconvenționale.

Obiectivele OCEMN sunt:

dezvoltarea și diversificarea cooperării bilaterale și multilaterale în conformitate cu principiile și normele legislației internaționale;

îmbunătățirea mediului de afaceri și promovarea inițiativei individuale și colective a întreprinderilor și companiilor implicate direct în procesul de cooperare economică;

dezvoltarea colaborării economice;

intensificarea respectului reciproc și a încrederii, a dialogului și cooperării dintre statele membre ale OCEMN.

Pentru regionalismul Mării Negre este vital ca OCEMN să dezvolte o relație constructivă și structurată cu alți actori regionali și internaționali – în special cu UE, care deține atât resursele, cât și expertiza de a se implica în proiecte regionale. Transformând OCEMN într-un partener credibil, cu o strategie clară, se va da un nou înțeles conceptului de regionalism al Mării Negre într-o Europă unită și democratică. De fapt, relațiile cu UE și alte organizații europene au devenit un element central al agendei OCEMN, alături de un instrument financiar consolidat separat, ce a fost inclus în proiectul financiar pentru 2007-2013.

Preocupările din domeniul securității au devenit componente ale conceptului de cooperare economică la nivel regional. OCEMN dispune de un potențial semnificativ în dezvoltarea cooperării economice regionale, în promovarea stabilității și securității, precum și în formarea unei comunități de interese și valori comune în bazinul Mării Negre.

Abordarea României în cadrul OCEMN este subscrisă priorităților politicii externe românești în regiunea Mării Negre: consolidarea stabilității democratice, accesul la prosperitate prin proiectele de cooperare regională și cu partenerii din Uniunea Europeană, o abordare incluzivă pentru toți partenerii de dialog și cooperare din spațiul estic, conectarea la proiectele regionale ale UE. Punctual, România susține continuarea procesului de reformă al OCEMN și asigurarea creșterii eficienței activității organizației. În acest sens, România acționează în consultare și coordonat cu Bulgaria și Grecia, celelalte două state membre UE din cadrul OCEMN, în vederea continuării reformei și pentru obținerea de rezultate concrete în procesul de implementare a proiectelor OCEMN. Partea română a declanșat procesul de reformă și restructurare al OCEMN prin „Declarația de la București – Către cea de-a 15-a aniversare a OCEMN” în vederea creșterii eficienței și vizibilității organizației pe plan regional și internațional.

România a susținut constant necesitatea consolidării relațiilor de colaborare între OCEMN și UE. Abordarea a fost determinată atât de prioritățile României în regiunea Mării Negre, cât și de abordările UE cuprinse în Politica Europeană de Vecinătate. România a deținut pentru a patra oară Președinția-în-Exercițiu (PiE) a OCEMN în perioada ianuarie – iunie 2011. Prioritățile mandatului au fost:

stimularea misiunii economice a OCEMN, cu accent asupra politicilor de mediu, energie, creșterea schimburilor economice, comerciale și a cadrului de investiții intra-regional;

consolidarea cooperării în domeniul afacerilor interne, în special combaterea crimei organizate și a corupției;

consolidarea interacțiunii OCEMN-UE prin stimularea interesului de cooperare între OCEMN și instituțiile europene și statele membre OCEMN;

realizarea de progrese în implementarea Parteneriatului pentru Mediu și în lansarea celorlalte două parteneriate din cadrul Sinergiei Mării Negre, în consultare și cooperare cu toate statele membre OCEMN;

întărirea rolului unic al OCEMN în regiune și a activităților sale specifice pentru a valorifica potențialul existent al OCEMN ca platformă de dialog și cooperare;

consolidarea dialogului dintre OCEMN și comunitatea internațională, amplificarea contribuției OCEMN la întărirea stabilității în regiune, în cadrul trasat de Carta OCEMN.

ORGANIZAȚIA PENTRU DEMOCRAȚIE ȘI DEZVOLTARE ECONOMICĂ – GUAM

Prioritățile cooperării în cadrul GUAM au fost stabilite în Carta de la Ialta: întărirea și

extinderea relațiilor comercial-economice; dezvoltarea infrastructurii coridoarelor de transport, prin armonizarea bazei legislative și instituționale în acest domeniu și racordarea termenilor tarifari și vamali, pentru ca acestea să corespundă cu standardele internaționale; securitatea internațională; lupta cu terorismul internațional, crima organizată, migrarea ilegală și traficul de droguri.

Coordonarea cooperării între statele GUAM la nivel ramural este exercitată de 8 Grupuri de Lucru în următoarele domenii:

Energetic.

Transport.

Economie și comerț.

Informatică și telecomunicații.

Cultură și educație.

Turism.

Lupta împotriva terorismului.

Crima organizată și traficul de droguri.

În scopul creării unei Zone de Comerț Liber, eliminării barierelor tehnice în comerț, dezvoltării comerțul și investițiilor, asigurării unei dezvoltări economice durabile a statelor membre, integrării și clădirii potențialului economic în scopul creșterii concurenței economiilor statelor GUAM pe piața externă, suportului dezvoltării cooperării productive și tehnico-științifice, au fost determinate următoarele arii prioritare în domeniul cooperării economice și comerciale:

– finalizarea formării și asigurarea unei funcționări eficiente a Zonei de Comerț Liber GUAM pe principiul GATT/WTO, fără excepții sau restricții;

– apropierea și armonizarea legislației privind comerțul extern și politica;

– dezvoltarea în continuare a cooperării în domeniul vamal, inclusiv și a politicii vamale;

– liberalizarea progresului și crearea condițiilor pentru libera circulație a serviciilor, capitalului și forței de muncă;

– dezvoltarea specializării și cooperării în sfera de producere în domeniile de interes comun, inclusiv acelea care sunt bazate pe constituirea organizațiilor și companiilor mixte încadrate în management internațional economic;

– dezvoltarea cooperării în politica economică și bugetară, piața financiară, burse valorice și statistică;

– dezvoltarea cooperării în achiziții publice, drepturile proprietății intelectuale și industriale, concurență, industrie, cercetare și dezvoltare;

– dezvoltarea cooperării în agricultură și piscicultură.

Cooperarea în sfera transportului este exercitată în cadrul Grupului de Lucru în domeniul transportului și de către cele patru subgrupe a acestuia în domeniile: căi ferate, aerian, terestru și transportului maritim, precum și în cadrul Proiectului GUAM de Facilitare a Comerțului și Transportului, care urmărește simplificarea și unificarea procedurilor vamale și grănicerești, adaptarea acestora la standardele internaționale și sporirea competitivității coridorului de transport Europa-Caucaz-Asia Centrală.

În sfera energetică se admite posibilitatea implementării coridorului Euro-Asia de petrol și transport (EANTK), un concept a punții de resurse energetice și transport Trans-dunărean, alte proiecte în domeniul transportării de resurse energetice din regiunea Mării Caspice spre Europa prin teritoriile statelor membre GUAM. Astfel, la Baku, 19 iulie 2007, a fost semnat Memorandumul de Cooperare și Asistență Reciprocă inter-guvernamental în domeniul măsurilor de protecție în sfera nucleară și radiației al statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM.

În sfera culturii, științei și învățământului este implementat Acordul pentru Colaborare Interministerial în domeniul educației și Protocolul de Colaborare între Academiile de Știință a statelor membre GUAM, precum și Protocolul de Cooperare în domeniul culturii. Grupul de Lucru GUAM în domeniul culturii, științei și educației asigură schimbul de experiență în vederea protecției și folosirii obiectelor de valoare istorică și culturală, precum și pune în discuție subiectele privind protecția drepturilor proprietății intelectuale, colaborarea în domeniul educației și perfecționare, recunoașterea mutuală a diplomei, îmbunătățirea și dezvoltarea sistemului educațional, altele.

În domeniul turismului, părțile sunt interesate în crearea unui singur sistem informațional cu acces comun în acest domeniu, restaurarea complexelor turistice, activarea prezenței comune a statelor membre pe piețele turistice, elaborarea și introducerea unor produse turistice comune, instituționalizarea și elaborarea cadrului legal de cooperarea în acest domeniu în conformitate cu standardele și normele Organizației Mondiale a Turismului (Madrid), interacțiunea dintre instituțiile specializate în educație și trening, dezvoltarea infrastructurii turistice.

În domeniul tehnologiei informaționale se discută chestiuni ce țin de creșterea societății informaționale, cooperarea în domeniul informațional și tehnologiilor de comunicație după principiul unui plan de acțiune comun a Statelor Membre GUAM, care este armonizată cu inițiativele respective ale Uniunii Internaționale ale Telecomunicațiilor, Societății Informaționale Mondiale, Uniunea Universala a Poștei și Comunitatea Regională de Telecomunicație, precum și schimbul de experiență privind introducerea administrării electronice (e-administration) și furnizarea serviciilor de telecomunicație prin crearea unor registre de stat și dezvoltarea resurselor informaționale de stat.

Pornind de la transformările care au avut loc în spațiul GUAM în ultimii ani, România este pregătită să împărtășească din experiența sa, țărilor GUAM în materie de construcție democratică, prin valorificarea experienței sale în cadrul cooperării structurilor dezvoltate în Sud-Estul Europei și să acționeze ca punte de legătură între acestea și Europa Occidentală. România are capacitatea și dorința de a facilita cooperarea în cadrul GUAM. Experiența României în cooperare operațională în Sud – Estul Europei va putea fi folosită și în spațiul GUAM. Practica democratică, relațiile cu minoritățile, experiența în instituirea unei economii de piață funcționale, în stabilirea relațiilor de bună vecinătate pot fi transferate către spațiul GUAM – diferențiat, pe palierele de interes date de specificul relației cu fiecare stat membru al acestei grupări.

2.3.3. Structuri de cooperare pentru combaterea infracționalității transfrontaliere

Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) de la București este singurul instrument regional care contribuie direct la sprijinirea eforturilor instituțiilor de aplicare a legii din Sud-Estul Europei pentru combaterea criminalității transfrontaliere. Centrul SELEC reprezintă punctul de convergență pentru susținerea țărilor din regiune în eforturile lor de aderare la Uniunea Europeană, în domeniul justiției și afacerilor interne.

La reuniunea Comitetului de Agendă al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (Southeast European Cooperative Initiative – SECI) din 15 aprilie 1998, România a propus înființarea la București a unui Centru Regional pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere. La 26 mai 1999, a avut loc, la București, ceremonia de semnare a Acordului de cooperare pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere, având ca parte integrantă Carta de organizare și funcționare a Centrului Regional SELEC.

SELEC moștenește succesul Centrului SECI – 12 ani de activități operaționale, investigații comune, întâlniri, ateliere de lucru și de analiză strategică care acoperă domeniile penale transfrontaliere cele mai sensibile din regiunea sud-est europeană. Din punct de vedere operațional, noul SELEC menține flexibilitatea și eficacitatea operațională, în timp ce creșterea capacității de analiză, cu un sistem de informare mai larg și un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal, în conformitate cu standardele UE. Noua convenție nu prevede o personalitate juridică internațională a Centrului și, de asemenea, definește și susține cooperarea cu alte organizații importante de aplicare a dreptului internațional.

În prezent, 36 de state și organizații internaționale cooperează în soluționarea problemelor cu incidență asupra domeniilor polițienesc și vamal, în Europa de Sud-Est:

State membre ale Centrului SELEC: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia și Ungaria. Georgia a depus candidatura pentru statutul de membru.

State cu statut de observator permanent: Austria, Azerbaidjan, Belgia, Canada, Republica Cehă, Franța, Georgia, Germania, Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Slovacia, Spania, SUA, Ucraina și organizații internaționale (European Institute for Freedom, Security and Justice-EULEC, United Nations Mission to Kossovo-UNMIK, United Nations Development Programme-UNDP, European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine-EUBAM).

În cadrul Centrului funcționează șapte grupuri specializate de lucru pentru:

1) Combaterea traficului de droguri – coordonat de Bulgaria;

2) Combaterea traficului de ființe umane – coordonat de România;

3) Combaterea fraudei financiare și informatice – coordonat de Macedonia;

4) Combaterea traficului de mașini furate – coordonat de Ungaria;

5) Combaterea contrabandei – coordonat de Albania și Croația;

6) Combaterea terorismului – coordonat de Turcia;

7) Asigurarea securității containerelor – coordonat de Grecia.

Există o bună cooperare a Centrului cu două instituții europene importante: EUROPOL și EUROJUST. Obiectivele principale ale Centrului Regional SELEC vizează: pe termen scurt, încheierea unui Acord de cooperare între EUROPOL și Centrul SELEC, iar pe termen mediu, transformarea Centrului într-o organizație internațională de aplicare a legii, în conformitate cu standardele europene și internaționale.

Se apreciază tot mai des faptul că Centrul Regional SELEC de la București ar putea fi luat ca model pentru proiectele GUAM, sens în care se dorește ca experiența câștigată de către România, Bulgaria și Ungaria să fie împărtășită statelor structurii respective, asigurându-se astfel condițiile necesare desfășurării unei activități eficiente de combatere a criminalității transfrontaliere în Asia Centrală și în regiunea caucaziană.

Importanța intensificării cooperării și colaborării între statele din Regiunea Extinsă a Mării Negre, precum și oportunitățile existente în această direcție sunt evidente dacă se au în vedere:

necesitatea securizării optime a infrastructurii traseelor energetice prin Marea Neagră dinspre Asia Centrală, Caucaz și Orientul Apropiat către spațiul Uniunii Europene;

necesitatea securizării noii granițe estice a Uniunii Europene și a NATO;

atașamentul față de valorile democratice exprimat la nivelul factorilor de decizie și al elementelor societății civile din majoritatea țărilor riverane;

influența benefică pe care o poate exercita, în direcția consolidării mediului de securitate regional, prezența înzonă a statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene.

România are un loc distinct în noua opțiune politică europeană, prin demersurile proprii de reformare instituțională, colaborare, cooperare și integrare. Multitudinea de inițiative regionale de cooperare la care România este parte constituie modalități de realizare a stabilității în regiunea Mării Negre. Din perspectiva României, țările din regiune ar trebui să urmărească împreună dezvoltarea instituțiilor democratice, a statului de drept, consolidarea stabilității regionale și a securității prin combaterea criminalității organizate transfrontaliere și securizarea frontierei de est a Uniunii Europene. De asemenea, este de dorit soluționarea pașnică și de durată a conflictelor înghețate și dezvoltarea economică pe baza oportunităților de afaceri din zonă.

În regiunea Mării Negre obiectivul principal este crearea pe termen lung a unui spațiu de stabilitate, securitate, prosperitate și democrație, conectat în mod funcțional și benefic la procesele europene și globale.

Cadrul de cooperare regională este departe de a fi pe deplin funcțional. Este obligația țărilor membre ale organizațiilor de cooperare regională, inclusiv a României, de a întreprinde toate eforturile necesare creșterii eficienței acestora. Ca principiu general de îmbunătățire, România încearcă concertarea acțiunilor acestor organizații cu cele ale NATO și UE pentru creșterea stabilității și securității în zonă. Un sistem regional de securitate care nu realizează acțiuni în parteneriat cu aceste două organizații nu reprezintă o soluție viabilă pentru gestionarea riscurilor de securitate, fie acestea trecute sau viitoare.

CAPITOLUL 3

INTERESELE DE SECURITATE ALE ROMÂNIEI ÎN

REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE

Ca stat de graniță al Uniunii Europene și ca membru al Alianței Nord-Atlantice în această regiune, România are interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice și prospere deoarece numai acestea sunt capabile să mențină pacea și buna-înțelegere în relațiile dintre ele, să creeze comunități regionale pluraliste și să aibă un comportament predictibil în domeniul securității. Construirea unui climat de securitate, stabilitate și prosperitate în zona Mării Negre reprezintă o direcție distinctă de acțiune a acestei strategii. România – vector dinamic al securității democratice, stabilității și prosperității economice – are un interes strategic fundamental ca Regiunea Extinsă a Mării Negre să fie una stabilă, democratică și prosperă, strâns conectată la structurile europene și euroatlantice.

3.1. Interesele României în Regiunea Extinsă a Mării Negre

Ca stat riveran Mării Negre, prin potențialul ei demografic, geografic, economic și cultural, România este un actor regional important, de care nu se poate face abstracție în nicio ecuație geopolitică sau geostrategică determinată de interesele posibile sau manifeste în Regiunea Extinsă a Mării Negre. Context în care România își promovează propriile sale interese, afirmând loial și calitatea sa de membră a Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene.

În prezent, România este angajată în proiectarea, afirmarea și gestionarea propriilor sale interese în bazinul Mării Negre și, implicit, în Regiunea Extinsă a Mării Negre, spațiu ce constituie, de fapt, centrul de gravitație geopolitică al unui spațiu extins până la limita încetării oricăror determinări ale Pontus Euxinus. Din această perspectivă, arealul Mării Negre, în care România își joacă interesele, este subsumat cadrului geopolitic internațional prin propriile sale specificități definitorii. Dintre acestea, în primul rând trebuie evidențiate:

implicarea externă a statelor riverane Mării Negre, în mod continuu, în procesul de implementare și de asigurare a unei stabilități democratice a sustenabilității economice și prosperității sociale în Orientul Mijlociu;

asigurarea unei platforme adiționale destinată cooperării dintre SUA și UE într-o regiune în care interesele lor strategice sunt complementare, lucru ce ar putea duce la reușita acestor acțiuni;

întărirea capacității NATO de a se angaja în operațiuni în afara zonei, foarte posibil în Orientul Mijlociu și, în acest caz, asigurarea sprijinului unora dintre partenerii din afara NATO;

încurajarea dezvoltării și a asumării unei identități regionale a Mării Negre ca partener de sine stătător Occidentului, fapt realmente posibil prin politici înțelepte, desfășurate concomitent de către NATO-UE-SUA.

În acest context geopolitic, România și-a afirmat intenția, dar și vocația și posibilitatea de a fi un vector de stabilitate, democrație și de promovare a valorilor euro-atlantice în regiune. Asta, deoarece, România nu poate rămâne doar în postura de stat limitrof al UE, acesta nemaifiind nici în interesul comunității democratice europene. Promovându-și deschis și fără echivoc propriile interese, România poate și trebuie să fie un vector al intereselor fundamentale ale UE în regiune.

Din perspectiva dublei apartenențe a României la NATO și UE, în literatura de specialitate se apreciază că, interesele naționale ale României pot fi promovate în regiunea Mării Negre, esențial, prin valorificarea oportunităților economice, sens în care se are în vedere:

dezvoltarea cooperării economice multilaterale cu finalitate în integrarea economică a regiunii și în dezvoltarea sa durabilă;

participarea la reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii maritime, ca jucător, dar și ca stat-tranzit al traseelor strategice de transport al resurselor energetice din bazinul caucaziano-caspic spre centrulși estul Europei;

însănătoșirea și învigorarea sistemului financiar-bancar asumat de către țările membre ale forumului Cooperării Economice la Marea Neagră (CEMN) prin crearea și funcționarea Băncii de Dezvoltare și Comerț a Mării Negre, astfel încât aceasta să devină un stâlp financiar al cooperării regionale.

Prin asumarea constructivă a oportunităților culturale, România își propune: să contribuie la transformarea diversității culturale, din cauza tensiunilor și a conflictelor, într-un convingător potențial de afirmare a dezvoltării teritoriale durabile; protecția patrimoniului cultural național, în contextul patrimoniului cultural regional; utilizarea patrimoniului cultural național ca factor de dezvoltare și de eficientizare a celorlalte angajamente naționale în regiunea Mării Negre.

Implicându-se în domeniul educației și al dezvoltării sociale din regiune, România vizează: încurajarea și dezvoltarea cooperării regionale în domeniul educației în sensul reformării sistemelor educaționale, optimizării standardelor de educație și oferirea de șanse egale și crearea de oportunități pentru adaptarea potențialului creator la transformările rapide și profunde ce se petrec în domeniile economic, social și tehnologic; promovarea, în logica interdependențelor multilaterale, a intereselor sale multiple prin intermediul Rețelei de Universități a Mării Negre; promovarea unor politici sociale care să stopeze declinul standardelor de viață, creșterea ratei șomajului și proliferarea sărăciei în sectoare largi ale populației.

Nu numai importanța în dezvoltare a regiunii Mării Negre, în contextul extrem de complex și, nu de puține ori, contradictoriu al acestui început de secol, ci însuși faptul că România beneficiază de o largă ieșire la mare, 245 de kilometri, reclamă afirmarea statului nostru ca putere maritimă regională în contextul geopolitic și geostrategic al acestui spațiu. Aceasta, deoarece problematica Mării Negre și, în acest fel, conectarea la Oceanul Planetar reprezintă un atu strategic, care trebuie valorificat la maxim.

De altfel, modul și măsura în care România își promovează și își apără interesele în regiunea Mării Negre sunt nemijlocit dependente de puterea sa maritimă și, în acest sens, interesele majore ale țării noastre fiind alert determinate de: aprovizionarea cu materii prime pe căile de comunicații maritime și fluviale; exploatarea subsolului marin; dezvoltarea explorării și exploatării submarine; promovarea și dezvoltarea activităților economice ce se desfășoară pe mare și pe fluviu; promovarea imaginii sale pe glob prin intermediul drapelului național pe mările și oceanele lumii; implicarea în activități și proceduri de sorginte euroatlantică desfășurate în Regiunea Extinsă a Mării Negre.

Cooperarea regională în domeniul securității, materializată în existența unui număr mare de organizații de profil, oferă oportunitatea perfecționării mecanismelor comune de evaluare a mediului strategic, de identificare a unei agende comune a riscurilor și a unor instrumente adecvate gestionării crizelor. Armonizarea eforturilor acestora, orientarea activităților lor în deplină consonanță cu eforturile Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene, dar, mai ales, creșterea responsabilității statelor sud-est europene, a conducătorilor acestora și a forțelor politice naționale pentru securitatea regiunii, sporirea contribuției lor la soluționarea stărilor de tensiune, criză și conflict – reprezintă imperative majore ale noii paradigme de securitate regională.

Obiectivul fundamental al acțiunii tuturor acestor factori îl reprezintă securitatea democratică, justă și egală pentru toți, canalizarea eforturilor ce vizează prosperitatea oamenilor spre pregătirea integrării tuturor statelor din regiune în Uniunea Europeană. Obiectivele României în regiune vizează consolidarea perspectivelor europene ale acestor state, eliminarea riscurilor legate de terorism, de crima organizată și trafic ilegal, precum și edificarea stabilității durabile, bazate pe standarde de democrație, prosperitate, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În atingerea acestor obiective, România sprijină activ, în conformitate cu principiile dreptului internațional, aplicarea rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU, a deciziilor și recomandărilor pertinente ale Consiliului Europei și ale OSCE, contribuind împreună cu statele din regiune la înfăptuirea măsurilor și programelor politice, economice și de securitate în cadrul NATO și al UE. În acest domeniu, prioritară este înlăturarea blocajelor din calea soluționării diferendelor și a stărilor de tensiune, criză și conflict, în așa fel încât aceste acțiuni să permită dezvoltarea instituțiilor democratice, să genereze securitate și să deschidă perspectivele prosperității, prin respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, întărirea încrederii, dezvoltarea cooperării regionale și promovarea multiculturalismului.

Ca stat graniță al Uniunii Europene și ca membru al Alianței Nord-Atlantice, România are interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice și prospere deoarece numai acestea sunt capabile să mențină pacea și buna-înțelegere în relațiile dintre ele, să creeze comunități regionale pluraliste și să aibă un comportament predictibil în domeniul securității.

România are un interes strategic fundamental ca REMN să fie una stabilă, democratică și prosperă, strâns conectată la structurile europene și euroatlantice. Subsumat acestui interes, obiectivul strategic al țării noastre este acela de a stimula o implicare europeană și euroatlantică mai puternică și mai productivă în această regiune. În același timp, pornind de la caracterul indivizibil al securității în spațiul euroatlantic în acord cu cerințele globalizării, de la nevoia unui tratament egal pentru toate entitățile care au interese legitime în zonă – inclusiv NATO și UE – România apreciază că REMN este un spațiu geopolitic deschis comunității democratice internaționale, în cadrul căruia se pot manifesta plenar statele aliate, partenere și prietene. În acord cu această viziune, România promovează activ ideea necesității unei strategii europene și euroatlantice pentru REMN, luând în considerare experiența abordării concertate NATO-UE în procesul de stabilizare din Europa de Sud-Est și nevoia unui echilibru apt să favorizeze opțiunea democratică a statelor, să preîntâmpine agravarea riscurilor și amenințărilor și să contribuie eficient la soluționarea conflictelor și stărilor de tensiune.

Din perspectiva intereselor sale de securitate, România acordă atenție configurării unei identități neechivoce a arealului extins al Mării Negre în cadrul geopolitic internațional, sens în care consideră că:

REMN trebuie să se constituie într-un spațiu geopolitic de continuitate a stabilității democratice, sustenabilității economice și propășirii sociale în Marele Orient Mijlociu;

REMN trebuie să asigure constituirea unei platforme geostrategice adiționale NATO și UE, precum și de complementaritate între acești importanți actori globali, interesele lor în regiune fiind, practic, complementare sau relativ asemănătoare;

securitatea în REMN este determinantă pentru întărirea capacității Alianței Nord-Atlantice de a se angaja în operațiuni în zone în care deteriorarea mediului de securitate amenință securitatea Alianței;

este benefică și necesară angajarea productivă a Rusiei în angajamentele regionale de securitate, luând în seamă propriile ei interese de securitate, ca formulă a asigurării unei vecinătăți stabile și prospere;

încurajarea constantă, prin implicarea directă, a dezvoltării unei identități regionale a Mării Negre, ca partener cu valoare strategică pe relațiile cu UE, NATO și SUA.

Pe de altă parte, dezvoltând propria sa strategie de securitate în bazinul Mării Negre, România reiterează, în politica internațională, angajamentul de a fi un vector de stabilitate și democrație, precum și un factor de promovare curentă a valorilor europene și euroatlantice în regiune; valorificând poziția sa geografică, dar și resursele de inteligență și credibilitatede care dispune, poate deveni, în plan geopolitic, un exemplu de implementare a modelelor de afirmare socială europene și euroatlantice.

3.2. Rolul României în afirmarea unui climat de stabilitate și securitate în Regiunea Extinsă a Mării Negre

Strategia de Securitate Națională a României reafirmă vocația statului român de contributor activ substanțial și predictibil la securitatea regională, de țară cu un profil strategic distinct în cadrul NATO și al UE. În acest sens, urmărind optimizarea, operaționalizarea și eficientizarea rolului său în afirmarea unui climat de stabilitate și securitate în Regiunea Extinsă a Mării Negre, România își dezvoltă constructiv capacitatea de reacție și adaptare la fenomenele distructive din acest spațiu, în sensul în care poate realiza, în concordanță cu documentele strategice ale Alianței și cu politicile specifice ale UE, capacitatea de previzionare și de acțiune proactivă.

De asemenea, rolul României în operaționalizarea credibilă a valorilor invocate – stabilitate și securitate – este determinat de însăși importanța Mării Negre și a regiunii adiacente acesteia pentru statul român, sens în care putem evidenția că REMN este:

o prioritate regională a României, o sursă continuă de inspirație și investiție politică;

o zonă vitală pentru diversificarea traseelor energetice, ca punct de legătură și spațiu de tranzit al rutelor între Marea Caspică și Europa;

o zonă unică în lume, din perspectiva ecosistemelor, mai cu seamă dacă avem în vedere Delta Dunării;

importantă pentru peisajul geopolitic global, datorat, în principal, poziționării acesteia ca spațiu de întâlnire, confluență sau, posibil, ciocnire sau înfruntare a principalelor realități ale lumii de azi;

spațiul care, prin conexiunea cu fluviul Dunărea, se învecinează cu Balcanii de Vest, asigurând și conexiunea cu centrul Europei prin culoarul Rin-Main-Dunăre;

regiunea care, prin legătura cu Marea Mediterană, este, de fapt, zona de întâlnire a civilizației europene cu cea a Africii de Nord, precum și a Orientului Mijlociu.

În același timp, consider că este necesar de avut în vedere că Regiunea Extinsă a Mării Negre constituie leagănul cultural și religios în care conviețuiesc de multe secole multiple confesiuni creștine; reprezintă o zonă de confluență între lumea creștină și cea musulmană; se află la intersecția dintre axa est-vest a zonei euroasiatice și axa nord-sud a spațiului definit de Marea Baltică, la nord, și Marea Mediterană, la sud. Fundamental, și de aici personalizarea rolului României, înseamnă că orice problematică importantă pe agenda europeană sau, de ce nu, chiar globală am considera-o utilă unor proiecte vizând stabilitatea și securitatea, REMN fiind un exemplu centrat pe o paletă largă de funcționalități: energie,mediu, securitate, stabilitate, nonproliferare, combaterea traficului de diverse tipuri care afectează Europa, promovarea democrației, importanța comerțului liber, dialogul intercultural și religios, soluționarea conflictelor înghețate.

Plecând de la realitatea că bazinul Mării Negre este un areal unitar care se confruntă cu un set omogen de provocări ecologice, că regiunea este fragmentată de granițe politice, economice și culturale, care, prin transformarea diferenței în clivaj și separare, îi frânează progresul, România consideră că este nevoie nu doar de soluții sectoriale la problemele enumerate,ci, mai cu seamă, de energie politico-statală pentru a construi un mediu propice dezvoltării durabile, securității și conectării acestei regiuni la comunitatea de valori și interese europene și euroatlantice.

În același context responsabil, România își afirmă rolul:

contribuind la provocarea oportună a regiunii Mării Negre pe agenda UE și NATO ori de câte ori realitățile impun acest lucru;

sprijinind Uniunea Europeană în construcția unor parteneriate credibile și solide, întemeiate pe exerciții de colaborare în domenii cât mai diverse;

promovând dimensiunea estică a Politicii Europene de Vecinătate în special în relația cu Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia și Azerbaidjan;

intensificând dialogul cu țările din zona Mării Caspice și Asia Centrală, angajând, în acest sens, și dezvoltând relații strategice de parteneriat energetic;

insistând, prin dialogul pe teme regionale, pentru apropierea percepțiilor și a obiectivelor statelor din regiune, mai cu seamă pe cele ale Federației Ruse și Turciei, actori deosebit de importanți la Marea Neagră;

încurajând activ dezvoltarea unei relații pragmatice și constructive între UE și Federația Rusă, care să plaseze interdependența noastră sub auspiciile predictibilității, reciprocității, încrederii și, nu în ultimul rând, ale lecțiilor învățate din istorie.

România își aduce o contribuți stabilă, convingătoare și concretă la impunerea și conservarea unui climat de securitate în regiune prin activitățile specifice desfășurate în Grupul Naval de Cooperare în Marea Neagră – BLACKSEAFOR, sens în care participă la exerciții maritime comune, la organizarea și desfășurarea de operații de căutare-salvare, de asistență umanitară și de luptă antimină, precum și la acțiuni întreprinse pentru asigurarea protecției mediului înconjurător. Eficiența acestor acțiuni la care România este parte denotă: afirmarea unui mediu de securitate mai stabil; linii de comunicație mai sigure; descurajarea activităților ilegale pe mare; posibilitatea dezvoltării cooperării cu alte organizații internaționale decât cele din care face parte.

Complementar cu elementele deja configurate în arhitectura rolului României pentru afirmarea stabilității și securității în ansamblul construcției și dezvoltării regionale, mai trebuie avut în vedere angajarea specifică și diferențiată a autorităților statului român în:

susținerea continuării transformărilor democratice în regiunea Mării Negre;

generarea de idei convingătoare pentru prevenirea conflictelor și gestionarea crizelor, oferind oportunități de dezvoltare unui context multilateral;

facilitarea unui dialog regional extins între organizații guvernamentale și nonguvernamentale, asistarea lor în vederea canalizării resurselor către scopurile convenite;

exploatarea potențialului încă nevalorificat al unor domenii de cooperare regională și al colaborării cu instituții internaționale implicate deja în zonă ca factori de generare a consensului;

intensificarea cooperării și a schimburilor educaționale între instituții academice, ca investiție pe termen lung în securitatea regională;

reînființarea unei piețe regionale a Mării Negre, interconectată cu piața economică europeană;

creșterea complementarității între acțiunile tuturor actorilor din regiune, dar și a celorlalți actori, cu interese implicite sau explicite în această zonă.

În acord cu această viziune, se impune promovarea activă a unei strategii europene și euroatlantice, luând în considerare experiența abordării concertate NATO-UE în procesul de stabilizare din Europa de sud-est și nevoia unui echilibru apt să favorizeze opțiunea democratică a statelor, să preîntâmpine agravarea riscurilor și amenințărilor și să contribuie eficient la soluționarea conflictelor și stărilor de tensiune. Extinderea responsabilităților Uniunii Europene în stabilizarea și reconstrucția regiunii, consolidarea prezenței și creșterea contribuției Alianței Nord-Atlantice și a Programului PfP la procesele de promovare a democrației, păcii și securității, ca și prezența unor capacități operaționale americane în regiune reprezintă factori capabili să contribuie la fundamentarea unei astfel de strategii.

În acest context, prioritare pentru România sunt: armonizarea și eficientizarea proceselor instituționale de cooperare în curs de desfășurare; prevenirea competiției sau a tentațiilor hegemonice; stabilirea unui nou cadru de dialog și cooperare la care să participe toate statele și organizațiile democratice interesate. Pentru aceasta, România va trebui să acționeze ferm pentru instituționalizarea Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat, inițiativă consacrată preponderent promovării democrației și dezvoltării economice, securității energetice, creșterii încrederii, consolidării stabilității, păcii și securității.

În scopul promovării acestei inițiative, România trebuie să coopereze strâns cu statele din zonă – Bulgaria, Georgia, Federația Rusă, Turcia, Ucraina –, cu alte state din vecinătatea apropiată, precum și cu alte state membre ale comunității euroatlantice. Concomitent, România trebuie să sprijine activ procesul de constituire în acest spațiu a unei euroregiuni de dezvoltare, aptă să faciliteze cooperarea cu toate statele membre ale Uniunii Europene, să stimuleze dezvoltarea infrastructurii energetice și de transport, să promoveze comerțul, investițiile și mecanismele economiei de piață. În ceea ce privește problematica soluționării conflictelor separatiste, România trebuie să folosească toate ferestrele de oportunitate posibile pentru menținerea ei pe agenda politică a principalilor actori de securitate, să promoveze strategii politice și diplomatice active și să se implice mai eficient în funcționarea mecanismelor ce vizează soluționarea prin mijloace pașnice a acestor conflicte.

Ineficiența unora dintre mecanismele folosite până în prezent pentru soluționarea conflictelor impune necesitatea reanalizării lor și o implicare mai activă a statelor și organizațiilor ce-și pot aduce o contribuție pozitivă în acest scop. Este necesar ca, în cadrul unei astfel de strategii, să fie definit un set de principii, norme și reguli de conduită unitare, conforme cu interesele oamenilor, comunităților și statelor din zonă, cu interesele de securitate ale comunității euroatlantice și cu prevederile dreptului internațional, apte să răspundă adecvat diferențelor specifice fiecărui conflict în parte.

Setul de principii, norme și reguli de conduită ar putea cuprinde obligații referitoare la: nerecunoașterea regimurilor separatiste și neîncurajarea lor în orice formă; contracararea fermă a terorismului și a altor activități asociate terorismului; retragerea trupelor străine staționate ilegal în perimetrul diferitelor enclave; evacuarea depozitelor de armament, muniție și explozivi sub control internațional; desființarea formațiunilor paramilitare constituite de regimurile ilegale pe teritoriul regiunilor separatiste.

Pentru promovarea acestor principii România urmărește implicarea directă în procesul de soluționare pașnică a conflictelor și disputelor din proximitatea strategică, atât prin acțiuni naționale, cât și în format multilateral, vizând promovarea democrației, sprijinirea eforturilor de apropiere de structurile europene și euroatlantice și a celor ce au ca scop construcția securității și prosperității. Interesul României este ca procesele de lărgire ale celor două organizații să nu conducă la crearea unor noi linii de separație.

Un rol important în cadrul construcției securității în regiune revine dimensiunii economice. În acest sens se impune ca România să desfășoare o politică externă și de cooperare economică marcată de pragmatism și de folosire eficientă a instrumentelor oferite de formatele bilaterale și multilaterale pentru participarea la proiectele cu impact major vizând consolidarea democrației și prosperității. Eforturile trebuie să vizeze cu prioritate dezvoltarea coridoarelor energetice și de transport capabile să conecteze economic și comercial regiunea pontică la comunitatea euroatlantică și să permită o valorificare optimă a potențialului oferit de porturile maritime și fluviale din regiune.

Concomitent, este necesar să se acorde o atenție sporită protecției mediului, valorificării potențialului și restabilirii funcționalității multiple a ecosistemului în zonă. Tot în acest scop se impune dezvoltarea unor programe speciale prin care să fie sporite capabilitățile naționale și regionale de monitorizare și intervenție rapidă pentru prevenirea și contracararea riscurilor de securitate specifice regiunii. Putem astfel să susținem inițiativele vizând amplificarea capacităților regionale de răspuns la crize și de contracarare a amenințărilor asimetrice, precum și cele prin care poate fi îmbunătățit cadrul juridic favorabil creșterii încrederii între statele din zonă și alte state interesate în securitatea regiunii.

România sprijină intens Uniunea Europeană care, prin instrumentele incluse în Politica Europeană de Vecinătate, a invitat vecinii noștri de la est și de la sud să împărtășească pacea, stabilitatea și prosperitatea de care se bucură statele membre. În acest context, prioritare pentru România sunt: armonizarea și eficientizarea proceselor instituționale de cooperare în curs de desfășurare, prevenirea competiției sau a tentațiilor hegemonice și stabilirea unui nou cadru de dialog și cooperare la care să participe toate statele și organizațiile democratice interesate. În acest sens, România acționează ferm pentru instituționalizarea Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat – inițiativă consacrată preponderent promovării democrației și dezvoltării economice, securității energetice, creșterii încrederii, consolidării stabilității, păcii și securității. Pentru promovarea acestei inițiative, România cooperează strâns cu statele riverane Mării Negre – Turcia, Bulgaria, Ucraina, Georgia, precum și cu alte state membre ale comunității euroatlantice.

În ceea ce privește problematica soluționării conflictelor separatiste, România militează pentru menținerea ei pe agenda politică a principalilor actori de securitate, va promova strategii politice și diplomatice active și se va implica mai eficient în funcționarea mecanismelor ce vizează soluționarea prin mijloace pașnice a acestor conflicte. Ineficiența unora dintre mecanismele folosite până în prezent pentru soluționarea conflictelor impune necesitatea reanalizării lor și o implicare mai activă a statelor și organizațiilor ce pot aduce o contribuție pozitivă în acest scop. România urmărește implicarea directă în procesul de soluționare pașnică a conflictelor și disputelor din proximitatea strategică, atât prin acțiuni naționale cât și în format multilateral, vizând promovarea democrației, sprijinirea eforturilor de apropiere de structurile europene și euroatlantice și a celor ce au ca scop construcția securității și prosperității. Interesul României este ca procesele de lărgire ale celor două organizații să nu conducă la crearea unor noi linii de separație.

România acordă o atenție deosebită Centrului Regional SELEC de la București pentru combaterea criminalității transfrontaliere, traficului de persoane și droguri, traficului de arme și finanțarea terorismului.

România a lansat la București, în 2004, Inițiativa privind Apărarea Frontierei (BDI) cunoscută și sub denumirea de „Black Sea Border Security Initiative”, inițiativă la care s-au alăturat Bulgaria, Georgia, Moldova și Ucraina.

România participă activ la toate acțiunile din zona Mării Negre a celor două structuri suprastatale din care face parte, dar, în același timp își manifestă prezența consistent și într-o serie de organizații sau structuri internaționale care, mai mult în domeniul politic, vizează normalizarea în regiune. Printre acestea menționez următoarele, pe care le-am apreciat ca fiind semnificative în termeni de efecte în domeniul cooperării regionale și în creșterea încrederii între statele din zonă: Sinergia Mării Negre, Parteneriatul Estic, Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), Adunarea Parlamentară pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (APCEMN), GUAM, Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), Consiliul Cooperării Regionale (RCC), Inițiativa Central Europeană (ICE), Procesul de Cooperare Dunăreană (PCD), Procesul Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei (SEDM), Grupul de cooperare navală la Marea Neagră (BLACKSEAFOR), Operația națională turcă de securitate maritimă „BLACK SEA HARMONY” (BSH), Forța Multinațională de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE).

CONCLUZII

În opinia mea consider că, cel puțin atâta timp cât vor exista imensele rezerve de hidrocarburi în arealul Mării Caspice, Regiunea Extinsă a Mării Negre va arăta ca o veritabilă tablă de șah, pe care jucătorii câștigători vor fi cei care anticipează, fac mutarea corectă, dar fără a depăși timpul acordat de conjunctură. Pentru controlul accesului la hidrocarburi, dar în mod deosebit a transportului acestora, NATO în general și SUA în special au interese care converg cu cele ale Uniunii Europene, pentru obținerea unor poziții strategice.

Nu trebuie niciun moment subapreciată Rusia, care folosește atât teorii liberale, ridicând tonul la occidentalii care nu respectă Carta ONU, cât și instrumente aparținând realiștilor, ca cele privind reactivarea „conflictelor înghețate” sau limitarea accesului la resursele energetice. Totuși, trebuie remarcat faptul că toate statele din REMN și-au construit politicile de securitate pe caracteristica defensivă, cu interes primordial de păstrare a suveranității statului și integrității teritoriale indiferent dacă sunt membre NATO, UE sau CSI.

De asemenea, un alt aspect cu valoare pozitivă îl reprezintă faptul că toate statele din REMN au percepții comune asupra amenințărilor regionale, dintre acestea terorismul fiind „inamicul” cel mai de temut, dar care impune și o atitudine de monitorizare, control și chiar ripostă de către toți actorii regionali prin acțiuni comune de prevenire.

Având în vedere importanța strategică a Regiunii Extinse a Mării Negre pentru Moscova, discutarea în Consiliul NATO-Rusia a problemelor cu care se confruntă regiunea ar fi un semn al interesului Alianței Nord-Atlantice pentru soluționarea problemelor de aici. Discuțiile, transparente, ar trebui să ducă spre participarea Rusiei în misiuni de menținerea păcii în Nagorno-Karabah sau în ideea susținerii unor rezoluții pentru alte conflicte înghețate din regiune și să fie un element cheie în planificarea unor astfel de eventualități încă de la început.

NATO trebuie să fie convingătoare în demonstrarea interesului în cele mai arzătoare probleme privind securitatea în regiune, astfel încât țările din Regiunea Mării Negre să răspundă în aceeași măsură amenințărilor pe care Alianța le consideră prioritare în agenda sa de securitate.

Propulsarea bazinului Mării Negre și Regiunii adiacente acestuia în planul preocupărilor strategice reprezintă nu numai o cerință a interesului global actual, dar și o condiție pentru evoluția pozitivă a situației politice, garanție a stabilității și securității regionale și mondiale.

Este evident faptul că valoarea strategică a Mării Negre va continua să crească, pe măsura conștientizării reale a importanței sale de către toți actorii geopolitici majori cu interese în zonă, determinând definirea și aplicarea unor politici specifice acestui areal.

În ciuda interesului pe care NATO și UE l-au arătat față de regiunea Mării Negre, acesta trebuie demonstrat prin acordarea unui sprijin mai activ din partea acestor organizații. În prezent, se simte absența unei strategii euroatlantice clare, care să conjuge eforturile internaționale de soluționare a conflictelor înghețate cu transferul culturii democratice, și care, în final, să aducă mai multă încredere, mai multă stabilitate și mai multă prosperitate.

Regiunea Extinsă a Mării Negre are nevoie acum de politici care să poată preveni transformarea tensiunilor din regiune în conflicte armate. Pentru aceasta este necesar să existe o hartă a capabilităților militare ale tuturor statelor din regiune. Mai mult, trebuie să se încerce introducerea anumitor restricții politice și militare pentru a se susține un echilibru regional. Prin dezvoltarea unor mecanisme de prevenire, structurile internaționale de securitate ar trebui să fie elementul principal în acordarea sprijinului necesar.

Concluzia că Regiunea Extinsă a Mării Negre a devenit o regiune de convergență a intereselor marilor actori globali și, drept consecință, statele mai mici trebuie să-și reconfigureze permanent politicile și strategiile de securitate în funcție de situația și contextul conturat a devenit unanim acceptată. Pe măsură ce toți actorii geopolitici majori cu interese în zonă conștientizează importanța acesteia, valoarea strategică a Mării Negre va continua să crească, determinând astfel definirea și aplicarea unor politici specifice acestei zone.

BIBLIOGRAFIE

http://www.europarl.europa.eu

http://www.mae.ro

Acasă

http://eeas.europa.eu/enp/index_en.htm

http://www.traceca-org.org/en/traceca

http://ec.europa.eu/maritimeaffairs/policy/sea_basins/black_sea/index_ro.htm

BIBLIOGRAFIE

http://www.europarl.europa.eu

http://www.mae.ro

Acasă

http://eeas.europa.eu/enp/index_en.htm

http://www.traceca-org.org/en/traceca

http://ec.europa.eu/maritimeaffairs/policy/sea_basins/black_sea/index_ro.htm