Strategii Educationale Privind Protectia Mediului

Pedagogie

Strategii Educationale Privind Protectia Mediului

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

ANEXE

CAP. I PROBLEMATICA LUMII CONTEMPORANE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI

I.1. Educația și provocările lumii contemporane

O problemă importantă a studiilor de prospectivă a educației o constituie cea a factorilor care determină și influențează cursul educației de mâine:

Evoluțiile demografice;

Schimbările economice;

Schimbările social-politice;

Mutațiile culturale și progresele științifice;

Problematica lumii contemporane (caracterizată prin universalitate, globalitate, complexitate și caracter prioritar) demonstrează tot mai pregnant ca soluțiile cele mai eficiente nu se găsesc prin demersuri și angajări secvențiale, ci e nevoie de o viziune holistică în decantarea și studierea celor mai eficiente mijloace de rezolvare a marilor probleme cu care se confruntă omenirea.

Trăim într-o epocă în care resursele umane (inteligența, creativitatea, adaptabilitatea) au trecut pe prim plan, devenind resursele cheie ale unei dezvoltări care integrează diferitele sale dimensiuni:

pacea

economia

mediul înconjurător

justiția socială și democrația

Studiile de prospectivă educațională sugerează următoarele coordonate esențiale:

• școala-laborator – a cărei finalitate esențială o constituie prelucrarea și transmiterea experienței culturale a omenirii;

• școala-model de întreprindere – out-put-urile oferite de școală trebuie să fie performante și capabile de concurență;

• școala-integrată într-un ecosistem socio-cultural – școala participă la viața comunității;

• școala îndreptată către tehnologii – ar conduce la multiplicarea locurilor învățării;

• școala bazată pe pedagogiile diferențiate – introducerea diferenței.

Pentru a face față provocărilor lumii contemporane, se conturează următoarele direcții de restructurare a realității educaționale :

• asigurarea unui echilibru optim între dimensiunea informativă (cunoștințele și informațiile transmise în cadrul procesului educațional) și dimensiunea formativă (construcția și dezvoltarea unor atitudini, valori sau comportamente);

• introducerea unor noi tipuri de educații;

• asigurarea unei repartiții judicioase și a unui echilibru între cele două tipuri de învățare: de menținere și inovatoare;

• impunerea progresivă a principiilor noii paradigme educaționale

• extinderea actului educativ la nivelul întregii vieți a individului.

Democratizarea învățământului se conturează prin accesul unui număr tot mai mare de copii și tineri pe diverse trepte de școlarizare, extinderea și diversificarea ofertei de educație, repartizarea optimă a relației în teritoriu; criteriul suprem de evaluare a eficienței sistemului educativ fiind calitatea celor educați; descentralizarea procesului decizional și creșterea gradului de autonomie locală a școlii;democratizarea relației profesor-elev; implicarea mai mare a elevilor, părinților, organizațiilor sindicale, non-guvernamentale in organizarea, proiectarea si realizarea activităților din cadrul procesului de învățământ; dispozitive de educație globala; perspectiva educației permanente.

Realitatea contemporană demostrează că rolul școlii a devenit tot mai complex, datorită necesității corelării funcționale a acesteia cu segmente din social.
În condițiile libertății de expresie, ale democratizării vieții sociale, ale liberei circulații, educației îi revin sarcini inedite și dificile.

I.2. Noile tipuri de educații

Analiza problematicii contemporane a condus la consituirea unor răspunsuri specifice, prin potențarea unor noi educații:

• Educația pentru pace și cooperare;

• Educație privind protecția mediului- educația ecologică;

• Educația pentru participare și democrație;

• Educația demografică;

• Educația pentru schimbare și dezvoltare;

• Educația pentru comunicare și pentru mass-media;

• Educația nutrițională;

• Educația economică și casnică modernă;

• Educația pentru timpul liber;

• Educația pentru democrație și drepturile fundamentale ale omului;

• Educația pentru o nouă ordine economică internațională;

• Educație interculturală;

• Educația pentru tehnologie si progres;

• Educația sanitară modernă;

• Educația cu vocație internaționala

Se cunosc mai multe modalități de introducere a “noilor educații”:

a) demersul infuzional -; presupune efortul tuturor educatorilor in promovarea continuturilor noilor educatii, diseminarea informatiei prin intermediul disciplinelor de invatamant. Principalul avantaj rezida in faptul ca nu este nevoie de modificarea planurilor si programelor scolare;

b) module integrate -; deosebit de avantajoase, singura problema care apare este pregatirea suplimentara speciala de care au nevoie educatorii;

c) discipline specifice -; in planul de invatamant figureaza educatia pentru democratie si drepturile omului, educatia sanitara moderna, educatia casnica si nutrutionala, educatia ecologica;

d) sintezele interdisciplinare (team-teaching) – cea mai promitatoare si interesanta modalitate, aceste sinteze pot completa demersul infuzional, sau pot constitui activitati didactice de sine stătătoare

I.3 Educația privind protecția mediului

I.3.1. Criza mediului înconjurător

Multă vreme omul a presupus că solul, apa, și aerul pot prelua, absorbi și recicla produsele reziduale ale activității sale, oceanul, atmosfera și solul fiind considerate a fi niște rezervoare receptoare cu capacitate nelimitată. S-a dovedit însă, că unele dintre produsele deversate în mediul înconjurător sunt toxice și rezistă la descompunerea naturală, altele deși sunt dispersate în mediu în cantități sau diluție foarte mică, reușesc după un timp relativ scurt sau mai lung, să se reconcentreze în lanțurile trofice naturale.

Așa se întâmplă cu unele metale grele, pesticide și substanțe radioactive. Deteriorarea mediului înconjurător este resimțită în zilele noastre tot mai acut, îndeosebi în centrele urbane cu mari aglomerări de populație.

Poluarea mediului afectează toate cele trei componente principale ale mediului înconjurător: apa, atmosfera și solul.

Poluarea aerului din marile orașe a devenit o trăsătură obișnuită, smogul fiind una dintre cele mai caracteristice forme. Folosirea nerațională a solurilor și a resurselor naturale, uneori până la epuizarea lor ridică o serie de probleme majore privind ocrotirea mediului înconjurător.

Reziduurile, deșeurile organice și dejecțiile deversate în apele curgătoare prin descompunere consumă oxigenul necesar diferitelor organisme acvatice, în timp ce elementele nutritive care ajung în ape, intensifică dezvoltarea algelor pe seama oxigenului din apă, ducând uneori până la “moartea”, adică la degradarea apelor. La toate acestea a contribuit și tendința de concentrare a populației în centre mari supraaglomerate, dezvoltarea intensă a industriei, a mijloacelor de transport și a bunurilor de consum noi.

În aceste condiții se ridică tot mai mult problemele privind poluarea și apare necesitatea elaborării unor noi reglementări administrative de stat în măsură să facă față noilor aspecte legate de protecția mediului înconjurător.

Lipsa de informare a făcut ca mulți oameni de bună credință să persiste în acțiuni care sunt nefaste mediului înconjurător, fără să realizeze care sunt daunele produse. O altă categorie de oameni nepăsători, din dorința de a economisii sau de a produce cât mai mulți bani, au acționat voit, provocând daune ireversibile, prin acțiuni de tipul: utilizarea pe scară largă a pestcidelor, tăierea pădurilor, deversarea sau stocarea unor substanțe toxice sau deșeuri radioactive etc. Toate acestea, acumulate și diversificate în timp, au produs modificări asupra atmosferei, apei și solului, pe care le resimțim tot mai pregnant în ultima perioadă și care pot să afecteze grav calitatea vieții noastre si cu siguranță viața generațiilor viitoare.

În prezent lupta omului de a proteja și ameliora calitatea mediului înconjurător, – bunul comun cel mai de preț al omenirii, a căpătat noi dimensiuni. Problema mediului este dezbătută tot mai mult pe diverse planuri și la diferite niveluri, formând obiectul a numeroase dezbateri științifice și politice naționale și internaționale. Numeroase guverne, in special cele din țările dezvoltate, acționează în mod serios pentru găsirea și aplicarea celor mai adecvate măsuri, corespunzătoare mijloacelor materiale proprii și tehnologiei disponibile în scopul: păstrării echilibrului ecologic, menținerii și îmbunătățirii calității factorilor naturali, gestionării corecte a resurselor naturale, asigurării unor condiții de viață și de muncă tot mai bune.

I.3.2. Surse și căi de răspândire a poluanților

Deteriorarea condițiilor de mediu este rezultatul acțiunilor conștiente sau inconștiente a omului asupra mediului ambiant. Prin accidentele sau activitățile umane necontrolate s-au declanșat o multitudine de fenomene cu efect negativ asupra mediului care au dus la apariția a numeroase dezechilibre ecologice, punând în mare pericol uneori anumite forme de viață.

Factorii perturbatori ai mediului se pot clasifica în două mari grupe:

1. factori naturali:

– erupții vulcanice și solare;

– cutremure catastrofale;

– incendii;

– inundații.

2. factori antropici (rezultați din activitatea umană):

– creșterea demografică;

– dezvoltarea agriculturii;

– dezvoltarea industriei;

– exploatarea rezervelor naturale etc.

În numeroase cazuri acțiunile umane desfășurate în: industrie, agricultură, construcții, transporturi și exploatarea resurselor naturale, au avut un mare impact negativ asupra mediului, soldat cu multe efecte nedorite, unele greu de stopat sau eliminat.

Astfel spre exemplu, de cele mai multe ori din activitățile umane rezultă o serie de factori distructivi așa cum sunt:

produsele uzate sau perimate fizic și moral;

produsele artificiale noi ale cărorinteracțiuni cu mediul sunt uneori necunoscute și imprevizibile;

Reziduurile nereciclabile (care nu pot fi reutilizate) etc.

Cei mai mulți specialiști în domeniul ecologiei, clasifică principalele tipuri de poluare a mediului înconjurător în patru mari categorii, după cum urmează:

1) Poluarea fizică:

– poluarea radioactivă;

– poluarea termică;

– poluarea sonoră.

2) Poluarea chimică:

– materii plastice (în aer, apă și sol);

– pesticide și alți compuși organici de sinteză (în aer, apă și sol);

– metale grele (în aer, apă și sol);

– derivați gazoși ai carbonatului și hidrocarburilor lichide (în aer și apă);

– derivați ai sulfului (în aer, apă și sol);

– derivați ai azotului (în aer, apă și sol);

– fluoruri (în aer, apă și sol);

– particule solide “aerosoli” (în aer și sol);

– materii organice fermentescibile (în apă și sol).

3) Poluare biologică:

– contaminare microbiologică a mediilor inhalate și ingerate (bacterii și virusuri);

– modificări ale biocenozelor prin invazii de specii animale și vegetale.

4) Poluare estetică:

– degradarea peisajelor și locurilor prin urbanizare necivilizată sau sistematizare impropriu concepută;

– amplasarea de industrii în biotopuri naturale sau puțin modificate de om.

O altă clasificare are în vedere , în special solul și se referă la poluanții care pot acționa direct sau indirect cu acesta:

dejecțiile animale;

dejecțiile umane;

deșeuri și reziduuri de la industria alimentară și ușoară;

agenți contaminanți (agenți infecțioși, toxine, alergeni);

sedimente produse prin eroziunea solului;

elemente nutritive pentru plante (îngrășăminte);

minerale și materii anorganice (inclusiv metale, săruri, acizi, baze)

provenite de la industria chimică și metalurgică;

pesticide;

materii radioactive provenite de la experimente cu arme atomice,

accidente sau avarii ale centralelor nucleare;

aerosoli (unele hidrocarburi, etilenă, amoniac, bioxid de sulf,

cloruri, fluoruri, oxid de carbon, ozon, oxizi de azot, compuși de plumb etc.);

căldura (care determină intensități crescute ale reacțiilor chimice și biologice).

Agenții de poluare evacuați în mediu sunt transportați și dispersați de ape sau de aer. Chiar și poluanții solizi, depozitați în platforme pot fi surse de p principalele tipuri de poluare a mediului înconjurător în patru mari categorii, după cum urmează:

1) Poluarea fizică:

– poluarea radioactivă;

– poluarea termică;

– poluarea sonoră.

2) Poluarea chimică:

– materii plastice (în aer, apă și sol);

– pesticide și alți compuși organici de sinteză (în aer, apă și sol);

– metale grele (în aer, apă și sol);

– derivați gazoși ai carbonatului și hidrocarburilor lichide (în aer și apă);

– derivați ai sulfului (în aer, apă și sol);

– derivați ai azotului (în aer, apă și sol);

– fluoruri (în aer, apă și sol);

– particule solide “aerosoli” (în aer și sol);

– materii organice fermentescibile (în apă și sol).

3) Poluare biologică:

– contaminare microbiologică a mediilor inhalate și ingerate (bacterii și virusuri);

– modificări ale biocenozelor prin invazii de specii animale și vegetale.

4) Poluare estetică:

– degradarea peisajelor și locurilor prin urbanizare necivilizată sau sistematizare impropriu concepută;

– amplasarea de industrii în biotopuri naturale sau puțin modificate de om.

O altă clasificare are în vedere , în special solul și se referă la poluanții care pot acționa direct sau indirect cu acesta:

dejecțiile animale;

dejecțiile umane;

deșeuri și reziduuri de la industria alimentară și ușoară;

agenți contaminanți (agenți infecțioși, toxine, alergeni);

sedimente produse prin eroziunea solului;

elemente nutritive pentru plante (îngrășăminte);

minerale și materii anorganice (inclusiv metale, săruri, acizi, baze)

provenite de la industria chimică și metalurgică;

pesticide;

materii radioactive provenite de la experimente cu arme atomice,

accidente sau avarii ale centralelor nucleare;

aerosoli (unele hidrocarburi, etilenă, amoniac, bioxid de sulf,

cloruri, fluoruri, oxid de carbon, ozon, oxizi de azot, compuși de plumb etc.);

căldura (care determină intensități crescute ale reacțiilor chimice și biologice).

Agenții de poluare evacuați în mediu sunt transportați și dispersați de ape sau de aer. Chiar și poluanții solizi, depozitați în platforme pot fi surse de poluare a mediului la distanțe foarte mari de locul de depunere. Astfel, cenușile depozitate în halde (depozite de steril provenite din lucrările miniere), pot fi spulberate de vânt, iar substanțele solubile conținute pot fi dizolvate în apa de precipitații și pot fi transportate ulterior de apele de suprafață sau apele de infiltrație. Prin scurgerea lor, poluanții sunt transportați și dispersați pe suprafețe întinse și ajung din râuri în lacuri, mări și oceane.

Un rol nu mai puțin important în circulația și distribuția unor poluanți în mediul înconjurător îl au organismele vii, care prin căile alimentare sau lanțurile trofice pun în circulație diverși poluanți preluați din apă, aer și sol.

Așa se întâmplă, de exemplu, cu anumite pesticide care din sol trec în furaje, de aici în corpul animalelor erbivore, iar prin consumul de carne și lapte ajung în cele din urmă și în corpul uman. Reziduurile de pesticide pot ajunge și în gunoiul de grajd rezultat de la animale hrănite cu furaje tratate cu asemenea pesticide sau din paiele conținând asemenea reziduuri, rămase în urma tratamentelor aplicate culturii respective, iar din gunoi trec în toate plantele cultivate pe suprafețele de teren pe care acest tip de gunoi a fost administrat.

Pericolul cel mai mare în circulația si dispersia unor anumite tipuri de poluanți în biosferă, îl constituie concentrarea biologică a acestora, care poate avea uneori consecințe deosebit de grave. Astfel, dacă substanța activă a poluantului utilizat, în exemplul nostru a pesticidului, este rezistentă la degradare, de la cantități reduse de pesticide existente în sol, apă sau aer se poate ajunge la concentrații tot mai mari, de la o treaptă la alta a lanțului trofic.

I.3.3 Priorități ale economiei mediului ambiant

Sub egida acestei organizații, în colaborare cu alte organizații internaționale (UNESCO, FAO, OMS s.a.), s-au elaborat și aprobat o serie de programe internaționale pentru:

supravegherea la nivel mondial a poluării oceanului planetar;

planuri de monitorizare a contaminării cu reziduuri radioactive;

planuri de monitorizare a contaminării alimentelor;

planuri de monitorizare a nivelului degradării solului și defrișării pădurilor;

monitorizarea de evoluție ale efectivelor de animale și plante comparativ cu speciile pe cale de dispariție;

proiecte pentru monitorizarea nivelelor de poluare în toată lumea și efectelor lor asupra climatului.

A devenit din ce in ce mai evident faptul că, problemele privind mediul înconjurător își au rădăcinile în modul în care a acționat și acționează economia fiecărui stat, precum și datorită faptului că nu s-au evidențiat toate pagubele aduse mediului înconjurător în urma diverselor acțiuni întreprinse asupra acestuia.

Este bine cunoscut că multe activități de producție și consum de pe glob determină degradarea mediului natural prin poluarea aerului, apei sau solului, degradare ale căror costuri nu au fost luate mult timp în seamă.

Aceasta a permis accentuarea unora dintre problemele majore ale mediului înconjurător cu care se confruntă omenirea azi, așa cum este irosirea resurselor naturale, defrișarea masivă a pădurilor, accentuarea efectului de seră .

Dezvoltarea unei societăți sănătoase și prospere, se poate baza numai pe o politică prin care se asigură protecția și ameliorarea mediului înconjurător, bazată pe eliminarea contradicției artificiale dintre economie și ecologiei. Numai printr-o conlucrare strânsă a ecologiei cu economia se vor putea fundamenta științific măsurile de dezvoltare social – economice în vederea protecției și îmbunătățirii calității vieții generației de azi și mâine.

Ca acțiuni imediate se impune dezvoltarea unui program vast de măsuri care să aibă în vedere:

extinderea educației ecologice;

elaborarea unei legislații cuprinzătoare în domeniu (cu penalizări financiare, poliție ecologică, aviz de mediu pentru funcționarea tuturor unităților economice în condițiile protecției mediului);

orientarea spre tehnologii moderne nepoluante, care să prezinte o productivitate mult mai ridicată, și care să asigure valorificarea integrală a materiilor prime;

optimizarea consumurilor de apă și energie;

transportul și depozitarea corespunzătoare a deșeurilor și reziduurilor industriale;

stimularea acțiunilor de revalorificare a cât mai multe deșeuri;

investigarea corectă a gradului de periculozitate și a riscurilor pe care produsele chimice le implică pentru sănătatea omului și mediului ambiant;

inventarierea precisă a tuturor activităților poluante și depistarea preventivă a tuturor posibilităților de apariție a poluării.

I.3.4. Conturarea elementelor specifice educației pentru mediul înconjurător

Voi analiza succint, din noile educatii, cu titlu de initiere doar pe cea ecologică:.

Obiectivele educației ecologice

Obiectivul general

elevii trebuie să înțeleagă că ei și mediul sunt inseparabili și că tot ce face un om asupra mediului are consecințe asupra vieții sale;

mediul din perspectiva sistemică;

interdependența om-mediu;

cauze și manifestări ale degradării mediului;

cultura ecologică.

Obiectivul cognitiv

prin educație ecologică se urmărește ca elevii să dobândească cunoștințe despre mediu și despre modalitățile de rezolvare/menținere a unui mediu nepoluat. Acesta este

Obiectivul acțional:

elevii să se implice în lupta pentru păstrarea unui mediu curat.

Atitudini si valori

grija fata de mediu;

evitarea ”analfabetismului” ecologic;

respectarea legilor naturii;

judecata de tip ecologica, responsabila

Priceperi

respectarea consimtita a normelor de gestiune a bogatiilor naturale;

a lupta impotriva diferitelor manifestari ale degradarii mediului;

a gandi la solutii de perspectiva.

Competente

spirit critic,cooperare,imaginatie;

comportament participativ;responsabilitatea;

solidaritatea in diferite actiuni de diminuare a degradarii mediului

autoformarea (prin adancirea cunostintelor, crearea unei anumite perspective si dezvoltarea unei capacitati de reflectie);

Modele comportamentale

a invata continuu;

a efectua schimburi culturale, calatorii, excursii

realizarea unei game variate de actiuni pentru mentinerea si ameliorarea echilibrului ecologic.

CAP II. EDUCAȚIA RELATIVĂ LA MEDIU COMPONENTĂ A EDUCAȚIEI MORAL-CIVICE-ECOLOGICE

II.1. Esența și sarcinile educației moral-civice-ecologice

Educația moral-civică-ecologică este o componentă importantă a educației moral civice deoarece omul educat și pregătit pentru ziua de mâine trebuie să fie sensibil la problemele mediului înconjurător și să fie responsabil în ceea ce privește acțiunile sale asupra mediului. Educația moral-civică-ecologică, exercită numeroase interferențe asupra fenomenului moral și fenomenului civic al vieții sociale. Asocierea comportamentului moral cu cel ecologic nu este întâmplătoare. Este evident că cele două comportamente se asociază, se sprijină și se condiționează reciproc, deoarece nu poți avea un comportament moral fără să respecți mediul înconjurător, tradițiile și valorile unei societăți, după cum nu poți avea un comportament ecologic dacă nu te conformezi valorilor, normelor, regulilor moral-ecologice care guvernează viața comunității în care trăiești.

Educația moral-civică-ecologică este o componentă extrem de complexă a educației, pentru că pe de o parte efectele sale se repercutează asupra întregului comportament al individului, iar, pe de altă parte, comportamentul individului raportat din punct de vedere valoric la normele morale și prescripțiile juridice subordonează toate celelalte valori (științifice, culturale, profesionale, estetice, fizice, ecologice etc). Moralitatea și civismul apar astfel ca dimensiuni fundamentale ale unei personalități armonioase, autentice și integrale.

Pentru o bună înțelegere a educației moral-civice-ecologice se impun câteva precizări referitoare la morală , civism și ecologie.

Morala este un fenomen social, o formă a conștiinței sociale care reflectă relațiile ce se stabilesc între oameni, într-un context social delimitat în timp și spațiu, având o funcție reglatoare asupra conviețuirii umane, stimulând și orientând comportamentul uman, în concordanță cu cerințele sociale. Conținutul său se concretizează în idealul moral, valorile și regulile morale, care constituie ceea ce se numește „structura sistemului moral". La acest sistem moral ca o substructura cu caracter deosebit de important o constituie comportamentul ecologic.

Idealul moral este un model teoretic prospectiv, care exprimă chintesența morală a personalității umane, sub forma unei imagini a perfecțiunii din punct de vedere moral. Esența sa se manifestă prin valorile, normele și regulile morale.

Valorile morale reflectă cerințele și exigențele generale ce se impun comportamentului moral în lumina prescripțiilor idealului moral, având o arie de aplicabilitate practic infinită. Câteva dintre cele mai semnificative valori morale: umanism, democrație, dreptate, onoare, demnitate, modestie, respect necondiționat față de mediul înconjurător, au sensuri polare, fiecărei valori corespunzându-i o nonvaloare (bine-rău, sinceritate-minciună, protejare-distrugere etc).

Normele, regulile morale sunt, de asemenea, cerințe morale elaborate de societate sau o comunitate mai restrânsă, care conturează prototipuri de comportare morală pentru anumite situații concrete (activitate școlară, profesională, viață de familie). Exprimând exigențele unor valori morale, ele au o arie de aplicabilitate mai restrânsă decât acestea și îmbracă forma unor permisiuni, obligațiuni, interdicții care conduc la anumite modele de acțiune.

Morala, ca formă a conștiinței sociale, reprezintă izvorul conținutului educației morale, precum și cadrul de referință pentru evaluarea rezultatelor obținute. Educația presupune trecerea de la morală la moralitate, concepte ce nu exprimă o identitate totală. Morala, ca dimensiune a conștiinței sociale sau individuale, aparține sferei idealului, în timp ce moralitatea aparține sferei realului, moralitatea implică și respectarea efectivă a cerințelor moralei, morala transpusă din ipostaza idealului în cea a realului. Tocmai de aceea prin educația morală se urmează convertirea moralei în moralitate.

Scopul educației moral-civice-ecologice constă în formarea individului ca subiect moral, care simte, gândește și acționează în spiritul cerințelor și exigențelor moralei-ecologice sociale, dezvoltarea și oferirea unor modele și soluții pentru o mai bună relație om-natură, cu un comportament civic angajant în aplicarea principiilor ecologiei. Pentru aceasta este necesară cunoașterea și respectarea idealului moral-ecologic, a valorilor, normelor și regulilor ce incumbă din morala ecologică, cunoașterea structurii și funcționalității ecosistemului, însușirea și apărarea valorilor democrației, a drepturilor la opinii, un comportament de respect față de mediul ambiant și a elementelor vitale vieții, tolerant față de orice vietate.

Sarcinile educației moral-ecologice

Din scopul educației moral-ecologice rezultă principalele sarcini ale acestei componente ale educației:

formarea conștiinței moral-ecologice

formarea conduitei morale și ecologice.

Această separare între sarcinile de factură teoretică și cele de natură practică este oarecum artificială, pentru că în realitate, profilul moral-ecologic al unui subiect se dezvoltă simultan pe ambele laturi, presupunând deopotrivă informație și acțiune, sentimente, convingeri-fapte.

II.1.1. Formarea conștiinței moral-ecologice.

Conștiința moral-ecologică este constituită dintr-un sistem de valori, norme, reguli morale și de cunoștințe privind valorile, legile, normele ce reglementează relațiile individului cu natura, mediul inconjurător și cu semenii săi, precum și dintr-un ansamblu de trăiri față de toate acestea. Include comportamentele pe care și le impune individul în ceea ce privește poziția și conduita sa în cadrul multiplelor relații sociale în care este implicat.

Privită din punct de vedere psihologic, conștiința moral-ecologică include trei componente: cognitivă, afectivă și volitivă.

Componenta cognitivă presupune cunoașterea de către copil a conținutului și cerințelor valorilor, normelor, regulilor morale și de conduită ecologică și se realizează prin instruire morală și ecologică. Cunoașterea acestora nu se reduce la simpla memorare a unor reguli, ci presupune sesizarea exigențelor pe care ele le implică, înțelegerea necesității respectării lor. Rezultatele acestei cunoașteri se concretizează în formarea reprezentărilor, noțiunilor și judecăților de natură morală și ecologică. Rolul acestora este de a-1 introduce pe copil în universul valorilor morale și ecologice, de a-1 face să înțeleagă necesitatea respectării lor, semnificația pe care o are pentru conduita sa morală și comportamentul pentru protejarea mediului și de a-i dezvolta capacitatea de a distinge valoarea de nonvaloare, elementele pozitive de cele negative-distructive. În absența unor cunoștințe despre valorile morale și ecologice nu-i putem cere copilului să se comporte în conformitate cu exigențele ce emană din acestea.

Dar, deși indispensabile unei conduite moral-ecologice, cunoștințele morale și ecologice nu determină prin simpla lor prezență conduita. Pentru ca ele să devină un factor motivațional care să declanșeze, să orienteze și să susțină conduita moral-ecologică, este nevoie să fie însoțite de o serie de trăiri afective pozitive, ceea ce presupune acceptarea lor în planul vieții afective, în caz contrar componenta cognitivă rămânând neutră, ineficientă sub raportul acțiunii. Aceasta conduce la necesitatea componentei afective a conștiinței.

Componenta afectivă asigură substratul energetic necesar pentru exprimare în conduită a cunoștințelor morale și a celor privitoare la raportul copilului cu mediul înconjurător. Emoțiile și sentimentele pe care le trăiește subiectul față de comportamentele morale și ecologice evidențiază faptul că acesta nu numai că acceptă valorile, normele, regulile morale și ecologice, dar le și trăiește și se identifică cu ele.

Rezultă că atât cunoașterea cât și adeziunea afectivă sunt indispensabile unui comportament moral-ecologicic. Totuși ele nu sunt suficiente, pentru că adeseori în înfăptuirea unor acte morale și ecologice pot să apară o serie de obstacole externe (atracții de moment, situații de conjunctură nefavorabile) sau interne (interese, dorințe) pentru a căror depășire este necesar un efort de voință, sau altfel spus este nevoie de intervenția componentei volitive.

Din fuziunea celor trei componente ale conștiinței morale și ecologice rezultă convingerile, ca produs al interiorizării și integrării cognitive, afective și volitive în structura psihică a persoanei a normelor, regulilor ce constituie conținutul moralei. Odată formate ele devin „adevărate trebuințe spirituale", nucleul conștiinței morale-ecologice și creează condiții pentru ca persoana să facă saltul de la conduita impusă predominant din exterior, motivată extrinsec, la o conduită declanșată și susținută de motivația intrinsecă, ceea ce este foarte important pentru că se trece de la determinare la autodeterminare, la dobândirea autonomiei morale și a spiritului ecologic.

Având în vedere rolul convingerilor în structura moral-ecologică a personalității, formarea lor trebuie să ocupe un loc prioritar în actul educației, construcția personalității ce include componenta ecologică, presupunând, în primul rând elaborarea și consolidarea convingerilor, care se vor obiectiva ulterior în conduita morală.

Evident că formarea conștiinței moral-ecologică este un proces complex și de durată, între componentele sale putând să apară necorelări, dezacorduri sau chiar contradicții. Sarcina educatorului este de a sesiza prompt asemenea situații și de a identifica elementele, cauzele care le-au generat: copilul nu cunoaște regula morală, nu-i,înțelege sensul, nu conștientizează importanța respectăm ei, nu a aderat afectiv la respectiva normă sau nu este capabil să facă efortul relativ pentru a o respecta. în funcție de concluziile desprinse urmează a se concepe strategia acțiunii educative pentru etapa următoare.

II.1.2. Formarea conduitei morale și ecologice.

Conduita morală și civică reprezintă exteriorizarea, obiectivarea conștiinței moral-civice în fapte și acțiuni ndecvate diverselor situații concrete în care se află persoana. Conștiința include elementele subiective, lăuntrice care indică modul în care trebuie să se comporte individul, în timp ce conduita se referă efectiv la modul în care se comportă la faptele morale, la atitudinile civice reale. Conduita moral-ecologică constituie o obiectivare a conștiinței în fapte și acțiuni în relațiile morale practice ale individului .

Din perspectiva psihopedagogică educarea conduitei vizează formarea de deprinderi și obișnuințe de comportare morală și ecologică și a trăsăturilor pozitive de caracter. Atât deprinderile cât și obișnuințele morale reprezintă componente automatizate ale conduitei, numai că deprinderile exprimă răspunsuri automate la unele cerințe externe, care se repetă în condiții relativ identice, iar obișnuințele care sunt, de asemenea acțiuni automatizate, presupun în plus nevoia, trebuința internă de executarea acțiunii respective, iar neefectuarea acesteia atrage după sine o stare de disconfort psihic.

Deprinderile și obișnuințele se formează pe baza unei exersări sistematice, în condiții oarecum identice, care să permită automatizarea, iar odată formate ele se derulează cu un consum mai redus de energie, individul poale să-și canalizeze eforturile asupra unor obiective superioare din punct de vedere al moralei și civismului.

Formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală și ecologică este o acțiune de durată, iar exersarea acestora în vederea automatizării trebuie să-l angajeze efectiv pe subiect, să se facă în conformitate cu anumite cerințe precis și clar formulate, să implice elementele conștiinței pentru a susține acțiunea din interior, sa fie permanent controlată de educator în scopul prevenirii unor deprinderi și obișnuințe negative, să fie în concordanță cu particularitățile de vârstă și individuale.

În sfera conduitei se includ și manifestările trăsăturilor pozitive de caracter. Acestea reprezintă forme stabile de comportare morală. Spre deosebire de deprinderi și obișnuințe care se manifestă în condiții relativ identice și sunt legate de situații concrete, asemănătoare, trăsăturile de caracter acoperă o gamă larga de situații, uneori deosebite calitativ, păstrându-și însă notele esențiale de constanță și stabilitate. Trăsături cum ar fi: hărnicia, cinstea, altruismul, cooperarea, modestia, sinceritatea, sociabilitatea se manifestă în relațiile elevului cu cei din jur și cu sine însuși, indiferent de situația concretă în care se află. Un elev pentru care sinceritatea reprezintă o trăsătură de caracter, va fi sincer în orice situație, își va exprima liber opiniile cu privire la protecția mediului chiar dacă aceasta va leza interesele lui personale.

Trăsăturile pozitive de caracter (ca și deprinderile și obișnuințele) nu se formează în mod spontan, de la sine. Procesul formării lor nu este totdeauna ascendent nici măcar liniar. Durata, eficiența lui depinde de conținutul muncii de educație moral-ecologică, de raporturile interumane în care elevul este inclus, de mediul în care se află, de condițiile de viață și activitate ale elevului. Conducerea și organizarea procesului de educație moral-ecologică cer profesorilor să posede o serie de capacități: de a înțelege și analiza faptele tipice pentru fiecare elev, direcția lui comportamentală; de a dovedi tact și exigență în manifestarea unor cerințe morale din ce în ce mai complexe; de a stimula și îndruma preocupările de autoperfecționare a comportamentului la fiecare elev; de a corecta motivația deprinderilor, a obișnuințelor, trăsăturilor de personalitate la elevi ce prezintă anumite devieri de comportament și de a-i îndruma cu mijloacele eficiente de autoeducație și reeducare .

Din punct de vedere psihopedagogic conștiința și conduita se intercondiționează reciproc, formarea uneia neputându-se realiza independent de cealaltă. În structura personalității ele se prezintă sub forma unei unități dialectice, cu particularități distincte de la un stadiu la altul și de la un individ la altul. în consecință formarea personalității sub aspect moral-ecologic reprezintă un proces de interiorizare continuă a moralei sociale. Pe măsura înaintării spre stadiile superioare, rolul factorilor externi este preluat treptat de cei interni, elevul acționând tot mai mult sub impulsul conștiinței sale morale. Acest proces, de trecere de la influențele externe la cele interne, nu se produce spontan. El implică activitatea pedagogică competentă a profesorului.

II.2. Conținutul educației moral-civice

II.2.1. Educația ecologică a elevilor. Ecologismul reprezintă una din trăsăturile fundamentale ale personalității noului om. Formarea deprinderilor teoretice și practice în ceea ce privește protecția mediului ambiant trebuie începută la o vârstă fragedă și se îmbogățește cu noi dimensiuni pe tot parcursul existenței umane, ca urmare a dinamicii relaționale dintre individ și mediul în care trăiește. Această dinamică se exprimă atât prin restructurările în dezvoltarea biopsihosoocială a personalității cât și prin diversificarea și îmbogățirea comportamentelor naturale, economice și spirituale ale mediului.

Obiectivul fundamental al educației ecologice este interiorizarea conținutului și notelor definitorii ale ecologismului, transformarea lor în mobiluri interne și manifestări comportamentale ale elevului în relațiile sale cu mediul geografic, economic și spiritual al comunității sale. Realizarea acestui obiectiv vizează atât formarea conștiinței cât și a conduitei respectului față natură. Astfel pe tot parcursul școlarității elevii sunt familiarizați cu frumusețile și bogățiile țării noastre, cu trecutul său istoric, cu tezaurul cultural și artistic al poporului, li se cultivă respectul pentru valorile materiale și spirituale , pentru fiecare vietate din ecosistemul in care traieste.

Pentru ca aceste informații să se transforme în convingeri este necesară asocierea lor cu trăiri afective corespunzătoare. Asemenea trăiri, care constituie latura dinamică a ecologismului, pot fi declanșate numai în contextul unor situații in care elevii sunt subiecți ai acțiunii. Sentimentele ecologice și în general trăirile afective, nu se transmit și nu se învață asemănător cunoștințelor și nici nu se repetă identic cu acestea. Ele presupun adeziune și vibrație interioară care se declanșează și se mențin nu în virtutea unei imperative exterioare, ci a unei situații în care elevul (sau colectivul) este angajat. Numai organizând asemenea situații (în procesul de învățământ și în afara acestuia) se va reuși formarea și consolidarea sentimentelor ecologice.

Formarea conduitei ecologice include atât deprinderi și obișnuințe de comportare în spiritul cerințelor ecologismului, cât și anumite trăsături pozitive de caracter implicate în plan comportamental. Aceste sarcini se realizează prin integrarea elevilor în viața și frământările școlii și a vieții sociale. Conduita ecologică presupune, de asemenea, formarea unor trăsături de voință și caracter pentru învingerea unor obstacole ce pot interveni în realizarea unor activități cu valoare ecologică. Dintre acestea putem menționa: curajul de a-și respecta opiniile ecologice, spiritul de echipă, perseverența, abnegația, dragostea față de tot ce ne înconjoară: ființă, plantă sau mediu ambiant(sol, apă, aer) etc.

Formarea conștiinței și conduitei ecologice se poate realiza atât prin conținutul procesului de învățământ cât și prin activitățile extradidactice (vizitele, excursiile, activitățile cultural-artistice, serbări școlare etc). Valorificarea conținutului disciplinelor predate în vederea educației ecologice trebuie să constituie o preocupare constantă a profesorului. Dacă la orele de geografie, de ecologie, de literatură română mesajul ecologic este încorporat în conținutul de idei al lecțiilor predate, la disciplinele fundamentale (matematică, fizică, chimie) și cele tehnice, profesorii pot realiza educația ecologică prin prezentarea contribuției românilor (matematicieni, fizicieni, ingineri etc.) la dezvoltarea domeniului respectiv: includerea în tematica cercurilor pentru elevi a unor teme privind viața și opera savanților români; răspândirea în rândul elevilor a revistelor de specialitate; popularizarea în rândul elevilor a rezultatelor foarte bune obținute de elevii români în cadrul concursurilor internaționale .

Preocupându-se de educația ecologică a elevilor profesorul va ține seama că deși aici componenta cognitivă este absolut necesară, ea nu este și suficientă. Ca atare, aprecierea rezultatelor numai după ce știu elevii despre mediu este unilaterală. Numai urmărind cum se manifestă și cum răspund unor cerințe concrete ne putem forma o imagine cât mai reală cu privire la rezultatele propriei noastre munci. Și în educația ecologică conduita reprezintă cel mai edificator criteriu de apreciere a elevilor.

II.2.2. Formarea atitudinii față de muncă în consens cu mediul ambiant.

Atitudinea față de muncă cuprinde un sistem de idei, concepții, stări de spirit privitoare la valoarea socială și individuală a muncii, asociate cu diferite manifestări comportamentale ce se exprimă în procesul muncii.

Scopul fundamental al școlii pe linia formării atitudinii față de muncă în consens cu mediul ambiant este de a-i face pe elevi să înțeleagă munca ca un drept și o datorie a omului față de sine și față de societate, să manifeste respectul pentru muncă și produsele ei, să aibă o atitudine creatoare față de orice activitate pe care o desfășoară, să protejeze mediul de acțiunile pe care le desfășoară și să minimizeze la maxim acțiunea poluantă a activităților desfășurate în procesul muncii.

Prima sarcină, formarea conștiinței valorii social-umane a muncii, impune, pe lângă cunoașterea unor aspecte concrete din diferitele domenii ale muncii, înțelegerea importanței și rolului muncii pentru societate și pentru individ, a faptului că toate bunurile materiale și spirituale sunt rezultatul muncii, că numai prin muncă omul își poate satisface trebuințele sale.

Formarea unei conduite necesare participării la procesul muncii, vizează elaborarea și stabilizarea unor priceperi și deprinderi de muncă, a unor trăsături de voință și caracter solicitate de acest proces, în condițiile producției moderne când „prestigiul (calitatea) lucrătorului depinde tot mai mult de valoarea sa morală". Un accent deosebit se pune pe cultivarea trăsăturilor de caracter cum ar fi: conștiinciozitatea, disciplina, conștiința profesională si grija fata de mediul inonjurator. Un loc aparte printre acestea îl ocupă disciplina muncii. Ea include un ansamblu de reguli și norme care reglementează desfășurarea activității de muncă în vederea obținerii unor rezultate cât mai bune cu impact minim asupra mediului.

Formarea atitudinii față de muncă nu trebuie considerată ca un obiectiv si un exercițiu secundar realizat prin prelegeri sau alte forme educative, predominant verbale. Atitudinea față de muncă se formează în procesul efectiv ;il muncii, ca mod existențial fundamental al omului.

Pentru a conferi un grad înalt de eficiență educativă a acestui proces este necesară organizarea pedagogică a muncii în școală, în parametri specifici:

Învățarea trebuie considerată ca muncă, iar practica (de orice tip) ca formă de învățare;

Munca din școală (grupuri școlare, liceele de specialitate etc.)trebuie realizată în condiții cât mai apropiate de cele din instituții și intreprinderi productive;

Munca în condiții școlare trebuie să se finalizeze și în produse efective, conferindu-se activității desfășurate semnificația socială necesară.

Munca si rezultatul muncii trebuie sa ibe impact minim asupra mediului

Un rol deosebit în formarea atitudinii față de muncă îl are modul de organizare și desfășurare a procesului instructiv-educativ pentru că învățarea însăși este un tip de activitate, care prin modul său de desfășurare în școală, conduce la asimilarea anumitor atitudini față de muncă.

II.2.3. Educarea elevilor în spiritul disciplinei.

Din punct de vedere social disciplina constă în acceptarea și respectarea strictă a unor norme de conduită care reglementează raporturile interpersonale sau cele interinstituționale precum și condițiile activității eficiente.

Disciplina școlară este o formă de manifestare a disciplinei sociale în instituții școlare, constând în integrarea elevilor în universul vieții școlare pe baza respectării regulamentelor de funcționare a procesului de învățământ în vederea desfășurării eficiente a muncii instructiv-educative.

Importanța educării elevilor în spiritul disciplinei rezultă din faptul că școala este prima instituție în care este integrată ființa umană și este supusă unor influențe educative sistematice, menite să anticipeze cerințele normative ale disciplinei sociale.

Disciplina din școala noastră este de tip democratic și se caracterizează printr-un echilibru între cerințe și control, exercitate din exterior, pe de o parte, pi in interiorizarea, acceptarea și adeziunea afectivă față de acestea ca expresiea personalității morale autonome, pe de altă parte. Acest tip de disciplină oferă câmp larg dialogului, respectă demnitatea elevului, promovează autocontrolul și elimină formele abuzive de pedepsire. Disciplina din școală nu elimină orice formă de constrângere exterioară, după cum nu înăbușă inițiativa personală a elevilor.

„Fără autoritate, fără o anumită severitate – o mână de fier într-o mănușă de catifea – nu este cu putință să realizăm pregătirea pentru o viață activă și productivă pe toate planurile" . Dialogul, cooperarea, nu înseamnă înlăturarea oricărei distincții între statutul educatorului și cel al elevului, primului revenindu-i sarcina de a asigura coerență în procesul de educație.

Cercetările psihologului elvețian Jean Piaget privind psihogeneza judecății morale la copii, au pus în evidență superioritatea relațiilor de cooperare față de cele de constrângere atât în privința dezvoltării personalității morale cât și în cea a dezvoltării intelectuale. Cooperarea se bazează pe respectul mutual, pe confruntarea punctelor de vedere considerate ca ipoteze și nu ca ultime adevăruri. Constrângerea promovează respectul unilateral și supunerea necondiționată față de normă. Prima conduce la dezvoltarea intelectuală bazată pe independența spiritului și la autonomia morală a persoanei ca izvor al inițiativei creatoare. A doua generează supunerea și dogmatismul intelectual. De aceea se impune promovarea în școală a unei discipline a inițiativei, care să pună elevul nu numai în situația de a răspunde la întrebări și de a se conforma răspunsurilor preformulate de profesor, ci și de a formula el însuși întrebările, ipotezele verificabile, ce pot fi demonstrate prin argumente întemeiate.

Educarea elevilor în spiritul disciplinei-ecologie se poate realiza prin procesul de învățământ, prin activitățile extrașcolare și prin regimul zilnic din școală.

Procesul de învățământ prin conținutul său, prin organizarea și desfășurarea sa, dar și prin metodele și procedeele folosite exercită o influență profundă asupra elevilor, determinându-i să respecte anumite dispoziții și cerințe, care, repetându-se vor conduce la stabilirea deprinderilor și obișnuințeloi (efectuarea sistematică a temelor, păstrarea curățeniei, punctualitatea ș.a.).

Activitățile extradidactice oferă numeroase prilejuri de exersare a conduitei disciplinate, întrucât și ele impun numeroase reguli ce trebuie respectate și în plus solicită din partea elevilor într-o manieră sporită, inițiativă, un sentiment crescut de responsabilitate.

II.2.4. Educarea elevilor în spiritul cooperant, participativ.

Spiritul cooperant, participativ este o trăsătură caracteristică a personalității umane a cărui constituire începe de la o vârstă fragedă și continuă pe toată perioada școlarizării, presupunând pregătirea elevilor pentru a trăi și munci în colectiv. Educarea, elevilor în spirit cooperant participativ urmărește ca obiectiv fundamental maturizarea lor socială, pregătirea pentru integrare în sistemul complex al relațiilor sociale în care vor fi implicați ca obiect și subiect al acestora, pregătirea pentru numeroasele contacte interumane, pentru condiția interumană a muncii.

Ca și în cazul celorlalte componente de conținut ale educației morale, educarea elevilor în spirit cooperant, participativ presupune formarea conștiinței și conduitei cooperante, participative.

Formarea conștiinței cooperante și participative presupune ca elevii să înțeleagă diverse aspecte și cerințe pe care le impune viața și munca în cadrul colectivului, dintre care reținem:

dependența individului față de colectiv;

forța și puterea colectivului unit în îndeplinirea sarcinilor;

obligațiile pe care fiecare membru le are față de colectivul din care face parte și ale colectivului față de membrii săi;

importanța realizării scopurilor colective pentru realizarea unor scopuri și interese personale.

În același timp se va urmări cultivarea unor trăiri afective pozitive față de aceste cerințe, în contextul multiplelor relații interpersonale pe care copilul le întreține în cadrul colectivului din care face parte, cu accent pe educarea unor sentimente pozitive cum sunt simpatia, prietenia, solidaritatea, grijă față de mediul înconjurător și orice vietate parte componentă a ecosistemului, modestia, compasiunea și prevenirea unor sentimente negative precum egoismul, invidia, îngâmfarea, egocentrismul.

Educarea conduitei cooperante, participative presupune formarea unor deprinderi și obișnuințe de a trăi în colectiv, respectând mediul ambiant. Avem în vedere: deprinderea de a stabili ușor relații cu membrii colectivului, operativitatea în îndeplinirea sarcinilor, deprinderi organizatorice, obișnuința de a iniția și exercita roluri diferite, uneori opuse (conducător – subordonat, inițiator de acțiuni – executant), deprinderea de colaborare în îndeplinirea unor acțiuni cu caracter ecologic.

Formarea unor trăsături pozitive de caracter este indispensabilă vieții în colectiv care nu se poate desfășura în bune condițiuni, dacă membrii colectivului nu dau dovadă de sinceritate, principialitate, onestitate, altruism, toleranță, modestie, perseverență.

Formarea elevilor în spirit cooperant, participativ este posibilă numai pun antrenarea lor efectivă și sistematică în viața colectivului, în activități care-i soliciți să colaboreze cu alții, să stabilească o varietate și multitudine de relații interpersonale. Toate acestea nu se pot înfăptui decât în măsura în care se realizează pe fondul unor multiple acțiuni educative de formare și consolidare a colectivului de elevi.

II.3. Principiile educației moral-ecologice

Formarea conștiinței moral-ecologice a elevilor este un proces deosebit de complex și dificil a cărui realizare nu poate fi condusă în baza unor rețete și soluții general valabile, însă în desfășurarea sa trebuie să se respecte anumite cerințe, norme de bază care izvorăsc din însăși esența educației și care orientează, călăuzesc activitatea celor investiți cu sarcina modelării profilului moral-ecologic al copiilor și tinerilor. Acestea sunt consemnate sub denumirea de principiile educației moral-ecologice.

II.3.1. Principiul îmbinării conducerii pedagogice cu independența elevilor în procesul de formare a profilului moral-ecologic.

Necesitatea acestui principiu rezultă din esența și scopul educației moral-ecologice, în condițiile unei societăți democratice, și din particularitățile psihosociale ale elevilor cărora le este caracteristică tendința spre activism și independență. Evidențiază că pentru a forma oameni cu o înaltă ținută morală, activi, independenți este necesar să organizăm întreaga experiență de viață a copilului astfel încât să-i oferim posibilitatea să cunoască și să interiorizeze cerințele moralei sociale, să trăiască fapte cu semnificații moral-ecologice și să se manifeste în conformitate cu valorile morale și ecologice.

Conform acestui principiu, în scopul educației moral-ecologice, trebuie valorificate toate genurile de activități în care este implicat copilul: joc, învățătură, activități extrașcolare, distractive, recreative, care trebuie astfel organizate încât să conducă la îmbogățirea experienței sale morale, să favorizeze formarea deprinderilor și obișnuințelor morale-ecologice, stabilizarea trăsăturilor pozitive de caracter.

Acest principiu avertizează asupra pericolului pe care-1 prezintă utilizarea excesivă a metodelor autoritare și tutelarea permanentă a elevilor, care anihilează independența și spiritul de inițiativă, promovând supunerea și ascultarea care nu sunt de natură să-i conducă pe aceștia spre stadiul autonomiei morale. Pentru a preveni astfel de situații se impune ca în activitatea educativă să se îmbine armonios metodele indirecte și subtile și intervențiile directe, autoritare, care este de dorit să ocupe o pondere mai redusă comparativ cu primele.

II.3.2. Principiul valorificării elementelor pozitive ale personalității pentm înlăturarea celor negative.

Sensul acestui principiu rezultă din realitatea că fiecare personalitate dispune de o serie de însușiri pozitive de ordin fizic, intelectual, afectiv, moral. Educatorul are datoria de a cunoaște resursele interne pozitive și să le valorifice pentru a înlătura eventualele manifestări negative din conduita morală a copilului și a determina o schimbare în comportamentul acestuia.

În conformitate cu acest principiu se impune ca în educația morală să îmbinăm întărirea pozitivă a elementelor prezentate în stare latentă sau manifestă in personalitatea copilului cu întărirea negativă, dezaprobarea manifestărilor cu rol distructiv și poluator ce trebuie corectate sau înlăturate. Accentul trebuie pus însă pe întărirea pozitivă, deoarece în cazul în care se insistă pe aspectele negative există riscul de a nu le înlătura, ci dimpotrivă a le fixa sau chiar de a genera noi manifestări negative.

II.3.3. Principiul îmbinării respectului cu exigența față de elevi.

Acest principiu evidențiază faptul că în întreaga activitate educativă trebuie să se îmbine organic respectul și exigența, care nu reprezintă două atitudini opuse, ci două atitudini care se completează reciproc, numai împreună putând crea premisele psihopedagogice favorabile procesului de modelare a personalității copilului. Exigența implică cerințe sporite, în acord cu posibilitățile reale și virtuale ale elevului, iar respectul, încredere în resursele interne care favorizează îndeplinirea acestora. Cu cât formulăm față de copil exigențe mai mari, cu atât încrederea noastră în posibilitățile copilului de a le duce la îndeplinire este mai mare. Cu cât îl respectăm mai mult pe copil cu atât îl considerăm apt să răspundă unor exigențe crescute iar acesta va fi mai implicat și responsabil în a respecta tot ce-l înconjoară.

Exigența rezultă din respectul demnității umane, este incompatibilă cu liberalismul pedagogic și include în același timp respectul față de copil ca expresie a încrederii educatorului într-o evoluție pozitivă. Ea presupune severitate, control, dezaprobare, numai că acestea nu trebuie să demoralizeze copilul prin manifestări de subapreciere, suspiciune, ci dimpotrivă trebuie să-1 motiveze în direcție autodezvoltării sale morale. Acest principiu impune o exigență rațională îmbinată cu respectul față de copil. Dacă unul dintre aceste elemente lipsește, dacă între ele nu se stabilește un echilibru, atunci posibilitățile de influențare educativă sunt mult diminuate.

II.3.4. Principiul respectării particularităților de vârstă și individuale în educația morală-ecologică.

Acest principiu impune să se asigure concordanță între conținutul, metodele, procedeele folosite în educația ecologică și particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor.

Cerințele educației ecologice trebuie să se formuleze în raport de experiența morală a copilului, posibilitățile lui de înțelegere, particularitățile temperamentale, să fie în același timp stimulative pentru a favoriza evoluția sa morală. Se va avea în vedere că cerințele ce depășesc posibilitățile de care dispune copilul pot duce la o comportare artificială sau chiar la apariția de atitudini negative față de acestea, iar situarea cerințelor sub nivelul posibilităților poate stagna evoluția copilului pe planul moralității, recuperarea rămânerilor în urmă fiind un proces dificil.

Acest principiu impune cadrului didactic să ia în considerare particularitățile de vârstă și individuale în:

formularea cerințelor;

organizarea diferitelor acțiuni educative;

folosirea metodelor și procedeelor de educație morală, cu deosebire a diferitelor forme de aprobare și dezaprobare;

stabilirea relațiilor cu obiectul educației.

II.3.5. Principiul unității, continuității și consecvenței.

Pune în evidență necesitatea ca toți factorii educativi să acționeze unitar, realizând o unitate de vederi și acțiune, care să vizeze același scop, să urmărească în timp evoluția morală a copilului, să manifeste fermitate și perseverență în exercitarea activității educative, să controleze sistematic modul în care cerințele formulate sunt înțelese și duse la îndeplinire.

Continuitatea în educația moral-ecologică este cerută de însăși evoluția morală a copilului care nu trebuie să cunoască întreruperi. Impune formularea progresivă a cerințelor, organizarea unor acțiuni educative incluse într-un sistem, gândite într-o succesiune și gradare optimă și bine corelate. Presupune ca fiecare succes obținut în educația morală-ecologică să devină bază de pornire pentru noi cerințe, pentru însușirea și respectarea unor norme, reguli morale de o mai mare dificultate.

Consecvența presupune fermitate în formularea cerințelor și urmărirea îndeplinirii lor, insistență pentru realizarea concordanței dintre cerințe și fapte, realizare acțiune și aprecierea ei, perseverență în finalizarea măsurilor inițiate. Se vor exclude atitudinile oscilante, capricioase, schimbătoare în formularea cerințelor în aprecierea conduitei elevilor.

Unitatea impune ca toți factorii educativi să acționeze unitar și convergent în virtutea unui sistem clar de cerințe și criterii de apreciere. Privește in egală măsură acțiunea diverșilor factori educativi (grădiniță, școală, familie) și acțiunea diverșilor agenți educativi ce acționează în cadrul fiecărui factor (director, cadre didactice de toate specialitățile, diriginte, consilier).

II.4. Metode și procedee de educație moral – ecologică

Sarcinile educației morale se realizează printr-un ansamblu de metode și procedee, care integrate într-un tot, constituie strategia educației în spiritul moralei-ecologice, care conduce la construirea conștientă a personalității moral – ecologice în concordanță cu imperativele societății democratice.

Principalele metode și procedee folosite în acest scop sunt:

II.4.1. Explicația morală. Cu ajutorul explicației morale dezvăluim conținutul unei cerințe, al unei norme și reguli morale. Dacă în clasele mai mici se insistă pe explicarea modului în care trebuie respectată o cerință moral-ecologică, pe parcurs se pune accent pe motivația și necesitatea îndeplinirii ei, pe formarea criteriilor obiective de apreciere a faptelor din viața individului și a colectivului. Explicația îndeplinește două funcții: una informativă și alta stimulativă.

Funcția informativă constă în conștientizarea sensului unei cerințe morale, prin relevarea notelor definitorii, prin sublinierea nuanțelor ce pot să apară în respectarea ei într-o împrejurare concretă de viață.

Funcția stimulativă constă în motivarea cerinței, în declanșarea de stări afective, stimulative, prin forța persuasivă a limbajului. Pentru ca explicația morală să fie eficientă, este necesar să fie legată de experiența de viață. Orice explicație pur verbală, fără argumentele și exemplele adecvate, nu va declanșa trăiri afective și deci nu va avea efecte asupra conduitei. Ori asimilarea cunoștințelor morale nu se va face doar din considerente pur cognitive, scopul linul în final determinarea conduitei corespunzătoare .

II.4.2. Convorbirea pe teme ecologice.

Este un dialog între profesor și elevi prin care se urmărește clarificarea cunoștințelor ecologice și declanșarea de stări afective corespunzătoare. Avantajul dialogului constă în antrenarea elevilor la analiza faptelor ecologice, în valorificarea experienței de viață a acestora.

Dialogul are rolul de a-i lămuri pe elevi asupra motivației în comportamentul corect sau greșit, de a stimula preocupările lor pentru aprecierea obiectivă a comportamentului celor din jur și a propriilor convingeri și fapte.

Convorbirea pe teme ecologice îndeplinește multiple funcții: de informare, de sensibilizare, de întăriri și de corectare.

Problematica unei convorbiri ecologice poate fi generată de: întâmplări și fapte din viața clasei, a școlii, a localității, conținutul unor articole din presă, cărți, piese de teatru, emisiuni TV, conținutul unor obiecte de învățământ (istorie, literatură, psihologie, sociologie, geografie, biologie, ecologie).

Convorbirile ecologice (individuale și colective, organizate sau ocazionale) și mai ales dezbaterile pe teme de protecția mediului au rolul de a antrena elevii înșiși la procesul formării convingerilor și criteriilor de apreciere morală, prin intermediul unor polemici, confruntării de opinii, de trăiri și experiențe personale. Ele reprezintă totodată un exercițiu de a purta discuții în contradictoriu, de apărare a propriilor opinii, de a-i convinge pe preopinenți. În același timp ele permit stabilirea unui contact mai direct între profesor și elevi, adoptarea unor atitudini critice și autocritice, precizarea de comun acord a modalităților de corectare și autocorectare a conduitei elevilor.

Desfășurarea convorbirii pe teme ecologice presupune respectarea unor cerințe de ordin pedagogic:

□ asigurarea de către profesor a unui climat adecvat în care elevii să-și exprime opiniile sincer și deschis,

□ profesorul va conduce discret convorbirea, mai mult prin sugestii decât prin intervenții.. El va interveni, cu tact, mai ales în cazul când, din lipsă de discernământ și pregătire, sunt susținute puncte de vedere greșite;

□ în formularea concluziilor se recomandă multe precauții. Când este cazul, se vor lăsa deschise anumite probleme, elevii fiind invitați la reflecție, meditație și evaluare personală a celor discutate.

Ca variante ale convorbirii pe teme ecologice se pot utiliza eficient dezbaterea pe teme de protecția mediului ambiant, comentariul moral-ecologic, disputa pe teme de protecție a ecosistemului, metode ce se recomandă a fi folosite începând cu adolescența, pentru clarificarea unor teme cu caracter problematic în comunitatea din care fac parte elevii.

II.4.3. Povestirea morală. Constă în relatarea, prezentarea într-o formă atractivă a unor întâmplări și fapte reale sau imaginare cu semnificații ecologice, cu scopul de a-i ajuta pe copii să desprindă concluzii, învățăminte cu privire la propria lor comportare. Se folosește cu precădere la clasele mici. Pentru a fi eficientă, conținutul trebuie să fie viu, emoționant, prezentat într-un limbaj plastic, să se utilizeze diverse procedee artistice, retorice, dramatice, să fie ilustrat cu material intuitiv, pentru a produce asupra copiilor o vie impresie și a genera puternice trăiri afective.

II.4.4. Exemplul se bazează, pe intuirea (sau imaginarea) unor modele ce întruchipează fapte sau acțiuni concrete. Prin caracterul său viu și concret exemplul se adresează deopotrivă simțurilor, gândirii și sentimentelor, având o mare putere de influențare și de convingere.

Există numeroase proverbe, maxime, expresii celebre care evidențiază rolul deosebit al exemplului în procesul educației. Iată câteva dintre ele:

o "Un bun exemplu este cea mai bună învățătură"; (proverb englez)

o "Cuvintele te învață, exemplul te pune în mișcare"; (maximă)

o "Copiii au mai mare nevoie de exemple de cât de cicăleală", (Joubert)

o "Un exemplu nobil face ușoare faptele anevoioase"; (Goethe)

o "Lung e drumul prin învățătură, scurt și eficace prin exemplu", (proverb latin)

Nimic nu-i mai contagios ca exemplul. Fără să vrem tindem să ne modelăm după persoanele cu care intrăm în contact. Eficiența exemplului depinde de calitatea modelului, de ceea ce ilustrează el și de modul cum este perceput și reflectat acest model.

La vârsta preșcolară și chiar la vârsta școlară mică modelul este preluat fară nici o prelucrare și filtrare internă sau se face o selecție a modelelor bazată pe aspecte exterioare și mai puțin pe valoare externă a comportamentului. Treptat se elaborează criterii tot mai solide care permit elevului să diferențieze exemplele pozitive de cele negative.

În funcție de sursa modelului distingem:

exemple directe oferite de persoane din apropierea copilului: părinți, profesori, colegi, etc;

exemple indirecte prezentate prin descrierea unor fapte, acțiuni morale, exercitate de o persoană reală sau imaginară (exemple de personaje, grupuri din lumea reală care desfășoară acțiuni ecologice de răsunet, personaje literare, din filme care și-au manifestat și dedicat întreaga activitate în folosul protejării naturii și planetei, documentare care evidențiază impactul acțiunilor omului asupra mediului înconjurător).

Un loc aparte îl ocupă exemplul oamenilor de seamă. Introducerea elevilor în laboratorul de creație al personalităților științifice, culturale, artistice prezintă o mare importanță nu numai pentru educația ecologică. Oamenilor de seamă datorăm nu numai recunoștință pentru operele lăsate ci și întreaga noastră considerație pentru operele nescrise exemplul pe care ni-l oferă de muncă asiduă si perseverență. Studiul vieții lor ne arată că trăsăturile de caracter, calitățile intelectuale și morale de care au dat dovadă nu sunt un dar al naturii, ci rezultatul efortului personal, al muncii, perseverenței, care de multe ori începe în copilărie și durează toată viața.

Prezentarea exemplelor se poate face în moduri diferite: cu ajutorul povestirii, al textelor, al filmelor și emisiunilor TV, al reportajelor din reviste și ziare, prin organizarea de întâlniri cu diferite personalități care evocă întâmplări și fapte semnificative din viața lor, care participa activ la actiuni ecologice publice care aprijina campanii de protejare a mediului si planetei.

Folosirea acestei metode presupune respectarea din partea profesorului a unor cerințe psihopedagogice:

o exemplul prin excelență este o metodă persuasivă, ca atare profesorului i se cere să asigure un climat psihosocial cu o puternică încărcătură afectivă care să permită circulația și receptarea mesajelor ce se emană de către model. Aceasta va face ca exemplul să aibă repercusiuni multiple asupra conștiinței și a conduitei morale și ecologice e elevilor;

o profesorul va evita declararea unui elev ca fiind exemplu integral. Omul nu poate fi o ființă perfectă, cu atât mai mult un elev care se află în plin proces de formare. El poate fi un exemplu doar pentru unele calități și manifestări concrete (perseverență, hărnicie, modestie);

o profesorul poate fi un exemplu pozitiv pentru elevi numai prin calitățile și conduita lui dovedite în întreaga activitate, în relațiile cu elevii și cu alți oameni;

o prezentarea exemplelor negative este utilă numai în măsura în care ele devin un "etalon" de raportare față de care elevul se detașează adoptând o conduită opusă.

II.4.5. Analiza de caz.

Caracteristica acestei metode constă în aceea e permite elevilor o confruntare directă cu o situație reală, luată drept "exemplu" tipic, reprezentativ pentru o stare de lucruri mai generală, pe care aceștia urmează să o analizeze sub toate aspectele pentru a ajunge la înțelegerea cât mai complexă a problemei date

Cazul reprezintă o situație reală din viața socială sau cea școlară. El poate fi pozitiv, negativ sau contradictoriu. Cazul condensează în sine esențialul, și prin aceasta aruncă o rază de lumină asupra a ceea ce este general valabil din lumea fenomenelor (conduitelor) din care a fost extras.

Prin intermediul acestei metode elevilor li se oferă prilejul să analizeze, să discute și să comenteze un caz ce întruchipează un comportament ecologic. Analiza cazului presupune un schimb reciproc de opinii, confruntări, contraziceri, argumentarea punctelor de vedere. De asemenea, analiza și discutarea cazului(a comportamentului altuia) impune raportarea la sine; prin comparație, pe baza mecanismului acceptare -respingere, se retușează și se consolidează unele clemente ale propriei conduite morale. În procesul dezbaterii cazului apar de regulă contradicții între ceea ce oferă cazul și experiența morală proprie, între datele situației prezentate spre analiză și capacitatea de a le explica și interpreta, între opiniile contradictorii exprimate de diferiți participanți la analiză etc. Toate aceste contradicții sensibilizează elevul pe plan afectiv, cognitiv și volitiv, contribuind la formarea și întărirea convingerilor morale.

În desfășurarea activității educative pe baza analizei de caz se pot delimita trei momente succesive: prezentarea cazului, analiza și discutarea lui, adoptarea deciziei (soluției).

Momentul principal îl reprezintă discutarea cazului. Dirijarea discuției și intervenția profesorului sunt determinate de atitudinea inițială a elevilor față de faptele prezentate. Profesorul îndeplinește rolul de animator al discuției, oferind posibilitatea exprimării punctelor de vedere și intervenind discret cu eventuale întrebări și nicidecum cu precizări categorice.

Cazul poate fi analizat și pe grupe de elevi. în asemenea situații responsabilul fiecărei grupe prezintă concluzia (soluțiile) la care a ajuns grupa. Concluziile grupelor sunt dezbătute apoi de toți elevii clasei.

Concluziile la care se ajunge vor avea efectele pedagogice scontate numai dacă ele s-au conturat treptat prin polarizarea opiniilor și adeziunea conștientă a elevilor la prescripțiile morale conturate în finalul studiului întreprins.

II.4.6. Exercițiul moral.

Exercițiul constă în executarea sistematică și repetată a unor fapte și acțiuni, în condiții relativ identice, cu scopul formării deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală, al constituirii și fixării trăsăturilor de comportare morală, al constituirii și fixării trăsăturilor volitive și de caracter, a conduitei morale, a relațiilor morale practice.

Valoarea formativă (și autoformativă) a exercițiului este relevată de numeroși oameni de seamă. Câteva exemple:

Nici un om nu se întărește citind un tratat de gimnastică, ci făcând exerciții, nici un om nu se-nvață a judeca citind judecăți scrise gata de alții, ci judecând singur și dându-și seama de natura lucrurilor. (Mihai Eminescu)

Mai mulți sunt aceea care devin capabili prin exercițiu de cat prin natura lor.

Apa care cade picătură cu picătură sfârșește prin a găuri piatra. Șoarecele prin mici ronțăieli de dinți taie o funie, cu mici loviluri de secure prăvălesti stejarii mari (B Franklin)

Exercițiul dă mai mult de cât talentul. (Simenschy, Th.)

Metoda exercițiului moral presupune două momente principale:

formularea cerințelor

exersarea propriu-zisă

Cerințele prescriu modul în care se va desfășura activitatea și condițiile ce vor trebui respectate.

Cele mai importante forme prin care se pot formula cerințele sunt:

o ordinul – o formă de exprimare categorică a unei sarcini;

o dispoziție – o formă de ordin, mai atenuată, însoțită de explicații și argumente, privind necesitatea îndeplinirii obligațiilor;

o îndemnul și sugestia – forme indirecte de formulare a cerințelor, ce se bazează pe anumite calități ale elevilor (simțul datoriei, al onoarei, al cinstei). în acest fel contribuim la transformarea cerințelor externe într-un mobil intern al conduitei;

o rugămintea – prin care solicităm cu căldură îndeplinirea benevolă a unor sarcini. Relația amicală între profesor și elevi se exprimă în acest caz în folosirea unor expresii ca: vă rog, fiți amabil, din care rezultă că și profesorul este pătruns de dorința sinceră ca elevii să se comporte în mod corespunzător.

Alte forme de exprimare a cerințelor sunt: stimularea unei activități prin promiterea unei recompense, inițierea de întreceri între elevi, utilizarea perspectivelor, încurajarea, entuziasmarea, cultivarea tradițiilor, interdicția ca formă negativă de formulare a cerințelor.

Exersarea propriu-zisă constă în îndeplinirea consecventă și sistematică a cerințelor formulate în vederea formării conduitei morale a elevilor.

Interiorizarea exigențelor cuprinse în normele și regulile morale, în mobiluri interne, concomitent cu formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportare, a trăsăturilor de voință și caracter nu este posibilă decât prin antrenarea elevilor în diverse activități. Oricât de perfectă ar fi lămurirea verbală, o cerință nu se transformă în conduită decât prin intermediul exersării ci.

Întreaga activitate din școală este o exersare organizată și dirijată. Urmărește în principal formarea conduitei moral-civice la care se adaugă cu succes și conduita ecologică cu obiective care să conducă la autonomia și libertatea personalității. Metoda poate fi folosită cu succes și în procesul de autoeducație. Implică punctualitatea la ore, frecvența școlară, efectuarea sistematică a temelor, păstrarea curățeniei în clasă, respectarea tuturor normelor cuprinse în regulamentul de ordine interioară a școlii, protejarea spațiului înconjurător din imediata apropiere a școlii și a mediului în care locuiește. Privită în dinamica ei, exersarea trece de la stadiul în care este declanșată de cerințe externe, impuse de altcineva, la stadiul în care se autodeclanșează, subiectul însuși impunându-și anumite cerințe după care își reglează conduita.

Pentru a-și îndeplini scopul, exersarea trebuie să fie urmărită de educator în cele mai mici detalii pentru că numai astfel favorizează formarea unor deprinderi și obișnuințe corecte de comportare morală și ecologică.

II.4.7. Metode de apreciere a cunoștințelor și conduitei moral-civice-ecologice .

În procesul educației morale-ecologice aprecierea se realizează mai ales prin aprobare și dezaprobare. Aceste modalități de apreciere se folosesc nu numai la sfârșitul activității, ci și înaintea începerii și pe parcursul desfășurării ei. Ele reprezintă un gen de asistență continuă și reglatoare, având rol de convingere, încurajare, temperare, prevenire.

Aprobarea(recompensa) este forma aprecierii favorabile. Ea constă în acceptarea și recunoașterea rezultatelor comportării morale a elevilor, confirmarea concordanței lor cu exigențele stabilite. Pe plan psihologic aprobarea reprezintă o întărire pozitivă, declanșează stări afective stenice, care stimulează și intensifică menținerea în continuare a aceleeași conduite morale, contribuie la consolidarea rezultatelor obținute, la fixarea în structura morală a personalității.

Aprobarea se realizează prin mai multe procedee:

Acordul (acceptarea), prin care ne manifestăm mulțumirea față de modul în care au fost respectate cerințele. El poate fi exprimat printr-un zâmbet, un gest, o privire, sau cu ajutorul unei expresii "bine", "sunt mulțumit", "ați procedat bine" .

Lauda, ca formă a aprecierii verbale, se poate realiza între patru ochi sau în fața colectivului.

Evidențierea constă în sublinierea îndeplinirii exemplare a unor cerințe. Se poate face în fața clasei, pe școală (la stația de amplificare), în consiliul profesoral, în fața părinților.

Recompensa este o formă premială care se acordă pentru rezultate ce depășesc nivelul de exigențe obișnuit. Ea poate fi materială (cărți, rechizite, material sportiv, excursii) și spirituală (diplome, distincții, panoul de onoare)

Eficiența educativă a aprobării depinde de respectarea cerințelor pedagogice în aplicarea ei:

obiectivitatea aprecierii, bazată pe importanța reală a activității și conduitei elevilor, raportarea aprecierii la valoarea faptelor, a motivelor reale care stau la baza actelor recompensate;

atragerea și obținerea adeziunii colectivului clasei în vederea stabilirii și acordării recompenselor. În acest fel se formează opinia publică favorabilă scopurilor educative și are loc evitarea fenomenelor de invidie, ură și suspiciune între elevi

folosirea unui repertoriu cât mai larg și diferențiat de recompense pe forme de activitate. Aceasta va permite evitarea evidențierii permanente a unora și acelorași elevi și omiterea totală a altora, va stimula tendința de autodepășire la toți elevii, inițial în direcția în care au posibilități mai mari.

Dezaprobarea reprezintă forma negativă a întăririi, de respingere a unor fapte și manifestări ce vin în contradicție cu anumite cerințe morale. Exprimând nemulțumirea educatorului față de modul de îndeplinire a cerințelor, dezaprobarea declanșează trăiri afective negative (rușine, culpabilitate, sentimentul vinovăției, disconfort moral), care îi determină pe elevi să evite repetarea greșelilor respective sau a altora similare.

Procedeele prin care se realizează dezaprobarea sunt foarte variate:

Dezacordul prin care se exprimă nemulțumirea față de modul in care au fost respectate cerințele. El se poate realiza printr-un gest, o privire, sau cu ajutorul limbajului;

Observația se referă la un aspect concret al conduitei. Se face individual sau în fața colectivului.

Admonestarea este o formă drastică ce se aplică pentru greșelile repetate în atitudine și comportare.

Avertismentul reprezintă exprimarea indignării față de îndeplinirea deficitară a unei sarcini (cerințe) și prevenirea elevului că va fi pedepsit dacă va mai proceda la fel. Este un ultimatum care se adresează pe un ion sever.

Pedeapsa, cea mai înaltă formă a dezaprobării. Ea poate consta in scăderea notei la purtare, mutarea disciplinară într-un alt colectiv (o altă clasă) sau alte măsuri prevăzute în regulamentul școlar.

Aplicarea dezaprobării se bazează pe trebuințele fiecărui elev de a ocupa în colectiv un statut favorabil, de a se bucura de stimă și apreciere, poziție ce poate fi afectată în cazul unor sancțiuni, atitudini care pot atrage pedeapsa.

Pentru ca dezaprobarea să declanșeze tendința și hotărârea de corectare (îndreptare) se impun respectate anumite cerințe pedagogice în aplicarea ei:

obiectivitate și echitate bazate pe cunoașterea temeinică a condițiilor, cauzelor, motivelor abaterii respective. Acordarea unor pedepse pe nedrept generează neîncrederea, ura, tendința de răzbunare față de educator;

antrenarea clasei în stabilirea și acordarea formelor de dezaprobare, formarea opiniei favorabile a colectivului clasei față de sancțiunile aplicate;

statornicirea (după aplicarea sentinței) a unor raporturi elev-profesor-colectiv, bazate pe stimă și respect, care să grăbească procesul de corectare a conduitei celor pedepsiți (a actelor dezaprobate) și să pregătească terenul pentru noi stimulări pozitive. Educatorul va manifesta mult tact în aplicarea dezaprobării. Va ține seama de proverbul romanesc "Pedeapsa cu măsura ca să nu-ți aducă ura" pentru ca pedeapsa poate modifica pentru moment conduita și atitudinile care au generat-o.

În concluzie, aprobarea (recompensa) este un mijloc puternic de stimulare pentru săvârșirea de acte morale, iar dezaprobarea (pedeapsa) este o metodă cu rolul de a frâna producerea de acte imorale; ambele sunt totuși necesare pentru formarea morală a personalității, reprezentând o concretizare a interacțiunii dintre libertate și constrângere.

II.5. Stadiile formării personalității morale-ecologice.

Procesul de formare, dezvoltare a personalității morale a copilului este continuu, neîntrerupt, are un caracter stadial. Un studiu asupra formării personalității morale identifică următoarele stadii:

II.5.1 Stadiul realismului moral, care corespunde copiilor până la vârsta de 7-8 ani. Prezintă câteva particularități specifice:

Relația copilului cu adultul are un caracter unilateral. De la adult pornesc toate cerințele și obligațiile cărora trebuie să se conformeze copilul, care trebuie să le respecte și să li se supună, pentru că recunoaște valoarea și autoritatea adultului;

Regulile morale sunt privite ca un dat, ca o emanație a unei autorități externe;

Respectarea normelor și regulilor de conduită este rezultatul ascultării și supunerii bazate pe afecțiune și teamă. Copilul nu cunoaște și mai ales nu înțelege sensul normelor ce i se impun, aproape totul fiindu-i impus din exterior și nu un rezultat al unor mobiluri și tendințe interne, ceea ce face ca acest stadiu să fie înțeles ca "morala ascultării";

Respectarea normelor este condiționată, pe de o parte, de afecțiunea față de persoanele adulte care întruchipează autoritatea, norma și teama care apare ca o reacție față de autoritate și, pe de altă parte, de receptivitatea și tendința spre imitație proprii acestei vârste;

Treptat încep să apară primele elemente ale conștiinței moralo, sub forma de reprezentări și trăiri afective elementare (emoții);

Pe baza reprezentărilor se declanșează primele atitudini selective de aprobare sau dezaprobare față de unele fapte și întâmplări morale, se constituie criterii elementare de apreciere a acestora. începe să se închege experiența morală.

Sensul acțiunii educative este în această etapă de la conduită la conștiința morală. Tocmai de aceea un rol important îl are formularea cerințelor de conduită, organizarea și respectarea regimului de viață care trebuie să conducă la formarea deprinderilor de comportare.

II.5.2 Stadiul cooperării (autonomiei) morale, cuprins între 7-12 ani, se caracterizează prin câteva elemente specifice:

Regulile și normele morale se interiorizează, devin mobiluri interne ale conduitei, expresie a conștiinței morale;

Copilul dispune de o experiență morală acumulată de-a lungul anilor. Regulile morale nu mai impun conduita în virtutea ascultării și supunerii fată de autoritatea externă, ci pe baza valorificării resurselor de control mutual și de autocontrol limitat sau extins la situațiile impuse de statutul și rolul de elev.

Se multiplică elementele conștiinței morale, crește rolul ei ca in lor intern determinant al conduitei. între elementele conștiinței morale și conduită apare o interdependență;

Se formează noțiunile ecologice, care au însă un caracter concret, se conturează judecățile morale, se elaborează criterii de apreciere a conduitei celor din jur, acestea fiind folosite și în aprecierea proprii conduite.

În educația ecologică accentul se va pune pe antrenarea elevilor, în acțiuni cu semnificație morală, pentru a îmbogăți reprezentările și noțiunile morale și a favoriza trecerea de la emoții la sentimente morale. Se va avea în vedere că între conștiința și conduita morală pot să apară dezacorduri, impulsul afectiv la această vârstă fiind foarte puternic.

II.5.3 Stadiul construirii conștiinței morale (12-18 ani) corespunde in linii mari preadolescentei și adolescenței propriu-zise.

În preadolescentă, ca rezultat al îmbogățirii experienței morale a elevilor, are loc procesul formării noțiunilor și judecăților morale cât mai aproape de valoarea lor reală. Tendința de afirmare a propriei personalități duce la dezvoltarea de opinii, judecăți, aprecieri morale, personale, independente. Totuși deseori apare pericolul ca din cauza experienței limitate, unele judecăți, apărate cu convingere de către preadolescent, să fie eronate. Astfel se constată . confundarea demnității umane cu înfrângerea, a curajului de a-si exprima opiniile cu grosolănia, șiretenia(capacitatea de a păcăli); inteligența, suflatul, copiatul sunt înțelese ca ajutor acordat colegului, acte de distrugere și de nerespectare a păstrării curățeniei sunt considerate acte de bravaj în rândul adolescenților . De aceea la această vârstă se impune o activitate sistematică organizată de profesor în vederea asimilării de către preadolescenți a conținutului real al normelor morale. Interesul elevilor de această vârstă pentru viața personală a adulților deschide perspective muncii de autocunoaștere și autoeducație.

Succesul formării morale a preadolescentului depinde de asigurarea în prealabil a unor premise ca: organizarea corespunzătoare a vieții în colectivul clasei, capacitatea educatorului de a înțelege caracterul contradictoriu al lumii spirituale a preadolescentului, climatul de încredere și respect reciproc dintre educator și elevi, priceperea profesorului de a dezvălui cu măiestrie în fața elevilor procesualitatea devenirii personalității morale și posibilitățile proprii de a contribui la desfășurarea ei, antrenarea elevilor în procesul de automodelare sub aspect moral și îndrumarea lui competentă. Orice tendință de moralizare, de abordarea rigidă și formală a acestei problematici, aduce prejudicii muncii educative

La vârsta adolescenței dezvoltarea și maturizarea conștiinței și conduitei morale se reflectă în capacitatea deosebită de a înțelege, aprofunda și generaliza noțiunile morale, în apariția unor convingeri morale ferme pe care adolescentul le apără cu îndârjire. Trebuința de autodeterminare (trăsătura psihologică fundamentală) reflectată în tendința de a se descoperi pe sine, de a-și defini locul in viață, în societate, se lovește de o experiență de viață încă limitată, de o capacitate de autoapreciere insuficient de obiectivă pentru a-i permite stabilirea unor planuri realiste de acțiune. Ținând seama că afirmarea independenței adolescentului este deosebit de puternică în acest domeniu, că el dorește să se maturizeze moral fără să apeleze la adulți, se vor folosi numai metode de educație morală care exercită o influență indirectă, dar eficientă ca dispute, dezbateri, convorbiri realizate cu tact și pricepere. În felul acesta se va ajunge la înțelegerea "legii morale", ceea ce implică interiorizarea deplină a resurselor normative care constituie nucleul cognitiv motivațional – caracterial al regulii morale, cu valorificarea conexiunilor existente intre planul individual și social al acțiunii morale.

CAP III SISTEMUL FACTORILOR EDUCAȚIEI PRIVIND PROTEJAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Sistemul factorilor educativi cuprinde ansamblul instituțiilor, organizațiilor și comunităților umane dintr-o anumită societate care, în mod direct sau indirect, exercită acțiuni sau influențe educative prin care contribuie la procesul de formare – dezvoltare a personalității umane. Factorii educativi prezintă o mare diversitate (școală, familie, instituții culturale, mass – media, ș.a.), fiecare prezentând o anumită specificitate în ceea ce privește modul de desfășurare a acțiunii sau influențelor educative.

În sistemul factorilor educativi se detașează factorii instituționali ai educației care se constituie la nivelul societății și asigură un cadru social organizat pentru desfășurarea acțiunilor educative, în conformitate cu anumite norme, principii, legi care-și pun amprenta asupra tuturor componentelor structurale ale acțiunii educative (agent, receptor, mesaje, mod de desfășurare).

Pentru ca acțiunea factorilor educativi să fie eficientă, aceasta trebuie să fie convergentă, unitară, continuă și sistematica, ceea ce nu se poate asigura decât în condițiile în care toți factorii educativi – familie, școală, instituții cultural – educative, mass – media, întreprinderi (societăți) economico – industriale și comerciale -colaborează și urmăresc prin modalitățile ce le sunt specifice aceleași obiective.

III.1. Familia – factor educativ

Familia reprezintă nucleul de bază al societății și în această calitate indeplinește funcții diverse, cum sunt:

□ Funcția natural – biologică de reproducere și perpetuare a speței umane. Este o funcție permanentă al cărei conținut nu a înregistrat transformări fundamentale de-a lungul timpului, ci numai unele schimbări în ceea ce privește atitudinile societății și a părinților față de aceasta.

Funcția economică constă în asigurarea bazei materiale necesare satisfacerii nevoilor de existență a tuturor membrilor familiei. Conținutul și formele de n ia infestare ale acestei funcții s-au schimbat odată cu dezvoltarea economică și complicarea vieții sociale. In condițiile privatizării și economiei de piață, funcția economică a familiei dobândește valențe noi, mai ales în ceea ce privește procurarea și autogestiunea rațională a veniturilor pentru asigurarea condițiilor materiale de existență.

Funcția de socializare vizează pregătirea copilului pentru integrarea în viața socială. La nivelul familiei se dezvoltă o varietate de relații sociale de înțelegere, cooperare, respect și ajutor reciproc, de rezolvare în comun a unor trebuințe materiale, spirituale și sociale care-1 pregătesc pe copil pentru multitudinea și varietatea relațiilor în care va fi implicat ulterior ca subiect activ.

□ Funcția educativă reprezintă funcția fundamentală a familiei contemporane. Presupune realizarea deliberată a unui ansamblu de acțiuni și influențe educative dirijate, orientate și organizate în vederea formării personalității copilului. Nu se reduce la influențele educative implicite, spontane, latente pe care le realizează mediul familial ca spațiu și cadru natural în care se satisfac trebuințele elementare ale copilului. Aceste influențe educative exercitate de mediul familial, din cauza caracterului lor spontan, nediferențiat, întâmplător, nu au totdeauna efectele dorite. Tocmai de aceea este necesar ca acestea să fie organizate, dirijate corespunzător pentru realizarea unor finalități precise, ceea ce reprezintă de fapt insăși funcția educativă a familiei.

Realizarea funcției educative a familiei impune cu necesitate ca părinții sa conștientizeze că educația în familie nu se poate realiza spontan, de la sine, ci trebuie organizată și condusă după modele pedagogice științifice. De asemenea, părinții trebuie să fie convinși că educația copilului nu este doar o problemă particulară a familiei, ci este o problemă socială de mare răspundere.

Funcția educativă a familiei se exercită pe diverse planuri – social, afectiv, cultural ecologic, democratic acoperind toate dimensiunile educației. Ea nu încetează odată cu includerea copiilor într-o formă instituționalizată de educație, ci dimpotrivă sporește, cunoscând noi direcții de acțiune. Aceasta pentru că nici o instituție educativă nu se poate substitui, nu poate prelua rolul educativ al familiei și al relațiilor familiale. Abandonarea sau diminuarea funcției educative constituie o cauză esențială a unor carențe ce apar în personalitatea copiilor și tinerilor.

Exercitarea cu succes a funcției educative de către familie presupune în mod obligatoriu o bună colaborare a acesteia cu ceilalți factori educativi și, în primul rând, cu școala, acesteia revenindu-i și sarcina de a-i pregăti pe părinți pentru îndeplinirea acestei funcții, în ideea că a fi părinte este o meserie care, ca orice alte meseni, trebuie învățată. Comportamentul ecologic se initiaza si dezvolta in primul rand in cadrul familiei. Aceasta invata copilul regulile de comportament ecologic: pastrarea ordinii si curateniei in mediul sau de joaca si de locuit, respect pentru tot ce il inconjoara: pamant, apa, aer, plante si animale, responsabilitati de protejare a acestor elemente pe masura varstei.

III.2. Școala – principalul factor educativ

Școala este o instituție socială care a apărut din cele mai vechi timpuri, având ca principal scop educarea tinerei generații, pregătirea acesteia pentru a se integram societate și a contribui la continua dezvoltare și perfecționare a tuturor domeniilor activității sociale.

Inclusă în sistemul factorilor educativi, școala ocupă în cadrul sistemului, un loc aparte, fiind factorul principal de educare a tinerei generații în conformitate cu cerințele vieții sociale. în sprijinul acestei idei se pot aduce numeroase argumente:

Școala este o instituție socială creată de societate pentru a asigura condițiile necesare înfăptuirii funcțiilor principale ale educației. Ca instituție socială, școala se află sub influența factorilor social – economici și politici, misiunea sa fiind aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus deimperativele vieții sociale. Este supusă determinismului social și contribuie în mod activ la înfăptuirea progresului general al societății, dar în același timp dispune de o relativă autonomie, funcționând în baza unei legislații proprii care reglementează structura sa organizatorică, precum și relațiile sale cu ceilalți factori educativi. Pentru a se realiza acordul între organizarea și funcționarea școlii cu tendințele fundamentale din evoluția sistemului social, la anumite perioade de timp se inițiază reforme școlare prin care se asigură perfecționarea continuă a școlii ca instituție socială.

Transmițând generațiilor tinere valorile spirituale acumulate de-a lungul istoriei societății, școala contribuie la crearea de noi valori materiale și spirituale care vor îmbogăți patrimoniul național și universal. în felul acestacreează premise favorabile dezvoltării științei, culturii, fiind un factor al progresului social.

Școala dispune de personal calificat, special pregătit pentru munca de educație și instrucție, de o bază materială adecvată înfăptuirii la parametrii calitativ superiori a procesului de formare – dezvoltare a personalității.

În școală educația se desfășoară în cadrul procesului de învățământ, forma cu cel mai înalt nivel de organizare a educației, un proces organizat sistematic și metodic, condus de cadre special pregătite pe baza unor documente școlare care-i imprimă finalități clare și precizează conținuturile ce urmează a fi valorificate in vederea îndeplinirii lor, precum și indicații privind metodologia de urmat.

Rolul școlii ca factor principal de educație este susținut și de faptul că școala are menirea și capacitatea de a valorifica influențele educative pe care le exercită ceilalți factori și medii educative, inclusiv mediul social, și de a le imprima o linaliiaic care să concorde cu cerințele idealului educațional

Școala este instituția care educă în domeniul ecologiei în baza activităților la orele de curs prin programe școlare și prin intermediul activităților extrașcolare prin diverse proiecte, programe, concursuri interdisciplinare.

III.3. Instituțiile cultural – educative, factori componenți
ai sistemului educativ

Nu putem avea o imagine de ansamblu asupra sistemului factorilor educativi decât în măsura în care în cadrul acestuia includem instituțiile cultural – educative (teatre, cinematografe, muzee, biblioteci, case de cultură, cluburi, palate ale copiilor, videoteci, discoteci.)- Toate acestea au un rol bine stabilit în ansamblul activității educative, lor fiindu-le proprie o ofertă educațională bogată și diversă în conținut, suplă, flexibilă, personalizată prin care se urmărește completarea, îmbogățirea educației de tip școlar în raport cu preferințele, interesele, aptitudinile tineretului. Ele reprezintă ansamblul agenților investiți cu sarcina realizării educației nonformale. Promovează programe educative deschise spre interdisciplinaritate și educație permanentă, facultative, dependente de opțiunile copiilor și tinerilor.

Pentru ca acțiunea lor să fie eficientă este necesar ca aceasta să fie bine corelată cu educația de tip școlar, între acestea fiind necesare relații de strânsă interdependență care să permită optimizarea acțiunii fiecărui dintre cei doi factori.

III.4. Mass – media – factor educativ

Mass – media reprezintă, după cum indică insăși denumirea, un fenomen cu efecte unanim recunoscute în transmiterea de informații la nivelul maselor largi; generează o receptivitate ridicată a publicului de toate vârstele și profesiile și exercită o influență educativă (modelatoare) ce nu poate fi neglijată. Radioul, televizorul, ziarele, revistele, cartea cu tiraj de masă transmit mesaje informaționale cu conținuturi extrem de diverse în forme plastice, sugestive, convingătoare și tocmai din această cauză au o mare forță de influențare. îndeplinesc multiple funcții: de i n formare, educațională, de socializare și de compensare, de refacere și dinamizare a energiilor umane. Nu se substituie celorlalți factori educativi, ci li se alătură, contribuind la realizarea obiectivelor instructiv – educative ale tinerei generații, ale maselor, prin conținuturi, mijloace tehnice și soluții specifice.

Pentru ca mass – media să aibă un rol cu adevărat educativ este necesar ca selectarea conținuturilor să se facă după criterii axiologice, să li se asigure accesibilitatea, evitându-se improvizația, amatorismul, să nu denatureze adevărul, Să lase marelui public posibilitatea de a desprinde semnificația faptelor prezentate, de a-și forma opinii și convingeri personale. În plus, este nevoie ca marele public să fie pregătit pentru a recepta, selecta, interpreta mesajele transmise prin mass -media, raportându-le la un sistem de valori însușite prin diverse forme de educație instituționalizată.

III.5. Întreprinderile economico – industriale și societățile comerciale – factor educativ

Deși întreprinderile economico – industriale și comerciale sunt, în primul rând, factori de producție, proiectare, desfacere, ele au și un important rol în modelarea celor care-și desfășoară activitatea în cadrul lor. Funcțiile lor educative se exercită pe diverse planuri: perfecționarea pregătirii profesionale, stimularea și dezvoltarea creativității tehnico – economice, policalificarea sau recalificarea profesională, îmbogățirea orizontului cultural, formarea comportamentului ecologic, educarea în spiritul deontologiei profesionale, în care îndeplinirea sarcinilor de muncă, apărarea avutului public și a celui personal, dreptatea, cinstea, corectitudinea să reprezinte calități definitorii ale fiecărei persoane cu atribuții în buna desfășurare a activității întreprinderii.

CAP IV. CERCETAREA PEDAGOGICĂ PRIVIND EDUCAțIA PENTRU MEDIU

Dezvoltarea, progresul pedagogiei ca știință al cărei obiect de studiu este educația, sunt implicit legate de cercetarea pedagogică. Cercetarea pedagogică este un demers sistematic de explicare a fenomenului educativ, „o strategie desfășurată în vederea surprinderii unor relații noi între componentele acțiunii educaționale și a elaborării pe această bază a unor soluții optime ale problemelor pe care le ridică procesul instructiv-educativ, în conformitate cu exigențele sociale și cu logica internă a desfășurării lui."

Cercetarea pedagogică prezintă aceleași însușiri ca orice cercetare științifică modernă – abordare inter și pluridisciplinară a problemelor, reducerea timpului între înnoirea obținută prin cercetare și aplicarea noului în practică, crearea unui instrumentar tehnic de mare complexitate pentru investigarea fenomenelor, lucrul în echipă, dar, în același timp prezintă și un specific aparte.

Specificul cercetării pedagogice decurge firesc din natura și complexitatea fenomenului educațional și este determinat de o serie de elemente, dintre care :

tinde spre o explicație și o înțelegere normativă a activității de educație;

urmărește definirea și argumentarea legilor și principiilor care reglementează acțiunea de proiectare a educației la nivel de sistem și proces;

implică o cunoaștere temeinică a finalităților educative care determină orientările valorice ale acesteia;

este chemată să conducă, prin concluziile formulate la reglarea și auto-reglarea acțiunii educaționale, respectiv a demersului didactic;

-are un caracter prospectiv și ameliorativ, vizând perfecționarea acțiunii educative din perspectiva cerințelor dezvoltării sociale.

– particularități specifice prezintă și în ceea ce privește etapele de desfășurare și metodele de investigare folosite.

Există mai multor tipuri de cercetare pedagogică. Astfel, în funcție de metodologia adoptată, distingem cercetări observaționale și cercetări experimentale, iar după scopul urmărit, cercetările pot fi teoretico-fundamentale și practic-aplicative.

□ Cercetările observaționale (neexperimentale) se disting prin aceeacă cel care realizează investigația este, de regulă, subiectul activității educaționale. Aceasta urmărește diferite aspecte ale propriei activități instructiv-educative pentrua desprinde concluzii pedagogice. Gradul de obiectivitate al constatărilor șiconcluziilor cercetării observaționale este relativ redus. Ele au o valoare preponderent descriptivă, iar aria lor de aplicabilitate este mai restrânsă. Totuși, întrucât agentul activității este implicat direct în cercetare, el are posibilitatea să insiste asupra detaliilor, să urmărească amănuntele, fără ca prezența sa să influențeze rezultatele.

□ Cercetările experimentale presupun declanșarea unor acțiuni educaționale originale, ale căror rezultate sunt înregistrate, prelucrate pentru a demonstra eficiența lor. Conduc la descoperirea relațiilor cauzale și legităților care guverneazăacțiunea educațională. Concluziile la care se ajunge prin acest tip de cercetare au un grad mai ridicat de obiectivitate, iar șansele generalizării lor sunt evident crescute.

□ Cercetarea fundamentală este o cercetare teoretică, ce deschide noi orizonturi asupra fenomenului educațional. Explorează probleme generale, fără a urmări o finalitate practică imediată. Implică reflecții profunde asupra problemei investigate, este întemeiată pe argumente rațional-filosofice. Se pot menționa ca cercetări fundamentale, cercetările ce-și propun să elucideze probleme privind factorii care contribuie la formarea personalității, tipurile și specificul învățării școlare. Deși au un caracter predominant teoretic, pot să genereze numeroase cercetări practic-aplicative.

Cercetarea practic-aplicativă vizează problematica cu o aplicabilitate practică imediată. Ea urmărește ca prin rezultatele sale să contribuie la îmbunătățirea și îmbogățirea modalităților de acțiune, finalitatea practica fiind prioritară.

Pornindu-se de la raporturile ce se stabilesc între cercetare și practica-educativăîn literatura de specialitate se delimitează cercetarea constatativă de cercetarea ameliorativă,

Cercetarea constatativă urmărește cunoașterea și descrierea detaliată a unei anumite situații, a unui aspect al activității instructiv-educative, cu scopul de a propune soluții le îmbunătățire, fără a se și verifica valabilitatea acestora

Cercetarea ameliorativă urmărește să verifice eficiența unor inovații, pornind de la o ipoteză care prepune perfecționări ameliorării ale activității instructiv-educative în ideea creșterii randamentului său (perfecționarea planurilor de învățământ, programelor școlare, metodelor, mijloacelor de învățământ etc.).

IV. 1.Metode folosite în cercetarea pedagogică

Varietatea metodelor folosite în cercetarea pedagogică se clasifica in: metode de colectare a datelor și tehnici de prelucrare a acestora .

In categoria metodelor de colectare a datelor, cercetării includem: metoda observării, experimentul, metoda convorbirii, ancheta pe bază de chestionar, cercetarea documentelor școlare, metoda analizei produselor activității elevilor, metoda testelor, metoda interevaluării, metodele și tehnicile sociometrice.

Metoda observației. Constă în urmărirea faptelor de educație așa cum se desfasoară ele în condiții obișnuite. Specificul observației constă în aceea că permite surprinderea diferitelor aspecte în desfașurarea naturală a fenomenului.

Sursele observației vizează activitatea profesorului și a elevilor în diverse situații: la lecții, la activitatea din cercuri, la alte activități extrașcolarein excursii, in sera. În funcție de gradul de implicare a cercetătorului în domeniul supus observării, observația poate fi:

□ participativă, atunci când observatorul devine membru al grupului și participă la organizarea și desfășurarea evenimentelor pedagogice fără a lăsa impresia că le studiază, și

□ neparticipativă, atunci când observatorul nu își ascunde propria identitate de cercetător.

Spre deosebire de observația spontană, observația ca metodă de cercetare presupune elaborarea prealabilă a unui plan de observație (sau protocol de observație) cu precizarea obiectivelor urmărite, a cadrului în care se desfășoară și a eventualelor instrumente ce vor putea fi folosite pentru înregistrarea celor observate. Consemnarea datelor se face pe foaia de observație care se poate prezenta astfel:

Tabel 1: Fisa de observatie

Metoda se foloseste in toate etapele cercetarii si insoteste de obicei , toate celelalte metode, oferind date suplimentare asupra fenomenului studiat.

Experimentul pedagogic presupune crearea unei situații noi, prin introducerea unor modificări în desfășurarea procesului instructiv-educativ. Intervenția cercetătorului se bazează pe presupunerea (ipoteza) că inovația va genera performanțe superioare în urma desfășurării acțiunii.

„Observatorul ascultă natura, experimentatorul o interoghează și o forțează să se producă" (Cuvier).

In cadrul unui experiment intervin trei categorii de variabile:

variabile independente reprezentate de inovațiile (modificările) introduse pentru a influența desfășurarea faptelor pedagogice în vederea studierii efectelor lor;

variabile dependente formate din totalitatea modificărilor care s-au produs în urma inovațiilor. Acestea urmează să fie măsurate și explicate;

variabile intermediare sunt acelea care mijlocesc relațiile dintre variabilele independente și cele dependente. Acestea sunt de natură socială și psihică și se referă îndeosebi la trăsăturile de personalitate și climatul psihosocial care se interpune în acest proces. De exemple, putem lua ca variabilă dependentă performanța școlară a elevilor și ne putem propune să studiem influența exercitată asupra acesteia de două variabile independente: metoda de predare (care poate fi expozitivă sau problematizatoare) și nivelul de școlarizare al elevilor (primar, gimnazial, liceal).

Exemplu: În organizarea unui experiment s-a presupus (ipoteza) că prin introducerea filmului didactic în lecție (în locul mijloacelor clasice – demonstrarea tablourilor, planșelor etc.) se vor obține performanțe superioare în pregătirea elevilor.

Se consideră că prin proiecția dinamică, în care se îmbină imaginea, sunetul și mișcarea, obiectele, fenomenele și procesele greu accesibile percepției obișnuite, sunt transformate în fapte de experiență directă, ceea ce generează o eficiență sporită în procesul didactic. Se modifică deci forma de demonstrare (variabila independentă).

Exercitând controlul asupra variabilelor independente, pentru a constata influențele exercitate de acestea asupra variabilei dependente, și comparând performantele elevilor din grupul experimental cu grupul de control, putem ajunge la unele concluzii privind optimizarea performanței școlare a elevilor.

Experimentul pedagogic poate fi natural, desfășurat în ambianță instructiv-educativă (în clasă, în atelierul sau laboratorul școlar) și de laborator care se desfașoară într-un laborator special amenajat. Deși experimentul de laborator permite eliminarea influenței variabilelor aleatoare, el prezintă și marele dezavantaj ea artificializează situația reală prin izolarea acțiunii unor variabile din contextul lor. Aceasta duce la simplificarea acțiunii educaționale. Nu întâmplător experimentul de laborator se folosește într-o mai mică măsură în pedagogie.

Cercetarea pedagogică experimentală conduce la rezultate teoretice și practice deosebit de importante. De aceea este necesar ca metoda experimentală să fie cât mai mult utilizată.

Metoda convorbirii constă dintr-un dialog între cercetător și subiectii investigați. Ea se folosește atât în scopuri de colectare a datelor în legătură cu fenomenele studiate cât și pentru scopuri terapeutice, de influențare a atitudinilor si opiniilor.

Covorbirea se deslașoară pe baza unui plan și a unor întrebări dinainte elaborate. Cand intervin situații neprevăzute, cercetătorul poate adresa întrebărisuplimentare, lăsând impresia că dialogul se desfășoară cât mai natural posibil. Se recomandă evitarea întrebărilor care angajează nemijlocit personalitatea interlocutorului.

Convorbirea poate îmbrăca forma interviului atunci când se desfășoară ou o singură persoană și se referă la o ternă dinainte stabilită, vizează în mod special activitatea și opiniile celui intervievat. Interviul poate fi structurat și nestructurat. Interviul structurat presupune elaborarea schemei de intervievare (conținutul și succesiunea întrebărilor) și a ghidului de interviu pentru a-și dirija comportamentul, pentru a focaliza întrebările pe o problemă sau alta. Interviul nestructurat este mai flexibil, presupunând precizarea problemei ce va fi abordată și orientarea generală a discuției, pentru ca aceasta să fie cât mai spontană.

Prin metoda convorbirii (a interviului) se culeg mai ales date privind atitudinile și opiniile față de o problemă pedagogică, se aprofundează informațiile obținute prin alte metode (chestionarul, observația).

Metoda chestionarului este o anchetă care se desfășoară pe bază de chestionar scris. Chestionarul reprezintă o listă de întrebări cu privire la problema studiată, aranjate într-o anumită ordine prin care se urmărește obținerea da informații despre aceeași problemă de la un număr mai mare de subiecți.

Valoarea și utilitatea acestei metode depinde de modul cum sunt formulate și ordonate întrebările. Definirea clară a întrebărilor și a criteriilor de ordonare și sistematizare a lor prezintă o mare importanță pentru alcătuirea unui chestionar. întrebările vor fi astfel formulate încât să nu pună într-o lumină nefavorabilă personalitatea subiecților chestionați, să nu vizeze direct ceea ce urmărim, obiectivul avut in vedere urmând să rezulte din prelucrarea tuturor datelor.

Referitor la modul de formulare a întrebărilor și tipurilor de răspunsuri solicitate putem deosebi întrebări deschise și întrebări închise.

întrebările închise presupun un număr de alternative de răspunsuri, ca de exemplu. DA; NU; NU ȘTIU; sau: permanent, frecvent; uneori; rar; niciodată. Subiectului i se cere să aleagă un singur răspuns (din cele oferite) pe care-1 consideră reprezentativ pentru opinia sau caracteristica sa. Întrebările închise prezintă avantajul că asigură măsurarea uniformă și prelucrarea ușoară a răspunsurilor. Au însă dezavantajul că nu permit cunoașterea rațiunii care a stat la baza alegerii unui anumit răspuns.

întrebările cu răspuns deschis oferă libertate deplină subiectului pentru a foi mula răspunsul potrivit gândurilor și opiniilor sale.

Avantajul acestui tip de întrebări constă în aceea că oferă răspunsuri mult mai nuanțate, mai complete. Prelucrarea acestor răspunsuri este însă mult mai dificilă. Cercetătorul trebuie să le grupeze în funcție de anumiți indicatori ce-i sunt sugerați de răspunsurile primite. De regulă, într-un chestionar sunt incluse atât întrebări închise cât și întrebări deschise.

La începutul chestionarului se fac câteva precizări în legătură cu scopul urmărit, cu modul de a răspunde, insistându-se asupra sincerității completării lui.

Metoda analizei produselor activității școlare. Personalitatea se manifestă (și se formează ) în activitate. De aceea rezultatele muncii elevilor (lucrări scrise, testele, compunerile, desenele, caietele de teme, obiectele confecționate) oferă prilejul cunoașterii personalității lor. Studiul produselor activității școlare ne permite să desprindem unele aprecieri și estimări asupra individualității elevului respectiv, a comportamentului său, a preocupărilor si înclinațiilor sale.

Cercetătorul poate declanșa în mod intenționat un anumit gen de activitate (compunere, desen, activitate practică) ale cărei produse urmează să fie studiate. Astfel de lucrări se pot da mai ales pentru surprinderea unor aspecte mai greu de evidențiat prin alte metode: interese, aptitudini, aspirații. Datele obținute pot fi corelate cu performanțele școlare și cu cele colectate prin alte metode.

Testele psihopedagogice. Testul reprezintă o probă (sau o serie de probe) folosită în vederea înregistrării unei calități, însușiri sau manifestărit comportamentale la un stimul administrat din exterior.

Pentru ca aceste probe să răspundă cerințelor unui test ele trebuie standardizate și etalonate.

Standardizarea constă în precizarea unor reguli și cerințe privitoare la administrarea testului, înregistrarea și evaluarea rezultatelor lui.

Etalonarea presupune elaborarea unei scări considerată etalon, la care vor fi raportate rezultatele și în funcție de care se face măsurarea și evaluarea acestora.

IV.2. Măsurarea rezultatelor. Analiza și prelucrarea datelor

Faptele și fenomenele supuse cercetării pedagogice au prin excelență un caracter calitativ. Aceste fapte (trăsăturile și însușirile psihice, cunoștințele asimilate, componentele profilului moral s.a.) nu pot fi sesizate nemijlocit ci numai indirect, prin obiectivarea lor în comportament (în variabile dependente care pot fi măsurate și exprimate cantitativ). Nici această obiectivare nu se prezintă în stare pură. Variabila urmărită este de regulă inclusă într-un ansamblu de manifestări generate la rândul lor, de o multitudine de alți factori (starea psihică a cercetătorului și a celor cercetați, particularitățile instrumentelor de măsură, situația concretă în care se produce etc). De aceea măsurarea faptelor pedagogice nu este o operație simplă și nici ușoară.

Pentru ca măsurarea să fie cât mai reală, este necesar să determinăm cât mai precis caracteristicile fenomenelor ce urmează a fi măsurate și să folosim cel mai potrivit instrument de măsurare.

Cele mai utilizate instrumente de măsurare în cercetarea pedagogică sunt: numărarea (înregistrarea datelor), ordonarea și prelucrarea matematică-statistică a datelor cercetării.

Numărarea (înregistrarea) reprezintă simpla consemnare a prezenței sau absenței unei particularități obiectivate în comportament. De exemplu: numărarea raspunsurilor date, numărarea subiecților, a notelor și a mediilor etc. Astfel, în urma a unei probe de verificare la o clasă cu un efectiv de 24 de elevi, s-au inregistrat următoarele valori (note):

52536857

64375564

74566485

Din examinarea acestor rezultate brute care redau valoarea răspunsurilor fiecarui elev nu rezulta nimic precis.

Clasificarea (sau ordonarea) constă în așezarea datelor într-o anumită ordine crescătoare sau descrescătoare, după un criteriu stabilit.

Compararea constă în raportarea mărimii ce urmează a fi măsurată la marimea teoretică sau totală. Se obține astfel un raport de mărime n/T unde n = numărul rezultat din numărătoare, iar T-mărimea totală sau teoretică. Acest raport •e poate exprima și sub forma procentului

De exemplu, elevilor dintr-o clasă li s-a dat un test de verificare- notiuni ecologice, care cuprindea 10 intrebari. Un elev a raspuns corect la numai 6 din cele 10 intrebari. Acest lucru se exprimă prin raportul 6/10, ceea ce reprezintă un procent de 60%.

Prelucrarea matematică-statistică a datelor cercetării Odată ordonate și grupate datele sunt supuse prelucrării statistice în vederea interpretării și desprinderii concluziilor practice.

Printre tehnicile statistice utilizate mai frecvent în cadrul cercetărilor pedagogice se numără întocmirea tabelului de rezultate, reprezentări grafice și calcularea unor indici statistici.

Întocmirea tabelului de rezultate reprezintă prima operație de prelucrare a datelor înregistrate și ordonate. Se cunosc tabele analitice și sintetice. Cele analitice consemnează rezultatele individuale ale subiecților investigați. Subiecții sunt trecuți în ordine alfabetică, în dreptul fiecăruia fiind trecute rezultatele măsurării exprimate în cifre.

În tabelele sintetice se face abstracție de numele subiecților.

Gruparea datelor se face în funcție de doi indicatori: amplitudinea (întinderea scării de reprezentare a măsurilor) și frecvența măsurilor efectuate. Pentru determinarea amplitudinii sunt luate în considerare extremele scării de măsurare. în cazul măsurării cu note: cifrele 1 și 10, între care se va plasa amplitudinea.

Dacă scara de măsurare este extinsă se procedează la stabilirea unor intervale. Numărul acestora nu va fi mai mare de 9-10. Spre exemplu, dacă măsurarea s-a făcut pe o scară de la 1 la 30 se vor stabili următoarele intervale : 1-3; 4-7; 8-11; 12-15; 16-19; 20-23; 24-27; 28-30.Frecvența se exprimă în numărul subiecților ce revin la fiecare interval.

Exemplu de tabel de frecvență:

Tabel 2: Tabel de frecvență

Intervalele de măsurare vor fi astfel delimitate încât fiecare din măsurile individuale să se încadreze numai în unul din ele. Spre exemplu intervalele formate din mediile generale ale elevilor vor fi delimitate astfel: sub 5 ; 5-5,99; 6-6,99;

8-8,99; 9-10.

Datele cuprinse în tabel permit o estimare de ansamblu asupra rezultatelor cercetării, luând în considerare cei doi indicatori – amplitudinea și frecventei

rezultatelor înregistrate.

Reprezentări grafice. Datele cuprinse în tabelul de frecvență pot fi reprezentate grafic în sistemul celor două axe. De obicei pe axa absciselor (x) marcăm intervalele de măsurare, iar pe ordonata (f) se plasează frecvența în cifre absolute sau procente. Formele cele mai cunoscute de reprezentare grafică sunt histograma și poligonul de frecvență.

Histograma este o reprezentare prin dreptunghiuri; înălțimea acestora corespunde frecvenței respective.

Dacă marcăm mijlocul bazelor superioare ale dreptunghiurilor histogramei ,;i le i mim prin segmente de dreaptă obținem poligonul frecvențelor.

În cazul în care reprezentăm sub formă grafică datele celor două eșantioane (experimental și de control), folosim diferite modele de hașurare a dreptunghiurilor histogramei sau culori diferite. Aceasta permite să evidențiem diferența dintre cele două eșantioane sau diferența dintre rezultatele înregistrate de același eșantion în pre-test și post-test.

Interpretarea datelor reprezentate sub foma grafică se face după aliura curbei de- distribuție, înălțimea, forma, devierea acesteia spre dreapta sau spre stanga de la distribuția cunoscutei curbe cu profil de clopot (curba lui Gauss), considerata a fi ideală.

CAP V. IMPLEMENTAREA ÎN CADRUL UNOR ACȚIUNI CONCRETE

V.1.Proiecte și acțiuni concrete privind protecția mediului realizate la nivel național

Proiecte având ca scop educarea și responsabilizarea populației în problemele de mediu

Una dintre condițiile implicării active a membrilor societății în rezolvarea problemelor ecologice este o bună informare a publicului. Participarea activă a organizațiilor nonguvernamentale, atât a celor ecologiste, cât și a asociațiilor de consumatori, a sindicatelor și asociațiilor profesionale în acest domeniu va avea o importanță deosebită pentru informarea și educarea publicului. În același timp, informarea și educarea nu vor aduce rezultatele scontate dacă populația nu va avea alternative pentru comportamentul "antiecologic", de exemplu, un sistem dezvoltat al transportului municipal ca alternativă a utilizării în masă a transportului personal, un sistem de colectare separată a deșeurilor care să permită reciclarea lor ulterioară. Prin însuși caracterul ei, dezvoltarea durabilă reprezintă nevoia de responsabilizare și educație pentru protecția mediului, iar acest aspect este reflectat de evoluția politicii comunitare în ultimii ani, politică mar-cată de trecerea de la o abordare bazată pe constrângere și sancțiune, la una mai flexibilă, bazată pe stimulente. Astfel, se acționează în direcția unei abordări voluntare, în scopul de a promova această responsabilizare față de mediu și de a încuraja utilizarea sistemelor de management al mediului.

Formele concrete de actiuni educationale ecologice nationale la care pot participa elevii pot fi: concursuri nationale, programe de granturi intre scoli din diferite judete, actiuni ecologice nationale, proiecte educationale cu caracter nationale, tabere ecologice, expozitii de lucrari, machete, prezentari electronice, fotografie nationale.

Organizarea unui concurs național de proiecte de mediu pleacă de la ideea că interesul umanității trebuie să fie în conformitate cu legile naturii și că numai astfel se poate asigura o continuitate sănătoasă a vieții pe Terra.

Protecția mediului se poate realiza deplin prin asocierea măsurilor de ordin legislativ și administrativ cu cele de ordin educațional.

Educația ecologică trebuie să dezvolte la nivelul întregii umanități o atitudine de respect și responsabilitate față de natură , în vederea ocrotirii ei.

Politica educațională actuală cuprinsă în Reforma Învățământului acordă o atenție deosebită educației ecologice. Pentru atingerea acestui obiectiv acest concurs își propune conștientizarea elevilor că omul ca specie biologică, este dependent de natură și nu poate trăi în afara ei.

Programul „România curată”.

Acest program a fost lansat în aprilie 2002 de Guvernul României și subliniază eforturile depuse pentru ameliorarea situației mediului și integrarea în plan național a principiilor politicii comunitare de mediu. Important de menționat este că programul „România curată” reprezintă o strategie și o inițiativă națională, care au ca scop atât asigurarea protecției mediului și conservarea resurselor naturale, cât și „creșterea nivelului de educație și conștientizare a populației privind realizarea acestor obiective”.

Obiectivele proiectului:

(1) asigurarea protecției și conservării mediului natural și a mediului construit în concordanță cu cerințele dezvoltării durabile;

(2) asigurarea unui management integrat al deșeurilor;

(3) creșterea nivelului de educație și conștientizare a populației în spiritul protecției mediului.

Caracterul reformator al acestei strategii este dat nu numai de accentul pe educația și responsabilizarea populației, cât și de faptul că ea s-a desfășurat prin promovarea parteneriatului public-privat și prin colaborarea cu autoritățile locale și cu societatea civilă.

Partenerii avuți în vedere sunt: ministerele, asociațiile patronale, asociațiile naționale cu activități de mediu, institute de învățământ superior, organizațiile nonguvernamentale de mediu, organizații de copii și tineret, școli, colegii etc. Astfel, România răspunde criticii aduse de UE referitoare la consultarea și implicarea părților interesate în elaborarea și implementarea politicilor de mediu și creează o strategie de promovare a transversalității protecției mediului în sectoarele cele mai importante ale vieții economice, sociale și culturale.

Proiectul „Educație ecologică – educație pentru viață“.

Proiectul s-a derulat sub coordonarea Fundației Speologice Club Speo Bucovina, si s-a se adresat atât elevilor, cât și cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar. Ținta proiectului sunt 2000 de elevi și 100 de profesori din 10 școli din județ printre care și Colegiul Național Vasile Alecsandri Galați.

Scopul proiectului este conștientizarea tinerilor asupra responsabilităților ce le revin în relația lor cu natura, ca viitori cetățeni europeni, și sensibilizarea mediului școlar privind conceptul de arii protejate, garanție a conservării și utilizării durabile a patrimoniului natural. În contextul existenței unor mari dezechilibre ecologice și a unor

Concursului Național “Creeaza-ți mediul “

1. Argument

Realitățile zilelor noastre arată că trăim în perioada celor mai mari descoperiri și transformări ale civilizației, dar și a celor mai complexe și, uneori, cu cele mai nebănuite efecte asupra vieții.

În contextul strategiei de redimensionare a învatamântului românesc pentru deschiderea și actualizarea acestuia conform cerințelor de dezvoltare ale societății a fost elaborat proiectul

Creează-ți mediul!.

Concursul național “Creează-ți mediul!” constituie un răspuns oportun și necesar al demersului de formare a viitorului cetățean responsabil pentru creșterea calității vieții.

2. Scop

Considerând educația ca agent cheie al schimbării, concursul “Creeaza-ti mediul!” își propune să valorizeze cunoștințele acumulate de elevi si să creeze cadrul de exersare a competențelor pro-ecologice: identificarea și discriminarea diverselor informații despre mediul înconjurător si poluare; utilizarea informațiilor și structurarea lor în sisteme complexe; crearea de mesaje pro-ecologice; responsabilizarea socială si manifestarea unui comportament pro-ecologic.

3. Obiective

Concursul urmărește dezvoltarea unor abilități de bază și specifice, ca:

– abilități cognitive;

– abilități participative, de cooperare și relaționale;

– abilități comunicative multiple;

– abilități de mediere;

– abilități argumentative și critice;

– abilități productive și creative;

– abilități de evaluare.

De asemenea, atelierele de lucru destinate elevilor urmăresc:

♦ identificare și utilizarea informației științifice;

♦ crearea de mesaje pro-ecologice;

♦ aderarea la principiile pro-ecologice;

♦ formarea unui comportament ecologic responsabil.

5. Condiții de participare

Elevii participanți trebuie să cunoasca curriculum-ul școlar pentru disciplina opțională“Creează-ți mediul!”

Fiecare unitate de învățământ participantă va fi reprezentată printr-un echipaj.

6. Categorii de vârstă admise

Concursul este destinat tuturor elevilor cu vârsta cuprinsă între 9-13 ani din sistemul de învățământ preuniversitar.

La faza națională vor participa echipajele câștigătoare ale etapei județene, pe categorii de vârstă. Echipajul județului, pentru această etapă, are următoarea componență:

– 4 elevi clasele III- IV;

– 6 elevi clasele V-VII;

Înscrierea în concurs se realizează pe baza procesului verbal al concursului- faza județeană, avizat de ISJ/ISMB.

7. Desfășurarea concursului

Etapa județeana/municipală va fi organizată de către Inspectoratul Școlar Județean/Inspectoratul Municipiului București pe baza prezentului regulament, fiind obligatorie prezentarea unui portofoliu film cu imagini din timpul realizării proiectului căștigător la nivel județean.

a) Proba de concurs pentru echipajul elevilor claselor III – IV constă în realizarea unui obiect din materiale reciclabile (puzzle, materiale promoționale etc.) pe o temă ecologica.

b) Proba de concurs pentru echipajul elevilor de gimnaziu constă în: realizarea unui proiect de promovare a unui comportament ecologic responsabil în cadrul comunității sau o inovație pentru creșterea calității mediului de viață.

La etapa națională vor fi aceleași probe cu aceleași criterii de departajare.

8. Stabilirea clasamentului și premiile:

Comisia de jurizare a concursului va fi numită de parteneri pentru faza națională și de către Inspectoratul Școlar Județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucuresti pentru faza județeană și va avea următoarea componență:

– președinte – X (faza națională);

– inspector cu activitatea educativă (pentru faza județeană);

– secretar;

– cinci membri – profesori coordonatori de proiecte și programe educative.

Echipajelor participante li se vor acorda diplome, iar celor clasate pe locurile I, II, III.

Pe baza rezultatelor se realizează un clasament pe echipaje, care va reprezenta județul la faza națională.

Departajarea se va realiza pe baza criteriilor prezentate în anexa 1 și 2.

Se va acorda un singur premiu I, II, III/ echipaj, restul participanților primind diplome.

DISPOZIȚII FINALE

Faza județeană a concursului se va desfășura până la 25 IV 2008, , iar faza națională se va desfășura în luna IULIE 2009

Pentru faza națională, fiecare județ va prezenta un tabel nominal cu componența echipajului, clasa, școala, cadrul însoțitor, localitatea, județul.

Cheltuielile de organizare și desfășurare a fazei județene vor fi suportate de ISJ , iar cele legate de organizarea și desfășurarea fazei naționale de către MECT

CRITERII DE EVALUARE ARTISTICO-PLASTICĂ (produs artistic/produs promoțional)

1. Creativitatea – exprimarea plastică originală;

2. Bogăția limbajului vizual plastic – folosirea elementelor de limbaj plastic cât mai spontan, conform aptitudinilor lor intuitive pentru obținerea unei expresivități a compoziției plastice în funcție de tehnică;

3. Organizarea spațiului plastic compozițional , în vederea obținerii unui echilibru al suprafeței (raportului gol –plin, formă –fond) repetarea armonioasă a formelor;

4. Acuratețea lucrărilor;

5. Creativitatea în conceperea unui mesaj centrat pe temele studiate;

6. Capacitatea de stilizare – transformare în semn artistic amesajului;

7. Originalitate în crearea materialelor promoționale;

8. Relaționarea mesajului cu subiectul dat și relevanța acestuia

CRITERII DE EVALUARE A PROIECTELOR

Respectarea etapelor de realizare a unui proiect;

Relevanța proiectului din punct de vedere al temei;

Originalitate;

Aplicabilitate;

Impact și importanță;

CONCURSULUI NAȚIONAL DE PROIECTE DE MEDIU

– a VIII- a EDIȚIE –

2006

Concursul face parte din cadrul Programului național “Educația de mediu în învățământul preuniversitar” și din programul național “Educația pentru sănătate în școala românească”.

Concursul se desfășoară în colaborare cu Ministerul Mediului și Gospodărirea Apelor, Garda Națională de Mediu, Asociația română de Ambalaje și Mediu, în baza protocoalelor de colaborare.

Concursul Național de Proiecte de Mediu , prin implicarea tuturor factorilor decizionali de la nivel local și național, se dorește să se încadreze într-o tematică mondială globală și anume “Educație pentru mediu – Educație pentru dezvoltare durabilă”.

OBIECTIVE:

Concursul Național de proiecte de mediu își propune următoarele obiective:

– conservarea și protejarea mediului înconjurător,

– conștientizarea și asumarea responsabilității protejării mediului de către elevi,

– formarea unor abilități de protejare a mediului, a propriei sănătăți și a celor din jur;

– adoptarea inițiativei individuale și de grup, precum și dezvoltarea creativității,

– încurajarea elevilor în găsirea de soluții în rezolvarea problemelor legate de mediu la nivel local și național,

– reducerea dezechilibrelor produse de om naturii,

– ameliorarea daunelor făcute mediului,

MOD DE ORGANIZARE:

Organizatori: MEdC și Inspectoratul Școlar Iași.

Concursul se adresează elevilor între 13 și 18 ani din învățământul gimnazial, liceal și din Palatele și Cluburile Copiilor din întreaga țară.

Concursul se desfășoară în 2 etape : județeană și națională.

Participanții la faza județeană vor trimite lucrările la Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar al municipiului București – inspectorilor educativi – care vor stabili o dată limită de depunere a lucrărilor , vor alcătui o comisie de evaluare a lucrărilor (format din 5 membrii – 1-2 inspectori din ISJ, 1-2 profesori cu reale preocupări și rezultate în domeniu , 1-2 dr. în ecologie și protecția mediului sau specialiști în domeniu – reprezentanți ai Agențiilor Județene de Protecția Mediului, ai Rezervațiilor Naturale, Parcurilor Dendrologice, Muzeelor de Științele Naturii, etc.). ISMB va derula concursul în fiecare sector al municipiului București. Comisie județeană își va stabili baremul de apreciere al lucrărilor și vor desemna primele două lucrări pentru a participa la faza națională a concursului.

Comisia de evaluare județeană a proiectelor de mediu va stabili modul de premiere a câștigătorilor și a participanților în funcție de posibilitățile fiecărui județ. Inspectorul educativ din fiecare județ va comunica până la 10.06.2006 la MEdC – DGÎP- inspector general, rezultatele obținute la faza județeană, numele ocupanților primului loc, instituția de unde provin și titlul lucrării, precum și rezumatul proiectului.

Acesta trebuie să fie pe o pagină, bătut la mașină la distanța de 1,5 rânduri. El va conține:

– titlul proiectului, școala, județul, autorii și coordonatorii,

– punctele cele mai importante ale proiectului,

– rezultatele (descoperirile) întregului proiect,

Faza națională a concursului de proiecte de mediu se desfășoară pe baza unei expoziții.

Susținătorilor de proiect care vor participa la expoziție li se va pune la dispoziție un avizier (1,35 *1.00) și un stand (1,35*0,35) (anexa 2). Susținătorul proiectului trebuie să aranjeze avizierul și să se îngrijească de propriul său echipament.

Susținătorilor de proiect care se plasează pe locurile unu, doi și trei și celor care obțin mențiuni li se vor da premii după cum urmează:

– premiul I 10%

– premiul II 20%

– premiul III 30%

– mențiuni

Ocupanții primelor locuri vor participa la concursuri internaționale de proiecte de mediu.

Proiectele ale căror rezultate nu sunt foarte clare, dar care par promițătoare vor fi de asemenea încurajate de juriu.

Versiunea întreagă a proiectului prezentat la faza națională trebuie să fie un raport asupra muncii de cercetare a elevilor.

Nu se acceptă proiecte de mediu cele care prin metodele de investigație pot dăuna viului (mediului).

Conceperea unei lucrari științifice cu caracter educativ-ecologic

A. Alegerea unui subiect. Condiția cea mai importantă și esențială a începerii unui studiu științific este alegerea unui subiect. O persoană curioasă poate găsi ușor un subiect. Dacă cineva nu acceptă evenimentele din mediul său înconjurător așa cum sunt și își pune întrebări de genul “Cum s-a întâmplat?”, “De ce ?” și investighează motivele lor, va găsi o problemă stiințifică .

După alegerea problemei, se caută o soluție la problemă. În ultimii ani s-au făcut o mulțime de cercetări. Prin urmare înainte de a începe găsirea unei soluții pentru o anumită problemă, se verifica dacă nu a cercetat-o altcineva. Astfel s-ar putea subiectul cercetat sa fi fost deja cercetat.

O a doua modalitate de alegere a unui subiect este consultarea literaturaturii de specialitate despre subiectul care interesează (teze, publicații, reviste) și descoperirea părților subiectului ce n-au fost studiate. Se pot utiliza ca surse de inspiratie proiecte deja materializate pentru a găsi proiecte originale. Totuși a face același lucru ar însemna să descoperiți din nou America și acest gen de proiect nu va putea trece de faza județeană.

B. Ce proiecte pot fi acceptate ca proiecte referitoare la mediul înconjurător ?

Concursul nu va fi împărțit pe discipline ca : fizică, chimie, biologie, geografie, etc., ci se va ține sub un singur titlu “Proiecte de Mediu”. De aceea se poate face un studiu în orice domeniu. Când spunem “mediu înconjurător” ne gândim la o mulțime de lucruri și fapte care dăunează mediului, dar mediul înconjurător constă din factori abiotici și biotici. Deci organismele vii își duc viața în strânsă legătură cu factorii de mediu ( lumină, temperatură, umiditate, sol, etc. ), iar astfel de abordări se încadrează în sfera studiilor sau cercetărilor despre mediul înconjurător. Ar trebui adăugat că în timpul efectuării cercetărilor trebui avut grijă să nu se distrugă o specie sau un organism viu. Dacă o specie este pusă în pericol în timpul cercetării, în mod evident acesta nu va fi o bună cercetare a mediului.

C. Metoda ce trebuie urmată în soluționarea proiectului.

Primul pas il constituie asigurarea că anterior s-au făcut sau nu cercetări legate de proiectul pe care dorim sa-l dezvoltam . Se poate apela la departamentul înrudit al unei universități sau căutând publicațiile. Se vor căuta publicațiile în diferite biblioteci ( universitare, ale unor institute de cercetare, etc. ) sau se pot stabili cuvinte cheie ale cercetării dv. și se pot aduna cercetările legate de ele prin rețeaua intenațională de calculatoare. Pasul urmator trebuie verificate atent aceste documente și observarea daca se leaga cu proiectul ce urmeaza a fi dezvoltat. Scopul proiectuise dezvolta intotdeauna tinand cont de aceste lucruri. Odata stabilit scopul se planifica activitatile în vederea atingerii scopului. Realizarea unui plande actiune înseamnă rezolvarea a 50% din experiment.

Trebuie să inclus totul în plan

Exemplu: Dacă scopul dv. este studierea efectului teratogen al HgCl2 asupra șobolanilor trebuie gasite răspunsurile la următoarele întrebări:

Care este valoarea toxică a HgCl2 ?

Ce doze de HgCl2 urmează să folosiți ?

Cum intenționați să administrați HgCl2 șobolanilor ?

Când intenționați să administrați HgCl2 și în ce doze ?

Ce caractere ale șobolanilor urmează să studiați și cum ?

Ce grafice și tabele intenționați să realizați ?

Cum ar trebui să fie grupul de control cu care urmează să comparați rezultatele ?

Gasirea soluțiilor la aceste întrebări înseamnă că schița planului experimentului este clară și că planul este complet. Dacă nu se gaseste unul din aceste răspunsuri, nu se ajunge la rezultatul scontat.

D. Cum ar trebui să fie valorile rezultatului ?

Când se obtin rezultatele trebuie să avut grijă să se obțina valori cantitative. Astfel experimentul va putea fi înțeles de toată lumea. Dacă se face o observație calitativă, aceasta va fi înțeleasă diferit de la persoană la persoană.

E. De unde puteți primi ajutor ?

Când faceți un proiect încercați să luați legătura cu diverse instituții. Acest lucru va conta și va îmbunătății proiectul vostru. Puteți cere ajutorul instituțiilor din județele voastre ( universități, agenții de protecția mediului, spitale, instituții veterinare, muzee, direcții de sănătate, municipalitate, ONG-uri, etc.).

F. Cum se scrie un studiu științific/educativ ( proiect educativ ) ?

1. TITLUL ( trebuie să spună clar scopul proiectului și despre ce este proiectul

2. INTRODUCERE – este partea cea mai importantă a proiectului care vorbește despre semnificațiile acestuia. De ce anume ați ales acest studiu ? În această parte veți vorbi despre problemele proiectului vostru. Dacă veți menționa și cercetările (studiile) făcute anterior despre proiectul vostru și veți evidenția asemănările și deosebirile dintre acestea, proiectul vostru va părea original.

3. SCOP – trebuie scris pas cu pas.

4. MATERIALE ȘI METODE – în această parte trebuie să scrieți, pe articole, materialele și echipamentul folosit, metoda voastră și planul experimentului. Cea ce scrieți în această parte trebuie să facă studiul vostru perfect inteligibil. Dacă cineva găsește studiul vostru ar putea să facă același lucru uitându-se la materialele folosite și la partea metodică.

5. REZULTAT – în această parte trebuie să scrieți ce ați descoperit. Puteți scrie pe articole, ar fi mai bine pentru că vă dă posibilitatea să explicați mai bine ce ați descoperit. De asemenea ar trebui să scrieți mesajele pe care vreți să le transmiteți în lumina descoperirilor voastre. Trebuie să afirmați ce sfaturi dați ca rezultat al cercetării voastre. În această parte trebuie să fie tabelele și graficele. Încercați să îmbogățiți și să integrați tabele și mai ales grafice în lucrarea voastră. Acestea vă vor ajuta să vă faceți cunoscute rezultatele.

6. CONCLUZII – Aici veți scrie la ce părere ați ajuns, ce soluție ați găsit ( pe care o propuneți ), și/sau cercetare de viitor. Tot aici puteți mulțumi celor care v-au ajutat în ordinea importanței. Aceasta îi va onora. În plus, puteți face

ca lucrarea voastră să pară mai demnă de încredere prin menționarea numelor celor cu care ați lucrat.

7. SURSE – BIBLIOGRAFIE.

La sfârșitul proiectului puteți atașa fotografii legate de conținutul lucrării

G. Pregătirea standului de expunere.

Pe avizier se vor prezenta : ideea, scopul., materialele și metodele, rezultatele ( tabele ,grafice ), concluziile, fotografii din proiectul vostru.

Pe stand se pot prezenta : pliante, sticlărie de laborator dacă doriți să prezentați juriului unele analize pe viu, machete, etc. (tot ce considerați că vă este necesar pentru o bună prezentare).

Juriul național va puncta : – prezentarea standului ( aspectul ),)10p.

– originalitatea, 20p.

– conținutul științific,20p.

– modul de susținere al proiectului de către autori, 10p.

– valoarea soluției găsite, pertinența ei.10p.

Comisia națională asigură: stabilirea comisiei de jurizare a concursului, premierea elevilor câștigători, popularizarea în mass-media a rezultatelor obținute la etapa națională.

Juriul național va fi format din reprezentanți MEN., ISJ Iași, profesori universitari, specialiști în domeniu, etc.

Evaluarea acestui concurs se va face pe baza unor chestionare realizate de organizatorul național (iar pentru faza județeană de către comisia județeană de jurizare).

Toate propunerile din partea participanților, a invitaților și a membrilor juriului, vor constitui puncte importante de desfășurare și organizare a următoarelor ediții.

Concursul „Tinerii ambasadori împotriva schimbărilor climatice”

Grupul Tinta: elevii de gimnaziu

Organizatori: Ambasada Danemarcei la București, în parteneriat cu fundația Terra Mileniul III și Asociația Alma-Ro

Copiii interesați se pot înscrie în această competiție trimițând desene, fotografii, materiale făcute din obiecte reciclabile sau alte creații proprii. Aplicațiile trimise de elevi trebuie să atragă atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă efectele încălzirii globale.

Mesajele incluse în proiectele elevilor vor fi transmise oficialilor români ce vor participa la Conferința Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care se va desfășura în decembrie, la Copenhaga. „Copiii de astăzi sunt cei ce iau deciziile de mâine.

Ei nu numai că trebuie să trăiască cu deciziile pe care le luăm noi astăzi, dar vor trebui să ia la rândul lor decizii înțelepte când va fi momentul. De aceea este foarte important faptul că ei înțeleg și sunt preocupați de pericolele iminente la adresa mediului înconjurător.

V.2. Proiecte și acțiuni concrete privind protecția mediului realizate cu comunitatea locală

“Dacă te gândești la anul următor,
Însămânțează pământul!
Dacă te gândești la următorii zece ani,
Plantează un copac!
Dacă te gândești la următorii o sută de ani,
Educă oamenii.”

Proiectul

„ Educație pentru Mediu ”, Municipiul Galați, 2006

Grupul țintă îl constituie elevi de la 15 școli gălățene (aproximativ 900 de elevi), copiii de la 5 grădinițe (aproximativ 180 de copii), populația adultă reprezentată de publicul larg.

Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea gradului de educație ecologică asupra grupurilor țintă implicate in proiect, și anume: copiii și populația adultă.

Obiective specifice :

● Pentru grupul țintă – copii:

(1) educarea tinerei generații în spiritul respectării și ocrotirii naturii, prin prezentarea celor mai frumoase creații ale naturii în cadrul unor excursii și acțiuni organizate cu ocazia sărbătoririi diverselor evenimente din calendarul ecologic;

(2) prezentarea factorilor de mediu și cunoașterea rolului pe care fiecare factor de mediu îl are asupra mediului înconjurător și tratarea în mod egal a fiecărui factor de mediu;

(3) expunerea necesității cunoașterii principalelor surse de poluare a mediului înconjurător, precum și a metodelor de diminuare sau stopare a poluării;

(4) stimularea copiilor în exprimarea creativității, prin participarea la diferite acți-uni, concursuri;

(5) includerea în programele de educație ecologică de la Centrul de Informare și Educație Ecologică a unor noi cursuri cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor. Pentru grupul țintă – populația adultă :

(1) facilitarea accesului la informații și valorificarea stocului informațional compus atât din cărți cât și pe suport magnetic, fie prin oferirea de consultanță pe probleme de protecție a mediului înconjurător în cadrul Centrului pentru Informare și Educație Ecologică Galați ;

(2) informarea cu privire la starea mediului ;

(3) responsabilizarea populației adulte față de impactul pe care il are comportamentul său asupra mediului înconjurător ;

(4) sensibilizarea și stimularea comunității locale cu privire la problemele de mediu și crearea condițiilor necesare pentru rezolvarea problemelor de mediu.

Principalele activități:

(1) program de educație ecologică pentru liceeni și școlari (clasele XII-V) ;

(2) editarea unor materiale informative (pliante, ghiduri, module de curs) , realizarea de bannere și panouri informative;

(3) Organizarea de acțiuni ecologice cu ocazia evenimentelor din calendarul ecologic;

(4) Organizarea unei excursii ecologice la pădurea Gârboavele;

(5) Organizarea unui concurs – expoziție de fotografie realizată de elevii gălățeni;

(6) Campanie de sensibilizare și conștientizare a adulților privind necesitatea protejării mediului înconjurător;

(7) Montarea unui panou informativ privind starea factorilor de mediu pe baza datelor furnizate de către Agenția pentru Protecția Mediului ;

(8) Organizarea unei conferințe privind influența factorilor poluanți asupra mediului; Rezultate așteptate:

(1) îmbunătățirea gradului de in-formare ecologică a copiilor din unitățile de învățământ școlar și liceal ;

(2) Promovarea calității mediului nepoluant ca premisă a unei vieți sănătoase ;

(3) Eficientizarea cursurilor de educație ecologică;

(4) Ameliorarea calității factorilor de mediu în municipiul Galați.

Combaterea poluarii prin desen si culoare

In holul Colegiul National Vasile Alecsandri au fost expuse citeva desene ale copiilor realizate sub coordonarea profesoarei de educatie plastica . Aceasta a reusit sa-i mobilizeze pe elevi si sa-i motiveze sa isi exprime prin desen si culoare parerea in privinta poluarii.

Lucrarile au fost realizate de: Crihană Iulian, Teodorov Cristian, Oana Mirela, Patilea Iulia, Bogatu Mihaela. Profesoara a apreciat ca elevii sai au reusit sa-si armonizeze viziunea interioara cu problematica temei proiectului "Impreuna pentru o Dunare curata" initiat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta Dunarii – publicatia „Scoala Galateana”. Coordonarea proiectului este asigurata de profesoara Samoila Gabriela. Mediatizarea acestui eveniment din cadrul proiectului a fost realizata de elevii Leata Cristian si Deaconescu Madalina.

Festivalul ecologiei

Activitati

Eco GreenClub Galați organizează sambata 17 mai de la ora 10 un Mini-festivalul de ecologie. Locul de desfasurare este Colegiul National „Vasile Alecsandri”. Vor fi organizate proiectii de filme, expozitii si jocuri pe teme ecologice.

Activitati propuse

1.Cortul Creatiei

-bodypainting

-origami din ziare

-puzzle din materiale (textile, ziare)

-planse cu opinii despre eco&Green Club

-concursul ECO –creativitate

-creare obiecte de decoratiuni interioare din obiecte reutilizabile

-ECO badges

-cel mai mare desen ECO –fiecare vizitator poate desena un simbol

-cutii de donatii

2.Cortul cunoasterii

-proiectie filme/& documentare

-muzica ECO

-laborator ECO cu : experimente, circuitul apei in natura

-brosuri/recomandari firme de reciclare, metode de reciclare; brosuri informative : “stiai ca…” – CODUL CETATEANULUI

-parteneriate cu edituri cu tematica

-cutie de sugestii (“vreau sa se amenajeze zona X…”)

-cutii de donatii

3.Expozitii

-materiale pregatite de scoli in prealabil

-concurs pt expozitie (cele mai mari reusite de pana acum, cea mai mare implicare, cea mai frecventa prezenta, cele mai funny eco idei, cele mai bune solutii pt o problema oarecare)

-cutii de donatii pt scoli + ECO GREEN CLUB

-istoric el eco activitatilor realizate anterior (mapa prezentare a scolii)

Castigatorii concursului primesc flori in ghivece, diplome…

4.Jocuri in natura-cautare comori

-darts cu conuri

-concurs alergare in saci

-construire “eco casute”, foc de tabara

-sporturi in natura (fotbal, baschet)

-catarari pe franghii, echilibristica pe busteni

-cutii de donatii

-CUPA ECO –competitie intre scoli

5.Intampinare

-materiale informative, brosuri

-harta zonei

-mape de prezentare, fluturasi parteneri

-se impart ECOsoane

-personaj central Captain Planet

-elevi imbracati in diverse personaje cu tematica eco sau environmentaly friendly

-revista „GREEN CLUB ” cu impresii , sfaturi, idei, sugestii

-cutii de donatii

6.Birou de informare ECO GREEN CLUB

-plasa cu poze, cu membri, actiuni, plase ECO

-filmulete, pps

-formulare de aplicare pt noii membrii

-fluturasi cu info despre Club

-“Codul cetateanului”

-cutii de donatii

POLITIA VERDE A COPIILOR

Activitati propuse:

• Ecologizare in parcul scolii

• Concurs (quizz) despre fluviul Dunarea

• Pe faleza Dunarii: campanie de informare si ecologizare (150 elevi + 40 profesori). Au distribuit chestionare. Au invitat televiziunea locala

• Concurs de desene

• Colaj cu poze din actiune

• Au folosit materialele puse la dispozitie de Centrul De Informare Ecologica Galati.

• Confectionarea din deseuri a unor exponate

• Prezentari in fata a 53 elevi, 5 profesori, 50 pers. extra cu impact direct

• Distribuire fluturasi in forma de fluturasi

• Pancarte, pliante.

“Cea mai profesionista echipa verde”.

Realizari:

• Piesa de teatru “Braul Cosanzenei”
• Parlamentul Verde – Constitutia Verde
• Plan de actiuni: Mars verde pentru pista de biciclete, afise, postere, chestionare, curatenie intr-un parc din Galati).

“Cea mai buna metoda de comunicare a mesajului”.

Realizari: • DVD/ La malurile Dunarii– vorbesc despre Dunare

• Au invitat statii TV

• Colectare selectiva

• Campanie de informare – au atins foarte multi elevi si adulti din orasul Galati

• Barcutze cu mesaje anti-poluare in limabile tarilor riverane – mesaje in sticle!

• Au facut statui din crengi + deseuri.

Colegiul National “Vasile Alecsandri”-“Cea mai originala actiune & logo”. Realizari:

• “Atac la poarta poluarii” – realizarea unui PetMan din deseuri

• Colectare deseuri

• “In fiecare PET o floare”

• Mars pentru protectia pasarilor din Delta

• Expozitie de desene si pictura

• Reciclare hartie.

V.3. Proiecte și acțiuni concrete privind protecția mediului de colaborare internațională

PROIECTUL GREENTEACH

Agenția Naționala Socrates

Participarea scolii noastre in acest proiect a fost posibila datorita relațiilor care s-au realizat in urma participării domnuiui profesor Romeo Zamfir la cursul "Make your own pedagogical material for the web" , desfășurat intre 20-24 octombrie 2003, in localitatea Norrkoping, Suedia (finanțarea participării la curs a fost efectuata de Agenția National Socrates).

In cadrul proiectului GreenTeach au anunțat intenția de participa următoarele unități de invatamant:

Komvux Norrkoping, Kăllvsndsskoian, SUEDIA – unitate de
invatamant care va coordona proiectul

Istituto Comprensivo Cabras, ITALIA

Istituto Tecnico Commerciale "A. Capriotti", ITALIA

Escola dos 2° e 3° Cicios do E, B, Joăo Pedro de Andrade,
PORTUGALIA

lst Technical Vocational Schooi of Voios,GRECIA

Berufskolleg HumboldtstraGe, GERMANIA

GRUP ȘCOLAR AGRICOL " HARALAMB VASILIU " PODU
ILOAIEI Iași, ROMÂNIA

COLEGIUL NATIONAL "VASILE ALECSANDRI" Galați, ROMÂNIA

ISTITUTO TECNICO AGRARIO "G. GARIBALDI", ITALIA

LICEUL TEORETIC DUNĂREA Galați, ROMÂNIA

Lycee Paul Claudel, FRANȚA

În școală noastră coordonatorul proiectului este profesorul ROMEO ZAMFIR, iar echipa de lucru este formată din elevele IOANA MARIN si ANA – MARIA PETREA si profesorii lulia Duma, Vasile Ciuchina, Elena Onu, Elena Marcu, Nicoleta lonita.

Despre proiectul "GreenTeach" va putem da următoarele informații:

Scopul concret al proiectului școlar „GreenTeach" este dezvoltarea unei platforme on-line unde profesorii pot schimba, compila si organiza materiale diverse si idei privind probleme de mediu. Intenționam sa lucram indeaproape cu mai multe grupuri de profesori si poate sa implicam si instituții locale in proiect. Website-ul poate fi folosit intr-o comunitate educaționala mai ampla, deoarece va fi un instrument folositor pentru studiul la clasa al problemelor de mediu.Activitatea va fi concentrata pe compilarea lucrurilor folositoare pentru predarea acestei teme la nivele educaționale diferite. O parola online pentru protejarea forumului profesorilor va fi accesibila. Esențiala pentru ca acestea sa meargă este participarea a Komvux Sweden care deține deja echipamentul necesar.

Cum acesta este un proiect pentru dezvoltare, pentru școlile noastre, impactul așteptat este ca profesorii sa folosească noi strategii, metode si idei aduse claselor lor prin schimburi de profesori si metode de predare. Mai mult decât atât elevii isi vor îmbunătăți cunoștințele de ICT, pentru ca mare parte din munca lor va fi publicata pe Internet. Speram ca efortul depus de participanți sa duca la cat mai multe noi contacte si idei pentru diferitele scoli iar asta va fi, bineinteles. benefic pentru elevi.

Activitățile pe care intenționam sa Ie desfășuram in acești trei ani sunt următoarele :

Primul an (2004-2005)

Prima Ședința de Planificare, pentru a stabili totul in sfârșitul lui septembrie(Cabras/Sardinia/Itaiia)

Stabilirea sistemului de conferința

Construirea website-ului cu o secțiune forum pentru profesori

începerea colectării materialului

Implicarea de noi profesori

Implicarea in schimburi de profesori si plasarea acestora

Lucrul cu traducere in engleza

Ședința de Evaluare in mai (Voios, Grecia) pentru evaluarea si prezentarea materialelor
lucrate

Anul al doilea (2005-2006)

Ședința de Planificare pentru al doilea an, spre sfârșitul lui septembrie(Ponte de Sor/
Portugalia)

Continuarea lucrului la website. publicarea materialului colectat

Continuarea de colectare si prezentare de materiale

Implicarea in schimburi de profesori si plasarea acestora

Lucrul cu traducere in engleza

Ședința de Evaluare in mai (Romania/Italia/Franta) pentru evaluarea si prezentarea
materialelor lucrate

Anul al treilea (2006-2007)

Ședința de Planificare pentru cel de-al treilea an. spre sfârșitul
septembrie(Romania/Italia/Franta)

« Imprastierea » proiectului

Continuarea publicării materialului colectat

Continuarea de colectare si prezentare de materiale Implicarea m schimburi de profesori si plasarea acestora

Lucrul cu traduceri

Ședința de Evaluare din mai( Romania/Italia/Franta) pentru evaluările prezentarea lucrărilor finale si evaluarea acestora de echipe internationale.

Unul dintre produsele rezulate la sfârșit va fi o platforma online unde toate proiectele lucrate vor fi plasate. Mai mult decât atât va fi de asemenea o parola pentru forumul profesorilor pentru schimbul de idei la nivel internațional.

Pe durata proiectului consideram ca este important sa evaluam munca făcuta in fiecare an. Acest lucru va fi posibil prin utilizarea forumului profesorilor unde vom putea lua informații de la alti profesori care au vizitat site-ul si vor sa impartaseasca idei si sa ne spună ideile lor. Discuțiile purtate in acest foram vor fi salvate, sumarizate si discutate la ședința de evaluare din fiekre an. Vom face de asemenea o statistica referitoare la folosirea forumului. Datori ta evaluărilor făcute, nevoia de a schimba anumite aranjamente in proiect, ar putea sa apară. De-a lungul evaluării reuniunile vor discuta deasemenea despre impactul pe care proiectul 1-a avut asupra fiecăreia dintre scoli. Mai mult decât atât fiecare scoală va face cate doua scrisori cu noutăți pe an pentru a impartasi informații despre ceea ce se intampla in școlile partenere.

Pricipalul instrument pentru diseminarea proiectului va fi websiteul in sine. La nivel local vom contacta ziare, instituții si organizații educaționale si de mediu.

Scopul website-ului este sa fie util tuturor nivelelor educaționale si deschis pentru profesori care intra in contact cu tot felul de elevi si subiecte. De aceea nu avem nevoie sa luam masuri deosebite pentru ca nimeni nu este exclus sa ia parte.

Fiecare instituție trebuia sa colecteze, compileze si sa traducă propriul material. Fiecare scoală participanta are acces total la server pentru publicații. Partenerii sunt responsabili i pentru păstrarea legaturilor pin via mail, chat, forum si scrisori.

Întregul proiect este concentrat pe ICT si folosirea Internetului este vitala pentru rezultate. Pe durata proiectului vom folosi calculatoare, software specific, hardware cum ar fi webcamera pentru conferințe.

CAP. VI. CONCLUZII

„Cel mai important scop să-l educăm pământul ca să-l putem salva”

Peter Scott

Criza mediului este o realitate incontestabilă care se manifestă la nivel planetar prin efectul de seră, distrugerea stratului de ozon, poluarea mărilor interioare și a fluviilor, distrugerea pădurilor, etc.

Obiectivele de mediu trebuie luate în seamă din timp în cadrul dezvoltării tuturor proceselor politice, începând cu agricultura și până la economie. In acest context, educația ecologică va deveni de primă importanță în viitor deoarece problemele de mediu vor copleși lumea, iar sfera politică va fi tot mai presată să adopte politici publice care să restabilească echilibrul dintre om și mediu, să împiedice deteriorarea atmosferică și a pământului, sau să găsească soluții pentru a se adapta noului climat astfel încât viața pe Terra să fie posibilă în continuare.

Una dintre condițiile implicării active a membrilor societății în rezolvarea problemelor ecologice este o bună informare a publicului, deoarece, în conformitate cu “Convenția de la Aarhus”, ratificată și de România, cu privire la accesul la informație, participarea publicului la luarea de decizii și accesul la justiție în problemele de mediu, orice persoană are dreptul să trăiască într-un mediu adecvat sănătății și bunăstării sale, și are sarcină, atât la nivel individual, cât și în asociere cu alții, să protejeze și să îmbunătățească mediul în beneficiul generațiilor viitoare și să respecte prezenta îndatorire.

In acest scop, elevii viitori cetățeni trebuie să aibă acces la informație, să fie îndreptățiți de a participa la luarea deciziei și să poată avea acces la justiție în problemele de mediu. In domeniul mediului, un acces mai bun la informație și participarea publicului la luarea deciziei îmbunătățesc calitatea și implementarea deciziilor, contribuie la conștientizarea publicului asupra problemelor de mediu, oferă acestuia posibilitatea de a-și arăta preocupările, și dau prilejul autorităților publice să țină seama de asemenea preocupări, țintind spre o mai bună conștientizare a luării deciziilor și spre transparența în acest domeniu, precum și spre întărirea sprijinului publicului pentru o mai bună implementare a politicilor de mediu.

Participarea activă a organizațiilor nonguvernamentale, atât a celor ecologiste cât și a asociațiilor de consumatori, a sindicatelor și asociațiilor profesionale în acest domeniu, va avea o importanță deosebită pentru informarea și educarea publicului . Cele mai multe probleme de mediu sunt complexe. Altfel spus, “mediul” ca subiect al educației pentru mediu, include nu doar natura, ci și societatea, cultura, economia și politica. Începând cu anul școlar 2007-2008, educația eco-logică va fi introdusă în învățământul preșcolar, primar și gimnazial, după ce manualele și ghidurile metodologice vor primi avizul Comisiilor din cadrul Ministerului Educației.

Introducerea educației ecologice ca materie de studiu în școli vine in sprijinul educării noilor generații în spiritul protecției mediului. În plus, Ministerul Educației și Cercetării asigură adaptarea planurilor de educație la toate nivelurile, cu scopul de a introduce cunoștințe asupra noțiunilor și principiilor de ecologie și protecția mediului. De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării promovează teme de studiu și programe de cercetare care răspund setului de priorități stabilite de Autoritatea centrală de protecție a mediului.

BIBLIOGRAFIE

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Strategii Educationale Privind Protectia Mediului (ID: 158557)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Strategii Educationale Privind Protectia Mediului

Copyright Notice

Activitatea de Predare Invatare Evaluare

Rolul Si Locul Povestirilor In Dezvoltarea Limbajului la Prescolari

Rolul Si Locul Jocului Didactic In Activitatile Matematice din Gradinita

Comunicarea In Clasa Si Metode de Comunicare Interactiva

Rolul Si Metodologia Jocului Matematic

Dezvoltarea Capacitatii de Intelegere a Textelor In Clasa a Iii. a

Copyright Notice

Similar Posts