STRATEGII DIDACTICE EFICIENTE ȊN VEDEREA DEZVOLTĂRII [304077]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Specializarea: Profesor ȋnvățământul primar și preșcolar

STRATEGII DIDACTICE EFICIENTE ȊN VEDEREA DEZVOLTĂRII

GȂNDIRII LA VȂRSTA ȘCOLARĂ

Jocul didactic

Coordonator științific:

Conf.Univ. Dr. CHELEMEN IOAN

CANDIDAT: [anonimizat]: COSTE (STROE)

GHEORGHIȚA GETUȚA

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………..3

CAPITOLUL I

I.1 [anonimizat] a învățământului contemporan…………………………………………………………………………………5

I.2.Particularități ale formării noțiunilor la vârsta școlară……………………5

[anonimizat].1.Motivația alegerii temei…………………………………………………11

II.2.Metode utilizate în realizarea cercetării…………………………………12

[anonimizat] a [anonimizat].1.Contribuția activităților matematice la dezvoltarea gândirii copiilor școlari

III.1.1.Rolul jocului didactic în activitățile formative………………………16

III.1.2.[anonimizat]………………….23

III.2.Dezvoltarea gândirii copiilor școlari prin activități de CLR (comunicare ȋn limba română) și MEM(matematică și explorarea mediului )……………..………………..27

III.2.1.Activizarea gândirii copiilor în cadrul activității de lectură după imagini…27

III.2.2.Contribuția convorbirilor la dezvoltarea gândirii copiilor…30

[anonimizat].1.Prezentarea eșantionului……………………………………………….34

IV.2.Ipoteza de lucru………………………………………………………..35

IV.3.Obiectivele urmărite in cercetare………………………………………36

IV.4 Metodologia lucrării ………………………………………………

CAPITOLUL V – Rezultate generale

CAPITOLUL VI.- Concluzii………………………………………………………………..46

[anonimizat]……………………………………….…………………………48

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………….…55

ARGUMENT

Învățământul școlar are scopul de a contribui la formarea personalității copiilor urmărind stimularea dezvoltării armonioase ale acestora potrivit particularităților psiho — fizice specifice vârstei.

[anonimizat]. Am urmărit însă cu precădere dezvoltarea laturii intelectuale și în special a gândirii ca proces psihic central al intelectului copiilor.

[anonimizat] o premisă esențială pentru pregătirea corespunzătoare a copilului pentru activitatea de învățare.

[anonimizat], comparație, abstractizare, generalizare, clasificare și exersarea lor în procesul însușirii cunoștințelor asigură interiorizarea acestor operații și impulsionează trecerea copilului de la o gândire operatorie cu calitățile ei (suplețe, reversibilitate, organizare, obiectivitate, independență) deosebit de necesare pentru orientarea în sisteme mai complexe de cunoaștere din școală.

Pornind de la faptul că gândirea se situează în centrul factorilor intelectuali, i-am acordat o importanță deosebită și am căutat să găsesc metode și procedee cat mai eficiente pentru dezvoltarea ei.

[anonimizat] a devenit o necesitate.

H. Aebli în “Didactica psihologică” făcea următoarea apreciere in legătură cu procesul constituirii operațiilor mentale: “Niciodată o conduită noua nu răsare ca abruptă și fără pregătire; in toate domeniile vieții ea este întotdeauna pregătită de un șir de conduite anterioare, mai primitive față de care ea nu constituie decât o diferențiere nouă și o coordonare nouă. Orice afirmație și orice mențiune își are astfel o istorie a ei: istoria construirii ei progresive și perfect continue, pornind de la elementele anterioare gândirii”.

Stimularea gândirii operaționale la preșcolari constituie un proces educativ prin care, pentru a organiza și pregăti opera încă de la această vârstă, ajutăm copilul să învingă obstacolele.

Toate activitățile școlare care încearcă să rezolve prin conținutul și orientarea lor aceste probleme, valorifică deopotrivă creativitatea copilului, pe aceea linie de stimulare a gândirii.

Stimularea constituirii operațiilor mintale se poate realiza prin determinarea curiozității copiilor pentru cercetare și descoperire. Procesul de geneză a operațiilor are loc tocmai în cursul acestor explorări sau cercetări întreprinse de copii.

Gândirea școlarului înregistrează un salt in dezvoltare atunci când el începe sa afle explicațiile fenomenelor, legăturile dintre cauzele acestora, legăturile din interiorul fiecărui fenomen și astfel, ajunge la concluzii pe baza unor situații concrete și ajutat de explicațiile raționale ale adultului, va putea să înțeleagă corect fenomenele din natură.

Cunoașterea realității de către copil se completează prin intermediul limbajului. De aceea, în activitatea mea, am acordat o mare atenție și limbajului, ținând cont de legătura sa indisolubilă cu gândirea.

Învățarea conștientă a limbii este legata de dezvoltarea psihologică a copilului, de maturizarea lui intelectuală. Perfecționarea vorbirii se realizează pe măsură ce copilul își dezvoltă gândirea și începe să-și însușească primele elemente de cultură generală.

Cultivarea și educarea limbajului implică educarea gândirii, învățându-i pe copii să se exprime clar și corect, aceștia implicit, gândesc clar și corect. Cunoscând bine particularitățile copiilor cu care am lucrat, am reușit să le dezvolt capacități trainice de asimilare și formare a priceperilor și deprinderilor și încrederea în propriile lor posibilități intelectuale.

CAPITOLUL I

Probleme actuale ale învățământului primar

Sistemul de învățământ, ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se in același timp ca factor puternic al dezvoltării sociale prin rolul pe care l-a avut și îl are în transmiterea experienței social-istorice de la o generație la alta, prin funcția sa de pregătire a cadrelor pentru toate domeniile de activitate.

Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, învățământul își modifică structurile:astăzi se caută modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, etc. Totodată formele de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative capătă valențe sporite .

Ȋnvățământul primar continuă activitatea de formare și educare a copiilor ȋncepută ȋn etapa educației timpurii , este parte integrată a ȋnvățământului obligatoriu și aduce o contribuție ȋnsemnată și specifică ȋn procesul de insușire a instrumentelor fundamentale ale activității intelectuale care le va permite elevilor să facă fața cu succes pregatirii școlare următoare.

El este alcătuit din clasa pregătitoare și clasele I-IV.

Clasa pregătitoare , nou-introdusă ȋn acest ciclu de ȋnvățământ are misiunea potrivită denumirii de a pregătii elevii pentru abordarea ȋnvățării propriu-zise ȋn clasa I-IV .A fost adusă în ȋnvățământul primar pentru că s-a considerat că, dacă elevul este ȋndrumat de către același cadru didactic pe toată perioada de cinci ani , se asigură o pregătire coerentă a copiilor ȋn ciclul achizitiilor fundamentale.

În contextul măsurilor privind așezarea învățământului pe baze noi, cu adevărat democratice, – învățământul școlar – trebuie să i se acorde o atenție deosebită.

Delimitarea locului cu precizarea funcțiilor pe care le are de îndeplinit școala ca instituție de socializare și culturalizare a copiilor, de pregătire a acestora pentru activitatea de tip școlar (gimnaziu), are un rol decisiv în asigurarea eficienței învățământului .

Ciclul primar oferă celor aflați la vârsta școlară mică condițiile necesare pentru o dezvoltare normală și deplină. Ea are în vedere asigurarea acelor experiențe care să țină seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală – jocul .

Obiectivul principal al educației școlare este acela de a permite fiecărui copil să-și urmeze drumul său personal de creștere și dezvoltare, valorificându-si astfel potențialul psihic și fizic de care dispune .

Un rol important în dezvoltarea personalității copilului școlar îl are educația intelectuală, datorită faptului că, acum, se asigură deschiderea copilului pentru procesul de cunoaștere, pentru adaptarea la condițiile de viață prin constituirea celor mai adecvate reacții la agenții externi și interni.

Concepția modernă asupra educației școlare presupune folosirea din plin atât a învățării dirijate cât și a celei spontane, considerându-se învățarea drept impuls principal al inteligenței copilului și bază a procesului său de socializare .

Elementul de bază al educației școlare îl constituie activitatea operațională a copilului, care oferă prilejul de inițiativă și experiență ce duce la angajarea copilului în procesul de căutare și exprimare verbală a cunoștințelor.

Pentru trecerea de la intuitiv la verbal-abstract nu depinde numai de bogăția experienței intuitiv-acționale, ci și de gradul de elaborare a tipurilor superioare de activitate, de orientare și investigație, este necesara o judicioasă organizare a activității de instruire.

Accentuarea preocupărilor pentru educația intelectuală a copilului școlar reprezintă una din modalitățile esențiale ale depășirii pragului dintre grădinița și școală,prin introducerea clasei pregătitoare, fiind o garanție în plus a evitării eventualelor eșecuri înregistrate frecvent în clasa I.

Astfel, învățământul școlar a dobândit un conținut instructiv-educativ,cu categorii de activități care urmăresc realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preșcolar pentru integrarea ușoară și rapidă în activitatea de învățare.

Ridicarea pe o treaptă superioară a statutului pedagogic și social al învățământului preșcolar din țara noastră, reevaluarea funcțiilor și finalităților sale în ansamblul sistemului de învățământ au implicații semnificative în toate componentele procesului instructiv-educativ:natura obiectivelor , conținutul,formele de organizare și de desfășurare a activității,metodele de învățământ și reglarea în continuare a procesului în vederea optimizării.

Datorită influentelor formative asupra copiilor, pe fondul activităților ludice se înregistrează reale progrese în cele trei domenii ale activității psihice procesele cognitive, cele afectiv-motivaționale și dezvoltarea voinței și a conduitei social morale.

În contextul actual de regândire a structurii si conținutului întregului sistem a învățământului preuniversitar, în perspectiva reformei, se pune în termeni noi problema relației de continuitate dintre învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Instituționalizarea, în perspectiva clasei de pregătire pentru învățământul primar cu copii de 6- 7 ani, ar conduce la crearea premiselor integrării copiilor cu șanse sporite de reușită în activitatea școlară. Instituirea acestei clase preliminare, a cărei necesitate a fost deseori resimțită de învățători trebuie să constituie obiectul cercetării unei comisii de prognoză, care să analizeze aspecte legate de spații adecvate de școlarizare, proiectarea unui conținut optim și coerent de instruire și educare prin care să se vizeze:

• dezvoltarea capacităților intelectuale, corespunzătoare vârstei cronologice; educarea afectivității sociabilității și a motivație;

• dezvoltarea fizică și psiho-motrică;

Potrivit schemei maturității școlare, după F. Bernart, personalitatea matura pentru

scoală trebuie să se caracterizeze prin:

• maturitatea fizica – rezistența la efort;

• maturitatea mentală – capacitatea de analiză și planificare, înțelegerii normei, a regulii, a cantităților;

• maturitate volitivă – capacitatea de autoreglare. de a-și inhiba impulsurile și de a-si regla trebuințele:

• maturitatea pentru muncă – capacitatea de concentrare, atenția și perseverența, trebuința

de performanță;

• maturitate morala – sentimentul datoriei și al responsabilității, conștiința sarcinii.

Particularități psihopedagogice ale școlarului din ciclul primar (6/7-10/11 ani)

La vârsta de 6-7 ani copilul devine școlar- fapt care îi schimbă activitatea fundamentală (jocul este înlocuit cu învățarea), noul său statut social antrenează noi relații cu ceilalți oameni.

Activitatea școlară obligă copilul la efort , la disciplină , la un program zilnic , la efectuarea unor activități neplăcute.În afară de învățătură copilul va efectua și alte activități: de joc,de agrement,de muncă.În cadrul jocurilor sunt preferate cele de întrecere,cele intelectuale,jocurile colective.

Copilul inițiază relații sociale, este solicitat să participe la viața sociogrupului ca membru al unei clase de elevi.Noul status social al copilului, dezvoltarea biofizică a sa,învățarea mai ales, vor determina o dezvoltare amplă a psihicului.(Iovan Marțian-Introducere în pedagogie, pag 80,2001)

Cunoscând toate acestea, fiecare cadru didactic are înalta răspundere de a călăuzi cu dragoste și înțelepciune pașii tuturor copiilor de vârsta școlară printr-o bună organizare și pregătire temeinică pe baza cunoașterii profunde a particularităților de vârstă și individuale ale copiilor școlari precum și a orientărilor moderne în pedagogie și psihologie. Copilul este stăpân pe sine, are putere de concentrare mai mare, poate participa la activități diversificate.

Ȋn perioada școlarității , copiii ȋnregistrează importante progrese ȋn procesul de dezvoltare psihică și intelectuală , iar ȋnvățarea organizată devine tipul fundamental de activitate.Ȋn școală obțin cunoștințe, ȋși formează abilități și deprinderi pe care n-ar putea să le dobândească singuri. Pe altă parte , școala impune modelele ei de viață , le imprimă modificări ȋn universul interior , și ȋi formează pentru viața socială .

Scena activității cotidiene a profesorilor este lecția și clasa , cuprinse în perimetrul unei unități școlare.Privit ca sistem , învățământul comportă în primă aproximare: (1)un flux de intrare, reprezentat de resursele umane și materiale ( personal didactic, contingentele de elevi, spații școlare, dotari tehnice, etc.) ; ( 2 ) un proces – ȋn speță procesul de ȋnvățământ- care angajează resursele ȋn vederea atingerii obiectivelor și ( 3) un flux de ieșire , reprezentat de rezultatele sistemului , ȋn cazul nostru de seriile de absolventi , ȋnzestrează competențe și atitudini prevăzute de cererea socială de educație.

Orientările moderne ȋn psihologie ( J.Piaget, P. Janet, ș. a.)pun la baza ȋnsușirii cunoștințelor și noțiunilor acțiunea ȋn dubla ei ipostază de acțiune externă , obiectuală și acțiune mintală (operație).

Noua didactică ȋși croiește drum , o didactică a metodelor active, participative, ȋn care elevul nu mai este un simplu receptor de informație , ci subiect al cunoașterii și acțiunii.

Paralelă ȋntre didactica tradițională și didactica modernă

(Miron Ionescu, Ioan Radu -Didactica moderna, pag36, 2001)

Particularități ale aptitudinilor la vârsta școlară

Aptitudinile sunt definite , de obicei , ca ȋnsușiri fizice și/ sau psihice , care asigură succesul , reușita, ȋntr-o activitate , posibilitatea de a acționa și obține performanțe.Privit sub unghiul eficienței orice proces psihic poate deveni aptitudine.De subliniat este faptul că dispozițiile native sunt necesare ȋn apariția și manifestarea unei aptitudini dar nu sunt suficiente- acestora li se mai adaugă elementul dobândit prin asimilarea de experiență socio-culturală.

Prezența unei aptitudini este indicată de :

-ușurița cu care sunt asimilate cunoștințele și formate anumite deprinderi dintr-un domeniu oarecare;

-oboseala mai redusă ca urmare a unui efort depus;

-aplicarea reușită ȋn practică a informației dobândite.

Activitatea școlară oferă largi posibilități de dezvoltare a aptitudinilor necesare nu numai reușitei la ȋnvățătură ci și ȋn realizarea unor lucrări creative. Pe lângă aptitudinile considerate nespecifice cum ar fi aptitudinea pentru muncă , aptitudinea de a acumula experiență umană , de a reține intenționat cunoștințele, se manifestă și aptitudinile specifice care permit obținerea unor rezultate supra-medii la anumite obiecte de ȋnvățământ sau ȋn cadrul unor activități extradidactice. Tentația creației fiind foarte mare la această vârstă alimentează căutarile copilului ce se vor concretiza ȋn mici „produse” care ȋntrunesc calitățile de noutate , de originalitate.(Vasile Chiș, Miron Ionescu, pag76,Strategii de predare și învățare,1992)

Creația artistică rămâne ȋncă un domeniu predilect de manifestare a potențalului imagistic al copilului dar apare noi forme de manifestare ale acestuia, influențat de studiul diferitelor discipline de ȋnvățământ. Caracteristicile unui copil considerat creativ sunt:

-un elev creativ dă dovadă de ȋnțelegere rapidă a materialului prezentat de educator , are capacități de a structura și restructura informațiile ȋn funcție de anumite criterii;

-manifestă deplină ȋncredere ȋn posibilitățile sale;

-este independent față de opinia adulților;

-nivelul de aspirație este relativ ridicat comparativ cu cel al covârstnicilor;

-este foarte curios și activ.

La acest caracteristic mai pot fi adăugate: precocitatea vorbirii , bun echilibru emoțional , diversitatea inteselor , atracție pentru ocupație mai deosebită, sociabilitatea mai scăzută față de covârstnici.

Putem stimula creativitatea școlarului mic prin mai multe probe-exercițiu de genul:

-să expună timp de un minut cât mai multe cuvinte care ȋncep cu o vocală sau cu o consoană;

-să spună ȋntr-un minut cât mai multe cuvinte raportându-se la obiecte rotunde , de exemplu;

-să facă o pată de cerneală pe o coală de hârtie , să o ȋndoaie și să enumere cu ce obiect seamănă;

– să enumere ce utilizări poate da unei pălării de formă ȋnaltă.

Pentru școlarii mici ( clasa I sau pregătitoare) fixarea configurației cifrelor se poare realiza și prin utilizarea unor desene de anumite tipuri.

Ȋn acest exercițiu-joc elevii având sarcini să prezinte cifrele din care este construită figura umană.

Trezirea trebuinței de a crea este sarcină importantă atât a cadrelor didactice cât și a părinților. Pentru aceasta ȋnsă este necesar a se respecta câteva condiții:

-dezvoltarea spiritului de observație;

-formarea unor atitudini pozitive față de ȋnvățător;

-crearea unei atmosfere permisive care să permită descătușarea potențialului creativ de care dispun elevii;

-utilizarea unor strategii adecvate copiilor creativi.

Idei despre o „ școală modernă” ȋn care accentul să cadă pe dezvoltarea personalității creatoare au existat la noi ȋn țară ȋncă de la ȋnceputul secolului. C. Mureșan , C. Rădulescu- Motru, Fl. Ștefănescu-Goangă au subliniat rolul activității ȋn formarea și dezvoltarea personalității umane, argumentând necesitatea introducerii ȋn școală a unui sistem dinamic și ȋnvățarea , axată pe cultivarea gândirii și inaginației creatoare. ( )

Vârsta de 6 ani se situează la tranziție ȋntre gândirea intuitivă și gândirea operatorie.Cea mai semnificativă trăsătură nouă a gândirii constă acum ȋn dezvoltarea capacității de a sesiza relațiile dintre fenomene cum ar fi relațiile cauzale , succesiunea , simultaneitatea , necesitatea , ȋn situația ȋn care au o mare frecvență ȋn mediul de existență.Uzând de analiză,sinteză,comparare ,copilul poate face grupări după unul sau mai multe criterii.Aceste grupări concrete se pot transforma în operațiuni mintale.(Elena Bonchiș,Copilul și copilăria, pag73, 1998)

Modalități de accentuare a aspectului formativ ȋn cadrul activităților instructiv-educative ȋn clasele primare

Eficienta procesului instructiv – educativ depinde atat de stabilirea adecvata a continutului cunostintelor,priceperilor si deprinderilor,cat si de modalitatile prin care acestea ajung sa fie insusite de copii.

Un mijloc de educare si instruire a copiilor, este jocul didactic.Pentru a-i spori permanent eficienta jocul trebuie apreciat ca baza a conceperii activitatii educative.Fara joc nu se poate ajunge la o finalitate reala,e conceput ca mijloc de educare a copiilor,ca procedeu metodic de realizare optima a sarcinilor concrete pe care si le propune procesul de invatamant si ca forma de organizare a activitatii de cunoastere si de dezvoltare a capacitatiilor psihofizice pe toate planurile.Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace de educare fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite cunostințe,priceperii si deprinderi comportamentale.

Creșterea treptată de la o grupă de vârstă la alta a activitaților neludice este o consecință a dezvoltării capacitaților copiilor de a desfăsura anumite activități intelectuale si fizice :de a observa sistematic un obiect sau un fenomen de a-și concentra mai mult timp atenția ȋn acest scop,de-a asculta cu interes cele relatate,de a ȋnregistra unele indicații cu valoare nominativă,de a reproduce cu relativa independență conflictele apărute ȋn propria gândire ȋntre cunoscut si necunoscut.Fără ȋndoială,toate aceste capacități si multe altele,oricât de bine ar fi ele conturate,nu sunt pe deplin constituite ca să favorizeze desfăsurarea optimă a activității de ȋnvatare sistematica. Ele comportă trasăturile specifice vârstei,desi se constată o creștere si o dezvoltare a lor apreciabilă,nu pot suplini nevoia manifestărilor ludice.Jocul didactic are un rol bine definit ȋn planul de ȋnvățământ ,determinat de faptul că pe măsură ce copilul ȋsi ȋnsușește,pe baza experientei sale de viață,cât și pe alte căi,o serie de cuno ștințe,priceperi si deprinderi,rolul său crește ȋn vederea acumulării altora,superioare.Ceea ce caracterizeaza in esenta jocul didactic consta in aceea ca imbina intr-un tot unitar si armonios atat sarcini specifice jocului,cat si sarcini si functii specifice invatarii.Prin urmare,jocurile didactice au drept scop,pe de o parte instruirea copiilor intr-un domeniu al cunoasterii,iar pe de alta parte sporirea interesului pentru activitatea respectiva prin utilizarea unor elemente distractive caracteristice jocului,faciliteaza atingerea scopului formativ-educativ urmarit si,impreuna cu celelalte activitati frontale,exercita o puternica influenta asupra copilului in vederea pregatirii sale pentru scoala.Activitățile cu conținut matematic desfășurate ȋn clasa pregătitoare vizează stimularea dezvoltării intelectuale a copiilor , contribuind la trecerea treptată de la gândirea intuitivă la gândirea operatorie concretă, pregătind copiii pentru ȋnțelegerea și ȋnsușirea matematicii ȋn clasa I .

Unul din obiectivele de bază al acestor activități este dezvoltare gândirii logice.Cu cât școlarul ȋnaintează ȋn vârstă cu atât vor crește si posibilitățile lui de ȋntelegere, va capăta independență in gândire și acțiune, ȋncredere ȋn forțele proprii și rapiditate ȋn acțiune .

Rolul jocului didactic ȋn activitatile formative

Jocul este activitatea care da specific copilariei si care isi gaseste motivatia si implinirea in sine insusi. Spre deosebire de invatare, nu tinteste in mod explicit obtinerea de noi cunostinte sau alte produse ale invatarii iar in comparatie cu munca, jocul nu are ca finalitate obtinerea unor bunuri materiale.Unul din mijloacele folosite din ce in ce mai frecvent in cadrul procesului de instruire si educare si a carui eficienta a fost dovedita printr-o serie de studii sau cercetari de specialitate este jocul didactic.Jocul devine ,,didactic” atunci cand prin modul de formulare al sarcinii de invatare copilul este adus in situatia de a-si utiliza energiile si potentialul psiho-fizic pentru a-si optimiza parametrii comportamentali.Termenul 'didactic', asociat celui de joc, accentueaza latura instruc­tiva a activitatii care devine, in mod neconditionat, parte integranta a acestuia si se concretizeaza printr-un anumit volum de cunostinte, de actiuni obiectuale si mintale pe care le solicita. Indiferent de etapa de varsta la care este utilizat, jocul didactic favorizeaza atat aspectul informativ al procesului de invatamant cat si aspectul formativ al acestuia.

Rolul si importanta jocului didactic consta in faptul ca el faciliteaza procesul de asimilare, fixare, consolidare si verificare a cunostintelor, iar, datorita caracterului sau formativ, influenteaza dezvoltarea personalitatii copilului. Jocul didactic utilizat in contextul activitatilor scolare are aceasta particularitate esentiala: el trebuie sa imbine armonios elementul instructiv-educativ si exercitiul cu elementul distractiv. Invatand prin joc, copilul trebuie sa se distreze in acelasi timp. Imbinarea elementului distractiv cu cel instructiv duce la aparitia unor stari emotive complexe, care stimuleaza si intensifica procesele de dezvoltare psihică.Este o forma de activitate , atractiva si acesibila copilului, prin care se realizeaza o buna parte din sarcinile instructiv-educative .Ȋn practica invatamantului scolar, jocurile didactice fac parte integranta din activitatile obligatorii si la libera lalegere. Astfel jocul didactic poate fi folosit pentru a forma copilului o pronuntare sau o exprimare corecta sau pentru formarea reprezentarilor aritmetice.Valoarea practica a jocului didactic consta in faptul ca in procesul desfasurarii lui copilul are posibilitatea sa-si aplice cunostintele, sa-si exerseze priceperile si deprinderile ce s-au format in cadrul diferitelor activitati. Folosirea jocului didactic ca activitati obligatorii aduce variatie in procesul de instruire a copiilor, facandu-l mai atractiv.

De pilda, prin jocul didactic „Gaseste aceste culori” se precizeaza si se verifica invarea denumirii diferitelor culori.

Jocul „Cu ce construim” fixeaza denumirile diferitelor unelte si materiale folosite in constructie: prin jocul „Cine are aceeasi figura?” se fixeaza , se actualizeaza reprezentari de forme precum: cerc, patrat, oval, triunghi etc.Jocul didactic contribuie si la dezvoltarea proceselor psihice, Aceste jocuri didactice influenteaza in mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor.Jocurile „Spune ce faci?” sau „Cine face asta?” contribuie la dezvoltarea sensibilitatii auzului.Ȋn jocul „Ghiceste ce ai gustat” accentul cade pe perfectionarea sensibilitatii gustative si olfactive.Un deosebit rol il au jocurile didactice in educarea calitatii memoriei. De exemplu „Ce s-a schimbat” sau „Ghiceste ce lipseste!”, solicita sa retina felul obiectelor si asezarea lor pentru a putea arata modificarea facuta de conducatorul jocului, ceea ce duce la dezvoltarea memoriei voluntare.O caracteristica esentiala a jocului didactic consta in crearea unor conditii favorabile pentru aplicarea multilaterala a cunostintelor si pentru exersarea priceperilor si deprinderilor sub forma unor activitati placute si atractive.

STRUCTURA JOCULUI DIDACTIC

Prin joc,copiii pot ajunge la descoperiri de adevaruri, isi pot antrena capacitatea lor de a actiona creativ, pentru ca strategiile jocului sunt in fond strategii euristice, in care se manifesta istetimea, spontaneitatea,inventivitatea, initiativa, rabdarea, indrazneala,etc.Jocurile copiilor devin metoda de instruire in cazul in care ele capata o organizare si se succed in ordinea implicata de logica cunoasterii si a invataturii. In acest caz, intentia principala a jocului nu este divertismentul, rezultat din incercarea puterilor, ci invatatura care pregateste copilul pentru munca si viata. Pentru a atinge aceste scopuri, jocul didactic trebuie sa fie instructiv, sa le consolideze cunostintele. Folosirea jocului didactic in activitatile obligatorii,aduce variatie in procesul de instruire a copiilor, facandu-l mai atractiv. Fiecare joc didactic cuprinde urmatoarele laturi constitutive :

– continuturi , sarcina didactica , regulile jocului , actiunea de joc.

Indiferent de modul de folosire, jocul didactic il ajuta pe copil sa-si angajeze intregul potential psihic,sa-si cultive initiativa, inventivitatea, flexibilitatea gandirii, spiritul de cooperare si de echipa.In cazul in care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de instruire, iar daca jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristica a unei activitati,acesta devine un procedeu didactic.

Jocul didactic este o activitate dirijata, dar si o metoda didactica prin care se imbina elementul instructiv-educativ cu acela distractiv. Ca principala si vitala activitate a prescolarilor, jocul isi dovedeste valentele integratoare, putandu-se desfasura in toate etapele si in toate activitatile cu copiii in gradinita. Prin jocul didactic se verifica si se consolideaza cunostintele insusite de copii, se imbogateste universul lor gnoseologic si afectiv.

Continutul este prima latrura componenta a jocului didactic care este format de cunostintele pe care copiii si le-au insusit anterior , cunostinte care arata despre ce este vorba in jocul respectiv.Sarcina didactica , apare sub forma unei probleme de gandire, de recunoastere, denumire, descriere, reconstituire, comparatie , ghicire, etc. Jocurile didactice pot avea acelasi continut, dar difera prin sarcina didactica pe care o are de rezolvat fiecare copil, ceea ce duce la aparitia mereu a unei noi forme neprevazute , interesante si atractive.

Regulile jocului sunt menite sa arate copiilor cum sa se joace, cum sa rezolve problema respectiva. Regulile indeplinesc in joc o importanta functie reglatoare asupra actiunilor si relatiilor reciproce dintre copii. Ele sunt conditionate de continutul si sarcinile didactice ale fiecarui joc.Regulile jocului didactic sunt numeroase si de natura diferita . O prima categorie reglementeaza repartizarea rolurilor intre copii ( “Postas” , “cititor”). Alte reguli arata copiilor cum se rezolva problema intelectuala, iar altele se refera la succesiunea actiunilor in joc. Exista si reguli referitoare la conportarea copiilor in joc care indica ce este si ce nu este permis in timpul jocului.In stabilirea regulilor jocului se va tine seama de principiul gradarii si al accesibilitatii. Masura in care sunt insusite regulile de catre copii constituie un critetiu important de apreciere a eficientei educative a jocului didactic.

Actiunea de joc este latura costitutiva a jocului, este cea care face ca rezolvarea sarcinii didactice sa fie placuta si atractiva pentru copii. Aceasta cuprinde momente de asteptare, surprixa, ghicire, miscare si intrecere.Stransa unitate dintre cele patru laturi ale jocului didactic confera acestei activitati o particularitate specifica, ceea ce o deosebeste de celelalte forme de activitate( de jocurile de creatie sau de activitatile obligatorii).

Jocul didactic se incheie cu un anumit rezultat care arata gradul in care copilul si-a format priceperea de a gasi raspunsul potrivit, de a face descrieri, reconstituiri, comparatii, de a da raspunsuri verbale potrivite.Obtinerea unor rezultate pozitive satisface in mod deosebit pe copii. Cadrul didactic trebuie sa-i faca sa inteleaga ca numai respectarea stricta a regulilor si straduinta pot sa duca la rezultate pozitive in joc. Copii trebuie sa invete ca nu este permis sa se bucure de rezultatele pozitive, daca au recurs la incalcarea regulilor, daca au stanjenit colegii de joc, daca nu-si recunosc greseala pe care au savarsit-o. CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE

A.Dupa continutul lor, jocurile didactice pot fi grupate in:

-jocuri didactice pentru cunoasterea mediului inconjurator;

-jocuri didactice pentru educarea limba|ului (cuprind aspecte fonetice, Iexical-semantice si gramaticale ale limbii materne si, daca este cazul, ale unei limbi moderne);

-jocuri didactice cu continut matematic (vizeaza capacitatea de formare a unor multimi, consolidarea si verificarea numeratiei, formarea abilitati lor pentru elaborarea judecatilor de valoare prin jocurile logico-matematice);

– jocuri didactice pentru insusirea unor norme de comportament civilizat si jocuri didactice pentru insusirea unor norme de circulatie rutiera.

B. Dupa prezenta sau absenta materialului didactic, deosebim:

– jocuri didactice orale (fara material didactic);

– jocuri didactice cu ajutor material:

– cu material didactic -jucarii, jocuri de masa, cuburi etc.;

– cu material ajutator – diferite obiecte si jucarii cu rol auxiliar;

-jocuri de interpretare a unor povesti, lecturi, jocuri de numarat, prezentate pe un suport material: imagini, diafilme, diapozitive etc.

Dintre jucariile si materialul didactic folosit de catre educatoare in scopuri didactice fac parte:

-papusa dotata cu un bogat rechizitoriu vestimentar;

-obiecte de uz casnic, adaptate la marimea papusilor;

-animale-jucarii, pasari-jucarii, diferite obiecte de intrebuintare cotidiana;

-bile colorate, turnulete, jucarii ce se pot monta si demonta, ciupercute, inele

-ilustratii, tablouri sau planse utilizate pentru descrieri si po­vestiri, mozaicuri, desene de decupat, figuri geometrice etc.;

-materiale din natura: ghinda, conuri de brad, pietricele, frunze, flori, ramuri din copaci etc.

-creioane, culori, acuarele, plastilina, hartie, lipici, costume.

-fise de lucru individual;

– diafilme, diapozitive, carti cu imagini si texte scurte pentru copii.

Bine elaborat si condus, jocul constituie un veritabil instrument de lucru in activitatile cu copiii prescolari, dezvaluind virtuti formative dincolo de toate asteptarile. Pentru valorificarea acestui incredibil potential, educatoarea va trebui sa-si foloseasca si chiar sa-si dezvolte disponibilitatile empatice, intelegand prin aceasta capacitatea de a se transpune imaginar in varsta copilariei.

Metodica organizarii si desfasurarii jocurilor didactice cuprinde trei etape:

a) pregatirea jocului didactic;

b) organizarea jocului didactic;

c) desfasurarea jocului didactic.

a)Pregatirea jocului didactic necesita pregatirea temeinica si atenta in vederea asigurarii depline, a atingerii obiectivului propus. O prima masura este pregatirea in vederea cunoasterii jocului sub toate aspectele , alegerii si edificarii jocului, a materialului necesar ce trebuie stabilit din vreme si trebuie sa fie variat si in concordanta cu unele cerinte obligatorii ale jocului.O alta masura ce trebuie intreprinsa in vederea asigurarii reusitei este asigurarea legaturii si a continuitatii cu activitatea care o constituie rezerve de cunostinte necesare jocului didactic.

b) Organizarea jocului didactic cuprinde un complex de actiuni precum”

– amenajarea cadrului de desfasurare a jocului;

– distribuirea materialului care trebuie sa permita accesul copiilor la locurile principale ale cadrului de joc;

c) desfasurarea jocului didactic are in vedere prezentarea si familiarizarea cu jocul didactic si antrenarea copiilor la participarea cat mai eficienta la joc.

Trezirea interesului pentru joc a copiilor si creearea atmosferei de buna dispozitie sunt obiective permanente in momentul declansator, hotarator in introducerea in joc care cuprinde mai multe secvente:

-captarea atentiei;

-informarea asupra obiectivelor urmarite, in care copii sunt familiarizati cu titlul jocului si o scurta motivare a obiectivelor jocului didactic;

-prezentarea materialului si intuirii lui;

-asigurarea intelegerii jocului constituie o sarcina a educatoarei;

-fixarea regulilor prin joc.

Cheia reusitei unui joc didactic este utilizarea unor elemente de joc atractive si adecvate pentru mentinerea atentiei si interesului copiilor.

Incheierea jocului didactic trebuie sa aduca un plus de intensitate pe planul participarii active, sa dea satisfactie tuturor copiilor in functie de modul in care au participat si realizat sarcina didactica.

Dezvoltarea creativitatii prin joc

Creativitatea ca structura definitorie de personalitate imbraca, din punct de vedere evolutiv, un caracter procesual supus influentelor de mediu. Formele organizate de instructie isi aduc in mod diferentiat aportul in dezvoltarea potentialului creator al individului in functie de continutul activitatii, de tipurile de metode utilizate, de pregatirea si gradul de angajare al cadrelor didactice participante la actiunile educative.

La nivelul claselor I – IV , in structura metodelor activ-participative ( brainstorming-ul, cubul, metoda celor sase palarii, etc), isi gasesc cu maxima eficienta locul, jocurile didactice, care constituie o punte de legatura intre joc ca tip de activitate dominanta in care este integrat copilul in perioada prescolara, si activitatea specifica scolii – invitarea. Jocurile didactice sunt metode active care solicita integral personalitatea copilului.Integrarea organica a jocului in structura de invatare a scolarilor mici este de natura sa contribuie la realizarea unor importante obiective ale formarii personalitatii copilului.Scolarul mic trebuie sa simta ca este acceptat asa cum este, ca se doreste intalnirea cu el, ca vine la scoala sa desfasoare o activitate ce-i solicita efort in cooperare cu ceilalti copii, cu educatorul, intr-o atmosfera de bucurie si nu numai sa reproduca, in competitii cu ceilalti ceea ce a invatat.Jocul didactic are un continut si structura bine organizate, subordonate particularitatilor de varsta si sarcinii didactice, se desfasoara dupa anumite reguli si la momentul ales de adult, sub directa lui supraveghere, rol important capata latura instructiva, elementele de distractie nefiind mediatori ai stimularii capacitatilor creatoare.Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ, au un continut bine diferentiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare notiunile dobandite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina data, acestia sunt pusi in situatia sa elaboreze diverse solutii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacitatilor lor individuale, accentul cazand astfel nu pe rezultatul final cat pe modul de obtinere al lui, pe posibilitatile de stimulare a capacitatilor intelectuale si afectiv motivationale implicate in desfasurarea acestora.Considerarea jocului didactic ca metoda de stimulare si dezvoltare a creativitatii se argumenteaza prin capacitatile de antrenare in joc a factorilor intelectuali si non intelectuali evidentiati in cercetarile de pana acum.

Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor si cunostintelor achizitionate la realizarea transferurilor intre acestea, la dobandirea prin mijloace proprii de noi cunostinte. Ele angajeaza intreaga personalitate a copilului constituind adevarate mijloace de evidentiere a capacitatilor creatoare, dar si metode de stimulare a potentialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip scolar, manifestata de elev in procesul de invatamant, dar care pregateste si anticipeaza creatiile pe diferite coordonate. A se juca si a invata sunt activitati care se imbina perfect. Principiul aplicat in jocurile educative si didactice este acela al transferului de energie. Un interes care nu poate exercita inca decat o actiune minima sau nula asupra comportamentului copilului este inlocuit cu un interes imediat si puternic.

Ideea folosirii jocului in ativitatile educative nu este noua. Si Platon in Republica recomanda: “ Faceti in asa fel incat copiii sa se instruiasca jucandu-se. Veti avea prilejul de a cunoaste inclinatiile fiecaruia.” Invatarea este o activitate serioasa ce solicita efort voluntar pentru punerea in actiune a disponibilitatilor psihicului ; efortul este mai usor declansat si sustinut mai eficient cand se folosesc resursele jocului, cand intre joc si invatare se intind punti de legatura. Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informatii, se pot verifica si consolida anumite cunostinte, priceperi si deprinderi, se pot dezvolta capacitati cognitive, afective si volitive ale copiilor, se pot educa trasaturi ale personalitatii creatoare, se pot asimila modele de relatii interpersonale, se pot forma atitudini si convingeri.Copiii pot invata sa utilizeze bine informatiile, timpul spatiul si materialele puse la dispozitie, li se poate dezvolta spiritul de observatie, spiritul critic si autocritic, capacitatea anticipativ-predictiva, divergenta si convergeta gandirii, flexibilitatea si fluenta. Poate fi solicitata capacitatea elevilor de a se orienta intr-o anumita situatie, de a propune solutii, de a le analiza si opta pentru cea optima, de a extrapola consecintele unei anumite situatii concrete, de a interpreta si evalua anumite experiente, fenomene, situatii .Manifestand creativitate, invatatorul va determina avantul libertatii si creativitatii copiilor, va realiza ehilibru intre preocuparile pentru formarea gandirii logice, rationale, flexibile, fluide, creatoare, depasind intelegerea ingusta, eronata, potrivit careia libertatea de manifestare si creatie a copiilor se dezvolta spontan. Aplicand cu pricepere jocul didactic, invatatorul trebuie sa poata valorifica unele din bogatele resurse formativ-educative ale acestuia in angajarea personalitatii copilului de a desfasura o activitate ce solicita efort sustinut, dar intr-o atmosfera de voie buna, de cooperare, de intelegere .Jocurile didactice in majoritatea lor au ca element dinamic intrecerea intre grupe de elevi sau chiar intre elevii intregului colectiv, facandu-se apel nu numai la cunostintele lor, dar si la spiritul de disciplina, ordine, coeziune, in vederea obtinerii victoriei. Intrecerea prilejuieste copiilor emotii, bucurii, satisfactii.Jocul didactic constituie o eficienta metoda didactica de stimulare si dezvoltare a motivatiei superioare din partea elevului, exprimataprin interesul sau nemijlocit fata de sarcinile ce le are de indeplinit sau placerea de a cunoaste satisfactiile pe care le are in urma eforturilor depuse in rezolvare.

Jocurile didactice sunt antrenante pentru toti elevii si actioneaza favorabil si la elevii cu rezultate slabe la invatatura, crescandu-le performantele si capatand incredere in capacitatile lor, siguranta si promptitudine in raspunsuri, deblocand astfel potentialul creator al acestora.

Creativitatea, ca formatiune complexa de personalitate, se formeaza si exerseaza cu metode cat mai adecvate structurii sale, metode care sa actioneze pe tot parcursul scolaritatii elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerintele la nivelul claselor primare. Jocul reprezinta un ansamblu de actiuni si operatiuni care urmaresc obiective de pregatire intelectuala, tehnica, morala, fizica a copilului.Incorporat in activitatea didactica, elementul de joc imprima acesteia un caracter mai viu si mai atragator, aduce varietate si o stare de buna dispozitie functionala, de veselie si bucurie,de destindere, ceea ce previne aparitia monotoniei si a plictiselii, a oboselii.Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care invatatorul consolideaza , precizeaza si chiar verifica cunostintele elevilor, le imbogateste sfera lor de cunostinte, pune in valoare si le antreneaza capacitatile creatoare ale acestoraAtunci cand jocul este utilizat in procesul de invatamant,el dobandeste functii psihopedagogice semnificative,asigurand participarea activa a elevului lectii,sporind interesul de cunoastere fata de continutul lectiei. O data cu implinirea varstei de 6ani , in viata copilului incepe procesul de integrare in viata scolara, ca o necesitate obiectiva determinata de cerintele instruirii si dezvoltarii sale multilaterale. De la aceasta varsta, o buna parte din JOCUL,MODALITATE DE INVATARE SI EDUCARE timp este rezervata scolii, activitatii de invatare,care devine o preocupare majora.In programul zilnic al elevului intervin schimbari impuse de ponderea pe care o are acum scoala, schimbari care nu diminueaza insa dorinta lui de joc, jocul ramanad o problema majora in prioada copilariei. Stim ca jocul didactic reprezinta o metoda de invatamant in care predomina actiunea didactica simulata..

Psihologia jocului evidentiaza importanta activarii acestei metode mai ales in invatamantul prescolar si primar.Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci directii de dezvoltare,orientate astfel :

-de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;

-de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;

-de la jocurile fara subiect spre cele cu subiect ;

-de la sirul de episoade nelegate intre ele spre jocul cu subiect si cu desfasurare sistematica ; -de la reflectarea vietii personale si a ambiantei apropiate,la reflectarea evenimentelor vietii sociale’’(Elkonin).

Aceasta metoda dinamizeaza actiunea didactica prin intermediul motivatiilor ludice care sunt subordonate scopului activitatii de predare-evaluare intr-o perspectiva pronuntat formativa. Modalitatile de realizare angajeaza urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice.

-dupa obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale,motorii, tactile ), jocuri de observare, jocuri de dezvoltare a limbajului,jocuri de stimulare a cunoasterii interactive ;

-dupa continutul instruirii : jocuri matematice, jocuri muzicale,jocuri sportive, jocuri literare/ lingvistice ;

-dupa forma de exprimare : jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale, jocuri-ghicitori,jocuri de cuvinte incrucisate ;

-dupa resursele folosite :jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe baza de intrebari,jocuri pe baza de fise individuale, jocuri pe calculator ;

-dupa regulile instituite : jocuri cu reguli transmise prin traditie,jocuri cu reguli inventate,jocuri spontane,jocuri protocolare ;

-dupa competentele psihologice stimulate : jocuri de miscare, jocuri de observatie, jocuri de imaginatie,jocuri de atentie, jocuri de memorie, jocuri de gandire, jocuri de limbaj, jocuri de creatie.

Prin joc,elevii pot ajunge la descoperiri de adevaruri, isi pot antrena capacitatea lor de a actiona creativ, pentru cs strategiile jocului sunt in fond strategii euristice, in care se manifesta istetimea, spontaneitatea,inventivitatea, initiativa, rabdarea, indrazneala,etc. Daca vin in completarea lectiei,jocurile didactice,pot fi grupate dupa obiectivele urmarite si tipul lectiei. Dupa obiectivele urmarite, jocul este folosit in cadrul tuturor ariilor curriculare, iar dupa tipul lectiei jocul este folosit ca mijloc de predare, asimilare, mijloc de consolidare, sistematizare, recuperare a cunostintelor. Indiferent de modul de folosire, jocul didactic il ajuta pe elev sa-si angajeze intregul potential psihic,sa-si cultive initiativa, inventivitatea, flexibilitatea gandirii, spiritul de cooperare si de echipa. In cazul in care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de instruire, iar daca jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristica a unei lectii,acesta devine un procedeu didactic.

Metodica desfasurarii unui joc didactic cuprinde :

-introducerea in joc

-executarea jocului

-complicarea jocului

-incheierea jocului

Jocul didactic nu poate fi desfasurat la intamplare ; in aplicarea lui trebuie sa se ia in considerare urmatoarele conditii :

· jocul sa se constituie pe fondul activitatii dominante urmarindu-se scopul si sarcinile lectiei ;

· sa fie pregatit de invatator in directia dozarii timpului si a materialului folosit ;

· sa fie variat, atractiv,sa imbine forma de divertisment cu cea de invatare ;

· sa se foloseasca atunci cand copiii dau semne de oboseala ;

· sa creeze momente de relaxare, de odihna, in vederea recuperarii

energiei nervoase a elevilor ;

· sa antreneze toti copiii in activitatea de joc

· sa fie proportionat cu activitatea prevazuta de programa si structurat in raport cu tipul si scopul lectiei desfasurate ;

· sa urmareasca formarea deprinderii de munca independenta ;

· dupa caz, sarcinile didactice ale jocului sa fie date diferentiat pentru a preintampina ramaneri in urma la invatatura ;

· sa solicite gandirea creatoare si sa valorifice cu maximum de eficienta posibilitatile intelectuale ale elevilor ;

· activitatile in completare prin joc sa fie introduse in orice moment al lectiei ;

· sa nu afecteze fondul de timp al lectiei propriu-zise ;

· sa fie repartizate, dupa caz, in diferite secvente, sarcinile didactice

avand caracter progresiv ;

· indicatiile privind desfasurarea activitatii sa fie clare,corecte, precise,sa fie constientizate de catre elevi si sa le creeze o motivatie pentru activitate ;

· activitatile de joc sa se desfasoare intr-un cadru activ, stimulator

si dinamic ;

· sa nu se faca abuz de joc,incat procesul de invatare sa se transforme in joc si sa fie luat ca atare ;

· sa nu fie prea usoare, nici prea grele ;

· regulile de joc sa fie explicate clar si sa se urmareasca respectarea lor de catre elevi .

Elementele de joc : ghicirea, miscare, intrecerea, surpriza, etc.creeaza stari emotionale care intretin interesul si dau un colorit viu activitatii.

Folosirea jocului didactic in cadrul procesului de invatare ne va demonstra ca :

-randamentul orei este mai mare, verificarea cunostintelor facandu-se in mod placut, activ,temeinic ;

-gandirea elevilor este mereu solicitata si astfel in continua formare ;

-independenta, creativitatea se formeaza de timpuriu ;

-initiativa copiilor creste,in joc devine mai curajos, mai degajat ;

-prin jocuri ii putem cunoaste pe copii mai repede si mai bine ;

-prin vrietatea lor, prin creare unor situatii-problema, ele dezvolta spiritul de observatie, de analiza, de judecata, inlatura, monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea elevilor sa-si dezvolte vocabularul,comunicarea devine mai permisiva ;

-jocul didactic ne ofera prilejul de a afla mai usor cum gandesc elevii si de a modela logica gandirii lor.

Literatura de specialitate ne ofera o multitudine de jocuri didactice pe care le putem folosi in cadrul lectiilor din toate ariile curriculare iar maestria invatatorulul va duce la rezultate deosebite. Lista jocurilor folosite in cadrul activitatilor este vasta, dar ma voi opri la prezentarea unor jocuri, ce pot fi folosite la toate disciplinele.

Privit ca un frate mai mic al rebusului si ruda cu integramele atat de gustate in zilele noastre rebusul scolar il face pe micul participant ca prin rezolvarea diferitelor rebusuri scolare sa se simta si el mai aproape de fratii mai mari, de adulti. In acelasi timp insa, ineditul joc dezvolta procese psihice ale elevului :gandirea, limbajul, memoria,atentia, creativitatea,vointa; poate fi folosit si ca metoda/mijloc de invatare si evaluare sau procedeu in cadrul unei metode. Dorinta de a rezolva orice problema de tip rebusist intensifica interesul pentru studierea disciplinelor necesare in solutionarea cerintelor date si astfel rebusul ajuta la dezvoltarea intelectuala a elevului. Folosirea rebusului printre elementele de sprijin ale invatarii este importanta prin faptul ca poate interveni stimulativ o data cu cresterea curbei oboselii. Mijloc activ si eficace de instruire si educare a scolarului, rebusul poate fi folosit cu succes in captarea atentiei pe tot parcursul activitatii didactice,conducand la evitarea plictiselii,dezinteresului. Relevand legatura dintre joc si munca copilului, Jean Piaget a pus in evidenta aportul jocului la dezvoltarea intelectuala a scolarului. De aceea, el sustine ca ,,toate metodele active de educare a copiilor mici sa furnizeze acestora un material corespunzator pentru ca jucandu-se,ei sa reuseasca sa asimileze realitatile intelectuale care, fara aceasta, raman exterioare inteligentei copilului.’’Ca mijloc instructiv, rebusul, bine pregatit si organizat, contribuie,prin rezolvarea sarcinilor didactice, la exersarea deprinderilor la consolidarea si la valorificarea lor creatoare.Este un mijloc de educatie indirect.Fiecare rebus are un obiectiv al sau, o structura si reguli sub forma unor succesiuni ordonate.Rolul regulii este acela de a pastra structura si desfasurarea jocului. Jucatorul trebuie sa accepte si sa realizeze ordinea structurala a jocului.

Pentru obtinerea acestor rezultate invatatorul trebuie sa fie un are » mester » in a sti cand, cum, unde poate fi folosit rebusul si mai ales, sa fie un creator de astfel de jocuri, pentru care copiii, de orice varsta scolara au o mare satisfactie cand reusesc sa le rezolve,folosindu-si toate cunostintele capatate in scoala, ca si cele din cultura lor generala. Vorbind despre jocurile didactice,Ursula Schiopu preciza ca ele “educa atentia, capacitatile fizice intelectuale, perseverenta, promtitudinea, spiritul de echipa, de ordine, darzenie, moduleaza dimensiunile etice ale conduitei”.

Jocul didacti matematic are un rol deosebit ȋn amplificarea acțiunii formative a școlii, ȋn primul rând prin faptul că poate fi inclus ȋn structura activităților frontale dirijate, realizând ȋn felul acesta o continuitate ȋntre activitatea de ȋnvațare și cea de joc.Acesta depinde ȋnsă de modul ȋn care cadrul didactic știe să asigure concordanța ȋntre tema jocului și materialul didactic existent, de felul ȋn care știe să folosească cuvântul ca mijloc de ȋndrumare a copiilor prin ȋntrebări, răspunsuri, indicații, explicații și aprecieri.

Jocul didactic matematic constituie un mijloc nou , activ de realizare a sarcinilor număratului și socotitului. El conține o problemă , o didactică pe care copilul trebuie să o ȋndeplinească concomitent cu participarea lui la acțiunea jocului.

Experiența probează că jocul didactic matematic are o eficiență formativă crescută ȋn situația consolidării și verificării cunoștințelor; ȋn etapa ȋnsușirii predării ȋnsuși , procesul de ȋnțelegere , de ȋnvățare a unui joc nou , constituie o sarcină suficient de complexă pentru copii , ca să nu mai fie precedată de transmiterea unor noi cunoștințe.

Repetarea , consolidarea și verificarea cunoștințelor copiilor prin intermediul jocurilor didactice matematice se realizează diferit ȋn funcție de scopul imediat al activității , de forma pe care o ȋmbracă acțiunea jocului și de materialul utilizat de cadrul didactic.

Valențe formative ale jocurilor logico-matematice

Jocurile logice constituie una dintre metodele de realizare a unui ȋnvățământ activ, care, acordând un rol dinamic instituției , pune accent pe acțiunea copilului asupra obiectelor. Manipularea obiectelor conduce mai rapid și mai eficient la formarea percepțiilor accelerând astfel formarea structurilor operatorii ale gândirii. De la manipularea obiectelor se trece apoi , treptat , la manipularea imaginilor și numai după aceea se continuă cu elaborarea unor scheme grafice urmate de simboluri , aceasta fiind calea pentru accesul copiilor la noțiunile abstracte.

Acționând asupra obiectelor din mediul ambiant , copiii sunt solicitați să interpreteze diferențe-raporturi ce intervin ȋn cadrul acestui proces și să le redea printr-o exprimare verbală adecvată.

Prin practicarea jocurilor logice se acumulează o serie de experiențe care permit copiilor să integreze ȋntr-un sistem organic mulțimile , conceptele logice , și ȋn final , numerele.

Valoarea formativă a jocurilor logice sporește cu atât mai mult cu cât cadrul didactic dă curs liber principiilor de bază care le călăuzește:

Rolul copilului nu se reduce la contemplarea situației ȋn care a fost pus; el reflectă asupra situației , ȋși imaginează singur diferitele variante posibile de rezolvare , ȋși confruntă propriile păreri cu cele ale colegilor săi ;

b) copilul “studiază diversele variante care duc la rezolvarea situației alegând-o pe cea mai avantajoasă și creează pe baza ei noi alternative de rezolvare;

c) copilul are libertate deplină în alegerea variantelor de rezolvare; el trebuie, totuși să motiveze alegerea sa, arătând în fața colegilor pe care le prezintă ea;

d) copilul învață foarte multe lucruri corectându-și propriile greșeli fiind ajutat, la nevoie de colegi sau de ȋnvățătoare.

Realizarea acestor principii depinde în primul rând de modul în care cadrul didactic își organizează activitatea, dacă ea înțelege să renunțe la unele “prerogative” tradiționale care intră în relația ȋnvățătoare — copil.

Cadrul didactic trebuie să stimuleze inițiativa, inventivitatea copiilor; să-i lase să-și confrunte părerile, să caute singuri soluțiile, să învețe din propriile greșeli.

Jocurile logice se organizează în activități ce se desfășoară pe plan frontal sau pe echipe și numai rareori individual. Organizarea echipelor permite copiilor să se obișnuiască cu cerința de a munci în colectiv, cu respectarea regulilor de joc, cu organizarea schimbului de experiență. Ȋn felul acesta se formează spiritul de echipă, fiecare copil luptând pentru câștigarea competiției în care este angajată echipa sa. Toate aceste activități “converg la formarea a ceea ce se numește gândirea asamblistă a copiilor școlari, la înzestrarea lor chiar de la primele începuturi cu un aparat logic incipient, cu reale posibilități de dezvoltare”.

Jocurile logice au un preponderent rol formativ, iar în cadrul lor trebuie subliniată însemnătatea însușirii și respectării regulilor de joc, rolul ei modelator, întrucât ea prefigurează cadrul unui adevăr științific, o regulă, un principiu, o lege sau reglementarea unui fenomen social.

Copiii devin conștienți că nesocotirea regulilor de joc are uneori consecințe grave: “trenul poate deraia”, “construcțiile pot fi demolate”, de aceea, nerespectarea regulilor de joc are drept consecință sistarea jocurilor, întreruperea lor.

Jocurile logice pot fi clasificate în:

– jocuri libere de construcții (pregătitoare);

– jocuri pentru construirea mulțimilor

– jocuri de amenajare a pieselor în tablou;

– jocuri de diferențiere;

– jocuri de cercuri;

– jocuri de transformări;

– jocuri cu mulțimi echivalente.

Pe măsură ce copiii și-au îmbogățit experiența, jocurile devin tot mai complexe, solicitându-le mai mulți analizatori, combinând jocul cu mișcarea, cu cântecul, cu povestirea. Astfel, în jocul “Săculețul fermecat”, copiii din clasa pregătitoare au avut posibilitatea să descopere forma, mărimea și grosimea numai prin simțul tactil, culoarea a putut fi doar ghicită.

Jocul „1001 de desene”are ca obiective dezvoltarea fluidității, flexibilității si originalității.

Sarcina didactică este de încadrare a diferitelor figuri geometrice sau a unor forme colorate în cele mai multe desene originale.

Desfașurarea jocului :Elevii vor trebui să încadreze o anumită figură geometrică în cât mai multe desene originale și să scrie dedesubt numele desenului. Ȋntr-un cerc ar putea realiza unele desene ca: om ,soare, minge de ping pong ;Timpul acordat unei figuri geometrice este de B minute . Ȋn continuare li se poate da să ȋncadreze alte figuri geometrice cum ar fi:pătrat, dreptunghi, romb etc.și se poate da să realizeze desene și prin ȋncadrarea unei forme colorate.Ȋn toate cazurile vor fi apreciati elevii care au realizat cele mai multe și mai originale desene.Variantă:Le dau elevilor doua foi de desen pe care sunt desenate 20 de figuri geometrice. Fiecare trebuie incadrată ȋntr-un desen cu sens.

Un alt joc cu o deosebită valoare formativă pentru copii a fost jocul “Te rog să-mi dai!”. Jocul a avut ca scop intuirea operației de complementariere și determinare a atributelor unor piese cu ajutorul negației, deducției și a conjuncției logice. Sarcina didactică a constat în a descoperi și denumi corect cu cele patru atribute piesele care lipsesc. Am organizat jocul sub forma unei întreceri între două echipe. Piesele trusei au fost împărțite în două grupe egale numeric — 24 — fără nici un criteriu selectiv și s-au distribuit celor două grupe. Am explicat apoi copiilor regula jocului: alternativ, un reprezentant al fiecărei echipe cere celeilalte echipe câte o piesă care crede că s-ar afla la aceasta, denumind-o cu ajutorul celor patru atribute.

Exemplu: ‘Te rog să-mi dai pătratul mic, subțire și de culoare albastră”.Dacă piesa a fost denumită corect și complet, și dacă se află întradevăr la echipa adversă, el o primește; în caz contrar nu va primi nimic. Cealaltă echipă trebuie să procedeze la fel. Piesele care trec la echipa adversă nu mai pot fi cerute înapoi. După un număr oarecare (par) de astfel de operații, jocul se încheie, câștigătoare fiind echipa care are în acel moment mai multe piese.

În timpul jocului au fost folosite o serie de elemente de numerație:stabilirea numărului de piese desperecheate pe care le are la un moment dat o echipă, a numărului pieselor de o anumită formă, culoare etc.

În încheierea jocului, am stabilit echipa câștigătoare și am făcut observații asupra desfășurării lui.

După ce am constatat că se cunoaște bine componența trusei, copiii denumesc orice piesă a ei prin cele patru atribute și se sesizează cu o oarecare ușurință negațiile ce o caracterizează, am organizat jocuri cu diferențe.

Astfel, am desfășurat jocul “Trenul” (Cu patru diferențe). Prin acest joc, am urmărit formarea deprinderii de a sesiza cu ajutorul conjuncției și al negației, a deosebirilor dintre caracteristicile a două piese între care există patru diferențe.

De această dată, una din piesele trusei capătă rol de “locomotivă” iar celelalte sunt vagoanele unui tren și, la momentul oportun, sunt scoase din “depou” — cutia trusei.

Ca și in situația reală, există un “șef de tren”, copil echipat corespunzător; el veghează la formarea trenului, face “revizia” acestuia, și când este corect format îi dă “cale liberă”.

Înainte de începerea propriu-zisă a jocului, am explicat copiilor regulile de joc: vagoanele — piesele pot fi atașate în ambele părți ale locomotivei, iar două vagoane consecutive trebuie să fie total deosebite, adică să nu aibă nici o însușire comună (patru diferențe). De asemenea, vagoanele ce se atașează de o locomotivă trebuie să fie total deosebite de aceasta.

“Șeful de tren” care în primele jocuri este cadrul didactic, fluierând, “dă comanda”: “Să iasă din depou o locomotivă în formă de disc, mare, roșu și gros”. Piesa indicată a fost scoasă din trusă de către un copil și este așezată în centrul careului. La semnalul șefului, i se atașează vagoanele de ambele părți. Dacă între două vagoane consecutive trebuie să existe patru diferențe înseamnă că nu se pot alătura două piese decât dacă, între ele, există o deosebire totală, adică nici una din variabilele celor patru atribute nu se repetă. Am precizat copiilor faptul că locomotiva aleasă fiind un disc, mare, roșu gros, vagoanele alăturate ei nu pot fi nici discuri, nici piese mari, nici piese roșii și nici piese groase. Deci, ele vor fi în mod necesar piese mici și subțiri și pot avea culoarea galbena sau albastră, iar forma de pătrat, triunghi sau dreptunghi.

În finalul jocului, “șeful” a mai făcut o “revizie” și pentru că a găsit totul în ordine, a dat cale liberă trenului, ridicând paleta.

Încheierea activității am realizat-o prin analiza modului ei de desfășurare, prin aprecieri și recomandări.

În cadrul acestor jocuri logice, copiii încep să fie inițiați și în unele concepte matematice de bază ca acela de relație și să folosească relația de echivalență în scopul înțelegerii mai profunde a noțiunii de număr.

Jocurile logice au o tradiție în învățământul nostru matematic și își câștigă tot mai mulți adepți în rândul celor care militează pentru un învățământ formativ.

Activizarea gândirii copiilor în cadrul activității de lectură după imagini

Lectura după imagini, formă de activitate instructiv-educativă, solicită intens reprezentările copilului, experiența lui de viață, capacitatea și potențele sale de a folosi în mod independent cunoștințele dobândite în diferite ocazii referitoare la mediu social și natural.

Trezirea interesului copilului pentru cunoaștere în general și pentru valorificarea cunoștințelor însușite anterior se realizează, mai ales prin calitatea imaginii prezentate, ceea ce impune o atenție deosebită din partea cadrului didactic în selectarea și prezentarea unor ilustrații adecvate intereselor și preocupărilor copiilor.

Astfel, imaginea devine un mijloc de comunicare cu ajutorul căruia se exersează gândirea. Așa cum adultul citește textul scris, copilul citește imaginea, adică primește un mesaj, se exprimă pe baza lui, comunică. El începe mai întâi prin a recunoaște în imagine elementele percepute anterior, respectiv se face o legătură prin enumerare. Stabilind legături între diferite elemente ale enumerării inițiale se ajunge la o descriere și interpretare atunci când copilul sesizează imagini sau relații dintre simbolurile vizuale și propria sa experiență. În fața imaginii, copilul comentează, poveste cu voce tare, exclamă, se întreabă, rămâne tăcut. Toate aceste manifestări reprezintă modalități de a se exprima, necesare perceperii imaginii cu lumea reală.

În școală, copilul dobândește prima experiență a vieții colective și, deși libertatea sa este dirijată, canalizată, el întâlnește adesea mai puține constrângeri decât în mediul familial și se exprimă cu mai multă încredere, naturalețe.

Rolul cel mai important în dirijarea activității copiilor îl are ȋnvățătoarea, prin modul de conducere a lecturilor după imagini. Cu tact și pricepere, ea va dirija copilul nu numai spre instruirea și expunerea verbală a celor ilustrate, ci spre interpretarea lor, solicitând procesele gândirii:analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea.

Tablourile prezentate copiilor oferă diferite posibilități în privința dezvoltării gândirii și vorbirii copiilor:

a) stabilirea de legături între elementele compoziționale între acțiunile redate.

Se știe că la vârsta școlară mică apar interesele intelectuale propriu zise, copilul este preocupat de legătura dintre lucruri, de alcătuirea lor. Imaginea (tabloul) are calitatea de a prezenta copilului elemente compoziționale în strânsă legătura între ele. Aș exemplifica în acest sens legătura după imagini “Jocurile copiilor iarna” care înfățișează un grup de copii făcând un om de zăpadă. Pentru a se ajunge la forma finală, copiii au intuit acțiunile separate: mai întâi un copil care strânge zăpada, altul care așează capul omului de zăpadă, apoi altul care îi pune mătura în loc de mână. Copiii prezentați în tablou aveau sarcini diferite, dar același scop — realizarea unui om de zăpadă, ceea ce favorizează legătura între elementele compoziționale.

b) o altă posibilitate oferită este interpretarea variată a semnificației diferitelor acțiuni. În această idee, trebuie să excludem cadrul didactic care consideră că adevărul este numai cel susținut de ea și caută să îl impună copilului.

În lectura după imagini “E toamnă” există un grup compozițional al tabloului format din doi școlari — un băiat și o fetiță — care merg pe o alee în parc.

Pentru stimularea gândirii divergente am adresat următoarea întrebare copiilor:

— “Unde credeți voi că merg acești școlari?”. Puteam să mă limitez la un singur răspuns: “Merg la școală”, dar au existat și alte răspunsuri argumentate logic: “Se întorc de la școală pentru că sunt veseli”, “pentru că se plimbă prin parc” etc.

Am observat că ei asociau expresia feței copiilor cu anumite acțiuni, deci apar raționamente logice și personale referitoare la mesajul transmis prin imagine.

Eficienta acestor activități se datorează în mare măsură modului în care sunt formulate întrebările de către ȋnvățătoare. Ele vizează tocmai unele aspecte, sunt mai cuprinzătoare, mai profunde, dau mai mult câmp de gândire și exprimare verbală copiilor, vizează mai mult aspectul cauzat, explicativ, determină răspunsuri, atitudini critice, argumente în susținerea unui punct de vedere.

Importanță deosebită în înțelegerea și asimilarea cunoștințelor o au întrebările pe care le adresăm copiilor.

Voi prezenta în continuare câteva categorii de întrebări utilizate în activitățile de lectură după imagini, cu o pondere mai mare in dezvoltarea gândirii:

— întrebări care stimulează capacitatea de a stabili diferite legături între elementele tabloului și realitatea obiectivă.

De exemplu, în lectura după imagini cu tema “Iarna”, după ce s-au stabilit elementele compoziționale ale tabloului și s-a precizat că acțiunea se petrece într-un sat în timpul iernii, s-a adresat copiilor întrebarea: “După ce se vede că tabloul reprezintă un sat în timpul iernii?”. Copiii au reușit pe baza comparației între elementele tabloului și experienței lor de viață să determine:”Este sat deoarece casele sunt mici”,”Nu se văd blocuri”,Străzile sunt mici”etc.

– întrebări care cer copiilor să motiveze diferite acțiuni. Aceste întrebări au drept scop stabilirea relațiilor cauzale dintre diferite evenimente,fenomene,acțiuni.

Exemplu:

„De ce trebuie să se ude plantele?”

(Pentru că fără apă plantele mor.)

– întrebări care cer prevederea consecințelor unei acțiuni. Acest gen de întrebări depășește conținutul strict al tabloului,ca de exemplu:

„Ce s-ar întâmpla dacă peștii nu ar fi hrăniți?”

Prin intermediul lor,li se acordă copiilor posibilitatea de a gândi și de a se exprima verbal,fără suport intuitiv,prezentând propria lor concepție despre viață. Unele din aceste întrebări solicită mai mult gândirea divergentă,dând copilului posibilitatea de a mai căuta mai multe soluții la problema pusă.

– întrebări care stimulează sinteza.

Utilizarea unor întrebări de tipul „De ce este folosită în tabloul nostru culoarea alb mai mult decât în alte tablouri”sau „Ce culori folosește pictorul pentru a reda diferite anotimpuri în tablou?” pune copiii în situația de a observa fiecare element compozițional și de a găsi aspectele cele mai semnificative care caracterizează întreaga atmosferă:culoarea albă din tabloul „Iarna”sau culoarea ruginie într-un tablou de toamnă.

– întrebări care solicită deducții.

Raționamentul deductiv este în general mai puțin accesibil preșcolarilor,dar atunci când premisa nu are caracter prea abstract,preșcolarii pot,cu ajutorul tabloului să-l utilizeze corect. Analizând tabloul „La colțul naturii”le-am adresat următoarea întrebare:”După ce se vede că acestor copii le sunt dragi animalele și plantele?”și am obținut motivările corespunzătoare:”Acești copii iubesc plantele deoarece nu le lasă să se veștejească,le udă și le șterg de praf.”Într-un tablou redând aspecte de iarnă,am pus întrebarea:”După ce ne dăm seama că vremea este rece?”prin intermediul căruia copiii au determinat câteva fenomene și situații semnificative (căderea zăpezii,țurțurii de gheață,băltoaca înghețată,îmbrăcămintea groasă a copiilor).

Pentru sporirea eficienței lecturilor după imagini se pot utiliza procedee diverse de sistematizare si valorificare a cunoștințelor copiilor,de stimulare a gândirii și vorbirii copiilor.

În lectura după imagini „Muncile oamenilor toamna”am folosit fișe de muncă independentă cerându-le copiilor să elimine (să taie cu creionul)fructele și legumele care nu se coc toamna. În activitatea „Copii la colțul naturii „,după lecturarea tabloului de către copii,a avut loc acțiunea aplicativă la colțul naturii asemănătoare celei din tablou.

Experiența acumulată până acum ne permite să găsim și alte posibilități de valorificare a tablourilor în munca cu preșcolarii,atât pentru dezvoltarea gândirii și vorbirii lor cât și pentru pregătirea lor pentru școală.

Contribuția convorbirilor la dezvoltarea vorbirii și gândirii copiilor

Copilul școlar dobândește în grădiniță și apoi la școală multiple cunoștințe pe care le însușește cu prioritate prin legătura directă cu realitatea. Odată cu acumularea acestui bagaj de cunoștințe, reprezentările copilului ating un grad mai înalt de generalizare. În același timp, vorbirea devine mai bogată,mai clară,mai corectă asigurând dezvoltarea mai intensă a gândirii. Îmbogățirea cunoștințelor ar avea un caracter mai pasiv,daca cadrul didactic nu l- ar învăța pe copil să le folosească pentru a pătrunde în esența fenomenelor și totodată,să le comunice într-o ordine logică. Aceasta se poate realiza prin antrenarea operațiilor analitico-sintetice,prin formularea unor probleme sau situații-problemă, prin confruntarea fenomenelor cunoscute de copii.

Una din activitățile care contribuie intens la dezvoltarea vorbirii și,implicit,la dezvoltarea gândirii copiilor este convorbirea. Întrebările puse de educator îi solicită să-și amintească și să selecteze cunoștințele,să folosească cele mai variate operații ale gândirii și să le aplice în funcție de contextul discuției.

În convorbirea „O faptă bună”am expus copiilor trei povestiri scurte. Primele două relatau faptele bune ale unor copii ,iar a treia,o faptă reprobabilă.

Prima povestire se referă la un copil,Ionel,care,găsind lângă un copac un pui de vrabie care piuia foarte tare ,l-a ridicat si s-a uitat cu atenție să vadă dacă este rănit,apoi l-a dus acasă,rugându-i pe părinți să-l îngrijească pentru a-l salva.

După expunerea povestirii am trecut la analiza acesteia. Mai întâi,am actualizat faptele,punând întrebările „De ce puișorul a căzut?”,”Cum se simțea el?”,am trecut apoi la analiza faptelor:”A făcut bine Ionel?”,”De ce credeți că a procedat bine?”?

Motivația din răspunsurile copiilor oglindea doar în aparență nota de generalizare pe care o cerea de fapt întrebarea. În realitate,ea era o enumerare a faptelor descrise”A făcut bine că l-a mângâiat?”. „Că l-a îngrijit?”.Întrebarea „Ce s-ar fi întâmplat dacă nu l-ar fi ridicat?” a dus la înțelegerea esenței problemei,a legăturii existenței între acțiunea întreprinsă si consecințele ei .Copiii au răspuns:”Ar fi murit de foame”,”L-ar fi mâncat pisica”,,”Călca cineva pe el”.Revenind la întrebarea :”De ce spunem că Ionel a făcut bine?”,copiii au reușit să dea răspunsul adecvat:”A făcut bine pentru că nu l-a lăsat să moară”,”L-a scăpat de pisică”,etc.

Analiza faptelor i-a pus pe copii în situația de a face legătura între fapte și acțiune,dar mai ales să expună judecățile făcute. În acest fel,ei verbalizează argumentând pe măsura posibilităților lor,astfel,li se dezvoltă vorbirea,deci si posibilitatea de comunicare.

Pentru a le da noțiunea de faptă bună am pus întrebarea „Cum numim fapta lui Ionel,dacă știm că el a făcut bine?”. Copii au răspuns:”O faptă bună „..

Ca noțiune generală,binele desemnează ceea ce este util la ceva,ceea ce răspunde unei nevoi sau unei tendințe si care,prin urmare,la ființele contente provoacă dorința si procură satisfacție. Tocmai de aceea,pe plan subiectiv,înainte de satisfacerea trebuințelor,binele se impune,mai întâi ca dorință:binele este căutat,urmărit,așteptat. Binele se distinge prin aceea că satisface,mulțumește,fericește. De fapt,binele realizează un raport între fenomene sau procese reale cu însușirile lor (naturale sau sociale)și subiectul uman determinat,pe de o parte,prin anumite trăsături obiective (nevoi, interese, trebuințe) și subiective(dorințe,aspirații,idealuri,precum si satisfacțiile ,mulțumirile , fericirea).(Grigoraș I.-1988)

Gândirea copiilor de 6-10 ani se detașează de concretul imediat,devine mai analitică și mai critică .Gessel sublinia că perioada 6-10 ani este vârsta lui „dar”și „totuși” explicațiile pe care le dă copilul,raționamentele pe care le formulează sunt din ce în ce mai complexe,dar și mai exterioare,mai independente de propria-i persoană. Gândirea devine operativă,operațiile însă au un caracter concret,permit totuși instalarea reversibilității,copilul își dă seama că o acțiune poate fi anulată printr-una inversă,conservarea cantității de plastilină (J.Piaget) întemeindu-se pe această posibilitate de a reveni la punctul de pornire. Uzând de analiză,sinteză,comparare,copilul poate face grupări după unul sau mai multe criterii. Aceste grupări concrete se pot transforma în operațiuni mintale,se pot deci interioriza numai dacă se respectă anumite condiții:

acțiunile succesive se pot transforma în una singură ;

schema acțiunii devine reversibilă;

același punct poate fi atins prin două cai diferite;

revenirea la punctul de plecare pentru ca acesta să fie identic cu el însuși.

( Bonchiș E-2000 )

Același procedeu de lucru l-am folosit și în analiza celei de-a doua povestiri în care un copil ajută o bătrână ,care ducea un coș plin de cumpărături. Am pus copiii sa compare faptele celor doi copii. Prin confruntarea conștientă a celor două povestiri ce relatau fapte bune,gândirea copiilor,pe baza judecății prin analogie a trecut de la particular la general și prin aceasta,la formarea noțiunii de faptă bună.

Ultima povestire scoate în evidență fapta reprobabilă a unui copil care în loc să ajute pe copilul care a căzut și s-a rănit,a trecut mai departe nepăsător. Analizând și această situație,copiii au reușit pe baza deosebirilor existente între fapte,să concluzioneze că acel băiețel a făcut o faptă rea.

Răul,la fel ca și binele,reprezintă o noțiune care acoperă semnificațiile care mai diferite:nu există latură a vieții sau activități umane în care noțiunile de bine și rău să aibă aplicabilitate. După natura sa,răul poate fi biologic(boală,suferință fizică) și răul moral.

Suferința fizică poate întruni trăsăturile răului moral,în măsura în care ea depinde de atitudinea societății față de individ sau a individului față de sine. Numai așa poate fi vorba de vină și răspundere morală,altfel răul este numai biologic.

Datorită formării celor două noțiuni pe baza evidențierii însușirilor esențiale , care au avut loc în timpul analizei situațiilor-problemă și a verbalizării lor,a avut loc și sistematizarea noțiunilor.

Copiii au stabilit raporturi importante de faptă bună si faptă rea.

În cercetările sale,Maria Montessori , în lucrarea „Descoperirea copilului” a scos la iveală existența unei forme mintale specifice primei copilării,deosebită de cea a adultului. Copilul clădește în sine omul adult de mâine pe care-l găsește în mediul său ambiant.(Montessori M.-Descoperirea copilului)

Importanța decisivă a primei copilării pentru formarea următorului om adult a fost sesizată de veacuri,de existența omenirii. Dacă intuiția populară a înțeles importanța celor „șapte ani de acasă”,știința contemporană,la care contribuția M. Montessori nu este de neglijat,a constatat că omul ajunge la o maximă dezvoltare psihică până la vârsta de 10 ani.

Știind că dezvoltarea gândirii copiilor nu poate avea loc în afara procesului însușirii,actualizării și aplicării cunoștințelor,deci a expunerii lor,am cerut copiilor să gândească și să-mi povestească ce fapte au făcut ei.

Jocul didactic-mijloc activ și eficace ȋn ȋnvățarea citirii și scrierii

Ȋn activitatea complexă de ȋnsușire a citirii și a scrisului , au loc procese intense de construire a unor structuri psihice la toate nivelele.Particularitățile acțiunilor pedagogice sunt strâns legate de particularitățile acestor structuri.Dacă gama modalităților de lucru este vastă , cu atât resursele intelectuale sunt mai viguroase , oferind posibilități de achiziții ȋn ȋnvățare din ce ȋn ce mai mari.

Jocul didactic angajază ȋn activitatea de cunoaștere cele mai importante procese psihice , cele mai intime operații ale acestora , având ȋn același timp , un rol important formativ și educativ.Procesele intelectuale declanșate ȋn joc , ȋn special cele ale gândirii , au darul de a-l conduce pe copil cu o oarecare ușurință pe fondul angajării , ȋn descoperirea unor adevăruri noi pentru el , doer ȋn aparență , cu un efort mai mic și , mai ales , ȋn condițiile unor satisfacții evidente.

Ȋn joc elevul se găsește ȋn situația de actor , de protagonist și nu de spectator , ceea ce corespunde foarte bine cu dinanismul găndirii , imaginației și vieții lui afective , unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare.(Ioan Cereghit,Metode de ȋnvățământ)

Utilizând jocul didactic ȋn procesul de ȋnvățare a cititului și scrisului , activitatea didactică devine mai interesantă , mai atractivă , mai plăcută .Prin joc elevul ȋși angajează ȋnterg potențialul psihic , ȋși ascute observația , ȋși cultivă inițiativa , inventivitatea , flexibilitatea gândirii , ȋși dezvoltă spiritul de cooperare , de echipă .

Jocurile didactice , exercițiile –joc , poeziile ,ghicitorile cuprinse ȋn demersul didactic au menirea de a fi un punct de sprijin sugestiv , ȋn activitatea cadrelor didactice.

Jocul ,, Spune cum face?,, are ca obiective să cunoască și să pronunțe corect vocalele- a , e , i , o , u ;să folosească diftongii ȋn vorbirea curentă, oa , ua , ia ,ea;să pronunțe corect onomatopeele respective ; să pronunțe corect cuvintele care ȋncep cu vocale sau care cuprind diftongi și vocale ; să recunoască animalele și să le denumească corect. Materialul didactic necesar- jetoane , cartoane cu imagini ce reprezintă unele animale domestice , sălbatice , acvatice , insecte ( albină , câine , pisică , rață , cocoș , șoarece , urs , vulpe , lup , iepure , broască , pește).

Jetoanele sunt așezate ȋn plicuri.Plicurile se vând la un chioșc.Copiii le cumpără , recunosc imaginile , le denumesc .Cei care nu au făcut nici o greșeală primesc o mască cu animalul respectiv pe care ȋl imită.Ei imită mersul sau glasul unui animal pe care-l reprezintă.Spectatorii ȋl recunosc , ȋl denumesc , și , ȋn cor , pronunță cum face.

Jocul ’’Ȋnlocuiește silaba !’’are ca scop despărțirea ȋn silabe a cuvintelor.Un elev este chemat la tablă. El are sarcina de a citi cuvântul dat și de a modifica silaba subliniată astfel ȋncât să se obțină un cuvânt nou.( ma-re/ sa-re; ma-sa/ ma-rea; sa-te-le / sa-pe-le)

Jocul cuvintelor care ȋncep cu același sunet-are ca obiective să asocieze cuvintele cu literele de tipar corespunzătoare; să găsească cuvinte care ȋncep cu același sunet ȋn ordine alfabetică; să grupeze cuvinte care denumesc imagini după sunetele cu care ȋncep și de alcătuit noi cuvinte fără suport intuitiv;să raporteze sunetul la literă și literele la sunete; să deseneze obiecte , ființe , fenomene a căror denumire ȋncepe cu sunetul dat.Materialul didactic folosit sunt jetoane cu imagini ordonate ȋn sistem alphabetic , pentru fiecare elev câte patru jetoane(acvariu , balon , căruț , degetar )foi de hârtie, creioane colorate.Hârtia este ȋmpărțită ȋn patru coloane:

Copiii au sarcina să deseneze imagini ale obiectelor ȋn ordinea literelor indicate de coloane.Câștigă elevul care a desenat ȋn coloanele sale cele mai multe obiecte a căror denumiri ȋncep cu sunetele date. La semnalul ȋnvățătoarei , fiecare elev barează desenele sale și ȋmpinge foaia vecinului din dreapta . Copilul care a primit foaia desenează alte obiecte care ȋncep cu același sunet. La semnalul meu, foaia se mișcă către locul de unde a plecat.După aceasta , toți copiii citesc ȋn ordine alfabetică , cu glas tare, imaginile din coloana A.Se aplaaudă pentru elevul care a citit cele mai multe imagini . Se trece la coloana B ș.a.m.d. Se apreciază câte imagini au fost citit , până la linia de bară , câte au fost adaugate de vecini. Jocul este compicat: foile se ȋntorc cu fața ȋn jos. Urmează exerciții orale. Copiii vor spune, pe rând, cuvintele care ȋncep cu sunetele A,B,C,D, etc. Ȋntrecerea ȋncepe la semnalul ȋnvățătoarei . Ȋn dreptul fiecărui elev , se așează atâtea buline albe câte nume de lucruri , ființe a anunțat cu sunetul indicat de ȋnvățătoare. De asemenea copiii selecționează jetoanele și le grupează ȋn ordine alfabetică.

„Să așezăm cartonașele!” este un joc care urmărește formularea corectă a propozitiilor simple, corecte; să stabilească legături logice ȋntre imagini; să construiască propozitii cu sens.Materialul didactic folosit-cartonașe cu imagini reprezentând:

-un cal=un cal care aleargă

-un copil=un copil care se joacă

-un urs=un urs care mănâncă zmeură

-o veveriță=o veveriță care mănâncă alune

-un medic=un medic consultând un copil

-un marinar=un marinar cățărându-se pe catarg

-un pahar cu apă=un copil bea un pahar cu apă

-un grădinar=un grădinar udând florile,legumele

-un câine=un câine rozând oase

-o rândunică=o rândunică ciugulind

-un zidar=un zidar construind

-un bucătar=un bucătar făcând mâncare

Va răspunde copilul care are imaginea cu acțiunea potrivită celei prezentate de conducătorul jocului . Dacă răspunsul este corect imaginea se așează pe suport.

Se prezintă două imagini ; se intuiesc și se demonstrează modul cum se va proceda.Sau se dă fiecarui copil câte o imagine ȋn care este redată o actiune și se precizează ce au de făcut ȋn continuare:

-urmăresc ce imagine va fi prezentată de conducătorul jocului;

-cercetează dacă au o imagine care poate fi asociată cu cea prezentată;

-elevul trece la masa conducatorului , asociază imaginile și formează propozitii care exprimă continutul acestora.

Spre exemplu , conducătorul jocului prezintă imaginea cu paharul cu apă , iar copilul are imaginea cu un copil bând apă din pahar, o va așeza alături de prima și va formula propoziția:

Copilul bea apă din pahar,

CAPITOLUL II

IPOTEZA

Presupunem că folosirea jocului didactic/ unor jocuri didactice adecvate facilitează dezvoltarea gândirii copiilor de clasă pregătitoare și de clasa I. Între materialul perceput, adică faptele întâlnite,și cel conceptual,adică,ipotezele, se stabilesc legături funcționale,în așa fel, încât cel dintâi localizează și descrie problema, iar cel din urmă reprezintă o posibilă metodă de soluționare.

Pe parcursul activității didactice apar diferite probleme, se ridică anumite semne de întrebare care, sesizate ce către cercetători și raportate apoi la rezultatele obținute, îi oferă prilejul conturării unei noi ipoteze,prilejul organizării condițiilor pentru verificarea și transformarea ei în teorie , devenind în final practică nemijlocită.

Din punct de vedere al cunoașterii , ipoteza se justifică numai dacă explică și alte fenomene decât cele care au construit baza empirica și au sugerat formularea ei.Ipoteza avansează prezumții explicative privitoare la anumite aspecte sau manifestări care apar în cazul dat ,in desfășurarea procesului de învățământ .

A formula ipoteze presupune a pune una sau mai multe întrebări în legătură cu realitatea pedagogică și ale căror consecințe logice sau empirice se cer verificate.

Ipoteza formulată trebuie să respecte anumite condiții,între care:

– să fie astfel exprimată, încât să conducă la deducții și decizii;

– să permită,după situație, validarea sau infirmarea;

– să fie specifică și valorificabilă;

– să fie simplă și direct raportată la fapte empirice;

– să poată fi raportată la metodele de cercetare și de testare cunoscute;

– să fie raportată la cunoștințele existente sau la teoria referitoare la problematica în studiu.

Fiind niște explicații anticipate,ipotezele sunt utile și necesare. Un prim aspect al valorii unei cercetări este cel subiectiv,așa încât autorul va fi la sfârșitul cercetării mai edificat asupra temei pe care a abordat-o și a studiat-o.

Obiectivele cercetării

Știm că a cerceta înseamnă a observa,a întreba, a iscodi a căuta a proba ,etc. Putem considera cercetarea ca „o întrebare pe care omul o pune naturii” așa cum precizează B. Dragazon .

Fiecare dascăl care efectuează o cercetare urmărește ameliorarea muncii sale și,ca urmare,a rezultatelor ei. De aceea,cele mai multe dintre cercetările realizate de oamenii de la catedră se plasează în domeniul modalităților de lucru cu cei pe care îi educă și formează.

Orice cercetare urmează să răspundă unei situații problematice și să-i ofere,în final, modalitate de rezolvare. La început, ele se impun ca simple sugestii, pentru ca pe parcurs să sedimenteze un concept sau o idee cu valoare euristică pentru activitatea practică.(Băcan Dragazon,Cercetarea psihopedagogică,pag13,1993

Cercetările experimentale se caracterizează prin aceea că declanșează acțiuni educaționale originale,rezultatele acestora fiind înregistrate și prelucrate pentru a demonstra eficiența lor educativă .În balanța rezultatelor cercetării se află nu numai metodele și procedeele utilizate de dascălul-cercetător,ci și produsele psihice pe care le-a realizat prin sistemul muncii sale,produse care,chiar dacă nu se văd,se simt, preșcolarul obținând rezultate superioare în procesul instructiv-educativ, fiindcă i-a fost cultivat spiritul de observație, i-a fost dezvoltată memoria logică, i-a fost stimulată gândirea creatoare, a fost, în fapt, învățat să învețe,aspect care are un rol esențial în formarea copiilor. Fără aceste transformări nu ar fi posibilă obținerea unor rezultate mai bune, cu un randament mai mare.

Obiectivul primar al cercetării este,evident, identificarea modalităților de dezvoltare a creativității și interdependenței în gândire ,în acțiunea școlarului mic.

Am mai avut în vedere și următoarele obiective:

-identificarea modului de însușire a materialului teoretic de către elevi;

-rezolvarea unor exerciții gradate din punct de vedere al dificultății în raport cu vârsta și cu nivelul însușirii cunoștințelor anterioare;

-dezvoltarea unor capacități intelectuale,afective și comportamentale prin dobîndirea unor cunoștințe de către elevi.

Pentru a îndeplini obiectivele propuse în această lucrare am căutat să folosesc metode și procedee adecvate în scopul însușirii conștiente a noțiunilor ce sunt prevăzute în programa pentru clasele I – IV, cât și al respectării principiilor didactice, în special principiul caracterului activ și conștient al învățământului.

Eșantionare și locul de cercetare

Cercetarea a fost realizată în anul școlar 2015-2016 , pe un eșantion de 15 elevi de vîrstă școlară mică (6-8 ani). Acest experiment vizează clasele pregătitoare – și clasa I și a fost efectuat în perioada septembrie 2015– iunie 2016 la clasele pregătitoare și I , clasă în regim simultan cu 15 elevi, de la Liceul Teoretic “Constantin Șerban”Aleșd,Școala Gimnazială nr.1 Peștiș. Am avut în vedere cele două clase , clasa pregătitoare cu un efectiv de 9 elevi și clasa I cu un efectiv de 6 elevi, iar în vederea cunoașterii cât mai amănunțite a fiecărui copil , a condițiilor de viață ,am considerat necesar să studiez structura colectivului de elevi cu care am lucrat.

Am prezentat structura colectivului de elevi după sex , naționalitate și după mediul educativ-familial.

Voi prezenta structura colectivului de elevi pe care am condus-o în perioada de desfășurare a cercatării:

-structura colectivului de elevi după sex: total -15 copii din care : 7 fete și 8 băieți

-structura după naționalitate: 15 copii naționalitate română

-structura după mediul educativ-familial:total 15 copii din care :condiții corespunzătoare -25

Familii organizate – 13

Se ocupă – 10

Nu se ocupă – 5

Metode de cercetare

În zilele noastre, aspirația de a face din procesul instructiv-educativ „o știință aplicată” cucerește tot mai mult gândirea și acțiunea cadrelor didactice, deoarece aceasta reprezintă o cerință cu totul modernă. La elaborarea unei asemenea științe sunt chemate să-și aducă contribuția cadrele didactice care, prin munca lor la catedră, validează ipoteze și teorii pedagogice, ridică probleme inedite, găsesc rezolvări practice pentru preocupări curente.

Cercetarea pedagogică are ca scop îmbunătățirea procesului de învățământ, a formelor de organizare, a strategiilor, perfecționarea mijloacelor de educație, de formare a profilului moral al cetățeanului de azi.

Principalele etape ale cercetării pedagogice sunt:

-formularea problemei și conturarea ipotezei;

-cercetarea propriu-zisă, etapa fundamentală, care presupune trei momente principale:

1. adunarea și selectarea materialului faptic;

2. prelucrarea materialului selectat;

3. interpretarea rezultatelor obținute prin prelucrare;

concluzii (retrospective condensate ale conținutului lucrării).

Metodele de cercetare (în pedagogie) sunt metode folosite pentru obținerea unor rezultate valabile în problemele ridicate de cercetarea pedagogică în sprijinul dezvoltării și perfecționării științei și practicii educative.

Metodele de cercetare pot fi grupate în:

metode de cercetare a datelor: observarea, experimentul, ancheta cu chestionar, ancheta biografică, convorbirea, teste, fișe pedagogice. Acestei grupe îi sunt asociate și „metode de cuantificare”, de măsurare a datelor cercetării, fiindcă, fără măsurare, datele colectate nu sunt utile unei cercetări în sens științific;

metode privind organizarea colectivelor de experimentare (cercetare), pentru ca datele adunate și rezultatele cercetării să exprime cât mai corespunzător generalitatea, realitatea întreagă (mărimea eșantionului), grupe echivalente, rotația grupelor;

metode pentru prelucrarea matematică (statistică) a datelor prin metodele expuse la punctul (a), în condițiile de valabilitate, stabilite de la (b) și pentru exprimarea științifică a legilor în (d). În final ca metodă integral de cercetare, este metoda experimentală deosebită de experiment.

În acest experiment, consider că am folosit cele mai eficiente metode de cercetare pedagogică, acestea fiind: observația pedagogică, experimentul pedagogic, convorbirea, prelucrarea datelor.

1. Observația pedagogică

„ Metoda observării este o metodă de cercetare care utilizează observația în investigație și constă în intuirea sistematică și organizată a unui obiect, fenomen, proces (așa cum se desfășoară normal sau cum a fost produs experimental), în vederea realizării cunoașterii științifice cu ajutorul căreia subiectul obține în mod nemijlocit informația despre obiectul supus reflectării.”1

Observațiile sunt de două feluri:

observații pasive, observație spontană care se face întâmplător, fără să fim conduși de vreo idee preconcepută;

observații provocate, folosite cu scopul de a verifica exactitatea unei presupuneri.

Folosind observația, am urmărit la elevi cum participă la activitatea din timpul orelor, cum urmăresc și cum apreciază și completează răspunsurile colegilor examinați, cum își iau notițe, cum își efectuează temele.

Am făcut observații atât individual, cât și în colectiv, respectând următoarele cerințe:

fixarea unui scop clar;

alegerea mijloacelor și fixarea timpului de observat;

observarea faptelor în condițiile naturale fără a fi influențate de alți factori;

notarea imediată a datelor observației, fără a fi sesizabile de cei studiați (observați);

prelucrarea datelor obținute.

Pentru ca datele obținute să fie cât mai exacte, observația a fost efectuată sistematic, urmărind ca aceeași observație să fie repetată, în situații diferite. Datele obținute am încercat să le verific prin mai multe procedee. De asemenea, am reținut datele semnificative, nu și detaliile nerelevante.

2. Experimentul pedagogic

Este metoda experimentală în pedagogie pentru aflarea de soluții (legi științifice) la problemele care se impun școlii și pedagogiei. Experimentul este o metodă integrală de cercetare care folosește toate celelalte metode (de cercetare) și care funcționează conform unui „raționament” experimental cu schema:

observare (pentru cunoașterea fenomenului);

ipoteza (privitor la fenomen);

verificarea ipotezei (prin date produse de experimente realizate de cercetător, deci „provocate” sau „invocate” de acesta din cercetări diferite);

lege (formulată conform raționamentului experimental în cazul și în condițiile în care a fost verificată ipoteza).

Această metodă experimentală constă în observarea obiectelor și fenomenelor într-o situație creată de observator. În cadrul acestei metode cercetătorul poate provoca fenomenul studiat, poate să schimbe condițiile de producere a fenomenului, în funcție de scopul urmărit.

Uneori, rezultatele obținute nu sunt concludente, alteori se înregistrează o reușită parțială. Intervine astfel un „test” de comparație, datele finale obținute fiind raportate la anumite date, de referință, de comparație.

Experimentul poate fi: – experiment natural;

– experiment formativ;

– experiment de laborator.

Experimentarea pedagogică se desfășoară de regulă în trei faze:

prima fază cu rol de constatare (pre-test);

a doua fază, fundamentală, experimentul propriu-zis;

etapa finală – de control (post-test).

Experimentul pedagogic se poate organiza fie numai cu clasele experimentale, fie cu clase experimentale și cu clase de control în același timp.

3. Convorbirea

În cercetarea pedagogică, „convorbirea este formă de anchetă realizată oral cu fiecare subiect, pe baza unui chestionar aplicat în funcție de împrejurările speciale ale cazului, consemnându-se totul (răspunsuri și împrejurări) în protocolul cercetării (relatarea ce se întocmește cu acest prilej).”2

Metoda convorbirii constă într-un dialog între cercetător și subiecții supuși investigației, în vederea acumulării unor date, opinii, în legătură cu anumite fenomene. Când se desfășoară în scris, pe baza unui chestionar, îmbracă forma anchetei.

Convorbirea se desfășoară pe baza unui plan și a unor întrebări dinainte elaborate. Când se folosește chestionarul, o atenție deosebită trebuie acordată întocmirii acestuia.

Întrebările trebuie să fie clar formulate, să se refere la un anumit aspect concret, să fie adecvate situației.

Datele convorbirii și chestionarului trebuie verificate atât prin observarea directă, cât și prin alte mijloace, deoarece s-ar putea ca unele cazuri să reflecte unilateral și subiectiv situația respectivă.

Această metodă se folosește după ce, pe baza altor metode, am acumulat un material informativ despre elevul cu care urmează să stăm de vorbă, ceea ce ușurează organizarea convorbirii.

Deoarece prin intermediu activităților instructiv-educative, copiii își îmbogățesc experiența cognitivă, își educă voința, își conturează profilul personalității, am folosit metode și procedee moderne, activ-participative care dezvoltă atât gândirea cat și celelalte procese psihice cognitive:memoria, imaginația creatoare, capacitatea de investigație, etc.

În același timp, m-a preocupat în mod deosebit imprimarea unui caracter activ strategiei didactice prin conceperea unui nou tip de relație “educatoare-copil”, caracterizată prin dominarea activității preșcolarului în actul învățării. Această situație a determinat eforturi proprii în dobândirea cunoștințelor, în formarea deprinderilor și obișnuințelor din partea copilului,cu repercusiuni asupra dezvoltării și formării lui. Nota dominantă a acestei relații constă în activizarea copilului sub aspect intelectual in vederea formării capacităților intelectuale și îndeosebi a gândirii, prin promovarea unui sistem metodologic euristic; orientează întreaga activitate a copilului astfel încât acesta să dobândească cunoștințe noi, să-și formeze priceperi și deprinderi prin eforturi proprii . Pentru adunarea materialului necesar acestei lucrări am folosit foarte mult metoda observației — atât observația spontană, făcută fără vreo idee preconcepută, cât și observația provocată, făcută cu un anume scop propus.

I-am observat pe copil atât în cadrul activităților frontale dirijate cât și în cadrul jocurilor și activităților alese. Datele observației îmbinate cu cele provenite din discuțiile purtate cu copiii, cu părinții copiilor, precum și cu datele obținute prin alte metode, mi-au permis să înțeleg mai bine eficienta diferitelor influențe in dezvoltarea personalității copilului.

4. Analiza și prelucrarea statistică a datelor

În urma unui experiment, a unei observații sistematice sau a unei anchete se obține, de regulă, o colecție de date care nu pot fi cuprinse și examinate printr-o simplă „inspecție vizuală”. Trebuie să intervină, în acest sens, o operație de clasificare sau ordonare, care să permită reevaluarea unor legități sau dependențe sistematic.

Prelucrarea datelor constă în ordonarea, sistematizarea și corelarea datelor empirice cu scopul de a fundamenta o decizie privind semnificațiile statistice ale acestor date în raport cu ipoteza sau modul ipotetic propus.

Datele primare odată grupate pot fi centralizate în anumite tabele sau pot fi prezentate sub forma lor grafică. În prelucrarea datelor este necesar să se îmbine procedeele numerice cu analiza calitativă a materialului.

În cercetarea pedagogică dobândește prioritate analiza calitativă, în timp ce prelucrarea statistică este subordonată celei dintâi. Tehnicile de calcul intervin ca momente în raționamentul cercetătorului.

Multe investigații pe teme educative ne duc la o exprimare numerică precisă a rezultatelor. Adeseori trebuie să ne mulțumim cu simple clasificări și aprecieri ale fenomenului studiat.

Aceste date le-am ordonat și prelucrat prin metode statistice corespunzătoare, iar rezultatele obținute le-am raportat la considerentele teoretice expuse în literatura de specialitate.

Toate rezultatele obținute în activitatea mea cu copiii, concluziile trase în urma aplicării diferitelor metode de dezvoltare a personalității copilului școlar, mă vor ajuta să-mi îmbogățesc stilul de muncă pe viitor.

VII. ANEXE

Liceul Teoretic “Constantin  Șerban” Aleșd

Școala Gimnazială Nr. 1 Peștiș

PROIECT DIDACTIC

Comunicare în limba română- clasa pregătitoare

Comunicare în limba română- clasa I

Data: 5.04.2016

Prof. înv.primar: Coste Gheorghița Getuța

ALGORITM INTRODUCTIV

Școala: Gimnazială nr.1 Peștiș

Data:5.04.2016

Clasa: pregatitoare și clasa I

DEMERS DIDACTIC

ANEXA 1 cp

ANEXA 2 PREGATITOARE

F

1.Încercuiește litera F

2.Colorează obiectele și fiintele care ȋncep cu F:

*Scrie-l pe F

ANEXA 1 cls.I

Numele și prenumele …………………… Data: ……………………

Fișă de lucru

Grupurile de litere gi, Gi

Încercuiește grupul de litere gi, Gi:

Gelu și Gigel merg la pescuit. Au luat cu ei mâncare: covrigi, pungi cu biscuiți și momeală pentru pești. Stau pe marginea apei. Aruncă cârligul undiței în apă. Acesta se agață în crengi.

Încearcă să tragi, Gelule! strigă Gigel.

Gelu trage și cade în apă. Gigel încearcă să îl ajute, dar cade și el. Amândoi încep să râdă.

COLOREAZĂ IMAGINILE!

Anexa 1

Grupul de litere,,gi”

1.Desparte în silabe cuvintele:

-regină- tragi-

-Gina- pagină-

-covrigi- colegii-

2.Transformă cuvintele după model:

culeg-culegi

aleg-………………….. trag-……………………….

plâng-………………… alerg-……………………..

3. Caută în tabloul literelor cuvintele:

GIRAFĂ,COLEGI,RUGINITE,FRAGI,GIMNASTICĂ,

ENERGIE

ANEXA 2 CLASA I

SPUNE MAI DEPARTE:

1.EU ALEG. TU ALEGI.

2.EU MERG. TU ……………..

3.EU FUG. TU ………………

4.EU STRIG. TU ……………..

5.EU AJUT. TU ……………..

Liceul Teoretic “Constantin  Șerban” Aleșd

Școala Gimnazială Nr. 1 Peștiș

PROIECT DIDACTIC

Dezvoltare personală-clasa pregătitoare

Dezvoltare personală-clasa I

Data: 5.04.2016

Prof. înv.primar: Coste Gheorghița Getuța

ALGORITM INTRODUCTIV

Școala: Gimnazială nr.1 Peștiș

Data:5.04.2016

Clasa: pregatitoare și clasa I

DEMERS DIDACTIC

Activitate comună

Anexa 1

Fisa de munca independenta

1.Bifează caseta corespunzătoare imaginii care seamănă cu familia ta.

2.Colorează activitatea/activitățile pe care ți-ar plăcea să le faci împreună cu cei dragi.

3. Încercuiește activitățile la care îți ajuți familia:

Liceul Teoretic “Constantin Șerban” Aleșd

Școala Gimnazială Nr. 1 Peștiș

PROIECT DIDACTIC

Matematică și explorarea mediului – clasa pregătitoare

Matemetică și explorarea mediului – clasa I

Data: 5.04.2016

Prof. înv.primar: Coste Gheorghița Getuța

ALGORITM INTRODUCTIV

Școala: Gimnazială nr.1 Peștiș

Data:5.04.2016

Clasa: pregatitoare și clasa I

DEMERS DIDACTIC

Liceul Teoretic “Constantin Șerban” Aleșd

Școala Gimnazială Nr. 1 Peștiș

PROIECT DIDACTIC

Arte vizuale și abilități practice – clasa pregătitoare

Arte vizuale și abilități practice – clasa I

Data: 5.04.2016

Prof. înv.primar: Coste Gheorghița Getuța

ALGORITM INTRODUCTIV

Școala: Gimnazială nr.1 Peștiș

Data:5.04.2016

Clasa: pregatitoare și clasa I

DEMERS DIDACTIC

Demers comun pentru clasa pregătitoare și clasa I

ANEXA 1

Alb cu negru colorată

Zboară când primăvara se arată,

Are coada ca o furculiță,

Și e o pasăre micuță.

(Rândunica)

Măr frumos și aurit,

Chiar din cer a răsărit.

Ziua întreagă strălucește

Și pământul încălzește.

Cine este?

(Soarele)

Voinicel cu haină albă,

Iese primul din zăpadă,

Și vestește în toată țara

Că sosește primăvar

(Ghiocelul)

ANEXA 2 – flori albe

ANEXA 3 flori roz

IMAGINI CU COPACUL INFLORIT

ANEXA 5 – FRUNZA