Strategii Didactice Activ Participative In Lectia de Matematica
LUCRARE DE LICENȚĂ
Strategii didactice activ-participative
în
lecția de
MATEMATICĂ
CUPRINS
ARGUMENT
CAPITOLUL I STRATEGII DE PREDARE-ÎNVĂȚARE
I.1 Strategiile de predare-învățare între rutină și creativitate
I.2 Precizări terminologice
I.3 Tipuri și forme de oragnizare și desfășurare a activității educaționale
I.4 Lecția, formă de activitate curentă în școală
I.5 Activități și forme de lucru complementare lecției
Bibliografie capitolul I
CAPITOLUL II METODE ACTIV PARTICIPATIVE
II.1 Considerații generale
II.2 Clasificarea metodelor activ-participative
II.3 Rolul metodelor activ-participative
II.4 Metode activ-participative aplicate în învățământul primar și preprimar
Bibliografie capitolul II
CAPITOLUL III JOCUL
III.1 Prezentări conceptuale. Direcții și orientări explicative
III.2 Copilul și activitatea ludică
III.3 Jocul didactic-rol și influență în cadrul procesului instructiv-educativ
III.4 Jocul didactic matematic
III.5 Exemple de jocuri folosite la Matematică
III.6 Avantaje ale folosirii jocurilor didactice matematice
Bibliografie capitolul III
CAPITOLUL IV STIMULAREA CREATIVITĂȚII LA VÂRSTĂ PREȘCOLARĂ
IV.1 Ipoteza de lucru și obiectivele cercetării
IV.2 Eșantionul de lucru
IV.3 Etapele cercetării și metodologia de lucru
IV.4 Prezentarea și interpretarea rezultatului cercetării
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ARGUMENT
Lumea în care noi trăim și pentru care din postura de formatori îi pregătim pe copii este extrem de dinamică și aflată într-o permanentă și continuă mișcare. De aceea, pentru a exista, actualii noști elevi trebuie să dobândească, pe lângă cunoștințe teoretice și alt fel de abilități.
Tinerii trebuie să aibă o mare capacitate de a se adapta rapid schimbărilor care-i înconjoară și care le va caracteriza existențele, ei trebuie să fie capabili să selecteze informațiile necesare dintr-o multitudine de noțiuni care îi asaltează permanent pentru a alege pe acelea care sunt cu adevărat importante. Ei vor trebui astfel să dea un sens creativ și productiv informațiilor, să-și gândească propria devenire, să fie părtași activi la propria formare. Vor trebui să gândească și să învețe critic.
Pentru a induce un astfel de comportament și a forma o astfel de personalitate institutorul trebuie să asigure derularea unui demers didactic care sa îmbine metodele de învățământ tradiționale cu cele active, moderne, care vor menține treaz interesul elevilor, vor contura atmosfera de lucru propice învățării în condiții optime și care vor adapta astfel actul educațional nevoilor actuale ale societății.
Vom înțelege prin metode activ-participative orice situație sau metodă care schimbă poziția elevului din obiect al formării în subiect al acesteia, care îl deplasează dintr-un rol pasiv într-unul activ, căci copiii devin astfel coparticipanți ai propriei lor formări.
Psihologia învățării evoluează mereu și a elaborat și conceptele moderne corespunzătoare acestui tip nou de abordare. Se constituie în același timp o didactică informațională. Împreună acestea ridică la o cotă superioară educația pentru știință și prin știință, pentru cultură și prin cultură. Abordarea dintr-o nouă perspectivă nu înseamnă negarea sau renunțarea definitivă la tot ceea ce a însemnat pedagogie sau metodică în sens tradițional, ci impun reluarea unor teme și reorganizarea acestora din perspectiva noilor rațiuni ale școlii și astfel aceasta va putea să răspundă comenzii sociale de a forma o personalitate adecvată modului actual de comportament și timpurilor moderne.
CAPITOLUL I STRATEGIILE DE PREDARE-ÎNVĂȚARE
I.1 STRATEGIILE DE PREDARE-ÎNVĂȚARE ÎNTRE RUTINĂ ȘI CREATIVITATE
Pe măsură ce conținutul unei activități devine din ce în ce mai complex desigur că și educația împreună cu toate aspectele legate de desfășurarea acesteia va trebui să fie tot mai preocupată de climatul și modalitatea în care se va înfăptui ea.
Obiectivele didactice, conținutul educației și concepția pedagogică influențează în mod determinant procesul didactic, organizarea acestuia, caracterul relației stabilite între profesori și elevi, nivelul și natura relațiilor ce apar între elevi în cadrul procesului instructiv-educativ.
Constatând că formele tradiționale de învățare nu crează un tip de personalitate ce se poate adapta nevoilor actuale ale societății, eforturi însemnate se orientează către perfecționarea acestor forme de organizare sau identificarea altora noi, mai productive. Cercetările pedagogice actuale abordează din aceeași perspectivă dinamică și strategia instruirii, aceasta fiind privită drept ansamblul de metode, forme, mijloace tehnice și principiile lor de utilizare care permit folosirea conținuturilor cu scopul atingerii obiectivelor propuse prin actul educațional.
Metodologia didactică se combină cu mijloacele de învățământ pentru a asigura organizarea și desfășurarea în condiții optime a unei secvențe de instruire. O altă componentă deosebit de importantă a procesului de învățământ este operația de proiectare și de organizare a procesului ce va permite elevului să parcurgă un anumit conținut de cunoaștere și să ajungă la competențele dorite.
Există numeroși factori care concură pentru a genera un model educațional de succes printre care se pot enumera: formele de organizare, metodele și mijloacele utilizate, conținutul de idei care trebuie parcurs și strategia didactică aleasă pentru a face acest lucru, cunoașterea și evaluarea rezultatelor obținute.
Pedagogia este preocupată de analizarea procesului instructiv-educativ poziționându-se față de acesta pe trei planuri: unul la nivel macro, altul la nivel intermediar și ultimul la nivel micro. Desigur că în lucrarea de față va interesa această ultimă abordare deoarece aceasta se înscrie în câmpul de acțiune al pedagogiei învățării.
I.2. PRECIZĂRI TERMINOLOGICE
Activitatea desfășurată de profesori împreună cu elevii acestora poate fi organizată în diverse moduri și maniere de lucru care pot fi individuale sau pe grupuri de lucru. Transmiterea de cunoștințe de către profesor și formarea de abilități de către acesta se poate îndrepta către un singur elev, un grup mobil de elevi, un colectiv permanent de elevi – denumit în mod tradițional clasa de elevi sau grupa de elevi în învățământul preprimar- sau unui grup parțial stabil, așa cum se constituie atunci când e nevoie de formarea de grupuri de studiu dedicate unor anumite teme sau participării la anumite discipline opționale sau facultative.
Modalitățile de organizare și de desfășurare a activității binomului educațional fomat din profesor și elev s-au conturat și s-au definitivat de-a lungul timpului. În trecut nu se lucra cu grupuri omogene de elevi și nici nu exista o durată clar determinată a programului de studiu. Nu existau nici reglementări ale zilei școlare și nici alte tipuri de delimitări temporale ale activității de învățare așa cum sunt cele de azi, respectiv împărțirea activității în trimestre sau în semestre și ani școlari de studiu.
Cu timpul din toate variantele practicate se impune organizarea pe clase și desfășurarea activității sub forma de lecții.
Acest tip de organizare apare din timpuri destul de vechi fiind întâlnită încă din antichitate, desigur cu anumite diferențe față de perioada modernă. Fundamentarea teoretică însă a organizării învățământului pe clase și pe lecții îi aparține lui I.A.Comenius și a fost elaborată de către acesta în secolul al XVII-lea. Acesta a observat că distribuirea copiilor pe clase folosind criteriul vârstei și al pregătirii mărește randamentul muncii instructiv-educative. De asemenea tot el a observat că este deosebit de important ca fiecare colectiv astfel format să parcurgă în timpul unui an școlar o anumită tematică repartizată pe luni și zile de activitate.
I. A. Comenius asociază astfel conceptul de „lecție" școlară cu cel de „clasă" de elevi, anticipând astfel procesul asocierii între conceptul de lecție și cel de activitate comună pentru un întreg grup respectiv clasă de elevi.
La această relație s-au adăugat apoi legăturile și relațiile care se stabilesc între conținutul, structura și planificarea activității didactice cu timpul destinat și necesitat de desfășurarea ei. În acest mod I. A. Comenius a cristalizat Sistemul de organizare pe lecții, ca unitate de învățare, și pe clase din punctul de vedere al organizării colectivului de elevi. La noi în țară acest sistem a devenit activ în practica școlară începând cu anul 1864, fiind implementat prin Legea învățământului din acel an.
Una dintre particularizările modului de lucru fundamentat de către Comenius s-a caracterizat prin faptul că elevii sunt grupați după vârstă și nivel de pregătire în clase iar promovarea dint-o clasă în alta superioară se făcea anual pe baza promovării. El a stabilit o anumită durată de școlarizare, dar această durată nu a fost de la început de un an, ci a variat de la o etapă de dezvoltare socială la alta și de la o țară la alta. Totuși mereu a existat un început dar și un sfârșit de an școlar, acesta era împărțit în semestre sau în trimestre urmate de vacanțe școlare. Ziua școlară se desfășura după un orar, era fixată o anumită succesiune a obiectelor de studiu după intervale fixate de timp și egale pentru toate unitățile de învățare, durata fiind de 40-50 de minute și alternând cu perioade scurte de timp liber numite recreații
Astfel sistemul de învățământ pe clase și lecții a devenit o formă de organizare a activității didactice și educative desfășurată în școală, realizată în condiții foarte clar descrise, elevii sunt grupați în clase și lecțiile se succed într-o ordine fiind consemnată într-un program care se numește orarul școlii.
Acest sistem a înregistrat evoluții permanente până în perioada modernă și desigur că și forma de azi va suferi modificări în viitor, fiind un sistem deschis și dinamic, modificările privind atât grupul sau clasa de elevi cât și mediul ambiental în care are loc instruirea. Modul de lucru pe clase si lecții este dominant și în perioada actuală; desigur s-au înregistrat modificări menite să asigure concordanța necesară cu conținutul ideatic stocat în manualele școlare precum și în alte surse pe care elevii le folosesc pe parcursul pregătirii lor.
La perfecționarea de mai târziu a sistemului de învățământ pe clase și lecții și-au adus contribuția și mari cercetători și pedagogi precum: I. H. Pestalozzi, C D. Usinski, A.' Dîesterweg, J. F. Herbart, T. Ziller, W. Rein etc. în a doua jumătate a secolului al XIX – lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea. Aceștia au elaborat teorii și au făcut experiențe studiind mai multe posibile noi forme pentru a organiza munca didactică și activitatea educativă. Printre aceste modele menționăm: Sistemul monitorial (Bell- Lancaster), Planul Dalton experimentat de către A. Parkhurst, Metoda centrelor de interes, elaborată de Ovide Decroly, Sistemul proiectelor, Metoda Winetka acestea din urmă fiind experimentate de către Wash-burne, Metoda muncii pe grupe susținută de R. Cousinet și de C. Freinet etc. Aceste încercări nu au depășit faza de experiment, dar ele rămân importante prin strădaniile de a mobiliza elevul și de a-l situa în ipostaze de participare independentă.
Îmbogățirea și modernizarea organizării procesului de transmitere a cunoștințelor fac obiectul a numeroase studii și preocupări și în prezent; dintre acestea mai cunoscute sunt: predarea pe echipe de profesori (team-teaching), instruirea pe grupe/clase de nivel; metoda sistemică, organizarea tripartită a orarului (tiers-temp) etc.
I.3 TIPURI ȘI FORME DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII EDUCAȚIONALE
Se simte din ce în ce mai mult nevoia de a construi un sistem tot mai cuprinzător al formelor de educare și de instruire, indiferent de treapta de școlarizare aflată în discuție. Pe măsură ce sunt implicate în proces tot mai numeroase elemente apare și necesitatea grupării și clasificării acestora după o serie de criterii.
Luând în considerare numărul de participanți ționăm: Sistemul monitorial (Bell- Lancaster), Planul Dalton experimentat de către A. Parkhurst, Metoda centrelor de interes, elaborată de Ovide Decroly, Sistemul proiectelor, Metoda Winetka acestea din urmă fiind experimentate de către Wash-burne, Metoda muncii pe grupe susținută de R. Cousinet și de C. Freinet etc. Aceste încercări nu au depășit faza de experiment, dar ele rămân importante prin strădaniile de a mobiliza elevul și de a-l situa în ipostaze de participare independentă.
Îmbogățirea și modernizarea organizării procesului de transmitere a cunoștințelor fac obiectul a numeroase studii și preocupări și în prezent; dintre acestea mai cunoscute sunt: predarea pe echipe de profesori (team-teaching), instruirea pe grupe/clase de nivel; metoda sistemică, organizarea tripartită a orarului (tiers-temp) etc.
I.3 TIPURI ȘI FORME DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII EDUCAȚIONALE
Se simte din ce în ce mai mult nevoia de a construi un sistem tot mai cuprinzător al formelor de educare și de instruire, indiferent de treapta de școlarizare aflată în discuție. Pe măsură ce sunt implicate în proces tot mai numeroase elemente apare și necesitatea grupării și clasificării acestora după o serie de criterii.
Luând în considerare numărul de participanți și modul în care se înfăptuiește relația profesor-elevi în procesul didactic, formele de lucru pot fi frontale, de grup și individuale.
(După Ionescu et All,1992, 16)
După locul de desfășurare activitățile pot fi grupate în:
• Forme de organizare a activității instructiv-educative în școală (în clasă și în afara clasei):
— lecția (permanentă, facultativă);
— meditațiile și consultațiile;
— studiul individual;
— activitățile în cabinete, laboratoare și ateliere;
— activități independente;
— cercurile pe materii;
— observațiile în natură, Ja colțul viu;
— învățarea independentă în școală;
— activități permanente organizate sub forma de concursuri pe diferite teme;
— teme pentru acasă, etc.
• Forme de organizare a activității instructiv-educative extrașcolare, numite și conexe. Sunt formele destinate să completeze lucrurile realizate în cadrul școlii utilizând în mod util și plăcut timpul elevilor din afara orarului școlar. Ele pot fi organizate de către școală sau de alte instituții special create: case de cultură, teatre pentru copii, tabere, etc.
Astfel de activități sunt:
activități în cercuri tehnice;
diferite activități de club (serbări, sărbătoriri);
vizionări de spectacole;
excursiile și vizitele;
turismul, drumețiile, etc.
I.4. LECȚIA, FORMĂ DE ACTIVITATE CURENTĂ ÎN ȘCOALA
Lecția deține un rol central în ansamblul formelor de activitate didactică, constituie cadrul principal în care se derulează actul instructiv-educativ și își întemeiază eficiența în funcție de o serie de factori.
De aceea sunt firești întrebări precum: Ce este lecția, sau Cum trebuie înțeleasă lecția?
Există mai multe definiții, dar ele nu se suprapun perfect, în funcție de modul de abordare sunt prezente și o serie de inadvertențe între acestea.
Criteriul organizatoric stă la baza majorității definițiilor. Din acest punct de vedere lecția este o formă de activitate care se desfășoară în clasă, sub conducerea unui cadru didactic, într-un interval de timp precis determinat, pe baza cerințelor cuprinse în programă și potrivit orarului școlar.
Pentru ilustrare redăm în continuare câteva definiții ale lecției, formulate în surse de circulație mai largă la noi:
• „Lecția, formă de organizare a muncii instructiv-educative în școală, folosită de profesor pentru a preda, în limitele timpului fixat, unui număr constant de elevi, în clasă, după un orar precis, aplicînd diferite metode . . . , pentru a realiza cerințele programei școlare" (Dicționar pedagogic, 1964, p. 792).
• „Lecția este forma de bază a organizării muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp" (Dicționar de neologisme, 1966, p. 240).
• „Lecția, acea formă de organizare a procesului de învățămînt în care se desfășoară activitatea comună de învățare a clasei de elevi sub conducerea cadrului didactic" (Pedagogie, E.D.P., 1979, p. 189).
• „Lecția este activitatea desfășurată de elevi sub conducerea profesorului, prin care își însușesc o temă din programa școlară într-un timp limitat" (Țîrcovnicu, 1975, 261).
Din punctul de vedere al conținutului lecția reprezintă un sistem de idei structurate după criterii logice și didactice ce respectă cerințele psihopedagogice formulate în legătură cu predarea și asimilarea cunoștințelor, aplicarea lor, verificarea, evaluarea și notarea rezultatelor. Lecția reprezintă astfel o unitate logică, didactică și psihologică.
Dacă încercăm să formulăm o definiție cuprinzătoare a lecției trebuie să avem în vedere mai multe criterii. De exemplu, lecția este o unitate didactică fundamentală, o formă a procesului de învățământ prin intermediul căreia elevii percep și asimilează o cantitate de informații, într-un timp determinat, pe calea unei activități intenționate, sistematice, cu autoreglare, provocând în sfera biopsihică a acestora o modificare în sensul formării dorite. Definită astfel lecția este un program didactic adică un sistem de cunoștințe, obiective operaționale, procedee de lucru toate îmbinate astfel încât să activizeze în mod optim elevii.
Lecția este instaurată în practica școlară de multă vreme și a demonstrat o adevărată perenitate, situîndu-se în prim planul formelor de lucru cu elevii. Cercetarea pedagogică și rezultatele obținute au contribuit la optimizarea metodologiei ei, în timp survenind numeroase modificări în optica, structura și modul ei de desfășurare. Cu toate schimbările suferite, lecția și-a păstrat în mare măsură caracteristicile de bază, cadrele fixate prin exercițiu și tradiție. Acestui fapt i se datoresc atît virtuțile în raport cu alte moduri de organizare a procesului de învățămînt, cît și anumite limite, care ies tot mai mult în evidență, determinând dezbateri și observații critice.
Dintre principalele caracteristic ale lecției, de altfel extrem de numeroase, putem aminti:
• Lecția asigură însușirea sistematică a bazelor științelor și formează capacitățile de a aplica în practică cele însușite deoarece îl introduce pe elev în actul cunoașterii sistematice a realității. Ea dezvoltă forțe de cunoaștere și de creație, angajează elevii în efort intelectual de durată, acesta fiind un excelent exercițiu de dezvoltare a spiritului de observație și curiozității epistemice, a atenției voluntare, a imaginației creatoare, a memoriei logice, a gândirii abstracte, etc.
• Prin conținutul ei lecția oferă elevului posibilitatea să-și exerseze capacitățile intelectuale și afective, să-și formeze și consolideze sentimente și convingeri, trăsături pozitive de caracter, forme adecvate de comportament, etc.
• Lecția constituie un bun cadru organizatoric care asigură un sistem de relații între profesor și elevi precum și desfășurarea acelor activități pedagogice menite să stimuleze performanțele învățării. Munca în timpul lecțiilor îi ajută pe elevi să dobîndească noțiuni, să sesizeze relații între obiecte și fenomene, să le explice și să-și formeze o atitudine pozitivă față de acestea.
• În lecție se concretizează întregul conținut al învățământului prin care se transmit elevilor valori științifice, etice, estetice, etc. Așadar, lecția contribuie la formarea bazelor concepției științifice despre lume și viață și ale profilului moral-civic al elevilor.
Cu toate particularitățile menționate anterior lecția nu a înregistrat schimbările necesare pe măsura transformărilor învățământului în ansamblul său, a schimbărilor esențiale pe care le încearcă procesul de învățământ în restul subsistemelor sale (Cerghit, I., 1983). Activitatea de predare deține încă o pondere prea mare în lecție în dauna învățării, de cele mai multe ori lecția tradițională desfășurându-se sub forma unei expuneri realizate de către profesor în timp ce elevii înregistrează pasiv cele spuse. Ponderea metodelor expozitive elimină sau, în cel mai bun caz, reduce inițiativa elevilor, promovarea unor moduri de învățare activă.
În lecție predomină activitatea frontală, care pe lîngă unele avantaje incontestabile (transmiterea în mod economic și sistematic a cunoștințelor, colaborarea între elevi, emulație lor reciprocă ș.a.), prezintă tendințe de nivelare și uniformizare ceea ce este un factor negativ de asemenea.
Diferențierea muncii didactice, în funcție de particularitățile individuale și de grup se realizează anevoie. Pentru întregul grup profesorul predă la același nivel și în același ritm, pretinde aceleași eforturi, același volum de cunoștințe, aceleași interese, aceleași forme de muncă independentă, autoinstruirea și în egală măsură autoverificarea sunt prea puțin exersate, ceea ce face ca particularitățile elevilor să nu fie respectate si în consecință să existe o productivitate scăzută a muncii didactice.
La clasele cu un număr mare de elevi este foarte greu de realizat conectivitatea inversă și de obținut feed-back pentru informațiile transmise, de aceea dirijarea și controlul muncii ca și adaptarea la particularitățile colectivului de elevi și creativitatea pedagogică nu ating niveluri superioare.
I.5. ACTIVITĂȚI ȘI FORME DE LUCRU COMPLEMENTARE LECȚIEI
Lecția nu poate și nu trebuie să fie privită ca o formă exclusivă de instruire si educare cu atât mai mult cu cât în practica instruirii și autoinstruirii este prezentă o gamă largă de forme diverse de muncă numite activități în afară de clasă și activități extrașcolare. Decalajul dintre manual și programă pe de o parte și necesitățile vieții reale pe de altă parte din care menționăm achizițiile noi din domeniul științei, tehnicii, culturii, pe de altă parte; varietatea canalelor de informație și a surselor cu valențe instructiv-educative (unele cunoștințe sau situații educative cu greu pot fi transmise în lecții, necesitând alte forme de organizare și desfășurare); înclinațiile și interesele elevilor pentru diverse discipline de studiu și activități recomandă din ce în ce mai mult folosirea unor astfel de metode alternative lecției.
Deoarece există o mare varietate de astfel de forme definirea lor este dificilă. În Dicționarul de pedagogie (E.D.P., 1979) ele sunt descrise prin enumerarea unui ansamblu de trăsături, de caracteristici grupate în jurul următoarelor criterii :
(a) Cine le organizează și în ce scop. Este vorba, pe de o parte de activitățile în afară de clasă care se realizează sub îndrumarea colectivului didactic al școlii, în afara orelor prevăzute în orar, cu scopul de a lărgi și adânci pregătirea dobândită în timpul lecțiilor; pe de altă parte sunt activitățile extrașcolare acestea pot fi proiectate și realizate de colectivul didactic al școlii, de diferite instituții din afara școlii (biblioteci, cluburi, organizații politice, religioase, sportive etc.) cu scopul de a completa activitatea școlară și pe cea din afara clasei.
Sunt autori care consideră spațiul și cadrul de desfășurare al activităților instructiv-educative drept un criteriu relevant pentru gruparea acestora, și pe bună dreptate, deoarece spațiul în care acestea se realizează influențează rezultatele. O sală de clasă, de pildă, nu poate suplini prin material didactic ceea ce oferă muzeul, casa memorială, unitatea economică, laboratorul specializat, etc.
(b) Obiectivele urmărite. Atît în activitățile în afară de clasă, cît și cele extrașcolare se urmărește îmbogățirea și adîncirea informației, cultivarea interesului pentru varii ramuri ale științei și tehnicii, dezvoltarea înclinațiilor, aptitudinilor și talentelor, implicarea individului în viața socială, folosirea timpului în mod util și plăcut.
(c) Diferențierea în raport cu activitățile desfășurate în clasă. Se deosebesc de cele realizate în clasă prin caracterul lor preponderent opțional/benevol și pluridisciplinar, prin diversitatea modurilor de înfăptuire, prin formele specifice de verificarc/autoverificare, evaluare/ autoevaluare a randamentului.
Diversitatea formelor instructiv-educative, atît a celor desfășurate în școală, cît și în afara ei, obligă, totodată, la un efort de integrare, de structurare a acestora într-un număr restrîns de categorii mari sau tipuri de activități educative.
Un autor, Runa Pattel (1984), propune un model sintetic, în care sînt descrise trei mari categorii sau tipuri de educație.
(1) Activități educative formale. Este vorba de activitățile instructiv-educative desfășurate în școală, structurate ierarhic și cronologic, începând cu școala primară și terminând cu universitatea.
(2) Activități educative neformale, care cuprind ansamblul formelor organizate și desfășurate în afara sistemului de învățământ, servind unei mari varietăți de necesități de învățare la tineri și adulți.
(3) Educația informală care se realizează grație influențelor cotidiene, prin interacțiunea individului cu alte persoane în mediul social, cultural, economic ș.a.
Cele trei categorii de influențe educative pot acționa concomitent, succesiv și complementar.
Rezultă, deci, că activitățile extrașcolare sunt forme structurate într-un cadru instituționalizat, dar situat în afara școlii și în afara sistemului de învățământ. Ele includ acțiuni de educare și de instruire variate deseori numite parașcolare și perișcolare. Cele parașcolare se desfășoară în mediul socioprofesional (practica în unități economice, în unități de profil, stagiul de practică în vederea calificării după absolvirea școlii, vizita în unități economice, științifice în scopul informării și orientării profesionale etc.). Activitățile perișcolare se înfăptuiesc în mediul socio-cultural (autoinstruire, petrecerea timpului liber, excursii, utilizarea mijloacelor multimedia etc).
Activități desfășurate în școală (în afara clasei) sunt activitățile de forma cercurilor pe materii, șezătorilor literare, jocurilor și concursurilor școlare. De asemenea din aceeași categorie mai fac parte și serbările școlare, cenaclurile, întâlnirile cu personalități din domeniul științei, tehnicii sau culturii, activitățile cultural-distractive sau vizionările de spectacole și filme tematice.
În cadrul activităților desfășurate în afara școlii putem aminti brigăzi cultural-educative, acțiuni de educație sanitară sau rutieră, vizionări de spectacole inițiate și îndrumate în afara școlii,tabere naționale, județene de documentare și creație, manifestări cultural-educative în biblioteci, muzee, case ale tineretului, excursii și drumeții, emisiuni radio și T.V., etc.
În organizarea și desfășurarea activităților instructiv-educative extrașcolare și în afara clasei se ține seama de numeroși factori: obiectivele urmărite, locul unde se desfășoară, structura activităților, legătura lor cu procesul didactic din clasă, etc. Activitățile în afară de clasă, ca și unele forme extrașcolare, sunt strâns legate de procesul instructiv-educativ ce se desfășoară în clasă. Deseori aceste forme se încadrează în diferite etape ale procesului didactic, servind la realizarea unor sarcini specifice.
În funcție de legătura lor cu procesul didactic desfășurat în clasă, activitățile în afara clasei și cele extrașcolare pot fi organizate în trei momente sau etape ale procesului de învățământ:
• La începutul unei teme sau capitol din programa școlară. Astfel de activități sunt menite să asigure o familiarizarea elevilor cu sarcina de învățare și trezirea interesului pentru tema studiată respectiv acumularea unui material faptic pentru dezbateri în cadrul lecțiilor ce vor urma, etc. De exemplu, vizita la muzeu, vizionarea unui spectacol, etc.
• Utilizarea altor forme instructiv-educative în prelungirea sau continuarea lecției. După o lecție introductivă desfășurată la clasă, procesul de transmitere și însușire o noilor cunoștințe poate fi continuat cu prilejul unei excursii sau a unei vizite la un muzeu sau la o casă memorială, etc.
• se organizează activități extra-școlare și în afara clasei, finale sau de încheiere. Se pot realiza obiective cum sînt sistematizarea și aprofundarea cunoștințelor dobîndite în clasă, exersarea capacității de aplicare și transfer ș.a.
BIBLIOGRAFIE Capitolul I
Cerghit I., (1983), Perfecționarea lecției în școala modernă, București, Editura Didactică și Pedagogică
***Dicționar pedagogic, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1964
***Dicționar de neologisme, București, Editura Științifică, 1966
Ionescu et All, (1992), Strategii de predare și învățare, București, Editura Științifică
Patel R., (1984), Educational activities în developing countries, Linkoping
***Pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1979
Țîrcovnicu V., (1975), Pedagogia generală, Timișoara, Editura Facla
CAPITOLUL II METODE ACTIV PARTICIPATIVE
II.1 CONSIDERAȚII GENERALE
În cadrul procesului de învățământ metodele activ participative se constituie ca un act didactic deosebit de complex. Procesul de învățământ se preocupă în egală măsură de cunoștințele dobândite dar și de valoarea acestora, de performanțele și de nivelul comportamentului indus elevilor pentru a determina în mod cât mai corect și cât mai complet eficiența acestor metode. Folosind astfel de metode se pot stabili obiectivele procesului instructiv și se poate determina eficiența acestora.
Analizând particularitățile procesului de învățare se evidențiază o calitate fundamentală a curricumului școlar respectiv existența unui mare grad de flexibilitate și de adaptabilitate la nevoile și posibilitățile de învățare ale fiecărui copil cu scopul de a permite fiecăruia să avanseze în ritmul său propriu.
Profesorul folosește astfel de metode pentru a crea o cale eficientă de organizare și de conducere a învățării și eforturile acestuia trebuie să fie completate de către familie și de copilul însuși care devine participant activ la propria sa formare.
În această etapă are loc o tranziție de la perspectiva conform căreia cadrele didactice „ își exercită mai mult puterea decât autoritatea” (Păun, 2002, 19) la un alt tip de cultură bazată pe principii și idei care se află acum în proces de structurare și de definitivare. Are loc acum o schimbare de abordare, de strategii, de tehnici și practici educaționale pentru realizarea unei calități sporite a procesului educativ.
Știința educației se găsește în plin proces de constituire ceea ce presupune o schimbare de paradigmă și anume schimbarea modelului bazat fundamental pe norme cu unul bazat fundamental pe interpretare.
Iată câteva din particularitățile fiecărui tip de model:
(După H.Siebert, 2001, 26).
Concepția constructivistă pentru Științele Educației propune „schimbarea paradigmei educaționale de la transmiterea de tip behaviorist a cunoașterii la abordarea cunoașterii într-un proces de comunicare și cooperare în care elevul are un rol activ” (Păcurari, Târcă, Sarivan, 2003, 33).
Opinia fundamentală este centrarea învățării pe cel care învață, pe interesele, nevoile și aspirațiile acestuia și acesta generează necesitatea de a crea noi competențe în rândul cadrelor didactice care va trebui să realizeze noi standarde specifice.
În acest context nou, în care valoarea fundamentală o au elevii, educatorul trebuie să-și organizeze astfel activitatea încât de aceasta să beneficieze fiecare dintre copiii cu care lucrează.
Cadrul didactic trebuie să aibă în vedere următoarele idei fundamentale și principii de lucru, cu ajutorul cărora să-și organizeze activitatea, precum sunt:
Accentul se schimbă de la activitatea de predare spre cea de învățare centrată pe elev
Este reconsiderat rolul profesorului în calitatea pe care acesta o are de organizator și coordonator al procesului instructiv-educativ
Elevii devin conștienți că sunt datori să se implice în propria lor formare și devenire
Este încurajată participarea activă a elevilor în alegerea propriului parcurs școlar potrivit înclinațiilor și dorințelor fiecăruia pe parcursul anului școlar
Se diferențiază demersurile didactice în raport cu stilul de învățare, cu posibilitățile și interesul fiecăruia dintre elevi
II.2 CALSIFICAREA METODELOR ACTIV-PARTICIPATIVE
Se poate realiza o clasificare a metodelor de învățământ având în vedere mai multe criterii ca de exemplu:
după criteriul istoric: metodele se împart în:
metode clasice sau tradiționale: din rândul acestor metode cele mai cunoscute și des folosite sunt conversația, expunerea și exercițiul.
metode moderne: dintre care menționăm metoda proiectelor, studiul de caz, modelarea precum și diverse metode de simulare.
II. după funcția didactică prioritară pe care o îndeplinesc:
1) metode de predare-învățare propriu-zise, dintre care se disting:
a) metodele de transmitere și dobândire a cunoștințelor:
expunerea,
problematizarea,
lectura etc.;
b) metodele care au drept scop formarea priceperilor și deprinderilor:
exercițiul
lucrările practice
2) metode de evaluare
III. după modul de organizare a activității elevilor:
metode frontale precum sunt expunerea și demonstrația;
metode de activitate individuală dintre care cea mai des folosită este lectura;
metode de activitate în grup cele mai cunoscute din această categori fiind studiul de caz și jocul cu roluri
metode combinate, care se pretează mai multor modalități de organizare a activității precum este de exemplu experiența sau experimentul;
IV. după tipul de strategie didactică în care sunt integrate:
algoritmice așa cum sunt de pildă exercițiul, demonstrația;
euristice sau de cunoaștere dintre care amintim ca cea mai importantă metodă problematizarea.
V. după sursa cunoașterii care poate fi reprezentată fie de experiența social-istorică a omenirii, fie de explorarea directă sau indirectă a realității din plan personal la care se adaugă un subcriteriu și anume suportul informației respectiv: cuvântul, acțiunea sau imaginea, prof. Cerghit propune o altă clasificare și anume:
1. metode de comunicare orală:
expozitive,
interogative conversația sau dialogul
discuțiile și dezbaterile;
problematizarea;
2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern precum este reflecția personală;
3. metode de comunicare scrisă așa cum este lectura
4. metode de explorare a realității:
a) metode de explorare nemijlocită respectiv directă a realității:dintre acestea menționăm observarea sistematică și independentă, experimentul și învățarea prin cercetarea documentelor și vestigiilor istorice;
b) metode de explorare mijlocită respectiv indirectă a realității efectuată prin diverse metode demonstrative precum și prin metode de modelare;
5. metode bazate pe acțiune care pot fi operaționale sau practice și anume:
a) metode bazate pe acțiunea reală desfășurată de copil precum sunt: exercițiul, proiectul, studiul de caz, tema de cercetare, lucrarea practică;
b) metode de simulare bazate pe acțiunea imaginativă a copilului așa cum este metoda jocurilor, învățarea cu ajutorul a diferite modele sau stimulatoare sau metoda dramatizărilor.
Categoriilor menționate anterior le putem adăuga și o altă categorie de metode reprezentată de către metodele de raționalizare a învățării și predării:
metoda activității cu fișele;
algoritmizarea;
instruirea programată;
instruirea asistată de calculator (I.A.C.).
PRINCIPALELE METODE DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Expunerea sau metodele expozitive se bazează pe transmiterea unui volum însemnat de cunoștințe realizat de către cadrul didactic care vorbește copiilor, respectiv realizează o acțiune de expunere asupra unui subiect anunțat. Aceste expuneri pot fi organizate în mai multe moduri, dintre cele mai des folosite amintim:
Povestirea reprezintă nararea unor evenimente și a unor fapte realizată într-un mod cât mai expresiv cu scopul de a impresiona copii, de a le capta interesul și de a-i determina să participe afectiv la cele povestite. Această metodă se folosește mai ales în învățământul preprimar și în cel primar.
Descrierea evidențiază caracteristicile unui fenomen sau ale unui obiect și se face cel mai adesea în prezența obiectului sau fenomenului descris.
Explicația reprezintă enunțarea unui fapt științific constat folosind un șir de argumente și realizând anumite raționamente logice.
Ceea ce este explicat, adică fenomenul, principiul, legea, conceptul sau regula, este prezentat în așa fel încât să devină clar celor care ascultă toate caracteristicile descrise. Aceste prezentări vor fi construite pornind de la cele două tipuri uzuale de raționament și anume raționamentul inductiv care pornind de la anumite cazuri particulare ajunge la afirmații cu caracter general sau raționamentul deductiv în care se parcurge drumul invers, respectiv din afirmații cu caracter general se obțin deducții particulare.
Prelegerea reprezintă transmiterea volumului de informații în urma organizării acestora folosind un plan de idei. Profesorul folosește de-a lungul prelegerii diverse argumente, compară anumite situații cu unele mai aproape de intuiția copiilor, dă exemple și apoi formulează concluzii pentru a fi cât mai convingător în tratarea temei stabilite.
Prelegerea este o metodă foarte des utilizată în învățământul superior, dar ea poate fi folosită și în învățământul preuniversitar la clasele mari sau la cercurile de elevi, fie sub forma așa numitei prelegeri introductive, în care se expun generalități despre un domeniu sau o temă mai amplă ce urmează a fi parcursă, fie sub forma prelegerii de sinteză care realizează un rezumat al unui material de mai mare întindere ce urmează a fi transmis copiilor sau a fost deja transmis.
Metodele expozitive reprezintă acele metode care sunt folosite pentru a transmite anumite cunoștințe pe care copiii nu reușesc să le însușească singuri, fiind cu un grad de dificultate și de complexitate mai ridicat.
Utilizarea metodelor expozitive prezintă numeroase avantaje ceea ce justifică folosirea frecventă a lor în cadrul procesului instructiv-educativ. Dintre acestea, menționăm: constituie un mod eficient și simplu de comunicare a cunoștințelor (se transmite un volum important de cunoștințe într-un timp scurt); tema abordată poate fi sistematizată și prezentată în integralitatea sa; noțiunile de bază pot fi clarificate; generează un suport pentru materialul de studiu individual; face posibilă adaptarea discursului și a complexității acestuia în funcție de feed-back-ul primit din partea elevilor.
Metodele expozitive însă prezintă și o serie de limite sau de dezavantaje pentru care sunt deseori incriminate. Dintre acestea menționăm: induce copiilor o stare de receptare pasivă, fără a le stimula participarea deoarece cunoștințele le sunt oferite fără efort propriu; nu se realizează în condiții bune o conexiune inversă; metoda nu permite abordarea diferențiată a elevilor.
În utilizarea metodelor expozitive se pot impune o serie de cerințe, pentru ca efectul pedagogic al acestora să fie maximizat, ca de exemplu: informațiile prezentate trebuie să fie selectate și sistematizate în mod riguros; exemplele alese trebuie să fie accesibile și semnificative și la fel trebuie să fie și aplicațiile sau argumentele utilizate; planul de idei trebuie sa fie evidențiat prin anunțarea lui su prin scrierea acestuia pe tablă; luarea notițelor de către elevi trebuie să fie supravegheată de către cadrul didactic pentru ca aceștia să nu neglijeze lucrurile esențiale; se va folosi un limbaj accesibil;se va combina în mod judicios comunicarea verbală cu cea paraverbală (pauză, intonație, ritm) și nonverbală (gestică și mimică); se vor folosi diverse mijloace audiovizuale precum diapozitivele, foliile pentru retroproiector, videoproiectorul; se vor crea unele situații – problemă pe parcursul expunerii; se vor intercala anumite momente de conversație pentru a rupe monotonia.
Au apărut recent o serie de variante noi ale metodelor expozitare dintre care le menționăm pe cele mai importante:
– Prelegerea sau expunerea cu oponent: „oponentul” este un al doilea cadru didactic sau poate fi la fel de bine un elev pregătit dinainte și acesta va interveni pe parcursul expunerii cu întrebări și aprecieri critice, dinamizând procesul și sugerând copiilor perspective noi în abordarea temei. Pentru aceasta este necesară o regizare în prealabil a desfășurării prelegerii.
– Prelegerea în echipă: expunerea se realizează de către o echipă de cadre didactice, fiecare membru al echipei analizând un anumit aspect al temei și cu toții se vor completa reciproc.
– Prelegerea-dezbatere: cadrul didactic va expune ideile principale, apoi urmează o dezbatere în cursul căreia cursanții vor analiza, vor exemplifica și vor aplica ideile prezentate adaptându-le la nivelul experienței proprii.
– Conversația reprezintă o modalitate de a utiliza dialogul pentru realizarea obiectivelor procesului de predare-învățare.
În funcție de prioritățile indicate de funcția didactică se pot determina următoarele forme principale ale conversației:
– conversația de verificare (catihetică), în care întrebările ce sunt formulate sunt de tip reproductiv și se raportează la cunoștințele predate și învățate și solicită preponderent memoria;
– conversația euristică, în care întrebările sunt de tip productiv și solicită în principal gândirea pentru a prelucra și a sistematiza datele cunoscute și a putea efectua anumite comparații, interpretări sau exprimări ale opiniilor personale. Astfel se dobândesc cunoștințe noi, „descoperite” de către elevi prin efort propriu (etimologic: "evriskein", gr. = "a descoperi"). Acest tip de conversație se mai numește și conversație socratică purtând numele celui care l-a consacrat, respectiv al filosofului grec Socrate.
– Conversația de consolidare, prin care se urmărește repetarea și sistematizarea cunoștințelor.
Formularea întrebărilor presupune respectarea următoarelor cerințe: să fie formulate corect, simplu și accesibil; să fie adresate întregului colectiv al clasei; să nu sugereze răspunsul; să fie variate și gradate; să stimuleze gândirea, să declanșeze, pentru găsirea răspunsului, o intensă activitate intelectuală; să fie urmate de o pauză suficient de mare care să permită formularea răspunsului.
Elevii vor fi îndrumați și încurajați să adreseze la rândul lor întrebări cadrului didactic și colegilor.
Alte cerințe se raportează la răspunsuri care trebuie să fie formulate corect și complet din punct de vedere științific, dar și gramatical, să fie argumentate și confirmate de către colegi și de cadrul didactic.
Metoda dezbaterilor. Aceasta este considerată ca fiind o variantă a metodei conversației, care presupune punerea în discuție a unei probleme de către un grup de elevi în condiția în care aceștia dispun de o minimă cunoaștere a temei respective. Se va crea de către cadrul didactic un climat favorabil schimbului relaxat de opinii pertinente iar profesorul are rolul de moderator.
Problematizarea. Principiul acestei metode constă în crearea unor situații problemă pe parcursul învățării și, pe măsura rezolvării acestor situații copiii vor ajunge la noi constatări și astfel la noi cunoștințe. Acestea vor fi imediat însușite și vor avea valori superioare din punctul de vedere al elevilor deoarece sunt obținute prin efortul propriu al acestora.
„Situația-problemă”poate fi definită ca un conflict declanșat între datele vechi și datele noi pe care le primește elevul și care sunt în aparență în contradicție cu primele. Această neconcordanță poate să apară fie între teorie și aspectele practice, fie între general și unele cazuri particulare, fie între experiența empirică și cunoștințele de specialitate. Astfel apare o stare de tensiune psihică, de nelămurire și de curiozitate, care impulsionează activitatea de investigare cu scopul de a rezolva problema formulată și a ajunge la anumite concluzii.
Învățarea cu ajutorul problematizării se poate realiza la diferite nivele: expunerea problematizată a materialului care trebuie însușit și care este făcută de către profesor; crearea de către cadrul didactic a unei situații problemă și rezolvarea acesteia de către copiii asistați de profesor într-o prima etapă și apoi rezolvarea acesteia independent de către elevi în etapa următoare. La final copiii vor trebui să poată formula singuri problema și concluzia logică desprinsă.
Problematizarea este o metodă înzestrată cu un înalt potențial formativ care contribuie în mod deosebit la dezvoltarea operațiilor gândirii și a capacităților creatoare, la cultivarea motivației și a plăcerii de a învăța, la educarea autonomiei și a independenței din activitatea intelectuală a copiilor.
Problematizarea poate să devină un procedeu deosebit de eficient de stimulare a elevilor dacă este folosită în combinație cu alte metode, ca de exemplu cu expunerea sau cu demonstrația, și poate căpăta o importanță și mai mare dacă este folosită în cadrul unei probleme mai complexe așa cum este metoda studiului de caz.
Lectura (studiul cărții). În cazul acestei metode elevii citesc diverse texte scrise precum sunt manualele sau alte lucrări de specialitate ca de exemplu dicționarele, enciclopediile, revistele sau culegerile și dobândesc astfel noi cunoștințe.
Folosirea acestei metode implică utilizarea unor tehnici de lectură cum sunt: lectura rapidă, lectura activă, lectura explicativă sau lectura selectivă. De asemenea presupune și utilizarea unor deprinderi de memorare și de prelucrare a cunoștințelor, de a lua notițe, de a extrage ideile principale dintr-un text, de a alcătui un rezumat, etc.
Utilitatea metodei constă în principal în capacitatea ei de a forma deprinderi de studiu individual.
Observarea sistematică și independentă. Această metodă presupune urmărirea și investigarea unor fenomene sau a unor obiecte pentru obținerea de informații despre ele.
Fiind o metodă de învățământ observarea este sistematică și organizată.
În utilizarea acestei metode se pot formula o serie de cerințe precum: formularea unor obiective clare și delimitarea unor sarcini concrete; trebuie să fie corect eșalonată în timp și să se desfășoare conform unui plan; să antreneze cât mai mulți analizatori în activitate; să asigure o atitudine activă a copiilor în timpul observării.); datele obținute trebuie să fie consemnate riguros în caiete speciale sau pe fișe dedicate acestei acțiuni; datele obținute trebuie să fie interpretate și prelucrate; informațiile obținute să fie utilizate în activități viitoare.
Experimentul. La fel ca și observarea experimentul este o metodă didactică care derivă din metoda de cercetare cu același nume diferența fiind reprezentată de faptul că este utilizată în scopuri pedagogice.
Experimentul constă în provocarea intenționată a unui fenomen pentru ca acesta să poată să fie studiat.
Cele mai des întâlnite forme ale experimentului sunt:
Experimentul cu caracter demonstrativ – este realizat de către profesor în fața colectivului de elevi și se desfășoară în următoarele etape:
– se asigură pregătirea teoretică: sunt prezentate sau sunt actualizate cunoștințele teoretice care vor fi necesare fie pe parcursul desfășurării activității experimentale sau la prelucrarea datelor și la stabilirea concluziilor;
– elevii se familiarizează cu aparatura folosită: sunt descrise trusele, aparatele, instalațiile experimentale;
– lucrarea se execută de către cadrul didactic care explică demersurile efectuate în contextul unei participări active din partea elevilor atât pe parcursul desfășurării lucrării cât și la finalul acesteia pentru formularea concluziilor.
2. Experimentul cu caracter de cercetare este foarte asemănător cu cel anterior și etapele pe care le parcurge ar putea fi descrise astfel: se formulează clar problema; se emit anumite ipoteze de soluționare a problemei; se desfășoară experimentul propriu-zis folosind aparatura de laborator; se prelucrează și se interpretează datele obținute și în final se confirmă sau se infirmă ipoteza formulată.
3. Experimentul cu caracter aplicativ este acel tip de experiment care se efectuează pentru a confirma anumite cunoștințe științifice dobândite deja. Pentru realizarea acestui tip de experiment se vor parcurge următoarele etape: se prezintă și se actualizează cunoștințele teoretice necesare; se prezintă sarcinile de lucru; se organizează activitatea elevilor respectiv aceștia se grupează, trusele de lucru sunt repartizate și apoi se execută activitatea experimentală sub îndrumarea și observarea atentă a cadrului didactic. La final sunt consemnate rezultatele obținute și se stabilesc concluziile ce se desprind.
Folosirea metodei experimentului este posibilă doar în spații școlare organizate în mod special în acest scop așa cum sunt laboratoarele școlare și folosind mijloacele de învățământ cu destinație specială cum sunt trusele de laborator.
Atât în cazul experimentului cu caracter de cercetare cât și în cazul experimentului aplicativ se poate organiza activitatea elevilor fie individual fie pe grupe.
Experimentul are deosebite posibilități de a forma copiii la fel ca și observarea sistematică, ambele stimulează activitatea de investigație proprie a elevilor și este propice dezvoltării intereselor de cunoaștere.
Demonstrația este o metodă care constă în prezentarea efectuată de către cadrul didactic a unor fenomene sau a unor obiecte reale respectiv a unor reprezentări ale acestora astfel încât ele să fie cât mai corect și cât mai complet percepute de către copii. În acest mod este posibilă dobândirea de noi cunoștințe și confirmarea sau infirmarea unor păreri deja formate în legătură cu cele analizate.
Cu ajutorul demonstrației se realizează un suport concret de percepție util în activitatea de cunoaștere și de intuire a realității de către elevi, întreg acest proces fiind dirijat prin intermediul cuvântului de către cadrul didactic. Această metodă de învățământ are un caracter intuitiv ceea ce o diferențiază de demonstrația logică care este bazată în mod fundamental pe raționamente.
După materialul demonstrativ folosit, metoda se poate prezenta sub diferite forme: demonstrația efectuată folosind obiecte naturale și aceasta este cel mai adesea folosită la științele naturii; demonstrația în care sunt utilizate obiecte tehnice precum sunt aparatele, utilajele sau diverse dispozitive pentru a putea astfel înțelege principiile de funcționare și de utilizare a obiectelor tehnice; demonstrația efectuată cu ajutorul a diferite materiale grafice așa cum sunt planșele, hărțile sau diagramele; demonstrația desfășurată cu ajutorul mijloacelor audio vizuale din care putem menționa diapozitivele și filmele; demonstrația în care se folosește desenul didactic executat de către profesor pe tablă.
În folosirea demonstrației, indiferent de forma care a fost aleasă,I se impun respectarea anumitor cerințe importante precum sunt: materialul demonstrativ trebuie ales astfel încât să fie semnificativ, accesibil și reprezentativ; trebuie realizată o așezare corespunzătoare a copiilor în spațiul de desfășurare al unității de învățare astfel încât cu toții să aibă acces la materialul prezentat de către cadrul didactic; elevii trebuie să fie permanent antrenați pe parcursul prezentării și vor primi sarcini de executat și de urmărit.
Modelarea este o metodă care constă în folosirea modelelor pentru a realiza acumulare de noi cunoștințe.
Modelul didactic reprezintă o imitație artificială a modelului din lumea reală respectiv a originalului de la care însă trebuie să păstreze trăsăturile semnificative și esențiale. Modelul este o schematizare și o simplificare a celui din viața reală însă fără a pierde substanța pe care trebuie să o evidențieze. Prin studierea modelului copiii pot să-și formeze reprezentări corecte asupra originalului.
Pot fi identificate mai multe tipuri de modelări și anume: modelarea prin similitudine, care se bazează pe folosirea de modele materiale așa cum sunt de pildă machetele, care reproduc până la cele mai mici amănunte modelul real dar de obicei la dimensiuni mai mici; modelarea prin analogie, care folosește modelele abstracte, ideale cum sunt de pildă modelul grafic al atomului sau diverse modele matematice precum schemele matematice sau formulele; modelarea simulatorie, care utilizează modelele ce simulează anumite fenomene sau procese ori acțiuni și care sunt prezentate în diverse modalități, de exemplu cu ajutorul filmelor didactice.
Modelarea poate fi privită și ca fiind o formă a demonstrației și este vorba aici de demonstrația efectuată cu ajutorul modelelor.
Exercițiul este o metodă care constă în efectuarea sistematică, conștientă și repetată a unei acțiuni și aceasta se petrece pentru a se forma și a se învăța anumite deprinderi sau pentru a se consolida și stimula anumite capacități ori aptitudini.
Exercițiul se poate folosi și aplica în situații deosebit de diverse și poate avea forme diferite adaptându-se obiectului de învățământ la care este utilizat. Din acest motiv putem discuta de mai multe tipuri de exerciții și anume: introductive, de bază, aplicative sau de creație.
Pentru ca acestă metodă să fie eficientă trebuie respectate anumite cerințe cum ar fi: elevii să fie pregătiți motivațional și teoretic pentru executarea acțiunii; acțiunea de executat trebuie explicată corect și demonstrată pentru a se pute forma un model intern al acesteia; va avea loc efectuarea acțiunii în contexte cât mai variate; exercițiile vor fi prezentate gradat ca nivel de dificultate și ca și grad de complexitate; va crește progresiv gradul de independență al elevilor pe parcursul exersării și se va asigura un control atent și sistematic care se va transforma treptat în autocontrol.
Metoda lucrărilor practice reprezintă realizarea de către copii a unor sarcini aplicative precum sunt cele de fabricație, de proiectare, de reparație sau de execuție. Cu ajutorul acestei metode se învață priceperi și se formează deprinderi, se achiziționează anumite strategii de rezolvare a unor probleme practice și se consolidează anumite cunoștiințe.
Lucrările practice se pot desfășura fie în grup fie individual, în spații școlare special amenajate și destinate acestui scop, așa cum sunt atelierele școală sau loturile experimentale. Ele vor fi dotate cu mijloacele tehnice și cu echipamentele necesare desfășurării în condiții optime a activității planificate.
Folosind metoda exercițiului activitatea elevilor poate cu ușurință să abordeze probleme cu un grad sporit de complexitate și să o facă într-o manieră independentă.
Pentru ca această metodă să aibă rezultate maxime trebuie respectate aceleași cerințe ca și în cazul metodei anterioare. Se recomandă în plus: efectuarea unui instructaj care să conțină și prelucrarea normelor de protecție a muncii; organizarea muncii elevilor, prin indicarea clară a sarcinilor și a responsabilităților care vor reveni fiecăruia dintre ei; vor fi utilizate diferite modalități de evaluare și de promovare a rezultatelor acestor activități prin organizarea de exemplu a unor expoziții cu produsele realizate de către copii.
Metoda proiectelor este o metodă care folosește unele acțiuni complexe desfășurate în legătură cu o anumită temă, care fie poate fi impusă fie poate să fie aleasă liber de către copii. Această activitate se poate desfășura sau independent sau individual sau în grup și va dura un timp mai îndelungat, de exemplu o lună, un semestru, etc. Metoda presupune eforturi susținute pentru investigare, informare, proiectare și elaborare și are ca rezultat un produs finit ce poate fi sub forma unui model, a unui dispozitiv sau a unui referat ce urmează a fi evaluat în final și din acest motiv proiectul este una din metodele utilizate în evaluare.
Există mai multe avantaje ce derivă din utilizarea acestei metode așa cum sunt: tema se poate aborda din perspectivă interdisciplinară; tehnicile de activitate intelectuală constând în adunarea și prelucrarea informațiilor pot fi consolidate; se stimulează inițiativa și independența copiilor în desfășurarea activităților; se dezvoltă structurile de cunoștere și abilitățile de creație ale elevilor.
Metoda studiului de caz reprezintă o metodă care valorifică în scop didactic un caz respectiv o situație reală reprezentativă dintr-un anumit domeniu care impune determinarea unei soluții. „Cazul” care va fi prezentat trebuie să fie reprezentativ, să conțină o problemă reală care poate fi rezolvată prin adunarea de informații.
Pentru a pune în practică această metodă trebuie urmărite o serie de etape: cazul trebuie să fie atent ales de către cadrul didactic; cazul se va prezenta copiilor; se vor obține informațiile necesare cu ajutor în mai mare sau în mai mică măsură acordat de către profesor; informațiile obținute se prelucrează; se elaborează variante de rezolvare; se va alege varianta optimă; se verifică decizia adoptată.
Valoarea metodei constă în potențialul de a studia unele situații din realitate și va dezvolta capacitățile de analiză și de sinteză, de interpretare și de anticipare precum și capacitatea de a lua decizii.
În cele mai multe dintre situații metoda este folosită în grup și poate fi utilizată și împreună cu jocul cu roluri.
Metodele de simulare reprezintă un grup de metode care utilizează imitarea unor activități din lumea reală cu scopul formării competențelor specifice mai ales ale celor profesionale.
Printre cele mai des practicate metode de simulare este jocul cu roluri, care reprezintă simularea unor funcții sau relații ori activități și toate presupun: să fie la început identifictă o situație care poate fi simulată; vor fi distribuite rolurile între elevi; fiecare copil își va învăța rolul propriu; va avea loc interpretarea rolurilor și în final se va discuta în grup modalitatea în care au fost interpretate rolurile.
Anumite caracteristici vor influența eficiența metodei precum este de exemplu capacitatea copiilor de a se transpune în rolul ales și de a-și valorifica experiența proprie. Profesorul trebuie să știe să fie în acest context un foarte bun regizor.
Alte metode de simulare utilizează anumite sisteme tehnice precum sunt de exemplu simulatoarele.
Metoda activității cu fișele este o metodă de învățare care constă în folosirea unor fișe alcătuite în prealabil de către cadrul didactic și ele vor conține anumite sarcini pe care elevii le vor rezolva lucrând individual. Aceste fișe pot îndeplini mai multe roluri precum: pot reprezenta un suport pentru dobândirea de cunoștințe noi și vor favoriza autoinstruirea; pot avea rol de control și de realizare a conexiunii inverse; pot fi o modalitate de tratare diferențiată a copiilor deoarece pot conține diferite sarcini destinate unor categorii diferite de elevi din colectivul clasei.
În ultimul timp se formează o categorie distinctă de metode, ce folosesc învățarea prin colaborare. Acest tip de învățare prin colaborare este eficientă dacă sunt respectate anumite condiții cum ar fi: componența grupului din punctul de vedere al vârstei și al nivelului intelectual al participanților, alcătuirea unui grup optim din punctul de vedere al mărimii grupului și a diferențelor dintre membrii grupului; membrii grupului trebuie să fie deschiși activității de colaborare și să folosească între ei mijloace de comunicare adecvate.
Profesorul are în mod exclusiv sarcina de a alege dintre toate metodele de învățământ pe cele pe care le va considera cele mai eficiente pentru realizarea în condiții optime a sarcinii didactice respectând particularitățile colectivului cu care lucrează. Pentru această alegere se pot folosi următoarele considerente: obiectivele pedagogice care trebuie realizate; specificul conținutului de predat; particularitățile colectivului de elevi; condițiile materiale existente;timpul disponibil; propriile sale competențe pedagogice și metodice. Combinarea metodelor de învățământ și folosirea unor procedee didactice diversificate constituie dovezi ale aptitudinilor didactice ale profesorului.
II.3 ROLUL METODELOR ACTIV-PARTICIPATIVE
Metodele activ-participative sunt foarte importante deoarece:
Dezvoltă și stimulează lucrul în echipă precum și învățarea prin cooperare și de aceea vor facilita relaționarea și comunicarea precum și colaborarea în demersul de rezolvare a unor probleme sau în explorarea unor teme noi.
Cunoașterea reciprocă a copiilor se ridică la un nivel superior și aceștia vor învăța să se accepte unii pe ceilalți.
Învățarea prin cooperare evidențiază anumite aspecte cum ar fi:
Crește motivația pentru învățare
Se realizează o încredere mai mare în sine
Se dobândesc competențe sociale sporite
Copiii manifestă o atitudine pozitivă față de cadrele didactice, față de disciplinele de studiu și față de conținutul lor
Relațiile dintre colegi sunt mai tolerante
Se realizează abilități crescute de a percepe un eveniment sau o situație, un eveniment sau o serie de evenimente privite și din altă perspectivă decât din cea proprie
Generează o capacitate crescută de adaptare la efort și la situații noi.
Învățarea prin descoperire prezintă o serie de caracteristici dintre care le menționăm pe cele mai importante, cum ar fi:
Există un nivel de răspundere individuală deoarece se evaluează performanța fiecăruia dintre copii
Elevii interacționează direct, se ajută unii pe ceilalți, se încurajează și își împărtășesc ideile dar se și instruiesc reciproc.
Copiii realizează că au nevoie unii de alții pentru realizarea sarcinilor grupului
Se formează anumite moduri de relaționare între grupuri căci acestea nu pot exista sau funcționa dacă nu știu să colaboreze și să manifestă încredere reciprocă.
Elevii conștientizează că sunt mai eficienți în grup în timp ce profesorul va modera în permanență relațiile copiilor.
Principalele motive pentru utilizarea acestor tipuri de metode sunt:
Diversitatea: copiii au libertatea de a face comentarii apare astfel o mare diversitate în idei și în opinii și elevii sunt permanent încurajați să-și exprime liber gândurile și impresiile.
Respectul: elevii vor ajunge la concluzia că fiecare are dreptul să aibă o opinie proprie să că fiecare dintre acestea trebuiesc respectate.
Valoarea: atunci când vor realiza că opiniile lor au o valoare copiii se vor implica și mai mult în activitatea de învățare
Ascultarea activă: elevii își vor ascultă ideile și opiniile unii altora și vor renunța la exprimarea unor comentarii contradictorii sau la impunerea propriului punct de vedere.
Încrederea: elevii își vor percepe mai clar propriile forțe și devin mai încrezători în potențialul propriu.
II.4 METODE ACTIV-PARTICIPATIVE APLICATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR ȘI PREPRIMAR
În cadrul activităților educative cu copiii de vârstă mică sunt folosite o serie de metode și de procedee de învățare prin cooperare. Dintre cele mai eficiente se pot aminti:
Algoritmizarea: această metodă folosește algoritmii în desfășurarea actului de predare pentru a-i familiariza pe copii cu o serie de scheme logice sau de calcul care îi vor ajuta pe elevi să ducă la bun sfârșit o serie de sarcini didactice. Astfel se realizează anumite deprinderi de acțiune și de gândire, se creează abilități în rezolvarea de probleme sau în luarea de decizii și progresul înregistrat va permite elevilor să treacă la rezolvarea unor sarcini din ce în ce mai complexe.
Algoritmii reprezintă un set de indicații care trebuie parcurse pentru obținerea unui rezultat. Aceștia pot fi grupați în mai multe categorii:
De rezolvare: cuprind reguli de rezolvare pentru probleme sau exerciții
De sistematizare a materiei: cuprind reguli de ordonare logică a materiei și permit sinteza și analiza cunoștințelor
De consolidare a cunoștințelor: permit perfecționarea unor deprinderi de calcul și intelectuale
De identificare: permit perceperea unei clase de probleme prin realizarea unor clasificări de sinteză
De creație: reprezintă tehnici de gândire și de divergență productivă.
Mozaicul reprezintă învățarea prin cooperare la nivelul unui grup și predarea achizițiilor dobândite de fiecare membru al grupului unui alt grup. Printre avantajele utilizării acestei metode putem menționa încurajarea încrederii în sine a elevilor, dezvoltarea abilităților de comunicare argumentativă și de relaționare în cadrul grupului, dezvoltarea gândirii critice, logice și independente, a răspunderii individuale și de grup, de optimizare a învățării prin achizițiile colegilor.
Această metodă se poate aplica respectând anumite etape cum ar fi:
Clasa va fi împărțită în grupuri de câte 4 copii și fiecare dintre ei primește o fișă de învățare folosind numerele de la 1 la 4 și aceste fișe cuprind părți dintr-o unitate de învățare.
Se explică sarcinile pentru înțelegerea unității de cunoaștere.
Se regrupează elevii după numărul fișei primite și se alcătuiesc astfel grupuri de experți formate prin alăturarea tuturor celor cu numărul 1 pe fișă, ai celor cu numărul 2 și așa mai departe.
Se învață prin cooperare secțiunea care revine fiecărui grup folosind strategii de predare ce vor fi alese de către grupul de experți, dar fiecare membru al grupului va fi conștient și responsabil de predarea cunoștințelor membrilor grupului.
Se revine la grupul inițial și se predă secțiunea pregătită celorlalți.
Se repetă unitatea de cunoaștere prin expunere verbală. Este foarte important ca profesorul să fie în permanență atent pentru ca cunoștințele să fie transmise corect și complet.
Brainstormingul: înseamnă furtună în creier, efervescență, aflux de idei, stare intensă de creativitate, asalt de idei. Copiii sunt antrenați să participe în mod activ la cest proces deosebit de intens prin care se dezvoltă extrem de mult capacitatea de a rezolva o problemă prin depistarea de soluții originale și se dezvoltă atitudinea creativă. Un avantaj de necontestat este participarea tuturor copiilor la acest proces fiind stimulați chiar și elevii mai timizi. Este stimulată depistarea unei soluții optime dintre multitudinea de soluții care apar în timpul secvențelor de brainstorming.
Instruirea programată: este tipul de instruire care se desfășoară asistată de calculator și este un tip de învățare activă ce se utilizează și în sarcini de rezolvare a problemelor de matematică, în jocuri didactice, în jocuri logico-matematice sau în jocuri de reconstituire.
Studiul de caz reprezintă contactul direct al grupului de elevi cu o situație reală, autentică, luată drept exemplu pentru un ansamblu de situații și de evenimente problematice. Există o multitudine de manifestări de comportament care nu sunt în concordanță cu normele și regulile etice și acestea pot forma subiecte de analiză și pot avea drept efect corijarea comportamentelor negative.
Metode de stimulare – reprezintă o serie de metode ce folosesc acțiunea fictivă și care presupun implicarea directă a participanților în situații simulate care se pot concretiza în moduri foarte diferite dintre care putem aminti jocurile de simulare sau învățarea prin dramatizare.
Metoda ciorchinelui constă în scrierea unui cuvânt cheie în centrul tablei și găsirea din același câmp lexical a unor cuvinte, idei, sintagme sau cunoștințe de către copii. Astfel se va obține ca și rezultat fie o analiză a cuvântului de plecare fie o sinteză care poate conduce la un alt cuvânt de pornire pentru un nou ciorchine. Copiii vor fi în permanență încurajați de către cadrul didactic să gândească singuri, să găsească legături între concepte și între idei și să-și exprime părerea.
Turul galeriei: constă în analiza lucrărilor unora dintre elevi de către colegii acestora. Copiii care sunt un fel de vizitatori ai galeriei de produse încearcă să stabilească ce caracteristici are fiecare lucrare și aceste păreri se exprimă în moduri diferite: se acordă calificative sau puncte sau se lipesc bilețele pe lucrările apreciate în mod pozitiv.
Proiectul sau tema de cercetare este utilizată în forme diferite și de aceea este integrată în activități didactice variate precum ar fi: efectuarea de investigații în mediul înconjurător, proiectarea și confecționarea unor modele materiale, elevii pot participa la unele proiecte de amploare mare sau la elaborarea unor lucrări bazate pe cercetarea sau pe activitatea practică desfășurată cu copiii într-o perioadă de timp mai îndelungată care este finalizată cu un proces util.
Pentru o bună colaborare trebuie respectate anumite reguli de grup dintre care cele mai relevante ar putea fi următoarele:
Fiecare să fie mereu atent la cele spuse de celălalt
Opiniile să fie în legătură cu subiectul aflat în discuție
Colegii nu trebuie să fie criticați sau împiedicați să-și exprime ideile
Părerile fiecăruia sunt la fel de valoroase și de importante.
În final putem să spunem că metodele active prezintă multe avantaje pentru actul didactic atât din punct de vedere formativ dar și pentru că permit evaluarea continuă și obiectivă a copiilor. Folosind astfel de metode este posibilă și o abordare interdisciplinară și transdisciplinară care vor favoriza în același timp crearea de relații de colaborare între cadrele didactice și desfășurarea lecțiilor în team-teadring. Dezavantajul constă în dificultatea aplicării lor într-un sistem didactic mai rigid, având un program extrem de încărcat al copiilor și cu un conținut de multe ori supradimensionat pentru majoritatea disciplinelor școlare.
BIBLIOGRAFIE Capitolul II
Cerghit I., (1983), Perfecționarea lecției în școala modernă, București, Editura Didactică și Pedagogică
***Dicționar pedagogic, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1964
***Dicționar de neologisme, București, Editura Științifică, 1966
Ionescu et All, (1992), Strategii de predare și învățare, București, Editura Științifică
***Pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1979
Păcurari et All, (2003), Strategii didactice inovative. Suport de curs, București, Centrul Educația 2000+
Siebert H., (2001), Pedagogie constructivistă. Bilanț al dezbaterii constructiviste asupra practicii educative, Iași, Institutul European
Zlate et All, (2011), Strategii moderne de predare-învățare-evaluare, Proiect POSDRU/87/1.3/S/62651
CAPITOLUL III JOCUL
III.1 PRECIZĂRI CONCEPTUALE
DIRECȚII ȘI ORIENTĂRI EXPLICATIVE
Cuvântul „joc” este provenit din limba latină unde există expresia „iocus” având semnificația de glumă, șotie sau distracție. Acest cuvânt a preluat în limba română și sensul substantivului latin „ludus” care desemna în lumea antică o gamă largă de manifestări populare începând cu cele cu caracter sportiv și continuând cu cele cu caracter militar respectiv religios ale unui oraș sau ținut, respectiv regiune.
Jocul reprezintă o activitate caracteristică oamenilor și deși există asemănări cu comportamentul numit în același mod al animalelor acela al oamenilor prezintă o serie de caracteristici evidente precum:
Jocul oamenilor este în concordanță cu activitatea de muncă creativă și de învățare.
Jocul reprezintă un tip de activitate ce se desfășoară conștient, care este organizat cu ajutorul anumitor reguli și care prezintă elemente și caracteristici specifice.
Scopul jocului este chiar acțiunea acestuia și el este capabil de a-i satisface celui care se joacă anumite dorințe și aspirații
Jocul transpune jucătorul într-o lume specială, creată de către acesta.
Sintetizând acestea toate se poate afirma că jocul este o activitate specific umană care este dominantă în perioada copilăriei și care permite omului să-și satisfacă rapid dorințele proprii și să acționeze liber și conștient în acea lume creată de el.
Jocul a reprezentat și continuă să reprezinte tipul fundamental de activitate al copilului preșcolar și în acest context toți marii psihologi și specialiști în pedagogie au certificat rolul pozitiv al jocului încercând să explice noțiunea de joc și construind astfel adevărate teorii despre el.
În accepțiunea lui Piaget jocul este un „pol al exercițiilor funcționale în cursul dezvoltării individului”.
Conform abordării lui Piaget jocul are următoarele funcții:
Funcția de adaptare concretizată în două moduri și anume: asimilarea realului la eu și acomodarea prin imitații a eu-lui la lumea reală
Funcția formativă și informativă care implică în mod activ copilul atât în plan vertical cât și în plan orizontal.
Jocul simbolic prin intermediul căruia se descarcă energii și se rezolvă eventuale conflicte afective.
Funcția de socializare a copilului manifestată prin posibilitatea acestuia de a se acomoda cu ceilalți pe parcursul desfășurării jocului.
U. Șchiopu afirma că „Jocul crează utilități sociale prin faptul că stimulează tonusul, antrenarea și participarea ceea ce pune în evidență funcțiile formative și sociale ale jocului”.
Piaget concluzionează apoi spunând că „Simbolismul ludic îndeplinește funcția ce va fi pentru adult limbajul interior”.
III.2 COPILUL ȘI ACTIVITATEA LUDICĂ
Grădinița a integrat în structura activităților didactice jocul didactic și realizează astfel îmbinarea dinte joc și activitatea de învățare. În toate conjuncturile jocul didactic trebuie să fie utilizat cu foarte multă moderație pentru a nu se diminua sau minimaliza țelurile urmărite în privința cunoașterii.
Jocurile didactice solicită și antrenează anumiți factori intelectuali precum sunt „fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea”- factori menționați de către Guilford.
Din aceste puncte de vedere este clar că jocul reprezintă o stimulare într-un mod extrem de antrenant a activității de cunoaștere și de învățare și este astfel un ansamblu de resurse deosebit de valoros pentru evoluția și educația copilului preșcolar.
Pentru fiecare joc didactic se pot pune în evidență anumite laturi prin care se particularizează față de alte jocuri, cum ar fi:
Obiectivele: declanșează jocul didactic și urmărește realizarea acestora pe parcursul desfășurării jocului
Conținutul: descrie cum se desfășoară jocul aflat în discuție
Sarcina didactică: reliefează care este problema pe care se vor concentra copiii în timpul jocului și în jurul acesteia se unesc restul de elemente.
Regulile jocului: indică elevilor modul în care trebuie să se joace și astfel să rezolve problema respectivă și care concretizează sarcina de joc
Elementele de joc: reprezintă componenta distractivă și plăcută a jocului care colorează activitatea de însușire de noi cunoștințe.
Materialul didactic: care trebuie să fie în armonie cu obiectivele și cu sarcina didactică și care trebuie să completeze prin informație contextul de desfășurare al jocului.
Jocurile didactice trebuie să fie atent îndrumate de către cadrul didactic și această activitate se va concretiza în acțiuni precum:
Se organizează baza materială necesară jocului
Se stabilește conținutul și sarcina jocului
Se stabilesc regulile jocului și apoi se demonstrează și se explică acestea.
Se evaluează rezolvarea independentă și corectă a sarcinilor jocului și apoi se efectuează o evaluare finală a desfășurării jocului.
Pornind de la ideea că rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare și fixare, respectiv de consolidare a cunoștințelor putem spune că jocul didactic prin caracterul său formativ influențează dezvoltarea personalității copilului.
Jocul didactic este un instrument foarte bun de formare și de educare a unor trăsături de caracter și de personalitate precum sunt: perseverența, încrederea, stăpânirea de sine, curajul, sinceritatea.
Cu ajutorul jocului didactic copilul transformă activitatea de învățare într-una plăcută, copiii timizi reușesc să-și învingă timiditatea și să devină mai deschiși și mai comunicativi și capătă mai multă încredere în forțele proprii, se consolidează colectivul, se creează relații de colaborare.
Deși învățarea este o activitate extrem de serioasă îmbinarea acesteia cu jocul face ca efortul depus să devină mai eficient și mai ușor. Cu ajutorul jocului didactic se consolidează cunoștințele deja dobândite dar se și acumulează noi elemente de cunoaștere. Copilul învață din joacă și îmbină astfel elementele distractive cu cele instructive.
„Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze, a ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilărie fără râsete și jocurile sale”- Ed. Claparede, Psihologia copilului și pedagogia experimentală.
III.3 JOCUL DIDACTIC-ROL ȘI INFLUENȚĂ ÎN CADRUL PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV
La vârstă preșcolară jocul este forma specifică prin care copilul își asimilează munca și se dezvoltă, este un fapt esențial; copilul se concentrează în joc, respectă anumite reguli și luptă pentru a câștiga. Pentru copil jocul este interesant, atractiv și frumos iar acțiunile ludice sunt intrinsec motivate, intervenția unor motivații externe făcând jocul neautentic.
Fiecare joc didactic îi instruiește pe copii, le oferă și le consolidează noțiuni despre lumea înconjurătoare. Fiecare joc trebuie să îmbine armonios elementul instructiv cu cel distractiv, copilul învață dar se și distrează, ceea ce are de făcut trebuie să-l atragă pentru ca atenția lui să fie permanent vie. Se crează astfel stări emoționale complexe care intensifică modalitățile de reflectare în mod direct a realității.
Jocul didactic are o mare valoare practică care constă în faptul că pe parcursul desfășurării lui copilul își poate aplica cunoștințele și exersa priceperile și deprinderile. Se crează în timpul jocului condiții favorabile pentru aplicarea cunoștințelor pe care și le-au însușit copiii și pentru exersarea priceperilor într-un mod plăcut și atractiv.
Jocul didactic este mijlocul prin care se obiectivează sarcinile de învățare prin intermediul unui conținut accesibil, a unor modalități atractive și a unor materiale didactice interesante. El contribuie la realizarea sarcinilor formative ale procesului de învățământ deoarece în cadrul jocului copilul este solicitat pe multiple planuri: cognitiv, afectiv și volitiv.
Importanța jocului didactic constă în faptul că facilitează pregătirea copiilor preșcolari pentru introducerea lor în activitatea de învățare. În cadrul jocului didactic copilul învață să observe, să compare și să susțină un dialog.
Influențele pe care le exercită jocul didactic asupra sarcinilor învățării se pot rezuma astfel:
Prin caracterul său distractiv jocul didactic orientează activitatea de învățare într-o direcție plăcută și atractivă și acesta antrenează copiii la o activitate susținută pe care o abordează cu seriozitate, diminuând rigiditatea activității de învățare, cultivând curajul și încrederea în forțele proprii
Prin conținutul, sarcinile și mai ales modul de rezolvare al sarcinii didactice propuse de către jocul didactic, ca și prin impunerea respectării regulilor acestuia se formează un comportament disciplinat și îndreptat către un scop.
Prin transpunerea copiilor în lumea jocului se menținea trează atenția și interesul copiilor
Prin independența controlată acordată în organizarea și desfășurarea jocului se dezvoltă elemente ale gândirii și imaginației creatoare
Atmosfera plăcută și atractivă a jocului dezvoltă la copii interesul și motivația pentru acest tip de activitate și învățarea se petrece pe nesimțite.
Jocul didactic servește ca punte de legătură între grădiniță și învățământul primar având rolul de tranziție de la joc la activitatea de învățare. El trebuie să nu se desfășoare la întâmplare și de aceea în organizarea sa trebuie să se țină cont de următoarele reguli:
Să fie pregătit de educatoare asigurând o corectă dozare a timpului și a materialului utilizat
Să fie atractiv și variat și să combine forma de învățare cu cea de divertisment.
Să antreneze copiii în activitatea de joc
Să urmărească formarea deprinderilor de muncă independentă
Sarcinile jocului să fie repartizate diferențiat pentru evita eventuale rămâneri în urmă
Să solicite gândirea creatoare și să folosească cu eficiență maximă posibilitățile intelectuale ale preșcolarilor
Indicațiile pentru desfășurarea jocului trebuie să fie corecte, precise și foarte clare, să fie pe deplin conștientizate de copii și să le creeze motivația pentru activitate
Cadrul de desfășurare pentru acțiunea jocului trebuie să fie stimulativ, dinamic și activ.
Fiecare joc didactic cuprinde laturi constitutive prin care se deosebește de celelalte jocuri.
Prima componentă este conținutul său instructiv-educativ reprezentat de toate acele cunoștințe pe care copiii și le-au însușit anterior în cadrul altor forme de activitate.
A doua componentă este sarcina didactică care îi apare copilului sub forma unei probleme de gândire, recunoaștere, denumire, descriere, reconstituire, comparație, etc. cu toate că mai multe jocuri didactice este posibil să aibă același conținut dar totuși ele dobândesc mereu un alt caracter datorită faptului că sarcinile didactice pe care copiii trebuie să le rezolve sunt de fiecare dată altele. Sarcina este determinată de către conținutul și de structura jocului și se realizează prin acțiunea dirijată a copiilor. Cea mai mare varietate în aspectele de joc o reprezintă mișcarea care îmbracă forme variate legate de mânuirea materialului didactic: ridicarea, ascunderea, găsirea, trecerea din mână în mână cu pornire și oprire la semnal, etc.
Un element important al jocului didactic îl reprezintă întrecerea la care accentul cade pe ritm și calitate de exemplu în cazul în care se organizează o întrecere de alegere rapidă a unui jeton.
A treia componentă o reprezintă regulile jocului care sunt menite să arate copiilor cum trebuie să se desfășoare jocul, cum să rezolve o anumită problemă. Ele îndeplinesc o importantă funcție reglatoare asupra relațiilor dintre copii stabilite pe parcursul desfășurării jocului.
Fiecare joc didactic conține cel puțin două reguli și anume prima dintre ele este cea care permite transpunerea sarcinii didactice într-o acțiune concretă iar cea de-a doua vizează organizarea copiilor. de asemenea mai există reguli care privesc comportamentul copiilor, ordinea participării la joc, cine poate deveni conducătorul sau câștigătorul, poate să conțină restricții față de copiii care repetă anumite greșeli și care pot fi scoși din joc. Astfel acceptarea și respectarea regulilor îl vor face pe copil să participe la efortul comun al întregului grup în care el se integrează pentru joc.
Ultima latură o constituie acțiunea de joc care face ca rezolvarea sarcinii să fie atractivă și plăcută pentru copil deoarece cuprinde momente de surpriză, de mișcare, de întrecere și de amuzament.
Psihologia jocului evidențiază importanța acestui tip de activitate mai ales în învățământul primar și preprimar.
Fiecare copil reprezintă un unicat având propriile particularități. De aceea pentru ca jocul didactic să-și atingă scopul său instructiv-educativ este necesară respectarea principiului tratării individuale diferențiate a copiilor. sub aspect cognitiv predarea-învățarea diferențiată individualizată ține seama de faptul că fiecare copil dispune de ritmuri proprii de asmiliare, formare și dezvoltare. De aceea în dozarea conținutului și în aplicarea metodelor trebuie acționat conform ritmului fiecărui copil.
Copilul rămâne punctul de plecare și de sosire al tuturor influențelor care i se administrează, el este factorul focalizator în jurul căruia gravitează toate intervențiile formative ale educatoarei. Învățământul modern abordat acum se pronunță în sensul unei autoeducații asistate care va permite fiecărui copil libertatea alegerii conținutului, a metodelor și a ritmului propriu de învățare. Prevederile programei de a lucra cu subgrupe și cu microgrupuri vizează tocmai aplicarea diferențiată și individualizată.
Prima cerință de importanță capitală este ca educatoarea să observe copilul. Această aptitudine înseamnă a privi copilul, a-l vedea, a-l auzi, a sesiza prompt momentul în care el solicită ajutor și a-i acorda acest ajutor. Procedând în acest fel copilul va învăța el însuși să privească, să asculte și să verbalizeze ceea ce a văzut, a auzit, a făcut; el învață pe această cale o achiziție fundamentală în ceea ce privește pregătirea pentru școală.
Cunoașterea particularităților de vârstă în mod științific, înțelegerea lor corectă permit educatoarei să realizeze nu numai o simplă adaptare a activității la nivelul atins în propria dezvoltare ci poate să intervină el însuși în procesul dezvoltării stimulând trăsăturile pozitive și reorientându-le pe cele negative, acordând atenție dispozițiilor, potențialului psihic al fiecărui copil și proceselor care sunt în curs de formare. Pornind de la respectarea particularităților individuale activitatea diferențiată solicită toți copiii grupei atât pe cei care întâmpină greutăți în acumularea cunoștințelor cât și pe cei cu posibilități deosebite asigurând astfel stimularea dezvoltării lor. Capacitatea de a găsi soluții optime la situațiile concrete ce pot interveni în procesul de predare-învățare presupune o anumită precizie în a prevedea reacțiile copilului solicitat.
III.4 JOCUL DIDACTIC MATEMATIC
Profesorul Mircea Malița atunci când caracterizează Matematica ca fiind „A doua limbă maternă”, subliniază de fapt că acesta nu apare ca o știință independentă ci ca un ansamblu de noutăți, de procedee logice și de investigație de uz general. Învățământul de azi ține cont de faptul că Matematica se impune ca o știință generală a noțiunilor de ordine și structură care operează cu mulțimi complexe, fie acestea organizate sau nu.
Cercetările experimentale au demonstrat că teoria mulțimilor este un bun instrument pentru elevul mic de a pătrunde în matematica modernă iar primii pași devin mai ușor de făcut dacă sunt folosite jocurile didactice matematice. Acesta este o activitate fundamentală a acțiunilor didactice organizate în grădiniță care contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor având un rol deosebit pentru amplificarea acțiunii de formare a grădiniței, putând fi inclus în structura activității comune și realizând astfel o continuitate între acțiunile de joc și de învățare. Acesta depinde de modalitatea în care cadrul didactic se pricepe să asigure o bună concordanță între materialul didactic și tema jocului ales, de modul în care folosește exprimarea verbală pentru a îndruma copiii prin adresarea de întrebări și formularea de răspunsuri sau de explicații, de aprecieri și de încurajări.
Jocul didactic matematic reprezintă un mijloc deosebit de atractiv pentru realizarea număratului și a socotitului, jocul conține în sarcina sa o problemă pe care copilul o va rezolva în același timp cu participarea acestuia la desfășurarea jocului.
Pentru a consolida și pentru a verifica cunoștințele jocul didactic matematic are o eficiență formativă crescută. Repetarea, consolidarea și verificarea cunoștințelor elevilor cu ajutorul sarcinilor didactice matematice se realizează în moduri diferite după scopul acțiunii și după forma pe care o îmbracă aceasta, influențate desigur de materialul didactic utilizat. Unele jocuri învață copiii să numere o anumită cantitate: Cine știe să numere mai bine?, să stabilească suma obiectelor numărate: Câți porumbei sunt?, să indice locul unui număr într-un șir numeric: A câta jucărie lipsește?, să raporteze numărul la cantitate și invers: Te rog sa-mi dai… sau de a compara cantitățile: Să adăugăm – să scădem.
Jocul didactic matematic apare în programul activităților de grădiniță atât ca element al activității comune cât și ca o activitate independentă. Este o formă de activitate accesibilă copilului prin care se realizează în mare măsură o parte din sarcinile educaționale. Integrat în activitatea didactică jocul imprimă acesteia un caracter dinamic și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie, de bucurie și de destindere, previne apariția monotoniei și a oboselii. Prin joc didactic educatoarea consolidează, precizează și verifică cunoștințele copiilor și le pune în valoare capacitățile creative ale acestora.
Jocurile didactice au fost realizate astfel încât să aibă tematici diverse aflate în concordanță cu disciplinele predate copiilor de nivel preșcolar sau primar. Animația, interactivitatea, conținutul bogat în sunet și imagini și nu în ultimul rând, premiile oferite pentru rezultate bune dar și comentariile moderatorului, atrag foarte mult copilul iar jocurile își ating obiectivul educațional ocupând eficient timpul liber al copilului și fac din joc instrumente inepuizabile cu grad de noutate și valoare de întrebuințare care se păstrează timp îndelungat. Unele dintre jocuri pot fi în format electronic ceea ce le va face și mai atractive și mai dinamice să va avea ca efect colateral deprinderea utilizării calculatorului, creșterea vitezei de reacție și de tastare, exersarea atenției și a capacității de concentrare acestea din urmă fiind componente ale inteligenței care este în plină formare la această vârstă.
În urmă cu 300 de ani Comenius a prefigurat idea că școala trebuie să se identifice cu jocul. Astăzi toți pedagogii recunosc că jocul reprezintă un mod ideal de educație. Practica demonstrează că cercurile de matematică, olimpiadele și diversele activități suplimentare cu caracter matematic sunt frecventate de acei elevi care și-au dovedit deja atracția și atașamentul față de această știință. Amuzamentul matematic trebuie adresat în special celorlalți elevi care au mai multă nevoie de el.
III.5 EXEMPLE DE JOCURI FOLOSITE LA MATEMATICĂ
Ca tipologie există mai multe tipuri de astfel de jocuri care pot fi utilizate la nivelul învățământului primar și preprimar din care putem aminti:
Numere încrucișate, cuvinte încrucișate, enigme matematice, glume și trucuri matematice
Probleme amuzante, paradoxuri, sofisme, curiozități matematice, labirintul
Careuri magice, Tangram , Turnurile din Hanoi, Cubul Rubik , Sudoku.
Integrarea copiilor în sistemul cerințelor impuse de școală se face treptat evitându-se acea ruptură care se creează între grădiniță și școală ca noua formă de activitate cu multiplele ei forme.
Caută-ți căsuța
SCOP: verificarea însușirii cunoștințelor copiilor privind denumirile formelor și culorilor predate și formarea priceperii de a compara după criteriul formei și al culorii.
MATERIAL: pentru fiecare copil câte o căsuță confecționată din carton care are pe partea de sus lipită o figură geometrică de o anumită culoare și uși pe care sunt desenate figuri geometrice de diferite culori.
DESFĂȘURAREA JOCULUI: în fața grupei pe flanelograf se află mai multe căsuțe confecționate din carton care au pe partea de sus lipită o figură geometrică de o anumită culoare. La semnalul educatoarei fiecare copil caută ușa potrivită pe care sunt desenate figuri geometrice de diferite culori. După ce fiecare căsuță are ușa potrivită se cere fiecărui copil să denumească forma și culoarea pe care o au figurile lipite pe căsuță și ușa sa.
Câștigătorii jocului vor fi cei care găsesc în mod corect ușa și care indică forma și culoarea figurii respective.
La confecționarea ușilor se va avea în vedere ca aceeași formă și culoare să nu o aibă mai mulți copii.
Joc cu bețișoare
SCOP: fixarea reprezentărilor despre figurile geometrice și dezvoltarea atenției.
MATERIAL: câte 20 de bețișoare pentru fiecare copil
DESFĂȘURAREA JOCULUI: fiecare copil are în față grupa de bețișoare. La semnalul educatoarei toți copiii trebuie să combine bețișoarele în așa fel încât să formeze figuri geometrice cunoscute de ei adică triunghi, pătrat, dreptunghi.
Câștigă cel care a terminat primul executând corect figurile geometrice.
Constructorii
SCOP: consolidarea cunoștințelor ce privire la figurile geometrice și dezvoltarea imaginației creatoare.
MATERIAL: trusa cu figuri geometrice
DESFĂȘURAREA JOCULUI: educatoarea cere copiilor să scoată din trusă de exemplu un dreptunghi mare, două pătrate mici și un triunghi mare.
Cu aceste piese copilul care reușește să construiască primul o casă este câștigătorul.
Drept răsplată este chemat la tablă să deseneze o casă la fel cu cea construită de el.
La fel se pot construi și alte obiecte cunoscute de copiii, alese din mediul familiar lor.
Ghicește unde s-a ascuns ursulețul
SCOP: recunoașterea figurilor geometrice, folosirea corectă a denumirii acestora și recunoașterea culorilor.
MATERIAL: figuri geometrice-pătrat, triunghi, dreptunghi, cerc- de culori diferite și un jeton cu ursuleț.
DESFĂȘURAREA JOCULUI: figurile geometrice sunt aranjate pe flanelograf iar într-un colț al flanelografului stă ursulețul. Pentru început educatoarea are rolul de conducător care apoi va fi preluat de fiecare dată de copilul care răspunde corect iar ceilalți sunt vânătorii. Conducătorul jocului întreabă:
Unde s-a ascuns ursulețul?
Copilul desemnat trebuie să răspundă numind figura geometrică după care s-a ascuns ursulețul pentru a nu fi găsit de vânător. Pentru ca răspunsul să fie corect trebuie să se precizeze și culoarea figurii geometrice.
Câte sunt?
SCOP: consolidarea deprinderii de numerație și dezvoltarea atenției și a spiritului de observație.
MATERIAL: cartonașe pe care sunt scrise cifre.
DESFĂȘURAREA JOCULUI: educatoarea așează pe flanelograf un cartonaș care reprezintă un anumit număr de desene. Copiii vor trebui să așeze pe măsuțe cartonașul care reprezintă numărul de obiecte desenate.
Ce urmează?
SCOP: formarea deprinderii de a număra de la 1 la 10
MATERIAL: cartonașe pe care sunt scrise numerele de la 1 la 10
DESFĂȘURAREA JOCULUI: copiii sunt așezați sub forma unui semicerc. Fiecare copil primește câte un cartonaș. Un copil nu va primi și va trece în mijlocul cercului.
Între timp copiii se învârt în joc și rostesc: Dacă ști a număra, Locul meu îl vei lua. Copilul din mijlocul cecului va indica un anumit copil și va spune: Numără mai departe. Copiii se opresc iar cel indicat va trebui să iasă din cerc și să numere mai departe începând cu numărul imediat următor celui indicat pe cartonașul său. De exemplu: dacă pe cartonaș are cifra 7 va număra 8, 9, 10. Dacă numără corect înmânează cartonașul său celui din mijloc și trece în locul acestuia, apoi jocul se reia.
Cine sunt frații tăi?
SCOP: formarea deprinderii de a număra conștient de la 1 la 10 și dezvoltarea atenției.
MATERIAL: cartonașe cu numerele de la 1 la 10.
DESFĂȘURAREA JOCULUI: educatoarea numește un copil căruia îi spune un număr, de exemplu 7, după care întreabă:
Care sunt frații săi?
Copilul numit trebuie să indice fratele mai mic adică 6 și fratele mai mare adică 8.
Campionul
SCOP: dezvoltarea spiritului de observație și a memoriei și consolidarea cunoștințelor privitoare la numerație și la cifre.
MATERIAL: jetoane cu numerele de la 1 la 10, foi de hârtie, creioane.
DESFĂȘURAREA JOCULUI: fiecare copil are câte un creion, o foaie de hârtie și un număr de jetoane cu numerele de la 1 la 10. Educatoarea prezintă un jeton cu un număr de obiecte pe el după care îl pune imediat la loc. Copiii trebuie să ridice jetonul care reprezintă numărul de obiecte care au fost prezentate.
Se repetă acest lucru cu un număr variat de jetoane copiii trebuind să ridice de fiecare dată jetonul care reprezintă numărul corect raportat la jetonul prezentat.
Pentru complicare educatoarea prezintă jetonul care reprezintă o anumită cantitate de obiecte iar copiii trebuie să scrie pe foaie numărul corect raportat la cantitate.
La sfârșit se numără greșelile fiecăruia și se face clasificarea în ordinea scrierii corecte.
Jocul numerelor
SCOP: dezvoltarea inteligenței practice
MATERIAL: cutia cu bețișoare
DESFĂȘURAREA JOCULUI: cine poate descompune un număr în cât mai multe moduri. De exemplu numărul 4: I+I+I+I; II+II; III+I;I+III; IV+0
III.6 AVANTAJE ALE FOLOSIRII JOCURILOR DIDACTICE MATEMATICE
Utilizarea jocului didactic în activitățile cu caracter matematic generează forme specifice superioare ale activității de instruire având funcții diferite și desfășurându-se pe nivele de vârstă diferite.
Prin jocul didactic se asigură efectuarea în mod independent a unor acțiuni obiectuale, se stimulează descoperirea prin efort direct a unor cunoștințe care valorificate și îmbogățite vor duce treptat spre însușirea unor cunoștințe matematice.
La nivelul vârstei de 4-7 ani jocul didactic dobândește o nouă funcție, acea de consolidare și verificare a cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor și în același timp constituie un mijloc eficient de verificare pentru cadrul didactic.
Dacă este condus cu măiestrie jocul poate deveni o modalitate de predare și de evaluare ce oferă satisfacție copiilor care obțin rezultate mult mai bune decât dacă s-ar fi folosit o metodă de predare sau una de evaluare tradițională.
BIBLIOGRAFIE Capitolul III
Antohe V. et All, Metodica predării matematice – Jocul didactic matematic – Suport de curs, Brăila, Editura ExLibris
Bulboacă M., Alecu M., (1996), Metodica activităților matematice în grădiniță și clasa I, București, Editura Sigma Primex
Neagu M., Beraru G., (1997), Activități matematice în grădiniță, Iași, Editura Polirom
Păduraru V., (1999), Activități matematice în învățământul preșcolar, Iași, Editura Polirom
Petrovici C., Neagu M., (2006), Elemente de didactică matematică în grădiniță și învățământul primar,Iași, Editura Pim
CAPITOLUL IV STIMULAREA CREATIVITĂȚII LA VÂRSTĂ PREȘCOLARĂ
IV.1 IPOTEZA DE LUCRU ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII
Fiecare educator este preocupat de găsirea răspunsurilor la o serie de întrebări cum ar fi:
Cum pot deveni cunoștințele de matematică mai accesibile la această vârstă a copiilor știut fiind faptul că noțiunile specifice acestei științe sunt abstracte și destul de dificile.
Care sunt cele mai bune strategii de predare pentru noile cunoștințe
Cum se pot conjuga nevoia copilului de a se juca cu obiectivele procesului educativ pe care trebuie să le realizeze educatorii.
Aceste probleme au permis formularea ipotezei de cercetare respectiv: utilizarea jocului cu variantele sale și anume joc didactic, exercițiu-joc și joc logico-matematic, în cadrul activităților matematice stimulează dezvoltarea personalității copilului preșcolar.
IV.2 EȘANTIONUL DE LUCRU
Eșantionul de lucru inclus în cercetare a fost constituit de preșcolarii grupei mari de la Grădinița Petrești, preșcolarii cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani. Grupa este formată din 20 de preșcolari, 8 fete și 12 băieți, dintre care 5 au vârsta de 5-6 ani și 15 au 7 ani.
IV.3 ETAPELE CERCETĂRII ȘI METODOLOGIA DE LUCRU
Cercetarea de tip formativ-ameliorativă a fost organizată și s-a desfășurat pe trei etape:
Etapa constatativă
Etapa formativ-ameliorativă
Etapa de evaluare finală
Pe parcursul cercetării au fost utilizate anumite metode și tehnici precum:
Metoda observării
Metoda testelor
Metoda analizei produselor activității copiilor
Metoda observării
Observarea curentă și sistematică reprezintă o modalitate de cunoaștere a personalității umane care constă în consemnarea amănunțită și sistematică a diverselor manifestări ale comportamentului individual și ale celui colectiv așa cum se produc ele în mod natural.
Datele observației se notează imediat în fișa sau în caietul de observație.
Metoda testelor
Orientarea în spațiu prin cunoașterea pozițiilor și relațiilor spațiale
Compararea obiectelor după dimensiune
FIȘĂ
Încercuiește grupele de obiecte după dimensiune: mare-mic, lung-scurt, îngust-lat, gros-subțire.
Colorează fructele.
Au fost apoi aplicate teste pentru evaluarea finală care au vizat aceleași aspecte însă cu un grad mai ridicat de complexitate iar itemii prezentați au un grad de dificultate sporit.
Jocurile didactice cu variante multiple s-au desfășurat după aplicarea testelor din evaluarea inițială.
Testele inițiale și finale au permis compararea rezultatelor după o perioadă de instruire de un an școlar și determinarea progreselor realizate de copii, constatându-se o evidentă îmbunătățire a rezultatelor.
Metoda analizei produselor activității copiilor
În cadrul cercetării pedagogice desfășurate s-au analizat fișele matematice utilizate în cadrul jocurilor didactice matematice și s-a constatat faptul că prescolariii manifestă unele posibilități care scapă observației directe mai ales în cazul copiilor cu un grad mai ridicat de timiditate și care sunt mai retrași.
Datele obținute au servit ca mijloc de control asupra datelor furnizate prin alte metode.
Etapa formativ ameliorativă
Etapa formativ-ameliorativă s-a desfășurat în perioada primului semestrul al anului școlar 2012-2013.
În această parte a cercetării au fost organizate activități cu carcater matematic structurate astfel încât jocul didactic a fost forma dominantă de organizare și au fost luate în discuție rezultatele obținute la testele inițiale în vederea îmbunătățirii lor. Astfel obiectivele urmărite au fost aceleași dar au avut un grad mai mare de complexitate iar jocurile didactice au fost cu variante multiple astfel încât sarcina de joc să devină mai complicată iar astfel s-au obținut în final rezultate îmbunătățite.
Pe întreg parcursul acestei etape s-au înregistrat rezultatele obținute și s-a apreciat activitatea copiilor. Ei au fost instruiți în privința obiectivelor pe care trebuie să le îndeplinească respectiv asupra rezultatelor așteptate iar cele care au fost obținute s-au comparat la final cu obiectivele stabilite.
Etapa formativ-ameliorativă facilitează nu măsurarea rezultatului învățării în ansamblu ci elemente ale acestui proces prin aprcierea secvențială a modului de rezolvare a sarcinilor asociate obiectivelor operaționale oferind informații despre stadiul atins de copil în formarea unor capacități, operații ale gândirii și deprinderi operatorii.
Etapa de evaluare finală
Etapa evaluării finale s-a desfășurat în perioada decembrie 2012. În acestă perioadă au fost recapitulate cunoștințele și deprinderile matematice dobândite în perioada formativ-ameliorativă pentru a realiza consolidarea noilor cunoștințe și pentru a observa eventuale modificări în ceea ce privește progresul sau după caz regresul copilului în învățare precum și pentru a determina nivelul gradului de implicare al copilului în activitățile cu caracter matematic.
Etapa evaluării finale evidențiază cu ușurință evoluția, involuția sau stagnarea unui copil și determină desigur tipul de acțiune corespunzător din partea cadrului didactic. Cu ajutorul probelor de evaluare finală se pot măsura nivelul de cunoștințe și abilitățile matematice și se poate astfel creiona evoluția procesului de asimilare a noțiunilor specifice..
Sarcinile testului vor putea descrie atât cantitativ cât și calitativ diverse comportamente de învățare iar informațiile obținute vor fi utilizate de către educatoare pentru a-și modela comportamentul didactic în raport cu fiecare copil și cu performanțele acestuia.
În final se iau în considerație toate rezultatele obținute și se realizează aprecieri.
Estimările efectuate pot furniza informații sugestive pentru ameliorarea strategiei de învățare.
IV.4 PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATULUI CERCETĂRII
Datele furnizate de către subiecții incluși în cercetare pe parcursul celor două etape de testare au fost sistematizate în tabele și au fost prelucrate statistic prin calculul mediei abaterilor, iar apoi au fost reprezentate grafic rezultatele.
Analizând curba corespunzătoare evaluării inițiale am constatat olumul cunoștințelor copiilor și am putu estima nivelul deprinderilor și al priceperii lor.
Distribuția rezultatelor așa cum este evidențiată în grafic m-a condus la următoarele constatări:
Performanța maximă, respectiv 100% și 98%, a fost înregistrată la itemii care conform programei au vizat numerația și formele geometrice.
Subiecții au întâmpinat dificultăți semnificative în raportarea cifrei la cantitate și operarea cu noțiunile privind relațiile și pozițiile spațiale și în mod corespunzător performanțele care sunt înregistrate sunt cuprinse între 78% și 87%.
Compararea obiectelor după dimensiune și folosirea ordinalului sunt itemii la care performanțele înregistrate sunt sub 50%, respectiv 35% pentru lățime, 45% pentru grosime și 49% folosirea corectă a ordinalului.
În funcție de calificativul final distribuția se prezintă astfel: cu câte 5% calificativele Insuficient și Suficient, 60% calificativul Bine și 30% calificativul Foarte Bine.
Am pornit de la aceste constatări și am trecut la desfășurarea etapei ameliorativ-formativă folosind jocul didactic drept strategia dominantă.
Au fost alese pentru această etapă jocuri didactice care au încercat să acopere o arie cât ai cuprinzătoare din punctul de vedere al conținutului științific și al tipului de activitate.
Astfel am folosit jocuri care au avut ca temă:
Numerația: Cum poți să faci să fie tot atâtea?
Mai multe, mai puține, tot atâtea
A câta jucărie lipsește
Să adăugăm, să luăm
Albă ca Zăpada și cei 7 pitici
Găsește-mi locul
Socotește corect
Hai să numărăm
Cine știe câștigă
Relații și poziții spațiale:
Unde se află grupa de…
Unde este locul meu
Te rog să-mi dai
Compararea după atribute
Cine așează mai bine
Ordonează grupa de
Identificarea figurilor geometrice
Săculețul fermecat
Ce piesă lipsește
Trenul cu o diferență
Am realizat apoi evaluarea finală obținând următoarele rezultate:
Am comparat rezultatele înregistrate în cele două etape de evaluare și am constatat că se obțin performanțe superioare în etapa de evaluare finală și anume: crește numărul de itemi cu performanță maximă de la 1 în evaluarea inițială la 8 în evaluarea finală; 4 itemi sunt situați între 93% și 98% și cota doar a unui singur item este de 77%.
În timpul jocului elevii au fost determinați să manipuleze obiecte și să compare, să perceapă și să stabilească relațiile obiectuale. În gruparea de exemplu a figurilor geometrice diferite ca mărime, formă, culoare și grosime, ei au operat diferențieri care sunt fundamentale pentru cunoaștere.
Jocul didactic este un joc cu reguli în care acționează legile asemănării, deosebirii, succesiunii și ajută copilul să descopere relații, concepte și noțiuni integratoare.
Prin structura și dinamica lor jocurile organizate în etapa ameliorativ-formativă au fost adaptate la specificul activității de învățare a preșcolarului, la posibilitățile intelectuale ale acestei vârste și la ritmul de lucru specific fiecărui copil. Jocurile didactice au determinat o rată de achiziții considerabilă și au creat prin cunoștințele dobândite o platformă pentru viitoarele activități educaționale.
Dinamica evoluției calificativelor este semnificativă, în evaluarea finală au fost acordate numai calificativul Bine-2 subiecți și Foarte Bine – 18 subiecți.
Rezolvarea itemilor în evaluarea finală
În tabelul următor sunt înregistrate cele două evaluări exprimate în procente
Achizițiile dobândite de copii prin joc au fost temeinice și de lungă durată.
Jocul a operat poziții asupra structurii personalității copiilor în ansamblu, au făcut progrese substanțiale la nivelul atenției, memoriei, limbajului și gândirii. Stilul de muncă s-a îmbunătățit prin dobândirea autonomiei în activitate.
Progrese remarcabile s-au înregistrat pe linia capacității de anticipare în acțiune, a folosirii semnelor și simbolurilor matematice, a efectuării de grupări figurale sau simbolice de bază, de asociere, diferențiere și comparație.
Caracterul agreabil al jocului a stimulat copiii, le-a dat încredere în forțele proprii, s-a realizat un teren afectiv prielnic dezvoltându-se astfel motivația pentru învățare.
Cercetarea derulată mi-a confirmat faptul că jocul didactic cu conținut matematic organizat sistematic și riguros are efecte benefice asupra copiilor. La finalul cercetării s-a constatat creșterea performanțelor toți copiii incluși în cercetare au rezolvat integral și corect cerințele fișei de evaluare. Ei au demonstrat că și-au însușit conștient numerația, șirul numeric, asociază corect cifra la cantitate, operează corect cu relațiile spațiale, compară respectând 2-3 atribute concomitent obiectele pe baza criteriilor de diferențiere-asemănare și au fost formate reprezentări corecte referitoare la figurile geometrice.
Efectele benefice s-au extins asupra personalității copiilor preșcolari în ansamblu, ei au învățat să coopereze, să comunice, să lupte pentru învingerea obstacolelor, să se subordoneze regulilor, au devenit mai responsabili și au manifestat mai mult interes.
Toate aceste argumente ne îngăduie să afirmăm că matematica devine accesibilă fiecărui copil preșcolar și poate fi îndrăgită de fiecare copil dacă abstractul este descifrat în concordanță cu particularitățile învățării specifice vârstei și pe calea specifică-jocul.
Evoluția calificativelor a generat următoarea curbă:
CONCLUZII
De-a lungul primului semestru al prezentului an școlar am studiat valențele formative ale jocului didactic matematic. Constatările făcute au arătat în mod foarte clar că utilizarea jocului matematic în cadrul activităților didactice a contribuit într-o mare măsură la îmbunătățirea rezultatelor obținute în procesul de dobândire de noi cunoștințe.
Putem de aceea afirma că jocurile didactice sunt mai mult decât simple exerciții pentru copii, ele generează o atmosferă de competiție și de emulație cu mar rol stimulativ care-i mobilizează pe copiii să rezolve problema propusă într-un timp cât mai scurt. Orice exercițiu transformat în joc didactic devine imediat mult mai atrăgător. Jocul didactic deschide calea uneia din cerințele pedagogiei actuale: învățarea activă prin forțele proprii.
În urma cercetării pe care am întreprins-o am constatat că jocul didactic este foarte important pentru copil și că acesta, pus în fața unor situații-problemă poate fi antrenat într-o atmosferă caldă și relaxată.
Jocul didactic generează curiozitate de cunoaștere și copilul devine capabil de a-și evalua singur posibilitățile, dorind să cunoască din ce în ce mai mult și încercând să obțină performanțe din ce în ce mai bune. Copilul va mobiliza în acest sens toate resursele de care dispune pentru a înregistra succes în competiția ludică cu ceilalți.
Așadar jocul didactic reprezintă o metodă de învățământ cu reale valențe formative și informative și, în consecință, are o contribuție specifică la perceperea școlii nu ca pe o instituție rigidă ci ca pe un mediu care exercită influențe benefice asupra diferitelor laturi ale personalității copiilor. Copilul care azi se joacă dat totodată și învață va fi omul care mâine găsește soluții la problemele cu care se confruntă trăind într-o societate a competiției.
„Cine nu știe să se joace cu copii și este destul de nepriceput ca să creadă că acest amuzament este mai prejos de demnitatea sa, nu trebuie să se facă educator”- C. G. Salzmann
BIBLIOGRAFIE
Antohe V. et All, Metodica predării matematice-Jocul didactic matematic-Suport de curs, Brăila, Editura EXLibris
Bulboacă M., Alecu M., (1996), Metodica activităților matematice în grădiniță și clasa I, București, Editura Sigma Primex
Cerghit I., (1983), Perfecționarea lecției în școala modernă, București, Editura Didactică și Pedagogică
***Dicționar pedagogic, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1964
***Dicționar de neologisme, București, Editura Științifică, 1966
Ionescu et All, (1992), Strategii de predare și învățare, București, Editura Științifică
Neagu M., Beraru G., (1997), Activități matematice în grădiniță, Iași, Editura Polirom
Patel R., (1984), Educational activities în developing countries, Linkoping
Păduraru V., (1999), Activități matematice în învățământul preșcolar, Iași, Editura Polirom
***Pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1979
Petrovici C., Neagu M., (2006), Elemente de didactică matematică în grădiniță și învățământul primar,Iași, Editura Pim
***Pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1979
Păcurari et All, (2003), Strategii didactice inovative.Suport de curs, București, Centrul Educația 2000+
Savu-Cristescu Maria (2007), Rolul evaluării în creșterea performanțelor școlare, Târgoviște, Ed. Bibliotheca
Siebert H., (2001), Pedagogie constructivistă. Bilanț al dezbaterii constructiviste asupra practicii educative, Iași, Institutul European
Țîrcovnicu V., (1975), Pedagogia generală, Timișoara, Editura Facla
Zlate et All, (2011), Strategii moderne de predare–învățare–evaluare , Proiect POSDRU/87/1.3/S/62651
ANEXE
LA APROZAR
Scopuri:
Consolidarea deprinderii de a construi grupe de obiecte după formă
Consolidarea deprinderii de a compara grupe de obiecte și de a sesiza unele relații cantitative
Dezvoltarea rapidității și a promptitudinii în gândire
Obiective operaționale:
Să constituie mulțimi după unul sau mai multe criterii
Să compare mulțimile din punct de vedere cantitativ utilizând limbajul matematic corespunzător (mai multe, mai puține sau tot atâtea) și sesizând constanța cantității indiferent de locul mulțimii
Să rezolve itemii propuși în fișa de lucru individuală
Sarcina didactică:
Gruparea obiectelor după formă, realizarea corespondenței între elementele a două mulțimi și sesizarea diferenței între acestea.
Regulile jocului:
Prin vocea educatoarei Zâna Toamnei va indica sarcinile jocului ce vor fi specificate pe jetoane în formă de frunze ruginii. Cele două grupe de copii răspund pe rând, fiecare răspuns fiind recompensat cu o crizantemă. Colegii dintr-o echipă se vor sprijini între ei pentru a rezolva sarcinile.
Elemente de joc:
Prezența Zânei Toamnei, închiderea și deschiderea ochilor, coronițe surpriză de la Zâna Toamnei.
Material didactic: prezența Zânei Toamnei, frunze pe care sunt scrise sarcinile, jetoane cu fructe și legume de toamnă, coșul Toamnei plin cu fructe și legume, fișe individuale de lucru.
Desfășurarea jocului:
Copiii vor fi împărțiți în două echipe. Ei vor lua pe rând din copacul toamnei și vor rezolva sarcina cerută.
Copiii vor grupa fructele și legumele din aprozar după formă
Echipele vor primi câte două grupe de obiecte. Așează în perechi obiectele celor două grupe pentru a aprecia raportul cantitativ dintre acestea.
Pe panou se așează o grupă de obiecte. Fiecare copil din cele două echipe așează pe masă o grupă care să aibă cu un obiect mai mult sau mai puțin decât în grupa dată. Coechipierii au voie să se ajute între ei. Pentru fiecare sarcină rezolvată corect echipa va primi din partea Zânei Toamnei o crizantemă.
Copilul care va câștiga cele mai multe crizanteme va câștiga jocul.
Variantă:
Educatoarea are cartonașe pe care sunt desenate legume sau fructe de toamnă în număr variabil. Va cere copiilor să așeze în coșul toamnei mai multe, mai puține sau tot atâtea legume sau fructe din aprozar.
2. UNDE S-A ACUNS GREIERAȘUL?
Scopuri:
Verificarea cunoștințelor despre atributele pieselor geometrice
Dezvoltarea operațiilor gândirii
Obiective operaționale:
Să recunoască și să denumească figurile geometrice efectuând operații logice în ceea ce privește sortarea pieselor în funcție de cerințele exprimate de către educatoare
Să identifice pozițiile spațiale și să plaseze piesele în poziția spațială indicată
Să rezolve corect itemii fișei
Să participe cu plăcere și intens la activitate
Sarcina didactică:
Recunoașterea formelor geometrice și precizarea atributelor acestora
Recunoașterea și denumirea pozițiilor spațiale
Reguli de joc:
La solicitarea educatoarei copiii închid ochii, iar atunci când îi deschid trebuie să spună unde s-a ascuns greierașul, ce figură geometrică se află în acel loc și care sunt atributele acesteia.
Dacă răspunsul este corect copilul va primi drept recompensă un stimulent sub formă de chitară.
Elemente de joc: închisul și deschisul ochilor
Material didactic: greieraș, chitare stimulente, piese geometrice.
Desfășurarea jocului:
Se prezintă invitatul zilei – Greierașul – care le cere ajutorul copiilor pentru a-l învăța formele geometrice. Pe un panou sunt așezate toate formele geometrice învățate. Copii închid ochii și educatoarea așează greierașul lângă o piesă geometrică. Apoi copiii deschid ochii și educatoarea întreabă: Unde s-a ascuns greierașul?
Copiii răspund precizând piesa geometrică și atributele ei.
Variantă:
Educatoarea așează piese geometrice în diferite locuri din grupă. La întrebarea educatoarei: Unde sunt așezate cercurile? Copiii enumeră locurile unde sunt așezate acele piese: cercurile sunt pe masă sau sub scaun sau lângă greieraș.
3. FURNICUȚA HARNICĂ
Scopuri:
Consolidarea deprinderii de a raporta numărul la cantitate și cantitatea la număr
Verificarea număratului în limitele de la 1 la 5
Educarea independenței în acțiune
Obiective operaționale:
Să formeze mulțimi cu 1-5 elemente după criteriul formei
Să numere în limitele 1-5 prin încercuire
Să asocieze cifra numărului corespunzător de obiecte și invers
Să participe cu plăcere și intens la activitate
Sarcina didactică:
Raportarea cantității la număr folosind analizatorii: vizual, auditiv, tactil.
Regulile jocului:
Educatoarea va alege un cartonaș care se va opri la semnalul Stop. Copilul la care s-a oprit cartonașul îl arată tuturor pentru că va așeza la mușuroi atâtea furnicuțe câte arată cifra de pe cartonaș sau câte bătăi din palme a auzit.
Elemente de joc: mișcarea, surpriza.
Materialul didactic: cartonașe cu cifrele de la 1 la 5, siluete furnicuțe, imagine cu un mușuroi, săculețul furnicuței.
Desfășurarea jocului:
Educatoarea va da drumul unui cartonaș pe care este scrisă o cifră să circule de la un copil la altul. La semnalul educatoarei copilul la care s-a oprit cartonașul îl va arătat tuturor și va avea sarcina de a așeza la mușuroi tot atâtea furnicuțe câte arată cifra. Se motivează acțiunea: Eu am așezat la mușuroi 5 furnicuțe pentru că pe jeton este cifra 5.
În continuarea jocului se vor înlocui semnalele vizuale cu cele auditive. Copiii vor grupa furnicuțele după numărul bătăilor educatoarei.
Variantă:
Copiii primesc săculețul furnicuței pe care îl plimbă din mână în mână. La semnalul educatoarei Stop copilul la care se află săculețul îl pipăie și spune câte Boabe(obiecte) sunt în el.
4. DETECTIVII
Scopuri:
Consolidarea deprinderii de a raporta cantitatea la număr și a numărului la cantitate
Sesizarea locului unui număr în șirul numeric adică în limitele 1-5
Verificarea deprinderii de a efectua operații de adunare și scădere cu una și două unități în limitele 1-5.
Obiective operaționale:
Să numere în limitele 1-5
Să determine locul fiecărui număr în șirul numeric 1-5 stabilind vecinii
Să rezolve operații simple de calcul oral folosind simboluri matematice
Sarcina didactică:
Stabilirea locului unui număr în șirul numeric
Raportarea corectă a numărului la unitate și a unității la număr, efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu una sau două unități.
Regulile jocului:
Copilul numit de educatoare va corecta greșeala și va primi insigna de detectiv. Dacă răspunde corect e aplaudat și dacă greșește alt copil va corecta greșeala. În a doua parte a jocului copilul indicat a fi detectiv va număra elementele unei mulțimi și va spune dacă dorește să adauge sau să ia un element.
Elemente de joc: ghicirea, aplauzele, întrecerea.
Materialul didactic: cifre, siluete cu oameni de zăpadă, mături, fulgișori, insigna de detectivi.
Desfășurarea jocului:
Educatoarea le propune copiilor să fie detectivi. Ei trebuie să descopere mai multe mistere.
Pe un panou sunt așezate cifrele în dezordine. Copiii trebuie să așeze cifrele în ordine crescătoare și apoi descrescătoare.
Educatoarea așează o cifră pe panou iar copiii afișează vecinii numărului dat
Educatoarea așează două cifre diferite pe panou iar copiii trebuie să așeze cifrele intermediare.
Exemplu: 2 și 5. Copiii așează pe 3 și pe 4.
Educatoarea prezintă imagini cu un anumit număr de elemente iar copiii vor forma grupe cu tot atâtea elemente, sau cu un element mai mult, sau cu un element mai puțin.
Variantă:
Copilul ales detectiv va trebui să caute vecinul unui număr și să formeze o grupă cu tot atâtea elemente câte arată cifra. Apoi va spune dacă dorește să mai adauge sau să ia un element.
Exemplu: caută vecinul mai mare al lui 4 și formează o grupă cu tot atâtea elemente. Adaugă sau ia un element!
Un alt copil va rezolva și afișa exercițiul: 4+1=5
5. TRĂISTUȚA LUI MOȘ CRĂCIUN
Scopuri:
Consolidarea cunoștințelor copiilor despre atributele pieselor geometrice: formă, culoare, mărime, grosime.
Dezvoltarea gândirii logice și a spiritului de echipă
Obiective operaționale:
Să recunoască și să denumească figurile geometrice efectuând operații logice în ceea ce privește sortarea pieselor în funcție de cerințele exprimate de către cadrul didactic
Să identifice deosebiri între elementele unei mulțimi și să le caracterizeze prin negație logică
Să formeze mulțimi după două sau trei însușiri considerate simultan și să le caracterizeze folosind conjuncția logică
Să rezolve corect itemii fișei
Sarcina didactică:
Recunoașterea pieselor geometrice prin acțiunea analizatorilor
Sortarea figurilor geometrice după criteriul stabilit de educatoare: mărime, culoare, grosime utilizând negația logică sau conjuncția logică.
Regulile jocului:
Un copil legat la ochi va alege o piesă din sacul lui Moș Crăciun, o pipăie și precizează forma, mărimea și grosimea acestuia. În partea a doua a jocului copiii vor preciza atributele pieselor alese prin folosirea negației logice și a conjuncției logice. Pentru fiecare răspuns corect echipa va primi un globuleț. Echipa care va avea cele mai multe globuri în brăduț va câștiga.
Elemente de joc: aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor, stimulente sub formă de brăduț, trăistuța lui Moș Crăciun.
Material didactic: trusa Dienes, creioane, fișe, stimulente, brăduți, globulețe pentru a ține scorul, trăistuța lui Moș Crăciun.
Desfășurarea jocului:
Educatoarea va prezenta săculețul lui Moș Crăciun care înainte de a veni să le aducă daruri copiilor va testa cunoștințele acestora despre piesele geometrice. Copiii vor fi solicitați de educatoare să participe la joc prin versurile:
Să vină acum la mine,
Un copil ce știe bine,
Atingând o piesă doar,
Forma să o spună clar.
Copilul chemat este legat la ochi. El introduce mâna în săculeț, alege o piesă, o pipăie și precizează forma. După precizarea formei același copil va preciza și celelalte atribute respectiv mărime, culoare și grosime, prin folosirea conjuncției logice.
Exemplu: această piesă este și mare și subțire și albastră.
Pe masa educatoarei sunt așezate și alte piese geometrice. Un copil de la cealaltă echipă va alege alte piese care au aceeași formă cu piesa din săculeț și formează o grupă.
Variantă: educatoarea le va cere copiilor o piesă folosind negația logică: alegeți piesa care nu este nici pătrat, nici triunghi, nici dreptunghi.
În final li se va cere copiilor să dea exemple de obiecte din sala de grupă care au aceeași formă cu piesa aleasă.
6. ÎN CURTEA BUNICILOR
Scopuri:
Consolidarea număratului în limitele 1-7
Verificarea capacității de a compune și descompune un număr dat
Obiective operaționale:
Să constituie mulțimi cu 1-7 elemente
Să raporteze numărul la cantitate și cantitatea la număr
Să compună și să descompună numere în limitele 1-7 utilizând o gamă largă de variante
Să perceapă numărul în întregul său
Să rezolve sarcinile fișei
Sarcina didactică:
Compunerea și descompunerea unui număr
Desfășurarea jocului:
Copilul numit va așeza fiecare animal la căsuța lui. Se vor denumi grupele formate. Se va asocia cifra corespunzătoare numărului de elemente ale fiecărei mulțimi. Copiii vor enumera grupele cu cele mai multe, respectiv cu cele mai puține animale. Copiii vor compune și descompune numerele așezând animalele unei grupe în 2 adăposturi(descompunere) ori completând elementele unei mulțimi (compunere). Se motivează de fiecare dată așezarea.
Elemente de joc: surpriza, mânuirea materialului
Material didactic: siluete cu animale domestice: găini, oi, cățeluși, pisici, cai, etc.; imagini cu căsuțele animalelor.
Desfășurarea jocului:
Animalele au ieșit la păscut și trebuie să se întoarcă la casele lor. Copiii le vor ajuta să intre în căsuța lor. Vor număra fiecare grupă și vor asocia cu cifra care corespunde numărului de animale din casă. Un copil va primi rolul de fermier. În fiecare căsuță vor fi 2, 3, 4 animale. Copilul care a primit rolul de fermier va trebui să completeze numărul animalelor astfel încât în fiecare adăpost să fie câte 7 sau 6, 5, 4, 3 animale.
Exemplu: în coteț erau 5 găini. Eu am așezat încă 2 și acum sunt 7 găini.
Copiii numără animalele din căsuțe. Fiecare fermier va verbaliza acțiunea efectuată.
La fel se va proceda și cu celelalte căsuțe.
Rolul de fermier îl va primi acel copil care știe să răspundă la o ghicitoare despre animale domestice.
Exemple de întrebări:
Face ouă zeci și sute
Dacă-i dai grăunțe multe (găina)
Clăi de lâna-n patru bețe
Pasc răzlețe prin fânețe (oile)
Are coarne și bărbiță
Părul aspru și-o codiță
Ea pe pomi se cațără
Iedul drag își apără ( capra)
Laptele ce-l bei
Este tot al ei
Muu e vorba ei
Ghicește dacă vrei! (vaca)
Variantă:
Copilul ales va primi 7(5, 4, 6) animale. Ei au sarcina de a așeza animale în două căsuțe și apoi vor spune cum le-au așezat.
Exemplu: eu am așezat cele șapte oițe astfel: cinci în primul grajd și două în al doilea grajd. Împreună sunt șapte oițe. Se verifică prin numărare și se alege cifra corespunzătoare.
Vor fi solicitați mai mulți copii să spună cum au așezat animalele de la fermă.
7. AJUT-O PE RIȚA VEVERIȚA!
Scopuri:
Consolidarea numărului în limitele 1-9
Cunoașterea locului fiecărui număr în șirul numerelor naturale
Consolidarea deprinderii de a efectua operații de adunare și de scădere cu una sau două unități
Verificarea capacității de compunere și descompunere a unui număr natural
Obiective operaționale:
Să raporteze cantitatea la număr recunoscând și stabilind vecinii numerelor
Să efectueze operații simple de calcul oral recunoscând semnificația simbolurilor aritmetice de adunare, de scădere și de egalitate
Să compună și să descompună un număr dat în variante posibile
Să rezolve corect sarcinile fișei
Sarcina didactică:
Numără crescător și descrescător în limitele 1-9
Fixarea locului fiecărui număr în șirul numerelor naturale
Efectuarea de operații de calcul matematic în limitele 1-9
Desfășurarea jocului:
Pe rând câte un copil de la fiecare echipă va alege câte un plic și va rezolva sarcina dată pentru a o ajuta pe Rița Veverița. Dacă rezolvă corect primește o alună drept recompensă.
Câștigă echipa care a adunat cele mai multe alune.
Elementele de joc: Rița-Veverița, întrecerea
Material didactic: veverița, alune, traseul veveriței, plicuri, jetoane cu cifre
Desfășurarea jocului:
Educatoarea o prezintă pe Rița-Veverița care este foarte supărată pentru că s-a rătăcit. Pentru a ajunge la scorbura sa trebuie să rezolve mai multe sarcini.
Este amenajat un traseu pe care există din loc în loc sarcini.
Copiii sunt împărțiți în două echipe. Pe rând câte un copil de la fiecare echipă va alege un plic și va încerca să rezolve sarcina pentru a ajuta veverița.
Dacă rezolvă corect primește drept recompensă a alună. În final va câștiga echipa care a adunat cele mai multe alune.
Exemple:
Așează cifrele de la 1 la 9 în ordine crescătoare
Așează cifrele de al 1 la 9 în ordine descrescătoare
Numără crescător de la 6
Numără descrescător de la 8
Găsește vecinul mai mic al lui 9
Găsește vecinul mai mare al lui 5
Descoperă cifra care lipsește
Formează o grupă cu tot atâtea elemente câte fete sunt prezente azi în grupă
Formează o grupă cu un element mai mult decât numărul de picioare al unei veverițe
Adună alunele în coș. Scrie operația corespunzătoare pentru 6+2=8
Ia din coș 2 alune. Câte au rămas? Scrie operația corespunzătoare 8-2=6
Așează cele 9 nuci în două coșulețe. Găsește mai multe variante de descompunere.
Completează florile din vază astfel încât să fie 9-descompunere.
Câștigă echipa care a adunat cele mai multe alune în coșuleț. Copiii vor primi drept recompense alune și nuci din proviziile veveriței.
8. A CÂTA ALBINUȚĂ A ZBURAT?
Scopuri:
Folosirea corectă a numeralelor cardinale și ordinale
Cunoașterea locului fiecărui număr în șirul numeric
Verificarea cunoștințelor despre zilele săptămânii
Obiective operaționale:
Să identifice lipsa unui obiect sau imagine dintr-un șir format, să-l denumească utilizând numeralul ordinal corespunzător respectând acordul verbal între numeral și substantivul care-l însoțește
Să stabilească vecinii numerelor naturale în șirul numeric 1-10
Sarcina didactică:
Identificarea locului rămas liber și denumirea lui prin intermediul numeralului ordinal
Regulile jocului:
Copiii închid și deschid ochii când aud bâzâitul unei albinuțe. Toți copiii trebuie să ia aceeași albinuță din șirul lor ca cea luată de educatoare și să spună a câta albinuță a zburat. Dacă răspunsul este corect toți copiii se joacă cu albinuțele imitând zborul lor.
Elementele de joc: închiderea și deschiderea ochilor, imitarea zborului albinuțelor.
Material didactic: o imagine pe care sunt poziționate cele 10 albine pentru fiecare copil și pentru educatoare, stimulente albinuțe.
Desfășurarea jocului:
Copiii sunt așezați la măsuțele aranjate în formă de careu iar în fața lor este așezat suportul cu 10 albine. Educatoarea le cere copiilor să închidă ochii atunci când aud bâzâitul albinei. La semnal deschid ochii și spun a câta albină a zburat și ce albină urmează după ea. Apoi este ridicat jetonul cu cifra corespunzătoare locului elementului luat. Dacă răspunsul copilului este corect toți copiii iau albinuța respectivă de pe suport pentru a imita zborul ei.
Exemplu: A câta albinuță a zburat? A zburat a șaptea albinuță iar după ea urmează a opta albinuță.
Variantă:
Educatoarea enumeră zilele săptămânii și de fiecare dată lipsește din enumerare o zi. Copiii descoperă ziua care lipsește și precizează locul ei în cadrul zilelor săptămânii. În ultima parte a jocului vor fi aduși cinci copii în fața grupei care se vor prezenta apoi unul se va ascunde. Copiii trebuie să ghicească cine lipsește, al câtelea era în șir și între care copiii ere așezat.
În final toți copiii vor cânta cântecelul: Zum, Zum, Zum albinuța mea!
9.MAGICIANUL
Scopuri:
Consolidarea deprinderii de a efectua operații de adunare și de scădere cu una și două unități în limitele 1-10
Dezvoltarea spiritului de clanță
Obiective operaționale:
Să identifice semnul operației și să-l localizeze în funcție de situația ilustrată
Să efectueze calcul oral cu 1-2 unități
Să rezolve oral probleme prin raționament de tip ipotetico-deductiv având ca material intuitiv o situație ilustrată
Să rezolve independent itemii propuși pe fișă
Sarcina didactică:
Compunerea și rezolvarea de probleme matematice.
Regulile jocului:
Copilul chemat prin atingerea de către magician cu bagheta magică va rezolva sarcinile date de acesta. Dacă copilul greșește este ajutat de coechipieri. Răspunsurile corecte sunt recompensate cu aplauze și baghete magice. La final echipa care va avea cele mai multe baghete va câștiga.
Elemente de joc: prezența Magicianului, aplauze, mânuirea materialului
Material didactic: planșe cu probleme ilustrate, jetoane cu cifre, jetoane cu imagini, un panou pentru afișarea punctelor respectiv ale baghetelor magice ale fiecărei echipe.
Desfășurarea jocului:
Educatoarea îl va prezenta copiilor pe Magician care a venit și se va juc cu copiii dându-le diferite sarcini. Grupa este împărțită în două echipe. La început Magicianul formulează pe baza materialului ilustrativ probleme pentru fiecare echipă apoi problemele vor fi formulate de către copii. Rezolvarea problemelor se realizează de către un reprezentant al fiecărei echipe care este ales prin rostirea de către Magician a formulei magice: Ini mini hop și-așa…Ieși la tablă dumneata. Copilul ales să rezolve problema este ajutat de colegii din echipa lui. Cu ajutorul jetoanelor cu cifre conducătorul echipei scrie exercițiul problemei.
Exemple: cinci fetițe se joacă cu mingea. O fetiță pleacă acasă. Câte fetițe se vor juca în continuare cu mingea?
5-1=4
Variantă: Magicianul citește pentru fiecare grupă probleme-ghicitori
Exemplu:
Într-o curte-s cinci căței
Pe portiță pleacă unul
Câți au mai rămas din ei?
Gâsca mea cea gălbioară
Și-a scos puii-n ulicioară
Cinci sunt mici și unul mare
Socotiți câți pui ea are?
Șase rațe sunt pe lac
Încă una-i sub copac
Dacă le numeri pe toate
Câte fac ghicești nepoate?
Sunt opt porumbei pe casă
Și stau bucuroși la masă
Doi zboară jos în drum
Câți au mai rămas acum?
Cinci căței cu botul mic
Jucau fotbal între ei
Doi se iau după pisic
Și-au rămas acum….
Am pus pentru Nicușor
Șapte mere la cuptor
Și mai pun unul la copt
Sunt acum de toate…
10.CU MATEMATICA ÎN LUMEA POVEȘTILOR
Scopuri:
Verificarea număratului în limitele 1-10 prin raportarea numărului la cantitate
Consolidarea deprinderii de a forma grupe echivalente prin punerea în corespondență
Efectuarea operațiilor de adunare și de scădere folosind corect simbolurile matematice de adunare, de scădere și de egalitate.
Obiective operaționale:
Să efectueze operații simple de calcul oral de adunare și de scădere cu una și două unități în limitele 1-10
Să reprezinte grafic rezolvarea exercițiilor efectuate
Să utilizeze corect simbolurile de +, -, =
Să rezolve corect sarcinile din fișa de lucru individuală
Sarcina didactică:
Raportarea corectă a cantității la număr și a numărului la cantitate, efectuarea operațiilor de adunare și de scădere cu un element.
Regulile jocului:
Copilul numit de educatoare va număra elementele grupei indicate și va așeza numărul corespunzător. La cererea educatoarei va mai forma o grupă cu tot atâtea elemente câte elemente are cea indicată. Dacă nu rezolvă corect sarcina alt copil va veni să corecteze greșeala.
Elemente de joc: surpriza, mânuirea personajelor, aplauze
Material didactic: tablouri cu imagini din povești, siluetele personajelor, cifre, grupe diverse legate de personajele din poveștile cunoscute.
Exemplu: tabloul afișat prezentă o secvență din basmul Albă ca Zăpada:
Câți pitici sunt în imagine?
Așezați cifra corespunzătoare numărului de pitici
Formați o grupă de pătuțuri în care să fie tot atâtea câți pitici sunt
Formați o grupă de scăunele în care să fie cu unul mai multe decât pătuțurile
Un pitic pleacă la plimbare. Câți au mai rămas? Această sarcină implică rezolvarea și scrierea exercițiului matematic 7-1=6
Câte personaje sunt?
Variantă:
Se vor afișa imagini cu scene din poveștile sau basmele cunoscute. Spre deosebire de prima parte a jocului grupele, cifrele li exercițiile matematice vor fi intenționat așezate greșit. Copiii vor trebui să sesizeze greșelile și să le corecteze.
11.BIBLIOTECA
Scopuri:
Consolidarea capacității de a compune și descompune un număr dat
Exersarea număratului în limitele 1-10
Sarcina didactică:
Compunerea și descompunerea unui număr natural.
Regulile jocului:
Copiii bibliotecari așează cărți pe raft astfel încât pe fiecare să fie câte 7(sau 8,9,10). Dacă așează corect ei primesc o recompensă. În partea a doua a jocului ei trebuie să așeze un număr de 7, 8, 9 sau 10 cărți pe două rafturi găsind mai multe variante.
Fiecare bibliotecar va verbaliza acțiunea efectuată.
Exemplu: pe raft erau cinci cărți, eu am așezat încă două și acum sunt șapte. Copiii numără apoi cărțile de pe raft.
La fel se va proceda și cu celelalte rafturi.
Rolul de bibliotecar va fi primit pe rând de acei copii care pot răspunde educatoarei la o întrebare sau o ghicitoare.
Exemple de întrebări:
Cum se numește povestea în care ursul își pierde coada?
Care sunt lunile anotimpului primăvara?
Câte silabe are cuvântul Matematică?
Cu ce sunet începe cuvântul șase?
Variantă: fiecare copil primește câte 10 jetoane reprezentând cărți și o foaie pe care este desenată o bibliotecă cu rafturi. Ei au sarcina de a așeza cărțile pe cele două rafturi apoi vor spune cum le-au așezat.
Exemplu: eu am așezat cele zece cărți astfel: șase cărți pe primul raft și patru cărți pe cel de-al doilea raft. Împreună sunt șapte cărți. Se verifică prin numărare.
Vor fi solicitați mai mulți copii să spună cum au așezat cărțile până vor fi exemplificate toate variantele.
12.DE-A ȘCOALA
Scopuri:
Consolidarea capacității copiilor de a înțelege și utiliza numerele
Verificarea capacității copiilor de a efectua operații simple de calcul oral, de adunare și de scădere cu una sau două unități în limitele 1-10
Recunoașterea și folosirea simbolurilor de +, -, =
Sistematizarea cunoștințelor privind rezolvarea unor probleme simple în concentrul
1-10
Dezvoltarea operațiilor gândirii precum comparația, analiza, sinteza, generalizarea
Obiective operaționale:
Să numere crescător și descrescător în concernul 1-10
Să raporteze corect numărul la cantitate și cantitatea la număr
Să determine locul fiecărui număr în șirul numerelor naturale recunoscând vecinii numerelor
Să efectueze operații simple de calcul oral de adunare și de scădere cu una sau două unități în limitele 1-10
Să rezolve probleme simple având ca suport ilustrații
Să reprezinte grafic rezolvarea exercițiilor efectuate
Să utilizeze corect simbolurile de +, -, =
Să rezolve corect fișa de lucru individuală
Sarcina didactică:
Raportarea directă a cantității la număr și a numărului la cantitate, identificarea numărului vecin mai mare sau mai mic cu o unitate
Compunerea și rezolvarea unor probleme care propun operații de adunare și scădere cu una sau două unități
Regulile jocului:
Jocul se desfășoară pe două echipe
Fiecare copil trebuie să rezolve sarcinile
Fiecare răspuns este recompensat cu o față zâmbitoare
Câștigă echipa care are cele mai multe fețe zâmbitoare
Elemente de joc: surpriza, aplauze, întrecerea, recompensele, închiderea și deschiderea ochilor, deplasarea, mânuirea materialului, sunetul clopoțelului.
Material didactic: ghiozdan, jetoane cu cifre, cifre de pus în piept, siluete reprezentând rechizite, probleme ilustrate, scrisoare, clopoțel, diplome.
Desfășurarea jocului:
La sunetul clopoțelului câte un copil de la fiecare echipă va veni în față și va alege din ghiozdan o siluetă pe care va fi scrisă sarcina. Dacă această sarcină este rezolvată corect echipa sa va primi o față zâmbitoare. Clopoțelul va suna de fiecare dată de un anumit număr de ori și va veni în față acel copil care are în piept numărul corespunzător.
Exemple de sarcini:
Încercuiește cifra care ne arată câte silabe are obiectul din imagine. Se vor folosi două imagini de exemplu o carte și un stilou.
Alege cifra care corespunde numărului de fetițe prezenta în sala de grupă. Copilul din cealaltă echipă va denumi vecinii acestui număr.
Așează numerele în ordine crescătoare și descrescătoare.
Așează tot atâtea cercuri câte anotimpuri are anul
Așează atâtea pătrate galbene câte degete arătătoare ai la ambele mâni.
Găsește greșeala și se vor propune spre corectare anumite exerciții ca de exemplu:
7-1=8, 4+2=2, 5+2=3.
În final se vor rezolva probleme pe baza unor versuri
BIBLIOGRAFIE
Antohe V. et All, Metodica predării matematice-Jocul didactic matematic-Suport de curs, Brăila, Editura EXLibris
Bulboacă M., Alecu M., (1996), Metodica activităților matematice în grădiniță și clasa I, București, Editura Sigma Primex
Cerghit I., (1983), Perfecționarea lecției în școala modernă, București, Editura Didactică și Pedagogică
***Dicționar pedagogic, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1964
***Dicționar de neologisme, București, Editura Științifică, 1966
Ionescu et All, (1992), Strategii de predare și învățare, București, Editura Științifică
Neagu M., Beraru G., (1997), Activități matematice în grădiniță, Iași, Editura Polirom
Patel R., (1984), Educational activities în developing countries, Linkoping
Păduraru V., (1999), Activități matematice în învățământul preșcolar, Iași, Editura Polirom
***Pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1979
Petrovici C., Neagu M., (2006), Elemente de didactică matematică în grădiniță și învățământul primar,Iași, Editura Pim
***Pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1979
Păcurari et All, (2003), Strategii didactice inovative.Suport de curs, București, Centrul Educația 2000+
Savu-Cristescu Maria (2007), Rolul evaluării în creșterea performanțelor școlare, Târgoviște, Ed. Bibliotheca
Siebert H., (2001), Pedagogie constructivistă. Bilanț al dezbaterii constructiviste asupra practicii educative, Iași, Institutul European
Țîrcovnicu V., (1975), Pedagogia generală, Timișoara, Editura Facla
Zlate et All, (2011), Strategii moderne de predare–învățare–evaluare , Proiect POSDRU/87/1.3/S/62651
ANEXE
LA APROZAR
Scopuri:
Consolidarea deprinderii de a construi grupe de obiecte după formă
Consolidarea deprinderii de a compara grupe de obiecte și de a sesiza unele relații cantitative
Dezvoltarea rapidității și a promptitudinii în gândire
Obiective operaționale:
Să constituie mulțimi după unul sau mai multe criterii
Să compare mulțimile din punct de vedere cantitativ utilizând limbajul matematic corespunzător (mai multe, mai puține sau tot atâtea) și sesizând constanța cantității indiferent de locul mulțimii
Să rezolve itemii propuși în fișa de lucru individuală
Sarcina didactică:
Gruparea obiectelor după formă, realizarea corespondenței între elementele a două mulțimi și sesizarea diferenței între acestea.
Regulile jocului:
Prin vocea educatoarei Zâna Toamnei va indica sarcinile jocului ce vor fi specificate pe jetoane în formă de frunze ruginii. Cele două grupe de copii răspund pe rând, fiecare răspuns fiind recompensat cu o crizantemă. Colegii dintr-o echipă se vor sprijini între ei pentru a rezolva sarcinile.
Elemente de joc:
Prezența Zânei Toamnei, închiderea și deschiderea ochilor, coronițe surpriză de la Zâna Toamnei.
Material didactic: prezența Zânei Toamnei, frunze pe care sunt scrise sarcinile, jetoane cu fructe și legume de toamnă, coșul Toamnei plin cu fructe și legume, fișe individuale de lucru.
Desfășurarea jocului:
Copiii vor fi împărțiți în două echipe. Ei vor lua pe rând din copacul toamnei și vor rezolva sarcina cerută.
Copiii vor grupa fructele și legumele din aprozar după formă
Echipele vor primi câte două grupe de obiecte. Așează în perechi obiectele celor două grupe pentru a aprecia raportul cantitativ dintre acestea.
Pe panou se așează o grupă de obiecte. Fiecare copil din cele două echipe așează pe masă o grupă care să aibă cu un obiect mai mult sau mai puțin decât în grupa dată. Coechipierii au voie să se ajute între ei. Pentru fiecare sarcină rezolvată corect echipa va primi din partea Zânei Toamnei o crizantemă.
Copilul care va câștiga cele mai multe crizanteme va câștiga jocul.
Variantă:
Educatoarea are cartonașe pe care sunt desenate legume sau fructe de toamnă în număr variabil. Va cere copiilor să așeze în coșul toamnei mai multe, mai puține sau tot atâtea legume sau fructe din aprozar.
2. UNDE S-A ACUNS GREIERAȘUL?
Scopuri:
Verificarea cunoștințelor despre atributele pieselor geometrice
Dezvoltarea operațiilor gândirii
Obiective operaționale:
Să recunoască și să denumească figurile geometrice efectuând operații logice în ceea ce privește sortarea pieselor în funcție de cerințele exprimate de către educatoare
Să identifice pozițiile spațiale și să plaseze piesele în poziția spațială indicată
Să rezolve corect itemii fișei
Să participe cu plăcere și intens la activitate
Sarcina didactică:
Recunoașterea formelor geometrice și precizarea atributelor acestora
Recunoașterea și denumirea pozițiilor spațiale
Reguli de joc:
La solicitarea educatoarei copiii închid ochii, iar atunci când îi deschid trebuie să spună unde s-a ascuns greierașul, ce figură geometrică se află în acel loc și care sunt atributele acesteia.
Dacă răspunsul este corect copilul va primi drept recompensă un stimulent sub formă de chitară.
Elemente de joc: închisul și deschisul ochilor
Material didactic: greieraș, chitare stimulente, piese geometrice.
Desfășurarea jocului:
Se prezintă invitatul zilei – Greierașul – care le cere ajutorul copiilor pentru a-l învăța formele geometrice. Pe un panou sunt așezate toate formele geometrice învățate. Copii închid ochii și educatoarea așează greierașul lângă o piesă geometrică. Apoi copiii deschid ochii și educatoarea întreabă: Unde s-a ascuns greierașul?
Copiii răspund precizând piesa geometrică și atributele ei.
Variantă:
Educatoarea așează piese geometrice în diferite locuri din grupă. La întrebarea educatoarei: Unde sunt așezate cercurile? Copiii enumeră locurile unde sunt așezate acele piese: cercurile sunt pe masă sau sub scaun sau lângă greieraș.
3. FURNICUȚA HARNICĂ
Scopuri:
Consolidarea deprinderii de a raporta numărul la cantitate și cantitatea la număr
Verificarea număratului în limitele de la 1 la 5
Educarea independenței în acțiune
Obiective operaționale:
Să formeze mulțimi cu 1-5 elemente după criteriul formei
Să numere în limitele 1-5 prin încercuire
Să asocieze cifra numărului corespunzător de obiecte și invers
Să participe cu plăcere și intens la activitate
Sarcina didactică:
Raportarea cantității la număr folosind analizatorii: vizual, auditiv, tactil.
Regulile jocului:
Educatoarea va alege un cartonaș care se va opri la semnalul Stop. Copilul la care s-a oprit cartonașul îl arată tuturor pentru că va așeza la mușuroi atâtea furnicuțe câte arată cifra de pe cartonaș sau câte bătăi din palme a auzit.
Elemente de joc: mișcarea, surpriza.
Materialul didactic: cartonașe cu cifrele de la 1 la 5, siluete furnicuțe, imagine cu un mușuroi, săculețul furnicuței.
Desfășurarea jocului:
Educatoarea va da drumul unui cartonaș pe care este scrisă o cifră să circule de la un copil la altul. La semnalul educatoarei copilul la care s-a oprit cartonașul îl va arătat tuturor și va avea sarcina de a așeza la mușuroi tot atâtea furnicuțe câte arată cifra. Se motivează acțiunea: Eu am așezat la mușuroi 5 furnicuțe pentru că pe jeton este cifra 5.
În continuarea jocului se vor înlocui semnalele vizuale cu cele auditive. Copiii vor grupa furnicuțele după numărul bătăilor educatoarei.
Variantă:
Copiii primesc săculețul furnicuței pe care îl plimbă din mână în mână. La semnalul educatoarei Stop copilul la care se află săculețul îl pipăie și spune câte Boabe(obiecte) sunt în el.
4. DETECTIVII
Scopuri:
Consolidarea deprinderii de a raporta cantitatea la număr și a numărului la cantitate
Sesizarea locului unui număr în șirul numeric adică în limitele 1-5
Verificarea deprinderii de a efectua operații de adunare și scădere cu una și două unități în limitele 1-5.
Obiective operaționale:
Să numere în limitele 1-5
Să determine locul fiecărui număr în șirul numeric 1-5 stabilind vecinii
Să rezolve operații simple de calcul oral folosind simboluri matematice
Sarcina didactică:
Stabilirea locului unui număr în șirul numeric
Raportarea corectă a numărului la unitate și a unității la număr, efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu una sau două unități.
Regulile jocului:
Copilul numit de educatoare va corecta greșeala și va primi insigna de detectiv. Dacă răspunde corect e aplaudat și dacă greșește alt copil va corecta greșeala. În a doua parte a jocului copilul indicat a fi detectiv va număra elementele unei mulțimi și va spune dacă dorește să adauge sau să ia un element.
Elemente de joc: ghicirea, aplauzele, întrecerea.
Materialul didactic: cifre, siluete cu oameni de zăpadă, mături, fulgișori, insigna de detectivi.
Desfășurarea jocului:
Educatoarea le propune copiilor să fie detectivi. Ei trebuie să descopere mai multe mistere.
Pe un panou sunt așezate cifrele în dezordine. Copiii trebuie să așeze cifrele în ordine crescătoare și apoi descrescătoare.
Educatoarea așează o cifră pe panou iar copiii afișează vecinii numărului dat
Educatoarea așează două cifre diferite pe panou iar copiii trebuie să așeze cifrele intermediare.
Exemplu: 2 și 5. Copiii așează pe 3 și pe 4.
Educatoarea prezintă imagini cu un anumit număr de elemente iar copiii vor forma grupe cu tot atâtea elemente, sau cu un element mai mult, sau cu un element mai puțin.
Variantă:
Copilul ales detectiv va trebui să caute vecinul unui număr și să formeze o grupă cu tot atâtea elemente câte arată cifra. Apoi va spune dacă dorește să mai adauge sau să ia un element.
Exemplu: caută vecinul mai mare al lui 4 și formează o grupă cu tot atâtea elemente. Adaugă sau ia un element!
Un alt copil va rezolva și afișa exercițiul: 4+1=5
5. TRĂISTUȚA LUI MOȘ CRĂCIUN
Scopuri:
Consolidarea cunoștințelor copiilor despre atributele pieselor geometrice: formă, culoare, mărime, grosime.
Dezvoltarea gândirii logice și a spiritului de echipă
Obiective operaționale:
Să recunoască și să denumească figurile geometrice efectuând operații logice în ceea ce privește sortarea pieselor în funcție de cerințele exprimate de către cadrul didactic
Să identifice deosebiri între elementele unei mulțimi și să le caracterizeze prin negație logică
Să formeze mulțimi după două sau trei însușiri considerate simultan și să le caracterizeze folosind conjuncția logică
Să rezolve corect itemii fișei
Sarcina didactică:
Recunoașterea pieselor geometrice prin acțiunea analizatorilor
Sortarea figurilor geometrice după criteriul stabilit de educatoare: mărime, culoare, grosime utilizând negația logică sau conjuncția logică.
Regulile jocului:
Un copil legat la ochi va alege o piesă din sacul lui Moș Crăciun, o pipăie și precizează forma, mărimea și grosimea acestuia. În partea a doua a jocului copiii vor preciza atributele pieselor alese prin folosirea negației logice și a conjuncției logice. Pentru fiecare răspuns corect echipa va primi un globuleț. Echipa care va avea cele mai multe globuri în brăduț va câștiga.
Elemente de joc: aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor, stimulente sub formă de brăduț, trăistuța lui Moș Crăciun.
Material didactic: trusa Dienes, creioane, fișe, stimulente, brăduți, globulețe pentru a ține scorul, trăistuța lui Moș Crăciun.
Desfășurarea jocului:
Educatoarea va prezenta săculețul lui Moș Crăciun care înainte de a veni să le aducă daruri copiilor va testa cunoștințele acestora despre piesele geometrice. Copiii vor fi solicitați de educatoare să participe la joc prin versurile:
Să vină acum la mine,
Un copil ce știe bine,
Atingând o piesă doar,
Forma să o spună clar.
Copilul chemat este legat la ochi. El introduce mâna în săculeț, alege o piesă, o pipăie și precizează forma. După precizarea formei același copil va preciza și celelalte atribute respectiv mărime, culoare și grosime, prin folosirea conjuncției logice.
Exemplu: această piesă este și mare și subțire și albastră.
Pe masa educatoarei sunt așezate și alte piese geometrice. Un copil de la cealaltă echipă va alege alte piese care au aceeași formă cu piesa din săculeț și formează o grupă.
Variantă: educatoarea le va cere copiilor o piesă folosind negația logică: alegeți piesa care nu este nici pătrat, nici triunghi, nici dreptunghi.
În final li se va cere copiilor să dea exemple de obiecte din sala de grupă care au aceeași formă cu piesa aleasă.
6. ÎN CURTEA BUNICILOR
Scopuri:
Consolidarea număratului în limitele 1-7
Verificarea capacității de a compune și descompune un număr dat
Obiective operaționale:
Să constituie mulțimi cu 1-7 elemente
Să raporteze numărul la cantitate și cantitatea la număr
Să compună și să descompună numere în limitele 1-7 utilizând o gamă largă de variante
Să perceapă numărul în întregul său
Să rezolve sarcinile fișei
Sarcina didactică:
Compunerea și descompunerea unui număr
Desfășurarea jocului:
Copilul numit va așeza fiecare animal la căsuța lui. Se vor denumi grupele formate. Se va asocia cifra corespunzătoare numărului de elemente ale fiecărei mulțimi. Copiii vor enumera grupele cu cele mai multe, respectiv cu cele mai puține animale. Copiii vor compune și descompune numerele așezând animalele unei grupe în 2 adăposturi(descompunere) ori completând elementele unei mulțimi (compunere). Se motivează de fiecare dată așezarea.
Elemente de joc: surpriza, mânuirea materialului
Material didactic: siluete cu animale domestice: găini, oi, cățeluși, pisici, cai, etc.; imagini cu căsuțele animalelor.
Desfășurarea jocului:
Animalele au ieșit la păscut și trebuie să se întoarcă la casele lor. Copiii le vor ajuta să intre în căsuța lor. Vor număra fiecare grupă și vor asocia cu cifra care corespunde numărului de animale din casă. Un copil va primi rolul de fermier. În fiecare căsuță vor fi 2, 3, 4 animale. Copilul care a primit rolul de fermier va trebui să completeze numărul animalelor astfel încât în fiecare adăpost să fie câte 7 sau 6, 5, 4, 3 animale.
Exemplu: în coteț erau 5 găini. Eu am așezat încă 2 și acum sunt 7 găini.
Copiii numără animalele din căsuțe. Fiecare fermier va verbaliza acțiunea efectuată.
La fel se va proceda și cu celelalte căsuțe.
Rolul de fermier îl va primi acel copil care știe să răspundă la o ghicitoare despre animale domestice.
Exemple de întrebări:
Face ouă zeci și sute
Dacă-i dai grăunțe multe (găina)
Clăi de lâna-n patru bețe
Pasc răzlețe prin fânețe (oile)
Are coarne și bărbiță
Părul aspru și-o codiță
Ea pe pomi se cațără
Iedul drag își apără ( capra)
Laptele ce-l bei
Este tot al ei
Muu e vorba ei
Ghicește dacă vrei! (vaca)
Variantă:
Copilul ales va primi 7(5, 4, 6) animale. Ei au sarcina de a așeza animale în două căsuțe și apoi vor spune cum le-au așezat.
Exemplu: eu am așezat cele șapte oițe astfel: cinci în primul grajd și două în al doilea grajd. Împreună sunt șapte oițe. Se verifică prin numărare și se alege cifra corespunzătoare.
Vor fi solicitați mai mulți copii să spună cum au așezat animalele de la fermă.
7. AJUT-O PE RIȚA VEVERIȚA!
Scopuri:
Consolidarea numărului în limitele 1-9
Cunoașterea locului fiecărui număr în șirul numerelor naturale
Consolidarea deprinderii de a efectua operații de adunare și de scădere cu una sau două unități
Verificarea capacității de compunere și descompunere a unui număr natural
Obiective operaționale:
Să raporteze cantitatea la număr recunoscând și stabilind vecinii numerelor
Să efectueze operații simple de calcul oral recunoscând semnificația simbolurilor aritmetice de adunare, de scădere și de egalitate
Să compună și să descompună un număr dat în variante posibile
Să rezolve corect sarcinile fișei
Sarcina didactică:
Numără crescător și descrescător în limitele 1-9
Fixarea locului fiecărui număr în șirul numerelor naturale
Efectuarea de operații de calcul matematic în limitele 1-9
Desfășurarea jocului:
Pe rând câte un copil de la fiecare echipă va alege câte un plic și va rezolva sarcina dată pentru a o ajuta pe Rița Veverița. Dacă rezolvă corect primește o alună drept recompensă.
Câștigă echipa care a adunat cele mai multe alune.
Elementele de joc: Rița-Veverița, întrecerea
Material didactic: veverița, alune, traseul veveriței, plicuri, jetoane cu cifre
Desfășurarea jocului:
Educatoarea o prezintă pe Rița-Veverița care este foarte supărată pentru că s-a rătăcit. Pentru a ajunge la scorbura sa trebuie să rezolve mai multe sarcini.
Este amenajat un traseu pe care există din loc în loc sarcini.
Copiii sunt împărțiți în două echipe. Pe rând câte un copil de la fiecare echipă va alege un plic și va încerca să rezolve sarcina pentru a ajuta veverița.
Dacă rezolvă corect primește drept recompensă a alună. În final va câștiga echipa care a adunat cele mai multe alune.
Exemple:
Așează cifrele de la 1 la 9 în ordine crescătoare
Așează cifrele de al 1 la 9 în ordine descrescătoare
Numără crescător de la 6
Numără descrescător de la 8
Găsește vecinul mai mic al lui 9
Găsește vecinul mai mare al lui 5
Descoperă cifra care lipsește
Formează o grupă cu tot atâtea elemente câte fete sunt prezente azi în grupă
Formează o grupă cu un element mai mult decât numărul de picioare al unei veverițe
Adună alunele în coș. Scrie operația corespunzătoare pentru 6+2=8
Ia din coș 2 alune. Câte au rămas? Scrie operația corespunzătoare 8-2=6
Așează cele 9 nuci în două coșulețe. Găsește mai multe variante de descompunere.
Completează florile din vază astfel încât să fie 9-descompunere.
Câștigă echipa care a adunat cele mai multe alune în coșuleț. Copiii vor primi drept recompense alune și nuci din proviziile veveriței.
8. A CÂTA ALBINUȚĂ A ZBURAT?
Scopuri:
Folosirea corectă a numeralelor cardinale și ordinale
Cunoașterea locului fiecărui număr în șirul numeric
Verificarea cunoștințelor despre zilele săptămânii
Obiective operaționale:
Să identifice lipsa unui obiect sau imagine dintr-un șir format, să-l denumească utilizând numeralul ordinal corespunzător respectând acordul verbal între numeral și substantivul care-l însoțește
Să stabilească vecinii numerelor naturale în șirul numeric 1-10
Sarcina didactică:
Identificarea locului rămas liber și denumirea lui prin intermediul numeralului ordinal
Regulile jocului:
Copiii închid și deschid ochii când aud bâzâitul unei albinuțe. Toți copiii trebuie să ia aceeași albinuță din șirul lor ca cea luată de educatoare și să spună a câta albinuță a zburat. Dacă răspunsul este corect toți copiii se joacă cu albinuțele imitând zborul lor.
Elementele de joc: închiderea și deschiderea ochilor, imitarea zborului albinuțelor.
Material didactic: o imagine pe care sunt poziționate cele 10 albine pentru fiecare copil și pentru educatoare, stimulente albinuțe.
Desfășurarea jocului:
Copiii sunt așezați la măsuțele aranjate în formă de careu iar în fața lor este așezat suportul cu 10 albine. Educatoarea le cere copiilor să închidă ochii atunci când aud bâzâitul albinei. La semnal deschid ochii și spun a câta albină a zburat și ce albină urmează după ea. Apoi este ridicat jetonul cu cifra corespunzătoare locului elementului luat. Dacă răspunsul copilului este corect toți copiii iau albinuța respectivă de pe suport pentru a imita zborul ei.
Exemplu: A câta albinuță a zburat? A zburat a șaptea albinuță iar după ea urmează a opta albinuță.
Variantă:
Educatoarea enumeră zilele săptămânii și de fiecare dată lipsește din enumerare o zi. Copiii descoperă ziua care lipsește și precizează locul ei în cadrul zilelor săptămânii. În ultima parte a jocului vor fi aduși cinci copii în fața grupei care se vor prezenta apoi unul se va ascunde. Copiii trebuie să ghicească cine lipsește, al câtelea era în șir și între care copiii ere așezat.
În final toți copiii vor cânta cântecelul: Zum, Zum, Zum albinuța mea!
9.MAGICIANUL
Scopuri:
Consolidarea deprinderii de a efectua operații de adunare și de scădere cu una și două unități în limitele 1-10
Dezvoltarea spiritului de clanță
Obiective operaționale:
Să identifice semnul operației și să-l localizeze în funcție de situația ilustrată
Să efectueze calcul oral cu 1-2 unități
Să rezolve oral probleme prin raționament de tip ipotetico-deductiv având ca material intuitiv o situație ilustrată
Să rezolve independent itemii propuși pe fișă
Sarcina didactică:
Compunerea și rezolvarea de probleme matematice.
Regulile jocului:
Copilul chemat prin atingerea de către magician cu bagheta magică va rezolva sarcinile date de acesta. Dacă copilul greșește este ajutat de coechipieri. Răspunsurile corecte sunt recompensate cu aplauze și baghete magice. La final echipa care va avea cele mai multe baghete va câștiga.
Elemente de joc: prezența Magicianului, aplauze, mânuirea materialului
Material didactic: planșe cu probleme ilustrate, jetoane cu cifre, jetoane cu imagini, un panou pentru afișarea punctelor respectiv ale baghetelor magice ale fiecărei echipe.
Desfășurarea jocului:
Educatoarea îl va prezenta copiilor pe Magician care a venit și se va juc cu copiii dându-le diferite sarcini. Grupa este împărțită în două echipe. La început Magicianul formulează pe baza materialului ilustrativ probleme pentru fiecare echipă apoi problemele vor fi formulate de către copii. Rezolvarea problemelor se realizează de către un reprezentant al fiecărei echipe care este ales prin rostirea de către Magician a formulei magice: Ini mini hop și-așa…Ieși la tablă dumneata. Copilul ales să rezolve problema este ajutat de colegii din echipa lui. Cu ajutorul jetoanelor cu cifre conducătorul echipei scrie exercițiul problemei.
Exemple: cinci fetițe se joacă cu mingea. O fetiță pleacă acasă. Câte fetițe se vor juca în continuare cu mingea?
5-1=4
Variantă: Magicianul citește pentru fiecare grupă probleme-ghicitori
Exemplu:
Într-o curte-s cinci căței
Pe portiță pleacă unul
Câți au mai rămas din ei?
Gâsca mea cea gălbioară
Și-a scos puii-n ulicioară
Cinci sunt mici și unul mare
Socotiți câți pui ea are?
Șase rațe sunt pe lac
Încă una-i sub copac
Dacă le numeri pe toate
Câte fac ghicești nepoate?
Sunt opt porumbei pe casă
Și stau bucuroși la masă
Doi zboară jos în drum
Câți au mai rămas acum?
Cinci căței cu botul mic
Jucau fotbal între ei
Doi se iau după pisic
Și-au rămas acum….
Am pus pentru Nicușor
Șapte mere la cuptor
Și mai pun unul la copt
Sunt acum de toate…
10.CU MATEMATICA ÎN LUMEA POVEȘTILOR
Scopuri:
Verificarea număratului în limitele 1-10 prin raportarea numărului la cantitate
Consolidarea deprinderii de a forma grupe echivalente prin punerea în corespondență
Efectuarea operațiilor de adunare și de scădere folosind corect simbolurile matematice de adunare, de scădere și de egalitate.
Obiective operaționale:
Să efectueze operații simple de calcul oral de adunare și de scădere cu una și două unități în limitele 1-10
Să reprezinte grafic rezolvarea exercițiilor efectuate
Să utilizeze corect simbolurile de +, -, =
Să rezolve corect sarcinile din fișa de lucru individuală
Sarcina didactică:
Raportarea corectă a cantității la număr și a numărului la cantitate, efectuarea operațiilor de adunare și de scădere cu un element.
Regulile jocului:
Copilul numit de educatoare va număra elementele grupei indicate și va așeza numărul corespunzător. La cererea educatoarei va mai forma o grupă cu tot atâtea elemente câte elemente are cea indicată. Dacă nu rezolvă corect sarcina alt copil va veni să corecteze greșeala.
Elemente de joc: surpriza, mânuirea personajelor, aplauze
Material didactic: tablouri cu imagini din povești, siluetele personajelor, cifre, grupe diverse legate de personajele din poveștile cunoscute.
Exemplu: tabloul afișat prezentă o secvență din basmul Albă ca Zăpada:
Câți pitici sunt în imagine?
Așezați cifra corespunzătoare numărului de pitici
Formați o grupă de pătuțuri în care să fie tot atâtea câți pitici sunt
Formați o grupă de scăunele în care să fie cu unul mai multe decât pătuțurile
Un pitic pleacă la plimbare. Câți au mai rămas? Această sarcină implică rezolvarea și scrierea exercițiului matematic 7-1=6
Câte personaje sunt?
Variantă:
Se vor afișa imagini cu scene din poveștile sau basmele cunoscute. Spre deosebire de prima parte a jocului grupele, cifrele li exercițiile matematice vor fi intenționat așezate greșit. Copiii vor trebui să sesizeze greșelile și să le corecteze.
11.BIBLIOTECA
Scopuri:
Consolidarea capacității de a compune și descompune un număr dat
Exersarea număratului în limitele 1-10
Sarcina didactică:
Compunerea și descompunerea unui număr natural.
Regulile jocului:
Copiii bibliotecari așează cărți pe raft astfel încât pe fiecare să fie câte 7(sau 8,9,10). Dacă așează corect ei primesc o recompensă. În partea a doua a jocului ei trebuie să așeze un număr de 7, 8, 9 sau 10 cărți pe două rafturi găsind mai multe variante.
Fiecare bibliotecar va verbaliza acțiunea efectuată.
Exemplu: pe raft erau cinci cărți, eu am așezat încă două și acum sunt șapte. Copiii numără apoi cărțile de pe raft.
La fel se va proceda și cu celelalte rafturi.
Rolul de bibliotecar va fi primit pe rând de acei copii care pot răspunde educatoarei la o întrebare sau o ghicitoare.
Exemple de întrebări:
Cum se numește povestea în care ursul își pierde coada?
Care sunt lunile anotimpului primăvara?
Câte silabe are cuvântul Matematică?
Cu ce sunet începe cuvântul șase?
Variantă: fiecare copil primește câte 10 jetoane reprezentând cărți și o foaie pe care este desenată o bibliotecă cu rafturi. Ei au sarcina de a așeza cărțile pe cele două rafturi apoi vor spune cum le-au așezat.
Exemplu: eu am așezat cele zece cărți astfel: șase cărți pe primul raft și patru cărți pe cel de-al doilea raft. Împreună sunt șapte cărți. Se verifică prin numărare.
Vor fi solicitați mai mulți copii să spună cum au așezat cărțile până vor fi exemplificate toate variantele.
12.DE-A ȘCOALA
Scopuri:
Consolidarea capacității copiilor de a înțelege și utiliza numerele
Verificarea capacității copiilor de a efectua operații simple de calcul oral, de adunare și de scădere cu una sau două unități în limitele 1-10
Recunoașterea și folosirea simbolurilor de +, -, =
Sistematizarea cunoștințelor privind rezolvarea unor probleme simple în concentrul
1-10
Dezvoltarea operațiilor gândirii precum comparația, analiza, sinteza, generalizarea
Obiective operaționale:
Să numere crescător și descrescător în concernul 1-10
Să raporteze corect numărul la cantitate și cantitatea la număr
Să determine locul fiecărui număr în șirul numerelor naturale recunoscând vecinii numerelor
Să efectueze operații simple de calcul oral de adunare și de scădere cu una sau două unități în limitele 1-10
Să rezolve probleme simple având ca suport ilustrații
Să reprezinte grafic rezolvarea exercițiilor efectuate
Să utilizeze corect simbolurile de +, -, =
Să rezolve corect fișa de lucru individuală
Sarcina didactică:
Raportarea directă a cantității la număr și a numărului la cantitate, identificarea numărului vecin mai mare sau mai mic cu o unitate
Compunerea și rezolvarea unor probleme care propun operații de adunare și scădere cu una sau două unități
Regulile jocului:
Jocul se desfășoară pe două echipe
Fiecare copil trebuie să rezolve sarcinile
Fiecare răspuns este recompensat cu o față zâmbitoare
Câștigă echipa care are cele mai multe fețe zâmbitoare
Elemente de joc: surpriza, aplauze, întrecerea, recompensele, închiderea și deschiderea ochilor, deplasarea, mânuirea materialului, sunetul clopoțelului.
Material didactic: ghiozdan, jetoane cu cifre, cifre de pus în piept, siluete reprezentând rechizite, probleme ilustrate, scrisoare, clopoțel, diplome.
Desfășurarea jocului:
La sunetul clopoțelului câte un copil de la fiecare echipă va veni în față și va alege din ghiozdan o siluetă pe care va fi scrisă sarcina. Dacă această sarcină este rezolvată corect echipa sa va primi o față zâmbitoare. Clopoțelul va suna de fiecare dată de un anumit număr de ori și va veni în față acel copil care are în piept numărul corespunzător.
Exemple de sarcini:
Încercuiește cifra care ne arată câte silabe are obiectul din imagine. Se vor folosi două imagini de exemplu o carte și un stilou.
Alege cifra care corespunde numărului de fetițe prezenta în sala de grupă. Copilul din cealaltă echipă va denumi vecinii acestui număr.
Așează numerele în ordine crescătoare și descrescătoare.
Așează tot atâtea cercuri câte anotimpuri are anul
Așează atâtea pătrate galbene câte degete arătătoare ai la ambele mâni.
Găsește greșeala și se vor propune spre corectare anumite exerciții ca de exemplu:
7-1=8, 4+2=2, 5+2=3.
În final se vor rezolva probleme pe baza unor versuri
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Strategii Didactice Activ Participative In Lectia de Matematica (ID: 160745)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.