Strategii de Utilizare a Jocului Didactic Modalitate de Tratare Diferentiata In Educarea Limbajului Oral al Prescolarilor

Pedagogie

Strategii de Utilizare a Jocului Didactic Modalitate de Tratare Diferentiata In Educarea Limbajului Oral al Prescolarilor

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

ARGUMENT ……………………………………………………………………………………………………..

CAPITOLUL I. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI – ACTIVITATE PRINCIPALĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR………………………………………………………..

1.1 General și individual în dezvoltarea psihofizică a copilului preșcolar…

1.2. Aspecte psihopedagogice în dezvoltarea limbajului la preșcolari

1.3. Dominantele limbajului vârstei preșcolare……………………………

1.4. Importanța însușirii corecte a limbii materne…………………………

1.5. Dezvoltarea limbajului ca activitate obligatorie în procesul instructiv- educativ ………

1.6. Tehnici și mijloace în depistarea și ameliorarea deficiențelor de vorbire………………..

CAPITOLUL AL II-LEA

JOCUL DIDACTIC – DIMENSIUNI TEORETICE…

II.1. Jocul ca activitate dominantă a copilului în grădiniță………………………………….

II.2. Teorii despre joc…………………………………………………………………………

II.3. Jocul didactic în cadrul activităților de educarea limbajului…………………………….

II.4 Structura jocului didactic și specificul acestuia………………………………………….

II.5. Conținuturile și clasificarea jocurilor……………………………………………………

II.6. Sarcini, reguli și elemente de joc………………………………………………………..

CAPITOLUL AL III-LEA

STRATEGII DE UTILIZARE A JOCULUI DIDACTIC – MODALITATE DE TRATARE DIFERENȚIATĂ ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI ORAL AL PREȘCOLARILOR

3.1. Jocuri didactice pentru dezvoltarea laturii fonetice a limbajului……………………

3.1.1. Jocuri didactice de pronunțare corectă a diferitelor sunete ale limbii române vocale, consoane…

3.1.2.Jocuri didactice de despărțire a cuvintelor în silabe…………………………..

3.2. Jocuri didactice de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor………………

3.3. Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de exprimare corectă din punct de vedere gramatical…………………………………………………………………………………….

CAPITOLUL AL IV-LEA COORDONATELE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII APLICATIVE………………………………………………………

4.1. Scopul cercetării…………………………………………………………………………

4.2 Ipoteza și obiectivele cercetării…………………………………………………

IV.3. Metodologia cercetării…………………………………………………………

IV.3.1. Grupa experimentală…………………………………………………

IV.3.2. Etapele cercetării………………………………………………………

IV.3.3. Metode și tehnici de cercetare psihopedagogică utilizate…………………

IV.4 . Strategii de învățare și exemple de jocuri desfășurate în activitățile de educarea Limbajului………………………………………………………………………………………………………….

CAPITOLUL V. PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

V.1. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor din evaluarea inițială……………

V.2. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor din evaluarea finală……………….

V.3. Prezentarea, analiza și interpretarea comparativă a rezultatelor datelor inițiale și finale…

CONCLUZII………………………………………………………………………………………………….

ANEXE…………………………………………………………………………………………………………….

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….

ARGUMENT

MOTTO: ,,Spune-mi și voi uita, arată – mi și poate îmi voi aduce aminte, implică-mă și voi înțelege!”- Confucius

,,Limba este tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită să fie păstrat cu sfințenie de generațiile ce-l primesc.” (Vasile Alecsandri)

Se știe că, la vârsta preșcolară, limbajul capătă noi valențe. Prin intermediul limbajului, copilul își dezvoltă propria experiență și învață din experiența altora. Cu ajutorul limbajului, se formează și se organizează sisteme în care sunt integrate cunoștințele, ceea ce contribuie la sistematizarea și la complicarea condițiilor interioare, de formare a personalității.

Etapa preșcolară este caracterizată de achiziții intelectuale formate într-un ritm rapid, achiziții ce contribuie formativ la dezvoltarea gândirii copilului. El combină, exprimă, în același timp acționează, gândește acțiunea și o verbalizează.

Drumul parcurs de copil în lumea limbajului, cu ajutorul educatoarei, reprezintă etapa propriei dezvoltări, care îi deschide în etapa următoare, școlară, șanse egale, indiferent de mediul social sau preșcolar din care provine.

Pe de altă parte, lărgirea relațiilor cu mediul, complicarea procesului de comunicare cu ceilalți oameni, sporirea cunoștințelor copilului preșcolar despre obiectele și fenomenele lui reale, presupun și determină îmbogățirea vocabularului. Astfel, în condiții normale de educație, în perioada preșcolară, copilul își însușește în esență lexicul de bază al limbii materne. În felul acesta, sub aspectul compoziției lexicale, cerințele impuse limbajului de relațiile copilului cu cei din jur sunt pe deplin satisfăcute.

Preșcolarii sunt la vârsta când jocul face parte integrantă din activitatea lor. Jocul reprezintă modalitatea firească de manifestare independentă a copilului, prin care el cunoaște lumea și învață să interacționeze cu ceilalți. Putem spune că prin joc copilul încearcă să exploreze și să cucerească lumea, atât lumea exterioară, cât și pe cea interioară.

Potrivit definiției lui J. Huizinga în Homo Ludens, jocul este o acțiune specifică încărcată de sensuri si tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bună voie în afara sferei utilității sau necesității materiale însoțită de simțăminte de învățare și de încadrare de voioșie și destindere. Este cunoscută nerăbdarea cu care copiii își așteaptă colegii de joacă, seriozitatea cu care se încadrează în respectarea regulilor și realizarea sarcinilor de joc, dorința de a ieși învingători în confruntarea directă cu prietenii, formarea și acceptarea situației de invingător sau învins. Jocul însoțește omul pe parcursul întregii existențe, dar în copilărie, reprezintă o activitate esențială, indispensabilă, o forță polivalentă, fiind pentru copil și muncă și artă, și realitate și fantezie.

Jocul didactic facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, și influențează pozitiv dezvoltarea personalității preșcolarilor.

Consider că perioada preșcolară constituie un moment important în procesul de însușire corectă a vorbirii. Vocabularul activ al copilului influențează întregul său comportament, precum și evoluția sa ulterioară. Cu cât limbajul este mai bogat, mai bine structurat, mai nuanțat, cu atât vor fi mai mari disponibilitățile de integrare în sistemul de relații al grădiniței, apoi în școală și societate.

În această lucrare îmi propun să cercetez dacă utilizarea jocului didactic în manieră diferențiată, în activitățile de educarea limbajului, contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui, cât și la însușirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală. Prin pretextul jocurilor didactice voi urmări, în conformitate cu obiectivele cadru și de referință ale programei, stimularea capacităților de exprimare clară, coerentă și expresivă .

Din experiență, pot spune că jocul didactic are eficiență deosebită față de celelate activități, deoarece toți copiii participă la desfășurarea lui, depun același efort de gândire și exprimare, copilul este pus în fața unor situații date, diferite de exerciții, are ocazia să fie antrenat într-o atmosferă caldă, deschisă, în care își poate manifesta rolul de copil care se joacă, dar care se implică mai mult în ceea ce face.

Prin urmare jocul didactic asigură înțelegerea, fixarea sau repetarea anumitor cunoștințe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică să scadă.

Introducerea jocului didactic drept modalitate de tratare diferențiată în diferite activități, este justificată de necesitatea de a găsi forme adecvate vârstei pentru însușirea unor noțiuni abstracte și dificile pentru toți copiii, astfel încât aceștia să atingă un nivel optim de dezvoltare.

CAPITOLUL I

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI – ACTIVITATE PRINCIPALĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

1.1. GENERAL ȘI INDIVIDUAL ÎN DEZVOLTAREA PSIHOFIZICĂ A COPILULUI PREȘCOLAR

Etapa preșcolară este considerată vârsta de aur a copilăriei; acum are loc o evoluție rapidă în dezvoltarea fizică și psihică ce permite adaptări foarte bune la diverse situații și asigură copilului eficiență în activități, fără ca să existe încă presiunile grijilor și obligațiilor.

Perioada preșcolară poate fi împărțită în trei subperioade: perioada preșcolarului mic (3-4 ani), perioada preșcolarului mijlociu (4-5 ani) și perioada preșcolarului mare (5-6/7 ani). Activitatea dominantă a acestei etape o reprezintă jocul dar copilul începe acum să se coreleze cu sarcini de ordin educativ.

Dominantele în procesul de dezvoltare în acest stadiu sunt:

dezvoltarea rapidă a competențelor senzoriale și motrice;

extinderea autonomiei personale practic-utilitar prin formarea a numeroase deprinderi igienice de alimentare, de îmbrăcare, de manipulare a obiectelor;

dezvoltarea proceselor psihice complexe care asigură noi caracteristici comportamentelor: anticipare, organizare, reglare voluntară;

curiozitate și sete de cunoaștere care stimulează explorarea mediului, jocul și învățarea;

constituirea conștiinței morale primare și creșterea capacităților de adaptare la mediul social;

dezvoltarea bazelor personalității.

îmbogățirea proceselor cognitiv-logice susținute de utilizarea integratorilor verbali (anotimpuri,animale, mulțimi, etc.);

exprimarea capacităților creative în plan verbal, artistic și prin roluri comportamentale;

dezvoltarea conștiinței de sine, a autonomiei și a capacității adaptative.

STADIILE PREȘCOLARITĂȚII

Substadiul preșcolarului mic (3-4 ani) se caracterizează prin:

dificultăți de adaptare la mediul grădiniței, datorită faptului că este încă în mare măsură dependent de adult;

preșcolarul este egocentric, instabil motric, afectiv, apar primele forme ale crizei de prestigiu;

principala formă de activitate este jocul de manipulare combinat cu câteva forme de activitate sistematică, scurte ca durată și relații simple prin conținut.

Substadiul preșcolarului mijlociu (4-5 ani):

dificultățile de adaptare la programul grădiniței se diminuează, de la 9-10săptămâni în substadiul anterior la 3-4 săptămâni;

mișcarea și manipularea obiectelor îmbogățesc percepția și suportul intuitiv al operațiilor gândirii;

preșcolarul mijlociu este preocupat de descoperirea realității externe;

apar modalități psihocomportamentale noi: limbajul intern, caracterul voluntar al majorității proceselor psihice, deci un început de organizare a voinței;

jocurile încep să aibă un caracter colectiv;

apare debutul identificării cu grupul educativ din care face parte (sala mea de grupă, grădinița mea).

Substadiul preșcolarului mare (5-6 ani):

crește capacitatea de înțelegere a situațiilor și cauzelor acestora;

apar conduite bazate pe reținerea reacțiilor imediate;

pe lângă activitatea de joc care continuă să dețină ponderea în program crește numărul activităților cu rol pregătitor pentru viața de școlar;

viața psihică este îndreptată spre perceperea intenționată, pe procedee de reținere, de asociere a datelor. Apar forme evoluate de simbolizare în care intervin integratori verbali. Este o simbolistică infantilă cu o încărcătură afectivă mult mai accentuată decât intelectuală.

Modificări anatomo-morfologice în dezvoltarea copilului preșcolar

Perioada preșcolară reprezintă o perioadă de maximă importanță pentru dezvoltarea și afirmarea viitoarei persoane.

. Deși ritmul creșterii copiilor de 3-5 ani este relativ mai încetinit față de etapa precedentă., de la vârsta de 5 ani creșterea devine mai accelerată. În medie, adaosul anual la înălțime este de 6 cm. În ceea ce privește greutatea, creșterea este mai pronunțată. Din această cauză corpul preșcolarului devine mai subțire și mai alungit decât în stadiul primei copilării. Continuă procesul de osificare îndeosebi la nivelul vertebrelor. Crește rezistența generală a coloanei vertebrale deși se poate deforma relativ ușor.

La nivelul sistemului muscular dezvoltarea este inegală, mușchii lungi ai membrelor superioare și inferioare cunosc un ritm mai intens de evoluție decât mușchii rotunzi, scurți, ceea ce explică preferința pentru alergare, lovire, aruncare, în raport cu desenul, scrisul, legatul șireturilor etc. Cu toate acestea ,tonusul muscular este mai ridicat și unele mișcări pot fi coordonate cu plăcere. În plan endocrin glandele tiroidă și hipofiză își intensifică funcțiile iar cea a timusului devine mai lentă.

În privința sistemului nervos, celulele se diferențiază, își perfecționează funcțiile, se diferențiază zona motrică de cea verbală, se schimbă raportul de forțe dintre sistemul nervos periferic și sistemul nervos central, ultimul dobândind un rol tot mai mare. Urmare acestui fapt crește posibilitatea de formare a reflexelor condiționate, de control a activității.

Are loc un început de culturalizare a alimentației dar și a altor conduite legate de igienă, îmbrăcat, de folosirea tacâmurilor, etc. Începe să interacționeze cu vecinii, cu alți. Jocul îl acaparează, reprezintă activitatea dominantă și treptat începe să se coreleze, mai ales în grădiniță, cu unele sarcini instructiv-educative. În această perioadă apar primele contradicții între cerințele interne, interesele, aspirațiile copilului și posibilitățile de materializare ale acestora. În planul cunoașterii se pot înregistra, de asemenea, primele contradicții.

Dorința de a crea, de a schimba, este legată de o altă contradicție (transpunerea situațiilor reale – restrânse și banale în situații fantastice, prin dezvoltarea imaginației).

. De asemenea devin posibile anumite forme ale inhibiției condiționate, anume inhibiția de diferențiere și, respectiv cea de a doua, de întârziere, implicate în percepție și în apariția voinței. Este și unul din motivele pentru care preșcolaritatea a fost numită „vârsta de grație”. Învățarea devine activă și este motivată de dorința de cunoaștere. Mai ușor cu ajutorul suportului vizual, copilul înțelege mai bine și este interesat de natură, păsări, plante, animale. De ce – urile apar tot mai des în scopul cunoașterii relațiilor dintre situații sau obiecte.

Copilul dezvoltă acum o dorință de a fi de folos adultului, încercând să-l imite sau să îl ajute în acțiunile sale. Funcțiile mintale își lărgesc aria de activitate, în comunicare apare fluxul verbal, gestica, tăcerea. Vorbirea începe să fie activizată cu numeroase adjective, forme comparative sau de evaluare. Se stabilesc: spiritul de competiție, relații de cooperare, altruismul.

DEZVOLTAREA PSIHOMOTORIE

În perioada preșcolară, mișcarea începe să aibă calitate, suplețe, echilibru. Se poate vorbi acum despre o calitate a mișcării. Preșcolarul imită, gesticulează, ajută, pentru a se pune în valoare.

Unele mișcări sunt imprevizibile, fără o anumită ordine, dar altele exprimă un anume grad de organizare privind formarea deprinderilor (mâncat, modelat, tăiat desenat etc.). Mânuirea obiectelor nu este un simplu joc, ci, totodată o afirmare a personalității.

Echilibrul ortostatic este mai susținut o dată cu vârsta; la 3 ani, copilul merge echilibrat, stă într-un picior ( 3''), are relativă coordonare în schema corporală, dar obosește repede. La 4-5 ani are mai multă rapiditate în mișcări, mai multă forță și precizie, execută cu ușurință sărituri, mișcări echilibrate, are o coordonare oculomotorie relativ independentă, acum se dezvoltă motricitatea fină. La 6 ani execută cu precizie mișcări de echilibru și coordonare, are energie și rapiditate în mișcări, își perfecționează mișcările fine ale mâinii.

O coordonată a dezvoltării psihomotorii este lateralizarea. Procesul de lateralizare reprezintă repartiția funcțiilor creierului în emisfera stângă sau dreaptă( creierul având o simetrie anatomică dar și o asimetrie funcțională).

Specializarea acțiunilor pe emisfere nu se realizează simultan, ci se va exprima în copilărie prin preferințe care apoi se vor stabiliza. Până la un an, lateralitatea este oscilantă (domină forma ambidextriei) apoi, la majoritatea copiilor se manifestă asimetria de dreapta. Această lateralitate este dependentă de dominația progresivă a unei emisfere cerebrale față de cealaltă. Mâna, „acest creier exterior al omului” reprezintă pentru preșcolar principalul organ de investigație, de cunoaștere a realității. „Copilul învață mai întâi să meargă, apoi să vorbească și de-abia apoi să gândească,,. Imaginea corectă a obiectului se formează chiar în procesul acțiunii iar manevrarea acestuia precizează forma, mărimea, natura materialului din care este alcătuit etc. Pe măsură ce copilul achiziționează diferite conduite motorii (alimentare, vestimentare, igienice, ludice) dobândește autonomie, își extinde posibilitățile de cunoaștere și socializare.

Consecința dezvoltării motorii aduce copilului un spațiul de cunoaștere mai vast. Trecerea de la mediul familial la cel al grădiniței, la locurile de joacă, al magazinelor, etc îi va oferi și posibilitatea cunoașterii unor experiențe care îi vor stimula curiozitatea.

Sensibilitatea tactilă devine o sursă frecventă de informații care susține și completează văzul și auzul. Astfel preșcolarii își însușesc și folosesc în exprimările lor cuvinte care exprimă calități ale obiectelor (este tare, este moale, etc.). Copilul devine interesat de unele activități cu care vine în contact , de identificarea unor persoane cu care comunică.

Apar primele generalizări de cantitate (mult, puțin, deloc), de mărime (lung, lat), spațiale (deasupra, dedesubt, aproape, departe), cu relații parte-întreg (mai mult, mai puțin, tot) etc. Toate acestea vor susține dezvoltarea constantelor perceptive de formă, de mărime, de culoare, care se vor fixa prin verbalizare (dreapta, stânga, în față, în spate, mai ușor, mai greu etc.).

Percepțiile auditive progresează pe cele trei planuri principale: auz fizic, muzical, fonematic. Preșcolarii diferențiază și mai multe sunete și zgomote naturale și le raportează corect la sursa lor. Grădinița exersează în mod special auzul fonematic pentru a-i pregăti pe copiii pentru școală.

. Auzul muzical este mai fin și copiii pot asculta dar și interpreta linii melodice mai simple, specifice pentru ei.

Încep să învețe repere pentru identificarea zilelor săptămânii, a anotimpurilor, să se orienteze după ceas.

Percepția mărimii obiectelor rămâne încă imprecisă deși începe stabilizarea structurilor perceptive pentru figurile geometrice principale (triunghi, pătrat, rotund).

Imaginile reproductive sunt încă imprecise, rigide, unele chiar inadecvate, deoarece redarea mișcării este dificilă și antrenează și operativitatea gândirii.

Dezvoltarea motricității permite nu doar manipularea obiectelor, ci pipăirea lor și astfel, iar diferențierea funcțională a celor două mâini ajută la identificarea mai ușoară a suprafețelor obiectelor (definirea percepțiilor tactile). Chiar prin pipăire, copilul poate recunoaște acum un obiect familiar. Reușește acum jocul săculețul fermecat. De asemenea, copiii pot verbaliza mai bine însușirile tactile.

Adaptarea copilului la real și traducerea realului prin percepții și reprezentări a fost urmărită în evoluția desenului copiilor de la 2 la 8/10 ani. În urma acestor experimente, G.Luquet descrie mai multe stadii de evoluție a desenului pe vârste:

Stadiul mâzgălelii – până la 2 ani

Stadiul realismului fortuit – de la 3 ani

Stadiul realismului nereușit – de la 4 ani

Stadiul realismului intelectual –între 4 și 8 ani

Stadiul realismului vizual – între 9 și 12 ani.

Percepțiile vizuale devin cele mai importante componente ale cunoașterii senzoriale. Văzul integrează toate celelalte informații de la alți analizatori. Copiii disting mai multe culori și le denumesc foarte corect, diferențiază vizual particularități mai fine de formă, percep corect relațiile spațiale, dispun de scheme de explorare perceptivă pentru obiectele familiare și astfel viteza de receptare și identificare crește.

Dezvoltarea intelectuală – Gândirea și Inteligența

După vârsta de un an și jumătate copilul începe să reprezinte diferite obiecte, în absența acestora. In perioada preșcolară se definește funcția semiotică, funcție ce îi permite copilului să reprezinte un lucru (un semnificat – obiect real) cu ajutorul unui semnificant diferențiat (limbaj, gest simbolic). Copilul preșcolar se folosește acum de două tipuri de instrumente: simbolurile și semnele. Simbolurile reprezintă semnificații apropiate de realitate iar semnele nu mai păstrează nici o asemănare cu realitatea pe care o desemnează – sunt convenționale, preluate de copil ca modele exterioare. Cercetările psihologice pun în evidență cinci conduite de construire sau folosire de semnificații:

I . Imitația amânată

Imitația – prefigurare a reprezentării, fără a fi prezentă în gândire

Imitația amânată – prefigurează reprezentarea propriu-zisă în absența modelului

II . Jocul simbolic

exercițiu de familiarizare cu situații noi, problematice;

copilul rezolvă în joc , prin folosirea simbolurilor, mai ales conflicte afective, compensarea unor trebuințe nesatisfăcute, răsturnări de roluri;

la 2,3 ani și la 5,6 ani este descris ca fiind apogeul jocului infantil

scoate în evidență situații de conflict inconștiente( fobii, agresivitate sau identificare cu agresori, interese sexuale, etc.

III . Desenul

Pentru Piaget, desenul se află între joc și imaginile mentale.

IV . Imaginea mintală

la nivel preoperator, imaginile mentale sunt statice, după 7-8 ani apar cele cinetice

sunt imitații anticipative, interiorizate, reproductive

statice, cinetice, de transformare

V . Evocarea verbală-limbajul

Interesul pentru explicarea relațiilor este sesizat și în frecvența întrebărilor de ce?, însoțite acum de curiozitatea pentru însușirile social-funcționale ale obiectelor (la ce folosesc?, sau ce fac oamenii cu…?).

De ce-urile ilustrează existența unei gândiri precauzale, aflată între cauza eficientă și cauza propriu-zisă. Este un nod de mediere a copilului care pentru el reprezintă o explicație finalistă iar pentru adult doar una întâmplătoare.

I.2. ASPECTE PSIHOPEDAGOGICE ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI

Dezvoltarea limbajului reprezintă o latură esențială în dezvoltarea și integrarea psiho-socială a copilului. Acum se integrează și se îmbunătățesc competențele lingvistice, copilul poate proba că înțelege ce i se comunică, poate comunica efectiv..

În etapa preșcolară are loc o impresionantă dezvoltare a limbajului. Vocabularul pasiv crește către sfârșitul stadiului până la 3000-3500 de cuvinte, cel pasiv cuprinde 700-800 cuvinte. Încep sa fie mult mai clare și mai corecte semnificațiile cuvintelor deși nu sunt integrate încă sensurile figurate ale structurilor verbale. Influențați și de comportamentul lingvistic al adulților, copiii au acum o preferință pentru diminutive, își dezvoltă o atitudine importantă față de limbaj, denumesc obiecte și situații noi, crează cuvinte.

Limbajul dobândește capacitate generativă, copilul reușește să integreze un cuvânt nou însușit în numeroase alte combinații verbale.

Limbajul capătă acum funcții noi:

îmbogățește și fixează experiența cognitivă;

organizează activitatea (ex. când desenează, exprimă intenții, exclamații, face aprecieri).

Deși preșcolarul poate susține o conversație, totuși limbajul acestuia se deosebește de cel al adultului prin:

pronunție imperfectă – mai ales la începutul preșcolarității, prezența unor omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete (ș și j înlocuite cu s și z – zoc în loc de joc, r cu l – lață în loc de rață);

structură gramaticală – în utilizarea verbelor cel mai bine se fixează timpul prezent care se extinde și asupra celorlalte timpuri;

structura limbajului – (situații particulare), are caracter situativ. Treptat se face trecerea spre limbajul contextual, când trece la monolog și începe să povestească ce a văzut, ce a auzit. Cele 2 forme inițial coexistă, pentru ca la 6 ani să se diminueze caracterul situativ;

Se mențin diferențe între vocabularul activ (cel utilizat, valorificat în performanță) și cel pasiv (doar înțeles și implicat în competență lingvistică).

Structurile verbale construite de copil capătă forme de integrare noi:

în comunicarea cu mama apare forma cea mai liberă și expresivă ca topică, sunt prezente construcții eliptice;

în comunicarea cu ceilalți copii apar diferențe, preșcolarul mare impunându-se prin propoziții bogate, cu unele adjective;

comunicarea cu educatoarea evoluează de la reticență la articularea unor propoziții complete, cu tendința de a se înscrie în unele scheme, sau în clișeele verbale.

Crește volumul memoriei și astfel copilul este capabil să-și însușească multe date de experiență personală și multe cunoștințe.

Alături de memorarea involuntară se dezvoltă cea voluntară, intenționată, chiar dacă înțelesul nu este dobândit în totalitate și acționează pe baza memorării mecanice. Memorarea inteligibilă apare când informațiile au o anume semnificație pentru copil. Memoria verbală progresează preșcolarul reținând cu succes multe poezii, cântece, povești, legende, date legate de sine și de familia lui.

Conținutul memoriei este divers: experiența explorărilor perceptive, dialogul, mișcările, trăirile afective dar și povești, poezii, reguli de conduită. Este o memorie concretă prin excelență. Conținutul îl atrage prin tonalitate, ritm, caracter, morală. În jurul a 4-5 ani apare memorarea voluntară, mai întâi în joc apoi se extinde și la altă activitate. La 3 ani preșcolarul memorează două-trei cifre, reproduce poezii din două strofe, recunoaște forma obiectelor prin pipăit, păstrează informația în memorie câteva luni. La 4-5 ani memorează 3-5 cifre, reproduce cu multă ușurință și plăcere poezii, recunoaște elementele omise din desene incomplete ce reprezintă obiecte cunoscute, indică momentele zilei, păstrează informația în memorie până la un an . La 6 ani recunoaște câteva litere, îndeosebi cele din numele său, recunoaște elementele omise din desen, compară din memorie două obiecte, enumeră zilele săptămânii, păstrează informația în memorie circa 3 ani. Reproducerea va fi manifestată și voluntar. Apar și unele procedee specifice memorării precum repetarea.

La preșcolarii mici și mijlocii, un fenomen specific este reminiscența. Dacă participă la un eveniment deosebit și imediat după ce a avut loc sunt întrebați ce au reținut, nu pot relata nimic, în schimb, în zilele următoare pot oferi chiar amănunte.

Privită ca un privilegiu dobândit ereditar de o minoritate, creația nu a ocupat un loc special în învățământ. Școala nu s-a ocupat în mod special de acest aspect, deși, în ultimul timp s-au creat diferite clase speciale pentru supradotați. Introducerea acțiunilor dirijate de calculatoare elimină toate muncile monotone, stereotipe și deci omului îi revin mai mult sarcini de perfecționare, de înnoire, cultivare a gândirii inovatoare – sarcină importantă acum a școlilor de masă. Pe lângă efortul tradițional de educare a gândirii critice, stimularea fanteziei apare și ea ca un obiectiv major. Aceasta implică schimbări importante. In primul rând, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale și emotive, puternice în școala din trecut. Se cer relații democratice, între elevi și profesori, ceea ce nu înseamnă a coborî statutul social al celor din urmă. Apoi, modul de predare trebuie să solicite participarea, inițiativa elevilor – acele metode active utilizate în școala românească. Bineînțeles, fantezia trebuie și ea apreciată corespunzător, alături de temeinicia cunoștințelor, de raționamentul riguros și spiritul critic.

Manifestări ale creativității întâlnim chiar la preșcolari, în toate activitățile pe care aceștia le întreprind. Este vorba de o creativitate expresivă manifestată liber, spontan, în desenele sau construcțiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sau originalitate.

Dezvoltarea și educarea creativității la copii este absolut necesară și se poate realiza prin anumite sarcini didactice, utile în acest scop:

realizarea unor desene care exprimă ce le-a sugerat audierea unui fragment muzical;

realizarea unor desene după povești;

dezlegarea și crearea unor ghicitori;

recunoașterea unor personaje, acțiuni, profesii sugerate cu ajutorul gesturilor sau al mimei;

alcătuirea a cât mai multor propoziții ale căror cuvinte să înceapă cu anumite litere;

crearea unor povești după imagini;

inventarea unor noi episoade adăugate unei povești cunoscute;

încadrarea diferitelor figuri geometrice în cât mai multe desene originale;

găsirea a cât mai multor și a cât mai originale titluri la un anumit tablou;

exprimarea a cât mai multor cuvinte care le trec prin minte;

recunoaștere obiectelor când li se spun însușirile;

Pe baza acestor exemplificări fiecare cadru didactic va putea contribui la educarea, dezvoltare diferiților factori ai creativității copiilor.

În cadrul acestor activități, însăși atmosfera din clasă trebuie să fie propice invenției, creativității. Copiii vor fi lăsați să exprime liber tot ce le trece prin minte, să formuleze orice idee, completare.

Procedând astfel se va realiza un antrenament continuu al creativității copiilor.

Vârsta preșcolară oferă multiple premise favorabile pentru cultivarea potențialului creativ: dinamismul, impetuozitatea și expresivitatea ce-i sunt proprii, disponibilitățile de exteriorizare spontană, de auto-expresie însuflețită, analoge oricărui elan creativ. La acestea se adaugă tendințe spre autonomie, mobilitatea și spiritul de inventivitate ce face ca obiectele, dar și ființele, să capete roluri dictate de nevoia de moment a copilului.

Analizând procesul cognitiv, chiar de la 3-5 ani se remarcă unele particularități pe care se pot baza exercițiile de creativitate. Percepția, memoria, imaginația, gândirea, limbajul se constituie și se dezvoltă prin acțiuni în situații concrete cu obiectele.

Activitățile ludice au devenit valențe formative asupra dezvoltării psihice generale și implicit asupra dezvoltării creativității. Astfel, ele angajează copilul într-o comunicare multilaterală cu partenerii de joc, oferă prilejul de a trăi din plin, cu pasiune fiecare moment al jocului. Dinamismul imaginativ intelectual se manifestă din plin în jocurile de creație, jocul oferind și o anumită în planul resurselor afectiv-motivaționale.

Activitatea creativă a copilului se explică prin faptul că el nu cunoaște suficient relațiile dintre obiecte și fenomene și, imaginându-le, ajunge astfel la construcții neobișnuite, care adulților le pot părea uneori nonsensuri.

Creativitatea preșcolarilor se materializează în performanțe pe care le ating copiii în privința cunoașterii progresive a mediului social și în modul în care ei singuri își rezolvă răspunsurile apărute în propria gândire între cunoscut și necunoscut.

Una dintre căile principale de antrenare a creativității o constituie identificarea factorilor inhibitori și stimulativi ai acesteia.

În ultimii ani s-au produs schimbări esențiale în modul de concepere a creativității, vizând în principal o abordare integrativă–sintetică și contextuală a acesteia. Studiul factorilor inhibatori ai creativității se ocupă de blocajele apărute în formarea sau dezvoltarea factorilor intelectuali ai creativității.

„ Limbajul reprezintă modul în care se asimilează, se integrează și funcționează limba la nivel individual”. Autorul susține că, din punct de vedere istoric, limbajul precede limba, aceasta se constituie pe baza dezvoltării aparatului fonator și pe măsura dezvoltării obiectivării structurilor limbajului. Inițial, limba există și se manifestă în forma limbajului oral individual. Treptat limba se va detașa de limbaj, constituindu-se într-o entitate specifică, obiectivată prin intermediul unor sisteme de semne grafice și al unor reguli logico-gramaticale.

Diferențierea dintre limbă și limbaj o face acesta prin compararea lor, după anumite criterii : istoric, ontogenetic, funcțional-instrumental.

Din punct de vedere ontogenetic, limba precede limbajul, ea prezentându-se individului ca o realitate obiectivă, pe care el trebuie să o cunoască și s-o asimileze pentru a putea intra în relație adecvată cu semenii.

Din punct de vedere instrumental-funcțional, limba constituie o mulțime de bază, constituită din următoarele elemente: repertoriul de combinații-cod (vocabularul), alfabetul (literele cu ajutorul cărora se formează combinațiile-cod sau cuvintele) și reguli gramaticale (care definesc modul de combinare, de punere în corespondență și de utilizare a elementelor vocabularului).

Limbajul este o submulțime (E), susține același autor, ce se delimitează în cadrul mulțimii de bază, aflându-se, de regulă, în raport de incluziune față de aceasta. Limbajul este un instrument activ de comunicare, poate fi considerat o particularitate a instrumentului potențial care este limba.

I.3. DOMINANTELE LIMBAJULUI VÂRSTEI PREȘCOLARE

Comunicarea reprezintă schimbul de informații între două persoane, între o persoană și un grup. Omul nu poate trăi în afara comunicării, fiind strans legat de aceasta în relaționarea și interrelaționarea socială. Fundamental, dezvoltarea lui psihică este legată de comunicare: verbală, nonverbală, paraverbală, directă, indirectă,orală, gestuală, de mimică, consumatorie, instrumentală, etc. Limbajul, ca formă de comunicare interumană prin intermediul limbii și al tuturor resurselor ei, este interpretat ca un ansamblu ordonat de semne, structurat după reguli semantico-sintactice, ce fac posibil transferul de informații între sistemul emitent și cel de tip destinatar.

Cercetările privind achiziția limbajului, în prima jumătate a secolului xx au fost mai mult descriptive, evidențiind reperele care caracterizeaza creșterea și dezvoltarea copiilor în general, indiferent de cultura din care provin: gânguritul din prima jumatate de an, rostirea primelor cuvinte între 8 si 18 luni, combinații de cuvinte la inceputul celui de– al treilea an de viață și construcții gramaticale în jurul vârstei de 4-5 ani.

Regularitatea acestor achiziții indiferent de limba maternă a copiilor conduce la ideea unui proces de maturizare similar cu rostogolitul, mersul sprijinit și mersul în picioare. Faptul că o asemenea stadialitate este prezentă la toate culturile, demonstrează că acele componente înnăscute ale limbajului sunt atât de specifice, încât copii parcurg traseul normal al achiziției limbajului, chiar și în condițiile în care mediul în care cresc nu le oferă modele de vorbire.

Noile teorii privind achiziția limbajului accentuează faptul că un copil activ, bine înzestrat pentru învățarea limbajului, observă și se angajează în schimburi sociale cu ceilalți.

Din această experiență, copilul își construiește un sistem lingvistic, care relaționează forma și conținutul limbajului, cu sensul social al limbajului. Atât înzestrările native, cât și un mediu bogat în comunicare îl ajută pe copil să descopere funcțiile și regularitățile limbajului.

Dezvoltarea limbajului cuprinde urmatoarele etape:

Lalațiunea – Pregătirea prelingvistică

Între 3 și 6 luni copilul începe să producă sunete asemănătoare silabelor. Debutează perioada gânguritului, în care copilul își va exercita capacitățile de expresie cu o bucurie din ce în ce mai clară timp de aproape un an și jumătate. Chiar și după pronunțarea primelor cuvinte, lalațiunea continuă, ceea ce sugerează cercetătorilor faptul că, această etapă este una importantă, de pregătire a producerii limbajului.

Dezvoltarea fonologică

Cronologia dezvoltării fonologice indică faptul că unele forme apar puțin mai târziu ca altele, cu precădere consoanele constrictive (s, z, f, j, l, r, etc) chiar dacă copilul le discriminează cu mult timp înainte, articularea lor este mai dificilă. Pronunția corectă este un proces complicat, care depinde de capacitatea copilului de a controla aparatul fonoarticulator, de continua îmbunătățire a capacității de a urmări secvențe fonologice complexe, de capacitatea de a-și monitoriza și corecta producțiile eronate, pentru a fi cât mai aproape de vorbirea adultă. Între 1 și 4 ani, copiii fac un remarcabil progres în acest sens.

De la faza lalațiunii la vorbirea propriu-zisă, comportamentul copilului se află într-un continuu efort de încercare și eroare în pronunțarea cuvintelor, iar rezultatele se descriu în aceeași manieră, unele cuvinte mai pronunțate cu o surprinzătoare acuratețe fată de altele care suferă unele transformări. Joaca cu sunetele poate fi considerată o perioadă în sine, ea produce o mare bucurie copilului și este de fapt momentul unui continuu exercițiu al capacităților sale fonologice. În aceasta perioadă apare jargonul extins, care derivă din lalațiune și cuprinde cuvinte ale limbii vorbite în jurul copilului, dublate de o mimică dedicată, totul pe un fond clar al intenționalității comunicării.

Pronunția copiilor se îmbunătățește simțitor în perioada preșcolară ca urmare a maturării aparatului fonoarticulator și a exercițiilor active ale copilului. La intrarea în școală, pronunția copilului este aproape corectă în cele mai multe cazuri.

3. Dezvoltarea codului lingvistic care cuprinde:

– dezvoltarea semantică

– dezvoltarea sintactică

Dezvoltarea semantică presupune realizarea corespondenței între concept și etichetă verbală. Copiii sunt angajați într-un efort cognitiv considerabil, constând în conectarea conceptelor cu etichetele lor verbale după o foarte scurtă familiarizare cu întelesul acestora.

Ordinea achizițiilor verbale arată o conexiune importantă între dezvoltarea cognitivă și creșterea vocabularului. Ca urmare, obiectele sunt printre primele etichetate verbal, în timp ce acțiunile și atributele persoanelor sau obiectelor, ajung mai târziu să fie numite.

Dezvoltarea sintactică privește achizițiile vorbirii corecte din punct de vedere gramatical. Primul episod al acestei dezvoltări este stadiul cuvântului-frază sau propoziție, cel al holofrazelor. Cercetătorii care susțin existența acestui moment ca fiind distinct în dezvoltarea limbajului consideră că fraza-cuvânt transmite un înțeles de sine stătător. Acest cuvânt-fraza este de cele mai multe ori însoțit de o mimica aferentă și de o anume intonație. Primele cuvinte combinate în propoziții sunt în consecință primul pas spre sintaxă. Vorbirea complexă apare între 2 și 3 ani, prin apariția propozitiilor simple.

4. Dezvoltarea capacităților metalingvistice: apar relativ târziu la copii și se referă la capacitatea de a privi dinafară și de a reflecta asupra limbajului ca sistem.

Această capacitate presupune cunoașterea explicită a limbajului la diferite niveluri, respectiv la nivel fonetic (de exemplu, despărtirea în silabe), la nivel semantic (înțelegerea sinonimiei), la nivel sintactic (judecățile gramaticale), deși copilul devine capabil de a enunța propoziții simple înainte de a le putea evalua corectitudinea gramaticală. Activitatea metalingvistică este asociată activității școlare și se exersează în acest context.

Evoluția limbajului la copil este strâns legată de evoluția gândirii, pentru că limbajul impune gândirii exigențele sale culturale, contribuind în felul acesta la restructurarea ei. Extinderea și complicarea raporturilor dintre copil si realitatea înconjurătoare, sporirea independenței copilului, se răsfrâng direct asupra limbajului său. Copilul apelează la realitate, dar prin limbaj se depărtează de ea, îi amintește situațiile trecute, stabilește raporturi, face deducții corecte. La preșcolar, limbajul se îmbogățește sub raport cantitativ. În Psihologia copilului se arată faptul că la un an copilul pronunță 5-10 cuvinte, la 2 ani vocabularul activ crește la 300-400 cuvinte, iar la vârsta de 5 ani ajunge la circa 3000 de cuvinte, pentru ca la 6 ani să depășească 3500 cuvinte.

De la limbajul situativ specific antepreșcolarității, se trece la limbajul contextual care cunoaște o dezvoltare coerentă, este un limbaj închegat și structurat.

Limbajul situativ de la antepreșcolar are forma dialogului cu caracter extrem de concret pentru că este legat de împrejurările și situațiile particulare la care participă copilul, pe când limbajul preșcolarului ia înfățișarea monologului, deoarece el povestește ce a văzut, ce a auzit, fără ca ascultătorii să cunoască neapărat situația despre care se vorbește.

Aceste două forme de limbaj situativ și contextual coexistă pe toată perioada preșcolarității, însă importanța, locul și rolul lor se schimbă în funcție de sarcinile și condițiile în care are loc comunicarea.

Ca o tendință generală, se manifestă diminuarea caracterului situativ al limbajului odată cu trecerea spre școlaritatea mare.

Specific preșcolarității este coexistența limbajului situativ cu limbajul contextual și predominanța când a unuia, când a celuilalt, dar și apariția unei noi forme de limbaj din limbajul monologal și anume limbajul interior.

Procesul de formare a limbajului interior are loc la preșcolar între 3 ani și jumătate și 5 ani și jumătate. Apariția limbajului interior sporește enorm de mult posibilitățile copilului de a-și planifica mintal activitatea, de a și-o regla permanent. Copilul vorbește cu sine și pentru sine mai ales atunci când se află în situații dificile, problematice. Vorbind cu sine, copilul găsește soluții, își ordoneaza acțiunile. Limbajul interior are o mare importanță în dezvoltarea intelectuală a copilului, pentru ca limbajul interior este mecanismul de bază al gândirii.

Tot la preșcolar se dezvoltă foarte mult latura fonetică a limbajului, cu toate că pronunția cuvintelor nu este corectă din cauza unor particularități ale aparatului fonator, ale analizatorului verbo-motor și analizatorului auditiv. Sunt posibile omisiuni, substituiri și inversiuni de sunete, dar spre sfârșitul preșcolarității scad greșelile de pronunție. Copiii își însușesc fondul lexical, dar și semnificația cuvintelor (noțiunile). Problema cea mai importantă a preșcolarității o reprezintă însușirea structurii gramaticale a limbajului.

I.4. IMPORTANȚA ÎNSUȘIRII CORECTE A LIMBII MATERNE

„De la cea mai fragedă vârstă, se observă deosebirea vizibilă între felul cum se exprimă un copil de a cărui vorbire s-a ocupat cineva din familie sau grădinită și altul care și-a însușit vorbirea pe apucate (bunici, vecini, părinți, prieteni, în jurul cărora trăiește) ”.

În cadrul evaluărilor inițiale, la debutul în grădiniță, observăm cu ușurință că vocabularul copiilor este diferit, atât din punctul de vedere al volumului cât și al corectitudinii exprimării. Unii copii și-au însușit mai multe cuvinte și se exprimă cu ușurință în anumite situații, alții se exprimă mai greu și deseori prezintă deficiențe. Deosebirile pot fi datorate sau cauzate de expunerea lingvistică din familie, de interesul părinților în îmbogățirea volumului de cunoștințe, de răbdarea adulților de a răspunde la de-ce-urile de modul de comunicare cu aceștia pe măsura nivelului lor de întelegere. De asemenea, mediul înconjurător, mediul familial, mijloacele de informare, reprezintă factori importanți în explicarea acestor deosebiri.

Construcția specifică vârstei, aparatului fonator, ale analizatorului verbo-motor, precum și a analizatorului auditiv, face ca pronunția preșcolarului mic să un fie încă perfectă. Se observă, de asemenea, tendința de a crea cuvinte pe baza de analogie.

Vorbirea lor abundă în dezacordul dintre subiect și predicatul din propoziție: fetițele este mai cuminți, jucăriile este….

În timp, pe baza experiențelor personale și a stimulării prin exerciții repetate folosesc cât mai corect formele gramaticale și chiar să intervin atunci când observă o greșeală în vorbirea altor copii, deși nu pot explica corectitudinea exprimării, afirmând doar : nu se spune așa, sau așa e bine. Creativitatea și plasticitatea în exprimare duc, la această vârstă la apariția unor noi cuvinte, chiar o precoce derivare cu sufixe și prefixe.

Aceste cuvinte inventate de copii prin adăugare la rădăcinile unor cuvinte cunoscute sau prin eliminarea unor silabe își dobândesc independența: câine- devine câineluș ; pâine-pâinerii (brutării) etc.

Etapa născocirii cuvintelor este oarecum firească și împotriva fenomenului creării cuvintelor nu este cazul să se ducă o luptă propriu-zisă. Dar, cu tot farmecul cuvintelor infantile, educatoarele și părinții trebuie să corecteze obiectiv, sistematic aceste greșeli spre a evita fixarea unei vorbiri incoerente, defectuoase.

Vocabularul copilului se dezvoltă în stransă legătură cu activitatea sa de cunoaștere, cu multiplele probleme de viață pe care le întâlnește, cu relațiile din ce în ce mai complexe cu cei din jur, precum și cu educația ce i se face atât în familie, cât și în grădiniță.

Îmbogățirea și activizarea vocabularului se fac prin toate tipurile de activități din grădiniță, dar în special prin activitățile de educarea limbajului și prin activitățile liber alese.

În vorbirea preșcolarilor apar fenomene ca:

dificultăți de pronunție a unor sunete;

tulburări ale ritmului de emisie;

articulări alterate din cauza unor factori fiziologici sau psihici.

Prin activitățile obligatorii preșcolarii asimilează cuvinte și expresii noi, care pot fi cu ușurință folosite în jocurile de creație, liber alese.

Numai în măsura în care se crează și se menține climatul de joc e posibilă încurajarea unui mod de exteriorizare verbală pe propriile trăiri.

Pe fondul acestui climat specific, realizat în prima etapa a programului zilnic, preșcolarii au libertatea să-și aleagă subiecte de acțiune, să se joace prin povești, de-a poveștile.

Astfel, De-a Scufița Roșie, De-a Albă ca Zăpada, sunt jocuri foarte atractive prin care copiii, inspirați din subiectele basmelor și ale poveștilor respective, vorbesc mai corect și mai îngrijit din punct de vedere gramatical.

De la jocurile de-a cuvintele până la probele de asociație verbală, observăm o delectare în zona imaginarului, a gândirii, vorbirii și acțiunii. Aceasta pentru că, în cadrul jocurilor liber alese, preșcolarii sunt independenți în modul de concepere a activității. Educatoarea ii supraveghează și intervine numai pentru a-i ajuta și a-i corecta.

Copiii își organizează singuri jocul, având sursa de inspirație basmele, poveștile și povestirile cunoscute. În primul rând, pentru o reușită a jocului, copiii trebuie să fie obișnuiți cu seturi de imagini, cărți cu poze, pliante în care este redată povestea respectivă. Intuirea imaginilor și apoi exprimarea orală le dă posibilitatea să comunice într-un limbaj accesibil.

Un alt joc preferat de copii, reconstruirea întregului din părți din Basme în bucățele antrenează copiii în adevarate exerciții de limbaj interior. În astfel de situații, înregistrăm atâtea monologuri interioare câti copii lucrează. Ei recompun imaginea în minte și apoi oral. De câte ori se așează o imagine își formulează în gând cel puțin o propoziție.

Oricum, își construiesc singuri secvențe de comunicare, impresionând prin spontaneitatea exclamațiilor de felul: Ce frumos este! ; Uite ursul… etc.

Aceste activități desfășurate în grădiniță au rolul de a ajuta copilul ca spre sfârșitul perioadei preșcolare să poată pronunța aproximativ toate sunetele limbii române, să se exprime în propoziții simple și dezvoltate, să înțeleagă sensurile cuvintelor.

Pe măsura înaintării în vârstă, odată cu asimilarea fondului lexical, copilul își însușește și semnificații noi ale cuvintelor. Având un vocabular dezvoltat, copilul va înțelege tot ce i se cere, i se explică, poate pune întrebări, poate da răspunsuri, se poate face înțeles folosind acest cod alcătuit din semne pline de conținut, care este limbajul.

I.5. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI CA ACTIVITATE OBLIGATORIE ÎN PROCESUL INSTRUCTIV- EDUCATIV

Conduita verbală și afirmarea personalității fac progrese prin dezvoltarea capacității de exprimare verbală: crește volumul vocabularului activ; se manifestă intens limbajul situațional; se exersează structurile gramaticale corecte ale limbii. Vorbirea, ca necesitate și ca formă de comunicare a încolțit și a evoluat in cadrul grupului, a societății. Gândirea și vorbirea sunt un rezultat al materiei superior organizată – creierul omenesc. La rândul său vorbirea contribuie la dezvoltarea creierului.

Vorbirea nu apare în mod spontan sau întamplător. Ea este un rezultat al educării copilului și al unei normale dezvoltări a organismului acestuia. Pană când vorbirea să servească drept mijloc de comunicare cu cei din jur, este nevoie de un lung proces de învățare, de asimilare, care durează de la naștere pana la un an și jumătate, un an și opt luni.

„Tindeți către un vocabular și un stil care să puie în valoare tot ce e frumos în limba noastră ”. „Vocabularul sau lexicul unui limbaj cuprinde toate cuvintele existente în limba română, din perioada formării ei și până în prezent ”. Lucrările lexicografice (dicționarele) nu pot cuprinde nici toate cuvintele unei limbi, nici totalitatea sensurilor unui cuvânt în diferite contexte.

Numărul mare de cuvinte al limbii romane – peste 140.000, din care circa 120.000 de unități lexicale sau cuvinte – titlu, cum se mai denumesc- a impus specializarea dicționarelor explicativ, enciclopedic, de neologisme, școlar, etc.

În studierea unor noțiuni de vocabular trebuie avut în vedere că:

a) nu toate cuvintele sunt cunoscute de vorbitorii unei limbi;

b) există un nucleu de cuvinte, cunoscute și folosite de toți, a cărui bază o formează vocabularul fundamental (fondul principal de cuvinte, vocabularul de bază, fondul principal lexical);

c) celelalte cuvinte care aparțin masei vocabularului nu formează un grup compact, omogen, nediferențiat; nu există granițe stabile între diferite compartimente ale limbii – dacă anumite cuvinte sunt solid implantate în vocabularul fundamental, altele sunt pe punctul de a intra, iar unele de a ieși, din diferite motive; același fenomen privește relația regionalism – termen popular – limbaj uzual sau neologism – limbaj uzual etc.;

d) sensurile cuvintelor evoluează în timp, unele se extind, mai ales pe baza asocierilor de idei, altele iși restrâng sensul, se învechesc și, treptat tind să dispară;

e) un cuvânt cu un sens neutru, ca expresivitate, într-un context poate deveni expresiv- într-un alt context al stilului beletristic- (a se compara : Bunica e batrană cu prospețimea imaginii poetice din balada populară : „Dacă-i întâlni/ Măicuță batrână/ Cu brâul de lână…”). Cele circa 1500 de cuvinte aparținând vocabularului fundamental al limbii române se caracterizează prin vechime, stabilitate sensurilor și răspândire pe intreg teritoriul românesc, prin marea capacitate de divizare și de compunere, prin frecventț ridicată în vorbirea curentă, prin bogata sferă semantică (sens propriu de bază, sens propriu secundar, sens figurat, metaforic și sens contextual), prin diversitatea de sinonime și antonime pe care le au.

Vocabularul fundamental conține clase de cuvinte care definesc obiecte de strictă necesitate omului, părți ale corpului omenesc, alimente și băuturi importante, păsările și animalele din imediata apropiere, unii arbori și fructele lor, numele unor culori, numele românești de persoane si gradele de rudenie, unele părți de vorbire (articole, pronumele, prepozițiile, conjuncțiile, numeralele până la zece, verbele auxiliare, verbe care arată acțiuni, stări, existențe, deveniri importante).

Categoriile de cuvinte care aparțin masei vocabularului sunt, în general reprezentate de arhaisme, regionalisme, termeni populari, termeni ai limbajului uzual, termeni tehnici, termeni științifici, neologisme, cuvinte internaționale, elemente de jargon, termeni argotici, alte categorii.

Arhaismele sunt pronunțări, forme gramaticale (morfologice și sintactice) cuvinte, expresii, locuțiuni și sintagme ieșite din uz. Apar, în literatura de inspirație istorică, pentru a se sugera atmosfera de epocă, având efectul artistic de obținere a percepției temporale și în textele literare și istorice vechi. De obicei sunt clasificate în:

– arhaisme fonetice: împlu (umplu), vecinici (veșnici), au trămisu (au trimis);

– arhaisme gramaticale: carele domn era (care era domnitor);

– arhaisme semantice: cuvinte care și-au pierdut sau modificat sensul inițial rămânând în limbă cu alte semnificații: mișel (om sarman), este menținut cu sensul de nemernic, lipsit de scrupule;

– arhaisme lexicale: cuvinte care au ieșit din uz datorită evoluției social istorice.

Copilul preșcolar întâlnește în cadrul activităților de povestire, lectură a educatoarei, arhaismele gramaticale. Educatoarea va cere copiilor să găsească sinonime, după ce momentul artistic creat de aceste arhaisme și-a facut efectul și sensul acestuia a fost bine înteles.

Regionalismele sunt pronunțări, forme gramaticale (morfologice și sintactice), cuvinte, expresii, locuțiuni și sintagme specifice vorbirii dintr-o anumită zonă a țării. Și regionalismele pot fi grupate astfel:

– regionalisme fonetice – (pronunțări regionale ale anumitor cuvinte din limba comună) : dește-degete, gioc-joc, frace-frate ;

– regionalisme gramaticale – am fostără (am fost), or făcut (au facut), chitanții (chitanțe) ;

– regionalisme lexicale – cucuruz (porumb), făsui (fasole).

Pentru a cunoaște sensurile cuvintelor și a anumitor expresii folosite în altă zonă geografică decât cea în care locuim, se poate desfășura cu copiii jocul : Hai învârte roata. Scopul jocului este dezvoltarea vorbirii curente, activarea vocabularului și înțelegerea sensurilor cuvintelor specifice anumitor zone (cucuruz-porumb, cartof-barabulă, lubeniță-pepene).

Cuvintele și construcțiile populare – sunt fapte lingvistice de mare circulație în vorbirea omului comun, înțelese și folosite ca atare pe intreg teritoriul țării, sau pe arii regionale întinse.

Raportul dintre regional și popular este de la parte la întreg, respectiv de la arie restrânsă la arie largă de răspândire.

Sunt de esență populară :

– termenii denumind plante, animale, obiecte, unelte și operațiuni specifice ocupațiilor de la sate : gaița, ciuboțica-cucului, ochiul boului, a pârli porcul, etc;

– unele modalități de adresare : mă Vasile, fa Marie;

– adaptarea fonetică a unor neologisme: bronet (brunet), fondație (fundație);

– căderea articolului hotărât l – a venit lupu;

– dativul prepozițional – te spui la mama (mamei);

– reluarea subiectului – vine el tata acasă !;

– pierderea flexiunii pronumelui relativ-interogativ: nu știu lu’ care i-a dat (cui, căruia);

– construcții și locuțiuni/expresii: a da apa la șoareci, a lua-o la sănătoasa, a-și da arama pe față.

În practica școlară și cu atât mai mult în grădiniță, diferențierea regional-popular-limbaj uzual este dificilă, mai ales că între aceste categorii de cuvinte granițele sunt mobile, circulația făcându-se cu ușurință de la o zona la cealaltă.

Limbajul uzual – are o compoziție eterogenă, granițe mobile, deschise și o mare capacitate de adaptare la nevoia comunicării curente. Este reprezentat de totalitatea cuvintelor, construcțiilor, expresiilor și pronunțărilor folosite în actualitate, de vorbitorii limbii comune, în împrejurările obișnuite ale vieții indiferent de gradul lor de instruire.

El tinde să se apropie de normele limbii literare, corectitudinea folosirii sale depinzând în mod firesc, de :

– gradul de instruire a vorbitorului ;

– precizia cunoașterii normelor academice ;

– gradul de influență a unor deprinderi de vorbire regională, populară neologică ;

– factorul emoțional al comunicării.

Prin întregul proces instructiv-educativ, dar mai ales prin activitățile de educare a limbajului, se încearcă în grădiniță o apropiere cât mai mare a acestuia de normele limbii literare.

Termenii tehnici – denumesc materiale, produse, acțiuni, unelte, instrumente specifice unei profesiuni care își găsesc materializarea într-un obiect concret. Prin natura lor, pot fi:

– regionali sau populari : mai, sită, cuțitoaie, beteală;

– neologici : telemetru, bornă, microprocesor;

– ai limbajului uzual : topor, strung, bec, ceas.

Termenii științifici – denumesc obiecte, procese sau însușiri specifice unor științe (fizică, biologie, matematică, istorie etc).

Neologismele – sunt cuvinte împrumutate din alte limbi sau create recent prin derivare, compunere și abreviere, cu mijloace proprii limbii romane.

Raportate la timpul când au apărut în vocabular, neologismele pot fi grupate în:

– cuvinte împrumutate începând din secolul al IX-lea. Îndeosebi din limba latină și din limbile romanice (franceză, italiană);

– cuvinte recente, în special preluate din limba engleză.

Și în grădiniță, ca și în școală, se încearcă pe cât posibil combaterea în vorbirea curentă a neologismelor, dar și combaterea dorinței de substituire a cuvântului vechi, cu un sinonim neologic, întrucât sinonimia rareori este totală (poezia debutează cu versul… în loc de poezia începe cu versul… , Limba și literatura română pentru examen, pg.32).

Cuvintele de circulație internațională – sunt mai ales neologisme recente. Problemele ridicate de folosirea lor privesc deopotrivă scrierea și pronunțarea corectă stabilite prin normele limbii literare.

Elementele de jargon – sunt reprezentate de cuvinte (expresii, sintagme) de origine straină, de cele mai multe ori preluate deformat de către anumite grupuri cu intenția de a impresiona prin cultură. Jargonul este legat de o anumită modă lingvistică (modă a grecismelor în secolul al XVIII-lea, a franțuzismelor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și de una a cuvintelor englezești chiar în contemporaneitate.

Argoul – este caracteristic vorbitorilor unor grupuri sociale restrânse care îl folosesc cu intenția evidentă de a nu fi înteleși de către ceilalți din jur.

Argoul joacă astfel rolul unui limbaj secret, sensurile cuvintelor întrebuințate în comunicare părând în aparență a fi cele obișnuite, în realitate capătând alte semnificații, înțelese numai de către cei inițiați în tainele ei.

Specialiștii le departajează în:

– Argotisme familiale – tron (olită; a face nănică (a dormi);

– Argoul elevilor – profa; mate; a roi (chiuli); covrig (volan);

– Argoul lumii interlope – reciclare (închisoare); a da o țeapă (a jefui); conversație (interogatoriu);

– Argotismele specifice unei profesiuni – dă-mi un 14 (o cheie de 14), bagă lumina (conectează sursa de curent).

„Exprimarea corectă este un instrument de bază al muncii intelectuale,,. Vorbirea corectă este instrumentul de care copilul și mai tarziu, adultul nu se va despărți niciodată, indiferent de profesiunea pe care si-o va alege, indiferent de mediul in care va trăi și va lucra. Ca educatori avem obligația de a-l învăța să-l mânuiască cu ușurință, ajutându-l să-și exprime clar ideile, opiniile, intențiile privind lumea înconjurătoare.

I.6.TEHNICI ȘI MIJLOACE ÎN DEPISTAREA ȘI AMELIORAREA DEFICIENȚELOR DE VORBIRE

Grădinița este instituția de învățămănt căreia îi revine rolul decisiv în educarea și instruirea copiilor preșcolari. Aceasta primă instituție de educare asigură condiții necesare dezvoltării normale, valorificând potențialul fizic al copiilor de 3-6 ani.

Învățământul preșcolar reprezintă ciclul achizițiilor de bază (fundamentale), prima formă de instruire și educare organizată, sistematică și competentă, prima formă organizată de socializare a copilului, asigură condiții optime pentru manifestarea copiilor în mod activ. În toate activitățile desfășurate în grădiniță: activități comune, activități la alegerea copiilor, activități recreative și de relaxare, activități de dezvoltare și exersare a aptitudinilor individuale, activități recuperatorii etc., copiii realizează achiziții cognitive, își formează deprinderea de a acționa la comandă, de a stabili relații de cooperare cu educatoarea și cu ceilalți copii, își dezvoltă capacitatea de comunica verbal și nonverbal, își formează deprinderi intelectuale și motrice. Autorul consideră că, privit din această perspectivă, învățământul preșcolar anticipează învățământul din ciclul primar: cunoștințele acumulate în grădiniță, abilitățile achiziționate facilitează integrarea socială a copilului și asigură continuitatea între cele două etape ale sistemului de învățământ.

Educatoarea are datoria să pregătească copilul preșcolar pentru următorul pas al educației – școală și mai ales să stimuleze disponibilitățile fiecărui copil.

Toate tipurile de activități din grădiniță și în special cele din domeniul limbajului, depind de comportamentul adultului responsabil de educarea copilului. Personalitatea, atitudinea, modul de a gândi și de a acționa al educatoarei vor influența în mod hotărâtor atmosfera și modul în care se va forma copilul. Educatoarea, printr-o comunicare eficientă cu copiii, va influența în mod pozitiv, dezvoltarea limbajului copiilor.

Reforma din învățământul preșcolar propune o nouă viziune asupra abordării limbajului prin alinierea politicii educaționale în domeniul limbajului din țara noastră, la tendințele existente în plan internațional.

Educatoarea va pune la dispoziția copiilor materiale care să se constituie într-un mediu cultural activ și stimulativ, prin alcătuirea unei biblioteci cu cărți, ziare, imagini care să stimuleze limbajul prin ascultarea unor știri, informații dintr-o oarecare carte, chiar prin raportarea cuvântului la imagine.

Ea va incuraja inițiativele copilului din acest domeniu prin diverse metode :

– folosirea cărților prin răsfoirea corectă până la punctul dorit ;

– selectarea cărților după unele criterii simple (poezii, povești cu ilustrații ale copiilor) ;

– stabilirea unor legături între cărti prin oferirea unor elemente.

Printr-o prezentare specială, cartea poate și trebuie să devină un prieten necesar pentru a găsi căile cunoașterii prin trecerea de la intuiție la reprezentare și fantezie.

Prin această bibliotecă, copiii sunt puși în situația de a se angaja în forme de limbaj diverse, pentru a-și exersa capacitatea de comunicare.

Pentru o dezvoltare corespunzătoare a limbajului, copilul trebuie să audă cuvintele clar, pronunțate expresiv atât în familie, cât mai cu seama în grădinită, în toate momentele zilei. Pentru a cunoaște nivelul de dezvoltare a limbajului copiilor, educatoarea îi va antrena în prima fază în conversații. Ascultându-i cu interes se pot observa, încă de la început mari diferente în capacitățile lor lingvistice.

Vârsta copilului influențează conținutul limbajului și corectitudinea exprimării prin schimbări de expresii, de cuvinte sau sunete. Pentru cei mai mici sunt foarte importante numărătorile, frământările de limbă, repetițiile, pentru a căuta și mai ales a gasi plăcerea în exprimare. La 6-7 ani, copilul va stăpâni limba maternă, exceptând situațiile în care acesta are defecte de pronunție. Pentru o dezvoltare corectă a vorbirii, se vor utiliza:

– exercitii de gimnastică articulatorie ;

– exercitii pentru dezvoltarea auzului fonematic ;

– exercitii pentru stimularea exprimării verbale.

Educarea aparatului fonator se face prin simple exerciții de gimnastică articulatorie, exersându-le cât mai des, cu o voce plăcută și relaxantă, prin diverse exerciții :

EXERCIȚII DE MOBILITATE A MAXILARELOR

Suntem peștișori – deschidere si inchidere rapida a gurii

Căluțul mănâncă – framântare a maxilarelor

EXERCIȚII DE MOBILITATE PENTRU LIMBĂ

Pisicuța bea apă – imitare

Ursul mănâncă miere – mișcări circulare ale limbii, în sus și jos cu gura deschisă, limba plată.

EXERCITII PENTRU DEZVOLTAREA AUZULUI FONEMATIC

Copilul trebuie să imite sunetele si mișcările necesare execuției corecte:
– trenul:ș-ș-ș-ș (prelungit, soptit, tare);

– sarpele: s-s-s-s (prelungit)

– albina:bâzz-bâzz (prelungit )

-șoricelul: chiț-chiț (executat in ritm rapid)

– greierele: țârrr-țârrr

– vrăbiuța: cip-cirip; cip-cirip

– vântul: vâjjj-vâjjj (se prelungește)

– oaia: beee-beee

– cucul: cu-cu; cu-cu (cu alternarea tonalității)

– gâsca: ga-ga; ga-ga

Multe sunete sunt dificil de pronunțat : r, c, s, dar și ușor de recuperat în timp și prin maturizarea copilului. În aceste situații educatoarea va corecta copilul cu multă atenție prin sugerarea alcătuirii unei alte propoziții, cu alte cuvinte care conțin sunetul respectiv, fără a atrage atenția asupra acestuia, fără a inhiba dorința și nevoia copilului de a se exprima.

s – Masa, Jucăriile sunt pe masă

Jucăriile albastre sunt pe masă.

Jocurile onomatopeice de imitare a trenului : sss, a mașinii : dr, dr, dr au izolat sunetele care crează probleme pentru a fi pronunțate mai corect, mai cu plăcere și se pot introduce în momentele libere dintre activitățile comune.

O altă metodă de exersare a auzului fonematic se poate realiza cu ajutorul jocurilor de cuvinte, stabilind o categorie de obiecte, animale, flori (lanțul cuvintelor):

– cal, leu, urs

– carte, echer, radiera.

Greșelile gramaticale au o mare frecvență la această vârstă și rolul educatoarei este hotărâtor în repararea acestora cu răbdare și inteligență. Dacă observă o exprimare greșită, va repeta cu calm aceeași expresie în forma corectă, fără a atrage atenția asupra greșelii.

Atunci când se repetă, copilul va fi ajutat și stimulat să se exprime corect, fiind ajutat de un coleg care îl va susține, îl va încuraja pentru o exprimare corectă.

Exemplu: El nu vine.

Educatoarea va pune întrebări ajutatoare : Cine ?, Unde ?, De ce ?, care vor ajuta copilul să formuleze o propoziție corectă, clară.

În asemenea situație, copilul nu va observa că a fost corectat și va avea plăcuta impresie a dialogului.

Dacă greșelile gramaticale și de sens au o frecvență mare, se pot întampina cu propoziții voit rostite greșit de către educatoare până la sesizarea acestora de către copii. În acel moment se va cere repararea greșelii, acordându-se recompense pentru copiii care reușesc să se exprime corect.

În toate situațiile de comunicare, copilul poate fi ajutat să-și corecteze greșeala fără a-l dojeni, fără a-l pune în situații jenante, care pot agrava problema observată.

Jocurile de limbaj necesită multă imaginație și un vocabular complex din partea educatoarei (o pregătire completă, documentare).

Prin toate activitățile desfășurate în grădiniță se pot exersa diferite jocuri pentru prevenirea și corectarea celor mai simple greșeli fonetice, gramaticale și de sens.

CAPITOLUL II

JOCUL DIDACTIC – DIMENSIUNI TEORETICE

2.1. JOCUL CA ACTIVITATE DOMINANTĂ A COPILULUI ÎN GRĂDINIȚĂ.

,,Omul nu este întreg decât atunci când se joacă" (Schiller)

Jocul, ca manifestare comportamental – umană, are un caracter universal, reliefează o luptă a contrariilor, este motivat de o depășire/autodepășire a limitelor proprii, este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor.

Gradual, jocul integrează roluri psihologice tot mai complexe: funcții formative, funcții de relaxare, de facilitare a adaptării copiilor la aspectele mai complexe ale mediului înconjurător.

Din perspectivă psihosocială, în viața și activitatea oamenilor, în special a copilului, jocul poate avea câteva note definitorii, caracteristice:

– jocul este o activitate specific umană, numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului;

– scopul jocului este acțiunea însăși ;

– jocul este o activitate conștientă, – ,, jucându-se,, – copilul, îl percepe ca atare, nu-l asociază conștient și nu-l confundă cu o altă activitate umană;

– jocul îl introduce pe copil în ,, realitatea,, lumii imaginare pe care o dezvoltă propria

creativitate.

Majoritatea teoriilor psihologice consideră jocul ca având implicații majore în dezvoltarea psihologică a copilului. Teorii contemporane apreciază jocul ca fiind formă fundamentală de activitate, și-i acordă o importanță la fel de mare precum activitățile de muncă sau de învățare. Această formă de activitate caracterizează toate vârstele, diferența apărând legată de funcțiile jocului. Pentru perioada copilăriei jocul are funcții formative complexe. Pentru celelalte perioade de vârstă, jocul își modifică funcțiile îndeplinind roluri complementare celorlalte activități. Jocul îndeplinește, pentru toate vârstele, funcții psihologice complexe, funcții educative între care amintim: asimilare de conduite, acumulare de experiență și informație, funcții de dezvoltare fizică prin antrenarea sau menținerea capacităților fizice, funcții sociale în dezvoltarea relațiilor sociale.

Din cele mai vechi timpuri, jocul a fost considerat simbolul destinderii, hazului, facilului devenind tot mai atractiv și mai ales educativ, imprimând regulile sale, aparent banale.

Oferind repere în dezvoltarea psihocomportamentală a individului, jocul este analizat și interpretat în moduri diferite de către specialiști:

– sociologul- arată că jocul este însoțit de comportamente colective, care nu se opresc la suma componentelor individuale ale jucătorilor;

– psihologul- afirmă că jocul implică un comportament, cel al jucătorilor;

– pedagogul- vede în joc o modalitate de cunoaștere și de antrenare a educabilului în propriul proces de formare;

– ludologul- susține că fără un comportament ludic, jocul își pierde sensul, valoarea.

Urmărind jocul copiilor, M. Montaigne afirmă: „… jocurile copiilor nu sunt deloc jocuri și este mai corect să fie considerate ca cea mai importantă și cea mai profundă preocupare a preșcolarilor și a școlarilor mici…”, în timp ce J. Chateau este de părere că „… prin intermediul jocului putem părăsi lumea nevoilor și a tehnicilor noastre, această lume care ne înconjoară și ne Încătușează”.

În domeniul educației jocul a fost asociat cu libertatea de expresie, așa cum rezultă din doctrinele timpurii ale secolului al XIX-lea: cele elaborate de Rossueu, Froebel și Pestalozzi.

În psihologie, noțiunea de joc ca formă a liberei expresii și-a făcut intrarea cu scrierile lui Herbert Spencer, care a preluat concepția lui Schiller „ că o asemenea expresie liberă este determinată de surplusul de energie care există la copil”.

Spencer va merge chiar mai departe în această direcție, ocupându-se prioritar de implicațiile jocului pentru dezvoltarea copilului.

Acestor demersuri de interpretare pozitivă a jocului se pot alătura și concluziile marilor psihologi, după cum a subliniat și U. Șchiopu :

K. Gress:„ jocul copilului este o necesitate pentru creșterea și dezvoltarea sa”;

S. Freud: „ prin joc, copilul trece de la pasivitate la activitate”;

L. S. Vîgotski, J. Piaget: „ există legături inextricabile între joc și cogniție”;

Berlyne: „ între joc și explorare”;

G. Bateson: „ între joc și metacomunicare”;

E. Erickson: „ prin intermediul jocului copilul devine stăpânul propriei experiențe”;

E. Claparede: „ jocul reprezintă un mijloc de realizare de sine”;

J. Chateau: „ și de formare a eului”.

În concluzie, jocul ocupă un rol important în activitatea din grădiniță, deoarece jucându-se copilul își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații care-l apropie de realitatea înconjurătoare.

2.2. TEORII DESPRE JOC

Deoarece jocul ocupă un rol important în viața copilului, îi satisface dorința firească de manifestare, de acțiune, de afirmare a independenței acestuia, rolul lui fiind foarte important, au fost emise câteva teorii de către marii psihologi și pedagogi.

Conform teoriei biologice a lui Karl Gross, jocul ar fi un exercițiu pregătitor pentru viața adultului, prin faptul că el e un mijloc de exersare a predispozițiilor în scopul maturizării.

K. Buhler afirmă că un copil se joacă pentru plăcerea pe care o simte în timpul jocului.

J. Chateau aprecia că, la vârstă foarte mică, jocul constituie motorul de declanșare a comportamentului ludic și anunță trezirea personalității. El consideră că jocul oferă posibilitatea descătușării ființei umane de lumea înconjurătoare, că anticipează conduitele superioare.

J. Piaget consideră jocul ca fiind un „ pol al exercițiilor funcționale în cursul dezvoltării individului”, celălalt pol fiind „ exercițiul neludic”, când subiectul învață să învețe, într-un context de adaptare cognitivă, nu numai de joc.

Funcția principală a jocului este funcția de cunoaștere, care îi oferă jocului curba de viabilitate specifică, întreținută de o curiozitate și de o atenție cu totul deosebite. Această funcție garantează dozarea subtilă a trăsăturilor cognitive ale jocului, adâncirea acestora pe parcursul consumării sale.

Printre funcțiile principale ale jocului este necesar să o amintim și pe cea formativă, evidențiată și susținută de pedagogii tuturor timpurilor.

Jocurile sunt o școală a educației, a conduitei, a imaginației, ele educă atenția, abilitățile fizice și intelectuale, trăsăturile operative ale caracterului, trăsături legate de atitudinea față de colectiv, corectitudine, spiritul de dreptate, cel de competiție.

Funcția de echilibru și tonifiere face din jocuri activități de tip „ loisir” , având caracter activ și compensator. În viața socială, cu cât activitatea de învățare este mai antrenantă și mai tensionată, cu atât jocul capătă un rol mai important, compensator și complementar. Este știut faptul că numai rostind cuvântul „joc”, starea de tensiune scade, iar veselia și zâmbetul de pe fața copilului înviorează atmosfera.

Funcția terapeutică a jocurilor se manifestă mai ales în cazurile maladive, referindu-se la copiii disfuncțional dezvoltați și care au nevoie de atenție specială.

Adevăratele funcții ale jocului sunt bine puse în evidență dacă jocul este bine structurat, proiectat și dirijat, pentru că, așa cum arăta J. Chateau „ în cadrul jocului, educatorul nu trebuie să fie șef, ci animator, cunoștințele lui să nu-l acopere pe copil, trebuie să lase adevărul să vină de la el”.

Subliniind valoarea cognitivă a jocului didactic, I. Cerghit relevă că prin el „ copilul imaginează , rejoacă o lume reală, în scopul de a cunoaște mai bine, de a-și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi”.

Se știe că învățarea didactică începe odată cu intrarea copilului în grădiniță. În cadrul acestui tip nou de învățare(pentru copil), caracterul spontan al învățării este înlocuit cu caracterul dirijat, organizat și sistematic al acestui nou tip de învățare. Experiența directă cu realitatea pe care o posedă copilul este organizată de adult pe cale verbală. Dar, nu trebuie uitat că trebuie să se țină cont de particularitățile de vârstă ale preșcolarilor.

Învățarea, pentru a fi eficientă și pentru a respecta particularitățile de vârstă (3-5/6 ani), trebuie organizată sub formă de joc și în special sub formă de joc didactic.

În desfășurarea jocurilor didactice, copiii sunt puși în situația de a efectua operațiuni intelectuale complexe. Ei compară și scot în evidență asemănările dintre obiecte, analizează, sintetizează, fac generalizări și clasificări simple ținând seama de anumite criterii. Ținând cont că jocul activează, deopotrivă atât funcțiile psihice, cât și pe cele biologice putem spune că jocul are la copil rolul pe care munca îl are la adult și prin joc copilul se apropie de realitatea socială, pentru că orice activitate pentru copil este joc, iar orice joc este o metodă educativă.

Ed. Claparede spune: „ Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire, și în consecință, poate să acționeze, deoarece el pune în joc funcții latente.”

Orice joc implică: realizarea corectă a sarcinilor, putere de stăpânire, disciplină, respect pentu ceilalți, critică și cooperare, comunicare . Jocul presupune un plan, fixarea unui scop și fixarea anumitor reguli, ca în final să se poată realiza o anumită acțiune ce produce satisfacție. Prin joc se afirmă eul copilului, personalitatea sa. Adultul se afirmă prin intermediul activităților pe care le desfășoară, dar copilul nu are altă posibilitate de afirmare decât cea a jocului.

Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori, pe lângă consumul nervos chiar și la cele mai simple jocuri, și efort fizic, spre deosebire de persoanele adulte unde acesta lipsește cu desăvârșire. Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. În funcție de vârstă și de capacitatea de înțelegere și acțiune, copilul manifestă preferințe diferite pentru joc, pe măsura trecerii de la o etapă la alta a dezvoltării psihice. Copilul mic tinde să participe la jocurile celor mari, dar de multe ori nu reușește să se integreze condițiilor impuse de joc. În etapa operațiilor concrete, Piaget semnalează prezența, la copil, a ideii de conservare a substanței. Copilul dobândește capacitatea psihică necesară de a manipula în plan psihic anumite proprietăți ale obiectelor cum sunt cantitatea și numărul, observând că acestea rămân neschimbate când acele obiecte sunt supuse unor transformări privind forma, poziția sau alte atribute specifice. Acest fapt este posibil datorită mobilității și reversibilității operațiilor mintale. Copilul ajunge să înțeleagă tranzitivitatea unor relații de mărime. Odată cu stadiul operațiilor formale, care se instalează după 12 ani, adolescentul raționează abstract, prin ipoteze, vizând toate cazurile posibile. Operațiile se structurează în grupuri distincte de clase și relații.. Caracteristica esențială a gândirii și inteligenței este că ambele se realizează prin operații. Acestea provin din interiorizarea acțiunilor externe. Stadiile dezvoltării reflectă caracterul neliniar. Există pentru fiecare stadiu anumite caracteristici de organizare manifestate în conduite specifice. Au loc stagnări și reveniri curioase.Vârstele stadiilor au valoare orientativă și parcurgerea lor este obligatorie.

Acțiunile educaționale trebuie să țină seama de caracteristicile dezvoltării psihologice a copilului, să satisfacă nevoia de activitate, de a manipula obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații. Jocurile de calculator, filmele de desene animate sau povestirile fantastice reprezintă doar aspectul de marketing al reântoarcerii jocului în atenția tuturor.

Alături de învățare, muncă și creație, jocul reprezintă una din modalitățile esențiale prin care omul se raportează la realitatea înconjurătoare. Prin joc copilul învață și se dezvoltă totodată. Jocul înseamnă o explorare a universului, a realității, tot prin joc, el reproduce, reconstruiește secvențe din viață sau creează o nouă lume, o altă realitate.

Jocul este un puternic stimulent cognitiv atât pentru învățarea independentă, cât și pentru învățarea în grup, dincolo de natura primă a experienței, există feedback-ul, care determină adevăratul progres. Jocul se îmbină cu învățarea, cu creația dând posibilitatea copilului de a experimenta rolul de creator al realității. În cadrul jocului liber, copilul are posibilitatea de a lua decizii, de a exersa roluri sociale, el învață să se adapteze cu ceilalți; să comunice cu ei; își configurează primele noțiuni a ceea ce e bine și ce e rău, a ceea ce e frumos și ceea ce e urât. Este adevărat că preșcolarul are nevoie de sprijin pentru a-și orienta jocul și aceasta este datoria educatoarei atunci când stabilește activități comune și obiective de atins pentru toți copiii. La fel de adevărat este și faptul că e în natura copilului să se joace, el știind intuitiv să se manifeste în acest fel, de aceea este important să-i oferim cadrul de desfășurare și libertate pentru aceasta.

Astfel, educatoarea trebuie să aleagă jocuri care corespund nivelului de dezvoltare al copilului și să înțeleagă faptul că rezolvarea sarcinilor jocului nu constituie un examen pe care copilul îl trece, ci un exercițiu pe care îl desfășoară. Preșcolarul trebuie să simtă permanent că are în educatoare, un sprijin, un suport, mimica ei transmițând plăcerea interacțiunii și căldura contactului. Trebuie să fim flexibili în raport cu copilul, iar acest lucru se manifestă în satisfacerea dorințelor copilului de a se implica în anumite momente și în alte jocuri spontane și libere. Educatoarea nu trebuie să forțeze un copil să participe numai la jocuri didactice deoarece fiecare copil are propriul său ritm, nu poate fi grăbit, are propria putere de asimilare și reproducere, ea trebuie să țină cont de particularitățile psiho-individuale ale copiilor cu care lucrează.

2.3. JOCUL DIDACTIC IN CADRUL ACTIVITATILOR DE EDUCAREA LIMBAJULUI

Jocul didactic reprezintă o eficientă formă de învățare, pentru că este realizată direct de către copil, îl antrenează intens în stimularea și exersarea vorbirii- funcție de obiectivele propuse, fără ca acesta să considere un efort realizarea sarcinilor. Jocul didactic are un rol mai mic în transmiterea de cunoștințe dar are un rol important în structurarea, sistematizarea, consolidarea și evaluarea acestora.

Eficiența jocului didactic este condiționată de realizarea unor etape fundamentale:

Cunoașterea riguroasă a jocurilor, tipologiilor și direcțiilor de acțiune a acestora

Planificarea practic – aplicativ-utilitară

Realizarea proiectului

Realizarea materialului didactic necesar- acesta se poate realiza chiar împreună cu copiii, în cadrul unei etape a unui joc

Crearea condițiilor de joc- pregătirea copiilor în vederea desfășurării jocului

Programul anual de studiu se organizează în jurul a șase mari teme:Cine

sunt/suntem?,Când,cum și de ce se întâmplă?,Cum este,a fost și va fi aici pe pământ?,Cum

planificăm/organizăm o activitate?,Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?și Ce și cum vreau să fiu?

Planul de învățământ pentru nivelul preșcolar prezintă o abordare sistemică,în vederea asigurării continuității în cadrul celei mai importante perioade de dezvoltare din viața copilului .Categoriile de activități prezente în acest plan de învățământ sunt:Activități pe domenii experențiale (care pot fi integrate sau pe discipline),Jocuri și activități alese și Activități de dezvoltare personală .

Invățarea pe centre de interes permite abordarea individualizată a copiilor conform

ritmului propriu de dezvoltare,dar și învățarea în grupuri mici sau în perechi.

Domeniile experențiale sunt adevărate „câmpuri cognitive integrate” care transcend granițele dintre discipline și care,în contextul dat de prezentul curriculum,se întâlnesc cu domeniile tradiționale de dezvoltare a copilului,respectiv:domeniul psihomotic,domeniul limbajului,domeniul socio-emoțional,domeniul cognitiv.

Domeniul limbă și comunicare acoperă stăpânirea exprimării orale și scrise,ca și abilitatea de a înțelege comunicarea verbală și scrisă.

Formarea unor deprinderi corecte de comunicare prin limbaj este o acțiune permanentă și continuă în grădiniță. Înțelegem că aici există activități din aria curriculară a educării limbajului în care cultivarea limbajului este principalul obiectiv. Între acestea, distingem activitățile pe domenii experențiale de educare a limbajului, precum: povestirea, convorbirea, lectura după ilustrații, jocul didactic, memorizarea, dar și celelalte activități de pe parcursul unei zile (jocuri și activități liber-creative, activități alese,activități de dezvoltare personală), care pot fi organizate pe grupuri mici ,individual sau chiar frontal.

Cele două categorii de activități se deosebesc prin modul de desfășurare, precum și prin obiectivele urmărite. Prima categorie asigură conținutul cognitiv și lingvistic pentru cea de-a doua, care oferă posibilitatea unui exercițiu în contacte noi. În același timp activitățile alese le dau copiilor posibilitatea să folosească achizițiile limbii, să le asimileze în propria comportare verbal

Pornind de la cele șase teme din programul anual de studiu,se stabilesc proiectele care urmează a se derula cu copiii.

Activitățile din cadrul domeniului limbă și comunicare se pot desfășura fie sub forma activităților obișnuite, tradiționale (cunoștințe dintr-un singur domeniu, respectiv educarea limbajului), fie sub formă de activități integrate.

Acestea trebuie planificate în funcție de sarcina didactică, adică mai întâi activitățile de predare (povestirile, lecturile educatoarei, memorizările…), apoi, în raport cu acestea, activitățile de fixare(lecturi după imagini, jocuri didactice, convorbiri…) și în cele din urmă activitățile de sistematizare și verificare(convorbiri, jocuri didactice, activități de povestire a copiilor).Temele activităților de educarea limbajului trebuie corelate cu temele activităților de cunoașterea mediului, care se stabilesc în concordanță cu tema proiectului respectiv.

Jocul didactic organizat este o formă de instruire a copiilor, desfășurată sub conducerea directă a educatoarei, care antrenează întreaga grupă de copii; se desfășoară atât în activitățile pe domenii experențiale cât și în diferite momente ale zilei-etapa jocurilor la libera alegere sau a activităților de dezvoltare personală.

De câte ori există posibilitatea, educarea limbajului se va face prin intermediul jocurilor didactice. Printr-o alegere judicioasă, procesul asimilării și adâncirii cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei preșcolare.

Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a preșcolarilor este necesar ca activitatea educativă să fie făcută în așa fel încât preșcolarii să fie stimulați să participe în cadrul activităților în mod activ atât verbal cât și mental.

Formarea la copii a unei conduite verbale constă în:

Dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului;

Învățarea corectă a cuvintelor;

Formarea deprinderii de verbalizarea a experienței proprii;

Dezvoltarea capacității de a relata unele întâmplări în legătură cu fiecare moment sau eveniment trăit;

Cultivarea deprinderii de folosire corectă a limbii;

Cultivarea aptitudinilor de a vorbi frumos, de a folosi expresii, construcții lingvistice originale, nuanțate.

Pornind de la aceste obiective se pot folosi în desfășurarea activităților de educarea limbajului diverse jocuri didactice prin care am asigura educarea conduitei verbale active a copiilor și o dezvoltare a limbajului expresiv, nuanțat:

Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de a pronunța corect sunete(ex. Cu ce sunet începe cuvântul „Pitic”?, Spune ce ai auzit, Să vorbim corect)- în cadrul acestora se pot introduce cuvinte ce denumesc nume de personaje din diferite povești sau obiecte cunoscute din povești(oala, coșul, oglinda);

Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de a efectua analize fonetice(ex. Jocul silabelor, Jocul sunetelor)- copiilor de vârstă preșcolară li se poate cere să despartă cuvintele în silabe și silabele în sunete; de asemenea, se formează deprinderea de construire a cuvintelor din sunete inițiale date;

Jocuri didactice pentru consolidarea deprinderea de a folosi corect substantivele la singular și la plural, în nominativ, acuzativ, dativ, genitiv(Eu spun una, tu spui multe, A cui este jucăria?- printre principalele scopuri urmărite de educatoare se numără utilizarea în vocabularul activ și pasiv a cât mai multor cuvinte și asocierea lor cu sensurile pe care le poartă, precum și folosirea corectă a singularului și a pluralului sau folosirea corectă a cazurilor substantivelor.

Jocuri didactice pentru folosirea corectă a adjectivului(ex. Răspunde repede și bine- Cum este Cenușăreasa?, Completează ce lipsește)- răspunsurile se bazează pe reamintirea caracterizării din povestea Cenușăreasa.

Jocuri didactice pentru consolidarea deprinderii de a construi propoziții și fraze cu sens logic și pentru formarea unei vorbiri expresive(ex. Citește pe cărticică, Spune mai departe, Cine face, Ce face?)- poveștile create de preșcolari pot fi înregistrate pe casetofon, iar la sfârșitul activității se poate premia cea mai frumoasă și originală poveste; educatoarea poate spune o ghicitoare, cerând apoi copiilor să alcătuiască și ei o ghicitoare despre un obiect din aceeași categorie sau grupare propusă;

Jocurile- exercițiu pentru analiza fonetică(Cine face așa)-trebuie să cuprindă și elemente de joc pentru a fi cât mai atractive; pot fi integrate în alte activități ca povestirea, lectura după imagini sub forma unor versuri, ghicitori;

Dramatizările sunt variante ale jocurilor de creație, sunt jocuri de o construcție aparte; sunt transpuneri scenice de manieră artistică în care copilul înțelege treptat că el este un interpret de rol, având obligația de a învăța bine textul(rolul încredințat) și de a face numeroase exerciții de interpretare artistică a rolului ce și l-a asumat; pot avea sensul de redare a conținutului poveștii prin dialog, caz în care copilul interpretează, cu prilejul repovestirii, un rol încredințat de ceilalți copii la sugestia adultului.

Alte jocuri didactice se pot referi la: convorbiri telefonice(prin telefoane-jucărie),La doctor, La magazin; importante sunt și jocurile de cântec și de mișcare: Ce pot face copiii la pădure.

Jocul didactic, ca mijloc de bază în educarea limbajului, realizează una dintre cale mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a-i învăța pe copii o varietate de noțiuni jucându-se în mod organizat.

Folosirea jocului didactic în învățarea limbii române, în înțelegerea noțiunilor și conceptelor specifice aceste științe, face ca și copilul să învețe cu plăcere, să aibă o comportare mult mai activă, acceptând competiția cu sine însuși și cu ceilalți parteneri de joc, să devină interesat față de activitatea ce se desfășoară. Exercițiile și problemele devin manifestări ale unor jocuri inteligente. Orice joc se desfășoară după reguli dinainte stabilite sub supravegherea cuiva, care judecă și veghează dacă regulile jocului sunt cu strictețe respectate. Este foarte important ca fiecare joc să se termine cu un rezultat care să confirme și să răsplătească spiritul competitiv.

Jocul didactic se deosebește de celelalte activități cu conținut asemănător. Din punct de vedere al proiectării didactice se va ține seama de sarcina didactică, de regula de joc, acțiunea de joc, variante de joc-forma distractivă pe care o păstrează permanent.

Jocul didactic îi face pe copii participanți direcți, activi și interesați la actul instructiv-educativ. El favorizează mult formarea competenței generale de comunicare oferind condiții pentru manifestarea acesteia, stimularea și susținerea ei pedagogică pentru dezvoltarea și pentru corectarea eventualelor greșeli, respectându-se tendințele generale ale evoluției firești.

Însușirea limbajului de către copil se realizează, în mare parte, prin folosirea repetată, în contexte diferite, a unor elemente noi, preluate de al ceilalți, prin analize și comparații care fac posibile regularizarea exprimării, categorizarea cuvintelor și surprinderea semnificației lor. Explicațiile adultului care aduc precizări utile pot scurta perioadele de analiză a achizițiilor în curs, pot favoriza sesizarea regulilor limbii de către copil.

Valoarea educativă a jocului didactic constă în stimularea cinstei, a răbdării, a spiritului

critic, a stăpânirii de sine(Găsește și taci!, Ce s-a schimbat?); jocul încheagă colectivul de copii al grădiniței sau al grupei educându-i pe copii să devină disciplinați; prin respectarea sarcinilor de joc, a regulilor jocului, copiii învață să-și autoregleze propriile activități. De asemenea, are un rol deosebit în educarea estetică a copiilor prin folosirea unui material adecvat-realizat estetic, artistic.

Acesta constituie activitatea cea mai firească, cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului, în perceperea și înțelegerea lumii înconjurătoare, în stimularea dorinței preșcolarului de a cunoaște și de a-și exprima gândurile și impresiile. Toate acestea potențează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru educarea limbajului.

II.4 STRUCTURA JOCULUI DIDACTIC ȘI SPECIFICUL ACESTUIA

Reușita jocului didactic depinde de felul în care se asigură condițiile necesare bunei lui desfășurări, de pregătirea și organizarea lui.

Dintre măsurile prealabile luate în acest sens amintesc pe cele mai importante:

Planificarea judicioasă a jocurilor didactice ținând cont de tematica propusă de curriculum;

Cunoașterea amănunțită a conținutului jocului didactic planificat;

Raportarea acestuia la particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor;

Întocmirea proiectului de activitate sau a unei schițe cu principalele obiective urmărite, precum și cu strategia aleasă;

Asigurarea cerințelor pe care să le îndeplinească mijloacele de învățământ, asigurarea materialului didactic necesar și corespunzător;

Pregătirea grupului de copii și a sălii de clasă în vederea desfășurării în condiții optime a jocului didactic .

Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat desfășurării activității, pregătirea și antrenarea copiilor. Sunt o serie de măsuri prealabile care în majoritatea cazurilor sunt aceleași ca la orice activitate comună și anume: asigurarea mobilierului, pregătirea materialului didactic necesar (demonstrativ și/ sau distributiv) și așezarea lui pe măsuțele copiilor sau pe masa educatoarei, pe stativ, așezarea mobilierului (măsuțelor și scăunelelor), care se poate efectua cu ajutorul copiilor din grupă, așezarea copiilor după cerințele jocului.

Cea mai mare parte a jocurilor didactice, chiar și cele de educare a limbajului, se desfășoară cu material intuitiv, ținând cont de faptul că, la vârsta preșcolară, gândirea copilului este concret intuitivă. Materialul didactic trebuie procurat din timp și selecționat potrivit jocului care se organizează. Astfel, sunt jocuri didactice în care putem întrebuința ca material didactic jetoane, ilustrate, editate sau confecționate de către educatoare, jucării sau diferite obiecte. Multe dintre ele(trusele:Alegeți și grupați, Basmele în bucățele, Răspunde repede și bine, Animale sălbatice, Cu ce îmbrăcăm păpușa, Meseriile Etc.) pot fi folosite la o varietate de activități în grădiniță, inclusiv la jocuri didactice: Cine este?, Ce se potrivește?, Oglinda fermecată etc.

Materialele aduse la îndemâna copiilor vor fi diferite de celelalte folosite la alte tipuri de activități, iar la grupa mică vor avea în vedere înșiruirea după diferite criterii: culoare, mărime etc., baloane, mașinuțe, avioane ș.a., în funcție de inventivitatea educatoarei. La grupa mijlocie, mare pe lângă aceste materiale se vor folosi imaginile, jetoanele, cărțile etc.

Orice material didactic trebuie să îndeplinească următoarele cerințe.

Accesibilitate;

Adecvare la conținutul jocului;

Simplitate;

Claritate;

Atractivitate;

Vizibilitate din orice poziție;

Valoare artistică.

Materialul didactic, indiferent de natura lui, nu trebuie să fie încărcat, greoi, pentru a nu-i împiedica pe copii în rezolvarea sarcinii didactice.

Astfel, pentru jocul Căsuța fermecată, joc în care copiii trebuie să recunoască unele personaje din poveștile cunoscute și să verbalizeze acțiunile întreprinse de acestea, jetoanele trebuie să fie desenate expresiv, să reprezinte un singur personaj care să fie situat în prim plan.

Materialul didactic trebuie să fie corespunzător și din punct de vedere al dimensiunii. Sunt jocuri în care întrebuințăm numai material demonstrativ: Spune ce face?, în care jetoanele întrebuințate trebuie să fie de dimensiuni mai mari pentru a fi bine percepute de către copii.

Materialul distributiv trebuie să aibă dimensiuni mai mici. Atunci când copilului i se distribuie 10-12 jetoane(jocul Ce se potrivește?, Așează la locul potrivit), ele trebuie să fie mai mici decât cele două sau trei jetoane pe care se vor aranja jetoane.

În majoritatea cazurilor, materialul mânuit de către educatoare diferă de cel pe care-l utilizează copilul.

Pregătirea materialului didactic necesită o atenție specială și un efort susținut din partea educatoarei care în același timp, trebuie să găsească soluții interesante de prezentare a acestuia astfel încât, prin procedeul folosit, să trezească interesul copiilor pentru jocul didactic.

În funcție de natura jocului, sala de grupă poate fi pregătită în prealabil astfel: copiii pot fi așezați în formă de semicerc pe scăunele, materialul fiind așezat în fața lor, sau pe măsuță, pe stativ, pe tablă; copiii mai pot fi așezați în grupuri mici de câte doi, trei la o masă, atunci când jocul are caracter de competiție; în formă de clasă, câte doi la o măsuță, când jocul impune selectarea jetoanelor mărunte, necesare unui copil care are sarcina să le grupeze unu-două pe coloane de dimensiuni mai mici.

Jocul didactic se desfășoară în grădiniță cu grupa întreagă sau individual, pe grupe mici, având rolul de pregătire a unor activități și mai ales de consolidare și fixare a cunoștințelor și deprinderilor.

Ca orice activitate organizată cu copiii, jocul didactic trebuie pregătit din vreme cu multă atenție, pentru a asigura buna desfășurare și mai ales pentru a ne asigura că finalul va fi o reușită. Succesul jocului didactic depinde de buna lui organizare și de conducerea metodică, potrivit principalelor lui momente (etape).

Desfășurarea jocului conține o succesiune de secvențe în care este prezentat jocul, se realizează familiarizarea copiilor cu jocul și antrenarea lor la o participare activă, efectivă. Jocul se însușește pe măsura desfășurării lui.

Introducerea în activitate constă în captarea atenției copiilor printr-un element surpriză, o noutate, un scurt dialog atractiv, amuzant, o jucărie ș.a. Înainte de a se începe activitatea, se folosește de obicei o scurtă introducere cu caracter pregătitor și care are în același timp menirea de a crea o atmosferă cât mai prielnică desfășurării jocului, o atmosferă relaxantă, de bună dispoziție, favorabilă performanțelor. În general se pot folosi povestiri scurte, ghicitori, versuri, convorbiri în funcție de tema jocului didactic. Jocul didactic Al Cui Este?, la grupa mijlocie, are ca sarcină didactică denumirea puiului de animal reprezentat într-o imagine intuită sau prezentarea puiului și numirea animalului căruia îi aparține, folosind corect cazul genitiv în exprimare, reproducerea onomatopeelor caracteristice. Dacă la grupele mici se creează o atmosferă favorabilă, se trezește interesul și curiozitatea copiilor într-o anume manieră (un personaj cunoscut de copii, o ghicitoare sau versuri cunoscute), la grupele mari, jocul poate începe printr-o conversație cu rol motivațional sau prin anunțarea scopului șu a titlului jocului. Enunțarea titlului jocului și a unor obiective orientează copiii în specificul acestei activități didactice.

Prezentarea și intuirea materialului care va fi utilizat în joc este o următoare etapă în cazul jocurilor în care se utilizează material didactic. Materialul poate fi intuit în întregime sau numai parțial, în funcție de natura, cantitatea și dificultatea mânuirii lui în joc. Materialul de lucru (distributiv și / sau distributiv) necesar în joc este pus la dispoziția copiilor pentru a-i fi cunoscute caracteristicile intuitive și pentru familiarizarea copiilor cu el. Materialul poate fi prezentat în maniera surprizei sau ca material de lucru care nu atrage în mod expres atenția asupra lui însuși. La grupa mică acest moment este realizat de către educatoare, care descrie materialul și reamintește și alte jocuri în care a fost folosit același material etc. La grupele mari intuirea se poate face cu ajutorul copiilor sub forma reactualizării cunoștințelor. Copiii observă materialele și enumeră proprietățile lor. Materialul demonstrativ e pus în coșulețe, săculețe, plicuri etc., este așezat pe măsuțele copiilor sau poate fi adus de către personajul(copilul) ce joacă un anumit rol. Momentul în care copilul primește materialul este ales în funcție de tipul de joc, iar ca plasamente în desfășurarea activității: fie la începutul jocului, fie în timpul jocului.

Anunțarea titlului și a scopului activității se face prin anunțarea de către educatoare a titlului jocului într-un mod simplu și concis. Denumirea jocului are rolul de a sintetiza esența jocului și se constituie ca un adevărat laitmotiv pe întreaga durată de desfășurare a acțiunii. Scopul jocului și denumirea sa determină conținutul în jurul căruia se structurează apoi sarcina, regulile și elementele de joc.

Explicarea și demonstrarea jocului este o sarcină mai dificilă care revine educatoarei. În aplicațiile pe care le redă, trebuie să facă pe deplin înțelese atât acțiunea jocului, cât și regulile care îl reglementează. Această etapă are un rol hotărâtor pentru buna desfășurare a activității. În această etapă educatoarea își orientează efortul educativ în următoarele direcții:

Să-i ajute pe copii să înțeleagă sarcinile ce le revin;

Să precizeze regulile jocului, asigurându-se că au fost înțelese corect și că sunt bine reținute de copii;

Să prezinte conținutul jocului și principalele momente de realizare a acestuia, în funcție de reguli;

Să facă precizări concrete și coerente privind folosirea materialului didactic de către copii;

Să fixeze sarcinile conducătorului de joc;

Să formuleze cerințele ce trebuie satisfăcute pentru a câștiga;

Să stabilească modalitățile de complexificare treptată și de dozare a efortului intelectual și fizic al copiilor.

Educatoarea va folosi un limbaj simplu, însoțit de o mimică adecvată pentru a prezenta regulile și elementele de joc adecvate

Metodele și procedeele la care recurge educatoarea pentru a face jocul înțeles diferă în funcție de natura, complexitatea jocului, de experiența de joc a copiilor, de sarcinile jocului. Cea mai simplă modalitate de însușire a jocului de către copii, frecvent folosită la grupele mici, este acțiunea; explicația și demonstrația jocului se realizează prin desfășurarea efectivă a lui- calea inductivă . La grupele de 5-7 ani, educatoarea poate decurge la o cale deductivă, arătând copiilor regulile și apoi exemplificând sau demonstrând parțial acele aspecte ale jocului care ar putea să fie înțelese mai greu: sarcinile didactice, regulile, acțiunile de joc urmate de aplicare. Explicația trebuie să fie simplă, clară, succintă; demonstrația se poate face cu ajutorul unor copii sau al grupei întregi.

În unele jocuri, în timpul aplicației și exemplificării, educatoarea apelează și la copii. De exemplu, într-un joc în care sarcina copiilor este să găsească cuvinte cu sens contrar, educatoarea poate spune copiilor: ”Eu am să vă spun un cuvânt, iar voi trebuie să găsiți inversul lui. Dacă eu spun înalt, voi ce trebuie să răspundeți?” astfel copiii sunt antrenați încă din timpul aplicației la rezolvarea problemei didactice.

În alte jocuri, cu o acțiune mai complicată, educatoarea poate să eșaloneze explicația în mai multe etape. Ea poate să prezinte o serie de reguli în timpul desfășurării jocului. Pentru buna desfășurare a jocului, educatoarea trebuie să se asigure că toți copiii și le-au însușit. Verificarea însușirii regulilor se face prin solicitarea copiilor să le repete, fie printr-un joc de probă.

Executarea jocului de probă se realizează sub directa îndrumare a educatoarei care intervine destul de des reamintind regulile și succesiunea etapelor jocului, făcând unele precizări cu caracter organizatoric. La grupa mică, educatoarea va conduce jocul în mod direct, iar la grupele mari ea poate transfera rolul de conducător unui copil.

Educatoarea dirijează și explică fiecare acțiune. Va efectua jocul de probă, verificând înțelegerea informației date, cu ajutorul unuia, sau a doi copii, aceasta permițând educatoarei să constate măsura în care copiii au reținut necesitatea acțiunilor și cum le pot aplica.

După desfășurarea jocului de probă educatoarea va face aprecieri privind modul de realizare a sarcinilor, va evidenția greșelile săvârșite, va reveni cu explicații suplimentare pentru corectarea greșelilor tipice.

Executarea jocului de către copii se face în momentul imediat următor jocului de probă. Chiar dacă jocul se execută independent, educatoarea va urmări:

Să mențină atmosfera de joc, favorizând manifestările specifice: mișcare, aplauze, competiție;

Să antreneze toți copiii în acțiune după posibilitățile lor;

Să încurajeze copiii să adopte modul corect de colaborare;

Să stimuleze evoluția jocului evitând momentele de monotonie;

Să creeze condițiile necesare pentru ca fiecare copil să rezolve sarcina didactică, independent sau în grup, în funcție de modul de organizare a jocului.

Să se îndeplinească acțiunile în succesiunea dată, respectând astfel regulile;

Să se îndeplinească corect sarcinile didactice;

Să sprijine copiii care nu reușesc să realizeze sarcina;

Să îmbine armonios elementele de joc cu cele instructive;

Să asigure un ritm vioi bazat pe interes constant, o atmosferă relaxantă corespunzătoare;

Să stimuleze spiritul de independență al copiilor;

Să pregătească copiii pentru conducerea jocului;

Să introducere variante de joc, să complice jocul.

Desfășurarea jocului și performanțele copiilor relevă gradul de înțelegere a jocului, nivelul însușirii cunoștințelor implicate în conținutul jocului, capacitatea intelectuală și abilitățile motrice ale copiilor. Jocul se realizează în varianta explicată a sarcinii didactice precizate, atrăgând în joc întreaga grupă de copii.

Educatoarea va trebui să intervină ori de câte ori constată abateri. Ea va cere copiilor să repete acțiunile respective, să le îndeplinească. Dacă încă de la început se insistă ca regulile să fie respectate, iar apoi copiii sunt ajutați să le aplice corect, activitatea evoluează fără dificultăți de natură să necesite întreruperea jocului.

În același timp, este important ca educatoarea să stimuleze copiii timizi, dându-le sarcini atractive în joc (să mânuiască materialul, să plaseze jucăriile la locul potrivit etc.) și să urmărească stabilirea unor relații corespunzătoare între copii.

Ritmul și intensitatea jocului va crește treptat. În acest sens se impune evitarea pauzelor și intervențiilor inutile, introducerea unor variante noi, complicarea sarcinii didactice, ceea ce ridică pulsul jocului.

Complicarea jocului se realizează după ce se constată că întreg colectivul de copii a executat corect elementele de detaliu. Pentru a se asigura transferul deprinderii se pot introduce noi materiale și elemente noi de joc, sau se pot complica sarcinile jocului prin introducerea situațiilor problemă.

Eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a una-două variante, în funcție de grupă: două-trei la grupa mică, trei-patru la grupa mijlocie, cinci-șase la grupa mare, adică:

Introducerea unor elemente noi de joc;

Complicarea jocului prin sarcini didactice mai complexe, cu un grad mai mare de dificultate;

Prezentarea unor materiale didactice suplimentare;

Introducerea unor reguli noi;

Organizarea unei întreceri;

Utilizarea fișelor de muncă independentă.

Structura unui astfel de joc conține mai multe momente de explicare și demonstrare a jocului.Ca modalitate de asigurare a înțelegerii adecvate a jocului, se practică jocul de probă, o desfășurare dirijată a jocului, însoțită de explicații și indicații. Alteori, se adresează întrebări selective referitoare la acțiunile și regulile jocului.

Încheierea jocului didactic

În această etapă se rezolvă unele sarcini didactice de sinteză. Este momentul în care se fac aprecierile finale frontale și individuale, se formulează concluzii asupra modului de respectare a regulilor de joc, asupra modului de executare a sarcinilor de către fiecare copil sau de către fiecare grupă, de stabilire a câștigătorilor, care vor fi recompensați prin aplauze sau prin surprize, premii.

Încheierea activității nu trebuie să fie bruscă, pentru a nu diminua dispoziția copiilor față de joc. În acest sens, se întrebuințează procedee atractive prin care se anunță încheierea jocului. Procedeele cele mai frecvent folosite în încheierea jocului didactic sunt:

Joc liber cu jucăriile folosite;

Mișcări imitative cu jucării sau fără jucării;

Reproducerea unor onomatopee;

Îndeplinirea acțiunii finale, consecință firească a acțiunii jocului: închiderea magazinului(în jocul didactic „De-a magazinul”).

Folosirea unei ghicitori sau a unei poezii adecvate, în cazul în care acest procedeu n-a fost utilizat în introducere.

Se va repeta titlul jocului și scopul său apoi se stabilesc sarcini concrete privind strângerea și aranjarea materialului de lucru de către copii și pentru refacerea condițiilor de ordine și curățenie în sala de clasă.

Indiferent de grupa la care se desfășoară jocul didactic educatoarea va insista asupra:

Descrierii acțiunilor jocului în succesiunea lor firească, logică;

Indicarea felului în care se întrebuințează materialul didactic;

Să precizeze sarcinile ce revin copiilor în timpul jocului;

Să formuleze clar regulile jocului.

Toate acestea trebuie făcute precis și concis, evitându-se excesul de verbalizare, educatoarea întrebuințând un limbaj simplu, însoțit de gesturi și mimică adecvată.

Educatoarea va îmbina armonios elementele de joc cu cele instructiv-educative, asigurând un ritm vioi jocului, o atmosferă plăcută, corespunzătoare și, în același timp, menținând disciplina.

Educatoarea va cere copiilor să repete acțiunile considerate abateri de la reguli și să le îndeplinească corect. Numai respectând toate aceste precizări, jocul își atinge scopul și obiectivele propuse.

În timpul jocului, educatoarea va fi un mediator în ceea ce privește stabilirea relațiilor corespunzătoare între partenerii de joc, având în vedere creșterea treptată a ritmului de joc, evitarea pauzelor, a timpilor morți, a intervențiilor inerțiale pentru a ridica pulsul jocului.

II.5. CONȚINUTUL ȘI CLASIFICAREA JOCURILOR

Există o mare varietate a formelor și conținutului jocurilor. S-au făcut diferite încercări de clasificare a jocurilor.

W. Stern elaborează o teorie a jocului ținând cont de factorii dezvoltării (interni și externi):

Jocuri individuale;

Jocuri sociale.

M. Biler are meritul de a fi ținut seama de influența jocului în planul dezvoltării senzoriale, motrice, intelectuale, afective. El clasifică jocul în cinci grupe:

Jocuri funcționale (senzorio-motrice);

Jocuri iluzorii (de ficțiune);

Jocuri receptive;

Jocuri de construcții;

Jocuri colective.

J. Piaget încearcă o altă clasificare:

jocuri exercițiu;

jocuri simbolice;

jocuri cu reguli.

În funcție de poziția copilului în joc, se poate vorbi de:

jocuri sedentare;

jocuri de mișcare;

Dalaunaya Alice găsește :

jocuri simbolice;

jocuri cu imitație;

jocuri de compoziție;

Etnografii au încercat o altă clasificare a jocurilor:

jocuri dramatice;

jocuri ornamentale – de muncă;

– de viață;

– sociale;

– familiale;

c) jocuri sportive.

Pedagogia preșcolară, ținând cont de sarcinile educației multilaterale a preșcolarului clasifică jocurile în:

jocuri de creație;

jocuri de mișcare;

jocuri didactice.

În general toate categoriile de jocuri, contribuie la exersarea elementelor de conștiință și conduită morală, al îndrăznelii, al spiritului de echipă, a trăsăturilor de voință și caracter.

Criterii de clasificare a jocurilor

Jocurile pot fi clasificate după mai multe criterii: după formă, după conținut, după sarcina didactică prioritară, după gradul, lor de evoluție etc. Practica demonstrează că se pot obține cele mai bune clasificări atunci când primează operațiile și criteriile logice. În toate științele, în special în științele exacte(în matematică, chimie, biologie etc.) se apelează consecvent la clasificări prin diviziune. Atunci când diviziunea nu e suficient de operantă și când ea nu mai e necesară din considerente practice, se continuă clasificarea prin enumerare.

În funcție de registrul psihologic specific copiilor, jocurile rezultate prin diviziune se divid în:

□jocuri simbolice (jocuri specifice preșcolarilor, jocuri cu reguli intrinseci)

□jocuri cu reguli (jocuri nespecifice vârstei, dar indispensabile instruirii, jocuri cu reguli extrinseci).

□ Jocurile simbolice

în funcție de evoluția comportamentului ludic al copilului, jocurile simbolice
pot fi:

jocuri simbolice primare

jocuri simbolice evoluate

în funcție de același criteriu, jocurile simbolice primare se grupează în:

jocuri de manipulare sau jocuri-exercițiu

jocuri imitative

în funcție de izvorul cunoașterii, jocurile simbolice evoluate pot fi:

jocuri cu subiecte din viața cotidiană

jocuri cu subiecte din povești și basme

în funcție de domeniul care sugerează simularea, jocurile cu subiecte din viața
cotidiană sunt:

jocuri de conviețuire socială

jocuri de construcție

în funcție de tehnica transpunerii scenice, jocurile cu subiecte din povești și
basme pot fi:

jocuri-dramatizări

dramatizări

□ Jocurile cu reguli

în funcție de natura obiectivelor educaționale, jocurile cu reguli pot fi:

jocuri didactice

jocuri distractive

în funcție de domeniul dezvoltării, jocurile didactice pot fi:

jocuri de mișcare(jocuri motrice)

jocuri psihice(jocuri pentru dezvoltarea psihică)

în funcție de obiectivele prioritare, jocurile de mișcare pot fi:

jocuri motrice simple

jocuri motrice complexe(jocuri motrice competitive)

în funcție de laturile dezvoltării vieții psihice, jocurile psihice pot fi:

jocuri cognitive

jocuri de expresie afectivă .

în funcție de sarcinile didactice specifice dezvoltării intelectuale, jocurile
cognitive pot fi:

jocuri senzoriale

jocuri intelectuale

în funcție de direcțiile dezvoltării intelectului, jocurile intelectuale pot fi:

jocuri de memorie

jocuri de inteligență

în funcție de complexitatea sarcinii didactice, jocurile didactice pot fi:

jocuri didactice simple

jocuri didactice complexe

în funcție de specificul construcției acțiunii de joc, jocurile cu reguli pot fi:

jocuri cu subiect

jocuri fără subiect

□ Categorii de jocuri rezultate din enumerare

Jocurile de manipulare poartă, în general, numele materialelor, al jucăriilor pe care le mânuiește copilul:(jocuri cu castane, jocuri cu materiale din natură, jocuri cu bețișoare, jocuri cu forme geometrice etc.)

Jocurile imitative. Acestea poartă numele acțiunilor sociale transfigurate: Ținem păpușa în brațe, Azorel aleargă prin casă, Citim revista etc.

Jocurile de conviețuire socială se raportează la cunoaștere, motivație și îndemânare: De-a gospodina, De-a cosmonauții etc.

Jocurile de construcție, la fel se raportează la cunoaștere, motivație și la priceperea de a construi: Construim podul, Confecționăm macaraua(toate din diferite denumiri: MOZAIC EDUCATIV, TRUSA LOGII și TRUSA LOGIII ș.a.) etc.

Jocurile-dramatizări apar în funcție de impresiile pe care le produc poveștile și basmele învățate: De-a Scufița Roșie, De-a Căsuța din oală ș.a.

Dramatizările sunt sugerate de învățător și au la bază scenarii elaborate de specialiști: Capra cu trei iezi dramatizare după Ion Creangă ș.a.

Jocurile motrice simple se realizează cu sau fără materiale: alergări, târâri, cățărări etc.

Jocurile motrice complexe se desfășoară mai cu seamă în cadrul activităților de învățare dirijată(de educație fizică).

Jocuri de expresie afectivă: teatru de păpuși, imitația, ș.a.

Jocuri senzoriale: jocuri pentru sensibilizarea auzului, jocuri pentru sensibilizarea văzului, jocuri pentru educarea simțului echilibrului.

Jocuri intelectuale, jocuri fonematice, jocuri matematice, jocuri logice, jocuri pentru operațiilor gândirii, jocuri de atenție etc.

Indiferent de clasificarea făcută în diferite lucrări, sunt fiecare pledoarii pentru calitățile jocului. Nu este posibilă stabilirea unei clasificări definitive a jocului. Cert este că dintre jocuri, cele denumite raționale au declanșat mare interes. De ce? Pentru că acestea solicită memoria, atenția, observația, senzațiile și percepțiile, voința și imaginația, dar și procese psihice afective(motivația, emoțiile etc.), precum și procese psihice voliționale.

Se poate observa că fiecare clasificare este diferită, fiecare autor folosește alte criterii: unii iau în considerație complexitatea jocului, alții spațiul în care se desfășoară jocul și nu în ultimul rând țintele motrice sau mentale.

Lucrarea de față și-a formulat drept criteriu conținuturile specifice activităților de matematică, luând în calcul, desigur, și activitățile integrate.

Fig. 1 CLASIFICAREA JOCURILOR

II.6. SARCINI, REGULI ȘI ELEMENTE DE JOC

Sarcina didactică este formulată în funcție de conținutul activității și de nivelul de vârstă al copiilor. Ea reprezintă elementul de instruire în jurul căruia sunt antrenate operațiilor gândirii.

Pentru copii, sarcina didactică apare ca o problemă de gândire (de recunoaștere, denumire, descriere, comparație etc.). Acest aspect trebuie să se reflecte în modul în care educatoarea formulează aceste sarcini, ținând seama se următoarele caracteristici:

Să fie definită sub forma unui obiectiv operațional, cuprinzând un singur aspect al conținutului și precizând ceea ce trebuie să facă în mod conștient și concret copiii în desfășurarea jocului, pentru a realiza scopul propus;(”Găsește Cuvintele Cu O Silabă”)

Cuprinde o problemă care trebuie rezolvată de către toți copiii;

Antrenează întreaga personalitate a copilului; chiar și atunci când jocul didactic este integrat în activități în activități de consolidare/recapitulare, nu trebuie să se facă apel numai la memorie reproductivă, ci la întreg sistemul intelectual (la operațiile gândirii, capacitatea de asociere, flexibilitate, fluiditate etc.)

Valorifică în diferite moduri cunoștințele, deprinderile și priceperile.

Atractivitatea și eficiența jocului didactic depind de ingeniozitatea educatoarei de a îmbina o sarcină educativă acceptabilă de către copii, nici prea grea, nici prea ușoară, cu un joc simbolic sau cu reguli atrăgătoare. Elementele de joc artificiale, nestimulative, îngreunează învățarea și plictisesc pe copii. Plăcerea cu care participă copiii la joc este singura justificate a recurgerii la jocul didactic. Altfel, se pot organiza cu ei simple exerciții.

Regulile jocului concretizează sarcina didactică; arată cum trebuie rezolvată problema intelectuală; arată căile de organizare a acțiunii ludice. Regulile jocului sunt cerințele care dirijează acțiunile copiilor; indică acțiunile de joc și succesiunea lor, reglementează distribuirea rolurilor și relațiilor dintre copii, stimulează sau inhibă manifestările comportamentale ale participanților la joc.

Regulile jocului ordonează acțiunile de joc. Ele au funcții reglatoare asupra relațiilor reciproce între copii și sunt condiționate de conținutul și obiectivele jocului. Ele vizează:

Reglementarea repartizării rolurilor;

Rezolvarea problemelor intelectuale implicate în joc;

Succesiunea acțiunilor în joc;

Comportarea copiilor în timpul jocului(ce este permis și ce nu este).

Fiind un joc a cărui acțiune este construită în scopuri didactice, se ține seama de linia generală a evoluției copiilor în joc și se complică, în cadrul vârstelor 3-7 ani, cerințele față de copii, complexitatea problemelor didactice, regulile. Cu cât copiii sunt mai dezvoltați, elementele de joc se estompează și apar din ce în ce mai conturate problemele didactice la a căror rezolvare copiii sunt antrenați din plin. Treptat, jocul didactic trece de la rezolvarea pe planul acțiunilor concrete la acela al acțiunilor mintale. Astfel sunt jocurile orale în care însuși jocul îl constituie acțiunea de a răspunde prompt și corect, de a ghici repede un cuvânt după unele indicii abstracte, de a compune o ghicitoare, de a găsi cuvântul care lipsește într-un context (găsește cuvântul potrivit etc.) sau cuvinte opuse (alb-negru).

Regulile jocului didactic sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții. Ele reglementează conduita și acțiunile copiilor în funcție de structura particulară a jocului didactic(arată cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă, succesiunea acțiunilor în joc, ce este și ce nu este permis în timpul jocului). Exemplu: ”Fiecare echipă trebuie să descopere greșeala de pe imaginea primită și să comunice celorlalți greșeala doar atunci când li se solicită acest lucru”.

Elementele de joc reprezintă mijloacele de realizare a sarcinii didactice, elementele de realizare a sarcinii de învățare. Ele pot fi dintre cele mai variate (întrecere, recompensă, aplauze…) alegerea lor făcându-se în funcție de conținutul jocului, de vârsta copiilor.

Elementele sau procedeele de joc (acțiunile de joc) sunt mijloacele prin care jocul devine o acțiune plăcută, distractivă, relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate intelectuală al cărei efort nu este conștientizat, ele dinamizează participarea și favorizează obținerea performanțelor.

Jocul antrenează o gamă largă de stimuli. Caracterul formativ al jocului constă în:

Exersarea și perfecționarea senzațiilor și a percepțiilor;

Antrenarea memoriei;

Exersarea imaginației și a atenției;

Dezvoltarea gândirii;

Exersarea limbajului.

Jocul didactic are și valoare educativă:

Influențează comportamentul copiilor; mai ales prin intermediul regulilor, aceștia învață conduita civilizată;

Se realizează o formă de socializare a relațiilor.

Jocul didactic impune:

Rezolvarea corectă a sarcinilor didactice;

Putere de stăpânire;

Spirit disciplinat;

Respectarea partenerului;

Spirit critic și cooperant.

CAPITOLUL III

STRATEGII DE UTILIZARE A JOCULUI DIDACTIC – MODALITATE DE TRATARE DIFERENȚIATĂ ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI ORAL LA PREȘCOLARI

III.1. Jocuri didactice pentru dezvoltarea laturii fonetice a limbajului

În grădinița de copiii educarea unei exprimări verbale corecte gramatical are ca obiective:

ASPECTUL FONETIC: copilul va putea să distingă sunetele ce compun cuvintele și să le pronunțe correct

ASPECTUL LEXICAL: copilul va putea să-și îmbogățească vocabularul active și pasiv pe baza experienței, activității sale sau a relațiilor cu ceilalți.

ASPECTUL SINTACTIC: copilul va putea să utilizeze un limbaj oral correct din punct de vedere gramatical.

În învățământul preșcolar un moment însemnat în dezvoltarea limbajului îl ocupă asimilarea compoziției sonore a cuvintelor, iar atenția mea s-a cristalizat în perfecționarea laturii fonetice a limbajului preșcolarilor. Am observat mulți copiii care manifestă tulburări în vorbire mai ales la grupele mici și mijlocii și mi-am propus, ca prin activitățile desfășurate cu copiii, folosind variate tipuri de jocuri, să le corectez pronunția.

Un obiectiv cadru al programei pentru învățământul preșcolar, în activitățile de educare a limbajului este formarea unei exprimări verbale orale, corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical. Obiectivul de referință al aspectului fonetic este distingerea sunetelor ce compun cuvintele și pronunțarea lor corectă. Din punct de vedere fonetic copiii trebuie să:

pronuțe corect sunetele limbii române;

recunoască și numească sunetul inițial al cuvântului pronunțat oral;

recunoască și numească sunetul final al cuvântului pronunțat oral;

recunoască și numească sunetele din interiorul cuvântului pronuțat oral.

Activitățile de educare a limbajului proiectate în grădiniță sunt variate și le putem clasifica în funcție de aspectele fonetic, lexical și gramatical. La vârsta preșcolară copiii înregistrează o dezvoltare intensă la toate cele trei aspecte fonetic, lexical și gramatical, iar prin activitățile de educarea limbajului educatoarea va reuși să realizeze transmiterea de noi cunoștințe și să-i lărgească copilului orizontul cu noi reprezentări.

Jocurile didactice pentru dezvoltarea laturii fonetice a limbajului au ca scop pronunția corectă a sunetelor limbii române, în special a consoanelor.

3.1.1. Jocuri didactice de pronunțare corectă a diferitelor sunete ale limbii române: vocale, consoane

Vârsta preșcolară este specifică dificultăților de pronunție și se observă pronunție greșită ori omitere a pronunției unor sunete. Acest fenomen apare datorită lipsei unei stimulări verbale suficiente din partea ambientului. Noi, educatorii, nu trebuie să ignorăm această problemă, ci trebuie să avem în vedere desfășurarea unor exerciții ce țin de latura logopedică. Scopul nu este acela de a insista logopedic pe corectarea sunetelor ci de a construi ambianța și de a le oferi copiilor modelul verbal ce le lipsește în viața de zi cu zi.

Modelul verbal inteligibil al educatoarei, clar structurat va facilita copiilor conștientizarea structurilor verbale, corecte sub toate aspectele. Folosirea onomatopeelor este ideală:

uuuuuu! pentru tren

“ooooo” sau “iiiiiiiii” pentru exprimarea mirării

“eeeeee” pentru exprimarea neîncrederii

“șșșșșșș” pentru a cere liniște

“sssssss” pentru vorba șarpelui sau a gâștei

“mmuuu” pentru imitarea vacii

“beeeee” pentru imitarea oii

“vâjjjjjjjj” pentru imitarea vântului

“bârrrrrr” pentru exprimarea stării de frig.

Când copilul răspunde la întrebări și nu emite sunetul correct, educatoarea va interveni

spontan, fără a atrage atenția. Copilul trebuie să fie apreciat pentru conținutul răspunsului și nu după corectitudinea exprimării. Însă, de fiecare dată, educatoarea va oferi un model al pronunției corecte, preluând și repetând răspunsul copilului.

În cazul unui răspuns de genul: Caltea este desple un iepulaș, educatoarea susține afirmativ răspunsul copilului, spunându-i că așa este, este vorba despre un iepuraș, accentuând ușor pe r.

Vorbind clar cu copilul, acesta va sesiza pronunția corectă și prin exerciții și repetări directe singur se va motiva și va face eforturi spre corectarea pronunției.

Aplicabilitatea jocurilor didactice de pronunțare corectă a diferitelor sunete poate să-și găsească locul când are ca scop didactic:

pronunțarea cu claritate și siguranță a consoanelor și a grupurilor de consoane

perceperea și pronunțarea clară și corectă a sunetelor limbii române integrate în cuvinte

dezvoltarea capacității de analiză fonetică a cuvintelor;

formarea spiritului de observație și a capacității de a selecta cât mai multe cuvinte care încep și se termină cu un sunet dat;

formarea capacității de asociere a unei litere cu sunetul corespunzător;

perfecționarea percepției auditive și dezvoltarea auzului fonematic;

formarea deprinderii de a pronunța corect sunetele limbii române;

exersarea pronunțării corecte a unor consoane (r, ș, ț, v, j);

perfecționarea discernământului auditiv în sesizarea sunetelor în ansamblul cuvântului;

verificarea capacității copiilor de a percepe pronunțarea fără sonor a unor cuvinte;

verificarea perceperii labiale prin verbalizare;

formarea capacității de a distinge sunetele ce compun cuvinte simple și de a le pronunța corect;

consolidarea deprinderii de a sesiza sunetele ce compun silabele și de a le reprezenta grafic.

Am desfășurat cu copiii exerciții imitative onomatopeice de tipul: “Cine face așa?”, “Ce se aude?”, “Spune după mine!”. În urma acestor exerciții am reușit să accentuez pronunțarea anumitor consoane (s, z, ș, v,). La nivel lexical, am reușit să îmbogățesc vocabularul preșcolarilor cu substantive comune denumind animale.

Am realizat numeroase exerciții-joc pentru pronunțarea corectă a consoanelor surde și sonore (b-p; c-g.; d-t; f-v;). Pronunțarea corectă am realizat-o, punând întrebările:

Cu ce sunet începe cuvântul?

Cu ce sunet se termină cuvântul?

Ce animale cunoașteți cu litera….?

Completează ce lipsește!

Ca educatoare am intervenit de fiecare dată pentru a corecta o pronunție greșită sau pentru a fixa cunoștințele noi deprinse. Aceste jocuri desfășurate cu preșcolarii, le-a adus acestora un nivel bun de pronunție a sunetelor, o claritate și o siguranță a consoanelor și a grupurilor de consoane.

În activitatea de zi cu zi m-a preocupat formarea la copii a deprinderilor de a se exprima corect, logic, nuanțat, căutând să desfășor o varietate de jocuri didactice care să-i ajute în acest sens.

Astfel, prin jocul didactic "Focul și vântul" am urmărit formarea deprinderii de a

pronunța corect diferite sunete și în mod deosebit consoanele labio-dentale: f, v, s, j și a cuvintelor care conțin aceste sunete. Totodată, am urmărit formarea deprinderii de a se exprima în propoziții simple. Pe baza ilustrațiilor, copiii trebuie să recunoască și să descrie acțiunile ilustrate și să pronunțe onomatopeele corespunzătoare: "vâjj" – "Bate vântul"; copiii ridică brațele și le leagănă, reproducând și zgomotul acestuia; "Focul face fâs-fâs" (educatoarea și copiii mimează acțiunea de aprindere a focului). La repetarea jocului se pot introduce și alte fenomene: ploaia (pic-pic), tunetul (bum-bum), etc.

Jocul didactic "Cucu și gâsca" le dezvoltă auzul fonematic prin perceperea corectă a sunetelor "c" și "g" și propunțarea lor în cuvinte și onomatopee. Pe baza imaginilor prezentate, copiii au reușit să-și însușească denumirea corectă și să imite sunetele emise de păsările prezentate ("cu-cu", "ga-ga"), cât și mișcările specifice de zbor.

Pentru o atmosfera liniștitoare se spun ghicitori despre cele două păsări, versuri

scurte sau o poveste despre fiecare pasăre:

– Cu-cu cuc / Toată ziua stau în nuc /Și mă numesc (cuc). Toți copiii pronunță "cuc!cuc!"

– Zboară cucu ca năucu / Și tot cântă (Toți copiii spun în cor: "Cu-cu! Cu-cu!")

– Ga-ga-ga! Cine face-așa? (copiii răspund: Gâsca face-așa: ga-ga-ga!)

– Gâsca înoată, uite-așa. Să facem și noi ca ea! (copiii imită înotul și spun: ga-ga-ga!)

Prin jocul didactic "Șarpele și albinuța", am urmărit pronunțarea corectă a sunetelor

"s, z, s, j" și exprimarea corectă în propoziții, folosind cuvintele: "sâsâie", "bâzâie", "tufiș", "vâjj". Jocul începe cu o scurtă povestire: Stând pe o bancă în grădină, am auzit un foșnet și un sâsâit. Văd un șarpe care se târa prin iarbă, venind spre mine. Mă ridic și mă duc lângă o tufă de măces. Pe deasupra florilor, zburau multe albine. Bâzâitul lor era așa de frumos, încât am stat și le-am ascultat și eu. A început să bată vântul încet – fâs-fâs, care legăna frunzele și se auzea: vâj-vâj!. Vântul bătea mai tare și crengile scoteau un sunet «vâjj!, vâjj!.» Ca să nu uit ce am văzut în parc, am desenat. Voi veți povesti după desenele mele ."

Dupa o mică pauză, copiii povestesc după imagini, iar educatoarea întreabă: "Cum face șarpele?" (un copil răspunde, apoi toți copiii imită "sss"). În același mod se va proceda și cu celelalte desene.

Pentru consolidarea onomatopeelor, voi spune câteva versuri, iar copiii trebuie să

completeze cuvintele omise: "Jos într-un tufiș / Un târâș / Spre mine venea / Și tot sâsâia – Cum crezi că făcea? (copiii imită: "sss")

Prin jocul "Păcălește-mă pe mine!" copiii au fost solicitați să găsească cuvinte care

să se deosebească de cuvântul meu printr-un singur sunet. Exemplu: Eu am pronunțat "rac", iar copiii au substituit sunetul "r" cu sunetul "l", rezultând cuvântul "lac" (loz – roz, paie – baie, bere – pere). Jocul s-a desfășurat fără material, având în vedere că nivelul grupei (5-6 ani) a fost corespunzător, întrucât copiii au frecventat grădinița.

Pentru perfecționarea deprinderilor de pronunțare corectă a sunetelor aflate în componența diferitelor cuvinte, pronunțarea corectă a două consoane consecutive, dezvoltarea și perfecționarea acuității auditive, am desfășurat la grupa mare jocurile didactice: "Am spus bine sau n-am spus bine?", "Cine spune mai departe?". Păpușa (Așchiuță, Țăndărică) va prezenta câte un obiect și-l va denumi pronunțând unele cuvinte corect, iar altele eronat: "Dacă-i bine aplaudați / dacă nu să corectați". Copiii trebuie să compare pronunția corectă cu cea incorectă și să găsească forma corectă în pronunția cuvintelor auzite, repetând în cor atunci când este corect spus, iar atunci când este greșit, întrerupând păpușa. Un copil pronunță forma corectă, iar altul va construi o propoziție cu acel cuvânt (locomotivă, excavator, tren, traistă, ochelari, strugure, etc.). Spre complicarea jocului, păpușa, Așchiuță, a prezentat conținutul unor povești cunoscute de copii, cerând acestora să sesizeze greșeala (“Capra cu trei iezi, Scufița Roșie, Ursul păcălit de vulpe”) intenționat prezentată. "Capla țupalată se duce la Scufița Oșie s-o cheme la plaznic". Copiii corectează: "Nu e bine! Nu e bine! Ascultați la mine: "Capra supărată se duce la lup să-l cheme la praznic!". Ca elemente de joc au fost folosite: așteptarea, surpriza, ghicirea, aplauze.

Pentru exersarea pronunțării corecte, cu claritate, exactitate și siguranță a

consoanelor: c, f, r, s, t, ț, și a grupurilor de consoane: sf, cr, pr am organizat jocul didactic Scara. Jocul se desfășoară în două etape:

a. Copiii trebuie să răspundă corect la întrebările puse. Pentru buna desfășurare a jocului, educatoarea va procura din timp materialele: imagini de animale, o minge, o scară confecționată din carton sau șindrilă.

"Este în curte o scară / Cu cinci trepte (șase, opt, etc.) 1, 2, 3, 4, 5. Educatoarea

întreabă: “Câte trepte are scara?”, iar copiii răspund: “Cinci” (șase, șapte, opt)

“Pe treapta cea mai înaltă /Stă o cloșcă cocoțată / Și strigă neîncetat / Cot-co-dac!

Cot-co-dac!”. Educatoarea întreabă: “Cum strigă cloșca?, iar copiii răspund:“Cot-co-dac!”

“Pe treapta cea mai de jos / Plânge-un puișor pufos / Piu, piu, piu!” Educatoarea

întreabă:”Cum plânge?”, iar copiii răspund:“Piu, piu, piu!”

“Vine vântul șuierând / Vâjj, vâjj, vâjj!” Educatoarea întreabă copiii: “Cum face

vântul?”, iar copiii răspund: Vâjj, vâjj!.

b. Copilul care primește mingea completează propoziția începută de educatoare, iar ceilalți copii imită ațiunea cerută de textul propoziției (cum face, cum merge).

În jocul didactic "Cu ce sunet începe cuvântul?", am urmărit perfectionarea auzului

fonematic prin efectuarea unor analize ale structurii fonetice ale cuvintelor; recunoașterea și ghicirea cuvintelor care încep cu sunetele precizate de educatoare; asocierea cuvintelor cu literele corespunzătoare; cultivarea spriritului de colegialitate în aprecierea răspunsurilor colegilor din grupă. Ca sarcină didactică am urmărit să pronunțe corect sunetele din componența cuvintelor și găsirea unor cuvinte care încep cu sunetul dat, să recunoască imaginea și să o selecteze din multitudinea de jetoane după cerința dată și să alcătuiască scurte propoziții. Prin regulile de joc am urmărit ca toți copiii să denumească obiectul (imaginea) descoperit (ă) și să precizeze sunetul cu care începe cuvântul respectiv. Copilul care a sesizat sunetul inițial al cuvântului numește alt coleg care trebuie să găsească un cuvânt ce începe cu același sunet. Un alt copil trebuie să formuleze propoziții cu acel cuvânt. Obiectele vor fi acoperite și descoperite treptat (plasate în diferite locuri din grupă). Pentru menținerea unui ritm rapid al jocului am introdus ca element de joc transmiterea obiectului de la copil la copil. De aceea jocul se poate desfășura și sub denumirea de "Ștafeta". Astfel, primul copil rostește – "Eu am o minge", al doilea copil – cuvântul minge începe cu sunetul "m", al treilea copil – (exemple de alte cuvinte care încep cu sunetul "m"): mama, mure, mașină, al patrulea copil (să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat): "Eu am primit o minge în dar". În felul acesta se procedează și cu alte sunete: s, s, j, r, t, p, b, c, etc.

Varianta I: Am pronunțat un sunet, o consoană sau vocală, copilul la care s-a oprit mingea trece la flanelograf și alege o imagine sau mai multe, a căror denumire începe cu sunetul dat. Copiii au fost solicitați să formuleze propoziții cu acele cuvinte și să găsească și alte cuvinte care încep cu același sunet (fără suport intuitiv).

Varianta a II-a: Am cerut copiilor să clasifice cuvintele care încep cu sunetul "s" sau "ș" nume de persoane (Sandu, Ștefan), nume de îmbrăcăminte (sandale, șoșoni), mobilă (scaun, șifonier), aliment (supă, sare), animale (șobolan, șarpe, struț). Spre complicarea jocului, am cerut copiilor să răspundă cu ce sunet sfârșește cuvântul dat "balon" și să găsească cuvinte care încep cu sunetul de la sfârșit al cuvântului dat: "n" – napolitane – "e" – Eugenia – "a" – arici. De fiecare dată se apreciază rezultatele întrecerii, iar câștigătorilor li se acordă stimulente. În încheiere, am dat copiilor fișe, pe care erau desenate mai multe imagini, cerându-le să sublinieze acele cuvinte care încep cu același sunet: de exemplu, pentru sunetul "a": ac, ața, arici, avion, aragaz; pentru sunetul "b": baloane, bici, bicicleta, batic, bani.

Pentru consolidarea deprinderii de a pronunța corect sunetele și grupurile de sunete mai dificile cuprinse în structura cuvintelor cunoscute și dezvoltarea promptitudinii și rapidității în acțiune și stimularea spiritului de echipă în rezolvarea sarcinii de joc, am desfașurat jocul: "Cine spune mai multe cuvinte?" – care are ca sarcina, găsirea altor cuvinte cu sunetul inițial sau final modificat. De exemplu: “sac – rac – fac – zac – lac– mac”; ” cor – mor – vor – dor – lor – zor”.

3.1.2. Jocuri didactice de despărțire a cuvintelor în silabe

Dacă procesul despărțirii în silabe se asimilează relativ ușor, izolarea sunetelor din cuvinte este mai dificilă și datorită caracterului sincretic al gândirii și al incapacității copilului de a diferenția "detaliile" întregului. Putem concluziona că despărțirea în silabe pregătește copilul pentru activitatea de citit-scris.

Prin folosirea versurilor-numărătoare în cadrul jocurilor alese, de mișcare sau distractive se poate diferenția percepția silabei și apoi noțiunea de silabă:

Ma-me-mi-mo-mu
Ta-te-ti-to-tu
Za-ze-zi-zo-zu

Rostirea silabelor cuprinde diferite tehnici: bătăi din palme, așezarea mâinii sub bărbie, lovirea unei mese pentru a accentua silabele și a facilita perceperea lor.

Exemple de jocuri:

Prin jocul intitulat "Caruselul silabelor” am oferit copiilor posibilitatea de a găsi cuvinte care încep cu o silaba dată, de a despărți în silabe și de a stabili numărul de silabe al fiecărui cuvânt. Exemple:

ca-nă,ca-dă,ca-te-dră,ca-len-dar,

a-pă, a- lert, a-ca-dea, a-lu-nă, a-ni-mal

ma-să, ma-si-nă, ma-ca-ra, ma-ne-tă, ma-ca-roa-ne

2. Prin jocul didactic „Jocul silabelor” am prezentat copiilor modul în care cuvintele pot fi

despărțite în silabe. Am folosit cuvinte mai lungi de până la 10 sunete.

3.Jocul „Cine știe mai multe cuvinte care încep cu silaba…..?” determină pe copii să se

concentreze atât pe despărțirea cuvintelor în silabe, cât și pe poziționarea acestora în cuvânt. Apoi, am trecut la despărțirea corectă a cuvintelor în silabe și la crearea unor cuvinte care încep cu aceeași silabă.

4.Prin jocul didactic "Jocul silabelor", își însușesc tehnica despărțirii cuvintelor în silabe; se obișnuiesc să despartă cuvintele, însoțind pronunția ținând sub barbă dosul palmei pentru a sesiza de câte ori se deschide gura când este despărțit un cuvânt în silabe.

Pentru a-i stimula și antrena cât mai mult să participe la activitatea prin care să învețe, să se deprindă cu despărțirea în silabe, am creat versuri semnificative pentru cuvântul cu o silabă, cu două, trei și patru silabe:

"De veți fi atenți la mine, / Mă veți întrece, știți bine. /Cuvinte dintr-o silabă / Vă rostesc acum degrabă: (ac, ou, sa, om, sac )/ Dar voi știți cu mult mai mult / Să despărțiți un cuvânt. / Spuneți dar, fără zăbavă, / Cuvinte dintr-o silabă."

Pentru cuvintele alcătuite din două silabe am folosit versurile: "Puneți mânuța sub barbă / Și rostește-acum cu mine: ma-ma; / Daca-i deschis gura bine / Numără și apoi spune, Câte silabe conține?" (două)

În cazurile cu dificultăți de pronunție, am revenit sistematic și am exersat cu copiii grupurile de litere: ce, ci, gi, che, chi, ghe, ghi, în cuvinte ca: cheie, ghete, chibrit, ghindă, cere, cimbru, ger, gimnastică.

Folosind diverse materiale didactice (jetoane, ilustrații, jucării, obiecte) îi creăm posibilitatea de a le atinge, de a le pipăi și astfel copilul își va crea un puternic caracter motivațional și va reda ceea ce vede și ceea ce gândește la momentul respectiv.

Vârsta preșcolară lasă cele mai profunde urme asupra personalității, sensibilității, mobilității și flexibilității psihice a copilului, astfel se costituie premisele personalității și se formează bazele eului cognitiv, afectiv-motivațional și volitiv-caracterial.

3.2. Jocuri didactice de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor

Jocul didactic dezvoltă cel mai mult vocabularul copiilor, de aceea ori de câte ori există posibilitatea ele trebuiesc aplicate la grupa de copii.

Copilul va putea să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv dacă educatoarea va avea în vedere următoarele exemple de comportament:

Să le prezinte copiilor cuvinte noi în cadrul jocurilor sau activităților de învățare propriu-zisă;

Să învețe cuvinte noi în cadrul jocurilor sau activităților de învățare propriu-zisă

Să utilizeze cuvintele noi în contexte adecvate;

Vocabularul copiilor este îmbogățit, dacă utilizăm în principal resursele mediului ambiant, iar prin această aplicabilitate se diversifică și aprofundează experiența verbală a acestora.

Tezaurul de neprețuit al unui popor este limba, iar însușirea corectă a voabularului limbii române este o condiție a însușirii tuturor cunoștințelor care fac din copil un membru activ și folositor societății. Copilul se exprimă în funcție de gradul său de pregătire intelectuală și se reflectă prin modul de gândire. Învățarea conștientă a limbii este legată de dezvoltarea psihologică a copilului, de maturizarea lui intelectuală.

Prin varietatea mare de jocuri didactice de îmbogățire și activizare a vocabularului, copiii își însușesc diferite părți de vorbire cum ar fi: substantive care denumesc obiecte de uz personal: “Săculețul fermecat”, substantive care denumesc profesii: ” Ce ne-a adus poștașul?”, substantive care denumesc ființe, animale: “Ce este și cum face?”, adjective care fac referire la culoare, dimensiuni: “Care este culoarea ta?”, ‘”Cum este?”, “Răspunde repede si bine!”, adverbe de timp, loc și mod: “Unde am așezat ursulețul?”, “ Când se întâmplă?”, pronumele personal de politețe: “Cine ți-a dat jucăria?”, verbe care denumesc acțiuni legate de atribuțiile membrilor familiei: “Ce face?”, “Completează ce lipsește?”

Folosind aceste jocuri didactice copiii sunt pregătiți să folosească în vorbire diferite părți de vorbire care denumesc obiecte și fenomene din mediul înconjurător (substantive, pronume, numerale, verbe, adjective, adverbe), să folosească în contexte diferite numeralele cardinal și ordinal, să schimbe formele verbului după persoană și număr și să deosebească timpurile verbului: prezent, trecut și viitor, să exprime corect acordurile gramaticale.

Pentru a pune în valoare comportamentele verbale specifice preșcolarului educatoarea trebuie să acorde o importanță deosebită procedeelor folosite:

să activizeze toți copiii la joc;

să corecteze ori de câte ori este nevoie copilul care a greșit;

să adreseze sarcina de joc într-o formă accesibilă;

să repete în forma corectă răspunsul copilului;

să repete și copilul forma corectă a răspunsului dat de educatoare;

să prezinte în toate împrejurările modele de exprimare corectă din punct de vedere gramatical;

să trateze diferențiat copiii.

Aceste jocuri duc la îmbogățirea vocabularului activ și pasiv al copiilor cu substantive care denumesc obiecte de uz personal, cu adjective, adverbe de timp, de loc, de mod, cu pronumele personal de politețe, posesiv, demonstrativ, cu verbe.

Astfel, pentru activizarea vocabularului cu cuvinte care denumesc unele ființe cunoscute de copii și acțiunile caracteristice lor, am desfășurat jocul "Cine este și ce face?" Am afișat pe panou jetoane reprezentând animale și păsări domestice; la întrebarea "Cine este și ce face?" copiii răspund pe rând denumind animalul și precizând de fiecare dată altă acțiune posibilă, de exemplu: câine (latră, mușcă, roade oase, fuge); pisica (miaună, prinde șoareci, zgârâie, etc.). Pentru stimularea copiilor să găsească un număr cât mai variat de acțiuni (să utilizeze cât mai multe verbe), am sugerat acțiunea prin mișcări imitative sau crearea de situații – problemă: "Câinelui îi este foame – ce face?", "Găina s-a speriat – ce face?", etc. Pentru complicarea jocului am prezentat imagini reprezentând mai multe animale și păsări executând aceeași acțiune: "Cine sunt si ce fac?".

Prin jocul "Te rog să-mi dai!" am insistat foarte mult pe folosirea dialogului și a

formulelor de politețe sau folosirea corectă a momentelor zilei (adverbe de timp adecvate), educându-le capacități de a stabili unele corelări între acțiuni și momentele în care se efectuează ele (dimineața, prânz, seara) prin jocul didactic "Când facem așa?".

Un alt joc didactic pentru consolidarea cunoștintelor privind relațiile spațiale și a

cuvintelor care indică poziția și direcția obiectelor (sus, jos, pe, sub, în față, în spate, înainte, înapoi) pe care l-am desfășurat cu grupa mare a fost: "Unde am așezat jucăria?". Ca sarcină didactică au avut folosirea corectă a cuvintelor care indică pozitia în spațiu, compararea poziției obiectelor unele față de altele. Educatoarea a precizat regulile jocului: copiii închid și deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziție a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului, apoi să răspundă la întrebarea acestuia: "Unde am așezat jucăria?". În desfășurarea jocului, am respectat o anumită gradare în succesiunea modificărilor, am acționat la început cu un singur obiect – apoi am utilizat două jucării deodată. În complicarea jocului, am folosit flanelograful unde am așezat personaje din povești cunoscute, efectuând unele schimbări, solicitând copiii să le transpună în acțiunea cu obiectele. De exemplu: să așeze păpușa în aceeași poziție cu lupul de pe flanelograf. Astfel, dacă lupul stă pe un scaun, copilul va așeza păpușa pe scaun.

Varianta: un copil va fi așezat cu spatele la grupă în așa fel încât să nu vadă schimbările efectuate în timpul jocului. La întrebarea "Unde am așezat jucăria?" copilul se întoarce, caută jucăria și răspunde menționând poziția spațială a acesteia în raport cu un copil din grupă: "Iepurașul este așezat în fața lui Ionel".

Prin jocurile: "Cum este?" sau "Ce stiți despre?" am urmărit ca toți copiii să folosească corect adjectivele, gradele de comparație pozitiv și comparative; să formuleze corect propoziții scurte, relațiile stabilite între însușirile diferitelor obiecte de uz personal, educând posibilitatea de a sesiza corect deosebirile sau asemănările între două sau mai multe obiecte după: formă, mărime, culoare, dimensiune, cantitate.

Pentru îmbogățirea vocabularului, pentru a-i obișnui pe copii cu o exprimare corectă i-am antrenat într-un viu dialog despre povestirile cunoscute, dirijând observația copiilor spre legăturile ce se stabilesc între cuvintele unei comunicări.

Știind că jocurile în care se folosesc jetoane cu imagini contribuie la dezvoltarea capacităților de analiză și sinteză fonetică, am antrenat copiii în jocuri de sortare a imaginilor, dându-le de fiecare dată alte sarcini. Astfel, copiii și-au îmbogățit vocabularul cu cuvinte pe care le-am raportat la imaginile corespunzătoare.

În scopul de a-i introduce pe copii în tehnica exprimării corecte, am organizat jocuri

didactice de completare a propozițiilor, cum sunt: "Continuați ce spun!", "Fii atent și completează!, "Ce cuvânt lipsește?"

Exercițiile de completare a propozițiilor le-am făcut gradat, începand cu cele care cereau un efort mai mic (găsirea subiectului, predicatului), trecând apoi la cele puțin mai dificile (complement, atribut). După consolidarea deprinderilor copiilor de a construi corect propoziții, am efectuat sistematic exerciții pentru înțelegerea sensului cuvintelor, explicându-le că unele cuvinte se pronunță la fel, dar au înțelesuri diferite, chiar în aceeași propoziție sau în propoziții diferite.

Am desfășurat jocul "Găsiți-mi un înțeles". Pornind de la un cuvânt "lac" copiii dădeau diverse înțelesuri acestui cuvânt: "lac – apă", "lac – unghii", "lac – mobilă", etc.

Prin jocul didactic "Răspunde repede și bine" am urmărit formarea deprinderilor de a

realiza în timpul vorbirii acordul corect între atribut și substantiv, între predicat și subiect, precum și precizarea și activizarea vocabularului privind unele cuvinte cu sens contrar. În prima parte am folosit ca material imagini ale obiectelor cu anumite însușiri (coș gol – coș plin; copil vesel – copil trist; panglică lată – panglică îngustă). Prin versurile "Roata vremii se-nvârtește / Și la tine se oprește" un copil ales ridică o imagine, verbalizând conținutul acesteia (coș gol), în timp ce alt copil prin versurile: "Roata acum pornește / Și pe tine te numește" caută imaginea antonimului (coș plin). În partea a II-a a jocului am folosit banda de magnetofon pe care au fost înregistrate propozițiile cuprinzând adjective acordate corect, cu substantivele, de exemplu: "Maria este o fată harnică". În timp limitat copilul numit de educatoare răspunde cu aceeași propoziție, găsind antonimul adjectivului enunțat: "Maria este o fată leneșă". Același adjectiv, în continuare, însoțește un substantiv la masculin, de exemplu: "Vlad este un băiat harnic"; "Vlad este un băiat leneș".

Jocurile didactice: “ Poștasul” și “Ce ne trebuie?” au avut ca scop activizarea

vocabularului cu cuvinte referitoare la profesii, unelte în legătură cu munca oamenilor, unde copiii au fost foarte degajați exprimându-și dorința ca atunci când vor fi mari să îmbrățișeze o serie de profesii care au fost puse în discuție.

De la o zi la alta, am căutat să îmbogățesc cunoștințele copiilor, să fixez vocabularul și să verific vorbirea lor, modul cum știu să țnchege, în propoziții ăi fraze, o mică descriere.

În jocurile didactice, "Magazinul cu jucării" și "Să facem o poveste" copiii au avut

posibilitatea să se exprime în propoziții și fraze scurte, stimulându-le creativitatea, până și descrierile au devenit mai ample, mai sugestive și mai logice.

3.3. Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de exprimare corectă din punct de vedere gramatical

Aspectul sintactic are ca obiectiv utilizarea de către copii a unui limbaj corect din punct de vedere gramatical. Învățând noile structuri verbale și folosindu-le, copilul își dezvoltă deprinderea de exprimare corectă.

Prin jocul didactic copilul exersează înțelegerea prin comunicare, își imaginează și formulează verbal atât realul cât și imaginarul.

Educatoarea trebuie să folosească procedee care să pună în evidență modele de exprimare corectă sub aspect gramatical. Îmbinând procedeele amintite mai sus, copiii își vor corecta greșelile din punct de vedere gramatical și vor vorbi corect limba româna, iar pregătirea acestora pentru școală este evidentă.

Interesele și trebuințele copilului trebuie respectate de educatoare, așa cum principala cerința a învățământului preșcolar intuitiv, spune că intuiția să fie dirijată, sistematică, activă și corelată cu ele.

Copilul învață și descoperă lumea înconjurătoare prin joc, care este o coordonată fundamentală a învățării în grădinița de copii, jocul reprezentând activitatea de bază a copilului preșcolar, un mijloc și o metodă de intruire pentru copiii.

Jocul antrenează copilul în stimularea și exersarea vorbirii în direcția propusă, astfel fără efort, cu ajutorul elementelor distractive, activitatea devine una plăcută și veselă, copilul participând afectiv la sarcinile jocului didactic. Jocul favorizează fixarea cu ușurință a cunoștințelor și deprinderilor de exprimare corectă din punct de vedere gramatical.

Jocurile didactice de exersare a structurilor gramaticale au sarcina de a contribui la exprimarea copilului în propoziții simple și dezvoltate, în fraze scurte, la utilizarea corectă a acordului între gen și numar, a substantivului cu predicatul, utilizarea corectă a genitivului, dativului.

Prin jocul didactic "Spune mai departe" am urmărit respectarea acordului între subiect și predicat, activizarea gândirii logice prin găsirea cuvintelor corespunzătoare ca sens și rapiditatea în gândire. Am folosit textul povestirii "Alba-ca-Zăpada și cei șapte pitici" din care, intenționat am omis cuvinte. Copiii, ascultând povestea, au dat dovadă de multă atenție, pentru a găsi rapid cuvintele omise pe parcursul expunerii. Prin participarea activă a copiilor, am înțeles că ei cunosc foarte bine conținutul poveștii și, în mod special, dialogurile dintre Alba-ca-Zăpada și oglindă, dintre mama vitregă și Alba-ca-Zăpada, dintre pitici și Alba-ca-Zăpada. Reluând jocul în alte activități, am folosit jucării, copiii formulând propoziții de la subiect (jucăria folosită). Exemplu: "urs" – următorul copil completează, spunând mai departe: "Ursul doarme", altul "Ursul doarme în bârlog", "Ursul mănâncă miere", "Ursul merge greu", etc.

Pentru a forma la copii deprinderea de exprimare orală corectă, am ales cele mai potrivite metode și mijloace, am activizat copiii în procesul cunoașterii, am cultivat dialogul viu: educatoare – copil, copil – educatoare, am căutat să cunosc individualitatea fiecăruia.

Dorind să asigur o participare activă, creativă a copiilor la activitate, să le captez și să le mențin interesul, am folosit procedee prin care au fost solicitați emoțional.

În jocurile didactice – indiferent de obiectivele urmărite – am căutat să asigur prezentarea sarcinii didactice într-o formă atractivă, saturată de elemente de joc, pentru a facilita rezolvarea optimă a acesteia, pentru a stimula vorbirea copilului, trezind la aceștia dorința de a-și comunica gândurile și impresiile, de a se juca, este necesar ca vorbirea copilului să fie susținută și stimulată și în familie și în grădiniță. Odată cu dezvoltarea limbajului și a inteligenței, copilul are posibilitatea să-și însușească noi modele de conduită verbală și prin aceasta, experiența socială.

Urmărind ca obiectiv formarea și dezvoltarea creativității verbale la copiii de 5 – 6 ani, am pornit de la ideea că, pentru a se manifesta liber, pentru a dispune de un vocabular bine dezvoltat, pentru a avea un bogat volum de cunoștinte în ideea pregătirii pentru școală, copilul are nevoie de un exercițiu permanent cu cuvintele, cu propozițiile și cu frazele. Astfel, am considerat necesar ca prin jocurile didactice planificate să formez copiilor deprinderea de a povesti întâmplări, evenimente, deprinderea de a expune cu ușurință, coerent și logic, folosind un limbaj adecvat.

Când am panificat jocurile didactice care le solicită copiilor să relateze corect întâmplări scurte, constituind propoziții sau fraze cu acorduri corecte între părțile de propoziție, am ținut seama ca la data respectivă, copiii să aibă reprezentările necesare la care face apel jocul, deci am corelat jocul didactic cu celelalte activități din grădiniță. La vârsta preșcolară, copiii au o deosebită pasiune pentru povești și basme.

Pentru ca întreaga grupa de copii să aibă o vorbire coerentă și expresivă, am urmărit să le formez următoarele deprinderi:

deprinderea de a reproduce cu ușurință povești cunoscute fără deviere de la subiect,

păstrând o notă de originalitate;

deprinderea de a vorbi expresiv, cu respectarea tonului corespunzător conținutului;

deprinderea de a interpreta rolul personajelor.

În realizarea celor propuse, am căutat să mă apropii de copii cât mai mult, să-i ințeleg, să le ofer exemplul personal în exprimare, în expunerea unor povestiri sau întâmplări, în scopul de a-i stimula să-și exprime gîndurile și să se manifeste liber în activitate.

Am desfășurat jocul didactic "Să facem o poveste" pentru a verifica în ce măsură copiii stăpânesc cunoștințe și deprinderi necesare unei însușiri logice a unor idei prin povestire. Ca mijloace de învățământ am folosit o serie de jetoane corespunzătoare unei ilustrații mai mari, pusă pe panou, rugându-i pe copii să povestească, folosind cuvinte și expresii pe care le cunosc ei din alte activități. Ca element de joc am folosit întrecerea, aplauzele, mișcarea, mânuirea materialelor.

Regulile jocului – copilul care avea imaginea cu un element corespunzător ilustratiei a răspuns.

Exemplu: copilul care a avut un jeton pe care era desenat un om de zăpadă, la îndemnul "Să facem o poveste după imaginea care corespunde jetonului tău", a mers la panou, unde se afla ilustrația corespunzătoare imaginii de pe jetonul său și a răspuns: "Omul de zăpadă l-au făcut copiii din tablou, în care se vede că este anotimpul de iarnă". Răspunsul corect a fost apreciat, iar copilul respectiv a avut voie să fixeze jetonul său pe panou.

La jocul didactic "Eu spun una, tu spui mai multe" am urmărit însușirea corectă de către

copil a formelor de singular și plural a substantivelor, precum și a deprinderilor de a le include în propoziții. Totodată, am urmărit dezvoltarea atenției și a memoriei vizuale, cât și pronunțarea corectă a sunetelor. La început, se prezintă copiilor un obiect (caiet), apoi mai multe (caiete) și se precizează cum se spune când avem unul și când avem mai multe. Se dau mai multe exemple: păpușă – păpuși; ursuleț – ursuleți, balon – baloane, etc; după materialul prezentat, bine selectat, cu obiecte sau imagini ale acestora care să desemneze substantive la toate genurile. Pentru complicarea jocului, am ridicat imaginea unui obiect și copiii l-au numit la plural. Apoi au fost solicitați să formuleze propoziții despre mai multe obiecte, după ce am spus o propoziție despre un singur obiect: "Păpușa este frumoasă", "Păpușile sunt frumoase".

Se constată lacune în vorbirea copiilor în ce privește declinarea substantivelor în cazul genitiv și dativ, astfel am desfășurat jocurile didactice "Cine ți-a dat jucaria?", "A cui este jucăria?" și "Cui i-am dat jucăria?"

Vorbirea dialogată cu copiii contribuie din plin la formarea unei vorbiri coerente, expresive și corecte din punct de vedere gramatical, stimulând gândirea, pregătindu-i pentru viață.

Jocul didactic: "Completează ce lipsește!"a avut ca scop formularea de propoziții

complete, respectarea acordul între subiect și predicat, activizându-le gândirea logică prin găsirea cuvintelor corespunzătoare ca sens. Ca sarcină didactică copiii trebuiau să sesizeze omisiunile din propozițiile eliptice de subiect sau predicat și să completeze propoziția cu partea care-i lipsește. Copiii au fost așezați pe scăunele în semicerc. Am prezentat un număr corespunzător de propoziții eliptice, prezentate în ordinea dificultăților (recomandat să se înceapă cu propozitii eliptice de predicat). Educatoarea spune propoziția și atinge un copil pe umăr, copilul atins completează propoziția, de exemplu: câinele…(latră, roade, mușcă); fetița…(aleargă, doarme, plânge); vântul…(bate, șuieră); mama .. (spală, citește, coase). În continuare, am prezentat propoziții eliptice de subiect:… cântă (păsările, copilul, radioul);… mănâncă (pisica, vaca, găina);. .. ciugulesc (vrăbiuțele, puii, găinile);. .. muncesc (oamenii, copiii). Apoi, am alternat propozițiile eliptice de subiect cu cele eliptice de predicat, solicitându-le copiilor o atenție sporită.

Varianta I: Am dat unui copil o jucărie, a cărui denumire să constituie subiectul propoziției ce urmează să fie formulată de copii. Copilul care a primit jucăria a denumit-o și a oferit-o vecinului spunând: "Completează ce lipsește". De exemplu: jucăria este "tren", următorul reia subiectul și completează "trenul șuieră", jucăria trece mai departe și copilul ce a primit-o trebuie să găsească alt predicat "trenul este în gară", etc. După ce au fost epuizate diferite posibilități de completare a propoziției, am introdus o nouă jucărie. Pentru a sugera completarea propozițiilor cu predicat, am pornit de la o acțiune efectuată de un copil, denumită de vecin și completată de ceilalți. De exemplu:…se piaptănă, …se spală,… citește, etc. Copiii au găsit exmplele: “Mama se piaptănă. Pisica se spală. Fetița se spală. Sora mea se spală. Bunica citește.

Observând frecvent la copiii grupei mari folosirea greșită a formelor genitiv-dativ: "Al cui sunt mănușile?" sau "A lu cine este funda?", în loc de "Ale cui sunt mănușile?"; "A cui este funda?” mi-am dorit înlăturarea acestor defecte.

Jocurile didactice: "A cui este hrana?", "A cui îmbrăcăminte este?", "A cui unealtă este?, "A cui este?", i-a pus pe copii în situația de a folosi desinențele cauzale și de număr ale substantivului, cât și întrebările corespunzătoare acestor cazuri. Am urmărit dezvoltarea atenției vizuale și a capacității de analiză. Sarcina didactică pentru jocul "A cui hrană este?" a fost de a formula un răspuns corespunzător întrebării și de a recunoaște hrana și animalele care o folosesc. Jocul presupune material pentru fiecare copil, câte o imagine de animal, iar pe masa educatoarei, imagini reprezentând hrana lor. Am cerut copiilor să intuiască materialul și am explicat regula. La întrebarea "A cui hrană este?" copilul care are animalul respectiv, trebuie să răspundă formulând corect propoziția. De exemplu: “Morcovul este hrana iepurașului”; “Iarba este hrana vacii”; “Aluna este hrana veveriței”, etc. Prin acest joc am urmărit exprimarea corectă a formelor de genitiv masculin și feminin, la numărul singular. În jocurile didactice: "A cui imbrăcăminte este?", "A cui unealta este?", "A cui este?" s-a complicat sarcina, a crescut gradul de dificultate, urmărindu-se exprimarea corectă atât a substantivelor care denumesc obiectul sau obiectele posedate. S-a făcut acordul respectându-se numărul și genul posesorului precum și numărul și genul obiectelor posedate (a cui, al cui, ale cui, ai cui?).

Varianta I. În fața copiilor se deschide o cutie cu jucării, instrumente muzicale: pian, tobă, trompetă, vioară, chitară. Se denumesc jucăriile și se înmână copiilor câte o jucărie, spunându-li-se că în joc sunt ale lor. Astfel: “Pianul este al Elenei. Toba este a Irinei. Trompeta este a Roxanei. Chitara este a lui Dan. Copiii închid ochii, timp în care se schimbă jucăriile între copiii numiți. La semnalul educatoarei, deschid ochii și răspund la întrebările ce le sunt adresate: ”Al cui este pianul? Al cui era? A cui este acum toba? A cui era? A cui este acum trompeta? A cui era? A cui este acum chitara? A cui era?”

Varianta a II-a. Am anunțat copiii că vom desfășura jocul: "A cui este?", folosind poveștile cunoscute. Ce povești vă amintiți când vi se spune "Cucoșul era al moșneagului"; "Pușca este a vânătorului", "Căsuța este a piticilor", "Oglinda este a împărătesei". După fiecare exemplu, copiii răspund ce povești își amintesc.

Varianta a III-a. Am propus copiilor să-și aleagă câte o carte ilustrată, să privească ilustratele și formuleze câte un exemplu din elementele povestirii respective, având în vedere modelul meu. În răspunsurile copiilor am urmărit să răspundă clar, pronunțând ultimele sunete ale cuvintelor, ale substantivelor în cazul genitiv și să denumească corect articolul genitival (al, ai, a, ale).

În activități cu grupuri mici se pot adresa copiilor întrebări legate de îmbrăcăminte: A cui este funda roșie? A cui este gentuța? Ai cui sunt cerceii? Ale cui sunt sandalele? Al cui este creionul?

Pentru stabilirea locului fiecărui cuvânt în propoziție sau frază și înțelegerea sensului acestora, am organizat cu copiii grupei mari jocuri care au înlesnit formarea deprinderilor de a alcătui propoziții, de a se împărți în cuvinte și chiar familiarizarea cu noțiunea de cuvânt, de exemplu, jocurile "Mai spune ceva", "Spune cum e bine", "Găsește cuvântul potrivit" – joc desfășurat cu scopul de a înțelege noțiunea de propoziție, acordul logic al subiectului cu predicatul: se joacă (jocul), … sunt vesele (fetele) …Mingea…(sare) …Florile (sunt frumoase).

Am desfășurat jocurile didactice "Cine este (ce este), cum este?", "Câte cuvinte am

spus?", "Împarte dreptunghiul" pentru reprezentarea propoziției, diferențierea cuvintelor și identificarea lor. Copiii au fost puși în situația de a reprezenta grafic fiecare cuvânt al propoziției, iar apoi să citească urmărind de la stânga la dreapta, făcând pauze între cuvinte. Propoziția a fost spusă de mine "Copiii culeg flori"

În acest fel, copiii și-au dat seama că propoziția este formată din cuvinte și fiecare cuvânt își are un anumit loc pentru a da sens propoziției. Pentru complicarea jocului, dacă grupa ne permite, copiii primesc fișe cu dreptunghiuri desenate și împărțite în funcție de numărul cuvintelor din propoziția dată. Copiii trebuie să scrie linii orizontale pentru fiecare cuvânt – o linie mai lungă sau mai scurtă în funcție de cuvântul rostit. De exemplu: Mama merge la piață.

În felul acesta copiii și-au dat seama că propoziția este formată din cuvinte lungi și cuvinte scurte.

Varietatea metodelor, a mijloacelor și a procedeelor folosite în cadrul jocurilor didactice influențează, în mod pozitiv, nu numai latura intelectuală, ci întreaga personalitate a copilului. În concluzie, la vârsta preșcolară există premise cognitive și operaționale care se dezvoltă, prin exerciții și joc, înlesnind însușirea cunoștințelor din perioada preabecedară, perceperea diferențiată a cuvintelor ca unități lexicale, analiza și sinteza lor silabică.

CAPITOLUL IV

COORDONATELE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII APLICATIVE

IV.1. SCOPUL CERCETĂRII

Încă de la vârsta preșcolară, copiii vor dobândi capacitatea de a comunica, de a-și exprima gândurile, sentimentele, impresiile, de a reda în mod inteligibil, cursiv și logic, o poveste, o întâmplare sau un fapt trăit.

Principalul instrument de exprimare și de comunicare, de dobândire a cunoștințelor noi, în procesul cunoașterii este limbajul. Cuvântul îl ajută pe copil să gândească, să analizeze, să compare, să clasifice, să opereze cu noțiuni, judecăți, raționamente, să descifreze lumea înconjurătoare, relațiile din interiorul ei, să cunoască în mod logic realitatea.

Având în vedere că jocul este activitatea fundamentală a copilului și jocul didactic reprezintă activitatea de bază în integrarea noțiunilor, prin aria largă de tratare diferențiată pe care acesta o oferă, utilizarea corectă a acestui tip de activitate poate conduce la formarea capacităților instrumentale și operaționale în dezvoltarea limbajului, la stimularea și dezvoltarea vorbirii.

Jocul didactic reprezintă o componentă esențială a strategiilor didactice utilizate în procesul instructiv-educativ. În acest sens, am stabilit o serie de obiective cu rol de direcționare și orientare a întregii investigații, axându-mă pe corelațiile jocului didactic în activitățile de educarea limbajului, evaluarea inițială a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, preșcolarilor ca punct de plecare pentru organizarea experimentului.

În cazul de față am avansat următoarea ipoteză a cercetării psihopedagogice de tip experimental-formativ, care constituie punctul de plecare al acestei lucrări.

IV.2 IPOTEZA SI OBIECTIVELE CERCETĂRII

IPOTEZA CERCETĂRII

Dacă utilizăm jocul didactic la preșcolari în activitățile de educarea limbajului ca modalitate de asimilare a noțiunilor și deprinderilor lingvistice de bază, prin aria largă de tratare diferențiată pe care jocul o oferă, atunci aceasta va conduce la îmbunătățirea capacităților instrumentale și operaționale ale copiilor, la stimularea și dezvoltarea posibilităților lor de exprimare corectă și nuanțată.

OBIECTIVELE CERCETĂRII

O1. Identificarea nivelului inițial de dezvoltare a limbajului copilului preșcolar;

O2. Proiectarea unor jocuri didactice menite să amelioreze competențele copiilor pentru domeniul limbă și comunicare;

O3. Desfășurarea unor activități de dezvoltarea limbajului oral prin joc didactic;

O4. Identificarea nivelului final de dezvoltare a limbajului copilului preșcolar, ca urmare a aplicării jocului didactic în manieră diferențiată;

O5. Identificarea nivelului final de cunoaștere al preșcolarilor;

O6. Formularea unor concluzii, sugestii și propuneri pentru optimizarea demersului didactic în grădiniță.

IV.3. METODOLOGIA CERCETĂRII

În sensul larg, metodologia cercetării „este baza logică și sinteza procedeelor științifice fundamentale de colectare, organizare și prelucrare a datelor empirice și de construire a unor modele teoretice explicative”. (C. Dumitriu, 2004, p.52) Dumitriu Constanța (2004). Introducere în cercetarea psihopedagogică. București: E.D.P., R.A., ISBN 973-30-1037-5

În mod operațional ea cuprinde ansamblul enunțurilor, metodelor, tehnicilor, procedeelor și instrumentelor folosite într-o investigație de tip educativ de pe poziția asumată conștient a unei paradigme formative.

Prin metodologie se înțelege ansamblul unor metode folosite în cercetarea științifică sau, pur și simplu, știința efectuării cercetării. Etimologia cuvântului ne conduce către cuvintele grecești metha=către, spre și odos=cale ( V. M. Cojocariu, 2008, p.36).

Prin metodologia cercetării înțelegem existența unei discipline în care se dezvoltă modalitățile de realizare a cunoașterii științifice și privește ansamblul elementelor care intervin în cercetarea psiho-pedagogică. Elementele componente ale cercetării sunt:

enunțurile teoretice de bază în calitatea lor de presupoziții acceptate ca temei al unei teorii pedagogice și din care rezultă principiile care fundamentează efortul investigative;

metodele de cercetare reprezintă căi sau modalități de abordare a faptelor pedagogice în vederea dobândirii ordonate și controlate de date;

tehnicile de cercetare cuprind un ansamblu de instrumente utilizate pentru investigarea și cunoașterea faptelor pedagogice, o suită de instrumente și operații pe care le folosim într-o cercetare pentru înregistrarea și prelucrarea datelor obținute;

procedeele de cercetare sunt detalii sau elemente auxiliare ale metodei;

instrumentele de cercetare sunt mijloacele materiale subordonate realizării temei

cercetării. ( Cojocariu V. M., 2008, p 77).

( Cojocariu V. M., 2008, p 77). COJOCARIU,V. M., Teoria și metodologia instruirii, Editura Didactică și Pedagogică ,R.A., București, 2008;

IV.3.1. GRUPA EXPERIMENTALĂ

Pentru a verifica ipoteza și a realiza obiectivele, am procedat la stabilirea grupei experimentale a cercetării, în vederea demonstrării importanței utilizării jocului didactic, drept modalitate de tratare diferențiată în educarea limbajului oral la preșcolari. Experimentul se desfășoară la grupa mare de la Școala Gimnazială Stănița, Grădinița Ghidion, Județul Neamț, pe un grup de 20 preșcolari.

Eșantionul de control este alcǎtuit din 20 de copii de grupă mare, în vârstǎ de 4 – 5 ani, de la Școala Gimnazială Stănița, Grǎdinița Stănița, Județul Neamț.

Grupa experimentală s-a constituit din copii cu vârsta cuprinsă între 4 -5 ani, menționând faptul că doar 9 copii au frecventat grădinița, ceilalți sunt veniți direct din mediul familial.

Majoritatea preșcolailor provin din familii normale, organizate, dar sunt și copii ale căror familii sunt viciate, cu un nivel intelectual scăzut, dezinteresați de evoluția copilului. Copiii au o evoluție normală privind dezvoltarea fizică. Dezvoltarea limbajului și a comunicării orale este corespunzătoare vârstei, comunică cu ușurință între ei, se exprimă în propoziții, au o exprimare fluidă, expresivă și corectă. Unii sunt hiperactivi, iar alții din contră sunt foarte timizi. Sunt 2 copii care prezintă dificultăți de receptare, au vocabular sarac și inactiv, cu defecte de pronunție, de menținere a atenției pe o perioadă mai îndelungată, la nivel de abstractizare și generalizare ale gândirii, dar acționează foarte bine la nivel concret și funcțional.

Din acest motiv subliniez ideea, că grupul de preșcolari participanți la experiment este neomogen, atât ca formare de priceperi și deprinderi, în ceea ce privește particularitățile de vârstă, cât și ca mediul familial din care provin.

III.3.2. ETAPELE CERCETĂRII

Cercetarea a cuprins trei etape:

1.Etapa constatativă, care corespunde perioadei de evaluare inițială, s-a desfășurat în

intervalul 15 septembrie – 31 octombrie 2014 și a constat în utilizarea unor metode și procedee de cunoaștere a particularităților psihice ale copiilor și în aplicarea unor teste de evaluare predictivă. Prelucrarea și analiza rezultatelor m-au ajutat să identific competențele copiilor și mi-au dat posibilitatea formulării concluziilor cu privire la profilul psihologic al grupei de preșcolari, al fiecărui copil în parte. Am constatat nivelul cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor copiilor existent în momentul inițierii experimentului, depistând eventualele lacune existente.

2.Etapa formativ-ameliorativă desfășurată în perioada 10 noiembrie 2014 – 7 iunie 2015.

În această perioadă am proiectat și desfășurat cu preșcolarii din grupă, pentru aprofundarea și fixarea cunoștințelor, mai multe jocuri didactice pe o arie largă, ce cuprinde domeniul limbă și comunicare. În cadrul acestora am pornit de la obiectivele cadru, obiectivele de referință vizate și am elaborat obiectivele operaționale ce vor fi urmărite pe tot parcursul cercetării.

Am urmărit antrenarea tuturor copiilor astfel încât, prin participarea activă a fiecăruia în procesul instructiv-educativ, organizat prin joc, să contribuie la propria formare. În aplicarea acestor activități am avut în vedere particularitățile psihice generale și individuale, precum și nivelul de pregătire a acestora.

3.Etapa finală-evaluativă s-a desfășurat în perioada 8 – 19 iunie 2015 și a presupus aplicarea unor probe de evaluare finală pentru a stabili nivelul de pregătire al copiilor prin raportare la cerințele programei și progresele înregistrate pe linia formării unor priceperi și deprinderi de muncă intelectuală, ca urmare a folosirii jocurilor didactice în educarea limbajului. Tot în această perioadă am analizat rezultatele obținute și am stabilit concluziile cercetării.

IV.3.3. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

PSIHOPEDAGOGICĂ UTILIZATE

Verbul „a cerceta” are multiple înțelesuri: a observa, a examina cu atenție, a întreba, a iscodi, a căuta. Nota definitorie a cercetării este “căutarea în vederea cunoașterii” care presupune adunarea de informații, fapte, provocarea unor fenomene, modificarea condițiilor de producere, decantarea datelor, analiza, prelucrarea, evaluarea. (C. Dumitriu, 2004, p.5)

Metodele psihologiei au un caracter instrumental, de intervenție, informare, interpretare și acțiune.

„Metoda (gr. methodos “mijloc” ,“cale”, “mod de expunere”) este definită ca un sistem de reguli sau principii de cunoaștere și de transformare a realității obiective; metoda este aspectul teoretic cel mai activ al științei, care jalonează calea dobândirii de cunoștințe noi.” ( Dumitriu C., 2004. p 52). (C. Dumitriu, 2004, p.52) Dumitriu Constanța (2004). Introducere în cercetarea psihopedagogică. București: E.D.P., R.A., ISBN 973-30-1037-5

În raport cu ipoteza formulată am utilizat următoarele metode de investigație:

observația

metoda biografică

convorbirea

analiza psihologică a produselor activității

portofoliul

testele docimologice

Tehnicile pentru constatarea progreselor în domeniul limbă și comunicare, permit determinarea capacității preșcolarilor de a gândi și înțelege ce spun despre alții, de a verbaliza corect ce vor să comunice ei altora (impresii, dorințe, gânduri, trăiri afective), de a acționa independent și de a-și autoregla propriul comportament.

METODA OBSERVAȚIEI

Observația constă în urmărirea faptelor de educație așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite. (Lucian Cioran, Metodologia cercetării educaționale, curs PIR, 2005,pp.34 -41).

Observațiile sunt de două feluri:

1.Observații pasive – observație spontană care se face întâmplător, fără să fim conduși de

vreo idee preconcepută;

2.Observații provocate, folosite cu scopul de a verifica exactitatea unei presupuneri.

În învățământul preșcolar, observația poate fi folosită în contactul direct al educatoarei cu copilul, atât în cadrul activităților pe domenii experențiale, cât și în timpul activităților de dezvoltare personală, în recreație, în jocuri și activități didactice alese. Pentru a spori calitatea observației se recomandă respectarea unor condiții:

stabilirea clară, precisă a scopului, a obiectivului urmărit;

selectarea formelor observației ce vor fi folosite, a condițiilor și mijloacelor necesare;

caracterul selectiv al observației;

elaborarea unui plan în funcție de care se va desfășura observația;

consemnarea imediată a datelor observației, în sinteză, urmând a fi detaliate;

desfășurarea observației în condiții cât mai variate;

efectuarea unui număr optim de observații;

observația să fie maximal discretă, persoana în cauză să nu-și dea seama de situație;

datele obținute să fie confruntate cu cele obținute prin alte metode. (16, p. 62)

Am surprins și consemnat în diferite contexte faptele de conduită, comportamentul, aptitudinile copilului, care dezvăluie un conținut psihic interior definitoriu pentru dezvoltarea copilului. Acest lucru rezultă dintr-o multitudine de informații adunate sistematic, cu migală, într-un timp îndelungat. Pentru a folosi cu succes această metodă, încă de la început am fixat anumiți indicatori observabili în funcție de care am urmărit comportamentul copiilor.

Am acordat o atenție deosebităt conduitei și comportamentului copiilor în timpul jocului și a activităților: cât se joacă, cum și cu cine se joacă, ce atitudine adoptă în joc, manifestă preferințe pentru anumite jocuri, renunță repede la joc în favoarea altor activități, ce fel de interes manifestă pentru sarcinile de învățare și cu ce intensitate, capacitatea de înțelegere a materialului ce urmează a fi discutat .

În ceea ce privește comunicarea, am urmărit debitul verbal, fluența și coerența vorbirii; vorbește cu sine cu voce tare, vorbește cu jucăriile; vorbește monoton, timid, prea tare, prea încet, chiar șoptit, rezervat; prezintă tulburări de vorbire; conținutul vorbirii (vorbește doar despre sine sau despre ceilalți); pune întrebări și este interesat de lucruri și fenomene; este curios în privința evenimentelor și persoanelor din apropiere; are teme preferate de discuție – povești, păpuși, filme, evenimente din viața cotidiană; mimica este săracă, discretă, dar expresivă, intensă – la nivelul buzelor, ochilor; gestica este expresivă, stereotipă, explozivă; pantomimica – aspecte posturale și atitudinale.

Această metodă furnizează date semnificative privind unele particularități psihice implicate în activitatea de joc didactic: capacitatea de percepție, spiritul de observație, posibilitatea de reactualizare a cunoștințelor, reacția copiilor la întrebările adresate, gradul de concentrare a atenției, rapiditatea și spontaneitatea răspunsurilor, caracteristici ale limbajului, interesul, motivația, manifestări temperamentale, nivelul formării unor deprinderi, prezența sau absența anumitor înclinații, aptitudini, reacții față de succes sau eșec.

Informațiile obținute despre copil prin intermediul observației au fost consemnate într-o fișă de observație. Faptele înscrise în fișă au fost datate, pentru a se putea scoate mai ușor în evidență aspectele evolutive, sau, dimpotrivă, unele involuții, stagnări, regrese, care, prin acumulare, atrag atenția asupra urgenței de a se interveni ameliorativ și optimizator. Este o operație de sinteză prin care se rețin concluziile care se înscriu în fișa psihopedagogică.

Observația s-a desfășurat în contexte cât mai variate, iar datele au fost corelate cu cele obținute prin utilizarea altor metode, deoarece formularea unor concluzii despre conduita verbală a unui copil se poate realiza după o investigație complexă, urmărind atât limbajul oral, cât și pe cel scris, modul de exprimare al copilului în cadrul diverselor activități, dar și în timpul liber.

2. METODA BIOGRAFICĂ este considerată, în opinia unor autori, ca o variantă a metodei studiului de caz, cu mențiunea că ea se bazează pe cercetarea vieții și activității individului în vederea cunoașterii ,,istoriei personale” necesare în stabilirea profilului personalității sale, precum și pentru explicarea comportamentului actual al persoanei.

SUBSOL DUMITRIU, C., Metodologia cercetarii pdihopedagogice,curs, Bacău,2002, pag.43

Curriculum vitae sau, în cazul preșcolarilor, răspunsurile înregistrate la convorbirea “Eu sunt unic!” sau “Ce pot spune despre mine?”, “Cine sunt eu?”, furnizează date privind evoluția personalității copilului în funcție de condițiile și factorii externi ai dezvoltării (mediul familial, grădiniță, grupul de prieteni, de cunoscuți cu putere de influență, adulți aflați în preajmă) . Datele pot fi luate din dosarul copilului ( fișa psiho-pedagogică, chestionare date părinților), din discuții purtate cu părinții, medicul sau alte persoane din anturajul lui.

Biografia unui copil poate fi reconstituită pe baza consemnărilor realizate de-a lungul timpului (atunci când copilul frecventează de mai mulți ani grădinița) sau prin intermediul anamnezei (o discuție amplă purtată cu copilul sau cu părinții acestuia), axată pe depistarea unor factori sau evenimente semnificative pentru copil. Divorțul părinților, plecarea unuia dintre părinți/ a ambilor părinți în străinătate, schimbări de domiciliu, boli, împrejurarea de a fi copil unic sau de a trăi într-o familie cu mai mulți copii, instituționalizarea într-o casă de copii sau copil luat în plasament, sunt evenimente care pot marca evoluția psihică a copilului.

CONVORBIREA – „Convorbirea se desfășoară ca o conversație între două persoane, după anumite reguli metodologice, prin care persoana abordată oferă anumite informații la o temă anterior fixată”. ( Dumitriu C., 2004, p.81)“ DUMITRIU, C., Introducere în cercetarea psihopedagogică, E.D.P., București, 2004;

Constă în stabilirea unui dialog direct între educatoare – copil, pe baza unei suite de întrebări dinainte stabilite și pentru consemnarea răspunsurilor obținute; îmbogățește datele cu privire la cunoașterea copiilor, date importante obținute și din alte discuții ( cele cu părinții, grupul de prieteni, vecini, rude etc.) .

În utilizarea convorbirii trebuie respectate câteva condiții dintre care menționez:

alcătuirea prealabilă a protocolului convorbirii, a unui „ ghid de interviu”;

evitarea întrebărilor directe, frontale ce ar genera răspunsuri formale;

respectarea personalității subiectului și motivarea participării sincere a acestuia la convorbire;

consemnarea răspunsurilor imediat după încheierea convorbirii;

reconstituirea amănunțită a protocolului și confruntarea datelor cu informațiile obținute prin alte metode, pentru a contracara eventualele neajunsuri.

Marele avantaj al convorbirii constă în faptul că permite obținerea unor informații variate și prețioase despre motivele, aspirațiile, trăirile afective, într-un timp relativ scurt. Desfășurată liber sau dirijat, convorbirea necesită multă răbdare, spirit de observație, tact pentru a surprinde aspecte profunde ce sunt greu sesizabile prin observație și experiment.

Din discuțiile purtate cu copiii și părinții am cules informații despre condițiile familiale ale copiilor, manifestările lor în afara grădiniței, relațiile copilului cu părinții și cu ceilalți membri ai familiei, evenimente mai deosebite trăite de copil, motivele pentru care sunt activi sau nu în timpul activităților, preferințele lor pentru unele activități sau reticență față de altele, natura relațiilor interpersonale din cadrul grupei de preșcolari; comportamentul în timpul activităților preșcolare, stabilirea unor relații plăcute, armonioase cu colegii. În urma datelor obținute am putut acționa pentru remedierea unor situații dificile. Am obținut sprijin din partea părinților în corectarea deficiențelor de vorbire, de comportament și am inițiat și coordonat o colaborare între grădiniță și familie în desfășurarea programului de formare a copilului.

Din dialogul cu copiii am obținut informații privind: vocabularul, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificației cuvintelor; exprimarea din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic; fluiditatea și coerența vorbirii; expresivitatea exprimării. Am constatat gradul de emotivitate și sociabilitate al fiecărui copil. Astfel, am constituit un plan de măsuri pentru remedierea unor deficiențe, pentru cultivarea de noi aptitudini, pentru formarea deprinderilor necesare integrării într-un grup social. Pentru realizarea acestor obiective este importantă asigurarea unui climat afectiv, apropiat în relațiile cu preșcolarii.

Exemplu: Copilul P.M. manifesta adesea oboseală în timpul activităților, lipsă de concentrare a atenției, lipsă de interes, de multe ori este surprins că trăiește într-o lume a lui, privirea fiind undeva departe. Discuțiile purtate cu mama copilului, au condus la clarificarea stării de moment a băiatului: acesta suferea foarte mult deoarece acasă asista la dispute dure între părinți, care se amenințau reciproc cu despărțirea; băiatul cunoștea toate detaliile neînțelegerilor dintre părinți. Am constatat: copilul suferea de o depresie accentuată ce se putea agrava. Au avut loc discuții particulare cu ambii părinți, care și-au propus să remedieze problemele familiale, să acorde copilului toată atenția de care avea nevoie. Ca urmare a acestor aspecte, la grădiniță, M. a fost menținut în centrul atenției, fiind solicitat permanent și implicat în toate activitățile, având mereu colegii alături. Totodată am urmărit corectarea deficiențelor de pronunție, prin exerciții specifice de îmbogățire și activizare a vocabularului.

4. ANALIZA PSIHOLOGICĂ A PRODUSELOR ACTIVITĂȚII

este metoda care furnizează date despre ,,lumea interioară” a copilului ( bogăția de idei, imaginația, originalitatea, aptitudinile, interesele). Orice produs realizat de copil poate deveni obiect de investigație psihologică: lucrări executate prin muncă independentă, creațiile originale, desenele, modul de formulare și de rezolvare a unor sarcini, obiectele realizate manual, creațiile literare etc. Analiza acestor produse se poate face în funcție de anumite criterii, precum: originalitatea, expresivitatea, utilitatea, progresul realizat de copil de la o etapă la alta. Vlăsceanu L.,Metodologia cercetării pedagogice, în Probleme fundamentale ale pedagogiei,E.D.P., București, 1982, p.87

Metoda permite și psiho-diagnosticarea aptitudinilor și a talentelor. Avantajele acesteia apar mai ales atunci când o folosim pentru a ajuta copiii rezervați, retrași, închiși în sine, care din acest motiv se dezvăluie în mai mică măsură observației.

În cadrul cercetării pedagogice desfășurate, am analizat fișele de evaluare continuă, folosite în cadrul jocurilor didactice de educarea limbajului, și am constatat unele posibilități ale copiilor ce nu pot fi sesizate prin simpla observație. Exemplu: Ș. este foarte timid, nu este activ în cadrul activităților, dar fișele dovedesc că este atent, rapid, receptiv.

Această metodă m-a ajutat în clarificarea rezultatelor obținute în urma aplicării celorlalte metode.

Exemplu: I. trasează semnele grafice cu mare dificultate, nerespectând spațiul dat, mărimea și forma. La activitățile de educație plastică, realizează lucrări originale, dând dovadă de multă creativitate: a pictat o poveste inventată de ea. Produsele realizate de această fetiță au avut rolul de a declanșa o stare de satisfacție, mergând până la manifestări de bucurie.

6. METODA PORTOFOLIULUI constă în selectarea, îndosarierea și păstrarea diferitelor lucrări ale copiilor (desene, colaje, picturi, fișe) pentru ca, pe baza probelor materiale, să se poată opera ulterior evaluarea de tip cumulativ care va marca progresele pe care copiii le-au realizat într-o perioadă mai lungă .

Portofoliul este un produs complex, format din elemente diferite, ca forme de transmitere a informației și a mesajului: fișe de informare și documentare independentă, referate, eseuri, pliante, prospecte, desene, colaje, care pot constitui subiectul unor evaluări punctuale,dar nu în mod obligatoriu . Subsol Cucoș Constantin Pedagogie E.D.P Polirom 2002 ,ediția a II-a,revăzută și adăugită, pag 387

Comparativ cu metoda consemnării grafice a progreselor care surprinde evoluțiile în domeniul achiziției de cunoștințe și/sau deprinderi acționale (tipuri de mișcări și operații), portofoliul conservă lucrări realizate de copii.

Portofoliul este întotdeauna individual. Spre exemplificare, precizez care este conținutul portofoliului pentru anotimpul de primăvară: materiale figurative – desene decupate din cărți reprezentând elemente specifice pentru acest anotimp ( flori, fluturi, peisaje, păsărele); creații personale – lucrări practice (aplicații – ghiocelul, felicitare pentru mama, barza etc.), desene și picturi reprezentând aspecte importante ale acestui anotimp; vederi – aspecte ale anotimpului de primăvară. Analizând lucrările din portofoliul unui copil timid, cum este A.A, am remarcat preocupare, interes, conștiinciozitate, pe când, portofoliul unei fetițe apreciată în toate domeniile, cum este A.C, întărește aceste păreri prin diversitatea și multitudinea lucrărilor, prin originalitate.

7. METODA TESTELOR DOCIMOLOGICE (standardizate) permite o evaluare mai obiectivă a performanțelor în învățare ale copiilor, pe baza unor criterii de apreciere coerente și explicite. ,,Testul docimologic este un set de probe sau întrebări, cu ajutorul căruia se verifică și se evaluează nivelul asimilării cunoștințelor și al capacităților de a opera cu ele, prin raportarea răspunsurilor la o scară de apreciere etalon, elaborată în prealabil.” Nicola, Ioan , 2001- „ Tratat de pedagogie școlarǎ ”, Ed. Aramis, București, pg.401

Testele sunt formate dintr-un grupaj de întrebări sau de sarcini (itemi) care acoperă o arie de conținut ( o parte a programei), sunt utilizate mai mult pentru verificări periodice și asigură condiții asemănătoare de verificare pentru toți copiii în baza unui barem de verificare; apar sub forma probelor scrise sau orale și practice.

Sarcinile de învățare din programa preșcolară au o mare flexibilitate și capacitate de adaptabilitate la particularitățile, specificul și dinamica acestui proces educațional, familiarizarea copilului cu modalități de învățare ordonate, organizate și introducerea unor tipuri de sarcini elaborate pe structura testelor docimologice ( standardizate) va crea premiza pentru configurarea precoce a unei maniere personale de învățare. Modul în care se structurează primele obișnuințe de învățare ale copilului este definitoriu pentru seriozitatea și succesele lui viitoare în domeniul acestor activități.

Aplicarea testului docimologic ca instrument științific de evaluare a competențelor atinse de copilul preșcolar a urmărit realizarea următoarelor obiective:

să surprindă aspectele de fond ale pregătirii fiecărui copil în parte;

să informeze asupra volumului de cunoștințe dobândite, a nivelului asimilării noțiunilor

lacunelor existente pentru a stabili măsurile de recuperare în vederea obținerii de preformanțe;

să realizeze un control cât mai obiectiv;

să stimuleze copiii în formarea unor deprinderi de muncă intelectuală prin întărirea

imediată a activității (feed-back continuu);

să stabilească nivelul proceselor psihice implicate în procesul instructiv – educativ;

să realizeze o evaluare continuă, dar și sumativă .

Conținutul testelor docimologice a fost realizat în corelație cu obiectivele operaționale stabilite, iar rezultatele obținute au fost consemnate și interpretate.

Astfel de metodele de cunoaștere psihologică și de investigație ajută la o mai bună cunoaștere a particularităților individuale ale copiilor și, pe această bază, se vor aplica cele mai adecvate strategii psihopedagogice, în scopul tratării diferențiate, atât pentru progresul fiecărui copil din grupă, cât și a grupei de copii în ansamblul ei. Prin folosirea acestui complex de metode de investigație am căutat să surprind și să apreciez în condiții cât mai diferite influența pe care o exercită jocul asupra imaginației, asupra activizării și îmbogățirii vocabularului copiilor.

Metodele statistice m-au ajutat în sistematizarea datelor culese (tabele centralizatoare ) și la realizarea graficelor. Acestea au fost de real folos în analiza și interpretarea datelor obținute. În cadrul demersului investigativ metodele folosite au alcătuit un tot unitar, s-au completat unele pe altele, obținând astfel informații corecte, obiective, concrete.

CAPITOLUL V

PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

V.1. PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

DIN EVALUAREA INIȚIALĂ

În perioada 15 septembrie-31 octombrie 2014, am desfășurat etapa constatativă a cercetării în cadrul căreia am aplicat copiilor probe de evaluare inițială.

În conceperea testelor am avut în vedere principiul accesibilității și al trecerii de la simplu la complex. Am urmărit determinarea nivelului anterior de cunoștințe, priceperi și deprinderi, nivelul de performanță și lacunele etapei anterioare, capacitatea de a se juca și de a învăța prin joc, atât în cadrul grupului experimental cât și al celui de control, pe baza cărora am alcătuit programul de instruire, permițând ulterior compararea rezultatelor după o perioadă de aplicare a jocului didactic în activitățile de educarea limbajului, la grupul experimental.

În elaborarea conținutului probelor inițiale am ținut cont de ceea ce urmează să învețe preșcolarii pentru a putea anticipa demersul de continuare optimă a instruirii prin analiza rezultatelor.

Observarea copiilor, pe parcursul desfășurarii procesului instructiv-educativ, defășurată la începutul anului școlar în grădiniță a făcut ca evaluarea și măsurile luate în urma rezultatelor obținute să aibă eficiență și astfel copiii să răspundă pozitiv la stimulii educaționali.

Probele de evaluare aplicate la începutul anului școlar celor 40 de copii din grupele experiment și de control, au vizat obiective și un domeniu de conținut bine precizate.

Copiii de la cele două grupe au fost puși în aceleași condiții de lucru: au fost testați în aceeași zi, li s-a acordat același timp de lucru, nu li s-au dat indicații.

Am folosit probe de evaluare a aspectului fonetic, lexical, a structurii gramaticale, a comunicării orale, a expresivității vorbirii. Aceste probe au vizat: capacități de analiză, de sinteză a exprimării verbale, de recunoaștere, de clasificare, de stabilire de relații, de determinare a creativității verbale.

Astfel, am testat nivelul de comunicare al copiilor:

articularea corectă a sunetelor și grupurilor de sunete;

volumul vocabularului activ;

capacitatea de înțelegere;

exprimarea corectă sub aspect fonetic, lexical, semantic, gramatical.

În acest sens am stabilit itemii reprezentativi.

Cotarea s-a făcut în funcție de dificultatea itemului. În proiectarea probelor de evaluare am ținut cont de calitatea și claritatea obiectivelor propuse, dar și de valoarea predictivă și aplicabilitatea acestor probe și pentru alte grupuri de copii.

Pentru determinarea nivelului limbajului și al comunicării am aplicat pentru fiecare obiectiv instructiv-educativ câte o probă.

PROBA NR. 1

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA CALITĂȚII LIMBAJULUI ȘI A COMUNICĂRII – PENTRU IDENTIFICAREA DEFECTELOR DE PRONUNȚIE

„ Revista învățământului preșcolar, nr. 3-4/2004pag80

SCOP: verificarea capacității de diferențiere perceptiv-fonetică a sunetelor și grupurilor de sunete separate și situate în poziții diferite în structura cuvântului.

Am aplicat proba în felul următor:

A. Am cerut, pe rând, fiecărui copil să asculte cu atenție și să repete după mine sunetele pe care le aude: I, S, Z, J, V, F, G. Pentru sunetele pronunțate greșit am solicitat copiilor să le folosească în cuvinte, urmărind ca ele să fie situate la începutul, la mijlocul și la sfârșitul cuvântului. În cadrul probei am folosit următoarele cuvinte cunoscute copiilor:

1.Pentru sunetul R am folosit cuvintele: rochie…pernă…curier….roată……carte.

2.Pentru sunetul Ș am folosit cuvintele: șarpe… șade… pește… fruntaș…Victoraș.

3. Pentru sunetul J am folosit cuvintele: jucărie…jar…vâjâie…bandaj… Lugoj.

4.Pentru sunetul F am folosit cuvintele: farfurie… floare…praf…taraf… fântână.

B. Am cerut fiecărui copil să asculte și să repete următoarele grupuri de sunete: ce, ci, ge, gi, ghe, ghi. Aceiași copii care au avut dificultăți în pronunțarea sunetului R, au avut greutăți și în pronunțarea grupului de sunete.

a.Pentru grupul de sunete ce(ci) am folosit cuvintele: Marcel, pace, tace, cireșe, cimpoi.

b.Pentru grupul de sunete ge(gi) am folosit cuvintele: ger, gene, ginere, gingaș.

c. Pentru grupul de sunete ghe, ghi am folosit cuvintele: gheață, ghete,ghindă, unghie.

Pentru a exersa pronunția corectă, pentru această activitate, am folosit seturi de imagini care reprezintă obiecte, ființe, fenomene.

EVALUARE:

A (comportament atins): copilul pronunță corect toate sunetele;

D (comportament în dezvoltare): copilul pronunță corect unele sunete din cele propuse;

NS (comportament care necesită sprijin): copilul pronunță corect sunetele în proporție de 50%.

În urma primei probe am obținut următoarele rezultate, consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA CALITĂȚII LIMBAJULUI ȘI A COMUNICĂRII

Tabel nr. 1.

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA CALITĂȚII LIMBAJULUI ȘI A COMUNICĂRII

Tabelul nr. 2.

DIAGRAMǍ AREOLARĂ

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA CALITĂȚII LIMBAJULUI ȘI A COMUNICĂRII

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

PROBA NR. 2.

PROBA PENTRU DETERMINAREA VOLUMULUI VOCABULARULUI ACTIV

SCOP: verificarea volumului vocabularului și a gradului de înțelegere a noțiunilor.

INSTRUCTAJ: În vederea atingerii obiectivului propus, am enunțat un număr de cuvinte ce denumesc obiecte din experiența curentă a copiilor, ca, de exemplu: păpușă, iarnă, ghiocel, pisică. Apoi,i-am întrebat pe copii ce știu despre fiecare cuvânt. În notarea răspunsurilor am apreciat atât corectitudinea răspunsului, cât și numărul cuvintelor prin care copilul își formulează răspunsul.

NOTARE: Pentru fiecare răspuns corect am acordat:

2 puncte: 1 punct pentru conținut și 1 punct pentru nuanțarea răspunsului.

De exemplu, am acordat 2 puncte pentru următorul răspuns:

Ghiocelul este vestitorul primăverii.

Ghiocelul se aseamănă cu un clopoțel.

Am considerat răspuns corect atunci când cuvântul dat este subiect în propoziție, când se face acordul grammatical al subiectului cu predicatul, când topica propoziției este corectă și copilul înțelege sensul cuvântului folosit.

În urma testării inițiale la proba nr. 2 am obținut următoarele rezultate consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA VOLUMULUI VOCABULARULUI ACTIV

Tabelul nr. 1

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA VOLUMULUI VOCABULARULUI ACTIV

Tabelul nr. 2

DIAGRAMǍ AREOLARĂ

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA VOLUMULUI VOCABULARULUI ACTIV

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

PROBA NR. 3

CUTIA CU SURPRIZE

SCOP: verificarea capacității copiilor de a folosi corect adjectivul și a face acordul acestuia cu substantivul.

Obiective operaționale:

O1 – sǎ denumească obiectul descoperit pe jeton;

O2 – sǎ găsească o însușire potrivită obiectului respectiv;

O3 – sǎ formuleze propoziții corecte din punct de vedere gramatical cu cele două cuvinte alese.

Material didactic: o cutie al cărei capac este prevăzut cu o deschizătură care să permită copiilor să ia din interiorul ei jetoanele; jetoane care reprezintă unul sau mai multe obiecte, ecusoane.

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați în semicerc. Educatoarea numește un copil care alege din Cutia cu surprise, aflată pe masa educatoarei, un jeton. La întrebarea educatoarei: Ce surpriză ai găsit în cutie?, copilul trebuie să denumească imaginea de pe jeton și să precizeze o însușire a acesteia.

Ex: Eu am găsit o minge roșie. Jetonul poate fi înmânat apoi altui copil care trebuie să găsească altă însușire (minge mare, minge frumoasă etc.). Răspunsurile corecte vor fi recompesate și aplaudate. Se va urmări acordul în gen și număr cu substantivul pe care-l însoțește.

Itemi:

I1 – denumește corect obiectul descoperit pe jeton; (3 p)

I2 –găsește o însușire potrivită obiectului respectiv; (3p)

I3 – formulează propoziții corecte din punct de vedere gramatical cu cele două cuvinte alese, respectând acordul dintre substantiv și adjectiv.(3p)

A (comportament atins): copilul denumește corect obiectul și îi găsește însușirea potrivită. Formulează propoziții cu cele două cuvinte, respectând acordul dintre substantiv și adjectiv. (9-10 p)

D (comportament în dezvoltare): denumește obiectul și îi găsește însușirea potrivită, dar întămpină dificultăți în formularea propozițiilor. (7-8p)

NS (comportament care necesită sprijin): denumește obiectul, dar necesită sprijin pentru găsirea însușirii acestuia și alcătuirea de propoziții. (5-6p)

În urma testării inițiale la proba nr. 3 am obținut următoarele rezultate, consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

Tabelul nr. 1

Tabelul nr. 2

DIAGRAMǍ AREOLARĂ

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

PROBA NR. 4

HANSEL ȘI GRETEL -lectura educatoarei

Scop: dezvoltarea exprimǎrii orale, înțelegerea și utilizarea corectǎ a semnificațiilor structurilor verbale orale.

Obiective operaționale:

O1- sǎ audieze cu atenție un text;

O2 – să reproducă textul prin povestire;

O3 – sǎ utilizeze în exprimare cuvinte și expresii noi;

Itemi:

I1 – ascultă cu atenție expunerea educatoarei și reține ideile principale; (3p)

I2 – reproduce povestirea, pe baza suportului intuitiv, pe fragmente, recunoscând personajele. (3p)

I3 – reține cât mai multe cuvinte și expresii artsitice și le redă în vorbire; (3p)

Se acordǎ 1punct din oficiu.

Mijloace de învǎțǎmânt: figurine, planșe cu imagini din poveste.

Descriptori de performanțǎ:

A (comportament atins) – ascultǎ cu atenție, reține ideile principale și expresiile artistice din text, reproduce cu fidelitate un fragment (9-10p)

D (comportament în dezvoltare) – ascultǎ cu atenție, reține cuvintele și expresiile din text, reproduce povestirea cu sprijin; (7-8p)

NS (comportament care necesită sprijin) – neatent în timpul expunerii, reține foarte puține cuvinte și expresii, reproduce fragmentul cu multǎ dificultate, fiind sprijinit în permanențǎ de educatoare; (5-6p)

În urma testării inițiale la proba nr. 4. am obținut următoarele rezultate, consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

HANSEL ȘI GRETEL

Tabelul nr. 1

HANSEL ȘI GRETEL

Tabelul nr. 2

DIAGRAMĂ AREOLARĂ

HANSEL ȘI GRETEL

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

PROBA NR. 5.

HAI SĂ FACEM O POVESTE! – povestea copiilor

Scop : dezvoltarea creativitǎții și expresivitǎții limbajului oral

Obiective operaționale:

O1 – sǎ creeze o scurtǎ narațiune, cu ajutor intuitiv;

O2 – sǎ alcătuiască propoziții corecte din punct de vedere gramatical;

O3 – sǎ folosească în mod corect vorbirea dialogată.

Material didactic: o pǎpușǎ, un cǎțel, o vulpe și un cocoș.

Desfășurare:

Educatoarea va capta atenția copiilor prin prezentarea jucăriilor. Apoi le va explica faptul că aceste obiecte îi vor ajuta la crearea unor povești cu întâmplări asemănătoare altor povești cunoscute de noi.

Propozițiile folosite trebuie să fie formulate corect din punct de vedere gramatical și copilul să înțeleagă sensul cuvântului folosit.

Itemi:

I1 – realizează o narațiune, pe baza cadrului creat; (3 p)

I2 – utilizează un vocabular bogat în expresii ; (3p)

I3 -compune în mod original narațiunea în care folosește și dialogul în prezentarea faptelor. (3p)

Se acordǎ 1 punct din oficiu

Descriptori de performanțǎ:

A (comportament atins)– fluiditate, originalitate, vocabular bogat, exprimare corectǎ, coerentǎ, închegarea logicǎ a acțiunilor (9-10p)

D (comportament în dezvoltare) – redarea corectǎ, coerentǎ a narațiunii, dar cu sprijin din partea educatoarei; (7-8p)

NS (comportament care necesită sprijin) – redarea narațiunii cu un conținut sǎrac, exprimare greoaie, imitarea altor povestiri; necesitǎ ajutor permanent din partea educatoarei; (5-6p);

În urma testării inițiale la proba nr. 5. am obținut următoarele rezultate, consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

HAI SĂ FACEM O POVESTE!

Tabelul nr. 1

HAI SĂ FACEM O POVESTE!

Tabelul nr. 2

DIAGRAMĂ AREOLARĂ

HAI SĂ FACEM O POVESTE!

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

PROBA NR. 6.

CE STII DESPRE MINE?

Scop : dezvoltarea unei exprimǎri orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic.

Obiective operaționale:

O1 – să recunoască sunetul inițial și final al cuvântului descoperit pe jeton;

O2 – să despartă cuvântul respectiv în silabe;

O3 – să formuleze o propoziție cu cuvântul respectiv ;

O4 – să reprezinte grafic propoziția, cuvintele, silabele, sunetele.

Mijloace de învǎțǎmânt: jetoane cu imagini ce desemnează anumite obiecte, jucǎrii, fișe de lucru individual, carioci.

Desfășurare:

Copiii vor fi împărțiți în cinci grupe. Fiecare lider al grupului va descoperi câte un jeton cu diferite obiecte. Prima grupă denumește imaginea de pe jeton, a doua grupă recunoaște sunetul cu care începe și sfârșește cuvântul, a treia grupă desparte cuvântul în silabe, a patra grupă spune câte silabe are cuvântul, iar a cincea grupă formulează o propoziție cu cuvântul respectiv. La final, după ce au fost solicitate toate grupele, incluzând toți preșcolarii, copiii vor primi fișe, având ca sarcină să reprezinte grafic propoziția, cuvintele, silabele, sunetele.

Itemi:

I1 – recunoaște sunetul inițial și final al cuvintelor descoperite pe jeton; (2p)

I2 –desparte corect cuvintele descoperite în silabe; (2p)

I3- alcătuiește propoziții pornind de la cuvântul descoperit (2p)

I4 – reprezintă grafic propoziția, cuvintele, silabele, sunetele. (3p)

Se acordǎ 1punct din oficiu.

Descriptori de performanțǎ:

A (comportament atins): denumește și descrie corect imaginile în propoziții dezvoltate, spune cu ce sunet începe/sfârșește cuvântul, recunoscând litera corespunzătoare; reprezintǎ grafic corect propozițiile, cuvintele, silabele, sunetele; (8-10p)

D (comportament în dezvoltare): denumește și surprinde aspectul esențial al imaginilor, alcǎtuiește corect propozițiile, le reprezintǎ grafic corect, dar întâmpinǎ greutǎți în reprezentarea graficǎ a cuvintelor, silabelor și sunetelor; (6-7p)

NS (comportament care necesită sprijin): denumește corect imaginile, alcǎtuiește propoziții simple corecte, reprezintǎ grafic propozițiile cu sprijin, nu reprezintǎ grafic corect cuvintele, silabele, sunetele; (4-5p)

În urma testării inițiale-proba nr. 6 s-au obținut următoarele rezultate, consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

CE STII DESPRE MINE?

Tabelul nr. 1

CE STII DESPRE MINE?

Tabelul nr. 2

DIAGRAMĂ AREOLARĂ

CE STII DESPRE MINE?

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

REZULTATE COMPARATIVE ALE CALIFICATIVELOR OBȚINUTE DE COPIII EȘANTIONULUI EXPERIMENTAL ȘI EȘANTIONULUI DE CONTROL LA TESTELE DE EVALUARE INIȚIALĂ:

DIAGRAME AREOLARE -TOTAL– TESTARE INIȚIALĂ

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

TOTAL

HISTOGRAMĂ DE DATE CALITATIVE COMPARATIVE (T.I)

EȘANTION EXPERIMENTAL

EȘANTION DE CONTROL

Rezulatele obținute în urma testărilor inițiale ilustrează faptul că numai printr-o muncă susținută și alegerea celor mai bune strategii voi reuși să realizez obiectivele pe care mi le-am propus.

Pentru aceasta voi lua măsuri ameliorative menite să-i ajute pe toți preșcolarii în dezlegarea tainelor limbii române, folosind ca metodă preponderentă și ca mijloc de realizare, jocul didactic în manieră diferențiată.

Datele obținute în urma testǎrilor inițiale au fost interpretate pentru fiecare copil, atât din eșantionul experimental, cât și din eșantionul de control și se gǎsesc integrate în acest capitol.

Ținând seama de greșelile tipice constatate la preșcolari voi iniția o serie de jocuri didactice grupate astfel:

Jocuri didactice pentru dezvoltarea laturii fonetice a limbajului;

Jocuri didactice de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor;

Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de exprimare corectă din punct de vedere grammatical.

Grupând astfel jocurile, voi urmări să pregătesc preșcolarii în următoarele direcții:

să pronunțe corect toate sunetele limbii române;

să folosească în vorbire cuvinte care denumesc obiecte și fenomene din mediul înconjurător (substantive), cuvinte care țin locul unor nume (pronume), cuvinte care exprimă un număr (numerale), cuvinte care denumesc acțiuni (verbe), cuvinte de legătură;

să folosească formele articulate și nearticulate ale substantivelor la singular și la plural și terminațiile cazurilor substantivelor – mai ales de genitiv și dativ;

să folosească în context diferite numeralele cardinale și ordinale;

să schimbe formele verbului după persoană și număr, să deosebească timpurile verbului (present, trecut și viitor);

să exprime corect acordurile gramaticale;

să realizeze analizele fonetice prin metoda fonetică, analitico-sintetică.

În etapa de evaluare inițial – costatativă a nivelului de cunoștințe privind limbajul copiilor de la grădinițele Ghidion și Stănița și aplicarea acestora în situații practice, rezultatele au indicat grupe cu nivel asemănător de pregătire, fiind omogene din acest punct de vedere, condiție esențială pentru desfășurarea investigației propuse. Rezultatele inițiale evidențiază faptul că un procent de 42 % pentru eșantionul experimental și 38 % pentru eșantionul de control demonstrează un nivel ridicat al cunoștințelor privind comunicarea orală, corespunzător obiectivelor de referință pentru grupa mare.

ETAPA FORMATIV-AMELIORATIVĂ

Etapa ameliorativă s-a desfășurat în perioada 10 noiembrie 2014 – 29mai 2015 și s-a concretizat prin introducerea la grupa mare a factorului experimental, respectiv utilizarea unor modalități de îmbunătățire a capacităților instrumentale și operaționale ale copiilor, la stimularea și dezvoltarea posibilităților lor de exprimare corectă și nuanțată.

În aceastǎ etapǎ am planificat, organizat și desfășurat jocuri didactice în manieră diferențiată pentru activitǎțile de educarea limbajului, program în cadrul căruia am avut în vedere să fie integrați toți preșcolarii din grupă.

În cadrul acestei evaluări am efectuat măsurarea rezultatelor pe tot parcursul programului de instruire. Aceasta a constat în informarea copiilor asupra obiectivelor ce trebuie să le îndeplinească, (rezultatele așteptate), și rezultatele obținute le-am comparat cu obiectivele propuse în cadrul jocurilor didactice desfășurate în activitățile din domeniul limbă și comunicare.

PROBA NR. 1

CARE ESTE LOCUL MEU? – joc didactic

SCOP: dezvoltarea capacității de a percepe clar și corect sunetele limbii române

Obiective operaționale:

O1 – să precizeze sunetul cu care începe cuvântul ilustrat pe jeton;

O2 – să aleagă și alte imagini a căror denumire începe cu sunetul precizat;

O3 – sǎ indice litera corescpunzătoare sunetului precizat;

O4 – să compună cuvinte scurte cu ajutorul alfabetului sau al calculatorului.

Material didactic: jetoane cu diferite imagini, litere, texte tipărite pentru fiecare copil, ecusoane cu litere.

Desfășurare: Educatoarea alege un jeton, cere copiilor să-l denumească și să precizeze sunetul de la începutul cuvântului. Copiii trebuie să găsească pe masa lor alte jetoane a căror denumire începe cu același sunet. Se pot găsi și alte cuvinte care nu sunt redate pe jetoane. Se va cere copiilor să descopere litera corespunzătoare sunetului emis. Fiecare copil va scrie cuvinte care să conțină un număr mic de litere, fie cu ajutorul literelor cu magnet, fie apăsând tasta calculatorului .

Itemi:

I1 – precizează sunetul cu care începe un cuvânt ilustrat pe jeton; (2p)

I2 – alege și alte imagini a căror denumire începe cu sunetul precizat;(2p)

I3 – indică litera corescpunzătoare sunetului precizat ; (5p)

I4 – compune cuvinte scurte, folosind litere magnetice sau tasta calculatorului. (5p)

Proba a fost cotată cu 14 puncte

TRANSFORMAREA PUNCTAJULUI ÎN COMPORTAMENTE :

Comportament atins -14 puncte
Comportament în dezvoltare – 10 – 13puncte

Comportament care necesită sprijin – sub 10puncte

TABELUL ANALITIC NR. 1 CARE ESTE LOCUL MEU?

TABELUL SINTETIC NR. 1.

CARE ESTE LOCUL MEU?

DIAGRAMĂ AREOLARĂ

CARE ESTE LOCUL MEU?

PROBA NR.2

ȘTII SĂ POVESTEȘTI?- joc didactic

Scop: dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale

Obiective operaționale:

O1 – să recunoască personajul din poveste;

O2 – să precizeze cui s-a adresat personajul care a reprodus vorbirea;

O3 – sǎ reproducă fragmentul personajului care a răspuns;

O4 – să grupeze personajele poveștii, ținând cont de trăsăturile pozitive sau negative.

Material didactic: păpuși care să reprezinte personaje din poveștile respective.

Desfășurare: Copiii sunt așezați în semicerc. Le prezint personaje din diferite povești, apoi reproduc un fragment din povestea respectivă. Exemplu: povestea ,,Iedul cu trei capre”

– Scumpele mele surate –le zise ea, după ce trecu pragul casei – am intrat cu o mare rugăminte în casa suratelor voastre. Mâine seară se însoară iedul cel mare. Ia de nevastă o iadă așezată și harnică, nu ca altele….

– Cine a vorbit așa și cum se numește povestea?

– Cui s-a adresat capra?

– Ce au răspuns cele trei capre?

– Cum putem grupa personajele acestei povești? Motivează alegerea făcută.

Proba s-a desfășurat individual cu fiecare copil.

Itemi:

I1 – recunoaște personajul din poveste, ținând cont de fragmentul reprodus; (2p)

I2 – precizează cui s-a adresat personajul care a reprodus vorbirea;(2p)

I3 – reproduce cu ușurință fragmentul personajului care a răspuns; (5p)

I4 – grupează personajele poveștii, ținând cont de trăsăturile pozitive sau negative și justifică gruparea lor. (5p)

Proba a fost cotată cu 14 puncte

Sursa: Gabriela Crenguța Pâslaru,,Didactica Învățământului Preșcolar, Editura Bacovia, Bistrița, 2003, pag.214

TRANSFORMAREA PUNCTAJULUI ÎN COMPORTAMENTE :

Comportament atins -14 puncte
Comportament în dezvoltare – 10 – 13puncte

Comportament care necesită sprijin – sub 10puncte

TABELUL ANALITIC NR. 2.

ȘTII SĂ POVESTEȘTI?

TABELUL SINTETIC NR. 2.

ȘTII SĂ POVESTEȘTI?

DIAGRAMĂ AREOLARĂ

ȘTII SĂ POVESTEȘTI?

PROBA NR. 3.

RECUNOAȘTE SEMNUL!

Scop: consolidarea deprinderii de a alcătui propoziții simple și dezvoltate enunțiative, interogative și exclamative

Obiective operaționale:

O1 – să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate, enunțiative corecte din punct de vedere gramatical cu sau fară suport intuitiv ;

O2 – să transforme propoziții enunțiative în propoziții interogative și exclamative cu sau fără suport intuitiv;

O3 – sǎ recunoască semnele de punctuație și rolul lor în propoziție (punctul, semnul întrebării și exclamării);

O4 – să identifice propozițiile exclamative și interogative din creațiile literare.

Material didactic: jetoane cu imagini reprezentând diferite aspecte, jetoane cu semene de punctuație, cărți cu povești.

Desfășurare: Pe un panou sunt așezate imagini reprezentând diferite aspecte. Copiii formulează cel puțin două propoziții legate de fiecare imagine, indicând și semnul de punctuație ce se așează la sfârșitul propoziției.

Ex: Copacii sunt înfloriți. La sfârșitul propoziției se pune punct. Copiii vor transforma propoziția enunțiativă în propoziție exclamativă și interogativă. Apoi educatoarea va arăta jetoane cu cele trei semne de punctuație (punct, semnul întrebării și semnul exclamării). Copiii vor formula propoziții enunțiative, interogative, exclamative în funcție de semnul indicat pe jeton.

Educatoarea citește o replică a unui personaj dintr-o poveste cunoscută și întreabă copiii : – Ce semn se potrivește?

Copiii ridică semnul de punctuație corespunzător propoziției: punct, semnul întrebării, semnul exclamării.

Itemi:

I1 –alcătuiește propoziții simple și dezvoltate, enunțiative corecte din punct de vedere gramatical cu sau fără suport intuitiv; (2p)

I2 – transformă propoziții enunțiative în propoziții interogative și exclamative cu sau fără suport intuitiv;(2p)

I3 –recunoaște semnele de punctuație și rolul lor în propoziție (punctul, semnul întrebării și exclamării) ; (5p)

I4 – identifică propozițiile exclamative și interogative din creațiile literare. (5p)

Proba a fost cotată cu 14 puncte

Sursa:

TRANSFORMAREA PUNCTAJULUI ÎN COMPORTAMENTE :

Comportament atins -14 puncte
Comportament în dezvoltare – 10 – 13puncte

Comportament care necesită sprijin – sub 10 puncte

TABELUL ANALITIC NR. 3

RECUNOAȘTE SEMNUL!

INTERPRETAREA REZULTATELOR:

Comportament atins – 8 preșcolari
Comportament în dezvoltare – 10 preșcolari

Comportament care necesită sprijin – 2 preșcolari

TABELUL SINTETIC NR. 3

RECUNOAȘTE SEMNUL!

DIAGRAMĂ AREOLARĂ

RECUNOAȘTE SEMNUL!

În paginile următoare prezint exemple concrete de activități desfãșurate cu copiii grupei mari, pe perioada anului școlar 2014-2015, în vederea dezvoltării vorbirii corecte la preșcolari.

Voi exemplifica cu un număr de 10 activități desfășurate, pentru a evidenția calea parcursă în vederea valorificării metodelor selectate în vederea stimulării exprimării orale a copiilor cu aplicabilitate în activitățile de educarea limbajului.

Activitatea nr. 1

Grupa: mare

Tema: „Cu ce ne deplasăm?”

Data:

Tipul activității: joc didactic

Scopul : pronunțarea corectă a unor consoane ( r, ș, ț, v, j) integrate în cuvinte și alcătuirea de

propoziții simple și dezvoltate

Sarcina didactică: să recunoască mijloacele de transport, să pronunțe și să imită corectă

Sunetul

Obiective operaționale:

O1 – să pronunțe corect denumirile unor jucării;

O2 – să se exprime în propoziții corecte simple și dezvolate corecte din punct de vedere

gramatical

O3 – să manifeste atitudini de cooperare, spirit de echipă, competiție și fair-play în timpul

activităților;

Reguli de joc: Educatoarea va solicita un copil, care își va alege o jucărie de pe masă și o va

denumi. Ceilalți copiii vor repeta denumirea jucăriei, apoi vor mima acțiunea de

a se juca.

Elemente de joc: mișcarea, imitarea unor acțiuni

Material didactic: jucării ce denumesc mijloace de transport

Desfășurarea jocului:

Preșcolarii sunt așezați în semicerc și sunt atenți la introducerea elementelor surpriză (jucării ce denumesc mijloace de transport), pe care educatoarea le arată.

Eduatoarea va întreba copiii: „Cu ce ne deplasăm?”, iar un copil ales de ea va veni, își va alege o jucărie de pe masă și o va denumi. Li se cere copiilor să formuleze răspunsul printr-o propoziție completă.

Ca exemplu pentru mașină: Mihai se joacă cu mașina. Copiii vor repeta denumirea jucăriei, vor imita mersul cu mașina și vor reproduce suntelul claxonului mașinii: ti, ti, ti, tiii…

Variantă de joc: Doamna educatoare va imita mersul unui tren și va întreba copiii Cu ce mă joc?. Copiii vor recunoaște jucăria, o vor denumi și vor imita ridicându-se în picioare și ținându-se unul de altul un tren. Se vor deplasa prin sala de grupă imitând sunetul de tren: u, u, u, uuuuuu…

Se continuă jocul folosind și alte mijloace de transport cunoscute de copii: avion, bicicletă, rachetă.

În finalul activității am insistat asupra faptului că este foarte important să exersăm pronunțarea corectă a unor consoane.

Evaluarea jocului: Voi face precizări privind gradul de implicare al copiilor în activitatea

desfășurată. Îi încurajez să fie atenți mereu și să participe activ la toate

activitățile.

Activitatea nr. 2

Grupa: mijlocie

Tema: „Cuvinte, silabe , sunete”

Data:

Tipul activității: joc didactic

Scopul: consolidarea deprinderilor de a fragmenta cuvântul în silabe și sunete; familiarizarea

copiilor cu sunetul: GE, GI.

Sarcina didactică: să recunoască sunetele, să identifice numărul de silabe din componența .

cuvântului și să precizeze locul unde se află sunetul (la începutul, la mijlocul

sau la sfârșitul cuvântului)

Obiective operaționale:

O1 – să despartă cuvinte în silabe

O2 – să le reprezinte grafic

O3 – să sesizeze suntele ce compun silabele

O4 – să-și dezvolte vocabularul prin reactualizarea denumirii obiectelor

O5 – să găsească cuvinte cu o silabă, două silabe, trei silabe care să corespundă cerințelor

O6 – să precizeze numărul de silabe din componența cuvântului dat ca exempluă

Reguli de joc: Copilul ales răspunde la sarcinile didactice ale fiecărei probe, după care jocul

continuă cu alți copiii, până când cele patru probe au fost realizate.Se va acorda

câte un punct pentru fiecare probă realizată corect.

Elemente de joc: mânuirea materialelor, ghicirea, aplauze.

Material didactic: plicuri cu jetoane pentru fiecare probă, foi albe, flanelogarf, panou.

Desfășurarea jocului:

Anunț tema activității: „Cuvinte, silabe , sunete”.

Împart copiii în două subgrupe, fiecare având un reprezentat. Jocul didactic va începe în momentul în care educatoarea dă startul de pornire al jocului.

Fiecare grupă va avea sarcini cu itemi asemănători, doar cuvintele vor fi diferite de la o grupă la alta. Copiii colaborează între ei, se ajută și doar un reprezentant al echipei va da răspunsul final. La un răspuns corect, copilul va primi un punct și aplauzele colegilor, iar în cazul unui răspuns incorect se va penaliza echipa, neprimind niciun punct.

Jocul are 4 probe din care amintim: 1. „Dați exemple de cuvinte cu sunetul GE, GI; 2. „Găsiți cuvinte cu o singură silabă”; 3. „Precizați numărul de silabe al cuvintelor”; 4. „Alcătuiți propoziții simple sau compuse cu cuvintele date”.

Evaluarea jocului: Educatoarea evaluează activitatea, apreciază activitatea grupurilor, modul de

organizare și prezentare al acestora, cuvintele enunțate.

Activitatea nr. 3

Grupa: mare

Tema: “Repară greșeala”

Data:

Tipul activității: joc didactic

Scopul: însușirea și exersarea unei vorbiri corecte, prin sesizarea greșelilor de pronunțare a unor

sunete din componența cuvintelor

Sarcina didactică: să găsească greșelile în pronunțarea unor cuvinte și să le enunțe în forma

corectă

Obiective operaționale:

O1- să găsească greșelile de pronunțare a unor sunete

O2 – să pronunțe corect cuvintele

O3 – să alcătuiască propoziții cu cuvintele date ca exemple

Reguli de joc: Educatoarea pronunță un cuvânt greșit, după care va arunca mingea unui copil ales. Copilul numit primește mingea și răspunde corect, sesizând greșeala. Răspunsurile corecte sunt aplaudate de colegi, iar cele greșite vor fi corectate.

Elemente de joc: prinderea și aruncarea mingei, mânuirea materialelor intuitive, aplauze,

bătăi din palme, ghicirea.

Material didactic: casetofon, jetoane ce reprezintă diferite imagini (fructe, legume), tablă

magnetică.

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați în semicerc. Educatoarea pronunță greșit un cuvânt și aruncă mingea

unui copil. Copilul prinde mingea și repară greșeala pronunțând corect cuvântul. Ceilalți copiii îi aplaudă dacă răspunde corect sau îl corectează dacă a greșit. Jocul se repetă până toți copii primesc mingea. Se vor face greșeli de omisiune a unor sunete, înlocuiea unor sunete.

Varianta: Copiii vor asculta la casetofon propoziții simple în care vor fi unul(două) cuvinte pronunțate greșit. Copilul numit va veni la tablă, va alege jetonul cu imaginea cuvântului greșit, îl va pune pe tablă și va corecta greșeala enunțând propoziția cu cuvântul pronunțat corect.

Exemple: Din grădină am cules aldei.

Melele au vitamine.

Pelele sunt galbene și gustoase.

Iepurașul mănâncă molcov.

Activitatea nr. 4

Grupa: mare

Tema: „Cartea cu imagini”

Data:

Tipul activității: joc didactic

Scopul: consolidarea deprinderii de folosire corectă a adjectivului în acordul cu substantivul;

dezvoltarea atenției și a rapidității gândirii.

Sarcina didactică: să formuleze propoziții despre obiecte și însușirile acestora (formă, culoare,

dimensiune)

Obiective operaționale:

O1 – să construiască propoziții corecte din punct de vedere gramatical

O2 – să folosească în propoziții adjective corespunzătoare, respectând acordul substantivului

cu adjectivul

O3 – să aleagă jetonul corespunzător imaginii, prezentând însușirile obiectului ales

Reguli de joc: Se prezintă copiilor mai multe jetoane pe care sunt imagini ale unor obiecte cunoscute de ei. Copiii aleg un jeton, îl denumesc și prezintă însușirile acestuia, după care cosntruiesc propoziții cu respectarea acordului dintre substantiv și adjectiv.

Elemente de joc: jetoane, imagini, mânuirea materialelor intuitive, aplauze.

Material didactic: jetoane ce reprezintă diferite imagini.

Desfășurarea jocului:

Copilul ales de educatoare vine în fața grupei și își alege de pe măsuță un jeton. Îl

denumește și spune ce caracteristici prezintă obiectul ales. De exemplu: minge (roșie, albastră), casă (înaltă, galbenă), fetiță (cuminte, harnică, atentă). Educatoarea îi indrumă să folosească în propoziție adjective corespunzătoare și să respecte acordul cu substantivul pe care-l determină.

Evaluarea jocului: Am fixat cunoștințele copiilor activității folosind metoda Brainstorming, lăsându-i pe copiii să descopere și alte însușiri ale obiectelor, altele decât cele spuse în cadrul jocului propriu-zis. În finalul activității se fac aprecieri despre modul de implicare a copiilor la activitate.

Activitatea nr. 5

Grupa: mare

Tema: „Cuvânt, cuvinte” (singular, plural)

Data:

Tipul activității: joc didactic

Scopul: Consolidarea deprinderii de a folosi substantivul la plural și la singular în mod izolat sau

în propoziții

Sarcina didactică: să denumească un obiect sau mai multe obiecte în funcție de imaginea de pe

jeton și să alcătuiască propoziții cu aceste cuvinte.

Obiective operaționale:

O1 – să denumească imaginea de pe jeton

O2 – să alcătuiască propoziții cu imaginile observate

O3 – să formuleze propoziții în care acordul este corect

O4 – să găsească forma corectă a acordului

Reguli de joc : Copilul numit de educatoare vine în față își alege un jeton, citește imginea de pe el și alcătuiește propoziții corecte din punct de vedere gramatical cu imaginea respectivă. Jocul continuă până când se folosesc cât mai multe exemple de substantive la singular și la plural

Elemente de joc: jetoane, imagini, mânuirea materialelor intuitive, aplauze.

Material didactic: jetoane ce reprezintă diferite imagini ce repezintă oameni, păsări, animale,

mijloace de transport, etc.

Desfășurarea jocului:

În fața copiilor pe o măsuță vor fi așezate mai multe imagini. Un copil ales își va alege

un jeton, îl va denumi și în funcție de numărul singular sau plural al subsatntivului va alătui o propoziție cu cuvântul respectiv. Alt copil va spune forma contrară a cuvântului denumit de colegul său și va forrma și el o propoziție cu subsatntivul la plural și alta la singular.

De exmplu: „spunem o fetiță- două fetițe și nu două fetiță, o mașină- două mașini și nu

două mașină”.

Variantă de joc: Educatoarea va formula propoziții cu acordul incorect, iar copiii vor

trebui să sesizeze greșeala și să corecteze spunând forma corectă. De exemplu: „Fetița plâng – Fetița plânge. Copilul vorbesc – Copilul vorbește, Mama muncesc – Mama muncește”.

Evaluarea jocului: La sfârșitul jocului toți copiii vor fi apreciați pentru rezultatele activității, fiind recompensați cu câte un dulce pentru reușita jocului, înțelegerea și respectarea regulilor de joc.

Activitatea nr. 6

Grupa: mare

Tema: „Ce fel de…?”

Data:

Tipul activității: joc didactic

Scopul: Consolidarea deprinderii de folosire corectă a acordului între adjectiv și substantiv

Sarcina didactică: să alcătuiască propoziții simple sau dezvoltate despre personajele cunoscute din poveștile învățate.

Obiective operaționale:

O1 – să construiască propoziții simple și compuse despre personaje din povești

O2 – să folosească corect acordul substantivului cu adjectivul pe care îl determină

O3 – să aleagă varianta corectă a imaginilor cu două obiecte

Reguli de joc: Copiii sunt atenți la imaginile prezentate, recunosc personajul, îl denumesc și specifică povestea din care face parte și aleg calitățile și defectele personajului denumit. Doar copiii aleși de educatoare să recunoască personajul vor răspunde, ceilalți vor fi atenți și vor aprecia răspunsurile colegilor, cu ajutorul fețelor triste ș vesele pe care le-au primit ca material didactic pentru joc.

Elemente de joc: surpriza, aplauzele.

Material didactic: fețe vesele și triste, cărți cu povești, imagini ale personajelor din povești.

Desfășurarea jocului:

Educatoarea prezintă cartea cu povestea „Ursul păcălit de vulpe”, „Alba ca zapada și

cei șapte pitici”, „Scufița Roșie” și precizează sarcina: Cum este Alba ca zapada? Cum este Scufița Roșie? Cum este mama vitregă a Albei ca zăpada? Cum este vulpea? Cum este mama Scufiței Roșii? Cum este bunica? Cum este lupul? Cum este vânătorul?

De exemplu: „Alba ca zapada este o fetiță cuminte și bună”.

„Scufița Roșie este harnică și ascultătoare”.

„Mama vitregă este rea și răzbunătoare”.

„Bunica este bună la suflet și blajină”.

„Vulpea este rea și șireată”.

„Vânătorul este isteț și iscusit”.

„Mama Scufiței Roșii este iubitoare și grijulie”.

Formarea grupurilor de lucru. Educatoarea selectează 5 copii și le repartizează jetoanele cu fețe vesele sau triste. Aceștia, la rândul lor, își aleg coechipierii, constituind, astfel, 3 grupuri; copiii decid singuri cine va extrage imaginea.

Educatoarea le citește întrebarea, copiii se consultă, colaborează și elaborează întrebări.

Apreciez rezultatele muncii, iar copiii decid, prin vot, care sunt cele mai interesante răspunsuri; educatoarea le scrie lângă steluța corespunzătoare. ( Ghid pentru educatori – 1001 idei pentru o educație timpurie de calitate, p.138)

Variantă de joc: Copiii vor plrimi plicuri cu jetoane pe care se găsesc imaginile a două obiecte și trebuie să aleagă varianta dată, ei căutând jetonul coresunzător.

Evaluarea jocului: La finalul activității copiii sunt apreciați, recompensați și evaluați în funcție de răspunsurile și activitatea fiecăruia. Copiii care nu au fost prea receptivi, vor primi apostrofări verbale.

Activitatea nr. 7

Grupa: mare

Tema: „A ( al, ale ) cui…?” – substantive în cazul genitiv

Data:

Tipul activității: joc didactic

Scopul: Activizarea vocabularului și formarea deprinderii de a folosi corect substantive în cazul

genitiv.

Sarcina didactică: să denumească obiectele și să formuleze propoziții în care substantivul să fie

în cazul genitiv.

Obiective operaționale:

O1 – să denumeasă obiectele de pe jetoane

O2 – să precizeze al cui este obiectul de pe jeton

O3 – să formuleze propoziții în care substantivul să fie în cazul genitiv

Reguli de joc: Copiii, ajutați de educatoare cu întrebări sau cu alte elemente ajutătoare, vor găsi răspunsul corect și vor formula propoziții în care substantivul să fie în cazul genitiv.

Elemente de joc: surpriză, mișcare, aplauze.

Material didactic: jetoane reprezentând obiecte(animale, personaje din povești).

Desfășurarea jocului:

Educatoarea le pune la dispoziție copiilor jetoane cu animale și cu hrana acestora. Invită

un copil să aleagă un jeton și să spună: A cui este hrana?.

De exemplu: Boabele de porumb sunt ale cocoșului.

Peștele este al vulpii.

Ouălele sunt ale găinii.

Variantă de joc: Educatoarea prezintă copiilor jetoane, ce înfățișează obiecte care aparțin diferitelor personaje din povești. Copiii vor fi solicitați să răspundă la câteva întrebări.

De exemplu:

scufița – din Scufița Roșie

punguța – din Punguța cu doi bani.

iezișorii – din Capra cu trei iezi.

piticii- din Alba ca zapada.

cuptorul, fântâna, cățelușa – din Fata babei și fata moșneagului.

Răspunsurile vor fi analizate tot de copii, iar cele corecte vor fi aplaudate.

Evaluarea jocului:Copiii sunt recompesați pentru activitatea desfășurată, iar la sfârșitul jocului se poate interpreta un cântec, se pot efectua mișcări ritmice din poveștile învățate.

Activitatea nr. 8

Grupa: mare

Tema:

Data: „Ce-mi dai…?”

Tipul activității: joc didactic

Scopul: Activizarea vocabularului prin folosirea corectă a substantivului în cazul acuzativ.

Sarcina didactică: Să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate în care substantivul să fie în

cazul acuzativ

Obiective operaționale:

O1 – să construiască propoziții în care substantivul să fie în cazul acuzativ

O2 – să folosească pronumele personal de politețe

Reguli de joc: Copiii vor fi ajutați de educatoare cu întrebări,vor găsi răspunsul corect și vor formula propoziții în care substantivul să fie în cazul acuzativ.

Elemente de joc: surpriză, mișcare, aplauze.

Material didactic: imagini reprezentând povești, poezii.

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați în două subgrupe. Educatoarea împarte la copiii din prima grupă jetoane, spunând: Eu îți ofer ( îți dau) o mașină.

Copiii celeillte grupe privesc jetonul primit și cu ajutorul întrebării „Unde?” sau „Pe

cine?” cer copiilor din prima grupă să formuleze o propoziție cu substantivul în cazul acuzativ.

De exemplu:

“Unde doarme pisica?….Pisica doarme pe cuptor (sub masă, în covată)”.

„Când mergem la grădiniță? La grădiniță mergem la toamnă ( dimineața)”.

„Pe cine iubește mama? …..Pe Ana ( pe bunica, pe mătușa) o iubește”.

„Unde mergem în vacanță?… În vacanță mergem la bunici ( la țară, la munte, la mare)”.

Variantă de joc: Copiii vor primi jetoane care ilustrează diferite acțiuni desfășurate în diferite momente ale zilei sau fenomene specifice unui anotimp( când dorm, când mănâncă, ninsoare, ploaie).

De exemplu:

„Când ne culcăm?….seara…la prânz….după grădiniță”.

„Ce mănâncă cățelul? …oase….lapte…granule”.

„Unde merge?…la școală, la serviciu, la piață, la grădiniță, la biserică”.

Educatoarea va pune întrebări, care vor conduce spre formularea unor răspunsuri în care

substantivul să fie în cazul acuzativ.

Evaluarea jocului: În încheierea activității copiii primesc fiecare câte un ecuson și în funcție de momentul zilei se vor grupa astfel încât, să realizeze trei cercuri ce reprezintă dimineața, prânz și seara.

Activitatea nr. 9

Grupa: mare

Tema: „Schimbă finalul povestirii!”

Data:

Tipul activității: joc didactic

Scopul: Dezvoltarea capacității de a crea povestiri scurte utilizând un limbaj corect și expresiv;

stimularea creativității.

Sarcina didactică: Să creeze în mod original un final poveștii/povestioarelor cunoscute

Obiective operaționale:

O1 – să creeze un final povestirii date de educatoare

O2 – să aleagă un personaj și să alcătuiască o scurtă istorioară

O3 – să redea original și expresiv textul poveștirilor utilizând expresii artistice, mimica,

gesturile adecvate

Reguli de joc: Copiii, ajutați de educatoare cu elemente ajutătoare vor crea un final diferitelor povești/povestiri cunoscute. Copiii trebuie să creeze original, să realizeze scurte povestiri utilizând un limbaj clar, expresiv și artistic.

Elemente de joc: mânuirea materialelor, deplasarea.

Material didactic: imagini reprezentând povești.

Desfășurarea jocului:

Am captat atenția copiilor printr-un exercițiu de creație, ei trebuind să găsească o soluție finală pentru o fetiță care nu avea prieteni.

Educatoarea prezintă copiilor o imagine cu finalul uneia dintre povești. Copiii povestesc fragmentul, apoi educatoarea le cere să creeze alt final. Vor fi antrenați cât mai mulți copii, fiecare cu altă versiune.

Spre exemplu se prezintă copiilor o imagine din povestirea „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă și încă două personaje: vânătorul și ursul. Copiii aleg unul dintre cele două personaje, care va intra în povestire și îi va ajuta pe iezi să nu fie păcălăți și mâncați de lup.

Copiii îndrumați de educatoare, stabilesc care sunt personajele povestioarei și cu întrebări ajutătoare vor crea un alt final în mod original. Educatoarea adresează un set de întrebări folosind metoda Brainstorming: “Ce s-ar întâmpla dacă…? Unde credeți că…? Ce poate fi în…? Ce ați fi făcut în locul …? De ce vă place…? La ce vă gândiți atunci când auziți cuvântul politicos?”.

Variantă de joc: Copiilor li se cere să aleagă un personaj din alte două povestiri și să povestească alte întâmplări ale acestuia.

În finalul activității am insistat asupra faptului că este foarte important ca în viață să

găsim și alte finaluri pentru unele povestioare, să avem și o versiune personală creând originalul

Evaluarea jocului: Copiii primesc în încheierea jocului didactic costume și măști pentru a interpreta o povestioară aleasă de ei.

Activitatea nr. 10

Grupa: mare

Tema: „Dialogăm ca personajele din povești”

Data:

Tipul activității: joc didactic

Scopul: Consolidarea deprinderii de a construi propoziții și fraze cu sens logic, cu exprimare

corectă, coerentă și fluentă.

Sarcina didactică: să reproducă o vorbire dialogată.

Obiective operaționale:

O1 – să redea dialogul dintre personajele unei povestiri

O2 – să se exprime corect, coerent și fluent.

O3 – să-și amintească personajele pe baxa unei reproduceri orale a dialogului

Reguli de joc: Copiii trebuie să aleagă un personaj și să realizeze un scurt dialog cu un alt personaj (din aceeași poveste ori poveste diferită).

Elemente de joc: închiderea și deschiderea ochilor, deplasarea, mânuirea materialelor, aplauze.

Material didactic: pitici, căsuțe din cutii de carton, coșuri, purceluși, un moș și o babă,

Desfășurarea jocului:

Educatoarea va chema un copil și îl va ruga să privească atent siluetele personajelor

(elementelor) din povești, să le denumească și apoi să redea dialogul dintre ele.

Jocul continuă cu alte personaje din povești, până la epuizarea siluetelor personajelor.

De exemplu un dialog între două personaje:

Piticul: – Bună ziua, purcelușule!

Purcelușul: – Bună ziua Piticule!

Piticul: – Dorești să te joci cu mine și cu frățiorii mei prin pădure?

Purcelușul: – Sigur ca da! Îi pot chema și eu pe frații mei!

Piticul: – Facem o echipă și începem să strângem cât mai multe floricele pentru Scufița Roșie, să

i le ducă bunicii ei aflate în suferință.

Purcelușul: – Ce idee bună! Sigur se va bucura bunica ei de gestul nostru!

Piticul: – Mă bucur de solidaritatea și prietenia ta!

Educatoarea ajută copiii în dezvoltarea unei exprimări orale corecte, clare și expresive.

Variantă de joc: Se prezintă copiilor un săculeț cu mai multe surprize și cu ajutorul lui ei trebuie să prezinte celorlați colegi alte dialoguri.

Evaluarea jocului: Copiii vor fi apreciați pozitiv pentru colaborarea și spiritul de echipă, iar activitatea se încheie prin stimulente dulci pe care educatoarea le împarte copiilor și printr-un cântecel cunoscut de copiii din povești.

Cele 10 jocuri didactice prezentate pun accentul pe crearea unor situații de învățare interactive și productive bazate pe interesul specific vârstei pentru a descoperi lumea din jur prin joc și care să stimuleze motivația intrinsecă pentru învățare, învățarea prin joc, prin cooperare. Jocul prin cooperare are un rol deosebit de important în viața copiilor, întrucât copiii învață jucându-se; învață să interacționeze cu colegii, să comunice cu aceștia, să respecte anumite reguli, să facă față unor situații problematice, să fie creativi.

ETAPA FINALǍ s-a realizat în perioada 1 – 19 iunie 2015. În această perioadă am revizuit cunoștințele, deprinderile dobândite în perioada formativ-ameliorativă, întăririi și stabilizării noilor comportamente achiziționate și pentru a observa eventualele modificări în ceea ce privește progresul (după caz, regresul) copilului în învățare.

Etapa evaluării finale scoate în evidență aspectele evolutive, sau, dimpotrivă, unele involuții, stagnări, care, prin acumulare, atrag atenția asupra urgenței de a se interveni ameliorativ și optimizator.

Prin probele de evaluare finală am realizat măsurarea nivelului de cunoștințe, capacități și abilități de folosire corectă a limbii române și pe baza acestor date am putut diagnostica nivelul de învățare la care a ajuns fiecare preșcolar.

PROBA NR. 1.

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA CALITĂȚII LIMBAJULUI ȘI A COMUNICĂRII – PENTRU IDENTIFICAREA DEFECTELOR DE PRONUNȚIE

SCOP: verificarea capacității de diferențiere perceptiv-fonetică a sunetelor și grupurilor de sunete separate și situate în poziții diferite în structura cuvântului.

Am aplicat proba în felul următor:

A. Am cerut, pe rând, fiecărui copil să asculte cu atenție și să repete după mine sunetele pe care le aude: I, S, Z, J, V, F, G. Pentru sunetele pronunțate greșit am solicitat copiilor să le folosească în cuvinte, urmărind ca ele să fie situate la începutul, la mijlocul și la sfârșitul cuvântului. În cadrul probei am folosit următoarele cuvinte cunoscute copiilor:

1.Pentru sunetul R am folosit cuvintele: rachetă…personaj…cursiv….rotunjit.

2.Pentru sunetul Ș am folosit cuvintele: șapcă… ștrudel… vorbește… covoraș.

3. Pentru sunetul J am folosit cuvintele: jaluzele…jder…vâjâie…bandajat…tatuaj.

4.Pentru sunetul F am folosit cuvintele: familie.. florar..pantofar…farfurie..uniformă.

B. Am cerut fiecărui copil să asculte și să repete următoarele grupuri de sunete: ce, ci, ge, gi, ghe, ghi. Aceiași copii care au avut dificultăți în pronunțarea sunetului R, au avut greutăți și în pronunțarea grupului de sunete.

a.Pentru grupul de sunete ce(ci) am folosit cuvintele: cer, cercel, cinci, ciupercă.

b.Pentru grupul de sunete ge(gi) am folosit cuvintele: genunchi, general, girafă, inginer.

c. Pentru grupul de sunete ghe, ghi am folosit cuvintele: îngheț, Gheorghe, ghicitoare, anghinare.

Pentru a exersa pronunția corectă, pentru această activitate, am folosit seturi de imagini care reprezintă obiecte, ființe, fenomene.

EVALUARE:

A (comportament atins): copilul pronunță corect toate sunetele;

D (comportament în dezvoltare): copilul pronunță corect unele sunete din cele propuse;

NS (comportament care necesită sprijin): copilul pronunță corect sunetele în proporție de 50%.

În urma primei probe am obținut următoarele rezultate, consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA CALITĂȚII LIMBAJULUI ȘI A COMUNICĂRII

Tabelul nr. 1

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA CALITĂȚII LIMBAJULUI ȘI A COMUNICĂRII

Tabelul nr. 2

DIAGRAMǍ AREOLARĂ

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA CALITĂȚII LIMBAJULUI ȘI A COMUNICĂRII

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

PROBA NR. 2.

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA VOLUMULUI VOCABULARULUI ACTIV

SCOP: verificarea volumului vocabularului și a gradului de înțelegere a noțiunilor.

INSTRUCTAJ: În vederea atingerii obiectivului propus, am enunțat un număr de cuvinte ce denumesc obiecte din experiența curentă a copiilor, ca, de exemplu: păpușă, iarnă, ghiocel, pisică. Apoi,i-am intrebat pe copii ce știu despre fiecare cuvânt. În notarea răspunsurilor am apreciat atât corectitudinea răspunsului, cât și numărul cuvintelor prin care copilul își formulează răspunsul.

NOTARE: Pentru fiecare răspuns corect am acordat:

2 puncte: 1 punct pentru conținut și 1 punct pentru amplitudinea răspunsului.

De exemplu, am acordat 2 puncte pentru următorul răspuns:

Ghiocelul este vestitorul primăverii.

Ghiocelul se aseamănă cu un clopoțel.

Această plantă este formată din rădăcină, tulpină, funze, floare.

Am considerat răspuns corect atunci când cuvântul dat este subiect în propoziție, când se face acordul grammatical al subiectului cu predicatul, când topica propoziției este corectă și copilul înțelege sensul cuvântului folosit.

În urma testării finale la proba nr. 2. am obținut următoarele rezultate, consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

PROBA PENTRU DETERMINAREA VOLUMULUI VOCABULARULUI ACTIV

Tabelul nr. 1

PROBA PENTRU DETERMINAREA VOLUMULUI VOCABULARULUI ACTIV

Tabelul nr. 1

DIAGRAMǍ AREOLARĂ

PROBĂ PENTRU DETERMINAREA VOLUMULUI VOCABULARULUI ACTIV

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

PROBA NR. 3.

CUTIA CU SURPRIZE

SCOP: verificarea capacității copiilor de a folosi corect adjectivul și a face acordul acestuia cu substantivul

Obiective operaționale:

O1 – sǎ denumească obiectul descoperit pe jeton;

O2 – sǎ găsească o însușire potrivită obiectului respectiv;

O3 – sǎ formuleze propoziții corecte din punct de vedere gramatical cu cele două cuvinte alese.

.

Material didactic: o cutie al cărei capac este prevăzut cu o deschizătură care să permită copiilor să ia din interiorul ei jetoanele; jetoane care reprezintă unul sau mai multe obiecte; ecusoane.

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați în semicerc. Educatoarea numește un copil care alege din Cutia cu surprise, aflată pe masa educatoarei, un jeton. La întrebarea educatoarei Ce surpriză ai găsit în cutie?, copilul trebuie să denumească imaginea de pe jeton și să precizeze o însușire a acesteia.

Ex: Eu am găsit o minge roșie. Jetonul poate fi înmânat apoi altui copil care trebuie să găsească altă însușire (minge mare, minge frumoasă etc.). Răspunsurile corecte vor fi recompesate și aplaudate. Se va urmări acordul în gen și număr cu substantivul pe care-l însoțește. Educatoarea va indica un adjectiv(roșii, frumoasă, dulce, moale),apoi va cere copiilor să găsească un cuvânt pe care să-l asocieze cel dat de educatoare, urmărindu-se respectarea acordului în gen și număr. Ex: roșii: cireșe, mingi, maci.

Itemi:

I1 – denumește corect obiectul descoperit pe jeton; (3 p)

I2 –găsește o însușire potrivită obiectului respectiv; (3p)

I3 – formulează propoziții corecte din punct de vedere gramatical cu cele două cuvinte alese, respectând acordul dintre substantiv și adjectiv. (3p)

A (comportament atins): copilul denumește corect obiectul și îi găsește însușirea potrivită. Formulează propoziții cu cele două cuvinte, respectând acordul dintre substantiv și adjectiv. (9-10p)

D (comportament în dezvoltare): denumește obiectul și îi găsește însușirea potrivită ,dar întămpină dificultăți în formularea propozițiilor. (7-8p)

NS (comportament care necesită sprijin):denumește obiectul,dar necesită sprijin pentru găsirea însușirii acestuia și alcătuirea de propoziții. (5-6p)

În urma testării finale la proba nr. 4 am obținut următoarele rezultate, consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

CUTIA CU SURPRIZE

Tabelul nr. 1

CUTIA CU SURPRIZE

Tabelul nr. 2

DIAGRAMǍ AREOLARĂ

CUTIA CU SURPRIZE

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

PROBA NR. 4.

URSUL PĂCĂLIT DE VULPE -lectura educatoarei (ANEXA 2.3 )

Scop: dezvoltarea exprimǎrii orale, înțelegerea și utilizarea corectǎ a semnificațiilor structurilor verbale orale.

Obiective operaționale:

O1 – sǎ audieze cu atenție un text;

O2 – să reproducă textul prin povestire;

O3 – sǎ utilizeze în exprimare cuvinte și expresii noi.

Itemi:

I1 – ascultă cu atenție expunerea educatoarei și reține ideile principale; (3p)

I2 – reproduce povestirea, pe baza suportului intuitiv, pe fragmente, recunoscând personajele; (3p)

I3 – reține cât mai multe cuvinte și expresii artsitice și le redă în vorbire, găsește un alt final poveștii. (3p)

Se acordǎ 1punct din oficiu.

Mijloace de învǎțǎmânt: figurine, planșe cu imagini din povestea Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă

Descriptori de performanțǎ:

A (comportament atins) – ascultǎ cu atenție, reține ideile principale și expresiile artistice din text, reproduce cu fidelitate un fragment (9-10p)

D (comportament în dezvoltare) – ascultǎ cu atenție, reține cuvintele și expresiile din text, reproduce povestirea cu sprijin; (7-8p)

NS (comportament care necesită sprijin) – neatent în timpul expunerii, reține foarte puține cuvinte și expresii, reproduce fragmentul cu multǎ dificultate, fiind sprijinit în permanențǎ de educatoare; (5-6p)

În urma testării finale la proba nr. 4 am obținut următoarele rezultate, consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

URSUL PĂCĂLIT DE VULPE

Tabelul nr. 1

URSUL PĂCĂLIT DE VULPE

Tabelul nr. 2

DIAGRAMǍ AREOLARĂ

URSUL PĂCĂLIT DE VULPE

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

PROBA NR. 5.

HAI SĂ FACEM O POVESTE! – povestea copiilor

Scop : dezvoltarea creativitǎții și expresivitǎții limbajului oral.

Obiective operaționale:

O1 – sǎ creeze o scurtǎ narațiune, cu ajutor intuitiv;

O2 – sǎ alcătuiască propoziții corecte din punct de vedere gramatical;

O3 – sǎ folosească în mod corect vorbirea dialogată.

.

Material didactic: jucării : o pǎpușǎ, un pantof, un urs și un lup.

Desfășurare:

Educatoarea va capta atenția copiilor prin prezentarea jucăriilor. Apoi le va explica faptul că aceste obiecte îi vor ajuta la crearea unor povești cu întâmplări asemănătoare altor povești cunoscute de noi.

Propozițiile folosite trebuie să fie corecte din punct de vedere gramatical și copilul să înțeleagă sensul cuvântului folosit.

Itemi:

I1 – realizează o narațiune, pe baza cadrului creat; (3 p)

I2 – utilizează un vocabular bogat în expresii ; (3p)

I3 -compune în mod original narațiunea în care folosește și dialogul în prezentarea faptelor. (3p)

Se acordǎ 1 punct din oficiu

Descriptori de performanțǎ:

A (comportament atins)– fluiditate, originalitate, vocabular bogat, exprimare corectǎ, coerentǎ, închegarea logicǎ a acțiunilor (9-10p)

D (comportament în dezvoltare) – redarea corectǎ, coerentǎ a narațiunii, dar cu sprijin din partea educatoarei; (7-8p)

NS (comportament care necesită sprijin) – redarea narațiunii cu un conținut sǎrac, exprimare greoaie, imitarea altor povestiri; necesitǎ ajutor permanent din partea educatoarei; (5-6p);

În urma testării finale la proba nr. 5 am obținut următoarele rezultate, consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

HAI SĂ FACEM O POVESTE!

Tabelul nr. 1

HAI SĂ FACEM O POVESTE!

Tabelul nr. 2

DIAGRAMĂ AREOLARĂ

HAI SĂ FACEM O POVESTE!

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

PROBA NR.6

VORBIM CORECT ROMÂNEȘTE

Scop: dezvoltarea unei exprimǎri orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic

Obiective operaționale:

O1 – să recunoască sunetul inițial și final al cuvântului descoperit pe jeton;

O2 – să despartă cuvântul respectiv în silabe;

O3 – să formuleze o propoziție cu cuvântul respectiv ;

O4 – să reprezinte grafic propoziția, cuvintele, silabele, sunetele.

Mijloace de învǎțǎmânt: jetoane cu imagini ce desemnează anumite obiecte, jucǎrii, fișe de lucru individual, carioci.

Desfășurare:

Copiii vor fi împarțiți în cinci grupe. Fiecare lider al grupului va descoperi câte un jeton cu diferite obiecte. Prima grupă denumește imaginea de pe jeton, a doua grupă recunoaște sunetul cu care începe și sfârșește cuvântul, a treia grupă desparte cuvântul în silabe, a patra grupă spune câte silabe are cuvântul, iar a cincea grupă formulează o propoziție cu cuvântul respectiv. La final, după ce au fost solicitate toate grupele, incluzând toți preșcolarii, copiii vor primi fișe, având ca sarcină să reprezinte grafic propoziția, cuvintele, silabele, sunetele.

Itemi:

I1 – recunoaște sunetul initial și final al cuvintelor descoperite pe jeton; (2p)

I2 –desparte corect cuvintele descoperite în silabe; (2p)

I3- alcătuiește propoziții pornind de la cuvântul descoperit (2p)

I4 – reprezintă grafic propoziția, cuvintele, silabele, sunetele. (3p)

Se acordǎ 1punct din oficiu.

Descriptori de performanțǎ:

A (comportament atins): denumește și descrie corect imaginile în propoziții dezvoltate, spune cu ce sunet începe/sfârșește cuvântul, recunoscând litera corespunzătoare; reprezintǎ grafic corect propozițiile, cuvintele, silabele, sunetele; (8-10p)

D (comportament în dezvoltare): denumește și surprinde aspectul esențial al imaginilor, alcǎtuiește corect propozițiile, le reprezintǎ grafic corect, dar întâmpinǎ greutǎți în reprezentarea graficǎ a cuvintelor, silabelor și sunetelor; (6-7p)

NS (comportament care necesită sprijin): denumește corect imaginile, alcǎtuiește propoziții simple corecte, reprezintǎ grafic propozițiile cu sprijin, nu reprezintǎ grafic corect cuvintele silabele, sunetele; (4-5p)

În urma testării finale la proba nr. 6 s-au obținut următoarele rezultate, consemnate în centralizatorul următor: (Tabelul nr. 1; Tabel nr. 2)

VORBIM CORECT ROMÂNEȘTE

Tabelul nr. 1

VORBIM CORECT ROMÂNEȘTE

Tabelul nr. 2

DIAGRAMǍ AREOLARĂ

VORBIM CORECT ROMÂNEȘTE

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

REZULTATE COMPARATIVE ALE CALIFICATIVELOR OBȚINUTE DE COPIII EȘANTIONULUI EXPERIMENTAL ȘI EȘANTIONULUI DE CONTROL LA TESTELE DE EVALUARE SUMATIVĂ sunt următoarele:

DIAGRAMĂ AREOLARĂ -TOTAL –TESTARE FINALĂ

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

HISTOGRAMĂ DE DATE CALITATIVE COMPARATIVE (T.F)

EȘANTION EXPERIMENTAL

EȘANTION DE CONTROL

Datele obținute în urma testǎrii finale au fost consemnate și interpretate pentru fiecare copil, atât din eșantionul experimental, cât și din eșantionul de control .

IV.5. PREZENTAREA REZULTATELOR CERCETĂRII. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA ACESTORA

În urma cercetǎrii efectuate, rezultatele au fost supuse prelucrǎrii statistice și pe aceastǎ bazǎ de date am alcǎtuit tabele analitice comparative, diagrame și histograme calitative, atât pentru eșantionul experimental, cât și asupra eșantionului de control.

Astfel, în etapa de evaluare finală, privind nivelul de dezvoltare a limbajului oral sub toate aspectele, la copiii preșcolari, rezultatele au indicat o creștere semnificativă a performanțelor pentru eșantionul experimental.

Rezultatele obținute oferă o imagine clară a progresului înregistrat de preșcolari pe parcursul anului școlar 2014-2015, progres datorat în mare măsură folosirii permanente a jocul didactic în manieră diferențiată.

După testarea capacităților intelectuale ale copiilor am urmărit proiectarea unor activități cât mai atractive, iar utilizarea jocurilor didactice au avut ca rol creșterea eficienței activităților de educarea limbajului; în același timp, am urmărit posibilitatea de a măsura și aprecia rezultatele, gradul de asimilare și aplicabilitate a cunoștințelor, printr-o evaluare continuă, formativă.

Efectuându-se în trepte succesive, evaluarea continuă a permis o ameliorare a activității din etapele anterioare. Pentru a evidenția eficiența jocului didactic în educarea limbajului oral am proiectat demersuri didactice diferite pentru activități cu teme asemănătoare.

Astfel, după testele de evaluare formativă și cele de evaluare sumativă, am constatat că în activitățile de educarea limbajului, în care am utilizat cu preponderență jocul didactic în manieră diferențiată, randamentul a fost superior, copiii participând cu mai mult interes, manifestând o mai bună receptivitate și dovedind, mai ales, o atracție deosebită față de asemenea activități.

În perioada de evaluare inițială au fost aplicate peșcolarilor de la grădinițele Ghidion și Stănița un test de evaluare inițială prin care am urmărit constatarea nivelului cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor de limba română și depistarea eventualelor lacune existente.

După aplicarea probei nr.1 am constatat o creștere semnificativă în decursul anului școlar 2014-2015 a capacității de diferențiere perceptiv-fonetică a sunetelor și grupurilor de sunete, separate și/sau situate în poziții diferite în structura cuvântului la eșantionul experimental dupǎ cum urmeazǎ:

se constatǎ o capacitate scăzută de diferențiere a sunetelor și grupurilor de sunete în cadrul testǎrii inițiale la 1 preșcolar (5 %), obținând punctaj minim, în cadrul testǎrii finale acesta a progresat, obținând punctaj mediu pentru pronunțarea corectă a 80% dintre sunetele propuse;

în cadrul testǎrii inițiale 8 preșcolari, adicǎ 40 %, obțineau punctaj mediu, după perioada formativ – ameliorativă, 7 dintre ei au obținut punctajul maxim, după cum se poate observa în tabelul următor:

La nivelul grupei de preșcolari, progresul realizat în urma utilizǎrii jocurilor didactice în manieră diferențiată, se prezintă astfel:

Dacǎ la începutul anului școlar doar doi copii din 20, adicǎ 95%, pronunțau corect peste 80% din sunete, la sfârșitul anului, în urma utilizǎrii jocului didactic în manieră diferențiată, 2 copii (10%) pronunță corect 80%, iar 18 copii (90%) pronunță corect 100%.

La grupul de control s-a constatat o creștere a capacității de diferențiere perceptiv-fonetică a sunetelor și grupurilor de sunete, separate și/sau situate în poziții diferite în structura cuvântului, dupǎ cum urmeazǎ:

se constatǎ o capacitate scăzută de diferențiere a sunetelor și grupurilor de sunete în cadrul testǎrii inițiale la 2 copii (10 %), obținând punctaj minim, în cadrul testǎrii finale aceștia au progresat, obținând punctaj mediu pentru pronunțarea corectă a 80% din sunetele propuse;

dacǎ în cadrul testǎrii inițiale 7 preșcolari, adicǎ 35%, obțineau un punctaj mediu, progresul lor pe parcursul experimentului organizat, evidențiazǎ faptul că doar un preșcolar a obținut punctajul maxim, dupǎ cum se poate observa în tabelul următor:

dacǎ la începutul anului școlar 19 copii din 20, adicǎ 95% pronunțau corect peste 80% din sunete, la sfârșitul anului, 9 copii (45%) pronunță corect 80% sunetele și 11 copii (55%) pronunță 100% corect sunetele.

La nivelul grupei de preșcolari, progresul realizat se prezintă astfel:

Din rezultatele prezentate se constatǎ o capacitate crescută de diferențiere perceptiv-fonică a preșcolarilor.

Prezentarea comparativǎ a progresului înregistrat de cele douǎ eșantioane pentru proba nr. 1:

Grafic , situația se prezintǎ astfel:

Aceste date evidențiazǎ faptul cǎ progresul înregistrat în identificarea și corectarea defectelor de pronunție la grupul experimental este mai mare decât cel determinat la grupul de control. Se poate observa un prim argument de realizare a ipotezei.

Din rezultatele obținute în urma aplicării probei nr.2 se constatǎ cǎ volumul vocabularului și al gradului de înțelegere a noțiunilor de către preșcolarii eșantionului experimental a crescut semnificativ, după introducerea factorului de progres dupǎ cum urmeazǎ:

dacă 5 preșcolari, adicǎ 25%, în cadrul evaluǎrii inițiale obțineau punctaj mediu, în urma utilizǎrii jocului didactic în manieră diferențiată, aceștia au obținut urmǎtoarele rezultate:

La nivelul grupei de preșcolari, progresul realizat în urma utilizǎrii jocului didactic în manieră diferențiată, se prezintă astfel:

În urma aplicării acestei probe, în cadrul testării ințiale, am constatat următoarele:

Limbajul copiilor este corect însă în lipsa imaginilor, nu reușesc să alcătuiască propoziții cu anumite cuvinte uzuale; nu respectă topica; propozițiile sunt în mare majoritate simple, sărace în expresii artistice.

Dacǎ la începutul anului școlar 15 copii din 20, adicǎ 75 % ofereau informații ample despre cuvintele date, la sfârșitul anului, în urma utilizǎrii jocului didactic în manieră diferențiată, 18 copii, adicǎ 90%, foloseau cuvântul dat ca subiect în propoziție, realizau acordul gramatical cu predicatul, când topica propoziției era corectă și înțelegeau sensul cuvântului folosit. Copiii care obținuseră punctaj maxim la proba inițială au obținut și în evaluarea sumativă tot 2 puncte, dar propozițiile sunt dezvoltate, cuvintele utilizate sunt alese cu grijă.

Exemplu: Preșcolarul P.C. A.

În prima etapǎ a obținut un punctaj mediu, nereușind sǎ alcătuiască propoziții corecte din punct de vedere gramatical, fără să utilizeze corect topica în propoziție și fără să înțeleagă sensul dat cuvântului. El alcătuia propoziții simple după un tipar dat de educatoare sau de alți copii, imitând formulările altora. Cu un vocabular sǎrac, cu o expunere greoaie, acesta nu reușește sǎ-și exprime ideile corect și coerent. Dupǎ utilizarea jocului didactic, în cadrul testǎrii finale, acesta alcătuiește formulări ample, originale, progresul fiind uluitor. Exprimarea este fluentǎ, corectǎ, coerentǎ, vocabularul bogat.

La testarea eșantionului de control, din rezultatele prezentate, se constatǎ cǎ volumul vocabularului și al gradului de înțelegere a noțiunilor de către preșcolari a crescut în decursul anului școlar 2014-2015, dupǎ cum urmeazǎ:

7 copii, adicǎ 35%, în cadrul evaluǎrii inițiale obțineau un punctaj mediu; în cadrul testǎrii finale au obținut urmǎtoarele rezultate:

În cadrul eșantionului de control, progresul realizat se prezintă astfel:

Din rezultatele prezentate se constatǎ cǎ volumul vocabularului copiilor a crescut. Dacǎ în etapa evaluǎrii inițiale 13 copii, adicǎ 65%, obțineau punctaj maxim, la sfârșitul anului 14 copii, adicǎ 70%, acumuleazǎ 2p.

Prezentarea comparativǎ a progresului înregistrat de cele douǎ eșantioane pentru proba nr. 2:

Grafic, situația se prezintǎ astfel:

Aceste date evidențiazǎ cǎ progresul înregistrat în dezvoltarea vocabularului activ la clasa experimentalǎ este mai mare decât cel obținut la clasa de control. Se observă un alt argument de realizare a ipotezei.

La eșantionul experimental, în urma aplicării probei nr. 3 se constată o îmbunătățire a capacității preșcolarilor de a folosi corect adjectivul și de a face a face acordul acestuia cu substantivul, după cum urmează:

dacă 7 preșcolari, adică 35%, obțineau 0 puncte în evaluarea inițială pentru indicarea cu ajutor a cel puțin 2-3 răspunsuri corecte, progresul lor în urma utilizării jocului didactic în manieră diferențiată se prezintă astfel:

toți cei 7 preșcolari, adică 35%, au progresat și au obținut un punctaj maxim în testarea finală.

preșcolarii care la evaluarea inițială au obținut punctajul maxim, l-au păstrat și s-au perfecționat, dezvoltându-și capacitatea de generalizare.

După realizarea experimentului, în cadrul testării finale, s-a constatat un progres remarcabil, după cum urmează:

Exemplu: Preșcolarul.M.Ș.

La începutul anului școlar nu reușea să obțină nici un punct, nealcătuind nici o propoziție cu cuvintele date, în urma evaluării finale el reușește să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate, corecte din punct de vedere gramatical.

La eșantionului de control, 8 copii, adică 40%, obțineau 0 puncte în evaluarea inițială pentru indicarea cu ajutor a cel puțin 2-3 răspunsuri corecte, în evaluarea finală situația se prezintă astfel:

4 preșcolari, adică 20% au progresat și au obținut punctaj maxim. Cei 12 preșcolari care au obținut în evaluarea inițială punctajul maxim, și l-au păstrat și în urma evaluării sumative, dar răspunsurile lor au fost mai complete și mai dezvoltate.

Progresul eșantionului de control

Vocabularul preșcolarilor de la grupul de control s-a îmbogățit pe parcursul experimentului, dar nu în aceeași măsură cu a preșcolarilor din eșantionul experimental, aceasta dovedind că jocul didactic în manieră diferențiată, influențează îmbogățirea limbajului copilului preșcolar.

Prezentarea comparativă a progresului înregistrat de cele două eșantioane pe durata anului școlar 2014 – 2015 pentru proba 3:

Grafic, situația se prezintă astfel

Aceste date evidențiază faptul că progresul înregistrat în dezvoltarea vocabularului la grupa experimentală este mai mare decât cel determinat la grupa de control. Se observă un alt argument de validare a ipotezei.

Din rezultatele obținute la proba nr. 4 se constată că limbajul copiilor s-a dezvoltat foarte mult în urma utilizării jocului didactic, în anul școlar 2014 – 2015, după cum urmează:

în cadrul evaluării inițiale 5 preșcolari, adică 10%, obțineau un punctaj minim, iar în urma utilizării jocului didactic în cadrul testării finale, aceștia au progresat, obținând următoarele rezultate:

10 preșcolari, adică 50%, acumulau peste 7 puncte în evaluarea inițială, obținând un punctaj mediu, după introducerea factorului de progres, aceștia au evoluat, 6 dintre ei obținând în cadrul evaluării finale punctaj maxim:

în urma testării inițiale, 5 preșcolari, adică 25%, au obținut punctajul maxim, după folosirea jocului didactic în manieră diferențiată în cadrul testării finale, toți au obținut performanțe :

În urma analizării și interpretării acestei probe, am constatat că preșcolarii și-au dezvoltat exprimarea orală, înțeleg și utilizează corect semnificațiile structurilor verbale orale.

La nivelul eșantionului experimental, progresul realizat în urma introducerii factorului de progres, se prezintă astfel:

Progresul preșcolarilor realizat este evident: de la 5 copii, adică 25%, care obțineau un punctaj minim, necesitând mereu sprijinul educatoarei, s-a ajuns în testarea finală la 1, adică 5%; 10 copii, adică 50 %, în evaluarea inițială, care au obținut un punctaj mediu, dovedind comportament în dezvoltare, s-a ajuns la 8 copii, adică 40 %, în evaluarea finală; Dacă în evaluarea inițială 5 copii, adică 25 %, obțineau punctajul maxim, dovedind că au comportamaent atins în evaluarea finală 11 copii, adică 65 %, reușeau să obțină acest lucru.

Exemple:

Copilul P.C.A.

În evaluarea inițială obținea 5 puncte, constatând că: ascultă cu atenție expunerea educatoarei, reține puține cuvinte și expresii artistice noi, reproduce fragmentul cu mare dificultate, solicitând sprijin permanent din partea educatoarei – în urma realizării experimentului, în cadrul testării finale, el acumulează 8 puncte constatând că: ascultă fragmentul cu atenție, reține cuvintele, expresiile din text, reproduce povestirea cu puțin sprijin.

Copilul R.I.

În evaluarea inițială obținea 7 puncte, constatând că: ascultă cu atenție expunerea educatoarei, reține puține cuvinte și expresii artistice noi și mai mult inventează fără să meargă pe firul povestirii, reproduce fragmentul cu dificultate, fiind sprijinit de educatoare – în urma utilizării jocului didactic, în cadrul testării finale, el obține 10 puncte, punctaj maxim, constatând că: ascultă textul cu atenție, reține ideea principală, expresiile artistice și proverbele din text, reproduce cu fidelitate un fragment.

La eșantionul de control se constatǎ cǎ limbajul copiilor s-a dezvoltat, dupǎ cum urmeazǎ:

în cadrul evaluǎrii inițiale 7 copii, adicǎ 35%, obțineau un punctaj minim, iar în cadrul evaluǎrii finale ei au progresat obținând urmǎtoarele rezultate:

9 copii, adicǎ 45%, acumulau peste 7 puncte în evaluarea inițialǎ, iar în evaluarea finalǎ progresul lor a fost urmǎtorul:

în urma testǎrii inițiale, 4 copii, adicǎ 20%, și-au menținut rezultatele în cadrul testǎrii finale:

La nivelul eșantionului de control, progresul realizat se prezintă astfel:

Din datele prezentate se constată cǎ progresul eșantionului de control este vizibil mai mic decât al eșantionului experimental.

Prezentarea comparativǎ a progresului înregistrat de cele 2 eșantioane pentru proba nr. 4 :

Grafic, situația se prezintǎ astfel:

Aceste date evidențiazǎ că progresul înregistrat în dezvoltarea vocabularului la clasa experimentalǎ este mai mare decât cel obținut la clasa de control. Se observă un alt argument de realizare a ipotezei.

În urma analizǎrii și interpretǎrii rezultatelor obținute de preșcolari la proba nr. 5, s-a constatat cǎ datorită utilizării jocului didactic în manieră diferențiată, copiii și-au dezvoltat creativitatea și expresivitatea limbajului oral. Acest lucru se poate observa din urmǎtoarele date:

dacǎ la începutul anului școlar, în cadrul evaluǎrii inițiale, 8 copii, adicǎ 40 %, obțineau 5, respectiv 6 puncte, necesitând sprijinul permanent al educatoarei, în cadrul testǎrii finale, dupǎ folosirea jocului didactic în manieră diferențiată, ei au progresat, rezultatele fiind urmǎtoarele:

8 copii, adicǎ 10%, în cadrul testǎrii inițiale obțineau 7 puncte dovedind un comportament în dezvoltare, în urma utilizǎrii jocului didactic în manieră diferențiată, aceștia au progresat, obținând un punctaj mai bun:

în cadrul testǎrii inițiale, 4 copii, adicǎ 20%, au obținut 9 puncte dovedind că au un comportament atins, la sfârșitul anului școlar, au obținut punctajul maxim:

Progresul realizat de preșcolarii eșantionului experimental în urma utilizǎrii jocului didactic în manieră diferențiată este următorul:

Din datele prezentate se constatǎ un progres remarcabil al preșcolarilor, aceștia reușind sǎ creeze o scurtǎ narațiune cu ajutor intuitiv, folosind un vocabular bogat, o exprimare corectǎ, coerentǎ, fiind originali, utilizând imagini și expresii artistice, închegând logic acțiunea.

Exemplu: Copilul M.Ș.

În etapa evaluǎrii inițiale obținea 6 puncte, constatând cǎ: reda narațiunea cu un conținut sǎrac; solicita sprijin permanent din partea educatoarei; exprimarea era greoaie; vocabularul sǎrac; nu respecta cele trei momente ale povestirii; imita povestirile altor copii – dupǎ utilizarea jocului în manieră diferențiată, a obținut în cadrul testǎrii finale 8 puncte constatând cǎ: redă o scurtǎ narațiune, pe baza cadrului creat; utilizeazǎ un vocabular corect, coerent, fluent.

La eșantionul de control, în urma analizǎrii și interpretǎrii rezultatelor obținute de preșcolari, la aceastǎ probǎ, s-a constatat cǎ progresul lor este mai scǎzut decât al preșcolarilor din grupul experimental unde a fost utilizat în mod frecvent jocul didactic în manieră diferențiată, fapt dovedit de urmǎtoarele date:

dacǎ la începutul anului școlar, în cadrul evaluǎrii inițiale, 7 copii, adicǎ 35%, obțineau 5 puncte, necesitând în permanență sprijin din partea educatoarei, în cadrul evaluǎrii finale au obținut urmǎtoarele rezultate:

11 preșcolari, adicǎ 55%, au obținut 7, respectiv 8 puncte, dovedind că au un comportament în dezvoltare în cadrul evaluǎrii inițiale, iar progresul lor pe parcursul anului școlar a fost urmǎtorul:

în cadrul testǎrii inițiale 2 copii, adicǎ 10%, obțineau 9 puncte, la sfârșitul anului ei acumuleazǎ 10 puncte după cum se observă în tabelul urmǎtor:

Progresul realizat de preșcolarii eșantionului de control pentru proba nr.5 este următorul:

Datele obținute atestǎ faptul cǎ progresul preșcolarilor din eșantionul de control este vizibil mai mic decât a celor din eșantionul experimental.

Prezentarea comparativǎ a progresului înregistrat de cele 2 eșantioane pentru proba nr. 5:

Grafic, situația se prezintǎ astfel:

Aceste date evidențiazǎ că progresul înregistrat în dezvoltarea vocabularului și limbajului expresiv la grupul experimental este mai mare decât cel determinat la grupul de control. Pe aceastǎ bazǎ avem un alt argument de realizare a ipotezei.

În urma analizǎrii și interpretǎrii rezultatelor obținute la proba nr. 6 de preșcolari, s-a constatat cǎ pe parcursul anului școlar, după introducerea factorului de progres, copiii și-au deprins o exprimare oralǎ corectǎ din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic. Ei reușesc la sfârșitul anului școlar sǎ denumeascǎ imaginile prezentate cu surprinderea aspectului esențial; sǎ formuleze enunțuri corecte, surprinzând aspectele sugerate de imagini; sǎ reprezinte grafic propoziții, cuvinte, silabe, sunete, să intuiască sunetul inițial și final. Acest lucru este confirmat de urmǎtoarele date:

la începutul anului școlar, în cadrul evaluǎrii inițiale, 8 copii, adicǎ 40%, obțineau între 4 și 6 puncte, necesitând sprijinul permanent al educatoarei, în cadrul evaluǎrii finale, dupǎ realizarea experimentului, aceștia și-au îmbunǎtǎțit performanțele, 4 dintre ei ajungând la un punctaj maxim, dupǎ cum urmeazǎ:

în cadrul testǎrii inițiale, 10 preșcolari, adicǎ 50%, obțineau 7 și 8 puncte, dovedind un comportament în dezvoltare, în urma utilizǎrii jocului didactic în manieră diferențiată, aceștia au progresat, rezultatele lor în cadrul testǎrii finale au fost:

în cadrul testǎrii inițiale, 2 preșcolari, adicǎ 10%, au obținut 9 puncte, la sfârșitul anului școlar, ei și-au optimizat performanțele, atingând punctajul maxim:

Din datele prezentate se poate observa un progres foarte mare al copiilor din eșantionul experimental, aceștia reușind sǎ îndeplineascǎ itemii propuși în testul de evaluare finală, dupǎ utilizarea jocului didactic în manieră diferențiată.

.

Progresul realizat de copiii din eșantionul experimental pentru proba nr. 6:

Exemplu: Copilul C.N.B.

În etapa evaluǎrii inițiale, acumula 6 puncte, constatând cǎ: denumea imaginile prezentate cu surprinderea aspectului esențial; întâmpina greutǎți în alcǎtuirea propozițiilor, solicitând sprijin permanent din partea educatoarei; nu reușea sǎ reprezinte grafic propoziția – dupǎ folosirea jocurilor didactice în manieră diferențiată, la evaluarea finală, el reușește sǎ rezolve toți itemii propuși, acumulând 9 puncte.

În urma analizǎrii și interpretǎrii rezultatelor obținute de preșcolari la aceastǎ probǎ, s-a constatat cǎ pe parcursul anului școlar, progresul realizat de eșantionul de control este mai mic decât progresul realizat de grupul eșantionului experimental. Acest lucru se poate observa din urmǎtoarele date:

la începutul anului școlar, în cadrul evaluǎrii inițiale, 9 preșcolari, adicǎ 45%, obțineau punctajul minim, în cadrul evaluǎrii finale aceștia au obținut urmǎtoarele rezultate:

9 preșcolari, adicǎ 45%, în cadrul testǎrii inițiale, obțineau un punctaj mediu, în cadrul testǎrii finale, ei au obținut urmǎtoarele rezultate:

în cadrul testǎrii inițiale, 2 preșcolari, adicǎ 10%, au obținut 9 puncte, la sfârșitul anului școlar, progresul lor a fost urmǎtorul:

Progresul realizat de preșcolarii din eșantionul de control, pentru poba nr.6 se prezintă astfel:

Prezentarea comparativǎ a progresului înregistrat de cele 2 eșantioane pe durata anului școlar, pentru proba nr. 6:

GRAFIC, situația se prezintǎ astfel:

Aceste date evidențiazǎ cǎ progresul înregistrat în dezvoltarea limbajului la grupa experimentalǎ este mai mare decât cel determinat la grupa de control. Pe aceastǎ bazǎ avem încǎ un argument de validare a ipotezei.

Din rezultatele obținute rezultǎ foarte clar impactul pe care jocul didactic în manieră diferențiată l-a avut asupra dezvoltǎrii limbajului preșcolarilor, ceea ce permite susținerea ideii cǎ ipoteza a fost confirmatǎ.

CONCLUZII

Rezultatele obținute în cadrul cercetării empirice realizate confirmă ipoteza, punând în evidență rolul și contribuția jocului didactic drept modalitate de tratare diferențiată în educarea limbajului oral la preșcolari, facilitând astfel realizarea optimă a obiectivelor educaționale.

Învǎțǎmântul preșcolar este „ prima cǎrǎmidǎ ” pusǎ în formarea instructiv – educativǎ a fiecǎrui om. În grǎdinițǎ se adunǎ cu sârg însușiri necesare formǎrii personalitǎții. Educatoarea este cea care conduce pașii copilului spre cunoaștere și afirmare. Pe acest drum al pregǎtirii pentru viațǎ, din bogǎția de mijloace care stau la îndemâna educatoarei, jocul didactic este tezaurul de resurse formativ – educative valoros pentru evoluția psiho-intelectualǎ a preșcolarului.

Jocul contribuie la îmbogățirea cunoștințelor, formează și dezvoltă caractere, deprinderi, priceperi și cunoștințe. Evidențierea, în cadrul procesului instructiv-educativ, a elementelor pregătitoare, a premiselor folosirii jocului didactic, conduce la formarea sentimentelor intelectuale, stimulează curiozitatea de a cunoaște și plăcerea de a rezolva sarcinile didactice puse în joc.

Lucrarea elaborată a scos în evidență ideea ce confirmă și ipoteza de lucru și anume că utilizarea jocului didactic în procesul instructiv-educativ, desfăsurat cu preșcolarii, trebuie să răspundă cerințelor interne ale formării unor deprinderi, priceperi și cunoștințe de educare a limbajului. În acest sens am abordat conținuturi ale domeniului limbă și comunicare sub aspect fonetic, lexical, al structurii gramaticale, al expresivității vorbirii.

Întregul experiment realizat confirmă că folosirea jocului didactic facilitează activarea și dezvoltarea operațiilor gândirii (analiză, sinteză, comparație, generalizare), altfel spus dezvoltă seturi flexibile de deprinderi, priceperi și abilități care împletite cu trăirile afective au fost cele ce au dinamizat și vor dinamiza în continuare capacitatea intelectuală a copiilor, atenția, perseverența, potențialul creativ, dezvoltând într-un mod armonios formarea personalităților acestora în vederea pregătirii lor pentru școală.

Jocul didactic utilizat drept modalitate de tratare diferențiată în educarea limbajului oral la preșcolari, a permis trecerea de la ușor la mai greu, prin pași mărunți, adaptați ritmului individual al fiecărui preșcolar.

Lucrarea de față a demonstrat că utilizarea jocului didactic drept modalitate de tratare diferențiată în educarea limbajului oral contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui, cât și la însușirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.

. Experiența pe care am acumulat-o în practica instructiv-educativă m-a convins că o activitate, oricât de atent pregătită și excelent dezbătută de copiii, este supusă legilor memoriei, iar cunoștințele dobândite, sunt supuse perisabilității, dacă nu există ceva care să o fixeze în memorie. Și acel ceva eu l-am descoperit prin joc.

BIBLIOGRAFIE

Ana, Aurelia, Cioflica, Maria Smaranda – Jocuri didactice pentru educarea limbajului-îndrumător metodic, grupa pregătitoare , Ed. Tehno-Art, Petroșani, 1999

Bacus, Anne – Copilul de la 3 la 6 ani (Dezvoltarea fizică, psihică, afectivă, intelectuală și socială-traducere de Traiana Necșa), Ed. Teora, 1998

Bârsan, Nicoleta – Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului și comunicării orale a preșcolarilor mari , E.D.P., București, 1995

Boșcaiu, Emilia – Prevenirea și corectarea tulburărilor de vorbire în grădinițele de copii, E.D.P., București, 1973

Boșcariu, Emilia; Mircea, Maria – Dezvoltarea laturii practice a limbajului, copilul preșcolar și dezvoltarea vorbirii, E.D.P., București, 1980

Cerghit, Ioan – Metode de învățământ – E.D.P., București, 1976

Chateau, Jean – Copilul și jocul , E.D.P., București (traducere) , 1970

Ciechev A și colectiv – Psihologia pedagogică, E.D.P.,București, 1962

Crețu, C. – Curriculum diferențiat și personalizat-ghid metodologic pentru învățători, profesori și părinții copiilor cu disponibilități aptitudinale înalte, Ed. Polirom,

Cosmovici, Andei – Psihologia generalǎ , Ed. Polirom , Iași, 1996

Cucoș, C-tin; Crețu, Carmen și colectiv – Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Polirom, Iași, 1998

Damșa, I.; Damșa.Toma, M.; Ivănuș, Z. – Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și clasele I și a II a, E.D.P., București, 1996

Delors, J. – Comoara lăuntrică, Ed. Polirom, Iași, 2000

15. Dicționar de pedagogie – E.D.P., București, 1979

16. Dicționarul explicativ al limbii române – Editura Academiei, București, 1975

17. Didactica activităților instructiv-educative pentru învățământul preprimary – Ed. Didactica Nova, Craiova, 2005

18. Documentar metodic pentru acticitățile de educarea limbajului la preșcolari Ed. V&I Integral, București, 2001

Dogaru, Zoe – Jocuri didactice pentru educarea limbajului, învățământ preprimar, Ed. Aramis, București, 2001

Dolean, I.; Dolean, D. – Meseria de părinte, Ed. Aramis, București, 2002

Drǎgan, I. ; Nicola, I – Cercetarea psihopedagogicǎ , Ed. Tipomur, Tg. Mureș, 1993

Dumitrana, Magdalena – Copilul, familia și grǎdinița , Ed. Compania, București, 2002

Dumitrana, Magdalena – Educarea limbajului în învățământul preșcolar, vol. I și II, Ed. Compania, București, 1999, 2000

Dumitriu, Constanța – Inroducere în cercetarea pedagogicǎ , E.D.P., R.A., București, 2004

Dumitriu, Gh.; Damian, I.; Dumitriu, C.; Dumitriu, I. – Psihopedagogie (sinteze), Ed. Alma Mater, Bacău, 2002

Găvenea ,Al – Cunoașterea prin descoperire în învățământ, EDP, București, 1975

Ghid pentru proiecte tematice- abordare în manieră integrată a activităților din grădiniță, Humanitas, București, 2005

Golu, P.; Verza, E.; Zlate, M. – Psihologia copilului -manual de cl. a XI a, E.D.P., București, 1993

Huizinga, Johanpt. versiunea românească – Homo Ludens(Încercarea de determinare a elementului ludic al culturii- trad. din olandeză de H.R. Radian), Humanitas, București , 1998,2002

Jude, Ioan – Psihologie școlară și optim educațional, E.D.P., București, 2002

Lovinescu A.V. – Jocuri-exercițiu pentru preșcolari, E.D.P.,București,1979

Macavei, E. – Pedagogie , E.D.P., București, 1996

Mateiaș, Alexandra – Pedagogie pentru învățământul preprimar-program de dezvoltarea generală prin tratare diferențiată, E.D.P., R.A., București, 2003

Metoda proiectelor la vârstele timpurii”, Ed.V&I Integral, Bucrești, 2003

Miclea, M. – Psihologie cognitivă. Metodele teretico-experimentale, Ed. Polirom, Iași, 1999

Ministerul Educației și Cercetării – Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani) , 2008

Mitrofan, Nicolae – Testarea psihologică a copilului mic, Ed. Press Mihaela S.R.L., București, 1997

Mitu, F.; Antonovici, Ș. – Metodica activităților de educarea a limbajului în învățământuk preșcolar-ediția a II-a revizuită, edHumanitas Educațional, București, 2005

Nicola, Ioan – Tratat de pedagogie școlarǎ , Ed. Aramis, București, 2005

Pǎiș, Lǎzǎrescu, Mihaela; Ezechil, Liliana – Laborator preșcolar-ediția a II-a revizuită, Ed. V&J Integral, București, 2004

Păun, Emil; Iucu, Romiță – Educația preșcolară în România, Ed. Polirom, Iași , 2002

Piaget, Jean – Psihologia inteligenței, Ed. Științifică, București, 1965

Piaget, Jean – Psihologia copilului,E.D.P., București, (traducere) , 1968

Popescu, E. – Pedagogie preșcolarǎ. Didacticǎ., E.D.P., București, 1994

Radu, Ion; Ionescu, Miron – Experiență didactică și creativitate, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1987

Radu, T., Ion – Învățământul diferențiat- conepții și stategii, E.D.P.. București, , 1978

Rafailǎ, Elena – Educarea creativitǎții la vârsta preșcolarǎ , Ed. Aramis , 2002

Revista învățământului preșcolar, nr.1, 2-3, 4/1991;nr.1-2/1992; nr.1-2, 3-4/2004;3-4/2009

Scrisori metodice pentru aplicarea programei instructiv- educative în grădinița de copii

Sima, Ioan – Creativitate, la vârsta preșcolară și școlară mică, E.D.P., București, 1997

Solomon Marcus – Paradigme universale, E.D.P., Paralela 45, 2011

Solomon Marcus -Jocul ca libertate, E.D.P., Scripta, 2003

Stoica, Marin – Pedagogie școlară, pentru cadrele didactice, gradul al II-le și la perfecționare, Ed. Gh. Cârțu- Alexandru, Craiova, 1995

Șchiopu, Ursula – Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, E.D.P., București, 1970

Șchiopu, U.; Verza, E. -Psihologia vârstelor, E.D.P., București, 1972

Todoran,Dimitrie – Individualitatea și educație, E D.P., București,1974

Țârcovnicu, Victor – Învățământ frontal, învățământ individual, învățământ pe grupe, E.D.P., București, 1998

Verza, Emil- Omul, jocul și distracția , Ed. Științificǎ și Enciclopedicǎ, București, 1978

Verza, Emil; Șchiopu, U. – Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Ed. Pro Humanitate, București, 1997

Vincent, Rose – Cunoașterea copilului, E.D.P., București, 1972

Voiculescu, Elisabeta – Pedagogie preșcolară, Ed. Aramis, București, 2001

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Strategii de Utilizare a Jocului Didactic Modalitate de Tratare Diferentiata In Educarea Limbajului Oral al Prescolarilor (ID: 160744)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Strategii de Utilizare a Jocului Didactic Modalitate de Tratare Diferentiata In Educarea Limbajului Oral al Prescolarilor

Copyright Notice

Jocul Si Dezvoltarea Personala la Varsta Prescolara

Conexiuni Interdisciplinare Privind Metodica Insusirii Elementelor de Limbaj Plastic Educatie Plastica, Educatie Estetica Abilitati Practice

Educatoarea Manager de Grupa a Prescolarilor

Aspecte Teoretice Privind Activitatea de Orientare Scolara Si Profesionala

Strategii de Realizare a Educatiei Civice In Invatamntul Primar Si Prescolar’

Specificul Utilizarii Mijloacelor Didactice Moderne In Activitatile Didactice cu Prescolarii

Copyright Notice

Similar Posts