Strategii DE Traducere A Textului Publicistic
STRATEGII DE TRADUCERE A TEXTULUI PUBLICISTIC
CUPRINS
Lista abrevierilor
Introducere
I. NOȚIUNI TEORETICE DESPRE TEXT ȘI CARACTERISTICILE SPECIFICE TEXTULUI PUBLICISTIC
1.1 Definirea textului și tipurilor de text
1.2 Caracteristicile specifice textului publicistic și a celui electronic (hypertextul
1.3 Rolul și importanța mass-media în societatea actuală
Concluzii la capitolul I
II. PROCESUL DE TRADUCERE ȘI STRATEGIILE FOLOSITE
2.1 Particularitățile procesului de traducere
2.2 Clasificarea traducerilor
2.3 Strategii de traducere a textului
Concluzii la capitolul II
III. ANALIZA STRATEGIILOR DE TRADUCERE A TEXTULUI PUBLICISTIC DE PE SITE-UL DE ȘTIRI DIN LIMBA ROMĂNĂ ÎN LIMBA ENGLEZĂ
3.1 Metode de analiză a textelor publicistice traduse în plan contrastiv
3.2 Aspectul contrastiv al textelor bilingve publicate pe site-ul jurnal.md
Concluzii la capitolul III
Concluzii și recomandări
Bibliografie
LISTA ABREVIERILOR
DOC- Document
DOI- Digital Object Identifier
HTML- Hyper Text Markup Language
HTTP- Hyper Text Transfer Protocol
ISBN- International Standard Book Number
ISSN- International Standard Serial Number
LS – limba sursă
LȚ- limba țintă
PDF- Portable Document Foramat
R- receptor
RSS- Rich Site Summary
TO- Translation Operator
TOTA- Translation Oriented Text Analysis
TS- textul sursă
TȚ- textul țintă
URL- Uniform Resource Locator
XML- eXtensible Markup Language
INTRODUCERE
Obiectul tezei de masterat cu titlul „Strategii de traducere a textului publicistic plan contrastiv: română – engleză“ îl constituie dificultățile traductologice apărute în plan teoretic și aplicativ în procesul traducerii textelor publicistice de tip hypertext.
Prezenta lucrare abordează în plan teoretic definirea textului și tipurilor de text, în special caracteristicile specifice textului publicistic și a celui electronic (cunoscut sub denumirea de hypertext).Textele publicistice pot fi de mai multe tipuri dar noi ne-am axat anume pe textele publicistice care le putem analiza direct de pe site-ul de știri. Astfel, am considerat că e importantsă prezentăm rolul și importanța mass-media în societate.
Lucrarea se înscrie în tendințele actuale de cercetare lingvistică a particularităților procesului de traducere, clasificarea traducerilor și strategiile de traducere a textului. Pe baza părții teoretice lucrarea oferă un model de analiză orientativă pentru traducerea textului publicistic. Partea teoretică, dar și cea practică oferă posibilitatea extinderii cercetării asupra tipurilor de traducere și strategiilor de traducere întrebuințate mai des în textul publicistic postat pe site-ul de știri.
Tema acestei lucrări a mai constituit obiectul de studiu al diverselor cercetări care au prezentat anumite aspecte ale tipurilor și strategiilor traducerii. Corpusul cercetării constituie contribuția renumitor cercetători care au abordat această tema și lucrările cărora le-am citat și care constituie baza teoretico-științifică a aceastei teze: Eugeniu Coșeriu, Elena Ungureanu, Irina Cojocaru, Elena Constantinovici, Mihai Coman, Victoria Ungureanu, Angela Bidu-Vrănceanu, Bantaș Andrei, Croitoru Elena, Rodica Lupan, Constanța Avădanei ș.a.
Tema de cercetare este „Strategii de traducere a textului publicistic plan contrastiv: română – engleză”. Am ales această temă pentru că este una actuală datorită faptului că textul a căpătat noi dimensiuni care se identifică prin termenul relativ nou de hypertext. Prin tema aleasă am vrut să cercetez mai aprofundat care sunt strategiile de traducere aplicate în procesul traducerii din limbaromână în limba enlgeză. Deasemenea am abordat diverse puncte de vedere cu privire la cât de eficientă este o traducere în dependență de strategiile utilizate și care dintre ele prevalează anume în textul publicistic de pe site-ul de știri.
Scopulprincipаl аl lucrării de față este de a reda principalele tipuri de traduceri, procedee sau strategii de traducere a textului din limba română în limba engleză; de a analiza specificul textului publicistic definit prin hypertext, de a descrie strategiile utilizate în procesul de traducere și de a analiza aplicarea acestora în textele publicistice propriu-zise.
Obiectivele principale ale prezentei lucrări sunt:
– analiza și descrierea principalelor abordări despre text în general și specificul textului publicistic;
– descrierea funcțiilor mass-media
– analiza procesului de traducere precum și a tipurilor de traducere;
– clasificarea și exemplificarea strategiilor de traducere;
– analiza strategiilor întebuințate în textele publicistice de pe site-ul de știri;
Vаloаreа teoretică și аplicаtivă а lucrării se datorează faptului că informația studiului de față poate fi utilizată ca suport informativ în predarea teoriei și practicii traducerii dar și în desfășurarea demersului didactic în cadrul facultăților cu profil umanist. Informația și rezultatele cercetării prezente pot fi folosite în proiectarea didactică a cursurilor universitare. Relevanța practică a acestei teze de master constă în reluarea ideilor principale pentru realizarea altor lucrări științifice în domeniul terminologiei.
Metodele de cercetare întrebuințate în procesul de scriere a prezentei lucrări au fost: metoda cercetării, descriptivă, documentarea, metoda comparativă, observarea, analiza etc.
Cuvintele cheie ale lucrării sunt text, strategiile de traducere, tipuri de text, text publicistic, mass-media, hypertext, proces de traducere, aspect contrastiv, ș.a.
Unele dintre cuvintele cheie anterior enumerate reprezintă conceptele esențiale ale lucrării. Astfel, după Angela Bidu-Vrănceanu,textul înseamnă „configurație lingvistică alcătuită dintr-o secvență de unități (cel mai adesea propoziții) coerente din punct de vedere sintactico-semantic și actualizată prin uz în procesul comunicării scrise sau orale.”Obiect relativ nou, hipertextul nu există decât grație suportului unei memorii de calculator, iar apariția sa nu putea să o preceadă pe cea a informaticii. Totuși, ideea unei organizări a informației sau a cunoștințelor sub o formă hipertextuală a apărut la unii cercetători înainte de a fi reunite condițiile tehnice necesare pentru realizarea ei. "Funcționalitatea hipertextului rezidă în posibilitățile tehnice ale mediului numeric și ale programelor de gestionare a hipertextelor, și constă în obținerea, organizarea și comunicarea unui larg diapazon de date". Specialiștii din Științele Comunicării au dedicat multe studii subiectului mass-media, fiind de neepuizat prin interdisciplinaritatea și evoluția continuă. Prin urmare, mijloacele media sunt, în general, definite ca "suporturi tehnice care servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi". Descrise încă în anii '50 de către Jean-Paul Vinay și Jean Darbelnet, strategiile de traducere, apar ca "procedee practice de realizare a traducerii și ca urmare se subîmpart în: strategii de traducere directă (împrumut, calc, traducere literală) și strategii de traducere oblică sau indirectă(transpoziție, adaptare etc.)".
Baza experimentală a cercetării reprezintă studiile ce cuprind teoria textului (Elena Constantinovici), teoria traducerii (Victoria Ungureanu, Eugeniu Coșeriu, Schweitzer A. D.), teorii ale comunicării de masă (Denis McQuail, Mihai Coman), disocieri și interferențe în traductologie (Rodica Dimitriu), aspectele traducerii (Roman Jakobson) etc.
Noutatea științifică a lucrării constă în faptul că am ales drept analiză și obiect de studiu textul publicistic de pe site-ul de știri, astfel prezint un tip de text relativ nou: hypertextul. În urma cercetării diferitor surse am observat că puține lucrări descriu metode de lucru sau de analiză cu textul publicistic anume în formatul electronic, preferință fiind atribuită analizei revistelor, jurnalelor sau cel mai des a cărților. Am ales anume lucrul cu hypertextul pentru că acest tip de text de fapt și va fi viitorul textului care astăzi încă este pe larg folosit, cel tapat și printat pe foaie.
În continuare voi prezenta pe scurt conținutul celor trei capitole ale studiului. În Capitolul I – Noțiuni teoretice despre text și caracteristicile specifice textului publicistic – sunt analizate abordările teoretice ale diferitor cercetători care s-au preocupat de definirea textului în general și de caracteristicile specifice care îi aparțin textului publicistic. După cum notează Elena Constantinovici, complexitatea fenomenelor referitoare la text a făcut ca noțiunea să fie vag concepută, producând un număr mare de definiții ale textului. Definiția „clasică” ar fi: „textul este un ansamblu organizat de semne lingvistice care formează o scriere”. Totuși, o astfel de definiție nu este capabilă să redea complexitatea unui concept atât de vast. Oricum ar fi definit, trebuie să acceptăm, ne sugerează E. Constantinovici, că un text deține totuși anumite caracteristici generale: este produs de un emițător; este destinat unui public; are un sens, comunicând idei într-o anumită limbă; ideile comunicate iau o formă anumită; textul este emis într-un context, transmis pe un anumit canal și necesită un feedback.
În primul subcapitol – Definirea textului și tipurilor de text, o contribuție importantă la dezvoltarea și aprofundarea cercetărilor axate pe text a fost formulată în lucrările lingvistului Eugeniu Coșeriu. În abordarea coșeriană, interpretarea textelor reprezintă obiectul de studiu al unei lingvistici a vorbirii, prin cercetarea posibilităților comunitare obiective ale limbii, cum s-ar utiliza pentru a exprima o gândire individuală și o situație afectivă individuală. După cum observă cercetătoarea Angela Coșciug, referința la cultură, dar nu numai, se face în lingvistica coșeriană a textului pentru a sublinia faptul că textul actualizează sensuri multiple, atât în plan individual, cât și interindividual, social, istoric sau cultural, grație intersubiectivității vorbirii sau alterității limbajului. Astefel, citând pe cercetătoarea Angela Bidu- Vrănceanu, putem afirma faptul că termenul text (lat. textum, textus – „țesătură”) în sens larg desemnează o „configurație lingvistică alcătuită dintr-o secvență de unități (cel mai adesea propoziții) coerente din punct de vedere sintactico-semantic și actualizată prin uz în procesul comunicării scrise sau orale”.
În linii generale putem spune că textul este o succesiune ordonată de cuvinte, propoziții, fraze prin care ni se comunică idei. După scopul comunicării textele pot fi: descriptive, narative, informative și argumentative (fiecare tip de text conține într-o măsură mai mică sau mai mare o anumită cantitate de informații), iar după stilul în care sunt redactate pot fi: beletristice, științifice, juridic administrative, publicistice, eseistice și epistolare.
În al doilea subcapitol – Caracteristicile specifice textului publicistic și a celui electronic (hypertextul), prezentăm tipul de text publicistic: prin caracterul de regulă impersonal, care se aseamănă cu științificul și prin prezența rara a unor elemente expresive cu beletristicul; acesta utilizeaza clișee lingvistice; are atât funcție informativă cât și funție conativă (persuasivă); cunoaște specificități de limbaj în funcție de tema articolului sau de tipul publicației. Comparativ cu celelalte tipuri de texte, textul care aparține stilului publicistic este folosit în mass-media și are rol propagandistic, publicul fiind informat, influențat, mobilizat și chiar manevrat într-o anumita direcție. Are drept caracteristică principală respectarea normelor limbii literare. Elementele intelectuale se contopesc cu cele afective, materialele fiind luate din realitatea imediatăși însoțite de materiale extralingvistice. În cadrul stilului publicistic sunt valorificate toate sectoarele vocabularului fiind folosiți atât termeni științifici și neologisme, cât și regionalisme și forme populare. Așa cum ne-am propus să analizăm textul publicistic de pe site-ul de știri, trebuie să menționăm faptul că textul oral și celtât funcție informativă cât și funție conativă (persuasivă); cunoaște specificități de limbaj în funcție de tema articolului sau de tipul publicației. Comparativ cu celelalte tipuri de texte, textul care aparține stilului publicistic este folosit în mass-media și are rol propagandistic, publicul fiind informat, influențat, mobilizat și chiar manevrat într-o anumita direcție. Are drept caracteristică principală respectarea normelor limbii literare. Elementele intelectuale se contopesc cu cele afective, materialele fiind luate din realitatea imediatăși însoțite de materiale extralingvistice. În cadrul stilului publicistic sunt valorificate toate sectoarele vocabularului fiind folosiți atât termeni științifici și neologisme, cât și regionalisme și forme populare. Așa cum ne-am propus să analizăm textul publicistic de pe site-ul de știri, trebuie să menționăm faptul că textul oral și cel scris se regăsește în noile tehnologii electronice într-un nou format – hypertextul – cu multiple legături (hyperlinkuri) directe și instantanee către alte texte.
Informatizarea continuă și globală instituie o nouă cultură – cultura Internetului – care se bazează, la rândul ei, pe toate realizările umane adunate de-a lungul timpului într-un format supertehnologizat. Aproape fără excepție, aceste realizări sunt descrise prin limbaj, adică prin text, iar noul său mediu de locuire – www-ul – îi oferă și mijloacele, și instrumentele, și programele, și limbajele informatice necesare, și interactivitatea etc., pe care formatul hârtie nu i le poate pune la dispoziție. Numerizarea mass-media și difuzarea în rețeaua globală a însemnat pentru diversele genuri jurnalistice asumarea organizării hipertextuale și exploatarea posibilităților oferite de aceasta. Din această perspectivă putem considera că hipertextualitatea reprezintă caracteristica de bază a formelor de jurnalism online.
În al treilea subcapitol- Rolul și importanța mass-media în societatea actuală, aducem la cunoștință faptul că specialiștii din Științele Comunicării au dedicat multe studii subiectului mass-media, fiind de neepuizat prin interdisciplinaritatea și evoluția continuă. Cercetători din sociologie, psiho-sociologie și antropologie au încercat să definească rolul lor și influența pe care acestea le au în societate, supranumite și "a patra putere în stat". În viziunea savantului Mihai Coman, cele mai importante funcții ale mass-media sunt: Funcția de informare, Funcția de "legatură" (de comunicare), Funcția educativ- culturală, Funcția de interpretare, Funcția de divertisment, Funcția de vorbire și de limbaj ale mass-media.
Capitolul II -Procesul de traducere și strategiile folosite – prezintă etapele de stabilire a traductologiei ca știință, care este văzută prin abordarea 1) structuralistă (cuvînt cu cuvînt) 2) pragmatică (frază cu frază) 3) „Textlinguistic" (la nivel de text) și „Scoposteoria" (scopul textului). O definiție a termenului de traducere o oferă Alexander Schweitzer în lucrarea ”Teoria traducerii”: ”Traducerea reprezintă o reproducere într – o anumită limbă a ceea ce înainte a fost scris sau spus în altă limbă, adică o re – creere artistică a limbii de proveniență. De aici rezultă că traducerea nu reproduce originalul, întotdeauna sau în mod obligatoriu, cu exactitate.”
În primul subcapitol- Particularitățile procesului de traducere, definim procesul de traducere drept activitatea intelectual-creativă care cuprinde următoarele etape și elemente pentru asigurarea unui rezultat superior din punct de vedere al calității și al eficienței, potrivit scopului avut în vedere de către utilizatorul de traducere: a) analiza inițială a textului b) cercetarea textului sursă c) prima versiune de traducere d) corectarea primei versiuni de traducere e) revizia lingvistică a traducerii f) revizia de specialitate a traducerii g) revizia stilistică h) aprobarea și elaborarea versiunii finale i) corectarea traducerii finale. În continuare putem afirma că traducerea se bazează pe un act al aproximării, al compromisului pragmatic. Observăm îndreptățita oscilare a cercetătorilor între definirea traducerii ca artă și/sau știință. Cercetătorii Bantaș și Croitoru consideră că „dificultatea nu constă în a considera traducerea ca fiind o artă sau o știință ci în a sublinia complementaritatea lor.”
În al doilea subcapitol- Clasificarea traducerilor, sunt clasificate și descrise tipurile de traduceri precum: Traducerea documentară, Traducerea funcțională, Traducerea autorizată, Adaptarea, Traducerea informativă, Rescrierea, Actualizarea, Localizare, Internaționalizarea, Documentația tehnică. Mai sunt și tipuri mixte de traducere prin combinarea tipurilor de mai sus. Parametrii lingvistici se referă la nivelul de finisare lingvistică în textul țintă. În funcție de acești parametri lingvistici, se disting trei tipuri de traducere: Traducere pentru tipar, Traducere standard, Traducerea în versiune de lucru, Traducerea mot-a-mot, Traducerea literală, Traducerea fidelă, Traducerea semantică, Adaptarea, Traducerea liberă, Traducerea idiomatică, Traducerea comunicativă.
În al treilea subcapitol- Strategii de traducere a textului, au fost numite și analizate strategiile de traducere. Descrise încă în anii '50 de către Jean-Paul Vinay și Jean Darbelnet, tehnicile de traducere, sau strategiile de traducere, apar ca procedee practice de realizare a traducerii și ca urmare se subîmpart în: strategii de traducere directă și strategii de traducere oblică (indirectă). Printre procedeele sintactice se numără următoarele strategii de traducere: Traducere literală, Calcul, Transpoziția; procedeele semantice sunt: Sinonimia, Antonimia, Convergența, Parafraza; procedeele pragmatice se caracterizează prin: Filtrarea culturală, Schimbarea de cuantum informațional (generalizare – concretizare).
Capitolul III -Analiza strategiilor de traducere a textului publicistic din limba română în engleză – reprezintă partea practică a lucrării, unde am constat faptul că traducerea textelor publicistice în plan contrastiv (din română în engleză) reprzintă procesul de transpunere a mesajului din limba sursă (L S) în limba țintă (L Ț). Conform ideilor referitoare la o traducere eficientă descrise de către Rodica Lupan, scopul traducerii este de a asigura că textul sursă (T S) și textul țintă (T Ț) comunică unul și același mesaj.
În primul subcapitol- Metode de analiză a textelor publicistice traduse în plan contrastiv, am descris cu ce probleme se confruntă traducătorul, fie din motiv că textul este incomplet, scris sau editat greșit, sau textul este scris într-un anumit dialect sau conține acronime și abrevieri neexplicate. Orice text supus traducerii trebuie să urmeze o analiză de pre și post traducere. În procesul traducerii , traducătorul se află sub influența lingvistică a originalului, uneori atât de puternică, încât chiar atunci când limba în care traduce e limba lui maternă, el poate strecura involuntar în traducere elemente lexicale, gramaticale sau stilistice proprii celeilalte limbi. Traducătorul, pe măsură ce se concentrează asupra originalului, pierde siguranța în mânuirea celei de-a doua limbi. Și, la un moment dat, anumite cuvinte și mai ales expresii sau construcții gramaticale din original încep să-i pară firești și în limba în care traduce. Deaceea este important să ne documentăm la început cu privire la tipul de text cu care vom lucra, iar mai apoi, în urma traducerii propriu-zise, să mai verificăm o dată pentru a ne asigura că am tradus corect.
În al doilea și totodată ultimul subcapitol- Aspectul contrastiv al textelor bilingve publicate pe site-ul jurnal.md, am menționat la început că cercetarea unor fenomene lingvistice în limbi înrudite de daparte: limba română fiind o limbă romanică iar engleza fiind o limbă germanică, ambele aparținând grupului de limbi indo-europene – își găsește justificarea, mai ales, în faptele de limbă comune, o mare parte dintre ele explicabile prin componenta latină/romanică existentă în lexicul celor două limbi. Tot aici am descris schimbările ce au loc atunci când traducem în plan contrastiv: dinromână în engleză. Aceste schimbări țin de: nivelul lexical și nivelul gramatical. Dat fiind faptul că am analizat strategiile de traducere utilizate în textul publicistic, în formatul său electronic, prezentat pe site-ul jurnal.md, am descris și componentele unui articol pe site-ul de știri: poza sau materialul video al articolului, titlul articolului, data, comentarii și numărul de vizualizări. Deasemenea am analizat traducerea și strategiile de traducere în plan contrastiv urmărind articolele bilingve postate pe jurnal.md. Fiecare analiză a fost încheiată cu prezentarea diagramelor în care am arătat prin numărul de procentaje cît de des au fost utilizate unele strategii de traducere în comparație cu altele.
I. NOȚIUNI TEORETICE DESPRE TEXT ȘI CARACTERISTICILE SPECIFICE TEXTULUI PUBLICISTIC
1.1 Definirea textului și tipurilor de text
Pentru a descrie particularitățile de lucru cu traducere a unui text publicistic, ar trebui întâi să pornim de la noțiunile de bază. Astfel ne-am propus să definim textul prin prisma cercetărilor și concluziilor la care au ajuns diverși savanți care au cercetat acest subiect.
După cum notează Elena Constantinovici, complexitatea fenomenelor referitoare la text a făcut ca noțiunea să fie vag concepută, producând un număr mare de definiții ale textului. Definiția „clasică” ar fi: „textul este un ansamblu organizat de semne lingvistice care formează o scriere”. Totuși, o astfel de definiție nu este capabilă să redea complexitatea unui concept atât de vast. Oricum ar fi definit, trebuie să acceptăm, ne sugerează E. Constantinovici, că un text deține totuși anumite caracteristici generale: este produs de un emițător; este destinat unui public; are un sens, comunicând idei într-o anumită limbă; ideile comunicate iau o formă anumită; textul este emis într-un context, transmis pe un anumit canal și necesită un feedback [8, p. 184].
Citând pe un alt cercetător, Bidu-Vrănceanu, putem afirma faptul că „textul este un macrosemn și, făcând obiectul unei științe mai cuprinzătoare – semiotica, este totodată modalitatea singulară de descriere a obiectului de studiu al oricărei discipline”. Termenul text (lat. textum, textus – „țesătură”) în sens larg reprezintă o „configurație lingvistică alcătuită dintr-o secvență de unități (cel mai adesea propoziții) coerente din punct de vedere sintactico-semantic și actualizată prin uz în procesul comunicării scrise sau orale” [5, p. 536].
O contribuție importantă la dezvoltarea și aprofundarea studiilor axate pe texta fost formulată în lucrările lingvistului Eugeniu Coșeriu. În abordarea coșeriană, interpretarea textelor desemnează obiectul de studiu al unei lingvistici a vorbirii, prin analiza posibilităților comunitare obiective ale limbii, cum s-ar folosi pentru a formula o gândire individuală și o situație afectivă individuală [9, p. 50]. Concepția coșeriană despre text a fost elaborată predominant în lucrarea de introducere, după cum o sugerează și titlul, „Textlinguistik. Eine Einführung”. Fără a epuiza obiectul cercetării, studiul respectiv schițează liniile esențiale și direcțiile pe care o lingvistică a textului ar trebui să le urmeze. Pentru E. Coșeriu, lingvistica textului este un punct de convergență pentru orientări foarte diferite, cum ar fi teoria comunicării, teoria literară, pragmatica, teoria actelor de vorbire, teoria traducerii, chiar și filologia în sensul său mai restrâns, și nu în ultimul rând hermeneutica [10, p. 94].
După cum observă cercetătoarea Angela Coșciug, legătura ce ține de cultură, dar nu numai, se face în lingvistica coșeriană a textului pentru a accentua faptul că textul actualizează sensuri multiple, atât în plan individual, cât și interindividual, social, istoric sau cultural, grație intersubiectivității vorbirii sau alterității limbajului [15, p. 147].
Necesitatea de a da naștere unei abordări globale a textului și a discursului este promovată și de R. de Beaugrande. Prin definirea textului drept eveniment comunicațional empiric, conceput mai degrabă în cadrul comunicării umane decât specificat de o teorie formală, R. de Beaugrande sesizează că fiecare dintre aceste evenimente funcționează conform unei dialectici dinamice între sistemul virtual al limbii și sistemul actualizat, care se manifestă prin opțiunile realizate de emițătorul textului. Textul nu ține exclusiv de nici una din părțile definite de limbă versus uz, ci le reconciliază pe ambele [16, p. 290]. O abordare realistă și consensuală a conceptelor de text poate fi deasemenea prin definirea textului ca fiind un eveniment comunicațional individual în cadrul interacțiunii discursive în curs. Această perspectivă face parte din tendința de a privi textul prin prisma criteriului de textualitate, ca structură caracterizată atât de aspecte de limbă, cât și de cele sociale.
În linii generale putem spune că textul este o succesiune ordonată de cuvinte, propoziții, fraze prin care ni se comunică idei.După scopul comunicării textele pot fi: descriptive, narative, informative și argumentative (fiecare tip de text cuprinde într-o măsură mai mică sau mai mare o anumită cantitate de informații), iar după stilul în care sunt elaborate pot fi: beletristice, științifice, juridic administrative, publicistice, eseistice și epistolare.
Textul descriptiv poate fi un text literar de tip tablou sau portret, definit prin subiectivitate și printr-o expresivitate sporită, sau de tip nonliterar, descriind o anumită latură a realității într-un limbaj obiectiv, impersonal și prin acumularea unei sume de detalii.
Textul narativ este de obicei un text literar epic în care emițătorul comunică indirect sentimentele prin intermediul acțiunii și personajelor; și unele texte nonliterare pot avea caracter narativ, în special cele din domeniul publicistic.
Textul informativ este prin excelență un text nonliterar care într-un limbaj laconicredă informații despre un anumit aspect al realității. Dintr-un asemenea text nu vom găsi nici mărcile afectivității și nici ale expresivității.
Textul argumentativ este un text personalizat fiindcă expune punctul de vedere al emițătorului. Începe de la o ipoteză pe care o face să evolueze cu argumente și prin urmare se încheie cu o concluzie. Limbajul este elevat și ideile sunt exprimate cu ajutorul conectorilor.
Textul beletristic este textul extras dintr-o operă literară, are caracter individual fiind consecința imaginației unui singur scriitor, este singurul care întrebuințează cuvinte din toate domeniile lexicului, utilizează valori denotative și conotative și prevalează funcția expresivă a limbajului.
Textul științific are caracter general pentru că prezintă adevăruri universal valabile, are predilecție pentru neologisme, este concis, impersonal, e privat de expresivitate, întrebuințeazădoartermeni cu sens propriu, iar componentul verbal poate fi complinit de anumite simboluri, cifre, numere.
Textul juridic administrativ: în acest stil sunt elaborate compunerile cu destinație oficială bunăoară cererea, procesul verbal, CV-ul și articolele de legi; caracter obiectiv, impersonal, cuvinte cu sens propriu, doar funcție informativă, folosește clișee lingvistice și în mod normal are o anumită plasare în pagină.
Textul eseistic este în cele mai multe cazuri un text argumentativ, aici încadrându-se textele de critică literară. Apar neologisme, limbaj elevat (academic), eventualeînaintări la alte domenii artistice.
Textul epistolar este redat prin intermediul scrisorilor, cu un limbaj colocvial cu termeni uzuali și cu însușiri precum localitatea, data, formula de început și formula de încheiere. [sitografie, 9]
Textul publicistic: prin caracterul de regulă impersonal este asemănător cu științificul și prin prezența mai puțin frecventă a unor elemente expresive cu beletristicul; folosește clișee lingvistice; are atât funcție informativă cât și funție conativă (persuasivă); cunoaște caracteristici tipice de limbaj în funcție de tema articolului sau de tipul publicației. Dacă e să comparăm textul publicistic cu celelalte tipuri de texte, atunci caracteristica de bază a acestuiaconstă în faptul că folosit în mass-media și are rol propagandistic, publicul este informat, influențat, mobilizat și chiar manevrat într-o anumita direcție. Textului publicistic îi este tipicărespectarea normelor limbii literare. Elementele intelectuale fuzionează cu cele afective, materialele fiind luate din realitatea imediatăși sunt însoțite de materiale extralingvistice. În cadrul stilului publicistic sunt exploatate toate domeniile vocabularului fiind utilizați atât termeni științifici și neologisme, cât și regionalisme și forme populare. De asemenea, se întrebuințează cuvinte cu sensuri figurate, comparații, epitete și enumerări, interogații retorice, vorbire directăși indirectă. Se pot utiliza citate, iar stilul este ușor inteligibil, fără a se refiri doar la elite sau doar unui anumit tip de public (deși suntăși reviste de specialitate care se adresează în special unui public restrîns, profilat). Stilul publicisticpoate fi definit prin legăturaconstantăemițător- receptor, din cauză că receptorul (destinatarul, cel căruia îi este adresat mesajul) este mereu implicat în enunțîntr-o anumita perspectivă ideologică, politică, culturală.
1.2 Caracteristicile specifice textului publicistic și a celui electronic (hypertextul)
Limba în procesul lecturii se trasformă într-un mijloc de redare și manifestare a gâdirii autorului. Textul publicistic prezintă lumea folosind mijloace lingvistice specifice, în careoricare unitate lingvistică împlinește o anumită funcție.
Funcția informativă este o însușire de bază a textului ce aparține acestui stil, dar ea se îmbină și cu cea expresiv-retorică, stilul publicistic se află astfel la limita de intretăiere a limbajului științific cu cel beletristic. Enunțul descrie o dublă importanțăîn sine fiindcăsemnalizează date despre realitate și în legatură cu protagoniștii și, totodată, conștientizează destinatarul orientîndu-i interpretarea (posibil, din acest motiv se discuta de multe ori despre manipularea prin intermediul mass-media).Însemnătatea stilului publicistic, printre alte stiluri funcționale ale limbii române, se datorează rolului tot mai remarcabil, hotărâtor chiar, pe care mass-media îl are în existența omului contemporan.
Textul publicisticdeține prin urmare stilul publicistic, care reprezintă mai multe variante: varianta didactică (adică de popularizare a științei), varianta textelor solemne (amintim aici: discursurile, comunicatele politice etc.) și varianta gazetărească (care include toate compunerile specifice stilului publicistic, respectiv articolul, reportajul, interviul, masa rotundă sau interviul colectiv, recenzia, cronica, documentarul, foiletonul). În tratarea unei tematiciîn care se folosește stilul publicistic, trebuie să se țină cont și de faptul că trebuie respectate clauzele impuse de spațiul tipografic mărginit (cazul presei scrise) și de formatul și durata emisiunilor -cazul producțiilor de radio și televiziune. Menționând aici caracteristicile stilului publicistic putem spune că se păstrează limitele normate ale limbii române și intră în relație cu elemente ale limbajului grafic: fotografia, schema grafică, simbolul matematic etc. Putem menționa și despre o interferență cu anumite semne din alte sisteme lingvistice. Indiferent de dezvoltarea mijloacelor tehnice, stilul publicistic va fi, probabil, la temelia a multe dintre realizările culturale ale omului. Persistența și prospețimea stilului publicistic se datprează și rolului pe care mijloacele media îl joacă în evoluția societății. Așadar, presei (beneficiarul central al stilului publicistic), i se conferămăcar două dintre funcțiile de o importanță indispensabilă:
1. Funcția de informare – în terminologia anglo-saxonă se mai spune și funcție de observare. Toate informațiile care ne sunt comunicate de mass-media și care prezintă obiectul funcției de informare, fără a determina deciziile zilnice, alcătuiesc, însă, un repertoriu cultural caracteristic – construit cu componente ale limbajului publicistic – care se adaugă ilustrărilor simbolice și sistemelor de valori căpătateși din alte practici.
2. Funcția de interpretare- Părerea generală este că produsul direct al aplicării stilului publicistic, știrea, nu mai este doar o cantitate de informații amestecate- “O știre este o viziune, cultural determinată, asupra unor informații”[6, p. 77]. Plecând de la definiția oferită de Mihai Coman, constatăm că preocuparea pentru cultivarea stilului publicistic înca de la vârsta formării ca individ, este fundamentată.
În urma descrierii stilului publicistic și a funcțiilor acestuia putem afirma faptul că textul publicistic poate fi de mai multe feluri:
texte interdisciplinare (aflate la limita cu alte stiluri funcționale: cronica, grupaj cu caracter științific, pamflet, parodie, texte cu aplicație juridică sau de popularizare a științei ș.a.)
interviuri (specie publicistică ce rezidă în întrebarea directă de către un ziarist a unei persoane spre a căpăta unele informații)[sitografie, 10]
reportaje (Specie publicistică, care apelează în mod frecvent la modalități literare de expresie, care înștiințeazădespre uneleîmprejurări, evenimente de interes general sau ocazional, realități geografice, etnografice, economice etc., culese de obicei la fața locului.) www.dex.ro
anunțuri publicitare, reclame (editorial mic inclus într-o publicație prin intermediul căreia se propune publicului un produs industrial, o carte, un spectacol etc.)[sitografie, 10]
informații curente cotidiene (modificarea rutei mijloacelor de transport, prețul diverselor produse, campanii de vaccinare, obiective cultural-artistice nou apărute pe firmamentul vieții populației, dispariții, aniversări)
editoriale (articol de ziar, de revistă etc., de obicei nesemnat)[sitografie, 10]
mică publicitate (răspândire în public a informațiilor folosind mijloacele de informare în masă.)[sitografie, 10]
știri (interne sau externe din lumea politică, financiară, sportivă, culturală)
articole de scandal (se referă la viața și preocupările persoanelor publice, dar și aspecte ale vieții cetățenilor de rând)
anchete sociale (gen publicistic în care sunt redate rezultatele unor cercetări.)[sitografie, 10]
evocări (ale personalitaților social-politice sau cultural-științifice, portrete artistice, comemorări)
comunicate de presă(informare oficială răspândităcu ajutorul presei, radio etc. asupra anumitor tratative diplomatice, evenimente etc.)[sitografie, 10]
corespondență deschisă (scrisori deschise către diferite personalități social-politice, scrisori ale cititorilor către redacție ori ale redacției către cititori)
revendicări sau articole-protest(luări de poziție pe plan socio-politic sau cultural față de o conjunctură de fapt nesatisfăcătoare: apel, cuvîntare, comentariu, manifest, declarație)
Această varietate a formelor răspundediversității de teme abordate: tot ceea ce îl interesează la un moment dat pe om, tot ceea ce poate trezi un ecou în mintea și sufletul acestuia alcătuiește tema pentru publicistică. Materialul oferit este recepționat din realitatea imediatăși este urmatdeseori de mijloace extralingvistice: fotografii, caricatură, hărți, tabele, statistice, diagrame.
Toate tipurile de texte publicistice se caracterizează prin:
grad sporit de accesibilitate
transparență
deschidere catre R (receptor)accentuareaelementului de perlocuționare a limbajului (determinarea, pe cale persuasivă, a unui anumit act comportamental din partea R)[sitografie, 6]
După ce am prezentat care sunt particularitățile textului și stilului publicistic, putem trece la o altă abordare ce ține de textul electonic sau hypertext, ca formă a textului publicistic, care apare pe diferite site-uri de știri, site-uri de jurnalism sau alte căi on-line de informare a utilizatorilor. Este important să definim textul electronic (hypertextul), dat fiind faptul că în partea practică a prezentei cercetări vom avea de a face cu textele publicate pe site-uri de știri.
Astfel,o definiție a textului,fiind abordat ca unul electronic, frecvent citată îi aparține poststructuralistului Roland Barthes: „Text înseamnă Țesătură; textul se face, se lucrează printr-o întrețesere perpetuă; pierdut în această țesătură – această textură – subiectul se desface în ea, ca un păianjen care s-ar dizolva pe sine în secrețiile constructive ale pânzei sale.” [3, p. 55] Definiția dată nu este doar una metaforică – este una perfect acceptabilă și care poate fi aplicată epocii informaționale postmoderne în care trăim – cu o dimensiune inedită, străină epocilor anterioare – cea a textului virtual, în format electronic (web-ul desemnând chiar „pânză, țesătură”). Textul oral și cel scris se redescoperă în noile tehnologii electronice într-un nou format – hypertextul – cu multiple legături (hyperlinkuri) directe și instantanee către alte texte.
Noțiunea de hipertext reprezintă, în informatică, o modalitate de a lega direct între ele blocuri de informații diferite, fie de ordin textual sau nu. Blocurile respective pot fi în spațiul aceleiași „pagini” sau într-un fișier distinct. Datorită unor sisteme de natură vizuală (culori, sublinieri) sau intuitivă (iconițe), utilizatorul unui hipertext poate recunoaște ce părți ale textului îl pot redirecționa spre informații suplimentare prin intermediul unui simplu clic al mouse-ului. Un cuvânt, o sintagmă, o propoziție, o imagine pot fi utilizate drept astfel de legături între blocurile respective [30, p. 113].
Obiect relativ nou, hipertextul nu poate exista decât datorită suportului unei memorii de calculator, iar apariția sa nu putea să o preceadă pe cea a informaticii. Totuși, ideea unei organizări a informației sau a cunoștințelor sub o formă hipertextuală a apărut la unii cercetători înainte de a fi reunite condițiile tehnice necesare pentru executarea ei.Capacitatea de lucru cu hipertextului contă în posibilitățile tehnice ale mediului numeric și ale programelor de gestionare a hipertextelor, și rezidă în obținerea, realizarea și transmiterea sau comunicarea unui amplu diapazon de date.
Un text, după cum menționa F. Rastier, este o succesiune verbală atestată empiric, produsă în cadrul unei practici sociale determinate și fixată pe un anumit suport [25, p. 21]. După Iuri Lotman, cultura întreagă poate fi calificată ca TEXT, dar acesta este un text cu o organizare extrem de polivalentă, care se împarte în ierarhii de „texte în texte” și care, consecutiv, formează îmbinări complexe de texte [31, p. 72]. Informatizarea continuă și globală constituie o nouă cultură – cultura Internetului – care se fundamentează, la rândul ei, pe toate creațiile umane acumulate de-a lungul timpului într-un format supertehnologizat. Aproximativ fără incident, aceste realizări sunt expuseprin limbaj, anume prin intermediul textului, iar actualul său mediu de locuire – www-ul – îi conferă și mijloacele, și instrumentele, și programele, și limbajele informatice de care are nevoie, și interactivitatea etc., pe care formatul hârtie nu i le poate oferi. Pentru redactarea unei publicații științifice (care întotdeauna reprezintă un TEXT) este necesar de a respecta strict unele reguli de expunere. Și acestea nu sunt altceva decât normeliterare. Fără a apela la denumirile specializate ale categoriilor de texte științifice, savanții din cele mai diversesfere recurg (mai mult sau mai puțin) mereu la ele atunci când își expun și prezintă publicului rezultatele studiilorefectuate. Termeni alcătuiți cu rădăcina -text sunt mulți (cel puțin 50!) – și nu ne oprim la ei, dat fiind faptul că nu avem spațiul necesar aici, ca să nu compromitem ideea principală a prezentei cercetări.
În articolul scris de către cercetătorii ștințifici Elena Ungureanu și Irina Cojocaru se afirmă faptul că „atunci cînd avem de a face cu un text în format electronic trebuie să menționăm că așa cum important este ISBN-ul cărții și ISSN-ul revistei ca element de identifi care, tot atât de importanți sunt, în era informatică, când referința online va deveni o permanență, indicii DOI și URL, pentru identificarea sursei online”. [sitografie, 2]
Digital Object Identifier (DOI) este un sistem de identificare a unui document redactat într-un mediu digital, reprezintă un mecanism stabil în comparație cu adresa URL pentru referințele online și poate fi utilizat într-o formă http ca un URL. „Utilizarea DOI capătă amploare printre editorii științifici, pentru că admite stabilirea de linkuri permanente la fiecare articol citat”.
Uniform Resource Locator (URL) reprezintă un sistem de adrese pentru localizarea unei resurse electronice într-o rețea uniformizată. Oricare link adresă prin intermediul căreia ne putem conecta la textul unui document electronic este descifrabil, fiecare simbol și abreviere folosităprecizând o anumecomunicare peritextuală, un nume, o denumire de fișier, un cod, poziționarea într-o anumită secțiune, pagina personală a unui utilizator etc. În acest „șirag de ieroglife”, acest „vierme inelat”, precum și toate semnele sunt strâns lipite unele de altele, iar în lipsa măcar a unui singur semn (o literă, o cifră, un semn de punctuație) din această adresă computerul va afișa următoarea formulă: „404 – Not Found”, indicând o eroare de identificare, adică „Nu este de găsit”.
La rândul său, textul electronic în format PDF (Portable Document Format) (scris și .pdf) este un format de fișier care mențiene macheta și aspectul documentului întregi, ca o imagine, astfel încât acesta poate fi privită exact cum a fost realizată și poate fi tipărită corect, oriunde și pe orice imprimantă.
.DOC (scris și .doc) (de la engl. document) reprezintă extensia denumirii de fișier al documentelor produse de diverse procesoare de text, dar și formatul corespunzător al fișierului, impus de versiunile Microsoft Word. Chiar dacă este considerat a fiînvechit și a fost înlocuit la proiectele noi inclusiv de către creatorii săi, rămâne și la momentul actual cel mai întrebuințat format pentru procesare de text. Începând cu Office 2007 Microsoft a substituit standardul .DOC cu un nou standard, acum însă fiind unul deschis și publicat, bazat pe XML, așadar folosind fișiere text în locul celor binare. Office 2007 însă continuă să poată lucra și cu fișiere .DOC
HTML (HyperText Markup Language) desemnează limbajul de marcare folosit pcu scopul de a crea paginile web ce vor putea fi afișate într-un browser (sau navigator) – altfel spus, este limbajul informatic al hypertextului. Textele în formatul .pdf și .docla moment nu se deosebesc prin mai nimic de cele în format hârtie. Însă textele „dotate” cu legături linkate către alte texte sau în interiorul textului (.html) reprezintă una dintreaspirațiile actuale ale textului care poate fi numit cu adevărat electronic. Viitorul textelor postate pe net va fi cu siguranță unul foarte interactiv, delimitat masiv prin hyperlinkuri, vizibil în actul de producere – ca o ființă vie, ca un organism în continuă schimbare. Specialiștii spun că chiar viitorul științei se anunță a fi unul în format electronic [32, p.9].
Savanțiicontemporanicercetează totmaiinsistentpenet, găsind înspațiulvirtualsursenoi, moderne, actualizate, într-unritmrapid, deoriunde șioricând, unicacondiție – să aibă acceslarețeauaInternet și, desigur, să fieinteresațidesubiectulcercetat. Procesuldecercetaredevine unuldenavigarepenet, întrucâtuncercetătorpasionatnusevaopriladoarcâtevasurseidentificatealeator (ținând cont șide faptulcă bibliotecilelocalesuntmaisăracedecâtbibliotecavirtuală aInternetului), civafiademenit șichiaratrassă sară dinval înval (surfing), saumaiexact vorbind, dinlink înlink – doar casă poată cercetaineditul îndomeniulsău, casă fielacurent, casă-șirelatezecercetarealaceeaceseface înlume, pentru cacercetareasasă poată intra încircuituldeidei. Șivatrebuisă navigheze – adică să cerceteze! – mereu, dealtfelinformațiapecareocapătă șiodeosebeștese învechește, îneraInternetului, înritmurirapide. Articolele șicărțilescanatesaucele înformat .pdfsau .doc, darîn specialdocumentelelinkate, inclusivprinsurselebibliograficeactivateprinintermediullinkurilor, inclusivprinintermediul altorpublicațiialeunuia și aceluiașiautor, alteactivitățialeaceluiașiautorsaualecolegilordinbreaslă – toatesuntdovadacă LEGĂTURA (RELAȚIA) caresedeterminăla momentulaccesării și examinăriiîl transformă pecercetătorîntr-unnavigator înoceanul (mediul) virtual. Termenul browsing asta și desemnează – navigare. Iar termenul surfingdesemnează a pluti pe creasta valului, ceea ce, referindu-se la cercetare, ar însemna a fi în top, a fi în vârf, a fi la curent cu noutatea. Atuurile navigării în spațiul hypertextual sunt incomparabile cu riscurile și problemele cu care se poate confrunta cercetătorul care se aventurează într-o asemenea activitate. Nu am dat greș: "cercetarea este o aventură cognitivă cu un extrem de important impact social – ea indică evoluția însăși". Avantajele sunt multiple: acces rapid la o mulțime de informații, structurare pe tematică amplă și rapidă, facilizare a relațiilor dintre informații datorită hyperlinkurilor etc.[sitografie, 2]
Numerizarea mass-media și difuzarea în rețeaua globală a desemnat pentru diferitele genuri jurnalistice asumarea constituirii hipertextuale și valorificarea posibilităților date de aceasta. Din această perspectivă putem considera că hipertextualitatea este caracteristica principală a formelor de jurnalism online. Datorită posibilității de a lega noduri de informație de diferit tip (audio, video, text, grafice), hipertextualitatea îngăduie o convergență a conținuturilor într-un format multimedia. Hipertextualitatea și caracterul multimedia, multimodalitatea, jurnalismul online, îi conferă și o componentă interactivă. Aceasta are loc în două direcții de bază, interacțiunea dintre consumatorii și producătorii de informație precum și interactivitatea cu referință la conținut [17, p. 214].În primul caz, vorbim despre o interactivitate funcțională, care se repercută în alegerile utilizatorilor de a contribui la producerea conținutului, în mod particularsau prin interacțiunea cu jurnalistul și alți utilizatori. Acest gen de interacțiune este posibilă datorităopțiunilor de a posta comentarii, disponibilității forumurilor, sondajelor, adreselor electronice de contact. În cel de-al doilea caz, putem vorbi de o interactivitatea de adaptare, care se referă la modul de a interacționa cu mediul și de a personaliza experiența individului cu tehnologia. Ea se reflectă în întrebuințarea buletinelor informative, fluxurilor RSS, instrumentelor de căutare, afișarea celor mai comentate articole etc. [27, p. 41].
Aceste trei caracteristici, hipertextualitatea, multimodalitatea și interactivitatea jurnalismului online pot fi înțelese din perspectiva mutațiilor pe care le-au produs asupra jurnalismului ca practică cu propriile norme discursive și căi de realizare a acestora. Noi însă nu vom aborda totalitatea acestor schimbări sau inovații pentru a nu depăși cadrul acestei cercetări.
1.3 Rolul și importanța mass-media în societatea actuală
După cum prezintă istoria diferitor tipuri de media, apariția unui nou tip nu a însemnat niciodată dispariția tipului precedent, în pofida discursurilor alarmante de moment. Astfel, radioul nu a substituitîn totalitate ziarele, iar evoluția televiziunii nu a desemnat sfârșitul presei și a radiodifuziunii. Noile media au însă un impact aparte în sensul în care impun o reestimare a pozițiilor deținute de media existente.
În societatea contemporană, mass-mediaare un rol esențial în viața socială, transormându-se, de-a lungul timpului, într-o putere crescândăși vitală, cu o influeță semnificativă asupra segmentelor societății. Prezența lor activă se face simțită în viața financiar- bancară, în dezvoltarea industriei, în evoluția tehnologiei, în viața politică, dar și în viața cotidiană, alcătuind la rândul lor o industrie proprie.
După savantul Mihai Coman, într-un stat democratic, ele au rolul de a informa, comenta și critica, fiind considerate "centrul vital al vieții publice" [6, p. 62]
Specialiștii din Științele Comunicării au consacrato mulțime de lucrări subiectului mass-media, fiind de neepuizat prin interdisciplinaritatea și evoluția perpetuă. Cercetători din sociologie, psiho-sociologie și antropologie au încercat să definească rolul lor și influența pe care acestea le au în societate, supranumite și "a patra putere în stat".[sitografie, 7]
În limbajul uzual și chiar în unele opere de specialitate, mass-media sunt considerate sinonime cu noțiunile de comunicare de masăși cea de mijloace de comunicare în masa. Termenul de "mass-media" s-a format prin sinteza dintre cuvântul anglo-saxon "mass", cu sensul de masă, căruia i s-a adăugat latinescul "media", cu forma sa de plural, care înseamnă mijloace.
Prin urmare, mijloacele media reprezintă, în general, "suporturi tehnice care servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi"[4, p. 19]. Prin intermediul acestor mijloace, se întocmește o relație de comunicare dintre creatorul de mesaj și receptorul său, aceasta poartă numele de comunicare mediată, fiindcăutilizează acel instrument de medierecu scopul de a îngădui unuia sau mai multor emițători să răspândească informații către unul sau mai mulți receptori. Cu late cuvinte, medierea se raportează la "acele suporturi care se interpun în actul comunicării, între emițător și receptor"[6, p. 20].
Noțiunea de comunicare de masă poate fi privită ca "orice formă de comunicare în care mesajele, avînd un caracter public, se adreseaza unei largi audiențe, într-un mod indirect și unilateral, utilizîndu-se o tehnologie de difuzare" [29, p. 37].Având drept consecințăefectul culturii de masă, produsele mediatice au început să fie diversificate, deosebindu-se prin accesibilitate și afectivitate excesivă.
Prin umare, stilul, structura și conținutul unui astfel de produs mass-media trebuie reunite astfel încît să fie perceput de un public cît mai larg, cu acces simplu și direct. Produsele mediatice sunt fabricate și reproduseconform bandei rulante, acestea sunt privite ca un bun comercial. Pe de altă parte, ele au un caracter perisabil datorită nevoii în permanență a auditoriului de a întrebuința ceva nou, îmbunătățit și frumos "ambalat", dar și de a fi la curent cu dezvoltarea sistemelor societății moderne, care se află într-o perpetuă schimbare și producere de fluxuri de informații și evenimente care trebuie transmise.
O altă însușire a comunicării de masă este canalul de transmitere. Grație dezvoltării tehnologiei, modalitățile de transmitere a mesajelor s-au ramificat. Prin apariția audiovizualului și posibilității de a transmite rapid informațiile, mijloacele media suntastfel caracterizate prin simultaneitatea cu evenimentul. Prin urmare, timpul dintre momentul aflării unei informații sau desfășurării unui eveniment și receptarea lor a ajuns să fie foarte scurt, uneori chiar nul. Posibilitatea transmiterii în direct captează atenția publicului și menține interesul, și se accede la o dependență de mijloacele media. Chiar dacă vorbim despre televizor, radio sau internet (new media), oamenii caută în mod continuu să-și îndeplinească nevoia de informare, de acces la cultură sau de divertisment pentru a-și ocupa timpul liber. Este evident faptul că această dependență s-a produs și din cauza rutinei zilnice și a comodității cu care omul modern se satisface. În accepțiunea freudiană, "oamenii își impun singuri aceste ritualuri, având tendința înnăscută de a reveni la situatia inițială, la repetarea acelorași gesturi sau situații"[28, p. 62].
În continuarea dezbaterii, mă voi opri asupra relației dintre mass-media și societate și, în special, asupra unor concepte – funcții , efecte și roluri- considerate importante pentru a înțelege menirea mijloacelor de comunicare în masă și influența lor în schimbarea de atitudini și comportamente ale indivizilor.
Deși de-a lungul timpului s-au dezvoltat prin progresări sau regresări la nivel tehnologic, mijloacele media și-au menținutun echilibru în viața socială și joacă un rol funcțional în viața oamenilor. Ele și-au manifestat capacitatea de a produce funcții în cadrul societății.
Denis McQuail a observat că noțiunea de funcție se folosește cu sensul de "scop, de consecință ori de cerință sau așteptare- și poate căpăta și alte înțelesuri".[23, p. 69] Între funcții, efecte și roluri există o aparentă sinonimie, însă diferența semnificației este evidentă. Funcția este considerată efectul legăturii dintre ceea ce produce și conferă mass-media și necesitățile societății, în timp ce rolul prezintă misiunea deja declarată a acțiunilor sale. Într-un sistem liberal, menirea este aceea de a facilita accesul la informații și divertisment, dar și de a fi în serviciul public prin informarea corectă, formarea și promovarea educației, a culturii. Tot în acest context, observăși critică sferele societății, printre care domeniul economic, politic, social etc.. Influențarea în urma acțiunii mijloacelor este considerata efect. În urma contactului cu indivizii, acestea pot determina nivelul de cunoștințe, modul de acțiune și de dobîndire a comportamentelor.Modelîndu-se după nevoile din ce în ce mai diversificate ale indivizilor, funcțiile mass-media sunt multiple.
În afară de funcțiile presei și stilului publicistic (funcția de informare și funcția de interpretare) considerate a fi de o vitală importanță și care au fost descrise de către Coman Mihai în : "Introducere în sistemul mass-media" despre care am amintit la punctul 1.2 al lucrării prezente, în continuare, voi încerca o prezentare mai amplă a celor mai importante funcții descrise în lucrarea cerecetătorului Bertrand, J. C, "O introducere în presa scrisăși vorbită":
a) Funcția de informare- Informațiile utilitare sunt cele prioritare pentru public. Fie căvorbim despre programul la cinematograf sau la teatru, de situația transportului urban, starea vremii sau cotațiile bursiere, oamenii își orietnează activitatea zilnică în funcție de ele și controleaza mediul imediat.
b) Funcția de "legatură" (de comunicare)- Mass-media răspund nevoii de comunicare a oamenilor, de implicare în comunitate și de identificare cu o anumită cauză, temă sau subiect. De aceea, această funcție poartă și numele de integrare socială. Nivelul la care acționează mijloacele media poate fi unul local, național sau global. Însă, indiferent de diferența dintre receptori (naționalitate, religie sau cultură), aceștia au în comun consumul aceluiași produs mediatic, bazat pe proximitatea informațională.
c) Funcția educativ- culturală- Mass-media au preluat din rolul social al familiei și al instituțiilor de învățămînt în procesul de educare a copiilor. Ele transmit valori și modele culturale ale societății și au un rol important în formarea gîndirii și comportamentului indivizilor, în special, în rîndul tinerilor. Mijloacele media au posibilitatea de a face să circule diferite modele de comportament general acceptate de societate, răspunzând nevoii de perpetuare a valorilor comunității. Pe de altă parte, mass-media sunt acuzate că prezintă modele negative (falși eroi, false vedete) care au o influență negativă puternică. În special, tinerii, încă de la vîrste fragede, au tendința să imite diferite personaje din filme, desene animate sau să adopte comportamentul anumitor personalități, vedete pe care ajung săăi idolatrizeze.Însă motivarea alegerii este făcută în funcție de valorile, interesele și nevoile fiecărui individ, așa cum spune și principiul teoriei folosințelor și recompenselor.
d) Funcția de interpretare- Informațiile trec prin mai multe etape înainte de a fi prezentate publicului. În orice caz, granița dintre informație și opinie este greu de stabilit. Unii specialiști consideră că influențarea are loc înca de la primele etape prin care trec informațiile: selecția și ierarhizarea. Alegerea prezentarii unei informații, a unui eveniment în detrimentul altora, precum și punerea lor într-o anume ordine reprezintă un act interpretativ.
e) Funcția de divertisment- Într-o lume a vitezei și a provocărilor continue, mass-media răspund nevoii oamenilor de a se deconecta de la viața cotidiană. Indiferent dacă este vorba de un film, o emisiune de divertisment la televizor sau un talk-show la radio, oamenii privesc mijloacele media ca pe o modalitate de petrecere a timpului liber, de relaxare, dar și un mod de evadare. Consumatorii de divertisment vor să scape de presiunea cotidianului și să intre într-o lume imaginară, lipsită de grijile si problemele zilnice, pentru a trăi imaginar evenimente, experiențe sau sentimente pe care în viața reală nu au posibilitatea să le încerce, nu îndrăznesc sau nu ar ajunge să le trăiască niciodată.
f) Funcția de vorbire și de limbaj ale mass-media- Supuși în permanență mesajelor mediatice, tindem săîmprumutăm cuvinte sau sintagme din limbajul mediatic în comunicarea interpersonală. Consumul produselor mediatice influențează atât limbajul, cât și vocabularul nostru. Astfel, ele creeaza noi termeni, expresii, arhetipuri și extind înțelesurile unor termeni deja existenți sau substituie noi înțelesuri. În timp, ele ajung să construiască un vocabular simbolic.
Concluzie
În primul capitol am analizat diferite puncte de vedere ale cercetătorilor și savanților, atât autohtoni cât și străini, în ceea ce privește diversitatea de definiții și abordări ale textului în general, text electronic (hypertext) și text publicistic. Definiția „clasică” ar fi: „textul este un ansamblu organizat de semne lingvistice care formează o scriere”. Totuși, o astfel de definiție nu este capabilă să redea complexitatea unui concept atât de vast. Oricum ar fi definit, trebuie să acceptăm, ne sugerează E. Constantinovici, că un text deține totuși anumite caracteristici generale: este produs de un emițător; este destinat unui public; are un sens, comunicând idei într-o anumită limbă; ideile comunicate iau o formă anumită; textul este emis într-un context, transmis pe un anumit canal și necesită un feedback. După scopul comunicării textele pot fi: descriptive, narative, informative și argumentative (fiecare tip de text conține într-o măsură mai mică sau mai mare o anumită cantitate de informații), iar după stilul în care sunt redactate pot fi: beletristice, științifice, juridic administrative, publicistice, eseistice și epistolare.
Dat fiind faptul că în capitolele ce urmează vom avea de a face cu strategiile de traducere folosite în textul publicistic (în cazul nostru texte de pe site-uri de știri) am considerat a fi absolut necesar și prezentarea succintă a unei forme moderne și foarte actuale, cu caracter public de comunicare "mass-media". Astfel am citat pe cercetători precum Angela Badi-Vrănceanu, Elena Constantinovici, Eugeniu Coșeriu și alții de la care am preluat definițiile textulului pentru ca mai apoi să putem distinge tipurile acestuia și a analiza mijloacele extralingvistice folosite în cadrul textului publicistic. În urma analizei articolului cercetătorilor științifici Elena Ungureanu și Irina Cojocaru am putut stabili caracteristicile unui hypertext, care constituie una din tendințele actuale ale textului care poate fi denumit cu adevărat electronic. Numerizarea mass-media și difuzarea în rețeaua globală a însemnat pentru diversele genuri jurnalistice asumarea organizării hipertextuale și exploatarea posibilităților oferite de aceasta. Din această perspectivă putem considera că hipertextualitatea reprezintă caracteristica de bază a formelor de jurnalism online.Prin prisma lucrărilor lui Coman Mihai, "Introducere în sistemul mass-media", Bertrand J. C."O introducere în presa scrisăși vorbită" și alții, am expus în lucrarea dată rolul și funcțiile mass-media în societate. În baza autorilor și lucrărilor sus prezentate au fost expuse tezele șipunctele de pornire în prezenta cercetare. Comparând mai multe concepții considerăm că funcțiile principale ar fi: funcția de informare, educativ- culturală, de divertisment și de interpretare.
II.PROCESUL DE TRADUCERE ȘI STRATEGIILE FOLOSITE
2.1 Particularitățile procesului de traducere
De-a lungul timpului traducerea se află în strânsă legătură cu evoluția culturii, literaturii, fiind în cadrul dezvoltării civilizaționale. La fel este și pentru dezvoltarea traducerii în spațiul român.
Conform lucrării complexe și analitice a cercetătoarei Victoria Ungureanu: „Teoria Traducerii” [sitografie, 3] primul monument scris în limba română a fost o scrisoare datată cu anul 1521. În același an este datată mențiunea oficială a primelor traduceri în româna efectuate de Consiliul Municipal din Sibiu. Tot în același an, prințul valah Neagoe Basarab termină sinteza morală („Învățătură către fiul meu”) redactată în limba slavă. Spre sfîrșitul secolului XV, Ștefan cel Mare, având un secretar italian, ce deținea legături strânse cu țările europene din pucnt de vedere economic mai dezvoltate (Polonia, Italia), a organizat scrierea cronicilor, fapt ce a condiționat apariția primelor literaturi naționale. Aceste cronici erau întocmite în greacă, slavă și latină. Acest uz de valori spirituale ale culturii duce dintr-o parte la folosirea limbilor străine la un nivel mai larg, pe de altă parte la progresul și înflorirea traducerilor. În secolele XVI-XVII se traduce Vechiului și Noului Testament în limba română comună, cristalizată sub o formă modernă, textul fiind perceput chiar după trei secole trecute. În fost tipărită prima versiune completă de traducere a Bibliei de Șerban Cantacuzino, publicarea fu susținută de poliglotul Nicolae Milescu și episcopul moldav Petru Movilă.
Traducerea văzută ca activitate lingvo-literară ajunge a fi idee motrice a operei lui Dimitrie Cantemir, personalitate literară și politică, care este și primul român tradus în limbi străine: „Istoria creșterii și căderii Imperiului Otoman”, scrisă în latină, a fost publicată în 1724 poeziilor populare, adunate de marele poet, dramaturg și prozator Vasile Alecsandri apare în 1852: Poésies roumaines, Les Doinas, Poésies Moldaves, reluate prin traducere în engleză de către Granville Murra, tipărite cu titlul: The Doinas or the National Sonds and Legends of Romania. Are loc o continuare și o vastă activitate traductologică: George Coșbuc – Odisea lui Homer, poemele lui Bayron, versurile lui Schiller, Comedia Divină a lui Dante. Istoriograful, scriitorul, criticul Nicolae Iorga, celebru pe plan internațional datorită studiilor în bizantinologie și istorie modernă (Doctor Honoris causa la câteva universități printre care Oxford), citea în 11 limbi, vorbea 6, cele 1250 cărți și 25.000 articole ale lui au fost translate în limbile franceză, engleză, germană, italiană. Este important de a-l cita pe Lucian Blaga cu traducerea lui Faust (Goethe) și poeziile lui Edgar Poe, Tudor Vianu cu traducerea lui Shakespeare, Al.Philipide – versurile lui Baudelaire, Tudor Arghezi – traducerea splendidelor comedii ale lui Molière și interpretarea fabulelor lui și Crîlov. O pleadă întreagă de promotori contemporani ai activității de traducere literară urmează cu numele: Baconski, Levițchi, Dutescu, Covaci, Boieru, Gromov, Crețu, ș.a.
Vorbind despre etapele de stabilire a traductologiei ca știință, menționăm:
1. Structuralistă (cuvânt cu cuvânt)
2. Pragmatică (frază cu frază)
3. „Textlinguistic" (la nivel de text) și „Scoposteoria" (scopul textului)
Începând cu anii '50 , structuralismul consideră traducerea ca fiind o potrivire exactă a cuvântului dintr-o limbă în alta, și așadar ea ar alcătui descompunerea în unități semnificative pentru o traducere ulterioară. Dezvoltarea teoriilor lingvistice și insuccesul abordării limitat structuraliste în dezbaterea problemelor de traducere, studiile asupra actelor de vorbire, nevoia „de a observa" situația în care apre enunțul, accentuează abordarea pragmatică a problemei, care va fi transpusă la căutarea „echivalențelor", trecând de la cuvânt la frază, și ea fiind plasată într-o situație comunicativă. (Catford, Vinay, Darbelnet).
Următoarea treaptă în acest context o constituie abordarea „texlinguistik" (H.Weinrich, Roland Barthes), unitatea de bază a traducerii fiind textul. Această nouă încercare întredeschide ușa creativității în procesul de traducere. „Texlinguistik" dă naștere „skoposteoriei", teoretizată de Katharina Reiss și Hans Vermeer, și care prevede, că traducătorul trebuie să țină cont în primul rând de funcția („skopos") textului. Traducerile ce au drept obiectiv primordial „skopos"-ul par a fi și destul de periculoase. Atunci când traducerile sunt obiectiv-etnocentric direcționate, lipsite de orice responsabilitate, cînd nu este loc echivalențelor semantice, unde se simte lipsa unei cenzuri culturale, nu putem vorbi nici de etica traducerii. Atingerea scopului prin orice metode posibile în acest caz nu este binevenită.
În toată variația direcțiilor se accentuează totuși un efort concentrat din partea traductologilor de a îngloba conceptele intr-o teorie sistematică, unificată, care poate fi mereu completată cu noi achiziții.
Drept rezultat al unui așa fel de abordare traductologică integratorie, Snell-Hornby formulează o serie de concluzii, de tipul [18, p. 80]:
1. Traductologia nu prezintă o continuare a altei disciplini (fie lingvistică aplicată sau literatură comparată), ea se află între disciplini, limbi și culturi, care reflectă domeniul traductologiei, fiind știință aparte.
2. Traductologia, spre deosebire de lingvistică, prezintă predilecție pentru o abordare „de sus în jos", conștientă fiind de faptul, că simpla cercetare a părților constituente nu poate propune o înțelegere a întregului. Traductologia, separată de tutela lingvistii, ca știința aparte, studiază o rețea de relații, fiind decisă de relevanța unor contexte mai largi, cum ar fi cele textuale, situaționale și culturale.
După ce s-a efectuat o analiză cu privire la obiectul de studiu și abordările acestei științe relativ noi: traductologia, vrem să precizăm faptul că prin cuvântul „traducere” indică deopotrivă activitatea traducătorului, procesul de traducere și efectul final al acestei activități, textul tradus, în sine. După cum este știut, termenul traducere are mai multe sensuri – se poate referi la domeniul de studiu în sine, la produsul final, adică textul care a fost tradus, sau la procesul de traducere, adică acțiunea de a produce un text.
Există multe definiții ale noțiunii de traducere care acoperă parțial sau total sensurile deja amintite. 1) traducere 1. actul sau acțiunea de a traduce; 2. expunere scrisă sau orală a sensului unui cuvânt, discurs, carte, etc. într-o altă limbă. Primul înțeles se raportează la traducere ca proces, iar al doilea la traducere ca produs, ceea ce înseamnă că termenul traducere poate fi privit din două puncte de vedere diferite. În cazul primului sens, accentul cade asupra rolului traducătorului care pleacă de la textul sursă (TS), sau textul original și-l transpune într-o altă limbă, rezultând astfel textul țintă (TȚ). A doua viziune se focalizează asupra produsului concret, adică traducerea efectuată de traducător. Aceasta deosebire este stabilită în cea de-a doua definiție pe care o propunem. 2) traducere. Noțiunea dată a fost cercetată și analizată din diverse puncte de vedere, astfel unul dintre acestea se raportează la faptul că se poate vorbi de traducere ca produs sau proces și se pot identifica diferite tipuri de traducere, cum ar fi: traducerea literară, traducerea tehnică, subtitrarea, traducerea efectată de o mașină, etc. De obicei, conceptul de traducere se referă la transpunerea unor texte scrise; uneori, însă, tremenul include și taducerea orală, adică interpretarea. A doua definiție implementează o serie de variabile, de ex. tipurile de traducere, în care sunt incluse nu numai tipurileclasice (traducerea literară și cea tehnică), dar și formele create în ultimele decenii, de ex. traducerile audiovizuale (adică un produs scris care se citește asociat unei imagini proiectată pe un ecran. Faptul că definiția face referire la traducerea efectuată de o mașină accentuează ideea că traducerea nu mai este exclusiv privilegiul omului și că, în anumite condiții, se produce o combinație între capacitatea calculatorului ca și a omului de a analiza limba și sensul pentru a determina cele mai potrivite forme de exprimare în cealaltă limbă. 3) traducere. 1. procedură de transfer interlingvistic ce conține interpretarea sensului unui text sursă și‚ producerea unui text țintă cu scopul de a stabili o relație de ‚echivalență’ între cele două texte, dar respectând atât parametrii inerenți ai comunicării cât și constrângerile impuse de traducător. 2. orice produs rezultat prin aplicarea acestei proceduri. 3. profesie care desemnează transferul de idei exprimate în scris dintr-o limbă într-alta pentru a stabili o relație de comunicare între două sau mai multe limbi. Cea de-a treia definiție se referă exclusiv la traducerea de texte scrise, nu implică de loc interpretarea, care implică medierea, exprimări orale sau gestuale. Așa cum este definit primul sens al termenului, traducerea apare ca o formă de ‚vorbire indirectă’ deoarece traducătorul nu este autorul textului sursă, el doar redă ceea ce a fost deja scris de către autor. Dacă ne referim la cel de-al treilea sens, trebuie să menționăm câteva aspecte importante. Desigur, idealul ar fi ca traducătorii să fi beneficiat de o perioadă de pregătire sau ucenicie pentru a-și putea forma deprinderile necesare. De obicei, traducerile profesionale sunt efectuate în limba dominantă a traducătorului și presupun mai ales texte pragmatice, iar strategiile de traducere aplicate depind de tipul de text, de intenția(scopul) textului dat spre traducere ca și de publicul țintă. În cazul acestor traduceri, calitatea rezultatului este evaluată conform unor parametrii ce țin de comunicare. [sitografie, 1]
O definiție mai completă o oferă Alexander Schweitzer în lucrarea ”Teoria traducerii”: ”Traducerea reprezintă o reproducere într – o anumită limbă a ceea ce înainte a fost scris sau spus în altă limbă, adică o re – creere artistică a limbii de proveniență. De aici rezultă că traducerea nu reproduce originalul, întotdeauna sau în mod obligatoriu, cu exactitate.” [26, p. 137]
Desigur, indiferent de natura textului (literar sau pragmatic), traducerea profesională are mereu același scop fundamental, și anume să redea conținutul unei lucrări care a fost inițial redactată într-o limbă pe care publicul țintă nu o poate înțelege. În lucrarea sa din 1959 intitulată „On linguistic aspects of translation” Roman Jakobson a descris trei categorii de traduceri:
a) traducere intralingvistică, adică „reformulare”, definită ca‚interpretare a semnelor verbale prin intermediul altor semne din aceeași limbă.
b) traducere interlingvistică, adică‚ traducerea propriu-zisă, definită ca ‚interpretare a semnelor verbale prin intermediul unei altei limbi’;
c) traducere intersemiotică, adică „transmutare”, definită ca‚interpretare a semnelor verbale prin semne ale sistemelor non-verbale. [19, p. 113] Un exemplu de traducere intralingvistică ar fi reformularea unei expresii sau a unui text în aceeași limbă pentru a explica sau clarifica ceva ce s-a spus sau s-a scris. Traducerea unui text scris în formă muzicală, cinematografică sau picturală este un exemplu de traducere semiotică.
Din punctul de vedere al sensului tradițional al teoriei traducerii și al studiului acestei discipline, ceea ce ne vizează este traducerea interlingvistică. Elementul de bază al studiilor și cercetărilor în domeniul teoriei traducerii reprezintă traducerea unui text scris dintr-o limbă în alta, dar cercetarea a inclus multe alte aspecte ce privesc fenomenele lingvistice, culturale și ideologice implicate în actul traducerii. De exemplu, când vorbim despre traducerea unor piese de teatru, vorbim și despre adaptarea spațiului istoric și geografic ca și despre adaptarea dialectului folosit. Firește, se poate pune o întrebare legitimă, și anume unde se trage linia între traducere și adaptare? Ce se întâmplă dacă, în timpul traducerii, se omite o parte a textului original? Se denaturează astfel natura textului? Nu se poate uita contextul politic al unei traduceri. Ceea ce contează este să determinăm domeniul cuprins în noțiunea de traducere din punct de vedere conceptual: 1. procesul de transfer al unui text scris din limba sursă în limba țintă, tansfer efectuat de către un traducător într-un context socio-cultural specific 2. produsul scris, adică textul tradus văzut drept rezultat al procesului menționat la punctul 1 și care funcționează în contextul socio-cultural al limbii țintă 3. fenomenele cognitive, lingvistice, vizuale, culturale și ideologice ce fac parte integrantă din punctele 1 și 2.
Eugeniu Coșeriu, care este o figură remarcabilă a spațiului cultural românesc, o mare parte din cercetarea lingvistică actuală este bazează pe principiile teoretice formulate în scrierile sale. Astfel, importanța studiilor coșeriene cu privire la lingvistica și filozofia limbajului a făcut ca, pentru multă vreme, în spațiul românesc, cercetarea să evolueze în aceste dimensiuni esențiale.
Această situație cunoaște o schimbare recentă, fiind cauzată de necesitatea traducerii și a formării traducătorilor și interpreților. Numărul tot mai mare de universități ce susține o formare în domeniul traducerii și interpretării a avut un efect pozitiv în dezvoltarea traductologiei. Interesul față de cunoașterea, predarea și dezvoltarea teoriilor moderne ale traducerii a făcut ca specialiștii să se aplece și asupra scrierilor lui Eugeniu Coșeriu din acest domeniu. Considerată inițial drept un aspect periferic în opera coșeriană, teoria traducerii a devenit în mod succesiv o temă de interes care este reflectată în tematica diverselor conferințe, constituind obiectul cursurilor academice, și a unor școli de vară de profil.
În pofida faptului că teoria traducerii reprezintă un aspect marginal al lingvisticii coșeriene, studiile ce au fost publicate în perioada 1971-2000 demonstrează un interes permanent din partea lui Eugeniu Coșeriu pentru aceasta. Titlurile apărute ilustrează etapele elaborării teoriei traducerii în viziunea lingvistului, pornind de la abordarea unor aspecte generale, stabilirea unor distincții esențiale și care ajung până la edificarea unor concepe sau la analiza critică a unor micro-teme dezbătute pe larg în contextul teoretizării traducerii pe plan internațional. Textele amintite indică existența a două faze de cristalizare a teoriei traducerii.
Prima etapă este cuprinsă în perioada anilor 1971-1990, timp în care autorul, de pe pozițiile lingvisticii integrale, tratează pentru prima dată teoria traducerii. Articolele Lo erróneo y lo acertado en la teoría de la traducción [12] și Kontrastive Linguistik und Übersetzungstheorie: ihr Verhältnis zueinander [14, p. 183-199] sunt, întâi de toate, o investigare critică a stării de fapt în teoria traducerii ca sferă de cercetare lingvistică. Constatăm aici, pe de o parte, un interes pentru stabilirea bazelor teoretice, fundamentate pe tradiția constituită de-a lungul timpului, pe practica și pe istoria traducerii, iar pe de altă parte – o distanțare de unele poziții teoretice considerate de către Coșeriu ca eronate sau incomplete.
A doua etapă de cristalizare a teoriei traducerii în opera coșeriană este redată de studiile editate în perioada 1995-2000. Dintre acestea remarcăm Los límites reales de la traducción [13, p. 155-168] și Abast i limits de la traducció [11, 1996]. Articolele reprezintă o aprofundare a abordărilor anterioare ale teoriei traducerii. Prin urmare, observăm că în primul text, cel din 1995, autorul se îndepărtează de distincția corect – eronat, explorând și stabilind o linie cât mai exactă a teoriei moderne a traducerii. Titlul Abast i limits de la traducció (1996) continuă și complinește această direcție de cercetare. În cel de-al doilea articol amintit, Eugeniu Coșeriu desfășoară perspectiva studiilor sale de la observarea limitelor teoriei traducerii la sublinierea progreselor înregistrate în acest domeniu. Fără îndoială însă, unul dintre pașii cei mai importanți efectuați de către Eugeniu Coșeriu în teoria traducerii îl reprezintă integrarea problematicii traducerii în lingvistica textului.
În continuare ne vom opri la prezentarea a trei dintre aspectele fundamentale ale teoriei coșeriene a traducerii. Acestea sunt:
a) traducerea văzută din perspectiva transferului lingvistic limbă sursă – limbă țintă, aspect abordat din diferite puncte de vedere de toate teoriile moderne ale traducerii;
b) modul în care desemnarea, semnificatul și sensul sunt înțelese în teoria traducerii în viziunea coșeriană;
c) procesul traducerii observat sub aspect semasiologic și onomasiologic
[sitografie, 5]
A) O primă discuție care detașează teoria coșeriană a traducerii de alte teorii este considerarea traducerii ca fiind un proces mai complex decât un simplu transfer lingvistic dintre două limbi. Coșeriu atenționează că această simplificare a procesului traducerii reduce actul traducerii la o simplă problemă de observare contrastivă a limbilor istorice, funția traducerii devenind aceea de a pune în relație o limbă sursă și o limbă țintă. Tot în așa mod, această perspectivă restrânge percepția problematicii traducerii la nivelul semnificatelor și reduce această activitate la o simplă substituție în planul expresiei. Autorul subliniază că, la nivel teoretic, această etapă a fost deja depășită și că, chiar dacă a existat o asemenea abordare, în planul empiric al traducerii, traducătorii și vorbitorii multilingvi cu competențe lingvistice semnificative utilizează intuitiv în procesul traducerii diferite semnificate, în funcție de situația de comunicare. Eugeniu Coșeriu afirmă că legătura dintre conținutul diferitor limbi istorice este de natură „irațională”. Astfel, anumitor conținuturi dintr-o limbă A îi corespund doar parțial anumite conținuturi din limba B și invers. Este de remarcat și situația în care legăturile între o limbă A și o limbă B nu există, fiindcă unele conținuturi nu pot fi transpuse lingvistic, ele neavând un corespondent în limba țintă. Trecând de la tradițional la modern în teoria traducerii, autorul constată că noile teorii au depășit ideea de substituție în planul expresiei și resping ideea că ceea ce se traduce sunt cuvintele. Și aici, ca și în cazul anterior, Eugeniu Coșeriu aduce precizări pentru cadrul teoretic modern al traducerii. Acesta remarcă că afirmația „nu se traduc cuvinte” este ambiguă și imprecisă. Pe de o parte, deoarece în procesul de traducere se traduc și cuvinte într-o anumită măsură, pe de altă parte însă, afirmația este restrictivă, deoarece reduce întregul proces la nivel lexical.
Aceeași afirmație este valabilă nu doar pentru unitățile lexicale ale limbii, ci se aplică și în cazul structurilor frazeologice și a expresiilor fixe care, de asemenea, nu se traduc. Ceea ce se traduce, spune Eugeniu Coșeriu, sunt textele, iar acestea au o dublă dimensiune: una lingvistică și una extralingvistică. În urma acestor distincții, autorul formulează o primă definiție a traducerii: „prin traducere se încearcă exprimarea aceluiași conținut textual (text) în limbi diferite”. Autorul ajunge la concluzia că, dacă prin conținuturi de limbi diferite trebuie să se ajungă să se exprime același conținut tradus, natura acelui conținut nu poate fi idiomatică, ci interidiomatică sau supraidiomatică.
B) Dezvoltând afirmația, autorul marchează trei tipuri de conținuturi lingvistice care asistă procesul de traducere. Acestea sunt: desemnarea, semnificatul și sensul. Semnificatul în viziune coșeriană este conținutul dat pentru orice caz în parte de o limbă istorică concretă. Desemnarea este raportarea la un anumit „lucru”, fapt, stare de lucruri extralingvistică. Desemnarea se atribuie prin semnificate fără să se confunde cu acestea. Semnificate diferite pot să însemne același lucru într-un context concret de comunicare, fie că este vorba despre comunicarea în limbi diferite. Sensul reprezintă conținutul unui text sau al unei unități textuale în măsura în care acesta nu coincide cu semnificatul și desemnarea, după cum spune Coșeriu, definește a treia componentă fundamentală implicată în construirea obiectului traducerii. Un text ca de exemplu: „…dar abia plecă bătrânul…” poate fi interpretat în mai multe feluri, observă Coșeriu, ca situație din viața practică de zi de zi sau ca sens poetic. De asemenea, chiar dacă se realizează de obicei prin intermediul expresiei lingvistice, sensul poate fi creat și prin alte modalități de comunicare (muzică, desen, film etc.).
Autorul include în categoriile de sens și, implicit, în categoriile de text elemente ca: întrebarea, răspunsul, cererea, descrierea, exemplul, salutul etc. Această viziune îi permite lui Eugeniu Coșeriu să deducă finalitatea traducerii, care este nu de a reda același semnificat, ci aceeași referire la realitate și același sens cu mijloacele altei limbi.
C) Cel de-al treilea element de bază al teoriei coșeriene a traducerii este descrierea procesului de traducere. Autorul afirmând că este necesar pentru a putea exprima aceeași designație și același sens cu mijloacele altei limbi, necesitatea implicării semasiologiei și onomasiologiei textelor care se traduc. Se denotă că operația traducerii are loc în două etape. O primă etapă, semasiologică, în care traducătorul identifică ceea ce se desemnează în textul original. Semnificatele textului original funcționează doar în această primă fază și, imediat ce s-a înțeles sensul textului, ele încetează de a mai fi prezente în procesul traducerii. A doua fază este cea onomasiologică, în care autorul identifică semnificate din limba țintă care au aceeași designație ca și cele din limba sursă. Astfel, Eugeniu Coșeriu concluzionează că traducerea nu este diferită de vorbire și că, prin urmare, este un tip particular de vorbire prin care se comunică un conținut lingvistic deja cunoscut.După ce am analizat prin prisma lucrărilor lui Eugeniu Coșeriu teoria traducerii avem drept scop de a stabili procesul traducerii și etapele acestuia.
Luând în considerație și alte păreri vis-a-vis de traducere și procesul acesteia, putem spune că conform articolului postat de către Asociația Traducătorilor din Romania, procesul de traducere reprezintă activitatea intelectual-creativă care conține următoarele etape și elemente pentru asigurarea unui rezultat superior din punct de vedere al calității și al eficienței, potrivit scopului avut în vedere de către utilizatorul de traducere [sitografie, 4]:
a) analiza inițială a textului (identificarea eventualelor probleme de ambiguitate lingvistică, a anomaliilor, abrevierilor sau oricăror alte aspecte care necesită clarificare împreună cu beneficiarul traducerii);
b) cercetarea textului sursă din punct de vedere terminologic și al domeniului de specialitate, stabilirea terminologiei textului, avizarea ei de către beneficiar sau de către un specialist în domeniu; c) prima versiune de traducere;
d) corectarea primei versiuni de traducere (se face de către traducător);
e) revizia lingvistică a traducerii (de către un traducător, altul decât autorul traducerii respective; se vor urmări redarea integrală și corectă a mesajului textului sursă, corectitudinea din punct de vedere gramatical, folosirea adecvată a limbajului de specialitate și conformitatea cu scopul îndeplinit);
f) revizia de specialitate a traducerii;
g) revizia stilistică;
h) aprobarea și elaborarea versiunii finale;
i) corectarea traducerii finale (o ultima privire înainte de predarea traducerii).
O altă abordare a traducerii și procesului ei poate fi reprezentată în urma examinării articolului postat de către cercetătoarea Bianca Oana Han cu privire la schimbările textului prin traducere [sitografie, 4], și anume faptul că traducătorul nu poate fi doar cel care „dezleagă” secretul unei limbi, care decodifică un mesaj transmis de emițător, ci și cel care știe și poate să „lege” înapoi mesajul, să-l recodifice pe înțelesul receptorului. Acest lucru este posibil, dar foarte greu de obținut, fără a „umbla” la conținutul mesajului, uneori, din păcate, în defavoarea valorii acestuia. În acest sens am întâlnit părerea conform căreia „Traducerea este ca o mâncare deja mestecată care urmează să i se dea celui care nu o poate mesteca singur. Totuși, o astfel de mâncare nu mai are gustul și aroma celei originale.” Prin termenul traducere subînțelegem: traducerea fiind un concept abstract (adică atât procesul de traducere cât și traducerea ca produs), traducerea ca produs al procesului de traducere (adică textul tradus) și traducerea ca proces (activitatea desfășurată de traducător).
O a patra teorie este cea enunțată în completare de cercetătorii Bantaș și Croitoru, anume teoria interpretativă a traducerii, care, pe lângă studierea traducerii ca produs și ca proces, pune accent pe procesul de interpretare, cuprinzând domeniile lingvisticii, psiholingvisticii, semanticii, pragmaticii, contextului cultural, competenței de comunicare, în cadrul analizei textului efectuate în vederea traducerii (translation oriented text analisys – TOTA).
Despre o succintă prezentare a istoricului termenului de traducere aflăm diverse opinii din Manualul Traducătorului: „ Polisemia de astăzi a cuvântului a traduce nu este decât o nepoată sau strănepoata unei polisemii existente și în trecut. Renașterea engleză considera că traducerea trebuie să fie mai expresivă decât originalul scoțând mai puternic în relief momentele „importante” ale acestuia. Neoclasicismul recomanda înfrumusețarea originalului în conformitate cu normele „bunului gust”. Romantismul traducea conform unui context potențial. Realismul punea accentul pe compararea sistemelor stilistice ale limbilor respective iar traducătorul modern a îmbinat o metodă subiectivă bazată pe memoria sa lingvistică, pe cultura și talentul său, cu o metodă obiectivă întemeiată pe lingvistica comparată, având în obiectiv nu numai cuvintele și propozițiile, ci opera în întregul ei.”
Se susține ideea conform căreia odată cu efectuarea unei traduceri are loc o metamorfoză la nivelul textului. Textul original trece printr-un adevărat proces de prelucrare, transformare, interpretare, adaptare, de metamorfozare într-unul nou pregătit pentru receptor. Se poate considera că astfel se „pierde” și/sau „câștigă” prin obținerea unui nou text, a unui nou produs, care este văzut ca un nou proiect, al traducătorului. Ca orice proiect, acesta presupune o sumedenie de „acțiuni”: construire, de-construire, re-construire, noutate, devotament, adaptare, creație, comunicare, pentru a enumera numai câteva. Toate acestea pentru că decodarea, înțelegerea și recodarea mesajului sunt faze prețioase care nu admit abateri. Nu degeaba „traducerea rămâne, indiferent de ce spun unii, una dintre cele mai importante preocupări în totalitatea activităților umane.”
În orice traducere de texte beletristice, de exemplu, se produc, inevitabil, pierderi, în sensul că procesul de traducere nu are cum să transpună anumite efecte stilistice specfice textului original și implicit limbii sursă. Din (ne)fericire, și reversul medaliei este la fel de valabil, adică traducerea -ca produs- se bucură și de câștiguri semantice datorate faptului că limba țintă prezintă unele posibilități inexistente în limba textului original. Dacă ne aplecăm asupra traducerii de poezie, dificultatea pare să ia proporții.
Idealul rămâne a fi mereu același și mereu de neatins, cred cercetătorii Bantaș și Croitoru, care văd idealul drept „transcriere a unui poem într-o altă limbă cu convingerea că așa ar fi scris-o poetul însuși dacă s-ar fi exprimat în limba respectivă”. Traducătorul de pozie are dificila și dulcea misiune de a regăsi farmecul versului, linia melodică a versului, puterea de sugestie a metaforei; jonglează cu cuvintele astfel încât să sune cât mai fidel originalului posibil. Și toate aceste trecând dintr-un univers cultural și lingvistic în altul. Nu rareori este pus în fața situației în care, neavând încotro, trebuie să pună ceva de la el, lucru ce nu trebuie desconsiderat atâta vreme cât magia poeziei nu a fost știrbită.
Oricum am vrea să privim lucrurile, traducătorul are obligația morală să ia cunoștință în prealabil cu poezia, pentru a-i pătrunde sensurile pe deplin, pentru a nu o trăda traducând-o. Și nu în ultimul rând, un text filosofic poate aduce mari dificultăți traducătorului, întrucât acesta din urmă trebuie să transpună ceea ce este cu adevărat esențial pentru autor. Traducătorul redă duhul cuvintelor, uneori recurgând la parafrazări în locul unei traduceri cuvânt cu cuvânt. În ceea ce privește abordarea teoretică a conceptului de traducere, se cunosc trei poziții fundamentale: lingvistică, estetică și intermediară.
Din punct de vedere lingvistic, se pornește de la ideea conform căreia teoria traducerii trebuie să recurgă la categoriile lingvisticii descriptive și consideră că actul traducerii poate fi fundamentat strict științific pe baza unui model de analiză lingvistică și că este posibilă traducerea integrală (A.Fedorov, J. Vinaz, J. Darbelnet, E. Nida). E. Nida nu este de acord cu faptul că se punea accent pe factorii stilistici-literari, creându-se impresia conform căreia traducerea este o artă și nu o știință exactă.
Din punct de vedere estetic traducerea este văzută ca artă a transpunerii poetice, care merge dincolo de operația lingvistică de stabilire a echivalențelor între două limbi. Așadar, traducătorul trebuie să posede darul unei empatii retrospective, să poată trăi și simți ceea ce a trăit și simțit autorul. În ceea ce privește poziția intermediară (definită de G. Mounin) traducerea este privită ca o artă, dar una fundamentată pe știință căci problemele pe care le implică traducerea cu toate posibilitățile și imposibilitățile ei pot fi rezolvate numai în cadrul științei lingvistice. Chiar și situațiile care sunt aparent fără rezolvare, atunci când nu este posibilă o transpunere integrală a textului sursă, când nu se pot reda complet toate elementele textului original în textul țintă, chiar și atunci există posibilitatea de a găsi echivalențe poetice ale originalului care să aibă o valoare estetică apropiată. Căci traducătorul nu redă pur și simplu ideea operei originale ci alege o nouă formulă estetică în care să o transpună. Așadar, suntem de acord că traducerea este o artă intermediară, rezultată din apropierea a două sfere lingvistice.
În continuare putem afirma că traducerea se bazează pe un act al aproximării, al compromisului pragmatic. Observăm îndreptățita oscilare a cercetătorilor între definirea traducerii ca artă și/sau știință. La această dificultate în definire se mai adaugă o altă valență pe care o poate lua traducerea, cea de meșteșug. Theodore Savoy la 1957 scrie The Art of Translation (Arta Traducerii), Eugene Nida în 1964 vorbește despre Towards a Science of Translating (Despre Știința Traduceii) iar E. Jakobsen, 1958, vede traducerea ca meșteșug. Alții merg mai departe și o văd ca artă exactă(George Steiner, 1975) sau G. Mounin (1963) care consideră că traducerea este o artă care, ca și medicina, are o bază științifică.
Cercetătorii Bantaș și Croitoru în studiul consultat ,,Didactica traducerii”[2]consideră că „dificultatea nu constă în a considera traducerea ca fiind o artă sau o știință ci în a sublinia complementaritatea lor.” Chiar dacă am admite ideea că există puțin adevăr în toți acești termeni, nu putem să nu observăm pericolul ce planează asupra lor; așadar, termenul de meșteșug poate fi resimțit ca având un statut inferior celui de artă, sau chiar o formă de amatorism, pe când cel de știință poate trăda o abordare mecanicistă, avasând ideea conform căreia traducerea nu este un act creator. Relevând cele mentionate anterior, putem afirma, că competența de traducere ar constitui capacitatea traducatorului de a „analiza, compara și converti două sisteme culturale, respectând în acelasi timp forțele în conflict în cadrul aceleiași culturi, precum și întrepătrunderea acestor forțe în momentul în care cele doua limbi și două culturi sînt puse în contact." [2, p.99] În vederea realizării rolului de mediator între două limbi / culturi, traducătorul posedă o complexitate de competențe, care doar în sumă, formează autenticile competențe de traducere.
Traductologia susține, că orice mesaj poate fi tradus, deși evident cu eforturi supreme. Prin urmare, munca traducătorului este cu mult mai grea decât cea a autorului. „Așa cum scriitorul este dator să rămînă acea dreaptă conștiință morală, în care sa poată crede semenii săi, tot astfel traducătorul trebuie să fie conștient de severele exigențe, ale vocației sale. Devotamentul autorului față de cuvânt, față de adevăr, față de semeni și față de sine însuși trebuie egalat de responsabilitatea și devotamentul traducătorului față de scriitor, față de intențiile acestui". (A.Bantaș, E.Croitoru)
Deci, putem afirma, că traducatorul posedă o capacitate dublă integrativă (competență bilingvistică și biculturală) în vederea realizării traducerii – adică în scop comunicativ. Această corelație bilingvo-culturală a două sisteme lingvistice, stau la baza unei reușite traductologice comunicative.
Oricum am privi și accepta lucrurile, trebuie să ținem seama de efectele pe care actul traducerii îl au asupra textului sursă, pe de-o parte, cât și asupra receptorului (R) pe de altă parte. Traducătorul are nobila dar dificila misiune de a aduce textul original cât mai aproape de receptor, așa încât acesta din urmă să poată gusta din nectarul oferit de textul original. Așadar, artă sau meșteșug, traducerea este cheia cu care se deschide sensul textului, cheie care trebuie folosită de oameni pricepuți, de profesioniști ai cuvântului. Acesta este Traducătorul. El este un mediator între două situații de comunicare interculturală. Acest Translation Operator (TO) cum îl numesc Bantaș și Croitoru în studiul amintit, trebuie să fie competent în cele două culturi diferite, adică să aibă experiența și cunoștințele a două entități care evoluează independent. Poziția lui trebuie să fie una de pe care să poată compara și transforma o cultură în alta. El se află în ceea ce se cheamă teritoriul nimănui (no man’s land) teritoriu ale cărui hotare își schimă permanent forma și mărimea, căci cele două culturi se influențează reciproc. Cu toate acestea, traducătorul nu se află la jumătatea distanței dintre cele două culturi, ci este permanent ancorat, într-o măsură mai mică sau mai mare, într-una singură. Faptul că se află între ele îi demonstrează competența. Pentru ca discuția să fie completă, nu putem omite prezența celorlalte forme, periferice, ale traducerii: metafraza, traducerea rezumat, adaptarea sau imitația, traducerea selectivă. Metafraza, considerată periculoasă pentru faptul că schilodește limba țintă, este, totuși utilă, ca explicare a unor sintagme mai dificile, cu condiția să fie însoțită de o versiune finisată. Scopul metafrazei este prin excelență didactic. Traducerea rezumat se justifică prin lipsa de timp necesară unei redări depline și este folosită la congrese internaționale, întrevederi oficiale, etc. Adaptarea sau imitația este considertă ca fiind atât de departe de traducere încât devine un simplu pretext de creație iar traducerea selectivă, incompletă, dar corectă, (ceea ce o deosebește de metafrază) este folositoarea în procesul didactic al predării limbii.
2.2 Clasificarea traducerilor
Până a trece la clasificarea propriu-zisă a traducerilor, țin să menționez faptul că un bun traducător trebuie întâi de toate să dețină anumite calități și să își asume o serie de responsabilități atunci când lucrează la traducerea unui text. În lucrarea lui Leon D. Levițchi ,, Îndrumar pentru traducătorii din limba engleză în limba română” [21, p. 16-17] sunt numite cele mai importante îndatoriri ale unui traducător, și anume:
1. Fiind o activitate mentală al cărei scop este să transpună texte literare, științifice și tehnice dintr-o limbă în alta, traducerea impune celor care o efectuează anumite obligații care din însăși natura ei.
2. Răspunzător pentru traducere este exclusiv traducătorul, oricare ar fi relațiile sau înțelegerea care îl obligă față de persoanele și insituțiile care se folosesc de traducere.
3. Traducătorul refuză să dea textului interpretări cu care nu este deacord sau care ar fi în contradicție cu obligațiile sale profesionale.
4. Orice traducere trebuie să fie fidelă și să redea întocmai gândirea și forma originalului, iar respectarea acestei fidelități este o obligație juridică și morală a traducătorului.
5. Traducerea fidelă, totuși, nu poate fi confundată cu traducerea literală, întrucât fidelitatea nu exclude unele modificări necesare al căror scop este e a reda într-o altă limbă și într-o altă țară forma, atmosfera și sensul lăuntric al operei.
6. Traducătorul trebuie să cunoască bine limba din care se traduce și, ceea ce este mai important încă, să stăpânească la perfecție limba în care se traduce.
7. Pe lângă acestea, el trebuie să dispună de o cultură largă, să cunoască destul de bine subiectul despre care este vorba și să refuze să lucreze într-un domeniu pe care îl ignoră.
8. În activitatea sa profesională, traducătorul evită orice concurență necinstită, mai ales el nu trebuie să fie deacord cu o remunerație mai mică decțt cea prevăzută de lege, de anumite decizii, de uzaj sau de hotărârea organizației sale profesionale.
9. Traducătorul nu trebuie să urmărească efectuarea unei munci sau să fie deacoed cu o muncă înjositoate pentru el și profesiunea sa.
10. Traducătorul este obligat să respecte interesele legitime ale persoanelor și intituțiilor care îi folosesc traducerea, considerând drept secret profesional toate informațiile pe care le poate căpăta lucrând la traducerea ce i-a fost încredințată.
11. Fiind ,,un al doilea autor”, traducătorul își asumă anumite obligații față de autorul originalului.
12. El nu poate efectua o traducere fără să aibă pentru aceasta permisiunea autorului originalului sau a posesorului originalului și, de asemenea, este obligat să respecte celelalte drepturi ale autorului.
După ce am definit prin prisma diferitor cercetări, ce este traducerea și ce etape inculde aceasta, parcurgem la clasificarea traducerilor și strategiilor de traducere a textului. Astfel, conform articolului prezentat de către Asociația traducătorilor din Romania [sitografie, 3], în funcție de scopul pe care îl servește traducerea, aceasta se poate clasifica în mai multe tipuri:
Traducerea documentară: Respectă formularea din textul sursă și recreează structurile din limba sursă în limba țintă prin mijloace specifice acesteia din urmă.
Traducerea funcțională: Are la bază textul sursă și convențiile în limba țintă privind tipul respectiv de text, iar textul țintă este formulat ținând cont de cunoștințele în domeniul de specialitate, de așteptările culturale și lingvistice ale publicului țintă. Dacă diferențele culturale determină necesitatea adaptării, conținutul textului sursă va fi adaptat pentru a servi scopului dorit în situația cultural-lingvistică țintă.
Traducerea autorizată: Traducerea documentelor de uz oficial sau internațional, care se realizează de traducători special abilitați în acest sens de autoritățile competente. Traducătorul atestă că traducerea documentului este conformă cu originalul.
Adaptarea: Textul sursă este adaptat pe criterii de formă și / sau conținut pentru a îndeplini scopul dorit în limba țintă. Nivelul și modul de adaptare trebuie să fie discutate de prestatorul de servicii de traducere cu utilizatorul de traducere (de exemplu, părțile trebuie să specifice explicit dacă este vorba de rezumarea sau extinderea textului).
Traducerea informativă: Informația conținută în textul sursă relevantă pentru scopul specific este rezumată în textul țintă și / sau se traduc pasaje relevante.
Rescrierea: Având la bază textul sursă, dar fără a respecta forma sa și / sau conținutul cu strictețe, textul țintă este recreat de traducător pentru a îndeplini scopul specific în limba țintă.
Actualizarea: Un text sursă deja existent este modificat și actualizat pe baza informațiilor de actualitate în limba sursă sau țintă (de ex. actualizarea unei documentații).
Localizare: Adaptarea lingvistico-culturală și traducerea unor aplicații de software, descrieri tehnice, manuale de utilizare etc., pentru piețele țintă.
Internaționalizarea: Adaptarea unor produse de software, descrieri tehnice, manuale de utilizare etc., pentru a permite localizarea ulterioară a textului sursă.
Documentația tehnică: Elaborarea de texte de referință pentru utilizatori, adaptate nevoilor grupului și culturii țintă (instrucțiuni de utilizare, manuale de reparații etc.).
Mai sunt și tipuri mixte de traducere prin combinarea tipurilor de mai sus. Parametrii lingvistici se referă la nivelul de finisare lingvistică în textul țintă. În funcție de acești parametri lingvistici, se disting trei tipuri de traducere:
Traducere pentru tipar: Textul țintă respectă regulile și convențiile din limba țintă și uzanțele din cultura țintă la nivel de lexic, gramatică, sintaxă și alte dimensiuni caracteristice textului sursă.
Traducere standard: Textul țintă respectă regulile și convențiile din limba țintă la nivel de lexic, gramatică, sintaxă și alte dimensiuni caracteristice textului sursă. La nivel de limbaj specializat, traducerea standard utilizează terminologia de ultimă actualitate în domeniul de specialitate. Pentru a putea fi publicată, traducerea standard necesită revizie sub aspect tehnic și editorial.
Traducerea în versiune de lucru: Textul țintă respectă regulile și convențiile din limba țintă la nivel de gramatică și sintaxă. Versiunea de lucru a traducerii poate conține greșeli de stil și limbaj specializat. Este un stadiu intermediar de lucru al traducerii în procesul de traducere.
Metodele de traducere disponibile în prezent sunt variate și, în funcție de ceea ce avem nevoie, unele pot fi mai mult sau mai puțin utile. Cele mai importante sunt: traducerea mot-a-mot, traducerea literală, traducerea fidelă, traducerea semantică, adaptarea, traducerea liberă, traducerea idiomatică, traducerea comunicativă [sitografie, 8]. În continuare vom descrie cele mai importante tipuri de traducere sus-nimite:
Traducerea mot-a-mot: păstrează ordinea frazei, traducând cuvintele unul câte unul și utilizând sensul cel mai comun, chiar dacă este în afara contextului. Cuvintele "culturale" se traduc literal. Este foarte utilă pentru a învăța cum se traduce un text dificil.
Traducerea literală: cuvintele lexicale sunt traduse pe rând, prin urmare, și în acest caz, este foarte probabil ca sensul să fie scos din context. Este foarte utilă ca pre-traducere, pentru a sublinia problemele care pot exista în text în momentul traducerii.
Traducerea fidelă: încearcă să traducă cu exactitate sensul originalului, în contextul potrivit, în funcție de structurile gramaticale. Încearcă să fie fidelă formei textului.
Traducerea semantică: diferă de traducerea fidelă pentru că pune accent mai mult pe valoarea estetică a traducerii.
Adaptarea: reprezintă cea mai liberă metodă de traducere și este utilizată pe scară largă în poezie și dramă. Traducerea se realizează prin adaptarea textului dintr-o limbă în alta, chiar dacă sensulnu este același.
Traducerea liberă:reproduce conținutul original, fără a păstra aceeași formă.
Traducerea idiomatică: reproduce mesajul original, dar denaturează nuanțele de sens, acordând prioritate expresiilor colocviale și celor idiomatice.
Traducerea comunicativă: încearcă să reproducă cu exactitate semnificația contextuală a originalului, astfel încât atât conținutul cât și limbajul să fie ușor de înțeles de către cititori.
În funcție de finalitatea textului, se va folosi una din metodele de traducere amintite mai sus. Unele sunt mai simple, dar rezultatele oferite sunt slabe, în timp ce altele necesită o muncă mai specializată, rezultatul acestora fiind însă mult superior.
După ce am analizat tipurile de traducere, purcedem la definirea unităților de traducere pentru a cerceta mai detaliat ce ne propunem spre a fi tradus. Atunci când traducem, nu traducem doar cuvinte. ci unități de traducere.
Chiar de la apariția teoriei traducerii una din problemele cheie în dezbaterile savanților a fost cea de unitate de traducere. Confrom studiului elaborat de către cercetătoarea Victoria Ungureanu: Teoria traducerii [sitografie, 3], unitatea traducerii poate fi de mai multe tipuri.
Care unitate minimală a limbii servește drept punct de plecare pentru traducere? Rațional ar fi să considerăm cuvântul ca unitate de traducere (G.Mounin, R.Jakobson), afirmație care a fost susținută de așa savanți ca Vinay și Darbelnet, E.Nida, M.Lederer, T.Cristea. Raționamentele pro (pentru) cuvânt ca unitate a traducerii sunt :
1. Cuvântul este o unitate lingvistică complexă, care poate să aibă una sau mai multe semnificații, raportîndu-se realității referențiale și exprimând obiecte și fenomene transcendente dintr-o limbă în alta (masă/table)
2. Cuvintele unei limbi sunt ușor analizate cu ajutorul dicționarelor bilingve, explicative, etc.
Raționamentele contra cuvântului ca unitate a traducerii:
1. Nu există o transcendență ideală de la o limbă la alta, în virtutea non-coincidenței gramaticale, semantice, stilistice (noțiuni care lipsesc în altă limbă: troika)
2. Există cazuri când trebuie de tradus o idee, dar această idee este materializată în mai multe cuvinte, și atunci cuvântul încetează de a fi unitatea
3. Cuvintele sunt evanescente (au capacitatea de a dispărea), mai ales în traducerile orale.În încercarea de a conceptualiza termenul de unitate de traducere, putem spune, că ea este elementul textual dotat cu sens, care coordonează logic cu elementul următor și care poate fi redat într-o altă limbă fără ambiguitate. Sumând, unitatea de traducere nu are o dimensiune concretă, bine delimitată. Uneori cuvântul și unitatea minimală a traducerii coincid, alteori, unitatea de traducerre depășeșete limitele unui, două sau mai multe cuvinte.
Chiar și dacă la capitolul de unitate de traducere actualmente nu s-a ajuns la un numitor comun, există o ierarhie a nivelelor de traducere, care derivă din nivelele limbii stabilite în lingvistica generală.
Nivelul fonemului – unitate minimală a limbii care are funcția de a distinge sensul cuvintelor. Traducerea nu se face la nivel de fonem, cu excepția onomatopeelor (De exemplu: Oh!… Ah! ….)
Nivelul morfemului – unitatea minimală a limbii dotată cu sens (De ex. Morfemele gramaticale: sufixe și prefixe). Traducerea nu se face la nivelul morfemelor, pentrucă la acest nivel numai se constată diferențele structurale și formale ale sistemului gramatical al limbilor.
Nivelul cuvântului – este nivelul unde începe posibilitatea de traducere. La nivelul cuvîntului sunt mai ales traductibile noțiunile realității obiective (De exemplu: Noțiunile antropologice (mamă, tată, copil), fenomene (soare, pămînt, ploaie, vînt), prezente pentru toate limbile.
Nivelul sintagmei – sintagma fiind un grup de cuvinte, exprimă un sens unitar.
Nivelul textului – adepții traducerii la nivel de text sunt (pe lîngă cei menționați) E.Coșeriu, Ladmiral, Meschonnic, etc., care susțin că trebuie de tradus mesajul, sensul textului în integritatea lui, ținînd cont de particularitățile lingvistice și extralingvistice.
2.3 Strategii de traducere a textului
După ce am definit ce este o traducere, care sunt tipurile ei și ce etape de lucru include aceasta, vrem să numim și să descriem strategiile de traducere a textului.
Descrise încă în anii '50 de către Jean-Paul Vinay și Jean Darbelnet, strategiile de traducere, apar ca procedee practice de realizare a traducerii și ca urmare se subîmpart în: strategii de traducere directă și strategii de traducere oblică (indirectă). Traducerea directă se realizeaza ca o conversiune paralelă de tip structural, iar traducerea oblică impune divergențe structurale, stilistice.
Printre procedeele directe putem cita: 1. Împrumutul 2. Calcul 3. Traducere literală
Procedee oblice : 1. Transpoziția 2. Modularea 3. Echivalența 4. Adaptarea
Conform clasificării lui Chesterman [18, p.92] procedeele fundamentale la care apelează traducătorii sînt clasificate în: procedee sintactice, semantice și pragmatice.
Procedee sintactice : 1. Traducere literală 2. Calcul 3. Transpoziția4. Schimbarea unității de traducere5. Schimbări în structura frazei
Procedee semantice: 1. Sinonimia 2. Antonimia 3. Convergența 4. Parafraza
Procedee pragmatice: 1. Filtrarea culturală 2. Schimbarea de cuantum informațional (generalizare – concretizare)3. Schimb de coerență4. Alte schimbări pragmatice
Strategiile sintactice presupun următoarele strategii:
1.Traducerea literală – atunci când scopul traducerii o permite (He loves music – El iubește muzica.). Atunci când comparăm aplicarea acestei strategii în cazul traducerii unei expresii idiomatice de tipul: It`s raining cats and dogs = Traducerea cuvînd cu cuvînt – Plouă pisiciși câini; Traducerea literală – Plouă cu pisiciși câini; Traducerea liberă – Plouă cu găleata.) observăm, că traducerea literală nu este o simplă transpunere lexicală, ci sunt sesizate diferențele de îmbinare sintactică între limbi, astfel devine nu o simplă transpunere lexicală, dar un compromis logico-semantic.
2.Calcul lingvistic – este o traducere realizată în acest caz la nivelul cuvintelor compuse sau al expresiilor fixe, ce „respectă structurile sintactice ale limbii de sosire, întroducând un nou mod de expresie”.[20, p.70] De exemplu: Season`s greetings – Urări de sezon (Calc lingvistic neacceptabil în limba română, în mod normal expresia dată semnifică o urare de bine în ajun de Crăciun sau an nou, aceasta s-ar mai putea traduce ca: sărbători fericite). Drept exemplu de calc lingvistic cu un rezultat benefic sânt traducerile de tipul: United Nations Organisation – Organizația Națiunilor Unite.
3.Transpoziția – adică procedeul după care urmează schimbarea categoriei gramaticale (ex. They stopped at noon for a swim – La prânz s-au oprit să înoate.)
4.Schimbarea unității de traducere – se realizează atunci, când un cuvânt din limba sursă este tradus printr-o expresie, propoziție, frază din limba țintă, sau atunci când acest proces se va realiza invers (Simon is getting cold feet about advancing you the money… – Simon se teme să-ți dea banii înainte de data plății…)
5.Schimbări în structura frazei – cu ajutorul acestui procedeu se realizează modificări în sintaxa frazei, în propozițiile subordonate, etc.
Când este vorba despre strategiile semantice, Chesterman deosebește următoarele tipuri de strategii:
1.Sinonimia – la care apelează traducătorul, atunci când pentru a evita o repetiție, se trece la echivalentul cel mai apropiat (ex.Patients (engl.) – 1.Pacienți, 2.Bolnavi).
2.Antonimia – în acest caz, traducătorul apelând la un antonim îl combină cu o negație sau o afirmație: Few people would desagree – Cei mai mulți vor fi de acord.
3.Convergența – în cazul exprimării uneia și aceleași stări de lucruri din diferite puncte de vedere (ex. She drenched her skirt from knees down – Și-a udat fusta pînă la genunchi).
4.Parafraza – adică traducerea liberă, proprie mai ales pentru traducerea idiomilor sau a termenilor culturali, care nu au echivalență în limba țintă. Procedeul opus parafrazării este împrumutul, transferul direct, „exoticizarea”.
Din moment ce strategiile sintactice se referă la formă, iar cele semantice la conținut, strategiile pragmaticevizează întregul mesaj. În cadrul lor, Chesterman deosebește:
1.Filtrarea culturală, sau „naturalizarea”, „domesticirea”, o traducere a termenilor culturali prin echivalenți din limba țintă încât să corespundă normelor ei.
2.Schimbarea de cuantum informațional – adică adăugarea, sau invers omiterea unor informații care sunt relevante pentru receptori.
3. Schimbul de coerență – optează spre o organizare logică a informației în text.
4.Alte schimbări pragmatice – vizeză întrebuințarea unui dialect în traducere, așezarea pe pagină, etc.
Concluzii la capitolul II
În capitolul doi am analizat și cercetat părerile multor autori, care au scris despre problematica unei definiri cât mai corecte și concrete a traducerii și procesului acesteia. Părerile multor autori nu au coincis doar asupra unui tip de abordare a traducerii.
Astfel la definirea conceptului de traducere au contribuit studiile și cercetările făcute de către Eugeniu Coșeriu, care aduce precizări pentru cadrul teoretic modern al traducerii, afirmând faptul că traducerea ține de două componente: una lingvistică și una extralingvistică. Un alt savant, Alexander Schweitzer, abordează în lucrarea ”Teoria traducerii”ideea că”Traducerea reprezintă o reproducere într – o anumită limbă a ceea ce înainte a fost scris sau spus în altă limbă, adică o re – creere artistică a limbii de proveniență. De aici rezultă că traducerea nu reproduce originalul, întotdeauna sau în mod obligatoriu, cu exactitate”, pe când Eugene Nida nu este de acord cu faptul că se punea accent pe factorii stilistici-literari, creându-se impresia conform căreia traducerea este o artă și nu o știință exactă. Traducerea cuprinde următoarele etape: a) analiza inițială a textului b) cercetarea textului sursă c) prima versiune de traducere d) corectarea primei versiuni de traducere e) revizia lingvistică a traducerii f) revizia de specialitate a traducerii g) revizia stilistică h) aprobarea și elaborarea versiunii finale i) corectarea traducerii finale.
Așadar, în urma prezentării diverselor teorii ale traducerii, am purces la descrierea tipurilor de traducere (care pot fi: traducerea documentară, funcțională, autorizată, documentație tehnică și altele, clasificările textului precum și descrierea strategiilor de traducere. Descrise încă în anii '50 de către Jean-Paul Vinay și Jean Darbelnet, tehnicile de traducere, sau strategiile de traducere, apar ca procedee practice de realizare a traducerii și ca urmare se subîmpart în: strategii de traducere directă și strategii de traducere oblică (indirectă). Printre procedeele sintactice se numără următoarele strategii de traducere: Traducere literală, Calcul, Transpoziția; procedeele semantice sunt: Sinonimia, Antonimia, Convergența, Parafraza; procedeele pragmatice se caracterizează prin: Filtrarea culturală, Schimbarea de cuantum informațional (generalizare – concretizare).
III. ANALIZA STRATEGIILOR DE TRADUCERE A TEXTULUI PUBLICISTIC DE PE SITE-UL DE ȘTIRI DIN LIMBA ROMÂNĂ ÎN LIMBA ENGLEZĂ
3.1 Metode de analiză a textelor publicistice traduse în plan contrastiv
Orice text care urmează a fi supus unei traduceri, trece prin mai multe etape ale analizei de lucru ce țin de pre și post traducere. Traducerea textelor publicistice în plan contrastiv (din română în engleză) reprezintă procesul de transpunere a mesajului din limba sursă (L S) în limba țintă (L Ț). Însă o traducere compet exactă a textului din LS în LȚ este aproape imposibilă din motiv că avem de a face cu structuri diferite ale limbii (gramatică, numărul de cuvinte, căile e formare a unui cuvânt și altele) dar și culturi diferite. Dacă anumite particularități ale limbii sau dificultăți ale traducerii ar putea fi rezolvate doar cu ajutorul dicționarului, atunci nu vom avea nevoie de ghid al diverselor culturi sau civilizații sau de cărți similare care ne ajută în procesul traducerii. Dar totuși multe texte sunt traduse cu succes, din motiv că se bazează pe valori și adevăruri universale.
Conform ideilor referitoare la o traducere eficientă descrise de către Rodica Lupan [22, p.7], scopul traducerii este de a asigura că textul sursă (T S) și textul țintă (T Ț) comunică unul și același mesaj. O traducere eficientă sau de succes poate fi considerată atunci când se respectă următoarele criterii:
1. fidelitatea: atunci când traducerea redă cu acuretețe sensul din T S, fără a adăuga sau sustrage ceva din acesta.
2. transparența: traducerea apare pentru vorbitorul nativ al L Ț așa precum ar fi scrisă în acea limbă, și se conformă normelor gramaticale, sintactice și idiomatice ale limbii.
În procesul traducerii, traducătorul se confruntă cu probleme de diferit gen. Problemele ce apar în timpul traducerii reprezintă un studiu aparte al teoriei traducerii. Problemele principale de traducere pot fi divizate conform grupelor următoare:
Probleme apărute în L S:
text ineligibil
texte scrise sau editate greșit
texte incomplete
texte scrise în care lipsesc anumite referințe atunci când ele sunt necesare
Probleme legate de limbă:
texte scrise într-un anumit dialect, neologisme utilizate
acronime și abrevieri neexplicate
jargon
Probleme ce țin de alt gen:
rimă, picior de vers
referințe specifice doar anumitor culturi
Mai există și cuvinte care nu pot fi traduse, adică cuvinte intraductibile, care deasemenea reprezintă o problemă întâlnită în procesul traducerii. Unele cuvinte sunt greu de tradus, atunci când traducătorul dorește să le păstreze categoria gramaticală (de exemplu este greu de tradus substantivul deceluș care în limba engleză s-ar traduce prin adjectivul inquisitive).
Încă de la începutul carierei sale, traducătorul este tentat să aleagă cea mai ușoară cale de lucru cu traducerea, adică să înceapă a traduce un text de la început, căutând doar cuvântul necunoscut. Profesioniștii însă știu că trebuie să te pregătești înainte de a traduce un text.
Scopul analizei dinaintea traducerii este de a observa cu ce tip de text avem de a face. Despre analiza dinaintea traducerii aflăm multe din lucrarea cercetătoarei Andreea Modrea[24], care afirmă că aspectele de bază ale acestei analize sunt:
1. Colectarea datelor extralingvistice ce țin de L S (date despre autorul textului, perioada creării textului, textul global cărui îi aparține fragmentul propus spre a fi tradus, deoarece L Ț trebuie să fie adecvată stilului autorului)
2. Determinarea audienței sau a celor care vor recepționa textul (aceasta va determina trăsăturile limbii folosite pentru a reda traducerea)
3. Determinarea contextului și a densității informației L S (informația transmisă din orice tip de text poate fi: cognitivă, emoțională și estetică. Informația estetică se referă la ceea ce credem noi că este frumos, aceasta deseori recurge la metafore, epitete, rimă. Informația emoțională este adresată simțului nostru, perceperii noastre subiective, descrisă prin expresii de bun-simț, păreri și aprecieri, care sunt deseori întrebuințate ca norme ale etichetei. Informația cognitivă reprezintă datele obiective despre lumea exterioară, utilizând cuvinte mono-semnatice, cu caracter neutru și care nu țin stict de un context. Astfel acesta vor fi traduse prin echivalentele directe oferite de către dicționare. O altă trăsătură a informației cognitive este de a repecta normele limbii literare).
Așa deci, în dependență de tipul de informație utilizată în text, traducătorul va alege cu ce mijloace lingvistive va lucra atunci cțnd va traduce un text. Confrom tipului de informație transmisă, textele pot fi divizate în mai mult grupuri:
Informativ-terminologice: texte științifice și tehnice, manuale, instrucții, texte juridice și de afaceri. Dominantă aici este informația cognitivă și o muțime de tremeni. Instrumentul principa de lucru sunt dicționarele specializate.
Informativ-emoționale: reviste, ziare, articole din jurnale, anunțuri și altele.
Texte artistice.
Un criteriu important al analizei dinaintea traducerii unui text este densitatea informației. Astfel, în diferite texte, ca spre exemplu articolele enciclopedice, se conține un număr mare de abrevieri și unele construcții sintactice sunt omise. Aceasta însamnă că în varianta tradusă va trebui să explicăm unele momente pntru o mai bună comprehensiune a textului.
4. Determinarea scopului comunicării textului (după ce am apreciat tipul informației din L S, trebuie să definim scopul comunicării: de exemplu: să oferim careva date generale informative despre ceva, sau să convingem pe cineva asupra ceva)
5. Determinarea genului textului (genurile textului reprezintă obiectul de studiu al stilisticii funționale).
Dacă ne vom concentra asupra celor anterior expuse, atunci ne va lua doar 10 minute să executăm o analiza a pre-traducerii, pentru ca mai apoi să fim liberi de a decurge la etapa traducerii propriu-zise. Un traducător profesionist va revizui mereu varianta finală a T Ț. Scopul acestei verificări este de a vedea dacă s-a omis careva informație sau vreun paragraf din textul original. Acesată analiză se face în urma finisării traducerii. În timpul analizei de post-traducere vor fi luate în calcul:
greșeli minore ce țin de stilistica trextului
evitarea repetiției frecvente a unuia și aceluiași cuvânt
revizuirea greșelilor gramaticale
În urma revizuirii de post-traducere pot apărea transformări intratextuale precum:
Transformările de ordin gramatical, care sunt cele mai răspîndite. Ele se datorează non-coincidenței sistemelor gramaticale ale limbilor. Transformările pot ține de substantivizarea verbelor, verbalizarea numelor, adverbializarea adjectivelor, adjectivizarea adverbelor.
Transformările de ordin stilistic survin atunci când traducătorul este în căutarea celor mai bune procedee stilistice pentru redarea fidelă a nuanței afective, expresive a textului sursă: traducerea metaforelor, simbolurilor, epitetelor, comparațiilor, metonimiilor, etc.
Transformări de ordin lexical vizează mai ales traducerea sinonimelor, antonimelor, paronimelor, etc. Traducerea proverbelor și expresiilor idiomatice fiind un exemplu de dificultate lexicală extremă.
Astfel, dacă luăm în calcul punctele principale descrise în analiza de pre și post traducere, vom avea într-un final un text bine tradus și vom putea prezenta cu încredere publicului varianta finală a traducerii.
O altă metodă de analiză a textelor în plan contrastiv ține de sensul și traducerea acestuia. Prin urmare această metodă de analiză a textelor în plan contrastiv poate fi divizată în: traducerea sensului referențial și traducerea sensului pragmatic, conform studiilor efectuate de Victoria Ungureanu.
În cursul ce ține de dezvoltarea tematicii legate de Teoria Traducerii[sitografie], autoarea vorbește despre traducerea sensului referențial prin ideea că în cadrul traducerii uzuale, definiția este următoare: procesul de transformare a mesajului dintr-o limbă în alta se face prin păstrarea obligatorie a planului conținutului (prin schimbarea celui de expresie). În teoria traducerii expresia „păstrarea obligatorie a planului conținutului” nu este decât relativă și nu absolută (pentrucă în cadrul traducerii are loc transmiterea numai a unei sume și nu totalități de sensuri ale textului original, pierderile fiind inevitabile. Aceasta înseamnă că unui traducător este necesar de a distinge tipurile de sensuri și care din ele sunt prioritare în contextul dat, pentru ca pierderile semantice să fie minimale.
1.Limba este un sistem de semne, funcția esențială a căreia este comunicativă.
2. Limba există în vorbire, acte verbale în activitatea comunicativă.
3. Unitățile limbii au două planuri: de expresie (sunet/semn grafic) și conținut, care se autocondiționează.
4. Semnele lingvale reprezintă relații: semn-obiect, fenomen din realitate. Cunoașterea noastră a sensurilor este organizată în așa fel, că noi nu trebuie neapărat să avem în față fenomenul, obiectul despre care vorbim. Și prin urmare nu trebuie să confundăm sensul semnului lingval și cunoașterea noastră despre el. Trebuie să distingem între existența obiectivă a limbii și reflectarea ei în conștiința individuală.
Astfel, atunci când alegem cu ce metodă de analiză vom lucra, ținem cont de faptul că traducătorul urmează a identifica în acest sens trei tipuri de relații :
1) Relația semn (referențială)– obiect, ființă, fenomen.
2) Relația semn-om (atitudine personală) (pragmatică) – având același referent, poartă o amprentă subiectivă (emoțională, expresivă) diferită.
3) Relația semn-semn, numită intralingvistică (De ex. Masă : 1. în relație cu alte obiecte/mobilă, 2. rotundă, din lemn, etc, lua masa, etc.)
Prin urmare funcția traducătorului în momentul alegerii metodei delucru cu textul este de a transmite aceste tipuri de sensuri: referențial, pragmatic, intralingvistic. În cadrul traducerii ele nu se păstrează în aceași măsură. Cel mai mare grad de traductibilitate îl are sensul referențial (din moment ce realitate obiectivă într-o măsură mai mică sau mai mare coincide). Într-o măsură mai mică este supus transpunerii cel pragmatic, din moment ce chiar dacă se descriu aceleași realități obiective, atitudinea diferitor colectivității umane asupra lor este și ea diferită. Și în sfîrșit sensul intralingvistic posedă gradul minimal de transpunere. În cadrul traducerii are loc schimbul dintre unități lingvale, dar fiecare limbă este un sistem, în care unitățile se află în relații specifice, proprii numai acestui sistem lingval.Dar aceasta nu este valabil pentru toate tipurile de text. Așa pentru textele tehnice și științifice informația este preponderent codificată referențial, în textele artistice o mai mare importanță îl are sensul pragmatic . Dar aceasta nu în seamnă că traducătorul se va axa pe un tip de relații, neglijind altul.
Analizând traducerea din puctul de vedere al traducerii sensului pragmatic, menționăm că pragmatica se referă nu numai la relavarea sensului unităților lingvale, dar și la gradul de înțelegere al lor de către participanții unui act comunicativ în dependență de experiențalor.Sensurile pragmatice pot fi clasificate în:
1.Caracteristica stilistică a cuvântului: în rând cu cuvintele utilizate în toate genurile și tipurile de texte (adică stilistic neutre) există cuvinte și îmbinări de cuvinte utilizarea cărora este limitată
Limbajul neutru – este limbajul stilistic non marcat, care constituie nucleul lexical al unei limbi, și care este utilizat în toate tipurile de limbaj.
Limbajul literar – utilizat ca model de corectitudine de către persoanele instruite.
Limbajul neliterar – vorbire non oficială, de o largă utilizare.
2. Registrul cuvîntului: adică anumite condiții sau situații comunicative, care condiționează utilizarea unor anumite unități lingvale (Delimităm tipurile de registre: 1. familiar, 2. neutru, 3. formal, 4. limbaj înălțător, sublim).
3. Conținutul emoțional al cuvântului: adică atitudinea emoțională a vorbitorului față de obiect, sau un conținut, pozitivă sau negativă.
În cadrul traducerii este de o importanță extremă păstrarea registrului limbii și a caracteristicii stilistice. În cazul când nu se va ține cont de aceste elemente, se va ajunge la o traducere eronată, care va aduce în mod inevitabil la o neînțelegere, sau chiar conflict în cadrul unei comunicări interculturale.
Traducătorul trebuie să fie conștient de dificultățile inevitabile generate de secvențele de structuri produse în LS. De exemplu, comparînd scopul comunicativ al unei prelegeri, cu cel al unui articol de cercetare științifică, constatăm, că sunt diferențe semnificative în funcție de caracterul diferit al receptorilor. Cu alte cuvinte, autorul unui articol științific trebuie să convingă niște receptori potențial ostili, specialiști, că cercetările lui sînt valoroase și actuale. Dimpotrivă, cel care susține prelegerea, trebuie să creeze pentru auditoriul său, care nu intenționează să-i aducă critici, un cadru de comprehensiune a tematicii prelegerii respective.
În procesul traducerii , traducătorul se află sub influența lingvistică a originalului, uneori atât de puternică, încât chiar atunci când limba în care traduce e limba lui maternă, el poate strecura involuntar în traducere elemente lexicale, gramaticale sau stilistice proprii celeilalte limbi. Traducătorul, pe măsură ce se concentrează asupra originalului, pierde siguranța în mânuirea celei de-a doua limbi. Și, la un moment dat, anumite cuvinte și mai ales expresii sau construcții gramaticale din original încep să-i pară firești și în limba în care traduce.
3.2 Aspectul contrastiv al textelor bilingve publicate pe site-ul jurnal.md
După ce am analizat diverse păreri și teorii despre cum trebuie să fie o traducere și care sunt strategiile care contribuie la o mai bună traducere a textului, avem drept scop să urmărim aceaste schimbări în plan contrastiv ținând cont și de lucrarea cercetătoarei Constanța Avădanei, care a descris aceste schimbări din textele de origine engleză și cele din română [1, p.5]. Conform acestui studiu rezultă că cercetarea unor fenomene lingvistice în limbi înrudite de daparte: limba română fiind o limbă romanică iar engleza fiind o limbă germanică, ambele aparținând grupului de limbi indo-europene – își găsește justificarea, mai ales, în faptele de limbă comune, o mare parte dintre ele explicabile prin component latină/romanică existent în lexicul celor două limbi. În prezenta lucrare vom analiza și îmbinările stabile de cuvinte în cele două limbi. Astfel vom porni de la idea că îmbinările stabile de cuvinte sunt grupuri stabile de (două sau mai multe) cuvinte, care transmit o singură informație (semantică, gramaticală și/sau stilistică). Particularitățile semanice și formale le fac să contrasteze cu îmbinările libere și permit să fie identificate ca atare de vorbitori. Limba conține un remarcabil rezervor de îmbinări stabile de cuvinte reproduse aidoma de utilizatori, rezervor care include o mare diversitate de tipuri, de dimensiuni variate: cuvinte compuse (mamă-mare – grand-mother), expresii (a se spăla pe mâini de ceva- to wash one*s hands of), locuțiuni (a-și veni în simțiri – to come to one*s senses), proverbe (cine se scoală de dimineață departe ajunge – the early bird catches the worm), zicale (drumul spre iad este pavat cu intenții bune – the road to hell is paved with good intentions), clișee (țară în curs de dezvoltare – developing country), citate celebre (Un lucru frumos este o veșnică încântare – a thing of beauty is a joy for ever – John Keats, Endymion), eufemisme (a pleca dintre noi – to pass away) și altele.
Întâlnite frecvent în limba vorbită, prezente în traduceri, cronici, opera literare și diverse publicații, înregistrate de unele dicționare, îmbinările stabile de cuvinte au fost studiate și clasificate de unii specialiști români și de limbă engleză (britanică și americană), care, pentru a le denumi, recurg la o pluralitate de termeni. Îmbinările de cuvinte pot fi de mai multe tipuri: de dimensiuni mari și de dimensiuni reduse (perifrază). Vom analiza însă mai mult din puncutl de vedere al perifrazei abordate la diferite nivele ale celor două limbi, precum și problema posibilității transferului interlingual.
La nivel lexical– semantic vom urmări, în paralel, în cele două limbi, îmbinările stabile scurte din punctul de vedere al structurii formale (conțin cel puțin două cuvinte neaglutinate). Din punctul de vedere al sensului lexical, caracteristica principală o constituie sensul “unitar” (se comunică o singură noțiune),strâns legat de coeziunea internă și în opoziție cu îmbinările libere omonime: în contexte diferite, îmbinarea a trage mâța de coadă poate fi stabilăși atunci are sensul „a o duce greu“ (comunică o singură informație semnatică), în opoziție cu îmbinarea liberă din contextul Ionel trăgea mâța de coadă fără milă, cu sensul referențial conferit de sensurile individuale ale componentelor îmbinării; în engleză white elephant are ca îmbinare stabilăunsingur sens „cadou nedorit“, față de îmbinarea liberă omonimă care are sensul denotativ „elefant alb“. Pierderea în măsură mai mare sau mai mică a sensului individual al componentelor îmbinărilor stabile determină o serie de caracteristici, care se actualizează la modul general: echivalența cu un cuvânt sintetic (nebăgare de seamă „neatenție“, step by step „gradually“), formă fixă prin care înțelegem refuzul îmbinărilor stabile de a permite substituiri sinonimice, imposibilitatea dislocării elementelor componente, topica invariabilă, intraductibilitatea literală etc. Din punctul de vedere al tipului de informație, structurile în discuție se popt diviza în îmbinări scurte care transmit informație semantică și îmbinări scurte care transmit informație gramaticală.
La nivel gramatical vom urmări concordanțele de ordin morfologic și sintactic ale îmbinărilor scurte din limba română și engleză. Echivalența cu un cuvânt sintetic la nivel lexical-semantic vizează, la acest nivel, pe de o parte existența de echivalente perifrastice pentru toate părțile de vorbire, cu excepția articolului, iar pe de altă parte, funcția sintactică și/sau de marcă unică: nu-mă-uita – foget-me-not (substantiv), a căuta acul în carul cu fân – to look for a needle in a haystack (verb), talmeș-balmeș – topsy- turvy (adverb), numai piele și oase – mere skin and bone (adjectiv), nici unul – no one (pronume), în fața – in front of (prepoziție), din cauză că – because of (conjuncție), douăzeci și șase – twenty six (numeral), Doamne ferește! – God forbid! (interjecție). Aceasta prezintă, în general, caracteristicile morfologice și sintactice ale părților de vorbire echivalente simple, cu diferențieri specific de la o limbă la alta (de ex. Spre deosebire de limba română, articolul nu cunoaște genul) au aceleași tipuri de determinări. La nivelul funcției gramaticale, perifrazele, constituind o unitate semantică și/sau gramaticală, au funcția sintactică și/sau de marcă unică. Perifrazele verbale a-și da aere – to put on airs,a separa grâul de neghină – to separate the wheat from the chaff îndeplinesc în propoziție funcția sintactică de predicat, cu mențuinea că verbele din perifraze, cu toatecă au categorii gramaticale necesare predicației, nu formează singure predicatul, ci împreună cu celelate component. Perifrazele cu funcția de marcă (în mijlocul- in the middle of) pot exprima raporturi sintactice sau pot marca unele categorii gramaticale etc.
Particularitățile și dificultățile gramaticale întâlnite în procesul de traducere în plan contrastiv țin de categoriile morfologice care diferă în limba română și limba engleză. În cartea scrisă de Rodica Lupan [1, p.71-73] ne sunt prezentate asemănări și diferențe în plan contrastiv. Putem urmări aceste caracteristici în tabelul următor:
Limba utilizată în publicistică este concomitent conservativă și flexibilă. Într-un mod ea tinde spre stabilitate, spre un clișeu cunoscut, pe de alta ea înregistrează tot ce e nou în limbă. Limbajul publicistic are nevoie în permanență de renovare, deoarece mijloacele de influență se epuizează rapid.
Pentru a putea trece nemijlocit la compararea textelor traduse din limba română în limba engleză și care au fost publicate pe site-ul de știri jurnal.md, consider necesară o introducere despre elementele unui articol. Aceste elemente sunt: titlul, chapeaul (lead-ul), intertitlul, ilustrațiile, legenda, ferestrele.
1. Titlul
Titlul, alături de ilustrație, constituie primul nivel de lectură: consumatorul produselor media poate decide să continue sau nu parcurgerea unui articol în funcție de titlu. Așadar, titlul este cel care atrage atenția, cel ce degajă mesajul. Deoarece alegerea titlului reprezintă o operație foarte importantă, în unele redacții există reporteri specializați pentru aceasta. Definiția conceptului de titlu este dată aproape întotdeauna în relație cu conținutul, pe care îl individualizează. Leo H. Hoek notează că titlul reprezintă “un ansamblu de grafeme desemnând elemente lingvistice care servesc la indicarea contextului și care funcționează ca nume propriu al textului” [7]. Un titlul bun este scurt și unic, original, nu conține decât abrevieri foarte cunoscute și nu începe niciodată cu un articol nehotărât. Se identifică patru funcții ale titlului: rezumă știrile; marchează importanța articolelor; deasemenea sunt și elemente care atrag atenția în design-ul unei pagini; îl determină pe cititor să citească articolul”
2. Lead-ul
Lead-ul reprezintă o reformulare, o prescurtare a textului, cu rol de introducere, deși nu coincide cu primul paragraf. Mărimea lui este proporțională cu mărimea articolului. Lead-ul are rolul de a economisi timpul cititorului și de a-i ușura alegerea. Exprimarea poate părea pleonastică, deoarece, în definitiv, orice chapeau face rezumatul informației din articol, anunță tema și dă indicații care să determine lectura, însă în combinații, în grade diferite. Apoi, conjunctura în care este difuzată o informație conduce la o altă tipologie: § Lead de actualizare – autorul prezintă aici datele petrecute de la scrierea articolului până la publicarea lui; § Lead de prezentare – explicitează motivul publicării textului, prezintă persoana intervievată; § Lead de reamintire – în cazul articolelor publicate în episoade, recapitulează evenimentele.
3. Intertitlul
Unele subiecte, desfășurate pe mai multe planuri, solicită un spațiu mai mare, o prezentare mai detaliată. Pentru a facilita lectura și a fragmenta ideile, în vederea receptării clare a mesajului, redactorii vor apela la intertitluri. Denumite și titluri de paragraf, ele sunt, în general, alcătuite din cuvinte excerptate din paragraful pe care îl prefațează. Intertitlul nu este, cu toate acestea, un rezumat, ci un element incitant, care urmărește să creeze mister, suspans, dorința de a continua lectura.
4. Paragrafele
Paragrafele pot fi divizate, după funcționalitatea lor, în patru categorii:
1) introductive – captează interesul lectorului și îl informează asupra a ceea ce va urma. Important este să nu se divagheze, totul să fie la obiect, fiecare cuvânt să aibă greutate și să nu fie lung. Autorul va fi direct, exact și nu va începe niciodată cu fraze de genul “Voi scrie acum despre…” sau “Vă voi povesti despre…”.
2) de dezvoltare – cele mai multe, ca număr, în economia textului, aceste paragrafe explicitează, extind informația principală, introduc calificative, sprijină teza articolului. Aici se cere forță și capacitate de structurare. Fiecare propoziție se va revendica de la ideea centrală și aceasta într-un mod cât mai evident, fără intenții criptice.
3) de tranziție – sunt specifice, ca și celelalte două, compozițiilor lungi, complexe. Dacă fiecare idee principală este dezvoltată separat, într-un paragraf, probabil că nu va mai fi nevoie de aceste paragrafe tranzitorii. Însă, nu trebuie să înțelegem că nu se vor folosi elemente de tranziție. Astfel, aceste elemente fac legătura între paragrafe, le sudează, creează argumente logice, solide. Simple și directe, conduc de la un subiect, de la o idee la alta.
4) conclusive – surprind ideea principală, o readuc în atenția cititorului, pentru a-i oferi acum o viziune de ansamblu asupra subiectului dezvoltat: arată de unde s-a plecat, dar într-o formulare nouă, interesantă. În acest caz, o anecdotă, o întrebare, un citat slujesc cel mai bine autorului. Un amănunt ce nu trebuie uitat: fiecare paragraf, indiferent de tip, trebuie să adauge ceva nou, inedit, necunoscut până atunci.
5. Legenda
Ilustrațiile și legenda constituie primul nivel de receptare, de lectură, înaintea textului așadar. Prin urmare, mesajul pe care-l conțin va fi clar, incitant și percutant în același timp. Legenda conține, în general, elementele explicative ale ilustrațiilor. Textul atașat ei nu va conține expresii de genul “imaginile de mai sus” sau “după cum se vede mai sus”. Textul legendei poate funcționa și ca un articol în sine. Se impune, în aceste condiții, formularea cât mai exactă și mai atractivă a mesajului. Nu de puține ori o legendă inspirată, dar care nu denaturează adevărul surprins poate determina lectura în întregime a articolului.
6. Ferestrele (casetele)
Independente de articol, ferestrele sunt texte care cuprind date suplimentare, de context. Articolul poate funcționa și fără ele, iar acestea pot, la rândul lor, funcționa separat, de aceea vor avea și un titlu distinct. Ferestrele prezintă portretul unei persoane, istoria sa, statistici despre evenimentul relatat, mini-reportaje, un scurt interviu, fișe documentare – informații mai puțin relevante, din moment ce nu și-au găsit locul în articol, dar nu complet irelevante. Caseta apare foarte des în periodice, dar, în ultimii cinci-șase ani, începe să-și facă simțită prezența și în cotidiene.
Analizând cum este aranjat un articol pe site-ul de știri jurnal.md obsevăm că acesta este compus din mai multe elemente care conțin:
poza/material video al articolului
titlul articolului
data
comentarii și
număr de vizualizări.
În continuare vom prezenta aceste elemente în baza unui articol postat pe site-ul jurnal.md. [sitografie, 11]
După ce am prezentat elementele de bază al unui articol postat pe site-ul jurnal.md, putem începe cu analiza propriu-zisă a textelor în plan contrastiv: română și enlgeză. Drept exemplu aducem următoarea imagine în care observăm textul original și cel tradus:
Începem analiza textului publicistic în primul rând prin definitea tipului de traducere. Majoritatea textelor publicate în limbile română și engleză aparțin tipului de traducere documentară, care respectă formularea textului sursă (în cazul nostru textul sursă este cel scris în limba română) și recreează structurile din limba sursă în limba țintă, spre exemplu: LS: "Laura Ștefan lucrează "Expert Forum" "/ LȚ: "Laura Stefan works at "Expert Forum" NGO". Așa deci observăm aici că s-a tradus anume respectând formularea textului sursă: Subiect + Predicat + Complement circumstanțial de loc / textul țintă: Subject + Predicate + Adverbial Complement
Deasemenea multe dintre textele publicistice (hypertexte) aparțin tipului de traducere standard, în care TȚ respectă regulile și convențiile din TS la nivel de lexic, gramatică, sintaxă și alte dimensiuni caracteristice TS. Pentru a putea fi publicată, traducerea standard necesită revizie sub aspect tehnic și editorial. Astfel cele expuse anterior pot fi argumentate prin exemplul următor preluat chiar din titlul articolului prezentat mai sus: LS: "Expert anticorupție: Independența justiției este vitală pentru RM "/ LȚ: "Anti-corruption expert: the independence of justice is vital for RM". După cum vedem, în TȚ s-au respectat regulile din LȚ la nivel de lexic, gramatică și sintaxă.
Tot la aceste exemple analizate putem adăuga și faptul că metodele de traducere utilizate sunt: mot-a-mot (adică traducere cuvânt cu cuvânt) dar și metoda de traducere comunicativă, dat fiind faptul că s-a tradus semnificația contextuală a originalului astfel încât conținutul și limbajul să fie ușor de înțeles de către cititori. Nu întâmplător am amintit aceste tipuri de traducere și metode de traducere, scopul nostru fiind de a accentua că în majoritatea articolelor (și nu doar de pe site-ul jurnal.md) cele mai des întrebuințate sunt anume aceste tipuri sus-numite.
Făcând o comparație dintre nivelele de traducere a textului publicistic (în varianta sa de hypertext), cel mai des utilizat nivel este cel la nivel de cuvânt. Tot din articolul pe care îl analizăm extragem și următorul exemplu care atestă acest fapt: TS: "Ce schimbări a înregistrat România în domeniul justiției în ultimii șapte ani, de când este membru al Uniunii Europene? "/ TȚ: "What has changed in the Romanian justice in the last seven years, since it is the European Union member? " Aici s-a tradus iarăși, ca și în exemplele anterioare, printr-o traducere literală. De obicei această interogație ar fi putut fi tradusă prin mai multe moduri, sau având drept principiu în traducere respectarea stilului oficial/administrativ, care conține substantive provenite din infinitive lungi; -Verbul "a trebui", verbul "a putea"; -Folosirea infinitivului cu valoare de imperativ; -Verbe la diateza reflexiv-pasivă, preferința pentru anumite verbe, locuțiuni și expresii; -Forme impersonale; -Expresii verbale impersonale.
Printre procedeele descriese în capitolul 2, întâlnim în articolul supus cercetării procedee directe: cel mai des întâlnit fiind calcul (Uniunea Europeană-European Union / ONG-NGO / Ministerul de justiție-Ministry of Justice); printre procedeele procedee oblice sau indirectese numără: transpoziția (care se soldează cu aceste condamnări definitive / that come to an end and the result is definitive conviction: aici a avut loc schimbarea categoriei gramaticale din verbul din TS "a se solda "- am obținut substantivul din TȚ "the result"). Printre procedeele semnatice utilizate putem numi și procedeul semantic de sinonimie (organisme intrenaționale / international institution , aici organism putea fi tradus și prin organization/body, dar s-a ales sinonimul instituție-institution). Dintre procedeele pragmatice întâlnim în articolul nostru procedeul de schimb de cuantum informațional, adică cel de generalizare sau concretizare (TS: "pentru cei care vroiau ca vechile practici să fie îndepărtate și să fie înlocuite de domnia legii, așa cum este normal într-un stat de drept, cu o democrație normală / " fort those that wanted the old practices to be replaced with the rule of law, with a normal democracy" , după cum observăm în exemplul prezentat, s-a omis în TȚo parte a informației din TS, și anume expresia: "așa cum este normal într-un stat de drept").
Așa deci, în urma unei analize asupra tipurilor, metodelor de traducere precum și a strategiilor de traducere utilizate în textul publicistic concret analizat dar și în general, putem spune că textului publicistic (hypertextului) îi sunt următoarele tipuri de informațietipice: informația emoțională, care este determinată de păreri personale, expresii de diferit gen și aprecieri, de ex.: "Pentru România intrarea în Uniunea Europeană a reprezentat o fereastră de oportunitate, în special, pentru reformiști / For Romania the integration in the European Union represented a set of opportunities, especially, for reformists.", dar și informația cognitivă, care se caracterizează prin cuvinte cu caracter neutru, echivalențe directe oferite de către dicționare, de ex.: "A fost implicată în proiecte privind lupta împotriva corupției și reforma în sistemul judiciar / She was involved in projects on fighting against corruption and in the reform of judiciary system", prin acest exemplu se observă mai mult o traducere literală care conține echivalențe directe oferite de către dicționare (reforma – reform, sistemul judiciar – judiciary sistem, lupta împotriva corupției- fighting against corruption).
În urma descrierii și exemplificării metodelor și procedelor utilizate în traducerea din TS din limba română în TȚ în limba engleză, am observat și careva abateri de la normele limbii, sau unele greșeli mici dar care merită atenția noastră. Precum am amintit anterior că traducerea standad care este tipică textelor publicistice trebuie supusă unei revizii sub aspect tehnic și editorial pentru a putea fi publicată, unele nuanțe nu au fost luate în calcul în timpul verificării articolului. Spre exemplu, în propoziția "Pentru România intrarea în Uniunea Europeană a reprezentat o fereastră de oportunitate, în special, pentru reformiști" am identificat o grșeală care ține de utilizarea corectă a registrului cuvântului din TS "intrarea în Uniunea Europeană", potrivit stilului oficial ar fi "integrarea în Uniunea Europeană" și astfel acesta ar fi fost echivalentul potrivit pentru traducerea oferită în TȚ: "the integration in the European Union".
După ce am prezentat exemple concrete aduse din articolul pus în discuție, am încercat să expun în diagrama ce urmează, prin numărul de procentaje, cât de întrebuințate sunt unele strategii de traducere în comparație cu altele.
Conform diagramei deducem că cea mai întrebuințată strategie de traducere este echivalența care constituie 55%, după aceastasinonimia cu 27%, schimbul de cuantum informațional9%, calcul6% și pe ultimul loc se află transpoziția cu 3%.
Pentru a ne convinge dacă echivalența este într-adevăr cea mai utilizată strategie de traducere în textul publicistic, iar transpoziția cea mai puțin întrebuințată, propunem spre analiză următorul articol.
Ca și în exemplul anterior prezentăm întâi varianta din LS, limba română (în stânga) și varianta LȚ, limba engleză (în dreapta).
Amintim că tipul de traducere documentară este des întâlnit în textul publicistic de pe site-ul de știri în general, nu doar de pe site-ul nostru de analiză jurnal.md. Astfel, găsim și aici construcții ce respectă formularea TS și recreează structurile din LS în LȚ, spre exemplu: TS: "De această părere sunt cetățenii RM, după cum arată ultimul sondaj al Barometrului Opiniei Publice, prezentat astăzi " / TȚ: " This is the opinion of the RM citizens, shown by a survey of the Public Opinion Barometer, presented today in Chisinau". După cum observăm în TȚ s-au respectat, ba chiar s-au preluat structurile din TS într-un mod foarte similar, pe alocuri chiar traducerea s-a conformat regulilor de scriere a LS decât a LȚ.
Cea mai mare parte a articolului aparține tipului de traducere standard, deaorece se respectă regulile și convențiile din limba țintă la nivel de lexic, gramatică, sintaxă și alte dimensiuni caracteristice TS. Un aspect important al traducerii standard este faptul că pentru a putea fi publicată, traducerea standard necesită revizie sub aspect tehnic și editorial. Acest aspect însă nu a fost atât de riguros pentru publicarea articolului dat. Am menționat aceasta pentru că la analiza celor două texte am observat greșeli efectuate poate automat, dar fără de care s-ar fi putut reda mai bine convențiile LȚ. De exemplu: TS "Totodată, jumătate dintre participanții la sondaj afirmă că problemele de au fost generate de jocurile murdare ale unor persoane de la guvernare" / TȚ "At the same time, half of the participants at survey affirm that the problems from BEM were generated by the dirty games of some persons from the governance." Aici am putea edita în loc de substantivul "persons", substantivul "people", deoarece conform mai multor surse cuvântul persons ar putea fi întrebuințat când vorbim despre un număr concret de oameni: 4 persoane – 4 persons, dar atunci când vorbim la general și ne referim la cuvântul people ca la un grup de oameni sau când nu știm exact numărul de persoane, mai bine folosim ultima variantă, exact cum este și în cazul nostru aici.
Așa cum am mai concretizat anterior, metodele de traduceredes folosite în cadrul textelor publisictice, mai exact în ceea ce privește atricolele publicate, sunt mot-a-motsau traducerea cuvânt cu cuvânt(TS: Filat și Plahotniuc se află pe primele poziții în lista…./ TȚ: Filat and Plahotniuc are on the first positions in the list…..), traducerea fidelă, care traduce sensul originalului cu exactitate și e fidelă formei textului (TS: De această părere sunt cetățenii RM, după cum arată ultimul sondaj al Barometrului Opiniei Publice, prezentat astăzi / TȚ: This is the opinion of the RM citizens, shown by a survey of the Public Opinion Barometer, presented today in Chisinau), precum și metoda comunicativă, care traduce semnificația contextuală a originalului, ca conținutul și limbajul să fie ușor înțeles de către cititori(TS: 47,2 % au spus că sunt "în foarte mare măsură deacord" cu această afirmație, 24,5 % – "în mare măsură deacord" și doar 7% nu sunt de acord. / TȚ: 47,2% said that "totally agree" with this afirmation, 24,5% – "agree" and just 7% do not agree.).
Printre nivelele de traducerecel mai des utilizate deosebim nivelul cuvânt cu cuvânt (TS: detașându-se considerabil de cei care-i urmează / TȚ: considerably detaching from those who follow them), nivelul textului (TS: Liderul PLDM, Vladimir Filat, și prim-vicepreședintele PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, sunt principalii vinovați de situația de de Economii, Banca Socială și Unibank. / TȚ: The PLDM leader, Vladimir Filat, and the PD first vice-president, the oligarch Vladimir Plahotniuc, are the main guilty individuals of the situation from the "Banca de Economii", the "Banca Socială" and the "Unibank".). În exemplul cel din urmă am observat o greșeală minoră ce ține de gramatica textului și anume că s-a folosit prea des articolul hotărât "the" când de fapt acesta putea fi evitat în cazul unei enumerări.
Printreprocedeele directeanalizate, avem exemple de calc lingvistic: TS: "Barometrul Opiniei Publice" / TȚ: "the Public Opinion Barometer"; TS: "guvernatorul BNM" / TȚ: "the NBM Governor"; TS: "prim -vicepreședinte" / TȚ: "first vice-president". În rest acronimele utilizate în TS au fost preluate și în TȚ, chiar dacă s-ar fi putut traduce utilizând calcul lingvistic sau utilizând descrierea pe lung a acronimelor în TȚ. Astfel pentru acronimele următoare avem traducere prin împrumutul cuvântului din LS: "problemele de = problems from BEM" / "Liderul PLDM = The PLDM leader" /. Pentru o traducere mai clară pentru vorbitorii a cărăr limbă maternă sau cu a doua limbă care este engleză, s-ar fi putut recurs la descifrarea acronimelor, astfel că PLDM putea fi descifrat prin The Liberal Democratic Party of Moldova, astfel am fi obținut calcul lingvistic în TȚ: LDPM.
Cea mai întrebuințată strategie de traducere din procedeele indirecte rămâne a fi echivalența (TS: "pe primele poziții / TȚ: on the first positions"; TS: "jumătate dintre participanții la sondaj" / TȚ: "half of the participants at survey" etc.).
Din motiv că preferință o s-a acordat stategiei de chivalență avem și în al doilea articolprocedeul semantic de sinonimie doar în două exemple: TS: "în foarte mare măsură de acord" / TȚ: "totally agree"; TS: "Astfel" / TȚ: "in this way". Dacă s-ar fi utilizat și aici echivalența, atunci cuvântul "astfel" ar fi fost tradus prin "thus, so, therefore, hence etc."
Din procedeele sintactice utilizate distingem schimbul de cuantum informațional în următoarele exemple: TS: "după cum arată ultimul sondaj" / TȚ: "shown by a survey"; TS: "Cine se face vinovat de problemele apărute " / TȚ: "Who is guilty for the problems from the BEM" aici s-a utilizat generalizarea în traducere, prin urmare s-a omis următoarele die TS: "după cum, ultimul, apărute".
Ca și în primul articol analizat, și aici avem preponderent tipul de informație emoțională, care se caracterizează prin păreri, expresii, aprecieri, de ex.: TS: "de această părere sunt cetățenii RM" / TȚ: "this is the opinion of the RM citizens", precum și informația cognitivă care ne prezintă echivalențe directe oferite de către dicționare așa precum le-am analizat deja. Aceste tipuri de informație sunt tipice pentru toate articolele analizate în lucrarea dată.
În urma acestei analize în plan contrastiv vrem să prezentăm rezultatele cu privire la frecvența și diversitatea strategiilor utilizate din al doilea articol. Aceste rezultate le vom urmări în diagrama ce urmează.
După cum vedem, ca și în primul caz, strategia de traducere cea mai des folosită este echivalența cu 66%. Spre deosebire de strategiile întrebuințate la traducerea primului articol analizat, aici nu avem cazuri de transpoziție, însă apare împrumutul cu 13%, fiind pe locul doi în diagrama prezentată. O altă deosebire față de primele rezultate este că sinonimia aici a fost cea mai puțin întrebuințată strategie de traducere având doar 5%, înaintea ei aflându-se calcul lingvistic cu 7% și schimbul de cuantum informaționalcu 9%.
Continuăm analiza textului publicistic în plan contrastiv prin exemplul ce urmează.
Așa cum am menționat deja, traducerea documentară este tipul de traducere tipică pentru textul publicistic datorită respectării formulării structurilor în TS. Găsim astfel exemple și în al treilea articol care îl analizăm: TS: "Persoanele care vor să candideze pentru un fotoliu de consilier raional sau municipal se vor putea înscrie în cursa electorală începând cu 24 aprilie" / TȚ: "The persons who want to candidate for the post of district or municipal councilor could register in the electoral race starting with the 24th of April". După cum observăm și în exemplul acesta avem oformulare similară ba chiar egală din punct de vedere sintactic, semantic și gramatical din TS în TȚ. Tot așa cum am mai indicat referitor la traducerea standard că necesită revizie sub aspect tehnic și editorial, putem afirma faptul că și în articolul dat s-ar fi putut traduce prin expresii mai des folosite în contextul analizat, care ar fi mai potrivite TȚ, de exemplu tot din perechea de propoziții deja citată, în loc de "electoral race" din TȚ s-ar fi putut scrie "electoral competition" pentru termenul de "cursa electorală" din TS. Nu este greșit să spunem electoral race, dar studiind și alte articole scrise în LȚ (limba engleză) am descoperit că este foarte frecvent utilizată expresia electoral competition pentru contextul dat.
Ca și în celelalte articole examinate, metodele de traducere sunt: mot-a-mot (TS:" Înregistrarea candidaților în cursa electorală începe sptămâna viitoare" / TȚ: "The registration of the candidates in the electoral race begins next week"), traducerea fidelă (TS: "La scrutinul local din 14 iunie urmează să fie aleși 898 de primari și peste 900 de consilieri" / TȚ: "At the local election from the 14th of June are going to be elected 898 mayors and over 900 councilors") și traducerea comunicativă (TS: "Candidații la fotoliile de primari vor trebui să mai aștepte însă câteva zile" / TȚ: "But the candidates for the positions of mayors will have to wait several days").
Vorbind despre nivelele de traducere remarcăm cele 3 nivele des întrebuințate în textul publicistic: nivelul cuvântului (TS: "alegeri locale" / TȚ: "local elections"), nivelul sintagmei (TS: "candidații la fotoliile de primari" / TȚ: "the candidates for the position of mayors") și nivelul textului (TS:"Unele partide politice și-au desemnat deja candidații electorali" / TȚ:"Some political parties have already designated their electoral candidates").
Din procedeele directe folosite specificăm faptul că spre deosebire de celelalte două articole bilingve, aici nu avem exemple de calc lingvistic, avem doar un exemplu de împrumut din TS: "CEC" care și-a păstrat același acronim și în TȚ: "CEC" care se descifreză și își păstreză ordinea cuvintelor la fel în ambele limbi: LS: Comisia Electorală Centrală, LȚ: Central Election Comission.
Din procedeele indirecte observăm că nici în articolul trei nu avem exemple de transpoziție precum am avut în primul articol bilingv analizat. Ceea ce însă predomină ca și în celelalte texte analizate este strategia de traducere de echivalență (TS: "Înregistrarea candidaților în cursa electorală" / TȚ: "The registration of the candidates in the electoral race"; TS: "În bătălia pentru Chișinău se va înregistra și activistul civic Oleg Brega" / TȚ: "In the battle for Chisinau will enroll also the civic activist Oleg Brega").
Printre procedeele semantice în articolul prezent se numără doar un caz de sinonimie (TS: "fotoliu de consilier" / TȚ: "post of councilor").
Ca și în celelalte două articole analizate găsim și aici exemple de schimb de cunatum informațional, strategie ce aparține procedeelor pragmatice (TS: "consiliile electorale de circumscripție de nivelul doi" / TȚ: "electoral councils of second level"). Aici s-a omis cuvântul circumscripție care putea fi tradus prin division. O strategie nou întâlnită în articolul dat, și care nu a mai fost întâlnită în celelalte două este schimbarea pragmatică, care reprezintă utilizarea dialectului în traducere sau a unei alte variante a cuvântului (TS: "se va înregistra și activistul civic" / TȚ: "will enroll also the civic activist"). Verbul a se înregistra ar fi putut fi tradus prin to register, enlist, roster, pe când verbul utilizat "to enrol" este un o variantă a cuvântului ceprovine din engleza americană, deși în majoritatea textelor traduse se acceptă anume varianta de engleză britanică.
Acum vom urmări în diagrama de mai jos care strategii de traducere prevalează în ultimul articol bilingv cercetat.
Așa precum am observat și în celelalte diagrame, strategia de echivalență este cea mai des întrebuințată constituind 88%. Umrată este această strategie de către cea de sinonimie 3%, schimb de cuantum informațional 3%, schimbare pragmatică 3% și împrumutul 3%, care au fiecare același număr de procentaj.
Pentru a ne convinge dacă într-adevăr strategia de echivalență prevalează atunci când analizăm traducerea textelor publicistice, sau dacă mai apar și alte strategii care nu au fost folosite până acum, propunem următorul articol bilingv pentru a fi cercetat.
Și în articolul dat avem exemple frecvent utilizate de traducere documentarăși traducere standard prin respectarea formulării TS și recrearea structurilor din limba sursă în limba țintă. Drept exemplu avem chiar titlul publicației: TS: "Japonia acordă 980 de mii de dolari pentru modernizarea școlilor din Moldova" / TȚ: "Japan offers 980 thousand dollars for the modernization of schools from Moldova". După cum observăm, în TȚ a fost preluată formularea propoziției din TS printr-o traducere cuvânt în cuvânt, astfel s-au păstrat și structurile limbii din TS.
Metodele de traducere utilizate sunt la fel ca și cele analizate anterior: mot-a-mot (TS: "Un acord în acest sens a fost semnat astăzi" / TȚ: "An agreement in this sense has been signed today"), traducerea fidelă (TS: "În perioada 2010-2012, în Republica Moldova au fost realizate trei proiecte similare cu sprijinul partenerilor niponi" / TȚ: "In the period 2010- the Republic of Moldova were accomplished three similar projects with the support of our Nippon partners") și traducerea comunicativă (TS: "Acum este în derulare un alt proiect" / TȚ: "Now another project is in progress").
Nivelele de traducere sunt tot acele trei prezente și în celelalte articole cercetate, adică nivelul cuvântului (TS: " Japonia acordă 980 de mii de dolari pentru modernizarea școlilor din Moldova" / TȚ: "Japan offers 980 thousand dollars for the modernization of schools from Moldova"), nivelul sintagmei (TS: "realizarea unui program de granturi" / TȚ: "the implementation of a program of grants"), nivelul textului (TS: "Diplomatul japonez a confirmat disponibilitatea țării sale de a susține inițiative care ar contribui la modernizarea și promovarea unui învățământ modern, de calitate, dar și la stabilitatea și prosperitatea Republicii Moldova" / TȚ: "The Japanesse diplomat confirmed the availability of his country to support initiatives which would contribute to the modernization and promotion of modern, qualitative education, but also the stability and the prosperity of the Republic of Moldova").
Printre procedeele indirecte întrebuințate în prezentul articol în cea mai mare parte avem echivalență: TS: "Un acord în acest sens a fost semnat astăzi" / TȚ: "An agreement in this sense has been signed today".
Dintre procedeele semantice avem aici exemple de sinonimie: TS: "realizarea unui program" / TȚ: "the implementation of a program", în exemplul acesta un echivalent direct ar fi fost the realization of the program, conform altor surse studiate, dar s-a ales un sinonim potrivit implementation.
Conform procedeelor pragmatice enumerate în capitolul doi al lucrării, întâlnim aici schimbul de cuantum informațional: TS: "În perioada 2010-2012, în Republica Moldova au fost realizate trei proiecte similare cu sprijinul partenerilor niponi" / TȚ: "In the period 2010- the Republic of Moldova were accomplished three similar projects with the support of our Nippon partners", aici s-a folosit strategia de concretizare prin adăugarea pronumeleu posesiv "al nostru" în varianta engleză "our partners". Un alt exemplu de concretizare este: TS: "Acordul prevede realizarea unui program de granturi pentru relizarea proiectelor de modernizare a instituțiilor educaționale din Republica Moldova" / TȚ: "The agreement provides the implementation of a program of grants for the realization of some projects of modernization of the educational institutions of the Republic of Moldova". Aici la fel s-a adăugat pronumele nehotărât "câteva" în varianta din limba engleză "some projects".
Vom urmări mai jos rezultatele care vor arăta cât procentaj le revine strategiilor folosite în prezentul articol.
Tot așa cum am observat și în celelalte diagrame, strategia de echivalență este cea mai des utilizată în textul publicistic de pe site-ul de știri jurnal.md, aceasta obținând 83%. Conform rezultatelor înregistrate, după echivalență urmează schimbul de cuantum informaționalcu 11% și în ultimul rândsinonimia în cazul dat având doar 6%.
Așadar în urma analizei mai multor texte publicistice în plan contrastiv am ajuns la concluzia că cea mai des întrebuințată strategie de traducere este echivalența, care s-a aflat în topul tuturor diagramelor având cel mai mare procentaj. Strategia de sinonimie deasemena a fost una dintre strategiile utilizate în toate articolele analizate și care alături de strategia de schimb de cuantuminformațional au înregistrat procentaje la nivele medii în ceea ce privește frecvența utilizării lor în traducerea din limba română în limba enlgeză. Celelate strategii de traducere precum împrumutul, calcul lingvistic, transpoziția și schimbarea pragmatică tot sunt folosite în procesul traducerii textelor publicistice, însă nu atât de frecvent precum alte strategii enumerate anterior.
Concluzii la capitolul III
În al treilea capitol am prezentat metode de analiză a textelor traduse și am cercetat care sunt strategiile folosite în cadrul traducerii textelor publicistice de pe site-ul de știri jurnal.md. Orice text care urmează a fi supus unei traduceri, trece prin mai multe etape ale analizei de lucru ce țin de pre și post traducere. Traducerea textelor publicistice în plan contrastiv (din română în engleză) reprezintă procesul de transpunere a mesajului din limba sursă (L S) în limba țintă (L Ț). Însă o traducere compet exactă a textului din LS în LȚ este aproape imposibilă din motiv că avem de a face cu structuri diferite ale limbii (gramatică, numărul de cuvinte, căile e formare a unui cuvânt și altele) dar și culturi diferite.În procesul traducerii , traducătorul se află sub influența lingvistică a originalului, uneori atât de puternică, încât chiar atunci când limba în care traduce e limba lui maternă, el poate strecura involuntar în traducere elemente lexicale, gramaticale sau stilistice proprii celeilalte limbi. Traducătorul, pe măsură ce se concentrează asupra originalului, pierde siguranța în mânuirea celei de-a doua limbi. Și, la un moment dat, anumite cuvinte și mai ales expresii sau construcții gramaticale din original încep să-i pară firești și în limba în care traduce.Majoritatea textelor publicate în limbile română și engleză aparțin tipului de traducere documentară, care respectă formularea textului sursă (în cazul nostru textul sursă este cel scris în limba română) și recreează structurile din limba sursă în limba țintă. Deasemenea multe dintre textele publicistice (hypertexte) aparțin tipului de traducere standard, în care TȚ respectă regulile și convențiile din TS la nivel de lexic, gramatică, sintaxă și alte dimensiuni caracteristice TS. Pentru a putea fi publicată, traducerea standard necesită revizie sub aspect tehnic și editorial.
În analiza noastră propriu-zisă în plan contrastiv a textelor publicistice de pe site-ul de știri jurnal.md am cercetat nu doar strategiile de traducere, ci am descris și exemplificat care au fost metodele de traducere: mot-a-mot, fidelă și comunicativă. Am numit și prezentat exemple ce țin de nivelul de traducere: nivelulcuvântului, sintagmei și textului. Am abordat strategiile de traducere utilizate conform procedelor cărora acestea aparțin: directe, indirect, sintactice, semantice și pragmatice. Conform rezultatelor analize textelor publicistice am observat că cea mai frecvent întrebuințată strategie de traducere este echivalența, urmată de sinonimie, schimb de cuantum informațional, clac, împrumut, transpoziție și schimbare pragmatică.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Realizând o privire în ansamblu a lucrării efectuate pot afirma faptul că strategiile de traducere joacă un rol important în procesul de traducere a textului în general dar mai ales în cadrul traducerii textului publicistic. Prezenta lucrare se bazează pe studii teoretice valoroase, precumteoria textului (Elena Constantinovici), teoria traducerii (Victoria Ungureanu, Eugeniu Coșeriu, Schweitzer A. D.), teorii ale comunicării de masă (Denis McQuail, Mihai Coman), disocieri și interferențe în traductologie (Rodica Dimitriu), aspectele traducerii (Roman Jakobson) etc.
În cele trei capitole ale cercetării am expus atât abordările teoretice anterior enumerate, cât și relevanța practică a lucrării, care constă în utilizarea informației prezentate și în cadrul altor lucrări sau cercetări. În traductologie, ca și în alte științe, sunt diverse puncte de vedere ale cercetătorilor care pun în dezbatare anumite aspecte ale procesului de traducere, aceste fiind deseori în opoziție una cu cealălaltă, dar în umra prezentării acestora ne-am format o idee clară cu referire la traducere, și anume faptul că traducerea poate fi văzută atât ca o artă cât și ca o știință sau un meșteșug.
În prezenta teză de master s-au îndeplinit următoarele obiective:
– au fost analizate și descrise principalele abordări despre text în general și specificul textului publicistic;
– au fost descriese funcțiile mass-media
– s-au analizat procesul de traducere precum și tipurile de traducere;
– am clasificat și exemplificat strategiile de traducere;
– au fost analizate strategiile întebuințate în textele publicistice de pe site-ul de știri;
Astfel recomandările care apar în urma efectuării acestei cercetări sunt pentru adepții jurnalismului online și pentru cei care lucreză cu hypertextul, deoarece în urma analizei și observărilor asupra strategiilor de traducere întrebuințate în textul publicistic de pe site-ul de știri am depistat și careva greșeli ce țin de nivelul gramatical, lexical-semnaticsau de aspectul interpretării textelor din limba română în limba engleză. Aceaste recomandări nu se referă doar la traducătorii site-ului jurnal.md, pentru că înainte de a alege site-ul de știri pentru analiza propriu-zisă, am consultat și alte site-uri, unde am observat aceleași greșeli de exprimare și de interpretare care din prima dădeau senzația de o traducere din fugă, una care seamănă prea mult cu construcțiile utilizate în limba română și una care nu a fost supusă unei revizii sub aspect tehnic și editorial, acesta fiind unul din principiile de bază care s-au menționat în partea teoretică a lucrării. Pentru a evita astfel de momente este bine ca textul publicistic, care urmează a fi tradus, să respecte etapele de lucru în procesul traducerii: analiza inițială a textului, cercetarea textului sursă, prima versiune de traducere,corectarea primei versiuni de traducere, revizia lingvistică a traducerii, revizia de specialitate a traducerii, revizia stilistică, aprobarea și elaborarea versiunii finale, corectarea traducerii finale. Aceste etape reprezintă de fapt cheia succesului în vederea efectuării unei traduceri calitative.
BIBLIOGRAFIE:
1) Avădanei Constanța ,, Construcții idiomatice în limbile română și engleză" Iași, 2000, p.5
2) Bantaș Andrei, Croitoru, Elena ,,Didactica traducerii”, București, 1998, p.99
3) Barthes Roland ,, Plăcerea textului. Roland Barthes despre Roland Barthes. Lecția. Trad. din fr. de Sorina Dănăilă", Chișinău, Cartier, 2006, p. 55
4) Bertrand J. C ,, O introducere in presa scrisa si vorbita", Editura Polirom, București, 2001, p. 19
5) Bidu-Vrănceanu Angela ,, Dicționar de științe ale limbii", Editura Nemira, București 2001, p. 536
6) Coman Mihai ,, Introducere în sistemul mass-media", Ed. Polirom, Iași, 1999, p. 62, 77
7) Coman Mihai ,, Manual de jurnalism”, Iași, Editura Polirom, vol. II, 1999
8) Constantinovici E. ș. a. ,, Teoria Textului: Termeni-cheie." Chișinău: Profesional service, 2011, p. 184
9) Coseriu E. ,, Competencia linguistica. Elementos de la teoria del hablar." Madrid: Gredos, 1992., p. 50
10) Coseriu E. ,, Linguistica del texto. Introduccion a la hermeneutica del sentido." Madrid: Arco Libros, 2007., p. 94
11) Coseriu Eugenio ,, Abast i limits de la traducció", Barcelona: Universitat Pompeu, Fabra, 1996
12) Coseriu Eugenio ,,Lo erróneo y lo acertado en la teoría de la traducción en El hombre y su lenguaje: estudios de teoría y metodología", Editura Gredos, Madrid, 1977
13) Coseriu Eugenio, J. Fernández Barrientos Marín y Celia Wallhead ,, Los límites reales de la traducción en: Temas de Lingüística Aplicada", Granada 1995, p. 155-168
14) Coseriu Eugenio, W. Kühlwein, G. Thome y W. Wilss, Wilhelm Fink ,, Kontrastive Linguistik und Übersetzungstheorie: ihr Verhältnis zueinander in Linguistik und Übersetzungswissenschaft", Verlag, München, 1981, p. 183-199
15) Coșciug Angela ,,Le concept du texte chez Eugenio Coseriu. In: Anuar de lingvistică și istorie literară al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”", Tom LI, 2011, p. 147
16) De Beaugrande R., John Benjamins ,, Text linguistics. In: Discursive pragmatics." Amsterdam, 2011, p. 285-296, p. 290
17) Deuze M. ,, The web and its journalisms: considering the consequences of different types of newsmedia online. In: New media & society,,, 2003, vol 5, nr. 2, p. 214
18) Dimitriu R. ,,Disocieri și interferențe în traductologie”, Iași: ed.Timpul, 2001, p.92, p. 80
19) Jakobson, R. “On Linguistic Aspects of Translation”, in L. Venuti (ed.), The Translation Studies Reader, London, Routledge, 2000, p. 113
20) Jeanrenaud M. „Universaliile traducerii. Studii de traductologie. ” Iași,: ed.Polirom, 2006, p.70
21) Levițchi Leon D. ,, Îndrumar pentru traducătorii din limba engleză în limba română”, București, 1975, p. 16-17
22) Lupan Rodica ,, Written translation techniques English-Romanian, Romanian-English”, Chișinău, 2010, p.7, p. 71-73
23) McQuail Denis, Windahl Sven ,, Teorii ale comunicarii de masa", Editura Comunicare.ro, 2004, p. 69
24) Modrea Andreea ,, Translation and Ideology, Ideology, Subversion and The Translator's voice”, Univeristy of Ottawa, 2004
25) Rastier F. ,, Arts et sciences du texte". Paris: PUF, 2001., p. 21
26) Schwetzer, A.D . ,, Teoria traducerii" , Librokom, Moscova, 2009, p. 137
27) Seidler N. ,, Presse quotidienne en ligne: entre conservatisme et ouverture: étude des quotidiens en ligne suisses romands sous l'angle de l'interactivité, du multimédia et de l'hypertexte. Thèse de master en sociologie". Genève, 2009, p. 41
28) Sorlin Pierre ,, Mass-media", Editura Institutul European, Iași, 2002, p. 62
29) Van Cuilenburg ,, Știința comunicarii", București, Ed. Humanitas, 1998, p. 37
30) Vandendorpe C. ,, Du papyrus à l’hypertexte. Essai sur les mutations du texte et de la lecture." Paris: , 1999, p. 113
31) Лoтман, Юpий. ,, Teкcт в тeкcтe", în: Ю.M. Лoтман. ,, Ceмиocфepа. Кyльтypа и взpыв. Bнyтpи мыcлящиx миpoв. Cтатьи. Иccлeдoваия. Замeтки." CПб, Иcкyccтвo-CПб, 2001, p. 72
32) Эпштeйн, B.Л. ,, Элeктpoннаягипepкнига – нoваяэпoxавиcтopиинаyкиoбyчeния." În: Эпштeйн, B.Л. ,, Пpeдвидимoe бyдyщee наyчныx жypналoв", 2004, выпycк 1, p.9
Sitografie:
1. http://biblioteca.regielive.ro/referate/filologie/teoria-traducerii-143953.html
2. http://idsi.md/files/file/publicatii/peritextul_electronic.pdf
3. http://tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/ungureanu/traducere.pdf
4. http://www.atr.org.ro/Ce_este_traducatorul.pdf
5. http://www.intranslations.com/articole_detaliat.php?lng=ro&nid=21
6. http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=2287
7. http://www.scrigroup.com/diverse/jurnalism/Stilul-publicistic-Definire-Ca25178.php
8. http://www.scritub.com/jurnalism/Importanta-si-rolul-massmedia-75424.php#_msoanchor_2
9. http://www.traduceri-traduzioni.com/ro/recomandari/metode-de-traducere.html
10. https://fabulasblog.wordpress.com/2013/06/08/tipuri-de-texte/
11. www.dex.ro
12. www.jurnal.md
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnata, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat, se referă la propriile activități și realizări, în caz contrar urmând să suport consecințele, în conformitate cu legislația în vigoare.
Panainte Valeria
19.04.2015
BIBLIOGRAFIE:
1) Avădanei Constanța ,, Construcții idiomatice în limbile română și engleză" Iași, 2000, p.5
2) Bantaș Andrei, Croitoru, Elena ,,Didactica traducerii”, București, 1998, p.99
3) Barthes Roland ,, Plăcerea textului. Roland Barthes despre Roland Barthes. Lecția. Trad. din fr. de Sorina Dănăilă", Chișinău, Cartier, 2006, p. 55
4) Bertrand J. C ,, O introducere in presa scrisa si vorbita", Editura Polirom, București, 2001, p. 19
5) Bidu-Vrănceanu Angela ,, Dicționar de științe ale limbii", Editura Nemira, București 2001, p. 536
6) Coman Mihai ,, Introducere în sistemul mass-media", Ed. Polirom, Iași, 1999, p. 62, 77
7) Coman Mihai ,, Manual de jurnalism”, Iași, Editura Polirom, vol. II, 1999
8) Constantinovici E. ș. a. ,, Teoria Textului: Termeni-cheie." Chișinău: Profesional service, 2011, p. 184
9) Coseriu E. ,, Competencia linguistica. Elementos de la teoria del hablar." Madrid: Gredos, 1992., p. 50
10) Coseriu E. ,, Linguistica del texto. Introduccion a la hermeneutica del sentido." Madrid: Arco Libros, 2007., p. 94
11) Coseriu Eugenio ,, Abast i limits de la traducció", Barcelona: Universitat Pompeu, Fabra, 1996
12) Coseriu Eugenio ,,Lo erróneo y lo acertado en la teoría de la traducción en El hombre y su lenguaje: estudios de teoría y metodología", Editura Gredos, Madrid, 1977
13) Coseriu Eugenio, J. Fernández Barrientos Marín y Celia Wallhead ,, Los límites reales de la traducción en: Temas de Lingüística Aplicada", Granada 1995, p. 155-168
14) Coseriu Eugenio, W. Kühlwein, G. Thome y W. Wilss, Wilhelm Fink ,, Kontrastive Linguistik und Übersetzungstheorie: ihr Verhältnis zueinander in Linguistik und Übersetzungswissenschaft", Verlag, München, 1981, p. 183-199
15) Coșciug Angela ,,Le concept du texte chez Eugenio Coseriu. In: Anuar de lingvistică și istorie literară al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”", Tom LI, 2011, p. 147
16) De Beaugrande R., John Benjamins ,, Text linguistics. In: Discursive pragmatics." Amsterdam, 2011, p. 285-296, p. 290
17) Deuze M. ,, The web and its journalisms: considering the consequences of different types of newsmedia online. In: New media & society,,, 2003, vol 5, nr. 2, p. 214
18) Dimitriu R. ,,Disocieri și interferențe în traductologie”, Iași: ed.Timpul, 2001, p.92, p. 80
19) Jakobson, R. “On Linguistic Aspects of Translation”, in L. Venuti (ed.), The Translation Studies Reader, London, Routledge, 2000, p. 113
20) Jeanrenaud M. „Universaliile traducerii. Studii de traductologie. ” Iași,: ed.Polirom, 2006, p.70
21) Levițchi Leon D. ,, Îndrumar pentru traducătorii din limba engleză în limba română”, București, 1975, p. 16-17
22) Lupan Rodica ,, Written translation techniques English-Romanian, Romanian-English”, Chișinău, 2010, p.7, p. 71-73
23) McQuail Denis, Windahl Sven ,, Teorii ale comunicarii de masa", Editura Comunicare.ro, 2004, p. 69
24) Modrea Andreea ,, Translation and Ideology, Ideology, Subversion and The Translator's voice”, Univeristy of Ottawa, 2004
25) Rastier F. ,, Arts et sciences du texte". Paris: PUF, 2001., p. 21
26) Schwetzer, A.D . ,, Teoria traducerii" , Librokom, Moscova, 2009, p. 137
27) Seidler N. ,, Presse quotidienne en ligne: entre conservatisme et ouverture: étude des quotidiens en ligne suisses romands sous l'angle de l'interactivité, du multimédia et de l'hypertexte. Thèse de master en sociologie". Genève, 2009, p. 41
28) Sorlin Pierre ,, Mass-media", Editura Institutul European, Iași, 2002, p. 62
29) Van Cuilenburg ,, Știința comunicarii", București, Ed. Humanitas, 1998, p. 37
30) Vandendorpe C. ,, Du papyrus à l’hypertexte. Essai sur les mutations du texte et de la lecture." Paris: , 1999, p. 113
31) Лoтман, Юpий. ,, Teкcт в тeкcтe", în: Ю.M. Лoтман. ,, Ceмиocфepа. Кyльтypа и взpыв. Bнyтpи мыcлящиx миpoв. Cтатьи. Иccлeдoваия. Замeтки." CПб, Иcкyccтвo-CПб, 2001, p. 72
32) Эпштeйн, B.Л. ,, Элeктpoннаягипepкнига – нoваяэпoxавиcтopиинаyкиoбyчeния." În: Эпштeйн, B.Л. ,, Пpeдвидимoe бyдyщee наyчныx жypналoв", 2004, выпycк 1, p.9
Sitografie:
1. http://biblioteca.regielive.ro/referate/filologie/teoria-traducerii-143953.html
2. http://idsi.md/files/file/publicatii/peritextul_electronic.pdf
3. http://tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/ungureanu/traducere.pdf
4. http://www.atr.org.ro/Ce_este_traducatorul.pdf
5. http://www.intranslations.com/articole_detaliat.php?lng=ro&nid=21
6. http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=2287
7. http://www.scrigroup.com/diverse/jurnalism/Stilul-publicistic-Definire-Ca25178.php
8. http://www.scritub.com/jurnalism/Importanta-si-rolul-massmedia-75424.php#_msoanchor_2
9. http://www.traduceri-traduzioni.com/ro/recomandari/metode-de-traducere.html
10. https://fabulasblog.wordpress.com/2013/06/08/tipuri-de-texte/
11. www.dex.ro
12. www.jurnal.md
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Strategii DE Traducere A Textului Publicistic (ID: 154711)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.