Strategii DE Rezolvare A Situatiilor Conflictuale In Clasa DE Elevi

Psihologie

Strategii DE Rezolvare A Situatiilor Conflictuale In Clasa DE Elevi

Byadmin ianuarie 1, 2024

1. Delimitare conceptuala

Definirea conceptului de conflict

Termenul conflict provine din latinescul”conflictus” desemnând „lovirea împreuna cu forță’ și implicând prin aceasta „dezacorduri și fricțiuni între membrii grupului” (Forsyth, 1983).

Noțiunea de conflict se referă la manifestari ale ale unor antagonisme deschise între două entități (individuale sau colective) cu interese incompatibile pe moment, în privința deținerii sau gestiunii unor bunuri materiale sau simbolice (Raymond Bondon, 1996).

Conflictul apare ca urmare a tendinței uneia dintre părțile implicate, persoană sau grup de persoane, de a-și impune punctul de vedere, sau interesele proprii. Acest comportament determină apariția frustrărilor în grupul de oponenți. În forma sa clasică, conflictul implică atitudini și comportamente antagonice. În ce privește atitudinile, părțile în conflict cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciproc nerezolvabile, dezvoltă stereotipuri negative despre oponenți. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotaje sau chiar agresiuni fizice. În unele grupuri conflictul este stăpânit printr-o atitudine de colaborare care ține conflictul la nivel minim, în altele, conflictul este ascuns sau reprimat și nu este chiar atat de evident.

Surse ale conflictelor

Deși există nenumărate conflicte, ele au în mod surprinzător doar foarte puține surse. Cele mai multe conflicte sunt legate de următoarele surse :

-nevoile fundamentale (care satisfac acele lucruri necesare oamenilor pentru supraviețuire – precum alimentele, apa și aerul );

-valorile diferite (există când oamenii împărtășesc credințe diferite-de exemplu oameni aparținand unor religii diferite pot avea valori diferite);

-percepțiile diferite (apar atunci când oamenii văd sau gândesc diferit un anumit lucru-de exemplu doi oameni se pot certa pentru că nu se pot pune de acord asupra unei culori, de fapt întâmplându-se ca ei să perceapă culoarea diferit);

-interesele diferite (apar când oamenii au preocupări diferite-de exemplu doi adolescenți ar putea să se certe pentru că nu se pot hotărî dacă să meargă la o petrecere sau la film);

-resursele limitate (se referă la cantitatea limitată în care se găsesc diferite lucruri-nu toți oamenii sunt bogați în lume – deoarece banii sunt o resursă limitată);

-nevoile psihologice (oamenii au diferite stări: se simt capabili, acceptați, importanți, cu toții au nevoia de a fi iubiți);

Când analizează și descoperă sursele unui conflict, oamenii își pot forma și dezvolta o metodă de a face față conflictului însuși. De exemplu :

– când rădăcina conflictului este reprezentată de valori diferite, ei ar putea să încerce să înțeleagă și să respecte punctele de vedere ale celorlalți asupra situației respective;

– dacă este vorba de percepțiile diferite pe care le avem asupra lucrurilor, oamenii pot încerca să-și clarifice propriile puncte de vedere și să ofere celorlalți informații corecte, pentru a evita neînțelegerile.

– când este vorba de interese diferite, oamenii pot încerca să și le facă reciproc cunoscute și să încerce să găsească o soluție care să-i mulțumească pe toți.

Cauzele conflictelor

Cauzele care pot genera conflicte sunt foarte diferite, situându-se atât la nivelul profesorului, la nivelul elevului, cât și la nivelul dirigintelui, al conducerii școlii sau al părintilor.

Cauzele care pot genera conflicte sunt foarte diferite si sunt cel mai adesea provocate de:

lipsa de comunicare sau de comunicarea defectuoasă;

insuficienta cunoaștere a elevilor și a specificului interacțiunii în clasa de elevi;

lipsa de atenție în raport cu dorințele și așteptările actorilor implicați în educație;

lipsa de obiectivitate a cadrului didactic în conduita față de elevi, suprîncărcarea elevilor cu sarcini nediferențiate, nevalorificarea și lipsa de apreciere a aptitudinilor acestora, neacceptarea exprimării unor opinii opuse sau modificate de către elevi;

recurgerea la argumentul autorității în rezolvarea unor probleme, pasivitatea, amânarea rezolvării problemelor;

menținerea unor catalogări, ,,etichete" cu privire la elevi;

nediscutarea cu elevii a regulilor și a consecințelor încalcării acestora, neexersarea înțelegerii și acceptării sanctiunilor și recompenselor, slaba comunicare cu părinții, slaba comunicare cu consiliul profesoral al clasei și cu conducerea școlii.

2. Tipuri de conflict

Cei mai multi autori de lucrări psihopedagogice fac următoarea clasificare a conflictelor în funcție de mai mulți factori după cum urmează:

a. Din punct de vedere al efectelor pe care le au asupra evoluției activității organizației:

– Conflicte funcționale

– Conflicte disfuncționale

b. Din punct de vedere al subiecților aflați in conflict:

-Conflict intrinsec individului

-Conflict interpersonal

-Conflict intre indivizi si grupuri

-Conflict intre grupuri

c. Din punct de vedere al conținutului lor :

-Conflictele esențiale ( de substanța)

-Conflictele afective

d. In funcție de durata si modul de evoluție:

-Conflictul spontan

-Conflictul acut

-Conflictul cronic

e. Din punctul de vedere al actorilor implicați:

-Conflictele intre elevi

-Conflictele profesor- elev

-Conflictele profesori-părinți

– Conflictele elevi- parinti

-Conflicte intre profesori

Dintre aceste conflicte în continuare voi vorbi despre clasificarea conflictelor din punct de vedere al actorilor implicați (Șoitu Laurențiu, Cornel Hăvărneanu 2001).

2.1 Conflictele dintre elevi reprezintă cea mai răspândită formă de violență școlară, dar acest tip de violență se poate manifesta în orice grup de copii și tineret. Cele mai frecvente forme țin de domeniul violenței verbale (certuri, conflicte, injurii, țipete) și sunt considerate situații tolerabile și obișnuite în orice scoală, în contextul actual.în același domeniu au fost menționate și jignirile cu privire la trăsăturile fizice sau psihice. S-ar mai putea adăuga agresivitatea fizică manifestată de elevi atât în timpul activităților cât și in pauze.

Conflictele dintre elevi apar din cauze concrete, care pot fi :

– atmosfera competitivă – elevii sunt obișnuiți să lucreze individual pe bază de competiție, lipsindu-le deprinderile de a munci în grup, încrederea în colegi și profesori. Ei nu doresc decât victoria asupra celorlalți și dacă nu o obțin își pierd stima de sine.

– atmosfera de intoleranță – în clasă se formează grupuri de interese diferite, iar lipsa sprijinului intre colegi duce de mai multe ori la singurătate și izolare. Apar resentimente față de capacitațile și realizările celorlalți, neîncrederea și lipsa prieteniei.

– comunicarea slabă – aceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict. Cele mai multe conflicte pot fi atribuite neîntelegerii sau percepției greșite a intențiilor , sentimentelor, nevoilor și acțiunilor. Elevii nu știu să își exprime în mod pozitiv nevoile și dorințele sau le este frică să facă acest lucru. Ei nu pot să îi asculte pe ceilalți.

– exprimarea nepotrivită a emoțiilor. Orice conflict are o componentă afectivă. Conflictele se vor accentua atunci când elevii au sentimente deplasate, nu știu să-și exprime supărarea sau nemulțumirea într-un mod neagresiv, își suprimă emoțiile, sunt lipsiți de auto-control.

– absența priceperilor de rezolvare a conflictelor. Elevii și profesorii nu știu să răspundă în mod creativ conflictelor. Ei prețuiesc și utilizează modalități violente de soluționare a acestora, urmând adesea modele furnizate de filmele de consum.

– utilizarea greșită a puterii de către profesori. Ca profesor putem accentua sau diminua factorii mai sus menționați. De asemenea, putem contribui la apariția și escaladarea conflictelor prin așteptări exagerat de înalte față de elevi, conducând clasa prin reguli inflexibile, bazându-ne pe utilizarea autorității, instaurând o atmosferă de teamă și neînțelegere.

2.2 Conflictele profesor-elev izbucnesc și în urma impunerii de către profesor a unor reguli de acțiune și comportare fără a li se cere elevilor opinia. Violența elevilor față de profesori se manifestă astfel: absenteism școlar, indisciplină în clasă și în recreații, ignorarea mesajelor transmise de cadrele didactice, refuzul îndeplinirii sarcinilor scolare, atitudinile ironice sau sarcastice, zgomote în timpul activității didactice.

Relația profesor – elev este una de tip special, bazată în primul rând pe comunicare (verbală, paraverbală, nonverbală). Actul comunicării poate veni atât în sprijinul, dar și în detrimentul relației, în funcție de transparența sau opacitatea acesteia. Ca proces psihosocial de influență, comunicarea presupune acceptare, receptare și producere de modificări la nivel comportamental și atitudinal. Orice perturbare care apare în actul comunicării afectează în sens negativ relația profesor – elev. Desigur, gradul de afectare depinde de modul în care este percepută perturbarea comunicării de ambii actori, de durata acestei crize, de statusul și personalitatea fiecăruia, de structura afectiv emotivă etc.

Deoarece cele mai bune și mai respectate reguli sunt cele pe care indivizii le formulează personal, cadrele didactice pot să provoace momente de cooperare și negociere pentru elaborarea unor norme de conviețuire socială. Pentru a duce la îndeplinire această idee trebuie să urmăm un plan, astfel :

– stabilim reguli cu ajutorul clasei;

– prezentam lista de reguli clasei și explicăm rațiunea fiecărei reguli;

– decidem împreună consecințele pentru încălcarea regulilor;

– afișam regulile și sancțiunile și verificam dacă toată lumea le știe;

– nu facem rabat de la respectarea regulilor – trebuie să existe și sancțiuni mai puțin grave pentru a putea fi aplicate, există circumstanțe atenuante;

– sancțiunile vor fi destul de severe dar nu exagerate pentru a nu crea resentimente care impiedică schimbarea comportamentului;

– ne asigurăm ca elevul întelege de ce a fost sancționat;

– nu umilim; sancțiunea trebuie să schimbe, nu să stârnească dorința de răzbunare.

2.3 Conflictele dintre parinți-profesori – violența părinților asupra cadrelor didactice se manifestă destul de frecvent chiar dacă aceștia nu sunt premanent la școală. Astfel de manifestări sunt cele verbale (ironii, discuții aprinse, țipete.), iar uneori chiar agresiuni fizice față de profesori sau față de alți elevi ce sunt în conflict cu fiica sau fiul lor.

Principalele cauze ale acestor conflicte sunt :

– comunicarea defectuoasă datorită neînțelegerilor sau numărului mic de contacte pe parcursul unui an școlar;

– conflictul de valori și lupta pentru putere – părinții au prejudecăți bazate pe experiențele lor anterioare sau nu le este clar care este rolul profesorilor în viața copiilor;

– îmbunătățirea relațiilor cu părinții prin diminuarea posibilităților apariției unor conflicte ireconciliabile presupune :

– informarea periodică, în scris sau verbală a părințiilor în legătură cu realizarea obiectivelor educaționale, cu reliefarea progreselor înregistrate de copilul lor;

– creșterea numărului de contacte în care solicitați părinților sugestii și opinii pe care arătați că le primiți cu plăcere;

– acomodarea cu ideile diferite ale părinților despre desfășurarea procesului de învățământ și explicarea, pe înțelesul lor, a demersului educațional care a generat diferențele de opinii.

2.4 Conflictele dintre elevi- parinți sunt greu de controlat. Când copiii dețin controlul, ei scapă de sub cel al părinților. Dacă este înțeles, dacă se vorbește cu el, dacă i se explică anumite lucruri, fără a fi mereu cosiderat „mic”, copilul învață să fie cooperant, acceptă îndrumarea părinților. Atât părinții cât și școala trebuie să folosească metode adecvate, educative care să îndepărteze cât mai mult aceste conflicte.

2.5 Conflictele între profesori

Conflictele dintre profesori pot fi de natură personl profesorilor în viața copiilor;

– îmbunătățirea relațiilor cu părinții prin diminuarea posibilităților apariției unor conflicte ireconciliabile presupune :

– informarea periodică, în scris sau verbală a părințiilor în legătură cu realizarea obiectivelor educaționale, cu reliefarea progreselor înregistrate de copilul lor;

– creșterea numărului de contacte în care solicitați părinților sugestii și opinii pe care arătați că le primiți cu plăcere;

– acomodarea cu ideile diferite ale părinților despre desfășurarea procesului de învățământ și explicarea, pe înțelesul lor, a demersului educațional care a generat diferențele de opinii.

2.4 Conflictele dintre elevi- parinți sunt greu de controlat. Când copiii dețin controlul, ei scapă de sub cel al părinților. Dacă este înțeles, dacă se vorbește cu el, dacă i se explică anumite lucruri, fără a fi mereu cosiderat „mic”, copilul învață să fie cooperant, acceptă îndrumarea părinților. Atât părinții cât și școala trebuie să folosească metode adecvate, educative care să îndepărteze cât mai mult aceste conflicte.

2.5 Conflictele între profesori

Conflictele dintre profesori pot fi de natură personală sau profesională. În cele ce urmează ne vom ocupa de modul în care cele din urmă pot fi abordate într-un mod constructiv și util pentru organizația școlară. Îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți profesori presupune între altele :

– îmbunătățirea comunicării, creșterea cooperării și toleranță față de ideile diferite ale altor persoane;

– oferirea de soluții concrete profesorilor în privința modului în care ați lucrat cu unii elevi dificili din clasele la care predați și dumneavoastră sau la care îi observați pe colegi;

– când apar aceste probleme în aceste clase, încurajați-i pe ceilalți profesori să se focalizeze asupra problemei și nu asupra elevilor implicați.

Foarte delicate sunt conflictele unor profesori cu conducerea școlii în general sau cu directorul școlii în special. Pentru evitarea și/sau rezolvarea rapidă a unor astfel de conflicte, este bine ca fiecare parte să adopte un comportament proactiv, prin care se caută îmbunătățirea relațiilor interpersonale dar și a celor organizaționale.

3. Dinamica conflictelor

Starea latenta: în acest stadiu există condițiile declanșării conflictului, fără ca acestea să fie sesizate. Caracterul limitat al resurselor, dorința de autonomie, inacceptarea controlului, starea de declin a organizației sunt cauze care pot influența instalarea conflictului latent.

Conștientizarea conflictului: acum conflictul este cunoscut, înțeles și recunoscut de către cei implicați. Conflictul conștientizat este încă într-o fază incipientă, când părțile nu au reacționat încă afectiv. Mai întâi apare sentimentul de opresiune, amenințările sunt percepute, dar ele nu sunt considerate suficient de importante pentru a li se acorda atenție.

Acutizarea stării conflictuale constă în accentuarea stării tensionale. Conflictul este inevitabil, dar el nu a fost încă declanșat.

Declanșarea conflictului: în acest stadiu conflictul se manifestă fățiș și devine vizibil chiar și pentru cei neimplicați direct în conflict.

Sfârșitul conflictului: acum are loc schimbarea condițiilor inițiale care au declanșat conflictul; noile condiții permit fie cooperarea, fie vor duce la declanșarea unui nou conflict.

Structura unei situații conflictuale ( Sursa: Dumitru Cristea, „Tratat de psihologie socială”. Ed. ProTransilvania, 2000)

După cum se observă, obiectul conflictului trebuie interpretat ca un construct social, în care intervin elemente obiective, interpretări și reprezentări subiective, coordonări și presiuni normative de ordin psihosocial și sociocultural, totul realizându-se pe fondul unei motivații complexe și a unui proces de comunicare directă sau mediată. Ca urmare, putem afirma că nu se percepe pur si simplu lumea în care trăim ci se construiește realitatea socială fiind o interpretare construită prin comunicare, pe fondul interacțiunilor umane, interpretare ce contează pentru actorii sociali ca realitatea însăși (Stratilescu Delia, Ruxandra Gherghinescu 2007).

4. Rezolvarea conflictelor

4.1 Modalități de abordare a rezolvării conflictelor

Stilul superficial (confortabil)

Indivizii nu acționează pentru a-și atinge obiectivele lor personale, fiind mai preocupați de problemele celorlalți. Prezintă avantajul de a menține armonia și permite evitarea nemulțumirilor. Se folosește în cazul unor probleme care nu prezintă prea mare importanță, sau când partea adversă este foarte hotărâtă, nu dă semne că renunță.

Stilul competitiv

Contrastează cu abordarea superficială, confortabilă. Indivizii acționează numai pentru îndeplinirea scopurilor lor. Indivizii folosesc stilul autoritar, excesiv formal. Se folosește când sunt necesare decizii importante.

Stilul concesiv

Este o strategie care vizează găsirea soluției optime. Indivizii sunt preocupați atât de atingerea obiectivelor proprii, cât și pe cele ale organizației. Implică negocierea în timpul căreia fiecare parte renunță la câte ceva, pentru a obține un avantaj în schimb.

Stilul cooperant

Este o strategie orientată spre soluție. Indivizii colaborează în vederea rezolvării problemelor, pentru atingerea scopurilor organizaționale, dar și ale lor personale. Se bazează pe creativitate. Are mari avantaje în ce privește coeziunea echipei

Stilul evaziv

Indivizii recunosc existența conflictului, dar nu sunt pregătiți să-l înfrunte, își reprimă sentimentele și dorința de a vorbi despre conflict. Managerii de nivel inferior raportează superiorilor numai aspectele pozitive și neglijează pe cele mai puțin favorabile.

4.2 Avantaje și dezavantaje ale stilurilor de abordare a situațiilor conflictuale

Stilul competitiv. Sunt necesare decizii vitale, imediate. Aplicarea de măsuri nepopulare. Când ești convins că ai dreptate.

Stilul cooperant. Pentru identificarea de soluții integratoare când ambele părți susțin aspecte ce nu pot fi neglijate. Când obiectivul personal este să înveți. Când se urmărește fuzionarea punctelor de vedere diferite. Pentru obținerea consensului.

Stilul concesiv. Când scopul nu justifică efortul. Când partenerii de conflict cu putere egală sunt dedicați unor scopuri exclusive. În vederea atingerii scopurilor, sub presiunea timpului. Ca supapă pentru cazul în care stilul cooperant sau cel competitiv nu dau rezultate.

Stilul evaziv. Când problema este trivială, sau când altele mai importante sunt presante. Când nu se întrevede nici o șansă de satisfacere a preocupărilor. Când posibile întreruperi pot determina creșterea profitului. Când este nevoie de un moment de calm pentru încărcarea bateriilor. Când culegerea de informații ia locul decizionării immediate.

Stilul superficial – confortabil. Când știi că greșești. Când problemele sunt mai importante pentru alții, decât pentru tine – să-i mulțumești pe alții și să menții relațiile optime. Să caștigi credit pentru alte situații. Să minimalizezi pierderile când știi că ești învins. Când stabilitatea și armonia contează. Să le permită subordonațiilor să învețe din greșeli.

4.3 Strategii de abordare a conflictului

Rezolvarea conflictului ca act educațional este un sistem deschis care funcționează eficient numai dacă este asigurată evaluarea lui, realizată prin componentul conexiunii inverse, iar prin evaluare reglarea și autoreglarea desfășurării procesului.

Confruntarea ideilor, nevoilor și intereselor celor care participă în conflict, provoacă schimbări în personalitatea lor, mai ales la nivel atitudinal și comportamental. Schimbările se produc ca efect al dezbaterii, confruntării. Cunoașterea efectelor produse și stabilirea concluziilor potrivite aparține procesului de evaluare pe baza căruia mediatorul conflictului poate decide asupra măsurilor ce trebuie luate, mai concret zis, poate lua decizii de optimizare, de ameliorare sau schimbarea direcției demersului de rezolvare a conflictului.

Negocierea este un proces prin care reușim să obținem ceea ce vrem de la cei care vor ceva de la noi. Este un proces de rezolvare a unui conflict apărut între părți, în care părțile își modifică pretențiile pentru a ajunge la un compromis acceptabil. Acest proces a dat roade în elaborarea unor norme de conviețuire acceptate și respectate de către elevi.

Principalele strategii de abordare a conflictelor sunt (Sălăvăstru Dorina, 2004, pg 276):

4.3.1 Strategii de evitare – includ: acțiuni de amânare, rǎspunsuri tangențiale, evitarea, apeluri la generalizare, cultivarea unei toleranțe largi din partea cadrului didactic, plasarea conflictului în registrul glumei. Acțiunile de amânare implicǎ amânarea unei decizii pentru a evita precipitarea unei crize sau pentru ca educatoarea nu este sigurǎ de urmǎrile imediate ale deciziei pe care urmeazǎ sǎ o ia. Rǎspunsurile tangențiale vizeazǎ problemele periferice, ignorând deliberat sursele principale de conflict. Apelul de generalizare este utilizat când educatoarea vrea sǎ descurajeze o solicitare imperioasǎ din partea unui copil; ea trebuie sǎ-i demonstreze copilului cǎ, venitǎ din partea lui, cererea este rezonabilǎ, dar venitǎ și din partea altor colegi, ea își pierde acest caracter, devenind nerezonabilǎ. Dacǎ profesorului a manifestat în mod constant toleranțǎ, atunci când se aflǎ în dificultate poate ignora criza creatǎ în clasǎ fǎrǎ a-și pierde credibilitatea și continuă cursul ca și când nimic nu s-ar fi întamplat. Dacă problema este minora, strategia poate fi eficientă. Saunder subliniază însă precaritatea acestei strategii, deoarece conflictul nu este rezolvat, el riscă să reapară, chiar cu o amploare mai mare, atunci când vor fi create condiții.

4.3.2 Strategii de diminuare (moderare) – se folosesc atunci când profesorul , din dorința de a evita confruntarea, minimalizeaza dezacordul cu elevii. Este vorba de o privilegiere a relațiilor în raport cu sarcina și obiectivele învățării. Profesorul amână luarea unor decizii, abordează probleme colaterale, evită să adopte o poziție fermă. Și acest tip de strategie este nesatisfacător pentru că nu rezolvă conflictul, iar profesorul riscă să se simta perdant sau victimă în fața elevilor.

Dintre strategiile utilizate pentru a diminua conflictele, enumăr:

Cooperare. Elevii învață să lucreze împreună, să aibă încredere unii în alții și să-și împărtășească preocupările.

Comunicare. Elevii învață să observe atent, să comunice cu acuratețe ceea ce au de spus, să-i asculte atent pe ceilalți.

Toleranță. Elevii învață să respecte și să valorizeze pozitiv diferențele între oameni, să înțeleagă propriile prejudecăți și modul în care acestea acționează

Expresie emoțională pozitivă. Elevii învață să-și exprime sentimentele, în special supărarea sau nemulțumirea, în modalități neagresive și nedistructive: ei învață auto-controlul.

Rezolvarea conflictelor. Elevii învață abilitatea de a răspunde în mod creativ într-o situație conflictuală.

Cunoașterea cauzelor care pot provoca conflictul reprezintă una dintre precondițiile managementului eficient al acestuia.

4.3.3 Strategii de putere ( de coerciție) – apar atunci când profesorul recurge la puterea sa și la diferite mijloace de constrângere ( amenințare, scăderea notei, pedeapsă) pentru a regla conflictul. În acest caz, profesorul dă prioritate propriilor interese, în detrimentul relațiilor cu elevii. O astfel de strategie poate fi eficientă doar pe termen scurt pentru că ea atacă simptomele și nu cauzele problemei. Conflictul riscă să reapară sub o altă formă, elevii se pot considera victime și se pot revolta.

4.3.4 Strategii de compromis – se folosesc atunci când profesorul recurge la concesii, la promisiuni pentru a face față situației. Cauzele conflictului nu sunt abordate, iar modalitatea aceasta poate constitui un precedent la care elevii pot recurge în repetate rânduri.

4.3.5 Strategii de confruntare includ strategii de putere și strategii de negociere. Trebuie evitatǎ confruntarea cu copiii în fața clasei, deoarece poziția lor poate câstiga noi aderenți; evitati amenințǎrile de orice fel; încurajați-i sǎ spună cât mai multe despre percepția lor asupra stǎrii conflictuale; explicați-le limpede propria percepție asupra stǎrii conflictuale respective.

Admonestarea

O mustrare venitǎ din partea profesorului are un efect semnificativ nu numai asupra copilului aflat în culpǎ, ci și asupra restului clasei. În momentul când se admonesteazǎ un copil trebuie avut în vedere și implicațiile care pot decurge din acest fapt, în raport cu restul clasei. De ex.: Când un copil admonestat este liderul grupului efectul de undǎ este semnificativ. Dacǎ profesorul reușește în tentativǎ sa de a-și impune controlul asupra copilului rebel, ceilalți membri ai grupului vor accepta mult mai ușor autoritatea ei, pe care o vor recunoaște drept „mâna forte”. Dacǎ profesorul eșueaza în confruntarea sa cu copilul respectiv, va trebui sǎ se aștepte la acte de indisciplinǎ tot mai numeroase, deoarece restul grupului va considera cǎ aceasta nu poate stǎpâni situația. Efectul de undǎ va influența pozitiv comportamentul unui grup de copii dacǎ intervențiile cadrului didactic vor avea câteva caracteristici: claritate, intransigențǎ, centrarea copilului pe temǎ și nu pe cadru didactic, asprime, studierea atentǎ a copiilor cu prestigiu ridicat în cadrul grupului.

Claritatea: admonestarea trebuie sǎ se distingǎ clar între comportamentul deviant și comportamentul dezirabil. Astfel: ”George, taci din gurǎ și termina desenul” este de preferat lui: ”Încetați cu vorbǎria în spatele clasei”, deoarece mesajul e clar și vizeazǎ recentrarea pe tema a copiilor.

Intransigența – admonestarea este mai fermǎ, are mai multǎ greutate și este influențatǎ semnificativ de imaginea pe care copiii o au despre profesor. În acest caz, intervenția cadrului didactic presupune deplasarea catre copilul indisciplinat, deplasare însoțitǎ de o comandǎ de genul: ”Înceteazǎ imediat”.

Centrarea pe temǎ – admonestarea trebuie sǎ orienteze atenția copilului indisciplinat asupra sarcinii și a consecințelor neîndeplinirii ei, și nu asupra profesorului sau asupra relației copilului cuprofesorul. De aceea e indicat sǎ spunem: ”George, nu mai vorbi și urmǎrește demonstrația, altfel nu vei ști sǎ rezolvi tema în loc de: ”Fii atent la…”

Studierea copiilor cu prestigiu ridicat – cadrul didactic se poate folosi de liderii copiilor ca de adevǎrate stații de amplificare a semnalelor pozitive pe care dorește sǎ le transmitǎ grupului.

Asprimea – implicǎ utilizarea amenințǎrii sau a tehnicilor violente de control, ceea ce va determina efecte de undǎ negativǎ în rândul copiilor: furie, sentimente de nedreptate, sentimente de neputințǎ etc. Aceste efecte vor induce comportamente indezirabile în rândul copiilor care n-au creat probleme și vor influența negativ percepția lor asupra profesorului. De asemenea un rol semnificativ îl au recompensele interne și externe în formarea și întǎrirea motivației copilului. Dintre recompensele interne importante sunt: sentimentul împlinirii provocat de lucrul bine fǎcut, satisfacerea curiozitǎții; recompensele externe sunt: premii, laude fǎcute în public, diplome etc.

Profesorul trebuie sǎ orienteze sentimentul plǎcerii în vederea obținerii unor comportamente dezirabile: munca, spirit de colaborare, rǎspunsuri rapide.

Pedeapsa produce reacții emoționale negative, cu efecte pe termen lung: anxietate , frustrare, deteriorarea relațiilor educatoare-copil. Pentru un singur copil ,o pedeapsǎ utilǎ este aceea a izolǎrii, ea putând sǎ constituie o pârghie pe termen lung pentru obținerea conformitǎții. Aceasta nu înseamnǎ cǎ cel aflat în culpǎ trebuie trimis afarǎ din clasǎ, ci este suficient sǎ fie așezat la colț, într-o bancǎ mai departe de colegi, pentru a-i transmite sentimentul izolǎrii. Este o pedeapsǎ psihologicǎ care este eficientǎ dacǎ izolarea nu dureazǎ prea mult. Limitarea unor privilegii este privitǎ de copil ca o pedeapsǎ suficient de asprǎ pentru a-i determina sǎ adopte un comportament dezirabil.

Deci trebuie sǎ se recurgǎ la pedepse doar în cazul unor comportamente perturbatoare repetate, și nu în cazul unor incidente izolate, singulare, minore.Pedeapsa trebuie sǎ survinǎ atunci când copilul persistǎ în greșealǎ. Aplicarea pedepsei trebuie însoțitǎ de o discuție lǎmuritoare cu copilul, discuție importantǎ.Discuția se referǎ la natura greșelii și oferǎ copilului criterii în funcție de care va putea sǎ-și facǎ propriile evaluǎri.

Pentru rezolvarea problemelor serioase de comportament și disciplinǎ se folosește deci: intervenția directǎ, care poate fi de douǎ feluri:

I-profesorul poate cere imperativ încetarea comportamentului perturbator, indicând apoi comportamentul dezirabil în situația datǎ. Intervenția trebuie sǎ fie scurtǎ, directǎ și la obiect și ar putea cuprinde: numele copilului, identificarea comportamentului indezirabil, sugerarea comportamentului alternativ.

II-reamintirea sistemului de reguli existent și a comportamentului ce se așteaptǎ din partea lor) și admonestarea copilului cu comportament indezirabil care se face cu voce tare în fața clasei sau între 4 ochi. Utilizând admonestǎrile între 4 ochi, frecvența problemelor de disciplinǎ s-au redus semnificativ.

Cele mai frecvente probleme de comportament într-o clasǎ sunt cele minore: lipsa atenției și de concentrare, distragerea de la subiectul lecției, comiterea de pozne. Profesorul trebuie sǎ gǎseascǎ modalitǎți rapide de rezolvare,pentru a împiedica rǎspândirea și acutizarea lor, pe cât posibil fǎrǎ intreruperea fluxului lecției și fǎrǎ perturbarea celorlalți. Cea mai bunǎ soluție este observarea atentǎ atât a clasei cât și a fiecǎrui copil în parte. Copiii trebuie sǎ simtǎ privirea atentǎ, scrutǎtoare a educatoarei, fǎrǎ ca prezența acesteia sǎ inspire obediența sau teama. Ținând sub control dinamic clasa, educatoarea este în poziția de a rezolva rapid, încercǎrile de perturbare a activitǎții. Este recomandatǎ o combinație între ignorarea comportamentului nedorit și aprobarea/recompensarea comportamentului dezirabil. Existǎ mai multe tehnici disponibile la care educatoarea poate apela în cazul unor greșeli minore, dar repetate de comportament, mai ales când acestea amenințǎ sǎ fragmenteze activitatea sau sǎ se rǎspândeascǎ la alți copii: -contactul din priviri;

-contactul prin intermediul gesturilor;

-deplasarea catre copilul neastâmpǎrat;

-alte mijloace non-verbale – încruntarea, amenințarea cu degetul, legǎnarea capului;

-invitația la rǎspuns.

Disciplina este preocupatǎ de prevenirea comportamentului indezirabil,ca și de reacția de rǎspuns declanșatǎ de comportamentul respectiv.Disciplina se ocupǎ de ceea ce face educatoarea pentru a preveni problemele de comportament,dar și cu ceea ce va face aceasta,dacǎ apar asemenea probleme.

5. Strategii de rezolvare a situatiilor conflictuale in clasa de elevi – Microcercetare pedagogica

Scopul și ipotezele și cercetării

Studiul s-a realizat in cadrul Colegiului Economic “Ion Ghica“ Targoviste la nivelul unei clase a XI-a pe un esantion de 27 de elevi.Au fost urmărite mai multe probleme privind conflictul: cauzele, tipurile, gradul de implicare, modalități de rezolvare etc.

Studiul s-a realizat prin metoda anchetei pe bază de chestionar.

Ipotezele cercetării

a) În organizațiile școlare conflictele între elevi, profesori, manageri sunt puternic influențate de gradul de comunicare și cooperare.

c) Persoanele implicate în conflicte dispun de cunoștințe teoretice și abilități practice modeste pentru rezolvarea conflictelor.

Instrumentele utilizate in cercetare

Pentru a analiza percepția socială a conflictului în mediul școlar au fost elaborate și aplicate 2 chestionare diferite. Primul cuprinde un număr de 10 itemi dintre care 9 sunt întrebări cu răspunsuri închise și iar unul cu răspuns deschis. Cel de-al doilea chestionar cuprinde 5 itemi ( 2 întrebări cu răspuns închis și 3 cu răspuns deschis). Vezi anexe.

Analizarea răspunsurilor primite la Chestionarul 1

Itemul nr. 1:

„DA”: 20 elevi, respectiv – 74.10%

„NU”: nici un elev – 0%

„UNEORI”: 6 elevi – 22.20%

„NU STIU”: 1 elev- 3.70%

La acest item, majoritatea elevilor ( 74.10%) au afirmat faptul că le place clasa în care învață.

Itemul nr. 2:

„FOARTE BUNA”:12 elevi – 44.45%

„BUNA”: -14 elevi – 51.85% „INDIFERENTA” : 1 elev – 3.70%

„DETERIORATA”: nici un elev- 0%

Majoritatea repondentilor considera ca au o relatie buna, chiar foarte buna cu ceilalti colegi.

Itemul nr.3:

„DESEORI” : 4 elevi- 14.81%

„UNEORI”: 19 elevi – 70.37%

„RAR”: 3 elevi – 11.12%

„NICIODATA”: 1 elev- 3.70%

Cea mai mare parte a elevilor au spus că programele în afara școlii sunt organizate doar uneori, un singur repondent afirmând că acestea nu există.

Itemul nr. 4:

„FOARTE DES”:6 elevi- 22.20%

„DES”: 10 elevi – 37.04% „MODERAT”: 9 elevi- 33.34% „RAR”: 2 elevi – 7.42%

„DELOC”: nici un elev- 0%

Răspunsurile primite la acest item reliefează faptul că elevii se pot baza în mare măsură unii pe ceilalți atunci când au vreo problemă.

Itemul nr. 5:

„FOARTE DES”:nici un elev-0%

„DES”: 2 elevi – 7.42%

„MODERAT”: 5 elevi- 18.51%

„RAR”: 19 elevi – 70.37%

„DELOC”: 1 elev- 3.70%

După cum se poate observa, elevii consideră destul de rare conflictele în cadrul clasei în care învață.

Itemul nr. 6:

„FOARTE DES” : nici un elev- 0%

„DES”: nici un elev- 0%

„MODERAT”: 3 elevi- 11.12%

„RAR”: 19 elevi – 70.37%

„DELOC”: 5 elevi- 18.51%

Având în vedere faptul că repondenții consideră conflictele destul de rare și implicarea lor în acestea este tot rară (70.37%).

Itemul nr. 7:

„FOARTE DES” : 2 elevi- 7.42%

„DES”: 7 elevi- 25.93%

„MODERAT”: 15 elevi- 55.53%

„RAR”: 3 elevi – 11.12%

„DELOC”: nici un elev- 0%

Elevii au considerat că pot rezolva conflictele într-un mod moderat, nici un elev nu a spus că nu poate rezolva un conflict.

Itemul nr. 8:

„DA”:15 elevi, respectiv–55.53%

„NU”: 1 elev- 3.70%

„UNEORI”: 11 elevi – 40.77%

„NU STIU”: nici un elev – 0%

La acest item, majoritatea elevilor au fost de acord afirmând că profesorii au o mare contribuție în rezolvarea conflictelor.

Itemul nr.9:

„FOARTE DES” : 2 elevi- 7.42%

„DES”: 8 elevi- 29.63%

„MODERAT”: 13 elevi- 48.13%

„RAR”: 3 elevi – 11.12%

„DELOC”: 1 elev- 3.70%

Un procent de 48.13% din elevi au considerat ca fiind necesară o intervenție moderată din partea profesorilor pentru rezolvarea conflictelor.

Itemul nr. 10

La această întrebare am observat o multitudine de răspunsuri cele mai multe dintre acestea referindu-se la:

starea de spirit a fiecărui elev;

comportamentul și limbajul colegilor; diferite stări

personalitatea fiecăruia și capacitatea de autocontrol;

respectul pentru colegi;

diriginte;

părinți( educația pe care aceștia au dat-o copiilor lor); diferite persoane

șeful clasei.

Analizarea răspunsurilor primite la Chestionarul 2

Itemul nr. 1

Fiind o întrebare deschisă la care elevii și-au putut spune părerea fără a alege între anumite răspunsuri standard, am constatat nominalizarea mai multor noțiuni cu care aceștia asociază conflictul, dintre acestea, cele mai des invocate fiind următoarele: cearta, agresivitatea, neintelegerea, lipsa comunicării, tonul ridicat între două sau mai multe persoane, disputa, ideile diferite, părerile contradictorii, lipsa de educație, altercația, invidia, relațiile tensionate. Unii dintre aceștia consideră că un conflict se reduce la o violență verbală, în timp ce alții consideră că acesta implică și o violență fizică.

Itemul nr. 2

La această întrebare, majoritatea elevilor au răspuns că trebuie să evităm să ne implicăm în conflicte pentru că din perspectiva lor este bine să ne întelegem între noi, conflictele neaducând nimic bun. Ei consideră că nu este necesar să atragă atenția printr-un astfel de comportament. Unii dintre repondenți au spus că nu se implică în conflicte pentru a nu li se scădea nota la purtare, în timp ce alții au afirmat că se implică doar pentru a soluționa conflictele dintre colegii lor.

Itemul nr. 3

La această întrebare, elevii au avut de așezat în ordinea importanței cele mai frecvente cauze ale conflictelor. Am observat că majoritatea au acordat prioritate invidiei, urmată de opiniile diferite și de note. Cel mai puțin invocată a fost inflexibilitatea profesorilor.

Itemul nr. 4

La fel ca la întrebarea precedentă, și în acest caz, elevilor li s-a solicitat ierarhizarea în funcție de frecvență a tipurilor de conflicte. 26 de elevi, din totalul de 27, au considerat că cele mai frecvente conflicte sunt între elevi, un singur repondent considerând mai frecvente conflictele dintre profesor și elev. Cele mai puțin frecvente conflicte au fost considerate de majoritatea elevilor cele dintre profesori.

Itemul nr. 5

Itemul nr. 5 solicita identificarea unor soluții de rezolvare a conflictelor. Cele mai adecvate căi de soluționare a conflictelor au fost considerate de către elevi următoarele: comunicarea, ascultarea partenerului, discuțiile amiabile, ignorarea celor care au un comportament predispus conflictelor, acceptarea opiniilor celorlalți. Unii elevi consideră că o soluție ar fi să încerce să lase de la sine pentru a nu agrava situația, chiar să-și ceară scuze dacă au greșit față de cineva sau să-l facă pe acesta să înțeleagă unde a greșit. Un rol important în rezolvarea conflictelor îl are și implicarea dirigintelui sau a unor profesori.

Concluziile chestionarelor

Rezultatele anchetei realizate confirmă existența conflictelor în instituția în care au fost aplicate chestionarele, respectiv în Colegiul Economic “Ion Ghica“ Târgoviște. Toți cei chestionați confirmă existența situațiilor conflictuale. Cele mai frecvente conflicte se manifestă între elevi.

Sursele conflictelor sunt multiple. Elevii menționează ca principale cauze ale conflictelor în care sunt implicați: notele, absențele, subiectivismul profesorilor. Autoritarismul unor profesori se constituie in cauze a unor situatii conflictuale.

Deficiențele de comunicare și implicare redusă a profesorilor în luarea deciziilor constiuie principalele cauze ale conflictelor dintre profesori și respectiv manager- profesori. O modalitate eficientă de diminuare a potențialului conflictual ar fi îmbunătățirea comunicării dintre elevi și a colaborării pe verticală .

Rezolvarea conflictelor:

constiuie o problemă pentru majoritatea celor implicați în astfel de situații.

ajutorul din partea profesorilor vine rar sau deloc, deși elevii ar dori să primească un ajutor mai susținut din partea profesorilor.

există deficiențe de comunicare și colaborare în rezolvarea problemelor.

organizarea unor activități extracuriculare cu participarea elevilor, profesorilor, părinților constituie un bun prilej de cunoaștere reciprocă și autocunoaștere, depășindu-se astfel anumite bariere de statut și rol. Cu toate acestea majoritatea elevilor au afirmat ca astfel de activitati sunt organizate rar sau chiar deloc.

Concluzii

Pentru a putea rezolva un conflict trebuie să aflam cauzele care îl pot genera, precum : perceperea greșită a acțiunilor, intențiilor, afirmațiilor sau gesturilor celuilalt; comunicarea defectuoasă, incompletă, trunchiată sau deformată; dorința de dominație sau de putere; încălcarea intereselor, a drepturilor de orice fel, nepotismul, favoritismul, corupția sau abuzul de putere real sau presupus; oprimarea; frustrarea; autoritarismul excesiv; jignirile și reproșurile neîntemeiate, făcute cu duritate și folosind un limbaj trivial; impolitețe, denigrarea, defăimarea și atacul la persoană; desconsiderarea calităților și rezultatelor muncii celuilalt; neacordarea ajutorului într-un moment dificil, neonorarea unei datorii sau promisiuni.

Trebuie sa cunoastem trăsăturile caracteriale ale persoanelor cu potențial conflictual de genul: nervozitate excesivă; nerăbdare; hipersensibilitate; labilitate psihică; neîncredere în oameni; suspiciune; autoritarism; grosolănie; tendința de a profita de cei din jur; lipsa de disponibilități de a-i asculta pe ceilalți și a încerca să-i înțeleagă, rigiditatea, dorința de răzbunare, ranchiuna, incapacitatea de a recunoaște propriile greșeli,etc.

Când apar conflicte, neînțelegeri sau stări conflictuale, pentru rezolvarea lor sw impune aplicarea următoarelor reguli:

-nu amânați, dar nici nu treceți imediat la încercarea de dezamorsare a conflictului;

-ascultați, separat, cu răbdare și calm, părerea ambelor părți;

-analizați cu atenție poziția și argumentele fiecăreia dintre părți, încercați să vă puneți în locul lor, să înțelegeți motivele care stau în spatele atitudinii acestora;

-ca mediator încecați să realizați un minimum de consens apoi formulați una sau mai multe soluții de împăcare care să nu afecteze pe niciuna dintre părți, să dea satisfacții ambilor “competitori”;

-propuneți varianta sau variantele identificate, în prezența ambelor părți, acceptați concesiile cu grija de a nu defavoriza pe unul și a avantaja pe celălalt;

-dovediți, prin cuvinte, aprecieri și gesturi respect pentru interlocutori, dați-le senzația că înțelegeți poziția fiecăruia și însemnătatea pentru ei a problemei aflată în dispută.

Când sunteți parte a unui conflict aveți în vedere următoarele:

-ascultați și analizați cu obiectivitate punctul de vedere al celuilalt, puneți-vă în situația lui pentru a-i înțelege mai bine poziția;

-nu aduceți acuze, nu incriminați atitudinile și faptele partenerului, cereți fapte, dovezi care să probeze cele susținute,

-nu priviți și nu tratați pe cel cu care aveți un conflict, o neînțelegere ca pe un dușman;

-acceptați compromisul, concesiile de ambele părți; nu mergeți pe principiul “totul sau nimic”sau “ori, ori”; admiteți că și partea cealaltă este îndreptățită să primească ceva, că o soluție rezonabilă trebuie să fie mulțumitoare pentru ambii;

-în discuție, în demersul de a lămuri lucrurile, de a dezamorsa starea conflictuală nu puneți la îndoială buna credință a celuilalt, nu generalizați un anumit fapt sau aprecierea, evitați cuvintele tăioase, dure, ironiile și sarcasmul subtil sau umorul umilitor. Căutați în primul rând punctele comune, posibilitățile de soluționare reciproc avantajoase;

-după încheierea diferendumului, nu păstrați ranchiună, nu încercați să plătiți polițe, reveniți la o conduită normală, uitați momentele neplăcute.

Oricine poate și trebuie să trateze situațiile conflictuale astfel încât comportamentul atacatorului să nu se accentueze și respectul față de propria persoană să nu fie lezat.

Oricare ar fi conflictul si de orice fel, profesorul trebuie sa afle, mai intai de toate, cauzele conflictului pentru a identifica strategiile optime de rezolvare a acestuia in mod corect.

BIBLIOGRAFIE

Cristea D. (2000).Tratat de psihologie socială. București: Editura ProTransilvania.

Ionescu M., Radu I. (2001). Didactica modernă.Cluj-Napoca: Editura Dacia.

Joița E. (2000). Management educațional. Iași: Editura Polorom.

Raymond B., Besnard Ph., Mohamed C., Lecuyer B.P. (1996). Dicționar de sociologie. București: Editura Univers Enciclopedic.

Sălăvăstru D. (2004).Psihologia educației.Iași: Editura Polirom.

Șoitu L., Cornel H. (2001). Agresivitatea în școală. București: Editura Institutul European.

Stratilescu D., Gherghinescu R. (2007).Conflictul în adolescență. București: Editura Academiei Romane.

Taylor F.V.(2000).Managementul conflictelor. Iași: Editura Polirom.

ANEXE

=== l ===

1. Introducere

Prezenta lucrare are drept scop identificarea principalelor strategii de rezolvare a conflictelor care pot apărea în clasa de elevi.

Abilitatea de a comunica presupune și abilitatea de a rezolva conflictele de comunicare. Conflictul nu presupune în mod obligatoriu aspecte negative (tensiune, ceartă), deci comunicarea eficientă nu înseamnă camuflarea conflictului. Acesta trebuie acceptat ca o parte firească a procesului de comunicare. Studiile de evaluare a programelor de dezvoltare a abilitățiilor de comunicare și de management al conflictelor au identificat o serie de convingeri eronate despre conflicte în rândul participanților care scad eficiența seminariilor de comunicare dacă nu sunt dezvoltate mesaje alternative. Cele mai frecvente convingeri eronate sau mituri despre conflicte sunt : conflictul are numai efecte negative, conflictul se rezolvă de la sine, a avea un conflict este un semn de vulnerabilitate.

În primul capitol am încercat să definesc principalele concepte conexe noțiunii de conflict.

În capitolul II am identificat principalele tipuri de conflicte care pot apărea la nivelul clasei atât între elevi cât și între elevi și profesori.

Scopul principal al lucrării este de a identifica strategii de rezolvare a situațiilor conflictuale, dar foarte important pentru un cadru didactic este să găsească modalități de prevenire a acestor situații, subiect tratat în capitolul III.

Dacă totuși se ajunge la un conflict cu impact negativ asupra întregii clase de elevi sau doar a unui elev, profesorul va încerca să reducă efectele acestuia prin identificarea unor strategii de reducere a conflictului respectiv. Această situație este dezbătută mai pe larg în cadrul capitolului IV.

În ultimul capitol am realizat o microcercetare pedagogică pe baza a doua chestionare aplicate elevilor clasei a XI-a din cadrul Colegiului Economic Ion Ghica și am prezentat rezultatele acestui studiu.

Lucrarea se încheie cu prezentarea câtorva sfaturi pentru viitorii profesori, sfaturi ce trebuie urmate pentru desfășurarea în bune condiții a orelor de curs. Un bun cadru didactic trebuie să știe să prevină apariția unui conflict, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, trebuie să-l rezolve în mod corespunzator.

Consider că acest subiect este unul de o deosebită importanță pentru că în activitatea unui cadru didactic pot apărea situații neprevăzute, iar acesta trebuie să fie pregatit în orice moment să le facă față.

CUPRINS

Introducere / 3

Delimitare conceptuala/ 5

1.1 Definirea conceptului de conflict / 5

1.2 Surse ale conflictelor / 5

1.3 Cauzele conflictelor / 6

Tipuri de conflict / 7

2.1 Conflictele dintre elev-elev / 7

2.2 Conflictele profesor-elev / 8

2.3 Conflictele dintre parinti-profesori / 9

2.4 Conflictele dintre elevi- parinti / 10

2.5 Conflictele între profesori / 10

Dinamica conflictelor / 11

Rezolvarea conflictelor / 13

4.1 Modalități de abordare a rezolvării conflictelor / 13

4.2 Avantaje și dezavantaje ale stilurilor de abordare a situațiilor conflictuale / 13

4.3 Strategii de abordare a conflictului / 14

4.3.1 Strategii de evitare / 14

4.3.2 Strategii de diminuare / 15

4.3.3 Strategii de putere / 15

4.3.4 Strategii compromis / 16

4.3.5 Strategii confruntare /16

Strategii de rezolvare a situatiilor conflictuale in clasa de elevi – Microcercetare pedagogica / 19

Concluzii / 25

Bibliografie / 27

Anexe / 28