Strategii de Realizare a Educatiei Civice In Invatamntul Primar Si Prescolar’
Strategii de realizare a educației civice în învățământul primar și preșcolar
CUPRINSb#%l!^+a?
Argument
Capitolul I. Esența și scopul educației civice
Sarcinile educației civice
Conținuturile educației civice.
Principii ale educației civice
Capitolul II. Preșcolaritatea și vârsta școlară mică
2.1. Profilul psihologic al copilului preșcolar și comportamentul social al acestuia
2.2. Vârsta școlară mică – particularități de evoluție
Capitolul III. Strategii de realizare a educației civice în ciclul primar și preșcolar
3.1. Strategiile didactice – concept și fundamentare psihologică
3.2. Strategii didactice de realizare a educației civice în ciclul primar
3.3. Strategii didactice de realizare a educației civice în ciclul preșcolar
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Argument
b#%l!^+
Receptivitatea ființei umane în fața influențelor educative este problema controversată din istoria educației care până astăzi nu are o rezolvare tranșată. Există multe teorii și probabil vor mai fi scrise multe astfel de teorii precum teoria ereditaristă, ambientalistă, a dublei determinări care vor încerca să cerceteze ființa umană si puterea educației asupra sa.
Educația civică este o componentă a educației care a fost asociată în ultimii ani cu educația morală, această denumire fiind foarte des utilizată în sistemul educațional românesc. Este evident că aceste două comportamente – moral și civic – se asociază, se sprijină, dar se și condiționează reciproc, moralitatea și civismul apărând astfel ca dimensiuni fundamentale ale unei personalități armonioase. Pentru ca această alăturare de termeni să fie bine înțeleasă se impun precizări la fiecare termen în parte:
– morala este un fenomen social, o formă a conștiinței sociale care reflectă relațiile ce se stabilesc între oameni, într-un context social delimitat în timp si spațiu, având o funcție reglatoare asupra conviețuirii umane, stimulând și orientând comportamentul uman, în concordanță cu cerințele sociale . Idealul moral este un model teoretic prospectiv, care exprimă chintesența morală a personalității umane, sub forma unei imagini a perfecțiunii din punct de vedere moral, iar esența sa se manifestă prin valorile, normele și regulile morale.
– civismul indică legătura organică, vitală între om și societatea din care face parte, între om și ordinea civică, sau mai clar spus educația civismului se referă la formarea omului ca cetățean, ca susținător activ al statului de drept, ca militant al drepturilor omului pentru binele patriei și al poporului căruia aparține.
Lucrarea de față însă își propune doar tratarea educației civice în școala primară și în grădiniță, tratând doar foarte puțin educația morală. Lucrarea este formată din două capitole fiecare dintre ele tratând teoretic și practic educația civică. În primul capitol este prezentată educația civică în cele două cicluri de învățământ – primar și preșcolar –din punct de vedere b#%l!^+a?teoretic, iar în capitolul doi sunt prezentate strategii de realizare a acesteia în aceste două cicluri de învățământ.
Lucrarea se încheie cu concluzii și bibliografie.
Capitolul I. Esența și scopul educației civice b#%l!^+a?
Sarcinile educației civice
Educația civică nu poate lipsi din oferta de educație, ofertă concretizată în moduri diferite în școlile din România. Întâlnim educația civică implicită și educația civică explicită, două modele de aplicare a educației civice în școală.
Educația civică implicită este cea a mediului educativ care prin atmosfera și practica democratică a școlii susține formarea elevilor în spiritul valorii și a principiului democratic. Prin participarea la luarea deciziilor în cadrul școlii, prin posibilitatea acordată elevilor de a-și exprima opiniile, educația civică îi învață să participe democratic și activ la viața școlii și mai apoi a comunității.
Educația civică explicită este cea prezentă în curriculum-ul școlar pentru învățământul primar și preșcolar, unde există disciplina Educație civică. Desigur că educația civică nu se realizează numai în școală și numai în cadrul orelor de Educație civică, dar acestea pot avea un rol decisiv pentru înțelegerea de către elevi a mecanismului democratic și pentru exersarea practicilor democratice, de la comunicarea socială până la participarea la decizia politică.
Educația civică vizează dobândirea de către elevi a cunoștințelor (concepte/noțiuni și date factuale despre societate, transmiterea valorilor sociale (inclusiv și mai ales morale) și abilitarea elevilor pentru a se raporta critic la acestea, formarea și dezvoltarea atitudinilor și comportamentelor democratice. Formarea atitudinilor și comportamentelor democratice, în special în ceea ce privește comunicarea sociala, trebuie și poate sa înceapă de la vârste mici, astfel încât deprinderi pozitive să fie exersate în contexte diferite și consolidate în timp. A ști să-i asculți pe alții, a ști să-ți exprimi ideile/opiniile personale în mod argumentat, a participa la dialog în mod decent, a face față conflictelor și a le găsi acestora o rezolvare constructivă nu sunt lucruri ușor de învățat. Competențele de acest gen au nevoie de o formare sistematică, în timp, care să permită actualizarea lor flexibilă, în funcție de situație.
În sens larg educația civică este definită ca educația persoanei pentru a trăi alături de b#%l!^+a?ceilalți în societate, incluzând comportamentul politicos, normele de igienă, de circulație publică, de pază contra incendiilor etc.
În sens restrâns, educația civică este definită ca dobândirea de către elevi a unei culturi politice participative aceasta însemnând dobândirea cunoștințelor și competențelor necesare unui bun cetățean pentru a participa la viața publică. Definită în acest mod este un demers interdisciplinar ce reflectă articularea complexă a mai multor domenii: politic, juridic, filosofic, politologic, economic, istoric, sociologic la nivelul unei vieți sociale.
Cele două sensuri ale termenului "civic" nu se exclud, dar în definirea curriculară a educației civice trebuie precizate extrem de bine obiectivele și accentele acestei discipline. Astfel, dacă prin educație civică înțelegem doar educația rutieră, pe cea a "micilor sanitari" și a "micilor pompieri", înseamnă că nu vom ajunge niciodată să realizăm prin educație civică în școală educația reală pentru democrație. Aceste "educații" își au locul foarte bine și în sistemele totalitare, după cum știm bine și din experiența noastră de dinainte de l989.
Conținuturile educației civice
Educația civică este disciplina toleranței, a acceptării diferențelor, a colaborării și sprijinului, a alternativei, a pluralismului, a dezvoltării demnității umane și acțiunii comunitare. Această disciplină poate transforma elevii în persoane motivate, stimulate să învețe și să respecte procesul de învățare prin care trec. Educația civică formează personalitatea copilului, îl învață să respecte principiile unei conviețuiri democratice. Educația patriotică, formarea atitudinii față de muncă, educarea în spiritul disciplinei sunt conținuturi ale educației civice din ciclul preșcolar și primar.
Educarea patriotică a elevilor – începe încă din grădiniță și capătă dimensiuni noi pe tot parcursul existenței umane. Obiectivul fundamental al educației patriotice este interiorizarea conținutului și notelor definitorii ale patriotismului, transformarea acestora în manifestări comportamentale ale copilului în relațiile sale cu mediul geografic, economic și spiritual al țării sale. . Formarea acestui b#%l!^+a?spirit patriotic se formează și prin activitățile de învățământ dar și prin activitățile extracurriculare – excursii, vizite, serbări școlare, etc.
Formarea atitudinii față de muncă cuprinde un sistem de idei, de stări de spirit privitoare la valoarea socială și individuală a muncii asociată cu diferite manifestări comportamentale exprimate în procesul muncii. În acest context, școala trebuie să–i formeze pe copii să înțeleagă că munca este un drept, dar și o datorie a omului față de sine și față de întreaga societate, să înțeleagă că trebuie să manifeste respect față de muncă și produsele obținute în acest mod. Formarea unei conduite necesare participării la procesul muncii, vizează elaborarea și stabilizarea unor priceperi și deprinderi de muncă, a unor trăsături de voință și caracter solicitate de acest proces, în condițiile producției moderne când prestigiul (calitatea) lucrătorului depinde tot mai mult de valoarea sa morală. Atitudinea față de muncă, formarea acesteia, nu este doar un obiectiv care trebuie bifat, este un proces al muncii în școală, care trebuie organizat pedagogic, respectând anumiți parametrii:
Învățarea este muncă, practica este formă de învățare;
Munca din școală trebuie realizată în condiții apropiate de realitate;
Munca în condiții școlare trebuie să se finalizeze în produse efective.
Educarea în spiritul disciplinei – disciplina școlară este forma de manifestare a disciplinei sociale în instituția numită școală. Școala este prima instituție în care se integrează ființa umană și este supusă unor influențe educative sistematice, care anticipează cerințele normative ale disciplinei sociale. Vorbim despre o disciplină democratică, caracterizată prin echilibru între cerință și control, nu elimină orice formă de constrângere exterioară, dar nici nu înăbușă inițiativa personală a elevilor. "Fără autoritate, fără o anumită severitate – o mâna de fier într-o mănușă de catifea – nu este cu putință să realizăm pregătirea pentru o viață activă și productivă pe toate planurile"
Educarea elevilor în spiritul cooperării al participării active – are ca scop b#%l!^+a?maturizarea lor socială, integrarea în sistemul complex al relațiilor sociale în care sunt implicați și vor fi implicați. Pentru a putea fi educați în acest spirit se presupune că se va forma conștiința și conduita cooperantă, participativă prin înțelegerea unor aspecte și cerințe precum următoarele:
dependența individului față de colectiv;
forța și puterea colectivului unit în realizarea unor sarcini;
obligații pe care le are fiecare membru în fașa colectivului și ale colectivului față de membrii;
realizarea scopurilor colective este importantă și în realizarea scopurilor personale.
Aceste conținuturi se regăsesc sub formă de obiective, activități și competențe în curriculum-ul pentru ciclul preșcolar și ciclul primar.
În cadrul ciclului preșcolar Educația civică se regăsește în activitățile de la Educația pentru societate, fiind parte integrate a acesteia. Vârsta preșcolară este etapa care marchează acumularea de impresii și reprezentări despre mediul înconjurător. Tot acum încep să apară primele idei despre patrie și patriotism, despre cum e bine și ce e bine. În reprezentarea corectă a acestor sentimente, activitățile desfășurate în anumite momente sunt cele care au o mare importanță.
Educația pentru societate privită ca un tot este procesul complex care aproape că se suprapune peste Educația Civică, este procesul care rebuie realizat cu măiestrie pentru ca un copil să-și însușească principiile civice pozitive ale societății în care trăiește și implicit să le promoveze.
Obiective regăsite în curriculum:
”Cunoașterea și respectarea normelor de comportament în societate; educarea abilității de intra în relație cu ceilalți;
Educarea trăsăturilor positive de voință și caracter și formarea unei atitudini positive față de sine și față de ceilalți;
Cunoașterea unor elemente de istorie, geografie, religie care defines portretul spiritual al poporului român”; b#%l!^+a?
Exemplu Clasa pregătitoare:
”Programa școlară pentru disciplina Educație pentru societate urmărește să asigure orientarea activității cadrului didactic spre formarea la elevi a competențelor specifice domeniului. În același timp, programa are în vedere posibilitatea adecvării demersului didactic la diferite contexte de învățare și grupuri de copii. Prezenta programă școlară propune o ofertă flexibilă, crea abilității de intra în relație cu ceilalți;
Educarea trăsăturilor positive de voință și caracter și formarea unei atitudini positive față de sine și față de ceilalți;
Cunoașterea unor elemente de istorie, geografie, religie care defines portretul spiritual al poporului român”; b#%l!^+a?
Exemplu Clasa pregătitoare:
”Programa școlară pentru disciplina Educație pentru societate urmărește să asigure orientarea activității cadrului didactic spre formarea la elevi a competențelor specifice domeniului. În același timp, programa are în vedere posibilitatea adecvării demersului didactic la diferite contexte de învățare și grupuri de copii. Prezenta programă școlară propune o ofertă flexibilă, care permite cadrului didactic să modifice, să completeze sau să înlocuiască activitățile de învățare, astfel încât acestea să asigure un demers didactic adecvat situației concrete de la clasă.
Conținuturi utilizate pentru dezvoltarea competențelor specifice
Lista conținuturilor învățării este prezentată mai jos.
Norme de conduită în societate
Reguli de politețe: formule de salut, formule de adresare și de mulțumire, reguli elementare în conversație
Norme de conduită în contexte familiare: la școală, în familie, pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în sala de spectacole, în excursie, la muzeu, în raport cu mediul înconjurător/natural etc.
Comportamente moral-civice
Comportamente moral-civice bazate pe respect față de sine și față de ceilalți, cinste, sinceritate, grijă față de sine și față de ceilalți, față de lucrurile încredințate versus
Comportamente bazate pe lipsă de respect, necinste, lipsă de sinceritate/minciună, neglijență față de sine și față de ceilalți, față de lucrurile încredințate
Grupuri de apartenență
Familia (membri, relații între membri, roluri în familie)
Grupul de învățare (relații, reguli)
Grupul de prieteni (relații, reguli)
Locul de apartenență
Localitatea, domiciliul
Tradiții locale b#%l!^+a?
Strategii didactice
Ca educație pentru integrarea în colectivitate, disciplina are un accentuat caracter practice aplicativ și presupune respectarea unor exigențe ale învățării durabile, printre care:
utilizarea unor strategii didactice care permit alternarea formelor de activitate (individuală, în perechi și în grup) și care pun accent pe abordări flexibile și parcursuri diferențiate;
utilizarea unor metode active, care contribuie la dezvoltarea capacității de comunicare, la crearea unui cadru educațional care:
încurajează interacțiunea pozitivă, motivarea și angajarea copilului în procesul de participare și cooperare în grupurile de apartenență;
oferă exemple de urmat și de promovat în aplicarea normelor elementare de conduită, a unor comportamente moral-civice.
Se va urmări învățarea prin descoperire realizată în contexte familiare copilului (de exemplu, prin utilizarea unor imagini din povestiri sau din viața reală care ilustrează reguli de politețe, comportamente moral-civice, asumarea de roluri/responsabilități în cadrul grupurilor de apartenență). De asemenea, conversația euristică bazată pe un dialog dinamic cu elevii clasei poate fi folosită pentru analizarea unor aspecte de relaționare a copilului la colectivitate sau la spațiul de apartenență (de exemplu, identificarea conduitei, a comportamentelor acceptate în societate, a trăirilor personale în raport cu grupurile de apartenență, a unor elemente specifice spațiului de apartenență).”
Exemplu din curriculum-ul pentru învățământul primar:
”Locul disciplinei Educația civică în învățământul primar este justificat de:
nevoia de a-i iniția pe școlarii mici în practicarea unui comportament civic într-o societate democratică: un comportament activ, liber, responsabil, tolerant, deschis, comunicativ, reflexiv, autoevaluativ;
necesitatea de alfabetizare civică a școlarilor mici prin familiarizarea acestora cu limbajul, tematizările și activitățile de învățare specifice;
posibilitatea de a valorifica experiența specifică vârstei prin accentuarea dimensiunilor afectiv-atitudinale asociate celei cognitive, stimularea participării și a comunicării sociale b#%l!^+a?responsabile.
Educația pentru democrație este un proces complex și de lungă durată, iar școlarul mic este implicat în viața socială prin apartenența sa la familie, la grupurile de joc și de învățare, dar și prin relațiile specifice pe care el le poate stabili cu diverse instituții și organizații din comunitatea în care trăiește (de exemplu școala, biserica, primăria, diferite organizații nonguvernamentale etc.). De aceea, procesul de socializare poate și trebuie să înceapă de timpuriu.”
Obiectivele programei conduc spre conținuturi ale învățării, care de fapt sunt teme ale acelor conținuturi despre care am discutat mai sus, teme care îi ajută pe copii să devină oameni, să se integreze în lumea celor mari.
Un exemplu din programa pentru clasa a III- a:
”I. Persoana
Persoana mea. Persoana lui (ei). Ce înseamnă să fim persoane?
*Corpul meu.
Persoane cu nevoi speciale.
Trăsături morale ale persoanei:
încrederea în sine și în celălalt/lipsa de încredere;
respectul/lipsa de respect;
curaj/frică/lașitate;
bunătate/răutate;
sinceritate/minciună.
II. Raporturile noastre cu lucrurile și ființele
1. Raporturile noastre cu lucrurile
Ce sunt lucrurile?
Lucrurile care ne exprimă:
jucării, colecții, camera mea, îmbrăcămintea; b#%l!^+a?
cartea, tehnica, arta;
Atitudini față de lucruri: grijă, brutalitate, proprietate;
Nevoia de lucruri. Lucrul ca instrument de joc, învățare, muncă
2. Raporturile noastre cu animalele și plantele
*Despre animale și plante: simt, gândesc, comunică, au obiceiuri, imaginează, sunt persoane?
*Animale și plante ca simbol;
Atitudini față de animale și plante: grijă, brutalitate, compasiune, iubire, respect, frică;
*Ce nevoi avem de plante și animale?
III. Raporturile noastre cu ceilalți oameni
1. Grupuri din care facem parte:
familia;
grupul de joacă;
grupul de învățare;
*grupul religios.
2. Reguli ale grupului: drepturi și îndatoriri în cadrul grupului.”
1.3.Principii ale educației civice
Formarea conștiinței civice a elevilor este un proces foarte complex și dificil, care poate fi realizat în baza unor rețete și soluții valabile, dar cu respectarea anumitor cerințe și norme de b#%l!^+a?bază de fapt cu respectarea unor principii.
Principiul îmbinării conducerii pedagogice cu independența copiilor.
Principiul valorificării elementelor pozitive ale personalității pentru înlăturarea celor negative.
Principiul îmbinării respectului cu exigența față de elevi.
Principiul respectării particularităților de vârstă și individuale în educația morală.
Principiul unității, continuității și consecvenței.
Principiul îmbinării conducerii pedagogice cu independența copiilor – pentru formarea oamenilor activi, independenți trebuie ca în întreaga viață a copilului să fie valorificate toate genurile de activități: învățătura, activitățile extrașcolare, distractive, recreative care să conducă la îmbogățirea experienței sale.
Principiul valorificării elementelor pozitive ale personalității pentru înlăturarea celor negative – accentul trebuie pus însă pe întărirea pozitivă, deoarece în cazul în care se insistă pe aspectele negative există riscul de a nu le înlatura, ci dimpotrivă a le fixa sau chiar de a genera noi manifestări negative.
Principiul îmbinării respectului cu exigența față de elevi – exigența implică cerințe sporite, iar respectul, încredere în resursele interne.
Principiul respectării particularităților de vârstă și individuale prin formularea cerințelor, organizarea diferitelor acțiuni educative, folosirea metodelor și procedeelor de educație corecte, stabilirea relațiilor cu obiectul educației.
Principiul unității, continuității și consecvenței – fermitate în formularea cerințelor și urmărirea îndeplinirii lor.
Capitolul II. Preșcolaritatea și vârsta școlară mică
2.1. Profilul psihologic al copilului preșcolar și comportamentul social al acestuia
Creșterea fizică și dezvoltarea psihică în primii 6-7 ani de viață nu constituie procese uniforme și omogene. Până la vârsta școlara se disting urmatoarele 3 perioade ale copilariei:
a. perioada infantilă (vârsta de sugar) de la naștere pâna la vârsta de 12- 14 luni;
b. perioada antepreșcolară (prima copilarie) de la un an pâna la vârsta de 3 ani;
c. perioada preșcolară (a doua copilarie) de la 3 ani pâna la 6-7 ani (cu cele 3 subfaze: mica, mijlocie si mare).
Nici una dintre perioadele dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase ca perioada preșcolară.În această perioadă au loc nuanțari ale relațiilor familiale și extrafamiliale. Dezvoltarea psihică duce la lărgirea conduitelor interne a copiilor. Venind în grădiniță copilul își formează anumite deprinderi de igienă, de îmbrăcare,de autonomie.
În perioada preșcolară mică se trece de la manipularea obiectelor și a jucăriilor la implicarea acestora în accesorii de viata cât mai complexe. În cadrul jocurilor de mișcare cu reguli, apar și se înlocuiesc conduite semnificative. Astfel, prescolarul mic se ascunde adeseori, încât el sa nu-l vada pe cel ce-l cauta, punând astfel în evidenta o capacitate redusa de a se pune în locul celui care îl cauta. La această vârstă observăm dificultăți de adaptare la mediul din gradiniță, deoarece copilul este dependent de mamă, dar si datorita faptului ca el nu întelege prea bine ceea ce i se spune, nu stie sa se exprime clar, se joaca mai mult singur. El este curios, memoreaza usor, dar nu-si propune deliberat acest lucru, gândirea este subordonată acțiunii cu obiectele. Prescolarul mijlociu se adaptează mai ușor în grădiniță. El este mult mai preocupat de joc, de activități, de realitatea externă, i se dezvoltă percepția care devine un proces orientat de sarcini și modalități proprii de realizare. Limbajul cunoaște o dezvoltare intensă, se implică imaginația creatoare a copilului. Jocul devine aproape obsedant. Curiozitatea prescolarului mijlociu este exprimata prin întrebari de genul: "de ce?, pentru ce?, cum?", iar pentru situatii noi: "de ce pluteste balonul pe strada?, de ce unele lucruri plutesc?, de ce vine umbra dupa b#%l!^+a?om? ". Prescolarul mijlociu traieste eșecul și succesul, manifestă timidități și agresivități, remușcări și admirații. Observăm astfel o dilatare a personalitatii, creșterea intereselor și aspirațiilor ca expresii ale proiectării personalității, scăzând totodată egocentrismul ce înainte cu un an se exprima prin atenția excesivă de tot într-un mod acaparator.
Preșcolarul mare se adaptează rapid nu numai la mediul gradiniței ci și la orice tip de situație nouă. Forma dominantă de activitate este jocul, alături de care îsi fac loc din ce în ce mai mult activitățile de învățare sistematică. Copilul vrea sa afle, sa stie cât mai multe lucruri, iar curiozitatea lui este vie si permanenta. La vârsta prescolaritatii mici se diferentiaza si se denumesc culorile fundamentale (rosu, galben, verde, albastru), iar cele intermediare (portocaliu, indigo, violet) sunt diferențe ce se cunosc abia la vârsta de 5 ani. Sensibilitatea tactilă a copilului se subordonează văzului și auzului. Ca formațiune psihică deosebit de complexă intelectul cuprinde procese și activități psihice variate: gândire, limbaj, memorie, imaginație, atenție, care oferă posibilitatea desprinderii de stimulentul concret ce actionează direct asupra organelor de simț, permițând astfel depășirea experienței senzoriale.
Intelectul copilului, deși insuficient format, înregistrează în perioada preșcolarității o serie de restructurări importante. Cu ajutorul cuvântului, care este simbol, copilul reușește să-și prezinte realitatea. Gândirea are un caracter intuitiv, ea ramâne legată de imaginație si de dimensiunile individuale, de aceea uneori este incomunicabilă. Strâns legată de evoluția gândirii este și evoluția limbajului. Limbajul se îmbogățește sub aspect cantitativ. De la 5 la 10 cuvinte pronunțate de copilul de un an, vocabularul activ al copilului crește la circa 300-400 de cuvinte la 2 ani, la aproximativ 800-1000 de cuvinte la 3 ani, la 1600-2000 de cuvinte la 4 ani, la circa 3000 de cuvinte la 5 ani, pentru ca la 6 ani el sa ajungă la peste 3500 de cuvinte. Totodată se dezvoltă coerența limbajului, caracterul său închegat, structurat. De la limbajul situativ, specific antepreșcolarității se face trecerea la limbajul contextual. În acest timp se dezvolta si viata afectiva a prescolarului. Daca pâna la începutul prescolaritatii copilul a achizitionat ambele forme de atentie, voluntara si involuntara, în prescolaritate, sub influenta gândirii si limbajului, începe procesul organizarii atentiei voluntare. Stabilitatea si concentrarea ei creste, se mareste volumul, atentia capata un tot mai puternic caracter activ si selectiv. Ierarhizarea motivelor, stapânirea de sine, încep sa devina tot mai evidente. Preșcolarii, mai ales cei mijlocii si mari, reușesc să desfășoare activitățile care le plac mai puțin sau chiar le displac. Acest lucru este posibil numai în anumite conditii, când prin realizarea activității respective, copiii își b#%l!^+a?deschid calea îndeplinirii altor activități plăcute și într-adevăr dorite. Aceste consolidări ne atrag atenția asupra faptului că motivația devine unul dintre factorii importanți ai susținerii minții, asa încât, dacă dorim să formăm, să educăm voința preșcolarului, trebuie să-i oferim motivații puternice, mai ales pe cele cu valoare socială. Gândirea este nivelul cel mai înalt de prelucrare și integrare a informației despre lumea externă și despre propria noastră persoană. Prin gândire se realizeazăsaltul calitativ al activității de cunoaștere de la particular la general, de la accidental la necesar, se face trecerea de la procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare. Gândirea constă într-o „succesiune de operații care duc la dezvăluirea unor aspecte importante ale realității și la rezolvarea anumitor probleme” . „Gândirea este un proces intelectual de operații și strategii coordonate în acțiuni mintale prin care se prelucrează, corelează, decodifică informații și se rezolvă probleme”.
Principalele cordonate ale dezvoltării psihice la copilul preșcolar sunt reprezentate de:
dezvoltarea proceselor de cunoaștere;
dezvoltarea limbajului;
modificarea afectivității;
dezvoltarea activității voluntare;
dezvoltarea motricității;
educarea și formarea personalității;
dezvoltarea memoriei și atenției;
Preșcolaritatea este acea etapă din viață în care libertatea trebuie trăită deplin, pentru ca viitorul adult să se simta liber și să fie capabil să-și cucerească libertatea prin forțele sale. O copilărie inhibată, tensionată, însoțită de reprobare ăi blam alterează construirea fundamentelor autogeneratoare ale “eu-lui”, generând o ființă slabă și dependentă pe toate planurile. În grădiniță, copilul este pus în situația de a spune “noi”, în loc de “eu”, de a respecta anumite reguli acceptate în general. El va învăța că acțiunile sale libere nu trebuie să deranjeze acțiunile libere ale celorlalți, că este necesar să respecte anumite principii. Cerându-i unui copil să-și motiveze fiecare acțiune, el va ajunge să acționeze pe baza unui motiv interior, în formularea căruia va ține seama atât de sine, cât și de ceilalți. Astfel în viața copilului apar o serie de modificări generate de noile tipuri de relații sociale în care intră el, de noile grupuri sociale în b#%l!^+a?care se integrează. Comportamentele sociale ale copilului preșcolar funcționează mai ales în cadrul jocului. În cadrul jocului funcționează toate calitățile grupului de copii, descoperindu-se în acest plăcut mod, forme incipiente ale colaborării sociale. Dar procesul socializării nu este unul liniar și uniform. În literatura de specialitate sunt distinse două mari forme: socializarea primară si socializarea secundară.
Jocul reprezintă unul dintre mijloacele importante de socializare a copiilor, de descoperire de către ei a unor forme incipiente ale colaborării sociale. Sociabilitatea, fundamentată în cadrul jocului, presupune comportamente sociale, a ști să trăiești și să te conformezi cerințelor vieții în grup, ale vieții sociale.
Socializarea copilului de vârstă preșcolară înseamnă integrarea lui într-un nucleu social, altul decât familia. Acest lucru se realizează ușor în funcție de: gradul de deschidere a copilului spre relația cu ceilalți, temperamentul său, calitatea mediului educogen din care provine, gradul de independență în acțiune. Contează, de asemenea, competența educatoarei, calitatea mediului ambient al grădiniței, deschiderea spre colaborare a familiei etc.
O latură a maturizării sociale a copilului o reprezintă faptul că preșcolarul are posibilitatea să se compare cu altul și, treptat, să-și dea seama de ceea ce poate el să aibă, de curajul de a se angaja în competiții cu alții.. Relațiile între copii se stabilesc la modul optim, în cadrul activității specifice vârstei, în cadrul jocului, care constituie terenul cel mai favorabil de manifestare și exersare pentru socializarea micilor indivizi.
Observând evenimentele zilnice, preșcolarul inventează numeroase variante în jocurile sale, în alegerea temei jocului, în rolurile alese, în jocurile de rol, creând combinații inedite. În jocurile cu roluri, cu subiect sau în cele de creație, el găsește o arie largă a activității ludice în care elementele de fantezie se împletesc cu cele de imitație. În perioada de 5-7 ani copilul caută grupul de o vârstă cu el. Acum el parcurge fazele de la atitudinea “ fiecare pentru sine” – jocul singular – la cea de “spectator” al activității altuia – se joacă cu el, dar nu colaborează, – jocul paralel – și de aici la o participare activă, adică la jocul asociativ, unde copiii se joacă împreună și unde activitatea unuia influențează pe celalalt, se imită reciproc, se fac schimburi de păreri și jucării, se preia tema, dar se repartizează rolurile, nu există regulă comună. Nivelul cel mai înalt al comportamentului social îl ating copiii în jocul organizat – acela în care există b#%l!^+a?o diviziune a sarcinilor – și repartizarea rolurilor, în care activitatea lor se completează reciproc, unde există conducători de joc și unde cerințele individuale sunt subordonate scopului comun de a se juca împreună într-un fel anume. O atenție mai mare se acorda jocurilor de cooperare, care cultivă sentimentul de apartenență la grup, la colectiv. În acest scop sunt stimulate primele simpatii și preferințe între copii, trebuie încurajată apropierea afectivă a membrilor grupei atât în cadrul jocurilor libere, cât și în orice moment al zilei. Procesul de la “jocul paralel”, în care copiii își joacă fiecare rolul bucuroși numai că se simt unul lângă altul, până la “jocurile sociale” propriu-zise este un proces comun care se petrece cu fiecare generație aproximativ la fel. Cei mai mulți preșcolari preferă jocurile colective sau pe echipe, care cer respectarea unor reguli și contribuie la cultivarea unor însușiri morale care stau la baza socializării copilului ca: spiritul de colaborare, stăpânirea de sine, dorința de a învinge, cinstea, corectitudinea, prietenia, disciplina și ordinea.
Cunoașterea preferințelor copiilor pentru diferite genuri de activități, și în mod deosebit pentru joc, poate servi la o mai judicioasă organizare și desfășurare a activităților care contribuie la socializarea copilului preșcolar. Jocurile cu caracter social stimulează viața în grup, elementele de cooperare, de organizare, fiecare copil având posibilitatea să îndeplinească un rol, să învețe să respecte anumite reguli, să facă ucenicia prieteniei și a solidarității.
Gama jocurilor ce pot și trebuie să fie organizate cu copiii preșcolari este variată, începând cu cele de creație cu subiecte din viața cotidiană, jocurile constructive, jocurile didactice până la cele de mișcare, recreativ-distractive, muzicale etc. În cadrul instituționalizat al grădiniței pot fi identificate atât învățarea didactică organizată, sistematică, dirijată, cât si învățarea socială, determinate de lărgirea și diversificarea relațiilor pe care personajul le stabilește , dar si de varietatea situațiilor contextuale de viață.
Jocul răspunde trebuinței de creație, de socializare și pune în evidență (oglindește) statutul mintal, cel afectiv, cel de sănătate a copilului. Preșcolarul mic desprinde din regulile jocului “de-a ascunselea” doar regula ascunderii și aceea a alergării la locul de numărat a celui ce are rolul de a căuta pe ceilalți. Preșcolarul mijlociu face exces de zel privind regula ascunderii. El caută locurile cele mai complicate fapt care afectează strategiile de ajungere prioritară la locul de bătaie. Preșcolarul mare exprimă în conduita din jocul “de-a ascunselea” o orientare mai evidentă spre strategiile care facilitează țelul atingerii facile a locului de b#%l!^+a?numărătoare .
Aceste trei exemple arată cum diferența de vârstă a copiilor implicați în acest joc, determină reacții diferite ale copiilor, dar prin respectarea regulilor, ceea ce arată că acești copiii comunica, se respectă reciproc, iar jocul îi ajută să devină prieteni, să evolueze în tot ceea ce vor face în viitor.
2.2. Vârsta școlară mică – particularități de evoluție
În societatea contemporană, copilul preșcolar ia contact mai strâns cu grădinița, cu mediul educațional. Învățarea este procesul cu maximă implicație la vârsta scolară mică. Bazându-se pe înțelegere, învățarea se dezvoltă ea însăși prin utilizarea intensivă a percepției observative și a memoriei, dar și a strategiilor diverse de învățare și de exercitare a acestora în situații foarte diverse. În primii patru ani de scoală există o evoluție a învățării. În prima clasa, copiii utilizeaza forme de invar;are simple (repetiții ciclice de formulări sau de texte scurte). Învațarea pâna în perioada școlară antrenata de seismele impresionabilitații și ale atractivității (culoare, imagine) se adapteaza la cerința de a opera pe câmpuri restrânse de informații (pe amănunte) și devine dominant empirica vizualizata – se suplimenteaza cu o mai înaltă antrenare a verbalizarii (reproducerea).
Există multe studii privind evoluția copiilor de vârstă preșcolară mică, de evoluția învățării acestora pe parcursul vieții lor școlare și preșcolare. Acumulările teoretice și experiențele din ultimele decenii în plan internațional trasează, în prezent, mult mai clar teritoriile unei educații de calitate. Unele teorii, deși au fost enunțate acum câteva decenii, beneficiază de noi interpretări sau reconfirmări datorită cercetărilor întreprinse în domeniul psihologiei dezvoltării copilului, a neuropsihologiei, a studiilor longitudinale asupra efectelor programelor de educație. Din multitudinea abordărilor teoretice, constructivismul pare a surprinde cel mai bine modalitate în care se construiește învățarea la copil. În teoria educației, constructivismul se fundamentează pe datele psihologiei genetice și ale epistemologiei și susține rolul activ al subiectului în construirea cunoașterii. La originea dezvoltării teoretice se află cercetările de psihologie și epistemologie genetică ale lui J. Piaget și concepția filosofului și epistemologului francez Gaston Bachelard. Jean Piaget a dezvoltat un model funcțional al dezvoltării inteligenței, model carestă la baza teoriilor educaționale constructiviste. Concluzia b#%l!^+a?lui a fost că „nu există cunoaștere care să rezulte dintr-o simplă înregistrare a observațiilor, fără o structurare datorată activităților subiectului“. Cercetările ulterioare au reținut printre altele, două aspecte fundamentale ale
teoriei piagetiene:
1. stadiile dezvoltării copilului;
2. prin interacțiunile subiectului cu mediul, acesta își construiește cunoașterea și se dezvoltă în procesul adaptării la mediu.
Teoriile socio-cognitiviste vor completa modelul piagetian prin includerea conceptului de „conflict socio-cognitiv“. Mai concret, teoria conflictului socio-cognitiv poate fi sintetizată astfel:
Cunoașterea se construiește în interacțiunile sociale dintre persoane.
Sursa învățării este conflictul socio-cognitiv.
Un proces intrapersonal este urmarea unui proces interpersonal.
În concepția socio-constructivistă dezvoltarea cognitivă este rezultatul participării individului la interacțiuni sociale complexe cu alți semeni, aici realizându-se reglări reciproce de acțiuni, precum și identificarea unor soluții pluraliste pentru problemele nerezolvate pe cale independentă. În acest sens, este utilă și sintagma consacrată a lui Vîgotski: „zona proximei dezvoltări“, definită ca distanța dintre dezvoltarea actuală și dezvoltarea potențială, care poate fi realizată cu sprijin. În esență, învățarea de tip constructivist este un proces activ și constructiv, care are loc întotdeauna într-un context specific. Înțelegerea constructivistă a învățării depășește condiția viziunii tradiționale care echivala învățarea, în primul rând, cu transmitere de cunoștințe și certitudini; presupune întrebări și îndoieli, provizorat și nesiguranță. Toate aceste caracteristici sunt constatate, de fapt, în viața cotidiană a copiilor și adulților deopotrivă. Deși stadiile de dezvoltare cognitivă identificate de Piaget sunt asociate cu perioade de timp, ele diferă de la un individ la altul. Cercetările lui Piaget asupra cogniției, inteligenței și dezvoltării morale conduc la câteva concluzii:
1. copiii vor oferi explicații diferite asupra realității la diferite stadii de dezvoltare cognitivă;
2. dezvoltarea cognitivă este facilitată prin oferta de activități și situații care angajează și presupun adaptare (asimilare și acomodare);
3. materialele de învățare și activitățile trebuie să includă nivelul motor și mental adecvat b#%l!^+a?stadiului de dezvoltare și să evite sarcini care depășesc capabilitățile cognitive curente;
4. utilizarea de metode de învățare care implică subiectul învățării și prezintă o provocare.
Cunoașterea lumii se construiește individual, printr-un proces în care subiectul interacționează cu informațiile, modificându-și schemele cognitive pentru a da sens cunoașterii sale. Cunoașterea și învățarea se realizează atunci când individul este capabil să dea un sens celor cunoscute sau învățate, adică poate opera cu ele în contexte variate. Cunoașterea poate fi doar ghidată, nu determinată strict. Cunoașterea depinde de cunoștințele anterioare, context și stare afectivă. Teoria lui Bruner este similară cu perspectiva constructivistă asupra învățării formulată de Piaget. Educatorul, consideră Bruner, trebuie să încurajeze copilul să descopere el însuși principii. De asemenea, trebuie să angajeze cu copilul un dialog activ de „moșire“ a adevărului (maieutica), pentru a-l ajuta pe acesta în așa fel încât informația ce trebuie transmisă să fie adecvată nivelului curent de înțelegere a elevului. Curriculumul trebuie organizat în spirală, fapt ce permite copilului să construiască permanent pe baza cunoștințelor deja asimilate.
Bruner explică faptul că orice cadru didactic trebuie să țină seamă de următoarele aspecte în proiectarea procesului de predare–învățare:
1. predispoziția la învățare;
2. modul în care informația poate fi structurată în așa fel încât să poată fi asimilată într-o mai mare măsură de subiect;
3. secvențele efective în care materialul este structurat;
4. natura recompenselor și a pedepselor.
Metodele eficiente de structurare a cunoștințelor trebuie să rezulte din simplificarea, generarea de noi propoziții și din diversitatea contextelor în care este manipulată/ procesată o informație cât mai bogată. Bruner a extins cadrul teoretic, incluzând aspectele sociale și culturale ale învățării, precum și aspectele practice ale legilor și existenței cotidiene. Aceste caracteristici sunt relevante pentru proiectarea și realizarea procesului de predare–învățare, care:
1. trebuie să ia în considerare și să valorifice experiența copilului pentru a-l motiva să-și folosească abilitățile de învățare și să permită autoreglarea învățării;
2. permite organizarea în spirală, astfel încât structura să fie ușor asimilabilă de către cel care învață, prin strategii de memorare simple sau complexe; b#%l!^+a?
3. trebuie să fie proiectată astfel încât să faciliteze extrapolarea/ transferarea și trecerea dincolo de simpla informație.
4. valorifică diferențele individuale și varietatea factorilor care concură la rezolvarea unei sarcini
Un alt cercetător arată o altă particularitate de învățare a acestor copii. Dewey spune că ne putem aștepta ca absolvenții de astăzi să fie buni cetățeni, doar dacă școala are ca obiectiv alfabetizarea civică prin practici educaționale democratice. Mai mult, școala trebuie să transmită atât prin curriculumul predat, cât și prin curriculumul ascuns, valori și practici democratice. Încă din perioada preșcolarității, copiii pot avea oportunități de formare a deprinderilor de gândire critică, de participare și de implicare în luarea deciziilor la nivel personal, la nivelul grupei din grădiniță și la nivelul familiei.
Un alt psiholog are o altă teorie legată de stadiile de dezvoltare și implică în aceste procese eul copilului:
Potențialul de dezvoltare al individului capătă împlinire pe tot parcursul existenței, omul b#%l!^+a?traversează 8 stadii polare; Individul traversează crize de dezvoltare în urma cărora acumulează noi achiziții, anumite calități. Stadiile sunt consecutive, au o anumită structură și se soldează cu un produs psihologic pozitiv sau negativ ce marchează dezvoltarea ulterioară a personalității. Fiecare stadiu este caracterizat de o anumită criză pe care individul este nevoit să o rezolve pentru a trece la următoarea etapă; modul în care aceasta este rezolvată va determina gravitatea problemelor caracteristice crizei sau lipsa acestora în viitorul existenței. Caracteristica cea mai importantă a primului an de viață este faptul că atunci copilul învață să aibă (sau nu) încredere în mediul de viață ca mijloc de satisfacere a nevoilor sale. Pentru al doilea an de viață, esențial este faptul că acum copilul învață să fie autonom, element deosebit de important pentru educația timpurie, aceasta fiind bază a dezvoltării viitoarei personalități.
În mod tradițional, se consideră că inteligența reprezintă capacitatea de a rezolva probleme care implică abilități logico-matematice și lingvistice, valorizate îndeosebi în școală și măsurate cu precizie de teste. Gardner propune înlocuirea „inteligenței generale“ cu opt categorii de „inteligențe“. Aceste inteligențe sunt multidimensionale și reprezintă seturi de abilități, talente, deprinderi mentale, pe care le posedă, în anumite grade, orice om tipic dezvoltat.
Fără intenția vreunei ierarhii, Gardner propune următoarele tipuri de inteligențe:
Inteligența lingvistică – este exprimată de capacitatea de a rezolva și dezvolta probleme cu ajutorul codului lingvistic, sensibilitate la sensul și ordinea cuvintelor;
Inteligența logico-matematică – presupune capacitatea de a opera cu modele, categorii și relații, precum și aceea de a grupa, ordona și interpreta date, capacitate de a problematiza;
Inteligența spațial-vizuală – este dată de capacitatea de a forma un model mental spațial al lumii și de a rezolva probleme prin intermediul reprezentărilor spațiale și ale imaginii; simțul orientării în spațiu, capacitatea de a citi hărți, diagrame, grafice etc.;
Inteligența muzicală – exprimă capacitatea de a rezolva probleme și de a genera produse prin ritm și melodie, sensibilitate la ritm, linie melodică și tonalitate, capacitate de a recunoaște diverse forme de expresie muzicală;
Inteligența corporal-kinestezică – rezolvă probleme și dezvoltă produse cu ajutorul mișcării corpului; îndemânarea în manipularea obiectelor;
Inteligența interpersonală – este dată de capacitatea de a rezolva probleme și de a b#%l!^+a?dezvolta cunoaștere și produse prin interacțiunea cu ceilalți; abilitate de a discrimina și a răspunde adecvat la manifestările și dorințele celorlalți;
Inteligența intrapersonală – exprimă capacitatea de rezolva probleme și de a dezvolta produse prin cunoașterea de sine; capacitatea de acces la propriile trăiri și abilitatea de a le discrimina; exprimă conștientizarea propriilor cunoștințe, abilități și dorințe;
Inteligența naturalistă – este dată de capacitatea de a rezolva probleme și de a dezvolta produse cu ajutorul taxonomiilor și a reprezentărilor mediului înconjurător. Posedă inteligență naturalistă cel care demonstrează expertiză în recunoașterea și clasificarea plantelor și animalelor, în utilizarea remediilor naturale și homeopate;
Inteligența existențială – a fost identificată de Gardner, fără a reuși însă localizarea zonei cerebrale responsabilă de activarea ei. Conform lui Gardner, aceasta ar fi responsabilă de cunoașterea lumii, fiind specifică filosofilor.
Acestea sunt doar câteva dintre teoriile pe care se fundamentează actul învățării la vârsta preșcolară și școlară mică. Ceea ce trebuie reținut este faptul că învățarea este intim legată de dezvoltare și nu vizează doar actul învățării proiectat și realizat efectiv în activitatea didactică. Dimpotrivă, ea vizează toate achizițiile copilului în toate dimensiunile personalității sale.
Perioada școlară mică prezintă caracteristici importante și progrese în dezvoltarea psihică, deoarece procesul învățării se conștientizează. Învățarea devine tipul fundamental de activitate, iar activitatea școlară va solicita intens activitatea intelectuală, procesul de însușire gradată de cunoștințe; în consecință, copilului i se va conștientiza rolul atenției și repetiției, i se vor forma deprinderile instrumentale de scris, citit și calcul matematic. Primii patru ani de școală, chiar dacă au fost pregătiți prin frecventarea grădiniței, modifică regimul, tensiunea și planul de evenimente ce domină viața copilului. Asimilarea continuă de noi cunoștințe, responsabilitatea față de calitatea asimilării, situația de colaborare și competiție, caracterul evident al regulilor implicate în viața școlară contribuie la modificarea existențială de fond a școlarului mic. Adaptarea copilului se precipită și se centrează pe atenția față de un alt adult decât cei din familie. Acest adult (învățătorul) este cel care antrenează energia psihică, modelează activitatea intelectuală a copilului și organizează viața școlară în ansamblu.
Există o evoluție a procesului de învățare pe parcursul primilor patru ani de școală. În clasa I copiii utilizează forme simple de învățare (repetiții fidele de formulări sau scurte texte). b#%l!^+a?Dacă în perioada preșcolară activitatea de învățare era antrenată de elemente ale impresionabilității și atractivității (imagine, culoare), acum se adaptează la cerința de a opera pe câmpuri restrânse de informații (amănunte) și devine dominant empirică, vizualizată – se suplimentează cu o mai înaltă antrenare a verbalizării (reproducerea).
Reproducerea activă utilizată în învățarea de poezii, dar și în timpul lecțiilor, este în clasa I și a II-a un fel de obiectiv al învățării. Astfel, memoria capătă numeroase funcții psihologice. Reproducerile mnezice acționale devin deprinderi și au o mai mare stabilitate. Cercetările întreprinse au evidențiat faptul că reproducerea din lecție este relativ fidelă la copiii de 7-8 ani, deși incompletă. Marea majoritate a studiilor privind memoria copiilor și relația dintre fixare, recunoaștere, reproducere a demonstrat că la 7 ani, școlarul mic recunoaște mult mai ușor decât reproduce, probabil datorită păstrării relativ neorganizate a materialului memorat. La 8 ani școlarii mici manifestă o creștere evidentă a performanțelor mnezice (din 30 de cuvinte copiii recunosc cam 23-24 cuvinte și pot reproduce doar 5 dintre ele). La sfârșitul clasei a IV-a lista de 30 de cuvinte se soldează mcu aproximativ 28 de cuvinte recunoscute și 14 reproduse. La vârsta școlară mică memorarea cunoaște o dezvoltare importantă, se conștientizează ca activitate intelectuală fundamentală în învățare, iar repetiția devine suportul ei de bază. Învățarea, capacitate legată de satisfacerea trebuințelor de dezvoltare a autonomiei în copilăria timpurie, devine în perioada școlară mică antrenată intensiv în planul achiziției de cunoștințe. Deoarece acest plan este relativ diferit de cel primar al copilăriei anterioare, baza lui de întreținere se lărgește suplimentar cu interese și elemente de motivație ce decurg din acestea. Există numeroase aspecte ce dau consistență motivației implicate în diferitele situații și forme de învățare. Școlarul de clasa I învață sub influența impulsurilor adulților, a dorinței sale de a se supune statutului de școlar care îl atrage și sub influența dorinței de a nu supăra părinții. La acestea se adaugă elementele de rezonanță din relaționarea copilului cu ceilalți copii (elemente de cooperare, competiție). La 9 ani devin active și interesele cognitive, dar mai ales învățarea preferențială. Prin urmare, există motive ce impulsionează învățarea în general (competiția generală) și motive ce întrețin învățarea preferențială. Acestea din urmă influențează gândirea și diversele interese, în timp ce învățarea generată de competiție are rol formativ pentru dezvoltarea sinelui, a structurilor operative ale caracterului. Un rol deosebit în procesul de învățare la vârsta școlară mică îl au eșecurile și succesele.
Succesul repetat are rezonanțe psihologice importante:
Atrage atenția copilului asupra strategiilor prin care a fost obținut; b#%l!^+a?
Creează satisfacție, încredere, dezvoltă expansiunea sinelui, creează siguranță;
Iradiază în structura colectivului școlar, consolidând poziția de elev bun laînvățătură și poziția vocațională pregnantă.
Succesul școlar are la bază numeroase aspecte și condiționări. Uneori e vorba de copii care nu manifestă interes pentru activitățile școlare, alteori de copii cu dificultăți de adaptare școlară sau capacități reduse de redare organizată a cunoștințelor de care dispun. La aceste categorii se adaugă categoria celor cotați ca fiind nedotați sau neinteresați și care nu pot depăși acest statut școlar. Numeroși autori arată că, cu cât motivația e mai puternică, activitatea fiind recompensată, cu atât învățarea este mai intensă. De asemenea, învățarea este influențată și de frustrări. Comunicarea rezultatelor creează repere importante și devine factor de progres. Întrucât în procesul de învățare relațiile cu învățătorul au un rol foarte important, rol ce se condensează în calificativul școlar ca expresie a evaluării învățării, putem semnala câteva aspecte legate de efectele generale ale atitudinilor implicate în relațiaînvățător – elev.
Capitolul III. Strategii de realizare a educației civice în ciclul primar și preșcolar
3.1. Strategiile didactice – concept și fundamentare psihologică
Strategia didactică este o înlănțuire de situații de învățare delimitate și stabilite în funcție de obiectivele operaționale ale lecției, înlănțuire care însumează metode și mijloace de învățământ, procedee de lucru, metode și instrumente de învățare, ordonate în funcție de obiective concrete. Strategia didactică presupune muncă de concepte și creativitate. Ea conferă lecției dinamism și mobilitate, acționând în funcție de situațiile concrete care se ivesc. Lasă loc spontaneității, intervenției creative pe loc și cu efect imediat, din partea celui care ține lecția.
Strategia se caracterizează prin suplețe și dinamism prin caracterul ei reglabil în funcție de situațiile concrete care se ivesc, prin posibilitatea ca acțiunea să fie modificată din mers.
Cadrul didactic îndeplinește o multitudine de funcții în sistemul de învățământ, iar elevul este factorul central al acestui proces având funcția esențială de învățare.
Elevul se află în situația unor raporturi specifice:
subiect-obiect când elevul este condus să cerceteze, să cunoască obiectele și fenomenele lumii, societății etc.;
obiect-subiect când elevul este condus să se cunoască pe sine și să se înțeleagă pe sine prin raportare la lumea din jur;
acțiune când elevul este pus să transforme lumea și totodată pe sine.
În afara celor doi actori principali, elevul și profesorul, procesul de învățământ are două laturi fundamentale:
Informarea – acțiunea prin care se transmit informații, conținuturi. b#%l!^+a?
Formarea – acțiunea complexă de dezvoltare a personalității elevilor pe nivelul biologic, psihologic, sociocultural.
Fără informare nu putem avea formare, fără formare nu putem avea informare, deci cele două laturi sunt interdependente.
Ion Radu, utilizând informații din cercetări relativ recente, distinge trei nivele de organizare a achizițiilor cognitive:
nivelul componențial care cuprinde cunoștințe și operații intelectuale sau motorii distincte;
nivelul metacomponențial care cuprinde metode și strategii de însușire și aplicare a cunoștințelor; acest nivel are o structură ierarhică aici fiind incluse strategiile algoritmice, strategiile de selecție, de ordonare, de combinare, de control etc.
nivelul paradigmic care vizează formarea aptitudinilor de investigare, cultivarea spiritului științific, însușirea elementelor specifice demersurilor cognitive din perimetrul diferitelor științe.
Din punct de vedere etimologic, termenul "metodă" provine din limba greacă ("metha" = "spre"; "odos" = "cale") și desemnează o cale eficientă de urmat pentru atingerea anumitor scopuri. Prin "metodă de învățământ" se înțelege, așadar, o modalitate comună de acțiune a cadrului didactic și a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte, metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul în-tr-o situație de învățare, mai mult sau mai puțin dirijată”
Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în procesul de învățământ precum și teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în considerare: natura, funcțiile, clasificarea metodelor de învățământ, precum și caracterizarea, descrierea lor, cu precizarea cerințelor de utilizare. Metodele de învățământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă relație cu mijloacele de învățământ și cu modalitățile de grupare a elevilor.
Sistemul metodelor de învățământ conține:
metode tradiționale, cu un lung istoric în instituția școlară și care pot fi păstrate cu condiția reconsiderării și adaptării lor la exigențele învățământului modern; b#%l!^+a?
metode moderne, determinate de progresele înregistrate în știință și tehnică, unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare științifică, punându-l pe elev în situația de a dobândi cunoștințele printr-un efort propriu de investigație experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).
În școala modernă, dimensiunea de bază în funcție de care sunt considerate metodele de învățământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile să declanșeze angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivația, capacitățile cognitive și creatoare. Un criteriu de apreciere a eficienței metodelor îl reprezintă valențele formative ale acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalității elevilor.
Clasificarea metodelor de învățământ se poate realiza în funcție de diferite criterii.
– după criteriul istoric:
metode clasice (tradiționale): expunerea, conversația, exercițiul etc.;
metode moderne: studiul de caz, metoda proiectelor, metode de simulare, modelarea, brainstorming,lotus, cubul, turul galerie, circhinele, cvintetul, pălăriile gânditoare, explozia stelară, reportajul, mozaic,etc.
– după funcția didactică prioritară pe care o îndeplinesc:
metode de predare-învățare propriu-zise, dintre care se disting:
– metodele de transmitere și dobândire a cunoștințelor: expunerea, problematizarea, lectura etc.;
– metodele care au drept scop formarea priceperilor și deprinderilor: exercițiul, lucrările practice etc.;
metode de evaluare;
– după modul de organizare a activității elevilor:
metode frontale (expunerea, demonstrația);
metode de activitate individuală (lectura);
metode de activitate în grup (studiul de caz, jocul cu roluri);
metode combinate, care se pretează mai multor modalități de organizare a activității (experimentul); b#%l!^+a?
– după tipul de strategie didactică în care sunt integrate:
algoritmice (exercițiul, demonstrația);
euristice (problematizarea);
– după sursa cunoașterii (care poate fi experiența socialistorică a omenirii, explorarea directă sau indirectă a realității sau activitatea personală), la care se adaugă un subcriteriu: suportul informației (cuvânt, imagine, acțiune etc), prof. Cerghit propune o altă clasificare și anume:
metode de comunicare orală: expozitive, interogative (conversative sau dialogate); discuțiile și dezbaterile; problematizarea;
metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecția personală);
metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii);
metode de explorare a realității:
– metode de explorare nemijlocită (directă) a realității: observarea sistematică și independentă; experimentul; învățarea prin cercetarea documentelor și vestigiilor istorice;
– metode de explorare mijlocită (indirectă) a realității: metode demonstrative; metode de modelare;
metode bazate pe acțiune (operaționale sau practice):
– metode bazate pe acțiune reală / autentică): exercițul; studiul de caz; proiectul sau tema de cercetare; lucrările practice;
– metode de simulare (bazate pe acțiune fictivă): metoda jocurilor: metoda dramatizărilor; învățarea pe simulatoare.
Un alt criteriu de clasificare aste cel după sursa principală a învățării școlare:
metode de comunicare;
metode de exploatare a realității;
metode de acțiune.
După această trecere în revistă a metodelor și procedeelor didactice, putem spune că în procesul de predare-învățare se conturează mai multe tipuri de strategii didactice:
strategiile de rutină care sunt bazate pe deprinderi, obișnuințe și ajungând până la șablonism; b#%l!^+a?
strategii bazate pe deprinderi pedagogice care sunt un complex de deprinderi;
strategii creatoare care exprimă măiestria pedagogică.
3.2. Strategii didactice de realizare a educației civice în ciclul primar
Școala este o mică societate. Este societatea elevilor și a învățătorilor, un loc unde se poate practica civismul, un loc unde trebuie să se asigure nu numai un bagaj sporit de cunoștințe, dar și formarea unor mentalități noi, europene.
Educația civicăeste forma distinctă de activitate educațională al cărei scop este să pregătească copiii pentru participarea ca cetățeni activi, utilizând astfel forme de învățare distincte. Aceste forme de învățare includ anumite tipuri:
inductive – se prezintă elevilor probleme concrete de rezolvat sau asupra cărora trebuie să ia o decizie, încurajându-i să generalizeze pentru alte situații pornind de la acestea – în loc de a porni de la concepte abstracte;
active – elevii sunt încurajați să învețe în timp ce desfășoară o anumită acțiune, în loc de a asculta pur și simplu ce li se spune;
relevante –conceperea unor activități de învățare în jurul unor situații reale din viața școlii sau a facultății, a comunității sau a lumii largi;
bazate pe colaborare – se folosesc activitățile pe grupuri și învățarea prin cooperare;
interactive – se organizează activitatea de predare pe baza unor discuții și dezbateri;
critice –elevii sunt încurajați să gândească ei înșiși, cerându-le opiniile și punctele de vedere și ajutându-i să-și dezvolte capacitățile de argumentare;
bazatepeparticipare – elevii au posibilitateasăcontribuie la propriaînvățare, sugerând, de exemplu, subiecte de discuție, de cercetaresauevaluându-șipropriaactivitate de învățaresaupecea a colegilor.
Dezbaterea este strategia care ajută elevii să-și formeze opinii, să identifice argumente și dovezi pentru a susține o opinie, să-și susțină o opinie într-o conversație într-un mod politicos, oferă ocazia realizării comunicării pe orizontală, de la elev la elev, pune elevii în contact cu mai multe alternative, dezvoltă capacitatea de a lua decizii, permite exersarea capacității de a ajunge la un consens.
Exemplu de dezbatere la clasa aIVa : “Ar trebui ca elevii școlii să poarte uniformă ?”
Desfășurarea dezbaterii :
După lansarea temei se cere elevilor să se gândească la răspuns, să adopte o poziție și să scrie răspunsul lor pe hârtie. Apoi se întreabă care sunt elevii care au răspuns da și care sunt elevii care au răspuns nu. Clasa se împarte în două grupe,în funcție de răspunsul dat și timp de câteva b#%l!^+a?minute, elevii vor discuta care sunt argumentele pentru poziția adoptată de ei. De asemenea, își vor alege un purtător de cuvânt care va prezenta tuturor opinia grupului.Dezbaterea frontală va începe prin prezentarea opiniilor de către purtătorul de cuvânt ales de ei și va continua cu completarea opiniilor din interiorul grupului.După ce toate opiniile sunt prezentate , elevii sunt încurajați să-și schimbe locul în grup, dacă părerea lor s-a modificat în urma dezbaterii.Se discută cu toată clasa motivele pentru care unii elevi și-au schimbat poziția. La final, elevilor li se poate cere să scrie o concluzie a discuției.Câțiva dintre ei vor citi cu voce tare concluzia lor.
Mozaicul este o altă metodă care îi ajută pe elevii să comunice, dezvoltă capacitatea de a coopera cu mai mulți colegi pentru rezolvarea unei sarcini de învățare, ajută elevii să-și dezvolte sentimentul de responsabilitate, pune elevii în contact cu mai multe alternative, dezvoltă capacitățile de analiză și sinteză.
Desfășurarea unei activități de învățare folosind mozaicul :
Tema lecției : Egalitate și non discriminare
Se utilizează un text suport împărțit în patru părți, se discută pe scurt titlul textului și subiectul pe care îl va trata, se împarte clasa în grupuri de patru elevi și fiecărui elev i se atribuie un număr de la 1 la 4. Toți elevii cu numărul 1vor forma un grup de experți care va avea ca sarcină să studieze definiția egalității și tipurile de egalitate. Toți elevii cu numărul 2 vor forma un grup de experți care va avea ca sarcină să studieze definția discriminării, prejudecățile și principalele discriminări. Toți elevii cu numărul 3 vor forma un grup de experți care va avea ca sarcină să studieze cauzele discriminării.Toți elevii cu numărul 3 vor forma un grup de experți care va studia mijloacele prin care pot fi reduse discriminările. După expirarea timpului de lucruse vor întoarce la grupurile inițiale , fiecare expert urmând să comunice celorlalți ceea ce a studiat.
Brainstormingul
În traducere directă "furtună în creier" sau "asalt de idei", este o metodă utilizată pentru a ajuta pe copii să emită cât mai repede, cât mai multe idei, fără a se lua inițial în considerație valoarea acestor idei.
Este cea mai simplă metodă de a stimula creativitatea și de a genera noi idei într-un grup; se poate practica oral și se folosește pentru a găsi cât mai multe soluții la o problemă.
Etapele brainstormingului:
Se hotărește tema brainstorming-ului și se formulează ca întrebare.
Se comunică sarcina de lucru.
Se comunică regulile.
Se desfășoară activitatea frontală de prezentare a ideilor.
Se înregistrează ideile
Se evaluează ideile
Aplicații practice :
Definirea noțiunilor de:libertate,responsabilitate, demnitate,autoritate,toleranță
Prezentați cât mai multe calități pe care trebuie să le posede o persoană publică.
Care sunt drepturile copilului.
Metoda “Pălăriilor gânditoare”
Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul discuțiilor, extrage concluzii – clarifică
Pălăria albă – este povestitorul, cel ce redă pe scurt conținutul textului, exact cum s-a întâmplat acțiunea, este neutru – informează
Pălăria roșie – își exprimă emoțiile, sentimentele, supărarea, față de personajele întâlnite, nu se justifică – spune ce simte
Pălăria neagră – este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor, exprimă doar judecăți negative – identifică greșelile
Pălăria verde – este gânditorul, care oferă soluții alternative, idei noi, dă frâu imaginației (Ce trebuie făcut?) – generează idei noi
Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive și constructive, explorează optimist posibilitățile, crează finalul – efortul aduce beneficii
Aplicații practice: Toleranța
Ciorchinele
Stimulează realizarea unor asociații noi de idei. b#%l!^+a?
Permite cunoașterea propriului mod de a înțelege o anumită temă.
Etape:
Se scrie un cuvântsau se desenează un obiectînmijlocul, sauînpartea de sus a tablei / foaie de hârtie
Elevii, individual sau în grupuri mici, emit idei, prin cuvinte sau desene, legate de tema dată
Se fac conexiuni, de la titlu la lucrarile copiilor, acestea se pot face cu linii trasate de la nucleu la contribuțiile copiilor sau a grupurilor
Este bine ca tema propusă să fie cunoscută elevilorr, mai ales când se realizează individual
Aplicație practică :Demnitate
În mijlocul tablei este scris cuvântul demnitate. Li se cere elevilor să noteze toate ideile, sintagmele sau cunoștințele în legătură cu tema respectivă în jurul cuvântului din centru, trasându-se linii între acestea și cuvântul inițial.
Gândiți/ lucrați în perechi/ prezentați.
Se formează perechi prin numarare 1-2, sau după preferințele elevilor
Se poate utiliza oral, sau scris
se transmite sarcina, care este aceeași pentru toate perechile
Dacă sarcina se dezbate oral fiecare pereche expune concluzia, se fac complectări
Dacă sarcina se realizează în scris, se organizează Turul galeriei, fiecare pereche expune lucrarea, se analizează de toate perechile, se corectează sau complectează dacă este cazul.
Aplicație:Drepturile copilului
Fiecare pereche are ca sarcină să comenteze câte un drept al copilului și responsabilitățile care derivă din acestea
3.3. Strategii didactice de realizare a educației civice în ciclul preșcolar
Vârsta preșcolară constituie etapa în care copilul începe să înțeleagă realitatea b#%l!^+a?înconjurătoare, începe să-și însușească părerile celor din jurul lui – și cu atât mai mult a celor care-i fac educația – criteriile de apreciere a faptelor și, ca rezultat al procesului educativ, începe să devină conștient de greșelile sale. Întrebările copiilor: “Așa-i c-am fost cuminte astăzi?”, “Este bine așa?” constituie de fapt confruntarea criteriilor morale cu propria lor experiență. Preșcolarul are, prin urmare, toate posibilitățile să-și însușească în mod intuitiv și practic cele mai importante norme de comportare, mai ales în grădiniță.Daca la grupa mică li se formează reprezentări despre familie și grădiniță, la grupa mijlocie și mare aceste reprezentări depășesc cadrul amintit. Odată cu vârsta, formele de activitate se amplifică. Astfel, alături de observări, povestiri, memorizări care se fac la grupa mică se adaugă la grupa mijlocie lecturi după imagini, iar la grupa mare convorbiri.
Jocurile didactice, jocurile de rol sunt specifice acestei vârste a preșcolarității, vîrstă de la care încep să se structureze comprtamentele civice ale copiilor. Mai jos sunt prezentate câteva jocuri de rol folosite în cadrul activităților de educație civică, activități desfășurate în cadrul domeniului experențial DOS – Domeniul Om și Societate.
SPUNE ADEVĂRUL ! – Acest joc urmărește viteza de reacție a copiilor și promptitudinea cu care aceștia pot face față unor întâmplări, fapte nu tocmai bune, educarea în spiritul adevărului.
Sarcina didactică: să găsească replici cu care să se înlăture neadevărul pe care-1 cuprind frazele celui ce inventează așazisele “minciuni”.
Marterial didactic: ilustrații stimul, texte, ghicitori care pot constitui puncte de plecare în elaborarea unor idei nu tocmai adevărate.
Desfășurarea jocului: Colectivul de copii este împărțit în două grupe. Sunt invitați
în fața clasei doi reprezentanți. Unul dintre ei are sarcina să povestească ceva în care să
strecoare multe “minciuni” sau lucruri nu tocmai frumoase, politicoase. Cel de-al doilea
trebuie să fie foarte atent și să-și oprească colegul din povestit ori de câte ori sesizează ceva și în
același timp, să găsească o soluție prin care se poate înlătura minciuna.
ÎNTÂMPLĂRI ÎN NOAPTE- Se poate folosi acest joc pentru verificarea și consolidarea unor noțiuni morale atât de necesare în viață și, în paralel, pentru cultivarea perseverenței, spiritului critic și autocritic etc.
Sarcina didactică: reconstituirea acțiunii pe care ar fi fost posibil s-o întâlnească b#%l!^+a?
în viață, folosind drept repere mici amănunte.
Material didactic: cartonașe colorate care cuprind informații de tipul: … era noapte; … un țipăt puternic; … necunoscutul; … chip blând; … dușman.
Desfășurarea jocului: copiii sunt anunțați că au de reconstituit faptele unei nopți, că au drept repere informațiile scrise pe cartonate, iar presupusele întâmplări, pe care le vor crea, să fie inspirate din realitate, chiar din viața lor.De asemenea, personajele acțiunii să fie modele morale – pozitive și negative, iar finalul să constituie o pildă demnă de urmat.
Pentru ca să existe spiritul de joc, fiecare amănunt sau fapt real spus de elevii
celor două echipe vor fi recompensate cu o bulină roșie, iar ideile mai puțin bune penalizate cu buline albe.
SFATUL BUN – Prin acest joc se consolidează elementele ce definesc adevărata prietenie, rolul prieteniei și avantajele pe care le au cei care au prieteni.
Sarcina didactică: constă în găsirea unor soluții prin care se poate salva o prietenie, se poate ajuta un prieten, se poate găsi un prieten.
Materialul didactic: trei plicuri ce conțin trei scrisori, diferite ca stil, prin care cei trei expeditori solicită, de la elevii participanți la joc, “rețete utile” (expeditorii pot fi din clasă, dar necunoscuți de participanți, ci numai de educator).
Desfășurarea jocului: Se prezintă cele trei scrisori, fără să fie desfăcute.
Recompensele (în cărți, rechizite) vor fi arătate și vor fi precizate condițiile în care un elev poate primi recompensa: Cel care dă cele mai interesante “rețete” pentru prietenie va fi apreciat de expeditorul scrisorii analizate, care se va desconspira la sfârșitul jocului oferind personal recompensa.
Se citește prima scisoare: Exemplu:
“Dragi prieteni,
Am un mare necaz: nu reușesc să-mi găsesc un prieten adevărat. Am încercat și
totuși … Sunt o fire deschisă, prea vorbăreț chiar. Îmi plac copiii și tare mult doresc să
am un prieten. Ajutați-mă !”
Rețete:
“Caută să fii mai cumpătat la vorbă, învață să te joci frumos, civilizat!”
“Fii mai puțin pretențios! Ai răbdare, cunoaște mai bine copiii, partenerii de joc!”
ALO ! O URGENTĂ – Acest joc poate fi folosit pentru a urmări modul de comportare al b#%l!^+a?elevilor în situații “limită” (catastrofe, accidente, agresiuni).
Sarcina didactică: să-și imagineze un moment dificil (accident, incendiu etc.) și să facă apel la instituția unde pot cere ajutor: Poliția, Salvarea, Pompierii.
Material didactic: un telefon jucărie pentru a anunța cazul.
Desfășurarea jocului: Un elev sună la telefon, expune clar și corect cazul, dând toate detaliile necesare. Dialogul se poartă cu un alt copil aflat în capătul opus al clasei, acesta fiind reprezentantul instituției la care s-a apelat. Alte jocuri de rol pe care le-am aplicat ân cadrul orelor de educație civică se intitulează “Deși sunt un lucru …” ; “Suntem persoane importante …” etc.
Apelând la jocul de rol stabilim și un climat de intercomunicare, de cunoaștere, de ajutor și de sprijin reciproc.
Pe lângă acest joc mai sunt o multitudine de metode interactive și tradiționale care pot fi folosite în cadrul acestor activități.
Metoda cubului este folosită în cazul în care se dorește explorarea unui subiect/ a unei situații din mai multe perspective – oferă posibilitatea de a dezvolta competențele necesare unei abordări complexe și integratoare.
Etape:
Se realizează un cub pe ale cărei fețe se notează cuvintele: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ ( altele, în funcție de resurse, nu neapărat pe toate fețele cubului).
Se anunță tema / subiectul pus în discuție.
Se împarte grupul în șase subgrupuri, fiecare subgrup rezolvând una dintre cerințele înscrise pe fețele cubului.
Se comunică întregului grup, forma finală a scrierii.
Lucrarea în forma finală poate fi desfășurată pe tablă sau pe pe foi albe A3.
Avantaje:
Determină participarea conștientă a elevilor prin implicarea maximă a acestora în rezolvarea sarcinilor. b#%l!^+a?
Permite diferențierea sarcinilor de învățare.
Formează deprinderi de muncă intelectuală.
Stimulează gândirea logică a elevilor.
Crește responsabilitatea elevului față de propria învățare, dar și față de grup
Sporește eficiența învățării – copiii învață unii de la alții
Dezvoltă abilități de comunicare și cooperare.
Dezavantaje:
Rezolvarea sarcinilor solicită resurse mari de timp
Se creează un zgomot oarecare
Facilitează erori în învățare
Nu există un control precis asupra cantității / calității cunoștințelor dobândite de fiecare copil
Grupa mare
Activitatea: Educarea limbajului
Tema: Scufița Roșie
Descrie: Cum arată Scufița Roșie?
ComparăAcestpersonaj cu o ciupercă!
AsociazăNumelefetiței cu un alt personajcunoscut de tine!
PovesteșteDespreScufițaRoșie!
SpuneCe crezidesprefapteleei!
ArgumenteazăPro sau contra de ce s-a speriatScufițaRoșie!
Cercul complimetelor.
Reprezintă o metodă care urmărește dezvoltarea stimei de sine . Pentru a pune în practică metoda, educatoarea așază scaunele într-un cerc, iar “ receptorul” complimentelor se află în mijlocul acestui cerc. Fiecare dintre persoanele participante trebuie să b#%l!^+a?identifice un compliment sincer și onest despre cel aflat în centrul cercului. Apoi, pe rând, fiecare va înainta și îi va spune acestuia complimentul, receptorul complimentelor trebuind să aibă doar una dintre următoarele reacții: să zâmbească ori să le adreseze un “mulțumesc”. Această metodă are avantajul consolidării unei imagini pozitive față de propria persoană a celui care primește complimentele, dar și o dezvoltare a ariei pozitive față de propria persoană a celui care primește complimentele, dar și o dezvoltare a ariei pozitive de gândire la celelalte persoane (prin aceea că identifică o latură bună a colegului lor). Cercul “complimentelor” trebuie practicat până ce toți cursanții au trecut prin ipostaza de receptor.
Pălăriilegânditoare
TEMA : “ Cățelușulșchiop”, de Elena Farago
Grupa Mare
1. Pălăria albă – INFORMEAZĂ
Ce informațiiavemdespre “cățelușulșchiop”? Dar desprecopii?
Ce informațiilipsescsau nu le cunoaștem?
Nu știm care a fostmotivulpentru care copilul l-a lovitpecățeluș.
Cum putemobțineacesteinformații?
Povestindîntâmplărivăzutesautransmisedesprecomportamentulcopiilorși al câinilor.
Pălăria roșie – SPUNE CE SIMȚI!
Uite cum privesc eu această situație!
Copilul nu a știut cum să se joace cu cățelul, poate l-a tras de coadăsau l-a fugărit, iar el s-a apărat și l-a mușcat.
Eu sunt foarte supărată pe copil și-mi pare rău că acest cățel a fost lovit cu răutate în picior. Vă imaginați cât a suferit cățelul? Este cel mai rău copil cel ce repetă fapta lui.Voi ce credeți sau ce-ați face?
Copiii răspund la întrebări.
Chiar la noi pe stradă sunt câini fără stăpâni și nimeni nu le găsește un adăpost. Voi sunteți de acord să rămână pe stradă? Când plouă nu au unde să se adăpostească! b#%l!^+a?
3. Pălăria verde- GENEREAZĂ IDEILE NOI
Oferă soluții, idei. Putem amenaja un adăpost în curtea școlii, pe scara blocului sau să instalăm cuști pentru ei, unii pot fi duși la țară la bunici. Putem ruga părinții să ne ajute să scriem o scrisoare primarului.
– Ce credeți, putem găsi și alt mod de rezolvare?
4.Pălăria galbenă – ADUCE BENEFICII
Ce se va spune despre noi dacă vom face ce-ai spus? Eu cred că părinții vor fi de partea noastră și vor construi chiar ei cuști pentru câini. Vom fi apreciați pentru ideile noastre.
5.Pălăria neagră – ASPECTE NEGATIVE
Sunt prea mulțicâini.
Câinii ar face mizerie ș izgomot.
Nu toți oamenii iubesc animalele.
Ei vor fi tot liberi și copiii vor fi în pericol.
Nu se respectă regulile de igienă.
6.Pălăria albastră – CLARIFICĂ
Pune o întrebare colegilor tăi să verifici dacă au înțeles conținutul poeziei.
Metodele tradiționale folosite sunt diferite și sunt la dispoziția fiecărui cadru didactic: povestirea, explicația morală, prelegerea morală, convorbirea, problematizarea, studiul de caz, exemplul, exercițiul moral, aprecierea, sancționarea, aprobarea sau dezaprobarea. Abilitatea cadrului didactic este cea care face ca adaptarea acestor metode să fie ușor de utilizat în fiecare situație.
Explicația.
Este o metodă prin care educatoarea dezvăluie copiilor cerințe, norme, reguli de urmat. De la vârsta grădiniței exercițiile de comportament sunt precedate de scurte explicații: cum să respecți adulții și colegii, cumsă salue, cum să se ajute reciproc, cum să respecte un program, etc. Această metodă este însoțită și de materiale sau fapte concrete, pentru a declanșa conduite corespunzătoare.
Convorbirea.
Pot fi convorbiri ocazionale su organizate, convorbiri care se desfășoară cu întreaga grupă, sau individual de câte ori este necesar.
Povestirea.
Este relatarea într-o formă accesibilă și atractivă a unor întâmplări reale sau imaginare cu semnificații morale. Folosirea limbajului plastic, a celui intuitiv, a procedeelor artistice sau dramatice conduce copilul spre transpunerea într-un mod de viață care-l ajută să înțeleagă norme și reguli sociale.
Exercițiul.
Este definit ca o repetare sistematică și organizatp a unor acțiuni, în condiții relativ identice, care au ca scop formarea deprinderilor și obișnuinșelor, elaborarea și stabilirea trăsăturilor de voință și caracter care implică atitudinea și conduita civică a copilului.
Cerințele unui exercițiu îmbracă diferite forme:
Ordinul – forma atenuată însoțită de explicații și argumente necesare pentru împlinirea obligațiilor.
Dispoziția – o formă de ordin care va conduce tot spre îndeplinirea obligațiilor.
Rugămintea- îndeplinirea benevolă a unor sarcini, copilul având libertatea de a decide când și cum va face.
Încrederea – se poate acorda unor copii care au carențe în anumite domenii și în anumite situații.
Utilizarea perspectivelor – cunoașterea obiectivelor ce trebuie și urmează să fie atinse de către copii.
Încurajarea
Stimularea prin promiterea unei recompense – metodă de întărire pozitivă extrinsecă, declanșând o întreagă gamă de trăiri afective pentru a-i determina pe copii să desfășoare anumite atitudini.
Metode de întărire a deprinderilor și obișnuințelor morale.
Aprobarea – constă în acceptarea, recunoașterea și confirmarea rezultatelor și manifestărilor morale a copiilor. Se manifestă în forme diverse, individuale sau colective: acord, laudă, recompensă.
Metode de frânare și eliminare a comportamentului negativ.
Dezaprobarea reprezintă forma negativă a întăririi, constând din respingerea unor fapte și manifestări nedorite ale copilului. Prin transmiterea unor informații care induc stări afective neplăcute, are rolul de a-l determina pe copil să înceteze repetarea acțiunii respective. Stârnind sentimente de vinovăție, rușine, culpabilitate etc., această metodă aduce copilul într-o stare de disconfort moral determinându-l să părăsească manifestările negative și să-și sincronizeze comportamentul cu cerințele formulate în prealabil. Se manifestă în mai multe forme: dezacordul, observația, avertismentul, pedeapsa. Pedeapsa este forma cea mai înaltă de dezaprobare având scopul de a declanșa atitudinea de regret față de faptele comise și de a mobiliza copilul să evite împotrivirea față de reguli și norme.
Ca modalități de pedepsire pot fi utilizate mai multe forme:
privarea de anumite privilegii sau confiscarea unor obiecte;
suportarea consecințelor faptelor (de exemplu, nu-și găsește o jucărie pentru că nu a așezat-o în ordine la locul ei);
repararea unor daune produse de încălcarea regulilor;
izolarea copilului într-un loc, singur, pentru câteva minute, atunci când nu-și mai poate controla comportamentul.
Se impun și în cazul pedepsei, câteva condiții a căror respectare îi conferă eficiență:
să fie pe măsura faptei săvârșite;
să fie aplicată imediat pentru a face posibilă înțelegerea de către copil, a gravității faptei;
să fie individualizată, să țină seama de particularitățile individuale și de context;
să nu fie folosită prea des, pentru că astfel efectul ei scade;
educatoarea (părintele) să zică ce face și să facă ce zice;
să nu fie însoțită de o atmosferă încordată, de privarea de afecțiune a copiilor.
Concluzii
Educația civică în sistemul educațional românesc are rolul de a contribui la dezvoltarea practicilor care pot susține mentalitatea democratică în cadrul societății. Prin lucrarea realizată am dorit să demonstrez că educația civică nu înseamnă doar transmiterea unor valori, ci dezvoltarea abilității elevilor de a se raporta critic la acestea, de a compara și de a căuta întemeieri.
Educația unei persoane pentru a trăi alături de ceilalți în societate incluzând comportamentul politicos, normele de igienă, de circulație publică nu înseamnă altceva decât educație civică.
Copiii au nevoie pentru dezvoltarea lor socială de înțelegerea imaginii instituțiilor statului și a îndatoririlor pe care le au în viața socială. După cum am arătat educația civică are ca punct de plecare activități desfășurate încă din preșcolaritate, când copiii sunt învățați a se comporta frumos, a fi înțelegători unii cu alții, a nu strica ceea ce cel de lângă tine a realizat. Prin anexele pe care le-am atașat lucrării am arătat cum sunt sunt folosite strategiile de predare la disciplina educație civică, strategii care conduc copilul spre înțelegerea comportamentului civic, democratic, moral.
Cele trei capitole ale lucrării au demonstrat cum se formează abilitatea de a se implica în viață și în problemele publice într-un mod inteligent, intr-un mod responsabil, abilitate care se formează din copilărie. Sistemul de învățământ preșcolar este prima verigă în dezvoltarea comportamentului civic al copilului, chiar dacă la grădiniță vorbim de o întrepătrundere între educația civică, educația morală și cea religioasă. Cum școala în general, îndeplinește două mari funcții – cea primară de formare și integrare a copiilor în societate, și cea secundară – care furnizează populației din zona respectivă, modele comportamentale, educația civică este disciplina pe care fiecare copil o pune în practică zi de zi.
Formarea unui comportament civic pretinde o metodologie și o strategie complexă variată, dinamică și adecvată numeroaselor componente care trebuie formate și dezvoltate. Nu atât numărul metodelor și procedeelor utilizate în acest proces reprezintă o dificultate, cât integrarea lor într-un sistem, articularea lor într-o metodologie flexibilă, adaptabile diverselor situații în care se găsește cadrul didactic și copilul.
Anexe
FIȘĂ DE LUCRU
Tema :ÎNCREDEREA; Clasa a IV -a
Ca să fii un copil de încredere, caracterul tău trebuie să se bazeze pe câteva coordonate. Gândește-te bine la ele, apoi completează tabelul:
Descrie în fiecare chenar o faptă care a dovedit bunul tău caracter și care a făcut pe cei din jur să aibă încredere în tine:
3.Completează fiecare chenar cu exemple care pot dovedi că ești un copil de încredere.
4.Dovedind că sunt o persoană de încredere, pot câștiga mulți prieteni. Completează schema pentru a afla câteva din regulile unei prietenii durabile:
PROIECT TEMATIC
1. DESCRIERE
Într-o zi , a venit o bunică să-și ia nepoțica mai repede de la grădiniță și a purtat o scurtă discuție cu ceilalți copiii. Bianca, iese în evidență prin întrebările ce i le pune, prin tonul folosit și expresiile „vă rog să-mi spuneți…., „mulțumesc că mi-ați spus…, iar bunica, o mângâie pe cap și-i spune:
– Ce fetiță politicoasă ești tu!
După plecarea bunicii, Bianca întreabă:
– D-na, cum a zis bunica Iuliei că sunt eu?
Eu i-am explicatce a vrut bunica să zică și le-am propus copiilor să aflăm împreună cum este ,,un copil politicos”.
2. ALEGEREA TEMEI : copiii și educatoarea.
3. OBIECTIVE :
Obiectiv cadru:
dezvoltarea capacității de a percepe corect comportamentul celor din jur;
stimularea interesului pentru investigarea realității înconjurătoare;
lărgirea sferei de reprezentări despre politețe;
Obiective de referință:
înțelegerea conținutului expresiei ,,copil politicos”;
să descopere comportamentul corect dar și atitudinile greșite în comportarea celor din jur, în textele literar:
să se obișnuiască cu utilizarea formulelor de salut potrivite, la intrarea în sala de grupă, față de adulți, în raport cu momentele zilei;
să-și exprime propriile impresii despre tema în discuție;
să-și dorească adoptarea unui comportament civilizat;
4. SCRISOARE CĂTRE PĂRINȚI:
Stimați părinți,
Săptămâna următoare, copiii grupei mari, vor cunoaște prin toate tipurile de activități desfășurate care este comportamentul Copilului Politicoc. Vă rog să participați la acest demers și împreună să explicăm și să fixăm noțiunile care ajută la formarea unui comportament frumos încă de la vârsta aceasta!
Vă mulțumim frumos!
Grupa Fluturilor și educatoarea lor.
5. POSTER (mic afiș prin care am informat părinții despre intenția copiilor și a mea despre proiectul tematic pe care îl vom desfășura)
6. HARTA PROIECTULUI:
Harta proiectului va cuprinde aspecte referitoare la:
Politețea în familie
Politețea în spațiul public
Politețea în vizită
Formule de salut
7. CUTIA CU ÎNTREBĂRI:
Ce știu copiii Ce doresc să afle
– Spun “ bună ziua” – Cum e bine să –i salute pe cei mari?
– Te rog frumos – Pe cine salutăm?
– O ajută pe mama – Cum răspundem la salut?
– Nu împing copiii – Ce face copilul politicos în vizită?
– Nu fug prin clasă – Cum se poartă în mijloacele de transport?
– Nu vorbesc cu gura plină – Cum ne comportăm pe stradă?
– Dar la spectacole, în parcuri, locuri de joacă?
CASETA CU CUVINTE FERMECATE
8. INVENTAR DE RESURSE:
a) Materiale:
existente: jetoane, pliante, Mica enciclopedie, Memo, planșe, jucării, cărți, ilustrații cu aspecte sugestive, tablouri, casetofon, CD-uri, TV, calculator;
de care am nevoie: albume, reviste, cărți , poze.
b) Umane: copiii grupei, frați, părinți, bunici, copiii celorlalte grupe ;
c) Metode și procedee: observația, brainstorming-ul, conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, turul galeriei, problematizarea, descoperirea;
9. CREAREA CENTRULUI TEMATIC:
Centru tematic se creează cu materiale aduse de copii , iar la fiecare arie de interes se folosesc materiale legate de temă, existente în unitate .
10. DERULAREA PROIECTULUI:
Activitățile se desfășoară într-un mod atractiv, având grijă să ofer copiilor o stare pozitivă entuziasm, bucurie și dorința de a cunoaște cât mai multe aspecte noi legate de temă. Pe parcursul fiecărei zile, activitățile vor decurge una din cealaltă, ținând cont de preferințele copiilor, de ritmul propriu al fiecăruia. Împreună descoperim lucruri noi referitoare la noutăți legate de păsările călătoare, despre mediul lor de viață, cum se hrănesc, cum trăiesc. Copiii colaborează între ei, se schimbă păreri, se manifestă liber și comunică cu grupul.
Planificarea activităților pe durata proiectului
TEMA: COPILUL POLITICOS
11. EVALUAREA:
Album cu fotografii realizat în timpul desfășurării proiectului;
Expoziție cu lucrări artistico-plastice și practice;
12. REALIZAREA ÎN FAPT A PROIECTULUI
Sunt invitați copii de la alte grupe, școlari și părinți ai copiilor în fața cărora se prezintă
rezultatele proiectului:
Copiii sunt împărțiți în 6 echipe, fiecare prezentând un aspect:
♣ Ce cuvinte fermecate folosește copilul politicos
♣ Cum se comportă pe stradă, în locuri cu mulți oameni
♣ Cum se comportă în vizită la prieteni, rude, spital
♣ Ce cântece, poezii, povești am învățat
♣ Prezentarea lucrărilor realizate
♣ Facem portretul copilului politicos
CONCLUZII:
Am ales o temă pornind de la o sugestie a unui copil, apoi mi s-au alăturat colaboratori câțiva părinți și bunici, frați ai copiilor . Am reușit să ghidez copiii în a face descoperiri în comportamentul semenilor, să asimileze cunoștințe noi, să le aprofundeze , să-și contureze comportamente corecte.Copiii au putut manipula materialele aduse, au fost antrenați în schimburi de idei, păreri, au descoperit singuri răspunsuri la unele întrebări, și-au explicitat o noțiune importantă din comportamentul civic, dezirabil pentru fiecare copil.
BIBLIOGRAFIE
Ambrus, Z. (2004). Programe educaționale: Activități și metode de grup pentru formarea moralității și civismului elevilor.Presa Universitară Clujeană.
Bîrzea Cezar – Educația pentru cetățenie democratică – Raport întocmit după programul Consiliului Europei de formare continuă a profesorilor în 1998
Bunescu V., (1991) Educația morală și formarea personalității.Fundamente psihopedagogice, în Revista de pedagogie nr. 6-7-8
Bunescu V., (1992) Metode de educație morala, în Tribuna înv. nr.4
Bunescu, Vasile. (1994). Ghid practic pentru aplicarea programei de educație moral civică în învățământul primar. București: Editura Coresi.
Bulzan Carmen , (2006), Formarea civică, Editura Meteor Press, București.
Comanescu I., (1991) Reconsiderari necesare în problematica educatiei morale, în Revista de pedagogie nr.6-7-8
Cucoș, C. (2002). Pedagogie, Editura Polirom, Iași.
Cristea, S. (1996). Pedagogie generală. Managementul educației, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Holban I. (1989), Consolidarea aspectului moral al personalitatii, obiectiv cu solicitare în crestere, în Revista de pedagogie nr. 12.
Manolescu Marin, (2005), Evaluarea școalră. Metode, tehnici, instrumente, Editura Meteor Press, București.
Miroiu, Olga (coord.), (1995), Cultură civică. Democrație, drepturile omului, toleranță, E.D.P., R. A. București.
Moroianu Zlătescu, Irina (coord.), (1995), DREPTURILE OMULUI. Documentar pentru predarea drepturilor omului în învățământul preuniversitar, I.R.D.O.București.
Nicola, I. (2000). Tratat de pedagogie școlară. Ediția a doua, revizuită. București: Editura Aramis.
Nicola, I., Farcaș, D. (1990). Pedagogie generală. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Oprea, Cr. (2006). Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Planchard Emile (1992), Pedagogia scolara contemporana, E.D.P, Bucuresti
Piaget Jean (1980) , Judecata morală la copil, E.D.P , 1980.
Plesu A. (1988) , Minima moralia, Editura "Cartea româneasca ", 1988.
Popeanga V. (1991), Educatia civica, exigenta pedagogica actuala, în Revista de pedagogie, nr. 11
Steiner Rudolf (1991) Înnoirea artei pedagogico – didactice prin stiinta spirituala, Centrul pentru pedagogie, Waldorf din România, Bucuresti.
Webografie
http://www.civica-online.ro/competente/competente.html
www. tehne.ro/resurse/
www.didactic.ro
http://www.asociatia-profesorilor.ro/modalitati-de-realizare-a-educatiei-morale-la-varsta-prescolara.html
http://www.scritub.com/sociologie/Educatia-moralcivica-Educatia-214311163.php
http://articole.famouswhy.ro/constientizarea_moralitatii_si_a_civismului/
Ghiduri și programe
**********Programe școlare ptr clasa a III-a Educație civică, OM.5198/01.11.2004
********* "Curs de pedagogie", T.U.B., 1998.
*** Ghid metodologic de aplicare a programelor școlare pentru Educație civică și Cultură civică. ( 2002). lucrare apărută sub coordonare CNC. București, Ed. Aramis Print b#%l!^+a? b#%l!^+
BIBLIOGRAFIE
Ambrus, Z. (2004). Programe educaționale: Activități și metode de grup pentru formarea moralității și civismului elevilor.Presa Universitară Clujeană.
Bîrzea Cezar – Educația pentru cetățenie democratică – Raport întocmit după programul Consiliului Europei de formare continuă a profesorilor în 1998
Bunescu V., (1991) Educația morală și formarea personalității.Fundamente psihopedagogice, în Revista de pedagogie nr. 6-7-8
Bunescu V., (1992) Metode de educație morala, în Tribuna înv. nr.4
Bunescu, Vasile. (1994). Ghid practic pentru aplicarea programei de educație moral civică în învățământul primar. București: Editura Coresi.
Bulzan Carmen , (2006), Formarea civică, Editura Meteor Press, București.
Comanescu I., (1991) Reconsiderari necesare în problematica educatiei morale, în Revista de pedagogie nr.6-7-8
Cucoș, C. (2002). Pedagogie, Editura Polirom, Iași.
Cristea, S. (1996). Pedagogie generală. Managementul educației, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Holban I. (1989), Consolidarea aspectului moral al personalitatii, obiectiv cu solicitare în crestere, în Revista de pedagogie nr. 12.
Manolescu Marin, (2005), Evaluarea școalră. Metode, tehnici, instrumente, Editura Meteor Press, București.
Miroiu, Olga (coord.), (1995), Cultură civică. Democrație, drepturile omului, toleranță, E.D.P., R. A. București.
Moroianu Zlătescu, Irina (coord.), (1995), DREPTURILE OMULUI. Documentar pentru predarea drepturilor omului în învățământul preuniversitar, I.R.D.O.București.
Nicola, I. (2000). Tratat de pedagogie școlară. Ediția a doua, revizuită. București: Editura Aramis.
Nicola, I., Farcaș, D. (1990). Pedagogie generală. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Oprea, Cr. (2006). Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Planchard Emile (1992), Pedagogia scolara contemporana, E.D.P, Bucuresti
Piaget Jean (1980) , Judecata morală la copil, E.D.P , 1980.
Plesu A. (1988) , Minima moralia, Editura "Cartea româneasca ", 1988.
Popeanga V. (1991), Educatia civica, exigenta pedagogica actuala, în Revista de pedagogie, nr. 11
Steiner Rudolf (1991) Înnoirea artei pedagogico – didactice prin stiinta spirituala, Centrul pentru pedagogie, Waldorf din România, Bucuresti.
Webografie
http://www.civica-online.ro/competente/competente.html
www. tehne.ro/resurse/
www.didactic.ro
http://www.asociatia-profesorilor.ro/modalitati-de-realizare-a-educatiei-morale-la-varsta-prescolara.html
http://www.scritub.com/sociologie/Educatia-moralcivica-Educatia-214311163.php
http://articole.famouswhy.ro/constientizarea_moralitatii_si_a_civismului/
Ghiduri și programe
**********Programe școlare ptr clasa a III-a Educație civică, OM.5198/01.11.2004
********* "Curs de pedagogie", T.U.B., 1998.
*** Ghid metodologic de aplicare a programelor școlare pentru Educație civică și Cultură civică. ( 2002). lucrare apărută sub coordonare CNC. București, Ed. Aramis Print b#%l!^+a? b#%l!^+
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Strategii de Realizare a Educatiei Civice In Invatamntul Primar Si Prescolar’ (ID: 160737)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.