Strategii de Modernizare In Administratia Publica
STUDENT IFRIM (BARNUSCA) ANGELA GABRIELA
ANUL III
ADMINISTRATIE PUBLICA
FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRARE A AFACERILOR
Preocuparea pentru realizarea unei reforme reale a administrației publice din România a fost impusă de nevoia de dezvoltare și consolidare a capacității autorităților administrației publice centrale și locale, astfel încât acestea să poată funcționa la standarde europene, scopul final fiind creșterea calității serviciilor publice oferite cetățenilor – principalii beneficiari ai tuturor acțiunilor întreprinse de administrație.
Reforma administrației publice este un concept larg, care include toate aspectele organizării sectorului public, printre care se remarcă: „arhitectura” generală a ministerelor și agențiilor, organizațiile și instituțiile de la nivel local, sistemele, structurile, procesele, motivațiile, precum și modul de supraveghere a acestora și de adaptare periodică a sistemului.
Pe de o parte, administrația se referă la modul în care este autorizată formal, ordonată și organizată coordonarea activităților din sectorul public, iar pe de altă parte, capacitatea administrativă care este o evaluare a funcționării structurii ierarhice a personalului din serviciile publice, fiind deci doar unul dintre elementele reformei administrației publice.
Pentru susținerea procesului de transformare a administratiei publice, în acord cu cerințele procesului de reformă din acest domeniu este nevoie de un ansamblu coerent de măsuri ce trebuie întreprinse într-o perioadă bine delimitată, în domeniul funcției publice, care urmărește crearea unui corp profesionist de funcționari publici, stabil și neutru din punct de vedere politic, în domeniul administrației publice locale prin continuarea procesului de descentralizare/deconcentrare a serviciilor publice și cel al administrației publice centrale prin îmbunătățirea procesului de formulare a politicilor publice.
Administrația publică românească a cunoscut în ultimii 25 ani un proces de transformare, de la o administrație publică specifică unui regim totalitar spre una cu un regim democratic.
Institutii noi au fost promovate, cu ajutorul fondurilor de pre-aderare ale Uniunii Europene și ale altor donori,cu scopul de a restructura administrația și de a o eficientiza. Instituțiile statului inregistreaza progrese semnificative în modernizarea fundamentelor legislative și administrative ale funcționării sectorului public, fiind pregătit să-și asume obligațiile de stat membru al Uniunii Europene.
În anul 2004, Guvernul român elaboreaza “Strategia actualizată de accelerare a reformei administrației publice”, acest document fiind agreat de Comisia Europeană. Aceste progrese nu sunt suficiente, Comisia Europeană solicita punerea unui accent sporit pe întărirea capacității administrative pentru aderare. Nevoia investițiilor este recunoscută prin “Orientările strategice comunitare pentru coeziune”, în care capacitatea administrativă și buna guvernare constituie principalele prioritati ale perioadei 2007-2013.
În procesul de reformă, administrația publică suferă unele schimbări importante, restructurări, reduceri si suplimentări de personal. Apar noireglementari noi care au scopul de a creste constant transparența administrației publice și alinierea la standarde europene a calității seviciilor oferite cetățeanului.
Adoptarea legilor nu va asigura automat și rezolvarea problemelor la care acestea încearcă să răspundă. Pe traseul care începe cu apariția legii și care se termină cu obținerea efectelor scontate se interpune o variabilă relativ independentă, de mare importanță, cu legități și mecanisme proprii și specifice de funcționare: administrația publică. Funcționarea administrației publice poate asigura și potența efectele pozitive ale implementării unei politici guvernamentale sau ale aplicării unei legi sau, dimpotrivă, le poate bloca.
Premisa de la care pornește acestă lucrare este una foarte simplă si anume modernizarea administrației publice care poate fi interpretată drept o reușită în măsura în care succesul modernizării este resimițit și la zona de interfață a administrației cu cetățeanul.
Analiza temei alese, “Strategii de modernizare a administrației publice” răspunde la o serie de întrebări:
– ce este administrația publică,
-care este rolul și compunerea acesteia,
-care este impactul integrării în Uniunea Europeană asupra administrației publice
– în ce constă modernizarea administrației, cine sunt beneficiarii, care sunt carențele apărute pe parcursul și în urma procesului de evaluare a modernizării etc.
Lucrarea de față este structurată pe trei capitole astfel:
primul capitol tratează necesitatea apariției administrației publice, contextul socio economic,cadrul legislativ și instituțional care o reglementează și câteva aspecte legate de principalul element prin care aceasta își exercită atribuțiile față de cetățean, și anume serviciul public;
sunt prezentate principalele instituții prestatoare de servicii publice, atât locale cât și centrale, rolul și compunerea acestora;
în al doilea capitol sunt reliefate procedurile de implementare, modernizare și evaluare a strategiei de modernizare a administrației publice, o atenție aparte primind aici informatizarea administrației;
cel de-al treilea capitol este o sinteza a aportului personal al studentului , intenția mea fiind a realiza o radiografie a sistemului de administrație publică prin prisma conceptelor evocate în capitolele anterioare.
Abordarea acestei importante problematici pe parcursul celor trei capitole, susținută printr-o prezență a unei bibliografii reprezentative și a unor concluzii pertinente, o consider ca o încercare, dacă nu chiar o reușită, în a formula întrebări și a da răspunsuri adecvate acestei realități cu importanță deosebită atât pentru administrația publică în curs de modernizare, cât și pentru cetățenii în curs de acomodare cu aceste noi schimbări aduse serviciilor oferite.
Motto:
“Dezvoltarea necontenită a societății ridică permanent sarcini noi, mai numeroase, mai variate și tot mai complexe, fapt care impune perfecționarea neîncetată a administrației publice.”
Introducere
În ultimii ani, administrația publică din spațiul românesc se confruntă schimbări majore din punctul de vedere al modului de organizare și al cadrului funcțional dar și din perspectiva așteptărilor generate de factorul politic dar mai al cetățenilor.
După Revoluția din decembrie 1989, reforma administrativă a devenit un subiect din ce în ce mai pregnant pentru opinia publică și spațiul politic. Cutumele adimistrației publice, moștenite de la sistemul și doctrina comunistă s-au împământenit în cultura națională iar implementarea principiilor reformatoare suferă un decalaj față serios față de momentul efectiv al normării acestora de către legiuitor.
Acest fapt relevă importanța strategiilor de modernizare ce trebuie centrate în primul rând pe cetățean, pe conștiința acestuia și mai apoi pe sistemul de administrație publică în sine.
Apartenența României la spațiul comunitar invocă necesitatea modernizării administrative, în comun cu idealurile europene, dar formulată pe baza valorilor, principiilor și culturii naționale. Reforma în acest sistem, ajustarea structurală și alinierea la cerințele Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă, dezvoltarea regională și locală sunt teme stringente ce vizează sistemul național de administrație publică.
După cum se va observa în prezenta lucrare, strategiile de modernizare a administrației publice, atât la nivel central cât și la nivel regional și local au aplicabilitate și pe teritoriul țării noastre.
CAPITOLUL 1
Tendințele actuale în organizarea și funcționarea administrației publice
Pentru a trata cu responsabilitate problematicile legate de administrața publică este necesară înțelegerea noțiunilor specifice administrației publice precum și efectele pe care le au măsurile legslative asupra funcționării sistemului administrativ public.
Locul pe care-l ocupă administrația în sistemul autorităților publice este determinat de modul de constituire, organizare și funcționare, precum și de atribuțiile ce îi revin în realizarea sarcinilor specifice comparativ cu celelalte puteri sau sisteme de autorități.
Administrația publică are ca obiect realizarea valorilor politice care exprimă interesele generale ale societății organizate în stat și care sunt formulate în legi de către organele puterii legiuitoare, precum și executarea hotărârilor judecătorești, date în temeiul legii.
Din punct de vedere etimologic, termenul de administrație derivă din cuvântul latin administer, care înseamnă ajutor, slujitor și, figurativ, unealtă, precum și din cuvântul minister, care înseamnă a servi, a slujifiind în legătură și cu cuvântul magister, care îl desemnează pe stăpân, pe care slujitorul trebuie să-l servească.
În prezent există nenumărate definiții ale noțiunii de administrație publică, ceea ce l-a determinat pe un reputat autor să afirme că administrația, în general, și administrația publică, în special, se lasă analizată și descrisă, dar nu se lasă definită.
Cu toate acestea, profesorul Emil Bălan definește administrația publică a statului de drept, ca fiind principala pârghie prin care se realizează valorile stabilite la nivelul palierului politic, o definiție scurtă dar extrem de relevantă.
Așadar, termenul de administrație publică desemnează o activitate care servește unei finalități și care se subordonează cuiva.
Conform viziunii lui Emil Bălan, studiul organizării administrației publice înseamnă cercetarea ansamblului de organisme care constituie formal acest sistem, raporturile dintre acestea, particularitățile fiecărei componente precum și principiile aplicabile.
În fiecare etapă a dezvoltării, administrației i-au fost proprii anumite trăsături. Profesorul Ioan Alexandru a identificat o serie de caracteristici ale administrației publice, în actuala etapă organizatorică. În opinia mea, cele mai relevante caracteristici enunțate de reputatul profesor sunt următoarele:
Subordonarea administrației publice:
În primul rând, ea este subordonată dreptului legii care îi stabilește obiectivele, îi formează limitele, îi impune respectarea unor garanții. Legile, regulamentele înlatură arbitrariul în administrație. De fapt, întreaga activitate a organismelor sociale este guvernată de legi și reguli care stabilesc organizarea și determină principiile de funcționare a serviciilor.
În al doilea rând, este subordonată Guvernului care-i stabilește factorii superiori de conducere și îi furnizează mijloacele necesare. Administrația, constituind un corp intermediar, creat în vederea acțiunii, însă, caracteristica de subordonare nu exclude o anumită putere proprie. Pentru șeful statului, Guvern și Parlament, administrația constituie un sprijin tehnic și în urma colaborării ce se instituie, ea le face cunoscute nevoile si posibilitatile, contribuind astfel la optimizarea tuturor activitatilor.
Ierarhizarea administrației:
Ierarhizarea administrativa inspirata din ierarhiza militara este necesara pentru a asigura coeziunea si disciplina administratiei. Ea permite Guvernului sa-i cunoasca activitatile, iar în cadrul propriei structuri, faciliteaza transmiterea ordinelor prin verigile succesive, repartizarea responsabilitatilor si supravegherea executarii.
Numai într-un cadru ierarhic se poate exercita puterea de comandasi control si se poate asigura disciplina. Puterea derivata din ierarhie se manifesta asupra functionarilor numiti si asupra actelor emise de autoritatea inferioara.
Administrația este formalizată, scrisă, birocratică:
Administrația este formalizată, în sensul că ea acționează conform unor proceduri dinainte stabilite, dând naștere la un anumit tradiționalism administrativ, care poate antrena rutina si care-i poate încetini ritmul de lucru. Are la baza documente, fapte, decizii consemnate în documente scrise.
Formalismul si birocrația sunt proprii oricărei administrații, ceea ce diferă este numai gradul în care acestea se manifesta, trebuind evitate exagerările care ar putea avea ca rezultat instaurarea unui regim nedemocratic.
Structura sistemului administrației publice poate fi cercetată sub două aspecte: din punct de vedere funcțional și din punct de vedere teritorial.
Prin structura funcțională se înțelege organizarea administrației publice într-un sistem construit din organe formate în raport cu competența lor materială și cu domeniile și sectoarele de activitate în care își desfășoară activitatea. Structura funcțională exprimă numărul de organe distincte cărora li s-au încredințat sarcinile administrației publice și, totodată, exprima repartizarea sarcinilor administrației publice pe elementele componente ale acesteia.
Din acest punct de vedere, există organe ale administrației publice care au fost create cu o competentă materială generală, care își desfășoară activitatea în toate domeniile și sectoarele vieții sociale, cum este Guvernul, spre exemplu.
Deși se afirmă ca și organele administrației locale, consiliile locale și consiliile județene, au o competență generală raportată la unitatea administrativ-teritorială în care funcționează, în care competența Guvernului este exclusivă : domeniile relațiilor diplomatice, apărării naționale, siguranței etc.
Tot din punct de vedere al structurii funcționale, există și organe de specialitate, care sunt subordonate organelor cu competență generală și își desfășoară activitatea potrivit unei competențe materiale proprii, limitată la domeniul sau sectorul de activitate pentru care au fost înființate. Asemenea organe sunt ministeriale și alte organe centrale ale administrației publice, care funcționează și în unitățile administrativ-teritoriale prin serviciile publice deconcentrate, denumite generic direcții generale, direcții inspectorate, oficii, administrații, comisii etc.
Structura funcțională a sistemului administrației publice reprezintă organizarea acestuia în raport cu sarcinile pe care le realizează. Astfel, pentru îndeplinirea sarcinilor de organizare și conducere sunt înființate și funcționează ministere, secretariate, agenții, autorități etc., guvernamentale, precum și autorități administrative autonome, prefecturi, primarii etc., iar pentru realizarea sarcinilor de prestație vor exista regii autonome, instituții social-culturale etc.
În legătură cu aspectul funcțional al structurii administrației publice se pune, pe de o parte , problema determinări dimensiunii optime a sistemului și, pe de o altă parte, problema autonomiei funcționale a organelor componente ale sistemului administrației publice.
Prin structura teritorială se înțelege organizarea sistemului administrației publice în raport cu competența teritorială a organelor componente și cu teritoriul statului și al unităților administrative-teritoriale pe care acestea își desfășoară activitatea. Din acest punct de vedere, organele administrației publice se împart în organe centrale și organe locale, după raza teritorială în care pot acționa.
După cum afirmam în introducere, tendințele actuale în domeniul administrației publice și al întregului sistem de management public din țara noastră caută să plaseaze cetățeanul în centrul de interes. Pentru întărirea acestei afirmații, vorbim despre o serie de aspecte ce stau la baza reformei în administrația publică. În primă instanță, reforma urmărește îmbunătățirea serviciilor oferite publicului prin intermediul unui management eficient al organizației, cât și al unui management al calității performant.
Administrația publică, ca subsistem al sistemului social global, pentru a servi societatea, trebuie să fie bine organizată și condusă în mod corespunzător.
Teoria organizării administrative utilizează atât concepte și principii specifice dreptului public cât și elemente constituiente ale teoriei managementului organozației și a conducerii autorităților, instituțiilor și serviciilor care furnizează produse sau prestează servicii de utilitate publică.
Prin acțiuni, metode și mijloace acționale specifice administrației publice se asigură se asigură soluționarea problemelor complexe ce privesc relațiile dintre autoritățile publice și cetățeni, gospodărirea la nivel regional și local precum și satisfacerea intereselor generale și locale în diferite sectoare ale vieții sociale cotidiene.
Principiile administrației publice exprimă în mod sintetic o serie de trăsături generale, având rolul de a asigura o construcție unitară a sistemului, în special în procesul de elaborare a normelor de drept, având și o dimensiune cognitivă, contribuind la mai buna cunoaștere a sistemului.
Expansiunea administrației publice
Pe parcursul istoriei, administrația publică a statelor de pe întreg mapamondul se află într-o continuu curent de expansiune, accentuat puternic în zilele noastre de revoluțiile tehnologice și de intrarea într-o nouă eră, a informației. Alături de aspectele esențiale ale administrației publice însăși, se produce un fenomen de ordin general: administrația se dilată, ea este în expansiune.
De peste o jumătate de secol, în toate țările lumii, administrația se dezvoltă, se extinde, există o creștere a serviciilor publice iar statul intervine din ce în ce mai mult în viața națiunii. au apărut noi servicii sociale și servicii economice. Alături de serviciile publice ale statului, există numeroase servicii ale colectivităților locale.
Fenomenul de expansiune derivă dintr-o tendință internă a administrației, o tendință naturală de a se extinde, de a prolifera. În zilele noastre, orice șef de birou aspiră să devină șef de serviciu, șeful de serviciu să devină director,
Se mărește numărul funcționarilor publici, în consecință se lărgește câmpul activităților pentru a justifica mărirea serviciilor, avansarea conducătorilor lor. Aceasta este însă o cauză accesorie și o explicație insuficientă.
Cauza vine din tendința statului de a face față unor noi nevoi sociale, de a oferi condiții de viață mai bune membrilor săi, împotriva diferitelor riscuri ale vieții.
Dezvoltarea serviciilor publice are consecințe majore. Numărul agenților, numărul funcționarilor a crescut. Cheltuielile pentru servicii au crescut și, deci, trebuie găsite resurse, trebuie extinse serviciile financiare.
Contactele administrației cu cei administrați s-au multiplicat prin faptul că administrația și-a asumat noi sarcini și intervenții în viața particularilor. Buna funcționare a administrației, a serviciilor publice, a devenit un element de liniște
sau de tulburări. La polul opus, o stare proastă, coroborată cu mersul defectuos al serviciilor publice este la originea multor crize politice și chiar revolte populare, ce adug grave atingeri ordinii publice.
Statul erei informaționale trebuie să se preocupe din ce în ce mai mult de numărul mare de agenți și, în același timp, nu trebuie uitat că atunci când administrația este prea dezvoltată, ea constituie o putere și caută să obțină avantaje.
Statul modern, prevăzut cu un aparat administrativ enorm, trebuie să fie tare, sub sancțiunea de a pierde controlul administrației, dacă vrea să nu fie lovit de neputință, în ciuda gigantismului său, sau tocmai din cauza acestuia. Totodată, actorii statali, prin diversitatea serviciilor publice, țin din ce în ce mai mult omul în dependența sa. Și dacă toate acestea sunt în mâinile unui partid, acestea restrâng și mai mult libertatea și drepturile cetățenești conferite de autoritatea constituțională.
Noi metode de organizare a administrației publice
Metoda utilizării de formulare adecvate activității instituțiilor din administrație. În acest fel, se asigură organului administrativ numai datele strict necesare pentru rezolvarea problemei respective și se realizează soluționarea simplă și rapidă a cererilor. Folosirea formularelor tipizate este rațională și se impune, deoarece evită repetarea aceluiași text și nu încarcă activitatea administrației cu examinarea unor date inutile.
Utilizându-se asemenea imprimate, se completează numai datele minime, pentru a reflecta în documentul administrativ, ce urmează a fi emis, particularitățile individuale ale cazului (numele și domiciliul solicitantului etc.).
În ansamblu, extinderea folosirii formularelor în administrația publică amplifică eficiența acestei activități și îmbunătățește raporturile dintre ea și colectivitățile umane.
În viitor, pe măsura introducerii tehnicii de calcul moderne în administrația publică, se impune întrebuințarea unor chestionare și formulare cu un conținut standardizat.
Pe de altă parte, folosirea de formulare cu un conținut neadecvat sau situații pe care acestea nu le prevăd, nu mai este rațională. Astfel, formularul poate să devină un instrument eronat de lucru, deoarece el estompează particularitățile cazului concret.
De asemenea, nerespectarea unor limite raționale, în utilizarea imprimatelor duce la înstrăinarea de problemele cetățeanului și la pericolul unei activități mecanice care nu ține seama de situația reală, la irosirea resurselor umane
Capacitatea administrativă este esentială pentru reformă și pentru funcționarea statului, dar este doar o parte a acestei viziuni complexe si, în sine, nu poate asigura rezultatele asteptate de la o administrație modernă. De fapt, simpla creștere a capacității administrative poate fi un impediment în obținerea rezultatelor, pentru că depinde parțial de modul în care este organizată și realizată, dar și de modul de încadrare cu personal si de atitudinea acestora referitoare la realizarea atributiilor lor.
După cum se observă de zi cu zi, comunicarea primul pas pentru rezolvarea oricărui tip de probleme, nu doar în sectorul administrativ. Așadar, consider că modernitatea și reformele în administrația publică trebuie să atingă problema lacunelor de comunicare.
Noile tehnologii facilitează aceste neajunsuri și generează noi valențepentru o metodă clasică organizării administrative, metoda consfătuirilor.
Această metodă reprezintă, modalități de coordonare a activității, și de popularizare, sau clarificare a anumitor probleme administrative.
Consfătuirile consumă o mare parte din timpul de lucru, mai ales al funcționarilor de conducere, dar noile descoperiri din domeniul tehnologiei informațiilor și a comunicațiilor facilitează în mod decisiv acest aspect organizatoric.
Uneori, conducătorii nu mai au timp pentru a transmite subordonaților recomandările făcute la asemenea întruniri iar funcționarii, necunoscând acele recomandări, își declină competența privind rezolvarea problemelor. Astăzi, toate convorbirile, toate ședințele pot fi înregistrate fără probleme, rezultând o eficientizare a aspectelor legate de conținutul întrunirilor.
Lucrările așteaptă să fie rezolvate de conducătorul instituției, în timp ce acesta participă la alte consfătuiri, ceea ce înseamnă că activitatea lui nu este bine organizată. Totuși, conceptul de video-conferință elimină într-o mare proporție chestiunea la care se face referire.
Desigur, numărul consfătuirilor trebuie să fie rațional. În limitele raționale, ele se dovedesc a fi utile în activitatea administrației, facilitând realizarea unui acord rapid între cei implicați. Consfătuirile simplifică rezolvarea problemelor și facilitează colaborarea organelor administrative și, ca urmare, rolul lor se amplifică. Ele dau rezultate eficiente dacă sunt pregătite și organizate temeinic, cu un scop precis și clar stabilit.
.
Necesitatea reformei în administrația publică și factorii cu impact asupra acesteia
După căderea regimului comunist, în România crearea unui sistem modern și eficient de administrației publică a fost considerată o prioritate pentru toate guvernele.
Cauzele care au determinat imposibilitatea aplicării unei reforme reale administrației au fost:constrângeri financiare, lipsa de experiență în ceea ce privește structurile administrative alternative, absența unor reglementări clare privind personalul și structurile administrative, lipsa de pregătire a politicienilor și a funcționarilor publici pentru a răspunde cerințelor ce decurg din schimbarea rapidă a mediului.
Reforma administrației publice în România, asigură un proces de transformare de tip managerial-instituțional pe care îl traversează administrația publică, atât la nivel central cât și la nivel local.
Prioritățile în domeniul reformei administrației publice sunt direcționate pe descentralizare administrativă, modernizarea administrației publice, absorbția fondurilor structurale, profesionalizarea funcției publice și creșterea calității serviciilor publice.
Calitatea a tot ceea ce înseamnă serviciu public reprezintă o problemă importantă în cadrul procesului de modernizare și reformare a administrației, managementul calității având un mare potențial de a oferi soluții viabile pentru problemele de ineficiență sau calitate scăzută a serviciilor, cât și pentru eficientizarea utilizării resurselor.
Orientarea spre rezultat, schimbare majoră pe care noul management public o presupune, poate fi atinsă prin eficientizarea serviciilor publice, prin implementarea unor instrumente inovatoaredintre care amintim specializarea și motivarea funcționarilor publici, eficientizarea resurselor financiare, promovarea utilizării noilor tehnologii, simplificarea procedurilor administrative și, deci, adoptarea unor măsuri de reducere a birocrației, reducerea termenului de răspuns către beneficiarii serviciilor publice sau introducerea indicatorilor de performanță.
Managementul administrației publice centrale dorește instituționalizarea unei practici de lucru eficiente, în sensul fundamentării deciziilor pe baza indicatorilor de performanță.
Transferul de competențe de la nivel central la nivel local a necesitat creșterea capacității autorităților administrației locale de a le exercita în mod eficient, fiind necesar asigurarea unui grad mai mare de profesionalism în funcționarea autorităților administrației publice locale.În vederea eficientizării activității publice s-au creat: programul multianual de programare, schema tinerilor profesioniști fondul de modernizare, rețeaua națională de modernizare, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, administratorul public,cadrul de auto-evaluare a modului de funcționare a instituțiilor publice.
Există numeroase motive pentru modernizarea structurală și funcțională a administrației publice din România, plecând de la necesitatea funcționării eficiente a instituțiilor guvernamentale în calitate de membru al U.E
motive economice: crestere economică redusă și diminuarea resurselor bugetare alocate administrației publice;
motive tehnologice: introducerea tehnologiei informațiilor în administrația publică;
motive instituționale : structura puternic ierarhizată trebuie înlocuită cu tipuri organizatorice bazate pe structuri descentralizate;
motive sociologice : nevoile cetațenilor, ca beneficiari ai serviciilor publice se schimbă.
Problemele de fond vizate de reforma administrației publice sunt:
întărirea capacităților în domeniul elaborării politicilor publice, îmbunătățirea calității legislației și adoptării aquis-ului comunitar, creșterea capacității Guvernului de a firija resursele către priorități;
dezvoltarea administrației publice locale
crearea unui corp stabil de funcționari publici competenți și neutri din punct de vedere politic;
Strategia de reformă presupune metode de management public, dar și modificări instituționale. Pentru ca strategia să aibă un succes real, statul trebuie să aibă în vedere, pe lângă problemele de gestiune a resurselor financiare, și influența fenomenelor asupra gestiunii publice.
Strategia de reformă este un proces care se desfășoară în mai multe etape:
Analiza mediului, prin identificarea punctelor tari și slabe în domeniile: populație, sociologie, concurență, tehnologie.
Analiza resurselor financiare, umane, tehnice, organizaționale.
Stabilirea diagnosticul cu privire la: obiectivele strategice și/sau proiecte strategice, planul strategiei, programul de acțiune, conducerea strategică, adaptarea continuă la schimbările mediului.
Reforma administrației publice trebuie să promoveze noile tehnologii în administrație, să imprime o dinamică favorabilă schimbării care să dureze, să asigure informarea permanentă a cetățenilor în legătură cu politica Guvernului.
Scopul reformei administrației publice este acela de a determina natura problemelor existente și de a propune soluțiile necesare, iar la nivel local de acrea administrații care să asigure dezvoltarea socio-economică.
Așadar, se poate concluziona cu ușurință că obiectivele principale ale reformei vizează restructurarea profundă a administrației publice centrale și locale, schimbarea de fond a raportului dintre administrație și cetățean, descentralizarea serviciilor publice și consolidarea autonomiei locale administrative și financiare, depolitizarea structurilor administrației publice, stoparea birocrației în administrația publică, perfecționarea managementului în administrație, întărirea autorității statului și a răspunderilor acestuia, armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene.
Modernizarea administrației publice prin descentralizarea și autonomia locală
Spre deosebire de administrația publică centrală, competentă la nivelul întregii țări, administrația publică locală este competentă numai în limitele unității administrativ-teritoariale în care aceasta funcționează.
Organizarea locală, apreciază Ioan Alexandru, reflectă regimul politic, transpunând pe plan local, spiritul și instituțiile. Ceea ce presupune pentru un regim politic liberal să aibă drept consecință complementară, recunoașterea sau atribuirea unor libertăți colectivităților locale.
Descentralizarea serviciilor publice constă, în fapt, în recunoașterea unei anumite autonomii și acordarea personalității juridice unor instituții sau servicii publice organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
Numeroși specialiști în materie analizează și concentrează simultan principiul descentralizării serviciilor publice și cel al autonomiei locale, considerându-le, din multe puncte de vedere, inseparabile.
În doctrina românească, influențată în mare măsură și de cea franceză, s-a considerat că administrația reprezintă totalitatea serviciilor publice și că serviciul public este mijlocul prin care administrația își desfășoară activitatea. Așadar, serviciul public se realizează fie de stat – când se vizează realizarea unor probleme de interes național – fie de comună, oraș sau județ – când scopul pe care îl urmărește interesează , în mod expres, colectivitățile respective Administrația publică locală are unul dintre cele mai importante roluri în dezvoltarea regiunilor României. Prin funcția lor de coordonare și gestiune și prin continuitatea pe care o oferă, autoritățile publice se află în cea mai bună poziție, atât în raport cu nevoile de schimbare, cât și cu restul actorilor implicați în astfel de procese, pentru a asigura eficiența și calitatea rezultatelor.
În funcție de nivelul și multitudinea cerințelor exprimate de cele mai diverse colectivități, de specificul și posibilitățile existente în fiecare comunitate există numeroase servicii publice. Existența lor este determinată, în principal, de dimensiunea cerințelor sociale care se cer satisfăcute, la nivel național sau numai la nivel local; de natura serviciilor publice organizate și care reflectă domeniul determinat de natura prestației, de reguli juridice aplicabile, de modul de organizare etc.
Faptul că descentralizarea este de natură să asigure și realizarea principiului autonomiei locale, rezultă, în principal, din efectele sale democratice, dintre care amintim:
– alegerea pe un termen limitat a autorităților administrației publice locale (consilieri, primari)este de natură să înlăture în mare măsură fenomenele rutiniere și birocratice, aducând cu fiecare scrutin un suflu nou în întreaga activitate ;
– participarea colectivităților locale (prin alegeri) la desemnarea conducătorilor accentuează spiritul de inițiativă și responsabilitate și le determină să găsească ele însele soluții la problemele cu care se confruntă;
– într-un regim de descentralizarea administrativă problemele locale se pot rezolva mai operativ, deoarece autoritățile locale nu mai au nevoie de avize și aprobări de la centru;
– într-u astfel de rehim, resursele materiale și financiare pot fi folosite cu mai mare eficiență și să răspundă unor nevoi prioritare, pe care autoritățile locale, ca reprezentante ale locuitorilor, le cunosc și le simt mai bine decât ar face-o autoritățile de la centru;
– pe planul competențelor și al atribuțiilor, descentralizarea în administrația publică presupune, pe de o parte, transferul unor atribuții din competența autorităților centrale ale statului în cea a autorităților administrației publice locale alese în unitățile administrativ-teritoriale, dar și tranferul unor atribuții de la nivelul județelor (chiar dacă acestea sunt în competența consiliilor județene) în competența consiliilor locale din comune și orașe, și chiar în structurile sectorului privat.
Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 precizază că descentralizarea înseamnă tranferul de competență administrativă și financiară de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrațiilor publice locale sau către sectorul privat.
Statornicind coordonatele juridice generale ale procesului de descentralizare în administrația publică, legea-cadru în materie consacră principiile și regulile generale ale acestui proces și cadrul instituțional în care se desfășoară. Cu privire la principii, sunt prevazute următoarele șase : principiul subsidiarității, al asigurării resurselor corespunzătoare competențelor transferate, principiul responsabilității autorităților administrației publice locale în raport cu competențele ce le revin, principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii și reguli obiective, principiul echității și cel al constrâgerii bugetare.
Referitor la regulile generale ale procesului de descentralizare, legea prevede că : Guvernul, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale au obligația să tranfere competențe pe care le exercită în prezent autorităților administrației locale de la nivelul județelor, comunelor sau orașelor, după caz, respectând principiul subsidiarității care constă în exercitarea competențelor de către autoritățile administrației publice locale, situate la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetațean și acae dispune capacitatea administrativă necesară.
Transferul de competențe se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare exercitării acestora. Exercitarea competențelor se face numai după transmiterea resurselor financiare necesare. Finațarea competențelor delegate este asigurată în totalitate de către administrația publică centrală.
Potrivit legii, transferul de competențe se desfășoară în următoarele etape:
a) Guvernul, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale elaborează strategiile privind tranferul de competențe către autoritățile administrației publice locale și proiectele de acte normative pentru punerea în aplicare a acestora;
b) Guvernul, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale identific resursele necesare și costurile integrate aferente competențelor care sunt tranferate, precum și sursele bugetare pe baza cărora sunt finanțate. Resursele astfel identificate sunt transferate autorităților administrației publice locale, în condițiile legii;
c) Guvernul, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale asigură, în colaborare cu structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, corelarea pe termen lung între responsabilitățile tranferate și resursele aferente, astfel încât să acopere variațiile de cost în furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică, descentralizate.
În procesul complex al descentralizării în administrația publică, legea stabilește și care trebuie să fie standardele de cost și de calitate în furnizarea serviciilor publice descentralizate, capacitatea administrativă a unităților administrativ-teritoriale, precum și categoriile de competențe ale autorităților administrației publice locale
Referitor la cadrul instituțional în care se desfășoară procesul de descentralizare, legea prevede că Ministerul Administrației și Internelor avizează, potrivit legii, inițiativele și proiectele de acte normative privind descentralizarea administrativă și financiară, elaborate de minstere, respectiv de celelalte organe de psecialitate ale administrației publice centrale și sprijină fundamentarea și implementarea politicii de descentralizare a Guvernului.
Pornind de la dispozițiile Legii-cadru privind descentralizarea, putem concretiza că elementele specifice descentralizării administrative care caracterizează în prezent administrația publică în România sunt următoarele:
rezolvarea problemelor locale care interesează comuna, orașul, municipiul sau județul este dată în competența autorităților publice locale, acestea având o competență materială generală, precum și dreptul și obligația de a rezolva cea mai mare parte din problemele care interesează unitatea administrativ-teritorială respectivă;
persoanele care compun autoritățile administrației publice locale – consilierii locali și cei județeni, precum și primarii – sunt aleși de corpul electoral, iar funcționarii publici sunt desemnați de către aceste autorități;
între autoritățile administrației publice locale și cele ale administrației publice centrale nu există raporturi de subordonare;
autoritățile centrale nu au posibiliatea de a anula actele, chiar și cele ilegale, ale autorităților locale alese.
În încheierea secțiunii privind princiupiul descentralizării vom prezenta avantajele și dezavantajele acestuia. Cele mai importante avantaje pot fi rezumate la urmatoarele:
într-un regim de descentralizare administrativă se pot rezolva în condiții mai bune interese locale, serviciile publice locale putând fi conduse mai bine de autoritățile administrației publice locale alese, deoarece acestea nu au obligația să se conformeze ordinelor și intrucțiunilor de la centru;
măsurile și deciziile ot fi luate mai operativ de către autoritățile administrației publice locale;
resursele materiale și financiare și chiar și forța de muncă pot fi folosite cu mai mare eficiență și pot să răspundă unor nevoi prioritare;
alegerea sau numirea funcționarilor publici, pe un termen limitat, înlătură în măsură mai mare fenomenele birocratice și rutiniere în activitatea locală;
participarea locuitorilor la desemnarea autorităților administrației publice locale le accentuează spiritul de responsabilitate și inițiativă pentru viața publică a „cetății” și îi determină să găsească ei înșiși soluții la problemele cu care se confruntă.
Referindu-ne la dezavantajele descentralizării administrative, acestea sunt, în principal, faptul că într-un regim puternic descentralizat acțiunea puterii centrale este mai îngreunată și alegerea autorităților descentralizate introduce în administrația locală politica de partid, care acaparează și viciază totul.
Mai mult decât atât, uneori în localitățile mici, este greu de găsit buni specialiști în administrația publică.
Pe palierul gestionării patrimoniului și al finanțelor, descentralizarea sporește numărul colectivităților cu patrimoiu și buget propriu, fapt ce îngreunează realizarea unui control eficient asupra utilizării banului public.
Organizarea locală, apreciază Ioan Alexandru, reflectă regimul politic, transpunând pe plan local, spiritul și instituțiile. Ceea ce presupune pentru un regim politic liberal să aibă drept consecință complementară, recunoașterea sau atribuirea unor libertăți colectivităților locale.
Oraganizarea și funcționarea autorităților locale, indiferent de caracterul regimului politic, va fi influențată de organizarea autorităților centrale.
Între cele două categorii ale administrației publice, locală și centrală, există legături strânse, determinate de caracterul unitar al statului român, dar sunt și delimitări datorate faptului că la baza organizării și funcționării administrației publice locale se află principiul constituțional al autonomiei locale.
Autonomia locală este considerată de Corneliu Manda ca fiind una dintre cele mai eficiente forme de autogestiune administrativă. Astfel autonomia locală asigură un înalt grad de democrație, colectivitățile locale autonome fiind „veritabile contraputeri”, ceea ce le poate permite un grad mai mare de siguranță față de un eventual abuz al guvernului central.
Principiul autonomiei locale se referă la organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului sau județului
Acesta este principiul fundamental care guvernează administrația publică locală și activitatea autorităților acesteia, care constă în dreptul unităților administrativ-teritoriale de a-și satisface interesele proprii fără amestecul autorităților centrale, principiu care atrage după sine descentralizarea administrativă, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomia.
De asemenea, prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administraței publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii. Acest drept se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, pe baza scrutinului de listă și a scrutinului uninominal, precum și a candidaturilor independente.
Acest principiu este formulat expres atât de dispozițiile art. 120 din Constituție, cât și de cele ale art. 2 din Legea 215/2001 și ocupă un rol prioritar între celelalte principii pe care se bazează administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale.
Principiul autonomiei locale, în practică cunoaște două forme : autonomia funcțională și autonomia teritorială. Autonomia funcțională constă în recunoașterea posibilității pentru unele servicii publice de a beneficia de autonomie în domeniul lor de activitate, iar autonomia teritorială este cea prin care se recunoaște unităților administrative dreptul, în condițiile legii, de a se autoadministra.
Autonomia locală, privită exclusiv din punct de vedere administrativ, nu apare decât ca o ultimă treaptă de dezvoltare a descentralizării administrative, ci ca o formă modernă a principiului ca atare. În esență, aceasta reprezintă transferarea unor competențe de la nivel central către diverse organe sau autorități administrative, care funcționează autonom în unitățile administrativ-teritoriale, autorități alese de către colectivitățile locale respective, considerate și corpuri administrative autonome.
În știința juridică, autonomia este legată de un component al teritoriului unui stat, se recunoaște de către stat dar nu unor segmente etnice ale populației, ci tuturor locuitorilor cuprinși într-o unitate administrativ-teritorială.
De asemenea, trebuie subliniat că autonomia unei unități administrativ-teritoriale nu se opune autonomiei alteia, după cum nu poate fi mai largă decât alta. Admiterea unor asemenea concepte ar însemna să se creeze o discriminare între cetățenii unei țări, în funcție de apartenența lor la o națiune sau o minoritate națională.
De alftel, asemenea concepte nu sunt folosite și nici acceptate în doctrina constituțională și de drept administrativ, cum, de asemenea, nu sunt reținute nici în documentele internaționale.
În schimb, autonomia locală este considerată de către doctrina constituțională est-europeană, ca find una dintre cele mai eficiente forme de autogestiune administrativă.
În acest sens, profesorul francez, Pierre Pactet apreciază că autonomia locală asigură un înalt grad de democrație, colectivitățile teritoriale autonome fiind veritabile contrapuneri și în această calitate pot să prevină abuzul guvernului central
În doctrina constituțională se recunoaște, pe lângă valențele pozitive, și unele neajunsuri ale autonomie locale, formându-se, datorită acestora chiar și un curent de opinie potrivnic absolutizării și exagerării ideii de autonomie locală, mai ales în statele pe teritoriul cărora problema națională poate deveni o sursă de conflict interetnic.
Conținul principiului autonomiei locale se regăsește atât în activitatea administrației publice locale românești, cât și în raporturile dintre autoritățile comunale, orășenești și județene, precum și în relațiile dintre acestea și autoritațile administrației publice deconcentrate.
Capitolul II.
Impactul strategiilor de modernizare asupra administratiei publice
Scopul și obiectivele generale ale strategiei de modernizare
Pentru a se adapta și, implicit, pentru a răspunde cât mai eficient nevoilor actualului context socio-economic în care se află România, administrația publică trebuie să își concentreze esența misiunii sale clasice, de punere în aplicare a legii și de furnizare de servicii publice, spre o abordare modernă și inovatoare, axată pe facilitarea dezvoltării socio-economice a țării, prin intermediul unor servicii publice, investiții și reglementări de calitate.
În mod tradițional administrația publică a fost prea puțin preocupată de aspectele strategice ale activității sale, tratarea cetățeanului ca subiect al administrării s-a încadrat într-o viziune mai largă ce percepea rolul serviciului public ca o aplicare mecanică a ordinelor politicienilor ce erau singurii abilitați să dezvolte politici și strategii.
Îndeplinirea sarcinilor administrative era posibilă fără a deține o perspectivă pe termen lung iar acest lucru a constituit una din principalele critici aduse modelului tradițional al administrației publice. În cadrul noii filosofii manageriale obținerea rezultatelor se plasează în centrul atenției instituțiilor publice iar preocuparea pentru stabilirea strategiilor pe termen lung este inevitabilă.
Dimensiunea strategică analizează organizația în mediul său, specifică obiective și scopuri distincte, pregătește organizația să înfrunte un viitor nesigur. Instituțiile administrative și funcționarii sunt chemați să își asume formularea de strategii, obiective și priorități ca parte integrantă a activității manageriale.
Unii autori definesc “strategia” ca fiind “planul care include scopurile principale ale unei organizații, politica ei și secvențele de acțiune într-un întreg coeziv”. Alții consideră “strategia” ca fiind “tabloul mișcărilor organizaționale și al abordărilor manageriale utilizate pentru a atinge obiectivele organizaționale și pentru a urmări misiunea organizației.”
Scopul strategiei este de a modifica ceva, prin modificare înțelegându-se îmbunătățire. În acest sens, managerii publici trebuie să stabilească cum vor fi obținute rezultatele vizate prin obiective, în funcție de condițiile interne și externe.
Pentru a defini conținutul unei strategii este necesară analiza factorilor interni și externi, prin analiza SWOT. Utilizarea matricei SWOT va detremina o serie de răspunsuri la întrebări concret formulate în situații diferite de manifestare a mediului intern și extern.
Tabel – Analiza SWOT
Sursa: M. V., Bedrule Grigoruță, Managementul serviciilor publice, Editura Tehnopress, Iași, 2008
Tabel – Analiza SWOT
Sursa: M. V., Bedrule Grigoruță, Managementul serviciilor publice, Editura Tehnopress, Iași, 2008
În vederea accelerării reformei, fiecare instituție publică a elaborat strategii proprii de reformă și modernizare. Strategiile manageriale de reformă desemnează măsurile sau acțiunile principale ale managerilor publici, care constă în a lărgi orizontul acțiunii instituției pe care o conduce. Tehnicile folosite în managementul strategic sunt proiectul de serviciu, scrisoarea de definire a misiunilor, planul de acțiune, proiectul strategic al formării/perfecționării funcției și controlul managerial.
Aceste strategii manageriale de reformă, elaborate de managerii publici, sunt monitorizate de instituții special create în acest scop. Astfel, prin H.G. nr. 951/2001, s-a înființat Consiliul Guvernamental pentru Monitorizarea Reformei Administrației Publice (CGMRAP), prezidat de Primul Ministru și având ca atribuții coordonarea întregului proces de reformă al administrației publice.
Din structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative fac parte următoarele instituții: Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice (UCRAP), Institutul Național de Administrație (INA) și Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP). UCRAP a fost constituită în mai 2002 pentru asigurarea punerii în practică a deciziilor luate de CGMRAP. Misiunea Institutului Național de Administrație este crearea și implementare unui sistem modern și unitar de reformare continuă a resurselor umane prin administrația publică. ANFP are scopul de a asigura managementul funcției publice și al funcționarilor publici.
La nivelul ministerelor și al județelor, au fost constituite grupurile de monitorizare a reformei administrației publice, aflate sub coordonarea UCRAP. Prin H.G. nr. 1623/23 s-a înființat Consiliul Superior pentru Reforma Administrației Publice, care funcționează nu numai ca unitate colectivă pentru monitorizarea reformei în administrația publică, ci și ca unitate colectivă de monitorizare a Programului PAL (Program al Băncii Mondiale de asistență și împrumuturi pentru reforma administrației publice).
În acest context, UCRAP a finalizat un instrument de monitorizare și evaluare a activităților de modernizare ale instituțiilor publice numit “Programul Multianual de Modernizare”. Implementarea acestui program este analizată la nivelul Consiliului Județean Iași, conform celor trei elemente ale programului: strategia de modernizare a Consiliului, planul de acțiune aferent strategiei și raportul de monitorizare.
Tipuri de strategii de modernizare aplicabile in administratia publica
Strategia de modernizare presupune metode de management public, dar și modificări instituționale. Pentru ca strategia să aibă un succes real, statul trebuie să aibă în vedere, pe lângă problemele de gestiune a resurselor financiare, și influența fenomenelor asupra gestiunii publice.
Strategia de modernizare este un proces care se desfășoară în următoarele etape
Analiza mediului, prin identificarea punctelor tari și slabe în domeniile: populație, sociologie, concurență, tehnologie.
Analiza resurselor financiare, umane, tehnice, organizaționale.
Stabilirea diagnosticul cu privire la: obiectivele strategice și/sau proiecte strategice, planul strategiei, programul de acțiune, conducerea strategică, adaptarea continuă la schimbările mediului.
Etapele strategiei de reformă
Sursa: http://www.gov.ro/upload/articles/100008/reforma-admin-public.pdf
În administratia publica întâlnim urmatoarele tipuri de strategii de modernizare:
Strategia privind reforma funcției publice
Din punct de vedere sociologic, administrația publică nu reprezintă altceva decât o sumă de colectivități umane care organizează anumite acțiuni în favoarea altor oameni. Eficientizarea administrației publice depinde de calitatea umană și capacitatea tehnică a funcționarilor care lucrează în administrația publică, îndeplinind o funcție de stat sau o funcție publică.
În sens larg, conceptul de funcție publică evidențiază atât activitatea funcționarului public, cât și ansamblul regimurilor juridice aplicabile personalului administrației de stat.
În sens restrâns, funcția publică reprezintă totalitatea atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică, în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale.
Funcționarii publici sunt actorii principali care fac conexiunea între “scenariul administrativ” și public. Acesta este motivul principal care întărește ideea necesității unui corp de funcționari publici de prestigiu, elitist, cu personalități neutru politic.
Obiectivele reformei funcției publice următoarele:
crearea unui corp de funcționari publici profesionist, imparțial, stabil și eficient;
îmbunătățirea sistemelor de perfecționare și formare continuă;
îmbunătățirea sistemului de recrutare și selecție a funcționarilor publici;
Administrația publică lucrează în folosul cetățenilor, deci se poate spune că obiectivele reformei vizează îmbunătățirea raporturilor dintre cetățeni și funcționari publici, dar și consolidarea interesului funcționarilor de a răspunde cerințelor și nevoilor cetățenilor, într-un mod cât mai satisfăcător.
În scopul creării unui corp de funcționari profesionist, priorități ale reformei le constituie calitatea și competența funcționarului public. Calitatea funcționarului public este dată de cunoștințele sale profesionale, manageriale și culturale, reflectănd potențialul de muncă și de creație al acestuia, iar competența sa exprimă însăși calitatea funcționarului aflată în acțiune.
Teoretic, educarea funcționarului public cuprinde două părți: formarea și perfecționarea acestuia. Relația dintre acestea este că formarea garantează potențialul de bază iar experiența și perfecționarea asigură actualizarea acestuia.
Formarea funcționarilor publici constituie un proces complex, de durată, căruia i se alocă resurse importante, având următoarele component
pregătirea profesională, managerială, complementară, etică și europeană.
În vederea modernizării acestor forme de pregătire, Agenția Națională a Funcționarilor Publici elaborează programe de pregătire și perfecționare precum, instruirea la locul de muncă; participarea la cursuri organizate în cadrul instituției publice sau în centrele de perfecționare special organizate; participarea la stagii de perfecționare, în țară și străinătate; frecventarea unor cursuri postuniversitare și implicarea în programe personale de perfecționare.
Reforma are în vedere și modul de evaluare și promovare a funcționarilor publici, care trebuie să se axeze pe o apreciere justă a performanțelor funcționarilor, prin acordarea lor de merite care să conste în atribuirea unei salarizări în proporționalitate cu calitatea acțiunilor acestuia și în asigurarea lor a posibilităților de dezvoltare a carierei prin promovare.
Strategia privind reforma administrației publice locale
În ceea ce privește obiectivele reformei la nivel local se pot identifica trei direcții ale acesteia: consolidarea descentralizării, reforma finanțelor publice și reforma proprietății publice.
În conformitate cu Constituția revizuită și adoptată în 2003 “Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.”
Reforma administrației publice locale urmărește întărirea autonomiei locale, consolidarea descentralizării și deconcentrării.
Deconcentrarea reprezintă procesul prin care se transferă responsabilități de la nivelul aparatului central al Guvernului către serviciile sale teritoriale. Se poate spune că deconcentrarea este o slabă descentralizare având rolul să pregătească, de cele mai multe ori, calea descentralizării. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.
În prima componentă a reformei începută în 199 autonomia locală era doar un concept declarat teoretic, deoarece comunitățile locale nu dispuneau de resurse financiare proprii sau de proprietăți (publice sau private) pentru a-și îndeplini misiunea.
Legea cadru a descentralizării stabilește o noua tipologie și structură a competențelor exercitate în prezent de către autoritățile administrației publice locale, clasificându-le în competențe exclusive, partajate și delegate.
În cadrul reformei administrației publice locale s-au făcut schimbări în ceea ce privește realizarea descentralizării administrative și financiare. Autonomia financiară constă în capacitatea autorităților locale de a avea un buget al veniturilor și cheltuielilor propriu, în cadrul căruia veniturile proprii să poată acoperi cheltuielile efectuate pentru satisfacerea cerințelor colectivităților locale. În acest sens, se instituie un nou sistem de echilibrare a bugetelor locale pe baza unei noi legislații privind finanțele autorităților publice locale. Această lege are menirea să influențeze politica în alocarea fondurilor și să suplimenteze resursele comunităților locale sărace.
În ceea ce privește legislația, în concluzie, această reformă a inițiat un amplu proces de revizuire și amendare a legislației existente prin: Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, Legea nr. 339/2004 privind descentralizarea, Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, OUG nr. 45/2003 privind finanțele publice locale.
c. Strategia privind formularea politicilor publice
Politicile publice reprezintă un alt domeniu de acțiune al reformei.
În literatura de specialitate politicile publice sunt definite ca reprezentând suma activităților guvernamentale realizate fie direct, fie prin intermediul unor agenții, prin prisma influenței pe care acele activități o au asupra vieților cetățenilor.
La nivel general politicile publice sunt acțiunile colective ce au ca scop satisfacerea preferințelor cetățenilor, indiferent dacă sunt de tip guvernamental, de guvernanță sau de alt tip. Pentru a îmbunătăți sistemul de planificare și elaborare a politicilor publice la nivelul administrației publice centrale pe baza transparenței conceperii acestora până în faza de luare a deciziei politice și încurajării cetățenilor, societății civile, a mediului de afaceri și a funcționarilor publici, în vederea realizării lor, au fost adoptate și în acest domeniu o legislație nouă și implicit o strategie.
Instituția responsabilă pentru promovarea inițiativelor de reformă este Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice. În această calitate, aceasta dezvoltă și implementează concepte și instrumente modern în vederea eficientizării activității instituțiilor publice, atât la nivel central, cât și local, prezentate în continuare.
“PMM” (Programul multianual de modernizare) este bazat pe principiile managementului strategic, reprezentând un instrument cu ajutorul căruia se programează modernizarea instituțiilor publice, referitor la modul în care acestea funcționează intern, colaborează cu partenerii și cum se adresează cetățenilor. Acest program a început să fie implementat încă din anul 2004 la nivelul ministerelor, prefecturilor și consiliilor județene.
“CAF” (Cadrul de auto-evaluare a modului de funcționare a instituțiilor publice) este un instrument prin care se insistă asupra îmbunătățirii activității instituției, având la bază principiile managementului de calitate totală care constă în: orientare către client/cetățean, leadership, implicarea angajaților, abordare bazată pe procese și fapte, abordare managerială bazată pe sistem, abordarea luării deciziilor pe bază de fapte, relații reciproc avantajoase cu partenerii, îmbunătățire continuă și inovație.
“YPS” (Schema tinerilor profesioniști) reprezintă un proiect de continuare a dezvoltării unui corp de tineri funcționari publici instruiți în ceea ce privește accelerarea procesului de modernizare și transformare a funcției publice din România.
“Simplificarea procedurilor administrative” desemnează ansamblul de măsuri destinate să faciliteze și să simplifice formalitățile administrative pe care cetățenii sunt nevoiți să le execute. Acest instrument de reformă are ca scop să îmbunătățească raporturile dintre cetățean-administrație, prin următoarele căi de acțiune: reexaminarea reglementărilor; informatizarea și tehnologizarea – E-gov; îmbunătățirea calității informației transmise către cetățeni și între instituții. Astfel, inițiativele de simplificare au vizat câteva proiecte:
Strategie privind implementarea ghișeelor unice în administrația publică;
Simplificarea procedurii de înmatriculare a vehiculelor;
Simplificarea formalităților administrative necesare eliberării permiselor de muncă;
Îmbunătățirea cadrului legal cu privire la administrarea accidentelor rutiere.
“Fondul de Modernizare” are în vedere dezvoltarea capacității administrației publice locale de a elabora și implementa proiecte pentru promovarea dezvoltării economice și sociale la nivel local.
“RNM” (Rețeaua Națională de Modernizare) asigură prin intermediul grupurilor de modernizare de la nivelul ministerelor și județelor, diseminarea bunelor practice din domeniul reformei administrației publice având în vedere experiențele administrației publice românești și cea a țărilor membre ale Uniunii Europene.
“Implementarea proiectelor de înfrățire instituțională”: PHARE RO2004/IB/OT/01- “Coordonarea procesului de descentralizare și deconcentrare de către administrația publică centrală” și PHARE RO2004/IB/OT/02- “Întărirea autonomiei financiare a autorităților locale prin continuarea procesului de descentralizare fiscală și financiară.”
“Asociațiile de dezvoltare intercomunitară” au ca obiectiv sprijinirea unităților administrativ-teritoriale în constituirea și administrarea de asociații de dezvoltare intercomunitară, astfel încât acestea să devină forma de asociere cea mai utilizată la nivel local.
“Administratorul Public” este un proiect care sprijină promovarea și implementarea funcției de administrator public la nivelul autorităților publice locale. În contextul schimbărilor produse în cadrul reformei administrației publice românești s-a constatat necesitatea îmbunătățirii managementului în administrația publică locală prin atragerea de specialiști cu o înaltă calificare. Astfel, Ministerul Administrației și Internelor propune introducerea funcției de administrator public.
Administratorul public poate fi angajat, prin concurs, de către primar sau de către președintele Consiliului Județean, cu aprobarea Consiliului Local, respectiv Consiliului Județean. De asemenea, administratorul public poate fi angajat și de către consiliul de administrație al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite prin asocierea mai multor unități administrativ-teritoriale, în vederea furnizării în comun a unor servicii publice.
Cadrul reglementativ al acestei funcții este orientativ, legea permițând autorităților locale să înființeze postul de administrator public, dar lăsând la latitudinea acestora numărul și importanța atribuțiilor conferite persoanei din funcția respectivă, propunând doar ca administratorului public să-i revină atribuții de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local.
Strategii de imbunatatire a calitatii serviciilor cu impact asupra cetateanului
Evaluarea mecanismelor de funcționare ale administrației publice pornește în mod firesc de la analiza interacțiunii dintre cetățean și funcționarul public, adică cel care este împuternicit să reprezinte și să pună în aplicare scopurile administrației publice.
Evoluțiile socio-economice din ultimii ani au relevat nevoia de schimbare la nivelul serviciilor publice. La toate palierele, guvernul este supus acelorași presiuni: părțile interesate reclamă un acces mai rapid și mai direct la serviciile publice.
Majoritatea cetățenilor sunt nemulțumiți de timpul îndelungat și de numărul mare de pași intermediari pe care trebuie să îi parcurgă pentru obținerea rezultatului final în cazul unui demers. Comunicarea dintre autorități, instituții și cetățeni constituie unul dintre indicatorii relevanți ai gradului de dezvoltare al societății civile. Modul în care oamenii percep relația lor cu instituțiile publice poate influența interesul și participarea populației la viața comunităților, articularea cerințelor reformei instituționale cu interesele particulare și/sau generale ale indivizilor
Administrația publică centrală și locală joacă un rol cheie în furnizarea unor servicii publice eficiente și transparente. Legătura dintre politicile și strategiile în domeniul tehnologiei informației și alte politici, precum cele de dezvoltare și cele sociale, trebuie abordată prin prisma tehnologiilor de e-Administrație în vederea furnizării de servicii electronice către cetățeni și agenții economici. Deoarece o mare parte a serviciilor publice sunt furnizate/prestate la nivel local sau regional, majoritatea informațiilor privind starea acestora sunt disponibile doar la nivelul administrației publice locale. Perfecționarea relației instituțiilor administrației publice locale cu cetățenii și cu mediul de afaceri este condiționată de o serie de factori, un rol important având și creșterea transparenței activităților desfășurate de autoritățile locale. Acest lucru presupune transformarea serviciilor publice de interes general în servicii electronice (e-Services) și asigurarea accesului liber al tuturor cetățenilor la infrastructura necesară funcționării acestor servicii, ceea ce implică instrumente, aplicații și soluții tehnice implementate la nivelul administrației publice centrale și locale.
Consolidarea platformei e-Services presupune identificarea funcțiilor acesteia și stabilirea, pentru fiecare, a următoarelor elemente:
Date de acces: includ informații generale precum datele de identificare, informații legate de accesul la serviciul oferit de platformă, timpul maxim de conversație între sistem și utilizator, tipul de semnătură digitală necesar la autentificare etc.
Costul utilizării serviciului accesat în cadrul platformei sau al informațiilor furnizate prin intermediul acestuia.
Modalitățile de plată a serviciului accesat de către utilizator.
Utilizatorii serviciului (persoane fizice sau juridice).
Drepturi de acces, editare și vizualizare a conținutului și funcțiilor serviciilor.
Structura serviciului, respectiv atributele și obiectele conținute și restricțiile existente în utilizarea acestora.
Posibilitățile de customizare a conținutului serviciului, în vederea implementării de noi funcționalități.
Totodată trebuie subliniat faptul că implementarea soluțiilor e-Services la nivelul administrației publice va genera creșterea accelerată a nivelului de complexitate al problemelor abordate, prin asigurarea compatibilității, standardizării, interacțiunii și sinergiei tuturor serviciilor pentru fiecare nivel al administrației publice implicat.
Astfel, pentru stadiul actual în care se află implementarea tehnologiilor e-Services în sectorul serviciilor publice de interes general din România, este necesar să se aibă în vedere următoarele priorități strategice:
Conștientizarea problemelor ce caracterizează strategiile locale și regionale în e-administrație și politicile care asigură suportul dezvoltării durabile și coeziunii sociale.
Dezvoltarea de portaluri, infochioșcuri și de call centers capabile să asigure accesul la serviciile electronice tuturor cetățenilor și mediului de afaceri.
Implementarea de politici capabile să amplifice utilizarea tehnicii de calcul și a rețelelor Internet în mediul rural.
Dezvoltarea de noi parteneriate public-private pentru întreprinderile mici și mijlocii, cu precădere în mediul rural.
Implementarea de servicii pan-europene care să amplifice mobilitatea persoanelor și cunoștințelor în spațiul european.
Implementarea sistemelor de benchmarking al serviciilor la nivel regional.
Asigurarea premiselor de dezvoltare durabilă și socială, prin implementarea politicilor și strategiilor în domeniul administrației electronice.
Perfecționarea personalului administrației publice centrale și locale în domeniul utilizării tehnologiilor TIC.
Implementarea managementului schimbării și a unor metode și tehnici specifice leadershipului și culturii organizaționale la nivelul autorităților administrației publice locale.
Realizarea unor tehnologii care să asigure suport multilingv pentru e-Services.
Securizarea accesului la serviciile electronice prin utilizarea de smart carduri și prin implementarea semnăturii electronice.
Realizarea de modele economico-matematice de prognoză care să permită extrapolarea evoluției indicatorilor economici specifici serviciilor publice de interes general.
Realizarea acestor priorități la nivelul României presupune alinierea politicilor regionale la cele ale Uniunii Europene și orientarea fondurilor structurale către domenii care să permită implementarea tehnologiei informației și comunicației în administrația publică centrală și locală. În acest context, principalele căi de acțiune la care trebuie să recurgă aceasta, sunt:
Implementarea schimbului informatizat de date și asigurarea interoperabilității platformelor regionale.
Dezvoltarea de aplicații software specifice furnizării de servicii electronice.
Furnizarea serviciilor electronice integrate.
Dezvoltarea unor Centre de Competențe pentru tehnologii e-administrație.
Implementarea managementului identității, a semnăturii digitale și a tranzacțiilor securizate.
Promovarea unor măsuri care să asigure creșterea satisfacției beneficiarilor platformelor de e-Services (Ghișeul unic, Centrul de contact, Componenta e-CRM).
Ținând cont de faptul că, odată cu integrarea României la Uniunea Europeană, dobândirea "cetățeniei europene" a determinat amplificarea mobilității cetățenilor români în spațiul european, este necesară dezvoltarea unor noi instrumente care să permită accesul rapid la sistemele e-Services, indiferent de localizarea fizică a utilizatorului.
În acest context, o tendință modernă în plan european este reprezentată de dezvoltarea de tehnologii de tipul mobile e-Services, care presupune ca procesul de comunicație între cetățean și administrația publică să se facă prin intermediul telefoniei mobile. Mai mult decât atât, se vorbește tot mai mult de conceptul de mobile e-Administrație, în care tradiționalele infochioșcuri sunt înlocuite de telefoanele mobile.
Deși o mare parte din serviciile electronice nu pot fi furnizate decât în contextul sistemelor clasice de e-Administrație, există preocupări pentru identificarea unor noi tehnologii care trebuie să răspundă la provocările existente la nivel european privind asigurarea accesului nerestricționat al cetățenilor la serviciile publice. De asemenea, implementarea tehnologiilor de e-Administrație și e-Services trebuie să fie însoțită de promovarea unor concepte noi cum ar fi e-Participation sau e-Democracy, toate concurând la crearea unui spațiu informațional european care să asigure satisfacerea cerințelor cetățenilor și agenților economici de pe piața Uniunii Europene.
Din ce în ce mai mult, serviciile de informare oferite cetățenilor își extind atât aria de cuprindere informațională, cât și formele de furnizare a informației, oferindu-le acestora acces la informații indiferent de locul unde se află. Această abordare conduce implicit la formarea unei noi culturi a informației și comunicării, care face din orice cetățean un actor activ al comunității în care trăiește și muncește.
Informatizarea administrației publice locale și utilizarea poștei electronice în sistemul de comunicații (E-Administrație)
Odată cu dezvoltarea societății informaționale, introducerea tehnologiei informațiilor și a comunicațiilor ridică noi provocări pentru administrația publică dar în același timp aceasta oferă posibilități mult mai mari pentru o activitate mai eficientă și mai aproape de cetățean.
În contextul macroeconomic al României ultimilor ani, sectorul TIC a crescut în importanță, devenind un instrument valoros și un factor critic de succes, capabil să genereze creștere economică, să promoveze educația și nu în ultimul rând, să ofere un suport real democrației. În acest context, inițiativele de guvernare electronică, de creare a infrastructurii electronice care va lega instituțiile de învățământ, agențiile guvernamentale, sectoarele publice de cele private, au creat premisele dezvoltării sectorului TIC.
Apariția de noi tehnologii ale informației și comunicațiilor a favorizat colectarea, analiza și accesul la informație conducând la eficientizarea activităților, îmbunătățirea actului de decizie și creșterea transparenței instituțiilor publice și locale în relația cu cetățeanul, căruia i se recunoaște dreptul la liberul acces la informație.
În majoritatea statelor dezvoltate, guvernele privesc cu deosebit interes noile tehnologii și serviciile electronice ale viitorului, dar viziunea lor se oprește adesea la aspectele tehnice. Chiar dacă noile tehnologii sunt cele care permit implementarea guvernării electronice, nu trebuie uitat faptul că utilizarea pe scară largă a TIC implică schimbări majore, atât la nivel intern, al instituției publice, cât și în modul în care sunt deserviți cetățenii.
Astfel, datorită importanței sporite a acestui domeniu al TIC, una dintre dimensiunile importante ale reformei o constituie utilizarea acestor tehnologii avansate.
Strategia guvernamentală în România în vederea trecerii la societatea informațională se bazează pe principiile partajării informației și al participării egale a tuturor componentelor societății: Guvern, sector privat și societate civilă.
Măsurile întreprinse de actualul Guvern în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor vin în urma unor necesități tot mai mari pe care cetățenii le resimt tot mai mult. Este ușor de înțeles utilitatea unui pașaport electronic precum și a unei strategii în ceea ce privește e-governmentul în România, dar problema care se pune este aceea a disponibilității personalului de a implementa aceste măsuri. Măsurile prezentate sunt oportune, rezolvă o parte din problemele apărute la nivelul MIRA dar trebuie monitorizate permanent, pentru a evita o eventuală întârziere din partea contractorului.
Bineînțeles că aceste măsuri nu rezolvă toate problemele existente dar acestea se bucură de o puternică finanțare (realizată prin fonduri structurale de la Uniunea Europeană și îmbunătățesc relația cu cetățeanul dar și sporesc calitatea serviciilor prestate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
O altă particularitate a acestor măsuri o reprezintă aceea cum că fac referire numai la obiective propuse în cadrul MIRA și nu la întreaga administrație în general. Astfel putem observa că modernizarea serviciilor pe care le oferă structurile Ministerului Internelor și Reformei Administrative reprezintă o prioritate pentru actualul guvern și pentru viitorul administrației publice în România.
În ciuda tendințelor mondiale evidente ale asimilării TIC în scopul furnizării unor servicii publice eficiente, în țara noastră este clar că acest sector nu poate fi văzut ca unul individual, ci mai degrabă ca un sector care facilitează alte activități. Astfel, industria TIC este limitată ca număr și scop. Din această cauză, sectorul public întâmpină probleme în accesarea expertizelor și a know-how-ului solicitate.
Deși administrația publică, centrală și locală, constituie unul dintre cei mai mari achizitori de tehnologie, eficiența integrării tehnologiei în activitatea curentă, în sensul creșterii productivității muncii și a reducerii costurilor, nu se situează la dimensiunea oportunităților oferite de aceste tehnologii.
În acest fel, contrar reformelor administrative publice impresionante și a progreselor tehnologice timide comparativ cu cele din țările dezvoltate (sisteme de urmărire a documentelor, rețele de fibră optică etc.) s-a ajuns la implementarea neorientată și necoordonată a unor tehnologii specifice, atât la nivel central, cât mai ales la nivel local.
Astfel se poate afirma că în România, guvernarea și democrația electronică nu s-au dezvoltat suficient și nici nu există premisele creării și perfecționării unui astfel de sistem în viitorul apropiat, și aceasta datorită faptului că tehnologiile informatice și de comunicație au pătruns cu precădere în sectorul privat și mai puțin în sectorul public.
Sectorul public beneficiază încă de sisteme incomplete și neintegrate în fluxul informațional național. Paginile web de informare a cetățenilor (Administrația Prezidențială, Camera Deputaților, Senat, Guvern, ministere, consilii locale, prefecturi, primării) sunt operaționale în cea mai mare parte, dar nu sunt construite în conformitate cu un set de standarde sau cerințe comune, care să permită atât integrarea într-un singur portal, cât și asigurarea condițiilor optime de acces la informațiile de interes public.
Totuși demersurile făcute în ultimii ani pentru trecerea la guvernarea electronică și dezvoltarea sistemelor de e-Democracy, e-Health, e-Learning, e-Tax, e-Procurement, e-Banking etc. s-au materializat în rezultate semnificative în acest domeniu, dar insuficiente în raport cu perspectivele țării noastre și cu noul statut de stat membru al Uniunii Europene.
Trecerea la interacțiunea electronică dintre autorități și cetățeni implică schimbări majore ale modului de lucru intern al administrației publice, necesită adaptare și noi modalități de lucru, inclusiv prin parteneriate adecvate și stabile cu sectorul privat și societatea civilă, dar în același timp presupune și schimbarea mentalității, a mediului de abordare și implicarea activă a cetățenilor în rezolvarea problemelor de interes public.
În consecință, pentru ca reforma administrației publice să aibă succes este necesar ca un număr mare de grupuri țintă, (în particular persoane cheie de la nivele de conducere și decizie) să-și exprime sprijinul și angajamentul în recunoașterea necesității schimbărilor și în implementarea acestor schimbări. Este esențial ca persoanele care pregătesc schimbările să aibă capacitatea de a analiza întreaga strategie și să dorească să discute dacă ideile și conceptele noi sunt aplicabile sistemului administrativ românesc.
La sfârșitul lunii septembrie 2003, Comisia Europeană a adoptat un document privind rolul soluțiilor de tip e-Government pentru viitorul Europei. Conform acestuia, administrațiile publice au datoria să răspundă nevoilor crescânde ale cetățenilor și mediului de afaceri de a avea acces la servicii performante și de înaltă calitate, soluțiile cele mai eficiente fiind cele care se bazează pe utilizarea instrumentelor IT&C. Administrațiile trebuie să garanteze accesul tuturor cetățenilor la servicii publice, reorientându-se astfel spre investițiile în infrastructura de comunicații și tehnologia informației.
Lansarea Sistemului Electronic Național, accesibil pe Internet la www.e-guvernare.ro, reprezintă o etapă necesară în alinierea la cerințele europene de modernizare a administrației publice. Oferirea de informații și servicii electronice la orice oră din zi, 7 zile pe săptămână, trebuie să devină o caracteristică principală a sistemului administrativ românesc, cu beneficii atât pentru domeniul public, cât mai ales pentru utilizatori.
Acest sistem electronic răspunde nevoii unităților administrației publice locale de a reduce costurile inutile pentru accesul la informații, pentru gestiunea și publicarea acestora, asigurând servicii de comunicație dedicate, performante, care să dovedească din plin meritul fiecărei localități de a face parte din marea familie a Uniunii Europene.
Sistemul Electronic Național (SEN) este ansamblul unitar alcătuit din Sistemul e-guvernare și Sistemul e-administrație sisteme care presupun utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor pentru interacțiunea dintre cetățeni, sectorul privat și sectorul public (administrație centrală și locală).
Termenul de e-administrație presupune trecerea de la sistemul actual de guvernare către metodele electronice de furnizare a serviciilor pentru populație și mediul de afaceri. Acest lucru înseamnă o restructurare fundamentală a modului de desfășurare a activității guvernamentale și a interactivității cu cetățenii, dublat de creșterea exponențială a eficienței și scăderea cheltuielilor materiale și umane. Conform definirii OECD (Organizației Economice de Cooperare și Dezvoltare) din anul 2003, e-administrație înseamnă utilizarea TIC și în mod particular a Internetului, ca instrument de îmbunătățire a guvernării. E-administrația implică îmbunătățiri majore ale vieții economico-sociale, schimbarea instituțiilor politico-administrative, toate acestea bazându-se pe dezvoltarea infrastructurii și aplicațiilor TIC. Soluțiile de e-Administrație iși propun să rezolve prin instrumente specifice IT modul de comunicare, schimbul de date, în general toate activitățile din cadrul instituțiilor, toate serviciile către cetățeni, către alte instituții sau către mediul de afaceri.
Soluțiile de e-Administrație se constituie din soluții de Back Office și e-Services (servicii electronice), soluții Front Office și interacțiunea dintre ele. Elementele principale de Back Office se sintetizează în trei prototipuri de aplicații IT adaptabile:
Sistemul Electronic de Management al Documentelor care să furnizeze instrumente pentru automatizarea fluxurilor de lucru și a documentelor în interiorul instituției.
Interfața pentru resursele informaționale externe (registre, baze de date cu informații de natură legală, statistică și baze de date cu informații ale instituției).
Rețeaua informațională a executivului bazată pe dezvoltarea sistemului informațional managerial utilizând cele două sisteme enumerate mai sus.
Aplicațiile de Front Office se pot sintetiza în următoarele aplicații IT :
Portal de instituție;
Informații generale
Acces la baze de date și acte normative, arhive, etc.
Servicii online (formulare online, plăți online, etc.)
Sisteme info-chiosk.
La inițiativa Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației , a fost inaugurat portalul eAdministrație (http://eadministratie.mcti.ro), portal apărut ca urmare a unei nevoi reale și imperative, având ca obiectiv principal facilitarea accesului la noile tehnologii și la Internet pentru autoritățile administrației publice locale din comunele și orașele mici.
Portalul e-Administrație oferă soluția conectării primăriilor din orașele și comunele mici la serviciile Societății Informaționale, cerință elementară pentru o dezvoltare durabilă a comunităților. Apelând la portalul web pus la dispoziția lor, există posibilitatea de a interacționa în timp real atât cu instituțiile similare din țară și din străinătate, cât și cu cetățenii proprii
Prin încurajarea prezenței online a autorităților administrației din mediul mic urban și rural se încearcă, așadar, extinderea avantajelor oferite de accesul la tehnologie și la Internet. Prin intermediul portalului eAdministrație, se elimină astfel nesincronizările existente la acest moment între instrumentele de care dispun administrațiile din mediul urban și cele din mediul rural. Odată cu echilibrarea acestei situații, administrațiile comunităților mici se vor bucura de o mai mare transparență și mobilitate atât în relația cu cetățenii și autoritățile, cât și cu potențialii investitori, care pot afla într-un mod mult mai facil despre oportunitățile de afaceri existente la nivel local
Portalul web e-Administrație dă posibilitatea oricărei instituții din administrația publică locală să se înscrie în mod gratuit în acest program. Odată ce au fost de acord cu înscrierea, acestea beneficiază de întregul set de avantaje ale portalului, de la îmbunătățirea comunicării interinstituționale, optimizarea serviciilor administrative prestate, schimburi de experiență la distanță, până la o mai mare vizibilitate și operativitate în soluționarea problemelor reclamate.
Proiectul va furniza către instituțiile administrației publice din comunitățile țintă un instrument de lucru adaptat la nevoile și cunoștiințele lor IT , care să le permită să aibă o prezență activă pe internet, reprezentând un punct de plecare pentru furnizarea pe plan local a serviciilor e-administrație, precum și popularizarea serviciilor e-guvernare de la nivel național.
Prin proiectul e-Administrație, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației urmărește următoarele obiective:
îmbunătățirea comunicării instituțiilor din administrația publică locală cu cetățenii, cu mediul de afaceri și între ele;
intensificarea dialogului inter-instituțional;
creșterea capacității de a atrage resurse și investiții;
îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor și creșterea implicării acestora în proiectele administrației publice locale;
alfabetizarea informatică a instituțiilor din administrația publică locală și încurajarea acestora în sensul implementării de tehnologie;
creșterea prezenței web a administrației și comunităților locale, în special a acelora din zonele rurale sau mai sărace.
Cu ajutorul instrumentelor puse la dispoziție prin intermediul proiectului, aceste comunități vor putea avea o prezență online, cu toate beneficiile care rezultă din acest lucru.
Alături de proiectul E-Administrație observăm și existența Portalului Național de Administrație publică (www.administrație.ro), portal care colectează și publică informații despre cele mai importante instituții și persoane din administrația publică românească: președinție, parlament, guvern, primării, consilii județene și locale, prefecturi, alte organizații ale administrației publice centrale și locale.
Pe lângă aceste informații se disting și link-urile (legăturile) către toate instituțiile importante din administrația publică precum și către formularele administrative online (www.e-guvernare.ro). Astfel se poate observa cu ușurință locul central pe care îl ocupă acest site, devenind așadar cel mai important portal românesc de administrație publică. Totodată, prin intermediul site-ului www.administrație.ro se poate intra în legătură cu redactorii publicației Revista națională de Administrație Publică, unde pot fi solicitate informații din administrația publică sau se pot furniza informații, teme sau propuneri pentru materiale ulterioare în revistă.
Existența acestor două site-uri precum și a paginilor web ale autorităților și instituțiilor publice asigură dezvoltarea optimă a guvernării electronice atât la nivel central dar mai ales la nivel local. Deși acestea funcționează într-un sistem integrat, relaționând prin intermediul link-urilor unele cu celelalte, există totuși probleme legate de accesibilitatea informațiilor pentru cetățeni și de actualizarea periodică a acestora, majoritatea paginilor având un caracter informativ, puține fiind acelea care să permită consultarea cetățenilor în diverse probleme de interes local prin forumuri de discuție de exemplu.
CAP III
SINTEZA APORTULUI PERSONAL
Tehnologia informației reprezintă pentru administrația publică un domeniu de interes major, domeniu care influențează în mod direct felul în care sunt percepute și implementate serviciile publice electronice la nivelul întregii țări. Importanța acestui domeniu pentru administrația publică derivă din faptul că, având în vedere noile cerințe impuse de societatea informațională, asigură o eficientizare a procesului de guvernare, atât la nivel local cât și central, dar și o orientare a serviciilor publice către cetățean, oferindu-i acestuia posibilitatea de a interveni în procesul de luare a deciziilor ce privesc comunitatea din care face parte.
În opinia mea acestea ar trebui să reprezinte domeniile de interes ale personalului din administrația publică pentru a crea un mediu propice dezvoltării administrației electronice, cerință vitală având în vedere particularitățile societății informaționale contemporane.
Serviciile software pentru administratia publica schimba deja modul de interactiune intre cetateni si companii, pe de o parte, si organismele guvernamentale, de cealalta parte,iar acest nivel mare de acceptare al serviciilor de catre utilizatori dovedeste utilitatea acestor servicii petnru cetateni si companii.
Economisirea de timp, energie si bani reprezinta principalul avantaj, dar nu trebuie pierdute din vedere
Castigurile sunt: istoricul tranzactiilor este mai usor de consultat, documentele nu se mai pierd fiind salvate digital, etc.
Avantajele: toate datele sunt disponibile electronic, putandu-se explora foarte usor evolutiile si tendintele viitoare, se pot face prognoze, se pot identifica serviciile mai putin folosite, etc.
Folosirea serviciilor de e-Guvernare reperzinta o solutie eficienta pentru combaterea evaziunii si determinarea “trisorilor” sistemului public.
Tocmai datorita acestor avantaje multiple, serviciile publice electronice vor cunoaste o dezvoltare puternica si in perioada urmatoare, preconizandu-se a reprezenta modalitatea cea mai importanta de interactiune intre stat, cetateni, companii si alte organizatii in viitorul cel mai apropiat pentru majoritatea problemelor.
Aceasta evolutie a sistemelor publice electronice nu poate fi facuta eficient fara specialisti pe diferite niveluri: tehnologic, organizational, administrativ, legal si politic.
Tocmai din aceasta cauza este impresios necesara pregatirea specialistilor in sistemele electronice pentru administratia publica si dezvoltarea de programe de formare profesionala inca din ciclul universitar.
Din punct de vedere tehnologic, evolutia si inovarea in acest domeniu vor urma tendintele generale din tehnologia informatiei si comunicatii, avand insa unele aspecte particulare.
La finalul acestei lucrări, după ce am plecat de la teoria și legislația în domeniu, am trecut prin date ce relevă practica la nivelul administrației publice locale din România și am prezentat importanța mijloacelor noi de informare, oferind și câteva exemple de bună practică, putem concluziona următoarele:
Pentru sănătatea democrației, relația transparentă dintre cetățean și administrația publică locală este vitală, întrucât numai cu o comunicare facilă între cele două părți activitatea instituțiilor administrației publice locale poate fi îndreptată spre nevoile contribuabililor.
Legislația privind liberul acces la informațiile de interes public și transparența decizională este solidă, însă aplicarea acesteia lasă de dorit în multe dintre unitățile administrativ teritoriale ale României, de aici rezultând nevoia unui organism la nivel central care să monitorizeze și să sancționeze încălcarea legilor 544/2001 și 52/2003 în teritoriu.
Chiar dacă se remarcă o nevoie tot mai mare a utilizării unor mijloace moderne în comunicarea dintre cetățeni și instituțiile publice locale, funcționarii publici responsabili de transparență și comunicare sunt în continuare reticenți la utilizarea rețelelor de socializare pentru îmbunătățirea dialogului dintre cele două părți. Apare necesitatea unor programe de formare la nivel național pentru dezvoltarea competențelor privind utiliziarea noilor mijloace de comunicare și de implicare a cetățenilor în procesul decizional în rândul funcționarilor publici din cadrul instituțiilor administrației publice locale.
Cu ajutorul și implicarea societății civile, insituțiile administrației publice pot comunica mult mai ușor cu cetățenii, reușind totodată să îi încurajeze pe aceștia să ia parte la procesul decizional.
Bibliografie
1.Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, Administrația publică în România, ed. C. H. Beck, București, 2008,
2.R. Ionescu, Drept administrativ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970,.
3.Curs de drept administrativ, SNSPA, coordonator loan Alexandru, Editura Economică, 2002,
4.Gh.Guțu, Dicționar latin-român, Editura Științificǎ, București, 1993,
5.Ernst Forsthoff, Traite de droit administrative allemande, Bruxelles, 1969,
6. Emil Bălan, Elemente de drept administrativ, Ed. Trei, 1999
7. Alexandru Negoițǎ,Drept administrative, Editura Sylvi,București,1998
8.Emil Bălan, Procedura administrativă, Editura Universitară, București, 2005
9.Mihai T. Oroveanu, Introducere în știința administrației de stat, Editura Enciclopedică Română, București 1996,
10. Manuel Guțan, Istoria administrației publice locale în statul român modern, Editura All Beck, București, 2005,
11.Mircea Preda, Deconcentrarea serviciilor publice, un concept constituțional nou pentru administrația publică, în Buletin de informare legislativã nr. 1/2004, București, 2004,
12. Mircea Preda, Benonica Vasilescu, Drept adminstrativ, partea specială, Ed. Lumina Lex, București, 2007,
13.Strategia Guvernului privind accelerarea reformei administrației publice, 2004
14.Strategia Guvernului privind accelerarea reformei administrației publice, 2004,
15.Valentin Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român. Partea generală, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2002,
16.. Ioan Alexandru, Alexandru Negoiță, Ioan Santai, Dumitru Brezoianu, Ioan Vida, Stelian Ivan, Ion Popescu Slăniceanu, Drept Administrativ, Editura Omnia Uni S.A.S.T., Brașov, 1999,
17. Corneliu Manda, op. cit.,;
18. Gheorghe Zaharia, Drept administrativ român, Ed. Ankarom, Iași, 1998,
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Strategii de Modernizare In Administratia Publica (ID: 129921)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.