. Strategii de Marketing Folosite In Turism Pentru Atenuarea Sezonalitatii

Strategii de marketing folosite în turism pentru atenuarea sezonalității

CUPRINS

Introducere ––––––––––––––––––––– 03

CAPITOLUL I: Turismul- fenomen economic, social și cultural

1.1 Delimitări conceptuale –––––––––––––––- 04

1.2 Factori de influență––––––––––––––––– 08

1.3 Forme de turism––––––––––––––––––-13

1.4 Locul și rolul turismului în economie––––––––––16

CAPITOLUL II: Coordonatele sezonalității turistice

2.1 Conceptul de sezonalitate turistică și variațiile sezoniere ale

fenomenului turistic––––––––––––––––- 24

2.2 Ciclurile de sezonalitate în activitatea turistică–––––– 28

2.3 Factorii sezonalității în turism––––––––––––- 33

2.4 Impactul sezonalității asupra mediului înconjurător–––– 38

CAPITOLUL III: Analiza activității turistice în stațiunea Olănești

3.1 Potențialul turistic natural–––––––––––––– 42

3.2 Resurse turistice antropice–––––––––––––– 51

3.3 Baza tehnico-materială–––––––––––––––- 63

3.4 Circulația turistică–––––––––––––––––- 69

CAPITOLUL IV: Strategii de atenuare a sezonalității în stațiunea

Olănești

4.1 Obiective și strategii de marketing––––––––––– 78

4.2 Obiective strategice de dezvoltare a turismului balnear în

stațiunea Băile Olănești–––––––––––––––- 80

4.3 Strategii adoptate în politica de produs–––––––––- 91

4.4 Strategii adoptate în politica de tarife și prețuri–––––– 94

4.5 Strategii adoptate în politica de distribuție și promovare––- 98

Concluzii–––––––––––––––––––––– 102

Bibliografie––––––––––––––––––––– 107

Introducere

Activitatea turistică se înscrie între fenomenele ce s-au impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa spectaculoasă conținând una dintre trăsăturile caracteristice ale secolului nostru și în special a celei de-a doua jumătăți a acesteia, când se poate vorbi cu adevărat de o „explozie turistică”. Ca mijloc de utilizare în mod plăcut și în condiții de confort a timpului liber, turismul a devenit în zilele noastre o activitate social culturală și economică de mare importanță, în multe cazuri fiind un factor esențial în balanța de venituri a respectivelor țări.

Prin specificul său, turismul aparține structural sferei sectorului terțiar. Diversificarea și eterogenitatea serviciilor turistice, trăsăturile comune cu celelalte activități ale terțiarului confirmă apartenența turismului la acest sector.

Localizarea turismului în sfera terțiarului rezultă din însuși conținutul activității ce-l reprezintă, activitatea ce ia forma unei suite de prestații, cum ar fi: conceperea și organizarea călătoriei, transportul, cazarea, divertismentul, etc., urmărind satisfacerea nevoilor turismului pe durata deplasării sale.

În condițiile specifice ale activităților de turism, pe lângă aspectele caracteristice ale dispersării în spațiu a fluxurilor turistice, se remarcă frecvent și o repartizare inegală în timp a cererii de servicii care, în diferite zone de interes turistic, echivalează cu o concentrare pronunțată a sosirilor de vizitatori sau uneori chiar sistarea sosirilor de turiști în alte perioade. Aceste variații sezoniere, cu implicații economico-organizatorică în activitățile turistice sunt caracteristice și pentru zona turistică vâlceană.

CAPITOLUL I

Turismul- fenomen economic, social și politic

Turismul reprezintă astăzi, prin conținutul și rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importanță a vieții economice și sociale pentru un număr tot mai mare de țări ale lumii.

Multiplele sale conexiuni și implicații în plan economic, social, cultural și politic, rolul său activ în societate, pe de o parte și transformările sale ca fenomen, pe de altă parte, argumentează actualitatea preocupărilor pentru cunoașterea conținutului turismului, a sensibilităților și incidentelor sale, pentru descifrarea mecanismelor de funcționare.

1.1 Delimitări conceptuale

Turismul apare ca un fenomen economico-social specific civilizației moderne, puternic ancorat în viața societății și, ca atare, influențat de evoluția ei. Tratarea științifică a activității turistice este condiționată și de necesitatea cunoașterii conținutului economico-social al acesteia, mutațiile înregistrate continuu în evoluția turismului impunând readaptarea permanentă a conceptelor cu care se operează.

Noțiunea de turism exprimă acțiunea de a vizita diferite locuri și obiective atractive, pentru plăcerea proprie, această călătorie implicând atât deplasarea cât și șederea temporară în localitățile alese ca destinație pentru petrecerea timpului liber. Termenul de turism are un conținut cât se poate de complex, specialiștii atribuindu-i sensuri diferite.

Încă din anul 1942 acesta a fost definit ca fiind „ansamblul relațiilor și faptelor constituite prin deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor obișnuit de rezidență, fără ca acestea să fie motivate de o activitate lucrativă oarecare”1. În turism se disting două categorii de relații: relații materiale, care apar atunci când turiștii recurg la anumite servicii plătite și relații imateriale, rezultate din contactul cu populația locală, cu civilizația, cultura, tradițiile, instituțiile publice din țara vizitată.

În 1963, Conferința Națiunilor Unite privind Turismul și Călătoriile Internaționale ținută la Roma a adoptat o definiție a turismului pe larg utilizată în majoritatea statelor din lume, aceasta bazându-se pe două elemente principale: motivul și durata voiajelor2.

Motivul sejurului este un criteriu care conduce la structurarea călătoriilor dintr-o localitate sau țară în două mari categorii: cei care intră și cei care nu intră în categoria turiștilor.

a) Potrivit celor convenite cu această ocazie, nu fac parte din categoria turiștilor următoarele tipuri de călătorii: lucrătorii veniți din afară, imigranții temporari sau permanenți, nomazii, refugiații, diplomații, etc., respectiv persoanele care urmează să exercite în spațiul avut în vedere unele activități remunerate.

b) Fac parte din categoria turiștilor toate persoanele carte călătoresc într-o serie de scopuri, cum ar fi: petrecerea timpului liber, recreere, sport, misiuni, mitinguri, congrese, studii, vizitarea rudelor și prietenilor, efectuarea de afaceri, pelerinaje religioase, etc.

În rândul turiștilor unei țări sunt incluși: străinii nonrezidenți, naționalii rezidenți în afară, vizitatorii de scurtă durată.

Organizația Mondială de Turism a propus clasificarea diferitelor tipuri de voiaje, pe seama acestui criteriu, în cinci grupe:

timp liber, odihnă, vacanță;

vizitarea rudelor și prietenilor;

afaceri și motive profesionale;

tratament medical;

pelerinaje/motive religioase.

În 1968 aceeași Organizația Mondială a Turismului a propus încadrarea turiștilor în următoarele trei categorii:

turiștii propriu-ziși, care călătoresc în timpul liber, de plăcere;

turiștii de afaceri: delegațiile oficiale și toate celelalte persoane care călătoresc în scopuri profesionale;

alți turiști, incluzând studenții străini, pelerinii, misionari, persoanele aflate la cură.

Toate aceste grupări au un caracter convențional destul de ridicat.

2. Durata sejurului (criteriul cazării peste noapte) servește la identificarea altor două categorii de vizitatori:

excursioniști (vizitatori de o zi), care nu-și petrec noaptea în localitatea sau țara respectivă;

turiștii, care vor rămâne acolo cel puțin o noapte.

Maximul de timp pe care o persoană îl petrece într-o țară pentru a putea fi considerată vizitator este de un an. Conferința Organizației Mondiale de Turism (OMT) de la Ottawa a redefinit turismul, precizând că acest fenomen desemnează activitățile angajate de persoane în cursul voiajelor sau sejurului lor în locuri situate în afara mediului rezidențial pentru o perioadă de peste 24 de ore sau cel puțin o noapte, fără a depășii un an, în vederea petrecerii timpului liber, pentru afaceri ori pentru alte motive. În baza recomandărilor acestei conferințe distingem1:

turismul intern, redat de rezidenții unei țări care vizitează propria lor țară;

turism receptor, când nerezidenții unei țări vizitează o țară (alta decât a lor);

turism emitent întâlnit atunci când rezidenții unei țări vizitează altă țară.

Acestor trei forme li se pot asocia alte trei:

turism interior, cuprinzând turism intern și receptor;

turism național, care include turismul intern și cel emitent;

turismul internațional, constituit din turismul receptor și emitent.

În afara termenului de turism, limbajul curent și cel de specialitate utilizează și alți termeni, având un conținut, la prima vedere, asemănător, cum ar fi cei de : recreere, călătorie, vizită, excursii, etc. Specialiștii în turism le atribuie sensuri diferite.

Prin recreere se înțelege tot ceea ce un individ întreprinde în timpul lui liber pentru revitalizare. Prin timp liber desemnăm timpul asupra căruia omul dispune absolut liber, utilizându-l așa cum dorește el.

Călătoria este o noțiune care presupune deplasarea unei persoane, cu sau fără un vehicul, între cel puțin două puncte situate în locuri diferite, cel care o efectuează purtând denumirea de călător.

Vizita este noțiunea cu înțelesul cel mai apropiat de turism, indicând orice călătorie care se face în unul din cele cinci motive enumerate anterior, autorul ei fiind vizitatorul.

Excursia este o vizită având durata de cel mult o zi, în timp ce turismul este o vizită în care persoana petrece cel puțin o noapte într-un loc special de găzduire situat în locul vizitat.

Concluzia care rezultă din cele expuse până aici este aceea că la realizarea turismului participă, pe lângă organizațiile sau oficiile specializate de turism, o serie de alte elemente (vehicule, hoteluri, restaurante, muzee, elemente ale naturii), toate acestea putându-și dovedi utilitatea și independența. De aici dificultățile în delimitarea industriei și pieței turismului.

Turismul are unele caracteristici proprii cum ar fi1:

Sezonalitatea (cererea fluctuantă), amploarea și intensitatea sa variind mult de la o perioadă la alta, fiind strâns legate de timpul liber;

Interdependența produselor turistice: beneficiarul turismului fiind întotdeauna beneficiarul mai multor bunuri materiale și servicii care se leagă unele de altele;

Nivelul ridicat al costurilor fixe, determinat de caracterul rigid al ofertei și de caracterul nestocabil al serviciilor.

1.2. Factori de influență

În literatura de profil constatăm existența unor referiri numeroase la înțelegerea cauzelor apariției și dezvoltării turismului, precum și încercării de grupare a factorilor de influență și de comensurare a dimensiunii și sensului acțiunii lor.

Clasificarea factorilor de influență:

În raport cu importanța lor în determinarea fenomenului turistic:

factori primari: oferta turistică, veniturile populației, timpul liber;

factori secundari: cooperarea internațională, facilitățile de viză, servicii complementare.

După natura social-economică:

– factori economici: veniturile populației, oferta turistică, prețurile

și tarifele;

factori demografici: evoluția numerică a populației, modificarea duratei medii a vieții, structura pe vârste;

factori sociali: urbanizarea și timpul liber remunerat;

factori psihologici, educativi și de civilizație: nivelul de instruire, dorința de cunoaștere;

factori tehnici: performanțele mijloacelor de transport;

factori politico-organizatorici: regimul vizelor, formalitățin loc special de găzduire situat în locul vizitat.

Concluzia care rezultă din cele expuse până aici este aceea că la realizarea turismului participă, pe lângă organizațiile sau oficiile specializate de turism, o serie de alte elemente (vehicule, hoteluri, restaurante, muzee, elemente ale naturii), toate acestea putându-și dovedi utilitatea și independența. De aici dificultățile în delimitarea industriei și pieței turismului.

Turismul are unele caracteristici proprii cum ar fi1:

Sezonalitatea (cererea fluctuantă), amploarea și intensitatea sa variind mult de la o perioadă la alta, fiind strâns legate de timpul liber;

Interdependența produselor turistice: beneficiarul turismului fiind întotdeauna beneficiarul mai multor bunuri materiale și servicii care se leagă unele de altele;

Nivelul ridicat al costurilor fixe, determinat de caracterul rigid al ofertei și de caracterul nestocabil al serviciilor.

1.2. Factori de influență

În literatura de profil constatăm existența unor referiri numeroase la înțelegerea cauzelor apariției și dezvoltării turismului, precum și încercării de grupare a factorilor de influență și de comensurare a dimensiunii și sensului acțiunii lor.

Clasificarea factorilor de influență:

În raport cu importanța lor în determinarea fenomenului turistic:

factori primari: oferta turistică, veniturile populației, timpul liber;

factori secundari: cooperarea internațională, facilitățile de viză, servicii complementare.

După natura social-economică:

– factori economici: veniturile populației, oferta turistică, prețurile

și tarifele;

factori demografici: evoluția numerică a populației, modificarea duratei medii a vieții, structura pe vârste;

factori sociali: urbanizarea și timpul liber remunerat;

factori psihologici, educativi și de civilizație: nivelul de instruire, dorința de cunoaștere;

factori tehnici: performanțele mijloacelor de transport;

factori politico-organizatorici: regimul vizelor, formalități la frontiere.

După durata în timp a acțiunii lor:

factori de influență permanentă: puterea de cumpărare a populației, mișcarea populației, creșterea timpului liber;

factori conjuncturali: crize economice, conflicte armate, catastrofe naturale, condiții meteorologice.

După natura provenienței și sensul intervenției2:

factori exogeni (exteriori activității de turism): sporul natural al populației, creșterea gradului de urbanizare.

Factori endogeni (interiori): lansarea de noi produse turistice, ridicarea nivelului de pregătire a personalului din turism.

După profilul de marketing:

factori ai cererii turistice: veniturile populației, urbanizarea;

factori ai ofertei turistice: diversitatea și calitatea serviciilor, costul prestațiilor, nivelul de pregătire și structura forței de muncă.

Din categoriile de factori amintite, s-au delimitat factorii reprezentativi cu influența decisivă în evoluția de ansamblu a turismului. Dintre acestea amintim:

veniturile populației constituie principala condiție pentru manifestarea cererii turistice și deci suportul material, obiectiv al dezvoltării turismului. Veniturile populației exprimă, sintetic, nivelul de dezvoltare economică și socială a unei țări și indirect, posibilitățile oferite pentru practicarea turismului. Astfel, sporirea veniturilor individuale – rezultat al creșterii economice și, corespunzător, a produsului intern brut – influențează nemijlocit structura consumului și, implicit, accesul la turism al diferitelor categorii sociale. Veniturile reprezintă un factor de acțiune complexă, ele influențând intensitatea circulației turiștilor prin creșterea numărului de turiști, dar și durata călătoriei, distanța deplasării, realizarea călătoriei în interiorul sau în afara granițelor1.

Prețurile și tarifele reprezintă alt factor de stimulare a dezvoltării turismului. Influența prețurilor se desfășoară pe mai multe planuri, acțiunea lor vizează produsul turistic în ansamblu sau numai una din componentele sale: transport, cazare, alimentație, agrement, de asemenea această influență se manifestă direct în raport cu piața internă sau internațională cu destinația, zona, sezonalitatea.

În general, practicarea unor tarife ridicate limitează accesul la serviciile turistice și se reflectă, în reducerea numărului de turiști și a duratei medii a sejurului, în timp ce tarifele scăzute stimulează manifestarea cererii. De fapt, relația dintre prețuri (tarife) și dezvoltarea turistică este mult mai complexă, fără a exclude reacțiile inverse, de pildă tarifele foarte scăzute pot determina neîncrederea turiștilor și, ca urmare, o scădere a intensității circulației.

Oferta turistică este reprezentată prin sursele turistice și echipamente, acționează pozitiv asupra fenomenului turistic. Bogăția de valori naturale (relief, climă, floră, faună), istorice, de civilizație și de cultură de care dispune o țară sau zonă, precum și gradul de amenajare a acestora și facilității create pentru vizitare, exercită o mare forță de atracție asupra fluxurilor turistice.

Un alt fenomen cu implicații în dezvoltarea turismului este progresul tehnic în domeniul transporturilor. El are consecințe directe asupra creșterii gradului de mobilitate a populației, favorizând deplasarea în interes turistic. În privința mobilității populației, progresul tehnic acționează în două direcții: perfecționarea căilor și mijloacelor de transport în comun și creșterea gradului de dotare cu automobile.

Influența dezvoltării transportului asupra turismului este certă și importantă, pornind de la premisa că transportul reprezintă o componentă de bază a prestației turistice.

Circulația turistică evoluează și în corelație cu creșterea demografică, cu mutațiile în structura populației, creșterea numerică a locuitorilor, precum și ritmul acestei creșteri influențează direct numărul turiștilor potențiali. Cercetări efectuate în această direcție au demonstrat o majorare a pieței turistice potențiale cu o rată medie anuală de 0,5-1% ca rezultat exclusiv al sporului demografic. Importanța structurii pe vârste a populației și schimbările intervenite sunt evidențiate de proporțiile diferite de participare la mișcarea turistică a grupelor de vârstă. Un segment al populației cu rol deosebit pentru creșterea circulației turistice este tineretul, care reprezintă, la scară mondială, circa 30-35% din totalul populației. Cererea pentru turism este mai mare în rândul tineretului datorită timpului liber de care acesta dispune, nevoii de instruire, dorinței de distracție manifestate mai puternic decât la alte categorii.

Procesul de urbanizare determină, la rândul său, o serie de mutații în structura nevoilor populației, influențând direct și dimensiunile circulației turistice.

Un alt factor determinat al turismului este timpul liber. Practic este vorba de o creștere a disponibilităților de timp ale populației și de afirmare a turismului ca una dintre principalele modalități de utilizare a timpului liber.

În privința dimensiunilor timpului liber, sporirea acestora se realizează pe seama reducerii duratei zilei de muncă sub 8 ore, a reducerii săptămânii de lucru, a instituționalizării și creșterii duratei concediului anual plătit și a reducerii timpului total de lucru în cadrul duratei de viață. În privința destinațiilor timpului liber, preferința pentru turism se manifestă îndeosebi la sfârșitul săptămânii și în vacanțe.

Desigur, cea mai mare parte a factorilor analizați își pun amprenta asupra cererii turistice – latura cea mai dinamică a pieței; cu toate acestea, nu poate fi ignorat sau lăsat pe un plan secundar rolul ofertei turistice.

1.3. Forme de turism

În literatura de specialitate s-au adoptat diferite clasificări ale formelor de turism practicate sau practicabile, în funcție de anumite categorii, urmărindu-se o grupare cât mai corespunzătoare specificului resurselor turistice, structurii turiștilor, motivațiilor deplasărilor și caracterul activ al turismului. Considerăm că această clasificare este cea mai completă întrucât dă posibilitatea să se regăsească concomitent atât preferințele turiștilor și motivația deplasării turistice, cât și resursele generatoare de turism.

În funcție de proveniența fluxurilor turistice:

Turism intern (național);

Turism internațional (receptor, dat de sosirile de turiști străini în țara noastră și emițător, generat de plecările de turiști români în alte țări).

Turismul intern și internațional reprezintă două forme de exprimare a aceluiași fenomen, raportul dintre ele fiind net în favoarea celui intern, cu valori diferite de la țară la țară. Turismul internațional se subdivide în funcție de orientarea fluxurilor turistice.

După gradul de mobilitate al turismului1:

Turismul de sejur (lung, de durată medie, scurt – la sfârșit de săptămână) este caracteristic persoanelor care rămân la aceeași destinație perioade de timp ce coincid, în general, cu acelea ale vacanței sau concediului;

Turismul itinerant (cu valențe culturale, științifice, tehnice, drumeție), presupune mișcarea permanentă, cu înnoptări de scurtă durată în aceeași localitate, fiind specific, posesorilor de vehicule și caracteristic perioadelor de extrasezon;

Turismul de tranzit este motivat de necesitatea traversării unor țări pentru atingerea destinației de sejur.

Turismul de sejur se subdivide în turism de sejur scurt, vizând în principal deplasările ocazionale și cele la sfârșit de săptămână, turism de sejur mediu, ce coincide cu durata standard a călătoriilor (12-15 zile) și turism de sejur lung sau rezidențial, când timpul de rămânere într-o localitate depășește de regulă 30 de zile, acesta este specific turismului de tratament balneo-medical.

În funcție de perioada anului în care se realizează acțiunea1 turistică: turism continuu, turism sezonier (de vară, de iarnă), ocazional și la sfârșit de săptămână.

Turismul continuu este organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (cura balneară, turismul cultural, de afaceri);

Turismul sezonier este legat de existența anumitor condiții naturale sau evenimente cultural-artistice, sportive, etc. Se întâlnesc astfel: turism de iarnă, deplasarea fiind motivată de practicarea sporturilor specifice sau din dorința unor cure helio-terapeutice montane; turism de vară, asociat în principal zonelor de litoral și motivat de cura helio-marină, dar el poate avea ca destinație și muntele pentru drumeție și alpinism, turism de circumstanță sau ocazional, determinat de participarea la diverse manifestări științifice, cultural-artistice, sportive, tradiții, obiceiuri, etc.

După mijloacele de transport folosite: drumeții, turism rutier, feroviar, naval și aerian.

Drumeția cuprinde deplasările în zonele nepoluate, cu scop recreativ și de îngrijire a sănătății, excursiile montane și alpinismul;

Turismul rutier include mai multe variante cum sunt: cicloturismul, motociclismul, automobilismul;

Turismul feroviar este una din cele mai vechi forme de călătorie, practicat de un număr mare de turiști, datorită avantajelor în privința comodității, siguranței și costurilor;

Turismul naval este întâlnit mai ales sub forma croazierelor și, mai recent sub forma turismului nautic sportiv;

Turismul aerian este practicat cu succes pe distanțe lungi și foarte lungi, ca urmare a vitezei mari de deplasare și confortul călătoriei.

După momentul și modul de angajare a prestațiilor turistice1: turism organizat, neorganizat (pe cont propriu) și semiorganizat.

Turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestației, respectiv a tuturor serviciilor legate de călătorie și sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor (voucher-ul, BOT- biletul de odihnă și tratament) sau a altor tipuri de înțelegeri convenite între turist și agenția de voiaj sau alți organizatori de vacanțe (hoteluri);

Turismul neorganizat nu presupune angajarea prealabilă a unor prestații turistice. Vizitatorul hotărăște singur asupra destinației, duratei deplasării, perioadei de realizarea a acestora, mijlocului de transport, modalităților de agrement;

Turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor specifice celor două forme deja prezentate; în această situație, o parte a serviciilor este angajată în prealabil, iar o altă parte este obținută direct, pe măsura derulării călătoriei (servicii de transport și de agrement, în principal).

În funcție de vârstă și de ocupația turiștilor: turism pentru tineret, pentru vârsta a treia, turism social.

Turismul social este o formă specifică turismului de masă, el se adresează categoriilor de populație cu posibilități financiare modeste și de aceea serviciile apelate sunt de nivel mediu din punct de vedere al calității și într-o gamă mai restrânsă. Turismul social presupune și promovarea unui sistem de facilități (reduceri de tarife, sponsorizări).

Turismul pentru tineret se prezintă ca o formă particulară a turismului social care, prin facilitățile acordate acestui segment al populației, încurajează dezvoltarea călătoriilor, având o semnificativă contribuție în plan instructiv-educativ.

Cunoașterea acestor relații, respectiv a câmpurilor de interferență ca și a factorilor ce condiționează evoluția diferitelor forme de turism, prezintă o semnificație deosebită pentru conturarea strategiei de dezvoltare turistică, pentru elaborarea direcțiilor de acțiune în vederea diversificării formelor și apropierii lor de gusturile și dorințele consumatorilor.

1.4 Locul și rolul turismului în economie

Turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se așa cum apreciază unii autori1, într-o ramură a economiei naționale, ramură care se integrează în sectorul terțial.

Este o ramură de interferență datorită complexității legăturilor ce se dezvoltă între turism și celelalte ramuri ale economiei, indiferent din ce sector de activitate face parte. Referitor la rolul turismului în cadrul economiei naționale, literatura de specialitate evidențiază faptul că el are „un impact considerabil asupra economiilor, societăților și culturilor diferitelor țări de referință”2.

„Turismul joacă un rol important în viața economică și socială, acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii economice, ca o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, ca un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură și civilizație al oamenilor”3.

Fenomenul turistic are dimensiuni sociale, economice și culturale, cu puternice accente educative. În cuprinsul Declarației de la Manila se subliniază că orice concepție prospectivă a dezvoltării sociale, culturale și economice a umanității ar trebui să țină seama de activitatea turistică națională și internațională și, implicit, de modul în care este organizat timpul liber al oamenilor, părți integrante ale vieții societății moderne.

Turismul prezintă o complexitate în continuă creștere, în plan economic sintetizează rezultatele unui mare număr de activități, în plan psihosocial se constituie ca o modalitate superioară de organizare a timpului liber. În domeniul turismului se vorbește astăzi chiar de o „piață a timpului liber” determinată de evoluția numeroșilor factori dintre care cei economici au un rol important.

Știința economică este preocupată de realizarea unei utilizări optime a resurselor limitate, multe dintre ele, rare sau unice. Acest principiu funcționează și în cazul unei cereri individuale ce vizează beneficii psihologice de pe urma unei călătorii sau unei afaceri ce-și propune drept scop încasarea de profit – prin furnizarea de bunuri substanțiale și servicii către turiști sau chiar în cazul unei comunități gazdă ce vede turismul în termenii câstigului economic și prosperității zonei pe care o reprezintă. Agenții economici caută să satisfacă dorințele fizice și psihologice.1

Pot fi nominalizate cel puțin trei scopuri importante ale turismului:

Maximizarea importanței experienței psihologice pentru turiști;

Maximizarea profiturilor firmelor ce furnizează bunuri materiale și servicii turiștilor;

Maximizarea efectelor- primare și secundare- induse de investițiile turistice asupra unei comunități sau regiuni.

Aceste obiective sunt adesea compatibile; maximizând experiența psihologică, se creează o clientelă fericită, ceea ce o face să revină, să cheltuiască bani și să satisfacă pe fiecare ofertant din industria turistică și dintr-o regiune oarecare. În unele cazuri însă, aceste scopuri sunt incompatibile. Un obiectiv precum maximizarea profitului obținut într-o zonă turistică mică poate cauza dezvoltarea capacităților peste disponibilitățile locului, ceea ce conduce la suprautilizarea și declinul plăcerii psihice. Exagerata accentuare a turismului ca element în dezvoltarea economică poate avea aceleași rezultate. Pot apărea, de asemenea, ciocniri între utilizarea resurselor pentru turism și potențialitatea utilizării acestora pentru alte forme ale activității social-economice. Pentru a contura mai bine imaginea noastră privind locul și rolul turismului în economia și viața locuitorilor unui teritoriu, să abordăm sintetic mobilurile și implicațiile acestei activități specifice.

Optimizarea experienței

Maximizarea experienței turistice este subiect al unui număr de constrângeri și se manifestă în funcționarea cererii. Cererea de experiență turistică este specifică, în sensul că produsul nu este ușor de identificat direct și este adesea invizibil.

Turistul este în mod caracteristic constrâns de timp și de buget. În consecință, este necesară optimizarea experienței pentru a determina combinația destinațiilor preferate și posibilitățile reale în limitele impuse de timp și de venituri.

Optimizarea beneficiilor

Pentru ca bunurile și serviciile furnizate turiștilor să fie într-adevăr implicate în producerea experienței, cererea pentru ele trebuie să derive din cererea pentru turism ca întreg. Anumite bunuri economice sunt complementare, iar cererea pentru ele este independentă. Altele sunt substituibile și determină o concurență cu o arie mai limitată. Organizatorii călătoriilor pot maximiza profiturile, comercializând produse turistice de diferite valori și costuri, crescând numărul de clienți (consumatori) de-a lungul curbei cererii.

Sezonul turistic intensiv este, de obicei, limitat. În cadrul unei astfel de perioade cererea este intensă și trebuie să se întâlnească cu oferta, în exces în extrasezon. În extrasezon, cât timp cererea este scăzută, unele capacități nu vor fi utilizate.

Optimizarea structurii economiei locale

De-a lungul perioadei de activitate investițională intensă, cât și după aceea, când investițiile produc, turismul afectează multiplu orice regiune. Fondurile cheltuite pentru investiții vor revenii construcțiilor, prelucrării lemnului, industriei grele și a altor câteva sectoare industriale. Banii cheltuiți de turiști vor fi, de asemenea, introduși în câteva sectoare care vor fi, la rândul lor, legate în economie. Este posibil să existe o industrie turistică prosperă și o sărăcie accentuată a populației locale, dacă nu există legături de interdependență.

Exporturile și importurile în turism

În funcție de nivelul la care sunt considerate problemele activității turistice, regiunea gazdă poate fi definită ca o țară, un stat sau o națiune, dar și în profil teritorial, ca un județ, oraș sau altă comunitate locală. De aceea la nivelul unei unități administrativ-teritoriale venitul este considerat a fi de interes primordial, pe când guvernul unui stat va admite, ca obiectiv al său, maximizarea venitului obținut din întregul stat și așa mai departe.

Indiferent care din sferele regiunii gazdă este considerată, cheltuielile făcute în acea zonă de către turiștii veniți din altă zonă reprezintă „injecții în economia zonei în cauză”. Pentru cetățenii germani care călătoresc în România, de exemplu, este de presupus că și-au câștigat venitul în Germania. Când aceștia cheltuiesc banii în România, ca turiști, ei „injectează” bani în economia românească. Astfel, cheltuielile făcute de străini în țara noastră, cu scopuri de călătorie reprezintă export de turism pentru România. Această apreciere poate fi oarecum confuză, obișnuiți fiind să ne imaginăm, când este vorba de export, ceva ce părăsește țara. Când România exportă mașini sau îmbrăcăminte, acestea sunt trimise în afara României. În exemplul cu turiștii germani, aceștia vin în România. Când turiștii vin în această țară, ei cumpără experiența de călătorie. Când pleacă, ei iau această experiență înapoi cu ei. România a exportat astfel experiența de călătorie și a încasat valută.

Figura 1.1. este sugestivă în clasificarea acestui concept. Când turiștii din România călătoresc în Germania și cheltuiesc bani acolo, această acțiune devine import de turism pentru economia românească. În cazul germanilor, banii cheltuiți de ei în România reprezintă import de turism pentru economia Germaniei.

Exportul de mărfuri al Importul de mărfuri al

României Germaniei

Fluxul mărfurilor

România Germania

Fluxul plăților

Exportul de turism al Importul de turism al

României Germaniei

Fluxul turiștilor

România Germania

Fluxul plăților

Fig.1.1. Imaginea comparativă a comerțului exterior cu mărfuri și cu servicii turistice.

În exporturile de servicii turistice, fluxurile turiștilor și plăților sunt orientate în același sens, în timp ce, în exporturile de mărfuri, cele două fluxuri au sensuri opuse. Ambele fluxuri ale plății au aceeași direcție.

Turismul și balanța de plăți

Turismul este una dintre marile industrii ale lumii, astfel că el are un impact sesizabil în balanța de plăți a multor țări. Situația balanței noastre de plăți (România) afectează direct Produsul Național Brut. Ecuația ce sugerează această înțelegere este următoarea:

Y = c + i + g + (e-h), unde:

Y = produs național brut;

C = cheltuieli cu bunuri de consum;

I = cheltuieli pentru bunuri investiționale;

G = cheltuieli guvernamentale;

E = exporturi;

H = importuri.

Firmele care propun și asigură serviciile dorite vizitatorilor străini, stimulează vânzările, ajută economia națională.

Stimularea investițiilor

Industria turistică are o structură unică. Ea reprezintă practic un foarte accentuat grad de atomicitate, o aglomerare a unui număr mare de unități foarte mici, acoperind o varietate de servicii: mici restaurante, moteluri, case de oaspeți, spălătorii, firme de transport, magazine de artă.

Turismul și fiscalitatea

Turiștii trebuie să plătească taxe. Pentru că vin din alte țări, cheltuielile lor reprezintă o taxă pentru regiunea gazdă. În plus, față de taxele obișnuite de vânzare a serviciilor turistice, turiștii plătesc uneori taxe în moduri mai puțin directe. Taxele de aeroport, taxele de ieșire, cheltuielile vamale, cheltuielile pentru obținerea vizelor sunt doar câteva exemple de metode utilizate, de obicei în taxarea turiștilor. Înțelepciunea impunerii unor astfel de taxe asupra turiștilor este îndoielnică, atât timp cât ea servește numai la diminuarea cererii. În unele țări, de exemplu în țara noastră, tariful pentru camera de hotel poate fi diferit pentru turiștii străini (în general mai mare) față de cei rezidenți.

Creșterea continuă a numărului celor care participă la activitățile turistice are, prin urmare, pe lângă importante consecințe economice, efecte benefice deosebit de puternice pentru viața pașnică a cetățenilor din diverse țări. Se poate confirma fără nici un fel de exagerare, că între colaborarea și pacea internațională și numărul turiștilor internaționali există o interdependență în continuă amplificare.

Într-o asemenea abordare, promotorilor dezvoltării turismului- administrațiilor naționale, regionale sau locale, întreprinderilor turistice, mass-media, cât și turiștilor înșiși, le revine responsabilitatea de a promova un parteneriat veritabil și o cooperare deschisă.

La începutul mileniului al treilea, membrii Adunării Generale a O.M.T., întruniți la Santiago de Chile, la 1 octombrie 2004, au adoptat principiile Codului Global de Etică în Turism.

Căutând să promoveze un turism responsabil, durabil și universal, Codul Global de Etică în Turism devine un instrument de conduită în contactele directe, spontane ce se statornicesc între vizitatori și destinațiile turistice gazdă, amplificând forța vitală a turismului ca factor de prietenie și înțelegere între națiuni.

CAPITOLUL II

Coordonatele sezonalității turistice

Nivelul eficienței este strâns legat în turism de caracterul sezonier al activității. Optimizarea raportului dintre cererea și oferta turistică, în diferite perioade ale anului, poate aduce schimbări în dimensiunile sezonalității -activității turistice, cu efecte favorabile asupra nivelului eficienței.

2.1. Conceptul de sezonalitate turistică și variațiile sezoniere

Turismul, exprimat sub forma cererii și conținutului, înregistrează în evoluția sa, o serie de fluctuații, unele cu caracter continuu, structural, fiind provocate de dinamica unor factori de tendință sau de schimbări rapide și spectaculoase în domeniul tehnicii, altele au caracter alternativ, datorându-se unor condiții naturale, modului de formare a cererii sau unor situații conjuncturale. Sezonalitatea va reprezenta acea stare de evoluție temporală caracterizată printr-o perioadă de vârf a activității unui domeniu aparținător activității economice. Reacția normală a oricărei activități producătoare de bunuri materiale poate îmbrăca două alternative: fie acomodarea producției (ofertei) la nivelul cererii, fie păstrarea nivelului producției, în condițiile în care surplusurile de sezon ale ofertei au șansa de a fi comercializate în timpul unor perioade de vârf ale desfacerii pentru genul respectiv de bunuri (de exemplu, sărbătorile de iarnă).

Oscilațiile sezoniere ale activității turistice sunt cele determinate, în principal, de condițiile de realizare a echilibrului cerere-ofertă și se concretizează printr-o mare concentrare a fluxurilor de turiști în anumite perioade ale anului calendaristic, în celelalte remarcându-se o reducere importantă sau chiar o stopare a sosirilor de turiști.

Sezonalitatea în turism prezintă o serie de particularități1 față de alte domenii ale economiei, unde este de asemenea prezentă, datorită dependenței mari a cererii față de condițiile naturale, caracterului nestocabil al serviciilor turistice, rigidității ofertei, etc. Astfel, variațiile sezoniere ale activității turistice sunt mai accentuate, au implicații mai profunde și de anvergură, directe și indirecte, posibilitățile de atenuare a lor sunt relativ limitate și presupun eforturi mari din partea organizatorilor.

Concentrarea cererii pentru vacanțe în anumite perioade ale anului, ca principal aspect de manifestare a sezonalității, duce la suprasolicitarea mijloacelor de transport, a spațiilor de cazare și alimentație, a celorlalte servicii și a personalului de servire, determinând calitatea mai slabă a prestațiilor, creșterea tensiunii în relațiile dintre solicitanți și prestatori, nemulțumirea turiștilor, în timp ce, în perioadele de extrasezon, capacitățile respective rămân nefolosite, reclamând cheltuieli de întreținere.

Asupra celorlalte ramuri ale economiei, sezonalitatea cererii și consumului turistic acționează fie direct, prin solicitări suplimentare față de unele domenii ca: transporturi, industria alimentară și producția culinară, agricultura, comerț, etc., fie indirect prin efectele ocupării periodice și limitate a unei mase însemnate de angajați, cu redistribuirea lor din alte zone ale țării.

Condițiile naturale au rolul determinant în manifestarea caracterului sezonier al cererii turistice și favorizează existența mai multor tipuri de oscilații, în funcție de momentele de maxim ale ofertei.

Variațiile sezoniere ale fenomenului turistic

Se remarcă frecvent o repartizare inegală în timp a cererii de servicii, care, în diferite zone de interes turistic, echivalează cu o concentrare pronunțată a sosirilor de vizitatori în anumite perioade dintr-un an calendaristic și respectiv cu diminuarea sau uneori chiar cu sistarea sosirilor de turiști în alte perioade. Aceste variații sezoniere, cu serioase implicații economico-organizatorice în activitatea turistică, sunt caracteristice și pentru țara noastră.

Variațiile sezoniere constituie una din caracteristicile principale ale turismului modern: activitatea turistică se distinge esențial de alte activități economice tocmai prin corelația viabilă între volumul ofertei și cererii turistice în decursul unui an calendaristic.

Trebuie precizat că distribuția inegală a cererii de servicii va exercita în perspectivă o presiune tot mai accentuată asupra industriei turismului, pe măsura creșterii, în anii ce vin, a traficului turistic.

Pentru a înțelege mai bine problematica sezonalității în turism, este necesar să se delimiteze caracteristicile fluctuațiilor sezoniere turistice față de alte variații similare care se produc în viața economică, putându-se generaliza următoarea clasificare:

-schimbări continue (de ex.,

curbe de evoluție ascendente sau

descendente);

Structurale – schimbări spontane (de ex.,o

modificare neprevăzută în

procesul economic

provocată de progresul tehnic);

Variații

– schimbări care se produc după

un anumit ritm (de ex., variațiile

Alternative sezoniere)

– schimbări libere, care nu sunt

legate de un anumit ritm (de ex.,

fluctuațiile conjuncturale)

Variațiile sezoniere au fost considerate mult timp ca o categorie specială a fluctuațiilor conjuncturale. Schimbările conjuncturale reprezintă modificări pe termen mijlociu sau lung în dezvoltarea economică a unei anumite regiuni, în timp ce variațiile sezoniere nu se limitează numai la dezvoltarea economică; ele se produc pe termen scurt și pentru diferite motive, într-un ritm mult mai precis decât manifestările în domeniul fluctuațiilor conjuncturale.

În ceea ce privește caracteristicile variațiilor sezoniere, acestea se produc așa cum am precizat, în perioada unui an calendaristic și în contextul unui sezon determinat, cuprinzând una sau mai multe luni. Este adevărat că producția de servicii turistice este, de asemenea supusă fluctuațiilor sezoniere; aceste fluctuații sunt dictate de modificările oscilante ale volumului cererii, fiind consecința naturală și automată a acestor schimbări.

Variațiile sezoniere ale cererii în turism sunt de două feluri: variațiile sezoniere artificiale și variațiile sezoniere naturale. Printre cele dintâi pot fi menționate acelea care privesc mecanismul concediilor plătite, al vacanțelor școlare, etc. și care se disting prin caracterul lor econmico-organizatoric. În paralel se constată însă în domeniul turismului și alte variații sezoniere care au cauze extraeconomice, dacă ele rezultă de exemplu din schimbarea condițiilor climatice în cursul diferitelor anotimpuri. Se poate aprecia că variațiile sezoniere care au loc în turism trebuie să fie considerate ca exemplu cel mai tipic de schimbări sezoniere de acest fel.

2.2 Ciclurile de sezonalitate în activitatea turistică

Problemele legate de diminuarea implicațiilor provocate de concentrarea sezonieră a activității turistice în anumite perioade ale anului și respectiv ale prelungirii sezonului sunt tot atât de vechi ca și turismul însuși.

Fenomenul de concentrare a activității turistice și necesitatea atenuării curbei sezonalității în turism nu s-au manifestat însă niciodată așa de acut ca în zilele noastre. La aceasta contribuie, pe de o parte, creșterea considerabilă a numărului de turiști care călătoresc în perioadele sezonului plin, iar pe de altă parte, eforturile prestatorilor de servicii turistice care sunt menite să ducă la prelungirea sezonului.

Economia turismului este orientată spre piețele de desfacere, iar măsurile organizatorice privind diversitatea tarifelor și prețurilor, structura și diversitatea ofertei de servicii turistice și intensitatea publicității turistice sunt analizate cu atenție, pentru a se putea găsi soluții eficace în legătură cu permanentizarea activității turistice în diversele zone sau stațiuni. În turism, ca și în alte sectoare ale economiei naționale, aceste instrumente de politică comercială au rolul să acționeze asupra menținerii nivelului cererii și îndeosebi asupra creșterii cererii în perioadele de pre- și postsezon și în perioadele de extrasezon.

Pentru a înțelege mai bine implicațiile sezonalității în industria turistică, este necesară cunoașterea frecvenței solicitărilor de servicii în decursul unui an calendaristic1 respectiv a oscilațiilor în repartizarea în timp a volumului și intensității fluxurilor de vizitatori în diferite zone și stațiuni de interes turistic.

În funcție de condițiile naturale, poziția geografică a teritoriului receptor față de circuitele turistice interne și internaționale, de gradul de atractivitate și diversitatea ofertei de servicii, se pot distinge trei variante de bază ale curbei sezonalității în activitatea turistică.

Varianta I: atractivitatea turistică se concentrează într-un singur sezon important, limitat ca durată. Caracteristic pentru această variantă este sezonul turistic estival în zona litoralului românesc al Mării Negre, solicitat de turiști cu anumite oscilații, în perioada iunie-septembrie, așa cum rezultă din graficul exemplificativ ce urmează:

Fig.2.2.1 Sezonul turistic estival al Mării Negre

Varianta a II-a: activitatea turistică se concentrează în două perioade de sezon diferite ca durată, având totodată și frecvențe diferențiate de solicitări. Caracteristice pentru această perioadă sunt stațiunile de munte, destinate atât sporturilor de iarnă cât și turismului de vară. În aceste stațiuni frecvența relativ ridicată a fluxurilor de vizitatori se înregistrează în lunile cu zăpadă (sfârșitul lunii decembrie-începutul lunii martie); solicitările continuă însă și în lunile calde (mai-septembrie), așa cum rezultă din următorul grafic:

Fig. 2.2.2. Sezonul turistic montan

Varianta a–III-a : atractivitatea turistică nu prezintă concentrări sezoniere pronunțate, frecvența sosirilor de turiști etalându-se relativ linear de-a lungul întregului an calendaristic. Caracteristic pentru această variantă sunt, pe de o parte stațiunile balneoclimaterice, unde tratamentele balneomedicale se desfășoară practic în decursul întregului an, iar pe de altă parte, centrele urbane, unde se înregistrează o circulație turistică permanentă (congrese, târguri, expoziții, excursii, călătorii în tranzit, etc.). Trebuie însă precizat că, în această variantă, pot exista anumite perioade de intensitate sporită a cererilor turiștilor (de exemplu, lunile mai-octombrie pentru stațiuni balneoclimaterice sau perioada septembrie-decembrie pentru orașul București), perioade caracteristice printr-un număr sporit de vizitatori.

Fig.2.2.3.Turismul cu sezon prelungit – aglomerările urbane și stațiunile balneare

Analizând aceste variante ale curbelor de sezonalitate, se pot stabilii următoarele etape ale unui sezon turistic:

Perioada de sezon plin, marcată prin intensitatea maximă a activității turistice în vârful de sezon;

Perioadele de început și sfârșit de sezon (denumite și perioade de pre și postsezon sau perioade de sezon intermediar), marcate prin solicitări mai puțin intense, când volumul activității crește, respectiv descrește gradual, în funcție de sporirea sau reducerea intensității circulației turistice;

Perioadele de extrasezon, caracterizate printr-o activitate redusă sau, în anumite cazuri, prin încetarea activității de prestări de servicii turistice.

Succesiunea logică a acestor etape ale sezonului (extrasezon-început de sezon-sezon plin-sfârșit de sezon-extrasezon) marchează, de fapt, ciclurile de atractivitate turistică ce au loc în decursul unui an calendaristic, necesitând dozarea proporțională a eforturilor de pregătire, desfășurate și încheiere a sezonului, transpuse în programele coordonate de activitate ale organizatorilor de turism și ale prestatorilor de servicii turistice. Ele ilustrează în același timp complexitatea activității economico-organizatorice, care urmărește corelarea cât mai eficientă a ofertei turistice cu fluctuațiile sezoniere ale cererii de servicii.

2.3. Factorii sezonalității în turism

Raportul cerere-ofertă pe piața turistică are o evoluție particulară, în comparație cu evoluția sa în cadrul pieței bunurilor de consum. Această evoluție este rezultatul influenței unui număr mare de factori cu acțiune complexă. Prezentarea factorilor de influență ai fenomenului turistic se face în următoarele grupe:1 factori de atracție, economici, demografici, psihologici și politici.

Evoluția fenomenului turistic după tipul de curbă sezonieră este rezultatul acțiunii factorilor care determină sezonalitatea ofertei (condițiile de climă) sau pe cea a cererii (programarea vacanțelor).

Condițiile de climă reprezintă factorul determinant al evoluției sezoniere a calității ofertei turistice, atât pentru zonele în care principala atracție o formează factorii de atracție helio-marină, balneară sau montană, cât și pentru acelea în care activitatea este dată de alte surse primare. Modificându-se cu regularitate în decursul unui an calendaristic, condițiile de climă conduc la o fluctuație corespunzătoare a cererii și la o concentrare puternică a activității turistice. Ciclul sezonier al condițiilor de climă variază într-o perioadă dată de la un nivel minim către un nivel maxim și invers.

Cele două nivele pot fi reprezentate de condițiile de climă considerate de individ ca determinante în alegerea perioadei de petrecere a vacanței care va coincide cu nivelul maxim acceptat de fiecare.

În celelalte cazuri, cererea turistică se va manifesta mai aproape de nivelul minim sau de cel maxim, în funcție de acțiunea convergentă a celorlalți factori. Diferențele care apar între stațiuni, în ani diferiți, trebuie puse pe seama modului diferit în care fiecare individ percepe condițiile de climă, cât mai ales a modului în care s-au combinat factorii cererii turistice.

Mecanismul vacanțelor determină sezonalitatea turistică atât prin concentrarea cererii exprimată de elevi și studenți în perioadele în care sunt acordate vacanțele, cât și, mai ales, prin legătura care se stabilește cu condițiile de odihnă ale părinților1. Această legătură, conduce, în sezon, la formarea concomitentă a cererii turistice a elevilor și părinților, iar în extrasezon, la neparticiparea acestora din urmă la activitatea turistică. Concentrând puternic cererea familiilor cu copii, vacanțele școlare se constituie ca unul din cei mai importanți factori de influență a sezonalității activității turistice.

În ceea ce privește concediile de odihnă, este de remarcat faptul că legislația multor state prevede anumite perioade ale anului în care pot fi acordate, aceste perioade coincid cu perioadele în care condițiile de climă întrunesc nivelul cel mai ridicat de atractivitate turistică, determinând o puternică concentrare a cererii. Așa se explică sezonalitatea ridicată a turismului internațional al țării noastre reflectată în ponderea ridicată a turiștilor străini în lunile iulie-august.

În țara noastră, normele legale referitoare la acordarea concediilor de odihnă, nu permit concentrarea acestora în anumite perioade ale anului, totuși, uneori programarea concediilor de odihnă pentru o parte însemnată a personalului muncitor se realizează, în perioade cu condițiile de climă cele mai favorabile efectuării unor deplasări în scop turistic. Astfel, apare o accentuare a cererii.

Mărimea timpului liber, influențează direct evoluția raportului cerere-ofertă. Consumul1 de servicii turistice nu poate fi limitat decât de timpul de care dispune populația. Creșterea peste anumite limite conduce la o atenuare a decalajului cerere-ofertă, datorită tendinței fragmentizării concediilor de odihnă și utilizării timpului astfel fragmentat, pe diferite destinații, din care de obicei una va fi extrasezonieră.

De mare importanță este creșterea timpului liber, ca urmare a reducerii săptămânii de lucru. Aceasta va marca o creștere a cererii de servicii turistice la sfârșit de săptămână și o ușoară atenuare a efectelor sezonalității prin creșterea gradului de ocupare a spațiilor de cazare în afara sezonului de vârf.

Reducerea numărului de săptămâni de lucru, consecința instituționalizării, generalizării și apoi creșterii duratei concediului anual plătit a dat posibilitatea împletirii celor două condiții necesare practicării turismului: timp liber și mijloace financiare.

Veniturile influențează evoluția raportului cerere-ofertă prin nivelul lor2. Datorită elasticității ridicate a cererii turistice în funcție de venituri, o sporire a acestora va marca o deplasare a consumului de produse de „calitate” mai redusă, corespunzătoare perioadei de extrasezon, către cele de „calitate” mai ridicată, aflate pe piață în perioada de sezon plin. Raportul cerere-ofertă poate fi „ajustat” prin intermediul tarifelor.

Acțiunile de marketing desfășurate de unitățile turistice reprezintă un factor important de influență al raportului cerere-ofertă pe piața turistică1.

Un obiectiv permanent al acestor acțiuni îl constituie stimularea cererii turistice, aceasta reprezentând o cale importantă de sporire a încasărilor cu toate consecințele pozitive ce decurg de aici. Stimularea cererii în sezon are însă drept efect creșterea numărului de turiști până dincolo de limitele capacității fizice a ofertei. De aceea măsurile de stimulare a cererii trebuie dublate de acțiuni care să contribuie la o repartizare mai uniformă a acesteia de-a lungul anului calendaristic. Aceste acțiuni se materializează în politica de produs, tarife și prețuri, promovare și distribuție, instrumente de bază ale strategiei de piață a unității turistice.

Produsul formează o componentă importantă a motivației turistice. Activitățile desfășurate în această direcție se concretizează în politica de produs, care depinde în principal de natura resurselor disponibile și de diversitatea serviciilor oferite. Când atractivitatea ofertei este dată numai de elemente naturale, sezonalitatea va fi mult mai pronunțată, decât atunci când aceasta cuprinde și elemente istorice, culturale, etc. chiar și atunci când resursele turistice sunt formate numai din elemente a căror atractivitate nu prezintă variații sezoniere, activitatea unității turistice va fi marcată de o sezonalitate mai redusă decât în celelalte cazuri, determinată de asocierea factorilor de climă la condițiile de călătorie, condiții care afectează formarea consumului turistic.

Un grad mai redus de atractivitate poate fi compensat printr-o diversitate mai mare de servicii. Prestarea unei game largi de servicii, în general de agrement, oferă unității turistice condițiile pentru diminuarea sezonalității activității sale.

În perioada de sezon, strategia unității va urmării în principal, prestarea unor servicii de calitate ridicată. Valoarea turistică a ofertei poate crește (sau scade) și în funcție de modul în care la ea apelează segmentul de consumatori căruia se adresează. Prin studierea ofertei, trebuie să se stabilească cu rigurozitate categoria de turiști cărora se adresează resursele existente.

Tarifele influențează sezonalitatea activității turistice prin gradul lor de diferențiere pe sezoane și pe zone turistice. Creșterea turistică prezintă o elasticitate ridicată la acțiunea factorilor de influență. Ca diferențierea de tarife pe sezoane să determine o diferențiere corespunzătoare a cererii este necesar ca ea să reflecte diferențe reale, sesizabile de turiști, între valoarea turistică a ofertei dintre cele două perioade. Este evidentă importanța pe care o capătă în politica unității nivelul tarifelor practicate în perioada de extrasezon. Aceasta trebuie să urmărească, pe de o parte, menținerea segmentului de consumatori, iar, pe de altă parte, atragerea unor segmente noi, atât din rândul „nonconsumatorilor relativi”, cât și din cel al „consumatorilor” din perioada de sezon.

Promovarea influențează sezonalitatea turistică prin acțiunea pe care o exercită asupra cererii. Ca instrument al politicii de marketing, însă, împreună cu celelalte elemente ale mix-ului, promovarea poate contribui la „descurajarea” cererii în sezon și „încurajarea” acestuia în extrasezon. Pentru aceasta, în sezon promovarea va urmării, în principal, informarea turiștilor asupra nevoilor acestora la cel mai înalt nivel. Ea se va adresa deci, în primul rând, consumatorilor efectivi ai produsului turistic, fiind o promovare locală. În extrasezon, promovarea se va adresa atât turiștilor de la locul de sejur, cât și segmentelor de turiști potențiali aflați în zonele emițătoare de fluxuri turistice.

Distribuția produselor se referă la ansamblul activităților ocazionate de vânzarea produselor și de deplasarea turiștilor la locul de sejur. Este de remarcat faptul că politica de distribuție se adresează în primul rând extrasezonului. Acest lucru este determinat de raporturile în care se găsesc prestatorii de servicii și consumatorul, în cele două perioade. În sezon, datorită cererii ridicate, consumatorul este în „căutarea” prestațiilor turistice, contribuind efectiv la vânzarea rapidă și fără probleme a acestora. În schimb, în extrasezon situația se inversează. Prestatorul de servicii este în căutarea cererii. Rolul său și al distribuitorului în vânzarea produsului, ca și în asigurarea unor condiții de deplasare cât mai bune este mai ridicat. De aici necesitatea ca vânzarea produselor să fie efectuată prin intermediul tuturor distribuitorilor, inclusiv sub forma vânzării la locul de prestare al serviciilor turistice.

2.4. Impactul sezonalității asupra mediului înconjurător

Amplificarea activității de turism în forme tot mai variate și dinamice a condus în timp și spațiu la apariția unor forme de poluare pe care le produc acestea, fără a avea gravitatea celor declanșate de activitățile industriale și de transport. Turismul,1 ca orice activitate umană, fără să conțină elemente internaționale fiind un consumator de spațiu și resurse turistice, participă implicit la degradarea și poluarea mediului înconjurător și a potențialului turistic, fie prin presiunea directă a turiștilor asupra peisajului, florei și faunei sau a altor obiective turistice pe care le poate deteriora parțial sau total, fie prin concepția greșită de valorificare a unor zone, puncte și obiective turistice.

Influența sa asupra mediului înconjurător este mult mai mare în perioada de maximă concentrare a activității turistice. Legătura sezonalitate-poluare pornește de la faptul că prezența factorilor poluanți în mediul ambiant conduce la degradarea acestuia numai în măsura în care sunt depășite anumite limite tolerabile.

Concentrarea în anumite perioade ale anului, pe spații restrânse a unei populații care prin numărul ei depășește capacitatea de primire a zonelor, are ca efect diminuarea calității peisajului prin degradarea elementelor sale componente într-o măsură care depășește limitele admisibile.

Influența turismului asupra mediului se realizează atât prin acțiunea directă a omului asupra peisajului, cât și prin activitatea desfășurată de unitatea turistică în direcția producerii serviciilor. Efectele acestei acțiuni se regăsesc în poluarea solului, apei și a aerului. Literatura de specialitate consemnează ca elemente poluante specifice și turismului, sursele caracteristice nișei umane, transporturile turistice și poluarea sonoră.

Omul, ca ființă umană, produce deșeuri proprii existenței sale, unele depinzând de activitatea fiziologică, altele provenind din folosirea detergenților, cosmeticelor și mai ales cantităților foarte mari de ambalaje. Este evident, că poluarea provenită pe această cale depinde de densitatea populației. Aglomerarea acesteia pe drumurile de acces și în zonele de interes turistic, contribuie la creșterea gradului de poluare în aceste locuri.

Poluarea se realizează în primul rând prin deșeurile colectate de către serviciile de salubritate ale stațiunilor al căror volum atinge valori impresionante.

În al doilea rând, turismul afectează calitatea mediului înconjurător prin intermediul transportului de persoane pe care îl presupune. Acest tip de poluare se manifestă prin emanații de gaze toxice în atmosferă, ca și prin poluarea sonoră.

În cadrul turismului automobilistic, acesta se manifestă prin deteriorarea peisajului, ca urmare a parcărilor pe pajiștile înverzite din zonele turistice, a spălării autoturismelor, deversării și împrăștierii unor lubrifianți în apele râurilor și pe sol. Aceste efecte sunt întâlnite într-o măsură mult mai mare în cadrul turismului neorganizat.

Aglomerația turiștilor, în special în locuri neamenajate sau cu amenajări a căror capacitate este sub nivelul cererii, conduce la deteriorarea mediului, a atractivității ofertei. Priveliștea nu este afectată numai prin deșeurile pe care turiștii le eliberează mediului, ci și prin intervenția directă, uneori brutală, asupra unor elemente din cadrul florei și faunei, elemente aparținând resurselor turistice.

Diferite înscrisuri vătămătoare făcute în scoarța copacilor și pe suprafața unor elemente ale naturii (zidurile peșterilor), ale unor piese de mare valoare istorică și de artă, culegerea unor flori care devin din ce în ce mai rare, luarea unor amintiri din natură, sunt tot atâtea acte de poluare și degradare a peisajului întâlnite în toată lumea.

Controlul mediului în care se gestionează și se pun în valoare resursele turistice trebuie făcut cu aceeași rigurozitate și intensitate cu care se face și în cadrul celorlalte resurse economice. În acest mod, unitățile turistice ar fi obligate să ia măsurile pentru întreținerea, restaurarea și protejarea acestor resurse.

Nu negăm, în cadrul acțiunilor de protejare a resurselor turistice, rolul educării populației. Este necesar ca inițiatorul unor asemenea acțiuni să fie deținătorul resurselor turistice.

Este necesară acțiunea conjugată a tuturor acestor organizații, așa după cum reiese și din actele normative. Răspunderea trebuie să revină organizatorilor de turism, beneficiari ai valorificării resurselor turistice.

Revenind la problema raportului sezonalitate -mediu- resurse turistice, reținem că aspectele menționate sunt datorate neamenajării sau amenajării insuficiente și necorespunzătoare a unor spații necesare punerii în valoare a resurselor.

Aceasta propune dimensionarea corectă a infrastructurii turistice față de capacitatea resurselor naturale și valorificarea rațională a lor. Avem în vedere restaurarea, întreținerea și supravegherea obiectivelor turistice, amenajarea și dotarea funcțională a locurilor de popas, a spațiilor de parcare. Toate acestea nu sunt decât măsuri de diminuare ori eliminare a efectelor sezonalității asupra mediului.

CAPITOLUL III

Analiza activității turistice în stațiunea Olănești

3.1 Potențialul turistic natural

Așezarea geografică

Stațiunea balneoclimaterică Băile Olănești este așezată în nord-estul Olteniei, în județul Vâlcea, în mijlocul unor dealuri subcarpatice, la o altitudine de 450m, străbătută de pârâul Olănești.

Din punct de vedere geografic orașul se situează la intersecția paralelei de 43˚13’15” latitudine nordică cu meridianul de 24˚13’30” longitudine estică. Se învecinează la nord-est cu localitatea Brezoi, la est cu stațiunea Călimănești și comuna Muereasca, la sud-est cu localitatea Vlădești, la sud cu comuna Păușești -Măglași, la sud-vest cu comunele Stoenești și Bărbătești, la vest cu localitatea Costești iar la nord cu comuna Malaia.

Stațiunea este situată într-o zonă geografică deosebit de pitorească, într-o vale de o mare frumusețe, loc bine împădurit, lipsit de surse poluante.

Râul Olănești

Căi de acces

Accesul în stațiunea Băile Olănești este asigurat atât pe căi feroviare: gara Râmnicu Vâlcea pe linia Piatra Olt -Podul Olt cu variante spre Sibiu sau Brașov, apoi cu autobuzul până la stațiune, 20 km distanță, cât și pe căi rutiere: DN7(E81) București-Râmnicu Vâlcea (175km) + DN64A până în stațiune; DN76 Târgu -Jiu- Rm. Vâlcea (116km) + DN64Drăgășani-Rm. Vâlcea(53km) + DN64A Rm. Vâlcea -Băile Olănești.

Relieful și constituția geografică

Depresiunea în care este așezată stațiunea are o deschidere spre sud iar la nord și la vest este închisă de crestele calcaroase ale Munților Căpățânii, Cândoaia (1405m), Stogul (1494m), Căprăreața (1799m), Albul (1809m), Buila-Vânturarița (1863m), Gera (1885m), Vioreanu (1890m).

Din punct de vedere geologic localitatea a fost cercetată încă de la sfârșitul secolului al -XIX- lea și începutul celui următor de mari geologi

români, dintre care amintim:1 Grigore Cobălcescu, Gregoriu Ștefănescu, Gheorghe Munteanu-Murgoci, Ion Popescu-Voitești, Ion-Ionescu-Arghentoaia, Ion Atanasiu, Șt. Ghica-Budești, E.Hristescu. Specialiști ca Victor Corvin Papiu, Artemiu Pricăjan, Ștefan Airinei, Grigore Popescu s-au ocupat după anul 1945 de constituția geologică a zonei. Structural, regiunea Olănești-Cheia face parte din Depresiunea Getică, mare unitate geografică alcătuită din formațiuni sedimentare aparținând cretacicului superior, eocenului și oligocenului, dispuse monoclinal peste formațiunile metamorfice ale Carpaților Meridionali.

Numeroasele izvoare minerale din stațiune sau de la cheia au o mare varietate chimică, acestea fiind în legătură directă cu structurile geologice pe care le străbat apele de infiltrație împreună cu cele de zăcământ.

Izvoarele țâșnesc din rocile gresoase grosiere și din conglomeratele ce alcătuiesc dealurile până sub munte și care, pe bază de fosile, au fost atribuite epocii eocene.

Circulația apei se face pe rețeaua de fisuri, suprafețe de stratificație, falii, iar ascensiunea ei este favorizată de prezența gazelor, în special a metanului.

Zona localității Olănești, în partea muntoasă, cuprinde și stânci golașe, fără vegetație, formate din calcar-ce constituie un mare rezervor de piatră de var. De asemenea este prezentă și marmura; în a doua jumătate a secolului XIX-lea, la Olănești era menționată exploatarea incipientă a marmurei. În 1867 la Expoziția Universală de la Paris au fost trimise și două coloane de marmură de Olănești, în zilele noastre localnicii nu mai știu nici unde a fost cariera de marmură nici unde s-a găsit chihlimbar. Nisipul râurilor Olănești și Cheia este de bună calitate și se folosește în construcții.

Înainte de 1989 la hotarul localităților Băile Olănești și Păușești Măglași luase ființă o balastieră pentru prelucrarea nisipurilor și pietrișurilor de pe văile apelor Olănești și Cheia; după acest an activitatea ei a fost întreruptă.

Cascada din Olănești

Rețeaua hidrografică

Rețeaua hidrografică este bine dezvoltată, întreaga zonă fiind străbătută de o adevărată rețea de ape. Principalul curs de apă este Olănești, cu o lungime de 38 km. Și o suprafață a bazinului de unde își colectează apele de 231 km² izvorăște din Munții Căpățânii și curge în direcția SSE.

Până la vărsarea lui în Olt, în apropiere de Rm. Vâlcea, pârâul Olănești primește o serie de afluenți: Piciorul Porcului, Tisa, Valea Argelelor, Valea Adâncă și Cheia pe partea dreaptă, pârâul Cheia are o lungime de 24km, suprafața bazinului este de 88 km². Pe partea stânga a pârâului Olănești se varsă Valea Radiței, Valea Bacei, Comanca, Răpuroasa, Valea Pietrei, Valea Gorunilor, Valea Ursului și Valea Scaunelor.

Relieful accidentat face ca în timpul ploilor apa pârâului Olănești și a afluenților lui să crească cu mult peste nivelul mediu, putând produce pagube însemnate. Pentru a se evita erodarea malurilor s-a realizat consolidarea lor cu ziduri de piatră, lucrare începută după 1920 și continuată în deceniul șapte al secolului XX.

Stațiunea dispune și de lacuri naturale sau amenajate de om: lacurile cu nuferi de lângă Sanatoriul „1Mai”, cel din Olănești, nu departe de fostul Siloz, cel din dealul Cheii.

Râul Olănești

Existența zăcământului hidromineral Olănești a dus la cercetări venite din partea oamenilor de știință: M. Feru, M. Florian, G. Șincai, A. Pricăjan. Analiza detaliată a zăcământului hidromineral de la Olănești, exploatat prin 30 de izvoare naturale și patru foraje, evidențiază prezența unui tip hidrodinamic variat al apelor minerale din zonă.

Sulfuroase, bicarbonate, sulfate, sodice, calcice, magneziene- la izvoarele nr.11,12,24 și 31, având o mineralizare totală de numai 500-1000 mg/l și un conținut de hidrogen sulfurat de 0,1-9 mg/l;

Sulfuroase, clorurate, bicarbonate, sodice-numai la forajul 5 bis, cu o mineralizare totală de 1300 mg/l;

Sulfuroase, clorurate, bromurate, iodurate, sodice, calcice, magneziene- întâlnite la majoritatea forajelor din zonă; acest tip se divide în 2 subgrupe:

Sulfuroase, clorurate, bromurate, iodurate, sodice- la izvoarele nr.1,2,13,14, având o mineralizare de 1500-3000mg/l și H2S de 5-20mg/l;

Apoi cele clorurate, bromurate, iodurate, sodice, calcice, magneziene, la izvoarele nr.3,4,5,7,8,9,10,16,19,23,27,30, precum și la forajele nr.1,2,3,4,5; mineralizarea totală este mai mare la apa din foraje (11-20mg/l) prezentând și un conținut mai ridicat de hidrogen sulfurat.

Cercetările hidrogeologice, hidrochimice și izotopice au evidențiat că apele minerale de la Olănești sunt de origine profundă, de tipul apelor de zăcământ, aflate în diferite stadii de diluare cu ape superficiale.

O caracteristică generală a acestor ape minerale o constituie și prezența hidrogenului sulfurat. El este considerat ca având o origine organică, rezultând din reducerea sulfaților de către bacterii anaerobe specifice, în prezența hidrocarburilor.

Vegetația și fauna

Stațiunea dispune și de două zone de vegetație: zona de pădure sau forestieră și zona alpină împărțită în1: etajul subalpin, etajul boreal, etajul nemoral (al pădurilor de foioase de tip central- european) cu următoarele subetaje: subetajul pădurilor amestecate de rășinoase și fag, subetajul făgetelor, subetajul gorunetelor.

Etajul subalpin cuprinde culmile cele mai înalte ale munților din

N-V-ul localității cu altitudini între 1700-1979 m. Sunt prezenți arbuști (jepii), ienupărul, afinul, merișorul de munte, bujorul de munte. Condițiile de viață sunt mai greu de suportat de către viețuitoare: fluturi, gândaci, batracieni, reptile, păsări.

Etajul boreal, al coniferelor, situat între 1300-1700m altitudine este dominat de molid, mai rar brad, fag, arin de munte.

Se întâlnesc plante ca: măcrișul iepurelui, degetăruțul, clopoțeii, crinul de pădure, feriga, mușchii, limba cucului și viețuitoare (diferite specii de fluturi, salamandra, broasca râioasă, vipera, șopârla de munte, mierla, pițigoiul, ursul cafeniu, ciocănitoarea de munte, etc.).

Etajul nemoral situat între 300-1494 m. În cele două subetaje întâlnim păduri amestecate de molid, brad, fag, alun, plop, paltin de munte, ulm de munte, mesteacăn. Se întâlnesc plante ca: ciuboțica cucului, ghioceii, ferigi. Majoritatea insectelor, bacteriilor, reptilelor (gușter, șopârlă, șarpe), păsărilor (pițigoi, sticleți, presuri) și mamiferelor (mistrețul, pisica sălbatică, jder, veveriță) își au sediul preferat în aceste păduri.

Parcul Olănești

Rezervații naturale. Flora ornamentală din parcuri

Prin bogăția speciilor lemnoase, arbustice și ierboase, vegetația din stațiune, în afară de importanța economică mai contribuie și la crearea unui plăcut aspect peisagistic.

Pe teritoriul orașului Băile Olănești se află mai multe rezervații și monumente ale naturii, stabilite prin legea nr.5/2005 și anume:

Rezervația de tisă (Taxus baccata) din Cheile pârâului Cheia, aparținând masivului Buila-Vânturarița cu o suprafață de 1,5 ha și 628 exemplare de tisă (stabilită prin Decizia nr.205/1966 a fostului Consiliu Popular al Regiunii Argeș);

Rezervația naturală Stogul (100ha) din masivul Buila Vânturarița -se constituie ca o rezervație complexă unde flora și fauna este foarte bine dezvoltată;

Rezervația Radița – Mânzu (10ha), din Munții Căpățânii, este o rezervație naturală complexă, de o mare valoare peisagistică, cu o floră bogată, cu plante rare, declarate monumente ale naturii (tisa, floarea de colț, bulbucii de munte, lâna caprelor, etc);

Rezervația Lacul Frumos din Mosoroasa – este o mlaștină mezo- oligotrofă, importantă prin prezența mușchiului Sphagnum și a plantei carnivore Drossera rotundifolia (roua cerului);

Peșterile din zona Olănești au fost propuse și cuprinse de către specialiștii vâlceni în lista obiectivelor geologice ocrotite de lege:

În zona Cheile Cheii se află:

Peștera Munteanu- Murgoci – unde este prezentă cea mai mare colonie de lilieci;

Peștera cu lac – se diferențiază printr-o bogată faună cavernicolă;

Peștera pagodelor – deține o mare cantitate de argilă fosilă;

Peștera caprelor – prezintă diversitate și bogății de concrețiuni calcaroase;

Peștera Rac – sunt prezente fosile de Ursus Spaeleus;

Peștera Clopot – adăpostește cele mai mari stalagmite dintre toate peșterile vâlcene.

În Cheile Folea – Olănești se află Peștera Arnăuților, unde întâlnim o bogată faună cavernicolă și puncte fosilifere.

Pe drumul ce duce de la Vila „Plopul” la Sanatoriul M.Ap. N se pot găsi cele 2 lacuri cu nuferi albi și galbeni.

3.2. Resurse turistice antropice

Majoritatea autorilor care au scris până acum despre localitatea Băile Olănești spun că, pentru prima dată într-un hrisov din 1760 se fac referiri la izvoarele minerale de pe moșia velclucerului Toma Olănescu.

Se consideră că actul de naștere al unei stațiuni este în general data când s-a făcut analiza chimică a apei minerale, care în zilele noastre servește în numeroase cazuri și ca document de atestare a momentului de declarare a localității respective ca loc de cură balneară.

Organizarea și dezvoltarea stațiunii balneare Olănești a cunoscut în cursul veacului XIX și perioade de stagnare determinate de: calamități naturale (ciumă, holeră, inundații, jafuri, războaie) dar în special din lipsa de interes manifestată de mai marii vremii cât și de moda folosirii pentru tratament a unor stațiuni cu renume de peste hotare.

Un factor pozitiv în organizarea și dezvoltarea stațiunii pe lângă calitățile deosebite ale apelor minerale recunoscute și la expoziția internațională de la Viena din 1873, îl constituie și acțiunile științifice și medicale întreprinse de dr. Coral Davilla, Societatea de Hidrologie Medicală, consiliul Sanitar Superior și Serviciul Minelor, Carierelor și Apelor Minerale, cercetări efectuate de Grigore Cobălcescu, Matei Drăghicescu, dar mai ales de medicii armatei române care au experimentat și evidențiat valoarea terapeutică și factorii naturali.1

Cu mult înainte de 1830 apele de la Olănești și efectul lor curativ erau mai puțin cunoscute după spusele bătrânilor fiind folosite de mulți dintre locuitorii zonei din spirit de economie la gătitul bucatelor, ei necumpărând sare, ci servindu-se din apele izvoarelor minerale.

Cu timpul s-a observat că folosirea apelor chiar și la pregătitul bucatelor i-a vindecat de multe suferințe. Apele minerale de la Olănești ajung să fie cunoscute în toată țara Oltului ca făcătoare de minuni.

Atestarea documentară a apelor de tratament de la Olănești prin analiza chimică se datorează lui Al. D.- Ghica care însărcinează în anul 1829 pe medicul militar dr. Johann Nepomouc Mayer să caute „pe teren toate izvoarele noi de cură din Muntenia”, concluziile acestei acțiuni fiind publicate în 1830 în „Curierul Românesc”.

Primele analize chimice au fost făcute în 1829-1830 de dr. farmacist Karl Frederich Siller. Din 1830, după ce clucerul Toma Olănescu, proprietarul locurilor și al izvoarelor, a construit camere și băi pentru cei veniți la tratament, puterea binefăcătoare a apelor de la Olănești a fost cunoscută în toată Oltenia și Muntenia și chiar a depășit hotarele țării.

Importanța în istoricul devenirii stațiunii române dată la 12 noiembrie 1862 când Ministerul Agriculturii, comerțului și al lucrărilor publice al Principatelor Unite a emis ordinul circular nr. 8.766 în care se arată că „apele minerale încep a dobândi în țara noastră o importanță din ce în ce mai mare, dar au fost lăsate cam la voia întâmplării”. De-a lungul vremii, definițiile și clasificările utilizate pentru apele minerale sunt neprecise și neunitare fiind folosite în mod diferit de medici, chimiști, geologi sau ingineri, chiar în cadrul aceleași specialități apărând moduri diferite de clasificare și denumire. Definiția internațională, după Congresul de la Bad Nauheim din 1912 este următoarea: apa minerală este apa care conține peste 1 g de substanțe solide dizolvate la 1 kg sau care conține CO2, Radium sau substanțe rare într-o anumită concentrație sau are o temperatură de peste 20˚C.

Majoritatea apelor minerale își au originea în apa de precipitații care se infiltrează în sol prin rocile permeabile formând apa subterană.

M. Feru apreciază că, dată fiind calitatea de ape de tip zăcământ, însoțite totdeauna de hidrocarburi gazoase, trebuie să acceptăm originea organică a hidrogenului sulfurat rezultat din reducerea sulfaților de către microorganisme anaerobe caracteristice (de tipul Spirovibro) în prezența carbonului din hidrocarburi.

Stațiunea Băile Olănești este printre puținele localități din țară ce întrunește în chip fericit și armonios doi factori naturali de cură: factorul climatic și topoclimatic local și factorul hidromineral reprezentat de apele minerale.

Caracteristicile apelor minerale din Băile Olănești sunt:

Toate izvoarele minerale din stațiune sunt însoțite la emergența de gaze libere, ce favorizează ascensiunea apelor de zăcământ spre suprafață;

Prezența clorului, bromului, acid boric, sodiului, iodului și amoniu le încadrează în categoria apelor de zăcământ;

Debitele izvoarelor minerale în care predomină apele de adâncime sunt influențate de regimul de precipitații și sunt determinate de cantitatea de gaze ce antrenează spre emergență aceste ape; debitul variază la intervale scurte în timp (zile, ore) la fel ca și concentrația de minerale.

Ascensiunea lor este favorizată de gaze la care se adaugă apa provenită din precipitații1. Apele minerale din Olănești sunt folosite cu bune rezultate terapeutice în cura intensă, externă (băi minerale), inhalații, injecții, irigații. Ele posedă o farmacie cu factori naturali care pot trata o vastă paletă de afecțiuni: boli de digestie, renale, metabolice, dermatologice, respiratorii, reumatismale, cardiovasculare.

Mai mult decât atât tratamentul balnear din Olănești cuprinde principalele 3 obiective ale terapeuticii moderne: profilactic, curativ, recuperațional.

Cura balneară din Olănești acționează profilactic, ca o terapie de adaptare prin stimularea și reglarea funcțiilor, călind organismul la stresul și intemperiile vieții moderne.

Băile Olănești ocupă primul loc printre stațiunile balneo-climaterice din România în ceea ce privește numărul de izvoare (35), debitul total zilnic al acestora, ca și varietatea compoziției și concentrației apelor minerale. Aici se găsesc peste 35 de surse minerale, fie izvoare naturale, fie ca rezultat al unor lucrări de foraje și miniere făcute de oameni. Un număr de 17 izvoare minerale (nr.3,5,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,24,30) sunt captate pentru cura internă-crenoterapie; alte 3 surse hidrotermale captate (nr.3 bis, 4 și 27) pot fi folosite în cura internă. Există 10 surse necaptate ce pot fi folosite în aceeași cură ca: izvoarele nr. 6,20,21,22,23,25,26,28,29 și 31. pentru cura externă-balneație sunt folosite izvoarele nr. 1 și nr. 2 și 4 sonde.

Apele izvoarelor nr. 7,15,16,17,18,19 sunt captate într-un pavilion de buvetare, numit pavilion de buvetare nr. 2, situat în aval de confluența văii Tisa cu Valea Olănești. Izvoarele 5,9,10,11,12,13,14 sunt captate în pavilionul central de buvetare, situat pe malul stâng al râului Tisa. Celelalte izvoare au pavilioane proprii.

Prezentarea izvoarelor minerale în funcție de folosința lor în curele balneare:

Izvoarele minerale captate folosite curent în cura internă:

Izvorul mineral nr. 3- captarea s-a realizat prin bazin mic închis ermetic, care prinde apele din falile conglomeratelor; apa este condusă printr-o conductă căptușită cu sticlă la interior; indicații terapeutice: afecțiuni digestive (ulcere gastrice și duodenale cronice, enterocolite cronice cu constipație, sechele ale stomacului operat pentru ulcer), afecțiuni metabolice (forme echilibrate de diabet zaharat, obezitate).

Apa izvorului se administrează în combinație cu apa altor izvoare minerale, ingerarea se face dimineața înainte de micul dejun cu 30-60 min, având în vedere scopul urmărit asupra secreției gastrice. Temperatura apei influențează funcția gastrică: apa rece va stimula secreția gastrică pe când apa caldă duce la scăderea ei. Apa se bea în prize în timp de 5-10 min, fie în poziție culcată fie în timpul plimbărilor;

Izvorul 11

Izvorul mineral nr. 7 – apa iese la suprafață printr-o falie de conglomerate și este colectată aproape integral într-un bazin de beton armat acoperit cu un capac de sticlă. Este situat în pavilionul de buvetare unde se mai află și izvoarele nr. 15 și 19; indicații terapeutice: se ține seama de modul de administrare al apei: oral, parenteral, respiratoriu:

Cernoterapia este recomandată în sindroame alergice cu manifestări digestive, cutanate, respiratorii;

Terapia parenterală este indicată în afecțiuni alergice: urticarie cronică, eczeme cronice, furunculoză cronică, acnee, infecții urinare;

Aerosoloterapia este indicată în rinosinuzite cronice: faringite cronice, laringite, traheobronșite, astm bronșic, nevroze respiratorii, la fumătorii vechi, la muncitorii care lucrează într-un mediu cu nexe respiratorii.

Se administrează o dată sau de două ori pe zi. Dimineața va fi băută cu 60 minute înainte de micul dejun. Prin administrare parenterală va fi introdusă în organism prin injecții intramusculare, intravenoase și subcutanate. Aerosolii cu apa izvorului nr.7 se vor face la temperatura de 36-38 grade Celsius.

Izvorul mineral nr. 8 – prinderea izvorului s-a făcut într-o nișă fiind captat într-un clopot de sticlă așezat pe fisură; indicații terapeutice: gastroduodenite cronice, ulcere duodenale cronice în faza de acalmie, diabet zaharat echilibrat, pancreatite cronice, sechele de stomac rezecat, enterocolite cronice nespecifice. Apa izvorului nr. 8 se administrează o dată sau de două ori pe zi, dimineața și la prânz, cu 60 minute înainte de micul dejun sau prânz. Se va bea cu înghițituri mici și rare. Se începe cu 50 ml până se va ajunge la 150-200ml;

Izvorul 18

Izvorul mineral nr.12 – iese la suprafață dintr-un strat de nisipuri grezoase, presate, pe malul drept al Văii Tisa, printr-o conductă; indicații terapeutice: infecții urinare cronice, ulcer gastro-duodenal cronic în faza de acalmie, sechele stomac operat, hepatite cronice stabilizate, gută. Apa se administrează singură sau în asociere cu alte ape minerale în tratarea afecțiunilor digestive. De regulă, ea se bea cu 60-90 minute înaintea meselor principale. Apa încălzită la 40-50 grade Celsius este folosită cu scopul de a combate stările dureroase și spastice. Apa va fi ingerată cu înghițituri mici și relativ repede (3-8 minute);

Izvorul mineral nr. 19 – apa izvorului iese la suprafață dintr-un strat de conglomerate pe malul drept al Văii pârâului Olănești. Izvorul a fost captat de Oficiul Județean de Turism Vâlcea, în 1974 tot atunci constituindu-se și Pavilionul modern de buvetare nr.2, unde se mai află și izvoarele nr.7 și nr.15; indicații terapeutice: gastroduodenite cronice, enterocolite cronice nespecifice cu constipație, tulburări funcționale ale colonului, diabet zaharat echilibrat, obezitate. Apa se bea înainte de cină cu o oră. Se va începe cu o doză de 50 ml pe priză ajungându-se la 150-200ml pe priză menținută până la terminarea curei;

Izvorul mineral nr.24 – apare la suprafață pe malul drept al văii Olănești, la aproximativ 1160m distanță de pavilionul de buvetare numărul 2 în amonte de stațiune. Are pavilionul de buvetare cel mai frumos din stațiune. Realizat într-o formă arhitectonică deosebită, cu geamuri, integrându-se perfect în mediul înconjurător natural. Este captat într-un bazin de beton, după care apa este condusă la o buvetă într-un mic pavilion propriu-zis al izvorului. Acest izvor este cel mai cunoscut de către turiștii care s-au tratat în stațiune, datorită efectului său diuretic; indicații terapeutice: gută, infecții urinare nespecifice, diateză urică și oxalică. În crenoterapie apa se administrează cu apa altor izvoare. În scop diuretic se începe cu o doză de 100 ml/priză, apoi cantitatea crește progresiv în fiecare zi cu același volum până la 400-600ml/priză. Se recomandă ca apa să se bea la ore distanțate (adică la 7,12,17,22), cu scopul menținerii unui flux urinar relativ constant. Din această categorie mai fac parte și izvoarele minerale nr. 5,9,10,11,13,14,15,16,17,18,30 care au și ele la rândul lor o importanță deosebită.

Izvorul 24

B. Izvoarele minerale captate ce pot fi folosite în cura internă.

Izvoarele minerale nr. 4 și 27 au fost captate între anii 1984-1986 dar în prezent nefiind exploatate terapeutic.

izvorul mineral nr.3 bis – se ivește pe malul stâng al râului Olănești, captarea lui a fost făcută în mai multe rânduri de localnici. Apa izvorului este folosită de oamenii care au o sensibilitate stomacală și nu suportă apa de robinet. Este singura apă minerală din stațiunea Băile Olănești fără hidrogen sulfat, este izvorul mineral cu cea mai mare cantitate de gaze rare.

C. Surse hidrominerale necaptate, cu posibilități de a fi folosite în

cura internă.

Pe lângă cele 20 de izvoare minerale prezente în stațiune mai sunt cunoscute și alte surse de ape minerale. Aceste surse provin din zone diferite: pe Valea Olăneștiului apar la suprafață izvoarele minerale nr. 20, 25, 26, 28, 29, 31; pe Valea Tisei izvorăște izvorul nr.6, iar pe Valea Răpuroasa sunt izvoarele minerale nr.21,22,231.

D. Surse hidrominerale folosite în cura externă (balneație)

În cura externă se folosește apa izvoarelor nr.1 și nr.2, dar și a sondelor minerale:

izvorul mineral nr. 1 – apare la suprafață pe malul stâng al râului Olănești, în aval de Pavilionul de băi minerale. Apa este condusă într-un rezervor din beton, alcătuit din 6 compartimente ce comunică între ele. Izvorul este cunoscut încă din secolul al XIX- lea sub numele de Izvorul Sf. Dumitru;

izvorul mineral nr.2 – se ivește tot pe malul stâng al râului Olănești, în spatele Pavilionului de băi minerale, în amonte de izvorul nr.1. La fel ca și apa izvorului nr. 1, apa acestui izvor este folosită pentru băi.

E. Captările prin sonde

Captarea apelor minerale prin sonde nu are scopul de a înlocui captările directe ci să asigure preluarea în exploatare a întregii cantități de ape înmagazinată în sursă.

Înainte de 1989 a început forarea unei sonde lângă Vila Brazilor de la Comanca, pentru a găsi apa termală. Din nefericire această lucrare nu a mai fost dusă la sfârșit în acea perioadă ci abia în august 2004. Astfel se speră ca să se obțină o apă geotermală având o temperatură estimată la 78-80 grade Celsius care la fel ca la Căciulata- Cozia să fie folosită în balneație și pentru încălzit.

În Băile Olănești există 4 sonde : sonda minerală nr.1- I.B.F.; sonda minerală nr. 2- I.M.F.B.R.M.; sonda minerală nr.1001 – I.S.E.M.; sonda minerală nr.1002 – I.S.E.M. dintre aceste sonde doar sonda minerală nr.1001 este folosită în balneație la Sanatoriul „1 Mai”, sonda nr.2 este racordată la Pavilionul de băi minerale fiind exploatată decât o parte din apa minerală, ce este condusă în bazinul colector; celelalte două sonde nu mai sunt utilizate.

Afecțiunile tratate în Băile Olănești

boli ale aparatului digestiv și ale glandelor anexe:

gastrită cronică;

ulcer gastro-duodenal;

sechele ale stomacului operat;

enterocolite cronice nespecifice;

constipație;

afecțiuni ale căilor biliare;

hepatite cronice;

enterocolite cronice.

boli ale rinichiului și căilor urinare

litiaza renală;

pielonefrite nespecifice cronice;

infecții urinare.

boli metabolice

diabet zaharat;

obezitate;

distepridemii;

hiperuricemie și gută.

afecțiuni dermatologice

urticarie cronică;

ecsemă cronică;

psoriazis;

acnee vulgară.

reumatism cronic degenerativ

boli ale aparatului respirator

boli ale căilor aeriene superioare (rinită, sinuzită, laringită, faringită);

boli ale căilor aeriene inferioare (astmul bronșic cronic, bronșită cronică).

boli ale aparatului cardiovascular

ateroscleroză;

hipertensiune arterială stadiul I și I/II

afecțiuni ginecologice

3.3 Baza tehnico-materială

Valorificarea patrimoniului turistic al unei țări, regiuni sau zone geografice implică în prealabil asigurarea unor condiții minime pentru deplasarea, sejurul și petrecerea agreabilă a timpului de către turiști. În esență, îmbinarea acestor elemente minime are rezultat polarizarea fluxurilor turistice spre acele destinații care oferă vizitatorilor cea mai mare satisfacție într-o călătorie de vacanță.Componentă a ofertei turistice, baza tehnico-materială joacă un rol important în organizarea și dezvoltarea turismului.1pentru ca un teritoriu să poată fi declarat „de interes turistic”, potențialul său turistic trebuie să răspundă la două cerințe esențiale:

să dispună de resurse naturale și de alte elemente de atracție preferate de turiști (istorie, cultural-artistice, etc.),

să dispună de posibilități de acces, de transport, cazare, de alimentație, de unități comerciale de instalații, într-un cuvânt de bază materială și de infrastructura necesară pentru a facilita activitățile turistice.

Baza tehnico-materială a turismului este reprezentată de ansamblul mijloacelor tehnice de producție utilizate în acest domeniu, în scopul obținerii de bunuri și servicii specifice destinate consumului turistic.

Potrivit lui O. Snack, aceasta cuprinde baza tehnico-materială specific turistică și baza tehnico-materială generală (căi de comunicație, mijloace de transport în comun, instalații de telecomunicații, rețele de alimentare cu gaze, apă, energie electrică). Dotările din Băile Olănești sunt reprezentate de rețeaua unităților de cazare, a unităților de alimentație, instalaților de agrement și cele specifice tratamentului balneo – medical.

Capacitatea de cazare rămâne elementul cel mai caracteristic al bazei materiale a turismului. Prin capacitate de cazare se înțelege acea dotare de bază materială care asigură înnoptarea și odihna turiștilor pe o anumită durată de timp, în baza unor tarife determinate, diferențiate în funcție de gradul lor de confort, perioada de an (sezonul) în care sunt solicitate serviciile de cazare.1

Unitățile de cazare din stațiunea Băile Olănești sunt reprezentate de hoteluri ca: Parâng, Olănești, Elisabeta, Livadia, Ioana, Latina; o pensiune – Maria; o importantă unitate de cazare și bază de tratament; Spitalul Universitar de Urgență Elias, precum și Complexul Olănești alcătuit de Vila Veche și Palatul Olănești. Vila Veche funcționează ca hotel de 4 stele, fiind singurul din Olănești.

Hotel Suprem

Capacitatea de cazare Tabel nr.1

Județul Vâlcea deține locul 6 pe țară cu 4,8% după Constanța, 24%, Brașov 6,6%, București 5,3%, Bihor 5,2% și Prahova 5,1% în ceea ce privește capacitățile de cauzare în funcțiune.

În ceea ce privește locurile oferite turiștilor, județul Vâlcea deține locul 3, cu 4,1% după Constanța 43,2% și Brașov 4,4%.

Capacitatea de cazare a scăzut în perioada 2003-2007, ca urmare a scoaterii din uz turistic a unei părți importante, dar și intrării în renovare a unor structuri ca urmate a preluării acestora de către investitori (prin programul de privatizarea).

Stațiunea Olănești deține o pondere destul de importantă din BTM a județului Vâlcea fiind poziționată pe locul II după Călimănești -Căciulata și care împreună cu Băile Govora , împreună dețin aproape 70% din structurile de primire turistică ale județului.

O altă componentă importantă a bazei tehnico-materiale a turismului o reprezintă unitățile de alimentație publică. În majoritatea lor, acestea se adresează, deopotrivă rezidenților și turiștilor. În evaluarea și caracterizarea bazei tehnico-materiale a alimentației, pe lângă evidențierea structurii și dimensiunilor, este necesară și analiza comparativă cu rețeaua unităților de cazare.

Acest segment este alcătui din unități cu profil complex, menite să asigure atât condiții de servire a mesei, cât și de divertisment, amplasate în zonele turistice sau pe marile artere de circulație, cu o varietate tipologică și de confort, similară celei hoteliere, funcționând într-o relație de interdependență cu unitățile de cazare.

Din punct de vedere structural și unitățile de alimentație pot fi grupate pe tipuri, categorii de confort, forme de proprietate, perioade de funcționare, etc.

Deoarece este destinată satisfacerii nevoilor de hrană, dar și de recreere ale turiștilor, rețeaua unităților de alimentație publică este dominată de restaurante, cărora li se adaugă unitățile cu profil mai simplu tip bufet, bar, pizzerie, etc.

Mijloacele de agrement reprezintă o altă componentă bine definită bazei tehnico-materiale proprii turismului; aceste echipamente au ca obiectiv crearea condițiilor pentru distracție și recreere, pentru petrecerea plăcută a timpului liber.1

Mijloacele de agrement se prezintă, din punct de vedere al conținutului, într-o gamă foarte largă și anume: terenuri de sport, case de cultură, cinematografe, săli de jocuri, parcuri de distracție, plaje, discoteci, cazinouri. În stațiunea Olănești mijloacele de agrement sunt modeste ținând cont de caracteristicile majorității turiștilor care o vizitează (vârsta înaintată, nevoia de odihnă și liniște, boala ce trebuie tratată).

Hotel Stogu

Sursa: Buletin statistic al județului Vâlcea, anul 2007

Baza de tratament ocupă un loc mai modest în structura bazei materiale, fiind destinată unei forme particulare a turismului și anume celui balneo-medical. În cadrul acestor baze se efectuează zilnic mii de proceduri pentru tratarea afecțiunilor încadrate în nomenclatorul O. M. S. (cardiovascular, locomotorii, gastrice, alergii, etc.).

În Băile Olănești, instalațiile de transport cuprind buvete pentru cura internă, instalații pentru băi cu ape minerale, bazin neacoperit cu apă sulfuroasă, instalați pentru hidrotermoterapie, electroterapie, instalații, etc.

Toate aceste proceduri sunt executate de cadre medii sanitare cu studii de specialitate. Sunt aplicate în diferite săli, pavilioane, vile, special amenajate pentru a fi cât mai accesibile.

Alături de mijloacele de agrement și celei de transport se află transporturi, ce asigură accesul spre destinațiile de vacanță și atragerea unor zone cu potențial turistic nevalorificat în circuitul turistic.

Hotel Olănești

3.4 Circulația turistică

Circulația turistică include totalitatea tranzacțiilor comerciale cu servicii și mărfuri care premerg, însoțesc și decurg din călătoriile turistice.

Indicatori ai circulației turistice

Activitatea turistică, prin complexitatea sa, determină existența unui sistem de indicatori1 prin care pot fi reflectate fenomene și aspecte specifice acestui domeniu în funcție de poziția și aspectul activității turistice cuantificate prin respectivul sistem al indicatorilor, aceștia pot fi clasificați în:

Indicatori principali, al căror obiect îl reprezintă cele două categorii corelative ale pieței – oferta și cererea- și pri care sunt consumate în timp și spațiu volumul, structura, evoluția și modificarea acestor mărimi.;

Indicatori ai corelației dintre diferitele componente ale pieței turistice, care mijlocesc cunoașterea gradului de utilizare a bazei tehnico-materiale instalate sau a dependenței comerciale între ofertanți;

Indicatori ai acțiunii economice propriu-zisă cu specific turistic;

Indicatori ai utilizării forței de muncă, care fac posibilă cunoașterea locului turismului în ocuparea și utilizarea corespunzătoare a forței de muncă antrenate în domeniile aparținătoare acestui sector și celor în interdependență cu el.

Prin prisma acestor clase de indicatori se obțin următoarele grupe ale indicatorilor cantitativ-calitativi ai sectorului turistic, respectiv:

Indicatorii cererii turistice globale, externe, interne;

Indicatorii ofertei turistice naturale și antropice, cum ar fi oferta hotelieră, cea a alto unități de cazare, serviciile agențiilor de voiaj și cele ale altor întreprinzători din sectorul turistic;

Indicatorii interrelațieii cerere-ofertă;

Indicatori ai acțiunii economice cu specific turistic;

Indicatorii densității turistice, apreciată la nivelul întregii populații sau cel puțin al unui teritoriu sau zonă turistică;

Indicatorii potențialului turistic al piețelor;

Indicatorii atragerii și întrebuințării forței de muncă.

Potrivit specialiștilor din domeniu1, pentru exprimarea circulației turistice și a principalelor ei caracteristici, cei mai reprezentativi și frecvent utilizați indicatori sunt: numărul turiștilor, numărul mediu zilnic de turiști, numărul de zile-turist, durata medie a sejurului, încasările din turism, densitatea circulației turistice și preferința relativă a turiștilor.

Numărul turiștilor (Nt), indicator cantitativ sugestiv pentru exprimarea interesului pe care-l prezintă o anumită destinație în rândul populațiiei turistice corelat prin însumarea turiștilor înregistrați într-o perioadă dată.

n

Nt = Σ ti ;

I= 1

unde: Nt = numărul de turiști;

ti = persoana turist

Evoluția numărului de turiști în perioada 2003-2007

Tabel nr.2

SURSA: Direcția Județeană de Statistică

În tabelul de mai sus, se face o comparație între numărul de turiști care vin în județul Vâlcea, în stațiunea Olănești și totalitatea turiștilor care vin în România. Comparativ cu nr. de turiști pe țară, nr. de turiști care vizitează județul Vâlcea este mic și urmărind nr. acestora în anul 2004-2005 nu se constată fluctuații semnificative.

Din 2005-2007 se constată o creștere a nr. de turiști, astfel încât se ajunge la nivelul anului 2003 și chiar îl depășește.

Numărul de turiști care vizitează stațiunea Olănești după o tendință de creștere, în anul 2007 se înregistrează o scădere la 28.. Trebuie avut în vedere și faptul că un număr tot mai mare de turiști apelează pentru cazare la persoane particulare, ei neputând fi incluși într-o evidență statistică. Astfel, nr. de turiști prezentat în statistici nu este cel real. Stațiunea Olănești ocupă o poziție a II în ceea ce privește acest indicator pe total județ (locul I fiind ocupat de Stațiunea Călimănești- Căciulata)

Numărul zile turist (Ntz) sau numărul înnoptărilor este exprimat prin raportul dintre numărul turiștilor înregistrați din perioada analizată și numărul de zile din perioada respectivă.

Nt

N tz = —

Nz

unde: Ntz = nr. zile turist sau nr. înnoptări;

Nt = nr. de turiști din perioada observată;

Nz 0 nr. de zile ale perioadei analizate

Evoluția numărului de zile-turist Tabel nr.3

Sursa: Direcția de Statistică Vâlcea

Numărul înnoptărilor sau zile-turist în județul Vâlcea în perioada 2003-2007 a crescut de la 1.244 la 1.346, cu 1,08% fără a cunoaște fluctuații semnificative datorită aspectului că, majoritatea turiștilor cer vin au bilete de tratament (predomină bilete prin Direcția Muncii), durata sejurului fiind clar stabilită. Numărul înnoptărilor în stațiunea Băile Olănești în perioada 2003-002 a scăzut de la 252 la 235,2, s-a înregistrat o scădere de 0,93%. Ponderea județului Vâlcea față de total este de aproape 8%, iar ponderea stațiunii Olănești în cadrul județului este de aproape 18%

Durata medie a sejurului (Ds), indicator calitativ foarte relevant pentru a demonstra posibilitatea ofertei turistice dea reține turismul un nr. mai mare de zile într-o anumită zonă, regiune sau țară, calculându-se prin raportul dintre numărul de înnoptări (nr. zile turist) și numărul turiștilor.

,

unde: = durata medie a sejurului;

înnoptări = suma înnoptării;

Nt = numărul turiștilor.

Evoluția duratei medii a sejurului

Tabel nr.4

Din datele de mai sus se observă că, media de durată a sejurului în județul Vâlcea este net superioară mediei pe țară (aproape dublu), fapt ce reflectă predominanța activității balneare fiindu-i specifică o durată medie a sejurului de peste 10 zile.

Se constată o scădere de 7% a duratei sejurului în Olănești, fapt pus în evidență și de scăderea indicatorului nr. de zile turist.

Densitatea circulației turistice (D), un indicator care reflectă legătura directădintre fluxul turistic și populația rezidențială zonei, regiunii sau țării receptoare (primitoare) și se calculează ca un raport între nr. turiștilor și nr. populației.

Dt = ; Dt = ,

unde: Dt = densitatea circulației turistice;

Nt = nr. de turiști;

Np = nr. populației rezidente la data analizei

Putem constata că densitatea calculată în raport cu suprafața, în stațiunea Olănești este mult mai mică.

Dt/ 2007 Vâlcea = = = 34,69;

Dt/2007 Olănești == = 9,07;

Dt/2007 Vâlcea === 0,47;

Dt/2007 Olănești == = 32,32

Tabel nr. 5

Preferința relativă a turiștilor (Pr), indicator ce furnizează informații cu privire la orientarea geografică a fluxurilor turistice emise de un bazin al cererii (zonă, regiune, țară). Se calculează ca un raport procentual între nr. de turiști spre o anume destinație și totalul emisiunii turistice a zonei (țării9 respective și/sau, într-o altă variantă, ca raport procentual între nr. de turiști spre destinația dată și populația rezidentă a zonei (țării) de emisiune:

Pr1 = x 100;

Pr2 = x 100;

unde: Pr= preferința relativă a turiștilor;

Nti = nr. de turiști spre o destinație aleasă;

Nt = nr. total al turiștilor emiși de o zonă (țară);

Np = nr. populației rezidente a zonei (țării) de emisie.

Principalele forme de turism care pot fi practicate în Stațiunea Olănești sunt:

Turismul de agrement;

Turismul de tratament și cură balneo -medicală;

Turismul de odihnă și recreere (destindere);

Turismul de week-end.

Turismul de agrement este o formă de turism practicată de călătorii care caută să profite de frumusețile naturii, de prilejul de a cunoaște oamenii și locuri noi, istoria și obiceiurile lor și în general doresc să-și folosească timpul de vacanță pentru practicarea unor activități preferate.

Turismul de agrement poate fi practicat atât în zona montană a județului nostru, unde flora și fauna sunt deosebit de spectaculoase, precum și în zona dealurilor și depresiunilor unde elementele naturii se îmbină cu elementele antropice.

Turismul de tratament și cură balneo-medicală a fost practicat încă din antichitate, fiind o formă specifică a turismului de odihnă, care a cunoscut o mare dezvoltare, în deosebi în ultimele decenii, odată cu creșterea surmenării și a numărului bolilor profesionale provocate de stresul vieții moderne din marile aglomerări urbane.

Principala formă de turism ce este practicată la noi în județ este cea de tratament și cură balneo-medicală, deoarece Vâlcea este cunoscută prin Stațiunile Olănești, Govora, Călimănești-Căciulata și Ocnele Mari, Stațiuni balneo-medicale și balneoclimaterice, bogate în ape minerale și termale, ce sunt folosite în tratarea diferitelor maladii și afecțiuni.

Turismul de odihnă și recreere (destindere)

Dacă prin „destindere” nu se înțelege abandonarea tuturor activităților de orice natură ar fi ele, ci exercitarea unor activități diferite de cele practicate în mod obișnuit, turismul, prin caracteristicile serviciilor sale, este un turism de odihnă și recreere. Turismul de recreere se caracterizează prin sejururi mediu relativ reduse (de exemplu, la sfârșit de săptămână, turism preorășenesc, etc.) și presupune o mobilitate mai accentuată a turismului, în timp ce4 turismul de odihnă are un caracter mai puțin dinamic, cu un sejur mai lung, petrecut la o destinație determinată care oferă condiții naturale adecvate (exemplu: stațiuni balneoclimaterice, etc.).

Această formă de turism este practicată atât de locuitorii județului Vâlcea, dar și de persoanele din țară și din afara țării.1

Turismul de week-end este forma de turism practicat la sfârșitul de săptămână.

Delimitarea clară a conținutului fiecărei forme de turism prezintă importanță pentru identificarea , pe de o parte a comportamentului vizitatorului în materie de consum și cheltuieli și pe de altă parte, a responsabilităților și obligațiilor organizatorilor de vacanțe și prestatorilor de servicii.

CAPITOLUL IV

Strategii de atenuare a sezonalității în stațiunea Olănești

Opțiunile strategice ale unității turistice față de complexa problemă a sezonalității cererii se realizează printr-un ansamblu de acțiuni practice, coerente. Domeniile mari în care se înscriu aceste acțiuni sunt cele comune tuturor sectoarelor de activitate economică: prețul, distribuția și promovarea.

4.1 Obiective și strategii de marketing

În domeniul sezonalității, obiectul general al organizatorilor de turism îl constituie eliminarea și limitarea efectelor sale negative-economice, sociale și de mediu. Acest obiectiv reprezintă o componentă esențială a preocupărilor de creștere a eficienței economice în activitatea turistică.

Desfășurarea activității de marketing în condiții de eficiență ridicată presupune adoptarea, concomitent a unor obiective și strategii, atât generale cât și parțiale, pe termen lung și pe intervale scurte- împreună alcătuind însă un tot unitar coerent.

Un obiectiv de maximă generalitate, comun tuturor formelor de turism și tipurilor de servicii, obiectiv indicând calea principală de atenuare a efectelor sezonalității în ansamblu este creșterea încasărilor din turism în perioada de extrasezon. În cadrul serviciilor de cazare, obiectivul strategiei de marketing în extrasezon îl formează creșterea gradului de ocupare a capacității de cazare, obiectiv realizat prin sporirea numărului de turiști, prin extinderea duratei medii a sejurului și prin combinarea acestor două căi. În cadrul serviciilor de masă, obiectivul urmărit îl constituie creșterea încasărilor pe loc de masă, realizat prin sporirea atât a numărului de consumatori, cât și a încasărilor medii pe zi turist.

Implicațiile sezonalității se regăsesc atât în sezon cât și în extrasezon în primul caz având drept sursă depășirea ofertei de către volumul circulației turistice. Din această cauză, obiectul unității turistice de creștere a cererii în extrasezon trebuie corelat cu cel din perioada de sezon. În ceea ce privește turismul balnear prezent în stațiunea Olănești, obiectivul urmărit va fi creșterea gradului de ocupare pe întreg parcursul anului.

Atingerea acestor obiective necesită utilizarea unor strategii corespunzătoare. Strategiile sezonalității reprezintă o componentă a strategiilor generale ale unității care urmăresc asigurarea concordanței dintre oferta și cererea în ansamblu, ca o cerință a legii economice cu același nume, curățată de variațiile sezoniere.

Echilibrarea cererii cu oferta, de-a lungul circuitului de sezonalitate turistică, impune o strategie care urmărește eliminarea fluctuației cererii și dimensionarea acesteia în funcție de volumul și structura ofertei. Situația diferită dintre laturile corelative ale pieței în cele două perioade distincte ale ciclului sezonier, impune utilizarea unor strategii specifice derivate. Pe această bază, pentru perioadele de extrasezon se recomandă utilizarea strategiei de „STIMULARE” a cererii, iar în sezon strategia denumită sugestiv „DE MARKETING”.

În cazul strategiilor menționate, rolul primordial revine „stimulării” cererii în extrasezon. Astfel sunt avute în vedere strategiile de creștere care urmăresc lărgirea pieței atât pe cale intensivă cât și extensivă.

Strategia de penetrare constă în atragerea de noi clienți din aria în care operează unitatea turistică. Aplicată în extrasezon, ea presupune acordarea unei atenții sporite segmentelor de populație ale căror caracteristici le plasează în rândul consumatorilor potențiali. În acest sens, o cale importantă de extindere a pieței în extrasezon o reprezintă atragerea mai intensă a populației de vârsta a treia; ea presupune particularizarea activității unității turistice față de acest segment, prin măsuri formând obiectul unor programe speciale, referitoare la toate componentele mix-ului de marketing.

În aceeași direcție se situează și atragerea populației cu venituri modeste (cum ar fi familiile cu copii), precum și atragerea populației al cărei timp de odihnă este plasat în extrasezon.

Reducerea costurilor reprezintă strategia prin care, cu cheltuielile cele mai reduse, se obțin beneficii minime. Acest lucru este realizabil fie prin reducerea costurilor pentru serviciile oferite la un nivel mai scăzut, fie prin scoaterea din structura ofertei a acestor servicii care aduc beneficii mari, dar cu cheltuieli ridicate. În principiu, reducerea costurilor se realizează atât prin utilizarea personalului sezonier, cât și prin închiderea temporară a unor unități de cazare și alimentație publică până la nivelul cererii. Unul din motivele apariției sezonalității balneare este faptul că unele afecțiuni se tratează în anumite perioade din an.

Abordată într-o viziune de marketing, problematica sezonalității dobândește soluții realiste, eficiente.1

4.2 Obiectivele strategice de dezvoltare a turismului balnear în

stațiunea Băile Olănești

Dezvoltarea produsului turistic „Olănești” presupune îmbinarea strategiilor de produs bazate pe studii de marketing, respectiv strategii de penetrație, flexibilitate, diferențiere și diversificare.

Principalul obiectiv strategic de dezvoltare a turismului balnear în Olănești este dezvoltarea și diversificarea tratamentului balnear sub cele două forme principale ale sale: cura internă și cura externă.

Dezvoltarea și diversificarea tratamentului

Este principala acțiune menită să contribuie la diversificarea produsului turistic „Olănești” față de ofertele similare existente în alte țări. Tratamentul balnear constituie factorul fundamental de atracție al stațiunii, drept pentru care, într-o primă etapă este necesară diversificarea și diferențierea posibilităților de tratament oferite.

Este bine cunoscut faptul că tratarea unor afecțiuni renale, digestive, hepato-biliare, reprezintă tratamentul de bază efectuat la Olănești, la care se adaugă tratarea unor maladii ca diabetul zaharat, dermatoze sau afecțiuni reumatismale, ca tratamente asociate. În acest context pentru etapa imediat următoare, dezvoltarea capacității de tratament se va putea realiza prin construirea unei baze de tratament pentru cura internă, iar diversificarea prin completarea posibilităților de tratament cu produse originale românești (Covalitin, Boicil, Ulcosilvanil). De asemenea, datorită faptului că apele de aici au efecte deosebite și asupra obezității, iar altele au afecțiune tonifiantă asupra tenului, profilul stațiunii se poate lărgi prin diversificarea ofertei de tratament (cura de slăbire- și cu ajutorul a noi săli de fitness, cura de înfrumusețare, s-ar putea institui o secție de tratament geriatric, folosind pe lângă apele minerale și produse din gama Gerovital).

Diversificarea tratamentului în stațiune se mai poate face prin cure antistress, folosind efectele topoclimatice concretizate prin1:

Restabilirea mai rapidă a parametrilor respiratorii și circulari perturbați în urma efortului;

Echilibrarea sistemului neuropsihic;

Creșterea randamentului psiho-fizic;

Creșterea rezistenței organismului la efort și stress;

Realizarea unei stări de confort biologic.

Se consideră că ar fi binevenită construirea unui bazin acoperit pentru efectuarea tratamentelor reumatismale, mai ales în timpul verii, având în vedere faptul că peste 65% din bolnavii sosiți în stațiune acuză pe lângă afecțiunile principale pentru care optează pentru această stațiune și diverse forme de reumatism pentru care solicită tratament.

Tot în stațiune s-ar putea amenaja și dota o bază modernă pentru tratamentul obezității. Pentru succesul unei astfel de secțiuni s-ar putea avea în vedere următoarele:

Numărul mare de persoane care suferă de această maladie, atât în țară cât și în străinătate, urmare a unor condiții social-economice specifice epocii contemporane;

Inexistența în cadrul stațiunilor românești a unui asemenea centru de tratament.

În cadrul tratamentului complex din stațiune este necesar să se extindă procedurile adjuvante, între care:

Apiterapia, utilizând produsele apicole, mierea simplă sau cea în adaos de diferite alte substanțe cum ar fi polenul, propolisul, lăptișorul de matcă, veninul de albine, etc1;

Fitoterapia sau cura cu plante medicinale, din ce în ce mai utilizată pe plan mondial, folosind în acest scop resursele din bogata floră înconjurătoare;

Extinderea dietoterapiei-alimentație dietetică în timpul și după tratament;

Cura de slăbire și cura de înfrumusețare, prin folosirea dietoterapiei, a gimnasticii medicale precum și a unor renumite produse cosmetice românești (Pell-Amar, Bioplant, Elmiplant, etc.)

Pentru menținerea stării de sănătate și creșterea capacității de efort s-ar putea analiza posibilitatea înființării în stațiune a unui centru de acupunctură, tratându-se astfel diverse afecțiuni legate de accidentări (entorse de gleznă, genunchi, șold, umăr), sechele postreumatice, diverse leziuni musculare, etc. De asemenea prin acest procedeu, așa cum se practică și în alte stațiuni din țară, cu deosebire la Băile Herculane, ar putea fi tratate și unele boli reumatice sau ale sistemului nervos periferic.

Pornind de la condițiile naturale din stațiune, se impune reconsiderarea rolului curei de teren care utilizează factorii climatici la care se adaugă mersul liniștit și uniform pe poteci întreținute în teren variat. În acest domeniu, al infrastructurii turistice reprezentate prin poteci și trasee turistice ușoare pentru bolnavi, stațiunea înregistrează un procent slab, fiind necesar un plan de amenajare turistică a teritoriului din jurul stațiunii. Este de amintit rolul important ce revine curei de teren în cadrul tratamentului complex, găsindu-și aplicarea atât în tratamentul bolilor reumatismale și ale sistemului nervos periferic, cât și în convalescențe, surmenaj, pentru odihnă și reconfortare.

Pentru ca tratamentul realizat în Băile Olănești să fie cel mai eficient, trebuie să se achiziționeze, în continuare, aparatură modernă de cea mai bună calitate, performantă și mobilierul din sălile de tratament să aibă un design modern, confortabil.

Modernizarea și dezvoltarea bazei materiale de cazare și alimentație publică

Acest obiectiv presupune următoarele direcții de acțiune:

Ridicarea categoriei de clasificare a capacității de cazare existente, în urma unor lucrări de modernizare. Astfel, vilele neclasificate „Garofița” și „Toporarul” să primească pentru început, categoria o stea, vilele de o stea să fie modernizate și să fie încadrate categoriei de 2 stele, ajungând ca, în timp de 15-20 ani, toate vilele din stațiunea Băile Olănești să aibă un grad de clasificare de cel puțin 2 stele;

Construirea în stil arhitectonic adecvat zonei a unor capacități de cazare simple de tip minihoteluri de două sau trei stele (ținând cont de faptul că în Băile Olănești, în momentul actual, cea mai mare categorie de clasificare a unităților de cazare este de două stele), cu parter și două, trei etaje și cu maximum de 100-150 locuri. Acest grup de minihoteluri va fi amplasat în perimetrul central al stațiunii, pe malul stâng al râului Olănești. Capacitatea totală se va ridica la 600 locuri. Baza de tratament pentru aceste 600 de locuri va fi asigurată de Complexul Balnear și alte proceduri care se vor construi în apropierea acestor minihoteluri. La parterul fiecărui minihotel, pentru completarea capacității de alimentație publică, se vor construi restaurante și baruri;

Adăugarea la unitățile de cazare și alimentație publică a unor elemente arhitecturale cu specific zonal (cerdac tipic caselor vâlcene), decorarea acestora (interioară și exterioară) cu elemente decorative aparținând folclorului local.

În prezent, turiștii străini sosiți în stațiune provin din Israel, Republica Moldova, Germania, Franța, Austria.

Hotelurile Olănești și Parâng asigură în momentul de față cazarea turiștilor străini. Pentru creșterea numărului de turiști străini atrași nu numai de valoarea curativă deosebită a apelor din Olănești, ci și de condițiile foarte bune de cazare, precum și pentru atragerea unui segment de turiști cu venituri mari s-a pus în discuție construirea unui hotel de 4 stele.

Noul hotel se va construi în perimetrul „Cabanei Brazilor” Comanca, cu ajutorul unor firme străine specializate interesate în asemenea construcții, iar armotizarea ar putea fi făcută prin cedarea unor spații de cazare și bazei de tratament pe o perioadă de timp limitată turiștilor proveniți din țările firmelor participante.

Astfel, în anul 2010, stațiunea Olănești ar putea dispune de o capacitate de circa 6000 locuri pe serie, cu acest număr de locuri intrând în rândul stațiunilor de mărime medie.

Diversificarea serviciilor de agrement

Alte dotări în vederea valorificării superioare a potențialului turistic a stațiunii Olănești se referă în special la cele de agrement, mai ales că acestea sunt slab dezvoltate în momentul de față și nu necesită investiții sau eforturi financiare deosebite.

În acest sens menționăm câteva obiective: amenajarea unor plaje de-a lungul râului Olănești, precum și a unor terenuri de sport destinate practicării tenisului și mini-golfului; amenajarea unor săli pentru practicarea tenisului de masă și a unor săli de fitness în incinta hotelurilor; crearea unui club sau a unei săli de lectură dotată cu cărți, reviste, ziare, în mai multe limbi de circulație internațională unde într-un cadru intim, să se servească ceaiuri, cafele, băuturi răcoritoare.

Ținând cont de fauna bogată din ținuturile din jurul stațiunii se pot organiza în limita posibilităților, partide de vânătoare și pescuit sportiv.

Între serviciile de agrement care cunosc un grad mare de solicitare în stațiunile balneare se înscriu cele cu caracter cultural potrivit vârstei și dorințelor unei părți foarte mari a clientelei.

Sejurul (cât mai lung) caracteristic acestei forme de turism impune ca acțiunile culturale să fie cât mai variate și bineînțeles de înaltă ținută artistică (având în vedere, între altele, experiența de viață și nivelul de cultură al multora dintre persoanele de vârsta a III-a). Iată câteva activități preconizate a se desfășura în cursul programului cultural cu teme de interes general sau național:

Organizarea unei conferințe referitoare la religia poporului român (manifestare organizată în colaborare cu Patriarhia Română);

Participarea la un scurt curs de istorie și limbă română;

Organizarea susținerii unor prelegeri despre geografia României și despre potențialul turistic oferit de România (cu prezentarea de casete video);

Organizarea unor prelegeri despre starea presei românești cu participarea unui ziarist român;

Participarea la o manifestare folclorică tradițională zonală (organizată cu sprijinul ANTREC);

Vizitarea unei gospodării țărănești din zonă, participarea la o seară destinată inițierii în arta culinară românească (organizată cu sprijinul ANTREC);

Vizitarea unui târg de carte (în stațiune) și participarea la o serată literară organizată în cadrul acestui târg;

Organizarea unei seri de muzică clasică cu participarea muzicienilor români;

Vizionarea unui spectacol de teatru cu o piesă din dramaturgia românească;

Organizarea unei expoziții de filatelie;

Organizarea unei parade de modă pentru toate vârstele.

Formarea unei forțe de muncă cu un nivel înalt de pregătire profesională

Datorită ponderii și rolului muncii vii în activitatea de servicii în general și de turism, în special, rolul hotărârilor în efectuarea prestațiilor turistice la un nivel superior îl au oamenii, personalul ocupat în turism. Iată de ce pregătirea profesională, condițiile morale, gradul de solicitudine ale fiecărui lucrător și ale tuturor laolaltă sunt premisele esențiale ale prestației turistice la nivelul cerințelor.

Lipsa uneia sau alteia, la un număr mai mic sau mai mare de lucrători, se resimte puternic în planul satisfacției clienților cu consecințe negative asupra rezultatelor economice, asupra sosirilor de turiști din viitor, asupra încasărilor.

Pentru ridicarea calității serviciilor, la nivelul conducerii societăților turistice din Băile Olănești, este necesar să se acționeze în următoarele direcții:

Îmbunătățirea activității de recrutare a personalului pe baza selecției profesionale riguroase științific aplicate;

Integrarea în mediul social-profesional, asigurându-se condiții pentru realizarea deplină a personalității lucrătorilor;

Formarea și perfecționarea pregătirii personalului pe baza metodelor moderne care să conducă în final la creșterea nivelului general de calificare;

Întărirea disciplinei în muncă;

Asigurarea promovării, a unui climat de stimulare materială și morală care contribuie la realizarea unui climat psiho-social favorabil.

În ceea ce privește recrutarea personalului, este necesar să se aibă în vedere următoarele principii: respectarea legislației în vigoare pentru acoperirea locurilor de muncă, asigurându-se astfel resursele umane necesare îndeplinirii sarcinilor de plan la toți indicatorii în etapa actuală ca și în perspectivă; motivarea temeinică a fiecărui contract de muncă; asigurarea, prin recrutare, a unei cât mai bune corespondențe între cerințele posturilor vizate și capacitatea fizică și intelectuală a celor care vor îndeplinii sarcinile posturilor respective.

Selecționarea cadrelor, moment distinct în activitatea de personal este motivată de o serie de criterii proprii turismului, între care prezentarea la prima vedere a aspectului fizic plăcut, optimismul, educația vestimentară și civică, stăpânirea de sine, diplomația, studii adecvate, etc.

În domeniul formării și perfecționării cadrelor, este necesar ca această activitate să se desfășoare în conformitate cu normele legale în vigoare, urmărindu-se totodată1:

Corelarea planului de școlarizare cu indicatorii planului de dezvoltare în perspectivă, asigurându-se astfel o direcționare clară a activității de formare și perfecționare a personalului;

Cuprinderea în procesul de formare și perfecționare a lucrătorilor din toate meseriile și funcțiile;

Întocmirea unei evidențe clare cuprinzând pe toți lucrătorii în turism din zonă, urmărindu-se evoluția lor în cadrul unităților.

Cointeresarea materială a lucrătorilor este necesar să se realizeze prin promovarea unei politici proprii de stimulare. În ceea ce privește formele de cointeresare, acestea trebuie să fie cât mai variate: premii și gratificații, promovare în funcție, ajutoare sociale, etc. În același timp sancțiunile să urmărească legalitatea și să conducă la reeducarea și mai bună desfășurare a activității la nivel superior de lucru.

Prin sistemul de cointeresare va trebui să se contribuie la crearea unui climat de muncă favorabil în cadrul colectivelor de lucru, paralel cu dezvoltarea personalității fiecărui lucrător prin cultivarea încrederii în forțele proprii, în utilitatea muncii prestate și în siguranța statutului său socio-profesional.

Diversificarea formelor de turism practicate în stațiune

Principalele forme de turism practicate în stațiunea Băile Olănești sunt turismul de odihnă și de tratament. În viitor, noi valențe ar putea avea turismul de congrese și turismul sportiv, forme practicate mai ales în extrasezon (octombrie- aprilie), ceea ce ar duce la creșterea gradului de ocupare al locurilor de cazare și implicit, la sporirea încasărilor în această perioadă.

În cadrul turismului de congrese, conferințe, un început timid l-a făcut Hotelul Parâng, care a încercat amenajarea în acest scop a sălii de spectacole din incintă. Deoarece există cereri (au loc anual conferințe de balneologie, de cercetări medicale, etc.), hotelul trebuie să-și manifeste preocuparea în achiziționarea de aparatură electrică (proiectoare), de sunet, de cea mai bună calitate.

Pentru practicarea turismului sportiv, stațiunea oferă condiții foarte bune din punct de vedere al factorilor naturali (peisaj variat, climă temperată, aer puternic ozonat). În următorii ani se vor amenaja săli de fitness, de forță, se va construi o piscină acoperită în incinta Hotelului Olănești, ce vor fi puse la dispoziția sportivilor, pentru menținerea formei fizice. Aici pot veni în cantonamente sportivi de la cluburile din Rm. Vâlcea din județ sau chiar din țară.

În paralel cu dotările specifice acestor forme de turism, se vor intensifica și acțiunile de promovare, ce presupun în primul rând atragerea unui număr cât mai mare de turiști din segmentele vizate. Turiștii potențiali vor trebui informați detaliat despre toate variantele și posibilitățile de programe ce li se oferă pentru satisfacerea preferințelor.1

Această cerință impune și regândirea concepției clasice de publicitate turistică, formele de exprimare a mesajelor turistice fiind selecționate mai nuanțat, în funcție de caracteristicile segmentului de piață și după caracteristicile social-profesionale (nivel de vârstă, venituri, sex, ocupație).

Este cunoscut faptul că, pe măsură ce oferta de prestații de servicii va fi mai diversificată și mai nuanțată, din punct de vedere calitativ, cu atât se va determina riscul de a dezamăgi pe turist, impresia favorabilă a turiștilor în legătură cu imaginea stațiunii fiind o modalitate de publicitate de necontestat.

Transpunerea în practică a obiectivelor de dezvoltare a turismului balnear, de dezvoltare a bazei tehnico-materiale, de diversificare și ridicare a calității serviciilor turistice, vor face din stațiunea Băile Olănești un centru de prim ordin în cadrul turismului balnear românesc.

4.3 Strategii adoptate în politica de produs

Adâncirea și specializarea marketingului servicilor este reflectată în cel mai înalt grad de particularitățile pe care le prezintă politica de produs în cadrul fiecărei categorii de servicii în parte. Aceste particularități reflectă deopotrivă caracteristicile tipului de servicii și ale pieței acestora.

Servicile în cadrul cărora au fost definite deja elementele de diferențiere a politicii de produs sunt: turistice, financiar-bancare, de transport, educaționale și cultural-sportive.

Elementul esențial al mix-ului de marketing, produsul reprezintă materializarea eforturilor unității în vederea satisfacerii nevoii turistice. Similar activității desfășurate în cadrul sectoarelor producției materiale, produsul turistic se formează prin valorificarea unor resurse naturale în condiții specifice ,,de producție”, care includ o serie de activități ce permit ,,transformarea” lor în marfă, aceasta urmând a fi vândută consumatorului turistic în forme specifice.

Caracterul sezonier al cererii determină o formulare corespunzătoare a politicii de produs. Ea este reflectată de diferențierea strategiilor pe sezoane, unitatea turistică utilizând în consecință strategii sezoniere și strategii extrasezoniere.

Strategiile de produs sezoniere nu diferă de strategiile utilizate în domeniul bunurilor. Ele sunt alese prin luarea în considerare a criteriilor cunoscute: dimensiunile gamei de servicii, calitatea acestora, gradul de înnoire sortimentală.

Fundamentarea strategiilor extrasezoniere pornește de la premisa că un produs turistic este cu atât mai atractiv, cu cât combinația de ,,activități și aranjamente” prezintă o valoare turistică stabilă de-a lungul ciclului de activități turistice. O atare cerință este respectată atunci când produsul este permanent adaptat condițiilor de mediu, care îi dau conturul său.

În consecință, direcțiile principale ale strategiei de produs turistic în extrasezon ce pot fi folosite de unitățile de cazare din stațiunea Băile Olănești sunt:

Combinarea unor elemente de atractivitate cu grade diferite de sezonalitate, aflate în zone apropiate, ușor accesibile prin poziția lor geografică. Pe baza aceasta, se sporește atât forța de atractivitate a fiecărei zone în parte, cât și a produsului în ansamblu. Produsul turistic oferit se poate prezenta fie ca o combinație de două sejururi, de dimensiuni apropiate, fie ca o combinație incluzând un sejur și o excursie pe un circuit dat.

Combinarea, în variante multiple, a serviciilor oferite, elementul variabil fiind, de regulă, serviciile de masă. Combinațiile cele mai des folosite sunt cele de tipul ,,numai cazare”, ,,cazare și micul dejun”, ,,cazare și demipensiune” și ,,cazare și pensiune completă”. În acest fel, același produs turistic, oferit în forme variate, devine mai accesibil unor segmente de consumatori – în special al celor cu venituri reduse (populația în vârstă, familii cu copii) – a căror atragere, în extrasezon reprezintă una din căile de extindere a pieței unității turistice.

Diversificarea serviciilor de agrement, prin oferirea zilnică a unor posibilități variate de alegere a modului de petrecere a timpului liber destinat odihnei. Selectarea serviciilor de agrement, combinarea lor se realizează de către consumator, posibilitatea oferită pentru realizarea unor asemenea combinații constituind un mijloc de creștere a atractivității produsului turistic în ansamblu.

Oferirea de sejururi variabile ca lungime constituie un mijloc de sporire a numărului de turiști în extrasezon. Variabilitatea dimensiunilor produsului turistic (lungimea sejururilor vândute) reprezintă elementul prin care acesta devine accesibil unui număr mai mare de consumatori. Forma consacrată este cea prin care se oferă un sejur format dintr-o parte fixă (3-5 zile) și o alta variabilă, turiștii putând opta, în momentul cumpărării, pentru o anumită variantă.

Detașarea, în cadrul ofertei, a unor produse care, prin natura lor, nu prezintă o sezonalitate pronunțată. Un asemenea produs îl constituie, de pildă, excursiile scurte, în care motivația turistică este reprezentată de elemente istorice, unele manifestări culturale și folclorice, etc..

Diversificarea serviciilor prestate populației din zona de activitate a unității reprezintă o altă cale de sporire a încasărilor. Serviciile vizate sunt, în special, cele de masă și agrement. Diversificarea producției culinare, oferirea unor programe de divertisment în unitățile de alimentație publică, organizarea de manifestări expoziționale etc., contribuie la ,,ocuparea” mai înaltă a spațiilor de producție și de servire în perioadele de extrasezon.

Toate modalitățile de concretizare ale politicii de produs se referă la condițiile unei baze tehnico-materiale date. După cum s-a arătat, abordarea sezonalității presupune o anumită concepție de valorificare a resurselor naturale, care trebuie aplicată încă din faza de amenajare turistică.

Totuși în situația dezvoltării ulterioare a bazei tehnico-materiale, variantele prezentate vor fi completate cu perfecționarea produsului turistic oferit în extrasezon, care presupune completarea bazei tehnico-materiale cu dotări care să facă produsul competitiv în această perioadă.

4.4 Strategii adoptate în politica de tarife și prețuri

În turism, oferta, variația sezonieră a cererii și definirea valorii prin calitate și tot ceea ce poate oferii serviciul turistic, sunt criterii foarte des utilizate.

Abordarea stabilirii prețurilor reprezintă un obiectiv al managementului firmei, ținând cont de faptul că produsele evoluează în timp și, astfel, prețurile se schimbă și ele, aceste schimbări reflectându-se în costuri și cerere. Deciziile de stabilire a prețurilor sunt supuse unui ansamblu de forțe ce se manifestă în mediul înconjurător și în concurență.

Rolul tarifelor și prețurilor în reglarea raporturilor dintre cerere și ofertă este însă exprimat într-o mai mare măsură de diferențierea lor pe sezoane1 – instrument important al politicii de marketing a unității turistice. O asemenea politică este impusă de necesitatea realizării serviciilor turistice și în perioadele în care cererea este mai redusă decât oferta.

Aspectul esențial al diferențierii tarifelor și prețurilor îl formează stabilirea nivelului lor minim și maxim de-a lungul ciclului de sezonalitate.

Reducerea de tarife trebuie operată la toate serviciile componente ale produsului turistic. Acordarea de reduceri și comisioane se practică prin ajustarea prețurilor de bază ale produselor turistice pentru a recompensa clienții care își plătesc la timp facturile, achiziționând contingente de locuri de cazare în cantități mari sau fac contracte în extrasezon.

Reducerile și comisioanele îmbracă mai multe forme:

comisionul sau reducerea la plată în numerar reprezintă o reducere de preț acordată organizatorilor de turism care își plătesc la timp facturile;

rabatul pentru achiziționarea unei cantități mai mari este o reducere de preț oferită tour- operatorilor sau agențiilor de turism care fac achiziții în cantități mari;

bonificațiile comerciale sunt oferite de un hotelier intermediarilor care alcătuiesc un canal, pentru anumite servicii prestate;

reducerile sezoniere se acordă cumpărătorilor care fac achiziții în extrasezon cele mai cunoscute sunt acordate de firmele turistice care își vând serviciile în anumite perioade ale anului la prețuri reduse;

bonificațiile promoționale sunt reduceri de preț acordate distribuitorilor pentru participarea lor la programele de publicitate.

Posibilitatea unor asemenea reduceri nu este însă aceeași în cadrul fiecărei categorii de servicii. Ea este mult mai mare în cadrul celor de cazare, a căror utilizare nu afectează volumul ofertei și nici nu antrenează cheltuieli ridicate.

Reducerea tarifelor pentru masă, fără afectarea calității meniurilor, nu poate fi făcută decât în anumite limite.

Serviciile de transport, ca și cele de agrement, antrenează cheltuieli al căror volum este independent de coeficientul de utilizare a capacității. În consecință, reducerea tarifelor de transport și agrement poate fi făcută fără nici o pierdere pentru unitate, până la nivelul la care se obține o valoare corespunzătoare costurilor folosite la întreaga lor capacitate.

Aceste reduceri vizează piața turistică în ansamblu. În extrasezon, creșterea sosirilor de turiști poate fi determinată prin abordarea distinctă a unor segmente de consumatori – în special a persoanelor de vârsta a treia și a familiilor cu copii.

Pornind de la caracteristicile acestor segmente, calea cea mai importantă de atragere a lor o formează acordarea de facilități la serviciile de cazare, masă, agrement și transport. În acest fel, strategia diferențierii pe sezoane a tarifelor turistice trebuie completată cu strategia diferențierii pe segmente de consumatori.

Strategia prețurilor diferențiate pe categorii de consumatori1 se practică frecvent în turism, unde turiștii plătesc mai mult decât localnicii pentru vizitarea unor obiective turistice sau în cazul biletelor de spectacol, unde prețul acestora este diferențiat pentru copii, elevi și studenți, pensionari, soldați în termen.

Prețurile diferențiate pe tipuri de produse apar în cazul diferitelor versiuni ale unui produs, fără ca aceste diferențieri să aibă corespondent în diferențele de costuri. De exemplu, o cameră de hotel poate fi vândută la prețuri diferite în funcție de amplasament, dotare, vedere, etc.

Prețurile diferențiate în funcție de amplasament se practică, chiar dacă costurile sunt identice; de exemplu biletele de teatru au prețuri diferite în funcție de locul din sala de spectacol.

Prețurile diferențiate în funcție de momentul vânzării cum ar fi, de exemplu, tarifele percepute pentru o cameră de hotel contractată cu o agenție de turism sunt mai mici decât cele pe care le plătesc turiștii în mod direct (la recepții), chiar dacă este consumată în aceeași perioadă.

Strategia prețurilor psihologice se bazează pe starea psihologică a cumpărătorilor față de nevoile raționale. Cele mai întâlnite prețuri psihologice sunt:

prețul ODD-EVEN, care se bazează pe ideea că volumul vânzărilor la prețul de 99$ este mai mare decât în cazul unui preț de 100$ ;

prețul tradițional care se modifică doar la apariția unor produse de calitate excepțională;

prețul de prestigiu, care se folosește în situația în care se urmărește asigurarea unei imagini deosebite a produsului turistic.

În practica de marketing se disting trei strategii principale și anume1: prețuri orientate pe baza cheltuielilor, a cererii și a concurenței. Aceste strategii sunt operate în principiu și în cazul tarifelor prestatorilor de servicii turistice comercializate fie separat fie sub formă de „pachet” de servicii.

4.5 Strategii adoptate în politica de distribuție și promovare

În cadrul activității de marketing a unității turistice, o deosebită importanță o prezintă politica de distribuție și promovare. Trasarea împreună a acestor elemente ale mix-ului de marketing este determinată de faptul că ele prezintă o serie de caractere comune, pe care le întâlnim în cadrul mărfurilor.

Astfel, atât promovarea cât și distribuția se desfășoară în principiu, în absența produsului turistic; el nu poate fi deci, „vizionat”, „încercat”, eventual verificat și apoi cumpărat. Activitatea de distribuție va fi însoțită întotdeauna de informarea cumpărătorilor în legătură cu posibilitățile de achiziționare a produsului turistic, în numeroase cazuri, reprezentând ea însăși o componentă importantă a mix-ului promoțional.

Distribuția reprezintă un ansamblu de activități prin care se realizează vânzarea produsului turistic. În turism, ea este cu atât mai eficace cu cât punctele de vânzare sunt mai apropiate de consumatori. Aria largă de răspândire a cererii turistice și caracterul nevoii pe care o exprimă, impune adoptarea unor soluții prin care să poată fi „colectată” întreaga cerere potențială dintr-o anumită zonă sau localitate din județul Vâlcea.

De regulă, comercializarea produsului turistic se realizează de prestatori prin două sisteme de desfacere, astfel1:

direct către clienți;

indirect, printr-un lanț de intermediari sau agentii de voiaj care, în schimbul unui comision, preiau sarcina legării prestatorilor de servicii turistice cu consumatorii acestora.

Distribuția directă, de tipul prestator servicii turistice-turist este specifică formelor neorganizate de turism. În acest caz, turismul se adresează prestatorului de servicii turistice solicitând serviciile fie în momentul efectuării călătoriei, fie prin rezervări anticipate, confirmate de prestatori.

În cazul formelor organizate de turism, se practică o distribuție de tipul prestator servicii turistice-agenție de voiaj-turist. În acest caz, turistul solicită unei agenții de voiaj să-i asigure serviciile de rezervare a camerelor de hotel, a biletelor de călătorie, etc. În cazul distribuției turistice un element cheie îl formează sistemul de rezervare a locurilor de cazare și de transport.

O altă soluție o constituie înființarea unor puncte de vânzare în extrasezon în zonele și localitățile cu densitate ridicată a populației din raza de activitate a unităților turistice vânzătoare din județul Vâlcea.

O problemă importantă în cadrul distribuției în extrasezon o reprezintă aceea a unor posibile neconcordanțe între cererea dintr-o anumită zonă și numărul de locuri repartizat spre vânzare de către unitatea ce acționează în acea zonă. Este evidentă necesitatea luării tuturor măsurilor pentru ca nici un client să nu fie pierdut. De aici, necesitatea unui contact strâns între prestatorul de servicii turistice și distribuitor, a unor forme de distribuție care să evite o asemenea situație. Pe această linie s-ar putea avea în vedere vânzarea produsului turistic în extrasezon și pe baza unor comenzi prealabile în care să fie exprimate o serie de alte detalii ale acestuia (stațiunea, tipul de hotel, etc.).

Trăsătura esențială a promovării turistice în extrasezon o formează diversitatea tehnicilor utilizate și intensitatea ridicată a acestora față de perioada de sezon. O atare strategie este dictată de diversitatea segmentelor de populație avute în vedere ca și de aria geografică întinsă de răspândire a acestora.

Elementele esențiale prin care mix-ul promoționale poate fi diferențiat pe sezoane sunt1: promovarea vânzărilor și publicitatea.

Promovarea vânzărilor are drept obiectiv stimularea cererii turistice prin măsuri care vizează, de obicei, sporirea posibilităților de achiziționare a produsului turistic. Tehnicile cele mai utilizate sunt cele prin care se acordă anumite avantaje, atât populației în ansamblu, cât și unor segmente distincte ale acesteia. Trăsătura lor comună o constituie acordarea unor înlesniri, care în ultimă analiză ieftinesc produsul turistic, făcându-l accesibil unor segmente de consumatori cu posibilități reduse de cumpărare. Toate aceste avantaje acordate turiștilor cu scopul de a face accesibil un produs în raport cu altul sau același produs în perioadele de extrasezon față de perioadele de sezon plin, sunt cunoscute sub denumirea de „facilități turistice”.

Un grup de facilități sunt acordate în exclusivitate în legătură cu serviciile turistice de bază: cazare, masă, agrement și transport. Indiferent de categoria de servicii pentru care sunt acordate aceste facilități se referă la reduceri de tarife, gratuități și stimularea intermediarilor (distribuitorilor).

Reducerile de tarife sunt cele mai des întâlnite facilități în practica organizatorilor de turism. Diferențele care apar de la o unitate la alta se referă la numărul și lungimea perioadelor pentru care sunt acordate, nivelul relativ al reducerilor, corelarea lor cu altă categorie de facilități acordată. O categorie aparte o formează reducerile progresive de tarife în raport cu numărul de zile cumpărate pentru un anumit sejur și apar sub forma unei săptămâni gratuite acordate celor care cumpără o săptămână sau două de sejur.

Gratuitățile se referă fie tuturor categoriilor de populație, fie numai anumitor categorii de consumatori. Cel mai adesea, gratuitățile se oferă familiilor cu copii. Ele constau în scutirea de plată – uneori numai la serviciile de cazare și transport, alteori și la cele de masă – pentru unul sau mai mulți copii atunci când sunt însoțiți de părinți.

Stimularea distribuției are drept premisă rolul determinant al operatorilor de tururi și al organizatorilor de grupuri în orientarea cererii spre anumite destinații. Ea constă în acordarea unor gratuități la unul sau mai multe servicii turistice, ori a unor prime bănești, în funcție de mărimea grupului adus într-o anumită zonă.

Publicitatea acționează asupra clienților potențiali prin intermediul mesajelor publicitare, al căror conținut este în măsură să determine un anumit comportament de cumpărare. Eficiența maximă se obține atunci când mijloacele publicitare sunt alese din rândul celor care sunt proprii segmentului de consumatori vizat.

Varietatea acestor segmente, aria geografică întinsă, în care sunt situate și localizarea diferită a prestatorilor de servicii, impun desfășurarea unor acțiuni la nivel local, la locul de vânzare și la cel de sejur.

Publicitatea la nivel local și la locul de vânzare va urmări furnizarea unor informații complete și evidențierea caracteristicilor produsului prin care se asigură satisfacerea nevoii la un nivel apropiat de cel din perioada de sezon; o mare atenție trebuie acordată punerii într-o lumină cât mai convingătoare a avantajelor de care beneficiază turiștii prin cumpărarea produsului turistic în extrasezon.

La locul de sejur, publicitatea va urmări crearea unei imagini favorabile produsului turistic „consumat” în extrasezon; ea va fi susținută în principal prin calitatea serviciilor prestate în unitățile turistice.

CONCLUZII

Turismul românesc, deci și cel vâlcean, aflat în plin proces de afirmare și consolidare în cadrul celorlalte ramuri ale economiei naționale și deci și locale, va cunoaște în următorii ani o dezvoltare puternică. Aportul său la dezvoltarea de ansamblu a economiei și la satisfacerea nevoilor populației va fi simțitor multiplicat în condițiile în care activitatea turistică se va desfășura cu luarea în considerare a fenomenului sezonalității.

Sezonalitatea reprezintă o componentă esențială a eficienței activității turistice, de aceea legătura sezonalitate -eficiență se cere aprofundată. Investigațiile efectuate ne-au dus la concluzia că, practic, toate deciziile referitoare la dezvoltarea turismului au implicații asupra sezonalității, iar prin aceasta, asupra componentelor activității desfășurate de unitățile turistice. În acest context, este evidentă necesitatea ca deciziile adoptate să fie judecate prin prisma sezonalității.

După cum s-a arătat, cererea pentru serviciile turistice prezintă un caracter sezonier pronunțat. Din acest motiv, elementele mix-ului de marketing sunt utilizate în mod diferit. Astfel în timp ce promovarea se face în special în extrasezon, prețul și distribuția ating valori maxime în sezon. În perioadele de extrasezon se execută lucrări de întreținere – reparații și se proiectează viitoarele produse turistice.

Din analizele efectuate se observă că predomină varianta de sezonalitate specifică turismului balnear, ca urmare a existenței stațiunilor balneoclimaterice din județul nostru.

Preocuparea pentru sănătatea personală, evadarea din marile orașe fac ca majoritatea turiștilor să-și îndrepte atenția pentru petrecerea timpului liber în stațiunile vâlcene, unde beneficiază de cură balneară și de un mediu înconjurător mai curat. În ultima perioadă a crescut numărul persoanelor de vârsta a treia care vin în stațiuni, ca urmare a faptului ca Ministerul Muncii și Solidarității Sociale acordă bilete de tratament la un preț mai redus.

De aceea, pentru atenuarea sezonalității trebuie să se țină seama de caracteristicile formei de turism specific.

Astfel, particularitățile turismului balnear sunt redate de faptul că, cererea turistică este exprimată de o mare varietate de consumatori, cura balneară fiind recomandată tuturor persoanelor. Unul din motivele apariției sezonalității balneare este faptul că unele afecțiuni se tratează în anumite perioade din an.

În concluzie, pentru atenuarea sezonalității, pentru limitarea efectelor sale negative, trebuie utilizate elementele mix-ului de marketing.

Abordarea marketingului activității turistice presupune direcționarea eforturilor către obiective precise. În domeniul sezonalității, obiectivul general al organizațiilor de turism îl constituie eliminarea și limitarea efectelor sale.

Un obiectiv de maximă importanță, este creșterea încasărilor din turism în perioadele de extrasezon. În cadrul serviciilor de cazare, obiectivul strategiei de marketing în extrasezon îl formează creșterea gradului de ocupare a capacității de cazare. În cadrul serviciilor de masă, obiectivul urmărit îl constituie creșterea încasărilor pe loc de masă.

Obiectivele specifice, derivate din cele generale, se particularizează și în cadrul formelor de turism existente în județul nostru. Astfel, în ceea ce privește turismul balnear, prezent în stațiunea Băile Olănești, obiectivul urmărit va fi creșterea gradului de ocupare pe întreg parcursul anului.

Caracterul sezonier al cererii determină o formulare corespunzătoare a politicii de produs, ce este reflectată de diferențierea strategiilor pe sezoane. Strategiile de produs sezonier nu diferă de strategiile utilizate în domeniul bunurilor, ele fiind alese prin luarea în considerare a criteriilor cunoscute: dimensiunile gamei de servicii, calitatea acestora, gradul de înnoire sortimentală. Direcțiile principale ale strategiei de produs turistic în extrasezon ce pot fi folosite de unitățile de cazare din stațiunea Băile Olănești sunt:

-combinarea unor elemente de atractivitate cu grade diferite de sezonalitate, produsul turistic putându-se prezenta fie ca o combinație de două sejururi, de dimensiuni apropiate, fie ca o combinație incluzând un sejur și o excursie pe un circuit dat;

-combinarea serviciilor oferite, elementul variabil fiind serviciile de masă;

-diversificarea serviciilor de agrement, prin oferirea unor posibilități variate de alegere a timpului liber destinat odihnei;

-oferirea de sejururi variabile ca lungime, forma consacrată fiind cea prin care se oferă un sejur format dintr-o parte fixă (3-5 zile) și o altă variabilă;

-detașarea, în cadrul ofertei, a unor produse care nu prezintă o sezonalitate pronunțată, cum ar fi excursiile scurte, etc.;

-diversificarea serviciilor prestate populației din zona de activitate a unității turistice, serviciile vizate fiind cele de masă și cele de agrement.

Toate aceste variante trebuie completate cu perfecționarea produsului turistic oferit în extrasezon, care presupune completarea bazei tehnico-materiale cu dotări care să facă produsul oferit mai competitiv.

Rolul tarifelor și prețurilor în reglarea raporturilor dintre cerere și ofertă este exprimat prin diferențierea lor pe sezoane. Nevandabilitatea produsului turistic duce la acordarea de reduceri și comisioane, cum ar fi comisionul sau reducerea la plata în numerar, rabatul pentru achiziționarea unei cantități mari, bonificațiile comerciale, etc.

Strategia diferențierii pe sezoane a tarifelor turistice trebuie completată cu strategia diferențierii pe segmente de consumatori, ce se practică frecvent în turism, unde turiștii plătesc mai mult decât localnicii pentru vizitarea unor obiective turistice.

Strategia prețurilor psihologice se bazează pe starea psihologică a cumpărătorilor față de nevoile raționale, cele mai întâlnite fiind prețul tradițional, prețul de prestigiu, etc.

În cadrul activității de marketing a unității turistice, o deosebită importanță o reprezintă politica de distribuție și promovare.

Distribuția reprezintă ansamblul de activitate ce conduce la vânzarea produsului turistic direct, indirect, printr-un lanț de intermediari sau agenții de voiaj sau prin înființarea unor puncte de vânzare în extrasezon. Aceste puncte de vânzare se vor afla în zonele și localitățile cu densitate ridicată a populației din raza de activitate a unităților turistice vânzătoare din județul Vâlcea.

Trăsătura esențială a promovării turistice în extrasezon o formează diversitatea tehnicilor utilizate, ce au ca scop promovarea vânzărilor și publicitatea.

Promovarea vânzărilor are drept obiectiv stimularea cererii turistice prin măsuri care vizează sporirea posibilităților de achiziționare a produsului turistic, în special prin acordarea unor facilități, cum ar fi la serviciile de bază: masă, cazare, aceste facilități se referă la reduceri de tarife, gratuități și stimularea distribuitorilor.

Publicitatea acționează asupra potențialilor clienți prin intermediul mesajelor publicitare, ce sunt alese din rândul celor care sunt proprii segmentului de consumatori vizat. Publicitatea poate fi la nivel local, la locul de vânzare și la cel de sejur.

Prin urmare este necesară utilizarea unor elemente suplimentare în mix-ul de marketing, respectiv interacțiunea dintre personalul prestator și consumatorul de servicii turistice, publicitatea realizată prin comunicarea directă între consumatori și intensitatea legăturilor între unitățile de turism și cele complementare.

Toate acestea demonstrează că sezonalitatea reprezintă o componentă de bază a conducerii activității turistice. Luarea ei în considerare în toate fazele producerii și realizării serviciilor turistice, la diferite nivele decizionale, constituie o modalitate de creștere a eficienței turismului.

BIBLIOGRAFIE