Strategii de Marca

Capitolul I. Conceptual de marcă

1.1. Definirea mărcii

1.2. Rolul si funcțiile mărcii

1.3. Caracteristici de calitate ale mărcii

1.4. Strategii de Marcă

1.5. Protecția internațională a mărcilor

1.6. Procedura de înregistrare a mărcilor

1.7. Drepturile cu privire la marcă

1.8. Protecția indicațiilor geografice

Capitolul I

1.1.Definirea mărcii

O marcă ce se poate identifica pin simbolul ®, este un sen distinctiv utilizat de o persoană, organizație comercială sau orice persoană juridică pentru identifica un produs sau un anume servciu în fața consumatorilor dar arată și faptul că toate produsele sau serviciile pe care acesta le deține sunt proprii. O marcă comercială este o formă de proprietate intelectuală, de cele mai multe ori este reprezentată de un cuvânt, un logo, un simbol, o frază, o imagine, sau o combinație a acestor elemente.

Marca comunitară se poate defini ca fiind un sistem independent de protecție în întreg teritoriul uniunii Europene, fără a fi influențate mărcile naționale sau cele internaționale.

Cu ajutorul înregistrării mărcii comunitare se obține titlul unic ce asigură protecție unitară pe întreg teritoriul Comuniații Europene.

Protecția prin marca comunitară nu este obligatorie și nici exclusivă, iar companiile care nu sunt înregistrate sau interesate de protecția mărcii pe teritoriul Uniunii Europene, își pot proteja mărcile pe cale națională sau internațională.

Proprietarul unei mărci înregistrate poate iniția proces pentru a preveni utilizarea neautorizată a mărcii pe care o deține. Înregistrarea unei mărci nu este întotdeauna obligatorie. Acesta poate și el să inițieze proces, dar o marcă neînregistrată poate fi protejată doar în aria geografică în care este folosită sau în regiuni în care ar fi de așteptat să se extindă.

O marcă poate fi, de asemenea, desemnată și de către următorul simbol:

* ™ (pentru o marcă neînregistrată – marcă folosită pentru promovare sau bunuri de brand)

* ℠ (pentru o marcă de servicii industriale neînregistrată care este o marcă utilizată pentru a promova sau servicii de brand)

Există, de asemenea, o serie de mărci non-convenționale cuprinzând mărcile care care nu se încadrează în aceste categorii standard. Proprietarul unei mărci comerciale înregistrate poate începe o acțiune în justiție pentru încălcarea drepturilor de autor pentru a preveni utilizarea neautorizată a mărcii în cauză. Cu toate acestea, înregistrarea nu este necesară.

Proprietarul unei mărci de drept comun poate depune, de asemenea, o marcă neînregistrată care poate fi protejată numai în zona geografică în care aceasta a fost utilizată sau în zonele geografice în care se poate aștepta în mod rezonabil să se extindă.

Termenul de "marcă" este, de asemenea, utilizat informal pentru a se referi la orice atribut distinctiv prin care un individ este ușor de identificat, cum ar fi caracteristicile bine cunoscute ale unei celebrități.

Figura 1 Formele sub care se poate prezenta o marcă sunt multiple

Mărcile literale sunt constituite din cuvinte sau dintr-o combinație de litere. Mărcile constituite din cuvinte trebuie să fie deosebit de distinctive.

Mărcile figurale sunt constituite din reprezentări grafice plane sau în relief, monocolore sau policolore, care înfățișează forma produsului sau ambalajul acestuia.

Mărcile combinate – sunt rezultate din combinarea mai multor elemente: cuvinte, litere, cifre, reprezentări grafice, forma produsului, ambalajul, toate acestea fiind înfățișate întruna sau mai multe culori.

Mărcile prezentate sonor sunt utilizate ca mărci de comerț, răspândirea lor fiind facilitată de posibilitățile oferite astăzi de realizările în domeniul tehnicii radioului, televiziunii, videocasetelor, audiocasetelor, difuzoarelor publice etc.

Mărci individuale și mărci colective – o marcă este individuală când se înregistrează de o singură întreprindere, care o folosește în exclusivitate. Când marca este înregistrată de o grupare colectivă, care reprezintă interesele mai multor întreprinderi, ea poate fi folosită de către acestea, în condițiile stabilite de regulamentul elaborat de unitățile interesate.

Mărcile multiple – O strategie a mărcilor multiple permite firmei să obțină mai mult spațiu pe raft și să-și protejeze marca principală prin crearea unor mărci de flanc sau laterale.

1.2. Rolul si functiile marcii

Cea mai importată funcție a mărcii este cea de a identifica în mod exclusiv sursa comercială sau originea produsului sau serviciilor, astfel încât o marcă comercială, cu un nume corespunzător, poate indica sursa sau poate servi ca o insignă de origine.

Altfel spus, mărcile comerciale au rolul de a identifica o afacere ca o sursă de bunuri sau servicii. Folosirea unei mărci comerciale, în acest mod, este cunoscută ca unitilizarea mărcii comerciale. Există anumite drepturi exclusive de a atașa o marcă înregistrată, care pot fi puse în aplicare printr-o acțiune pentru încălcarea drepturilor de autor. Aici este de menționat faptul că drepturile de marcă, de cele mai multe ori, decurg din utilizarea sau menținerea drepturilor exclusive asupra faptului că, în ceea ce privește anumite produse sau servicii, se poate presupune că nu există obiecții.

Funcțiile pe care le îndeplinesc mărcile:

Indicarea originii produsului, organizația care l-a fabricat, astfel, se poate afirma faptul că marca se poate confunda cu producătorului,

Garantează calitatea produsului, ceea ce înseamnă confirmarea încrederii ce se manifestă de cumpărători în însușirile de calitatea ale produsului ce va fi cumpărat,

Poate stimula solicitarea și cumpărarea produsului, între un produs marcat și unul anonim, cumpărătorul va prefera tot timpul produsului marcat,

contribuie la desfășurarea unei concurențe loiale, deoarece înlătură posibilitatea de a confunda un produs fabricat de o întreprindere cu același produs realizat de altă întreprindere;

permite organizarea și controlul pieței, eliminând confuziile dintre produse, mărci sinonime, producători;

îndeplinește funcția de monopol, de astă dată în sensul pozitiv al noțiunii, deoarece marca este apanajul unui produs al unei întreprinderi;

stimulează pe producători pentru îmbunătățirea calității produselor, deoarece cumpărătorul se va îndrepta spre produsul cu marca a cărei calitate a verificat-o;

asigură creșterea răspunderii producătorului pentru calitatea produselor puse în circulație, deoarece mărfurile de calitate slabă vor rămâne nevându-te, iar producătorul nu-și va putea recupera cheltuielile efectuate pentru fabricarea lor;

asigură condiții pentru elaborarea de studii de piață privind ponderea participării unui producător în piața totală a unui produs.

Tipologia mărcilor

Crearea unei identități a mărcii – necesită decizii suplimentare, referitoare la numele, sigla ori emblema, culorile, sloganul și simbolul mărcii.

În același timp, o marcă este mult mai mult decât un nume, o siglă, o combinație de culori, un slogan sau un simbol. Acestea sunt instrumente și tactici de marketing. O marcă reprezintă, în esență, promisiunea unui marketer de a furniza în mod consecvent cumpărătorilor un anumit ansamblu de atribute caracteristice, avantaje și servicii.

Marketerul trebuie să stabilească o misiune îndeplinită de marcă și o viziune asupra a ceea ce trebuie să fie și să facă marca. Marketerul trebuie să considere că îi oferă clientului un angajament contractual, asupra modului în care marca își va îndeplini promisiunea de performanță. Contractul care are ca obiect obligațiile de performanță ale mărcii trebuie să fie sincer și onest. Motel 6, de exemplu, oferă camere curate, prețuri scăzute și serviciu bun, dar nu dă de înțeles că mobila ar fi scumpă sau că băile din camere ar fi spațioase.

În cazul cel mai fericit, campania mărcii va duce la recunoașterea numelui de marcă, la un oarecare grad de informare în privința mărcii și poate chiar la un oarecare grad de preferință, dar nici o campanie publicitară nu creează atașament față de marcă – indiferent cât de mult ar cheltui firma de publicitate și propagandă. Atașamentul față de marcă are loc atunci când clienții au experiența faptului că firma își onorează promisiunea de furnizare a avantajului oferit de marcă. Adevărul este că mărcile nu se creează si nu se impune prin publicitate, ci prin experiența trăită în legătură cu marca.

Toate contactele clienților cu angajații firmei și cu comunicațiile firmei trebuie să fie pozitive. Ideea mărcii nu va prinde la public, decât dacă toată lumea din firmă o aduce la viață prin ceea ce spune și face. Tosti și Schotz acuză că foarte multe firme fac promisiuni legate de marcă, dar nu își instruiesc angajații cum să asimileze și să își onoreze aceste promisiuni. Cei doi autori sugerează mai multe moduri prin care firmele pot face promovarea internă a mărcii, cu proprii lor angajați, pentru ca aceștia să înțeleagă, să dorească și să onoreze promisiunile făcute în numele mărcii.

Ingredientele unei mărci de succes

Ce știu cele mai bune mărci – cuvântul Marcă este abordat în multe feluri și în fiecare zi întâlnim o nouă definiție sau turnură a conceptului, oamenii născocindu-le de câte ori au nevoie. Așa cum a menționat Allen P. Adamson în cartea sa “Brand Simple”1…”este ceva ce trăiește în capul dvs”…”o promisiune care leagă un produs sau un serviciu de consumator.” “Reprezintă asociații mentale care activează în momentul în care vă gândiți sau auziți despre o anumită mașină, aparat foto, ceas, rețea tv sau chiar țară.”

Când cunoaștem suficient de multe lucruri despre un brand, atribuim mental un nume fișierului și îl plasăm pe desktop.Cu cât marca este mai importantă sau știi mai multe despre ea, cu atât fișierul mental e mai mare.

Atunci când numele mărcii se ivește în conversație sau avem o experiență cu marca respectivă, dăm mental un click pe numele fișierului care conține marca. În momentul în care acesta se deschide, asociațiile legate de marcă sunt eliberate.

Cele mai bune mărci se deosebesc de alte mărci din aceeași categorie comunicând promisiunea de a fi cea mai bună, cât și respectând această promisiune. Ideile pe care e fondată marca se poate baza pe o modalitate diferită de gândire cu privire la un anumit produs sau serviciu sau pot fi complet inedite-ceva ce oamenii nu au mai văzut niciodată. O marcă bună este capabilă să le transmită consumatorilor elementele care o fac diferită și motivul pentru care este mai bună decât altele. O idee bună de marcă reușește să facă ambele lucruri. Stabilirea unei idei de mărci simple și diferite era ceva destul de ușor în trecut. La fel și abilitatea de a o pune în vânzare, la propriu și figurat.

Cei de la Ivory au mizat pe săpun, cei de la Hershey pe ciocolată, Maxwell House pe cafea. Dovada unei “ pieli fine ca de bebeluș” era simplă și suficient de diferită. “Aroma pătrunzătoare și bogată”, la fel, etc. Astăzi, când există atât de multe mărci pe piață, stabilirea unei semnificații a mărcii, o semnificație simplă și diferențiată, ceva ce nu a fost revendicat deja, reprezintă o uriașă provocare.

1.3. Caracteristici de calitate ale mărcii

a. Caracterul unitar – Prin înregistrarea mărcii comunitare se obține un titlu unic ce asigură o protecție unitară pe întreg teritoriul Uniunii Europene și care produce aceleași efecte în ansamblul acesteia.

b. Coexistența cu drepturile naționale de marcă – Protecția prin marca comunitară nu are un caracter obligatoriu și nici exclusiv, prevăzându-se posibilitatea companiilor care nu sunt interesate în protecția mărcilor pe teritoriul Uniunii, să-și protejeze mărcile pe cale națională sau internațională.

c. Revendicarea vechimii (seniority) unei mărci naționale – Titularul unei mărci comunitare care are o marcă identică obținută pe cale națională sau internaționala (prin Sistemul Madrid, sistem guvernat de OMPI), va putea revendica vechimea mărcii respective.

d. Transformarea mărcii comunitare în marcă națională – Orice marcă comunitară care nu a putut fi înregistrată, va putea fi transformată în marcă națională. Această transformare necesită depunerea aceleiași cereri pe lângă oficiile naționale în care nu există obstacol la înregistrare, cererea beneficiind de data de depozit a mărcii comunitare sau a înregistrării naționale a cărei vechime a fost revendicată, după caz.

1.4. Strategii de marca

Strategia mărcii se va modifica în funcție de tipul mărcii : marcă funcțională, marcă de imagine sau marcă de experiență. Consumatorii vor cumpăra o marcă funcțională pentru a-și satisface o nevoie practică : să se bărbierească, să-și curețe hainele, să scape de o migrenă. Mărcile funcționale au șanse maxime să-i satisfacă pe clienți, dacă se consideră că furnizează o performanță superioară (Tide) sau o economie superioară (Wal-Mart). Mărcile funcționale depind eminamente de atributele referitoare la produs sau la preț.

Mărcile de imagine apar în cazul produselor sau serviciilor care sunt greu de diferențiat, a căror calitate e greu de apreciat sau care doar cu greu pot transmite ceva despre utilizatorul lor. Strategiile posibile cuprind crearea unui design distinctiv (stilourile Mont Blanc), asocierea lor cu utilizatori celebri (printre cei care poartă costume Armani se numără actorii Warren Beatty, Robert de Niro și Tom Hanks) sau crearea unei imagini publicitare elocvente (bărbatul Marlboro). De regulă, sunt concepute în ideea de a spune ceva pozitiv despre utilizatorul mărcii. Mărci de imagine sunt produsele de pe piața organizațională ale unor firme cum ar fi Intel, McKinsey&Company și Goldman Sachs. Mărcile de imagine se sprijină în cea mai mare măsură pe creativitatea publicitară și pe bugetele mari de publicitate.

Mărcile de experiență îl implică pe consumator într-un demers care depășește simpla achiziționarea a unui produs. Consumatorul întâlnește oameni și locuri cu aceste mărci, așa cum se întâmplă într-un magazin de cafea Starbucks sau într-o librărie Barnes&Noble, când vizitează Disneyland sau Niketown, când se duce la un complex de balneofizioterapie Golden Door sau vizitează o exploatație vinicolă din California.

Extinderile de linie – se referă la introducerea, sub același nume de marcă, a unor articole suplimentare în aceeași categorie de produse, cum ar fi variante noi de aromă, de formă, de culoare, de combinație a ingredientelor si de mărime a ambalajului. Dannon a introdus mai multe extensii ale liniei de iaurturi Dannon, printre care iaurtul degresat « ușor» și iaurturi pentru desert, cu gust cum ar fi cel de « plăcintă cu cremă de ciocolată mentolată” și cel de ”mere cu caramel”. În marea lor majoritate, introducerile de produse noi reprezintă extinderi de linie.

Multe companii au început acum să introducă variante sub marcă, adică linii special create, sub un nume de marcă, pentru aprovizionarea anumitor detailiști sau canale de distribuție. Variantele sub marcă sunt rezultatul presiunii exercitate asupra producătorilor de către detailiști, care vor să poată veni în fața cumpărătorilor cu oferte distinctive. O firmă care produce aparate de fotografiat ar putea să-și livreze linia destinată eșalonului valoric inferior al pieței distribuitorilor de masă, limitându-și articolele cu preț mai ridicat doar la magazinele specializate în aparatură fotografică. Sau, Valentino ar putea să creeze și să furnizeze linii diferite ale costumelor și vestoanelor pe care le produce către magazine universale diferite.

Extinderea liniei presupune anumite riscuri, dând naștere la controverse aprige printre profesioniștii de marketing. Partea negativă este că extensiile pot duce la pierderea semnificației particulare a numelui de marcă. Iată un exemplu clasic de rateu:

Extinderile de marcă – O firmă poate să-și utilizeze numele de marcă existent pentru a lansa produse noi în alte categorii. Honda își folosește numele de firmă pentru produse mult diferite între ele: automobile, motociclete, pluguri de zăpadă, mașini de tuns iarba, motoare de ambarcațiuni și sănii cu motor. Acest lucru îi permite să-și facă publicitate sub deviza: „șase Honda într-un garaj de două locuri”. Magazinele GAP aplică în prezent numele companiei pe o mulțime de articole: săpun, loțiune, șampon, balsam, gel de duș, săruri de baie și deo-parfum. O tendință nouă în activitatea de creare a mărcii corporative este acordarea de licențe cu numele firmei către producătorii unei game foarte vaste de produse – de la cearșafuri până la încălțăminte.

Strategia extinderii mărcii oferă multe dintre avantajele extensiilor de linie. Sony își aplică numele pe majoritatea noilor sale produse electronice, consacrând pe loc înalta calitate a produsului cel nou. Ralph Lauren și-a cedat sub licență numele pentru linie de îmbrăcăminte, articole de decorațiuni interioare și chiar vopsele de zugrăveală. Nike a parcurs cu succes tranziția de la pantofi de sport la îmbrăcăminte, echipament sportiv și ceasuri de mână.

1.5. Protecția internațională a mărcilor

Ce este arca internațională – Marca internatională este marca depusă spre înregistrare prin sistemul Madrid la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, în statele membre la Aranjamentul și /sau Protocolul de la Madrid și înscrisă în Registrul Internațional al Mărcilor.

Interesele comerciale ale companiilor românești care își exportă produsele sau serviciile impun protejarea mărcilor sub care respectivele produse sau servicii sunt puse pe piețele externe, în fiecare dintre statele în care acestea sunt exportate. Înregistrarea mărcii unei companii într-un stat extern presupune parcurgerea unei proceduri de înregistrare în conformitate cu legislația națională în domeniul mărcilor, fiind obligatorie reprezentarea în fața oficiului național al acelui stat de către un consilier autorizat de legislația sa națională.

Pentru companiile care au interese comerciale într-un număr mai mare de state, protejarea mărcilor acestora în statele respective presupune parcurgerea tot atâtor proceduri diferite de înregistrare, în fața aceluiași număr de oficii naționale, iar costurile implicate de aceste proceduri se ridică la valori substanțiale, afectând bugetele alocate protejării drepturilor de proprietate intelectuală.

Există însă o soluție alternativă la înregistrarea mărcii la nivel național în fiecare stat de interes, menită să asigure aceeași protecție mărcii, costurile fiind însă în mod considerabil reduse, iar procedurile simplificate în mod semnificativ. Această alternativă este reprezentată de înregistrarea ca marcă internațională, prin așa-numitul "sistem Madrid".

Sistemul Madrid – reprezintă un sistem centralizat de înregistrare internațională a mărcilor, prin intermediul căruia se poate obține înregistrarea unei mărci într-unul sau mai multe state membre la Aranjamentul și /sau Protocolul de la Madrid, depunând o singură cerere de înregistrare la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale. În cererea internațională pot fi desemnate (în cazul solicitanților români) unul sau mai multe state membre la cel puțin unul dintre cele două acorduri internaționale menționate, iar procedura de înregistrare se desfășoară în fiecare stat desemnat în conformitate cu legislația sa națională, fără a fi necesară reprezentarea solicitantului în fața fiecărui oficiu național în vederea depunerii cererii de înregistrare.

Toate comunicările oficiilor naționale ale statelor desemnate în cererea internațională a unei mărci cu solicitantul acesteia se poartă prin intermediul OMPI, excepție făcând cazul în care oficiul unuia dintre statele desemnate emite un aviz de refuz provizoriu întemeiat fie pe citarea din oficiu a unei mărci anterioare, fie pe o opoziție depusă de către un terț la înregistrarea acelei mărci. Într-un astfel de caz intervine abia necesitatea desemnării unui mandatar local în vederea asigurării reprezentării în procedura de înregistrare în acel stat.

Principalul avantaj al mărcii internaționale este reprezentat de facilitatea parcurgerii unei singure proceduri de înregistrare, în fața unei singure instituții internaționale, drepturile dobândite de către titularul mărcii internaționale în fiecare stat desemnat fiind independente de cele obținute în celelalte state desemnate, dar aceleași cu cele care s-ar fi obținut prin înregistrarea mărcii la oficiul național al acelui stat.

În funcție de apartenența țării de origine a solicitantului, precum și a statelor desemnate în cererea internațională, la Aranjamentul și /sau Protocolul de la Madrid, acesta (solicitantul) are dreptul să depună o cerere internațională la OMPI dacă a înregistrat în prealabil aceeași marcă la oficiul național al statului de origine (în cazul în care cererea internațională este guvernată de Aranjament), sau doar a depus în prealabil o cerere de înregistrare a acelei mărci la oficiul național al țării sale de origine (în cazul în care cererea internațională este guvernată de Protocol).

Dincolo de posibilitatea de a înregistra și de a obține protecția unei mărci la nivel național și/sau comunitar, un solicitant poate obține protecția unei mărci la nivel internațional în conformitate cu procedura prevăzută de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, având sediul la Geneva, Elveția. Acest mecanism procedural internațional se bazează pe Acordul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor din 1891 și pe Protocolul de la Madrid din 1989 („Sistemul de la Madrid”), fiind aplicabil unui număr mare de state de pe tot mapamondul, inclusiv statelor membre UE, Statelor Unite ale Americii, precum și altor state situate pe alte continente. Sistemul de la Madrid conferă proprietarului unei mărci posibilitatea de a obține protecția unei mărci în mai multe state prin simpla depunere a unei cereri de înregistrare a unei mărci direct la autoritatea națională sau regională în domeniu. O marcă internațională  astfel înregistrată este echivalentă cu înregistrarea acelei mărci în fiecare dintre statele desemnate de către solicitant, producându-și efectele în fiecare dintre aceste state. Dacă autoritatea competentă în materie dintr-un stat anume nu a dat aviz de refuz pentru acordarea protecției unei mărci într-un anumit termen, atunci acea marcă este recunoscută ca fiind înregistrată și protejată ca și cum procedura ar fi fost completă la nivelul statului respectiv. Sistemul de la Madrid, de asemenea, simplifică procedurile ulterioare privind marca, având în vedere că este posibilă depunerea unei cereri de modificare sau de reînnoire a înregistrării unei mărci utilizând o singură procedură.

„Consecințe” ale protecției mărcilor – Odată ce un comerciant a obținut protecția mărcii sale, înregistrarea acesteia îi conferă proprietarului un drept exclusiv asupra mărcii în cauza, terților fiindu-le interzisă utilizarea acesteia. Proprietarul unei mărci poate solicita instanțelor competente să interzică oricărei alte persoane care nu are consimțământul acestuia să utilizeze orice semn care corespunde, printre altele, uneia din situațiile prezentate în cele ce urmează:

–    un semn identic cu o marcă înregistrată și care se referă la produse și servicii identice cu cele pentru care este protejată marca;

–    un semn, care din cauza identității sau similarității cu o marcă înregistrata, poate crea confuzie în percepția publicului, inclusiv asocierea între acel semn și marcă;

–    un semn aplicat unor produse sau servicii identice sau similare cu produsele și serviciile pentru care a fost înregistrată o marca poate crea confuzie în percepția publicului, inclusiv asocierea între acel semn și marcă.

După o vreme, clienții încep să asocieze calitatea unui produs sau a unui serviciu cu însăși marca înregistrată pentru acel produs sau serviciu, ceea ce înseamnă că acel comerciant se bucură de încrederea publicului. Dacă un anumit produs sau serviciu este asociat de către public cu o marcă anterior înregistrării sale, un alt comerciant ar putea profita de acest aspect. Un comerciant care utilizează un semn similar sau identic cu o marcă, dar care nu este înregistrat ca marcă, nu va rata șansa de a obține un drept asupra respectivului semn. Astfel, pentru a evita asemenea situații, comercianții trebuie să își înregistreze cât mai rapid și mai eficient mărcile. În conformitate cu Clasificarea Internațională a Produselor și Serviciilor în vederea înregistrării mărcilor („Clasificarea de la Nisa”), o marcă poate fi înregistrată pentru una sau mai multe clase de produse sau servicii. De fapt, aceasta reprezintă o clasificare a produselor și serviciilor pentru care o marcă poate fi înregistrată. În baza acestei clasificări, la nivel național există o diferențiere în perceperea taxelor de înregistrare a mărcilor. Cel care solicită înregistrarea unei mărci trebuie să cunoască faptul că această clasificare este aplicabilă atât la nivel național și comunitar, cât și la nivel internațional în toate cele 82 de state semnatare ale Clasificării sus-menționate.

Protecția unei mărci comunitare va fi menținută în toate statele membre UE, chiar în condițiile în care acea marcă este efectiv utilizată într-un singur stat membru. Orice companie, chiar dacă dorește să utilizeze o marcă într-un singur stat membru UE sau în ai multe, își va menține dreptul dobândit asupra mărcii respective pe tot teritoriul UE, nefiind decăzut din acest drept pentru lipsa de folosință în celelalte state membre.

Înregistrarea unei mărci pentru mai mult de un produs sau serviciu înseamnă costuri de publicitate mai mici, odată ce o parte a produselor și serviciilor unui anumit comerciant au câștigat încrederea publicului larg. De asemenea, clienții pot începe să folosească servicii și produse ale aceluiași comerciant fără a fi necesară o campanie publicitară puternică. Aceasta presupune și loialitatea clienților pentru o anumită categorie de produse și servicii ale unei companii.

Avantajele înregistrării unei mărci printr-o cerere formulată la nivel internațional sunt următoarele:

formularea unei singure cereri de înregistrare de marcă și obținerea protecției pentru acea marcă în mai multe țări;

urmărirea unei singure cereri pentru modificări, completări și alte mențiuni care apar pe parcursul procesului de înregistrare;

valoarea taxelor achitate este mult mai mică pentru înregistrarea mărcii internaționale decât aceea care ar fi trebuit achitată în cazul în care s-ar fi optat pentru înregistrarea mărcii la nivel național în fiecare dintre țările care prezintă interes.

Procedura de înregistrare a unei mărci internaționale durează aproximativ 12-18 luni, cu excepția cazurilor în care sunt emise Avize de Refuz Provizoriu sau sunt formulate Opoziții la înregistrarea mărcii de către terți. Marketing din interior – marca idol – Unele mărci reușesc să capete un adevărat statut de « obiect al adorației » – calculatoarele Apple, automobilele Mazda Miata, motocicletele Harley-Davidson, gogoșile Krispy Kreme, înghețata Ben&Jerry’s, agendele digitale personale Palm, pantofii de sport Air Jordan Nike. Nu mai puțin de 85.000 de fani ai mărcii Apple Computer au participat la expoziția anuală MacWorld, cu durata de patru zile, de la San Francisco. Fiecare anunț de inaugurare a încă unei gogoșării Krispy Kreme aduce cozi lungi de fani, care dorm noaptea pe trotuar în așteptarea deschiderii.

Oamenii vor să simtă că aparțin unui lucru mult mai mare, ceva care s-ar putea să fi fost totdeauna acolo și care va dăinui și după ce ei nu vor mai fi. Unele mărci-idol, oferă o experiență comunitară.

O marcă-idol captează imaginația unui mic grup de oameni, care le vorbesc despre ea și celorlalți. O firmă poate să creeze « rumoare » în jurul produsului ; poate să mențină deliberat oferta la un nivel scăzut, pentru ca oamenii să trebuiască să aștepte; și poate să organizeze cluburi și evenimente. Dar eventualitatea ca toate aceste tactici să aducă rezultatul scontat depinde esențial de două lucruri: cât de deosebiți îi face marca-idol să se simtă pe deocamdată puținii ei utilizatori și de cât de înclinați sunt să le vorbească amicilor și cunoștințelor despre marca în cauză.

O firmă riscă să distrugă o marcă-idol, dacă încearcă s-o impună prea repede pieței de masă. Și totuși, firmele care au o asemenea marcă sunt îngrozitor de tentate să-i facă vânzare de masă. Berea Coors nu se vindea decât în 11 state ; vizitatorii din Vestul Mijlociu, din Est și din Sud obișnuiau să cumpere lăzi întregi, pe care le duceau cu ei acasă. Din momentul în care Coors și-a extins distribuția asupra tuturor celor 50 de state, marca și-a pierdut statutul de idol și a devenit o bere oarecare. Ceea ce nu înseamnă că a fost o decizie greșită, din punctul de vedere al obiectivelor de profit, dar firmele trebuie să se arate prudente. Când Ford a reproiectat marca Mustang pentru a-i conferi mai multă atractivitate în fața pieței de masă, a pierdut o mulțime de fani fideli mărcii Mustang.

1.6. Procedura de înregistrare a mărcilor

Mărcile se înregistrează în țara în care se emit, după caz, în alte țări. La înregistrare se impune obligația de examinare care se exercită sub dublu aspect:

–     dacă sunt îndeplinite condițiile de formă pentru înscrierea în registrul de mărci; această examinare vizează condițiile de formă ce trebuie îndeplinite și pot fi completate și reașezate pe parcurs, la cererea organului de înregistrare;

–     dacă proiectul de marcă depus nu se află sub incidența vreuneia din interdicțiile menționate mai sus.

În situația în care se constată că marca corespunde pentru înregistrare, ea se înserează într-o publicație înființată în acest scop. Dacă timp de trei luni de la publicare nu s-au înregistrat contestații sau cele prezentate au fost respinse, titularului i se eliberează certificatul de înregistrare.

Pe măsură ce schimbul internațional de mărfuri a devenit frecvent, s-a resimțit nevoia ca o marcă de fabrică înregistrată într-o anumită țară să fie ocrotită și în alte țări, unde se exportă produsele respective, în scopul de a fi apărate de contrafaceri și, implicit, de o concurență neloială. Pentru realizarea unei asemenea ocrotiri legale, țările cu interese comerciale  comune au încheiat convenții bilaterale comune privind acordarea reciprocă a dreptului de folosire în exclusivitate a mărcilor înscrise național și pentru care s-a constituit depozitul reglementar în țara parteneră.

Convențiile bilaterale dintre state prezentau un cadru prea limitat de acțiune. Ca urmare, s-au stabilit înțelegeri multinaționale pentru ocrotirea proprietății industriale într-un număr mai mare de țări, acordându-se statelor membre drepturi egale cu privire la asemenea proprietăți. Din considerente firești, țara noastră a readerat la Convenția Uniunii de la Paris din 20 martie 1883 pentru protecția proprietății industriale și la Aranjamentul de la Madrid din aprilie 1891 pentru înregistrarea internațională a mărcilor de fabrică sau de comerț, revizuit la Nisa la 15 iunie 1957.

Înregistrarea internațională, dacă se face în toate țările membre ale Aranjamentului de la Madrid, și națională, dacă se face numai într-o singură țară membră a acestei convenții, se efectuează prin intermediul unor organizații specializate. În cazul României funcționează Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, care acționează în calitate de mandatar al întreprinderii titulare a mărcii respective. În legătură cu marca de fabrică, comercială și de serviciu, actualele reglementări specifică procedura de înregistrare, care cuprinde trei faze distincte:

depozitul reglementar al mărcii;

examinarea cererii de înregistrare;

înregistrarea propriu-zisă.

Depozitul reglementar se constituie prin depunerea cererii la CNIMS. Cererea trebuie să conțină: depunerea și sediul solicitantului, obiectul activității, descrierea mărcii și va fi însoțită de dovada existenței legale a societății comerciale, un clișeu de anumite dimensiuni ale mărcii, dovada plății de înregistrare. Decizia de admitere a depozitului determină înscrierea în registrul mărcilor depuse.

După examinarea de fond a mărcii se emite decizia de admitere pentru publicarea mărcii, care îndeplinește condițiile legale. Mărcile admise se publică în Buletinul de invenții și mărci al OSIM. Decizia de înregistrare a mărcii se emite după împlinirea a trei luni de la publicare, dacă în acest interval nu s-au înregistrat contestații împotriva înregistrării mărcii.

Protecția care se asigură are o durată limitată, de 10 ani de la constituirea depozitului, după care titularul mărcii poate face cerere de reînnoire a duratei protecției sau de renunțare. Nulitatea mărcii și lichidarea titularului se poate admite fără transmiterea drepturilor de marcă în favoarea unei alte persoane juridice. Principiile care stau la baza celor două convenții internaționale, referitoare la însușirea și protecția mărcilor muncă, sunt următoarele:

a) în cazul Convenției de la Paris:

drepturi egale și avantaje identice cu cele acordate mărcilor proprii;

statut personal fiecărei mărci (marca este ocrotită pe teritoriul statului respectiv);

prioritate legală (pentru orice marcă înregistrată în țară se va putea cere constituirea depozitului legal, în termen de 6 luni, în orice altă țară membră a Uniunii, unde titularul ei are interese comerciale).

b) în cazul Aranjamentului de la Madrid, ca principiu de bază, s-a stabilit că orice marcă înregistrată într-o țară membră a acestui aranjament, pentru care s-a făcut depozit la Biroul Internațional de la Geneva, se bucură de protecția legală în toate țările membre semnatare ale convenției. Revizuit la Nisa, acest aranjament stipulează că produsele și serviciile cărora li se aplică mărcile de fabrică sau de serviciu se sistematizează astfel: produsele în 34 de grupe, iar serviciile în 8 grupe. Această clasificare devine obligatorie pentru toți membrii Aranjamentului de la Madrid.

Întreprinderile producătoare din România sunt obligate să înregistreze și să folosească mărci de fabricație pentru toate produsele destinate consumului intern. Înregistrarea mărcilor de comerț de către întreprinderile de desfacere și a mărcilor de serviciu de către unitățile care prestează lucrări sau servicii, precum și folosirea de către acestea a mărcilor înregistrate, este facultativă. De la această regulă sunt acceptate două excepții:

prin acordul ministerelor de resort, în cazuri temeinic justificate, se pot folosi în locul mărcilor de fabrică, mărci de comerț (exemplu pentru încălțăminte: în loc de marca producătorului se poate utiliza marca de comerț ROMARTA);

în cazul în care, pentru unele produse, însăși unitatea producătoare, cu acordul prealabil al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci și avizul beneficiarului principal, a stabilit exceptarea de la prevederile legale.

Pentru export, produsele se marchează cu mărci care se stabilesc de unitățile producătoare cu acordul organului de comerț exterior. Rațiunea acestei prevederi constă în interesul care există de a se folosi cele mai reprezentative mărci, care să contribuie la pătrunderea produselor pe piața externă sau la consolidarea poziției acestora în relațiile comerciale cu străinătatea. Astfel, în unele țări, confecțiile românești au fost exportate sub marca de comerț CONFEX, înregistrată de I.S.C.E. ROMANOEXPORT. Cum această marcă este apreciată, este de la sine înțeles ca ea să fie utilizată în continuare. Tot astfel se pune problema cu multe alte mărci care aparțin producătorilor, cum sunt: ELECTROPUTERE – Craiova , TEHNOTRON – Iași etc.

În funcție de piața externă pe care urmează să fie livrate produsele, alături de marca de fabrică legală (a întreprinderii de comerț exterior sau a celei producătoare) se mai poate exprima, de exemplu:

Made in Romania (fabricat în România);

Trade Mark (marcă comercială);

Warenzeichen (semnul mărcii);

Marque depose (marcă depusă).

Litigiile privind înscrierea în alte țări a mărcilor pentru care s-a constituit depozitul reglementar dintr-o anumită țară se soluționează potrivit dispozițiilor din legea națională a țării respective. Litigiul cel mai frecvent este cel referitor la refuzul înregistrării mărcii unui produs de către o țară străină căreia i s-a solicitat acest lucru. Cea mai importantă decizie de marketing pe care o puteți lua este alegerea unei denumiri, a unui semn sau slogan publicitar pentru produsele sau serviciile dvs. Pentru a vă proteja marca( nume comercial, însemn, slogan) în fața concurenței, aceasta trebuie înregistrată. Dreptul asupra mărcii este obținut de prima persoana care a depus o cerere de înregistrare a mărcii și i s-a înregistrat o marcă și nu de persoana care a utilizat prima o marcă.

Înregistrarea unei mărci poate fi, așadar:

Națională – în România sau în alte țări

Internațională – în alte state decât cele din UE

Comunitară – în toate statele membre UE

1.7. Drepturile cu privire la marcă

Legea reglementează refuzul înregistrării unor mărci de către cei care vor să profite folosindu-se de reputația acestora. Cu alte cuvinte, împiedică practicile de parazitare a mărcilor notorii, prin folosirea renumelui acestora în scopul de a-și comercializa propriile produse și care până acum au profitat de scăpări ale legii sau dispoziții ambigue.

Ca exemplu, nu va putea fi înregistrată o marcă precum Toyota pentru restaurante, chiar dacă domeniile n-au nimic în comun, dacă prin aceasta proprietarul brandului Toyota ar considera că se aduce atingere renumelui său și ar dovedi acest lucru. Până acum, aceste aspecte nu erau reglementate sau erau vag „atinse” de alte legi. Există niște dispoziții în Legea 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, care ar putea fi valorificate într-o asemenea speță, dar sunt mult prea ambigue, datând din vremuri în care românii nici nu se prea ocupau cu înregistrarea mărcilor, iar practicile neloiale cu privire la mărci erau la ordinea zilei.

O marcă va fi refuzată la înregistrare dacă este identică sau similară cu o marcă comunitară anterioară, chiar dacă reprezintă produse sau servicii care nu sunt similare sau identice, însă se bucură de un renume în comunitate, iar prin folosirea mărcii ulterioare s-ar obține profit necuvenit din renumele sau caracterul distinctiv al mărcii comunitare.

De asemenea, va fi refuzată înregistrarea unei mărci identice sau similare unei mărci înregistrate în România, chiar dacă nu este pentru produse sau servicii similare, însă marca anterioară se bucură de un renume în România și prin folosirea unei mărci ulterioare s-ar obține profit necuvenit sau ar dăuna caracterului distinctiv ori renumelui mărcii anterioare.

O altă dispoziție cu caracter de noutate se referă la refuzul înregistrării unei mărci ce poate fi confundată cu o marcă utilizată în străinătate la data depozitului cererii și care continuă să fie utilizată acolo, dacă cererea a fost făcută cu rea-credință de către solicitant.

Publicarea cererii de înregistrare a mărcii – O procedură nouă, menită să evite pe cât posibil procesele ulterioare referitoare la marcă, este legată de cerința publicării, în format electronic, a cererii de înregistrare a mărcii.

În termen de două luni de la publicare orice persoană interesată va putea formula observații privind cererea de înregistrare a mărcii, pentru motivele absolute de refuz
Potrivit art. 5, sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrate:

semnele care nu pot constitui marcă;

mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;

mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante;

mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicații, putând servi în comerț pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;

mărcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusă de natura produsului sau este necesară obținerii unui rezultat tehnic sau care dă o valoare substanțială produsului;

mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare cu privire la calitatea, originea geografică sau natura produsului sau a serviciului;

mărcile care conțin o indicație geografică sau sunt constituite dintr-o astfel de indicație, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei indicații este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la locul adevărat de origine;

mărcile care sunt constituite sau conțin o indicație geografică, identificând vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat;

mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;

mărcile care conțin, fără consimțământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România;

mărcile care cuprind, fără autorizația organelor competente, reproduceri sau imitații de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control și garanție, blazoane, aparținând țărilor Uniunii și care intră sub incidența art. 6 ter din Convenția de la Paris;

mărcile care cuprind, fără autorizația organelor competente, reproduceri sau imitații de steme, drapele, alte embleme, sigle, inițiale sau denumiri care intră sub incidența art. 6 ter din Convenția de la Paris și care aparțin organizațiilor internaționale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe țări ale Uniunii.
La acestea, proiectul de lege adaugă două noi motive absolute de refuz:

mărcile care conțin semne cu înaltă valoare simbolică și, în special, un simbol religios;

mărcile care conțin, fără autorizația organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice, altele decât cele avute în vedere de art. 6 ter din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 20 martie 1883, ratificată de România prin Decretul nr. 1177/1968.

Tot în termen de două luni de la data publicării cererii, orice persoană interesată va putea face opoziție la înregistrarea mărcii pentru motive relative de refuz prevăzute la articolul 6 din lege, respectiv:

a) când este identică în raport cu o marcă anterioară, iar produsele și serviciile pentru care marca este solicitată sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată;

b) dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară și din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează se poate crea în percepția publicului un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.

Sunt mărci anterioare mărcile a căror dată de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, după caz, dreptului de prioritate invocat în susținerea acesteia și care fac parte din următoarele categorii:

a) mărcile comunitare;

b) mărcile înregistrate în România;

c) mărcile înregistrate în baza unor acorduri internaționale și având efect în România.

Marca comunitară – Completări ale legii în vigoare sunt aduse prin referiri exprese la recunoașterea mărcii comunitare, la transmiterea la OHIM a cererilor de marcă comunitară în cazul depunerii acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, cât și cu privire la competențele Tribunalului București pentru litigiile privind mărcile comunitare.

Când o cerere de marcă comunitară este depusă la OSIM, acesta o va trimite Oficiului de Armonizare în Piața Internă (OHIM) în termen de două săptămâni, cu plata taxei pentru depunerea unei cereri naționale.

Titularul unei mărci anterioare înregistrate în România sau al unei mărci anterioare care a făcut obiectul unei înregistrări internaționale având efect în România, care depune o marcă identică, destinată a fi înregistrată ca marcă comunitară, pentru produse și servicii identice cu cele pentru care marca anterioară a fost înregistrată sau incluse în lista acestei mărci, se poate prevala, la înregistrarea mărcii comunitare, de vechimea mărcii anterioare în ceea ce privește înregistrarea mărcii comunitare în România.

Titularul unei mărci comunitare care este și titularul unei mărci anterioare identice, înregistrate în România, sau a făcut obiectul unei înregistrări internaționale având efect în România, pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care marca anterioară a fost înregistrată, sau incluse în lista acestei mărci, se poate prevala de vechimea mărcii anterioare în România.

Este inadmisibilă o acțiune în contrafacere, bazată pe o marcă comunitară anterioară, împotriva unei mărci naționale ulterior înregistrate, a cărei folosire a fost tolerată timp de 5 ani, cu condiția ca depozitul mărcii naționale să fi fost efectuat cu bună credință. Inadmisibilitatea este limitată la produsele și serviciile pentru care a  fost tolerată.

Litigiile având ca obiect mărci comunitare, pentru care Regulamentul privind marca comunitară atribuie competența tribunalelor de marcă comunitară în sensul art. 91.1 din Regulamentul (CE) nr. 40/94 privind marca comunitară, sunt de competența Tribunalului București care soluționează în primă instanță.

Legea mai instituie și obligativitatea publicării mărcilor înregistrate în formatul electronic al  Buletinului  Oficial de Proprietate Industrială în maximum două luni de la data deciziei de înregistrare.

1.8. Protecția indicațiilor geografice

Indicațiile geografice – ale produselor sunt protejate în România prin înregistrarea acestora la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, potrivit prezentei legi sau convențiilor internaționale la care România este parte și pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care aceste indicații au fost înregistrate.

Nu sunt supuse procedurii de înregistrare, stabilite de prezenta lege, indicațiile geografice care au dobândit sau vor dobândi protecție pe calea unor convenții bilaterale sau multilaterale încheiate de România.

Lista indicațiilor geografice a căror protecție este recunoscută în România pe baza convențiilor prevăzute la alin. 2, va fi înscrisă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci în Registrul Național al Indicațiilor Geografice și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Au calitatea de a solicita Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci înregistrarea unei indicații geografice, asociațiile de producători care desfășoară o activitate de producție în zona geografică, pentru produsele indicate în cerere.

Înregistrarea unei indicații geografice poate fi cerută la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci direct sau prin mandatar autorizat, cu domiciliul sau sediul în România și va fi supusă taxei prevăzută de lege.

Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci înregistrează indicațiile geografice și acordă solicitantului dreptul de utilizare a acestora după ce Ministerul Agriculturii și Alimentației sau, după caz, autoritatea competentă din țara de origine a solicitantului, certifică :

indicația geografică a produsului care urmează a fi înregistrată;

produsele care pot fi comercializate sub această indicație;

aria geografică de producție;

caracteristicile și condițiile de obținere pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a putea fi comercializate sub această indicație.

Sunt excluse de la înregistrare indicațiile geografice care:

a) nu sunt conforme dispozițiilor art.3 lit.f);

b) sunt denumiri generice ale produselor;

c) sunt susceptibile de a induce publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obținere și calității produselor;

d) sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice.

Dacă cererea îndeplinește condițiile prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci decide înregistrarea indicației geografice în Registrul Național al Indicațiilor Geografice și acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului.

Dreptul de folosire a indicației geografice dobândit prin înregistrarea acesteia aparține membrilor asociației înscriși în lista comunicată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

În termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci publică indicația geografică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială și eliberează solicitantului certificatul de înregistrare a indicației geografice și de acordare a dreptului de utilizare a acesteia, cu plata taxei prevăzute de lege.

Înregistrarea unei indicații geografice pe numele unei asociații de producători nu constituie obstacol la înregistrarea aceleiași indicații de către orice altă asociație având calitatea cerută de art.68.

Durata de protecție a indicațiilor geografice curge de la data depunerii cererii la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și este nelimitată.

Dreptul de utilizare a indicației geografice se acordă solicitantului pe o perioadă de 10 ani cu posibilitate de reînnoire nelimitată, dacă se mențin condițiile în care acest drept a fost dobândit.

Cererea de reînnoire este supusă taxei prevăzute de lege.

Persoanele autorizate să folosească o indicație geografică pentru anumite produse au dreptul să o folosească în circuitul comercial pe aceste produse, în documente însoțitoare, reclame, prospecte și pot să aplice mențiunea "indicație geografică înregistrată".

Este interzisă folosirea unei indicații geografice sau imitarea ei de către persoane neautorizate, chiar dacă se indică originea reală a produselor ori dacă se adaugă mențiuni ca "gen", "tip", "imitație" și altele asemenea.

Persoanele autorizate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci să utilizeze o indicație geografică pentru vinuri sau produse spirtoase pot să interzică folosirea acestei indicații de către orice altă persoană pentru vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul sugerat de indicația geografică respectivă, chiar în cazurile în care originea adevarată a produsului este menționată expres ori în cazurile în care indicația geografică este utilizată în traducere sau însoțită de expresii cum sunt "de genul", "de tipul" și altele asemenea.

Ministerul Agriculturii și Alimentației poate proceda, din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate, la controlul calității produselor puse în circulație sub indicația geografică înregistrată.

Dreptul de folosire a unei indicații geografice nu poate să facă obiectul nici unei transmiteri.

Pe întreaga durată de protecție a indicației geografice, orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului București anularea înregistrării acesteia dacă înregistrarea indicației geografice s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art.69 și art.70.

Pentru nerespectarea condițiilor de calitate și a caracteristicilor specifice produselor din zona la care se referă indicația geografică, Ministerul Agriculturii și Alimentației sau orice altă persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului București decăderea din drepturi a persoanelor autorizate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci să folosească indicația geografică înregistrată. Sentința Tribunalului Municipiului București rămasă definitivă se comunică la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci de către persoana interesată. Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci radiază indicația geografică din Registrul Național al Indicațiilor Geografice și publică radierea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 2 luni de la comunicare.

Apărarea drepturilor asupra mărcilor și indicațiilor geografice – Deciziile Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci privind înregistrarea mărcilor pot fi contestate la acest oficiu de către solicitantul înregistrării mărcii sau după caz de către titularul mărcii în termen de 3 luni de la comunicare, cu plata taxei legale.

Deciziile Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci privind înscrierea cesiunii sau licenței în Registrul Național al Mărcilor pot fi contestate la oficiu de persoanele interesate în termen de 3 luni de la comunicare sau, după caz, de la publicarea acestora.

Hotarârea comisiei de reexaminare motivată se comunică parților, în termen de 15 zile de zile de la pronunțare și poate fi atacată cu apel la Tribunalul Municipiului București în termen de 30 de zile de la comunicare.

În termen de 15 zile de la comunicare, deciziile Tribunalului Municipiului București pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel București.

La cererea instanței judecătorești , Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci este obligat să înainteze acesteia, actele, documentele și informațiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită.

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de 15 milioane lei:

a) contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calității produselor sau serviciilor la care se referă marca;

b) punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate;

c) punerea în circulație a produselor care poartă indicații geografice ce indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică alta decât locul adevărat de origine, în scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului.

Săvârșirea de către un terț a oricărui act prevăzut la art.35 alin.2, fără consimțământul titularului mărcii înregistrate, constituie contrafacere.

Nici un act din cele prevazute la art.35 alin. 2 nu constituie contrafacere dacă a fost efectuat înainte de data publicării mărcii .

O acțiune în contrafacere poate fi pornită de titularul mărcii, numai după data înregistrării mărcii în Registrul Național al Mărcilor.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate.

Titularul mărcii sau, după caz, Ministerul Agriculturii și Alimentației poate solicita instanței judecătorești competențe să dispună măsura confiscării și, după caz, a distrugerii produselor care poartă mărci sau indicații geografice prevăzute la art.83.

Dispozițiile alin.1 se aplică și materialelor sau echipamentelor care au servit nemijlocit la comiterea infracțiunilor prevăzute la art. 83.

Pentru prejudicii cauzate prin săvârșirea faptelor prevăzute la art. 83, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri potrivit dreptului comun.

Orice utilizare a mărcilor și indicațiilor geografice contrară practicilor loiale în activitatea industrială sau comercială în scopul de a induce în eroare consumatorii, constituie un act de concurență neloială și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă de 15 milioane lei. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Titularul mărcii sau după caz, Ministerul Agriculturii și Alimentației poate solicita instanței judecătorești să dispună luarea unor măsuri asiguratorii, atunci când se consideră că există un risc de încălcare de către terți a drepturilor cu privire la marcă sau indicația geografică protejată și dacă această încălcare amenință să cauzeze un prejudiciu ireparabil, ori dacă există un risc de distrugere a elementelor de probă.

Măsurile asiguratorii se vor referi, în special, la încetarea actelor de încălcare a drepturilor prevăzute la alin.1) și conservarea probelor pentru dovedirea provenienței produselor sau serviilor purtând în mod ilicit o marcă sau o indicație geografică protejată.

Dispozițiile din dreptul comun referitoare la sechestrul asigurator vor fi aplicabile și actelor care aduc atingere drepturilor cu privire la marcă sau indicația geografică protejată.

Pentru ordonarea măsurilor prevăzute la art.87 sunt aplicabile dispozițiile art.581 și art.582 din Codul de procedură civilă.

Când ordonă măsuri asiguratorii, instanța poate obliga reclamantul la plata unei cauțiuni, în suma stabilită de aceasta.

Instanța va putea pretinde reclamantului să furnizeze orice elemente probatorii de care dispune, pentru a dovedi că este deținătorul dreptului ce a fost încălcat, ori a cărui încălcare a fost inevitabilă.

În cazurile în care mijloacele de probă în susținerea pretențiilor reclamantului se află sub controlul pârâtului, instanța va putea să ordone ca probele să fie produse de către pârât sub condiția garantării confidențialității informațiilor, potrivit legii.

Instanța va putea ordona reclamantului să plătească toate daunele cauzate pârâtului, ca urmare a unei exercitări abuzive a drepturilor procedurale cu privire la marca sau indicația geografică protejată.

Titularul mărcii sau după caz, Ministerul Agriculturii și Alimentației poate solicita autorului încălcării dreptului, informații imediate privind proveniența și circuitele de distribuire a mărfurilor ilegal marcate, precum și informații despre identitatea fabricantului sau comerciantului, cantitatea de marfă fabricată, livrată, primită sau comandată.

În situațiile prevăzute la art.83, autoritățile vamale pot dispune, fie din oficiu, fie la cererea titularului dreptului, suspendarea vămuirii la importul sau exportul produselor care poartă mărci sau indicații geografice.

Competențele vamale cu privire la asigurarea respectării drepturilor asupra mărcilor și indicațiilor geografice protejate aparțin Direcției Generale a Vămilor, potrivit legii.