Strategii de Eficientizare a Performanrei Scolare a Elevilor In Cadrul Disciplinei Educatie Civica

“Strategii de eficientizare a performanței școlare a elevilor în cadrul disciplinei Educație civică.”

CUPRINS

Lista abrevierilor………………………………………………………………………………………………………

Adnotare (în limbile română și rusă/engleză/franceză)……………………………………………….

Introducere……………………………………………………………………………………………………………….

Capitolul I. Aspecte conceptuale ale procesului didactic axat pe performanțele școlare……………………………………………………………………………………………………………………………..

1.1 Caracarcteristicile strategiei didactice în cadrul disciplinei școlare Educația civică……………

1.2 Repere conceptuale ale performanței scolare…………………………………………………………………

1.3 Metode interactive și resurse educaționale ca factor de optimizare a performanței școlare…….

Capitolul II. Valorificarea experimentală a modelului de strategie didactică axat pe performanța școlară………………………………………………………………………………………………………..

2.1 Modelul de strategie didactică relevantă unui proces educațional axat pe performanțe la disciplina Educație civică……………………………………………………………………………………………………

2.2 Indicatori ai eficienței modelului de strategie didactică axat pe performanța școlară……………………………………………………………………………………………………………….

Concluzie și recomandări………………………………………………………………………………………………..

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………….

Adnotare la teza de licență cu tema “Strategii de eficientizare a performanței școlare a elevilor în cadrul disciplinei Educație civică”, Chișinău, 2015, realizată de studenta anului III, Vascauțan Victoria.

Teza cu tema “Strategii de eficientizare a performanței școlare a elevilor în cadrul disciplinei Educație civică” este constituită din introducere, două capitole, concluzii și recomandări, bibliografie cu 13 titluri, patru anexe, 48 pagini de text, 5 figuri, 4 tabele.

În teză au fost utilizate cuvinte- cheie, cum ar fi : performanță școlară; strategie didactică; proces de instruire; metode de învățare și resurse educaționale.

Domeniul de studiu și obiectivele tezei propuse constituie: caracterizarea specificului strategiei didactice în cadrul disciplinei școlare Educația civică; analiza metodelor interactive și resurselor educaționale ca factor de optimizare a performanței școlare la elevi în cadrul disciplinei Educație Civică; elaborarea modelului de strategie didactică relevantă unui process educational axat pe performanțe la disciplina Educația civică; validarea experimentală a strategiei didactice prin valorificarea indicatorilor de performanță școlară la disciplina Educație civică.

Noutatea și originalitatea științifică a lucrării constă în evidențierea aspectelor pozitive ale strategiilor, metodelor moderne , interactive, activ- participative în dezvoltarea performanțelor școlare a adolescenților în cadrul disciplinei educație civică. Pornind de la specificul procesului instructiv- educativ la disciplina educație civică, în teză se propune realizarea unor metode , tehnici, procedee noi, interactive, cu scopul de a promova procesul de instruire modren, de a dezvolta performanțele școlare la elevi în cadrul disciplinei educație civică.

În teză este propus un model de strategie didactică axat pe dezvoltarea performanțelor școlare a elevilor în cadrul disciplinei educație civică, sunt prezentate ,,macro,, și ,,micro,, proiectările didactice în scopul prezentării modelului strategic axat pe performanță și măsurarea eficienței acestuia prin intermediul indicatorilor de validare experimentală axați pe performanță școlară la disciplina educatie civică.

Semnificația și valoarea aplicativă a tezei constă în căutarea căilor de eficientizare a procesului instructiv – educativ, argumentarea necesității democratizaării educației, realizării strategiilor, interactive, dinamice și motivaționale la disciplina educație civică, în scopul formării cunoașterii orientate spre valori, a aptitudinilor bazate pe acțiune și a competențelor centrate pe schimbare, care dau posibilitate elevilor să se formeze ca un cetățean activ capabil de a trăi într-o societate democratică.

Annotation thesis on "Strategies to streamline the educational performance of students in the discipline Civic Education", Chisinau, 2015 made by III year student, Vascauțan Victoria.

Thesis on "Strategies to streamline the educational performance of students in the discipline Civic Education" consists of introduction, two chapters, conclusions and recommendations, bibliography of 13 titles, four appendices, 48 ​​pages of text, 5 figures, 4 tables.

In the thesis they were used key words such as: school performance; teaching strategy; training process; learning methods and educational resources.

Field of study and thesis objectives is proposed: characterization of specific teaching strategy in civic education school discipline; analysis of interactive methods and educational resources as a factor in school performance optimization Civic Education students in the discipline;developing relevant teaching strategy model of educational process focused on performance discipline Civic Education; experimental validation of didactic strategy by capitalizing school performance indicators Civics discipline.

Scientific novelty of the work is to highlight the positive aspects of strategies, modern methods, interactive, active-participating in the development of adolescent school performance in the discipline civics.Based on the specifics of de educational process discipline civics,the thesis proposes the development of methods, tehniques,new processes , interactive aiming to promote the training process modern develorp’ students academic performance in the subject civic education.

The proposed sentence is a model of teaching strategy focused on developing academic performance of students in the discipline civics, are presented macro ,, ,, ,, and ,, micro teaching design in order to submit strategic model focused on performance and measuring its effectiveness by the experimental validation of indicators focused on school performance in the subject Civic Education.

The significance and value of the thesis is to look for ways to streamline the instructive – educational process, explaining the need democratizaării education, implementation strategies, interactive, dynamic and motivational civic discipline, to form value-oriented knowledge, action-based skills and change-centered skills that give students opportunity to learn to be an active citizen able to live in a democratic society.

Introducere

Actualitatea și importanța temei: Tema“Strategii de eficientizare a performanței școlare a elevilor în cadrul disciplinei Educație civică” este una foarte importantă și actuală deoarece trăind într-o societate aflată într-o continuă schimbare elevul va trebui ca universului informațional întîlnit să-i dea sens în mod critic, creativ și productiv. Pentru a manievra bine informațiile, elevul va trebui să aplice un set de deprinderi de gîndire care să-i ofere posibilitatea de a sorta informația cu eficiență. Elevii înșiși trebuie să organizeze ceea ce au auzit și văzut într-un tot ordonat și plin de semnificații. Dacă elevilor adolescenți nu li se oferă ocazia discuției, a investigației, a actiunii și eventual a predării, învățarea nu are loc.Una dintre perioadele în care se înregistrează fregventele dificultăți de adaptare școlară este reprezentată de vîrsta adolescentină, perioada care coincide la elevi cu trecerea de la ciclul gimnazial la ciclul liceal și în care, pe fondul unui echilibru emoțional și psihic fragil și al personalității în formare , se asimilează un șir de comportamente adaptative.De aici putem scoate în evidență ideea că vîrsta adolescentină este una foarte problematică, ceea ce poate duce la un eșec școlar neprevăzut. Iată de ce cadrele didactice au nevoie de a cunoaște strategiile de optimizare a performanțelor școlare a elevilor, și anume a adolescenților. Totalitatea metodelor moderne, interactive, activ- participative pot duce la creșterea succesului școlar la adolescenți și facilitează procesul instructiv- educativ în instituțiile de învățămînt. Luînd în considerație că vîrsta adolescentină include perioada unui dezechilibru emotional și psihic, perioada personalității în formare, sunt foarte bine venite obiecte de studiu care promovează valori, dezvoltă competențe de autocunoaștere,comunicare, relații inter și intrapersonale, etc., precum este disciplina Educație civică. Însă și în procesul instructiv- educativ la disciplina educație civică sunt necesare aplicarea a mult mai multor metode interactive, activ-participative, tehnici de predare pentru creșterea eficienței studierii acestei discipline și pentru motivarea adolescenților de a pune în practică cunoștințele asimilate în domeniu și de a promova valori, principii,comportamente civice.Abilitatea adolescenților de a se implica în viața și în problemele publice, în mod intelligent și responsabil, se formează. Cu toate că anumite lucruri pot fi deprinse în mod neorganizat în cadrul familiei, în societatea actuală acestea nu mai sunt suficiente pentru formarea unor cetățeni informați și competenți, de care au nevoie democrațiile moderne pentru a-și asigura existența. Educația civică trebuie să fie o dimensiune atît a educației formale, nonformale, cît și informale, iar toți cetățenii dintr-o societate democratică să aibă dreptul la o astfel de educație. Elemente de educație civică sau pentru cetățenie există în diferite țări europe-ne de mai mulți ani. În perioada recentă, totuși, evenimentele și schimbările care au avut loc în Europa și în lume au constituit o provocare pentru acest model de cetățenie. În fața acestor provocări, a devenit clar că este nevoie de noi tipuri de cetățeni: cetățeni care să fie nu numai informați, ci și activi – capabili să-și valorifice potențialul individual, să contribuie la viața comunității din care fac parte, a țării și a lumii, să-și asume o responsabilitate mai mare pentru aceasta. Modelele tradiționale de educație nu dispun de elementele necesare formării a celui tip de cetățean activ, informat și responsabil de care o democrație modernă are nevoie. În multe privințe importante, acestea nu reușesc să răspundă cerințelor unui mediu social, economic, politic și cultural în care schimbările se produc rapid – continuînd.Pentru implicarea reală în viața societății, sunt necesare noi forme de educație,care să fie în aceeași măsură practice și teoretice, să pornească de la problemele reale, care influențează elevii și comunitățile în care aceștia trăiesc, să se bazeze peparticiparea la viața școlii, precum și pe un curriculum formal.Pornind de la concepția disciplinei Educație civică, acest conținut educational este înțeles ca un instrument complex pentru dezvoltarea cunoașterii orientate spre valori, a aptitudinilor bazate pe acțiune și a competențelor centrate pe schimbare, care dau posibilitate cetățenilor să aibă o viață productivă într-o democrație pluralistă.Formarea unui cetățean activ capabil de a trăi într-o societate democratică începe de la democratizarea educației.

Scopul și obiectivele propuse în teză.

Scopul cercetării constă în determinarea strategiilor didactice de eficientizare a performanței școlare a elevilor în cadrul disciplinei Educație civică.

Obiectul cercetării.

Procesul de eficientizare a performanței școlare la adolescenți în cadrul disciplinei Educație civică.

Ipoteza.

Aplicarea strategiilor didactice axate pe metode și forme de activitate interactivă contribue la dezvoltarea performanței școlare a elevilor în cadrul disciplinei Educație civică.

Obectivele urmărite:

1.Caracterizarea specificului strategiei didactice în cadrul disciplinei școlare Educația civică;

2.Analiza metodelor interactive și resurselor educaționale ca factor de optimizare a performanței școlare la elevi în cadrul disciplinei Educație Civică;

3.Elaborarea modelului de strategie didactică relevantă unui process educational axat pe performanțe la disciplina Educația civică.

4.Validarea experimentală a strategiei didactice prin valorificarea indicatorilor de performanță școlară la disciplina Educație civică.

Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării

Metode teoretice: documentarea științifică, analiza, compararea, sinteza, generalizarea ;

Metode empirice: observarea, experimentul pedagogic.

Eșantion: elevii claselor a XII-a a Liceului Teoretic ”Lucian Blaga” (50 elevi)

Cuvinte- cheie: performanță școlară; strategie didactică; proces de instruire; metode de învățare și resurse educaționale.

Capitolul I. Aspecte conceptuale ale procesului didactic axat pe performanțele școlare.

Caracarcteristicile strategiei didactice în cadrul disciplinei școlare Educația civică.

Camelia- Ioana Crișan, în lucrarea sa ,,Conceptul de ,,strategie didactică” și semnificațiile lui“ ne vorbește despre actualitatea acestui termen și anume vedem că noțiunea de „strategie didactică” nu este nouă în știința pedagogică. Aceasta este prezentată în lucrările de specialitate sub denumirea de „strategie didactică”, avînd ca referință linia de orientare pe termen lung privind organizarea educației, rezolvării unei probleme didactice concrete, ea semnifică un anumit mod de a concepe organizarea învățării, de a pune elevul în contact cu materialul nou studiat, de a conduce comportamentul de învățare ale acestuia în condiții de maximă eficiență

M. Ionescu în lucrarea sa ,, Instrucție și educație” apăruta în 2003, propune în sens general definiția conceptului de strategie. M. Ionescueste afirmă că ,,strategia este o modalitate de concepere, linie de orientare în viziune sistemică și pe termen mediu sau scurt a proceselor educaționale”

Camelia – Ioana Crișan în lucrarea sa ne prezintă strategia didactică ca o relație strinsă de situații de învățare ce se delimitează și se stabilesc în funcție de obiectivele operaționale ale lecției, este o asociere ce însumează metode și mijloace de învățământ, procedee de lucru, metode și instrumente de învățare, ordonate în funcție de obiective concrete. Esențialul strategiei didactice constă în ordonarea a datelor și disponibilităților metodice în funcție de scopul urmărit. Ea nu se confundă nici cu metodele, nici cu tipurile de învățare, în demersul didactic toate acestea i se subordonează. Strategia didactică garantează calitatea procesului de instruire. Ea oferă o bază de trecere de la concepție la acțiune. Poate să ne arate cum să abordăm soluționarea unei situații problematice de tipul unei lecții fără a da o soluție precisă. Strategia mai poate să însemne și un mod de programare a activității de predare-învățare în condiții de maximă eficiență. În funcție de strategia aleasă, îndrumătorul caută și asociază acele operații (analiza, comparația, asocierea, analogia, interpretarea, generalizarea, abstractizarea, etc.) pentru a ajunge la achizițiile dorite (cunoștințe, priceperi, deprinderi, comportamente, atitudini). În acest sens activitatea fizică și mentală a elevilor este descompusă într-o suită de secvențe în vederea organizării fiecărui moment al lecției. „În felul acesta, strategia oferă soluții de ordin structural procesual, dar și metodic, determinând o anumită ordine de combinare a diferitelor metode, procedee, mijloace și forme de grupare a elevilor”. Tot în lucrarea ,,Conceptul de ,,strategie didactică” și semnificațiile lui“ de C. I. Crișan este bine redată funcția strategiei didactice si anume: aceasta arată „ce face învățătorul” și „ce face elevul” ea pune în evidență capacitatea cadrului didactic de a acționa eficient și de a face și pe alții să acționeze în realizarea aceluiaș scop, de a adopta structuri de acțiune bine gîndite, realiste și eficiente în același timp. Strategia didactică conferă lecției dinamism și mobilitate, acționând în funcție de situațiile concrete care pot apărea pe neașteptate. Lasă loc spontaneității, intervenției creative pe loc și cu efect imediat, din partea cadrelor diodactice. Strategia se caracterizează prin suplețe și dinamism prin caracterul ei reglabil în funcție de situațiile concrete care se apar, prin posibilitatea ca acțiunea să fie modificată din mers.

În ,, Ghidul de emplementare a curricumulului modernizat pentru treapta liceală” avînd ca autori pe Otilia Dandara, Pavel Cerbușcă, Violeta Mija, Eugenia Parlicov, este bine prezentată tipologia și specificul tipologiilor didactice. Astfel vedem că strategiile didactice servesc ca modalități mai complexe de organizare și conducere a procesului de instruire pe baza folosirii și combinării metodelor, a mijloacelor de învățămînt și a formelor de grupare a elevilor, în scopul realizării obiectivelor pedagogice. Strategiile didactice au un caracter dinamic, fiind în permanentă înnoire în scopul realizării unui învățămînt formativ-educativ, cerut de tendința dezvoltării societății contemporane. Strategiile didactice reprezintă căile utilizate în școală pentru a-i sprijini și încuraja pe elevi să descopere viața, natura, lumea, lucrurile, știința etc. Ele sunt, totodată, mijloace eficiente prin care se formează priceperile, deprinderile și capacitățile elevilor de a acționa asupra naturii, de a folosi roadele cunoașterii transformînd exteriorul în facilități interioare, dezvoltînd personalitatea și formînd caracterul.

De regulă, predarea Educației civice pornește tot de la utilizarea manualelor ca principal instrument în procesul de predare-învățare.Cea mai frecventă abordare a procesului didactic în cadrul orelor de Educație civică, este expunerea structurată a unor fragmente din manual de către profesor, urmată de discuții cu elevii și de întrebări. Totodată, se simte nevoia de a încuraja mai mult învățarea activă și participativă în educația pentru cetățenie, prin intermediul politicii și al structurilor formale. Chiar elevii ar trebui încurajați să înlocuiască metodele didactice tradiționale și să organizeze alte forme de activitate, incluzînd toate experiențele de învățare pe care le parcurg în școală.

Pentru formarea competențelor integratoare autorii ,,Ghidului de emplementare a curricumulului modernizat pentru treapta liceală“ propun ca cadrele didactice să utilizeze de asemenea diverse tipuri de activități extrașcolare, cum ar fi: activități de participare la luarea deciziilor în clasă /școală / comunitate (consilii școlare, parlamentele copiilor etc.); acțiuni civice în comunitate (vizite, excursii, schimburi între școli, acțiuni de sprijin pentru persoanele defavorizate, activități voluntare, campanii de informare etc.); acțiuni de organizare eficientă a timpului liber în grup (cercuri, cluburi, asociații, grupuri de interese etc.).

Prin implicarea activă și participarea la soluționarea unor probleme din comunitate, elevii dobîndesc cunoștințe și abilități care îi ajută să devină actori responsabili, ceea ce presupune asumarea responsabilității pentru activitățile realizate în cotidian la nivel de școală, familie, grup de prieteni. De asemenea este propusă pentru accentuarea caracterului practic–aplicativ al disciplinei, profesorul să facă apel la experiența de viață a elevilor, la exemple din viața socială.

Profesorul, ori de câte ori are de ținut o lecție se află în fața mai multor alternative de acțiune sau soluții didactice posibile. El este obligat în aceste condiții să identifice alternativele posibile, să întreprindă o analiză operațională a diferitelor moduri de abordare a învățării. Odată identificate diversele soluții strategice se va alege cea care va duce sigur la succes. Practicianul poate apela la diverse strategii, cu condiția să le motiveze din punct de vedere al valorii și eficienței.

Ionescu M., Radu I. 1995 propun cîteva criterii care trebuie luate în considerație în elaborarea unei strategii didactice eficiente: a) Concepția pedagogică dominantă în etapa respectivă. Se va avea în vedere că în perioada pe care o traversăm se promovează un învățământ activ, cu puternic caracter formativ, care să solicite elevul să participe efectiv la actul învățării, cu scopul de a-i stimula și dezvolta maximal întregul potențial bio-psihic de care dispune. Aceasta conduce la utilizarea cu precădere a metodelor activ-participative și a unor mijloace de învățământ care să vină în sprijinul traducerii în fapt a noii concepții pedagogice; b) Obiectivele instructiv-educative urmărite reprezintă un alt criteriu de bază, pentru că obiective diferite impun strategii diferite. În raport de obiective se stabilesc resursele materiale și procedurale, se gândește modul de combinare a acestora, creându-se astfel premisele înfăptuirii finalităților prefigurate. Unele vor fi strategiile când obiectivele vizează cu precădere asimilarea de informații și cu totul altele în cazul în care se urmărește formarea unor deprinderi intelectuale sau practice, formarea convingerilor și atitudinilor. Deci, pentru a fi eficientă, o strategie trebuie să decurgă în mod firesc din obiective; c) Natura conținutului influențează sau chiar determină alegerea strate-giei, pentru că diferite conținuturi se predau prin strategii diferite. Cunoștințe matematice, literare, istorice, științifice impun metode și mijloace diferite, mo-dalități specifice de combinare a acestora; d) Tipul de învățare în care vor fi antrenați elevii. În predarea aceluiași conținut se poate apela la tipuri de învățare diferite: învățare prin receptare sau prin descoperire creativă, învățare dirijată sau independentă, învățare algo-ritmică sau euristică, prin repetare sau transfer etc. Învățarea prin descoperire va solicita strategii inductive bazate pe observație, experiment, studiu de caz, modelare, în timp ce învățare prin receptare, care conduce gândirea pe un traseu deductiv, va impune folosirea predominantă a metodelor expozitive bazate pe limbajul oral sau lectură; e)Caracteristicile subiecților implicați în activitatea de predare învățare. Concepția pedagogică a profesorului, capacitatea sa de reflecție pedagogică, de a înțelege tendințele de perfecționare a procesului de învățământ, experiența, creativitatea, deschiderea spre nou sau, dimpotrivă, înclinația spre rutină influențează opțiunile acestuia spre o anumită strategie;

Determinante în alegerea strategiei sunt și particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor: nivelul dezvoltării intelectuale, motivația învățării, capacitatea de efort, nivelul pregătirii, gradul de stăpânire a unor metode și tehnici de muncă intelectuală.

În ,, Ghidul de emplementare a curricumulului modernizat pentru treapta liceală”, se vorbe;te clar că profesorii trebuie să asigure acel echilibru între conținutul care trebuie parcurs, metodologia didactică aleasă și mediul de învățare creat. În proiectarea de lungă (macro-proiectarea) și de scurtă durată (micro-proiectare) profesorul va avea drept reper principal prevederile Curriculumului, atît în ceea ce privește competențele, cît și în ceea ce privește sugestiile de conținut corelate cu standardele educaționale. De asemenea cadrele didactice vor planifica lecții de sinteză și evaluare, precum și activități practice de interes comunitar, în funcție de condițiile reale, materialele disponibile, nivelul de pregătire și interesele elevilor.

Educația civică reprezintă o formă de activitate educațională care vizează pregătirea copiilor și tinerilor pentru participare în calitate de cetățeni activi, în acest scop fiind utilizate strategii didactice distincte. Cadrele didactice posedă suficientă experiență de utilizare a strategiilor didactice moderne, de ajustare a acestora la specificul Educației civice și de aplicare în diverse situații educaționale.

Există o varietate de combinații sau strategii pedagogice aplicabile pentru a dirija învățarea. Aceste combinații nu se realizează întâmplător, ci în funcție de anumite criterii. Profesorul Dan Potolea și Steliana Toma consideră că în construirea strategiilor pedagogice pot fi luate în seamă șase criterii, fiecare cu cîte trei diviziuni. Din combinațiile acestora rezultă “Posibilul acțional pedagogic”: a) Organizarea elevilor: individual, grupal, frontal; b) Organizarea conținutului transcris: fragmentat, integrat în unități, global; c) Prezentarea conținuturilor: expozitiv, problematizator, descoperitor; d) Intervențiile cadrului didactic: permanente, episodice, alternante; e) Exercițiile aplicative sau de consolidare: imediat, seriat, amânat; f) Evaluarea: sumativă, formativă, alternantă;

Strategiile de instruire sunt elemente complexe ale realității pedagogice, ele se clasifică după criterii diverse (după domeniul activităților instrucționale predominante: cognitive, psihomotorii, combinatorii; după logica gîndirii: inductive, deductive, analogice, transductive, mixte; după gradul de structurare a sarcinilor de instruire: algoritmice, nealgoritmice, euristice, ș.a.).

Strategia a fost definite ca un mod de combinare și organizare cronologică a ansamblului de metode și mijloace alese pentru atingerea anumitor obiective.

Strategia didactică este un termen unificator, integrator, care reunește sarcinile de învățare cu situațiile de învățare, reprezentînd un sistem complex, și coierent de mijloace, metode, materiale, și alte resurse educaționale care vizează atingerea unor pbiective. Ea este necesară în orce act pedagogic, ocupînd un loc central în cadrul activității didactice, deoarece proiectarea și organizarea lecției se realizează în funcție de decizia strategică a profesorului.Ea este concepută ca un scenario didactic complex, în care sunt implicate actorii predării – învățării, condițiile realizării, obiectivele și metodele vizate. Astfel, strategia prefigurează traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic și efficient pentru abordarea unei sitații concrete de predare și învățare. În acest fel, prin proiectarea strategică se pot preveni erorile, riscurile și evenimentele nedorite din activi Strategiile didactice presupun combinarea (dizerabil optimă) a tuturor elementelor procesului instructive-educativ în condiții/contexte concrete.

Aici pot să concluzionez faptul că strategiile didactice în cadrul orelor de Educație civică trebuie să permită inițiativa și spontanietatea, creativitatea elevului dar și îndrumarea sa, existența unor relații de cooperare între elev și profesor, să includă metode bazate pe memorie si reproducere, metode axate pe clasificare și enumerare, dar și metode interactive (orientate spre cultivarea interesului, motivației, activismului, colaborării sociale, spiritului de organizare, spre inițiativă, inventivitate și creativitate etc.). În realizarea disciplinei Educație civică sunt importante strategiile didactice preponderent interactive, relația profesor-elev (democratică și de cooperare), atitudinea adultului (părinte, personal auxiliar etc.) față de copil (deschisă față de acesta și de valorile personalității sale), raportul elev-elev și atmosfera stabilită în clasă (permisivă, colegială, de încrede)

1.2 Repere conceptuale ale performanței scolare.

Măgîț Cîndea A. 2003, vine să definescă în lucrarea sa conceptul de ,,succes școlar,, ca fiind utilizat cu sensul de ,,reușită școlară,, și se referă la totalitatea performanțelor superioare obținute de elevi în învățarea școlară, performanțele care se raportează la cerințele programelor de învățămînt. În viziunea psihologilor succesul este o concordanță dintre cerințele față de elev și rezultatele obținute, dintre posibilitățile și aspirațiile lui.

Potolea D. 2008 definește succesul sau reușita școlară ca o confirmare, o recunoaștere, o recompensare socială a unei conduite performante la învățătură. Succesul în școală, ca și în viață, presupune obligatoriu o conduită a scopului, autocunoașterea, valorificarea propriilor calități și lupta continuă pentru depășirea limitelor.

Liliana Stan 2004, universitar și pedagog cu experiență, se oprește într-o recentă carte, asupra unei tematici de actualitate: căutarea succesului școlar prin intermediul mijloacelor și procedeelor educației moderne. Devenită obiectiv fundamental al existenței, reușita scimbă modurile tradiționale de concepere a realizării în viață și, implicit, imprimă o anumită dinamică accepției acordate succesului educațional, în general, succesului în școală în particular. Existența numeroaselor teoretizări ale succesului, propuse de gînditori mai mult sau mai puțin celebri (Carnegie, Covey, Colwell, Goleman, Adler, Manz) au motivat-o pe autoarea Liliana Stan să ne prezinte sugestii extrem de generoase, care mi-au atras atenția încă de la începutul lucrării. Indiferent de domeniul în care se manifestă, sensul noțiunii de succes este același, oamenii îl doresc cu înverșunare și, odată deprins gustul succesului, vor fi în căutarea lui toată viața.

Pentru Ioan Nicola, definirea succesului școlar, se realizează luînd în calcul, pe de o parte rezultatele elevului care sunt semnalate ca randament sau performanță, iar pe de altă parte, realitatea solicitărilor obiective la care este supus elevul. Rezultatele obținute de elevi se obiectivează în comportamentul verbal si nonverbal, pe baza indentificării și înregistrării acestor comportamnte se poate identifica si randamentul școlar, se indică performanțele activității școlare sau se evidențiază eficiența muncii elevilor. De asemena Ioan Nicola (2003), sesizează faptul că interesul pentru succesul școlar se manifestă în contextul preocupărilor sociale din ce în ce mai accentuate legate de eficiența procesului de învățămînt. Luarea în considerare a posibilităților interne ale elevului este factorul de bază ce influențează determinarea corectă a succesului școlar, întrucît un rezultat evaluat cu nota 7 se înscrie în limitele succesului pentru un elev cu posibilități mari. În consecință personalitatea elevului conferă specificitate manifestărilor de succes sau insucces în activitatea de învățare.

Pavel Mureșan (1990), în lucrarea sa ,, Învățarea eficientă și rapidă,, vine să ne prezinte mecanismele învățării, legi, principii, și reguli ale învățării eficiente. Astfel avem cîteva faze principale ale actului ănvățării: 1) recepționarea vizuală sau auditivă a cunoștințelor; 2)prelucrarea mintală a cunoștințelor; 3) memorarea și stocarea cunoștințelor însoțite de o uitare selectivă; 4) reamintirea sau reauctualizarea cunoștințelor.

La baza învățării însă stă motivația afirmă autorul. După Pavel Mureșan, motivația si eficientizarea procesului instructiv-educativ crește în funcție de diferite criterii : volumul materialului de învățat; gradul de structurare; obiectivul urmărit; profilul celui care invață; deprinderile de învățare; biopsihoritmul personal; programul de studiu; capacitatea de concentrare și învățare; calitățile voinței și, mai ales motivație. Tot aici autorul ne prezintă existența mai multor metode de învățare eficientă printre care: învățarea globală (în cazul unui material cu un volum relativ mic și cu un grad de dificultate scazut – implică citirea întrecului material, urmată de o recitire în ritm mai lent , pentru a înțelege în profunzime și de a repeta materialului cu glas tare sau pentru o recitire rapidă), învățarea analitică (în cazul unui material cu volum mai mare, cu dificultate crescută și puțin structurat – implică împărțirea materialului pe unități reduse ca volum și învățarea fiecărei unități în parte, prin metoda globală), învățarea progresivă (combinarea celor două metode descrise anterior). [Mureșan 1990].

Barbara Miller și Laurel Singleton în lucrarea ,, Formarea cetățenilor”, ne vorbesc despre eficiența muncii elevilor și anume pentru a fi eficientă munca, trebuie să aibă valoare și înafara contextului școlii. În timp ce o mare cantitate de lucrări din școala tradițională servește doar pentru a demonstra competența elevului in fța profesorului, munca autentică are o valoare mai largă. O astfel de muncă autentică este mai eficientă și poate duce la sporirea succesului scolar la disciplina Educație civică deoarece este legată de problemele și subiectele din lumea exterioară a școlii. Mai mult, elevii crează produse și performanțe ce se adresează unei audiențe de dincolo de profesor sau clasă. Succesul de a atinge aceste criteria poate părea o sarcină destul de ușoară. Autorii lucrării afirmă că în trecerea la o predare și o evaluare mai autentică , mai eficientă este bine ca cadrele didactice să nu se gindească la experiența de predare, ci să analizeze unde se reflectă aceste aspect ale muncii la clasă pentru a eficientiza procesul instructive-educativ.

Renata Camelia Rebegea, în lucrarea sa ,, Analiza psihologică a reușitei școlare” la fel vine să ne definească termenul de reușită școlară, astfel autoarea a afirmă că prin termenul de ,,reușită școlară,, noi de fapt avem în vedere relativitatea noțiunii de ,, succes ,, școlar. Autoarea vine să ne prezinte ,,reușita scolară,, în lucrarea sa ca o variabilă multidimensională, astfel vedem că gradul de adaptare la activitatea școlară arată capacitatea de trebuință a elevului de a cunoaște, de a asimila, de a interiorize cerințele externe, influențele instructive- educative programate,alături de dorința și capacitatea lui de a se modela, de a se acomoda,de a se exterioriza în sensul acestora. Autoarea afirmă că unul dintre factorii de bază areișitei școlare, dar nu singurul, este inteligența școlară.

Adrian Hatos, în lucrarea sa ,,Impactul segregării și diferențierii asupra performanțelor școlare ale elvilor din clasele a X-a – a XII-a.” vine să afirme că încă din 1966, Coleman, în celebrul studiu Equality of educational opportunity afirma: „compoziția socială a colectivului de elevi este mai puternic legată de rezultate, independent de originea socială a elevului însuși, decât orice alt factor școlar”. Mai bine de 30 de ani mai târziu, studiul PISA 2000 a produs același rezultat: „statusul școlii, măsurat prin nivelul mediu al ocupației părinților, avere și «capital cultural» are un impact major asupra performanțelor individuale la nivel internațional – un impact chiar mai mare decât efectul caracteristicilor care descriu mediul de proveniență la nivel individual, în multe țări”

Alina Mărgăritoiu și Alina Brezoi, în lucrarea ,,Metode interactive de predare încățare”, ne prezintă metodele și procedeele de evaluare a performanțelor școlare. Acestea sunt: observarea currentă și aprecierea verbală; examinarea orală; examinarea scrisă; verificarea prin lucrări practice; referatul; portofoliul; verificarea prin proiecte. Autoarele ne mai prezintă în lucrare și erorile aleatoare în evaluarea performanței școlare și anume: Efecte sursă – se datorează persoanei evaluate: efectul halo – “se referă la tendința aprecierilor unor rezultate sau abilități sub influența impresiei generale asupra elevului sau grupului de elevi”; efectul de contaminare – aprecierea evaluatorului este influențată de notele/ calificativele obținute de elev, la alte discipline; efectul de anticipație – sau efectul Pygmalion se referă la faptul că așteptările exprimate ale profesorilor, au tendința de autorealizare; Efecte secvențiale – se datorează examinărilor orale: efectul de contrast – fiind evaluați într-o succesiune de timp, unii elevi pot primi note/ calificative mai mici, dacă urmează după prestanța strălucită a unui candidat dinaintea lor, după cum și invers; efectul de ordine – se referă la tendința evaluatorului de a menține același nivel de notare, deși, în realitate există diferențe calitative între lucrări; efectul de ancorare – prin modul de expunere a datelor, prin caracteristicile pe care le prezintă, atrag atenția evaluatorului asupra unor aspecte, neluate în seamă până atunci; eroarea logică – se referă la substituirea obiectivelor prioritare, importante ale evaluării, prin obiective secundare pentru apreciere. Alte efecte: ecuația personală a evaluatorului – ne atrage atenția asupra faptului că unele trăsături de personalitate ale profesorului (severitate/indulgență, fluctuant/constant, calm/nervos etc.), influențează modul său de apreciere; starea de moment a evaluatorului – este vorba despre faptul că starea psihică în care se află profesorul atunci când evaluează (stresul, starea de tensiune, de emoție, de nervozitate, de frustrare etc.) pot influența modul de apreciere al evaluatorului; Tipologia examinaților: este vorba despre faptul că particularitățile psihice ale elevilor pot influența și ele aprecierea rezultatelor, din partea profesorului. Astfel, spontaneitatea, creativitatea, capacitatea de a face raționamente logice, deductive, analogice etc. influențează pozitiv evaluarea, în timp ce lentoarea gândirii, timiditatea, rigiditatea etc. dezavantajează cu siguranță.

Barbara Miller și Laurel Singleton în lucrarea lor afirmă că pentru evaluarea performanței, cadrele didactice trebuie să țină cont de criteriile folosite pentru a nota performanțele și produsele elevilor. Ce domeniu al performanței il vor evolua, claritatea analizei, gîndirea critică, etc. Atunci cînd se fac descrierile diferitelor niveluri de performanță, este necesar să se pună accentul pe ceea ce se dorește, nu pe ceea ce lipsește. Tot acești autori afirmă că însăși performanțele în Educația civică au o varietate de forme care reflectă munca oficialilor aleși prin vot, a Biroului Cetățeanului și instruirea profesională a specialiștilor în științele sociale și în drept. Actualitatea audierilor legislative simulate, procedurile de judecată și audierile sunt percepute cu ușurință de comunitate, profesori și elevii lor. Elevii fiind și ei cetățeni, multe lecții pot fi aplicate în viața lor, în consiliile sau tribunalele elevilor. Dar din lucrarea ,, Formarea cetățenilor,, mai vedem că pe cînd unii profesori optează pentru activism, metode practice, alți optează doar pe discuții în perspectivă, studiind politica publică și rolul avocaților, judecătorilor,martorilor, experților, etc.

Barbara Miller și Laurel Singleton propun cîteva elemente pe care le putem reține în urma ascultării profesorilor care sunt entuziasmați de procesele simulate și de procedurile legislative. Aceste elelmente sunt: simularea performanțelor determină elevii să aplice ce au învățat și să ofere profesorilor informații despre cît de eficient va fi , în boxa juraților sau în timpul votării, în utilizarea a ceea ce a învățat. Aceste activități ajută elevii să devinî consumatori critici ai mass-media și factori influenți în elita politică; simulările sunt atrăgătoare. Elevii învață mai mult datorită faptului că sînt implicați în procesul lor propriu de învățare; performanțele vizează elevii să folosească un nivel mei înalt al deprinderilor de gîndire, adesea sub forma raționamentelor legale, în condiții ce se aseamănă cu lumea reală; performanțele vizează implicarea emoțională care poate determina un proces de învățare profundă; performanța implică o audiență oferind un stimulent pentru a excela.

Tot în lucrarea dată vedem că evaluarea performanței este foarte agreeată de profesori de Lege și Guvern deoarece mulți dintre aceștea utilizează, pe toată durata cursurilor, o gamă variată de materiale instrucționale bazată pe performanțe. Profesorii care folosesc mai mult conceptul de performanță o fac pentru ca stiu că aceasta va spori implicarea maximă a elevilor în procesul de învățare.

Ca concluzie pot să spun că pentru a funcționa procesul simulat, profesorii trebuie să dețină informații dinamice, deoarece totul este într-o continuă schimbare. Astfel pentru creșterea performanțelor școlare la elevi în cadrul orelor de educație civică, pentru a ajunge la cele mai înalte culmi, trebuie ca și procesul de predare- învățare să devină dinamic, modern, mult mai practic, interactiv, dar și să se țină cont de particularitățile de vîrstă, abilitățile intelectuale elementare și fundamentale pentru intreaga activitate intelectuală ulterioară a elevilor. Pe lîngă mediul școlar și social, pentru creșterea performanței școlare la elevi un mare rol îl joacă și implicarea părinților în educarea acestora. Cu atât mai mult cu cât părinții, de foarte multe ori, nu au capacitatea și nici disponibilitatea de a realiza acest tip de educație, nivelul performanței școlare riscă să rămînă constant, ne schimbător sau în cel mai rău caz să scadă .

Cele mai eficiente metode ce asigură un proces instructiv – educativ calitativ și pentru creșterea motivației și performanței școlare a adolescenților la disciplina Educație civică sunt: dezbaterile, studiul de caz, dezbaterile unui studiu de caz, discuțiile (dialogul), judecăți în triadă, audieri legislative simulate, întîlniri cu reprezentanții comunității, eseurile, textul juridic, corespondența, posterele, caricaturile politice,expozițiile la muzeu, prezentările multimedia.

Pentru a fi motivați să învețe, elevii trebuie implicați și angajați în desfășurarea procesului educațional. Trebuie să fie integrați ca participanți activi în timpul învățării. Cu cît mai activi sunt elevii, cu atît mai motivați vor fi pentru a învăța și vor obține rezultate mai bune.

1.3 Metode interactive și resurse educaționale ca factor de optimizare a performanței școlare.

Educația civică reprezintă o formă de activitate educațională care vizează pregătirea copiilor și tinerilor pentru participare în calitate de cetățeni activi, în acest scop fiind utilizate strategii didactice distincte. Cadrele didactice posedă suficientă experiență de utilizare a strategiilor didactice moderne, de ajustare a acestora la specificul Educației civice și de aplicare în diverse situații educaționale. Este important ca activitățile de învățare să fie relevante, adică să fie concepute în baza unor situații reale din viața școlii, a comunității sau a lumii; să fie inductive, cînd se prezintă elevilor probleme concrete de rezolvat sau asupra cărora urmează să ia o decizie, încurajîndu-i, pornind de la acestea, să facă generalizări și pentru alte situații; să fie active, prin care elevii sunt motivați să învețe în timp ce desfășoară o anumită acțiune, și nu pur și simplu să asculte ce li se spune; să fie bazate pe colaborare, adică să se practice activitățile în grupuri și prin cooperare; să fie interactive, adică să se organizeze pe baza unor discuții și dezbateri; să fie critice, prin care elevii sunt încurajați să gîndească ei înșiși, solicitîndu-li-se opiniile și punctele de vedere, și ajutîndu-i să-și dezvolte capacitățile de argumentare; să fie bazate pe participare, cînd elevii au posibilitatea să contribuie la propria învățare, sugerînd, de exemplu, subiecte de discuție, de cercetare sau evaluîndu-și propria activitate de învățare sau pe cea a colegilor. Profesorul va acorda preponderență multitudinii de forme active și interactive de învățare: lucrul în echipă, elaborarea proiectelor, excursiile, discuțiile, dezbaterile, sarcinile diferențiate, individuale, creative etc.

Proiectarea și realizarea eficientă a activității instructiv-educative depind de modul în care interacționează componentele procedurale, organizatorice și materiale ale procesului de învățămînt. Realizarea finalităților procesului instructiv-educativ este posibilă numai în măsura în care în activitatea de predare-învățare se folosește un sistem coerent de căi, mijloace, forme de organizare, vizînd realizarea sarcinilor didactice.

În ,, Ghidul de emplementare a curricumulului modernizat pentru treapta liceală” avînd ca autori pe Otilia Dandara, Pavel Cerbușcă, Violeta Mija, Eugenia Parlicov, este bine definit termenul de ,,metodă,, de învățămînt, astfel ni se prezintă metodele și metodologia de învățămînt ca o componentă deosebit de importantă a strategiilor didactice, în consecință, a tehnologiei didactice. Ele sunt căi, modalități, procedee, tehnici și mijloace adecvate de instruire, care asigură proiectarea, desfășurarea, evaluarea și finalizarea performantă a procesului de predare-învățare. Etimologic, conceptul de metodă provine din grecescul meta = „către, spre” și edos = „cale, drum”, iar latinescul methodus are semnificația de „cale”, „drum”, „mod de lucru”.

Din punct de vedere praxiologic, metoda are sensul unui mod eficient de lucru, al unei modalități practice de acțiune, al unei tehnici de realizare a activității de predare-învățare.

Cerghit I., în lucrarea sa ,, Metode de învățămînt,, ediția a III-a, ne prezintă funcțiile metodelor de învățământ. Metoda are un caracter polifuncțional, afirmă autorul, contribuind simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective instructiv-educative. Astfel avem următoarele funcții[Cerghit I., 1997, p.15-18]:Funcția cognitivă. Activitatea de învățare, fiind în esență o formă specifică a cunoașterii umane, metoda de învățământ reprezintă pentru elev o cale prin care află, cercetează, descoperă adevăruri noi, își însușește știința, cultura, tehnica și comportamente specific umane, printr-o experiență proprie, mai mult sau mai puțin dirijată de profesor. Prin intermediul metodei, profesorul îl conduce pe elev în mod sistematic și planificat în direcția îmbogățirii experienței personale cu noi achiziții de ordin cognitiv, afectiv, psihomotor; Funcția formativ – educativă. Procesul de învățământ este un proces informativ, dar și formativ-educativ. Aceasta face ca metodele de învățământ să nu reprezinte numai o cale de acces spre cunoaștere, ci și căi de modelare și dezvoltare a tuturor componentelor personalității. Prin metodele de învățământ se exersează funcțiile fizice și psihice ale elevilor, se construiesc noi structuri cognitive, se formează priceperi și deprinderi de muncă intelectuală, se cultivă noi convingeri, atitudini, aptitudini și capacități, comportamente, trăsături ca-racteriale, se îmbogățește viața afectivă, într-un cuvânt se transformă întreaga personalitate a celui educat. J. Bruner afirmă în acest sens că dezvoltarea personalității elevului se află în dependență directă de metodele folosite; Funcția instrumentală -operațională. Evidențiază faptul că metoda servește drept tehnică de execuție, instrument de lucru , “unealtă” de care se folosesc profesorii și elevii în îndeplinirea obiectivelor informative sau for-mativ-educative. Aceasta conduce la necesitatea ca metodele utilizate într-o anumită situație de instruire să fie gândite în raport de obiectivele spre care tinde aceasta; Funcția normativă, de optimizare a acțiunii. Relevă că metodele de învățământ evidențiază cum trebuie să se predea, cum să se învețe, cum trebuie să se procedeze în desfășurarea procesului instructiv-educativ pentru a se obține rezultatele dorite. Prin intermediul metodei, profesorul stăpânește acțiu-nea instructiv-educativă, o dirijează, o corectează și o reglează continuu în direcția impusă de finalitățile actului instrucțional [Cerghit I.,1997 p.18] și în felul acesta creează premise eficiente pentru progresul, succesul școlar al tuturor elevilor; Funcția motivațională. Constă în aceea că metoda se constituie într-un factor motivațional eficient, potențând energiile cu care se implică elevul în activitatea de învățare. Aceasta se realizează în măsura în care prin metodele folosite reușim să facem activitatea de învățare atractivă, să stimulăm curio-zitatea epistemică, să trezim interesul elevilor pentru ceea ce învață, să cultivăm dorința de instruire și autoinstruire.

Pe lângă aceste funcții cu caracter general, fiecare metodă îndeplinește și o funcție specifică prin care se deosebește de celelalte metode și dobândește identitate.

În ultima perioadă s-a impus sistemul de clasificare /structurare a metodelor după izvorul sau sursa cunoașterii, inițiat de I. Cerghit [Cerghit, I., Neacșu,I., Negreț I., Pănișoară O.,2001, p.65] și preluat ulterior de majoritatea pedagogilor romîni. Autorul consideră că trei sunt sursele importante ale cunoașterii, învățării: a) experiența social-istorică, moștenirea culturală a umanității, b) experiența personală, trăită nemijlocit de elev pe baza contactului direct cu diverse aspecte ale realității obiective și c) acțiunea practică. Asociind acestui criteriu un subcriteriu constând în suportul principal al informației – cuvânt, imagine, acțiune, se ajunge la următoarea clasificare a metodelor de învățământ (fig. 1.1.

Fig. 1.1 Clasificarea metodelor de învățământ (după I. Cerghit)

În sens pedagogic, înțelegem prin metodă o cale de optimizare a acțiunii de instruire. Legarea metodei de celelalte componente ale acțiunii didactice (scop, conținut, mijloace, forme de organizare și evaluare) presupune și integrarea într-o strategie didactică. Astfel în lucrarea ,, Ghidul de emplementare a curricumulului modernizat pentru treapta liceală” avînd ca autori pe Otilia Dandara, Pavel Cerbușcă, Violeta Mija, Eugenia Parlicov, sunt propuse în sprijinul metodelor de predare-învățare tehnicile didactice – o îmbinare de procedee-soluții didactice practice, însoțite, după caz, de mijloace pentru realizarea efectivă a unor activități didactice (de exemplu: tehnica muncii intelectuale pentru realizarea metodei lecturii, tehnica efectuării lucrărilor de laborator pentru realizarea metodei exercițiului, tehnica folosirii mijloacelor audiovizuale pentru realizarea metodei demonstrației intuitive). Autorii afirmă că un învățămînt modern, bine conceput, va permite inițiativa și spontaneitatea, creativitatea elevului, dar și dirijarea, îndrumarea sa, existența unor relații de cooperare între profesor și elev. Acesta este elementul esențial al învățămîntului modern. De asemenea sunt prezentate strategiile de calitate ce pun accent pe patru aspecte-cheie, pentru a-i motiva pe elevi să învețe, asigurînd și succesul școlii actuale: stabilirea unui mediu adecvat de învățare, ce impune o apropiere și o comunicare la nivel personal cu elevii, adoptînd o atitudine corectă în ceea ce privește comportamentul lor; implicarea tuturor copiilor în lecții printr-o abordare interesantă a activității și utilizarea unor strategii interactive de implicare în procesul de predare și dezvoltare a gîndirii critice și reflexive; asigurarea feedbackului privind nivelul de performanță; recunoașterea spontană sau planificată a meritelor elevilor pentru efortul depus și realizările obținute.

Ansamblul metodelor și procedeelor didactice, utilizate în procesul realizării disciplinei Educație civică, include metode bazate pe memorare și reproducere, modificate și completate în funcție de obiectivele propuse; metode axate pe clasificare și enumerare, dar și metode interactive (orientate spre cultivarea interesului, motivației, activismului, colaborării sociale, spiritului de organizare, spre inițiativă, inventivitate și creativitate etc.). Astfel, profesorul va utiliza expunerea orală, conversația, demonstrația intuitivă etc., completate cu elemente noi (dialogul, demonstrația cu ajutorul mijloacelor audiovizuale, experimentul etc.), dar și descoperirea, cercetarea, problematizarea, cooperarea, brainstormingul (asaltul de idei), studiul de caz, dezbaterea, adoptarea unei poziții, învățarea reciprocă, jocul de rol (inclusiv procesul simulat), exerciții de creativitate și dezvoltare a originalității, creativității, gîndirii critice etc.

La fel autorii argumentează că în realizarea disciplinei Educație civică sunt importante deopotrivă metodele (preponderent interactive), relația profesor-elev (democratică și de cooperare), atitudinea adultului (părinte, personal auxiliar etc.) față de copil (deschisă față de acesta și de valorile personalității sale), raportul elev-elev și atmosfera stabilită în clasă (permisivă, colegială, de încredere).

Important este ca toate acestea, în ansamblu, să contribuie nu doar la ajustarea personalității la normele sociale, ci și la atingerea acordului cu sine, a echilibrului intern în baza unei autoaprecieri obiective, a sentimentului stabilității și securității. De asemenea în lucrare se prezintă funcțiile prin care se diferențiază metodele, și se tine cont în timpul proiectării/ desfășurării activităților educaționale în cadrul disciplinei Educație civică se va ține cont de funcțiile prin care se diferențiază metodele: Funcția motivațională, care este determinantă în stimularea interesului, a curiozității pentru învățare; Funcția cognitivă de dirijare și organizare a cunoașterii, care asigură legătura dintre obiective și rezultate, dintre elev și conținuturile de studiat; Funcția normativă de optimizare, care direcționează profesorul în vederea obținerii în cadrul activității didactice a unor performanțe înalte; Funcția formativ educativă, prin care se valorifică și se dezvoltă procesele psihice și căile de exersare/formare a capacităților intelectuale, motrice, afective. La fel vedem că metodologia didactică va fi stabilită în funcție de: competențele specifice ale disciplinei; subcompetențele prevăzute de curriculum; formele de organizare; conținutul de instruire; mijloacele utilizate; Timpul de învățare; experiența și factorii de personalitate ale profesorului; achizițiile anterioare ale elevilor; particularitățile psihologice individuale ale elevilor și ale clasei.

În aceeași sursă putem vedea că metodele și tehnicile recomandate în activitatea didactică la lecțiile de Educație civică sunt cele care contribuie la dezvoltarea gîndirii critice, la promovarea învățării prin cooperare și colaborare. Învățînd să colaboreze cu alții în rezolvarea problemelor, elevii constată că scopurile personale ale fiecăruia pot fi realizate prin munca în echipă, că succesul grupului depinde de contribuția fiecărui membru al său. Astfel, elevii, din „singuratici care învață”, pot deveni „colegi care învață împreună”, atingînd niveluri performante ale competenței academice în cadrul grupului și ca membrii a echipelor.

Metode relevante pentru realizarea eficientă a procesului de studii în cadrul Educației civice: exercițiul, prelegerea, expunerea, conversația, problematizarea, dramatizarea, demonstrarea, experimentul, învățarea prin descoperire, studiul individual, Delphi, sinectica, studiul de caz etc.

Metodele și tehnicile interactive conturează strategii care au următoarele particularități: rezerva profesorului un rol de ghid și îndrumător al condițiilor de învățare prin cooperare și comunicare eficientă; se axează pe dezvoltarea personalității libere și autonome, capabilă de schimbări de tip inovator; plasează educația înaintea instruirii, unde în locul unei cunoașteri obținute este de dorit o cunoaștere cucerită prin efortul propriu al subiectului; sunt axate pe activitatea elevului-subiect al învățării; sunt centrate pe cercetare și pe acțiunea practică în diverse situații reale din comunitate; sunt preferate metodele active, participative, adică își îndreaptă atenția spre proces, spre elaborările personale în colaborare cu colegii și membrii comunității; încurajează munca independentă, inițiativa, inventivitatea și creativitatea elevului; stimulează la elevi efortul de autocontrol, de autoevaluare, de autoreglare; stipulează cooperarea și ajutorul reciproc, îmbină echilibrat învățarea individuală cu învățarea socială; relațiile dintre profesor și elev sunt construite pe bază de parteneriat.

Pentru diversificarea procesului educațional Otilia Dandara, Pavel Cerbușcă, Violeta Mija, Eugenia Parlicov recomandă utilizarea mai multor metode, printre care și cele specifice cadrului Proiectului „Lectură și scriere pentru dezvoltarea gîndirii critice”.

Tabel 1.1Metode pentru realizarea eficientă a procesului de învățare la elevi în cadrul Educației civice (după Otilia Dandara, Pavel Cerbușcă, Violeta Mija, Eugenia Parlicov)

În lucrarea ,, Formarea cetățenilor,, elaborate de Barbara Miller și Laurel Singleton, sunt prezentate cîteva metode, procedee ce sporesc realizarea eficientă a procesului de încățare la elevi în cadrul disciplinei Educație civică. Astfel avem următoarele exemple de metode: dezbaterile, studiul de caz, dezbaterile unui studiu de caz, discuțiile (dialogul), judecăți în triadă, audieri legislative simulate, întîlniri cu reprezentanții comunității, eseurile, textul juridic, corespondența, posterele, caricaturile politice,expozițiile la muzeu, prezentările multimedia.

Discuția în viziunea autorilor este un procedeu de dezvoltare, exersare a deprinderilor de gîndire critică și evaluare. Discutarea problemelor publice nu se dă cu împrumut la testele tradiționale, mai ales cînd problemele lumii reale rar au răspunsuri simple de tip corect sau greșit; Discuția ca procedeu de dezvoltare și evaluare a înțelegerii temeinice. În lumea reală a participării și implicării cetățenilor, discuția poate fi contextul în care noi suntem adesea chemați să prezentăm informația. În timp ce discuția poate aduce o oportunitate pentru ca elevii să-și dezvolte înțelegerea temeinică a problemelor. Asemeni discuției este și dezbaterea pe care autorii Barbara Miller și Laurel Singleton o caracterizează astfel: dezbaterea are multe scopuri valide în cadrul politicii și educației civice, dar nu oferă în totdeauna ajutor în cadrul discuției. Mai mulți profesori care apreciază discuția mai mult decît dezbaterea observă necesitatea introducerii în mod formal a diferenței dintre cele două formate. Un profesor care are pasiune pentru discuție ca strategie folosită la clasă utilizează spoturi publicitare în acest scop.

Otilia Dandara, Pavel Cerbușcă, Violeta Mija, Eugenia Parlicov, menționează că dezbaterile contribuie în mod deosebit la dezvoltarea capacității de exprimare clară, concisă, coerentă și convingătoare; îi ajută pe elevi să gîndească critic și să ia decizii într-o problemă controversată; să cîștige încredere în forțele proprii, stimulînd spiritul de concurență constructivă; îi obligă pe elevi să fie atenți la punctul de vedere al adversarului.

Barbara Miller și Laurel Singleton propun cîțiva pași în planificarea și aplicarea discuției despre problemele publice, și anume: selectarea problemei politice; selectarea cazurilor care vor ajuta elevii să gîndească prin diferite probleme ce pot fi definite , actuale și etice, care sunt în legătură cu o problemă mai amplă; stabilirea temei de discuție astfel încît elevii să înțeleagă ce li se cere; stabilirea rolului de facilitator al profesorului, și nu a aceluia de expert din partea căruia se vor revărsa toate comentariile; sprijinirea grupului în scopul întocmirii unui plan de discuție și trecerii de la un punct la altul; urmărind discuția, se ajută grupul să considere atît conținutul, cît și procesul discuției.

Metoda conversației este o convorbire sau un dialog ce se desfășoară între cadru didactic și elevi, cu scopul ca, pe baza unor întrebări și răspunsuri, să se stimuleze și să se dirijeze activitatea de învățare. Are o arie foarte largă de utilizare, fiind întâlnită în predarea tuturor disciplinelor de învățământ și la toate clasele.Metoda conversației cunoaște două forme principale după autorul Nicola I. :conversația euristică, folosită pentru a-l conduce pe elev printr-o serie de întrebări la descoperirea de noi adevăruri. Acest lucru este posibil pentru că întrebările îl determină pe elev să efectueze o investigație în universul în-formațiilor de care dispune, să facă o serie de asociații /conexiuni care să-l con-ducă la descoperirea unor noi aspecte ale realității (sesizarea unor relații cau-zale, desprinderea trăsăturilor caracteristice unei clase de obiecte și fenomene, formularea unor concluzii și generalizări), la elaborarea unei definiții, desprin-derea unor învățăminte. Nu se poate folosi pentru a descoperi informații cu totul noi; conversația catehetică, prin care elevii sunt puși în situația de a re-produce cunoștințele anterior asimilate.După funcția didactică îndeplinită conversația cunoaște mai multe variante pe care le sesizăm în lucrarea autorului Nicola I. (11, p.380):

Tabel . 1.2. Tipuri de conversație după (Nicola I.)

Autorii ,,Ghidului de emplementare a curricumulului modernizat pentru treapta liceală” Otilia Dandara, Pavel Cerbușcă, Violeta Mija, Eugenia Parlicov, ne mai prezintă o metodă destul de eficientă în realizarea orelor de Educație civică , și anume ,,studiul de caz,, definind termenul dat astfel:,, Studiul de caz este o metodă de explorare directă, care stimulează „gîndirea și creativitatea”, determinînd copiii să analizeze și să compare situații, să caute și să dezvolte soluții pentru probleme reale. Această metodă oferă posibilitatea afirmării libere a opiniilor, dar și alegerea soluției optime după dezbaterea lor. Metoda are un puternic caracter activ, oferă oportunități în a aplica teoria în practică etc. ,,

În viziunea autorilor Cerghit I., Neacșu I., Negreț I., Pînișoară O., metoda studiului de caz este o metodă de valoare mare euristică și aplicativă, cu largi posibilități de aplicare nu numai în învățământul liceal și universitar, ci și la cursurile postuniversitare, la cele de formare a cadrelor didactice de conducere etc. Poate fi abordată și ca o metodă bazată pe acțiune reală (5, p.65).

Conform ,,Ghidului de emplementare a curricumulului modernizat pentru treapta liceală”

avem mai multe etape pe care le parcurgem realizînd metoda studiului de caz, și

anume:1.Selectarea cazului. Domeniile din care sunt selectate cazurile se află în concor

danță cu nivelul de dezvoltare și cu specificul vîrstei copilului; 2. Expunerea cazului

îmbracă mai multe forme( postere, colaje, fotografii, imagini, desene, picturi care prezintă

cazul în diferite ipostaze; înregistrări audio din timpul investigațiilor; text scris concis,

ilustrat cu fotografii.); 3. Dezbaterea; cazului de către copii și formularea diagnosticului;

4.Stabilirea variantelor de soluționare; 5. Compararea variantelor de rezolvare; 6. Alegerea soluției; 7. Evaluarea.

Metoda studiului de caz are un pronunțat caracter activ, solicită o intensă activitate personală sau de echipă, amplifică și intensifică relațiile intercolegiale; multiplică relațiile profesor-elev; cultivă spiritul de responsabilitate și accelerează maturizarea social-morală, făcându-i pe elevi (studenți) conștienți de lipsurile existente în pregătirea lor și necesitatea de a-și spori eforturile pe linia pregătirii teoretice și practice.

Introducerea în practică a studiului de caz impune profesorului să-și asigure un portofoliu de cazuri la disciplina predată, să le experimenteze în prealabil pe microgrupuri. Cazurile pentru studiu vor fi alese cu mult discernământ și obiectivitate. Cazul trebuie să fie semnificativ, reprezentativ, tipic, să corespundă realităților și condițiilor existente în domeniul dat, să ofere posibilitatea unei priviri de ansamblu asupra conținutului problemei analizate să sugereze cât mai multe variante de soluționare a acesteia.

Din punct de vedere didactico-metodic cazul analizat trebuie să corespundă unei teme din programă, să permită valorificarea pregătirii teoretice a elevilor (analiza cazului va fi raportată la principiile, legile, teoriile cunoscute de elevi); analiza și soluționarea cazului să devină un exercițiu al căutării, al descoperirii etc. D În analiza de caz se parcurg într-o succesiune logică, mai multe etape:

Fig. 1.2. Etapele de parcurs în analiza/studiul de caz (după I. Cerghit)

Judecățile în triadă după autorii Barbara Miller și Laurel Singleton , sunt simulări ale audierilor dintr-o Curte de Apel sau Curte Supremă. Judecățile în triadă sunt o strategie eficace pentru a ajuta elevii să identifice relația dintre lege și schimbările sociale. Problemele politicii publice pot fi abordate din mai multe perspective într-un cadru legal și cu sublinierea principiilor și conceptelor juridice. Toți elevii primesc roluri de avocați și judecători ți astfel experimentează analize reale. Obiectivul este analiza în profunzime a interpretării juridice a politicii publice dintr-o perspectivă constitutională, de asemenea este necesar timp mai puțin. Judecățile în triadă pot fi promovate pentru a explora o gamă largă de probleme contestate prin intermediul unor situații actuale sau ipotetice.

Aceeași autori propun și metoda audierii legislative simulate . Metoda audierii legislative simulate este folosită de cadrele didactice pentru a ajuta tinerii să-și înbunătățiască abilitățile și cunoștințele necesare pentru a se implica în viața civică. Materialele poat fi folosite pentru a simula cadrul unui process de fabricare a legilor incluzînd consiliul școlar, consiliile orășănești, comitetele de conseliere ale cetășeanului și cadrele congreselor. Astfel clasa se împarte în șase grupuri , fiecare grup alegîndu-și unul din rolurile enumerate mai sus. Se aleage un președinte al adunării care să conducă audierea. Se va pune în discuție o problemă, grupele vor incerca să își expună viziunea, părerile și soluțiile de rezolvare a problemei propuse, v-or avea la dispoziție 3 minute pentru a prezenta părerile. În final grupele vor răspunde la cîteva întrebări referitor la ce beneficii propuse de Consiliul școlar sunt cele mei importante?, sunteți de accord cu hotărîrea? etc.

Întîlnirea cu reprezentanții comunității la fel este o metodă regăsită în lucrarea ,,Formarea cetățenilor,, și presupune o strategie antrenantă și eficientă pentru cultivarea discursului democratic în mediul clasei. Întîlnirea cu reprezentanții comunității este adesea folosită de profesori pentru a le prezenta elevilor un exemplu de democrație autentică în care cetățenii iau decizii prin metoda dezbaterii față în față privind problemele care îi interesează pe toți cetățenii.

Eseurile pentru autorii Barbara Miller și Laurel Singleton, la fel sunt metode eficiente de predare- învățare la disciplina Educație civică. Ei afirmă ca eseurile sunt o formă de scris care este familiară multor profesori. Eseul este o metodă bună de evaluare a deprinderilor de gîndire a elevilor – capacitatea lor de analiză, aplicare, apreciere și sinteză a materialului de curs. Cerințele eseului pot fi construite în așa mod, încît accentual să fie strict centrat pe deprinderi. În realizarea cerințelor pentru eseuri, profesorii trebuie să gîndească cu grijă la ceea ce doresc să realizeze, să identifice obiectivele pe care vor să le evalueze și să fie siguri că întrebările sunt în relație cu aceste obiective, într-un mod în care pot fi definite în termenii comportamentului care se așteaptă din partea elevilor.

Textul juridic servește și el ca metodă de eficientizare a procesului instructiv – educativ la disciplina Educație civică. În opinia autorilor Barbara Miller și Laurel Singleton, textul juridic este similar cu cel al eseurilor, dar poate să fie concentrat în mod specific pe metode de anchetă sau moduri de gîndire a spiritului legii. Textul juridic poate include opinii juridice sau rezumate, aceste forme de redactare în viața civică au anumite particularități, cărora elevii trebuie să li se adreseze, și care solicit anumite tehnici de abordare și analiză. Alt exemplu de text juridic este analiza cazurilor studiate. Pregătirea analizei cazurilor este o tehnică utilizată în școlile de drept și este foarte eficientă în dezvoltarea capacității de gîndire corectă a elevilor.

Corespondența servește și ea ca metodă ce facilitează creșterea performanțelor școlare a elevilor în cadrul disciplinei Educație civică. Astfel, în lucrarea ,, Formarea cetățenilor,, corespondența este definită ca fiind asemenea textelor juridice. Redactarea de scrisori adresate autorităților publice sau altor cetățeni, reprezintă o altă formă de redactare specifică educației civice. Un aspect unic al acestui tip de redactare este aceAcela are un public / audiență anumit. Așadar, este bine să se evalueze în ce măsură înțeleg elevii nu numai formele corespunzătoare diferitelor tipuri de public, dar și tipurile de dovezi și argumente care vor fi cele mai convingătoare. Profesorii care participă la acest proiect au conchis că redactarea de scrisori către un public real – nu doar profesori sau colegi – a constituit un aspect important al educației civice ce au dezvoltat simțul de eficacitate al elevilor. Asemenea textelor juridice , scrisorile propriu-zise adresate autorităților publice, presei sau altor cetățeni au anumite caracteristici speciale pe care elevii ar trebui să le exerseze înainte de a fi solicitați să realizeze un fragment de corespondență pentru evaluare. Barbara Miller și Laurel Singleton afirmă că indiferent de tipul de corespondență pe care profesorul îl alege pentru a evalua elevii, trebuie ca aceștea să aibă posibilitatea de a se familiariza și să practice abilități specific implicate în realizarea a acelui tip de corespondență.

Caricaturile politice sunt și ele prezentate de Barbara Miller și Laurel Singleton ca fiind o cerință populară pentru profesorii de studii sociale pentru că realizarea unor astfel de caricature cere elevilor să se selecteze, dintr-o mare varietate de informații, o problemă pe care să se bazeze caricature lor ți să-și exprime poziția prin simboluri și cuvinte. Acestă metodă este bine venită la final de capitol, și în baza cunoțtințelor, informațiilor curente elevii pot elabora caricature politice.

Expozițiile la muzeu. Aceeași autori afirmă că activitățile de muzeu de succes necesită instruirea asupra mijloacelor necesare pentru a crea o expoziție. Precum și un antrenament extensiv și feedback – și desigur, un obiectiv foarte bine planificat.

Prezentarea multimedia, este bine venită deoarece tinerii de astăzi și societatea sunt din ce în ce mai mult orientați spre mass – media. Astfel, Barbara Miller și Laurel Singleton afirmă că prezentările multimedia sunt în mod intrinsic interesante pentru mulți elevi ca și un mod authentic de a face informația să circule în societatea noastră. Unii profesori au folosit proiecte multimedia ca un mod de evaluare a cunoștințelor și deprinderilor civice.

Mijloacele de învățămînt servesc ca suport pentru aplicarea metodelor.Prin mijloace de învățământ înțelegem totalitatea resurselor materiale concepute și realizate, adaptate sau selectate în vederea îndeplinirii sarcinilor instructiv-educative ale școlii. În sensul cel mai larg, mijloacele de învățământ includ materialele, dispozitivele, aparatele cu ajutorul cărora se realizează transmiterea și asimilarea informației, înregistrarea și evaluarea rezultatelor obținute în procesul de învățământ. Reprezintă instrumentele auxiliare care facilitează procesul de predare, văzut mai ales ca activitatea de comunicare, și stimulează, intensifică activitatea de învățare, sporindu-i eficiența. Rezultă că ele sunt investite cu un potențial pedagogic, îndeplinesc funcțiile specifice, prin aceasta deosebindu-se de alte dotări ale școlii. Constituie un suport de bază pentru optimizarea procesului de învățământ, utilizarea lor contribuind la înlă-turarea/diminuarea verbalismului și formalismului, promovarea unei participări mai intense din partea elevilor la procesul de instruire, prin extinderea obser-vării directe a obiectelor și fenomenelor, efectuarea de experiențe, intervenții active, practice asupra unor aspecte ale realității. Dau viață unor subiecte care aparent nu sunt de mare interes pentru elevi, măresc caracterul atractiv al învă-țământului, previn instalarea stărilor de monotonie și plictiseală, care pot să apară în cazul în care se face apel la comunicarea exclusiv verbală a cunoș-tințelor. Nu înlocuiesc și nu pot înlocui activitatea profesorului, ci reprezintă pentru acesta un ajutor eficient în îndeplinirea sarcinilor ce-i revin.

Mijloacele de învățământ îndeplinesc, după cum spuneam anterior, o serie de funcții pedagogice: Funcția de comunicare. Constă în posibilitatea de care dispun mijloacele de învățământ de a transmite direct informații despre obiectele, fenomenele, procesele, faptele, evenimentele studiate, ajutându-i pe elevi să-și lărgească orizontul de cunoaștere. Reprezintă o cale mai economică și eficientă de transmitere a unui volum mai mare de cunoștințe într-un timp relativ scurt; Funcția ilustrativ-demonstrativă. Asigură o bază perceptivă, con-cret senzorială bogată care face mai accesibilă și convingătoare informația transmisă, permit vizualizarea unor obiecte, fenomene, procese greu accesibile sau inaccesibile observației directe. În felul acesta ameliorează și îmbogățesc comunicarea verbală pe care o ilustrează sau o argumentează cu elemente concrete; Funcția formativ-educativă. Contribuie la creșterea gradului de organizare și structurare a informației și prin aceasta influențează asupra structurilor cognitive ale elevilor, care sunt puși în situația de a analiza, compara, abstractiza și generaliza o serie de date pentru a surprinde notele esențiale și generale ale faptelor studiate, sporindu-și astfel capacitățile operatorii ale gîndirii. Folosirea mijloacelor de învățământ are efecte benefice și pe planul dez-voltării atenției, memoriei, imaginației, formării de priceperi și deprinderi. Sen-sibilizează elevii față de aspectele prezentate, le formează capacitatea de a distinge, accepta și prețui anumite valori, le dezvoltă gustul și judecata estetică; Funcția stimulativă /de motivare a învățării. Evidențiază rolul mijloacelor de învățământ în stimularea curiozității epistemice, în cultivarea, îmbogățirea și diversificarea intereselor, a trăirilor afective, a dorinței de a ac-ționa, de a se autoperfecționa. Toate acestea se constituie în elemente motivaționale puternice care mobilizează și susțin efortul de învățare care devine mai atrăgătoare și chiar captivantă; Funcția de raționalizare a efortului și timpului în activitatea de predare-învățare. Decurge din posibilitatea unor mijloace de învățământ de a permite o mai rațională și eficientă utilizare a timpului de instruire, concomi-tent cu diminuarea efortului depus pentru rezolvarea unor sarcini. Această funcții se evidențiază în cazul folosirii unor șabloane, ștampile didactice, hărți de conturi, calculatoare; Funcția de evaluare a randamentului școlar. Constă în posibilitatea de a măsura și aprecia nivelul de pregătire al elevilor, progresele înregistrate de aceștia pe parcursul unui program de instruire. Sunt mijloace de învățământ care-i pun pe elevi în situația de a opera cu datele învățate (să identifice, să compare, să explice, să interpreteze, să opereze transferul de în-formație la situații noi) pentru a soluționa anumite probleme, a rezolva anumite sarcini de învățare. Prezintă avantajul că sporesc obiectivitatea evaluării, elimină factorii perturbatori (efectul “halo”, de ordine, de contrast, ecuația personală a examinatorului ș.a); Funcția de școlarizare substitutivă, de realizare a învățământului la distanță. Este specifică pentru televiziune, Internet, rețele computerizate națio-nale și internaționale.

Dată fiind multitudinea și diversitatea mijloacelor de învățământ s-a simțit nevoia unei clasificări și ierarhizări a acestora, realizându-se numeroase încercări taxonomice, fără a se ajunge la un acord unanim în această privință, problema fiind în continuare deschisă.

Mijloacele tehnice audio-vizuale. Mijloacele tehnice audio-vizuale includ acele dispozitii electrice și electronice care se folosesc de imagini, cuvinte și sunete sau combinații ale acestora

în scopul transmiterii și recepționării unor conținuturi /mesaje și stimulării învățării prin solicitarea analizatorului vizual și auditiv. Presupun asocierea unor materiale purtătoare de înformații (Software) și aparate speciale (Hardware) concepute pentru a se asigura vizionarea sau comunicarea conținuturilor fixate în materialele respective :

Fig. 1.3. Mijloace și materiale audio-vizuale (După Valentin Emil Vasileiv)

Mijloacele de învățământ reprezintă auxiliare care facilitează realizarea obiectivelor instructiv-educative. Folosirea lor prezintă avantaje și dezavantaje care trebuie să fie bine cunoscute de toate cadrele didactice. Sunt utile și eficiente în măsura în care integrarea lor în lecții se face din perspectiva unei finalități pedagogice clare și este precedată de pregătirea clasei pentru perceperea mesajului pe care-l transmit. Nu trebuie pierdut din vedere că, deși învățământul contemporan nu se poate dispensa de mijloacele de învățământ, folosirea lor abuzivă și insuficient gândită în raport de obiectivele urmărite, poate să aibă efecte negative.

Concluzie: Bunul mers al procesului de învățământ și rezultatele obținute depind de metodele utilizate. Marii pedagogi au evidențiat faptul că folosindu-se metode diferite se obțin diferențe esențiale în pregătirea elevilor, că însușirea unor noi cunoștințe sau comportamente se poate realiza mai ușor sau mai greu, în funcție de metodele utilizate.

Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziția profesorului, de a căror cunoștințe și utilizare depinde eficiența muncii educative. Profesorul, cunoscând varietatea metodelor, particularitățile elevilor cu care lucrează, obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie să acționeze pentru a-și valorifica pe deplin personalitatea, devenind el însuși un creator în materie articulare a strategiilor, metodelor și procedeelor didactice. Metodele interactive sunt modalități moderne de stimulare a învățarii și dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experiențe, de cunoștințe.

Interactivitatea presupune o învățare prin comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii și argumente, creează situații de învățare centrate pe disponibilitatea și dorința de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă și activă, pe influența reciprocă din interiorul microgrupurilor și interacțiunea socială a membrilor unui grup.

Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calități și disponibilități din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic, mobilizare, dorință de autoperfecționare, gândire reflexivă și modernă, creativitate, inteligența de a accepta noul și o mare flexibilitate în concepții.

Capitolul II. Valorificarea experimentală a modelului de strategie didactică axat pe performanța școlară.

Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susținut și înarmarea acestora cu capacități necesare unei activități de învățare productivă reprezintă modalitatea cea mai eficientă de educare a elevilor în spiritul unei atitudini conștiente și active.
Cerința primordială a educației progresiviste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităților de învățare și de munca independentă, cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de munca interdependentă. Deși învățarea este eminamente o activitate proprie, ținând de efortul individual depus în înțelegerea și conștientizarea semnificațiilor științei, nu este mai puțin adevărat ca relațiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariției și construirii învățării personale și colective. “Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și de inițiativă, dă o notă mai personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susținută de foarte multe elemente de emulatie, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.” Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină “identificarea subiectului cu situația de învățare în care acesta este antrenat”, ceea ce duce la transformarea elevului în stăpâUn învățământ modern, bine conceput permite inițiativa, spontaneitatea și creativitatea copiilor, dar și dirijarea, îndrumarea lor, rolul profesorului căpătând noi valențe, depășind optica tradițională prin care era un furnizor de informații.

În organizarea unui învățământ centrat pe copil, profesorul devine un coparticipant alături de elev la activitățile desfășurate. El însoțește și încadrează copilul pe drumul spre cunoaștere.

Utilizarea metodelor interactive de predare – învățare în activitatea didactică contribuie la îmbunătățirea calității procesului instructiv – educativ, având un caracter activ – participativ și o reală valoare activ – formativă asupra personalității elevului.

Piaget considera că individul învăță construindu-și structuri logice una după alta. El concluziona că logica copilului și modul său de gândire sunt diferite de cele ale adultului. Implicațiile acestei teorii și cum a fost ea aplicată a constituit fundamentul educației constructiviste.

Dewey cerea ca educația să se bazeze pe experiență reală. Conform convingerilor sale, dacă ai îndoieli asupra felului cum se produce învățarea, implică-te în cercetare: studiază, apreciază, analizează alternativele posibile și vei ajunge la convingeri bazate pe ceea ce e evident.

Pentru a măsura eficiența modelului de strategie didactică axat pe performanța școlară la clasele a XII-a din Liceul Teoretic Lucian Blaga, am elaborat cinci indicatori de performanță școlară la disciplina educație civică:

1. Atingerea finalităților curriculare la disciplina educație civică;

2. Motivarea elevilor în cadrul orelor de educație civică;

3. Durabilitatea cunoștințelor la disciplina educație civică;

4. Creșterea performanțelor la disciplina educație civică (note maxime);

5. Libertatea în exprimare la disciplina educație civică.

Conform acestor indicatori am elaborat un tabel în care am reflectat măsurarea inițială a performanței școlare la disciplina educație civică pînă la aplicarea modelului de strategie didactică axat pe performanța școlară la disciplina în dată. Astfel, am obținut următorul tabel:

Tabel. 1.3 Măsurarea inițială a indicatorilor axați pe măsurarea performanței școlare a elevilor la disciplina educație civică.

Folosind metoda de cercetare observarea am realizat că totalitatea indicatorilor de măsurare a performanței școlare la elevi în cadrul disciplinei educașie civică nu au fost realizați sau parțial au fost realizați. Dacă aș realiza un grafic referitor la datele obținute conform măsurării inițiale a performanței la disciplina educașie civică atunci acesta ar arăta astfel(fig. 1. 4):

Conform graficului realizat vedem că indicatorul Nr.1 Atingerea finalităților curriculare la disciplina educație civică, a fost realizat 70 %, deoarece elevii erau foarte pasivi, dinamica orei lipsea din cauza nemotivării elevilor spre cunoaștere și din acest motiv nici conținutul informativ nu a fost prezentat de către profesor în totalitate. Ceea ce ține de obiectivele operaționale propuse spre atingere, pot să afirm doar că nu sa reușit în profunzime realizarea lor. Astfel, eu am apreciat indicatorul Nm. 1 cu 70% de realizare. Indicatorul Nr.2 Motivarea elevilor în cadrul orelor de educație civică, l-am evaluat cu o realizare de doar 40%, deorece elevii claselor aXII-a au avut un comportament pasiv, lipsit de interes, au realizat activitățile propuse doar formal. Indicatorul Nr.3 Durabilitatea cunoștințelor la disciplina educație civică, la fel l-am evaluat cu o realizare de 50%, deoarece elevii s-au implicat puțin în discuțiile inițiate cu scop de a recapitula cunoștințele anterioare referitor la tema nouă, ceea ce ar semnifica că elevii nu dețin informații în domeniul dat, fie că nivelul de memorare a informației este scăzut. Indicatorul Nr. 4 Creșterea performanțelor la disciplina educație civică (note maxime), a fost realizat pînă la etapa inițierii experimentului formativ, doar la un nivel de 60%, adică elevii de la început de an școlar pînă la etapa inițierii experimentului formativ , primeau doar note cu un punctaj de la 5 la nota 8, ca fiind notă maximă. Indicatorul nr.5 Libertatea în exprimare la disciplina educație civică, a fost realizat la nivel de 40%, deoarece elevii nu au formulat un limbaj specific disciplinei educației civice, fiind prezentă nemotivarea spre exprimare, elevii nu sunt deschiși/ liberi în comunicare. Nu se cunosc multe nunanțe de limbaj specifice disciplinei educație civică, nu se cunosc notiuni, termeni, expresii civice. Pentru verificarea precisă a realizării indicatorilor, aceștea au fost propuși spre observare și la cea de a doua activitate didactica realizată. Astfel, am observat că realizarea indicatorilor a fost identică cu prima, adică același nivel motivațional, celași comportament, acelaș limbaj etc.

În concluzie pot să afirm că la măsurarea inițială a performanței școlare a elevilor la disciplina educație civică, am primit un procentaj destul de tulburotor, performanța elevilor, și motivația fiind scăzute.

Pentru a facilita creșterea performanțelor scolare a elevilor la disciplina educație civică am elaborat un model de strategie didactică axat pe performanță, conform indicatorilor propuși mai sus. Strategiile didactice axate pe performanțe a fost realizate după modelul de macropriectare a modulului ,, Creșterea personală și orientarea pentru carieră,, conform curricumulului clasele a X- XII- a.

Astfel, am obținut următorul lanț al macroproiectării modulului, în care este inclus și modelul strategic axat pe performanță:

Conform tabelului de mai sus, am realizat proiecte didactice de scurtă durată( microproiectarea) pe care le-am desfășurat împreună cu elevii claselor a XII-a al Liceului Teoretic ,,Lucian Blaga,,. Astfel, am aplicat proiectele de lecție pe un eșantion de 50 de elevi. Proeictele de scurtă durată (Anexa1 – 4) , au fost realizate în timpul practicii pedagogice care a decurs timp de șase săptămîni.

Aplicînd modelul de strategie didactică axat pe performanțe, disciplina educașie civică a devenit mult mai interesantă, captivantă, interactivă, dinamică, maotivantă, au menționat elevii la finalul fiecărei lecții desfășurate.

Pentru măsurarea finală și pentru validarea modelului de strategie didactică axat pe performanțe, am mai verificat încă o dată realizarea indicatorilor propuși la începutul experimentului formativ.

Astfel am obținut următoarele date:

Tabel. 1.4 Măsurarea finală a indicatorilor axați pe măsurarea performanței școlare a elevilor la disciplina educație civică.

Deci conform datelor din tabel am realizat următorul grafic (fig.1.5):

Așadar, conform graficului pot să argumentez că modelul de strategie didactică axat pe performanțe este un model eficient deoarece: comparativ cu situația inițială , la finele aplicării modelului strategic sau înregistrat o schimbare atît comportamentală a elevilor în timpul orelor, cît și creșterea motivației cu 60 %, creșterea durabilității cunoașterii, stilul de a gîndi cu 40 %, creșterea performanțelor și anume nivelul punctajului de notare cu 30%. Sau mai înregistrat și dezvoltarea unei capacități de comunicare , de formulare a unui limbaj specific domeniului civic, exprimare liberă cu 40 % comparative cu situația inițială. Atingerea finalităților curiculare a crescut cu 25%.

Concluzie și recomandări: Obiectivele cercetării au fost atinse , ipotezele s-au confirmat, strategiile didactice interactive și-au dovedit eficiența.

Prin folosirea strategiilor didactice interactive învățarea se realizează mai temeinic, mai ușor și mai plăcut, precum și cu un pronunțat caracter practic aplicativ; elevii sunt entuziaști atunci cînd sunt implicați în activități interactive, rezultatele obținute evaluează aceasta. Dacă în etapa de măsurare inițială a indicatorilor rezultatele variau între 40% și 70 % al nivelului de performanță școlară, atunci la măsurarea finală a indicatorilor rezultatele variau între 85% și 100% de creștere a performanței școlare la disciplina educație civică în urma aplicării modelului de strategie axat pe performanțe.

Posibilitățile de comunicare și cooperare ivite prin utilizarea acestor strategii sunt mai numeroase și mai eficiente, schimburile relaționale sunt intense și numeroase.

Importanța și necesitatea aplicării modelului de strategie didactică axat pe performanță a fost validat și demonstrat prin rezultatele obținute în măsurarea finală a indicatorilor propuși.

Analiza rezultatelor obținute în etapa finală a investigației experimentale susține validitatea ipotezei cercetării și ne validează importanța acțiunilor educative realizate , și susțin necesitatea adoptării unor astfel de strategii în vederea prevenirii/ameliorării dificultăților de adaptare a adolescenților la disciplina educație civică, strategii dinamice, interactive, axate pe performanțe.

Ionescu M. ,, Instrucție și educație,, Garamond, Cluj – Napoca, 2003

Crișan Camelia – Ioana ,, conceptul de ,,strategie didactică,, și semnificațiile lui,, http://www.didactic.ro/materiale/6185_conceptul-de-strategie-didactica-si-semnificatiile-lui

Ionescu M., Radu I., ,,Didactica modernă,, ediția a II-a, Cluj – Napoca 2001 https://ru.scribd.com/doc/48889537/10232889-Didactica-Moderna-Coord-Miron-Ionescu-Radu-Ioan-sa-2001.

Potolea Dan și Steliana Toma, ..Standardele pentru profesia didactică,, Congresul educației. http://www.congresuleducatiei.ro/ckfinder/userfiles/files/SToma_%20DPotolea.pdf

Nicola I. ,, Tratat de pedagogie școlară,, E.D.P., București ,1996.

Cerghit I., Neacșu I., Negreț I., Pînișoară O., ,, prelegeri pedagogice ,, Editura Polirom, 2001

Barbara miller și Laurel Singleton ,, Formarea cetățenilor. Corelarea evaluării autentice cu procesul de învățămînt/ instrucția în educație civică / referitoare la lege,, , Consorțiul educațional pentru științe sociale Boulder, Colorado, 1997

Otilia Dandara, Pavel Cerbușcă, Violeta Mija, Eugenia Parlicov ,, Ghidul de emplementare a curricumulului modernizat pentru treapta liceală”, Editura Cartier 2012

http://www.scritub.com/profesor-scoala/METODOLOGIA-INSTRUIRII1723.php