Strategii de Dezvoltare Si Promovare a Turismului In Judetul Maramures

Concentrarea impresionantă de obiective turistice, păstrarea nealterată a unor tradiții și obiceiuri, peisajul variat și extrem de pitoresc dar și posibilitatea practicării turismului tot timpul anului, nu doar în regim sezonier deosebesc turismul din județul Maramureș de restul tipurilor de turism rural din întreaga țară.

Una dintre cele mai importante ramuri ale economiei pe plan internațional este turismul. Activitatea turistică s-a impus încă din epoca contemporană, iar în zilele noastre, dorința oamenilor de a călători, de a avea cât mai mult timp de relaxare și de a vizita locuri noi a devenit nemărginită.

Județul Maramureș dispune de perspective mari de dezvoltare datorită resurselor turistice și a patrimoniului turistic cultural și natural.

Strategia de dezvoltare a acestui județ este construită în urma procesului de consultare publică și a analizelor socio-economice. Valorificarea superioară a tuturor resurselor care contribuie la potențialul turistic va ajuta la dezvoltarea turismului în Maramureș.

Stabilirea unor strategii de lungă durată vor contribui la îmbunătățirea județului ca atracție turistică, la dezvoltarea activităților culturale și va dezvolta mediul de afaceri al Maramurșului.

4.1 Analiza SWOT

Analiza SWOT este alcatuită din elemente pozitive precum puncte tari și oportunitați ale județului și din elemente negative, acestea fiind punctele slabe și amenințările județului Maramureș.

Elemente pozitive

Puncte tari

Potențial turistic cultural, montan, cinegetic, balnear, etc foarte ridicat

Resurse naturale variate

Așezarea județului într-o zonă pitorească

Existența numeroasă a atracțiilor turistice

Existența Aeroportului Internațional de la Baia Mare

Existența punctelor de trecere a frontierei cu Ucraina

Sunt păstrate încă obiceiuri tradiționale specifice zonei, dar și tradiții etnofolclorice

Dezvoltarea turismului în ariile protejate

Agroturismul și ecoturismul sunt dezvoltate pe baze moderne

Valorificarea resurselor de lemn

Modernizarea unităților de cazare

Varietatea obiectivelor religioase, vestigii istorice și cetăți din Evul Mediu

Existența unor specii de floră și faună rare

Potențial antropic variat

Păstrarea unor infrastructuri rurale specifice

Crearea unor centre de informare și documentare pentru turiști

Existența resurselor diversificate de alimentare cu apă potabilă

Extinderea infrastructurii de mediu în zonele urbane

Existența unui sistem de avertizare în cazul fenomenlor naturale sau antropice

Dezvoltarea sistemului de sănătate a populației

Creșterea numărului de personal calificat în toate domeniile

Existența ONG-urilor axate pe problematica protecției mediului

Existența proiectelor pentru realizarea drumurilor publice

Existența proiectelor finanțate pentru extinderea spațiilor verzi în localități

Soluri variate ( brune, podzolice, etc )

Existența operatorilor economici specializați în efectuarea serviciilor de utilitate publică de salubritate, autorizați pentru colectarea, tratarea și depozitarea deșeurilor, a reziduurilor municipale și a altor deșeuri speciale

Existența unor rețele și bazine hidrografice

Reducerea surselor de poluare industriale

Existența surselor de energie alternativă nepoluantă

Existența unui sistem de monitorizare a calității aerului

Reducerea emisiilor în atmosferă

Existența unei forțe de muncă calificate în exploatarea și prelucrarea lemnului

Oportunități

Existența unor proiecte de reabilitare a căilor de transport care ar  putea beneficia de finanțări europene

Posibilitatea dezvoltării durabile prin întrebuințarea tehnologiilor și tehnicilor avansate și nepoluante

Promovarea și implementarea proiectelor de utilizare a forței de apei pentru producerea de energie

Fonduri UE alocate pentru companii străine pentru a investi în sectorul de apă.

Atragerea finanțărilor speciale pentru gestionarea pădurilor

Implicarea autorităților locale în realizarea unor proiecte cu componente de mediu;

Interes din partea turiștilor și a tour-operatorilor

Interes pentru agroturism

Amenajări turistice

Instruirea personalului prin programe de twinning/proiecte finanțate de U.E.

Elaborarea în unitățile de învățământ de proiecte educaționale în domeniul protecției mediului

Programe de twinning cu participarea experților din U.E., inițiate de M.M.P și finanțate de UE.

Posibilitatea de pregătire a personalului în turism și agricultură montană

Existența unor surse de finanțare europene și guvernamentale

Cererea pentru produse tradiționale pe piețe externe

Elemente negative

Puncte slabe

Lipsa strategiilor de marketing ( promovarea zonei și a produselor locale )

Infrastructură de transport necorespunzătoare

Arderea necontrolată a deșeurilor vegetale și menajere

Lipsa curselor aeriene internaționale directe

Creșterea migrației populației către alte județe sau alte țări

Lipsa sistemelor de management pentru fluidizarea traficului în mediul urban

Interes scǎzut al agenților economici pentru reducerea consumului de apǎ

Inexistența depozitelor ecologice, a stațiilor de transfer și a punctelor de colectare

Inexistența unor industrii de reciclare și valorificare a materialelor refolosibile cu toate că există în județ un număr destul de mare de agenți economici autorizați pentru activitate de colectare a deșeurilor

Defrișarea pădurilor

Supraexploatarea pădurilor naturale

Braconajul speciilor de interes cinegetic sau a celor de interes economic

Inexistența unui program unitar de reabilitare esteticǎ a clǎdirilor din mediu urban

Existența unor zone cu risc de inundații

Grad de sărăcie ridicat

Starea drumurilor naționale și județene nesatisfǎcǎtoare, drumuri comunale nemodernizate

Potențial turistic nevalorificat corespunzător

Monumente istorice, arii naturale protejate și monumente ale naturii neîntreținute și degradate

Sistem deficitar de evaluare a performanțelor și dezvoltare a carierei profesionale

Lipsa din programa școlară a temelor de mediu și dezvoltare durabilă

Scăderea și îmbătrînirea populației

Interesul scăzut al tinerilor de a învăța meseriile tradiționale

Amenințări

Nivelul scăzut al cooperării între operatorii liniilor aeriene regulate și agențiile de turism 

Fiscalitatea excesivă

Creșterea prețurilor

Lipsa de adaptare a ofertei la noile realități

Criza economică și globală

Dificultăți în procesul de restructurare a economiei locale

Viteza redusă de dezvoltare a infrastructurii rutiere

Creșterea șomajului

Productivitate scăzută pentru activitățile agricole

Limitarea producției

Schimburi comerciale reduse

Pierderea caracterului rural-montan

Incapacitatea de accesare și absorbție a fondurilor europene

Riscuri de calamitați naturale

Costuri ridicate pentru conformarea cu standardele europene

Surparea galeriilor din mină

Schimbări climatice

Legislație deficitarǎ în domeniul protecției terenurilor agricole

Lipsa de interes pentru reabilitarea zonelor industriale

Alocarea insuficientă a fondurilor pentru protecția împotriva inundațiilor și a apărărilor de mal

Fonduri insuficiente pentru programe coerente de educație pentru mediu

4.2 Strategii de dezvoltare a turismului

La nivel național există deja un plan de dezvoltare elaborat pentru perioada 2009-2014. Acest plan a fost realizat în cadrul proiectului „Magic – Instrumente de comunicare și management în domeniul dezvoltării socio-economice în regiunea de graniță”, implementat de Consiliul Județean Maramureș.

Turismul în Maramureș va antrena alte domenii de activitate precum cultura, mediul, industria, etc. Strategiile județene vor dezvolta mediul de afaceri, vor îmbunătății județul ca destinație turistică și ca destinație a investițiilor, îmbunătațirea nivelului de trai precum și dezvoltarea competitivității administrative.

Obiectivul general al Strategiei de Dezvoltare a Județului Maramureș pe termen scurt este valorificarea superioară a valorilor materiale și imateriale și a resurselor umane pentru a sprijini dezvoltarea economică și instituțională astfel încât să se reducă discrepanțele dintre nivelurile de dezvoltare socio-economice ale comunităților cuprinse de județ. Iar pe termen lung, este îmbunătățirea nivelului de trai și al dezvoltării generale a județului astfel încât Maramureșul să devină un spațiu european competitiv, atractiv pentru turiști și pentru investitori, recunoscut pentru valențele sale economice, sociale și culturale.

Activități posibile în Maramureș:

Parapantism

Vânătoare și pescuit

Fotosafari

Rafting și canioning

Cicloturism

Automobilism de teren și motocliclism off-road

Motocros

Există și alte forme de turism neexploatate, dar cu potențial de dezvoltare, precum turismul de recreere, drumețiile, turismul ecvestru, turismul academic și științific, turismul de divertisment.

Obiectivele specifice sunt:

Îmbunătățirea infrastructurii rutiere a județului pentru a asigura comunicarea directă și eficientă cu principalele magistrale de transport naționale și europene.

Îmbunătățirea imaginii generale a județului Maramureș prin promovarea adecvată și eficientă a atracțiilor turistice și a oportunităților de investiții din județul Maramureș.

Sprijinirea dezvoltării competitivității economice locale.

Afirmarea rolului polarizator al orașelor la nivel local pentru dezvoltarea relațiilor urban-rural.

Îmbunătățirea corelării programelor școlare cu nevoile pieței forței de muncă și sprijinirea adaptabilității forței de muncă pentru a răspunde dinamicii cererii de specializări a mediului economic.

Eficientizarea activității administrațiilor publice prin îmbunătățirea capacităților de planificare, accesare și implementare a proiectelor, coordonarea în plan teritorial a proiectelor și optimizarea proceselor de furnizare a serviciilor publice.

Amenajarea corespunzătoare și îmbunătățirea managementului zonelor naturale ale județului în scopul protecției și îmbunătățirii mediului natural județean.

Valorificarea elementelor culturale și istorice ale patrimoniului județean pentru redefinirea identității veritabile a Maramureșului și pentru sprijinirea activităților culturale și turistice.

Obiective generale:

Valorificarea superioară a patrimoniului material și imaterial, de ordin istoric și cultural

Valorificarea superioară a patrimoniului natural

Dezvoltarea sectorului turistic prin îmbunătățirea calității serviciilor oferite

Îmbunătățirea infrastructurii turistice

Dezvoltarea formelor de turism pretabile în județ

Dezvoltarea formelor de turism „de nișă”

Pe lângă aceste obiective specifice mai există și o serie de priorități precum:

Prioritatea 1. Îmbunătățirea accesibilității județului

Prioritatea 2. Sprijinirea mediului economic județean

Prioritatea 3. Dezvoltarea spațiului rural

Prioritatea 4. Dezvoltarea potențialului uman

Prioritatea 5. Dezvoltarea capacității administrative

Prioritatea 6. Dezvoltarea serviciilor publice

Prioritatea 7. Îmbunătățirea și protecția mediului

4.3 Strategii de promovare a turismului

Promovarea reprezintă un ansamblu de activități cu obiective și mijloace de acțiune extreme variate, presupunând o informare atentă a consumatorilor potențiali și a intermediarilor, acțiuni specifice de influențare a comportamentelor de cumpărare și consum,de sprijinire a procesului de vânzare.

Promovarea contribuie în mod decisiv pentru o bună intrare și poziționare pe piață.

Pentru atragerea de turiști și investiții cea mai bună măsură este îmbunătățirea atractivității județului. În concordanță cu sectorul turistic, nivelul județului a demarat o serie de activități de promovare în spațiul național dar și în cel european, accentuând promovarea și structurarea eficientă a brandului „Maramureș”.

Activitățile propuse în cadrul acestei acțiuni sunt:

Continuarea și diversificarea activităților de promovare a obiectivelor și atracțiilor turistice

Construirea și promovarea brandului județean „Maramureș”

Construirea și promovarea brandurilor turistice locale, axate pe cele patru „țări” ale județului: Țara Chioarului, Țara Lăpușului, Țara Codrului, Țara Maramureșului

Participarea la târgurile de turism internaționale

Organizarea și promovarea corespunzătoare a evenimentelor cu impact național

Turismul se realizează sub diferite forme iar cele mai utilizate modalități de promovare sunt internetul și materiale tipărite sub forma cărților de vizită sau pliante. Dintre toate mijloacele și modalitățile de comunicare, reclama „din gură în gură” rămânea cea mai ieftină și folosită în promovarea turismului iar cu ajutorul internetului capătă și o formă virtuală și se realizează prin paginile de forum, unde turiștii își împărtășesc părerile.

Evoluția industriei turistice a conturat două stiluri promoționale distincte.

Similar Posts