Strategii de Dezvoltare a Turismului Studiu de Caz Vatra Dornei

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………….……..……3

Cap. I. POTENȚIALUL TURISTIC AL ROMÂNIEI ….……………..……..………5

Definire (potențial, componente)………………..….…………………….…..…….5

Potențialul turistic natural al României………..……………………….……..…..7

1.1.2. Potențialul turistic antropic……………………..……………………….………..20

Baza materială a turismului……………………..…………………….………….30

Infrastructura turistică………………………………………………….………..31

Cap. II. STRATEGIA DE DEZVOLTARE TURISTICĂ……………………….……35

2.1. Planificarea strategică……..…………..………………………………………….35

2.2. Tipuri de strategii………….…………..…………………………………………..39

2.3. Strategia produsului turistic………….…………………………………………..42

2.3.1. Caracteristicile produsului turistic……………………………………………….44

2.3.2. Tipuri de produse turistice……………………………………………………….45

Distribuția produsului turistic…………….…………………………………….47

2.5. Promovarea produsului turistic…………..…………………………….……….51

Cap. III PREZENTAREA STAȚIUNII VATRA DORNEI……….…..…….…….54

3.1. Prezentare generală………………………………………………….…………….54

3.2. Potențialul turistic al Depresiunii Dornelor…………….………..….……………60

3.3. Infrastructura turistică din Depresiunea Dornelor………………………………75

3.4. Baza materială turistică din Depresiunea Dornelor….…………..……….…….81

3.5. Forme de turism practicate……………………………..…….………….………89

Cap. IV. DIRECȚII STRATEGICE DE DEZVOLTARE ȘI PERFECȚIONARE A ACTIVITĂȚII TURISTICE………………………..………………………………96

4.1. Premise…………………………………..……….……….………………………..96

4.2. Direcții strategice de dezvoltare……………………….………………………….97

4.3. Direcții de perfecționare a activității turistice…………..………………………101

4.3.1. Protecția mediului natural…………………………………………………………101

4.3.2. Promovarea ofertei…………………………………………………..……………104

4.4. Turismul rural și agroturismul în Depresiunea Dornelor……….……..………105

4.4.1. Evoluția turismului rural………………………………………….……….…..…110

4.4.2 Structura produsului agroturistic…………………….……………….…….……..113

4.5. Efectele sociale ale dezvoltării activității agroturistice în

zona Dornelor………………………………….………………………………………121

CONCLUZII…………………………………………………………………………..126

BIBLIOGRAFIE……………………………………………..………………………..128

INTRODUCERE

Prin potențialul său, atât natural cât și antropic, stațiunea Vatra Dornei, respective depresiunea Dornelor, se impune atât pe plan național cât și internațional, aflându-se în același timp printer principalele zone turistice ale României.

Disciplinele științifice ce au ca obiectiv de cercetare activitatea turistică sunt variate, de la economia și organizarea turismului, la marketing în turism, de la statistică și strategie în turism la geografia turismului.

Prezenta lucrare, cu titlul „Strategii de dezvoltare a turismului privind stațiunea Vatra Dornei (după 1989)”, urmărește să prezinte potențialul turistic natural și antropic, valorificarea lui la ora actuală, cât și premisele și direcțiile strategice de dezvoltare în acest aval. Proiectele concepute în acest sens, s-au realizat și au fost gândite în funcție de elementele naturale, antropice, sociale, economice ce stau la baza funcționării activității turistice în stațiunea Vatra Dornei dar și în arealul apropiat.

În vederea obținerii informațiilor necesare întocmirii acestei lucrări, a fost necesară deplasarea în avalul depresiunii Dornelor și respectiv stațiunea Vatra Dornei. În acest sens am luat contact cu diferite instituții cât și cu birouri din cadrul acestora, respectiv Primăria municipiului Vatra Dornei prin Departamentele de Dezvoltare Strategică și Integrarea Europeană dar și Serviciul de Promovare și Dezvoltare a Turismului și Salvamont.

O altă sursă de informare a fost reprezentată de centrul de Formare și Inovație pentru dezvoltare în Carpați (CEFIDEC – Vatra Dornei), o instituție de nivel național, al cărei scop este acela de a dezvolta satele montane, a gospodăriilor țărănești, punând bazele aici turismului rural și agroturism. Informații necesare au fost obținute și în urma discuțiilor avute cu oameni din zonă, dar și de la unitățile de cazare, cele din urmă refuzând oferirea de informații în plus față de cele aflate pe pliantele din cadrul acestor structuri.

Prezenta lucrare cuprinde patru capitole, ce încearcă să prezinte faptul că potențialul natural, antropic nu este suficient în dezvoltarea unei zone turistice, ea trebuie susținută de un management adecvat zonei, de o putere economică și de o strategie bine pusă la punct, în vederea amenajării și reamenajării cadrului turistic existent cât și demararea unor noi proiecte în obținerea unor venituri complementare dar și ridicarea nivelului de trai.

Cap. I. POTENȚIALUL TURISTIC AL ROMÂNIEI

Definire (potențial, componente)

În sens larg, potențialul turistic al unui teritoriu reprezintă ansamblul elementelor naturale, economice și cultural – istorice, care prezintă anumite posibilități de valorificare turistică, dau o anumită funcționalitate pentru turism și deci constituie premise pentru dezvoltarea activității de turism. (G Erdeli, 1996)

Un teritoriu interesează din punct de vedere turistic în măsura în care oferă resurse turistice naturale sau antropice, acestea fiind privite ca atracții turistice sau resurse turistice.

Potențialul turistic reprezintă oferta turistică potențială a unui teritoriu care împreună cu baza tehnico – materială și cu infrastructura generală și turistică formează oferta turistică reală (efectivă) sau patrimoniul turistic.

Varietatea resurselor turistice, specificul, influența lor în activitatea turistică duc la delimitarea a două categorii de potențial turistic, și anume: natural și antropic.

Potențialul turistic natural reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural prin componentele sale: relief, condiții climatice, ape, vegetație și faună, cât și modificările acestora din urmă.

STRUCTURA POTENȚIALULUI TURISTIC

Turism și marketing turistic – Cristian Stoian, Mădălina Spânu, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2003

Componentele potențialului turistic

Potențialul turistic are un rol important în dezvoltarea și diversificarea activităților turistice, de aceea, a apărut necesitatea stabilirii unor criterii de clasificare a atracțiilor turistice.

Cea mai utilizată clasificare este realizată după conținutul potențialului turistic:

Potențial antropic;

Potențial natural.

Potențialul turistic natural cuprinde elementele oferite de cadrul natural –

relief, climă, rețea de ape, vegetația ș.a., urmărind atragerea fluxurilor de turiști în vederea petrecerii vacanțelor.

Relieful reprezintă un element de atracție turistică de sine stătător, reprezentat prin tip (vulcanic, carstic, glaciar), trepte și atitudini, toate acestea realizând cadrul propice practicării drumețiilor și alpinismului, cât și de petrecere a vacanțelor.

Clima este reprezentată de tipul și volumul precipitațiilor, mărimea temperaturilor înregistrate, perioadele cu soare etc.; creează condiții propice schierii, curelor heliomarine ș.a.

Rețeaua de ape, reprezentată de apele curgătoare și cele stătătoare, ape minerale și termale, creează cadrul adecvat pentru pescuit, cure heliomarine, sporturi nautice etc.

Vegetația prin bogăția și diversitatea speciilor, existența speciilor florale rare, dă posibilitatea practicării unor forme particulare ale turismului: cercetare științifică, vizitarea rezervațiilor naturale.

Fauna, sub aspect turistic, prezintă importanță prin valoarea sa cinegetică și estetică.

Potențialul turistic antropic cuprinde creațiile omului de-a lungul timpului, concretizate în elemente de cultură, istorie, artă și civilizație, care prin caracteristicile lor atrag grupurile de turiști.

Structura potențialului antropic cuprinde elementele:

vestigii arheologice și monumente de artă (cetăți, castele, statui, biserici);

etnografie și folclor (obiceiuri și tradiții, port popular, muzică și dansuri populare ș.a.);

instituții și evenimente cultural-artistice (muzee, case memoriale, târguri și expoziții);

realizări tehnico-economice și științifice contemporane (porturi, poduri și viaducte, baraje și lacuri de acumulare);

așezări umane (orașe, sate turistice).

Potențialul turistic natural al României

Cadrul natural este bogat, variat și complex, cu o structură peisagistică

deosebit de armonioasă; complexitatea potențialului turistic, ca și gradul său de atractivitate, în general, sunt în strânsă corelație cu treapta de relief și cresc progresiv, de la câmpie către munți – excepție făcând Delta Dunării și Litoralul Mării Negre. (Snak O. et colab, 2001)

Potențialul montan reprezintă o treime din suprafața țării (237.500 km2), se impun ca o componentă de bază în structura geografică și peisagistică a României.

Sistemul montan se caracterizează printr-o are diversitate peisagistică și cu potențial turistic, dat de particularitățile tipurilor de relief (glaciar, fluviatil, structuralo – litologic etc.), alternarea unităților montane, submontane și depresionare, a culoarelor de văi, varietatea învelișului vegetal și a rețelei de ape și lacuri, o mare bogăție de ape minerale și termominerale, fondul cinegetic și piscicol etc.

Munții Carpați oferă condiții favorabile pentru dezvoltarea activității în turism, odihnă și tratament, cât și pentru sporturi de iarnă, drumeție, alpinism, speoturism, cunoaștere, vânătoare, pescuit etc.

Potențialul nostru speologic are o valoare științifică și estetică. Acesta dispune de peste 10.900 de peșteri, România situându-se pe locul al treilea în Europa. Între acestea sunt și peșteri de dimensiuni mari, cu râuri și cascade (Topolnița, Cetățile Ponorului etc.) sau cu sisteme dezvoltate pe mai multe etaje, unele bogat și frumos concreționate (peste 300) și altele cu mineralizații rare sau cu picturi murale (Peștera Cuciulat, Peștera lui Adam ș.a.) etc. O mare parte dintre acestea se constituie ca unicate pe plan național și internațional, fiind declarate monumente ale naturii sau rezervații speologice, așa cum sunt peșterile: Topolnița, Cetățile Ponorului, Șura Mare, Peștera de la Izvorul Tăușoarelor, Ghețarul de la Scărișoara, Cloșani, Urșilor de la Chișcău, multe intrate deja în circuitul turistic.

Carpații Românești prezintă un intens domeniu schiabil, desfășurat la circa 1400 m altitudine (de la 800 la 2200 m), în general, lipsit de avalanșe de zăpadă și ferit de viscole. Fizionomia și expunerea reliefului, altitudinea, condițiile meteorologice, sunt factori favorizanți ai sporturilor de iarnă. Cele mai întinse și importante domenii schiabile se localizează între 1500 și 1800 m altitudine – cum ar fi cele din Munții Bucegi, Parâng, Muntele Mic, Postăvaru, Retezat, Rodnei, Vlădeasa etc., dar se poate schia, până primăvara târziu, și la 1900 – 2000 m, în circurile glaciare din Făgăraș, Rodna și Retezat, după cum și în stațiunile montane Scărișoara și Stâna de Vale, situate numai la 1200 – 1400 m înălțime.

În unele masive montane, ca Muntele Mic-Țarcu,, Rodna, Făgăraș, Bucegi permit amenajarea de pârtii și mijloace de transport pe cablu în sistem cascadă, permițând prelungirea sezonului de sporturi de iarnă până în aprilie – mai.

Crestele și piscurile alpine, pereții stâncoși prezenți în Carpați, reprezintă un important domeniu pentru alpinism, mai ales în partea de est a Carpaților Meridionali, centrele de alpinism de la Bușteni, Brașov și Sibiu fiind recunoscute pe plan național și internațional. Există peste 325 de trasee cu diferite grade de dificultate pentru alpinismul de vară și de iarnă, localizate în Piatra Craiului (218), Retezat (71), Apuseni (69), Cheile Bicazului (42), Făgăraș (11) etc.

Oglinzile de apă, naturale sau artificiale, constituie un potențial turistic deosebit reprezentat de Lacurile de munte, ce pot fi glaciare (Bucura și Zănoaga – în Retezat, Capra și Bâlea-Lac – în Făgăraș, Gâlcescu și Roșiile – în Parâng, Lala și Buhăiescu – în Rodna etc.), vulcanice (Lacul Sf. Ana – în Harghita) sau baraj natural (Lacul Roșu – pe Bicaz).

În zona dealurilor și podișurilor predo unicate pe plan național și internațional, fiind declarate monumente ale naturii sau rezervații speologice, așa cum sunt peșterile: Topolnița, Cetățile Ponorului, Șura Mare, Peștera de la Izvorul Tăușoarelor, Ghețarul de la Scărișoara, Cloșani, Urșilor de la Chișcău, multe intrate deja în circuitul turistic.

Carpații Românești prezintă un intens domeniu schiabil, desfășurat la circa 1400 m altitudine (de la 800 la 2200 m), în general, lipsit de avalanșe de zăpadă și ferit de viscole. Fizionomia și expunerea reliefului, altitudinea, condițiile meteorologice, sunt factori favorizanți ai sporturilor de iarnă. Cele mai întinse și importante domenii schiabile se localizează între 1500 și 1800 m altitudine – cum ar fi cele din Munții Bucegi, Parâng, Muntele Mic, Postăvaru, Retezat, Rodnei, Vlădeasa etc., dar se poate schia, până primăvara târziu, și la 1900 – 2000 m, în circurile glaciare din Făgăraș, Rodna și Retezat, după cum și în stațiunile montane Scărișoara și Stâna de Vale, situate numai la 1200 – 1400 m înălțime.

În unele masive montane, ca Muntele Mic-Țarcu,, Rodna, Făgăraș, Bucegi permit amenajarea de pârtii și mijloace de transport pe cablu în sistem cascadă, permițând prelungirea sezonului de sporturi de iarnă până în aprilie – mai.

Crestele și piscurile alpine, pereții stâncoși prezenți în Carpați, reprezintă un important domeniu pentru alpinism, mai ales în partea de est a Carpaților Meridionali, centrele de alpinism de la Bușteni, Brașov și Sibiu fiind recunoscute pe plan național și internațional. Există peste 325 de trasee cu diferite grade de dificultate pentru alpinismul de vară și de iarnă, localizate în Piatra Craiului (218), Retezat (71), Apuseni (69), Cheile Bicazului (42), Făgăraș (11) etc.

Oglinzile de apă, naturale sau artificiale, constituie un potențial turistic deosebit reprezentat de Lacurile de munte, ce pot fi glaciare (Bucura și Zănoaga – în Retezat, Capra și Bâlea-Lac – în Făgăraș, Gâlcescu și Roșiile – în Parâng, Lala și Buhăiescu – în Rodna etc.), vulcanice (Lacul Sf. Ana – în Harghita) sau baraj natural (Lacul Roșu – pe Bicaz).

În zona dealurilor și podișurilor predomină lacurile cu apă sărată , utilizată balnear în stațiunile din apropiere (Sovata, Ocna Sibiului, Slănic Prahova etc.). Alte acumulări de apă sunt iazurile din Câmpia Transilvaniei sau a Moldovei, importante pentru pescuitul sportiv.

Lacurile de câmpie sunt balneare (Amara, Balta Albă, Lacul Sărat), agrement și pescuit sportiv (Snagov, Căldărușani, Mostiștea, Gălățui etc.), pentru recreere și odihnă sunt lacurile de pe Colentina din partea de nord – est a Capitalei (Străulești, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei etc.).

Potențialul balnear

Potențialul turistic balnear reprezintă o categorie aparte de resurse turistice, fiind cea mai veche și caracteristică formă de turism practicată în România – balneoturismul. El cuprinde apele minerale și termale, nămolurile și gazele terapeutice, lacurile și sarea terapeutică. România dispune de o mare bogăție de factori naturali de cură, răspândiți pe aproape întreaga suprafață a țării de pe litoralul românesc și până în Munții Carpați.

Apele minerale și termale reprezintă principalul factor de cură din România care este valorificat prin cură externă și internă, dar și prin îmbuteliere – ca apă de masă.

Izvoarele minerale au favorizat și susținut în timp apariția și dezvoltarea stațiunilor balneare, prezente cu precădere în Carpați și Subcarpați. (ex: Covasna, Călimănești, Căciulata, Băile Herculane, Vatra Dornei etc.)

Apele minerale și termominerale:

Structura geologică complexă a teritoriului face ca România să dispună de o inepuizabilă rezervă de ape minerale. Acestea sunt cantonate în zona montană (mai ales în aureola mofetică din catena vulcanică, Oaș – Călimani – Harghita), cu ape carbogazoase, apoi în cea din dealuri subcarpatice și de podiș (ape clorsodice) și în cele din urmă în câmpie (ape termominerale).

În țara noastră există aproape toate tipurile de ape cunoscute și anume: oligo-minerale, alcaline (biocarbonate), alcalino-feroase, feruginoase, clorurate, sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate, carbogazoase, arsenicale, radioactive, termale etc. cu o mare varietate în privința compoziției fizico-chimice, a gradului de mineralizare și a temperaturii lor.

Nămolurile terapeutice

Nămolurile sunt substanțe care se formează în condiții naturale, fiind folosite în scopuri terapeutice. Aceste nămoluri conțin:

o fază solidă, compusă din substanțe organice și minerale;

o fază lichidă, ce provine din apa lacurilor (în cazul nămolurilor lacustre), din apa minerală (în nămolurile minerale și unele turbe) și din precipitații;

o fază gazoasă rezultată în urma diferitelor procese fizico – chimice și biochimice.

Nămolurile au efecte deosebite în afecțiunile reumatice, circulatorii

periferice, ginecologice, utilizarea lor începând din a doua parte a sex XIX la Techirghiol (folosind nămol sapropelic) și Vatra Dornei (pe baza nămolului de turbă exploatat la Copăceni și ulterior la Poiana Stampei-Pilugani). Acest tratament este aplicat în numeroase stațiuni balneare și balneoclimaterice, de pe litoralul Mării Negre și în zona montană.

Există mai multe tipuri de nămoluri în funcție de compoziție:

nămoluri sapropelice, formate în lagune și lacuri, prin sedimentarea materiilor organice și minerale, având, în general, culoare neagră – datorită monosulfurilor de fier, fiind prezente pe fundul lacurilor sărate: Techirghiol, Amara, Lacul Sărat, Ursu, Aluniș, Coștiui, Bazna etc.

nămolurile minerale se formează în mod natural, în jurul izvoarelor, dar se pot obține și în bazine artificiale căptușite cu un pat argilos. Astfel de nămoluri minerale găsim la Govora (nămol silicios, iodat), Geoagiu (feruginoase), Sângeorz-Băi (ușor radioactive – radonic), Pucioasa (sulfatate) etc.

nămolul de turbă s-a format în mlaștini și a fost utilizat pentru prima dată la Vatra Dornei, în 1880, urmat de Borsec în anul 1889, importante resurse de acest gen existând la Vatra Dornei, Borsec, Malnaș, Someșeni, Felix, 1 Mai etc.

Întâlnim nămoluri cu diferite grade de mineralizare:

slab mineralizate, sub 15 g săruri solubile / l;

mineralizate 15 – 35 g/l;

puternic mineralizate 35 – 150 g/l;

saturate în săruri – cu peste 150 g/l săruri solubile în faza lichidă.

Gazele terapeutice naturale (emanații de origine mofetică)

Gazele terapeutice au origine mofetică, fiind și ele utilizate în tratamentul

balnear, în România fiind cunoscute mai multe zone cu apariții de emanații gazoase de CO2 și sulfateriene, în localități:

Covasna – cea mai mare și cea mai pură (98,0% CO2) emanație mofetică din Europa, cu amenajări moderne pentru tratament;

Turia, Băile Sântimbru, Băile Harghita – cu emanații de o puritate deosebită (peste 94% CO2);

Bálványos, Tușnad-Băi, Sângeorz Băi – cu mofete utilizate rudimentar.

Mofeta naturală (numai emanația de CO2 gaz uscat), utilizată în scop terapeutic în România, este un fenomen unic în lume, aplicarea tratamentului realizându-se colectiv.

Salinele terapeutice

Salinele constituie un element important al potențialului balnear. Recunoașterea și utilizarea în balneoterapie a microclimatului de salină s-a realizat mai ales în a doua jumătate a sec. XX și când au fost introduse în circuitul terapeutic salinele de la Slănic Prahova, Praid, Târgu Ocna, la care se adaugă Ocna Dej și Cacica.

Terapia în salinele amenajate este folosită în cazuri de tratarea astmului bronșic, bronșitelor cronice, alergiei căilor respiratorii superioare, aerosolii de Na, Ca și Mg au un rol deosebit în favorizarea respirației profunde etc.

La potențialul balnear al României se adaugă:

lacurile terapeutice, care prin calitățile fizico – chimice, dar și prin nămolurile sapropelice prezintă un interes terapeutic deosebit;

apa Mării Negre, are o mare valoare balneomedicală prin acțiunea nisipului de plașă sau a valurilor, helioterapia;

bioclimatele specifice zonei montane, litoralului sau unităților deluroase și de podiș etc.

Stațiunile balneoclimaterice, balneare și climaterice

Potențialul balnear deosebit de variat al spațiului geografic românesc s-a

dezvoltat inițial sub forma unor stabilimente de cură, iar ulterior ca stațiuni balneare sau balneoclimaterice, fiind exploatați factori naturali de cură și, mai ales, a apelor minerale în scop terapeutic.

Cele mai vechi forme de organizare turistică sunt: stabilimentele balneare de la Băile Herculane, Geoagiu (Germisara), Băile Călan (Aquae), Săcelu (Gorj), Călimănești etc.

La sfârșitul sec. XIX și inceputul sec. XX s-au pus bazele exploatării și utilizării nămolului terapeutic și a lacurilor sărate din câmpie și de pe litoral, ce a dus la creșterea numărului stațiunilor.

Începând cu secolul XX apar primele manifestări ale turismului montan în zona Văii Prahovei, se dezvoltă stațiunile Sinaia, Bușteni, Predeal, încep lucrările de amenajare turistică a zonei litorale, realizându-se, până în anii ’70, salba stațiunilor dintre Mangalia și Constanța.

Stațiunile sunt așezări care dispun de potențial balnear, de resurse climaterice, fiind amenajate și dotate în scopul valorificării lor, în vederea îngrijirii sănătății, recreerii.

După importanță întâlnim:

stațiuni de importanță internațională: Poiana Brașov, Sinaia, Predeal, Borsec, Sovata, Eforie Nord și Sud, Mamaia, Mangalia Nord și Sud, Băile Herculane etc.;

stațiuni de importanță națională – sunt stațiunile care prin dotări nu pot concura cu stațiunile mari din Europa sau alte regiuni ale globului (Geoagiu, Moneasa, Bușteni, Covasna, Băile Olănești, Borșa, Păltiniș, Lacul Roșu etc.);

stațiunile de importanță regională sunt destinații pentru turiștii dintr-o anumită parte a țării servind, în general, turismul de durată scurtă (Bazna, Călan-Băi, Cheia, Lipova, Pucioasa, Rânca, Stâna de Vale, Vața de Jos, Voineasa etc.);

stațiuni de importanță locală – caracteristic turismului de durată scurtă (Bixad, Cojocna, Malnaș-Băi, Lacul Sărat, Ocnele Mari, Băile Homorod, Ocna Dej, Semenic, 2 Mai etc.)

După funcție întâlnim:

stațiunile climaterice ce asigură un loc adecvat pentru odihna de lungă durată (concediu, vacanță), având un efect pozitiv asupra organismului.

Aceste stațiuni climaterice dispun de instalații și amenajări specifice cum ar fi:

plaje, solarii, ștranduri, piscine, terenuri sport, trasee marcate etc., fiind amplasate în zona montană și subcarpatică, dar și în zona litorală. Dintre acestea, mai reprezentative sunt: Bușteni, Breaza, Băița, Cheia, Izvorul Mureșului, Păltiniș, Poiana Țapului, Rânca, Timișul de Sus și de Jos, 2 Mai, Costinești, Năvodari, Venus, Saturn, Aurora etc.;

stațiunile balneare, specific turismului curativ, de îngrijire a sănătății, fiind răspândite în Carpați, Subcarpați, Depresiunea Transilvaniei, Câmpia de Vest și estul Câmpiei Române și chiar zona litorală. Au un rol deosebit în prevenirea, ameliorarea sau vindecarea unor boli (Amara, Bazna, Băile Felix, Buziaș, Lipova, Pucioasa, Sărata Monteoru, Techirghiol, Târgu Ocna etc.;

stațiunile cu funcții complexe, balneoclimaterice sunt cele mai importante stațiuni, datorită specializării lor multilaterale, atât pentru odihnă cât și pentru tratament datorită capacității de cazare mai mari (Sovata, Voineasa, Băile Tușnad, Băile Herculane, Borsec, Călimănești – Căciulata, Eforie Nord, Mangalia, Moneasa etc.);

stațiunile pentru practicarea sporturilor de iarnă se dezvoltă în zonele montane care dispun de condiții climatice favorabile, strat de zăpada persistent, pantă corespunzătoare cu structuri de primire adecvate (Predeal, Poiana Brașov, Semenic, Azuga, Sinaia etc.).

După regimul de funcționare al stațiunilor, întâlnim:

stațiuni turistice permanente, care au asigurate condiții de acces în tot timpul anului;

stațiuni sezoniere estivale, ce funcționează doar în sezonul de vară, pe parcursul a numai 4-5 luni, din luna mai până în septembrie. În această categorie intră stațiunile de litoral, dar și câteva stațiuni mai mici, de interes local.

Potențialul turistic natural al litoralului românesc al Mării Negre

Litoralul românesc al Mării Negre, contrar aparențelor, deține un potențial

turistic natural destul de complex, în care se impun resursele balneoclimaterice. (G. Erdeli, I. Istrati, 1996)

Litoralul Mării Negre, prin întinsele plaje alcătuite din nisip cu o granulație medie spre fină, apa mării și bioclimatul marin, era considerat ca o destinație pentru odihnă și agrement, și, numai parțial, pentru cura balneară terapeutică sau de recuperare.

Alături de factorii naturali de cură, litoralul românesc dispune și de alte resurse și obiective turistice – cultural – istorice și economice, ceea ce îi conferă condiții pentru: odihnă, cură balneară complexă (profilactică, terapeutică, recuperatorie), agrement, cunoaștere etc.

Factorii naturali de cură formează un complex terapeutic și de odihnă, cura balneară pe litoralul românesc reprezentând toți factorii naturali existenți: apa de mare și plaja, bioclimatul marin, apele termominerale, apa lacurilor terapeutice și nămolul sapropelic.

Plaja litoralului românesc este deschisă (fără faleză) la nord de Constanța și sud de Mangalia la baza falezei, între Constanța și Mangalia fiind orientată spre est sau sud-est, ce determină expunerea ei la soare în tot cursul zilei (peste 10 ore).

Plaja coboară în mare cu o pantă lină, ceea ce favorizează băile de mare și mersul prin apă etc., având o plajă naturală cu lățimi de 400 – 500 m (la Mamaia și Techirghiol) și 50 – 200 m în rest, nisipul având o granulație fină spre medie.

În sectorul Mangalia nord s-au amenajat, prin îndiguire și înnisipare, și plaje artificiale (peste 200.000 m2).

Apa de mare, prin compoziția chimică, contrastul termic apă – aer, salinitate etc., constituie un factor natural care generează o formă specială de cură – talasoterapie, indicată în afecțiunile aparatului circulator, locomotor, boli de nutriție etc. Salinitatea redusă a apei favorizează practicarea sporturilor nautice și mai ales a celor subacvatice.

Climatul marin are temperaturi mai moderate (11,2°C media anuală, 21,8°C media lunii iulie și 0,2°C cea a lunii ianuarie), cu primăveri mai timpurii și toamne mai calde și prelungite. Vara, durata de însorire este de 10-11 ore pe zi, înregistrându-se într-un an peste 2500 de ore de strălucire a soarelui, ceea ce favorizează băile de soare în tot timpul anului.

Apele minerale sau mineralizate. Pe litoral sunt două tipuri de ape minerale: cele de adâncime, aduse la suprafață prin foraje (zonele Mangalia și Eforie) și cele din lacurile sărate.

Nămolul terapeutic reprezintă unul din cei mai importanți factori naturali de cură și se află în câteva lacuri de pe litoralul românesc, cum ar fi Techirghiol, care deține un loc important în ce privește rezervele exploatabile (peste 500.000 m3), dar și la Mangalia.

Potențialul turistic al Deltei Dunării. Delta Dunării este cel mai tânăr pământ românesc și se remarcă prin originalitatea sa peisagistică, morfohidrologică, faunistică, fiind un unicat european sub aspect ecologic și al modului de habitat în mediul deltaic, sau turistic, este una dintre cele mai reprezentative și valoroase zone din țară. (G. Erdeli, I. Istrati, 1996)

Potențialul turistic este dat de elementele cadrului natural, în care se evidențiază rețea de canale, gârle, bălți și lacuri care se împletesc cu porțiuni de uscat – grinduri fluviale și fluvio-maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) sau martori din uscatul predeltaic (Chilia).

Elemente de atracție sunt:

plajele întinse dintre Sulina și Perișor, al dunelor de nisip (Caraorman, Sărăturile);

vegetația de codrii de stejar, de liane din Letea, Caraorman și zăvoaiele de plută și salcii uriașe, care mărginesc malurile (peste 20.000 ha reprezintă fondul silvic).

fauna piscicolă de o mare diversitate și bogăție (sturioni, crap, somn, știucă, plătică etc.), dar mai ales cea ornitologică, autohtonă sau de pasaj (peste 280 de specii, dintre care multe ocrotite de lege);

un important fond cinegetic și piscicol, originalitatea ecosistemului și unicitatea unor elemente biologice au necesitat crearea Rezervației Biosferei Delta Dunării;

Delta Dunării a fost declarată Rezervație a Biosferei; din teritoriul acesteia

de peste 580 mii ha, aproape 50 mii ha însumează zonele strict protejate, în care se interzice orice activitate economică.

Cele mai importante zone protejate din Rezervația Biosferei Delta Dunării: Roșca-Buhaiova, Letea, Răducu, Sărături Murighiol, Erenciuc, Popina, Sacalin-Zătoane, Periteașca-Bisericuța-Portița, Capul Doloșman, Grindul Lupilor, Istria-Sinoe, Grindul Chituc, Rotundu.

POTENȚIALUL TURISTIC AL COMPONENTELOR

ÎNVELIȘULUI BIOGEOGRAFIC

Flora, fauna ajută la gradul de diversificare a potențialului turistic natural și fenomenului turistic.

Învelișul vegetal este puternic influențat de condițiile morfologice și climatice, de particularitățile pedologice, geologice și morfometrice care fdavorizează sau restrâng repartiția speciilor vegetale.

Un rol important îl ocupă pădurea, care ocupă suprafețe întinse din zona de câmpie până în zona montană la 1600-1800 m, fiind dispusă pe trei trepte latitudinale:

în repartiția pe verticală a vegetației de pădure, gorunetele ocupă cea mai puternică expansiune, având limita superioară între 600-700 m altitudine, iar cea inferioară coboară la 200-300 m. La acesta se adaugă specii ca: cer, gârniță, carpen, arțar, paltin, salcie, frasin, iar pe alocuri fagul și castanul bun.

etajul pădurilor de fag se desfășoară de la partea inferioară a regiunii montane (500-600 m) și până la 1200 – 1400 m, dar coboară și în zona dealurilor înalte din Subcarpați, Podișul Getic, Podișul Sucevei.

Predominant este fagul comun, lângă care mai apar și alte specii de fag:

Fagus taurica pe valea Nera-Bozovici, Cozia, Noșcov-Buzău, valea Cernei-Herculane, Luncavița-Dobrogea, sau fagul balcanic în apropierea Craiovei-Pădurea Bucovăț. Alături de fag se întâlnesc numeroase alte specii: gorunul, ulmul, mesteacănul, frasinul, jugastrul, mărul și părul pădureț, paltinul, arțarul etc.

etajul pădurilor de conifere – se desfășoară între 1200 și 1600-1800 m altitudine, fiind prezent în toate masivele montane românești, unde predomină molidul, iar pe alocuri se asociază cu bradul, pinul, cu fagul, paltinul de munte, mesteacănul, zada, laricele, zâmbrul, tisa.

etajul subalpin – se caracterizează prin alternanța dintre jnepenișuri și pajiștile alpine, cu extindere între 1600-1900 m. Spre limita inferioară apare zona coniferelor, iar vegetația ierboasă cuprinde specii ca: pirușca, iarba vântului, țepoșica etc.

Predomină jneapănul, care apare pe unele platforme structurale din Munții

Maramureșului, Rodnei, Călimani, Ceahlău, Munții Bârgău, Bistrița, Penteleu, Ciucaș, Bucegi, Făgăraș, Retezat, Godeanu, Țarcu.

etajul alpin situat la altitudini între 1900-2500 m, unde se întâlnesc sălcii pitice, tufărișuri de afin, azaleea, jnepenișuri, unele plante ierboase (țepoșica, iarba coarnă etc.), mușchi și licheni.

În cadrul pădurilor cu funcție recreativă se identifică mai multe tipuri de

păduri:

tipul cinegetic – include pădurile caracterizate printr-un fond cinegetic valoros, care oferă posibilități de recreere prin vânătoare;

tipul piscicol – cuprinde pădurile în care există lacuri sau ape curgătoare populate cu pești (pescuit sportiv)

tipul turistic – pădurile ce oferă turiștilor o ambianță deosebită, recreere prin deplasări pe trasee turistice mai lungi, drumeție;

tipul cadru pentru camping – include pădurile dotate cu instalații specifice genului camping (căsuțe, sat de vacanță)

tipul agrement – reprezintă pădurile din apropierea centrelor urbane, care oferă un mediu ambiant potrivit pentru odihnă, destindere, plimbări, recreere de scurtă durată (până la o zi) pentru populația urbană din orașele limitrofe. (H. Cândea și colab.)

Capacitatea de recreere a pădurilor este determinată, pe de o parte, de

cadrul natural și fondul forestier specific, iar pe de altă parte, de gradul de dotare tehnico-edilitară.

Potențialul turistic al faunei

Fauna se impune prin varietate, densitate și valoarea trofeelor, iar din punct de vedere turistic prezentând o importanță prin valoarea sa estetică, recreativ-cinegetică și științifică.

Fauna de stepă și silvostepă cuprinde rozătoare (popândău, hârciog,

șoarecele de câmp), urmate de câteva mamifere ca iepurele de câmp și de vizuină, dihorul de stepă, bizamul, lupul, vulpea, viezurele. Păsările sunt mai numeroase: potârnichi, fazani, grauri, ciocănitori, mierle etc. pe cale de dispariție sunt dropia, spurcaciul, declarate monumente ale naturii, iar reptilele sunt reprezentate prin șerpi, șopârle, broasca țestoasă de uscat, în apele râurilor trăiesc specii de pești precum: somnul, crapul, bibanul, linul, știuca, babușca etc.

Etajul faunistic al pădurilor de stejar

Fauna specifică cuprinde: veverița, iepurele, lupul, vulpea, pisica

sălbatică, mistrețul. Păsările sunt reprezentate de: gaiță, pițigoi, sturzul de vâsc, gaia roșie, iar ca reptile apar: șarpele orb, șopârla de câmp, gușterul.

Etajul faunistic al făgetelor se caracterizează prin prezența unor specii

variate: carnivore de talie mică și mijlocie (lup, vulpe, viezure), rozătoare (veveriță, iepure), păsări cântătoare, fauna acvatică bogată (clean, mreană, zlăvoacă etc.).

Fauna pădurilor de conifere, sau amestec fag cu conifere este mult mai

bogată în faună cinegetică de talie mare: urs, cerb, râs, jder, dar și păsări: cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, ierunca, găinușa de alun. Acvifauna este dominată de păstrăvi, lipan, lostriță (pe Bistrița Aurie).

Etajul faunistic al zonelor alpine și subalpine

În aceste spații alpine numărul speciilor faunistice este mai redus, datorită

condițiilor climatice mai aspre și formelor de vegetație mai modeste. Se remarcă câteva specii: capra neagră, marmota, vulturul bărbos, vulturul pleșuv brun, acvila de munte, iar în golurile alpine însorite apar: vipera comună, șopârla de munte, broasca de munte.

Din fauna României există doar o mică parte de interes cinegetic (40%), cele mai reprezentative fiind: cocoșul de munte și de mesteacăn, fazanul, ierunca, gâsca și rața sălbatică, potârnichea, prepelița, sitarul, bizamul, nurca, vidra, marmota, jderul etc.

Potențialul turistic al ariilor protejate

Pe teritoriul României primele arii protejate au apărut de la începutul secolului nostru (1925-1935), la ora actuală, suprafața ariilor protejate însumează 11.000 km2, adică 4,8% din teritoriul național, din care parcurile naționale reprezintă 100.300,8 ha.

Cele mai cunoscute parcuri naționale care au intrat și în circuitul turistic sunt Retezat, Rodna, Ceahlău, Munții Apuseni, Bucegi, Domogled-Valea Cernei, Delta Dunării.

Constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării” a făcut ca turismul să aibă alt statut, care valorifică mai bine infrastructura turistică și reduce cât mai mult formele de poluare care pot apărea în cazul turismului individual, mai greu de controlat.

Pentru întreg spațiul deltaic românesc au fost aprobate de administrația R.B.D.D. un număr de 7 trasee turistice:

Tulcea – Canal Mila 23 – Gârla Șireasa – Gârla Șontea – Canal Olguța – Dunărea Veche – Mila 23 – Lebăda – Maliuc – Tulcea;

Tulcea – Victoria – Canal Litcov – Canal Crișan – Caraorman – Lebăda –

Maliuc – Tulcea;

Tulcea – Maliuc – Lebăda – Canal Crișan – Caraorman – Lac Puiu –

Popas Roșu – Lacul Roșuleț – Canal Roșu – Canal Împuțita – Canal Busurca – Sulina – Tulcea;

Murighiol – Canal Dunavăț – Canal Dranov – Golful Albina – Lacul Razim

– Gura Portiței;

Jurilovca – Gura Portiței;

Lebăda – Dunărea Veche – Canal Eraclea – Gârla Lopatna;

Lebăda – Dunărea Veche – Canal Magearu – Dunărea Veche – Braț

Sulina – Lebăda.

În funcție de nivelul circulației turistice și de urmările negative care pot apare în timp, Administrația R.B.D.D. poate lua decizia de închidere temporară a unor canale de circulație sau devierea traseelor turistice pe alte canale secundare.

1.1.2. Potențialul turistic antropic

De-a lungul timpului, omului a creat, a construit o serie de edificii, a căror valoare istorică și estetică a crescut, ajungând în ipostaza de potențial turistic, care în perioada actuală se asistă la o creștere numerică a acestuia.

Componentele antropice au o serie de însușiri care dau caracterul de atractivitate, acestea sunt:

unicitatea – este caracteristica acelui produs turistic care datorită menținerii în timp a ajuns un unicat;

dimensiunea – unele obiective antropice impresionează prin mărimea lor (ex: Casa Poporului) sau pot avea dimensiuni foarte mici (ex: cărți, obiecte de artă etc.)

ineditul – este dat fie de materialul din care este fabricat sau construit obiectivul, culoarea specifică (ex: albastru de Voroneț), amplasarea obiectivelor, de arhitectura specifică etc.;

vechimea, este însușirea care trezește interes pentru turiști, prin prezența unor obiective cu rezonanță istorică, sau a unor podoabe foarte vechi etc.);

funcția pe care o îndeplinesc poate deveni o sursă de interes turistic.

Fondul turistic antropic din România reunește o gamă foarte largă și

variată de componente, care pot fi grupate în:

obiective cultural-istorice

obiective etnoculturale și etnofolclorice. (M. Cândea și colab.)

Potențialul turistic cultural – istoric

Patrimoniul cultural-istoric național cuprinde monumente, ansambluri și situri cu valoare excepțională din punct de vedere istoric, artistic, estetic, științific, antropologic, cât și peisaje culturale reprezentative pentru țară sau o regiune geo-culturală.

Conform Ordonanței de Guvern nr. 68/26 aug. 1994, cât și a legii nr. 41/1995 au fost stabilite principalele categorii de monumente:

monumente și situri arheologice;

monumente și ansambluri de arhitectură;

rezervații de arhitectură și urbanism, clădiri, monumente și ansambluri memoriale;

monumente de artă plastică și comemorativă;

monumente tehnice;

locuri istorice;

parcuri și grădini.

Patrimoniul cultural natural cuprinde circa 22 mii de monumente, circa 680

de muzee și colecții, din care un număr de 474 de monumente și ansambluri de arhitectură se găsesc răspândite în 40 de județe, 136 de monumente și situri arheologice de aceiași valoare se află în 32 de județe.

Monumente și situri arheologice

Oferta turistică în acest domeniu nu este foarte bogată, dar deosebit de valoroasă. Pe teritoriul românesc se găsesc vestigii ce aparțin unor cetăți grecești de pe litoral, cetăți dacice, castre, fortificații, orașe daco-romane. La nivelul teritoriului național există un număr de 130 de localități care au păstrat monumente și situri arheologice, ce prezintă interes pentru istorici și cercetători.

Edificatoare rămân vestigiile și siturile arheologice grecești, dacice și romane (Constanța, Mangalia, Alba Iulia, Câmpulung Muscel, Turda, Cernavodă, Hârșova, Drobeta-Turnu Severin, Isaccea, Măcin, Cluj-Napoca, Moigrad-Zalău, Călimănești-Căciulata, Oradea, Adamclisi (Constanța), Vețel (Hunedoara), Mârșid (Sălaj), Dobrosloveni (Olt), Geoagiu, Orăștioara, Sarmisegetuza (Hunedoara), Mahmudia (Tulcea) etc.).

Monumente și ansambluri de arhitectură

În această categorie intră un număr mare de bunuri culturale, din diferite perioade istorice, incluzând bunuri de factură religioasă sau civilă, mărturii ale modului de evoluție a culturii și civilizației românești.

Monumente și ansambluri de arhitectură de factură religioasă

La nivelul teritoriului național numărul cel mai mare de monumente de arhitectură este reprezentat de cele de cult, fie mari ansambluri monahale, fie temple, biserici, catedrale și mănăstiri. Aceste monumente și ansambluri arhitectonice le întâlnim în județe ca: Suceava, Neamț, Brașov, Prahova, Vâlcea, Gorj etc.

Dintre cele mai cunoscute sunt bisericile de piatră specifice Depresiunii Hațeg (Densuș, Sântamaria Orlea), bisericile cu zid, fortificate în stil gotic din dusul și estul Transilvaniei (Cisnădioara, Prejmer, Biertan, Feltioara), biserica din lemn, fiind specifice Maramureșului (bisericile din Ieud, Botiza, Breb), zonei Lăpuș-Chioar, Sălajului și Munților Apuseni.

Biserici renumite cu o rezonanță istorică întâlnim și în Suceava (Bisericile Sf. Dumitru, Sf. Gheorghe), Alba Iulia (Biserica Reformată și cea Evanghelică), București (Bisericile Sf. Gheorghe Nou, Crețulescu, Stavropoleos), Rădăuți (Biserica Sf. Gheorghe) etc. și atracție turistică în marile orașe sunt marile catedrale: Sf. Mihail din Cluj, Catedrala romano-catolică și Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia etc., dar și sinagogile din București (Templul Coral), Dej, Cluj-Napoca, moscheile (Constanța) etc.

Impresionante sunt mănăstirile răspândite în tot spațiul etnic românesc, dar cu o concentrare mai mare în Bucovina (Voroneț, renumită pentru acel albastru de voroneț, Moldovița, Sucevița – unde tenta cromatică dominantă este verdele, Umor, Putna, Dragomirna etc.) și Subcarpații Getici (Mănăstirea Curtea de Argeș, Cozia, Tismana, Polovragi, Hurez), cât și mănăstirile din București și zona periurbană a sa (Cernica, Snagov, Pasărea,Mărcuța, Plumbița, Antim etc.).

Monumente și ansambluri de arhitectură de factură civilă

În această categorie se înscriu toate clădirile care au multiple funcționalități:

locuințe, structuri de cazare și alimentație publică, tratament, sedii ale administrațiilor publice orășenești sau comunale, sedii de instituții de stat sau private, bănci, tribunale, licee și școli, muzee, palate de cultură, castele și conace etc.

Un loc important îl ocupă castelele și palatele, ce atrag un număr mare de turiști. Dintre acestea amintim: Castelul Bran, ridicat în sec. XIV, la capătul nordic al culoarului Bran-Rucăr, Castelul Peleș – construit în stilul renașterii germane de influență gotică la Sinaia, cu importante colecții de picturi și sculpturi etc., Castelul Corvineștilor de la Hunedoara, Castelele de la Timișoara etc.

Din categoria palatelor se impun: Palatul Cotroceni, Mitropoliei, Palatul Telefoanelor, Ghica Tei, Palatul Parlamentului – a doua construcție din lume ca grandoare, după Pentagon etc.

Muzeele sunt intens vizitate și funcționează ca ansambluri de arhitectură valoroase prin valențele lor științifice, artistice și culturale. Astfel întâlnim:

muzee istorice: Muzeul de Istorie al României din București, Muzeul Unirii din Alba Iulia, Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava, Muzeul de Istorie al Moldovei (Iași), Muzeul de Istorie și Arheologie (Constanța) etc.;

muzee de artă, acestea se află în orașe ca: București (Muzeul de artă al României, Muzeul Literaturii Române, Muzeul Muzicii, Muzeul T. Aman), Cluj-Napoca, Craiova etc.;

muzeele de științele naturii ce cuprind elemente de natură geologică, botanică, zoologică, funcționând la: Constanța (Muzeul Mării, Complexul Muzeal de Științele Naturii), București (Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Geologiei), Baia Mare (Muzeul Mineralogic), Brad (Muzeul Aurului) etc.;

muzeele mixte – întâlnim la Craiova (Muzeul Olteniei), Timișoara (Muzeul Banatului), Brașov, Deva, Arad, Bacău etc.;

muzeele de profil sunt specializate în prezentarea unor ocupații sau domenii de activități: Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, Muzeul Aurului din Brad, Muzeul Petrolului – Ploiești, Muzeul Sării – Slănic Prahova, Muzeul Chihlimbarului – Colți, Muzeul Ceasurilor – Ploiești etc.

Clădiri și case memoriale

Numărul acestora este mult mai mic și se referă la vechile centre istorice prezente în orașe ca: Brașov, Sighișoara, Suceava, Sibiu, Arad, Cluj, București, Bran.

Dintre casele memoriale cu o valoare mare sunt: C. Brâncuși – Hobița, G. Enescu – Sinaia, I. Creangă – Tg. Neamț, Mihai Eminescu – Ipotești, G. Coșbuc – Hordou.

Monumente de artă plastică și comemorative

Acestea ilustrează momente din istoria națională, sau sunt dedicate unor eroi, oameni de marcă ai culturii și istoriei naționale, fiind reprezentate prin ansambluri monumentale, monumente, obeliscuri, plăci comemorative etc.

Unele dintre acestea au fost create de mari sculptori ca: C. Brâncuși, Oscar Han, Cornel Medrea, Ion Jalea, iar altele aparțin unor anonimi, dintre care de la Albac – bustul lui Horea, Alba Iulia – statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, Câmpeni – statuia ecvestră a lui Avram Iancu, Cluj-Napoca – statuia ecvestră a lui Matei Corvin, Iași – statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare etc.

O semnificație aparte prezintă grupurile statuare, dedicate unor evenimente: Monumentul Aviatorilor – București, grupul statuar Horea, Cloșca și Crișan – Alba Iulia, monumentele de la Carei, Moise etc.

Monumente tehnice

În această categorie se înscriu toate realizările de tip industrial și tehnic și sunt incluse podurile de lemn și metalice, vechi instalații de morărit, textile, prelucrări metalurgice, turbine energetice, amenajări hidrotehnice. Printre aceste obiective pot fi amintite: Podul Prieteniei – Giurgiu – Ruse, Podul A. Saligny dintre Fetești – Cernavodă, Complexul hidroenergetic Porțile de Fier, Complexul hidroenergetic Vidraru de pe Argeș, Transfăgărășanul, barajele și lacurile hidroenergetice, metroul etc.

Locuri istorice

Reprezintă locurile, spațiile unde au avut loc importante bătălii, evenimente istorice și cimitirele militare, numărul lor fiind mic și nu toate sunt cunoscute și menționate în materialele de promovare turistică (Podul Înalt, Călugăreni, Izlaz, Milcov, Câmpia libertății de la Blaj etc.).

Parcuri și grădini

Aceste parcuri au fost construite în scopul recreerii, pentru agrement, multe se găsesc în orașele vechi, istorice ale României (București – Parcul Herăstru, Cișmigiu, Tineretului, Ioanid, Cluj, Oradea – Parcul Palatului Baroc, Iași – Grădina Copou și Beilic, Pitești – Parcul Trivale etc.), dar apar și parcuri dendrologice care sunt în număr de 10, răspândite mai ales în spațiul transilvan (Gurahonț, Macea – jud. Arad, Mihăiești – jud. Argeș, Simeria – jud. Argeș, Doftana, Fântânele, Hemeiuș – jud. Bacău, Arcalia, Bistrița – jud. Bistrița ș.a.). Numărul grădinilor publice este foarte redus, mai cunoscute rămân grădinile botanice (București, Cluj, Iași).

În ultima perioadă un loc important a început să-l ocupe arta populară și manifestările etnofolclorice.

Având în vedere întreaga evoluție a poporului român, a artei și culturii sale tradiționale, în urma cercetărilor de specialitate efectuate, au fost determinate mai multe zone etnografice.

Zona etnografică reprezintă un teritoriu mai mult sau mai puțin riguros delimitat, care prezintă caractere etnografice unitare, determinate de tradiția și evoluția istorico – culturală, cristalizate în tipul așezărilor, ocupațiilor, locuinței, portului, artei populare, la care se adaugă toate manifestările culturii spirituale, ca și modul de viață. (M. Cândea și colab.)

Unele zone sunt foarte vechi, fiind cunoscute sub denumirea de „țară”: Țara Oltului, Țara Vrancei, Țara Loviștei, Țara Zarandului, Țara Oașului, Țara Hațegului etc.

Astăzi, un termen răspândit este cel de vatră folclorică, ce cuprinde mai multe elemente ce aparțin unei zone etnografice.

O primă vatră folclorică se află în vecinătatea lanțului carpatic, cuprinzând:

Transilvania de sud

Oltenia de nord

Muntenia de nord-est.

A doua vatră se găsește de o parte și de alta a Carpaților Orientali, care cuprind regiuni folclorice ca:

Moldova de nord

Moldova Centrală

Transilvania de est

Maramureș.

A treia vatră folclorică cuprinde partea centrală a Transilvaniei și cuprinde câteva regiuni:

Transilvania de nord

Transilvania de vest

Transilvania Centrală la care se adaugă:

Banatul de nord-est

Crișana.

A patra amplă vatră folclorică se află în sudul țării și de-a lungul Dunării, la care se adaugă și spații din aria subcarpatică:

Banatul de sud-est

Oltenia de sud

Muntenia de sud-vest

Muntenia de sud-est

Dobrogea.

Pentru turiști este interesant să cunoască valorile etnoculturale ale unui popor, pentru a înțelege evoluția socio-economică, istorică, artistică a acestuia.

Resursele turistice etnoculturale sunt reprezentate prin prezența

așezărilor rurale tradiționale, arhitecturii tradițională, după cum sunt organizate interioarele așezărilor, ce arată modul de viață și formele de manifestare a ideilor despre familie, frumos și funcționalitate, arta tradițională de prelucrare a lemnului, instalații tehnice tradiționale, portul popular, sculptura populară, arta populară a prelucrării pieilor, arta olăritului, instrumente populare tradiționale, arta împletiturilor, arta țesăturilor și cusăturilor populare, arta picturii pe sticlă. Alte meșteșuguri tradiționale sunt practicate numai în anumite zone etnografice, dar care și-au păstrat adânci semnificații artistice și rituale.

Astfel poate fi amintit meșteșugul încondeierii ouălor, practicat în satele Bucovinei sau în satul Oboga de Sus în județul Olt. Alt meșteșug se referă la confecționarea măștilor care sunt folosite în dansurile rituale și la anumite sărbători laice legate de Crăciun, Anul Nou, Rusalii.

Manifestările etnofolclorice conform calendarului popular românesc sunt reprezentate prin:

sărbători de iarnă Crăciun, Anul Nou, Boboteaza – care sunt sărbătorite în toată țara, cu unele variații regionale;

sărbători agricole ale primăverii, legate de începutul anului agrar (ex: Dochia etc.);

sărbători pastorale ale primăverii, legate de adunatul oilor și începutul pășunatului la munte sau coborâtul lor toamna;

sărbătorile verii, manifestări legate de bogăția recoltelor, coptul grâului (Sânzienele etc.);

sărbători ale muntelui, în așezările situate pe plaiurile carpatine, sub forma nedeilor, de Sântilie, la care se adaugă târgurile și festivalurile (Festivalul cântecului, dansului și portului popular din Gorj, Festivalul dansului fecioresc de la Cluj, Hora de la Prislop etc.).

Muzeele etnografice au fost create pentru cercetarea și conservarea unor valori tradiționale de excepție.

Ca obiective turistice, muzeele etnografice pot fi puse în valoare prin circuite, tururi de orașe, excursii tematice.

România are astăzi 18 muzee în aer liber cu tematică diferențiată, cele mai reprezentative sunt: Muzeul Satului – București, Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Cluj, muzeele etnografice de la Sibiu, Sighetu Marmației – Maramureș, Dealul Florilor – Baia Mare, Muzeul Bucovinean – Suceava etc.

Numărul muzeelor și al colecțiilor este mult mai mare, aproximativ 120, fiind răspândite mai în toate județele țării, iar pentru turism cele mai atractive instituții culturale de acest gen sunt cele din București, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Orăștie, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Satu Mare, Iași etc.

Un rol important în activitatea turistică îl ocupă satele turistice, care sunt constituite ca destinații pentru turismul de sejur, turismul de cunoaștere, balneoturism, sport etc.

În România întâlnim astfel de sate pe litoralul Mării Negre și Delta Dunării până în zona montană, caracteristice fiind:

satele peisagistice și climaterice – așezările turistice de acest tip sunt specifice turismului de sejur, oferind posibilități de plimbare în aer liber, băi de aer, helioterapie, drumeție: Fundata, Șirnea (în Culoarul Rucăr-Bran), Tismana (Gorj), Brădet (Argeș), Botiza (Maramureș) etc.;

satele balneare se bazează pe o serie de „resurse turistice” exploatate și valorificate: ape minerale carbogazoase, mofete, izvoare sau lacuri sărate etc.: Bălțătești (în Subcarpații Moldovei), Coștiui (Maramureș), Săcelu (Gorj) etc.

satele turistice pentru practicarea sporturilor sunt specifice zonelor montane cu strat de zăpadă persistent, condiții de pantă deosebite ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă, dar și zonelor joase, cu oglinzi de apă, care susțin sporturile nautice;

satele pescărești și de interes de vânătoresc organizează diferite forme de agrement speciale pentru turiști: vânătoare, pescuit, asigurând posibilități de cazare, servicii culinare pescărești sau vânătorești: Murighiol (în zona Deltei), Ciocănești (jud. Suceava) etc.;

satele turistice pastorale includ localități rurale de munte, ocupația de bază o constituie creșterea animalelor și unde se organizează ospețe ciobănești sau petreceri tradiționale specifice (Vaideeni, Prislop etc.);

satele cu obiective de interes științific a căror frumusețe atrage numeroși turiști străini și autohtoni: Cireșu (Mehedinți), Bosanci și Sadova (Suceava), Chiuzbaia (Maramureș) etc.;

sate cu monumente istorice sunt specifice Moldovei, cu mănăstiri moldave din secolele XV-XVIII (Sucevița, Putna, Dragomirna), Subcarpaților Getici (Aninoasa, Cotmeanca, Cozia, Horezu, Polovragi), sudul Transilvaniei – cu biserici fortificate (Prejmer, Biertan, Feldioara, Cristian etc.);

satele turistice etnofolclorice reprezentate prin muzee etnografice, cu arhitectură populară, cu port tradițional și folclor: Curtișoara (Gorj), Vama (Suceava) etc.;

satele turistice de creație artistică și artizanală sunt definite de o serie de meșteșuguri tradiționale, legate de prelucrarea lemnului, olărit, confecționarea costumelor populare și covoarelor, a măștilor etc. (Marginea, Săpânța etc.).

Baza materială a turismului

Valorificarea patrimoniului turistic al unei țări, regiuni sau zone geografice constă în asigurarea unor condiții minime pentru deplasarea, sejurul și petrecerea timpului de către turiști.

Pentru ca un teritoriu să poată fi declarat „de interes turistic”, potențialul său turistic trebuie să răspundă la două cerințe esențiale:

să dispună de resurse naturale și antropice;

să dispună de baza materială și de infrastructura necesară pentru a facilita activitățile turistice.

Desfășurarea activităților turistice la nivelul exigențelor din ziua de azi nu se poate realiza fără existența unei baze materiale turistice și a unei infrastructuri tehnice care să pună în valoare resursele turistice naturale și antropice de care dispune un teritoriu.

Turismul oferă o serie de facilități, acestea fiind considerate elemente materiale ce completează oferta turistică. Există două categorii importante de facilități: facilități de bază și facilități complementare.

Facilitățile de bază sunt cele de care turistul beneficiază direct (transporturile, cazarea, alimentația, divertismentul etc.), și de care depinde existența sau inexistența unei cereri turistice într-o anumită zonă.

Facilitățile complementare nu sunt destinate în exclusivitate turismului, dar de care poate beneficia și turistul pe o perioadă determinată. În această categorie intră și atracțiile turistice culturale, obiective ce stârnesc interesul turiștilor (muzee, teatre, expoziții etc.), vestigiile istorice, monumente ale naturii etc.

Există câteva categorii principale de facilități turistice:

facilitățile de transport și comunicații, ce asigură aducerea turiștilor de la reședință la locul de destinație: transport aerian, naval, terestru, transporturi pe cablu etc.;

facilități de cazare: acestea creează condiții de cazare pentru turiști aici intrând hotelurile, motelurile, hanurile, cabanele, vilele etc.;

facilități de alimentație: aici intră unitățile de alimentație cum ar fi berării, cafenele, baruri, cofetării, sisteme de alimentație pentru servirea mesei etc.;

facilități sportive, de agrement: terenuri de sport, patinoar, pârtii de schi, parcuri de distracție, cluburi etc.;

facilități cultural – artistice: săli de teatru, cinematografe, galerii de artă, muzee, expoziții etc.;

facilități de telecomunicații: fax, telefax, oficii poștale, internet;

facilități speciale: puncte de frontieră și control vamal, asigurarea securității turiștilor;

facilități de gospodărire comunală: acestea țin de instalații sanitare publice, canalizare, gaze, electricitate, salubritate.

Baza materială reprezintă una din părțile componente ale produsului

turistic, care alături de infrastructura tehnică generală contribuie la asigurarea circulației turistice.

Facilitățile turistice sunt reprezentate prin baza materială turistică (baza materială în dotarea agenților economici, baza materială în dotarea altor instituții economice) și infrastructura tehnică și socială (infrastructura tehnică adaptată cerințelor turismului, infrastructura generală tehnică și socială de care pot beneficia și turiștii).

Aceste două componente se completează, contribuind la dezvoltarea circulației turistice, infrastructura fiind cea care asigură funcționarea elementelor bazei materiale turistice.

Infrastructura turistică

Transporturile reprezintă o problemă esențială pentru turism, deoarece realizează legătura între reședința turiștilor și locul de destinație.

Transporturile au funcție dublă: transportul de pasageri (turiști) și transportul de bunuri, care să satisfacă nevoile turiștilor.

Căile și mijloacele de comunicație sunt cele clasice: pe uscat (feroviare și rutiere), pe apă (fluviale și maritime), în aer, dar există și transporturi speciale, pe cablu, destinate în exclusivitate turiștilor.

Transporturile feroviare au devenit, în majoritatea țărilor, principalul mijloc de transport în preajma celui de-al doilea război mondial.

Utilizarea trenului ca mijloc de transport are și pentru turiști o însemnătate majoră din următoarele motive: a condus la apariția și dezvoltarea turismului de masă, a determinat lărgirea spațiului turistic intern și internațional, a contribuit la creșterea vitezelor și la amplificarea fluxului de circulație, a susținut turismul social printr-o serie de facilități financiare și prin introducerea trenurilor turistice.

Transporturile feroviare se situează pe primul loc în privința siguranței de circulație, turistul fiind avantajat și din alte motive: posibilitatea de a se odihni (ziua și noaptea – vagoane de dormit), de a lua masa în siguranță, posibilitatea de a vedea diverse locuri.

Transporturile feroviare au și neajunsuri pentru turism, care se referă la: neacoperirea unor regiuni cu linii ferate, accesibilitatea în teritoriu limitată, cheltuieli suplimentare pentru ca turistul să ajungă la stații, iar apoi la locul de destinație și cazare, orarul fix care, în multe situații, este dezavantajos.

Transporturile rutiere

Transporturile rutiere au revoluționat mobilitatea geografică a omului. Pentru turism sunt semnificative mijloacele de transport individuale (autoturisme până la 8 locuri), autobuze (mărimi diferite) și microbuze (14-20 locuri).

Transporturile rutiere au dus la apariția unor noi tipuri și forme de turism, la amplificarea turismului de distanță mică, a celui de week-end și a turismului itinerant, au pătruns în zonele mai greu accesibile, au dus la apariția de noi forme de cazare, asigură o mai mare mobilitate turiștilor, contribuie la amplificarea turismului internațional.

Transporturile rutiere au atras odată cu dezvoltarea rețelelor rutiere prezența unor echipamente auxiliare necesare traficului turistic (dotări și servicii auto, dotări și servicii pentru dirijarea circulației, pentru călători etc.).

Transporturile navale (fluviale și maritime) se caracterizează prin capacitatea

mare a mijloacelor de transport, costul relativ redus în raport cu alte mijloace, comoditatea maximă.

Există și o serie de factori restrictivi: fluctuația în funcție de anotimp din cauza înghețurilor, a scăderii nivelului apelor, a furtunilor puternice, din punct de vedere turistic, transporturile fluviale se disting printr-o rigiditate de factură naturală, ele asigurând un agremente doar în vecinătatea lor și nu asigură legătura între eminență și destinație. Din cauza acestui caracter restrictiv, pentru turism se impun marile fluvii și canale de legătură (Dunăre–Rin–Main, Misissippi, Nil).

Pentru transportul turistic fluvial sau maritim, țara noastră dispune de nave de croazieră, hidrobuze, nave rapide, șalupe, pontoane, remorchere, bărci cu motor etc. cu peste 1500 de locuri. Aproape 53% din flota fluvială este concentrată în Delta Dunării, iar pentru croazierele de pe Dunăre se folosesc confortabile motonave „Carpați”, „Oltenița” și „Steaua Dunării”, cu o capacitate de peste 480 de locuri.

Pentru croazierele pe Marea Neagră, s-a construit nava tip cataraman „Dierna” cu aproape 200 de locuri și care face legătura între Constanța și stațiunile de pe litoral, Eforie Nord și Mangalia.

Transporturile aeriene au apărut mai târziu, s-au impus rapid, având viteza

ridicată de zbor care asigură acoperirea în timp scurt a unor distanțe foarte mari, confortul ridicat, folosirea celor mai scurte rute, numărul redus de accidente ș.a.

Transporturile aeriene sunt tot mai mult solicitate de turiști, dar au și o serie de dezavantaje, cum ar fi dependența de condițiile meteorologice, costul ridicat al călătoriilor, posibilități reduse de cunoaștere a peisajelor survolate, capacitățile de transport relativ limitate.

Pentru țările cu teritorii întinse avionul reprezintă cel mai adecvat mijloc de transport, nu numai turiști, ci și de călători.

În ultimul timp se intensifică transporturile cu elicopterul, mai cu seamă pe distanțe mici, în zonele accidentate sau greu accesibile.

Transportul turistic cu avionul (în sistem „charter” sau pe curse regulate) este asigurat de companiile aeriene interne sau externe.

Principalele orașe și stațiuni balneoclimaterice dispun de o importantă rețea de mijloace de transport local, care asigură accesul turiștilor către obiectivele din zonă, ca și legătura cu rețeaua de transporturi naționale și internaționale.

Transporturile speciale sunt folosite în regiunile accidentate. Atât căile ferate

de munte, cât și transporturile pe cablu (teleferic, teleschi) vin să sprijine turismul montan din tot cursul anului și pentru sporturile de iarnă (schi, bob).

Aceste forme de transport au devenit o componentă a infrastructurii stațiunilor turistice de altitudine, contribuind la sporirea valorii turistice a locurilor.

Cap. II. STRATEGIA DE DEZVOLTARE TURISTICĂ

2.1. Planificarea strategică

Planificarea în turism face parte din procesul de ansamblu de luare a deciziilor, asigurându-se precizarea obiectivelor de atins, stabilirea și selectarea variantelor de acțiune, implementarea acestora și evaluarea rezultatelor care se vor obține pe seama lor (Toader G.).

În cadrul planificării strategice întâlnim etapa de elaborare a strategiilor de marketing, acestea reprezintă nucleul strategiilor firmelor de turism.

Planificarea strategică își propune să stabilească poziția pe care firma de turism o ocupă față de competitorii săi; obiectivele și scopurile de atins; strategiile și acțiunile care vor asigura beneficiul firmei.

Principalele componente ale unei decizii strategice în turism sunt:

Scopurile și obiectivele – stau la baza ocupării de către firmă a unui loc pe piețele vizate;

Imaginarea și poziția pe piață – firma este interesată să știe care sunt și care vor fi percepțiile clienților, aceștia din urmă putând fi reali sau potențiali;

Strategiile și programele – fixează acțiunile ce vor avea loc în vederea atingerii obiectivelor;

Bugetul – resursele necesare atingerii scopurilor propuse;

Controlul periodic al modului în care se derulează acțiunile, cum sunt folosite resursele, în funcție de mediul intern sau extern în care firma își desfășoară activitatea.

Elaborarea planului strategic în turism este destul de complexă și se iau în

considerare o serie de factori. Dacă firma turistică dorește achiziționarea unei ambarcațiuni, urmând ca aceasta să fie folosită în activități turistice, ea trebuie să țină cont de o serie de factori, cum ar fi:

tehnici;

juridici;

economico-financiari;

operaționali;

administrativi și de personal;

de mediu.

Oricare din acești factori pot sta la baza modificării deciziei de achiziționare a

ambarcațiunii.

Planificarea strategică își propune trei puncte principale:

analiza produs – piață;

elaborarea modelelor de creștere tip produs – piață;

poziția firmei și a serviciilor sale.

Portofoliul produs – piață

În cadrul unei companii mari de turism, portofoliul produs – piață, cunoscut și sub denumirea de portofoliu de afaceri ori portofoliu de SBU – uri (de unități de afaceri strategice – strategic business units, fiind format din unități și subunități de turism, management propriu, conturi proprii, piețe proprii, planuri proprii).

În cazul firmelor mici, unitatea de afaceri strategică poate fi cuprinsă în cadrul unui produs sau serviciu turistic.

Foarte utilă, în analiza portofoliului unei firme turistice, se poate dovedi matricea tip BCG (propusă de Boston Cosulting Group), potrivit căreia, produsele turistice se împart în:

tip vedete (stele), ce au o cotă pe piață mai mare, cât și a ratei de extindere a pieței;

tip vaci de muls, cota pieței proprii este ridicată, iar rata de creștere a pieței redusă;

tip dilemă, a căror cotă de piață este joasă, iar rata de creștere a pieței înaltă;

tip pe moarte, caracterizate prin niveluri coborâte ale ratei de extindere a pieței și ale cotei proprii de piață, firma de turism trebuind să aleagă între a le abandona sau a le relansa.

Există câteva modele ce sunt folosite la creșterea relației tip produs – piață.

Strategii de creștere produs – piață

Aceste categorii de strategii influențează planificarea strategică astfel:

Strategia penetrării este recomandată firmelor de turism ale căror servicii se furnizează deja pe piețele existente;

Strategia dezvoltării produselor constă în pătrunderea pe piața turistică veche cu produse noi: adică lărgirea portofoliului de servicii;

Strategia dezvoltării pieței, ce se concentrează pe găsirea unor piețe noi pentru serviciile vechi;

Strategia diversificării este orientată spre găsirea unor piețe noi pentru produse noi.

Poziționarea firmei și serviciilor sale – prin care se urmărește

crearea și menținerea unei imagini favorabile asupra acesteia, asigurarea avantajelor și profitabilității firmei pe termen lung.

Conținutul planului strategic de marketing

Acest plan este elaborat de un responsabil de marketing al fiecărei unități de planificare strategică și se urmărește succesul sau eșecul

strategiilor de marketing în cadrul firmei.

Dintre cele mai importante elemente amintim:

misiunea de bază a firmei;

descrierea fiecărei unități de planificare strategică;

piețele țintă;

strategia cheie de marketing;

poziționarea firmei și produselor sale;

procedurile de control strategic;

bugetul alocat fiecărui element strategic;

calendarul fiecărei strategii, etc.

Un plan ca acesta urmărește:

lansarea pe piață a noi produse și servicii turistice și modificarea celor existente;

punerea la punct a acțiunilor promoționale și comunicaționale implicând:

relațiile publice (evenimente speciale, emisiuni radio și TV, articole redacționale în publicații);

campaniile de publicitate în direct și de telemarketing;

participarea la saloane, târguri, expoziții etc.

întocmirea bugetelor necesare fiecărei acțiuni etc.

Acest plan de marketing pe termen scurt le limitează la o perioadă de un

an și are ca obiective:

obiective privind vânzările;

obiective privind piața;

obiective privind profitabilitatea;

obiective privind concurența;

obiective privind unele funcții particulare, etc.

Planificarea de marketing poate apărea sub trei forme:

Planificarea indicativă care are la bază o analiză profundă a mediului, a industriei turistice și a pieței și care oferă informațiile referitoare la piață, căile de urmat pentru atingerea obiectivelor propuse.

Planificarea incitativă constă în a propune obiective și căi de acțiune ce au la bază elemente de incitare îmbrăcând forme diverse (subvenții, riscuri de capital, instrumente fiscale).

Planificarea contractuală are la bază obiective fixate în mod precis prin documente juridice speciale.

2.2. Tipuri de strategii

Complexitatea problematicii marketingului impune o gamă largă de strategii ce trebuie abordate în cadrul politicii de marketing, cea mai cuprinzătoare și importantă fiind strategia de piață, denumită și „nucleul politicii de marketing”, celelalte având un câmp relativ limitat. (Florescu C, 1992)

Există o serie de opțiuni strategice pe care marketingul trebuie să le aibă în vedere, fiind grupate după poziția întreprinderii:

strategia creșterii, respectiv a dezvoltării activității de piață, a întreprinderii pe una sau mai multe piețe dinamice;

strategia menținerii activității de piață, caracteristică întreprinderilor cu potențial limitat pe piețe saturate;

strategia restrângerii activității de piață, caracteristică întreprinderilor care trebuie să-și reorienteze profilul de activitate în situația în care piața este în regres.

După poziția întreprinderii față de structurile pieței sunt cunoscute strategia nediferențiată, strategia diferențiată și strategia concentrată.

Strategia nediferențiată este acea strategie adoptată de întreprindere în cazul în care se adresează pieței în mod global și este adoptată de întreprinderile care dețin monopolul pe piață sau altă întreprindere, în cazul în care oferta este mult mai mică decât cererea. În turism, această strategie se întâlnește mai rar datorită complexității produselor turistice datorită modurilor diferite în care consumatorii își exprimă dorințele.

În România, strategia diferențiată o regăsim în activitatea firmelor de turism, în cazul diferențierii tarifelor pe sezoane.

Strategia diferențiată este utilizată de întreprinderi pentru țintirea mai multor segmente de piață, oferind produse sau servicii specifice. În industria turistică există întreprinderi ce operează sub diferite mărci sau nume comerciale, în funcție de segmentul de piață căruia i se adresează. Această strategie este mai mult utilizată decât strategia nediferențiată, deși cheltuielile de marketing sunt mult mai mari, dar, datorită creșterii vânzărilor, aceste costuri suplimentare sunt recuperate.

Strategia concentrată este folosită în cazul în care întreprinderile își concentrează atenția asupra unui segment de piață și căruia îi cunosc foarte bine necesitățile. Această strategie implică riscuri mai mari, datorită segmentelor restrânse de piață cărora li se adresează, care, în turism, pot să-și modifice mai ușor preferințele.

Opțiunea pentru una din cele trei strategii este impusă de o serie de factori. În cazul unei întreprinderi ale cărei resurse sunt limitate, se recomandă o strategie concentrată. În turism este utilizată în cadrul competiției directe dintre marile lanțuri naționale și internaționale și majoritatea hotelurilor și stațiunilor, acestea din urmă furnizând servicii pentru a atrage turiștii în scop de afaceri sau de recreere.

În cazul întreprinderilor cu renume, este recomandată strategia nediferențiată, și mai ales în cazul produselor omogene.

Pentru produsele cu o gamă mai largă se folosește strategia diferențiată. În cadrul acestei strategii punctul forte îl reprezintă specializarea și deosebita atenție acordată unei anumite piețe.

În cazul lansării unui produs turistic pe piață, se folosește în general strategia concentrată (în cazul unui anume segment al pieței) și strategia nediferențiată (în cadrul produselor cu o utilizare mai largă).

În alegerea strategiei trebuie ținut cont și de strategiile competitorilor, fiind în acest caz nerecomandată folosirea strategiei diferențiată sau concentrată.

În funcție de poziția întreprinderii față de schimbările pieței, în literatura de specialitate sunt recunoscute ca opțiuni strategice: strategia activă, strategia adaptivă și strategia pasivă.

Strategia activă este caracteristică întreprinderilor moderne preocupate de perfecționare, care anticipează schimbările pieței și intervin în influențarea acestor schimbări în scopul folosirii lor pentru creșterea profitului. Această strategie presupune și cunoașterea permanentă a modificărilor din mediul extern, depistarea oportunităților și influențarea evoluției acestuia printr-un proces continuu de inovare.

Strategia adaptivă presupune menținerea întreprinderii pe o anumită piață aducând schimbări în activitatea sa.

Strategia pasivă este caracteristică întreprinderilor cu posibilități reduse care își modifică activitățile în urma schimbărilor intervenite pe piață.

După poziția întreprinderii față de exigențele pieței, există strategia exigenței ridicate, strategia existenței medii sau strategia existenței reduse.

Strategia existenței ridicate constă în acordarea unei atenții mai mari calității produselor și serviciilor urmând ca acestea să satisfacă în mod corespunzător cererea consumatorului fiind preferată de marile lanțuri hoteliere etc.

Strategia existenței medii constă în oferirea de produse diferite consumatorilor și este caracteristică întreprinderilor cu un potențial mai modest.

Strategia existenței reduse este folosită în cazul unei piețe mai sărace, unde nivelul concurenței este foarte scăzut.

Ca opțiune strategică se poate adopta o strategie ofensivă sau o strategie defensivă.

Strategia ofensivă este adoptată de o întreprindere ce are un potențial puternic și o marcă de renume dorind să devină lider pe piață.

Strategia defensivă este utilizată de întreprinderile cu potențial mediu și mic care doresc să-și mențină cota de piață sau chiar să și-o restrângă.

Chiar și după stabilirea unei strategii, întreprinderea trebuie să urmeze o nouă etapă, cea de control, în care rezultatele obținute sunt evaluate.

Dacă rezultatele întreprinderii sunt corespunzătoare, întreprinderea poate folosi în continuare aceeași strategie sau același tip de opțiuni strategice, iar în cazul în care rezultatul obținut nu este cel așteptat, întreprinderea trebuie să modifice strategia și să continue alegerea sau modificarea ei până la atingerea rezultatului dorit (Aurelia – Felicia Stăncioiu, 2004).

Tipologia strategiilor de piață

Sursa: Florescu C. (coordonator) – „Marketing”, Editura Marketer, București, 1992

2.3. Strategia produsului turistic

Strategia de produs are o serie de obiective, acestea fiind strâns legate de mărimea gamei de produse și servicii care compun oferta întreprinderii, de gradul de noutate al acestora, cât și nivelul lor calitativ.

Întreprinderea turistică utilizează strategia de produs pentru atingerea unor obiective diverse:

consolidarea poziției deținute într-un anumit segment de piață;

creșterea gradului de pătrundere în consum a unui produs sau serviciu;

lărgirea pieței produsului prin atragerea de noi segmente de turiști;

diferențierea față de produsele similare ale firmelor concurente;

o mai bună poziționare a produselor în cadrul ofertei naționale;

creșterea cotei de piață a produsului sau serviciului.

În cadrul strategiei de produs există câteva direcții principale:

Strategia de flexibilitate a produsului turistic – presupune o urmărire cât mai atentă a evoluției cererii turistică, a pieței turistice cât și capacitatea de adaptare permanentă a ofertei la cerințele și exigențele cererii pe piața turistică.

Această strategie are la bază urmărirea permanentă a pieței și presupune desfășurarea unei politici promoționale active, ofensive.

Strategia de diferențiere

În cadrul acesteia, întreprinderea turistică dispune de mai multe elemente de susținere: produsul în ansamblul său, serviciile asociate produsului, personalul implicat în activitatea de comercializare și prestare a serviciilor, imagine.

Diferențierea prin produs se realizează prin poziționarea acestuia în cadrul ofertei turistice la nivel zonal, național, internațional, prin caracteristicile specifice ale produsului, prin stilul produsului și satisfacțiile pe care acesta le oferă etc.

Strategia prin produs este legată de existența în cadrul ofertei a unicatelor naturale, istorice, ce conferă garanții de succes pe piața turistică.

Strategia de diferențiere prin produs ține cont de calitatea acestora cât și puterea lor de a se adapta la exigențele pieței, acestea din urmă fiind impuse de consumatori.

Diferențierea prin servicii asociate produsului este o strategie ce poate aduce beneficii întreprinderii prin unicitatea și varietatea serviciilor incluse în produsul turistic.

Prin diferențierea personalului de comercializare și prestare a serviciilor, se urmărește satisfacerea cerințelor turiștilor, respectul față de turiști, credibilitate în rândul clienților, comunicare cu clientela turistică etc. Toate acestea necesită o pregătire adecvată în domeniul relațiilor publice.

Diferențierea prin imagine urmărește punerea în valoare a imaginii produsului turistic, utilizând instrumente specifice comunicației (publicitate, marcă, relații, publicitare etc.).

Strategia de diversificare a produsului turistic urmărește satisfacerea cerințelor consumatorilor, acestea putându-se realiza prin:

adoptarea unei strategii de selectare a componentelor ofertei;

strategia menținerii gamei de produse și servicii, în cazul în care acestea satisfac nevoile consumatorilor;

strategia lărgirii pieței produsului.

Strategia de înnoire a produsului turistic, prin înlocuirea produselor vechi

de cele noi, acestea din urmă fiind net superioare din punct de vedere calitativ, ducând la satisfacerea nevoilor consumatorilor.

Alte strategii de produs sunt strategiile de produs sezoniere cât și cele de produs extrasezoniere.

Principalele direcții strategice de produs turistic în extrasezon sunt:

combinarea unor elemente de atractivitate cu grade diferite de sezonalitate, aflate în zone apropiate, ușor accesibile prin poziția lor geografică. Exemplu: produsul turistic oferit se poate prezenta fie ca o combinație de două sejururi, de dimensiuni apropiate, fie ca o combinație incluzând un sejur și o excursie pe un circuit dat;

combinarea, în variante multiple, a serviciilor oferite, elementul variabil fiind, de obicei, serviciile de masă. Exemplu, combinațiile folosite cel mai des sunt „numai cazare”, „cazare + mic dejun”, „cazare + demipensiune”;

diversificarea serviciilor de agrement, prin oferirea zilnică a unor posibilități variate de alegere a modului de petrecere a timpului liber destinat odihnei;

oferirea de sejururi variabile ca lungime;

detașarea, în cadrul ofertei, a unor produse care, prin natura lor, nu prezintă o sezonalitate pronunțată. Exemplu: excursii scurte, în care motivația turistică este reprezentată de elemente istorice, practicarea sporturilor de iarnă, unele manifestări sportive, culturale și folclorice etc.;

diversificarea serviciilor prestate populației din zona de activitate a întreprinderii turistice. Exemplu: diversificarea producției culinare, oferirea de programe de divertisment în unitățile de alimentație publică, organizarea de manifestări expoziționale (Valerică Olteanu)

2.3.1. Caracteristicile produsului turistic:

Prin produs turistic se înțelege totalitatea bunurilor și serviciilor oferite turiștilor de către una sau mai multe întreprinderi turistice (agenții de turism sau prestatori direcți – hotel, restaurant etc.).

Produsul turistic este deci o formă de comercializare a ofertei turistice. Între componentele produsului turistic există o relație de interdependență, fiecare dintre acestea având un rol important în crearea satisfacției clienților.

Principalele caracteristici ale produselor turistice:

sunt eterogene – rezultat al dependenței serviciilor de dotările materiale și persoana prestatorului;

sunt complexe – rezultat al combinării în variante multiple a elementelor componente;

sunt nestocabile – elementele care le compun (exemplu: locurile din avion, zăpada, nopțile de cazare) nu pot fi stocate;

se produc pe măsură ce se manifestă consumul;

au caracter sezonier, cu excepția reuniunilor, afacerilor și parțial, turismul de sfârșit de săptămână sau cel balnear.

2.3.2. Tipuri de produse turistice

După numărul serviciilor pe care le integrează, produsele turistice se împart în:

integrale (megaproduse), care sunt produse complexe, constituite din toate genurile de servicii de bază și auxiliare;

compuse, din a căror componență lipsesc unele servicii de bază (de transport, de cazare);

simple, care presupun prestarea unui singur serviciu, restul nefăcând subiectul ofertei turistice.

După timpul cât motivația turistică poate fi menținută și durata ofertei,

ele se vor grupa în:

durabile, când nevoia de turism și posibilitatea acoperirii ei se mențin o anumită perioadă de timp, ele legându-se de obiective turistice, durabile (exemplu: Masivul Retezat);

nondurabile, în cazul cărora durata ofertei este foarte redusă

După natura lor și a motivației care le generează, produsele turistice

pot fi de ordin:

cultural;

istoric;

sportiv;

medical;

familial;

comercial, etc.

În funcție de durata sejurului, se disting produsele turistice:

de sejur, cu durata mai mare de o zi, care la rândul lor pot fi:

de sejur lung sau vacanțiere, având durate relativ mari;

de sejur scurt sau de week-end, durând doar câteva zile;

de o zi, de genul excursiilor.

În raport cu distanța pe care se deplasează turiștii, serviciile sunt:

pe distanță mică (în cadrul aceleiași regiuni);

pe distanță medie (în cadrul aceleiași țări, de pildă);

pe distantă mare (între țări sau continente).

În raport de perioada din an în care se realizează, serviciile turistice se grupează în:

de sezon, incluzându-le pe cele din lunile de vară (iulie – august), când sunt programate majoritatea concediilor, sau din jurul sărbătorilor (de Crăciun, de Paști etc.);

în afara sezonului, adică în restul anului;

ocazionale.

Luând în considerare numărul persoanelor cărora le sunt adresate, produsele turistice sunt:

individuale

de familie

de grup

Ținând seama de modul în care se derulează, serviciile turistice se împart în:

itinerante, când obiectivele turistice vizate de beneficiari sunt amplasate în locuri diferite, ei trecând pe rând pe la fiecare (de regulă într-un circuit închis);

de sejur, când beneficiarul le consumă în același loc.

Ținând seama simultan de mai multe din criteriile deja menționate, literatura de profil operează și cu următoarele tipuri de produse turistice:

produse „la cheie” (forfetare), care înglobează în structura lor toate tipurile de produse deja menționate (informare, rezervare, transport, cazare, masă, agrement) și care contribuie la satisfacerea nevoii de turism a unei persoane sau colectivități, oferindu-i-se acesteia ca un produs finit (de regulă, de către o organizație de turism);

produs tip „stațiune”, care se prezintă ca un centru de sejur (bază sportivă și de agrement, stațiune balneară, centru de congrese);

produse tip eveniment (sportiv, cultural, recreativ), a căror durată de viață este foarte scurtă, care se caracterizează printr-un risc relativ ridicat (datorat caracterului efemer și concurenței acerbe), prin efort mare organizațional și promoțional, prin dificultăți mari de gestionare etc.

Distribuția produsului turistic

Firmele prestatoare de servicii turistice produc și oferă clientelei servicii pregătite pentru a fi consumate și sunt puse la dispoziția clientelei, fiind o activitate ce se desfășoară în sfera serviciilor.

Rolul ei constă în faptul că facilitează achiziționarea și consumarea serviciilor turistice de către clientelă, în primul rând, iar în al doilea rând face posibile compararea și alegerea de servicii turistice care plac cel mai mult clientelei.

Distribuitorii specializați realizează o preselecție a produselor turistice legat de calitate și de zona turistică etc.

Distribuția în turism îi eliberează pe clienți de o serie de activități pe care aceștia nu au timp să le desfășoare (ex: operații de cercetare, cunoașterea ofertei, evaluarea tarifelor etc.).

În același timp distribuția îndeplinește o serie de funcții printre care:

adaptarea ofertei turistice la cerere;

asigurarea transferului serviciilor de la prestatori la beneficiar;

vânzarea produselor în avans (în cazul produselor perisabile);

rezervarea produselor turistice.

În cadrul distribuției există o serie de canale, acestea din urmă constituind

o problemă legată mai ales de alegerea acestora.

Această alegere se face în funcție de caracteristicile pieței, ale produselor, ale concurenței etc.

Din punct de vedere economic, prin canalul de distribuție se realizează trecerea produsului de la producător la consumator, acest lucru făcându-se prin prezența unor intermediari.

Canalele de distribuție sunt diferite, existând o varietate a acestora (ex: un serviciu de transport aerian poate fi vândut prin intermediul unei agenții de voiaj, a unui oficiu de turism etc.)

Principalele dimensiuni ale unui canal de distribuție a serviciilor turistice:

lungimea (dată de numărul unităților comerciale prin care se realizează vânzarea – cumpărarea);

lățimea (dată de numărul unităților comerciale care participă la distribuirea serviciilor);

adâncimea (gradul de apropiere al ultimului distribuitor de beneficiarul serviciilor).

După gradul de control, canalele de distribuție turistice pot fi:

necontrolate, în cazul în care nici o organizație de turism nu mai poate controla sistemul de distribuție, existând o înțelegere mutuală între producători și distribuitori;

integrate vertical, în care funcțiile angrosiștilor și detailiștilor sunt controlate de o singură organizație;

coordonate vertical, în care controlul asupra canalelor de distribuție de către angrosiști, se face prin contracte încheiate cu prestatorii de servicii turistice.

În funcție de lungimea lor, canalele de distribuție pot fi directe (dacă

serviciile sunt vândute în urma unei întâlniri directe dintre prestator și consumator) și indirecte (atunci când între cei doi există un intermediar).

Există trei tipuri de distribuție, legate de mărimea ofertei cât și de intensitatea cererii:

exclusivă – se caracterizează prin prezența unui singur canal de distribuție, fiind vizat doar un sector geografic;

intensivă – se caracterizează prin existența unui număr mare de canale posibile;

selectivă – reprezintă o soluție intermediară.

Canalele directe

Prin intermediul acestor canale directe serviciile turistice sunt vândute în

urma unei întâlniri directe între prestator și consumator, păstrându-se în permanență un contact direct cu clientela.

Există în acest caz o serie de avantaje, dintre care se menționează următoarele:

este operativă;

serviciile turistice sunt mai accesibile din punct de vedere al tarifelor, existența unor intermediari ar fi pretins adaos;

firma care prestează servicii asigură un control integral asupra distribuției etc.

În turism, distribuția directă se poate realiza în mai multe moduri:

sistemul de rezervări de locuri;

vânzări prin corespondență;

vânzări prin telefon;

vânzări la domiciliu.

Canale indirecte

Specificul acestor canale este dat de existența unor intermediari. Principalele tipuri de intermediari de pe piața turistică sunt: tur-operatorii, agențiile de voiaj, organizațiile sindicale, centrele de rezervări etc.

Tur – operatorii

Tur – operatorii sunt acei care organizează voiajele, călătoriile, ei îmbinând părți ale produselor turistice (ex: servicii de transport, de cazare, de masă etc.), acestea fiind puse la îndemâna clientelei, fie direct, fie intermediari. Aceștia pot oferi spre vânzare un produs turistic, ce poate să cuprindă un mijloc de transport alături de un serviciu turistic (de cazare, masă etc.); dar în același timp tur-operatorii pot oferi doar călătorii.

În funcție de serviciile pe care le asigură clientelei, tur-operatorii pot fi:

acompaniatori, cei ce însoțesc turiștii;

gazde, asigură turiștilor servicii de cazare, masă etc.;

integratori, care asigură doar integrarea serviciilor individuale în produsul turistic complet.

Tur-operatorii îndeplinesc o serie de sarcini: identificarea și cunoașterea clientelei, crearea programelor și a produselor turistice, distribuirea cataloagelor cât și a altor informații, alegerea celor mai buni distribuitori etc.

Agențiile de turism distribuitoare

Rolul acestor agenții este acela de a revinde produsele propuse de tur-operatori consumatorilor.

Distribuția prin agenții poate fi privită ca o distribuție numerică (numărul de om-zile voiaj vândute de agențiile prin care se distribuie un produs turistic) și o distribuție valorică (reprezentând cifra de afaceri a agențiilor).

Aceste agenții vor avea obligația să desfășoare o activitate de informare și sfătuire a clientelei, iar în urma serviciilor prestate ea va fi recompensată prin intermediul unor comisioane.

Agențiile receptive

Agențiile receptive sunt firme turistice din locurile de destinație care asigură serviciile pentru clienții ajunși în locurile de sejur. Unele agenții de acest gen nu au decât o structură administrativă foarte simplă ce cuprinde doar un birou, cu un secretar, cu o dotare mai sumară, cu telefon, fax, copiator etc. Există însă și agenții de primire cu birouri prezente în multe localități sau stațiuni turistice, ce au echipe de ghizi, cu autocare, autoturisme cu șoferi, autoturism de închiriat etc.

Rolul acestor agenții este acela de a menține și garanta continuitatea serviciilor și asistența consumatorilor, acestea propunând tur-operatorilor o anumită gamă de produse receptive (o excursie de câteva zile cu autocarul, vizitarea unor muzee sau monumente etc.).

Există și o serie de alți intermediari cum ar fi: rețelele de vânzări ale transportatorilor (companii de transport care și-au creat propriile agenții de voiaj), asociațiile de rezervări și tranzacții hoteliere, rețelele comerciale obișnuite, organizatorii de voiaje în autocar, implanturile. Acestea din urmă promovează turismul de afinitate, propunându-și să practice un turism de masă.

Activitățile de distribuire au în vedere:

consumatorii;

prescriptorii;

producătorii de voiaje;

mass-media.

Ținând seama de numărul intermediarilor, rețelele de distribuție pot fi:scurte sau lungi.

După aria geografică, rețelele de distribuire se împart în:

regionale;

naționale;

internaționale.

După specializare, rețelele pot fi:

oameni de afaceri;

tineretul (elevi și studenți);

oameni de vârsta a treia;

oameni de știință etc.

După structură, rețelele de distribuție pot fi:

deschise;

restrictive;

integrate;

mixte. (Gherasim T.)

2.5. Promovarea produsului turistic

Promovarea produsului turistic constă în transmiterea, pe diferite căi, de mesaje și informații menite să informeze pe operatorii de turism și pe turiștii potențiali asupra caracteristicilor produsului turistic și asupra elementelor componente ale serviciilor turistice oferite spre comercializare, să le dezvolte o atitudine pozitivă față de întreprinderile prestatoare de servicii turistice, cu scopul de a provoca modificări favorabile în mentalitatea și obiceiurile turiștilor. (O. Snak)

Componentele principale ale politicii de promovare sunt: promovarea vânzărilor, relațiile politice și publicitatea.

Promovarea vânzărilor se adresează cu preponderență vânzătorilor, în scopul dinamizării activității de vânzare, prin intermediul unei cunoașteri mai complete a produselor oferite.

Este o variabilă cu acțiune pe termen scurt, aducând consumatorului avantaje economice, materiale și imediate.

Mijloacele folosite pentru promovarea vânzărilor în turism pot fi considerate următoarele: participarea la târguri și expoziții cu standuri proprii: afișe, calendare cu antetul firmei; distribuirea de cadouri surpriză, pliante, broșuri, cataloage; programe educaționale; mijloace audio – vizuale, diapozitive, casete video, CD.

Trăsătura comună a acestor tehnici de promovare o constituie acordarea unor înlesniri, care în ultimă analiză ieftinesc produsul turistic, făcându-l accesibil unor segmente de consumatori cu posibilități reduse. (Cristian Stoina)

Reducerile de tarife sunt frecvent întâlnite în practica organizatorilor de turism cât și reducerile progresive de tarife în raport cu numărul de zile cumpărate pentru un anumit sejur.

Această facilitate are o puternică influență promoțională, în materialele publicitare ea apare sub forma unei săptămâni gratuite acordate celor care cumpără o săptămână sau două de sejur. Aici o zi de sejur apare redusă cu 50%, respectiv 33% față de tariful inițial.

Gratuitățile se oferă fie tuturor categoriilor de populație, în special la unele servicii de agrement, intrări la muzee și expoziții etc., cel mai frecvent gratuitățile se oferă familiilor cu copii.

Relațiile publice reprezintă un stadiu preliminar pentru campaniile de promovare și de publicitate. Acestea acționează asupra opiniei publice prin liderii de opinie, care prin poziția lor profesională dețin o influență asupra opiniei publice în general. Este cazul reporterilor de la radio, a ziariștilor din presă, redactorilor jurnalelor televizate, personalităților și președinților diverselor asociații etc.

În relațiile publice, este important de analizat și sensibilizat anumite segmente ale marelui public, tinerii, mediile religioase, segmentele consumatoare pentru anumite produse.

Principalele grupuri țintă în relațiile publice sunt:

interne – personalul firmei, acționarii, furnizorii, distribuția etc.:

externe – clienții efectivi și potențiali, autoritățile locale și guvernamentale, asociațiile profesionale, grupurile de presiune și liderii de opinie.

Publicitatea – instrument promoțional de marketing ce concură la dirijarea produselor și serviciilor spre piețele de desfacere, spre consumatori. (Cristian S)

Publicitatea este un mijloc de comunicare de masă care necesită de un

destinatar și un mijloc de comunicare, destinatarul fiind grupul care va recepționa mesajul.

Publicitatea susține noul produs pe piață, consumatorul recunoscând utilitatea produsului.

Prin publicitate se poate facilita:

lansarea unui nou produs sau serviciu;

introducerea unui nou preț sau tarif;

sporirea vânzării unui produs sau serviciu prin prelungirea sezonului;

pătrunderea pe o nouă piață sau atragerea de noi segmente de consumatori.

Principalele forme ale publicității în turism sunt:

în funcție de obiect: de produs sau serviciu, de marcă și instituțională;

publicitatea de produs sau serviciu:

de informare pentru un no produs;

de condiționare;

comparativă;

de reamintire.

după aria geografică de răspândire a mesajului: locală, regională, națională și internațională;

după natura pieței: se adresează consumatorului sau intermediarilor;

după tipul mesajului difuzat:

de natură factuală, prin reliefarea caracteristicilor clare ale serviciului, produsului;

de natură emoțională, vizând exploatarea unor resorturi emoționale ale individului.

după efectul intenționat: imediat și întârziat;

după sponsor: producătorul, intermediarul, alți agenți economici.

Eficiența unui mesaj publicitar în presa scrisă, compus din text, ilustrație și/sau slogan, frecvența apariției și estetica încadrării. În ultima vreme este preferată ilustrația, considerată mai eficientă. (I. Ionescu, 2000)

Diferențierea strategiilor promoționale în turism poate fi făcută în funcție de mai multe criterii:

modul de desfășurare în timp: permanente și intermitente;

aria de cuprindere: promovarea imaginii globale a firmei, zonei, stațiunii, promovarea unui produs sau a unei grupe de produse și strategia de extindere a imaginii existente;

poziția față de structurile pieței: nediferențiată (pentru întreaga piață), diferențiată (pentru fiecare segment) și concentrată (pentru un singur segment de piață);

caracterul strategiei: ofensivă (pentru obținerea unei cote ridicate de piață) și defensivă (de apărare, spre a-și menține poziția deținută pe piață);

sediul activității promoționale: cu forțe proprii sau cu ajutorul unor instituții specializate. (V. Balaure, 2000)

Cap. III PREZENTAREA STAȚIUNII VATRA DORNEI

3.1. Prezentare generală

Scurt istoric

Primele izvoare scrise despre localitatea Vatra Doenei datează din 14 mai 1600, urmând ca în anul 1775 Dorna să intre sub influența austriacă. Între istoricii mai vechi, numai Dimitrie Cantemir a fost preocupat de existența acestor locuri, (subiectul fiind tratat mai pe larg în lucrarea "Descriptio Moldaviae"), pe care le așeaza într-o categorie cu cele din Vrancea .

O istorie a acestei zone bazată pe documente scrise nu există, singurele informații, incomplete și ele, aparțin unor lucrări ca: "Monografia Moldovei" tipărită în 1889 de George de Catargi, Eduard Fischer și Ladislau Zurkowschi sau în "Topografia Bucovinei" de dr. Daniel Vermea. Mai există de asemenea "Istoricul ocolului Câmpulungului" tipărit în 1960 de Teodor Bălan.

În "Monografia Moldovei" precum și în "Topografia Bucovinei" se susține că în aceste părți, pe la începutul secolului al XII-lea (pe la 1120), ar fi fost o mică republică românească independentă, ca parte constitutivă a Ocolului Câmpulungului. Cu circa 200 de ani mai târziu (1352) a devenit dependentă de noul principat al Moldovei întemeiat de Dragoș Vodă, populația acestui teritoriu sporind cu emigranți veniți din Ardeal.

O dată intrat sub stăpânire austriacă în 1775, documentele vorbesc despre suferințele la care stăpânirea austriacă a supus aceste așezări. O parte a localităților dornene au intrat sub ocupație habzburgică: Vatra Dornei, Poiana Stampei, Dorna Candrenilor, Iacobeni, Ciocănești, pe când alte localități au rămas în teritoriul Moldovei: Dorna Arini, Saru Dornei. Locuitorii au luptat aproape un secol pentru recunoașterea privilegiilor.

Astfel, la sfârșitul acestui secol se fac pentru prima dată valorificări în scopuri terapeutice ale apelor minerale. În 1788, R Haquet face cunoscute analizele apelor minerale de la Sarul Dornei și Vatra Dornei. Recunoașterea oficială a importanței izvoarelor minerale se datorează studiilor din 1805 ale doctorului Ignatziu Plusch, ce a propus un proiect de amenajare al băilor, ce a fost aprobat prin Decretul administrației la 17 ianuarie 1881. O nouă etapă în dezvoltarea stațiunii balneare s-a înregistrat în anul 1895. La această dată geologul Stur a întreprins un studiu geologic al terenului la baza căruia a stat proiectul de dezvoltare al stațiunii după 1895. Tot în acest an se face analiza turbei de la Poiana Stampei, urmând a fi date în folosință primele instalații pentru aplicarea tratamentului cu nămol (la modă pentru vremea respectivă.

Toate aceste amenajări au făcut ca numărul turiștilor să crească, asemenea și cererea turistică. Numărul persoanelor au crescut de la 400 în 1880 la 587 în 1896, pentru ca în 1905 să se înregistreze un număr de 2144 persoane.

În perioada 1896-1897, principalele obiective turistice ale stațiunii balneoclimaterice Vatra Dornei erau: Cazinoul Vatra Dornei, Palatul Comunal, Palatul Național, Izvorul “Ioan”, Izvorul Ferdinant și Izvorul “Sentinela”, Gara mare și Gara Bai, Biserica catolică și Templul evreiesc. Activitatea turistică a fost impulsionată și de ritmul de construire a căilor de comunicatie, începând mai ales din a doua parte a secolului al XVIII-lea, care a legat zonele turistice montane cu marile centre urbane limitrofe Carpaților (construirea în 1780 a șoselei Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Poiana Stampei – Pasul Tihuța – Bistrița).

Perioada războaielor mondiale a influențat dezvoltarea activității turistice în majoritatea stațiunilor, multe din acestea suferind grave deteriorări. După război, Vatra Dornei a cunoscut o perioadă de înflorire. Imediat după 1950 Vatra Dornei a intrat în exploatare la întreaga sa capacitate și până în 1989 a continuat să se dezvolte în toate planurile: medical, de agrement, de odihnă ș.a.

În martie 1999, localitatea Vatra Dornei a devenit oraș – stațiune turistică de interes național, iar pe 7 iulie 2000 a fost declarat municipiu.

Turismul dornean a continuat să se dezvolte și după 1990, astăzi turismul devenind componenta de bază a dezvoltării localității, iar Vatra Dornei supranumită și “Perla Bucovinei “ capătă rezonanță nu numai pe plan național, dar și internațional.

Așezarea Geografică

Vatra Dornei este una dintre cele mai mari localități cu caracter turistic din Nordul Moldovei atât prin faptul că este o stațiune balneoclimaterică cât și a potențialului sportiv și de agrement.

Municipiul Vatra Dornei este situat în partea sudică a Bucovinei, la o altitudine de 804 m, la confluența râurilor Dorna și Bistrița, în depresiunea Dornelor, cuprinsă pe două laturi de Obcina Mare și Obcina Mestecănișului și pe latura nord-vestică de munții Bistriței. Aceasta este dezvoltată pe două terase de acumulare, una de 2-5 m, pe stânga râului Dorna, iar alta la 10-15 m pe dreapta râului, pe aceste nivele morfologice aflându-se parcul stațiunii cât și bazele de tratament.

Din punct de vedere geologic, teritoriul stațiunii se încadrează în zona cristalino-mezozoică a Carpaților Orientali, cuprinzând o parte din semisfera tectonică Iacobeni – Vatra Dornei.

Depresiunea este închisă de munți astfel: în nord de munții Suhard, la nord-est de masivul Giumalău, la est și sud-est de munții Bistriței, la sud de munții Călimani, iar în vest de munții Bargau. Deși aspectul depresionar este foarte clar, trasarea limitelor de sud și vest este destul de dificilă, deoarece culmile desprinse de munții Călimani și Bargau și delimitate de afluenții celor două artere principale (Dorna și Neagra Sarului) trec în pante spre fundul depresiunii, așa încât rama depresiunii este secționată doar în părțile de nord și de est. Astfel se evidențiază profilul asimetric al depresiunii, accentuat și de dezvoltarea considerabilă a teraselor pe dreapta Bistriței.

Depresiunea se află într-o zonă cu climă montană răcoroasă, cu inversiuni de temperatură. Astfel, temperatura aerului în oraș se situează în jurul valorii de 6,4 grade celsius, cu 7 grade celsius în ianuarie și 16 grade celsius în iulie. Cantitatea medie anuală de precipitații este de 900 mm pe mp, cu maxime în lunile iunie și iulie. În timpul iernii precipitațiile sunt mai numeroase, realizând un strat de zăpadă de 1,1-1,6 m grosime. Aceste ierni au o durată de circa 5-6 luni pe an, iar în locurile mai ferite de lumina soarelui zăpada se menține până în ultimele zile ale lunii aprilie, favorizând desfășurarea activităților de iarnă.

Vegetația are un caracter montan, preponderente fiind coniferele: molidul, bradul, pinul, ienupărul și unele specii de foioase, paltinul de munte, mesteacănul, plopul, sălciile și arinul, precum și arbuști și subarbuști: măceș, soc roșu, zmeur, afin, merișor. Fauna din această zonă este preponderent populată de: cerb, căprioară, urs brun, vulpe, mistreț, jder, dihor, nevastuică, bursuc, vidră. Dintre păsările de munte specifice zonei: cocoșul de munte, corbul și unele specii de răpitoare. În râurile Dorna și Bistrița se întâlnesc pești specifici apelor reci, de munte: păstrăv, lostriță, clean.

Rezervații și arii naturale: Parcul municipiului Vatra Dornei, arbori seculari: zambru, zada, stejar, molid; plante ocrotite: zambru, arin pieptănat, sângele voinicului, angelica.

Existența apelor minerale este legată de emanațiile de dioxid de carbon ale manifestărilor postvulcanice din masivul Călimani. În stațiune există 17 surse și poate fi exploatat un debit de peste 60mc în 24 de ore, apa minerală carbogazoasă fiind furnizată, în principal de stratul acvifer acumulat în nivelele permeabile ale terasei superioare. Prima atestare documentară asupra caracteristicilor apelor minerale din Vatra Dornei datează din 1870. În ultimii 50 de ani s-au făcut cercetări complexe hidrologice, geofizice, climatologice și fizico-chimice, precum și lucrări de explorări și exploatare a surselor hidrominerale.

Vatra Dornei dispune de mai multe tipuri de ape minerale, caracterizându-se printr-o individualitate hidro-chimică și genetică distinctă:

ape carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice, feruginoase;

ape minerale sulfuroase, în principal oligominerale (Iacobeni) utilizate în circuitul balnear pentru aerosoli.

Un rol important în desfășurarea activității turistice îl ocupă prezența spațiilor verzi. În municipiul Vatra Dornei spațiile verzi ocupă un total de 37ha, din care zona de agrement și parcuri ocupă 36,4ha și spațiile verzi 0,6 ha.

Calitatea aerului se datorează prezenței pădurilor de conifere (brad, pin, molid), ce realizează în permanență oxigenarea aerului în cursul anului, conferind un plus de purificare a aerului.

Armonia peisajului montan ce se întrepătrunde cu pajiștile bogate, potențialul antropic existent, au dat acestei zone în general și stațiunii în particular o puternică personalitate, turismul devenind componenta de bază a dezvoltării localității.

3.2. Potențialul turistic al Depresiunii Dornelor

Pontențialul turistic natural este un factor de atractivitate esențial. De prezența acestuia este legată nemijlocit existența sau absența activităților turistice. În cadrul său intră componentele cadrului natural, cu un aport diferit, în funcție de raporturile cantitative și calitative existente în structura sa.

Depresiunea Dornelor prezintă caractere particulare la nivelul tuturor compartimentelor cadrului natural, care conferă posibilități complexe de valorificare din punct de vedere turistic.

Relieful depresiunii include altitudini medii de 800-900 m, încadrate de munți. Geneza depresiunii – una dintre marile depresiuni din Carpații Orientali – a suscitat numeroase discuții, adesea contradictorii. Cea mai plauzibilă ipoteză este aceea a originii mixte, tectonice și de eroziune (I. Donisă, 1968). Se evidențiază un profil asimetric al depresiunii accentuat de dezvoltarea considerabilă a teraselor pe dreapta Bistriței.

Natura împrejurimilor cât si cea a locurilor din depresiunea Dornelor este, prin peisajele unice, de o frumusețe rară.

Fondul morfoturistic se impune prin valențele, predominant peisagistice, din care a rezultat o diversitate de forme morfologice ce se constituie ca și categorii specifice de obiective turistice.

a) Potențialul climatic – turistic

Climatul, influențat de etajarea reliefului, de la 500–2500m, este unul din factorii duali de maxima importanța: favorizanți sau dimpotrivă, inhibanți ai activităților turistice. Elementele climatice specifice, fiecare în parte, sau ca un tot, acționează stimulativ sau restrictiv, alături de celelalte componente ale fondului turistic natural, în posibilitățile de practicare a unei anumite forme de turism. Pe de altă parte, elementele climatice, acționând diferențiat asupra organismului uman, introduc o selecție destul de riguroasă a categoriilor de persoane compatibile (din punct de vedere fiziologic) accesului sau sejurului într-o anumită ambianță naturală montană.

Regimul radiației solare are implicații directe în evoluția principalelor elemente climatice ce influențează nemijlocit activitatea turistică. Acestea suferă modificări importante oscilând de la 105,7 kcal/cm² la 110 kcal/cm²/an la altitudini joase și 90 kcal/cm²/an la peste 1800 m. Înclinarea și expoziția versanților influențează de asemenea direct distribuția radiației solare.

Un fenomen specific cu implicații în activitățile economice, îl constituie inversiunile de temperatură, caracteristice mai ales în anotimpul rece, cu manifestare pronunțată în depresiunile intramontane închise, care favorizează acumularea aerului rece. Frecvența cazurilor cu inversiuni termice este maximă în ianuarie, când temperatura medie a lunii coboară sub -6ºC și se mai produce sporadic în iulie, când temperatura medie rar depășește 14ºC.

Regimul umezelii aerului influențează nebulozitatea. În depresiune, maximul de nebulozitate se produce iarna (6,3 – 6,6 zecimi) și minime vara (4,9- 5,3 zecimi). Acest fapt, face ca sezonul optim pentru practicarea turismului montan să fie în intervalul august – septembrie.

Precipitațiile atmosferice au o distribuție neuniformă, cu o creștere substanțială în altitudine și de la est la vest. Cantitatea medie anuală de precipitații are valori de peste 600 mm (la Vatra Dornei – 672 mm), deși variația de la un an la altul este destul de mare. Spre exemplu, în anul 1912, au căzut la Vatra Dornei 1033 mm precipitații iar în 1921- numai 470 mm.

De o deosebită importanță, pentru activitatea turistică, sunt precipitațiile solide. La altitudini de 800 – 1200 m, unde sunt amplasate cea mai mare parte a stațiunilor montane, grosimea medie a stratului de zăpadă este de 40 – 50 cm și are o durată de 100 de zile (din decembrie până în martie).

Se întrunesc astfel, condiții favorabile și o perioadă suficient de lungă pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Regimul temperaturii aerului este și el o componenta esențiala; în centrul depresiunii, la Vatra Dornei, temperatura medie anuală este de 5,2ºC, temperaturile medii ale lunilor celor mai calde și celor mai reci variind între 15ºC în lunile iulie și august și –6,1ºC în luna ianuarie. În depresiunea Neagra Șarului, mediile temperaturilor anuale oscilează între 4 și 6ºC, cu temperaturi medii în lunile de vară de 15,7ºC și de iarnă de –5,1ºC, fiind frecvente inversiunile termice. Numărul zilelor cu îngheț este cuprins între 170 și 195, umezeala relativă a aerului fiind de 80%. Minima absolută, înregistrată la Vatra Dornei, a fost de –36,5ºC (13.01.1950). Temperaturi ridicate în timpul verii s-au înregistrat la Vatra Dornei, 36,4ºC (15.08.1957) și la Poiana Stampei 30,4ºC (29.08.1950).

Depresiunea este dominată de vânturi care bat din sectoarele SV-V și E- NE, a căror viteză este în general redusă (rar egalează sau depășesc 20m/s); în mod frecvent se înregistrează numeroase zile de calm (30-50%). (Geografia României, vol.III)

Ionizarea aerului este rezultatul radioactivității subsolului, al radiației cosmice ultraviolete și X și este un alt factor ce influențează activitățile fiziologice.

Dintre ionii pozitivi și negativi s-a ajuns la concluzia că a doua categorie are o influență favorabilă în normalizarea parametrilor funcționali ai organismului, legat de electroschimbul pulmonar.

În depresiune Dornelor predomină ionizarea negativă, aceasta fiind datorată radiațiilor ultraviolete și în special aerosolilor rășinoși produși de pădurile de conifere.

În aceste condiții climatice caracteristice, organismul uman reacționează diferențiat, mai ales la schimbările bruște de vreme. Acești factori, între anumite limite, nu influențează starea organismului, sunt indiferenți sau sedativi, ori creează o stare de relaxare, de confort, destindere.

b) Rețeaua hidrografică are un profil longitudinal diferit, înclinat, cu albii adeseori adâncite, frecvente căderi (cataracte, cascade – în zona de munte) de lățimi și debite variabile, în funcție de categoria de mărime și afluenții primiți. Aceștia, precum și luncile și pașunile aferente zonelor sunt factori de atracție, valorificați cu deosebire în sectorul orașului Vatra Dornei și amenajați pentru turismul de sfârșit de săptămână și agrement (pe râul Dorna se practică river – rafting).

Dorna este cel mai mare afluent din întregul curs al Bistriței, având la vărsare un debit mediu de circa 6,5 m3/s. Dorna izvorăște din munții Căliman și parcurge un traseu de 50 km. Principalul său afluent, Coșna, lung de 22 km, își adună numeroși afluenți din munții Suhard și anume: Runcu, Dieciu, Zimbru, Pietrosu, Diaca, Băncușoru, Făgețelul și Ciotina.

Râul Neagra Șarului izvorăște din munții Căliman și străbate partea estică a depresiunii pe 35 km.

Bistrița, denumită în amonte de Vatra Dornei, “Bistrița Aurie”, izvorăște din munții Rodnei și până la confluența cu Dorna, curge pe o lungime de 70 km, după care străbate depresiunea până la Cheile Zugrenilor, unde formează un defileu spectaculos.

Râurile au fragmentat intens munții pe care-i străbat, sculptând importante căi de acces spre vârfurile cele mai înalte ale acestora. De-a lungul văilor, căile ferate și drumurile forestiere pătrund adânc, ușurând circulația în toate sensurile.

c) Fondul turistic biogeografic: Depresiunea Dornelor se află în etajul pădurilor de molid. Numeroase localități au teritoriul acoperit în proporție de 60% cu păduri: Poiana Stampei (80,6%), Dorna Candrenilor (79,2%), Dorna Arini (68,1%), Iacobeni (68%), Vatra Dornei (67,9%), etc.

O anumită categorie de păduri servește în exclusivitate funcția turistică, acestea fiind incluse în nomenclatoarele silvice ca păduri de agrement, de recreere și protecție sanitară, amplasate în apropierea marilor centre urbane, a stațiunilor balneoturistice, în areale montane de intensă circulație turistică, în lungul unor artere rutiere majore. Acestea au un regim aparte, nefiind incluse practic în circuitul economic.

În stațiunea Vatra Dornei, spațiile verzi, cu deosebire plantațiile arboricole, introduc varietate și pitoresc în geometricul clădirilor și străzilor, creând efecte spațiale particulare, precum și efecte de lumină și cromatică, ceea ce duce la creșterea puterii de atracție. Parcul orașului, de 50 ha, aflat pe dreapta râului Dorna și prelungindu-se până sub Dealu Negru, este un obiectiv major, unde sunt concentrate sediul stațiunii, clubul, vile, pensiuni, etc., reprezentând în același timp și o rezervație dendrologică.

Din suprafața spațiului intravilan de 365,4 ha, suprafața spațiilor verzi este de 70 ha.

Vegetația preponderentă în bazinul Dornelor este cea din familia coniferelor. Însă în partea superioară a masivelor ce străjuiesc depresiunea Dornelor (Suhard, Căliman, Bistriței) la peste 1600 – 1700m, se dezvoltă un complex de tufișuri și pajiști subalpine. Tufișurile sunt formate din jneapăn, ienupăr pitic, anin de munte și smârdar, la care se adaugă afinul și merișorul de munte.

Pajiștile subalpine sunt alcătuite din graminee: părușca, păiușul, iarba vântului, firuța , pieptănărița, șa.

În timpul verii, pajiștile din zona înaltă, prin aspectul lor multicolor, dau peisajului un farmec aparte.

Foarte răspândite, sunt pajiștile montane secundare care ocupă suprafețe întinse, reprezentând o bază furajeră de calitate.

Sub 1700 m, cea mai mare parte a munților este acoperită cu păduri de molid, care îmbracă versanții de jur împrejur până în zona depresionară. Elementul principal ce apare este molidul , specie boreală și boreal – montană (în Europa de Est). Mai rar apar și alte specii, ca scorușul, paltinul și chiar zada. Pe alocuri se întâlnesc pâlcuri de fag sau de mesteacăn și salcia căprească.

Plantele ierboase mai frecvente din zona pădurii de molid sunt: măcrișul iepurelui, degetăruțul, perișorul, feriga; foarte frecvent este și mușchiul verde.

În vatra depresiunii Dornelor, de-a lungul râurilor principale apare o vegetație de luncă reprezentată din specii de esențe albe: sălcii, răchite, plopi, cătini, anini. La umbra plopișurilor se dezvoltă arbuști (soc, sânger, călin) și un strat erbaceu.

La poalele Călimanului, spre Țara Dornelor, fânețele sunt dominate de molizi cu vârful tăiat, cunoscuți sub numele de “corle”, care servesc ca adăpost pentru vite. La Panaci se găsesc corle cu 15 – 20 de vârfuri, cu trunchiul gros, care dau un aspect exotic întinselor fânețe (Tr.Naum, Butnaru, 1989).

Un specific al depresiunii Dornelor îl constituie prezența turbăriilor acide, numite local “tinoave”. Mlaștini mai apar și în sectoarele plane ale culmilor înalte din munții Căliman, sub formă de mlaștini eutrofe, denumite “bahne”.

În bahne întâlnim o plantă ocrotită – roua cerului, o plantă carnivoră micuță. Prin ochiurile de apă ale mlaștinii de turbă de lângă Vatra Dornei se ivesc la suprafață floricele gălbui ale altei plante carnivore- otrățelul de baltă.

Pe lângă aceste specii mai rare, se întâlnesc și relicte boreale care au găsit un loc de refugiu în bahne. Așa este vârtejul pământului sau mesteacănul pitic. Tinoavele de mare altitudine sunt acoperite cu pernițe de mușchi (o relictă glaciară), punctate de ochiuri de apă cu licheni, alge și bacterii adaptate la asemenea condiții de viață.

În bahne, există de asemenea și plante comune, dar care atrag atenția fie prin coloritul lor, fie prin curiozitatea formei. Alături cresc rogozuri, sălcii pitice, orhidee etc. Dintre orhidee, cea mai des întâlnită este poroinicul cu flori violacee pătate cu brun. Primăvara apar floricele portocalii de calcea calului.

Printre arborii și plantele ocrotite enumerăm: tisa, smârdarul, bulbucii de munte, ghințura, crucea voinicului, vulturica, roua cerului, etc.

d) Fondul turistic zoogeografic este evident puternic influențat de climă și vegetație. Astfel pe versanții munților ce încadrează depresiunea, fauna este dispusă altitudinal, contribuind la individualizarea unor biocenoze specifice, cu rol determinant în menținerea echilibrului ecologic și trofic. În această zonă montană se disting trei etaje principale: etajul faunistic al pajiștilor alpine și al tufișurilor alpine, etajul faunistic al pădurilor de conifere și etajul faunistic al făgetelor (R.Munteanu, 2001).

Etajul faunistic al pajiștilor alpine și al tufișurilor apare pe înălțimile munților Suhard, Căliman și Bistriței. Temperaturile scăzute, oscilațiile mari de temperatură din aer și de la suprafața solului, iernile lungi, zăpezile mari, vânturile puternice determină numărul mic de specii din acest etaj faunistic.

Se întâlnesc aici : șoarecele de zăpadă, chițcarul de munte. Pe stâncile inaccesibile cuibărește acvila de munte, cea mai puternică răpitoare de la noi, care se hrănește cu pradă vie în exclusivitate.

În jnepenișuri trăiesc cocoșul de mesteacăn și șopârla de munte.

Etajul faunistic al pădurilor de conifere cu condiții biotice și abiotice particulare se remarcă prin mamifere de talie mare, unele de importanță cinegetică : ursul, cerbul, căpriorul, mistrețul, râsul, lupul, vulpea, jderul .

Păsările sunt reprezentate de specii precum: cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, destul de rar întâlnit, fiind chiar declarat monument al naturii. În aceste păduri mai trăiesc: ciocănitoarea de munte, un relict glaciar, șorecarul, buha și huhurezul.

Dintre reptile pot fi amintite: vipera comună și șopârla de munte iar dintre amfibieni: broasca brună, tritonii de munte. Dintre mamifere tipice pădurilor de conifere regăsim șoarecele vărgat și șoarecele scurmător.

Etajul faunistic al făgetelor este determinat de o baza trofică mult mai variată și mai bogată, valorile medii termice fiind mai ridicate, iar intensitatea și durata luminii mai mare în comparație cu pădurile de conifere.

Fauna mamiferelor rozătoare este reprezentată de: șoarecele gulerat, veverița, pârșul, etc.. O frecvență mare în pădurile de fag o au viezurele și mamiferele de talie mare întâlnite și în etajul coniferelor: ursul brun, lupul, jderul, cerbul, mistrețul, căprioara, râsul etc.

Bogată este și fauna păsărilor din făget. O pasăre caracteristică pentru aceste păduri este ierunca sau găinușa de alun.

Fauna ihtiologică este bine reprezentată în apele repezi de munte care brăzdează ținutul. Zona păstrăvului înglobează Bistrița Aurie până la Ciocănești, apoi cele două Diece, Coșna, Rusaia, Dorna, Neagra Șarului etc. Zona lipanului începe pe Bistrița Aurie, în aval de Ciocănești. Pe lângă cele două specii amintite mai sus menționăm și lostrița, specie rară, ocrotită de lege, ce se găsește în apele din bazinul Bistriței, mreana vânătă, boișteanul, zglăvocul precum și scobarul.

Fauna mlaștinilor. Între componentele faunei de mlaștini, multe sunt relicte și elemente boreale. Dintre vertebrate, sunt remarcate păsările: fâsa de pădure, fâsa de luncă, ciocănitoarea pestriță mare.

Fauna montană prezintă astăzi mai puțină importanță economică, cât mai ales științifică. Un număr restrâns de specii intră parțial și sub incidența activităților cinegetice și piscicole, activități ce trebuie să se afle sub un control riguros, atât al organismelor silvice cât și a celor de protecție a mediului înconjurător, respectiv Comisia Monumentelor Naturii.

e) Păstrându-se un echilibru dinamic, s-au putut dezvolta două forme caracteristice de turism: turismul cinegetic și turismul piscicol.

Turismul cinegetic are o extensie restrânsă și cuprinde o categorie mai puțin numeroasă de persoane. Are în incidență câteva specii de mamifere mari printre care: mistrețul, lupul, ursul carpatin, cerbul, căpriorul, sau mai mici: iepurele, vulpea, precum și păsări, mai ales cele de pasaj. Vânătoarea are, în cazul unor specii, și rol de selecție, când sunt eliminate exemplare cu deficiențe în dezvoltare.

Turismul piscicol are extensie mai mare și este legat de fauna acvatică specifică regiunii montane. Aceasta se încadrează domeniului păstrăvului cu dominanta păstrăvului indigen, ce populează apele la peste 1000m altitudine, al lipanului și cleanului , acestea fiind caracteristice apelor din depresiune.

În practicarea turismului cinegetic sau piscicol se are în vedere respectarea legii cu privire la animalele ocrotite. Dintre mamiferele acestea pot fi amintite: ursul carpatin, râsul, cerbul; dintre păsări- cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, buha, cucuveaua, huhurezul de pădure, iar din fauna apelor- lostrița.

Datorită acțiunilor de protejare a vânatului și de sancționare a braconajului, fauna codrilor Dornei trăiește într-un echilibru acceptabil.

În concluzie, putem afirma că depresiunea Dornelor împreună cu aria montană înconjurătoare dispune de un potențial turistic natural complex, ce oferă un peisaj unic, de o frumusețe rară, prin diferitele forme de relief (defilee, căldări și văi glaciare, aparate vulcanice, mări de grohotișuri și de aglomerate vulcanice, etc.) acoperite de o vegetație și o faună bogată cu multe specii ocrotite de natură, prin aerul pur, puternic ozonat și nu în cele din urmă, ce uimește prin puterea magică tămăduitoare a apelor minerale și a turbăriilor.

Potentialul turistic antropic – Componenta umană, se impune din ce în ce mai mult în cadrul patrimoniului turistic al depresiunii Dornelor prin calitățile de diversitate, originalitate și chiar de unicitate, pe plan național sau chiar mondial. Pe de altă parte, se remarcă o concentrare a acestuia în această depresiune intramontană carpatică, dezvoltată încă din Evul Mediu timpuriu ca „țară” cu structură social-economică cristalizată.

Obiectivele turistice, cultural-istorice, sunt rezultatul unei îndelungate și continue locuiri a teritoriului carpatic, conturandu-se și, treptat, individualizandu-se o civilizație materială cu caractere specifice, dar integrată organic cu cea a regiunilor limitrofe.

Aceste obiective au fost structurate pe criteriul cronologic și pe cel al funcționalității inițiale. Gradul lor de conservare este, de cele mai multe ori, în raport invers proporțional cu vechimea.

Cele mai vechi urme de locuire în depresiunea Dornelor au fost atestate, pe baza cercetărilor arheologice, încă din vremea pietrei neșlefuite; evoluția, în condiții istorico-sociale apropiate, cu legături economice și culturale continue, cu un schimb permanent de valori, dar și sub incidența unor influențe multiple a diferitelor popoare, cu care a intrat în contact (romani, tătari și mai târziu austrieci) a dus la edificarea, pe parcursul următoarelor secole, unei culturi materiale complexe, caracteristice, reprezentată prin vestigii ce sintetizează aceste interferențe, precum și printr-o viață economico-socială de un tradiționalism de esență dacică, ancestrală, ce se manifestă până astăzi în ocupații și manifestări tradiționale.

Obiectivele social-culturale, de interes turistic, se grupează după specific în: monumente de arhitectură, obiective istorice, vetre folclorice și de artă populară, muzee și case memoriale.

Dintre monumentele de arhitectură se remarcă bisericile și mănăstirile. Demne de amintit sunt bisericile de lemn, ce reprezintă chintesența îndelungatei evoluții a civilizații lemnului, caracteristică a regiunilor carpatice. Astfel de biserici se găsesc în satele Iacobeni și Gheorghițeni, cea din urmă datând chiar din secolul XVIII.

Alte biserici renumite prin vechimea și arhitectura lor sunt: Biserica „Sfântul Nicolae” de la Broșteni, construită în timpul domniei lui Petru Șchiopul (1586), Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la schitul Rarău, construită în secolul al XIX-lea de familia Balș, Biserica din Cârlibaba, Schitul Piatra Tăieturii din comuna Panaci.

În orașul Vatra Dornei, cele mai importante obiective turistice religioase sunt Biserica Catolică, ridicată în anul 1908, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” construită în anul 1678, „Templul Evreiesc” ce datează din 1908 și Catedrala „Sfânta Treime” ridicată mai recent, în 1991.

Majoritatea obiectivelor istorice sunt concentrate chiar în cadrul orașului. În centru se află clădirea în stil florentin a primăriei(foto1)– „Palatul Comunal”

(▲foto1)

– care a fost construit între anii 1896-1897. În imediată apropiere se află monumentul eroilor români și minoritari din Vatra Dornei, căzuți în Primul Război Mondial (1914-1918), monument ce a fost lucrat în marmură albă. Tot aici se află și o cruce din marmură neagră, omagiu adus eroilor din Decembrie 1989.

În parcul stațiunii se găsește clădirea Cazinoului, ce a fost proiectată de un arhitect de la Curtea Imperială din Viena și ridicată în 1885, aflându-se astăzi în renovare; din același complex de cladiri fac parte construcția de la izvorul de apă „Sentinela” și „baile vechi”.

Aproape de parcul orașului se află baza de tratament, cu hotelurile Bradul, Călimani, Intus.

Alte clădiri din Vatra Dornei cu încărcătura cultural- istorică sunt: Poșta, Gara-Băi – clădiri ce datează din 1910, sediul Întreprinderii Miniere (fost camin preoțesc), Liceul „Vasile Lupu”, Hanul „Lăpușneanu”, Vila „Belvedere”, Vila „Cembra” (1985), clădirea bibliotecii „G.T. Kirileanu” construită în 1901.

Monumente istorice importante din restul depresiunii Dornelor se află la Cârlibaba – „Obeliscul lui Bogdan Vodă”, ce amintește locul unde în 1359 acesta a descălecat venind din Maramureș. Pe malul stâng al Bistriței, la poalele Bârnărelului se află ruinele Hanului Chilia, din timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu.

Toate aceste monumente sunt completate, de foarte multe ori, armonios cu monumente de arhitectură modernă, reprezentând instituții culturale și de utilitate socială, integrate organic vechilor centre urbane.

Cultura materială și spirituală rurală: Profilul economic dominant și-a pus amprenta asupra înfățișării așezărilor rurale, ale căror gospodării sunt reflectări ale funcționalitpții de baza ale acestora- prin fizionomie, materiale de construcție folosite, componentele gospodăriei și grupajul acestora.

Activitățile rurale influențează dezvoltarea unui anumit tip de gospodărie, ale cărei componente au destinație precisă și funcționalitate, iar forma, dimensiunile și amplasarea acestora în cadrul gospodăriei creează o multitudine de variante locale.

În acest context, se remarcă gospodăriile tipic pastorale, cu ocol, întărit cu grupare pe cele patru laturi, a tuturor elementelor: locuință, dependințe, adăposturi zootehnice și cele pentru păstrarea furajelor.

În cadrul gospodăriei se detașează locuința, construită într-un tip arhitectural specific bucovinean. Fiind într-o zonă de munte, multe sunt construite din lemn, unele dintre ele cu etaj, cu numeroase încăperi, cu frumoase decorații exterioare, având motive florale, zoomorfe sau geometrice în general stilizate, extrem de (◄foto2) armonios îmbinate. De cele mai multe ori aceste decorațiuni încing pereții ca niște brâie sau însoțesc marginile acestora (ex. case din satele Ciocănești, Dorna Candrenilor).

Ornamentele amintite, aplicate pe albul ca neaua, formează o armonie perfectă cu peisajul natural, încântător. Meșterii locali, care realizează aceste minunate opere de artă populară, se inspiră din cusăturile ce se întâlnesc pe iile și fustele țărăncilor sau din motivele ce apar pe covoarele lor. Culorile predominante, deosebit combinate, sunt maro deschis, negru sau verde, mai rar întâlnite fiind albastrul, galbenul sau rozul.

Tot la Ciocănești, dar și la Poiana Stampei și Iacobeni există ateliere meșteșugărești de încondeiat ouă și de sculptură în lemn(foto 3).

Această îndeletnicire este practicată de la cel mai mic membru la cel mai mare, semn că arta populară este dusă mai departe, păstrată de la o generație la alta. (foto 3▼)

În această depresiune intracarpatică se mențin în continuare, deși puternic influențate, ocupații cu vechi tradiții. Între acestea, se remarcă păstoritul, care, practic acoperă întreaga arie montană și cu domeniul pastoral montan în cadrul căruia s-a integrat complexul de amenajări specifice – stânele. La acestea, se adaugă toată gama de ustensile tradiționale, necesare activității pastorale și produsele rezultate, prelucrate după procedee tradiționale, de o calitate și savoare deosebite.

O altă activitate cu rădăcini adânci în istorie este olăritul care se mai (foto4◄) păstrează în forma sa tradițională, din punct de vedere al tehnicii de execuție, ardere și al culorilor naturale folosite, doar într-un număr restrâns de localități: Chiril, Crucea, Todireni.

Prelucrarea materiilor textile(lâna, inul, cânepa) și a pielii, pentru obținerea articolelor de îmbrăcăminte (Dorna Candrenilor, Șaru Dornei, Ciocănești, Cojoci) precum și prelucrarea lemnului, sunt ocupații caracteristice, răspândite în întreaga Țară a Dornelor (Dorna Arini, Iacobeni, Panaci, Șaru Dornei etc.)

Vetrele folclorice și etnografice abundă în această depresiune în forme multiple și originale, de la cântecele și dansurile populare, la port, tip de casă și gospodărie, obiecte casnice, datini și obiceiuri străvechi.

Toate acestea sunt reprezentate oarecum în miniatură la muzeul etnografic din Vatra Dornei.

Expoziția de etnografie, cu caracter permanent, ce ființează în incinta impunătoarei clădiri a Palatului Primăriei, oferă o imagine retrospectivă, complexă și convingătoare asupra bogăției civilizației tradiționale montane, bucovinene în general și a zonei Dornelor în special.

Punctul de atracție al expunerii îl constituie cele trei interioare tradiționale, amenajate printr-o regie bine dirijată, dar subordonată realității etnografice zonale.

Arhitectura este reprezentată prin macheta unei case tradiționale specifice zonei Dornelor, plasându-se ca vechime la începutul secolului al XIX-lea. Modelul a fost adus din satul Coșna. Macheta e susținută de câteva elemente arhitecturale autentice: stâlpi și portițe, de cerdac, cuie din lemn de tisă, pentru fixat dranițele pe acoperiș. Portița de cerdac este ornamentată, folosindu-se ca elemente de decor vechi simboluri astrale.

Ceramica este bogat reprezentată prin obiecte specifice celor două importante centre: Rădăuți și Marginea, dar și a unui centru mai puțin cunoscut – Păltinoasa.

Țesăturile de interior – lăicere, cergi, ștergare confecționate din lână, cânepă și bumbac, oferă un spectacol de un mare rafinament cromatic. În acest sector, sunt expuse atât creații vechi de peste 100 de ani cât și creații de dată recentă.

Creația în lemn este riguros reprezentată, întrucât, în zona de munte, majoritatea bărbaților știu să mânuiască barda și celelalte unelte specifice acestui meșteșug. Astfel, găsim aici numeroase obiecte achiziționate din sate precum: Neagra-Șarului, Panaci, Dorna Candrenilor, Coșna, Poiana Stampei, Ciocănești, Cârlibaba.

Portul este clasificat pe cele patru zone etnografice: Dorna, Câmpulung-Moldovenesc, Gura Humorului și Rădăuți. Fiind o zonă de interferență, în zona Dornelor se resimt din plin influențele Ardealului, Maramureșului, Harghitei și Neamțului.

Datinile de nuntă sunt sugerate prin năfrămile de vătăjei, cusute cu lână sau chiar cu fir metalic. Nu lipsește nici coronița de mireasă confecționată din flori naturale.

Datinile și obiceiurile de iarnă încă își mai păstrează autenticitatea. „Alaiul caprei” este realizat cu personaje miniaturizate. Jocurile cu măști mai păstrează și astăzi ceva din ritual; astfel, în coronița caprei se utilizează ca ornament, pe lângă panglici, canafi și flori de busuioc și „mintă creață”.

Interioarele tradiționale. Partea aceasta a expoziției dorește să reproducă modul de organizare a unei odăi țărănești cu specific dornean. Cuptorul a fost reprodus la scară naturală; la fel și masa de sărbătoare (nuntă, botez, hram), lada de zestre sau blidarul.

Drumul bradului este o expoziție tematică ce aduce un omagiu plutașilor dorneni. Au fost abordate aici toate fazele de lucru la pădure, precum și plutăritul.

Au fost realizate machete, începând de la tipul cel mai vechi de plută – chingi de lemn – până la cel mai nou – în șprangă.

Păstoritul. Există în această expoziție o ordonare a exponatelor pe idei majore, legate de momente bine alese: tunsul oilor, urcatul la munte, măsura oilor, închegatul, etc. Majoritatea exponatelor sunt originale. Într-un colț, a fost reprodusă la scară naturală o vatră cu vârtej, de a cărei cujbă (cârlig) stă agățat ceaunul de urdit.

Creația nouă. Aici sunt etalate țesături, piese de port, obiecte din lemn, toate purtând amprenta actualului, valorificând materia primă tradițională: lână, bumbac, lemn. Această creație își trădează noutatea. Astfel, cămășile femeiești și cele bărbătești renunță la paleta cromatică bogată, mergând pe una mai reținută și mai sobră. În privința ornamentelor se părăsește tot mai mult geometricul, în favoarea floralului.

Cât despre mediul natural care a inspirat creațiile localnicilor din depresiunea Dornelor, acesta este reprezentat la Muzeul de Științe Naturale din Vatra Dornei. Acest muzeu a fost înființat în anul 1957. Aici sunt prezentate două aspecte: bogăția floristică și faunistică a zonei și cinegetica. Sunt abordate și probleme de ocrotire a naturii, de filogenie și de ecologie.

Toate aceste obiective (monumente de arhitectură, monumente istorice, muzee, case memoriale) reprezintă atracții turistice inedite. Însă, pe lângă aceste obiective, de mare atractivitate sunt festivalurile ce au loc în diferite momente ale anului. În luna februarie sunt organizate Serbările Zăpezii, unde sunt invitate să cânte diferite ansambluri folclorice, dar și formații de muzică ușoară. În luna iunie se ține festivalul de muzică ușoară pentru copii și adolescenți – „Muzritm”. În septembrie are loc festivalul tradițional al teatrelor de păpuși „Căsuța din povești”, iar în octombrie, festivalul național al teatrelor populare „Ion Luca”. În perioada 25-28 decembrie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă se ține festivalul de datini și obiceiuri de iarnă „Porniți plugul feți-frumoși”. Cel mai nou înființat este “Festivalul Pastravului”, care are loc la Ciocanești, de doi ani, și care este dovada plauzibilă a faptului că un asemenea eveniment declanșează o serie întreagă de urmari economice benefice zonei- datorită acestuia, drumul care leagă localitatea Vatra Dornei de Ciocanești a fost modernizat, iar întrega zonă a beneficiat de o putenică promovare, fapt care a dus la dublarea numarului de turisti în luna august, când are loc festivalul. Același lucru s-a întâmplat și la evenimentele declanșate de pelerinajul care a avut loc la mănăastirea Putna.

Concentrarea de elemente de cultură populară materială, originală în unele așezări rurale, amplasate la rândul lor, în areale geografice intens locuite, precum și importanța crescândă, pentru turism, a fondului turistic antropic (cultural istoric), care atrage categorii din ce în ce mai largi de persoane și mai ales turiști străini, pune problema, din ce în ce mai acut, a organizării satului turistic. Acest tip de sat, ar avea un rol important în conservarea și protecția fondului turistic antropic.

3.3. Infrastructura turistică din Depresiunea Dornelor

Căile de comunicație aduc o contribuție importantă, orientând și canalizând fluxurile turistice spre obiective de importanță majoră: unități montane, stațiuni, areale cu fond turistic antropic. De altfel, infrastructura s-a aflat întotdeauna în legături de interdependență cu activitățile turistice. Varietatea, densitatea, dar mai ales gradul lor de modernizare au stimulat amenajările turistice.

Depresiunea Dornelor, din punct de vedere fizic, este izolată de rama muntoasă înconjurătoare, însă prin intermediul pasurilor și a culoarelor de vale, (Dorna, Bistrița) străbătute de căi de acces, această depresiune a devenit liantul între teritoriile inter și extracarpatice.

Legăturile transcarpatice au fost stimulate și intensificate ulterior, pe parcursul epocii feudale, când s-au permanentizat drumurile tradiționale pastorale și ale lemnului, consolidându-se astfel legăturile economice, politice și culturale între Moldova și Țara Românească.

Pe traseele tradiționale carpatice s-au construit, între 1871-1944, principalele căi ferate, care au sporit astfel posibilitățile de acces și traversare a Carpaților dintr-o parte în alta. S-a continuat în ultimele două decenii cu o intensă activitate de modernizare a căilor ferate, electrificatre și completa dieselizare a tracțiunii. Și cum turismul este în primul rând un „fenomen în mișcare”, există legături între principalele obiective turistice și ariile de proveniență a turiștilor.

Vatra Dornei dispune de cale ferată electrificată Suceava-Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei-Ilva Mică- singura arteră feroviară de legătură a nordului Moldovei cu Transilvania. Acest tronson de 191 Km lungime se desprinde din magistrala 500 (București-Vicșani) la Suceava (după 450km), îndreptându-se spre vest, spre Transilvania. Pe teritoriul depresiunii Dornelor, între Mestecăniș și Coșna, calea ferată are o lungime de 33 Km, însumând 9 stații de cale ferată (Mestecăniș, Iacobeni, Argestru Hm-cu haltă de mișcare, Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi hc-cu haltă de călători, Roșu Hm, Dorna Candrenilor hc, Floreni, Coșna Hm), care constituie tot atâtea puncte de plecare spre Suhard. Dintre aceste stații, trenurile accelerate opresc doar la Mestecăniș, Iacobeni, Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi.

Foarte important este intensitatea diurnă pe căile de comunicație (numărul de legături), ceea ce oferă posibilitatea unui acces fluent. Gara Vatra Dornei dispune de două direcții de acces și de 23 de legături realizate de către trenuri personale și accelerate. Fiind o stațiune climaterică foarte solicitată, beneficiază de trenuri cu regim accelerat, speciale, zilnice, cu legături directe din și spre: București (10ore), Timișoara (11ore), Oradea (7ore), Galați (10ore), Bistrița (5ore)-cu tren personal, Cluj (4 ore), Suceava (3 ore), Iași (5 ore). Acest fapt conferă stațiunii Vatra Dornei o largă accesibilitate a turiștilor din aproximativ toate zonele țării.

De la Floreni, calea ferată continuă să străbată partea vestică a depresiunii Dornelor până la Dornișoara, pe o distanță de 23km, având 6 stații CFR: Floreni, Podu Coșnei Hm, Turbăria Stampei Hm, Dorna Burcut hc, Dornișoara, cu 4 legături, fiecare realizate prin trenuri personale ce circulă în toate zilele, mai puțin sâmbăta și duminica. (Mersul Trenurilor, 2005)

Traficul de mărfuri pe calea ferată este deservit de stațiile Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi și halta Roșu. Întreprinderile din orașul Vatra Dornei cu volum mare de transport au linii proprii de garaj. Calea ferată trecând prin teritoriul orașului, inclusiv prin zona centrală, se intersectează cu căile rutiere în numeroase puncte prin pasaje la același nivel, fapt care constituie un important impediment în fluența circulației rutiere.

Căile rutiere, mult mai numeroase decât căile ferate, străbat întreaga depresiune a Dornelor, fiind formate din drumuri naționale și județene. Rețeaua de drumuri este însă in proiect de reamenajare, fiind practic aproape distrusă; rare sunt porțiunile de drum care asigură un trafic sigur, la o viteză decentă.

Cea mai importantă șosea ce străbate depresiunea Dornelor este șoseaua națională DN17- Măgura-Vatra Dornei- Câmpulung Moldovenesc, care realizează legătura între DN1C (la Dej) și DN2 (la Suceava), ea fiind inclusă totodată în categoria drumurilor internaționale (E576, între Cluj-Napoca și Suceava). Din pasul Tihuța (1200m) această șosea coboară în compartimentul Poiana Stampei, urmărind apoi firul râului Dorna, până la Vatra Dornei; de aici urcă pe Bistrița Aurie până la Iacobeni, angajându-se apoi în serpentinele ce duc spre pasul Mestecăniș (1099m) și mai departe pe valea Moldovei. La Vatra Dornei, din DN17 se desprinde DN17B, care urmărește firul Bistriței până la Poiana Teiului (88km), localitate situată la Coada Lacului de la Izvorul Muntelui, unde întâlnește DN15 (Târgu Mureș-Toplița-Borsec-Bicaz). Drumul național 17, pe teritoriul depresiunii Dornelor de la Poiana Stampei până la Iacobeni, are lungimea de 34 km, el însoțind o bună parte calea ferată. Mergând pe la poalele masivului Suhard între Podu Coșnei- Vatra Dornei și Iacobeni pe o lungime de 27km, acest traseu oferă priveliști încântătoare.

La Iacobeni, DN17 întâlnește DN18, care vine de la Baia Mare (pornind din DN1C)- Sighetu Marmației- Vișeul de Sus- Borșa și trece peste pasul Prislop (1416m) în valea Bistriței Aurii. Între satele Rotunda și Iacobeni, această șosea însoțește îndeaproape nu numai apele râului Bistrița(sectorul Bistrița Aurie), dar și marginea estică a Suhardului, pe o distanță de 31km, în lungul cărora se înșiră renumitele sate Cârlibaba și Ciocănești. La Rotunda, coborând dinspre pasul omonim, întâlnește DN17D, care între Beclean și comuna Șanț este asfaltat, în timp ce tronsonul situat între munții Suhard și munții Rodnei deocamdată este doar pietruit (circa 20 km).

Putem observa astfel, că drumurile naționale ce străbat depresiunea Dornelor fac legătura între Moldova și Bucovina pe de o parte și Transilvania (Țara Bârgaielor și Țara Năsăudului) și Maramureș, pe de altă parte. Din drumurile naționale se despart o serie de drumuri locale, care reprezintă căi directe de acces spre munții din împrejurimi. Astfel, de la Vatra Dornei, o șosea județeană se îndreaptă spre Pasul Păltiniș (1355m) și mai departe spre valea Bistriței; din ea, la Șaru Dornei, se desparte un drum modernizat în întregime, care urcă la Călimani (40km). Tot din DN17 se desprinde la Dorna Candrenilor, drumul local ce urmărește cursul râului Negrișoara, până aproape de izvor. Pe viitor, se are în vedere realizarea de legături rutiere între Vatra Dornei și Borsec.

Se poate spune că Vatra Dornei are o poziție avantajoasă, fiind situată pe DN17 și pe calea ferată (Ilva Mică-Suceava), aflându-se la 105 km depărtare de reședința de județ, Suceava (aprox. 2 ore transport auto și 3 ore transport feroviar); 40km de Câmpulung Moldovenesc (aprox. 50 min transport auto și 1h15min transport feroviar), 85km de municipiul Bistrița (aprox.1h30min transport auto și 5 ore transport feroviar). Un alt punct forte ar fi prezența aeroportului de la Suceava.

Foarte dezvoltată este rețeaua de drumuri forestiere din cadrul munților ce înconjoară depresiunea Dornelor. Deoarece zona forestieră se suprapune peste cea mai mare parte a regiunii montane, căile de acces create pentru valorificarea economică a acesteia – drumurile forestiere – pot fi și sunt utilizate, în accesul sau chiar în organizarea spațială a unei zone turistice. Traseele acestora urmează, în general, rețeaua hidrografică, cum ar fi: în munții Suhard, drumurile forestiere de-a lungul văilor Tesna, Coșna, Diaca, Humor, Scorușu, Ciotina; în munții Căliman- drumurile de pe Dornișoara, Secu, Colăcelu, Roșu, Sărișoru Mic, Sărișoru Mare, Pârâul Haitii; în munții Giumalău – drumurile de pe văile Fieru, Argestru, Chilia, Rusca, iar în munții Bistriței acestea sunt mai puțin numeroase și anume pe văile Arin, Ortoaia, Rusca.

Drumurile forestiere se desprind din rețeaua rutieră modernizată și, în situația reducerii sau suspendării exploatării forestiere, pot deveni drumuri forestiere- turistice, la nivel altitudinal mediu, care pătrund în zona montană, până la limita superioară a pădurilor. Șoselele forestiere alcătuiesc o rețea densă, ce face legătura între poalele muntelui și zona sa înaltă. Utilizarea lor crescândă în scopuri turistice va impune modernizarea celor mai reprezentative.

Accesul pietonal direct spre zona montană înaltă și deplasările în cadrul acesteia se fac prin poteci turistice marcate. Acestea se desfășoară de la poalele munților, pe versanți și în lungul culmilor montane (adeseori pe vechile „plaiuri”). În depresiunea Dornelor există multe puncte de plecare pentru traseele de pe munții înconjurători.

Munții Bistriței sunt traversați în lățime de un traseu pentru mountain bike ce pornește de la Dorna Arini până la vârful Șarului (1524m) și se continuă apoi pe valea Bârnarului.

Singurul mijloc de transport care deserveșteîn ezclusivitate activitatea turistică este transportul pe cablu, utilizat atât pentru accesul rapid în zona montană cât mai ales către pârtiile amenajate.

În Vatra Dornei, pe pârtia Dealu Negru transportul pe cablu se face cu telescaunul (▲foto10), având capacitatea de două persoane. Lungimea traseului este de 3250m, diferența de nivel este de 400m, iar capacitatea orară de transport este de 400 persoane/h. Durata medie de parcurgere a traseului este de 15 minute.

Spre deosebire de telescaun, teleschiul (la care poate fi adăugat și baby-schiul- mijlocul de transport pe cablu cel mai simplu) este puțin costisitor, de mai mici dimensiuni, cu trasee mult mai scurte. Teleschiul de pe pârtia Parc are 900m lungime, diferența de nivel fiind de doar 150m. Acesta asigură accesul direct la punctele terminus ale pârtiei de schi.

Infrastructura tehnică: în zona orașului Vatra Dornei, alimentarea cu apă potabilă se face din râul Dorna. Pentru restul zonei, alimentarea este asigurată de fântâni, de izvoarele subterane existente în zonă. Comunele Iacobeni, Neagra Șarului, Cârlibaba, Poiana Stampei dispun de bazine cu stații de epurare a apei.

Apa caldă este asigurată cu ajutorul centralelor termice pe bază de lemn și mai puțin pe gaz. Rețeaua de evacuare a apei este satisfăcătoare.

Rețeaua de distribuție a gazelor naturale este în curs de definitivare. Orașul Vatra Dornei nu este încă racordat la rețeaua de distribuție, el fiind deservit cu gaz îmbuteliat. Hotelelurile Bradul și Călimani ce aparțin de Societatea Dorna-Turism dispun de 12 butelii de gaz.

Rețeaua de distribuție a energiei termice: sursele termice sunt asigurate de o centrala termică pe bază de rumeguș (dată în folosință în primăvara anului 2004 și care funcțiuneaza la o treime din capacitate), precum și de centrale de cartier care funcționează cu combustibil lichid ușor (ce urmează a fi transformate în puncte termice, odata cu extinderea rețelei de distribuție a agentului termic). Încălzirea se face și prin sobe pe lemn. În Vatra Dornei agentul termic existent satisface nevoile populației și obiectivele economice.

Rețeaua de distribuție a energiei electrice acoperă 92% din zona locuibilă, gospodăriile individuale îndepărtate, pe vârf de munte, nebeneficiind de alimentare la sursa de energie electrică.

Zona depresionară dispune de rețea telefonică mixtă (analogică și digitală)

precum și de rețea de telefonie mobilă. Acoperirea teritoriului cu servicii de telefonie mobilă în rețeaua Dialog, ulterior Orange datează din noiembrie 1997. Zona aferentă localităților Panaci, Iacobeni, Cârlibaba nu are acoperire în totalitate pentru rețeaua de telefonie mobilă.

În ceea ce privește rampa de gunoi a orașului Vatra Dornei, aceasta se află la 5 km depărtare de oraș, pe malul Bistriței.

3.4. Baza materială turistică din Depresiunea Dornelor

Baza materială cuprinde ansamblul mijloacelor de cazare, terapeutice, de agrement, alimentație publică și transport, destinate satisfacerii cererii turistice. Baza materială este aceea care permite „fixarea la obiectiv” a subiecților care, într-un interval de timp prestabilit, valorifică componentele fondului turistic natural și antropic. Prin diversitate, dimensiuni, profil arhitectonic și varietatea formelor de manifestare a acesteia, se impune în peisajul cu valențe turistice (unitate montană, stațiune, centru urban sau așezare rurală) și face parte din ansamblul de măsuri ce concură la amenajarea turistică. (Ciangă Nicolae, 1997)

Între baza tehnico-materială și resursele naturale turistice trebuie să existe o corespondență atât pe plan calitativ structural cât și pe plan cantitativ al dotărilor. Astfel existența unor resurse de ape minerale justifică construirea unei baze de tratament adaptată la specificul de valorificare al resurselor respective și dimensionată la nivelul debitului resursei care să asigure un număr maxim de proceduri.

Baza de cazare: structurile de cazare turistică cuprind o multitudine de forme care pot fi clasificate conform criteriului investiției (grea sau ușoară) și pe baza unor considerente de rentabilitate, prețuri și clientelă specifică în:

hotelărie;

extrahotelărie (reședințe secundare, apartamente mobilate, unități sociale de cazare- sate de vacanță, centre de tineret, case familiare de vacanță);

structuri de cazare nepermanente (camping, caravaning, camping-car, cabane).

Formele de cazare au evoluat de la componentele „clasice”- casa de odihnă sau tratament (vila) și hotelul, specifice stațiunilor, respectiv centrelor urbane, continuând cu apariția cabanelor odată cu integrarea unităților montane în sfera turismului, la începutul secolului XX. În perioada postbelică a fost reconsiderat, ca formă de cazare, hanul turistic- motelul, devenit, prin adaptare funcțională, categorie de cazare specifică turismului automobilistic. De asemenea, apare popasul turistic, adaptat unui turism de masă cu o mobilitate accentuată, exigențe de confort mai modeste caracteristice unei categorii sociale și de vârstă specifice (populația tânără, cu venituri limitate)-(Ciangă Nicolae, 1997).

Hotelăria- formă tradițională a cazării turistice, a devenit o activitate de sine stătătoare, creatoare de locuri de muncă și sursă de venituri. Hotelul este structura de primire amenajată în clădiri sau corpuri de clădiri, care pune la dispoziția turiștilor camere, garsoniere sau apartamente dotate corespunzător, asigură prestări de servicii specifice și dispune de recepții și spații de alimentație în incinta clădirii.Hotelurile sunt clasificate conform unui sistem de norme în funcție de confort, dimensiune, echipamente și calitatea serviciilor.

Hotelurile din stațiunea Vatra Dornei au o capacitate totală de 1400 de locuri (vezi anexa 2, tabelul 3), capacitate ce variază de la 20 de locuri de cazare (Maestro, BVT) la 580 locuri cât însumează complexul hotelier „Călimani – Bradul”; acesta din urmă reprezentând 45% din totalul bazei hoteliere. Predomină unitățile cu confort mediu, de două stele.

Majoritatea hotelurilor dispun, pe lângă camere cu 2 sau 3 paturi și de apartamente. Deoarece Vatra Dornei este o stațiune balneoclimaterică, unele hoteluri (Intus, Călimani –Bradul, Cembra) dispun de baze terapeutice complexe, legate prin pasaje închise și de baze de tratament.

Acest fapt face ca aceste hoteluri să aibă un grad maxim de ocupare, cu predilecție de către persoanele de vârsta a treia care vin la tratament.

Vilele – sunt structuri de primire de capacitate relativ redusă, funcționând în clădiri independente, cu arhitectură specifică, situate în stațiuni balneoclimatice sau în zone și locuri de interes turistic, care asigură cazarea turiștilor și prestarea unor servicii specifice.

Vilele din stațiuni, prin amplasament și stil arhitectonic, marchează tendințele și orientările, în materie de dotare, pe care le-a avut turismul pe parcursul a aproape 100 de ani și influențele europene care s-au exercitat. Și în prezent acestea reprezintă un exemplu reușit de implantare armonioasă în peisajul natural montan și de încărcătură optimă într-un spațiu determinat.

În stațiunea Vatra Dornei există 7 vile – case de odihnă, dintre care patru (Vila Ozon, Vila Pârtie, Vila Suhard și Vila Pinul) funcționează împreună cu hotelul Cembra și aparțin de S.C. „Sind România S.A.” Capacitatea lor totală este de 240 de locuri, având și bază proprie de tratament, 3 cantine și 2 bufete- bar. Celelalte vile (Musetti, Călimănel și Iulia) au confort mai ridicat, de 3 stele, având pe lângă camere cu două paturi și apartamente.

Pe lângă vile, trebuie menționate pensiunile turistice și agroturistice – care sunt structuri de primire cu o capacitate de cazare până la 20 de camere, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură pe lângă cazarea turiștilor și condiții de pregătire și servire a mesei.

În depresiunea Dornelor, acestea sunt foarte numeroase (vezi turism rural) având în total o capacitate de 485 de locuri, din care 39% aparțin pensiunilor din Vatra Dornei.

Cabanele turistice sunt structuri de primire, nepermanente, de capacitate relativ redusă, funcționând în clădiri independente, cu arhitectură specifică, care asigură cazarea, alimentația și alte servicii specifice necesare turiștilor aflați în drumeție sau la odihnă în zone montane, în apropierea stațiunii balneare sau a altor obiective de interes turistic.

Cele mai multe cabane sunt amplasate în zona montană; astfel fiind cabanele Giumalău și Rarău de pe munții cu același nume și cabanele Rețitiș și Pietrosul din Munții Călimani. În aria depresionară, singura cabană este cea din Vatra Dornei- Cabana Schiorilor, așezată la baza pârtiei de schi Parc. Această cabană cu o capacitate de 30 de locuri și cu un restaurant rustic cu 40 de locuri, asigură turiștilor și schiuri, sănii, snowmobil, etc. .

O categorie aparte, o formează cabanele ilice și de vânătoare, utilizate de o categorie restrânsă de persoane implicate în turismul cinegetic și piscicol.Acestea sunt concentrate în masive cu fond cinegetic și piscicol valoros: în munții Bistriței, sunt patru astfel de cabane, iar în munții Călimani- trei.

Hanul turistic- motelul- are tradiție în țara noastră, fiind amplasat încă de acum un secol de-a lungul principalelor căi rutiere. Este astăzi o unitate de tip hotelier cu capacitate de cazare în general mică (în medie 30 de camere), amplasate in imediata apropiere a șoselelor, langă stațiuni și orașe.

Sunt utilizate de cei care se deplasează cu mijloace de transport auto, din această cauză sunt create posibilități de parcare pentru autovehicule în imediata apropiere a camerelor.

Popasul turistic- campingul este cea mai nouă categorie de cazare. Are un caracter complementar și a apărut ca urmare a necesității de a se asigura suplimentar locuri în perioada de vârf a sezonului turistic.

Principiile de amplasare sunt asemănătoare cu cele ale hanului și este utilizat de aceleași categorii de turiști. Gradul de confort și servicii asigurate sunt însă inferioare hanului. De asemenea, are o funcționalitate și satisface necesitățile unui turism în continuă mișcare și o categorie aparte de turiști: de vârstă tânără și cu venituri relativ modeste.

Popasul turistic, cu peste 30 de unități, include căsuțe și terenuri pentru instalarea corturilor și are o mărime medie de 108 locuri.

În Vatra Dornei, Camping Autoturism are 18 locuri de cazare în cabană și 22 de locuri în căsuțe și dispune de snak – bar, sală de menaj și apă caldă(în prezent acest stabiliment este în curs de reamenajare).

În concluzie putem afirma că în depresiunea Dornelor baza de cazare reprezentată prin hoteluri, vile, pensiuni, cabane turistice, hanuri, popasuri are o capacitate mare de cazare – 2120 locuri, aceasta dominând în zona stațiunii Vatra Dornei. În stațiunea Vatra Dornei capacitatea de cazare este cu mult mai ridicată la hoteluri decât la celelalte forme de cazare.(fig 3)

Fig 3. Capacitatea de cazare pe categorii în stațiunea Vatra Dornei

Sursa: Direcția de Statistica Suceava, 2004

Alte componente ale bazei materiale turistice

Baza materială terapeutică este un apanaj exclusiv al stațiunilor balneoclimaterice și parțial al celor climaterice. Gradul de diversificare al bazei terapeutice, introducerea procedurilor moderne, care completează eficient terapia naturistă clasică ce valorifică factorii naturali de cură (ape minerale, mofetele, peloidele); dimensionarea acesteia în concordanță cu mărimea, structura și calitatea bazei de cazare determină ierarhizarea stațiunilor, nuanțând puterea lor de atracție.

În prezent, ponderea cea mai mare o deține baza terapeutică, utilizând factorii hidrominerali (ape minerale) cu cele două proceduri majore: cura internă și cura externă (sub forma băilor calde cu ape minerale) la care se adaugă băile cu gaz carbonic (mofetele) și tratamentul cu peloide.

Capacitatea bazelor de tratament, trebuie să fie și în general este dimensionată și raportată în funcție de debitul apelor minerale utilizabile. Este necesar pentru o procedură personală minimul de 0,4 m3 apă minerală.

În ultimele decenii au fost edificate la Vatra Dornei două complexe hoteliere (Călimani – Bradul și Intus) cu baze terapeutice proprii, cu modalități moderne de tratament, eficiente în tratarea numeroaselor maladii. Astfel tratamentul afecțiunilor aparatului cardio/vascular (hipertensiune arterială, arteroscleroză, cardiopatia ischemică, boli ale arterelor și ale venelor) se axează în principal pe băi carbogazoase și mofetele naturale la care se adaugă băi galvanice, băi ascedente, infuzii și electroterapie prin ionizări și raze ultraviolete.

Afecțiunile aparatului locomotor (cele de natură reumatismală, de natură traumatică și de natură neurologică) beneficiază de tratamente cu nămol, kinetoterapie la sală sau bazin, băi kineto și dușuri, împachetări cu parafină, electroterapie (diadinamice, ultrasunete, ionogalvanizări, unde scurte) și masaj.

Bolile asociate sunt tratate diferit, în funcție de afecțiune, astfel :

boli ale aparatului respirator (bronșite, astm bronșic, rinosinuzite) sunt tratate cu acroterapie, acrosoli și inhalații cu ape sulfuroase și substanțe medicamentoase și gimnastică respiratorie;

boli ginecologice (anexite și metroanexite cronice, sterilitatea) sunt tratate cu împachetări și tampoane cu nămol, unde scurte;

boli ale sistemului nervos (nevroze și arteroscreloză cerebrală) sunt tratate cu băi carbogazoase și cu plante medicinale și ionizări;

boli ale sângelui (anemii)– prin cură internă la izvor (ape feruginoase);

boli digestive– cură internă;

boli metabolice (diabet, obezitate)– prin cură mixtă internă și externă (băi, kineto masaj).

Cura balneară durează 10 – 18 zile și se compune din asocierea factorilor naturali cu proceduri ajutătoare prescrise de medic, asociată cu dieta alimentară în funcție de afecțiune.

Baza de tratament completează astfel factorii terapeutici naturali diversifiând paletele tratamentelor majore.

Alimentația publică: alături de baza de cazare și cea terapeutică, alimentația publică din stațiunea Vatra Dornei, contribuie la conturarea profilului acestora și la creșterea puterii lor de atracție. Prin specificul produsului oferit, se marește oferta și se completează celelalte aspecte de bazei materiale turistice.

În acest sens, pentru stațiunile balneoclimaterice profilate pe terapia afecțiunilor digestive sau cardiace, tratamentul specific este dublat și de o dietă alimentară riguroasă. În contrast cu acest aspect, intră în competiție larga diversitate a unităților de alimentație publică, cu specific autohton, ele însele obiective de loc neglijabile ale ofertei turistice.

Dimensionarea bazei de alimentație publică este dependentă de mărimea capacității de cazare (se consideră că pentru un loc de cazare sunt necesare 1,5 – 2 locuri pentru a se putea satisface și necesitățile turismului de tranzit), iar profilul acestuia, de complexitatea și specificul funcțional al obiectivelor turistice.

Se impun restaurantele care au proliferat în paralel cu extinderea bazelor de cazare de tip hotelier, cantinele – pensiune (categorie specifică stațiunilor), ș.a. În stațiunea Vatra Dornei, capacitatea totală a restaurantelor din incinta hotelurilor și a vilelor este de minimum 1791 locuri. Pe lângă aceste restaurante se mai numără și cafe – barurile.

În restul stațiunii, în afara restaurantelor ce aparțin de hoteluri, mai sunt și altele, care satisfac nevoile turiștilor precum: restaurant Select, restaurant Fast-Food-Crisvel, restaurant Valea Dornelor, restaurant Les Amis, patiseria Bristena, restaurant-pizzerie Lords. Putem menționa de asemenea și discotecile, care reprezintă un mod plăcut de a petrece serile în compania prietenilor: Video Discoteca „Club OK”, Disco Club „XXL”, Video Club „Lords”.

Baza de agrement și sportivă determină adeseori profilul funcțional dominant al stațiunii sau contribuie la diversificarea activităților în stațiunile balneoclimaterice.

Baza de agrement și sportivă influențează direct creșterea duratei sejurului în stațiune, canalizarea de fluxuri turistice formate din subiecți cu preferințe consecvente pentru o anumita activitate sau stațiune, care capătă un rol preferențial.

În stațiunea Vatra Dornei, baza de agrement și sportivă este reprezentată de terenurile de tenis, de râul Dorna în ceea ce privește practicarea de river rafting, de trasee pe munții înconjurători pentru amatorii de mountain- bike și bineînțeles de existența celor două pârtii. În acest sens, hotelul Sport oferă spre închiriere echipament pentru schi, pentru zbor cu parapanta, pentru river – rafting și mountain – bike.

Unele baze de cazare de tip hotelier mai au în dotare săli pentru fitness și bazine pentru înot.

Amenajările pentru sporturi de iarnă – prin amploarea lor cuprind spații din ce în ce mai mari, începând de la periferia stațiunii, până în zona alpină, cu posibilități de extindere a intervalului de practicare a sporturilor de iarnă, din decembrie până la începutul lunii mai.

Amenajările de pârtii de schi, sunt precedate de studii aprofundate privind condițiile topoclimatice (durata, grosimea, stabilitatea stratului de zăpadă), condițiile morfologice (lungimea versantului, expoziția, pantă, energie, existența sau lipsa proceselor de versant)-(Gologan Gh., 1978).

De asemenea, trebuie prevăzută și o marjă de rezervă care să permită accesul pe pârtii și a turiștilor sosiți la sfârșit de săptămână, care ajung adeseori să egaleze și chiar să depășească temporar numărul celor cu sejur în stațiune. Această structură, determină construirea de pârtii cu grade diferite de dificultate, pentru satisfacerea tuturor exigențelor. În stațiunea Vatra Dornei, cele două pârtii- Dealu Negru și Parc- au grad de dificultate mediu, însă pe munții din apropiere- Suhard, Călimani- există și zone pentru schi extrem.

In cadrul orașului ființeaza școli care oraganizeaza și concursuri pentru inițierea și practicarea schiului cu monitori autorizați.

Cele două pârtii omologate sunt deservite de mijloace de transport pe cablu astfel: pârtia Dealu Negru cu telescaun, iar pârtia de schi Parc cu teleschi și baby-schi.

Pe dealul Runc a fost amenajată o pârtie pentru practicarea de schi fond.

Sunt în construcție, în fază de proiect alte încă 4 pârtii de acest gen, amplasate atât în cadrul orașului, cât și în satele învecinate, iar construcția lor va fi demarată într-o scurtă perioadă de timp.

3.5. Forme de turism practicate

Municipiul Vatra Dornei s-a dezvoltat in timp, primind ulterior numele de oras statiune datorita turismului practicat aici.Resursele de apa minerala cu proprietati terapeutice, turba si factorii naturali de cura au condus la dezvoltarea turismului balnear.

Conditiile naturale , traditiile istorice si culturale, frunusetile zonei , fondul cinegetic, precum si folclorul , ofera posibilitati de practicare a turismului.pentru turistii dornici de aventura , la Vatra Dorneise practica sporturi extreme.

In Vatra Dornei se practica un turism stationar sau de sejur (turism balneo-climateric, turismul climateric pentru odihna si agrement , turismul pentru sporturi de iarna, turismul scolar), turism itinerant (turism montan, turism cultural), turismul de sfarsit de saptamana(de week-end).

Turismul stationar

Aceasta forma de turism, are un caracter dominantin Vat-ra Dornei, plecand de la un sejur de trei zile si se poate prelungi pana la zile.

Caracterul turismului stationar(cu exceptia turismului pentru sporturile de iarna) este derularea activitatilor pe tot parcursul intregului an, ducand la ocuparea bazelor de cazare cu inregistrarea unui numar mare de innoptari.

Turismul balneo-climateric

Se practica in statiunea Vatra Dornei dar si la Poiana Negrii, Iacobeni, Sarul Dornei, acestea utilizand in scopuri balneare resursele hidro-minerale, mofetele, pe un fond bioclimatic stimulent.Utilizarea unor tehnici si proceduri terapeutice moderne conpleteaza efectul factorilor naturali:

-apele minerale carbogazoase, hipotone, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene, feruginoase;

-namoluri de turba din Tinovu Mare Poiana Stampei, caracterizat ca turba oligotrofa slab mineralizata, cu continut mare de coloizi organici si acizi humuci;

-ape minerale sulfuroase din zona Iacobeni etc.

În cele două baze de tratament aflate in stațiune (Hotelurile Calimani-Bradul, Intus), se beneficiază de tratament mai ales pentru bolile cardio-vasculare, ale aparatului locomotor (de natura reumatismale, neurologica); boli asociate (ale aparatului respirator, boli ginecologice, digestive, renale, metabolice etc).

Activitatea medico-balneară se desfașoară în cabinete medicale cu medici in majoritate primari.Cura balneara dureaza intre 10-18 zilesi se compune din asocierea factorilor naturali cu proceduri ajutatoare prescrise de medic, asociata cu dieta alimentara in functie de afectiune.

Acest tip de turism atrage cu predilectie persoanele de varsta a treia.

Turismul climateric, pentru odihna si tratament

Reprezinta o a doua forma de turism de sejur precticat in statiunile climaterice montane.

Amplasarea bazei de tratament in contact direct cu unitatea montana, la altitudini de 800 m, leaga statiunea de hiterlandul montan, dotat la randul sau cu unitati turistice si alte amenajari.Aceasta situtie duce la o diversificare a posibilitatilor de practicare a turismului in forme multiple, cu implicarea unei suprafete vaste din jurul statiunii.

Durata sejurului in statiunile climaterice montane este mai redusa : 4 nopti cazare per turist ducand la o rulare mai accentuata a persoanelor.Paleta de activitati este cu atat mai diversacu cat se ofera mai multe posibilitati de practicare a lor, prin amenajari sportive(river rafting , atletism , pescuit , vanatoare , schi, mountain-bike), de agrement, divertisment, care contribuie in mod substantial la cresterea puterii de atractie a statiunilor atat pentru turistii romani cat si straini.

Turismul pentru sporturile de iarna

Este o forma de turism sportiv care se interconditioneaza cu celelalte activitati turistice, practic fiind componenta specifica. Se desfasoara in conditii morfoclimatice particulare si intr-un interval de timp bine delimitat.

Practicarea acestei forme de turism este favorizata de amenajarile tehnice sub forma partiilor si a mijloacelor de transport pe cablu.Statiunea Vatra Dornei beneficiaza de doua partii de schi: Dealul Negru –3000 m lungime , grad de dificultate mediu ai Partia Parc (partie omologata ), grad de dificultate mediu,900 m lungime.Partia Dealul Negru are in dotare o instalatie de transport telescaun, iar partia Parc un baby-aki si un teleschi.

Sporturile ce se pot practica la Vatra Dornei sunt: schi alpin, excursii montane, escalada si alpinism, escslada pe gheata , schi tour, schi fond, schi extrem, la care se adauga traseele montane parcurse cu snowmobile.

Dimensiunile turismului pentru sporturile de iarna sunt limitate de intervalul de practicare , in conditii climatice cu precipitatii solide.Sezonul optim de practicare a sporturilor de iarna dureaza 3-4 luni (intervalul ianuarie-martie).Solicitarea statiunilor pentru sporturile de iarna reprezinta 50- 75 % dintre ocupanti pe timpul iernii, iar numarul persoanelor ce vin pe partii se dubleaza la sfarsitul fiecarei saptamani.

Sporturile de iarna sunt sprijinite prin servicii complementare , profitabile pentru statiune (inchirieri de materiale sportive),astfel efectul economic este mai mult amplificat, fiind bebefic si compensatoriu pentru intervalele cand solicitarile sunt nai reduse.

Turismul itinerant

Este caracterizat prin deplasare continuă în arealul geografic ales, cu mijloace de deplasare variate (automobilistice, feroviare și foarte ades pietonal, precum și combinate).

Această mișcare este punctată de sejururi scurte (una, maxim 2 înnoptări) și are o motivație variată.

Turismul montan cuprinde, în mod diferențiat, toate unitățile montane ce înconjoară depresiunea Dornelor. Intensitatea sa este direct proporțională cu valoarea fondului morfoturistic, cu volumul și calitatea bazei de cazare, cu diversitatea și gradul de modernizare a căilor de comunicație spre și în interiorul unității montane, precum și cu apropierea de centre urbane mari, cu activități economice complexe, generatoare de fluxuri turistice intense.

Volumul real al circulației turistice montane este mult mai mare decât cel rezultat din datele statistice, cu atât mai mult, cu cât în apropierea unităților montane sunt stațiuni care se constituie ca puncte de plecare pentru drumeții montane, cu durată de o zi și revenirea la bazele de plecare. De asemenea, sub incidența turismului montan intră și o parte a turismului hibrid, de week-end.

Turismul de drumeție montană – este cel mai răspândit și stimulat de valoarea peisagistică a regiunii montane, cu relief dezvoltat pe calcare și conglomerate, pe roci vulcanice.

Turismul de tip alpinism – este o formă exclusiv sportivă a turismului montan, practicat de o categorie restrânsă de persoane, cu aptitudini fizice deosebite și special antrenată pentru aceasta. Practicarea alpinismului solicită condiții morfologice deosebite: versanți cu pante abrupte, ridicați până la verticală, chiar subplombați și energie mare de relief, de sute de metri.

Pentru această formă de turism se pretează masivele calcaroase (ex. Rarău), prezentând puternice abrupturi periferice sau chei dezvoltate pe verticală (Cheile Bicazului), precum și versanti stancosi izolati, cum este cel de la Rusca, sau cel de la “Icil”, versant căruia de un an i-a fost adăugat și un traseu format din prize artificiale.

Turismul cultural: este o formă reprezentativă a turismului itinerant din depresiunea Dornelor, desfășurat mai ales cu mijloace auto și având ca motivație existența unui valoros patrimoniu cultural-istoric și etnografic-folcloric, cu un caracter original și chiar de unicat.

Turismul de sfârșit de săptămână (de week-end)

S-a impus începând din perioada interbelică, odată cu dezvoltarea explozivă a urbanizării determinată de industrializare, tendință ce a continuat în ritm accelerat și în ultimele patru decenii. În paralel, a crescut masa populației concentrată în orașe și ocupată în activitățile acestora.

În condițiile recentei reevaluări a turismului de week-end, cu mijloace automobilistice, dar a lipsei infrastructurii rutiere moderne, de tip autostradă, se disting, în funcție de isodistanțe:

zone situate la unu-cinci kilometri de orașul generator de fluxuri turistice, parcurse cel mai ades pietonal și care înregistrează maximul de încărcătură pe unitatea de suprafață;

zona apropiată, între 5-20 kilometri, parcursă cu mijloace mixte, pietonale și automobilistice;

zona medie cuprinsă între 10-50 kilometri, parcursă în totalitate cu mijloace mecanice.

De remarcat ca turismul de week-end în zonă îndepărtată, la 50-100 Km și peste această distanță, este specific pentru orașele din afara regiunii carpatice, din câmpie, ai căror locuitori sunt obligați să parcurgă o distanță apreciabilă pentru a intra în contact direct cu ambianța montană.

Urmare a creșterii vizibile a posibilităților de deplasare cu mijloace automobilistice este reducerea accentuată a presiunii turistice din zonele din imediata apropiere a orașelor datorită preluării de către celelalte zone a unui volum crescând de turiști automobiliști.

Turismul rural și agroturismul: este o categorie aparte de turism, cuprinzând activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune, circulație turistică, derulare de programe, prestare de servicii de bază și suplimentare), activități economice (predominant agricole dar și de practicarea unor ocupații tradiționale), precum și modul de petrecere a segmentului de timp liber pentru cei ce solicită acest tip de turism.

El presupune dezvoltarea turismului în mediul rural, în strânsă corelație cu economia locală, ceea ce conduce la interdependența dintre aceste două laturi.

Cap. IV. DIRECȚII STRATEGICE DE DEZVOLTARE ȘI PERFECȚIONARE A ACTIVITĂȚII TURISTICE

4.1. Premise

Vatra Dornei prin resursele de apă minerală, factorii naturali de cură, potențialul natural bogat cât și cel antropic, au făcut posibilă dezvoltarea în timp a turismului în această zonă.

Această zonă oferă condiții de desfășurare a activităților turistice și nu numai. În primul rând existența apelor minerale, cu proprietăți terapeutice, turba, au condus la dezvoltarea unui turism balnear; poziționarea orașului într-o zonă montană deosebit de frumoasă au făcut posibilă amenajarea unor pârtii și astfel dezvoltarea unor activități de agrement (spărturilor de iarnă, a drumurilor).

La toate acestea se adaugă și moștenirea etnofolclorică, istoricul acestor meleaguri, tradițiile, portul popular, toate acestea oferind multiple posibilități pentru desfășurarea turismului de agrement.

Nevoia de diversificare și de apariție a unor noi forme de activități turistice, poluarea mediului urban, nevoia de liniște, de odihnă, au dus la apariția unei noi activități, cea de agroturism și turism rural unde cadrul natural favorabil a reprezentat elementul de bază.

Agroturismul în această zonă este o activitate nouă, ea fiind una complementară nu va înlocui niciodată activitatea de bază, acestea aducând noi locuri de muncă, pentru populația din zonă, și a cărei pregătire profesională nu-i avantajează în găsirea unui loc de muncă.

Chiar dacă zona beneficiază de un potențial turistic natural cât și antropic, acest lucru nu este suficient pentru dezvoltarea unei activități turistice, fiind nevoie de dotări edilitare, infrastructură la un nivel destul de bun, dar și să ofere oportunități de afaceri pentru investitorii străini, dar și cei din țară.

În acest sens Primăria municipiului Vatra Dornei în colaborare cu alte instituții au pus bazele unor proiecte ce urmează a fi puse în aplicare, acestea urmărind dezvoltarea infrastructurii, amenajarea și reamenajarea unor clădiri și parcuri, creșterea calității serviciilor, promovarea zonei și implicit a stațiunii, dar și reducerea impactului localnicilor dar și a turiștilor asupra mediului.

4.2. Direcții strategice de dezvoltare

Conceptul strategic de dezvoltare, constă în dezvoltarea economică a orașului datorată poziției geostrategice a acestuia, cât și capacitatea de a atrage firme (activități) economice (investiții). În acest sens, trebuie să se ia în considerare trei direcții:

creșterea gradului de atractivitate a orașului (prin îmbunătățirea imaginii, a calității vieții);

facilități de atragere a firmelor private (prin investiții în infrastructură, ofertă de terenuri și clădiri, servicii etc)

o altă atitudine a populației în ceea ce privește utilizarea resurselor.

Principalele obiective ale dezvoltării durabile ale municipiului Vatra Dornei contau în:

dezvoltarea infrastructurii de bază

protecția mediului

reducerea sărăciei

dezvoltarea și promovarea turismului

regenerare urbană

Dezvoltarea infrastructurii de bază constă în reabilitarea și modernizarea sistemului stradal, a construirii de locuințe, reabilitarea sistemului de termoficare a orașului, sprijinirea IMM-urilor pentru dezvoltarea de servicii și activități productive, dezvoltarea infrastructurii de transport.

Un alt obiectiv strategic îl reprezintă creșterea potențialului economic al zonei, prin utilizarea în mod durabil a resurselor naturale din zona Vatra Dornei cât și a valorificării bunurilor și a serviciilor generate de capitalul natural din zona Vatra Dornei.

Regenerarea urbană este realizată prin reabilitarea clădirilor cu valoare de patrimoniu cât și îmbunătățirea condițiilor pentru elevi. Mai exact consolidarea și amenajarea cazinoului balnear și repunerea în circuitul turistic, proiect ce este estimat în jurul valorii de 4,2 milioane E într-o perioadă de 4 ani, construirea unei noi școli și reabilitarea, amenajarea celor existente.

La vederea elaborării strategiilor de dezvoltare cât și a direcțiilor de perfecționare trebuie să se țină cont de nivelul de sărăcie și încercarea reducerii acesteia.

În aceste sens există mai multe puncte de plecare cum ar fi dezvoltarea serviciilor de asistență socială pentru persoanele aflate în dificultate (minori, persoane vârstnice, persoane cu handicap), reorientarea profesională, informarea copiilor și tinerilor și implicarea acestora în problematica localității, îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală.

La baza îndeplinirii acestor obiective, stau o serie de proiecte, realizate prin colaborarea Primăriei municipiului Vatra Dornei cu alte instituții județene (Primăria Suceava, Serviciul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului), dar și ONG-uri.

Conform datelor înregistrate în cadrul Agenției Județene pentru ocuparea Forței de Muncă, se observă că rata șomajului a cunoscut o valoare maximă în anul 2000 fiind de 9,39% sub nivelul ratei șomajului înregistrată în județul Suceava (12%) și rata șomajului pe țară (10,5%). În anul 2001 aceasta a scăzut la 4,27 și respectiv 4,54% în anul 2002.

Sursa: Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de Muncă

Conform datelor preluate de la Direcția Județeană de Statistică Suceava, legate de numărul salariaților pe ultimii 7 ani, se observă faptul că numărul acestor a scăzut de la circa 6.831 de salariați în 1995 la 4.939 salariați în 2001.

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Suceava

Această evoluție s-ar putea datora și gradului de calificare al resursei umane, dacă cei cu studii superioare sunt de cca 480 de persoane, cei cu studii medii și chiar 10 și 8 clase sunt mult mai mari, respectiv 1,053 (cu 10 clase), 2040 (8 clase), 100 de persoane (fără studii).

De aceea ca obiectiv în vederea stabilirii strategiilor ar trebui să fie calificarea și recalificarea forței de muncă pentru următoarele locuri de muncă: agenți turism, recepționeri hotel, ospătari – bucătari, constructivi (zidari, dulgheri, fierari etc.).

Pentru îndeplinirea obiectivelor nu este necesar doar educarea populației, ci și a persoanelor ce lucrează în administrația publică. În acest sens autoritatea locală s-a preocupat de participarea funcționarilor săi la cursuri de pregătire și specializare.

Un proiect aflat în stadiu de evaluare, conceput de municipalitatea orașului Vatra Dornei îl reprezintă refacerea și dezvoltarea infrastructurii pentru turism în parcul balnear Vatra Dornei. Este un proiect ambițios și este evaluat în jurul sumei de 4.899.183 E.

Proiectul are ca scop reabilitarea infrastructurii de acces la obiectivele de interes turistic, o mai mare varietate de servicii turistice, în special al celor de agrement activ (sporturi de iarnă), o accesibilitate mai mare pentru turiști la sursele de apă minerală, asigurarea unor zone pentru promenadă.

Grupurile țintă sunt formate din turiștii stațiunii Vatra Dornei (veniți pentru odihnă și tratament, cei care practică sporturile de iarnă sau alte forme de turism) și populația rezidentă a municipiului Vatra Dornei cât și a zonei învecinate. Conform studiilor realizate de municipalitate în anul 2003, au fost cca 45.000 de turiști în stațiune, numărul populației rezidente fiind de 16.465 locuitori.

Terenurile ce vor fi folosite în realizarea construcțiilor, se află în proprietatea Consiliului Local al municipiului Vatra Dornei. Va exista transport pe cablu, instalații de produs zăpadă artificială, patinoar, grup sanitar, patru terenuri de sport și agrement, un lac pentru pescuit și agrement. În același timp se urmărește reabilitarea zonei centrale a stațiunii, ecologizarea și ambientarea parcului central.

Rezultatele estimate de către oficialități ar fi: creșterea numărului de turiști din stațiune în primul an de exploatare față de anul 2003 precum și creșterea duratei sejurului de la 5 zile la 7 zile. Numărul locurilor de muncă create ar crește de la 212 în perioada de implementare la 300 dup implementare, încasările unităților turistice din zonă ar crește rezultate în urma diversificării serviciilor din stațiune.

În ceea ce privește impactul asupra mediului, el va fi eliminat, parcul stațiunii va deveni o zonă ecologică, favorabilă odihnei și recreerii pentru turiști și nu numai.

În ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de bază, există două proiecte realizate și concepute de consiliul local al municipiului Vatra Dornei: unul intitulat „Construcție drum ocolitor” și altul „Reabilitarea aeroportului Floreni”.

Primul proiect urmărește în urma realizării lui să reducă gradul de poluare din centrul orașului, protejarea clădirilor monumente arhitecturale din zona centrală a orașului, fluidizarea circulației rutiere.

Reabilitarea aeroportului Floreni este un proiect tehnic, ce urmărește creșterea calității vieții, dezvoltarea serviciilor, creșterea numărului de turiști.

Consiliul local al Municipiului Vatra Dornei a mai pus bazele unui proiect de „Consolidare și amenajare a Cazinoului balnear și repunerea în circuitul turistic”. Repunerea în circulație a cazinoului va duce la crearea unor noi locuri de muncă, atragerea unui număr mai mare de turiști prin creșterea activității zonei.

Construcția cazinoului este reprezentativă în ansamblul edificiilor stațiunii balneo-climaterice Vatra Dornei, cu un evident potențial turistic, inclusiv în contextul turismului național și internațional.

În cadrul acestor lucrări de consolidare, restaurare și punere în valoare a acestui obiectiv, se va acorda o importanță deosebită refuncționalizării clăririi, pentru integrarea acesteia în circuitul economic, de afaceri și turistic caracteristic zonei.

Municipiul Vatra Dornei prezintă atractivitate pentru efectuarea de investiții constituind una din cele mai bune alternative atât pentru investitorii străini cât și pentru cei autohtoni, în domeniul turismului, industriei alimentare, îmbutelierea apelor minerale, prelucrarea superioară a lemnului și a industriei ușoare.

4.3. Direcții de perfecționare a activității turistice

4.3.1. Protecția mediului natural

Vatra Dornei beneficiază de un potențial turistic natural, bogat în resurse de apă minerală cu proprietăți terapeutice, turbă și factori naturali de cură, toate acestea ducând la dezvoltarea turismului balnear și nu numai.

Protecția mediului natural se află printre principalele obiective ale dezvoltării durabile ale municipiului Vatra Dornei.

Prin aceasta se urmărește:

îmbunătățirea calității apei;

managementul integrat al deșeurilor urbane;

realizarea unor pepiniere de puieți;

reabilitarea parcului municipal.

Având aceste obiective la bază, Primăria municipiului Vatra Dornei, a conceput o serie de proiecte pentru a putea atinge aceste obiective, cum ar fi: „Managementul integrat al deșeurilor în municipiul Vatra Dornei”, „Reabilitarea stației de tratare a apei și extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă”, „Retehnologizarea stației de epurare a apelor uzate precum și reabilitarea și extinderea rețelei de canalizare”, „Salvați pădurea”, „Reabilitarea Parcului Municipal”, „Reamenajarea și crearea de spații verzi cu locuri de joacă pentru copii”.

Prin aceste programe și proiecte se urmăresc o serie de aspecte, benefice atât pentru turiști, cât și pentru populația acestui oraș. Astfel se încearcă o dezvoltare a unor activități economice și turistice în zone în care nu există rețea de apă; îmbunătățirea calității apei potabile, creșterea serviciilor.

În cadrul protecției mediului natural, un management al deșeurilor reprezintă o prioritate, astfel încât este necesară crearea unei strategii de marketing pentru dezvoltarea unui business profitabil pentru deșeurile urbane reciclate. Aplicarea acestei strategii poate duce la o creștere a volumului de deșeuri reciclate, terenurile unde a funcționat vechea rampă de deșeuri pot fi folosite în alte scopuri, se crează oportunități de creștere a locurilor de muncă, va duce la o creștere a credibilității în abordarea problemei de dezvoltare durabilă și a investițiilor străine.

Primăria urmărește modernizarea și tehnologizarea procesului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor, toate acestea fiind făcute cu surse de la bugetul local pentru achiziționarea unor autocompactoare de gunoi și un număr de 10 europubele, pentru a transporta gunoiul menajer din centrul orașului și zona stațiunii.

Calitatea aerului în zona Dornei este ridicată, datorită prezenței în zonă a pădurilor de conifere (brad, pin, molid, con) prin cetina verde și rășină se realizează o oxigenare permanentă a atmosferei.

Calitatea apei din râul Bistrița se integrează în categoria I de calitate, dar prezintă concentrații mari la unii indicatori metalici (mangan, fier, zinc), datorită exploatărilor miniere din amonte. Râul Dorna se confluează cu Bistrița, se încadrează în categoria I de calitate, îmbunătățind calitatea râului Bistrița după confluență și rămânând principala sursă de apă potabilă a orașului.

Solurile ce domină în acest aval sunt cele brune și gălbui de pădure, favorabile pădurilor de conifere, fânețelor de bună calitate, pășunilor și plantelor de nutreț cultivate.

În șesul Bistriței și al Dornei cât și a principalelor pârâie s-au separat soluri aluviale cu diferite grade de evoluție, apoi pe verticală pe formațiunile cristaline s-au dezvoltat soluri brune acide.

4.3.2. Promovarea ofertei

Municipiul Vatra Dornei s-a dezvoltat în timp datorită turismului. Resursele de apă cu proprietăți terapeutice, turba și factorii naturali de cură au dus la dezvoltarea turismului balnear. Condițiile naturale, tradițiile istorice și culturale, pitorescul zonei, fondul cinegetic, bogăția și varietatea elementelor de arhitectură, folclorul, oferă multiple posibilități de desfășurare a activităților de turism și agrement.

Primăria municipiului Vatra Dornei a înființat în anul 2000 Serviciul de Promovare și Dezvoltare a Turismului și Salvamont, în scopul realizării unei promovări eficiente a întregii stațiuni, a tuturor componentelor turistice cât și pentru asigurarea securității turiștilor pe traseele montane și pârtiile de schi din Vatra Dornei.

Acest birou, serviciul de promovare are următoarele sarcini:

identificarea structurilor de primire turistică ce aparțin persoanelor fizice;

crearea unei baze de date care să cuprindă structurile de primire turistică ce aparțin persoanelor fizice din municipiul Vatra Dornei;

verificarea fiecărei locuințe și constatarea condițiilor de confort, igienă și starea de întreținere a clădirii respective;

să interzică persoanelor particulare de a aborda turiștii în spațiile publice (gară, parcare);

să elibereze avize de funcționare pentru deținătorii particulari de spații pentru închiriere.

În timpul sejurului se realizează sondaje de opinie pentru turiști legate de serviciile asigurate.

În vederea promovării culturii și artei în Vatra Dornei, primăria municipiului realizează acțiuni culturale, în colaborare cu instituțiile de cultură, respectiv Casa municipală de cultură „Platou Pardian”, Teatrul Popular „Ion Luca”, Biblioteca municipală „G. T. Kirileanu”, Muzeul de Științele Naturii și Cinegetică și Muzeul Etnografic.

În Vatra Dornei se desfășoară un număr mare de manifestări culturale, naționale și internaționale cum ar fi: Serbările Zăpezii, Festivalul Național de Datini și obiceiurile de iarnă „Porniți Plugul, Feți Frumoși”, Festivalul Național al Teatrelor Populare, Festivalul Național de Muzică Ușoară pentru copii etc.

În cadrul Casei de Cultură activează fanfarea municipală, ce are un program special susținut în zilele de vară în parcul stațiunii.

Pentru promovarea și dezvoltarea turismului în Vatra Dornei se are în vedere îndeplinirea următoarelor obiective:

refacerea și modernizarea infrastructurii hoteliere din Vatra Dornei;

promovarea prin marketing agresiv a municipiului Vatra Dornei ca furnizor de resurse și servicii turistice;

organizarea turismului de agrement: vânătoare și pescuit;

reamenajarea zonelor de agrement din Vatra Dornei;

mărimea și modernizarea domeniului schiabil;

crearea infrastructurii necesare turismului.

În vederea atingerii acestor obiective s-au constituit și realizat o serie de proiecte și anume: creșterea eficienței activității Serviciului de Dezvoltare și Promovare a Turismului și Salvamont, creșterea siguranței turiștilor, reducerea factorilor de risc în zona montană, Parcul de distracții „Lunca Dornei”, construirea unui patinoar artificial, Amenajarea pârtiei de schi Telescaun, Sport extrem la Vatra Dornei.

Pe lângă activitățile turistice clasice ce se desfășoară la Vatra Dornei, apar noi elemente de atracție ce duc la dezvoltarea și promovarea unui turism activ și de recreere, practici ce se rezumă la opțiunea turiștilor, vârsta acestora, capacitatea fizică, sănătate, antrenament și cunoștințele în domeniu. Aceste practici constau în activitatea de River Rafting pe Valea Bistriței (plecarea făcându-se din centrul stațiunii sau din Cheile Zugrenilor în funcție de adâncimea apei), distanța parcursă fiind de 50 km, grupul fiind de 3-15 persoane, prețul incluzând transport la locul de lansare, barcă, vestă de salvare, cască de protecție, ghid însoțitor, masă prânz.

Via Ferrata și Tiroliana

Via Ferrata constă în traversarea râului Dorna pe două cabluri paralele în plan vertical, Tiroliana constă în traversarea râului Dorna cu ajutorul unor scripeți. Atelierele de la Via Ferrata și Tiroliana sunt montate în centrul stațiunii Vatra Dornei.

Escaladă și Tehnici Alpine constau în ascensiunea unei stânci, utilizând tehnici specifice alpinismului, Climb Hobby aflată în stațiune, o stâncă alpină, Dorna oferă posibilități pentru doritorii de inițiere în alpinism (escaladă, coborâre pe funicular).

În perioada 1990–1997 turismul dornean a avut un regres în ceea ce privește volumul investițiilor, gradul de ocupare a spațiilor de cazare cât și a cifrei de afaceri. Astfel în perioada următoare respectiv 1997–2002 s-a încercat o diversificare a componentelor sale (balnear, de agrement și de aventură) ce au dus la o dezvoltare ascendentă și implicit la atragerea de investiții private.

Investițiile private în turism au fost de peste 300 miliarde lei, investiții ce au fost făcute cu noi capacități de cazare, dar și în modernizarea celor existente și adunarea lor la un standard ridicat.

Toate acestea au tras după sine o creștere a numărului de turiști cu cca 25%, cât și cifra de afaceri.

4.4. Turismul rural și agroturismul în Depresiunea Dornelor

Turismul rural deține o pondere considerabilă în Bucovina, fiind concentrată în jurul zonelor Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Putna, Gura Humorului și în general în localitățile învecinate mânăstirilor. Turismul rural în județul Suceava beneficiază de calitatea deosebită a peisajului natural, a aerului și a apelor, dar mai ales de existența izvoarelor de apă minerală din Bazinul Dornelor și, nu în ultimul rand, de existența numeroaselor obiective turistice de factură religioasă. Un element cheie este ospitalitatea oamenilor, această trăsătură fiind definitorie pentru bucovineni.

Pentru a asigura servicii deosebite și o calitate ridicată, ANTREC instruiește proprietarii pensiunilor prin consultanță directă sau organizează cursuri de pregătire profesională, schimburi de experiență. În ceea ce privește pachetele de servicii, acestea cuprind programe de agrement (turism de aventură în colaborare cu Centrul de Aventură din Vatra Dornei, excursii pe munți în colaborare cu Serviciul de Promovare și Dezvoltare a Turismului și Salvamont Vatra Dornei), excursii la mânăstiri, vizite la stâne, primiri tradiționale, primiri cu călăreți, plimbări cu căruțele, plimbări cu calul etc.

Spațiul rural – care presupune câmpuri extinse de culturi sau pajiști naturale, populație rurală și un mod de viață opus urbanului ocupă cea mai mare parte din suprafața țării. Deși se află în diferite stadii de evoluție, de la un loc la altul, funcțiile sale esențiale rămân cele primare. Funcția sa de bază – producția alimentară – influențează încă într-o măsură determinantă, calitatea vieții în mediu rural.

Dobândirea și asumarea de noi funcții, între care se poate înscrie cu succes și cea turistică, oferă posibilități certe de revigorare a așezărilor rurale și implicit diminuarea dependenței de activitățile primare. Odată însușită funcția turistică, se poate vorbi de turism rural.

Fiind un fenomen socio-economic relativ recent, preocupările de a defini turismul rural sunt relativ sporadice și eterogene, ele avându-și sursa în interesul acordat acestei problematici de către diverse categorii de specialiști sociologi, economiști, geografi, specialiști în amenajarea teritoriului, psihologi, etc. În acest context, în ceea ce priveste definirea și conținutul conceptului de turism rural, pot fi sesizate mai multe accepții, dintre care mai importante sunt:

Accepțiunea psihologică: potrivit acesteia, turismul rural poate fi definit ca o formă particulară de turism, bazată pe o anumită „artă” de a primi turistul și a unui comportament diferit de cel practicat în mod obișnuit în cadrul altor tipuri de turism. Din această perspectivă, turismul rural este o „stare de spirit” care implică deopotrivă ospitalitatea din partea comunității rurale și respect și considerații pentru mediul rural din partea turistulul. Turistul nu este un element anonim, ci un oaspete primit ca un prieten, atât de persoanele care îl găzduiesc, cât și de către întreaga comunitate rurală a satului respectiv. Chiar dacă această accepție nu pierde din vedere elemente precum puritatea aerului, naturalețea și calitatea peisajului, ,,accentul se pune asupra contactelor umane", dialogului, schimbului de impresii. Nu este mai puțin adevărat că acest tip de relații poate fi cultivate în aceeași manieră și în cadrul satelor în care trebuie să rămână un produs al societății rurale; amenajarea spațiului, implementarea echipamentului de recreere trebuie realizate de către comunitatea rurală însăși, singura în măsură să creeze o atmosferă lipsită de artificialitate, în care turistul poate descoperi un mod de viață tradițional, care să îi creeze treptat sentimentul apartenenței și înrădăcinării cluburilor de vacanță sau a altor unități de primire, care funcționează în stațiunile balneare moderne.

Accepțiunea sociologică concepe turismul rural, ca pe o activitate care se practică în intimitatea societăților rurale, înțelese ca spații de viață cotidiană, în care turistul descoperă țăranul, folclorul rural, sărbătorile tradiționale – de aceea se presupune inserția turistului în societatea rurală, potrivit dorinței sale de a descoperi un mod de viață autentic și inedit.

Accepțiunea geografică: aparent, este mai puțin restrictivă și relaționează turismul rural cu existența spațiului rural corespunzător. Turismul rural este definit ca fiind forma de turism care se manifestă în spațiul rural, indiferent care sunt caracteristicile fizico-geografice și demografice ale acestuia.

În pofida simplității sale, această definiție atrage după sine probleme redutabile, rezultate din necesitatea definirii ruralității și a delimitării sale spațiale.

Determinarea gradelor de urbanizare și ruralizare în vederea determinării lor spațiale, este o problemă tradițională abordată intens, de mulți ani, de numeroși geografi, economiști, sociologi, specialiști în amenajarea teritoriului.

În legătură cu analizarea gradului de ruralitate, s-a consacrat în general, analiza a trei criterii considerate definitorii:

1. densitatea populației și caracteristicile gospodăriilor;

2. utilizarea solului și raporturile dintre agricultură și silvicultură;

3. structurile sociale tradiționale și aspecte ale identității comunitare și de patrimoniu.

Motivele arătate mai sus explică și faptul că pentru desemnarea noțiunii de turism rural se utilizează uneori în mod neadecvat și alți termeni cum ar fi turism verde și agroturism.

Expresia turism verde se referă cu predilecție la elementele reprezentative ale peisajului în cadrul căruia componenții naturali dețin un loc principal și în consecință implică frecvența spațiilor rurale situate cât mai departe de orașe și care pot facilita accesul într-un mediu natural autentic sau cât mai puțin afectat de intervenții antropice. Aceasta corespunde atât spațiilor rurale propriu – zise, precum și ariilor mai puțin populate din regiunile montane care nu au fost incluse în zona de influență a turismului de stațiune.

Agroturismul, dimpotrivă, se derulează cu predilecție în ariile mai intens antropizate prin intermediul activităților agricole (cerealiere, zootehnice, viticole, pomicole, mixte etc.).

Din punct de vedere al structurii activității, agroturismul reprezintă totalitatea serviciilor oferite în cadrul unei ferme sau unei pensiuni agroturistice (cazare, masa din produse proprii, agrement). Termenul are deci o sferă de cuprindere mai restrânsă și desemnează un număr relativ restrâns dintre componentele turismului rural.

Agroturismul, permite valorificarea disponibilităților de cazare ale gospodăriei țărănești, pregătită și amenajată adecvat pentru primirea oaspeților, asigurarea serviciilor pentru servirea mesei și pentru alte activități complementare, dependente direct de specificul economic al fermei, precum activități de agrement, inițiere în anumite îndeletniciri tradiționale, echitație, pescuit, cure terapeutice etc. Prin urmare, agroturismul este o activitate turistică destinată să aducă fermierilor venituri complementare, prin valorificarea la maximum a resurselor proprii ale gospodăriei provenite din activitate agricolă, care rămâne oricum principala lor sursă de venituri.

Oferta agroturismului „Vacanță în gospodăria țărănească” se deosebește de cea a turismului rural. În primul caz, produsul trebuie să reflecte trăsăturile caracteristice ale gospodăriei țărănești (produse proprii, specialități regionale, animale mici și pentru tracțiune, contact personal cu gazda, atmosfera tipică gospodăriei țărănești).

Oferta turismului rural definește toate ofertele din mediu rural care nu sunt legate cu necesitate de gospodăria țărănească (de exemplu: vacanțe în gospodării care și-au pierdut funcția de bază, sejururi în case de vacanță, în case particulare, închiriate, în pensiuni turistice etc.), atributul definitoriu fiind localizarea în spațiu rural.

Specificul rural, este subliniat în primul rând, prin dorința turiștilor de a cunoaște tradițiile rurale, cultura și natura, de a-și petrece vacanțe într-un mediu rural, autentic, unde ei caută liniștea, aerul curat și vor să practice sportul, drumeții sau alte activități. Accesul la produsele locale sau regionale, care susțin de fapt pensiunea, nu reprezintă obiective sau forme de condiționare ale activității turistice.

În Bazinul Dornelor se practică cu precădere turismul rural dar și urban, dacă ne referim la stațiunea Vatra Dornei.

Turismul rural, se limitează la ariile rurale, pătrunzând adesea și în cele urbane. Astfel în orașul Vatra Dornei se poate vorbi de practicarea turismului rural având în vedere numărul mare de pensiuni turistice și agroturistice (vezi tabel).

Pentru declararea trăsăturilor de bază ale turismului rural, putem avea în vedere analiza comparativă a caracteristicilor care îl detașează de turismul urban sau de stațiune.

4.4.1. Evoluția turismului rural

Turismul rural deține o pondere considerabilă în Bucovina, fiind concentrată în jurul zonelor Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Putna, Gura Humorului și în general în localitățile învecinate mânăstirilor. Turismul rural în județul Suceava beneficiază de calitatea deosebită a peisajului natural, a aerului și a apelor, dar mai ales de existența izvoarelor de apă minerală din Bazinul Dornelor și, nu în ultimul rând, de existența numeroaselor obiective turistice de factură religioasă. Un element cheie este ospitalitatea oamenilor, această trăsătură fiind definitorie pentru bucovineni.

Teritoriul Bazinului Dornelor prezintă o mare varietate de valori cultural – istorice, artă populară, etnografie, folclor, tradiții, vestigii istorice -în cadrul natural armonios îmbinat cu un fond peisagistic, pitoresc.Toate acestea sunt valențe ale turismului rural românesc în mod special.

Turismul rural în țara noastră se practică dintotdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător și mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu anii 1920 – 1930, cazarea la cetățeni a vizitatorilor ocazionali ai unei așezări rurale.

Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinul Ministerului Turismului numărul 744/1973 se declarau, experimental, sate de interes turistic denumite „sate turistice”.

Evoluțiile pozitive au fost din păcate, de scurtă durată, ele fiind stopate de restricțiile impuse turiștilor străini, în special cele care decurgeau din Decretul nr. 225 din 1974, care prevedea interdicții privind cazarea turiștilor străini în locuințe particulare. În plus, în special în cazul generațiilor tinere, s-a cultivat indirect un sentiment de dispret și de superioritate față de mediul rural. Această percepție a fost înlocuită prin vehicularea obsesiv a unor teze de politică economică precum necesitatea reducerii ponderii populației rurale, apologic agriculturii intensive, promovarea urbanizarii și a modului de viață din cadrul unui oraș, teoria omogenizării sociale.

Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural renaște. Iau naștere diverse asociații și organisme care, prin obiectivele propuse, doresc afirmarea și dezvoltarea turismului în zonele rurale. Una dintre acestea este Federația Română pentru Dezvoltare Montană (1990), care își propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea și dezvoltarea agroturismului. Urmează apoi Agenția Română pentru Agroturism (1995) ce își propune racordarea agroturismului românesc la sistemul internațional de turism și Asociația Națională pentru Turismul Rural Ecologic și Cultural din România – ANTREC (-1994, membră a Federației Europene de Turism Rural Eurogites).

ANTREC are 16 filiale teritoriale. Filiala Bucovina, cu sediul la Vatra – Dornei, se ocupă de unități turistice de profil (firme și pensiuni agroturistice), atragerea clientelei interne și din străinătate.

Înființată în ianuarie 1995, ANTREC Filiala Bucovina cuprinde un număr de 23 de membri, ferme agroturistice acreditate, din care 14 sunt situate în comuna Dorna Arini, județul Suceava, grupate la rândul lor în Fundații pentru Dezvoltarea Turismului Montan „Țara Dornelor”, membră a ANTREC, iar 3 unități (la Panaci, Ciocănești, Neagra Șarului) sunt în curs de obținere a certificatului de clasificare și aderare la asociație. (Năstase Carmen, 2004).

O altă asociație care desfășoară activitatea în zona Vatra Dornei, incluzând localitatea Vatra Dornei și 10 comune apropiate – Dorna Candrenilor, Dorna Arini, Broșteni, Crucea, Iacobeni, Poiana Stampei, Șaru Dornei, Cârlibaba, Panaci, Coșna – este Federația Agricultorilor de Munte – Dorna Agroturism, membră a ANTREC – Filiala Bucovina. Această federație este o organizație non- profit. De la magazinul pe care-l deține, membrii federației pot cumpăra la un preț redus materiale pentru construcții. Tot acest magazin pune în vânzare unele produse de artizanat confecționate de țărăncile din zonă (covoare din lână, pulovere din lână, ouă încondeiate etc.), asigurând astfel țăranilor o piață de desfacere pe plan local dar și pe plan european (Germania).

Tot la Vatra Dornei își are sediu instituția CEFIDEC (Centru de Formare și Inovație pentru Dezvoltare în Carpați) (foto). CEFIDEC este o instituție publică specializată pentru problemele specifice de agricultură și de dezvoltare rurală montană sub coordonarea Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

CEFIDEC este o instituție de tip post – universitară. Cei 14 lectori, experți – consultanți, care acționează în cadrul acestei instituții, sunt specializați pe specificul zonei montane în următoarele domenii: agricultură, horticultură, zootehnie, industria alimentară, construcții rurale și arhitectură peisagistică, silvicultură și protejarea mediului înconjurător, sociologie rurală, (foto▲), management și planificarea afacerilor, informatică, agroturism. Din 2000 CEFIDEC a fost autorizată de Ministerul Educației Naționale și a devenit prin lege membru Euromontana.

Banca Mondială, în prezent, susține financiar această instituție pe o perioadă de 3 ani în vederea instruirii a 750 agricultori din zona montană.

Dezvoltarea economică complexă, inclusiv dezvoltarea turistică a zonelor rurale nu poate ieși din limitele acestui concept, care presupune managementul tuturor resurselor, într-un asemenea mod, încat să se poată satisface economic, social și estetic nevoile, în paralel cu menținerea integrității culturale, a proceselor esențiale ecologice, a diversității biologice și a sistemelor de suport ale vieții.

Județul Suceava beneficiază de un program generos de dezvoltare a turismului rural, cu sprijin PHARE, cuprinzând un număr de 15 proiecte pentru dezvoltarea zonelor rurale, din care 5 proiecte pentru dezvoltarea turismului în comunele dornene Argestru, Dorna Arini și Dorna Candrenilor.

Sumele alocate vizează în principal terminarea investițiilor începute în scop agroturistic, realizarea unor dotări igienico-sanitare specifice gradului de civilizație montană, sporirea confortului și spațiilor de cazare a turiștilor până la cel puțin două margarete.

Problematica devine tot mai actuală, în contextul integrării zonelor montane din țara noastră în Uniunea Europeană, fiind din 2002 în centrul atenției Parlamentului Europei. În cadrul acestor preocupări, își au motivația lucrări științifice, cărți, reviste ale specialiștilor în acest domeniu, având menirea de a elabora alternative pentru valorificarea eficientă a potențialului economic la nivelul național sau zonal și a stimula practicarea durabilă a agroturismului.

4.4.2 Structura produsului agroturistic

Din punct de vedere structural, produsul agroturistic include o mare diversitate de componenți de bază (cazare, hrană, transport), precum și auxiliari primirea, descoperirea mutuală, agrementul, activitățile sportive).

Cazarea în mediul rural: spațiile rurale de cazare pot fi construite din imobile tradiționale sau apartamente independente, mobilate, situate în gospodăria proprietarului, în proximitatea acesteia sau a satului respectiv.

Ele pot consta în reședințe secundare sau în dependințe ale gospodăriei rurale amenajate corespunzător. Închiriate pe durată variabilă de timp (anual, sezonier, săptămânal sau doar pentru sfârșitul de saptamana), reședințele rurale pot constitui un mijloc atractiv de petrecere a sejurului.

Cazarea în incinta gospodăriilor rurale reprezintă particularitatea de a fi integrate, din punct de vedere socio-economic și cultural, în mediul sătesc. Gradul de integrare în mediul rural depinde atât de calitatea spațiului oferit pentru locație (tradițional și tipic locului) cât și de calitatea primirii oferite de către proprietari și de către membrii comunității, în general. Vaste elemente pot aduce sătenilor un aport complementar la veniturile lor, provenit din închirierea spațiului cât și din valorificarea produselor gospodăriei. La rândul lor, turiștii au posibilitatea petrecerii unor vacanțe relaxante, având garanția unei găzduiri rezonabile, la preturi moderate. Astfel, de ambele părți se conturează perspectiva unei mai bune cunoașteri și înțelegeri reciproce.

Calitățile mediului ambiant, calitățile imobilului și dotările sale influențează în mod decisiv lungimea duratei de locație; relația independentă sau de izolare a spațiului de închiriat, existența unei grădini, proximitatea unui loc de baie, existența unei capacități minimale de cazare sunt principalele criterii care pot asigura reușita.

Din punct de vedere juridic, sunt atestate două forme de structuri turistice, distinse independent de modul în care sunt dispuse spațiile de cazare, diferențiate doar după capacitatea de cazare și aportul gospodăriei în asigurarea serviciilor de servire a mesei.

Pensiuni turistice – sunt structuri turistice cu o capacitate de cazare de

până la 20 de camere, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente care asigură în spații special amenajate, cazarea turiștilor și condiții de pregătire și servire a mesei.

Pensiuni agroturistice – sunt pensiunile turistice care asigură o parte

din alimentația turiștilor cu produse proaspete, din producție proprie.

Capacitatea de cazare în Bazinul Dornelor în cadrul pensiunilor turistice și serviciile pe care le oferă acestea sunt prezentate în fig. 2, precum și în cadrul tabelului ce face obiectul anexei 1.

Având în vedere datele statistice pe 2002, putem spune că în Bazinul Dornelor există o capacitate de cazare la pensiuni de aproximativ 485 locuri de cazare, din care 190 locuri (39%) aparțin pensiunilor din Vatra Dornei.

Capacitatea de cazare a pensiunilor din Bazinul Dornelor

Raportat la anul 2000, când capacitatea pensiunilor urbane era de 78 de locuri, putem afirma că în 2002 s-a înregistrat o creștere de două ori mai mare. Această dublare a locurilor de cazare poate fi datorată îmbunătățirii stării materiale a locuințelor dar și asociațiilor ce susțin dezvoltarea turismului rural și care pun la dispoziție programe de instruire a agricultorilor și a practicanților unui astfel de turism.

În perioada 1997 – 2000, în Bazinul Dornelor, pe primele locuri, în privința locurilor de cazare și a numărului de turiști se situau localitățile Dorna Arini, Ciocănești – Iacobeni tabelul 2), unde se practică agroturismul în sistemul gospodăriilor cu pensiune completă, sate de vacanța sau sistem mobil itinerar. În toate variantele, se valorifică produsele lactate și carnea din producție proprie (microferma familială) și, prin veniturile încasate, se obține profit din care se pot extinde pensiunile agroturistice (Gh. Gemene, 2002).

Pe lângă oferta de cazare, pensiunile turistice și agroturistice oferă turiștilor cazați una sau mai multe mese, după cererea turiștilor.

Tabel 2. Situația unităților de cazare turistică și a numărului de turiști din localitățile cercetate în zona Bazinului Dornelor (2002)

Sursa Direcția Județeană de Statistică Suceava

Pe lângă oferta de cazare, pensiunile turistice și agroturistice oferă turiștilor cazați una sau mai multe mese, în funcție de cererea turiștilor.

Servirea mesei se asigură, în general, în sufragerie sau eventual în alte spații (terase special amenajate) sau chiar în aer liber. Mobilierul destinat acestui serviciu trebuie să fie adecvat solicitărilor (una sau mai multe mese mari, scaune tapițate etc.) și desigur, trebuie acordată atenție aranjării mesei și servirii produselor conform normelor consacrate.

Este preferabil ca materia utilizată la prepararea mâncărurilor să provină, în cea mai mare parte, din propria gospodărie, putând fi completată, la nevoie, cu sprijinul furnizorilor locali. În ambele cazuri, este important ca turistul să aibă certitudinea că produsele oferite sunt autentice, în sensul obținerii lor prin procedee specifice agriculturii ecologice și presupunând că prepararea s-a efectuat după rețete care exclud procesarea de tip industrial.

Asigurarea unor meniuri diverse, tradiționale, tot timpul anului, impune prevederea unor stocuri necesare în perioadele critice (conserve de fructe, legume, semipreparate din carne, băuturi tradiționale).

Atenție deosebită trebuie acordată respectării regulamentelor generale cu privire la controlul stării de sănătate a animalelor sacrificate, a termenilor de garanție pentru consumul produselor alimentare și a normelor de igienă necesare în cadrul proceselor de preparare a acestora.

Astfel, servirea mesei constituie o activitate complementară celei de cazare și are avantajul că, pe lângă rentabilizarea sensibilă a activităților turistice, contribuie la fidelizarea clientelei.

Primirea turiștilor în mediul rural: primul contact al turistului cu locul ales pentru vacanță se realizează cu exteriorul clădirii și împrejurimile sale. Prin urmare, căile de acces trebuie degajate, îngrijite, curățate, stabilizate în caz de vreme nefavorabilă; animalele susceptibile de deteriorarea autoturismelor sau care pot avea ca efect timorarea oaspeților, trebuie izolate.

Un client potențial sau anunțat va aprecia pozitiv faptul că în momentul sosirii sale este întâmpinat de gazdă. Gazda nu trebuie să primească clientul în mod pasiv, așteptând până aceasta o va "descoperi". În zona Dornelor, se obișnuiește ca turiștii străini să fie întâmpinați de gazde, în mod tradițional, cu pâine și un pahar de vin sau țuică, fiind îmbrăcați în costume tradiționale. În felul acesta, turistul își va crea o impresie foarte bună de la început.

După formulele introductive de prezentare și de bun-sosit, gazda va prezenta condițiile de cazare și împrejurimile și va oferi turiștilor mici suveniruri precum: necesarul minim pentru cusut, mini-săpunuri, ziarul local, câteva fructe și legume, etc.

Descoperirea mutuală este un atu al turismului rural. Aceasta este o atitudine care survine în mod spontan și natural pe diverse canale: comunicare, cunoaștere reciprocă, cunoaștere.

Unul dintre scopurile turismului în mediul rural este schimbul cultural și social între orășeni și țărani sau, în sens și mai general, între oameni care nu au același mediu și mod de viață.

Coabitarea este modalitatea cea mai adecvată pentru cunoașterea reciprocă în care elementul esențial este comunicarea orală.

Gazda trebuie să permită oaspeților turiști să primească diversele activități specifice gospodariei sau câmpului și să le ofere răspunsuri la întrebările legate de acestea. Dacă turiștii doresc să se implice direct în diferitele activități pentru a-și testa "aptitudinile" de agricultori fie și numai cu scop de divertisment, acest fapt nu trebuie obstrucționat, cu condiția ca ei sa nu provoace prejudicii materiale. Aceasta este o modalitate excelentă de cunoaștere reciprocă și chiar de a realiza ceva în comun.

Dupa un astfel de sejur în care turiștii s-au simțit foarte bine și s-au atașat de gazdă, aceștia vor reveni cu siguranță și, chiar mai mult, vor încerca să păstreze legătura. Un exemplu ar fi familia Pop din Vatra Dornei care a găzduit patru ani la rând o familie din Constanța și cu care continuă să mențină relații de prietenie.

Animația turistică este suma activităților și atitudinilor manifestate deliberat sau spontan, de către comunitatea locală, care are drept scop înscrierea oaspeților în mediul de viață local, prin multiplicarea solicitărilor exterioare sau prin trăirea unor momente de excepțională originalitate.

Activitățile sportive, culturale, artizanale, animația comercială, spectacolele, serile distractive, dramatizările ad-hoc, inspirate din viața comunității și altele, sunt fapte multiple și complementare ale animației turistice. Competițiile de diferite genuri, spectacole, demonstrațiile de măiestrie profesională pot avea forme originale și pot fi organizate în sensul schimbării "posturii" turiștilor – din spectatori incitați ei se pot transforma în actori sau competitori, activ implicați în activitățile respective.

Dintre activitățile cu caracter rural și intermediar (rural urban) din zona Dornelor amintim:

excursii în împrejurimi

alpinism, escalade

explorări în locuri sălbatice

plimbări sau coborări cu barca

schi fond

schi pe piste cu grad de dificultate redus sau mediu

plimbări cu vehicule cu tracțiune animală

ciclism

contemplarea peisajelor, fotografierea (vegetația, fauna)

cunoașterea patrimoniului rural

cunoașterea colectivității

sărbători rurale

pescuit, vânătoare

sporturi care se practică în natură (orientare turistică, gimnastică aerobică, jogging, etc.)

natație

activități cu specific gastronomic

activități artizanale.

Spre exemplu pot fi enumerate concret câteva din activitățile turistice:

vizitarea unor obiective turistice unice din țară, precum: rezervația naturală" Tinovul Mare" (677 ha), popasul turistic "Castelul Dracula" (la 20 de km de centrul localității), stâncile "12 Apostoli", parte componentă a Parcului Național Călimani, "Drumul tătarilor" (construit pe crestele munților de Maria Tereza în scop de apărare), Munții Căliman, cu exploatarea sulfului, care conferă colorit și peisaj unicat, căldările glaciare și grotele (Grota Luanei cu stalactite și stalagmite, Grota Ruinelor), Palatul de Ciocolată, exploatarea turbei pe o suprafață de 60 ha, unde crește planta carnivoră "roua cerului"; transportul în aceste zone se face cu un microbuz;

se pot efectua și activități colaterale pentru petrecerea vacanțelor

copiilor și studenților, a concediilor, cum ar fi recoltarea fructelor de pădure, a ciupercilor, a plantelor medicinale din flora spontană, vizitarea unor stâni cu specific local, degustarea de produse specifice, implicarea turiști1or în mediul pastoral; o altă activitate foarte apreciată de turiști este cositul și strânsul fânului;

se poate merge la vânătoare în pădurile din împrejurimi, sau la pescuit pe râul Dorna;

se poate asista și participa la spectacole de dans folcloric bucovinean, la nunți tradiționale, la sarbători, targuri, etc;

vizitarea caselor meșteșugărești și participarea la activitățile specifice ale acestora (încondeierea ouălelor de paște, țesutul la războaie, sculptura în lemn);

alte obiective turistice adesea vizitate sunt mânăstirile din Bucovina (Putna, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Humor și altele);

Poiana Stampei este o zonă optimă pentru zbor cu parapanta, activitate îndrăgită de turiștii amatori de sporturi extreme, cu plecare de pe masivul Oușorul.

Participând la astfel de activități în timpul sejurului, turistul va fi rupt cu siguranță de problemele cotidiene, de tumultul orașului de proveniență și nu va uita ce clipe frumoase a petrecut, ci dimpotrivă va reveni.

Calitatea echipamentelor constituie baza calității prestației turistice. Experiența demonstrează că exigențele asupra calității echipamentelor cresc regulat, că uzura morală a acestora este menținerea în timp.

Majoritatea turiștilor consideră că este normal să beneficieze în vacanță de un nivel de confort măcar echivalent, dacă nu net superior celui pe care îl posedă la domiciliu.

Un adăpost simplu, autentic, coerent, închiriat la un preț adecvat, poate satisface pe deplin o anumită clientelă și poate deveni profitabil. O cazare de calitate în mediu rural necesită, de preferință, un mobilier tradițional, în armonie cu liniile arhitecturale ale casei. În zonele montane, lemnul este preferat în raport cu materialele moderne.

(▲ foto) Un șemineu sau un cuptor tradițional prezintă o atractivitate sporită, cu condiția să nu afume și să poată fi asigurat lemnul de foc.

Trebuie avută în vedere și posibilitatea de a asigura accesul oaspeților la bucatărie, în living, într-o sală de jocuri, de preferință cu bibliotecă, element extrem de important în perioadele cu vreme nefavorabilă. La dispoziția turiștilor vor fi echipamente pentru diverse necesități (uscătoare de păr, aparate de călcat haine, frigider ș.a.) sau pentru relaxare (radio, televizor, combină muzicală, etc.). Nu trebuie ignorate preocupările copiilor. Pe cât posibil, trebuie asigurate spații și utilități adecvate pentru joacă (balansoare, nisip) în condiții de deplină securitate; la nevoie, se pot pune la dispoziție mingi, rachete, biciclete sau cărți și jocuri distractive.

4.5. Efectele sociale ale dezvoltării activității agroturistice în zona Dornelor

Este evident faptul că activitatea de agroturism, în această zonă este încă la începuturi; oamenii oferă ca și serviciu turistic atmosfera locurilor, mai mult decât o îmbinare a confortului cu tradiționalul, căci în final agroturismul asta înseamnă.

Un atu demn de luat în considerare este reversibilitatea fenomenului de migrare, mai ales a populației tinere înapoi de la oraș la sat; această populație este mult mai bine pregătită, iar schimbările provocate de aducerea în contextul agroturismului a învățământului superior ar trebui să apară.

Totuși, prin această activitate se realizează un contact direct între turiști și populația locală facilitându-se cunoașterea unor culturi și opinii diferite. Se lărgește astfel sfera de cunoaștere atât pentru cei ce practică agroturismul în cele două pensiuni, pentru populația locală cu care intră în contact turiștii pe parcursul sejurului, dar și pentru turiști. Totodată, favorizează stabilirea unor relații amiabile și păstrarea tradițiilor locale, făcând permanent prezentă cultura și societatea zonei Dornelor.

Se realizează astfel, lărgirea cadrului de comunicări, de cunoștințe, iar prin intermediul publicității și prin alte mijloace se oferă o imagine favorabilă zonei.

În urma datelor prezentate, s-a putut întocmi analiza SWOT, din punct de vedere a potențialului agroturistic, a zonei Dornelor.

Agroturismul, în această zonă, este o activitate nouă și de aceea efectele nu sunt încă prea clar evidențiate.

Inițierea unei afaceri în agroturism în zona Dornelor a impulsionat oarecum populația locală, constituind o adevărată provocare față de ocupațiile anterioare – agricultura, creșterea animalelor și exploatarea lemnului. Întreg județul Suceava este declarat zonă defavorizată, datorită mai multor cause, însă pe viitor se întrevede o nouă cale spre relansarea și dezvoltarea satului românesc.

Deoarece agroturismul este o activitate complementară, niciodată nu va înlocui activitatea de bază; întreprinzătorii vor obține venituri suplimentare și totodată sentimentul de împlinire, de realizare.

Totodată, agroturismul aduce noi locuri de muncă, pentru populația din zonă care, fără pregătire superioară sunt nevoiți să trăiască fără un loc de muncă sigur, influențându-se astfel în mod pozitiv creșterea veniturilor.

Există întreprinzători care doresc să investească în alte afaceri legate de industria laptelui, industria alimentară, artizanat, etc. Aceștia vor avea de câștigat datorită încasărilor făcute de la turiștii atrași de agroturismul practicat aici.

Prin contacul turist-gazdă, se realizează o îmbogățire a orizontului de cunoștințe atât ale clienților, cât și ale „țăranului” care venit în contact cu turiști străini, în mod repetat, va fi nevoit să învețe cel puțin o limbă străină de circulație internațională, realizându-se astfel o culturalizare a populației rurale.

Datorită tradițiilor bine conservate și gamei variate de obiective turistice din această zonă, turiștii vor fi atrași spre aceste pensiuni; toate acestea vor constrânge consiliile locale și celelalte organisme să modernizeze infrastructura, care în momentul de față este impedimentul principal în dezvoltarea acestei ramuri economice.

Este de importanță vitală înțelegerea faptului că agroturismul pentru această zonă este însuși un mijloc de supraviețuire a satului românesc. De aceea trebuie să existe un interes colateral în dezvoltarea acestuia prin:

înființarea unor asociații în principalele comune din zonă, care să aibă scop principal promovarea acestor pensiuni;

dezvoltarea infrasctructurii;

acordarea de facilități din partea statului (credite, subvenții) pentru cei care doresc să investească în agroturism;

atragerea potențialilor investitori care doresc să demareze o afacere în domeniul agroturismului din zona Dornelor;

investiții mai mari și mai multe în sistemul educațional rezervat în primul rând proprietarilor și angajaților unei pensiuni agroturistice.

Dezvoltarea unui turism durabil răspunde intereselor actuale ale turiștilor și a destinațiilor acestora (mediul ambient, resurse și comunități locale), menținând și ameliorând posibilitățile de dezvoltare viitoare, deziderate realizabile printr-o gestionare a tuturor resurselor care permit satisfacerea nevoilor economice, estetice, sociale ale turiștilor și protejarea integrității economice culturale și a ecosistemelor locale.

Dezvoltarea durabilă este un concept complex multidimensional, iar turismul în general și turismul rural, în particular, prin conținutul lor, se integrează în această dezvoltare. În aceste condiții activitatea agroturistică se impune a fi abordată într-o concepție a dezvoltării, a evaluării tuturor categoriilor de resurse și definirea direcțiilor și priorităților în creșterea economică, precum și a priorităților și limitelor acestei dezvoltări și trebuie obținute performanțe pe trei planuri:

pe plan economic, având ca efect creșterea gradului de exploatare și valorificare a resurselor turistice;

în plan ecologic, care vizează reciclarea și evitarea degradării mediului în care se desfășoară activitatea agroturistică;

pe plan social, urmărind îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației.

Spațiul rural, prin componentele sale, satisface o paletă largă de motivații: odihnă și recreere, cunoaștere, cultură, practicarea sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare și pescuit, oferind turismului rural o arie mare de cuprindere a posibilităților de petrecere a timpului liber.

Prin aceasta, turismul rural este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural, cu potențialul său agricol turistic, uman și tehnico-economic.

Locul agroturismului în dezvoltarea durabilă este dat de specificul său, ca activitate care folosește mediul natural și uman ca produs al său. Pe de altă parte, agroturismul împarte anumite resurse cu alți utilizatori (agricultură, industrie, etc.).

Dezvoltarea localităților rurale poate constitui suportul principal al dezvoltării economice rurale și teritoriale. În concepția turismului durabil, locul turismului rural este foarte bine definit, atât ca păstrător de cadru natural, tradiții, obiceiuri, cultură, dar și ca o renaștere a turismului saturat de produsele clasice.

Dezvoltarea haotică a turismului rural românesc poate avea și unele neajunsuri potențiale. Astfel, de exemplu, un număr prea mare de turiști ca și echipamentele și materialele abandonate, pot submina micile așezări umane. Cultura și educarea turiștilor este o componentă de bază în vederea reducerii efectelor acestei ramuri economice. Dezvoltarea turismului fără respectarea unui anume cod devine păgubitoare peisajului rural și ecosistemelor naturale.

Turismul poate avea asupra modului de existență a unei populații atât efecte pozitive, dorite, cât și efecte nedorite atât în plan economic, dar mai ales în plan socio-cultural și natural. Dacă se va încerca impunerea unui turism de recreere și cultural, cu valențe ecologice, se va realiza într-adevăr un agroturism durabil.

De asemenea un element asupra căruia se insistă este legat de faptul că satul românesc în general și cel turistic în special reprezintă un produs turistic inedit pe piața națională, dar și pe cea mondială. Prin activitatea de agroturism se poate contribui la descoperirea țării noastre ca posibilă destinație turistică, creând și crescând interesul față de România ca loc ce oferă o largă gamă de experiențe în materie de turism.

Într-adevăr, țara noastră se află la început de drum în practicarea turismului rural, dar un început promițător, atât timp cât ne vom respecta ca moștenitori ai unei culturi țărănești impresionante. Și acest început va fi cu atât mai promițător cu cât factorii decizionali, instituțiile de specialitate, specialiștii în domeniu (turism, cultură, protecția mediului) își vor uni eforturile pentru a promova adevăratul sat românesc pe piața turistică internațională. Succesul turismului rural nu constă numai într-o infrastructură corespunzătoare, în servicii de calitate, într-o igienă desăvârșită, ci mai mult în modul de prezentare a imaginii satului românesc autentic. În această formă de turism, atmosfera creată este cea care contează cel mai mult.

Dezvoltarea regională durabilă trebuie să coreleze și să integreze turismul rural printre celelalte componente ale economiei locale.

În concluzie, dezvoltarea durabilă a agroturismului în Zona Dornelor implică dezvoltare la toate nivelurile organizaționale, din punct de vedere al managementului, al marketingului turistic, care să respecte în același timp integritatea naturală, economică și socială, cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale și pentru generațiile viitoare.

CONCLUZII

Individualitatea zonei se desprinde din analiza resurselor turistice, naturale și antropice, premise ale unei activități turistice permanente și de mare perspectivă.

În urma prezentării elementelor caracteristice și specifice avalului depresiunii Dornelor și a premiselor de dezvoltare pe baza cărora se dezvoltă activitățile turistice în Vatra Dornei, se poate emite o primă concluzie și poate cea mai importantă, aceea că o activitate turistică trebuie susținută de o activitate economică.

În acest sens, este nevoie de un management adecvat avalului, respectiv stațiunii Vatra Dornei, a unor strategii de dezvoltare și de amenajare și reamenajare a cadrului turistic existent.

În acest sens Primăria municipiului Vatra Dornei în colaborare cu alte instituții au creat și pus în aplicare proiecte și planul de amenajare și reamenajare a stațiunii. Astfel s-a urmărit amenajarea spațiului verde din centrul orașului (stațiunii), a reamenajării și refacerii unor obiective turistice antropice (ex.: Cazinoul din Vatra Dornei) și nu în ultimul rând, refacerea infrastructurii. Aceasta din urmă aflându-se printre factorii ce se află la baza dezvoltării activității turistice, acesta facilitând pătrunderea turiștilor, respectiv deplasarea lor în cadrul stațiunii Vatra Dornei.

În urma deplasării în Vatra Dornei aș putea spune că se vede că aceste proiecte sunt puse în aplicare, dar nu toate. De ce acest lucru? Pentru că oficialitățile locale urmăresc durabilitatea în timp a acestor proiecte cât și protecția și conservarea mediului natural.

Nu se urmărește obținerea unor venituri rapide pe un termen scurt, utilizând la capacitate maximă structurile existente, sau potențialul natural și antropic, ci se încearcă dezvoltarea și promovarea unui turism durabil, de care să se bucure și generațiile viitoare.

De aceea ca o distincție strategică de dezvoltare este și promovarea turismului rural și agroturism, cel din urmă fiind văzut mai mult ca o componentă a turismului rural, dar cel mai în măsură să valorifice potențialul natural, în vederea creșterii nivelului de trai, a susținerii și dezvoltării comunicațiilor locale, dar și conservarea mediului natural.

Agroturismul nu vine să înlocuiască activitatea turistică de bază, și vine să completeze, să creeze venitul complementar, asigură locuri de muncă, și mai ales ajută la diversificarea formelor de turism practicate.

Se observă din ce în ce mai mult faptul că oamenii doresc să-și petreacă vacanțele și timpul liber în mediu cât mai curat, ecologic și unde se încearcă o evitare a turismului de masă. În acest context agroturismul își ocupă un loc bine meritat, el oferind turiștilor un sejur de neuitat, ei putând în această perioadă să participe alături de gazde la activitățile specifice locurilor.

Impactul asupra populației este unul pozitiv, ei sunt mulțumiți de lucrurile ce se întâmplă în Vatra Dornei și nu numai din punct de vedere turistic.

În Vatra Dornei se încearcă valorificarea oricărui element pentru obținerea unor beneficii favorabile atât pe turiști cât și pentru populația din zonă, demonstrându-se faptul că se promovează un turism durabil.

Ungureanu Dănuț (2002), Management turism rural și agroturism montan – curs CEFIDEC

Vlăsceanu Gh., Ianoș Ioan (1998), Orașele României, Edit. Odeon, București

*** www.vatra-dornei.ro