Strategii de Dezvoltare a Turismului. Studiu de Caz Platoul Padis

CUPRINS

INTRODUCERE

1. CADRUL NATURAL SUPORT AL AMENAJĂRILOR TURISTICE

1. 1. Așezarea geografică, limite, vecini ……………………………………………………………….6

1. 2. Geologia și relieful ……………………………………………………………………………………7

1. 3. Hidrografia și clima ………………………………………………………………………………..37

1. 4. Vegetația și fauna ……………………………………………………………………………………38

INTRODUCERE

Munții Apuseni reprezintă unitatea cea mai extinsă și cea mai înaltă din Carpații Occidentali,ajungănd,la nord ,până la văile Barcăului și spre cotul Someșului de la Jibon,în est venind în contact cu Depresiunea Transilvaniei ,în sud cu Valea Mureșului ,i-ar în vest cu Dealurile de Vest.

Potențialul turistic al Munților Apuseni se evidențiază prin componenta naturală,în cadrul acesteia înscriindu-se orografia,hidrografia și vegetați,care se îmbină într-un mod armonios,rezultând de un peisaj ce dispune de caracteristici dintre cele mai tonifiante.

Am ales această temă deoarece România este o țară cu un potențial turistic foarte mare, dar din păcate prea puțin exploatat. Un exemplu bun pentru a vă demonstra acest lucru, am ales zona turistică Padiș. Aceasta se află în ramura nordică a munților Bihor, lanț din Munții Apuseni.

Platoul carstic Padiș este o zonă foarte frumoasă cu numeroase atracții turistice ca și: Cetățile Ponorului, Ghețarul Focul Viu, Valea Galbenei, Cheile Someșului Cald, lacuri subterane și numeroase cascade etc.

Munții Apuseni se înregistrează în sfera turismului recreativ; drumeții montane, sporturi de iarnă, alpinism, speoturism, vănătoare și pescuit. Turismul recreativ și culturalizat ocupă și ele poziții apropiate celui dintăi, inclusiv prin interferența reciprocă.

l.CADRUL NATURAL SUPORT AL AMENAJĂRILOR TURISTICE

1. 1. Așezarea geografică, limite, vecini

Zona turistică Padiș se află în Munții Bihor , parte a Munților Apuseni. Este situată în sud-estul județului Bihor pe raza comunei Pietroasa, până la granița cu județele Cluj și Alba.

Zona Padiș cuprinde: Bazinul închis Padiș-Cetățile Ponorului împreună cu Cheile Galbenei și Poiana Florilor situate la sud-vest și zona Cheile Someșului Cald, Poiana Vărășoaia, Poiana Cuciulata situate la nord.

Zona este delimitată la nord de: Culmea Cârligatelor, Vârful Cuciulata, și Valea Someșului Cald, la sud de Muntele Glăvoiu, Vârful Borțig, Valea Galbenei la est de Culmea Măgura Vânătă, Vârful Biserica Moțului, Vârful Gărdișoara și Vârful Chicera,

la vest de Valea Galbenei, Vârful Bălileasa, Valea Boga, Creasta Corneti și Abruptul Brăilesei.(http:// www.padis.ro)

Fig1. Schița geologică a Munților Bihor (Bleahu, Bordea,1981)

1. 2. Geologia și relieful

Zona turistică Padiș face parte din ramura estică a Munților Bihor, care este alcătuită în general din calcare și prezintă un relief carstic, remarcat atât ca întindere cât și ca varietatea formelor. Întregul relief este rezultatul acțiunii directe a apei asupra calcarului, care poartă numele de relief carstic.

Relieful carstic este cel mai impresionant tip de relief petrografic. S-a format prin acțiunea combinată atât a proceselor fizice, cât și a proceselor chimice, rolul dominant revine proceselor chimice în care dezvoltarea a avut un rol important. Relieful carstic se formează pe calcare și dolomite, trebuie considerată ca și relieful petrografic, legate de însușirile rocilor carbonifere. Relieful și fenomenele carstice de la suprafață aparțin exocarstului, iar cele subterane aparțin endocarstului (Bleahu:1981)

Relieful exocarstic, grupează toate formele carstice care sunt situate la suprafața scoarței terestre. Dintre aceste forme de relief se pot aminti: lapiezurile, depresiunile de natură, care grupate de la mic la mare sunt dolinele, uvalele, poliile.

Lapiezurile reprezintă microforme sculpturale ale reliefului carstic, care este rezultat în principal prin acțiunea de dezvoltare a apei, care sunt formate pe suprafețe slab înclinate. Lapiezurile se formează în general pe calcare, sare, dolomite sau ghips.

Lapiezurile sunt de mai multe feluri: Lapiezuri liniare, care sunt reprezentați, ca niște mici șănțulețe de formă triunghiulară, în profil transversal, care au dimensiuni de la câțiva mm la câțiva cm. Se instalează în masa rocilor nude, pe suprafețe înclinate, sunt lapiezuri simple care formează rețele cunoscute ca și câmpuri de lapiezuri.

Lapiezuri tubulare, care în profil transversal prezintă o formă ovală având aspectul unor tuburi cu forme variabile si cu dimensiuni mari. Sunt forme mai dezvoltate față de cele liniare, se asociază maselor calcaro-dolomitice, cu înclinări mult mai reduse. Fluviolapiezurile reprezintă mici scobituri în masa rocilor, rezultate în urma impactului picăturilor de ploaie, care se dezvoltă pe suprafețe plane. Lapiezurile îngrupate afectează masa de roci de sub stratul de sol.

Dolinele sunt depresiuni carstice care au diametrele de la câțiva metri la câteva sute de metri si au adâncimi de la 2-3 metri până la zeci de metri. Ca și formă dolinele au aspect circular, oval, mai rar sunt neregulate. După profilul transversal dolinele sunt de două tipuri, farfurie și pâlnie. După dimensiune sunt, doline mici, doline mijlocii, și doline mari. Dolinele sunt larg răspăndite în zonă întâlnindu-le în mai multe părți a zonei Padișului.

Marmitele sunt cobituri circulare, care sunt săpate în roca de apă care cade în el si produce vîrtejul de suprafață sau de adâncime.

Cheile carstice după geneza lor se înpart în două categorii, cheile săpate de apa de suprafață, care pănă la nivelul actual și-au adâncit albia, și cheile care sunt rezultate din foste pesteri sau tunele prăbușite.

Poliile sunt depresiuni carstice de mare întindere. Au forme alungite cu lungimi de la câțiva km pănă la zeci de km. Fundul acestor depresiuni sunt plate, cu numeroase lacuri de polie, care sunt unite sau nu prin cursuri de apă.

Gurile de peșteră în general au formă de pâlnie, sunt mai largi decât galeria din continuare, datorită acțiunii mai intense a agențiilor modelatori la intrarea în peșteră.

Relieful endocarstic, cuprinde totalitatea golurilor subterane din calcare și din roci carstificabile netipice cum ar fi conglomeratele, gresiile, vulcanitele, loessul, cunoscute sub numele generic de peșteri. Sunt caracteristici unei zone carstice, din acest punct de vedere și a zonei Padiș, care este dezorganizarea rețelei hidrografice de pe suprafață prin absorbția prin subteran a cursurilor de apă, iar acest loc poartă numele de ponor. În final acest curs de apă revine la suprafață, iar locul de ieșire poartă numele de izbuc. Galeriile sunt prezente în drumul apelor subterane actuale sau părăsite.

Sala de peșteră poate fi de două feluri, de prăbușire sau de confluență a două sau mai multor ape subterane.

Complexul Carstic Cetățile Ponorului

Cetățile Ponorului reprezintă fără îndoială cel mai impresionant fenomen carstic al României, cunoscut și apreciat în întreaga lume. Bazinul închis Padiș-Cetățile Ponorului are o suprafață de 36 kmp, este delimitată de bazinul Crișului Negru prin creasta principală a Munților Bihor, din Vîrful Vărășoaia, pînă în Vîrful Glăvoiu, față de bazinul Someșului Cald care este situat la nord prin creasta care se desprinde din Vîrful Vărășoaia, și urmărește creasta muntelui Măgura Vînătă, apoi din piciorul sudic al acestuia pînă la Biserica Moțului, față de bazinul Arieșului, care este situat la est și sud, prin creasta care trece prin vîrfurile Biserica Moțului, Bălăceana, Gîrdișoara, Chicera, și Glăvoiu. Cetățile Ponorului sunt formația carstică cea mai remarcabilă, nu numai a Munților Apuseni, ci din întreaga țară. Sunt construiți din trei circuri mari de stîncă, care se află într-o imensă depresiune împădurită și adâncă de 300 m, care la partea superioară are un diametru de peste 1 km.

Alternanța de roci impermeabile cu cele carstificare împarte bazinul închis Padiș-Cetățile Ponorului în mai multe subunități, care sunt la rândul lor bazine închise.

Platoul Padiș ocupă toată partea de nord a zonei. Este un șes care este cuprins între 1.250 și 1.280m, este delimitată la nord de Măgura Vânătă, la sud de o serie de culmi joase ca vîrful Răchita, vîrful Rotunda etc. Platoul apare ca o depresiune înconjurată de culmi mai ridicate. Spre sud difetența de nivel între șes și culme care îl înconjoară este foarte mică, limita este tranșată, iar șesul se oprește ca o oglindă într-un mal înalt. Cel mai interesant fenomen carstic îl prezintă ponoarele locul de pierdere a apelor de pe suprafață. Acestea vin din Măgura Vânătă pe un culcuș impermeabil cu tendința de a se organiza într-o rețea hidrografică, dar înainte de a se uni ele ajung pe calcare unde fiecare apă este captată individual.

În Padiș există 13 ponoare, dar din păcate nici unul nu este accesibil ele fiind înfundate cu prundiș. Pârâiele principale din Padiș sunt de la vest la est, Gîrjoaba care curge pe sub Biserica Moțului, Trînghiești este cel mai mare, din care se aprovizionează cabana Padiș, pârâiele Renghii, Arsurii și Cuților pe care traversează poteca care duce pănă la Stăna de Vale, pârâul Vărășoaia, care străbate poiana cu același nume și constituie un bazin de sine stătător. Pe pantele muntelui Vărășoaia se găsesc trei avene care au adâncimi mici, iar versantul estic al vîrfului Piatra Boghii, o peșteră descendentă relativ mare (Peștera din Padiș).

Poiana Ponor este al doilea bazin hidrografic mai mic care este situat la sud de Platoul Padiș, care joacă un rol important din punct de vedere hidrologic. Apele care dispar în Padiș reapar cu 150m diferență de nivel mai jos la cota 1.100, într-un izbuc puternic, după un parcurs subteran de 3.400 m în linie dreaptă. Este Izbucul Ponor care este situat la piciorul unui abrupt de stânci, care reprezintă terminația spre sud a culmilor ce închid spre sud Padișul. De fapt nu este chiar un izbuc ci o peșteră care primește dinspre interior apa ce pătrunde printr-un sifon.

Poiana Ponor este o depresiune închisă de jur împrejur de culmi înalte, împădurite. Faptul cel mai remarcabil în ea este sistemul de pierdere a apei, care se face în patul râului, prin orificii strâmte, acoperite de nisip fin. Poiana Ponor este una din puținele polii tipice din munții noștri, îndeplinind dubla condiție, de a avea atât alimentare cât și drenajul subteran, pe canale carstice.

Bazinul Lumea Pierdută este situată la nord între Poiana Ponor și Muntele Glăvoiu, care formează marginea sudică a întregului bazin. Din punct de vedere hidrologic aici apar două văi, Valea Izvorul Ursului și Pîrîul Sec amăndouă fiind orientate spre est-vest. Izvorul Ursului pornește din vîrful Bălăceana, pe un pat de roci impermeabile.

După un curs torențial foarte violent, apa trece pe un pat de calcare, primind din dreapta contribuția substanțială a două izbucuri, din care cel din aval, Izbucul Ursului, are o peșteră explorată pe 127 m. În aval albia se lărgește trecând dintr-o vale de eroziune într-una de aluvionare cu terase. La 2 km de vârful Bălăceana, râul primește pe stânga apele unui puternic izbuc, Izvorul Rece.

Pîrîul Sec izvorește tot de sub vârful Bălăceana, care la început curge pe un pat de roci impermeabile. Când trece pe calcare, apa se pierde lateral spre dreapta într-un ponor, dar ca formă generală valea continuă în aval de ponor, face un cot la dreapta, adoptând o direcție est-vest, pentru ca după 3 km de la cot să se îndrepte treptat spre nord-vest și să se unească cu Izvorul Ursului.

Izvorul Ursului și Pîrîul Sec au izvoarele apropiate, se unesc în aval, descriu două arcuri de cerc care delimitează un platou perfect izolat de regiunile din jur. Drenajul final al bazinului, determinat de văile Izvorul Ursului și Pîrîul Sec , se face prin Peștera de la Căput, lungă de 1 800 m, cu un traseu dificil de străbătut din cauza săritorilor sale înalte și a lacurilor. În aval peștera se termină cu un lac de sifon care răspunde în Cetățile Ponorului

Bazinul Bălileasa — Cetățile Ponorului se întinde în partea de sud-vest a Padișului, la un nivel coborât față de Padiș, un șes alungit numit Bălileasa, lipsit de pădure, presărat cu câte un pâlc de brazi ce se ridică din pajiștea verde. El ar putea părea ca un parc gazonat dacă nu ar fi găurită de numeroase doline. Sunt de mici dimensiuni, unele sunt considerate de localnici ca ”fără fund”, fiind de fapt avene, acum înfundate de ciobani pentru ca vitele ce pasc sa nu cadă în ele. La est Bălileasa continuă cu o vale, care are la început o pantă accentuată, pentru ca mai jos, după ce începe să aibă și apă, care provine dintr-un izbuc cu debit considerabil, să devină din nou orizontală. După șesul unde se află cantonul silvic Glăvoiu, valea începe apoi să se adâncească și de aici poartă numele de Valea Cetăților.

Valea Cetăților trece pe o porțiune de circa 200m printr-o zonă de calcare în care sunt săpate marmitele, tunele laterale, hornuri și arcade ce arată că este vorba de un canal subteran, o peșteră deschisă la zi prin prăbusirea tavanului și erodarea peretelui drept. În aval de peștera prăbușită valea se adâncește tot mai mult, tăindu-și drumul printr-o cheie sălbatică, pentru a se termina brusc în pereții imenși ai Cetăților Ponorului.

Cetățile Ponorului sunt cele mai remarcabile formațiuni carstice din întreaga țară. Ele sunt alcătuite din trei circuri mari de stâncă, aflată într-o imensă depresiune împădurită, adâncă de 300m, și care la partea superioară are un diametru de peste 1km. Primul circa de stâncă este sfârșitul propriu-zis al văii, care se termină aici într-un fund de sac.

Peretele lateral de vest este perforat de un portal ce depășește 70m înălțime și care dă acces la al doilea circ. Este un aven circular de 200m înălțime. Sub marele portal dintr-o galerie de peșteră, iese un râu subteran care este apa care vine pe sub pământ din Peștera de la Căput.

După un parcurs scurt la lumină, ea se prăbușește în altă gură de peșteră, cu care începe rîul subteran al Văii Cetăților. Are o lungime de 1.700m, pe rîul subteran s-au întălnit numeroase cascade și săritori, 14 lacuri adânci și foarte puține săli laterale. Rîul subteran primește un afluent din peretele galeriei care apare sub forma unor țîșnituri. Este apa care s-a pierdut prin sorburile de la Poiana Ponor și care vine să conflueze subteran cu cea din Peștera de la Căput. Râul subteran apare în Izbucul Galbenei, drenînd astfel aproape în întregime bazinul închis Padis-Cetățile Ponorului.

Groapa de la Barsa este un alt bazin închis care apare în cadrul zonei Padiș Cetățile Ponorului, care nu are un drenaj subteran spre Izbucul Galbenei. Este situată la sud de Bălileasa și la vest de Valea Cetăților, fiind limitată spre vest de creasta principală a Munților Bihor. Este o depresiune de formă ovală, cu axa mare de 2km, orientată NV-SE, și axa mică de 1km.

Versantul din partea nord-vestică este constituit din roci impermeabile pe care izvorăsc și curg patru pârâiașe. Ele când ajung pe fundul depresiunii, unde vin în contact cu calcarele, sunt captate și pătrund în interiorul masivului. În Groapa de la Barsa există o sumă de forme carstice, foarte interesante prin varietatea lor. Se pot cita un ponor prăbușit, de dimensiune mare, altul cu pod natural, un mic lac suspendat, și un număr de 11 peșteri.

Cea mai mare peșteră dintre aceasta este Peștera de la Zăpodie, din partea vestică a depresiunii și care are aproape 7km lungime, este o peșteră greu de accesat și de parcurs. A doua peșteră este Peștera Neagră care este situată în partea de est a depresiunii, și are o dezvoltare de aproape 4 km, care necesită pentru vizitare echipament speologic.

Cele două peșteri au fost legate perintr-un sifon, ceea ce face ca sistemul Zăpodie-Peștera Neagră să atingă o dezvoltare de 10879m. A treia peșteră importantă este Ghețarul de la Barsa, a cărei intrare se plaseză între cele două precedente, și are o dezvoltare de 2.750m.

În ansamblu Groapa de la Barsa este o mică lume carstică, în care toată gama de procese carstice s-a înscris cu formele cele mai tipice.

Fig2.Complexul Carstic Cetățile Ponorului

Peștera Cetățile Ponorului

Peștera Cetățile Ponorului este situată în Munți Bihor, în partea sud-vestică a bazinului Padiș-Cetățile Ponorului, la o altitudine de 950m. Peștera are o galerie principală de 2 km lungime, activă, de o dimensiune impresionantă în care un râu puternic, poate cel mai mare râu subteran din țară curge formând cascade repezișuri și vâltori.

Intrarea în peșteră se face printr-un portal de 70m înălțime și 30m lățime ce perforează peretele primei doline. După câteva zeci de metri de la intrare se intersectează dolina a doua de 70m diametru și 150m înălțime, cu pereți verticali.

Sub portal dintr-o galerie iese un râu puternic, este apa ce dispare în sifonul din Peștera de la Căput. Ea dispare în altă gură de galerie ce reprezintă începutul râului subteran al Cetăților.

După ce se trece de zona luminată natural prin spărturile celor trei doline, în galeria peșterii mai apar două izbucuri puternice de apă, este apa care s-a pierdut în Poiana Ponor. Se pătrunde într-o zonă dificilă unde bolovani și trunchiurile de copaci cladesc baricade peste care apa formează cascade si vâltori. Pentru înaintare se folosesc tehnici de alpinism și bărci de cauciuc.

Prima sală este usor alungită și are în partea superioară o galerie fosilă de 300m. Urmează Sala Taberei, o verticală și primul lac navigabil. Se trece o nouă baricadă, lacul al doilea. și o galerie impresionantă de 70m înălțime care duce la lacul 3 și 4. Printre lacul 5 se poate trece pe sus, printr-o galerie fosilă, după care urmează lacul 6 cu o lungime de 85m.

Se trec următoarele trei lacuri pentru a ajunge într-o zonă în care apar speleoteme, Sala Florilor de Piatră, în care se găsesc stalagmite arenacee. Porțiunea după această sală este inundată parțial de lacurile 10 11 și 12. Galeria Venețiană este frumos concreționată, dă acces într-o sală cu un grohotiș mare, i-ar apoi galeria se inundă și formează lacul 14, care duce la sifonul terminal, încurcât de triunghiuri de pomi.

Din acest punct de vedere sfârșitul propriu-zis al galeriei, începănd din 1972 alpiniștii au efectuat o mulțime de escalade în căutarea pasajului de trecere spre aval. S-a reusit urcarea a 120m dar galeriile ce s-au găsit până acuma nu au încă legătură cu activul principal. (https://ro.wikipedia.org)

Peștera Cetățile Ponorului poate fi vizitată, atât zona de suprafață cât și galeria subterană până la sala taberei, cu mijloace de iluminare și cizme de cauciuc. Galeria activă poate fi parcursă de echipe de speologi experimentați și necesită costume impermeabile, bărci de cauciuc, cizme, corizi, coborătoare, blocatoare.

Fig3.Peștera Cetățile Ponorului

Peștera Ghețarul Focul Viu

Peștera Ghețarul Focul Viu este situată la o altitudine de 1165m, pe culmea care separă spre sud Groapa de la Barsa de bazinul Văii Galbenei.

(http://www.infoghidromania.com)

Peștera este formată din două săli, deschizându-se la baza unei perete pe calcare care are o intrare joasă. După această intrare urmează o galerie care coboară până în Sala Mare. Are o lungime de 68 de m și o lățime de 46 de m. Accesul în interiorul peșterii este realizată printr-o galerie prin intermediul unei scări de lemn.

(http://issuu.com/iloveapuseni) Tavanul sălii mari este deschisă printr-o fereastră naturală prin care intră lumina și razele soarelui.

Această fereastră ajută și la pătrunderea de aer rece, care ajută la menținerea unei temperaturi potrivite în interiorul ghețarului, pentru ca aceasta să reziste un an întreg.

Peștera mai are și o sală mică ce coboară cam 4m pe partea stângă a alunecării de gheață.

Peștera Ghețarul Focul Viu are două săli, Sala Mare care are o înălțime de 46m și o lungime de 68m. În centrul sălii turiștii pot vedea impresionantul ghețar , de la care vine numele peșterii. În partea opusă a sălii mari se află câteva grupuri de stalagmite care sunt atinse de razele soarelui și le provoacă reflexii puternice. Aceste reflexii scânteietoare au dat numele peșterii Focul Viu. O altă sală ce poate fi vizitată în interiorul peșterii este Sala Mică, ce conține foarte multe formațiuni de stalagmite.

Această sală nu este luminată natural, ea oferă câteva concrețiuni de calcare atârnate în tavanul peșterii, precum și stalagmite de gheață a căror dimensiuni variază în funcție de sezon. Peștera se termină printr-un horn înfundat.

Explicația existenței ghețarului în peșteră este dată de două elemente, tavanul spart de fereastră favorizează acumularea aerului rece și lipsa ventilării în peșteră menține aerul rece captiv tot timpul anului.

Fig4.Peștera Ghețarul Focul Viu

Peștera Cetatea Rădesei

Peștera Cetatea Rădesei este localizată în Cetățile Rădesei, Munții Apuseni în partea de nord a Platoului carstic Padiș. Cetatea Rădesei se află la obărsia Someșului Cald. Peștera este într-un stadiu avansat de evoluție, exemplificănd modul în care are loc transformarea cavernamentelor în chei de amploare.

Peștera activă de străpungere, este accesibilă pe întreaga lungime, de la pierderea apei la reapariția ei. Lungimea totală a peșterii este de 260m, și este săpată în calcare tithonice.

Intrarea peșterii are o lățime de 7m, și o înălțime de peste 15m, cu o formă ovală alungită pe vertical, retezată în tavan de o față de strat orizontală. Peștera are o galerie unică în forma unui tunel lung de 212m, cu săli de mari dimensiuni, și hornuri ce răzbat în tavanul peșterii până la suprafață. (http://adevarul.ro/locale/oradea/minunile-apusenilor-pestera-cetatea-radesei)

Cele cinci ferestre create de aceste hornuri, lasă să pătrundă în peșteră rază de lumină. În aval tunelul continuă cu un canion lung de circa 50m și foarte îngust. Peștera poate fi vizitată datorită amenajărilor efectuate, cu scări de lemn și podele. Din aval se poate reveni în zona portalului de deaspura peșterii.

După ieșirea din peșteră și canionul Rădesei, se pătrunde în Poiana Rădesei, o poiană închisă de stânci, cu vegetație și pante abrupte, cu molizi de mari dimensiuni, printre care se găsesc pâlcuri de afinisuri. Aici pariul Rădeasa se unește cu pariul Feredeului, și dau naștere Someșul Cald.

Peștera este interesantă prin faptul că reprezintă o străpungere hidrologică, care este usor de accesat, unde se poate observa modul în care iau naștere avenele de prăbușire. Este interesantă mai ales turisilor prin faptul că are aspectul de catedrală gotică, cu lumina albastră, care difuzează din tavan, conferindu-i o frumusețe și grandoare unică în țara noastră.

Se poate parcurge numai cu cizme de cauciuc și o lanternă care să ușureze trecerea punctelor mai dificile din porțiunile întunecate. (M. Bleahu, V, Decu, Șt, Negrea, C, Pleșa, I. Povară, I, Viehmann: Peșterile din România, 1976)

Fig5. Peștera Cetatea Rădesei(sursa:http://www.acomo.ro/uploadedImages/pestera-cetatea-radesei_50a3a66a0a0d9.jpg)

Peșterile din Bazinul Groapa de la Barsa

Groapa de la Barsa este un bazin închis în cadrul depresiunii endocarstice Padiș-Cetățile Ponorului, care nu are un drenaj subteran spre Izbucul Galbenei. Este situată la sud de Bălileasa și la vest de Valea Cetăților, spre vest este limitată de o creastă ce o separă de Valea Galbenei, i-ar la sud de versantul Pietrei Galbenei.

( http://issuu.com/iloveapuseni/docs/brosura_padis_apuseni_2)

Este o depresiune de formă ovală, cu axa mare de 2km, orientată NV-SE și axa mică de 1km. Partea de NE este construită din roci impermeabile pe care izvorăsc și curg câteva pârâiașe, care la contactul cu calcarele din fundul depresiunii se pierd prin ponoare.

Numită și Depresiunea Barsa, este cea mai sălbatică zonă din Munții Apuseni, având un climat umed, ce a favorizat dezvoltarea unei vegetații ierboase dese cu aspect de mlaștină. Pădurile dese, afinișurile, văile oarbe și lipsa unor puncte de priveliște determină ca parcurgerea Gropii Barsa să devină o adevărată aventură pentru cei care se deplasează de la poteca marcată. ( M. Bleahu, V, Decu, Șt, Negrea, C, Pleșa, I. Povară, I, Viehmann: Peșterile din România, 1976)

În zonă există multe forme carstice, care sunt interesante prin varietatea lor cum ar fi de exemplu un ponor prăbușit de mari dimensiuni, altul cu pod natural, un lac suspendat cu apă neagră situată într-o dolină, și mai multe peșteri.

(http://www.parcapuseni.ro) Cea mai mare peșteră este Peștera de la Zăpodie, care se află în partea vestică a depresiunii, și are aproape 7 km lungime, este foarte greu de parcurs. A doua peșteră este Peștera Neagră, care este situată în partea de est a depresiunii, are o dezvoltare de aproape 4km, și este recomandată doar speologilor antrenați.

Cele două peșteri sunt legate printr-un sifon, ceea ce face ca sistemul Zăpodie-Peștera Neagră să aibă o dezvoltare de aproape 11km. Sistemul subteran al Gropii de la Barsa se drenează spre Valea Galbenă prin căteva izbucuri anonime. O altă peșteră importantă este Ghețarul de la Barsa, a cărei intrare se face în partea nordică a depresiunii. Porțiunea de intrare este accesibilă și prezintă gheață care variază în funcție de sezon.

Fig 6. Groapa de la Barsa (sursa:http://turism.bzi.ro/public/upload/photos/9/Groapa_de_la_Barsa.jpg)

Peștera cu aluviuni din Valea Galbenii

Peștera cu aluviuni se află pe malul stâng al Văii Galbenii, la 100m de confluența cu Valea Seacă. Este accesibilă din Poiana Florilor, urmînd poteca marcată cu bandă roșie care coboară spre Valea Seacă. Deasupra confluenței cu Valea Seacă, se părăsește marcajul, drumul continuîndu-se pe o mică potecă de pe versantul drept, iar poteca coboară apoi pe malul Galbenii în fața intrării în peșteră.

Peștera fosilă are o lungime de 488m. Intrarea în peșteră este adăpostită de o adâncitură largă de 27m și înaltă de 4-5m, pe sub care curge Valea Galbenii., iar intrarea propriu-zisă nu măsoară decît 8/3,5m. Altitudinea intrării este de 655m, iar altitudinile din peșteră variază îmtre 653-700m. După o scurtă porțiune ascendentă, galeria este astupată, de un bloc înalt de 3,5m care trebuie escaladat, apoi mergând puțin printre blocuri dăm de o porțiune ascendentă pe un tobogan stâncos. Prin el se ajunge în Sala Baldachinului, de dimensiuni impunătoare, unde privirea este atrasă mai ales de un imens baldachin mondmilch.

De aici peștera se desparte în: ramura estică care este mai largă la început, apoi după un drum înșelător printre blocuri( Sala Labirint), și un scurt parcurs meandrat se ajunge într-o sală mai mare, și lungă de 25m și lată de 8m. Pentru a ajunge în ramura vestică trebuie executată o traversală delicat deasupra Marelui Baldachin, printr-o trecere îngustă de 1m, se intră într-o sală ovală, care este plină și ea cu aluviuni.

Urcând o treaptă de 2m și parcurgerea unei galerii scunde se ajunge într-o galerie mai spațioasă lată de 6-8m și înaltă de 6-9m, având o secțiune mai mult sau mai puțin rotundă. Această galerie, bogată, concreționată, este descendentă pe toată lungimea ei de 131m. Ultimii 32m reprezintă un fost tunel de presiune colmatat cu nisip până la 30-40cm de tavan.

Peștera a funcționat în trecut ca un izbuc a Văii Luncșoara. După un traseu subteran de 1000m apele Luncșoarei, se vărsau în Valea Galbenii prin intermediul Luncșoarei și astfel au activat o altă resurgență( Izbucul Păulesei), Peștera cu Aluviuni devenind fosilă.

Pentru vizitarea peșterii sunt necesare mijloace de iluminare proprii. Traversarea Văii Galbenii este posibilă numai la ape mici.

Fig 7. Valea Galbenii

Cheile Someșului Cald

Cheile Someșului Cald sunt situate în munții Bihor în zona carstică Padiș, și mai sunt denumite și bazarul Someșului, datorită fragmentării deosebite a reliefului. Separat de masa compactă de calcare a Padișului, în care cu caracter insular, Someșul Cald a sculptat două sectoare de chei. Primul sector de chei este de dimensiune mică, care se află la iesirea apelor din Cetatea Rădesei. A doua este între Poiana Rădesei, locul de popas al turistilor care străbat Cheile Someșului Cald, și partea nordică a abruptului Căpiței. Sectorul are o lungime de 1.8km, cu numeroase abrupturi care depăsesc 150m înălțime.

Cheile Someșului Cald oferă o priveliște extrem de bogată ale abrupturilor calcaroase ce coboară până în patul văii. Traseul recomandat este un circuit atingând ambii versanți ai văii. Prima dată se va parcurge versantul drept, poteca urcând treptat, traversând în zona de obârșie pârâul Moloh, care spre stânga se prăbușește în cascade, și din când în când oferă priveliște asupra impresionantelor chei ale Someșului Cald. După 30 de minute de urcuș din Poiana Rădeasa se ajunge la Belvedere, punctul de priveliște care este situat în vârful unei stânci verticale de peste 150m de unde se poate privi în adâncul canionului creat de Someșul Cald. Viza vid se desfășoară zidul de calcare a Cuciulății, peste care se zărește creasta ce leagă culmile Piatra Arsă, Piatra Grăitoare, Vârful Birței și Piatra Tâlharului, continuând spre Vlădeasa.

De la Belvedere poteca coboară abrupt în serpentine pe o pantă cu grohotișuri, apoi coboară mai lin prin pădure, pe lângă un pilon de calcare până în albia Someșului. După ce se travresează valea dăm de drumul forestier care vine de la IC Ponor. O parte din acest drum urcă pe Valea Alunul Mare spre Poiana Onceasa. Sub o stâncă care este situată lăngă drum se află un izvor. Traseul continuă în versantul stâng care este însoțit tot de aceleași semne de marcaj a punctului roșu. După un urcuș drept se ajunge la intrarea Peșterii Honu, o galerie ascendentă de 70m, îndreptând spre stânga se termină cu câteva hornuri înfundate.

De la peșteră se continuă pe curba de nivel spre stânga până sub peretele vertical al Abruptului Cuciulății. Sub abrupt se află o trecătoare destul de lată prin care trece poteca turistică. Pereții din partea văii, sunt sparți de o fereastră prin care turistul ajunge într-un balcon natural, i-ar în diagonală se poate privi spre Belvedere, și la 110m, spre patul văii. Trecând pe sub zidul de peste 100m al Cuciulății, printre bolovani și grohotișuri, se coboară treptat spre stânga până în locul, unde este o potecă marcată cu semnul ”derivație” care coboară la albia Someșului.

Revenind la traseul marcat cu punctul roșu, continuăm la orizontală, după accea depășim o intersecție de trasee și comorâm în Valea Cuciulata unde se poate admira în amonte gura Peșterii Tunelul Mic. În zece minute după ce se traversează valea se ajunge în Poiana Rădeasa, de unde traseul continuă amonte pe la Cetatea Rădesii. Traseul Circuitul Cheilor Someșului Cald este mai greu de parcurs decât Circuitul Rădesei, din cauza marilor diferențe de nivel și a lungimii sale considerabile.

Fig 8. Cheile Someșului Cald

(sursa : http://www.radioseal.com/wp-content/uploads/2011/01/Cheile-Somesului-Cald.jpg)

Avenele din platoul carstic Lumea Pierdută

Lumea Pierdută reprezintă un platou carstic împădurit, și mărginit de pârâul Izbucul Ursului, Valea Seacă și culmea sudică a Vârfului Gârdișoara.

Din punct de vedere hidrologic aicia apar două văi, Valea Izvorul Ursului și Pârâul Sec. Aceste două văi au izvoarele apropiate și se unesc în aval delimitând un platou izolat de regiunile din jur. Mai demult era acoperită de o pădure deasă, care acum este parțial defrișată, și străbătută de drumuri forestiere care i-au răpit farmecul.

(http://www.parcapuseni.ro)

Porțiunile defrișate sunt acoperite de zmeurișe și vegetație tipică zonelor recent defrișate în care are loc regenerarea naturală a pădurii. Are o vegetație deasă care invadează întreaga regiune și ridică siluetele unor brazi supraviețuitori ai masivelor defrișări din trecut.

Platoul Lumea Pierdută are în subteran o imensă rețea de galerii active, trădată la suprafață de existența unor doline mascate de vegetație. (fig 9) Două dintre acestea sunt porți de intrare în subteran, prin avene cu verticale unice în patrimoniul carstic românesc.

Avenul Negru se prezintă ca o pâlnie cu un diametru de circa 50m. Din cauza neatenției în timpul exploatărilor pădurii o serie de bușteni au fost aruncați în adâncurile avenului, închizăndu-l parțial. Pe acești bușteni s-au acumulat zăpezi, care au format un dop de gheață, făcând aproape imposibil accesul la rețeaua subterană.

(http://iloveapuseni.ro/turism/63-lumea-pierduta)

Avenul Gemănata are un diametru de 20m cu două deschideri, și o adâncime de cca 100m, începând cu o verticală de 40m. Verticala avenului este întreruptă de o platformă de bușteni și gheață.

Avenul acoperit are o verticală de 35m și nu comunică cu cursul activ. Rețeaua subterană drenează apa din Pârâul Sec, care se pierde într-un ponor și parcurge un traseu subteran de 2700m, după care apa iese prin izbucul Izvorul Rece situată în limita vestică a platoului, în Valea Izbucul Ursului.

Fig 9. Platoul Carstic Lumea Pierdută (sursa;http://www.acomo.ro/uploadedImages/lumea-pierduta-(platou-carstic)_50a580c63c10a.jpg)

Poieni

Șesul Padiș

Este situată la o altitudine de, 1225m fiind constituită dintr-un veritabil platou carstic, ciuruit de numeroase doline, unele cu lacuri, altele cu pâlcuri de molizi, prin care se drenează apele de precipitații care vor ieși la lumina zilei în Poiana Ponor prin Izbucul Ponor sau în Valea Boga.

Este delimitată la nord de Muntele Măgura Vânătă, la vest de Muntele Boghii, la est de Vârful Biserica Moțului, i-ar la sud de o serie de culmi joase. Pe colinele din jurul șesului se întâlnesc numeroase câmpuri de lapiezuri și păduri care se află într-un stadiu avansat de degradare. În partea dinspre Măgura Vânătă există foarte multe ponoare în care se pierd râurile ce coboară dinspre versant. Șesul este înconjurat de drumul forestier și drumul de tractor, ramuri ale șoselei forestiere care face legătura între Cabana Padiș și Comuna Pietroasa.

Partea vestică a șesului este reprezentată de o câmpie despădurită de circa 100 de hectare, plină cu doline de mici dimensiuni, unele cu o apă tulbure datorită solului acid. Sub Muntele Boghii, se află Centrul de vizitare al Parcului Natural Apuseni. Lăngă parc este un izvor, care este singura sursă de apă potabilă. (http://iloveapuseni.ro)

În partea nordică a șesului, în șaua care îl desparte de Poiana Vărășoaia, șe află Peștera Padiș, cu un aspect de galerie descendentă care pătrunde sub Muntele Boghii. Peștera nu prezintă interes turistic deoarece nu este concreționată. Partea estică a șesului este fragmentată de văile Trânghieștii și Gărjoaba, între acestea există un platou care coboară treptat spre sud, locul unde se află Cabana Padiș, și o serie de campinguri. Locul mai este folosită de către turisti pentru instalarea corturilor.

Pe terenurile mlăstinoase din apropierea pădurilor se constituie singurele locuri unde vegetația se dezvoltă în condiții normale , restul terenurilor este deteriorate de păsunatul excesiv, depozitele de gunoaie sau sanțurile rămase în jurul corturilor.

Fig 10. Șesul Padiș

Poiana Florilor

Este situat pe versantul care coboară de sub abruptul Pietrel Galbenei, până în Valea Galbenei. Este constituită dintr-un grup de poieni ca niște insule în pădure de fag. Poiana Florilor este un adevărat paradis în lunile de vară, când sute de specii de flori inundă pantele însorite, colorându-le ca și cum ar fiu viu. În această zonă fânețele sunt foarte bogate, cositul se realizează de două ori pe perioada verii.

Farmecul poienii rămâne însă același, indiferent, dacă iarba este mai mare sau este cosită, fânul care este cosit răspăndeste o mireasmă mult gustată de turisti. În partea de jos a poieni, la marginea drumului forestier de pe Valea Galbenei, se află un canton silvic, i-ar mai sus un izbuc cu apă rece, este locul de intersecție ale traseelor turistice care străbat prin zonă, și este un loc foarte bun de recreere.

Peisajul este dominat spre nord de Piatra Galbenei, a cărei abrupturi albe lucesc în soare. Versantul opus este un abrupt care este împădurit și despicat de Valea Rea, ce coboară de pe Muntele Țapu, aducând aluviuni loesice din Groapa Ruginoasă. În partea dreaptă a Văii Rele, Dealul Vârseci adăpostește, peștera cu același nume, având un portal impunător și o galerie de 440m concreționată.

Poiana Florilor este o zonă protejată, i-ar fânețele în mare parte sunt proprietăți private, existând presiuni pentru obținerea de avize pentru construirea unor case de vacantă Pe perioada verii, proprietarii organizează tabere de corturi și tonete improvizate.

serie de pâraie, marcate de benzi de pădure și tufărișuri, traversează partea superioară a poienii, îngemănând o vale cu debit considerabil. Din cauza aceasta, în unele locuri terenul este destul de mlăștinos, mușchii de pămănt formează aici adevărate saltele. Unicat în peisajul Padiș, Poiana Florilor reprezintă un patrimoniu natural care necesită măsuri de protecție.

Fig 11. Poiana Florilor (http://www.padis.ro/media/3538/1-poiana-florilor-c.jpg)

Poiana Ponor

Este o depresiune închisă de jur înprejur care are culmi înalte și parțial înpădurite. Suprafața poienii, cu iarbă măruntă, se prelungeste pe culmile încănjurate spre bazinele vecine. În poiană faptul cel mai remarcabil este sistemul de pierdere a apei, care se face în patul râului prin orificii strâmte, acoperite de nisip fin numite sorburi.

La apele scăzute sunt două sorburi în funcțiune. La apele mari, determinate de ploile persistente sau de topirea zăpezii, sorburile acestea nu mai pot drena întreaga cantitate de apă care se acumulează depășind patul normal al râului. Când măsura de apă crește și inundă zonele uscate, intră în funcțiune noi sorburi. Când nici astea nu mai pot drena apa, întreaga poiană este ocupată de apele unui lac întins.

Apele suplimentare ale lacului se scurg în partea de nord-vest a poienii peste un prag stâncos dând naștere unui torent violent de suprafață care curge spre Valea Cetăților. Râul care străbate poiana provine din Izbucul Ponor, care este situat la baza unui abrupt stâncos.

Izbucul este foarte spectaculos, constituindu-se dintr-un mic lac la intrare, care este alimentat printr-un sifon. Apa izbucului provine din Șesul Padiș, și din pierderile prin ponoare ale Văii Trânghieștilor, Gârjoaba, etc. De la izbuc râul are un sector mic cu pat înclinat, după care merge brusc spre dreapta și trece până la un curs domol, meandrat, străbătând poiana plată ușor înclinată, pe o distanță de 240m, pentru a se pierde în sistemul de sorburi. Deasupra sorburilor, pe peretele calcaros în care sunt săpate câteva grote întregește farmecul poienii.

Poiana Ponor este unica polie tipică din munții noștri, care îndeplinește condițiile de a avea atât alimentare cât și un drenaj subteran, pe canale carstice.

Accesul înspre Poiana Ponor se poate realiza dinspre Padiș, coborând spre poteca care este marcată pe Valea Brădețanului dinspre ”Grajduri” pe un drum de tractor care străbate pantele cu lapiezuri, dinspre Izvorul Rece peste culmea golașă sau dinspre Cetățile Ponorului se poate traversa o culme împădurită și mlăștinoasă.

Fig 12. Poiana Ponor

Poiana Bălileasa și zona La Grajduri

Poiana Bălileasa reprezintă un șes alungit care este situată în partea de vest a Padișului, lipsit de pădure și ciuruit de doline. Are aspectul unei văi străjuită de doi piloni, Vârfurile Oșelu și Bălileasa între care se află Șaua ”La Scăriță”, locul prin care trece drumul de la Pietroasa. Locul acesta poate fi considerată poarta bihoreană a intrării în Padiș drumul se înparte în două: o ramură care înconjoară depresiunea Bălileasa în serpentine, ținând-o orizontal spre Cabana Padiș, a doua ramură străbate în lung poiana pănă în porțiunea ei cea mai joasă, din care pătrunde printr-o șa în Bazinul Văii Cetăților. Partea vestică a Poienii Bălileasa reprezintă culmea ce o separă de Groapa de la Barsa, deoarece este foarte degradată de eroziunea torenților.

Poiana Bălileasa a fost cândva deosebită prin faptul că avea un aspect de parc gazonat cu doline în care creșteau pâlcuri de brazi, i-ar în momentul de față este una dintre cele mai degradate zone ale Padișului. Degradarea se datorează suprapășunatului care a schimbat compoziția solului facilitând invazia plantelor notrofile(urzici, buruieni, ciulini).

În aval Poiana Bălileasa pătrunde în bazinul Văii Cetăților, printr-o pantă accentuată, iar apoi pe o luncă largă care este numită ”La Grajduri” (Glăvoi), este locul principalul loc de odignă din Padiș, datorită apropierii de cele mai importante obiective turistice, cum ar fi de exemplu, Cetățile Ponorului, Piatra Galbenei, Focul Viu, precum și a drumului forestier care ajunge din Șaua „La Scărița” și favorizează accesul auto.

În partea dinspre aval se află cantonul silvic ”Ponor”, în dreptul acestuia drumul forestier este blocat de o barieră, care ar trebui să interzică accesul auto în zona Cetățile Ponorului, și a perimetrelor rezervațiilor forestiere din Lumea Pierdută. Izbucul se află în preajma cantonului silvic ”Ponor”, care aduce un aport important la debitul Văii Cetăților, și alcătuieste principala sursă de apă potabilă pentru turiștii, care stau cu cortul în această zonă.

Lunca Văii Cetăților oferă foarte multe locuri de campare, deoarece sunt invadate pe parcursul întregului sezon de vară de turisti.

Fig 13. Poiana Bălileasa

(http://www.tarabeiusului.ro/Poiana%20Balileasa/Dynamic/slides/Poiana%20Balileasa.jpg)

Poiana Vărășoaia

Zona numită Vărășoaia este reprezentată de două platouri carstice de dimensiuni mari, care este situată la nord de Poiana Padiș, și este cuprinsă între Vârful Piatra Boghii, Muntele Măgura Vânătă, vârful Vărășoaia și Bazinul Someșului Cald.

Zona Vărășoaia este împărțită în Poiana Vărășoaia – Sud, este despărțită printr-o șa, prin care trece drumul forestier și traseele turistice spre Stâna de Vale, Vlădeasa și Cheile Someșului, care se află puțin mai sus decât bazele poienilor, de Poiana Vărășoaia-Nord, se desfăsoară la nord-est de vârful Vărășoaia și se constituie ca un bazin închis.

Poiana Vărășoaia-Sud are forma eliptică, care este presărată cu o puzderie de doline, i-ar printre aceste doline se găsesc foarte multe peșteri. Există două lacuri carstice ce umple două doline bine căptușite cu depozite aluvionare. Vegetația și fauna lacurilor au suferit profunde modificări din cauza reziduirilor aruncate, cât și din cauza animalelor care pășunează aici. Printre numeroase peșteri și avene descoperite în zona Vărășoaia, unele sunt importante prin lungime sau denivelare, zona prezintă un real interes speologic. După exploatările speologice efectuate în zonă, avenul care penetrează cel mai mult zona carstică este avenul V5, fiind cea mai adâncă peșteră din țară.

Poiana Vărășoaia-Nord este o vale înclinată spre baza Vârfului Vărășoaia, unde stâncile trădează existența unei peșteri ponor. Drumul forestier descrie un ”L” în jurul aceste văi se termină la baza unei pante erodate de torenți, locul unde traseele spre Stâna de Vale și Vlădeasa se bifurcă.

Poiana Vărăsoaia oferă doar rămăsițele a ceea ce a fost demult această poiană, datorită dezastrului ecologic generat de o pășunare irațională a acestei poieni, biodiversitatea s-a redus foarte mult.

Datotită pășunatului intensiv în zonă, plantele cu flori lipsesc aproape cu desăvârșire, fiind reprezentate de specii puține, care au reușit să se adapteze acestor condiții, în rest locul este dominat de ciulini și urzici.

Fig 14. Poiana Vărășoaia (sursa:http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/poiana-varasoaia-muntii-bihor/poiana-varasoaia-5.jpg)

Puncte de belvedere, creste

Vârful Biserica Moțului

Zona cabanei Padiș este dominată de Vârful Biserica Moțului, un punct de priveliște deosebită, cu perspective largi asupra întregului platou, a versantului împădurit al Muntelui Măgura Vânătă și a zidului Cărligate –Piatra Arsă. ( fig 15) Marginea abruptului stâncos ai Bisericii Moțului, care este un fel de far al Padișului, punct de reper pentru zona Cabanei, s-a construit un adăpost din scânduri, des frecventat de turiști.

Versantul estic al Bisericii Moțului, este domol, oferind priveliști largi asupra Vârfului Călineasa, Platoului Scărișoara, Platoului Lumea Pierdută și Masivului Biharia.

Fig 15. Vârful Biserica Moțului

Vârful Vărășoaia

Este situată în nordul Munților Bihor, pe creasta principală ce formează limita vestică a bazinului Padis- Cetățile Ponorului. Vârful Vărășoaia domină întreaga poiană, constituie un excelet punct de belvedere, cu priveliști ample asupra Depresiunii Beiușului, Văii Boga, Abruptului Brăiesei și Văii Rea, Vârful Cârligate și Șaua Cumpănățelul, Poiana Cuciulata, Poiana Onceasa și Cheile Someșului, Muntele Măgura Vânătă, Șesul Padiș și Vârful Biserica Moțului, iar în partea sudică până la Groapa Ruginoasă și vârfurile Vârtopul și Curcubăta Mare. Vârful Vărășoaia reprezintă unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din zona Padiș.

Culmea Cârligate

Este desfășurată în partea de nord-vest a Padișului oferiind turiștilor un interes deosebit datorită largilor priveliști pe care le deschide atât asupra Padișului cât și asupra unei mari părți a Munților Apuseni.

Culmea Cârligate este formată din Vârful Cârligate, continuată spre vest cu Vârful Cornu Munților și Abruptul Brăiesei, iar spre est cu Șaua și Vârful Cumpănățelul. Dinspre zona Padiș aceste vârfuri par ca niște mici movile așezate pe un plan orizontal, care se frâng brusc după Cornu Munților în panta abruptă a Brăiesei.

Accesul pe culme se face dinspre Padiș, urmând poteca spre Stâna de Vale. Culmea reprezintă un platou orientat est-vest, și foarte abrupt în partea sudică a Padișului, cu pantă mai domolă spre nord spre Valea Drăganului. Un drum care străbate acest platou, pe creasta care ocolește obârșia Văii Drăganului spre Vlădeasa și Stâna de Vale. Acest platou are un pășunat intensiv, deoarece vegetația se află într-un stadiu avansat de degradare, pantele nordice fiind supuse unei procese de eroziune. Pe versantul sudic pe o vale stâncoasă care coboară dintr-o culme se întălnește foarte des capra neagră.

Culmea oferă o priveliște spre nord a Văii Drăganului, care este traversată în partea dreaptă de Masivul Vlădeasa cu vârfurile Buteasa, Briței și piramida Muntelui Vlădeasa, i-ar în partea stânga de vârfurile Bohodei și Poieni spre care se îndreaptă drumul de Stâna de Vale spre vest Valea Aleului și cele două Măguri ce o separă de Depresiunea Beiușului dincolo de care se zăresc culmile crenelate ale Masivului Codru Moma, spre est Valea Someșului și afluenții săi, cătunele moțești sunt înșiruite pe culmile Măgura Călățele cu satele care aparțin comunelor Mărgău și Beliș, iar în ultimul plan Muntele Mare aproape orizontal cu zeci de cătune, spre sud Depresiunea Padișului cu bazinele ce-i aparțin, apoi vârfurile care închid pe latura estică și sudică această depresiune:

Biserica Moțului, Măgura Vânătă, Gărdișoara, Glăvoiu, Borțig, Piatra Galbenei, iar după aceea urmează adâncitura Văii Galbena și culmile ce o închid spre sud între care se remarcă Groapa Ruginoasă și Muntele Vârtop, Vârful Curcubăta Mare.

Sub abruptul Cârligate se desfășoară Valea Rea care coboară în pantă abruptă spre Valea Boga intersectând-o în apropierea satului de vacanță Boga.

Se poate observa și drumul în serpentine care urcă prin poiana Plaiu spre Padiș și Valea Bulzului și pierzându-se între culmi pe direcția satului Pietroasa.

Creasta Măgura Vânătă

Creasta Măgura Vânătă este formată dintr-un sector de cerc, cu o lungime de aproximativ 12km, care se înalță din zona de izvoare a Someșului Cald, spre est până în Vârful Măgura Mică, iar după aceea trece lin spre sud printr-o alternanță de cocoașe și șei line. Urmează sectorul vârfului Măgura Mare, cu aspect de piramidă coborând abrupt spre Valea Bătrâna. În partea sudică Măgura Vânătă este legată printr-o șa de vârful Biserica Moțului, prin care intră în Padiș șoseaua forestieră de la Huedin. Este mărginită la nord și nord-vest de Bazinul endoreic Padiș-Cetățile Ponorului, Muntele Măgura Vânătă, este fragmentată spre Șesul Padiș de numeroase văi, Pârăul Cuților, Valea Renghii, Pârâul Tomașca, Valea Arsurii, Valea Rea, Valea Trânghieștii, care la scurt timp după ce pătrund pe platou se pierd în patul văii sau prin ponoare.

Partea dinspre Bazinul Someșului Cald este mai abrupt, în totalitate este înpădurită și nu este tăiată de văi. Dinspre Ic Ponor, Măgura Vânătă pare un vulcan uriaș. Muntele este constituit din gresii cuarțitice dure, cu o rezistență sporită la eroziune. Gresiile sunt determinate de aciditatea pronunțată a solului care duce la o vegetație caracteristică și destul de redusă sub raportul numărului de specii.

Aproape tot muntele este acoperit cu păduri de molid, stratul ierbos este sărac, fiind reprezentat în general prin specii de mușchi, licheni și unele specii de ciuperci. Condițiile ecologice conferă zonei un aspect pitoresc, însă dezvoltarea abundentă a afinișurilor în partea superioară a masivului sporesc atractivitatea parcurgerii acestui traseu.

Creasta Măgura Vânătă oferă o priveliște largă asupra bazinului Padișului a Muntelui Țapu cu Groapa Ruginoasă și în ultimul plan coama prelungită a Masivului Biharia cu vârful Curcubăta Mare. Spre nord dincolo de valea adâncită a Someșului Cald se observă Abruptul Brăiesei și Vârful Cârligate, i-ar apoi Șaua Cumpănățelul și creasta spre piramida Muntelui Vlădeasa cu vârfurile Piatra Grăitoare, Briței, Buteasa și Micău, sub această creastă poienile Cuciulata, Piatra Arsă și Onceasa. Partea estică ne dezvăluie Valea Someșului care trece printre casele de la Ic Ponor și Doda Pilii și se pierd printre culmile deluroase ale Măgurii Călățele pe care sunt presărate cătunele comunelor Mărgău și Beliș. Din îndepărtare se pot privi casele de pe versanții lacului de acumulare Fântânele. Parcurgerea crestei oferă tuririștilor o priveliște inedită a numeroaselor afinișuri cu fructe care în anii productivi sunt un adevărat deliciu.

Accesul pe Muntele Măgura Vânătă este posibil de la Cabana Padiș, urmând marcajul sau pe oricare dintre văile care coboară din creastă.

Piatra Galbenei

Este un versant care este situat în extrema sudică a Gropii de la Barsa, la care poteca turistică urcă în serpentine prin pădurea virgină. Partea sudică a versantului este un abrupt calcaros, cu o adâncime de peste 200m, și cu o priveliște largă.

Peretele alb de stâncă lucește în soare supravegând Poiana Florilor, ca un zid de cetate apărând frumusețile platoului Padiș-Cetățile Ponorului. Sub Piatra Galbenei se întinde o frumoasă pădure de fag, de un verde crud vara și multicoloră toamna de unde se decupează mici poieni presărate cu adăposturile cosașilor, și înpreună alcătuiesc Poiana Florilor. Se adâncesc între culmile împădurite a Văii Galbenei și a afluenților săi având în partea superioară o imensă rană roșiatică, care este ravena numită Groapa Ruginoasă, săpată de torenți în pieptul Muntelui Țapu, obârșia Văii Seci și cu foarte multe canioane pline de săritori și cascade. În partea dreaptă se înșiruie cocoașele vârfurilor Știrbina, Guinașu și Tărtăroaia.

Din Valea Galbenei pornește spre stânga valea Luncșoara, care are izvorul aproape de Arieșeni, sub cătunul Cobleș. Tot în direcția aceea se vede pârtia de schi de pe Muntele Vârtop, dincolo de care se poate observa în zilele senine Vârful Curcubăta Mare.

Planul stâng apropiat este dominat de Muntele Borțig, împădurit, care coboară într-o pantă destul de abruptă spre Izbucul Galbenei, ascunsă de culmile împădurite, și trădate de o stâncă de calcare în fomră de portal.

Piatra Galbenei reprezintă una dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din Munții Apuseni.

Fig 16. Piatra Galbenei

Pietrele Boghii

Zona Pietrele Boghii reprezintă un obiectiv turistic deosebit, care este dat de o amplă priveliște pe care o oferă asupra zonei vestice a Munților Bihor și a Depresiunii Beiusului. Abruptul impresionant crează impresia unei contemplări din avion a Văii Boga, cu casele de vacantă ce sunt grupate spre Piatra Bulzului. Vârful Boghii este acoperit de păduri dese, cu goluri defrișate, este mărginită în partea de nor-vest a șesului Padiș.

După o scurtă coborăre destul de lină prin păduri de molid panta vestică a vârfului este ruptă, creînd o prăpastie adâncă de peste 300 de metri , formate din două sectoare : Pietrele Boghii și Gardul Boghii, între care se află un culuar foarte abrupt plină de grohotișuri. Punctul de priveliște de deasupra Pietrelor Boghii, se află pe o terasă cu pâmănt și smocuri de iarbă, sub care se găsetste un perete vertical de peste 100 metri, și o pantă foarte abruptă cu grohotișuri și pădure ce coboară încă vreo 300 de metri diferență de nivel pănă la Valea Boga.

Din acest loc se poate privi întreaga Vale Boga și afluenții săi , sectorul de chei situate în aval de Izbucul Boga sub Piatra Boghii , i-ar apoi drumul pe Valea Boga și cășuțele din satul de vacanță, versantul drept coboară abrupt din Vărful Cârligate și Cornul Munților cu Valea Rea plină de săritori si cascade, Creasta Cornetu cu celălalte poieni pitorești și rezenvația din Piatra Bulzului, dincolo de satul de vacanță Boga, partea stîngă cu cele tre i văi: Oșelu, Bulbuci și Valea Plaiului și soseaua spre Padiș care este pe un versant mai domol, se pot contempla crestele calcaroase Piatra Ciungilo r și Măgura Seacă. Vederea este depăsită în acest bazin, deoarece la stînga se poate vedea culmea Tătăroaie, care se ridică dincolo de Valea Galbenei.

În dreapta se poate vedea piramida triunghiulară a Măguri Guranilor, i-ar apoi Măgura ferice și picioarele prelungi ale versantului vestic al Bohodeiului. Zona de sub abruptul Pietrelor Boghii, este foarte greu accesibilă deoarece prezintă o pădure intactă de foioase , care se prelungeste pe văile si coarnele care urcă în dreapta spre Cârligare , i-ar la stânga spre Scărița.

1. 3. Hidrografia și clima

Zona Padiș este înconjurată radial de trei bazine hidrografice: spre vest de Crișul Pietros (Boga și Galbena), spre nord -est Someșul Cald, iar spre sud și sud-vest Arieșul (Gârda Seacă și Cobleș). Debitele văilor Padișului variază în funcție de sezon și precipitații. Majoritatea văilor se termină cu ponoare, aportul lor regăsindu-se într-unul dintre izbucurile care sunt situate în depresiunile mărginașe.

Astfel în zona Padiș putem regăsi principalele cursuri de râuri cum ar fi:

Valea Cuților și Valea Renghii, izvorește de pe Muntele Măgura Vânătă, se pierd în ponarele care sunt situate la limita nord-vestică a Șesului Padiș, ieșind la lumină prin Izbucul Boga, după un parcurs subteran de aproximativ 3 km.

Valea Rea și Valea Trânghieștii, izvorește de pe Muntele Măgura Vânătă, străbate partea de est a Șesului Padiș, se pierde în subteran printr-un ponor care este situat în apropierea Cabanei Padiș. Răzbat la suprafață prin Izbucul Ponor, dar nu pentru mult timp, și din nou se pierd prin sorburile din Poiana Ponor, după un parcurs de câteva sute de metri. După ce se unesc în subteran cu apele Văii Cetăților, ajung în Peștera Cetățile Ponorului printr-un izbuc subteran impresionant.

Râul Izbucul Ursului, își formează debitul prin contribuția a două izbucuri apropiate ca distanță: Izbucul Ursului și Izvorul Rece, acesta din urmă este rezultatul apelor care străbate impresionanta rețea carstică de sub Platoul Lumea Pierdută.

Valea Cetăților, este formată din apele unor izbucuri, care are un parcurs nord-sud și este însoțită de șoseaua forestieră spre Cetățile Ponorului. În partea superioară crează o luncă numită ”La Grajduri”, unde se află principalul loc de campare din Zona Padiș.

Condițiile climatice în zona Padișului diferă în fucție de poziție. În general clima este tipic de munte, umedă și rece. (Bleahu, Bordea, 1981)

Temperatura medie anuală este de 3º C, vara urcă până la 22-25, iar iarna scade până sub -10° C.( http://www.scribd.comi)

Vânturile dominante sunt cele de vest, aducând precipitații abundente. Din acest punct de vedere, zona Padișul se situează pe primele locuri în țară în ceea ce privește cantitatea de precipitații.

1. 4. Vegetația și fauna

Munții Bihor prezintă vegetația etajată pe verticală după schema generală din Carpați: păduri de foioase, păduri de fag, păduri de amestec, păduri de molid, tufărișuri și pajiști subalpine. Cadrul general prezintă modificări, perturbații și inversiuni care se datorează condițiilor locale de subsol, a climei și a topografiei frecvente, și datorită influenței antropice, care este o caracteristică generală a Munților Apuseni.

Vegetația lemnoasă: pădurile se dezvoltă pe versanți și platouri, care sunt reprezentate de pădurile de fag, păduri de molid cu fag, și păduri de molid. Structura pădurilor de pe platoul Padiș, a fost puternic modificate de către om, deoarece se găsesc rar porțiuni unde nu sunt urme de tăieri, de pășunat sau alte prospecțiunilor geologice.

Vegetația ierboasă: în general pășunile fânațele sunt dominate de o vegetație ierboasă. Pe terenurile plane de la baza versanților se întâlnesc pajiști cu valoare furajeră bună, edificate de păiușul roșu și iarba câmpulu, reprezentând resturile unor formații vegetale mult mai extinse odinioară, dar reduse în prezent de presiunea exercitată de pășunatul intensiv. (Bleahu, Bordea, 1981)

Vegetația stâncoasă: în zona Padiș grupările vegetale instalate pe pereții, polițele și brânele stâncăriilor sunt dominate de sesleria rigida și avenastrum decorum, ambele au o valoare fitogeografică ridicată pentru Carpații Românești. Pajiștile de sesleria rigida au un rol important în procesul de înierbare a stâncilor și de împădurire a carstului.

Pădurile întinse care îmbracă zona Padiș, adăpostesc numeroase specii de animale sălbatice. Urșii sălășluiesc pe muntele Măgura Vânană Boghii și în Groapa Barsa, putând fi întâlniț în mai toate zonele Padișului, în afara traseelor turistice. În majoritatea poienilor se găsesc râmături de mistreț,  (Sus scrofa) iar în pădurile de altitudini trăiesc cocosi de munte (Tetrao urogallus) și veverițele (Sciurus vulgaris ). În zona de izvor a Văii Boga a fost introdusă capra neagră și râsul. Cerbii, (Cervus elaphus.) lupii  (Canis lupus) si căprioarele  (Capreolus capreolus) întregesc patrimoniul cinegetic al Padișului.

II. COMPONENTA ANTROPICĂ

2.1. Particularități geodemografice contemporane

“Spre deosebire de celelalte unități carpatice, în Munții Apuseni așezările omenești permanente urcă pînă aproape de vîrfurile cele mai înalte. Cătunele așezate pe platoul de la Ocoale — Scărișoara, la 1 200 m, sînt printre cele mai înalte așezări din țară. Aceasta se întîmplă mai ales în „Țara Moților", nume sub care se înțelege întreg bazinul superior al Arieșului, de la izvoare pînă la Cîmpeni.

Moții — străveche populație a Apusenilor — sînt strîns legați de locurile lor natale. ,,Țara" lor muntoasă le oferă puține posibilități de trai. Totuși ei nu o părăsesc și au știut să se gospodărească, utilizînd la maximum ceea ce le-a dat natura cu zgîrcenie. Terenul agricol, redus ca întindere, este aninat pe versanții văilor sau pe platformele înalte, uneori chiar pe fundul plat al unor doline. De aceea oriunde se găsește un petic de pămînt, cît de cît arabil, se înfiripă și cîte o gospodărie de moț. Din această cauză satele moțești sînt foarte răsfirate și, ca exemplu, este suficient să amintim comuna Arieșeni, care are casele împrăștiate pe o suprafață de peste 60 km2. Moțului, obișnuit cu drumul, nu i se pare însă un fapt deosebit că pentru a ajunge de la el acasă pînă la,,centru" are o cale de mai bine de trei ore.

Agricultura se practică pînă la altitudinea de 1 200 m, în mod rudimentar (orice mecanizare este imposibilă), și pînă nu de mult se mai puteau vedea pluguri de lemn. Climatul rece nu permite decît cultivarea cartofilor; orzul și grîul semănat riscă să nu se coacă pînă la căderea brumei.

Pe culmile înalte se dezvoltă pășuni întinse ce permit creșterea oilor și a vitelor. Tot în acest scop sînt utilizate toate suprafețele necultivabile, care sînt cosite pentru fîn. De aceea să nu ne surprindă faptul că în cele mai izolate poieni din mijlocul pădurilor, sau aninate deasupra rupturilor, duce cîte un drum de căruță, pe care moții își transportă fînul la vale.

Cea mai mare bogăție a Țării Moților o constituie însă pădurile de molid, în valorificarea cărora moții sînt adevărați maeștri. Meseria de dogar se moștenește din tată în fiu, începînd de la alegerea lemnului pentru doage și pînă la închegarea butoaielor, putinilor și a donițelor, fără a mai vorbi de confecționarea tradiționalelor tulnice și a obiectelor de artizanat (fluiere, ploști, donicioare etc.).

Cu aceeași măiestrie moții utilizează lemnul în construirea întregei lor gospodării. Casele, construite exclusiv din lemn, au o arhitectură specifică. Fiind de cele mai multe ori amplasate pe pantă și neputînd sapă solul stîncos pentru obținerea unei fundații orizontale, moții sprijină în partea din deal casa pe pămînt, iar în cea dinspre vale pe piloni. Pilonii sînt făcuți rareori din piatră, de cele mai multe ori din stive de butuci puși alternativ transversal și longitudinal. Prin închiderea porțiunii dintre piloni ei obțin grajduri pentru vite sau loc pentru acareturi. Fațada casei are întotdeauna un cerdac, cu stîlpi și arcade, uneori sculptate. Cel mai caracteristic este acoperișul țuguiat și foarte înalt, din șindrilă. Grajdul pentru vite este și mai caracteristic. Este un cub din bîrne pe care stă o căciulă, exagerat de înaltă, făcută din paie, care cu vremea, se învelește cu un covor gros alcătuit din iarbă și mușchi.

Interiorul casei este sărăcăcios dar curat. Moții nu își cumpără mobilă ci o confecționează singuri: masă, scaune, laviță și pat. Dulapul nu intră în inventarul gospodăriei, fiind înlocuit de cuier; paturile extensibile au fost inventate de moți cu mult înaintea așa-numitului recamier modern.

Despre moți s-ar mai putea scrie multe lucruri interesante, dar niciodată nu vom putea să prindem mai bine specificul vieții lor decît a reușit Geo Bogza în magistralele pagini din „Țara de Piatră". Orice turist care pleacă în Munții Apuseni ar trebui să le citească pentru a înțelege mai bine pe vrednicii moți.

Din numeroasele datini ale moților nu putem trece cu vederea pe cea mai specifică, aceea a tîrgurilor anuale. Cel mai celebru este, fără îndoială, Tîrgul de fete de la Găina. Inițial el era prilej pentru ca fetele și băieții din diferite regiuni ale Apusenilor să se cunoască și să contracteze căsătorii, de unde și numele de tîrg de fete. Astăzi este un tîrg pentru schimburi de mărfuri și sărbătoare folclorică, care atrage nu numai pe localnicii din toți Munții Apuseni, dar și pe turiștii din țară și de peste hotare. Data la care se ține tîrgul este în funcție de ziua din săptămînă în care cade Sf. Ilie (20 iulie); dacă este luni, marți sau miercuri, tîrgul se ține în duminica precedentă; dacă este joi, vineri sau sîmbătă — atunci tîrgul se ține în duminica ce urmează.

Moții și crișenii care merg la tîrg își pregătesc din timp produsele pe care intenționează să le vîndă. Ei vin cu ciubere, greble, donițe și diferite produse de artizanat ca ploști, butoiașe cu păhărele frumos ornate, căni miniaturale, fluiere și punguțe de piele, locul de frunte ocupîndu-l însă tulnicele, de cele mai variate dimensiuni. Crișenii aduc fructe, legume, țesături și obiecte ceramice caracteristice zonelor, din împrejurimile Beiușului.

În sîmbăta dinaintea tîrgului pe toate drumurile încep, de dimineață, să se înșiruie grupuri de moți sau crișeni cu cai mărunți, încărcați din greu cu mărfuri pentru tîrg, Seara se aprind focuri de tabără care împresoară muntele. Serbarea începe odată cu răsăritul soarelui, vestită prin cîntece prelungi din zeci de tulnice. Apoi începe vînzarea mărfurilor și se încing jocuri și petreceri ce țin pînă spre amiază cînd tîrgul se destramă.

Din cauza numărului mare de turiști care iau parte la tîrgul de pe Muntele Găina, caracterul folcloric al acestei serbări începe să se piardă. Mult mai interesant este de aceea, în momentul de față, Tîrgul de la Călineasa, care se ține cu o săptămînă înaintea celui de la Găina, în Poiana Călineasa. De mai mică amploare, el păstrează mult mai bine datinile străvechi ale moților.

Ultimele așezări spre nord ale Țării Moților sînt cătunele Ocoale (de pe platoul Scărișoara), Sfoartea (din valea Ordîncușa) și Casa de Piatră (din valea Gîrda). Mai la nord regiunea muntoasă nu mai este locuită permanent. Ea aparține locuitorilor din Depresiunea Beiuș, cunoscuți sub numele de crișeni. Crișenii locuiesc la poalele munților, fiind legați de pămînturile mănoase ale depresiunii. De aceea ei nu folosesc partea lor de munte decît pentru pășunat, iar zonele mai accesibile, pentru fîneață. În locurile de fîneață ei își construiesc mici colibe pe care le locuiesc numai în timpul cositului și care pot fi bine utilizate de turiști ca adăpost la nevoie.

Părțile cele mai sălbatice ale Munților Bihor și Vlădeasa se află în bazinul superior al Someșului Cald, vizitat doar de turiști, și platourile Masivului Vlădeasa, străbătut de rare turme de vite și oi.”( Bleahu, Bordea ,1981)

2.2. Infrastructura și obiective turistice antropice

2.2.1Căile de acces

Cabana Padiș este așezată în partea estică a platoului Padiș în apropierea vîrfului Biserica Moțului.

La cabana Padiș se poate ajunge pe drumurile:

De pe comunicația Oradea-Deva E79, în Sudrigiu se virează către Pietroasa. În Pietroasa se merge tot drept pe drumul principal până în satul de vacanță Boga. La intrarea în Boga se virează dreapta și se urcă 10km până la Cantonul Silvic Scărița. După acesta se virează tot dreapta, se va continua deplasarea încă 5km, trecând pe lăngă un camping, unde se va vira tot dreapta și după 300m se ajunge la Padiș.

De pe comunicația Oradea-Cluj Napoca E60, în Huedin se virează câtre Răchițele, Ic Ponor, Platoul Padiș, Cantonul Silvic Scărița. După aceasta se virează tot stânga și se va continua deplasarea 5km, trcând pe lăngă un camping, se va vira la dreapta și după 300m se va ajunge la Padiș.

Pentru cei care se deplasează cu mijloace de transport în comun, cea mai bună variantă este să meargă cu autobuzul până la Vărtop-Arieseni și de aicia pe marcajul turistic banda roșie până la Padiș.

2.2.2 Bazele de cazare și alimentație publică

Zona Padiș este una dintre cele mai vitregite regiuni din țară din punct de vedere al dotărilor turistice. Până acum nu demult singura unitate de cazare din zonă era Cabana Padiș, care oferea condiții modeste iar în prezent unitatea este închisă pentru lucrări de dezvoltare. Și căsuțele care sunt în apropierea cabanei Padiș sunt grupate in trei zone distincte având facilități modeste. În Poiana Vărășoaia există de asemenea casuțe care oferă posibilitate de cazare având și ele facilități minime.

O oportunitate nouă pentru cazare este oferită de Cabana Cetățile Ponorului din Căput care oferă condiții decente. Zonele de campare sunt: zona Cabanei Padiș și zona la Grajduri. Datorită lipsei unor facilități pentru turiști aceste două zone sunt destul de poluate. Atât în zona cabanei Padiș cât și în zona La Grajduri se găseste în perioadele de mare aflux turistic tonete improvizate care oferă produse alimentare, dar și hărți turistice sau alte accesorii care sunt necesare drumeției.Alte posibilități de cazare se găsesc în zonele: Doda, Boga, Valea Arieșului, Pilii.

III.MODEL DE SISTEM TURISTIC TERITORIAL FUNCȚIONAL PENTRU PLATOUL PADIȘ

3.1. Elaborarea conceptului de amenajare turistică

Amenajarea turistică reprezintă intervenția antropică într-un spațiu dat, în scopul punerii în valoare a uneia sau mai multor atracții turistice, printr-o echipare a teritoriului capabilă să faciliteze delurarea în bune condiții a actului turistic.Conceptul de amenajare turistică este o idee fundamentală care evidențiază trăsăturile fundamentale ale viitoarei amenajări turistice. Aceste trăsături se referă la stil, formă, culoare, modul de dispunere a componetelor structurale ce urmează a fii identificată.

3.2. Elaborarea conceptului de arii protejate

Sunt zone terestre sau marine destinate special pentru protecția și menținerea diversității biologice, a resurselor naturale cât și a celor culturale asociate.

Arii protejate rămân blocuri fundamentale de practic toate strategiile naționale și internaționale de conservare, susținute de guverne și instituții internaționale, precum Convenția privind diversitatea biologică. Acestea furnizează nucleul de eforturile de a proteja speciile amenințate din lume și sunt tot mai mult recunoscute ca esențial furnizorilor de servicii de ecosistem și resurselor biologice.

Aria protejată este „un spațiu geografic clar delimitat, recunoscut, desemnat și administrat în baza unor acte legale sau prin alte mijloace eficiente, cu scopul de a se realiza conservarea pe termen lung a naturii precum și a serviciilor de mediu și a valorilor culturale asociate” – Ghid pentru utilizarea Categoriile de Management ale ariilor protejate, IUCN, 2008.

3.3. Enunțarea și conceperea unei strategii de amenajare turistică

La elaborarea unei strategii de amenajare turistică s-a ținut cont de mai mulți factori, ca de exemplu: resursele turistice naturale și antropice, resursele materiale, umane și financiare care este în legătură cu turismul, obiective politice și economice cu termen scurt, mediu și lung, realizările din activitatea turistică în ceea ce priveste structurile de primire, circulația turistică și rezultatele social-economice.

Obiectivele principale ale strategiei de amenajare turistică sunt: valorificarea superioară a potențialului turistic, diminuarea sezonalității, extinderea sezonului turistic prin echiparea teritoriului cu dotări utilizabile care funcționează tot timpul anului, atragerea unei număr mare de turiști români și străini, dezvoltarea tuturor formelor de turism posibile în teritoriul amenajat, păstrarea mediului înconjurător și a obiectivelor turistice.

Analiza Swot

3.4. Prospectarea turistică

A prospecta:- a cerceta un teren cu scopuri de a descoperi și a localiza zăcămintele minerale utile.

-a cerceta cererea și oferta de mărfuri de pe o piață dată.

– cunoașterea în profunzime a fondului atractiv

– cunoașterea locului turismului în ierarhia ramurilor economice ale regiunii,

Prospectarea turistică presupune evidența tuturor trăsăturilor, fondului atractiv și al midalității lui optime de integrare în sfera turistică, prin evidențierea fenomenelor de risc existente sau cu o probabilitate mare de manifestare în arealul prospectat.

Rolul și importanța prospectării turistice:

-Obiectivul turistic: structură, caracterizare și relații. Imagine de ansamblu asupra zestrei atractive.

-Ierarhizare: obiective de același tip, diferențe calitative ușor de descoperit.

-Clasificare

Criterii de ierarhizare a obiectivelor turistice: valoarea atractivă, densitatea, modul de răspăndire în teritoriu, accesibilitate.

Scopul: stabilirea priorităților amenajării turistice, promovarea turistică, instaurarea relațiilor de complementaritate între ramuri, furnizării de informații.

În etapa de birou am accesat site-ul zonei Padiș http://www.padis.ro/ro/padi%C8%99/, în care am aflat datele utile cum ari fi: harta și localizarea zonei, accesul, ecoturismul, traseele. După studierea mai multor informații, am urmat etapa de teren pentru a prospecta zona Padiș din punct de vedere turistic. Această etapă am realizat-o în cadrul lucrării mele de disertație, care a constat în prospectarea localității.

În etapa de teren am facut comparație cu informațile obținute din etapa de birou pentru a vedea daca informațiile sunt reale. În urma cercetărilor din teren pot spune că unitățile de cazare sunt foarte puține în zonă, infrastructură scăzută, sistemul de orientare și semnalizare sunt foarte bine puse la punc ajutând turiștii să ajungă la locurile dorite de acestea.

De asemea as propune în zonă mai multe unități de cazare, organizarea și parcurgerea traseelor existente în anumite zile, înființarea unui mijloc de transport în comun care să pornească din Oradea pe drumul județean E79 , și să aibă oprire în fiecare localitate, pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști, și pentru a oferi posibilitate și celor care nu dispun de masină personală să ajungă în zona de recreere a Padișului. Pentru turiști care vin cu mașina personală, aș propune amenajarea unui loc de parcare care să fie cu plată, și păzită în perioadele în care turistul vrea să facă trasee.

Pentru cei care vor să petreacă un weekend sau mai mult la Padiș cu cortul as propune un loc special amenajat de campare pe perioada verii. Tot pentru turiștii care vin cu cortul propun amenajarea unei toalete publice.

Pentru turiștii care vin în zonă aș propune amenajarea unor băncuțe și a unor coșuri de gunoaie.

Pentru turiștii care vin prima oară în zonă aș propune amenajarea unei centru de informare turistic, care să aibă una sau mai multe persoane, pentru a le oferi turiștilor toate informațiile necesare.

În pădurea Padiș as propune amenajarea unui parc de aventură, deoarece parcul nu ar polua mediul și turiști ar putea încerca ceva nou.

Parcul de aventură va cuprinde: tiroliana, tiroliana pentru copii

Fig 17. Tiroliana Fig18 Tiroliana pentru copii

Mai propun amenajarea unui loc unde turiștii ar putea schia, s-ar putea da cu snowbordul și sania. De aceea as propune și un loc unde turistul ar putea închiria schiuri, snowbord, sania, iar pe perioada verii închirieri de atv.

Pentru cei care nu au dispoziția necesară pentru a urca pînă la Biserica Moțului as propune instalarea unei telecabine. Toate acete propuneri amintite mai sus se vor finaliza cu implementarea în teren a planurilor de amenajare turistică.

3.5.1. Identificarea elementelor locale și regionale de motivație turistică

Elemnetele locale care sunt întălnite în zona Padiș este platoul Padiș, Vîrful Biserica Moțului, unitățile de cazare.

3.5.2. Identificarea componentelor viabile amenajării turistice

Componentele viabile amenajărilor turistice sunt: Vîrful Biserica Moțului, platoul Padiș, indicatoare turistice, web- situl turistic, în care să fie prezentat, lozalizarea zonei, obiectivele turistice, structurile de cazare, traseele turistice, și un număr de telefon în care turistul poate primi toate informațiile necesare, în prezent zona Padiș dispune de un web-site dar ar putea fi mai bine pus la punct. Traseele turistice vor putea fi parcurse și cu bicicleta deoarece sunt marcate pe copaci.

3.5.3. Identificarea mecanismelor de funcționare specifice comunității locale

Web-situl va putea fi accesat de câtre toți turistii, care doresc informațiil necesare înainte de vizitarea zonei. Traseele turistice ajută turisti să cunoască mai bine zona, și împrejurimile acesteia, dar și alte zone din apropierea Padișului. Structurile de cazare vor sta la dispoziția turistilor.

3.5.4. Analiza brandurilor turistice locale și regionale

În momentul de față zona turiștică Padiș nu dispune de un brand turistic local sau regional, desi ar fi necesară în domeniul turismului, deaccea as propune introducerea unui brand turistic local și regional în zona Padișului.

3.6. Amenajarea punctelor de atracție și agrement

3.6.1. Drumeția: este o activitate în aer liber, care constă în mersul pe jos, în medii naturale, de multe ori în zone muntoase sau în alte zone pitorești.Formele de activitate musculară implicată intr-o drumeție montană, include mișcarea de flexie prezentă la urcare si mișcarea de extensie, prezentă la coborăre. Efectele acestora au rol in arderea grăsimilor si in scăderea concentrației de zahăr din sănge, dezvoltând toleranța la glucoză. Drumeția este recomandată in special persoanelor ce suferă de diabet si celor care nu pot face activitate fizică intensă. Beneficiile unei plimbări in natură, prin pădure sau in jurul unui lac, contribuie si la imbunatățirea sănătății mentale si emotionale.

Deoarece zona Padiș este situată într-o zonă montană, drumeția se poate face parcurgând trassele speciale concepute pentru genul acesta de recreere, care mai sunt numite și trasee de drumeție.

3.6.2. Cicloturism și mountain-bike

Cicloturism: este ramura a turismului în care deplasarea se face cu bicicleta.

Montain bike-ul poate fi definite în general ca fiind un vehicul rutier cu două roti așezate în linie una în spatele celeilalte, pusă în mișcare prin intermediul a două pedale acționate cu picioarele.

În zona Padiș sunt trasee marcate care pot fi parcurse cu bicicleta, dar trebuie avut o condițiie fizică foarte bună pentru a putea parcurge traseul .

3.6.3. Echitația

Echitația este sportul călăriei sau modul în care se călărește correct un cal, este una dintre cele mai nobile forme de sport pe care puținu au ocazia să-l practice, dar ce care toți se îndrăgostesc din clipa în care încep să o facă. Echitația este una dintre cele mai frumoase sporturi care inplică anumalele, dar și legătura puternică dintre om și cal. Echitașia are si alte efecte miraculoase asupra organismului, de exemplu te poate ajuta să re relaxezi foarte mult după o zi sau săptămănă lungă la birou, îngropat între hărtii și constrăns între patru pereți.

Echitația ridică moralul omului, ne ajută să ne dezvoltăm musculature, în special cea a picioarelor. abdomenului și spatelui, dar nu în ultumul rănd a bratelor.

În zona Padiș nu există astfel de locru de petrecere a timpului liber, în care se pot relaxa atât copii cât și adulți, fâcând acest sport. De aceea as propune amenajarea în zona Padiș a unui centru de echitație și agreement.

3.6.4. Pescuitul

Bazinele Someșului cald și Someșului Rece sunt unele dintre cele mai frumoase zone ale Munților Apuseni. Au două râuri principale, afluenți mai mari cu ar fi Răcătău sau Beliș, zeci de pârâuri cu apă cristalină și lacuri de toate mărimile, este un loc special pentru foarte mulți pescari, deaccea au loc numeroase competiții de pescuit.

3.6.5. Trasee tematice, instrumente pentru cunoașterea și identificarea teritorială

În zona Padiș există foarte multe trasee turistice unele fiind marcate iar altele nemarcate. Pentru traseele marcate trebuie reținut faptul că ele au ca punct de plecare vechea cabană Padiș. Pentru alte puncte de intrare în traseu, turiști trebuie să țină cont de distanțele și timpul necesar pentru a parcurge traseul, dintre principalele locuri considerate puncte de plecare. Traseele sunt bine structurate, fiind înțelese de toată lumea. În zonă sunt foarte multe trasee marcate cum ar fi de exeplu:

Cabana Padiș – Vârful Biserica Moțului

Este un traseu ușor, scurt este recomandat tuturor turiștilor care merg prima oară la Padiș. Este un minunat punct de observare asupra unei mari părți a platoului, a părții de nord și de vest.

Există mai multe variante pentru a ajunge la vârful cuestei:

a) Se pornește de la cabana Padiș pe drumul forestier care duce spre Izbucul Ponor. De la șaua dintre culmea Măgura Vânătă și Vârful Biserica Moțului se urmărește culmea estică a acesteia din urmă. Prima dată spre vârf se urcă lin iar apoi brusc. În timpul urcușului se poate observa poteca care duce la Cabana Scărișoara și, respectiv drumul care duce la Izbucul Ponor. Aproape de vârf, spre sud se observă și Masivul Biharea cu cele două vârfuri, Cucurbăta Mare și Cucurbăta Mică. Ca și punct de belbedere a vârfului, se vede Șesul Padiș, culmea sudică a Masivului Vlădeasa.

Coborârea pentru platou, se face pe trepte formate din scări de lemn amplasate pe fruntea cuestei, pe stânca calcaroasă goală. Pe drumul cel mai scurt, se trece de Valea Gârjoaba și se ajunge la cabană.

b) Traseul poate fi parcurs si invers, de la cabană direct pe scări și apoi coborârea la drumul Izbucul Ponor – Padiș.

c) Un alt traseu este ocolirea vârfului Biserica Moțului la baza cuestei și ajungerea la vârful dinspre vest, iar revenirea fie pe scări, fie pe latura estică.

Cabana Padiș – Platoul carstic Lumea Pierdută

Marcaj: cruce galbenă

Distanța: 7km

Timp de mers: aproximativ 2 ore

Traseu accesibil vara și iarna

Traseul marcat cu cruce galbenă, pe o porțiune este comun cu traseele 2, 3 și 5. Din șaua care delimitează Poiana Padiș, se trece prin pădure, pe versantul stîng al văii Brădețanului, pînă ieșim din pădure, pe creasta care separă depresiunea Poiana Ponor de bazinul văii Izvorul Ursului.

Traseul coboară pînă în șesul Izvorul Ursului, unde apare Izbucul Ursului, care este situat într-un loc sălbatic și izolat. Se parcurge versantul stîng al văii, pînă pe platoul carstic al Lumii Pierdute, unde cu echipament special speologic pot fi vizitate, avenul Gemănata și avenul Negru. Reîntorși pe același drum pînă la Izbucul Ursului, putem să facem o derivație care urmărește circa 1km Valea Izbucului pînă la Peștera Căput, unde apele se pierd pentru a reapărea în Cetățile Ponorului.

De la Peștera Căput mergînd la stînga putem ajunge la Arieșeni, iar la dreapta la cabana Padiș.

Cabana Padiș – Peștera Căput – comuna Arieșeni

Marcaj: triunghi roșu

Distanța: 16km

Timp de mers: 6 ore

Traseu accesibil vara și iarna

Se pornește de la cabana Padiș, în comun cu traseele 2, 3 și 4 pînă în Poiana Ponor. Se trece pe malul stîng al văii Ponor, unde străbatem Poiana Ponor, urcăm versantul din stînga pînă într-o șa, de unde urmăm o creastă la dreapta, iar apoi coborîm străbătând o poiană și o pădure de molid, pînă în patul sec al Văii Ursului. Printr-o derivație scurtă se ajunge la Peștera Căput.

În continuare traseul urmărește afluentul Izvorului Sec, pînă la izvoarele pârâului Luncșoara, pe care o traversăm și ajungem într-o poiană străbătută de o potecă nemarcată, care are direcția către sud.

Din acest punct avem perspectiva masivului Țapu cu Groapa Ruginoasă. Marcajele reapar într-un petic de pădure, coborâm către stînga la un pârâu, afluent al Luncșoarei și urcăm la cumpăna de ape ce desparte bazinul Luncșoarei de cel al Arieșului, în care se intră.

După intersectarea pe cumpănă a unui drum, urmărim curba de nivel la stînga pînă la șoseaua forestieră care duce la comuna Arieșeni.

Cabana Padiș – Groapa Ruginoasă – comuna Băița

Marcaj: Bandă roșie

Distanța: 24 km

Timp de mers: 9 ore

Traseul este accesibil numai vara

Se pornește prin Poiana Padiș spre cantonul silvic Padiș, de unde intrăm în pădure pe o pantă, iar apoi coborâm până în Poiana Bălăleasa, pe care o traversăm și urcăm până la culme pe o pantă accentuată, și scurtă. După un coborâș, în traseu intră din stânga, traseul 3 punctul galben, cu care coborâm 30 minute și apoi o ia la stânga. În partea dreaptă apare depresiunea Groapa de la Barsa. După ce urcăm ușor, întălnim din nou marcajul punct galben, care ne duce până la Poiana Florilor.

O derivație scurtă la dreapta ne va conduce la Peștera Focul Viu. Coborâm prin poiană și intrăm în pădure prin stânga ei, după aceea din nou revenim în poiană coborând către dreapta până la un izbuc unde întălnim un stîlp indicator și un nord de marcaje turistice. De aici se coboară până la firul văii Galbena, iar apoi se urcă în amonte afluentului său din stânga, Valea Seacă până la o bifurcație cu Nucșoara în partea dreaptă.

Timp de 3 ore marcajul urmărește o potecă în serpentine pe pintenul dintre cele două văi, până la o creastă pe care o urcăm prin pădure, către stânga. Pădurea se rărește aici apare Groapa Ruginoasă, un complex imens de eroziune torențială cu un diametru de câteva sute de metri și peste 100m adâncime cu pereți ravenelor de culoare roșu- vișiniu, care are un aspect rar întălnit. După ce se ocolește groapa pe marginea ei vestică, până în punctul coborât al șeii, avem o imagine asupra întregii părți centrale a Munților Bihor. După un urcuș domol la dreapta, pe versantul estic al masivului Țapu, coborând printr-un afiniș până la drumul Arieșeni – Băița care la dreapta ne duce până la Băița sau se mai poate urmări marcajul care taie serpentinele acestuia.

Cabana Padiș – Groapa de la Barsa

Marcaj: bandă galbenă

Distanța: 12 km

Timp de mers: 5 ore

De la cabana Padiș traseul este comun cu marcajul bandă roșie și, parțial cu marcajul punct galben. Se urcă pe marcajul punct galben la stânga până în Piatra Galbenii, la un luminiș, de unde începe circuitul propriu-zis al Gropii de la Barsa, și este marcat cu semnul bandei galbenă. Către dreapta se coboară în depresiunea gropii, urmărind marcajul bandă galbenă, pe o potecă ce trece pe lângă un izvor. Pe fundul depresiunii traversăm o albie seacă și în stânga ne îndreptăm către baza unor pereți de calcar unde apare deschiderea Peșterii Negre.

De la peșteră, urmăm poteca câtre nord, traversăm o vîlcea, unde se urcă pe lângă o serie de doline, până pe un platou care este parțial împădurit. Poteca ocolește o dolină cu apă, Lacul Negru îndreptându-se spre nord-vest. Traversăm o pădure până în dreptul unui perete de calcar, unde întâlnim avenul și intrarea în Peștera Ghețarul de la Barsa, cu o lungime de 2750m. Parte care poate fi vizitată începe de la gura peșterii printr-o pantă domolă, care începe să fie acoperită cu un planșeu de gheață perenă. După o porțiune îngustă și o porțiune largă sala de gheată se termină în sala Falselor Culoare, care reprezintă septe de tavan , care aproape că ating podeaua. Prin intermediul unei galerii, se ajunge la un sifon, care reprezintă locul până unde poate fi vizitată peștera de un turist fără mijloace speologice speciale.

De la gura peșterii poteca se îndreaptă către nord pe fundul unei vîlcele împădurite, iar apoi urcă către dreapta până într-o poiană, unde din nou se poate întălni marcajul bandă roșie, care ne va duce la cabana Padiș.

Circuitul văii Galbena

Marcaj: punct galben

Distanța: 19 km

Timp de mers: 10 ore

Traseul practicabil numai vara

Traseul urmează drumul care este străbătut de traseul 2, de la cabana Padiș până la dolina din care el coboară la Cetățile Ponorului. Traseul 3 ocolește la stânga Cetățile, și întălnește din nou marcajul punct albastru, care urcă din avenul III, pe care îl însoțește până la o bifurcație, de unde urcă spre stânga pe creasta împădurită. O derivație ne permite ca în 5 minute să ajungem la Avenul de gheață din Borțig.

Revenind în traseu coborâm în continuare până la o creastă lată cu o săgeată plasată pe pomi, care ne indică accesul la Izbucul Galbenei.

Are aspectul unui lac liniștit, din care cad apele ca printr-o cascadă iar apoi străbat Cheile Galbenei. Traseul traversează apa și se angajează pe malul stâng al văii , iar apoi coboară până la baza unei cascade, prin care apar apele dispărute anterior, de unde urmează malul stâng al văii apoi traversează apa pe versantul drept. Pe acest parcurs, două derivații ne permite să observăm, prin intermediul unei peșteri o porțiune subterană a rîului. Versantul drept al traseului urcă prin pădure, de-a lungul unei vâlcele, până sub o coastă, după aceea se revine în traseu urcăm în continuare având prăpastii în dreapta potecii ; a doua derivație ne permite să vizităm un nou punct de belvedere.

După ce ajungem la o creastă împădurită, unde întălnim poteca pe care am părăsit-o mergând la izbuc, care coboară până la capătul sudic al Poienii Florilor, la stîlpul metalic cu indicator de marcaje.

Se continuă traseul urcând prin poiană, împreună cu marcajul bandă roșie, după care se intră în pădure, traversăm două pârâiașe și reintrăm în Poiana Florilor, de aici străbatem o pădure și o poiană ajungem din nou în pădure.

Într-o poieniță, o derivație care are marcaj roșu, câtre stânga ne conduce până la Peștera Focul Viu, al doilea ghețar, ca mărime din țara noastră, după Scărișoara.

Din poieniță, drumul continuă până la o depresiune cu doline, unde pe partea cea lată a ei, marcajele se despart pentru un timp, deoarece marcajul punctului galben formează un ocol urcând vîrful Piatra Galbenă, în timp ce banda roșie ne conduce înainte pe un drum mai scurt, care poate fi parcurs cu mai puțin efort. Urmăm marcajul punct galben, care coboară în Valea Cetății, unde o ia la stânga pe drumul forestier, ajungem la cabana Padiș înpreună cu traseul 2, punctul albastru.

Cabana Padiș- circuitul Rădesei

Marcaj: bandă roșie, punct roșu

Timp de mers: circa 4 ore

La ape mari circuitul nu poate fi realizat

De la cabana Padiș, până în Poiana Vărășoaia, se urmărește marcajul bandă roșie, care ne duce până la Stîna de Vale. După ce traversăm pârâul Trînghiești ne îndreptăm spre nord prin Poiana Padiș, până la marginea pădurii, de unde urcăm prin pădure și luminișuri. Coborând la stânga, se iese din pădure, după care se traversează două văi, până ce ajungem într-o poiană situată pe versantul sudic al Măgurii Vînete. Traversăm poiana și mai multe pâraie, ne îndreptăm spre nord și urcăm o vîlcea seacă cu grohotiș, până într-o șa largă cuprinsă între vîrfurile Vărășoaia și Măgura Vînătă. Din șa pătrundem în Poiana Vărășoaia și ajungem până la un indicator de marcaje.

Se urmăreste marcajul punctului roșu, urcăm către nord, iar după accea spre dreapta, până într-o șa, unde intrăm în pădure. Se coboară pădurea costiș, traversăm izvorul Someșului Cald, iar apoi patru vîlcele, ajungem într-o poiană în care coborâm pe o pantă foarte accentuată până în firul văii. Deasupra văii marcajul se bifurcă, ramura din dreaptra trecând prin Peștera Rădesei, iar ramura din stânga trece pe deasupra ei, închizînd circuitul Rădesei. La punctul acesta se ajunge din Poiana Vărășoaia după 20 de minute.

Se urmărește ramura din dreapta, tăind versantul drept al văii Someșului, în care a apărut din nou apa prin Izbucul de la Rădeasa. Potecile se despart în două direcții, urmăm ramura de jos cu grohotiș și un pod stricat de lemn. Coborând în firul apei, ajungem în fața portalului impunător al Cetății Rădesei înalt de circa 15m. Intrăm în peșteră pe o terasă de stîncă situată pe malul stâng al apei, după care se dezvoltă o sală mare. Coborâm o scară, mergem la stânga prin albia rîului și ajungem într-o sală luminată de patru hornuri, care ne dezvăluie un peisaj haotic. Strâbatem încontinuare un culoar îngust și întunecos, după care un alt horn trimite o undă de lumină. După ce schimbăm direcția la dreapta, tavanul peșterii dispare fără să-i simțim efectul, deoarece canionul înalt și îngust permite numai o slabă iluminare a văii. După ce iesim din canion intrăm în Poiana Rădesei, unde ne întălnim cu un peisaj fermecător. În poiană marcajul se înparte: o ramură coboară de-a lungul Someșului, iar alta, pe care o urmăm urcă pe culmea dintre valea Someșului și Pîrîul Ars și închide circuitul.

Poteca urcă în serpentine strînse după domolirea pantei întâlnim o derivație care ne conduce spre stânga, la Canionul Rădesei. După ce revenim în potecă urcăm până la avenele prin care intră lumina în peșteră, pătrundem apoi într-o pădure de molid, după care iesim într-o poiană. Coborâm la stânga pe un grohotiș mărunt până în firul văii Someșului și urcăm pe malul ei drept până la punctul de plecare, închizând, astfel, circuitul Rădesei, care durează circa o oră.

Ne întoarcem la cabana Padiș pe traseul pe care am venit.

4. IMPACTUL AMENAJĂRILOR TURISTICE ASUPRA CADRULUI NATURAL

Impactul pozitiv al zonei Padiș ar putea fi reprezentat de următoarele elemente: înbunătățirea calității mediului înconjurător, inbunătățirea infrastructurii, creșterea gradului de atractivitate, dezvoltarea turismului în zona Padiș.

Impactul negative este: degradarea resurselor minerale balneare, poluarea apelor,poluarea aerului, poluarea fonică, poluarea vizuală, depozitarea deșeurilor, riscurile ecologice, impactul asupra siturilor arhitectonice sau istorice, utilizarea terenurilor.

5. RISCURI ȘI RESTRICȚII ÎN AMENAJAREA TURISTICĂ

Riscurile care pot apărea în amenajarea turistică a zonei Padiș sunt diverse ca de exemplu:

-riscuri naturale

– riscuri privind colaborarea cu autoritățile

-riscuri geopolitice

-riscuri legate de piață

-riscuri interne ale organizației

-riscuri de conjunctură

-riscuri legislative