Strategii DE Dezvoltare A Turismului Rural Si Agroturismului In Romania
STRATEGII DE DEZVOLTARE A TURISMULUI RURAL ȘI AGROTURISMULUI ÎN ROMÂNIA
CUPRINS
I. TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL – COMPONENTE ALE DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN SPAȚIUL RURAL
1.1 Spațiul rural în contextul dezvoltării durabile
Caracteristici socio-economice ale spațiului rural
Dezvoltarea rurală durabilă – proces de transformare constantă a mediului rural
Turismul- instrument de creștere economică în satul românesc
1.2 Turismul rural. Concept, caracteristici, factori de influență și tipuri de turism rural
1.3 Agroturismul, ca formă a turismului rural
1.4 Conceptul de strategie în turismul rural
II. TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL. APARIȚIE ȘI DEZVOLTARE PE PLAN INTERNAȚIONAL ȘI ÎN ROMÂNIA
2.1 Premisele apariției turismului rural și agroturismului
Experiența internațională în dezvoltarea turismului rural și agroturismului
Orientări și coordonate privind turismul rural în Uniunea Europeană
2.2.2 Manifestări ale turismului rural pe alte continente
Aspecte privind dezvoltarea turismului rural și agroturismului în România
2.3.1 Evoluția cererii și ofertei turistice din pensiunile turistice și agroturistice
2.3.2 Cadrul legislativ actual de funcționare a turismului rural și agroturismului în România
Bariere și oportunități în dezvoltarea turismului rural și agroturismului
III. METODOLOGIA DE INVESTIGARE ȘI IMPLEMENTARE A AFACERII ÎN TURISMUL RURAL
3.1 Sistemul de indicatori practicați în studiul de fundamentare a afacerii în turismul rural
3.1.1 Metode și criterii de stabilire a obiectivelor în turismul rural
3.1.2 Indicatori de investigare a afacerii în turismul rural
3.1.3 Indicatori de implementare a afacerii în agroturism
3.1.4 Sistemul de indicatori practicați în turismul rural, în contextul dezvoltării
durabile
3.2 Analiza economico-financiară în afacerea din turismul rural
3.3 Afacerea în turismul rural- metodologie de implementare
3.3.1 Optimizarea procesului de implementare a unui proiect în turismul rural
3.3.2 Elemente specifice privind afacerea în agroturism
IV. CADRUL NATURAL-TERITORIAL ȘI ECONOMICO-ORGANIZATORIC AL ROMÂNIEI, PE EUROREGIUNI
4.1 Prezentarea regiunilor geografice cu potențial agroturistic și rural
4.2 Sisteme de practicare a turismului rural, pe euroregiuni, în România
4.3 Strategii de susținere a turismului rural, la nivel de regiune, în România
4.3.1 Strategii de finanțare a turismului rural
4.3.2 Strategii de promovare a satului românesc pe piața externă
4.3.3 Strategia manageriala a afacerii agroturistice. Studiu de caz: Înființarea unei pensiuni în mediul rural
V. SATUL TURISTIC ROMÂNESC LA CONFLUENȚA JUDEȚELOR GORJ, MEHEDINȚI, CARAȘ-SEVERIN ȘI HUNEDOARA
5.1 Prezentarea cadrului socio-economic, turistic-natural și cultural al
județelor componente
5.1.1 Prezentarea județului Gorj
5.1.2 Prezentarea județului Mehedinți
5.1.3 Prezentarea județului Caraș-Severin
5.1.4 Prezentarea județului Hunedoara
5.2 Orientări strategice privind identificarea și amenajarea satelor turistice
Strategii de dezvoltare a turismului rural și agroturismului în Romania. Studiu de caz: Județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara.
I. TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL – COMPONENTE ALE DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN SPAȚIUL RURAL
Modul în care este structurată România favorizează dezvoltarea unor afaceri în spațiul rural, acesta deținând 87% din teritoriu, cu o pondere de 45% a populației.
Dezvoltarea comunităților rurale poate fi descrisă ca un proces în care comunitatea este implicată în mod activ, în scopul mobilizării tuturor inițiativelor pentru valorificarea resurselor proprii în beneficiul social și economic al societății.
În acest conext, o desfășurare eficientă a activităților turistice presupune existența unui mediu înconjurător adecvat, în special din punct de vedere al condițiilor naturale, deoarece în motivațiile turistice un loc tot mai important îl ocupă nevoia de recreere, de odihnă activă într-un spațiu agreabil, nepoluat.
1.1 Spațiul rural în contextul dezvoltării durabile
Pornind de la o definiție mai amplă a spațiului rural în complexitatea sa, acesta este delimitat ca fiind mediul mai puțin poluat din afara urbanului, care se organizează sub formă de sate și comune și este caracterizat de o densitate slabă a populației implicată în activități preponderent agricole.
Într-o definire completă a spațiului rural trebuie luate în considerare criterii de tip morfologic (număr de locuitori, densitate, tip de mediu), structural și funcțional (tip de cativități și de relații). Delimitările dintre spațiul rural și celelalte forme de spații au permis formularea sintetică a unor caracteristici specifice:
1. Din punct de vedere al structurii economice, în spațiul rural activitățile agricole dețin ponderea cea mai mare din teritoriul rural. Aceasta nu exclude existența și a altor activități, dimpotrivă, silvicultura și industria forestieră în zonele montane și colinare, au un rol esențial în economia spațiului rural, la care se adaugă turismul și agroturismul de agrement, serviciile pentru populație etc. Cu toate acestea, economia spațiului rural rămâne preponderent agricolă. Ponderea superioară a agriculturii în economia spațiului rural devine din ce în ce mai discutabilă pentru că tendința de “implementare” în spațiul rural a unor elemente specifice urbanului (industria de procesare a produselor agricole; dezvoltarea infrastructurii, extinderea activităților culturale etc.), determină scăderea ponderii agriculturii din punct de vedere al locului pe care-l ocupă în totalul populației ocupate, în produsul brut și în valoarea adăugată etc. Tendințele de scădere a ponderii activităților agricole în economia spațiului rural este accentuată de reducerea terenului arabil în favoarea altor categorii de terenuri: cum ar fi pentru plantații forestiere, șosele, drumuri, spații pentru alte construcții cu scopuri turistice și de agrement.
2. Din punct de vedere ocupațional, spațiul rural este preponderent un spațiu de producție în care activitățile sectoarelor primare dețin o pondere ridicată în economia acestuia. Alături de agricultură, procesarea produselor, silvicultura cu exploatarea pădurilor, industria lemnului, industria casnică, producția artizanală etc. vin să completeze economia spațiului rural. Serviciile productive legate de activitatea agricolă și silvică încep să prindă contur și să-și aducă un aport în acest domeniu, la care se adaugă dezvoltarea industriilor conexe agriculturii. Cu privire la profesiunile practicate în spațiul rural, acestea sunt practice, manuale, unele necesitând un grad de calificare și chiar policalificare profesională. Populația ocupată în servicii neproductive, activități social – culturale deține o pondere redusă în numărul locuitorilor din comunitățile rurale. De asemenea, în decursul unui an o bună parte din populația care lucrează în activități neagricole cu contract de muncă nelimitat desfășoară activități agricole ajutându-și membrii familiei sau completându-și veniturile cu cele provenite din muncile agricole prestate la terți. Se poate afirma că este o caracteristică a muncii în spațiul rural ca o persoană să presteze munci neagricole și agricole. Această pluriactivitate are consecințe multiple asupra stării de spirit a lumii rurale în ceea ce privește autoconsumul alimentar.
3. În ceea ce privește forma de proprietate, cea privată este predominantă. În zonele rurale proprietatea publică și privată a statului este mult mai redusă, ea fiind constituită din pășuni, izlazuri, parcuri și terenuri cu destinații speciale (rezervații, parcuri naționale etc.).
4. O caracteristică importantă a spațiului rural constă în densitatea redusă a populației și a mărimii așezămintelor bine aerisite și umane. Comunitățile umane din spațiul rural au unele caracteristici specifice și anume, raporturile interumane sunt mai bune și întrajutorarea este mai frecventă. Locuitorii se cunosc între ei din toate punctele de vedere și ierarhizarea lor se face ținând seama de comportamentul în familie și societate.
5. Din punct de vedere peisagistic, spațiul rural, prin structura sa naturală, prin flora și fauna sa, este incomparabil mai frumos și mai apreciat de mai mulți locuitori. Aerul mai curat, liniștea etc., guvernează majoritatea așezămintelor rurale.
6. Viața în spațiul rural, mai mult decât în oricare alt mediu social, este așezată pe o serie de norme emanate din experiența de viață, din tradiții, obiceiurile și cultura locală. Viața socială și culturală, caracteristicile ruralului, reprezintă un patrimoniu de neegalat al umanității, element care alături de economie și ecologie dă adevărata dimensiune a spațiului rural.
7. Activitățile neagricole, în special cele industriale și de servicii se bazează pe complementaritate față de agricultură dar aceasta nu exclude posibilitatea de înființare a întreprinderilor mici și mijlocii din alte domenii. Și în acest caz, faptul că furnizează forța de muncă disponibilă vine în complementarea economiei spațiului rural.
8. Se apreciază că nu se poate pune semnul egalității între rural și rustic, pentru că și în domeniul rural acționează legile progresului care impun o evoluție în viața oamenilor din spațiul rural. Este greu să afirmăm că, involuțiile, în anumite perioade, pot avea efecte atât de grave încât să se ajungă la rusticizarea spațiului rural.
Conform normelor descrise în Charta Europeană a Spațiului Rural (text adoptat în aprilie 1996), dezvoltarea spațiului rural constă în manifestarea funcțiilor pe care le îndeplinește (funcția economică, ecologică și socio-culturală). Aceste funcții au la bază următoarele principii:
Situarea omului și nevoilor sale în centrul obiectivelor și deciziilor în programele de dezvoltare;
Protejarea valorilor societății rurale, îndeosebi a vieții familiale, tradiților, integrării tinerilor în spiritul comunității;
Dezvoltarea identităților comunităților, sporirea implicării și responsabilității în administrarea valorilor locale;
Protejarea specificului, tradițiilor culturale și istorice ale spațiului rural, promovarea la nivel regional și național;
Crearea de facilități în scopul diversificării relațiilor rural-urban. Dezvoltarea tradțiilor și relațiilor culturale ale populației.
În continuare vom dezvolta funcțiile spațiului rural, în complexitatea sa:
Funcția economică urmărește crearea unui sistem de producție agricolă care să răspundă nevoilor alimentare ale populației și anume:
încasările din agricultură să reprezinte pentru populația rurală o sursă fundamentală de venit;
să protejeze mediul înconjurător și să asigure regenerarea mijloacelor de producție pentru generațiile viitoare, în contextul unei dezvoltări durabile.
Spațiul rural trebuie să producă materii prime destinate industriei și producției de energie, să răspundă nevoilor întreprinderilor agricole, industriale, artizanale, sau comerciale și de prestări servicii. Diversificarea activităților presupune extinderea industriilor mici, nepoluante, a producției artizanale, acționând asupra infrastructurilor și procedurilor administrative și fiscale, stimulând turismul montan și mai ales agroturismul.
Funcția ecologică presupune contribuția pe care ar trebui s-o aibă fiecare individ la conservarea mediului înconjurător. Această funcție urmărește:
să conserve resursele naturale ale vieții (apa, aerul, solul), pentru a fi valorificate într-o manieră durabilă;
să protejeze biotopurile și spațiile verzi, cu rol esențial în calitatea mediului înconjurător;
să întrețină și să protejeze peisajul natural;
să conserve biodiversitatea (biodiversitatea genetică, diversitatea speciilor și a peisajelor naturale);
să asigure protecția animalelor sălbatice, prin instrumente juridice necesare și prin condiții ecologice adecvate.
Funcția socio-culturală are în vedere ca fiecare țară să acționeze astfel încât spațiul său rural să dezvolte activități socio-culturale, în special prin dezvoltareosibilitatea de înființare a întreprinderilor mici și mijlocii din alte domenii. Și în acest caz, faptul că furnizează forța de muncă disponibilă vine în complementarea economiei spațiului rural.
8. Se apreciază că nu se poate pune semnul egalității între rural și rustic, pentru că și în domeniul rural acționează legile progresului care impun o evoluție în viața oamenilor din spațiul rural. Este greu să afirmăm că, involuțiile, în anumite perioade, pot avea efecte atât de grave încât să se ajungă la rusticizarea spațiului rural.
Conform normelor descrise în Charta Europeană a Spațiului Rural (text adoptat în aprilie 1996), dezvoltarea spațiului rural constă în manifestarea funcțiilor pe care le îndeplinește (funcția economică, ecologică și socio-culturală). Aceste funcții au la bază următoarele principii:
Situarea omului și nevoilor sale în centrul obiectivelor și deciziilor în programele de dezvoltare;
Protejarea valorilor societății rurale, îndeosebi a vieții familiale, tradiților, integrării tinerilor în spiritul comunității;
Dezvoltarea identităților comunităților, sporirea implicării și responsabilității în administrarea valorilor locale;
Protejarea specificului, tradițiilor culturale și istorice ale spațiului rural, promovarea la nivel regional și național;
Crearea de facilități în scopul diversificării relațiilor rural-urban. Dezvoltarea tradțiilor și relațiilor culturale ale populației.
În continuare vom dezvolta funcțiile spațiului rural, în complexitatea sa:
Funcția economică urmărește crearea unui sistem de producție agricolă care să răspundă nevoilor alimentare ale populației și anume:
încasările din agricultură să reprezinte pentru populația rurală o sursă fundamentală de venit;
să protejeze mediul înconjurător și să asigure regenerarea mijloacelor de producție pentru generațiile viitoare, în contextul unei dezvoltări durabile.
Spațiul rural trebuie să producă materii prime destinate industriei și producției de energie, să răspundă nevoilor întreprinderilor agricole, industriale, artizanale, sau comerciale și de prestări servicii. Diversificarea activităților presupune extinderea industriilor mici, nepoluante, a producției artizanale, acționând asupra infrastructurilor și procedurilor administrative și fiscale, stimulând turismul montan și mai ales agroturismul.
Funcția ecologică presupune contribuția pe care ar trebui s-o aibă fiecare individ la conservarea mediului înconjurător. Această funcție urmărește:
să conserve resursele naturale ale vieții (apa, aerul, solul), pentru a fi valorificate într-o manieră durabilă;
să protejeze biotopurile și spațiile verzi, cu rol esențial în calitatea mediului înconjurător;
să întrețină și să protejeze peisajul natural;
să conserve biodiversitatea (biodiversitatea genetică, diversitatea speciilor și a peisajelor naturale);
să asigure protecția animalelor sălbatice, prin instrumente juridice necesare și prin condiții ecologice adecvate.
Funcția socio-culturală are în vedere ca fiecare țară să acționeze astfel încât spațiul său rural să dezvolte activități socio-culturale, în special prin dezvoltarea relațiilor rural-urban, utilizând tehnologii moderne de informare.
Caracteristici socio-economice ale spațiului rural
De-a lungul timpului spațiul rural din România a fost supus unor etape majore, determinând o reconfigurare economică, socială și demografică a acestuia. Aceste etape pot fi delimitate astfel:
1949-1962: Etapa colectivizării
1962-1989: Etapa post colectivizării
1990-2006: Etapa de tranziție
2007-prezent: Etapa de post aderare la UE.
În contextul perioadelor anterior numite, spațiul rural românesc este caracterizat de o
semnificativă eterogenitate, fiind determinat de un proces de dezvoltare inegală a satelor.
Spațiul rural al României concentrează, în prezent, o populație de aproximativ 10 milioane locuitori, reprezentand, ca pondere, 45% din populația totală a țării.
Pentru a analiza structura populației pe sexe si pe medii la ultimele 5 recensăminte din România (pe o perioadă de 45 ani), am sintetizat următoarele date din Anuarul Statistic al României din anul 2012 (Tabelul nr. 3):
Tabelul nr . 1.1
Structura populației pe sexe și pe medii
Sursa: Prelucrare date Anuarele de Statistică ale României
Conform datelor din tabel, populația României a înregistrat valori oscilante în perioada 1966-2014, astfel încât a crescut până în 1992 cu 3.706.872 locuitori, pentru ca apoi să se reducă, până în 2011 cu 1.455.639 locuitori. De la ultimul recensământ al populației și până în prezent (anul 2014) s-au înregistrat creșteri la nivelul numărului total de locuitori cu 1.772.401 persoane.
În ceea e privește structura pe sexe, ponderea în totalul populației s-a menținut constantă pe toată perioada analizată și anume 49% populație de sex masculin și 51% populație de sex feminin.
Schimbările esențiale s-au produs în structura pe medii, ruralul oscilând ca pondere în populația totală de la 62% în 1966 la 56% în 1977, apoi menținându-și ponderea de 45% din 1992 și până în 2014. Această reducere a populației din mediul rural se manifestă conform etapelor de reconfigurare economică și socială amintite mai sus (populația a început să migreze către mediul urban odată cu perioada de tranziție).
Referitor la structura fluxurilor migrației interne urbane și rurale, putem analiza impactul ei din perioada 2006-2012:
Tabel nr. 1.2
Structura fluxurilor migrației interne urbane și rurale
Sursa: Prelucrare date Anuarele de Statistică ale României
Analizând tabelul, putem observa că numărul cel mai mare de locuitori care au migrat s-a înregistrat în anul 2010, cei mai mulți dintre aceștia migrează dintr-un oraș în altul sau se reorienteaza către spațiul rural. Motivațiile esențiale ale migrației constau în suprapopularea orașelor, lipsa terenurilor și a fondurilor pentru construcția de locuințe în orașe, reducerea diferențierilor de ordin habitațional dintre orașe și sate, dezvoltarea infrastructurilor edilitare și modernizarea căilor de comunicație din mediul rural.
Dacă urmărim această evoluție, din prisma schimbării domiciliului, ca rată la 1000 de locuitori, obținem următoarele solduri ale ruralului:
Tabel nr.1.3
Evoluția fluxurilor migratiei interne între urban și rural, cu schimbarea domiciliului
Rate la 1000 de locuitori
Sursa: Prelucrare date Anuarele de Statistică ale României
În ultimii ani se constată reapariția fenomenului de creștere demografică în spațiul rural, care poate fi privită din două puncte de vedere: fie populația migrată anterior către urban se reîntoarce în mediul rural din cauza disponibilizărilor generate de restructurarea economiei urbane, fie populația se reîntoarce în rural pentru a face investiții (fiind sprijiniți în acest sens și de Uniunea Europeană prin Programul Național de Dezvoltare Rurală).
Conform prognozelor demografice, populația rurală se va diminua numeric, semnalându-se o scădere moderată până în 2015, urmată de un declin accentuat în perioada 2015-2050, generată de deficitul nașterilor în raport cu numărul deceselor (spor natural negativ) la care se va adăuga soldul cumulat al migrației interne și externe.
Strategia demografică rurală cuprinde măsuri, acțiuni determinative pentru stoparea fenomenelor demografice negative (declinul natalității, creșterea mortalității și a morbidității infantile și materne), reechilibrarea structurală a populației, în mod special a structurii pe vârste, creșterea speranței de viață și a speranței de viață în condiții bune de sănătate.
Orientările strategice corespunzătoare cerințelor demografice ale spațiului rural, care prin efectele implementării, convergente și integrate, sunt axate pe îmbunătățirea condițiilor de viață din mediul rural, pe diminuarea decalajelor existente între mediul rural și cel urban, pe reducerea fragilizării economice și sociale, prin a căror implementare trebuie să se asigure:
– crearea unei societăți rurale bazate pe incluziunea socială prin luarea în considerare a solidarității rurale între generații și asigurarea creșterii calității vieții rurale ca o condiție a bunăstării individuale durabile;
– modernizarea sistemului de sănătate prin promovarea unor servicii medicale de calitate în condiții de echitate;
– modernizarea accelerată a sistemelor de educație și formare profesională a populației rurale.
Conform unei analize socio-economice a spațiului rural românesc, pe baza indicatorilor INS și EUROSTAT s-au identificat următoarele aspecte:
Dezvoltarea economică a sectorului secundar și terțiar a atras în ultimul deceniu populația activă rurală către zonele urbane, în anul 2014 populația activă din mediul urban fiind cu 11,7% mai mare decât cea din mediul rural (44,6%), ceea ce relevă necesitatea dezvoltării activităților non-agricole în mediul rural. Aceste rezultate provin din analiza prezentă în Tabelul nr. 6:
Tabelul nr.1.4
Populația activă, ocupată și inactivă, pe medii de rezidență
Sursa: Prelucrare date INS Tempo Online-serii de date
Deși populația activă din mediul rural înregistrează un trend ușor descendent ( cu 1%) în perioada 2006-2014, pe fondul scăderii și îmbătrânirii populației rurale, există totuși forță de muncă disponibilă care, în momentul de față este implicată, într-o proporție ridicată în agricultura de subzistență și semisubzistență.
În România, populația ocupată se diminuează atât la nivel național cât și în rural. La nivel național, în 2014, rata ocupării, ca expresie a gradului de concentrare a populației ocupate în vârstă de 15-64 ani, era de 58.8%, mai mică față de media europeană cu 4,7 puncte procentuale.
O analiză a populației ocupate pe sectoare de activități ale economiei naționale, în perioada de referință 2006-2014, indică scăderea numărului persoanelor ocupate în sectorul primar și terțiar (-2,6% în agricultură și -4,4% în industrie și construcții și o creștere cu 14,5% în sectorul terțiar.. În profil teritorial există disparități semnificative în ceea ce privește structura populației ocupate: există localități rurale în care industria sau sectorul terțiar au valori minime, iar agricultura reprezintă peste 80% din totalul ocupării. Acest aspect este susținut și de rata ocupării ridicată în agricultură, de 60,3%, comparativ cu cea din sectoarele nonagricole (cu 40,2 puncte procentuale față de industrie și 40,6 puncte procentuale față de servicii).
Tabelul nr.1.5
Populația ocupată, dupa statutul profesional și medii de rezidență
-mii persoane-
Sursa: Prelucrare date Anuarele de Statistică ale României
Analizând structura populației ocupate din punct de vedere al statutului profesional, remarcăm că, la nivelul anului 2013, lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați din mediul rural reprezentau 89% din totalul populației încadrată la acest statut profesional. De asemenea, în contextul economiei rurale, ponderea lor este de 42,6% din totalul populației ocupate în rural în 2013, aspect ce este asociat mai curând cu agricultura de subzistență și cu lipsa alternativelor decât cu spiritul antreprenorial.
Dacă ne raportăm la mediul de rezidență, observăm că, la nivelul anului 2014, rata ocupării în rural (51,9%) este cu 1,5% mai mare decât cea din urban, ceea ce în loc să reflecte existența unor ocazii de angajare mai bune indică mai degrabă o ocupare insuficientă a forței de muncă din această zonă.
În contextul în care în 2014, rata șomajului din România se menține sub media europeană (11% în UE28 și 6.7% în România), o rată de ocupare mai ridicată în rural maschează un șomaj ascuns. Astfel, rata șomajului în rural este de 4.7% comparativ cu 8,6% în urban. Categoriile cele mai expuse riscului de a nu avea un loc de muncă sunt tinerii cuprinși în grupele de vârstă 15-24 ani. În urma rezultatelor enunțate anterior, este relevant de analizat structura economiei rurale a României, ca țară membră a Uniunii Europene. (Tabelul nr. 8).
Tabelul Nr. 1.6
Tabelul nr 8: Structura economiei rurale în anul 2013
(%)
Sursa: Otiman, P.I. (coord.), Alternativele economiei rurale a României: dezvoltarea agriculturii sau insecuritate alimentară și deșertificare rurală severă. Editura Academiei Române,București, 2014, p.83
Din tabelul anterior putem observa că economia României, în mediul rural, se axează în special pe economia agroalimentară, cu precădere pe agricultură, fiind deficitară față de nivelul european în ceea de privește domeniul neagricol și mai ales cel al serviciilor.
Concluzionând cele enumerate anterior, putem delimita caracteristicile specifice ale mediului rural ca fiind următoarele:
Ponderea ridicată a activităților agricole.
Proprietatea privată este cea dominantă
Densitatea redusă a populației
Resurse naturale și culturale foarte bine conservate.
Viață socială bazată pe tradiții și obiceiuri
Activitățile non-agricole sunt complementare cu agricultura (ex: agroturismul)
De asemenea putem identifica următoarele fenomene economice și sociale care se manifestă în mediul rural:
– „dezagriculturizarea”, prin nelucrarea terenului arabil și pârlogirea acestuia (circa 1,5-1,7 mil ha/an), nefolosirea și sălbăticirea pajiștilor naturale (peste 1-1,2 mil ha), a plantațiilor de pomi și vie, folosirea numai a maximum 8-10% din potențialul de irigare al țării;
– ”dezootehnizarea” severă a agriculturii, prin scăderea drastică a efectivelor de animale, pierderea potențialului genetic al acestora, distrugerea majorității spațiilor de producție zootehnică etc; ponderea producției animale în producția agricolă ajungând la circa 35%;
– ”deșertificarea fizică și socială” pregnantă a spațiului rural, depopularea și îmbătrânirea accentuată a populației rurale, reducerea calitativă și profesională a forței de muncă agricole;
– existența unei sărăcii severe, în extindere în multe zone rurale ale României ;
– economia rurală este preponderent primară, cu ponderea agriculturii de circa 60% în structura acesteia (comparativ cu circa 14-15% în UE), cu efecte negative asupra gradului de ocupare a populației rurale active, nivel redus de procesare a materiei prime agricole și, prin consecință de formare de valoare adăugată și de fiscalizare redusă a producției agricole și alimentare;
– dispariția cvasitotală a economiei rurale sociale (cooperația meșteșugărească, micile ateliere de prestări de servicii rurale privat-familiale sătești), fenomen care a trimis în șomaj sau la pensie anticipată, a circa un milion de mici meseriași din populația rurală;
– exploatarea rapace a pădurilor, mai cu seamă în zonele cu pădurile cele mai valoroase ale țării: Suceava, Harghita, Maramureș, Munții Apuseni;
– lipsa unei reale autonomii administrative și a descentralizării (subsidiaritatea administrativă) în cazul dezvoltării rurale (fie locală, fie regională) în România.
În urma unei analize detaliate a spațiului rural din România,conform literaturii de specialitate, am identificat următoarele puncte tari:
procentul de ocupare a teritoriului național este unul foarte ridicat (87%)
resursele naturale sunt foarte bine conservate
patrimoniul cutural este vast
există posibilitatea practicării unor activități meșteșugărești.
De cealaltă parte, punctele slabe se referă în special la populație, infrastructură și resurse financiare, putând fi detaliate în felul următor:
populația este în continuă scădere și îmbătrânire
populația este dependentă de agricultura de subzistență
rata abandonului școlar este foarte ridicată
absența culturii antreprenoriale sau de reorientare către activitățile non-agricole.
venituri scăzute pe gospodărie.
Lipsa accesului la rețelele de alimentare cu apă potabilă și canalizare
Acces limitat la resursele financiare
Accesare redusă a rețelei de internet
Calitate slabă a serviciilor turistice
Degradarea în timp a monumentelor cu valoare culturală.
Oportunitățile ce apar în spațiul rural și care pot atenua existența numeroaselor puncte slabe pot fi următoarele:
înființarea de noi IMM-uri cu activități non-agricole, culturale, creative pentru crearea de noi locuri de muncă
dezvoltarea pachetelor de instrumente financiare pentru sprijinirea afacerilor mici.
dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor pentru a favoriza posibilitatea de acces în zonă
crearea unor programe de consolidare a abilităților antreprenoriale
crearea de mărci pentru promovarea produselor tradiționale
realizarea de parteneriate pentru a facilita creșterea economică locală
creșterea nivelului de acces la internet ce poate determina o mai bună conectare a populației la progresele globale, conducând la dezvoltarea rurală durabilă
atragerea forței de muncă emigrate anterior, pentru a investi în spațiul rural, beneficiind de experiența dobândită pe piața externă
antrenarea populației feminine în activități non-agricole.
Amenințările care pot apărea în procesul de dezvoltare a spațiului rural sunt următoarele:
gradul ridicat de ocupare a forței de muncă din agricultură în comparație cu celelalte sectoare al economiei
resurse financiare reduse pentru întreținerea infrastructurii de bază
vulnerabilitatea la schimbările climatice și la fenomenele meteorologice extreme
pierderea moștenirii culturale și a tradițiilor locale.
Din această analiză a mediului rural se poate deduce că resursele financiare neexploatate încă pot proveni din sectorul serviciilor și în special din turism, ca formă de dezvoltare rurală durabilă, ce antrenează în activitate forță de muncă tânără, bazându-se pe existența patrimoniului natural și cultural bogat și divers.
Dezvoltarea rurală durabilă – proces de transformare constantă a mediului rural
În România abordarea problemelor de dezvoltare durabilă este de dată relativ recentă, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, ce constituie o schimbare a viziunii asupra problemelor de dezvoltare a satului românesc. Discrepanțele majore dintre situația națională și cea comunitară impun o presiune de adoptare a politicii de dezvoltare rurală durabilă, abordând deopotrivă problema strategiilor, priorităților, obiectivelor și măsurilor ce se impun.
La Conferința Internațională de la Cork intitulată “ Europa rurală – perspective de viitor “ s-a discutat despre problematica aplicării practice a dezvoltării rurale în țările UE și în celelalte țări participante . Dezvoltarea rurală durabilă este definită în coordonate foarte precise: ”stabilizarea populației în spațiul rural , prin eliminarea sau diminuarea exodului rural, eradicarea sărăciei prin stimularea și sporirea ocupării forței de muncă , promovând egalitatea de șanse pentru toti locuitorii rurali, sporirea calității vieții și a bunăstării generale , prin conservarea , protejarea și ameliorarea calității mediului și peisajului rural . ”
Viziunea dezvoltării durabile este aceea de interdependență între elementele componente ale unei economii, deoarece se consideră că modificările ce intervin într-un subsistem pot determina modificări ample la nivelul întregii economii. Astfel, factorii economici determinanți ai procesului de dezvoltare durabilă sunt:
Populația
Resursele naturale
Mediul natural
Producția din toate ramurile
Problemele poluării.
Prin conținutul său, dezvoltarea rurală exprimă ansamblul acțiunilor destinate îmbunătățirii calității vieții în spațiul rural, bazată pe o creștere economică durabilă, pe menținerea peisajului natural. Drept urmare, procesul dezvoltării rurale este conceput să se desfășoare pe fondul dezvoltării durabile și complexe a agriculturii, agricultura și spațiul rural fiind două laturi interdependente specifice comunității rurale.
Astfel, putem identifica următoarele elementele definitorii ale dezvoltării durabile:
Compatibilitatea perfectă dintre mediul antropic și cel natural;
Egalitatea șanselor pentru generațiile care coexistă și se succed;
Interpretarea problemelor prezentului prin prisma viitorului;
Mutarea din centrul acțiunilor a maximizării profitului spre bunăstarea umană;
Realizarea unei integrări perfecte a capitalului natural cu cel uman, în cadrul unei strategii ample ce îsi redefinește obiectivele economice și sociale.
O altă abordare a dezvoltării rurale durabile reiese din definiția dată de FAO în anul 2005 : ”Dezvoltarea rurală durabilă este procesul de schimbări și transformări constante ale mediului rural menite să asigure bunăstarea generațiilor actuale și viitoare.” Această definiție implică elementul uman ce poate fi afectat de schimbările care se produc în mediul rural, și care sunt generate de creșterea economică. De aceea trebuie să se țina seama de scopurile principale ale dezvoltării rurale durabile, pe care le amintim în cele ce urmează:
Creșterea guvernanței la nivel local prin stabilirea legăturilor dintre sectorul privat, societatea civilă și agențiile guvernamentale;
Dezvoltarea sectoarelor economice productive;
Dezvoltarea instituțională în domeniul educației și instruirii, sănătății, cercetării, extensiei, marketingului, transporturilor, serviciilor financiar-bancare etc.;
Dezvoltarea infrastructurii rurale: drumuri, electricitate, telecomunicații, apă și canalizare, echipare edilitară etc.
Activitatea turistică trebuie să aibă ca puncte de plecare principiile dezvoltării durabile, pentru a le transforma într-o activitate durabilă, care să corespundă nevoilor consumatorilor și a mediului natural, pentru conservarea valorilor și pentru generațiile viitoare. Astfel, ”industria turismului dispune de o responsabilitate morală în realizarea unei dezvoltări durabile în acest domeniu, idee care pornește de la premisa că mediul natural este o resursă importantă pentru turism, iar această resursă trebuie conservată în vederea menținerii sale și în viitor.”
Îmbinarea conceptelor analizate anterior și anume spațiul rural, dezvoltarea durabilă și industria turismului conduce la abordarea unui alt concept, turismul rural, ca element component al turismului durabil. Turismul rural durabil presupune dezvoltarea durabilă în zona rurală, prin păstrarea culturii obiceiurilor și tradițiilor din satele românești, menționând ca activități specifice următoarele:
Promovarea produselor gastronomice tradiționale
Oferirea unor servicii de agrement specifice satului românesc
Transportul turiștilor în sate cu mijloace tradiționale (căruțe, trăsuri etc.)
Pelerinaje la locașuri de cult renumite (turism rural religios)
Vizite în atelierele meșteșugărești
Implicarea turiștilor în activitățile din gospodărie (mulsul oilor, culesul fructelor și legumelor, hrănirea animalelor etc.)
România, prin poziția sa geografică, ”dispune de un potențial turistic de excepție care dă posibilitatea practicării unei game diverse de turism la nivel național și regional, astfel că turismul poate deveni unul din factorii cheie în procesul de dezvoltare economico-socială a României.” Din acest punct de vedere UICN definește dezvoltarea durabilă în turism ca fiind “un proces care se desfășoară fără a distruge sau a epuiza resursele, asigurând dezvoltarea . Resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de reînnoire a lor, renunțându-se la exploatare atunci când resursa se regenerează foarte lent, pentru a o înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate în așa fel încât de ele să beneficieze și generațiile viitoare.”
Concluzionând, dezvoltarea durabilă în turism își dirijează atenția către următoarele activități esențiale:
Îmbunătățirea calității vieții în așezările umane, care cazează turiști români și străini;
Posibilitatea de a oferi turiștilor experiențe de calitate;
Menținerea calității mediului înconjurător, element esențial pentru turiști și gazde.
Turismul- instrument de creștere economică în satul românesc
Patrimoniului turistic al spațiului rural poate fi valorificat prin diverse acțiuni, individuale sau colective, cu responsabilitate publică sau privată, pentru obținerea unor foloase materiale, cu condiția de evitare a denaturării autenticității. Inițiativele în domeniu pot fi grupate astfel:
participarea la activități practice, cotidiene;
micro-proiecții cu referire la obținerea unor produse agricole (modul de cultură, culesul fructelor, rețete culinare, vânzarea de produse, scrieri și cântări în legătură cu aceste produse etc.);
restaurarea caselor sătești tipice, vechi, pentru primirea și găzduirea vizitatorilor;
renovarea micilor cafenele și restaurante și altor locuri de viață socială sătească;
alocarea unor beneficii financiare sau fiscale, din partea autorităților locale, pentru implicarea locuitorilor în amenajarea și înfrumusețarea localităților;
pregătirea mănăstirilor locale pentru organizarea de sejururi și seminarii în lăcașurile de cult;
restaurarea fântânilor, capelelor și a altor lăcașuri de-a lungul itinerariilor turistice;
mobilizarea locuitorilor pentru organizarea sărbătorilor locale, cu caracter istoric, cultural sau laic;
așezarea la vedere a informațiilor turistice, a produselor pentru vânzare, degustarea produselor în cadrul siturilor arheologice și istorice;
mobilizarea tineretului pentru șantierele locale și pentru lucrările de restaurare a obiectivelor turistice;
confecționarea de obiecte semnificative vechi, istorice și confecționarea de suveniruri pentru turiști;
îndrumarea tineretului pentru producția de artizanat și activități tradiționale;
promovarea colectivă a produselor agricole și artizanale locale;
crearea de muzee etnografice locale;
organizarea unor trasee de plimbări în aer liber etc.
Valorificarea turistică a resurselor naturale, culturale și sociale ale spațiului rural prin anumite programe bine întocmite și desfășurate pe baza unor activități integrate și durabile, cu folosirea de produse autohtone și servicii de calitate, contribuie eficient la creșterea economică a satului românesc, la păstrarea tradițiilor, la perenitatea patrimoniului natural și la o mai mare solidaritate între oameni.
La baza realizării obiectivelor pentru creșterea economică a satului românesc stă inițiativa, baza materială, personalul și nivelul de educație, dar nu în ultimul rând mediul ambiant și tradițiile socio-culturale. Instrumentele identificate pentru atingerea obiectivelor pot fi:
Locurile de muncă, prin reducerea șomajului și ameliorarea serviciilor publice locale.
Ameliorarea condițiilor de viață pentru colectivitatea locală, prin modificările din structura pieței muncii, venituri și protecția mediului.
Turismul presupune existența unor activități complementare (cazare, masă, transport, agrement) ce pot conduce la dezvoltarea socio-economică a unor regiuni prin crearea de noi locuri de muncă. Aceste activități pot fi puse în practică doar cu ajutorul actorilor din turism și anume:
Deținătorii de echipamente: – gazde (proprietarii de spații de cazare)
– deținătorii de mijloace de transport
2. Valorificatorii- asociațiile deținătorilor, organizatori de manifestări cultural-artistice
3. Animatorii- profesori, ghizi, preoți etc.
4. Consumatorii- turiștii.
Autorul menționat anterior susține că dezvoltarea durabilă a satului românesc poate avea următoarele efecte :
fixarea tinerilor la sate
reducerea numărului de șomeri
implicarea femeilor în viața socio-economică a așezărilor rurale
creșterea nivelului de trai
emanciparea femeii la sat
întărirea economică a familiilor din mediul rural.
Dacă discutăm despre componentele unui produs turistic din mediul rural românesc, acesta poate să cuprindă următoarele elemente :
componente de bază-cazare, alimentație publică și transport
componente auxiliare- balneoterapie, agrement, activități sportive etc
Însă, consumatorii sunt influențați de o serie de factori în decizia lor de a beneficia de anumite servicii:
factorii naturali- așezare geografică, relief, peisaj, vegetație, faună și climă;
factorii generali ai existenței și activității umane trecute și prezente: limba, mentalitatea, ospitalitatea, obiceiurile, folclorul, cultura (religia, arta, știința), politica, economia;
elementul uman: atitudinea populației locale față de turiști, a prestatorilor, administrației și reprezentanților pazei și ordinii publice etc.;
infrastructura generală: transporturi și comunicații, structura și imaginea așezărilor, aprovizionarea cu apă și energie, canalizarea, telecomunicațiile etc.;
echipamentele turistice: transporturile turistice, mijloacele de cazare, de alimentație.
Dacă s-ar corela nevoile din piramida lui Maslow cu motivațiile existente în turism, ierarhia acestor motivații ar fi (conform Fig. 1) următoarea:
Fig. 1.1
Turismul și piramida lui Maslow
Sursa: Prelucrare informații după Avădanei V., Avădanei L., Latu L., Elemente inovative pentru un turism competitiv, Iași, 2011, pag. 41-42
Conform afirmațiilor prof. Nistoreanu P., agroturismul și turismul rural sunt consecințe directe ale supraviețuirii satului românesc, dar și factori de antrenare ai acestuia. Astfel, printre motivele de practicare ale acestor forme de turism putem aminti:
gamă largă de resurse naturale și culturale;
facilități turistice diverse;
bunul raport calitate-preț;
trăsături de specificitate și unicitate ale țării;
oamenii, ce reprezintă grupuri și religii diferite;
istoria, redată prin clădiri, evenimente, legende;
cultura (costume, muzică, dans, meșteșug, bucătărie);
geografia și topologia.
”Comportamentul consumatorului reprezintă un sistem de activități și procese decizionale implicate în alegerea, procurarea și utilizarea produselor sau serviciilor.” Față de produse sau servicii consumatorul poate adopta următoarele stări comportamentale:
Nemulțumit – mereu în căutare de noi produse;
Instabil – fiind într-o permanentă schimbare a furnizorilor;
Exigent – fiind posesorul unei capacități ridicate de evaluare a produselor;
Curios – chiar și atunci când nu are intenția de a cumpăra;
Deschis colaborării – fiind dornic de a se implica în actul vânzării-cumpărării;
Introvertit și reținut în aprecieri – uneori având dorințe pe care nu și le poate exprima.
1.2 Turismul rural. Concept, caracteristici, factori de influență și tipuri de turism rural
Pornind de la conceptul de turism rural, o definiție generală ar fi aceea că “turismul rural este activitatea turistică desfășurată în spatial rural, privit în toată complexitatea sa. Această activitate trebuie să asigure perpetuarea valorilor specific acestui spațiu, precum și satisfacerea intereselor celor care oferă servicii turistice, dar și a celor care sunt beneficiary.”
O definiție mai recentă a turismului rural este expusă în lucrarea lui Cristian Talângă, unde “turismul rural este forma de turism care asigură un contact nemijlocit al turistului cu mediul fizic și antropic din spațiul rural și îi oferă acestuia posibilitatea de a cunoaște și a participa la viața cotidiană a populației locale. Turismul rural are o puternică vocație culturală și educațională, precum și o deosebită importanță pentru păstrarea valorilor să a identității culturale a comunității rurale.”
În ansamblul economiei globale a turismului, turismul rural se definește ca fiind “valorificarea turistică a spațiilor rustice, a resurselor naturale, a patrimniului cultural, a imobilelor rurale,a tradițiilor sătești, a produselor agricole, prin intermediul unor produse de marcă, illustrative ale identității regionale, care să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentație, activități recreative, divertisment și diverse servicii, în scopul unei dezvoltări locale durabile și a unui răspuns adecvat la nevoile de recreere din societatea modernă, într-o nouă viziune sat-oraș.” (Daniela Matei, cursul Turism și agroturism)
Ghereș M., în 2003, considera că “turismul rural imbratiseaza toate activitatile turistice derulate in mediul rural, avand drept scop valorificarea potentialului natural si uman al satelor".
Prin urmare, turismul rural în forma cea mai pură ar trebui să fie (Page S, Getz D., 1997, pag 9):
– Practicat în zona rurală
– Rural din punct de vedere funcțional- bazat pe caracteristicile speciale ale lumii satului, întreprinderi mici, spații deschise, contact cu natura și lumea sălbatică, tradiții, societăți și practici tradiționale
– La scară rurală, atat în ceea ce privește clădirile cât și așezările, prin urmare la scara mică
– Cu caracter tradițional avand o dezvoltare lenta și organică și având legatură cu familiile din partea locului, în mare masură afaceri controlate local și dezvoltate pentru prosperitatea zonei pe termen lung
– De diferite forme, reprezentând modelul complex al spațiului rural economic, istoric și așezarea acestuia.
Luând în considerare elementele comune din definițiile enunțate anterior, este interesant de analizat care este percepția asupra turismului rural, din prisma mai multor state europene:
– Finlanda- închirierea unei cabane sau oferirea de servicii în mediul rural de tip hrană sau transport.
– Ungaria- "turism de sat"- presupune activitate și servicii în sate, cazare la prețuri mici, implicarea în activități agricole.
– Slovenia- "turismul la fermă"- oaspeții locuiesc cu familiile de fermieri.
– Olanda- camparea la ferme unde majoritatea serviciilor sunt legate de activități precum ciclismul, plimbări cu cai etc.
– Grecia- cazare în camere mobilate în stil tradițional, cu mic dejun tradițional de multe ori preparat din produse realizate în casă.
Din acest studiu al abordării conceptuale pentru turism rural se observă ca înțelesul comun este acela de a beneficia de servicii variate într-o structură de cazare din mediul rural, la prețuri mici, într-un ambient tradițional, cu produse culinare din propria gospodărie a gazdei.
În cele ce urmează am analizat comparativ mai multe abordări ale termenului de ”turism rural”, ca evoluție în timp a perceperii acestei noțiuni:
Tabelul nr. 1.7
Evaluarea comparativă a componentelor definitorii ale turismului rural
Sursa: Hall D., Kirkpatrick I., Mitchell M., Rural Tourism and Sustainable Business, Channel View Publications UK, 2005, pg 355-356
Analizând cele menționate în tabelul anterior reies mai multe aspecte de redare a importanței turismului rural:
1. Importanța economică încadrează posibilitatea dezvoltării zonelor rurale, prin valorificarea cadrului natural, a spațiului de cazare, a serviciilor agroturistice, puse la dispoziție de către gospodăriile și pensiunile agroturistice. Alături de valorificarea potențialului natural prin turismul rural se stimulează activitățile rentabile, se diversifică economia locala, crește cererea de produse agricole și aportul de capital financiar ( o bună organizare a activității turistice poate constitui și un instrument de autofinanțare și un mijloc material pentru conservarea patrimoniului rural), reprezintă o alternativă de dezvoltare durabilă a unor zone defavorizate, potențează dezvoltarea agriculturii, zootehniei și a altor activitati prin reinvestirea veniturilor obținute; generează apariția, multiplicarea și diversificarea unor servicii și creșterea certă a veniturilor etc. Unitatea agroturistică poate oferi servicii de calitate existând posibilitatea creșterii cererii turistice. resursele existente pot fi concretizate prin: servirea mesei cu alimente obținute în gospodăria proprie, spațiul corespunzător cerințelor de confort, solicitarea de servicii locale etc.
2. Importanța socială a turismului rural reflectă mai ales motivațiile turistului în care generează solicitarea artei rurale turistice, facem referiri la reîntoarcerea la natură ( ca rezultat al necesitatii de relaxare, sănătate, confort fizic și spiritual), cunoașterea și adeziunea temporară la grupuri de apartenență specifică zonelor rurale (comunitatea locativă, grupul folcloric etc), cunoașterea, întelegerea și creativitatea ( care generează aptitudini creative personale, ieșind din monotonia și rutina activităților cotidiene), motivații estetice ( ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, naturalețe, armonie), curiozitatea ( ce decurge din informații asupra ospitalității populare, artizanatului și ritualului sătesc), odihna și motivațiile sportive, pelerinajul religios etc. Totodată pentru zonele rurale, factorii sociali au în vedere aspecte demografice din zonă, oprirea migrării și îmbunătățirea calității vieții prin urbanizarea unităților și dotărilor edilitare, utilizarea eficientă a timpului, precum și comunicarea liberă între turiști și populația locală.
3. Importanța ecologică se referă la faptul că turismul rural este mai protejat din punct de vedere ecologic, mai mult decât în oricare altă zonă considerată turistică. Turismul rural se integrează perfect și organic în peisajul natural, construit și social specific fără a necesita infrastructuri speciale. Prin această formă de turism se asigură introducerea și menținerea în circuitul public de valori ale patrimoniului natural peisagistic, a patrimoniului construit, a monumentelor instorice, de cult si memoriale. Ne referim la circuitele închise existente în turismul rural, pe termen lung, de viitor, proiecte de resurse , păstrătoare de diversitate, sănătoase, umane, toate acestea demonstrând posibilitatea creșterii calității vieții.
În cadrul desfășurării activității de turism rural, pot fi luați în considerare o serie de factori de influență, fiecare manifestând un grad mai mic sau mai ridicat de influență:
1. Factori naturali: poziția georgrafică, relieful, clima, ape, fauna, flora, cadrul natural în ansamblu care trebuie să fie atrăgător sub aspect peisagistic și fără surse de poluare.
2. Accesibilitatea- ușoara, pe diferite tipuri de transporturi.
3. Infrastructura generală: rețeaua de transporturi și comunicații, aspectul așezărilor, alimentarea cu apă, curent electric, încălzirea, canalizarea.
4. Echipamente turistice: mijloace de cazare, dotări sportive, puncte de informare.
5. Factorul uman- ce se referă la atitudinea comunităților locale față de turiști, a prestatorilor, administrației etc.
6. Existenta unor tradiții și valori etnofolclorice ca: folclorul, portul popular, obiceiurile și tradițiile populare, meșteșugurile etc.
7. Existența unei tradiții turistice
8. Aportul adus de prezența unor resurse balneoclimaterice: ape termale și minerale, lacurile sărate, nămolurile etc.
9. Prezența unor vestigii arheologice, de artă și arhitectură.
10. Posibilitatea desfășurării unor activități de vacanță. ca: cura de aer, alpinism, speoturism, activități culturale, înot, excursii ușoare etc.
11. Existența monumentelor religioase.
12. Prezența unor gospodării cu un nivel înalt de confort.
La aceștia putem adăuga: motivația, nevoile, caracteristicile psihologice ale turistului, experiențele precedente. Toți acești factori sunt generatori de turism rural, amplificând sau diminuând, după caz, activitățile turistice din mediul rural.
Ca și caracteristici ale turismului rural, acestea au fost analizate sub forma unei comparații cu turismul urban și vor fi detaliate în Tabelul nr. 10:
Tabelul nr. 1.8
Caracteristici ale turismului rural și urban
Sursa: Nistoreanu P., Ghereș M., Turismul rural-Tratat, Editura C. H. Beck, București, 2010, pag. 83
În prezent, turismul rural românesc se confruntă cu probleme de aspect tehnic, financiar și educațional, necesitând anumite măsuri de susținere pentru dezvoltarea acestui sector, atât din punct de vedere cantitativ, dar și din punct de vedere calitativ.
Componentele turismului rural, după cum sunt menționate în cartea Profesorului Universitar Glăvan V. , sunt:
– Poziția și așezarea geografică, sunt elemente primordiale în relația sat-oraș, prin accesibilitate, distanță , legături de comunicație, prezența unui anumit tip de peisaj natural;
– Mediul natural format din resurse de o inestimabilă valoare, cum sunt: apa, fauna, flora sau peisajul în ansamblu;
– Vetrele satelor care prin mărimea lor formează o anumită structură a așezărilor rurale în: cătun , sălaș, sat, comună, comună suburbană. De asemenea, există o împărțire a acestora în zone funcționale: zone agricole, zone comerciale, zone de transport agricol și rutier. Vetrele prezintă relația dintre om și natură și modul în care se manifestă exploatarea și valorificarea resurselor existente, contribuind la menținerea specificului local;
– Terenurile agricole sunt spațiile din afara orașelor care dețin o pondere mare și care sunt dependente de calitatea și randamentul solurilor. Valențele estetice cele mai mari le dețin terenurile din zonele montane, de deal și de podiș, deltaice și mai puțin cele de câmpie, unde există un relief monoton;
– Fondul forestier constituie componenta cu cele mai multe valențe: economică, ecologică, recreativă, estetică și ambientală. Pădurile sunt repartizate pe suprafețe extinse sau cât mai restrânse în funcție de formele de relief, climă, soluri în alternanță cu terenurile agricole;
– Rețeaua hidrografică care, prin câteva elemente principale: lacuri, râuri și ape subterane influențează foarte mult gradul de atractivitate turistică a oricărei zone rurale;
– Elementele culturale, tradițiile și obiceiurile folclorice evidențiază specificul național și are un profund caracter social. În țările cu vechi tradiții în turism, artă populară și meșteșugurile artistice contribuie la dezvoltarea turismului rural;
– Utilitățile publice cu caracter edilitar ( alimentarea cu apă, canalizarea, evacuarea, colectarea de deșeuri, alimentarea cu energie electrică, telecomunicații, căi de acces care asigură un confort mai mare al locuinței, creșterea gradului de igienă și securitate a gospodăriilor), contribuie în mod deosebit la creșterea calității serviciilor turistice situate la dispoziția turiștilor.
În cadrul procesului de dezvoltare a mediului rural, turismul poate aduce o contribuție semnificativă, având în vedere beneficiile ce le-ar putea genera. Însă, în Tabelul nr. 11 sunt prezentate si efectele negative co pot surveni în urma unei supraaglomerări a spațiului rural:
Tabelul nr. 1.9
Efecte pozitive și negative ale activității turistice rurale
Sursa: Butler R., Hall M., Jenkis J.- Tourism and recreation in rural areas , John Wiley and Sons, London, 1997
Pentru respectarea principiilor dezvoltării durabile, turismul rural ar trebui să vizeze următoarele activități:
creșterea viabilității unor localități cu resurse naturale reduse;
utilizarea unor terenuri slab productive din punct de vedere agricol, prin realizarea unor dotări turistice corespunzătoare;
încurajarea activităților tradiționale, mai ales a acelora cu caracter artizanal;
dezvoltarea unui comerț specific bazat pe produse economice locale și meșteșugărești;
veniturile obținute din turism și comerțul aferent acestuia pot contribui la susținerea activităților de modernizare a obiectivelor culturale, de refacere ecologică a peisajelor valoroase;
aportul de profit din găzduire, alimentație și transport în planul de dezvoltare locală.
În funcție de scopul vizitării se remarcă mai multe tipuri de turism rural
1. Turism rural de agrement- practicat sub formă neorganizată și constând în petrecerea timpului liber cu familia, într-un spatiu de cazare existent în mediul rural, obținut prin diverse modalități, moștenire de familie, închiriere de la prieteni etc. Turistul este tentat să observe natura, să o cunoască și chiar să se integreze în ea prin diferite activități: observarea păsărilor, identificarea speciilor de plante, culesul plantelor medicinale, a fructelor de pădure, ciupercilor, plimbări etc.
2. Turismul rural curativ s-a dezvoltat datorită existenței unor condiții climaterice favorabile (absența poluarii, aeroionizarea negativă), prezența izvoarelor minerale, a apelor termale, a salinelor cu proprietăți terapeutice deosebite. Existența disponibilităților de acest fel poate conduce la elaborarea unor oferte turistice care pot rivaliza cu cele din stațiunile balneare și climaterice consacrate.
3. Turismul rural cultural- se caracterizează prin vizitarea siturilor rurale care dispun de monumente istorice, case memoriale, muzee sau participarea la datini, sărbători religioase, evenimente sociale din viata comunității. Se remarcă o atractie deosebită. pentru categoriile tinere, în special elevi și studenți, sub forma turismului școlar de invățare sau de descoperire. Desi este cea mai frecventa forma de turism rural, infrastructura turistica precară a habitatului rural și absența unor oferte turistice adecvate fac ca acest tip de turism să fie aproape exclusiv de pasaj, impactul economic asupra deținătorilor patrimoniului turistic fiind, practic, insignifiant.
4. Turismul rural sportiv- are un mediu propice de desfășurare în spațiul rural a unor activități sportive ca cicloturism, pescuit, vânătoare, alpinism, sporturi nautice și nu în ultimul rând sporturi extreme, parapantă, schi acrobatic. Practicarea acestor sporturi necesită o politică managerială a produsului turistic. În anumite situații, turismul sportiv capătă accente de turism de aventură, atunci când obiectivul îl constituie. practicarea unor activități, desemnate în limbajul de specialitate prin sintagma "sport extrem" (precum escaladele alpine, schiul acrobatic etc)
5. Turism rural gastronomic- în cadrul căruia, asa cum precizează și numele, se pune accent pe desfășurarea unor activități gastronomice. Potențialul acestei forme de turism este deosebit, fiecare zonă în parte având o paletă foarte largâ de produse cu specific local cu care pot atrage turiști de toate varstele si din toate categoriile sociale.
6. Turisml rural religios- este caracterizat prin binecunoscuta atractie exercitată de unele mânăstiri. Apariția turismului rural este în mare parte legată de existența mânăstirilor, schiturilor și de pelerinajele realizate de credincioși. În secolele XV-XIX mânăstirile ofereau adăpost drumeților și în special negustorilor care beneficiau de multe ori de cazare și masă gratuită. Motivarea pentru turism este diversă. Însă, în ceea ce priveste turismul rural religios, putem vorbi doar de un număr limitat de determinări, care de cele mai multe ori au un caracter foarte personal și intim. De asemenea, un alt element important îl constituie tradiția și obiceiurile conservate în cadrul acestui spațiu geografic și nu în ultimul rând valoarea de patrimoniu național, istoric și cultural a multor așezăminte religioase cu secole în urmă. Abordarea turismului religios ca o componentă a dezvoltarii durabile a turismului rural constituie o temă foarte generoasă, dar în același timp, deosebit de dificil de surprins. Ea este imperios necesară în condițiile în care religia este unul din parametrii existenței și evoluției noastre, a identității noastre dintotdeauna. Caracterul scazut al organizării acestei forme de turism, gradul slab de dezvoltare națională, regională si locală, devine tot mai necesară pentru implicarea comunităților locale în organizarea, dezvoltarea și promovarea turismului rural religios.
7. Agroturismul- necesită zone rurale modificate de om în care un loc important îl deține sectorul primar ( agricultura, creșterea animalelor, activități forestiere etc). Acest tip de turism include cazare, administrarea de alimente și băuturi și alte servicii suplimentare oferite de un agricultor sau un țăran, necesitând o dedicare totală din partea proprietarilor.
1.3 Agroturismul, ca formă a turismului rural
Comisia Zonei Montane definește agroturismul ca " o forma particulară de turism, mai complexă, cuprinzând atât activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune, circulație turistică, derularea programelor, prestarea serviciilor de bază și suplimentare), cât și activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele turiștilor (activități de prelucrare a produselor agricole în gospodărie și comercializarea acestora către turiști sau prin rețelele comerciale, precum și modul de petrecere a timpului liber"
O altă abordare a autorilor italieni Ceccacci G. Și Susanna V. M., (1996) definește agroturismul ca o “ activitate de primire și ospitalitate realizată de întreprinzătorii agricoli individuali sau asociați și de familiile lor utilizând propria gospodărie, exploatație sau una inchiriată, astfel încât activitatea desfășurată să fie într-un raport de complementaritate cu activitățile aferente cultivării terenului, silviculturii și creșterii animalelor, acestea trebuind să constituie și în continuare activități principale."
Agroturismul, ca formă a turismului rural, manifestă anumite caracteristici specifice::
Agroturismul este o îmbinare a activităților agricole cu serviciile turistice din interiorul exploatației agricole
Ferma agroturistică asigură turiștilor produse naturale și programe de cunoaștere a fermei
Agroturismul cuprinde atât activități din care familia obține venituri, cât și activitățile agricole
Locurile de cazare din agroturism sunt reduse ca număr, cazarea având un caracter rustic.
Este un tursim difuz pentru că oferta este caracterizată printr-o mare răspândire în spațiu
Se evită marile aglomerări turistice de pe litoral în perioadele de vârf de sezon
Oferta turistică este autentică, bazându-se pe specificul zonei, pe particularitățile specifice ale acesteia.
Oferă populației cu venituri reduse posibilitatea de osihnă, de a beneficia de produse naturale.
Agroturismul se manifestă sub mai multe, în funcție de necesitățile turiștilor:
1. Agroturism de reflex – se practică în ferme aflate în zone cu mare potențial natural și cu împrejurimi renumite ( mare, munte, mânăstiri, păduri, lacuri, castele, livezi) dar care furnizează un număr mic de servicii. Cazarea este efectuată în casa rurală în care au fost efectuate restructurări și adaptări, rațiunea economică a acestor ferme este posibilitatea de a exploata un avantaj de poziție.
2. Agroturism de izolare – reprezintă o formă de ospitalitate rurală, întamplătoare, sporadică, mai ales datorită infrastructurii slabe. În agroturismul de izolare resursele de întreprindere destinate gestiunii ospitalității rurale demonstrează un grad limitat de integrare cu modul de producție al întreprinderii. Ospitalitatea rurală nu intră în întregime în strategiile productive ale fermei, neproducând dotări profesionale și se prezintă ca o formă redusă de integrare a câștigului.
3. Agroturism de servicii – este un tip de agroturism care acționează permanent pentru ridicarea standardului oferit. Activitatea productivă agricolă care se desfășoară în fermele agroturistice de servicii este de cele mai multe ori puțin legată, din punct de vedere al strategiilor, cu cea de osiptalitate rurală.
4. Agroturismul profesional – reprezintă cea mai înaltă formă a agorturismului, care produce transferul mediului în folosul ofertei , într-o zona fără atracție maximă. În majoritatea cazurilor acest agroturism este în stare să integreze activitatea agricolă a fermei cu cea de oferire a ospitalității, efecutând anumite alegeri de producție , imagine și crearea unor servicii funcționale pentru cererea specifică de agroturism. În această fermă agroturistică ospitalitatea rurală este o componentă a strategiilor de producție.
Deosebirile dintre turismul clasic-comercial și agroturism au fost sintetizate de Profesorul Universitar Dr. Eugen Buciuman după cum urmează (Tabelul nr. 12):
Tabelul nr. 1.10
Caracteristicile turismului clasic comparativ cu ale agroturismului
Sursa: Buciuman E., 1999, Economia turismului rural și a agroturismului, Editura Pro Transilvania, Alba Iulia, Pag 74-75
Totodată, Prof. Univ. Dr. Buciuman tratează și subiectul relației dintre turismul rural și agroturism, astfel:
Specificitatea turismului rural se bazează pe o trilogie fundamentală:
1. Comunitatea rurală de primire strâns legata de istorie, de tradiții, de obiceiuri străvechi, se caracterizează prin comportamente dependente de un sistem relațional particular.
2. Patrimoniul este determinat de elemente naturale, culturale și construite.
3. Mediul inconjurător este favorizant dezvoltării turismului rural numai în măsura în care un program de dezvoltare turistică este însotit de o analiză precisă a interacțiunilor generate de spațiul și oamenii care-l locuiesc, practicile culturale, istoria regională și comportamentele sociale, obiceiurile și tradițiile, care vor permite o mai buna întelegere și abordare a spațiului rural.
Dacă turismul rural vizează organizarea activității turistice în cadrul comunității rurale, a unei zone, a unei regiuni, agroturismul tratează fenomenul turistic doar în interiorul exploatației agricole.
Conceptul de turism rural are o sferă de cuprindere mai largă decât cel de agroturism. Turismul rural practicat în motelurile, hotelurile din mediul rural are ca și personal de deservire o forță de muncă salariată și calificată pentru meseria pe care o depun, bucătari, chelnerițe, pe când în agroturism personalul este format din membrii familiei care îndeplinesc toate posturile menționate mai sus ca pe o muncă auxiliară, pentru care nu au o calificare specială atestată printr-o școală de bucătari, chelnerițe, recepționere etc.
Deși se desfășoară în spațiul rural, agroturismul și turismul rural sunt două concepte care, pentru unii autori au același conținut iar pentru alții sunt noțiuni diferite. Practica ne arată că aceste două noțiuni se identifică până la un anumit nivel, au un numitor comun care scoate în evidență atât elementele de comunitate, de incluziune, cât și elementele diferite care le conduc la departajare, la diferențiere.
Astfel, turismul rural este o formă de turism care se desfășoară în mediul rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, culturale și economice) ca și dotările și echipamentele turistice, inclusiv pensiunile și pensiunile agroturistice utilizează diverse spații de cazare: hanuri și hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanță, ferme etc și îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivații: odihnă și recreere, tranzit, cultură, cunoaștere, religie, practicarea unor sporturi etc.
Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradițional, clasic, desfășurat în stațiuni și centre turistice precum și la oferta turistică "standard" de tip industrial.
Agroturismul este un concept de dată mai recenta în UE, cu referire la diferitele forme de turism aflate în legatură directă cu activitățile agricole și/sau cu construcțiile specifice care au avut alte destinații decât agricole. Această formă specifică de turism rural este susținută de micii proprietari de la țară- de obicei ca activitate secundară- activitatea desfașurată în gospodăria proprie rămânând, deci, principala ocupație și sursă de venit.
Realitățile pozitive ale turismului rural și agroturismului pot fi sintetizate astfel:
Satul este elementul principal
Utilizarea resurselor locale
Promovarea valorilor locale
Crearea de noi locuri de muncă
Efect multiplicator
Factor de dezvoltare
O anumită eficiență economică
Sigurață în sezonul estival pentru stațiuni de renume
Caracter spontan
Prima formă de turism practicată.
Realitățile negative ale turismului rural și agroturismului:
Poluarea mediului, terenului și alimentației
Poluare morală
Alterarea tradițiilor
Modificarea structurii sociale a satelor
Eforturi mari-venituri mici
Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare și servirea mesei numai pensiunile turistice rurale și agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile turistice naturale și de valorile cultural-istorice, de tradițiile și obiceiurile prezente în mediul rural.
Astfel, motivațiile specifice unei afaceri dezvoltate în agroturism sunt redate din mai multe puncte de vedere în funcție de actorii implicați, și anume:
Motivații pentru turiști:
Prețurile practicate sunt mai reduse, oferind populației cu venituri mici posibilitatea de petrecere a timpului liber, de odihnă în peisajul pitoresc al mediului rural
Permite descoperirea de către citadini a naturii, a ocupațiilor din exploatațiile agricole (tunsul oilor, mulsul vacilor, călăritul cailor), a folcloruli și tradițiilor populare direct de la sursă, familiarizarea cu viața cotidiană a locuitorilor de la țară.
Varietatea confortului și condițiile bune de găzduire permit turiștilor să-și aleagă locul cel mai convenabil din punct de vedere al dorințelor, al nivelului de cultură, al posibilităților lor materiale.
Ponderea destul de ridicată a pensiunilor agroturistice în spațiul rural permite turiștilor deplasarea la distanțe convenabile.
Motivații pentru exploatațiile agricole:
Veniturile din agroturism ajung direct la familiile agricultorilor, realizându-se astfel o scurtcircuitare a factorului multiplicator economic, veniturile reprezintă o cale de capitalizare și modernizare a exploatațiilor agricole
Agroturismul crește gradul de ocupare a forței de muncă din exploatațiile agricole, dezvoltă sistemul de lucru la domiciliu, fiind o cale de creștere a ocupării forței de muncă rurale, de creștere a veniturilor acestora.
Prestarea serviciilor turistice în exploatațiile agricole va necesita ameliorarea spațiului de locuit existent, dotarea materială a acestuia cu elemente de civilizație modernă (grup sanitar, apă curentă, canalizare, relief), realizându-se astfel o creștere a nivelului de confort.
Motivații pentru comunitatea rurală locală:
Agroturismul generează venituri pentru membrii comunității locale în mod direct
Agroturismul ajută la conservarea mediului prevenind degradarea acestuia.
Determină ameliorarea normelor de locuit, dezvoltarea infrastructurilor, înfrumusețarea localităților.
Ajută la evitarea cheltuielilor unor fonduri publice importante pentru infrastructură.
Motivații pentru regiune:
Agroturismul sprijină eforturile de păstrare a veniturilor provenite din turism în cadrul regiunii
Ajută la prevenirea tensiunilor sociale, diminuarea diferențelor dezvoltate între regiuni, precum și la conservarea tradițiilor locale
Asigură o mai bună înțelegere și cooperare interregională.
Legat de nivelul de manifestare a activității turistice din mediul rural, pot fi amintiți următorii factori de influență:
Dezvoltarea nivelului de educație
Creșterea duratei timpului alocat activităților recreaționale
Ameliorarea rețelelor de transport și comunicații
Extinderea cererilor de oferte turistice personalizate
Creșterea interesului pentru menținerea sănătății
Dezvoltarea industriei de echipamente sportive
Autenticitatea spațiilor rurale
Liniștea și confortul psihic
Creșterea numărului de pensionari
Creșterea gradului de interes al organismelor administrative locale și județene
Intensificarea cererii pentru turismul desfășurat într-un mediu înconjurător mai puțin poluat
Călătoriile la sfârșit de săptămână devin frecvente
Turismul rural reprezintă un factor de susținere a economiei din spațiul rural
Aderarea la Uniunea Europeană susține investițiile pentru dezvoltarea turismului rural.
Agroturismul poate contribui la dezvoltarea durabilă în teritoriu prin:
– utilizarea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, dezvoltare, protejare, conservare);
– menținerea diversității naturale, culturale, sociale a spațiului rural;
– integrarea agroturismului în planificarea și strategia de dezvoltare națională, regională și mai ales locală;
– dezvoltarea ofertei turistice, organizarea și promovarea acesteia, precum și realizarea infrastructurii generale și tehnicoedilitare;
– sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socială și economică a comunitătii, dar și în protejarea naturii și a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului);
– implicarea comunităților și a autorităților locale în sectorul turistic prin sprijinirea grupurilor de inițiative pentru dezvoltarea și promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea mediului înconjurător și a bunelor culturale, de aici și rolul organizațiilor locale ale prestatorilor de servicii turistice, în cazul nostru Asociația Sătească de Turism Rural;
– consultarea specialiștilor, a autoritătii locale și a membrilor comunitătii locale, în dezvoltarea agroturismului, și a economiei locale pentru a se evita conflictul de interese între politica guvernamentală și cea locală, și a se stabili o compatibilitate între turism și celelalte domenii sociale din localitate.
1.4 Conceptul de strategie în turismul rural
Turismul rural și agroturismul sunt considerate potențiale activități alternative care vor continua să se dezvolte datorită diversității resurselor turistice rurale (peisaje unice, ospitalitatea gazdelor, conservarea tradițiilor etc.), dar și a potențialului cultural insuficient exploatat în prezent, ca o consecință a numărului redus de centre de informare și promovare turistică la nivel local.
În prezent, problemele esențiale cu care se confruntă turismul rural românesc sunt legate de aspectele tehnice, financiare și educaționale, necesitând anumite măsuri de susținere pentru dezvoltarea acestui sector, prin transformarea lui din turism de circuit în turism de sejur.
Conform economiștilor Stegăroiu I., Pușcoci S., fiecare actor social își dezvoltă, în timp și spațiu, în funcție de situația și de abilitățile acestuia, o dublă strategie:
Una ofensivă, pentru a constrânge pe ceilalți membrii ai organizației să acționeze pentru satisfacerea propriilor interese;
Alta, defensivă, pentru a elimina sau a reduce o parte din cnstrângerea mediului concurențial prin asigurarea unei protecții sistematice a propriei limite de libertate sau acțiune.
Strategia investițională este percepută ca “ o mulțime ordonată de informații cu caracter tehnic, economic, tehnico-economic etc., prin care se stabilesc acțiunile ce urmează a fi întreprinse , pentru atingerea obiectivelor, precum și modalitățile de acțiune, resursele de finanțare și metodele de alocare a resurselor. ”
Din definiția anterioară putem identifica următoarele elemente cheie ale strategiei:
Stabilirea obiectivelor pe termen mediu și lung ce vizează evoluțiile majore ale fermei agroturistice. De aici derivă nivelul de risc asociat strategiei în procesul de operaționalizare.
Alocarea resurselor pentru atingerea obiectivelor, stabilire combinațiilor de acțiuni și a metodologiilor de lucru.
Operaționalizarea strategiilor prin acțiuni efective ce derivă din strategii, dar se manifestă pe perioade mai scurte de timp (politicile) sau chiar imediat (decizii, tactici etc.).
Strategia presupune integrarea resurselor umane în procesul continuu de învățare, constituind un avantaj competitiv pentru firmă.
Strategia trebuie să vizeze obținerea unor profituri acceptabile, reducerea costurilor, creșterea calității, a randamentelor și a productivității.
Strategia investițională manifestată în turismul rural are un caracter inovator, deoarece se investește în performanța tehnică, prin perfecționarea capitalului fix, a tehnologiilor și a metodelor de organizare a producției. În funcție de obiectul de activitate al firmei și de capacitatea acesteia de a satisface cererea existentă pe piață, această strategie investițională poate fi: de redresare, de consolidare, de dezvoltare sau inovațională. Vom dezvolta în cele ce urmează ultimele doua dintre cele enumerate anterior și anume:
Strategia de dezvoltare, în cazul în care piața reclamă apariția de noi produse finite cu parametrii calitativi sau efecte sociale superioare celor existente deja pe piață. Obiectivele generate de această strategie sunt:
cucerirea de noi piețe de desfacere, creșterea treptată a cotei de piață prin creșterea vânzărilor și reducerea prețurilor și menținerea calității produselor.
dezvoltarea de noi produse sau servicii prin achiziționarea de tehnologie performantă sau colaborarea-asocierea cu firme mai puternice pentru producerea în comun de produse sau prestarea de servicii.
Strategia inovațională- se axează pe promovarea rapidă a progresului științific și tehnic sub formă de produse noi sau modernizate, având ca scop final creșterea eficienței economice și a rentabilității firmei.
Concretizând strategia turismului rural românesc, putem identifica elemente ale: cererii și perfecționării produsului turistic rural romanesc; strategiei prețului (scăzut, înalt, just raport calitate/preț, sezon, extrasezon etc); strategiei diferențierii sortimentale (detașarea produselor turistice românești de cele din interiorul EUROGITES și EUROTER – prin menținerea caracteristicilor ce le personalizează- pe de-o parte; punerea în valoare a specificității fiecărei zone, pentru diversificarea ofertei rurale românești); strategiei stabilității sortimentale și nu în ultimul rând alternativelor strategiei de dezvoltare, adaptivă și concentrată.
În cele ce urmează vom stabili o serie de acțiuni utile pentru satisfacerea unei palete largi de motivații în alegerea turismului rural ca modalitate de petrecere a vacanțelor de peste an, vom studia nivelul de influență al sezonalității și gradul de absorbție al fondurilor pentru fiecare dintre cele 8 regiuni ale României.
II. TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL. APARIȚIE ȘI DEZVOLTARE PE PLAN INTERNAȚIONAL ȘI ÎN ROMÂNIA
Așezările rurale reprezintă cea mai veche formă și componentă a peisajului geografic al României. Localizarea geografică a așezărilor rurale este legată de valorificarea unor condiții geografice favorabile de dezvoltare, varietatea reliefului influențând activitățile economice rurale și concentrarea sau dispersia satelor.
În mediul rural s-a menținut identitatea culturală a obiceiurilor și a tehnicilor agricole tradiționale, aceste elemente fiind astăzi în pericol din cauza migrației tinerilor, degradării vieții și a interesului redus față de valorile culturale, tradiționale. Agroturismul s-ar putea dezvolta în contextul menținerii civilizației autentice românești, aducând un plus de valoare economiei.
În contextul dat, considerăm a fi necesară delimitarea dintre cele două concepte supuse analizei și anume ”turismul rural” și ”agroturismul”, după cum urmează:
”Turismul rural reprezintă forma de turism concentrată pe destinații în spațiul rural, dispunând de o structură funcțională de cazare și de alte servicii eterogene.”
”Agroturismul reprezintă forma de turism, practicată în mediul rural, bazată pe asigurarea, în cadrul gospodăriei țărănești, a serviciilor de cazare, masă, agrement și altele. Prin agroturism se valorifică. Astfel, în mod superior, resursele naturale și antropice ale zonei, contribuind la ridicarea nivelului de trai al populației rurale. Spre deosebire de turismul rural, agroturismul presupune: cazarea în gospodăria țărănească, consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă, participarea într-o măsură mai mare sau mai mică, la activitățile agricole specifice.”
Turismul rural poate fi privit din trei puncte de vedere:
Ca relație cu exploatația agricolă.
Privind identitatea profesională din spațiul rural.
Din punct de vedere al relațiilor socio-economice din spațiul rural.
Agroturismul asigură posibilitatea valorificării superioare a surplusului din gospodăriile țărănești, care de multe ori se degradează prin neîntrebuințare. Practicarea agroturismului constituie un element benefic și pentru populația autohtonă, care dorește să-și petreacă vacanțele în alte zone decât cele cotidiene, dar veniturile modeste nu le permit călătorii costisitoare; prețurile practicate în agroturism sunt mult mai accesibile decât în turismul clasic, favorizând dezvoltarea unui turism de masă. Așa cum a menționat și Klaus Ehrlich, secretar general al EUROGÎTES, ”Europenii sunt atât de mult obișnuiți cu călătoriile, încât vor continua să călătorească, dar cu un buget mai redus.”
Dezvoltarea durabilă implică restructurarea economiei, prin susținerea turismului rural românesc, orientându-și activitățile către noi forme de organizare a turismului în mediul rural.
2.1 Premisele apariției turismului rural și agroturismului
În trecut, spațiul rural era perceput ca fiind sărăcăcios, destinat unor vacanțe modeste, această percepție inadecvată fiind explicată prin următoarele considerente:
Creșterea puterii de cumpărare a populației din deceniile 7 și 8;
Mediatizarea puternică a stațiunilor turistice în mijloacele mass-media;
Accesibilitatea mai facilă spre stațiunile consacrate prin intermediul transportului în comun;
Atracția exercitată de avântul tehnologic și indicii de confort specifici mediului urban în raport cu standardul de viață mai scăzut din mediul rural;
Reducerea progresivă a legăturilor familiale cu mediul rural de origine și menținerea unui clivaj între tradiționalismul rural și nonconformismul citadin;
Având în vedere noile evoluții de ordin socio-economic și cultural, acestea pot fi argumente pentru relansarea economică a spațiului rural, ca urmare a fenomenelor manifestate:
Degradarea stilului de viață citadin, prin intensificarea stresuli, a poluării, supra-aglomerării etc.
Amplificarea dificultăților legate de asigurarea locurilor de muncă în sectorul industrial, ca urmare a restructurării economice;
Schimbarea sistemului de proprietate asupra terenurilor și perspectiva demarării unor noi tipuri de activități (inclusiv turistice), bazate pe proprietatea privată;
Perspectiva unor valorificări superioare, directe și imediate a produselor agricole, în condițiile pieței, generate prin atragerea turiștilor în mediul rural;
Creșterea disponibilității de selectare turitică a mediului rural ca spațiu de petrecere a vacanței, în condițiile scăderii veniturilor reale ale populației;
Tendința de afirmare a unor tipuri de activități turistice bazate pe forme fundamentale de echilibru: sănătate fizică și morală, acțiuni de binefacere, nevoia de comunicare etc.
Emergența unei atracții pentru valorile culturale și spirituale autentice în contrast cu cele artificiale și pentru frecventarea unui mediu natural cât mai puțin alterat, tendință evidențiată și de creșterea spectaculoasă a reședințelor secundare amplasate preponderent în zonele rurale suburbane;
Modificarea mentalităților conservatoare, specifice populației rurale, sub presiunea transformării rapide a conjuncturii economice și sociale; în acest context poate fi constatată o diminuare a reticenței și indiferenței rurale în raport cu fenomenul turistic. Ca urmare a mediatizării prin intermediul mijloacelor mass-media a culturii rurale, intruziunea orășenilor în mediul rural nu mai este percepută ca o sursă de agresiune, aceștia din urmă manifestă totodată un respect sporit pentru bunurile și valorile sătești (integritatea culturilor și a recoltelor, comportamentul decent, creșterea nivelului de școlarizare în mediul rural etc.), asociat influenței mijloacelor de comunicare în masă, a făcut ca tinerii din rural să fie la fel de receptivi și motivați în căutarea mijloacelor de relaxare în timpul liber ca și cei din mediul urban;
În ansamblu, populația rurală percepe ea insăși direct efectele crizei economice ale restructurării industriale și este interesată de posibilitățile gestionării dificultăților izvorâte din acestea.
Mediul rural poate reprezenta o bună oportunitate de afacere atât pentru gospodăriile existente, cât și pentru cele „în devenire”, pentru populația dispusă să se implice în activități agricole și de turism.
Există numeroase motive ce pot determina o astfel de hotărâre:
Piața aflată în expansiune (numărul de sosiri și înnoptări fiind în creștere de la an la an);
Investiții relativ reduse pentru cazare și dotări, care evidențiază patrimoniul deja existent;
Nivel de cunoștințe redus, fiind suficientă o amplasare favorabilă și un simț al ospitalității;
Activitate sezonieră, care pe timpul iernii se poate limita doar la weekend-uri.
În condițiile date, un produs turistic devine unul comercial în situația în care îndeplinește una dintre condiții:
Reprezintă o imagine de marcă;
Raport calitate/preț este unul corect;
Reprezintă ceva unic pe piață;
Se asigură o gamă largă de elemente turistice.
În Europa, spațiul rural deține 85% din teritoriu, mai mult de 80% din populație locuind la sat. Mediul rural reprezintă sursa celei mai mari părți pentru alimentația umană și deține întreaga resursă a pădurilor, mineralelor și a altor materii prime. Totodată, spațiul rural oferă frumusețea naturii, răspunzând la cerințele crescânde ale turiștilor de pe alte continente.
2.2 Experiența internațională în dezvoltarea turismului rural și agroturismului
În ansamblul economiei globale a turismului, turismul rural se definește ca fiind valorificarea turistică:
A spațiilor rustice, a resurselor, a patrimoniului cultural, a imobilelor rurale, a tradițiilor sătești, a produselor agricole.
Prin intermediul unor produse de marcă, ilustrative ale identității regionale, care să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentație, activități recreative, divertisment și diverse servicii.
În scopul uneidezvoltări locale durabile și a unui răspuns adecvat la nevoile de recreere din societatea modernă, într-o nouă viziune sat-oraș.
Europa este cea care înregistrează primele forme conștientizate de turism rural, în secolele XVI-XVII, viața sătenilor și așezămintele din mediul rural, fiind suportul multor opere ale pictorilor francezi, italieni sau olandezi. Același lucru s-a concretizat și în România, mai târziu, la sfârșitul secolului XIX, atunci când satul a devenit subiectul de inspirație al pictorilor.
Primele manifestări ale turismului rural s-au concretizat prin pelerinaje la locașurile de cult, vacanțe petrecute în mediul rural sau la mănăstire, retragerea la sat pe timpul verii.
Concomitent cu creșterea frecvenței circulației turistice au evoluat și echipamentele specifice de la cele privind transportul (poștalioane și locuri de schimb ale cailor etc) la cele care asigurau în norme profesionale cazarea și masa (hanuri).
În anii `50, în majoritatea legislațiilor europene s-a adoptat sistemul concediilor de odihnă plătite de angajatori, factor ce a determinat decisiv promovarea turismului rural în Europa Occidentală. În aceeași perioadă cererea turistică a crescut foarte mult, stimulând diversificarea formelor de practicare a turismului în mediul rural.
Odată cu creșterea interesului pentru destinația de petrecere a vacanțelor, s-au conturat și motivațiile turiștilor din anii `70-`80; pe fondul acestor motivații sunt generate avantaje ale activității socio-economice din mediul rural :
Fig. Nr. 2.1
Avantajele socio-economice din mediul rural, generate de motivațiile turiștilor
Sursă: prelucrare informații după Erdeli G. Cucu V., 2007, Romania.Populatie. Asezari. Economie. Editura Trasversal, Bucuresti, pag 21
La nivel european se constată o creștere a importanței atribuite calității vieții, prin interacțiunea dintre natură, societate și economie. Eficiența socială a dezvoltării rurale este asigurată prin programe strategice, iar eficiența economică prin concentrarea resurselor și cofinanțare.
Acest domeniu s-a manifestat prin generarea unor principii, ca parte integrantă a politicii Uniunii Europene, iar ca legislație putem menționa următoarele, ca puncte de referință:
Declarația de la Cork (obiective):
Prevenirea migrației populației de la sate;
Eradicarea sărăciei;
Crearea de noi locuri de muncă;
Satisfacerea nevoilor crescânde de sănătate, dezvoltarea personalității, a condițiilor de muncă și odihnă.
Carta Europeană a Zonelor Rurale- are ca principal obiectiv menținerea și conservarea caracterului național al spațiului și culturii rurale, iar acolo unde s-au produs grave distrugeri (fizice sau socio-culturale) locale, regionale sau naționale (cum este cazul țărilor foste comuniste și în unele zone superindustrializate în Europa occidentală) se propunea soluția reconstrucției sau, eventual, restaurării acestor zone, în sensul readucerii lor la standardele de ruralitate.
Principalele obiective finanțate de UE, conform politicii agricole și de dezvoltare rurală, propuse la Conferința Internațională de la Cork pentru Agenda 2000, sunt:
1) investițiile în fermele agricole, care vizează, cu precădere, ameliorarea calitativă a producției, reducerea costurilor (având în vedere inclusiv diminuarea consumurilor materiale, în primul rând de îngrășăminte chimice, pesticide etc.), protejarea mediului și ameliorarea peisajului (agrosilvic), asigurarea bunului tratament și a bunăstării animalelor, încurajarea pluriactivității. Este de observat faptul că, prin Agenda 2000, investițiile în fermele agricole vizează descurajarea intensificării producției și susținerea tehnologiilor mai prietenoase cu mediul, peisajul și animalele de producție;
2) cheltuieli pentru resursele umane cu trei componente: susținerea fermierilor tineri, încurajarea pensionării anticipate și stimularea formării profesionale. Constatându-se fenomenul de îmbătrânire a fermierilor – șefi de exploatații – UE a stimulat, prin măsuri financiare concrete, întinerirea fermierilor prin schimbul de generații.
3) finanțarea fermierilor din zonele defavorizate și cu restricții de mediu constă în plăți compensatorii pentru un management al fermei adecvat programului de protecție a mediului înconjurător; în cadrul acestei măsuri intră și compensarea pierderilor de recoltă sau a cheltuielilor suplimentare generate de programul Natura 2000;
4) finanțarea măsurilor de agromediu constă în plățile efectuate către fermierii care se angajează în acorduri de mediu pentru protejarea mediului agricol, respectarea tehnologiilor prietenoase cu mediul, conform standardelor cuprinse în acquis-ul comunitar;
5) finanțarea investițiilor în procesarea și marketingul produselor agricole. Sunt eligibili pentru această acțiune agenții economici din spațiul rural, cu statut de fermier sau procesatori agroalimentari, care sporesc calitatea produselor, acordă atenție protecției mediului și au ca obiectiv desfacerea produselor pe noi piețe;
6) finanțarea măsurilor forestiere concretizate în înființarea de noi suprafețe împădurite, investiții pentru procesarea lemnului, sporirea valorii materiei prime lemnoase ș.a.;
7) finanțarea măsurilor de dezvoltare a unor zone rurale cum sunt: comasarea, reparcelarea și reorgnizarea terenului agricol al fermelor.
Turismul rural a evoluat diferit în fiecare țară. Cele mai multe deosebiri se referă la capitolul de dotări și servicii, fiecare țară având potențialul său propriu și punctele sale forte.
Una dintre organizațiile de turism rural este EUROGÎTES. Aceasta a fost înființată în anul 1990, fiind o organizație care acoperă întreaga Europă geografică. Programul de acțiune al Comunității Europene pentru perioada 1990-1992 a oferit acestei organizații mijloacele necesare pentru a putea transpune obiectivele, stabilite prin statut. "Acțiunile 1-5 din Programul Comunității Europene corespund cu următoarele obiective ale Eurogîtes:
Definirea ofertelor turistice în mediul rural și stabilirea criteriilor unitare de calitate în turismul rural în Europa.
Crearea băncii de date cu informatii despre fiecare organizație membră.
Codificarea produsului „Turism rural”, astfel încât sa fie inteligibil pentru client și în asa fel încât, clientul să poată recunoaște produsul la prima vedere.
Atragerea de noi clienți pentru turismul rural și descoperirea spațiului rural prin turismul practicat în mediul rural.
Să construim Europa, înseamna să fim solidari. Deci, trebuie să ajutăm țările în care turismul rural se află în faza de organizare, punând la dispoziție experți, astfel încât să se realizeze un produs omogen, de calitate, bun, care să poată fi oferit pe piața turistică".
Din anul 1993, România este membră EUROGÎTES.
De asemenea, pe fondul mutațiilor manifestate în prezent în mediul rural, Klaus Ehrlich, secretarul general al EUROGÎTES propunea următoarele acțiuni de ameliorare: ”Migrația spre oraș a schimbat raportul valorilor consumatorilor. Nu mai sunt suficiente doar investițiile în amenajarea ori construirea de pensiuni rurale. Va trebui investit în cultura culinară, pescuit, industria prelucrării lemnului ori în cea a evenimentelor. Asistăm și la apariția unor interese conflictuale – spre exemplu dezvoltarea agriculturii intensive o afectează pe cea a turismului rural”.
3.2.1 Orientări și coordonate privind turismul rural în Uniunea Europeană
Fiecare țară europeană se remarcă printr-o varietate de elemente ale potențialului natural și cultural, de aceea turismul rural are un înțeles diferit și este practicat altfel în fiecare din civilizații. Uniunea Europeană, împreună cu guvernele statelor sprijină diversificarea activităților economice din mediul rural, care se practică pe principiile dezvoltării durabile, astfel fiind alocate fonduri structurale implicit pentru dezvoltarea turismului rural. Astfel, turismul rural este privit ca o perspectivă de dezvoltare a regiunilor, prin exploatarea tradițiilor, obiceiurilor, meșteșugurilor și gastronomiei locale.
În Europa, turismul rural se practică încă din secolul al XVIII-lea, însă după cel de-Al Doilea Război Mondial piața s-a reorganizat, iar sectorul turistic a stagnat, cauza fiind lipsa unui cadru instituțional și a dezinteresului organizațiilor din turism. O altă cauză a acestui fenomen de stagnare a fost îmbătrânirea populației din mediul rural coroborată cu lipsa de ospitalitate și a competențelor în afacerile rurale.
Începând cu anii '70, în Belgia, Slovenia și Portugalia turismul rural a început să se dezvolte fiind perceput de către fermieri ca o sursă complementară de venit, fiind un element de sprijin pentru agricultură. Cazarea se făcea în case de oaspeți ale localnicilor, în spații de campare, cabane sau ferme agroturistice.
De-a lungul timpului, în țările europene activitățile economice din zonele rurale au început să se diversifice pentru a preîntâmpina depopularea și exodul către marile aglomerări urbane. În unele țări, precum Spania, aceste activități au fost susținute prin subvenții de la stat.
Studiind evoluția turismului rural în țările membre ale Uniunii Europene, am constatat că primele forme de practicare au fost turismul de sfârșit de săptămână și turismul sentimental (vizite la rude sau prieteni din mediul rural). În țări precum Malta, după apariția automobilelor, oamenii au început să călătorească la sfârșit de săptămână pentru a-și asigura alimente proaspete de la fermieri, generând astfel fenomenul turismului rural de weekend; acesta se manifestă totodată și în țări precum Ungaria, unde oamenii dețin ase de vacanță în mediul rural. În ceea ce privește turismul sentimental, în Polonia și Ungaria este perceput ca revenire la locurile natale și nu se constituie ca un sector generator de profit, ci doar ca o formă de manifestare a turismului rural.
De asemenea, am identificat în multe din țările europene regiuni cu potențial natural curativ, cum sunt băile de nămol (Estonia), izvoarele termale (Slovacia) sau tratamente de înfrumusețare și menținere a sănătății (Suedia).
Conform așezării lor geografice, am identificat țări în care se manifestă fenomenul de multiculturalitate în spațiul rural. Într-o țară cum este Cipru, localizată între trei continente, se regăsesc numeroase nfluențe care se păstrează atât prin obiceiuri și tradiții, cât și prin gastronomia autentică. Tot în Cipru, în cadrul Planului Strategic de Dezvoltare a Turismului Rural, remarcăm ca obiectiv principal reabilitarea caselor tradiționale (prin păstrarea arhitecturii autentice) și transformarea lor în structuri de primre, taverne tradiționale sau muzee cu specific local. La fel s-a procedat și în Grecia, după anul 1990, când s-au impus acțiuni de protecție a mediului și a culturii, prin promovarea identității locale, fiind restaurate numeroase clădiri, biserici și mănăstiri.
O altă acțiune de dezvoltare a turismului cultural și de patrimoniu, în Irlanda, s-a concretizat prin transformarea spațiilor de producție în spații de consum, astfel: minele de cărbune au devenit muzee, iar fabricile au devenit centre de vizitare. Totodată s-a creat extinderea consumului către produse tradiționale (de la alimente la evenimente locale), turismul rural reprezentând o atracție față de oamenii, obiceiurile și stilul lor de viață. De aceea, motto-ul turismului rural este: ” Ospitalitatea irlandeză începe în aer liber”. În scopul dezvoltării turismului rural și de creștere a numărului de vizitatori, după aderarea la Uniunea Europeană, Irlanda a direcționat fondurile structurale, publice și private, spre îmbunătățirea infrastructurii de transport și cazare.
Analizând atracțiile turistice din țările europene, am constatat că există spații rurale nepoluate, cu locuri neexploatate încă (păduri virgine), cum se întâmplă în letonia, Estonia și Ungaria, unde turismul rural este perceput ca fiind o formă de recreere, într-un cadru ospitalier, prin prezența gastronomiei tradiționale și prin stilul de viață liniștit de la sat. Însă, în aceste țări un aspect negativ asupra faunei sălbatice îl constituie turismul de vânătoare, care dăunează mediului fizic și cultural.
Referindu-ne din nou la așezarea geografică, multe dintre țările europene au ieșire la mare și dezvoltă astfel un turism de litoral. Ne referim la țări precum Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca, Grecia sau Malta, unde numeroase sate sunt poziționate la malul mării. În Grecia, de exemplu, 60% din structurile de cazare rurale sunt localizate pe insule. În Croația, turismul rural este considerat a fi de lux, prin crearea unei oferte turistice care include organizarea de evenimente cultural-artistice tradiționale; se promovează în același timp meșteșugurile tradiționale și gastronomia, prin comercializarea de produse autentice.
Remarcăm o varietate a atracțiilor turistice europene, redată prin înscrierea numeroaselor obiective în patrimoniul mondial turistic UNESCO. Dintre acestea menționăm următoarele, de interes rural:
Austria: Peisajul cultural din Wachau, Peisajul cultural Hallstatt-Dachstein din regiunea Salzkammergut.
Belgia: Minele de exploatare a cărbunelui din Valonia.
Bulgaria: Parcul Național Pirin, bisericile săpate în stâncă din Ivanovo.
Republica Cehă: Vechiul sat Holašovice.
Cipru: Bisericile cu picturi murale din regiunea Troodos, Vestigiile arheologice de la Choirokoitia.
Croația: orașul vechi Trogir.
Danemarca: vestigiile istorice de la Jelling.
Elveția: Terasele viticole din districtul Lavaux (Cantonul Vaud), Regiunea alpină Jungfrau-Aletsch-Bietschhorn, Zona montană Sardona.
Finlanda: vechiul oraș Rauma, Situl funerar din epoca de bronz Sammallahdenmäki.
Franța: Ansamblul medieval și golful Mont Saint-Michel, Catedrala din Amiens, Castelul Fontainebleau și parcul său, Monumente romane și romanice din Arles, Drumurile franceze de pelerinaj spre Santiago de Compostela (Spania),Zona viticolă Saint-Émilion cu vestigiile sale istorice,Valea Loarei între Sully-sur-Loire și Chalonnes etc.
Germania: Vechea mină Rammelsberg și orașul vechi istoric din Goslar, Peisajul cultural-natural de la Dessau-Wörlitz
Grecia: Mănăstirile de la Meteora, vechiul oraș Epidaurus.
Irlanda: Ansamblul arheologic „Bend of the Boyne”.
Italia: Peisajul cultural de la Portovenere și Cinque Terre, insulele eoliene, Vilele și Grădinile Medici din Toscana.
Olanda: Schokland și împrejurimile sale, Rețeaua de mori din Kinderdijk-Elshout.
Polonia: Zona de pelerinaj Zebrzydowska, bisericile de lemn din Carpați.
Portugalia: Situl de artă rupestră preistorică din Valea Côa, Peisajul cultural din Sintra, Vechiul oraș fortificat Elvas.
Regatul Unit al Marii Britanii: Orașul vechi St. George și fortificațiile aferente de pe insula Bermuda,
Slovacia: Satul Vlkolinec
Spania: orașele vechi istorice din Salamanca, Cáceres și Toledo, Parcul național Garajonay, Parcul național Doñana, Insula Ibiza, biodiverstate și cultură, Drumul de pelerinaj spre Santiago de Compostela etc.
Suedia: Peisajul agricol din Öland, casele producătorilor de cherestea din provincia Hälsingland,
Ungaria: Vechiul sat Hollókő, Parcul național „Puszta” din Hortobágy, Peisajul cultural-istoric și regiunea viticolă Tokaj.
Dezvoltarea agroturismului se datorează specificului de natură agricolă a unei regiuni, a managementului local și a modului tradițional de viață; astfel, se creează un fundal economic pentru dezvoltarea metodelor naturale ”prietenoase” agriculturii. În țări precum Suedia și Olanda se promovează ecoagroturismul și turismul durabil, stimulând turismul pe scară mică, mai ales în zonele rurale și ajutând fermierii să protejeze patrimoniul natural, agricol și cultural.
Totodată, în mediul rural, turismul se promovează și prin intermediul activităților meșteșugărești specifice, practicate în țări precum Cipru (ceramică și mobilier tradițional), Lituania (ceramică, broderie, tricotaj, pictură, țesut și dulgherie) și Malta (sticlă colorată).
Pentru promovarea agroturismului în Slovenia, în cadrul unui program denumit ”Porțile deschise la fermă”, turiștii au posibilitatea de a explora activitatea dintr-o fermă pentru câteva ore, fără să se cazeze; La fel de puțin costisitoare este și camparea la fermă.
Putem menționa, de asemenea și alte programe de promovarea a agroturismului, desfășurate în alte țări europene:
Bulgaria: programul ”O zi la țară”.
Polonia: programul ” Vacanță sub un păr”.
Regatul Unit al Marii Britanii: proiectul BESST ( Business and the Environment linked through Small Scale Tourism), cu scopul de a conserva identitatea culturală a comunităților locale, de a restaura prosperitatea și a asigura protecția mediului.
În contextul actual, principalele probleme ce se manifestă la nivel european în ceea ce privește turismul rural sunt următoarele:
lipsa de investiții străine cauzată de promovarea insuficientă a spațiului rural și a potențialului natural și cultural;
lipsa forței de mncă din cauza emigrării către alte state membre ale UE;
probleme legate de infrastructură;
deficiențe de comunicare ale localnicilor într-o limbă de circulație internațională;
posibilitățile reduse de petrecere a timpului liber;
prezența fenomenului de sezonalitate prin prisma condițiilor neadecvate de mediu;
concurența.
În ceea ce privește concurența, țări precum Slovacia și Republica Cehă sunt afectate atât de circulația turistică intensă din țările vecine (Austria și Germania), cât și de discrepanțele mari create între turismul urban și cel rural.
Referindu-ne la sezonalitate, în unele țări s-au găsit soluții de reducere a impactului său. De exemplu, în Austria, se evită sezonalitatea prin extinderea activităților de interior, prin instalarea piscinelor și practicarea unor tehnici de sănătate și înfrumusețare.
De asemenea, sunt implementate proiecte ce includ mai multe țări membre, vizând diversificarea economiei rurale. Menționâm două dintre acestea, ca fiind cele mai relevante:
”Programul penru dezvoltarea integrată a turismului rural” include țările Danemarca, Regatul Unit al Marii Britanii, Portugalia, Ungaria și Irlanda și promovează dezvoltarea agroturismului pe tot parcursul anului, crearea de locuri de muncă în extrasezon și promvarea producției turistice rurale.
Programul ”Festivaluri medievale”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, a avut ca beneficiari 6 Grupuri de Acțiune Locală din 5 țări: Estonia, Portugalia, Franța, Letonia și Finlanda, promovând moștenirea culturală prin cooperare transfrontalieră.
O potențială oportunitate de afaceri în mediul rural este dezvoltarea produselor turistice și a experiențelor pentru turiști, bazate pe active naturale (ex: birdwatching). Prin programul ”Malta Goes Rural” s-au înființat trasee pentru drumeții, promovând turismul în aer liber, cu scop de recreere; de asemenea, Malta beneficiază de un clmat favorabil pentru vizitare 8 luni pe an, fiind una dintre puținele țări în care nu se resimte fenomenul de sezonalitate.
Printre exemplele de bune practici în ceea ce privește turismul rural se numără țări precum Franța, Germania, Italia și Regatul Unit al Marii Britanii; am detaliat în cele ce urmează câteva dintre acțiunile de dezvoltare rurală realizate în aceste țări.
Franța este considerată drept leagăn al turismului în spațiul rural, datorită vechii tradiții, cât și cotelor maxime de diversificare, organizare și promovare pe care le realizează. Cea mai mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice și sunt controlate, omologate și rezervate prin Federația Națională ”Gîtes de France” (fondată în 1955).
Sursa:1- Colmar (Alsacia), 2- Așezare rurală Franța http://en.wikipedia.org/
În 1970, urmare a preocupărilor de a oferi servicii turistice în spațiul rural, ia naștere ”Tourisme en espace rural” (TER), ce cuprindea 4.000 de sate turistice. Dintre zonele în care turismul rural ocupă o poziție importantă se remarcă: Haute-Savoie, Herault, Saone, Loire, Cotes d’Armor, Bas-Rhin, Bourgogne, Bretagne, Alsace, etc.
Spațiile de cazare – tradiționale sau moderne (păstrând însă elemente ale arhitecturii specifice ruralului și în mare parte zonei în care sunt amplasate), aflate „în plină natură”, sunt clasificate de la 1 la 5 spice și sunt de următoarele tipuri:
– Gîte rural: amenajări respectând stilul local, o casă sau o locuință independentă situată la țară, munte sau mare. Se poate rămâne un weekend, una sau mai multe săptămâni, în toate sezoanele. La sosire, proprietarii rezervă o primire personalizată;
– Chambre et table d”hotels (camere de hotel sau bed&breakfast –BB): este o altă modalitate de a descoperi miile de fețe ale Franței. Turiștii sunt primiți „ca prieteni” la particulari care deschid casele lor pentru una sau mai multe nopți, cu ocazia unei deplasări sau a unui sejur. Reprezintă o modalitate de a redescoperi conviețuirea în spațiul rural, traiul bun și bucătăriile regionale;
– Gîte d”enfantes et Gîte pour adolescentes (cuiburi/culcușuri pentru copii): în timpul vacanțelor școlare, copii sunt primiți de familii agreate de „Gîtes de France” și supravegheați de o persoană competentă. Ei împart împreună cu alți copii (maxim 11) viața la țară și profită de odihnă în aer curat;
– Camping et l”aire naturelle (camping la fermă): situat în general în apropierea unei ferme, terenul unde poate fi instalat/ă cortul sau rulota este amenajat pentru a primi înter 6 și 25 de instalații, dispune de instalații sanitare complete; turiștii petrec aici un sejur profitând de liniște și natură;
– Gîte d”etape și Gîte de sejour: este destinat primirii de călători (pedeștri, călare, cicliști) care doresc să facă o mică oprire înainte de a continua itinerarul propus; este situat în imediata apropiere a traseelor de călătorie, permițând găzduirea de familii sau de grupuri, pentru sejururi sau weekenduri în mijlocul naturii naturii;
– Gîte de group – adăposturi rurale de mare capacitate, sunt prevăzute pentru a primi familii sau grupuri (în jur de 20 persoane) cu ocazia sejurului sau a unui weekend;
– Chatels-loisirs (popasuri pe îndelete/popasuri de recreere – odihnă), situate într-un spațiu natural („în inima naturii”) în grupuri de 3 până la 25, prezintă amenajări pentru maxim 6 persoane. Sunt propuse aici activități diverse: pescuit, ciclism, tir cu arcul etc.
În Germania manifestarea intensă a turismului rural a început odată cu implementarea proiectului de amenajare ” de la Marea Nordului până în Alpi”, în anul 1980, prin care au fost realizate circa 2.000 de locuințe rurale, având aproximativ 10.000 de camere. În prezent, turismul rural se practică în aproape 70% din spațiul rural, principalele regiuni fiind Schwartzwald si Messen, remarcându-se de asemenea și rutile de vacanță cu ar fi: Orange Route.
Conform Ghidului ospitalității rurale în Germania, activitățile principale ce pot fi practicate în mediul rural sunt: ciclismul, drumețiile, călăria, vizite în ateliere tematice de meșeșug, arta fotografică de peisaj etc.
Sursa: 1- Freudenberg (Orange Route, Germania) http://en.wikipedia.org/
Principul germanilor, pe fondul căruia au luat amploare vacanțele la sat este ” un oaspete aduce mai mult profit decât orice altă activitate desfășurat în cursul unui an”.
În Italia turismul s-a manifestat cu secole în urmă, mai întâi prin pelerinii creștini care aduceau omagii sfinților, apoi prin cei interesați să viziteze ruinele romane și capodoperele Renașterii.
Italia este, de asemenea, unul dintre liderii turismului rural international, are ca principal component agroturismul, găzduind anual aproximativ 2 milioane de turiști. În anul 1985, guvernul Italian a decis să susțină agroturismul printr-o lege ce asigura suport industriei turismului din sectorul public; astfel, după zece ani numărul de sosiri la ferme crescuse de 3 ori față de anul 1985. Astăzi, printre cele mai populare zone de turism rural din Italia se numără: provinciile Calabria, Sardinia, Sicilia, Marche și Veneto. Cea mai populară zonă rămâne, însă Toscana, remarcabilă prin peisajele sale rurale.
Sursa: 1- Sardinia,
2-Toscana, http://www.zf.ro/business-international/poze/
Multe ferme din Italia au propria lor specialitate, turiștii având posibilitatea de a alege între agrement rural, gastronomia italiană, implicarea activă în activitățile rurale (ex: culesul viilor în Toscana, recoltarea portocalelor în Sicilia etc.), relaxare în aer liber.
Pe lângă descoperirea diversității tradițiilor culturale și a peisajelor, turismul rural italian atrage prin:
• tradițiile culinare ale bucătăriei italiene;
• renumitele vinuri;
• dansurile și cântecele folclorului sau muzicii culte;
• arhitectura diverselor monumente istorice;
• poezia și legenda fiecărei așezări în parte.
În Regatul Unit al Marii Britanii spațiul rural reprezintă 80% din teritoriu, respectiv 20% din populație. Oferta turistică rurală este diversificată, oferind o gamă largă de posibilități de petrecere a timpului liber, cum ar fi: mersul pe jos, sporturi de aventură, călărie, pescuit, plimbări cu barca, festivaluri literare, birdwatching (privitul păsărilor), activități de conservare, întâlniri de afaceri și team building.
Cu toate atracțiile puse la dispoziție de mediul rural englez, numărul de înnoptări este relativ redus, având o proporție de numai 20% în totalul numărului de înnoptări la nivel de țară. Însă, trendul vacanțelor la țară este în creștere, ceea ce determină o necesitate a susținerii activității turistice rurale, pentru ca aceasta sa înregistreze o creștere de 5% în fiecare an, așa cum se dorește.
O potențială oportunitate de afaceri este dezvoltarea produselor turistice rurale și a experiențelor pentru turiști, bazate pe activele naturale, cum ar fi fauna sălbatică; în cazul exploatării acestei posibilități trebuie minimizat impactul vizitatorilor asupra activelor naturale.
În ultima perioadă, populația este din ce ȋn ce mai implicată în dezvoltarea turismului rural, prin inițiera unor proiecte de ecoturism, precum Kite Country, care a urmărit dezvoltarea turismului rural, a industriei produselor alimentare locale, precum și a meșteșugurilor tradiționale, ca parte a unui "pachet de turism ecologic", în care sunt incluse și programe de birdwatching pentru observarea gaii roșii și a altor specii de păsări care trăiesc in zonă.
În Marea Britanie, activitatea agroturistică este promovată de ”Farm Holiday Bureau”, prin: ghiduri, pliante, reportaje, interviuri, articole în presa scrisă, expoziții.
Punctele turistice de mare interes în Regatul Unit al Marii Britanii sunt: ansamblurile preistorice de la Stonehenge și Woodhenge, Catedralele din Canterbury, Londra și Coventry, Westminster Abby, palatele din Winsor și Edinburgh, Scoția etc.
Sursa: 1- Satul Plukley
2-Căsuțe cu acoperiș din stuf, specific spațiului rural din Marea Britanie
http://jurnaldecalatorii.net/tag/marea-britanie/
Studiind oferta turistică europeană, considerăm că anumite proiecte de dezvoltare rurală pot fi aplicate și în țara noastră. Dintre acestea menționăm: restaurarea clădirilor vechi și valorificarea lor turistică, identificarea tematicilor locale și introducerea lor în intinerarii turistice, diversificarea activităților de agrement în cadrul structurilor de primire, promovarea obiceiurilor și meșteșugurilor, prin comercializare de produse tradiționale.
Manifestări ale turismului rural pe alte continente
În ceea ce privește continentul american, turismul rural se practică cu precădere în S.U.A și Canada, unde locuitorii metropolelor aleg să-și petreacă vacanțele în mediul rural.
În S.U.A există 2.052 districte rurale, reprezentând 75 % din suprafața totală a țării și 17 % din populație. Încă din anul 1992 zonele rurale asigurau 18% din locurile de muncă și 14% din venituri. În prezent, economia rurală din S.U.A se bazează în principal pe sectorul serviciilor (inclusive turism), fiind sprijinită prin două initiative la nivel national și anume:
Fundația Națională pentru Turism Rural (organizație non-profit).
Programul ”Rute istorice și pitorești” (instrument de coordonare a managementului în planificarea turismului rural).
Inițiativele Fundației Naționale pentru Turism Rural vizează programele cu potențial mare în creșterea veniturilor din turism rural și transporturi. Pentru îmunătățirea competitivității afacerilor din turismul rural, aceste initiative au fost grupate în jurul unor acțiuni strategice, astfel:
Dezvoltarea unui site, ca instrument de marketing și management turistic, cu denumirea: United States Travel and Tourism Information Network (www.usttin.org).
Parteneriatul ”Parteneri ai Turismului de Stat” presupune identificarea resurselor turistice rurale și furnizarea de informații și asistență tehnică pentru comunitățile rurale, în vederea dezvoltării produselor și serviciilor.
Programul ”Inițiativa de Turism Internațional” stabilește relații cu alte țări din care poate proven cererea turistică pentru spatial rural din S.U.A. Astfel, sunt încurajate pachetele turistice ce vizează istoria și cultura vestului Americii.
Programul ”Serviciul Forestier al S.U.A”, care a pregătit 12 studii de caz cu scopul dezvoltării turismului rural.
În Canada, afacerile rurale sunt legate de ecoturism și turismul de aventură, produsele turistice incluzând vizitarea rezervațiilor, excursii cu ghid la muzee, participarea la serbări tradiționale, la tabere, vânători, maifestări gastronomice, ceremonii ritual sau dansuri în costume specific.
În acest sens, Consiliul Canadian de Dezvoltare Rurală a afirmat următoarele: ”Cererile pentru turismul în zonele rurale pot oferi venituri și oportunități de angajare pentru populația din mediul rural și reprezintă o opțiune, a celor care preferă să locuiască la țară. Relația dintre cerere și ofertă, însa, ramâne un factor controlat, subliniind ca turismul nu este un leac universal pentru problemele economice din zonele ce înregistrează depresiune economică, dar poate fi un important supliment pentru activitățile economice existente."
De remarcat, în acest context, faptul că nu se dorește o implicare totală în acest sector al serviciilor rurale (turismul), ci ca acesta să devină o activitate complementară pentru populația rurală. Această concepție poate fi considerată o abordare a dezvoltării rurale durabile, evitându-se degradarea treptată a resurselor naturale peisagistice. În același context, se remarcă o afirmație privind modernizarea spațiului rural:„Modernizarea spațiului rural nu trebuie însă, a fi percepută ca un privilegiu adus de progres prin moartea tradițiilor.” Această afirmație redă necesitatea conservării resurselor elementare ale turismului rural, care sunt obiceiurile și tradițiile specifice fiecărei regiuni în parte.
În Noua Zeelandă, la începutul anilor `90, agricultura era baza economiei, însă din cauza unor schimbări în sistemul de acordare a subvențiilor, fermele au devenit neprofitabile, pe baza unor rate ridicate a dobânzii și inflației. Astfel, s-a hotărât diversificarea activităților din ferme, prin înființarea unor societăți mici, pe acțiuni, care să încurajeze desfășurarea festivalurilor și evenimentelor rurale, pentru ca în final acestea să fuzioneze cu comunitățile locale. Astfel, au apărut numeroase festivaluri specifice, cum ar fi: festivalul Alexandra Blossom, care celebrează livezile, Rhododendron Week în Dunedin și Goldfields, festivaluri de iarnă etc. Cel mai reprezentativ pentru turismul rural este evenimentul ”Golde Guitar”, desfășurat în spatial rural vestic, fiind bazat pe obiceiurile locale.
Pentru promovarea activității turistice din mediul rural a fost editat un ghid, "New Zeeland Bed&Breakfast Guide", ce includea informații esențiale privind adresele fermelor turistice. Peste 80% dintre fermierii care activează în acest sector și-au început activitatea în ultimii 15 ani, aceasta fiind caracterizată de sezonalitate, cu o creștere a cererii în lunile de vară, dar și în perioada decembrie-martie.
Pot fi menționate și alte inițiative de dezvoltare a turismului rural în Noua Zeelandă:
inițierea și dezvoltarea faimoasei colonii de albatroși din Taiaroa Head, în Peninsula Otago;
dezvoltarea stațiunilor de dimensiuni mari, ca Queenstown și Wanaka (pentru schi și aventură);
introducerea bungy-jumping-ului pe râul Kawarau și a altor sporturi precum jet boating și rafting (raftingul pe ape repezi a jucat un rol important în promovarea Noii Zeelande, reprezentând imaginea distracției, agitatiei și aerului liber);
ralizarea excursiilor cu pluta, în care pasagerii plutesc în josul unui râu, purtați de curentul de apă prin zone liniștite. Turiștii au posibilitatea să vadă zone de țară și sălbăticie care nu pot fi descoperite altfel, și să experimenteze un sentiment de izolare și liniște;
introducerea unor activități autopurtate, precum: parapanta, parașutare, navigarea pe mare cu vele, heli-bungying. Rangitikei oferă posibilitatea desfasurarii tuturor acestor activitati.;
promovarea zonei Rangitikei pentru gradinile sale cu trandafiri de munte sau cu alte plante.
În ceea ce privește Australia, cea mai mare parte a teritoriului este rurală, având un mare potențial turistic, care este exploatat din ce în ce mai efficient, mai ales în ceea ce privește ecoturismul și turismul de aventură.
Departamentul de turism Al Commonwealth-ului (CTD) definește turismul rural ca fiind "o activitate cu multe fațete care are loc în zone libere, deschise, rurale, și reprezintă pentru vizitatori esența vieții la țară”.
După anul 1990 au fost realizate investiții pentru programe de dezvoltare a turismului rural, prin studii de piață, cercetări, proiecte de infrastructură, educație ecoturistică, studii și monitorizări, planuri regionale, conferințe și târguri.
Însă, au apărut și probleme în sectorul turistic rural australian:
integrarea regională (nevoia de a crește interesul pentru produs și dezvoltarea firmelor);
nevoia de finanțare;
inexistența unor programe de pregătire și educație pentru operatorii din turismul rural;
nevoia de a îmbunătăți infrastructura și de a recunoaște rolul important al comunității locale.
Cea mai mare atracție pentru turiști sunt conurile cu lavă din Parcul Național Undara, unde aceștia pot face turul cavernelor, pot vedea liliecii, apoi cangurii.
Călătoriile către mediul rural din China erau practicate chiar și acum 3000 de ani, însă abea după anul 1990 au fost deschise case particulare în mediul rural. Guvernul a încurajat această inițiativă de afaceri, oferindu-le apartamente noi la aproape 100 de familii mutate în spațiul rural și în plus, câte o locuință secundară ce poate fi amenajată ca și casă de oaspeți.
Dintre proiectele implementate spre dezvoltarea economiei zonelor rurale se remarcă următoarele:
Guvernul a susținut un program pentru a convinge locuitorii mediului rural să găzduiască turiști, pe principiul profitului și nu al tradiției. Serviciile incluse, pe lângă cel de cazare, erau: plimbări cu mașina, cu căruța sau călare pe cai sau ponei, rafting sau vânătoare.
Turismul rural intern în China reprezintă o decizie voluntară, mai mult culturală, apropriată pelerinajelor, centrelor istorice, culturale și politice, realizat pentru a recunoaște moștenirea poetică a unor zone cum ar fi Gradinile din Suzhou.
În anul 2002 s-a lansat un program de dezvoltare a provinciei turistice Guizhou, ce cuprinde valea râului Bala. Acesta a fost finanțat de Banca Mondială și implementat de Organizația Mondială a Turismului. Se dorește, prin acest proiect să se dezvolte satele din jurul acestei văi, prin atragerea de turiști, având ca scop îmbunătățirea calității vieții populației rurale, prin creare de locuri de muncă.
Pe teritoriul african, practicarea turismului rural se remarcă în regiunea sudică a Maroc-ului. Aici, sunt concentrați anual în jur de 9 milioane de turiști din întreaga lume, care vin să viziteze stațiunile de coastă sau orașele istorice imperiale (Fès, Marrakech, Meknès). De cele mai multe ori, la distanțe mici de aceste orașe mai des vizitate, se oferă posibilitatea cunoașterii unor sate cu tradiție și cultură, așezate într-un cadru natural. Aceste vizite pot crește economia locală, prin crearea de locuri de muncă în sectorul turistic, deoarece economia rurală este strict bazată pe sectorul agricol.
Importanța crescândă a turismului rural din Maroc a făcut ca în 2011 să se reunească autorități din această regiune sudică și să formeze Rețeaua Turistică de Dezvoltare Rurală, pentru consolidarea următoarelor segmente:
Dezvoltarea circuitelor turistice rurale.
Instruirea personalului angajat în sectorul turistic rural.
Crearea unui turism rural cu etichetă ecologică.
Promovarea produselor turistice rurale.
2.3 Aspecte privind dezvoltarea turismului rural și agroturismului în România
Turismul rural este perceput ca un stimulator al economiei rurale, ca o modalitate de rezolvare a problemelor generate de reducerea veniturilor din agricultură, migrarea populației și pierderea tradițiilor și obiceiurilor.
Prin efectul multiplicator al turismului asupra zonelor rurale se valorifică eficient spațiile agricole și produsele agricole, resursele naturale și culturale, tradițiile și obiceiurile sătești, se realizează schimburi între comunitatea urbană și cea rurală, se crează locuri de muncă, se îmbunătățește infrastructura.
Grupând motivațiile din turismul rural, se pot identifica premisele dezvoltării inițiativelor turistice în mediul rural, astfel:
Motive sociale:
Criza din agricultură generată de noile condiții economice și legislative europene ce determină tendințe de dispariție a gospodăriilor tradiționale;
Abandonarea sarcinilor cu specific rural;
Creșterea șomajului în rândul tinerilor;
Migrarea populației către urban.
Motive culturale:
Creșterea numărului de locuințe abandonate din mediul rural;
Slaba valorificare a locuințelor cu specific tradițional;
Dispariția meșteșugurilor;
Distrugerea moștenirii de artă locală;
Pierderea tradițiilor;
Preocuparea scăzută pentru peisajul și natura oferite de mediul rural.
Motive economice:
Venituri reduse provenite din agricultură;
Dificultăți în comercializarea produselor agricole furnizate de gospodăriile țărănești;
Evoluția prețurilor;
Surplusul produselor agricole.
Însă, dintre factorii care stimulează afirmarea tot mai susținută a turismului rural, se remarcă:
Creșterea duratei timpului afectat pentru recreere- eșalonarea concediului de odihnă conduce la multiplicarea perioadelor scurte de timp alocate recreerii
Creșterea interesului pentru menținerea sănătății. Turismul rural se manifestă într-un spațiu mai puțin poluat, menit să ofere turiștilor un cadru de etrecere a timpului liber orientat către recreere, sport, detensionare cotidiană, într-o strategie de menținere a sănătății. În activitățile complementare celei de cazare se regăsesc și cele de alimentație cu produse tradiționale, mai puțin procesate.
Autenticitatea. Turiștii apreciază din ce în ce mai mult naturalețea activităților din spațiul rural și tipologia relațiilor interumane ce se creează în acest climat prietenos.
Liniștea și confortul psihic. Contrastând cu activitățile cotidiene generatoare de stres, evadarea în natură răspunde nevoii turistului de liniște și odihnă.
Afirmarea individualismului pe piață. Se poate afirma că orice așezare rurală poate furniza un produs de marcă menit să suscite interesul consumatorului.
Secretul individualismului pe piață constă în perpetuarea diversității serviciilor ce pot fi prestate, generând consacrarea într-un circuit turistic.
Evoluția satelor românești este permanent influențată de istorie, cultură, tradiții, de experiența locuitorilor, dar și de activitățile agricole și non-agricole desfășurate de aceștia.
În spațiul rural românesc, primele inițiative turistice s-au remarcat în perioada `20-`30, însă fenomenul a fost defavorizat de manifestările politice din vremea aceea. Aceste demersuri au fost reluate începând cu anii `80, când a început să se manifeste interesul pentru turismul rural. În acest scop, între anii 1968-1975 s-au introdus spații de cazare asemănătoare cu cele franceze și s-au identificat așezări rurale reprezentative din punct de vedere turistic, bazate pe valori etnofolclorice și culturale, dar și pe atractivitatea spațiului natural.
În anul 1972, în urma unui studiu realizat de Ministerul Turismului, au fost identificate 118 localități rurale cu potențial turistic care justifica promovarea lor în turismul intern și internațional. Dintre acestea, în anul 1973, printr-o decizie promovată de aceeași autoritate, au fost selecționate și declarate, experimental, sate de interes turistic, 14 localități rurale: Lerești și Rucăr (Argeș), Fundata și Șirnea (Brașov), Sibiel și Rășinari (Sibiu), Tismana (Gorj), Vaiedeeni (Vâlcea), Hălmagiu (Arad), Bogdan-Vodă (Maramureș), Vatra Moldoviței (Suceava), Murighiol și Sfântul Gheorghe (Tulcea), Poiana Sărată (Bacău), stabilindu-se cadrul de organizare, funcționare și îndrumare a activității turistice, precum și modalitățile de reclamă necesare promovării ofertei acestora.
Evoluțiile favorabile pentru turismul din așezările rurale s-au manifestat pentru scurt timp, deoarece în anul 1974 au fost impuse restricții pentru turiștii străini, ce prevedeau interdicția privind cazarea lor în locuințele particulare. Acest decret a fost abrogat prin Decretul-lege nr 4/ 1989.
La sfârșitul secolului XIX, în România, turismul rural se manifesta spontan, practicat fiind de persoanele ce aveau în proprietate o a doua locuință, aflată în lumea satului. Cu timpul au fost inițiate manifestări folclorice și religioase care generau noi fluxuri de turiști cu scopul petrecerii vacanței la țară sau mănăstire. Odată cu aceste deplasări a început să se dezvolte și infrastructura de transport, dar și sistemul de găzduire și alimentație (prin apariția hanurilor).
”Cercetările întreprinse la începutul anilor `80 au scos în evidență că cererea turistică și alegerea destinațiilor turistice au fost puternic influențate de formele de agrement și animație oferite de fiecare zonă în parte, de poziție și accesibilitate, cadrul natural precum și de cel socio-economic, etnografia și folclorul local.”
Începând cu anii `80 , turismul a fost perceput ca un factor important de creștere și dezvoltare economică, începând să se prefigureze ca o industrie datorită următoarelor elemente:
Cererea- creșterea interesului oamenilor pentru cultură, istorie, relaxare, acumulare de cunoștințe prin experiență;
Infrastructura – în special cea de transport și comunicații, care facilitează mobilitatea persoanelor, accesul la informații și reducerea prețurilor;
Demografia – mutațiile demografice (îmbătrânirea populației din țările dezvoltate) fac un număr din ce în ce mai mare de persoane să se orienteze spre zonele rurale care oferă turiștilor un complex de servicii (liniște, cultură, creativitate, activități recreative, pescuit, agricultură, hipism, meșteșuguri, legături directe cu populația autohtonă);
Consumul- noi forme care pun accent pe dezvoltarea personală și mai puțin pe ideea de economisire;
Personalitatea turistului- înclinația spre nou, dorința de aventură;
Oferta – sursă de locuri d emuncă, de majorare a venitului și profitului;
Promovarea – dorința și nevoia de a populariza și corija imaginea unei țări sau a unei regiuni.
Pornind de la complexitatea cererii, oferta turistică trebuie să fie dinamică, pentru a satisface nevoile turiștilor, oferta nu depinde numai de factori economici sau de nivelul de trai, ci și de atmosfera locului și calitatea vieții (ca factori intangibili).
După anul 1990, schimbările de ordin legislativ, politic și economic au generat relansarea fenomenului turistic din mediul rural. În acest sens au fost inițiate programe de promovare a turismului rural, de cercetare și cooperare internațională. Primele acțiuni turistice de acest fel a fost constitite în culoarul Rucăr-Bran și s-au exitins apoo în mai multe regiuni din țară. Tot în anul 1990, sub conducerea Ministerului Agriculturii s-a înființat Comisia Zonei Montane, reorganizată în anul 1993 sub denumirea de Federația Română pentru Dezvoltare Montană și Rurală (FRDMR). Scopul acestei organizații este să valorifice materiile prime locale și să crească veniturile gospodăriilor țărănești.. Obiectivele principale vizate în acest sens sunt următoarele:
formarea de agenți economici și sprijinirea lor cu proiecte economice și asistență pentru realizarea unor activități specifice zonelor rurale;
asigurarea de asistență tehnică și consultant pentru producătorii agricoli în consolidarea și dezvoltarea gospodăriilor proprii;
formarea și instruirea periodică pentru însușirea de noi metode și tehnologii de producție pentru dezvoltarea capacităților existente și a altor activități complementare în gospodăriile tărănești.
Activitățile ce derivă din aceste obiective, sunt grupate pe două segmente de lucru și anume:
Identificarea de:
parteneri locali care să participe la realizarea de proiecte pentru dezvoltare rurala;
mijloace financiare necesare realizării proiectelor de dezvoltare rurală;
parteneri de investiții pentru proiecte locale;
programe de integrare în filiere agroalimentare pentru micii producători contribuind la protecția și consolidarea economică a acestora prin creșterea veniturilor lor;
Realizarea unor:
analize și studii economice în scopul elaborării de proiecte cu rol de dezvoltare locală;
seminarii, simpozioane, instruiri pe teme și domenii de interes specific;
programe de dezvoltare a agroturismului și turismului rural;
inițiative legislative vizând crearea unui sistem de protecție economică și socială a producătorilor din zonele rurale și asigurarea unui mediu economic favorabil în spațiul de acțiune al micului producător.
În anul 1994, cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul programului PHARE, a fost înființată Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural. A.N.T.R.E.C. a apărut din necesitatea acută de identificare și promovare a potențialului turistic rural din România, plecând de la realitatea din sector, respectiv dimensiunile relativ reduse ale afacerilor din domeniu pentru care eforturile singulare de promovare ale proprietarilor de pensiuni rurale ar fi insuficiente și nu ar putea avea un impact semnificativ.
Misiunea A.N.T.R.E.C. este redată în figura următoare:
Figura Nr. 2.2
Misiunea A.N.T.R.E.C
Sursa: prelucrare informații, conform www.antrec.ro
În prezent, se poate considera că A.N.T.R.E.C., ca membră a Federației Europene de Turism Rural (EUROGÎTES) a realizat în mare parte ceea ce și-a propus la fondare:
identificarea și popularizarea potențialului turistic din spatial sătesc;
formarea profesională prin colocvii, seminarii, cursuri de lungă și scurtă durată;
burse de specializare;
schimburi de experiențe în țară și în străinătate;
editarea de buletine informative și reviste;
înființarea unei bănci de date;
cooperarea cu organizații guvernamentale și neguvernamentale de specialitate din țară și din străinătate;
campanii de publicitate a pensiunilor și fermelor agroturistice prin mediatizare;
participarea la târguri și expoziții din țară și din străinătate;
realizarea unui sistem de rezervări în turismul rural românesc.
2.3.1 Evoluția cererii și ofertei turistice din pensiunile turistice și agroturistice
Dat fiind faptul că, în perioada actuală, turismul a căpătat o importanță sporită în structura economiei românești, prin prisma interesului sporit al populației pentru petrecerea timpului liber, este necesar să studiem evoluția în timp a ofertei și cererii turistice din pensiunile turistice și agroturistice.
Indicatorii analizați în această etapă sunt următorii:
Numărul de pensiuni turistice și agroturistice în funcțiune, pe categorii de confort
Capacitatea de cazare în pensiuni turistice și pensiuni agroturistice din România
Sosiri ale turiștilor în pensiunile turistice și agroturistice din România, pe tipuri de turiști
Înnoptări ale turiștilor în pensiunile turistice și agroturistice din România, pe tipuri de turiști
Sosiri ale vizitatorilor străini în România
Numărul de pensiuni turistice și agroturistice în funcțiune, pe categorii de confort
Tabelul nr. 2.1
Numărul de pensiuni turistice și agroturistice în funcțiune, pe categorii de confort
Număr structuri de primire –
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Se observă că pe toată perioada de analiză (1995-2014), atât numărul de pensiuni turistice, cât și cele agroturistice din România a crescut, de aproximativ 10 ori față de anul 1995. Ponderea cea mai mare, ca nivel de confort, având-o pensiunile de 3 stele, respectiv 3 flori. Acest fapt denotă veniturile medii ale populației, care nu-și permit încă să aloce sume considerabile din venit pentru vacanță (cazare, masă și agrement).
Tot referitor la nivelul de confort, în ceea ce privește pensiunile de 5 stele sau 5 flori, în prezent acestea reprezintă mai puțin de 2% din numărul total de pensiuni din România. La polul opus, cele de o stea sau o floare sunt aproape la fel de puține ca număr, iar ca procent reprezintă aproximativ 3% din numărul total de pensiuni.
Capacitatea de cazare în pensiuni turistice și pensiuni agroturistice din România
Pe categorii de confort
Tabelul Nr. 2.2
Capacitatea de cazare în pensiuni turistice și agroturistice, pe categorii de confort
Număr locuri –
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Situația capacității de cazare în pensiuni turistice și agroturistice constă în creșterea acesteia pe întreaga perioadă, o creștere mai mare decât cea a numărului de pensiuni, și anume de 24 ori mai mult decât în anul 1995. Interesul turiștilor pentru nivelul de confort se manifestă, de asemenea, pentru pensiunile cu nivel mediu de confort (3 stele/3 flori).
Pe forme de proprietate
Tabelul Nr. 2.3
Capacitatea de cazare în pensiuni turistice și agroturistice, pe forme de proprietate
Număr locuri –
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
În cazul unei clasificări a pensiunilor, în funcție de forma de proprietate, se observă preponderența formei de proprietate integral privată, însă în continuă creștere este și interesul investitorilor străini, care după anul 2000 continuă să-și aducă aportul la economia serviciilor rurale românești. Proprietatea de stat în turismul rural este aproape insesizabilă, iar în cazul pensiunilor turistice, după anul 2005, a mai scăzut în proporție.
Sosiri ale turiștilor în pensiunile turistice și agroturistice din România, pe tipuri de turiști
Tabelul Nr. 2.4
Sosiri ale turiștilor în pensiunile turistice și agroturistice din România, pe tipuri de turiști
Număr turiști –
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Luând în considerare proveniența turiștilor în numărul de sosiri, pentru pensiunile turistice numărul de turiști români a crescut de 32 ori, iar numărul turiștilor străini de 10 ori, pentru perioada luată în calcul. Structura prezentă, în funcție de proveniență, este de 10% turiști străini și 90% turiști români, fiind reprezentată în graficul următor:
Figura Nr.2.3
Structura sosirilor în pensiuni turistice și agroturistice, în funcție de proveniența turiștilor, pentru anul 2013
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Gradul de interes pentru agroturism a înregistrat creșteri foarte mari, de 4000 de ori mai mulți turiști sosind în prezent în pensiunile agroturistice, față de anul 1995, imediat după promovarea agroturismului prin A.N.T.R.E.C.
În agroturism, însă, ponderea turiștilor străini este mai mica, de numai 7% din numărul de sosiri.
Înnoptări ale turiștilor în pensiunile turistice și agroturistice din România, pe tipuri de turiști
Tabelul nr. 2.5
Înnoptări ale turiștilor în pensiunile turistice și agroturistice din România, pe tipuri de turiști
Număr turiști –
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
În ceea ce privește numărul de înnoptări, a crescut într-un ritm mai lent, de 21 ori în pensiunile turistice și de 2200 ori în pensiunile agroturistice, ceea ce denotă o durată medie de sejurului foarte mica (1,83 zile/ sejur , respectiv 1,98 zile/ sejur).
În 2013, durata medie a sejurului în pensiunile agroturistice a fost mai mare pentru turiștii strâini (2,26 zile/sejur), la fel și pentru pensiunile turistice (2,27 zile/sejur).
Conform rezultatelor obținute în tabelele anterioare, dacă se vor cumula numărul de sosiri și înnoptări pentru pensiunile turistice și agroturistice deopotrivă, evoluția acestor indicatori pentru perioada 1995-2013 va fi reprezentată în următorul grafic:
Figura nr. 2.4
Evoluția numărului de sosiri și înnoptări pentru pensiunile turistice și agroturistice din România
Sursa: prelucrare proprie a informațiilor obținute de la INS, Tempo-Online, 2015
Se observă evoluția ascendentă a celor doi indicatori, pe toată perioada analizată, cu specificația unei creșteri intense începând cu anul 2000. La această evoluție au contribuit organizațiile de profil care au promovat prin diverse căi activitatea turistică rurală, atrăgând turiști și încurajând localnicii să-și transforme propriile gospodării în structuri de primire, pentru obținerea unor venituri suplimentare.
Structura înnoptărilor, în funcție de proveniența turiștilor, este asemănătoare cu structura sosirilor: 12% turiști străini în pensiunile turistice și 8% turiști străini în cele agroturistice.
Sosiri ale vizitatorilor străini în România
Vizitatori care provin din țările cu turism rural dezvoltat
Tabelul nr. 2.6
Sosiri ale vizitatorilor străini în România, cu proveniență din țările cu turism rural dezvoltat
Mii persoane –
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Se observă, din tabelul anterior, că din țările cu turism rural dezvoltat, Germania și Italia reprezintă o bază a cererii pentru serviciile turistice românești. În cazul Italiei, numărul de vizitatori a crescut considerabil până în anul 2013, fiind de 7 ori mai mulți turiști decât în anul 1990. Cererea cea mai mica provine de la Regatul Unit, o țară cu un sector turistic extreme de dezvoltat.
Vizitatori care provin din țările învecinate
Tabelul nr. 2.7
Sosiri ale vizitatorilor străini în România, cu proveniență din țările învecinate
Mii persoane –
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
În ceea ce privește cererea turistică ce provine din țările apropiate, cei mai mulți dintre turiști sunt unguri și bulgari, având în vedere eliminarea restricțiilor, ca țări membre ale Uniunii Europene.
Cadrul legislativ actual de funcționare a turismului rural și agroturismului în România
Potrivit Legii Turismului, Cap VI: Turismul rural și agroturismul, Art. 20. – Autoritatea administrației publice centrale responsabilă în domeniul turismului sprijină dezvoltarea sectorului de turism rural și agroturism prin următoarele măsuri specifice:
a) promovează zonele rurale cu potențial turistic, în scopul valorificării eficiente și durabile a resurselor naturale, cultural-istorice, tradițiilor și gastronomiei locale, precum și toate celelalte bunuri și servicii ale comunității rurale;
b) asigură informarea asupra oportunităților turistice din zonele rurale, inclusiv cazare, activități, festivaluri și evenimente tradiționale, obiceiuri și meșteșuguri;
c) dispune măsurile necesare în vederea identificării, dezvoltării și promovării produselor specifice turismului rural și agroturismului, ca produse turistice de marcă, în scopul asigurării și punerii în valoare a notorietății turistice locale și a păstrării și cultivării identității locale;
d) autorizează funcționarea pensiunilor agroturistice și a pensiunilor turistice rurale, nou construite, prin eliberarea certificatului de clasificare, în condițiile legii.
În susținerea acestui act normative vin și prevederile Legii nr. 50/1991 și Hotărârii Guvernului nr 31/1996 prevăd, în situația construirii unei pensiuni, următoarele utilități necesare:
alimentare cu energie electrică;
alimentare cu apă;
racord la rețeaua de canalizare sau canalizare în sistem propriu;
sistem de încălzire (prin utilizarea de combustibil lichid, solid sau gaz metan) care să asigure temperature în spațiile destinate turiștilor de cel puțin 18°C în sezonul rece;
sistem de evacuare a deșeurilor menajere.
Obținerea de acorduri și avize se face în baza Hotărârii Guvernamentale nr. 364/15.05.1996 prin care „Se exceptează de la obligativitatea obținerii acordurilor și avizelor prevăzute în prezenta listă asociațiile familiale și persoanele autorizate să desfșoare activitate independentă, ce au ca obiect de activitate:
– exploatarea pensiunilor turistice formate din maximum 5 camere utilizate pentru cazare turistică;
– exploatarea fermelor agroturistice formate din maximum 5 camere utilizate pentru cazare turistică;
– închirierea de camere turiștilor în locuințe familiale.”
Definirea formelor de organizare a tipurilor de structuri de primire în mediul rural este prevăzută în Ordonanța Autorității Naționale pentru Turism nr. 61/1999 după cum urmează:
Pensiuni turistice- sunt structuri de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maxim 30 de locuri în mediul rural și până la 20 camere în mediul urban, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor în condițiile de pregătire și servire a mesei.
Pensiuni agroturistice (echivalentul fermelor turistice)- sunt pensiunile turistice care pot asigura, în afară de cazare, o parte din aimentația turiștilor cu produse din producție proprie, fără obligativitatea servirii mesei.
Prezentul act prevede și condițiile de organizare a unei pensiuni turistice/agroturistice, după cum urmează:
Amplasarea pensiunilor turistice rurale și a pensiunilor agroturistice trebuie realizată în locuri ferite de surse de poluare și de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viața turiștilor;
Dotările din camere și din grupurile sanitare destinate turiștilor vor fi cu exclusivitate la dispoziția acestora, în interiorul camerelor nu se admit obiecte personale ale proprietarului (articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, bibelouri sau alte obiecte ce ar stânjeni turiștii);
Spațiile pentru prepararea și servirea mesei, în cazul în care sunt destinate și pentru consumatorii din afară, numărul locurilor la mese fiind mai mare decât al celor de cazare, dar mai mic de 20 de locuri la mese, se clasifică similar unităților de alimentație pentru turism;
Pensiunile agroturistice care dispun de terenuri pentru asigurarea serviciilor de campare vor respecta pentru montarea corturilor și rulotelor criteriile privind echiparea sanitară și dimensiunile parcelelor, conform Criteriilor minime de clasificare a campingurilor, satelor de vacanță și popasurilor turistice.
Aprobarea normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice se face prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 510/2002. (Anexa nr. 1). În funcție de nivelul de dotare și de calitatea serviciilor oferite, pensiunile turistice din mediul rural sunt clasificate de la 1 la 5 margarete.
Legea nr. 300/2004 prevede că persoanele fizice, cetățeni români sau cetățeni străini, care provin din statele membre ale Uniunii Europene și din statele aparținând Spațiului Economic European, pot desfășura activități economice pe teritoriul României, în mod independent, sau pot constitui asociații familiale în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Reglementarea spațiului turistic montan se face prin Legea muntelui nr. 347/14 iulie 2004 , cu următoarele precizări:
Politica montană are ca scop valorificarea durabilă a resurselor muntelui, conservarea peisajului și a biodiversității, precum și dezvoltarea de activități economice specifice acestei zone:
a) valorificarea optimă a resurselor agricole, piscicole, forestiere, energetice, industriale, artizanale, turistice și culturale specifice, existente pe teritoriul unei localiățti sau pe un anumit areal ce se constituie ca o entitate naturală în zona montană;
b) diversificarea activităților economice și de producție din zona montană, fără deteriorarea echilibrului ecologic sau degradarea mediului natural;
c) integrarea activităților lucrative la nivel de producător sau prin asocierea producătorilor pentru aplicarea unei politici montane competitive;
d) recunoașterea existenței obiective a condițiilor naturale speciale și a dreptului comunităților din zona montană la o dezvoltare specifică;
e)dezvoltarea și ridicarea calității vieții din zona montană.
Obiectivele politicii montane sunt următoarele:
protecția și conservarea resurselor naturale;
protecția și conservarea ariilor naturale protejate;
valorificarea resurselor naturale disponibile în limitele potențialului biologic natural de regenerare a acestor resurse;
stabilizarea locuitorilor din zonele montane și favorizarea instalării familiilor tinere în zona montană;
dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor oferite populației montane;
aplicarea de măsuri agro-pedo-ameliorative în vederea opririi degradării terenurilor agricole și silvice;
păstrarea și modernizarea activităților industriale și artizanale tradiționale;
dezvoltarea activităților de turism și agroturism;
îmbunătățirea pregătirii profesionale a locuitorilor din spațiul montan;
susținerea programelor de dezvoltare durabilă a zonelor montane.
Conform Master Planului pentru Dezvoltarea Turismului Național 2007-2026 este propusă unificarea tuturor legilor cu referire la turism, pentru a elimina anomaliile și pentru a crea o mai bună înțelegere și a eficientiza puterea de implementare.
Bariere și oportunități în dezvoltarea turismului rural și agroturismului
Turismul românesc poate fi perceput prin prisma celor trei componente importante: Munții Carpați, fluviul Dunărea și Marea Neagră, la care pot fi adăugate numeroase elemente culturale (istorice, etnografice, muzeale, religioase) și de asemenea potențialul balnear.
Valorificarea acestor bunuri de patrimoniu natural și cultural reprezintă un proces istoric îndelungat prin care s-au pus în evidență variate forme de turism. La început au fost exploatate resursele montane, pentru odihnă și recreere, fiind urmate de cele balneare și de litoral. Ulterior s-au creat condiții pentru valorificarea resurselor culturale, prin înființarea de muzee. Însă, în prezent, mănăstirile devin din ce în ce mai importante, ca atracții turistice.
Elementele cele mai semnificative ale spațiului rural pot fi considerate următoarele:
Valoarea recreativă, estetică și perisagistică;
Valoarea curativă (balneoclimaterică);
Cadrul de derulare a unor momente de destindere sau a unor hobby-uri;
Valoarea cognitivă (parcuri, grădini botanice sau zoologice etc)
O caracteristică fundamentală a habitatului rural, este aceea că satul reprezintă tipul permanent/stabil de așezare umană implantat pretutindeni în peisajul geografic românesc. Condițiile fizico-geografice și cele istorico-sociale au determinat, la nivelul celor trei trepte majore de relief, diferențieri corespunzătoare a formelor de habitat uman:
– habitatul rural de câmpie și de podiș aflat pe treapta de relief cu altitudini mici, sub 300 m, este alcătuit frecvent din sate mari și foarte mari (1 000-2 000 locuitori și peste 2000 locuitori) cu vetrele adunate sau compacte, mărginite de loturi (suprafețe de teren) cultivate. Economia lor este preponderent agricolă. Acest tip de habitat este întâlnit în Câmpia Română, Câmpia Banato-Crișană și Podișul Moldovei.
– habitatul rural colinar sau de podiș, se desfășoară, în general pe relief fragmentat, la 300-600 m altitudine. Este prezent mai ales în regiunea subcarpatică, în Piemontul Getic și Podișul Transilvaniei. Aici, satele sunt în general mijlocii și mici, uneori depășind 2000 locuitori, au vetrele cu aspect risipit (în intravilan gospodăriile sunt intercalate cu suprafețe de terenuri agricole). Varietatea terenurilor agricole (pășuni, vii, livezi, arabil) și a resurselor de subsol (petrol, cărbune, gaze) a permis apariția și dezvoltarea în această formă de habitat a așezărilor cu specific agricol, vitipomicol și zootehnic, pomicol-zootehnic, agro-industrial (predominând industria extractivă).
– habitatul rural din depresiunile intramontane și depresiunile de contact subcarpatice situat, între 500-800 m altitudine este alcătuit din sate mijlocii și mari (700-1 000 locuitori și peste 1 000 locuitori) ale căror vetre sunt adunate, compacte sau mixte (adunat risipite). Funcția lor economică este preponderent pomicol-zootehnică, secondată de cea forestieră sau industrială bazată pe exploatarea locală a unor resurse de subsol (cărbune, petrol, sare etc.);
– habitatul rural al văilor principale se remarcă prin concentrări mari de populație atât în zonele de câmpie, cât și în cele deluroase și montane, prin numeroase vetre de sat a căror forme sunt predominant lineare (mono și bilaterale) sau lineartentaculare, în cazul confluențelor. Microformele de relief preferate de populație, de-a lungul timpului, pentru apariția și dezvoltarea așezărilor sunt în primul rând, terasele ferite de inundații, conurile de dejecție, urmate de micile glacisuri proluvio-coluviale dezvoltate la contactul luncilor sau teraselor cu versanții. Aceast tip de habitat se caracterizează în general printr-o economie agricolă intensivă, existând și localități cu economie mixtă (agricol-industrială și de servicii). Este bine reprezentat în lungul râurilor mari: Siret, Olt, Mureș, Argeș, Prahova, Jiu ș.a.
– habitatul rural montan, prezent sub forma așezărilor permanente până la altitudinea de 1 400 m (în mod excepțional la altitudini mai mari, 1 560 m – satul Petreasa, în bazinul superior al Arieșului din Munții Apuseni) și sub forma așezărilor temporare cu specific pastoral (stâne), până la 2 000 m altitudine în Carpații Orientali și Meridionali. Satele sunt în general mici (multe sub 100 locuitori), cu vetre risipite (cu distanțe mari între gospodării, de ordinul sutelor de metri). Predomină economia silvo-pastorală, completată de activități turistice în dezvoltare și de activități cu specific industrial profilate în special pe extracția minereurilor feroase și neferoase;
Situația economică a mediului rural montan, era, înainte de anul 1990, mult mai bună decât cea de la deal sau câmpie, aceste considerente influențând și manifestările de turism rural și agroturism, astfel:
În zona montană erau gospodării necooperativizate, existând cantități suficiente de produse din carne și lapte corespunzătoare cererii mari, astfel generând prețuri destul de bune;
Populația rurală masculină aptă de muncă era compusă din salariați (silvicultori, mineri, constructori) care îsi asigurau venituri complementare din activitățile desfășurate în gospodăriile personale;
Taxele și impozitele către stat aveau un nivel foarte scăzut, reprezentând un motiv pentru acumulări financiare și materiale;
Prețul scăzut al produselor pe care industria și comerțul românesc le valorifica în zona montană au fost elemente de natură să susțină financiar populația din acest areal prin economiile pe care le realiza;
Prețul scăzut al diferitelor mijloace de transport favoriza deplasările;
Cererea turistică se manifesta intens în perioada sărbătorilor de iarnă și în perioada iulie-septembrie, fiind motivată de insuficiența locurilor de cazare din stațiunile acreditate.
Începând cu anul 1990 și până în prezent nivelul de trai al populației rurale montane românești s-a deteriorat continuu, iar acest aspect a influențat de asemenea fluxul turistic.
Sistemul așezărilor rurale din spațiul montan românesc are caracteristici și trăsături proprii, detreminând un tip specific comparativ cu alte spații montane din Europa, respectiv așezările rurale de tip carpatic.
Dezvoltarea producției artizanale și meșteșugărești din spațiul rural depinde direct de evoluția fluxului turistic, deoarece turiștii aleg ca amintire un obiect specific locului vizitat. Astfel, pentru creșterea economică din mediul rural se pot dezvolta următoarele tipuri de industrii creative:
Tradițiile culturale, artă, artizanat, festivaluri etc
Instituții culturale, situri arheologice, muzee, biblioteci, expoziții etc.
Arte vizuale, tablouri, sculpture, antichități, obiecte din lemn și ceramic etc
Activități editorial, cărți, broșuri, pliante etc
Design, obiecte tradiționale etc
Servicii creative, arhitectură locală, cercetare și dezvoltare de tip creative, cultural și recreational.
Audiovisual- televiziune, radio în mediul rural;
Evenimente culturale locale.
În anul 1976, în România, Swizewski C. și Oancea D. menționează și descriu următoarele tipuri de turism:
Tipuri structurale (montan, sortiv, cultural, comercial);
Tipuri dinamice (de circulație, de tranzit și drumeție);
Tipuri staționare (cu sejur scurt, mediu și lung).
Trebuie menționat faptul că pe același spațiu se pot practica mai multe tipuri de turism, corelate cu resursele de care dispune spațiul respectiv. După anul 1990, formele de practicare a turismului s-au diversificat, fiind corelate cu resursele existente.
În prezent, tipul cazării este direct determinat de baza materială existentă. Astfel, se pot organiza și amenaja mai multe tipuri de cazare:
Camere mobilate, de categorii diferite, în locuințele gospodarlor aceștia locuind în aceeași casă sau în apropiere;
Casă de vacanță, alta decât cea locuită de gospodar;
Spațiu pentru amenajarea unui loc de campare (cu cort sau rulotă) în grădină sau livadă;
Spații secundare în gospodăria sătească (fânărie, colibă);
Spații cu destinație specială pentru turisști, construite de către grupuri de locuitori sau de asociația turistică sătească (vile, cabane, minihoteluri).
Deși s-au făcut pași importanți începând cu anii ’90 pentru dezvoltarea agroturismului, pensiunile având o evoluție ascendentă, atât ca număr al unităților de cazare, cât și ca număr de locuri disponibile, produsul turistic rural nu este totuși foarte dezvoltat. Trebuie avut în vedere potențialul de excepție al spațiului rural de care dispune România, cu multe elemente de unicitate în Europa și pe Glob, menționând posibilitatea de dezvoltare a multor alte forme de turism sub sfera turismului rural, specializate în dimensiunea culturală (turism rural-meșteșugăresc, rural-gastronomic, rural-arhitectural, rural-etnofolcloric etc.), funcțională (agroturism, ecoturism ș.a.), tematică (legate de specificul unor anumite activități: dezvoltarea unor pensiuni viticole, pomicole, pentru creșterea animalelor, piscicole, hipice etc.) sau pur și simplu legate de dezvoltarea turismului de aventură, departe de tumultul marilor aglomerații urbane.
În acest context, trebuie analizate punctele slabe ale spațiului rural și amenințările aferente, pentru a fi luate în considerare anumite măsuri de prevenire și combatere a acestora:
Figura Nr. 2.5
Măsuri de prevenire și combatere a punctelor slabe și amenințărilor aferente spațiului rural
Sursa: prelucrare informații după ”Strategia de Dezvoltare Teritorială a României, România policentrică 2035, Coeziune și competitivitate teritorială, dezvoltare și șanse egale pentru oameni, IUNIE 2014
În categoria ”bariere” pentru dezvoltarea turismului rural și agroturismului pot fi încadrate și riscurile, deoarece în România, cu precădere în mediul rural, nu este asimilată cultura riscului de către posibilii antreprenori. Este evident că antreprenoriatul rural reprezintă oportunitatea satului, de aceea este important să se idetifice tipurile de riscuri asociate procesului de selecție a destinației turistice, după cum urmează:
Riscul de timp- vizitarea unei zone poate necesita o perioadă mare de timp, iar turistul își poate pierde interesul;
Riscul atacurilor teroriste;
Riscul social- apariția unor factori ce pot distorsiona opinia personală a turistului;
Riscul satisfacției – presupune ca așteptările turistului față de destinația aleasă să nu fie satisfăcute;
Riscul psihologic- călătoria nu se potrivește personalității și profilului consumatorului;
Riscul instabilității politice- turistul este prins involuntar în revlte politice ale țării-gazdă;
Riscul fizic-turistul poate suferi accidentări în timpul călătoriei;
Riscul apariției problemelor de sănătate;
Riscul financiar- pot apărea cheltuieli neanticipate;
Riscuri funcționale- apariția unor probleme de transport, de cazare sau alte defecțiuni de natură funcțională.
Aceste riscuri cu impact asupra turistului pot genera și alte tipuri de riscuri, pentru antreprenor și mediul rural. Aceste tipuri de riscuri se grupeaza după perioada de timp în care sunt preconizate să apară:
Pe termen scurt
Întreruperea vacanței
Inconveniențe financiare pentru antreprenor sau turist
Reducerea numărului de turiști
Reducerea veniturilor
Reduceri de personal.
Pe termen mediu și lung
Neîncrederea în vizitarea unor destinații turistice
Reducerea numărului de turiști
Scăderea veniturilor și creșterea prețurilor
Insecuritate financiară pentru antreprenori
Pierderea angajaților eficienți
Faliment
Dacă aceste riscuri nu sunt supravegheate, se pot transforma în crize:
Crize imediate, iminente, fără a exista semne, firmele fiind incapabile să cerceteze problema sau să creeze un plan de acțiune eficient;
Crize în dezvoltare, care pot fi oprite la timp sau pot fi diminuate efectele distructive;
Crize susținute (de lungă durată)- strategiile de prevenire depind de tipul crizei, de presiunea exercitată asupra comuntății, de gradul de control deținut și de nivelul de intensitate al incidentelor.
Sursa: prelucrare informații după Ghereș M., Gogozan A., Pop I., 2011, Riscuri asumate de antreprenorii din turismul rural, Turismul rural românesc în contextul dezvoltării durabile. Actualitate și perspective, Vol XXIV, Editura Tehnopress, Iași , pag 145
Teoria celor 4 R (conform PATA) demonstrează cum destinațiile turistice și antreprenorii mici pot depăși și manageria cu ușurință cele 4 etape ale unei crize:
Fig. Nr. 2.6
Etapele de depășire a unei crize în turism
Sursa: Tourism risk manaement for the Asia Pacific region: an authoritative guide for the managing crises and disasters, National Library of Australia Cataloguing-in-Publication Data
Pentru conștientizarea riscurilor sunt esențiale următoarele elemente definitorii:
Un management eficient al riscului presupune implicarea unor elemente specific cum sunt comunicarea, promovarea, siguranța și securitatea națională, dar și cercetarea pieței.
Dintr-o varietate de motive enunțate anterior, potențialul turistic nu a fost valorificat, în principal din cauza lipsei capitalului și a dificultăților de acces create de infrastructura de transport slab dezvoltată. Este de remarcat faptul că multe resurse naturale (ape minerale, lacuri sărate și nămol) creează posibilitatea dezvoltării mai multor forme de turism. Turismul rural, cu subcomponentele sale (agroturism, ecoturism etc) poate fi dezvoltat ca un produs durabil, chiar și în zonele peisagistice protejate sau în parcurile naționale. Există condiții optime de dezvoltare în domeniile turismului urban, de afaceri, religios, sportiv și pentru tineret, precum și în privința noilor produse de turism cultural. Nu există o ofertă turistică diversificată și competitivă prin susținerea dezvoltării investițiilor interne și internaționale, care să conducă la creșterea volumului activității turistice și respectiv, a circulației turistice. Stimularea dezvoltării ofertei turistice de calitate care să permită creșterea încasărilor, contribuției sectorului turistic în PIB, veniturilor nete ale populației precum și sporirea gradului de absorbție a forței de muncă este încă deficitară din cauza lipsei produselor integrate de turism oferite de fiecare zona în parte.
III. METODOLOGIA DE INVESTIGARE ȘI IMPLEMENTARE A AFACERII ÎN TURISMUL RURAL
În ultima perioadă turismul se confruntă cu nevoile dinamice ale populației, încercând să ia în considerare un cumul de factori importanți pentru satisfacerea acestora, cum ar fi: ofertă de cazare variată, posibilitatea de cunoaștere a meșteșugurilor din arta populară, potențialul natural, peisagistic, cerințele ecologice, gastronomia specifică, acivități de agrement etc. De cealaltă parte, trebuie luat în considerare efectul multiplicator al activităților turistice care creeaza în primul rând locuri de muncă, o creștere a producției, modernizare a spațiilor de închiriere și a tehnologiilor aferente și nu în ultimul rând a infrastructurii.
3.1 Sistemul de indicatori practicați în studiul de fundamentare a afacerii în turismul rural
3.1.1 Metode și criterii de stabilire a obiectivelor în turismul rural
În procesul decizional privind stabilirea obiectivelor în turismul rural, deciziile trebuie luate în funcție de anumite criterii și metode de lucru. Prof. univ. dr Dan Anghel Constantinescu amintește patru dintre acestea (2010) și anume:
Metoda costurilor de transport, care presupune stabilirea unui nou obiectiv în funcție de costurile privind aprovizionarea, vânzarea sau ambele costuri. Această metodă presupune minimizarea cheltuielilor cu transportul, atât în ceea ce privește asigurarea resurselor, cât și pentru distribuția producției finale.
Metoda centrului de greutate, care presupune stabilirea unei poziții de amplasare pe baza distanței medii dintre principalii furnizori și client, această distanță fiind calculată în raport cu un punct de origine ales arbitrar. Astfel, acest centru de greutate este calculat ca distanța medie a beneficiarilor față de punctual de origine.
Metoda comparării costurilor totale, care presupune stabilirea amplasamentului obiectivului în funcție de costurile fixe și costurile variabile ale întreprinderii. Costurile fixe sunt independente de volumul și calitatea produselor obținute, pe cand cele variabile au o influență direct asupra producției și pot diferi în funcție de zona aleasă pentru funcționare. Pentru stabilirea unui amplasament optim sunt parcurse următoarele etape:
propunerea mai multor variante de amplasare;
estimarea costurilor totale pentru fiecare variantă în parte, la diferite niveluri ale cererii;
reprezentarea grafică a variantelor, luând în considerare nivelurile cererii (OX) și nivelurile costurilor totale (OY);
stabilirea punctului de intersecție al nivelului cererii pentru care costurile totale ale diferitelor variante de amplasare sunt egale;
identificarea valorilor cererii pentru care o variant este preferată alteia.
Metoda coeficienților de importanță, care presupune combinarea factorilor cantitativi cu cei calitativi (preferințele proprietarilor, ale echipei manageriale, atitudinea consumatorilor etc). Această metodă presupune, de asemenea, parcurgerea unor etape:
inventarierea variantelor de amplasare;
elaborarea criteriilor pentru luarea deciziei finale;
stabilirea coeficienților de importanță pentru fiecare variant, în funcție de fiecare criteriu;
evaluarea fiecărui criteriu în funcție de importanța pe care o acordă decidentul;
calcularea unui scor ponderat pentru fiecare variant în funcție de mulțimea factorilor și se allege variant cu cel mai bun scor.
Indiferent de metoda aleasă pentru stabilirea amplasamentului, este necesar să se ia în considerare următoarele criterii:
Ocuparea mai completă a forței de muncă disponibilă temporar. Noile obiective creează locuri de muncă și contribuie la stabilirea populației rurale, forța de muncă din mediul rural fiind mai ieftină decât cea din mediul urban;
Creșterea gradului de urbanizare. Odată cu amplasarea noilor obiective cresc și dotările edilitare și se îmbunătățește confortul populației (apă curentă, canalizare, infrastructură etc);
Protejarea mediului natural. Odată cu amplasarea noilor obiective se fac investiții suplimentare pentru combaterea poluării din industria rurală (filter de aer, stații de epurare a apei etc);
Raționalizarea cheltuielilor de producție. În funcție de amplasamentul noilor obiective se por reduce costurile de producție, crescând eficiența economică a produselor finite;
Apropierea de sursele de combustibil și energie. Utilizarea în comun a unor termocentrale sau prin utilizarea aburilor reziduali se contribuie la reducerea cheltuielilor de investiții și de producție;
Apropierea obiectivelor de locurile cu apă potabilă și industrial. Astfel, pot fi minimizate cheltuielile cu investițiile privind conductele de aducțiune, diverse forări, castele de apă etc;
Apropierea obiectivelor de centre de consum, în cazul produselor finite cu problem complexe legate de transport și păstrare.
La criteriile mai sus menționate poate fi adăugat și potențialul turistic, fiind analizată afacerea din turismul rural:
Tabelul Nr. 3.1
Sistemul de valori al potențialului turistic pentru un amplasament în turismul rural
Sursa: prelucrare informații după Cândea M., Bran Fl., Cimpoeru I., 2006, Organizarea, amenajarea și dezvoltarea durabilă a spațiului geografic, Editura Universitară, București, pag. 214
În ceea ce privește dezvoltarea durabilă a spațiului rural din România, Prof. Otiman menționa următoarele: ”Problema dezvoltării și amenajării rurale este una dintre cele mai complexe teme ale contemporaneității, datorită faptului că, în esența sa, presupune realizarea unui echilibru între cerința de conservare a spațiului rural din punct de vedere economic, ecologic și socio-cultural, pe de o parte, și tendința de modernizare a vieții rurale, pe de altă parte. În același timp, dezvoltarea și amenajarea rurală se află la confluența dintre tendința de expansiune a urbanului, a dezvoltării agresive a industriei pe seama spațiului rural și cerința de a menține, pe cât este posibil, ruralul la dimensiunile sale actuale.” Pentru ca afacerea din turismul rural să respecte cerințele dezvoltării durabile, trebuie luați in calcul mai mulți indicatori, grupați după anumite criterii și subcriterii, după cum sunt prezentate în:
Tabelul Nr. 3.2
Lista criteriilor, subcriteriilor și indicatorilor utilizați în diagnoza spațiului rural
Sursa:Dezvoltarea rurală în România Carta Verde, Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Alimentației, 1998
Astfel, dezvoltarea și amenajarea rurală, care tind să se modernizeze, trebuie să-și mențină obiectivul principal și anume acela de conservare a culturii locale. Desigur, pentru o analiză amănunțită a spațiului rural și a activităților non-agricole desfășurate trebuie să se ia în considerare interacțiunea rural-urban, în ceea ce privește macromediul unei afaceri.
3.1.2 Indicatori de investigare a afacerii în turismul rural
În același timp cu stabilirea amplasamentului, la nivel regional trebuie să se țină seama și de indicatorii ofertei turistice, respective a cererii turistice, care oferă o informație relevantă asupra concurenței existente. Acești indicatori sunt:
Indicatorii ofertei turistice:
Numărul pensiunilor turistice și agroturistice și ponderea lor în totalul unităților turistice din România.
Capacitatea de cazare turistică (existentă și în funcțiune)
Capacitatea de cazare turistic existentă ( instalată ) reprezintă numărul de locuri de cazare de folosință turistică înscrise în ultimul act de recepție, omologare, clasificare al structurii de primire tuirstică cu funcțiuni de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de necesitate. Numărul de locuri este determinat pentru structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică existente la 31 iulie, aflate în stare de funcționare.
Capacitatea de cazare turistic n funciune reprezint numrul de locuri de cazare puse la dispoziia turitilor de ctre structurile de cazare turistic, innd cont de numrul de zile ct sunt deschise structurile n perioada considerat. Se exprim n locuri-zile ( număr de locuri x număr de zile ). Se exclud locurile din camerele sau structurile nchise temporar din lips de turiti, pentru reparaii sau pentru alte motive.
Cf = ( LP x DP ) + ( LS x DS ) + ( LC x DC )
unde: – Cf este capacitatea de cazare turistică în funcțiune;
– LP este numărul mediu de locuri-pat din camerele permanente;
– LS este numărul mediu de locuri-pat din camerele sezoniere;
– LC este numărul mediu de locuri sezoniere oferite în căsuțe și terenuri de campare;
– DP este numărul de zile din lună în care structura a fost deschisă pentru locurile-pat din camerele permanente;
– DS este numărul de zile din lună în care structura a fost deschisă pentru locurile-pat din camerele sezoniere;
– DC este numărul de zile din lună în care structura a fost deschisă pentru locurile sezoniere oferite în căsuțe și terenuri de campare.
Indicele de utilizare net a capacitii de cazare turistic n funciune exprim relaia ntre capacitatea de cazare n funciune i utilizarea efectiv a acesteia de ctre turiti, ntr-o perioad determinat. Rezult din calcul prin împărțirea numrului total de nnoptri realizate, la capacitatea de cazare turistic n funciune, din perioada respectiv. El se calculeaz pe tipuri de structuri, pe categorii de clasificare, pe judee, pe forme de proprietate i pe zone turistice.
In = ( N / Cf ) x 100
unde:- In este indicele de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune;
N este numărul de înnoptări înregistrate într-o anumită perioadă;
Cf este capacitatea de cazare turistică în funcțiune.
Indicele de utilizare brut a capacitii de cazare exprimă relația între capacitatea de cazare potențială și utilizarea efectivă a acesteia de către turiști, într-o perioadă determinată.
Ib = ( N / CP ) x 100
unde:- Ib este indicele de utilizare brută a capacității de cazare;
– N este numărul de înnoptări înregistrate într-o anumită perioadă;
– CP este capacitatea de cazare potențială care rezultă din înmulțirea numărului de locuri-pat oferite cu numărul de zile ale perioadei respective.
Distribuția pensiunilor pe categorii de confort (5,4,3,2,1, neclasificate)
Distributia pensiunilor după forma de proprietate
Indicatorii cererii turistice:
Sosiri turistice
Sosirea unui turist se produce cnd o persoan se nscrie n registrul structurii de cazare turistic pentru a fi gzduit una sau mai multe nopi nentrerupte. n fiecare structur de cazare se socotete o singur sosire pe turist, indiferent de numrul de nnoptri rezultate din ederea sa nentrerupt. Turitii rmai n structur din luna anterioară celei raportate nu sunt inclui la numrul de sosiri. Pentru familiile gzduite n structura de cazare turistică, la numrul de sosiri se include fiecare membru al familiei pentru care s-a pltit cel puin un loc de cazare.
Înnoptări turistice
Înnoptarea este intervalul de 24 de ore, ncepnd cu ora hotelier, pentru care o persoan este nregistrat n evidena spaiului de cazare turistic i beneficiaz de gzduire n contul tarifului aferent spaiului ocupat, chiar dac durata de edere efectiv este inferioar intervalului menionat. Sunt avute n vedere i nnoptrile aferente paturilor instalate suplimentar (pltite de clieni).
Durata medie a sejurului (a șederii)
Durata medie a ederii se calculeaz prin mprirea numrului de nnoptri realizate la numrul de sosiri ale turiștilor. Ea se calculeaz pe tipuri de structuri, pe categorii de clasificare, pe forme de proprietate i pe zone turistice.
Densitatea circulației turistice
Densitatea circulației turistice (dt), indicator statistic de corelare a circulației turistice cu populația autohtonă a țării receptoare (P). Se determină prin raportul dintre numărul total al turiștilor la numărul populației autohtone a țării/ regiunii receptoare.
Sezonalitatea circulației turistice – frecvența manifestării a variațiilor sezoniere are influențe puternice asupra eficienței activității turistice.
Metodele folosite pentru calculul coeficienților de sezonalitate sunt diverse dar mai frecvent se recurge la metoda mediei aritmetice. Conform acestei metode, indicii de sezonalitate se calculează folosind relația:
în care:
– reprezintă media lunară
-medie lunară generală
Pentru caracterizarea intensității și tendinței sezonalității, se aplică coeficientul de concentrare Struck (Cs). Acesta este de fapt o formă corectată a coeficientului Gini și se calculează folosind relația:
în care,
n – este numărul categoriilor
gi – ponderea fiecărei categorie în total
Acest coeficient de concentrare poate lua valori în intervalul . Valoarea minimă posibilă (, este independentă de numărul categoriilor considerate, ceea ce îi dă coeficientului avantajul unei interpretări facile și comparabile. Valoarea 1 este atinsă atunci când concentrarea este maximă iar valoarea 0 atunci când există o distribuție uniformă .
Luând în considerare faptul că societatea își desfășoară activitatea în mediul rural, prestând servicii turistice, în studiul de investigare și fundamentare a afacerii trebuie analizată următoarea tipologie de indicatori:
Indicatori generali:
Valoarea încasărilor totale
Încasarea medie pe turist sau pe zi
Cheltuieli totale
Venitul net calculat ca diferență între cifra de afaceri și cheltuielile totale sau raportând masa profitului la mijloacele care l-au realizat
(PR/CA x 100)
Indicatori ai eficienței activității de cazare:
Coeficientul de utilizare a capacității (CUC)
CUC- NZT/Cmax x 100
Unde: NZT-număr zile turist
Cmax- număr zile calendaristice de cazare
Eficiența cazării se calculează prin intermediul indicatorilor generali
Indicatorii specifici: încasarea medie pe un loc de cazare, profit/loc.
Indicatori de eficiență ai alimentației:
R=P/D x 100
Unde: P- profit
D= desfacere
Pentru toate mijloacele destinate închirierii:
Încasarea medie pe automobil, pe tip de mașină-inventar, pe zi-mașină activă.
3.1.3 Indicatori de implementare a afacerii în agroturism
În unitățile industriei rurale și a serviciilor se impune un proces complex de modernizare a producției ce vizează în principal perfecționarea forței de muncă, a tehnologiilor practicate și a sistemului de promovare a activității.
Ca urmare a modernizării, efectele corespunzătoare se regăsesc în creșterea performanțelor economice și dezvoltarea acestora, prin calculul următorilor indicatori ce reflectă eficiența investițiilor:
∆P = ∆Qi (p0-c0)
unde: ∆P = profit suplimentar
∆Qi = producția fizică suplimentară obținută după dezvoltare (modernizare)
p0 și c0 = prețul de vânzare și respective prețul de cost
Procesul complex al modernizării determină obținerea unor efecte pe mai multe planuri, conform obiectivelor stabilite initial și anume:
Creșterea randamentului utilajelor (prin reduceea timpului destinat producției);
Creșterea nivelului de automatizare a operațiunilor (prin creșterea productivității muncii);
Reducerea timpului alocat reparațiilor și întreținerii;
Reducerea cheltuielilor materiale, pentru energie și combustibil (prin eliminarea rebuturilor);
Îmbunătățirea calității produselor;
Îmbunătățirea condițiilor de exploatare;
Reducerea nivelului de poluare a mediului.
Aceste obiective poate influența direct sau indirect sistemul de indicatori pentru calculul eficienței investițiilor. Pentru calculul profitului suplimentar se va utiliza următoarea relație:
∆P = ∆Q + ∆p + ∆c
Unde: ∆P = profit suplimentar
∆Q = producție fizică suplimentară (influență directă, pozitivă);
∆p = prețul de vânzare cu influență indirectă, pozitivă, prin pătrunderea pe noi piețe sau fiabilitatea produselor;
∆c = prețul de cost cu influență indirectă, pozitivă, prinreducerea consumurilor specifice, valorificarea eficientă a materiei prime, creșterea productivității muncii etc.
Dacă în analiza eficienței investițiilor se ia în considerare dezvoltarea potențialului de producție, se vor calcula următorii indicatori:
Termenul de recuperare a investiției:
T = I
∆P
Unde: T = termenul de recuperare (ani)
I = investiția efectuată
∆P = profit suplimentar obținut în urma investiției
Coeficientul de eficiență a investițiilor
C = ∆P
I
Unde: C= coeficientul de eficiență a investițiilor
În afacerile din agroturism, oportunitatea unei investiții se poate analiza prin calculul unor indicatori previzionali, în urma căruia se poate lua decizia de investire. Acești indicatori vor fi prezentați în ceea ce urmează:
Marja Brută (MB) – ca diferență între încasările totale și cheltuielile totale efectuate pentru exploatarea obiectivului turistic
MB = ÎT – P
Unde: ÎT = încasările totale efectuate pentru exploatarea obiectivului touristic
P = cheltuielile efectuate pentru achiziționarea mărfurilor și serviciilor aferente
Calculul încasărilor totale presupune studierea unui alt indicator, utilizarea previzibilă a obiectivului (UP), ce depinde de prețurile și tarifele practicate, de clienții potențiali și de amplasarea obiectivului turistic. Acest indicator estimează procentul de ocupare a camerelor și a meselor, pe zi sau pe an.
Marja Netă (MN), ca diferență între mara brută și cheltuielile cu forța de muncă
MN = MB – F
Unde: F = cheltuielile cu forța de muncă
Marja de activitate (MA), ca diferență între marja netă și cheltuielile de funcționare a obiectivului turistic (întreținere, energie electrică, reparații)
MA = MN – CF
Unde: CF = cheltuieli de funcționare
Marja de exploatare (ME), ca diferență între marja de activitate și cheltuielile de exploatare și comercializare ( cheltuieli de întreținere, cheltuieli administrative, cheltuieli de publicitate etc )
ME = MA – CE
Unde: CE = cheltuielile de exploatare și comercializare
Beneficiul brut (BB), ca diferență între marja de exploatare a amortizării și a cheltuielilor cu creditele, dobănzile, chiriile etc.
BB = ME – (A + FF)
Unde: A = amortizarea
FF = cheltuielilor cu creditele, dobănzile, chiriile etc.
Beneficiul net (BN), ca diferență între beneficiul brut și impozitul pe beneficii.
BN = BB – IB
Unde: IB = impozitul pe beneficii.
Sistemul de indicatori practicați în turismul rural, în contextul dezvoltării durabile
Turismul durabil poate fi definit ca modalitate de dezvoltare a formelor de turism prin abordarea managerială și de marketing corespunzătoare integrității natural, sociale și economice a mediului, prin asigurarea generațiilor viitoare a exploatării resurselor naturale și culturale din prezent. De aceea, sistemul de indicatori ai turismului durabil vizează studierea impactului turismului asupra mediului înconjurător, prin analiza relației turist – resurse naturale – serviciu turistic.
Noțiunea de impact asupra unei zone turistice este redată prin următoarele elemente:
Cadrul natural și varietatea potențialului turistic;
Existența infrastructurilor generale, care să asigure accesul și informarea;
Existența unor structure de cazare, alimentație publică și agreement.
Astfel, conform Organizației Mondiale a Turismului, indicatorii dezvoltării durabile ce trebuie luați în considerare pentru investigarea și fundamentarea unei afaceri în turismul rural sunt următorii:
Tabelul nr. 3.3
Indicatorii durabilității în turism
Sursa : What Tourism Need to Know : A Practical Guide to the Development and use of Indicators of Sustainable Tourism, WTO, 1996, p. 143
Dezvoltarea turismului rural implică practicarea unor activități agricole și industriale în apropierea unor arii protejate, ceea ce înseamnă că resursele naturale, umane și culturale trebuie exploatate echilibrat pentru a oferi posibilitatea dezvoltării durabile a așezărilor turistice respective.
3.2 Analiza economico-financiară în afacerea din turismul rural
Turismul, din punct de vedere economico-financiar, implică investiții masive în infrastructură și echipament tehnic, generând costuri de exploatare fixe, chiar și atunci când unitatea nu funcționează. Tocmai de aceea capitalul aferent finanțării este angajat pe termen lung, recuperarea fiind lentă.
În cadrul unei analize economico-financiare complete, luând în considerare posibilele scenarii de aplicare și riscurile aferente, ar trebui să se ia în considerare următoarele elemente:
a) Investiția de capital
b) Strategia de contractare
c) Ipoteze in evaluarea alternativelor (scenariilor)
d) Evoluția prezumata a tarifelor
e) Evoluția prezumata a costurilor de operare (servicii existente, personal, energie, operarea noilor investiții, intreținerea de rutina si reparații)
f) Evoluția prezumata a veniturilor
g) Analiza cost – beneficiu
h) Riscuri asumate (tehnice, financiare, instituționale, legale)
i) Analiza de senzitivitate
j) Indicatori calitativi
k) Indicatori cantitativi
Referitor la metodologia de calcul în analiza economică, activitatea de turism este influențată de tipologia serviciilor prestate, generând mai multe categorii de indicatori:
Pentru calculul eficienței activității de cazare se folosesc atât indicatori de efort ( numărul mediu de personal muncitor, valoarea medie a mijloacelor fixe, valoarea medie a mijloacelor circulante, cheltuielile totale pentru activitatea de cazare, cheltuieli cu salariile, capacitatea de cazare disponibilă etc. ), cât și indicatori de efect: încasări din activitatea de cazare, venitul net, profitul, taxa pe valoarea adăugată etc. ).
Cei mai relevanți indicatori privind activitatea de cazare sunt următorii:
Volumul încasărilor totale (Ît)- reprezintă cumularea veniturilor din serviciile de transport, cazare, masă, tratament, agrement, servicii suplimentare, vânzări mărfuri, schimb valutar, alte servicii, taxe etc.
Încasarea medie pe turist (Îmt) și încasarea medie pe zi turist(Îzt)
Îmt = Ît Îzt = Ît
Nrt Nrzt
Unde: Nrt- număr total turiști
Nrzt- număr turiști-zile
Volumul cheltuielilor totale (Cht) reprezintă totalul cheltuielilor din transport, cazare, masă, tratament, agrement, servicii suplimentare, vânzări mărfuri, schimb valutar, alte servicii, taxe etc.
Cheltuiala medie pe turist (Chmt) și cheltuiala medie pe zi turist (Chzt):
Chmt = Cht Chzt = Cht
Nrt Nrzt
Profitul (P) rezultat ca diferență dintre volumul încasărilor totale și volumul cheltuielilor totale
P = Ît – Cht
Rata rentabilității profitului (Rp%) sau rata rentabilității (Rr%), ca raport între totalul profitului și totalul mijloacelor care l-au creat:
Rp% = P x 100
Ît
Rr% = P x 100
Cht
Rp% = P x 100
Ff + Mc
Unde: Ff – volumul activelor fixe
Mc- volumul activelor circulante
Productivitatea muncii (W), ce exprimă gradul de utilizare a forței de muncă:
W = Ît x 100
N
Unde N – Numărul mediu al lucrătorilor pe an
W = Vn x 100
N
Unde Vn – Venitul net
W = P x 100
No
Unde No – Numărul de lucrători operativi
Coeficientul de utilizare a capacității (Cuc), care arată gradul de ocupare a spațiilor de cazare într-o anumită perioadă de timp.
Cuc = Nzt
Cn x nz
Unde: Nzt – număr de înnoptări sau zile-turist
Cn – capacitatea nominală
nz – număr de zile de funcționare
Încasarea medie pe un pat se determină raportând încasările efective la numărul de paturi
Cheltuiala medie pe un pat se obține raportând cheltuielile efective la numărul de paturi.
Calculul eficienței activității de alimentație publică cuprinde indicatori cu aceeași semnificație ca cei din activitatea de cazare, dar și indicatori specifici activității de alimentație publică (de efort și de efect), și anume: desfacerile de mărfuri, producția culinară, cheltuieli totale, cheltuieli de circulație, număr mediu de personal operativ, soldul mediu al mijloacelor circulante.
Cei mai utilizați indicatori pentru activitatea de alimentație publică sunt:
Productivitatea muncii (W):
W = CA
Nop
Unde: CA – Cifra de afaceri
Profitul mediu pe lucrător (Pm)
Pm = P
Nop
Cheltuieli de circulație la 1000 lei desfacere (nivelul relativ al cheltuielilor)
Nch = Ch x 1000
CA
Valoarea desfacerilor pe loc de masă (Vd):
Vd = CA
Nm
Unde: Nm – număr de mese
Încasarea medie pe consumator (Îc):
Îc = CA
Ncons
Unde: Ncons – număr consumatori
Afluxul de consumatori la masă (Ac)
Ac = Ncons
Nloc
Nloc – număr de locuri
Calculul eficienței economice pentru activitatea de transport turistic
Coeficientul de utilizare a parcului auto (Cup), se calculează raportând numărul de zile active mașină (Nza) la numărul de zile calendaristice mașină (Nzc) și reflectă gradul de folosire a mijloacelor de transport din parcul auto într-o anumită perioadă de timp:
Cup = Nza
Nzc
Coeficientul de utilizare a capacității de transport (Cuct) :
Cuct = Ckm
Lkm
Unde: Ckm – turiști transportași – kilometri parcurși
Lkm – număr de locuri- kilometri
Încasări și cheltuieli din activitatea de transport , atât intern, cât și internațional.
Calculul eficienței economice a investițiilor în turism:
Volumul capitalului investit sau valoarea investiției (Vci)
Vci = Id + Ic + Mo +Cs
Unde: Id – capital pentru investiții directe
Ic – capital pentru investiții colaterale
Mo – necesarul de mijloace circulante
Cs – cheltuieli suplimentare (pregătirea cadrelor, supravegherea lucrărilor etc. )
Durata de realizare a lucrărilor de investiții (D), investiții în obiective noi, modernizări ale obiectivelor existente, retehnologizări.
Durata de funcționare a obiectivului (Df) formată din durata de realizare a investiției, durata de atingere a parametrilor, durata de funcționare normală, durata eficientă de funcționare și durata de declin.
Capacitatea obiectivului, exprimată în numărul locurilor de cazare și de alimentație sau în mp pentru suprafețele cu alte funcțiuni (piscine, birouri etc)
Investiția specifică (Is) reflectă volumul necesar de investiții pentru realizare unui loc de cazare sau unui loc la masă sau a unui mp.
Durata de recuperare a investiției totale (D) se exprimă în ani/ luni și se poate calcula după următoarele formule:
Dacă se are în vedere profitul:
Dpr = Ik
P
Unde: Ik- valoarea de investiție totală majorată
Dacă se au în vedere acumulările anuale (At):
Da = Ik
At
Coeficientul de eficiență ecnomică a investițiilor (e) reflectă corelația dintre profitul obținut în urma investiției (Ph) și efortul de capital investit. Pentru obiective noi:
E = Ph
It
3.3 Afacerea în turismul rural- metodologie de implementare
Inițierea și dezvoltarea unei afaceri și mai ales a uneia în turismul rural depinde în primul rând de nivelul de pregatire al managerului și de experiența sa. Astfel, acesta trebuie sa aibă capacitatea de analiză a afacerii, în ceea ce privește obiectivele propuse și atingerea acestora prin alocarea eficientă a resurselor disponibile.
Pentru stabilirea obiectivelor în dezvoltarea afacerii din turismul rural trebuie luate în considerare următoarele aspecte:
Analiza punctelor tari și slabe în ceea ce privește factorii de turism rural. Pe baza acestei analize sunt stabilite măsurile ce trebuie luate pentru îmbunâtâțirea punctelor slabe.
Evaluarea opțiunilor oferite de sistemul agricol. Dezvoltarea afacerii depinde de produsele agricole și de gradul de implicare a familiei, prin resursele furnizate: resurse umane, agricole și spațiu de locuit.
Posibilitățile oferite de comunitatea rurală, prin nivelul de valorificare a resurselor de atractivitate turistică.
Conform literaturii de specialitate, pentru demararea unei afaceri turistice într-o localitate, primul pas este constituirea grupului de inițiativă sau de interes. Acesta trebuie să fie interesat de creșterea veniturilor, îmbunătățirea capacității de primire și amenajarea unor zone rurale pentru a fi cât mai eficiente.
Drucker spunea că ”sarcina unui manager este să pună în valoare capacitățile personalului din subordinea sa și să neglijeze slăbiciunile sale- aceasta se aplică în egală măsură atât șefului cât și subordonaților unui manager.” De aceea, pentru antreprenorii eficienți din mediul rural identificam urmatoarele calitati::
Pun accent pe rezultatele obținute în exterior și nu pe efortul depus în interior;
Neglijează slăbiciunile și nu se leagă de lucruri pe care angajatul nu le poate face, stimulându-l pentru perfecționare;
Pune accent pe aptitudini și calități;
Își prioritizează obiectivele pentru a obține rezultatul scontat și ignoră compromisurile;
Ia decizii pe baza rezultatelor obținute;
Cunoaște cel puțin o limbă de circulație internațională;
Cunoaște elemente de interculturalitate;
Are capacitate de adaptare, profitând de oportunitățile oferite de procesul de liberalizare economică.
In general, funcțiile grupului de inițiativă presupun un efort în rezolvarea următoarelor probleme:
elaborarea proiectului de amenajare agroturistică a localității;
organizarea cercetării de piață;
stabilirea listei cu produsele turistice ale localității și dezvoltarea acestora;
stabilirea standardelor de calitate a produselor și respectarea acestora;
dezvoltarea celor mai bune pachete de produse de calitate cu valoare mare;
pregătirea materialului publicitar;
promovarea produsului;
menținerea legăturii cu agenții cheie de pe piață;
rezolvarea unor probleme ale comunității;
menținerea legăturii cu organele de conducere locale;
stabilirea unor politici unitare de prețuri și tarife;
participarea la expoziții.
Dezvoltarea turismului în spațiul rural își propune să rezolve problemele economice, legate de depopulare. Prin asigurarea condițiilor practicării unor activități rentabile la sate se urmărește stoparea migrării și revenirea forței de muncă din mediul urban spre zonele de origine, creșterea gradului de stabilitate a populației active, îmbunătățirea condițiilor de viață, protejarea și conservarea mediului înconjurător, ca factor de recreere și refacerea potențialului creator al individului, crearea condițiilor pentru desfășurarea altor activități economice, industriale, agricole, comerciale în spațiul rural.
Pentru organizarea eficientă a afacerilor turistice rurale trebuie luate în considerare următoarele aspecte:
1. Cunoasterea capacității de absorbție a turiștilor. Această capacitate presupune atât evaluarea spațiilor de cazare, cât mai ales corelarea acestora cu posibilitatea de asigurare a hranei, cu asigurarea transportului și a altor servicii pe care, conform publicității făcute, spațiul respectiv le poate pune la dispoziția turiștilor. Lipsa unei astfel de corelări determină fie o irosire a unor resurse și o folosire ineficientă a acestora, fie, dimpotrivă, o suprasolicitare a acestora cu consecințe negative asupra calității , imposibilitatea de a asigura serviciile solicitate, cu repercursiuni asupra satisfacerii clienților.
2. Estimarea corectă a investițiilor. Pentru a reuși obținerea unor rezultate. pozitive, orice practicant de turism rural trebuie să pună la dispoziția turiștilor un minim de confort reclamat de astfel de norme aflate în vigoare. Chiar și simpla activitate de campare în gospodăria țăranului reclamă din partea acestuia anumite servicii care pot fi îndeplinite cu anumite eforturi: apă, grup sanitar, pază pe timpul nopții etc.
3. Cunoașterea corectă a oportunităților pe care zona rurală le oferă pentru diversificarea serviciilor. Trebuie avut în vedere faptul că diversificarea serviciilor oferite contribuie mult la creșterea calității activităților de turism rural. Indiferent de categoria de turiști, atât pentru tineri cât și pentru cei vârstnici, atăt pentru cei sănătoși cât și pentru cei bolnavi, oferirea unor condiții optime de relaxare și odihnă, toate trebuie prevăzute și organizate din timp.
4. Analiza conștiincioasă a parametrilor calitativi ai serviciilor ce pot fi oferite. Este important de stabilit nivelul optim de împletire a rafinamentului civilizțtiei moderne cu tradiționalismul și modelul de viață rural. Este ideal ca elementele moderne să fie implementate cât mai discret și mascat dovedindu-și utilitatea mai pregnant decât prezența.
5. Activitatea din turismul rural se poate desfășura în variante practic nelimitate, de la simpla asigurare a locului de campare în grădina taărănească, spre gazduirea simplă în odăi sau case neutilate, până la formele cele mai complexe și rafinate care presupun cazare, masă și divertisment.
3.3.1 Optimizarea procesului de implementare a unui proiect în turismul rural
Paradigmele evoluțiilor economice din ultimul deceniu au schimbat decisiv ritmurile de dezvoltare, iar flexibilitatea și adaptabilitatea au devenit factori imperativi
pentru o supraviețuire economică. Tendințele actuale constau în creșterea gradului de conștientizare asupra importanței planificării de proiecte investiționale, având în vedere concurența de pe piață. Mai mult decât atât, aceste proiecte investiționale au la bază anumite dimensiuni obligatorii impuse de standardele europene, privind criteriile de protecție a mediului, aspectele sociale și considerentele etice.
Instrumentul care permite depistarea în timp util a viabilității unei afaceri este studiul de fezabilitate. Acesta presupune realizarea unei analize complexe asupra aspectelor economico-financiare, tehnice, de management etc. ale unui proiect de investiții precum și a factorilor implicate, cum ar fi criteriile de protecție a mediului, aspecte sociale și juridice, factori de timp și de risc etc. Studiul de fezabilitate are scopul de a investiga alternativele și de a evalua rezultatele scontate în funcție de opțiunea implementării.
Studiul de fezabilitate, în teoria Managementului Ciclului de Proiect, urmărește 5 domenii principale de analiză:
Domeniul tehnic, în cadrul căruia sunt analizate componentele de producere, procesele, produsele, programele și strategiile aplicate. O importanță deosebită o poate avea tipul componentelor de producere, dependențele de piața de resurse și materii prime etc.
Domeniul economic, în care se studiază disponibilitatea resurselor pentru implementare și posibilitatea obținerii de profit, fiind utilizată analiza cost-beneficiu .
Domeniul legal, privind respectarea normelor juridice în implementarea ideii de proiect.
Domeniul organizațional, referitor la capacitatea beneficiarului de a valorifica oportunitățile ce apar.
Domeniul planificării sistemice, în care se estimează durata procesului de pregătire a planului de implementare.
Fig. Nr.3.1
Domeniile studiului de fezabilitate
Sursa: prelucrare informații după Studiul ”Esența studiului de fezabilitate”
Studiile de fezabilitate urmăresc in mod obiectiv și rațional scopul de a descoperi punctele forte și punctele slabe ale proiectului, oportunitățile și amenințările și în cele din urmă expun perspectivele de succes.
Structura studiului de fezabilitate este racordată la necesitatea de expunere a tuturor elementelor necesare proiectului și poate fi următoarea:
Date generale
Primul capitol stabilește identitatea proiectului, a persoanei care îl elaborează, a autorității contractante și a amplasamentului, fiind detaliată tema de proiect. În cadrul expunerii temei, se descrie oportunitatea investiției, starea actuală a investiției și rezultatele preconizate.
Date tehnice
În acest capitol se descrie situația juridică privind amplasarea terenului ocupat de obiectivul investiției, încadrarea în planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului, precum și caracteristicile geo-fizice ale terenului. De asemenea, se descriu rețele tehnologice privind corespunderea utilităților disponibile cu obiectivul investiției. În analiza datelor tehnice se iau în considerare toate aspectele relevante privind parametrii tehnici, economici, de mediu, legalitate și riscuri. Se efectuează argumentarea tehnologiei selectate prin prisma eficienței economice și energetice, a securității tehnice și ecologice.
Se elaborează, de asemenea, un plan de marketing, cu scopul determinării serviciilor oferite, identificării potențialilor consumatori și pentru elaborarea strategiilor de promovare. Activitățile de bază vor fi următoarele:
Analiza mediului de marketing în care va activa locația;
Analiza SWOT;
Mixul de marketing;
Fundamentarea strategiilor de marketing;
Determinarea bugetului pentru promovarea serviciilor.
Durata de realizare și etapele principale
Această etapă este transpusă într-o formă grafică ce urmărește eșalonarea execuției lucrărilor pe săptămâni și luni. Totodată, se precizează soluțiile principale de sistematizare spațială, necesarul în construcții, idei privind organizarea lucrărilor de constructive, soluții pentru asigurarea de resurse termo-energetice, apă și canalizare, activități de control și supraveghere. De asemenea, foarte important de menționat sunt măsurile de protective a mediului.
Costul estimativ al investiției
Se menționează costurile totale pentru realizarea investiției, dar și separat conform etapelor de execuție, stabilindu-se necesarul de costuri pentru proiectare, asistență tehnică și supervizare, dar și pentru publicitate.
Analiza socio-economică și financiară.
Analiza financiară furnizează date pentru monitorizarea și evaluarea performanței financiare, bazându-se pe ratele financiare și previziunile cu privire la fluxurile de intrări și ieșiri, prețuri și structura veniturilor și cheltuielilor pe perioada de analiză a investiției.
Criteriile minime de evaluare a fezabilității unui proiect investițional sunt:
Valoarea netă actualizată (VNA)
Acest indicator se deduce prin utilizarea ratelor de actualizare și a unei serii de plăți și încasări viitoare.
Rata internă de rentabilitate financiară (RIRF)- reprezintă momentul în care valoarea actualizată totală devine egală cu valoarea investiției.
Coeficientul beneficiu/cost – raportul dintre fluxul de beneficii și valoarea prezentă a fluxului de costuri.
Dacă este <1 înseamnă că proiectul ar putea întâmpina probleme cu fluxul de numerar și poate fi respins de finanțatori
Dacă este >1 înseamnă că beneficiile depășesc costurile, deci proiectul este indicat.
Termenul de recuperare a investiției reprezintă perioada de timp în care se recuperează investiția, pe baza fluxului de numerar net actualizat.
Analiza socio-economică furnizează informații de ansamblu asupra costurilor și beneficiilor pentru economia regiunii. Această abordare analizează externalitățile, redefinind costurile și beneficiile în fiecare etapă a proiectului.
5. Sursele de finanțare sau cofinanțare a proiectului de investiții.
În această etapă sunt indicate investițiile, valoarea și ponderea contribuțiilor din diverse surse cum ar fi: investiții private, credite bancare, bugetul de stat sau bugetele locale, credite străine, fonduri europene etc. Se specifică, de asemenea, condițiile de acordare a sursei (rata dobânzii, perioada de scadență etc).
6. Concluzii și propuneri
Concluziile constau în stabilirea necesității și oportunității economice, posibilităților de investiție, prezentând indicatorii tehnico-economici și financiari. Propunerile pot menționa diferite opțiuni de îmbunătățire,specifice proiectului.
Ministerul Turismului și Ministerul Agriculturii și Alimentației precizează într-un Îndrumar privind activitatea de agroturism desfășurată în pensiuni și ferme agroturistice, anumite criterii și norme privind stabilirea categoriilor de gospodării agroturistice, ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează.
3.3.2 Elemente specifice privind afacerea în agroturism
Activitatea ce se desfașoară în cadrul pensiunilor și fermelor agroturistice (cazare, alimentație, agrement, divertisment) constituie un tot unitar fiind componente ale produsului turistic. În acest sens, este necesară realizarea unei corelații între calitatea și aspectul dotărilor privind spațiul de cazare cu cele destinate alimentației și agrementului. În funcție de gradul de dotare și calitatea serviciilor oferite, spațiile de cazare se clasifică pe număr de stele pe baza unor criterii precise, stabilite prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 20/ 1995 .Aceste criterii sunt:
1. Criterii orientative privind localitățile agroturistice:
– să fie situată într-o zonă cu un cadru natural atractiv, nepoluat, în care să se poată practica una din formele de turism: social, cultural, montan, de vânătoare, de pescuit și să raspundă unei motivații a turismului legată de odihnă (recreere, agrement, refacere), tratament, instruire, practică agricolă ăi pastorală, hobby.
– să aibă drumuri și legături accesibile și practicabile în orice sezon și anotimp și eventual să beneficieze și de. mijloacele de transport în comun, pe calea ferata și/sau rutiere.
– să ofere zone și obiective de interes touristic, ca: monumente ale naturii, monumente arheologice, de arhitectură, istorice, alte forme de atracție turistică: tradiții, obiceiuri, activități folclorice, meșteșuguri etc., precum și trasee turistice pentru drumeție , ape curgătoare, lacuri etc.
– să fie dotată cu obiective de interes general ca: poștă, telefon, dispensar, farmacie, cinematograf, magazine diverse, sau să aibă acces ușor la astfel de dotări.
2. Criterii orientative privind ferma agroturistică:
– să fie amplasată în zone ale localităților nepoluate, cu drumuri de acces corespunzătoare și posibilități de parcare.
– să fie astfel organizată încât să prezinte un aspect atractiv, plăcut, de incredere, să fie bine întreținută, curată, împrejmuită.
– gospodăriile și construcțiile învecinate să aibă un aspect plăcut, să fie bine organizate.
– locuința să fie retrasă de la drum, spațiul rămas să fie plantat cu pomi, arbuști, gazon,flori.
– anexele gospodărești: grajduri, magazii, cotețe, remize etc., să fie amplasate în zona din spatele locuinței, în curtea de serviciu, separată de curtea principală, de primire, cu acces direct.
– toate construcțiile, locuința și anexele să aibă un aspect plăcut, să fie bine întreținute, zugrăvite, vopsite, curate.
-căile de acces interioare și spațiile de producție și auxiliare să fie curate în permanență.
– să aibă spații verzi, plantații de pomi, terase, foișoare, locuri de odihnă și agrement, locuri de joacă pentru copii etc., la dispoziția turiștilor.
3. Considerații generale privind locuința agroturistică
– spațiul și accesul destinat turiștilor să fie separate de cele ale gazdei
– camerele de cazare să fie decomandate ( cu acces direct din hol sau din casa scării), să fie spațioase, luminoase, însorite, (orientate sud, sud-est, sud-vest), cu posibilitate de încălzire, mobilate strict corespunzător normelor, de preferat cu mobilier simplu, tradițional, rustic, și eliminarea tuturor obiectelor lipsite de utilitate pentru turiști.
-să existe balcoane, terase la camere sau la holurile destinate turiștilor, cu șezlonguri, fotolii din răchită, mese, lumină electrică.
– să aibă o cameră de zi (living) destinată turiștilor pentru servitul mesei, pentru petrecerea timpului liber, jocuri de societate, lectură, ascultat muzică, vizionare TV.
– să aibă grupuri sanitare compuse din cadă sau duș, lavoar, WC, la dispoziția exclusivă a turiștilor, dotate cu apă curentă, să fie bine întreținute (cu faianță și gresie) și într-o perfectă stare de curățenie.
– să aibă posibilități de pregătire a mesei de către turiști, într-un spațiu separat, dotat cu obiectele și utilajele necesare preparării mâncării sau în bucătăria gazdei, cu posibilitatea separării compartimentelor și utilajelor pentru turiști.
– pentru locuințele cu mai multe camere (8-10 locuri) destinate cazării turiștilor, să poată primi grupuri mici de copii, însoțiți de un supraveghetor ( părinți, educatoare, profesor) asigurându-le și pensiune completă în ferma proprie sau în localitate, precum și locuri și obiecte de joacă și sport ( gropi de nisip, leagăne, topogane, teren de tenis, volei etc).
4. Considerații generale privind comportamentul gazdelor
– să primească cu multa solicitudine turiștii, punându-le imediat la dispoziție spațiile dinainte pregătite.
– să țină permanent spațiile destinate turiștilor la nivelul de dotare și confort omologat și clasificat
– să asigure curățenia zilnică a camerelor de cazare și a tuturor spațiilor destinate turiștilor, dar și a spațiilor cu destinație comună ( holuri, bucătărie, cămară, alei de acces exterior, balcoane, terase, foișoare etc)
– să permită accesul și chiar ajutorul turiștilor la unele activități zilnice din fermă sau gospodărie, la ingrijirea animalelor sau la activități din afara fermei sau localității
– să respecte programul zilnic al turiștilor ( mese, odihnă, recreere) asigurând un climat de liniște, odihnă, moralitate, ambianță.
– să asigure meniuri variate dupa rețete clasice și tradiționale locale, dar și meniuri la solicitarea turiștilor, cu produse din gospodărie, fermă sau localitate.
– să organizeze drumeșii, excursii in localitate si zonă, activități culturale.
Pensiunile turistice care au până la 20 de camere, indiferent dacă sunt rurale sau urbane vor fi clasificate pe stele, iar cele agroturistice cu până la 8 camere vor fi clasificate pe flori, potrivit Ordinului nr 636/2008 emis de Ministrul Turismului, Ovidiu Silaghi și au următoarele obligații:
Pensiunile agroturistice sunt obligate să ofere mese din produse naturale, preparate în gospodăria proprie, iar gazdele trebuie să se ocupe de programul turiștilor pe tot parcursul sejurului.
Administratorii de pensiuni turistice sunt obligați să urmeze un curs de pregătire profesională și să asigure personal calificat.
Dotările din camerele și din grupurile sanitare destinate turiștilor vor fi puse în exclusivitate la dispoziția acestora.
În interiorul acestora nu se admit lucrurile personale ale locatorului.
În cazul în care spațiile pentru prepararea mesei sunt destinate și pentru consumatorii din afară, iar numărul locurilor la mese este mai mare decât al celor de cazare, dar nu mai mic de 40 locuri la mese, spațiile în cauză se clasifică ca unități de alimentație publică potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale.
Pentru a fi încadrate într-o anumită categorie pensiunile agroturistice trebuie să îndeplinească o serie de criterii obligatorii. (Anexa nr. 1)
IV. CADRUL NATURAL ȘI ECONOMIC AL ROMÂNIEI, PE EUROREGIUNI
În literatura de specialitate este utilizat adesea termenul de “regiune”, folosit ca denumire a nivelului teritorial situat între nivelul național și cel local. Conform unei definiții acceptate pe plan international, încadrarea unui spațiu în rural sau urban se face conform raportului dintre populația rurală și cea urbană, astfel:
regiune predominant rurală este aceea unde peste 50% din populație locuiește în sate și comune
regiune semnificativă rurală, unde 15-50% din populație locuiește la sat
regiune predominant urbană, este regiunea unde mai puțin de 15% din populație trăiește în comunitățile rurale.
Concluzionând la cele menționate mai sus, o regiune este rurală dacă ponderea populației care trăiește în sate și comune este mai mare de 15%.
OECD definește noțiunea de așezare rurală prin folosirea indicatorului număr de locuitori la kilometru pătrat. Prin Tratatul de la Maastricht din 1992 s-a precizat că Uniunea Europeană, prin politica sa, trebuie să atenueze disparitățile dintre regiuni, a diferențelor de oportunități datorate dezvoltării întârziate; de creare a unor instrumente structurale și de politici regionale și comunitare corelate pentru înlăturarea diferențelor regionale și coordonarea diferitelor surse financiare în interesul politicii regionale eficiente.
NUTS- Nomenclature des Unites Territoriales Statistiques- este baza de referință unitară a statisticii regionale a UE. Scopul a fost de a elabora un sistem regional de statistică, pentru analize economice și pentru aplicarea politicii de dezvoltare.
Sistematizarea se bazează pe unități administrative, astfel:
NUTS 1- macroregiunile
NUTS 2- regiuni, grupare de județe sau landuri
NUTS 3- județe
NUTS 4- microregiunile, grupare de comune
NUTS 5- comunele.
Prezentarea regiunilor geografice cu potențial agroturistic și rural
În România au fost create 8 regiuni NUTS 2 (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru, București-Ilfov), iar delimitarea NUTS 3 s-a făcut la nivel de județe:
Tabelul Nr.4.1 Regiunile de dezvoltare din România (NUTS 2), în anul 2014
Sursa: Prelucrare date INS
Populației rurală nu este distribuită uniform pe teritoriul țării. Astfel, populația rurală are o pondere ridicată în anumite regiuni (Sud Muntenia – 57,1%, Nord Est – 55,2% și Sud- Vest Oltenia – 50,23%). Cea mai mare densitate, exceptând regiunea București-Ilfov, se înregistrează în regiunea Nord-Est (105,83loc/km2) în timp ce în partea de vest a țării spațiul rural este mai puțin populat (63,25 loc/km 2 în regiunea Vest). Aceste disparități își pun amprenta asupra dezvoltării socio-economice a zonei respective și asupra calității vieții populației rurale.
Se observă o discrepanță majoră între Regiunea București-Ilfov și celelalte 7 regiuni de dezvoltare, aceasta concentrând un număr mare de locuitori într-o suprafață mult mai mică (0,76% din teritoriul României și 11% din populație). Popuația rurală reprezintă numai 0,08% din populația totală a regiunii, de aceea considerăm important de analizat din punct de vedere agroturistic și rural numai cele 7 regiuni de dezvoltare a României, cu excepția Regiunii București-Ilfov.
Organizarea administrativă a teritoriului, prin distribuția numărului de municipii, orașe, comune și sate, pe regiuni de dezvoltare, se prezintă astfel:
Tabelul nr. 4.2
Organizarea administrativă a spațiului rural, pe regiuni de dezvoltare, în anul 2014
Sursa: Prelucrare date INS
Din tabelul anterior reiese că regiunea Sud-Muntenia are cel mai mare număr de comune (519), însă numărul cel mai mare de sate se regăsește în regiunea Nord-Est (2.414). Regiunea Vest se remarcă prin numărul cel mai mic de comune, respectiv de sate și anume 281 comune cu 1.327 sate, însemnând numai 10% din numărul total de sate și comune la nivel național.
Având în vedere structura economiei rurale din anul 2013, prezentată în capitolul 1, agricultura are ponderea cea mai ridicată (60,5%), iar serviciile agroturistice un procent semnificativ mai scăzut, respectiv 0,1%. De aceea considerăm necesar să facem o analiză a potențialului agricol și agroturistic pentru cele 7 regiuni de dezvoltare, exceptând Regiunea București-Ilfov, care nu prezintă caracteristicile favorizante unei dezvoltări rurale.
Astfel, vom prezenta valoarea producției ramurii agricole pe sectoare și regiuni de dezvoltare:
Tabelul nr. 4.3
Valoarea producției ramurii agricole, pe sectoare și
regiuni de dezvoltare, în anul 2014
Mil RON –
Sursa: prelucrare informații după date INS, Tempo-Online, 2015
Se observă ponderea ridicată a ramurii vegetale, față de cea animală și de serviciile agricole, având valoarea cea mai mare în Regiunea Sud-Muntenia și cea mai scăzută în Regiunea Centru. Referitor la ramura animală, aceasta prezintă o valoare mai scăzută în regiunile Sud-Vest și Vest, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în Regiunea Nord-Est. Valoarea produsă prin servicii agricole prezintă diferențe mult mai mari între regiuni, cea mai mică fiind în Centru (21 mil. RON), iar cea mai mare în Sud-Est (300 mil. RON), de 14 ori mai mare.
Analizând forța de muncă disponibilă, pe regiuni de dezvoltare și sexe, observărm următoarea structură:
Tabelul nr. 4.4
Resurse disponibile de muncă, pe sexe și regiuni de dezvoltare,
în anul 2014
Sursa: prelucrare informații după date INS, Tempo-Online, 2015
Numărul cel mai mare de resurse disponibile de muncă se remarcă în Regiunea Nord-Est, aceasta fiind și cea mai amplă regiune ca suprafață, respectiv populație. De cealaltă parte, Regiunea Vest prezintă numărul cel mai redus al resurselor disponibile de muncă, fiind totodată regiunea cu cel mai mic număr de locuitori. Pe sexe, situația este echilibrată, ponderea barbaților și a femeilor fiind foarte apropiată, 52% masculin, respectiv 48% feminin.
Totodată, am studiat și structura populației ocupate din activitățile economiei naționale relevante pentru studiul dezvoltării rurale:
Tabelul Nr.: 4.5
Populația ocupată pe activități ale economiei naționale,
pe regiuni, în anul 2014
Mii persoane-
Sursa: prelucrare informații după date INS, Tempo-Online, 2015
Se observă, din perspectiva regională, diferențe referitoare la numărul de persoane ocupate în agricultură, silvicultură și pescuit, exceptând regiunile Nord-Est și Vest, care reprezintă numărul cel mai mare, respectiv cel mai mic de persoane; se remarcă, de asemenea un număr ridicat de persoane și în Regiunea Sud-Muntenia.
Referitor la populația ocupată în ramura de hoteluri și restaurante se observă o schimbare în ceea ce privește concordanța cu populația totală; astfel, numărul cel mai mare de persoane ocupate se remarcă în Regiunea Centru, iar cel mai mic în Regiunea Sud-Vest.
Putem menționa, prin prisma numărului scăzut de persoane ocupate în aceste 2 ramuri, ca regiunile Sud-Vest și Vest trebuie luate în considerare pentru o diversificare a activităților din economia rurală.
Procentual, ponderea populației ocupate în ramura de agricultură, silvicultură și pescuit este de aproximativ 30%, însă cea a populației ocupate în hoteluri și restaurante este semnificativ mai mică, respectiv 2%.
Tot eferitor la populație, am studiat ratele de activitate și de șomaj, calculate pentru fiecare regiune în parte:
Tabelul nr.: 4.6
Structura populației active și a șomerilor, pe regiuni,
în anul 2014
Sursa: prelucrare informații după date INS, Tempo-Online, 2015
Situația cea mai favorabilă se manifestă în regiunile Vest și Nord-Vest, unde 69% din resursele disponibile de muncă sunt și active, iar numărul de șomeri este cel mai redus, la fel și rata șomajului. Regiunea Sud-Vest prezintă o rată de activitate ridicată, însă înregistrează în același timp și cea mai ridicată rată a șomajului. Această situație se explică și prin numărul redus de resurse de muncă disponibile și al numărului de persoane ocupate la nivel regional.
În ceea ce privește numărul mediu de salariați, la nivel de regiune, respectiv câștigul salarial mediu net lunar, putem observa următoarea situație, pe regiuni de dezvoltare:
Tabelul nr.: 4.7
Structura numărului de salariați și a căștigului salarial mediu net lunar, pe regiuni, în anul 2014
Sursa: prelucrare informații după date INS, Tempo-Online, 2015
Situația numărului de salariați nu prezintă diferențe foarte mari între regiuni, numărul cel mai mare se regăsește în regiunea Nord-Vest, iar cel mai redus în regiunea Sud-Vest. Însă, câștigul salarial mediu net lunar prezintă valori ridicate în regiunile Vest, Sud-Muntenia și Sud-Vest și cu puțin mai reduse în regiunile Nord-Est și Nord-Vest. Această situație paradoxală poate fi explicată prin direcționarea forței de muncă către alte domenii decât agricultura.
Legat de situația indicatorilor de pe piața muncii, am studiat și indicatorii din turismul rural, limitându-ne la pensiunile turistice și agroturistice, ca principale tipuri de structuri de primire din mediul rural.
Primul indicator studiat este numărul de pensiuni turistice și agroturistice prezente în cele 7 regiuni de dezvoltare:
Tabelul nr. 4.8
Numărul de pensiuni turistice și agroturistice și capacitatea de cazare,
în anul 2014
Sursa: prelucrare informații după date INS, Tempo-Online, 2015
Numărul de pensiuni agroturistice este semnificativ mai mare în toate cele 7 regiuni studiate, cele mai multe astfel de structuri de primire regăsindu-se în Regiunea Centru. Regiunea Sud-Est este cea mai puțin dezvoltată , fiind înregistrate numai 51 de pensiuni uristice și 88 pensiuni agroturistice.
În ceea ce privește capacitatea de cazare existentă în pensiunile agroturistice, numărul mediu de locuri de cazare este 16-18 locuri/ pensiune, se remarcă însă un număr mai ridicat în regiunea Sud-Est, unde structurile de cazare sunt în număr mai mic dar cu o capacitate mai mare de cazare. Aceeași situație se remarcă și în cazul pensiunilor turistice, cu un număr mediu de locuri de cazare între 19-21, iar în regiunea Sud-Est cu 23 locuri de cazare/ pensiune.
Analizând contextul economic actual, observăm că, decalajul dintre cele 7 regiuni considerate anterior nu este foarte mare, astfel că există potențial pe piața forței de muncă în toate regiunile, iar structurile de cazare din mediul rural se dezvolta, prin cresterea capacitatii de cazare.
Sisteme de practicare a turismului rural în România
De-a lungul timpului, resursele și obiectivele de interes turistic au fost puse în evidență prin diferite tipuri și forme de practicare, valorificând peisajele naturale și bunurile culturale ale României. Din punct de vedere istoric, primele resurse evidențiate prin turism au fost cele montane (pentru odihnă și recreere), urmate fiind de cele balneare și de litoral; apoi, a început valorificarea bunurilor culturale, prin înființarea de muzee și colecții particulare. În prezent, bisericile și mănăstirile vechi, ce dețin obiecte de cult deosebite, au devenit puncte importante de atracție turistică.
În România, după anul 1990 a început diversificarea formelor de practicare a turismului, având în vedere resursele existente. Astfel, s-au dezvoltat în timp și spațiu formele clasice de turism, cu evoluția ulterioară a unor subforme specifice.
Turismul montan
Munții Carpați au un rol foarte important în dezvoltarea fenomenului turistic, prezentând elemente favorizante practicării de drumeții, alpinism, diferite sporturi de iarnă, speoturism sau turism balnear. În România, peste 50% din domeniul schiabil se află în județele Brașov, Prahova, Dâmbovița, unde se găsesc și stațiunile Poiana Brașov, Sinaia, Predeal, solicitate pentru practicarea schiului de agrement și schiului sportiv.
Există și alte stațiuni montane, în județele Hunedoara, Caraș-Severin, Sibiu, Suceava și Maramureș, însă infrastructura turistică este modestă.
Turismul montan climateric reprezintă o formă de turism de sejur pentru recreere, odihnă și agrement, susținută prin condițiile bioclimatice și prin frumusețea peisajului montan, manifestându-se în următoarele stațiuni principale: Poiana Bașov, Pârâul Rece, Predeal, Sinaia, Durău, Bușteni, Păltiniș, Muntele Mic, Timișul de Sus etc. În medie, stațiunile montane concentrează aproximativ 15% din structurile de cazare și 10% din numărul de sosiri a turiștilor străini.
Turismul de drumeție montană este stimulat de frumusețea peisajelor, de diversitatea ecosistemelor, de relieful glaciar, vulcanic și carstic, remarcat în special în Munții Rodnei, Făgăraș, Parâng și Retezat, dar și în Munții Bihor, Cernei, Mehedinți, Aninei, Bucegi, Piatra Craiului, Postăvaru, Piatra Mare, Ciucaș, Rarău etc. Practicarea acestei forme de turism presupune existența unui traseu delimitat, cu marcaje și structuri de cazare.
Turismul de escaladă, prezent în versanți abrupți cum ar fi Munții Bucegi, Rarău, Piatra Craiului sau Hășnașului. Pe plan național se remarcă mai mult 60 de trasee de alpinism, printre care amintim: Jepii Mici- 5 trasee, Caraiman- 15 trasee, Coștila- 26 trasee, Moraru- 10 trasee etc.
Turismul balnear
Prin prezența stațiunilor balneo-climaterice sunt valorificate aproape toate tipurile de ape minerale, nămoluri organice și anorganice, climatul salinelor și potențialul terapeutic al litoralului și bioclimatelor de munte, recomandate în tratarea diferitelor boli.
România se situează printre primele țări din Europa, ca potențial balneo-climateric, concentrând o treime din resursele balneare europene. Menționăm astfel cele mai solicitate stațiuni balneo-climaterice din România, cu rol important și pe piața europeană: Călimănești-Căciulata, Băile Herculane, Băile Felix, Covasna, Băile Tușnad, Slănic Moldova, Vatra Dornei etc.
La nivel național, stațiunile balneo-climaterice dețin aproximativ 10% din structurile de cazare din țară, concentrând circa 10% din turiștii străini.
Turismul de litoral
În România sunt prezente 15 stațiuni de litoral, ce răspund următoarelor motivații ale turiștilor: odihnă și recreere, cură balneară, agrement nautic și sportiv etc. Aceste stațiuni dețin aproximativ 40% din totalitatea capacității de cazare, însă numai 8% din cererea turistică internațională; această statistică demonstrează nivelul calitativ slab al structurilor de cazare, o gamă limitată de dotări și de amenajări pentru agrement. Stațiunile de interes major sunt: Mamaia, Costinești, Eforie Nord și Neptun, având în vedere că în ultimele două stațiuni menționate oferta turistică s-a diverificat, prin tratamente balneare.
Turismul cultural-itinerant
Această formă de turism de bazează pe diversitatea elementelor de patrimoniu, culturale, istorice, religioase, etnografice, arheologice etc. Obiectivele turistice culturale sunt concentrate în special în următoarele județe: Brașov, Suceava, Neamț, maramureș, Vrancea, Sibiu, Vâlcea, Hunedoara, Alba, Bihor, Cluj, unde se regăsesc și multe elemente etnice, prin prezența multiculturalității. Cele mai numeroase obiective culturale sunt reprezentate de biserici și mănăstiri, fiind urmate de muzee, case memoriale și alte obiective ce aparțin instituțiilor publice.
Turismul de afaceri și congrese
Această formă de turism poate fi privită din două puncte de vedere: fie la nivel național, odată cu diversificarea preocupărilor politice, economice și științifice, fie la nivel de întreprindere, în scop comercial sau educațional. În ambele situații activitățile de agrement reprezintă o motivație secundară, dar foarte importantă pentru alegerea destinației. Existe câteva localități specializate în turismul de afaceri, cum ar fi: București, Sinaia, Mangalia, Rucăr-Bran etc.
Turismul rural
Această formă de turism de remarcă începând cu perioada 1920-1930, cănd cazarea se făcea ”la cetățeni”. Trecerea la o formă organizată de turism s-a realizat, însă, în anul 1972, prin identificarea celor 118 sate reprezentative pentru mediul rural românesc și care urmau să fie introduse în circuitul intern și internațional. În perioada următoare (1974) a fost însă interzisă cazarea turiștilor străini în locuințe particulare, astfel că doar câteva sate au reușit să încheie contracte și să funcționeze, respectiv Sibiel, Rucăr, Crișan și Murighiol. Această formă de turism s-a dezvoltat după anul 1990, prin înființarea ANTREC și sprijinirea populației rurale, prin diversificarea activităților economice.
Turismul de vânătoare și pescuit sportiv
Această formă de turism se datorează unui bogat fond cinegetic al României. Turismul de vânătoare se organizează în special în județele Suceava, Maramureș, Brașov, Neamț, Harghita, Caraș-Severin, Vâlcea, Bihor, Alba și Sibiu, unde există cabane speciale, fiind organizate partide de vânătoare la cererea turiștilor. Pescuitul sportiv se practică în Delta Dunării și Marea Neagră, în râurile mari și în unele lacuri naturale și antropice special amenajate. Alături de această formă de turism s-au conturat și altele, cum ar fi: turismul speologic, ecologic, de echitație etc.
Vititurismul
Prin această formă de turism sunt puse în valoare principalele zone viticole ale României și anume: Panciu, Odobești, Cotnari, Jidvei, Vrancea, Murfatlar, Recaș, Drăgășani etc. România este o putere viticolă în Europa, realizând circa 3% din producția totală de vin, aceste produse putând deveni unele reprezentative pentru țara noastră.
Turismul de aventură și sporturi extreme
În România, la începutul secolului XX, această formă de turism era organizată pentru drumeții montane, însă cu timpul s-a diversificat, fiind incluse unele activități mai riscante, cum sunt: rafting, canioning, caiac rodeo, hidrospeed, parapantă, deltaplan, bungee-jumping, offroad, mountainbike etc. În prezent, aceste activități pot fi practicate în mai multe județe din țară, în special în masivele Parâng, Vâlcan, Mehedinți și Godeanu.
Turismul ecologic și științific
Această formă de turism, numită și ecoturism, se practică în special în zone naturale protejate, cum sunt parcurile naționale, rezervațiile naturale, peisagistice sau în rezervații ale biosferei. În țara noastră, organizarea ecoturismului a început să se desfășoare în Munții Retezat, Delta Dunării și Munții Rodnei, unde traseele turistice sunt marcate, iar activitatea este controlată de un persoanal autorizat.
Turismul de sfărșit de săptămână
Nevoile consumatorilor, aflate în continuă creștere, au determinat apariția unor transformări ale peisajului natural, în special amenajări hidrotehnice, cum ar fi: lacul Belci (Onești), lacuri de pe Bistrița, lacuri de pe Argeș, de pe Olt. Odată cu aceste amenajări s-au dezvoltat și capacitățile de cazare, alimentație publică și agrement. Un rol esențial în dezvoltarea acestei forme de turism îl are cadrul natural, cu păduri, râuri, lacuri, izvoare cu ape minerale și termale, nămoluri terapeutice.
Turismul social
Se referă la identificarea de servicii turistice destinate grupurilor de persoane vulnerabile: copii și tineri încadrați în sistemul de învățământ, șomeri, pensionari, persoane cu nevoi speciale etc. Această formă de turism se concretizează în programe ce constau în sejururi în stațiunile de litoral, balneare sau în pensiuni turistice și agroturistice, derulate în extra-sezon, la care se aplica reduceri de tarife.
Considerăm că, în mediul rural, se pot manifesta toate formele de turism menționate anterior, în funcție de resursele naturale prezente, de infrastructura de transport și cazare și de posibilitățile de agrement, care sunt de asemenea și principalele motivații pentru turiști.
Strategii de susținere a turismului rural în România
România prezintă o situație favorabilă față de unele țări din Uniunea Europeană, dacă ne referim la mediul de investiții din turism, fiind favorizată de ratele de TVA și impozitul pe profit care sunt în general scăzute (ex: TVA-ul pentru serviciul de cazare este de 9%). Pe piața românească sunt prezente multe bănci europene, generându-se un sistem de creditare competitiv, favorabil agenților economici.
4.3.1 Strategii de finanțare a turismului rural
De-a lungul timpului România a beneficiat de finanțare a sectorului turistic, prin programele PHARE și SAPARD, dar și prin fondurile structurale acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală din perioada 2007-2013.
Astfel, gradul de implicare în activități turistice rurale a crescut, în special în sectorul pensiunilor, însă bariera de dezvoltare constă în experiența limitată a întreprinzătorilor în ceea ce privește prestarea de servicii și ospitalitatea.
Programul SAPARD
Acest program a constituit premisele financiare și tehnice necesare pentru procesul de aderare la structurile europene. Astfel, fondurile au vizat dezvoltarea socio-economică a mediului rural, prin susținerea producătorilor privați și prin acordarea de sprijin asociațiilor cu profil agricol, societăților comerciale agricole și consiliilor locale.
Măsura 3.4: ”Diversificarea activităților economice” s-a adresat următoarelor categorii de beneficiari:
1. Asociații familiale înregistrate, asociații și grupuri de producători;
2. ONG-uri (doar pentru cercuri de masini agricole);
3. Societăți cu capital privat egal sau cel puțin 75%;
4. Cooperative de consum și meștesugărești.
Printre domeniile eligibile de investiții se încadra și turismul rural, iar fondurile nerambursabile variau, în funcție de proiect, între 5.000 Euro și 200.000 Euro.
Obiectivele specifice domeniului de turism rural erau următoarele:
Construirea si modernizarea de pensiuni turistice rurale;
Cresterea investitiilor si a dezvoltarii serviciilor in domeniul agrementului in aer liber (zone de campare, baze sportive si de recreere, echitatie, ciclism montan etc).
PNDR 2007-2013
Turismul rural și agroturismul din România datorează o bună parte din dezvoltarea sa fondurilor europene implementate prin PNDR 2007-2013.
Măsura 313: ”Încurajarea activităților turistice” se referă la fondurile europene legate de turism în special pensiuni și totodată dezvoltarea agroturismului. Tipuri de investiții și cheltuieli eligibile: construcția, modernizarea, extinderea și dotarea structurilor de primire turistice (structuri agroturistice, etc.). Schimbarea destinației unei locuințe în structură de primire turistică și agroturistică este considerată, în cadrul acestei măsuri, investiție nouă.
Obiectivele specifice se referă la:
Crearea și menținerea locurilor de muncă prin activități de turism, în special pentru
tineri și femei;
Creșterea valorii adăugate în activități de turism;
Crearea, îmbunătățirea și diversificarea infrastructurii și serviciilor turistice;
Creșterea numărului de turiști și a duratei vizitelor.
Obiectivele operaționale se referă la:
Creșterea și îmbunătățirea structurilor de primire turistice la scară mică;
Dezvoltarea sistemelor de informare și promovare turistică;
Crearea facilităților recreaționale în vederea asigurării accesului la zonele naturale de interes turistic.
Beneficiari:
Micro-întreprinderile ;
Persoane fizice (neînregistrate ca agenți economici) care se vor angaja că până la data semnării Contractului de finanțare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată și să funcționeze ca micro-întreprindere, iar în situația în care, în urma autorizării, se modifică reprezentantul legal al proiectului, se vor depune toate documentele ce demonstrează transferul dreptului de reprezentare pentru noua formă de organizare juridică, această modificare neafectând respectarea criteriilor de eligibilitate și selecție ale Cererii de Finanțare ;
Comunele prin reprezentanții lor legali conform legislației naționale în vigoare, precum și asociațiile de dezvoltare intercomunitară realizate doar între comune și înființate conform legislației naționale în vigoare (Legea nr. 215/ 2001 a administrației publice locale cu modificările și completările ulterioare și Ordonanța Guvernului nr. 26/ 2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare);
ONG-uri, definite conform legislației naționale în vigoare;
Tipurile de structuri de primire turistice care pot fi finanțate sunt următoarele:
cazare: vile, bungalow-uri, cabane turistice, campinguri, sate de vacanță, popasuri turistice, căsuțe tip camping, pensiuni turistice si pensiuni agroturistice;
alimentație: restaurante, cramă cu specific local, gradină de vară, etc.,
investiții în activități de agrement: spații de campare, amenajări de ștranduri, piscine, jacuzii, achiziționare de mijloace de transport tradiționale (sanie, trăsură, barca cu vasle, etc.) pentru plimbări, trasee pentru echitație, inclusiv prima achiziție de cai în scop turistic (cu exceptia celor pentru curse și competiții) și asigurarea adăposturilor acestora, rafting, etc.
investiții în infrastructură la scară mică: centrele de informare, amenajarea de marcaje turistice, investiții legate de înființarea și amenajarea de trasee tematice (ex: “drumul vinului”, al ,,olăritului”, al „cioplitorilor în lemn”, etc.).
dezvoltarea și/ sau marketingul serviciilor turistice legate de turismul rural: materiale promoționale precum prima editare a materialelor în scopul promovării acțiunilor turistice: broșuri de prezentare, panouri de informare, etc.
Continuând succesul înregistrat de Programul SAPARD, pentru „Încurajarea activităților turistice” (Măsura 313) au fost contractate 1.684 de proiecte, în valoare de aproximativ 237 de milioane de euro. Proiectele finanțate prin această măsură au absorbit fonduri în valoare de aproximativ 87 milioane de euro. Din investițiile făcute de beneficiarii Măsurii 313 se constată o mai mare importanță acordată serviciilor de agrement aferente activităților turistice, lucru care denotă o eficientizare crescută a modalității de abordare în acest sector, prin prisma motivațiilor consumatorilor.
În contextul studiului de caz aplicat pe regiunea formată din județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara, am identificat comunele cu potențial turistic ridicat:
Tabelul nr.4.9
Comune cu potențial turistic ridicat și foarte ridicat
Sursa: prelucrare date după Anexa nr. 10 la Masura 313 din PNDR 2007-2013
PNDR 2014-2020
În perioada de programare 2014-2020, se remarcă Măsura 6: ”Dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor”, pentru care sunt alocate fonduri în valoare de 0,993 mld Euro. În cadrul acestei măsuri, o importanță majoră pentru studiul nostru o are cu precădere Submăsura 6.2: Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zonele rurale.
Conform fișei de prezentare a submăsurii 6.2, obiectivele specifice sunt:
diversificarea economiei rurale prin creșterea numărului de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non‐agricol;
dezvoltarea serviciilor și crearea de locuri de muncă în spațiul rural;
reducerea sărăciei în mediul rural;
încurajarea menținerii și dezvoltării activităților meșteșugărești tradiționale.
Beneficiarii eligibili pentru obiectivele menționate anterior sunt:
1. Fermieri sau membrii ai unei gospodării agricole rurale, care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități non‐agricole pentru prima dată;
2. Microîntreprinderi sau întreprinderi mici din spațiul rural, care își propun activități nonagricole și care sunt întreprinderi:
a. înființate în anul depunerii Cererii de finanțare (start‐up) pentru desfășurare de activități nonagricole sau cu o vechime de cel putin 3 ani fiscali, care nu au desfasurat activitati pana in anul depunerii acesteia;
b. existente care activează exclusiv în domeniul agricol și care vor desfășura activități nonagricole, pe care nu le‐au mai efectuat până la data aplicării.
Sprijinul financiar este acordat pe o perioadă de 5 ani și este în valoare de:
70.000 Euro/ proiect în cazul activităților productive, servicii medicale, sanitar‐veterinare, servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agrement și alimentație publică.
50.000 Euro/ proiect în cazul altor activități.
Orientările Strategice Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonei Montane
În ceea ce privește zonele montane din spațiul rural, în luna mai 2014 a fost aprobat Memorandumul privind Orientările Strategice Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonei Montane defavorizate pentru perioada 2014-2020, stabilinduse următoarele obiective:
1. Creșterea competitivității economice, prin:
creșterea veniturilor fermierilor;
sporirea gradului de instruire și informare al fermierilor în vederea dezvoltării de activități specifice și facilitarea accesului produselor lor pe piețele de desfacere.
Creșterea atractivității zonei montane defavorizate și stabilizarea populației montane, prin:
menținerea populației tinere în zonele montane defavorizate, cu accent pe zona rurală;
încurajarea diversificării activităților economice în zona montană defavorizată;
revitalizarea turismului montan pe principiile turismului durabil prin modernizarea infrastructurii specifice și a infrastructurii de transport și prin creșterea calității serviciilor de bază și a serviciilor oferite.
Ameliorarea calității factorilor de mediu din zona montană defavorizată și conservarea biodiversității, prin:
gestionarea durabilă a pădurilor;
conservarea biodiversității;
implementarea managementului durabil al deșeurilor;
Conservarea și valorificarea resurselor culturale, prin:
protejarea, promovarea și păstrarea patrimoniului imaterial și a creației contemporane;
promovarea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural material.
Fondurile necesare implementării actualelor orientări strategice provin din fondurile europene, accesibile în perioada 2014-2020, de la bugetul de stat și bugetele locale în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse, după caz, în condițiile legii.
4.3.2 Strategii de promovare a satului românesc pe piața externă
În literatura de specialitate se regăsesc numeroase clasificări cu privire la funcționalitatea satelor, fiind coroborate cu motivațiile turistice și cu oferta turistică, astfel:
Tabelul nr. 4.10
Oferta turistică asociată tipurilor de turism, tipurilor de sate și motivațiilor turistice
Sursa: prelucrare date după Cândea M., Erdeli G., Simion T., 2000, Potențial turistic și turism, Editura Universității, București, pag 65 și Cândea M., Bran Fl., Spațiul geographic românesc. Organizare-Amenajare-Dezvoltare, Editura Economică, București, pag 223
Prin diferențierea ofertei turistice, în funcție de tipologia satelor și a motivațiilor consumatorilor, se poate obține o strategie de diversificare a serviciilor în mediul rural, manifestată prin ameliorarea impactului sezonalității și prin integrarea mai multor tipuri de turism rural.
Pentru realizarea unei strategii de promovare a satului românesc trebuie identificate acele obiective care urmăresc viziunea turistului sub forma unui produs turistic nou. De aceea, această analiză a produsului turistic din mediul rural trebuie efectuată și prin prisma viziunii de marketing.
Pe lângă beneficiile de ordin economic care pot antrena agricultorii în activități de turism, pot fi menționate și beneficiile sociale, prin interacțiunea creată cu citadinii. Însă, uneori stilul izolat de viață al sătenilor reprezintă un factor determinant al conservării obiceiurilor și tradițiilor, prin lipsa de informații și prin diminuarea modernizării așezărilor.
Artizanatul rural va fi considerat întotdeauna un factor important în promovarea patrimoniului cultural al fiecărei țări, iar turismul rural este menit să susțină aceste activități, recunoscându-le valoarea și comercializând astfel de produse.
Festivalurile de artă populară și de producie artizanală sunt instrumente de promovare a creației artistice rurale, conturând atracția turistică locală.
Elementele ce diferențiază structura ofertei turistice rurale de cea din alte forme de turism, se concretizează printr-o viziune diferită de marketing, după cum urmează:
Factorul emoțional determină decizia de cumpărare a consumatorului; din acest motiv climatul practicării turismului rural este esențial, iar atitudinea gazdelor genereaza o potențială revenire;
Diversitatea serviciilor complementare este redusă față de alte forme de turism;
Promovarea produsului turistic rural se realizează prin intermediari sau pe bază de catalog de servicii;
Mixul de marketing este influențat de factorul sezonier, astfel că promovarea se face în general în extra-sezon, pentru ca prețul și distribuția să atingă valorile optime în timpul sezonului.
În acest sens, este necesar să studiem mixul de marketing integrat în procesul de promovare a produsului rural.
Marketingul turistic poate fi privit prin prisma unor procese economice ce se desfășoară la nivel național, regional sau local (marketing turistic macroeconomic), dar și în cadrul unui areal restrâns, cum ar fi o pensiune sau un restaurant (marketing turistic microeconomic). În ambele sensuri, scopul este ca această activitate economică să genereze profit.
Totodată, marketingul turistic este un marketing integrat, nu numai datorită naturii specifice a produsului turistic, dar și datorită posibilităților de utilizare corelată a unor acțiuni de marketing ale unei multitudini de întreprinderi (de exemplu, acțiuni promoționale întreprinse pentru promovarea unei zone sau a unei țări) și a obiectivelor culturale și sociale spre care sunt orientate mai mult sau mai puțin inițiativele puterilor publice în acest sector.
Produsul turistic rural
Oferta turistică se constituie dintr-o serie de elemente de atractivitate ambientală, artistică, istorică, culturală etc., care, împreună cu alternativele de receptare diferită cantitativ și calitativ, ca și cu infrastructura publică, formează premisele formulării ipotezelor de produs.
Conceptual de produs turistic rural reflectă totalitatea bunurilor și serviciilor oferite turiștilor de către o organizație, fermă etc. (transport, cazare, masă, agrement). Fiecare astfel de serviciu are trei niveluri:esența produsului (vacanța în mediul rural), produsul tangibil și produsul dezvoltat (accesibilitatea produsului turistic, participarea consumatorului la realizarea produsului turistic etc.).
Caracteristicile produselor sau serviciilor rurale determină conținutul acțiunilor de marketing initiate de agenții economici care îsi desfășoară activitatea în turism, atât pentru politica de produs, cât și pentru cea de preț, distribuție sau promovare.
Mixul de marketing reprezintă un complex de instrumente utilizate pentru actualizarea strategiilor, respectiv pentru realizarea obiectivelor fixate inițial.
Principalele particularități ale ofertei turistice și implicit agroturistice sunt: complexitatea, rigiditatea și substituirea.Complexitatea se referă la structură, rigiditatea presupune imposibilitatea stocării, lipsa adaptabilității la variațiile sezoniere, iar substituirea se referă la utilizarea ei în alte scopuri (congrese, afaceri etc.).
La nivelul țării noastre, cadrul natural este bogat, variat și complex, având o structură peisagistică deosebit de spectaculoasă, în concordanță cu formele de relief ce cresc progresiv de la câmpie la munte.
Prin activitatea de turism desfășurată în mediul rural sunt puse în valoare perioadele de extrasezon, atrăgând forță de muncă și utilizând productive resursele disponibile din comunitățile locale.
Resursele turistice antropice sunt reprezentate prn patrimoniul cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. Aceste resurse au dublă valență: în primul rând atestă caracteristicile epocii în care au fost create, dezvoltarea tehnicii și artei, dar și dezvoltarea socială și politică; de asemenea, resursele culturale se constituie în elemente muzeale, ca argumente de cunoaștere a unui eveniment din altă epocă.
Se poate menționa, de asemenea, potențialul etnofolcloric, prin bogăția de obiceiuri și tradiții, portul popular, limba și dialectele specifice, ospitalitatea gazdelor etc, precum și atracția pentru obiectele de artizanat.
Baza tehnico-materială cuprinde totalitatea mijloacele materiale, de care se folosește turismul rural, pentru realizarea funcțiilor sale economice și sociale. În acest context se au în vedere atât mijloacele materiale specifice turismului, cât și cele comune, aparținând altor ramuri, dar folosite și de turism (infrastructura generală). În cadrul bazei tehnico-materiale a turismului, capacitățile de cazare, de alimentație, agrementul etc., prin numărul și structura lor, reflectă, în cea mai mare măsură, gradul de dotare și dezvoltare turistică, în ansamblu sau la nivel teritorial (cu referire, mai ales, la spațiul rural).
Principalele elemente ale bazei tehnico-materiale sunt:
Structurile de cazare, capaciatea acestora și nivelul de confort.
Serviciul de alimentație publică, prin preparate culinare tradiționale într-un cadru plăcut, cu elemente de cultură, arhitectură, decorațiuni interioare și exterioare și cu programe artistice bine alese.
Baza de tratament și agrement, destinată să extindă și să diversifice posibilitățile de petrecere a timpului liber de către turiști. Pot fi menționate următoarele: mijloace destinate distracțiilor (cluburi, săli de jocuri, săli polivalente, parcuri de distracție etc.), mijloace de transport pe cablu, mijloace de agrement sportiv (terenuri de sport, centre de călărie, patinaj, sporturi nautice etc.), bazine de înot deschise și acoperite (unele cu ape termale) etc.
Forța de muncă- recrutarea, pregătirea și perfecționarea personalului care lucrează în turism constituie o problemă de bază a acestui sector de activitate, calitățile personalului fiind corelate cu tipologia serviciilor prestate (servicii de primire și cazare,organizarea alimentației turiștilor, servicii de distracție și agrement, organizarea de servicii de transport, prestarea de servicii suplimentare etc.). În cazul contractelor cu turiștii străini se impune cunoașterea unei limbi străine – element esențial pentru informarea și orientarea turiștilor.
Creșterea nivelului calitativ al produsului turistic românesc, indiferent de forma sa concretă, necesită aplicarea unor strategii de flexibilitate, de diversificare a genurilor de prestații turistice și de diferențiere a produsului turistic oferit, comparativ cu ofertele concurenților.
Prin introducerea nivelurilor de calitate se realizează următoarele obiective:
– produsul turistic rural este definit și devine comparabil la nivel național și internațional;
– turistul este informat, știe la ce să se aștepte, deci, scade riscul ca el să nu fie satisfăcut;
– turistul poate analiza ofertele și calitatea ofertelor;
– personalitatea unității de primire sporește;
-turistul înțelege mai bine de ce există tarife diferite, gazdele stabilindu-și tarifele după calitatea serviciilor prestate.
Sintetizând elementele fundamentale ale produsului turistic rural, trebuie menționate următoarele:
Atractivitatea resurselor: climatice, peisagistice, istorice, culturale, servicii turistice – ca o motivație de a vizita din nou zona;
Infrastructura: drumurile de acces, mijloacele de transport, telecomunicații, servicii de transport;
Spațiile de primire și restaurantele: recepția, cazarea și ofertele culinare – sunt elemente principale ale produsului turistic și reprezintă premisa revenirii turistului;
Dotările suplimentare:
Permanente: divertisment, construcții sportive și culturale, variate modalități de petrecere a timpului liber;
Ocazionale: culturale, artistice, evenimente comerciale (târguri, expoziții, festivaluri);
Resurse umane: educație civică, cunoștinte tehnice, profesionale și
culturale, simț al esteticului, ospitalitate (turismul este o industrie a
ospitalității).
Prețul/tariful
Pretul este elementul cel mai puțin controlabil pentru furnizorul de produse și servicii turistice rurale, pentru că nivelul său real este stabilit pe piață sub influența unor obiective variate sau a unor factori subiectivi pe care acesta nu îi poate determina, ci doar influența prin cantitatea de produse turistice oferite și nivelul costurilor de productie obținut. Cu toate acestea, chiar dacă este cel mai puțin flexibil element din punct de vedre al capacității de intervenție din partea furnizorului de servicii turistice, prețul poate fi influențat mai ușor pe o perioadă scurtă de timp.
Atunci când elaborează politica de preț pentru produsele și serviciile turistice oferite, furnizorul (pensiunea agroturistică sau operatorul de turism) trebuie să se bazeze atat pe factorii interni cât și pe factorii externi. Aceștia sunt grupați în Tabelul nr.:
Tabelul Nr.4.11
Factorii de influență asupra prețului în turismul rural
Sursa: prelucrare după Turcu D., Weisz J., 2008, Economia turismului, Editura Eurostampa, Timișoara, pag 67-69
În ceea ce privește politica de preț/tarif în turismul rural, se identifică mai multe strategii:
Strategia tarifelor globale, prin care se oferă pachetul minimal de servicii (transport, cazare, masă);
Strategia tarifului ridicat, poate fi practicată în situația în care oferta este exclusive sau limitată și în cazul unei oferte de lux, cu un grad ridicat de confort, destinată unei anumite categorii de turiști.
Strategia tarifului scăzut, utilizată în lansarea unui produs/ serviciu, fiind considerată o practică de pătrundere pe piață.
Strategia tarifelor diferențiate, aplicate în funcție de sezon, grad de confort, componentele pachetului de servicii etc.
Strategia tarifelor psihologice (395 lei, în loc de 400 lei). Pierderile sunt compensate prin creșterea numărului de turiști.
Strategia tarifului de monopol, aplicată în cadrul unor produse turistice exclusiviste.
Trebuie precizat că, în vederea creșterii eficienței utilizării bazei materiale, organizatorii de turism și prestatorii de servicii acordă turiștilor o serie de facilități sub forma unei reduceri de tarife sau a unor gratuități. Aceasta are ca efect stimularea cererii unui număr mai mare de persoane în perioadele de pre-, post – și extrasezon.
Distribuția produsului turistic rural
Distribuția reprezintă ansamblul activităților prin care este concretizată vânzarea produsului turistic (transferul prestațiilor de la prestator la consumator).
De regulă, comercializarea produsului turistic se realizează prin două sisteme de distribuție (desfacere):
Distribuție directă de tipul: prestator de servicii turistice – turist. În acest caz, turistul se adresează direct prestatorului de servicii turistice, solicitarea serviciilor fiind făcută fie pe parcursul efectuării călătoriei, fie prin rezervarea anticipată a serviciilor și confirmarea ei de către prestator. Ea este specifică formelor neorganizate de turism.
Distribuție indirectă: prestator de servicii turistice – intermediari – turist, în care turiștii preferă să se adreseze agențiilor de turism pentru a le organiza călătoria și a le asigura serviciile dorite. Ea este caracteristică formelor de turism organizat și semiorganizat.
Lanțul de întreprinderi turistice (agenții de turism etc.) prin care produsul turistic ajunge la turist prin procesul de vânzare-cumpărare se numește canal de distribuție. Principalele canale de distribuție a produselor turistice sunt:
1) Canalul scurt de tipul: producător – consumator. Exemplu: rezervarea care poate fi propusă direct turistului de către hotelier, touroperator sau organizatorul unui club de vacanță.
2) Canalul mediu de tipul: producător – intermediar – consumator; în turism acesta apare sub forma: prestatori direcți (transportatori, unități de cazare, unități de alimentație) – agenție de turism touroperatoare – turist.
3) Canal lung de tipul: producător – intermediar – intermediar – consumator. Exemplu: prestatori direcți (transportatori, unități de cazare, restaurante etc.) – agenție de turism touroperatoare – agenție de turism detailistă – turist.
4) Canal foarte lung de tipul: producător- intermediar – intermediar – intermediar – consumator. Exemplu: prestatori direcți – agenție de turism din străinătate – agenție de turism touroperatoare – agenție de turism detailistă – turist.
Promovarea
Promovarea este elementul esențial al mixului de marketing și se referă la ansamblul activităților, mijloacelor informaționale și a
modalităților de captare a atenției potențialilor clienți, cu scopul de a satisfice nevoile și dorințele acestora și implicit de a crește eficiența economică a serviciilor și produselor turistice furnizate.
Eficiența activităților de promovare a serviciilor turistice rurale poate fi crescută dacă întregul proces de promovare este observat la următoarele niveluri:
La nivelul pensiunilor: în acest caz se recomandă realizarea unor pliante sau broșuri care să prezinte facilitățile de cazare, condițiile de transport, informații despre meniul culinar, informații despre meșteșugurile practicate, etc.
La nivelul satului, zonei turistice, promoția se poate realiza utilizând materiale promoționale scrise (ghiduri turistice), casete video, etc. Aceste materiale trebuie să clasifice toate pensiunile existente în regiune care sunt pregătite pentru agroturism, incluzând de asemenea și informații despre întregul teritoriu și punctele de interes, etc.
La nivel regional, trebuie realizat un material mai amplu care să prezinte caracteristicile întregii zone (de exemplu, Tara Hațegului).
La nivel național, trebuie publicat un ghid agroturistic care să prezinte potențialul turistic al țării.
În materialele de promovare a produselor și serviciilor de turism rural trebuie incluse următoarele categorii de informații:
Denumirea localității, numele familei, fotografia casei/pensiunii, simbolurile animalelor care sunt crescute în fermă:
Informații detaliate despre locația agroturistică (număr de camere, număr de paturi, facilități, utilități, etc.)
Numărul de mese, produsele care pot fi consumate în fermă;
Alte elemente specifice: meșteșuguri, magazine, etc.
Modul de acces în regiune, în sat (drumuri, distanța până la cel mai apropiat oraș, mijloace de transport, restricții pe drumuri, etc.), chiar și o schemă a fermei și a modului în care aceasta este plasată în funcție de principalele drumuri de acces și mijloace de transport pe care le pot folosi turiștii.
Campaniile promoționale agroturistice pot fi realizate de asemenea și prin intermediul târgurilor și expozițiilor care să prezinte imagini ale zonelor respective, precum și prin organizarea de degustări de produse tradiționale specifice. În oricare dintre aceste situații vor fi distribuite materiale publicitare care să prezinte zona și pontențialul acesteia pentru agroturism.
Instrumentele de marketing utilizate în promovarea unei structuri de primire sunt următoarele:
Mape de informare;
Mijloace de semnalizare;
Publicitate în mass-media;
Cadouri oferite turiștilor;
Reduceri ale tarifelor practicate în extrasezon;
Pachete promoționale, care include mai multe servicii;
Site de prezentare pe internet.
În perioada actuală, o cale eficientă de promovare este cea prin intermediul internetului, care să transpună într-un site elementele menționate mai sus.
Un exemplu de pachet turistic complex, în cadrul unei pensiuni, se concretizează prin includerea următoarelor servicii:
Parcare proprie –fie că este vorba despre turiștii care tranzitează zona și servesc masa, fie de localnicii atrași de serviciile gastronomice.
Servicii de cazare : 15 camere cu 34 locuri de cazare
Servicii de alimentație publică, parterul clădirii este dedicate serviciilor de alimentație publică: două restaurante, cu o capacitate de 150, respectiv 60 de locuri la mese, barul – recepție (15 locuri), precum și foișorul (85 locuri) și terasa acoperită (30 locuri), deschise doar în perioada estivală. Totodată, dimensiunile acestor spații de servire permit desfășurarea celor mai diverse evenimente: nunți, botezuri, zile onomastice, dar și training-uri, instruiri și conferințe pentru firme.
Sală de conferințe: spațiul din interiorul restaurantului
sau foișorului poate fi adaptat pentru organizarea diverselor conferințe. La cererea clienților, poate fi dotat cu laptop, echipament videoproiecție, flipchart, sistem de sonorizare și acces internet – wireless;
Servicii de agrement: datorită potențialului natural și antropic pot fi practicate următoarele tipuri de turism:
turismul religios, cel mai bine, atrage un număr semnificativ de turiști români și străini pe parcursul întregului an;
turismul cultural (obiceiuri și tradiții populare): incluzând elemente de arhitectură medievală, un bogat patrimoniu arhitectural urban și rural cu numeroase monumente istorice incluse pe lista Ministerului Culturii și Cultelor, case memoriale, muzee și evenimente cultural – artistice.
turismul gastronomic: în spațiile dedicate alimentației publice poate fi degustată bucătăria tradițională
turismul forestier (culesul plantelor medicinale, fructelor de pădure sau ciupercilor, terapia pădurii, etc.):
turism de odihnă și recreere (inclusiv turismul de weekend), în special în sezoanele de iarnă;
cicloturismul: fără a exista o infrastructură specifică cicloturismului, zona poate fi tranzitată cu bicicleta atât pe drumurile asfaltate și modernizate (ciclotrasee rutiere), cât și pe drumurile d exploatare forestieră (ciclotrasee montane) ce fac legătura între principalele obiective ale zonei;
turismul de vânătoare, zona
turismul de fotografie, prin bogata valoare peisajistică, avifaunistică și arhitecturală (urban și rural);
bird-watching –ul:
Organizarea de pachete turistice complete pentru sfârșitul de săptămână, punându-se accent pe marile sărbători bisericești (Sfintele Sărbători de Paști, Floriile, Crăciunul, etc.);
Alte servicii cu plată / fără plată.Toate aceste servicii suplimentare oferite au rolul de a fideliza clienții actuali și de a spori gradul de atracție al turiștilor și de a influența în sens pozitiv indicatorii, precum gradul mediu de ocupare, numărul înnoptărilor sau durata medie a sejurului.
În contextul european, specialistul francez Henri Grolleau a propus următoarele direcții de dezvoltare a turismului rural și agroturismului:
Formularea mai concisă adefiniției pentru turismul rural, care să înlesnească culegerea datelor statistice din acest sector, fiind agreată de toate țările membre. O definire comună ar facilita elaborarea unei strategii de dezvoltare a turismului rural în toată Europa.
Definirea conceptului de agroturism- pentru orientarea turistului către acest sector trebuie correlate toate abordările asupra termenului, care să descrie produsul sau serviciile care atrag turiștii către zonele rurale.
Codificarea produselor din turismul rural- pentru ca produsele din țările membre să poată fi comparate între ele și pentru realizarea unei comercializări benefice a acestora atât în Uniunea Europeană, cât și în afara ei.
Popularizarea principalelor elemente ale turismului rural prin folosirea de pictograme. A fost elaborate un sistem de simboluri și pictograme reprezentând elementele produsului rural: hoteluri, campinguri, gospodării țărănești, pensiuni turistice și agroturistice.
Armonizarea indicatoarelor de semnalizare a turismului rural pe drumurile turistice, pentru dirijarea turiștilor către destinația aleasă.În acest caz trebuie armonizate indicatoarele pentru toate țările europene, pentru a fi înțelese correct de către turiști.
Promovarea unei largi cooperări pe plan European a organizațiilor implicate în activitățile de turism rural.
Mai mult, abordarea sistemului de promovare a turismului rural trebuie să fie în concordanță cu preferințele turiștilor. Referitor la turiștii străini, sunt câteva aspect ce pot fi luate în considerare în funcție de țara de proveniență:
Germanii: iau în considerare în primul rând calitatea serviciului de cazare, apoi potențialul natural al zonei. De asemenea și-ar dori să fie tratați preferential în comparație cu alți turiști.
Nordicii: aleg destinația în funcție de raportul calitate-preț. Sunt foarte atenți la nivelul înalt al serviciilor și la curățenie.
Italienii: pun accent pe calitatea serviciilor de cazare, masă, pe ospitalitatea personalului, pe calitatea mediului și de asemenea sunt interesați de calitatea informațiilor turistice disponibile și de siguranța personală.
Englezii:sunt turiști experimentați, relaiv bogați și cu așteptări tot mai mari.
Francezii: doresc produse simple care facilitează transportul, prețuri rezonabile, servicii diversificate, asistență în alegerea unui produs, produse autentice etc. Turistul francez își dorește să se implice, nu doar să asiste la activitatea de turism rural. Alegerea destinației nu depinde neapărat de potențialul natural sau cultural, ci mai degrabă de interacțiunea cu localnicii.
Comportamentul turistic din ultimele decenii evidențiază tot mai clar existența unor obiective concrete ale vacanțelor, astfel că realizarea ofertei turistice trebuie să aibă la bază motivațiile turiștilor. Pentru a se alinia dinamicii și progresului, agenții economici din turism trebuie să studieze cât mai bine mentalitatea turștilor, stilul lor de viață, aspirațiile lor. De aceea, pachetul turistic optim reprezintă un ansamblu de produse și servicii turistice cât mai variate, prin care se creează opțiuni justificate pentru cucerirea de noi piețe.
4.3.3 Strategia manageriala a afacerii agroturistice. Studiu de caz: Înființarea unei pensiuni în mediul rural
Strategiile de amenajare în turismul rural au un caracter deosebit deoarece sunt corelate cu factorii lor de influență, determinând spefificitatea cadrului de manifestare a acestei forme de turism. Astfe, principalele direcții de dezvoltare a turismului rural sunt următoarele: valorificarea potențialului turistic natural și antropic, diminuarea sezonalității, atragerea unui număr cât mai mare de turiști români și străini, creșterea eficienței socio-economce a activităților turistice non-agricole și diversificarea acestor activități rurale, prin adoptarea unor noi forme practicabile în zona respectivă. Totodată, prin dezvoltarea turismului rural se dorește și conservarea mediului înconjurător și a obiectivelor turistice, ținând cont de specificul zonei alese.
Astfel, în continuare sunt prezentate etapele inițierii unei afaceri în mediul rural, alegând ca destinație Țara Hațegului, din următoarele considerente:
Spatiul rural, prin resursele pe care le deține, satisface mai multe motivații turistice: odihnă, recreere, sport, cură de aer sau balneară;
Turismul rural este un mijloc de valorificare integrală a resurselor mediului rural hațegan, cu potențialul său agricol, silvic, turistic, uman, și tehnico-economic.
Turismul rural poate contribui la valorificarea resurselor și la dezvoltarea durabilă locală sau regională, prin utilizarea eficientă a resurselor turistice, menținerea diversității naturale, culturale și sociale a spațiului rural, integrarea activităților de prestări servicii în planificarea și realizarea dezvoltării locale, sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea economico-socială a comunității dar și în protejarea naturii și a valorilor culturale.
Tara Hațegului, ca orice altă regiune din țară, își are propriile obiceiuri, manifestări folclorile și meșteșuguri.
Produsele tradiționale locale sunt: brânzeturi, cârnați, vin și alte băuturi alcoolice obținute artizanal (țuica), ulei de măsline, paste proaspete, dulciuri, biscuiți și miere
Pornind de la identificarea specificului fiecărui sat, am realizat o clasificare pe tipuri de sate cu potențial turistic. În acord cu principiile definitorii ale turismului rural, am considerat că, practic, toate asezarile din Țara Hațegului manifestă un minim de resurse ce pot satisface interesul consumatorului de turism. Ele se grupează însă în funcție de gradul de cumulare a elementelor de favorabilitate, astfel:
sate agro-turistice pastorale: Clopoțiva, Federi, Fizești, Nucșoara, Ohaba-Sibișel etc.
sate agro-turistice pomicole: Silvașu de Jos, Rachitova, Vălioara, Livezi, Densuș, Peștenița s.a
sate turistice peisagistice (Ohaba-Ponor, Petros, Crivadia, Pestera, Zeicani, Mesteacan)
sate turistice cu potential cultural-istoric : Santamarie Orlea, Silvașu de Sus, Suseni, Sălașul de Sus etc.)
sate turistice-bază de plecare pentru ascensiuni montane (Nucșoara, Brazi, Serel, Hobița, Ponor)
sate sprijin pentru turismul de tranzit: Sarmizegetusa, Pui, Subcetate, Santamaria-Orlea, Baru etc.
sate cu obiective economice de interes turistic (Baru — in industria ceramica, Boita — in minerit), ceea ce nu exclude prezenta in proximitate a unor sectii moderne de productie, fie asezari in care functioneaza obiective moderne, cu impact peisager evident (de exemplu, Ostrovu Mic sau Paclisa, cu lacuri de acumulare si hidrocentrale).
Studiind oferta turistică a acestei regiuni, am ales ca areal de înființare a unei pensiuni turistice rurale, comuna Pui, satul Hobița, am realizat un studiu de fezabilitate al investiției, calculând indicatorii specifici turismului rural pe o perioadă de 5 ani de la data înființării.
Studiu de fezabilitate al unui proiect de investiții în turismul rural
Date generale
Denumirea/Numele solicitantului și date de identificare ale acestuia:
Solicitant: S.C. FLOR-ECO-RURAL S.R.L
Sediul social: Jud. Hunedoara, Comuna Pui nr. 278
Nr. Înregistrare ORC: J08/3570/2010
CIF: RO26849411
Scurt istoric al solicitantului
Solicitantul a fost înființat în anul 2010 și până în prezent nu a desfășurat activitățI economice.
Obiecte de activitate ale solicitantului
Conform Declarației- tip Model 1, solicitantul nu desfășoară nici una din activitățile cuprinse în obiectul de activitate.
Tabelul Nr. 5.28
Principalele mijloace fixe aflate in patrimoniul solicitantului: resurse funciare (cu precizarea regimului proprietatii), constructii, utilaje si echipamente, animale,etc.
Sursa: calculații proprii
Tabelul Nr. 5.29
Terenuri
Sursa: calculații proprii
Descrierea proiectului
Denumirea investiției: Construire pensiune turistică P+E+M
Amplasamentul proiectului: Proiectul va fi amplasat în regiunea Vest, Județul Hunedoara, comuna Pui, sat Hobița, nr 70.
Sursa: 1- Harta Comunei Pui, www.primaria-pui.ro
Scopul proiectului: Realizarea unei investiții în domeniul turismului rural prin construirea unei unități de primire turistică de tipul pensiune turistică cu un grad de confort de 3 stele. În cadrul acestei pensiuni se vor desfășura activități de cazare turiști cu servirea mesei în regim de demipensiune și activități destinate grupurilor, de tipul seminariilor,instruirilor. Turiștii vor avea la dispoziție facilități pentru petrecerea timpului liber atât în cadrul pensiunii (prin dotarea cu aparatură audio-video, jocuri de societate), cât și în afara ei (loc de joacă pentru copii, pescuit, grătar).
Proiectul prevede o construcție clasică în regim P+E+M, prevazută cu 14 camere duble și o garsonieră cu salon dormitor cu 2 locuri (30 locuri de cazare), sală de mese, sală de conferințe, bucătărie,spații anexe necesare funcționării obiectivului.
Fundamentarea necesității și oportunității investiției
Solicitantul își propune realizarea unei pensiuni turistice rurale cu 15 camere ( 14 camere cu 2 locuri si 1 garsonieră cu salon-dormitor cu 2 locuri, în total 30 de locuri de cazare). La un nivel de confort de 3 stele. Proiectul va contribui la dezvoltarea turismului rural în Țara Hațegului- zona Pui-Hobița prin oferirea unor servicii de cea mai bună calitate în condiții de confort ridicat și la prețuri accesibile.
Investiția propusă vine să completeze oferta de cazare din zonă, destul de puțin atractivă ca număr și grad de confort.
Prin realizarea proiectului va crește capacitatea de cazare a zonei Pui-Hobița contribuind, astfel la satisfacerea cererii de servicii turistice specifice turismului rural în această zonă cu potențial turistic ridicat, dar nevalorificat. Turiștii, principalii beneficiari ai investiției, vor avea numeroase posibilități de recreere și petrecere a timpului liber.
De asemenea, aceste servicii de turism aduc beneficii din mai multe puncte de vedere :
crează locuri de muncă
promovează potențialul turistic al zonei și al județului
promovează valorile culturale prin excursiile ce pot fi organizate la obiective culturale, ecumenice și istorice și prin folosirea pentru amenajarea interioară a obiectelor tradiționale meșteșugărești
turismul rural este o alternativă destul de convenabilă pentru mulți din turiștii români; turiștii străini și etnicii plecați în străinătate revin cu plăcere pentru petrecerea concediilor;
generează venituri la bugetul local și suplimentează veniturile producătorilor locali autorizați;
În fapt, realizarea acestei investiții se subscrie obiectivului general al Măsurii 06 din PNDR 2014-2020: Dezvoltarea exploatațiilor și întreprinderilor și sub-măsurilor aferente:
Sub-măsura 6.2 (obiective):
promovarea diversificării activităților către noi activități non-agricole în cadrul gospodăriilor agricole, a microîntreprinderilor și întreprinderilor mici,
crearea de locuri de muncă,
obținerea de venituri alternative pentru populația din mediul rural
reducerea gradului de dependență față de sectorul agricol.
Sub-măsura 6.4 vizează fermele existente, microîntreprinderile și întreprinderile mici existente care dezvoltă activități non-agricole productive, precum și diverse servicii ce vor contribui la diversificarea activităților în mediul rural și la crearea de locuri de muncă.
Piața de aprovizionare/desfacere,concurența și strategia de piață ce va fi aplicată pentru valorificarea produselor/serviciilor obținute prin implementarea proiectului
Tabelul nr.5.30
Piața de aprovizionare
Sursa: calculații proprii
Tabel Nr.5.31
Piața de desfacere a serviciilor turistice
Sursa: calculații proprii
Concurența
În zona turistică a comunei Pui sunt 6 unități de cazare (3 pensiuni,2 vile și o casă de vacanță) cu 30 de camere în total și grad de confort de la 1 la 3 stele. Aceste unități oferă servicii de cazare cu mic dejun.
Strategia de piață :
Obiective turistice
Satul Hobița se află poziționat la 60 km față de Deva, 30km față de Petroșani și 15 km față de Hațeg. În apropiere se remarcă următoarele obiective turistice semnificative: Parcul Natural Grădiștea Muncelului- Cioclovina, Rezervația Naturală Peștera Șura Mare, Punctul fosilifer Ohaba-Ponor ( rezervație paleontologică), Peștera Federi, Peșterile nr 1,2 și 3 de la Coasta Vacii de la Federi, Peștera Cocoșului, Coridorul din Piatra Muntelui, Biserica Hobița.
Sursa: 1- Biserica Hobița, 2- Intrare în Peștera Șura Mare, 3- Punctul fosilifer Ohaba-Ponor, 4- Casă veche din Hobița www.primaria-pui.ro
Servicii oferite :
-cazare :se oferă servicii de cazare la nivel de confort de 3 stele în 15 camere totalizând 30 de locuri de cazare.
-masa : turiștii pot servi masa în regim de demipensiune,la cerere se poate oferi și dejunul.
-servicii destinate grupurilor : sala de conferințe cu 30 de locuri oferă posibilitatea organizării de seminarii,conferințe,instruiri.
-agrement :-în cadrul pensiunii :vizionarea de proiecții video ;jocuri de societate, lectură, pescuit în lacul din incintă, loc de joacă pentru copii,relaxare în aer liber.
– în afara pensiunii se pot face excursii la obiective turistice, culturale sau ecumenice în împrejurimi,excursii montane.
Prețuri/Tarife :
Se va adopta strategia prețului comparabil având în vedere că în zona se desfășoară activități de cazare și există un « preț așteptat » pentru consumator.
Tarifele de cazare vor fi diferențiate după :
regimul de ocupare ;
categoria de clienți (pe cont propriu sau prin intermediari, din care individuali sau grupuri) ;
pe perioade de timp(sezon, extrasezon, week-end ).
Tarifele propuse vor ține cont de condițiile și influențele pieței turistice și de acoperirea costurilor efective. Pe termen mediu și lung tarifele vor fi stabilite pe baza următoarelor criterii economice :
acoperirea costurilor ;
realizarea profitului și a rentabilității ;
gradul de ocupare ;
cotele de reducere acordate diferitelor categorii de clientelă ;
nivelul anterior al tarifelor ;
situația economică generală ;
impactul fenomenului inflaționist asupra costurilor ;
evoluția cursului de schimb;
condițiile de plată.
Pentru perioada previzionată, în cadrul pensiunii, activitatea va fi focalizată simultan pe atingerea obiectivelor de : tarif mediu real (100 RON/loc cu demipensiune), grad de ocupare maxim-70%.
În acest context, întreprinzătorul împreună cu echipa managerială, pe baza documentării privind tarifele de cazare și masă de la pensiuni concurente au luat în calcul pentru proiect următoarele tarife:
Cazare: – 15 EUR/ noapte cameră dublă
20 EUR/ noapte garsonieră
Mese: – mic-dejun: 3.5 EUR
prânz: 7.5 EUR
cină : 7 EUR.
Închiriere sală de conferințe: 10 EUR/h sau 75 EUR/zi.
Condiții de cazare:
Check-in la ora 14:00 și check-out la ora 10:00.
Tarifele sunt valabile pentru toate perioadele din an, excepție fac sărbătorile (Paște, Rusalii, Crăciun, 1 Mai, Halloween, Revelion).
Tarifele includ T.V.A.
Copiii sub 6 ani beneficiază de cazare gratuită, dacă nu se solicită pat suplimentar; pentru copiii peste 6 ani se achită 30 RON/ pat suplimentar.
Nu este permisă introducerea în incinta pensiunii a băuturilor și alimentelor din exterior.
Turiștii cazați în pensiune beneficiază de parcare gratuită.
Accesul la baza de agrement este gratuită și este permisă doar turiștilor cazați în cadrul pensiunii.
Promovarea și distribuția:
În ceea ce privește activitățile de promovare și distribuție se va adopta ca practică curenta de marketing turistic vânzarea de pachete de servicii prin agenții de turism acreditate, de incoming și prin tour-operatori interni și chiar internaționali.
În cele ce urmează vor fi prezentate ofertele de servicii pentru perioadele de sărbători:
Pachet servicii PAȘTE
Sejur 4 nopți cu demi-pensiune și masă festivă de Paște: 150 EUR/ sejur/ 2 persoane.
* Rezervările efectuate și achitate integral până la 30 ianuarie beneficiază de o reducere de 15% din tarif.
Rezervările efectuate și achitate integral până la 28 februarie beneficiază de o reducere de 10% din tarif.
** Copiii între 3-7 ani vor plăti pentru acest pachet 25% din tariful/sejur, incluzând masa festivă și patul suplimentar.
Copiii între 7-14 ani vor achita 50% din tariful/sejur, incluzând masa festivă și patul suplimentar.
*** Tarif închiriere vilă completă, cu masă festivă inclusă: 1350 EUR.
În acest pachet este inclusă o plimbare cu caleașca trasă de cai.
Se organizează seri culturale cu specific zonal, precum și drumeții la obiectivele turistice principale.
Pachet servicii CRĂCIUN
Sejur 4 nopți cu demi-pensiune și masă festivă de Crăciun: 150 EUR/ sejur/ 2 persoane.
* Rezervările efectuate și achitate integral până la 30 august beneficiază de o reducere de 20% din tarif.
Rezervările efectuate și achitate integral până la 30 octombrie beneficiază de o reducere de 10% din tarif.
** Copiii între 3-7 ani vor achita 25% din tariful/sejur, incluzând masa festivă, fără pat suplimentar și 35% din tariful/ sejur. Incluzând masa festivă și patul suplimentar.
Copiii între 7-14 ani vor achita 50% din tariful/sejur, incluzând masa festivă și patul suplimentar.
*** Tarif închiriere vilă completă, cu masă festivă inclusă: 1650 EUR
În acest pachet este inclusă o plimbare cu sania trasă de cai.
Se organizează seri culturale cu specific zonal, precum și drumeții la obiectivele turistice principale.
Pachet servicii REVELION
Sejur 4 nopți cu demi-pensiune și masă festivă de Crăciun: 175 EUR/ sejur/ 2 persoane.
* Rezervările efectuate și achitate integral până la 30 august beneficiază de o reducere de 15% din tarif.
Rezervările efectuate și achitate integral până la 30 octombrie beneficiază de o reducere de 10% din tarif.
** Copiii între 3-7 ani vor achita 25% din tariful/sejur, Incluzând masa festivă și patul suplimentar.
Copiii între 7-14 ani vor achita 45% din tariful/sejur, incluzând masa festivă și patul suplimentar.
*** Tarif închiriere vilă completă, cu masă festivă inclusă: 2250 EUR.
În acest pachet este inclusă o plimbare cu sania trasă de cai.
Se organizează seri culturale cu specific zonal, precum și drumeții la obiectivele turistice principale.
Mijloace utilizate pentru promovare sunt: pliante, cărți de vizită, bannere, mapă informativă în cameră, plăcuțe indicatoare, pagină de internet, înregistrarea în cataloage și în pliante locale.
Sursa: 1- pagina oficială a comunei Pui, www.primaria-pui.ro
Date tehnice ale investiției
Zona și amplasamentul :
Amplasamentul pe care urmează să se construiască pensiunea este situat în Regiunea Vest, județul Hunedoara, comuna Pui, sat Hobița, Nr 70. Terenul este situat pe teritoriul administrativ al comunei Pui, sat Hobița, în intravilanul localității. Terenul în suprafața de 2000 mp este proprietate privată, conform extrasului de carte funciară.
Sursa:1- Țara Hațegului, www.wikipedia.com
Terenul face parte din ansamblul de terenuri reglementate și agreate prin Certificatul de Urbanism emis de Primăria Pui și care au preponderant funcțiunea de casă de vacanță sau pensiuni turistice.
Terenul este relativ plană cu pante mici variabile, max. 5%, care se va nivela în zona propusă pentru construcția și amenajările aferente clădirii, parcări, zonă de agrement, zonă verde amenajată, alei etc.
Accesul se face pe DN 66 care pleacă din municipiul Deva și drumul comunal 71 Hobița-Uric. Comuna Pui este străbătută de calea ferată electrificată Simeria-Petroșani.
Caracteristicile principale ale construcțiilor
Pentru clădiri:
Suprafață construită pensiune: 269,89 mp
Suprafață terase parter : 43,10 mp
Suprafață construită etaj (mansardă) : 270,48 mp
Suprafață desfășurată pensiune: 810,85 mp
Suprafață utilă : 636,75 mp
Indice ocupare teren : 13,45%
Distanță construcție ax stradal : 12 m
Înâlțime la comisă : 6,75- 7,24 m
Înălțime maximă: 11,40 m
Suprafață teren: 2000 mp
Număr travei: 6 lungime și 3 lățime
Volum construit: 3123 mc
Număr nivele: P+E+M
Clădirea propusă este în regim de înălțime P+E+M respectând atât înălțimea clădirilor din zonă, cât și elemente de arhitectură și finisaj specific zonei montane și funcțiunii alese astfel încât nu va obtura vizibilitatea sau accesul la elemente importante de peisaj.
Clădirea va fi amplasată către latura de nord a terenului, la aprox. 6 m de limita către această latură și 6 m distanță, până la limita câtre drumul de acces, latura estică. Terenul este delimitat pe trei laturi de alte proprietăți particulare, needificate încă și pe o latură de drumul de acces din zonă, drum în curs de amenajare.
Volumetric și funcțional clădirea respectă funcțiunea stabilită, promovând o arhitectură de tip montan, respectând regulamentul de urbanism stabilit pentru zonă. De asemenea poziționarea în teren asigură însorirea optimă a spațiilor și oferă perspective către peisajele din zonă.
În incintă s-au prevăzut pe lângă construcție și amenajarea spațiului aferent, astfel sunt prevăzute alei pietruite sau pavate în suprafața de 320 mp, 18 locuri de parcare incluse în acestea și zone verzi amenajate.
Deschiderea la stradă este de 48 metri conformă cu reglementările urbanistice locale.
Pentru rețele: lungimi, lățimi, diametre, materiale, condiții de pozare
Rețeaua electrică: pentru execuție și montaj se va folosi tub PVC îngropat cu diametrul de 16-32 mm cu o lungime de 2155 m.
Rețeaua de apă se va executa cu ajutorul țevilor îngropate de polipropilenă cu diametru de 20-50 mm cu o lungime de 609 m.
Rețeaua de canalizare se va executa din țeavă PVC cu diametrul de 32-110 mm, rețeaua având lungimea totală de 205 m, îngropată.
Structura constructivă
Solicitantul își propune realizarea unei construcții P+E+M cu destinația pensiune turistică rurală echipată la un grad de confort de 3 stele conform Ordinului 636/2008 privind clasificarea structurilor de primire turistice.
Imobilul va fi realizat din cadre de beton armat cu închidere din cărămidă b.c.a și compartimentări interioare din panouri rigips. Învelitoarea se va realiza din țiglă tip BRAMAC pe sarpantă de lemn. Planșeul peste parter va fi din placă de b.a., iar cel de pe mansardă va fi de lemn, grinzile aparente vor fi tratate ignifug și baituite.
Structura clădirii este din beton continuu și zidăria din cărămidă cu sâmburi de 25×25 cm de beton armat.
Placă de b.a. sub parter.
Placă de b.a. peste parter și etaj.
Planșeu de lemn peste mansardă.
Fundații continue de Bc 100.
Sarpanta din lemn de brad cu pantă simetrică, formă geometrică simplă. Acoperișul este prevăzut cu lucarne cu formă geometrică simplă decentă, fără a impleta arhitectura generală a construcției.
Se vor folosi materiale de construcție și finisaj asemănătoare cu ale construcțiilor învecinate, stabilite prin reglementările urbanistice locale și în acord cu specificul arhitectural local.
Planșeul peste parter va fi din placă de b.a., iar cel peste mansardă va fi din lemn, grinzile aparente vor fi tratate ignifug și băituite.
Finisaje
Materiale de tencuială folosite la exterior și interior : vopsea lavabilă albă ; placările exterioare ale clădirii sunt cu piatră naturală ;
Tâmplăria interioară și exterioară va fi din lemn cu geam termopan, ferestrele sunt de formă dreptunghiulară ; cu două canate ;
Pardoselile vor fi din gresie în hol, bucătărie și băi și acoperită cu mochetă în cameră și pe holurile de acces ; terasele exterioare de la etaj și mansarda și balcoanele sunt placate cu gresie ;
Zonele de acces din exterior ale clădirii (trepte, terasa de la parter) sunt placate cu pietre naturale ;
Învelitoarea din țiglă tip bramac, culoare specifică ;
Pazie din lemn lăcuit ;
Balustrade din lemn băituit, tratat ignifug ;
Soclul se va finisa prin placare cu piatră naturală.
Folosirea geamului termopan și a termoizolației din polistiren asigură și izolarea fonică a clădirii.
Amenajări exterioare
În incintă spațiul va fi amenajat astfel încât să creeze condiții de petrecere a timpului liber și să asigure funcționalitatea obiectivului. Sunt prevăzute execuția de locuri de parcare în număr de 18 pe paviment de dale ; alei de circulație din pietriș, plantarea de arbuști ornamentali, spații verzi, loc de joacă pentru copii, amenajare băncuțe în apropierea lacului care se găsește pe latura de vest a parcelei pe care va fi amplasată construcția, grătar în aer liber.
Imprejmuirea se va face cu gard cu stâlpi de lemn în fundație de beton și închideri între stâlpi cu panouri ornamentale din lemn, cu înălțimea maximă de 1,5 m. Accesul în incintă se face printr-o poartă din lemn masiv,dublă, cu intrare separată pentru autoturisme și acces pietonal.
Funcțiuni : Imobilul este structurat pe trei nivele, parter,etaj și mansardă și conține :
Parter
Hol de acces și recepție cu scară către etajele superioare : 41,4 mp
Grupuri sanitare pe sexe cu acces din hol : 13,02 mp
Centrală termică pe combustibil solid, cu acces din exterior: 11,2 mp
Depozit materiale pentru curățenie: 4,12 mp
Bar în zona recepției cu trecere spre sala de mese: 18,19 mp
Sala de mese cu acces din hol, din bucătărie și către terase parțial acoperită. Capacitatea de servire este egală cu numărul turiștilor cazați. În sala de mese se vor amplasa 8 mese cu 4 locuri la fiecare masă.: 56,09 mp
Spațiu pentru organizarea de seminarii, ședințe: 29,47 mp
Bucătăria cu depozite de alimente spălător și depozit veselă și vestiare filtru pentru personal. Accesul personalului și fluxul materiilor prime este din exterior: 50,35 mp
Suprafața construită a parterului este de 269,89 mp, plus terasa sălii de mese care va avea 30,01 mp, iar cea de la intrare de 13,09 mp.
Etaj
Hol de acces și distribuție cu scară interioară: 26,59 mp
Birou: 14 mp
8 camere duble identice, câte 4 pe fiecare parte a holului, fiecare cu baie proprie și terasă: 20,27 mp
Suprafața construită a etajului este de 279,48 mp.
Mansardă
Hol de acces și distribuție cu scară interioară: 26,59 mp
Oficiu pentru personal; sunt prevăzute facilități pentru spălarea și călcarea lenjeriei:14 mp
Depozit lenjerie curată și depozit pentru lenjerie murdară: 14 mp
6 camere duble și o garsonieră cu salon-dormitor cu 2 locuri; fiecare cu baie propie și terasă: 26,91 mp.
Suprafața construită a mansardei este de 279,48 mp.
Caracteristici tehnice și funcționale ale utilajelor și dotărilor ce urmează a fi achiziționate prin proiect și prezentarea tehnică a construcțiilor în care urmează a fi amplasate utilajele/dotările
Prin proiect solicitantul își propune o listă cu dotări strict necesare funcționării obiectivului și îndeplinirii condițiilor autorităților avizatoare.
Din categoria utilajelor fac parte utilajele de dotare ale construcțiilor și anume pompa cu hidrofor ce va asigura alimentarea cu apă potabilă a clădirii și centrala termică care va asigura microclimatul și apa caldă curentă în toate spațiile prevăzute cu facilități de spălare și igienizare.
Categoria pensiunii turistice este clasificată la 3 stele; pensiunea va avea o capacitate de 14 camere cu 2 locuri și o garsonieră cu salon-dormitor cu 2 locuri asigurând cazare și servirea mesei în regim demi-pensiune pentru un număr de 30 turiști, la capacitate maximă de cazare.
Fiecare cameră cuprinde următoarele dotări(pentru categoria 3 stele): 2 paturi simple sau pat matrimonial cu saltea; șifonier, măsuță, 2 scaune, 2 noptiere, 2 aplice, oglindă, vază flori, pahare, culer, comodă, TV și televizor, perie pentru pantofi și cremă, pături.
Garsoniera va avea 1 pat matrimonial cu saltea; canapea cu 2 locuri, paturi, cuverturi, șifonier, măsuță, 2 scaune, 2 noptiere, 4 aplice, oglindă, vază flori, pahare, culer, comodă TV și televizor, perie pentru pantofi și cremă.
Fiecare cameră are grup sanitar propriu dotat cu cabină de duș, lavoar, vas WC, oglindă, etajeră. De asemenea, fiecare cameră are prevăzut acces pe terasă.
Spațiul de producție-bucătăria, cuprinde:
– vestiare filtru pentru angajați;
– oficiu spălare vase și depozitare vase curate, dotat cu chiuvetă dublă de inox, mașină de spălat vase, rafturi și dulapuri pentru păstrarea veselei;
– bucătăria propriu-zisă dotată cu: blaturi de lucru, dulapuri suspendate și dulapuri încastrate pentru păstrarea materiilor auxiliare,a veselei, tacâmurilor etc; frigider, plită electrică cu hotă, cafetieră, feliator, toaster, cuptor cu microunde, mixer, robot de bucătărie, storcător de fructe, masă finisare preparate; gradul de echipare al bucătăriei asigură servirea mesei în regim de demi-pensiune.
– spațiu depozitare legume-fructe prevăzut cu chiuvetă inox dublă respectiv simplă, minifrigider păstrare ouă, masă de lucru, rafturi de depozitare;
– spațiu depozitare carne prevăzut cu frigider, ladă frigorifică, masă de lucru, chiuvetă inox.
Organizarea funcțională a spațiului de producție a fost concepută în conformitate cu prevederile legislației sanitare și sanitar-veterinare în vigoare, evitându-se intersectarea fluxurilor de materii prime și produse finite și permițând desfășurarea activităților în mod fluent și coerent.
Durata de realizare (luni) și etape principale
Solicitantul își propune realizarea investiției în 18 luni calendaristice de la semnarea contractului cu finanțatorul. Graficul activităților cu desfășurarea în timp și cuantificarea efortului financiar este prevăzută în Anexa nr. 2.
Costul estimativ al investiției
La estimarea costului investiției s-au folosit următoarele surse:
Pentru lucrări: declarația proiectantului privind sursa de prețuri folosită la întocmirea devizelor pe obiect și a devizului general. (Anexa nr. 9)
Pentru bunuri respctiv dotări necesare : baze de date cu prețuri de referință;
Pentru servicii: baze de date cu prețuri de referință
Tabelul Nr. 5.32
Estimarea cheltuielilor pentru proiectare și asistență tehnică
Sursa: calculații proprii
Finanțarea investiției
Din valoarea totală a investiției de 2.347.434 RON, ajutorul public nerambursabil este de 870.000 RON, după cum urmează:
Tabelul nr. 33:
Cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului
Date privind forța de muncă
Total personal existent: 0
Locuri de muncă nou-create: 4
Responsabil legal: Radu Grigore (administrator)
Proiecții financiare persoane juridice (Anexe )
Precizarea ipotezelor care au stat la baza întocmirii proiecțiilor financiare
Prognoza veniturilor (Anexa nr. 4 )
Pentru previzionarea veniturilor au fost luate în considerare următoarele elemente: se vor obține venituri din cazare, servirea mesei în regim de demi-pensiune și din închirierea sălii de conferințe. S-a previzionat o creștere ușoară a gradului de ocupare și a tarifului de cazare cu menținerea constantă a prețurilor pentru micul dejun și cină.
Ipoteze: – număr locuri de cazare :30
– grad de ocupare : anul I – 45%, anul II – 50%, anul III – 58%, anul IV – 63%, anul V – 70%.
– număr turiști care servesc micul dejun – 90% din turiștii cazați
– număr turiști care servesc cina – 70% din turiștii cazați
– număr zile/an de inchiriere sală de conferințe: anul I – 12 zile, anul II – 12 zile, anul III – 15 zile, anul IV – 15 zile, anul V – 18 zile
Sintetic, avem următoarea situație:
Tabelul nr. 5.34
Prognoza veniturilor din exploatare
Sursa: calculații proprii
Prognoza cheltuielilor (Anexa nr.5 )
Pentru previzionarea cheltuielilor au fost luate în calcul următoarele elemente:
cheltuielile fixe de natura impozitelor și taxelor, amortizarea activelor propuse a se achiziționa/ construi prin proiect, de întreținere a obiectivului, prestările de servicii, cheltuieli de personal, etc.;
cheltuielile variabile cu încălzirea, energia, apa, materii prime, materiale auxiliae, mărfuri, consumabile al căror volum și valoare depinde de numărul de turiști;
s-a avut în vedere o creștere cu 3% pe an a cheltuielilor de bază (cu materialele consumabile și de întreținere).
Sintetic, avem următoarea situație:
Tabelul nr. 5.35
Prognoza cheltuielilor de exploatare
Sursa: calculații proprii
Proiecția contului de profit și pierdere ( Anexa nr. 6 )
Tabelul nr. 5.36
Proiecția contului de profit și pierdere
Sursa: calculații proprii
Bilanț sintetic previzionat (Anexa nr. 7 )
Ipotezele luate în calcul în procesul de previzionare a posturilor din bilanț: creșterea activelor imobilizate brute cu valoarea activelor amortizabile achiziționate prin proiectul de investiție. Efortul financiar al solicitantului pentru derularea investiției se regăsește în partea de pasiv.
Flux de numerar (Anexa nr. 8 )
Disponibilul de numerar curent este pozitiv pe întreaga perioadă de prognoză.
6. Indicatori financiari
Pe baza datelor obținute din prognozele efectuate au fost calculați indicatorii care relevă sustenabilitatea și viabilitatea investiției ce urmează a fi promovată. Toate prognozele au fost calculate pentru o perioadă de 5 ani, după finalizarea investiției, în prețuri constante.
Tabelul nr. 5.37
Situația indicatorilor financiari în primii 5 ani de activitate
Sursa: calculații proprii
Studiu de eficiență asupra investiției la înființarea unei pensiuni agroturistice
În urma calculațiilor indicatorilor de eficiență a investiției în agroturism, am obținut următoarele rezultate :
Tabelul nr. 5.38
Indicatorii studiului de eficiență a investiției în agroturism
Sursa: calculații proprii
Pentru o capacitate de cazare de 30 de locuri se estimează în primii 5 ani de activitate un grad de ocupare de 45% până la 70%.
Investiția specifică unui loc de cazare este de 65.737 lei, în timp ce cheltuielile aferente construcției sunt în valoare de 117 lei.
În urma investiției alocate fiecărui loc de cazare, pe total capacitate se estimează venituri totale de 400.780 lei în primul an de activitate, crescând cu 55% până în anul al 5-lea, ajungând la o valoare de 623.089 lei.
Cheltuielile totale cresc și ele, dar într-un ritm mai scăzut, cu 10% față de anul începerii activității. Astfel, cheltuielile la 1000 lei încasări scad cu 30% pe perioada analizată de 5 ani, în timp ce încasările la 1000 lei investiție cresc cu 55%.
Situația contului de profit și pierdere este una favorabilă, determinând o creștere a profitului obținut la 1000 lei investiție cu 147% față de primul an de activitate.
De asemenea productivitatea muncii are o evoluție pozitivă, crescând cu 55% în intervalul de timp pe care s-au facut estimările.
Având în vedere evoluția fiecărui indicator în parte se estimează o recuperare a investiției într-o perioadă de 16 ani, riscul aferent acestei investiții fiind scăzut, deoarece rata rentabilității are o evoluție pozitivă și favorabilă, profitul crescând într-un ritm mai alert decât cresc cheltuielile totale.
În ceea ce privește înființarea unei pensiuni în zona Pui-Hobița, luând în considerare potențialul turistic și analiza economico-financiară anterioară, acest proiect a fost evaluat prin următoarea analiză S.W.O.T:
Tabelul nr.5.39
Analiza SWOT a înființării unei pensiuni turistice rurale
în zona Pui-Hobița
Sursa: prelucrare proprie a informațiilor
Pe baza realizării analizei SWOT, sunt propuse următoarele strategii de promovare a pensiunii turistice rurale, divizate pe mai multe obiective:
Tabelul nr. 5.40
Strategii de promovare a pensiunilor turistice rurale
Sursa: prelucrare proprie a informațiilor
Zonele rurale și în special așezările mici resimt absența uni sistem de management avansat, aplicabile de regulă în structurile de primire mai ample din mediul urban, ceea ce înseamnă că utilizare eficientă de resurse, cunoștințe tehnice de cercetare, planificare, marketing și management operațional.
De aceea, în prezent, informațiile din turismul rural nu sunt sistematizate, acest aspect cauzând imposibilitatea studierii corecte și concrete a acestei piețe turistice. De asemenea, nivelul de cunoștințe și de practici manageriale ale proprietarilor de pensiuni este unul foarte scăzut, acest lucru resimțindu-se în procesul de fundamentare a deciziilor și de derulare a activității. Considerăm acest studiu ca fiind unul relevant pentru revitalizarea turismului rural, prin înființarea de noi structuri de primire turistică.
V. SATUL TURISTIC ROMÂNESC LA CONFLUENȚA JUDEȚELOR GORJ, MEHEDINȚI, CARAȘ-SEVERIN ȘI HUNEDOARA
5.1 Prezentarea cadrului socio-economic, turistic-natural și cultural al județelor componente
Județele componente (Gorj, Mehedinți,Caraș-Severin și Hunedoara ) dispun de un potențial turistic diversificat reprezentat printr-un cadru natural pitoresc, prin monumente de artă și arhitectură, unele dintre ele de interes internațional, precum și de un valoros patrimoniu folcloric și etnografic.
5.1.1 Prezentarea județului Gorj
Județul Gorj este localizat în regiunea Sud-Vest Oltenia și se învecinează în Nord, Vest și Sud-Vest cu județele Hunedoara, Caraș-Severin, respectiv Mehedinți, iar în Est și Sud-Est cu județele Vâlcea și Dolj.
Sursa : http://gorjtourism.ro/
Din punct de vedere teritorial, județul Gorj ocupă 5.602 kmp (2,4% din suprafața țării), iar populația totală în anul 2014 era de 334.819 locuitori (1,6 % din populația totală a țării). Astfel, densitatea populației la nivel de județ este de 59,76 locuitori/kmp.
Referitor la repartizarea populației pe medii de rezidență, se observă următoarea situație (Conform Tabelului Nr. 5.1.1 )
Tabelul Nr. 5.1
Structura populației pe medii de rezidență, în județul Gorj, în anul 2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Ponderea populației concentrate în zonele rurale din județul Gorj reprezintă 54,84% din populația totală, ceea ce înseamnă că potențialul rural trebuie analizat și din punct de vedere turistic.
În ceea ce privește organizarea administrativă a teritoriului, pe categorii de unități administrative, județul Gorj prezintă următoarea structură (Tabelul Nr. 5.1.2 ):
Tabelul Nr. 5.2
Organizarea administrativă a teritoriului, pe categorii de unități administrative, în județul Gorj
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Se observă că județul Gorj deține 2 municipii și anume: Târgu-Jiu (care este și reședința de județ) și Motru. Alte 5 orașe menționate fiind: Bumbești-Jiu, Novaci, Rovinari, Tismana, Târgu Cărbunești, Țicleni și Turceni.
Dintre satele cu obiective turistice se remarcă Polovragi, Tismana, Baia de Fier, Runcu și de asemenea cele în care se regăsesc centre artizanale, precum: Tismana și Pocruia-țesături, Câlni-Găleșoaia-olărit, Padeș, Polovragi, Baia de Fier- împletituri, Telești-obiecte casnice din lemn.
În acest context, trebuie analizat cadrul socio-economic al județului Gorj, cu accent pe următorii indicatori:
Creșterea reală a PIB (∆%)
Populația ocupată civilă medie (∆%)
Numărul mediu de salariați (∆%)
Rata șomajului înregistrat (%)
Câștigul salarial mediu net lunar (∆%)
Pentru această analiză considerăm importantă perioada post-aderare la Uniunea Europeană, urmărind dinamica indicatorilor, astfel:
Tabelul Nr.5.3
Evoluția indicatorilor socio-economici în județul Gorj, în perioada 2007-2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Conform tabelului, anul 2007 reprezintă un etalon de manifestare pozitivă a tuturor indicatorilor luați în calcul. Situația de criză economică și financiară se reflectă asupra situației socio-economice, cu precădere în perioada 2009-2011, când șomajul a fost de 10,9%, iar Valoarea reală a PIB a scăzut cu 6,1%, populația ocupată civilă medie a scăzut cu 2,6%, iar numărul de salariați cu un procent mai ridicat, de 11,2%; în corelație cu ceilalți indicatori, s-a redus de asemenea și câștigul salarial mediu net lunar, cu aproape 1%.
Reprezentarea grafică a acestor indicatori, pentru perioada 2007-2014 este redată în Figura nr.5.1.1:
Figura Nr. 5.1
Evoluția indicatorilor socio-economici în județul Gorj
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
În prezent, se observă tendința de revenire a indicatorilor la valorile din anul de referință (2007), ceea ce înseamnă că această creștere ar putea avea un efect pozitiv și asupra indicatorilor din turism, fenomen ce va fi analizat în cele ce urmează.
Din punct de vedere turistic-natural și cultural, pot fi analizate formele de turism practicate la nivel județean, respectiv varietatea obiectivelor de patrimoniu, așezările rurale tradiționale, muzeele tematice și de asemenea evenimentele etnofolclorice care pot atrage turiști.
Analizând întregul potențial turistic al județului Gorj, obiectivele principale se pot concentra în 4 areale de importanță turistică majoră:
Arealul Vâlcan-Motru. Potențialul turistic al zonei este reprezentat de obiective istorice și religioase, manifestări culturale și sărbători tradiționale, trasee turistice montane, zone de practicare a sporturilor montane, vânătoare și pescuit. Se remarcă prezența cheilor și a peșterilor, caracteristice reliefului carstic (Cheile Corcoaia, Cheile Motrului, Cheile Sohodolului, Cheile Sușiței Verzi, Peștera Motru Sec, Peștera Cloșani, Peștera Cioaca cu Brebenei, Peștera Gura Plaiului). În acest areal există și păduri de castan comestibil.
Arealul Parâng-Olteț. Atractivitatea naturală a acestui areal constă în practicarea unor forme de turism aferente formelor de relief, individualizându-se prin peisajele munților Parâng și Căpățânii și prin Cheile Oltețului, Cheile Galbenului și Gilortului, dar și prin Peștera Plovragi și Peștera Muierii. Potențialul balneoclimateric, prin prezența apelor minerale, au permis dezvoltarea stațiunii Săcelu.
Arealul Târgu-Jiu. Se remarcă obiectivele de arhitectură aferente complexului sculptural al lui Constantin Brâncuși, casele și bisericile vechi, dar și muzeele amenajate pentru promovarea arhitecturii populare județene.
Arealul Dealurile Getice este favorizat mai puțin de peisaj și mai mult de elementele etnofolclorice tradiționale ce se regăsesc în localitățile rurale Borăscu, Aninoasa, Bărbătești. Se remarcă, însă, pădurile de stejar și plantațiile pomico-viticole, pășunile, fânețele și apele minerale de zăcământ de la Țicleni,
Luând în considerare cele 4 areale turistice, putem regăsi posibilitatea de practicare a mai multor forme de turism, printre care turismul itinerant cu valențe culturale, turismul montan, de alpinism, drumeție și sporturi de iarnă, turismul balnear, turismul speologic, turismul de afaceri, turismul de sfârșit de săptămână sau turismul de tranzit.
Turismul cultural este o formă de turism ce se axează pe mediul cultural (incluzând peisajele destinației), valorile și stilul de viață al localnicilor, patrimoniul local, arta plastică și cea a spectacolelor, tradițiile și resursele comunității. Județul Gorj beneficiază de o identitate culturală importantă prin prisma lucrărilor de artă sculpturală realizate de Constantin Brâncuși, la care se adaugă și numeroasele obiective religioase.
Turismul rural se practică în județul Gorj în special în zona de la baza lanțului muntos nordic al județului, unde se remarcă numeroase sate ce păstrează arhitectura veche a caselor, meșteșugurile și obiceiurile vechi.
Având ca reper turismul itinerant cu valențe culturale, vom orienta studiul către obiectivele turistice istorice, religioase și etnofolclorice din spațiul rural al județului Gorj, grupându-le astfel:
Tabelul nr. 5.4
Sursa; prelucrare informații din ”Studiul pentru valorificarea potențialului turistic al județului Gorj”, http://www.cjgorj.ro/
Dezvoltarea turismului rural în județul Gorj, prin punerea în valoare a obiectivelor culturale, istorice, religioase și etnofolclorice poate fi direcționată pe mai multe segmente, după cum urmează:
Conservarea și amenajarea monumentelor și siturilor arheologice;
Inaugurarea a noi centre culturale;
Încurajarea inițiativelor culturale, tradiționale, etnofolclorice;
Păstrarea arhitecturii tradiționale a caselor de la sat;
Dezvoltarea turismului rural și agroturismului;
Crearea de noi circuite și itinerarii culturale.
Alcătuirea unor programe turistice tematice ar putea însoți direcția de dezvoltare a turismului rural, pe baza unor activități tradiționale, etnografice sau de agrement.
5.1.2 Prezentarea județului Mehedinți
Județul Mehedinți este situat în regiunea Sud-Vest Oltenia și se învecinează la Nord-Vest și Nord-Est cu județele Caraș-Severin, respectiv județul Gorj, la Sud-Est cu județul Dolj, iar la granița sudică și vestică se regăsește Bulgaria, respectiv Iugoslavia. Fluviul Dunărea limitează toată extremitatea sudică a județului, pe o suprafață de 192 km.
Sursa : http://www.ponoare.ro/harta/harta-judetul-mehedinti
Suprafața totală a județului este de 4.933 kmp (2,1% din suprafața țării), cu o populație totală, înregistrată în anul 2014, de 259.011 locuitori (1,3% din populația totală a țării). Astfel, densitatea medie a populației este de 52,5 locuitori/kmp,
Referitor la repartizarea populației pe medii de rezidență, se observă următoarea situație (Conform Tabelului Nr. 5.1.5 )
Tabelul nr. 5.5
Structura populației pe medii de rezidență, în județul Mehedinți, în anul 2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Ponderea populației concentrate în zonele rurale din județul Mehedinți reprezintă 53.72% din populația totală, reprezentând o concentrare mare în comune și sate, ceea ce poate diversifica activitatea economică rurală, prin forța de muncă prezentă.
Analizând organizarea administrativă a teritoriului, pe categorii de unități administrative, județul Mehedinți prezintă următoarea structură (Tabelul Nr. 5.1.6):
Tabelul Nr. 5.6
Organizarea administrativă a teritoriului, pe categorii de unități administrative, în județul Mehedinți
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Municipiile județului Mehedinți sunt Drobeta_Turn-Severin (ca reședință de județ) și Orșova, iar cele 3 orașe menționate în tabel sunt Strehaia, Vânju Mare și Baia de Aramă.
Tipologia localităților rurale este strâns legată de zona geografică în care se înscriu:
În zona de munte-podiș satele au o structură răspândită și risipită, au în medie 350 locuitori și se accede greu la ele în perioada de iarnă. Densitatea acestiora în teritoriul zonei de munte este 4,5 localități/100 kmp, iar a populației 30,3 locuitori/kmp. Capacitatea medie a unei comune este de 1.640 locuitori, o comună are 4,5 sate, iar tendința de menținere negativă a sporului natural indică și în viitor scăderea populației zonei;
În zona de dealuri- localitățile s-au dezvoltat de-a lungul văilor, au o structură tentaculară sau înșiruită, o comună are în medie 2.950 locuitori, 7,8 sate/comună, iar mărimea medie a unui sat este de 360 locuitori. Densitatea localităților în teritoriu este 11,6 localități/100 kmp, iar a locuitorilor 110,3 locuitori/kmp. Datele de populație și indicatorii demografici, în special sporul natural negativ semnalează tendința de depopulare a satelor din această zonă.
În zona de câmpie joasă și câmpie înaltă satele au o structură compactă și sunt de mărime medie și mare. O comună are în medie 3,2 sate și o populație de 3.300 locuitori, densitatea este de 4,3 sate la 100 kmp și 48 locuitori/kmp.
Analiza socio-economică a județului Mehedinți, luând în calcul cei 5 indicatori de bază (creșterea reală a PIB, populația ocupată civilă medie, numărul mediu de salariați, rata șomajului, câștigul salarial mediu net lunar) este sintetizată în tabelul următor:
Tabelul nr. 5.7
Evoluția indicatorilor socio-economici în județul Mehedinți, în perioada 2007-2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Se observă din datele de mai sus că în anul 2010 s-a înregistrat un dezechilibru la nivelul tuturor indicatorilor, în cazul numărului de salariați rata de descreștere fiind de 11,7%, corelată cu un șomaj de 10,5% (cea mai mare valoare în perioada analizată).
Aceeași situație este redată și în formă grafică în Figura nr.:
Figura nr.5.2
Evoluția indicatorilor socio-economici în județul Mehedinți
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Prin prisma situației nefavorabile a indicatorilor socio-economici s-a creat un regres pe piața forței de muncă din județul Mehedinți, astfel că până în anul 2014 valorile nu au ajuns la nivelul celor din anul 2007, ca an de referință.
Din punct de vedere turistic, studiind zonele din afara reședinței Drobeta-Turnu-Severin, principalele zone turistice pot fi grupate astfel:
Zona Porțile de Fier I, cu următoarele obiective turistice: Defileul Dunării, Cazanele Mici și Mari, lacuri de acumulare, sistemul hidroenegetic și de navigație etc.
Zona Ostrovul-Șimian este reprezentată de o insulă pe care a fost mutată cetatea de pe fosta insulă Ada-Kaleh, aflată acum sub apele lacului de acumulare.
Zona de nord, cu un peisaj pitoresc. Se poate menționa complexul carstic Ponoare, Peștera Topolnița (a doua ca mărime din țară) și stațiunea balneo-climaterică Bala.
Zona Strehaia, remarcată prin pădurea de tei și mânăstirile locului.
Mediul rural al județului Mehedinți concentrează numeroase resurse naturale, culturale, istorice, religioase sau etnofolclorice, grupate în tabelul următor:
Tabelul Nr. 5.8
Sursa: prelucrare informații după ”Programul strategic de dezvoltare a turismului la nivelul zonei formate din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți ”, Proiect finanțat prin Programul PHARE
Având în vedere potențialul turistic din județul Mehedinți, se remarcă anumite arii de intervenție (obiective) pentru dezvoltarea infrastructurii turistice și anume:
Reabilitarea căilor de acces către obiectivele turistice de interes major.
Modernizare sistemului de marcaj al traseelor turistice.
Reamenajarea obiectivelor turistice.
Promovarea produselor tradiționale, a evenimentelor populare, a târgurilor (elemente de turism rural).
Conservarea ariilor naturale protejate.
Dezvoltarea turismului balneo-climateric.
Promovarea turismului thematic, bazat pe circuite turistice.
Valorile turistice ale județului Mehedinți, menționate anterior, aduc un aport la realizarea unei strategii de dezvoltare prin crearea unui itinerariu cultural, istoric și religios, la confluența cu celelalte 3 județe (Gorj, Caraș-Severin și Hunedoara), fiecare contribuind cu elemente specifice, tradiționale, pentru diversitate.
5.1.3 Prezentarea județului Caraș-Severin
Județul Caraș-Severin este localizat în regiunea Vest a României și se învecinează la Nord-Est, Est și Est cu județele Hunedoara, Gorj, respectiv județul Mehedinți; la Sud-Vest se află granite cu Iugoslavia, iar partea de Sud este conturată de fluviul Dunărea.
Județul Caraș-Severin are o întindere de 8.519 kmp (3,57% din suprafața țării), fiind al treilea județ din țară ca dimensiune a teritoriului; populația totală, înregistrată în anul 2014, de 288.925 locuitori (1,45% din populația totală a țării). Astfel, densitatea medie a populației este redusă, de 33,92 locuitori/kmp,
În ceea ce privește repartizarea populației pe medii de rezidență, se observă următoarea situație (Conform Tabelului Nr. )
Tabelul nr.5.9
Structura populației pe medii de rezidență, în județul Caraș-Severin, în anul 2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Ponderea populației rurale din județul Caraș-Severin reprezintă un procent de 46.08% din populația totală, reprezentând una dintre premisele realizării de strategii în ceea ce privește turismul rural.
Analizând organizarea administrativă a teritoriului, pe categorii de unități administrative, județul Caraș-Severin prezintă următoarea structură (Tabelul Nr. ):
Tabelul Nr. 5.10
Organizarea administrativă a teritoriului, pe categorii de unități administrative, în județul Caraș-Severin
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Cele două municipii ale județului Caraș-Severin sunt reprezentate prin orașul industrial Reșița (ca reședință de județ) și orașul Carasebeș, iar celelalte orașe menționate în tabel sunt : Anina, Băile Herculane, Bocșa, Moldova Nouă, Oravița și Oțelu Roșu.
În ceea ce privește organizarea spațiului rural și desfășurarea activităților economice, sociale sau culturale aferente localităților, acestea concordă cu particularitățile de relief ale județului (munte, deal sau câmpie).
Pentru o scurtă analiză socio-economică a județului Caraș-Severin, am utilizat cei 5 indicatori (creșterea reală a PIB, populația ocupată civilă medie, numărul mediu de salariați, rata șomajului, câștigul salarial mediu net lunar), într-o evoluție pe perioada post-aderare, până în prezent (2014). Datele statistice analizate sunt grupate în tabelul următor, conform indicatorilor și a perioadei de calcul:
Tabelul nr. 5.11
Evoluția indicatorilor socio-economici în județul Caraș-Severin, în perioada 2007-2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Dacă analizăm, rând pe rând, indicatorii din tabelul anterior, observăm că anul 2007 a fost unul favorabil, cu creșterile cele mai mari în rândul PIB-ului, a populației ocupate, a numărului de salariați și a câștigului salarial mediu, însă, paradoxal, rata șomajului înregistrat era mai mare decât cea din ultimul an. Această situație denotă crearea unor locuri de muncă la nivel județean, în perioada post-aderare la Uniunea Europeană și mai mult în perioada post-criză. Accentuarea crizei în județul Caraș-Severin se remarcă în perioada 2009-2010, când unii dintre indicatori au cunoscut un puternic regres.
Reprezentând cei 5 indicatori în același sistem de axe, pe perioada 2007-2014, se observă următoarea evoluție:
Figura Nr. 5.3
Evoluția indicatorilor socio-economici în județul Caraș-Severin
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Se poate observa din figura anterioară că numărul mediu de salariați și populația ocupată medie au înregistrat un declin după anul 2009, însă începând cu anul 2011 toți indicatorii au înregistrat o evoluție pozitivă, bruscă la început, dar destul de lentă pe parcursul celor 3 ani (până în prezent, anul 2014).
Județul Caraș-Severin este situat într-un cadru natural deosebit, preponderant montan, cu valori culturale, istorice și religioase ce favorizează dezvoltarea turismului tematic, dat fiind nivelul de atractivitate al obiectivelor turistice.
Resursele naturale și antropice care prezintă interes pentru studiul de caz ce va urma a fi realizat, în contextual spațiului rural, sunt grupate în mai multe categorii, conform tabelului alăturat:
Tabelul Nr. 5.12
Sursa: prelucrare informații după ”Strategia de dezvoltare durabilă a județului Caraș-Severin 2007-2013” și Programul strategic de dezvoltare a turismului la nivelul zonei formate din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți ”, Proiect finanțat prin Programul PHARE
În județul Caraș-Severin cea mai relevantă destinație turistică este stațiunea Băile Herculane, care prin resursele naturale concentrează un număr semnificativ de turiști anual, generând un efect de intensificare a circulației turistice în areale restrânse, cu repercursiuni asupra mediului în perioadele de vârf.
Datorită faptului că, în ultimii ani, interesul turiștilor pentru anumite destinații este din ce în ce mai diferit, pot fi exploatate noi resurse turistice, pe diverse tematici, în funcție de potențialul naural și antropic al regiunii.
Astfel, la nivelul județului Caraș-Severin, se pot lua în considerare următoarele obiective de dezvoltare a unor resurse turistice insuficient exploatate, cu următoarele arii de intervenție:
Realizarea unor lucrări de restaurare a muzeelor.
Instruirea personalului de marketing din muzee.
Atragerea de investiții pentru punerea în valoare a atracțiilor arhitecturale.
Promovarea gastronomiei locale etc.
Abordarea cumulată a unor atracții turistice variate pentru crearea unui itinerariu de călătorie presupune de asemenea anumite parteneriate la nivel local, regional sau național, în ceea ce privește activitatea de marketing.
5.1.4 Prezentarea județului Hunedoara
Județul Hunedoara se află în Regiunea de dezvoltare Vest a României și se învecinează cu județele Gorj (Sud), Caraș-Severin (Sud-Vest), Timiș (Vest), Arad (Nord-Vest), Alba (Est), Vâlcea (Sud-Est) și Bihor (Nord).
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Hunedoara
Suprafața județului Hunedoara este de 7.063 kmp (2,97% din teritoriul țării), având în anul 2014 o populație de 407.892 locuitori (2% din populația țării); densitatea medie a populației este de 57,75 locuitori/kmp.
În ceea ce privește mediul de rezidență al populației, în anul 2014 populația era structurată după cum urmează:
Tabelul nr. 5.13
Structura populației pe medii de rezidență, în județul Hunedoara, în anul 2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Procentul de ocupare a spațiului rural este redus în comparație cu celelalte 3 județe analizate, având în vedere și suprafața mai mare de ocupare, însă numărul de sate și comune este semnificativ, după cum se observă în organizarea administrativă a teritoriului, pe categorii de unități administrative: (Tabelul Nr. ):
Tabelul Nr. 5.14
Organizarea administrativă a teritoriului, pe categorii de unități administrative, în județul Hunedoara
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Municipiile județului Hunedoara sunt Deva (reședința de județ), Hunedoara, Petroșani, Vulcan, Lupeni, Brad, Orăștie, pe lângă acestea mai sunt 7 orașe importante: Călan, Hațeg, Petrila, Uricani, Aninoasa, Simeria, Geoagiu. Mediul rural este complex, cele 457 de sate fiind administrate în 45 de comune, cu un potențial turistic eterogen, bazat pe o diversitate de elemente atractive.
Pentru cunoașterea situației socio-economice a județului Hunedoara, am luat în considerare indicatorii din tabelul următor:
Tabelul nr. 5.15
Evoluția indicatorilor socio-economici în județul Hunedoara, în perioada 2007-2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Pentru perioada 2007-2014 am realizat un grafic de evoluție, marcând toți cei 5 indicatori din tabelul anterior și am obținut următorul trend de evoluție comparativ:
Figura nr. 5.4
Evoluția indicatorilor socio-economici, în județul Hunedoara,
în perioada 2007-2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Conform graficului, se observă un dezechilibru semnificativ la nivelul tuturor indicatorilor socio-economici, manifestat cu precădere în perioada 2008-2011, perioadă ce coincide cu criza economico-financiară. De menționat, însă, este faptul că rata șomajului a revenit la procentul înregistrat în 2007, fiind chiar mai mic. În ceea ce privește creșterea reală a PIB, aceasta înregistrează creșteri lente, dat fiind că toate sectoarele economice au fost afectate de criză. Pe piața muncii se observă o oscilație a câștigului salarial mediu, în concordanță cu evoluția PIB.
Printre direcțiile de redresare economică se încadrează și potențialul industrial extractiv al comunelor din județul Hunedoara, bogate în zăcăminte naturale. Mediul antreprenorial din zonele rurale nu este foarte dezvoltat, limitându-se la activități comerciale, însă atragerea de noi investiții pentru dezvoltarea infrastructurii ar putea determina diversificarea acestor activități și mai mult, crearea de locuri de muncă pentru a combate fenomenul depopulării.
Poziționarea geografică a județului Hunedoara , între Munții Apuseni și Carpații Meridinali, determină posibilitatea practicării turismului sub toate formele sale, potențialul natural și cultural fiind variat și atractiv. Sunt menționate în cele ce urmează principalele obiective turistice din mediul rural al județului Hunedoara:
Tabelul Nr. 5.16
Sursa: prelucrare informații după ”Planul de Dezvoltare al Județului Hunedoara în perioada 2007-2014”
Pornind de la inventarierea obiectivelor turistice rurale din județul Hunedoara, pot fi propuse mai multe direcții de dezvoltare, printre care menționăm următoarele:
Dezvoltarea sistemului de management al patrimoniului natural și cultural.
Punerea în valoare a elementelor etnofolclorice și tradiționale, a meșteșugurilor și gastronomiei locale.
Formarea profesională a personalului implicat în activități turistice rurale.
Dezvoltarea infrastructurii turistice.
Diversificarea ofertei de produse și servicii locale.
Promovarea turismului rural din Țara Hațegului.
Conform abordărilor teoretice și metodologice referitoare la studierea potențialului turistic al zonei formate din cele 4 județe (Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara), au fost stabilite următoarele elemente de analiză: identificarea satelor cu potențial turistic, propunerea de noi strategii privind lansarea satului românesc pe piața mondială, promovarea produsului agroturistic, prin prisma turismului itinerant, cu valențe culturale și a turismului de pensiune.
5.2 Orientări strategice privind identificarea și amenajarea satelor turistice
Turismul rural este o activitate complexă ce are la bază multiple posibilități de petrecere a timpului liber în natură, în funcție de motivațiile consumatorilor. Pentru a determina sezonalitatea, dar și perisabilitatea acestui serviciu este necesar să studiem evoluția cererii și ofertei existente, pentru pensiunile turistice și agroturistice din România și în special din județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara, după cum urmează:
Oferta turistică în mediul rural (pensiuni turistice și agroturistice)
Tabelul nr. 5.17
Evoluția indicatorilor ofertei din pensiunile turistice și agroturistice
din România
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Figura nr. 5.5: Număr structuri de primire
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Figura Nr. 5.6: Capacitatea de cazare existentă
Figura nr. 5.7: Capacitatea de cazare în funcțiune
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Conform graficelor, după anul 1995 cei trei indicatori ai ofertei turistice au avut o evoluție ascendentă, atât pentru pensiunile turistice, cât și pentru cele agroturistice, eliminând ipoteza de perisabilitate a turismului rural. Indicele de creștere pentru fiecare interval de timp analizat este sintetizat în tabelul următor:
Tabelul nr. 5.18
Indicele de creștere al indicatorilor ofertei pentru pensiunile turistice și agroturistice din România
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
În ceea ce privește intensitatea de creștere, se observă că în perioada 2000-2005 oferta turistică s-a dezvoltat considerabil în mediul rural, continuând apoi să evolueze ascendent, înă mai lent decât în perioada anterioară. În anul 2014, cel mai mare procent de creștere a fost înregistrat de capacitatea de cazare aflată în funcțiune în pensiunile agroturistice (62%). Tot în anul 2014, pentru pensiunile agroturistice, numărul mediu de locuri de cazare era de 17.28 locuri/pensiune agroturistică, față de 20.63 locuri/ pensiune turistică; acest lucru denotă faptul că se extinde capacitatea de cazare în pensiunile agroturistice și tinde să egaleze capacitatea de cazare în pensiunile turistice din țară.
Studiind oferta turistică în județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara, se observă următoarea evoluție, pe termen scurt și pe termen lung:
Tabelul nr. 5.19
Evoluția numărului de pensiuni turistice și agroturisice, în județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
În perioada 2005-2014, numărul total de pensiuni turistice a crescut cu 158%, în timp ce numărul de pensiuni agroturistice a crescut cu 154%. La nivel de județ, cele mai multe pensiuni sunt localizate în județul Caraș-Severin (62 pensiuni turistice și 57 pensiuni agroturistice); cele mai puține pensiuni sunt înregistrate în județul Mehedinți (12 pensiuni turistice și 16 pensiuni agroturistice). Evoluția în timp s-a manifestat pozitiv în toate județele, însă procentul cel mai mare de creștere a fost în județul Gorj (de la 3 la 20 de pensiuni turistice) și Mehedinți (de la 1 la 16 pensiuni agroturistice). Considerăm, de asemenea, că trendul ascendent elimină posibilitatea de perisabilitate a acestei forme de turism.
În concordanță cu numărul de structuri de cazare, trebuie studiată, de asemenea, capacitatea de cazare:
Tabelul Nr. 5.20
Evoluția capacității de cazare existente în pensiunile turistice și agroturisice, în județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Capacitatea de cazare existentă, pentru toate cele 4 județe, a crescut cu 226% în pensiunile turistice și cu 304% în pensiunile agroturistice. Valorile din prezent au fost generate în special de județul Caraș-Severin, cu o contribuție de 47,5% din capacitatea existentă în pensiunile turistice, respectiv 51,8% din capacitatea existentă în pensiunile agroturistice. Corelând cele două tabele anterioare, am calculat numărul mediu de locuri de cazare pentru o pensiune, obținând următoarele rezultate:
– 20,70 locuri/ pensiune turistică în anul 2014, față de 16,39 în anul 2005.
– 17,91 locuri/ pensiune agroturistică în anul 2014, față de 11,26 în anul 2005.
Această situație confirmă faptul că, pentru cele 4 județe, capacitatea de cazare este în expansiune continuă.
Tabelul nr. 5.21
Evoluția capacității de cazare în funcțiune din pensiunile turistice și agroturisice, în județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara
Analizând capacitatea de cazare, în dinamică, pe perioada 2005-2014, se observă o creștere mai lentă în pensiunile turistice, față de pensiunile agroturistice aflate în zona formată de județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara.
Figura nr. 5.8
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
În anul 2005, pensiunile turistice au fost ocupate, în medie, 269 zile, iar în anul 2014, 255 zile (s-a redus cu 5%), în condițiile în care capacitatea de cazare existentă a crescut de 3,26 ori. În cazul pensiunilor agroturistice, locurile de cazare au fost ocupate, în medie 139 zile/ anul 2005 și 190 zile/ anul 2014 (creșterea fiind de 36%), capacitatea de cazare existentă crescând în aceeași perioadă de 4,04 ori.
Observăm o nesincronizare a evoluției indicatorilor, cel mai probabil cauzată de numărul prea mare de locuri de cazare, necorelate cu cererea turistică. Însă, în fiecare din cele 4 județe, există structuri de cazare neutilizate în întreaga perioadă din an, situație care ar putea genera reducerea indicatorului global; bazele de date ale pensiunilor nu sunt, însă, concludente pentru o analiză sintetică a indicatorilor ofertei turistice.
Cererea turistică în mediul rural (pensiuni turistice și agroturistice)
Tabelul nr. 5.22
Evoluția numărului de sosiri în pensiunile turistice și agroturistice din România
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Numărul de sosiri în pensiunile turistice a crescut de 2.10 ori în perioada 2005-2014, în timp ce sosirile în pensiunile agroturistice au crescut de 2.94 ori.
Figura nr. 5.9
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Cumulând numărul de sosiri din pensiunile turistice, cu numărul de sosiri din pensiunile agroturistice, limitându-ne la cele 4 județe componente, se observă o pondere de 6.63% din numărul total de sosiri în România, pentru aceleași structuri de cazare.
În perioada actuală, numărul de sosiri înregistrat în cele 4 județe este structurat astfel:
Tabelul nr. 5.23
Numărul de sosiri înregistrat în pensiunile turistice și agroturistice din județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Pentru zona formată de cele 4 județe, numărul de sosiri din județele Gorj și Mehedinți au aceeași contribuție pentru pensiunile turistice, cât și pentru cele agroturistice. Ponderea cea mai ridicată se observă în județul Caraș-Severin, iar cea mai scăzută în județul Hunedoara, pentru ambele tipuri de structuri de cazare.
Turismul itinerant, cu valențe cultural-istorice și religioase poate diminua amplitudinea acestor discrepanțe dintre cele 4 județe alăturate, prin punerea în valoare a unor obiective turistice cu o semnificație comună, destinată unor segmente prestabilite de consumatori-turiști.
Trebuie studiat în continuare numărul de înnoptări în pensiunile turistice și agroturistice din cele 4 județe, pentru a stabili durata medie de ședere în aceste structuri de cazare.
Tabelul nr. 5.24
Evoluția numărului de înnoptări în pensiunile turistice și agroturistice
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Numărul de înnoptări în pensiunile turistice s-a dublat în perioada 2005-2014, la nivelul țării, iar în pensiunile agroturistice a crescut de 2.72 ori. Pornind de la aceste rezultate, am calculat durata medie de ședere în pensiunile turistice și agroturistice, pentru România, dar și pentru fiecare din cele 4 județe analizate.
Tabelul nr. 5.25
Durata medie de ședere în pensiunile turistice și agroturistice,
în anul 2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Observăm că, la nivelul țării, diferența dintre durata medie de ședere în pensiunile turistice și cea din pensiunile agroturistice este foarte mică, în ambele cazuri apropiindu-se de 2 zile/sejur. Se remarcă pozitiv, cu o durată medie de ședere de 3 zile/sejur, durata medie de ședere în pensiunile agroturistice din județul Caraș-Severin; de cealaltă parte, cea mai redusă durată de ședere este în pensiunile turistice din județul Mehedinți.
În ceea ce privește sezonalitatea, studiem evoluția numărului de sosiri, pe luni, înregistrate în pensiunile turistice și agroturistice din județele componente, astfel:
Fig. nr. 5.10
Evoluția numărului de sosiri, pe luni, în pensiunile turistice,
în anul 2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Figura Nr. 5.11
Evoluția numărului de sosiri, pe luni, în pensiunile agroturistice,
în anul 2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Putem constata că în turismul rural sezonalitatea se manifestă cu precădere în lunile iunie-septembie, sezonul de vară oferind multiple posibilități de petrecere a timpului în aer liber; de asemenea, există un potențial de dezvoltare în preajma sărbătorilor de Paște și Crăciun, respectiv lunile aprilie-mai și noiembrie-decembrie. În această situație, pentru lunile ianuarie-martie și de asemenea luna octombrie trebuie identificate strategii de dezvoltare în scopul unei activități continue desfășurată pe tot parcursul anului în mediul rural.
Corelând aceste informații statistice cu tipurile de turism rural ce se pot manifesta în județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara, putem identifica tipologia satelor și oferta turistică viabilă fiecărui tip de sat.
Turismul rural are o sferă de cuprindere mult mai largă, un caracter continuu și dispune de o structură de primire eterogenă, în care persoanele implicate prestează servicii turistice, iar veniturile realizate pot avea un caracter permanent.
O altă metodă de analiză a sezonalității este metoda statistică. De această dată, perioada luată în calcul este mai amplă, grupată pe 5 ani calendaristici (2010-2014).
Metoda statistică
Analiza statistică a sezonalității vizează măsurarea variației sezoniere, identificând cauzele sezonalității și stabilind consecințele economice și sociale. Astfel, se calculează indicii de sezonalitate pentru fiecare lună din an care vor indica punctul de maxim și de minim al intensității sosirilor de turiști, precum și perioadele de creștere și de scădere ale acesteia.
Metodele folosite pentru calculul coeficienților de sezonalitate sunt multiple,însă cel mai frecvent se recurge la metoda mediei aritmetice. Conform acestei metode, indicii de sezonalitate se calculează folosind relația:
în care:
– reprezintă media lunară
-medie lunară generală
Cu cât valoarea acestor coeficienți se apropie de 100, cu atât sezonalitatea se atenuează și invers, cu cât se îndepărtează de 100, cu atât caracterul sezonier al turismului este mai pronunțat.
Ca modalitate de verificare a exactității calculelor, suma indicilor de sezonalitate trebuie să fie egală cu produsul dintre numărul de subperioade (12) și 100.
În vederea aprecierii concentrării sezonalității se folosesc o serie de indicatori cum ar fi: raportul de concentrare, diferența Hirschman, energia informațională Onicescu, coeficientul de concentrare Corado Gini, coeficientul de concentrare Struck.
Pentru caracterizarea intensității și tendinței sezonalității, s-a aplicat coeficientul de concentrare Struck (Cs). Acesta este de fapt o formă corectată a coeficientului Gini și se calculează folosind relația:
în care,
n – este numărul categoriilor
gi – ponderea fiecărei categorie în total
Acest coeficient de concentrare poate lua valori în intervalul . Valoarea minimă posibilă ( este independentă de numărul categoriilor considerate, ceea ce îi dă coeficientului avantajul unei interpretări facile și comparabile. Valoarea 1 este atinsă atunci când concentrarea este maximă iar valoarea 0 atunci când există o distribuție uniformă.
Indicii de sezonalitate
Indicii de sezonalitate au fost calculați prin aplicarea directă a metodei mediilor aritmetice. S-a calculat mai întâi, câte o medie aritmetică pentru fiecare lună (, acoperind perioada celor 5 ani consecutivi, apoi o medie lunară generală ( ).
Media lunară generală s-a obținut prin însumarea tuturor termenilor seriei de timp și împărțirea la numărul de termeni ai seriei (72 de termeni). Se observă că în perioada 2010-2014, în medie s-au înregistrat 5638 de turiști sosiți în pensiunile turistice și agroturistice din județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara.
În tabelul următor au fost centralizate rezultatele obținute pentru mediile lunare și indicii de sezonalitate calculați.
Tabelul nr.5.26
Evoluția numărului de turiști sosiți în pensiunile turistice și agroturistice din județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara, pe luni, în perioada 2010-2014
Sursa: calculații proprii, pe baza datelor din Buletinele Statistice lunare, INS, 2011-2015
Prin raportarea mediei specifice fiecărei luni la media lunară generală au rezultat indicii de sezonalitate ce caracterizează gradul mediu de abatere a fiecărei luni față de media lunară definitorie pentru întreaga perioadă de 5 ani. Astfel, dacă, în luna ianuarie, numărul de turiști sosiți în pensiunile turistice și agroturistice din județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara reprezintă în medie 63,10% față de media lunară generală, în luna decembrie numărul mediu de turiști sosiți a fost cu 17,48% mai mică față de media lunară generală. În luna august s-a înregistrat punctul maxim, numărul de turiti sosiți, fiind în medie cu 78.84% peste media lunară generală.
În urma calculării indicilor de sezonalitate se poate spune că sosirile de turiști în pensiunile turistice și agroturisticeagroturistice din județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara înregistrează o evoluție sezonieră. Dacă în primele patru luni ale anului, numărul de turiști sosiți se află sub media lunară generală, începând cu luna mai, urmează o perioadă de 5 luni în care numărul de turiști se află peste media lunară generală. În ultimele 3 luni ale anului numărul de turiști scade iarăși sub medie.
Pentru măsurarea gradului de concentrare sezonieră s-a calculat coeficientul de concentrare Struck. Calculele necesare în vederea determinării coeficientului de concentrare pentru perioada 2010 – 2014 au fost centralizate în tabelul de mai jos.
Tabel nr. 5.27
Calcule necesare determinării coeficientului de concentrare
2010 – 2014
Sursa: prelucrare date INS, Tempo-Online, 2015
Coeficienții de concentrare pentru fiecare an, din perioada 2010-2014 sunt calculați după cum urmează mai jos:
Valorile obținute pentru coeficienții de concentrare calculați evidențiază o distribuție lunară, relativ uniformă, a numărului de turiști sosiți în pensiunile agroturistice din județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara, în timpul fiecărui an. Ca tendință, se înregistrează o creștere a sezonalității, vizibilă prin creșterea coeficientului de concentrare de la 8.41% în anul 2010, la 11,30% în anul 2014.
Strategii de dezvoltare a turismului rural și agroturismului în Romania. Studiu de caz: Județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara.
În urma studierii indicatorilor cererii și ofertei turistice din pensiuni turistice și agropensiuni și de asemenea a impactului sezonalității la confluența județelor Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara, considerăm esențială gruparea formelor specifice de turism rural, prin crearea unor itinerarii turistice cu valențe culturale, istorice sau religioase, practicabile în mediul rural.
Aceste itinerarii turistice (circuite) generează o creștere a cererii, prin organizarea lor sub forma grupurilor de turiști și mai mult prin posibilitatea practicării lor în orice perioadă din an.
Itinerariile turistice reprezinta o strategie de atenuare a efectelor sezonalitatii in plan regional, ceea ce inseamna ca poate determina favorabil evolutia numarului de vizitatori in muzee, dar si numarul de sosiri, respectiv de innoptari in pensiunile turistice si agroturistice.
Pornind de la aceasta ipoteza, vom studia nivelul de corelatie al celor trei indicatori:
Numarul de vizitatori la muzee (variabila dependenta, y).
Numarul de sosiri in pensiuni turistice si agroturistice (variabila dependenta, x).
Numarul de innoptari in pensiuni turistice si agroturistice (variabila dependenta, x).
In procesul de stabilire a indicatorilor, am identificat obiectivele de vizitare din mediul rural aferent judetelor Gorj, Mehedinti, Caras-Severin si Hunedoara, respectiv structurile de cazare sub forma de pensiuni din acelasi areal.
In urma culegerii de date statistice, am stabilit perioada de analiza 2005-2013 din urmatoarele considerente:
Dupa anul 2001 seriile de date ''pensiuni urbane'' s-au redefinit in ''pensiuni turistice'', iar pensiunile agroturistice cuprind pensiunile rurale si cele agroturistice;
In spatiul rural din cele 4 judete analizate sunt prezente atat pensiuni turistice, cat si pensiuni agroturistice;
Datele pentru indicatorul “numarul de vizitatori la muzee” sunt disponibile incepand cu anul 2005.
Regresia liniara
Pentru culegerea datelor am utilizat investigarea statistica si am obtinut urmatoarele rezultate, aferente celor 3 indicatori:
In urma aplicarii modelului de regresie liniara pentru corelarea numarului de vizitatori in muzee cu numarul de sosiri in pensiuni, am obtinut urmatoarele rezultate:
Observam ca variatia numarului de vizitatori in muzee este in proportie de 19,73% explicata in functie de variatia numarului de sosiri in pensiuni, ceea ce reprezinta un grad destul de scazut al determinarii variatiei numarului de vizitatori explicata prin model.
Comparand nivelul de semnificatie asociat testului F (Significance F) cu nivelul de semnificatie ales, adica α (= 0,05), observam ca Significance F este mai mare decat 0,05 insemnand ca modelul nu este validat, deci nu poate fi utilizat mai departe pentru prognoze.
Coeficientul estimate al variabilei independente este aproximativ -13,62, insemnand ca la o crestere a numarului de sosiri in pensiuni cu 1 persoana, numarul de vizitatori in muzee va scadea cu aproximativ 14 persoane. (parametrul estimat fiind mai mic decat 0).
Referitor la constanta modelului de regresie, se constata ca numarul de vizitatori in muzee va fi egal cu 537157 persoane atunci cand numarul de sosiri este 0.
Nivelul de semnificatie p-value asociat testului t (care verifica semnificatia statistica a coeficientilor estimati prin ecuatia de regresie) pentru coeficientul asociat variabilei independente este 0,23 (> 0,05), deci putem spune ca parametrul estimat nu este semnificativ statistic, iar modelul nu este valid pentru a merge mai departe la realizarea previziunilor.
Nivelul de semnificatie p-value asociat testului t pentru constanta este 0,046 (< 0,05) deci putem afirma ca parametrul estimat (constanta) este semnificativ statistic.
Ecuatia de regresie determinate prin model este urmatoarea:
Nr_viz_muz=537156.93-13.62*Nr_sos_pens
Valorile reziduale aferente modelului de regresie sunt centralizate in tabelul urmator:
Am reprezentat grafic datele privind numarul de vizitatori in muzee si datele estimate estimate in urma determinarii ecuatiei de regresie:
Conform graficului, dreapta ecuatiei de regresie cu valorile ajustate prin ecuatia de regresie difera semnificativ de dreapta ecuatiei cu valori originale (nu se suprapun) si au pante diferite, confirmand faptul ca modelul nu este valid pentru viitoare previziuni.
In acelasi context, am studiat corelatia dintre numarul de vizitatori in muzee si numarul de innoptari in pensiuni, dupa cum urmeaza:
Se observa ca variatia numarului de vizitatori in muzee este in proportie de 16,99% explicata in functie de variatia numarului de sosiri in pensiuni, ceea ce reprezinta un grad destul de scazut al determinarii variatiei numarului de vizitatori explicata prin model.
Comparand nivelul de semnificatie asociat testului F (Significance F) cu nivelul de semnificatie ales, adica α (= 0,05), observam ca Significance F este mai mare decat 0,05 insemnand ca modelul nu este validat, deci nu poate fi utilizat mai departe pentru prognoze.
Coeficientul estimat al variabilei independente este aproximativ -5,68, insemnand ca la o crestere a numarului de innoptari in pensiuni cu o noapte, numarul de vizitatori in muzee va scadea cu aproximativ 6 persoane. (parametrul estimat fiind mai mic decat 0).
Referitor la constanta modelului de regresie, se constata ca numarul de vizitatori in muzee va fi egal cu 501296 persoane atunci cand numarul de innoptari este 0.
Nivelul de semnificatie p-value asociat testului t (care verifica semnificatia statistica a coeficientilor estimati prin ecuatia de regresie) pentru coeficientul asociat variabilei independente este 0,27 (> 0,05), deci putem spune ca parametrul estimat nu este semnificativ statistic, iar modelul nu este valid pentru a merge mai departe la realizarea previziunilor.
Nivelul de semnificatie p-value asociat testului t pentru constanta este 0,0508 (> 0,05) deci putem afirma ca parametrul estimat (constanta) nu este semnificativ statistic.
Ecuatia de regresie determinata prin aplicarea regresiei liniare este:
Nr_viz_muz=501296.98-5.68*Nr_innopt_pens
Prin determinarea ecuatiei, am identificat valorile ajustate ale modelului:
Reprezentand grafic cele doua ecuatii, obtinem urmatoarea evolutie:
Luand in considerare erorile ecuatiei de regresie, se confirma faptul ca modelul nu este valid pentru predictii viitoare.
Dat fiind semnul negativ al coeficientului estimat, nu se confirma ipotezele bazate pe teoria sau logica economica conform carora numarul de vizitatori in muzee ar trebui sa creasca daca numarul de sosiri in pensiuni creste. De aceea alegem sa investigam datele primare si sa identificam posibile valori aberante.
In urma investigatiei am observat o evolutie atipica pentru comuna Polovragi si am redat-o in figura urmatoare:
In comuna Polovragi sunt amplasate doua obiective turistice la care se aplica tarif de vizitare:
Complexul muzeal al manastirii Polovragi
Pestera Polovragi.
Se remarca o diminuare brusca a numarului de vizitatori in muzee in anul 2006 cand au inceput lucrarile de restaurare a celor doua obiective turistice. Acest fenomen este afectat, pe termen lung si de accidentele semnalate in apropierea Pesterii Polovragi. In acest caz se impun masuri de reabilitare a infrastructurii turistice si in acelasi timp de promovare puternica a obiectivelor pentru readucerea lor in atentia turistilor.
In continuare, am eliminat comuna Polovragi din analiza efectuata si am obtinut urmatoarele date:
Conform datelor primare identificate, vom relua regresia liniara, astfel:
Se observa ca variatia numarului de vizitatori in muzee este in proportie de 68,32% explicata in functie de variatia numarului de sosiri in pensiuni, ceea ce reprezinta un grad destul de ridicat al determinarii variatiei numarului de vizitatori explicata prin model.
Comparand nivelul de semnificatie asociat testului F (Significance F) cu nivelul de semnificatie ales, adica α (= 0,05), observam ca Significance F este mai mic decat 0,05 insemnand ca modelul este validat, deci poate fi utilizat mai departe pentru prognoze.
Coeficientul estimat al variabilei independente este aproximativ 4,94, insemnand ca la o crestere a numarului de sosiri in pensiuni cu 1 persoana, numarul de vizitatori in muzee va creste cu aproximativ 5 persoane. (parametrul estimat fiind mai mare decat 0).
Referitor la constanta modelului de regresie, se constata ca numarul de vizitatori in muzee va fi egal cu 11953 persoane atunci cand numarul de sosiri este 0.
Nivelul de semnificatie p-value asociat testului t pentru constanta este 0,439 (> 0,05) deci putem afirma ca parametrul estimat (constanta) nu este semnificativ statistic.
Nivelul de semnificatie p-value asociat testului t (care verifica semnificatia statistica a coeficientilor estimati prin ecuatia de regresie) pentru coeficientul asociat variabilei independente este 0,006 (< 0,05), deci putem spune ca parametrul estimat este semnificativ statistic, iar modelul este valid pentru a merge mai departe la realizarea previziunilor.
In urma aplicarii modelului de regresie liniara, am obtinut urmatoarea ecuatie:
Nr_viz_muz=11953.37+4.94*Nr_sos_pens
Prin determinarea ecuatiei, am identificat valorile ajustate ale modelului:
Reprezentand grafic cele doua ecuatii, obtinem urmatoarea evolutie:
Se observa ca, in situatia corelarii indicatorilor fara a lua in considerare comuna Polovragi, dreptele celor doua ecuatii (cea originala si cea estimata prin model) sunt aproape suprapuse si au aceeasi panta. Reprezentarea grafica poate confirma, de asemenea, validitatea modelului.
In continuare vom studia si corelatia numarului de vizitatori in muzee cu numarul de innoptari in pensiuni, pentru a demonstra care asociere este mai puternica.
In aceasta situatie, variatia numarului de vizitatori in muzee este in proportie de 65,59% explicata in functie de variatia numarului de innoptari in pensiuni, ceea ce reprezinta un grad destul de ridicat al determinarii variatiei numarului de vizitatori explicata prin model.
Prin compararea nivelului de semnificatie asociat testului F (Significance F) cu nivelul de semnificatie ales, adica α (= 0,05), observam ca Significance F este mai mic decat 0,05 insemnand ca modelul este validat, deci poate fi utilizat mai departe pentru prognoze.
Coeficientul estimat al variabilei independente este aproximativ 2,18, insemnand ca la o crestere a numarului de innoptari in pensiuni cu o noapte, numarul de vizitatori in muzee va creste cu aproximativ 2 persoane. (parametrul estimat fiind mai mare decat 0).
Referitor la constanta modelului de regresie, se constata ca numarul de vizitatori in muzee va fi egal cu 20206 persoane atunci cand numarul de innoptari este 0.
Nivelul de semnificatie p-value asociat testului t pentru constanta este 0,475 (> 0,05) deci putem afirma ca parametrul estimat (constanta) nu este semnificativ statistic.
Nivelul de semnificatie p-value asociat testului t (care verifica semnificatia statistica a coeficientilor estimati prin ecuatia de regresie) pentru coeficientul asociat variabilei independente este 0,008 (< 0,05), deci putem spune ca parametrul estimat este semnificativ statistic, iar modelul este valid pentru a merge mai departe la realizarea previziunilor.
Am evidentiat in tabelul urmator erorile determinate prin modelul de regresie:
Utilizand datele obtinute in tabel, am generat urmatorul grafic de evolutie:
Graficul anterior demonstreaza inca o data validitatea modelului, deoarece cele doua drepte ale ecuatiilor sunt aproape suprapuse, erorile fiind mici. In acest context, putem previziona evolutia indicatorilor pentru urmatoarea perioada.
Ipotezele luate in considerare pentru previziune sunt urmatoarele:
Pentru perioada 2005-2013 evolutia variabilelor independente este ascendenta
In perioada 2009-2010 se resimt efectele crizei economico-financiare, iar procentul de crestere se diminueaza
In perioada 2010-2011 indicii variabilelor independente cresc.
In perioada 2011-2012 si 2012-2013 procentul de crestere a variabilelor independente scade constant.
Cele 4 județe alese sunt poziționate strategic în cadrul României, fiind alăturate, având o distanță medie între reședințele de județ de 150 km, ceea ce oferă posibilitatea realizării unui itinerariu tematic în 7-10 zile (depinde de punctul de plecare, respectiv întoarcere).
Această strategie de dezvoltare a turismului rural și agroturismului își propune să crească impactul economic al activităților turistice asupra comunităților locale, prin realizarea a doua obiective specifice:
Dispersia turiștilor pe toată suprafața regiunii alese, în scopul descoperirii principalele destinații turistice rurale, prin intermediul itinerariilor tematice.
Atragerea turiștilor potențiali din diferite regiuni ale țării și din afara ei, atât prin intermediul itinerariilor tematice, cât si prin turismul de tranzit, respectiv prin conectarea acestor obiective la cele regionale, naționale și europene.
Implementarea unei astfel de strategii impune planificarea activităților turistice în parteneriat cu toti factorii interni și externi (comunități locale, întreprinzători, structuri administrative, ONG-uri etc), pentru realizarea unei activități integrate de marketing.
Structurarea unui itinerariu tematic rural poate reprezenta o modalitate informală de educare a turistului, urmărind anumite principii:
Expunerea informațiilor trebuie adaptată la un nivel de înțelegere comun, dar cu un grad de atractivitate ridicat;
Informațiile oferite turistului trebuie selectate, astfel încât aspectele relevate să aibă un grad ridicat de noutate, să surprindă;
Turistul trebuie provocat să creeze conexiuni între informațiile prezente și cele anterioare itinerariului;
Itinerariile turistice tematice crează posibilitatea de a reuni o varietate largă de atracții turistice și permit turiștilor să beneficieze de efectul cumulative al acestora și de cunoaștere a specificului unei regiuni. Ținând seama de faptul că mediul rural este mai puțin exploatat turistic, aceste itinerarii pot reprezenta un mijloc de creștere a viabilității economice, prin stimularea regenerării sociale și a îmbunătățirii condițiilor de trai din comunitățile rurale. Mai mult, itinerariile turistice rurale pot reprezenta o metodă eficientă de valorificare a unor obiective naturale sau culturale mai puțin motivante sau mai greu accesibile, prin integrarea lor într-un astfel de circuit regional. Având în vedere faptul că se desfășoară într-un grup relativ mare de turiști, aceste itinerarii determină un process de învățare, de deprindere a eticii ecologice, civice sau de protective a patrimoniului natural și cultural.
În ceea ce privește sustenabilitatea acestor activități turistice, se poate menționa că itinerariile tematice determină creșterea atractivității unei regiuni în ansamblu, prin atragerea unor segmente noi de turiști, foarte bine conturate și destul de omogene.
Turismul tematic, prin formele sale de manifestare și varietatea temelor reprezintă un puternic instrument de atenuare a sezonalității si un cadru eficient de instituire a parteneriatelor de marketing.
Activitățile turistice, în general, trebuie promovate pentru că impactul economic generat de înființarea întreprinderilor mici și mijlocii din acest domeniu poate determina dezvoltarea locală și regional. Prin efectul său multiplicator, turismul reprezintă un cumul de activități economice, precum cazare, alimentație, transport și agrement, iar în mediul rural poate reprezenta un factor de creștere a comerțului cu amănuntul a produselor tradiționale.
Ținând seama de toate aspectele pozitive menționate anterior și de potențialul turistic natural și antropic la confluența județelor Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara, vom propune trei itinerarii turistice tematice, cu valențe religioase, istorice și culturale, în scop de relaxare într-un mediu rural, mai puțin poluat, beneficiind de resurse variate.
ITINERARIUL TEMATIC NR. 1: DRUMUL MĂNĂSTIRILOR RURALE
Prin studierea mediului rural din cele 4 județe componente, am identificat un număr de 17 mănăstiri relevante pentru un itinerariu tematic religios, care prezintă diferite influențe arhitecturale, istorice și culturale aferente perioadelor lor de referință.
Itinerariul creat se poate așeza în plan geografic, pe harta celor 4 județe, astfel:
Figura nr. 5.12
Itinerariul tematic nr. 1: Drumul mănăstirilor rurale
Sursa: prelucrare proprie a autorului
Identificarea obiectivelor poziționate în harta de mai sus este redată în cele ce urmează:
1: Mănăstirea Lainici
Localizare: Satul Curtișoara, Județul Gorj.
Sursa: www.manastirealainici.ro
2: Mănăstirea Crasna
Localizare: Comuna Crasna,
Județul Gorj.
Sursa: www.creștinortodox.ro
3: Mănăstirea Polovragi
Localizare : Comuna Polovragi,
Județul Gorj
Sursa: www.crestinortodox.ro
4: Mănăstirea Târgu Logrești
Localizare: Comuna Târgu Logrești, Județul Gorj
Sursa: www.crestinortodox.ro
5: Mănăstirea Sfânta Treime
Localizare: satul Strâmba-Jiu,
Județul Gorj.
Sursa: www.crestinortodox.ro
6: Mănăstirea Gura Motrului
Localizare: Comuna Butoiești,
Județul Mehedinți
Sursa: www.crestinortodox.ro
7: Mănăstirea Topolnița
Localizare: Comuna Izvoru Bârzii, Județul Mehedinți.
Sursa: www.crestinortodox.ro
8: Mănăstirea Vodița
Localizare: Comuna Vârciorova, Județul Mehedinți.
Sursa: www.crestinortodox.ro
9: Mănăstirea Mraconia
Localizare: Comuna Dubova,
Județul Mehedinți.
Sursa: www.crestinortodox.ro
10: Mănăstirea Nera
Localizare: Comuna Sasca Montană, Județul Caraș-Severin.
Sursa: www.crestinortodox.ro
11: Mănăstirea Călugăra
Localizare: Comuna Ciclova Montană, Județul Caraș-Severin.
Sursa: www.crestinortodox.ro
12: Mănăstirea Piatra Scrisă
Localizare: Comuna Armeniș,
Județul Caraș-Severin.
Sursa: www.crestinortodox.ro
13: Schitul Retezat
Localizare: Comuna Râu de Mori, Județul Hunedoara.
Sursa: www.crestinortodox.ro
14: Schitul Colț
Localizare: Satul Suseni,
Județul Hunedoara.
Sursa: www.crestinortodox.ro
15: Mănăstirea Prislop
Localizare: Satul Silvașu de Sus, Județul Hunedoara.
Sursa: www.crestinortodox.ro
16: Schitul Criscior
Localizare: Comuna Criscior,
Județul Hunedoara.
Sursa: www.crestinortodox.ro
17: Mănăstirea Crișan-Vaca
Localizare: Comuna Crișan,
Județul Hunedoara.
Sursa: www.crestinortodox.ro
ITINERARIUL TEMATIC NR. 2: DRUMUL SATELOR ȘI CIVILIZAȚIILOR VECHI
În același plan geografic format din județele Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara, am identificat 16 obiective turistice rurale care evidențiază aspecte referitoare la civilizațiile vechi, tradițiile și obiceiurile păstrate în timp, cât și arhitectura vechilor clădiri.
Harta itinerariului turistic propus este trasată în figura următoare:
Figura nr. 5.13
Itinerariul tematic nr. 2: Drumul satelor și civilizațiilor vechi
Sursa: prelucrare proprie a autorului
1: Muzeul Etnografic ”Grigore Pupăză”
Localizare: Comuna Arcani, Județul Gorj
Sursa:www.muzeularcani.ro
2. Siturile arheologice de la Runcu
Localizare: Comuna Runcu, Județul Gorj
Sursa: www.gorj-turism.ro
3. Peșterea Cioarei
Localizare: Comuna Peștișani, Satul Boroșteni, Județul Gorj.
Sursa: www.gorj-turism.ro
4. Castrul roman de la Cătunele
Localizare: Comuna Cătunele, Județul Gorj
Sursa: www.gorj-turism.ro
Cula Cuțui
Localizare: sat Broșteni, Județul Mehedinți
Sursa: www.gorj-turism.ro
6. Cula lui Tudor Vladimirescu
Localizare: Comuna Cerneți, Județul Mehedinți
7. Ruinele Cetății Tricule
Localizare: Comuna Șvinița, Județul Mehedinți
8. Ansamblul de mori ”Eftimie Murgu”
Localizare: Comuna Eftimie Murgu, Județul Caraș-Severin
9. Case tradiționale cehe
Localizare: Comuna Sfânta Elena. Județul Caraș-Severin
Centrul feudal Ilidia
Localizare: Comuna Ilidia, Județul Caraș-Severin
10. Muzeul de artă Carașova
Localizare: Comuna Carașova, Județul Caraș-Severin
11. Lindenfeld-Satul părăsit
Localizare: Satul Lindenfeld, Județul Caraș-Severin
12. Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa
Localizare: Comuna Sarmizegetusa, Județul Hunedoara
13. Cetatea Colț
Localizare: Comuna Suseni, Județul Hunedoara
14. Biserica-monument istoric Densuș
Localizare: Comuna Densuș, Județul Hunedoara
15. Palatul Pogany
Localizare: Comuna Păclișa, Județul Hunedoara
16. Castelul Kendeffy și Biserica Cnezilor Cândea
Localizare: Comuna Sântamaria Orlea
ITINERARIUL TEMATIC NR. 3: DRUMUL PEISAJULUI RURAL: CULTURĂ ȘI RELAXARE
În cel de-al treilea itinerariu propus am stabilit 16 obiective turistice naturale și culturale, reprezentative pentru regiunea stabilită, cu aportul cultural al caselor memoriale și în același timp cu variate posibilități de recreere în natură.
Figura nr. 5.14
Itinerariul tematic nr. 1: Drumul peisajului rural: cultură și relaxare
Sursa: prelucrare proprie a autorului
1: Cheile Oltețului
Localizare: Județul Gorj
2: Casa memorială Ecaterina Teodoroiu
Localizare: Comuna Vădeni, Județul Gorj
3: Muzeul arhitecturii populare Curtișoara
Localizare: Satul Curtișoara, Județul Gorj
4: Casa memorială I. P. Voitești
Localizare: Comuna Bălănești, Județl Gorj
5: Casa memorială Constantin Brâncuși
Localizare: Comuna Peștișani, Satul Hobița, Județul Gorj
6: Peștera Cloșani
Localizare: Comuna Padeș, Județul Gorj
7: Geoparcul dinozaurilor
Localizare: Țara Hațegului, Județul Hunedoara
8: Casa memorială Aurel Vlaicu
Localizare: Comuna Geoagiu, Județul Hunedoara
9: Stațiune balneoclimaterică
Localizare: Comuna Geoagiu-Băi, Județul Hunedoara
10: Rezervația Naturală Cheile Nerei
Localizare: Județul Caraș-Severin
11. Rezervația Naturală Bigăr
Localizare: Județul Caraș-Severin
12: Cazanele Dunării și Peștera Ponicova
Localizare: Comuna Dubova, Județul Mehedinți
13: Muzeul Regiunii Porțile de Fier
Localizare: Drobeta Turnu Severin, Județul Mehedinți
14: Cetatea Ada-Keleh (Croazieră pe Dunăre)
Localizare: Comuna Șimian. Județul Mehedinți
15: Peșterea Ponoarele și Podul lui Dumnezeu
Localizare: Comuna Ponoarele, Județul Mehedinți
16: Stațiune balneo-climaterică
Localizare:Comuna Bala, Județul Mehedinți
Mix-ul de marketing
Prin realizarea unui mix de marketing am identificat instrumentele prin care obiectivele naturale, culturale, istorice și religioase se pot transforma în produse turistice. Aceste produse turistice, grupate conform unei teme alese, pot fi oferite spre vânzare, prin anumite strategii de preț, de distribuție și de promovare adecvate.
Studierea pieței
Piața turismului rural reprezintă domeniul economic al ofertei, respectiv cererii turistice, prezentând următoarele elemente specifice:
Oferta este rezultatul generat de imaginea creată de turist în urma informației furnizate anterior (este rezultatul așteptărilor sale);
Oferta turistică rurală nu este flexibilă (nu este elastică în timp și spațiu și nu poate fi stocată sau transformată);
Cererea turistică rurală este flexibilă, fiind supusă unui mediu dinamic de schmbări de motivații economice, sociale sau de altă natură;
Oferta este adresată unui segment redus de piață, format din consumatori care încearcă să-și satisfacă cerințele, indiferent de preț.
În realitate, se dorește segmentarea permanentă a pieței, prin atragerea de noi categorii de consumatori, această dinamică putând fi realizată prin crearea de noi rapoarte cerere/ofertă.
În cazul de față, pentru turismul rural itinerant, cu valențe culturale, istorice și religioase, putem deosebi două categorii importante de turiști și anume: turiști direct interesați de această formă de turism și/sau turiști al căror scop principal nu este parcurgerea itinerariului tematic. În cazul primei categorii de turiști ne putem adresa unor subdiviziuni de consumatori, astfel: grup de elevi, cu scopul organizării de excursii școlare, minorități etnice de referință pentru itinerariul tematic, grupuri de persoane în scopul realizării unor pelerinaje. Pentru cea de-a doua categorie, putem identifica persoanele însoțitoare sau pe cele interesate direct de relaxare și nu neapărat de tematica itinerariului.
Trebuie menționat faptul că fenomenul turismului școlar sau de pelerinaj (organizat în grupuri) este adesea neglijat, însă reprezintă o categorie relativ constantă a cererii potențiale, generând venituri mari. Aceste manifestări ale cererii pot să atenueze efectele negative ale supraaglomerării din sezoanele turistice, echilibrând veniturile în perioadele de exploatare redusă a ofertei turistice.
De asemenea, profilul unui turist motivat de obiectivele culturale, istorice și religioase marcate în itinerariul tematic poate fi determinat de factori demografici, economici sau sociali. Astfel, produsul turistic rural se poate adresa unor segmente mari și eterogene, grupate apoi în funcție de tematica itinerariului
Strategia de produs
Produsul turistic tematic este unul complex, fiind determinat de un cumul de factori secundari, ce pot influența pozitiv sau negativ experiența turistică în sine. Printre acești factori putem menționa: infrastructura, structurile de primire și de alimentație publică, magazinele, comunitățile locale etc. Monitorizarea acestui cumul de factori poate fi foarte dificilă, de aceea recomandăm realizarea unor strategii secundare de reducere sau compensare a influenței lor asupra experienței turistice de ansamblu.
Considerăm că experiența tematică este influențată în mod decisiv de calitatea informației transmise, de aceea însoțitorii (ghizii) au un rol foarte important în cadrul unui itinerariu turistic.
Totodată, trebuie menționat faptul că stabilirea primului obiectiv din itinerariul turistic este foarte importantă deoarece acesta va constitui un etalon de comparație cu celelalte obiective care vor urma conform traseului. Din acest punct de vedere, considerăm esențial pentru strategia de produs tematic ca resursele investite la început să se concentreze mai întâi pe primul obiectiv selectat pentru vizitare.
În cazul de față, cele 3 itinerarii tematice încep cu următoarele obiective turistice:
Drumul mănăstirilor rurale: Mănăstirea Lainici (Sec XIII), care a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, fiind distrusă în totalitate în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial.
Drumul satelor și civilizațiilor vechi: Muzeul etnografic de la Arcani, care este un element de patrimoniu național, reprezentând un ansamblu de creații umane materiale și spirituale ce subliniază identitatea culturală națională.
Drumul peisajului rural, cultură și relaxare: Cheile Oltețului, este o arie protejată, reprezentând o zonă carstică cu o gamă variată de floră și faună specifică Carpaților Meridionali.
Produsul turistic central, redat în toate cele trei itinerarii tematice, este mediul rural, cunoașterea unor obiective mai puțin promovate, dar de o frumusețe și o încărcătură culturală esențială pentru regiunea aleasă. În cele trei itinerarii tematice, cu accente variate, am concentrat o diversitate de motive culturale ale civilizațiilor vechi, daco-romane sau de origine croată, germanică, sârbă, cehă etc.
Accentuarea efectului tematic este redată prin autenticitatea produselor tradiționale, fie culinare, fie artizanale cu scop de suvenir, acestea reprezentând păstrarea imaginii în timp, fiind în același timp și un eficient mod de promovare.
Numărul mediu de obiective turistice vizate în cadrul celor trei itinerarii turistice tematice propuse este de 15, pentru fiecare dintre ele se alocă între 2-4 ore, în cazul stațiunilor balneo-climaterice timpul de ședere stabilindu-se la nivel de grup. Astfel, durata medie a unui itinerariu ar putea fi 7 zile, putând să se prelungească până la 12 zile în situația în care se dorește practicarea unor drumeții sau a altor activități de agrement specifice itinerariului. Dat fiind specificul temelor alese, în cadrul unor porțiuni din itinerariu se poate insista pe interacțiunea dintre turiști și localnici (cu scopul practicării unor meșteșuguri, achiziționării de suveniruri sau testării produselor culinare), generând astfel efecte economice și sociale asupra comunităților locale.
Strategia de preț/tarif
Strategia de preț contribuie la realizarea obiectivelor propuse de o întreprindere și trebuie să fie realizată în concordanță cu tipul produsului turistic destinat vânzării, cu concurența existentă pe piață și cu alți factori interni sau externi care condiționează stabilirea prețului.
În cazul turismului rural tematic, itinerant, pot fi practicate următoarele strategii de prețuri:
Strategia diferențiată, determinată de discriminarea temporală sau de tipul serviciului. Acest tip de strategie se poate concretiza prin flexibilitatea prețurilor în funcție de cantitate, prin oferte ce conțin produse/servicii complementare, prin reduceri periodice (în extra-sezon)
Strategii competitive, prin care se fixează prețurile/tarifele în funcție de concurența existentă pe piață.
Strategii de prețuri psihologice, prin care prețul este fixat în funcție de valoarea percepută de consumatori pentru satisfacția resimțită în situația de a fi cazat într-o anumită pensiune, de a servi masa într-o anumită locație sau de a realiza o anumită activitate în aer liber.
Strategia prețurilor pentru linii de produse, prin care se reflectă beneficiul global al acesteia, ținând seama de relația dintre cererile mainifestate pentru anumite produse în același timp.
Itinerariul tematic presupune interacțiunea unui grup mare și eterogen de întreprinzători din mai multe domenii, astfel că strategia de preț vizează încheierea unor parteneriate cu scopul obținerii unor prețuri diferențiate potrivit segmentului de consumatori-țintă:
Taxa de vizitare ocazională a unui obiectiv turistic să fie mai mare decât achiziționarea unui produs turistic de tip itinerariu tematic, în care să fie incluse mai multe obiective, cu taxe de vizitare reduse;
Reduceri de preț pentru pachetele turistice ce vizează un grup de persoane și includ mai multe tipuri de servicii (cazare, masă, transport, agrement). Aceste pachete încurajează dezvoltarea unor afaceri cu specific local, prin asigurarea unui flux relativ constant de turiști;
Practicarea unor prețuri preferențiale pentru grupurile de elevi, atât pentru încurajarea demersului educativ, cât și pentru mărimea grupurilor și frecvența circulației turistice;
Strategia prețurior diferențiate poate fi aplicată și din alte puncte de vedere:
Diferențierea prețurilor în funcție de categoria de produse;
Diferențierea prețurilor în funcție de localizarea ofertei, în funcție de sporul de utilitate adus de poziția acesteia în raport cu potențialul turist;
Diferențierea prețurilor în funcție de modalitatea și riscul de plată asumat de consumator.
Perceperea valorii economice a pachetului turistic prespune și anumite coordonate subiective, cum ar fi:
Beneficii psihologice: confortul, plăcerea, siguranța etc;
Inovarea: utilitatea și autenticitatea informațiilor.
Considerăm că, având în vedere posibilitățile de stabilire a prețurilor, comunicarea cât mai transparentă a acestora către clienți este absolut necesară, în contextul în care turiștii devin tot mai bine informați, aflați fiind în căutarea unui pachet turistic care să le ofere cât mai multe beneficii.
Strategia de promovare
Politica de preț este complementară politicii de promovare, generând împreună cele mai eficiente rezultate economice.
Am identificat multiple posibilități de promovare a acestor itinerarii turistice, însă esențial este modul de percepere al turistului care deja a experimentat traseul și poate oferi garanția unor beneficii. De aceea este foarte importantă politica de lansare a itinerariilor prin obiectivele alese pentru vizitare, ghizii-furnizori de informații, gazdele din structurile de cazare și cele din locurile de servire a mesei de-a lungul traseelor turistice.
O altă variantă eficientă de promovare o reprezintă partenerii implicați în derularea acestor itinerarii și anume întreprinzătorii din zonele de proveniență, care pot comunica verbal clienților posibilitățile de vizitare a împrejurimilor, oferindu-le datele de contact ale agenției organizatoare.
Perioada aleasă pentru promovare reprezintă, de asemenea, un factor esențial, fiind un răspuns la sezonalitatea cererii; astfel, modalitățile de acțiune în acest sens pot fi în relație directă cu variația cererii, în opoziție cu aceasta sau una constantă, având același grad de intensitate pe tot parcursul anului.
Apreciem, așadar, că variația unor activități de promovare se află în dependență cu variația cererii din destinațiile sursă precum și în cazul desfășurării unor activități constante, pe parcursul întregului an, în vederea creșterii gradului de conștientizare a identității produsului în rândul segmentelor de piață vizate.
În contextul turismului tematic, strategia de marketing are două direcții principale:
Atragerea consumatorilor potențiali în spațiile de vânzare, pentru a le oferi informații complete despre pachetul turistic, reduceri de preț și alte servicii conexe;
Facilitarea accesului consumatorilor interesați către punctele de vânzare a produsului turistic.
Pentru cele trei itinerarii turistice propuse, ”Drumul mănăstirilor rurale”, ”Drumul satelor și civilizațiilor vechi” și ”Drumul peisajului rural: cultură și relaxare”, considerăm că aplicarea strategiei de marketing este esențială în momentul lansării lor pe piață, precum și în perioadele de vârf
sezonier din destinațiile turistice județene, când volumul cererii poate compensa nivelul reducerilor pe care campaniile le implică.
Din perspectiva organizației de marketing turistic județean, trebuie avută în vedere necesitatea desfășurării activităților de informare și promovare permanentă a itinerariilor turistice tematice, în rândul grupurilor locale de interes (comunități locale, întreprinzatori, ONG-uri etc.) întrucât acestea influențează calitatea experienței turistice.
Strategia de distribuție
Un sistem de distribuție eficient, în cazul itinerariilor tematice, se poate concretiza doar prin crearea unor parteneriate stabile cu toate grupurile de interes localizate de-a lungul traseului stabilit.
”Tour operatorii locali” au un rol foarte important în desfășurarea unor astfel de itinerarii, distribuind cererea turistică uniform, evitând fenomenul de sezonalitate și generând venituri pentru toate structurile de primire sau de alimentație publică, la un moment dat.
Conform tematicii alese, sunt selectate anumite structuri de cazare sau de alimentație publică, cu specific local, oferind astfel turiștilor experiențe unice, prin elementele tradiționale regăsite în arhitectura sau gastronomia respectivă.
Referitor la serviciul de transport, mijloacele alese pentru deplasare trebuie să fie stabilite în conformitate cu traseul vizat și cu infrastructura regională, astfel încât să se optimizeze costurile și timpul alocat.
Toate detaliile referitoare la strategia de distribuție trebuie transmise de la început turistului, astfel încât să asigure satisfacerea nevoilor sale și a motivațiilor de călătorie (de ex: pentru vizitarea obiectivului ”Rezervația Naturală Cheile Nerei” se practică drumeția pe un traseu de 1 oră, prin pădure sau pentru vizitarea obiectivului ”Cetatea Ada-Kaleh” este necesară o croazieră pe Dunăre, timp de 1 oră).
În urma stabilirii mix-ului de marketing pentru activitățile de turism rural din regiunea formată de cele 4 județe (Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara), în cadrul Analizei S.W.O.T a itinerariilor turistice propuse, am identificat următoarele:
Tabelul nr. 5.41
Sursa: prelucrare proprie a autorului
Obiectivul principal al acestui studiu a fost identificarea produselor turistice potențiale ce pot crea un efect competitiv pe piață, conform cu diversificarea preferințelor consumatorilor.
Pornind de la rezultatele obținute în acest studiu, este necesară o analiză viitoare a investițiilor ce trebuie realizată pentru fiecare etapă, implicând astfel și specialiști conform ariilor de interes. Scopul final este integrarea produselor turistice autentice pe piața de turism, prin agregarea lor conform unei tematici alese.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Strategii DE Dezvoltare A Turismului Rural Si Agroturismului In Romania (ID: 147131)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.