Strategii de Dezvoltare a Ruralului Si Exploatatiilor Agricole

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. DEZVOLTAREA MULTIFUNCȚIONALĂ ȘI DURABILĂ A SPAȚIULUI RURAL ÎN ROMÂNIA

Importanța agriculturii în dezvoltarea economică a spațiului rural în România

Finanțarea rețelei naționale de dezvoltare rurală 2014-2020

Așteptări din partea Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală

CAPITOLUL 2. COMUNITĂȚILE RURALE DIN JUDEȚUL IAȘI. DIAGNOZA ECONOMICO-SOCIALĂ

Economia ieșeană în context național

Situarea spațială a județului Iași – organizarea administrativă a teritoriului, la 31 decembrie

Locul județului în economia națională

Diagnoza economiei comunităților rurale din județul Iași

Profilul demo-economic al ruralului – Mișcarea naturală a populației, pe medii în anul 2011

Economia agricolă în comunitățile rurale

Câteva repere metodologice

Structura culturilor și producții realizate – producția agricolă, vegetală, la principalele culturi

Efectivele de animale – Numărul animalelor din mediul rural al județului Iași

Elemente potențiale de dezvoltare și amenajare a județului

Evoluția structurii și zonificării economice

Impactul schimbărilor datorită aderării la Uniunea Europeană asupra evoluției exploatațiilor agricole

CAPITOLUL 3. STRATEGII DE DEZVOLTARE A RURALULUI ȘI EXPLOATAȚIILOR AGRICOLE

Consolidarea proprietății private mergând în direcția formării unor exploatații de dimensiuni medii

Sprijinirea producătorilor agricoli în direcția promovării elementelor performante

Sprijinirea și dezvoltarea aplicării măsurilor de agro-mediu

CAPITOLUL 4. IMPLEMENTAREA ALTOR ACTIVITĂȚI

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Agricultura reprezintă un sector de primă importanță în România, atât prin contribuția pe care o are în economia națională, cât și prin rolul său social vital. Cu o contribuție de 6,7% la valoarea adăugată brută (VAB) națională, raportat la nivelul anului 2010, agricultura a jucat dintotdeauna un rol important pentru economia României.

Contribuția agriculturii României în Produsul Intern Brut (PIB) a fost întotdeauna ridicată. Ponderea înregistrată a scăzut, în ultimul deceniu, însă oscilațiile producției agricole induc încă variații semnificative ale PIB. Astfel, dacă la începutul anilor 2000, contribuția agriculturii României în VAB (valoarea adăugată brută a agriculturii, silviculturii și pescuitului, raportată la totalul valorii adăugate brute) era aproape de 12%, evoluția sa se situează în prezent pe o curbă descendentă, pentru prima dată coborând sub 10% în 2005 și atingând nivelurile minime de 6,5% în 2007 și de 6,7% în 2010.

În 2011, conform Eurostat, agricultura UE‐27 a generat 149 miliarde de euro valoare adăugată brută, ceea ce reprezintă o creștere de 6% față de anul 2010 și o creștere de 9,3% față de nivelul anului 2001.

Raportat la media UE‐27, la nivelul anului 2011, agricultura României a generat 8,3 miliarde euro valoare adaugată brută, reprezentând 5,59% din VAB a UE‐27, ceea ce situează România pe locul 6, cu o creștere de 7,9% față de anul 2010. Ponderea sectorului agricol în economia României rămâne dublă față de media statelor care au aderat la UE în 2004 (Polonia și Ungaria au înregistrat, în 2010, o contribuție a agriculturii de 3,5%) și chiar de peste trei ori mai mare decât media europeană (1,7%, în UE‐27).

Sectorul agricol și rural românesc continuă să aibă un potențial de creștere substanțial, încă insuficient exploatat, restructurarea agriculturii și revitalizarea economiei rurale reprezentând pârghii importante de dezvoltare economică a României.

România prezintă discrepanțe semnificative față de UE‐27 și în materie de productivitate a sectorului agricol: chiar și în anii agricoli favorabili, nivelul productivității se situează sub 50% din media UE‐27, situație inacceptabilă și care arată potențialul economic nevalorificat al agriculturii și zonelor rurale românești. Acest fapt poate fi explicat atât prin structura internă a fermelor românești (dimensiune redusă, fragmentare accentuată), utilizarea necorespunzătoare sau defectuoasă a factorilor de producție (inclusiv a capitalului uman), cât și prin cadrul instituțional și infrastructura deficitară existentă. În special, lipsa infrastructurii de marketing/de valorificare a produselor agricole reprezintă un aspect critic pentru fermele mici.

Restructurarea agriculturii, ținând cont de toate aceste aspecte, va avea un impact major asupra economiei rurale în general, având în vedere că agricultura continuă să rămână cea mai importantă activitate din spațiul rural și o sursă esențială de venit pentru gospodării.

În ceea ce privește forța de muncă din agricultură, aceasta este mult supradimensionată în comparație cu standardele UE, populația ocupată în mediul rural și în sectorul agricol menținându‐se la un nivel constant ridicat, în perioada 2007‐2011.

CAPITOLUL 1

DEZVOLTAREA MULTIFUNCȚIONALĂ ȘI DURABILĂ A SPAȚIULUI RURAL ÎN ROMÂNIA

IMPORTANȚA AGRICULTURII ÎN DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A SPAȚIULUI RURAL ÎN ROMÂNIA

Conform Agricultural Census 2014, în UE‐27 se înregistrau, în 2014, un număr de aproape 12 milioane de ferme. Aceste ferme acopereau o suprafață de 170 milioane de hectare (1,7 milioane km2, 40% din teritoriul UE‐27), suprafața medie a unei ferme fiind de 14,3 ha.

Din cele aproximativ 12 milioane de ferme existente în Uniunea Europeană, în anul 2014, mai mult de 3,85 milioane (32%) sunt în România, fapt ce relevă amploarea fenomenului de fragmentare a exploatațiilor agricole românești, cu consecințe negative asupra performanțelor economice și stării generale de evoluție și de dezvoltare a acestora.

Fig. 1.1. Ponderea fermelor agricole în total ferme, pe țări membre UE‐27, în

2014 (%)

SURSA:http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Agricultural_census_2010_main_results#Main_statistical_findings

După cum se poate constata din figura 1.1., fermele agricole din România, Italia și Polonia totalizează împreună 58% din numărul total de ferme, la nivelul UE‐27, în 2014. Distribuția suprafeței agricole utilizate (SAU) nu este omogenă la nivelul UE. Astfel, 49% din numărul total de ferme au mai puțin de 2 hectare și reprezintă 2% din SAU totală. Pe de altă parte, 325.000 de ferme UE (3% din total) dețin o suprafață de cel puțin 100 de hectare (264,6 ha, în medie) și totalizează 50% din suprafața totală, la nivelul UE‐27.

Dimensiunea medie a unei ferme în UE‐27 este de 14,3 ha, iar în România de 3,45 ha (de peste 4 ori mai mică), fapt ce influențează negativ punerea în valoare a resurselor agricole și rurale disponibile, cu efecte nefavorabile asupra economiei rurale și asupra veniturilor agricultorilor.

Tabelul 1.1.

Situație comparativă privind numărul de ferme și suprafața agricolă utilizată (SAU),

în funcție de mărimea fermelor, în UE‐27 și în România, în anul 2010

SURSA: Prelucrare după datele Eurostat (ef_kvage)

În România, producția agricolă se bazează, în special, pe fermele de mici dimensiuni, ferme de semi‐subzistență, cu mai puțin de 1 UDE. Până acum, măsurile sociale din agricultură au făcut ca acest sector important al economiei naționale să nu fie competitiv.

Conform situației proiectelor din cadrul PNDR, până la data de 11 aprilie 2013, pentru măsura 141 “Sprijinirea fermelor de semi‐subzistență” au fost depuse în total 88.846 cereri de finanțare, valoarea acestora fiind de 666,3 milioane euro (140% raportat la alocarea inițială); din cele 48.512 proiecte selectate, s‐au încheiat contracte de finanțare pentru 46.853 proiecte, în valoare de 147,7 milioane euro (31% grad de execuție financiară). Sprijinul acordat acestui segment de fermieri, a căror exploatații au o dimensiune economică între 2‐8 UDE, are scopul de a asigura veniturile necesare în perioada de restructurare și transformare a fermelor de semi‐subzistență în exploatații orientate către piață, prin utilizarea durabilă a factorilor de producție, îmbunătățirea managementului, diversificarea producției agricole, precum și introducerea de tehnologii performante, adaptate condițiilor locale.

Performanța agriculturii în România este afectată grav de fragmentarea excesivă a proprietății (3.859 mii ferme, în 2010, față de 3.931 mii ferme, în 2007 ‐ cu nici 2% mai puțin), în condițiile în care un procent de 93% din numărul total de ferme românești aveau, în 2010, o suprafață mai mică de 5 hectare și dețineau 29,6% din totalul suprafeței agricole utilizate (prin comparație, ponderea fermelor sub 5 hectare, la nivelul UE‐27, este de 69%, iar suprafața utilizată de 6%). În consecință, mărimea actuală a exploatațiilor agricole nu favorizează punerea în valoare cu eficiență a resurselor disponibile în agricultură, ceea ce are efecte negative asupra economiei rurale și asupra veniturilor agricultorilor. De aceea diminuarea numărului de ferme care practică o agricultură de subzistență ar trebui să constituie unul dintre obiectivele principale ale politicii de dezvoltare rurală, dacă se urmărește ca agricultura românească să existe și să influențeze piața comunitară.

Pe de altă parte, un număr de 13.740 ferme mari din România (0,4% din total) exploatau, în 2010, o suprafață de 6,5 milioane hectare (48,9% din SAU totală), mărimea medie a unei ferme fiind de 474 ha (față de 265 hectare media europeană). Ponderea exploatațiilor peste 100 hectare se situează la 2,7% la nivelul UE‐27, 18,3% în Franța, 11,2% în Germania și 21% în Marea Britanie.

România are așadar o structură bipolară a fermelor agricole: fermele mari, competitive, coexistă cu fermele mici, aflate la limita subzistenței. O parte dintre aceste ferme mici trebuie eficientizate și orientate, în perioada următoare, spre piață. Crearea mediului instituțional și a infrastructurii pentru valorificarea produselor obținute va constitui elementul major pentru îmbunătățirea performanțelor economice a exploatațiilor agricole. Un alt factor important este calitatea pregătirii profesionale și diversificarea ocupațională. Pregătirea capitalului uman pentru creșterea performanțelor fermelor are o importanță particulară în România, unde nivelul de formare și educație al femierilor mici este foarte scăzut.

Conform datelor Recensământului General Agricol 2010, din numărul total de 3.859 mii exploatații agricole înregistrate în România, 3.828 mii exploatații (99,2%) sunt exploatații agricole fără personalitate juridică (exploatații agricole individuale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale/familiale) și 31 mii (0,8%) sunt exploatații agricole cu personalitate juridică (tabelul 1.2.). Modificările intervenite în structura exploatațiilor agricole, în perioada 2002‐2010, se prezintă astfel:

Tabelul 1.2.

Indicatori‐cheie ai exploatațiilor agricole, în perioada 2002‐2010

SURSA: Recensământul General Agricol 2010, INS, 2011

* s‐a calculat la unitate de măsură hectar

Suprafața agricolă utilizată la nivel național, în anul agricol 2009/2010, a fost de 13.305 mii ha, din care 7.449 mii ha (56%) revin exploatațiilor agricole fără personalitate juridică și 5.856 mii ha (44%), exploatațiilor agricole cu personalitate juridică.

Numărul exploatațiilor agricole înregistrat, în anul 2010, a fost mai mic cu 14% față de cel înregistrat la Recensământul General Agricol 2002, fapt datorat, în principal, comasării unor exploatații agricole fără personalitate juridică.

Structura de exploatare a terenului agricol din România nu s‐a schimbat însă, semnificativ, pe parcursul ultimului deceniu, menținându‐se aceeași fragmentare și aceeași polaritate extremă, impedimente majore ale creșterii competitivității sectorului. Datele furnizate de Recensământul General Agricol 2010 indică faptul că modificările structurale privind sectorul producției agricole din România au fost și rămân modeste.

Se constată un anumit trend de scădere a numărului total de exploatații, în perioada 2002‐2010 (cu 626 mii, respectiv cu 14%); cu toate acestea, numărul exploatațiilor mici, neperformante, rămâne foarte ridicat. Din interpretarea datelor RGA 2002, rezultă că fermele de subzistență, cu dimensiuni sub 2 hectare,ții agricole cu personalitate juridică (tabelul 1.2.). Modificările intervenite în structura exploatațiilor agricole, în perioada 2002‐2010, se prezintă astfel:

Tabelul 1.2.

Indicatori‐cheie ai exploatațiilor agricole, în perioada 2002‐2010

SURSA: Recensământul General Agricol 2010, INS, 2011

* s‐a calculat la unitate de măsură hectar

Suprafața agricolă utilizată la nivel național, în anul agricol 2009/2010, a fost de 13.305 mii ha, din care 7.449 mii ha (56%) revin exploatațiilor agricole fără personalitate juridică și 5.856 mii ha (44%), exploatațiilor agricole cu personalitate juridică.

Numărul exploatațiilor agricole înregistrat, în anul 2010, a fost mai mic cu 14% față de cel înregistrat la Recensământul General Agricol 2002, fapt datorat, în principal, comasării unor exploatații agricole fără personalitate juridică.

Structura de exploatare a terenului agricol din România nu s‐a schimbat însă, semnificativ, pe parcursul ultimului deceniu, menținându‐se aceeași fragmentare și aceeași polaritate extremă, impedimente majore ale creșterii competitivității sectorului. Datele furnizate de Recensământul General Agricol 2010 indică faptul că modificările structurale privind sectorul producției agricole din România au fost și rămân modeste.

Se constată un anumit trend de scădere a numărului total de exploatații, în perioada 2002‐2010 (cu 626 mii, respectiv cu 14%); cu toate acestea, numărul exploatațiilor mici, neperformante, rămâne foarte ridicat. Din interpretarea datelor RGA 2002, rezultă că fermele de subzistență, cu dimensiuni sub 2 hectare, continuau să reprezinte, în 2010, 71% din totalul exploatațiilor, operând 13% din suprafața agricolă utilizată (SAU), în timp ce peste 55,8% (peste 2 milioane) din exploatațiile mai mici de un hectar dețineau 5,3% din SAU). Aceste date sunt o reflectare a fenomenului agriculturii de subzistență și semi‐subzistență, care persistă în România, după 1990, efect al modului în care s‐a pus în practică reforma agrară, dar și structurii demografice specifice ruralului românesc.

O asemenea distribuție, accentuat bipolară, cu cea mai mare parte a terenului agricol împărțit, pe de o parte, între exploatații extrem de modeste ca dimensiune fizică și economică, ce produc în majoritate pentru nevoile proprii și care nu investesc și nu generează ofertă pe piață și, pe de altă parte, a unui număr relativ mic de ferme care produc în sistem industrial și adoptă tehnologii moderne constituie principalul factor ce limitează creșterea competitivității agriculturii românești și care relevă dezechilibrul structural al acesteia.

Utilizarea terenurilor agricole

Suprafața agricolă totală a României, la sfârșitul anului 2013, însuma 14,5 milioane hectare, ceea ce reprezintă 61,2% din suprafața totală a fondului funciar național (în scădere cu 118,4 mii hectare, față de 2007).

Suprafața agricolă utilizată, în anul 2013, a fost de 13,3 milioane hectare, în scădere cu 625 mii hectare (cu 4,5%), față de anul 2002 și cu 447 mii hectare (cu 3,2%) ‐ mai mică, față de anul 2007.

Modul de folosință al terenului agricol, în anul 2011, se prezintă astfel:

9.352,3 mii hectare reprezintă teren arabil;

3.277,7 mii hectare reprezintă pășuni;

1.553,5 mii hectare reprezintă fânețe;

211,3 mii hectare reprezintă vii și pepiniere viticole;

196,1 mii hectare reprezintă livezi și pepiniere pomicole.

Din totalul suprafeței agricole, suprafața arabilă reprezintă 64,1% (9,3 milioane hectare), în 2013, în scădere cu 71 mii hectare, față de 2007. Suprafața arabilă ce revine/cap de locuitor situează România în primele țări din Europa, cu 0,43 hectare/persoană, în 2012, și 0,42 hectare/persoană, în 2013, fapt ce relevă potențialul deosebit de creștere a volumului producției agricole și de îmbunătățire a structurii acesteia, potențial care trebuie mult mai bine valorificat, având în vedere cererea în creștere de hrană, existentă în lume.

În structura de producție a ramurii agricole, sectorul producției vegetale este predominant, deținând, în anul 2014, o pondere de 70,8% în totalul valoric al producției, față de 28,5% cât reprezintă sectorul producției zootehnice și doar 0,7% serviciile agricole (INS, 2014). Spre comparație, ponderea producției vegetale în valoarea totală a producției agricole a fost în

Bulgaria 69,8%, în Ungaria, 66,6%, respectiv în Polonia, 51,6%. În Franța, producția vegetală a reprezentat 61,1%, în Germania, 53,4%, iar în Regatul Unit, 41,8%.

În mod tradițional, România este un producător important de cereale și plante oleaginoase, aceste culturi ocupând, an de an, cele mai mari suprafețe. Astfel, în anul 2011, din cele 8,1 milioane hectare suprafață cultivată, 5,2 milioane hectare (64%) reprezintă cereale pentru boabe, iar 1,5 milioane hectare (18%) plante oleaginoase (INS, 2014).

Figura 1.2. Structura valorii producției agricole a României (medii 2011‐2013,

în prețuri curente la producător)

SURSA: EC, DG Agri, Member States Factsheets, 2014

Din datele prezentate, rezultă că ponderi importante în structura valorică a producției agricole, în perioada 2011‐2013, dețin legumele și produsele horticole (18%), cerealele (14%), plantele furajere (14%), iar dintre produsele animaliere, carnea de porcine (10%) și laptele (8,3%).

România este, în general autosuficientă, la majoritatea produselor vegetale, la cereale obținând chiar excedente semnificative destinate exportului, dar deficitară la producția de carne.

Producția vegetală variază foarte mult, calitativ și cantitativ, între anii agricoli, din cauza randamentului extrem de sensibil la condițiile climatice, pe fondul utilizării unor tehnologii învechite, neaplicării mixului adecvat de input‐uri (semințe, îngrășăminte, pesticide, irigații), ceea ce afectează drastic veniturile fermierilor.

Producția de cereale este fluctuantă, de la un an la altul, fiind practic dependent de condițiile climatice (spre exemplu, producția totală de cereale pentru boabe a înregistrat un plus de 13 milioane tone, în 2013, în condiții de producție favorabile, față de 2007, un an foarte secetos ‐ raport 2,7÷1). Producția de cereale boabe pe locuitor a fost, în 2013, de 973,3 kg (333 kg/locuitor la grâu, 547,2 kg/locuitor la porumb), față de 779,8 kg/locuitor, în 2012. Indicii producției vegetale au înregistrat, în perioada 2011‐2013, valori fluctuante (anul precedent =1): 0,7; 1,4; 0,9; 1,1; 1,1 (INS, 2014).

La majoritatea culturilor, producțiile medii la hectar se situează, însă, la un nivel scăzut, chiar și într‐un an agricol favorabil, cu performanțe de producție notabile, cum a fost 2013: 20,8 milioane tone cereale obținute pe 5,2 milioane hectare, respectiv echivalentul a 4 tone de cereale boabe/hectar. Randamentele obținute au fost: 3,6 tone/hectar la grâu, 4,5 tone/ha la porumb, 1,8 tone/ha la floarea‐soarelui, 16,5 tone/ha la cartofi ș.a. (INS 2014). Aceste rezultate au fost apropiate de randamentele țărilor din regiune, însă decalajul se menține ridicat, dacă ne raportăm la state precum Franța, Germania, Danemarca sau Marea Britanie, cu producții de 6‐7 tone, în medie, la hectar.

Un exemplu relevant în acest sens s‐a înregistrat în anul agricol 2011/2012, când producția totală grâu a crescut, cu peste 1,3 milioane tone, de la 5,84 la 7,16 milioane tone (cu 22,6%), față de anul agricol precedent, cu toate că suprafața cultivată s‐a diminuat cu 215 mii hectare.

Această creștere s‐a produs pe fondul sporirii randamentului la hectar, de la 2,6 tone/ha, în 2011, la 3,6 tone/ha, în 2012, nivel insuficient, având în vedere rezervele existente în acest domeniu (INS 2013).

Coeficientul de variație pentru producția de grâu, în perioada 2011‐2013, înregistrează o valoare de 32%, fapt ce denotă un grad ridicat de instabilitate, ca urmare a dependenței producției de condițiile climatice, și care reflectă decalajul tehnologic față de țările dezvoltate ale Europei, inclusiv față de producătorii regionali.

Producția totală de porumb boabe, în anul 2013, a fost de 11,7 milioane tone, față de 9 milioane tone, în 2011 (cu 29,5% mai mare), producție care poate fi valorificată eficient în sectorul creșterii animalelor ‐ integratorul ideal de materii prime obținute de sectorul vegetal (inclusiv a unor subproduse ale industriei alimentare), care sunt transformate în produse cu însușiri biologice superioare.

Sectorul zootehnic din România are un potențial cert de dezvoltare, oferind produse care pot acoperi necesarul intern de consum și surplusuri pentru export, plusvaloarea obținută contribuind la sporirea veniturilor producătorilor și ale sectorului. Prin natura sa, zootehnia este, multifuncțională: produce materii prime alimentare sau industriale reciclabile, având, în același timp un rol important în gestionarea resurselor naturale (apă, sol, biodiversitate), cu rol social deosebit de important în dinamica spațiului rural (asigură stabilitatea forței de muncă în zona rurală și montană).

Creșterea bovinelor este o activitate tradițională a populației din zona rurală și în special din zona montană a României, activitate care trebuie mult mai bine pusă în valoare și eficientizată, în perioada următoare. Diversitatea producțiilor pe care le realizează, consumul redus de energie și natura furajelor pe care le valorifică conferă creșterii bovinelor caracterul unei activități durabile și de perspectivă. Efectivele de bovine, care numărau 2 milioane capete, la sfârșitul anului 2013 (cu 29% mai scăzute, față de 2011), situează România pe locul 10 în rândul țărilor Uniunii Europene (INS, 2014).

Potrivit rezultatelor Recensământului General Agricol 2010, efectivele de bovine și porcine au scăzut cu 30,9%, respectiv 34,8% față de cele înregistrate la Recensământul General Agricol 2002, iar cele de ovine și caprine au crescut cu 15,9%, respectiv 66,3%. Comparativ cu anul 2002, efectivele ce revin la un număr de 100 exploatații sunt în scădere, la bovine și porcine (cu 19%, respectiv 24%) și în creștere la păsări și ovine (cu 40%, respectiv, 12%), în 2010, față de 2002.

Figura 1.3. Evoluția efectivelor de animale, în perioada 2006‐2011

SURSA: Anuarul statistic al României, INS, 2012

Forța de muncă

Agricultural Census 2013 arată că în jur de 25 milioane de persoane au fost angajate în activități agricole, în UE‐27, în anul 2010. Numărul de persoane angajate, transformat în unități anuale de muncă (UAM), relevă faptul că forța de muncă angajată direct de fermele agricole din UE‐27 a totalizat 9,7 milioane UAM, ceea ce corespunde unei cifre de 9,7 milioane de persoane care lucrează cu normă întreagă (Tabelul 1.3).

Tabelul 1.3.

Indicatori‐cheie la nivelul fermei, în țări ale UE‐27 (2013)

SURSA: Prelucrare după Eurostat (ef_kvftaa)

Conform datelor prezentate în tabelul 1.3, rezultă că, din volumul total de muncă angajată în fermele agricole din UE‐27, România deține 1,6 milioane UAM (respective 16,5%) ceea ce situează țara noastră în primele 2 țări din UE‐27 (după Polonia) în ceea ce privește dimensiunea acestui indicator.

Rezultatele relevă amploarea fenomenului de supradimensionare a segmentului populației rurale ocupate în activități agricole în România, comparativ cu țările dezvoltate, fapt ce impune găsirea de soluții pentru modificarea structurală a exploatațiilor agricole, cu atât mai mult cu cât situația se menține, practic, neschimbată în ultimii ani ‐ fapt reflectat de nivelul productivității muncii și de performanțele economice ale fermelor agricole.

Măsurile de politică aplicate din 2014 trebuie să permită eliberarea din activitățile agricole a persoanelor vârstnice (2,7 milioane agricultori cu vârsta peste 65 ani, în 2011, conform datelor RGA 2012), precum și ridicarea eficienței sectorului agricol, prin creșterea dimensiunii exploatațiilor, pentru a permite asimilarea progresului tehnic.

În ceea ce privește timpul de muncă utilizat, la nivelul UE‐27, în anul 2013, ponderea forței de muncă familiale, exprimată în unități anuale de muncă (UAM), a fost de 75%, în timp ce forța de muncă din afara familiei, utilizată în mod regulat, a avut o pondere de 17%, iar cea utilizată neregulat, o pondere de 8%.

La nivel european, modelul de ocupare în activitățile agricole se bazează, în cele mai multe țări, pe aportul forței de muncă familiale și nu pe munca salariată ‐ forța de muncă familială lucrând preponderent în propriile exploatații, și într‐o formă necontractuală. România nu face excepție de la această situație, țara noastră aflându‐se pe locul 6, în anul 2013, între țările UE‐27, în privința ponderii utilizării forței de muncă familiale în exploatațiile agricole proprii. Există și câteva excepții: Cehia, Slovacia (și chiar Franța), țări în care volumul forței de muncă nefamiliale permanente (exprimat în UAM) depășește 70% din totalul forței de muncă utilizate, la nivelul fermei.

Conform datelor RGA 2014, volumul de muncă în exploatațiile agricole din România, exprimat în unități anuale de muncă (UAM), a înregistrat o scădere de 21,7%, în 2012, față de volumul înregistrat în 2002. Volumul de muncă desfășurat în cadrul exploatațiilor agricole fără personalitate juridică a fost de 1.608 mii unități, cu 38,2% mai mic față de cel înregistrat la Recensământul General Agricol 2002.

Raportat la totalul populației ocupate în diverse sectoare ale economiei naționale, populația ocupată în România în activități agricole, forestiere și piscicole rămâne la un nivel ridicat (29,1%, în 2010 și 29,2%, în 2011). Repartiția populației ocupate pe activități ale economiei naționale, arată că ponderea forței de muncă absorbită în România de sectoarele secundar (industrie + construcții) și terțiar (servicii) rămâne, în continuare, scăzută, față de media europeană (70,9%, față de 95,1% în UE‐27, în 2010). România deține și una dintre cele mai reduse rate de urbanizare din Europa, de 55,1%, în timp ce țările vest‐europene au între 70 și aproape 100%. Urbanizarea este un indicator și un motor al progresului unei națiuni, ruralizarea fiind expresia lipsei de progres economic susținut.

În România, la 1 ianuarie 2014, în mediul rural locuiau 9.635,6 mii persoane, reprezentând 45% din populația totală, din care 4.805,8 mii bărbați (49,9%) și 4.829,8 mii femei (50,1%). În anul 2011, rata de ocupare pentru populația în vârstă de muncă (15‐64 ani) s‐a situat la 57,3% în regiunile predominant rurale, cu 2,74 puncte procentuale sub media țărilor din Europa Centrală (Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria și Polonia). Ponderea numărului de salariați care șiau desfășurat activitatea în sectorul agricultură, silvicultură și pescuit a fost de 2,2% (doar 98 mii salariați).

Pe de altă parte, repartiția populației ocupate pe activități ale economiei naționale arată că, per total, sectorul agricultură, silvicultură și pescuit a concentrat 28,6% din totalul persoanelor ocupate în economie, în anul 2013 (din care 6,3% erau salariați). În această privință, România se situează mult peste media Uniunii Europene, unde acest procent a fost de 5%, iar ponderea forței de muncă absorbită de sectoarele secundar (industrie și construcții) și terțiar (servicii) a fost de 95%, în anul 2013.

Un procent ridicat din populația ocupată în agricultură este foarte vulnerabilă sub aspect social, în general îmbătrânită și cu un nivel scăzut de educație (numai 21,5% din populația cu studii superioare și studii medii trăia în zone rurale, în 2013. Restructurarea activităților la nivelul fermelor și intensificarea utilizării capitalului pentru fermele comerciale va conduce la îmbunătățirea competitivității și, inevitabil, la utilizarea unei forțe de muncă mai reduse. Două trenduri se întrevăd: pe de o parte, o mai bună specializare/formare specifică vocațională a persoanelor care ramân în agricultură, iar pe de altă parte, dobândirea de competențe mai largi, non‐agricole, adaptate cerințelor specifice mediului rural.

Tinerii fermieri

Din analiza și interpretarea datelor Recensământului General Agricol 2010, rezultă că doar 6,5% dintre agricultorii români au vârsta mai mică de 35 ani (față de 7% la nivelul UE), în timp ce 38,2% au vârsta mai mare de 65 ani (față de 1/3, în UE). Raportul dintre numărul de fermieri sub 35 de ani și cei de peste 55 ani, a fost de 11,7%, în 2010 (față de 6,3%, în 2007).

La data de 11 aprilie 2013, o privire asupra situației proiectelor din cadrul PNDR, pentru măsura 112 “Instalarea tinerilor fermieri” (una dintre măsurile intens accesate, cu impact asupra transformării structurale a fermelor), relevă următoarele: au fost depuse 22.494 cereri de finanțare, în valoare de 630 milioane euro (186,8% față de alocarea totală inițială a măsurii), fiind încheiate decizii de finanțare pentru 9.521 proiecte, în valoare de 153,6 milioane euro (44,2% grad de execuție financiară din totalul aferent perioadei de programare). Numărul mare de proiecte depuse de potențialii beneficiari relevă interesul și nevoia de susținere prioritară a acestui segment primordial pentru viitorul agriculturii și zonelor rurale din România, în ansamblu. Din datele de monitorizare ale Programului rezultă că au fost sprijinite cu preponderență, prin această măsură, exploatațiile mixte, urmate de cele horticole și cele cu culturi de câmp. Impactul măsurii pentru beneficiari este considerat pozitiv; volumul mediu total pe fermă indică însă faptul că investițiile realizate sunt în marea lor majoritate mici.

Măsura s‐a dovedit a avea succes în ceea ce privește participarea femeilor, care a deposit indicatorul de realizare, prevăzut inițial.

Dezvoltarea exploatațiilor agricole și a întreprinderilor neagricole trebuie să aibă drept scop promovarea ocupării forței de muncă și crearea de locuri de muncă atractive în zonele rurale, menținerea locurilor de muncă deja existente, reducerea fluctuațiilor sezoniere în sectorul ocupării forței de muncă, dezvoltarea sectoarelor neagricole în afara agriculturii și a sectorului agroalimentar, promovând totodată integrarea întreprinderilor și legăturile intersectoriale la nivel local.

Productivitatea muncii

În ceea ce privește decalajul de productivitate a muncii în agricultură dintre România și UE, o analiză a nivelului mediu al acestui indicator de competitivitate, în perioada 2007‐2009, relevă o situație îngrijorătoare, acesta situându‐se la numai 1/4 din media înregistrată la nivel European ‐ diferență care tinde să se adâncească. Astfel, în intervalul 2003‐2008, productivitatea muncii în UE‐27 a crescut cu o rată medie anuală de 3,4%, în timp ce în România ritmul de creștere a fost de numai 1,1%, mult sub media celorlalte noi state membre, precum Bulgaria, Estonia, Ungaria sau Lituania, cu rate medii de creștere cuprinse între 8,6 și 14,5% (tabelul 1.4.).

Tabelul 1.4.

Productivitatea muncii în agricultură (media 2007‐2009, prețuri curente),

în România și țări din UE

SURSA: EC, DG Agri, Rural Development Report, 2011.

*VAB: valoarea adăugată brută.

**UAM = unitate anuală de muncă.

Conform Raportului Strategic de Monitorizare al PNDR (MADR, octombrie 2012), indicatorul productivitatea muncii în agricultură a înregistrat ușoare creșteri în perioada de calcul (2006‐ 2009), dar și una dintre cele mai scăzute rate anuale de creștere, la nivel european (doar 1,1%, rata medie, în perioada, 2003‐2007). Astfel, indicatorul privind productivitatea muncii în agricultură (VAB/UAM) a crescut de la 9.420,92 lei/persoană, în anul 2006, la 10.350,9 lei/persoană, în 2009, respectiv cu 9,8%.

Pe lângă aspectele structurale ale exploatației (dimensiune redusă) și ale capitalului uman (vârstă, pregătire), productivitatea scăzută este cauzată și de accesul necorespunzător la alți factori de producție (echipamente și capital). Toate aceste date arată că economia rurală românească este încă slab integrată în economia de piață și că restructurarea acesteia este lentă.

Parcul de utilaje agricole rămâne insuficient, majoritatea fermelor din România confruntându-se cu un grad foarte scăzut de mecanizare, și cu un inventar agricol slab. Structura specifică a exploatațiilor agricole din România perpetuează o situație specială între țările UE: 31,1% din ferme nu folosesc tractoare, în timp ce 91,1% din ferme nu au tractoare, ceea ce generează o dependență de serviciile micilor fermieri care dețin tractoare, o situație rar întâlnită în alte țări.

Subcapitalizarea cronică a exploatațiilor agricole de subzistență are drept consecință situația particulară în care, deși România este unul dintre statele membre cu mari suprafețe cerealiere (aproximativ 5,3 milioane de hectare, ocupând locul 5 în Uniunea Europeană), producțiile pe unitatea de suprafață sunt modeste (spre exemplu, într‐un an agricol slab ca 2009, randamentul mediu la hectar a fost, la cereale, de doar 2,8 tone/ha, adică 48% din media primelor șase mari producători europeni și 75% din nivelul de productivitate atins pe plan intern, în 2011).

Capitalul fix și circulant este, în medie, de 16‐17 ori mai mic decât al unui fermier din Uniunea Europeană (540 €/fermier în România, față de 9.000‐9.200 €/fermier, în UE), iar creditele bancare pentru fermele românești sunt de 15‐16 ori mai mici față de creditele pentru fermierii din UE (110 €/ha în România și 1.700 ‐ 2.000 €/ha în UE).

Industria alimentară

Industria agroalimentară reprezintă un sector foarte important pentru economia României, atât prin ponderea populației ocupate (2,3% din totalul populației ocupate la nivel național), cât și prin ponderea deținută în valoarea adăugată brută VAB (6,3%).

Cu 206,9 mii persoane angajate în industria alimentară (2008), România deține aproximativ 4,3% din numărul total de persoane angajate în industria de prelucrare a produselor agricole din UE‐27, situându‐se la distanță mare față de statele cu o puternică forță de muncă în industria alimentară: Germania, 845,4 mii persoane, Polonia 438,1 mii, UK 423,2 mii persoane.

Conform raportului Strategic de Monitorizare ‐ 2012 (MADR), în perioada 2005‐2008, rata de angajare în industria alimentară a înregistrat o tendință de ușoară scădere, de la 227,7 mii persoane, în 2005, la 214,9 mii persoane, în anul 2008. Numărul de salariați din industria alimentară, înregistrat la 31 decembrie 2011, a fost de 148 mii persoane (respectiv 13,4% din mii (54%) fiind femei (INS, 2012).

România deține 3% din numărul întreprinderilor alimentare din UE, în 2010, în condițiile în care ponderea în total ferme agricole se ridică la 32% (Eurostat, 2010). Raportul unități de prelucrare/ferme agricole era de 1:491, în comparație cu 1:45 ‐ media UE‐27.

La nivelul anului 2010, întreprinderile din industria alimentară, având sub 10 angajați, dețineau 66% în total IMM din acest sector. Din punct de vedere al distribuirii regionale, cele mai multe IMM din industria alimentară erau înregistrate în Regiunea NV (14,6%), urmată de Regiunea Centru (10%). Evoluția acestora arată o un trend descrescător (cu 25%), în 2010, comparativ cu 2005 (Sursa: prelucrare date MADR pe baza datelor tempo online ‐ INS).

În condițiile actuale, doar o treime din producția agricolă din România este utilizată de industria alimentară, în comparație cu 67,8% în Franța și 62% în Polonia. Un procent de 70% din producția exportată reprezintă producție brută sau prelucrată primar (șeptel, grâne, plante pentru ulei, tutun, grăsimi vegetale și uleiuri), produse pentru care România nu are încă puse la punct filiere integrate de procesare. De asemenea, productivitatea muncii în industria alimentară din România, măsurată prin valoarea adăugată brută/persoană angajată, în perioada 2008‐2010, continuă să se situeze la un sfert din cea a țărilor UE‐27, contribuind la menținerea unei ponderi scăzute (valoric) a producției alimentare românești, în total UE.

O strategie coerentă de dezvoltare a agriculturii românești trebuie să cuprindă și un program de facilitare a investițiilor private în capacități de prelucrare a produselor agricole în cadrul industriei alimentare, care să se dezvolte în mediul rural.

În 2009, rata de penetrare (valoarea importurilor agricole/valoarea producției agricole) a fost de 7,8%, în timp ce rata de efort (valoarea exporturilor/valoarea producției agricole) a fost de 11%; importurile de alimente au reprezentat 26,3% din valoarea industriei.

În România, există un dezechilibru structural în ceea ce privește consumul alimentar al populației, precum și deficiențe de ordin calitativ în producția și comercializarea alimentelor. Totodată, sectorul agricol, deși dispune de condiții naturale deosebit de favorabile pentru acoperirea, cel puțin a necesarului de consum intern, nu asigură accesul întregii populații la o alimentație rațională, iar prețurile unor produse alimentare nu sunt accesibile grupurilor vulnerabile. Autoconsumul alimentar este ridicat, în special în zonele rurale, iar pentru aprovizionarea orașelor se importă unele alimente de bază. Consumul alimentar în România, comparativ cu țările dezvoltate din Europa, este deficitar la carne, lapte, ouă, pește și la unele sortimente de legume și fructe, dar este excedentar la produsele din cereale. Satisfacerea nevoilor populației și realizarea unei alimentații echilibrate depinde atât de crearea unor disponibilități suficiente de consum, cât și de creșterea puterii de cumpărare.

Nevoile de restructurare ale sectorului industriei și comercializării produselor alimentare din România, în corelație cu asigurarea necesarului de consum agroalimentar, trebuie să aibă în atenție soluționarea următoarelor aspecte:

reducerea ponderii cheltuielilor alimentare în cheltuielile totale ale populației, care se mențin la un nivel foarte ridicat (circa 35‐40%), de două ori mai mari față de media UE ‐ în timp ce structura consumului rămâne deficitară (predomină consumul de produse de origine vegetală, inferioare și mai ieftine, în detrimentul produselor de origine animală);

reducerea ponderii autoconsumului alimentar în total consum, care înregistrează cea mai ridicată valoare din UE‐27 (de peste trei ori mai mare, comparativ cu țările din UE‐ 15); deși s‐a redus semnificativ, de la 64,9%, în anul 2000, la 41%, în anul 2007, nivelul autoconsumului rămâne foarte ridicat;

îmbunătățirea consumului alimentar pe locuitor, în România, care se află la nivelul minim al subzistenței (9,41 lei/zi, în 2009), mult sub consumului zilnic din țările dezvoltate (de circa 2,2‐2,5 ori mai redus).

Cheltuielile cu alimentele din import dețin o pondere foarte ridicată pentru o țară cu un potențial de producție ca România (17,9% din consumul alimentar și 34,1% din cheltuielile bănești pentru alimente). Peste 60–62% din importurile alimentare ale României le reprezintă produsele care ar putea fi obținute în țară: carne și preparate din carne, cereale și făină de cultivarea soiei MGO); legume proaspete, fructe și flori (8‐12%, în fiecare an din perioada 2000‐2009), zahăr, tutun, hamei etc.

Produsele tradiționale prezintă oportunități importante de creștere economică, în special în zonele rurale izolate sau defavorizate, dacă sunt abordate prin măsuri strategice concertate. Dinamica înregistrării acestor produse în Registrul de atestare a produselor tradiționale a crescut semnificativ, în ultimii ani, cu un maxim de 1.034 produse, în anul 2011. Cu toate acestea, România are, din aprilie 2011, un singur produs tradițional protejat la nivel european, ca indicație geografică protejată (IGP), situație inexplicabilă, având în vedere că, la sfârșitul anului 2012 erau înregistrate, la nivel național, un număr de 4.180 produse tradiționale (un volum excesiv, comparativ cu țările europene). Majoritatea acestor produse provin din sectoarele lapte și produse lactate, preparate din carne, precum și din industria de morărit și din sectorul producției de băuturi ‐ produse cu caracteristici specifice zonelor de proveniență (Date operative MADR, 2012).

Agricultura ecologică este un sistem dinamic în România, cu un potențial cert de dezvoltare, fapt ilustrat de ritmul accelerat de creștere, din ultimii ani (circa 20% anual, conform Strategiei Naționale de Export a României). Numărul operatorilor s‐a triplat, în 2011 față de 2010, numărul total estimat, în 2012, fiind de 26.736 operatori ‐ de aproape 7 ori mai mare, față de 2007; 98,7% dintre operatori sunt producători agricoli, iar diferența o reprezintă segmentul de procesare și comercializare).

Dacă, în 2007, suprafața totală cultivată în sistem ecologic a fost de 131.448 hectare (din care 46.865 hectare suprafață în conversie și 84.585 hectare suprafață certificată ecologic), aceasta a crescut, în 2012, la 450.000 hectare, în timp ce culturile din flora spontană au fost colectate de pe o suprafață de 520.000 hectare (date estimative, MADR). În anul 2012, suprafețele în sistem ecologic au crescut cu 45% față de 2011, reprezentând cca. 3,38% din totalul suprafeței agricole utilizate a României. Producția vegetală certificată în agricultura ecologică, în 2011, a reprezentat cca 134.580,3 tone, față de 18.325,8 tone, în 2007 (date statistice MADR).

Piața produselor ecologice este în continuă extindere și se caracterizează prin diversificare, de la an la an, a ofertei de produse pe piață. Gama sortimentală de produse ecologice s‐a diversificat permanent, aceasta cuprinzând: produse procesate din lapte de vacă și oaie (telemea, șvaițer, unt, smântână etc.), produse procesate din soia (lapte, tofu, pate, crochete), ulei din floarea soarelui, sortimente variate de produse de panificație (pâine, paste făinoase, fursecuri) produse procesate din orez, fulgi de cereale, ceaiuri din plante, sucuri din fructe de pădure, produse procesate din semințe de cânepă, subproduse apicole (ceară, propolis, polen), produse procesate din carne de porc (cârnați, jambon) și vin obținut din struguri certificate ecologic.

Cererea de produse certificate ecologic este în continuă creștere, în Europa; cu toate acestea, consumul de produse ecologice, în România, rămâne, în continuare, la un nivel modest, comparativ cu alte state europene – fapt determinat, în principal, de puterea de cumpărare scăzută a populației și diferenței suplimentare de preț, de cca 20‐40%, față de produsele convenționale (consumul de produse eco, în România, reprezintă cca 1% raportat la consumul total de produse, în timp ce media europeană este de 3‐5%).

Chiar și în aceste condiții, prin acțiuni adecvate de informare și promovare menite să sporească nivelul de conștientizare a publicului privitor la produsele ecologice, România ar putea crește semnificativ cota de piață și atractivitatea sectorului produselor ecologice.

FINANȚAREA REȚELEI NAȚIONALE DE DEZVOLTARE RURALĂ 2014-2020

1.2.1. Așteptări din partea Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală

Măsura 01 – Transfer de cunoștințe și acțiuni de informare

Suma alocata masurii:

FEADR(Fondul European pentru Agricultura si dezvoltare Rurala) (€): 50.380.000,00

Cofinanțare Națională (€): 5.030.000,00

Total (€): 55.410.000,00

Sub-măsura 1.1. „Sprijin pentru formarea profesională și dobândirea de competențe”

Beneficiarii sunt furnizorii de servicii de formare profesională în condițiile legislației în vigoare. Ajutorul public acordat în cadrul acestei măsuri este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile.

Sub-măsura 1.2. „Sprijin pentru activități demonstrative și de informare”

Beneficiarii sunt entități publice și/sau private, inclusiv asocieri ale acestora care au în obiectul de activitate activitati de informare/demonstrare și/sau diseminare.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei măsuri este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile.

Masura 02 – Servicii de consiliere

Suma alocata masurii:

FEADR (€): 50.380.000,00

Cofinanțare Națională (€): 8.890.000,00

Total (€): 59.270.000,00

Sub-măsura 2.1. Servicii de consiliere pentru fermieri, tinerii fermieri, micro întreprinderile și întreprinderile mici din zonele rurale

Beneficiari: Furnizorii de servicii de consiliere, entități publice și/sau private înființate conform legislației în vigoare care au competențe în domeniul acoperit de submăsură; Brokeri de inovare

Sprijinul public acordat în cadrul acestei măsuri este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile.

Sprijinul acordat în cadrul măsurii nu poate depăși suma maximă eligibilă de 1500 Euro/serviciu de consiliere.

Masura 04 – Investiții în active fizice

Suma alocata masurii:

FEADR (€): 216.000.000,00

Cofinanțare Națională (€): 44.000.000,00

Total (€): 260.000.000,00

Sub-măsura 4.1. „Investiții în exploatații agricole”

Beneficiarii sunt:

fermieri, cu excepția persoanelor fizice neautorizate;

cooperative, grupuri de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare, care deservesc interesele membrilor;

Ponderea sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși:

în cazul proiectelor care prevăd achiziții simple – maximum 500.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru fermele mici;

în cazul proiectelor care prevăd construcții- montaj – maximum 1.000.000 euro pentru sectorul vegetal, respectiv 200.000 euro pentru fermele mici din sectorul vegetal și maximum 1.500.000 euro pentru legume în spații protejate (sere) și sectorul zootehnic, respectiv 300.000 euro pentru fermele mici din sectorul zootehnic;

în cazul proiectelor care prevăd crearea de lanțuri scurte de aprovizionare -maximum 2.000.000 euro, respectiv 400.000 euro pentru fermele mici;

în cazul proiectelor realizate de cooperative și grupuri de producători – maximum 2.000.000 euro indiferent de tipul investiției;

Sub-măsură: 4.1.a. – Invesțitii în exploatații pomicole

Beneficiarii sunt:

fermierilor, cu excepția persoanelor fizice;

grupurilor de producători si cooperativelor care activează în sectorul pomicol, cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri;

Sprijin nerambursabil, acordat în tranșe, conform etapelor de execuție a proiectului și cererilor de plată depuse de beneficiar.

In cazul fermelor mici intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

300000 Euro în cazul activității de producție (înființare și reconversie);

450000 Euro pentru investițiile care acoperă tot lanțul alimentar (producție, procesare, comercializare).

În cazul fermelor medii intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

600.000 Euro în cazul activitătii de productie (înfiintare si reconversie);

900.000 Euro Euro pentru investițiile care acoperă tot lanțul alimentar (producție, procesare, comercializare).

În cazul fermelor mari intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

750.000 Euro în cazul activitătii de productie (înfiintare si reconversie);

1.050.000 Europentru investițiile care acoperă tot lanțul alimentar (producție, procesare, comercializare).

Sub-măsura 4.2. „Investiții pentru procesarea/marketingul produselor agricole”

Beneficiarii sunt:

întreprinderi

cooperative, grupuri de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare, care deservesc interesele membrilor;

Ponderea sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și grupuri de producători/cooperative și 40% pentru alte întreprinderi și nu va depăși:

1.500.000 Euro/proiect pentru alte întreprinderi;

2.500.000 Euro/proiect pentru investițiile care conduc la un lanț scurt de aprovizionare local,forme asociative cooperative și grupuri de producători (colectare, sortare, depozitare, ambalare/procesare și comercializare);

Sub-masura 4.2a Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol

Beneficiarii sunt:

Întreprinderile micro, mici, mijlocii și mari;

Grupurile de producători și cooperativele.

Întreprinderi micro și mici; intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

600.000 euro;

900.000 euro pentru investițiile care acoperă tot lanțul alimentar (colectare, sortare, depozitare, ambalare, procesare);

Întreprinderi mijlocii: intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

800.000 euro;

1.100.000 euro pentru investițiile care acoperă tot lanțul alimentar (colectare, sortare, depozitare, ambalare, procesare);

Întreprinderi mari: intensitatea sprijinului este de 40% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

-1.000.000 euro;

-1.500.000 euro pentru investițiile care acoperă tot lanțul alimentar (colectare, sortare, depozitare, ambalare, procesare);

Sub-măsura 4.3. „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice”

Beneficiari:

Agricol:

– Unități administrativ teritoriale și/sau asociații ale acestora;

Silvic:

– Proprietari de pădure și/sau asociațiile acestora;

– Unități administrativ teritoriale și/sau asociații ale acestora, proprietari de pădure;

– Administratorii fondului forestier de stat proprietate publică a statului.

Irigații :

– Organizații/federații ale utilizatorilor de apă, constituite din proprietari/utilizatori de terenuri agricole în conformitate cu legislația în vigoare.

Ponderea spijinului public nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile, și nu va depăși:

-1.000.000 Euro/proiect pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune și drumurile agricole de acces;

-1.500.000 Euro/proiect pentru amenajarea sistemelor de irigații aferente stațiilor de pompare și repompare precum și drumurilor forestiere.

M06 – Dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor

Suma alocata masurii:

FEADR (€): 250.000.000,00

Cofinanțare Națională (€): 44.420.000,00

Total (€): 294.420.000,00

Sprijinul acordat se referă la:

a. ajutor la înființarea întreprinderii pentru:

(i) tinerii fermieri;

(ii) activități neagricole în zone rurale;

(iii) dezvoltarea fermelor mici.

(iv) plăți pentru fermierii eligibili în cadrul schemei pentru micii fermieri care-și transferă

definitiv exploatația altui fermier .

b. investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole;

Sub-măsura 6.1. „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”

Beneficiarii sunt:

tânărul fermier în conformitate cu definiția prevăzută la art. 2 din R(UE) nr. 1305/2013, care se instalează ca unic șef al exploatației agricole;

persoană juridică în care un tânăr fermier în sensul art. 2 din R(UE) nr. 1305/2013 exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, beneficii și riscuri financiare.

Sprijin public nerambursabil care se acordă pentru o perioadă de maximum cinci ani. Cuantumul maxim al sprijinului este de până la 50.000 Euro.

Sub-măsura 6.2. „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”

Se acordă sprijin pentru unități nou înființate pentru activități non-agricole în mediul rural, ca de exemplu:

▪ Investiții pentru producerea și comercializarea propriilor produselor non-agricole– cum ar fi:

▪ Fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie și carton;

▪ Fabricarea produselor chimice, farmaceutice;

▪ Activități de exploatare forestieră și prelucrare a produselor lemnoase;

▪ Industrie metalurgică, fabricare construcții metalice, mașini, utilaje și echipamente;

▪ Fabricare produse electrice, electronice.

Investiții pentru activități meșteșugărești cum ar fi:

▪ Activități de artizanat și alte activități tradiționale non-agricole (olărit, brodat, prelucrarea manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii) 254

Investiții pentru prestarea de servicii și agro-turism cum ar fi:

▪ Servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agrement și alimentație publică;

▪ Servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare;

▪ Servicii de reparații mașini, unelte, obiecte casnice;

▪ Servicii de consultanță, contabilitate, juridice, audit;

▪ Activități de servicii în tehnologia informației și servicii informatice;

▪ Servicii tehnice, administrative,etc.

Beneficiarii: Sprijinul financiar prevăzut pentru această sub-măsură se acordă pentru :

fermieri sau membrii unei gospodarii agricole care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități non-agricole pentru prima dată;

micro-întreprinderi și întreprinderi mici nou înființate.

Sprijin public nerambursabil care se acordă pentru o perioada de maximum cinci ani. Cuantumul minim al sprijinului este de 10.000 Euro.

Cuantumul maxim al sprijinului este de:

– 70.000 Euro/proiect în cazul activităților productive, servicii medicale, sanitar-veterinare, servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agrement și alimentație publică;

– 50.000 Euro/proiect în cazul altor activități.

Sub-măsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”

Beneficiarii: fermieri care dețin în proprietate și/sau folosință o exploatație agricolă încadrată în categoria de fermă mică conform definiției.

Sprijin public nerambursabil care se acordă pentru o perioada de maximum cinci ani.

Sprijin public nerambursabil este de până la 15.000 Euro pentru o exploatație agricolă.

Sub-măsura 6.4. „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”

Investiții pentru producerea și comercializarea produselor non-agricole proprii , cum ar fi:

▪ Fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hărtie și carton;

▪ Fabricarea produselor chimice, farmaceutice;

▪ Activități de prelucrare a produselor lemnoase;

▪ Industrie metalurgică, fabricare construcții metalice, mașini, utilaje și echipamente;

▪ Fabricare produse electrice, electronice, etc.;

Investiții pentru activități meșteșugărești, cum ar fi:

▪ Activități de artizanat și alte activități tradiționale non-agricole (olărit, brodat, prelucrarea manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii etc.)

Investiții pentru prestarea de servicii, de exemplu:

▪ Servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare;

▪ Servicii de reparații mașini, unelte, obiecte casnice;

▪ Servicii de consultanță, contabilitate, juridice, audit;

▪ Activități de servicii în tehnologia informației și servicii informatice;

▪ Servicii tehnice, administrative, etc.;

Investitii pentru infrastructură în unitățile de primire turistică de tip agro-turistic, proiecte de activități de agrement.;

Producere de combustibil din biomasa (fabricare de peleți) în vederea comercializării

Beneficiari:

micro-întreprinderilor și întreprinderilor mici existente, din spațiul rural;

fermelor care își diversifică activitatea de bază prin înființarea sau dezvoltarea unei activități non agricole în cadrul întreprinderii deja existente încadrabile în microîntreprinderi și întreprinderi mici

Sprijin public nerambursabil nu va depăși 200.000 Euro/beneficiar pe 3 ani fiscali. Intensitatea sprijinului public nerambursabil – maxim 90%,

Sub-măsura 6.5. „Plăți pentru fermierii eligibili în cadrul schemei pentru micii fermieri care-și transferă definitiv exploatația altui fermier”

Beneficiarii Se angajează să transfere definitiv altui fermier întreaga lor exploatație.

Conditii de eligibilitate

▪ Solicitantul să dețină o exploatație cu o suprafață între 1 și 5 ha;

▪ Solicitantul are 60 ani împliniți la data transferului;

▪ Solicitantul transferă definitiv întreaga exploatație către un alt fermier.

Masura 07 – Servicii de bază și reînnoirea satelor în zonele rurale

Suma alocata:1,1 mld. euro

Sub-măsura 7.2. Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică

Sprijinul va fi acordat investițiilor corporale și necorporale pentru:

▪ Înființarea, extinderea și îmbunătățirea rețelei de drumuri de interes local;

▪ Înființarea, extinderea și îmbunătățirea rețelei publice de apă;

▪ Înființarea, extinderea și îmbunătățirea rețelei publice de apă uzată;

▪ Investiții în crearea, modernizarea sau extinderea infrastructurii educaționale/ îngrijire și anume:

– Înființarea și modernizarea (inclusiv dotare) grădinițelor și a creșelor;

– Înființare și modernizare (inclusiv dotare) after-school;

– Extinderea și modernizarea instituțiilor de învățământ secundar cu profil agricol;

▪ Investiții aferente serviciilor medicale și sociale

▪ Înființarea și/sau modernizarea dispensarelor medicale rurale și a centrelor comunitare de îngrijire

Beneficiarii sunt:

▪ Comunele și asociațiile acestora.

▪ ONG-uri-pentru investiții în infrastructura educațională (gradinițe) și socială (afterschool)

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele aplicate de autoritățile publice locale și ONG-uri care sunt negeneratoare de profit și nu va depăși:

▪ 1.000.000 Euro/ comună, pentru investiții care vizează un singur tip de sprijin (infrastructura de drumuri, apă sau apă uzată);

▪ 2.500.000 Euro/ comună, pentru investiții care vizează înființarea infrastructurii de apă și apă uzată și 1.500.000 euro pentru extinderea acestei infrastructuri;

▪ 500.000 Euro, pentru proiectele de infrastructură educațională/socială/infrastructura aferentă serviciilor medicale;

▪ 4.000.000 euro, pentru proiectele colective (ADI din care fac parte comune) (proiecte care vizează mai multe comune) fără a depăși valoarea maximă /comună/tip de sprijin.

Submasura 7.6. Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural

Sprijinul va fi acordat investițiilor corporale și necorporale pentru :

▪ Restaurarea, conservarea și accesibilizarea patrimoniului cultural imobil de interes local (clasa B);

▪ Restaurarea, conservarea și accesibilizarea așezămintelor monahale;

Beneficiarii sunt:

▪ Comunele sau asociațiile acestora

▪ ONG-uri

▪ Unități de cult

▪ Persoane fizice autorizate și societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de clasă B, de utilitate publică

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele de utilitate publică, negeneratoare de profit și nu va depăși 500.000 euro.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi 85% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele generatoare de venit și nu va depăși 200.000 euro.

Masura 08 – Investiții în dezvoltarea zonelor forestiere și ameliorarea viabilității pădurilor

Suma alocata masurii:

FEADR (€): 105.695.160,00

Cofinanțare Națională (€): 18.652.090,00

Total (€): 124.347.250,00

Sub-măsura 8.1 Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite

Beneficiarii sprijinului prin această măsură sunt deținătorii publici și privați de teren agricol și neagricol și formele asociative ale acestora.

Masura 09 – Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol

Sub-masura 9.1a – inființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol

Beneficiari: Grupurile de producători din sectorul pomicol care se încadrează în definiția IMM-urilor și care au fost recunoscute oficial de către autoritatea competentă după 1 ianuarie 2014 și înainte de solicitarea sprijinului.

Sprijinul acordat este 100% public și nu poate să depășească anual 10% din valoarea producției comercializate în primii 5 ani și 100.000 euro/an.

Masura 10 – Agro-mediu și climă

Sub-măsură 10.1 – Plăți de agro-mediu și climă

Beneficiari: Beneficiarii plăților compensatorii acordate în cadrul sub-măsurii de agro-mediu și climă sunt fermierii, utilizatori de terenuri agricole.

Plățile de agro-mediu vor fi acordate fermierilor care își asumă, în mod voluntar angajamente de agro-mediu.

Cerințele specifice pachetelor sunt următoarele:

1. Pachetul 1 – pajiști cu înaltă valoare naturală

2. Pachetul 2 – practici agricole tradiționale (Pachetul 2 poate fi aplicat doar adițional, în combinație cu Pachetul 1)

3. Pachetul 3 – pajiști importante pentru păsări

4. Pachetul 4 – culturi verzi

5. Pachetul 5 – adaptarea la efectele schimbărilor climatice

6. Pachetul 6 – pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.)

Pachetul 7 – terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis)

Sub-masura 10.2 Conservarea resurselor genetice animale locale in pericol de abandon

Beneficiarii plăților compensatorii pentru respectarea angajamentelor privind creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon sunt fermierii sau alți crescători de animale, care dețin animale femele adulte de reproducție din rasele locale prevăzute în prezenta submăsură, animalele fiind înscrise în registrele genealogice ale raselor – secțiunea principală și în programele de conservare ale raselor.

Valorile plăților compensatorii, calculate sub formă de costuri standard pentru acoperirea pierderii de venit datorate asumării de angajamente voluntare privind creșterea animalelor femele adulte de reproducție din rase locale în pericol de abandon, pe specii, sunt prezentate mai jos:

– Bovine – 200 EUR/cap

– Ovine – 13 EUR/cap

– Caprine – 6 EUR/cap

– Ecvidee – 200 EUR/cap

– Porcine – 88 EUR cap

Masura 11 – Agricultură ecologică

Sub-măsură: 11.1 – Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică

Submăsura conține 5 pachete/ Plățile compensatorii sunt calculate sub formă de costuri standard pentru fiecare din cele 5 pachete propuse:

▪ Pachetul 1 – Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreț); 295 euro/ha/an,

▪ Pachetul 2 – Legume; 500 euro/ha/an,

▪ Pachetul 3 – Livezi; 620 euro/ha/an,

▪ Pachetul 4 – Vii; 532 euro/ha/an

▪ Pachetul 5 – Plante medicinale și aromatice: 460 euro/ha/an.

Sprijinul se acordă ca sumă fixă, acordată pe unitatea de suprafață (hectar) și reprezintă o compensație pentru pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de beneficiarii care încheie angajamente voluntare.

Beneficiarii: Sprijinul va fi acordat numai fermierilor activi înregistrați în sistemul de agricultură ecologică.

Cererea de plată va fi depusă anual, pentru fiecare an de angajament.

Perioada de angajament pentru conversia la metodele de agricultură ecologică este de maximum 2 ani (pentru culturi anuale) sau maximum 3 ani (pentru culturi perene).

Sub-măsură: 11.2 – Sprijin pentru menținerea practicilor de agricultură ecologică

Submăsura conține 5 pachete/Plățile compensatorii sunt calculate sub formă de costuri standard pentru fiecare din cele 5 pachete propuse:

▪ Pachetul 1 – Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreț); 220 euro/ha/an

▪ Pachetul 2 – Legume; 431 euro/ha/an,

▪ Pachetul 3 – Livezi; 442 euro/ha/an,

▪ Pachetul 4 – Vii; 480 euro/ha/an,

▪ Pachetul 5 – Plante medicinale și aromatice: 427 euro/ha/an.

Beneficiarii: Sprijinul va fi acordat numai fermierilor activi înregistrați în sistemul de agricultură ecologică.

Cererea de plată va fi depusă anual, pentru fiecare an de angajament.

Angajamentele pentru menținerea agriculturii ecologice (inclusiv cele care urmează direct după perioada inițială de conversie) se încheie pentru o perioadă de 5 ani.

Masura 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri

Sub-măsură13.1 – Plăți compensatorii în zona montană

Beneficiarii acestei submăsuri sunt fermierii activi.

Fiind vorba de o plată compensatorie, sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri are o intensitate de 100%.

Pentru zona montană nivelul plății compensatorii este de 86 euro/ha/an (80% din pierderea de venituri și costurile suplimentare evaluate la 108 euro/ha/an).

Sub-măsura 13.2 – Plăți compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative

Beneficiarii acestei submăsuri sunt fermierii activi.

Fiind vorba de o plată compensatorie, sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri are o intensitate de 100%.Pentru zonele care se confruntă cu alte constrângeri naturale semnificative nivelul plății compensatorii este de 54 euro/ha/an (80% din pierderea de venituri și costurile suplimentare evaluate la 68 euro/ha/an)

Sub-măsura 13.3 – Plăti compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri specifice

Beneficiarii acestei submăsuri sunt fermierii activi.

Fiind vorba de o plată compensatorie, sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri are o intensitate de 100%.

Pentru zone care se confruntă cu alte constrângeri naturale specifice nivelul plății compensatorii este de 70 euro/ha/an (80% din pierderea de venituri și costurile suplimentare evaluate la 88 euro/ha/an).

Masura 14 – Bunăstarea animalelor

Masura 15 – Servicii de silvo-mediu, servicii climatice și conservarea pădurilor (art 34)

Suma alocata masurii:

FEADR (€): 100.000.000,00

Cofinanțare Națională (€): 15.000.000,00

Total (€): 115.000.000,00

Sub-măsura 15.1 – Plăti pentru angajamente de silvo-mediu

Pachetele propuse în cadrul sub-măsurii/ Plățile compensatorii, calculate sub formă de costuri standard pentru fiecare pachet sunt următoarele:

▪ Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște: 25 €/an/ha

▪ Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri: 103 €/ha

Beneficiarii sprijinului sunt deținătorii de terenuri forestiere din FFN care pot fi:

A. Proprietarii de terenuri:

a. proprietate privată a persoanelor fizice și juridice

b. proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale

c. proprietate privată a unităților administrativ-teritoriale

B. Asociații ale proprietarilor de terenuri prevăzuți anterior.

Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri este de tip compensatoriu. Prima compensatorie de silvo-mediu este plătită anual, ca sumă fixă, acordată pe unitatea de suprafață (hectar) și reprezintă o compensație pentru 423 pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de deținătorii de terenuri forestiere care încheie angajamente voluntare.

Masura 16 – Cooperare

Suma alocata masurii:

FEADR (€): 28.020.000,00

Cofinanțare Națională (€): 2.800.000,00

Total (€): 30.820.000,00

Sub-măsura 16.1 – Sprijin pentru înființarea și funcționarera grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse

Beneficiarii unici ai acestei sub-măsuri sunt Grupurile Operaționale (GO).

▪ GO este un parteneriat

▪ GO este constituit din minim un partener din categoriile de mai jos și cel putin un/o fermier/grup de producători/ cooperativă sau un/o silvicultor/composesorat/ obște de moșneni/ obște răzeșească, în funcție de tema proiectului:

– partener cu domeniul de activitate – cercetare;

– partener cu domeniul principal de activitate în sectorul agro-alimentar sau silvic.

Se poate acorda sprijin prin această sub-măsură și parteneriatelor existente, dacă indeplinesc condițiile de mai sus și daca depun exclusiv proiecte noi.

Cuantumul maxim al sprijinului este de până la 500.000 Euro.

Costurile de înființare și funcționare ale GO nu vor depăși 20% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiectul depus.

Sub-măsura 6.1a Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese

Beneficiarii unici ai acestei sub-măsuri sunt:

Grupurile Operaționale (GO).

▪ GO este un parteneriat;

▪ GO este constituit din minim un partener din categoriile de mai jos și cel putin un/o fermier/grup de producători/ cooperativă din sectorul pomicol:

– Partener cu domeniul de activitate cercetare (de ex.: producție/procesare/ambalare fructe), corespunzator temei proiectului;

– Partener care are ca activitate principală procesarea/comercializarea fructelor provenite din sectorul pomicol sau producția de ambalaje și alte produse destinate sectorului, în concordanță cu tema proiectului.

Se poate acorda sprijin prin această sub-măsură și parteneriatelor existente, dacă indeplinesc condițiile de mai sus și daca depun exclusiv proiecte noi.

Cuantumul maxim al sprijinului este de până la 500.000 Euro.

Costurile de înființare și funcționare ale GO nu vor depăși 20% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiectul depus

Sub-măsura 16.4 – Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare

Sprijinul se va acorda pentru:

▪ Parteneriate constituite din minimum un partener din categoriile de mai jos și cel putin un fermier

sau un/o grup de producători/cooperativă care activează în sectorul agricol.

▪ Microîntreprinderi și întreprinderi mici;

▪ Organizații neguvernamentale;

▪ Consilii locale.

▪ Unități școlare, sanitare, de agrement și de alimentație publică.

Ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Cuantumul maxim al sprijinului este de până la 100.000 Euro.

Costurile de funcționare a cooperării nu vor depăși 20% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiectul depus.

Sub-măsura 16.4a – Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare

Sprijinul se acordă pentru investiții tangibile și/sau intangibile pentru promovarea unor proiecte comune care implică cel puțin două entități care cooperează pentru:

▪ Crearea /dezvoltarea unui lanț scurt de aprovizionare/piețe locale (cu produse rezultate din sectorul pomicol);

▪ Activități de promovare referitoare la crearea /dezvoltarea unui lanț (sau lanțuri) scurt/e de aprovizionare (cu produse rezultate din sectorul pomicol) și la piața locală deservită de acest lanț/aceste lanțuri;

Beneficiarii:

▪ Sprijinul se va acorda parteneriatelor constituite din minim un partener din categoriile de mai jos si cel putin un fermier sau un/o grup de producători/cooperativă care activează în sectorul pomicol:

▪ Microîntreprinderi si întreprinderi mici

▪ Organizatii neguvernamentale înregistrate conform legislatiei nationale;

▪ Consilii locale;

▪ Unităti scolare, sanitare, de agrement si de alimentatie publică.

Ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Cuantumul maxim al sprijinului este de până la 100.000 Euro.

Costurile de funcționare a cooperării nu vor depăși 20% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiectul depus.

Masura 17 – Gestionarea riscurilor

Suma alocata masurii:

FEADR (€): 200.000.000,00

Cofinanțare Națională (€): 35.290.000,00

Total (€): 235.290.000,00

Sub-măsura 17.2 – Fonduri Mutuale

Prin intermediul măsurii vor fi sprijinite următoarele activități:

▪ compensarea fermierilor prin intermediul fondurilor mutuale pentru agricultură, pentru pierderile economice înregistrate de aceștia în urma unor evenimente nefavorabile;

▪ sprijin financiar acordat pentru înființarea fondurilor mutuale pentru agricultură.

Beneficiari direcți:

▪ Fonduri mutuale pentru agricultură constituite și acreditate de către autoritatea competentă în conformitate cu legislația națională.

Beneficiari indirecți:

▪ Fermierii activi în sensul definiției art. 9 din Regulamentul nr 1307/2013, care au subscris la fonduri mutuale pentru agricultură, în sensul definiției din prezenta măsura și în conformitate cu legislația națională.

Cheltuielile eligibile ale fondurilor mutuale finanțate din fonduri publice în conformitate cu reglementările prezentei măsuri sunt grupate în trei categorii:

Compensații financiare plătite fermierilor pentru pierderile economice cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile sau de manifestarea unei boli a animalelor sau plantelor sau de infestare cu dăunători sau un incident de mediu

Cheltuielile administrative aferente creării fondurilor mutuale repartizate pe o perioadă de maximum trei ani într-un mod degresiv

Dobânzile plătite pentru împrumuturile comerciale contractate de fondul mutual cu scopul de a plăti compensații financiare fermierilor în caz de criză.

Nu sunt eligibile cheltuielile legate de reasigurarea fondurilor mutuale, precum nici contribuțiile la capitalul social inițial al fondurillor.

Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri va fi de maximum 65% din cheltuielile eligibile

Masura 19 – Dezvoltarea locală a LEADER

Suma alocata masurii:

FEADR (€): 574.930.000,00

Cofinanțare Națională (€): 63.880.000,00

Total (€): 638.810.000,00

Sub-măsura 19.1 – Sprijin pregătitor

În cadrul acestei sub-măsuri beneficiarii sunt parteneriate privat-publice constituite în baza unui Acord de Parteneriat, indiferent dacă reprezintă teritorii care sunt acoperite de GAL-uri ce au fost selectate în PNDR 2007-2013, sau parteneriate potențiale/existente formate din parteneri care au fost membri în GAL-uri autorizate și/sau parteneri care nu au mai fost membri în GAL-uri.

Partenerii economici privați, precum și alți reprezentanți ai societății civile vor reprezenta cel puțin 51% la nivel decizional. Reprezentanții orașelor vor reprezenta maximum 25% la nivel decizional (organisme de conducere ale GAL-ului și comitet de selecție) și raportat la populația acoperită într-un teritoriu GAL.

Cheltuieli pentru:

a. activități de consultare, animare și grupuri de lucru în vederea elaborării SDL;

b. consultanță tehnică și financiară în vederea elaborării SDL, inclusiv achiziția de informații și date

necesare elaborării SDL;

c. costuri de personal necesar în vederea elaborării SDL.

Sub-măsura 9.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală

Acțiunile inovatoare pot viza de exemplu:

▪ eficiența energetică și promovarea energiei din surse regenerabile,

▪ TIC,

▪ patrimoniu material și imaterial inclusiv patrimoniu natural de interes local,

▪ grupuri de producători,

▪ piețe agricole, agroalimentare pentru produsele locale,

▪ grupuri vulnerabile și comunități dezavantajate etc.

Beneficiarii sunt:

▪ Entități juridice private/publice în conformitate cu fișa măsurii din SDL sau cu fișa corespunzătoare măsurii din PNDR și/sau fișa LEADER. GAL nu este beneficiar eligibil.

Ponderea maximă a sprijinului din totalul cheltuielilor eligibile este de până la 100% – până la un maxim de 200.000 de euro/proiect.Se vor aplica regulile de ajutor de stat în vigoare (dacă este cazul) specifice fiecărui tip de măsură implementată prin LEADER.

Sub-măsura 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupului de Acțiune Locală

Tipurile de activități includ, printre altele:

▪ pregătirea proiectelor de cooperare inter-teritorială și transnațională;promovarea unor produse, practici, procese și tehnologii noi;

▪ organizarea unor procese de lucru comune, prin partajarea echipamentelor și resurselor;

▪ crearea unor lanțuri scurte alimentare și a unor piețe locale;

▪ promovarea grupurilor de producători;

▪ promovarea grupurilor vulnerabile;

▪ activități culturale comune;

▪ abordările colective ale proiectelor de mediu;

▪ proiecte pilot care vizeaza oricare dintre actiunile de mai sus.

Beneficiarii: Vor beneficia de sprijin prin PNDR Grupurile de Acțiune Locală autorizate de AM PNDR.

Cheltuielile sunt eligibile pentru:

▪ pregătirea proiectelor;

▪ organizarea misiunilor tehnice, întâlnirilor, atelierelor de lucru;

▪ proiecte comune de instruire, networking legate de acțiunea comună;

▪ costurile administrative;

▪ activități de promovare;

▪ achiziția/inchirierea de echipamente/bunuri aferente proiectului de cooperare.

Cuantumul maxim al sprijinului va fi de 200.000 de euro pe proiect.

Se vor aplica regulile de ajutor de stat în vigoare (dacă este cazul).

Intensitatea sprijinului pentru proiectele generatoare de venit este de maximum 90% (în funcție de domeniul de intervenție), iar pentru proiectele negeneratoare de venit este de 100%.

Sub-măsura 19.4 – Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare

Beneficiarii: Grupuri de Acțiune Locală

Cuantumul maxim al sprijinului din totalul cheltuielilor eligibile este de 100%.

GAL selectate pot solicita agenției de plăți plata unui avans aferent costurilor de funcționare și animare, după semnarea contractului de finanțare.

Cuantumul avansului nu poate depăși 50% din sprijinul public legat de costurile de funcționare și de animare.

CAPITOLUL 2

COMUNITĂȚILE RURALE DIN JUDEȚUL IASI DIAGNOZA ECONOMICO – SOCIALĂ

2.1. ECONOMIA IESEANA ÎN CONTEXT NAȚIONAL

2.1.1. Situarea spațiala a județului Iasi – organizarea administrativă a teritoriului, la 31 decembrie

Județul Iași este situat în partea de nord-est a României, fiind parte din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, alături de județele Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău și Vaslui (figura 2.1). Vecinii județului Iași (figura 2.2) sunt:

La nord: județul Botoșani;

La nord-vest: județul Suceava;

La est: râul Prut și granița României cu Republica Moldova;

La sud: județul Vaslui;

La vest: râul Moldova, județul Neamț.

Figura 2.1 Localizarea județului Iași în cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est

SURSA: Direcția Județeană de Statistică Iași

Figura 2.2 Localizarea județului Iași în România

SURSA: Direcția Județeană de Statistică Iași

Cu o populație de 772.348 locuitori, la nivel regional, județul Iași reprezintă cel mai mare județ ca populație, însumând 23% din totalul înregistrat în regiunea Nord-Est. La nivelul Regiunii Nord-Est, Municipiul Iași reprezintă principalul centru urban, având de două ori mai mulți locuitori decât următorul clasat–Municipiul Bacău, cu 144.307 locuitori.

Privind distribuția pe medii de locuire, în județul Iași, 54% din populație trăiește în mediul rural (față de 47 % media națională). Mediul urban este compus din cinci unități administrative, dintre care Municipiul Iași este cea mai mare așezare urbană, având o populație de mai mult de 8,5 ori mai mare decât cea a municipiului Pașcani–următorul centru urban ca număr de locuitori (33.745). Cu o suprafață de 5.476 km², județul Iași este un județ mediu ca întindere, reprezentând 2,3 % din suprafața României și 14,86 % din suprafața totală a Regiunii de Dezvoltare Nord-Est. Județul Iași este situat la intersecția dintre Câmpia Moldovei și Podișul Central Moldovenesc și este încadrat la vest și la est de două lunci, cele ale râurilor Siret și Prut.

Din punct de vedere administrativ, județul Iași are în componența sa 2 municipii (Iași, Pașcani), trei orașe (Târgu Frumos, Hîrlău, Podu Iloaiei), 93 comune și 418 sate (figura 2.3). Municipiul Iași, reședința județului reprezintă un punct de interes economic și cultural atât pentru regiunea Nord-Est cât și pentru România. Localitate urbană de rangul I de importanță națională cu influență potențială la nivel european, municipiul Iași a fost desemnat pol de creștere8 , ceea ce implică alocarea cu prioritate a unor fonduri pentru investiții, din programele cu finanțare comunitară și națională. Municipiul Pașcani este localitate de rangul II, municipiu de importanță interjudețeană sau cu rol de echilibru în rețeaua de localități. Orașele Hîrlău și Târgu Frumos sunt localități urbane de rangul III.

Figura 2.3. Organizarea administrativă a județului Iași

SURSA: Direcția Județeană de Statistică Iași

Din punct de vedere geologic, teritoriul județului Iași aparține unității structurale a Platformei Moldovenești, caracterizată printr-o mobilitate tectonică redusă, o structură și constituție litologică relativ simplă. Studiile de specialitate realizate până în prezent indică existența unui fundament precambrian puternic peneplenizat, constituit, în general, din roci cristaline cutate, cu importante intruziuni granitice. Ultimele depozite marine din seria neogenă, în care este sculptat întregul relief al județului Iași, sunt cele sarmațiene cu grosime de 280 m la Iași și peste 1.000 m înspre valea Siretului.

Relieful județului se prezintă în partea de vest și sud, sub forma unor platouri și dealuri ușor înclinate către sud-est, cu altitudini medii între 300 m și 350 m și sub forma unei câmpii colinare și deluroase, cu altitudini medii de 150 m, în nord-est. Partea centrală și nordestică este dominată de dealuri și podișuri interfluviale joase. Partea de vest cuprinde culmi deluroase și platouri înalte (de peste 400 m), având și zone reprezentate de luncile râurilor Siret și Moldova. Partea de sud are un relief înalt și masiv (350-450 m), străbătut de afluenții râurilor Bârlad și Vaslui. În lungul principalelor văi, s-a format un relief de acumulare fluvială, care se prezintă sub forma teraselor, șesurilor și a glacisurilor.

Rețeaua hidrografică este compusă din râuri cu dimensiuni variabile și dintr-un important număr de acumulări rezultate din lucrările hidroameliorative efectuate pentru evitarea inundațiilor și pentru stocarea excesului de apă necesară în perioadele secetoase. Clima județului este una de tip temperat-continentală cu microclimate specifice în zonele de dealuri înalte, respectiv lunci cu altitudine redusă. Vegetația județului este specifică silvostepei, cu păduri de foioase și pajiști în zona dealurilor ce se completează în zonele plate de culturi agricole, în special de porumb și sfeclă de zahăr. Fauna județului este reprezentată de specii de animale de deal și câmpie înaltă (lupul, căprioara, porcul mistreț, iepurele de câmp etc.) iar fauna acvatică este compusă în special de somn și biban în apele curgătoare și crap în lacuri și iazuri. Resursele naturale din județul Iași sunt reprezentate în special de materiale de construcții – pietrișuri, argilă, nisip, gresii.

2.1.2. Locul județului în economia naționala

Conform datelor statistice din anul 2013, județul Iași a înregistrat un PIB de 16.122,8 lei, contribuind cu 3,08 % la PIB-ul național și cu 29 % la cel regional. Prognozele pentru perioada următoare arată o evoluție pozitivă, pe fondul unei creșteri economice ponderate la nivel național și regional, de aproximativ două puncte procentuale.

Efectivul de salariați din județul Iași la sfârșitul anului 2013 a fost de 146.013 salariați. Mediul de afaceri local este dominat de servicii, cu o pondere de 79 % din totalul firmelor înregistrate în județul Iași, față de 18 % în sectorul de industrie și construcții. Conform statisticilor ANAF din anul 2011, în județul Iași sunt înregistrate și active 12.868 firme.

În ceea ce privește cifra de afaceri generată de întreprinderile ieșene, 49 % provine din sectorul serviciilor, 46 % din industrie și construcții și 5 % din agricultură. Cea mai mare densitate a firmelor se regăsește în mediul urban, în special în municipiile Iași și Pașcani, precum și în imediata apropierea a acestora și în Zona Metropolitană Iași. 87,36 % dintre întreprinderile din mediul urban din județul Iași sunt microîntreprinderi, 10,50 % sunt întreprinderi mici, iar 1,85 % sunt întreprinderi mijlocii. Evoluția cifrei de afaceri în județul Iași arată că sectorul industriei și cel al serviciilor au fost afectate de criza economică, acestea reintrând însă pe un trend crescător începând cu anul 2010.

Sectorul terțiar a fost cel mai afectat de recesiune, industria și construcțiile având, la nivelul anului 2012, o creștere mai rapidă decât celelalte sectoare. De asemenea, sectorul primar, agricultura, se află pe o pantă ascendentă, deși creșterile de la an la an nu sunt spectaculoase. Județul Iași contribuie doar cu 1,47 % din exporturile țării și cu 30 % din cele ale regiunii, ceea ce demonstrează competitivitate mai ridicată în plan regional față de cel național. În ceea ce privește activitatea economică în domeniul agricol, în județul Iași, producția vegetală are o importanță relativ însemnată în raport cu producția regională și națională. Astfel, producția de sfeclă de zahăr din județul Iași reprezintă 9,1 % din cea națională, în timp ce alte culturi contribuie la nivel național astfel: cereale boabe 1,75 %, leguminoase 3,53 %, plante uleioase 2,21 %, cartofi 3,08 %, legume 4,18 %, rădăcinoase 4,67 % și pepeni verzi și galbeni 3,98 %. Suprafața arabilă are un caracter dominant în județul Iași, relieful de podiș și câmpie fiind propice pentru acest tip de utilizare.

Zona de vest a județului precum și zona din proximitatea Prutului înregistrează o pondere semnificativă pentru acest tip de utilizare. Din păcate, gradul de fragmentare al exploatațiilor agricole este ridicat, la nivelul județului numai 45 % din suprafața agricolă fiind exploatată în regim asociativ. Pentru suprafață arabilă numai 107.280 de ha, reprezentând 29 % din totalul suprafeței arabile, se exploatează în regim asociativ. Suprafața de pășuni și fânețe este în principal concentrată în zona de nord, centru și sud-est a județului. Facilitând activitatea decreșterea animalelor, distribuția sa este echilibrată în profil teritorial. Numai 16 % din suprafața totală arabilă este exploatată asociativ pentru din pășuni și fânețe, cuantificând numai 60.052 de ha. Județul Iași concentrează importante suprafețe viticole – în special în zona Cotnari. De asemenea, în proximitatea municipiului Iași există suprafețe pomicole cu valori mai ridicate decât în restul județului. Nivelul de fragmentare al exploatațiilor viticole este ridicat, numai 8,08 % din suprafața totală arabilă este exploatată asociativ cu vie, iar cu livezi 0,36 %.

2.2. DIAGNOZA ECONOMIEI COMUNITĂȚILOR RURALE DIN JUDEȚUL IASI

2.2.1. Profilul demo-economic al ruralului – Mișcarea naturală a populației, pe medii, în anul 2011

Ponderea populatiei urbane a inregistrat in ansamblu, in intervalul de timp 1998-2005, o descrestere de la 44.13% la 43.58%, datorata migratiei ce a avut loc spre zona rurala, efect al procesului de restructurare industriala din aceasta perioada. În județul Iași a avut loc o scădere pronunțată a populației urbane de la 50,6% în 1998, la 46,21 în 2005, cu o ușoară creștere în 2003-2004. În 2006 creșterea populației urbane a fost din nou prezentă, ajungându-se la un procent de 47,9%. În anul 2007 trendul crescător al populației urbane dispare și se evidențiază o ușoară scădere de cca. 0,23 procente. Anii 2008 și 2009 au revenit cu o creștere de cca. 0,4%, ajungându-se în 2009 la un procent de 47% pentru mediul urban și 53% pentru mediul rural, proporția păstrându-se și în anul 2011.

Tabelul 2.1.

Structura populatiei pe varste si medii rezidentiale

Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de INS

Distribuția pe sexe a înregistrat de asemenea unele variații în sensul că dacă la grupa peste 65 ani proporția este aproximativ 60% femei și 40% bărbați, la grupa 0-14 ani proporția se schimbă apropiindu-se ca procent cca 51% sex feminin și 49% sex masculin, fapt care ar trebui să echilibreze oarecum oferta educațională.

Structura pe grupe de vârstă s-a modificat și ea semnificativ, astfel grupa 0-14 ani care ne interesează în special, a scăzut de la cca 30% pondere, la cca 18% diferența repartizându-se pe grupa 15-64 ani, de la cca 63% la cca 70% și la grupa peste 65 ani, de la 8,5% la cca 13%. Acest lucru are un impact negativ deoarece scade accentuat populația școlară. Totuși ultimii 5 ani au fost relativ constanți. Structura pe grupe de vârstă este în general asemănătoare cu cea la nivel regional cu o variație pozitivă de 2 procente la grupa 20-24 ani și una negativă corespunzător la grupa peste 65 ani.

Se poate deduce ca pe cele 2 grupe de varsta care ne interesează în mod special, predomina populatia in mediul rural, proporțiile fiind apropiate la grupa de varsta 0-14 ani 62.4%, respectiv 61,3% la grupa 15-19 ani, și tendința se menține și în continuare. Acest fapt va trebui să influențeze învățământul în sensul deplasării accentului pe învățământul pe zone, care să permită accesul cât mai facil a populației școlare din mediul rural.

Având în vedere situația actuală și efectele crizei economice este de așteptat ca posibilitățile materiale să scadă și mai mult și în același timp și accesul elevilor din mediul rural la oferta educațională urbană să se reducă semnificativ.

Conform datelor inregistrate in ultimul recensamant (martie 2002), distributia pe etnii a populatiei la nivelul regiunii reflecta ca românii detin o majoritate absoluta (97.89% din total populatie) fiind urmati la mare distanta de populatia romă (1.22% din total populatie) si de alte nationalitati: ucraineni (0.26%), rusi-lipoveni (0.21%), maghiari (0.15%), polonezi (0.08%), etc. La nivelul județului Iași distribuția pe etnii se prezintă astfel: români-98,05%, romi-1,18%, ruși-lipoveni-0,44%, greci-0,05%, evrei-0,05%, maghiari-0,04%, germani-0,02%, italieni-0,01%, ucrainieni-0,01%. Este de menționat că aceste date pot fi relativ exacte, deoarece există un procent de romi care nu și-au declarat originea, ceea ce determină convingerea că există un număr mai mare de romi decât cei înregistrați.

Datele statistice oficiale înregistrează doar migrația internă și externă (în/din județ) rezultată din schimbările oficiale de domiciliu. În realitate nu poate fi însă ignorat fenomenul îngrijorător al emigrației, în special în rândul tinerilor și al persoanelor calificate, cu tendință de accentuare pe termen mediu. De asemenea nu trebuie neglijată migrația temporară – pentru muncă – în țările învecinate. Mulți părinți pleacă la muncă și își lasă copiii singuri sau în grija unor rude, ceea ce are ca efect scăderea supravegherii părintești și sporirea actelor de indisciplină, mai ales a absențelor de la școală. Deși incomplete, datele Eurostat privind numărului de cetățeni români înregistrați oficial în alte țari europene evidențiază o creștere semnificativă a emigrației. Având în vedere însă situația de criză la nivel mondial și European și măsurile de austeritate și restricționarea pieței muncii în unele țări europene (ținta cea mai frecventă), există posibilitatea teoretică de temperare a fenomenului.

Pentru anii 2006-2009, prognoza pentru populatia din categoria de varsta 15-19 ani s-a realizat tanand cont de populatia din aceasta categorie de varsta din anii 2001-2004. Pentru anii 2010-2013 s-au folosit datele din anii 2000-2003 pentru categoria de varsta 5-9 ani.

Tabelul 2.2.

Evolutia prognozata a populatiei de varsta scolara

Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de INS

În prognozarea acestei grupe de varste, datorita lipsei informatiilor referitoare la mortalitatea pe aceste grupe de varsta si migratie, nu s-a luat in calcul influenta acestor factori. De altfel, pentru aceasta grupa de varsta influenta acestor factori este practic nesemnificativa.

Conform unei prognoze realizate de catre Institutul National de Statistica, la nivel regional, in intervalul 2006-2013 se estimeaza o scadere a populatiei din grupa de varsta 15-19 ani (categorie care prezinta interes din punct de vedere al sistemului de invatamant TVET) cu o medie de 25.8%, tendinta care caracterizeaza fiecare judet, cu un procent de 28,14, județul Iași .Conform prognozei realizate de catre INS populatia din categoria de varsta 15-24 ani va descreste in intervalul 2005-2025 cu apr. 33% la nivel regional, însă în judetului Iasi se estimeaza o usoara crestere incepand cu anul 2020, de cca 2%.

Tabelul 2.3.

Evolutia populatiei de varsta prescolara si scolara, pe județul Iași, în intervalul

2003-2025

Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de INS

2.3. ECONOMIA AGRICOLA ÎN COMUNITĂȚILE RURALE

2.3.1. Câteva repere metodologice

Componenta de bază a economiei naționale, agricultura României, beneficiază de marea reformă a Politicii Agricole Comunitare (PAC) urmare a ultimelor decizii luate în domeniu în anii 2005-2007.

În baza acestor decizii, agricultura Uniunii Europene se construiește pe baza celor doi piloni, respectiv cel al organizațiilor comune de piață și cel al dezvoltării rurale.

Deși suprafața județului în circuit agricol este de cca 69,4 % din total fond funciar, această resursă nu poate fi eficient valorificată, productivitatea fiind scăzută la majoritatea culturilor, datorită următorilor factori:

Relieful regiunii, varietatea acestuia;

Calitatea terenului, cu o diversificație pronunțată, alternanța categoriilor de sol, fragmentarea acestora, în comparație cu alte unități de suprafață similare din tara;

Exploatarea suprafețelor agricole se realizează pe loturi mici (1-3ha), datorită fărâmițării fondului funciar și datorită nivelului scăzut de mecanizare;

Pe ansamblul agriculturii din județ, 50% din tractoarele aflate în dotarea exploatațiilor agricole au o vechime în exploatare de peste 8 ani , în condițiile în care utilizarea anuală este de cca 1.800 ore;

Forță de muncă îmbătrânită (mai mult de 28% din populația rurală are peste 60 ani);

Migrarea tineretului către centrele urbane;

Gradul mare de sărăcie a micilor proprietarilor, care practică o agricultură de subzistență fără posibilități de capitalizare și dezvoltare a fermelor;

Lipsa capitalului pentru restructurarea și modernizarea agriculturii;

Eroziunea solului;

Urmare a distrugerii instalațiilor de aducțiune și pompare din cadrul sistemelor de irigații, suprafețele efectiv irigate sunt mici deși suprafețele dotate cu instalații de irigații însumează în județul Iași 50.433 ha.

Tabelul 2.4

Patrimoniul funciar și suprafața agricolă pe categorii de utilizare

– mii ha –

Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de INS

1) Conține: teren neproductiv, construcții, drumuri și căi ferate

2) Date modificate față de cele publicate anterior

Tabelul 2.5

Producția pe ramuri agricole

Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de INS

Tabelul 2.6

Formele asociative exisente la nivelul judetului Iasi

Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de INS

Măsurile luate pentru gestionarea eficientă a resurselor materiale și bugetare pentru sprijinirea fermierilor și a asociațiilor lor în anul 2010 au fost în principal următoarele:

au fost acordate fonduri pentru subvenționarea costului apei pentru irigații și a cheltuielilor pentru captarea și transportul apei.

au fost acordate fonduri ca sprijin financiar pentru lucrările de îmbunătățiri funciare.

s-au acordat subvenții pentru subvenția la motorină pentru lucrările agricole.

acordarea de credite producătorilor agricoli pentru anul 2010 (Legea 150/2003)

promovarea agriculturii ecologice – S-a acordat sprijin financiar pentru producătorii vegetali în perioada conversie; producătorii de miere de albine, certificați ecologic s-au înregistrat operatorii ecologici (comercianți, producători, importatori) și care au fost luați în evidență și de către MADR; s-au înregistrat produsele tradiționae atestate

2.3.2. Structura culturilor și producții realizate – producția agricolă vegetală, la principalele culturi

Structura culturilor din România și, respectiv, a producției vegetale este dominată de producția de cereale. Suprafețele agricole ocupate de aceste culturi reprezintă circa 66% din suprafața cultivată anual. Dintre acestea, grâul și porumbul – culturi tradiționale pentru agricultorul român, indiferent de mărimea gospodăriei sau a fermelor – dețin procente semnificative, respectiv 57% din suprafața totală cultivata (în anul 2009) și 85% din suprafața cultivata cu cereale (în anul 2009).

Ca urmare, măsura în care agricultura românească evoluează de la economia tradițională la economia de piață se poate aprecia prin modul în care producția acestor culturi se valorifică, respectiv prin dinamica cantităților de grâu sau porumb care se consumă prin cumpărare de la producător.

Valorificarea pe piață a cerealelor reprezintă, de altfel, o cerință a modernizării economice. În absența circuitelor comerciale nu se pot majora resursele acumulate pentru investiții și nici nu se poate îndeplinii dezideratul fiscalizării acestui sector. Deși măsurile întreprinse de Guvern pentru extinderea mecanismelor de piață și reducerea evaziunii fiscale au început să producă efecte pozitive, în absența dinamicii rapide a concentrării proprietății agricole, progresele în ceea ce privește valorificarea producției de cereale prin vânzare-cumpărare nu vor fi semnificative. În acest context, sunt de subliniat două măsuri ce vor avea impact în schimbarea structurii utilizării cerealelor (vizibil mai ales pentru anul agricol 2011/2012), respectiv Programul „Primul Siloz” ce facilitează depozitarea cerealelor și utilizarea certificatelor de depozit pentru garantarea finanțării, precum și taxarea inversă la TVA pentru cereale și plante tehnice.

Tabelul 2.7.

Suprafața cultivată cu principalele culturi în județul Iași (hectare)

Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de INS

2.3.3. Efectivele de animale – Numărul animalelor din mediul rural al județului Iasi

Efectivele de animale sau șeptelul viu, pentru condițiile din țara noastră, au o importanță majoră, în principal datorită următoarelor considerente:

asigură produse de primă necesitate pentru alimentația umană;

contribuie la asigurarea industriilor prelucrătoare cu materii prime;

asigură valorificarea superioară a producției vegetale;

valorifică eficient produsele secundare vegetale și subprodusele industriale;

furnizează îngrășăminte organice pentru producția vegetală;

valorifică cu eficență economică ridicată baza furajeră naturală de fânețe și pășuni de aproximativ 4,9 mil. ha.

Aceste considerente, care evidențiază rolul producției animale în ansamblul agriculturii și al economiei, argumentează necesitatea de a dezvolta acest sector de producție (Ștefan și colab, 2007). În zootehnie, efectivele de animale sunt cele care dau producțiile, numărul de animale reprezentând indicatorul de dimensiune al unităților zootehnice.

Tabelul 2.8.

Efectivele de animale

Sursa: calculat pe baza datelor furnizate de INS

2.3.4. Elemente potențiale de dezvoltare și amenajare a județului

Planul de acțiuni aferent Strategiei de dezvoltare a județului Iași pentru perioada 2014-2020 are rolul de a detalia și facilita implementarea obiectivelor strategice stabilite prin documentul de programare.

Obiectivele, măsurile prioritare, acțiunile și proiectele prezentate în continuare formează o imagine de ansamblu a cadrului strategic de dezvoltare a județului Iași pentru perioada următoare. Informațiile prezentate în legătură cu proiectele propuse pentru operaționalizarea strategiei sunt de natură să ofere detalii concrete privind activitățile preconizate și rezultatele așteptate, instituțiile implicate în implementare, calendar orientativ și resursele estimate, inclusiv sursele de finanțare.

Viziunea strategică pentru dezvoltarea județului Iași în perioada 2014-2020 presupune un angajament comun al actorilor de la nivelul județului de a sprijini crearea unui mediu economic dinamic și performant, care să reafirme Iașul ca motor al dezvoltării în regiunea Moldovei, să permită regenerarea și revigorarea sustenabilă a comunităților locale și să le asigure o viață mai bună locuitorilor.

A. Viziunea strategică pentru județul Iași se concentrează pe următoarele dimensiuni teritoriale:

Municipiul Iași și zona sa de influență – forță motrice a dezvoltării și generator de dezvoltare, trebuie sprijinit astfel încât beneficiile de natură economică și socială concentrate în mod natural în această zonă să se propage în restul județului, pentru a îmbunătăți semnificativ economia locală, inclusiv în mediul rural, nivelul de trai al locuitorilor și calitatea mediului natural și construit din tot județul.

Orașele din județul Iași (Pașcani, Hârlău, Târgu Frumos, Podu Iloaiei) – poli urbani esențiali pentru o dezvoltare echilibrată, trebuie sprijiniți pentru a le facilita regenerarea economică și revitalizarea urbană, cu scopul de a crea oportunități și de a dinamiza inițiativa antreprenorială locală, și de a crește accesul locuitorilor județului la servicii publice de bază calitative.

Spațiul rural – zonă de intervenție cu nevoi specifice, transcende limitele granițelor administrative ale județului Iași și trebuie văzută în manieră integrată cu teritoriile județelor vecine, în acțiuni comune, concertate. Trebuie sprijinită în special pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, formalizarea și diversificarea activităților economice, încurajarea asociativității și crearea de oportunități de muncă, valorificarea sustenabilă a potențialului agricol și a mediului natural.

B. Viziunea strategică pentru județul Iași se concentrează pe următoarele dimensiuni sectoriale:

Susținerea investițiilor integrate, care prin combinarea componentelor de infrastructură cu cele destinate resurselor umane să conducă la atingerea maximului de utilitate pentru comunitatea locală;

Sprijinirea sectoarelor economice cu potențial competitiv: industria farmaceutică și serviciile medicale, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente, industria metalurgică, sectorul construcțiilor de autovehicule și componente auto, biotehnologia, industria textilă, agricultura și industria agroalimentară;

Susținerea sectoarelor economice și a domeniilor cu impact transversal și rol de factori facilitatori ai dezvoltării: industria IT și comunicații, industriile creative, cercetarea-dezvoltarea și inovarea, infrastructura de transport și serviciile de logistică, turismul și capacitate administrativă;

Viziunea strategică are următoarele obiective specifice, măsuri prioritare și direcții de acțiune ca transformări majore necesare viziunii:

Obiectivele, măsurile și direcțiile de acțiune se implementează prin programe (pachete de proiecte) și proiecte concrete, astfel încât să contribuie la realizarea viziunii. Proiectele propuse sunt detaliate în cele ce urmează.

2.3.5. Evoluția structurii și zonificării economice

Principalele disfuncționalități în ceea ce privește rețeaua de localități a județului Iași rezidă în marile disproporții dintre sistemele teritoriale ce constituie județul și gradul redus de urbanizare (județul Iași făcând parte din categoria celor 11 județe cu doar 4 localități urbane, față de media pe țară de 6,5), fiind determinate următoarele tipuri de sisteme:

sistem principal Iași dezvoltat în jurul municipiului Iași, care reprezintă centrul de sistem și care polarizează un număr de 34 de comune;

sistem secundar dezvoltat în jurul municipiului Pașcani, care reprezintă centrul de sistem și care polarizează un număr de 15 de comune;

două sisteme de importanță locală dezvoltate în jurul orașelor Târgu Frumos și Hârlău, care reprezintă centrele de sistem și care polarizează un număr de 5, respectiv 4 de comune.

Aceste sisteme acoperă aproximativ 70% din numărul total al unităților teritorial administrative, restul de 27 comune situându-se în afara sferei de influență a celor 4 localități urbane.

Dintre acestea un număr de trei comune (Al.I. Cuza, Butea și Dagâța) tind a se integra în zona de influență a municipiului Roman.

Zona de influență a orașului Hârlău este formată din: Ceplenița, Cotnari, Deleni, Cucuteni și Scobinți.

Zona de influență a orașului a municipiului Pașcani este formată din: Cristești, Hălăucești, Heleșteni, Lespezi, Mogoșești-Siret, Moțca, Ruginoasa, Stolnicești Prăjescu, Todirești, Valea-Seacă, Vânători, Populația zonei de influență a municipiului Pașcani la data de 1 iulie 2004.

Târgu Frumos are ca zonă de polarizare: Balș, Bălțați, Brăești, Costești, Cucuteni, Ion Neculce, Lungani, Oțeleni, Sinești, Strunga.

Zona de influență a Podului Iloaiei este formată din: Dumești, Erbiceni, Mădârjac, Popești, Românești.

Zona de influență a municipiului Iași este cea mai mare decât cea constituită în prezent prin Zona metropolitană constituită din: municipiul Iași, Bârnova, Valea Lupului, Aroneanu, Ciurea, Holboca, Miroslava, Victoria, Ungheni, Popricani, Rediu, Tomești, Schitu Duca.

2.4. IMPACTUL SCIMBARILOR DATORITA ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANĂ ASUPRA EVOLUȚIEI EXPLOATAȚIILOR AGRICOLE

Spre deosebire de majoritatea țărilor UE, agricultura a fost și continuă să fie un sector de primă importanță în România, atât prin contribuția sa în economie, cât și ca pondere a populației ocupate și, din acest motiv, sursă se speranțe și de deziluzii deopotrivă. Permanent supuse evaluărilor și analizelor, performanțele sectorului agricol românesc rămân relativ modeste, în contrast cu potențialul său natural și cu așteptările populației ca agricultura să-și ajusteze rapid structurile sub influența politicii agricole comune, prin facilitarea finanțării sistemului, inclusiv asigurând investițiile necesare creșterii. Anul 2011 a însemnat reluarea procesului de creștere economică (cu 2,5% față de 2010), mai ales pe seama majorării valorii adăugate brute din agricultură, silvicultură și pescuit (+11,3%), în timp ce exporturile au impulsionat dinamica din unele ramuri industriale (+5%).

Luâd in calcul faptul ca la începutul anilor 2000 contribuția agriculturii în VAB (valoarea adăugată brută a agriculturii, silviculturii și pescuitului raportată la totalul valorii adăugate brute) era aproape de 12%, evoluțía sa se situează în prezent pe o curbă descendentă, pentru prima dată coborând sub 10% în 2005 și atingând nivele minime de 6,5% în 2007 și de 6,7% în 2010. Ponderea sectorului agricol rămâne, totuși, de peste 3 ori mai mare decît media europeană a UE-27 (de 1,7%). (Comisia Nationala de Prognoza).

Volumul de muncă în exploatațiile agricole a înregistrat o scădere de 21,7% față de cel înregistrat la Recensământul General Agricol 2002. În anul 2010, volumul de muncă desfășurat în cadrul exploatațiilor agricole fără personalitate juridică, exprimat în unități de muncă anuale (UAM), a fost de 1.608 mii, cu 38,2 % mai mic față de cel înregistrat la Recensământul General Agricol 2002. Evoluția volumului forței de muncă din agricultura exprimat în mii Unitati Anuale de Munca (UAM) arată o scădere cu 22,2 procente în intervalul 2005-2011, în condițiile scăderii volumul fortei de munca din agricultura nesalarizate cu 24,65 procente și a creșterii cu 1,6 procente a volumului fortei de munca din agricultura reprezentată de salariati, în același interval de referință. (sursa INS, rezultate preliminare RGA) Raportul procentual dintre indicatorul de productivitate a muncii (FNVA/AWU) al exploatațiilor din diferite clase de mărime față de totalul exploatațiilor (Consolidarea exploatațiilor agricole)

La nivelul anului 2011, producția vegetală a însemnat, din punct de vedere valoric, 76,5% din total, iar producția zootehnică, 23,5%. Spre comparație, ponderea producției vegetale în valoarea totală a producției agricole a fost în Bulgaria 69,8%, în Ungaria 66.6%, respectiv în Polonia 51,6%. În Franța, producția vegetală a reprezentat 61,1%, în Germania 53,4%, iar în Regatul Unit, 41,8%. Cele mai importante culturi au fost porumbul (16.2% din total), grâul (8,5%), floarea soarelui (7%), dar contribuții notabile au avut și producția de legume (13%), de plante furajere (12%), cartofi (9%) și fructe (7%).

În ceea ce privește zootehnia, ponderile cele mai substanțiale au revenit producției de lapte (7,3% din totalul valorii producției agricole domestice), carne de porc (5,5%), ouă (3,3%) și carne de pasăre (2,3%). România este, în general autosuficientă, la majoritatea produselor vegetale, la cereale obținând chiar excedente semnificative destinate exportului, dar deficitară la producția de carne.

CAPITOLUL 3

STRATEGII DE DEZVOLTARE A RURALULUI ȘI EXPLOATAȚIILOR AGRICOLE

3.1. CONSOLIDAREA PROPRIETĂȚII PRIVATE MERGÂND ÎN DIRECȚIA FORMĂRII UNOR EXPLOATAȚII DE DIMENSIUNI MEDII

România este țara cu cea mai divizată structură agrară din cadrul UE-27, deținând, în anul 2010 32,2% din numărul de exploatații europene și 7,7% din suprafața agricolă utilizată. Procesul de restituție către foștii proprietari și moștenitorii acestora, început încă din anii 90 a avut câteva caracteristici care au favorizat actuala fărâmițare.

Cea mai importantă a fost limitarea suprafeței restituite la 10 ha de familie, situație care avea sa fie corectată abia în anii 2000 si 2005. Suprafața totală cu care au fost puși în posesie cei 3,8 milioane de beneficiari ai Legii 18/1991 (legea fondului funciar) a fost de 9,3 milioane ha. Pe de alta parte, aceeași lege, prin felul în care a reglementat circulația juridică a terenurilor, a blocat practic tranzacțiile cu terenuri până în anul 1997.

Din anul 1998, piața terenurilor agricole a fost liberalizată, cu păstrarea anumitor condiții (de exemplu, limitarea suprafețelor deținute în proprietate la 100 ha), iar din 2005 a fost complet liberalizată pentru cetățenii români.

Anul 2014 marchează un alt moment important pentru piața funciară din România și anume deschiderea pieții pentru cetățenii străini (persoane fizice). Deși în perioada actuală există multe discuții contradictorii legate despre acest subiect, trebuie să amintim faptul că, în ultimul deceniu, multe terenuri agricole au fost cumpărate de cetățenii străini, în principal prin intermediul societăților comerciale, nivelul suprafețelor înstrăinate pe această cale fiind estimat pentru anul 2011, de către MADR la peste 800 mii ha, în anul 2011.

Deși numărul total de exploatații agricole a scăzut în ultimul deceniu cu peste jumătate de milion, de la 4,48 milioane ferme înregistrate la Recensământul General Agricol din 2002 la 3,86 milioane ferme conform Recensământului din 2010, s-a menținut structura extrem de divizată a agriculturii românești și caracterul de subzistență al marii majorități a fermelor.

Recensământul din 2010 prezintă o imagine a agriculturii românești aflată intr-un proces prea lent de restructurare. Media suprafeței agricole a unei exploatații a crescut de la 3,1 ha în anul 2002 la 3,45 ha în 2010. Analizând comparativ datele de la cele două recensăminte agricole (din 2002 și 2010) se observă un proces incipient de restructurare, în sensul reducerii numărului de exploatații sub 10 ha (cu cca 600.000) și a suprafețelor deținute de acestea cu peste 1.2 milioane hectare.

Concomitent, au crescut numărul de ferme de peste 10 ha (cu 21700 ferme), iar suprafețele deținute de acestea cu cca 600 mii ha. Menționăm de asemenea că suprafața agricolă utilizată a scăzut în 2010 față de 2002 cu cca 600 mii ha. România se caracterizează printr-o structură agrară extrem de polarizată.

Partea covârșitoare a exploatațiilor agricole o reprezintă exploatațiile mici, sub 2 hectare, ponderea acestora fiind în 2010 de 73,3% ca număr și 13,0% ca suprafață deținută în total. Concomitent, fermele sub 10 hectare reprezintă 97,7% din numărul de ferme iar acestea dețin 38,7% din suprafața agricolă utilizată. La celălalt capăt se află fermele mari de peste 100 ha, care deși reprezintă doar 0,3% din numărul de ferme, exploatează 48,8% din suprafața agricolă.

Segmentul de ferme medii, între 10 și 100 de hectare, care reprezintă în genere coloana vertebrală a agriculturii europene, la noi este destul de firav. Astfel, fermele între 10 și 100 hectare reprezintă 1,8% ca număr și 12,3% ca suprafață. Din punct de vedere al formei de exploatare, micile exploatații sunt fără personalitate juridică.

Exploatațiile cu personalitate juridică din România erau în 2010 in jur de 31 de mii, având o medie de 191 ha. Prin contrast, cele 3,8 milioane de exploatații fără personalitate juridica aveau o medie de 1,9 ha. Per total, în anul 2010, exploatațiile cu personalitate juridică exploatau 44% din Suprafața Agricolă Utilizată, restul de 56% revenind exploatațiilor fără personalitate juridică. Informațiile privind dimensiunea economică a exploatațiilor agricole confirmă cele ce spuse anterior referitor la excesiva fărâmițare și caracterul predominant de subzistență a unei mari părți a fermelor românești.

Datele rețeaua RICA coroborate cu cele din RGA-2010, pun în evidență faptul că 86 % din fermele românești, adică circa 3,3 milioane de ferme (din cele 3,7 milioane existente) au avut în anul 2010 o valoare a producției anuale sub 4000 euro, putând fi considerate practic ferme de subzistență1.

Pornind de la această realitate privind structura agrară excesiv de fărâmițată, se consideră că, pentru o strategie pe termen mediu, trebuie abordată diferențiat problema fermelor medii și mari, care sunt ferme profesionale și fac din agricultură un business și cea a fermelor mici care au un rol mai puțin important pe piețe, dar sunt importante în lumea rurală pentru că furnizează securitate alimentară și socială, contribuie la prezervarea mediului, prin folosirea unor metode de producție tradiționale, etc.

După statutul juridic, exploatațiile agricole din România sunt cuprinse în două categorii și anume exploatații agricole fără personalitate juridică și unități cu personalitate juridică. În prima categorie sunt cuprinse în general gospodăriile individuale, dintre care multe sunt de dimensiune extrem de mică, chiar sub 1 ha.

Ele exploatează cca 56% din Suprafața Agricolă Utilizată, restul de 44% revenind unităților cu personalitate juridică. Conform RGA-2010, exploatațiile cu personalitate juridică din Romania erau în 2010 în jur de 31 de mii, având o suprafață medie de 191 ha. Prin contrast, cele 3,8 milioane de exploatații fără personalitate juridică aveau o medie de 1,9 ha.

Ca evoluții mai importante, între cele două recensăminte agricole din 2002 și cel din 2010, sunt de amintit scăderea cu cca 600 mii a numărului exploatațiilor fără personalitate juridică și creșterea cu cca 8 mii a celor cu personalitate juridică.

Concomitent, suprafața medie a crescut pentru cele fără personalitate juridică de la 1,7 ha la 1,9 ha și a scăzut pentru cele cu personalitate juridică de la 274 ha la 191 ha. Această situație se datorează scăderii suprafețelor agricole utilizate din exploatațiile cu personalitate juridică (cu cca 6%), în timp ce numărul lor a crescut cu 35% între 2002 și 2010.

Suprafața exploatată de fermele cu personalitate juridică a scăzut de la 6222 mii ha în 2002 la 5856 mii ha în 2010. În categoria unităților cu personalitate juridică sunt cuprinse regiile autonome, societățile agricole și asociațiile, societățile comerciale cu capital majoritar privat, societățile comerciale cu capital majoritar de stat, unitățile administrației publice, institute de cercetare, unități cooperatiste, alte tipuri, etc.

După ponderea suprafețelor utilizate de aceste tipuri de unități, în cadrul suprafeței totale exploatate de unitățile cu personalitate juridică, pe primul loc se situează, în anul 2010, societățile comerciale private (54%), unitățile administrației publice (28%), societățile/asociațiile agricole (9%), unitățile cooperatiste (0,1%), alte tipuri (8%), în anul 2010. La alte tipuri sunt incluse fundațiile, așezămintele religioase, școlile, etc.

Examinarea dinamicii acestei structuri relevă că, față de anul 2002, în anul 2010 a crescut ponderea societăților comerciale cu capital privat și a scăzut ponderea unităților administrației publice și a societăților/asociațiilor agricole. Referitor la mărimea suprafețelor utilizate de exploatațiile agricole fără personalitate juridică, observăm că acestea au, în general, dimensiuni mici spre medii, în timp ce unitățile cu personalitate juridică sunt ferme de peste 100 de hectare, în majoritate.

Totuși, în ultimii ani au crescut și suprafețele din exploatațiile fără personalitate juridică care exploatează peste 100 ha. Conforma RGA 2010, exploatațiile fără personalitate juridică peste 100 ha gestionează 12% din suprafață deținută de acest tip de ferme (adică cca 900 mii ha), față de numai 6% în 2002 (respectiv 475mii ha). Cu alte cuvinte, importanța fermelor peste 100 ha, fără personalitate juridică a crescut atât în valoare absolută cât și în termeni relativi.

Ca atare putem spune că există indicii ale prezenței unui proces de consolidare a terenurilor la nivelul exploatațiilor fără personalitate juridică. Se poate presupune, totodată, că după anul 2007, multe exploatații fără personalitate juridică și-au schimbat statutul pentru a putea accesa diferite fonduri europene, în special prin PNDR. Astfel se explică și creșterea destul de consistentă a numărului de exploatații cu personalitate juridică și reducerea dimensiunii lor medii.

Menționăm că creșterea numărului de exploatații cu personalitate juridică este un fenomen care poate fi util și în procesul de fiscalizare al agriculturii. Exploatațiile fără personalitate juridică sunt în principal ferme individuale, folosind 96% din terenurile agricole deținute de acest tip de exploatații. Restul de 4% din SAU este exploatată de persoane fizice autorizate (PFA).

În anul 2010, din totalul suprafeței agricole utilizate, suprafața aflată în proprietate reprezintă în medie 60%, cea arendata 27%, cea concesionata 3%, iar cea luata in parte 2,1%, restul fiind exploatată sub alte forme. Este important de subliniat aici tendința de creștere a ponderii suprafețelor arendate de la 17% în anul 2007, la 27% din SAU. Menționăm că ponderea suprafețelor arendate este destul de scăzută în România comparativ cu alte țări ale Uniunii Europene, unde ponderea medie este în intervalul 60%-40% din SAU3 .

Fenomenul arendării apare în mod semnificativ la fermele medii și mari. Astfel, la fermele sub 100 hectare, terenurile arendate reprezintă 8% din terenurile exploatate de aceste ferme, în timp ce procentul crește până la 48% din Suprafața Agricolă Utilizată de fermele de peste 100 ha. Putem să sintetizăm câteva concluzii în urma analizării tendințelor observate în ultimii 10 ani în ce privește modul de exploatare al terenurilor agricole și anume :

a crescut amploarea fenomenului de arendare mai ales la fermele peste 100 de hectare, care sunt în mod majoritar exploatații cu personalitate juridică. Practic terenurile arendate de fermele peste 100 ha reprezintă 85% din terenurile totale arendate.

a crescut dimensiunea medie a fermelor la exploatațiile individuale dar a scăzut la exploatațiile cu personalitate juridică. – a scăzut importanța aranjamentelor informale (terenuri luate în parte) ;

există importante terenuri agricole neutilizate (577 mii ha în 2010), mai ales la fermele sub 10 hectare, acest fapt datorându-se probabil unor proprietari prea bătrâni sau unor proprietari din mediul urban, care nu sunt interesați de agricultură.

3.2. SPRIJINIREA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI ÎN DIRECȚIA PROMOVĂRII ELEMENTELOR PERFORMANTE

Strategii financiare și fiscale

Înaintea aderării României la UE a existat tendința sectorului bancar de reducere a activității în mediul rural datorită profitabilității scăzute a acestuia.În prezent, în România există un număr de 42 de instituții de credit, acestea fiind principalii intermediari financiari care asigură necesitățile de finanțare ale agriculturii. Creditarea fermierilor în perioada 2006 – 2013 și ponderea valorii medii acordate acestora în valoare totală a creditelor acordate în economie se prezintă astfel: În perioada 2006 – 2013, nivelul creditelor acordate agriculturii s-au situat sub 4% din volumul total al creditelor acordate sectorului neguvernamental din economie.

Interesul instituțiilor de finanțare în creditarea agriculturii a crescut numai în măsura în care și statul s-a implicat în stabilirea unor politici financiare atractive și anume:

acordarea de linii de refinanțare ale BNR în scopul acordării de credite fermierilor cu dobânda subvenționată în scopul realizării producției agricole în perioada 1992-1996;

dispersarea riscului bancar în creditarea agriculturii prin trecerea de la sistemul monobancă (bancă agricolă) la un sistem diversificat prin intermediul tuturor băncilor comerciale care au în strategie creditarea fermierilor;

constituirea după anul 2007 la dispoziția MADR din buget, în diferite perioade până în anul 2010, a unor fonduri destinate finanțării lucrărilor agricole. Aceste fonduri au fost intermediate de băncile comerciale prin acordarea de credite fermierilor, asumându-și riscul nerambursării acestora, ne mai acordându-se garanții guvernamentale;

înființarea fondurilor de garantare ca instituții financiare-nebancare care preiau riscul creditării agriculturii;

a fost subvenționată dobânda la creditele acordate fermierilor;

fermierii au primit ajutor de stat pentru asigurarea avansului solicitat de băncile comerciale pentru acordarea creditelor bancare necesare achiziționării de utilaje agricole din producția internă;

s-a preluat riscul creditării fermierilor de către FGCR – IFN SA în proporție de 100% până în 2010 și 80% după;

s-au alocat fonduri europene pentru cofinanțarea proiectelor de investiții prin Programul SAPARD și PNDR;

În acest context considerăm utilă o politică de susținere a schemelor de garantare a creditelor pentru agenții economici din agricultură. Politicile fiscale reprezintă un instrument complementar politicilor de ajustare a structurilor agricole, însă dificultatea implementării unor politici fiscale adecvate sectorului agricol este dată de specificul acestuia și în primul rând de polarizarea agriculturii românești.

Diversitatea exploatațiilor agricole, ca dimensiune comercială și ca organizare a afacerii, impune existența unor sisteme de impozitare a veniturilor adaptate realităților din România. Regimul impozitării forfetare, pe bază de norme de venit, introdus în 2013 pentru persoanele fizice, trebuie implementat deocamdată (chiar dacă pregătirea introducerii lui nu a fost corespunzătoare) și adaptat la nivel regional.De asemenea este de luat în calcul reintroducerea posibilității de impozitare simplificată în regim real a veniturilor obținute de persoanele fizice autorizate din agricultură, pentru a stimula înregistrarea fermierilor ca PFA, asigurând coerența între condițiile impuse beneficiarilor PNDR și regimul fiscal. Regimul de impozitare normal (impozitul pe profit) ar trebui impus în timp tuturor exploatațiilor care depășesc un anumit prag al încasărilor (de exemplu, echivalentul a 300 mii de euro).

Astfel, regimul impozitării forfetare pe bază de norme de venit, introdus în 2013 pentru persoanele fizice, ar trbui înlocuit pe termen mediu cu un sistem echitabil de impozitare în sistem real, care să țină cont de veniturile efectiv realizate și de contribuția fiecărui agricultor la realizarea bunurilor publice de care beneficiază întreaga societate.

Strategia socială rurală

Strategia demografică rurală cuprinde măsuri, acțiuni determinative pentru: stoparea fenomenelor demografice negative (declinul natalității, creșterea mortalității și a morbidității infantile și materne); reechilibrarea structurală a populației, în mod special a structurii pe vârste; creșterea speranței de viață și a speranței de viață sănătoasă.

Orientările strategice corespunzătoare cerințelor demografice ale spațiului rural, care prin efectele implementării, convergente și integrate, sunt axate pe, îmbunătățirea condițiilor de viață din mediul rural, pe diminuarea decalajelor existente între mediul rural și cel urban, pe reducerea fragilizării economice și sociale:

crearea unei societăți rurale bazate pe incluziunea socială prin luarea în considerare a solidarității rurale între generații și asigurarea creșterii calității vieții rurale ca o condiție a bunăstării individuale durabile;

modernizarea sistemului de sănătate prin promovarea unor servicii medicale de calitate în condiții de egalitate;

modernizarea accelerată a sistemelor de educație și formare profesională a populației rurale

3.3. SPRIJINIREA ȘI DEZVOLTAREA APLICĂRII MĂSURILOR DE AGRO-MEDIU

Spațiul rural românesc se caracterizează prin resurse naturale aflate într‐o stare de conservare în general bună, printr‐un nivel ridicat de biodiversitate asociat unei diversități de habitate și ecosisteme, de păduri și de peisaje agricole valoroase; în același timp, viitorul apropiat aduce provocări importante: conservarea valorilor naturale existente și lupta împotriva schimbărilor climatice.

România deține un mediu natural în cadrul căruia se integrează vaste arii rural care se remarcă, în general, printr‐o bună stare de conservare a resurselor naturale de sol și apă, prin varietatea peisajelor tradiționale și printr‐o remarcabilă diversitate biologică. De asemenea, România are o moștenire naturală unică reprezentată, în principal, de Munții Carpați (65% din eco‐regiunea Carpați) și de către una dintre cele mai importante zone umede din Europa, Delta Dunării (a doua ca mărime din Europa). Este estimat că ecosistemele naturale și semi‐naturale reprezintă 47% din teritoriul național și au fost identificate pe teritoriul României 52 de ecoregiuni.

De menționat faptul că 30% din populația Europei de carnivore mari și aproximativ 300 mii ha de păduri virgine se află localizate în România. În Munții Carpați și Delta Dunării se regăsesc o serie de specii endemice, printre care se află și o serie de specii de interes comunitar. Diversitatea de specii și habitate și varietatea peisajelor rurale tradiționale sunt o rezultantă a reîntoarcerii, în zonele rurale, la un tip de agricultură tradițională și implicit a aplicării pe suprafețe mari de teren a practicilor extensive de cultură.

Pe de altă parte, deși a existat o tendință generală de extensivizare și de utilizare redusă a produselor chimice în agricultură, o serie de terenuri agricole au fost afectate de utilizarea incorectă a îngrășămintelor chimice și a pesticidelor, de sisteme de irigare, drenaje sau de aplicarea unor lucrări mecanice inadecvate, motiv pentru care componentele de mediu (în special solul și apa), pe suprafețe reduse, au fost puternic degradate.

De asemenea, abandonul activităților agricole și practicile agricole inadecvate apărute ca urmare a lipsei de cunoștințe de specialitate ori a resurselor financiare limitate, au influențat în mod negativ biodiversitatea și au determinat apariția sau accentuarea fenomenului de eroziune a solului.

Scăderea șeptelului a condus la abandonul practicării pășunatului, motiv pentru care multe pajiști au fost degradate. Proporția de teren agricol abandonat pentru activități agricole este dificil de estimat, însă pot fi semnala unele zone unde acest fenomen are o intensitate mai mare. Astfel, abandonul afectează în România în special zonele destinate pășunatului tradițional și zonele de câmpie, unde sistemele de irigații au fost desființate sau sunt nefuncționale; de asemenea, zonele cu nivel ridicat de sărăcie caracterizate printr‐o emigrație sporită și zonele limitrofe marilor orașe, unde unele terenuri agricole sunt scoase din circuitul agricol de regulă pentru a răspunde ulterior unor proiecte de extindere a zonelor rezidențiale sau comerciale. În același timp, creșterea economică necontrolată poate să amenințe multe specii de plante și animale prin intensivizarea agriculturii, ceea ce conduce la degradarea resurselor naturale și la modificarea peisajului rural.

România se caracterizează printr‐un nivel ridicat de biodiversitate ‐ din punct de vedere al numărului de specii, al habitatelor și al ecosistemelor pe care le formează și din punct de vedere al suprafețelor deținute de acestea ‐, însă modificările actuale de peisaj pun în evidență amenințări cum sunt intensificarea activităților agricole (ce afectează cu precădere zonele mai productive) și abandonarea activităților agricole (ce se manifestă mai ales în zonele slab productive).

România prezintă o mare diversitate biologică, remarcându‐se atât prin numărul mare de ecosisteme, cât și prin numărul de specii. În prezent, multe specii de plante și animale sunt însă amenințate cu dispariția, iar modificarea peisajului reprezintă primul indicator al deteriorării mediului.

În ceea ce privește flora, în România au fost identificate 3.795 specii și subspecii de plante, dintre care 623 specii cultivate și 3136 specii spontane (Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității 2012 ‐ 2020).

În ceea ce privește fauna, au fost identificate 33.802 de specii de animale, din care 33.085 specii de nevertebrate și 611 specii de vertebrate (Cartea Roșie a Vertebratelor din România). Reprezentativă pentru România este prezența carnivorelor mari aflate într‐o stare de conservare favorabilă, conform datelor prezentate de autoritățile de mediu. Astfel, populația de lup (Canis lupus) este estimată la 3.800 de exemplare, adică aproape 40% din populația aflată pe teritoriul Uniunii Europene, populația de râs (Lynx lynx) este estimată la 1.900 exemplare, iar cea de urs brun (Ursus arctos arctos) la 6.600 exemplare, adică peste 60% din populația europeană de urși bruni. Aceste trei specii de carnivore reprezintă un simbol și un indicator al stării de sălbăticie a habitatelor. Menținerea în România a unor populații stabile și viabile de carnivore mari poate fi o sursă pentru repopulare în alte zone din Europa, în care aceste specii sunt pe cale de dispariție.

Ecosistemele naturale și semi‐naturale acoperă 47% din teritoriul țării. Au fost identificate și caracterizate 783 tipuri de habitate (13 habitate de coastă, 143 habitate specifice zonelor umede, 196 habitate specifice pășunilor și fânețelor, 206 habitate forestiere, 90 habitate specifice dunelor și zonelor stâncoase și 135 habitate specifice terenurilor agricole) în 261 de zone analizate la nivelul întregii țări.

Habitatele din România sunt caracterizate printr‐o anumită compoziție a florei și a faunei și sunt influențate de diferiți factori climatici sau edafici. Influențele climatice, ale zonelor aride din partea estică, la cele oceanice din partea vestică a țării, precum și diferențele climatice între câmpie și munte impuse de altitudinea reliefului, au determinat apariția unui mare număr de habitate. Alt factor care determină marea varietate de habitate din România este reprezentat de compoziția chimică a rocilor din substrat (sol, subsol).

CAPITOLUL 4

IMPLEMENTAREA ALTOR ACTIVITATI

La nivel european, LEADER reprezintă un concept de dezvoltare rurală la nivel local, apărut în 1990 și lansat 1991, care oferă comunităților rurale din UE instrumentele necesare abordării unui rol activ în modelarea propriului viitor. Întrucât nevoile existente la nivel local sunt numeroase și variate, ele vor fi astfel mai bine conștientizate de către comunitățile locale, printr‐o abordare „de jos în sus”.

Abordarea LEADER a fost introdusă, pentru prima dată, în România, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală ‐ PNDR 2007‐2013, fapt ce a încurajat implicarea actorilor locali în elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare locală. Abordarea LEADER a venit în completarea măsurilor PNDR, oferind comunităților locale rurale posibilitatea de a explora modalități noi, prin care să devină competitive, prin valorificarea resurselor locale, asigurarea conservării mediului, crearea de locuri de muncă pentru populația locală și contribuția la creșterea calității vieții.

Spațiul eligibil pentru implementarea axei LEADER îl constituie spațiul rural definit conform legislației din România (comune și orașe) la care se adaugă un număr de 206 orașe mici (care nu depășesc 20.000 locuitori). Populația vizată este de cca 11,7 milioane persoane (din care 2 milioane provin din orașele cu până la 20.000 locuitori), iar suprafața eligibilă este de 227.000 km2 (207.000 km2 spațiu rural, la care se adaugă aproximativ 20.000 km2 suprafața deținută de orașe). Prin urmare, 17% din populația spațiului eligibil LEADER poate proveni din orașe mici și aproximativ 9% din suprafața eligibilă va fi deținută de orașele mici, cu până la 20.000 locuitori.

Acțiunile întreprinse în cadrul Axei 4 (LEADER) sunt realizate prin intermediul următoarelor măsuri: 4.1 „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală”, 4.2.1 „Implementarea proiectelor de cooperare” și 431 „Funcționarea Grupurilor de acțiune locală, dobândirea de competențe și animarea teritoriului”. Aceste acțiuni pot fi sintetizate astfel:

Măsurile 41 și 421, prin intermediul cărora se implementează strategiile de dezvoltare locală de către Grupurile de Acțiune Locală ‐ GAL, în teritoriile selectate, oferă posibilitatea atingerii obiectivelor axelor 1, 2 și 3 din FEADR, în concordanță cu strategia elaborată la nivel local, materializată prin proiecte realizate individual sau prin cooperare cu alte GAL și parteneriate.

Măsura 431 este divizată în două sub‐măsuri, respectiv: Sub‐măsura 431.1 sprijină construcția de parteneriate public‐private, elaborarea strategiilor de dezvoltare locală și pregătirea Planului de Dezvoltare Locală (PDL) în vederea participării la selecția Grupurilor de Acțiune Locală; Sub‐măsura 431.2 oferă sprijin Grupurilor de Acțiune Locală pentru: cheltuieli de funcționare, animare și dobândirea de competențe. (Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007‐2013) Procesul de implementare LEADER, în ansamblul lui, a constat într‐o etapă de constructive instituțională, în vederea formării de parteneriate și sprijinirea acestora pentru participarea la procedurile de selecție a grupurilor de acțiune locală (GAL). Parteneriatele locale (potențiale GAL) au reunit reprezentanți ai societății civile, ai sectorului public și privat, care au avut misiunea de a organiza, gestiona și asuma un angajament comun. Parteneriatul local a avut sarcina de a identifica și implementa o strategie de dezvoltare locală, de a lua decizii privind alocarea resurselor financiare și de a le administra, în scopul asigurării dezvoltării durabile a teritoriului pe care îl reprezintă. Formarea reprezentanților GAL potențiale (animatori) s‐a realizat prin intermediul sesiunilor de formare specializată privind strategiile de dezvoltare locală (realizarea analizei diagnostic și a analizei SWOT, elaborarea strategiei și a programului de acțiuni, formarea parteneriatului etc.). O altă fază a constat în acordarea sprijinului financiar necesar pregătirii strategiilor de dezvoltare locală, numite și Planuri de Dezvoltare Locală (PDL).

În cea de‐a doua etapă s‐a demarat procesul de selecție a grupurilor de acțiune locală ‐ GAL, în urma a două sesiuni de depunere a strategiilor de dezvoltare locală ‐ în cadrul măsurii 4.1 „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală”, și anume: prima în perioada 1 septembrie ‐ 15 noiembrie 2010, iar cea de‐a doua în perioada 1 martie ‐ 2 mai 2012. În cadrul primei sesiuni, au fost depuse 151 planuri de dezvoltare locală. Suma maximă care a putut fi solicitată de către un GAL a fost de 2,85 milioane euro, din care au fost selectate pentru finanțare 81 planuri de dezvoltare locală, în valoare publică de 227,5 milioane euro, și care, ulterior, au primit autorizațiile de funcționare. Urmare a celei de‐a doua sesiuni de depunere a planurilor de dezvoltare locală, au fost depuse 111 strategii de dezvoltare locală, alocarea financiară fiind de 199,1 milioane euro.

După selecția primelor grupuri de acțiune locală a fost lansată submăsura 431.2 „Funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală, dobândirea de competențe și animarea teritoriului”, prin intermediul căreia GAL‐urile selectate beneficiază de sprijin pentru cheltuieli de funcționare, animare și dobândirea de competențe.

Indicatorii de realizare (2012) privind numărul de acțiuni realizate și numărul de contracte semnate în urma selecției Grupurilor de Acțiune Locală relevă următoarele:

Numărul de acțiuni sprijinite, respectiv sesiuni de instruire generală, specializată și strategii elaborate: rata de executare a PNDR este 70,7%; au beneficiat de sprijin 181 acțiuni, comparativ cu o țintă de 256; rata de execuție financiară (plăți efectuate) este de 74,3%, fiind utilizați 4,85 milioane euro față de alocarea de 6,53 milioane euro.

Selecția Grupurilor de Acțiune Locală: până la sfârșitul anului 2011, au fost semnate, conform prevederilor Măsurii 431.2, un număr de 25 contracte de finanțare. Conform datelor transmise de către GAL, suprafața totală a celor 81 de teritorii selectate este de 81.934 km2, ceea ce reprezintă un procent de acoperire de 89% din ținta prevăzută (90.800 km2).

Populația totală aferentă teritoriului acoperit de GAL este de 3.502.991 persoane, respective 75% din ținta de 4.680.000 persoane. Numărul mediu de membri ai unui GAL este de 3.977, ținta stabilită în etapa de programare fiind de 2.400 membri. Ținta de 1.380 parteneri privați și ONG‐uri membre în GAL a fost depășit, numărul de parteneri privați și ONG‐uri în cele 81 GAL-uri finanțate fiind de 2.909.

La începutul anului 2011, a fost înființată Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, în urma unui proces de licitație publică, activitatea acesteia fiind finanțată prin PNDR. Acest organism are ca obiectiv general promovarea unui flux eficient de informații, schimburi de idei și bune practici și cooperarea dintre organizațiile și instituțiile care sunt implicate în dezvoltarea rurală. RNDR este compusă din organizații care reprezintă actorii implicați în procesul de dezvoltare rurală, care pot contribui la implementarea eficientă a Programului Național de Dezvoltare Rurală al României. Aceste organizații includ asociațiile care reprezintă fermierii, proprietarii de pământ, proprietarii și managerii de păduri, organizațiile comerciale, autoritățile locale, organizațiile civile și non‐profit de diverse tipuri, asociațiile care reprezintă grupuri etnice și minoritare, Grupurile de Acțiune Locală (GAL), universitățile, institutele de cercetare și muzeele etc.

O componentă principală a Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală este Unitatea de Sprijin a Rețelei (USR), care are rolul de a anima fluxul eficient de informații cu privire la Programul Național de Dezvoltare Rurală, de a stimula schimbul de idei, de bune practici și de cooperare între toți membrii rețelei, de a acorda sprijin specializat pentru toate elementele PNDR, respectiv Autoritatea de Management, Comitetul Național de Coordonare (CNC), Grupul de lucru LEADER, Grupurile de Lucru Tematice și grupurile de lucru ale experților. Pentru a identifica problemele apărute în implementarea PNDR și pentru găsirea unor eventuale soluții au fost create mai multe grupuri de lucru.

Cu toată noutatea conceptului și complexitatea problemelor existente în zonele rurale din România, întărirea capacității Grupurilor de Acțiune Locală, descentralizarea finanțării la nivel local și realizarea studiilor legate de resursele teritoriale sunt considerate acțiuni importante pentru a îmbunătăți imaginea teritoriilor și pentru a facilita promovarea produselor locale.

În acest scop, se impune întărirea sprijinului acordat pentru:

construcția instituțională la nivel local, prin utilizarea reală a actorilor locali, reprezentanți ai populației rurale, prin acordarea posibilității de a se preocupa și de a prelua controlul dezvoltării zonelor rurale prin elaborarea de strategii axate pe problemele identificate în comunitățile lor și prin valorificarea resurselor locale, cunoștințelor și aptitudinilor reprezentanților care formează bazele grupurilor de acțiune locală;

colaborarea între zonele rurale în vederea efectuării unor schimburi și transferuri de experiență.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII

Economia rurală românească este dominată de sectorul agricol, a cărui trăsătură principal este reprezentată de procentul important al fermelor de subzistență și de semisubzistență, care produc pentru autoconsum, acestea comercializând ocazional pe piață produsele obținute. În acest context, economia rurală rămâne foarte slab integrată în economia de piață.

Agricultura continuă să aibă un potențial de creștere substanțial, încă insuficient exploatat, restructurarea agriculturii și revitalizarea economiei rurale reprezentând pârghii importante de dezvoltare economică a României și pe viitor.

Nivelul productivității în domeniul agricol, care se situează sub 50% din media UE‐27, relevă potențialul economic nevalorificat al agriculturii și zonelor rurale românești; acesta poate fi explicat atât prin structura internă a fermelor românești (dimensiune redusă), utilizarea necorespunzătoare sau defectuoasă a factorilor de producție, cât și prin infrastructura deficitară existentă.

Forța de muncă din agricultură este mult supradimensionată în comparație cu media UE‐27, îmbătrânită, cu un nivel de educație scăzut, vulnerabilă social. În plus, se constată o scădere a nivelului de instruire a populației rurale ocupate: forța de muncă tânără (sub 35 de ani) are un nivel de instruire mai redus decât al contingentelor populației ocupate mature (35‐45 de ani), ceea ce, se apreciază, limitează posibilitățile de implementare a unor inițiative de afaceri bazate pe tehnologii avansate.

Productivitatea muncii în agricultură este de 4 ori mai mică decât media UE49 (2008) și, deși a înregistrat creșteri mici, are una din cele mai mici rate de creștere la nivelul UE, de numai 1,1%.

Este încă nevoie de investiții în infrastructura școlară, astfel încât să se asigure, pe termen mediu, conversia forței de muncă agricole în forță de muncă non‐agricolă.

Este în continuare nevoie de investiții în formarea profesională continuă pentru populația ocupată în agricultură, pentru asigurarea competitivității sectorului.

Deși România este statul membru cu una dintre cele mai mari suprafețe cerealiere (locul 5 în UE‐27), producțiile pe unitatea de suprafață sunt modeste, randamentul și, în consecință, producția totală, variind calitativ și cantitativ de la un an agricol la altul, în strânsă corelație cu condițiile climatice, pe fondul utilizării unor tehnologii învechite, cu efect direct asupra veniturilor fermierilor.

Lipsa infrastructurii de marketing/de valorificare a produselor agricole reprezintă un aspect critic pentru fermele mici. Totodată, vulnerabilitatea fermelor românești este menținută și de lipsa marii infrastructuri (drumuri, irigații, capacități de stocare).

Diminuarea numărului de ferme care practică o agricultură de subzistență ar trebui să constituie unul dintre obiectivele principale ale politicii de dezvoltare rurală, dacă se urmărește relansarea și eficientizarea agriculturii românești, precum și influențarea pieței comunitare.

Este nevoie de continuarea măsurilor de sprijin acordat fermelor mici și mijlocii, în special a fermelor familiale, pentru îmbunătățirea competitivității, diversificarea activității și deschiderea lor către piață, măsuri care să amelioreze, pe de o parte, situația productivității agricole, iar pe de altă parte, să soluționeze, pe termen lung, problema socială a satului românesc, determinată de rata mare a ocupării din agricultură și de veniturile mici ale agricultorilor și populației rurale.

Atât sectorul de prelucrare, cât și producția agricolă se caracterizează printr‐un grad scăzut de specializare, o productivitate scăzută a muncii și o utilizare redusă a inovațiilor. În acest sens, investițiile în cercetare‐dezvoltare și inovare trebuie să fie o prioritate a României pentru perioada următoare.

Sectorul alimentar se confruntă cu o serie de dificultăți: în primul rând, de legislația complexă, care împiedică simplificarea procedurilor; sprijinul insuficient pentru crearea unor aranjamente mai eficiente în materie de costuri (spre exemplu, crearea de grupuri sau asociații de producători și distribuitori, ferme comerciale mari ‐ care să faciliteze reducerea costurilor de procesare ș.a.); accesul dificil la finanțare ș.a.

Necesitatea diminuării ponderii fermelor de subzistență și nevoia de consolidare a exploatațiile agricole, prin creșterea dimensiunii fizice (stoparea fragmentării) și sporirea viabilității economice;

Nevoia de instalare a tinerilor fermieri în mediul rural (factor de stabilitate și îmbunătățire a potențialului uman), sprijin pentru dezvoltarea de afaceri profitabile orientate spre piață;

Nevoia de a realiza investiții tehnice în exploatațiile agricole care produc pentru piață (realizarea de capacități noi și/sau modernizarea activelor existente, achiziționarea de animale, investiții în plantații, dotarea cu mașini și utilaje agricole performante ș.a.);

Nevoia de a moderniza și restructura exploatațiile de dimensiuni mici, reducerea dezavantajelor structurale și concurențiale cu care acestea se confruntă pe piață;

Nevoia de a adapta și diversifica producția în funcție de cerințele pieței, realizarea de noi produse și introducerea de noi tehnologii;

Necesitatea îmbunătățirii condițiilor de finanțare a proiectelor din fonduri europene nerambursabile, pentru a răspunde mai bine nevoilor potențialilor beneficiari.

Creșterea randamentelor la hectar reprezintă principala rezervă de sporire a producției agricole vegetale și, implicit, a performanțelor economice ale fermelor și sectorului agricol, în ansamblu, factor de consolidare și de valorificare avantajoasă a poziției competitive a României, ca unul dintre principalii producători de cereale din Europa.

România trebuie să sprijine și mai mult, în perioada următoare, practicarea unei zootehnii eficiente și să stimuleze relansarea unor sectoare‐cheie (creșterea taurinelor pentru carne, creșterea porcinelor, a ovinelor, promovarea produselor tradiționale și ecologice certificate), ținând cont că, pe lângă avantajele economice pe care le oferă, contribuie la păstrarea tradițiilor și specificului rural, la menținerea activităților comunităților rurale, la menținerea populației în zonele rurale, în special a populației tinere.

Nevoia de a adapta producția la cerințele pieței și de a comercializa o parte din producția individuală prin asociațiile/cooperativele producătorilor, în baza contractelor comerciale ferme/stabile.

Îmbătrânirea forței de muncă active din agricultură este o realitate în România (ca și în UE), ceea ce impune adoptarea de măsuri suplimentare, pentru agricultorii tineri, în viitoarea etapă de programare.

Întrucât sprijinul oferit fermierilor tineri din România în cadrul pilonului 2 al PAC, în etapa actuală de implementare a PNDR 2007‐2013, s‐a dovedit insuficient (nu a încurajat semnificativ întinerirea agricultorilor activi), este necesară adoptarea unor măsuri suplimentare, în viitoarea etapă de programare, pentru acest segment care se confruntă cu dificultăți, în special în ceea ce privește accesul la teren și sursele de finanțare.

Agricultorii tineri sunt garanții viitorului agriculturii, drept urmare ei trebuie sprijiniți printr‐o combinație de măsuri stimulative care să includă subvenții pentru instalare, credite subvenționate, scutiri de taxe și impozite, precum și servicii de formare și de consiliere.

Nevoia de a întineri exploatațiile agricole, prin atragerea forței de muncă tinere în agricultură;

Nevoia de îmbunătățire a cunoștințelor și competențelor profesionale ale lucrătorilor din agricultură, silvicultură, industria alimentară și piscicultură, inclusiv prin susținerea programelor de formare continuă și IVT;

Nevoia de creștere a nivelului de pregătire generală a fermierilor pentru managementul și administrarea fermelor și în domeniul managementului financiar;

Nevoia de creștere a ofertei de servicii de consiliere și consultanță în mediul rural, sub raport numeric și calitativ;

Nevoia de formare și conștientizare a proprietarilor de păduri privind administrarea în cele mai bune condiții a resurselor forestiere, întărirea capacității de inițiativă și de acțiune;

Nevoia de sporire a capacității micro‐întreprinderilor din spațiul rural de a oferi locuri de muncă pentru populația rurală în sectorul agricol și non‐agricol, în vederea creșterii veniturilor și stabilizării populației rurale.

Dezvoltarea pe baze noi a sistemului de agricultură ecologică, adaptat nevoilor pieței.

Conștientizarea importanței practicării agriculturii ecologice în mediul rural, ca o soluție de revitalizare a spațiului rural.

Necesitatea promovării pe piață a produselor românești de calitate, a produselor ecologice atestate, a produselor tradiționale autentice, a mărcilor locale și regionale valoroase.

Nevoia de adaptare a unităților din industria alimentară la cerințele de consum și de securitate alimentară (în creștere) ale consumatorului;

Necesitatea creșterii ponderii produselor alimentare (materii prime) procesate;

Nevoia de investiții în tehnologii și produse noi, care să crească valoarea adăugată a produselor obținute și să sporească competitivitatea sectorului de procesare;

Necesitatea îmbunătățirii calității materiei prime utilizate în industria alimentară și îndeplinirii standardelor de calitate ale produselor procesate;

Nevoia de a crea și dezvolta un sistem funcțional de colectare și depozitare a resurselor agricole utilizate în industria alimentară;

Necesitatea sporirii încrederii consumatorilor în produsele agroalimentare românești, creșterea ponderii acestora în consumul anual (cantitativ și valoric), crearea unui brand național agroalimentar puternic/recunoscut;

Nevoia de a valorifica oportunitățile oferite producătorilor români din zona agroalimentară de piața internă și europeană, crearea/exploatarea avantajelor competitive și concurențiale.

Nevoia de a introduce metode de marketing specifice domeniului agribusiness (studierea pieței, tehnici moderne de comercializare și promovare a produselor românești de calitate, vânzare directă ș.a.).

BIBLIOGRAFIE

Agriculture in the European Union ‐ Statistical and Economic Information 2011 ‐ Directorate‐ General for Agriculture and Rural Development.

Studiul Consolidarea Exploatațiilor agricole, Comisia Națională de Prognoză, 2012.

Studiul Reforma Politicii Agricole Comune în contextul perspectivei bugetare post‐2013, IER, 2012.

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Agricultural_output,_price_indices_and_income

Raport anual de progrese privind implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală în România în anul 2011, MADR, 2012.

Studiul Politica comună în domeniul pescuitului în cifre 2012, http://ec.europa.eu/fisheries/documentation/publications/pcp_ro.pdf

INS, Anuarul statistic 2012, domeniul Agricultură și silvicultură.

Recensământul General Agricol 2010, INS, 2011.

Dr. ing. Daniel Botănoiu, Sectorul agricol românesc și susținerea acestuia după 2013.

Comunicarea: Modificări structural‐calitative în utilizarea resurselor de muncă din România, Calcedonia Enache, 2013.

Raport statistic DG AGRI, 2011.

DG Agri annual statistical book, 2011.

National Strategic Framework for Sustainable Development of the Romanian rural area 2014 ‐ 2020 ‐ 2030.

Eurostat, Statistic in focus no. 27/2011.

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Agricultural_output,_price_indices_and_income

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Farm_structure_statistics

Studiul ”Rata de schimb de echilibru și factorii săi – cazul României”, Comisia Națională de Prognoză, 2012.

Alexandra Toderiță, Soluții financiare din bani europeni pentru fermierii români – Microcreditarea și garantarea, CRPE, Policy brief nr. 20, aprilie 2013.

Proiect Banca Mondială, 2009 ‐ Proiect de reabilitare ș ireformă a irigațiilor – Analiza economică a sectorului de irigații.

MADR, Strategia investițiilor în sectorul irigațiilor, MADR, 2011.

Regia Națională a Pădurilor Romsilva, www.rosilva.ro .

Guvernul României: Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2013‐2015 (2012).

Comunicat de presă INS, nr. 169/2012.

Programul Operațional pentru Pescuit, 2007‐2013, www.ampeste.ro

National Strategic Framework for Sustainable Development of the Romanian rural area 2014 ‐ 2020 ‐ 2030 CNS, March 2012.

Analiza socio‐economică a dezvoltării rurale în România, MADR, 2012 (draft).

Analiza socio‐economică a sectorului piscicol, MADR, 2012.

INS‐TEMPO online ‐ serii de timp.

BIBLIOGRAFIE

Agriculture in the European Union ‐ Statistical and Economic Information 2011 ‐ Directorate‐ General for Agriculture and Rural Development.

Studiul Consolidarea Exploatațiilor agricole, Comisia Națională de Prognoză, 2012.

Studiul Reforma Politicii Agricole Comune în contextul perspectivei bugetare post‐2013, IER, 2012.

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Agricultural_output,_price_indices_and_income

Raport anual de progrese privind implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală în România în anul 2011, MADR, 2012.

Studiul Politica comună în domeniul pescuitului în cifre 2012, http://ec.europa.eu/fisheries/documentation/publications/pcp_ro.pdf

INS, Anuarul statistic 2012, domeniul Agricultură și silvicultură.

Recensământul General Agricol 2010, INS, 2011.

Dr. ing. Daniel Botănoiu, Sectorul agricol românesc și susținerea acestuia după 2013.

Comunicarea: Modificări structural‐calitative în utilizarea resurselor de muncă din România, Calcedonia Enache, 2013.

Raport statistic DG AGRI, 2011.

DG Agri annual statistical book, 2011.

National Strategic Framework for Sustainable Development of the Romanian rural area 2014 ‐ 2020 ‐ 2030.

Eurostat, Statistic in focus no. 27/2011.

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Agricultural_output,_price_indices_and_income

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Farm_structure_statistics

Studiul ”Rata de schimb de echilibru și factorii săi – cazul României”, Comisia Națională de Prognoză, 2012.

Alexandra Toderiță, Soluții financiare din bani europeni pentru fermierii români – Microcreditarea și garantarea, CRPE, Policy brief nr. 20, aprilie 2013.

Proiect Banca Mondială, 2009 ‐ Proiect de reabilitare ș ireformă a irigațiilor – Analiza economică a sectorului de irigații.

MADR, Strategia investițiilor în sectorul irigațiilor, MADR, 2011.

Regia Națională a Pădurilor Romsilva, www.rosilva.ro .

Guvernul României: Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2013‐2015 (2012).

Comunicat de presă INS, nr. 169/2012.

Programul Operațional pentru Pescuit, 2007‐2013, www.ampeste.ro

National Strategic Framework for Sustainable Development of the Romanian rural area 2014 ‐ 2020 ‐ 2030 CNS, March 2012.

Analiza socio‐economică a dezvoltării rurale în România, MADR, 2012 (draft).

Analiza socio‐economică a sectorului piscicol, MADR, 2012.

INS‐TEMPO online ‐ serii de timp.