Strategii DE Dezvoltare A Imm Urilor DIN Regiune

Economie

Strategii DE Dezvoltare A Imm Urilor DIN Regiune

Byadmin ianuarie 1, 2024

STRATEGII DE DEZVOLTARE A IMM-URILOR DIN REGIUNE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

PARTICULARITĂȚI ȘI DEZVOLTARE A IMM-URILOR ÎN ROMÂNIA

1.1. IMM –uri – caracteristici generale: înfiintare, notiune, structura, evolutie

Intreprinderile micro, mici si mijlocii (IMM) joaca un rol esential in economia europeana. Ele reprezinta o sursa de abilitati antreprenoriale, inovare si creare de locuri de munca. In Uniunea Europeana extinsa la 27 de tari, in jurul a 23 de milioane de IMM-uri asigura aproximativ 75 de milioane de locuri de munca reprezentand 99% din toate intreprinderile.

Totusi, ele sunt adeseori confruntate cu imperfectiunile pietei. IMM-urile au, uneori, dificultati in obtinerea de capital sau credite, mai ales in faza de start-up. De asemenea, resursele lor limitate pot reduce accesul la noi tehnologii sau inovare.

De aceea, sprijinul pentru IMM-uri prezinta una din prioritatile Comisiei Europene pentru crearea de locuri de munca, cresterea economica si coeziune sociala si economica.

In 1996, Comisia Europeana a adoptat o recomandare ce stabilea prima definitie a IMM-urilor. Aceasta definitie a fost aplicata pe tot teritoriul Uniunii Europene. In 6 mai 2003, Comisia adoptase o noua recomandare, tinand cont de dezvoltarea economica din anul 1996. Aceasta recomandare a intrat in vigoare in data de 1 ianuarie 2005 si va fi aplicata tuturor politicilor, programelor si masurilor initiate de Comisie pentru IMM.

Intr-o piata unica fara granite interne, esential este ca masurile de incurajare a IMM-urilor sa se bazeze pe o definitie comuna, in scopul imbunatatirii consistentei si eficacitatii lor si pentru limitarea distorsiunilor si competitiei. Acest lucru este cu atat mai necesar avand in vedere interactiunea dintre masurile nationale si cele impuse de UE pentru sustinerea IMM-urilor in domenii precum dezvoltarea regionala si cautarea de fonduri.

Pentru statele membre, folosirea definitiei este voluntara, dar Comisia le recomanda atat lor, cat si Bancii Europene de Investitii si Fondului European de Investitii, sa o foloseasca pe scara larga.

Gradul de mărime al unei întreprinderi se apreciază de cele mai multe ori în comparație cu alte întreprinderi prin prisma unor criterii cum sunt: cifra de afaceri, numărul de salariați, activul, partea din piață pe care o deține întreprinderea respectivă, relațiile cu concurenții.

În general, IMM se caracterizează prin independență și autonomie din punct de vedere al proprietății, cât și al funcționării, nu are o situație dominantă în domeniul ei de activitate, iar dimensiunea acesteia nu depășește anumite mărimi. Cel mai adesea includerea întreprinderilor din această categorie se face în funcție de numărul de salariați.

Comitetul pentru Dezvoltare Economică al SUA consideră între caracteristicile IMM următoarele: autonomie de gestiune și conducere; număr limitat de investitori, adesea unul singur; câmp de activitate zonal; activitate care nu reprezintă decât o mică parte a industriei sau a domeniului respectiv.

În majoritatea țărilor dezvoltate, IMM dețin cea mai mare pondere din totalul întreprinderilor din țările respective, regăsindu-se în toate sectoarele de activitate, dar cele mai multe dintre ele sunt întâlnite în domeniul serviciilor.

Se apreciază de către specialiști că IMM nu sunt o simplă reproducere a marilor întreprinderi, întrucât prezintă un anumit specific privind poziția lor pe piață, capacitatea lor de a atrage personalul, modul lor de organizare care prezintă atât avantaje, cât și limite față de marile întreprinderi. Tendința unor astfel de întreprinderi de a funcționa asemănător marilor companii duce la eșec, de acela mai multe ori.

1.2. Programe de finantare si sprijinire a IMM –urilor

Bursa de contacte – Programul de Finanțare Națională și Internațională

Cele mai noi programe de finanțare – creditare au fost prezentate în anul 2002 în cadrul Bursei de contacte – Programe de Finanțare Națională și Internațională pentru IMM de către reprezentanții băncilor comerciale, fondurilor și societăților de investiții, de leasing și de franchising.

Băncile comerciale s-au prezentat la această bursă de contacte cu ultimele lor oferte de creditare pentru persoane juridice:

Casa de Economii și Consemnațiuni S.A. București acordă IMM credite pentru dezvoltarea afacerilor, care pot fi de tip revolving (pentru finanțarea temporară a lipsei de lichidități), credite pentru finanțarea stocurilor (mărfuri, materii prime și materiale), credite pentru documente în curs de încasare, credite pentru facilități de cont și credite pentru echipamente (pentru achiziționare de mașini, utilaje, pentru dezvoltare, retehnologizare, realizarea de noi obiective). Termenul de creditare poate fi scurt (până la 12 luni), pentru liniile de credit și creditele pentru achiziționarea de materii prime și materiale, mediu (1-5 ani) sau lung (peste 5 ani) – credite pentru echipamente.

Totodată, CEC S.A. București acordă credite din Fondul Româno – German pentru capital de lucru și echipamente. De aceste credite pot beneficia întreprinderile cu capital privat, de stat sau mixt, cu maximum 50 de angajați. Termenul de creditare este de 24 de luni, cu o perioadă de grație de 3 luni.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM

Misiunea acestui fond este de a susține procesul de dezvoltare a sectorului IMM din România, facilitarea accesului acestora la instrumentele de finanțare oferite de bănci comerciale și alte instituții financiare în favoarea IMM care solicită credite la bănci.

Activitatea principală constă în garantarea creditelor sau a altor instrumente financiare care pot fi obținute de către IMM de la băncile comerciale sau alte instituții finanțatoare. Fondul poate desfășura și alte activități conexe exclusiv pentru IMM cu capital privat subordonate obiectului de activitate și scopurilor pentru care s-a înființat fondul:

asigurarea de consultanță de specialitate în vederea utilizări cât mai eficiente a creditelor pentru care s-au acordat garanții

consultanță pentru afaceri și management

realizarea și furnizarea de programe, servicii de prelucrare a datelor, cât și gestiunea și exploatarea continuă a acestora

realizarea oricăror tipuri de activități compatibile cu scopul pentru care a fost înființată societatea, precum și administrarea și gestionarea fondurilor societății

Fondul va acorda garanții băncilor și altor instituții finanțatoare cu prioritate pentru finanțarea proiectelor de investiții și a proiectelor de investiții asociate cu capital de lucru (care au un grad de risc relativ mai scăzut), urmând ca garantarea creditelor aferente capitalului de lucru să fie efectuată punctual pe baza unor analize adecvate, acordându-se prioritate acelor proiecte care generează activitate de export.

Garanțiile se vor acorda pentru credite pe termen scurt, mediu și lung destinate finanțării unor proiecte de investiții sau a producției, care pot fi obținute de IMM, agenți economici cu capital integral privat, în domeniul industrial, comercial, al transporturilor, turismului și prestărilor de servicii, de la băncile comerciale ori din alte surse.

Condițiile de garantare sunt următoarele:

rentabilitatea proiectului, respectiv posibilitățile clientului de a obține venituri pe întreaga durată a proiectului, suficiente pentru a asigura o profitabilitate normală a activității de bază

rambursarea creditului – capacitatea de rambursare se analizează de bănci și Fond pe baza situațiilor financiare previzionale

destinația creditului

credibilitatea clientului băncii, respectiv calitățile morale, profesionale, organizatorice, poziția față de terți, față de bancă/instituția finanțatoare din activitatea anterioară, poziția de piață, precum și situația patrimonială și financiară

participarea cu fonduri proprii de către solicitantul creditului, existența unor garanții reale

contribuția proprie a întreprinzătorului, minimum 20% din valoarea proiectului de investiții

fondul poate acorda garanții pentru maximum 75% din valoarea unui credit pentru finanțarea unui proiect de investiții, scrisori de garanție, pentru contractele de leasing maximum 75% din valoarea nerecuperată a unu/două rate de leasing consecutive.

Nu vor fi acceptate spre a fi garantate următoarele credite:

cele aferente IMM încadrate după serviciul datoriei în categoria „îndoielnic sau pierderi”

celor ai căror beneficiari sunt în incapacitate de plată

Pentru obținerea garanției, banca finanțatoare analizează documentația de credit înaintată de IMM, sub aspectul necesității, oportunității și realității datelor prezentate de solicitant.

În situația în care banca consideră proiectul viabil, dar nu prezintă suficiente garanții pentru acordarea creditului, banca solicită Fondului participarea la împărțirea riscului, prin emiterea unei garanții financiare pentru proiectul respectiv, acesta analizând dosarul de finanțare remis de bancă și transmite acesteia decizia privind acordarea garanției financiare solicitate. În vederea diminuării riscului asumat, în baza convențiilor încheiate cu băncile și/sau instituțiile finanțatoare, Fondul poate controla modul de utilizare a creditelor/scrisorilor de garanție/contractelor de leasing care au beneficiat de garanții.

Servicii de instruire și consultanță pentru IMM

Unul dintre cele mai importante subprograme gestionate de Ministerul pentru IMM și Cooperație este „Subprogramul național și multianual pe perioada 2002 – 2005 pentru susținerea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la servicii de instruire și consultanță”.

Acest subprogram face parte din programul „Măsuri de stimulare a înființării și dezvoltării IMM” finanțat de MIMMC. Subprogramul este axat pe creșterea competențelor întreprinzătorilor în domeniul managementului, marketingului, metodelor de finanțare, standardizare, certificare și calitate.

Obiectivul subprogramului îl constituie afirmarea și valorificarea potențialului IMM de producție și de servicii, prin diminuarea decalajului de instruire a personalului de decizie și de execuție din IMM românești față de cele din UE și facilitarea accesului la servicii de consultanță.

Subprogramul urmărește:

dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale bazate pe cunoașterea și gestionarea optimă a resurselor, în vederea adaptării rapide la rigorile determinate de globalizarea piețelor și de integrare în UE

creșterea numărului de întreprinzători de succes

îmbunătățirea performanțelor economice și tehnice ale IMM prin creșterea gradului de pregătire a personalului IMM și utilizarea serviciilor specializate de instruire și consultanță

promovarea investițiilor în producție și servicii prin creșterea potențialului de accesare a surselor de finanțare.

Pot beneficia de alocații financiare nerambursabile în cazul subprogramului agenții economici care îndeplinesc cumulativ la data solicitării următoarele criterii de eligibilitate:

sunt organizați în baza Legii nr. 31/1990

au capital social integral privat

au cifra de afaceri până la echivalentul a 8 milioane EUR, conform datelor din bilanțul contabil al ultimului an fiscal

numărul mediu scriptic anual de salariați este de până la 49 (inclusiv), raportat în anul anterior

ponderea în capitalul social al agentului economic a societăților care nu se conformează definiției de IMM, în calitate de acționar sau de asociat, este mai mică de 25%.

1.3. Finantarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii în România

PHARE sprijină 12 țări foste candidate (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria) în efortul acestora de aderare Pentru fiecare țară candidată a fost realizat un Parteneriat pentru Aderare (PA). Acesta stabilește domeniile prioritare în care țara respectivă trebuie să facă progrese în vederea pregătirii pentru aderare. Descrie, de asemenea, modalitățile în care PHARE va sprijini astfel de pregătiri de aderare. Parteneriatele pentru Aderare furnizează deci un cadru unic pentruic pentru programarea priorităților fiecărei țări candidate, precum și a mijloacelor financiare disponibile pentru implementarea acestor priorități. Fiecare Parteneriat pentru Aderare este completat de un Program Național pentru Adoptarea Acquis-ului comunitar (PNAA). Acest program oferă detalii despre proiectele țării respective în vederea atingerii priorităților stabilite în Parteneriatul pentru Aderare, împreună cu finanțarea pentru fiecare dintre domeniile de activitate propuse. Pentru a ajuta țările candidate să se pregătească pentru aderarea , prin programul PHARE sunt sprijinite activitățile din două domenii cheie: dezvoltarea instituțională și sprijinirea investițiilor.

Întărirea capacității instituționale și administrative a țărilor candidate este o cerință cheie pentru a putea deveni membre ale Uniunii Europene, când se vor afla în situația de a o adopta, implementa și urmări respectarea acquis-ului comunitar. Scopul dezvoltării instituționale este să ajute țările candidate în punerea bazelor instituționale necesare aderării. Sprijinul pentru dezvoltarea instituțională reprezintă aproximativ 30% din bugetul PHARE în țările candidate. Dezvoltarea instituțională nu este legată numai de apropierea legislației țării candidate de cea a Uniunii Europene. Se referă, de asemenea, la modul în care legislația este pusă în practică și respectată. Aceasta implică pregătirea și echiparea unui număr mare de funcționari publici, oficiali și experți, de la judecători și inspectori financiari până la inspectori de protecția mediului și statisticieni.

Cu prilejul reuniunii Consiliului European de din decembrie fost luată decizia implementării unui nou instrument de predare începând cu anul 2000, care să suplimenteze asistența financiară nerambursabilă acordate statelor candidate prin programul PHARE.

În prezent, în cadrul strategiei de pre-aderare a Uniunii Europene, asistența acordată țărilor candidate se realizează prin intermediul instrumentelor financiare de pre-aderare PHARE, ISPA ȘI SAPARD, cu respectarea principiului privind evitarea dublei intervenții prin favorizarea complementarității și un impact economic pozitiv al implementării diferitelor programe comunitare.

Programul SAPARD este destinat finanțării măsurilor privind agricultura și dezvoltarea rurală. În comparație cu instrumentele ISPA și PHARE, Programul SAPARD prezintă caracteristici specifice prin faptul că, managementul etnic și financiar al Programului, precum și responsabilitatea gestionării fondurilor revin în totalitate țărilor candidate.

Din acest considerent, derularea Programului SAPARD presupune existența unui sistem instituțional specific, funcțional, care să asigure o descentralizare extinsă a managementului asistenței comunitare.

Programul SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and Rural Development) reprezintă instrumentul financiar de aderare pus la dispoziția țărilor candidate de către Uniunea Europeană în perioada 2000-2006, pentru măsuri de sprijinire a agriculturii și dezvoltării rurale.

CAPITOLUL II

POLITICA DE DEZVOLTARE ÎN REGIUNEA VEST

2.1. Caracterizarea Regiunii Vest

Dezvoltarea regională reprezintă un proces complex care sprijină fiecare teritoriu în construirea viitorului său pe baza propriului său capital teritorial și, deci, contribuie și la reducerea disparităților dintre diverse regiuni.

„Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmărește impulsionarea și diversificarea activităților economice, stimularea investițiilor în sectorul privat, contribuția la reducerea șomajului și nu în cele din urmă să conducă la o îmbunătățire a nivelului de trai”. Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare regională au fost înființate opt regiuni de dezvoltare, care cuprind tot teritoriul României. Fiecare regiune de dezvoltare cuprinde mai multe județe. Aceste regiuni nu sunt unități administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile locale și cele județene.

Politica de dezvoltare regională este un set de măsuri planificate, promovate de autoritățile administrației publice locale și centrale în parteneriat cu diverși actori (privați, publici, voluntari) folosite pentru a asigura o creștere economică dinamică și sustenabilă prin utilizarea în mod eficient a potențialului regional și local pentru îmbunătățirea condițiilor de trai.

„Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate și promovate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în parteneriat cu diverși actori (privați, publici, voluntari), în scopul asigurării unei creșteri economice, dinamice și durabile, prin valorificarea eficientă a potențialului regional și local, în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață”.

Dezvoltarea regională s-a născut din eforturile depuse de economiști, dar și de cei însărcinați cu planificarea. Politica de dezvoltare regională a devenit una din cele mai importante și cele mai complexe politici ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităților sociale și economice existente între diferitele regiuni ale statelor membre, Uniunea Europeană acționează asupra unor domenii importante pentru dezvoltare, precum creșterea economică și sectorul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), agricultura, dezvoltarea urbană, protecția mediului, ocuparea și formarea profesională, transporturile. educația. O distribuire echitabilă sau existența unei percepții de distribuire echitabilă este unul din principalii factori de natură să motiveze și să justifice participarea statelor la scheme integraționiste, în caz contrar, funcționalitatea structurii având puține șanse de reușită. Una dintre principalele consecințe ale disfuncționalităților generate de procesul repartiției se manifestă pe plan teritorial sub forma dezechilibrelor regionale. Existența inegalităților în dezvoltarea economică a diferitelor țări sau în cadrul aceleiași țări, între diferitele sale regiuni, reprezintă o realitate explicată, acceptată și pe cale de a fi, cel puțin parțial, remediată. În ceea ce privește dezvoltarea regională, în teoria economică contemporană a existat de multe ori tendința unei separații nete între macro și microeconomie. Problemele comportamentului consumatorilor individuali sau al firmelor și interacțiunea lor pe piață au fost deseori tratate izolat de comportamentul agregatelor macroeconomice precum și de funcționarea economică ca întreg.

Principalele zone de interes ale politicilor regionale sunt: dezvoltarea de fabrici, piața muncii, atragerea de investiții, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului IMM-urilor, îmbunătățirea infrastructurii, calitatea mediului, dezvoltarea rurală, sănătatea, educația, cultura.

Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmărește impulsionarea și

diversificarea activităților economice, stimularea investițiilor în sectorul privat,

contribuția la reducerea șomajului și nu în cele din urmă o îmbunătățire a nivelului de trai.

Politica de dezvoltare regională prezinta un ansamblu de măsuri planificate și promovate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în parteneriat cu diverși actori (publici, privați, voluntari ), în scopul asigurării unei creșteri economice și sociale, dinamice și durabile, prin valorificarea eficientă a potențialului local și regional. Politicile de dezvoltare regională se manifestă în două sensuri: în sens preventiv, prin înlăturarea cauzelor care au generat lipsa de dezvoltare sau dezvoltarea anevoioasă a unor regiuni, precum și în sens combativ, prin înlăturarea efectelor ramânerii în urmă a dezvoltării regiunilor.

Scopul politicilor de dezvoltare regională este de a reduce disparitățile și de a întări coeziunea economică și socială dintre statele Europei. Dezvoltarea regiunilor care nu sunt favorizate are ca rezultat distribuirea mai rațională a obiectivelor industriale, a forței de muncă și a infrastructurii. Altă consecință a politicii de dezvoltare regională o reprezintă stimularea comerțului și crearea de noi piețe pentru produse industriale dar și bunuri de larg consum. Nu lipsit de importanță este efectul demogafic pe care îl au politicile de dezvoltare regională, mai ales prin scăderea migrării populației dinspre aceste regiuni către regiunile prospere.

Pentru a se putea aplica politica de dezvoltare regională, s-au înființat opt regiuni de dezvoltare, care cuprind tot teritoriul României. Toate regiunile de dezvoltare cuprind mai multe județe. Regiunile de dezvoltare nu sunt unități nu au personalitate juridică, administrativ- teritoriale, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile județene și cele locale.

Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională sunt:

„diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrate și pe revitalizarea zonelor defavorizate;

preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;

corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare;

stimularea cooperării inter-regionale, interne și internaționale, care contribuie la dezvoltarea economică și care este în conformitate cu prevederile legale și cu acordurile internaționale încheiate de România”.

Principiile care stau la baza elaborării și aplicării politicilor de dezvoltare regională sunt:

„descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental, spre cel al comunităților regionale;

parteneriatul între toți actorii implicați în domeniul dezvoltării regionale;

planificarea -proces de utilizare a resurselor în vederea atingerii unor obiective stabilite;

cofinanțarea -contribuția financiară a diverșilor actori implicați în realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională”.

2.2. Agenția de dezvoltare regionala Vest

În opinia autorilor strategiei naționale de dezvoltare economică pe termen mediu a României, aceasta are drept scop crearea de condiții pentru realizarea următoarelor șase deziderate :

”asigurarea creșterii economice;

continuarea măsurilor de stabilizare macroeconomică prin asigurarea unor deficite bugetare suportabile;

promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele U.E.;

crearea unui mediu de afaceri prielnic;

elaborarea și asumarea unui program pe termen lung pentru eliminarea riscurilor de accidente ecologice;

modernizarea și dezvoltarea serviciilor de utilitate publică”;

Asigurarea creșterii economice va fi realizată prin creșterea ratei investițiilor, care se va realiza prin intermediul capitalului autohton cât și extern.

”Strategia este un demers prin care, pe baza diagnozei situației economice și sociale existente se formulează principiile și obiectivele pe termen mediu și lung, cu stabilirea priorităților și a resurselor necesare (umane, materiale, financiare, informaționale)”.

Un factor important în selecția și formularea acestor priorități de dezvoltare îl reprezintă impactul potențial rezultat din implementarea lor, acestea putând contribui semnificativ la atingerea unui nivel stabil și înalt al creșterii economice și ocupării forței de muncă în întreaga țară. În acest scop, toate regiunile trebuie sprijinite pentru a-și valorifica la maxim potențialul economic de care dispune. De aceea, strategia națională de dezvoltare regională nu se limitează la zonele cele mai sărace ale țării, ci are o adresabilitate mai largă, prin caracterul său programatic și integrator, adresându-se astfel tuturor regiunilor. Dezvoltarea regională este abordată în contextul mai larg al asigurării unei stabilități macroeconomice la nivel național. Aceasta este completată de politicile sectoriale orizontale, menite să asigure un mediu propice pentru dezvoltarea socială și dezvoltarea mediului de afaceri , precum și de măsuri active de ocupare pentru tipurile de populație dezavantajate.

Strategia se focalizează pe combinarea investițiilor cu măsurile soft, și formulează o serie de măsuri adecvate pentru optimizarea raportului nevoi- resurse, obiectivele de atins, deasemenea mijloacele necesare, pe baza compatibilitățiilor reciproce, în timp, dar și în spațiu.

Această abordare asistă, în primul rând, în întâmpinarea unor necesități reale ale comunității locale și regionale din țara noastră prin o adresare de jos în sus a dezvoltării, bazată pe inițiativele, programele și planurile de dezvoltare ale colectivitățiilor locale și regionale.

Viziunea strategică are la bază măsuri promovate și planificate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în parteneriat cu o multitudine de factori (privați sau publici), în scopul asigurării unei dezvoltări sociale și economice sustenabile și dinamice, prin utilizarea eficientă a resurselor regionale și locale, pentru a realiza în final obiectivele specifice.

Procesul stimulării activităților regionale, dar și coordonarea acestora cu politicile guvernamentale de promovare a cooperării inter-regionale, se integrează în cadrul unui efort general de corelare a necesitǎților întregului teritoriu, dar și a necesitǎților regiunilor geografice, culturale și economice ale țării.

Procesul dezvoltării regionale trebuie analizat în contextul mai larg al procesului de integrare în Uniunea Europeană și deci, în procesul pregǎtirii și adaptǎrii României la structurile instituționale europene, în vederea implementării cu succes a fondurilor și politicilor structurale.

Pe termen scurt însă, politicile regionale trebuie sǎ se axeze în special pe

diminuarea efectelor negative determinate de procesul economiei de tranziție, în special de reorganizare industrială. Comunitățile locale și regionale nu au demonstrat, pânǎ acum, o capacitate de inovare în acest scop și, din păcate, nu au devenit mai flexibile, pentru a răspunde eficient și rapid noilor provocări și

schimbǎri impuse de procesul de reorganizare al economiei. Ținând cont de faptul cǎ și spiritul și libera inițiativǎ sunt premisele de bază ale dezvoltării, strategia de politicǎ regională trebuind sǎ se orienteze cǎtre crearea condițiilor pentru dezvoltarea capacitǎții de inovare a comunităților teritoriale cu scopul adoptării unor activități noi care vor înlocui treptat activitățile ineficiente.

Instrumentele de planificare împreună cu instrumentele finaciare, fac parte din cadrul instrumentelor de realizare și implementare a politicilor de dezvoltare. Prin instrumente de planificare se înțeleg planuri, strategii, proiecte și programe. Strategia poate fi națională și regională. Ea este definită ca fiind un demers prin care, pe baza diagnozei situației economice ori sociale existente, se formulează principiile și obiectivele pe termen mediu și lung, cu stabilirea priorităților dar și a resurselor necesare (umane, materiale, financiare, informaționale ).

Planurile pot fi regionale și naționale ,anuale și multianuale. Ele sunt

documente elaborate pe baza strategiei, dar se referă la ansamblul acțiunilor ori măsurilor care trebuie întreprinse pentru atingerea obiectivelor. Planul, pentru fiecare acțiune sau măsură, cuprinde ca principale elemente: denumirea ori descrierea acțiunii preconizate, domeniul vizat sau aria (întinderea geografică ), beneficiarii finali, organismul responsabil de implementare, țintele cuantificabile, indicatorii de monitorizare ai procesului, asistența financiară necesară și forma în care se acordă ( grant sau împrumut ), durata.

Planul, în ansamblul său cuprinde chiar și o estimare prealabilă privind efectul global al strategiei asupra regiunii de dezvoltare. Proiectele și programele sunt incluse practic în strategii și desigur planuri, ele transpunând în cifre și măsuri concrete aportul finaciar al finanțatorului. În ultimă instanță, de implementarea acestor măsuri depinde succesul polticilor de dezvoltare regională. În acest proces complex, intră și agențiile de implemenare, instituțiile administrației publice și factori politici ori alți actori importanți ( grupuri de interes) .

Politica de Coeziune a Uniunii Europene fiind finanțată prin instrumentele structurale. Acestea sunt fonduri (instrumente financiare) prin care Uniunea Europeană lucrează și acționează pentru eliminarea disparităților economice ori sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice și sociale. În terminologia Uniunii Europene, „Instrumentele structurale” cuprind: Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European, cunoscute și sub denumirile de „Fonduri structurale” sau Fondul de Coeziune .

Există și disparități semnificative între regiunile din România și în interiorul acestora. Principalele probleme care trebuie combătute pentru a promova dezvoltarea echilibrată în România sunt:

Creșterea importanței Capitalei comparativ cu dezvoltarea

generală din celelalte regiuni;

Creșterea dezechilibrată între vestul și estul țării, din cauza

piețelor vestice care acționează ca factor de creștere economică, pe când zonele mai puțin dezvoltate fiind acelea din nord-est, respectiv la granița cu Republica Moldova și la sud, de-a lungul Dunării;

Inegalitățile intraregionale care reflectă structura de mozaic a

dezvoltării economice: în interiorul regiunilor, județe oarecum dezvoltate, coexistă în imediata vecinătate mai puțin dezvoltate;

Declinul urban al orașelor de mărime mică și medie;

Impactul puternic negativ al restructurării industriale din

localitățile monoindustriale .

Instrumentele financiare ale politicii regionale :

1. Fondul European de Dezvoltare Regionalã – destinat reducerii dezechilibrelor dintre diferitele regiuni ale UE. Este cel mai important fond structural în termeni de resurse, oferind ajutoare financiare zonelor foarte defavorizate, fiind astfel un important instrument de corecție a dezechilibrelor regionale. Principiile alocării fondului sunt: concentrarea pe obiective și regiuni (pentru maximizarea efectelor), parteneriatul între Comisia Europeană, statele membre UE și autoritățile locale ori regionale (pentru planificarea și punerea în practică a intervenției structurale), adiționalitatea contribuției comunitare și programarea intervenției (care nu trebuie să se substituie celei naționale). Fondul European de Dezvoltare Regională trebuie să participe la creșterea coeziunii economice ori sociale și diminuarea disparităților regionale, prin sprijinirea dezvoltării, dar și ajustării structurale a economiilor regionale, inclusiv conversia regiunilor care se află în declin industrial și a regiunilor rămase în urmă, cooperării transnaționale, frontaliere și interregionale.

Domenii de finanțare: inovare, cercetare-dezvoltare, antreprenoriat; creare de noi locuri de muncă; investiții; turism; mediu -prevenire accidente ecologice; infrastructură; educație; asistență tehnică; servicii de sprijin pentru afaceri și crearea de fonduri de garantare.

2. Fondul Social European – principalul instrument al politicii sociale a Uniunii Europene. Prin intermediul său se acordã susținerea financiară a acțiunilor de formare și reconversia profesională ca și celor vizând crearea unor noi locuri de muncă. Fondul Social European trebuie să contribuie la îndeplinirea priorităților comunității privind întărirea coeziunii economice și sociale, a asigurării unui nivel înalt de ocupare și multe alte locuri de muncă și mai bune, prin îmbunătățirea oportunităților de angajare. Acesta are obligația să sprijine politicile naționale pentru obținerea unei ocupări depline a forței de muncă, asigurarea calității, productivitatea muncii și promovarea incluziunii sociale, prin asigurarea accesului la piața muncii.

Domenii de finanțare: Promovarea includerii sociale și a șanselor egale pentru toți; Dezvoltarea educației și a formării continue; Promovarea unei forțe de muncă adaptabile și calificate, sprijinirea inovației în organizarea muncii; Sprijinirea întreprinzătorilor și a creării de locuri de muncă; Susținerea potențialului uman în cercetare știință și tehnologie; Îmbunătățirea participării femeilor pe piața muncii.

3. Fondul de Coeziune –acesta contribuie la întărirea coeziunii economice și sociale a comunității, în vederea promovãrii unei dezvoltări durabile.

Prin Fondul de coeziune se finanțează proiecte privind: măsuri în domeniul mediului cum ar fi surse regenerabile de energie care promovează dezvoltarea durabilă; rețele trans-europene, în special proiecte de interes european.

2.3. Strategia de dezvoltare regionala în Regiunea Vest

Regiunea Vest se confruntă cu probleme legate de: șomajul ridicat din zonele miniere și monoindustriale, necesitatea restructurării industriei grele și extractive, învechirea infrastructurii fizice și edilitare, subdezvoltarea spațiului rural, lipsa de performanță a agriculturii, emigrarea forței de muncă înalt calificată etc.

Cu toate acestea, față de celelalte regiunii ale țării, Regiunea Vest dispune de o serie de avantaje și oportunităti, cum ar fi: industrie diversificată, forța de muncă calificată, potențial turistic și agricol ridicat, rețele de transport și telecomunicații extinse, investiții străine semnificative, existența unui învățământ superior cu tradiție, etc. Acest fapt a permis elaborarea unei strategii de dezvoltare focalizată pe punctele tari ale regiunii în vederea valorificării oportunităților identificate.

Strategia de Dezvoltare Regională a Regiunii Vest este documentul complex elaborat pe baza Analizei Socio-economice a Regiunii si analizei SWOT.

Aceste două analize au permis determinarea unor direcții strategice prioritare de dezvoltare care vizeaza în mod direct sectorul privat, dezvoltarea spațiului rural, dezvoltarea și promovarea turismului regional, protecția mediului.

În cadrul fiecărei direcții de dezvoltare au fost identificate obiective strategice a căror realizare este urmărită prin acțiunile ce se vor întreprinde în viitor. Strategia s-a realizat în corelație cu Strategiile de Dezvoltare Județene elaborate de Prefecturi și Planurile de Amenajare Teritorială județene. Strategiile sectoriale ale ministerelor, care vizează perioada 2002-2004 au fost de asemenea luate în considerare. Strategia de Dezvoltare Regională reprezintă esența Planului de Dezvoltare al Regiunii Vest.

Șase mari direcții prioritare de dezvoltare au fost identificate :

Direcția strategică I- Dezvoltarea sectorului privat și a serviciilor pentru întreprinderi

Direcția strategică II – Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii de susținere a activităților economico-sociale

Direcția strategică III – Dezvoltarea resurselor umane și a serviciilor publice

Direcția strategică IV – Dezvoltarea spațiului rural, crearea unui cadru favorabil

Direcția strategică V – Mediu

Direcția strategică VI – Cercetare, dezvoltare tehnologică, inovare și IT

Strategia acordă o importanță deosebită dezvoltării sectorului privat. Acesta se dorește a fi și o alternativă pentru ocuparea forței de muncă, astfel încât restructurarea industriilor grele și extractive să nu mai reprezinte o amenințare din punctul de vedere al șomajului. În cadrul acestui obiectiv strategic se acordă o atenție deosebită dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii si atragerii de investiții private în regiune.

Un accent deosebit se va pune în continuare pe dezvoltarea sectorului privat prin susținerea cercetării-dezvoltării, inovării și transferului tehnologic. Prin susținerea acestui domeniu se urmărește crearea unor IMM-uri care sa folosească tehnologii de ultimă oră cu productivitate ridicată și care sa nu afecteze negativ mediul.

Resursele umane sunt unul din principalele puncte tari ale regiunii. Dispunând de un centru universitar cu tradiție în Timișoara și de instituții de studii superioare în toate județele, de un învățământ liceal bine dezvoltat, regiunea beneficiază de un potențial uman calificat și înalt calificat, apt să se adapteze în cel mai scurt timp la noile cerințe ale pieței. Astfel, strategia de dezvoltare prevede măsuri pentru o mai bună ocupare a forței de muncă, prin crearea de noi locuri de muncă și intensificarea activitaților de calificare, recalificare și reorientare a forței de muncă.

Spațiul rural din regiune este în cea mai mare parte puțin dezvoltat și se confrunta cu probleme economice și sociale diverse. Strategia de dezvoltare a regiunii preconizează realizarea de investiții pentru creșterea calității vieții în mediul rural și dezvoltarea de activități economice bazate pe tradițiile locale. În paralel se urmarește îmbunătățirea valorii economice a agriculturii, pentru valorificarea la un grad superior a potențialului agricol al regiunii, în scopul creării unei agriculturi intensive și nepoluante (biologice). De asemenea, se urmărește reluarea culturilor plantelor tehnice, la un nivel calitativ conform standardelor europene, ca principal furnizor pentru industria textilă în scopul reducerii importului de materii prime. Nu în ultimul rând, o atenție deosebită se acordă acțiunilor privind îmbunătățirea calității mediului. Se urmărește reducerea poluării din zonele afectate, prevenirea și stoparea degradării mediului, educarea populației în spiritul protecției mediului și retehnologizarea întreprinderilor productive în scopul reducerii poluarii mediului.

Prin corelarea și implementarea acțiunilor prevăzute în cele șase direcții strategice se va realiza un cadru favorabil dezvoltării unei economii de piață competitive, se vor reduce costurile sociale ale reformei si vor crește nivelul de trai și calitatea vieții în regiune.

Obiectivul general al strategiei de dezvoltare regională a fost definit ca fiind “Creșterea calității vieții prin dezvoltarea economico-socială a regiunii și ameliorarea condițiilor de mediu”. Pentru realizarea obiectivului general au fost stabilite următoarele obiective strategice, ca priorități ale strategiei de dezvoltare regională:

Dezvoltarea sectorului privat;

Valorificarea potențialului turistic al regiunii;

Crearea unui cadru favorabil dezvoltării spațiului rural;

Creșterea eficienței utilizării resurselor umane;

Îmbunătățirea calității mediului;

Îmbunătățirea infrastructurii de susținere a dezvoltării economice și sociale.

În acest sens, situația generală a Regiunii V Vest redată de diagnosticul și analiza SWOT este foarte contrastantă : -este considerată o regiune « câștigătoare », cu rezultate economice superioare mediei naționale, adesea pe locul doi, după capitala București. -a beneficiat de-a lungul timpului, de posibilitatea existenței și dezvoltării unei diversități culturale, ce a generat apariția unui puternic sentiment de identitate

-a beneficiat de « efectul de frontieră », susținut de o cooperare transfrontalieră foarte dinamică

-cu toate acestea, o asemenea percepție și abordare nu trebuie sa mascheze problemele reale de coeziune economică și socială, legate de disparitățile care există între cele patru județe și care riscă să se accentueze intrucât, pe de o parte, județele Arad și Timiș – cu o mai pronunțată dezvoltare economică – « privesc spre Vest » și doresc accentuarea descentralizării, în timp ce, pe de altă parte, județele Caraș – Severin și Hunedoara înregistrează, încă, rate ridicate ale șomajului și au nevoie de o puternică intervenție și susținere din partea statului.

-în altă ordine de idei, depășirea obstacolelor în calea dezvoltării regionale și a realizării unei competitivități sporite depind încă, în mare măsură – la nivel național- de calitatea și stabilitatea mediului juridic și crearea unui cadru instituțional adecvat, iar, pe plan local, de capacitatea de mobilizare a tuturor actorilor regionali în susținerea și implementarea unor proiecte de dezvoltare. Ca urmare a unei analize parteneriale făcute la nivel de regiune, pentru perioada actuala au fost identificate opt domenii de intervenție : – existența unor rețele de infrastructuri învechite (sau chiar absența lor) – necesitatea apropierii standardelor privind calitatea factorilor de mediu de cele europene;

– necesitatea îmbunătățirii de fond a structurii de « cercetare și dezvoltare a tehnologiilor »

– continuarea creșterii gradului de competitivitate al întreprinderilor – exploatarea superioară a potențialelor turistice existente

– utilizarea superioară, orientarea și sprijinirea resurselor umane înalt calificate;

– rezolvarea unor probleme grave de restructurare industrială

– relansarea agriculturii și revigorarea spațiului rural În aceste condiții, strategia de coeziune economică și socială propusă în Regiunea V Vest de grupurile parteneriale de lucru se bazează pe trei obiective strategice principale:

Dezvoltarea economiei și a competitivității regiunii prin investiții în : infrastructură, mediu, cercetare/dezvoltare și transfer tehnologic, competitivitea întreprinderilor și a IMM-urilor, turism

Investiții prioritare în domeniul resurselor umane, calificarea oamenilor și susținerea categoriilor de dificultate

Tratarea disparităților teritoriale, rezolvând problema restructurărilor industriale și sustinând dezvoltarea

Aceste obiective se vor realiza prin proiecte având un orizont de timp de aproximativ 10-12 ani (până în 2015) și vor fi adaptate în momentul aderării și cu ocazia programării 2007-2013. Este insă important de semnalat că partenerii au încercat să distingă obiectivele prioritare realizabile în cursul perioadei de programare 2004-2006. În același timp, actorii politicii de dezvoltare regională din Regiunea V Vest consideră oportun să prevadă, în cadrul fiecărei priorități și măsuri, asistența tehnică necesară realizării măsurii, astfel încât proiectele să prindă viață cât mai repede. Pentru atingerea acestor deziderate, se consideră esențiale susținerea colectivă a strategiei, coeziunea partenerilor și efortul concertat de a urmări scopurile comune, demersuri care trebuie să constituie expresia unei adevărate conștiințe regionale.

Planul de Dezvoltare Regională 2004 – 2006

Este instrumentul de planificare și programare regională care asigură justificarea necesității de finanțare din fondurile Uniunii Europene, în diverse sectoare economice care se regăsesc în Regiunea V Vest. Astfel, prin intermediul Planului de Dezvoltare Regională 2004 – 2006 sunt atrase sursele de finanțare externă (PHARE, ISPA și SAPARD), iar apoi sunt direcționate pe prioritățile de dezvoltare ale Regiunii Vest. Planul de Dezvoltare Regională al Regiunii Vest a fost elaborat de către ADR Vest în parteneriat cu o serie de instituții județene, precum direcțiile județene de statistică, agențiile pentru protecția mediului, camerele de comerț, industrie și agricultură, universități, etc.

Planul de Dezvoltare Regională a fost corelat cu alte documente de programare elaborate la nivel de municipiu și județ. Structura Planului de Dezvoltare Regională este următoarea: – Analiza Socio – Economică a Regiunii Vest – Analiza SWOT elaborată pe baza analizei socio – economice – Strategia de Dezvoltare Regională a Regiunii Vest , care cuprinde Direcțiile Strategice de Dezvoltare.

CAPITOLUL III

DEZVOLTAREA UNUI IMM IN REGIUNEA SUD-VEST CU APLICABILITATE S.R.L

S.C. “ANDO” S.R.L este o persoană juridică română, având formă de societate cu răspundere limitată,cu bilanț propriu și capital 100% privat ce își desfășoară activitatea în conformitate cu statutul propriu și legislația romana în vigoare.

S.C. “ANDO” S.R.L are ca obiect de activitate comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare, cod CAEN 4719

Sediul firmei se află în Moldova Nouă, județul Caraș Severin pe strada Francesco Griselini blocul 39 scara 3 apartamentul 8 la 180 de kilometrii de Timișoara și la 30 de kilometri de graniță cu Serbia .

Societatea comercială “ANDO” S.R.L. a fost înființată 2003 în urma hotărârii judecătorești din data de 11 martie 2003 fiind înregistrată în Registrul comerțului la numărul J11/114/2003, având Capitalul Social de 1000 lei .

Adresa firmei este:

Complex Comercial numărul 1 , Moldova Nouă , jud Caraș Severin

Țel: 0722437199 ; 0724436456

Fax: 0255554056

Societatea pe lângă profilul ei principal de comercializare a materialelor de construcții, are și profile secundare de comercializare a următoarelor produse : articole sportive, articole de pescuit, jucării, papetărie etc…

Produsele comercializate de societate acoperă o gamă largă de produse, prin aceasta societatea comercială se diferențiază de celelalte firme cu profil asemănător formându-și un avantaj competitiv din această.

Durata societății: durata societății este nelimitată, cu începere de la data înregistrării în Registrul Comerțului.

3.1.PREZENTAREA ORGANIZAȚIEI

ISTORIC

În anul fost înființată Asociația Familială “AF Andronic” având ca obiect de activitate comercializarea următoarelor produse: articole sportive, articole de pescuit, jucării, papetărie etc. Aceasta a fost înființată la inițiativa familiei, având un trend crescător motiv pentru care în anul 2003 asociația a fost transformată în societate comercială cu răspundere limitată, mărindu-și atât capitalul social cât și numărul de angajați.

În momentul transformării în societatea comercială au fost deschise mai multe puncte de lucru după cum urmează:

Magazin Complex Comercial numărul 1 situat în Moldova Nouă, str Nicolae Titulescu, în incinta Complexului.

Librărie S.C. “ANDO” SRL situată în Moldova Nouă strada Mihai Viteazul blocul 34 , parter.

În anul 2003 numărul angajațiilor a fost de 6 în timp societatea și-a crescut numărul de angajați ajungând la numărul de 14 în prezent .

Începând cu anul 2004 după majorarea Capitalului Social la 1000 lei , societatea decide ca activitatea principală a firmei să devină comercializarea materialelor de construcții .

În anul 2005 datorită creșterii stocuriilor de marfă a fost deschis punctul de lucru situat pe strada Unirii numărul 522 care este reprezentat de un Depozit . Acest punct de lucru are ca scop atât depozitarea materialelor de construcții, dar funcționează și ca punct de desfacere a mărfuriilor.

În septembrie pus în funcțiune un nou magazin cu profil de desfacere a articolelor sportive, articolelor de pescuit, papetărie, situate la parterul blocului 3A, strada Eftimie Murgu .

Pe 1 ianuarie 2008 punctul de lucru Librărie bloc 34 și-a încetat activitatea din cauza uzurii blocului urmând a se redeschide după consolidarea clădirii .

În prezent, principalele organe și posturi de conducere sunt asigurate de singurul asociat iar fiecare magazin are câte un șef .

CONSUMATORI ȘI CLIENȚI

Principalii clienți ai firmei sunt:

În anul 2013 principalii clienți au fost persoane fizice deoarece societățiile comerciale și-au restrâns activitatea. Au rămas un număr mic de societăți cu care societatea colaborează în continuare, cum ar fi:

SGS SOCEBO SRL – MOLDOVA NOUĂ

SC BELOTIM CONSTRUCT SRL – MOLDOVA NOUĂ

SC TRITOIU CONSTRUCT SRL – MOLDOVA NOUĂ

SC BĂLEANU SERVCOM SRL – MOLDOVA NOUĂ

SC CAȘTI COM SRL – MOLDOVA NOUĂ

De asemenea în calitate de clienți putem enumera: PRIMĂRIA MOLDOVA NOUĂ, PRIMĂRIA GÂRNIC , PRIMĂRIA POJEJENA, PRIMĂRIA SICHEVIȚA , SPITALUL ORĂȘENESC MOLDOVA NOUĂ.

FUNDAMENTAREA PREȚURIILOR ȘI POLITICI DE PREȚ

Pentru ofertanți indiferent că sunt producători sau comercianți elementele principale care stau la baza formării prețurilor sunt costurile de producție respectiv de achiziție și dimensiunea profitului.

Unul dintre obiectivele majore urmărite de orice ofertant este acela care vizează maximizarea profitului.

Întreprinderea caută acel nivel de preț care să-i asigure maximum de profit. Pentru aceasta prețul va trebui stabilit în punctul celei mai mari distanțe dintre costul total și venitul total obținut din vânzarea de produse, punct la care profitul total va fi cu adevărat maxim.

Obiectivele legate de volumul vânzărilor :

*Maximizarea volumului vânzărilor utilizând prețuri de penetrare a pieței, când se urmărește cucerirea unei arii întinse, prin recrutarea unui număr cât mai mare de consumatori în speranța unui profit mare în viitor.

*Conservarea volumului vânzărilor în situația în care capacitatea de producție este limitată; în acest caz se recomandă utilizarea prețurilor scăzute ,cu rolul de a preîntâmpina intrarea pe piața a concurenței, sau a prețurilor la nivelul concurenței, pentru a stabili piață.

Pentru fundamentarea prețurilor se parcurg următoarele etape: se primește fax sau e-mail o cerere de ofertă de la un anumit client, această cerere trebuie să cuprindă exclusiv produsele pe care le dorește. Acestei cereri i se dă un număr de înregistrare după care este trimisă la departamentul contabil unde se calculează costurile, se dă un preț după care se trimite clientului prin fax sau e-mail.

Dacă clientului i se pare oferta bună trimite o comandă pentru respectivele produse.

După primirea comenzii are loc aprovizionarea cu acele produse în vederea satifacerii cererii clientului. Orice produs este însoțit de factură și aviz de expediție.

În cazul în care clientul achiziționează marfă direct din magazin în funcție de valoarea mărfuriilor cumpărate i se acordă un discount comercial care poate varia în funcție de valoare , acesta este de maxim 10 % .

Însocietatea comercială “ANDO” S.R.L adaosul practicat este cuprins între 0 – 50% .

Societatea oferă transport gratuit la domiciuliu pentru mărfurile cumpărate , atât în localitate cât și în localitățiile aflate în imediata apropriere (Măcești, Pojejena, Socol, Coronini, Sichevița, Gârnic, Padina Matei , etc).

. PROMOVAREA PRODUSELOR

Firma își promovează activitatea prin marketing mai mult prin politică de preț și de produs dar și prin publicitatea în mass media, prin cataloage de prezentare pentru materialele de construcție cât și pe internet pe site-ul www.andomoldovanoua.go.ro .

Aceasta dorește să se raporteze permanent la cerințele pieței, prin modelarea ofertei de produse în raport cu dorințele consumatorilor. Conducerea urmărește, de regulă asimilarea de noi produse, perfecționarea celor existente și menținerea gradului de calitate, și totodată diversificarea și selecția sortimentală.

Managerul este în măsură să definească de fiecare dată obiectivele promoționale și să stabilească și tehnicile promoționale ce se vor utiliza pentru atingerea obiectivelor propuse.

Cele mai utilizate tehnici promoționale sunt:

vânzarea cu prime – în mai multe variante: primă încasată, directă, amânată, cu eșantion, înglobată etc.

2. tehnici de joc – concursuri

3. reduceri de preț – ofertă specială, bon de reducere, vânzare grupată.

4. încercări și eșantioane – cadou gratuit, demonstrare, eșantion etc.

Este foarte important, pentru orice întreprindere, să se țină seama de faptul, că activitatea promoțională trebuie să se desfășoare în anumite limite, întrucât ea are și efecte negative în plan economic și mai ales pe termen lung, ce se concretizează în scăderea cotelor de piața și accelerarea concurenței peste limitele admisibile.

ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIAR-PATRIMONIALE

Analiza situației generale a patrimoniului pe baza structurii activului și pasivului bilanțului întreprinderii:

Pe baza datelor extrase din activul bilanțului, în practică se calculează și se analizează cel mai des următoarele rate:

rata imobilizărilor, detaliată prin: rata imobilizărilor necorporale, rata imobilizărilor corporale, rata imobilizărilor financiare;

rata activelor circulante, detaliată prin: rata stocurilor, rata creanțelor, rata disponibilităților.

Înainte de calculul ratelor de structură se procedează la analiza evoluției valorii totale a activului, în baza indicelui acestuia (IAt) calculat după formula consacrată:

IAt=At1/At0 • 100

At0 și At reprezintă valoarea totală a activului în perioada de referință, respectiv în perioada de analiză; acest indice ține mai degrabă de analiza dinamică a bilanțului și va fi detaliat la punctul respesctiv.

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a unității patrimoniale, scoțând în evidență stabilitatea și autonomia financiară și gradul ei de îndatorare.

Principalele rate de structură ale pasivului sunt:

rata stabilității financiare;

rata autonomiei financiare, detaliată prin: rata autonomiei financiare globale, rata autonomiei financiare la termen;

rata de îndatorare, detaliată prin: rata de îndatorare globală, rata de îndatorare la termen.

În acest scop vom folosi ultimul bilanț al firmei (pentru anul 2013)

bilanțul funcțional – simplificat se prezintă astfel:

Tabelul 3.1. Bilanțul funcțional – simplificat

Se poate interpreta ca semn pozitiv creșterea capitalului propriu.

S-a înregistrat o creștere a activului firmei cu 110% (de la 1.190.468 la 1.312.424), ceea ce constituie un rezultat bun ( trebuie avută în vedere și creșterea prețurilor ca efect al inflației ).

Au crescut activele circulante ( de la 927.527 la 983.683), prin creșterea în special a stocurilor ( de la 856.779 la 924.160 ).

Au scăzut considerabil disponibilitățiile bănești ceea ce se poate interpreta ca un semn negativ.

Se poate interpreta ca semn pozitiv creșterea capitalului propriu.

Analiza patrimoniului net ( propriu ) și a surselor financiare:

Tabelul 3.2. Analiza patrimoniului net

Se poate constata o creștere față de perioada precedentă a patrimoniului net de 2.446 Lei.

Amplificarea gradului de îndatorare a firmei

Analiza corelației fond de rulment , nevoia de fond de rulment și trezoreria netă:

Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent utilizată pentru finanțarea activelor circulante, impuse de diferențele dintre sumele de încasat și sumele de plătit, precum și de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidități și durata medie în care datoriile pe termen scurt devin eligibile.

Tabelul 3.3. Analiza corelației fond de rulment

Pentru ambele perioade se poate observa realizarea echilibrului pe termen lung deoarece capitalurile permanente depășesc utilizăriile stabile adică societatea comercială reușește să își acopere pe seama resurselor stabile necesarul de fonduri pentru investiții ulterioare.

Valoriile pozitive ale trezoreriei nete reflectă o trezorerie de activ bună , intrerprinderea dispune de lichidități .

Întreprinderea dispune de o marjă de securitate, care o protejează de anumite evenimente neprevăzute.

Analiza lichidității și solvabilității firmei :

Lichiditatea reprezintă proprietatea elemetelor patrimoniale de a se transforma în bani. Lichiditatea unei firme se caracterizează comparând pasivele pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceași perioadă. Există trei rate de lichiditate mai des utilizate:

Rata lichidității generale, se calculează ca raport între activele circulante și datoriile curente : Rlg=Ac/Dc

Rata lichidității curente, se calculează raportând diferența dintre activele circulante și stocuri la datoriile curente : Rlc=Ac-S/Dc

Rata lichidității imediate, se calculează raportând disponibilitățile și plasamentele la datoriile curente : Rli=Dp/Dc

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile de plată la scadență. Solvabilitatea întreprinderii se exprimă cel mai des prin intermediul următorilor indicatori:

Rata solvabilității patrimoniale, se calculează ca raport între capitalul propriu și suma dintre acesta și creditele totale : Rsp=Cp/Cp+Ct

Rata solvabilității generale, se determină ca raport între activele totale și datoriile totale : Rsg= At/Dt

Tabelul 3.4. Analiza lichidității și solvabilității firmei

Modalitățile de calcul și concluziile aferente pentru rezultatele obținute în perioada curentă :

Active circulante

Solvabilitatea generală = –––––––––- = 1,25

Datorii curente

>> find cuprinsă între intervalul 1,2 – 1,8 este considerată bună

Active totale

Solvabilitatea globală = –––––––––- = 1,40

Datorii totale

>> fiind > 1 situația întreprinderii este considerată satisfăcătoare.

Active circulante

Lichiditate patrimonială = –––––––––––––––––––– = 1,76

Datorii curente

>> fiind > 1, se poate considera o situație favorabilă

Capital propriu

Rata autonomiei financiare = –––––––––––––––– = 0,25

Capital propriu + Credite bancare

>> fiind < 0,5 valoarea acestui indicator se încadrează sub limitele normale ceea ce înseamnă că întreprinderea e dependentă de creditele bancare pe termen lung .

Analiza echilibrului economico – financiar

Tabelul 3.5. Analiza echilibrului economico – financiar

Modalități de calcul :

Fondul de rulment

Rata de finanțare a stocurilor = ––––––––––– = 0,24

Stocuri

Capital propriu

Rata de autofinanțare a activelor = ––––––––––––- = 0,25

Active fixe + Active circulante

Rata datoriilor = 1 – rata de finanțare a activelor = 0,76

echilibrul economico – financiar cunoaște o evoluție favorabilă, încadrându-se în parametrii normali, arătând funcționarea corespunzătoare a firmei.

Tabelul 3.6. Ratele

Modalități de calcul :

Împrumuturi totale

Rata generală a îndatoririi = ––––––––– = 0,18

Capital propriu

Împrumuturi pe termen lung și mediu

Rata datoriilor financiare = ––––––––––– –––– = 0,15

Capital propriu

Rata de îndatorare a activității de exploatare

Credite pe termen scurt

=––––––––––––––– = 0,04

Active circulante fără disponibilități

Rata capacității de rambursare a creditelor financiare =

Împrumuturi pe termen lung și mediu

=––––––––––––––––––= 0,17

Capacitatea de autofinanțare

Societatea prezintă o situație bună atât în ceea ce privește gradul de îndatorare cât și de rambursare a datoriilor financiare.

3.3 METODE ȘI TEHNICI DE MOTIVARE A PERSONALULUI S.R.L.

Motivarea financiară

Metode directe:

Salarii

Premii

Pe lângă sistemul de salarizare, întreprinderea mai utilizează un sistem flexibil de avantaje acordate salariaților, acestea contribuie la reducerea fluctuației personalului și la reducerea cheltuielilor pentru angajarea și instruirea noilor salariați.

Vârsta, educația, experiența în muncă, satisfacția profesională, situația familială, sunt factori care sunt luați în considerare la stabilirea „pachetului” de avantaje ce va fi folosit pentru creșterea performanțelor .

Metode indirecte:

reduceri de prețuri la produsele cumpărate de angajații firmei ;

posibilitatea de a cumpăra în rate produsele firmei ;

finanțarea parțială a unor cheltuieli de pregătire, altele decât stagiile organizate de firmă;

sprijin financiar în construcția de locuințe și achiziționarea de bunuri de folosință îndelungata (împrumuturi în condiții avantajoase);

posibilitatea de a folosi autoturismul firmei (inclusiv în interes personal);

concedii suplimentare plătite;

asigurarea unei mese gratuite (acordarea tichietelor de masă);

indemnizații de șomaj;

Toate aceste avantaje însumează anual cheltuieli considerabile.

Ele se vor acorda în măsura în care evaluări riguroase demonstrează că efectele

pozitive cuantificate în bani depășesc nivelul cheltuielilor.

Metode și tehnici non-salariale de motivare

Practica a demonstrat că angajații în atingerea de noi obiective pot fi puternic motivați și de:

curiozitate ( plăcerea de a lucra și de a se exprima prin ceea ce fac; ei sunt pasionați de ceea ce fac );

provocare în fața problemelor noi ( prefera activitățile care le solicită și dezvolta capacitățile);

recunoaștere ( sunt sensibili la opiniile celorlalți privind munca și ideile lor; tind să aprecieze succesele prin referire la ceilalți);

Așadar, alături de pachetul de recompense materiale ce ar trebui oferit de orice organizație ce dorește să aibă oameni performanți și deci și rezultate pe măsură, și această întreprindere a experimentat aplicarea unor programe de motivare ce cuprind și o serie de metode și tehnici non-salariale.

Dintre acestea amintim :

climat organizațional pozitiv;

îmbogățirea postului;

participarea la luarea deciziei;

atractivitatea muncii;

Climat organizațional pozitiv

Această metodă vizează așa numita consolidare pozitivă a comportamentelor prin utilizarea unor recompense simbolice cum ar fi: recunoașterea în public a meritelor și calităților angajaților, mediatizarea succeselor și a performanțelor acestora, crearea unei atmosfere de lucru favorabile muncii în echipă.

În mod firesc, calități, precum: capacitate novatoare, adaptabilitate, atașament față de ceilalți, încrederea în reușita, sunt definitorii pentru o echipă performantă.

Această metodă a fost controversată, mergându-se până la a afirma că reprezintă doar o manipulare sau dresaj. În acest caz insă, manipularea în scop pozitiv nu este periculoasă, deoarece nu manipularea în sine este cea periculoasă ci întotdeauna depinde de scopul urmărit.

Aceste programe de consolidare pozitivă pot duce la creșterea eficienței muncii și motivarea angajaților pentru performanța.

Îmbogățirea postului

Îmbogățirea postului se deosebește insă de extinderea postului, care presupune, în general, numai o creștere pe orizontală, adică “se face același lucru, dar în cantitate mai mare”.

Câteva direcții de îmbogățire a postului folosite sunt :

sporirea răspunderii angajaților pentru propria activitate;

introducerea unor sarcini noi și cu grad mai mare de dificultate

alocarea unor sarcini care să permită angajaților să devină experți în activitatea respectivă;

îndepărtarea unora dintre instrumentele de control, menținându-se însă nivelul de răspundere.

3.4 ANALIZA COSTURIILOR

Costurile pe activități au fost calculate pe categorii de costuri, utilizându-se metoda direct costing. În cadrul fiecărui magazin, proiecția s-a făcut în mod distinct, ținându-se seama de caracterul direct sau indirect al diferitelor categorii de costuri în raport cu volumul vânzăriilor.

Categoriile de costuri avute în vedere au fost următoarele:

costuri cu motorină

costuri cu ambalajele

costuri cu alte materiale consumabile

costuri cu obiecte de inventar

costuri cu materiale nestocate

costuri cu energia și apa

costuri cu întreținere și reparații

costuri cu chirii

costuri de protocol

costuri cu reclama, publicitatea

costuri cu transportul

costuri cu deplasări, detașări

costuri poștale și taxe telecom

costuri cu servicii bancare

costuri de personal

costuri cu tichetele de masă acordate

deprecierea mijloacelor fixe

costuri cu primele de asigurare

alte costuri financiare

costuri cu sponsorizare

Tabelul 3.7. Calculația costurilor

Costuri cu energia electrică este un cost variabil deoarece poate varia în fiecare lună depinzând de volumul de activitate și al orelor lucrate este un cost direct deoarece fiecare punct de lucru este situat în altă incintă .

Tabelul 3.8. Costuri cu redevențe și chirii

O mare parte din valoarea totală a costuriilor este acordată chiriei deoarece nici un spațiu comercial nu este proprietate privată.

Tabelul 3.9. Costuri directe de personal

Tabelul 3.10. Costuri cu tichetele de masa acordate

CONCLUZII

In ziua de azi clienții dispun de numeroase opțiuni și mult mai multa libertate în a-și achizitiona ceea ce vor și de unde vor, și cu toate acestea, ei sunt in continuare manipulați, îndrumați să ia decizii proaste si înșelați. Cauzele sociale, mediul de afaceri și celelalte probleme au obtinut un rol important, iar companiile care nu țin cont de aceste realități vor suferi în viitor, chiar dacă la început acestia realizează unele profituri de scurtă durată. Managementul înseamnă atat obținerea de profit și de venituri din investiții, cat și abordarea problemelor morale și umane ale angajaților, clienților și, in general, publicului, datorita faptului ca aceste probleme sunt din ce în ce mai importante. Problematica etică trebuie să fie înscrisă în auditul pe care și-l administrează orice companie cu privire la procedurile ei prezente și viitoare. Managementul nu este o simplă aritmetică, el se referă la problemele umane și morale.

Vânzarea se concentrează pe nevoile vânzătorului, marketingul pe cele ale cumpărătorului.

Vânzarea se ocupă de nevoia unui vânzător de a-și transforma produsul în bani lichizi, marketingul pe idea de a satisface nevoile cumpărătorului cu ajutorul produsului și al întregului lanț de activități asociate creării, furnizării și consumului acestora. Conceptul de vânzare are la bază o perspectivă dinspre interior către exterior. Astfel, punctul de plecare este întreprinderea cu produsele sale și apelează la activitatea de vânzare și de promovare pentru creșterea vânzărilor și a profitului.

Prin natura ei, orice vânzare este unică. Totuși, actul de vânzare este în primul rând un act interpersonal, între un vânzător și un cumpărător și presupune parcurgerea unei anumite scheme: Prospectarea clientelei; Pregătirea întrevederii; Contactul cu clientul (întâlnirea cu clientului); Descoperirea nevoilor clientului; Prezentarea ofertei (argumentarea, demonstrația); Rezolvarea obiecțiilor; încheierea vânzării; Acțiuni după vânzare. Importanța acordată fiecărei etape din cadrul procesului de vânzare depinde de natura bunului vândut și de existența sau nu a unei relații anterioare de afaceri cu clientul respectiv. Oricare ar fi firma, produsul vândut sau clientul, vânzarea are la baza 3 principii fundamentale: Vânzarea pornește de la interesul real pentru client; Vânzarea se construiește pe dialog; Vânzarea se finalizează numai într-un climat de încredere.

Nici o teorie sau vreun set de principii nu exista care poate sa se aplice în mod universal oricărei situații comerciale. Este nevoie de suficientă atenție adaptării la produsul, compania sau situația de piață care creează aceste circumstanțe capabile să afecteze interacțiunea comercială. Rolul și principalele sarcini ale agenților direcți si ale agenților care vând cu amănuntul sau ale negociatorilor la nivel de directori sunt substanțial diferite în fiecare caz, creand astfel diverse probleme de management, fiecare cu soluții proprii.

Rezultatele cercetărilor întreprinse în legătură cu caracteristicile definitorii ale agenților de vânzări de succes sunt neconcludente. Se formulează, in cele mai multe cazuri, liste de priorități cu trăsăturile de dorit, dar utilitatea lor este îndoielnică. Cei mai buni agenți de vânzări sunt cei care își cunosc cel mai bine produsele și care țin cel mai bine să comunice, să-și înțeleagă clienții. În cele mai multe cazuri, capacitatea de a crea și de a dezvolta relații de durată cu clienții reprezintă sursa rezultand avantajul competitiv al firmei. Sfatul autorului către managerii de vânzări este să-și recruteze oamenii dintre cei care posedă înclinația și calitățile necesare sau pot fi instruiți și aduși la nivelul cerut de eficiență. Nu se poate vorbi despre o selectie după competență, experiență, vârstă, sex, rasă sau alt factor similar. Mai important este ca acestea să posede un nivel corespunzător de inteligență, emaptie și entuziasm.

Marketingul nu se substituie vânzării, ci îi modifică atributele necesare atingerii obiectivelor pe care și le propune organizația. În ciuda automatizării activităților de birou, a costurilor din ce în ce mai mări a cumpărătorilor, componenta cea mai semnificativă a cheltuielilor de marketing, ca număr de oameni și finanțe, rămâne tot vânzarea personală. Este important ca activitatea comercială să reflecte strategia globală și de marketing a organizației respective, precum și obiectivele stabilite de managementul vânzărilor. In ziua de azi este necesar ca obiectivele stabilite pentru vânzări să fie integrate cu cele de marketing și cele globale, aceasta din cauza costurilor mari ocazionate de vânzările presonale și de timpul limitat pe care agenții de vânzări îl pot aloca clienților. Cerințele la care trebuie să răspundă managementul se referă la definirea clară a rolului vânzării, a sarcinilor agenților de vânzare și a responsabilităților managerilor de vânzări.

Consolidarea relațiilor cu clienții poate crea avantaje competitive considerabile pentru furnizor. Este ușor de spus acest lucru, dar este mai greu de pus în practică. Relațiile de durată necesită, printre altele, un contact strâns și direct între firmă și clienții ei. Personalul de vânzări al firmei este principalul mijloc de comunicare folosibil pentru realizarea acestui contact. De aici, necesitatea ca agenții de vânzări să înțeleagă mai bine diada cumpărător – vânzător și să treacă de la „a vinde către clienți” la „a lucra împreună cu clienții”. Adoptarea unor metode diferite de comportament comercial ajustate în funcție de fiecare client, poate îmbunătăți eficiența agenților de vânzări și poate grăbi realizarea obiectivelor oragnizației. Cu toate acestea, comportamentul comercial nu este inițiat exclusiv de vânzător; el necesită o cunoaștere și o înțelegere mai adâncă a procesului de interacțiune.

În stadiul studiului de caz, societatea comercială ANDO S.R.L a fost înființată în anul 2003, are ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul, cu vânzare predominantă de produse nealimentare. Profilul ei principal de comercializare este a materialelor de construcții iar cele secundare de comercializare a produselor ar fi: articole sportive, articole de pescuit, jucării și papetărie.

Produsele comercializate de societate acoperă o gamă largă de produse, prin aceasta societatea comercială se diferențiază de celelalte firme cu profil asemănător formându-și un avantaj competitiv din această. Mai întâi a fost Asociație Familială înființată în 1996, ca în anul 2003 să devină societate comercială cu răspundere limitată, mărindu-și atât capitalul social cât și numărul de angajați. În momentul transformării în societate comercială au fost deschise două puncte de lucru.

Principalii clienți ai firmei sunt persoanle fizice și un număr mic de societăți cu care societatea colaborează. Societatea oferă transport gratuit pentru mărfurile cumpărate în localitate cât și în localitățile aflate în imediata apropiere. Clienții care achiziționează marfa din magazin, în funcție de valoarea mărfurilor cumpărate li se acordă un discount comercial care poate varia în funcție de valoare, aceasta este de maxim 10%.

Firma își promovează activitatea prin marketing, mai mult prin politică de preț și de produs dar și prin publicitatea în mass media, prin cataloage de prezentare pentru materialele de construcție cât și pe internet.

Pe lângă sistemul de salarizare, întreprinderea mai utilizează un sistem flexibil de avantaje acordate salariaților, acestea contribuie la reducerea fluctuației personalului și la reducerea cheltuielilor pentru angajarea și instruirea noilor salariați. Vârsta, educația, experiența în muncă, satisfacția profesională, situația familială, sunt factori care sunt luați în considerare la stabilirea „pachetului” de avantaje ce va fi folosit pentru creșterea performanțelor.

Societatea prezintă o situație bună atât în ceea ce privește gradul de îndatorare cât și de rambursare a datoriilor financiare.

BIBLIOGRAFIE

Amerein P., 2002, Manual de marketing strategic și operațional, Editura Teora, București

Bodonea, Adrian; Mugureanu, Traian (2005), Viitorul politicii regionale în spațiul U.E., Revista Tribuna Economică, volumul 16, numărul 16.

Blyte J., 2005, Esențialul în marketing, Editura Rentrop & Straton, București

Coman, Amalia Nicoleta (2009), Politica regională 2007-2013 obiectiv și regiuni aferente fiecărui obiectiv, Revista Finanțe Publice și Contabilitate v. 20, nr. 5, p. 51-58.

Coman, Paul, (2009), Politica regională a Uniunii Europene 2007-2013. Principii de intervenție, Revista Finanțe Publice și Contabilitate v. 20, nr. 6, p. 44-50.

Constantin, Daniela-Luminita, (2004), Elemente fundamentale de economie regională, Editura ASE, București.

Constantin, Daniela-Luminita, coord., (2007), Coeziunea economico-socială și politica regională: contribuția fondurilor europene la finanțarea programelor, Editura ASE, București.

Constantin, Daniela-Luminita, (2010), Economie regională: Teorii, modele, politici, Editura ASE, București.

Constantin, Daniela-Luminita, cond. st., Marchis, Gabriela (2008), Impactul extinderii Uniunii Europene asupra strategiilor și politicilor regional, București.

Constantin, Daniela-Luminita, dir. Proiect; Ionescu, Romeo-Victor (2006), Fondurile structurale – instrumente ale politicii regionale, în contextul proces, Editura A.S.E., București..

Foltean F., 2007, Marketing, Editura Mirton, Timișoara

Hamon C., 2004, Gestion de clienteles, Editura Dunod, Paris, Franța

Kotler Ph., 2009, Management și marketing în era turbulențelor, Editura Publica, București

Kotler Ph., 2006, Managementul Marketingului, Editura Pearson, Paris, Franța

Santesmases M., 2009, Fundamentos de marketing, Editura Piramide, Madrid, Spania

Zyman S., 2001, Sfârșitul marketingului, Editura Nemira, Bucuresti

xxx Business Magazin, edițiile 2012, 2013

xxx Revista BIZ a noilor tendințe în afaceri, edițiile 2012