Strategii DE Combatere A Schimbarilor Climatice In Agricultura

STRATEGII DE COMBATERE A SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ÎN AGRICULTURĂ

CUPRINSUL

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………….. 03

CAPITOLUL I. EFECTELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ASUPRA

AGRICULTURII …………………………………………………………………………….. 04

1.1 Schimbările climatice – abordări conceptuale și istoric …………………….. 04

1.2 Probleme cauzate de schimbările climatice în România …………………………. 08

1.3 Efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii …………………………. 11

CAPITOLUL II. IMPACTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ASUPRA

AGRICULTURII ÎN CÂMPIA ROMÂNĂ ……………………………………………………. 14

2.1 Fenomene climatice de risc în Câmpia Română ……………………………… 14

2.2 Evoluția producției de grâu și de porumb în Câmpia Română ………….. 17
2.3 Impactul secetei asupra culturilor de grâu și de porumb ………………….. 20

2.4 Scenarii privind producția de grâu și de porumb în condiții de secetă în

Câmpia Română ………………………………………………………………………………. 24
CAPITOLUL III. STRATEGII DE COMBATERE A SCHIMBĂRILOR

CLIMATICE ASUPRA AGRICULTURII DIN ROMÂNIA ………………… 28

3.1 Monitoringul riscurilor climatice ………………………………………………….. 28

3.2 Strategii și acțiuni de atenuare a schimbărilor climatice ………………….. 30

3.3 Strategia României privind schimbările climatice …………………………… 32

3.4 Strategii de combatere a efectelor schimbărilor climatice în agricultură 36

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………… 40

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………… 42

INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune să prezinte câteva aspecte teoretice și practice privind schimbările climatice pe plan mondial, efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii, strategii și acțiuni de atenuare a schimbărilor climatice și strategii de combatere a efectelor schimbărilor climatice în agricultură.

Actualitatea temei cercetate este indiscutabilă datorită importanței subiectului încălzirii globale privit prin prisma efectelor, uneori dezastruase, asupra comunităților umane înregistrate în ultima vreme.

Am ales ca temă pentru proiectul de licență: ”Strategii de combatere a schimbărilor climatice în agricultură” pentru că mă preocupă și în același timp mă îngrijorează schimbările climatice la nivel global. Un alt argument este că doresc să mă implic în rezolvarea problemelor de această natură atât în zona cauzelor cât și în cea a efectelor și pentru aceasta este nevoie de cunoaștere, informare și studiere. Un ultim argument este atenția de care se bucură subiectul schimbărilor climatice pe plan mondial în rândul specialiștilor și populației.

Tema centrală o reprezintă schimbările climatice în agricultură.

Scopul lucrării îl constituie abordarea științifică și empirică a conceptelor ce stau la baza elaborării strategiilor de combatere a schimbărilor climatice asupra agriculturii în Câmpia Română.

Sarcinile lucrării constau în cercetarea efectelor schimbărilor climatice asupra agriculturii și elaborării strategiilor de combatere a efectelor acestora. Sarcinile propuse prin această cercetare vor permite o analiză complexă a problematicii schimbărilor climatice în agricultură cu exemplificarea situației din Câmpia Română.

Lucrarea este structurată în introducere, trei capitole, concluzii, bibliografie și anexe. În cele trei capitole abordarea este treptată și tratează probleme referitoare la prezentarea generală a efectelor schimbărilor climatice asupra agriculturii (Capitolul 1), strategia de combatere a schimbărilor climatice asupra agriculturii (Capitolul 2) și strategii de combatere a schimbărilor climatice asupra agriculturii în Câmpia Română (Capitolul 3).

b#%l!^+a?

CAPITOLUL I. EFECTELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

ASUPRA AGRICULTURII

Schimbările climatice – abordări conceptuale și istoric

”Schimbările climatice reprezintă o problemă actuală prioritară, întrucât atât sistemul natural cât și cel socio-economic sunt sensibile la schimbări ale climei, iar amploarea și viteza prognozate pentru acestea vor avea un impact semnificativ, care va amenința durabilitatea acestor sisteme.” Ecosistemele, viața sălbatică și umanitatea sunt în general capabile să se adapteze schimbărilor climatice care apar de-a lungul unor perioade mari de timp. Până acum, oamenii de știință nu au căzut de acord în privința rapidității cu care vor avea loc schimbarile. Totuși, impactul activităților umane asupra climei se va putea măsura peste câteva decenii, și nu peste secole sau milenii. Motivația de a acționa în legătură cu schimbările climatice nu trebuie neapărat găsită în ceea ce omenirea a observat până acum, ci în ceea ce anticipează modelele știintifice pentru viitorul apropiat. Dacă procesul de încalzire se va confirma și va continua în ritmul prognozat astăzi de cercetători, lumea va intra într-o perioadă de schimbări climatice fără precedent în istoria umanității, cu un grad ridicat de imprevizibilitate a efectelor sale dar catastrofal.

Pentru o abordare conceptuală a temei este nevoie de clarificarea unor termeni de bază uzitați în domeniu. În continuare prezint câteva definiții ale termenilor mai importanți.

”Clima este definită ca o sinteză a vremii pe o periodă de timp suficient de lungă care să permită determinarea unor anumite caracteristici statistice ale acesteia. În climatologie, conform acordurilor internaționale, perioada de 30 de ani cuprinsă între anul1961 și anul 1990 este denumită perioadă de referință.”

Sistemul climatic este un ansamblu care înglobează atmosfera, hidrosfera, biosfera și geosfera, precum și interacțiunile lor. 

”Emisiile reprezintă eliberarea în atmosferă  de gaze cu efect de seră sau de precursori ai unor asemenea gaze dinr-o anumită zonă și în cursul unei perioade date.

Gazele cu efect de seră (GES) sunt constituenți gazoși ai atmosferei, atât naturali cât și antropici, care absorb și remit radiația infraroșie.

Rezervor este denumirea dată unuia sau mai multora dintre constituenții sistemului climatic care rețin un gaz cu efect de seră sau un precursor de gaz cu efect de seră.

Absorbant este denumit orice proces, orice activitate sau orice mecanism natural sau artificial, care conduce la dispariția din atmosferă a unui gaz cu efect de seră, a unui aerosol sau un precursor de gaz cu efect de seră.

Numim sursă orice proces sau activitate care eliberează în atmosferă un gaz cu efect de seră, un aerosol sau un precursor de gaz cu efect de seră.”

Schimbarea climatică este analizată frecvent de specialiști (climatologi, economiști, geografi, ecologiști etc,) într-un contex mai larg, cel al degradării constante a mediului privită prin prisma globalizării. Nu toate problemele de mediu sunt considerate globale, unele sunt localizate ca origini și consecințe (de pildă poluarea).

Îngrijorarea oamenilor nu ține de mediu, ci mai degrabă de degradarea acestuia, mai exact de acțiunile sau procesele sociale care duc, în final, la degradarea mediului.

Atunci când ne referim la dimensiunea schimbărilor climatice trebuie să avem în vedere, în primul rând, că aceste modificări nu vor avea loc cândva, într-un viitor neprecizat ci, ele reprezintă un proces care se află în plină desfășurare. În al doilea rând, trebuie spus că întreaga comunitate științifică a ajuns la un consens în ceea ce privește existența acestui tip de schimbare. Nu trebuie uitată nici dimensiunea etică a problematicii.

Conform literaturii de specialitate, riscurile climatice sunt clasificate după perioada din an în care se produc în:

– riscuri climatice din semestrul rece;

– riscuri climatice din semestrul cald;

– riscuri climatice posibile tot anul.

Se recunoaște, astfel, că Terra are o capacitate limitată de a satisface cererea crescândă de resurse naturale din partea sistemului socio-economic și de a absorbi efectele distructive ale folosirii lor. Schimbările climatice, fenomenele de eroziune și deșertificare, poluarea solului, apei și aerului, reducerea suprafeței sistemelor forestiere tropicale și a zonelor umede, dispariția sau periclitarea existenței unui număr mare de specii de plante și animale terestre sau acvatice, epuizarea accelerată a resurselor naturale neregenerabile au început să aibă efecte negative, măsurabile, asupra dezvoltării socio-economice și calității vieții oamenilor în zone vaste ale planetei.

O schimbare climatică globală majoră este pe cale să se producă în acest prim secol al mileniului trei, printr-o încălzire amplă și în ritm rapid creând probleme capacității de adaptare a omului (societății) la noile condiții. Efectele sale se manifestă deja prin fenomene meteorologice extreme, tot mai numeroase și mai virulente, răspândite pe întreaga suprafață a planetei (inundații, uragane, secete severe, caniculă ș.a.). Clima planetei suferă modificări. Temperatura medie globală este în creștere ca urmare a creșterii cantității de gaze cu efect de seră produse de activitățile umane. Aceste gaze permit pătrunderea energiei solare, dar împiedică eliberarea căldurii din atmosferă.”

Temperaturile ridicate au consecințe fără precedent pe întreg globul. Acestea determină topirea ghețarilor și creșterea nivelului mării. Ele au adus inundații sau secete în regiunile care înainte erau imune la astfel de fenomene extreme. Aceste condiții meteorologice anormale au un impact tot mai mare asupra economiilor, mediului, sănătății și vieții de zi cu zi.

De câteva secole tăiem sistematic pădurile, ardem cărbuni, petrol și gaze, turnând în atmosferă mai mult CO2 și alte gaze care rețin căldura, mai repede decât pot plantele și oceanele să absoarbă. Modelările pe computer arată că forțele climatice naturale: erupțiile vulcanice sau fluctuațiile Soarelui, nu pot explica în întregime această încălzire.

Nivelul mediu al Oceanului Planetar a crescut cu 10 până la 20 cm în ultima sută de ani. Nivelul mărilor a mai fluctuat în istoria Terrei. Dar rata actuală de creștere a nivelului s-a îndepărtat de rata medie a ultimilor 2-3 milenii. Eliberarea apei dulci în oceane poate schimba cursul curenților, care au un rol climatic vital. Dacă gheața se topește, apa oceanelor va fi mai caldă și va crește în volum. Modelările computerizate arată o creștere a nivelului oceanului planetar de la câțiva centimetri până la un metru. Motorul care antrenează centura oceanică este circulația termosalină acționată de densitate. Modificări prea mari ale salinității și temperaturii oceanelor pot antrena încetinirea și stoparea centurii curenților, ceea ce ar antrena schimbări climatice majore în mai puțin de un deceniu. Datele de monitorizare din Bermude arată că nivelurile de CO2 de la suprafața oceanului și cele de CO2 din atmosferă cresc cu aceeași rată. Însă la adâncimi între 250-450 de metri creșterea de CO2 e de două ori mai rapidă.

Procesul de subțiere a stratului de gheață în ultimii ani, care a devenit foarte casant. Suprafața totală este acum de numai 5,5 milioane de km. pătrați, ceea ce reprezintă o reducere cu peste 30% în comparație cu deceniile anterioare. Uriașe rezerve de metan, acumulate în solul înainte înghețat al Siberiei, Alaskăi și Canadei în urma metabolismului microbian, au reacționat în adâncuri cu apa și au format hidrat de metan cu o structură similară cu cea a gheții existând pericolul să fi eliberate în atmosferă.

O parte a lumii este conștientă de situația critică prezentată pe scurt anterior și, la inițiativa lor, în prezent sunt în curs de derulare negocieri internaționale pentru un nou acord global, care ar urma să fie adoptat anul acesta. Inițiatorii doresc ca noul protocol să fie unul ambițios, complet și obligaîn întregime această încălzire.

Nivelul mediu al Oceanului Planetar a crescut cu 10 până la 20 cm în ultima sută de ani. Nivelul mărilor a mai fluctuat în istoria Terrei. Dar rata actuală de creștere a nivelului s-a îndepărtat de rata medie a ultimilor 2-3 milenii. Eliberarea apei dulci în oceane poate schimba cursul curenților, care au un rol climatic vital. Dacă gheața se topește, apa oceanelor va fi mai caldă și va crește în volum. Modelările computerizate arată o creștere a nivelului oceanului planetar de la câțiva centimetri până la un metru. Motorul care antrenează centura oceanică este circulația termosalină acționată de densitate. Modificări prea mari ale salinității și temperaturii oceanelor pot antrena încetinirea și stoparea centurii curenților, ceea ce ar antrena schimbări climatice majore în mai puțin de un deceniu. Datele de monitorizare din Bermude arată că nivelurile de CO2 de la suprafața oceanului și cele de CO2 din atmosferă cresc cu aceeași rată. Însă la adâncimi între 250-450 de metri creșterea de CO2 e de două ori mai rapidă.

Procesul de subțiere a stratului de gheață în ultimii ani, care a devenit foarte casant. Suprafața totală este acum de numai 5,5 milioane de km. pătrați, ceea ce reprezintă o reducere cu peste 30% în comparație cu deceniile anterioare. Uriașe rezerve de metan, acumulate în solul înainte înghețat al Siberiei, Alaskăi și Canadei în urma metabolismului microbian, au reacționat în adâncuri cu apa și au format hidrat de metan cu o structură similară cu cea a gheții existând pericolul să fi eliberate în atmosferă.

O parte a lumii este conștientă de situația critică prezentată pe scurt anterior și, la inițiativa lor, în prezent sunt în curs de derulare negocieri internaționale pentru un nou acord global, care ar urma să fie adoptat anul acesta. Inițiatorii doresc ca noul protocol să fie unul ambițios, complet și obligatoriu din punct de vedere juridic pentru toți. Noul acord ar urma să fie adoptat la Paris și să intre în vigoare în anul 2020. În așteptarea conferinței, încep să apară domenii de convergență: câteva țări dezvoltate și în curs de dezvoltare și-au exprimat convingerea că este necesară o revizuire a aplicării principiului responsabilităților comune, dar diferențiate, și al capacităților aferente. Împărțirea țărilor în cele care sunt obligate să acționeze în sensul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și cele care nu au nicio obligație în acest sens nu se mai poate baza pe nivelurile de venit, așa cum s-a întâmplat la momentul Summitului Pământului de la Rio, din 1992.

Ca o concluzie, putem afirma că marea provocare a omenirii "este de a găsi un optim al interacțiunii dintre patru sisteme: economic, uman, ambiental și tehnologic într-un proces dinamic și flexibil de funcționare".

1.2 Probleme cauzate de schimbările climatice în România

Schimbările climatice din România nu pot fi privite și analizate decât în context planetar și european, iar o astfel de integrare este imperativ necesară.

Efectele schimbărilor climatice se simt deja și în România. Chiar reducând mult nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră, încălzirea globală va continua în următoarele decenii, iar impactul acesteia va fi resimțit timp de secole de acum înainte, din cauza efectului întârziat al emisiilor trecute.

În mare parte, România este o țară cu nivel mediu sau mai degrabă submediu de poluare. Sursele principale de poluare sunt arderea combustibililor fosili, industria chimică, petrochimia, siderurgia, metalurgia, materialele de construcție și traficul rutier. Poluarea aerului în unele zone ale țării a depășit limitele anuale pentru sănătate, în ceea ce privește concentrațiile de dioxid de sulf, dioxid de azot și metale grele.

România a adoptat până în prezent o serie de măsuri legislative în domeniul schimbărilor climatice, toate bazându-se pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptarea la efectele schimbărilor climatice, conform prevederilor Convenției Națiunilor Unite a Protocolului de la Kyoto. b#%l!^+a?

Prin Protocolul de la Kyoto, România s-a angajat să se încadreze într-un obiectiv de reducere a emisiilor de gaze. Este de menționat faptul că, deși sunt semne evidente privind epuizarea resurselor naturale, România nu depune niciun efort pentru a le proteja și a le conserva, ba dimpotrivă le devastează, ca de exemplu defrișările ce aduc cu ele consecințe grave, precum inundațiile și alunecările de teren. Presupunând că această iresponsabilitate va continua și pe viitor, țara noastră va deveni absolut dependentă de importurile de resurse naturale. În România, aproximativ două treimi din suprafața forestieră este situată în zona montană, aceasta fiind scăzută în zonele de câmpie.

Ruinarea ecosistemului forestier va produce dezechilibrări grave nu numai mediului înconjurător, ci și sectorului economic. Conform unor date prezentate de către specialiștii Ministerului Mediului, bucureștenii inhalează pe lună circa 166 de mii de tone de substanțe dăunătoare și 273 de tone de praf. Orașele intoxicate și localitățile afectate grav de substanțele toxice emise de unele companii comerciale sunt: Brașov, Bacău, Turda, Baia Mare, Craiova, Constanța, Cluj-Napoca, Pitești, Târgu Jiu, Brăila, Târgu Mureș.

Potrivit Organizația Mondială a Sănătății, calitatea aerului ar trebui să aibă cel mult 20 de micrograme pe metru cub pe an, însă informațiile prezentate arată că unele orașe au atins deja 300 de micrograme pe metru cub. Singurul oraș monitorizat, ce respectă normele impuse de O.M.S. este Galațiul, ce a înregistrat 18 micrograme pe metru cub.

O dovadă a evoluției climei în România o pot reprezenta și precipitațiile care se manifestă din ce în ce mai mult în zona extremelor. Este necesară specificarea că România aparține zonei de climă temperată a emisferei nordice, situată aproximativ între latitudinile 30°N și 60°N. De aceea, zonei climei temperate îi corespund cel mai schimbător mers al vremii și cele mai pronunțate fluctuații climatice. Această zonă este și singura caracterizată de patru anotimpuri, dispuse între echinocții și solstiții. În acest cadru geografic și climatic (între 30°N și 60°N) se concentrează o mare parte a populației planetei, cu mari aglomerări urbane și industriale.

Din punct de vedere hidrologic, ultimii ani s-au caracterizat prin debite deosebit de mari, care au determinat frecvente depășiri ale cotelor de inundație. S-au produs viituri însemnate pe majoritatea râurilor, unele cu debite istorice, care au cuprins areale extinse și au produs pierderi de vieți omenești și pagube materiale importante. Viiturile produse din cauza cantităților excepționale de precipitații înregistrate au totalizat cantități record și au căzut în general concentrat, pe scurte perioade de timp, având de cele mai multe ori un pronunțat caracter torențial. Inundațiile au afectat majoritatea bazinelor hidrografice.

Un posibil mecanism fizic răspunzător pentru accentuarea caracterului torențial al precipitațiilor primăvara și vara ar putea fi legat de modificările caracteristicilor b#%l!^+a?ciclonilor mediteraneeni care ajung pe teritoriul României, modificări la rândul lor datorate intensificării ciclului hidrologic, în condițiile creșterii temperaturii medii globale. Marea Mediterană este o sursă regională de energie și umiditate, iar temperatura apei mării la suprafață prezintă o tendință de creștere în ultimele două decenii. Teoretic, atât intensitatea ciclonilor care se formează în bazinul mediteranean, cât și traiectoriile lor ar putea fi modificate sensibil de această tendință.

Situarea geografică a stațiilor meteorologice pentru care s-a identificat această tendință în anotimpurile de primăvară și vară sugerează ca răspunzătoare pentru accentuarea torențialității ploilor este modificarea caracteristicilor ciclonilor mediteraneeni, în condițiile unei intensificări a ciclului hidrologic.

Evenimentele extreme meteorologice nu pot fi puse în relație directă cu schimbarea climei (vremea și clima fiind concepte distincte); adăugate însă șirului de observații din ultimele decenii, evenimentele sunt în acord cu tendința de accentuare a caracterului extrem al fenomenelor meteorologice, tendința evidențiată atât de simulările numerice, în condițiile creșterii concentrației atmosferice a gazelor cu efect de seră, cât și de datele de observație din multe regiuni ale globului. Importante din punct de vedere socio-economic sunt tocmai aceste proiecții climatice regionale ale schimbării climei.

Devine din ce în ce mai evident scenariul conform căruia și România, lab#%l!^+a?fel ca toate țările lumii, se va confrunta cu evenimente meteorologice extreme, care vor avea ca rezultat o variabilitate ridicată și imprevizibilitate crescută a recoltelor agricole, mai ales în regiunile cu vulnerabilitate accentuată, în prezent, și cu un potențial de adaptare redus, cu consecințe negative asupra aprovizionării cu alimente și economiei naționale.

Atât evenimentele meteo extreme cât și variabilitatea climatică pot crește ca rezultat al încălzirii globale. Devine tot mai evident faptul ca necesarul de alimente în România va fi afectat de variabilitatea climatică și schimbările climatice, mai ales în regiunile cu vulnerabilitate ridicată în prezent și cu un potențial de adaptare redus. Recoltele de cereale și alte culturi ar putea scădea în zonele de sud și sud-est ale României, din cauza secetelor mai frecvente. Chiar dacă pierderile ar putea fi parțial compensate de efectele benefice ale dioxidului de carbon, recoltele ar continua, totuși, să fie amenințate și de necesarul de apă, de prezența dăunătorilor și a bolilor și de pierderea de terenuri agricole prin deșertificare. În general, efectele schimbărilor climatice asupra recoltelor agricole depind de condițiile locale ale fiecărei suprafețe, de severitatea modificărilor climatice și de efectele fiziologice directe ale concentrației de CO2. Pentru a face față schimbărilor climatice, trebuie să folosim soiuri de culturi mai bine adaptate și mai rezistente a condițiilor de temperaturi ridicate și secetă. În același scop, este important ca fermierii să fie astfel sprijiniți să-și poată continua activitatea, prin furnizarea de servicii în zonele rurale și oferirea de asistență, astfel încât să-și adapteze metodele de producție.

Sunt așteptate schimbări în utilizarea terenurilor, precum și modificări ale ecosistemelor și reducerea biodiversității, factori care vor afecta echilibrul sectorului agricol. În plus, incertitudinea climatică va afecta siguranța financiară a fermierilor și va reduce încrederea în activitățile agricole.

Sectorul agricol este sectorul tradițional dominant din economia României în ceea privește ocuparea terenului și populația. Este un sector important de luat în calcul în ce privește potențialul de măsuri de adaptare. Sectorul apei este unul vulnerabil la încălzirea globală, ceea ce va duce probabil la schimbări legate de precipitații, cursurile de apă, rezervele de apă, aprovizionarea cu apă și b#%l!^+a?tiparele de apariție a inundațiilor și secetelor. Bogatul sector forestier al României reprezintă un important absorbant de carbon, al cărui rol în domeniul schimbările climatice este în creștere.

1.3 Efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii

Pe plan mondial agricultura reprezintă segmentul economiei cel mai puternic influențat de schimbările climatice. Calitatea mediului și biodiversitatea sunt supuse presiunii din perspectiva procesului natural și a activităților economice. Modificările climatice, apariția fenomenelor meteorologice extreme, afectează producția vegetală și animală care constituie sursa de hrană a populației Terrei. Agricultura este considerată totodată ca fiind și unul dintre domeniile cu o contribuție puternică la încălzirea globală. Se estimează că activitățile agricole sunt responsabile pentru aproximativ 18% din cantitatea totală de gaze cu efectde seră (dioxid de carbon, metan, protoxid de azot) rezultate din activitățile antropice. Până destul de recent, se credea că încălzirea globală va avea efecte benefice asupra plantelor și a productivității agricole, prin creșterea concentrației de dioxid de carbon, asimilat prin procesul de fotosinteză. Într-adevăr, creșterea temperaturilor, în unele cazuri, a avut un efect favorabil asupra agriculturii, permițând cultivarea unor specii de plante alimentare în locuri unde acest lucru nu era posibil în trecut (de exemplu cultivarea orzului în Islanda).

Schimbările climatice vor afecta agricultura în ceea ce privește modificarea productivității agricole (modificări ale cantității și calității recoltelor), modificarea practicilor agricole (irigarea terenurilor, fertilizarea, folosirea ierbicidelor și insecticidelor), reducerea diversității speciilor și soiurilor cultivate, eroziunea solului etc. Toate acestea implică și modificări profunde la nivelul spațiului rural (sătesc), de unde și necesitatea elaborării unor strategii de adaptare la noile condiții socio-economice. b#%l!^+a?

Producția vegetală variază an de an, fiind influențată semnificativ de fluctuațiile condițiilor climatice și în special de producerea evenimentelor meteorologice extreme. Variabilitatea climatică influențează toate sectoarele economiei, dar cea mai vulnerabilă rămâne agricultura, iar impactul asupra acesteia este mai pregnant în prezent, deoarece schimbările și variabilitatea climatică se manifestă din ce în ce mai accentuat.

La nivelul Europei Centrale și de Est, scenariile prezintă o evidentă descreștere a precipitațiilor, îndeosebi în anotimpul de vară, deci un deficit pluviometric care va afecta toate domeniile de activitate, în principal agricultura, populația și ecosistemele. Cele mai vulnerabile specii cultivate vor fi îndeosebi culturile anuale de cerealiere și prășitoare, deficitul de apă din anotimpul de vară, care coincide cu perioada cerințelor maxime de apă, determinând scăderi importante de producție. În acest sens se impune o nouă reorientare în structura culturilor agricole, respectiv varietăți cu o toleranță ridicată față de temperaturile ridicate și stresul hidric generat de lipsa apei. Totodată, se impune adaptarea tehnologiilor agricole la resursa de apă, conservarea apei din sol prin alegerea unui sistem de lucrări minime reprezentând o nouă tendință de reorientare a cerințelor privind calitatea și conservarea resurselor de sol și apă. De asemenea, descreșterea resurselor de apă cu 10-30%, în special în zonele deficitare, va accentua consecințele lipsei de apă, efectele fiind amplificate de poluare și tehnologii necorespunzătoare.

La nivel global, la latitudini mari se va înregistra creșterea suprafețelor favorabile pentru agricultură, prin reducerea suprafețelor de teren înghețat (a permafrostului), de exemplu în Siberia. La latitudini mai mici, de exemplu în Africa, schimbările climatice vor avea efecte dramatice, contribuind la acentuarea fenomenului de aridizare conducând la extinderea deșertului Sahara, în detrimentul zonelor agricole.

De asemenea, ca urmare a ridicării nivelului mărilor, țări cum ar fi India, Bangladesh și Vietnam vor pierde o mare parte din terenurile agricole. Astfel, la nivel global, cele mai afectate vor fi regiunile tropicale și subtropicale, datorită aridizării, a reducerii cantității de apă disponibilă pentru agricultură și a diversificării insectelor dăunătoare culturilor. Privitor la schimbările climatice și efectele asupra diferitelor specii de plante cultivate, acestea sunt destul de dificil de apreciat. Totuși, cercetările recente, estimează că la latitudini mai mici producția de cereale va scădea (datorită fenomenului de aridizare), în timp ce la latitudini mai mari, producția va b#%l!^+a?crește ca urmare a încălzirii climei. Atât perioada de recoltă, cât și perioadele care corespund diferitelor stadii de dezvoltare a plantelor de cultură (încolțire, înflorire, fructificare, coacerea fructelor și a semințelor), se vor schimba. Astfel, perioada de coacere a recoltelor se va reduce.

”Seceta meteorologică este un fenomen de risc pentru agricultură și se caracterizează prin scăderea precipitațiilor sub nivelurile normale.” În condițiile unei perioade lungi fără precipitații și a unei umezeli relativ scăzute a aerului se produce seceta atmosferică. Totodată, lipsa îndelungată a precipitațiilor determină scăderea semnificativă a rezervelor de apă din sol și se instalează seceta pedologică. Asocierea celor două tipuri de secetă determină apariția secetei agricole, ce duce la compromiterea parțială/totală a culturilor agricole.

Efectele complexe ale schimbărilor climatice asupra agriculturii fundamentează necesitatea procesului decizional privind reducerea riscurilor în vederea menținerii standardelor adecvate ale recoltelor și a favoriza agricultura durabilă. Astfel, ”variabilitatea și schimbările climatice trebuie abordate prin prisma activităților agricole zilnice, cu ajutorul strategiilor de atenuare și a măsurilor de adaptare”.

CAPITOLUL II. IMPACTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ASUPRA AGRICULTURII ÎN CÂMPIA ROMÂNĂ

2.1 Fenomene climatice de risc în Câmpia Română

În cele mai multe dintre procesele care duc la modelarea reliefului, a problemelor legate de combaterea eroziunii și ameliorarea terenurilor degradate, a utilizării teritoriului, a desfășurării diferitelor activități antropice se constată prezența influențelor climatice.

Câmpia Română este poziționată în sudul țării având ca limite la nord Podișul Moldovei, Subcarpații Curburii, Podișul Getic, la est Lunca Dunării, în sud Lunca Dunării și la vest Lunca Dunării. S-a format prin acumularea sedimentelor carpatice în Lacul Getic care s-a retras spre est. Este alcătuită din roci sedimentare: pietrișuri, loess, nisip – în Câmpia Bărăganului și sudul Câmpiei Olteniei. Altitudinea medie este de 100m. Altitudinea maximă atinsă este de 300 m în Câmpia Piteștilor și altitudinea minimă este de 6m în Câmpia Siretului Inferior. Câmpia s-a dezvoltat pe nisip (dune de nisip) și pe loess (crovuri). Este inclinată de la nord spre sud și de la vest spre est.

Figura nr. 2.1. Câmpia Română

Câmpia Română se caracterizează printr-o climă temperat continentală cu un pronunțat caracter de excesivitate. Contrastele climatice sunt evidențiate de amplitudinea termică mare, numărul mare de zile tropicale și geroase, lungile perioade de secetă, dar și b#%l!^+a?cele mai violente ploi torențiale, toate determinate de poziția regiunii la locul de interferență a maselor de aer cu caracteristici diferite.

Temperatura medie este de 10-110C în Nord și peste 110C în Sud. Temperatura maximă în iulie: 20-230C în Nord și peste 230C în Sud. Temperatura minimă în ianuarie: -3-00C în Nord si -6–30C în Sud. Precipitațiile medii anuale sunt de 500-700mm/an și 400-500mm/an în est, în Câmpia Bărăganului și sudul Câmpiei Olteniei. Vânturile prezente în zonă sunt crivățul și austrul. Asistăm la influențe climatice submediteraneene în vest, de tranziție în centru și de ariditate în est. Temperatura maximă absolută înregistrată a fost de  +44,50C la Ion Sion lângă Brăila.

Vegetația Câmpiei Române este structurată astfel:

– zona stepei în Est;

– zona silvostepei în Sud și Est;

– zona de pădure: etajul stejarului fufos (cer și gârniță) în sectorul central;

– vegetație azonală în SV.

Rețeaua hidrografică a Câmpiei Române poartă amprenta climatului temperat-continental și a reliefului alcătuit din câmpuri relativ netede în cuprinsul cărora sunt schițate văi largi și depresiuni închise în care se găsesc lacuri temporare sau permanente.

Printre acestea, un rol deosebit îl au masele de aer continental, arctic și polar, și cel maritim, de origine oceanică și mediteraneană: b#%l!^+a?

a. Radiația solară are în Câmpia Română valori ridicate, de 125 kcal/cmp/an, legată de durata de strălucire a soarelui care înregistrează un număr de 2.200 h/an (doar 75 de zile dintr-un an fără soare).

b. Temperatura aerului se caracterizează prin medii anuale cuprinse între 10,3 ºC și 10,5ºC, însă în estul câmpiei valorile sunt mai ridicate ca urmare a influenței Dunării.

Astăzi, schimbările climatice la nivel global, puse în legătură cu amplificarea
poluării, defrișările sau cu schimbările de peisaj, au determinat o amplificare a procesului de uscăciune. Ca urmare, unele zone cu secetă endemică tind să fie afectate de aridizare (adâncirea nivelului freatic) și chiar de deșertificare (dispariția covorului vegetal și degradarea solului). Aceste fenomene naturale distructive, cu un efect direct, în special asupra resurselor de hrană și de apă, pot altera calitatea vieții populației, generând crize financiare, la început la nivel de familie, de comunitate, apoi, prin extindere, la nivel național.

În țara noastră, teritoriul cu risc ridicat de secetă, însoțită, în unele cazuri de aridizare și de deșertificare, cuprinde suprafețe mari din Câmpia Română, Dobrogea și parțial în Câmpia de Vest. 

Ultimele patru decenii ale secolului al XX-lea au adus și cei mai secetoși ani din istoria măsurătorilor în special în sudul Câmpiei Române și în Bărăgan. Aceste zone pot fi b#%l!^+a?încadrate în categoria arealelor fragile, care se confruntă cu probleme economice, sociale și de mediu, induse, în bună măsură și de seceta excesivă și prelungită. (Tabelul nr.2.1)

De asemenea, conform datelor statistice se poate afirma că o altă zonă a Câmpiei Române, județul Dolj, este "polul secetei" din România.

Tabelul nr.2.1 Cei mai secetoși ani din România din ultimele patru decenii

ale secolului al XX-lea în sudul Câmpiei Române și Bărăgan*

*Conform SPI, care are, în caz de secetă, următoarele semnificații:

între –1,0 și –1,49 – uscăciune moderată;

între –1,5 și –1,99 – uscăciune severă;

≥ –2,0 – uscăciune extremă.

Sursa: Dumitru Chiriac, Anton Geicu, Cristina Humă și Ana Bleahu, Efecte socio economice ale secetei asupra calității vieții comunităților umane din România, Revista calitatea vieții, Nr. CV-3-4-05/8, 2005.

Cazul cel mai tipic de deșertificare (aridizare) îl prezintă sudul Olteniei, unde, după anul 1989 s-au defrișat mari suprafețe de salcâm care pe vremuri fixa nisipurile prezente aici. Ulterior, observațiile meteorologice au arătat o creștere a temperaturii aerului și b#%l!^+a?solului în intervalul mai-august, care se suprapune peste deficitul de precipitații ce caracterizează acest interval, favorizând astfel deșertificarea. Fenomenul caracterizează întreaga Câmpie Română.

În această zonă, în 1989 erau peste 1 milion de hectare irigate, din cele mai moderne sisteme. Tragedia agriculturii românești s-a întâmplat modului în care guvernații au lăsat de izbeliște sistemele de irigații. În județele Brăila, Călarași și Ialomița erau aproape un milion de hectare la irigat. Existau 2.000 de km de canale de irigații. Toate acestea s-au dus pe apa sâmbetei. Dalele canalelor au fost luate și folosite pentru asfaltare curților. Unii specialiști trag un semnal de alarmă spunând că fără sisteme de irigații, fără punerea în functiune a aducerii apei pe canale și de aici agricultorii să poata iriga, Băraganul se va transforma într-un deșert.

În concluzie, se poate spune ca degradarea solului, seceta și deșertificarea sunt aspecte greu de separat, datorită interdependenței dintre ele la apariție, manifestare și prin consecințele pe termen scurt și/sau lung pe care le au asupra mediului înconjurător și asupra dezvoltării comunităților umane. În România, aceste fenomene sunt asociate cu specificul climatic complex, schimbările climatice (apariția secetei puternice din ultimele decenii) și degradarea solului datorită unor practici necorespunzătoare de utilizare a terenului și de management a resurselor naturale

2.2 Evoluția producției de grâu și de porumb în Câmpia Română b#%l!^+a?

În România, nonperformanța producției agricole anuale este însă generată, în primul rând, de dependența încă (prea) ridicată de condițiile meteorologice anuale (meteo-dependența producției agricole) deoarece sistemele de irigații sunt, în mare parte, degradate și nefuncționale, echiparea precară a fermelor cu instalații de irigare și costul ridicat al apei pentru irigat, dar și datorită folosirii unor tehnologii agricole învechite, cu consum redus din categoria inputurilor care susțin performanța (îngrășăminte, substanțe de protecția culturilor) și cu echipamente tehnice depășite din punct de vedere al consumului de energie și al productivității. Seceta, cu frecvența din ce în ce mai mare, afectează producția agricolă mai cu seamă în Câmpia Română, Dobrogea și Moldova, zone unde se găsesc și cele mai întinse sisteme de irigații, construite în perioada 1960–1990, dar nefuncționale sau neutilizate de circa 20 de ani.

În Câmpia Română, referitor la soluri, ponderea o deține cernoziomurile, care au cele mai bune caracteristici pentru agricultură. Rezultatele foarte bune dau pe aceste soluri, toate culturile de câmp: grâu, porumb, orz, secară, floarea soarelui, soia, dar și plante medicinale.

În ultima perioadă a avut loc o puternică fragmentare a terenurilor și de aici chiar b#%l!^+a?a suprafețelor cultivate. De asemenea, a avut loc și o conversie a culturilor (de la dominant grâu cu porumb spre cele mai rentabile economic – floarea soarelui, legume etc.). În paralel cu acest fenomen asistăm și la o concentrare a marilor loturi de teren realizată de mari fermieri români sau străini.

La nivel național, pe categorii de culturi, producția cerealieră se prezintă în felul următor:

Figura nr. 2.2. Evoluția producției cerealiere pe categorii

Sursa: Eurostat

În grafic se observă o tendință mai degrabă haotică a evoluției producției cerealiere.

Anul 2013 comparativ cu anul 2012 în ceea ce privește cerealele pentru boabe ne oferă următoarele date:

Suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2013 reprezintă 47,1% din suprafața cultivată cu b#%l!^+a?cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 39,0%.

Producția de cereale pentru boabe a crescut cu 63,9% față de anul precedent, datorită creșterii randamentelor la hectar (producția medie la hectar), astfel: porumb boabe (de 2 ori), orz și orzoaică (+39,8%), grâu (+31,2%), ovăz (+16,6%).

Anul 2014 comparativ cu anul 2013 în ceea ce privește cerealele pentru boabe ne oferă următoarele date:

Suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2014 reprezintă 45,9% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 39,0%.

Producția de cereale pentru boabe a crescut cu 3,4% față de anul precedent, datorită creșterii randamentelor la hectar (producția medie la hectar), astfel: porumb boabe (+7,2%), orz și orzoaică (+6,3%), grâu (+3,8%), ovăz (+1,5%).

În istorie, Câmpia Română a fost mereu o stepă aridă și bătută de vânturi. De aici îi vine și numele. În cumană, bărăgan înseamnă vijelios. Cam de pe la 1900, românii s-au gândit că Bărăganul ar avea nevoie cel puțin de liziere pentru a mai îmbunătății condițiile. Și s-au realizat liziere. Ariditatea s-a mai stopat, vânturile s-au mai liniștit. Prin anii ’70 s-au făcut irigații și comuniștii s-au gândit că nu mai este nevoie de liziere. Pe pământul ocupat de ele mai bine se cultivau cereale. Și s-au tăiat lizierele. Dar s-a irigat fără control, s-a folosit apă în exces și în multe zone a crescut nivelul pânzei freatice. Au început să apară inundații, au început să apară băltiri și atunci au zis că este nevoie de canale de desecare și s-au umplut câmpurile cu ele. După Revoluția din 1989 s-a distrus sistemul de irigații, azi nu mai există. Cu ce-am rămas după 100 de ani? Cu canalele de desecare. S-a muncit mult ca să i se facă Câmpiei Române cel mai mare rău posibil. S-a umplut câmpia cu canale de desecare care nu doar că sunt inutile, dar îi fac și rău. Ele coboară nivelul pânzei freatice și mai jos. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Cu toate acestea, potrivit datelor provizorii referitoare la producția agricolă vegetală la principalele culturi în 2014, publicate de Institutul Național de Statistică, România s-a clasat pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește suprafața cultivată cu porumb, însă din punct de vedere al producției țara a ocupat locul doi după Franța. La grâu, România s-a situat pe locul cinci în Uniunea Europeană atât din punct de vedere al suprafeței cultivate, cât și al producției obținute.

2.3 Impactul secetei asupra culturilor de grâu și de porumb

România dispune de soluri de bună calitate – în special în zonele de câmpie, însă fenomene ca eroziunea solului, seceta, balanța negativă a apei în sol sau gleizarea, salinizarea, acidifierea sau alcalinizarea și compactarea afectează foarte mult fertilitatea acestora.

În țara noastră, fenomenele de aridizare și desertificare s-au declanșat în principal datorită secetei, precum și efectelor produse de încălzirea climei, respectiv reducerea semnificativă a cantităților de precipitații sau lipsa acestora pe o perioadă lungă de timp. La acestea se adaugă și o serie de factori de natură antropică cum ar fi: defrișarea pădurilor, distrugerea perdelelor forestiere de protecție, lucrări agricole necorespunzătoare b#%l!^+a?care pot genera reducerea capacității de absorție a apei de către sol, eroziunea versanților și colmatarea albiilor de râu, precum și nefuncționalitatea sistemelor de irigații din zonele cu risc mare la secetă. Altfel spus, schimbările climatice produse la nivel global și regional, asociate cu amplificarea poluării, defrișările sau schimbările de peisaj, au determinat o accentuare a procesului de uscăciune. Ca urmare, unele zone cu risc ridicat la secetă tind să fie afectate de aridizare și chiar de deșertificare, aceasta însemnând de fapt dispariția covorului vegetal și implicit degradarea solului. Datele statistice arată faptul că, în țara noastră, din cele aproximativ 14.7 milioane ha teren agricol (din care 9.4 milioane ha teren arabil), solurile sunt afectate de secetă pe perioade lungi și în ani consecutivi pe o suprafața de cca. 7 milioane ha din suprafața agricolă (48% din total). În România, teritoriul cu risc ridicat de seceta pedologica excesivă și prelungită, cu o tendință crescută de aridizare și chiar deșertificare, cuprinde areale extinse din sudul Olteniei, Munteniei și Moldovei, Câmpia Română și Dobrogea.

Seceta reprezintă acel deficit important de umiditate al unui mediu natural în raport cu disponibilitățile sale mijlocii, pe o suprafață întinsă și pe o perioadă suficient de îndelungată pentru a afecta economia regiunii respective.

Impactul schimbărilor climatice în acest sens presupune:

diminuarea cantitativă a cursurilor de apă de suprafață;

adâncirea pânzelor de apă freatică;

epuizarea acviferelor profunde. b#%l!^+a?

În România, prin ponderea mare a producției agricole vegetale (62,8%), în ansamblul producției obținute în sectorul agricol seceta produce grave neajunsuri. În ceea ce privește profilul producției vegetale, acesta este dat de cultura cerealelor, dominată de grâu și porumb, care au o veche tradiție în țara noastră.

Pe parcursul ultimului deceniu, secetele s-au produs frecvent, având un impact negativ tocmai asupra producției agricole, în special pentru grâu și porumb.

Făcând parte din arealul zonelor semiaride, secetele din Câmpia Română sunt fenomene frecvente, cu cicluri pe ani secetoși, încât se impun o serie de măsuri hidroameliorative. În alte situații, ploile se suprapun cu momentul topirii zăpezilor provocând eroziunea în suprafață a solului, inundații păgubitoare ce afectează așezările omenești, căile de comunicație, terenurile agricole.

Seceta este un fenomen complex și se caracterizează printr-o umiditate insuficientă a aerului și solului și prin creșterea evapotranspirației. În aceste condiții are loc un dezechilibru între procesul de absorbție a apei din sol și pierderea ei prin transpirația plantelor, ceea ce duce la ofilirea acestora. Dacă la acestea se adaugă vânturi foarte calde și uscate, dezechilibrul între cele două procese (absorbția și transpirația) devine și mai accentuat situație în care ofilirea plantelor devine ireversibilă.

Seceta din primăvară afectează negativ primele faze de vegetatie ale culturilor. în timpul verii, umiditatea scăzută din sol influențează dezvoltarea sistemului radicular, conducând la o slabă înrădăcinare a plantelor. Insuficienta aprovizionare cu apă a solului în perioada de formare a primordiilor florale determină micșorarea numărului de boabe. Seceta solului din timpul perioadei de înflorire determină sterilitatea totală sau parțială a spicelor.

Seceta din toamnă prezintă importanță deosebită pentru cerealele de toamnă, aflate în primele faze de vegetație. Procesul de încolțite și răsărire pot fi întârziate sau stagnate b#%l!^+a?de uscarea stratului superficial de sol. Acest fapt determină o insuficientă dezvoltare a plantelor, la intrarea în iarnă și o slabă rezistență la ger a acestora.

Grâul de toamnă și porumbul manifestă cerințele cele mai mari față de umiditate în perioada critică de vegetație (înspicare, înflorire, umplerea bobului pentru grâul de toamnă și înflorire, fecundare, umplerea bobului pentru porumb), necesitând o umiditate ridicată în sol (peste 65% din capacitatea de apă utilă a solului – CAU) și o umiditate relativă a aerului cuprinsă între 60-80%, în condițiile unor temperaturi ale aerului moderate (16-20°C) pentru grâu și respectiv 20-28°C pentru porumb.

Temperatura are un rol important în mobilitatea sărurilor minerale, astfel în perioadele de secetă însoțită de temperaturi ridicate, sărurile de potasiu și sodiu se acumulează în straturile superficiale ale solului și în plantă. Acest fapt duce la mărirea rezistenței insectelor dăunătoare în lunile cu temperaturi sub 00 C.

La grâu, perioada critică față de umiditate (de la înflorire la maturitatea în ceară) are durata de 25 – 35 zile și corespunde din punct de vedere calendaristic cu a doua jumătate a lunii mai și primele decade ale lunii iunie, cu mici decalaje în funcție de mersul vremii. În anii secetoși în perioada de înflorire, formarea și umplerea boabelor este afectată producția, dar și calitatea recoltei. Timpul secetos la sfârșitul perioadei de vegetație a grâului asigură maturarea boabelor și permite desfășurarea campaniei de recoltare în condiții bune.

Porumbul are o rezistență bună la secetă, în mod deosebit în prima parte a perioadei de vegetație, datorită sistemului radicular puternic dezvoltat, coeficientului de transpirație redus (cuprins între 246 și 589) și caracterului xerofitic al părții aeriene (capacitatea de reducere a suprafeței foliare prin uscarea frunzelor bazale și răsucirea limbului foliar). Pentru a germina, boabele de porumb absorb 27-34% apă din greutatea lor la temperatura de 8-10°C. Perioada critică pentru apă este între 10-20 iunie și 10-20 august, respectiv înaintea apariției paniculelor și până la maturitatea în lapte. În această b#%l!^+a?perioadă, solul trebuie să aibă 60 – 80% apă din capacitatea de câmp. În condițiile din b#%l!^+a?țara noastră, producțiile de porumb sunt peste medie atunci când precipitațiile sunt de peste 40 mm în luna mai, 60 mm în iunie, 60 mm în iulie și sub 80 mm în august. Repartizarea optimă a precipitațiilor este următoarea: 60-80 mm în luna mai, 100-120 mm în iunie, 100-120 mm în iulie și 20-60 mm în august. Porumbul găsește cele mai bune condiții de vegetație atunci când precipitațiile anuale sunt de peste 500 mm, precipitațiile căzute între 1 ianuarie și 31 august sunt de peste 350 mm sau precipitațiile căzute între 1 mai și 31 august sunt de peste 250 mm.

Diferențele între cultura porumbului în regim irigat și cultura porumbului în regim neirigat înregistrate la producțiile medii sunt însemnate, la irigat având o producție medie de 10.000 kg, fațã de neirigat, unde producția se reduce la jumãtate.

Omul poate contribui și el la accentuarea efectelor secetei. Una din practicile agricole cu efecte negative este incendierea miriștilor. Local se produce o pierdere accentuată a apei și o degradare a activității biologice a solului.

În ultima vreme, pe fondul secetei, tot mai mulți agricultori sunt interesați de aplicarea unor tehnologii corecte pentru a compensa lipsa apei din sol, motiv pentru care au început să apeleze la consultanți în domeniu. Fermierii trebuie să știe care este momentul optim pentru realizarea semănăturilor, care sunt lucrările premergătoare acestora și la ce adâncime este necesar să fie realizate arăturile pentru a reduce pierderile de apă din sol. b#%l!^+a?

O soluție de luptă împotriva efectelor devastatoare a secetei în Câmpia Română o reprezintă înființarea perdelelor forestiere. Efecte benefice ale perdelelor forestiere de protecție a suprafețelor agricole:

diminuează viteza vânturilor dominante;

sporește umiditatea relativă a aerului;

captează praful și filtrează aerul;

contribuie la păstrarea umidității solului și sporește această rezervă de apă;

crește nivelul de stocare a carbonului (depoluare a atmosferei);

favorizează dezvoltarea unei biodiversități naturale cu rol benefic pentru culturile agricole;

crează un mediu propice creșterii și dezvoltării normale a culturilor agricole;

contribuie la obținerea unor sporuri de recoltă de până la 30% față de culturile lipsite de protecția perdelelor forestiere.

2.4 Scenarii privind producția de grâu și de porumb în condiții de secetă în Câmpia Română

Preocupările privind ameliorarea grâului au început la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea din anul 1958, la numai un an de la înființarea Institutului de Cercetări pentru Cultura Porumbului. Rezultatele remarcabile obținute de institut prin experimentarea hibrizilor de porumb creați în alte țări au determinat, din acest an, inițierea experimentării în rețeaua de stațiuni a unui mare număr de soiuri de grâu provenite din întreaga lume.

Rezultatele obținute în primele cinci decenii de cercetări la Fundulea au creat o bază solidă pentru progrese viitoare în ameliorarea de soiuri de grâu adaptate condițiilor din România.
Materialele de ameliorare, deja obținute, permit speranța unor progrese majore în îmbunătățirea rezistenței la boli și dăunători. Există, de asemenea, premisele unor progrese pentru obiective de ameliorare devenite prioritare ca urmare a fenomenului încălzirii globale sau ca efect al preocupărilor crescânde pentru o alimentație sănătoasă și pentru o agricultură durabilă sau ecologică. Au fost introduse în programul de ameliorare gene cu efect favorabil asupra performanțelor în condiții de stres hidric și termic.

Pe aceeași direcție, agricultura conservativă, care presupune semănatul direct cu reținerea resturilor vegetale pe suprafața solului, reprezintă o oportunitate pentru:

stoparea degradării solului în vederea conservării durabile a resurselor naturale de sol, apă și aer;

creșterea eficienței valorificării apei atât pentru sistemele de cultură în condiții de precipitații naturale, cât și de irigare;

creșterea productivității culturilor prin creșterea eficienței valorificării timpului de lucru și a inputurilor;

evitarea și/sau diminuarea efectelor schimbărilor climatice;

reducerea cheltuielilor de producție ale fermierilor și îmbunătățirea nivelului de trai al acestora.

În cadrul platformei experimentale de lungă durată pentru activități multidisciplinare se va urmări: și compararea efectului practicii tradiționale cu cele mai bune opțiuni de tehnologii bazate pe agricultura conservativă, pentru rotația culturilor grâu, porumb și soia cultivate în Câmpia Română, în anii afectați de secetă.

Soluțiile recomandate de cercetarea agricolă sunt următoarele:

tehnologii agricole pentru folosirea eficientă a apei (tip dry farming);

reabilitarea sistemelor de irigații și perfecționarea tehnicilor de irigații;

modalități de valorificare a resurselor locale de apă;

crearea de soiuri/hibrizi cu toleranță sporită la secetă;

plantare de perdele de protecție și împăduriri.

În viitor se va urmări în continuare crearea și promovarea soiurilor și hibrizilor cu toleranță ridicată la stresul termohidric:

ameliorarea fotosintezei, creșterea termostabilității membranelor celulare, creșterea duratei de rămânere în stare verde a frunzelor;

optimizarea arhitecturii părții aeriene și a sistemului radicular;

utilizarea formelor sălbatice înrudite cu plantele cultivate, ca donor de gene purtătoare de însușiri ce redau o creștere a toleranței la secetă, temperaturi extreme, boli, precum și la erbicide utilizate în combaterea buruienilor.

Un scenariu plauzibil este adaptarea structurii si succesiunii culturilor la condiții de secetă:

extinderea unor specii cunoscute ca fiind mai rezistente la secetă (culturi alternative: porumb, grâu, sorg, mei, orz, rapiță, năut, fasoliță, iarbă de sudan, plante perene etc.);

alternanța culturilor cu cerințe diferite față de regimul hidric;

succesiuni de culturi în care cerealele de toamnă să urmeze după plante recoltate mai timpuriu, în vară (mazăre, rapiță, in, soia, borceaguri, cereale păioase), în proporție de cel puțin 50%.

schimbarea structurii soiurilor cultivate → creșterea ponderii celor cu perioadă mai scurtă de vegetație.

aplicarea unor metode de înmulțire rapidă a semințelor din soiurile cu toleranță sporită la secetă;

crearea unui cadru legislativ adecvat promovării rapide în practică a noilor soiuri.

Pentru îmbunătățirea producției de grâu și porumb, participarea fermierilor la acțiunile de combatere a secetei sunt și ele vitale. Adoptarea măsurilor specifice de reducere a efectelor fenomenului de secetă este înlesnită de:

acțiuni educative de consultanță destinate conștientizării fermierilor asupra efectelor schimbărilor climatice;

eforturi financiare pentru acces la noi echipamente și pentru asigurarea culturilor;

schimbări de mentalitate, renunțarea la rutină, la viziuni pe termen scurt;

implicarea Guvernului prin susținerea creditării fermelor și asigurării culturilor, precum și recompensarea celor care și-au adaptat practicile la noile condiții;

intensificarea cooperării dintre fermieri, serviciul de consultanță și cercetarea științifică.

Printre soiurile de grâu și porumb rezistente la secetă se regăsesc și următoarele:

Linia Otilia (grâu) este precoce, rezistentã la iernare, cãdere, secetã și arșițã. Are rezistențã bunã la rugina galbenã și făinare. Realizează densitate mare de spice la m² care este una din caraterisricile importante ale potențialului său ridicat de producție. Are calitate bună de morărit și panificație.

Soiul Litera (grâu) este soi precoce, cu capacitate ridicată de producție, rezistent la făinare, rugină brună, și secetã, și cu însușiri de calitate superioare. Este mijlociu rezistent la încolțirea boabelor. Este în curs de multiplicare a seminței și extindere in producție în Sudul si estul României.

F.225-06, hibrid simplu de porumb, semitimpuriu grupa FAO 301 – 400. Realizeazã o producție de calitate foarte bună (proteină 10,1 %, total aminoacizi esențiali 8,98% din care lizină 0,36% și ulei 4,9%). Hibrid tolerant la secetă și arșiță, la tăciunele comun și helminthosporioză, rezistent la cădere și frângere.

F 23-09, hibrid simplu de porumb de precocitate mijlocie, grupa FAO 401 – 500. Realizeazã o producție de calitate foarte bună ( proteină 11,6%, total aminoacizi 9,15% din care lizină 0,31%, ulei 4,3%, amidon 70,6%). Hibrid cu potențial de producție foarte bun, rezistent la secetă și arșiță, la boli și dăunători.

Limitarea efectelor secetei poate fi realizată și prin măsuri agrofitotehnice de acumulare, conservare și valorificare eficentă a apei din precipitații. Dacă avem în vedere faptul că în sistemul actual de agricultură 50-60 % din cantitățile de apă provenite din precipitații în decursul unui an se pierd prin evaporație direct în circuitul global hidrologic, se poate spune că progrese însemnate se pot realiza chiar prin măsurile agrofitotehnice. Creșterea cantităților de apă utilizată de către plante prin transpirație, care se reflectă direct în producție, este unul din mijloacele extrem de eficiente de reducere a efectelor secetei, conservarea solurilor și evitarea deșertificării, și de asigurare a eficienței culturilor agricole în zonele expuse aridizării. Aceasta se poate realiza printr-un sistem de agricultură bazat pe protejarea solului și lucrarea acestuia astfel încât resturile vegetale să rămână la suprafață.

Folosirea rețelei de cercetare și extindere în producție bazată pe agricultura conservativă furnizează o cale mai bună de orientare a cercetării adaptive multidisciplinare în strânsă colaborare cu fermierii pentru identificarea celor mai eficiente și durabile tehnologii de cultură de care fermierii au nevoie.

CAPITOLUL III. STRATEGII DE COMBATERE A SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ASUPRA AGRICULTURII DIN ROMÂNIA

3.1 Monitoringul riscurilor climatice

Monitorizarea calității mediului reprezintă un sistem complex de acumulare a datelor privind calitatea mediului obținute pe baza unor măsurători sistematice de lungă durată, la un ansamblu de parametrii și indicatori, cu acoperire spațio temporară care să asigure posibilitatea controlului poluării.

Monitoringul riscurilor climatice presupune implementarea unui program de monitorizare simplu și eficient, care să necesite un consum diminuat de resurse și cu costuri rezonabile pentru obținerea informațiilor necesare. Se recomandă ca rezultatele programului să fie incluse într-un raport de monitorizare, care trebuie depus anual la unitatea competentă de mediu. O dată la 5 ani se va revizui programul.

Din perspectiva riscurilor climatice la nivelul Câmpiei Române se au în vedere indicatorii propuși pentru monitorizarea efectelor:

– cantități de emisii de poluări în atmosferă;

– numărul de investiții în vederea măririi eficienței energetice;

– numărul de investiții în vederea utilizării resurselor regenerabile de energie.

Acești indicatori se realizează anual.

Calitatea aerului înconjurător în România este permanent monitorizată prin intermediul a 139 stații automate ce fac parte din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) repartizate pe întreg teritoriul țării. Respectând criteriile de clasificare impuse de Uniunea Europeană, în scopul evaluării calității aerului, pe teritoriul României, au fost stabilite, conform prevederilor Anexei nr.2 din Legea nr. 104/2011:

13 aglomerări urbane, dintre care în Câmpia Română: Brăila, București, Craiova, Pitești și Ploiești;

41 zone, identificate la nivel de județ.

Monitorizarea terenurilor afectate de secetă, degradarea terenurilor și deșertificare prin susținerea sistemului național de monitorizare organizat de ANM, ICPA și ICAS și prin dezvoltarea de metodologii și capacități noi cu costuri reduse de monitorizare (prin metode retrologice și statistice, bazate pe imagini satelitare și combinate cu baza de date din sistemul de monitorizare sol-teren, sol-vegetație, agrometeorologic). Produsele sistemului constituie suport pentru luarea deciziilor la nivel regional și național.

Monitorizarea solului se realizează prin prelevarea de probe lunare și/sau bilunare (în lunile când condițiile meteorologice permit, respectiv solul nu este înghețat) și determinarea indicatorilor specifici pentru sol și vegetație.

Graficul nr. 3.1 Utilizarea îngrășămintelor chimice în agricultură

în perioada 1999-2011 (tone substanță activă)

Sursa: Raport privind starea mediului din România în anul 2011, capitolul 4

Calitatea solurilor agricole este afectată de aplicarea fertilizanților chimici. În perioada 1999- 2011 se remarcă o creștere a suprafeței fertilizate de la 3.640.900 ha la 6.893.863 ha. Evoluția utilizării îngrășămintelor chimice în agricultură în această perioadă este prezentată în graficul nr. 3.1. De remarcat faptul că aceste cantități sunt mult mai reduse decât necesarul culturilor, astfel că acestea consumă din rezerva solului, așa cum a rezultat și din datele obținute în cadrul rețelei de monitoring de nivel I.

Atenuarea efectelor emisiilor de gaze cu efect de seră se realizează prin Programul național de îmbunătățire a calității mediului, precum si prin realizarea de spatii verzi în localități, prin creșterea suprafețelor împădurite si extinderea spatiilor verzi în mediul urban. Pentru reducerea efectelor inundațiilor astfel încât comunitățile umane, toți cetățenii, să poată trăi, munci și să-și satisfacă nevoile și aspirațiile într-un mediu fizic și b#%l!^+a?social durabil, managementul riscului la inundații presupune implementarea unor politici, proceduri și practici având ca obiective identificarea, analiza și evaluarea, tratarea, monitorizarea și reevaluarea riscurilor.

3.2 Strategii și acțiuni de atenuare a schimbărilor climatice

Fie că vrem, fie că nu vrem, ne place sau nu ne place, schimbările climatice au loc. Oamenii de știință sunt de acord în proporție covârșitoare că schimbările climatice sunt cauzate de emisiile de gaze cu efect de seră generate de activitățile umane. Aceste emisii care cresc constant sunt, într-adevăr, responsabile pentru creșterea temperaturilor, iar această creștere este de așteptat să continue în următoarele decenii, ajungând la niveluri cuprinse între + 1,4° Celsius și + 5,8° Celsius la nivel global până în 2100 în comparație cu temperaturile din 1990, conform Grupului interguvernamental privind schimbările climatice al Organizației Națiunilor Unite.

Pe baza unei analize a efectelor schimbărilor climatice și a costurilor și avantajelor unei acțiuni în acest domeniu, se consideră că o serie de elemente ar trebui incluse în viitoarea strategie privind schimbările climatice.

O strategie de combatere a schimbărilor climatice reprezintă sinonimul a patru provocări:

– la nivelul riscului climatic însuși și al voinței politice de a-i face față;

– la nivelul participării internaționale la combaterea schimbărilor climatice;

– la nivelul inovării necesare pentru o schimbare a modurilor de producere și de utilizare a energiei;

– la nivelul adaptării țărilor la efectele inevitabile ale schimbărilor climatice.

Orice strategie de combatere a schimbărilor climatice trebuie să includă:

extinderea luptei împotriva schimbărilor climatice la toate țările poluante (cu responsabilități comune, dar diferențiate) și la toate sectoarele implicate (ansamblul modurilor de transport, despădurire etc.);

consolidarea inovării, ceea ce include aplicarea și utilizarea tehnologiilor existente și dezvoltarea unor tehnologii noi (în special prin politici active de sprijin care să profite de înlocuirea normală a echipamentelor);

utilizarea și dezvoltarea instrumentelor bazate pe piață (cum ar fi schema de comercializare a certificatelor de emisii introdusă de UE);

realizarea unor eforturi de prevenire și de corectare pentru adaptarea la schimbările climatice, în funcție de regiunile și de sectoarele economice cele mai afectate.

Aceste elemente s-ar putea concretiza prin următoarele acțiuni:

garantarea aplicării imediate și efective a politicilor convenite pentru a atinge obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 8 % față de nivelul din 1990, așa cum a fost fixat în Protocolul de la Kyoto. Măsurile vizate sunt în special cele identificate în Cartea verde privind securitatea aprovizionării cu energie și în Cartea albă privind politica transporturilor, precum și măsurile de promovare a tehnologiilor fără efecte asupra climei, cum ar fi tehnologiile ecologice;

creșterea gradului de sensibilizare a cetățenilor pentru a-i încuraja să-și schimbe comportamentul, în special prin lansarea unei campanii de sensibilizare la nivel global;

intensificarea și orientarea mai bună a cercetărilor, pe de o parte pentru a aprofunda cunoștințele privind schimbările climatice și impactul acestora la nivel local și global, iar pe de altă parte pentru a elabora strategii de atenuare a acestor schimbări, care să prezinte un bun raport cost-eficiență (în special în sectorul energiei și al transporturilor, dar și în agricultură și industrie), precum și strategii de adaptare la schimbările climatice;

consolidarea cooperării cu țări terțe, pe de o parte, la nivel științific și prin transfer de tehnologii ecologice, și, pe de altă parte, în mod specific cu țări în curs de dezvoltare prin elaborarea de politici de dezvoltare ecologice și prin întărirea capacităților de adaptare a țărilor celor mai vulnerabile.

Beneficiile reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră derivă în principal din prevenirea daunelor provocate de schimbările climatice, cum ar fi creșterea nivelului mărilor și a inundațiilor, scăderea resurselor de apă potabilă, riscurile pentru sănătate, modificarea ecosistemelor, riscurile pentru economiile bazate pe agricultură sau turism, multiplicarea pericolelor de incendiu și de fenomene atmosferice extreme (furtuni, valuri de căldură), creșterea în consecință a costurilor și a cheltuielilor cu asigurarea etc. Totuși, este dificil să se evalueze cu precizie valoarea beneficiilor unei asemenea acțiuni.

Costurile unei acțiuni sunt, de asemenea, dificil de evaluat. Ele ar fi legate în principal de restructurarea sistemelor de transport, precum și de producerea și de utilizarea energiei. De altfel, aceste costuri ar crește semnificativ dacă unele țări mari producătoare de gaze cu efect de seră nu ar lua nicio măsură.

Concret, pentru a preîntâmpina efectele devastatoare care se întrevăd peste 25-30 de ani ca urmare a încălzirii globale se recomandă:

– reducerea emisiilor de CO2, metan și alte gaze poluante, prin măsurile adoptate la nivelul liderilor politici ai statelor lumii, mai ales din țările puternic industrializate;

– scăderea consumurilor de energie bazate pe combustibili fosili și adoptarea formelor de energie convențională (soare, vânt, apă, masă biologică, căldură subterană); b#%l!^+a?

– replantarea pădurilor distruse și protejarea celor existente prin crearea de parcuri naționale, ocrotite prin legi drastice;

– reducerea consumurilor de hârtie și reciclarea deșeurilor celulozice pentru a diminua cantitățile de lemn rezultate prin tăierea pădurilor;

– refacerea amenajărilor pentru irigarea culturilor agricole ca măsuri majore în asigurarea hranei populației;

– regularizarea cursurilor de apă prin lucrări de indiguiri și decolmatări ale rețelelor de canalizare care preiau scurgerile pluviale și accidentale.

3.3 Strategia României privind schimbările climatice

La început de mileniu trei schimbările climatice reprezintă deja o componentă reală a vieții planetei noastre, efectele lor negative fiind resimțite atât în plan economic, cât și social. Constrânși de amploarea acestor fenomene, dar mai ales de pericolele mai mult sau mai puțin vizibile pe care acestea le ascund, liderii lumii au angajat negocieri la nivel mondial, pentru a stabili obligațiile fiecărei țări, în vederea reducerii impactului global al schimbărilor climatice. Și țara noastră s-a implicat în mod responsabil în acest efort internațional. Prin natura activității sale, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice joacă un rol important în îndeplinirea obligațiilor asumate. Concepută ca punct de pornire în această misiune, Strategia Națională privind Schimbările Climatice oferă suportul, viziunea și reperele viitoarelor acțiuni concrete. Conform celor stabilite la nivelul UE, fiecare Stat Membru trebuie să aloce 20% din viitoarele fonduri structurale și de investiții ale UE (FESI 2014 – 2020) proiectelor și acțiunilor cu relevanță climatică, fie că vorbim de sectorul industrial, agricol, urban, silvic sau transporturi.

În toamna anului 2015, Strategia Națională privind Schimbările Climatice va fi extinsă, astfel încât, până în 2050, să acopere un orizont mai larg, păstrînd însă două referențiale majore: 2020 și 2030. Aceasta va deveni un reper pentru „creșterea verde” a României, adică a dezvoltării economice bazate pe emisii reduse de gaze cu efect de seră.

Strategia va fi consolidată în baza unei evaluări macroeconomice, realizată după o modelare de impact sectorială și transsectorială. Aceasta va evalua în detaliu perspectivele, opțiunile, costurile și beneficiile măsurilor ce trebuie aplicate pentru ca România să-și asigure o dezvoltare solidă și sustenabilă pe termen mediu și lung, în condițiile obligațiilor majore de prevenire și combatere a schimbărilor climatice.

În sfîrșit, dar nu în cele din urmă, strategia va fi pusă în practică pe baza unui plan concret, care va include acțiuni, termene, responsabilități specifice pentru fiecare sector și instituție, dar și criterii și indicatori de evaluare a modului în care au fost îndeplinite obiectivele urmărite.

Cele trei obiective se realizează în virtutea unui proiect pe care Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice îl derulează cu Banca Mondială, începând din anul 2013 și până în 2015. Proiectul este cofinanțat din fonduri UE, prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2007 – 2013.

Pentru România, funcționarea mecanismelor dezvoltării durabile este îngreunată de existența unor distorsiuni ale pieței care împiedică punerea în valoare a funcției prețului de revelator de informații dar și de măsură fidelă a raportului tensional cerere-ofertă. George Georgescu pune în evidență trei asemenea distorsiuni:

1. Neincluderea în prețul unor resurse a cheltuielilor cu repararea sau conservarea mediului de unde aceste resurse s-au obținut.

2. Existența unor monopoluri naturale, subvenționate de stat, exact în domeniul resurselor naturale.

3. Țările slab dezvoltate, și România nu face excepție, practică subvenții pentru importul unor bunuri scumpe care provin din țările dezvoltate și care includ, acolo, și costuri de mediu.

Prevenirea și combaterea consecințelor negative ale schimbărilor climatice nu trebuie înțeleasă în sensul reducerii creșterii economice și a standardului de viață, ci mai degrabă ca un instrument absolut necesar de restructurare a modelelor de producție și consum actuale, pe baza creșterii eco-eficienței și a inovării tehnologice. Din acest punct de vedere, România dispune de însemnate rezerve de creștere a eco-eficienței. De exemplu, energointensivitatea PIB în țara noastră este de câteva ori mai mare decât în țările dezvoltate, iar gradul de recuperare a deșeurilor și materialelor refolosibile, de câteva ori mai mic. Evident, pentru reducerea decalajelor de eco-eficiență dintre țara noastră și țările mai dezvoltate este nevoie atât de înlocuirea tehnologiilor vechi și poluante cu unele curate, cât și de o serie de măsuri vizând politicile de mediu și mecanismele pieței, în cadrul unor scheme eficiente ale parteneriatului public-privat.

În ceea ce privește emisiile de GES în România, datele obținute au evidențiat faptul că emisiile totale nete de GES au scăzut cu circa 50% comparativ cu anul de bază b#%l!^+a?1989. Această scădere s-a datorat în principal reducerii producției industriale și restructurării economiei în perioada de tranziție spre o economie de piață. Totodată, și intrarea în funcțiune în 1996 a primului reactor de la Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă a avut un impact semnificativ asupra emisiilor de GES.

Rezultatele cercetărilor întreprinse, ca și ale unor politici de mediu în acest domeniu evidențiază:

necesitatea unei mai bune pregătiri de a combate, reduce sau îndepărta efectele fenomenelor meteo extreme;

îmbunătățirea planificării urbane în sensul creșterii suprafețelor deținute de parcuri și grădini, ca și al utilizării unor materiale de construcții care ajută la menținerea sau crearea unor micro-climate mai răcoroase;

adaptarea folosirii pământului la structuri climatice schimbate (plante rezistente la secetă și ger, sistem de irigații nepoluant, tehnologii de producere a ploilor artificiale și combatere a înghețului, combaterea deșertificării prin împăduriri și alte mijloace care, în unele țări, sunt folosite eficient);

măsuri privind asigurarea unei stări de sănătate corespunzătoare, în condițiile meteo extreme (prevenirea maladiilor legate de temperaturi extreme, de excesul de umiditate);

eficientizarea unor servicii pentru situații deosebite, de urgență și necesitate, vizând adaptarea și modernizarea acestora, prin dotări cu instalații, echipamente, aparate și logistică perfecționate, precum și capacitatea mai mare de prognozare mai verosimilă, pe bază de scenarii, în ceea ce privește riscurile schimbărilor de climă.

Pentru România, schimbările de climă reprezintă o mare provocare, ținând seama de faptul că, de regulă, țările bogate, dezvoltate se pot adapta mai eficient la aceste schimbări, pot face față mai ușor efectelor lor negative, spre deosebire de țările în curs de dezvoltare, care sunt mai vulnerabile și au o capacitate de combatere a sinistrelor și adaptarea mai scăzută. La nivel mondial, se recunoaște faptul că sărăcia constituie unul dintre cei mai puternici factori poluatori și că reducerea acesteia contribuie la însănătoșirea nu doar a mediului economic și social, dar și a celui natural, la generarea unor oportunități deosebite pentru afaceri și dezvoltarea umană.

Diferențele dintre deciziile de adaptare la schimbările de climă și cele de combatere a efectelor acestora vizează eșalonarea în timp a deciziilor politicilor de mediu. Reducerea emisiilor GES la cel mai scăzut cost social constituie o cerință de urgență maximă, în timp ce adaptarea la schimbările de climă care au efecte se va resimți la intervale de 30, 50 și 100 de ani, care permit perioade mai lungi pentru direcționarea dezvoltării unor sectoare și generarea de noi oportunități ale însănătoșirii mediului, eficienței afacerilor și dezvoltării umane.

3.4 Strategii de combatere a efectelor schimbărilor climatice în agricultură

Adaptarea la schimbările climatice devine o necesitate imediată în contextul unei agriculturi expuse la variații drastice, precum micșorarea cantității de precipitații medii anuale, valuri de căldură, secete, furtuni și inundații, iar identificarea celor mai eficiente soluții pentru a combate aceste fenomene pe termen lung devine din ce în ce mai urgentă.

În aprilie 2009, CE a prezentat o Carte albă de stabilire a unui cadru european de acțiune pentru a îmbunătăți rezistența Europei la schimbările climatice, subliniind necesitatea integrării conceptului de adaptare la schimbările climatice în toate politicile comunitare cheie din Europa și cooperarea la toate nivelurile de guvernare. Odată cu acest document, a fost elaborat și raportul „Adaptarea la schimbările climatice: o provocare pentru agricultura europeană și zonele rurale”, care prezintă efectele acestora asupra agriculturii, analizează nevoile de adaptare și oferă direcții pentru acțiunile viitoare. Acest cadru european de acțiune a fost elaborat în vederea îmbunătățirii rezistenței în fața acelor schimbări climatice care au asupra mediului mai multe efecte negative, decât pozitive. Amenințările cu care se confruntă statele membre ale UE sunt variațiile climatice, creșterea concentrației de dioxid de carbon, temperaturile ridicate, fenomenele extreme, care au consecințe directe asupra mediului natural în care se desfășoară activitățile agricole, asupra volumului, calității și stabilității producției de produse alimentare, dar și asupra resurselor de apă și solurilor, provocând degradarea ecosistemelor agricole. De asemenea, vremea uscată și temperaturile ridicate afectează activitățile de creștere a animalelor și au efecte negative asupra sănătății și bunăstării acestora.

Capacitatea de adaptare a agricultorilor la schimbările climatice este determinată de condițiile agro-ecologice actuale și de experiența în abordarea condițiilor schimbătoare, rezistența fiind definită de tipul producției, de dimensiunea exploatației agricole, de diversitatea sistemelor de cultivare și de creștere a animalelor, de prezența unor surse de venit independente de agricultură, de acces la tehnologii, infrastructură și, mai ales, acces la informații legate de tendințe climatice și soluții de adaptare. Comunitățile rurale trebuie să se adapteze la toate aceste schimbări din domeniul agriculturii prin măsuri care presupun atât soluții tehnologice, cât și schimbări politice.

Ceea ce se urmărește prin aceste măsuri de adaptare la schimbările climatice este b#%l!^+a?funcționarea eficientă în ciuda condițiilor dificile și chiar sporirea producției. Există nenumărate soluții de adaptare, printre care se numără soluțiile tehnice, precum protejarea livezilor împotriva daunelor provocate de îngheț, îmbunătățirea sistemelor de ventilație și răcire ale adăposturilor pentru animale, rotația diverselor culturi în vederea luptei împotriva dăunătorilor și bolilor, reducerea pierderilor de apă prin îmbunătățirea practicilor de irigare sau prin reciclarea și stocarea apei, gestionarea eficientă a solurilor prin sporirea reținerii apei pentru a menține umezeala în sol, introducerea unor rase de animale tolerante la căldură și adaptarea regimurilor de hrană a animalelor în condiții de stres provocat de căldură sau implementarea noilor posibilități oferite de biotehnologie.

Pașii esențiali în vederea adaptării la schimbările climatice pot fi evaluarea necesităților și a oportunităților de schimbare a culturilor și soiurilor, sprijinirea cercetării agricole și susținerea producției experimentale, astfel încât să fie selectate și dezvoltate soiurile și culturile cele mai potrivite pentru noile condiții, oferirea de consiliere și informații privind gestionarea exploatațiilor agricole, creșterea investițiilor în infrastructura pentru irigații și în tehnologiile de utilizare a apei sau crearea unor instrumente de gestionare a riscurilor și a crizelor pentru a face față consecințelor economice declanșate de schimbările climatice.

La rândul lor, fermierii pot influența schimbările climatice, prin producerea a două gaze cu efect puternic și anume a metanului, rezultat din digestia animalelor și din gunoiul de grajd depozitat și a oxidului de azot, rezultat în urma folosirii îngrășămintelor cu azot, organice și minerale. Aceste emisii agricole au scăzut în ultimele decenii și vor scădea în viitor datorită modernizării exploatațiilor agricole, prin echipamente și clădiri eficiente din punct de vedere energetic, prin formare și furnizare de servicii de consiliere, prin compensații acordate celor care utilizează deșeurile de origine vegetală și animală pentru producerea de energie, prin plăți de agro-mediu și silvo-mediu.

Pe de altă parte, fermierii sunt sprijiniți prin strategiile și politicile actuale să-și adapteze structurile agricole și metodele de producție. Ei sunt informați cu privire la riscurile existente, dar și cu privire la posibilitatea consilierii și formării profesionale, susținându-se astfel comunitățile rurale și menținându-se peisajele din zonă.

La nivelul strategiilor de mediu și schimbărilor climatice, PNDR are un rol fundamental în refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor care sunt legate de agricultură și silvicultură, prin plăți acordate fermierilor care, voluntar, se angajează în desfășurarea unor operațiuni ce constau în angajamente în materie de agro-mediu și climă. Astfel, PNDR 2014–2020 acordă fermierilor plăți prin intermediul pachetelor de agro-mediu și climă, pentru terenuri agricole cu înaltă valoare naturală, practici agricole tradiționale, pajiști importante pentru păsări, culturi verzi, pentru adaptarea la efectele schimbărilor climatice, pajiști importante pentru fluturi sau terenuri arabile importante.

Printre instrumentele și măsurile PNDR 2014-2020 se numără investițiile în dezvoltarea zonelor forestiere și ameliorarea viabilității pădurilor prin sprijin pentru împădurirea și crearea de suprafețe împădurite și investiții în exploatații agricole pentru dotarea cu tehnologii noi și eficiente de reducere a poluării, în instalații pentru producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile, în introducerea de tehnologii noi și eficiente de reducere a poluării.

Tot la capitolul investiții, acest program are în vedere și investiții pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici nou înființate și existente pentru activități non–agricole în mediul rural.

Un obiectiv important al PNDR 2014–2020 îl constituie modificarea consumului social de energie și, în special, de combustibili, cu impact considerabil asupra cantității de emisii de dioxid de carbon. Programele de implementare vizează reducerea consumului de energie prin modernizarea instalațiilor electrice sau prin izolarea clădirilor, prin producția de bioenergie pentru utilizarea în cadrul exploatațiilor, prin alimentarea cu energie a instalațiilor/infrastructurii de distribuție din resurse regenerabile, folosind biomasa și alte surse de energie regenerabilă, precum energia solară, eoliană, geotermală.

La nivelul politicilor de mediu, PNDR 2014 – 2020 prevede și achiziționarea de mașini și utilaje pentru reducerea eroziunii solului, de instalații pentru tratarea apelor uzate în zona de prelucrare și comercializare, managementul apei, care presupune reciclarea, colectarea și tratarea apei. Prin introducerea de noi tehnologii eficiente de reducere a poluării se urmărește modificarea cantității sau a tipurilor de deșeuri produse sau de poluanți emiși în apă, în sol sau în aer. Printre beneficiile pe care le aduce acest program implementat la nivel național se numără și promovarea practicilor agricole tradiționale, care se bazează pe conservarea resurselor naturale ale solului și a biodiversității.

Cu alte cuvinte, măsurile pe care le promovează atât PAC la nivel european, cât și b#%l!^+a?PNDR 2014- 2020 au în vedere sprijinirea întreprinderilor și a comunităților și grija pentru ecosisteme, îmbunătățirea gestionării durabile a apei și a protecției solului, ca modalități de adaptare la schimbările climatice. În aceeași măsură, PNDR se concentrează pe educarea pe tot parcursul vieții și pe formarea profesională în domeniile agricol și forestier, măsură cu efect direct asupra creșterii nivelului de conștientizare cu privire la efectele schimbărilor climatice, managementul durabil al pădurilor și avantajele practicilor favorabile mediului înconjurător.

Chiar dacă adaptarea este un proces gradual care necesită mult timp, aceasta are beneficii directe pe termen mediu și lung și ajută la menținerea rezistenței și competitivității agriculturii statelor membre ale UE. Factorul cheie îl reprezintă implicarea cât mai multor actori și punerea în aplicare a schimbului de practici, astfel încât cunoștințele și experiențele să fie transmise și implementate în zonele rurale din UE. Prin pregătirea acestora pentru schimbările drastice de climă se va contribui atât la dezvoltarea durabilă, cât și la implicarea sporită a comunităților agricole.

CONCLUZII

Câmpia Română este poziționată la un loc de răscruce a două mari influențe climatice exterioare, continentală din est și oceanică din vest. Climatul ei este unul temperat continental, care se caracterizează prin valori crescute ale bilanțului radiativ și caloric, prin cantități diminuate de precipitații, cu ploi torențiale vara și perioade de secetă în timpul anului, viscole și ger iarna.

Climatul Câmpia Române se comportă similar tendințelor de pe plan global. Schimbarea climatică globală majoră care se produce crează probleme capacității de adaptare a omului (societății) la noile condiții. Efectele sale se manifestă deja prin fenomene meteorologice extreme, tot mai numeroase și mai virulente, răspândite pe întreaga suprafață a planetei (inundații, uragane, secete severe, caniculă ș.a.).

Deși pentru România, inclusiv pentru Câmpia Română, nu s-au facut încă estimări privind pierderile social-economice cauzate de schimbările climatice, există argumente care consideră că tendințele vor fi similare cu cele de pe plan mondial. Este necesară o cercetare aprofundată privind pierderile potențiale pe domenii și grad de risc pentru adoptarea măsurilor de combatere, integrate efortului UE.

Ținând seama de implicațiile social-economice deosebit de grave ale schimbărilor climei, sunt imperios necesare creșterea rolului Ministerului Mediului în îmbuntățirea cooperării intra- și inter- instituționale, ca cerință a asigurării integrării problemelor de mediu, în general, a celor legate de schimbările de climă.

O necesitate stringentă o reprezintă crearea unui institut național de studii strategice de mediu a cărui menire să fie tocmai conștientizarea tuturor factorilor implicați și interesați din România în legătură cu avantajele, punctele slabe, oportunitățile și riscurile pe care le are problematica mediului în România pe termenele scurt, mediu și lung, într-o viziune multidisciplinară, reprezintă o necesitate stringentă.

Cadrul instituțional al protecției mediului în România necesită totodată crearea unui centru național pentru evaluarea tehnologiilor (National Center for Technology Assessment) care, în mod similar cu alte țări dezvoltate, poate funcționa în subordinea Parlamentului României, având ca principal obiectiv elaborarea unor studii de impact și evaluare a tehnologiilor noi și/sau în funcțiune, din punctul de vedere al cerințelor protecției mediului și dezvoltării durabile.

Un alt aspect care ține de mecanismul economic și social al combaterii poluării se referă la necesitatea reformării impozitelor ecologice (eco-taxele) astfel încât prețurile de piață să reflecte într-un “mod mai adecvat” întregul cost al dezechilibrelor economice ca urmare a creșterii producției și consumului.

O altă entitate instituțională care va trebui să aibă impact direct asupra implicațiilor schimbărilor climatice în România este societatea civilă, care se află într-un stadiu incipient de afirmare. Conștientizarea rolului societății civile, în țara noastră, depinde, în ultimă analiză, de implicarea noastră a tuturor într-o problemă atât de importantă și urgentă cum este cea a dezvoltării durabile a României, pe cele trei componente de bază ale sale: economică, socială și ecologică.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

Borlea, Gheorghe Florian, Schimbări climatice note de curs, Timișoara, 2009.

Cămășoiu, Camelia (coordonator), Economia și sfidarea naturii, Editura Economică, București, 1994.

Georgescu, George, Reforma economică și dezvoltarea durabilă, Editura Economică, București, 1995.

Meluț L. C., Dincă V., Mihai Tr., Aspecte privind conceptul de stres, arșiță și secetă la cultura de porumb, Agricultura Transilvană, Nr. 21, Septembrie 2014

Nicolae N. Săulescu, Gheorghe Ittu, Mariana Ittu, Pompiliu Mustățea, Cinci decenii de ameliorare a grâului la Fundulea, AN. I.N.C.D.A. FUNDULEA, VOL. LXXV, 2007, Volum jubiliar.

Nicolescu, Mihai, Schimbările climatice și influența acestora asupra agriculturii, Conferința ”Ferme mici și asociere”, 16-17 octombrie 2014, Craiova.

Palade Aurelian Relu, TEZĂ DE DOCTORAT Cercetări privind variabilitatea rezervelor de umiditate din sol la culturile de grâu și porumb în sudul Câmpiei Române (C. Olteniei, C. Teleormanului, C. Bărăganului), București, 2006.

Povară, Rodica, Climatologie generală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004.

Zăvoianu I., Hidrologie, Ediția a IV-a, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 2006.

Ion-Bordei, Ecaterina; Bojariu, Roxana, Evoluția climei în România și precipitațiile din primăvara și vara anului 2005, Revista 22 din 04.10.2005.

Sălăjan Lidia, Tudorache Nicolae, Oprea Florina, Caracterizare generală a bazinului Tinoasa, acțiuni agro-silviceîn vederea îmbunătățirii condițiilor de scurgere, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Conferința Științifică Anuală 1-3 noiembrie 2011.

*** Cadrul Național Strategic pentru dezvoltarea durabilă a spațiului rural românesc 2014 – 2020 – 2030.

*** Comisia Europeană, Combaterea schimbărilor climatice, Editat de Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2014.

*** CONVENȚIA-CADRU A NAȚIUNILOR UNITE asupra schimbărilor climatice, Articolul 1, adoptată prin Legea nr. 24 din 06/05/1994 pentru ratificarea Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 119 din 12/05/1994.

*** Hotărârea Guvernului nr. 529/2013 și publicat în Monitorul Oficial din Iulie, 2013.

*** MINISTERUL MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE, Strategia națională a României privind schimbările climatice 2013 – 2020.

*** Raport privind starea mediului din România în anul 2011

*** Strategia națională privind reducerea efectelor secetei, prevenirea și combaterea degradării terenurilor și deșertificării, pe termen scurt, mediu și lung (variantă adoptată, cu observații, în ședința CNCSDTD din 15.04.2008).

http://www.amosnews.ro/arhiva/dragos-stan-presedintele-asociatiei-eco-europa-07-06-2006, accesat pe 14.03.2015, ora 16.00.

http://www.incda-fundulea.ro/cercet/regrez/regrez11.pdf, accesat pe 27.02.2015, ora 10.00.

http://www.insse.ro/, accesat pe 20.04.2015, ora 12.00.

http://www.natgeo.ro/dezbateri-globale/mediu/7892-geosemne-marele-dezghet?start=4, accesat pe 17.03.2015, ora 11.00.

http://www.rndr.ro/, Chihaia Anișoara, Schimbările climatice în România și în regiunea Centru, accesat pe 26.04.2015, ora 17.00.

http://www.meteoromania.ro/,Ghid privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, accesat pe 23.04.2015, ora 10.00.

http://www.madr.ro/, Strategia de dezvoltare rurală a României 2014-2020, accesat pe 22.03.2015, ora 14.00.

BIBLIOGRAFIE

Borlea, Gheorghe Florian, Schimbări climatice note de curs, Timișoara, 2009.

Cămășoiu, Camelia (coordonator), Economia și sfidarea naturii, Editura Economică, București, 1994.

Georgescu, George, Reforma economică și dezvoltarea durabilă, Editura Economică, București, 1995.

Meluț L. C., Dincă V., Mihai Tr., Aspecte privind conceptul de stres, arșiță și secetă la cultura de porumb, Agricultura Transilvană, Nr. 21, Septembrie 2014

Nicolae N. Săulescu, Gheorghe Ittu, Mariana Ittu, Pompiliu Mustățea, Cinci decenii de ameliorare a grâului la Fundulea, AN. I.N.C.D.A. FUNDULEA, VOL. LXXV, 2007, Volum jubiliar.

Nicolescu, Mihai, Schimbările climatice și influența acestora asupra agriculturii, Conferința ”Ferme mici și asociere”, 16-17 octombrie 2014, Craiova.

Palade Aurelian Relu, TEZĂ DE DOCTORAT Cercetări privind variabilitatea rezervelor de umiditate din sol la culturile de grâu și porumb în sudul Câmpiei Române (C. Olteniei, C. Teleormanului, C. Bărăganului), București, 2006.

Povară, Rodica, Climatologie generală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004.

Zăvoianu I., Hidrologie, Ediția a IV-a, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 2006.

Ion-Bordei, Ecaterina; Bojariu, Roxana, Evoluția climei în România și precipitațiile din primăvara și vara anului 2005, Revista 22 din 04.10.2005.

Sălăjan Lidia, Tudorache Nicolae, Oprea Florina, Caracterizare generală a bazinului Tinoasa, acțiuni agro-silviceîn vederea îmbunătățirii condițiilor de scurgere, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Conferința Științifică Anuală 1-3 noiembrie 2011.

*** Cadrul Național Strategic pentru dezvoltarea durabilă a spațiului rural românesc 2014 – 2020 – 2030.

*** Comisia Europeană, Combaterea schimbărilor climatice, Editat de Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2014.

*** CONVENȚIA-CADRU A NAȚIUNILOR UNITE asupra schimbărilor climatice, Articolul 1, adoptată prin Legea nr. 24 din 06/05/1994 pentru ratificarea Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 119 din 12/05/1994.

*** Hotărârea Guvernului nr. 529/2013 și publicat în Monitorul Oficial din Iulie, 2013.

*** MINISTERUL MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE, Strategia națională a României privind schimbările climatice 2013 – 2020.

*** Raport privind starea mediului din România în anul 2011

*** Strategia națională privind reducerea efectelor secetei, prevenirea și combaterea degradării terenurilor și deșertificării, pe termen scurt, mediu și lung (variantă adoptată, cu observații, în ședința CNCSDTD din 15.04.2008).

http://www.amosnews.ro/arhiva/dragos-stan-presedintele-asociatiei-eco-europa-07-06-2006, accesat pe 14.03.2015, ora 16.00.

http://www.incda-fundulea.ro/cercet/regrez/regrez11.pdf, accesat pe 27.02.2015, ora 10.00.

http://www.insse.ro/, accesat pe 20.04.2015, ora 12.00.

http://www.natgeo.ro/dezbateri-globale/mediu/7892-geosemne-marele-dezghet?start=4, accesat pe 17.03.2015, ora 11.00.

http://www.rndr.ro/, Chihaia Anișoara, Schimbările climatice în România și în regiunea Centru, accesat pe 26.04.2015, ora 17.00.

http://www.meteoromania.ro/,Ghid privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, accesat pe 23.04.2015, ora 10.00.

http://www.madr.ro/, Strategia de dezvoltare rurală a României 2014-2020, accesat pe 22.03.2015, ora 14.00.