Strategia Uniunii Europene Pentru Delta Dunarii

CUPRINS

CUPRINS

INTRODUCERE

I. ROLUL COMPONENTELOR NATURALE ÎN EVOLUȚIA SPAȚIALĂ ȘI FUNCȚIONALĂ A DELTEI DUNĂRII

1.1. Poziția geografică și limitele

1.2. Relief, suport stabil al așezărilor umane

1.3. Elemnte climatice

1.3.1. Factorii radiativi

1.3.2. Factorii dinamici

1.3.3. Factorii fizico-geografici

1.4. Rețeaua hidrografică

1.4.1. Rețeaua hidrografică principală

1.4.2. Rețeaua hidrografică secundară

1.5. Vegetația, fauna și solurile

1.5.1. Vegetația

1.5.2. Fauna

1.5.3. Solurile

II. POTENȚIALUL FONDULUI DEMOGRAFIC

Pe harta de mai jos zona studiată este evidențiată în culorile galben și verde. Aceasta acoperă arealul Deltei Dunării propriu zise și Zonele Limitrofe.

2.1. Evoluția numerică a populației pe sexe

2.2. Densitatea populației

2.3. Dinamica populației

2.3.1. Bilanțul natural

2.3.2. Mișcarea migratorie

2.4. Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

III. DETERMINĂRI GEOISTORICE ÎN EVOLUȚIA AȘEZĂRILOR

3.1. Denumiri, vechime și atestări documentare

3.1.1. Municipiul Tulcea

3.1.2. Orașul Babadag

3.1.3. Orașul Isaccea

3.1.4. Orașul Măcin

3.1.5. Orașul Sulina

3.1.6. Baia

3.1.7. Beștepe

3.1.8. C. A. Rosetti

3.1.9. Ceamurlia

3.1.10. Ceatalchioi

3.1.11. Chilia Veche

3.1.12. Crișan

3.1.13. Frecăței

3.1.14. Grindu

3.1.15. I.C. Brătianu

3.1.16. Jijila

3.1.17. Juriovca

3.1.18. Luncavița

3.1.19. Mahmudia

3.1.20. Maliuc

3.1.21. Mihai Bravu

3.1.22. Mihail Kogălniceanu

3.1.23. Murighiol

3.1.24. Niculițel

3.1.25. Nufăru

3.1.26. Pardina

3.1.27. Sarichioi

3.1.28. Sfântu Gheorghe

3.1.29. Slava Cercheză

3.1.30. Somova

3.1.31. Smâradan

3.1.32. Văcăreni

3.1.33. Valea Nucarilor

3.2. Istoria minorităților locale

3.2.1. Lipovenii

3.2.2. Ucrainienii

3.3.3. Bulgarii

3.3.4. Turcii

3.3.5. Germanii

3.3. Tipologia morfostructurală și funcțională

3.3.1 Așezările după structură și textură

3.3.2. Gospodăria

3.3.3. Locuința

3.4. Evoluția așezărilor în perioada contemporană

3.4.1. Mutații în structura gospodăriei și locuinței

IV. SISTEMUL SOCIAL-ECONOMIC

4.1. Contextul social

4.1.1. Forța de muncă

4.1.2. Sănătatea

4.1.3. Învățământul

4.1.4. Cultura

4.2. Contextul economic

4.2.1. Agricultură și pescuit

4.2.2. Industrie

4.2.3. Transport

4.2.4. Turism

V. DEZVOLTARE DURABILĂ. STRATEGIA UNIUNII EUROPENE PENTRU AREALUL STUDIAT

5.1. Dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării – o dublă provocare

5.2. Destinatarul serviciilor

5.3. Despre strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării

5.4. Scenariile pentru Delta Dunării 2030

5.5. Coordonarea cu strategiile naționale și regionale

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Lucrarea de față prezintă evoluția Deltei Dunării și a arealului limitrof, din punct de vedere social și economic, al structurilor demografice și al morfologiei, fizionomiei și tipologiei așezărilor.

Am ales această temă datorită policromiei etnice specifică zonei, din dorința de a face cunoscută viața oamenilor deltei și de promovare a zonei, care deține un potențial turistic important pentru România.

În conținutul lucrării am cuprins noțiuni esențiale din cadrul mai multor domenii de studiu, pornind de la cele ale geografiei (geografia fizică, geografia populația, geografia rurală și urbană), dar și altele precum istorie, etnografie, arhitectură.

Prin conținutul ei, încearcă să caracterizeze evoluția socială și economică din cadrul unui teritoriu insuficient dezvoltat luând în considerare potențialul acestuia.

Un element important ce dă culoare structurii arealului dar și lucrării de față este diversitatea etnică și culturală, care îmbogățește relațiile din interiorul sistemului demografic și de habitat rural, evidențiind acele influențe și transferuri care au avut loc de-a lungul timpului.

Lucrarea este structurată pe cinci capitole și anume:

Capitolul I : ROLUL COMPONENTELOR NATURALE ÎN EVOLUȚIA SPAȚIALĂ ȘI FUNCȚIONALĂ A DELTEI DUNĂRII care cuprinde încadrarea fizico-geografica a arealului studiat,caracteristicile reliefului, condițiile climatice, aspecte privind hidrografia și biogeografia arealului.

Capitolul II: POTENȚIALUL FONDULUI DEMOGRAFIC

Acesta cuprinde elemente de evoluție a populației: evoluția numerică pe sexe, densitatea, dinamica cu bilanțul natural și mișcarea migratorie, structura pe grupe de vârste și sexe.

Capitolul III: DETERMINĂRI GEOISTORICE ÎN EVOLUȚIA AȘEZĂRILOR, capitol ce surprinde evoluția istorică a locuirii teritoriul, etapele de populare ale arealului, denumiri și atestări documentare, istoria minorităților locale: lipoveni, ucraineni, bulgari, turci, germani, tipologia morfostructurală și funcțională în funcție de structură, textură și funcții economice și nu în ultimul rând evoluția așezărilor în perioada contemporană

Capitolul IV : SISTEMUL SOCIAL – ECONOMIC, ce se divide în contextul social cu informații privind forța de muncă și sistemele de sănătate, învățământ și cultură și contextul economic ce cuprinde agricultura și pescuitul, industria, transporturile și turismul.

Capitolul V: DEZVOLTARE DURABILĂ. STRATEGIA UNIUNII EUROPENE PENTRU AREALUL STUDIAT, prezintă atât strategii de dezvoltare durabilă din Declarația De Viziune Pentru Regiunea Deltei Dunării (2030), Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2007-2013, cât și beneficiarii proiectului, inițiatorii și colaboratorii. De asemenea evidențiază și o viziune a comisiei proiectului pentru anul 2030 în cadrul arealului studiat.

Preocupările de documentare bibliografică au fost completate cu cercetări în teren, cu identificarea și înregistrarea imagistică și cartografică a elementelor observate.

Pentru verificarea informațiilor s-a apelat la descrierile unor geografi, istoriografi, sociologi, călători, care au trăit și au scris sau relatat despre elementele care fac obiectul ecestei teme. A fost necesară o juxtapunere a elementelor istoriografice cu cele etnografice, culturale, economice și geografice încât să poată fi obținută aceasta sinteză a evoluției arealului.

Prin urmare, acest studiu poate avea un rol util în informarea și documentarea persoanelor interesate de potențialul acestui areal.

I. ROLUL COMPONENTELOR NATURALE ÎN EVOLUȚIA SPAȚIALĂ ȘI FUNCȚIONALĂ A DELTEI DUNĂRII

1.1. Poziția geografică și limitele

Delimitarea spațiului deltaic a constituit dintotdeauna un subiect de controversă între diverși specialiști, incluzând-ui adesea, în mod eronat și sistemul lacustru Razim-Sinoie, datorită asemănării celor două golfuri marine și a particularităților peisagistice ale unității Dranov, la spațiul deltaic cuprins între cele trei brațe ale Dunării. (Fig. 1.1)

În 1985 prof. P. Gâștescu a afirmat, pe baza argumentelor geografice, că Delta Dunării și complexul lagunar Razim-Sinoie sunt două unități distincte. După modul de formare și caracteristicile deținute, cele două unități nu sunt asemănătoare. Actuala deltă, un vechi golf limanic, în care se vărsa Dunărea și complexul lacustru Razim-Sinoie, odinioară un golf lagunar, denumit în antichitate Halmyris, sunt separate de pintenul Dealurilor Tulcei (de la 225m, Dealurile Somovei în vest până la , Dealurile Dunăvățului în est).

Cele două golfuri prezintă dezvoltări diferite. Cel nordic, a evoluat spre o deltă clasică, datorită procesului de depunere a aluviunilor. Golful sudic, datorită rețelei hidrografice slab evidențiată, nu a întâmpinat depuneri de aluviuni semnificative, dar în urma fizionomiei curenților litorali (orientați în general nord-sud), împreună cu acțiunea valurilor, au închis golful prin crearea de cordoane litorale. Spațiul deltaic este limitat la nord de Câmpia Bugeacului din sudul Republicii Moldova și al Ucrainei.

Raportându-se la aceste limite, P. Gaștescu determină următoarele coordonate geografice între care se întinde spațiul deltaic: 44º47'30" (vârful grindului Perișor) și 45º37'30" (malul lacului Sasyk, Ucraina) latitudine nordică, 28º44'25" (Ceatal Chilia) și 29º46' (extremitatea estică a deltei secundare a brațului Chilia din Ucraina) longitudine estică. Între aceste coordonate, distanțele maxime atinse sunt de de la nord la sud și de de la vest la est.

Raportându-ne la spațiul deltaic românesc, extremitatea nordică se află în nord-estul localității Chilia Veche (45º27' latitudine nordică), iar cea estică (29º42'45" longitudine estică), cele patru extremități se situează la distanțe relativ egale, . Conform limitelor specificare, arealul Deltei Dunării prezintă o suprafață de 4152 km², din care 3318 km² (82%) aparțin spațiului românesc. Delta propriu-zisă se desfășoară între brațele Chilia și Sf. Gheorghe pe o suprafață de 2491 km². Astfel, Delta Dunării se clasează pe locul 24 în lume ca întindere, pe primul loc fiind plasată Delta Amazonului cu 100000 km².

Fig. 1.1 Delta Dunării și complexul lagunar Razim-Sinoie (sursă: www.pensiunedelta-sulina.ro)

1.2. Relief, suport stabil al așezărilor umane

Delta Dunării este o unitate cu proprietăți de tranziție între Câmpia Română, fluviul Dunărea și Marea Neagră (raportul dintre Dunăre și Marea Neagră fiind schimbător în timp).

Delta Dunării avansează în mare, la gura de vărsare a brațului Chilia unde se formează o deltă secundară și unde a apărut Insula Sacalin.

Fenomenul de avansare al Deltei în detrimetrul mării se datorează cantităților mari de aluviuni (58,6 milioane tone), aduse anual de către Dunăre. O parte din acestea ajung în mare iar restul se depun în Delta Dunării, și contribuie permanent la formarea acesteia.

Delta Dunării reprezintă o consecință a aluviunilor transportate de fluviul Dunărea sau redepozitate de curentul circular al Mării Negre, care a creat în pleistocen sistemul grinduri conjugate din Delta Dunării (Letea, Caraorman).

După ce acest sistem de bancuri de nisip s-a format și a închis golful inițial, teritoriul Deltei Dunarii a devenit un liman. Apoi, Delta Dunării s-a dezvoltat în strânsă legătură cu cele trei brate, în funcție de existenta lor: Sfantu Gheorghe (cel mai vechi), Sulina și Chilia (cel mai recent).

Înălțimea medie a reliefului Deltei Dunării este și înălțimea maximă este de , în Grindul Letea. 3/4 din suprafața Deltei Dunării este situată la înălțimi pozitive și 1/4 sub nivelul de . Relieful pozitiv reprezintă aproximativ 13% din suprafața Deltei Dunării.

a) Terenurile joase cuprind mlaștini, lacuri (Matita, Obretin, Isac, Merhei etc.), canale (Litcov, Dranov, Dunăvăț), brațe secundare (Tătaru, Cernovca), gârle, ostroave (Tătaru, Cernovca, Babina); sunt terenuri inundabile și parțial, în partea de vest, îndiguite și desecate.

b) Terenurile înalte sunt neinundabile (13 % la cele mai mari ape) și în general grinduri. Există grinduri longitudinale (fluviale), transversale (fluvio-maritime) si continentale. 

Tipuri de grinduri care formează relieful Deltei Dunării:

– Grinduri fluviatile (longitudinale), formate din aluviuni depuse de principalele brațe ale Dunării.

– Grinduri maritime (transversale), formate de curenții circulari ai Mării Negre pe vechiile linii de țărm: Grindul Letea, Grindul Caraorman, Grindul Sărăturile, Grindul Ivancea, Grindul Crasnicol.

– Grinduri continentale, formate din suprafețe de uscat existente anterior Deltei Dunării: Grindul Chilia și Grindul Stipoc.

Grindul Letea are altitudinea maximă din Deltă (13m) și reprezintă o mare acumulare de nisip, dispus în fâșii aproape paralele sub formă unui evantai, cu un relief de dune; pe acest grind se află pădurea Hasmacu Mare-Pădurea Letea, monument al naturii (rezervație de floră. Grindul Caraorman (cu o altitudine maximă de 8m) reprezintă de asemenea o mare acumulare de nisip; grindul Sărăturile, situat la vărsarea brațului Sfântu Gheorghe în mare, formează, pe țărm, cea mai lată plajă din țară.

Grindul Chilia (cu altitudinea de ) este o porțiune a uscatului predeltaic (Câmpia Bugeacului, de la nord) inclusă Deltei datorită formării și evoluției brațului Chilia; este acoperit cu loess. Grindul Stipoc () este multn detrimetrul mării se datorează cantităților mari de aluviuni (58,6 milioane tone), aduse anual de către Dunăre. O parte din acestea ajung în mare iar restul se depun în Delta Dunării, și contribuie permanent la formarea acesteia.

Delta Dunării reprezintă o consecință a aluviunilor transportate de fluviul Dunărea sau redepozitate de curentul circular al Mării Negre, care a creat în pleistocen sistemul grinduri conjugate din Delta Dunării (Letea, Caraorman).

După ce acest sistem de bancuri de nisip s-a format și a închis golful inițial, teritoriul Deltei Dunarii a devenit un liman. Apoi, Delta Dunării s-a dezvoltat în strânsă legătură cu cele trei brate, în funcție de existenta lor: Sfantu Gheorghe (cel mai vechi), Sulina și Chilia (cel mai recent).

Înălțimea medie a reliefului Deltei Dunării este și înălțimea maximă este de , în Grindul Letea. 3/4 din suprafața Deltei Dunării este situată la înălțimi pozitive și 1/4 sub nivelul de . Relieful pozitiv reprezintă aproximativ 13% din suprafața Deltei Dunării.

a) Terenurile joase cuprind mlaștini, lacuri (Matita, Obretin, Isac, Merhei etc.), canale (Litcov, Dranov, Dunăvăț), brațe secundare (Tătaru, Cernovca), gârle, ostroave (Tătaru, Cernovca, Babina); sunt terenuri inundabile și parțial, în partea de vest, îndiguite și desecate.

b) Terenurile înalte sunt neinundabile (13 % la cele mai mari ape) și în general grinduri. Există grinduri longitudinale (fluviale), transversale (fluvio-maritime) si continentale. 

Tipuri de grinduri care formează relieful Deltei Dunării:

– Grinduri fluviatile (longitudinale), formate din aluviuni depuse de principalele brațe ale Dunării.

– Grinduri maritime (transversale), formate de curenții circulari ai Mării Negre pe vechiile linii de țărm: Grindul Letea, Grindul Caraorman, Grindul Sărăturile, Grindul Ivancea, Grindul Crasnicol.

– Grinduri continentale, formate din suprafețe de uscat existente anterior Deltei Dunării: Grindul Chilia și Grindul Stipoc.

Grindul Letea are altitudinea maximă din Deltă (13m) și reprezintă o mare acumulare de nisip, dispus în fâșii aproape paralele sub formă unui evantai, cu un relief de dune; pe acest grind se află pădurea Hasmacu Mare-Pădurea Letea, monument al naturii (rezervație de floră. Grindul Caraorman (cu o altitudine maximă de 8m) reprezintă de asemenea o mare acumulare de nisip; grindul Sărăturile, situat la vărsarea brațului Sfântu Gheorghe în mare, formează, pe țărm, cea mai lată plajă din țară.

Grindul Chilia (cu altitudinea de ) este o porțiune a uscatului predeltaic (Câmpia Bugeacului, de la nord) inclusă Deltei datorită formării și evoluției brațului Chilia; este acoperit cu loess. Grindul Stipoc () este mult erodat (genetic este tot un grind continental).

Grindul Caraorman, are o înălțime maximă de și reprezintă o mare acumulare de nisip.

Grindul Sărăturile este situat la gura de vărsare a Brațului Sf. Gheorghe.

Grindul Stipoc (3m), din punct de vedere genetic este, un grind continental. Solurile predomonante sunt cele aluvionare, de nisip și pe o porține mică (Grindul Chlia), soluri brune.

1.3. Elemnte climatice

Clima zonei este influențată de vecinătatea Dunării, astfel că se înregistrează o climă temperat continentală cu veri fierbinți și precipitații slabe și ierni nu foarte reci dar cu viscole puternice.

Clima din Delta Dunării prezintă o serie de caracteristici spre deosebire de sectoarele din vecinătate:

Factorii genetici ai climei:

Clima Deltei este rezultatul factorilor: radiativi, dinamici și fizico-geografici

1.3.1. Factorii radiativi

Radiația solară este un izvor energetic al proceselor geofizice și biologice.

Chiar dacă în Delta Dunării nu s-au facut în trecut studii cu privire la măsurarea radiațiilor solare, datele obținute de la observatoarele de litoralul Mării Negre arătau că suma anuală a energiei este de 120 respectiv 127Kcal/cm² . Cele mai mari cantități de radiații se înregistrează vara și primăvara circa 70% din suma anuală. Pe litoral zilele senine sunt mai fregvente decât în celelalte regiuni ale țării.

1.3.2. Factorii dinamici

Clima Deltei Dunării se află sub diferite influențe ale sistemelor barice și prezintă variații neperiodice care se manifestă pe tot parcursul anilor. În lunile călduroase acționează Anticiclonul Azoric unde masele de aer subtropical se continentalizează după ce tranversează Europa, iar în sud-estul țării aerul este cald și uscat. Aerul maritim tropical din Marea Mediterană nu provoacă precipitații în Delta Dunării.

În Delta Dunării ploile de vară apar atunci când se întălnesc masele de aer maritim polar din nord-vest cu cel maritim tropical din Marea Mediterană.

Iarna din Delta Dunării este dată de maximul baric continental din nord-estul Europei. Aici iernile sunt mai moderate decât în regiunile cu stepă din împrejur datorită Anticiclonului din nord și nord-vestul Europei, când iarna este aspră, cu viscol și temperaturi minime extreme. Ciclonii mediteraneeni aduc în Dobrogea un aer cal dși umed.

Intervalul de timp în care se deplasează Anticiclonul din nord și nord-vestul Europei spre Deltă este prielnic pentru exloatările de sutf deoarece în acest interval apa balților a lacurilor și a mlaștinilor îngheață și se poate recolta suful și în cele mai dificile sectoare.

Clima Deltei Dunării este dată de cele mai importante siteme barcice: Anticiclonul Azoric și Anticiclonul Siberian. Acțiunea acestor sisteme este atenuată de factorii fizico-geografici ai Deltei.

1.3.3. Factorii fizico-geografici

Factorii fizico-geografici au un rol important în determinarea climei une zone. Acești factori actionează diferit de la o zonă la alta datorită particularităților de relief, vegetație.

În urma înființării de stații și posturi de observație , în Delta Dunării s-a constatat, că topoclimatul prezintă o particularizare evidentă față de alte regiuni.

Specificul climei Deltei Dunării este determinat de două elemente: vecinătatea față de Marea Neagră și de relief, ape și vegetația din regiunea Deltei.

În grindurile nisipoase căldura consu-mată anual prin procesele de evaporare a apeii și de evapotranspirație este de 18-24 Kcal/cm², iar pe suprafața liberă a apelor depășește 50 Kcal/cm² .

Datorită suprafețelor preponderente de apă vara în Delta Dunării aerul are mișcări descendente, iar acest proces determină destrămarea norilor și micșorarea cantităților de precipitații.

Regimul și repartiția temperaturii aerului

Făță de regiunile apropiate Dobrogea și Câmpia Română, temperatura aerului din Deltă are un caracter moderat datorită Mării Negre. În regimul termic din vestul și estul Deltei se observă deosebiri sensibile care este determinată de apropierea față de Marea Neagră.

În perioada 1896-1955 temperatura medie anuală în Deltă a fost de 11˚C. Limitele climei în Delta Dunării variază cu cât ne apropiem de litoral.

Numărul mediu al zilelor cu temperaturi de maxime de 0˚C se înregistrează în Delta Dunării cu un număr de 20-21 zile în timp ce în Delta fluvială numărul zilelor este de 25-26.

Din creșterea moderată a climei Deltei Dunării spre est și sud excepție fac grindurile fluvio-maritime și câmpul de loess Chilia. Acest lucru se datorează suprafețelor relativ mari și caracterelor fizico-geografice diferite. Așadar clima acestor grinduri este asemănătoare cu uscatul din vecinătatea Deltei.

Regimul și repartiția precipitațiilor atmosferice

Delta Dunării face parte din regiunile cu cele mai reduse precipitații de pe teritoriul României. Cantitatea precipitațiilor anuale scade de la vest spre est și de la nord spre sud. În perioada 1896-1957 mediile anuale au fost de 400- în partea fluvială a Deltei.

Stratul de zăpadă din Delta Dunării este redus și are un caracter instabil iar acest lucru favorizează exploatarea stufului.

Delta Dunării este cea mai secetoasă zonă a țării, aici predomină precipitațiile de origine frontală, cele de convecție sunt rare și cu o frecvență în zonele de periferie.

Umezeala aerului

Cu toate că precipitațiile sunt reduse, umezeala aerului din Delta Dunării este ridicată, datorită particularităților fizico-geografice și prepoderența apei față de uscat. Așadar Delta Dunării este regiunea cu cea mai ridicată umezeală a aerului din țară.

Presiunea atmosferică

În ceea ce privește presiunea atmosferică Delta Dunării se situează pe locul 1 în țară.

Regimul și repartiția vânturilor

În Delta Dunării numărul zilelor fără vânt estefoarte redus. În Deltă predomină vânturile de nord, nord-est și nord-vest. Vânturile din sectorul nordic sunt mai puternice acestea având 20m/sec. Acestea se manifestă în timpul lunilor reci, atunci când vânturile din sectorul sudic se manifestă cu deosebire în luncile calde.

Delta Dunării nefiind inconjurată de adăposturi naturale deci prin urmare este complet deschisă și întâlnim mase de aer în special vîntul dominant dinspre nord și nord-est.

Delta înpreună cu regiunile limitrofe constituie o zonă de interferență a vânturilor care vin din diverite direcții direcțiile. Cele mai frecvente sunt vîrtejurile de aer cu praf și nisip .

Considerațiuni topoclimatice

Delta Dunării se prezintă ca fiind un adevărat mozaic de suprafețe acvatice datorită diverșilor factori care acționează asupra climei , cu proprietăți fizice distincte deasupra carora procesele de interacțiune cu aerul se modifică. Atfel putem observa diferențele climei în diferite zone morfo-hidrografice.

Zonele cele mai extinse din Deltă sunt cele fluvio-lacustre. Aici amplitudinile termice sunt mai reduse iar vânturile mai intense, în special pe brațele principale ale fluviului. Aici zonele de umezeală ale aerului sunt foarte ridicate iar din această cauză ceața este un fenomen frecvent. Amplitudinea termică este mai ridicată în pregrindurile asociate și în scatul predeltaic deaorece solurile nisipoase se încălzesc vara până la 55˚C – 70˚C. Aceste condiții prielnice brizelor termice convergente cu o intensitate redusă care se deplasează deasupra grindurilor din zonele fluvio-lacustre.

Pădurile masive de pe câmpurile fluvio-maritime Letea și Caraorman face ca temperatura sa fie vara mai scăzută vara decât pe solurile neacoperite de vegetație arboricolă. Aici umezeala este ai ridicată decât în restul grindurilor iar precipitațiile sunt ridicate. Pădurea constituie și un factor de stabilire a zăpezilor care asigură solului o cantitate de apă mai mare după topire.

Așadar se poate considera că Delta Dunării are unclimat de tip deltaic dunărean. Caracterul secetos al climei este compesat de umiditatea relativă , aceasta favorizând dezvoltarea pășunilor și fânețelor.

Temperatura medie pe anotimpuri indică o valoare de aproximativ iarna și vara, temperatura medie anuală este de iar radiația solară globală medie anuală este de 125 Kcal/cm2, Precipitațiile atmosferice medii anuale ajung la .

Vânturile predominante sunt: crivatul (numit local Ivan), care bate dinspre nord și aduce zăpada și vântul din sud (Mreana), care bate primăvara sau vară și aduce secetă.

1.4. Rețeaua hidrografică

Rețeaua hidrografică a deltei este relativ foarte deasă. Forma generală este dată de o rețea hidrografică principală în jurul căreia se completează precum un păienjeniș rețeaua hidrografică secundară

1.4.1. Rețeaua hidrografică principală

Rețeaua hidrografică principală este reprezentată prin cele patru brațe: Chilia, Tulcea, Sulina, Sfântul Gheorghe și de ramurile fluviale în care se despletesc unele dintre ele, când apele lor curg în albii relativ reduse ca dimensiuni, ce închid ostroave. Pe cursul brațului Chilia se evidențiază două serii de ramificații, ce formează ostroave, ramurile reunindu-se pe distanțe scurte. O a treia serie de ramificații se regăsește în ultimul sector al cursului brațului Chilia, care formează „delta secundară a Chiliei”, acest teritoriu aparținând Ucrainei.

1.4.2. Rețeaua hidrografică secundară

Rețeaua hidrografică secundară este alcătuită din cursurile de apă din deltă, altele decât brațele fluviale și ramurile lor. O caracteristică deosebită a sa constă în reversibilitatea apelor pe care le cuprinde. În perioada de creștere a nivelului apelor, acestea se revarsă peste maluri, viteza lor scăzând pe măsură ce se îndepărtează de albia minoră a fluviului. Când creșterea stopează, se inversează sensul de curgere, apele reîntorcându-se încet la locul inițial, în măsura înălțimii grindurilor fluviatile de pe marginea brațelor desupra cărora se înălțaseră în tipul viiturilor.

Aceste cursuri de apă, ce alcătuiesc rețeaua hidrografică secundară poartă numele de sahale, gârle, canaluri sau rupturi ale țărmului. În funcție de dimensiuni și modul în care au luat naștere acestea pot fi formate natural sau construite.

Sahalele sunt foste brațe fluviale, care cândva au secat iar acum se găsesc colmatate în parte. Astfel sunt cele de la nordul sectorului din amonte al brațului Sulina: Șontea, Lopatna, Iacubova, Păpădia. Sahalele dispun de lățimi și adâncimi mari datorită provenienței lor din brațe fluviale.

Sahalele de dimensiuni reduse, asemenea unor mici cursuri de apă poartă denumirea de gârle. Acestea sunt foarte numeroase.

Canalurile sunt cursurile de apă asupra cărora a intervenit omul. Ele s-au format fie în urma dragării sahalelor și a gârlelor, fie prin săparea de albii noi. Canalurile laterale sunt cele ce fac legătura între brațele Dunării și lacurile din deltă, precum sunt Gorgova, Uzlina și Căzănel. Canalurile interioare se referă la cele prin care comunică lacurile între ele și au un regim hidrologic asemanător lacurilor pe care le unesc.

O altă categorie de canaluri sunt cele colectoare, ele adună apele dintr-o depresiune mare sau din mai multe depresiuni mici, au un sens unic de curgere, o lungime remarcabilă, cu un traseu identic cu cel al brațelor fluviale, cu care se aseamănă din multe privințe. Sensul de curgere corespunde cu linia de cea mai mare pantă a deltei, adică de la vest la est între brațele fluviului și de la nord la sud, în sudul deltei. Astfel sunt canalurile Șontea, Lopatna, Litcov, Dunăvăț, Dranov.

Schimbul de ape între mare și deltă se face prin așa numitele „spărturi” ale litoralului, care sunt defapt rupturi ale țărmului. Acestea se întâlnesc mai des în perioadele de creștere a viiturilor când apele fluviale, datorită volumului foarte mare de apă, împing cu putere în țărm, surpându-l. La retragerea apelor, multe dintre aceste rupturi se astupă.

1.5. Vegetația, fauna și solurile

1.5.1. Vegetația

Delta Dunării se evidențiază din punct de vedere floristic, printr-o diversitate remarcabilă de genuri și specii, specifice zonelor de luncă și deltă.

La realizarea acestei diversități participă toate componentele fizico-geografice specifice Deltei Dunării, în special predominarea suprafețelor acvatice care asigură o umiditate ridicată a aerului și a climei, mai caldă decât în alte regiuni ale țării.

Poziția geografică a Deltei Dunării, în zona de întrepătrundere a provinciilor floristice pontică și mediteraneeană, se datorează caracterului deosebit al vegetației spontane și influențează mozaicul vegetal al regiunii.

După condițiile oferite de mediu, la nivelul Deltei Dunării se pot distinge două categorii de vegetație: vegetație de apă și vegetație de uscat.

Vegetația de apă. Datorită caracteristicilor morfo-hidrografice existente, în Delta Dunării vegetația hidrofilă este predominantă.

Stuful (Phragmites communis), numit și trestie de baltă, este planta cea mai specifică Deltei Dunării, având cea mai mare raspândire și un mediu de dezvoltare prielnic. Crește unitar, în zonele unde inundația de primăvară este lungă și nu permite evoluția altei vegetații, adică la limita bălților și lacurilor și pe mlaștini. În mlaștinile cu un nivel al apei redus sau pe japșe, stuful este acompaniat de alte plante, cum ar fi: papura (Typha latifolia), utilizată de localnici pentru diverse împletituri, pipirig (Soyrpus lacustris), rogoz (Carex stricta), feriga de blată (Dryopteris thelipteris), crinul de baltă (Butomus umbellatus) etc.

Prin împletirea tulpinelor și rădăcinilor rezultate din rizomii stufului ia naștere la marginea bălților, o țesătură deasă, groasă de 0,50-2m, plutitoare, numită plaur sau plavie. (Fig. 1.2)

Fig. 1.2 Plaur pe Canalul Bărbosu (sursă proprie)

În Delta Dunării se regăsesc o diveristate de specii de potamogeton (P.natans), brădișul (Myriophyllum); din categoria plantelor plutitoare ce se regăsesc în lacurile cu scurgere slabă și cu adâncim mari, specifice sunt: nufărul alb (Nuphar alba) (Fig. 1.3), nufăr galben (N. luteum) (FIg. 1.3), castanii sau ciulinii de baltă (Trapa natans) (Fig. 1.4), iarba broaștelor (Hydrocharis morsusranel L.), rizacul (Stratiotes aloides) și altele.

Fig. 1.3 Nuferi albi și galbeni pe Canalul Bărbosu (sursă proprie)

Fig. 1.4 Ciulini de baltă (sursă proprie)

Vegetația de uscat. În ciuda faptului că uscatul se întinde pe o arie mică în Delta Dunării (sub 20%), pe suprafața grindurilor fluviatile și a câmpurilor maritime s-a dezvoltat o vegetație suficient de diversificată, lemnoasă și ierboasă. Vegetația de uscat este reprezentată în special de către păduri, mai ales cele de eseță albă.

Gridurile fluviale sunt acoperite în special de păduri de salcie (Salix alba, S. fragilis), în cadrul cărora se întâlnesc și alte specii de arbori, precum plopul negru (Populus nigra), plopul tremurător (P. tremula), dar și tufărișuri de subarbuști ca sângerul (Cornus sanguinea), porumbarul (Prunus spinosa), cătina (Hippohaë Rhamnoides, Tamarix romosissima), verigarul (Rhamnus cathartica) și altele. Vegetația ierboasă este formată în special din iarba câmpului (Agrostis alba).

Pe câmpurile maritime sunt des întâlnite pădurile amestecate de șleau, vegeția ierboasă de pajiște, de stepă și chiar mlaștină. Cele mai cunoscute sunt pădurile de pe câmpurile maritime Letea și Caraorman. Aici vegetația lemnoasă este alcătuită din plopul alb (populus alba), plopul negru, plopul tremurător, frasinul (Fraxinus holotrioha, F. excelsior, F. oxiycarpa), stejarul pedunculat (Quercus robur), stejarul brumăriu (Q. pendunculiflora), saloia, părul pădureț (Pirus comunis), mărul pădureț (Malus silvestris), ulmul (Ulmus levis, U. foliacea), gârnița (Querous Frainetta), aninul (Alnus glutinosa), teiul (Tilia tomentosa) și altele.

Fig. 1.5 Pădurea Letea (sursă proprie)

Bine reprezentați in vegetația Deltei Dunării sunt și arbuștii, care alcătuiesc un subarboret ce se aseamănă în general cu cel al pădurilor de stejar din câmpie: lemn câinesc (Ligustrum vulgare), porumbar, măceș (Rosa oanina), păducel (Crataegus monogyna), verigar, dracilă (Berberis vulgaris), crușân (Rhamnus frangula) etc. Tufișuri de cătine, fixează dunele de nisip de la marginea pădurii Letea (Fig.1.5). O particularitate a pădurilor din câmpurile fluvio-maritime o reprezintă disoziția lor pe fâșii, în depresiunile dintre dune și pe versanții dunelor. O altă caracteristică a pădurii Letea o reprezintă prezența așa numitelor liane, plante agățătoare, ca de exemplu: Periploca graeca, viță sălbatică (Vitis silvestris), iederă, curpen, hamei.

Numeroase specii caracteristice stepei (Elysmus sabulosus, Sicale silvestre, Cynodon dactylon, Festuca vaginata, Artemisia maritima etc.) alcătuiesc o vegetație ierboasă ce crește pe dunele Deltei fluvio-maritime. Vegetația ierbacee xerofită și sărăcăcioasă se dezvoltă pe adevărate semipustiuri ce se datorează coamelor dunelor și a apei freatice situată la mari adâncimi. Zonele inundabile sunt reprezentate de pășuni foarte bine dezvoltate (ierburi cu multe graminee), reprezentând o importantă bază furajeră pentru creșterea animalelor.

Vegetația halofilă (Fig. 1.6) este specifică solurilor sărăturate ce se regăsesc pe grindurile Deltei fluvio-maritime și se caracterizează prin prezența Salicornia herbacea, Suaeda maritima, Artiplex tatarica, Puccinellia distans etc.

Fig. 1.6 Vegetație halofilă Grindul Letea (sursă proprie)

1.5.2. Fauna

Proprietățile naturale din Delta Dunării determină, ca și în cazul vegetației, o diversitate faunistică, evidențiată printr-un număr mare de specii, dar și de indivizi.

Lumea animală Deltei se regăsește atât pe uscat cât și în mediul acvatic. Majoritatea speciilor sunt importante pentru domeniile economic, științific, muzeologic și vânătoresc. Peștii și păsările reprezintă două categorii de faună foarte bine reprezentate. Peisajul faunistic este completat și de mamifere, reptile sau batracieni.

La nivelul continentului Europa, Delta Dunării reprezintă teritoriul cu cea mai bogată și diversificată faună terestră legată de apă prin modul său de viață, reflectată în special de păsările migratoare.

Fauna ihtiologică. În anotimpurile reci, toamna și iarna, specia de pești dominantă este crapul (Cyprinus carpio), pentru ca pe timpul primăverii și începutul verii să predomine scrumbia de Dunăre (Caspialosa pontica), care vine din mare pentru a-și depune icrele.

Speciile permanente de pești ce se regăsesc în apele Dunării sunt: cega (Acipenser ruthenus), viza (Acipenser glaber), oblețul mare (Alburnus lucidus).

Pe lângă scrumbie alte specii de pești ce pătrund în apele Deltei, chiar departe în amonte sunt: nisetrul (Acipenser guldesnstaedtii), păstruga (A. stellatus), morunul (Hido-huso), păstrăvul de mare (Salmo trutta labrax), rizeavca (Caspialosa caspia normanni).

În afară de peștii permanenți și migratori în apele Deltei se regăsesc și specii de pești semimigratori, care pătrund periodic din brațele Dunării în bălți, unde se hrănesc, cresc și se reproduc. Producția piscicolă este reprezentată foarte bine de aceste specii de pești: văduvița (Leuciscus idus), somnul (Silurus glanis), crapul (Cyprinus carpio), șalăul (Lucioperca lucioperca), plătica (Abramis brama), știuca (Esox lucius), mreana (Barbus flutus), babușca (Leuciscus nitilus), roșioara (Scardinius erithroftalmus), linul (Tinca vulgaris), caracuda (Carassius vulgaris), batca (Blicca byörkna), bibanul (Perca fluviatilis), carasul (Carassius auratus gibelio) etc.

Păsările. Datorită condițiilor permanente și sezoniere favorabile, Delta Dunării înregistrează o mare varietate de specii de păsări de baltă.

Pelicanul (Pelecanus onocretalus, P. crispus) reprezintă o specie rar întâlnită din categoria păsărilor călătoare.

Cormoranul (Phalacrocarax carbo) reprezintă o altă specie comună ihtiofagă ce se regăsește în toată zona de vărsare a Dunării.

Sudul Deltei este cuibărit pe perioada verii în special de lebăda mută (Cygnus olor) în timp ce pe timpul iernii lebăda cântătoare (Cygnus cygnus) se oprește în Deltă pentru hrană și odihnă.

Fig. 1.7 Stol de lebede mute la vărsarea Brațului Sulina în Marea Neagră (sursă proprie)

1.5.3. Solurile

În lucrarea „Harta solurilor din Rezervația Biosferei Deltei Dunării”, din anul 1996, I. Muntenu și colaboratorii precizează principalele tipuri de sol și folosințele lor.

Solurile aluviale

Acestea sunt soluri foarte tinere specifice in general grindurilor din partea fluvială vestică a deltei, ce primesc periodic aluviuni noi. Grindurile au o înălțime favorabilă prentru a fi ușor drenate și aerate, în special în partea superioară a configurației de sol (după inundări, apa freatică coboară la adâncimi de 2-). Estimativ de areale cu soluri aluviale sunt îndiguite și cultivate. În situația unei gestionări corespunzătoare aceste soluri sunt productive pentru o varietate de tipuri de culturi pentru teren uscat, dar, fără irigații producțiile sunt mici din pricina climei uscate.

Culturile specifice sunt orzul, lucerna, floarea soareluri și în mai mică măsură grâul de toamnă.

În ecosistemele naturale, acestui tip de sol îi este specific un grad redus de acoperire cu vegetație, îndeosebi regăsindu-se pe grindurile înalte pajiști mezo-xerofile, iar pe grindurile umede pajiști mezofile. Solurile aluviale, sunt însă favorabile pădurilor de plop.

Limnosolurile

Din categoria limnosolurilor fac parte depozitele lacustre de pe fundul lacurilor. Acestea sunt în mare parte formate din suspensii minerale transportate de apele fluviului și cele care rezultă din procesele chimice și biologice care au loc la nivelul masei de apă și sedimentelor.

Biofuncțiile limnosolurilor în cadrul ecosistemelor acvatice sunt asemănătoare solurilor din cadrul ecosistemelor tereste, cu rol de:

– mediu de dezvoltare și suport pentru vegetația acvatică;

– habitat pentru fauna bentonică;

– inmagazinarea metalelor grele transportate de apele Dunării;

– filtru, servind la protejarea apelor freatice și a lacurilor contra poluării chimice, cu acțiune asupra apei din lacuri, prin producerea carbonului volatil (CH4 – CO2) și emisii de H2S.

Gleisolurile

Aceste soluri constituie principalul component al învelișului de sol, speciic unităților de relief cuprinse între 0 și 0,5 mrMN. Se regăsesc pe depozitele aluviale, dar într-o măsură mai mică și pe cele de loess (Campia Chiliei). În lisa acțiunilor omului de drenare și cultivare, acestea sunt acoperite, în special, cu stufărișuri, păpurișuri și rogozuri.

Psamosolurile și nisipurile

Acestea sunt asociate cu grindurile și dunele de nisip din selta maritimă și din Complexul Lagunar Razim-Sinoie. Psamosolurile au o textură nisipoasă și un profil de sol slab dezvoltat, nivelul general de fertilitate fiind foarte mic, fiind utilizate în general pentru plantații de plop și pășuni. Pe areale restrânse, în curțile caselor și pe lângă sate, sunt cultivate cu secară, porumb, orz, cartofi.

Solonceacurile

Acestea includ toate tipurile de sol, care au limita superioară a orizontului salic în primii de la suprafața solului. Pajisti halofile de calitate scăzută pentru vite acoperă acest tip de soluri. Pentru a beneficia de agricultură este necesar să fie curățate de săruri și drenate artificial. Însă solonceacurile nisipoase, odată drenate, prezintă riscul de eroziune eoliană.

Soluri bălane

Sunt specifice, stepelor cu climat continental uscat și reprezintă singurele soluri zonale din arealul Deltei Dunării. În mare măsură sunt utilizate ca teren arabil de către locuitorii comunei Chilia Veche. Solurile bălane alcalizate fiind folosite ca pășuni. Cele de au fost incluse în fermele piscicole.

Au un nivel de fertilitate moderat datorita conținutului de materie organică relativ redus. Însă principala cauză a obținerii de recolte scăzute este lipsa umidității din sol, fiind necesară irigarea acestuia pentru realizarea unor recoltelor de pe terenurile arabile. Cernoziomurile sunt mai puțin răspândite, acestea regăsindu-se în special în partea sudică a zonei Chilia, unde se sfârșește câmpia de loess. Suprafetele de cernoziouri sunt utilizate în principal la pășunat și o mică parte la fermele piscicole. Salinitatea solului crește odată cu nivelul apei freatice, din cauza vecinătății crescătoriilor de pește care afecteză drenajul natural al zonei.

Histosolurile

Conțin un orizont organic de peste grosime, cu limita superioară în primii de la suprafața solului. Reprezintă un suport important pentru ecosistemele umede: vegetație acvatică, submersă și stufărișuri. Suprafețe amenajate sunt utilizate pentru agricultură.

Antroposolurile și non-solurile

Acestea se caracterizează ca fiind rezultatul activităților oamenilor. Reprezentate în general de grămezi de pământ sau alte materiale rezultate din separarea de canale, pentru desecare în incinte agricole, pentru deschiderea unor căi navigabile (ex. Caraorman și Mila 23) și canalelor pentru îmbunătățirea circulației apei în părțile mai izolate ale deltei. Acest tip de soluri sunt alcătuite mai ales din depozite aluviale, uneori amestecate cu materii organice. Cultura legumelor, pepeni și alte culturi de subzistență se realizează pe suprafețe mici, aproximativ în timp ce suprafețe mai mari, ce s-au înierbat natural sunt utilizate ca pășune.

Fig. 1.8 Harta solurilor în Delta Dunării (sursa: www.info-delta.ro)

II. PotenȚialul fondului demografic

Din punct de vedere administrativ arealul studiat cuprinde următoarele localități asupra cărora am realizat în subcapitolele următoare analize grafice și interpretările acestora din punct de vedere al evoluției numărului populației pe sexe, densități, dinamicii, structurii pe grupe de vârstă și sexe.

Localități:

Municipiul Tulcea

Oraș Babadag

Oraș Isaccea

Oraș Măcin

Oraș Sulina

Baia

Beștepe

C.A. Rosetti

Ceamurlia de Jos

Ceatalchioi

Chilia Veche

Crișan

Frecăței

Grindu

I.C. Brătianu

Jijila

Jurilovca

Luncavița

Mahmudia

Maliuc

Mihai Bravu

Mihail Kogalniceanu

Murighiol

Niculitel

Nufaru

Pardina

Sarichioi

Sfantu Gheorghe

Slava Cercheză

Smârdan

Somova

Văcăreni

Valea Nucarilor

Pe harta de mai jos zona studiată este evidențiată în culorile galben și verde. Aceasta acoperă arealul Deltei Dunării propriu zise și Zonele Limitrofe.

Fig. 2.1. Harta administrativă a arealului studiat (sursa: www.mdrt.ro)

2.1. Evoluția numerică a populației pe sexe

Fig. 2.2. Analiza grafică a evoluției numerice a populației pe sexe pentru intervalul de timp 2005-2006 (sursa: sursă proprie)

Accesul în localitățile Deltei Dunării se face cu mare dificultate, condițiile de trai sunt mult mai precare decât în restul țării, unități sanitare doar în unele localități, unități de învățământ în număr mic, motiv pentru care oamenii aleg să părăsească spațiul deltaic. Acest lucru se poate observa și în analiza celor zece ani de pe teritoriul arealului studiat, care evidențiază o scădere continuă a numărului de locuitori/km². Dacă în anul 2005 se înregistrau aproximativ 105500 femei/km² și 1045000 bărbați/km² pe parcursul perioadei se observă o scădere lentă, astfel că în 2014 s-au înregistrat estimativ 101500 femei/km² și 100200 bărbați/km².

Din analiza făcută se poate vedea că populația feminină este ușor mai numeroasă decât cea masculină.

2.2. Densitatea populației

Repartizarea spațială a populației României este exprimată prin indicatorul simetric al populatiei. Acesta reprezintă raportul dintre numărul populației și unitatea de suprafață. Se expimă de regulă in loc/km². Se poate determina la nivelul oricarei unități geografice atât unități administrativ teritoriale cât și a unor unități fizico-geografice (Carpați, Subcarpați, dealuri, podișuri, câmpii).

În lucrarea de față acest indicator l-am calcultat pentru arealul studiat realizând pe baza valorilor rezultate o analiză grafică.

Această analiză evidențiază în coloane de diferite culori numărul de locuitori (pe axa vericală) pentru fiecare localitate cercetată (pe axa orizontală).

Conform analizei cel mai mare număr de locuitori se înregistrează în Municipiul Tulcea, ușor peste 450 loc/km². Acest lucru este normal raportându-ne la restul arealului deoarece localitatea Tulcea este reședință de județ, are o infrastructură mult mai dezvoltată, deține un spital județean modernizat, cabinete medicale de stat sau private, numeroase unități de învățământ pentru toate categoriile de vârste, societăți comerciale private sau de stat care oferă locuri de muncă, toate aceste dotări favorizând o locuire decentă.

Cea mai mică valoare este înregistrată de localitatea Sfântu Gheorghe cu aproximativ 2 locuitori/km². Acest fenomen se datorează faptului că este o localitate greu accesibilă, transportul de persoane și mărfuri realizându-se doar pe apă și în cazul urgențelor medicale sau a înghețurilor apelor iarna, cu elicopterul. Distanța mare față de municipiul Tulcea constituie un alt motiv al acestei valori foarte redusă. Aproximativ aceeași valoare a fost înregistrată și de localitatea Pardina cauzele fiind aceleași.

După municipiul Tulcea următoarea localitate cu un număr mai mare de locuitori este orașul Sulina, aproximativ 220 loc/km². Ca și în cazul Tulcei, Sulina deține o serie de instituții de învățământ, un spital, cabinete medicale, o infrastructură modernă și alte dotări ce facilitează locuirea teritoriului precum și apropierea față de orașul .

Fig. 2.3. Analiza grafică a densității populației în cadrul arealului studiat pentru anul 2014 (sursa: sursă proprie)

2.3. Dinamica populației

2.3.1. Bilanțul natural

Fig. 2.4. Analiza grafică a bilanțului natural pentru arealul studiat în perioada 2004-2013 (sursă: sursă proprie)

Bilanțul natural reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate. Dacă natalitatea este mai mare decât mortalitatea spunem că se înregistrează spor natural, însă în cazul în care mortalitatea depășește natalitatea înseamnă că este vorba de deficit natural.

Pentru arealul studiat este evident faptul că pe parcursul celor zece ani analizați se înregistrează deficit natural. Se observă că mortalitatea este în creștere în timp ce natalitatea în scădere. Dacă în 2004 mortalitatea depășea natalitatea cu aproximativ două procente în 2013 se poate observa că valoarea s-a dublat. Aceasta a crescut treptat de-a lungul anilor.

Deficitul natural din zonă se poate datora condițiilor de trai precare, care au dus la migrări înafara teritoriului a populației tinere și adulte, astfel au rămas în localități doar bătrânii care nu își părăsesc locuințele și foarte puțini tineri care probabil aleg să facă un număr redus de copii din cauza condițiilor financiare.

Pentru ultimii doi ani analizați se observă o ușoară stagnare a natalității și o scădere nu foarte pronunțată a mortalității. În ultimii ani în Delta Dunării s-au implementat diverse proiecte europene menite să îmbunătățească nivelul de trai ai locuitorilor.

2.3.2. Mișcarea migratorie

Fig. 2.5. Analiza grafică a mișcării migratorie pentru arealul studiat în perioada 2003-2012 (sursă: sursă proprie)

Migrațiile (mobilitatea teritorială) reprezintă o componentă a dinamicii populației ce se referă la totalitatea deplasărilor care au loc în afara localităților de reședință pentru diferite perioade de timp și în diverse scopuri.

În cazul de față se observă că pentru perioada studiată în general numărul de emigranți este mai mare decât cel de imigranți.

Numărul emigranților din perioada 2003-2007 este ușor sub 100 de persoane din anul 2008 începând o creștere lentă, iar în 2010 se observă o intensificare bruscă, numărul de emigranți ajungând de la aproximativ 110 persoane în 2010 la peste 270 în 2012. Acest lucru se datorează condițiilor de trai deficitare din Delta Dunării propriu-zisă și lipsei locurilor de muncă ce se înregistrează în general în arealul Deltei Dunării dar și din cauza valului de disponibilizări făcute în 2009 drept consecință a crizei economice mondiale în care România a intrat din 2008.

Numărul imigrantilor înregistrează o creștere puțin vizibilă la începutul perioadei după care stagnează până în anul 2006 când se observă o creștere importană de aproximativ 75 de imigranți. Nivelul maxim atins a fost de 100 de persoane în 2008, punct din care începe o scădere bruscă ajungând la jumătate în 2009. În ultimii trei ani se observă că numărul emigranților se află în creștere.

2.4. Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

Fig. 2.6. Analiza grafică a populației arealului studiat pe grupe de vârstă și sexe pentru anul 2014 (sursă: sursă proprie)

Grafic structura populației pe grupe de vârstă și sexe se reprezintă prin așa nmumita piramidă a vârstelor. Aceasta se realizează sub forma unei diagrame într-un sistem de coordonate rectangular în care axa verticală arată grupele de vârstă iar axa orizontală numărul populației repartizată pe sexe, masculin si feminin.

Pentru întinerirea demografică piramida vârstelor are formă triunghiulară iar în cazul îmbătrânirii demografice forma piramidei devine romboidală.

În analiza grafică realizată se observă că în arealul vizat pentru anul 2014 se manifestă fenomenul de întinerire demografică datorită formei triunghiulare a acesteia.

Raportul pe sexe al populației se află la un nivel relativ constant, femeile fiind mai numeroase decât bărbații pentru aproape toate grupele de vârstă.

Cel mai mare procent de populație, peste 40% a fost înregistrat de grupele de vârstă între 25 și 44 ani la bărbați și 35-44 și 55-59 ani la femei.

Persoanele cu vârste de 85 de ani și peste prezintă cel mai mic procent de populație, respectiv sub 1%, parte feminină fiind aproape triplă față de cea masculină. Acest fenomen arată că mortalitatea în cazul populației masculine este mai mare față de cea feminină, lucru ce se poate datora condițiilor mai aprige în care lucrează aceștia (pescuit, agricultură ș.a.) și faptului că în multe cazuri femeile stau acasă pentru a avea grijă de copii și gospodărie cât este soțul la muncă.

III. DETERMINĂRI GEOISTORICE ÎN EVOLUȚIA AȘEZĂRILOR

Evoluția gospodăriilor s-a putut închega și supraviețui printr-o mare capacitate de adaptare activă, populația înfruntând factorii de risc (inundații, extensiunea grindurilor de nisip ș.a.) (I. Velcea (2006), Geografie rurală – ediția a IV-a, Editura Universității Lucian Blaga, Sibiu; p. 186).

3.1. Denumiri, vechime și atestări documentare

3.1.1. Municipiul Tulcea

Orașul Tulcea este menționat pentru prima dată în documente în sec.III î. Hr. sub numele de Aegyssus de către Diodor din Sicilia. Deși încă din 1506 Andrei Taranowski menționează numele de „Tulcea” în jurnalul său de călătorie, orașul va fi cunoscut oficial sub acest nume abia în 1595, fiind regăsit pe o hartă întocmită de genovezul Paolo Giorgici.

Fig. 3.1. Intrarea în Municipul Tulcea de pe E87 (sursă: sursă proprie)

3.1.2. Orașul Babadag

Vicus Novus este așezarea menționată într-o inscripție din vremea Imperiului Roman (anul 178) ce ocupă actualul oraș Babadag (în turcă Muntele Tatălui).

În anul 1263 se identifică prima atestare documentară a Babadagului. Manifestări de localitate urbană încep să prindă contur încă din epoca medievală, începutul secolului XV, când Imperiul Otoman cucerește Dobrogea.

3.1.3. Orașul Isaccea

Prima atestare documentară se regăsește într-un document ce datează din anul 1321 al istoricului arab Abul-Feda, care menționează orașul Isaccea sub denumirea Isakgi. Conform opiniilor unora dintre istorici, se consideră că pe actualul teritoriu al orașului s-a aflat așezarea medievală Vicina, întemeiată de genovezi, care a reprezentat un centru suficient de prosper în secolele XII-XIII. Ulterior aveastă așezare a fost dominată de tătari, de Mircea cel Bătrân (domnitor al Țării Românești 1386 – 1418) și în final de turci.

3.1.4. Orașul Măcin

Localitatea Măcin datează încă din secolul III î. Hr. sub numele celtic Arrubium și a fost recunoscută în documentele otomane din secolul XVI ca și comună urbană. Potrivit cercetărilor istorice, Măcinul ar fi avut un rol religios important pentru comunitate și pe teritoriul lui s-ar fi aflat un cult al zeului Jupiter Arrubianus, de la care se pare că își trage numele.

3.1.5. Orașul Sulina

Fig. 3.2. Farul vechi din Sulina (sursă: sursă proprie)

În lucrarea „De Administrando Imperio” Constantin Porfirogenetul menționează prima atestare documentară a localității în anul 950. În lucrarea „Alexiada” Anna Comnena menționează orașul Selinas sau Solina de la gurile fluviului Calonstoma. Pietro Visconti localizează Sulina în cadrul hărților medievale în anul 1327.

Un document din 1469 specifică faptul că „flota turcească se alfa ”, înaintea atacului împotriva Chiliei și Cetății Albe.

De-a lungul vremii așezarea a fost sub stăpânire turcească, austriacă, apoi iar turcească, ca din 1878, odată cu Dobrogea avea să revină țării noastre, în urma Războiului de Independență din 1877. Datorită istoricului tumultos Sulina reprezintă un centru multi-etnic și multi-cultural.

3.1.6. Baia

În trecut a purtat numele de Hamangia. Pe teritoriul satului Baia au fost descoperite în 1953 vestigii din Neolitic, mileniile IV-II î.Hr, care aparțin Culturii Hamangia.

3.1.7. Beștepe

Fig. 3.3. Rezervația Naturală Dealurile Beștepe (sursa: www.infodelta.ro)

În anul 1584, în urma colonizării cu turci și tătari făcute de administrația otomană pe teritoriul Dobrogei, câțiva coloniști au fost așezați în satul Beș-Depe, acest eveniment fiind prima informație referitoare ștepe. Ulterior, pe la 1790, surse istorice arată că ștepe s-au așezat și păstori români din Transilvania, însă populația localității a fost formată întotdeauna din români dobrogeni autohtoni. Datorită situării pe teritoriu neutru stabilit de Rusia și Turcia, în 1830 satul a fost desființat iar locuitorii s-au restras în Tulcea. Un sfert de secol această zonă a fost utilizată de păstorii transilvăneni, care aduceau vitele la păscut datorită pășunilor foarte bogate. În urma războiului din Crimeea, s-au produs schimbări majore în această zonă a Dobrogei. În 1856 s-a început repopularea teritoriului, în urma retrocedării Deltei Dunării și Cotul Dunăvățului Imperiului Otoman prin tratatul de pace de

După Războiul de Independență, în 1878, Beștepe devine comună până în anul 1968, când devine sat aparținător comunei Mahmudia. În 2004 în urma referendumului local are să redevină comună.

3.1.8. C. A. Rosetti

Alte denumiri: Satu Nou, până în 1907

Sat-reședință al comunei omonime, din NE deltei, este situat în partea centralsudică a grindului Letea, într-un sector care poartă chiar numele satului, între localitățile Letea și Sfiștofca.

Conform tradiției orale, fondatorii satului sunt considerați monahul Sebastian și un anume Pocaca, împreună cu alți refugiați din imperiul țarist, prin 1860. În zonă soseau încă de la începutul sec. XIX mocani din Transilvania și Basarabia, numărul lor crescând după 1850, dar mai ales după 1900.

3.1.9. Ceamurlia

Satul are o istorie foarte veche, în arealul său fiind descoperite importante dovezi ale culturii Hamangia, precum și o statuie-menhir, un monument funerar al păstorilor indoeuropeni de la începutul epocii bronzului. Pe la începutul sec. XIX s-au stabilit aici bulgarii, alături de familii de turci și români. Dicționarul lui Lahovari pomenește de o populație de 712 persoane, aproape în totalitate bulgărească. Ca și în alte sate, bulgarii au migrat spre sud, după 1940, fiind înlocuiți de români și aromâni.

Numele este de origine turcească (çamur = nămol) și se traduce prin nămolita sau mlăștinosul, probabil datorită zonei acvatice din apropierea satului.

3.1.10. Ceatalchioi

În vremea ocupației turcești pe teritoriul Ceatalchioiului era o unitate militară, în jurul căreia erau concentrate locuințele localnicilor. După retragerea stăpânirii turcești, atrași de bogăția de pește și de vegetația de pe grinduri favorabilă creșterii animalelor, zona a fost populată de pescari urcaineni.

Devine comună în anul 1947 în urma celui de-al doilea război mondial.

În anul 1970, comuna intră într-un proces de depopulare amplu, în urma inundațiilor catastrofale care au afectat zona. În 1980 s-a început un proces de îndiguire care a eliminat pericolul inundațiilor și a permis practicarea agriculturii pe suprafețe întinse, astfel localitatea începe să fie repopulată de prin anii 1990.

3.1.11. Chilia Veche

Vechimea localității nu poate fi precizată pentru că nu s-au descoperit documente care să ateste cu exactitate data înființării. Conform izvoarelor istorice în urmă cu circa 2500 ani această zonă era populată de o comunitate de negustori greci ce purta numele de Achilea sau Licostomo. Datorită amplasării la intersecția canalului Tătaru cu brațul Chilia a primit numele de Licostomo, adică „gura lupului”, românii botezând-o Achilea, deoarece era o așezare destul de mare. Pe vremea ocupației turcești localitatea purta numele de Eskil-Kale.

3.1.12. Crișan

Primii locuitori ai actualei comune Crișan s-au stabilit ca urmare a săpării canalului actual (brațul Sulina) de la mila 8 la mila 18 în anii 1885-1896.

Prima denumire a acestei așezări, Flămânda, are ca origine felul de viață înapoiat pe care îl aveau locuitorii, care nu numărau mai mult de 25 de familii. Din punct de vedere administrativ acest sat aparținea de comuna Caraorman. Ulterior, în 1926 și-a schimbat denumirea în Carmen-Sylva, iar în anul fost denumită comuna Crișan.

3.1.13. Frecăței

Pe teritoriul actualei comune Frecăței s-au identificat urme de locuire ce datează din epoca geto-dacă. Încă din antichitate părțile nordică și centrală a regiunii Dobrogea au constituit zone intens populate ce ofereau posibilități de legătură între centrele vitale ale regiunii.

În toate hărțile statistice, etnografice și de război din secolul XIX, Frecăței este marcat ca fiind o așezare românească, care făcea parte din cazaua Tulcea cu administrația

3.1.14. Grindu

În 1700 datorită condițiilor fizico-geografice favorabile ia ființă localitatea Grindu. Se presupune că vechea vatră a satului se situa pe Grindul Brăilei, însă datorită inundațiilor foarte dese a fost mutată cu aproximativ un kilometru mai la sud, luând astfel naștere actuala localitate Grindu.

Prima denumire a localității a fost Pisica, acesta fiind dată de locuitorii vremii și care are două ipoteze. Prima se referă la forma meandrată a Dunării, în formă de pisică iar a doua spune că primii locuitori au găsit pe aceste meleaguri foarte multe pisici sălbatice.

3.1.15. I.C. Brătianu

Conform surselor istorice prin anii 1883-1884 au fost aduși pe teritoriul comunei niște argați de către un om pe nume Azacli pentru a îngriji turmele de vite pe care le deținea. Astfel localitatea capătă numele de Azaclău, care în 1907 este schimbată în I.C. Brătianu. Din 1944 își schimbă din nou numele, în 23 August, iar din anul 2000, redenumindu-se I.C. Brătianu.

3.1.16. Jijila

Izvoarele istorice presupun că localitatea a fost întemeiată de tătarii din Crimeia la începuturile secolului al XVIII. În 1817 românii din Basarabia, care din 1812 era sub autoritate țaristă, au imigrat în număr mare obligand-ui pe tătari să părăsească zona.

Prima vatră a satului se situa la sud-vest de cea actuală pe dealul Siliștea și era locuită de familii de oieri ardeleni.

Harta rusească de război întocmită pentru Dobrogea în perioada războiului ruso-turc din anii 1828 – 1829 menționează pentru prima dată localitatea Jijila.

3.1.17. Juriovca

Întemeiată în pragul secolului XIX de către lipoveni, apare pentru prima dată în documentele istorice din anul 1826. Localitatea s-a dezvoltat foarte rapid, devenind până la sfârșitul secolului al XIX-lea un centru important al pescuitului din zona Deltei.

Din punct de vedere etnic lipovenii sunt ruși, iar din punct de vedere confesional sunt ortodocși de rit vechi (staroveri).

Fig. 3.4. Lipoveancă din Jurilovca în costum tradițional (sursă: sursă proprie)

3.1.18. Luncavița

Datorită poziției geografice în lunca Dunării și poalele Munților Măcinului, pe teritoriul actualei localități s-a înregistrat o continuitate a locuirii din cele mai vechi timpuri.

Prima atestare documentară a localității Luncavița se regăsește într-un registru (defter) emis de autoritățile otomane în 1573. Menționări ale localității se fac de asemenea și în defterele din secolele XVI-XVIII și în tapiurile (acte de posesiune) din secolul XIX.

3.1.19. Mahmudia

G. Dănescu descrie Mahmudia ca fiind o așezare foarte veche, din epoca romană, când se numea „Cetatea Crucii” (G. Dănescu (1896), Dicționar geografic, statistic și istoric al județului Tulcea, București, p. 313).

Profesorul Ciocan Ion menționează în “Monografia localității Mahmudia “,faptul că cetatea Salsovia era amintită pe la anul 200 d.H. ca cetate romană. Salsovia era capătul unui important drum roman, care se îndrepta spre Aegyssus și trecea prin castrele de apărare a limitei nordice a imperiului, care se oprea

3.1.20. Maliuc

Localitatea Maliuc a fost înființată în anii '50 ca o colonie pentru stuficultori, de către autoritățile comuniste, pornind astfel prima cruciadă împotriva naturii sălbatice din Deltă. Au fost scoase aluviuni din Dunăre și realizată o insulă la confluența Canalului Crânjala cu Canalul Sulina. Pe arealul insulei s-au construit numeroase imobile, au fost aduse utilaje pentru recoltarea stufului și zeci de ingineri au fost deportați de către autoritățile comuniste constituindu-se astfel prima statiune de cercetare stuficolă de pe teritoriul României.

3.1.21. Mihai Bravu

Prima atestare documentară a localității Mihai Bravu datează din sec. XVI. Izvoarele istorice susțin că în secolul XIX comuna era locuită de români și turci. După 1877 turcii au început să părăsească satul, în locul lor venind familii de români.

3.1.22. Mihail Kogălniceanu

Potrivit surselor istorice, atestări documentare datează încă din secolul I î. Hr., astfel în timpul ocupației romane, localitatea purta numele de Vicus Clementianensis, ulterior la jumătatea secolului XIII, în vremea ocupației otomane s-a numit Kara Murat iar în perioada anilor 1930 avea numele de Ferdinand I. Din 1948 dobândește actualul nume.

3.1.23. Murighiol

, a fost descoperită o necropolă ce ascundea urme de locuire getică (sec. IV î.Hr.), iar dacă ținem cont și de așezarea romană de (sec. II- d.Hr.), putem vorbi de continuitatea locuirii în antichitate. Ruinele cetății Halmyris, din sec. I-IV d.Hr. sunt o altă mărturie în acest sens. De numele acestei cetăți se leagă și sfârșitul tragic al primilor martiri creștini cunoscuți în Dobrogea, preotul Epictet și tânărul său discipol Astion. În jurul anului 290 d.Hr., cei doi propovăduiau noua religie pe aceste meleaguri, căzând victime intoleranței împăratului Dioclețian.

3.1.24. Niculițel

Izvoarele istorice atestă faptul că pe actualul teritoriu al comunei Niculițel locuia la începutul secolului IX î. Hr. o populație getică. Astfel a apărut în jurul anului 341 î. Hr. sub conducerea basileului (împăratului) Mokson o formațiune destul de puternică.

Odinioară pe teritoriul actualei comune se făcea troc între negustorii nord-dunăreni și comercianții care veneau în special din Orient.

3.1.25. Nufăru

Satul Nufăru, are și el o origine antică, denumirea istorică a satului fiind Prislava.

Aceasta este menționată în lucrări istorice ca o localitate prin care a trecut cneazul Svitaslav Igorevici al Kievului (decedat în anul 973) în drumul său spre Bulgaria. Vasile Pârvan arată în lucrarea “Începuturile vieții romane la gurile Dunării” că se aflau clădiri însemnate cu ziduri foarte puternice, de grosime neobișnuită pentru o întăritură trecătoare.

3.1.26. Pardina

În secolul XIX în Delta Dunării au imigrat cetățeni ucraineni care erau întâmpinați de turci cu scopul de a-i folosi contra rușilor cu care se învecinau și de a le lua tributul pentru Poarta Otomană.

La început refugiații ucraineni s-au stabilit răzleț însă în urma dispozițiunilor stăpânirii otomane aceste familii s-au concentrat pe areale restrânse formând sate. Astfel a luat naștere și actuala comună Pardina.

Locuitorii au o poveste aparte despre proveniența numelui localității. Odată un bei turc a venit împreună cu soția sa în plimbare pe meleagurile Deltei. Aceasta și-a uitat umbrela la o salcie la a cărei umbră au poposit. Observând lipsa umbrelei soția beiului a început să strige „partișa, partișa”, adică umbrela, umbrela în limba turcă.

Auzind această întâmplare, locuitorii vremii au dat denumirea locului unde poposiseră beiul și nevasta sa de „Pardin” (în ucraineană umbrelă), iar satului Pardina. Denumirea a fost dată în prima jumătate a secolului XIX.

3.1.27. Sarichioi

Denumirea localității este de origine turcă (sarî – galben; chioi – sat). Datorită materialelor de construcție de pe vremea ocupației turcești când casele erau construite din ceamur iar acoperișurile erau realizate din stuf, în sat culoarea predominantă era galben. Pe defterul din 1575 localitatea este menționată sub numele de Sarî Köy, dar a purtat și numele de Sriovca (nume slavon dat de ruși-lipoveni) până în 1850.

Unele izvoare istorice susțin că rușii-lipoveni au ajuns pe teritoriul actualei comune în secolele XVIII-XIX, alungați fiind din imperiul țarist din cauza persecuțiilor religioase la care erau supuși.

Fig. 3.5. Lipovean din Sarichioi la cules de stuf (sursa: pagina de Facebook – Comunitatea Rusilor Lipoveni din Sarichioi)

3.1.28. Sfântu Gheorghe

Localitatea este menționată sub numele San-Giorgio pe harta genovezului Visconti din anul 1318. În acea perioadă la gruile dunării genovezii făceau comerț cu peștele pescuit din Marea Neagră.

În a doua jumătate a secolului XVIII în urma războaielor ruso-turce care s-au desfășurat , localitatea a fost ruinată economic iar populația decimată sau împrăștiată.

3.1.29. Slava Cercheză

Localitatea își trage denumirea de la populația cercheză ce a trăit odinioară pe meleagurile ei.

După 1868 mici populații de cerchezi s-au refugiat în urma Războiului Ruso-Caucazian pe teritoriul Dobrogei care aparținea Imperiului Otoman la acea perioadă. Șederea lor nu a fost pe o perioadă de timp îndelungată, în 1878 după încorporarea Dobrogei în România au părăsit arealul, așezându-se în alte zone ale Imperiului Otoman.

3.1.30. Somova

Urme de locuire pe actualul teritoriu al Somovei datează încă din epocile getodacă și romană, pentru ca, în epocile ulterioare să fie atestată continuitatea de populare a teritoriului.

Există două legende referitoare la denumirea localității. Una spune că în apele gârlei ce străbate comuna a fost pescuit un somn de dimensiuni mari iar cealaltă că pe teritoriul ei a fost găsit un samovar (ceainic de metal).

3.1.31. Smâradan

Alte denumiri: Ghecet, până în 1910; Smârdanul Nou, între 1910- 1956.

Prin 1870 era locuit de câteva familii de români și turci, fiind un simplu loc de trecere peste Dunăre, așa cum o indică și numele turcesc (Ghecet), care are această semnificație. Așa apare și în dicționarul lui Lahovari, când era semnalată o populație de circa 100 persoane, mai cu seamă pescari, precum și un cablu telefonic care trecea pe sub Dunăre, legând Dobrogea de Muntenia. Afluxul de populație din zonele înconjurătoare, dar mai cu seamă din județele Brăila și Râmnicu Sărat, ca și din sudul Moldovei, s-a realizat mai ales după 1900 și s-a amplificat după primul război mondial, atunci când niște armatori din Sulina au amenajat aici un mic atelier de reparat nave.

3.1.32. Văcăreni

Prima atestare documentară a localității s-a făcut în anul 1573 sub denumirea de Vācāreni într-o listă privind obligațiile unor sate față de Poartă, ce a fost publicată în defterul vremii.

Poveștile nescrise spun că în vremea veche un om din Reni (Ucraina) ar fi pierdut o vacă când a trecut Dunărea pe care a găsit-o ulterior pe meleagurile localității actuale. Găsind locuri bune de pășunat și-a adus și celelalte vite, stabilindu-se definitiv. Se presupune că familiile venite ulterior din Muntenia, Basarabia și au dat denumirea de Văcăreni în urma întâmplării.

3.1.33. Valea Nucarilor

Izvoarele istorice atestă o locuire mai veche decât secolul XIX, încă din timpul ocupației otomane populația fiind predominant românească. După 1878 pe teritoriul actualei localități s-au stabilit veterani din Tutova, Tecuci, Mehedinți dar și mai multe familii de ardeleni.

3.2. Istoria minorităților locale

Modul de viață și sistemul de credințe și obiceiuri înscrie această zonă în coordonatele coetnicității din Dobrogea cu deosebirile firești datorate pe de o parte, habitatului, pe de altă parte, trăsăturilor etniilor care conviețuiesc aici.

Tărâmul de civilizație și de întrepătrunderi etno-culturale dobrogene a cunoscut din timpuri străvechi coabitarea unor neamuri de cele mai diverse origini.

Acest sinopticum etnic a favorizat în timp o apropiere specifică, o înțelegere mutuală ușor de recunoscut și apreciat.

Arealul limitrof și Delta Dunării au fost scăldate de preponderența unei multitudini de etnii, dintre care unii au creat așezări, iar alții au conviețuit laolaltă cu populația deja existentă.

Influența acestora este foarte mare, ei creând un adevărat patrimoniu, lăsând în urmă tradiții, și influențând în mare măsură obiceiurile, arhitectura și modul de viață al populației existente în întregul areal. Câteva dintre etniile care și-au lăsat amprenta asupra teritoriului sunt:

3.2.1. Lipovenii

Lipovenii reprezintă un grup etnic descendent staroverilor (creștini ortodocși de rit vechi) acest lucru reieșind și din conotația confesional-etnică a cuvântului „lipovean”. Termenul de lipovean este utilizat doar pe teritoriul țării noastre, proveniența termenului rămânând nesigură, cea mai cunoscută ipoteză constituid-o denumirea rusească a pădurii de tei (lipa), unde s-au așezat primii staroveri.

Fig. 3.6. Lipoveni (sursa :www.fotodelta.ro)

Lipovenii au emigrat din cuprinsul Imperiului Țarist în urma declanșării unor persecuții determinate de separarea lor față de Biserica Ortodoxă Rusă, ca urmare a reformei începute în anul 1654 de patriarhul Nikon, acest fapt suprapunându-se cu o altă cauză, de natură socială. Societatea s-a divizat în „răscolnici (schismatici) sau staroveri-creștini ortodocși de rit vechi “ și „novstilisti sau nikonieni –creștini ortodocși ruși care au acceptat reformele”. Prigoana dezlănțuită de statul rus împotriva staroverilor, în special în timpul țarului Petru I, i-a determinat pe aceștia să emigreze.

Astfel ei au ajuns să populeze regiuni din Polonia, Turcia, Moldova, Austria, Prusia. Dintre staroveri o mare parte s-au stabilit în ținuturile noastre datorită bogăției și varietății pământului românesc și toleranței autorităților. Datorită ocupației de bază, pescari din zona fluviilor Don și Nipru, s-au stabilit la gurile Dunării și în nordul Dobrogei, reluându-și astfel îndelednicirile.
Dobrogea aflându-se sub stăpânirea Imperiului Otoman, populațiile care locuiau în acest spațiu au fost incluse în așa numita Casă a Păcii (Dar al-Islam), în care creștinii aveau un statut de protejați (zimnai-ilar).

Stabiliți și în alte regiuni ale țării, cea mai mare densitate a lipovenilor se înregistrează în Dacia Pontică. Conform cercetărilor lui I. Ionescu în 1850 regiunea era locuită în jur de 747 de familii lipovenești.

În rândul lipovenilor apar mai multe ramuri. Cele mai importante dintre ele sunt: lipovenii cu preot, lipovenii fără preot și foarte rar întâlniți astăzi molocanii și scapeții.

Deosebirea dintre lipovenii fără preot și cei cu preot constă în lipsa de ierarhia bisericească. Cultul lor constă în acele părți ale ortodoxismului care sunt permise oricărui creștin să fie săvârșite fără preot. Scapeții nu mai există în prezent în Dobrogea.

3.2.2. Ucrainienii

Populația ucrainieană din Dobrogea provine din mai multe valuri de migrație ale cazacilor zaporojeni. Cazacii zaporojeni erau militari (cazac-militar, cuvânt de originea tătăreasca ce înseamnă „om liber”) din Zaporojie (regiune și oraș de reședința din Ucraina, de pe malurile Niprului) care au luptat pentru eliberarea Ucrainei și au fost luați prizonieri de Țarul Petru cel Mare în urma bătăliei de în anul 1707. Aceștia au fost folosiți la ridicarea Sankt Petersburgului, unde au murit cu zecile de mii. Din cei scăpați o parte fug în teritoriile sub stăpânire otomană, în Dobrogea.

Fig. 3.7. Răspunsul cazacilor zaporojieni către sultanul Mehmed al IV-lea al Imperiului Otoman. Pictură de Ilia Repin (sursa:www.wikipedia.ro)

Un al doilea val apare după 1775 când țarina Ecaterina a ÎI a desființează “Zaporjisca sici”(formă de organizare militară ucrainieană cu centrul în Zaporijie). O parte din cazaci cad în iobăgie iar o parte vin în zona Deltei Dunării, unde încheie un tratat cu Poarta prin care se așează în triunghiul delimitat de brațul Sf.Gheorghe, Lacul Razim și satul Dunavaț, unde întemeiază tabere înstărite numite „seci” și își păstrează organizarea militară tradițională.

Ucrainenii rămași în Dobrogea și-au pierdut drepturile oferite de otomani și redevin raiale în urma trecerii regimentelor de cazaci zaprojeni din „secea” dobrogeană de partea rușilor în războiul ruso-turc din 1828. Numărul acestora scăzând treptat de-a lungul timpului.

3.3.3. Bulgarii

Populație de origine slavă, bulgarii s-au distins în imediata vecinătate sudică a graniței românești. Triburile proto-bulgare, provenite din regiunea Volga și conduse de Asparuch, au tranzitat la 680-681 teritoriul dintre Dunăre și Mare stabilindu-se în nordul Peninsulei Balcanice, în mijlocul slavilor, unde au pus bazele primului țarat bulgar cu reședința , apoi (681-1018).

Teritoriul locuit de bulgari avea să cunoască stăpânirea otomană directă până în secolul al XIX-lea. Având în vedere această realitate, prezența bulgarilor în Dobrogea este cât se poate de firească, deși discontinuă și redusă numeric până în secolul al XIX-lea. După unii cercetători, prezența autorității otomane în sudul Dunării a determinat o emigrare a bulgarilor către ținuturile locuite de români, parte a acestor emigranți fiind asimilați, în timp, din punct de vedere lingvistic.
Cele dintâi statorniciri (de circa 40 de locuitori) ale bulgarilor în teritoriul dobrogean se datorează unor păstori atrași de condițiile naturale regionale favorabile păstoritului, în cazalele Mangalia, Hârșova, Silistra, Constanța. Această prezență a fost însă una vremelnică, dată fiind transhumanța specifică.

Ion Ionescu de consemna în 1850 despre coloniștii bulgari că „au venit de 20 de ani, părăsind niște pământuri sterpe”.

După alipirea Dobrogei în 1878 comunitatea bulgarilor din Dobrogea a continuat să existe și a rămas stabilă, contrar unor aprecieri cu tentă iredentistă.

În a doua jumătate a secolului XX românii din Cadrilater și bulgarii din Dobrogea, rămași în număr mic după schimbul de populație din 1940 (între 20 septembrie și 1 octombrie) au avut o evoluție numerică în declin, ca urmare distribuției teritoriale dispersate și a asimilării prin căsătoriile mixte.

3.3.4. Turcii

Populația turcă din Dobrogea reprezintă o permanență cunoscută datorită condițiilor istorice în care aceasta și-a afirmat existența în spațiul dintre Dunăre și Mare, ținut care a intrat în componența Imperiului Otoman încă de la sfârșitul domniei lui Mircea cel Bătrân (pe la 1418).

În timpul îndelungatei stăpâniri otomane din Dobrogea (1418-1878), provincia capătă în urma populării în etape succesive un rol important în cadrul planurilor ofensive ale autorității Marelui Padișah, acesta utilizând ținutul ca loc de concentrare a armelor și de supraveghere a spațiului de peste fluviu. După primii turci care au fost aduși aici cu rol militar, al doilea val de imigrație a acestora a avut loc în anul 1484 după cucerirea orașului Varna, sub conducerea sultanului Baiazid al II-lea, turcii negustori constituind ultimul val de imigrație. Reprezentau turci ogüzi, proveniți din regiunile balcanice și din Anatolia, coabitarea lor cu cu cei stabiliți anterior în Dobrogea și cei de origine crimeeană dezvoltând o adevărată sinteză etnică, subramurile rămânând în memoria ancestrală a fiecărui locuitor turc, fie çungar, keriș, tat sau nogay.

Fig. 3.8. Ieniceri ( sursa:www.descopera.ro)

Deoarece întruchipau ordinea otomană, fiind principalii beneficiari ai acesteia, turcii constituiau în fapt grupul islamic cel mai stabil. Majoritatea târgurilor, satelor și orașelor din Dobrogea dețineau nume turcești în secolul XVII.

În secolul al XIX-lea turcii au rămas categoria de musulmani cea mai privilegiată, locuind cu precădere în orașele centre administrative și economice, dar în mediul rural și pe domenii proprii.

În general recunoașterea satelor locuite de turci se făcea după sufixul köyharem, spațiul destinat femeilor și camerele bărbaților numite selamlik și erau alcătuite din locuințe risipite având pereții din chirpici sau nuiele împletite și lipite cu lut, mai rar fiind construite din piatră.

După obținerea independenței statului român în fața Imperiului Otoman și revenirea Dobrogei în cadrul granițelor românești la 1878, provincii balcanice aflate încă sub autoritatea sultanului au constituit zone de retragere pentru turcii dobrogeni, revenind însă apoi până la debutul primei conflagrații mondiale.

3.3.5. Germanii

Trecutul germanilor dobrogeni se leagă de mișcările mai multor grupe de etnici germani care s-au deplasat spre estul continentului european după războaiele napoleoniene.

În locurile unde s-au stabilit prima oară, în cuprinsul Imperiului Rus, coloniștii germani s-au făcut repede remarcați prin seriozitate și solidaritate, întemeierea așezărilor făcându-se după modelul celor din ținuturile natale.

În urma unor recolte succesive slabe, a secetei și a bolilor care începuseră să afecteze animalele, unele grupuri de coloniști s-au deplasat spre gurile Dunării în căutarea unui loc liniștit cu pământ pe care să-l poată lucra.Astfel, primii etnici germani au ajuns să se statornicească în Dobrogea otomană.

Fig. 3.9. Etnici germani în Dogrogea (sursa:www.evz.ro)

De remarcat că acest fapt istoric nu a fost consecința vreunei voințe politice, ci doar a dorinței unor oameni liberi de a-și afla un cămin primitor.
Între primele localități dobrogene în care s-au stabilit germanii se menționează satul turcesc Akpunar în anul 1842 și Malcoci, care a fost chiar primul sat german catolic din regiune, înființat în anul 1843 de 25 de familii, care purtau numele strămoșilor lor originari din Alsacia, Valea Rinului, Baden, precum: Weideman, Klein, Kress, Frank. 

Primele case au fost micuțe,iar o grijă deosebită au avut să ridice o capelă și două cămăruțe pentru pastor și apoi o clădire pentru școală. Cu timpul însă și-au durat case mari și solide construite din chirpici, și fațade văruite și înșirate, alăturat, pe stânga și dreapta unei străzi late și pietruite.

Germanii au reprezentat o etnie importantă pentru dezvoltarea regiunii în prima jumătate a secolului XX prin construcția de mori și ateliere diverse, înființarea băncilor populare, importarea de utilaje agricole și tractoare din Germania.

Odată cu creșterea bunăstării lor și cu noile tehnologii au trecut la construirea caselor din piatră și cărămidă, cu acoperișuri din țiglă sau tablă, cu garduri din lemn și metal.

3.3. Tipologia morfostructurală și funcțională

Cercetarea și analiza privind habitatul arealului studiat, viața cotidiană desfășurată în cadrul acestuia, evidențiază o serie de relații și structuri manifestate atât la nivel general al domeniului cât și la nivelul particular al fiecărui obiect.

Așezările și gospodăriile din arealul Deltei Dunării se caracterizează printr-o anumită structură și textură care ține predominant de mediul geografic și numai parțial de etnia care locuiește în așezarea respectivă.

Similitudinea ca aspect al conlocuirii etnice la nivelul așezărilor implică prezentarea acestora din perspectiva structurii și texturii – pe de o parte – și a funcțiilor economice pe de altă parte.

Privit sub aspect spațial și temporal, raportul de interacțiune și interdependență dintre mediul înconjurător și comunitățile rurale a fost determinant pentru viața societății.

În satul tradițional omul s-a integrat mediului formând împreună un tot armonios.

Așezările și gospodăria relevă această dorință a omului de adaptare la condițiile naturale.

De-a lungul timpului umanizarea mediului s-a făcut fără distrugerea lui, realizându-se de fapt o trăire în ecosistem. De aceea se discută despre ecosisteme de munte, de dealuri, de câmpie, toate acestea reflectându-se atât în manifestările vieții sociale, cât și la nivelul mentalităților.

Adaptarea rațională la mediul geografic, folosirea judiciară a resurselor locale pentru amplasarea și amenajarea satului și gospodăriilor, pentru dezvoltarea acestora în condițiile de viață concrete ale fiecărei etape socio-istorice, presupune o continuă îmbogățire de cunoștințe, o continuă perfecționare a mijloacelor și tehnicilor de muncă.

Condițiile de mediu au determinat o anume structură a așezării și a practicării ocupațiilor, fapt ce ne permite ca pentru acest aspect de viață socială să subliniem manifestarea similitudinii – ca fapt al conlocuirii etnice, aspectul diferențierii fiind reprezentat într-un procent unic, drept nota particulară.

3.3.1 Așezările după structură și textură

După structură pe teritoriul Deltei Dunării există sate de tip:

– răsfirat (Crișan, Cardon, Băltenii de Jos, Plaur, Pătlăgeanca, Pardina);

– adunat (C.A. Rosetti, Chilia Veche, Letea, Sf. Gheorghe).

După textură se disting următoarele tipuri de sate:

– cu textură liniară, pe grindurile fluviatile (Crișan, Gorgova, Maliuc, Mila 23, Partizani, Vulturi);

– cu textură neregulată, (Caraorma, C.A. Rosetti, Chilia Veche, Sf. Gheorghe, Letea);

– cu textură liniară și trama stradală ordonată (Plopu, Dunavatul de Jos, Malcoci).

Fig.. 3.1.0. Nufăru, sat cu textură neregulată – vedere din satelit (sursa: Google Earth)

De exemplu, satul Plopu are o structură lineară, dezvoltat în lungul drumului Murighiol –Sarinasuf, o formă dreptunghiulară și textura ordonată, cu străzi drepte.

Fig.3.11. Satul Plopu – vedere din satelit (sursa: Google Earth)

În evoluția teritorială a vetrei satului, modificările au avut loc în raport cu anumite fenomene naturale (inundațiile din 1940 și îndeosebi cele din 1970) cât și în raport cu anumite fenomene socio-economice (proiectul de dezafectare a așezărilor rurale, migrația spre localitățile care urmau să fie dezafectate). De aceea se observă un regres economic

3.3.2. Gospodăria

Cercetările etnografice evidențiază un raport de interdependentă între așezare / gospodărie – de pe o parte și mediul geografic, condițiile economice, istorice și demografice – pe de altă parte și care, evident, s-au manifestat în timp în forme diferite.

Astfel, în raport de condițiile geografice, se observă diferențieri în procentul de practicare a ocupațiilor, de fiecare dată una dintre ele devenind predominantă.

Structura gospodăriei este influențată de un ansamblu de factori care acționează în interdependență: mediul în care este amplasată gospodăria, tipul de așezare în raport de funcția economică predominantă, structură și textură, vechimea așezării, ocupația de bază a locuitorilor, etnia gospodarului și etapa în care a fost realizată împreună cu fazele de constituire ale structurii gospodăriei.

Tinând seama de numărul mare de etnii ce populează Delta Dunării și de aspectele structurii gospodăriei se identifică ca și fenomene caracteristice similitudini și diferențe.

Similitudinile structurii gospodăriei:

– delimitarea terenului în gospodărie în: curtea casei, grădina, oborul (curtea animalelor), prin grădinărit și creșterea animalelor își asigură hrana necesară pe parcursul anului;

– existența construcțiilor locuibile și a celor anexe în gospodărie: casă, bucătărie de vară (cuhnie), cuptor, curnic (anexă pentru păsări), grajd sau dam (anexă pentru cai), saiauă (anexă pentru oi), magazia;

– modul de orientare a locuinței față de principala cale de acces;

– modul de poziționare a construcțiilor anexe față de casă. În general acestea sunt amplasate în funcție de dimensiunile și forma curții, de căile de acces, de necesități, după cum consideră fiecare gospodar.

Diferențele sunt cele care dau nota de specificitate localităților, astfel se identifică două diferențe importante:

– lipsa construcțiilor anexe cu profil economic (saiaua, grajdul ș.a.) sau dimensiunile reduse ale acestora în zonele în care pescuitul este ocupația de baltă iar animalele sunt ținute în baltă;

– existența în arealul gospodăriei a băii lipovenești (bania).

Fig.3.x12Structura unei gospodării în Beștepe (sursă proprie)

În Fig. 3.12. Singura regulă care “acționează” în ceea ce privește gospodăria este segmentul celor “două curți”. Împrejmuirile exterioare erau altădată numai din stuf, acum sunt din diferite materiale: stuf, papură, nuiele, scândura, plase de prins pește, în cazul de față scândură. Împrejmuirile interioare lipsesc în imaginea prezentată, dar în general sunt făcute din catină și mai rar din stuf (unde gospodăria este mai dezvoltată).

Referitor la poziția casei față de stradă, se remarcă orientarea cu intrarea principală spre drum.

Există si situații (Fig. 3.13.) în care orientarea casei este cu fațada îngustă spre drum.

Fig.3.13. Orientarea caselor pe uliță (sursă proprie)

3.3.3. Locuința

Analizând planimetria și elevația locuinței din arealul Deltei Dunării și a zonei limitrofe se evidențiază fenomenul general din perspectiva coetnicității și anume similitudinea.

Similitudinile dintre locuințele populației românești, ucrainene și lipovenești.

3.3.3.1. Materiale și tehnici de construcție

Referitor la acest aspect subliniem faptul că materialele utilizate sunt: pământul (lutul), lemnul, stuful, iar în ce privește tehnicile de construcție întâlnim: case construite pe furci cu stâlpi de stejar sau salcâm; case construite din ceamur; case din chirpici.

Casele construite pe furci cu stâlpi de stejar sau de salcâm. Stâlpi dispuși pe conturul casei și al pereților se îngroapă în pământ și se fixează între ei cu trei rânduri de lețuri; pe aceștia se leagă cu sârma snopii de stuf peste care se lipesc câteva straturi de ceamur.

Casele construite din ceamur . Ceamurul se pregătește pe marginea apei sau în curte cu pământ adus din câmp sau din grădină, care se amestecă cu paie și apă, apoi se frământă cu caii; casele vechi nu au fundații; ceamurul se așează în 5-6 rânduri și fiecare se lasă la uscat o săptămână. După ce s-au uscat, pereții se îndreaptă cu cazmaua și se finisează cu trei rânduri de lut; unul cu paie, altul cu pleavă și ultimul cu balegă de cal.

Fig.3.14. Casa din ceamur acoperită cu stuf în Băltenii de Sus (sursă proprie)

Casele din chirpici – tehnica înălțării casei din chirpici (cărămizi din ceamur uscat la soare, este mai nouă). Acestea au fundația din piatră și se ridică pe o platformă de pământ ca să fie ocrotite de umezeală. Destul de frecvent se construiesc și case din ceamur și chirpici; acestea au la bază și sus sau numai la partea superioară câte un rând de ceamur, între care se așează mai multe rânduri de chirpici. La o casă cu trei încăperi, cu centura de ceamur intră 700 bucăți de chirpici.

Numai la unele case două treimi din pereți sunt făcute din ceamur, peste care se pun 4-5 rânduri de chirpici și apoi o centură din ceamur. Sunt și case noi cu pereții în lungime din ceamur.

Acoperișul este în două ape, iar învelitoarea este din stuf bătut "nemțește" sau "rusește". Alături de acest material tipic tradițional apar și materialele noi pentru învelitoare: tablă, tiglă, azbociment. Pereții caselor se spoiesc cu var în care se amestecă puțină sineală.

Fig.3.15. Casă cu planimetrie tradițională, prispă pe două laturi, înveliș în două ape, învelitoare din stuf (sursă proprie)

3.3.3.2. Planimetria casei

În ce privește acest aspect, menționăm că atât la casa populației românești, cât și la acea a populației lipovenești sau ucrainene, a avut loc o dezvoltare pe lungime, dominantă ca frecvență fiind casa cu tindă mediană și două camere, cu unele variații (ex.: tinda retrasă formând o mică prispă între camere)

Faptul este observabil atât în planul caselor românești cât și a celor lipovenești sau ucrainene. Similitudinea este:

– "sală" și "casă"

– "tindă" și "cameră"

– "cameră" – "sală"- "casă"

– "cameră" – "cameră" – "sală" ("hol") – "cameră"

– "odaie" – "sală" – "odaie"

– "casă mică" – "tindă" – "casă mare"

"casa de la drum" – "sala" – "casa"

La acest plan general se adaugă și câteva variante (de altfel rar întâlnite) care au fost generate de amplificarea prin dezvoltarea în longitudine a nucleului de bază cu încăperi ce au diverse funcționalități. Exemplificăm:

– "bucătărie de iarnă" (și pentru dormit) – "casă de curat" – "tindă" – "casă de curat"

– "casă curată" – "tindă" – "casă" – "bucătărie" – "marchiză"

– "sală – bucătărie de iarnă" – "casă mică" – "tindă și odaie" – "casă mare".

Se observă că, indiferent de denumirea încăperilor locuinței și de dezvoltarea acesteia, nucleul planimetriei locuinței oricărei dintre etnii este: două camere dispuse de o parte și de alta a celei din mijloc ("tindă", "sală", "hol"). Denumirile de "sală" și "hol" evidențiază pătrunderea neologismului în limbajul oricăreia dintre cele trei etnii.

3.3.3.3. Elevația. Elemente din structura casei

Similitudini

Din această perspectivă similitudinile privesc tipologia casei, în ansamblul ei, ceea ce permite să fie menționate:

– casa se înscrie în tipul de casă joasă dezvoltată în lungime.

– prezența prispei în planul caselor.

– prezența stâlpilor pe toată lungimea prispei, uneori și pe una din fațadele laterale.

– amplificarea nucleului inițial prin prezența în lateral a unei aplecători și/sau magazii; în genere locuința se dezvoltă în lungime și nu în adâncime.

– prezența rară a pridvorului în fața tindei; apare mai des fără însă a deveni o caracteristică, în fața tindei "o aplecătoare" într-o apă, cu pereții liberi și care are rolul de a feri de ploaie intrarea casei; ca o noutate apare în fața intrării, uneori pe lateral (în locul aplecătorii) o marchiză.

– decorul arhitectural în lemn (tehnica traforului) îl întâlnim atât la casa românească, cât și la cea lipovenească sau ucraineană. Casele din aceste sate au un decor simplu care se reduce la câteva elemente: frontonul, pazia, creasta din scândură traforată și stâlpii; tehnică folosită la realizarea decorului este traforul, decupajul cu fierăstrăul și aplicarea motivelor. În general motivele ornamentale se pot grupa în două categorii: geometrice din care fac parte semicercuri și florale stilizate; acestea din urmă apar la pazia casei dispusă pe toată lungimea ei, traforul simbolizând diverse flori sau sunt dispuse radial sub forma unei glastre cu flori care "împodobește" frontonul casei; atrage atenția la unele case decorul de deasupra învelitorii din stuf și care este o "creastă" din scândură cu flori traforate montate pentru a proteja învelitoarea; stâlpii au ca ornamente capiteluri cu motive ce se obțin din decupaj după tipar prin tăiatul cu fierăstrăul.

Diferențe

Având în vedere tipologia casei, în ansamblul ei, subliniem diferențele:

– prispa întinsă pe latura îngustă întâlnită la populația ucraineană și mai rar la populația românească;

– prispa ieșită în structură, având diferite dimensiuni și, luând uneori mărimea unei bănci, este întâlnită în structura caselor lipovenești (întâlnim însă și sate cu populație lipovenească unde acest element lipsește).

Fig. 3.16. Casă ucraineană în satul Letea (sursă proprie)

Aculturație

Între aspectele analizate la nivelul gospodăriei și locuinței pentru a-l releva pe cel care se evidențiază în acest areal, se impun să menționăm un alt aspect, care deși se remarcă azi, tot ca o similitudine este de fapt rezultatul unei aculturații. În acest caz similitudinea, care în genere, se referă la elemente comune, păstrând unele note particulare, se manifestă ca identitate în structura interiorului. La nivel grafic fenomenul se poate reprezenta:

Aspectul la care se referă îl constituie, un element constitutiv în interiorul locuinței și anume așa-numita "lijancă". Aceasta este un gen de pat de pământ construit lângă sobă și care se încălzește în timpul iernii datorită unei instalații originale și construcții cu totul ingenioasă.

Caracteristica populației slave (ucraineana și/sau lipoveneasca) "lijanca" se întâlnește acum și

în casele romanești fiind un element preluat și adoptat, corespunzând necesitaților.

Fig.3.17. .Lijancă (sursă: www.panoramio.ro)

3.4. Evoluția așezărilor în perioada contemporană

Mereu în schimbare, tradiția care imprimă o anumită regularitate comportamentului unei culturi, marchează un indiscutabil echilibru între foarte conservatoare și cele care prefigurează viitorul.

3.4.1. Mutații în structura gospodăriei și locuinței

Cu referire la arealul Deltei Dunării este de menționat că arhitectura este destul de alterată. Fondul de locuințe și construcții a suferit modificări cu încercări de adecvare la necesitățile zilei, dar care nu întotdeauna au dat rezultate satisfăcătoare.

De mute ori s-a înlocuit tâmplăria sau s-a vopsit în culori tari (verde, albastru, maro închis) ba chiar și varul alb cu care erau acoperiți pereții și care dădea o impresie de curățenie, a fost substituit unei văruieli în culori (de obicei albastru deschis). S-a înlocuit stuful și papura și s-a înlăturat prispa.

Cercetările din teren permit surprinderea unei serii de transformări în structura gospodăriei și a locuinței de la planimetrie și elevație la materiale de construcție; de la modul de punere a elementelor componente la categorii de obiecte din interiorul casei.

La nivelul structurii gospodăriei se menționează drept caracteristică aglomerarea construcțiilor componente încât a dispărut acea delimitare precisă între „curtea casei” și „curtea animalelor”/„ograda”. Gospodăriile par a se dezvolta una din alta, dovadă a amplasării și construirii lor fără un plan, în mod haotic.

La nivelul planimetriei se surprind diferite aspecte care au fost generate de o serie de factori de la cei sociali și administrativi la cei psihologici și personali:

– uneori, stâlpii din lemn ca și pazia din scândura traforată sunt înlocuite cu stâlpi și respectiv pazie din beton și /sau zidărie, cu pazie din tabla sau din PFL;

– învelitori din tablă albă zincată (apărute în jurul anilor 1930-1940) ca și cele din țiglă au fost înlocuite, uneori, cu azbociment (apărut în jurul anilor 1970);

-pereții exteriori fie au rămas la fel și sunt văruiți, conform practicilor tradiționale, fie au fost tencuiți. Uneori, în tencuiala pereților exteriori sunt realizate modele decorative geometrice sau florale policrome.

După 1990 arhitectura a fost supusă unor transformări care au generat planuri de locuințe ce nu mai păstrează, prin niciun element legătura cu tradiția. La nivelul elevației au apărut și locuințe pe două nivele, iar planul casei capătă forme geometrice deseori greu de recunoscut.

Se mai păstrează forma acoperișului „în patru ape”, dar frecvent apar și acoperișuri cu forme care variază între triunghiuri și alte forme geometrice. Învelitorile locuințelor nou construite sunt din tablă „tip țiglă”/„tip olan” de culori diferite, ceea ce deseori provoacă un disconfort vizual.

Fig. 3.18. Casă modernă în Nufăru (sursă proprie)

La nivelul organizării spațiului de locuit se observă transformări care pot fi considerate « manifestări » actuale ale dimensionării/redimensionării interiorului rural sub influența celui urban.

o amplificare a planului inițial al locuinței, adăugându-se una sau două camere de obicei în continuarea celorlalte și obținându-se un plan de tipul: cameră-tindă-cameră;

camera de locuit din planul inițial este organizată în aplecătoare (delimitată și ea, deseori, în cameră și tindă). Aceasta devine „casă” pentru bătrâni. Fosta cameră de locuit este acum o altă „cameră bună” („de păstrat”);

construirea caselor noi, cu un plan dezvoltat, frecvent, în adâncime, în care apar patru-șase camere.

Urmărind modificările în timp, pertinente în multiplele aspecte ale arhitecturii populare se observă manifestarea, în cadrul interdependenței tradiție-inovație/ permanenta-mutație a raporturilor de:

interferență (elementele tradiției, coexistente cu cele ale contemporaneității: casa cu două și trei încăperi, dar și cea cu mai multe camere; „casa joasă”, dar și „casa înaltă”; decorul realizat prin crestare, cioplire și traforaj, dar și cel realizat în relief din mortar, ghips în tencuială sau prin turnare);

asimilare și acomodare (elementele contemporane valorifică trăsături ale tradiției în forme noi pe care timpul le selectează: marchiza preia caracterul de spațiu semiadăpostit al prispei; arcadele caselor noi preiau, uneori, forma „florăriei” traforată etc.);

schimbare (elementele cu totul noi, recente, caracteristice unui moment și care nu sunt asimilate în timp; decorul contemporan în relief; vopsitul în culori al pereților exteriori; acoperișul în multiple forme geometrice; învelitoarea din tablă colorată de „tip olan”, „tip țiglă”).

IV. SISTEMUL SOCIAL-ECONOMIC

4.1. Contextul social

4.1.1. Forța de muncă

Datorită frecvenței inundațiilor localitățile din Delta Dunării și arealul limitrof ocupă suprafețe reduse de teren și sunt concentrate în mare parte în lungul brațelor Dunării.

Populația activă din arealul RBDD (Rezervația Biosferei Delta Dunării) se concentrează pe un procent de 35,3% din total, având un grad de ocupare de aproximativ 81.4% repartizat diferențiat pe activități, astfel:

agricultură și silvicultură (29%)

industrie, construcții, comerț, prestări servicii (15,7%)

turism, transporturi, comunicații (15,4%)

pescuit și piscicultură (15,3%)

administrație publică (13,5%)

învățământ, educație, cultură (5,7%)

alte activități (3,6%)

sănătate (1,9%)

Rata șomajului acoperă un procent de 18,6% , nefiind distribuită uniform în cadrul localităților.

Pescuitul a constituit încă din timpuri străvechi principala ocupație a oamenilor deltei. În ciuda faptului că în ultimii ani resursa piscicolă a avut parte de un remarcabil regres, principala activitate a locuitorilor deltei rămâne pescuitul, în special în localități precum: Crișan, Gorgova, Mila 23 sau Sf. Gheorghe.

Ocupația secundară a locuitorilor din Delta Dunării o reprezintă creșterea animalelor, pornind de la o activitate în primă fază temporară (transhumanța), s-a transformat la sfârșitul secolului al XIX-lea într-o preocupare ne bază. Astfel de localități sunt: Caraorman, C.A. Rosetti, Letea, Periprava sau Sfiștofca.

4.1.2. Sănătatea

În arealul Deltei Dunării efective există 8 medici de familie care dețin contracte cu CNAS care pot asistența medicală primară. Astfel locuitorii satelor ce nu dețin cabinete medicale beneficiază de serviciile de sănătate prin deplasarea în localitatea cea mai apropiată dotată în acest sens (de obicei în orașul Tulcea).

Probleme încă actuale a localităților deltei reprezintă lipsa sau slaba aprovizionare cu apă potabilă și inexistența canalizărilor pentru apele menajere. Aceaste probleme împreună cu insuficientele unități sanitare au un impact sever asupro morbidității și mortalității prin boli specifice.

Condițiile de mediu sunt favorabile răspândirii zoonozelor (în special prin țânțari) precum și la declanșarea de boli infecțioase. În prezent Delta Dunării încă mai reprezintă o zonă cu specific endemic pentru holeră.

Serviciul de ambulanță aferent zonei Delta Dunării dispune de 5 șalupe medicalizate, care pot parcurge distanța Tulcea – Sulina, Tulcea – Sf. Gheorghe în circa o oră. Pe timpul iernii apar o serie de probleme legate de îngheț. Pentru asemenea situații este disponibil un spărgător de gheață, iar pentru cazurile grave se poate solicita elicopterul de

Fig. 4.1. Unități sanitare pe categorii de unități și forme de proprietate din anul 2013 pentru arealul studiat (Sursa: INS)

4.1.3. Învățământul

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică pentru anul 2013, în arealul Deltei Dunării și zona limitrofă există un total de 63 de unități de învățământ dintre care:

6 unități preșcolare , dintre care 6 în Municipiul Tulcea;

38 unități primare și gimnaziale, dintre care 8 în Municipiul Tulcea, 2 în Orașul Babadag, 2 în Orașul Măcin, iar celălalte localități dețin câte 1 unitate;

18 instituții cu nivel de instruire liceal repartizate astfel: 13 în Municipiul Tulcea, 2 în Orașul Măcin, 1 în Orașul Babadag, 1 în Orașul Isaccea și 1 în Orașul Sulina

1 instituție cu nivel de instruire postliceal în Municipiul Tulcea

În localitățile din Delta efectivă funcționează numai 14 unități de învățământ din cele 63, iar 5 dintre acestea au în dotare microbuze școlare sau au solicitatul unul. Distanțele dintre unitățile arondate și școlile de centru sunt de minim , maxim , accesul către acestea se face în general pe apă.

Localitățile Deltei Dunării, chiar și Orașul Sulina nu beneficiază nici în momentul de față de posibilități de cazare pentru elevi (regim de internat) care ar putea îmbunătăți vizibil nivelul de educație al locuitorilor.

4.1.4. Cultura

Delta Dunării face parte din patrimoniul universal natural al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) datoită căruia a dobândit de-a lungul timpului și un patrimoniu cultural, ce s-a manifestat prin obiceiurile și tradițiile cultural-religioase locale, precum și prin construcțiile tradiționale.

Aceste valori sunt bine reprezentate de orașul Sulina în cadrul căruia încă dăinuie istoria locurilor, însă dacă nu se va începe un proiect de conservare și restaurare riscăm să pierdem un potențial turistic extraordinar.

Cultura și istoria locurilor, existența unui număr remarcabil de situri arheologice și motivele de etnografie și folclor constituie argumente solide pentru conceperea de oferte turistice diversificate.

Delta Dunării beneficiază de numeroase resurse turistice ce pot fi exploatate și valorificate pe întreg anul, îmbogățind astfel oferta turistică generală, slab valorificată în prezent.

Un număr remarcabil îl înregistrează patrimoniul cultural material (cetăți, mânăstiri, monumente ș,a.), atractivitatea principală a zonei constituind-o patrimoniul cultural imaterial (tradiții și obiceiuri locale utilizate în viața de zi cu zi).

4.2. Contextul economic

Cele mai importante activități practicate pe teritoriul Deltei Dunării și arealul limitrof sunt practicarea pescuitului și exploatarea terenurilor agricole (terenuri arabile – peste 60% și pajțti naturale). Valorile naturale ca și cele culturale reprezintă resurse valorificabile în turism. Din păcate, Delta Dunării, nu este suficient valorizată, potențialul turistic real fiind mult mai mare. Din datele prezentate în Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Delta Dunării, la nivelul anului 2007 s-a înregistrat un număr de 73.767 de turiști, însumând 1,06% din totalul pe țară. În ciuda faptului că numărul turiștilor a crescut de atunci, procentul de ocupare a unităților de cazare este mai mic decât media pe țară cu 10%. Infrastructura turistică defectuasă și problemele elementelor bazei tehnico-materiale reprezintă un impediment în procesul de fructificare a patrimoniului natural și cultural.

4.2.1. Agricultură și pescuit

Pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării suprafețele agricolte însumează o suprafață de 11,6%, mai bine de jumătate din acest procent fiind preponderent concentrat în delta fluvială datorită aspectului morfologic și pedologic mai evoluat.

Aproximativ 55% din suprafața terenului agricol se situează în incintele agrare îndiguite și desecate, arealul limitrof, Câmpul Chiliei, terenurile de mal ale brațelor principale și grindurile constituind restul terenurilor cultivabile. Terenurile agricole sunt utilizate în primul rând drept terenuri arabile (67,61%), un loc secundar reprezentând-ul pajiștile naturale (32,04%), viile și livezile deținând areale neînsemnate (0,34%), poziționarea lor fiind de obicei în vetrele satelor sau pe terenurile locuitorilor.

Referindu-ne la soiurile de culturi agricole cultivate, se observă cu ponderea cerealelor și a florii-soarelui este reprezentativă cu un procent aproximativ de 75,02%, celălalte culturi (legumele și furajele de pe tarlalele locuitorilor, inul pentru ulei) constituie 24,97% din suprafață. Alte culturi: plante de nutreț și pepeni (pepene galben – căune).

Terenurile agricole inundabile sunt acoperite de pășuni și suprafețe arabile restrânse, lucrate tradițional de poulația locală.

Conform Strategiei Deltei Dunării pentru perioada 2011-2015

În Delta Dunării sunt înregistrate efective de peste 83600 capete păsări, 15600 bovine, 110000 capete ovine, 7151 caprine, 4517 porcine, 5080 familii albine.

Zonele cu suprafețe mari de teren arabil au reprezentat o resursă importantă pentru practicarea agriculturii: Pătlăgeanca, Pardina, Plaur, Sălceni, Chilia, Ceatalchioi, alcătuite din soluri aluvionare de pe grinuri fluviatile ce nu prezintă un risc de inundare ridicat. Pe grindurile marine Caraorman și Letea agricultura a întâmpinat o slabă dezvoltare datorită solurilor nisipoase (sărace).

Din totdeauna pescuitul a reprezentat principala activitate economică practicată în arealul Deltei Dunării, luând în considerare structura acesteia, în jur de 85% terenuri inundabile.

Concentrarea majorității unităților industriale se regăsește în localitățile urbane din zona limitrofă a deltei propriu-zise (orașul Tulcea).

4.2.2. Industrie

Astfel în delta propriu-zisă industria este bazată pe exploatarea și valorificarea resurselor naturale, a celor piscicole în primul rând dar și a celor agricole (cerealiere, legumicole, animaliere ș.a.) sau stuficole.

Ca și resurse specifice arealului menționăm peștele și stuful. Ele au o însemnătate deosebită atât în interes local, susținând economia spațiului deltaic, cât și pe plan național menținând stabilă funcționarea unor ramuri industriale. Resurse mai puțin utilizate sunt constituite de cele agricole, lemnul de esențe moi, vânatul dar și particularitățile peisagistice cu rol esențial de valorificare a arealului prin turism. Modul de distribire a unităților cu activitate industrială este condiționat de existența resurselor de sol și subsol ce reprezintă pentru acele ramuri industriale, materia primă, dar și de căile de transport fie ele pe apă sau terestre, de resursele umane ale regiunii, procentul de urbanizare, și de tradițiile meșteșugărești. Puncte importante și reprezentative pentru arealul Deltei Dunării în care funcționează unități economice ale industriei alimentare (puncte de colectare a peșteluri, centre de panificație) sunt cele de și Crișan.

4.2.3. Transport

Preponderența mediului acvatic pe suprafețe extinse face ca transportul și deplasarea înafara localităților să fie dificile, în general, localnicii utilizand ca mijloace de transport nave publice (nava rapidă, pasager, catamaran) sau a bărcilor proprii.

Serviciul public de transport pe căile navigabile interioare cuprinde transportul de persoane și mărfuri de strictă necesitate între localitățile din Delta Dunării și municipiul Tulcea și este subvenționat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Astfel locuitorii județului Tulcea beneficiază de o reducere a prețului biletului de călătorie de 50%.

Transportul între Tulcea și localitățile Deltei Dunării este făcut de nave de pasageri, prin care se transportă și mărfuri.

Serviciul public de transport oferă rute organizate și curse regulate pentru traseele:

Tulcea – Ceatalchioi – Plaur – Pardina – Tatanir – Chilia Veche și retur

Tulcea – Partizani – Maliuc – Gorgova – Crișan – Sulina și retur.

Tulcea – Bălțenii de Jos – Mahmudia – Sfântu Gheorghe și retur.

Crișan – Mila 23 și retur

Crișan – Caraorman și retur.

Număr mediu total de pasageri transportați anual de societate în perioada 2000 – 2010 167.498 pasageri, dintre care:

129.955 (77,6%) subvenționați

37.542 (22,4%) nesubvenționați

Totodată transportul reprezintă un element de o importanță remarcabilă pentru economic, astfel în timpul sezonului de vară cursele devin zilnice și chiar mai multe pe zi.

În ultimii ani s-a constatat o creștere semnificativă a trurismului practicat prin intermediul navelor fluviale.

Controlul traficului și supravegherea acestuia în apele naționale navigabile și în porturi se execută de ANR (Autoritatea Navală Română), autoritate de specialitate subordonată Ministerului Transportului și Infrastructurii.

Supravegherea, controlul și reglementările navigației în apele naționale care nu sunt navigabile se exercită de către CJ Tulcea și ARBDD. În cazul reglementărilor, acestea necesită aprobarea Guvernului României iar activitățile de supraveghere și control necesită avizul ANR.

Județul Tulcea este străbătut de o rețea totală de drumuri publice de , repartizată astfel :

drumuri naționale , dintre care reprezintă drumul european DE 87;

drumuri județene ;

drumuri comunale .

accesul rutier spre Delta Dunării se asigură pe trei drumuri naționale, două drumuri județene și două drumuri comunale.

Județul Tulcea beneficiază și de un aeroport internațional șituat la de Mun. Tulcea.

Transportul pe calea ferată prezintă dificultăți și întârzieri, pe tronsonul Medgidia-Tulcea fiind necesare lucrări de modernizare, cu scopul îmbunătățirii tonajului maxim și a creșterii vitezelor de circulație, prin înlocuirea liniilor ferate și electrificarea lor.

O necesitate pentru a facilita accesul în județ, care ar spori numărul de turiști îl reprezintă un pod de legătură cu județul Brăila.

4.2.4. Turism

Prin dobândirea titlului de arie protejată, Delta Dunării a necesitat o acțiune de reorganizare a turismului manifestat pe teritoriul ei. Astfel, în prezent se urmărește exploatarea turistică la cote maxime a deltei cu un impact minim asupra integrității ecosistemelor naturale.

Peisajul deltaic este reprezentat în principal de cele aproximativ 400 de lacuri, de pădurile de stejar și frasin, de plajele de pe litoralil marin deltaic, dunele de nisip sau stufărișuri, toate acestea oferind o diversitatea spațială impresionantă.

Totodată, prin unicitatea așezărilor umane și arhitectura specică se constituie atracții turistice aparte.

Varietatea resurselor tursitice face realizazbilă practicarea diferitelor tipuri de turism în arealul Deltei Dunării:

Turismul de odihnă și recreere, care este realizat în general prin intermendiul companiilor turistice;

Turismul de cunoaștere – este practicat fie individual, fie prin excursiile organizate realizate cu ambarcațiuni mici sau bărci;

Turismul științific – este destinat ornitologilor, studenților, cercetătorilor, specialiștilor;

ONG-uri sau programe speciale de tineret, organizate în ideaa cunoașterii și a prețuirii naturii;

Ecoturismul – are un rol deosebit, promovând turismul durabil și sustenabil prin crearea de locuri de muncă și oportunități de afaceri, asigurarea de venituri, pentru comunitățile locale.

Turismul rural – cu pensiuni în localități precum C.A. Rosetti, Letea, Caraorman, Sulina ș.a. , dar și cazarea în casele locuitorilor, reprezentând o resursă importantă de îmbunătățire a veniturilor;

Turism sportiv – sporturi nautice (pe cele 3 brațe), pescuit sportiv (Mila 23, Crișan, Gorgova), birdwatching, safari;

V. Dezvoltare Durabilă. Strategia Uniunii Europene pentru arealul studiat

Datorită biodiversității specifice și a faunei sălbatice, Delta Dunării reprezintă unul dintre cele mai prețioase habitate ale continentului. Constituie cea mai bine conservată deltă din Europa, a doua ca mărime pe continent, în 1990 fiind desemnată sit RAMSAR și Rezervație a Biosferei UNESCO.

Cea mai semnificativă trăsătură fizică și ecologică a deltei o reprezintă întinderea spațioasă a zonelor umede, care sunt alcătuite din mlaștini, cursuri de apă, canale, lacuri și bălți cu apă dulce. Delta Dunării constituie cea mai întinsă zonă umedă din lume, suprafețele aflate deasupra apei în permanență ocupând un procent de numai 9% din întreaga suprafață a acesteia.

Delta Dunării adăpostește o biodiversitate deosebită îndeplinind și importante funcții ecologice. Pe teritoriul deltei se remarcă 16 zone strict protejate în care desfășurarea de activități economice nu este permisă, precum și zone de reabilitare ecologică, iar între zonele cu activitate economică s-au constituit așa numitele zone-tampon care permit desfășurarea activităților turistice cu condiția asigurării protecției mediului.

5.1. Dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării – o dublă provocare

În cadrul dezvoltării durabile a Deltei Dunării există o provocare dublă, îmbunătățirea condițiilor de trai a locuitorilor și conservarea activelor ecologice. Delta Dunării constituie una dintre cele mai extinse delte naturale la nivel mondial și în acest sens, singura în Europa. Sectorul de Dunăre de pe arealul Deltei Dunării este unicul sector de fluviu cuprins în totalitate într-o rezervație a biosferei. De aceea conservarea în întregime a activelor acelogice ale acestei zone este foarte importantă. Delta Dunării propriu zisă este una dintre regiunile cel mai puțin locuite ( 1 oraș și aproximativ 20 de sate risipite) din zona cu climă temperată a Europei. Accesul limitat la serviciile sociale și economice necesare îngreunează viața locuitorilor, devenind chiar o provocare.

În condiții de subzistență viața deltei devine aspră, cu izolări pronunțate. Opțiunea principală pentru a ajunge în localități fiind transportul pe apă. După cum am prezentat la capitolele anterioare, regiunile rurale limitrofe au un acces mai redus la serivicii de bază (apă curentă, canalizare). De asemenea și serviciile de sănătate, precum și cele de educație sunt afectate de gradul scăzut de accesibilitate și de declinul populației.

În sensul importanței ecologice și a provocărilor socio-economice ale acestei regiuni unice s-a elaborat o strategie integrată de dezvoltare care să îndrume dezvoltarea durabilă a zonei. Astfel, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România, Guvernul a apelat la sprijinul Băncii Mondiale. În privința elaborării unei strategii integrate de dezvoltare durabilă pentru Delta Dunării, Banca Mondială a aprobat oferirea de servicii de consultanță.

În acest sens, pe data de 4/09/2013, Banca Mondială și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România au încheiat un acord de servicii de consultanță rambursabile. În cadrul acestui proiect intitulat „Strategie integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării și implementarea acesteia printr-o Investiție Teritorială Integrată” guvernul României este sprijinit de Banca Mondială în vederea elaborării strategiei integrate de dezvoltare durabilă a deltei Dunării. Printr-o utilizare ghidată a fondurilor în Delta Dunării, în conformitate cu orientările UE Guvernul României primește sprijin de în vederea implementării noului instrument de Investiții Teritoriale Integrate (ITI). Acest proiect fiind necesar și din perspectiva densității populației extrem de reduse și izolarea acesteia.

5.2. Destinatarul serviciilor

Destinatarul serviciilor de consultanță rambursabile oferite de Banca Mondială este guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Părțile interesate

Local – locuitorii și sectorul privat

• Locuitorii, întreprinderile și alte entități și organizații non-guvernamentale din zona

• vizată de proiect

• Camera de Comerț și Industrie Tulcea

• Local – sectorul public

• Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea

• Orașele Sulina, Babadag, Isaccea și Măcin

• Consiliile locale ale comunelor

• Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Tulcea (ADDJ)

• Patronatul Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România

• Operatorul regional în domeniul apei și canalizării al Județului Tulcea (AquaServ )

• Operatorul regional din domeniul apei și canalizării al Județului Constanța (RAJA)

• Oficiul de informare turistică

• Muzeul și acvariul din cadrul Centrului Muzeal Ecoturistic Delta Dunării

Reprezentanțele în teritoriu ale guvernului României

• Instituția Prefectului – Județul Tulcea

• Administrația Națională „Apele Române” (ANAR)

• Administrația Fluvială a Dunării de Jos

• Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD)

• Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” (INCDDD)

• Garda Națională de Mediu

• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (Constanța)

Instituțiile la nivel central ale guvernului României

• Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

• Ministerul Fondurilor Europene

• Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

• Ministerul Economiei (Autoritatea Națională pentru Turism)

• Ministerul Culturii și Patrimoniului Național

• Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

• Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

• Ministerul Sănătății

• Ministerul Afacerilor Interne

• Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice

• Agenția Națională pentru Locuințe (ANL)

ONG-uri

• Societatea Ornitologică Română

• Asociația Salvați Dunărea și Delta

• Asociația Vox Deltae

• Fundația „Prietenii Deltei Dunării”

• Asociația Salvați Dunărea și Delta – Academia Cațavencu

Altele

• Programul Patrimoniul Mondial UNESCO și „Omul și Biosfera” (MAB) UNESCO

• Organizația „World Wide Fund for Nature” – WWF („Fondul Mondial pentru Natură”)

• Autoritatea ucraineană a Deltei

5.3. Despre strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării

Obiective

Principalul obiectiv al strategiei este acela de a sprijini Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în dezvoltarea planificată și sensibilă la aspectele de mediu a zonei deltei Dunării, o regiune bogată din perspectivă ecologică, dar încercată din punct de vedere economic, situată în partea de est a României. Acest obiectiv va fi atins prin: (i) elaborarea unei strategii cuprinzătoare de dezvoltare pentru regiunea deltei Dunării, care să integreze sectoarele esențiale; (ii) pregătirea unor planuri de acțiune care să contribuie la implementarea unei astfel de strategii în perioada de programare și finanțare 2014- Uniunii Europene; (iii) acordarea de sprijin pentru dezvoltarea unui cadru de implementare a unui nou instrument UE denumit „Investiții Teritoriale Integrate” (ITI) în România și identificarea, ca viabile, a programelor/regiunilor-pilot pentru ITI.

Activități

Conform Anexei III din Declarația De Viziune Pentru Regiunea Deltei Dunării (2030) Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2007-2013 strategia integrată și-a propus următoarele activități:

Fig. 5.1. Raport de activitate – Strategia de Dezvoltare Durabilă Integrată a Deltei Dunării (sursa: www.mdrt.ro)

Rezultate

Raportul de diagnostic

A fost elaborat un amplu raport de diagnostic privind situația predominantă în ceea ce privește accesul la serviciile de bază, oportunitățile de creare de locuri de muncă și de creștere, precum și constrângerile din calea dezvoltării.

O declarație de viziune pentru regiunea Deltei Dunării (2030)

Analiza-diagnostic a fost completată de constatările rezultate în urma unor consultări participative cu localnicii și părțile interesate privind „preferințele” lor în ceea ce privește modul în care va arăta regiunea deltei Dunării în viitor, care au fost descrise în declarația de viziune.

Raportul de evaluare a nevoilor

În raportul de evaluare a nevoilor au fost documentate nevoile identificate, inclusiv schimbările de politică, cu scopul de a îndeplini viziunea convenită.

Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării

Strategia identifică zonele prioritare de intervenție recomandate și principalele proiecte din cadrul proiectului pentru fiecare sector în parte, în baza criteriilor cu un impact previzibil asupra obiectivelor strategice, dimensiunii geografice, nivelului de pregătire și durabilității financiare și administrative. Strategia stabilește conexiuni între toate acestea și resursele financiare ce vor fi alocate prin instrumentul ITI.

5.4. Scenariile pentru Delta Dunării 2030

Scenariile descriu Inima Deltei cum ar putea arăta aceasta peste 15 ani (în 2030). Descrierile se concentrează, în mare parte, pe Delta (zona Rezervației Biosferei), în timp ce rolul zonelor limitrofe remâne neschimbat în relația sa simbiotică cu Delta. Scenariile sunt într-o oareacare măsură extreme, in mod intenționat și încearcă să capteze punctele de vedere particulare în legătură cu ce ar trebui sau s-ar putea să se întâmple în zona studiată. Legislația de mediu se presupune a nu se putea modifica din cauza statutului internațional al zonei, totuși, nivelul de aplicare și investirea în protecția mediului variază și definește scenariile.

Fig. 5.2. Scenarii de viziune și direcții strategice (evidențiate cu portocaliu) extrase în urma procesului de consultare cu comunitățile și clienții centrali și oficialii administrației publice centrale (sursa: www.mdrt.ro)

Descrierea Viziunii asupra Deltei Dunării în urma consultărilor locale conform Anexei II din Declarația De Viziune Pentru Regiunea Deltei Dunării (2030) Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2007-2013

Această descriere a viziunii a fost realizată pe baza declarațiilor participanților în cadrul consultărilor din zona de studiu. Un număr total de 27 de versiuni de declarații au fost colectate și așezate într-o descriere comună formată din declarații ale participanților. "În 2030, Delta Dunării este o comunitate tradițională prosperă de renume mondial – un adăpost fertil și sigur în care noile generații de oameni, plante, păsări și pești trăiesc și prosperă împreună. Oamenii sunt ambasadori ai Deltei, ghizi autentici care inspiră turiștii cu povești locale, îi invita să se alăture în sarcinile lor de zi cu zi și le împărtășescă tradițiile locale. Ei își așteaptă vizitatorii în case de oaspeți cu ferestre albastre, maci, roșii în grădină și faimoasa ciorbă de pește. Rezidenții, guvernele și întreprinzătorii iau decizii împreună privind dezvoltarea economică și reglementările din Deltă, protejând în același timp peisajul său unic și ecosistemele. Fiecare locuitor are un rol și un loc special în economia locală. Parteneriatele între micii producători, meșteșugari, agenți de turism, pescari, agricultori, procesatorii de stuf construiesc o rețea economică inovatoare, care asigură siguranță oamenilor în condiții de fluctuații sezoniere. Accesibilitatea tradițională este completată de o rețea mare de internet. Transportul cu atelaje trase de cai, cu barca, cel rutier și rețeaua de internet sunt folosite împreună în armonie. Familiile vor petrece toată viața sub acoperișuri din stuf și nu doar sărbătorile sezoniere. Tinerii se întorc acasă după finalizarea studiilor și accesează locuri de muncă "verzi". Delta este un loc bun pentru familii – localnici si turiști laolaltă. Aceasta oferă acces egal la oportunități de calitate în domeniile: educație, social și serviciile municipale pentru oameni de toate vârstele. Turiștii sunt atrași de Deltă pentru a se deconecta de la un stil de viață ocupat, bucurându-se de liniștea Deltei, hrănindu-și sufletele cu tradițiile locale și admirând răsăritul soarelui pe o plajă naturală, ascunsă de viteza vieții moderne. Delta ne inspiră pe toți să trăim în pace, mai relaxat, mai simplu și mai aproape unul de altul ".

Descrierea viziunii asupra zonelor limitrofe Deltei Această descriere a viziunii este schițată pe baza comentariilor participanților din zona învecinată, și pe baza altor informații primite în perioada de studiu. “În 2030 zona învecinată Deltei Dunării este o zonă în care oamenii trăiesc în armonie cu natura, o zonă orientată către familii, în care noua generație duce mai departe tradițiile într-un mod nou și inovativ; un stil de viață ce combină tradițiile cu modernitatea și un spirit de solidaritate socială inspirată de proximitatea cu Delta. Turiștii sunt atrași către zonă, nu doar ca o cale de a ajunge în Deltă, ci și pentru a observa peisajele minunate, tradițiile locale, parcurile naționale, mănăstirile și celelalte obiective istorice. Oamenii sunt conștienți de faptul că trebuie să respecte mediul înconjurător. Aceștia sunt implicați activ în luarea deciziilor care definesc comunitatea. Economia este diversificată. Fermele familiale agricole și de creștere a animalelor sunt ecologice și respectă tradițiile, dar și moderne pentru că utilizează irigațiile și energie solară și eoliană. Pescuitul în complexul lagunar Razim-Sinoie și de-a lungul coastei este îmbunătățit; lagunele și canalele sunt bine întreținute pentru a preveni intrarea apei sărate. Oamenii sunt înterprinzători; mulți lucrează în domeniul agriculturii bio și agroturism sau în firme de ambalat fructe și legume, apicultură, artizanat, procesarea peștelui, cărnii și laptelui și utilizarea stufului din Deltă. Diversele forme de asociere asigură accesul la piețe și la instrumente de finanțare. Există parteneriate cu localități din Deltă pentru pescuit și industria ușoară. Activitățile economice cu Ucraina sunt revitalizate de-a lungul Dunării. Turismul se concentrează în jurul pensiunilor familiale, ghizilor locali și a unui brand eco-turistic bine promovat. Acesta este prietenos cu mediul și exploatează resursele zonei, respectând tradițiile locale și cultura. Locurile turistice și evenimentele sunt accesibile tuturor. În plus față de fauna si flora deltaică, în Deltă munții și zonele reîmpădurite, târgurile de artizanat, facilități de recreere cu evenimente culturale și sportive periodice, siturile istorice (biserici, mănăstiri, Cetăți), mini porturile, satele tradiționale agricole și pescărești, agroturismul familial etc., toate atrag vizitatori din întreaga țară și din străinătate. Plajele sunt folosite în spiritul protejării mediului. În unele părți din zona de studiu sezonul turistic poate dura pe tot parcursul anului. Tinerii se întorc după absolvire cu idei noi pentru a munci acasă. Școlile locale se specializează în locuri de muncă pentru economia locală. Bătrânii sunt resurse active pentru predarea generației mai tinere a meșteșugurilor tradiționale, inclusiv la școli profesionale de cultură și turism ecologic. Accesul la infrastructură, atât cea fizică cât și socială, este unul bun, cu rețele de utilități moderne și servicii de calitate pentru rezidenți și turiști; inclusiv străzi pavate cu iluminat public eficient în zonele construite, sisteme de canalizare, piste pentru biciclete în natură, centre de tineret și sport, locuri de joacă și o utilizare masivă a internetului. Sursele regenerabile de energie sunt utilizate pe scară largă. Zona dispune de o rețea de centre de servicii urbane, cu o bună accesibilitate și conectivitate pentru oamenii din regiune și pentru vizitatori, atât din țară cât și din străinătate. Tulcea este un oraș dinamic iar cele trei orașe mici și atractive reprezintă porți către Deltă și Rezervația Munții Măcinului și generează economii sănătoase legate de turism, cu faleze, porturi și o varietate de servicii pentru vizitatori. Ele au centre culturale cu diversitate etnică și istorie bogată. Limbile materne ale minorităților sunt acceptate și sprijinite. Locuitorii prețuiesc spațiile verzi, utilizare energie verzi, fiind membri activi în societatea informațională modernă. ”

5.5. Coordonarea cu strategiile naționale și regionale

La nivel național, cadrul general și contextul strategiei sunt oferite de următoarele documente de planificare și strategii naționale, precum și de documente de planificare specifice la nivel regional și județean.

Strategia de Dezvoltarea Teritorială a României 2035

Această strategie se află în lucru (în faza consultării publice). Ea constituie instrumentul de implementare a sistemului național de planificare teritorială – planuri de dezvoltare regională și planuri urbanistice generale – sprijinind funcționarea programelor de investiții până în anul 2035.

Planul de amenajare a teritoriului național

Secțiunea I: Rețele de transport; Secțiunea a II-a: Apa; Secțiunea a III-a: Zone protejate; Secțiunea a IV-a: Rețeaua de localități; Secțiunea a V-a: Zone de risc natural; Secțiunea a VI-a: Zone turistice. Împreună, secțiunile fundamentează programele strategice sectoriale și determină dimensiunile și prioritățile dezvoltării în cadrul teritoriului României în raport cu politicile UE.

Planul de Dezvoltare Regională a Regiunii Sud-Est 2014-2020

Acest plan identifică nevoile de dezvoltare ale regiunii în care se găsește Delta Dunării.

Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal „Delta Dunării” (P.A.T.Z. Delta Dunării, URBANPROIECT, 2008)

Acest document reprezintă un plan statutar care oferă o analiză a situației, tendințelor și problemelor actuale. El include o strategie de dezvoltare cu o viziune, obiective specifice și măsuri de dezvoltare.

Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal – Zona Costieră a Mării Negre (P.A.T.Z. Zona Costieră a Mării Negre, URBANPROIECT, 2010)

Acest document reprezintă un plan statutar care oferă o analiză a situației, tendințelor și problemelor actuale. El include o strategie de dezvoltare cu o viziune, obiective specifice și măsuri de dezvoltare.

Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020

Programul reprezintă angajamentul României privind implementarea Pilonului II al Politicii Agricole Comune a UE, prevăzut în Regulamentul CE nr. 1305/2013. PNDR constituie o oportunitate pentru abordarea punctelor slabe identificate în analiza SWOT, pe baza consolidării punctelor tari și valorificarea oportunităților disponibile. Va fi acordată o atenție specială utilizării depline a lecțiilor învățate și a progreselor realizate în programul anterior, prin care s-au pus bazele promovării utilizării continue și durabile a terenurilor agricole și forestiere, fiind create astfel premisele menținerii patrimoniului natural și cultural și conservarea valorii naturale ridicate a zonelor rurale. PNDR se subordonează principiilor și obiectivelor stabilite prin convențiile internaționale și directivele europene privind conservarea biodiversității și a habitatelor naturale, protejarea speciilor de faună și floră sălbatică și managementul durabil al resurselor naturale.

Strategia pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung (orizont 2020-2030)

Strategia oferă o viziune pe termen lung asupra dezvoltării durabile a agriculturii și spațiului rural și vizează valorificarea inteligentă și durabilă a potențialului agroalimentar și dezvoltarea economiei neagricole în vederea stabilirii unui echilibru între dezvoltarea economică și impactul agriculturii asupra mediului. Strategia este rezultatul unei abordări sistemice sectoriale ce ține cont de interconexiunile dintre economie, societate și mediu și, în același timp, recunoaște nevoia de coeziune socială, principiile egalității de șanse, non-discriminării și diversității.

Acordul de parteneriat dintre Comisia Europeană și România 2014-2020

Acordul de parteneriat are scopul de a aduce coerență în utilizarea fondurilor structurale de către România, în efortul acesteia de a atinge obiectivele Europa 2020 de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Documentul oferă un plan strategic cu priorități de investiții pentru utilizarea Fondului european de dezvoltare regională (FEDR), a Fondului social european (FSE), a Fondului de coeziune (FC), a Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime (EMFF) și a Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR). Acordul de parteneriat cu România s-a constituit în jurul abordării a cinci priorități naționale:

(1) promovarea competitivității și a dezvoltării locale;

(2) dezvoltarea capitalului uman;

(3) dezvoltarea infrastructurii fizice;

(4) încurajarea utilizării durabile și eficiente a resurselor naturale;

(5) modernizarea administrației publice.

Obiectivele definite vor necesita colaborarea eficientă a sectoarelor public și privat, precum și mobilizarea de fonduri suplimentare.

Strategia națională a României privind schimbările climatice

Strategia națională a României privind schimbările climatice este documentul de orientare pentru acțiunea națională privind clima, care vizează atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020: reducerea gazelor cu efect de seră cu 20 %, reducerea consumului final de energie cu 20 % prin creșterea eficienței energetice, precum și producerea a 20 % din necesarul de energie din resurse regenerabile. Strategia evidențiază provocări la nivel sectorial și recomandă adaptarea sectorială corespunzătoare și politici de minimizare impactului efectelor 13 adverse. Ea va fi urmată de un plan de acțiune și de o strategie revizuită până în 2015, elaborate cu sprijinul Băncii Mondiale.

CONCLUZII

Particularitățile acestui areal sunt evidente și numeroase, și constau între altele în modul de apariție și dezvoltare a localităților, în multitudinea etnică dar și economică a structurii sale, în modul de organizare al gospodăriei, în specificul construirii locuinței, al materialelor de construcție folosite și a îmbinării caracteristicilor culturale ale fiecărei etnii.

Diversitatea factorilor fizico-geografici,economico-sociali și istorico-politici și-au pus amprenta structurală asupra culturii materiale și spirituale a zonei.

În urma desfășurării acestei cercetări,am desprins următoarele concluzii:

-este un teritoriu cu un important trecut istoric bine reprezentat

-este model de conviețuire interetnică și multicultural-confesională

-dispune de atractivitate turistică, comercială, agricolă, piscicolă

Lucrarea încearcă, prin structura ei, să răspundă mai multor dimensiuni ale cercetării:

-dimensiunii demografice,încercând să analizeze etapele și formele popularii arealului, evoluția sa numerică, structurilor etno-confesionale și raporturilor geodemografice ale mediului de locuire

– dimensiunii antropo-geografice menite să surprindă relațiile de determinare intre componentele naturale și comunitățile umane, între adaosul cultural al diverselor populații venite în contact, modul lor de viață și comportamentul lor social precum și a transformărilor și mutațiilor socio-culturale și economice produse.

-dimensiunii arhitecturale asupra habitatului prin care să fie puse în evidență influentele, uneori reciproce, alteori multiple în tehnica, estetica și modelul construcțiilor, în forma, dimensiunea și funcționalitatea gospodăriei și casei rurale.

Modificarea mediului socio-spațial are un rol important și complex asupra evoluției populației.

Schimbările în mentalități, în sfera socio-culturală, pot să modifice dinamica populației, așa cum influențele de natura etnică pot modifica sistemul de așezări.

Continuitatea locuirii în prezent este strâns legată de acești factori, atfel că se produc schimbări masive și astăzi, conduse de cauze economice (lipsa locurilor de muncă), demografice (îmbătrânirea populației, natalitatea scăzută ș,a) și sociale.

Evoluția ascendentă se poate face numai prin modernizarea anumitor sectoare și conservarea altora.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări științifice și de specialitate

I. Popovici (1974), Delta Dunării, Editura Universității din București, București;

I. Gh. Petrescu (1975), Delta Dunării. Aspecte – resurse, Editura Scrisul Românesc, ;

Valeria Amelia Velcea (2001), Geografia fizică a României, Editura Universității Lucian Blaga, ;

B.V. Driga (2004), Delta Dunării – Sistemul circulației apei, Casa Cărții de Știință, ;

I. Velcea (2006), Geografia rurală (Ediția a IV-a), Editura Universității Lucian Blaga, ;

T. Crăcea (2011), România – Populație și așezări umane, Editura Universității Lucian Blaga, .

Articole și publicații

D. Grigore (1896) Dicționarul geografic, statistic și istoric al județului Tulcea, Editatura Stabilimentul grafic I. V. Socecu, București;

A. Arbore (1919) Contribuțiuni la studiul așezărilor tătarilor și turcilor în Dobrogea, Revista Arhiva Dobrogei, vol.2, nr.3 – 4, pp. 213 – 251;

A. Arbore (1920) Așezarile lipovenilor și rușilor din Dobrogea, Revista Arhiva Dobrogei, vol.3, nr.1, pp.1 – 23;

C. Brătescu (1928) Populația Dobrogei, Analele Dobrogei;

Gh. Băișan (2001) Dobrogea un mozaic etnic, Revista Steaua Dobrogei, nr. 1, pp. 59 – 63;

Gh. Băișan, Dicționarul localităților din județul Tulcea, A – C, R – S, Biblioteca virtuală Panait Cerna, Tulcea;

*** (2008) Studiu privind aspecte istorice și etnografice ale comunităților locale din Rezervația Biosferei Delta Dunării, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, pp 9-16., Tulcea;

Eugenia Iacovici, I. Nichescu (1995) Scurta istorie a etniilor ruși-lipoveni și ucraineni pe teritoriul RBDD, Analele Științifice ale Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, pp, 201-208, Tulcea

*** (2008) Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Delta Dunării, vol. I, București

*** (2009) Plan strategic pentru dezvoltarea turismului durabil în Delta Dunării, Tulcea.

Site-uri web

http://www.appct.ro/resurse/din_trecutul_celor_de_langa_noi.php

http://www.chettusia.com/ro/donau-delta

https://www.cjtulcea.ro/sites/cjtulcea/PrezentareaJudetului/Pages/Delta-Dunarii.aspx

http://www.cnipttulcea.ro/cultura.html

http://comunaluncavita.ro/ema_articole_articole.php?ida=1&idc=2&descriere=Istoric_si_populatie-Comuna_Luncavita

http://www.deltadunarii.info.ro/cultural/ro_coetnic.htm#

http://www.razim-sinoe.ro/page.php?28

http://www.deltadunarii.info.ro/cultural/cultural.html#

http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii/prezentare-generala/unitati-fizico-geografice-componente-a17#Delta_Dunarii

http://www.danubedelta.delta-dunarii.info/

http://www.delta-dunarii.ro/eng/igeografie.html

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Isaccea

http://www.edelta.ro/mnulocdelta/chilia?start=1

http://www.ecomunitate.ro/Istoric(5898).html

http://www.fotodelta.ro/diverse/sfantu-gheorghe-la-capatul-deltei

http://www.fotodelta.ro/harta-deltei-dunarii

http://www.ghiduldelteidunarii.ro/localitati-in-delta-dunarii/

http://www.geoecomar.ro/website/publicatii/Nr.18-2012/06_panin_BT.pdf

http://www.info-delta.ro/localitatea-sfantu-gheorghe–judetul-tulcea-p115.html

http://www.mdrt.ro/userfiles/delta_dunarii/Delta_Dunarii_Viziunea_de_Dezvoltare.pdf

http://www.mk-primaria.ro/despre-mihail-kogalniceanu/

http://www.oocities.org/dmarioara/deltdun.htm

http://www.primariavacareni.paginadestart.com/?p=Localizare&ub= Istoric

http://www.primaria-somova.ro/11-prezentare-generala.html

http://www.primariasarichioi.ro/?p=localizare&ub=Istoric

http://www.primariapardina.paginadestart.com/?p=Localizare&ub= Istoric

http://www.primariamihaibravu.paginadestart.com/resurse/Strategia_de_dezvoltare_a_comunei_Mihai_Bravu_judetul_Tulcea.pdf

http://www.primariaicbratianu.ro/descrierea%20comunei.html

http://www.primariafrecatei.ro/prezentare_locala

http://www.primariacrisan.paginadestart.com/?p=Localizare&ub=Istoric

http://www.primaria-bestepe.ro/prezentare.html

http://www.primariaorasuluimacin.ro/istoric.html

http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/morfo_1266-5304_2003_num_9_4_1188

O zi în fosta colonie stuficolă Maliuc

BIBLIOGRAFIE

Lucrări științifice și de specialitate

I. Popovici (1974), Delta Dunării, Editura Universității din București, București;

I. Gh. Petrescu (1975), Delta Dunării. Aspecte – resurse, Editura Scrisul Românesc, ;

Valeria Amelia Velcea (2001), Geografia fizică a României, Editura Universității Lucian Blaga, ;

B.V. Driga (2004), Delta Dunării – Sistemul circulației apei, Casa Cărții de Știință, ;

I. Velcea (2006), Geografia rurală (Ediția a IV-a), Editura Universității Lucian Blaga, ;

T. Crăcea (2011), România – Populație și așezări umane, Editura Universității Lucian Blaga, .

Articole și publicații

D. Grigore (1896) Dicționarul geografic, statistic și istoric al județului Tulcea, Editatura Stabilimentul grafic I. V. Socecu, București;

A. Arbore (1919) Contribuțiuni la studiul așezărilor tătarilor și turcilor în Dobrogea, Revista Arhiva Dobrogei, vol.2, nr.3 – 4, pp. 213 – 251;

A. Arbore (1920) Așezarile lipovenilor și rușilor din Dobrogea, Revista Arhiva Dobrogei, vol.3, nr.1, pp.1 – 23;

C. Brătescu (1928) Populația Dobrogei, Analele Dobrogei;

Gh. Băișan (2001) Dobrogea un mozaic etnic, Revista Steaua Dobrogei, nr. 1, pp. 59 – 63;

Gh. Băișan, Dicționarul localităților din județul Tulcea, A – C, R – S, Biblioteca virtuală Panait Cerna, Tulcea;

*** (2008) Studiu privind aspecte istorice și etnografice ale comunităților locale din Rezervația Biosferei Delta Dunării, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, pp 9-16., Tulcea;

Eugenia Iacovici, I. Nichescu (1995) Scurta istorie a etniilor ruși-lipoveni și ucraineni pe teritoriul RBDD, Analele Științifice ale Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, pp, 201-208, Tulcea

*** (2008) Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Delta Dunării, vol. I, București

*** (2009) Plan strategic pentru dezvoltarea turismului durabil în Delta Dunării, Tulcea.

Site-uri web

http://www.appct.ro/resurse/din_trecutul_celor_de_langa_noi.php

http://www.chettusia.com/ro/donau-delta

https://www.cjtulcea.ro/sites/cjtulcea/PrezentareaJudetului/Pages/Delta-Dunarii.aspx

http://www.cnipttulcea.ro/cultura.html

http://comunaluncavita.ro/ema_articole_articole.php?ida=1&idc=2&descriere=Istoric_si_populatie-Comuna_Luncavita

http://www.deltadunarii.info.ro/cultural/ro_coetnic.htm#

http://www.razim-sinoe.ro/page.php?28

http://www.deltadunarii.info.ro/cultural/cultural.html#

http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii/prezentare-generala/unitati-fizico-geografice-componente-a17#Delta_Dunarii

http://www.danubedelta.delta-dunarii.info/

http://www.delta-dunarii.ro/eng/igeografie.html

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Isaccea

http://www.edelta.ro/mnulocdelta/chilia?start=1

http://www.ecomunitate.ro/Istoric(5898).html

http://www.fotodelta.ro/diverse/sfantu-gheorghe-la-capatul-deltei

http://www.fotodelta.ro/harta-deltei-dunarii

http://www.ghiduldelteidunarii.ro/localitati-in-delta-dunarii/

http://www.geoecomar.ro/website/publicatii/Nr.18-2012/06_panin_BT.pdf

http://www.info-delta.ro/localitatea-sfantu-gheorghe–judetul-tulcea-p115.html

http://www.mdrt.ro/userfiles/delta_dunarii/Delta_Dunarii_Viziunea_de_Dezvoltare.pdf

http://www.mk-primaria.ro/despre-mihail-kogalniceanu/

http://www.oocities.org/dmarioara/deltdun.htm

http://www.primariavacareni.paginadestart.com/?p=Localizare&ub= Istoric

http://www.primaria-somova.ro/11-prezentare-generala.html

http://www.primariasarichioi.ro/?p=localizare&ub=Istoric

http://www.primariapardina.paginadestart.com/?p=Localizare&ub= Istoric

http://www.primariamihaibravu.paginadestart.com/resurse/Strategia_de_dezvoltare_a_comunei_Mihai_Bravu_judetul_Tulcea.pdf

http://www.primariaicbratianu.ro/descrierea%20comunei.html

http://www.primariafrecatei.ro/prezentare_locala

http://www.primariacrisan.paginadestart.com/?p=Localizare&ub=Istoric

http://www.primaria-bestepe.ro/prezentare.html

http://www.primariaorasuluimacin.ro/istoric.html

http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/morfo_1266-5304_2003_num_9_4_1188

O zi în fosta colonie stuficolă Maliuc