Strategia Si Interesele Geostrategice ale Statelor Unite ale Americii In Zona Asia Pacific

Introducere ………………………………………………………………………………………………………………….

Capitolul 1: Încadrarea teoretică ……………………………………………………………………………….

1.1 Definiți …………………………………………………………………………………………………..

1.2 Concepte ……………………………………………………………………………………………….

1.3 Școli de gândire și abordări teoretice ………………………………………………………

Capitolul 2: Politica americană pentru Asia-Pacific ………………………………………………

2.1 Zona Asia – Pacific. Generalitati ………………………………………………………

2.2 Pivot sau rebalancing ………………………………………………………………………

2.3 Potentialul economic ………………………………………………………………………

2.4 Prezenta militara…………………………………………………………………………..

2.5 Aliante. Parteneriate. Acorduri ……………………………………………………..

2.6 Acceptul extern ……………………………………………………………………………

Capitolul 3: Analiza comportamentului acțiunilor americane și apartenența lor la o scoală de gândire (working title) …………………………………………………………………………………

Capitolul 4: Concluziile ………………………………………………………………………………….

Introducere

In 1900 secretarul de stat John Hay declara ca „Mediterana este trecutul, Atlanticul este prezentul iar Pacificul va fi viitorul”. Peste 100 de ani aceste cuvinte sunt mai actuale ca niciodata.

Capitolul 2: Politica americană pentru Asia-Pacific

2.1 Zona Asia – Pacific. Generalitati

Asia a fost inca din secolul 19 – si continua sa fie si astazi – o regiune de importanta vitala pentru Statele Unite. In prezent in Asia locuieste mai mult de jumatate din populatia lumii, in Asia se gasesc doua din cele mai mari trei economii ale lumii (China si Japonia) si tot Asia se intampla cea mai rapida crestere economica regionala, care genereaza mai mult de 40% din PIB – ul mondial – mai mult decat orice alta regiune din lume.

Asia este cel mai mare partener comercial al Americii, schimbul de bunuri in 2013 reprezentand 38% din totalul schimburilor comerciale ale SUA. Comparativ, schimbul de bunuri cu Europa in 2013 a fost de 20% din totalul schimburilor SUA, iar cel cu America de Nord de 30 %. Cinci din cele mai mari tratate de aparare ale Statelor Unite sunt cu natiunie din Asia-Pacific, iar Washingtonul are parteneriate dintre cele mai stabile cu tarile din regiune.

Prin definitie, controlul regiunii Asia-Pacific de catre o natiune ostila ar ameninta interesele nationale economice si de securitate ale Statelor Unite. Cu toate aceste relatii comerciale si de aparare, stabilitatea in regiune este amenintata de o serie de factori precum comportamentul din ce in ce mai agresiv din partea Chinei, cresterea capacitatii militare a Coreeei de Nord, disputele de suveranitate de lunga durata, antipatiile istorice sai notiunea de nationalism in crestere.

In absenta unei arhitecturi reginale precum Organizatia Tratatului Nord Atlantic sau Uniunea Europeana, Statele Unite, s-a dovedit a fi singura natiune care si-a asumat statutul de broker onest in echilibrarea regionala. Dar pentru a cumpara aliati si pentru a descuraja adversarii Statele Unite ale Americii trebuie sa asigure o prezenta economica, diplomatica si militara puternica in zona. Aceasta pare sa fie cheia pentru pacea si stabilittatea regionala.

Timp de decenii, Statele Unite ale Americii si-a mentinut o prezenta militara semnificativa in Pacific. In 1990, in calitate de presedinte al Statelor Unite, George W. Bush declara „noi credem ca prezenta noastra in continuare in regiunea Asia-Pacific va ramane esentiala pentru descurajarea razboiului, sprijinind obiectivele noastre regionale si bilaterale, precum si pentru efectuarea misiunilor noastre militare”.

Administrațiile de după Războiul Rece ale președinților Bill Clinton și George W. Bush au fost implicate activ în Asia, deși au trebuit de asemenea, să se confrunte cu crizele din Somalia, Bosnia, Kosovo, și Irak, precum si cu amenințarea al-Qaeda. Administrația Clinton, de exemplu, a anunțat "Inițiativa Comunitară New Pacific", în 1993, crescand importanța forumului "Cooperarea Economică Asia-Pacific" (APEC), un forum pentru promovarea comerțului și a bunelor relații economice în regiune. În 1995, președintele Clinton a anunțat normalizarea relațiilor cu Vietnamul.

Președintele Clinton a incurajeze relatiile cu China, dar a si actionat pentru intimidarea acesteia. El a promis să ureze bun venit președintelui Chinei la Washington și sa sustina negocierile conducand la aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului (OMC). Liderul chinez a vizitat Washingtonul în 1998 și, sub egida Statelor Unite, China a aderat la OMC în 2001. Președintele Clinton a trimis, de asemenea, două grupuri de luptă tip nave portavion în zona Taiwan pentru a împiedica China, atunci când aceasta a luat măsuri militare provocatoare înainte de alegerile prezidențiale din Taiwan în 1996.

Profesorul Joseph Nye de la Universitatea Harvard, un lider strateg al administrației Clinton, a susținut că administrația Clinton a încercat să "integreze" China în OMC și alte organisme mondiale în timp ce "acoperea" printr-o mai strânsă cooperare a securității americane cu Japonia și alte căi de mijloc. El a asimilat politica Clinton cu abordarea președintelui Ronald Reagan "crede dar verifică" în cadrul negocierilor de control al armamentelor cu Uniunea Sovietică.

În mod similar, administratia Bush a consolidat legăturile SUA cu aliații și țările prietene din regiunea Asia-Pacific. Acesta a semnat o garanție pentru a promova dubla cooperare cu Indonezia în 2001, și a desemnat Filipine și Thailanda ca principali aliați non-NATO, în 2003. A semnat acorduri de liber schimb cu Singapore în 2003, Australia în 2004, și Coreea de Sud în 2007, și aceasta a adus Statele Unite în cadrul negocierilor pentru o zonă de liber schimb multilateral, Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), în 2008. Într-un progres major, a semnat un acord de cooperare de 10 ani în domeniul apărării cu India în 2005, instituind un nou "parteneriat global", și o importantă relație de prietenie cu India.

Un studiu din 2008 al Consiliul de la Chicago pentru Afaceri Globale a evidențiat puterea "soft power" a Statelor Unite în Asia. Studiul a constatat că rating-urile puterii "soft power" a Statelor Unite în regiunea Asia-Pacific au depășit China și pe acelea din alte țări din regiune. În special, evaluarea "soft power" a Statelor Unite în regiune a fost mai puternică în comparație cu rating-ul Chinei în toate țările studiate. Acest "soft power" a fost dezvoltat și cultivat, ca urmare a două secole de schimburi economice, culturale, diplomatice, militare, ale SUA cu regiunea Asia-Pacific.

În același timp, administrația Bush a continuat să urmeze o relație puternică cu Beijing. Într-adevăr, guvernul Bush a afirmat devreme ca China a fost un „competitor strategic”, si a pus deoparte sentimentele dure care au rezultat din accidentul dintre un avion de supraveghere american si un avion de lupta chinez in aprilie 2001.

Administratia Bush a devenit ulterior preocupata cu al-Qaeda și combaterea terorismului, împreună cu războaiele din Afganistan și Irak. În deceniul desfășurat, liderii Chinei au văzut interesele lor ca fiind cel mai bine protejate de o activitate moderata.

Ca și în anii Clinton, guvernul Bush a avut de acordat o atentie deosebita cresterii puterii militare a Chinei, care era indreptata importiva intereselor Statelor Unite, in special in Taiwan si in jurul Chinei cu iesire la mare.

Prezenta unei intregi retele de relatii militare americane in regiune a fost evidenta prin exercitiile practicate si remarcabila in cateva randuri prin amplitudinea lor. In iunie 2006, Statele Unite ale Americii a efectuat cel mai mare exercițiu din Oceanul Pacific de la războiul din Vietnam. Acest exercițiu a implicat 22.000 de persoane, 280 de aeronave (inclusiv B-2 și B-52 de bombardiere), și 30 de nave (inclusiv trei grupuri de lupta tip portavion care operează împreună în Oceanul Pacific, pentru prima dată în zece ani).

…………. www.defense.gov ……………

Un alt exercițiu notabil a avut loc în 2007 in Golful Bengal de-a lungul liniei de mare de comunicare care conduce la strâmtoarea Malacca, zona care este foarte sensibila din punctul de vedere al Chinei.

…………….. www.navy.mil …..

La acest exercițiu au fost văzute două grupuri de luptă americane tip portavion alături de un grup de lupta portavion indian și nave de război din Japonia și Australia. La sfârșitul administrației Bush, Statele Unite au avut relații bune și îmbunătățite cu multe țări importante din regiunea Asia-Pacific.

Administratia Obama

Povestea restructurării administrației Obama față de Asia nu este o poveste de dezangajare a Stetelor Unite și apoi re-angajare în Asia; în schimb, este o chestiune de accent și prioritate. Administrația Obama a construit pe o fundație elaborata de relațiile SUA – Asia, care a era deja în vigoare.

În timpul campaniei prezidențiale din 2008, face Obama a evitat criticarea Chinei, o posibila practica comuna si oportuna politic. După inaugurarea sa, președintele Obama a căutat să susțină și să consolideze direcția pozitivă în relațiile SUA – China, care au dezvoltat-o în ultimii ani administrația Bush. În timpul unei vizite în China în primul său an de mandat, președintele Obama cauta sa gaseasca relatii mai stranse cu Beijing-ul. Rezultatele au fost amestecate și oarecum dezamăgitoare din perspectiva administrației Obama, stabilind scena pentru accentul mai mare al președintelui asupra altor țări din Asia-Pacific, acte jucate mai târziu în primul său mandat.

………………… de continuat …………………

In timp ce SUA retragea trupele militare din Irak si Afganistan, administratia Obama a evaluat interesele globale de securitate si a vazut necesitatea unei mai mari prioritati in Asia. Secretarul de stat, Hillary Clinton, in cadrul articolului „America’s Pacific Century”, in octombrie 2011, defineste proiectul Asia – Pivot ca „printre cele mai importante eforturi diplomatice ale timpului nostru”.

Chiar daca prioritatea a fost stabilita ca fiind razboiul global importiva terorismului, politica americana in Asia a fost consolidata pe eforturile diplomatilor, oamenilor de afaceri si membrilor de servicii, care au continuat sa munceasca in zona.

Administratia Obama considera ca Asia Pivot este o strategie complexa care consta in mai mult decat o componenta militara. Cu toate acestea, la mai mult de 5 ani de la lansarea strategiei Asia Pivot, multe din detaliile strategiei raman nedefinite si exista incertitudini cu privire la modul in care se va desfasura politica americana de lunga durata in Asia.

……………. de inserat o istorie scurta a regiunii …………………

2.2 Pivot sau rebalancing

……………. de introdus evenimentele din perioada Bush …………………

Guvernul Statelor Unite este in primele etape ale unui important proiect national: reorientarea elementelor importante ale politicii externe fata de Asia – Pacific si incurajarea partenerilor sai din alte regiuni sa procedeze la fel. Proiectul „pivot strategic” sau reechilibrarea (rebalancing), lansat in februarie 2011, reprezinta premiza ca partea leului in politica si economie secolului 21 va fi scrisa in regiunea Asia – Pacific. Pentru a beneficia de aceasta schimbare in dinamismul geopolitic si pentru ca economia sa sa prospere, Statele Unite isi exisnde diplomatia. economia, dezvoltarea, legaturile de securitate si de persoana in aceasta regiune. In ciuda eforturilor considerabile la detalii si la implementarea unei politici transparente, raman destule aspecte neclare legate de principiile cheie ale acestei reorientari.

Statele Unite a avut o lunga perioada de timp un consens bipartit legat de importanta regiunii Asia – Pacific in politica externa si interesele nationale. Ince din secolul trecut, administratiile democrate si republicane deopotriva, avand suportul congresului, au mentinut legaturi stranse care leaga Statele Unite de tarile din regiunea Pacific prin aliante, comert, valori, imigrari si legaturi de familie.

Presedintele Barack Obama declara in 2011 „Am luat, asadar, o decizie deliberata si strategica – ca o natiune din Pacific, ca Statele Unite vor juca un rol mai mare si pe termen mai lung in modelarea acestei regiuni si a viitorului sau”. Subliniind revigorarea americana, axata pe zona Asia Pacific, presedintele Obama declara ca „America s-a intors in Asia”. Unii considera ca aceasta reechilibrare, definita ca o revenire in Asia, este o remarca gresita, staruind pe ideea ca America nu a parasit niciodata regiunea.

Presedintele Barack Obama a intrat in in biroul prezidential intr-un moment extrem dificil. Criza financiara a cauzat dificultati grave in tara pe de o parte, dar pe de alta parte a ridicat intrebari profunde cu privire la viabilitatea pe termen lung a modelului de economie al Statelor Unite. Criza de acasa si razboaiele din Irak si Afganistan au creat o forta centripeta

puternica in Statele Unite – necesitatea unei atentii mai mari in interiorul granitelor sale, mai degraba decat o politica externa solita.

Angajamentul american cu regiunea Asia – Pacific este fondat pe dorinta unei regiuni pasnice, stabile si prospere din punct de vedere economic – o viziune comuna cu partenerii din Asia. Prin utilizarea sintagmei „forward deployed diplomacy”, exprimata in acest de fel de secretarul de stat Hillary Clinton Statele Unite ale Americii au incercat sa ofera asigurari pentru angajamentul de lunga durata, in scopul de a cultiva un dialog deschis, stabil si predictibil politic, economic intr-un mediu de siguranta care se intinde intre India si Statele Unite. De la prietenii din Asia, Statele Unite nu asteapta altceva decat un angajament activ in constructia si sustinerea acestui efort pe toate fronturile, astfel incat toate tarile din regiune sa isi joace propriul rol in gasirea si punerea in aplicare a solutiilor la provocarilor regionale si globale, de la proliferarea armelor periculoase la aefectele schimbarilor climatice.

Avand in vedere importanta regiunii in viitorul Americii si intrebarile despre durabilitatea angajamentului sau, presedintale Obama, la inceputul administratiei sale a luat o decizie foarte importanta din punct de vedere strategic, aceea de a reechilibra politica externa catre Asia – Pacific. Acest efort, construit in aceasta regiune, pe investitiile generatiilor precedente, necesita o implicare la nivelul intregului guvern, pentru ca trebuiesc folosite toate uneltele de putere ale Statelor Unite ale Americii. Pentru a dezvolta si a pune in aplicare acest lucru, liderii nationali de securitate ai guvernului au adoptat o cooperare puternica si un lucru in echipa bine administrat.

Secretarul de Stat, Hillary Clinton, secretarul apararii Robert Gates si succesorul sau, Leon Panetta, precum si consilierul apararii Tom Donilon, au lucrat impreuna, indeaproape si eficient, avand intregul suport al agentiilor americane pentru a realiza „viziunea” presedintelui.

2.3 Elementele economice

In conceptia Statelor Unite reechilibrarea include o serie de inițiative economice. Acest lucru reflectă recunoașterea in Statele Unite, cum ca regiunea Asia – Pacific este și va continua să fie o regiune economică vitală pentru zeci de ani de acum încolo. Cresterea economiei americane va depinde de necesitatea integrarii si interactiunii acesteia cu economia in crestere a Asiei, si cu noile interactiuni multilatarele ce vor aparea in regiune.

Multe dintre discutiile publice s-au focusat in cadrul Parteneriatului Trans-Pacific (TPP), discutii multilaterale in care sunt implicate in acest moment 11 state intre care Japonia, Canada si Mexic pe langa Statele Unite.

Statele Unite se afla in acest moment in plina crestere a procentului de ajutor extern pentru Regiunea Asia – Pacific, procent ce se doreste sa ajunga la 7%. Acesta este inca un element intre eforturile Washington-ului de a consolida legaturile multidimensionale economice cu intreaga regiune asiatica.

Importanta regiunii Asia – Pacific prin prisma initiativelor Statelor Unite:

Previziunile indică faptul că marea regiunea Asia – Pacific (inclusiv India) este în plina creștere în importanță în economia mondială și implicit in comerțul mondial. Regiunea a cunoscut o activitate de integrare economica mai mare si intr-un ritm mai accelerat decât cea din alta parti ale globului. Fluxul anual de investiții din Statele Unite în Asia de Est a crescut de la 22.5 miliarde dolari în 2009, la 41,4 miliarde de dolari in 2011. Exporturile americane către Asia-Pacific au totalizat mai mult de 320 miliarde dolari în 2012, avand o crestere de aproape opt la sută in comparatie cu anul 2008.

Administrația Obama a crescut accentul Statelor Unite privind relațiile economice și comerciale în Asia-Pacific. Regiunea are un rol esențial în Initiativa Nationala de Export a președintelui, patru din cele zece piețe emergente de export vizate de catre „Strategia Națională de Export” – China, India, Indonezia, Vietnam – fac parte din regiunea Asia-Pacific. Initiativa Nationala de Export a fost anuntata de presedintele barack Obama ca avand scopul de „von dubla exporturile noastre in urmatorii cinci ani, o crestere care va genera doua milioane de locuri de munca in America”. În plus, angajamentul economc sporit al americii – de exemplu, prin intermediul TPP – demonstrează că Statele Unite dorește să rămână o forță majoră în integrarea economică și geopolitică regionala.

Elementele politicii comerciale a administrației Obama în regiune sunt în mare măsură conforme cu cele construite de politicile administrațiilor Clinton și Bush. Ambele administrații au sprijinit acordarea de relații normale comerciale și membrii în Organizația Mondială a Comerțului pentru China, Taiwan, Hong Kong, și Vietnam. În plus, președintele Clinton a ridicat importanța forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific în 1993 cand a inițiat negocieri de liber schimb cu Singapore, care în cele din urmă au fost încheiate sub administratia Bush. Presedintele Bush a încheiat un acord similar si cu Australia, a inițiat negocieri pentru acord de liber schimb, în cele din urmă fără succes, cu Malaezia și Thailanda, si a semnat un astfel de acord cu Coreea de Sud.

Decizia administrației Obama de a urmări semnarea tratatului de liber schimb Coreea de Sud – SUA (care a avut succes, după unele modificari si negocieri) arată că există o mare de continuitate în politica comercială americană în Asia.

Statele Unite ale Americii, de asemenea, se îngrijorează cu privire la impactul pe care disputele teritoriale maritime și eventualele încălcări privind libertatea de navigație pe mare il pot avea, vis-a-vis de importanta traseului comercial care traverseaza Oceanul Indian și vestul Oceanului Pacific. Acestea sunt domenii în care Marina Statelor Unite a jucat un rol important în aplicarea stabilitatii de zeci de ani.

Raspunsul Chinei:

Guvernele regionale se confruntă cu o alegere care va determina probabil cat de bine sau prost va fi viitorul de integrare economică regională in baza intereselor Statelor Unite. Implicarea americană în cadrul negocierilor TPP susține o cale de integrare economică regională în concordanță cu un acord de liber schimb de tip american (un acord cu caracter obligatoriu, cuprinzător, care liberalizează comerțul și investițiile părților la acord). Abordarea SUA se află în contrast cu eforturile susținute si mentionate ale Chinei.

Abordarea Beijing-ului implică acorduri care sunt mai restrânse în domeniul de aplicare:

sunt mai deschise la anumite țări din Asia;

exclude Statele Unite:

sunt mai permisive în ce priveste comertul liber cu servicii și bunuri, investițiile sunt gratuite, accesul liber pe piață, și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.

De-a lungul anilor, China a favorizat grupurile economice și de alta categorie, care se concentreaza pe participanți Asiatici și în același timp exclud Statele Unite ale Americii. China initiaza „Shanghai Cooperation Organization” (SCO) in 2001, organizatie care include include China, Rusia, patru guverne din Asia Centrală (Kazakhstan, Kyrgyzstan, Tajikistan, si Uzbekistan), în calitate de membri și mai multe state cu statut de observator regional. SCO face în mod repetat, declarații și adoptă politici care se opun scopurilor Statelor Unite în regiune.

În Asia de Est, China a favorizat grupuri centrate pe zece țări ASEAN plus China, Japonia, și Koreea de Sud – cunoscuta ca ASEAN + 3. China s-au opus fără succes la deschiderea Summit-ul Asia de Est în 2005, pentru a include India, Australia si Noua Zeelanda, precum și deschiderea grupului de apartenență SUA. Cu sprijinul Japonia și membrilor ASEAN, cum ar fi Singapore și Indonezia, președintele Obama s-a alaturat grupului și a participat la intalnirile anuale ale sumitului liderilor de grup Guvernul SUA consideră grupul ca un element cheie în interacțiune regionala americana.

O nouă etapă de concurs China – Statele Unite pe grupuri economice regionale din Asia a apărut pe parcursul anului 2012 cu China initiind un nou organism regional cunoscut sub numele de Regional Comprehensive Economic Partnership (RCEP). RCEP exclude Statele Unite ale Americii în timp ce include toate statele ASEAN + 3, precum India, Australia si Noua Zeelanda. China si alti comentatori vad RCEP drept concurent cu standarde mai exigente decat cele ale TPP favorizate de către Statele Unite. China și-a exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la recenta inițiativă a administrației Obama de a începe discuțiile de liber schimb cu Uniunea Europeană, împreună cu negocierile TPP. Aceste negocieri vor stabili standarde economice internaționale pe care China le considera ca nefiind acceptabile din punctu ei de vedere.

Statele Unite și China au viziuni foarte diferite cu privire la problema critică a protecției drepturilor de proprietate intelectuală. Administrația Obama a criticat puternic si in repetate randuri utilizarea de catre China a tehnologiei informatice pentru a fura valori de proprietate intelectuală din țări mai dezvoltate. China a fost de acord sa discute cu Statele Unite pe această temă, dar prăpastia este inca foarte larga.

Perspectivele:

Va fi o provocare pentru administrația Obama să efectueze două negocieri importante, respectiv acorduri de liber schimb multilaterale concomitente (cu Asia-Pacific și partenerii europeni) și pentru a atinge un rezultat de succes care sa primeasca aprobarea Congresului. Standardele RCEP va fi mai ușor de indeplinit pentru țările din Asia.

Un raport al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale observă că RCEP "anticipează minimul de liberalizare a comerțului." Ca rezultat, de la crearea sa reprezintă o provocare pentru ambițiile Statelor Unite de a promova cooperarea economică care îndeplinește propriile standarde. Prin urmare, potențialul de concurență între Statele Unite și China pe politici economice regionale va continua și, probabil, se va intensifica.

„RCEP se asigura că nici un membru nu trebuie să adopte politici comerciale cu care nu este de acord, și protejează industria sensibila la expunerea la concurență exagerata. Această condiție a făcut posibilă pentru a atrage țările mai puțin dezvoltate la gruparea și asigura o aderare mai larga”.

Ceea ce este sigur este faptul că Statele Unite și China sunt susceptibile de a concura, nu numai economic, ci mai ales si în diplomație economică regională.

2.4 Elementele diplomatice

Reechilibrarea presupune o îmbunătățire semnificativă a activismului diplomatic american în regiune. Administrația Obama a fost angajata la nivel prezidențial și de cabinet, angajamentul său fiind unul intens și susținut. Eforturile sale au impus o serie de eforturi bilaterale și multilaterale. Obiectivele americane includ securitatea și stabilitatea regională, schimb economic liber și deschis, precum și relații politice și valori care implică drepturile omului și guvernare responsabilă.

O implicare insuficienta a Statelor Unite ar fi egala cu riscul ca statele din Asia – Pacific și grupurile regionale sa nu reușeasca să creeze și să susțină norme compatibile cu ordinea internațională incluzivă, transparentă și liberala lung promovată de americani, care pune accentul pe securitate colectivă, comerțul liber, și societățile deschise.

Initiative bilaterale si multilaterale:

O mare realizare a administratiei Obama o reprezinta administrarea în regiunea Asia-Pacific; a implicat consolidarea aliantelor Statelor Unite; construirea de relatii profunde cu parteneri cum ar fi Singapore, Indonezia și India; aprofundarea angajamentului cu instituții multilaterale din Asia-Pacific și gestionarea relației SUA – China.

Activismul diplomatic al Statelor Unite a fost cel mai evident în intensificarile eforturilor de mentinere si de extindere a participarilor SUA la instituțiile multilaterale din Asia si Pacific. Printre acestea se numara ASEAN Forum Regional (ARF), un dialog periodic de securitate intre 27 de națiuni, și Summitul Asiei de Est (EAS) care implică 18 state din Asia-Pacific. In acelasi timp, China a făcut eforturi concertate pentru a dezvolta spiritul grupurilor regionale de a exclude Statele Unite.

Secretarul de stat Hillary Clinton a efectuat mai multe vizite in tarile din Asia – Pacific decat ultimii trei predecesori ai sai. În noiembrie 2011, secretarul american de stat Hillary Clinton a declarat că ambiția Statelor Unite, ca parte a reechilibrarii, este de a pune baza un cadru pentru stabilitate în Asia – Pacific similară cu cea din Europa, la care a participat si guvernul american. Prin urmare, construirea de aliante și consolidarea instituțiilor regionale este absolut fundamentală pentru reechilibrare, și, în ochii Washington-ului, stabilitatea ordinii internaționale. După cum susține Hillary Clinton, pentru Statele Unite ale Americii "provocarea este de a construi o rețea de parteneriate și instituții in regiunea Pacific, care sa fie la fel de durabile și potrivite cu valorile americane precum cele pe care le-am organizat peste Atlantic".

Administrația Obama apreciază importanța deosebită a instituțiilor și a acordurilor regionale în regiunea Asia-Pacific. Administrația consideră instituțiile regionale ca oportunități pentru Statele Unite pentru a modela securitatea și dezvoltarea economică a regiunii.

Prin reechilibrarea și accentul pus pe instituțiile regionale multilaterale, administrația intenționează să le promoveze rolul Americii în cadrul discuțiilor pe o gamă largă de probleme, de la securitatea maritimă și neproliferare, la liberalizarea comerțului și a investițiilor în regiune. Mai mult decât atât, liderii din regiune, în special în Asia de Sud-Est, preferă ca angajamentele SUA in Asia-Pacific fi ancorate puternic in cadrul instituțiilor multilaterale din regiune. În acest sens, noua abordare SUA este in foarte stransa conformitate cu preferințele fiecărei puteri regionale – cu excepția Chinei.

În particular, China s-a opus vehement eforturilor depuse de Statele Unite pentru a utiliza ASEAN ca un forum pentru rezolvarea dezbaterilor de suveranitate în Marea Chinei de Sud. La reuniunea ministrilor de externe ASEAN din iulie 2012, și apoi la Summit-ul Asiei de Est din noiembrie acelasi an, Beijing-ul a fost raportat ca a exercitat presiuni asupra Cambodgia – un aliat pe termen lung al Chinei – pentru a elimina disputele teritoriale și maritime de pe ordinea de zi. Beijing continuă să insiste ca disputele sale de suveranitate sa fie rezolvate bilateral, contrar consideratiilor ca poate exercita parghii mai mari de resiuni asupra colegilor reclamanti. Potrivit unui raport al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, reputația atât a Cambodgiei cat si a Chinei "a rezultat ca fiind o infrangere”

Incepand cu decizia din 2009 de a semna Tratatul de prietenie și cooperare (TAC) cu ASEAN, administrația Obama a urmărit o serie de politici care au adâncit participarea SUA în cadrul organizațiilor regionale, un proces care a condus la participarea președintelui Obama la intalnirile EAS anuale în 2011 și 2012. Statele Unite au solicitat, de asemenea, cooperarea regională asupra neproliferării nucleare și pregătirea pentru catastrofe prin participarea sa la instituții multilaterale legate de securitate, precum și acorduri regionale privind inițiativele de facilitare a comerțului prin APEC și TPP. Administrația Obama a solicitat Fondului de sprijin economic (EFS) sume de bani pentru asistență ASEAN pentru consolidarea organizatiilor, precum educația, pregătirea împotriva dezastrelor, criminalitate transnaționale, precum și programele anticorupție în regiune. Administrația a solicitat, de asemenea, de finantare pentru programele de pregătire în caz de catastrofe în cadrul Forumului Regional ASEAN.

Adunarea anuală a funcționarilor regionali de apărare, in cadrul Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS) "Shangri-La Dialogue" (SLD), în Singapore, a devenit un loc de întâlnire favorizat de secretari de apărare din SUA pentru a explica politicile și inițiativele Statelor Unite. Secretarul american al Apararii Chuck Hagel a folosit reuniunea din iunie 2013 pentru a evidenția, angajamentul ferm si continuu al Statelor Unite pentru securitățea regionala. El a menționat sprijinul ferm al administrației Obama pentru ASEAN și grupurile regionale conduse de ASEAN. Secretarul Hagel a insistat in privinta planurilor Statelor Unite de a găzdui o reuniune a miniștrilor apărării ASEAN în Hawaii în 2014, și să incurajeze pentru ca gruparea ministrilor apararii ASEAN +, sa includa Statele Unite într-o varietate de discuții legate de securitate. Secretarul american a concluzionat astfel angajamentul SUA "Relațiile noastre cu țările ASEAN sunt critice”.

De inserat cateva detalii despre ASEAN Hawai 2014 – http://thediplomat.com/2014/04/us-asean-defense-ministers-meet-in-hawaii/

Angajamentului SUA cu China:

La fel, administrația Obama a continuat să se implice Beijing-ul la cele mai înalte niveluri. În primele luni ale celui de-al doilea mandat, președintele Obama a trimis secretarii de Trezorerie și de stat în China, împreună cu președintele „Joint Chiefs of Staff” (JCS) și consilierul Securității Naționale. JCS este un organ de lideri de conducere din cadrul Departamentului Apărării Statelor Unite care consiliază secretarul Apărării, Consiliul de Securitate Internă, Consiliul Național de Securitate și președintele Statelor Unite cu privire la chestiuni militare.

Beijing a salutat aceste inițiative și a continuat cu mai mult de 90 de dialoguri formale cu Statele Unite, inclusiv dialogul strategic și economic anual prezidat de Trezoreria SUA și secretari de stat americani și omologii lor chinezi.

De asemenea schimburile militare s-au îmbunătățit. Oficialii (si ne-oficialii) chinezi au inclinat sa comenteze drept pozitive activitatile Statelor Unite, mai ales dupa anunțarea în primăvara anului 2013 a summit-ului prezidențial în California, în luna iunie.

……………………………..

2.4 PIVOT –ul militar

Prima prioritate a fost de a consolida aliantele Statelor Unite care sunt fundatii ale angajamentului in regiune si pentru a oferii stalpii de sustinere pentru pacea si securitatea in regiune. Prin parteneriatele cu aliatii sai, Statele Unite se straduieste sa creeze un statut de stabilitate, care se bazeaza pe increderea in regiune si pe oferta catre statele din regiune de a construi legaturi mai stranse intre ele.

www.defense.gov

www.navy.mil

2.5 Aliante. Parteneriate. Acorduri

ASEAN

Asociația națiunilor din sud-estul Asiei, conform, [The] Association of Southeast Asian Nations, abreviată frecvent ASEAN, este o organizație politică și economică a zece țări din Asia de sud-est, constituită la 8 august 1967 de Indonezia, Malaysia, Filipine, Singapore și Thailanda.

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=ASEAN_kecil&action=edit&redlink=1 – accesat 20.04.2015

Japonia

Ultimii ani au demonstrat puternica legatura dintre Statele Unite si Japonia, cateodata chiar importiva politicii partizane prezente pe ambele maluri ale oceanului Pacific. Aceasta stransa legatura a fost demonstrata in mod direct in rapiditatea interventiei americane in urma triplului dezastrului japonez (cutremur, tsunami si criza nucleara), din martie 2011, dar si in mod

indirect prin managementul de zi de zi a problemelor de alianta SUA – Japonia.

……………. de detaliat relatiile …………………………..

Noiembrie 2009 – prima calatorie a lui Obama in Japonia. Prima tara din turneul celor patru tari asiatice. Subiecte adordate:

creșterea economică,

neproliferarea nucleară,

războiul din Afganistan

schimbările climatice

Noiembrie 2010 – tokyo. Participarea la APEC Japan 2010 (Asia Pacific Economic Cooperation). Obama afirma angajamentul SUA de aparare a Japoniei.

Aprilie 2014 – intalnire cu primul ministru si imparatul

………………. de detaliat ……………………….

Coreea de Sud

Alianta SUA – Coreea de Sud este in crestere, si este construita pe o cooperare bilaterala, aceeasi relatie fiind prezenta in mai toare relatiile din Asia de sud-est pana in Afganistan si Golful Aden.

Vizite:

Noiembrie 2009

– acordul de liber schimb intre SUA si Coreea de Sud

– vizita la baza aeriana Osan

Noiembrie 2010

– summitul G20

Martie 2012

– summitul securitatii nucleare

– intalnire cu presedintele Rusiei – Medveedev

Aprilie 2014

……………………. de detaliat relatiile si vizitele ………………………….

Australia

Statele Unite ale Americii și Australia continua sa extinda cooperarile bilaterale si sa prevada provocarile globale.

Noiembrie 2011

– cresterea prezentei americane in nordul Australiei

Noiembrie 2014

– summitul G20

……………………. de detaliat relatiile ……………………..

Filipine

Relatiile SUA – Filipine nu au fost foarte puternice in ultimii ani, dar acum exista programe substantiale de crestere economica si de relatie personala, care strang legaturile de cooperare regionala, de preocupare pentru de securitate, aici incluzand si securitatea maritima.

Aprilie 2014

– trupe americane la fort Bonifaccio

……………………. de detaliat relatiile ……………………..

Thailanda

Călătoria președintelui Obama in noiembrie 2012 a reafirmat angajamentul Statelor Unite pentru cea mai veche alianta din Asia și a marcat semnarea unui acord pentru a extinde cooperarea pentru dezvoltare SUA – Thailanda în alte țări din regiune, în parteneriat, pentru a restrange decalajul de dezvoltare in Asia de Sud

Noiembrie 2012

– 180 de ani relatii oficiale

– discutii despre Partenerul Trans Pacific

……………………. de detaliat relatiile si vizitele …………………..

China

In timp ce consolidarea aliantelor sale decurgeau intr-un ritm normal si in crestere, Statele Unite ale Americii s-au angajat intr-o alta prioritate de rang secundar si anume, îmbunătățirea relațiilor cu alți parteneri și acumularea de puteri emergente în regiune. Nu există probabil nici o mai mare provocare pentru politica externă americană decât de a găsi o modalitate de a susține o relație puternică, robusta și productiva cu China. Aceasta relatie este in primul rand interesul SUA, dar si a Chinei, si se restrange la crearea unor perspective mai largi asupra regiunii.

Pentru a promova acest scop, Statele Unite ale Americii și China au lansat un număr fără precedent de dialoguri și schimburi, inclusiv Dialogul Strategic si Economic (S&ED), anuntat de catre presedintele Barack Obama si presedintele Chinei Hu Jintao, summitul Sunnylands prilej cu care seful de la Casa Alba s-a intalnit cu Xi Jinping, devenit presedinte al Chinei cu 3 luni inainte, sau angajamentele bilaterale privind reuniunile multilaterale.

Aceste mecanisme nu au fost create doar de dragul dialogului, ci mai degrabă pentru a gasii modalități concrete pentru Statele Unite si China să coopereze pentru avansarea in gasirea de interese comune in regiune, cu privire la provocarile de securitate cele mai dificile cum ar fi Coreea de Nord sau Iran.

Intalniri:

Noiembrie 2009 –

Noiembrie 2014 – summitul APEC

Intre 10 si 16 noiembrie presedinrele Barack Obama calatoreste intr-un turneu in regiunea Asia – Pacific. Este cea de-a 6-a calatorie in regiune si ce de-a pe care o efectueaza singur in 2014. Presedintele american vizitat Chipa pentru intalnirea lederilor APEC si pentru intalniri bilaterle cu presedintele Xi, a trecut prin Nay Pyi Taw si Rangoon, apoi a mers in Birmania pentru participa la summitul Asiei de Est si summitul US – ASEAN si pentru vizite bilaterale si a incheiat in Australia pentru intalnirea G20 de la Brisbane. Calatoria a avut ca scop sublinierea angajmentului profund al presedintelui Obama in strategia sa privind reechilibrare Asiei, si avand convingerea ferma ca relatiile comerciale si investiitiile Americii in Asia sunt critice pentru viitoarea crestere economica si gererarea de noi joburi pentru americani.

La Beijing, Obama a reamintit interesul fundamental al Americii în menținerea libertății de navigație, un bun public internațional tot mai expus în Mările Chinei de Sud și Est.

în discursul de la Universitatea Queensland din Australia, Obama a vorbit despre faptul că ordinea ideală de securitate în Asia trebuie să se fundamenteze nu pe sfere de influență, pe coerciție sau intimidarea națiunilor mici de către marile puteri, ci pe norme internaționale și alianțe de apărare colectivă. Mai mult, Obama a reasigurat întreaga regiune că în spatele acestor piloni ai stabilității se va afla umbrela americană: „o putere a Pacificului, Statele Unite și-au investit sângele și resursele pentru a extinde această viziune. Nu doar vorbim despre aceasta, ci investim în ea. Generații de americani au servit și au murit în Asia Pacific pentru ca popoarele regiunii să trăiască libere. Așadar, nimeni nu ar trebui să ne conteste voința și angajamentul față de aliații noștri“

Pe acest fond, președintele american a reamintit ingredientele pivotului, o inițiativă prin care va asigura o prezență militară sporită în Singapore, Filipine, Australia, urmând ca, până la sfârșitul deceniului, 60% din flota navală și aeriană a Statelor Unite să fie concentrată în Pacific.

Intre summitul APEC de la Beijing și reuniunea G20 din Australia, ministrul Apărării al Federației Ruse, Serghei Shoigu, a efectuat o scurtă vizită la Beijing, pentru a discuta despre exercițiile militare navale care ar urma să aibă loc, dar și în privința viitorului blocului militar format din Rusia și China în Asia-Pacific. Discuțiile pe teme militare le-au continuat pe cele din 2013 și de la începutul anului 2014, când mai multe înțelegeri militare în domeniul achizițiilor au fost semnate. Ele au inclus: vânzarea a 24 de aparate Su-35s (cel mai performant avion de vânătoare multirol al rușilor), vânzarea sistemelor antiaeriene S-400 (intenția este ca ele să domine spațiul aerian al strâmtorii dintre Taiwan și China), vânzarea a patru submarine clasa Lada (două vor fi construite în China), dar și posibila cumpărare a noului avion de transport Il-476. Pe de altă parte, relația Chinei cu Ucraina, în ultimii ani, a redus dependența de importurile militare din Federația Rusă. Din 1991, greutățile pe care Ucraina le-a întâmpinat în bugetarea forțelor armate au determinat-o să dezvolte industria de armament și să exporte principalele echipamente produse după licențe rusești, în special în Federația Rusă. Ucraina a fost vârful de lance tehnologică în timpul URSS în ceea ce privește construcția de motoare de toate tipurile pentru aviație, marină sau trupe de uscat. Ce au cumpărat chinezii? În principal, turbine pentru o gamă largă de avioane (250 de bucăți), turbine pentru propriile distrugătoare (întâi au importat, apoi au început să producă la uzina de motoare din Harbin), rachete aer-aer pentru avioanele J-11(copia avionului rusesc Su-27) și 50 de motoare diesel pentru tancuri. Sigur este că Rusia nu a fost deloc fericită cu sprijinul acordat de inginerii ucrainieni în transformarea lui Su-27 în J-11. Când rușii au preluat Crimeea, în martie 2014, chinezii s-au grăbit să preia din șantierul naval Feodosia, situat în peninsulă, hovercraftul Zubrcare, aflat în probe, pentru a fi trasportat cu o navă specială în China.

2.6 Aceptul extern

Pe parcursul ultimelor câteva luni, un număr tot mai mare de voci, atât în Statele Unite cat si în străinătate, au început să pună sub semnul întrebării angajamentul american de a menținer un accent disciplinat pe stabilitatea diplomatica, economica, si de securitate in regiunea Asia-Pacific.

Capitolul 3: Analiza comportamentului acțiunilor americane și apartenența lor la o scoală de gândire

Unul din ingredientel pivotului este de a sigura in acest moment o prezenta militara continua si sporita in Singapore, Filipine si Australia.

Acest aspect a fost mentionat cu hotarare la discursul tinut de presedintele Barack Obama la Brisbane in noiembrie 2014. Ideea a fost reamintita si la ultimul summit NATO la care a fost adaugata si o alta idee, respectiv prezenta unui pachet de interventie rapida pentru protejarea flancului estic al aliantei.

La aceeasi intalnire sa mentionat ca este singura modalitate de a asigura prin fapte credibilitatea pivotului asiatic.

Desigur, toate acestea sunt măsuri necesare, dar insuficiente pentru că nu răspund pe deplin datelor actuale ale mediului de securitate contemporan. S-a vorbit mult de o criză de credibilitate a garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite. Fundația tehnologică pe care se sprijină aceasta este tot mai demodată, tot mai îngustă, în măsura în care competitorii au recuperat decalajul, investit masiv în tehnologii care anulează avantajele competitive care până nu de mult erau o marcă înregistrată americană și care transformau SUA într-o putere expediționară globală. Însă avantajele sale rămâneau fără egal într-o lume în care capacitatea de a domina mările, aerul și spațiul erau fără rival. Dar de ani buni, arsenalele antiacces și de interdicție regională deținute de China și Rusia proliferează:„sisteme antinavă, antiaeriene, antisatelit gândite să contracareze avantajele tradiționale ale SUA, în special capacitatea de a-și proiecta puterea în orice regiune“, avertiza Hagel în septembrie 2014. Acestora li se adaugă o impresionantă colecție de rachete de croazieră și bombardiere cu raza lungă de acțiune, submarine, plus mijloace de război electronic. Din această perspectivă, Marea Chinei de Sud, dar și Marea Neagră se înscriu în tendință, devenind pas cu pas „lacuri antiacces“. Cu alte cuvinte, capacitatea de ranforsare și alimentare din afară, inclusiv o eventuală intervenție pentru protejarea dreptului de tranzit în apele internaționale sunt puse sub semnul întrebării. „Fără superioritate tehnologică, forța și credibilitatea alianțelor noastre va avea de suferit. Angajamentele noastre față de aplicarea regulilor și normelor de drept internațional pot fi puse la îndoială atât de prieteni, cât și de adversari. Semnele de întrebare referitoare la capacitatea noastră de a câștiga razboaiele viitorului pot submina potențialul nostru de a le descuraja“, rezuma Hagel miza următorilor ani.

Modelul din care se inspiră astăzi Administrația Obama are profunde rezonanțe istorice. A mai fost aplicat de către Eisenhower în anii ’50 (prin așa-numita politică de New Look, când armele nucleare devin principala piesă de descurajare a unei invazii sovietice), dar mai ales de către Administrația Carter în a doua jumătate a anilor ‘70. Aceasta din urmă se afla într-o conjunctură deloc de invidiat: balanța de putere convențională și chiar cea nucleară avantajau net URSS, iar elitele militare sovietice ajunseseră să creadă în șansele de reușită ale unei campanii de tip blietzkrieg asupra NATO. În acest context, era nevoie de o strategie de offset, de o formulă care să compenseze dezechilibrul, investind în avantaje comparative unice Statelor Unite. Ulterior, specularea tehnologiei IT prin dezvoltarea de senzori avansați de recunoaștere și avertizare timpurie, inclusiv de arme inteligente ghidate prin GPS vor revoluționa balanța de putere din Europa. În definitiv, așa cum arată memoriile lui Robert Gates, Carter este cel care „a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“, altfel o componentă care a jucat un rol esențial în înfrângerea URSS. Obama își joacă astăzi propria șansa de a fi un Carter de secol XXI.

Concluzii

Ce nu reprezinta reechilibrarea

• The rebalance is not a fundamentally new departure. It builds on longstanding U.S. interests and the policies of previous administrations.

• The rebalance is not limited to Northeast Asia, the traditional focus of U.S. policy in Asia. The new policy links that vital area with newly emphasized U.S. concerns in Southeast Asia, South Asia, the Indian Ocean, and the Pacific Ocean, creating a region-wide initiative of extraordinary breadth.

• The rebalance is not just a military strategy. It is multidimensional – comprised of several sets of security, economic, and diplomatic initiatives.

• The new U.S. policy is not static. The rebalance has gone through two phases and

continues to evolve, shaped by the fluid dynamics of the Asia-Pacific region and

changing circumstances in the United States.

• The rebalance is not a containment strategy with respect to China. Although the United States and China will inevitably compete economically and perhaps diplomatically and militarily, the Obama administration understands that a new Cold War is not in the U.S. national interest. President Obama has been explicit in stating: “We welcome the peaceful rise of China. It is in America’s interest to see China succeed.” These are powerful, positive statements about the U.S. view of its relationship with China.

• The Obama administration is not forcing other countries in the Asia-Pacific region to choose between the United States and China. The administration recognizes that every country in the region wants to maintain good relations with both the United States and China. Many key countries in the Asia-Pacific region have taken significant steps toward the United States in recent years, but they have done so voluntarily and often with considerable enthusiasm. It might be more accurate to say that China is engaging in self-containing behavior.