Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în perioada [611662]

Universitatea Ecolo gică din Bucure ști
Facultatea de Management Financiar
Program master: Finanțarea Protecției Sociale

REFERAT
Politici Sociale Europene

Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în perioada
2014 -2020

Profesor coordonator: Masterand: [anonimizat].univ.dr .Mădălina Tocan Zisu Mihail
Anul I I

2021

Economia României a înregistrat o rată medie de creștere a PIB real de
3,9% în perioada 2000 – 2010 , deși în intervalul 2002 – 2008 s -a înregistrat o rată
medie de creștere de 6,3%, care a depășit rata medie de creștere a P IB-ului potențial.
Din analiza principalilor indicatori economici se poate observa sensibilitatea
economiei românești la șocurile externe, induse de evenimentele globale majore din
perioada crizei financiare și economice.
Deși rata de creștere a PIB –ului real în intervalul 2002 – 2008 a atins valori
mult peste nivelul celor înregistrate în aceeași perioadă în UE 27, criza financiară și
economică a condus la scăderea dramatică a economiei românești. Astfel, cu toate că
în perioada 2000 – 2010 au existat intervale cu rate de creștere anuală a PIB -ului real
importante, creșterea economiei românești nu a fost sustenabilă, fiind foarte
vulnerabilă la impactul crizei globale.
În analiza progreselor înregistrate de economia României în procesul de
convergență cu Uniunea Europeană este relevantă evoluția indicelui produsului intern
brut pe locuitor exprimat la standardul puterii de cumpărare (PPC), care oferă
informații important e privind activitatea socio -economică, în special privind nivelul și
evoluția productivității naționale. Astfel, în termeni de produs intern brut pe locuitor
pentru întreaga perioadă 2000 – 2010, s -a menținut o tendință generală de îmbunătățire
a convergen ței UE 27.
În condițiile acestei tendințe de convergență reală, accelerată între anii 2005 –
2008, încetinită odată cu manifestarea crizei, totuși România înregistra în 2010 un
decalaj încă semnificativ, de 53% față de media UE 27. Acest lucru impune
necesitatea impl ementării în continuare a unor politici și măsuri strategice care să
permită recuperarea disparităților dezvoltării socio – economice ale României față de
media europeană. Creșterea economică din perioada 2000 – 2008 s -a bazat în principal
pe creșterea cer erii interne bazată pe creditare și pe creșterea salariilor, în special în
sectorul bugetar.
 Creșterea cererii interne susținute de creșterea activității de creditare și de creșterea
salariilor a fost de 7,5% pentru perioada 2000 – 2004 și de respectiv de 10,6%, în
perioada 2005 – 2008. După anul 2008, ca efect al crizei s -a înregistrat o scădere
accentuată a cererii interne de -12,9%.
 Câștigurile salariale nominale și reale au înregistrat o tendință permanentă de
creștere, astfel indicele de creștere al câștigului salarial real din anul 2008 față de anul
2000 a fost de 219,2%. În anul 2010 indicele câștigului salarial real față de anul 2000
a înregistrat valoarea de 208,0%, în timp ce în anul 2012 tot față de 2000 indicatorul a
fost de 206,1%. În anul 2008 comparativ cu anul 2000 creșterea câștigului salarial
nominal brut s -a înregistrat în special în sectorul bugetar, această creștere antrenând și
creșterea câștigului salarial nominal brut din sectorul privat. Diminuarea câștigurilor
salariale ale bug etarilor, ca măsură de stopare a deficitului bugetar după 2008, a

generat o nouă dinamică a acestora, atât în ceea ce privește salariul mediu pe
economie, cât și în ceea ce privește modificările structurale ale sectoarelor economice.
Dacă în anul 2008 comparativ cu anul 2000, sectorul administrației publice a
înregistrat cele mai mari creșteri ale ponderii câștigului salarial brut în total economie,
în anul 2010 ponderea câștigului salarial brut în total economie din sectorul informații
și com unicații s -a detașat net față de anul 2008, fiind urmată de producția și furnizarea
de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, industria
prelucrătoare și agricultură, silvicultură și pescuit (activități din cadrul sectoarelor
prim ar și secundar).
În anul 2012, cele mai mari variații ale ponderii câștigului salarial brut în total
economie, comparativ cu anul 2008 le -au avut tot activitățile de informații și
comunicații, urmate de cele din industria extractivă, industria prelucrătoare, respectiv
activitățile profesionale, științifice și tehnice (activități din cadrul sectorului secundar
și terțiar). În perioada analizată s -au produs modificări semnificative în structura
sectoarelor economice din perspectiva contribuției lo r la creșterea economică, ceea ce
semnalează o apropiere de Uniunea Europeană.
Acest lucru trebuia să fie un suport real pentru crearea de ocupare de calitate în
ramuri cu productivitate mai înaltă. Agricultura a fost sectorul cu cea mai scăzut ă
contribuție în valoarea adăugată brută pe total economie (VAB), cunoscând cea mai
puternică reducere în întreaga perioadă (de la 12,1% la 6,7%). Sectorul construcții a
suferit modificări de structură importante, contribuția lui în total VAB dublându -se în
perioada 2000 – 2008 (de la 5,4% la 10,0%).
Cea mai mare contribuție pentru întreaga perioadă, în termeni de valoare
adăugată brută, a fost asigurată de industrie a cărei pondere în total a fost de 29,7% în
2010. 7 România a realizat progrese continue de creștere a productivității (în termeni
de VAB / persoană ocupată), dar se află totuși mult sub media UE.
Importanța economiei românești în ansamblul economiei Uniunii Europene cu
27 state membre, exprimată ca pondere VAB pentru Ro mânia în tot al VAB UE 27, a
crescut d e la 0,4% în 2000 la 1% în 2010.
Evoluțiile demografice, modificările structurale și de volum ale resurselor de
muncă din România din ultimii 10 ani au generat un context general mai puțin
favorabil pentru im plementarea cu succes a cadrului strategic anterior care a avut ca
principal obiectiv realizarea unei ocupări depline, de c alitate, durabile și inclusive.
Unele dintre tendințele demografice vor avea efecte mult mai importante pentru
perioadele următoare, iar proiectarea și, mai ales implementarea eficientă a strategiei
de ocupare, trebuie să evalueze și să stabilească cu rigoare legăturile cauzale dintre
resursele demografice și rezultatele preconizate. În acest sens, conform analizelor
realizat e, atât la nivelul României, cât și la nivelul Uniunii Europene în ansamblu, cele
mai importante tendințe demografice cu impact major asupra ocupării conturează
următoarele aspecte: Scăderea continuă a populației totale a României. În perioada
2000 – 2012 populația totală a României a scăzut cu peste un milion de persoane ceea
ce reprezintă o pierdere de 5,0 puncte procentuale.
Ritmul anual de scădere al populației s -a diminuat în a doua jumătate a
perioadei analizate dar tendința de scădere s -a menținut. Această tendință este contrară

cu cea a Uniunii Europene în ansamblu, care în perioada 2005 – 2012 a înregistrat o
creștere a bsolută de populație de 12,8 milioane persoane.
Ponderea populației totale a României în populația totală UE 27 era în anul
2012 de 4,2%, înregistrându -se o scădere a ace steia cu 0,2% față de anul 2005.
Sporul natural anual înr egistrat a fost negativ pentru toată perioada 2000 –
2012. Ușoara tendință de redresare a nivelului sporului natural din perioada 2005 –
2009 (de la -1,9‰ la – 1,6‰), a fost întreruptă în anul 2010, valoarea înregistrată fiind
de -2,2‰ ceea ce reprezintă o cădere abruptă cu 0,6 puncte procentuale. În anul 2011
sporul natural a fost de -2.6‰.
În UE 27 sporul natural anual a înregistrat permanent o tendință pozitivă, iar
începând cu anul 2006 acesta s -a menținut stabil în jurul nivelului de 1‰. În ultima
decadă s -a înregistrat o tendință continuă de creștere a vârstei mediane a populației
României de la 34,4 ani în 2000 la 36,4 ani în 2005, ajungând la 38,3 ani în 2010 și
38,9 la 1 ianuarie 2012. Ponderea populației în vârstă de muncă în total p opulație, a
înregistrat o tendință evidentă de creștere, pe fondul scăderii populației tinere. Astfel,
ponderea populației în vârstă de muncă (15 – 64 de ani) în total populație, a crescut
pentru România, de la 68,2% în anul 2000 la 70% în anul 2012, iar p entru media UE
27 a scăzut de la 67,2% în anul 2000 la 66,9% în anul 2011. Scăderea ponderii
populației tinere în total populație, este mai accentuată în a doua parte a perioadei
analizate. Cea mai mare scădere este înregistrată pentru grupa de vârstă 0 – 19 ani, de
3.5%, de la 23,9% în anul 2005 la 20.4% în anul 2012, ceea ce va avea consecințe
viitoare atât pentru creșterea ocupării, cât și pentru politicile de as igurări și asistență
socială.
Ca urmare a schimbării structurii pe vârste a popu lației, rata de dependență de
vârstă1 în România înregistrează tendințe divergente față de UE 27 în ansamblul său
(pentru UE 27 această rata crește de la 48,9% în 2000 la 49,2% în 2010, iar pentru
România scade de la 46,4% în 2000 la 43,0% în 2012. Aceste diferențe și tendințe
contrare se datorează în principal scăderii mai accentuate în România a ratei de
dependență pentru tineri față de media UE 27 și a sensului diferit de variație a ratei de
dependență a vârstnicilor în România față de media europeană.
Pentru perioada 2005 – 2011 s -a înregistrat o tendință generală de creștere a
speranței de viață la naștere atât pentru bărbați, cât și pentru femei, în concordanță cu
tendința generală UE 27. Analiza indicatorilor pune în evidență faptul că, î n a două
jumătate a perioadei menționate, s -a înregistrat o tendință de reducere a decalajelor
dintre România și UE 27, mai accentuată pentru femei (media de creștere anuală a
speranței de viață pentru femei în România este de 0,34 ani, aproape dublă față de
media UE 27 de 0,18 ani la aceeași categorie.)
Creșterea explozivă a numărului de migranți pentru muncă după aderarea la
Uniunea Europeană. Estimările efectuate la nivel european arată că un număr de
aproximativ 2,1 milioane de români lucrează în alte state membre ale Uniunii
Europene (principalele state de destinație fiind Italia – 890.000, Spania – 825.000 și
Germania – 110.000).
Această migrație masivă a forței de muncă activă petrecută într -un interval de
timp foarte scurt a de zechilibrat piața muncii, fenomenul fiind greu de gestionat, astfel

încât să poată fi elaborate politici adecvate de echilibrare a concordanței dintre cerere
și ofertă.
Astfel că, dacă la începutul perioadei analizate, piața internă a funcționat cu
excedente mai mari de ofertă, după a doua jumătate a anilor 2000, odată cu
modificările structurale ale economiei, piața a funcționat cu deficite mari în anumite
sectoare și ramuri economice.
Șomajul redus nu a reprezentat în sine un indicat or real de eficiență, atâta timp
cât multe ramuri economice nu au putut angaja personal suficient și de calitatea dorită.
Este evident că mărimea neconcordanțelor dintre cerere și ofertă a sporit riscul
pierderii de productivitate, sistemul de formare p rofesională continuă a adulților,
pârghia cea mai importantă de contracarare a fenomenului, funcționând cu destul de
multe deficiențe.
Un alt efect extrem de important al acestei migrații masive pentru muncă a avut
loc în planul sustenabilității sistemului de protecție socială al pieței muncii din
România și din UE 27, condiționat de integrarea activă și participarea efectivă prin
contribuții la aceste sisteme pentru lucrătorii români care lucrează pe teritoriul altor
state membre UE.
Modelul României de creștere economică, din perioada 2000 – 2010, bazat mai
mult pe consum intern și nu pe ocupare, a fost unul nesustenabil, criza punând în
evidență vulnerabilitățile acestuia.
Chiar dacă în perioada 2000 – 2008 s -au înregistrat ritmuri de creștere
economică mari, ocuparea forței de muncă nu a fost influențată semnificativ de acest
context favorabil. În perioada 2000 -2012 România a pierdut 5,7 puncte procentuale
din rata totală de ocupare a populației în vârstă de muncă 20 – 64 de ani, 8,7 puncte
procentuale din rata de ocupare a forței de muncă vârstnice 55 – 64 de ani și 6,9
puncte procentuale din rata de ocupare feminină de 20 – 64 ani .
În anul 2012, rata de ocupare a populației de 20 -64 ani a fost de 63,8% și în
creștere cu 1 punct procentual față de anul anterior, dar se afla sub media înregistrată
la nivel european de 68,5% (UE 27 . Acest indicator avea, ca și în anii anteriori, valori
mai ridicate pentru bărbați 71,4%, față de 56,3% pentru femei, creșterea față de anul
anterior fiind de 1,5 pp. în rândul bărbaților și de 0,6 pp. pentru femei.
Rata de ocupare a tinerilor (15 – 24 ani) era de 23,9% cu doar 0,1 pp. mai mare
decât valoarea înregistrată în 2011, dar cu mult sub media europeană de 32,9%. În
ceea ce privește rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55 – 64 ani) aceasta a fost de
41,4%, în creștere cu 1,4 pp. comparativ cu anul anterior dar sub media europeana de
48,9%. Analizând distribuția ratei de ocupare în cadrul UE, se constată că, în anul
2012, România, având o rată a ocupării la segmentul de populație 20 -64 ani de 63,8%,
se sit uează semnificativ sub media europeană (68,5%).
Într-o situație similara se aflau alte 11 țări printre care Bulgari a, Polonia,
Slovacia și Irlanda. Toate aceste țări (alături de România) devansează din punct de
vedere al indicatoru lui analizat G recia și Spania -state în care efectele crizei s -au
mani festat puternic pe piața muncii și ale căror rate de ocupare a forței de muncă s -au
diminuat considerabil după 2008 dar au înregistrat în anul 2012 valori sub media
europeană.

Dat fiind de ficitul general de locuri de muncă de pe piața muncii, grupurile
confruntate cu dezavantaje special – cum este cazul cetățenilor români de etnie romă
sau al persoanelor cu handicap sunt supuse unui decalaj în raport cu restul populației
în privința oportu nităților de a găsi un loc de muncă.
Populația formată din cetățeni români de etnie roma are, în general un nivel de
pregătire școlară mai redus în comparație cu populația majoritară, ceea ce le limitează
accesul pe piața muncii în condițiile în care cererea de forță de muncă calificată este în
creștere. Se poate afirma că, în general, aceștia sunt candidați la o slabă participare pe
piața oficială a muncii și la o înaltă participare pe p iața muncii la negru.
Un studiu realizat pe un eșantion reprezentativ pentru populația de cetățeni
români de etnie romă în vârstă de 16 ani și peste această vârstă arată că în anul 2011
procentul de ocupare era de numai 36%, în timp ce alți 36% erau în căutarea unui loc
de muncă, iar 28% erau inactivi . Femeile rome manifestă o slabă participare pe piața
muncii, doar 27% fiind angajate și 36 % declarând că sunt în căutarea unui loc de
muncă. În cazul în care dețin un loc de muncă, aceștia prestează munci necalificate,
majoritatea angajaților de etnie ro mă neavând nicio calificare oficială. Persoanele cu
handicap au de asemenea un grad de ocupare mai redus: conform cifrelor INS, numai
12,7% dintre aceștia aveau un loc de muncă în anul 2011. În plus, nivelul scăzut de
pregătire școlară pune în evidență fap tul că integrarea pe piața muncii este împiedicată
de îndeplinirea cu precaritate a acestei condiții prealabile relevante.Astfel, numai
jumătate dintre persoanele cu handicap au absolvit maximum 8 clase, iar în cazul celor
cu handicap grav această pondere se ridică la 60% (în comparație cu circa 35% în
populația generală).
În prezent, România, cu toate eforturile depuse, se află încă mult în urma
mediei europene, în ceea ce privește nivelul dezvoltării economico -sociale, în general
și al producti vității muncii la nivel național. Una dintre cauzele fundamentale o
reprezintă decalajele încă foarte mari care separă România în plan structural de situația
statele UE dezvoltate. În primul rând, în ceea ce privește distribuția forței de muncă pe
cele tre i mari sectoare din economiei discrepanțele față de media europeană devin
vizibile prin compararea situației din România cu nivelurile medii europene.
Repartiția populației ocupate pe acti vități ale economiei naționale în anul 2012
arată că 29, 0% din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul agricol,
28,6% în industrie și construcții, iar 42,4% în servicii. În activitățile neagricole erau
ocupate 6.580.466 persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deținute de
cele c are își desfășurau activitatea în industria prelucrătoare (25,6%), comerț (18,3%)
și construcții (10,6%). Comparativ cu anul 2010, a scăzut semnificativ numărul
persoanelor care și -au desfășurat activitatea în agricultură, silvicultură și pescuit ( – 98
mii persoane), dar și al celor care au lucrat în sănătate și asistentă socială ( – 17 mii
persoane), în producția și furnizarea de energie ( – 16 mii persoane), în industria
extractivă ( -14 mii persoane), transport și depozitare ( – 11 mii persoane).
Dacă în cazul industriei, ponderea ocupării este apropiată de media europeană,
discrepanțele majore sunt în cazul agriculturii și respectiv al serviciilor.

Agricultura este supradimensionată în cazul României în privința popula ției
ocupate pe care o deține, în detrimentul altor sectoare economice. Aceasta, în
condițiile în care, într -o economie modernă, agricultura își restrânge considerabil
proporția populației ocupate în raport cu celelalte ramuri.
Scăderea masivă a n umărului de persoane ocupate în agricultură cu 1932,2 mii
persoane (de la 4614.5 mii persoane în anul 2000 la 2682.3 mii persoane în anul 2012
reprezintă o mutație majoră a structurii ocupaționale a ocupării forței de muncă.
Aproape integral această populație ocupată pierdută din agricultură avea statutul
ocupațional de lucrător pe cont propriu (inclusiv lucrător familial neremunerat).
Realocarea pe ramuri și sectoare a lucrătorilor pe cont propriu a înregist rat o deplasare
către sectorul de construcții, ceea ce reflectă o precarizare a muncii în acest sector cu
tendințe de creștere a segmentării pieței și a dezvoltării dimensiunii muncii la negru.
La nivel european, ponderea cea mai semn ificativă a lucrătorilor pe cont propriu se
înregistrează în sectorul de afaceri și servicii financiare, administrație publică și
servicii comunitare/ activități gospodărești, tendință neînregistrată în România.
Tendința de reducere a ocupării nesalariale a fost însoțită de o creștere a numărului de
salariați, cu 444 mii persoane (în anul 2012 față de anul 2000).
Comparativ cu anul 2010, numărul de salariați a crescut în 2012 cu 167,9 mii
persoane. Sectoarele cu dinamica cea mai mare în ceea ce privește creșterea numărului
de salariați sunt: comerțul cu 66,8 mii persoane, agricultura cu 47,9 mii persoane,
industria prelucrătoare cu 42,5 mii persoane, construcțiile cu 26,1 mii persoane și
informații și comunicații cu 17,7 mii persoane.
În acest context se poate afirma că, deși ca nivel absolut, ocuparea s -a diminuat
în România, structura acesteia s -a ameliorat, apropiindu -se de cea europeană, ceea ce
creează premisele unei creșteri sănătoase în viitor. În ceea ce privește structura
popul ației ocupate după statutul profesional9 , în anul 2012, 67,3% din persoanele
ocupate aveau statutul de salariat (65,6% în 2010), 18,9% lucrător pe cont propriu și
membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative (20,4% în 2010), 12,6%
lucrător fa milial neremunerat (12,7 în 2010) și 1,2% patron (1,3% în 2010). Pe sexe,
structura populației ocupate după statutul profesional evidențiază un nivel aproximativ
egal pentru statutul de salariat (67,1% bărbați și 67,4% pentru femei), diferențe
semnificativ e se înregistrează pentru celelalte statute ocupaționale, lucrător pe cont
propriu și membru al unei societăți a neremunerat (7,0% bărbați și 19,5% femei) și
patron (1,6% bărbați și 0,8% femei).
Nivelul ridicat al femeilor cu statutul de lucrăto r familial neremunerat
evidențiază situație destul de precară pe piața muncii. Pe medii de rezidență, structura
populației ocupate după statutul profesional este diferită în urban: 91,4% din
persoanele ocupate aveau statutul de salariat, celelalte categori i având ponderi reduse
6,0% lucrător pe cont propriu și neremunerat (7,0% bărbați și 19,5% femei) și patron (1,6%
bărbați și 0,8% femei).
Nivelul ridicat al femeilor cu statutul de lucrător familial neremunerat
evidențiază situație destul de precară pe piața muncii. Pe medii de rezidență, structura
populației ocupate după statutul profesional este diferită în urban: 91,4% din
persoanele ocupate aveau statutul de salariat, celelalte categorii având ponderi reduse

6,0% lucrător pe cont propriu ș i membru al unei societăți agricole sau al unei
cooperative, 0,9% lucrător familial neremunerat și 1,7% patron, iar în rural salariații
reprezentau doar puțin peste o treime din forța de muncă ocupată 38,0%, lucrătorii pe
cont propriu și membrii ai unei so cietăți agricole sau ai unei cooperative erau 34,6%,
lucrătorii familiali neremunerații 26,8% și 0,6% patroni. Identificarea și promovarea
de măsuri eficiente de ocupare și numai pentru a determina numărul ridicat de
persoane din mediu rural care au statut ul de lucrător familiar neremunerat să își
modifice statutul și să facă tranziția de la agricultura de subzistență și informalitate
către alte sectoare economice și munca formală reprezintă o provocare pe termen
mediu a politicilor publice ce vor fi dezvol tate. membru al unei societăți agricole sau
al unei cooperative, 0,9% lucrător familial .
Pe niveluri de educație, tendința de scădere a populației ocupate în vârstă de
muncă (15 – 64 ani) se manifestă pentru populația cu studii medii (ISCED 10 3 – 4) și
pentru populația cu nivel de pregătire scăzut (ISCED 0 – 2), pentru populația cu studii
superioare (ISCED 5 – 6) se înregistrează o evoluție pozitivă a ocupării.
Această evoluție, contrară tendinței generale de reducere a popul ației ocupate,
a indus modificări importante de structură, ponderea populației ocupate cu studii
superioare în total ocupare crescând de la 9.8 % în anul 2000 la 18.6 % în anul 2012.
Această modificare de structură poate fi interpretată ca o tendință de îm bunătățire a
calității locurilor de muncă. Având în vedere estimările, în perspectiva anului 2020, cu
privire la continuarea tendinței de creare de locuri de muncă care să solicite un nivel
de educație ridicat, ponderea populației ocupate cu studii superio are în total populație
ocupată trebuie să își continue evoluția ascendentă.
Rata ridicată de sără cie în muncă (In -work poverty) se referă la situația în care
veniturile obținute prin muncă nu permit persoanei și familiei, care se află în
întreț inerea sa, să scape de sărăcie. Deși ocuparea este văzută ca fiind cea mai bună
metodă de ieșire din starea de sărăcie, sunt persoane care lucrează și se află în risc de
sărăcie. Accesul la ocupare nu este suficient pentru îmbunătățirea situației lor.
Principalii factori care determină ocuparea cu risc de sărăcie po t fi grupați în patru
categorii
1. compoziția familiei, intensitatea scăzută a muncii și salariile scăzute;
2. caracteristicile individuale / personale;
3. factorii instituționali (dur ata și tipul contractului, salariul minim, taxarea și protecția
socială);
4. structura economiei / a pieței muncii;
Productivitatea redusă și salariile scăzute contribuie cel mai mult la starea de
sărăcie în muncă. În general, țările cu risc de sărăcie crescut au rate ridicate ale sărăcie
în muncă și vice -versa. Ratele de sărăcie în muncă au tendința de a fi mai mari în
cazul familiilor mono parentale cu copii în întreținere. De asemenea, ratele de sărăcie
în muncă sunt mult mai mari în cazul ce lor cu contracte temporare sau cu timp parțial.
În anul 2010, rata de sărăcie în muncă înregistrată în România a fost de 17,3% în
scădere față de nivelul înregistrat în anii precedenți dar cu mult peste media europeană
UE 27 de 8,4% (2010).

În perioada 2000 – 2012, rata șomajului BIM în România a oscilat între un
minim de 5,8% (în anul 2008) și un maxim de 8,4% în anul 2002. Creșterea accentuată
din perioada 2008 – 2010 când rata șomajului s -a majorat cu 1,5 puncte procentuale
evidențiază im pactul destul de puternic al crizei asupra pieței muncii românești.
Pe medii de rezidență, rata șomajului a fost mai ridicată în rândul populației
din mediul urban (valoarea maximă fiind înregistrată în anul 2002 – 11.2%), în mediul
rural rata șomajului a avut cel mai mic nivel (2,8%) în 2001 și cel mai înalt nivel
(6,2%) în anul 2004. Pe sexe, aceasta a fost mai mare în cadrul populației masculine
(8,92% în 2002 și 9,0% în 2010), șomajul în rândul populației feminine a avut cel mai
mic nivel î n anul 2008 (4,7%) și cel mai ridicat nivel (7,7%) în 2002.
În anul 2012, rata șomajului BIM în România înregistra valoarea de 7,0% sub
media europeană de 10,4% (UE 27), în scădere cu 0,4pp. față de anul anterior și cu
mult sub nivelul înregis trat în statele membre grav afectate de efectele crizei (Spania
25,0%, Grecia 24,3%, Portugalia 15,9%). În ceea ce privește șomajul în rândul
tinerilor (15 – 24 ani), dacă în anul 2000 acesta era de 18,3% și se afla sub media UE
27 (18,4%) în anul 2010 nive lul șomajului în rândul tinerilor din România (22,1%)
depășea media europeană (20,9%).
După anul 2008, se observă o creștere accentuată a ratei șomajului în rândul
tinerilor de la 18,6% (2008) la 23,7% (2011), o creștere comparabilă cu cea
înregistrată la nivel UE 27 (de 5,1pp.). În anul 2012, rata șomajului în rândul tinerilor
avea valoarea de 22,7%, în scădere cu 1 pp. față de anul anterior și foarte apropiată de
media europeană 22,8%, dar mult sub nivelul înregistrat în state membre precum
Grecia (55,3%), Spania (53,2%), Portugalia (37,7%) și Italia (35,3%).
Un factor îngrijorător este reprezentat de creșterea numărului de tineri (15 – 24
ani), care nu sunt ocupați, în educație sau formare așa -numiții NEETs fapt care indică
dificul tăți în tranziția de la sistemul de educație la piața muncii și reprezintă una dintre
categoriile cărora ar trebui sa li se acorde o atenție deosebită în perioada următoare. În
timp ce în anul 2007, 13,3% (bărbați: 11,6%; femei: 15,1%) din persoanele cu vâ rsta
15 ‐ 24 de ani aparțineau grupului NEETs, cota acestor persoane a crescut la 16,8%
în 2012 (bărbați: 15,1%; femei: 18,6%) în scădere cu 0,8 pp. față de anul precedent,
dar peste media europeană (13,2% valoare provizorie pentru 2012).
Păstrarea nivelului ridicat al tinerilor care nu sunt ocupați și nici într -o formă de
învățământ sau formare crește gradul de sărăcie și excluziune socială în rândul acestor
persoane. În anul 2012, rata șomajului de lungă durată13 (în șomaj de un an și pes te) a
fost de 3,2% sub media europeană de 4,6%. Incidența șomajului de lungă durată
(ponderea persoanelor aflate în șomaj de un an și peste în total șomeri) a fost de
45,3%, cu mult sub nivelul înregistrat în anul 2000 de 51,4% și sub maximul perioadei
61,9% înregistrat în 2003. De asemenea, incidența șomajului de lungă durată în
România se afla sub media europeană de 44,4%.
În ceea ce privește incidența șomajul de lungă durată pe sexe, diferențele
înregistrate între bărbați (45,1%) și femei (45,7%) sunt reduse. Se observă o diferență
semnificativă pe medii de rezidență unde acest indicator înregistra valori de 48,2% în
mediul urban și 39,2% în mediul rural. Pentru tineri (15 – 24 ani), rata șomajului de

lungă durată (în șomaj de șase luni și peste) a fost de 13,9%, iar incidența șomajului de
lungă durată în rândul tineretului este de 61,1%.14 .
Strategia Europa 2020
Documentul care stă la baza Strategiei este Comunicarea lansată pe 3 martie
2010 de către Comisia Europeană și inti tulată EUROPA 2020
O strategie europeană pentru creștere inteligență, durabilă și favorabilă
incluziunii. Scopul general al Strategiei este acela de a ghida economia Uniunii
Europene în următorul deceniu, printr -o abordare tematică unitară a reformelor în plan
economic și social, concentrată pe un număr de trei priorități reprezentative,
structurate în șapte inițiative emblematice și cuantificabile în cinci obiective
principale.
Cele trei priorități ale Strategiei Europa 2020 vize ază:
a) creșterea inteligentă, prin dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și
inovare;
b) creșterea durabilă, prin promovarea unei economii mai eficiente, mai ecologice și
mai competitive;
c) creșterea favorabilă incluziunii prin promovarea unei economii cu un grad înalt de
ocupare a forței de muncă care să asigure coeziunea socială și teritorială.
Cele cinci obiective principale (concretizate în opt ținte numerice) propuse
pentru atingerea celor trei priorități la nivelul UE până în 2020 sunt:
1. o rată de ocupare a populației cu vârsta între 20 – 64 ani de 75%;
2. investiții (publice și private) în cercetare și dezvoltare de 3% din PIB – ul UE;
3. atingerea obiectivului „20/20/20” în domeniul energiei și al schimbărilor climatice;
4. un nivel maxim de 10% al ratei părăsirii timpurii a școlii și un nivel minim de 40%
al ratei de absolvire a unei forme de învățământ terțiar în rândul tinerilor cu vârsta
între 30 și 34 ani;
5. reducerea cu 20 de milioane a numărului de cetățeni europ eni amenințați de sărăcie
și excluziune socială.
Orientările integrate privind ocuparea forței de muncă Orientările integrate
privind ocuparea forței de muncă sunt incluse în pachetul de Orientări integrate pentru
politicile economice și de oc upare a forței de muncă și stabilesc priorități și obiective
comune statelor membre. Orientările integrate privind ocuparea forței de muncă sunt
propuse de Comisia Europeană, dezbătute și agreate de statele membre și adoptate
anual de către Consiliu.
Orientările privind ocuparea forței de muncă incluse în Strategia Europa 2020
au fost adoptate în 2011 și s -a decis ca acestea să rămână stabile până în 2014 pentru a
se asigura focalizarea pe implementare.
Statele membre vor urmări co mbaterea angajărilor temporare, subocuparea,
munca nedeclarată și vor adopta măsuri în favoarea creșterii mobilității profesionale și
revizuirii sistemului fiscal și de protecție și asistență socială prin integrarea și
implementarea principiilor flexisecur ității în politicile naționale de ocupare,
combaterea segmentării pieței muncii și implementarea unor măsuri care să prevină
ocuparea temporară, munca nedeclarată și ratele reduse de ocupare, îmbunătățirea

competitivității și a ratei de participare pe piaț a muncii pentru persoanele cu nivel
scăzut de calificare.
Statele membre trebuie să urmărească eliminarea barierelor în calea mobilității
lucrătorilor, să crească gradul de ocupare a lucrătorilor slab calificați și a vârstnicilor
și să implementeze sisteme de sprijinire a tinerilor absolvenți pentru găsirea primului
loc de muncă.
Dezvoltarea unei forțe de muncă bine calificate, care să răspundă cerințelor
pieței muncii și promovarea învă țării pe tot parcursul vieții , sistemul de educație și
consiliere profesională prin anticiparea necesarului de competențe.
Pentru a asigura accesul tuturor la o educație și formare de calitate și pentru a
îmbunătăți rezultatele educaționale, statele membre ar trebui să inv estească în mod
eficient în sistemele de educație și formare, în special pentru a ridica nivelul de
competență al forței de muncă, permițând acesteia să răspundă nevoilor generate de
schimbările rapide de pe piețele moderne ale muncii și din societate, în ansamblul său.
Statele membre trebuie să -și îmbunătățească sistemele de protecție socială, de
securitate socială și pensii, precum și politicile de incluziune activă, în condițiile
asigurării sustenabilității financiare în scopul creșterii participă rii cetățenilor în
societate, economie și a extinderii oportunităților de angajare prin utilizarea Fondului
Social European .
Strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă și orientările privind
ocuparea forței de muncă, având ca temei j uridic articolul 148 din TFUE, instituie un
cadru de politică pentru implementarea măsurilor în materie de ocupare a forței de
muncă și piața muncii în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020.
Strategia Europa 2020 și noua structu ră de guvernanță bazată pe Semestrul
European este menită să contribuie la efortul UE de a soluționa criza și de a elimina
cauzele acesteia. Succesul acestei strategii depinde de angajamentul asumat de UE în
ansamblu, de asumarea răspunderii de către State le Membre, parlamentele naționale,
autoritățile locale și regionale și partenerii sociali, de realizarea unei economii sociale
de piață solide, competitive și funcționale, de implementarea reformelor structurale și
a acordurilor colective, precum și de pro movarea unui dialog social veritabil cu privire
la politicile și măsur ile macroeconomice
Îmbunătățirea calității și a performanței sistemelor de educație și formare la
toate nivelurile și creșterea participării la învățământul terțiar sau cel echivalent
Promovarea incluziunii so ciale și combaterea sărăciei.
Statele membre trebuie să își considere politicile economice și fiscale drept o
problemă de interes comun. Introducerea Semestrului European și coordonarea
consolidată a poli ticilor financiare și economice sunt menite să lase Statelor Membre
suficientă sferă de acțiune și flexibilitate pentru a implementa o strategie bugetară,
economică și socială eficace, conformă Strategiei Europa 2020, care să asigure
distribuția echitabilă și dezvoltarea și care să ofere cetățenilor UE un nivel adecvat de
servicii publice și infrastructuri.
În plus, pentru a reacționa față de tendința continuă de creștere a șomajului în
Uniunea Europeană, Comisia a lansat în aprilie 2012 un set d e măsuri, care formează
așa – numitul Pachet privind ocuparea forței de muncă, care vizează:

 sprijinirea creării de noi locuri de muncă prin: reducerea impozitării forței de
muncă; utilizarea eficientă a subvențiilor pentru angajare; exploatarea potenți alelor
sectoare – cheie, cum ar fi economia ecologică, tehnologia informațiilor și
comunicațiilor, asistența medicală;
 restabilirea dinamicii piețelor muncii prin: sprijinirea lucrătorilor care doresc să își
schimbe locul de muncă sau să se reintegreze p e piața muncii; mobilizarea tuturor
actorilor implicați în implementarea reformelor necesare; realizarea de investiții în
dobândirea de competențe, pe baza unei mai bune anticipări și monitorizări a nevoilor
pieței; promovarea liberei circulații a lucrător ilor;
 consolidarea guvernanței în domeniul politicilor de ocupare a forței de muncă prin:
ameliorarea monitorizării acestora, împreună cu statele membre, pentru a garanta că
aspectele sociale și cele legate de ocuparea forței de muncă beneficiază de ace eași
atenție ca și cele economice. Pachetul privind ocuparea forței de muncă se bazează pe
Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă inclusă în Strategia Europa 2020 și
este sprijinit de Observatorul European pentru Ocuparea Forței de Muncă și de
Programul de Învățare Reciprocă.
Procesul de coordonare a politicilor în context european Procesele de coordonare și
supraveghere a politicilor bugetare și economice din UE au fost restructurate și
extinse, ca de altfel și instrumentele utilizate, în lumina r ecentelor dificultăți
economice și financiare. Trebuie subliniat faptul că aceste procese și constrângeri se
aplică tuturor statelor membre, unele dintre ele fiind limitate la zona euro. Acestea
sunt concepute pentru a se adresa unei game largi de probleme în vederea
îmbunătățirii coordonării între Statele Membre, pentru a realiza o creștere mai mare și
a identifica și evita evoluțiile care ar putea conduce la dificultăți economice și
bugetare. Guvernanța UE a fost reformată semnificativ la diferite nivele în vederea
unei mai eficiente monitorizări și evaluări a proceselor. În primul rând, prin
introducerea Semestrului European, măsurile de supraveghere a politicilor economice
și fiscale sunt sincronizate cu procedurile bugetare naționale, facilitând o coord onare
mai integrată și mai eficientă la nivel european. Componenta preventivă și cea
corectivă a Pactului de Stabilitate și Creștere (SGP) au fost întărite, ca de altfel și
monitorizarea politicilor naționale fiscale. În al doilea rând, complementar
suprav egherii bugetare, au fost introduse procedurile pentru monitorizarea
dezechilibrelor economice prin intermediul unui nou instrument – Mecanismul de
Alertă – ce include un tablou de bord cu indicatori specifici. Acest mecanism permite
o intervenție preventi vă sau corectivă a dezechilibrelor macroeconomice, în special
asupra creanțelor nesustenabile din sectorul public și privat, din sectorul financiar și
vis – a – vis de țările non – UE. În al treilea rând, procesul de supraveghere al UE
privind reformele st ructurale din Statele Membre face ca procesul de atingere a
obiectivelor Strategiei Europa 2020 – de creștere inteligentă, sustenabilă și incluzivă,
să devină tangibil. Nu în ultimul rând, soluțiile de management temporar al crizei au
fost înlocuite cu un instrument permanent de management al acesteia, menit să
păstreze stabilitatea financiară a zonei euro, și anume Mecanismul European de
Stabilitate (ESM). Trebuie precizat, de asemenea, că reforma guvernanței UE a fost
implementată, printre altele, prin 6 instrumente legale, cunoscute generic sub

denumirea de „six – pack” dintre care 4 se adresează problemelor fiscale, în timp ce
două reglementări guvernează procedurile menite să redreseze dezechilibrele
macroeconomice apărute în UE și zona euro. 30 În priv ința statelor sub program de
asistență financiară, remarcăm procese de supraveghere și monitorizare adiționale,
care continuă un timp și după finalizarea programului.
Procesul de coordonare a politicilor de ocupare în context european se bazează
pe Analiza anuală a creșterii, document care stabilește prioritățile UE pentru anul
următor în materie de creștere economică și creare de locuri de muncă și deschide
Semestrul European.
În fiecare an, acest proces (care este sprijinit de activita tea Comitetului pentru
Ocuparea Forței de Muncă (EMCO) implică următoarele etape:
1. adoptarea Raportului Comun privind Ocuparea Forței de Muncă – care (a)
evaluează situația de pe piața europeană a muncii, (b) evaluează modul de
implementare a orientăril or integrate privind ocuparea forței de muncă în statele
membre, (c) examinează proiectele de programe naționale de reformă. Face parte din
Analiza anuală a creșterii, este publicat de Comisie și adoptat de Consiliul UE.
2. adoptarea Orientărilor integrat e privind ocuparea forței de muncă – priorități și
obiective comune pentru politicile în domeniu. Sunt propuse de Comisie, aprobate de
guvernele naționale și adoptate de Consiliul UE.
3. transmiterea Programelor Naționale de Reformă de către guvernele naț ionale,
analiza acestora de către Comisie pentru a garanta că sunt compatibile cu obiectivele
Strategiei Europa 2020.
4. adoptarea Recomandărilor Specifice fiecărei Țări – formulate și publicate de către
Comisie pe baza analizei Programelor Naționale de R eformă, amendate (dacă este
cazul) de statele membre și aprobate de Consiliul European la propunerea Consiliului
UE. În acest context, Programul Național de Reformă 2011 – 2013 (PNR) reprezintă
platforma – cadru pentru definirea și aplicarea politicilor de dezvoltare economică a
României, în concordanță cu politicile Uniunii Europene (UE), având ca priorități
realizarea unei economii inteligente, durabile și favorabile incluziunii, cu niveluri
ridicate de ocupare a forței de muncă, productivitate și de coez iune socială.
Procesul de coordonare a politicilor în context european Procesele de
coordonare și supraveghere a politicilor bugetare și economice din UE au fost
restructurate și extinse, ca de altfel și instrumentele utilizate, în lumina recent elor
dificultăți economice și financiare.
Trebuie subliniat faptul că aceste procese și constrângeri se aplică tuturor
statelor membre, unele dintre ele fiind limitate la zona euro. Acestea sunt concepute
pentru a se adresa unei game largi de probleme în vederea îmbunătățirii coordonării
între Sta tele Membre, pentru a realiza o creștere mai mare și a identifica și evita
evoluțiile care ar putea conduce la dificultăți economice și bugetare.
Guvernanța UE a fost reformată semnificativ la diferite nivele în vederea unei
mai eficiente monit orizări și evaluări a proceselor. În primul rând, prin introducerea
Semestrului European, măsurile de supraveghere a politicilor economice și fiscale sunt
sincronizate cu procedurile bugetare naționale, facilitând o coordonare mai integrată și
mai eficient ă la nivel european.

Componenta preventivă și cea corectivă a Pactului de Stabilitate și Creștere
(SGP) au fost întărite, ca de altfel și monitorizarea politicilor naționale fiscale. În al
doilea rând, complementar supravegherii bugetare, au fost i ntroduse procedurile
pentru monitorizarea dezechilibrelor economice prin intermediul unui nou instrument
– Mecanismul de Alertă – ce include un tablou de bord cu indicatori specifici. Acest
mecanism permite o intervenție preventivă sau corectivă a dezechil ibrelor
macroeconomice, în special asupra creanțelor nesustenabile din sectorul public și
privat, din sectorul financiar și vis – a – vis de țările non – UE. În al treilea rând,
procesul de supraveghere al UE privind reformele structurale din Statele Membr e face
ca procesul de atingere a obiectivelor Strategiei Europa 2020 – de creștere inteligentă,
sustenabilă și incluzivă, să devină tangibil. Nu în ultimul rând, soluțiile de
management temporar al crizei au fost înlocuite cu un instrument permanent de
management al acesteia, menit să păstreze stabilitatea financiară a zonei euro, și
anume Mecanismul European de Stabilitate (ESM). Trebuie precizat, de asemenea, că
reforma guvernanței UE a fost implementată, printre altele, prin 6 instrumente legale,
cunoscu te generic sub denumirea de „six – pack” dintre care 4 se adresează
problemelor fiscale, în timp ce două reglementări guvernează procedurile menite să
redreseze dezechilibrele macroeconomic e apărute în UE și zona euro.