Strategia Element Esential al Managementului

CAPITOLUL 1

În proiectarea și consolidarea activităților firmei un rol fundamental îl au strategiile realizate de către organismele manageriale. Strategiile conturează dezvoltarea unei organizații, influențând măsura în care acestea își dezvoltă segmentul de piață ocupat și profitul obținut, dar totodată reprezintă un ghid pentru rezolvarea unor situații dificile. (Nicolescu, O., 2001, Fundamentele managementului organizației, pagina 98)

Strategia–element esential al managementului

Conceptul de strategie

Termenul de strategie prezinta o istorie foarte veche, apariția și formarea sa fiind legate de evoluția umanității și de intensificarea relațiilor social-economice. Pe baza dezvoltării societății și al dinamismului mediului înconjurător s-au creat condiții care au impus gândirea strategică. Ca urmare, strategiile au devenit o provocare pentru acțiunile oamenilor și pentru activităților lor în cadrul unui colectiv, iar pentru o întreprindere acestea determină supraviețuirea și durabilitatea sa. ( Voicu, R., Rădulescu, C., Dobre, I., 2005, Elaborarea strategiei de consolidare în cazul unei întreprinderi agroalimentare, pagina 7 ).

Literatura de specialitate cuprinde un număr mare de definiții date termenului de strategie, acestea fiind compatibile între ele și asigurând o anumită elasticitate între teorie și practică, neexistând până în prezent o definiție universală, general acceptată. Primul care a punctat importanța deosebită a strategiei într-o organizație a fost P. Drucker (1954), dar prima abordare temeinică a aparținut lui A. Chandler în lucrarea Strategy and Structure în anul 1962. Următorii specialiști care au definit strategia, în ordine cronologică sunt: I. Ansoff (1965), K. Andrews (1971), G. Hofer și D. Schendel (1978), B. Quinn (1980), H. Mintzberg (1987), M. Porter, dar și grupul STRATEGOR (1995), T. Zorlențan, E. Burduș și G. Căprărescu (1998), O. Nicolescu (1999). ( Istocescu, A., 2005, Strategia și managementul strategic al organizației ).

Pe baza examinării a 1495 de lucrări consecrate strategiei, H. Mintzberg, unul dintre cei mai

mari specialiști în management, a identificat zece școli de gândire managerială în ceea ce privește strategia. În tabelul 1.1 se prezintă care sunt aceste școli și trăsăturile lor referitoare la eleborarea strategiei – elementul cel mai important din punct de vedere al practicii manageriale.

Tabel nr. 1.1 – Școlile de strategii

Sursă: Ioniță, D., „Strategii de marketing ale IMM-urilor”

O abordare complexă a conceptului de strategie este facută de Raymond Alain Thiétart, care în lucrarea sa „La strategie d’entreprise” definește strategia ca „ansamblul de decizii și de acțiuni referitoare la alegerea mijloacelor și alocarea resurselor în vederea atingerii unui obiectiv”, adăugând că strategia firmei poate fi definită printr-o serie de elemente de bază prezentate sintetic în tabelul 1.2. ( Deac, V., Bâgu, C., 2000, Strategia firmei, pagina 15 ).

Tabel nr. 1.2 – Elemente de bază ale strategiei

Sursă: Deac, V., Bâgu, C., „Strategia firmei” pagina 15-18

Henry Mintzberg consideră că strategia nu poate fi redusă la o simplă definire, de aceea prezintă conceptul de strategie în cinci moduri: (Dinu, E., 2000, Strategia firmei, pagina 12)

Strategia – ca o percepție, prin care se desemnează un ghid pentru a rezolva o situație ;

Strategia – ca o schiță sau proiect, ce asigură depășirea unui concurent sau oponent ;

Strategia – ca un model, ce stabilește o structură de acțiuni în plan comportamental ;

Strategia – ca o poziționare a întreprinderii, ce constă în identificarea locului pe care organizația îl ocupă în cadrul mediului său ;

Strategia – ca o perspectivă, ce implică nu numai stabilirea unei poziții pe piață, dar și o anumită percepere a mediului extern ; Această ultimă definiție sugerează că strategia rămâne, înainte de toate, un concept.

Luând in considerare aceste definiții, putem concluziona faptul că strategia organizației reprezintă ansamblul obiectivelor principale ale organizației pe termen lung, ținând cont de resursele disponibile, în vederea obținerii avantajului competitiv.

Scopul strategiei la nivelul organizației

În majoritatea școlilor de gândire ( cu excepția Școlii culturale ), strategia se dezvoltă în relație strânsă cu mediul în care își desfășoară firma activitatea. Strategia îndeplinește diferite roluri: de a alinia resursele interne cu ceea ce se întâmplă în mediul extern ( Școala poziționării, Școala puterii ), de a identifica și exploata oportunitățile din mediul extern ( Școala antreprenorială ), de a procesa inputurile ce provin din mediul extern ( Școala cognitivă ), ori de a permite firmei să se adapteze și să supraviețuiască în mediul extern ( Școala învățării, Școala mediului, Școala configurării ).În condițiile în care mediul extern este caracterizat prin instabilitate, incertitudine și chiar imprevizibilitate, devine evident că strategia, indiferent de rolul pe care îl are și de forma pe care o îmbracă, trebuie să se bazeze pe un proces de învățare. ( Ioniță, D., 2014, Strategii de marketing ale IMM-urilor, pagina 58-59 ).

Scopul strategiei într-o organizație este acela de a stabili cum vor fi realizate obiectivele, în funcție de condițiile interne și de factorii externi.

O organizație trebuie să își desfășoare activitatea pe baza unei strategii economice proprii pentru realizarea obiectivelor propuse.

Necesitatea și importanța adoptării unei strategii economice sunt determinate de acțiunea mai multor factori, cei mai importanți fiind: ( Olaru, S., 2005, Managementul întreprinderii, pagina 109 )

Creșterea competitivității între întreprinderi pe piețele interne și externe;

Modernizarea tehnologiilor de prelucare a condus la creșterea calității produselor și la reducerea costurilor;

Creșterea calității produselor oferite pe piață a condus la ridicarea exigențelor consumatorilor;

Adoptarea unor stategii avansate de prelucrare a condus la creșterea productivității și la reducerea costurilor organizației;

Folosisea intensivă a calculatoarelor electronice a condus la creșterea performanțelor economice și tehnice, dar și la optimizarea deciziilor;

De asemenea, pentru realizarea obiectivelor organizației în vederea creșterii competitivității acesteia, strategia trebuie sa îndeplinească urmatoarele criterii: ; ( Olaru, S., 2005, Managementul întreprinderii, pagina 109-110 )

Să permită un proces economic concurențial, o confruntare eficientă a organizației cu alte organizații;

Să răspundă cu succes exigențelor consumatorilor din punct de vedere al prețurilor și al calității prin scoaterea pe piață a unor produse noi și modernizate;

Să realizeze o perfecționare a structurilor existente, astfel încât acestea să fie adaptate noilor cerințe existente pe piață.

1.3 Performanță economică prin intermediul strategiei

Elaborarea și aplicarea strategiilor constituie o modalitate managerială de creștere a competitivității firmei și de adaptare în mediul economic, diminuând riscurile activității economice.

Formularea strategiilor favorizează, de regulă, luarea in considerare a intereselor principalilor stakeholderi ai firmei și intensifică gradul de implicare al acestora în activitatea firmei.

Strategia determină reducerea riscurilor, ceea ce duce la diminuarea pierderilor și ridică moralul angajaților prin evitarea erorilor. De asemenea strategia are rolul de a integra organizația în mediul în care este plasată și de a dezvolta avantajul competitiv al firmei pentru creșterea performanțelor în timp.Prin strategie se trasează evoluția firmei pe o perioadă lungă de timp, ceea ce asigură salariaților o direcționare mai bună a eforturilor și o stabilitate a deciziilor și acțiunilor pentru atingerea clară a obiectivelor stabilite.Adoptarea unei strategii de către o organizație influențează și economia națională, deoarece creșterea performanțelor economice obținute prin sporirea cifrei de afaceri, a profitului, duce la mărirea contribuției organizației la bugetul național. Acest lucru determină creșterea performanțelor de ansamblu ale economiei naționale reprezentată de volumul produsului național brut, al venitului național și al altori indicatori macroeconomici. ( Nicolescu, O., Verboncu, I., 1999, Management, pagina 166-169 ).

Managementul aplicat în țările dezvoltate demonstrează că organizațiile care utilizează strategii, obțin rezultate economice superioare față de celelalte organizații și că în perioada în care au apelat la strategii au obținut rezultate mai bune față de perioada anterioară. În sprijinul acestei afirmații este prezentat rezultatul unei analize efectuate de doi specialiști americani S. Thune și R. House, în 18 firme perechi de dimensiuni mari și mijlocii, în industriile alimentară, farmaceutică, oțel, chimie și contrucții de mașini pe o perioadă de 7 ani. Sintetic, performanțele organizațiilor sunt reprezentate în diagrama de mai jos ( figura 1.2 ). ( Nicolescu, O.,1998, Strategii manageriale de firmă, pagina 77).

Figura 1.2 Performanțele firmelor, înainte și după recurgerea la strategii

Sursa: Nicolescu, O., ”Strategii manageriale de firmă”

Din cele prezentate rezultă multiplele avantaje pe care strategiile le au atât la nivelul unei organizații, cât și la nivelul economiei naționale. Acest lucru explică de ce în ultimii ani majoritatea întreprinderilor mari și mijlocii, dar și o parte din firmele mici din țările dezvoltate au elaborat și aplicat strategii.

1.4 Tipologia strategiilor

Marea varietate a firmelor, a concepțiilor factorilor decizionali implicați, a profesorilor și cercetările în management se reflectă în profilarea unei diversități imense de strategii.

O clasificare a strategiilor care să evidențieze caracteristicile lor esențiale, avantajele si dezavantajele specifice, precum și situațiile în care este indicat să se apeleze la ele este: (Nicolescu, O., Verboncu, I., 2001, Fundamentele managementului organizației )

Clasificarea lui Hofer și Shendel

a firmei – se ocupă de ansamblul aspectelor organizației

3 tipuri de strategii: economică – se ocupă de problematica economică

funcțională – se concentrează asupra maximizării productivității resurselor

Sistematizarea lui Collins

asiguratorie

4 tipuri de strategii: dedicata

crestere treptata

oportunista

Clasificarea lui Mintzberg

Henry Mintzberg, renumit pentru contribuțiile sale în domeniul strategiei, efectuează complexe, uneori inedite clasificări ale acestora.

O primă grupare a strategiilor: statice – viziune conservatoare asupra aspectelor calitative

dinamice -promovarea unor shimbări în ansamblul firmei

În lucrarea Generic Strategies: Toward Comprehensive Framework, Mintzberg avansează o altă clasificare a strategiilor: de penetrare – mărirea producției și depășirea unui concurent

de dezvoltare a pieții- promovarea produselor existente

de dezvoltare a produsului – sporirea cantității fabricate

de diversificare – promovează lărgirea gamei de produse.

Abordarea lui Porter

3 tipuri de strategii: bazate pe costuri – diminuarea costurilor

bazate pe diferențiere – produsele firmei sa fie unice

focalizate – promovarea unui preț redus sau un produs diferențiat

Literatura de specialitate tratează strategiile la nivelul organizației după mai multe criterii

de clasificare:

•După sfera de cuprindere: Globale

Parțiale

•După gradul de participare a firmei la elaborarea strategiei: Integrate

Independente

•După dinamica principalelor obiective încorporate: Redresare

Dezvoltare

Consolidare

•După tipul obiectivelor și natura abordărilor: Privatizare

Manageriale

Restructurare

Joint-venture

Inovaționale

Ofensive

Specializare

Diversificare

Organizatorice

Informaționale

•După natura viziunii, obiectivelor și mijloacelor încorporate: Economice

Administrative- economice

În concluzie, strategia înseamnă decizii și/sau acțiuni cu impact semnificativ în obținerea unor rezultate favorabile ce sporesc șansele ca organizația să supraviețuiască sau să crească în mediul în care își desfășoară activitatea.