Strategia didactică este o tehnică în procesul educativ, dar și artă educațională. Fiecare [626528]

ARGUMENT

Strategia didactică este o tehnică în procesul educativ, dar și artă educațională. Fiecare
profesor este un actor în fața clasei, iar strategia devine parte a stilului de predare specific ă
fiecărui educator . Principala idee care se desprinde de aici este că strategiile didactice dețin un
loc central în procesul educativ, alegerea și folosirea lor depinzând de pregătirea și
personalitatea profesorului.
Lucrarea de față este structurată în patru capitole. Primul capitol abordează actualitatea
și necesitatea temei evidențiind inovațiile reformei curriculare cu privire la stimularea
interactivității la clasa pregătitoare, cât și valențele formative ale metodelor interactive.
Utilizarea acestor strategii contribuie activ la formarea și dezvoltarea competențelor
psihosociale, a personalității și a abilităților de învățare.
În cel de -al doilea capitol am dezbătut abordările pedagogice și didactice ale acestor
metode cu delimitări conceptuale și clasificări. Noua reformă școlară promovează orientare a
spre extinderea folosirii metodelor interactive, cu scopul de a centra întregul proces didactic
pe elev și pe propria lui acțiune, dar, totodată, să -l includă într -o învățare interactivă de grup
bazată pe interschimbul de cunoștințe, idei, experiențe, co nvingeri.
Capitolul al treilea descrie metodele interactive aplicate cu scopul de a dezvolta
performanțele școlarilor mici la disciplina Matematică și explorarea mediului , pe parcursul
întregului an școlar. Sunt evidențiate avantajele utilizării acestora în planul dobândirii și
aprofundării de competențe, în privința relaționării, a cunoașterii de sine și a dezvoltării stimei
de sine, a identificării și dezvoltării unor aptitudini, orientării și dezvoltării gândirii critice și
creatoare, a limbajului, a a tenției. Totodată sunt punctate limitele acestor metode în privința
creării unei oarecare dezordini, neimplicarea în aceeași măsură a tuturor elevilor, apariția unor
conflicte între elevi, prelungirea timpului de lucru, necesitatea unui efort mai mare de
pregătire din partea profesorului.
În capitolul patru am prelucrat, analizat și interpretat rezultatele obținute, pe baza unor
teste aplicate în momente cheie ale cercetării elevilor de clasă pregătitoare din eșantionul
experimental.
Am dorit ca prin ace astă lucrare să evidențiez rolul și importanța metodelor interactive.
Metodele interactive au menirea de a fi un instrument important care să permită trecerea din
planul „design -ului instrucțional” într -unul complex, al acțiunii de predare. Acestea ridic ă
gradul de interes al elevilor în ceea ce privește participarea activă la lecție, stimulând elevii în
realizarea conținuturilor și aplicarea lor în viața reală.

Metodele interactive sunt capabile să -l facă pe elev să urmărească cu interes și
curiozitate lecția, să -i câștige adeziunea logică și afectivă față de cele nou învățate, care -l
determină să -i pună în joc imaginația, înțelegerea, puterea de anticipare, memoria. De
asemenea, îl ajută să caute, să cerceteze, să găsească singur sau în grup cunoștințe le pe care
urmează să și le însușească, să afle soluții la probleme, să prelucreze cunoștințe, să ajungă la
reconstituiri și resistematizări de cunoștințe. Sunt metode care îl învață pe elev să lucreze
independent și în grup. Aceste metode sunt agreate atâ t de elevi, cât si de cadre didactice.
Învățătorul trebuie sa fie capabil de a utiliza o anumită metodă interactivă, activizatoare
la o anumită lecție și la momentul potrivit din cadrul orei, urmărind participarea activă a
elevilor pe parcursul întregii l ecții.
S-a constatat că implicarea activă a elevilor în procesul predării -învățării are consecințe
directe atât în planul dezvoltării proceselor intelectuale (gândirea creatoare, operativitatea
gândirii, analiza, sinteza, generalizarea, spiritul de observ ație, imaginația, memoria logică),
precum și al celor motivațional -afectiv -volitive (motivația intrinsecă, calitățile voinței, emoții
superioare, intelectuale).
Totodată avem în vedere valențele activ -participative în planul formării și dezvoltării
unor capacități și competențe de comunicare și relaționare psihosociale (sociabilitatea, spiritul
de echipă, inteligența emoțională, capacități de autocunoaștere și autoevaluare).
Prin această lucrare, am demonstrat că adevărata reușită a actului instruirii se produce
utilizând strategii potrivite care îmbină armonios metodele interactive.

CAPITOLUL 1
ACTUALITATEA ȘI NECESITATEA TEMEI

1.1. Valențele formative ale metodelor interactive

În învățământul actual, modern accentul se pune pe o metodologi e operatorie, axată pe
acțiune, așadar pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii,
ale inteligenței, ale imaginației și creativității. Activ este elevul care depune efort de reflecție
personală, interioară și abstractă, care întreprinde o acțiune mintală de căutare, de cercetare și
redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoștințe. „Activismul exterior” vine deci
să servească drept suport material „activismului interior”, psihic, mental, să devină purtător al
acestuia (Cerghit, 1997).
În ultimii ani se vorbește tot mai mult despre utilizarea la clasă a metodelor moderne,
interactive cât mai des și de la vârste cât mai fragede. În urma studiilor efectuate, rezultatele
aplicării acestor metode, atunci când trebuie și unde trebuie, pot fi spectaculoase.
Valențele formative ale metodelor interactive pot fi analizate din mai multe
perspective: pedagogice, psihologice și sociale. Aceste valențe se întrepătrund ajutând la
conturarea personalității elevului.

Valențe
psihologice

Valențe
sociale

Valențe
pedagogice

1.Valențele pedagogice se referă la rezultatele școlare pe care le obține elevul în urma
aplicării metodelor interactive, rezultate privite atât din punct de vedere al profesorului, cât și
al elevului.
a)Valențel e pedagogice din perspectiva profesorului
Profesorul este responsabil în cea mai mare parte de reușita academică a elevilor săi,
deoarece el este cel care gândește, proiectează și dirijează procesul instructiv -educativ.
Pentru acesta rezultatele elevilor oglindesc un ansamblu de acțiuni realizate pentru atingerea
obiectivelor școlare propuse și deci trebuie să găsească cele mai bune metode și strategii prin
care să obțină de la copii rezultatele dorite. Pentru aceasta un bun profesor cooperant trebuie:
-să accepte, să lămurească ideile și sentimentele elevilor;
-să laude, să încurajeze, să aprecieze comportamentul acestora;
-să utilizeze ideile lor;
-să pună întrebări, așteptând răspunsurile libere, alegerile și hotărârile elevilor;
-să favorizeze inițiat iva, spontaneitatea și creativitatea;
-să dezvolte aptitudinile cooperative și de rezolvare de probleme. (Flueraș, 2005, p.
129)
În sala de clasă trebuie să fie un climat favorabil unei cooperări eficiente între
profesor și elevi, un climat caracterizat p rintr-o tonalitate pozitivă, afectivă, de înțelegere, de
responsabilitate. Atmosfera creată în clasă de către profesor constituie principalul factor care
influențează comportamentul de învățare al elevului.
„Misiunea cadrului didactic nu înceteaza odată c u terminarea lecției, ci se manifestă și
dincolo de cadrele acesteia. El trebuie să cunoască potențialul fiecărui elev și modalitățile de
stimulare, să sesizeze manifestările creative ale elevilor în afara orelor de clasă, în activitățile
extrașcolare, să -l facă pe elev conștient de propriile capacități și să le dezvolte capacitatea și
obișnuința autoevaluării.” (Oprea, 2008)
Astfel lecția de predare -învățare devine o aventură a cunoașterii în care elevul
participă activ, după propriile puteri, descifrând probleme și dezlegând situații dificile,
descoperind soluții viabile. În această situație, rolul profesorului constă mai mult în cel de
stimulare și dirijare, iar motivația activității se desprinde din paticiparea entuziastă a acestuia.
Elevul este impli cat în procesul de predare, de învățare și de evaluare, iar disciplina devine
autodisciplină a muncii și interesului, asigurată de satisfacția cooperării.
Valențele formative pedagogice pe care le urmărește profesorul la elevii săi sunt în
primul rând ce le de dezvoltare a abilităților de învățare:

– formarea și dezvoltarea unor competențe funcționale, de tipul abilităților de
prelucrare, sistematizare, restructurare și utilizare în practică a cunoștințelor;
– formarea și dezvoltarea capacității reflective ș i a competențelor metacognitive;
– formarea și dezvoltarea capacităților de investigare a realității;
– formarea și cristalizarea unui stil de învățare eficient;
– dezvoltarea gândirii critice, creative și laterale;
– cultivarea autonomiei în învățare;
– dezvol tarea motivației pentru învățare;
– dezvoltarea capacităților de interevaluare și autoevaluare.
b) Valențele pedagogice din perspectiva elevului
Utilizarea metodelor interactive are ca obiectiv principal responsabilitatea individuală
a elevilor. De îndată c e a fost realizat el determină formarea următoarelor valențe: ( Flueraș,
2005, p.121)
– devine mai puternic și mai încrezător în forțele proprii;
– devine mai profund în abordarea sarcinii, eliminând superficialitatea și perspectiva
de a putea profita de activ itatea și efortul celorlalți.
Cu ajutorul metodelor interactive, elevul participă alături de profesor la propria
formare și devine în același timp coresponsabil de realizarea și efectele procesului de învățare.
„Asumându -și rolul de actor în actul educati v, el își proiectează eficient proiectul de
învățare personalizat, își construiește cunoașterea, asumându -și riscuri, conștientizând
eforturile necesare, alegându -și strategiile de învățare, gestionându -și timpul și apelând la
evaluări formatoare.” ( Opre a, 2008)
2. Valențele psihologice
Aplicarea metodelor interactive ajută la d ezvoltarea personalității:
 stimei de sine;
 creativității;
 competențelor emoționale;
 aptitudinilor generale, precum inteligența, spiritul de observație, dar și a celor
speciale ( tehnice, literare, artistice);
 conturarea unor trăsături de caracter (perseverență, toleranță, ambiție).
În astfel de situații, grupul își coordonează acțiunile, se ajută reciproc, se încurajează,
negociază soluțiile individuale, iar atunci când au de rea lizat un produs, fiecare își aduce
contribuția în funcție de abilități, iar grupul apelează, încredințează sarcini individuale, se
completează apelând la inteligențele multiple. Metodele ajută copiii să -și formeze

personalitatea, să se cunoască, să -și des copere stilul propriu de gândire și acțiune, să și -l
modeleze.
3. Valențele sociale
Societatea actuală în plin progres cere ca absolvenții să se adapteze ușor unui loc de
muncă, să fie capabili să progreseze, să se documenteze , să învețe mereu și să fie la curent cu
noutățile așa cum bine spunea și Cerchit în lucrarea sa „Metode de învățământ”( 2006, p. 92):
„Viitorul absolvent va trebui să fi exersat încă din anii de școală cu un asemenea instrumentar
de lucru de care se va folosi timp îndelungat pentru a putea face față noilor provocări, unei
învățări care se întinde pe tot parcursul vieții. De exemplu, el va trebui să cunoască și să
utilizeze diferitele tehnici de informare și de documentare; să cunoască modul de folosire a
diferitelor surse și tipuri d e informații la care pot avea acces și să fie în stare să aprecieze
valoarea acestora.”
„De la metodele practicate în școală se așteaptă o mai bună pregătire a absolvenților
pentru un efort neîntrerupt de autoinstruire și autocultivare în cele mai variate condiții de
viață, pentru a face ulterior față cerințelor învățării continue.” (Cerchit, 2006, p. 92)
Același lucru îl remarcă și Crenguța Oprea în cartea sa precizând că obiectivul
fundamental al învățământului “supra -industrial” – după Alvin Toffler – “trebuie să fie acela
de a spori capacitatea de adaptare a individului, pentru ca acesta să se poata adapta repede și
ușor la noutatea permanentă. Și cu cât ritmul schimbărilor e mai rapid, cu atât se cere mai
multă atenție pentru a discerne tipul de eve nimente ce vor surveni.“
Utilizarea metodelor interactive ajută la formarea și dezvoltarea competențelor
sociale :
 comunicaționale ;
 de cooperare ;
 a spiritului de echipă;
 a capacității empatice;
 capacității de a oferi feedback și de a fi receptiv la feedback -ul primit .
Metodele interactive pregătesc elevii să rezolve probleme le cu care se confruntă, să ia
decizii în grup și să aplaneze conflictele, cu condiția ca la vârsta elevilor mici, începător i să
fie prezentate ca niște jocuri de învățare distractive, de cooperare, și nu de concentrare .
Elevilor li se dezvoltă gândirea democratică atunci când sunt puși să rezolve situații de
învățare cu ajutorul metodelor interactive, deoarece ei exersează gâ ndirea critică și înțeleg că
atunci când se află în situația de a analiza un personaj, comportamentul unui copil, o faptă, o
idee, ei trebuie să critice comportamentul și nu personajul din poveste sau copilul. Aplicarea

metodelor interactive ajută elevii s ă înțeleagă că un comportament întâlnit în viața de zi cu zi
poate fi criticat pentru a învăța cum să îl evităm . Astfel, ei găsesc soluții, aduc argumente, dau
sfaturi din care învață cu toții.
În urma aplicării oricărei metode se pot obține rezultate, per formanțe pe care elevii le
sesizează și devin mai serioși în rezolvarea sarcinilor de lucru viitoare . Copiii percep, înțeleg
și observă că implicarea lor dă roade și încurajați își vor cultiva dorința de a se implica tot
mai mult în rezolvarea sarcinilor de grup. În cadrul grupului elevul înțelege prin exercițiu că
nu trebuie să -și marginalizeze partenerii de grup, să aibă răbdare cu ei, exersându -și toleranța
reciproc.
Pentru ca activitatea să fie energică, specialiștii recomandă ca în alegerea strategii lor
să se țină seama de stilurile de învățare individuale ale copiilor. Atunci când sarcina de
învățare este clară, concisă, rezolvarea va fi rapidă, eficientă altfel anevoioasă, dar cu
implicare, acceptări, renunțări, decizii prin implicarea întregului gr up. Din acest motiv, dacă
gradul de dificultate al sarcinii va fi mai mare, aceasta va provoca copiii la căutări, cercetări,
investigații, pentru a descoperi misterul ascuns de sarcina de învățare. Copiii vor fi provocați
la o relaționare colectivă prin m etodele interactive de grup.
Putem spune că metodele interactive sunt capabile să -l atragă pe elev să urmărească cu
interes și curiozitate lecția, îl ajută să caute, să cerceteze, să găsească singur sau în grup
informații pe care urmează să le înmulțească, să afle soluții la probleme, să prelucreze
cunoștințe, să ajungă la reconstituiri și resistematizări de cunoștințe, îl ajută să se dezvolte
psiho -pedagogic, dar și social.

1.2. Inovații ale reformei curriculare cu privire la stimularea interactivității la clasa
pregătitoare

Clasa pregătitoare cu caracter obligatoriu ca parte integrată în școala primară
românească este primul element de noutate. Pentru a se alinia celorlalte școli europene,
începând cu anul școlar 2012 -2013, sistemul d e învățământ din România face trecerea clasei
pregătitoare de la grădiniță la școală. Astfel, copiii merg la școală de la vârsta de 6 ani.
Prezența la clasa pregătitoare este obligatorie, profesorii punând absențe. Elevii nu primesc
calificative la acest n ivel, dar pot fi stimulați cu buline sau alte simboluri.
Un element de noutate este și faptul că începând cu această clasă nou introdusă
disciplinele din trunchiul comun au alocate un număr fix de ore, astfel dispărând conținuturile
cu asterisc, adică ace le noțiuni pe care profesorul alegea să le predea sau nu elevilor în funcție

de nivelul clasei, conținuturile și competențele din noua programă școlară având caracter
obligatoriu.
Programele au o structură nouă ce permite introducerea celor trei programe de clasă
pregătitoare, clasa I și clasa a II -a într -un singur format, ceea ce ajută într -o mai bună
urmărire a continuității, a progresului elevilor la nivelul competențelor și conținuturilor, ceea
ce asigură coerența curriculumului, atât pe verticală cât și pe orizontală.
Pentru a se vedea continuitatea și progresul obținut de la un an la altul, structurarea
conținuturilor s -a realizat pe domenii specifice fiecărei discipline. Conținuturile din noua
programă sunt mai detaliate pentru a se înțelege mai bi ne pe ce elemente să se pună accentul
în exersarea competențelor specifice. Nu există manuale, rămânând la latitudinea profesorului
ce auxiliare să aleagă, ce materiale și mijloace să utilizeze în funcție de colectivul de elevi.
Pentru clasa pregătitoar e principala metodă de învățare trebuie să fie jocul pentru ca
acomodarea cu mediul școlar să se facă într -un mod cât mai prietenos.
Pe parcursul acestui an școlar, elevii studiază și exersează elemente pregătitoare ce în
programa anterioară erau prevăzut e pentru o lună jumătate, două luni la începutul clasei I. De
exemplu la disciplina Comunicare în limba română , elevii învață să traseze elemente grafice
ce ajută la scrierea literelor de mână. Aceste semne grafice sunt realizate mai întâi din
plastilină, nisip, bețișoare, ață, aluat pentru ca ei să se obișnuiască cu forma acestora. În
vechea programă aceste jocuri se puteau realiza doar dacă se opta pentru numărul maxim de
ore. Noua programă impune un număr fix de ore pentru toate clasele pregătitoare.
Noul model de proiectare curriculară, centrat pe competențe stă la baza noilor
programe, deci și pentru disciplina Matematică și explorarea mediului .
„Competențele sunt ansambluri structurate de cunoștințe, abilități și atitudini
dezvoltate prin învățare, c are permit rezolvarea unor probleme specifice unui domeniu sau a
unor probleme generale, în contexte particulare diverse.” (Programa școlară pentru disciplina
Matematică și explorarea mediului, Clasa pregătitoarea, clasa I și clasa a II -a, 2013)
Competenț ele sunt :
 generale : conturează achizițiile de cunoaștere și de ale elevului pentru întregul
ciclu primar.
 specifice, derivate din cele generale, se formează pe durata unui an școlar și
reprezintă etape în dobândirea acestora.
Programa propune exemple de activități de învățare pentru realizarea competențelor
specifice, valorificând experiența concretă a elevului și integrând strategii didactice adecvate
unor contexte de învățare variate.

Programa a fost construită astfel încât să contribuie la dezvolt area profilului de
formare al elevului din ciclul primar. Demersul didactic pornește de la competențe permițând
accentuarea scopului pentru care se învață și a dimensiunii acționale în vederea formării
personalității elevului.
Studiul disciplinei Matemat ică și explorarea mediului se realizează printr -o abordare
integrată a conceptelor specifice din sfera matematicii și a științelor naturii. Caracterul de
noutate derivă din împletirea celor două domenii, alocându -se la clasa pregătitoare și la clasa I
4 ore săptămânal, iar la clasa a II -a, 5 ore.
La baza acestui concept de abordare integrată a matematicii și a unor elemente de
științe ale naturii în cadrul aceleiași programe sunt următoarele idei, raționamente:
– La această vârstă, o învățare holistică e ste mai atractivă și mai interesantă pentru
elevi, fiind mai apropiată de universul lor de cunoaștere.
– O învățare care pornește de la realitatea înconjurătoare facilitează înțelegerea
conceptelor și a procedurilor utilizate.
– Îmbinarea celor două dome nii, matematică și științe, eficientizează folosirea timpului
didactic și mărește flexibilitatea interacțiunilor.
La clasa pregătitoare, programa de Matematică și explorarea mediului promovează un
demers didactic centrat pe dezvoltarea unor competențe de bază la elevul de 6 ani, cu scopul
de a construi fundamentul pentru învățarea aprofundată ulterioară.
La Matematică și explorarea mediului , pentru a se realiza continuitatea din grupa
mare, dar și pentru a realiza corelația cu elementele de conținut care v izează noțiunile de
unități de măsură pentru timp precum ziua, săptămâna, luna, anul, concentrul numeric de
operare este 0 -31.
Dacă în vechea programă de învățământ erau vizate patru competențe pentru
numerație ( recunoașterea numerelor în concentrul 0 -31, compararea cardinalelor unei
mulțimi, sesizarea magnitudinii unui număr și identificarea cardinalului unei mulțimi la care
s-au adăugat/scos 1 -5 elemente, în concentrul 0 -31) și trei competențe pentru operații
matematice cu 1-2 unități, în concentrul 0 -10, noua programă conține competențe referitoare
la recunoașterea, formarea, citirea, scrierea cu cifre, compararea și ordonarea numerelor, în
etape: de la 0 la 10, de la 10 la 20, de la 20 la 31; efectuarea de adunări și scăderi în
concentrul 0 -31, prin adău garea / extragerea a 1 -5 elemente dintr -o mulțime dată, folosind
numărarea de obiecte sau imagini, calculatorul, metoda balanței; rezolvarea de probleme în
care intervin operații de adunare sau scădere cu 1 -5 unități în concentrul 0 -31, cu ajutorul
obiecte lor, folosind jocuri de rol care să îi pună în situații întâlnite în viața reală („La

cumpărături”, „În parc” etc.); realizarea unor schimburi echivalente valoric folosind
reprezentări neconvenționale în probleme -joc simple, de tip venituri -cheltuieli, cu numere din
concentrul 0 -31 („La magazin”, „În parcul de distracții” etc.). (Programa școlară pentru
disciplina Matematică și explorarea mediului, Clasa pregătitoarea, clasa I și clasa a II -a,
2013)
În predarea acestor noțiuni trebuie să se țină seama de p articularitățile de vârstă, deci
metoda de predare predominantă este jocul. Tocmai de aceea activitățile de învățare propuse
sugerează și modalități concrete prin care pot fi exersate și formate aceste competențe, toate
bazate pe folosirea unor suporturi i ntuitive – obiecte ( sâmburi , flori, bețișoare , frunze etc.),
semne, imagini.
Pentru a efectua operațiile de adunare și scădere în concentrul 0 -31, este nevoie de
suport intuitiv sau să se utilizeze numărarea. Ei exersează numerația în cadrul întâlnirii de
dimineață (Câți băieți sunt astăzi în clasă? Câte fete sunt în clasă? Câți copii lipsesc astăzi?
Câte cărți sunt pe masă ? etc.), dar și la completarea calendarului naturii ( În ce zi suntem
astăzi? În ce lună suntem? A câta lună din an este? ).
Un alt el ement de noutate este introducerea noțiunilor de corpuri geometrice cub,
cuboid și sferă, pe care elevii trebuie să le identifice în mediul înconjurător și în obiectele
folosite de ei înșiși și chiar să construiască obiecte uzuale având forme de corpu ri geometrice.
Până la finalul clasei a II -a, se urmărește o dezvoltare progresivă a competențelor în
cadrul disciplinei Matematică și explorarea mediului , precum și a celorlalte achiziții
dobândite de către elevi, valorificând experiența specifică vârstei copiilor și accentuând
dimensiunea afectiv -atitudinală și acțională a formării personalității acestora.
Profesorul trebuie să urmărească permanent realizarea de co nexiuni între toate
disciplinele , să ofere situații de învățare relevante pentru realitate a de zi cu zi a elevului de
clasă pr egătitoare, care să îl mențină în mediul cunoscut lui și care să fie în același timp
instructive, folositoare, dar și atractive.
În predarea la clasa pregătitoare accentul se pune pe abordarea integrată a
Curriculumulu i, astfel încât elevii să conștientizeze aplicabilitatea celor învăț ate la școală în
situații concrete , reale . Un loc foarte important îl are jocul didactic, care îmbină armonios
jocul, ca activitate predominantă specifică vârstei de șase ani, cu învățare a, ca activitate a
cărei pondere va crește treptat, pe măsura avansării în școlaritate, dar poate și trebuie aplicată
orice metodă tradițională sau modernă, interactivă ce se pretează la temă și clasă.
Valorificarea în contexte reale a cunoștințelor, abil ităților și valorilor însușite,
creșterea ponderii activităților cu caracter practic -aplicativ în cadr ul fiecărei discipline școlare

sunt principalele obiective urmărite de noile programe școlare. Acestea promovează învățarea
prin implicarea directă a elev ilor în realitatea studiată. Responsabilitatea este a profesorului
căci f ormarea competențelor depinde în mare măsură de modul în care acesta proiectează și
organizează învățarea și de gradul în care pune accent pe dimensiunea aplicativă a cunoașterii.