Strategia de Tintire a Inflatiei In Romania
LUCRARE DE LICENȚĂ
Strategia de țintire a inflației în Romania
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. STRATEGIA DE ȚINTIRE A INFLAȚIEI VS ALTE STRATEGII DE POLITICĂ MONETARĂ
1.1. Inflația concept, posibilitați de măsurare
1.2. Strategia de țintire a inflației
1.3 Alte strategii de Alte strategii de politică monetară, strategii indirecte: Țintirea cursului de schimb și țintirea agregatelor monetare
1.3.1. Strategia de țintire a cursului de schimb
1.3.2. Strategia de țintire a agregatelor monetare
1.4 Efectele aplicări strategiei de țintire a inflației în alte țări
1.4.1 Țintirea inflației în cazul Republicii Cehe
1.4.2 Țintirea inflației în cazul Poloniei
1.4.3 ConcluzI
CAPITOLUL II. IMPACTUL POLITICII MONETARE ÎN BNR
2.1. Instrumente de politică monetară
2.1.2 Operațiuni de piață monetară
2.1.3. Rata dobânzii de politică monetară
2.1.4. Contrapartidele eligibile
2.2 Facilitățile permanente
2.3. Rezervele minime obligatorii
CAPITOLUL III. ANALIZA CAUZELOR NEÎNDEPLINIRI ȚINTEI DE INFLAȚIE
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Introducere
Am ales această temă deoarece consider că reprezintă o problemă importantă pentru economiile multor țări.
Lucrarea de fată își propune să analizeze strategia de țintire a inflației și evoluția sa în general si în România. Strategia de țintire a inflației a fost adoptată de băncile centrale în dorința de a realiza obiectivul de politică monetară țintit și anume stabilitatea prețurilor.
În primul capitol este prezentată strategia de țintire a inflației și alte strategii de politică monetară cum ar fi țintirea cursului de schimb și țintirea agregatelor monetare și avem și o comparație între strategiile de țintire ale Republicii Cehe și Polonia.
În al doilea capitol este detaliat impactul politicii monetare in BNR, care este rolul Băncii Naționale al României, am enumerat instrumentele de politică monetară si operațiunile de piață monetară, au fost luate fiecare în parte pentru a fi definite.
In ultimul capitol am aflat care sunt cauzele neîndeplinirii țintei inflației pe perioada 2006- 2014.
În ultimele decenii s-a observat o scădere semnificativă a ratei inflației atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare, cât și creșterea angajamentului autorităților monetare în ceea ce privește obținerea celei mai scăzute rate a inflației.
CAPITOLUL I. STRATEGIA DE ȚINTIRE A INFLAȚIEI VS ALTE STRATEGII DE POLITICĂ MONETARĂ
Inflația: concept, posibilități de măsurare
Fenomen macroeconomic cu o îndelungată istorie, inflația a cunoscut intensități diferite, cu accente deosebite în momente de mari confruntări social-politice și militare.
Sensul cuvântului de inflație precizează, pornind de la cuvântul originar inflatio sau inflare, situația economică ce este caracterizată prin creșterea generalizată a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a banilor, având drept cauză principală un excedent de masă monetară în circulație, în raport cu nevoia de monedă din economie. Acest lucru se poate datora, de exemplu, reducerii volumului producției supus tranzacțiilor sau a vitezei de circulație a mărfurilor. În perioada postbelică inflația a devenit un însoțitor permanent al dinamicii economico-sociale cu tendințe de manifestare la nivel mondial.
Inflația reprezintă, în esență, un dezechilibru macroeconomic, real-monetar, care constă într-un excedent de masă monetară în circulație, în raport cu nevoia de bani în economie. Acest dezechilibru se manifestă prin deprecierea monedei naționale și creșterea generalizată și de durată a prețurilor bunurilor de consum, a bunurilor de producție și a tarifelor serviciilor cu consecințe negative asupra întregului sistem economic și al nivelului de trai al populației.
Inflația are o serie de trăsături specifice:
– supraîncărcarea canalelor circulației cu bani;
– creșterea generală și auto întreținută a prețurilor bunurilor de consum și a unor factori de producție;
– dubla devalorizare sau demonetizare a banilor;
– inflația se manifestă ca un sistem de dezechilibre între fluxuri reale și monetare.
Formele de manifestare a inflației sunt: creșterea generalizată a prețurilor; scăderea puterii de cumpărare a banilor. Aprecierea inflației poate fi făcută pornind de la formele ei de manifestare. Astfel, creșterea generalizată a prețurilor se pune în evidență cu ajutorul indicelui general al prețurilor care exprimă o creștere generală a prețurilor, dar inegală pe categorii de mărfuri.
Tipologia inflației poate fi exprimată după mai multe criterii:
1. Din punct de vedere al intensității și duratei ei în timp se identifică următoarele forme ale inflației: inflația târâtoare; inflația moderată; inflația rapidă; inflația galopantă; hiperinflația; megainflația.
2. Din punct de vedere al originii cauzelor care o alimentează, inflația se manifestă prin următoarele forme: inflația prin monedă; inflația prin cerere;
inflația prin costuri; inflația prin salarii; inflația structurală; inflația importată; inflația prin credit; inflația prin buget.
3. Din punct de vedere al așteptărilor privind dinamica inflației se identifică: inflație anticipată ( Așteptată); inflație neanticipată.
4. Din punct de vedere al mecanismului de funcționare a pieței identificăm: inflație deschisă; inflație reprimată.
Inflația prin monedă sau inflația monetară este explicată de teoria cantitativă a banilor. Conform acestei teorii, orice creștere a cantității de bani superioară creșterii producției reale duce, în condițiile unei viteze de rotații constante, la creșterea prețurilor astfel încât valoarea totală a tranzacțiilor să fie egală cu cea a noii cantități de bani aflată în circulație. Deci, originea inflației se află în sporirea cantității de bani aflată în circulație peste nevoile curente ale circulației bănești.
Inflația prin cerere este evidentă atunci când asistăm la o presiune a cererii asupra ofertei de bunuri. Se manifestă printr-o disproporție dintre mărimea cererii solvabile, care crește prin satisfacerea revendicărilor salariale, prin credite excesive pentru investiții și cheltuielile statului pentru acoperirea deficitelor bugetare și balanțelor de plăți externe, pe de o parte și capacitatea economiei de a satisface simultan aceste cereri. Concret, totalul veniturilor disponibile pentru cumpărarea de bunuri și servicii crește mai repede decât volumul producției, astfel o parte a cererii rămâne nesatisfăcută. Cauza inflației prin cerere rezultă din accentuarea înclinației medii și marginale spre consum reducerea înclinației medii și marginale spre economisire. Acest dezechilibru poate fi depășit, fie prin creșterea volumului producției oferite, care însă, nu poate fi realizată imediat, fie prin creșterea inflaționistă a prețurilor.
Inflația prin costuri este rezultatul creșterii continue a prețurilor factorilor de producție, a restricțiilor ce apar în aprovizionarea cu unii factori de producție. Ea se datorează unei creșteri mai rapide a salariilor decât creșterea producției și a productivității muncii, care antrenează o creștere a prețurilor, care să permită recuperarea cheltuielile de producție mai mari.
Inflația prin credit se datorează expansiunii creditului pentru consum (vânzări în rate). Aceasta a generat și generează un fenomen inflaționist puternic pentru că determină o amplificare a circulației bănești și un dezechilibru între masa totală de bani și oferta globală de bunuri din economie.
Inflația prin buget se datorează existenței deficitului bugetar și modului de acoperire a acestuia, fie prin împrumuturi externe sau interne, care generează datoria publică, fie prin emisiune monetară neînsoțită de un spor al producției reale. Astfel, statul pune în circulație bani, sporind oferta de monedă.
Studiul inflației și al echilibrului pieței monetare presupune lămurirea semnificației unor concepte specifice. Astfel, deflația, reprezintă fenomenul invers inflației, ce se manifestă prin reducerea nivelului prețurilor și creșterea valorii banilor, adică a puterii de cumpărare a acestora. Creșterea valorii banilor sau revalorizarea presupune revenirea monedei naționale, la un curs mai mare, dintr-un an prosper
Antonimul inflației este deflația, termen care descrie situația în care prețurile scad.
Dezinflația descrie situația în care se înregistrează o scădere a ritmului de creștere a prețurilor.
În funcție de amploarea inflației, distingem:
inflație moderată (de obicei exprimată printr-o singură cifră în termeni anuali);
inflație galopantă (de obicei caracterizată printr-o creștere a prețurilor de peste 10% în termeni anuali);
hiperinflație (caracterizată de o creștere a prețurilor de peste 50% pe lună).
În funcție de așteptările agenților economici cu privire la evoluția inflației, distingem:
inflație anticipată – este așteptată de către agenții economici;
inflație neanticipată – nu este prognozată de către agenții economici și are efecte mai puternice comparativ cu inflația anticipată, deoarece agenții economici își ajustează comportamentul în funcție de previziunile lor.
Deoarece pe termen lung, politica monetară poate influența doar inflația și cursul de schimb (variabile nominale), iar pe termen scurt și mediu poate influența atât variabilele nominale, cât și cele reale (rata de creștere economică, gradul de ocupare sau nivelul mediu al cursului de schimb) au apărut două abordări: strategie de țintire flexibilă și strategie de țintire strictă a inflației. Primul model de strategie presupune stabilizarea inflației pe termen mediu în jurul unei ținte mai reduse, folosind „canalul cursului de schimb pentru a stabiliza inflația
În vederea asigurării stabilității prețurilor, băncile centrale au utilizat mai multe tipuri de strategii de politică monetară. Acestea se clasifică în funcție de modul în care se aplică în:
Strategii indirecte, prin intermediul cărora se stabilesc obiective intermediare care vor ajuta la atingerea obiectivului final și anume stabilitatea prețurilor (strategia de țintire a cursului de schimb și strategia de țintire a agregatelor monetare);
Strategii directe, care vizează țintirea directă a inflației.
Strategia de țintire a inflație
Băncile centrale din 21 de țări au adoptat strategia de țintire a inflației, inițial, strategia a fost adoptată de unele țări cu economie dezvoltată și inflație scăzută (Noua Zeelandă, Marea Britanie); Ulterior s-a dovedit o alternativă atractivă și pentru țările emergente cu inflație mai ridicată.
Țintirea directă a inflației reprezintă strategia de politica monetară ce presupune stabilirea unei ținte pentru nivelul ratei inflației, pe o anumita perioadă de timp, țintă ce trebuie atinsă prin aplicarea măsurilor de politică monetară, astfel incât sa se asigure stabilitatea prețurilor.Chiar dacă apariția conceptului a apărut inițial, in viața practică, dezvoltarea teoretică a acestuia s-a accelerat în ultima perioadă, pe fondul adoptării acestei strategii de tot mai multe bănci centrale.
O trăsătură importantă a strategiei de țintire directă a inflației o reprezintă transparența sa. Aceasta presupune comunicarea către public a obiectivelor și a deciziilor de politică monetară (inclusiv a rațiunilor care le-au determinat), precum și a proiecției evoluției inflației, precum și a riscurilor și incertitudinilor asociate acesteia. Comunicarea transparentă facilitează evaluarea publică a performanței politicii monetare, contribuind astfel la creșterea responsabilității băncii centrale.
Caracteristici definitorii ale țintirii inflației :
Asumarea neechivocă a angajamentului față de stabilitatea prețurilor ca obiectiv fundamental al politicii monetare
•subordonarea altor obiective (de exemplu, cursul de schimb) obiectivului fundamental
•transparența strategiei de polea prețurilor.Chiar dacă apariția conceptului a apărut inițial, in viața practică, dezvoltarea teoretică a acestuia s-a accelerat în ultima perioadă, pe fondul adoptării acestei strategii de tot mai multe bănci centrale.
O trăsătură importantă a strategiei de țintire directă a inflației o reprezintă transparența sa. Aceasta presupune comunicarea către public a obiectivelor și a deciziilor de politică monetară (inclusiv a rațiunilor care le-au determinat), precum și a proiecției evoluției inflației, precum și a riscurilor și incertitudinilor asociate acesteia. Comunicarea transparentă facilitează evaluarea publică a performanței politicii monetare, contribuind astfel la creșterea responsabilității băncii centrale.
Caracteristici definitorii ale țintirii inflației :
Asumarea neechivocă a angajamentului față de stabilitatea prețurilor ca obiectiv fundamental al politicii monetare
•subordonarea altor obiective (de exemplu, cursul de schimb) obiectivului fundamental
•transparența strategiei de politică monetară prin comunicarea către public a obiectivelor și a deciziilor adoptate
Independența băncii centrale și responsabilitatea acesteia pentru atingerea țintei de inflație
•lipsa dominanței fiscale
•sistem bancar sănătos;
Particularități ale țintirii inflației:
Reducerea ratei dobânzii de politică monetară pentru restrângerea diferențialului față de piața internațională;
Creșterea flexibilității și impredictibilității cursului de schimb;
Sterilizarea parțială a intrărilor de capital;
Rezerve minime obligatorii;
Măsuri prudențiale și administrative;
Sveensson [2001] definește țintirea inflației prin prisma caracteristicilor acesteia:
Țintirea inflației reprezintă o țintă numerică, fie că este vorba de un anumit procent ce trebuie asigurat cu sau fără un interval de toleranță, fie că este vorba de stabilirea unui interval în care țintirea inflației sa fie inclusă. Stabilirea numerică a acestei ținte inflaționiste este strict legata de indicele de preț care este luat în considerare, experiența țărilor care au trecut la țintirea inflației arătând că indicele cel mai frecvent utilizat este indicele prețurilor de consum(CPI);
Procesul decizional la nivel de bancă centrală se bazează pe o puternică independență a acesteia în ceea ce privește adoptarea instrumentelor de politică monetară care să conducă la realizarea țintei inflaționiste;
Țintirea directă a inflației ca strategie a căpătat tot mai mult teren în economiile actuale, la nivelul economiilor în tranziție reprezentând, în fapt, singura modalitate care poate asigura stabilitatea prețurilor și, implicit, posibilitatea aderării la Uniunea Economică și Monetară Europeană.
Figura 1 descrie o situație în care deși la momentul t rata inflației se situează sub rata țintă, pe termen mediu (8 trimestre) previziunea inflației, obținută pentru valori constante ale instrumentului folosit, depășește ținta. In acest caz, politica monetară trebuie să devină și mai restrictivă (deși la momentul t inflația se situează sub ținta stabilită).
Din acest exemplu simplu (ipotetic) se poate observa cât este de important pentru creatorii politicilor economice să aibe la îndemână previziuni de bună calitate. O previziune bună înseamnă ca pe termen lung eroarea medie de estimare sa fie nulă iar variația erorii de estimare, cât mai mică posibil. Evident, o astfel de previziune poate fi obținută doar în condițiile în care există o bună cunoaștere a mecanismului transmisiei monetare și a economiei, în general.
Figura 1 TI-ideea de bază
Alte strategii de politică monetară, strategii indirecte: Țintirea cursului de schimb și țintirea agregatelor monetare
1.3.1 Strategia țintirii cursului de schimb
Strategia presupune „ancorarea” cursului valutar al monedei naționale de una sau mai multe monede aparținând țărilor ce prezintă un nivel redus al ratei inflației, metodă care contribuie la diminuarea inflației și în țara ancorată (exchange rate peg). Acest lucru se realizează, în fapt, prin „importarea” inflației din țara sau țările cu care se face compararea. Strategia, însă, prezintă nenumărate
variante, aceasta fiind, de fapt, varianta cea mai simplă. Principiul de funcționare al acestui regim se bazează pe determinarea unui curs valutar fix, pe baza raportării la valuta de ancorare (sau coșul de valute); față de acest curs se pot stabili și marje de fluctuație ale cursului valutar de piață, vorbind despre așa-numitul regim “exchange rate band”.
O altă variantă de țintire a cursului valutar, așa-numitul “crawling peg”, este o formă modificată a regimului cursului valutar. Presupune, în fapt, modificarea cursului valutar fixat inițial, în funcție de evoluțiile inflaționiste, fără, însă, ca această modificare să depășească nivelul atins de inflație. Se realizează o depreciere controlată a cursului valutar, care permite eliminarea presiunilor ce se pot manifesta la nivelul cursului valutar real care ar putea conduce la noi presiuni în ceea ce privește sustenabilitatea prețurilor interne (și deci o nouă eroziune a acestora).
Printre argumentele favorabile adoptării strategiei de țintire a cursului de schimb se numără următoarele:
Accelerarea fuxurilor comerciale internaționale și investiționale, prin mărirea gradului de stabilitate și adaptabilitate a monedei naționale;
Elaboarea politicilor macroeconomice pentru menținerea și respectarea obiectivului de macrostabilitate;
Promovarea cooperării și coordonării la nivel internațional, în cazul apariției unor șocuri externe semnificative;
Stabilitatea prețurilor bunurilor importate care pot avea o pondere semnificativă în coșul de consum;
Elimină inconsistența tempotrară, prin intervenția băncii centrale și modificarea politicii monetare atunci când moneda națională tinde să se aprecieze sau să se deprecieze mai mult decât nivelul prognozat;
Este o strategie simplă și ușor de înțeles de către publicul larg.
Cum orice strategie de politică monetară are avantaje și dezavantaje, în cazul strategiei de țintire a cursului de schimb, „dezavantajele identificate sunt următoarele:
Necesitatea menținerii unei rate lunare a inflației scăzută, care să nu deterioreze nici nivelului cursului de schimb și nici competitivitatea externă;
Costul ridicat dat de necesitatea constituirii rezervelor valutare, dacă în momentul de stabilire a cursului valutar nu s-a avut în vedere nivelul de echilibru;
Imposibilitatea ajustării frecvente a cursului de schimb deoarece această acțiune slăbește încrederea atât în strategie cât și în Banca centrală;
Imposibilitatea finanțării balanței de plăți în condițiile în care nu există alte surse de finanțare decâ cele generate de rezervele valutare.”
Printre țările care au adoptat această strategie se numără Marea Britanie și Franța, care au ancorat moneda națională de marca germană. În Marea Britanie, sistemul a fost folosit în perioada 1990 – 1992 și abandonat în urma colapsului Exchange Rate System.
1.3.2 Strategia de țintire a agregatelor monetare
O altă strategie indirectă de politică monetară este cea a țintirii agregatelor monetare și presupune cea mai simplă alternativă la țintirea cursului de schimb. Adoptarea ancorei monetare bazate pe controlul agregatelor monetare are la bază teoria cantitativă reprezentată de ecuația schimbului, potrivit căreia, pe termen lung, creșterea nivelului prețurilor este determinată de creșterea înregistrată la nivelul ofertei de monedă. Pentru aceasta, autoritatea monetară are obligația de a asigura un anumit nivel de creștere a masei monetare reprezentate de agregatul ales pentru realizarea acestui obiectiv intermediar.
O problemă importantă cu care se confruntă autoritatea monetară este cea legată de stabilirea agregatului monetar optim care să permită atingerea obiectivului final de politică monetară,
deoarece acesta trebuie să fie relevant pentru economia pe care o reprezintă și, în același timp, prin
influențarea lui Banca Centrală trebuie să aibă în vedere tocmai influențarea nivelului prețurilor din
economie, în sensul asigurării stabilității acestora. Ca atare, stabilirea ca ancoră monetară a politicii monetare – controlul agregatelor monetare – este eficientă doar în condițiile în care legătura dintre evoluția agregatului monetar vizat și nivelul prețurilor este previzibilă, Banca Centrală fiind în măsură să asigure, pe baza instrumentelor de politică monetară de care dispune la momentul respectiv, managementul eficient al ofertei de monedă din economie.
Avantajele țintirii agregatelor monetare sunt următoarele:
Banca centrală își ajustează programul de politică monetară în funcție de situația economică proprie țării;
Banca centrală poate stabili o țintă de inflație care să difere de cea a altor economii, care să răspundă fluctuațiilor generate de oferta de piață;
Politica monetară bazată pe țintirea agregatelor monetare transmite un semnal imediat publicului privind nivelul inflației și în același timp, permite băncii centrale să-și adapteze intervențiile în funcție de evoluțiile pieței.
Aplicarea unei astfel de politici monetare (cu ancoră monetară – agregat monetar) presupune existența unui cadru economic care să permită manifestarea unei legături stabile și previzibile între agregatul monetar avut în vedere și nivelul inflației, canalul ideal de transmisie a politicii monetare fiind reprezentat de canalul creditului, deoarece creația monetară este strâns legată de creditele acordate economiei de către băncile din sistem, singura posibilitate de influențare a acestora fiind nivelul ratei dobânzii.
1.4 Efectele aplicări strategiei de țintire a inflației în alte țări
Puternicele evenimente manifestate la finele anului 1989 în plan social și politic nu au avut ca
finalitate numai situația economică din România. Cazul României a fost, putem spune, arcul care a închis lanțul evenimentelor manifestate la nivelul Europei Centrale și de Est. Opțiunea manifestă a acestor țări de orientare a economiilor proprii către economia de piață a deschis drumul, pentru unele anevoios, pentru altele mult mai rapid, al tranziției către economia de piață.
Fondul Monetar Internațional, având în vedere țările în tranziție, considera că „cele mai importante ingrediente ale procesului de tranziție sunt reprezentate de liberalizare, stabilizare macroeconomică,
restructurare și privatizare, precum și reforme legale și instituționale”
“În funcție de modalitatea de liberalizare adoptată și presiunile inflaționiste s-au manifestat cu o intensitate mai mare sau mai mică, după cum și perioadele de înregistrare a unei rate a inflației de trei cifre a fost de lungă sau de scurtă durată. Acest lucru a impus, de la sine, adoptarea și aplicarea unui program de stabilizare macroeconomică, care să permită menținerea sub control a evoluțiilor inflaționiste, în sensul stăpânirii creșterii generalizate a prețurilor din economie, fără a mai interveni administrativ în stabilirea acestora, pe fondul eliminării excesului de cerere prin asigurarea unei creșteri economice durabile care să permită susținerea oricăror fluctuații în acest plan (al cererii). Acest proces necesită asigurarea unui oarecare nivel de disciplină în planul bugetului de stat, ca și în cel al creșterii masei monetare și a creditului în economie, disciplină ce trebuie combinată cu înregistrarea de progrese notabile în ceea ce privește sustenabilitatea balanței de plăți externe. „
Ancora nominală reprezintă, în fond, „variabila nominală care este fixată sau limitată la un anumit nivel în scopul asigurării stabilizării nivelului prețurilor. Trebuie, de asemenea, să fie o variabilă centrală”, care să permită, în final, influențarea indirectă a nivelului prețurilor.
În ciuda problemelor oarecum similare cu care se confruntau, țările din Europa Centrală și de Est au adoptat programe diferite de reformă, motiv pentru care și procesul de stabilizare macroeconomică a înregistrat succese notabile sau nu. Pornind de aici, se poate evidenția situația țărilor în tranziție (am avut în vedere doar o parte a acestora, criteriul de selecție bazându-se, în fapt, pe evoluția economică, dar și pe posibilitatea integrării mai rapide în Uniunea Europeană) (tabelul 1).
Situația țărilor în tranziție în momentul adoptării programului
de stabilizare macroeconomică
Tabelul 1
Sursa: Fischer & Sahay [2000]
(*) Este cazul fostei Cehoslovacii
Figura 1 Evoluția ratei inflației în țările analizate
la începutul perioadei de tranziție
Dacă în cazul Republicii Cehe obiectivul final al politicii monetare (evidențiat atât în Constituție, cât și în cadrul Statutului Băncii Naționale Cehe) vizează menținerea stabilității monedei naționale în scopul asigurării stabilității prețurilor (la rândul ei, stabilitatea prețurilor depinzând în mod direct de obiectivele permanente ale politicii monetare, considerate a fi: realizarea stabilizării macroeconomice, asigurarea procesului de dezinflație și asigurarea echilibrului extern), Banca Națională a Poloniei are în vedere procesul de reducere a inflației care să conducă, în timp, la asigurarea stabilității prețurilor.
În cazul Poloniei mai trebuie precizat faptul că atingerea acestui obiectiv va conduce la crearea bazelor asigurării unei creșteri economice sustenabile, la acestea adăugându-se un obiectiv adițional ce vizează susținerea dezvoltării instituționale a piețelor financiare moderne.
La nivelul Republicii Slovace, obiectivul fundamental al politicii monetare a Băncii Naționale a Slovaciei vizează asigurarea stabilității interne (implicit stabilitatea prețurilor) și externe (asigurarea echilibrului extern) a monedei naționale (coroana slovacă). În extensie la acest obiectiv, fără însă a-l periclita, politica monetară promovată la nivelul Slovaciei urmărește și creșterea economică. Banca Națională a Ungariei are precizat ca obiectiv final, în cadrul propriului statut, asigurarea stabilității interne și externe a monedei naționale (un rol important în asigurarea stabilității prețurilor revenind asigurării echilibrului extern).
Realizarea strategiei de asigurare a stabilitaților prețurilor depinde, în final, de regimurile individuale de politică monetară adoptate de fiecare Bancă Centrală, care să conducă la realizarea obiectivului final. Diferențierile apar în ceea ce privește modalitatea de intervenție:
direct, prin adoptarea unei ținte inflaționiste;
indirect, prin stabilirea unor obiective intermediare, de cele mai multe ori reprezentate de cursul valutar, oferta de monedă din economie sau o altă ancoră nominală considerată implicită.
Ca urmare, în plan teoretic, ca de altfel și la nivelul experienței economice de până acum, s-au conturat patru regimuri de politică monetară:
• regimul bazat pe cursul valutar;
• regimul bazat pe controlul nivelului de creștere a ofertei de monedă;
• regimul bazat pe o ancoră nominală implicită;
• regimul bazat pe țintirea directă a inflației (cel mai recent mecanism de realizare a politicii monetare).
1.4.1 Țintirea inflației în cazul Republicii Cehe:
Republica Cehă și-a orientat politica monetară în direcția asigurării stabilizării macroeconomice, a realizării unui puternic proces de dezinflație, toate acestea în condițiile asigurării echilibrului extern. Scenariul de reformă adoptat a plecat de la premisa că trebuie să se asigure liberalizarea prețurilor, a comerțului și a pieței valutare, aceasta din urmă pe baza introducerii convertibilității interne a monedei naționale (coroana). Procesul de liberalizare a principalelor componente ale economiei a fost favorizat de adoptarea regimului monetar bazat pe o ancoră nominală implicită – cursul valutar.
Schimbarea strategiei de politică monetară (prin țintirea directă a inflației) nu a impus schimbarea obiectivului final de politică monetară, ci doar a modalităților de acțiune. Pornind de la previziunea inflației, nivelul acesteia fiind anunțat (după cum se prezintă și în tabelul 2), și în funcție de condițiile pieței, BNC și-a putut alege setul de instrumente care să conducă la asigurarea stabilității prețurilor.
Inflația previzionată în termenii inflației nete (1998 – 2005)
Tabelul 2
Sursa: Banca Națională Cehă, Strategia de dezvoltare (1998 – 2005)
Pentru prima parte a acestei etape a strategiei de politică monetară, Banca Națională a Cehiei a avut în vedere inflația netă (ce rezultă din nivelul indicelui prețurilor de consum, ajustat cu prețurile reglementate, acestea din urmă ce sunt influențate de intervențiile administrative și de modificările înregistrate la nivelul impozitelor indirecte), din 2002 urmărind evoluția înregistrată de rata de creștere a indicelui prețurilor de consum, pentru acesta stabilind o banda de fluctuație care pornește de la un interval cuprins între 3% – 5% (stabilit pentru anul 2002), urmând ca la finele anului 2005 acesta să se stabilizeze la 2% – 4%. Criza manifestată în anul 1997 (la nivelul monedei cehe) a demonstrat că menținerea unui curs valutar fix este practic imposibilă.
Chiar dacă decizia privind adoptarea țintei inflaționiste era luată, nu au putut fi ignorate condițiile specifice economiei cehe la acel moment:
pe de o parte, trebuie să se ajungă la o inflație de o cifră (la acea dată rata inflației ajungând din nou la două cifre);
pe de altă parte, Cehia este încă în perioada de tranziție, incompleta restructurare punându-și amprenta asupra deciziilor monetare.
Cu toate acestea, chiar dacă în 1998 rata inflației a atins un nivel de 10,9%, la finele anului 1999 aceasta a putut fi adusă la un nivel de o cifră (aproximativ 2%), cu mult sub cel previzionat (a se vedea tabelul 5). Graficul din figura1 evidențiază tocmai evoluția ratei inflației.
Sursa: Banca Națională Cehă – Raportul anual (2000)
Figura2 Evoluția ratei inflației și a indicelui prețurilor de consum în perioada 1995 – 2000
Instrumentele moderne de politică monetară au putut fi utilizate cu succes de către Banca Centrală, ajungându-se, în final, la influențarea într-o mare proporție a lichidității excedentare din economie și, în același timp, impunând băncilor din sistem o mai mare rigurozitate în managementul operațiunilor proprii. În acest context, cele mai frecvente operațiuni de piață efectuate de Banca Națională a Cehie pot fi structurate astfel:
Operațiunile repo, prin care Banca Centrală acceptă lichiditatea excedentară din economie în
schimbul transferării către băncile din sistem a titlurilor financiare eligibile (în calitate de
colaterale), cu condiția derulării, la o dată ulterioară, a tranzacției de sens opus. Durata de bază a
acestor operațiuni este de 14 zile. Aceste operațiuni sunt inițiate în permanență pentru absorbția
de lichiditate din economie. Rata dobânzii aplicabilă acestor operațiuni reprezintă, în fond,
canalul Băncii Centrale de transmisie a politicii monetare, deoarece rata repo reprezintă nivelul
maxim al ratei dobânzii la care băncile din sistem își pot satisface oferta de lichidități (a se vedea
figura3).
Instrumentele monetare suplimentare sunt reprezentate de ofertele de operațiuni repo cu
scadență peste 3 luni.
Așa-numitele instrumente de reglaj fin (reprezentate de operațiunile valutare și de cele cu titluri financiare) sunt utilizate ad-hoc, în funcție de conjunctură, în principal pentru a elimina
posibilele efecte negative ce se pot manifesta la nivelul ratei dobânzii din economie, ca urmare a excesului de lichiditate.
Sursa: Banca Națională a Cehiei – Raportul anual (1999)
Figura 3 Mecanismul de transmisie a politicii monetare (1994 – 1999)
1.4.2 Țintirea inflației în cazul Poloniei
Spre deosebire de alte țări din centrul și estul Europei, aflate în procesul de tranziție, Polonia a fost, încă de la început, zguduită de un puternic fenomen inflaționist, procesul de tranziție demarând cu o rată a inflației de patru cifre (1096% – în 1990 față de 1989). Acest fenomen a obligat, practic, autoritățile să grăbească aplicarea unui program de stabilizare macroeconomică, care era cantonat pe obligația fermă de a reduce rata inflației până la un nivel de o cifră. Procesul de transformare a economiei a avut la bază o contribuție importantă a politicii monetare care, prin măsurile adoptate, a creat condițiile necesare restructurării instituționale, a piețelor monetară și de capital și, nu în ultimul rând, a instrumentelor de politică monetară utilizate.
Programul orientat în direcția asigurării stabilității prețurilor se baza pe stabilirea a patru ancore de stabilizare:
• două ancore nominale, reprezentate de cursul valutar fix și nivelul salariului din economie;
• celelalte două erau de natură monetară: pe de o parte, controlul expansiunii ofertei de monedă în economie, iar, pe de altă parte, rata dobânzii.
Sursa: BNR
Controlul nivelului de creștere al ofertei de monedă din economie trebuia să asigure menținerea cursului valutar la nivelul de depreciere stabilit, intervențiile prompte ale BNP având la bază, însă, rata dobânzii. Nivelul ridicat al ratei inflației coroborat cu liberalizarea prețurilor, care a condus la noi presiuni inflaționiste, presiuni generate și de procesul de restructurare al economiei (proces ce a decurs mai lent decât era de așteptat), au obligat BNP să adopte o politică a ratei dobânzii bazată pe nevoia practicării de dobânzi real pozitive, care să permită remonetizarea economiei. Reacția de răspuns a economiei la manevrarea ratelor dobânzii aferente BNP au condus la adoptarea ca obiectiv operațional de politică monetară controlul ratei dobânzii în defavoarea controlului ratei de creștere a bazei monetare. Toate acestea au făcut ca, din 1992, Polonia să intre în faza unei „rapide creșteri economice, combinate cu o reducere substanțială a inflației, privatizarea și restructurarea economică fiind însoțite de o largă dezvoltare a tuturor segmentelor și instituțiilor pieței conomice”.
“O importantă deficiență a politicii de informare a publicului este faptul că Raportul asupra inflației nu include o prognoză cantitativă a inflației, ci numai aprecieri referitoare la probabilitatea atingerii țintei, ceea ce constituie un impediment în ancorarea anticipațiilor inflaționiste ale operatorilor economici. „
Figura 4 Evoluția indicelui prețurilor de consum
Au fost adoptate intervale privind nivelul ratei inflației dorite, la finele anului 2003 nivelul preconizat al acesteia tinzând către 4%. Stabilirea ratei inflației are la bază în cazul Poloniei indicele prețurilor de consum, în ciuda faptului că nenumărate țări au optat pentru utilizarea așa-numitei “core inflation” (reprezintă IPC din care s-au exclus, în momentul estimării, anumite bunuri și servicii ce fac obiectul unor puternice variații sezoniere, al intervențiilor administrative sau al căror preț este influențat de șocurile temporare ale ofertei). Pentru anul 1999 s-a estimat o rată a inflației cuprinsă în intervalul 8% – 8,5%, banda de toleranță fiind mult mai îngustă decât în cazul altor țări în tranziție. În anul 2000 ținta inflaționistă a fost fixată la intervalul 5,4% – 6,8% pentru nivelul IPC. Dacă în 1999 ținta inflaționistă a fost atinsă (nivelul efectiv al ratei inflației fiind de 7,3%), în anul 2000 acest obiectiv nu a fost realizat, rata inflației depășind 10%. Acest lucru a condus la majorarea nivelului previzionat pentru anul 2001 la 6% – 8%, mergând descrescător până la nivelul de 4% ce se dorește a fi atins în 2003 (5% – 7% pentru 2002 și 3% – 5% pentru 2003).
1.4.3 Concluzii
Adoptarea regimului de țintire directă a inflației în cele trei țări din Europa Centrală a favorizat coborârea durabilă a ratei anuale a inflației sub pragul de 10 la sută, în proximitatea căruia aceasta manifestase anterior o tendință de stabilizare. Implementarea noului regim de politică monetară a înfrânt inerția expectațiilor inflaționiste; dacă încadrarea în țintele de inflație prestabilite a constituit o provocare majoră pentru autoritățile monetare, dovedindu-se mult mai dificilă decât în țările cu economie dezvoltată, progresul dezinflației a fost substanțial . Îndeplinirea criteriului de la Maastricht privind inflația nu mai prezintă dificultăți deosebite, mai ales pentru Polonia și Republica Cehă, care au înregistrat în 2002 ritmuri medii anuale de creștere a prețurilor de consum situate sub 1 la sută, net inferioare ratei indiceluiarmonizat al prețurilor de consum din zona euro (2,1 la sută).
După adoptarea regimului de țintire directă a inflației, relațiile dintre băncile centrale și guvernele celor doua țări s-au tensionat considerabil, ajungându-se la situații în care cadrul instituțional (bine conturat din perspectivă legislativă) a fost încălcat sau modificat pentru a se da prioritate altor obiective economice.
Experiența Republicii Cehe si Poloniei arată că succesul strategiei de țintire directă a inflației într-o economie emergentă depinde în mare măsură de îndeplinirea precondițiilor, o importanță deosebită prezentând-o armonizarea durabilă a politicii monetare cu celelalte politici economice. Dacă aceste premise nu sunt asigurate, se ajunge fie la ratarea țintei de inflație, fie la îndeplinirea acesteia cu costuri excesive în planul creșterii economice, al șomajului sau al echilibrului extern. Pentru evitarea unor astfel de situații, se impune identificarea momentului adecvat al adoptării acestui regim de politică monetară și pregătirea terenului prin ameliorarea progresivă a stadiului de îndeplinire a precondițiilor instituționale și tehnice
CAPITOLUL II. IMPACTUL POLITICII MONETARE IN BNR
Banca Națională a României (BNR) este banca centrală a României, având personalitate juridică. Aceasta este o instituție publică independentă, cu sediul central în municipiul București și poate avea sucursale și agenții atât în municipiul București, cât și în alte localități din țară.
Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Principalele atribuții ale BNR sunt:
elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb;
autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare;
emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia;
administrarea rezervelor internaționale ale României.
Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.
În îndeplinirea atribuțiilor, BNR și membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instrucțiuni de la autoritățile publice sau de la orice altă instituție sau autoritate.
În cadrul politicii monetare pe care o promovează, BNR utilizează proceduri și instrumente specifice pentru operațiuni de piață monetară și de creditare a instituțiilor de credit, precum și mecanismul rezervelor minime obligatorii. Se interzice BNR achiziționarea de pe piața primară a creanțelor asupra statului, autorităților publice centrale și locale, regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și altor societăți cu capital majoritar de stat. BNR poate efectua pe piața secundară operațiuni reversibile, cumpărări/vânzări directe sau poate lua în gaj, pentru acordarea de credite colateralizate, creanțe asupra sau titluri ale statului, autorităților publice centrale și locale, regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și altor societăți cu capital majoritar de stat, instituțiilor de credit sau altor persoane juridice, poate efectua swap-uri valutare, emite certificate de depozit și atrage depozite de la instituții de credit, în condițiile pe care le consideră necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare.
De asemenea, se interzice Băncii Naționale a României creditarea pe descoperit de cont sau orice alt tip de creditare a statului, autorităților publice centrale și locale, regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și altor societăți cu capital majoritar de stat.
Banca Națională a României este unica instituție autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote și monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul.
În cadrul politicii sale monetare și de curs de schimb, Banca Națională a României poate acorda instituțiilor de credit credite pe termene ce nu pot depăși 90 de zile, garantate cu, dar fără a se limita la:
titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin remiterea lor în portofoliul Băncii Naționale a României, sau
depozite constituite la Banca Națională a României sau la alte persoane juridice agreate de Banca Națională a României.
BNR stabilește condițiile si costurile de creditare, deschide și operează conturi ale instituțiilor de credit, ale Trezoreriei Statului, ale caselor de compensare și ale altor entități, rezidente și nerezidente, stabilite prin reglementări ale Băncii Naționale a României.
Conducerea BNR este asigurată de un Consiliu de administrație, compus din nouă membri, iar conducerea executivă a BNR se exercită de către guvernator, prim-viceguvernator și de cei doi viceguvernatori. Membrii Consiliului de administrație al BNR, cu nominalizarea conducerii executive, sunt numiți de Parlament, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. În cazul descompletării Consiliului de administrație, completarea locurilor vacante se face pe funcția respectivă pe întreaga durată a mandatului. Revocarea din funcție a oricărui membru al consiliului de administrație se face de către Parlament, dacă acesta încetează să îndeplinească condițiile necesare pentru exercitarea atribuțiilor sale sau dacă se face vinovat de abateri grave.
Situațiile financiare ale BNR sunt întocmite conform principiilor și regulilor contabile prevăzute de standardele internaționale de contabilitate, aplicabile băncilor centrale, recunoscute de Banca Centrală Europeană și trebuie să cuprindă: bilanțul, contul de profit și pierdere și notele explicative. Acestea sunt supuse auditării de către auditori financiari, persoane juridice autorizate de Camera Auditorilor Financiari din România, selectați de către consiliul de administrație, pe bază de licitație.
La data de 31 decembrie 2004, capitalul actual al BNR (de 100 miliarde lei) se majorează la 300 miliarde lei și aparține în întregime statului.
Banca Națională a României este autorizată să colecteze date și informații statistice primare care sunt necesare pentru aducerea la îndeplinire a atribuțiilor sale legale, asigurând măsuri de protecție a datelor care se referă la subiecți individuali – persoane juridice sau fizice – date obținute direct sau indirect, din surse administrative sau din alte surse.
2.1. Instrumente de politica monetara:
Setul de instrumente și proceduri prin care banca centrală implementează politica monetară în vederea atingerii obiectivului său fundamental formează cadrul operațional al politicii monetare.
Principalele instrumente de politică monetară pe care BNR le are la dispoziție conform reglementărilor în vigoare sunt:
Operațiuni de piață monetară
Facilitățile permanente acordate instituțiilor de credit
Rezervele minime obligatorii (RMO)
2.1.2 Operațiunile de piață monetară:
Operațiunile de piață monetară (operațiuni open market) reprezintă cel mai important instrument de politică monetară al BNR. Acestea se realizează la inițiativa băncii centrale, având următoarele funcții: ghidarea ratelor de dobândă, gestionarea condițiilor lichidității de pe piața monetară și semnalizarea orientării politicii monetare.
Potrivit reglementărilor în vigoare, principalele categorii de operațiuni de piață monetară aflate la dispoziția BNR sunt:
operațiuni repo – tranzacții reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR cumpără de la instituțiile de credit active eligibile pentru tranzacționare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data tranzacției;
atragere de depozite – tranzacții cu scadența prestabilită, destinate absorbției de lichiditate, în cadrul cărora BNR atrage depozite de la instituțiile de credit;
emitere de certificate de depozit – tranzacții destinate absorbției de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituțiilor de credit certificate de depozit;
operațiuni reverse repo – tranzacții reversibile, destinate absorbției de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituțiilor de credit active eligibile pentru tranzacționare, angajându-se să răscumpere activele respective la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data tranzacției;
acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare – tranzacții reversibile destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR acordă credite instituțiilor de credit, acestea păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanție;
vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacționare – tranzacții destinate absorbției/injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacționare, transferul proprietății asupra acestora de la vânzător la cumpărător fiind realizat prin mecanismul „livrare contra plată”;
swap valutar – constă în două tranzacții simultane, încheiate cu aceeași contrapartidă, prin care BNR:
injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă contra lei și vânzând la o dată ulterioară aceeași sumă în valută convertibilă contra lei;
absoarbe lichiditate vânzând la vedere valută convertibilă contra lei și cumpărând la o dată ulterioară aceeași sumă în valută convertibilă contra lei.
În perioada iunie 1997 – trimestrul III 2008, operațiunile de piață monetară ale BNR au fost utilizate aproape în exclusivitate în scopul drenării excedentului de lichiditate din sistemul bancar. În ultimul trimestru al anului 2008, pe fondul continuării diminuării excedentului structural de lichiditate din sistemul bancar, semnul poziției nete a lichidității băncilor a devenit negativ ; ca urmare, rolul principal în gestionarea lichidității și în influențarea ratelor dobânzilor pe termen scurt a fost preluat de operațiunile destinate furnizării de lichiditate. Ulterior, ca efect al mișcărilor ample ale factorilor autonomi ai lichidității, perioadele caracterizate prin valori negative ale poziției nete a lichidității băncilor au alternat cu cele în care semnul acesteia a fost pozitiv, determinând o alternanță, nu neapărat sincronizată, a poziției operaționale a lichidității, respectiv a sensului utilizării principalului instrument de piață monetară al băncii centrale.
2.1.3.Rata dobânzii de politică monetară
Începând din data de Rata dobânzii
Rata dobânzii ca instrument de politică monetară este încă un instrument puțin eficient in combaterea inflației. Acest lucru se datorează existenței unui grad ridicat de euroizare al economiei (creditul in valută are o pondere ridicată în total credite din economie și deși cifrele statistice arată că a fost depăsit de creditul in lei în structura creditarii, probabil realitatea este cu totul alta dat fiind procesul de transferare a portofoliilor de credite în valută de catre băncile cu capital strain în afara țării, de regula la banca mamă din strainatate). Ca urmare, BNR va fi nevoită să păstreză in continuare măsurile administrative (așa numitele măsuri „neortodoxe”) de limitare a creditarii și eventual să le întareasca dacă creditarea va accelera în continuare. Pe de altă parte, gradul redus de intermediere bancară (creditul neguvernamental ca procent in PIB se situează la nivelul anului 2006 sub 25% din PIB, o cifră mult sub cele înregistrate în alte țări din Europa Centrala si de Est sau cu atat mai mult față de zona euro) face puțin efectiv canalul creditului ca mecanism de transmisie a politicii monetare. De asemenea, lichiditatea excedentară structurală a economiei face ca BNR sa aibă o poziție de debitor net față de sistemul bancar ceea ce face ineficiența utilizarea ratei dobanzii în politică monetară.
Rata dobânzii de politică monetară
Operațiunile de piață monetară ale BNR cărora le este atașată rata dobânzii de politică monetară
* Rata dobânzii de politică monetară reprezentând plafonul ratelor dobânzilor acceptate.
1 În februarie 2006 este introdusă frecvența standard de organizare a licitațiilor (săptămânal, în fiecare luni).
Sursa : BNR
2.1.4. Contrapartidele eligibile
Participanții eligibili (contrapartidele eligibile) cu care Banca Națională a României desfășoară operațiuni de piață monetară și cărora le acordă facilități permanente sunt: băncile, băncile de credit ipotecar, casele centrale ale cooperativelor de credit, casele de economii pentru domeniul locativ, persoane juridice române și sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:
sunt supuse regimului rezervelor minime obligatorii, în conformitate cu prevederile reglementărilor Băncii Naționale a României
se încadrează în prevederile reglementărilor Băncii Naționale a României privind indicatorii de solvabilitate, în cazul băncilor, al băncilor de credit ipotecar, al caselor centrale ale cooperativelor de credit și al băncilor de economisire și creditare în domeniul locativ, persoane juridice române
2.2. Facilitățile permanente
Facilitățile permanente oferite de BNR instituțiilor de credit au drept scop:
absorbirea, respectiv, furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt (o zi);
semnalizarea orientării generale a politicii monetare
stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piața monetară interbancară, prin coridorul format de ratele dobânzilor aferente celor două instrumente.
Principalele instrumente ale BCE și rata overnight de pe piața monetară (EONIA) SURSA: Thomson Datastream
Instituțiile de credit pot accesa din proprie inițiativă cele două facilități permanente oferite de BNR:
facilitatea de creditare, care permite obținerea unui credit cu scadența de o zi de la banca centrală, contra colateral, la o rată de dobândă predeterminată; această rată de dobândă constituie, în mod normal, un plafon al ratei dobânzii overnight a pieței monetare;
facilitatea de depozit, care permite plasarea unui depozit cu scadența de o zi la banca centrală, la o rată de dobândă predeterminată; rata dobânzii facilității de depozit reprezintă, în mod normal, pragul ratei dobânzii overnight a pieței monetare.
În ședința din 6 mai 2008, Consiliul de administrație al BNR a decis imprimarea unui caracter simetric coridorului format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară. În vederea temperării volatilității dobânzilor pe piețele monetară și bancară, în ședința din 2 mai 2013, Consiliul de administrație al BNR a decis îngustarea coridorului la +/- 3 puncte procentuale de la +/-4 puncte procentuale.
2.3.Rezervele minime obligatorii
Rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilități bănești ale instituțiilor de credit, în lei și în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Națională a României.
Funcțiile principale ale mecanismului RMO constituite în lei sunt cea de control monetar (aflată în strânsă corelație cu cea de gestionare a lichidității de către BNR) și cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piața monetară interbancară. Rolul major al RMO în valută este acela de a tempera expansiunea creditului în valută.
Principalele caracteristici ale acestui instrument sunt:
baza de calcul a RMO se determină ca nivel mediu zilnic (pe perioada de observare) al soldurilor elementelor de pasiv în lei și în valută din bilanțurile băncilor (cu excepția pasivelor interbancare, a obligațiilor către BNR și a capitalurilor proprii);
perioada de observare și cea de aplicare au durata de o lună, fiind succesive (prima dintre ele reprezentând intervalul cuprins între data de 24 a lunii precedente și data de 23 a lunii curente);
ratele RMO pot fi diferențiate atât în funcție de moneda de constituire, cât și în funcție de scadența reziduală a elementelor incluse în baza de calcul (mai mică sau mai mare de 2 ani);
RMO se constituie ca nivel mediu zilnic al disponibilităților menținute pe parcursul perioadei de aplicare în conturile deschise la BNR;
deficitului de rezerve i se aplică o dobândă penalizatoare, iar abaterile repetate se sancționează prin avertisment, amenzi sau prin limitarea operațiunilor instituției de credit.
Modificările instrumentului rezervelor minime obligatorii
August 2004 – creșterea ratei rezervelor minime obligatorii pentru depozitele în valută cu scadența de peste doi ani de la 25 la sută la 30 la sută.
Februarie 2005 – extinderea măsurii de mai sus pentru depozitele cu scadenață mai mare de doi ani dacă acestea au fost contractate după 24 februarie 2005.
Iulie 2005 – aplicarea unei rate a rezervelor obligatorii diferită de 0 la sută pentru toate pasivele în valută, indiferent de scadență sau data contractării, în două etape:
pentru perioada de aplicare 24 iulie- 23 august 2005, s-a aplicat rata de 15 la sută la pasivele în valută cu scadența mai mare de doi ani atrase înainte de 23 februarie 2005;
pentru perioada de aplicare 24 august- 23 septembrie 2005 s-a aplicat rata de 30 la sută pentru toate pasivele în valută.
August 2005 – reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei cu scadența sub doi ani de la 18 la sută la 16 la sută.
Ianuarie 2006 – creșterea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută de la 30 la sută la 35 la sută.
Martie 2006 – creșterea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută de la 35 la sută la 40 la sută.
Iulie 2006 – creșterea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei de la 16 la sută la 20 la sută.
Octombrie 2007 – stabilirea ratei rezervelor minime obligatorii de 0 la sută pentru băncile de economisire și creditare în domeniul locativ; eliminarea sumelor în tranzit din baza de calcul.
Noiembrie 2008 – reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei de la 20 la sută la 18 la sută.
Martie 2009 – reducerea de la 40 la sută la zero a ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută cu scadență reziduală mai mare de doi ani, începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2009.
CAPITOLUL III. ANALIZA CAUZELOR NEÎNDEPLINIRII ȚINTEI DE INFLAȚIE
Țintele de inflație sunt exprimate în termenii variației anuale a indicelui prețurilor de consum și sunt stabilite ca punct central încadrat de un interval de variație de +/-1 puncte procentuale,așa cum sunt prezentate în figura de mai jos.
Rapoartele BNR amintesc cu consecvență factori care au afectat de a lungul timpului atingerea țintei propuse. Factori care se află în afara sferei de influență a politicii monetare: persistenta unor rigidități nominale asimetrice, programarea efectuării unor ajustări semnificative de prețuri administrate, șocuri adverse pe latura ofertei. Cu alte cuvinte, din cauza unor fenomene imprevizibile precum evoluția vremii, sau a structurii economiei românești, a problemelor sale structurale încă nerezolvate, dar și a modului asimetric în care economia românească răspunde la șocuri adverse, rata anuală a inflației a avut si poate avea abateri de la ținta de inflație.
Evoluția ratei anuale a inflației și respectarea intervalului de variație Sursa: BNR
Sursa: BNR
În anul 2005, anul în care s-a adoptat strategia de țintire a inflației, ținta de 7,5% nu a fost atinsa din cauza unui procentaj de 0,1 puncte procentuale, așa cum ne arată tabelul de mai jos. În 2006, inflația a avut o evoluție descendentă, usurând atingerea țintei de 5%. În anul următor, dar și în 2008, putem observa că inflația a variat destul de mult, ratând ținta cu 1,57 puncte procentuale, respectiv cu 1,5 puncte procentuale.
În 2009, ținta a fost ratată din nou la un interval foarte mic, de numai 0,2 puncte procentuale, spre deosebire de 2010 când inflația a fluctuat cu 3,46 puncte procentuale peste ținta de inflație. În 2012 ținta a fost ratată, dar la un nivel mai mic decât cel din anii precedenți, iar în 2013, în luna mai, diferența dintre nivelul efectiv al inflației și intervalul superior de variație era de aproape 2 puncte procentuale iar ținta a fost ratată.
Atingerea țintelor de inflație Sursa: BNR
Inflația este măsurată în România prin intermediul indicelui prețurilor de consum (IPC). Din motive pur analitice, pentru măsurarea inflației de bază, BNR identifică 3 subgrupe ale coșului de consum (CORE1, CORE2 și CORE2 ajustat) a căror valoare se determină prin „eleminarea acelor prețuri a căror dinamică nu se află sub controlul politicii monetare (prețuri foarte volatile și prețuri administrate).”
CORE1 (= IPC – prețuri administrate) este un indicator anual care se calculează pe baza indicelui prețurilor de consum (IPC), din care se exclud prețurile administrate. Cu alte cuvinte, această măsură a inflației de bază utilizată de BNR, care reflectă variația prețurilor libere. De asemenea, CORE2 (= CORE1 – prețuri volatile) este un indicator anual care reflectă variația prețurilor libere și cu volatilitate ridicată (lapte, fructe, ouă, combustibili) – LFO. CORE2 ajustat este considerat cel mai important indicator și se determină eliminând din CORE2 efectul modificării impozitelor indirecte (EX: ”taxa pe viciu”). Politica monetară nu poate influența prețurile volatile (legume, fructe, ouă), motiv pentru care inflația de bază CORE2 este cea care se află sub controlul băncii centrale deoarece exclude aceste variabile.
Scenariul de bază al proiecției plasează rata anuală a inflației la sfârșitul anului 2006 la circa1,6 puncte procentuale peste ținta centrală de 5 la sută. Actualizarea proiecției din lunanoiembrie (6 la sută) se datorează în principal revizuirii substanțiale în sens ascendent a estimărilor privind inflația prețurilor alimentare volatile, precum și unui curs de schimb prognozat al leului mai ridicat în tot cursul anului, comparativ cu previziunile anterioare. Depășirea impactului nefavorabil maxim al șocurilor de natura ofertei în a doua jumătate a anului 2006 și reconsolidarea procesului dezinflaționist printr-un set coerent de politici macroeconomice austere vor permite coborârea inflației la sfârșitul anului 2007 la nivelul țintei centrale de 4 la sută. Pe tot intervalul proiecției, scăderea inflației va fi susținută de reducerea continuă a excesului de cerere până la niveluri negative, sub impactul unor condiții monetare reale restrictive.
Efectul dezinflaționist al aprecierii leului va fi dominant în cursul anului 2006, prin impactul restrictiv asupra cererii agregate și prin influența favorabilă asupra prețurilor importurilor. În 2007, rolul principal în controlul cererii agregate va reveni dobânzilor, o altă contribuție la dezinflație fiind atribuită de proiecție readucerii anticipațiilor pe o traiectorie convergentă la ținta de inflație.
Principalele riscuri a căror materializare ar putea abate traiectoria inflației de la cea proiectată se referă la: eventualitatea unor conduite mai laxe decât cele prevăzute în prezent alepoliticilor fiscală și salarială, abateri substanțiale ale cursului monedei naționale de la traiectoria proiectată, noi șocuri neanticipate ale prețurilor unor produse alimentare și energetice, creșteri ale prețurilor administrate peste nivelurile prognozate sau la alte momente față de calendarul avut în vedere, precum și o posibilă creștere a inerției anticipațiilor privind inflația sub impactul combinat al șocurilor recente de prețuri și al depășirii țintelor pentru 2005 și 2006.
Caracterul prezumtiv al unora din coordonatele aferente scenariului de bază impune evaluarea riscurilor asociate proiecției, mai ales în contextul extinderii orizontului acesteia.
În cadrul perioadei vizate, principalele riscuri de abatere a inflației de la traiectoria din scenariul de bază sunt considerate ca fiind generate de evoluția excesului de cerere și evoluția
cursului de schimb, precum și de efectul prelungit pe care depășirea țintei din 2005 și creșterile abrupte ale unor prețuri alimentare și ale prețurilor energetice le-ar putea avea asupra anticipațiilor inflaționiste.
Scenariul de bază al proiecției indică eliminarea excesului de cerere în cursul anului 2006 și menținerea unei deviații negative a PIB în anul 2007. Această evoluție este condiționată deconduita programată a politicilor monetară, fiscală și salarială, precum și de lipsa unor șocuri neanticipate substanțiale. În cazul în care coordonatele acestor politici, ca și eficacitatea lor întemperarea creșterii excesive a cererii agregate ar fi diferite față de ceea ce este prevăzut de proiecție, excesul de cerere s-ar putea menține pe o perioadă mai îndelungată.
Deviațiile pozitive ale PIB ar avea ca efect principal creșterea temporară a inflației de bază CORE2. Rezultatul potențial ar fi o rată a inflației mai ridicată decât cea proiectată, ceea ce ar periclita atingerea țintei din anul 2007. Printre elementele care ar putea declanșa un asemenea scenariu se numără deviațiile politicii fiscale și a celei salariale față de configurația acestora dinproiecția de bază.
Politica fiscală luată în calcul în scenariul de bază al proiecției este una restrictivă, bazată pe deficite bugetare de 0,5 procente din PIB pentru anul 2006 și de 1 procent pentru anul 2007. Asumarea unui plan guvernamental de investiții mai ambițios decât cel prevăzut în bugetul aferent anului curent va conduce la depășirea deficitului de 0,5 la sută programat pentru 2006, cu consecințe asupra ritmului de creștere a cererii agregate.
Alte surse potențiale de risc la nivelul inflației provin din elemente ale proiecției despre care se cunoaște că au în general o volatilitate mai ridicată. Printre acestea se numără: prețurile unor produse alimentare a căror ofertă este puternic influențată de factori climaterici, prețurile internaționale ale țițeiului și gazelor naturale, unele prețuri administrate și fluxurile de capital străin. În cazul celor din urmă, efectele se pot manifesta prin fluctuații bruște ale cursului de schimb. Schimbarea percepției investitorilor străini cu privire la riscul pieței românești ar putea atrage stoparea intrărilor de capital străin și/sau ieșiri relativ substanțiale, putând genera o depreciere accelerată a monedei naționale și presiuni inflaționiste prin intermediul creșterii prețurilor de import.
Nivelul prognozat pentru sfârșitul anului 2007 este de 4,6 la sută, iar pentru sfârșitul anului 2008 de 4,1 la sută. Menținerea ratei inflației pe o traiectorie similară celei proiectate în luna noiembrie 2006 este rezultatul compensării reciproce a efectelor unor factori de influență cu evoluții proiectate diferite de cele din scenariul precedent. Efecte adverse asupra inflației proiectate sunt anticipate din partea unor creșteri mai mari ale prețurilor volatile ale unor mărfuri alimentare și ale unui exces de cerere mai persistent, comparativ cu proiecția
anterioară. Aceste efecte vor fi contrabalansate de influențele comparativ mai favorabile generate de evoluția cursului de schimb al leului, a prețurilor combustibililor și celorlalte
mărfuri importate, precum și a prețurilor administrate. Scenariul de bază prevede modificări puțin semnificative ale proiecției anterioare în cazul anticipațiilor privind inflația.
Menținerea inflației pe traiectoria proiectată presupune eliminarea treptată a acestui exces de cerere și inducerea unui deficit de cerere de la începutul anului 2008. Aceasta implică menținerea unei conduite restrictive a politicii monetare pe întreaga perioadă de referință. Adecvarea condițiilor monetare în sens larg la obiectivul continuării dezinflației va fi dată atât de restrictivitatea în raport cu excesul de cerere a nivelurilor ratelor reale ale dobânzilor, cât și de aceea, mai accentuată comparativ cu proiecția anterioară, generată de dinamica prognozată a cursului de schimb real al monedei naționale.
Principalele riscuri a căror materializare ar putea abate traiectoria inflației de la cea proiectată sunt generate de incertitudini referitoare la: ritmul de creștere a salariilor comparativ cu cel al productivității muncii, conduita viitoare a politicii fiscale, condițiile climaterice care pot afecta nivelul producției agricole și implicit evoluția prețurilor mărfurilor alimentare, evoluția deficitului de cont curent al balanței de plăți externe și sustenabilitatea finanțării acestuia, calendarul și efectele directe și propagate ale ajustărilor de prețuri administrate, variația prețurilor internaționale ale țițeiului și gazelor naturale și modul de reflectare a acestora în prețurile combustibililor și energiei, eventuale abateri semnificative ale
dinamicii cursului de schimb al leului de la coordonatele incluse în scenariul de bază.
Prognoza BNR privind coborârea ratei anuale a inflației sub punctul central al țintei stabilite pentru anul 2006 (5 la sută ±1 punct procentual), publicată în Raportul asupra inflației din luna noiembrie, a fost confirmată de recentele date statistice, aceasta atingând în decembrie nivelul de 4,87 la sută. La scăderea cu 3,7 puncte procentuale a ritmului anual de creștere a prețurilor de consum de-a lungul anului 2006, căreia i-a corespuns o reducere cu 2,4 puncte procentuale a ratei medii anuale a inflației (de la 9 la sută la 6,6 la sută) au contribuit în principal componenta volatilă și cea a prețurilor administrate ale inflației, dar și inflația de bază CORE2. Deflația consemnată de prima componentă și decelerarea celei de-a doua s-au datorat, mai cu seamă, șocului pozitiv al ofertei de legume și fructe din acest an, ameliorării evoluției prețului internațional al petrolului, precum și aprecierii consistente acumulate de leu în raport cu principalele valute. Aceasta din urmă a susținut și dezinflația componentei de bază CORE2 a indicelui prețurilor de consum, care a reflectat, totodată, mai pregnant, impactul favorabil exercitat, inclusiv prin intermediul anticipațiilor inflaționiste, de creșterea restrictivității politicii monetare și de menținerea în cea mai mare parte a anului a austerității politicii fiscale.
Rata anuală a inflației la sfârșitul anului 2008 la nivelul de 5,9 la sută, cu 1,6 puncte procentuale peste cel prognozat în Raportul asupra inflației din luna noiembrie 2007 și cu 1,1 puncte procentuale peste limita superioară a intervalului de variație din jurul țintei de inflație stabilite pentru anul curent (3,8 la sută ± 1 punct procentual). Se prognozează reluarea dezinflației cu începere din trimestrul II 2008 și reînscrierea ratei inflației în intervalul din jurul țintei începând cu trimestrul II 2009. Inflația proiectată pentru finele anului viitor se situează la nivelul de 3,9 la sută.
Revizuirea prognozei este rezultatul unor evoluții recente care marchează abateri substanțiale față de coordonatele proiecției precedente.
Aceste abateri sunt datorate unui cumul de factori:
șocurile produse în a doua jumătate a anului 2007 asupra cursului de schimb al leului și persistența efectelor lor în prima parte a anului 2008,
excesul de cerere suplimentar generat de creșterile deficitului bugetar și ale veniturilor populației la sfârșitul anului 2007 și în primul trimestru al anului 2008,
creșteri ale prețurilor administrate mai mari decât cele proiectate anterior atât pentru trimestrul IV 2007, cât și pe parcursul anului 2008,
efectele destabilizatoare ale acestor șocuri asupra anticipațiilor privind inflația.
Chiar dacă rata dobânzii de politică monetară a fost majorată ca răspuns la evoluțiile și perspectivele economiei, atât deprecierea nominală a leului, cât și ajustarea în sus a anticipațiilor privind inflația au indus o reducere a restrictivității condițiilor monetare în termeni reali, slăbind temporar presiunea exercitată de acestea asupra cererii agregate la începutul intervalului de prognoză.
Pentru anul 2008, scenariul de bază prevede o dezinflație comparabilă cu cea proiectată anterior (inflația anuală scăzând de la un maxim de 8,3 la sută proiectat pentru trimestrul I 2008 la 5,9 la sută la sfârșitul anului, față de reducerea de la 6,3 la sută la 4,3 la sută prognozată în luna noiembrie). Proiecția scăderii inflației în a doua jumătate a intervalului de prognoză se bazează pe impactul restrictivității programate a condițiilor monetare reale asupra cererii agre-gate, pe ipoteza epuizării efectelor negative ale secetei din anul 2007 odată cu obținerea în 2008 a noii recolte agricole și pe temperarea anticipațiilor privind inflația pe măsura consoli-dării procesului dezinflaționist.
În orizontul actual al proiecției, evenimente posibile care generează riscuri semnificative de situare a traiectoriei viitoare a inflației peste cea prognozată includ: creșterea salariilor reale în exces față de creșterea productivității muncii, deterio-rarea mai severă a anticipărilor privind inflația în prima parte a intervalului, implementarea unei politici fiscale mai laxe decât cea programată, majorarea prețurilor internaționale ale combustibililor. Rata inflației ar putea fi mai redusă decât în scenariul de bază în situația creșterii semnificative a ofertei interne de bunuri alimentare pe baza obținerii unei recolte agricole foarte bune în vara anului curent. Posibile deviații în ambele sensuri ale inflației de la traiectoria prognozată pot fi generate de abateri de la coordonatele scenariului de bază ale evoluțiilor cursului de schimb al monedei naționale și prețurilor administrate.
În trimestrul IV, rata anuală a inflației și-a continuat trendul ascendent pe care s-a înscris la mijlocul anului, atingând în luna decembrie 2007 nivelul de 6,57 la sută. Creșterea cu 2,77 puncte procentuale a ritmului anual de creștere a prețurilor de consum pe parcursul semestrului II și cu 1,70 puncte procentuale de-a lungul întregului an s-a datorat cu precădere șocurilor de natura ofertei, produse pe plan intern și pe piețele externe în a doua parte a anului, neașteptata lor magnitudine și simultaneitate plasând rata anuală a inflației deasupra limitei superioare a intervalului de fluctuație ce încadrează punctul central al țintei de inflație (de 4 la sută). Principalul determinant al reaccelerării în acest interval a inflației l-a constituit creșterea amplă a prețurilor unor produse agroalimentare – unele caracterizate prin cerere relativ inelastică și pondere însemnată în coșul de consum, inclusiv în definiția inflației CORE2 – datorată atât scăderii producției agricole interne sub impactul secetei, cât și majorării prețurilor agroalimentare pe piețele externe. Acestei influențe i s-au alăturat efectul deprecierii substanțiale a monedei naționale declanșate în contextul turbulențelor produse pe piețele financiare internaționale, precum și cel al creșterii consistente a prețurilor combus-tibililor. Acțiunea inflaționistă a factorilor ofertei a fost potențată într-o oarecare măsură de persistența cererii excedentare, alimentată, în principal, de continuarea creșterii alerte a salariilor, de relaxarea puternică a cheltuielilor bugetare spre finalul anului și de anticipațiile generate de aceste evoluții.
Consiliul de administrație al BNR a decis în ședința din 4 februarie 2008 majorarea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii de politică monetară, până la nivelul de 9 la sută, precum și continuarea gestionării ferme a lichidității de pe piața monetară prin intermediul operațiunilor de piață. Totodată, având în vedere creșterea rapidă a creditului neguvernamental sub raportul tuturor componentelor sale, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit și adoptarea unor măsuri prudențiale suplimentare prin majorarea coeficienților de provizionare pentru creditele în valută destinate debitorilor expuși riscului valutar, precum și extinderea acestor prevederi la nivelul instituțiilor financiare nebancare.
Consiliul de administrație al BNR a reafirmat în acest context hotărârea sa de a orienta ferm politica monetară în direcția ancorării sustenabile a anticipațiilor inflaționiste la niveluri compatibile cu țintele de inflație pe termen mediu anunțate, dar în același timp și necesitatea ca această orientare să fie sprijinită printr-o întărire a celorlalte componente ale mix-ului de politici macroeconomice, precum și prin accelerarea reformelor structurale.
Începutul anului 2009 este marcat de efectele acutizării la sfârșitul anului trecut a crizei financiare internaționale la nivelul activității economice globale. Potențarea reciprocă a evoluțiilor negative de pe piețele financiare și din economia reală întreține un mediu volatil, accentuând dificultățile de previzionare a magnitudinii impactului pe termen scurt și mediu al crizei globale asupra evoluțiilor macroeconomice pe plan intern. Ca urmare, proiecția curentă este grevată de incertitudini majore legate de evoluțiile viitoare de pe piețele internaționale. Similar proiecției anterioare, balanța riscurilor de abatere a inflației în sus sau în jos față de traiectoria din scenariul de bază apare drept relativ echilibrată.
Scenariul de bază al proiecției curente, sub rezerva gradului neobișnuit de incertitudine asociat evaluărilor cantitative, plasează rata anuală a inflației la sfârșitul anului 2009 la nivelul de 4,5 la sută, similar celui prognozat în Raportul asupra inflației din luna noiembrie 2008. Pentru sfârșitul anului 2010 se prevede reducerea ratei inflației la 3,2 la sută.
Comparativ cu Raportul asupra inflației anterior, factorii determinanți ai inflației IPC sunt proiectați a exercita efecte parțial contradictorii, prevăzute însă a se atenua reciproc, mai ales pe parcursul anului curent. Deprecierea monedei naționale, cu începere din trimestrul IV 2008 și având ca efect repoziționarea cursului leului la niveluri mai înalte față de proiecția anterioară, contribuie la o traiectorie mai ridicată a inflației anuale CORE2. Rolul major revine în acest sens dinamicii proiectate a prețurilor de import. Influența adversă a cursului de schimb este de așteptat să fie compensată de o deviație negativă mai amplă a PIB de la nivelul său potențial pe parcursul anului 2009. În același sens acționează și dinamica mai favorabilă a prețurilor combustibililor din prima parte a anului curent, respectiv cea a scenariului exogen privind prețurile administrate. Pentru o parte a anului 2010, pe fondul unor creșteri comparativ mai ample ale prețurilor combustibililor, compensate doar parțial de dinamicile mai favorabile proiectate pentru inflația CORE2 și prețurile administrate, scenariul de bază prevede o traiectorie a inflației anuale IPC situată ușor peste cea prezentată în Raportul anterior.
Conduita politicii monetare va rămâne, pe întreg intervalul proiecției, consecventă obiectivului său fundamental, de asigurare a stabilității prețurilor pe termen mediu și lung, acordând în același timp atenție sporită pe termen scurt ajustării controlate a dezechilibrelor macroeconomice, în condițiile menținerii stabilității sistemului financiar. Această conduită echilibrată a politicii monetare va permite, cu condiția unei cooperări adecvate din partea celorlalte politici macroeconomice și în lipsa unor abateri substanțiale de la coordonatele scenariului de bază, reintrarea inflației în intervalul de variație din jurul țintei încă din prima parte a anului 2010.
Incertitudinea ridicată asociată propagării efectelor crizei financiare internaționale se transmite inevitabil asupra coordonatelor scenariului de bază al proiecției și face dificilă atribuirea unor probabilități specifice de manifestare diverșilor factori de risc. În acest context, considerăm relevante pentru proiecția curentă riscurile care ar putea determina o derulare mai puțin ordonată a ajustărilor dezechilibrelor macroeconomice decât cea implicată de coordonatele scenariului de bază, și anume: accentuarea penuriei resurselor interne și externe de finanțare a activității economice în cazul amplificării substanțiale a efectelor crizei globale; scăderea competitivității exporturilor românești în cazul menținerii decalajului dintre creșterea salariilor reale și cea a productivității muncii; manifestarea unei politici incomplet ajustate a veniturilor din sectorul public; restrângerea sectorului productiv privat ca urmare a concurenței pentru resursele de finanțare limitate din partea unei politici fiscale insuficient consolidate și/sau insuficient orientate către cheltuieli care să genereze externalități pozitive. Materializarea acestor riscuri poate genera fluctuații semnificative ale inflației comparativ cu traiectoria proiectată.
Riscurile asociate evoluțiilor prețurilor petrolului și ale altor materii prime, ale prețurilor administrate și ale celor volatile ale mărfurilor alimentare sunt considerate a fi relativ simetric distribuite în jurul traiectoriei proiectate a inflației IPC din scenariul de bază.
Rata anuală a inflației IPC la 3,5 la sută la sfârșitul anului 2010 și la 2,7 la sută la sfârșitul
anului 2011. Reintrarea ratei inflației în intervalul din jurul țintelor anunțate (3,5 la sută pentru 2010 și 3,0 la sută pentru 2011) este anticipată să se producă încă din prima parte a anului curent. Revizuirea în sus a prognozei inflației IPC pentru sfârșitul anului 2010 este cauzată în principal de reevaluarea în sens nefavorabil a influențelor proiectate ale factorilor exogeni și de natura ofertei. Principalele contribuții de această natură provin din partea estimării unui impact inflaționist mai accentuat decât cel prevăzut anterior al majorării la 1 ianuarie a.c. a accizei la produsele din tutun, precum și a proiectării unor creșteri mai accentuate ale prețurilor administrate. Influențe similare, deși mai puțin semnificative, sunt determinate de creșteri proiectate mai rapide ale prețurilor combustibililor și ale prețurilor volatile ale unor mărfuri alimentare.
Prognoza curentă plasează în anul 2010 traiectoria ratei inflației de bază CORE2 peste cea din runda precedentă, în special datorită efectului suplimentar din trimestrul I al ajustării accizelor la produsele din tutun, precum și proiectării unui deficit de cerere ușor mai redus în cursul acestui an. Cu toate acestea, este de așteptat ca magnitudinea considerabilă a deficitului de cerere, deși proiectată a se reduce treptat cu începere din trimestrul II 2010, să
continue să exercite presiuni dezinflaționiste pe întreg intervalul roiecției. Acestea vor contribui la consolidarea scăderii ratei inflației CORE2 ajustat în 2010, favorizată și de o dinamică moderată a prețurilor importurilor în absența unor presiuni inflaționiste comparabile ca magnitudine cu cele din anul 2009 din partea cursului de schimb al monedei naționale.
Este de așteptat ca scăderea previzionată a ratei inflației de bază CORE2 sub nivelul celei a inflației IPC cu începere din trimestrul II 2010 să sprijine ancorarea treptată a anticipațiilor inflaționiste la nivelurile țintelor stabilite, susținând, pe această cale, procesul dedezinflație pe întreg intervalul de proiecție.
Evoluția CORE 2 ajustat și a principalelor componente
Sursa: BNR
Pentru anul 2011, prognoza curentă prevede o traiectorie a ratei inflației IPC în mare măsură similară celei prezentate în Raportul asupra inflației precedent. O influență nefavorabilă marginală va fi generată către sfârșitul intervalului de includerea în scenariul de bază curent a unor creșteri mai accentuate ale prețurilor administrate. Rata anuală a inflației de bază CORE2 este prevăzută să coboare rapid la începutul anului 2011, în special datorită unui puternic efect de bază anticipat a se manifesta în trimestrul I. Tendința de scădere se va inversa către sfârșitul perioadei de referință, pe măsura atenuării treptate a presiunilor
dezinflaționiste ale deficitului de cerere și a influenței accelerării relative a inflației din zona euro asupra prețurilor bunurilor din import.
Conduita politicii monetare își va menține caracterul prudent, urmărind atenuarea potențialelor efecte de runda a doua ale șocurilor exogene adverse, precum cele de la sfârșitul anului 2009 și cele prevăzute pentru trimestrul I al anului curent. Pe întreg intervalul de proiecție, banca centrală va urmări proactiv ajustarea echilibrată a ansamblului condițiilor monetare reale în scopul consolidării perspectivelor de revenire durabilă a ratei inflației în apropierea țintelor stabilite pe termen mediu, precum și a celor de relansare sustenabilă a procesului de creditare a economiei naționale. Realizarea acestor obiective este strict condiționată, pe de o parte, de încadrarea celorlalte componente ale mix-ului de politici macroeconomice în coordonatele actualizate stipulate de aranjamentul multilateral de finanțare externă contractat cu UE, FMI și alte instituții financiare internaționale iar, pe de altă parte, de nematerializarea în intervalul proiecției a unor abateri substanțiale de la ipotezele privind influența factorilor exogeni și evoluția mediului extern.
Rata anuală a inflației IPC la sfârșitul anului 2011 la nivelul de 3,6 la sută, cu 0,2 puncte procentuale peste cel prezentat în Raportul asupra inflației din luna noiembrie 2010. Revenirea ratei inflației în intervalul de variație din jurul țintei centrale de 3 la sută este prevăzută a se produce în a doua parte a anului 2011, când se anticipează că efectul de runda întâi al majorării cotei TVA se va fi epuizat în totalitate. Proiecția indică un nivel al ratei inflației de 3,2 la sută pentru sfârșitul anului 2012.
Dinamica proiectată a ratelor anuale ale inflației IPC și CORE2 se înscrie și în runda curentă pe un trend dezinflaționist pronunțat până la începutul anului 2012. Pentru restul intervalului de referință se prevede o stabilizare a ratelor inflației în apropierea nivelului de 3 la sută al țintei centrale în cazul indicelui agregat și, respectiv, a nivelului de 2,2 la sută în cazul indicelui CORE2. În aceste condiții, dinamica anuală a indicilor IPC și CORE2 evoluează pe traiectorii similare celor prognozate în Raportul din luna noiembrie 2010, cu niveluri ușor mai scăzute până în trimestrul III 2011 și moderat mai ridicate ulterior. Anticiparea pentru sfârșitul anului 2011 a unei rate anuale a inflației IPC cu 0,2 puncte procentuale mai ridicată decât în proiecția precedentă se datorează în principal unui efect de bază generat la nivelul componentei CORE2. Proiecția actualizată a ratei inflației CORE2 include influența revizuirii în jos a anticipațiilor privind inflația până în trimestrul III 2011 și în sens opus pentru restul perioadei. Efecte de atenuare a ritmului dezinflației provin din partea actualizării proiecției dinamicii prețurilor importurilor până în trimestrul I 2012 și a deficitului de cerere pe întregul interval de opt trimestre. Deși în runda actuală de proiecție abaterea PIB proiectat de la nivelul său potențial a fost revizuită la valori mai puțin negative, aceasta rămâne pe întreaga perioadă de prognoză principala sursă de presiuni dezinflaționiste.
Banca centrală își menține drept obiectiv prioritar consolidarea perspectivelor de convergență a ratei anuale a inflației IPC către țintele stabilite pe termen mediu. Rata dobânzii de politică monetară va fi poziționată pe o traiectorie care să asigure ajustarea ansamblului condițiilor monetare reale în scopul prevenirii manifestării efectelor de runda a doua ale majorării cotei TVA și ale celorlalte șocuri de natura ofertei relevante pentru perioada de referință a proiecției, creând, în același timp, premisele redresării treptate a procesului de creditare a economiei reale și ale reluării creșterii economice sustenabile.
Un risc cu relevanță ridicată este asociat și în actuala proiecție unor posibile creșteri ale prețurilor administrate, mai ample decât cele prevăzute în scenariul de bază al proiecției. Materializarea acestui risc poate fi declanșată de înăsprirea constrângerilor fiscale cu care s-ar putea confrunta administrațiile publice locale, având ca posibil efect reducerea subvențiilor acordate de către acestea regiilor autonome furnizoare ale bunurilor ori prestatoareale serviciilor respective.
În privința riscurilor având drept sursă mediul extern, continuarea evoluției ascendente a prețurilor materiilor prime, combustibililor sau a celor ale produselor agroalimentare prezintă probabilitatea cea mai ridicată de manifestare în următoarele opt trimestre.
Astfel, accentuarea tensiunilor pe piețele internaționale ale acestor produse s-ar putea materializa în creșteri mai mari decât cele proiectate ale prețurilor interne. Un alt risc este asociat aprecierii recente semnificative a monedei euro în raport cu dolarul SUA.
Inversarea acestei tendințe mai rapid decât se presupune în scenariul de bază ar conduce, prin efectul deprecierii leului față de dolar, la creșteri ale prețurilor combustibililor mai ample decât cele proiectate.
Rata anuală a inflației IPC la sfârșitul anului 2012 la nivelul de 3,2 la sută, cu 0,2 puncte procentuale peste cel anticipat în Raportul asupra inflației din luna noiembrie 2011. Pentru sfârșitul anului 2013 se prevede o rată a inflației situată la nivelul de 3 la sută.
Traiectoriile ratelor anuale ale inflației IPC și CORE2 ajustat sunt similare celor prognozate în luna noiembrie. Rata inflației IPC va rămâne în interiorul intervalului de variație din jurul țintelor centrale pe întreaga perioadă de referință. Se anticipează atingerea, pe seama unor efecte statistice de bază, a unui nivel minim în trimestrul I 2012 (2 la sută) și a unuia maxim în trimestrul III (3,8 la sută). Configurarea prudentă, pe întreg intervalul de prognoză, a condițiilor monetare în sens larg va asigura revenirea în trimestrul IV 2012 și menținerea, până la orizontul proiecției, a ratei anuale a inflației IPC la valori apropiate de nivelul de 3 la sută. Pentru rata inflației CORE2 ajustat se prevede stabilizarea, din trimestrul I 2012, la niveluri care nu vor depăși 2 la sută. Ușoara revizuire în sus a prognozei ratei anuale a inflației IPC pentru sfârșitul anului 2012 este rezultatul unor contribuții relativ mai puțin favorabile decât cele proiectate anterior ale dinamicilor componentelor CORE2 ajustat, prețurilor volatile ale unor mărfuri alimentare (LFO) și prețurilor produselor din tutun.
Scenariul de evoluție a prețurilor administrate este revizuit uțor mai favorabil pentru anul 2012 și în sens contrar în 2013. Ritmul prognozat de creștere a prețurilor combustibililor este mai lent în scenariul de bază curent decât în proiecția anterioară, pe întregul interval de prognoză. Revizuirea acestei componente este mai accentuată în 2013, când și dinamica indicelui CORE2 ajustat este anticipată a deveni comparativ mai favorabilă, ambii factori contribuind la prognozarea reducerii cu 0,2 puncte procentuale a ratei anuale a inflației IPC în decembrie 2013 față de decembrie 2012. Balanța generală a riscurilor asociate proiecției curente a ratei inflației apare a fi înclinată în sensul unor abateri nefavorabile de la scenariul de bază. Atât factori externi, cât și interni constituie potențiale surse de risc.
Principalele surse externe de risc sunt persistența incertitudinilor cu privire la concretizarea unei soluționări ferme și credibile a crizei datoriilor suverane din zona euro și tensiunile politice și sociale din Orientul Mijlociu. Riscurile asociate atât dinamicii prețurilor administrate, cât și celei a prețurilor volatile ale alimentelor sunt considerate a fi relativ simetrice față de scenariul adoptat în proiecția curentă.
Limitarea potențialului de manifestare a efectelor nefavorabile ale materializării riscurilor relevante asupra inflației și creșterii economice este strict condiționată de continuarea aplicării cu consecvență a programului economic de consolidare fiscală și reforme structurale stabilit în cadrul acordurilor convenite cu UE, FMI și Banca Mondială.
Rata anuală a inflației IPC la 3,5 la sută la sfârșitul anului 2013, nivel identic celui anticipat în Raportul asupra inflației din luna noiembrie 2012, și la 3,2 la sută la finele anului 2014.
Reconfirmarea prognozei anterioare a ratei inflației pentru sfârșitul anului curent s-a produs în condițiile operării unor reevaluări ale contribuțiilor principalelor componente ale coșului de consum. Astfel, contribuțiile anticipate mai ridicate ale prețurilor produselor din tutun și băuturilor alcoolice, precum și ale celor administrate sunt de așteptat a fi contrabalansate de dinamica mai favorabilă comparativ cu cea din runda anterioară a indicelui CORE2 ajustat.
Proiecția curentă prevede atingerea unui maxim al ratei anuale a inflației (5,9 la sută) în trimestrul II 2013, urmată de o atenuare semnificativă până la începutul anului 2014 și de consolidarea pentru restul intervalului de prognoză în apropierea nivelului de 3 la sută.
Accelerarea temporară a creșterii prețurilor de consum pe parcursul trimestrului II al anului curent reflectă exclusiv evoluția componentelor exogene din punct de vedere al sferei de acțiune a politicii monetare – prețurile administrate, cele volatile alimentare (LFO), ale combustibililor și produselor din tutun și băuturilor alcoolice. Reluarea dezinflației în partea a doua a anului 2013 va fi facilitată, în condițiile preconizării în scenariul de bază a ipotezei unui an agricol normal, de tranziția de la un efect statistic de bază advers la unul de sens contrar, de așteptat să influențeze relativ favorabil dinamica prețurilor LFO și a celor ale produselor alimentare procesate incluse în indicele CORE2 ajustat. Evaluarea riscurilor asociate proiecției curente a ratei inflației indică o balanță care se menține înclinată în sensul unor abateri nefavorabile de la scenariul de bază, dar având o asimetrie ceva mai atenuată decât în runda anterioară de prognoză. Riscul de proveniență externă cu cea mai mare relevanță pentru intervalul de referință provine din potențialul creșterii pe termen mediu a volatilității fluxurilor de capital destinate finanțării activității economice interne, pe fondul incertitudinilor care se mențin cu privire la intervalul de timp necesar redresării economiei UE, cu precădere a celei a zonei euro. Fluxuri ample de capital volatil, în ambele sensuri, pot genera riscuri la adresa stabilității prețurilor și a celei financiare, precum și a redresării sustenabile a creșterii economice. Pe de o parte, materializarea unui scenariu mai puțin favorabil privind creșterea economică a UE ar putea avea ca efect, prin intermediul fenomenului de contagiune, înrăutățirea sentimentului investitorilor cu privire la plasamentele realizate în economiile emergente din zonă și ar constrânge suplimentar cererea de bunuri românești destinate exportului. Aceasta ar conduce, în ultimă instanță, la reducerea fluxurilor de capital adresate economiei românești și la presiuni dedepreciere a monedei naționale, cu influențe nefavorabile asupra dinamicii prețurilor interne de consum și a costurilor de atragere a finanțărilor atât pentru sectorul privat, cât și pentru cel public, inclusiv prin intermediul canalului de avuție și bilanț pentru debitorii neacoperiți la riscul valutar. Pe de altă parte, pe fondul incertitudinilor privind perspectivele zonei euro, intrări substanțiale de capitaluri, inclusiv de fluxuri în căutare de câștiguri temporare de randament, inerent instabile, ar amplifica volatilitatea cursului de schimb al monedei naționale și ar împiedica ajustarea ordonată a dezechilibrelor macroeconomice. Dinamica viitoare a prețurilor materiilor prime de pe piețele internaționale reprezintă un factor de risc relevant îndeosebi pe termen mediu, în condițiile în care, la acest orizont, menținerea sau accentuarea incertitudinilor din zona euro ar afecta în mod nefavorabil dinamica cursului EUR/USD și, în consecință, pe cea a leului în raport cu dolarul SUA. În același timp, riscuri ale unor abateri nefavorabile de la traiectoria ratei inflației IPC din scenariul de bază continuă să provină și în această rundă din partea dinamicii interne a prețurilor administrate, pe fondul menținerii incertitudinilor cu privire la etapizarea și magnitudinea majorărilor prețurilor energiei electrice și ale gazelor naturale.Totodată, în condițiile ponderii ridicate deținute de produsele alimentare în coșul bunurilor de consum, orice deviații nefavorabile de la ipoteza statuată în scenariul de bază, aceea a unor ani agricoli normali în 2013 și 2014, ar fi de natură să aibă o influență emnificativă asupra traiectoriei proiectate a inflației.
Rata anuală a inflației IPC la 3,5 la sută la sfârșitul anului 2014, nivel situat cu 0,5 puncte procentuale peste cel prognozat în Raportul asupra infl ației din luna noiembrie 2013, și la 3,2 la sută la fi nele anului 2015.
Traiectoria proiectată în runda curentă pentru dinamica indicelui agregat al prețurilor de consum este similară celei din runda anterioară, cu excepția diferenței semnificative de la sfârșitul trimestrului IV 2014.Revizuirea în sus cu 0,5 puncte procentuale a ratei anuale a infltației IPC prognozate pentru finele anului 2014 este determinată în principal de încorporarea în proiecția curentă a noilor informații privind modificarea nivelului accizelor (creșteri cu 7 eurocenți pe litru ale accizei la carburanți, preconizate pentru 1 aprilie 2014)și a modului de calcul al echivalentului în lei al acestora (în cazul tuturor produselor accizabile), care au afectat cu precădere grupele combustibili, produse din tutun și băuturi alcoolice. Devenite disponibile ulterior elaborării scenariului de bază al proiecției din precedentul Raport asupra inflației, aceste informații au fost semnalate în acel raport ca surse ale unor riscuri de abatere în sus de la traiectoria prognozată a inflației. În condițiile menținerii ipotezei unor ani agricoli normali în 2014 și 2015, pentru prima jumătate a intervalului de referință,
o contribuție marginal nefavorabilă comparativ cu proiecția precedentă provine și din revizuirea scenariului de creștere a prețurilor volatile ale alimentelor (LFO). Contribuții semnificativ mai favorabile sunt proiectate pentru dinamica prețurilor administrate și cea a indicelui CORE2 ajustat, aceasta din urmă benefi ciind în continuare de efectele anului agricol favorabil din 2013.
Balanța riscurilor asociate evoluțiilor prețurilor materiilor prime pe piețele internaționale apare a fi echilibrată pe termen scurt. Pe termen mediu, riscuri de abatere în sus de la ipotezele scenariului de bază al proiecției pot fi consecințe fi e ale agravării unor tensiuni geopolitice, fi e ale unei redresări mai rapide decât cea preconizată a cererii globale. În sens invers ar putea acționa, la acest orizont, o posibilă încetinire a dinamicii viitoare a economiei Chinei și a celorlalte economii emergente cu potențial relevant de antrenare la nivel global.
Pe plan intern, riscuri relevante sunt generate de persistența rigidităților structurale care împiedică ajustările necesare în economia națională pentru atenuarea consecințelor șocuriloradverse. În acest sens, în condițiile calendarului electoral din anul curent, respectarea strictă a prevederilor noului acord preventiv de fi nanțare încheiat cu UE, FMI și BM este esențială atât pentru continuarea reformelor structurale și a celor care vizează îmbunătățirea potențialului de creștere a economiei interne, cât și pentru coerența mixului de politici macroeconomice. Similar evaluărilor din rapoartele precedente, atât balanța riscurilor asociate ipotezelor privind dinamica prețurilor administrate, cât și cea a prețurilor interne ale alimentelor sunt apreciate ca fi ind relativ echilibrate pe parcursul perioadei de referință. Cu toate acestea, ponderea ridicată deținută de produsele alimentare în coșul de consum al populației, pe de o parte, și volatilitatea sporită a acestei categorii de prețuri, pe de altă parte, continuă să genereze riscuri la adresa stabilității prețurilor dincolo de orizonturile apropiate.
CONCLUZII
Cele discutate mai sus arată ca trecerea la noua strategie de politică monetară nu este simplă, iar succesul în atingerea obiectivelor ce vor fi stabilite va depinde de numeroși factori de ordin politic, economic și in ultima instanță de sprijinul publicului.
Bibliografie
Costică I. – ”Politică monetară” – Editura ASE, București, 2002
Țintirea inflației versus țintirea agregatelor monetare. Strategii de politică monetară alternative în perspectiva aderării la Uniunea Europeană- Ionela Costică coordonator, I. Dumitru, A.M. Vass, D.D.Bușcă, B.Moinescu Editura ASE 2005
Politici economice- C. Angelescu, C. Socol, A. Socol Editura ECONOMICA, 2009
Cristian Socol, Aura Socol Riscuri ale țintirii directe a inflației, Revista economie teoretică și aplicată, www.ectap.ro, 2006;
http://www.bnr.ro/Statutul-BNR-2184.aspx
http://www.contributors.ro/economie/macro/inflatia-%E2%80%93-fenomen-meteosensibil/
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=Cap4
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=231&idb=
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820062/32.pdf
http://store.ectap.ro/articole/10.pdf
http://store.ectap.ro/articole/694_ro.pdf
http://www.asociatiaeconomistilor.ro/documente/simpozion_AGER_2007_romana.pdf
http://store.ectap.ro/articole/694_ro.pdf
http://www.ase.ro/upcpr/profesori/979/MONEDA.pdf
http://www.ecb.europa.eu/ecb/educational/facts/monpol/html/mp_004.ro.html
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=391&idb=
http://www.bnr.ro/Raportul-asupra-inflatiei-3342.aspx
http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=1182
Dumitru I. – „Inflația de bază” 5 dec 2011
BNR Rapoarte asupra inflației 2006-2014
Bibliografie
Costică I. – ”Politică monetară” – Editura ASE, București, 2002
Țintirea inflației versus țintirea agregatelor monetare. Strategii de politică monetară alternative în perspectiva aderării la Uniunea Europeană- Ionela Costică coordonator, I. Dumitru, A.M. Vass, D.D.Bușcă, B.Moinescu Editura ASE 2005
Politici economice- C. Angelescu, C. Socol, A. Socol Editura ECONOMICA, 2009
Cristian Socol, Aura Socol Riscuri ale țintirii directe a inflației, Revista economie teoretică și aplicată, www.ectap.ro, 2006;
http://www.bnr.ro/Statutul-BNR-2184.aspx
http://www.contributors.ro/economie/macro/inflatia-%E2%80%93-fenomen-meteosensibil/
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=Cap4
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=231&idb=
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820062/32.pdf
http://store.ectap.ro/articole/10.pdf
http://store.ectap.ro/articole/694_ro.pdf
http://www.asociatiaeconomistilor.ro/documente/simpozion_AGER_2007_romana.pdf
http://store.ectap.ro/articole/694_ro.pdf
http://www.ase.ro/upcpr/profesori/979/MONEDA.pdf
http://www.ecb.europa.eu/ecb/educational/facts/monpol/html/mp_004.ro.html
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=391&idb=
http://www.bnr.ro/Raportul-asupra-inflatiei-3342.aspx
http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=1182
Dumitru I. – „Inflația de bază” 5 dec 2011
BNR Rapoarte asupra inflației 2006-2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Strategia de Tintire a Inflatiei In Romania (ID: 147057)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.