Strategia DE Securitate Interna A Uniunii Europene Privind Combaterea Crimei Organizate, Terorismului Si Crimelor DE Gen

STRATEGIA DE SECURITATE INTERNĂ A UNIUNII EUROPENE PRIVIND COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE, TERORISMULUI ȘI CRIMELOR DE GEN

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Definiții conceptuale

Securitatea și Strategia de Securitate

Crima Organizată

Terorismul

Crimele de gen

Capitolul 2. Strategia de Securitate internă a Uniunii Europene

2.1. Crima organizată, terorismul și cimele de gen impact și tendințe față de UE

2.2. Strategia de Securitate internă a UE privind combaterea crimei organizate

2.3. Strategia de Securitate internă a UE privind combaterea terorismului

2.4. Strategia de Securitate internă a UE privind combaterea crimelor de gen

Capitolul 3. Studiu de caz: Relațiile dintre Uniunea Europeană și România privind combaterea crimei organizate, terorismului și crimelor de gen

Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

DEFINIȚII CONCEPTUALE

Securitatea și Strategia de securitate

Securitatea în Dex este definită ca: ”sentiment de încredere și de liniște pe care cineva îl

are în absența unui pericol, sentiment de protecție, de apărare. Securitatea poate fi de două feluri: securitate colectivă, ce face referire la starea relațiilor dintre state, prin luarea unor decizii, strategii, tratate, măsuri de apărare; și securitatea socială, ce se referă la totalitatea reglementărilor juridice prin asigurarea stării de siguranță socială la nivel de persoană, grup social, popor, precum și protejarea persoanelor devaforizate/marginalizate”.

Diferite studii privind securitatea, din anii `70, au o foarte mare importanță în evoluția acesteia. Unii specialiști erau de părere că sfârșitul Războiului Rece a înlocuit frica declanșării unor pericole/amenințări prinvind atât securitatea națională cât și cea internațională, confruntări etnice, tranzacții econimice în unele state fost-comuniste, apartenențe religioase/culturale, creșterea numărului de imigranți, integrarea în diferite organizații euroatlantice și europene. Ian Bellany definea securitatea ca fiind ”o relativă absență a războiului, combinată cu un nou introdus factor psihologic, reprezentat de o relativ-solidă convingere că nici un război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o înrângere”.

Un alt cercetător, Ole Waever, a definit securitatea ”drept ceea ce se numește în teoria limbajului un act de vorbire, afirmarea însăși constituie actul. Pronunțând – securitate, un reprezentant al statului deplasează cazul dinspre particular spre o zonă specifică, pretinzând un drept special de a folosi toate mijloacele necesare pentru a bloca această evoluție”.

Prin definițiile citate mai sus, putem observa faptul că problemele privind securitatea nu se referă la ceva fix, ci ele se pot schimba de-a lungul timpului. Spre exepmlu, pe la începutul secolului XX, modalitățile de întărire a securității erau considerate politicile pronataliste, în perioada interbelică, ca măsura a securității a fost considerată tranziția parțială a numărului populației la calitatea acesteia. În timpul Războiului Rece, securitatea era definită în diferiți termeni militari, datorită principalelor preocupări ale celor două ”blocuri opozante”. Ulterior, în perioadele de după război, în conceptul securității au fost incluși termeni nonmilitari (politic, economic, social, ecologic).

Diferite curente de gândire, au încercat de-a lungul timpului, să definească, să promoveze securitatea, și-au arătat un mare interes asupra studiului securității. Pozitivizmul a promovat securitatea precum o abordare tradiționalistă, cu o viziune asupra statului și o dimesiune militară, ce dorește o analiză a problemelor militare cât și nonmilitare. Constructivismul, prin studiul securității, susține faptul că lumea este construită social, și că poate fi atât măsurată cât și analizată. Un alt curent de gândire, și anume postmodernismul, contracarează constructivismul, spunând că lumea nu poate fi măsurată și analizată cu ușurință. Diferite rezultate ale studiilor din această perioadă, ridică multe semne de întrebare în ceea ce privește securitatea în curentul de gandire – pozitivism.

Școala de la Copenhaga, a încercat să definească securitatea în funcție de perceperea amenințării asupra unui obiect de referință puternic valorificat. Amenințarea putând fi identificată în unele state agresive, în diferitele tendințe sociale negative cât și în diversivitatea culturală, ea se poate manifesta din punct de vedere politic, militar, cultural, demografic, economic, social, ecologic. În viziunea unor specialiști danezi, studiile privind securitatea ar trebui să fie centrate pe localizarea, identificarea și evaluarea celor mai imnportante măsuri de securizare a vieții sociale. Au încercat să identifice principale probleme contemporane ale securității prin prisma a patru variabile (spațială, sectorială, principalul actor, natura obiectului de referință).

James N. Rosenau, a încercat să realizeze o corelație între teoria complexității, a haosului și conceptul de securitate. El susține faptul că teoria complexității este o modalitate de investigare a unor sisteme nonlineare, nefiind complementară metodelor lineare.

Alvin M. Saperstain, spunea că diferitele interacțiuni dintre statele-națiune, inclusiv războiul, sunt asemănătoare interacțiunilor dintre particule, la fizică.

După Războiul Rece, au apărut diferite contradicții ce făceau referire la sistemul internațional, considerându-l mai puternic și mai puțin dominant, la unele state ce s-au transformat, însă nu au dispărut, la suveranitatea statului ce s-a erodat, la granițele ce nu permiteau trecerea intrușilor. Aceste contradicții au generat incertitudini ce au dus la o nouă viziune asupra mediului de securitate.

Diferite organizații internaționale au încercat, de asemenea să definească securitatea. Spre exemlpu NATO, în articolul 2, din Manualul NATO, susține faptul că părțile trebuie să contribuie la dezvoltarea relațiilor internaționale de pace, acest lucru fiind posibil prin consolidarea instituțiilor libere, prin facilitarea înțelegerii principiilor pe care sunt fondate aceste instituții, prin promovarea stabilității și bunăstării. De asemenea, ele trebuie să elimine conflictele politice, economice, încurajând astfel colaborarea economică bilaterală cât și cea multilaterală. Pe la începutul secolului XXI, problemele cu care NATO a început să se confrunte eau fost cu privirere la cooperarea cu alte instituții de securitate, de întărire, extindere a unor legături transatlantice, de gestionare a crizelor, de a lupta împotriva terorismului,etc. Așa că definiția conceptului de securitate al NATO a fost actualizată în cadrul lucrărilor de la summit-ul din Istanbul, având următoarele obiective: aplicarea principiului indivizibilității securității aliate; crearea unui „pod-multilateral” peste Atlantic; contracararea amenințărilor la adresa teritoriului aliaților. Astfel, putem observa faptul că NATO, își dorește o cooperare globală.

ONU, în Carta Națiunilor Unite, afirmă, în ”Capitolul 1, art.2: toți membrii trebuie să își rezolve disputele internaționale prin mijloace pașnice, într-o manieră în care pacea, securitatea și justiția internațională nu sunt puse în pericol. Toți membrii trebuie să se abțină, în relațiile lor internaționale, de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a orcări stat sau în orice altă manieră care contravine scopurilor ONU.”

În ultimii ani, ONU, a încercat să reformuleze și să reanalizeze conceptul de securitate. Astfel, că în 2003, Secretarul General a organizat un panel, din 16 specialiști din diverse țări, ce a avut ca și principală sarcină, formularea și recomandarea de măsuri clare și eficiente asupra păcii și securității. Cu începutul secolului XXI, evoluția conceptului de securitate a adus o diviziune între membrii ONU în ceea ce privește principiile fundamentale ale păcii și securității internaționale (combaterea terorismului internațional, proliferarea armelor de distrugere în masă, conceptul de război preventiv, rolul și statutul ONU, etc.). Unii experți ai ONU, au definit securitatea ca incluzând două categorii de riscuri, de amenințări la adresa sa. Și anume, în primul rând de tip ”gard”, cum ar fii terorismul internațional, distrugerea armelor în masă, conflicte inter/intrastatale; iar în al doilea rând, de tip ”soft”, cum ar fii incultura, șomajul, sărăcia, bolile contagioase, extremismul religios, violarea drepturilor omului, și altele. Diferitele procese pe care ONU le-a avut, pentru a transforma mediu de securitate, au influențat și evoluția altor organizații internaționale de securitate.

Uniunea Europeană, fiind unul dintre cei mai importanți parteneri ai NATO, a încercat printr-o strategie de securitate proprie, să completeze obiectivele Tratatului de la Maastricht. În anul 2003, a fost lansată Strategia de Securitate Europeană, ce incearcă să identifice anumite amenințări și vulnerabilități asupra securității. Strategia a identificat că vulnerabilitățile pot fi politice, economice, demografice, ecologice, științifice, tehnologice, (încălzirea globală, dependență energetică, sărăcie, eșecul creșterii economice, foametea). Ca și amenințări avem terorismul internațional, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată, atacuri impotriva unor principale linii de comunicații, atacurile impotriva forțelor de menținere a păcii, etc.

Concepția europeană asupra securității este definită și de Declarația Comună pentru Integrarea Apărării Europene, din 2004, ce pune în valoare rolul coperării și consensului cu privire la realizarea și conservarea securității. Uniunea Europeană, prin strategia sa de securitate, are ca și obiective clare: lupta împotriva proliferării armelor de distrugere în masă, trerorismului, crimei organizate, conflictelor violente, instabilității, combaterea foametei, sărăciei, bolilor endemice.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, (OSCE), își propune să realizeze diferite obiective, cum ar fi controlul armamentelor, dezarmare, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor, coopereara în plan cultural, politic, sporirea încrederii și a securității. Concepția de securitate a OSCE, este prezentată în Carta pentru Securitate Europeană: ”Fiecare stat participant are drept egal la securitate. Reafirmăm dreptul inalienabil al fiecărui stat participant și al tuturor statelor participante la libertatea de alegere a propriilor aranjamente de securitate, incluzând tratatele de alianță. De asemenea, fiecare stat are dreptul la neutralitate. Fiecare stat participant va respecta drepturile tuturor celorlalte în aceste privințe. Ele nu își vor întări securitatea în detrimentrul altor state. Ne vom construi relațiile în conformitate cu conceptul de securitate comnuă și comprehensivă, ghidat de parteneriat egal, solidaritate și transparență. Securitatea fiecărui stat participant este inseparabil legată de securitatea celorlalte state. Ne vom adresa dimensiunilor umană, economică, politică și militară a securității ca un întreg.”

Datorită faptului că o intervenție militară a statelor-națiune puternice nu mai este suficientă/necesară pentru menținerea și stabilitatea păcii, s-a ajuns la nevoia de a exista o rețea de aranjamente regionale de securitate colectivă. Astfel, atât NATO, ONU, OSCE cât și UE sunt partizane ale unui astfel de tip de securitate. Securitatea colectivă se referă la faptul că amenințările pot apărea din interior ci nu din exterior, ea poate include, ci nu exclude, sursele potențiale de pace, stabilitate și bunăstare ale participanților.

În perioada de după Războiul Rece, a apărut o ”dilemă” în ceea ce privește securitatea. Această noțiune de ”dilemă de securitate”, a fost de diferiți autori, precum Robert Jervis, în anii `70, afirma faptul că ”multe din mijloacele prin care un stat încearcă să își mărească securitatea conduc la diminuarea securității altor state.” ”Dilema de securitate” încearcă să definească conflictul, ca și o trăsătAstfel, atât NATO, ONU, OSCE cât și UE sunt partizane ale unui astfel de tip de securitate. Securitatea colectivă se referă la faptul că amenințările pot apărea din interior ci nu din exterior, ea poate include, ci nu exclude, sursele potențiale de pace, stabilitate și bunăstare ale participanților.

În perioada de după Războiul Rece, a apărut o ”dilemă” în ceea ce privește securitatea. Această noțiune de ”dilemă de securitate”, a fost de diferiți autori, precum Robert Jervis, în anii `70, afirma faptul că ”multe din mijloacele prin care un stat încearcă să își mărească securitatea conduc la diminuarea securității altor state.” ”Dilema de securitate” încearcă să definească conflictul, ca și o trăsătură istorică a politicii internaționale, care este constantă și imposibilă să dispară atâta timp cât sistemul internațional este unul anarhic.

Hans Morgenthau, în lucrarea Politics Among Nations: The Strunggle for Power and Peace, spunea: ”puterea nu doar că este stăpână supremă, dar nu are nici măcar rival, dă naștere revoltei împotriva puterii, care este la fel de universal ca și aspirația pentru putere în sine.”

Chiar dacă problema ”dilemei securității” nu mai este atât de actualitate, putem constata faptul că au apărut diferiți factori, sau diferite elemente, la nivelul societăților cât și la nivelul internațional, ce pot duce la sentimente de insecuritate. Securitatea și insecuritatea pot fi generate de sisteme sociale, economice, politice, cât și de trăirile colective sau individuale ale oamenilor. Fiecare nivel de realizare al securității este important, indiferent de tipul acesteia, așa că poate exista o relație biunivocă între securitatea statelor și securitatea indivizilor/grupurilor (umană/societală).

Securitatea economică, reprezintă un factor esențial al securității și asigură resursele și echilibrul între celelalte componete ale acesteia. Vulnerabilitățile ce pot duce la o insecuritate economică po fi: resursele energetice, degradarea mediului, dezechilibrul dintre statele sărace și cele bogate. Aceste vulnerabilități se pot manifesta atât în plan intern cât și în plan extern. Această instabilitate economică poate duce și la o insecuritate socială. Tensiunile și mișcările sociale ce sunt determinate de difeitele inegalități economice, pot da nașterea unui sentiment ridicate de insecuritate, de, dezordine socială, care să ducă mai departe la o ”dilemă a securității”.

Alte surse ce pot duce la o ”dilemă a securității” sunt: evoluția resurselor demografice, bolile, sărăcia, migrația, degradarea educației sau lipsa acesteia. Potențialul puterii poate deriva și din diferite surse precum populația, geografia, economia, voința națională. Așa că se poate naște dilema ”statului sec”. De asemenea, globalizarea este un factor al insecurității.

Globalizarea interacționează cu toate toate dimensiunile securității. Ea poate determina o uniformizare globală, în faza ei terminală. De altfel, Giddens a susținut faptul că ”globalizarea reprezintă o intensificare a relațiilor sociale extinse la scara întregii lumi, astfel încât ceea ce se petrece la nivel local este afectat de evenimente ce au avut loc la mii de mile distanță și viceversa”. Amenințările, riscurile și vulnerabilitățile globalizării, în ceea ce privește securitatea, fac referire la migrație, la competiția orizontală cât și cea verticală. Migrația are la bază pretexte economice, politice și sociale. Astfel, globalizarea a permis individului, o integrare regională în diferite organizații, asociații, sau alianțe, acest lucru determinând o schimbare la nivel economic, politic și cultural. Strânsa relație dintre dimensiunea societală și globalizare favorizează migrația. Competiția orizontală face referire la modul în care poate fi influențată o cultură, printr-o expansiune mai dinamică. Globalizarea facilitează acest proces. Competiția verticală se referă la procesul de integrare în unități suprastatale, iar acest lucru nu poate fi realizat în lipsa globalizării. Aici, globalizarea răspândește valoarea individ-națiune și identitatea culturală coletivă.

Așadar, există diferite vulnerabilități, amenințări ce pot duce la o dilemă a securității, la insecuritatea individului/grupului cât și a statului. Din totdeauna au existat aceste amenițări asupra securității, și probabil că vor exista mereu, chiar dacă vom avea o strategie de securitate foarte bine pusă la punct.

Crima Organizată

Conceptul de crimă organizată a constituit și încă constituie subiectul a numeroase studii ale diferiților specialiști în domeniu. Pentru a cunoște dimeniunile și implicațiile sale în societate, au existat preocupări multiple de explicare al acestui fenomen. Definirea acetui termen, este destul de dificilă, deoarece atât cetățenii, organismele statului cât și mass-media percep în mod diferit și chiar, poate greșit uneori, scopurile, structurile și modurile în care se manifestă crima organizată.

Din punctul de vedere al unor specialiști, crima organizată este definită ca și ”existența unor grupuri de infractori structurate in ideea înfăptuirii unor activități ilegale conspirate, având drept principal scop obținerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate”.

Crima organizată transfrontalieră reprezintă ”cea mai puternică amenințare șa adresa securității internaționale, iar rețelele acesteia nu pot fi ănlîturate fără conjugarea unor măsuri din partea tuturor organismelor statale specializate”.

Diferite statistici internaționale demonstrează o creștere importantă a criminalității organizate, chiar daca există foarte multe eforturi depuse împotriva acesteia, pe plan militar/financiar. Evoluțiile contemporane au demonstrat criminalitatea ca pe un pericol pentru drepturile cetățenilor, pentru dezvoltarea societală. Crima organizată se adaugă celorlalte calamități/dezastre precum: dregradarea mediului urban, terorism, șomaj, acloolism, corupție, sărăcie, droguri, abuzuri, discriminări, violența în mass-media, etc.

Din punct de vedere istoric, crima organizată, a fost localizată și definită, pentru prima oară în Europa, mai ales în prin formele diversificate ale Mafiei Itliene. Au fost utilizate diferite criterii în definirea acestui termen, și anume: existența unui grup infracțional cu o anumită ierarhizare; stbilirea unor sarcini distincte pentru membrii grupului; existența unor sancțiuni interne pentru cei care se abat de la regulile stabilite; obținerea unor resurse financiare excedentare în raport cu cheltuielie curente ale membrilor grupului; plasarea unor resurse financiare în domenii cu aparență licită prin operații caracteristice spălării banilor; existența unor contacte ilicite cu funcționari publici în scopul obținerii protecției; desfășurarea activității infracționale într-o perioadă îndelungată.

Specialiștii italieni consideră ca și scop al criminalității organizate, atingerea unui grad de îmbogățire considerabil, datorită unei baze de acțiune foarte extinsă, ce nu poate face abstracție de contextul internațional. Ei sunt de părere că această criminalitate organizată are mai multe forme: asociații de tip mafiot, organizații specializate în extorcarea de fonduri, în traficul de droguri, în contrabandă, în escrocherii/înșelăciuni.

În Germania, crima organizată, este definită ca și comiterea metodică a unei infracțiuni în vederea obținerii de profit și putere, în contextul în care infracțiunile au gravitate considerabilă, bazată pe indiviziunea muncii, pe utilizarea unor structuri comerciale sau de afaceri, pe metode de intimidare și violeță și pe influențarea unor persoane din domeniile poliției, justiției, administrației, economiei și mass-mediei.

În Grecia, este definită prin organizarea ierarhică internă, activitate ilicită planificată pentru obținerea de profituri maxime cu riscuri minime; utilizarea intimidării sau a violenței; existența unei rețele extinse și divesificate de colaboratori; utilizarea unor mijloace tehnologice moderne; existența unor resurse financiare excesive utilizate pentru activitatea infracțională propriu-zisă sau pentru protejarea acesteia.

Diferitele activități ce pot compune crima organizată, au un caracter foarte bine organizat și deasemena secret. Acest caracter, poate avea un impact negativ în unele state, poate amenința integritatea guvernelor, determina creșterea unor taxe, poate periclita siguranța și locurile de muncă ale cetățenilor, poate aduce daune din punct de vedere economic, având o puternică influență în sfera politică, economică, și chiar socială.

Există patru grupe distincte de organizații criminale, din punctul de vedere al Interpolului. Primul grup face referire la –familia mafiei- acesta constituie norme stricte și interne de disciplnă, un cod de conduită cât și o mare diversitate a activităților. Al doilea grup este cel de – organizații profesionale, acestea se specializează în una sau două tipuri de activități criminale. Organizațiile criminale, reprezintă cel de al treilea grup, acestea se constituie cel mai des pe criterii etnice, ca un rezultat al unor împrejurări nefavorabile. Ultimul grup este cel al – organizațiilor teroriste internaționale – acesta practică asasinatul, răpirea, deturnarea de avioane, având ca și motivații politice, rasiale, religioase.

De cele mai multe ori, crima organizată are diferite obiective/particularități în desfășurarea așa-ziselor sale activități, pentru a-și obține scopul. Cele mai des întâlnite sunt: stabilitate în cadrul asociației, structură internă și diviziune între membrii, continuitate și sistematizare, scopul principal – obținerea unor câștiguri importante, profesionalism. Prin aceste trăsături, se poate face foarte ușor distinția între crima organizată și grupurile ce se asociază întâmplător pentru o activitate ocazională.

Prin analiza unor lucrări în domeniu, putem susține faptul că majoritatea grupurilor infracționale au la bază mai multe principii ce țin de organizare:

stabilitatea unității infracționale;

liderul și ierarhia subordănării;

sistemul de neutralizare a controlului social;

preocuparea în permanență de a corupe persoane responsabile din justiție, guvern, poliție, persoane cu o mare influnță în viața politică, socială cât și economică;

apărarea severă a conspirației și secretului actiunilor;

planificarea activităților infracționale;

împărțirea funcțiilor;

concentrarea scopului activității pe obținerea de profituri mari, spălarea banilor, investirea lor în activități economice;

folosirea unor mijloace financiare, în scopuri politice;

informatizarea.

Pentru prevenirea criminalității și tratamentului delincvenților ce au avut loc în 1990 la Havana, în unele documente ONU, au fost menționați 10 factori ”favorizanți ai delincvenței”:

sărăcia, șomajul, lipsa locuințelor, sistemul de învățământ neadecvat;

numărul crescut de cetățeni fără o prespectivă socială;

disocierea dintre legăturile sociale și familie;

condițiile dificile ce duc la migrarea cetățenilor spre alt oraș/altă țară;

distrugerea culturală, rasismul, discriminarea;

degradarea mediului urban;

dificultățile create de o societate modernă. Pentru a încadra corect oamenii în comunitate, familie, mediul de muncă, școală;

acoolul, drogurile sau alte substanțe de acest fel;

multiplicarea activităților de crimă organizată (traficul de droguri);

promovarea unor ideei și atitudini care sunt surse ale violenței, intoleranței sau inegalității.

Cea mai importantă dezbatere la un nivel înalt, cu privire la crima transnațională, a fost Conferința din 1994, de la Neapole, în care s-a analizat acest fenomen, foarte extins, al crimei organizate. Rapoartele și dezbaterile din cadrul conferinței, au pus în evidență, faptul că deși au existat eforturi ale statelor, în ceea ce prvește combaterea crimei organizate, acestea au fost minime, în unele țări fiind chiar fără de succes, existând de asemenea și o creștere rapidă a fenomenului, însă pe plan internațional. Au fost scoase în evidență tehnologiile destul de moderne din domeniul bancar, din domeniu comunicațiilor cât și electronicii, ce puteau crea o posibilitate a infractorilor de a fura sume enorme. Prin anii `80, s-a estimat faptul că numai din traficul de droguri s-ar fii ajuns la un profit ilegal între 3-5 miloarde de dolari.

Forma de manifestare a crimei organizate este foarte diversificată, trecând de la domeniile tradiționale în care își manifestă interesul, la unele moderne. Au existat momente, când, datorită unor conflicte naționale/internaționale, etnice, sau interstatele, un număr destul de ridicat de depozite militare au ajuns sub controlul unor bande criminale. Astfel s-a creat riscul cau unele componete nucleare ale arsenalelor armate să ajungă de asemenea aacestor bande criminale, ducând la un pericol grav pentru securitatea mondială. O altă situație, exploatată foarte mult de crima organizată este cea a traficului de organe. În ultimii ani, prin diferite rapoarte și materiale prezentate, s-a putut observa o formă a criminalității, cel mai de întâlnită în țările cu sisteme totalitare, militariste sau conduse de un singur partide, ai căror conducători și membrii ai familiilor acestora se organizează/organizau în asociații criminale, având ca și scop o îmbogățire rapidă. Spălarea de bani, reprezintă una dintre operațiunile acestor asociații criminale. Aceasta este o operațiune cu metode noi de acționare și foarte sofisticate. Alte metode de manifestare a crimei organizate pot fi fraudele în ceea ce privește asigurările, falsurile de monedă/bacnote, și corupția, ce este considerat cel mai întâlnit fenomen. Mita este considerataă, de asemenea o ”investiție bună și eficientă pentru organizațiile criminale”.

Eradicarea crimei organizate cât și a efectelor acesteia, este un obiectiv foarte important atât pentru țările ce sunt în curs de dezvoltare, cât și pentru cele dezvoltate. Aceasta, constituie o amenințare foarte mare pentru toate elementele de bază ale democrației, putând pune în pericol pacea socială și dezvoltarea țării prin crearea unei clase politice alternative, putând în pericol, de asemenea și economia țărilor dezvoltate prin creșterea cheltuielilor în ceea ce privește cercetările și procesele penale/civile, cât și pentru alte procese ce țin de securitate.

În ceea ce privește economia unor țări dezvoltate, literatura de specialitate a arătat diferite situații/cazuri în care activitățile infracționale au avut un impact mare asupra acesteia. Cele mai seminificative au fost cele ale unor mari bănci naționale sau chiar internaționale, ce au ieșit în evidență prin oferirea de dobânzi mai mari decât alte bănci. O parte din banii acestor dobânzi proveneau din fraude, astfel aceștia erau, practic destinați spălării. În unele cazuri s-a dovetit și faptul că funcționarii din conducerea bancilor erau implicați în afaceri destul de grave, precum trafic cu arme, spionaj sau chiar complicitate la unele acte de terorism. În unele, stituații s-a speculat faptul că asemena afaceri de amploare nu au fost descoperite la timpul potrivit, datorită, probabil, sistemului financiar internațional supraâncărcat. Din această cauză, a fost destul de greu să se urmărească îndeaproape, conturile, operațiunile contabile, traseele utilizate de societăți/întreprinderi aflate sub controlul unor organizații criminale.

Diferite pericole, sau forme de manifestare a crimei organizate, au determinat o accelerare a unor măsuri propuse de diferite state europene, astfel că la Conferința de la Neapole din 1994, cu privire la crima organizate, au fost recomandate câteva obiective acestor state. Printre care:

identificarea problemelor și pericolelor ce pot fi reprezentate de organizațiile criminale prin diferite regiuni ale lumii;

examinarea legislației naționale cât și evaluarea eficienței acesteia in ceea ce privește multiplele forme ale crimei organizate, pentru o identificare a măsurilor de ordin legislativ sau de altă natură , ce trebuie întreprinse prioritar;

stabilirea celor mai adecvate forme de cooperare internațională ce au drept scop, prevenirea și combaterea formelor infracționale transnaționale atât la nivelul urmării penale, a investigării cât și al judecății;

căutarea unor modalități eficiente de prevenire și combatere a criminalității pe plan regional sau interregional, prin realizarea unor înțelegeri/convenții bilaterale sau chiar multilaterale;

studierea elaborării unor instrumente internaționale care să prevadă măsuri eficiente , de prespectivă și imediate pentru combaterea crimei organizate;

realizarea, pe plan intern a unei colcorări cât mai eficientă între instituțiile menite să contribuie la înfăptuirea justiției, inclusiv crearea unor organisme care să poată desfășura activități de prevenire și combatere a fenomenului de infracționalitate.

Crima organizată s-a răspandit, foarte mult, în ultimii ani, în majoritatea țărilor lumii dezvoltate, în cele în curs de dezvoltare și chiar și în cele nedezvoltate sau mai puțin dezvoltate. Ea a invadat toate domeniile clasice ale activităților infracționale, pornind de la traficul de droguri sau de arme și ajugțnd în domeniul falsurilor, financiar, bancar. Modalitățile principale ale crimei organizate sunt: traficul de droguri; traficul de arme; traficul cu atutoturisme furate; traficul de carne vie; crima organizată și spălarea banilor; crima organizată și terorismul.

Traficul de droguri

În ultimele decenii, s-a răspândit foarte mult. Multe state se confruntă cu problema drogurilor, cu dureroase consecințe ale consumului de droguri. Acesta reprezintă principala activitate ce este desfășurată de grupurile de crimă organizată. Una dintre problemele, deosebit de grave, în ceea ce privește traficul de droguri, este faptul că majoritatea drogurilor provin din țările care nu se află sub controlul Uniunii Europene, și poate nici sub controlul guvernelor țărilor respective, însă, Europe este unul dintre cel mai mare producător de droguri de pe întreg mapamondul. Există cazuri când unele grupări criminalistice organizate, profită de lipsa inițiativelor politice, de lacunele legislative cât și de progresul tehnologic. Aceste grupuri sunt din ce în ce mai bine organizate, mai violente, ce folosesc mijlace tehnice și sisteme de comunicare tot mai sofisticate, astfel reușesc să controleze tot procesul traficului de drog, de la producție până la transmiterea lui mai departe.

Organizațiile de crimă organizată, implicate în traficul de droguri, depozitează mari cantități de droguri în țările unde sistemul legislativ este mai slab, sau pedepsele prevăzute pentru acest delict sunt mai mici. Ele preferă tările/teriroriile ce se confruntă cu războaie civile, activități teroriste, instabilitate politică conflicte etnice, unde controlul asupran guvernului, sau cel sau controlul vamal, financiar, economic, este foarte ușor de realizat sau aceste sisteme nu funcționează în tottalitate corespunzător unui stat cu o securitate ridicată.

Traficul cu arme

Odată cu dezvoltarea traficului de droguri, s-a dezvoltat și vânzarea ilegală de arme, traficul de arme. Majoritatea fabricanților de arme, din țările dezvoltate, au vândut, și încă vând cam majoritatea tipurilor de arme, mișcărilor de rezistență, guvernelor din lumea a treia, prin intermediul marilor traficanță, a comercianților, ce obțin profituri destul de considerabile, fiind uneori chiar mai mari decât cele ce provin din traficul de droguri. Între anii 1970-1985, cheltuielile militare în unele țări, au crescut foarte mult, atigând chiar un nivel de aproximativ 800 miliarde, anual, au crescut de asemenea și exporturile de armament, dezvoltându-se, în paralel piața neagră a livrărilor ilegale de arme.

Unul dintre factorii importanți, ce a dus la creșterea tranzacțiilor de armament este acela că majoritatea guvernanților sau elitele politice din Lumea a treia, ce au ajuns la putere în ultima perioadă, încearcă să își construiască propria mașinărie militară, introducând o tehnologie de război mai sofisticată și cât mai adaptată uni sistem de securitate cât mai bine pus la punct.

Traficul ilegal cu arme și muniții a luat o amploare foarte deosebită în perioada post-comunistă, în special în unele state din estul Europei. Au fost, astfel create, condiții favorabile sustragerilor de arme și muniții, cât și comercializarea lor. Un pericol deosebit, constă în faptul că unele țări cu regimuri dictatoriale sau cele care duc o politică de înarmare, procură diferite materiale radioactive foarte ușor, și pe orice cale. Utilizează muniția respectivă pentru construirea de bombe atomice și poate chiar și arme nucleare, pentru diferite organizații criminale.

Traficul cu autoturisme furate

În majoritatea țărilor europene, traficul cu mașini furate a crescut destul de mult. Acest tip de trafic reprezintă, după traficul de droguri, unul dintre cele mai importante segmente ale crimei organizate. Pentru infractori, acest tip de trafic, reprezintă un risc mai mic, de a fi prins, deoarece are posibilitatea de a se deplasa destul de rapid după ce comite urtul. De asemenea, și pentru cei care cumpără mașini furate, reprezinttă o rentabilitate, în primul rând, le cumpără la un preț mai mic decât cel care este pe piața legală, iar în al doilea rând, în unele țări, legislația protejează proprii cetățeni.

Există două tipuri de bande organizate ce se ocupă cu treficul de mașini furate: prima a celor care se ocupă cu furtul mașinilor de lux, ce au deschidere în majoritatea țărilor din Europa, dar în special celor arabe; și a doua categoria, cea a cărui obiect infracțional îl constituie autovechicolul de categorie mijlocie, care se caută în unele țări din Europa Centrală și de Est.

De cele mai multe ori, furtul de mașini se poate realiza: direct din stradă, locuri de parcare/garaje; prin înțelegere cu proprietarul mașinii; din magazinele specializate în vânzarea autoturismelor; și prin închirierea mașinilor. Rutele pe care infractorii le pot folosi, depind de obicei de țările de destinație cât și de căile folosite (terestre/maritime).

Traficul de carne vie

După anul 1990, proxenetismul și prostituția ”de masă”, au căpătat un caracter destul de organizat. Proxenetismul a fost definit ca și practica de racolare de femei, în vederea practicării de relații sexuale, de regulă prin mijloace de constrângere psihică, dar și fizică. Cât și ca trafic de persoane prin care se pot trage diferite foloase, în urma practicării prostituției de către o persoană. Prostituția de masă este amplificată în primul rând de sărăcie și mizeria materială ce se extinde asupra unei pături din populație, datorităunor transformări socio-economice din țările fost-comuniste. Dorința de câștig facil, a determinat foarte multe persoane să se prostitueze, chiar fete din familii oneste, cu o educație/pregătire medie sau chiar suprioară.

În ultimii ani, s-a constatat o restrângere a prostituției stradale, astfel, s-a ajuns la proxenetismul hotelier, sau prin saloanele de masaj cât și cel la domiciliu. Prin anul 1989, ONU, a adoptat o convenție, și anume cea asupra Drepturilor Copilului. Aceasta susținea faptul că minorii trebuie proteșați împotriva diferitelor exploatări sexuale. În foarte multe țări, a existat această problemă a exploatării sexuale a copiilor. Spre exemplu există țări, precum sri Lanka, Filipine, unde prostituția de la o vârstă fragedă, este precum o tradiție. Copii, sunt practic forțați, obligați să întrețină relații sexuale cu diferite persoane, în schimbul unor banii, pe care părinții îi primesc. Deci, practic, părinții își vând proprii copii, și îi obligă să se prostitueze de la o vărstă fragedă, pentru a câștiga bani.

De asemenea, ”comerțul cu copii”, face parte din această grupă de organizații criminale. Acestă acțiune este realizată sub pretextul unor adopții legale sau mai puțin legale, și se poate ajunge , prin aceasta chiar și la transplantul de organe. Turismul sexual, este o altă formă al acestei categorii de crimă organizată.

Crima organizată și spălarea banilor

În ultimii ani, au existat schimbări foarte mari și importante în structura mondială a băncilor cât și în relațiile dintre aceste instituții. Prin acese schimbări, unele dintre instituțiile bancare au ajuns să se dezvolte, să se transfome în companii mult-naționale, având filiale în mai multe state ale lumii cât și activități internaționale, efectuând tranzacții zilnice. În componenta acestor tranzacții globale, sunt cuprinse atât investiții și operațiuni legale cât și inegale. Cea mai evidentă sursă de bani ”murdari”, o reprezintă traficul de droguri. Datorită traficului de droguri, se generează la nivel modial, profituri anuale foarte ridicate. Însă, să nu uităm de faptul că și din comerțul ilegal cu arme, exploziv, cu aur, bijuterii, pietre prețioase, din traficul de carne vie cât și din alte forme de crimă organizată, se pot obține profituri foarte mari.

Există foarte multe modalități de spălare a banilor, însă această activitate se realizează prin trei etape:

Plasarea – această etapă reprezintă procesul de ”scoatere” a banilor murdari proveniți din afaceri ilegale;

Stratificarea – această etapă presupune procesul de mișcare a banilor dintr-un cont în altul, astfel încât să le ascundă originea acestora;

Integrarea – după ce s-au realizat cu succes primele două etape, urmează a treia etapă, ce presupune reintrarea, reintegrarea banilor murdari în circuitul economic legal, astfel că cel care realizează acest proces, poate folosi banii în investiția unor fonduri pe diferite planuri, cum ar fi imobiliar, economic sau al afacerilor.

Daniel Tarshys, a susținut faptul că procesul de spălare a banilor ”reprezintă un pericol tot mai mare, ceea ce duce la impunerea unor măsuri ferme din partea organelor specializate atât pentru depistarea valorilor ce reiesc din această activitate și traficul de droguri, cât și pentru incriminarea modurilor de operare de acest fel, punând accent pe faptul că infractorului nu trebuie să i se permită să profite de produsul delictului comis.”

Crima organizată și terorismul

Crima organizată este una dintre cele mai controversate probleme cu care se pot confrunta unele state. Terorismul presupune o mare amenințare asupra securității interne cât si externe a unei țări. Cercetătorii de la Universitatea ”George Washington”, ce au lucrat la Programul de studii asupra terorismului, au pus în evidență faptul că, așa cum în cazul unei boli contagioase nu există imunitate, tot așa nu există imunitate impotriva terorismului pnetru indivizi, națiune, colectivitate. Așadar, ca și formă de conflict atât strategic cât și politic, terorismul poate deveni instituțional dar și global. Termenul de terorism nu are o definiție unanim acceptată, astfel că unele explicații date de specialiști, fac referire, în special la descrierea fenomenului prin formulări sintetice, fiind puse în evidență formele de manifestare și motivațiile acestuia. Așadar, terorismul reprezintă o practică de rezolvare a conflictelor prinmijloacfe violente.

Se poate observa, foarte clar, că în ultima perioadă, criminalitatea nu se manifestă numai în interiorul frontierelor, ci și în afara acestora. Astfel, lupta împotriva criminalității transfrontaliere este de actualitate. Un exemplu, ar putea fi atentatele de la New York și Washington din 11 septembrie 2001, cât și cele de anul acesta, asupra revistei franceze, Charlie, din 7 ianuarie 2015. Majoritatea statelor, după atacurile din 2001, au început să considere faptul că între criminalitatea organizată și terorism există o strânsă legătură. Astfel că, în ultimii ani, s-a putut foarte bbine observa că pentru o luptă eficientă împotriva terorismului, trebuie abordată în primul rând, crima organizată. Toate modalitățile de manifestare a crimei organizate sunt benefice pentru terorism, și ajută teroriștii de cele mai multe ori.

Ca și o distincție între terorism și crima organizată, pot spune că este aceea că terorismul are ca și scop unul lucrativ, pe când crima organizată are scopul de a face bani. Astfel că ele au o colaborare foarte bună, deoarece, unele rețele teroriste au nevoie de bani pentru a-și realiza scopurile, iar crima organizată reprezintă cel mai bun ajutor în acest fel.

Grupările de crimă organizată, sunt din ce în ce mai periculoase, profidând de cele mai multe ori de slăbiciunile unei societăți. Astfel că, de-a lungul timpului au apărut diferite convenții, legi, strategii prin care se încearcă combaterea crimei organizate. Această luptă pentru combaterea crimei organizate cât și a terorismului, este o luptă ce nu poate fi reglementată numai la nivel regional sau național co ea trebuie să aibă o mare influneță si la nivel internațional. Una dintre cele mai importante măsuri pentru lupta împotriva crimei organizate, o reprezintă Convenția Națiunilor Unite, adoptată la 20 decembrie 1988, iar în anul 2000 a fost adoptată o altă Convenție a Națiunilor Unite, împotriva criminalității transfrontaliere organizate.

Obiectivul acestei Convenții, este de a promova cooperarea și combaterea cu o eficacitate mai mare, a crimei organizate tranfrontaliere. Își propune să aibă în vedere toate obiectivele unei lupte împotriva crimei organizate de orice fel, având dispoziții în ceea ce privește încriminările, pedepsele, cooperarea internațională, interceptarea convorbirilor telefonice. În articolul 15, al acesteia se poate observa faptul că acesta prevede ca fiecare stat-parte adoptă măsurile necesare pentru stabilirea unor competențe împotriva infracțiunilor, iar în articolul 10 se prevede faptul că fiecare stat adoptă măsurile necesare potrivit principiilor sale juridice pentru răspunderea persoanelor juridice. În articolul 21, statele părți examinează posibilitatea de a transfera procedurile relative prin urmărirea unei infracțiuni vizate.

Convenția dispune diferite dispoziții, cum ar fi: dispoziții ce definesc diverși termeni (grupul criminal organizat,confiscări, bunuri, transnaționalitate, etc.); faptele pe care statele părți ale convenției trebuie să le adopte; un regim de cooperare internațională; măsuri de prevenire, de formare profesională. Iar articolul 3 al Convenției presupune trei condiții, și anume: stabilirea dispozițiilorde a se aplica în cazul anchetelor și urmăririlor; infracțiunea să fie de natură transnațională; grupul infracțional organizat.

Convenția precizează faptul că răspunderea persoanelor juridice are în vedere toate infracțiunile stabilite de aceasta. Statele pot stabili răspunderea persoanelor fizice atât pe plan penal, civil cât și administrativ. Convenția mai prevede și faptul că răspunderea persoanelor juridice poate fi cumulată cu cea a persoanelor fizice.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism, a fost înființată în urma adoptării Legii nr.508 din data de 17 noiembrie 2004 și prin reorganizarea Secției de combatere a criminității organizate și antidrog, dar și a structurlor sale teritoriale. Activitatea acestei direcții se realizează prin procurori specializați în combaterea criminalității, iar principalele atribuții constă în efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de supravegherea, conducerea și controlul actelor de cercetare penală; sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor ce sunt prevăzute în lege; studierea cauzelor care generează infracțiunile; elaborarea unor propuneri pentru perfecționarea legislației în domeniu; constituirea și actualizarea bazei de date privind infracțiunile ce intră în componența acestor structuri.

Serviciile pe care direcția este organizată sunt:

Serviciul de combatere a criminalității organizate;

Serviciul de combatere a treficului de droguri;

Serviciul de combatere a macro-criminalității economico-financiare;

Serviciul de combatere a criminalității informatice;

Serviciul de combatere a infracțiunii de terorism.

Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate, a fost înființat în iulie 1997, după o decizie luată de către Secretarul General al ONU, sub numele de Biroul Onu pentru Controlul Drogurilor și Prevenirea Criminalității, pentru a reuni două programe ale ONU, în acest domeniu, și anume: Programul Națiunilor Unite pentru Controlul Internațional al Drogurilor și Programul Națiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalității și Justiția Penală.

În octombrie 2002, acest Birou a fost redenumit în Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate. Acesta are ca și responsabilitate implementarea programelor ONU în domeniu controlului drogurilor și combaterii criminalității. Îndeplinește atribuții de Secretariat pentru două comisii din cadrul Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite. Aceste două comisii sunt: Comisia Națiunilor Unite privind Stupefiantele, repezintă principalul organ interguvernamental ce poate lua decizii în ceea ce privește controlul internațional al drogurilor; iar cea de a doua este Comisia Națiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalității și Justiția Penală, ce consolidează activitățile Națiunilor Unite în domeniu respectiv.

Măsurile de combatere a crimei organizate, corupției și spălării de bani, sunt incluse într-un plan de acțiune al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2019. Primele pe lista acestui plan sunt confiscarea bunurilor financiare și tăierea surselor de venit a rețelelor de crimă organizată.

Așadar, putem observa faptul că în ultimii ani, crima organizată reprezintă o infracționalitate foarte des întâlnită, manifestându-se prin toate formele/tipurile ei. Cele mai des întâlnite tipuri de crimă organizată sunt reprezentate de traficul de droguri, traficul de carne vie și să nu uităm de terorism. În ultima perioadă, terorismul a ajuns un factor al crimei organizate, dar și un ajutor al acesteia, doarece prin modalitățile în care se desfășoară poate aduce mari beneficii acestor grupări de crimă organizată. Însă și crima organizată poate aduce mari beneficii terorismul și îl poate ajuta în unele situații, fiindu-i precum un pilon destul de rezistent în activitățile teroriste.

Terorismul

Cuvântul – terorism- provine din latinescu ”terror”, ”terroris”, ce înseamnă frică, teroare, spaimă, și toatea acestea putând fii provocate prin amenințări și intimidare. Prin terorism se poate întelege practicarea teroarei, ce poate provoca, într-un anumit mediu, într-o anumită situație, sentimentul de teamă intensă. Deși, de foarte multă vreme, diverși specialiști în domeniu, de cele mai multe ori juriști, au încercat să definească termenul de terorism, nu au putut ajunge la o definiție cât mai concretă a acestuia, la o definiție juridică universal acceptată. Majoritatea celor ce au încercat să definească terorismul, au asimiliat acest cuvânt cu diferite sinonime, începând cu teroare și continuând cu spaimă, intimidare, frică, teamă și terminând cu groază.

Thomas Givanovitch consideră că prin terorism se înțeleg acte de natură să provoace sentimentul de teamă, de un rău oarecare, acte ce apar ca și intimidări din toate punctele de vedere. Raphael Lemkin privește problema într-un sena mult mai larg, ajugând la concluzia că terorismul constă în a intimida oamenii prin acte de violentă. Quintiliano Saldana are două puncte de vedere în ceea ce privește terorismul. Primul face referire la atentatele teroriste ce le conideră acte criminale săvârșite numai ca și un scop de alarmare prin ultilizarea unor mijloace ce ar putea crea o stare de pericol comun. Iar, în al doilea rând, consideră terorismul precum o crimă sau un delict politic sau cgiar social, în care executarea sau anunțarea acesteia poate crea o neliniște, un pericol general. El mai susține și faptul că terorismul este o metodă prin care se încearcă stăpânirea maselor și de a paraliza acțiunea membrilor săi, prin mijlocul constrângerii psihologice dar și a intimidării criminale. Profesorul J.A. Roux, definea terorismul, în cadrul unei conferințe precum o acțiune ce constă în folosirea unor mijloace periculoase atât pentru persoane cât și pentru bunuri, pentru terorizarea populației. În literatura română de specialitate, profesorul Grigore Geamănu definește terorismul internațional ca fiind faptele criminale îndreptate către șefii de stat sau altor demnitari politici cât și împotriva unor grupuri de persoane sau instituții de stat.

Dreptul politic definește terorismul precum un regim al teroarei, un sistem de a conduce prin teroare, ce este instituit de către guvern. Terorismul nu se manifestă precum un concept unitar ci poate cuprinde un număr de acte criminale. El are un element psihologic ce rezidă în intenția pe care autorul acestuia o are, fiind de asemenea elementul subiectiv internațional. Acest element, psihologic al terorismului, a fost arătat în Conferința de la Bruxelles precum o idee politică sau socială, așadar acest lucru a putut dovedi faptul că, atunci când vorbim despre terorism ne gândim la el, precum un element internațional, unul moral.

Terorismul se caracterizează prin:

Dorința/intenția de a crea o stare de alertă;

Luarea prin surprindere, dar și fără absolut niciun fel de discriminare, a victimelor;

Folosirea de mijloace și metode ce sunt capabile să producă o stare de pericol general;

Terorismul poate fi considerat ca și cum ar face parte și din doctrina teroristă. Unii specialiști sunt de părere că terorismul nu ar putea exista dacă nu ar fi sprijinit de o doctrină teroristă. Doctrina teroristă are o psihologie antiunanimistă, ce poate conduce la semntimentul de acuzare. Actul terorist constituie întotdeauna o crimă, o infracțiune pe când doctrina teroristă este considerată de cele mai mult ori un delict.

Terorismul poate fii de mai multe feluri:

Terorismul de drept comun.

Prin acest tip de terorism, se face referire la acel gen de terorism ce este sub incidența legii penale precum o infracțiune obișnuită, însă agravată de execuție prin teroare. Există diferite acte de drept comun, al căror mobil nu este nici politic, nici social, dar caracterizându-se printr0o metodă de violență, ca și metodă de realizare. Se pot întâlni acte de terorism ce vizează scopuri particulare, adică un obiectiv personal, (obținerea unor sume de bani, șantaj). Aceste acte de terorism pot împumuta elemente ce aparțin terorii, fiind considerate ca și forme de banditism, ce ajung sub legea internă a statelor sau chiar unor organisme/organizații internaționale, în domeniu.

Terorismul social

Această formă de terorism urmărește realizarea unei ideologii/doctrine sociale, economice. Se manifestă, de cele mai multe ori în interiorul țării respective, fără să cauzeze o tulburare a ordinii internaționale. Pentru a reușii ditrugerea unei organizații politice sau economice, autorii actului de terorism social, încearcă să combate social forma statală ce apără organizația respectivă.

Terorismul politic

Este caracterizat prin elementul său subiectiv și anume un element internațional, ce este de ordin politic. Acest lucru se referă la faptul că orice act de teroare este împotriva statului, organelor politice sau reprezentanților statului, dar și împotriva unor organizații politice statale sau formelor sale constituționale. Majoritatea infracțiunilor teroriste pot fii de asemenea infracțiuni politice prin scop dar și infracțiuni de drept comun prin executare. Astfel, există două categorii de terorism politic, și anume: prima cea a atacurilor ce sunt dirijate pentru un scop politic; iar cea de a doua este cea îndreptată împotriva vieții sau libertăților unor persoane, în special personalități politice, agenți ai statului, persoane publice. Are două elemente: urmărirea unui scop în afara actului de terorism și existența caracterului de act terorist.

Terorismul național/intern

Terorismul intern se referă la spațiul/locul în care se desfășoară. Acest tip de terorism poate îmbrăca și forma de terorism comun, social sau politic, însă având efecte în granițele unei țări. Având elemente constitutive, pentru a-l putea distinge, trebuie mai întăi stabilite valorile pe care aceste acte teroriste încearcă s le atingă. El se manifestă, de cel mai multe ori, ca și un terorism politic sau social, avand ca și obisctiv/țintă, organizațiile politice ale unei țări, forma de constituție, reprezentanți politici, partide politice, personalități ce sunt la puterea țării respective, dar să nu uităm, având efecte numai și numai în interiorul țării.

Tororismul în funcție de modalitățile de executare

Acesta poate fi:

Direct – vizează în mod direct scopul propus;

Indirect – acțiunea de violență tinde în mod lateral la atingerea scopului propus.

El poate avea caracter teoretic, având ca și scop direct provocarea unu sentiment de îngrijorare generală sau de tulburare. Însă există situații când caracterului acestui tip de terorism poate fii intern sau internațional.

Terorismul internațional

Reprezintă un alt tip de act terorist ce este caracterizat printr-un element de extraneitate: pregătirea și executarea acestei infracțiuni, subiectele pasive/active, mobilul, mijloacele de înfăptuire ale autorului.

De cele mai multe ori, actele de terorism internațional, sunt puse la punct într-un alt teritoriu decât acela unde își va produce efectele. În unele situații, aceste activități de terorism internațional pot avea efecte în mai multe state ci nu doar înunul singur. În Concepția profesorului Grigore Geamănu terorismul poate fi internațional ”când urmărește să complice sau să determine ruperea relațiilor pașnice dinjtre state, să înlăture anumiți oameni politici indezirabili unor cercuri străine, sau să influențeze prin intimidare politica internă sau externă a unui anumit stat”.

În actul terorist internațional, de cele mai multe ori trbuie distinse: naționalitatea autorului sau complicilor, naționalitatea victimei/victimelor, cărui stat apaține teritoriul unde a fost pregătit și unde și-a produs efectele, în ce țară a comis infracțiunea și în cețară s-a refugiat după comiterea delictului terorist.

Pentru infracțiunile atacului terorist internațional câteva premise, pe care profesorul Donnedieu de Vabres, le-a clasificat astfel:

Săvârșirea actului criminal se prelungește pe teritoriul mai multor state;

Bunul căruia i s-a adus atingere să prezinte pentru comunitatea internațională, importanță materială sau morală;

Actul criminal să ofenseze grav sentimentul de justiție și de respect datorat demnității umane , să tulbure ordinea conștiinței umane.

Există diferite manifestări ale terorismului, printre care:

Sfera de acțiune a terorismului – precum omuciderea, rănirea corporală, răpirea, luarea de ostatici, toate actele îndreptate direct împotriva persoanelor, crimele, sechestrările, răprile, atentate la integritatea fizică sau morală a unor indivizi;

Provocarea de catastrofe în comunitățile internaționale – cele ce au legătură cu securitatea comunicațiilor internaționale, terestre, aeriene, fluviale, catastrofe feroviare,;

Provocarea unor catastrofe de transmisie internaționale – comunicații telegrafice, radio, telefonie, televiziune sau chiar și poștale;

Vandalismul – distrugerea unor opere de cultură, unor patrimonii, violări ale unor regului ce apără aceste opere, patrimonii, valori internaționale artistice;

Actele de barbarie – violența asupra unei populații lipsite de apărare, masacrele, cruzimile asupra femeiilor sau copiilor.

Deoarece terorismul repreznită o amenințare destul de puternică, la adresa securității naționale, internaționale, a Uniunii Europe, a Stetelor Unite, și altor state, s-au realizat de-a lungul timpului, diverse organizații, convenții sau legi împotriva terorismului. Aceste organizații, convenții, legi au menirea de a prevenii, de a combate diversele acte de terorism asupra unor cetățeni, unor organizații, sau unor state, dar și de a proteja.

După Primul Război Mondial, s-a înființat, Liga Națiunilor, ce avea ca și rol principal păstrarea păcii generale. Acestui scop, i se alătura, de asemenea și lupta pentru prevenirea și combaterea terorismului. Astfel că, primul pas realizat în această direcție de combatere a terorismului, a fost făcut prin ”Convenția de la Geneva pentru prevenirea și pedepsirea terorismului”. Obiectivul acestei Convenții a fost pentru a avea o eficiență mai mare în această luptă contra terorismului, atât în ceea ce privește prevenirea cât și pedepsirea. Direcțiile de acțiune ale Convenției au fost: colaborarea, prevenirea, combaterea între statele semnatare dar și abținearea statelor de a încuraja acțiunile teroriste impotriva altor state.

După cel de al Doliea Război Mondial, lupta împotriva terorismului a fost preluată de către Organizația Națiunilor Unite. Activitatea acestei organizații împotriva terorismului, a însemnat 12 Convenții multilaterale dar și foarte mult rezoluții ale Consiliului de Securitate. În anul 1963, la Tokyo, ONU, a adoptat ”Convenția privind infracțiunile și anumite alte acte săvărșite la bordul aeronavelor”, în urma unui eveniment în care a fost deturnat un avion cu pasageri americani. Această Convenție, avea ca și obiectiv, eliminarea infracțiunilor săvârșite la bordul aeronavelor, și pedepsirea celor ce realizau aceste fapte. După această Convenție, au mai urmat încă două Convenții de același fel, ce făceau referire la combaterea infracțiunilor aeriene, Haga – 1970, Montreal – 1971.

Un alt domeniu pe care ONU, îl considera cel mai important în combaterea terorismului, a fost protejarea personalităților politice din diferite țări. Astfel a fost adoptată Convenția privind revenirea și sancționarea infracțiunilor contra persoanelorce se bucură de protecție internațional, chiar și agenți diplomatici. Prin anii `90 a fost adoptată o Convenție ce interzicea dezvoltarea, producerea, stocarea, folosirea armelor chimice și a distrugerii acestora. Această Convenție a ajutat foarte mult la combaterea proliferării armelor de distrugere în masă. Un documnet destul de important pentru ONU, a fost Convenția privind reprimarea terorismului.

De asemenea, lupta împotriva terorismului a fost preluată și de alte organizații euro-atlantice, Consiliul Europei având o implicare majoră. Acesta a încercat să promoveze valorile democratice ale statului de drept, astfel încât a pus accentul pe faptul că terorismul reprezintă o mare amenințare asupra acestor valori. El poate oferi diferite instrumente juridice pentru combaterea terorismului dar și completarea cadrului legislativ internațional, adoptând, la fel ca și ONU, convenții multilaterale. El mai poate acționa și în combaterea terorismului prin educație și cultură.

După atentatele de la 11 Septembrie 2001, lupta împotriva terorismului a crescut considerabil de mult. Astfel că au fost adoptate diferite rezoluții, recomandări ce fac referire la un nou tip de reacții cu privire la atacurile teroriste, să nu existe discriminarea etnică sau religioasă a unei comunități, să se respecte prevederile dreptului internațional, să existe diferite colaborări internaționale pentru combaterea terorismului, spălării de bani.

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, este o altă importantă organizație cu foarte multe influnețe în lupta pentru combaterea terorismului. Parteneriatul pentru Pace al NATO, a contribuit foarte mult la combaterea terorismului, facilizând cooperările militare și diplomatice dintre diferite state euro-asiatice. La Summit-ul de la Praga, a fost adoptat planul de acțiune împotriva terorismului al parteneriatului euro-atlantic, având ca și scop contribuirea la crearea unui mediu care să nu fie favorabil dezvoltării actului terorist. OSCE și Interpol –ul au fost alte organizații ce au ajutat în lupta împotriva terorismului.

În ultimii ani, s-au creat tot mai multe organizații teroriste, însă, în același timp s-au creat și organizații anti-teroriste, sau, au fost luate diferite măsuri pentru a ajuta la combaterea terorismului. Uniunea Europeană, prin strategia sa de securitate, încearcă prin foarte multe eforturi să prevină actele teroriste. Însă, acest subiect îl voi dezvolta separat în Capitolul II al prezentei lucrări.

Crimele de gen

Criminalitatea este considerată precum un obiect de studiu al criminologiei, prin care se poate înțelege fenomenul social de masă, în care sunt cuprinse toate tipurile de infracțiuni comise în evoluția umană în raport cu anumite perioade, civilizații, epoci. Putem concepe noțiunea de criminalitate în două sensuri:

Un sens larg prin care se poate înțelege totalitatea crimelor săvârșite în întreaga evoluție umană, pe tot mapamondul;

Un sens restrâns prin care se poate înțelege totalitatea crimelor comise într-o perioadă de timp determinată și într-o anumita arie georgrafică.

Criminalitatea poate fi de mai multe felur, și anume: criminalitate de epocă, criminalitate de gen, criminalitate de spațiu geografic și criminalitate de grup.

”Gen”, în conformitate cu articoul 7 al Convenției de la Roma, face referire la bărbați cât și la femei, în contextul societății actuale. Această definiție cunoaște construcția socială a genurilor, al rolurilor de însoțire, al comportamentelor, atribuțiilor, activităților, ce le sunt atribuite femeilor și bărbaților, cât și fetelor și băieților.

O crimă de gen, poate fi definită precum o ”crimă din ură”, comisă asupra uni specific gen de peroane (masculin/feminin). Acste infracțiuni pot include: viol, mutilare, prostituție forțată, sarcină forțată. Ea este definită de către ONU, precum o categorie de infracționalitate ce are drept motivație ura față de un stat, față de o organizațăe, față de un gen de persoane, în special femeii sau copii. Majoritatea acestor crime de gen sunt comise ăn timpul războaielor.

De-a lungul anilor, atât femeile cât și fetele au fost părtașe ale crimelor de gen. Ele au avut parte atât de violuri, de sclavie sexuală, de sarcini forțate cât și de diverse forme brutale de sexualitate și viloență în timpul conflictelor armate. Ca și alte forme brutale de război, violența este adesea sancționată, tolerată sau comandată de către diferite persoane din cadrul militar, parlamentar și chiar guvernamental. Deși comunitatea internațională a încercat să ia măsuri în această privință și a făcut progrese foarte mari în sancționarea și pedepsirea celor ce comit aceste fapte de criminalitate, această violență bazată pe gen, a fost de cele mai multe ori caracterizată precum o consecință firească a razboiului.

Există patru tipuri generale de violență :

Violența domestică/abuz;

Violul, agresiunea și violența sexuală;

Mutilări genitale/sexuale și practici tradiționale/culturale;

Trafic pentru exploatare sexuală/sclavie sexuală, domestică.

Cea mai cunoscută formă de criminalitate de gen o reprezintă violența domestică.. Ea se poate întâlni în diferite circumstanțe, acasă, la școală, la locul de muncă, în timpul desfășurării anumitor evenimente, pe stradă. Datorită faptului că nu există foarte multe informații cu privire la acest tip de criminalitate, violența asupra femeiilor este de cele mai multe ori, văzută precum o acțiune privată, fără o intervenție juridică asupra acesteia.

În cadrul celei de a III-a Conferință Europeană Ministerială asupra Egalității între Femei și Bărbați, s-a punctat faptul că violența împotriva femeilor reprezintă un fenomen universal, prezent în toate straturile sociale și societățile, indiferent de nivelul lor de stabilitate politică, cultura, dezvoltare sau religie. Violența împotriva femeii este provocată de cele mai multe ori de către bărbați, (parteneri, soți, rude, cunoscuți și chiar necunoscuți), având ca și scop exercitarea controlului asupra femeii, provenind din inegalitatea de gen. Această violență asupra femeii reflectă inegalitățile dintre femei și bărbați, un dezechilibru între aceste relații. Violența domestică sau abuzul pot fi și asupra copiilor. Acest tip de abuz, atât asupra femeiilor, copiilor și uneori bărbaților poate fi de tip psihologic și fizic. Aceastea au drept scop de a menține sau de a caștiga controlul total asupra unei persoane, încercând acest lucru prin diferite mijloace cum ar fii amenințări, provocarea fricii, sentimentul de vinovăție, intimidarea. Abuzul asupra copiilor poate duce la un pericol destul de mare în ceea ce privește atât dezvoltarea fizică cât și cea psihică.

Violul, repezintă o infracțiune ce este pedepsită prin lege, și se referă actul sexual ce are loc împotriva voinței unuia dintre parteneri. Acesta poate fi asupra unui adult sau copil, femeie sau barbat, manifestându-se prin violență, ameninșare și constrângere. Reprezintă una dintre cele mai vechi infracțiuni, alături de omor și furt. Este un act, ce are efecte, de cele mai multe ori, asupra femeii, arătând astfel, ca și celelalte tipuri de crime sau violențe de gen, faptul că încă există o inegalitate între femei și bărbați. Violul marital face parte din această categorie de violență, mai degrabă din categoria de violență domestică. Acesta este destul de dificil de identificat datorită unor concepții/legi legate de căsătorie. Violul, de orice fel, are conscințe foarte mari asupra femeii sau copiilor. Fiind considerat precum un act criminal, poate cauza tulburări emoționale de scurtă sau de lungă durată, un comportament autodistructiv, probleme interpersonale cât și tulburări ce privesc comportamentul persoanei respective. Reacția cea mai frecvent întâlnită a persoanelor ce au suferit un astfel de act violent, este de cele mai multe ori cea că atacatorul poate revenii oricând, poate apărea și teama de persoanele ce îi amintesc victimei, mai tot timpul de actacator, și teama de a rămâne singură în locuri asemănătoare celor în care s-a întâmplat actul de violență. Există un proces diferit, prin care femeile ce au fost părtașe la un astfel de act violent, trec și le ajută să încearcă să treacă peste această întâmplare nefericită. Există situații când unele dintre acestea reușesc să treacă peste acest atac, iar altele nu reușesc, continunând să se izoleze, să intr eîn depresii care le pot cauza foarte mult.

Mutilarea genitală a femeilor este de cele mai multe ori cauza a unor motive culturale, religioase. Reprezintă o practică mulsumană, fiind cel mai des întâlnită în țările ce practică islamul.

Sclavia sexuală sau exploatarea sexuală, este sclavia în scopul exploatării sexuale. Poate include un singur proprietar al sclaviei sexuale, un ritual sau chiar practici religioase. Face parte din categoria de crime asupra umanității, poate fii comisă ca parte a unui atac pe scară largă sau sistematic. Sclavia sexuală reprezintă o formă de inrobire a femeii, ce poate include diferite restricții in ceea ce privește autonomia cuiva, libertatea de mișcare și puterea de a decide activitatea sexuală a unei persoane. Include, de asemenea căsătoriile forțate, servitutea domestică și alte tipuri de muncă ce pot includ și activitatea sexuală forțată. Spre deosebire de viol, ce este o activitate completă, sclavia sexuală presupune o activitate continuă. Fromele de sclavie sexuală pot fi practici precum: deținerea femeii în ”tabere de viol” sau ”stații de reconfortare”, căsătoriile temporar forțate cu soldați.

Cele mai întâlnite tipuri de sclavie sexuală sunt:

Traficul de sex – reprezintă traficul de ființe umane ce implică recrutarea, transformarea și transportarea unor persoane, ân scopul exploatării sexuale;

Exploatările comerciale sexuale ale copiilor – include prostituția copiilor, pornografia infantilă, turismul sexual cu copii, traficul de copii în scopuri sexuale;

Prostituția forțată – se referă la forțarea unei persoane să se prostitueze, la termenii și condițiile ce îi sunt impuse;

Căsătoriile forțate – repezintă căsătoriile în care unul sau chiar ambii participanți sunt căsătoriți forțat fără acodul lor în mod liber, sunt obligați. Cauzele ce duc la căsătoriile forțate sunt: prețul miresei și zestrea ei; sărăcia; imortanța acordată virginității femeii înainte de căsătorie; onoarea familiei; un arajament social între familiile mirilor; educația limitată și condiții economice; protejarea tradițiilor religioase sau culturare; imigrația.

Cele mai importante proceduri/organizații în vederea combaterii și luptei împotriva cirmelor de gen/sex sunt:

Curtea Penală Internațional – CPI (ICC/International Criminal Court) – a fost adoptată în anul 1998, făcând referirie în mod special la crimele de război și pentru a avansa în urmărirea penală a crimelor comise împotriva femeilor. Prin Statutul de la Roma, a fost stabilit faptul că CPI urmărirea efectică a tipurilor de crime, în special a crimelor ce implică violența sexuală. Deține un Consilier special pe crimele de gen, ce are funcția de a gestiona crimele de violență direcționate în funcție de gen/sex. Statele Unite nu este un membru oficial al CPI, datorită faptului că nu a ratificat Statutulu de la Roma al acesteia.

Tribunale – organism guvernamental, care poate ajută instanțele cu o juridicție specială. Au scopuri/propuneri spcifice, fiind create ca și răspuns la anumite situații. Atunci când vine vorba despre crimele de gen/sex, ele ascultă studiile, întâmplările crimelor relatate. Există două tribunale, foarte cunoscute și foarte importante, cu activitate foarte bună în ceea ce privește combaterea crimelor de gen. Acestea sunt:

Tribunalul Penal Internațional pentru Ruanda (International Criminal Tribunal for Rwanda, ICTR) – a fost adoptat în noiembrie 1994, de către Consiuliul de Securitatea al Națiunilor Unite, cu juridicție asupra crimelor comise în timpul genocidului din Ruanda. Pentru prima acuzare de viol, i-au trebuit trei ani pentru a termina procesul. După doi ani de la înființare a fost creat Biroul de procurori, ce avea în componența sa trei ofițeri legali, un psiholog, un asistent medical, doi avocați și doi polițiști. Cu ajutorul acestui nou Birou, a fost creată o politică ce se îngrija de procedurile legale ale violului, mutilărilor genitale, și altor tipuri de crime de gen. Acest Birou a creat evoluțiile legale de urmăriri penale a crimelor de gen.

Tribunalul Internațional Penal pentru fosta Iugoslavie (International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia ICTY) – a fost înființat în anul 1993, tot de către Consiliul de Securitate a Națiunilor Unite, pentru a efectua studii ale crimelor comise în timpul războaielor din Iugoslavia. Activistele feministe au jucat un rol foarte important în crearea structurii acestui tribunal, structura făcând referire în mod special la crimele de gen la viol. La fel ca și celălat tribunal, există și în cadrul acestuia Biroul Procurorului, în cadrul căruia există un Consilier juridic pentru infracțiunile lagate de sex. Acesta conduce urmărirea penală a crimelor de gen. Tribunalul oferă asistență victimelor sau martorilor ce au luat parte la cazuri de viol, agresiune sexuală .

Crimele de gen, au fost foarte răspândite în ultimii ani, fiind cel mai de întâlnite în timpul războaielor. De cele mai multe ori, femeiile fiind părtașe acestui acte de violență, acestea sunt maltratate de cătr bărbați, chiar dacă le sunt soți, concubini, prieteni, cunoștine sau chiar necunoscuți, soldați, tâlhari. Cele mai întâlnite crime de gen, sunt violul și sclavia sexuală, acestea având loc de cele mai multe ori în timpul războaielor, când soldații practic le fotțau pe femeile din diferite sate/orașe/comunități, unde își aveau amplasată tabară militară, să întrțină relații sexuale cu ei.

Însă, odata cu trecerea timpului, aceste crime de gen au reușit să fie combătute, să nu mai fie chiar atât de răspândite. Iar acest lucru s-a datorat faptului că diferite organizații, tribunale, instituții au ajutat foarte mult la acest lucru.

Uniunea Europeană, a încercat, de altfel, să combată răspândirea actului de violentă a crimei organizate, a terorismului și a crimelor de gen prin diferite modalități. Una dintre cele mai cunoscute modalități ale Uniunii, o reprezintă Strategia de Securitate a Uniunii Europene. Această, Strategie are vizează toate domeniile unei societăți, economice, politice, culturale, sociale, împotriva actelor de terorism, de crimă organizată, împotriva crimelor de gen, în ceea ce privește intergrarea europeană, tot ceea ce are legătură cu securitatea Uniunii dar și a țărilor membere ale Uniunii Europene.

CAPITOLUL II

STRATEGIA DE SECURITATE INTERNĂ A UNIUNIII EUROPENE

BIBLIOGRAFIE

Banciu, D. (1994), Corupția și crima organizat în România, Editura Continent XXI, București;

Bădel, C.S., Nicolescu, C. (2012), Prevenirea și combaterea terorismului pe plan intern și internațional: Probleme generale privind terorismul internațional, Editura Aius, Craiova;

Bodunescu, I. (1997), Terorismul: fenomen global, Editura Odeon, București;

Dascălu, I. (2008), Traficul de minori și crima organizată, Editura Sitech, Craiova;

Pitulescu, I. (1996), Al treilea război mondial: Crima organizată, Editura Național, București;

Scalețchi, F. (2006), Securitate comunitară și terorismul, Editura Bren, București;

Voicu, C. (2010), Strategia de securitate internă a Uniunii Europene, Editura Sitech, Craiova;

BIBLIOGRAFIE

Banciu, D. (1994), Corupția și crima organizat în România, Editura Continent XXI, București;

Bădel, C.S., Nicolescu, C. (2012), Prevenirea și combaterea terorismului pe plan intern și internațional: Probleme generale privind terorismul internațional, Editura Aius, Craiova;

Bodunescu, I. (1997), Terorismul: fenomen global, Editura Odeon, București;

Dascălu, I. (2008), Traficul de minori și crima organizată, Editura Sitech, Craiova;

Pitulescu, I. (1996), Al treilea război mondial: Crima organizată, Editura Național, București;

Scalețchi, F. (2006), Securitate comunitară și terorismul, Editura Bren, București;

Voicu, C. (2010), Strategia de securitate internă a Uniunii Europene, Editura Sitech, Craiova;