Strategia DE Dezvoltare A Turismului In Romania Si Grecia Si Posibilitati DE Dezvoltare A Fluxurilor Turistice Reciproce

– CUPRINS –

INTRODUCERE

Similar altor activități economico-sociale, subiectul activității turistice îl reprezintă omul. În calitatea sa de călător, explorator sau turist, deplasându-se individual sau în grup, omul este centrul tuturor activităților, indiferent cât de mari sunt curiozitatea, dorința sau interesul pentru aventură. Mișcarea ce rezultă este cauza schimbărilor sociale, culturale și economice, a căror dinamică are o rază mare de acțiune și un efect larg. De notat ar fi și faptul că nu numai călătorul însuși, dar și oamenii și națiunile între care el călătorește sunt, de asemenea, influențate în acest proces. Astfel, întregul efort are în vedere activitatea călătorilor, ca și a celor ce urmăresc îndeplinirea dorințelor și a nevoilor lor, precum și cele ale societății în general.

Interesul pentru călătorie și turism s-a transformat de-a lungul anilor într-un mare fenomen de masă, implicând milioane de oameni ce vizitează alte țări și multe alte milioane ce călătoresc în interiorul țării lor. S-a dezvoltat o varietate de industrii, iar călătoria este în prezent cea de-a doua mare componentă a comerțului internațional. Ea a ocupat primul loc înaintea crizei energetice și antrenează un substanțial schimb extern cu multe țări, oferă locuri de muncă a milioane de oameni în întreaga lume. Prin specificul și potențialul său social și economic, viitorul turismului este strălucit.

Sectorul turistic internațional se caracterizează, ca și celelalte dominii economice, printr-o profundă globalizare, diversificare a ofertei și cererii, el nu are frontiere și se constituie într-o punte de lagătură între popoare, culturi, sisteme economice. Funcțiile turismului se multiplică continuu, pe lângă componentele economice, sociale, culturale dobândind și alte valențe: politică, ecologică, administrativă și educațională.

Fluxurile turistice internaționale reprezintă una dintre componentele cele mai dinamice ale schimburilor economice internaționale. Un flux turistic este reprezentat de un număr mare de persoane care circulă între un bazin de cerere și unul de ofertă. Corespunzător, turismul internațional poate fi exprimat prin totalitatea fluxurilor ce iau naștere între țările emițătoare și cele receptoare.

Scopul lucrării “Strategia de dezvoltare a turismul din România și Grecia și posibilități de intensificare a fluxurilor turistice reciproce” este acela de a prezenta în paralel din punct de vedere general și turistic cele două țări, de a prezenta strategiile turistice actuale și cele de viitor, de prezenta modalități de dezvoltare și promovare a ofertei turistice cu scopul intensificării fluxurilor turistice între România și Grecia. Se dorește scoaterea în evidență a resurselor disponibile fiecărei țări în parte și valorificarea acestora în scopul creșterii fluxului de turiști.

Lucrarea se desfășoara pe patru capitole. In primul capitol sunt prezentate pe larg cele două țări, din punct de vedere al mediului natural, demografic, istoric, politic, cultural și economic.

In al doilea capitol sunt calculați indicatorii ce caracterizează circulația turistică. Indicatorii sunt cei ai cererii și ofertei turistice și a relației cerere-ofertă, sunt indicatori ai efectelor economice și ai densității turistice. De asemenea prezentăm și preferința relativă între turistii celor două țări.

Al treilea capitol cuprinde strategiile și direcțiile de dezvoltare ale fiecărei țări în parte, precum și prezentarea ministerelor de turism.

Ultimul capitol este destinat pentru realizarea de propuneri care să ducă la intensificarea fluxurilor turistice, precum și realizarea unor trasee turistice destinate pentru atragerea potențialilor turiști.

Cap. 1. PREZENTAREA GENERALĂ A ROMÂNIEI ȘI A GRECIEI

Prezentarea României și a Greciei se va face din punct de vedere al asezării geografice și al căilor de acces, precum și prezentarea mediilor naturale, demografice, istorice, politice, culturale și economice.

1.1. Asezare geografică și căi de acces

Romania este situată în partea de sud-est a Europei Centrale, ocupând partea nord-estică a Peninsulei Balcanice.

Se învecineaza în sud cu Bulgaria, în sud-vest cu Serbia, în nord-vest cu Ungaria și în nord-est cu Ucraina și Moldova.

Căi de acces : Aeroporturi: Cel mai mare aeroport internațional este București – Otopeni. Pe lângă acesta pentru traficul aerian international se mai utilizează aeroporturile din Constanța, Arad, Sibiu, Timișoara și Suceava.

Transportul maritim în România este reprezentat atât de transport maritim cât și de transport fluvial. Porturile maritime la Marea Neagra sunt cele din Constanța, Mangalia, iar porturile fluviale cele mai importante situate pe Dunăre sunt Brăila, Galați și Tulcea.

Grecia sau Republica Elenă este situată în sud-estul Europei ocupând partea sudică a Peninsulei Balcanice. E formată dintr-o parte continentală și o parte insulară (peste 3000 de insule în Marea Egee, Marea Ionica și Marea Mediterană).

In partea de nord se învecinează cu Macedonia, Bulgaria și Albania și în partea vestică se învecinează cu Turcia.

Căi de acces: Grecia are legături aeriene bune cu toate continentele și dispune de numeroase linii aeriene internaționale. Marea majoritate a călătorilor spre Grecia intră prin aeroportul Hellenikon din Atena. Al doilea aeroport ca importanță al Greciei se afla în Sparta.

Având o largă deschidere la mare, un număr mare de turisti aleg transportul maritim. Eleusis, Pireu, Thessaloniki, Megara, Volos sunt cele mai importante porturi ale Greciei.

1.2. Mediul natural

România

Relief. România e o țarã a cãrui relief nu este doar variat dar și armonios distribuit. Relieful este aranjat în trei mari etaje, bine diferențiate: cel mai înalt reprezentat de Munții Carpați, cel de mijloc de Subcarpați și dealuri și podisuri, și cel mai jos reprezentat de câmpii, de vãile râurilor și de Delta Dunãrii. Principala caracteristicã a reliefului românesc este dispunerea sa în formã de amfiteatru.

Munții se întind în formã de arc în partea centralã acoperind 31% din suprafața țãrii, dealurile și podisurile care pornesc în continuare ocupã 36%, iar câmpiile, ce se întind în sudul și în vestul țãrii, cam 33%. Pornind din centru cu Podișul Transilvaniei (cu o altitudine de 400-600m) care e încercuit ca de o coroană de Muntii Carpați (cu înaltimi ce depãsesc 2500 de m, cel mai înalt fiind vârful Moldoveanu, 2544m) continuăm cu dealurile care încing ca o curea munții (ele nu depãsesc 1000 de metri înalțime).

La est și la sud Carpații se continuă cu Subcarpații, care au o genezã similarã cu a munților dar înaltimi mai mici (1000-500m), și la vest cu Dealurile de Vest, care nu depãsesc 300-400 m altitudine. In est și sud-est se întind douã platouri – Podișul Moldovei și Podisul Dobrogei cu înaltimi între 400 și 600 de metri

Câmpiile – vechi funduri de mari și lacuri – acopera partea de sud și cea de vest a țãrii și sunt joase și foarte plate. Intre Carpați și Dunăre se află Câmpia Româna, "grânarul" țãrii, iar în vestul țãrii se întinde Câmpia de Vest, strãbãtutã de multe râuri. Asezarea în scãri a reliefului duce la aceeași dispoziție a climei, solului, vegetatiei și faunei și implicit a asezarilor umane.

Clima. România are o climă temperat continentalã de tranziție, specifică pentru Europa centrală, cu patru anotimpuri distincte. Diferentele locale sunt cauzate de altitudine și nesemnificativ de influențele oceanice în vest, de cele mediteraneene în sud-vest și continentale în est.

In timpul iernii temperatura medie scade sub – 3°C și pe timp de vară se situează între 22°C și 24°C. Temperaturile medii anuale sunt de 11°C în sudul țării și de 8°C în nord. Temperatura minimă înregistrată a fost de – 38.5°C la Bod, în Depresiunea Brasov, iar cea maximă de + 44.5°C la Ion Sion în Bărăgan. Media anuală a precipitatiilor scade ușor de la vest către estul țării. Media anuală a precipitațiilor căzute este pe total de 637 mm, cu valori mai mari în zona de munte (1.400 – 1.000 mm/an) și mai scăzute în Bărăgan (500 mm/an), Dobrogea și Delta Dunării (400 mm/an).

Rețea hidrografică. Râurile. Reteaua de râuri are formă radială, 98% dintre râuri izvorând din Munții Carpați și vărsându-se, direct sau prin intermediul altor râuri, în Dunăre. Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa (2860 km), din care 1075 km pe teritoriul României, se varsă în Marea Neagra prin trei brațe (Chilia, Sulina, Sfântu Gheorghe), care formează o deltă. Principalele râuri sunt: Mureș (761 km pe teritoriul României), Prut (742 km pe teritoriul României), Olt (615 km), Siret (559 km pe teritoriul României), Ialomița (417 km), Someș (376 km pe teritoriul României), Argeș (350 km).

Lacurile. Exista în jur de 3500 de lacuri, dar doar 0.9% dintre ele au o suprafață ce depăseste 1 km pătrat. Cele mai importante sunt lacurile provenite din fostele lagune de pe malul Mării Negre (Razim 425 km², Sinoe 171 km²) și lacurile formate de-a lungul malurilor Dunării (Oltenia 22 km², Brateș 21 km²). Lacurile glaciare se întâlnesc în Munții Carpați (Lacul Bucura, cu o suprafața de 10,8 ha este cel mai mare dintre ele). In afară de acestea mai există lacuri făcute de om, importante pentru puterea energetică pe care o înmagazinează, cele mai importante fiind cele de pe Dunăre la Portile de Fier II (40.000 ha) și Portile de Fier I (10.000 ha, dar cu un volum de apă de 2.400 milioane metri cubi – de trei ori mai mult decăt la Portile de Fier II), dar și cel de la Stânca-Costești (5,900 ha) pe Prut și de la Izvoru Muntelui pe râul Bicaz (3.100 ha)

Flora și fauna. Pădurile, care în antichitate și evul mediu acopereau aproape întreaga suprafață a României (exceptând sud-estul țării), au făcut loc treptat terenurilor agricole. In zilele noastre pădurile ocupă 26,2% (6.366.000 ha) din suprafața țării, constând în păduri de fag (în jur de 2 milioane ha), de stejar (1,1 milioane ha), păduri de conifere (1,9 milioane ha). Se mai întâlnesc și alte specii precum carpen, plop, frasin, tei. Păsunile alpine acoperă arii extinse la altitudini ce depăsesc 1.800 m și sunt folosite în principal pentru creșterea oilor. Peste 400.000 ha (6,3% din suprafața totală) sunt afectate în mod vizibil (au devenit aride) de poluarea cu compuși sulfurici sau cu alți compuși proveniți din emisiile industriale.

Fauna României a fost și este înca una din cele mai bogate și variate din Europa, continând specii rare sau chiar unice pe continent. Capra neagră, ursul brun, cerbul carpatin, lupul, râsul, jderul, cocoșul de munte sunt specii ce populează munții, iepurii, vulpile, mistreții, căprioarele, potârnichile, pitpalacii sunt întâlniti pe dealuri și în zona de câmpie. Delta Dunării cu o arie de 5.050 km² (din care 4,340 km² pe teritoriul României) ramâne sanctuarul păsărilor sălbatice și a peștilor (crap, știucă, șalău, somn, etc.). Sturionii (de la care se obține caviarul) pot fi găsiți pe cursul inferior al Dunării iar delfinii, heringii, caluții de mare, chefalii în Marea Neagră. Pescuitul intensiv și cresterea poluării (la care s-a adaugat și braconajul în ultimii ani) au diminuat semnificativ cantitatea de peste în ultimele două decenii. Extinderea zonelor populate a redus libertatea de mișcare a animalelor și resursele de vânătoare au scăzut cu 10-20% în ultimii ani.

Grecia

Relief. Aproximativ 80% din teritoriul țării este muntos sau deluros, lucru care face din Grecia una din cele mai mutoase țări din Europa.

In Grecia Occidentală se găsesc lacuri și ținute umede. Lanțul muntos central al țării este reprezentat de Muntii Pindus, cu o înălțime medie de 2650 m. Lanțul se continuă cu insulele Kythera și Antikythera, până la Creta și Rodos. Insulele Mării Egee sunt piscuri ale munților subacvatici care reprezintă o extensie geologică a lanțului.

Grecia Occidentala și centrală cuprinde zone abrupte, înalte, intersectate de numeroase defilee și alte forme de relief carstic, cele mai cunoscute fiind Meteora și Defileul Vikos – ultimul fiind Meteora și Defileul Vikos – ultimul fiind unul dintre cele mai mari din lume, al doilea ca adâncime după Marele Canion, cu 1100 m.

In lanțul Olimp se află cel mai înalt punct din Grecia, vârful Mytikas, cu o altitudine de 2919 m. In nordul țării se află un alt lanț muntos, munții Rodopi, la granița cu Bulgaria. Zona e acoperită cu păduri intinse vechi de secole.

Câmpiile ocupă suprafețe mai în nord, în special în Tesalia de Est, Macedonia centrala și Tracia.

Clima Greciei se împarte în trei categorii.

Climă mediteraneană, cu ierni blânde, umede și veri călduroase, secetoase. Temperaturile depășesc rareori extremele, deși uneori au loc ninsori chiar și în Atena sau Creta în timpul iernii.

Climă alpină în special în Grecia occidentală (Epir, Grecia Centrală, Tesalia, Macedonia occidentală precum și partile centrale ale Peloponezului, cum ar fi Ahaia, Arcadia și părți din Lakonia pe unde trece lanțul muntos)

Climă temperată în Macedonia centrală și estică, precum și în Tracia, în locuri precum Komotini, Xanthi și Evrosul de nord, cu ierni umede și geroase și veri secetoase și călduroase.

Rețeaua hidrografică. Râurile Greciei sunt relativ scurte și multe seacă pe durata verii. Niciunul din râuri nu este navigabil. Cele mai importante sunt Vardarul (Axios), Aliakmon, Struma (Strymon), Nestos care toate străbat regiunea Macedoniei vărsându-se în Egee. Măsurând 297 km, Aliakmon este cel mai lung râu al Greciei.

Flora și fauna. Grecia dispune de cea mai variata floră a Europei (au fost identificare în jur de 5500 de specii), o mulțime de specii fiind endemice. Florile sălbatice fascinează ochiul prin bogația culorilor în buchetul lor recunoscând anemone, gladiole, iriși, lalele, crini. Primavara, când pantele dealurilor sunt asternute cu flori, vegetația pare să crească și din pietre. Cele mai extinse păduri sunt cele nordice, din Tracia, Macedonia și Epir. De asemenea, insulele din nord-estul Mării Egee, precum și cele Ionice, sunt acoperite aproape în totalitate de paduri de pini și fagi. In total, se întalnesc peste 200 de specii de copaci, pădurile și crângurile fiind mai ales de conifere, fagii și castani venind pe locul al doilea.

In Grecia se găsesc o multime de zone protejate prin lege și cu sprijinul convențiilor internaționale. Dintre parcurile naționale, menționăm Olimpul, Parnasul și Iti (în Grecia centrală), Prespa și Vikos-Aoos (în Epir), Parnitha (în Attica) și Samaria (în Creta). In plus, se mai găsesc și 11 hidrotopuri, 51 de monumente naturale protejate, 113 rezervații pentru păsări și 300 de biotopuri Corinne.

Fauna este reprezentată de aproximativ 900 de specii, țara fiind un refugiu pentru multe specii pe cale de dispariție, care sunt protejate prin lege. Dintre acestea, menționăm țestoasa de Mediterana (Caretta-caretta) și foca monah (Monachus-monachus). Testoasa Caretta-caretta se întălneste în apele insulelor Zakynthos și Kefalonia, pe când foca monah se găseste în Marea Egee și în Marea Ionică. Pădurile bogate și regiunile stâncoase ale Pădurii Dadia (în amontele râului Ebru) din Tracia, cât și hidrotopurile deltei Ebrului reprezintă mediul păsărilor de pradă. Lacul Mikri Prespa din Macedonia este, de data aceasta, paradiul păsărilor pescar: cormorani, ibiși, egrete, cocostârci. Ursul brun – cel mai mare mamifer din Europa – se întalnește în munții Pind și în munții de graniță cu Albania, Macedonia și Bulgaria. In sfărșit, pădurile nordice sunt mediul pisicii sălbatice, al iepurilor și căprioarelelor, pe când șacalii, caprele sălbatice și aricii trăiesc în sud.

1.3. Mediul demografic

România se întinde pe o suprafață de 238.391 km².

Populația României este într-o regresie. Incepând cu anul 2002, când s-au înregistrat 21.794.793 de locuitori, populația Romaniei este în continuă scădere, ajungand la 21.733.556 locuitori în 2003, la 21.673.328 locuitori în 2004, la 21.623.849 locuitori în 2005 și la 21.584.365 locuitori în 2006.

Previziunile pe ani 2025 și 2050 continuă panta descendentă, populația estimată pentru acei ani fiind de 21.260.138, respectiv 18.678.226 locuitori.

Densitatea populatiei este de 90,92 locuitori/ km²

Capitala României este București, orașul cu cel mai mare număr de locuitori (1.927.559). Următoarele orașe în funcție de numărul de locuitori sunt: Iași (317.812 locuitori), Constanța (307.447 locuitori), Timișoara (307.265 locuitori), Cluj-Napoca (298.006 locuitori) și Brașov (284.653 locuitori).

Populația majoritară a României este formată în proporție de 89% din români. Cele mai însemnate grupuri etnice sunt reprezentate de unguri (în proporție de 7%) și rromi (2%).

Media de viață în medie pentru românii este de 75,1 ani pentru femei și 67,9 ani pentru bărbați. Mediile de proveniență ale populației sunt formate din 54,9 % mediu urban și 45,1 % mediu rural.

Populația masculină are o proporție de 48,8% din totalul populației în timp ce populația feminină are o proporție de 51,2%.

Principalele religii din România sunt: ortodoxă (75%), romano-catolică (7%) și protestantă (6%).

Grecia ocupă o suprafață de 131.950 km²

Populația Greciei se află într-o continuă creștere plecând de la 10.987.559 locuitori în anul 2002, continuând cu 11.023.532 în 2003, cu 11.061.735 în 2004, cu 11.103.929 în 2005 și ajungând în anul 2006 la o populație de 11.148.533 de locuitori. Previziunea populației pentru anul 2020 este de 11.342.924 locuitori în timp ce pentru anul 2050 este de 10.778.997.

Densitatea populației în Grecia este de 83,67 locuitori/ km²

Capitala Greciei este Atena oras cu 3.205.514 locuitori. Cele mai importante orașe în funcție de numărul populației mai sunt Salonic (1.012.345) și Pireu (384.041).

Grecii reprezinta 98% din populație, restul de 2% fiind alcătuit din alte etnii.

Media de viață pentru femei este de 81,8 ani în timp ce pentru barbati este de 76,6.

Populația urbana reprezinta 61% din populația Greciei în timp ce populația din mediul rural reprezintă doar 39%.

In ceea ce priveste repartitia pe sexe barbatii au o proportie de 49,51% din populatie in timp ce femeiele au un procent de 50,49%

Religia majoritara este consituita din ortodoxi in proportie de 94%. Musulmanii ocupa doar 3%.

1.4. Mediul istoric

Granițele statului România de astăzi include o mare parte din teritoriul statului antic Dacia.

Teritoriul actual al României a fost înlocuit cu mileniul 2 înainte de Hristos, de triburile indo-europene ale tracilor. Incepând cu secolul 6 înainte de Hristos, în regiunea Dunării de Jos sunt semnalați geții, iar în ținuturile Banat și Transilvania, dacii. In vremea lui Burebista (82-44 î. Hr.), statul geto-dac avea ca hotare: în nord – Carpații Pădurosi, în sud – munții Haemus (Balcani), în vest – confluenta râului Morava cu Dunărea mijlocie, în est – râul Bug.

Dupa moartea lui Burebista, statul geto-dac se va destrăma în patru apoi în cinci formațiuni politice. Nucleul statal se menține în zona munților Sureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus.

Unitatea statului dac este refacută de regele Decebal (87-106 d. Hr.). Noul stat avea reședință la Sarmizegetusa. Acesta avea dimensiuni mai mici decât statul lui Burebista, însă este mai bine organizat. Domnia sa reprezintă perioada de apogeu a civilizației geto-dacilor, aflată în a doua etapă a epocii fierului. Datorită agravării pericolului roman, care ajunsese la Dunărea de Jos, Decebal poartă două războaie cu romanii conduși de împăratul Traian în anii: 101-102 respectiv 105-106. In urma acestor războaie, Dacia este cucerită și transformată în provincie romană. Incepe oficial procesul de romanizare al autohtonilor geto-daci.

Romanizarea reprezintă un proces istoric complex prin care civilizația romană pătrunde în toate compartimentele vieții unei provincii încât duce la înlocuirea limbii populației supuse cu limba latină. Factorii romanizării au fost administrația, armata, veteranii, colonistii, urbanizarea, religia, dreptul și învățământul în limba latină. Impactul asupra autohtonilor, al acestor factori, a fost și asimilarea, în mod conștient, a civilizației romane. In anul 271, împăratul Aurelian retrage administrația și armata din Dacia. Cea mai mare parte a populației romanizate rămâne la nord de Dunăre. Avem dovezi ale continuitatii populației daco-romane la nord de Dunăre. Asezări daco-romane nord-dunărene cunosc o locuire neîntreruptă. Vechi centre urbane sunt: Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum. Insă o parte a locuitorilor vechilor orase se retrag spre ținuturile rurale din cauza migratorilor și întemeiază noi asezări. După retragerea aureliană este refacută unitatea dacică din stânga Dunării de Jos.

Românii sau format pe un teritoriu vast care se întindea la nordul și la sudul Dunării, înglobând fostele provincii romane Dacia și Moesia. Prima sinteză a fost aceea dintre daci și romani și sta la baza formării poporului român. Dupa retragerea aureliană din fosta provincie Dacia rămâne o populație romanizată, latinofonă. A doua sinteză se produce la nordul și la sudul Dunării, în decursul mai multor secole între populația daco-romana și populațiile slave venite în sec. VII. Consecințele asezării slavilor la sud de Dunare sunt importante. Are loc separarea latinității din Pen. Balcanica de cea nord-dunareana. La sud de Dunarea majoritatea populației romanice este asimilată de slavi. La nord de Dunăre, populația romanică mai numeroasă asimilează elementele slave. Rezultatul celor două sinteze a dus la formarea poporului român, proces încheiat în linii mari la sfârsitul secolului VIII. Tot de la sfârsitul secolului VIII putem vorbi de apariția limbii române, fiind o limbă romanică sau neolatină.

Invazia slavă din secolul al VII-lea va avea și efecte nefaste pentru români. Intâi, va permite grecilor să includă teritoriile de peste Dunare în Imperiul Romanic Bizantin (prin termenul de romanic se atestă că Imperiul Roman de Rasarit, cu capitala la Constantinopol, e continuatorul Imperiului Roman distrus de către barbari). Slavii și bulgarii vor separa astfel pe românii de la sudul de Haemus (Muntii Balcani), de cei din nord.

In Evul Mediu, populatia de pe teritoriul actual al României traia în două formațiuni statele distincte: Tara Românească și Moldova – dar și în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. In secolul al XVIII-lea, primele două (Moldova 1711, Tara Românească 1716) au fost vasale Imperiului Otoman, dar aveau autonomie internă, perioadă cunoscută ca perioada domnitorilor fanarioți. Transilvania aparținea Ungariei, apoi Imperiului Otoman, apoi Imperiului Austro-Ungar, dar având de asemenea o autonomie largă.

Statul modern roman a fost creat prin unirea principatelor Moldova și Muntenia, în anul 1859, odată cu alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestarile autoritare ale domnitorului. Unirea nu fusese garantată decât pe parcursul domniei lui Cuza, momentul fiind depașit de introducerea unei case domnitoare străine. România a devenit independentă în urma participării la razboiul ruso-turc din 1877-1878, odata cu Serbia.

Tara iși va mari teritoriul ca urmare a celui de-al doilea razboi balcanic, când în urma păcii de la Bucuresti (1913) se obține Cadrilaterul și a Primului Razboi Mondial, când Transilvania, Bucovina si Basarabia sunt obținute.

Basarabia, Bucovina de nord și Tinutul Herța au fost încorporate Uniunii Sovietice în 1940, recuperate în anul 1941 și apoi din nou încorporate în Uniunea Sovietică în anul 1944, iar astăzi se află în componența Republicii Moldova și a Ucrainei. In anul 1940, Cadrilaterul a fost restituit Bulgariei.

După cel de-al doilea Război Mondial, România va deveni o țară comunistă sub influența Uniunii Sovietice – contracarată, după cca. 1965, de o variantă autohtonă de regim comunist, ocazional, în probleme de politică externă, în opoziție cu URSS. Regimul a rămas îndepartat de orice altă tentativă de reformă internă, întorcându-se la abordări dogmatice autoritare, cu manifestari represive. In decembrie 1989, la capatul unei serii de evenimente sângeroase, edificiul politic comunist s-a prăbusit.

România și-a îmbunătățit relațiile cu Europa, a aderat la NATO în 2004 și a aderat la Uniunea Europeană. Tratatul de aderare al României și Bulgariei la Uniunea Europeană a fost semnat de reprezentanții statelor membre și ai țărilor aderente în Luxemburg, pe 25 aprilie 2005 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după ratificarea sa de către cele 25 de state ale Uniunii Europene.

O să începem scurta incursiune în istoria Greciei din jurul anului 3000 î. Hr., când colonistii cu o origine puțin cunoscută s-au instalat în partea continentală a Greciei și pe insule. Cam în aceeași perioadă, în Creta, s-a înălțat civilizația minoică, o civilizație prosperă, care și-a răspândit influența în toată zona.

Minoicii, despre ale căror ritualuri au ajuns informații până la noi prin legendele legate de Tezeu și de lupta sa labirintică cu Minotaurul, au lasat dovada geniului lor arhitectural prin ruinele palatelor din Knossós (Cnossos) sau Festós (Phaistos).

Până în 1500 i.Hr., civilizația lor a ajuns la apogeu. Din motive necunoscute, majoritatea centrelor puterii lor au fost distruse de un incendiu, acestea fiind abandonate. Cauzele dezintegrarii civilizației minoice rămân un mister. Numai Knossósul a continuat să fie populat atunci când dominația cretană a luat sfârșit.

In sec XIII î.Hr., civilizatia miceniană, la fel ca și cea cretana, și-a vazut sfârșitul. Un mit clasic leagă declinul erei miceniene de sosirea triburilor doriene. De fapt nu exista nici o legătură clară între cele două evenimente. Invazia doriană coincide cu instaurarea epocii întunecate. Izvoarele istorice din aceasta perioadă sunt puține dar e clar că civilizația a avut de suferit. Comerțul a decăzut, iar comunitățile au devenit izolate.

Incepând cu anul 700 î.Hr. au aparut primele orașe-stat. Atena, Sparta, Teba și Corint se întrec pentru supremație. Rivalitatea cea mai acerbă era între Atena pe de o parte și Sparta, care formează Liga Peloponeziană cu statele învecinate, pe de alta parte.

In 490 î.Hr. Darius, regele Persiei, încearcă să invadeze Grecia, dar este învis de armata ateniană. In 480 î.Hr. Xerxes, fiul lui Darius atacă. Leonidas regele spartan, este învins la bătălia de la Thermoipylae (Termopile). Atena este capturată, dar mai tărziu printr-un atac surpriză, flota greacă scufundă flota persană la Salamina.

Intre anii 431-404 î.Hr. au loc Războaiele Peloponeziene, avându-i ca protagoniști pe spartani și pe atenieni. Atena capitulează, iar Sparta preia controlul asupra celei mai mare părți a Greciei.

In 338 î.Hr., Filip al II-lea al Macedoniei învinge Atena și Teba în lupta de la Cheroneea și unește toate orașele grecești, exceptând Sparta.

Filip al II-lea este asasinat în anul 336 î.Hr., locul său este luat de Alexandru cel Mare, fiul său. Acesta creează un imens imperiu. Acesta va fi divizat în anul 323 î.Hr., la moartea lui Alexandru cel Mare, de către generali (diahoni). Centrele puterii politice se mută pe rând din Grecia în Orientul Mijlociu, iar apoi în Egipt. In timp ce diahoni se luptau pentru putere, Roma iese în față ca putere majoră.

In anul 146 î.Hr. Grecia devine provincie romană. Grecia a aparținut imperiului roman până în secolul al III-lea d.Hr când a început invazia hunilor. Invaziile au fost respinse cu succes, dar șocul a dus la o pierdere a încrederii și la o deteriorare a vieții economice. Impăratul roman Constantin și-a mutat capitala de la Roma la Constantinopol. Crestinismul a devenit religia oficială a imperiului și așa a început tranziția de la Roma la Bizanț.

In secolul al VI-lea Grecia a fost atacată, iar apoi colonizată de triburile slave din nord. Invazia a marcat sfârșitul traditiei clasice din Grecia, distrugând civilizația urbană și în același timp, cultura romană și greacă. Imperiul a contraatacat, misionarii creștini au convertit păgânii slavi din Peloponez, învătându-i limba greacă. Limba a supraviețuit dar nu și cultura urbană.

Perioada de glorie a Bizanțului a fost foarte scurtă: de la mijlocul secolului al IX-lea până la mijlocul secolului al XI-lea. Prosperitatea sa sub împărații macedoneni s-a încheiat în anul 1071, când un nou dușman, triburile turce de nomazi din centrul Asiei, îi învinge armata în bătălia de la Manzikert din Anatolia. Amenințarea din vest s-a făcut și ea simțită foarte curând. In secolul al XII-kea era posibilă o invazie normandă, când Roger de Sicilia a invadat Grecia, jefuind Teba și Corintul.

Toata acestea erau, însă, doar premizele unui ghinion și mai mare. In anul 1204, Constantinopolul a fost și el jefuit de cruciații care se îndreptau spre Pământul Sfânt, în cea de-a patra cruciadă. Imperiul s-a fragmentat și s-au născut noi state: Epir, Niceea și Trebinzonda. In următorii 50 de ani, Bizanțul s-a reunit, a recucerit partea terestră cea mai importantă a Greciei și a recapturat Constantinopolul.

Până în anul 1400, imperiul s-a micșorat, rezumându-se la Constantinopol, Salonic și Peloponez. In aprilie 1453, Mahomed al II-lea a asediat capitala și a cucerit-o la sfârșitul lunii mai. Opt ani mai târziu, întreaga țară a fost cucerită.

Sultanul predă administrația civilă a Greciei, Bisericii Ortodoxe. Inițial, viața religioasă a grecilor este tolerată.. In anii 1600, taxele devin din ce în ce mai mari și nu pot fi plătite, mișcarea de independență a grecilor începe să se contureze încet-încet. Biserica se află de partea rebelilor.

In 1821, după câteva încercări nereușite, arhiepiscopul Yermanós din Peloponez cheamă poporul la o revoluție armată împotriva turcilor. Marile puteri europene intervin în Războiul Grec pentru Independență. Asistența militară a acestora ajută la alungarea turcilor din Grecia de Sud și Grecia Centrală. Rusia, Franța și Marea Britanie îl numesc pe prințul Otto al Bavariei drept rege al Greciei în anul 1832. In 1863 George I îl urmează pe Otto care fusese uzurpat.

Izbucnesc războaiele balcanice în anul 1912. Grecia smulge turcilor Macedonia de Sud, Epirul, Creta și insulele din estul Mării Egee.

Grecia intră în primul război mondial în anul 1917, după mici conflicte între republicani și monarhisti.

Incurajați de Aliați, trupele grecesti încearcă să preia Smyrna de la Turcia în anul 1922 dar eșuează.

In perioada 1941-1944 forțele lui Hitler ocupă Grecia. Grupurile de rezistență se ascund în munți. După retragerea nemților în 1944, Aliații încearcă să reintroducă democrația.

In anul 1974 Grecia se declară republică.

In anul 1993 o fostă componentă a Iugoslaviei se autodenumește Macodenia spre nemulțumirea Greciei. Este recunoscută de Uniunea Europeana și de ONU drept Republica Macedonia (FYROM). Grecia nu a fost multumită de aceasta recunoastere și impune o blocadă economică asupra noi republici, blocadă pe care o retrage în anul 1995.

1.5. Mediul politic

Parlamentul României este bicameral, fiind alcătuit din Senat, cu 137 de membri, și Camera Deputaților, cu 314 de membri. Un număr de 18 locuri suplimentare în Camera Deputaților sunt rezervate reprezentanților minorităților naționale. Diferența numărului de membri se datorează normei de reprezentare diferite de la o Cameră la alta. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 70.000 locuitori, iar cea pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori. Are rol legislativ, discutând și votând legile ordinare și organice, atât in comisiile de specialitate cât și în plen. Membrii parlamentului sunt aleși prin vot pe listă, universal, direct și secret. Sistemul electoral este unul proporțional (membrii parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din totalul sufragiilor exprimate, în baza unui algoritm).

Președintele României este ales prin vot direct o dată la cinci ani, printr-un sistem majoritar, în care câștigător este declarat cel care acumulează, la primul tur de scrutin, 50%+1 din voturile alegătorilor înscriși în listele electorale. Dacă acest procent nu se atinge, are loc un al doilea tur de scrutin, la care participă primii doi candidați, fiind declarat câștigător candidatul care întrunește cel mai mare număr de voturi. Până la revizuirea Constituției în 2003, mandatul prezidențial era de 4 ani. Președintele desemnează un candidat pentru funcția de Prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritate absolută în Parlament ori, dacă nu există o astfel de majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. La rândul său, Primul ministru își alege membrii guvernului, guvernul fiind apoi supus aprobării parlamentului. Guvernul împreună cu președintele reprezintă puterea executivă în stat.. România este reprezentată în cadrul Uniunii Europene de 34 europarlamentari. România este membră a Organizației Națiunilor Unite din data de 14 decembrie 1955, NATO din 2004, și a Uniunii Europene(UE), din data de 1 ianuarie 2007.

Puterea judecătorească este exercitată de Înalta Curte de Casație și Justiție împreună cu curțile de apel, tribunalele și judecătoriile.

Constituția României, adoptată în 1991 și modificată în 2003, este bazată pe cea din 1923 și pe a celei de-a V-a Republici Franceze.

Statutul politic al Greciei este acela de Republică Parlamentară Prezidențială. Forma actuală a acestei denumiri a fost pusă în vigoare odată cu referendumul organizat în data de 8 decembrie 1974, prin care 70% din populație a eliminat statutul de republică monarhică. Constituția aflată în prezent în vigoare, a fost votată la 11 iunie 1975 și modificată în 1986 și în 2001.

Cea mai înaltă autoritate a Republicii Elene este președintele – al cărui câmp de activitate caracterizează statutul de Republică Prezidențială – și răspunde în fața Parlamentului Grec, în cadrul unui mandat de 5 ani. Actualul președinte al Republicii este domnul Karolos Papoulias ales în anul 2005.

Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul Grec. Acesta este alcătuit din 300 de membri care sunt aleși prin intermediul alegerilor directe, de către popor, prin actul votului secret, direct și universal. Parlamentul exercită de asemenea și controlul direct asupra guvernului. Il controlează pe presedintele Republicii și acordă votul de încredere guvernului, în conformitate cu autoritatea Republicii Parlamentare.

Puterea executivă este exercitată de guvern. Primul ministru al țării este domnul Kostas Karamanlis, președintele partidului “Noua Democratie”. Guvernul Karamanlis a fost desemnat în urma alegerilor din 7 martie 2004. In cadrul acelorași alegeri s-au remarcat și reprezentanți ai celor 4 partide principale ( Noua Democratie, Pasok, Partidul Comunist Grec și Coaliția Radicală de Stânga), care au ocupat 300 de locuri în Parlament.

Din punct de vedere administrativ, Grecia este împărțită în 14 zone, 51 de judete, pe lângă acestea adăugându-se și regiunea autonomă “Muntele Sfânt”. La nivel administrativ local, recentul program “Kapodistrias” a reorganizat harta administrativă a țării, înlocuind vechile comune cu noi municipii mai mari și unitare. Primarii și prefecții țării sunt aleși prin vot direct de către populație o dată la 4 ani, în timp ce conducătorii zonelor sunt desemnati în mod direct de către Guvern. Dreptul la vot în Grecia este universal și obligatoriu pentru toți cetațenii greci care au ajuns la vârsta majoratului.

Puterea judecătorească este exercitată de către tribunale, care se bucură de autonomie functională și personală. Cea mai înaltă autoritate în acest sens este Curtea de Casație, Parchetul, Corpul de Control și Inalta Curte de Justiție.

Pe plan internațional Grecia face parte dintr-un numar mare de organisme și organizații. Aceasta are ca scop punerea în practică a principiilor generale ale politicii externe promovate în Grecia. In afara de apartenența la Uniunea Europeana, Grecia este membră a diverse organisme internaționale (de ex. Organizația Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Sănătății, UNESCO) și regionale (NATO, OCEMN). De asemenea, face parte din organisme politice (de ex. Consiliul Europei, OSCE), economice (Banca Mondială, Fondul Monetar International, OECD), umanitare (UNICEF).

1.6. Mediul cultural

Cultura și civilizatia româna a cunoscut două curente coexistente, care au alternat ori s-au întrepătruns: unul european și altul oriental. Relația dintre ele a depins de regiune, de domeniul cultural specific (arhitectura este sfera de coexistență și confluență a ambelor curente, în timp ce pictura legată mai mult de canoanele religioase, s-a integrat în tradiția bizantină), de epoca (în Moldova și Valahia domnia fanariotă a fost o perioada de influență orientală maximă, simțită mai ales în orașe, în timp ce civilizația și-a păstrat formele tradiționale).

In 1508 domnitorul Radu cel Mare al Tarii Românesti a ordonat preotului Macarie de a tipări o carte de rugăciuni. Aceasta a fost prima carte tipărită în slavona pe teritoriul românesc. Limba română a fost adoptată mai târziu în literatura scrisă, prima carte fiind tipărită în 1544. In biserici și cancelarii scrisul în slavonă a rezistat până spre sfârșitul secolului 17.

O altă trăsătură a culturii românești este relația specială dintre folclor și literatura iluministă, determinată de doi factori. Primul, caracterul rural al comunităților românești a întipărit o neobișnuită vitalitate culturii populare. A doua, până în secolul 18, cultura educată era compusă în principal din lucrări istorice, juridice, morale și religioase și s-a dezvoltat în jurul curților domnești și boierești, ca și în mânăstiri. O personalitate deosebită a fost domnitorul Dimitrie Cantemir (1673-1723), membru al Academiei din Berlin, ale cărui lucrări despre Imperiul Otoman și-au câstigat faimă mondială. Creațiile folclorice (binecunoscută în acest sens este Miorița, o baladă simbolică despre supunerea în fața sorții a românilor) erau atât surse de inspirație pentru creatorii culți cât și un model structural. Intr-o politică istorică plină de salturi, cele mai dinamice epoci din punct de vedere cultural au fost cele caracterizate de stabilitate când treptele erau atinse sau chiar unele sărite, când s-a observat o sincronizare cu cultura europeană contemporană. Acest lucru stă mărturie pentru anii de dinaintea și de după abolirea domniilor fanariote când, într-un context istoric favorabil, românii au ales modul de viață vestic, în special cel francez, lucru urmărit constant și cu un ritm fantastic de rapid.

Incepând cu sfârsitul secolului XVIII și începutul secolului XIX, elita culturală a Principatelor Române, a studiat în Paris și franceza a devenit (și a ramas așa până în regimul comunist) o limbă foarte comună. Rolul de modelator al culturii franceze (în special în domeniul idealului politic, administrație și legislație) a fost paralel, începând cu mijlocul secolului 19 până în timpul primului război mondial, cu cultura germană, în particular în Moldova, unde erau mulți intelectuali care au studiat la Berlin. In Transilvania și Banat, domnia habsburgică și prezența sașilor și a svabilor în comunitățile locale a avut un rol important și constant în relația cu lumea germana și nu numai la nivel cultural – principalele centre de educație a elitei transilvănene erau Viena și Roma – dar și în viața de toate zilele. Influența spațiului german s-a simtit în special în stiințele umane (poezie, filozofie, logică, filologie) și tehnice.

Perioada de schimbări radicale și modernizare a culturii românești coincide cu perioda de creare a statului național, unirea Moldovei cu Tara Românească, în 1958. Identitatea naționala a fost astfel definită în relația cu modelul european. Mai tărziu, cele câteva decade de pace din perioada interbelică, după definitivarea unirii românilor din 1918, au fost dedicate sincronizării cu cultura europeană. In ambele procese, nelipsite de polemici, de confruntări între conservatori și avocații progresului, asimilarea culturii occidentale și capitalizarea tradițiilor locale s-au dovedit a fi foarte benefice. Rezultatul a fost apariția în literatura română a celor mai mari clasici: Mihai Eminescu (1850-1889), Ion Luca Caragiale (1852-1912) și Ion Creangă (1837-1889). In perioada interbelică, cel mai grăitor exemplu în acest sens este Constantin Brancuși (1876-1957), inovator al cuvântului sculptură prin imersiune în sursele primordiale ale creației folclorice. Viața culturală interbelică a fost plină de efervescentă. Personalitatea covârșitoare a istoricului Nicolae Iorga (1871-1940) a adus în dezbatere europeană atât istoriografia română cât și istoria românilor. Definind identitatea colectivă prin relația dintre tradițional și curentele vest europene a fost un subiect fierbinte. Dezbaterile și polemicile au fost însoțite de nume de renume ca Nae Ionescu (1890-1940), Mircea Vulcănescu (1904-1952) și Lucian Blaga (1895-1961) care a insistat pe componenta tradițională, și alții, ca Eugen Lovinescu (1881-1943) care a militat pentru abordarea europeană.

După instaurarea comunismului liberatatea de creație a fost constant restrânsă prin forme diferind în funcție de etape: în încercarea de a construi noua identitate culturală pe bazele realismului socialist și a da legitimitate noii orânduiri prin rejectarea valorilor tradiționale (perioda de sovietizare); relaxarea dogmatismului și a controlului ideologic în anii 60; presiunea de a impune un naționalism fațis în timpul celor două decade de dictatură ceaușistă. Atitudinea puterii față de omul de cultură a variat de a lungul timpului de la purificări și interdicții (la nivel de masă în anii 50) de a fi prinși în capcana privilegiilor.

Ruptura dintre cultura oficială și cea adevărată s-a mărit în timpul dominației comuniste. Pe de o parte, împotriva intențiilor autorităților, au fost realizate lucrări de valoare ca un domeniu al adevărurilor morale și a adevăratului om de cultură a format obiectul culturii adevarate. Pe de altă parte, sloganurile diseminate la nivel național prin formele oficiale de cultură a ajutat la răspândirea unor viziuni simpliste, a pseudo-adevărurilor printre unele categorii sociale. Tensiunea dintre aceste două direcții există încă și poate fi perceputa la nivelul societății ca un întreg.

O alta consecință a atitudinii comuniste față de elite, în general, a fost apariția, pentru prima data în istoria României, a unei diaspore adevarate incluzând mari personalități a vieții stiințifice și culturale: George Emil Palade, premiul nobel în biologie; filozoful Stefan Lupașcu; Mircea Eliade (1907-1986), renumitul istoric al religiilor; Eugen Ionescu (1909-1994), dramaturg al absurdului; Emil Cioran (1911-1996), "cel mai mare maestru al stilului în scrisul francez dupa Pascal"; Vintilă Horia (1915-1992), un romancier care a păstrat spațiul românesc ca o constantă în lucrările sale.

Specific dominației comuniste în România a fost permanentă respingere a membrilor diasporei, etichetați ca trădători de țară. Astfel nici Mircea Eliade, nici Eugen Ionescu sau Emil Cioran, a căror lucrări s-au publicat în țară numai sporadic dupa 1960, nu și-au mai văzut locurile de naștere. Numai după 1989, procesul de recâștigare a valorilor diasporei și de reintegrare a personalităților acesteia în cultura țării a putut fi început, un proces marcat la rândul lui de tensiuni și neîntelegeri. Căderea comunismului în 1989 a stimulat lumea culturală, dar trecerea la economia de piață și rigorile perioadei de tranziție o pun față în față cu experiențe grele.

Cultura greceasca a evoluat pe parcursul miilor de ani, odata cu inceputurile din civilizatiile miceene si minoane, continuand cu cea mai notabila perioada, cea clasica, datorita influentelor Imperiului Roman si succesorilor din Imperiul Bizantin.

Insulele grecești sunt recunoscute drept locul de naștere al vieții intelectuale occidentale. Pentru a înțelege impactul considerabil al civilizației grecești asupra tuturor realizărilor culturale viitoare ale Europei, trebuie să ne întoarcem la perioada primordială a umanității, cea mitologică. Mitologia greacă reprezintă un ansamblu de legende care provin din religia vechii civilizații elene, cu zei creatori, intrigi în Eden și eroi civilizatori. Aceste povești erau cunoscute de către toți grecii din antichitate și, în pofida scepticismului unor gânditori, le ofereau oamenilor atât ritualuri, cât și istorie.

Cele mai vechi opere literare europene care s-au păstrat sunt Iliada și Odiseea, ambele scrise în greaca veche, probabil înainte de anul 700 î.Hr. și atribuite lui Homer. Dintre alte poeme epice timpurii s-au păstrat cele ale lui Hesiod, primul poet didactic. Poemele care tratează teme mitologice, cunoscute drept "Imnurile Homerice", datează din 800–300 î.Hr. Din operele multor poeți greci din această perioadă, printre care autorii de elegii Tyrtaeus, Theognis, Solon, Semonides din Amorgos, Archilochus și Hipponax s-au păstrat doar fragmente. Poemele lirice cele mai personale aparțin lui Alceu, Sappho și Anacreon. Lirica doriană pentru reprezentații corale s-a dezvoltat în operele lui Alcman, Ibycus și Stesichorus și a atins perfecțiunea în operele lui Pindar, Simonide din Ceos și Bacchylide.

Teatrul grec s-a dezvoltat din cântecele și dansurile din cadrul ceremoniilor care aveau loc în cinstea lui Dionysos la Atena. În Atena s-au compus trei tipuri de piese: tragedia, comedia și piesele cu satiri.

Istoriografia a început în Grecia cu opera bogată și larg răspândită a lui Herodot, relatările precise și complete ale lui Tucidide și narațiunea alertă a lui Xenofan. În cursul acestei scurte perioade a literaturii ateniene au apărut scrieri filosofice de o profunzime fără precedent: operele lui Platon și Aristotel au avut un efect incalculabil asupra gândirii occidentale.

În scrierile sale de tinerețe, Platon (întemeietorul Academiei) a încercat să transmită spiritul învățăturilor lui Socrate și să consemneze cu exactitate conversațiile maestrului în dialogurile sale, care rămân principala noastră sursă de informare cu privire la aceste conversații. Capodopera dialogurilor de maturitate ale lui Platon este Republica.

Despre Aristotel se spune că a scris 150 de tratate filosofice. Cele 30 care s-au păstrat abordează subiecte extrem de variate, de la biologie și fizică la etică, estetică și politică.

Arta si arhitectura greaca, picturile, cladirile si artele decorative s-au dezvoltat in Grecia antica intre1050 si 31 IH. Printre cele mai cunoscute monumente ale artei grecesti sunt templele din piatra, statuile cu figuri umane si vasele pictate.

Templele din piatra construite în cinstea unor zei sau zeițe erau clădirile cele mai reprezentative ale arhitecturii grecești. Construite în perioadele arhaică și clasică, elementele unui templu grecesc erau remarcabil de simple. Ele prezentau o structură interioară în formă de dreptunghi, cunoscută sub denumirea de "cella", înconjurată de coloane și împodobite cu un acoperiș înălțat, în pantă. Statuile de cult stăteau de obicei în spatele acestei săli. Majoritatea templelor aveau fața îndreptată spre est. Templul lui Hephaistos este un exemplu de templu care a rezistat până în zilele noastre. Marile realizari ale arhitecturii grecești nu s-au datorat doar cunoștintelor tehnice ci ele au rezultat dintr-un simț deosebit al proporțiilor și o constientizare acută, vizuală; un exemplu caracteristic era obiceiul grecesc de a-și decora coloanele astfel încât să fie usor bombate la mijloc, ceea ce compensa iluzia de concavitate (curbură spre interior) dată de o coloana perfect verticală atunci când era privită de la distanță.

Grecii antici au dezvoltat trei stiluri (ordine) majore de arhitectura, stiluri care au influențat aspectele fațadelor templelor. Diferențele de detalii de pe coloane și ariile de deasupra lor defineau stilul arhitectural din care proveneau.

Stilul doric era cel mai simplu și mai sobru. Coloanele dorice nu aveau baza sprijinindu-se direct pe ultima treaptă. Capitelurile dorice erau alcătuite dintr-un element numit echinus (de forma unei pernute) și un dreptunghi orizontal numit abacus care sustinea încărcarea clădirii de deasupra.

Stilul ionic aduce cu el coloanele ionice care erau mai înalte și mai frumoase decât cele dorice.

Stilul corintian a fost cel mai sofisticat și s-a utilizat în principal pentru coloane de interior. Coloanele corintiene aveau capiteluri înalte în forma de clopot răsturnat acoperite cu frunze sculptate. Prima coloană corintiană se află în templul lui Apollo Epicurius din Bassae

Dintre reprezentarile artistice practicate de greci, sculptura este cea mai bine reprezentată, mai ales din cauza faptului că picturile lor nu au supraviețuit peste timp. Sculptura de mari dimensiuni și de mari ambiții – s-a dezvoltat doar tărziu, în secolul al VII-lea IH, fiind probabil inspirată de contactele cu Egiptul. Prima perioadă a sculpturii grecești, cunoscută ca perioada arhaică, a durat cam până în anul 480 î.Hr.. Tipurile ei caracteristice au fost nudul unui tânăr, în poziție verticală, și fecioara îmbrăcată, ambele sculpturi fiind reprezentate cu un zâmbet larg (evident o convenție fixă) pe față care astăzi ni se pare ciudat, "un zămbet arhaic”.

Multe capodopere ale sculpturii clasice au disparut de mult și sunt cunoscute azi doar dupa nume. Printre acestea se află și două mari statui ale lui Zeus și Atena create de maestrul atenian Phidias. Cea mai mare parte a lucrărilor în marmură care au supraviețuit nu au fost create pentru contemplarea individuala ci erau gandite pentru a face din decorarea, de ansamblu, a unui templu – mai ales basoreliefurile care îl înconjurau și sculpturile individuale plasate în interiorul unui fronton triunghiular la fiecare capat al clădirii.

Arta mozaicului a aparut în Grecia la sfârșitul secolului al V-lea IH. Cele mai timpurii exemple sunt cele în care pietricele albe, negre și colorate erau fixate în mortarul folosit la podelele caselor. Cu ajutorul pietricelelor luau naștere flori, forme geometrice, animale, monstrii sau mituri. Cel mai frumos mozaic realizat din pietre este considerat cel de pe podelele de la Pella, vechea capitala a Macedoniei și loc de nastere al lui Alexandru cel Mare. Acesta este realizat astfel încăt sunt subliniate luminile și umbrele, prin utilizarea unor pietre cu tonalități coloristice apropiate, un asemenea mozaic aducând mai mult cu o pictură.

În perioada elenistică apar numeroase orașe noi, ceea ce permite triumful arhitecturii civile în piatră. Aceleași principii de simetrie și raționalism guvernează urbanismul, dar preocuparea arhitecților rămâne adaptarea construcțiilor la configurația locului și a peisajelor. În aceasta privință teatrele sunt exemple magnifice.

Sculptura elenistică pune în evidență o sensibilitate total diferită de spiritul clasic. La sfârșitul secolului se face simțită o nouă tendință expresionistă , preocupată atât de musculaturi exagerate cât și de subiectele legate de luptă și durere. Acest stil domină sculptura elenistică. Arta portretului cunoaște un succes tot mai mare .

Marea pictură grecească a epocii elenistice este reprodusă în frescele de la Pompei . Pictorii stăpânesc exprimarea tridimensională .

Arta greacă dispare o dată cu cucerirea romană , dar ecoul ei se va prelungi încă mult timp, constituind o inepuizabilă sursa de inspirație pentru curentele ce vor urma.

1.7. Mediul economic

Economia României este într-o continuă dezvoltare datorită reformelor economice. Principalele industrii ale României sunt cea textilă și de încălțăminte, industria metalurgică, de mașini ușoare și de ansamblare de mașini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcții, chimică, alimentară și cea de rafinare a petrolului. O importanță mai scăzută reprezintă industriile farmaceutică, a mașinilor grele și a aparatelor electrocasnice. În prezent, industria constructoare de mașini este în continuă dezvoltare. Industria românească de IT cunoaște o creștere anuală constantă. Puterea economică a României este concentrată în primul rând pe producerea de bunuri de către întreprinderile mici și mijlocii în industrii precum cea a mașinilor de precizie, vehiculelor cu motor, industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice și a îmbrăcămintei.

Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de mașini, chimică, petrochimică, a materialelor de construcții, de prelucrare a lemnului și industria ușoară.

In cadrul industriei constructoare de mașini se produc utilaje petroliere pentru platforme de foraj terestru și marin la Ploiești, Târgoviște, Bacău, București și Galați, utilaje miniere la Baia Mare, Petroșani și Sibiu, mașini unelte la București, Oradea, Arad, Râșnov și Târgoviște, și produse ale industriei de mecanică fină.

Industria electronică și electrotehnică este reprezentată prin întreprinderi amplasate în principal în București, Iași, Timișoara, Craiova, Pitești. Tractoare se produc la Brașov, Craiova, Miercurea-Ciuc, iar alte mașini agricole la București, Piatra Neamț, Timișoara și Botoșani. Locomotive se produc la București și Craiova, vagoane la Arad, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, autoturisme la Pitești, Craiova, Câmpulung-Muscel, autocamioane la Brașov troleibuze la București, nave maritime la Constanța, Giurgiu, Oltenița și aeronave la București, Bacău, Brașov și Craiova.

Industria chimică s-a dezvoltat în ultimele decenii datorită existenței unei game largi de materii prime existente în țară: cantități de sare, sulf, potasiu, lemn de rășinoase, stuf, gaz metan, produse animaliere. Industria de prelucrare a sării s-a dezvoltat la Borzești, Băile Govora, Râmnicu Vâlcea, Târnăveni și Giurgiu. Acid sulfuric se produce la Baia Mare, Zlatna, Copșa Mică, Turnu Măgurele, Valea Călugărească și Năvodari.

Industria petrochimică produce cauciuc sintetic la combinatele petrochimice de la Brazi și Borzești, mase plastice la Ploiești, Făgăraș, Brazi, Borzești, Pitești, fire și fibre sintetice la Botoșani, Săvinești, Roman, Iași. Industria chimică și industria celulozei și hârtiei sunt reprezentate prin numeroase centre în toată țara. Se produc medicamente și produse cosmetice, coloranți, vopsele și detergenți.

In cadrul industriei materialelor de construcții se produce ciment, sticlă și articole din sticlărie, ceramică pentru construcții, prefabricate, var. Principalele întreprinderi de ciment se află la Bicaz, Brașov, Fieni, Comarnic, Turda. Sticlă se produce și se prelucrează la București, Mediaș, Târnăveni, Dorohoi, Turda, Avrig.

Industria de prelucrare a lemnului dispune de resurse forestiere considerabile. In combinatele de prelucrare a lemnului se produc plăci aglomerate, fibrolemnoase, furnire, placaje, mobilă. Cele mai importante unități se află în zonele montane și submontane, la Suceava, Bistrița, Focșani, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Arad, Târgu Mureș, Reghin, Satu Mare, București, Brăila și Constanța.

Industriile ușoară si alimentară au tradiție în România, deoarece există importante baze de materii prime autohtone. Importante sunt, de asemenea, industria bumbacului, industria de prelucrare a lânii, a confecțiilor si tricotajelor la București, Botoșani, industria zahărului, a uleiurilor, a vinurilor, a panificației.

Economia Greciei este una cu orientare spre piața și intervenție minimă din partea statului. Incepând cu jumatatea anilor ’90 scena financiară elenă este caracterizată de un nou dinamism. Convergența nominală a economiei grecești cu economiile partenerilor săi din UE a fost decisivă și bine pusă la punct; însă indicatorii macroeconomici continuă să crească.

Grecia era o țară cu tradiție exclusiv în agricultură dar în ultima vreme importanța activităților din primul și al doilea sector economic (agricultură și, respectiv, industria) a intrat pe o pantă descendentă în favoarea ascensiunii din sectorul serviciilor.

Cele mai importante ramuri economice sunt producția de manufactură, care ocupă 12% din PIB și 14,4% din rata totală a forțelor de muncă, și construcțiile care ocupă 7,2% din PIB și 7,3% din rata de angajare.

Industria de manufactură înglobează un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii, fiind caracterizată de un grad mare de flexibilitate și initiativă. Majoritatea companiilor de manufactură sunt mici afaceri familiale, în timp ce marile companii se dedică industriei produselor alimentare și băuturilor, îmbrăcăminții și textilelor, produselor chimice și plastice, petrolului și produselor pe bază de cărbune, produselor din sticlă și cimentului, iar noile întreprinderi care sunt în dezvoltare dedicate tehnologiei și telecomunicațiilor.

Agricultura reprezintă în continuare o sursă importantă de venit. Condițiile climatice ale Greciei favorizează cultivarea legumelor și fructelor (maslinele și uleiul de măsline, strugurii, pepenii galbeni, piersicile, roșiile și portocalele sunt unele dintre cele mai importante culturi din Grecia), tutunului, bumbacului, viilor, ca și crescutul oilor și caprelor.

Activitățile din sectorul primar au beneficiat vreme îndelungată de fondurile UE. In momentul de față, agricultura se concentrează asupra cresterii competitivității prin mecanisme de producție, de procesare și de marketing, dar și asupra modernizării infrastructurii și a zonelor rurale prin protejarea și îmbunătățirea resurselor naturale și a mediului.

In domeniul pescuitului, piscicultura s-a dovedit a fi industria cu cea mai mare și rapidă dezvoltare, transformând Grecia în lider pe piață mondială a crescătorilor de pește.

Sectorul serviciilor din Grecia este cel mai bine reprezentat și are cea mai rapidă dezvoltare din economie, contribuind cu aproximativ 70% la PIB și ocupând 61% din rata totală de angajare. Cele mai importante domenii din sectorul serviciilor sunt: turismul, navigația, finanțele și comerțul.

Turismul reprezintă cea mai dezvoltată industrie în Grecia, plasându-se pe locul al 15-lea în ierarhia mondiala a destinațiilor turistice și primind în jur de 13 milioane de turisti anual, mai mult decat populația totală a țării.

Navigația este un alt sector dinamic în economia țării și un reprezentant eficient al Greciei în lume. Flota comercială a Greciei se află pe locul 5 mondial ca putere marină și reprezintă 50% din flota Uniunii.

1.8. Comentarii finale

Atât România cât și Grecia sunt două țări ce aparțin continentului european fiind situate în Peninsula Balcanică. Datorită poziției lor țările dispun de un numar mare de căi de acces atât aerian, maritim și rutier, cu ajutorul acestora realizându-se legatură în diferite țări.

Relieful României este variat, pe teritoriul său formele de relief sunt distribuite armonios pe trei mari nivele, bine diferențiate. Grecia este una din cele mai muntoase țări din Europa, circa 80% din relieful țării este muntos sau deluros. Altitudinea maximă înregistrată în România este de 2543 m în vf. Moldoveanu, în timp de vf. Mytikas din munții Olimp ocupă cu cei 2919 m poziția cea mai înaltă din Grecia.

Clima celor două țări diferă total, România având o climă temperat continentală datorată poziției ocupate în continentul european, în timp ce în Grecia se întâlnesc trei categorii de climă în funcție de zona respectiv: climă mediteraneană, climă alpină și climă temperată.

Din punctul de vedere al hidrografiei România are pe teritoriul său un număr mare de râuri mare parte izvorând din munții Carpați, teritoriul fiind traversat și de fluviu Dunărea, în timp ce râurile Greciei seacă în majoritate pe durata verii.

Grecia dispune de cea mai variată floră din Europa (5500 de specii), în timp ce în România flora care atrage atenția se regăsește în Delta Dunării.

In ceea ce priveste fauna atât România cât și Grecia dispun de unele din cele mai bogate și variate faune din Europa.

România se întinde pe o suprafață de 238.391 km² și are o populație de 21.673.328 locuitori, aproximativ de două ori mai mare ca a Greciei care are populația estimată la 11.040.650 locuitori distribuiți pe un teritoriu de 131.950 km². Cele două țări au o densitate a populației relativ apropiată valoric, 90,92 locuitori/ km² în România, respectiv 83,67 locuitori/ km² cât are Grecia.

Ambele țării au ca religia majoritară pe cea ortodoxă.

Mediile istorice ale celor două țari sunt foarte complexe, ambele având o istorie foarte bogată. Si România și Grecia au avut un drum lung de la începutile istoriei până la formarea statului independent.

Din punct de vedere al mediului politic ambele state sunt republici, conduse de un președinte ales de către populația țării. Incepând cu 1 ianuarie 2007 România s-a alăturat Uniunii Europene, organizație în care Grecia era deja membră cu vechime.

Mediul cultural greceasc a evoluat pe parcursul miilor de ani. Cultura Greciei a constituit o inepuizabilă sursă de inspirație pentru curentele care au urmat. Multe din elementele culturale deprinse de grecii au ajuns prin intermediul românilor și la poporul nostru.

Cea mai dezvoltată industrie a Greciei este industria turistică. Altă ramură importantă este sectorul de navigație. România este într-o continua dezvoltare datorită reformelor economice.

Cap. 2. DETERMINAREA PRINCIPALILOR INDICATORI CE CARACTERIZEAZĂ CIRCULAȚIA TURISTICǍ A CELOR DOUĂ ȚĂRI ÎN PERIOADA 2002-2006

Indicatorii turismului furnizează și cuantifică informațiile necesare acțiunilor de politică turistică, permitând totodată, măsurarea ulterioară a efectelor respectivelor acțiuni. Indicatorii pot fi indici simpli, economici și sociali cu referire la mărimi și variabile în timp cât și în spațiu, dar pot fi și indici sintetici care cuantifică relațiile dintre mai multe variabile, simultan, verificând în prealabil calitatea legăturii lor cu fenomenul turistic.

2.1. Indicatorii cererii turistice

Aceasta grupă de indicatori reflectă distribuția și evoluția în timp a cererii turistice globale, externe și interne. Ei reflectă de asemenea comportamentul cererii privind utilizarea mjloacelor de transport și a echipamentului de primire și pot fi folosiți pentru studierea provenientei și destinației cererii turistice, a motivelor de călătorie, a sejurului mediu și a fidelității față de o anumită destinație.

2.1.1. Indicele modificarii cererii turistice (total sosiri)

Tabel 2.1

Se va calcula modificarea evoluției în timp a cererii turistice a numărului total de sosiri în România și Grecia pe perioada 2000-2004 dupa urmatoarea formulă:

, unde

CGi – cererea turistică în anul i

CG0 – cererea turistică în anul 0

Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr

Conform datelor analizate evoluția cererii turistice în România a înregistrat doar creșteri, 4,32 % în anul 2003 comparativ cu anul 2002, 11,51% în anul 2004 compativ cu anul 2003. 2,95% si 7,08% sunt creșterile realizate in in anii 2005 si 2006 comparații cu anii precedenți lor.

Grecia înregistrează scăderi ale cererii turistice pe primele două perioade calculate, respectiv de 1,85% pe perioada 2003/2002 și de 2,95% pe perioada 2004/2003, iar apoi se înregistrează creșteri de 10,56% în perioada 2005/2004 și apoi de 4,25% în perioada 2006/2005.

Figura 2.1

Conform graficului observăm ca dupa doua perioade de scădere cererea turistică a Greciei este în continuă creștere pe când totalul de sosiri din România este mereu in creștere.

2.1.2. Indicatorul duratei medii de sejur

La nivel global, durata medie de sejur este rezutatul raportului între numărul de zile de prezență turistică la o anumită destinație și numărul total de turiști prezenți pe teritoriu.

, unde ZT – număr zile turist

T – număr turiști

Durata unui sejur mediu în România înregistrată pe baza datelor din anul 2002 este de 3,56 zile. Valorile înregistrate pe următorii ani sunt de 3,53 zile pentru anul 2003, de 3,28 zile pentru anul 2004, în timp ce pentru anii 2005 și 2006 se înregistrează valori de 3,16 respectiv 3,06 zile.

Valoarea sejurului mediu înregistrată în Grecia în anul 2002 este de 4,54 zile. Valoarea de 4,36 zile este înregistrată în anul 2003, iar valorile pentru următorii ani sunt de 4,33 zile în anul 2004, 4,12 zile în anul 2005 și 4,13 zile în ultimu an.

Figura 2.2

Se observă că pe durata anilor calculați durata medie de sejur atât în România cât și în Grecia a intrat pe o pantă descendentă

2.2. Indicatorii ofertei turistice

Acești indicatori se calculează pentru oferta întreprinderilor și reflectă reparția și variația în timp și în structură a ofertei acestora și în mod individual, pentru fiecare întreprindere ofertantă.

2.2.1. Indicele modificării numărului unităților de cazare

Tabel 2.2

Oferta globală de cazare cuprinde unitățile hoteliere, unitățile nehoteliere, cabanele, campingurile, etc. Se va calcula variția în timp a numărului de unități de cazare. , unde :

UC1 – unități de cazare în anul 1

UC0 – unități de cazare în anul 0

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

La indicele numărului unităților de cazare ambele țări prezintă creșteri între perioadele analizate. Astfel în perioada 2003/2002 s-a înregistrat o crestere de 6,92% în România și 1,32% în Grecia. Perioada 2004/2003 s-a înregistrat o crestere de 9,27% în România si 2,09% în Grecia. România a înregistrat o crestere de 8,36% în perioada 2005/2004 în timp ce Grecia doar de 1,59%, iar în perioada 2006/2005 s-a înregistrat o creștere de 11,45% în România, respectiv 0,71% în Grecia

Figura 2.3

Necesitatea unei baze tehnico materiale de cazare cât mai numeroasă este un lucru observat de ambele țări. Astfel pe perioadele analizate atât în România cât și în Grecia se înregistrează creșteri ale numărului de unități de cazare

2.3. Indicatorii relatiei cerere-ofertă

Aici vor fi calculați indicatorii care informează asupra activității și dinamicii agenților economici din turism, respectiv firmele turistice. Utilitatea acestor indicatori constă în faptul că ei reflectă gradul de utilizare al fiecărei întreprinderi turistice.

2.3.1. Indicele evoluției înnoptărilor (total)

Tabel 2.3

Evoluția înnoptărilor în unitatile de cazare din Romania și Grecia se vor calcula dupa formula : , unde :

N1 – înnoptări în anul 1

N0 – înnoptări în anul 0

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

Evoluția înnoptărilor în România a înregistrat o scădere de 0,69% în perioada 2005/2004. In rest celelalte trei perioade au înregistrat creșteri și anume: în perioada 2003/2002 o creștere de 3,29%, în perioada 2004/2003 o creștere de 3,68% și în ultima perioada dintre ani 2006/2005 o creștere de 3,37%.

Grecia înregistrează în primele două perioade scăderi, de 5,75% în perioada 2003/2002, și de 3,57% în perioada 2004/2003, iar în perioadele 2005/2004 și 2006/2005 numărul înnoptărilor înregistrează o creștere de 5,16% respectiv 4,58%.

Analizând pe baza graficului putem observa că în ultimile două perioade analizate România prezintă o crestere a numărului de înnoptări, contrar Greciei care se află într-o scădere evidentă.

Figura 2.4

2.3.2. Indicele evoluției înnoptărilor (turiști străini) Tabel 2.4

Evoluția înnoptărilor în unitățile de cazare din România și Grecia se vor calcula dupa formula : , unde :

N1 – înnoptări în anul 1

N0 – înnoptări în anul 0

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

Evoluția înnoptărilor turistilor străini în România prezintă creșteri spectaculoase pe primele doua perioade analizate, 9,13% si 20,52% pentru perioadele 2003/2002 respectiv 2004/2003. In perioada 2005/2004 a înregistrat o creștere de 3,93%, iar în ultima perioada analizată a înregistrat o scădere de 6,41%.

In Grecia înnoptările au înregistrat scăderi de 7,81% și 3,99% în perioadele 2003/2002 și respectiv 2004/2003, în timp ce în ultimile doua perioade numărul înnoptărilor a crescut cu 4,99% și 5,69%.

Figura 2.5

Cele patru perioade analizate înregistrează variații procentuale ale înnoptărilor în România căt și în Grecia.

2.3.3. Indicele evoluției înnoptărilor (turism intern)

Tabel 2.5

Evoluția înnoptărilor în unitățile de cazare din România și Grecia se vor calcula conform formulei : , unde :

N1 – înnoptări în anul 1

N0 – înnoptări în anul 0

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

In România numărul înnoptărilor proveniți din turismul intern are o scădere de 1,71% în perioada 2005/2004, iar în celelate perioade se înregistrează creșteri de 2,28% pentru perioadă 2003/2002, de 0,59% pentru perioada 2004/2003 și de 5,64% în perioada 2006/2005.

Dupa ce în prima perioadă analizată in Grecia s-a înregistrat o creștere, de 0,68%, in perioada urmatoare s-a inregistrat o scădere de 2,39%. Ultimile două perioade înregistrează creșteri de5,61% si 1,48%.

Innoptările provenite din turismul intern prezintă variații de la o perioadă la alta

Figura 2.6

Innoptările provenite din turismul intern prezintă variații de la o perioadă la alta.

2.4. Indicatorii efectelor economice directe

Acești indicatorii măsoară efectele economice absolute și relative datorate activității turistice in general (turism inter și internațional) precum și dinamica lor. In acest scop sunt calculați indicatorii cheltuielilor turistice, indicatorii prețurilor.

2.4.1. Incasarea medie pe turist

Tabel 2.6

Pentru a calcula încasarea medie pe turist vom aplica următoarea formulă:

, unde:

IT – încasări totale din turism T – număr total de turiști

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

Incasarea medie pe un turist în România a fost în anul 2002 de 68,69$, în timp ce în Grecia a fost de 761,67$. Incasările continuă să crească pentru ambele țări ajungând în anul 2003 la 88,40$ în România și la 856,01$ în Grecia. In anul 2004 în România s-a înregistrat o încasare medie pe turist de 89,21$ în timp ce în Grecia încasarea a fost de 840,78$. In anii 2005 și 2006 România a ajuns la o încasare medie pe turist de 117,31$ respectiv 103,93$ și în Grecia valorile calcultate au ajuns la 902,13$ și 901,16$.

Figura 2.7

Incasarea medie pe turist este pe o pantă ascendentă atât în România cât și în Grecia, valorile obținute crescând de la an la an, cu o mică scădere in ultimul an analizat.

2.4.2. Incasarea medie pe locuitor

Tabel 2.7

Incasarea medie pe locuitor se calculează folosind formula:

, unde:

IT – încasări totale din turism

Pop – populație

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

România înregistreaza incasări destul de reduse pe an. Astfel în anul 2002 obține o incasare de 15,28$, în anul 2003 obține o încasare de 20,57$, în anii 2004 si 2005 se continuă panta ascendentă realizându-se încasări de 23,21$ respectiv 31,49$, iar ultimul an se înregistrează o mică scădere până la valoarea de 29,93$

Grecia obține încasări medii pe locuitor foarte mari. De la 882,82$ valoare obținută în 2002, incasarea intră într-o creștere continuă ajungând la 970,66$ în 2003, 922,09$ în 2004, 1089,70 $ în 2005 și în final la 1130,19$ în anul 2006.

Figura 2.8

Se observă diferențe extrem de mari între încasările medii pe locuitor între cele două țări.

2.5. Indicatorii densității turistice

Acest grup de indicatori cuantifică relația între cererea turistică, cheltuielile și oferta turistică, pe de o parte, și cheltuielile și populația care suportă încărcătura activității turistice, pe de altă parte.

2.5.1. Indicatorul densității turistice în raport cu populația

Cuantifică unul din aspectele sociale care decurg din circulatia turistică, respectiv presiunea turistică exercitată asupra populației.

, unde: T – număr total de turiști Pop – populația

Densitatea turistică a României înregistrată în raport cu populația înregistrază în anul 2002 valorea de 22 turiști la suta de locuitori, în anul 2003 densitatea este de 0,23 turiști la suta de locuitori. In următorii ani nu se înregistrează variații mari obținându-se valori de 26, 27, 28 turisti la suta de locuitorii pe anii 2004, 2005 si 2006.

Densitatea turistică a Greciei înregistrează valori de aproximativ patru ori mai mari decăt cele ale României. Astfel în anul 2002 înregistrează valoarea de 116 turisti la suta de locuitori, în anul 2003 valoarea este de 113 turisti la suta de locuitori, în anul 2004 obține un rezultat de 110 turiști la suta de locuitor, in timp ca in anii 2005 si 2006 inregistreaă valorii de 120 respectiv 125 turisti la suta de locuitori.

Densitatea turistică a celor două țări se menține la valori similare, neînregistrându-se variații majore ale rezultatelor pe durata celor cinci ani analizați.

Figura 2.9

2.5.2. Indicatorul densității turistice în raport cu suprafața

Indicatorul se va calcula folosind formula , unde:

T – număr total de turiști Supr. – suprafața

Densitatea turistică pe km² în România în anul 2002 a fost de 20,33 turiști/ km². Valorile înregistrate pe următorii ani sunt: de 21,21 turisti/km² în anul 2003, de 23,65 turisti/ km² în anul 2004. Densitatea turistică continuă să crescă ajungând în anul 2005 la valoarea de 24,35 turiști/ km² iar în anul 2006 ajunge la valoarea de 26,07 turiști/ km².

In Grecia se înregistrează o valoare de 96,52 turiști/ km² în anul 2002. In anii următori valoarea ajunge la 94,73 turisti/ km² în anul 2003, scăzănd în anul 2004 la 91,94 turiști/ km². Din acel moment densitatea turistică scade ajungând la 101,65 turiști/ km² în 2005 iar apoi 105,96 turiști/ km² în 2006.

Observăm că densitatea turistică în raport cu suprafața Greciei este de aproximativ patru ori mai mare decât cea a României. Nu se întălnesc mari fluctuații în tabel între datele analizate pe fiecare țară în parte.

Figura 2.10

2.5.3. Indicatorul densității turistice în raport cu locurile de cazare

Acest indicator se va calcula raportând numărul total al soșirilor comparativ cu numărul de locuri conform formulei :, unde:

T – număr total de turiști LC – locuri cazare

Densitatea turistică în raport cu locurile de cazare din România pentru anul 2002 înregistrează valori de 17,78 turiști/loc de cazare. Această valoare variază următorii ani ajungând la 18,48 turiști/loc de cazare în anul 2003, la 20,43 turiști/loc de cazare în anul 2004, la 20,53 turiști/loc de cazare în 2005 și la 21,65 turiști/loc de cazare în anul 2006.

In Grecia conform datelor analizate pe durata celor 5 ani se înregistrează următoarele valori de 17,47 turiști/loc de cazare în anul 2002, de 16,93 turiști/loc de cazare în anul 2003, de 15,94 turiști/loc de cazare în anul 2004, de 17,25 turiști/loc de cazare în anul 2005 și de 17,77 turiști/loc de cazare în anul 2006.

Se observă conform graficului și calculelor valori destul de apropiate între cele două țări.

Figura 2.11

2.5.4. Indicatorul densității locurilor de cazare în raport cu suprafața

Se va calcula conform formulei :

, unde: Supr. – suprafața LC – locuri cazare

Conform rezultatelor obținute rezultă că în România în anul 2002 se găsesc 1,143 locuri de cazare / km². Valoarea este în continuă creștere ajungând la valori de 1,148 in 2003, de 1,158 in 2004, de 1,186 in 2005 si de 1,205 in ultimul an.

Grecia are o densitate a locurilor de cazare în raport cu suprafața mult mai dezvoltată ca a României. Astfel în anul 2002 întălnim 5,519 locuri de cazare / km², în anul 2003 întălnim 5,593 locuri de cazare / km², în anul 2004 întălnim 5,767 locuri de cazare / km², în anul 2005 întălnim 5,893 și în anul 2006 înregistrăm valoarea cea mai mare, respectiv de 5,964 locuri de cazare / km².

In cei cinci ani analizați densitatea locurilor de cazare în raport cu suprafața nu înregistrează creșteri semnificative in România.

Figura 2.12

2.6. Indicatori ai preferinței relative (relațiilor româno-grecești)

Se va calcula preferinta relativa dupa urmatoarea formula :

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

Preferința românilor de a vizita Grecia are o pondere de 0,150% din populația țări în anul 2002. In anul 2003 se înregistrează un procent de 0,152%, în anul 2004 se înregistrează 0,141%. Valorile de 0,158% și 0,175% se înregistrează în anii 2005 și 2006

Preferința grecilor de a veni în România este de 0,653% în anul 2002. De atunci se înregistrează o pantă descendentă și ajung la 0,616% în anul 2003, la 0,541% în 2004, la 0,548% în 2005 și la 0,421% în 2006.

Figura 2.13

Observăm că preferința românilor de a vizita Grecia nu înregistrează variații în cei cinci ani analizați, în timp ce preferința relativă a grecilor este în scădere

2.6. Analiza comparativă

Intre România și Grecia se întâlnesc diferențe mari între circulația turistică. Grecia are un număr de două ori mai mare de turiști soșiti decât România, ajungând la aproape 14 milioane de turisti in anul 2006.

In ceea ce privește sejurul mediu diferența dintre cele două țări este de o zi în plus în Grecia. Aici sejurul mediu este de 4,13 zile în timp ce în România este de 3,06 zile.

Grecia este superioară României și la numărul unităților de cazare, având un număr dublu de unități.

Aproape 58 de milioane de înnoptări se înregistrează în Grecia, cu mult peste cele 19 milioane înregistrate în țara noastră. Dacă la înnoptările rezidenților în cele două țări este aproape asemănător, numărul înnoptărilor turiștilor străini din Grecia este de 43 milioane, comparat cu 3 milioane în România, ceea ce dovedește o foarte bună promovare externă a Greciei.

Grecia are încasări uriașe de 12,6 miliarde dolari, în comparație cu cele doar 646 milioane dolari ale României.

Densitatea turistică a Greciei în raport cu suprafața este de 105 turiști/km². România are o densitate turistică de doar 26 turiști/km². Tinând cont că suprafața României este de aproape două ori mai mare ca a Greciei, se vede o diferență si mai mare a densității turistice.

Cap. 3. DIRECȚII DE DEZVOLTARE A TURISMULUI

DIN ROMÂNIA ȘI GRECIA

3.1. Strategia turistică a României

O mare parte a strategiei României se bazează pe promovare. Pe baza resurselor turistice, infrastructura de acces și principiile analizei de piată, s-a identificat un număr de zone de dezvoltare potentială a turismului. Zonele identificate sunt zone geografice întinse care trebuie dezvoltate ca zone prioritare. Zonele identificate au un spectru larg de atracții capabile să sustină activitatea turistică pe parcursul anului. Pentru a reflecta spectrul de activități și oportunități de dezvoltare în aceste zone, ne referim la ele denumindu-le grupări zonale. Următoarele zone de dezvoltare potentială a turismului, sau grupări zonale au fost identificate:

– City Break în București– Cultură, MICE și Divertisment

– Circuit turistic în Transilvania – Cultură, Natură, Ecoturism, Sănătate și tratament, Schi și Turism de aventură

– Litoralul Mării Negre – Plajă, Divertisment, Cultură, Sănătate și tratament, Croaziere pe Marea Neagră

– Bucovina – Cultură, Ecoturism, Natură, Tratament, Schi și Turism de aventură

– Maramureș – Cultură, Natură, Ecoturism, Schi și Turism de aventură

– Delta Dunării – Natură, Ecoturism, Croaziere pe fluviu, și Divertisment

In fiecare din grupările menționate este disponibilă o gamă largă de activităti turistice, de

exemplu Transilvania are multiple resurse culturale, naturale, de ecoturism, sănătate si tratament, schi și turism de aventură. In cadrul fiecărei grupe de produse, există o gamă de oportunități și se creează oportunitatea de a forma o gamă de itinerarii de circuit, cum ar fi: biserici fortificate și orașe cetăți. In continuare va fi necesară planificarea detaliată pentru dezvoltarea și marketingul acestor circuite, precum și identificarea punctelor de legătură, a cerințelor de cazare, infrastructură și facilități.

România are șapte obiective turistice incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Unele din

acestea sunt deosebite prin faptul că reprezintă grupuri de puncte de atracție într-o anumită zonă și nu un singur centru de interes:

– Delta Dunării (desemnată în 1991)

– Mănăstirile din Moldova (1993) – 7 puncte de interes

– Mănăstirea Horezu (1993)

– Satele cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999) – 7 puncte de interes

– Cetățile Dacice din Munții Orăștie (1999) – 6 puncte de interes

– Centrul istoric din Sighișoara (1999)

– Bisericile de Lemn din Maramureș (1999) – 8 puncte de interes

Varietatea și răspândirea acestor centre importante reprezintă un beneficiu major în încurajarea dispersiei vizitatorilor în țară și în special în zonele rurale. Faptul că aceste obiective fac parte din patrimoniul UNESCO ajută la cresterea gradului de constientizare a calității ridicate a numeroase monumente istorice din România.

In masterplanul Romaniei sunt două planuri de dezvoltare ale unor zone foarte circulate din punct de vedere turistic. Prima zona este Constanța – Mamaia.

Municipalitatea din Constanța în colaborare cu UNDP a întocmit Agenda 21 la nivel local pentru Planul de Dezvoltare Durabilă a orașului. Acest plan, care a fost finalizat în 2006, identifică o gamă de proiecte de mediu, infrastructură și turism care vor influența dezvoltarea viitoare a stațiunii Mamaia ca destinație turistică. Acestea sunt:

– Un studiu pentru evaluarea factorilor socio-economici care produc eroziunea solului pe litoralul Mării Negre, cu mentionarea în mod deosebit a impactului asupra turismului din Mamaia

– Un program integrat de protecție a plajei

– Refacerea sistemului de purificare a apelor uzate și a sistemului de canalizare din Constanța împreună cu extinderea rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare

– Intocmirea unui master plan pentru traficul rutier

– Construirea unui sistem de transport cu troleibuzul între Năvodari și Eforie

– Refacerea și modernizarea stațiilor de autobuz și autocar din Constanța

– Construirea Rivierei Tomis, prin legarea portului turistic cu statiunea Mamaia

– Construirea unor spații de parcare suplimentare; 2000 în zona peninsulei, 1500

în oraș și 2500 în Mamaia

– Refacerea și mărirea capacitătii Gării Constanța

– Construirea unui centru comercial de distracții în zona Tomis III

– Construirea unui nou centru de expoziții și conferințe

– Construirea Portului de agrement Mamaia în zona cazinoului

– Refacerea Portului turistic Tomis

– “Popasul argonauților”, Refacerea clădirilor istorice ale orasului

– Dezvoltarea unei Grădini botanice

– Refacerea și renovarea muzeelor orașului

– Inființarea unui centru de informații culturale

Cea de-a doua locație ar fi Sighișoara. In analiza situației curente a orasului Sighișoara și în aprecierea impactului probabil al dezvoltării viitoare a turismului au fost identificate o serie de aspecte cheie ce vor fi abordate în planul provizoriu de dezvoltare a turismului. Acestea sunt:

– Impactul traficului turistic, și în special nevoia de a asigura spații de parcare suplimentare pentru vehiculele turistilor fără a degrada obiectivele turistice ale orașului și fără a afecta negativ activitatea localnicilor.

– Nevoia diversificării ofertei turistice, și în special nevoia de a atrage turiștii în afara zonei cetății, care va deveni tot mai aglomerată.

– Nevoia de a îmbunătăți serviciile de informare turistică inclusiv indicatoarele și facilitătile de interpretare din centrul istoric.

– Nevoia creării de oportunități de afaceri pe plan local, în special în meșteșuguri pentru producerea de obiecte de artizanat pentru turiști.

– Nevoia de a crește stocul limitat al unitătilor de cazare turistică în unitățile cu număr mic de camere. Este nevoie să se crească numărul de camere și să se asigure unități de cazare care să poată permite cazarea unor grupuri de turiști mai mari.

– Sunt necesare legături între zonele limită și crearea unui circuit turistic local

3.2. Strategia turistică a Greciei

Republica Elenă se află la intersectarea a trei continente: Europa, Asia și Africa. Are sute de insule splendide, care constituie aproximativ o cincime din suprafața totală a țării. Grecia a avut o evoluție rapidă după cel de-al doilea război mondial. S-a schimbat radical, economic și social. O țară cu priveliști de neuitat, turismul fiind dintre cele mai prospere domenii.

Grecia pare a avea totul pus la punct în materie de turism, dar întâlnim câteva probleme care reprezintă priorități ale Greek National Tourism Organization.

Deși este intens promovată Grecia, imaginea sa este catalogată drept o țară ieftină, simplă, nesoftisticată, prioritară ca o destinație pentru soare și mare. Datorită acestei catalogări greșite în Grecia crește numărul de turiști sosiți, dar scade încasarea pe turist.

Grecia este o țară în care se pot vizita un număr foarte mare de obiective culturale și istorice, dar acestea nu beneficiază de atenția turiștilor. Multi spun despre Grecia că este unică. Chiar și acum, după milenii, contribuția Greciei la dezvoltarea lumii moderne se vede, fie că este vorba despre politică, artă sau filozofie.

Pentru aceasta se vor creea publicații periodice specializate în turism și călătorii inclusiv în broșurile operatorilor de tururi. Se vor promova noi obiective și prin intermediul internetului, al campaniilor publicitare ale mass-mediei internaționale. Grecia este dependentă doar de promovarea si distributia de pachete turistice din partea marilor tour-operatori.

O nouă problemă întâlnită este ce a deteriorării produselor și unităților turistice și în multe cazuri lipsa reinvestirii banilor în îmbunătățiri.

In unele locuri infrastructura trebuie dezvoltată, deoarece a devenit inadecvată în comparative cu numărul din ce in ce mai mare de turiști care sosesc.

Datorită numărului mare de turiști, se angajează mai mult personal care nu are întotdeauna un grad ridicat de profesionalism. Acest lucru se întâlnește atât în unitățile de cazare de stat cât și în cele private. Pentru a remedia acest aspect, s-au creat programe pentru pregătirea personalului angajat în industria turistică.

Creșterea fluxului de turiști cauzează și deteriorarea resurselor naturale și culturale. Trebuie pus accentul pe un program de protejare a obiectivelor turistice. Statul trebuie să se implice mai mult și mai activ pentru a se asigura că pe termen lung obiectivele turistice încă să mai existe și să atragă în continuare turiști.

Principalele ținte ale turismului grecesc ar fi:

dezvoltarea cererii

promovarea continua a țării, ca o destinație complexă, nu doar ca o destinație de soare si mare

pregătirea angajaților din turism

creșterea sosirilor dar în același timp și a încasărilor pe turist

creșterea competitivității produselor turistice

îmbunătățirea serviciilor turistice

reducerea sezonalității

dezvoltarea formelor alternative de turism

dezvoltarea infrastructurii turistice, cu un accent pe transport

construirea mai multor facilității pentru atragerea clientilor de clasa superioara, prin construirea mai multor hoteluri de lux, de circuite de golf, de centre de congrese, de cazinouri

redistributia geografică a turismului

3.3. Atribuții ale ministerelor de resort

Ministerul Turismului este organismul care se ocupa de turismul din România. Printre atribuțiile acestuia regăsim :

organizează aplicarea legilor și hotărârilor Guvernului în domeniul turismului, cu respectartea limitelor de autoritate și a principiului autonomiei agenților economici, instituțiilor și autorităților administratiei publice locale;

b) elaborează, promovează și aplică politicile de dezvoltare și strategia Guvernului în domeniul turismului, orientând în acest sens activitatea agenților economici;

c) initiază și promovează acte normative, norme și reglementări vizând activitatea de turism și protecția turiștilor și avizează reglementările altor ministere care influențează aceasta activitate;
d) colaborează cu celelalte ministere și organe centrale din subordinea Guvernului, cu autoritățile publice locale și cu alte organisme interesate;

e) acordă licențe agenților economici din turism pentru obiectul activității pe care o desfășoară, indiferent de forma de proprietate, și brevete de atestare a capacității profesionale persoanelor care exercită o activitate de turism;

f) efectuează clasificarea unităților de cazare, de alimentație și de agrement pentru turism, indiferent de forma de proprietate;

g) elaborează reglementări privind organizarea și funcționarea pensiunilor turistice și fermelor agro-turistice;

h) propune acordarea de facilități agenților economici din turism pentru realizarea de investiții;
i) asigură valorificarea și protejarea patrimoniului turistic conform legii, elaborează, coordonează și avizează programe și documentații pentru valorificarea acestuia, inclusiv a resurselor naturale balneare;
j) avizează planurile de urbanism pentru dezvoltarea zonelor, stațiunilor și localităților turistice, amplasarea obiectivelor turistice în cadrul acestora, precum și documentațiile tehnice pentru noile construcții cu destinație turistică, indiferent de forma de proprietate;

k) verifică aplicarea legislației, a normelor, reglementărilor specifice și corelarea calității serviciilor cu prețurile și tarifele practicate de către toți agenții economici din turism;

l) initiază și negociază, din împuternicirea Guvernului, încheierea de convenții, acorduri și alte întelegeri internaționale sau propune acestuia întocmirea formelor de aderare la cele existente;

m) urmăreste și controlează aplicarea prevederilor legale, inclusiv a convențiilor și acordurilor internaționale, în funcție de specificul activității, și întreprinde măsuri pentru prevenirea și înlăturarea oricărei încălcări a acestora;

n) reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale în conformitate cu acordurile și alte întelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organisme internaționale interesate de activitatea de turism;

o) realizează promovarea turistică prin acțiuni specifice și prin birourile de promovare și informare turistică din strainatate, în limita resurselor financiare pentru această activitate, constituite potrivit legii;

p) promovează, coordonează și organizează congrese, colocvii, simpozioane, târguri, expoziții de importanță națională și internațională și alte acțiuni similare în țăra și în străinătate, acordând consultanță și sprijin tuturor inițiatorilor unor astfel de manifestări;

q) coordonează programele de asistență tehnica acordate de Comunitatea Europeană, Organizația Mondială a Turismului, alte organisme internaționale, precum și programul de integrare european în domeniul turismului;

r) stabileste orientarea și planurile tematice privind programele de cercetare în turism, în colaborarea cu Ministerul Cercetării și Tehnologiei;

s) initiază și controlează, împreuna cu Ministerul Invățământului, înființarea și funcționarea instituțiilor de învățământ specializate în domeniul turistic; elaborează nomenclatoarele de meserii specifice, planurile și programele de învățământ de specialitate, potrivit legii;

t) realizează banca de date, în conformitate cu reglementările Organizației Mondiale a Turismului; publica situații generale statistice și economice necesare orientării politicii turismului românesc, asigurând activitatea de informare-comunicare;

u) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.

In Grecia, în ceea ce priveste turismul acesta stă la baza Greek National Tourism Organisation (GNTO) – organizație ce a fost înființată pentru primă oară în 1927 și apoi reînființată în 1950 perioadă în care turismul s-a aflat în subordinea altor ministere. GNTO elaborează Strategia de dezvoltare a turismului.

Agentii economici din turism sunt obligați să folosească pentru servicii, care presupun răspunderi privind protecția turistului, numai personal specializat, potrivit normelor elaborate de GNTO. Pregătirea profesională din domeniul activităților de turism va fi făcută de unitățile, autorizate de GNTO.

In scopul protecției turiștilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor și a pachetelor de servicii turistice, precum și crearea de produse turistice pe teritoriul Greciei pot fi realizate numai de către agenții economici din turism autorizati de GNTO, posesori de licente în turism sau de certificat de clasificare, după caz. Agentii economici din turism au următoarele obligații:

a) să realizeze servicii turistice la nivelul și în limitele prevederilor licentei de turism, prin care au fost stabiliți ca prestatori sau comercializatori de servicii turistice, și să constituie integral garanția financiară prevazută de dispozițiile legale în vigoare;

b) să presteze serviciile turistice la nivelul categoriei unității respective, potrivit certificatului de clasificare;

c) să funcționeze numai cu structuri de primire turistică clasificate;

d) să funcționeze cu personal brevetat, în conformitate cu reglementările și normele de specialitate ale GNTO

e) să afiseze, într-o formă vizibilă și clară, lista serviciilor și tarifelor practicate;

f) să informeze turiștii corect și adecvat cu privire la serviciile turistice pe care le prestează;

g) să asigure protecția turiștilor care utilizează structurile sale de primire turistice;

h) să protejeze turistul care beneficiază de servicii tip excursii, pe perioada programului turistic, conform normelor pentru ghizii de turism;

i) să protejeze bunurile turiștilor împotriva deteriorării sau furtului și să asigure despăgubirea acestora în cazul apariției unor prejudicii, conform legii;

j) să realizeze, potrivit prezentei ordonanțe, exploatarea patrimoniului turistic, asigurând totodată protecția și conservarea acestuia și a mediului înconjurător;

k) să transmita datele statistice, conform Sistemului informațional pentru turism și reglementărilor Comisiei Naționale pentru Statistică;

3.4. Concluzii comparative

Intre cele două țări din punct de vedere al strategiei turistice există o diferență imensă. Grecia este o țara foarte dezvoltată din punct de vedere turistic. In România, la fiecare schimbare de minister sau ministru, se schimbă în același timp și proiectele și ideile anterioare, astfel neterminându-se nici un proiect.

Grecia este deja o țară foarte vizitată, cu încasări uriașe în comparație cu România. In Grecia strategia este de menținere a acelorași standarde ridicate pentru atragerea și multumirea clienților.

In România, trebuie să reabilităm și abia apoi să promovam multe obiective turistice. In schimb în Grecia, toate obiective sunt bine stabilite, bine promovate, atât intern cât și internațional. România nu dispune la acest moment de nici un ghid de prezentare și promovare a țării.

Structurile turistice de primire ale României sunt învechite, necompetitive, serviciile turistice și programele turistice sunt realizate stereotip și sunt de o calitate modică. In Grecia sunt standarde superioare atât la cazare cât și la serviciile turistice. In România, mereu se impune ca strategie modificarea și îmbunătățirea standardelor la unitățile de cazare, dar mereu acest lucru se face doar pe hărtie, nu și în practică.

Imbinând timpul liber cu traseele bine organizate veți afla că Grecia are puțini rivali prin bogăția și varietatea impresiilor pe care le lasă în memorie. Acest lucru se poate realiza și în România dar acest lucru necesită implicare serioasă și activă atât a statului, cât și a organismelor de turism, dar și timp și mulți bani.

Dezvoltarea turismului românesc este o chestiune de durată, dar prin calitatea și diversitatea resurselor disponibile, prin implicarea obligatorie a statului și a Ministerului de Turism, prin realizarea programelor de dezvoltare și îmbunătățire a resurselor existență, putem aprecia ca România este pe drumul cel bun. Din pacate, în comparație cu Grecia, și cu țările vecine suntem mult în urmă.

Cap. 4. PROPUNERI PRIVIND INTENSIFICAREA

FLUXURILOR TURISTICE DINTRE ROMÂNIA ȘI GRECIA

Fluxurile turistice internaționale reprezintă una dintre componentele cele mai dinamice ale schimburilor economice internaționale.

4.1. Modalitati de dezvoltare și modernizare a ofertelor turistice existente în cele două țări

Turismul internațional ar trebui să ia în considerare marea diversitate de forme de manifestarea fluxurilor turistice, precum și gama largă a impactului și a finalitatilor economice, sociale, culturale și de mediu generate de circulația turistică internațională.

Atât România cât și Grecia dețin un valoros și bogat potențial natural, care reprezintă una dintre cele mai prețioase resurse ale țărilor. Turismul este la nivel mondial o branșă în creștere și duce, în țările care îl promovează, la creștere economică.

Pe baza condițiilor topografice, climatice și istorice existente, în România există posibilitatea de a extinde turismul la nivelul unui important sector economic. In legatura cu aceasta, se preconizează considerabile efecte privitoare la venit și la piață forțelor de muncă.

Principalele elemente ale potențialului natural sunt:

clima continentală cu temperaturi moderate și un bioclimat terapeutic

topografia variată, care cuprinde zona de litoral, delta, munți, dealuri, poieni și văi usor accesibile

ape termale, ape minerale și nămoluri cu proprietăți curative

Din resursele naturale pot fi dezvoltate oferte diverse și atractive pentru oaspeți:

turism montan, escaladari montane, drumetii, schiat pe o perioada asigurată de zapadă de 180-200 zile, sporturi de iarnă,

turismul speologic și turism apropiat de natură în zone protejate

turism acvatic

turism curativ cu renumite ape minerale, izvoare termale, gaze naturale, nămol cu proprietăți curative, lacuri curative dublate de o înaltă calitate a aerului

turism de vânătoare

pescuit

turism istoric; o multitudine de biserici, mânăstiri, monumente, centre, locuri unde s-au efectuat cu bune rezultate săpături arheologice, care parțial aparțin patrimoniului cultural mondial (biserici fortificate, biserici cu pictura exterioară, cetăți istorice), muzee, expoziții relevante din punct de vedere arhitectonic și istoric

folclor divers și original

tradiții culturale și religioase

piețe mesteșugărești

Turismul în Grecia reprezintă principala industrie. Ea se plasează pe locul al 15-lea în ierarhia mondială a destinațiilor turistice și primește un număr de turiști mai mare decât populația țării.

România în ciuda premiselor exceptionale, ponderea de 2,5% a turismului la PIB este mică în comparație internațională. In comparație cu alte țări est-europene, România dispune de o suficientă ofertă de locuri de cazare (aproape 5 camere și aproape 13 paturi la 1000 de locuitori). In orice caz, la scară internațională (cca. 30 de paturi la 1000 de locuitori în Germania), capacitățile sunt subdimensionate. Obiectivul este de a dezvolta produse competitive, tinând însă cont de resursele naționale, astfel încât turismul să devină o ramură economică prioritară.

Ca obiective politice generale pentru cele două țări sunt formulate următoarele:

Promovarea unor concepte moderne de dezvoltare turistică

Introducerea unui management modern, dispus să iși asume riscuri

Elaborarea de programe și proiecte naționale de dezvoltare pentru anumite proiecte turistice

Modernizarea ofertei, cresterea capacității concurențiale și a atractivității pentru piața turistică națională și internațională

Crearea unei imagini printr-o politică agresivă a promovării în scopul creșterii cererii

Asigurarea instruirii cantitative și calitative a personalului

Deschiderea de noi produse și piete și abordarea regională de programe turistice

Adoptarea reglementărilor necesare în acord cu determinarile UE

Evaluarea politicii fiscale cu privire la efectele acesteia asupra turismului

Adaptarea activitatilor turistice la politica națională

Dezvoltarea rapidă și durabilă a turismului

4.2. Noi circuite turistice

Pentru a reuși o creștere mai mare a fluxurilor turistice, trebuie să se elaboreze un set de circuite turistice cu scopul atragerii turiștilor. Acestea vor avea succes doar cu o bună promovare. Oricât de valoaroasa ar fi oferta propusă dacă nu este cunoscută, este doar o pierdere de timp și de bani.

4.2.1. Discover Romania

Acest pachet turistic este unul complex deoarece pe parcursul său întălnim obiective variate care să poată satisface orice tip de motivație, fie că este una de culturală, religioasă, socială, istorică, de sănătate sau pur și simplu de relaxare. Circuitul se desfășoara pe o distanță destul de mare parcurgând unele din cele mai importante resurse atât naturale cât și antropice ale țării.

In acest context vom vizita următoarele Iași – Roman – Piatra Neamț – Bicaz, Lacul de acumulare de la Bicaz, Cheile Bicazului – Gheorgheni, Lacul Roșu – Sovata – Târgu Mureș, Monumentul Latinității Lupoaica, Cetatea Medievală Târgu Mureș – Reghin, Padurea Rotundă Reghin – Cluj Napoca – Alba Iulia, Cetatea de la Alba Iulia, Catedrala Romano-Catolică, Muzeul Unirii – Deva, Cetatea Devei – Hunedoara, Castelul Corvineștilor – Hațeg, Rezervația de Zimbri – Sarmisegetusa – Băile Herculane – Targu Jiu, Ansamblul Arhitectural al lui Constantin Brâncuși – Băile Olănesti – Curtea de Argeș, Mânăstirea Curtea de Argeș – Brașov, Biserica Neagră, Piața Sfatului, Tâmpa – Iași.

Ziua 1

Plecarea va avea loc la Iași. Traseul urmează drumul spre Roman – Piatra Neamț – Bicaz – Gheorgheni (Lacul Rosu) – Sovata. Ne vom opri la Lacul de acumulare de la Bicaz unde vom servi prânzul în cadrul unei pensiuni, vom continua apoi spre Cheile Bicazului care reprezintă o zonă deosebit de pitorească a României, zona care face parte din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș. Lacul Roșu, care este cel mai lac de acumulare din România, este următoarea atracție turistică în zonă. Ziua se va încheia cu cazarea și cina în stațiunea Sovata.

Ziua 2

După micul dejun vom pleca spre Cluj Napoca, circulând pe traseul Târgu Mureș – Reghin – Bistrița. Prima oprire va fi la Târgu Mureș unde vom admira Monumentul Latinității – Lupoaica. In oraș vom servi și pranzul. Vom vizita apoi Cetatea Medievală Târgu Mureș, monument istoric din secolul XV, extinsă și întărită în secolul al XVII-lea cu șapte bastioane. Pădurea Rotunda Reghin va fi ultima oprire al zilei, înainte de sosirea la Cluj-Napoca. Aici vom servi cina și ne vom și caza.

Ziua 3

După ce servim micul dejun începem drumul spre Alba Iulia pentru a vizita Cetatea de la Alba Iulia și Catedrala Romano-Catolică care este cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania, fiind de aceeași vârstă cu celebra Notre Dame. Se va vizita și Muzeul Unirii. După prânzul servit intr-unul din numeroasele restaurante din Alba-Iulia vom pleca spre Deva unde ne vom caza.

Ziua 4

După micul dejun servit vom pleca să vizitam Cetatea Devei. Traseul ne aduce la Hunedoara unde, odată ajunși vom vizita celebrul Castel al Corvineștilor. Cunoscut și sub numele de Castelul Huniazilor este un castel ridicat în secolul XV de către Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri. Traseul va continua pe drumul spre Hateg unde se va vizita Rezervatia de Zimbri. In Hateg vom cina si ne vom caza la o pensiune turistica.

Ziua 5

Dupa micul dejun continuăm circuitul și ajungem la vechiul asezământ Sarmisegetusa, fost centru politic și militar al dacilor. Dupa un scurt popas pentru servirea prânzului ne vom îndrepta spre Băile Herculane, stațiune balneară unde vom avea un programul de relaxare. In stațiune avem de asemenea cazarea și aici vom și cina.

Ziua 6

După micul dejun, circuitul ne va duce la Ansamblul Arhitectural al lui Constantin Brâncuși. Acesta este figura centrală în miscarea artistică modernă și un pionier al abstractizarii este considerat parintele sculpturii moderne. Dupa admirarea celebrelor sculpturi brâncovinene ne îndraptam spre altă stațiune balneară – Baile Olanesti. Acesta este punctul final al zilei și aici vom mânca și ne vom caza.

Ziua 7

Continuăm traseul îndreptându-ne spre Brasov locul de cazare, unde vom vizita Biserica Neară, Piata Sfatului. Inainte de aceasta oprire vom face un mic popas pentru prânz, la Curtea de Argeș unde vom vizita Mânăstirea Curtea de Argeș.

Ziua 8

Vom începe ultima zi a traseului urcând masivul Tâmpa unde vom admira priveliștea superbă ce se observă de deasupra Brașovului. La coborâre vom servi pranzul și apoi ne vom îndrepta înapoi spre Iași, punctul de pornire al turului.

Analiza de preț

Tabel 4.1

Sursa: date rezultate din prelucrare

Pachetul turistic este destinat grupurilor de câte 20 de turiști. Prețul estimativ pentru fiecare turist este de 1.124 RON

4.2.2. Grecia

Având resurse naturale și antropice foarte diversificate și dispunând de o bună politică de promovare a activității turistice, Grecia este una din țările cu un grad foarte ridicat în ceea ce privește activitatea turistică. Nu este de mirare că industria principală a Greciei este cea turistică.

4.2.2.1. Grecia clasică

Acesta este un pachet turistic în care vom îmbina prezentarea obiectivelor Greciei clasice, cu relaxarea și distracția pe plajele grecești dar și cu elemente ce țin de cultura și traditiile locale.

In cadrul acestui circuit vom vizita următoarele: Katerini – Kalambaka – Meteora, Marele Meteor – Delfi, Templul lui Apolo, Muzeul de arheologie – Rio – Olympia – Naflio – Tolo – Epidavros, Templul Antic, Sanctuarul lui Ascelpios – Corint, Istmul și ruinele templului doric al lui Apolo, Fântăna Pirene – Atena, Acropole, Biblioteca lui Hadrian, Plaka, Turnul vânturilor, Sintagma și mormântul oștasului necunoscut de la Palatul Parlamentului, Academia, Mitropolia Atenei, Universitatea, Piața Omonia, Monastiraki – Croaziera de 1 zi în insulele golfului Saronic: Egina, Poros și Hydra – Atena – Termopile, Monumentul lui Leonidas – Salonic, Turnul Alb, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Piața Aristoteles,Biserica Sf. Dumitru – Sidikastro – Katerini.

Ziua 1

Plecare din zona Katerini spre Kalambaka – Meteora, unde se vizitează Mânăstirea Marelele Meteor.Vom servi prânzul iar apoi traseul va continua spre Delfi unde se vizitează Templul lui Apolo și muzeul de arheologie. Cazare zona Delfi. Aici vom și cina.

Ziua 2

Mic dejun. Plecare spre Rio – traversare în Peloponez și vizita la Olympia – leagănul jocurilor olimpice. Ne vom opri la un restaurant pentru a servi masa de prânz. Traseul se continua spre Naflio, prima capitală a Greciei libere unde se poate admira Cetatea de pe Colina Palamidi și fortul venețian de pe insula Burtzi. Cazare și cină în zona Naflio/Tolo.

Ziua 3

Mic dejun. Deplasare spre Epidavros unde se vizitează Teatrul antic, Sanctuarul lui Ascelpios și muzeul. Pe traseu se vor putea admira Corintul – Istmul și ruinele templului doric al lui Apolo, vestita fântână Pirene și tribuna de pe care a predicat Sfântul Apostol Pavel. In Corint vom opri pentru a servi prânzul. Cazare și cină în Atena.

Ziua 4

Mic dejun. Atena – se vizitează Acropole, muzeul și centrul istoric: Biblioteca lui Hadrian, Plaka, Turnul vânturilor, Sintagma și mormântul ostașului necunoscut de la Palatul Parlamentului, Academia, Mitropolia Atenei, Universitatea, Piața Omonia, Monastiraki. Seara excursie la Cap Sunio pentru admirarea apusului de soare și a Templului lui Poseidon. Cazare și cina în Atena.

Ziua 5

Mic dejun. Croaziera de 1 zi cu dejun pe vapor, în insulele golfului Saronic: Egina, Poros și Hydra. Seara vor reveni în Atena la cazare și pentru a servi cina.

Ziua 6

Mic dejun. Plecarea spre Salonic cu opriri pe traseu pe Termopile la monumentul lui Leonidas și în Valea Tembi la Biserica Sf. Paraschiva. Sosire în Salonic pentru un tur panoramic cu autocarul: Turnul Alb, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Piața Aristoteles. Se vizitează Biserica Sf. Dumitru – protectorul spiritual al orasului. Cazare și cină în Sidikastro.

Ziua 7: Sidikastro – Katerini

Mic dejun. Scurta vizitare a orașului și pranzul iar apoi plecarea spre Katerini locul unde

se va sfârși circuitul.

Analiza de preț

Tabel 4.2

Sursa: date rezultate din prelucrare

Pachetul turistic este destinat grupurilor de câte 20 de turiști. Prețul estimativ pentru fiecare turist este de 590 euro.

4.3. Solutii de promovare a pachetelor turistice elaborate

Modalitatile principale de promovare a pachetelor turistice de catre agențiile de turism sunt: editarea de materiale publicitare sau realizarea de campanii publicitare.

Indiferent de strategia aleasă pentru atingerea obiectivelor sale, orice realizator de produse turistice trebuie să-și realizeze comercializarea produselor sale prin una dintre cele două modalități menționate.

În domeniul turismului, există un anumit paralelism între acțiunile de comercializare și cele de promovare: ambele fac apel la aceleași tehnici. Astfel, promovarea implică o informare a publicului prin presă și radio, iar comercializarea presupune o informare specializată (profesionistă) prin relații cu publicul și publicitate în presa specializată. Paralelismul se oprește aici, comercializării adăugându-i-se alte noi etape: negocierea cu angrosiștii (tour-operatorii, centralele de rezervări etc.), în amonte, iar în aval realizarea cataloagelor, distribuirea lor detailiștilor, stimularea lor, publicitatea produselor turistice, vânzarea către public.

Particularitățile produsului turistic determină utilizarea unor mijloace specifice de promovare care se împart în două categorii:

mijloace de promovare care atrag turistul către firmă. Rolul acestora este de a asigura o informare cît mai exactă și cât mai completă asupra produsului turistic, pentru a genera dorința de cumpărare. Dintre aceste mijloace amintim: reclama, publicitatea gratuită, organizarea de întâlniri, concursuri, expoziții;

mijloace de promovare care stimulează revenirea (fidelizarea) turiștilor. Rolul acestora este de a confirma în totalitate informațiile difuzate prin cataloage, broșuri, reviste, anunțuri, filme publicitare, informații care trebuie să se concretizeze în vânzări. În această categorie intră promovarea la locul vânzării, comportamentul personalului de vânzare, promovarea prin organizațiile de turism din întreprinderi și firme.

Pentru pachetele turistice complexe, mesajele publicitare conțin trei argumente principale:

preț, care este, în general, cel de extrasezon;

conținut pentru a-l diferenția de cel al concurenților; campania publicitară trebuie să insiste pe serviciile suplimentare oferite (transport, cazare, animație sau alte prestații);

imaginea de marcă.

Publicitatea poate îmbrăca următoarele forme:

afișe, pliante expuse în agențiile de turism distribuitoare;

anunțuri, reportaje, comunicate de presă;

spoturi publicitare;

organizarea de conferințe de presă, cocktailuri de presă, dezbateri în regiunea care se vrea a fi prospectată, cu invitați profesioniști și reprezentanți ai turismului social;

voiaje organizate și plătite pentru ziariști și reprezentanți ai altor agenții de turism;

participarea la târguri, saloane, burse de turism

CONCLUZII

Inclus relativ recent printre necesitățile de consum ale omului modern, cuantificat ca indicator al calității vieții, turismul iși merita pe deplin importanța care i se acordă astăzi în toate domeniile cunoașterii.

Punctele de vedere asupra fenomenului turistic s-au format o data cu evolutia sa, iar aspectele considerate definitorii au variat în funcție de optica profesională a celor care își exprimau opiniile: economiștii scoteau în evidență caracterul esențialmente economic al cauzelor și efectelor sale prin dependența de un anumit prag al veniturilor și al potențialului economic; geografii suștineau că turismul este, prin localizarea sa, asociat cu caracteristicile de relief, climă, mediu, ale unui teritoriu; sociologii priveau turismul ca un corolar al evolutiei societății și o replica la mutațiile sociale care se regăsesc în planul folosirii timpului liber; psihologii explicau fenomenul turistic prin necesitatea oamenilor de a se elibera de constrângerile impuse de viața cotidiana sau dorința acestora de a stabili noi contacte pentru a-și atenua senzația de alienare, specifică vieții moderne etc. Desigur ca toate punctele exprimate în legatură cu turismul surprind fațetele multiple ale acestui fenomen și sunt corecte, în cea mai mare parte. Ele se regăsesc în multitudinea de definiții “oficiale” care pun accentul pe fiecare dintre laturile amintite.

Turismul a început să se manifeste, treptat, ca o componentă directă a economiei fiecărei țării, cu o prezenta tot mai activa în viața economică și socială, cu o participare semnificativă în progresul general al societății. Una dintre cele mai importante componente ale turismul este reprezentată de fluxurile turistice, acestea reprezentând una dintre structurile cele mai dinamice ale schimburilor economice.

Incă din vremuri antice, România și Grecia au ocupat un teritoriu impresionant datorită podoabelor naturale. In cadrul Europei ele sunt înzestrate cu unele din cele mai bogate și variate resurse turistice naturale (reprezentate prin formele de relief, prin clima, prin hidrografie, flora și faună și nu în ultimul rând prin varietate) și resurse turistice antropice (reprezentate prin numărul mare de vestigii arheologice, prin monumentele istorice, de artă și arhitectura, prin muzee).

Prin diversitatea resursele atât naturale cât și antropice pe care le dețin, cele două țări pot oferi fiecarui turist motivația să efectueze tipul de turism preferat, fie ca este un motiv educațional sau cultural (pentru a descoperii modul de viață al altor popoare, a descoperii frumusețile țării sau a vizita diverse instituții culturale), motiv religos sau etnic (vizitarea regiunilor cu religie comună sau prezența la anumite pelerinaje sau reuniuni religioase), motiv social sau istoric (reprezentat de vizitarea monumentelor istorice, de a reîntâlni prieteni sau rude sau pur și simplu de a vizita cât mai multa țări și de a întâlni noi oameni), motiv de relaxare și plăcere ( nevoie de odihna și relaxare, bucuria de a petrece o vacanță frumoasă, de a schimba regiunea și atmosfera cu scopul evadării din stresul cotidian) sau motive de sănatate și sportive (de exemplu pentru a vizita stațiuni balneareare, sau diferite centre de sănatate, sau participarea la diferite sporturi atât ca spectatori cât și ca participanți).

Principali indicatori ce caracterizează circulația turistică sunt aceia care definesc cu exactitate poziția unei țări în anumite situații legate de fluxurile turistice, fie că este vorba de numărul de sosiri, de evolutia lor în timp sau a zonelor sau țărilor de provenienta și a mijloacelor de transport, de numărul unităților ce alcătuiesc baza tehnico-materială, de date legate de densitatea turistică în raport cu suprafața sau numărul de locuitori ai unei țări, sau date pur economice referitoare la cheltuielile și încasările turistice raportate la populație sau la indicatorii naționalii ai produsului brunt sau intern.

România în ultimi ani se află într-o pantă ascendentă în privința turismului, în timp ce Grecia este într-o oarecare staționare. Atât la cererea turistică totală, cât și la turismul intern și internațional luat în parte România înregistrează creșteri semnificative în perioada 2002-2006.

In ceea ce privește unitățile de cazare și locurile de cazare Grecia are o baza tehnico-materiala de aproape trei ori mai numeroasă decât cea a României. Cu toate acestea pe o perioada calculată de cinci ani Romania și-a mărit numărul de unități de cazare cu aproximativ 40%, dar numărul de locuri de cazare a crescut doar cu 6%.

Din punctul de vedere al înnoptărilor Grecia înregistrează un număr de înnoptări de trei ori mai mare decât cel al României.

Indicatorii efectelor economice, referitori la încasările din turism suntem mult inferiori grecilor, aceștia ajungând la încasări de 12.600.000.000$ (anul 2006) în timp ce România are încasări de 646.000.000 $ (anul 2006).

Densitatea turistică arată o mai mare concentrație turistică în Grecia atât din punctul de vedere al indicatorilor densității în raport cu suprafața cât și în raport cu populația.

In urma tuturor acestor analize realizate pe baza calculării indicatorilor turistici observăm gradul turistic mult mai dezvoltat al Greciei, care cu un teritoriu cu suprafața aproximativ pe jumatatea României reușeste să atragă un număr foarte mare de turiști, un număr mai mare decât populația țării.

Toate acestea se datorează unei promovări superioare a turismul, lucru care conferă țării o mai bună imagine pe plan internațional, lucru care determină un flux mai mare de turiști. Serviciile de calitate și raportul acestora în funcție de preț sunt elemente care determină de asemenea cererea turistică superioară. Grecia este un exemplu de urmat din punct de vedere al turismului atât pentru România cât și pentru un numar mare de alte țări.

România dispune de resurse naturale și antropice foarte diversificate, dar stă destul de prost la capitolul de promovare a unei imaginii de calitate în exterior.

Oferta turistică românească nu s-a schimbat de-a lungul timpului devenind necompetitivă în raport cu exigențele cererii turistice și ale produselor turistice similare de pe piața internațională.

Structurile turistice de primire și îndeosebi oferta de agrement sunt învechite, necompetitive, serviciile turistice și programele turistice sunt realizate stereotip și de calitate modică iar raportul calitate-preț este neconcludent.

De aceea, în ultimii 20 de ani s-a constatat o scădere continuă a cererii turistice externă pentru România.

Pentru a ieși din competiția turistică internațională este necesară modernizarea, relansarea și dezvoltarea turismului românesc și crearea unor produse turistice moderne și competitive pe piața turistică.

Se impun, astfel, pe lângă modernizarea structurilor turistice, a stațiunilor turistice, și crearea de produse turistice noi, stațiuni, programe originale, atractive și inedite ce ar putea, printr-o activitate susținută de promovare pe piața internațională, să direcționeze importante fluxuri turistice spre România. În acest sens, se impune și dezvoltarea ofertei de agrement și de animație, de mare atractivitate, prin crearea de parcuri tematice și de divertisment, parcuri acvatice, oferte prezente în țările cu tradiție turistică din lume.

Dezvoltarea turismului românesc este o chestiune de durată, dar prin calitatea și diversitatea resurselor disponibile, prin implicarea statului și a diverselor organizații de turism, prin realizarea programelor de dezvoltare și îmbunătățire a resurselor existente, putem aprecia că România se afla pe un drum bun.

BIBLIOGRAFIE