Strategia DE Aprovizionare Materiala A Sc Sa

CAPITOLUL I

STRATEGIA DE APROVIZIONARE MATERIALA

1.1. Piața furnizorilor

componentă a mediului ambiant al intreprinderii –

Dezvoltarea unei intreprinderi, a unui sistem de producție este strict determinată de mediul ambiant in care-și desfășoară activitatea.

Din punct de vedere economic, mediul unei intreprinderi se poate defini și prin ‘relațiile de piață’ pe care aceasta le are cu ceilalți participanți la realizarea activității economice generale. Astfel, in funcție de situarea in timp față de procesul de producție, piața unei intreprinderi poate fi segmentată in:

piața in aval sau piața de desfacere;

piața in amonte sau piața de asigurare cu resurse.

Piața in amonte, la rândul ei se poate fragmenta in:

piața resurselor umane;

piața resurselor financiare;

piața resurselor informaționale;

piața resurselor de natură materială etc.

Relațiile ce apar pe piața de asigurare cu resurse materiale (piața furnizorilor) sunt, de regulă, relații concurențiale, deși nu este exclus ca, uneori, acestea să devină relații de alianță, complementaritate sau parteneriat.

Piața in amonte, de pe poziția de cumpărător, prin oferta de resurse materiale, echipamente tehnice, potențial etc., se poate caracteriza prin:

Inflația – care se manifestă prin creșteri ale costurilor și deci ale prețurilor, fenomen ce ingreunează decizia de optimizare a activității de aprovizionare;

Penuria – este o amenințare care se manifestă din ce in ce mai mult. Acest fenomen poate să aibă mai multe cauze obiective sau subiective. Obiectiv poate fi o penurie fizică, in sensul că nu există surse fizice de aprovizionare, și o penurie economică, in sensul unui cost de obținere prohibitiv, care inhibă producerea și oferta pe piață a anumitor produse. De foarte multe ori, penuria poate să aibă la bază cauze subiective sau chiar să fie provocată in vederea obținerii sau a menținerii unor avantaje concurențiale;

Creșterea concurenței – se regăsește sub triplu aspect: al concurenței dintre consumatori, dintre producători, precum și al concurenței dintre consumatori și furnizori.

In ceea ce privește concurența dintre consumatori, aceasta are tendința de creștere fiind strâns dependentă de fenomenul de penurie, dar și al deversificării consumatorilor (apariția de noi consumatori).

Din punct de vedere al concurenței consumator-furnizor se observă, de asemenea, tendința de creștere ce se manifestă prin creșterea prețurilor. Această creștere este posibilă prin creșterea raportului de putere in favoarea furnizorului (prin diversificarea consumatorilor și penurie), iar, pe de altă parte, este determinată de procesele inflaționiste. Remarcăm că fenomenele asemănătoare se manifestă și pe plan mondial insă cu mai puțină virulență.

Extinderea numărului de ofertanți prin apariția de noi furnizori pe piață cu aceleași resurse; situația conduce la creșterea concurenței la vânzare și scăderea acesteia la cumpărare.

Diversificarea ofertei prin apariția pe piață a unor resurse materiale noi, inlocuitoare ale celor clasice, de produse noi cu sferă de utilități asemănătoare sau mai extinsă față de cele curente, cu grad de modernitate sporit și caracteristici calitative superioare. Acțiunea accentuează uzura morală a produselor, situație care conduce la creșterea procesului de complexitate și de mobilitate in aprovizionarea materială in special in fazele de previziune și de derulare operativă a acestei activități. Acest aspect determină amplificarea activității de ‘identificare’ a resurselor noi care apar pe piață, implicit a surselor de furnizare. Pentru aporvizionare, in unele cazuri, această situație poate avea ‘efect nefavorabil’; aceasta pentru că diversificarea ofertei poate fi insoțită de o creștere a dependenței consumatorilor față de anumite resurse specifice și, implicit, de sursele lor de asigurare. Se apreciază că o aprovizionare eficientă se poate realiza când se are in vedere asigurarea de resurse standardizate, nominalizate.

Restrângerea ofertei cantitative la anumite resurse materiale deficitare, cu potențial limitat, pentru care perioada de epuizare este in continuă scădere, al căror cost pentru descoperire și exploatare de noi zăcăminte este foarte mare (deci, pentru care prețul de vânzare-cumpărare are tendință de creștere semnificativă).

Apariția frecventă de noi furnizori, ca și dispariția unei părți dintre aceștia, chiar și a unora deja existenți, fenomen care amplifică gradul de incertitudine, de nesiguranță in asigurarea materială; situația impune protecție prin analiza atentă a fiecărui frunizor, testarea periodică a credibilității pentru prevenirea dereglărilor sau a apariției unor disfuncționalități in conlucrarea cu partenerii, in aprovizionarea materială (asigurându-se astfel luarea in timp util a măsurilor care se impun, după caz).

Amplificarea costurilor de intrare, de transfer și de menținere pe unele piețe, in special occidentale, cu repercursiuni asupra țărilor cu potențialul economic mai redus, care traversează o perioadă mai dificilă in dezvoltarea lor (intre acestea situându-se și România).

1.2. Tipuri de strategii in aprovizionarea materială; principii și situații care le influențează

Prin strategiile de aprovizionare se urmărește asigurarea unui echilibru intre necesarul de consum ale unităților economice cu resursele materiale ce pot fi achiziționate in scopul indeplinirii obiectivelor de ansamblu ale unitatilor respective.

In cadrul strategiei se evidențiază atât obiectivele cât și modalitățile de acțiune pe termen scurt, mediu și lung.

Obiective:

Cele pe termen scurt urmăresc acoperirea integrală a necesarului de consum, cu alte cuvinte – asigurarea completă și complexă a cererilor de consum ale unităților economice cu resurse de cea ma bună calitate și nu in ultimul rând la prețuri avantajoase.

Cele pe termen mediu urmăresc desfășurarea unor activități de creștere a profitabilității, crearea unor avantaje in asigurarea materială prin stimularea concurenței intre furnizori, derularea unor negocieri previzionate.

Cele pe termen lung urmăresc luarea unor decizii privind fabricarea de noi produse, renunțarea la unele produse existente, retehnologizare, extinderea piețelor de desfacere etc.

Obiectivul de bază: acoperirea completă și la timp a cererilor de consum ale unităților economice cu resurse materiale ce vor fi achiziționate de la furnizori care oferă facilități in vânzarea acestora, care prezintă un grad crescut de siguranță si, nu in ultimul rând cu costuri minime de achiziție și depozitare.

Din obiectivul de bază al strategiei de aprovizionare materială derivă o serie de obiective secundare:

formarea unor stocuri minime care să asigure acoperirea ritmică, completă și complexă a cererilor pentru consum in condițiile antrenării unor costuri minime de achiziționare, transport și depozitare a resurselor materiale;

stabilirea pe structură a necesităților reale de resurse materiale pentru consum (a cererilor reale de consum);

aprovizionarea de la sursele cele mai avantajoase – furnizorii cei mai economici și credibili;

menținerea stocurilor efective in limitele maxime si minime prevăzute, a consumurilor in limitele normale;

derularea unor acțiuni de conservare și păstrare in cele mai bune condiții a materialelor depozitate pe un anumit interval de timp (pe timpul depozitării – stocării);

prevenirea penuriei de resurse materiale asupra stocării, formarea de stocuri cu mișcare lentă sau fără mișcare.

Modalități de acțiune in realizarea obiectivelor:

intocmirea unor planuri și programe de aprovizionare prin accesul la documentațiile tehnice și economice de fabricare a produselor, de execuție a lucrărilor sau de prestare a serviciilor;

analizarea prieței din amonte in vederea identificării si selectării a acelor furnizori care prezintă un grad crescut de seriozitate și cele mai avantajoase condiții de livrare;

urmărirea dinamicii stocurilor prin metodele cele mai eficiente;

derularea unor acțiuni de dimensionare a stocurilor cu ajutorul unor metode economico- matematice;

implementarea unui sistem informațional utilizat pentru eficientizarea procesului de aprovizionare-desfacere ( sistem de urmărire, evidențiere și gestionare a procesului de aprovizionae, stocare și consum de resurse materiale);

asigurarea unor condiții raționale de protecție- consevare a resurselor materiale.

Realizarea obiectivelor menționate mai sus asigură realizarea obiectivului general de aprovizionare materială completă, la timp, cu costuri minime si cu un grad mare de certitudine.

Strategia globală este constituită din mai multe strategii specifice, cum urmează:

– strategii in domeniul prețurilor;

– strategii pe surse de aprovizionare;

– strategii pentru obținerea de oportunități de piața:

– strategii defensive – față de furnizorii importanți;

– strategii de echilibru – față de furnizorii egali;

– strategii de penetrare – față de furnizorii slabi;

Pentru elaborarea strategiilor de aprovizionare materială nu există un model unic; aceasta datorită diversității situațiilor particulare de la o economie la alta, de la o intreprindere la altă intreprindere, de la resursă la resursă. Cu toate acestea, in elaborarea strategiilor trebuie avute in vedere urmăoarele ‘principii’:

1. Lupta intre producător și consumator, transferată pe piața produselor, devine o luptă intre furnizor și cumpărător, in cadrul acesteia se creează și dezvoltă raporturile de putere, ca și știința fructificării avantajelor concurențiale pe care le deține fiecare factor. Din acest punct de vedere se poate aprecia că ‘raportul de putere’ este favorabil furnizorului sau consumatorului (cumpărătorului) dacă:

Furnizorul:

vinde pe o piață concurențială, numărul de cumpărători fiind mare –aspect care ii permite libertate mare de acțiune in a impune condițiile de preț, calitate, de livrare etc.;

nu este forțat să lupte impotriva produselor de substituție;

nu este stimulat să protejeze consumatorul pentru că ponderea acestuia de reprezentare in vânzările furnizorului este nesemnificativă;

oferă un produs care, prin calitate și imagine, este ese3nțial pentru nevoile consumatorului;

prin acțiune și costuri de transfer ridicate pune in concurență consumatorii;

prezintă o amentințare credibilă de integrare in aval, situație care ii va permite să impună condițiile de vânzare etc.

Cumpărătorul:

achiziționează cantități mari de produse ale furnizorului, deținând o pondere importantă in cifra de afaceri a acestuia – aspect care poate conduce la condiționarea comportamentului furnizorului in cauză;

poate apela la alți furnizori fără costuri de transfer mari, intrucât produsele sunt standardizate sau normalizate;

are libertate de acțiune, concurența in furnizarea produsului pe piață este puternică (numărul de furnizori este mare);

manifestă o amenințare credibilă pentru integrare in amonte, aspect care determină furnizorii la acordarea de concesii.

2. Elaborarea strategiilor pe principiul ‘pas cu pas’, care presupune ca in fundamentarea strategiei să se stabilească obiective și căi de acțiune adaptabile din mers la noile condiții reale care apar pe piața de furnizare.

3. Segmentarea pieței furnizorilor pe ‘grupe strategice’.

‘Grupul strategic’, concept folosit de M. Porter in modelul său, reprezintă un segment de furnizori care se caracterizează prin atuuri și căi de acțiune asemănătoare. Gruparea se poate face, de exemplu, după ‘poziția pe piață’ și ‘avantajele concurențiale’. O asemenea grupare permite identificarea mai ușoară a ‘amenințărilor’ (a elementelor de putere specifice segmentului de furnizori), ca și a ‘oportunităților’ (a avantajelor consumatorului față de segmentul de furnizori respectiv). In raport cu aceste elemente se pot stabili mai ușor căile raționale de acțiune eficientă.

4. Identificarea ‘lanțurilor creatoare de preț’, a canalelor de distribuție. Astfel se pot analiza posibilitățile reale de scurtcircuitare a unor intermediari (a căror existență pe canalvedere urmăoarele ‘principii’:

1. Lupta intre producător și consumator, transferată pe piața produselor, devine o luptă intre furnizor și cumpărător, in cadrul acesteia se creează și dezvoltă raporturile de putere, ca și știința fructificării avantajelor concurențiale pe care le deține fiecare factor. Din acest punct de vedere se poate aprecia că ‘raportul de putere’ este favorabil furnizorului sau consumatorului (cumpărătorului) dacă:

Furnizorul:

vinde pe o piață concurențială, numărul de cumpărători fiind mare –aspect care ii permite libertate mare de acțiune in a impune condițiile de preț, calitate, de livrare etc.;

nu este forțat să lupte impotriva produselor de substituție;

nu este stimulat să protejeze consumatorul pentru că ponderea acestuia de reprezentare in vânzările furnizorului este nesemnificativă;

oferă un produs care, prin calitate și imagine, este ese3nțial pentru nevoile consumatorului;

prin acțiune și costuri de transfer ridicate pune in concurență consumatorii;

prezintă o amentințare credibilă de integrare in aval, situație care ii va permite să impună condițiile de vânzare etc.

Cumpărătorul:

achiziționează cantități mari de produse ale furnizorului, deținând o pondere importantă in cifra de afaceri a acestuia – aspect care poate conduce la condiționarea comportamentului furnizorului in cauză;

poate apela la alți furnizori fără costuri de transfer mari, intrucât produsele sunt standardizate sau normalizate;

are libertate de acțiune, concurența in furnizarea produsului pe piață este puternică (numărul de furnizori este mare);

manifestă o amenințare credibilă pentru integrare in amonte, aspect care determină furnizorii la acordarea de concesii.

2. Elaborarea strategiilor pe principiul ‘pas cu pas’, care presupune ca in fundamentarea strategiei să se stabilească obiective și căi de acțiune adaptabile din mers la noile condiții reale care apar pe piața de furnizare.

3. Segmentarea pieței furnizorilor pe ‘grupe strategice’.

‘Grupul strategic’, concept folosit de M. Porter in modelul său, reprezintă un segment de furnizori care se caracterizează prin atuuri și căi de acțiune asemănătoare. Gruparea se poate face, de exemplu, după ‘poziția pe piață’ și ‘avantajele concurențiale’. O asemenea grupare permite identificarea mai ușoară a ‘amenințărilor’ (a elementelor de putere specifice segmentului de furnizori), ca și a ‘oportunităților’ (a avantajelor consumatorului față de segmentul de furnizori respectiv). In raport cu aceste elemente se pot stabili mai ușor căile raționale de acțiune eficientă.

4. Identificarea ‘lanțurilor creatoare de preț’, a canalelor de distribuție. Astfel se pot analiza posibilitățile reale de scurtcircuitare a unor intermediari (a căror existență pe canalul de distribuție sporește artificial prețul).

5. Folosirea activităților de contramarketing care nu presupun neutralizarea acțiunilor de marketing ale furnizorilor și sunt in favoarea consumatorului. Aceasta prin desfășurarea unor acțiuni similare de pe poziția de cumpărător; astfel se manifestă rolul de factor activ pe piață al consumatorului, ceea ce inseamnă că desfășoară ‘acțiuni de marketing in amonte’, deci, de ‘marketingul aprovizionării’.

6. Evaluarea influenței echipelor manageriale asupra strategiilor furnizorilor; asemenea strategii se incadrează, după caz, in diferite stiluri de conducere care pot fi: penetrante, bazate pe cooperare sau competiție, permisive. Față de astfel de comportamente se stabilesc acțiuni in consecință. Punerea in valoare a unor asemenea elemente caracteristice asigură elaborarea unor strategii viabile de pe poziția de consumator.

Respectarea ‘principiilor de acțiune și analiză’ conduce la elaborarea unor strategii eficiente in aprovizionarea materială. In același scop insă se impune cunoașterea anticipată a ‘situațiilor’ concrete care influențeză strategiile in cumpărarea de resurse materiale și echipamente tehnice și interpretarea corectă a acestora; dintre acestea menționez:

disponibilitățile de pe piața de cumpărare; dacă cantitatea de resursă materială oferită pe piață este mare, libertatea de acțiune a cumpărătorului este extinsă și invers;

numărul de furnizori; cu cât este mai mare cu atât cresc și posibilitățile cumpărătorului de a alege mai ușor pe cel care prezintă cele mai avantajoase condiții de vânzare;

ințelegerile intre furnizori; dacă există astfel de ințelegeri, ele reduc evantaiul posibilităților de alegere ale firmei cumpărătoare; raportul de forțe devine favorabil furiozorilor (dar acțiunea poate fi interpretată ca neloială, acționându-se ca atare);

costurile de intrare pe piața de cumpărare; dacă sunt mari posibilitățile de acțiune pentru reinnoirea surselor de aprovizionare, se reduc;

costurile de ieșire pentru furnizori; cu cât sunt mai ridicate pentru furnizor, cu atât cumpărătorul are avantaje mai mari;

costurile de menținere pe piață dacă sunt mari, libertatea de acțiune este mică, situația conducând la retragere;

situația financiară a furnizorilor; cu cât capacitatea de autofinanțare este mai ridicată, deci fondurile proprii sunt mai importante, cu atât furnizorul dispune de o mai mare libertate de acțiune; totodată, el se va afla mai puțin sub presiunea intreprinderii cumpărătoare, iar aceasta din urmă se bucură de un risc mai mic in pierderea furnizorului;

costurile de transfer; dacă intreprinderea deplasează comenzile sale de la un furnizor la altul fără cheltuieli suplimentare, ea nu este supusă costurilor de transfer. Ea este deci liberă să deplaseze cererile sale acolo unde interesele sunt cel mai bine realizate;

costurile de informare pentru intreprindere; acestea includ cheltuielile care sunt antrenate pentru cercetarea, prelucrerea și analiza informațiilor asupra furnizorilor, a ofertelor acestora. Dacă costul cercetărilor pentru descoperirea de noi furnizori mai accesibili sunt prea ridicate, deci greu de suportat, libertatea de acțiune a firmei este limitată sau frânată;

capacitatea financiară a cumpărătorului; cu cât fondurile proprii (și deci, capacitatea de autofinanțare) sunt mai ridicate, cu atât intreprinderea este mai liberă in a alege mai multe soluții: de independență, de transfer sau de integrare;

Prin interpretarea corectă a acestor ‘situații’, caracteristice pieței de furnizare-aprovizionare, se poate concepe o strategie de cumpărare adecvată, care ia in considerare reacțiile ipotetice ale adversarilor (furnizori sau cumpărători concurenți, după caz). Neluarea in seamă a unor asemenea situații, ca și nerespectarea principiilor de acțiune și analiză in elaborarea strategiilor in aprovizionarea materială, poate conduce ulterior la formarea ‘sentimentului de insatisfacție in cumpărarea de resurse’. Concret ‘factorii’ care pot determina un asemenea fenomen și care, implicit, influențează decizia de cumpărare sunt:

asocierea prea ușoară la condițiile impuse de furnizor; se confundă cumpărarea cu aprovizionarea . Aceastea determină confuzii relaționale in lanț ca, de pildă, elaborarea contractului in paralel cu execuția imediată a acestuia; ori, se știe că nu intotdeauna rezultatele executării deciziei de cumpărare sunt conforme cu așteptările, cu ceea ce s-a prevăzut la inceperea tratativelor. Aceasta inseamnă că fiecare moment de acțiune (de exemplu, cumpărare) al aprovizionării trebuie tratat distinct și in conexiune cu următorul component al acestui proces;

deciziile de cumpărare se iau in virtutea unor relații amicale, reflectând raporturi de colaborare intre parteneri; deseori situația nu exprimă interesele intreprinderii, ținând cont de scopul acesteia și de potitica de cumpărare stabilită. De pildă, se cedează ușor la unele elemente de interes (preț, ambalaj, ritm de livrare, cost de transport) pentru a menține, in continuare, relații cu un furnizor tradițional, care ar fi manifestat, in anumite perioade, ințelegere față de cumpărător;

nu sunt cunoscute intotdeauna obiectivele cumpărării, din care cauză tratativele se poartă fără orizont definit; ca urmare, nu se știe când și cât să se cedeze, când și cât să se ceară in schimb.

nu este stabilită din timp, pentru a fi utilizată in negocieri, orientarea comercială a intreprinderii, prioritățile pe care consiliul de administrație le prefigurează, scopul activității de cumpărare a resurselor in prioada care urmează; de exemplu, trebuie să se știe din timp dacă achiziționarea acestor resurse va mai continua și in viitor, sau dacă, urmarea unor mutații in nomenclatorul de produse, nu se va trece, in parte, la achiziționarea de noi tipuri de resurse, dacă, in funcție de conjunctura de pe piață și de raportul cerere-ofertă, nu trebuie solicitate noi reduceri de preț sau alte avantaje comerciale;

nu se iau intotdeauna in considerare efectele pe care concurența le pune in evidență și care pot influența, uneori pe termen lung, eficiența in cumpărare, profitul inreprinzătorului cumpărător;

subsistemul care indeplinește funcția de cumpărare nu are stabilit, totdeauna, un concept clar de acțiune, metodele cele mai adecvate pentru a le opune partenerilor de tratative, pentru a realiza relații comerciale de durată, cu un profit cât mai mare și constant.

1.3. Analiza pieței de furnizare; evaluarea și selecția furnizorilor

1.3.1. Identificarea ofertelor de produse, a furnizorilor și zonarea pe grupe de importanță a acestora

Prima fază presupune o grupare a resurselor necesare intreprinderii care urmează a fi aprovizionare (deci, care au fost incluse in nomenclatorul de aprovizionat). Necesitatea grupării este determinată in principal de impactul pe care il au resursele materiale pentru activitatea generală a intreprinderii cu deosebire pentru cea de bază.

Gruparea resurselor materiale se poate face după mai multe criterii, intre care prezintă interes mai mare următoarele:

importanța pentru activitatea economică a consumatorului;

importanța cantitativă;

importanța pieței de pe care se asigură;

importanța strategică pentru activitatea consumatorului.

Gruparea după importanța economică sau cantitativă se poate face după principiul pus in evidență de Pareto – conform căruia 20% din numărul de resurse deține o pondere de 80% in cheltuielile cu materiile prime din costul de producție al intreprinderii consumatoare – sau după principiul ABC. După importanța pieței de pe care se asigură, resursele materiale se pot grupa in: critice (specifice, care se asigură de pe o piață de monopol sau monopson) și necritice – cele standardizate, de uz general sau care se asigură de pe o piață concurențială cu mare potențial. Dacă se are in vedere importanța strategică, resursele materiale se pot grupa in: vitale, de importanță foarte mare, medie, mică și neimportante.

Pentru efectuarea unor analize mai complexe, este necesară gruparea resurselor materiale după câte două criterii luate impreună; astfel, gruparea după importanța economică și cea cantitativă se prezintă conform tabelului nr.1.1.

Tabel nr.1.1.

Clasificarea din tabelul nr.1 permite evidențierea a patru grupe de importanță a resurselor materiale: vitale I (A-A); importante II și III (A-B, B-C, A-C); de importanță mică IV (B-C); neimportante V(C-C).

Dacă se are in vedere importanța economică și importanța pieței de pe care se asigură (care exprimă și riscul in aprovizionare), resursele materiale se grupează in trei grupe de importanță: mare, medie, mică (tabel nr.1.2.). Prin aceste grupe se exprimă și caracterul resurselor pentru consumator, ca fiind: strategice (vitale) – A, riscante –B, necritice – C.

Tabel nr.1.2.

Pentru analiza de piață intră in atenție resursele din zona A și B, având in vedere impactul asupra costurilor și riscul asigurării de pe piață.

A doua fază se referă la analiza pieței furnizorilor, astfel se precizează caracteristicile pieței de furnizare, respectiv a furnizorilor pentru care se vor prezenta unele ‘elemente specifice’.

In cadrul acestei faze o primă acțiune are in vedere investigarea, prospectarea pieței de furnizare pentru a constata in ce măsură resursele materiale necesare intreprinderii sunt oferite pentru vânzare și care sunt potențialii furnizori; in acest scop se consultă cataloage comerciale, prospecte, pliante, oferte de vânzare primite pe diferite canale de la ofertanți sau existente la Bursele de mărfuri, se emit cereri de ofertă etc.

Pe această bază se va face selecția resurselor in raport cu necesitățile consumatorului, având in vedere zonarea pe grupe de importanță a acestora (realizată in etapa anterioară). Prin alegerea resurselor oferite de piață se face și o primă selecție a potențialilor furnizori care vor intra in analiză și apreciere.

Analiza se realizează diferențiat pe categorii de furnizori, in funcție de ‘elementele’ care ii departajează. Ca urmare, anticipat, se face o grupare a acestora după anumite criterii: importanța furnizorilor pe piață; ponderea acestora in furnizarea resurselor materiale necesare consumatorului; concordanța dintre interesele funizorului cu cele ale consumatorului pe o anumită perioadă.

Gruparea in raport cu primele două criterii se poate face după aceeași lege a lui Pareto (20/80) – tabelul nr. 1.3.

Tabel nr. 1.3.

Pentru analiză se rețin furnizorii din zonele A și B, cu accent pe cei din zona B față de care raporturile de putere sunt favorabile consumatorului sau echilibrate. Cei din zona A pot deține poziția de monopol sau oligopol, caz in care concurența in ofertă este redusă sau nulă.

Gruparea in funcție de concordanța intre interesele furnizorilor și cele ale consumatorului are ca scop identificarea acelora cu care se pot iniția acțiuni de colaborare (de afaceri) eficiente pentru ambele părți sau se descoperă posibilitățile de conlucrare in viitor.

Indiferent de modalitatea de grupare, furnizorii potențiali se pot caracteriza și aprecia prin:

calitatea de producător de resurse;

resursele oferite pe piață;

condițiile de livrare și facilitățile oferite la furnizarea de produse (de preț, calitate, de garanție, de decontări financiare etc.)

calitatea managementului.

Aprecierea, din aceste puncte de vedere ale furnizorilor, urmează a se face după un studiu anterior al pieței de resurse materiale in raport cu natura și structura celor identificate ca necesare pentru consumatori; aceasta pentru a selecta, intr-o primă fază, resursele care răspund in cea mai mare măsură intereselor consumatorilor.

1.3.2. Alegerea materialelor și produselor

In general, alegerea materialelor și produselor este o activitate care se completează cu criteriile de selectare. Decizia aparține in general consumatorului.

Are la bază o analiză completă pe baza mai multor criterii:

sfera utilității;

gradul in care răspunde caracteristicilor cererii:

capacitate;

parametrii specifici;

marca;

confort;

grad de modernitate;

garanții;

service acordat etc.

Criteriile cele mai importante sunt cele cu privire la preț și calitate.

Pentru a ilustra modul in care un consumator efectuează alegerea sa intre diferite produse concurente, substituibile, pentru a-și maximiza eficiența rezultatelor pe care trebuie să le obțină prin utilizarea lor, presupun următorul exemplu: mai multe intreprinderi iși propun să cumpere un material care este oferit la prețuri diferite și in calități diferite, dar substituente. Se are in vedere faptul că, intre prețul materialului și calitatea lui, este o legătură directă, de influență reciprocă (figura nr.1), chiar dacă in formarea prețului unui material mai intervin și factori conjuncturali.

Calitate

Preț

Figura nr.1

Din analiza figurii, reiese că prețul scade mai puternic și mai rapid in raport cu diminuarea calității materialului. Din cele trei materiale (A,B,C), primul este de calitatea cea mai slabă dar și la prețul cel mai mic, in timp ce la celelalte două, prețul crește, in raport relativ direct, cu creșterea calității materialelor oferite spre vânzare. Față de situația prezăzută in figura nr.1, cumpărătorul- consumator poate adopta una din următoarele situații:

Consumatorul poate opta pentru A: calitate modestă și la un preț mic.

In aceste condiții pe baza bugetului de care dispune va achiziționa o cantitate mai mare din A cu ajutorul căreia va răspunde cerințelor consumatorilor.

Nivelul calitativ redus va influența calitatea produselor pe care le va fabrica și, implicit, profitul.

Consumatorul poate opta pentru C: calitatea și prețul sunt ridicate.

In limitele bugetului se vor achiziționa cantități mai mici din C. Va produce puțin, dar la o calitate mai inaltă.

Consumatorul poate opta pentru combinarea celor două elemente, calitate-preț, astfel incât cantitatea achiziționată să-i fie favorabilă.

La realizarea acestei acțiuni, o influență semnificativă o are piața, concurența, disponibilitatea de resurse materiale, relațiile cu furnizorii, evoluția consumului din punct de vedere tehnic și tehnologic, interesele consumatorului insuși (dacă va mai continua structura producției etc.), situația financiară, nivelul stocurilor ș.a.

In același timp, consumatorul poate manifesta anumite preferințe față de design, fiabilitate, culoare, modernitate și alte caracteristici.

Presupun patru produse substituente care se deosebesc, din punct de vedere al calității, prin două caracteristici: estetică și rezistență. Raportul dintre cele două caracteristici pentru cele patru produse se prezintă in figura nr.2.

Estetica

A

B

a C

b

c D

d

Rezistența

Figura nr.2

Dacă un client potențial este sesnibil la estetică el se va interesa mai intâi de produsul A decât de produsul B; dacă va fi interesat in principal de rezistență, atunci se va interesa mai intâi de produsul D.

Între cele două caracteristici ale celor patru produse este un câmp mare de alegere, in care se pot plasa soluțiile cumpărătorului, care sunt limitate de linia care unește punctele a, b, c, d și care se numește ‘frontiera de eficiență’.

O anumită poziție a consumatorului in raport cu cele două criterii poartă denumirea de ‘echilibrul consumatorului’. In teoria tradițională se presupune că consumatorul poate să-și exprime preferințele sau indiferența cu privire la combinarea caracteristicilor produselor, aceasta pentru că se poate stabili un cost marginal de substituire intre caracteristici denumit și cost schimb intre atribute sau caracteristici.

1.3.3. Caracterizarea furnizorilor ca producători

Se realizează pe baza: a) capacitătii tenice de proiectare și concepție;

b) curba de experiență;

d) poziția pe piață pe care o ocupă;

capacitatea tehnică de proiectare și concepție:

Arată modul in care firmele furnizoare se orientează spre modernizarea produselor și tehnologiilor. Se ține seama de gradul de modernitate al dotării tehnice și de tehnologiile utilizate.

Se analizează gradul de innoire a produselor. Se consideră că prezintă garanție acele firme care alocă sume importante din venituri pentru modernizarea tehnologiilor și care sunt preocupate de perfecționarea produselor sau materialelor pe care le produc.

Orientarea unei părți din profit pentru această activitate reprezintă o garanție privind funcționarea in viitor a firmei in condiții de eficiență.

curba de experiență:

Evidențiază intr-o formă grafică relația ce există intre nivelul costului de fabricație și cantitatea de produse ce umează a fi obținută => pe măsura creșterii cantității de produse se acumulează o anumită experiență in fabricație care determină o scădere a costului.

Prețul (costul)

Volum producție

Figura nr.3

Datele pentru eprimarea grafică a ‘curbei de experiență’ se stabilesc cu ajutorul relației:

PI = P0 QI,

In care:

PI = prețul (costul) pentru producția QI;

P0 = prețul (costul) primei părți de produs obținut;

= coeficient de scădere a prețului pe măsura creșterii producției

fabricate.

Evoluția curbei prezintă interes pentru aprovizionarea consumatorului care poate astfel sesiza corelația dintre reducerea prețului resursei și cea a costului de obținere a acesteia la producător-furnizor. Practic, se pot identifica trei situații:

ecartul dintre cost și preț rămâne constant (figura nr. 4)

escartul dintre preț și cost prezintă tendință de creștere (la inceput, este posibilă vânzarea chiar in pierdere – preț sub costul de producție – cazul practicării prețurilor de penetrare pe piță) figura nr.5.

Preț (cost) Preț (cost)

P P

C C

0 0 Volum Volum producție producție

Figura nr.4 Figura nr.5

Preț (cost)

P

C

0

Volum producție

Figura nr.6

escartul dintre preț și cost prezintă tendința de scădere (figura nr.6)

Asemenea analize sunt mai greu de realizat de către consumatori din lipsa unor date certe; aceștia pot folosi date statistice privind prețul practicat de furnizor. In cazul unor relații de parteneriat, datele pot fi puse la dispoziție chiar de furnizor. Prin asemenea analiză, consumatorul poate estima prețul previzibil pe care furnizorul este dispus să-l ofere in funcție de experiența sa de producție.

poziția pe piață a furnizorului:

Poate fi analizată in funcție (figura nr.1.4.)

de segmentul de piață deținut de firmă – poate varia foarte mult, având in vedere concurența produselor similare;

avantajul concurențial al furnizorului – este, in general, dependent de calitatea produsului oferit.

Tabel nr. 1.4.

Intre cele două limite pot exista furnizori cu acțiune agresivă cracterizați prin avantaj concurențial mare, limitat din punct de vedere al segmentului de piață.

1.3.4. Caracterizarea furnizorilor din punct de vedere al resurselor oferite

Caracteristicile resurselor materiale oferite influențează:

nivelul calitativ al produselor (și avantajul concurențial);

nivelul costului produsului realizat de către cumpărători.

Resursele oferite de furnizori se apreciază in funcție de:

Specificitatea resurselor: influențează complexitatea procesului de aprovizionare. Resursele oferite de furnizori pot fi: specializate și standardizate sau de uz general.

Cele specializate sunt cerute de un număr mic de consumatori (piață limitată), iar condițiile de livrare, de cele mai multe ori, sunt impuse de furnizor având in vedere:

numărul scăzut al furnizorilor pentru aceste resurse;

caracterul strict al sectorului in care are loc consumul => pentru a se aproviziona din alte surse cheltuielile sunt mai mari și gradul de incertitudine mai mare in derularea procesului de aprovizionare.

Cele standardizate sau de uz general sunt oferite de un număr mai mare de furnizori ceea ce presupune o concurență in rândul furnizorilor, piața fiind mai largă =>număr mare de consumatori. Astfel, consumatorii au posibilitatea de a selecta furnizorii, de a alege acele surse care prezintă un avantaj mai mare.

Pentru ambele categorii de resurse trebuie luate in considerare posibilitățile de substituire (inlocuire) = oferă un spațiu de acțiune mai mare pentru cumpărători => va obliga furnizorii să accepte unele condiții de livrare sau să ofere avantaje consumatorilor.

Ciclul de viață al resursei: este foarte important pentru furnizor deoarece condițiile de livrare impuse de acesta trebuie să fie in concordanță cu faza ciclului de viață in care se găsește resursa (lansare, dezvoltare, maturitate, declin):

LANSARE = furnizorul urmărește satisfacerea preteniilor unui număr cât mai mare de consumatori și acceptă sugestiile consumatorilor sau observațiile preluate din studiile de marketing.

Furnizorul are nevoie de resurse financiare mari și este tentat să pretindă prețuri mari pentru produsul sau resursa nouă. In această fază nu se acordă facilități dat fiind avantajul concurențial al noii resurse.

DEZVOLTARE = resursa sau produsul iși definitivează calitățile care unt recunoscute de către consumatori.

Se acceptă sugestiile consumatorilor și, datorită cheltuielilor mari, prețurile rămân la un nivel ridicat. In această fază se acordă facilități la vânzarea resurselor.

MATURITATE = se asigură un volum mare al vânzărilor, prețurile capătă stabilitate.

In această fază se vor lua in considerare exigențele consumatorilor, pot fi acordate reduceri de preț.

DECLIN = furnizourl are cheltuieli mari pentru menținerea poziției pe piață a resursei și pentru lansarea unei noi resurse.

Pentru consumator, resursa aflată in aceasta fază, chiar dacă se procură la un preț redus, nu poate constitui un punct de sprijin pentru că in scurt timp aceasta va fi eliminată de pe piață datorită apariției unei alte resurse sau produs.

Consumatorul are avantaje in faza de maturitate și de declin a resursei, dar pe o perioadă scurtă de timp.

Poziția pe piață a resursei: se analizează in funcție de dinamică pieței și de segmentul de piață pe care-l ocupă furnizorul.

In literatura de specialitate se definesc patru poziții ale unei resurse (dilemă, vedetă, vacă de lapte, piatra de moară), prezentate in figura nr.7.

Dinamica

pieței

Mare Cota (segmentul) de piață mică

Figura nr.7

Poziția “DILEMA” este ocupată de o resursă care se caracterizează prin noutate și care se distribuir pe un segment limitat.

Evoluția acestei resurse, atât pentru furnizor, cât și pentru consumator este necunoscută datorită segmentului de piață mic pe care se găsește, in condițiile schimbării condițiilor de piață.

Poziția “VEDETA” este ocupată de o resursă aflată in faza de dezvoltare, piața este in creștere => furnizorul incepe să capete incredere oferind condiții de vânzare consumatorilor pentru a se consuma cantități cât mai mari.

Consumatorul se va convinge de calitatea resursei, va avea tendința să-și extindă consumul și va obține cât mai mari avantaje la cumpărare.

Poziția “VACA DE LAPTE” – poziția resursei celei mai avantajoase, este ocupata de resursa aflata in faza de maturitate.

Furnizorul și cumpărătorul au o politică stabilă => furnizorul este tentat să ofere facilități, iar consumatorul impune condiții din ce in ce mai avantajoase pentru a o cumpăra.

Poziția “PIATRA DE MOARA” este ocupata de resursa aflată in faza de declin => profitul furnizorului scade, se acordă reduceri de preț pentru epuizarea stocurilor, se acordă facilități pentru menținerea volumului vânzărilor la un nivel care să asigure profitul.

1.3.5. Caracterizarea furnizorilor după facilitățile oferite:

Pot fi acordate facilități in politica de:

Distribuție

Service după vânzare

Prețuri

Decontare sau plată acceptat de cumpărător.

Facilități in politica de distribuție:

Distribuția reprezintă totalitatea activităților prin care se asigură trecerea resurselor sau produselor de la producător sau furnizor la consumator. Pentru realizarea ei se utilizează punctele de distribuție, canalele de distribuție și rețelele de distribuție.

Existența unei rețele de distribuție presupune un avantaj atât pentru furnizor pentru că poate acoperi un segment mai mare de piață, cât și pentru cumpărător pentru că se poate aproviziona de la distanțe mai mici, deci cheltuielile de transport, respectiv de aprovizionare sunt mai mici.

O rețea de distribuție dezvoltată poate determina menținerea poziției pe piață a furnizorului, cunoașterea lui de un număr mai mare de cumpărători și dă garanția unei stabilități in ceea ce privește livrarea produselor. Consumatorul poate să se aprovizioneze in cantități variabile, reducându-și volumul de stocuri și, astfel, antrenând un capital mai redus in procesul de aprovizionare.

Facilități in politica de service după vânzare:

Dacă service-ul din timpul vânzării constituie o obligație pentru furnizor, service-ul după vânzare poate reprezenta un interes pentru consumator. Acesta achiziționează produse sau resurse pentru a utiliza și a obține profit de pe urma produselor pe care le realizează.

Service-ul după vânzare este reprezentat de activități de transport, de asistență tehnică, de efectuare a unor acțiuni de condiționare sau pregătire in funcție de cerințele consumatorilor.

Service-ul după vânzare este insoțit și de un sistem complex de garanții. Prin această politică furnizorul demonstrează grija pe care o are pentru ca produsul să ofere cele mai mari satisfacții consumatorului, iar acesta să poată obține rezultate scontate, anticipate prin utilizarea resursei.

Politica de service determină creșterea increderii consumatorilor in furnizorul de resurse și conduce prin incheierea unor ințelegeri de lungă durată. Se asigură certitudine in aprovizionare, siguranță in livrare-desfacere, lărgirea segmentului de piață pe care se va utiliza resursa.

Facilități in politica de prețuri:

Politica de prețuri este definită in contextul strategiei de vânzare elaborată de furnizor. Dacă furnizorul elaborează o strategie prin care rumărește un profit pe termen lung, politica de prețuri va urmări satisfacerea pretențiilor consumatorilor și stimularea acestora in achiziționarea unor cantități mai mari.

Pentru definitivarea politicii de prețuri trebuie cunoscute cererea și oferta de produse sau resurse și trebuie studiat nivelul de interese, nivelul calitativ al resursei oferite, modul de desfășurare al negocierilor și alte elemente pe baza cărora furnizorul poate orienta consumatorii.

Prețurile apreciate la vânzarea produselor și care se inscriu in contractele de livrare pot fi:

Prețul fix:

Prețul fix rămâne neschimbat o perioadă de timp convenită de către părțile contractante, iar la expirarea perioadei se poate recalcula sau se poate realiza o ințelegere.

Pentru consumator oferă posibilitatea elaborării unor strategii de cumpărare bine fundamentate.

Pentru furnizor prețul fix poate reprezenta o pierdere datorită scăderii profitului atunci când prețul nu se modifică.

Prețul renegociabil:

Prețul renegociabil inregistrează schimbări datorită condițiilor in care se realizează vânzarea sau cumpărarea resursei. Aceste condiții pot fi definite prin:

condiții de desfășurare a procesului de producție la furnizor;

modificarea nivelului calitativ al resursei;

schimbarea condițiilor de comercializare a produsului, a condițiilor de piață.

Renegocierea prețului poate avrea loc cu ocazia formulării fiecărei comenzi.

Prețul indexat:

Prețul indexat, in practică, se stabilește prin ințelegerea intre furnizor și consumator, in condițiile inregistrării unui indicator de inflație mare. Astfel, consumatorul acceptă ca prețul să fie in valută și achitat in moneda națională la cursul zilei.

Pentru consumator apar probleme cu privire la planificarea cheltuielilor de aprovizionare și la menținerea profitului pentru produsele la care se utilizează resursa.

Pentru furnizor prețul indexat reprezintă un avantaj pentru că se elimină pierderile determinate de inflație.

In practică se utilizează noțiunea de preț ‘sănătos’ sau preț ‘logic’.

Cel ‘sănătos’ este prețul așteptat de consumator in raport cu utilitatea resursei, este prețul care asigură raportul cel mai favorabil valoare-calitate.

Cel ‘logic’ este prețul așteptat de consumator in raport cu condițiile existente la un moment dat, condiții definite prin:

raportul dinte cererea și oferta la resursele respective;

nivelul inflației;

sau ținând cont de alte elemente: concurența produselor aduse din exterior sau apariția unei nor resurse.

In politica de prețuri aplicată de furnizor se poate utiliza RABATUL. Acesta poate fi:

rabat pentru intreaga activitate, ce presupune acordarea unor reduceri de preț atunci când se achiziționează sau cumpără o cantitate de resurse care se situează peste limita minimă de vânzare.

Rabat progresiv, ce presupune majorarea reducerilor de preț pe măsura creșterii cantității achiziționate. Furnizorul stabilește un plafon cantitativ pentru care aplică prețuri standard, iar pentru cantitățile cumpărate peste acest plafon minim se acordă reduceri din ce in ce mai mari.

In contractele de aprovizionare-desfacere pot fi stabilite BONIFICATII, care reprezintă reduceri de prețuri stabilite de către furnizori in funcție de modul de efectuare a plății:

când plata se realizează conform contractului, poate fi 0.

când plata se face rapid, poate reprezenta un procent substanțial;

când plata se face cu anticipații, poate fi mare.

4) Facilități in potitica de decontare:

In general, unitatea cumpărătoare urmărește in negociere să obțină un termen cât mai mare pentru realizarea plății mărfurilor cumpărate.

Perioada de creditare a cumpărătorului de către furnizor reprezintă perioada care se inregistrează de la preluarea mărfii și până la achitarea acesteia. Acordarea creditului și urmărirea duratei de creditare sunt in strânsă legătură cu obiectivele urmărite de către furnizor. De aceea, cumpărătorul trebuie să cunoască inainte de negociere:

dacă acțiunea de creditare este constantă pentru furnizor;

care este scopul creditării;

ce așteaptă furnizorul de la cumpărător pentru acordarea creditului;

care este plafonul maxim de creditare;

care este durata medie de creditare;

care sunt condițiile sau criteriile pe care le ia in considerație furnizorul pentru acordarea creditului (sistemul de garanții).

Intervalele mai lungi de plată asigură condiții avantajoase consumatorilor și determină o creștere a vânzărilor pentru furnizor.

1.3.6. Caracterizarea furnizorului prin calitatea managementului specific

In aprecierea furnizorilor, calitatea managementului reprezintă o caracteristică de seamă, știind că un management performant asigură obținerea unui profit ridicat și pe o perioadă indelungată de timp.

Caracterizarea managementului firmei are la bază următoarele elemente:

Capacitatea de utilizare eficientă a resursei proprii, ce poate fi apreciată ținând cont de :

evoluția prețurilor: furnizorul este interesat in producerea unor cantități cât mai mari de produse și de imbunătățirea calității acestora; imbunătățirea calității poate fi insoțită și de modificarea prețului de vânzare, dar menținerea prețului de vânzare de către furnizori, chiar dacă calitatea se imbunătățește, poate constitui o dovadă a potențialului economic puternic al furnizorilor, fiind și o garanție că iși poate indeplini obligațiile.

nivelul productivitătii muncii: o evoluție continuă a productivității muncii la furnizor ilustrează putere economică. Apare certitudinea că furnizorul e demn de incredere și de pot incheia relații de lungă durată.

potențialul financiar: caracterizează in mod direct capacitatea furnizorilor de a face față plăților pentru procurarea materialelor și a utilizării lor in scopul desfășurării procesului de producție. Potențialul financiar puternic determină furnizorul să acorde unele facilități: intervale mai mari de plată, scutiri de penalităti atunci când au loc intârzieri.

Capacitatea de a ințelege și rezolva probleme de aprovizionare ale clienților: orice furnizor este interesat in crearea și menținerea unui cerc cât mai mare de consumatori. Căi de acțiune:

acordarea unor facilități la plată: intervale mai mari de efectuare a plății, nivelul sau scutirea de penalități.

livrarea in avans la cererea consumatorilor a loturilor de materiale și produse: in aceste condiții, furnizorul poate să accepte livrările in avans fată de termenele prevăzute, manifes, nivelul sau scutirea de penalități.

livrarea in avans la cererea consumatorilor a loturilor de materiale și produse: in aceste condiții, furnizorul poate să accepte livrările in avans fată de termenele prevăzute, manifestând ințelegere față de situația specială.

reprogramarea livrărilor la cererea consumatorilo: renunțarea la termenii prevăzuți și corectarea acestora in funcție de nevoile consumatorilor. Manifestarea ințelegerii din partea furnizorilor reprezintă un element de referință pentru client care va opta pentru furnizorul care e capabil să-i satisfacă cerințele.

incetarea livrărilor fără aplicarea de penalităti: in procesul de producție la consumator pot apărea situații care conduc la formarea de stocuri materiale peste limitele normale. Pentru a nu intâmpina dificultăți financiare se sisteaza livrările. Dacă furnizorul acceptă fără să facă penalizări, atunci consumatorul va urmării să se aprovizioneze de la acesta.

Natura și calitatea relatiilor intreprinse in raport cu clienții: prin următoarele aspecte:

asigurarea unor condiții favorabile, a unei ambianțe plăcute de desfășurare a negocierilor; implică creșterea interesului și demonstrarea seriozității.

preocuparea pentru asigurarea unor relații amiabile furnizor-client; implică contracte pe termen lung.

manifestarea dorinței de simplificare a procesului de negociere: enunțarea scopului și a facilităților oferite.

manifestarea corectitudinii in indeplinirea obligațiilor asumate, adică respectarea cantității livrate, termenelor de livrare, calității etc.

tratarea cu atenție a tuturor problemelor consumatorului; dovedește seriozitate.

manifestarea dorinței de conlucrare permanentă cu partenerii de afaceri: propuneri de asociere, de cooperare la realizarea unor produse/servicii.

evitarea aplicării unor restricții chiar dacă livrarea se desfășoară in condiții de monopol. Restricții: cantitate mică de livrare, modificarea prețului, condițiile de plată.

1.3.7. Evaluarea și selecția furnizorilor

Acțiunea are la bază studiul datelor și informațiilor principale prin care se poate face caracterizarea fiecărui furnizor (date care se inregistrează in cartoteci speciale deschise pe furnizor și care vor reprezenta documentația inițială de informare). Pe baza datelor și informațiilor culese se asigură o apreciere comparativă care clasifică fiecare furnizor după un procentaj (sau o notare) atribuit in funcție de importanța criteriilor de caracterizare stabilite. S-au conceput mai multe sisteme de notare a furnizorului. In calcul sunt luate criteriile obiective șÎ cele subiective. Aprecierea se face atât pentru furnizorii reali, cât și a celor potențiali (noi sau deja existenți).

Criterii obiective de apreciere a furnizorilor reali (curenți, existenți) se consideră:

modul de derulare a livrărilor anterioare, se analizează dacă s-au inregistrat abateri față de termenele de livrare precizate in contractul comercial sau stabilite de comun acord cu furnizorul. Se determină astfel procentul de respectare a livrărilor programate (Kln), cu ajutorul relației:

Kln = ,

In care:

Ln = numărul de livrări normale (care s-au derulat la termenele prevăzute)

Lt = numărul total de livrări programate

modul de reprezentare a condițiilor referitoare la cantitatea comandată, sortimentată prevăzută, calitatea solicitată. In funcție de aceste elemente se stabilește potențialul de livrare al furnizorlui. Acesta se calculează in funcție de rezultatele operației de recepție in urma căreia se verifică cantitatea, calitatea și sortimentația lotului sosit, partea care nu corespunde și se respinge, sau cea care lipsește. In același timp, se determină și procentul de respingere a cantităților materiale necorespunzătoare calitativ sau a celor lipsă, in funcție de care se apreciază nivelul de serviciul asigurat de un furnizor, in perioada de până la momentul analizei.

evoluția in timp a prețurilor de vânzare, un furnizor ale căror prețuri au o evoluție neregulată, poate să aibă realizări inconstante și din alte puncte de vedere.

Alături de aceste criterii se mai analizează și altele. Astfel, un furnizor care oferă și asistență tehnică asigură cumpărătorului un element stimulator suplimentar valoros.

Evaluarea criteriilor subiective se asigură pe baza informațiilor primite prin chestionare adresate periodic, de către agentii de cumpărare, factorilor de decizie sau altor persoane din intreprinderea furnizoare. Informația are in vedere nivelul și calitatea asistenței tehnice, ca și a serviciilor pe care le asigură furnizorul. Furnizorii care se situează sub standarde acceptabile trebuie inștiințați pentru luarea de măsuri in consecință; dacă in perioada următoare nu se constată nici o imbunătățire, furnizorii respectivi trebuie eliminați de pe lista partenerilor de afaceri.

In ceea ce privește furnizorii potențiali, evaluarea este mai puțin obiectivă, acțiunea fiind orientată, de regulă, pe următoarele laturi:

capacitatea tehnică de producție și de proiectare a viitorului furnizor poate fi apreciată prin: discuții cu personalul tehnic și cel direct productiv; evaluarea ofertelor; vizitarea intreprinderii; folosirea comenzilor de testare.

potențialul financiar are o semnificație deosebită, pentru că insuficiența resurselor financiare limitează posibilitățile furnizorului in: asigurarea bazei materiale necesare, desfășurarea activității proprii și , ca urmare, in respectarea termenelor de livrare. Se iau in calcul: rapoartele financiare ale furnizorilor potențiali, abilitatea de a plăti debite pe termen lung și scurt, gradul de profitabilitate a activității lor, forma de proprietate.

experiența managerială iși găsește corespondentul in calitatea deciziilor pe

care le adoptă in incheierea contractelor pe termen lung și de valoare mare. Capacitatea tehnică poate exista, dar talentul, experiența managerială și organizarea pot să nu fie suficiente in realizarea unui contract economic, chiar și pe termen scurt. Abilitatea in conducere a furnizorului, in a-și controla și coordona propria activitate, conduce la realizarea produselor la timp, de calitate, la prețuri stimulatoare.

Pe baza evaluării se face o selecție efectivă, dar nu finală, pentru că aceasta se va contura numai după testarea credibilității.

Pentru o evaluare reală și complexă este necesară luarea in calcul a unui număr cât mai mare de criterii care să permită caracterizarea furnizorilor pe multiple planuri.

De regulă, criteriile se grupează pe grade de importanță, ca de exemplu:

foarte importante:

calitatea;

prețul.

de importanță mare:

timpul de satisfacere a comenzilor;

potențialul de livrare;

poziția financiară.

importanță medie:

flexibilitatea;

adaptabilitatea;

reputația;

competența managerială;

importanța afacerilor trecute.

importanță scăzută:

posibilitatea unor acorduri de reciprocitate.

Folosirea practică a criteriilor se face in contextul diferitelor metode de evaluare și selecție a furnizorilor dintre care:

metoda acordării de puncte in funcție de importanța și gradul de manifestare a criteriului: constă in stabilirea criteriilor de apreciere și acordarea pentru fiecare a unui număr de puncte in funcție de importanța specifică. In continuare se calculează gradul de manifestare, de exprimare a fiecărui criteriu. Pe baza acestor elemente, printr-un model de calcul simplu, se poate stabili punctajul pentru fiecare furnizor. Un exemplu pe această metodă:

criterii de apreciere:

gradul de respectare a prețului de livrare;

gradul de respectare a termenelor de livrare;

gradul de respectare a specificațiilor de calitate;

gradul de respectare a cantității comandate.

notele pentru importanță sunt, in ordinea criteriilor: 10, 8, 9, 8.

metoda acordării de puncte pe grade de importanță a criteriilor, cu detaliere pe subcriterii specifice. Marja de notare este in general aleasă intre 1 și 100. Metoda presupune:

stabilirea scării de importanță a criteriilor alese pentru evaluare;

stabilirea sistemului de evaluare (notare) a furnizorilor in funcție de criteriile luate in calcul.

1.3.8. Testarea credibilității furnizorilor, a agenților economici in general

In condițiile economiei concurențiale, agenții economici se diferențiază, in ceea ce privește potențialul economic, capacitatea de plată și modalitatea de integrare in ansamblul economiei având in vedere relațiile ce se stabilesc pe linia aprovizionării cu resurse materiale și energetice, a cooperării sau a livrării produselor finite și serviciilor.

Fiecare agent e interesat in obținerea unor avantaje din punct de vedere financiar din relațiile cu ceilalți parteneri.

Orice acțiune de asumare a unor credite/obligații presupune un anumit risc. Diminuarea riscului se asigură prin mai multe modalități:

Protecție pe baza unor garanții suplimentare acordate de un terț.

Protenție pentru dobândirea unor drepturi asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului.

Protecție prin utilizarea informațiilor economico-financiare despre partener.

Protecție pe baza unor garanții suplimentare acordate de un terț

Garanția constituie un contract in care se prevăd trei părți: creditorul, debitorul și o unitate economică ce garantează acordarea creditului către debitor => garant și iși asumă responsabilitatea rambursării creditului atunci când debitorul intră in incapacitate de plată inainte de rambursarea datoriei.

Garanția poate avea două forme:

garanție individuală, atunci când un singur garant preia responsabilitatea rambursării creditului in cazul intrării in incapacitate de plată a debitorului. Când creditul are valoare foarte mare pot fi numiți mai mulți garanți care să asigure rambursare datoriei de către un debitor dacă acesta a intrat in incapacitate de plată.

garanție colectivă, atunci când se achiziționează linii tehnologice de valori mari sau se realizează investiții cu valoare foarte mare.

In cadrul garanției un loc il ocupă creanțele si polițele.

=> CREANTA reprezintă dreptul creditorului de a executa sau de a cere rambursarea unui credit la un anumit termen; datorii pe termen lung (in general).

Dacă nu se respectă termenele de rambursare a valorii creanțelor, creanțele pot fi vândute (cedate/cesionate).

Cesionaera creanțelor se realizează la o valoare mai mică decât valoarea lor nominală pentru a asigura un câștig cumpărătorului de creanțe. Poate fi realizată in două moduri:

cesionare inchisă, atunci când deținătorul creanțelor vinde creanțele către o altă unitate fără a anunța in prealabil pe debitor.

cesionare deschisă, atunci când are loc după ce debitorul a fost avertizat.

Cumpărătorul de creanțe este o companie, o țară ce are posibilitatea de a se impune in fața debitorului pentru a-l obliga să-și achite datoriile.

=> POLITA reprezintă o obligație scrisă intr-o anumita formă ce-i dă dreptul deținătorului să ceară debitorului plata unei sume de bani sau rambursarea unei valori; garanție legală: atunci când debitorul refuză să achite obligațiile prevăzute in poliță, el poate fi obligat in mod legal la rambursarea datoriei.

In timp ce creanțele se recuperează fie direct, fie din vânzare, polițele sunt documente prin care debitorul poate fi acționat in justiție. Incheierea polițelor e destul de simplă, relație directă intre creditor și debitor, plus prezența unui martor.

Protecție pentru dobândirea unor drepturi asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului

Poate fi exercitată in următoarele forme:

transmiterea unui bun de valoare către creditor pentru a garanta creditul ce rumează a fi acordat. Odată cu transmiterea bunului de valoare se incheie și o convenție prin care creditorul are dreptul să valorifice bunul in cazul nerambursării creditului sau a nerespectării condițiilor de rambursare. Bunul de valoare rămâne in proprietatea debitorului și poate fi retras atunci când creditul a fost rambursat.

menținerea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile până la achitarea datoriei. In cazul cumpărării de mărfuri, acestea vor trece in proprietatea debitorului numai după ce a fost achitată și utlima rată a creditului acordat la cumpărare.

Pentru bunuri imobile se practică asigurarea impotriva riscului prin IPOTECARE.

Ipotecarea reprezintă garantarea unui credit cu un bun imobil ce nu poate fi instrăinat in perioada de rambursare a creditului. In cazul nerambursării creditului, bunul imobil aflat sub ipotecă poate fi valorificat pentru ca unitatea creditoare să-și recupereze partea din credit nerambursată.

Ipoteca poate lua două forme:

ipoteca accesorială, atunci când valoarea ipotecată scade pe măsura rambursării creditului.

ipoteca propriu-zisă, atunci când valoarea ipotecată se menține pe toată perioada de acordare a creditului. Apare ca o garanție abstractă cu ajutorul căreia se poate acoperi orice garanție a debitorului pentru creditele primite.

3) Protecție prin utilizarea informațiilor economico-financiare despre partener

Informațiile despre partenerii de afaceri pot fi procurate din mai multe surse:

contactarea unor agenți economici care au avut/ au relații cu furnizorul testat.

De regulă, informațiile ce se cer se referă la situația economico-financiară și la comportamentul in relațiile cu partenerii.

obținerea informațiilor de la instituții financiare sau bănci. In acest caz pot apare două situații:

– atât agentul economic cât și cel ce efectuează testarea să fie serviți de la aceeași bancă. Ea posedă informații ce caracterizează activitatea unui partener. Astfel, informațiile vor fi reale, exacte deoarece banca este interesată in a menține relații cu ambii agenți.

– unitatea sau agentul testat este clientul altei bănci sau iși depune disponibilitățile bănești la mai multe bănci. Informațiile primite de la banca agentului testat sunt discutabile in privința obiectivității deoarece fiecare bancă iși protejează clienții și chiar să-i avantajeze când intră in relații cu alți parteneri.

Pentru ca informațiile să fie eficiente, utile este necesar să indeplinească următoarele condiții:

obiectivă -> obiectivitate asigurată printr-o verificare a conținutului acestora din mai multe surse.

integrată -> orice informație, impreună cu altele, trebuie să contribuie la formarea unei imagini de ansamblu asupra partenerului.

actualizată -> innoirea permanentă a bazei de date astfel incât informația să corespundă noilor schimbări intervenite in mediul ambiant.

obținută in mod descentralizat -> descentralizarea procesului de culegere a informațiilor asigură obținerea acestora pe termen scurt și reducerea, pe ansamblu, a timpului necesar pentru elaborarea pachetului standard de informații.

să satisfacă in timp util cerințele omului de afaceri -> trebuie să fie sistematizată, selectată și să ceară un timp minim de răspuns.

garantate -> garantarea informațiilor se realizează de către agențiile furnizoare de informații prin recomandarea unor limite maxime de creditare a partenerului de afaceri. Agenția se constituie in garant in cazul insolvabilității utilizatorului de informații, in limita recomandării de credit formulată.

trebuie să aibă un caracter extensibil -> trebuie să fie furnizate intr-un volum și o structură diferită, in funcție de pretențiile utilizatorului. Astfel, pe lângă pachetul standard de informații, agențiile furnizoare pot adăuga și alte informații la cerere pe baza cerințelor speciale ale firmelor.

Pachetul standard de informații cuprinde următoarele elemente:

Forma juridică: crează o imagine asupra potențialului economic al firmei și a seriozității acesteia.

Istoric: crează o imagine asupra seriozității, stabilității și certitudinii in desfășurarea activității.

=> o firmă cu un istoric bogat devine cunoscută, crează o imagine pe piață, captează increderea partenerilor de afaceri.

Capitalul social: este o garanție pentru eventualele pagube care pot fi provocate partenerilor de afaceri.

=> o firmă cu un capital social mare prezintă o credibilitate sporită.

Conducătorul șef: prezentat cu nume, prenume, experiență profesională, pregătire de specialitate, vechime in funcții de conducere.

=> când la conducere se află o personalitate cunoscută, există o garanție mai mare pentru derularea afacerilor in mod avantajos.

Profilul de activitate: crează o imagine asupra peiței de desfacere și viabilității firmei.

Evoluția activității firmei: analizată prin prisma mai multor indicatori: cifra de afaceri, numărul de salariați, productivitatea muncii, profitul, rata rentabilității.

Numărul de salariați, din care muncitori: se analizează in evoluție (dinamică).

=> creșterea numărului de salariați, in special a muncitorilor, dovedește o preocupare permanentă a conducerii firmei pentru dezvoltarea afacerilor.

Volumul vânzărilor: analizat in dinamică. Crează o imagine asupra segmentului de piață deținut de firmă și asupra evoluției acesteia in viitor.

Bunurile imobiliare: se constituie intr-o garanție pentru eventualele credite care pot fi contractate.

Activul și pasivul: dă o imagine asupra situației financiare.

Banca utilizată: contribuie la caracterizarea firmei având in vedere că firmele mari iși depozitează disponibilitățile bănești la bănci de renume care prezintă o mare siguranță și care pot interveni pentru ușurarea situației financiare in acordarea de credite.

Comportamentul in plăți: presupune cunoașterea modalităților de efectuare de plăți, cât și a respectării termenelor de plată.

=> intârzierile in efectuarea plăților determină partenerul de afaceri la incheierea de contracte in care modalitățile de plată să fie clar stabilite.

Recomandări: contribuie la creșterea increderii utilizatorului de informații față de activitatea agenției furnizoare și față de structura pachetului de informații.

Indicele de bonitate: reprezintă un indicator sintetic cu ajutorul căruia se poate caracteriza credibilitatea unei firme și se poate crea o imagine generală asupra unui agent economic.

Calculul indicelui de bonitate presupune cunoașterea factorilor de risc și evaluarea acestora prin note. Fiecărui factor de risc i se atribuie o anumită pondere in cadrul ansamblului de factori de risc.

Fiecărui factor i se atribuie o notă: nota 1 fiind condiția cea mai favorabilă, iar nota 6 fiind condiția cea mai nefavorabilă.

Nota acordată se ponderează cu greutatea specifică acordată factorului de risc, iar valoarea obținută se va trece in dreptul factorului pe coloana notei. Se insumează cifrele pe fiecare coloană, apoi se va face totalul.

Rezultatul obținut, dacă se incadrează intre 1,5-2,5 atunci bonitatea firmei este foarte bună, pot fi incheiate afaceri, incredere, acordarea de credite. Dacă se depășesc cele două limite atunci firma prezintă bonitate slabă => I se recomandă prudență și aprecierea firmei și cu ajutorul altor indicatori in afara indicelui de bonitate:

Potențialul de livrare (Z) = se calculează prin raportarea comenzilor primite de firmă (exprimate in unități fizice sau naturale) la cantitatea totală de producție fabricată sau raportarea livrărilor efective (in unități fizice sau naturale) la totalul comenzilor primite.

Z = ,

In care:

Ql = cantitatea efectiv livrată

Qc =cantitatea comandată

=> cu cât potențialul de livrare se apropie de 1 cu atât aprecierile favorabile ale firmei cresc.

Numărul zilelor de intârziere in livrarea loturilor de materiale sau produse (Z) = utilizat pentru aprecierea seriozității firmei in relațiile cu consumatorii.

Z = Ief – Ic ,

In care:

Ief = intervalul efectiv de livrare (mai mare)

Ic = intervalul stabilit prin contractul comercial incheiat

Ponderea numărului de loturi livrate cu intârziere (Kl) care se stabilește cu ajutorul relației:

Kl = ,

In care:

L = numărul de loturi livrate cu intârziere;

Lp = numărul total de loturi programate pentru livrare.

=> prin analiza elementelor luate in calcul și a indicatorului in sine, se poate stabili dacă situația este obișnuită, se produce sistematic sau a fost determinată de un factor de forță majoră (caz in care nu trebuie interpretata greșit credibilitatea partenerului)

Nivelul de calitate atins și/sau menținut pe parcursul fabricației și vânzării produsului = definit prin:

fiabilitate (timpul de funcționare până la prima reparație),

mentenabilitate (posibilitatea de intreținere și reparare majoră, service, piese de schimb etc.),

sfera de utilități pe care o asigură produsul,

nivelul tehnic, clasa de noutate in care se incadrează produsul și gradul de tehnicitate.

Nivelul costului de producție: unii furnizori, pentru a cuceri piața, prezintă oferte cu preț mai mic decât este normal; o asemenea situație este privită cu neincredere de cumpărători, deoarece produsul astfel oferit ori:

este de o calitate mai slabă,

are o sferă de utilități mai redusă,

reprezintă o lovitură de piață pentru a inlătura concurența, după care ar urma să se impună un preț superior prin care să se recupereze pierderile anterioare și/sau să se realizizi un profit mai mare.

1.4. Elaborarea strategiei in aprovizionarea materială

Aprovizionarea materială necesită elaborarea unor politici strategice prin care se concretizează obiectivele de urmărit și căile de acțiune. Totalitatea acestor politici vor constitui strategia in aprovizionarea materială.

Elaborarea strategiei presupune:

– analiza necesităților de consum prin indentificarea grupelor de resurse pe categorii de importanță și posibilități de obținere;

– analiza sistematică a pieței pentru cunoașterea condițiilor de livrare, de calitate, puterea de negociere a furnizorilor etc.

– identificarea oportunităților de acțiune strategică pe grupe de furnizori;

– identificarea căilor de acțiune.

Prima analiză se realizează prin segmentarea nomenclatorului de resurse materiale pentru a se asigura gruparea acestora in funcție de importanța economică și poziția pe care o ocupă pe piață.

A doua analiză are in vedere evidențierea concluziilor din analiza pieței furnizorilor (priorități, avantaje).

In stabilirea obiectivelor trebuie avute in vedere:

natura și caracteristicile resursei materiale;

abordarea resursei in funcție de ofertele existente pe piață;

analiza fiecărei resurse prin corelație cu cerințele la care trebuie să răspundă produsul care o incorporează.

In acțiunea de elaborare a strategiei o importanță deosebită se acordă definirii politicilor de aprovizionare: cât se comandă, când se comandă, ce mijloace de transport urmează a fi folosite etc.

Apoi se trece la evidențierea politicilor, a oportunităților pe principalele domenii ale strategiei:

politica de preț: unde se are in vedere prețul pieței și prețul limită accesibil. Informații din cataloage comerciale, oferte, pliante etc.;

politica de credit: se au in vedere unele facilități de plată, cum ar fi: durata creditului acordat, bonificația care se poate obține ;

politica de acordare-obținere de servicii: cum ar fi servicii inaintea actului de cumpărare, in timpul sau după actul de cumpărare și complementare actului.

politica relațiilor care se stabilesc cu furnizorii: prin care se urmărește dezvoltarea unor relații de colaborare cu furnizorii, crearea unui cadru relațional de ințelegere de către furnizor, respectiv cumpărător etc.;

politica de parteneriat: cooperarea intre consumator și furnizor.

CAPITOLUL II

PREZENTAREA GENERALA

A S.C. VEL PITAR S.A.

BUCURESTI

DATE DE IDENTIFICARE

S.C. VEL PITAR S.A. este inregistrată la Registrul Comerțului la J38/96/20.02.1991 și are codul fiscal R2537907.

S.C. VEL PITAR S.A. este situată in Râmnicu-Vâlcea, județul Vâlcea, la adresa “Strada Timiș nr. 22” .

SCURT ISTORIC AL S.C. VEL PITAR S.A. BUCURESTI

Ca urmare a fuziunii prin absorbție a societății MOPARIV S.A. (societatea absorbantă) cu societățile BERCENI S.A. cu sediul in București, str, Emil Racoviță nr. 3-5, sector 4, inmatriculată la Registrul Comerțului sub nr.J.40/581/1991, cod fiscal R386743, și GRANPAN SRL, cu sediul in Tecuci, str. Mihail Kogălniceanu nr. 65, județul Galați, inmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J.17/543/2000, cod fiscal R13331995 (societățile absorbite), capitalul social al societății MOPARIV S.A. se majorează cu suma de 12.993.843.000 lei, de la 25.817.040.000 lei la 38.810.883.000 lei, prin emisiunea unui număr de 12.993.843 acțiuni noi cu valoarea nominală de 1.000 lei fiecare, ce se distribuie asociaților societăților absorbite pe baza raportului de schimb prevăzut in proiectul de fuziune publicat in Monitorul Oficial al României, Partea a iv-a, nr. 1952 din 13.11.2001.

Societatea de față S.C. VEL PITAR S.A. BUCURESTI reprezintă fosta societate BERCENI S.A..

Un nume cu tradiție in domeniul panificației, S.C. BERCENI S.A. iși regăsește rădăcinile in anul 1931 când a luat ființă o firmă numită ANCORA având ca obiect de activitate: brutărie, făinărie și cereale en-gros și en-detail.

Din anul 1948 fabrica de pâine ANCORA devine fabrica VICTORIA și va incepe un proces de imbunătățiri și noi achiziții, astfel ca, incepând cu anul 1972 se demarează construcția unei noi secții care, ulterior, va avea numele BERCENI. Noua fabrică de pâine și biscuiți BERCENI se va pune in funcțiune parțială in decembrie 1973, cu o capacitate zilnică de 20 tone pâine și 20 tone biscuiți, ajungând in martie 1974 la intreaga capacitate de 80 tone pâine și 20 tone biscuiți.

Perioada de după 1988 și până la privatizare cunoaște un lung proces de modernizare. Astfel, liniile de fabricație au fost retehnologizate, folosindu-se cele mai performante utilaje din import, furnizate de producători de prestigiu. În acest sens, putem menționa linia de napolitane Franz Haas din Austria și malaxoarele și divizoarele Tecnopast din Italia.

În urma procesului de privatizare din anul 1991, structura organizației a fost adaptată noilor cerințe ale mediului de afaceri din România. S-au creat departamente noi, cum ar fi cele de Vânzări, Marketing, Publicitate și Dezvoltare, orientate către piață, ce au ca scop redefinirea relației companiei cu clienții și partenerii de afaceri.

Ca urmare a fuziunii prin absorbție a societății MOPARIV S.A. Râmnicu Vâlcea (societatea absorbantă) cu societățile BERCENI S.A., cu sediul in București,

Și GRANPAN S.R.L., cu sediul in Tecuci, (societățile absorbite), S.C. BERCENI S.A. se va numi VEL PITAR S.A. Râmnicu-Vâlcea – Sucursala București.

Capitalul social al societății S.C. VEL PITAR S.A. , subscris și vărsat integral, este de 38.810.883.000 lei constituit dintr-un total de 38.810.883 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 1.000 lei fiecare, liber transferabile pe piața organizată a valorilor mobiliare.

2.3. OBIECTUL DE ACTIVITATE

Conform statutului, obiectul de activitate al societății este următor

a. Producție:

Fabricarea produselor de panificație si patiserie.

Fabricarea biscuiților, pișcoturilor si alte produse similare.

Fabricarea produselor zaharoas

Comerț:

Comerțul cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie și

produselor zaharoase.

Comerț intermediar specializat in vanzarea produselor cu caracter

specific.

Comerț cu amănuntul, cu vanzarea predominantă de produse

alimentare si băuturi

c. Servicii:

Transporturi rutiere de mărfuri

Alte activități anexe transporturilor rutiere

Îmbinând calitatea cu tradiția, VEL PITAR S.A. Sucursala București produce și comercializează o gamă largă de produse din toate categoriile pâine și specialități de patiserie-cofetărie, biscuiți, napolitane și semipreparate care se bucură de aprecierea tuturor. Astfel, din totalul producției vândute (lei), in trimestrul I al anului 2001 pâinea și specialitățile de panificație au reprezentat 84%, biscuiții 15%, napolitanele 1%.

Activitatea comercială a societății se desfășoară prin următoarele canale de distribuție:

prin rețeaua proprie de comercializare

O mare parte din magazinele S.C. VEL PITAR S.A. Sucursala București au fost nchiriate – n cvasi-totalitatea cazurilor chiriașii comercializând, n continuare, produse ale societății. Magazinele păstrate n administrare au fost, n cea mai mare parte, modernizate și aduse la standarde acceptabile de orice practică de comerț civilizat.

prin intermediul clienților pe baza de contract/convenție

Numărul total de clienți activi a rămas relativ constant pe tot parcursul anului 2001. Merită remarcat faptul că o bună parte dintre acești clienți sunt clienți noi – atât instituționale (unități militare, creșe, etc.) cât și agenți economici – care i-au nlocuit pe cei la care s-a renunțat n urma aplicării programului de recuperare a creanțelor. A fost lansat și un program de fidelizare a clienților onești – printr-o mai bună comunicare cu aceștia, printr-o serie de acțiuni din sfera marketing-ului – astfel ncât societatea să beneficieze de o bază solidă de clienți stabili.

Activitatea de producție a fost concentrată n secțiile de panificație, biscuiți și napolitane din Emil Racovița nr.3-5, sectia “Borcea” fiind trecută in conservare.

Compania a restrâns gama sortimentală, renunțându-se la o serie de produse fără rentabilitate economică și fără perspective de a deveni rentabile.

Producția de pâine și napolitane a beneficiat de eforturi investiționale majore, menite să ofere produselor o calitate deosebită, urmând ca secția de biscuiți să beneficieze de astfel de eforturi in prima jumătate a acestui an.

Planul de afaceri al societății a nregistrat schimbări semnificative n special prin cresterea vânzărilor de mărfuri datorate unor acțiuni publicitare pentru promovarea produselor, prin participarea la diverse târguri, afișarea unor panouri publicitare n locuri circulate, precum și prin modernizarea unor centre din rețeaua comercială proprie.

Principalele produse realizate de societate n anul 2001 sunt:

pâine;

biscuiți;

napolitane;

zaharoase;

specialități.

Societatea produce 11 sortimente de pâine, 30 sortimente de specialități de panificație, 23 sortimente de zaharoase, 26 sortimente de biscuiți (de diverse calități, n vrac și ambalaje de diverse gramaje) și 13 sortimente de napolitane cu diverse creme și arome ambalate.

Aceste produse sunt distribuite cu mijloace proprii de transport populației capitalei (n special locuitorilor sectorului 4) și a județelor vecine, prin centre proprii de desfacere, precum și prin alți beneficiari (societăți comerciale cu răspundere limitată, asociații familiale, etc.) din București și zonele limitrofe. Biscuiții și napolitanele se livrează și către alte județe din țară. Ponderea principalelor categorii de produse in totalul cifrei de afaceri:

Participarea principalelor produse la crearea cifrei de afaceri de-a lngul

anilor 1998 – 2001 poate fi vizualizată in următoarele figuri:

Societatea a dezvoltat n exercițiul financiar 2000 produse noi, cum ar fi: pâine cu vitamine și alte produse vitaminizate, biscuiți și napolitane glazutați cu ciocolată. Volumul de cheltuieli (investiții) alocat pentru producerea acestor sortimente va fi de 100.000$ n anul 2000. În funcție de conjunctura pieței societatea va trece la constituirea unei mori, investiție care va necesita aproximativ 600.000$.

Piața furnizorilor de materii prime și materiale este n exclusivitate piața românească. Printre principalii furnizori de materii prime și materiale enumerăm:

furnizori de materii prime (făina):

S.C. PLEVNEI S.A.

S.C. FARINSAN S.A.

S.C. SPIPCO S.A.

furnizori de materiale auxiliare:

S.C. PURATOS PROD S.R.L. (grăsimi)

S.C. RM TRADING S.R.L. (amelioratori)

S.C. SOLARIS S.A. (ulei)

S.C. FULGERUL BRAGADIRU (drojdie)

S.C. BETA TANDAREI (zahăr)

S.C. VINALCOOL ARGES (oțet)

În domeniul de activitate al societății concurența este deosebită, n special prin dezvoltarea micilor afaceri, cu anvergura limitată, dar semnificative prin plasarea acestora in zonele cu potențial comercial suficient de interesant pentru a opera profitabil.S.C. VEL PITAR S.A. deține pe grupe mari de produse următoarele ponderi pe piața bucureșteană:

pâine și specialități de panificație: aprox. 9,74%;

biscuiți și napolitane: aprox. 5%.

Principalele evenimente cu influența pozitivă asupra veniturilor din activitatea de bază au fost reprezentate de creșterea ariei de distribuție a produselor societății n condiții profitabile și stabilizarea unui portofoliu de clienți cu potențial deosebit.

2.4. EVOLUTIA PRINCIPALILOR INDICATORI

Creșterea gradului de complexitate a activității economice a intreprinderilor, in contextul mecanismelor pieței, are implicații profunde in procesul de conducere, care nu se poate realiza pe bază de rutină, ci pe o studiere atentă a realității, pe o analiză științifică care să faciliteze adoptarea deciziilor corespunzătoare.

Prin esența ei, activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercită și de domeniul pe care-l vizează, implică cunoașterea temeinică a situației date, a intregului complex de cauze și factori care o determină, fapt care se realizează prin intermediul analizei economico-financiare.

Pentru realizarea studiilor de diagnosticare se recomandă luarea in considerare a informațiilor referitoare la situația economico-financiară a S.C. VEL PITAR S.A. in dinamică, respectiv pe un interval de timp de minim 4 ani, in vederea formulării unor concluzii pertinente sub forma punctelor forte, a punctelor slabe și a recomandărilor.

Inforfațiile furnizate de tabelul nr. 5 sunt relevante pentru a ilustra, pe ansamblu, aspectele pozitive ce au marcat, in dinamică, activitățile firmei. Este cazul atât a indicatorilor cantitativi, de volum (de efecte – cifra de afaceri, profitul, și eforturi – capital social, număr mediu de salariați), cât și al indicatorilor calitativi, de eficiență (rata rentabilității, productivitatea muncii).

Diagnosticarea viabilității economice s-a realizat in limitele oferite de volumul, structura și calitatea informațiilor puse la dispoziție de personalul de specialitate al firmei, prin intermediul unor documente specifice (bilanțul contabil pe anul 1999, 2000, balanța analitică pe anul 2001, bugetul de venituri și cheltuieli, rapoarte statistice etc.).

Elementele de analiză prezentate in continuare au menirea depistării potențialului de viabilitate economică a intreprinderii, ca premisă a conturării unor recomandări ce pot fi valorificate in remodelarea managerială.

2.4.1. Analiza potențialului intern

Situația principalilor indicatori economico-financiari se prezintă in tabelul nr. 2.1.

In vederea actualizării indicatorilor am utilizat următoarele niveluri ale inflației: 1999/1998 – 136,7%

2000/1999 – 145,8%

2001/2000 – 127%

Tabel nr. 2.1. -mii lei-

Productivitatea muncii, important indicator de eficiență, necesită o analiză mai nuanțată, date fiind complexitatea sa, factorii ce o influențează și implicațiile deosebite asupra stării și dinamicii economice a intreprinderii.

Luându-se in calcul formula clasică de determinare a productivității, respectiv W = CA/Ns, pot fi identificați diverși factori care concură la modificarea nivelului acesteia.

W = = ,

unde:

Mf/Ns = gradul de inzestrare tehnică

Mf = mijloace fixe, total, din care Mfa – mijloace fixe active

Mfa/ Mf = raportul dintre mijloace fixe active și total mijloace fixe

Qf/Mf = randamentul mijloacelor fixe active (producția marfă obținută

la 1 leu mijloace fixe active)

CA/ Qf = gradul de valorificare (de vânzare) a producției fabricate

Tabelul nr. 2.2. ajută la o astfel de analiză:

Tabel nr. 2.2. – mii lei –

W1 = W99 – W98 = 154.653.795 UM – 100.400.510 UM = + 54.253.285 UM

W2 = W00 – W99 = 252.485.332 UM – 154.653.795 UM = + 97.831.537 UM

W3 = W01 – W00 = 305.374.022 UM – 252.485.332 UM = + 52.888.690 UM

Diferența s-a datorat:

modificării gradului de inzestrare tehnică a muncii

= – =

= 20.130.817 0,381 18,26 0,82 = 114.842.067 mii UM

= – =

= 31.79.123 0,541 9,13 0,83 = 130.352.782 mii UM

= – =

= 30.205.529 0,547 7,28 0,91 = 109.457.757 mii UM

modificării raportului dintre mijloacele fixe active și mijloacele fixe

= – =

= 37.654.462 0,16 18,26 0,82 = 90.209.246 mii UM

= – =

= 69.450.585 0,006 9,13 0,83 = 3.157.737 mii UM

= – =

= 99.656.114 (-0,192) 7,28 0,91 = – 126.758.750 mii UM

modificării randamentului activelor fixe

= – =

= 37.654.462 0,541 (–9,13) 0,82 = – 152.510.007 mii UM

= – =

= 69.450.585 0,547 (-1,85) 0,83 = – 58.332.831 mii UM

= – =

= 99.656.114 0,355 1,85 0,91 = 59.558.729 mii UM

modificării gradului de valorificare a producției fabricate

= – =

= 37.654.462 0,541 9,13 0,01 = 1.859.878 mii UM

= – =

= 69.450.585 0,547 7,28 0,08 = 22.125.067 mii UM

= – =

= 99.656.114 0,355 9,13 0,02 = 6.460.008 mii UM

Din analiza efectuată mai sus rezultă:

Creșterea cifrei de afaceri din activitatea de bază s-a realizat prin sporirea cantității de produse fabricate, ca urmare a extinderii activității și mărirea productivității muncii.

Sporirea nivelului productivității muncii este efectul gradului de inzestrare tehnică, al imbunătățirii structurii mijloacelor fixe productive prin investiții noi .

Imbunătățirea structurii mijloacelor fixe productive prin investiții s-a produs in doar două situații, și anume 1999/1998, 2000/1999, iar in 2001/2000 datorită investițiilor reduse, mijloacelor fixe productive s-au modificat foarte lent.

Cea mai importantă contribuție a inregistrat-o modificarea randamentului mijloacelor fixe in 2001/2000, situație explicată, pe de o parte, prin modificările lente din cadrul activelor fixe și, pe de altă parte, prin creșterea valorii producției marfă fabricate (implicit a cifrei de afaceri) și datorită modificării prețurilor (inflației).

Consecința imbunătățirii structurii mijloacelor fixe productive prin investiții in 1999/1998, 2000/1999 a creat premise nu numai pentru creșterea producției, ci și imbunătățirea calității acesteia, influențând asupra gradului de valorificare a producției fabricate și implicit a cifrei de afaceri. O asemenea situație se apreciază favorabil, firma mărindu-și cota de piață și in același timp creând premisele necesare recuperării in totalitate a fondurilor necesare investițiilor realizate in perioada respectivă și realizarea altora pentru dezvoltarea in continuare a activității.

Un alt element de evidențiere a eficienței utilizării resurselor umane in general, a eficienței firmei il reprezintă maniera de respectare a unor corelații intre principalele obiective șÎ rezultatele obținute din realizarea lor.

Două din acestea sunt de ordin cantitativ și se referă la raporturile dintre dinamica următorilor indicatori.

ICA IFs INs, unde:

ICA = indicele cifrei de afaceri;

IFs = indicele fondului de salarii;

INs = indicele numărului de salariați.

Cea de-a doua este una de ordin calitativ și exprimă raporturile dintre doi importanți indicatori de eficiență – productivitatea muncii și salariul mediu.

IW IS unde:

IW = indicele productivitatea muncii;

IS = indicele salariul mediu.

După abordarea a două perechi de astfel de indicatori – cu niveluri inregistrate in intervalul de timp analizat, situația este:

1999/1998:

ICA = 116,05 %

IFs = 97,5 %

INs = 75,34 %

IW = 154,03 %

IS = 129,41 %

2000/1999:

ICA = 187,13 %

IFs = 171,93 %

INs = 114,62 %

IW = 163,25 %

IS = 150 %

2001/2000:

ICA = 134,9 %

IFs = 125,06 %

INs = 115,43 %

IW = 120,94 %

IS = 112,12 %

Constatarea: ICA > IFs > INs și IW > IS

Două aspecte se cer a fi evidențiate prin intermediul acestor corelații: in primul rând, dinamica ascendentă a indicatorilor de volum și eficiență care permit abordarea corelativă; in al doilea rând, salturile spectaculoase ale acestor indicatori in anul 1999 față de 1998 (IW = 154,03 %; ICA = 116,05 %). O asemenea situație atestă că intregul spor de cifră de afaceri (sau cea mai mare parte a acestuia) s-a obținut pe seama productivității muncii, deci pe căi intensive, dar și pe căi extensive.

Analiza potențialului material implică abordarea celor două categorii de active – fixe și circulante – prin prisma volumului, structurii, dinamicii și eficienței lor.

Eficiența mijloacelor fixe poate fi determinată, in principal, prin indicatorii:

cifra de afaceri la 1000 UM mijloace fixe;

profitul la 1000 UM mijlace fixe.

Nivelul acestora in intervalul de timp analizat este:

Tabelul nr. 2.3.

Analiza activelor circulante se axează cu prioritate pe analiza stocurilor și eficienței utilizării acestora cu ajutorul unor indicatori specifici.

In categoria stocurilor de active circulante se include:

stocuri de materii prime, materiale;

obiecte de inventar și baracamente;

stocuri aflate la terți;

mărfuri și ambalaje;

stocuri de producție neterminată;

stocuri de produse finite.

Evoluția acestora in perioada analizată este evidentiată de tabelul nr.2. 4. următor:

Tabelul nr. 2.4. – mii lei –

După cum se observă din tabelul nr.2.4. de la an la an valoarea totală a stocurilor prezintă o creștere continuă.

Indicatorul principal de eficiență a utilizării activelor circulante este viteza de rotație, exprimată prin:

coeficient (număr de rotații) – Nr =

durata unei rotații – = , unde

CA = cifra de afaceri

Ac = active circulante

Tabelul următor este edificator in această privință:

Tabelul nr. 2.5.

Viteza de rotație a activelor circulante este un indicator sintetic calitativ de eficientă, in care se reflectă schimbările intervenite in activitatea de exploatare și cea financiară a intreprinderii. Acest indicator sintetizează aspecte legate de desfășurarea procesului de aprovizionare și producție, de reducerea costurilor, scurtarea ciclului de producție și a perioadei de desfacere și incasare a producției.

Incetinirea vitezei de rotație in anii analizați (1999/1998, 2000/1999, 2001/2000) cu 4,59 zile, 2,16 zile și 7,35 zile se datorește in exclusivitate creșterii soldului mediu al activelor circulante intr-un ritm superior celui al cifrei de afaceri.

2.4.2. Analiza cheltuielilor

Un ‘barometru’ important al eficienței societății, abordată prin prisma indicatorilor de eforturi, il constituie costurile. Evidențierea volumului, structurii și dinamicii lor reprezintă tot atâtea elemente definitorii ale analizei diagnistic, ce ‘pregătesc terenul’ analizei rezultatelor și performanțelor intreprinderii.

Comparativ cu dinamica cifrei de afaceri, dinamica cheltuielilor totale a inregistrat următoarele valori:

Tabelul nr.2.6.

Se constată creșteri spectaculoase ale acestor indicatori cantitativi, de eforturi și efecte; o astfel de situație, in ultimă instanță, intr-o dinamică oscilatorie a profitului brut și net și, de aici, a unor indicatori de eficiență determinați pe baza profitului.

Cauzele acestei evoluții trebuie căutate, in principal in modificările prețurilor de aprovizionare pentru materii prime și materiale, a tarifelor pentru energia electrică, precum și a salariilor muncitorilor și celorlalte categorii de personal. Tot aici este necesar să fie depistate și rezervele de reducere relativă a cheltuielilor – pe ansamblu și pe categorii – comparativ cu cifra de afaceri, ca premisă a amplificării profitului.

Prezintă interes pentru analiză și rata de eficiență a cheltuielilor sau rata medie a cheltuielilor, determinată cu relația:

ch = ,

unde:

ch = cheltuieli la 1000 UM cifră de afaceri;

Ch = cheltuieli totale;

CA = cifra de afaceri.

Nivelul acesteia a fost de:

1998 1206,6 UM

1999 1190,5 UM

2000 1070 UM

2001 1196,7 UM

Se observă o imbunătățire a nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri in anul 1999 comparativ cu anul precedent, respectiv in anul 2000 față de anul 1999 ( reducere de 16,1 lei, respectiv 120,5 lei ), situație generată, in principal, de creșterea mai rapidă a cifrei de afaceri față de costuri.

In anul 2001 comparativ cu 2000 s-a inregistrat o creștere a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, respectiv o majorare cu 126,7 lei (1196,7-1070). Un asemenea rezultat afectează rentabilitatea generală a firmei cu toate consecințele care decurg.

Pe baza acestui indicator poate fi determinată rata cheltuielilor materiale (respectiv cheltuieli materiale la 1000 lei venituri sau cifră de afaceri):

cm= ,

Unde:

cm = cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri

Cm = cheltuieli materiale

CA = cifra de afaceri.

Nivelul acesteia a fost:

1998 643,02 UM

1999 568,02 UM

2000 583,09 UM

2001 566,77 UM

Se observă o reducere a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri in anul 1999 comparativ cu anul 1998, respectiv 2001 față de anul 2000 (cu 75 lei, respectiv cu 16,32 lei), situație realizată pe seama scăderii consumului specific de materiale pe produs.

In anul 2000 comparativ cu anul 1999 se constată o creștere a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri cu 15,07 lei (583,09-568,02). Creșterea este determinată de sporirea cantității de materiale consumate, ca urmare a creșterii producției și de creșterea prețurilor.

Ca posibilități de intervenție pentru a micșora consumurile fără a afecta competitivitatea produselor pot fi: reducerea pierderilor tehnologice și netehnologice, modificarea cheltuielilor prin inlocuire de materiale, reducerea cheltuielilor de transport, aprovizionare, prin mai buna folosire a capacității mijloacelor auto.

2.4.3. Analiza rentabilității

Analiza rentabilității ‘pleacă’ de la formula clasică Rezultate = Venituri – Cheltuieli, și prin intermediul unor aspecte cantitative și structurale referitoare la rezultatele economice, se ajunge la analiza rentabilității, importanți indicatori de eficiență economică (indicatori calitativi).

Analiza ratelor rentabilității:

Exprimarea relativă a nivelului de rentabilitate, completează diagnosticul prin capacitatea informațională a indicatorilor respectivi.

In analiza economico-financiară a firmei, ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparații in spațiu, precum și față de anumite norme sau standarde elaborate și acceptate de organisme de specialitate.

In funcție de elementele luate in calcul, teoria și practica economică operează cu mai multe forme de exprimare a rentabilității.

Fiecare indicator are o putere informațională proprie indeplinind o funcție specifică in activitatea practică de gestionare a capitalului și plasamentelor de capital.

In cadrul ratelor de gestionare a capitalului se include:

Rata rentabilității veniturilor (Rv), care se exprimă prin raportul:

Rv = ,

In care:

P = profitul inaintea impozitării;

V = veniturile totale aferente perioadei.

Tabelul nr.2.7.

Din tablelul nr.2.7. rezultă o creșterea a rentabilității veniturilor de 0,46% (1,89 – 1,43) in 1999 față de 1998, de 1,79% (3,68 – 1,89) in 2000 față de 1999, de 0,18% (3,86 – 3,68) in 2001 față de 2000, ceea ce constituie o rezultantă a imbunătățirii intregii activități.

Rata rentabilității economice a activului (Re) caracterizează eficiența elementelor materiale angajate in activitatea firmei.

Opțiunea pentru o asemenea rată este dată de faptul că intregul capital folosit de firmă este investit in elemente de activ, care, intr-o formă sau alta, direct sau indirect, contribuie la obținerea profitului. Prezintă importanță in gestionarea capitalului in dimensionarea eforturilor pentru obținerea unui anumit profit in raport de rezultatele concurenței sau diferite mărimi ‘normative’ specifice domeniului in care funcționează firma.

Re = ,

In care:

P = profitul inainte de impozitare;

A = totalul activului, respectiv active imobilizate și active circulante.

Relația poate fi scrisă și astfel:

Re = , in care:

Raportul = caracterizează viteza de rotație a activului;

= rata rentabilității veniturilor, care constituie de altfel și

care determină modificarea ratei rentabilității economice a activului față de un anumit criteriu.

Ca parte componentă, poate fi și rata rentabilității economice aferentă exploatării, ceea ce presupune luarea in calcul a rezultatului exploatării și corespunzător activelor de exploatare.

Pentru exemplificare se folosesc următoarele date:

Tabelul nr. 2.8. – mii lei –

Din tabelul nr.2.8. rezultă o creștere a rentabilității economice a activului cu 1,42% (6,09 – 4,67) ) in 1999 față de 1998, , cu 4,18% (10,27 – 6,09) in 2000 față de 1999, cu 3,63% (13,9 – 10,27) in 2001 față de 2000 , ceea ce echivalează cu o reducere a imobilizărilor in elementele patrimoniale, ca efect al sporirii vitezei de rotație a intregului activ.

Dintre elementele ce-au contribuit la creșterea vitezei de rotație a activului pot fi: investiții puse in funcțiune care funcționează la parametrii proiectați, scăderea investițiilor in curs de execuție, scăderea stocurilor de producție neterminată sau existența unor stocuri cu desfacere asigurată.

Rata rentabilității resurselor consumate (Rc) sau rentabilitatea costurilor:

După cum rezultă din denumire, caracterizează eficiența costurilor. In activitatea practică, prezintă importanță in estimarea și negocierea prețurilor de vânzare a produselor sau tarifelor pentru prestări servicii. De asemenea, permite poziționarea produselor sub aspectul rentabilității față de media pe firmă.

Elementele de calcul ale ratei rentabilității resurselor consumate sunt rezultatul exploatării (RE) și cheltuielile de exploatare (Ce).

Rc =

Pe baza datelor furnizate de tabelul nr. 2.9. se poate trece la calculul ratei rentabilității resurselor consumate, respective tabelul nr. 2.10.

Tabelul nr. 2.9. – mii lei –

Se constată că rentabilitatea resurselor consumate a crescut cu 3,95% in anul 1999 față de 1998 și cu 0,34% in anul 2000 față de 1999, dar in anul 2001 față de 2000 a scăzut semnificativ cu 2,68%.

Reducerea rentabilității costurilor in anul 2001 se datorează sporirii cheltuiellilor pentru exploatare, respectiv a costurilor de producție, de aceea trebuie avute in vedere luarea unor măsuri de scădere a acestora.

Rata rentabilității financiare a capitalului:

Această rată vizează eficiența utilizării capitalului investit, respectiv utilizat și sunt utilizați doi indicatori:

Rf = ,

In care:

Pn = profitul net;

Kpr = capitalul propriu ( capital social + rezerve)

Rf = ,

In care:

Pb = profitul brut;

Kper = capitalul permanent (Kpr + datorii pe termen mediu și lung)

Tabelul nr. 2.10. – mii lei

Din analiza datelor oferite de tabelul nr. 2.10. rezultă o sporire a rentabilității capitalului propriu cu 3,17% in anul 1999 față de 1998, cu 20,25% in anul 2000 față de 1999, cu 13,64% in anul 2001 față de anul 2000.

De asemenea se constată și o sporire a rentabilității capitalului permanent cu 2,36% in anul 1999 față de 1998, cu 28% in anul 2000 față de 1999, cu 6,58% in anul 2001 față de 2000.

După cum se observă rata rentabilitații financiare a capitalului propriu este mai mică decât cea aferentă capitalului permanent. In această situație, firma nu trebuie să apeleze la imprumuturi pe termen lung și mediu.

2.4.4. Analiza patrimonială:

Analiza patrimoniului societății comerciale necesită atât analiza structurii acestuia, cât și analiza funcțională a situației financiar-patrimoniale.

Analiza funcțională a situației financiar-patrimoniale, este centrată pe fondul de rulment (FR) și necesarul de fond de rulment (NFR).

Fondul de rulment calculat cu ajutorul bilanțului patrimonial, este rezultatul formulei:

FR = Capital permanent – Active imobilizate

Nevoia de fond de rulment se obține, la rândul său, cu formula:

NFR = Nevoile de finanțare – Resursele generate de operațiunile

ciclice

Informațiile prezentate in tabelul nr. 2.11. sunt necesare calculului fondului de rulment și a necesarului de fond de rulment.

Tabelul nr. 2.11. – mii lei –

Din analiza datelor furnizate de tabelul anterior se observă că in toți anii analizați fondul de rulment este negativ, cu alte cuvinte capitalurile permanente nu reprezintă o sumă suficientă pentru a finanța integral imobilizarile. Acestea trebuie deci să fie parțial finanțate prin resurse pe termen lung.

Solvabilitatea și capacitatea de plată a societății evidențiază proprietatea părții materiale a capitalului de a se transforma in bani.

Indicatorii utilizați in acest sens sunt: lichiditatea patrimonială, solvabilitatea patrimonială, trezoreria și gradul de asigurare a firmei cu disponibilități bănești, indicatori aflați in tabelul nr. 2.12.

Tabelul nr. 2.12. – mii lei –

Lichiditatea patrimonială este subunitară, ceea ce nu denotă un grad corespunzător de siguranță pentru acordarea de noi credite.

lichiditatea patrimonială = > 1,

unde: D = disponibilități + mijloace care pot deveni lichide;

Dc = datorii curente.

Solvabilitatea patrimonială: valorile sunt situate peste 50%, deci situația este considerată normală, acest lucru arată că societatea se poate bucura de increderea furnizorilor și a creditorilor săi.

solvabilitatea patrimonială = ,

unde: Anc = activul net contabil (total activ – datorii)

P = total pasiv

Trezoreria este negativă, ceea ce semnifică faptul că firma este dependentă de resursele sale financiare pe termen scurt. Această situație de dependență, sau de tensiune asupra trezoreriei, evidențiază faptul că lichiditățile sun insuficiente pentru a permite rambursarea datoriilor pe termen scurt. Menținerea resurselor de trezorerie apare ca o constrângere impusă societății și limitează autonomia sa financiară pe termen scurt. Dar, această situație nu trebuie interpretată ca pe un simptom de insolvabilitate.

T = FR – NFR,

unde : FR = fond de rulment

NFR = necesar de fond de rulment

Gradul de asigurare a firmei cu disponibilități bănești se determină ca raport intre disponibilitățile bănești și activele circulante totale.

Se consideră o situație normală atunci când indicatorul are valori cuprinse intre 3% – 5% asigurându-se necesarul zilnic curent de plăți normale, imediate, ale societății. După cum se observă din tabelul nr. 17, nivelul se ridică cu mult peste 5% ceea ce nu impune adoptarea unor măsuri de redresare.

2.5. ANALIZA DIAGNOSTIC

Prin luarea in considerare a informațiilor referitoare la situația economico-financiară a societății comerciale VEL PITAR S.A., respectiv pe un interval de timp de 4 ani (1998 – 2001), se pot evidenția eventualele puncte forte, respectiv slabe.

Abordarea cauzală a principalelor disfuncționalități și puncte forte va permite evidențierea câtorva recomandări de natură strategică și tactică.

CAPITOLUL III

ANALIZA STRATEGIEI DE APROVIZIONARE LA S.C. VEL PITAR S.A.

3.1. ORGANIZAREA IN CADRUL DEPARTAMENTULUI DE APROVIZIONARE

In cadrul societății comerciale VEL PITAR S.A. un rol managerial foarte important il reprezintă relația aprovizionare – producție – desfacere, componentele relației fiind văzute ca făcând parte dintr-un sistem integrat.

Aprovizionarea reprezintă veriga cea mai importantă datorită existenței unui feedback, astfel materialele achiziționate intră in producție pentru transformarea lor in produse finite. Din producție se sesizează un feedback in momentul ieșirii produsului finit, iar altul de la distribuție in momentrul in care produsul ajunge la client.

Obiectivele inițiate de departamentul de aprovizionare:

Aprovizionarea cu materii prime și materiale de cea mai bună calitate, astfel incât raportul preț-calitate să fie cel optim;

Aprovizionarea cu orice tip de materiale tehnice pentru liniile de producție și orice tip de echipamente tehnice;

Menținerea in permanență a contactului cu departamentul CTC, producție, marketing, toate fiind implicate in obținerea produsului finit și in stabilirea prețului final de vânzare;

Aprovizionarea cu ambalaje este foarte importantă pentru că volumul este foarte mare și sunt zeci de bucăți pe săptămână, cât și găsirea furnizorilor capabili să producă ambalaje la prețul dorit și să le livreze la termenele inainte stabilite;

Aprovizionarea cu tipizate, model A4, A5;

Păstrarea unui climat propriu desfășurării activității și dezvoltării continue a personalului din cadrul departamentului;

Modalități de acțiune:

Contactarea furnizorilor, negocierea cu aceștia in ceea ce privește calitatea, prețul de livrare – plată, modalitățile de plată (transportul furnizorului sau transportul delegatului cu marfa);

Verificarea in permanență la orice livrare a calității materiilor prime și a materialelor, ambalajelor;

Inaintarea la conducere, spre aprobare, a unor referate ce conțin materialel de aprovizionat, cantitățile și prețul acestora;

Urmărirea intrărilor de materiale in societate, cât și a consumurilor și a stocurilor.

Organizarea in cadrul departamentului:

Fiecare membru al departamentului are un sector de activitate ce cuprinde anumite obiective:

păstrarea relațiilor cu furnizorii și negocierea dacă este nevoie;

stabilirea modalităților de plată și a termenelor;

la inceputul fiecărei săptămâni se face o planificare a activităților și un referat inaintat conducerii spre aprobare ce conține materialele de aprovizionat, cantitățile și prețurile acestora.

Fiecare membru urmărește să indeplinească obiectivele trasate de șef.

La sfârșitul fiecărei luni șejul departamentului evaluează activitatea subordonaților din punct de vedere al indeplinirii obiectivelor, al modalităților de acțiune, al termenelor la care au fost indeplinite obiectivele și a resurselor materiale, financiare folosite.

Departamentul aprovizionare păstrează o legătură permanentă și nemijlocită cu directorul general al societății prin diferite situații: statistici, referate intocmite zilnic, săptămânal sau lunar, in funcție de specificul firmei.

Prin aceste situații directorul general urmărește atât intrările de materiale in societate, cât și consumul și stocurile, face o corelație intre consumurile inaintate de către biroul de producție și cele ale biroului de aprovizionare.

STRUCTURA DEPARTAMENTULUI DE APROVIZIONARE DIN CADRUL S.C. VEL PITAR S.A.

Format din:

– biroul de aprovizionare: 5 membrii

magazia tehnică: 1 membru

magazia ambalaje + magazia imprimate: 1 gestionar

magazia materiale: 2 membrii

siloz făină: 12 membrii

3.2. STRUCTURA MATERIALA DISPONIBILA SI UTILIZATA

Procesul de aprovizionare cu materii prime, materiale, combustibil și energie, in structura necesară, are un rol deosebit de important in cadrul activității desfășurate de societate și aceasta datorită influenței hotărâtoare pe care resursele materiale o au asupra rezultatelor acestuia. De aceea o importanță majoră capătă atât realizarea unei aprovizionări raționale cât și utilizarea cu mazimum de eficiență a resurselor disponibile.

Pentru desfasurarea in condiții normale a fiecarui proces de producție, indiferent de ramura industrială, trebuie să existe resurse materiale, umane și financiare corespunzătoare.

Rolul și poziția fiecărei categorii de resurse implicate in procesul de producție conduc la gruparea lor in resurse stocabile și nestocabile.

Resursele stocabile sunt: materii prime, materiale de bază, auxiliare cărora factorul timp nu le influențează dimensiunea sau parametrii caliltativi. Un disponibil de resurse materiale mai mare decât necesarul zilnic, saptămânal sau lunar se pot stoca.

Resursele nestocabile sunt: forța de muncă, o parte a resurselor materiale a căror dimensiune este condiționată, in procesul valorificării, de factorul timp. Un disponibil de capacitate de producție sau forță de muncă mai mare decât necesarul la un moment dat nu se poate stoca, deci resursa respectivă se pierde.

Resursele materiale necesare unității economice se diferențiază după mai multe criterii, astfel:

după rolul pe care il au in desfășurarea activității unității:

materii prime de bază;

materiale auxiliare.

după destinația de consum:

75% pentru realizarea producției de bază;

25% pentru realizarea producției auxiliare.

după sursa de furnizare: 100% din produse se asigură din țară.

după forma de aprovizionare:

30% din materiale se asigură prin contracte economice;

60% pe bază de comenzi anticipate;

10% se asigură direct de pe piață.

MATERII PRIME SI MATERIALE

FAINA:

Din cauza faptului că nu există moară principala materie primă de aprovizionat este făina pentru că fabrica are un consum de făină situat intre 50 – 60 t/zi și deoarece conducerea solicită existența unui stoc minim de siguranță de 150 t, rezultă necesitatea aprovizionării cu o cantitate minimă de făină de 80 – 90 t/zi.

Cerințe de calitate: (parametrii prevăzuți in STAS)

– umiditate max. 14,5%

gluten umed min. 26%

deformare cuprinsă intre 3%-12%

Acesta reprezintă primul pas in negocierea cu potențialii furnizori, respectiv satisfacerea cerințelor privind calitatea făinii.

Tipuri de făină + furnizori:

Modalitățile de aprovizionare:

făină ambalată la saci de 40 – 50 kg. pe care o transportă cu cele 3 mașini din dotare (una de 8t și două de 20t);

făină vrac (la cisternă) transportată cu 2 mașini (una de 8t si alta de 12t).

Din punct de vedere al prețului de făină: este intotdeauna negociat cu furnizorii.

Achiziționarea făinii se realizează după negocieri. Dacă părțile ajung la o ințelegere se va incheia un contract comercial in care sunt precizate părțile, obiectul contractului, modalitățile de plată, răspunderea părților, forța majoră, dispozițiile finale.

DROJDIA:

Indicatorul de bază din punct de vedere al acceptării sau refuzării unui transport de drojdie este puterea de creștere. Orice abatere, cât și orice miros nespecific duce la respingerea mărfii.

puterea de creștere: 42 – 52 min.

MATERIALE AUXILIARE

AMELIORATORI:

Folosiți pentru imbunătățirea calității făinii, menținerea prospețimii produselor finite și păstrarea gustului și a greutății specifice a pâinii.

VITAMINE:

SARE:

Miere industrială:

– aprovzionare la doua săptămâni;

Zahăr:

Glucoză:

Margarină:

Ulei:

Grăsimi vegetale: – plantol – folosit la biscuiți

Oțet:

Lapte praf:

Alte materiale auxiliare: untură, ouă praf, ouă bucăți, nuci, cacao naturală, scorțișoară etc.

3.3. SURSE SI FORME DE APROVIZIONARE

In cadrul multiplelor relații care apar intre unitățile economice un loc aparte il ocupă cele referitoare la activitatea de aprovizionare, tehnico-materială și de desfacere; prin relațiile de aprovizionare tehnico-materială șÎ de desfacere se asigură pe de o parte, baza materială necesară reluării procesului de producție, iar pe de altă parte, furnizarea beneficiarilor din economie produse finite.

Unitățile economice sunt obligate ca inainte de organizarea și caracterizarea relațiilor dintre ele să se stabilească cea mai eficientă formă de aprovizionare tehnico-materială, pe care urmează să o folosească in procesul de asigurare a bazei materiale (pentru fiecare material sau produs). Alegerea formei de aprovizionare trebuie să asigure: optimizarea transportului, desfașurarea procesului de aprovizionare cu cheltuieli minime, prevenirea imobilizărilor neraționale a resurselor materiale in stocuri supranormative, fără sau cu mișcare lentă, creșterea operativității și ritmicității in asigurarea proceselor de producție cu materiale necesare, conservarea și păstrarea integrității resurselor materiale, folosirea judicioasă a spațiilor de depozitare, creșterea gradului de mecanizare a lucrărilor de incărcare, descărcare, manipulare, transport și depozitare.

S.C. VEL PITAR S.R.L. folosește ca forme de aprovizionare aprovizionarea directă și aprovizionarea depozitelor bazelor de aprovizionare.

Aprovizionarea directă presupune ca modul de organizare și concretizare pe bază de contracte a relațiilor economice dintre factorii participanți la acest proces, modul de livrare a materialelor și sistemul de achitare a contravalorii produselor livrate să se realizeze prin relația directă intre unitățile furnizoare (producătoare) și VEL PITAR S.A.

Societatea a optat pentru această formă de aprovizionare deoarece aceasta prezintă avantajul că oferă condiții partenerilor de contract să se cunoască bine, să stabilească astfel relații tradiționale, totodată această formă oferă S.C. VEL PITAR S.A. posibilitatea de a urmări procesul de fabricație la producător, să constate stadiul acestuia, calitatea execuției produselor și să intervină atunci când se manifestă abateri.

O altă formă de aprovizionare folosită de S.C. VEL PITAR S.A. este aprovizionarea prin baze. Această formă presupune ca la organizarea și derularea procesului de producție să participe , alături de unitățile producătoare și consumatoare și bazele de aprovizionare și desfacere. Astfel cele trei activități (organizarea relatiilor pe bază de contracte, livrarea produselor și activitatea contravalorii lor) se realizează integral prin unitățile de specialitate. Această formă de aprovizionare este folosită de S.C. VEL PITAR S.A. cu deosebire pentru livrările in loturi mici, asigurându-se astfel condiții pentru prevenirea de stocuri disponibile și pentru valorificarea operativă a celor existente. Faptul că prețul de achiziție prin intermediul acestor baze este mai ridicat decât cel al producătorului, baza de aprovizionare practicând un comision al prețului de fabrică este compensat de celelalte avantaje, printre care: crearea condițiilor pentru reducerea substanțială a stocurilor, pentru livrările de la bază, existând posibilitatea efectuării zilnice (sau la cinci zile, la zece zile) satisfacerea operativă a unor centre intâmplător neprevăzute ale S.C. VEL PITAR S.A. care apar pe parcursul realizării producției.

De asemenea, societatea preferă ca formă de aprovizionare, achiziționarea de produse pe bază de comenzi anticipate, acestea deținând o pondere de 60%, prin contracte economice incheiate cu furnizorii in proporție de 30%, direct de pe piață se asigură resursele mai puțin importante și care pot fi procurate fără problemă, și anume: o mică parte din materialele electrice și scule, carburanții și lubrefianții.

Contractele incheiate cu furnizorii asigură certitudinea obținerii resurselor materiale la momentul oportun. Formele de furnizare a resurselor materiale sunt de două tipuri și anume:

cu eliberare din depozitul furnizorului;

cu expediere.

Pe baza elaborării unor calcule de eficiență, S.C. VEL PITAR S.A. a ales forma de furnizare cu eliberare din depozitul furnizorului, respectiv aducerea materialelor cu mijloace proprii de transport.

Acest lucru il putem exemplifica astfel:

Furnizorul este S.C. ANYLOM S.A. Sibiu de la care se aprovizioneazâ cu glucoză folosită la realizarea produselor S.C. VEL PITAR S.A.;

Analizând cele două forme de furnizare se constată următoarele diferențe:

1. Dacă transportul resurselor materiale de la furnizori se realizează cu mijloace de transport ale S.C. VEL PITAR S.A. pentru o cantitate de 4.000kg glucoză și la un preț de achiziție de 10.000lei/kg avem următoarele cheltuieli: 4.000 10.000 = 40.000.000 lei cheltuieli de achiziție. La acestea se adaugă cheltuielile de transport; intre localități există o distanță de 546 km dus-intors, iar prețul unui litru de motorină este de 15.000 lei.

546 35/100 = 191l motorină

191 15.000 = 2.865.000 lei

Diurna șoferului este de 50.000 mii lei/zi.

Astfel totalul cheltuielilor de aprovizionare este de 42.915.000 lei, adică suma cheltuielilor de transport, achiziție, diurna.

2. Dacă transportul este făcut de către furnizori cu mijloacele sale avem:

cheltuieli de achiziție = 40.000.000 lei

cheltuieli de transport = 2.865.000 lei

diurna șoferului = 50.000 lei

In plus apare un comision de aducere a resurselor de 5% din valoarea materialelor: 40.000.000 5% = 2.000.000 lei. Astfel totalul cheltuielilor de aprovizionare va fi de 44.915.000 lei.

In concluzie, folosirea mijloacelor proprii este mai rentabilă pentru S.C. VEL PITAR S.A., deoarece asigură cheltuieli de aprovizionare mai mici.

Există un aspect demn de remarcat in conduita de alegere a furnizorilor și anume: alegerea acelor furnizori dispuși să incheie contracte, tendința generală a unităților economice fiind de evitare a acestei modalități de concretizare a relațiilor economice datorită fluctuațiilor dese de preț a materiilor prime, majorărilor de preț la energia electrică. Majoritatea furnizorilor preferă livrarea pe bază de comenzi anticipate momentului livrării, situație nefavorabilă deoarece asigurarea prin cumpărări de contracte este cea mai eficientă prezentând cel mai inalt grad de certitudine.

Concluzionând se poate spune că S.C. VEL PITAR S.A. iși alege furnizorii tinând cont de câteva criterii și anume: prețul de livrare, distanța de transport, pe baza relațiilor tradiționale stabilite de multă vreme cu unii parteneri. In același timp, pentru selecția furnizorilor nu se ține seama de unele elemente importante de apreciere a furnizorilor cum ar fi potențialul financiar sau experiența managerială.

3.4. DIMENSIONAREA ECONOMICA A STOCURILOR CURENTE

Dimensionarea economică a stocurilor reprezintă o acțiune de actualitate și de mare importanță pentru imbunătățirea situației financiare a unităților din diferite sectoare de activitate. De aceasta depinde și gradul de activizare prin care se asigură fondurile materiale și financiar valutare, de care dispune unitatea, depinde de asemenea și eficiența folosirii lor, precum si de efortul suplimentar antrenat de formarea și deținerea de stocuri.

In determinarea de stocuri curente (Scr), se pot folosi mai multe metode, in funcție de scopul urmărit și de elementele care se iau in calcul.

Conform metodei statice, se presupune luarea in considerare a intervalelor efective la care s-au realizat aprovizionările de la furnizori, in perioada anterioară (Ief) și a cantităților de materiale efective, intrate in depozite (Qefi). Relația de calcul care se folosește pentru determinarea stocului curent, in expresia fizică, este:

Scr = Cmz I,

unde: Cmz = consum mediu zilnic;

I = intervalul mediu intre două aprovizionări succesive.

Consumul mediu zilnic se calculează prin raportarea necesarului de materiale pentru indeplinirea programului de producție (Npl) la perioada de gestiune pentru care aceasta se ia in calcul ().

Cmz = Npl / sau Cmz = Npl / 360

Intervalul mediu intre două aprovizionări se stabilește folosind media aritmetică ponderată:

I =

Qefi = cantitatea efectiv intrată in depozitul firmei;

Iefi = intervalul efectiv intre două intrări succesive;

qefi = suma cantităților efective.

Pentru a analiza evoluția stocului curent in cursul unei luni, la principalele resurse necesare fabricării produselor de panificație, pe baza fișelor de magazie se determină necesarul planificat (Npl) la aceste resurse. Pentru determinarea necesarului planificat se prezintă in tabelul nr. 3.1. cantitățile de producție fabricată (Qp) și normele de consum (nc), pentru resursele materiale folosite.

Tabelul nr. 3.1.

FISA DE MAGAZIE A FAINII TIP 650 Tabel nr. 3.2.

COD: 3399221 UM: TONE Preț: 6850 lei/kg

In continuare pentru a evidenția evoluția stocului curent in cursul unei luni, se va prezenta fișa de magazie pe două resurse folosite la obținerea de produse de panificatie.

Intervalul dintre două aprovizionări succesive (I) la resursa făină tip 650 se determină astfel (având la bază fișa de magazie):

I = = = 1.03 zile

qefi Iefi = 1501 + 1001 + 952 + 1000 + 802 + 2202 + 903 + 1502 + 2001 + 1650 + 1002 + 3000 + 2000 + 501 = 2060t

qefi = 150 + 100 + 95 + 100 + 80 + 220 + 90 + 150 + 200 + 165 + 100 + 300 + 200 + 50 = 2000t

Cunoscând necesarul planificat (Npl) pentru făina tip 650 care este de 62.800.000 kg/an și intervalul intre cele două aprovizionări succesive ( I ), care este de 1.03 zile, se determină stocul curent, in cadrul lunii analizate, după relația:

Scr = Cmz I = = = 180t

Așa cum reiese din fișa de magazie se constată o situație nu tocmai satisfacătoare a intrărilor de făină. La inceputul lunii a existat o intrare de 150t făină tip 650, cantitate ce s-a situat sub stocul curent ( care a fost de 180t). Dar din ziua a 3- a , ca urmare a intrărilor mult mai mari decăt consumurile stocul efectiv se situează peste cel curent : cu 5t in 03.05, cu 15t in 05.05 și, respectiv 47t in 09.05. Suprastocarea a continuat până in ziua de 12- a inclusiv, după care datorită unor intrări mai mici decât ieșirile s-a obținut un stoc efectiv sub cel curent. Situația s-a modificat incepând cu ziua a 19- a când apare din nou fenomenul de suprastocare până in ziua a 24-a din lună când se ajunge la un stoc efectiv sub cel curent. Si in ultima zi a lunii stocul efectiv de 37t se situează sub cel curent.

In ceea ce privește fenomenul de suprastocare el atrage o serie de aspecte negative cum ar fi: cheltuieli mari de depozitare, necesitatea asigurării unor condiții specifice de depozitare, iar menținerea pe o perioadă indelungată a stocului duce la degradarea materialelor depozitate cu influențe negative asupra calității produsului finit.

Cantitatea suprastocată fiind de 208t pe 9 zile, la un preț unitar de 6850 lei/kg/zi, a existat o imobilizare de 1.424.800 lei/t.

Asemănător se prezintă in tabelul nr. 3.3. – fișa de magazie a drojdiei:

FISA DE MAGAZIE A DROJDIEI Tabel nr. 3.3.

COD: 2299331 UM: TONE Preț: 19500 lei /kg

Intervalul dintre două aprovizionări succesive (I) se determină astfel (având la bază fișa de magazie):

I = = = 2.3 zile

Qefi = cantitatea efectiv intrată in depozitul firmei;

Iefi = intervalul efectiv intre două intrări succesive;

qefi = suma cantităților efective

qefi Iefi = 22 + 53 + 101 + 152 + 202 + 300 + 107 + 254 + 21 = 271t

qefi = 2 + 5 + 10 + 15 + 20 + 30 + 10 + 25 + 2 = 119t

Cunoscând necesarul planificat (Npl) pentru drojdie care este de 2.000.000 kg/an și intervalul intre cele două aprovizionări succesive ( I ), care este de 2.3 zile, se determină stocul curent, in cadrul lunii analizate, după relația:

Scr = Cmz I = = = 13t

Din fișa de magazie prezentată mai sus reiese că in depozitul unității a intrat o cantitate de 2t drojdie incă din prima zi a lunii. Astfel stocul efectiv la sfârșitul zilei era de 2t. Din ziua a 16-a situația se schimbă, stocul incepând să se supradimensioneze ajungând la 19t. In a 17-a zi stocul efectiv ajunge la 24t drojdie, menținându-se timp de patru zile.

Ca urmare a unui consum in producție de 15t stocul efectiv scade mult sub stocul curent, eliminând suprastocarea din ziua de 21 a lunii.

In ceea ce privește aspectul de suprastocare existent de-a lungul a 5 zile, a atras o serie de fenomene negative: cheltuieli mari pentru intreținere, depozitare, conservare, scăderea calității materialului depozitat o perioadă indelungată de timp, imobilizări de fonduri financiare. Având in vedere cantitatea suprastocată de 50t drojdie pe perioada a 5 zile, la un preț de 19500 lei/kg, se obține o imobilizare a fondurilor de 975.000 mii lei/kg. Acest lucru este in defavoarea activității de ansamblu a firmei, ducând la scăderea eficienței și rentabilității activității. Astfel, aceste fonduri puteau fi folosite in alte scopuri mai productive sau de investiții, ducând in final la dezvoltarea activității societații.

3.5. ELABORAREA SI FUNDAMENTAREA PLANURILOR SI PROGRAMELOR STRATEGICE DE APROVIZIONARE

Pentru a se asigura desfășurarea activității la parametrii proiectați este necesară elaborarea unei strategii, a unui plan și a unor programe judicioase de aprovizionare. Această strategie trebuie insă corelată cu strategia generală a societății pentru că numai astfel are loc o derulare a activității bazată pe eficiență.

In cadrul departamentului de aprovizionare se nominalizează cererile de resurse materiale ale S.C. VEL PITAR S.A. pe o anumită perioadă (de obicei un an), pe categorii de resurse (materii prime, materiale auxiliare, piese de schimb, ambalaje), nivelul acestora și sursele de acoperire. Astfel , planul strategic răspunde la o serie de intrebări specifice asigurării de materiale:

ce trebuie comandat și asigurat pentru perioada de gestiune;

in ce cantitate trebuie aprovizionată fiecare resursă materială pentru perioada de timp avută in vedere

din ce resurse trebuie acoperite necesitățile?

Din cele prezentate se observă că desfășurarea cu operativitate și eficiență a procesului de aprovizionare in concordanță cu cerințele de consum din intreprindere necesită un sistem informațional amplu, cuprinzător așezat pe baze informatice.

Se prezintă in tabelul nr. 3.1. situația aprovizionării pe bază de contracte, pe anul 2001 la S.C. VEL PITAR S.A.. Se consideră că necesarul de aprovizionat este egal cu necesarul pentru indeplinirea planului (Npl):

Tabelul nr. 3.4.

Conform acestui tabel se constată că necesarul de aprovizionat este mai mare decât cel contractele incheiate:

Materii prime:

Faina: necesarul de aprovizionat este de 24864t , pe când cantitatea contractată a fost de numai 24289t, existând un grad de acoperire a necesarului prin contracte de 97.7%;

Drojdia: necesarul de aprovizionat este de 720t , pe când cantitatea contractată a fost de numai 600t, existând un grad de acoperire a necesarului prin contracte de 83.3%;

Materiale auxiliare:

Amelioratori: necesarul de aprovizionat este de 33600kg , pe când cantitatea contractată a fost de numai 30800kg, existând un grad de acoperire a necesarului prin contracte de 91.7%;

Vitamine: necesarul de aprovizionat este de 1600t , pe când cantitatea contractată a fost de numai 1000t, existând un grad de acoperire a necesarului prin contracte de 62.5%;

In ceea ce privește resursele al căror grad de asigurare a fost satisfăcut, putem exemplifica: rekor, lapte praf și oțet. Privind celelalte materiale auxiliare se constată că necesarul de aprovizionat il depășește pe cel contractat, deficitele determinând un anumit grad de neacoperire.

In concluzie, analizând tablul nr. 3.1. se observă că pentru toate tipurile de materii prime și materiale auxiliare s-au incheiat contracte, având in vedere necesarul de aprovizionat. In majoritatea cazurilor cantitatea contractată a fost mai mică decât necesarul, deoarece nu au existat suficiente resurse financiare de achitare a contravalorii resurselor. De asemenea, la unele materii cantitatea existentă pe piață este sub cerere, unitatea consumatoare determinând o neacoperire a necesarului de resurse pentru producție. Efectul nefavorabil determinat de contractarea unor cantități mai mici decât cele necesare de aprovizionat este mărit și de faptul că nu are loc o intrare efectivă a intregii cantități contractate.

In continuare se prezintă gradul de realizare a asigurării materiale a necesarului de aprovizionat pe trimestrul I al anului 2002:

Tabelul nr. 3.5.

Analizând datele din tabelul nr. 3.5. se constată că o bună parte din diferența dintre necesarul de aprovizionat și intrările pe bază de comenzi a fost asigurată prin cumpărările de pe piață. Cu toate acestea la majoritatea materiilor prime și materialelor auxiliare folosite in procesul de producție au mai rămas restanțe la aprovizionat. Aceste neacoperiri ale necesarului in totalitate au drept consecință nerealizarea producției la diferite sortimente.

Pe ansamblu, necesarul de aprovizionat este acoperit (100%) la amelioratorul rekor, respectiv sare, miere industrială și zahăr.

Strategia de aprovizionare a unităților economice se definește prin mai mulți indicatori specifici, care, in funcție de natura economică, pot fi grupați in două categorii:

Indicatori care reflectă necesitătile de consum de materii prime, materiale, combustibil, energie, lubrefianți, piese de schimb, destinate realizării activității de ansamblu a unității, in primul rând a celei de bază, in vederea indeplinirii obiectivelor strategice.

Indicatori care evidențiază sursele și potențialul de acoperire cantitativă și structurală cu surse materiale a necesităților de consum.

Pentru ca activitatea generală a intreprinderii să se desfășoare in bune condiții, este necesară asigurarea unui echilibru intre necesități și resurse, pe intreaga perioadă de gestiune, situație care se exprimă prin următoarea relație:

Npl + Ssf = Spi + Ari + Na , unde:

Npl = necesarul planificat;

Ssf = stoc la sfârșitul anului;

Spi = stoc preliminat la sfârșitul anului;

Ari = alte resurse interne;

Na = necesar de aprovizionat.

Orice abatere de la această egalitate atrage fie imobilizări nejustificate de resurse materiale sub forma stocurilor peste limitele prestabilite (normale), fie apariția la un moment dat a fenomenului opus și anume ruptura de stoc, situație care perturbă desfășurarea normală a activității generale a societății. In consecință, ambele stări generează efecte economice negative.

In tabelul nr. 3.6. se prezintă cele două categorii de indicatori:

Tabel nr. 3.6.

Pentru determinarea necesarului se folosesc mai multe metode de calcul, dintre care cea mai utilizată este metoda de calcul direct. Astfel, necesarul pentru realizarea planului și a programelor de producție (Npl) se determină inmulțind volumul fizic pe structură al producției prevăzută pentru fabricație (Qp) și consumul specific stabilit prin proiect (Csp).

Npl = Qp Csp

In cadrul societății comerciale Vel Pitar S.A., in stabilirea necesarului de aprovizionat (Na) se folosește următoarea formulă: Na = Npl, adică se consideră egal necesarul de aprovizionat cu cel pentru indeplinirea planului.

Acest mod de calcul al necesarului de aprovizionat este incorect, deoarece nu se ține seama și de stocurile normate, de cele preliminate la inceputul anului 2002 și nici de resursele interne. Această situație a condus la acumularea unor cantități peste necesarul real al producției, presupunând cheltuieli de aprovizionare suplimentare cât și de depozitare – stocare. Astfel stocurile efective mari peste limitele normale, s-au datorat neconcordanței dintre intrările de materiale și consumurile efective ale acestora, care in acele perioade a fost mai scăzut. Această situație a avut ca efect suprasolicitările din anul precedent la: făină tip 650 (in luna mai conform fișei de magazie analizată) timp de 9 zile, la drojdie timp de 5 zile. Astfel, suprastocarea unei cantități de 50 t drojdie a condus la o imobilizare de 97.500 mii lei/t.

O situație asemănătoare se constată și la piese turnate din fontă, unde fondurile imobilizate sunt de 1.424.800 lei/t ca urmare a unei suprastocări de 208 t timp de 9 zile.

Toate aceste suprastocări nu sunt justificate economic, deoarece s-a folosit o metodă de calcul incorect a necesarului de aprovizionat.

Recurgându-se la determinarea in mod corect a necesarului de aprovizionat se pot obține economii materiale și financire (conf. Cap. IV din proiect).

3.6. ALEGEREA SI SELECTIA FURNIZORILOR, TESTAREA CREDIBILITATII ACESTORA

In aprovizionarea materialelor și echipamentelor tehnologice o importanță deosebită revine deciziei de selecție a surselor de furnizare și a furnizorilor. Acțiunea are la bază studiul probabil al datelor și informațiilor principale prin care se poate face caracterizarea fiecărui furnizor (date care se inregistrează in cartoteci speciale deschise de furnizori). Pe baza acestor date se face o apreciere comparativă care clasifică fiecare furnizor după un procentaj atribuit in funcție de importanța elementelor de caracterizare stabilite.

Ca elemente obiective de apreciere a furnizorilor reali se consideră:

– modul de derulare a livrărilor anterioare. Astfel se stabilește dacă s-au inregistrat abateri față de termenele de livrare precizate in contractul economic, sau stabilite de comun acord cu furnizorul. Procentul de respectare a livrărilor programate (Kln) se determină astfel:

Kln = Ln/Lt 100,

unde: – Ln = număr de livrări normale

– Lt = număr total de livrări programate

– modul de respectare a condițiilor referitoare la cantitatea comandată, sortimentația prevăzută, cantitatea solicitată. Astfel in anul 2000 s-a primit de la furnizorul de vitamine o cantitate mai mare decât cea prevăzută in contractul incheiat. Acest lucru a dus la suprastocare, fenomen negativ cu multiple consecințe cum ar fi: cheltuieli suplimentare de păstrare – depozitare, imobilizări de fonduri financiare.

Evoluția in timp a prețurilor de vânzare. Un furnizor ale cărui prețuri au o evoluție neregulată, poate să aibă realizări inconstante și din alte puncte de vedere.

In aceste condiții prezentate, decizia luată are o importanță foarte mare pentru activitatea viitoare.

Prin urmare, se poate defini procesul decizional ca un ansamblu de activități, pe care le desfășoară un individ și/sau un grup confruntat cu un fenomen care generează mai multe variante de acțiune, obiectivul activității fiind alegerea unei variante care corespunde sistemului de valori ale individului și/sau grupului. In concluzie, procesul decizional este specific omului, orice decizie adoptată are ca rezultat un anumit efect, favorabil sau nefavorabil pentru cel care a luat-o; de aici reiese importanța adoptării acelei decizii care să conducă spre situații avantajoase din punct de vedere economic, tehnic, organizatoric.

Există două situații distincte in alegerea și selecția furnizorilor. Prima, atunci când alegerea furnizorului este independentă de decidenți – când funizorul X deține monopolul in domeniul anumitor resurse materiale. A doua situație, când alegerea furnizorului este dependentă de decidenți. In acest ultim caz se impune căutarea furnizorilor cei mai eficienți pentru firmă.

In ceea ce privește clasificarea deciziilor se folosesc mai multe criterii:

– după numărul de participanți la procesul decizional, există decizii individuale și decizii colective. Majoritatea deciziilor importante care se iau in practica social-economică sunt decizii colective.

Decidenții procesului decizional sunt toți indivizii care participă la acest proces. In funcție de contribuția pe care o au la decizie, decidenții pot avea roluri diferite:

inițiatorii procesului decizional;

promotorii, persoane care, grație poziției ierarhice pe care o dețin, intervin in mod decisiv in activitatea decizională și in aplicarea deciziei;

consilierii, specialiștii de inaltă calificare in procesul decizional;

realizatorii, cei care vor beneficia de aplicarea deciziei;

opozanții, cei care se opun in diferite forme.

Deci, participanții la procesul decizional au o specializare ridicată, ca urmare a creșterii permanente a complexității și dificultății proceselor analizate.

Alte tipuri de decizii mai sunt:

decizie voluntară, când șeful ierarhic superior analizează propunerile și alege una din variante;

decizia bazată pe consultare și componență; când șeful ierarhic are o atitudine deschisă față de dezvoltarea de tip științific evitând părerile preconcepute;

decizia de tip democratic, care se face prin vot, aparent simplă, aceasta poate eșua printr-o procedură formal birocratică, sau chiar incorectă.

Eficiența procesului decizional depinde de calitatea informării decidenților, precum și de calitățile participanților la ele.

Referitor la alegerea și selecția furnizorilor trebuie să se țină cont, in primul rând, de interesele societății, pentru a nu cădea in extrema cealaltă și anume fidelitatea față de furnizor, mai mult decât fată de firma pe care o reprezintă. De asemenea, alegerea furnizorilor trebuie să fie bine fundamentată, pentru a elimina tendința de a trece răspunderea asupra furnizorilor pentru eșecurile firmei.

Derularea relațiilor cu furnizorii poate imbrăca trei forme:

prima situație, când furnizorii tind să devină un obstacol in derularea normală a activității producătorului;

a doua situație, când relațiile furnozor-beneficiar se derulează normal;

a treia situație, când furnizorul participă la dezvoltarea activității producătorului, prin informări permanente cu privire la noile situații, imbunătățiri aduse materialelor ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

In cadrul societății comerciale “Vel Pitar” S.A. București, decizia de selecție a furnizorilor nu este fundamentată corect. De exemplu, resursa materială făină tip 1350 utilizată la pâine integrală și neagră, unde dintre doi furnizori, S.C. GORJPAN S.A. Tg. Jiu și S.C. SPICUL S.A. Argeș, se alege furnizorul S.C. GORJPAN S.A. Tg. Jiu deoarece practică un preț de vânzare de 4600 lei/kg, comparativ cu 4750 lei/kg practicat de S.C. SPICUL S.A. Argeș. Criteriul de selecționare a fost prețul mai mic care s-a oferit, neținându-se cont de distanța mare care mărește valoarea cheltuielilor de transport-aprovizionare. Un alt exemplu se referă la combustibil aprovizionat de la Rafinăria VEGA Ploiești care practică un preț mai ridicat față de PRETOTEL Ploiești cu 9 lei/kg bitum. Acest lucru se intâmplă deoarece S.C. VEL PITAR S.A. intreține relații vechi, tradiționale cu Rafinăria.

Această situație se poate remedia prin selectarea furnizorilor pe baza unor criterii fundamentate științific, exemplificate in Cap. IV proiect.

Testarea credibilității furnizorilor este efectuată prin consultarea unor agenți economici care au avut sau au legătură cu partenerul sau prin apelarea la unități specializate care livrează informații de natură economică.

Cu toate că testarea este efectuată pot apărea unele deficiențe in procesul de aprovizionare. Au existat situații in care nu au fost respectate clauzele contractuale evidențiate in contractele economice incheiate cu unii furnizori, cum ar fi:

– Termenul de livrare. Expedierea materialelor făcându-se cu intârziere, lucru ce a atras discontinuitate in procesul de producție. De asemenea, s-a observat și situația unor livrări inainte de termen, aceasta având consecințe nefavorabile cum ar fi: suprastocarea de materiale și materii prime.

– Cantitatea ce trebuie livrată. De exemplu, la cartonul pentru ambalaj, societatea din Bușteni a expediat o cantitate mult mai mare decât cea inscrisă ceea ce a determinat suprastoc. In această situație unitatea furnizoare a scăzut prețul la cantitatea suplimentară.

– Calitatea materiilor și materialelor. Se intâlnesc situații când materialele primite au alți parametrii decât pe cei prevăzuți in contract.

– Modalitatea de transport; când in contract se precizează clar că materialele trebuie transportate cu mijloacele proprii societătii, unitatea furnizoare le transportă pentru obținerea unui adaos comercial.

In ceea ce privește beneficiarii, nici aceștia nu au respectat in totalitate clauzele contractuale, rămânând datori S.C. VEL PITAR S.A. o mare perioadă de timp după livrarea produselor finite. Acest lucru s-a intâmplat datorită lipsei de disponibilități financiare a acestora.

3.7. SINTEZA ASPECTELOR NEGATIVE INREGISTRATE

IN PROCESUL APROVIZIONARII MATERIALE

LA NIVELUL ANULUI 2001

SI PLANIFICAREA LA NIVELUL ANULUI 2002

In aprovizionarea tehnico-materiala a S.C. “VEL PITAR S.A.” Bucuresti, s-au ivit o serie de aspecte negative, care au fost generate de nerespectarea conditiilor de realizare a acestui proces, dând nastere la o serie de implicatii economice nefavorabile.

Un aspect negativ este contractarea bazei materiale sub necesitatile de aprovizionare si pentru 2001, ceea ce va determina reducerea volumului fizic si valoric al productiei programate. In urma reducerii deficitului dintre necesarul de aprovizionat si cantitatea contractata se urmareste gasirea altor modalitati de asigurare: comenzi anticipate sau cumparari directe de pe piata, la pretul existent la momentul respectiv.

Cel de al doilea aspect negativ il reprezinta suprastocurile existente la multe resurse materiale, urmare a necorelarii intrarilor de materiale cu iesirile pentru consum.

Alt aspect negativ este rezultat din folosirea unei formule eronate de calcul a necesarului de aprovizionat. Astfel, s-a considerat egal necesarul de aprovizionat cu cel pentru indeplinirea planului, eliminand din calcul stocurile normate, preliminate si resursele interne. Acest lucru a dus la efectuarea de cheltuieli suplimentare de achizitionare a unor resurse materiale in cantitati mult mai mari decat cele necesare.

In privinta alegerii furnizorilor nu se tine seama de distanta mare dintre furnizor-beneficiar, ceea ce conduce la cresterea cheltuielilor de transport aprovizionare. De asemenea, se mentin relatiile traditionale cu diversi furnizori in ciuda pretului ridicat practicat de acestia.

Ca o sinteza a aspectelor negative care au rezultat din procesul de asigurare materială pe anul 2000, se prezintă tabelul nr. 3.5.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII

MASURI NECESARE A FI ADOPTATE IN VEDEREA IMBUNATATIRII APROVIZIONARII MATERIALE SI A DECIZIEI DE IDENTIFICARE SI SELECTIE A FURNIZORILOR LA S.C. “VEL PITAR” S.A. IN ANUL 2002

Măsuri necesare a fi adoptate in vederea imbunătățirii aprovizionării materiale și a deciziei de alegere și selecție a furnizorilor la S.C. VEL PITAR S.A.

Orice agent economic care actioneaza in cadrul economiei de piata,

urmareste desfasurarea activitatii astfel incat sa obtina un maximum de profit si deci o rentabilitate ridicata. Pentru aceasta trebuie insa sa intemeieze programe de modernizare si imbunatatire a activitatii de ansamblu. Astfel el incepe prin elaborarea unor masuri privind imbunatatirea asigurarii materiale, astfel incat aceasta sa permita desfasurarea in bune conditii a intregului proces de productie. Stabilirea acestor masuri, trebuie sa aiba in vedere si posibilitatea de aplicare rapida a acestora in practica, in scopul obtinerii unei eficiente economice superioare.

Obiectul procesului de imbunatatire a activitatii de asigurare materiala il va constitui eliminarea aspectelor negative desprinse la nivelul anului 2001 si primul trimestru din anul in curs.

Pentru atenuarea influentei acestor aspecte negative intalnite in procesul asigurarii materiale in 2001 si trimestrul I 2002 si chiar eliminarea lor se propun mai multe masuri:

imbunatatirea metodologiei de calcul a necesarului de aprovizionat pentru anul 2002, prin folosirea formulei corecte

fundamentarea cantitatii optime de comandat;

realizarea unor intrari de materiale (pe baza de contract) cat mai aproape de cantitatea contractata;

efectuarea in permanenta a unor studii ( atat in plan intern cat si extern ) pentru gasirea de noi furnizori, care sa ofere conditii cat mai avantajoase de pret si calitate a materiilor prime.

La alegerea furnizorilor se folosesc mai multe criterii importante de selectionare:

imbunatatirea activitatii de transport

testarea credibilitatii furnizorilor

imbunatatirea activitatii depozitelor

computerizarea activitatii de aprovizionare

Imbunătățirea metodologiei de calcul a “necesarului de

aprovizionat “ pentru anul 2001, prin folosirea metodei corecte.

Na2002 = Npl2002 + Ssf2002 – Spi2002 – Ari

Na = necesarul de aprovizionat

Npl = necesarul pentru indeplinirea planului

Ssf = stoc la sfârșitul anului 2002

Spi = stoc preliminat la inceputul anului 2002

Ari = alte resurse interne

In calculul necesarului de aprovizionat se pornește de la determinarea necesarului planificat pe 2002 la materiile prime necesare fabricării a 612 t produs finit (produse de panificație).

Tabel nr. 4.1.

Calculul stocului la sfârșitul anului 2002 (Ssf2002)

Pentru calculul intervalului mediu intre reaprovizionări, necesar in determinarea stocului la sfârșitul anului 2002, se utilizează rezultatele obținute in tabelul nr. 4.2., unde se prezintă situația intrărilor calendaristice și cantitative de făină și drojdie, prevăzute pentru anul 2001.

I =

=

Tabel nr. 4.2.

Unde: Qef = cantitatea efectiv intrată (planificată)

Ief = intervalul planificat (zile)

ef = abatere de la I

Unde: suma cantităților efective corespunzătoare devierii sunt:

756 = 135 + 120 + 131 + 145 + 120 + 105

17000 = 2000 + 3500 + 5450 + 3700 + 2350

Pe baza tabelului 4.3. se calculează stocul curent (Scr) și stocul de siguranță (Ssig), folosind următoarele formule:

Scr = Cmz Scr = (zile);

= I Npl/360 (tone);

Ssig = Cmz (tone); Ssig = (zile);

Tabel nr. 4.3.

Unde: Ssig in zile = Ssig in tone/Cmz

Scr in zile = Scr in tone/ Cmz

Calculul stocului preliminat la inceputul perioadei de gestiune (Spi02)

Spi02 = Sex + I + C, unde

Spi02 = stoc preliminat la inceputul perioadei (2002);

Sex = stoc existent in momentul elaborării planului

strategic de aprovizionare (1sept. 2001)

I = intrări de resurse materiale;

C = consum de resurse materiale.

In momentul elaborării planului strategic de aprovizionare, la 1 sept. 2001, conform fișelor de magazie, in depozitul societății se mai aflau 200t făină și 4000kg drojdie.

Tabel nr. 4.4.

Pe baza anexelor la contractul de aprovizionare, care evidențiază programul de aprovizionare pe ultimul trimestru al anului 2002, se apreciază că intrarile in trimestrul IV 2001 vor fi de 450t făină și 5500kg drojdie. Consumul estimat in baza programului de fabricatie pe trimestrul IV 2001 este de 430t faina si 4600kg drojdie. Pe baza acestor date se intocmeste tabelul nr. 4.5.

Tabel nr. 4.5.

Folosind formula Spi02 = Sex01 + I01 – C01 se determină stocul preliminat la inceputul anului 2002 la făină și drojdie:

Spi02 făină = 200 + 450 – 400 = 250t

Spi02 drojdie = 4000 + 5500 – 4600 = 14100kg

In tabelul nr. 4.6. se cumulează toate datele aflate și se determină necesarul de aprovizionat la cele două tipuri de resurse .

Tabel nr. 4.6.

In tabel s-a folosit următoarea formulă pentru calculul:

“Necesar total pentru indeplinirea planului” (Ntpl)

Ntpl = Npl + Ssf

“Necesar de aprovizionat” (Na)

Na = Ntpl – Ssf – Ari, unde Ari = 0 (consider că nu există in cadrul S.C. VEL PITAR S.A. alte resurse interne)

In tabelul nr 4.7. se prezintă comparația intre vechea metodologie de calcul (unde Na = Npl) și metodologia corectă de calcul a necesarului de aprovizionat (unde Na = Ntpl – Ssf – Ari).

Tabel nr. 4.7.

Analizând datele din tabelul nr. 4.7., se constată:

Datorită folosirii unei formule eronate de calcul a “Necesarului de

aprovizionat” se achiziționează o cantitate de resurse materiale mai mare decât cea necesară in mod real, dacă s-ar ține seama și de mărimea stocurilor. Acest lucru determină realizarea unei suprastocări de materiale și deci o imobilizare din punct de vedere economic, situație ce duce la scăderea eficienței de ansamblu a activității S.C.VEL PITAR S.A. . Efectul direct al stocării este creșterea cheltuielilor pentru deținerea stocurilor materiale, din această categorie de cheltuieli făcând parte: cheltuielile cu salariile muncitorilor și a personalului administrativ din depozite, cheltuieli cu energia electrică, combustibilul necesar , depozitării; cheltuieli pentru iluminat;

Prin aplicarea metodologiei de calcul corecte se obțin economii la

cheltuielile materiale și anume: la făină de 685.000.000 lei, la drojdie de 192.738.000 lei, sume ce pot fi folosite in alte direcții determinând creșterea rentabilității activității desfășurate de S.C. VEL PITAR S.A..

Dimensionarea pe criterii economice a cantității de

comandat (lotului) și aprovizionat utilizând modele economico-matematice care iau in calcul cheltuielile de lansare a unei comenzi și a cheltuielilor de stocare

In literatura de specialitate s-au prezentat mai multe modele economico-matematice de estimare a cheltuielilor la nivel microeconomic. Dintre acestea am selectat modelul care prin funcțiile sale răspunde cel mai bine cerințelor de estimare a cheltuielilor la lansarea comenzilor și a cheltuielilor de stocare.

Acest model de stabilire a cantității optime de comandat asigură fundamentarea pe baze economice a loturilor ce se aprovizionează de la furnizori. In momentul sosirii la beneficiar, aceste loturi trec in stocurile curente ale fabricii. Astfel, comandarea unor loturi de o mărime optimă va conduce la formarea și deținerea unor stocuri normale, corespunzătoare cerințelor reale ale producției, evitându-se suprastocarea.

Formula de calcul a lotului optim este:

n = ,unde Na = necesar de aprovizionat

Cl = cheltuieli de lansare

Cs = cheltuieli de stocare

= perioada de gestiune (360 zile)

Iar a elementelor asociate, următoarele:

Y = , unde Y = frecvența optimă a reaprovizionare

I = , unde I = intervalul optim intre reaprovizionări

Ca = + Na p, unede Ca = costul de aprovizionare minim.

Efectuarea calculelor pe cele două resurse, folosind in primul caz formula veche de calcul a necesarului de aprovizionat (Na = Npl), iar in al doilea caz formula corectă (Na = Npl –Ssf – Spi) (Ari – nu există).

Pentru făină tip 650:

Caz I. n = = = 81 t

Y = = = 20 ori/an

I = = = 18 zile

Cost minim Ca = + Na p

= + 1606 6850

= 11.056.560.000 lei

Caz II. n = = = 78 t

Y = = = 19 ori/an

I = = = 19 zile

Cost minim Ca = + Na p

= + 1506 6850

= 10.369.806.000 lei

In calcule s-au folosit: Cs = 1.9 lei/t/zi

Cl = 1400 lei/lot

P = 6850 lei /kg

Prin compararea rezultatelor din cele două cazuri se observă că:

Modificarea mărimii loturilor de reaprovizionare in sensul micșorării acestora cu 7 t la făină.

S-au redus cheltuielile realizându-se economii de 686.754.000 lei făină;

Modificarea frecvenței optime a reaprovizionării in sensul reducerii cu o aprovizionare pe an;

Intervalul optim intre reaprovizionări crește cu 1 zi pentru făină.

Varianta cea mai eficientă este cea care folosește formula corectă de determinare a necesarului de aprovizionat, deoarece presupune cheltuieli mai mici decât cealaltă cu 686.754.000 lei făină.

Pentru drojdie:

Cs = 0.2 lei/t/zi

Cl = 1200 lei/lot

P = 19500 lei/kg

Caz I. n = = = 1219 kg

Y = = = 37 ori/an

I = = = 10 zile

Cost minim Ca = + Na p

= + 44580 19500

= 869.397.769 lei

Caz II. n = = = 1075 kg

Y = = = 32 ori/an

I = = = 11 zile

Cost minim Ca = + Na p

= + 34696 19500

= 676.649.430 lei

Compararea rezultatelor din cele două cazuri la drojdie, se observă că:

Are loc o modificare a mărimii lotului de aprovizionat, in sensul micșorării acestuia cu 144 kg drojdie;

Aceasta determină reducerea cheltuielilor, obținându-se economii de 192.748.339 lei la drojdie;

Intervalul intre reaprovizionări crește cu o zi pentru drojdie;

Frecvența se reduce cu 5 zile/an.

Evoluția costurilor totale in raport cu mărimea lotului de livrare la făină tip 650

COST C* = 10.369.806

Cs

0 n* Lot de livrare (t)

Evoluția costurilor totale in raport cu mărimea lotului de livrare la drojdie

COST C* = 676.649.430

Cs

0 n* = 1075 Lot de livrare (kg)

In determinarea necesarului de aprovizionat potrivit metodei corecte de calcul Na02 = Npl02 + Ssf02 – Spi02 – Ari, s-a folosit metoda statistică pentru calculul stocului la sfârșitul anului 2002 cât și pentru stabilirea stocului curent la nivelul anului 2002.

Astfel s-a obținut un stoc curent de 130t făina tip 650 (din tabelul nr. 4.3.) și un stoc de siguranță de 20 t făină, precum și un stoc curent de 3596 kg drojdie și un stoc de siguranță de 620 kg. Astfel stocul la sfârșitul anului 2002 va fi de 150t făină tip 650, și 4216 kg drojdie.

După stabilirea intervalului optim intre reaprovizionări pentru făină și drojdie, in cazul determinării corecte a necesarului de aprovizionat și a unui consum mediu zilnic de 4.5 zile la făină și 124 zile la drojdie (cf. tabelului nr. 4.3.) se va determina stocul curent corect:

Scr* = I* Cmz

pentru făină tip 650 Scr* = 19 4.5 = 85.5 t

pentru drojdie Scr* = 11 124 = 495 kg

Cunoscând stocurile de siguranță pentru ambele resurse (ele rămân constante) se determină stocul la sfârșitul anului 2002:

la făină: Ssf02 = Scr + Ssig = 85.5 + 20 = 110.5 t

la drojdie: Ssf02 = Scr + Ssig = 495 + 620 = 1115 kg

Analizând aceste rezultate se constată o diferență față de situația precedentă (când s-a calculat Na=Npl) când stocul la sfârșitul anului 2002 era de 150 t făină și 4216 kg drojdie și se prezintă in tabelul nr. 4.8..

Tabel nr. 4.8.

Pentru făină tip 650 necesarul valoric (Nv) pentru cantitatea de aprovizionat este de 11.001.100.000 lei in prima variantă, și 10.316.100.000 lei in cea de-a doua variantă, și se calculează viteza de rotație (Vrz) in cadrul celor două cazuri.

Sef = stoc in expresie valorică = 150 t 6.850 lei/kg = 1.027.500.000 lei

Vrz (I) = Sef 360/Nv = 1.027.500.000 360/11.001.100.000 =

= 33.6 zile

Sef = stoc in expresie valorică = 110.5 t 6.850 lei/kg = 756.925.000 lei

Vrz (I*) = Sef 360/Nv = 756.925.000 360/10.316.100.000 =

= 26.4 zile

Vrz (I*) – Vrz (I) = 26.4 – 33.6 = – 7.2 zile

Numărul de rotații va fi de:

Nr(I) = 360/Vrz(I) = 360/33.6 = 10.7 rotații/an

Nr(I*) = 360/Vrz(I*) = 360/7.2 = 50 rotații/an

Nr(I*) – Nr(I) = 50 – 10.7 = 39.3 rotații/an

Deci pentru resursa făină tip 650 se observă o creștere a numărului de rotații pe an cu 39.3 rotații/an, având loc o scădere a vitezei de rotație a capitalului circulant, astfel durata unei rotații scade cu 7.2 zile. Toate acestea ducând la sporirea eficienței economice in utilizarea resurselor materiale.

La fel se procedează și cu resursa drojdie:

Sef = stoc in expresie valorică = 4216 kg 19.500 lei/kg = 82.212.000 lei

Vrz (I) = Sef 360/Nv = 82.212.000 360/869.310.000 =

= 34 zile

Sef = stoc in expresie valorică = 1115 kg 19.500 lei/kg = 21.742.500 lei

Vrz (I*) = Sef 360/Nv = 21.742.500 360/676.572.000 =

= 11.6 zile

Vrz (I*) – Vrz (I) = 11.6 – 34 = – 22.4 zile

Numărul de rotații va fi de:

Nr(I) = 360/Vrz(I) = 360/34 = 10.5 rotații/an

Nr(I*) = 360/Vrz(I*) = 360/11.6 = 31 rotații/an

Nr(I*) – Nr(I) = 31 – 10.5 = 20.5 rotații/an

Deci pentru resursa drojdie se observă o creștere a numărului de rotații pe an cu 20.5 rotații/an, având loc o scădere a vitezei de rotație a capitalului circulant, astfel durata unei rotații scade cu 22.4 zile. Toate acestea ducând la sporirea eficienței economice in utilizarea resurselor materiale.

Alegerea furnizorilor folosind mai multe criterii de selecționare

Pentru excluderea unei alegeri subiective a diferiților furnizori (relații tradiționale, amicale) se vor utiliza criterii de selecționare fundamentate științific.

Criteriul ce se referă la cheltuielile de transport:

Un alt criteriu de alegere al furnizorilor este prețul de livrare.

Pentru analiza alegerii furnizorilor, conform acestui criteriu, se folosesc datele din tabelul nr. 4.10.

Tabel nr. 4.10

Diferentele de preț practicate de furnizori, trebuie analizate in interdependența cu distanțele teritoriale respectiv cu cheltuielile de transport necesare aducerii materialelor la beneficiar (S.C. Vel Pitar S.A.).

Din tabelul nr. 4.10 se observă că Gorjpan Tg. Jiu practică un preț mai avantajos la făină și anume 3500 lei/kg pentru S.C. Vel Pitar S.A. față de S.C. Spicul S.A. Bucuresti care oferă același material dar la 5500 lei/kg. Dar acest avantaj de preț poate fi eleminat datorită distanței mari până la Tg. Jiu (297 km), lucru care mărește simțitor cheltuielile de transport. Desigur, putem beneficia de acest avantaj aprovizionându-ne cu o cantitate mai mare de material. Deci, se desprinde ca o concluzie că in situația aprovizionării cu o cantitate mai mică trebuie să apelăm la furnizorul din București și numai pentru o cantitate mai mare vom alege furnizorul mai indepărtat.

Deci, dacă ne aprovizionăm de la Gorjpan Tg. Jiu cu 75 t făină 650, ne costă:

prețul cantității aprovizionate: 75t 5300 = 397.500.000 lei

cheltuielile de transport, datorită distanței de 594 km dus-intors vor fi de: 594 40/100 = 238 l motorină

238 l 15.000 lei/l = 12.770.000 lei

397.500.000 + 12.770.000 = 410.270.000 lei

Deci, costul aprovizionării de la Gorjpan Tg. Jiu va fi de 410.270.000 lei.

In cazul aprovizionării de la S.C. Spicul S.A. București cu 50 t făină tip 650 va trebui să achităm un preț 75 t 5500 lei/kg = 412.500.000 lei. De asemenea se vor include și cheltuielile de transport, in vederea determinării costului total al materialelor aprovizionate. Cheltuielile de transport in București sunt de 360.000 lei, datorită distanței de 60 km, consumul de motorină de 24l și prețul pe litru de motorină de 15000 lei (24 15000).

Cumulând cele două costuri se va obține costul total al materialelor aprovizionate: 412.500.000 + 360000 = 412.860.000 lei.

Comparând cele două costuri (furnizorul din Tg. Jiu și cel din București

) se va alege pe cel din Tg. Jiu deoarece costul aprovizionării de la el este de numai 410.270.000 lei față de 412.860.000 lei plătind de la Spicul București, ceea ce inseamnă o economie de 2.590.000 lei.

In cazul in care cantitatea necesară de aprovizionat este mult mai mică și anume de 50 t făină tip 650, alta va fi situația.

– pentru Gorjpan Tg. Jiu:

prețul materialului va fi de: 50 t 5300 lei/kg = 265.000.000 lei

chetluielile de transport vor fi de 12.770.000 lei.

Total cheltuieli de aprovizionare: 265.000.000 + 12.770.000 = 277.770.000 lei

– pentru Spicul București:

prețul materialului va fi de: 50 t 5500 lei/kg = 275.000.000 lei

chetluielile de transport vor fi de 360.000 lei.

Total cheltuieli de aprovizionare: 275.000.000 + 360.000 = 275.360.000 lei

Rezultă că la o cantitate mai mică de material se preferă aprovizionarea de la S.C. Spicul S.A. București, costul aprovizionării fiind de 275.360.000 lei față de S.C. Gorjpan S.A. Tg. Jiu de 277.770.000 lei. Acest lucru determină o economie de 2.410.000 lei.

c) Există situații când este necesară evitarea furnizorului direct. Se presupune situația când un agent economic privat, dispune de 5 t făină tip 000 la un preț de 6000 lei/kg, datorită existenței materialului in stoc de mai mult timp. Pe parcursul acestei perioade de stocare prețul la fabrica producătoare a fost majorat ajungând la 6500 lei/kg. Deci, S.C. Vel Pitar S.A. va prefera achiziționarea a 5 t de la agentul economic privat unde prețul este cu 500 lei/kg mai mic decât la producător.

Costul total pentru achiziționarea a 5 t făină tip 000 de la agentul economic privat este de:

50000 kg 6000 lei/kg = 300.000.000 lei

Costul pentru achiziționarea aceleiași cantități de la producător este de:

50000 kg 6500 lei/kg = 325.000.000 lei

Deci S.C. Vel Pitar S.A. ar realiza o economie de 25.000.000 lei.

In această situație, s-a considerat că producătorul și agentul economic privat se află in aceeași localitate, deci cheltuielile de transport sunt egale, neinfluențând decizia de alegere a furnizorului.

Prin efectuarea in permanență a unor studii de piață există posibilitatea găsirii unor furnizori ce oferă cele mai avantajoase condiții la creșterea competitivității firmei pe piață. De o mare importanță este desfășurarea negocierilor cu partenerii, de rezultatele acestei acțiuni depinzând eficiența viitoare a S.C. Vel Pitar S.A.. Scopul principal ce trebuie urmărit este incheierea de contracte economice cu furnizorii, care să prevadă plata unor penalități ridicate, in cazul nerespectării de către aceștia a obligațiilor asumate (livrarea resurselor in cantitatea, calitatea și la termenul stabilit).

Această măsură ar avea ca efect pozitiv și diminuarea intârzierilor in aprovizionarea ca urmare a incapacității furnizorilor de a onora comenzile.

Eliminarea acestor intârzieri s-ar mai putea realiza și prin imbunătățirea activității de transport, a planificării acesteia astfel incât să se ducă la timp in depozit toate resursele materiale necesare desfășurării procesului de producție. Se urmărește trasarea unui grafic pentru fiecare mijloc de transport in vederea indeplinirii programului stabilit.

Pentru imbunătățirea activității depozitelor se pot lua măsuri de:

reașezarea materialelorin depozite pentru o folosire cât mai eficientă a spațiilor existente;

dotarea depozitelor cu mijloace mecanizate pentru eliminarea muncii fizice și grele și pentru creșterea operativității activităților de incărcare-descărcare.

asigurarea unei evidențe corecte in documentele specifice pentru a asigura o informare rapidă și reală asupra situației existente.

Pentru creșterea eficienței activității de aprovizionare este necesară folosirea unor sisteme electronice de calcul, deci informatizarea acesteia. Această măsură ar conduce la obținerea unor informații rapide și corecte in ceea ce privește:

necesarul de materii prime și materiale pentru fiecare secție;

situația din depozite;

la fundamentarea mai bună a necesarului de aprovizionat (Na).

Testarea credibilității furnizorilor

Este un criteriu foarte important in selecția furnizorilor, evidențiind siguranța oferită de aceștia in conlucrarea ulterioară. Testarea dă posibilitatea diminuării riscului in afaceri. Elementul principal care asigură credibilitatea este solvabilitatea financiară, adică capacitatea firmei de a face față tuturor angajamentelor pe baza ansamblului resurselor ce formează patrimoniul.

Pentru a avea o imagine globală asupra unui agent economic, se calculează indicele de bonitate (de solvabilitate). In calculul acestui indice se folosește un sistem de notare de la 1 la 6 (nota maximă fiind nota 1, care semnifică o incredere maximă in partenerul de afaceri, iar nota 6, nota minimă, care semnifică situația opusă).

In continuare se prezintă doi furnizori la făină tip 650: S.C. Gorjpan S.A. Tg. Jiu și S.C. Spicul S.A. București și calculul indicelui de bonitate pentru fiecare.

Indicele de bonitate pentru:

Gorjpan Tg. Jiu = 0.05 + 1.7 + 0.57 + 0.36 = 2.68

Spicul București = 0.05 + 1.22 + 1.17 + 0.52 = 2.96

In practică se consideră că un partener notat cu 1,5 – 2,5 este un partener de afaceri credibil. In exemplul anterior cel care prezintă incredere este Gorjpan Tg. Jiu pentru că are un indice de bonitate de 2.68, deci mai bun decât Spicul București al cărui indice este de 2.96.

SINTEZA MASURILOR DE IMBUNATATIRE PROPUSE

Tabelul nr. 4.12.

BIBLIOGRAFIE

1. Gh. Bășanu, M. Pricop: Managementul aprovizionării și desfacerii, Ed. Economică, București, 2001

2. Gh. Bășanu, M. Pricop: Managementul aprovizionării și desfacerii. Culegere de aplicații, Ed. Economică, București, 1999

3. Ghe. Cârstea: Asigurarea și gestiunea resurselor materiale, Ed. Economică, București, 2000

4. Ion Vasilescu, Investiții, Ed. Economică, București, 2001

Ion Românu:

5. A. Ișfănescu, C. Stănescu, Analiza economico-financiară, Ediția a II-a

A. Băicuși: Ed. Economică, București, 1999

6. O. Nicolescu, Managementul pe baza centrelor de

I. Verboncu: profit, Ed. Tribuna Economică, București, 1998

7. O. Nicolescu, Management și eficiență, Ed. Nora,

I. Verboncu: București, 1999

8. Dumitru Fundătură: Managementul resurselor materiale, Ed. Economică, București, 1999

9. Steinmann, Schreyog: Management, Ediția a III-a, Ed. Gabler, Wiesbaden, 1993