Strategia de Aparare a Republicii Moldova
PROIECT DE LICENȚĂ
Tema:
STRATEGIA DE APĂRARE A REPUBLICII MOLDOVA
CUPRINS:
INTRODUCERE
I. DELIMITĂRI CONCEPTUALE PENTRU FUNDAMENTAREA
SECURITĂȚII ȘI APĂRĂRII NAȚIONALE
I.1 Apărarea națională – activitate complexă și multidimensională a
statului
I.2 Implicațiiile stagiului de practică de Informare și Cooperare
privind NATO asupra elaborării proiectului de licență
II. SISTEMUL DE APĂRARE ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ
A REPUBLICII MOLODVA
II.1 Cadrul legal al politicii de apărare și securitate a Republicii Moldova
II.2 Mecanisme și practici instituționale de realizare a apărării
Republicii Moldova
III. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE ………………………………………………………………………………………………………………………… 35
INTRODUCERE
Actualitatea temei. O dată cu finisarea războiului rece sistemul internțional a cunoscut o profundă transformare, deosebit de marcante fiind totuși evoluțiile ce țin de securitatea și pacea internațională [13, p. 6]. Securitatea și apărarea națională reprezintă elementele fundamentale pe care se întemeiază starea de normalitate de funcționare a unei societăți. Astfel, cetățenii unei țări dispun de condițiile necesare și, pe cât posibil, suficiente pentru a-și desfășura viața și activitatea fără teama unor pericole, riscuri, și mai ales amenințări de securitate iminente.
Într-un fel și într-o bună măsură, securitatea și apărarea națională se pot aprecia ca fiind bunuri publice, de care trebuie să beneficieze nestingherit toți cetățenii unui stat. De aceea, fiecare stat trebuie să se preocupe constant ca acestea să fie capabile să asigure condițiile normale desfășurării vieții și activității cetățenilor săi.
Lărgirea termenului de securitate s-a realizat prin introducerea a cinci sectoare de analiză a acesteia: cel militar, politic – sau amenințările considerate tradiționale, cele economice, societale și ecologice – care pot fi considerate ca fiind parte a sectorului non-tradițional. Din punct de vedere teoretic, această cercetare folosește cadrul oferit de teoria complexelor regionale de securitate, așa cum a fost ea dezvoltată de către B. Buzan și Școala de la Copenhaga deoarece reușește, în ciuda criticilor să fie un pas important și un argument pentru analizarea securității ca un alt concept din științele sociale ce se află în schimbare. Deși în analiza complexelor de securitate se pleacă de la asumpția că statul este obiectul de referință al securității, prin accentuarea amenințărilor de tip societal se poate considera că aceste categorii de probleme permit ca alături de state să fie analizate și alte obiecte de referință ale securității, cum ar fi societățile [15].
În prezent, securitatea și apărarea națională se confruntă continuu cu presiunea exercitată asupra lor de riscurile și amenințările generate sau alimentate de globalizare, fenomenele demografice mondiale și naționale, schimbările climatice, conflictualitatea datorată competiției actorilor statali și non statali pentru resurse naturale. Riscurile și amenințările cărora trebuie să le facă față zi de zi securitatea și apărarea națională sunt de o mare diversitate ca natură, forme de afirmare, dimensiuni și caracteristici. Astfel, se poate vorbi de riscuri și amenințări generale în materie de securitate și apărare, cunoscute și împotriva cărora se pot lua măsuri utile de avertizare sau limitare a fenomenelor nedorite.
Consolidarea proceselor democratice, ridicarea nivelului de trai, promovarea coeziunii sociale și coordonarea intereselor fundamentale ale statului și societății nu pot fi realizate în afara unui cadru adecvat de securitate. Se consideră pe bună dreptate că obiectivul esențial al politicii de securitate și al activității instituțiilor din sectorul vizat nu constă în oferirea unui sentiment abstract de securitate, ci în crearea și menținerea unor condiții favorabile pentru dezvoltarea economică, socială, politică și culturală a țării. Din acest motiv, asigurarea securității naționale este scopul central urmărit de orice stat atât în realizarea politicii interne, cât și a celei externe.
Sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI sânt caracterizate, în cea mai mare parte, prin transformări profunde ale mediului de securitate și prin apariția unor provocări și riscuri noi la adresa statelor și societăților. Instabilitatea politică, conflictele regionale, separatismul, tulburările sociale, terorismul, crimele transfrontaliere, proliferarea armelor convenționale și neconvenționale, dependența unilaterală de resursele energetice externe, mișcările migratorii masive, cataclismele naturale reprezintă amenințări contemporane la adresa securității naționale și internaționale. Constatăm că așteptările decidenților politici și ale cercetătorilor că sfârșitul Războiului Rece va aduce cu sine și o perioadă istorică mai sigură nu s-au adeverit.
Pentru Republica Moldova principalele amenințări, riscuri și vulnerabilități, precum perpetuarea regimului separatist în raioanele de est ale Republicii Moldova, diversificarea slabă a surselor externe de aprovizionare cu agenți energetici, exodul în masă a populației și migrația de inteligență, ineficiența funcțională a instituțiilor democratice, inclusiv a societății civile, corupția, diversificarea limitată a exporturilor etc. reprezintă obstacole serioase în calea dezvoltării durabile a societății. Lansînd procesul de edificare a statului suveran și independent, autoritățile publice centrale au fost nevoite să înfrunte un șir întreg de amenințări și vulnerabilități provenite atât din interiorul, cât și din exteriorul granițelor sale. Această stare, de fapt, a fost considerabil agravată de lipsa expertizei calificate în domeniile vizate, lipsa resurselor administrative de realizare a reformelor, insuficiența financiară perpetuă, prevalarea intereselor de grup în defavoarea interesului național, promovarea unei politici externe inconsistente, presiunea și ingerința unor actori internaționali în politica internă a statului etc.
Actualitatea temei investigate rezultă și din necesitatea de a cerceta noile transformări regionale și naționale cu impact asupra securității Republicii Moldova și a prezenta noile oportunități și soluții pentru diminuarea insecurității rezultată din existența conflictului transnistrean. Extinderea NATO și UE din anii 2004 și 2007 spre Estul continentului european, reînnoirea elitei politice a Republicii Moldova în 2009 și adoptarea unor documente strategice fundamentale în 2008 și 2011 creează premise pozitive pentru dezvoltarea unor politici mai coerente în domeniul securității naționale din Republica Moldova. Reorientarea vectorului politicii externe spre Uniunea Europeană și asumarea fermă a unor angajamente privind implementarea reformelor democratice creează un cadru propice pentru o abordare comprehensivă a securității. Lansarea Politicii Europene de Vecinătate (PEV), inițierea Parteneriatului Estic (PE), semnarea Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP), implicarea mai activă a UE în reglementarea conflictului transnistrean prin formatul de negocieri 5+2, aderarea la spațiul unic aerian, liberalizarea regimului de vize și examinarea apropiatei perspective de semnare a unui acord de liber schimb și de asociere sînt noile dominante care pot influența într-o manieră pozitivă consolidarea securității naționale a Republicii Moldova în cazul valorificării plenare a acesteia și implementării cu bună credință a angajamentelor asumate.
În conformitate cu Strategia securității naționale din 2008, un obiectiv prioritar pentru Republica Moldova este soluționarea politică comprehensivă și durabilă a conflictului transnistrean și reintegrarea țării. De asemenea se menționează că reglementarea transnistreană va contribui la crearea condițiilor prielnice pentru accelerarea dezvoltării social-economice a țării, consolidarea instituțiilor democratice și, implicit, la integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Vor fi continuate eforturile, pe plan intern și extern, în vederea soluționării conflictului transnistrean în baza unei abordări complexe a tuturor aspectelor legate de conflict, eforturile principale urmând a fi concentrate în cadrul formatului de negocieri internațional recunoscut „5+. Republica Moldova va coopera strîns atît în plan bilateral, cît și multilateral cu toți actorii implicați în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, îndeosebi cu mediatorii–OSCE, Federația Rusă și Ucraina, și cu observatorii Uniunea Europeană și SUA. În strînsă cooperare cu partenerii externi se va urmări obiectivul democratizării și demilitarizării regiunii transnistrene, ca premise indispensabile pentru soluționarea conflictului transnistrean fiind continuate eforturile în plan extern vizînd atingerea obiectivului retragerii complete a forțelor militare, echipamentelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu deciziile pertinente adoptate în cadrul OSCE. De asemenea, va fi promovată necesitatea transformării actualei operațiuni de menținere a păcii într-o misiune multinațională civilă cu mandat internațional. Guvernul va acorda o atenție importantă consolidării securității pe segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene, cu valorificarea plenară a asistenței Misiunii de Asistență în Republica Moldova și Ucraina (EUBAM).
Actualitatea cercetărilor trebuie abordată și din perspectiva examinării noilor oportunități apărute ca rezultat al evoluțiilor tabloului geopolitic regional și prin valorificarea noului cadru de colaborare cu structurile europene. Cooperarea cu Uniunea Europenă în implementarea reformelor în domeniile economic, social, politic și de mediu ale sectorului de securitate trebuie să devină o prioritate națională pentru autoritățile Republicii Moldova. În consecință, pentru un stat mic, cu resurse limitate, cum este Republica Moldova, cooperarea cu structurile europene este importantă, iar definirea și implementarea unei strategii clare de consolidare a securității poate fi influențată pozitiv de noul cadru de colaborare.
Scopul și obiectivele investigației constau în cercetarea strategiei de apărare a Republicii Moldova ca un factor generator de stabilitate în Republica Moldova și delimitarea conceptuală între fundamentarea securității și apărării naționale.
Premisele acestei investigații fiind: existența unor forțe și arsenale militare, pe teritoriul Republicii Moldova, ce aparțin unui stat străin, respectiv Rusiei, autoproclamata republică transnistreană, care nu este recunoscută pe plan internațional ca stat, activitățile economice, și nu numai, derulate pe teritoriul din stânga Nistrului care nu respectă legislația în vigoare emisă de autoritățile legale ale statului independent și suveran, recunoscut internațional – Republica Moldova, măsurile diverse adoptate de separatiștii de aduc prejudicii în diferite domenii (economic, social, politic, cultural, militar etc.) și atingere suveranității statale a Republicii Moldova, motivele reale sau cele declarate care au generat evenimentele din martie – iulie 1992 nu au dispărut, exemplul oferit de separatiștii de ar putea constitui un îndemn și pentru grupuri de interese din alte zone ale continentului, și nu numai, de a cere autonomie și ruperea de statul din care fac parte.
Atingerea scopului presupune realizarea următoarelor obiective:
a reliefa delimitările conceptuale de abordare a securității și apărării naționale,
a evidenția implicațiile stagiului de practică asupra elaborării proiectului de licență,
a determina principalele amenințări și vulnerabilități la adresa apărării naționale a Republicii Moldova;
a cerceta activitatea complexă și multidimensională a apărării naționale,
a investiga impactul extinderii europene și euroatlantice asupra politicii externe și sistemului național de securitate al Republicii Moldova, în special în domeniul politici
Atingerea scopului presupune realizarea următoarelor obiective:
a reliefa delimitările conceptuale de abordare a securității și apărării naționale,
a evidenția implicațiile stagiului de practică asupra elaborării proiectului de licență,
a determina principalele amenințări și vulnerabilități la adresa apărării naționale a Republicii Moldova;
a cerceta activitatea complexă și multidimensională a apărării naționale,
a investiga impactul extinderii europene și euroatlantice asupra politicii externe și sistemului național de securitate al Republicii Moldova, în special în domeniul politicii de securitate și apărare.
Obiectul cercetării îl constituie domeniul relațiilor internaționale care cuprinde totalitatea activităților actorilor statali și nestatali pe arena mondială, fluxurile și torentele, care transcend hotarele naționale, acest domeniul al relațiilor internaționale este un domeniu academic, o ramură a științelor politice, care studiază relațiile dintre actorii statali din cadrul sistemului internațional și interacțiunile lor cu actori non-statali (organizații interguvernamentale, organizații nonguvernamentale, corporații internaționale etc.). Acest domeniu de studiu este unul interdisciplinar, cele mai importante contribuții provenind din științele politice, economie, geopolitică, studiile de securitate, istorie, filosofie, drept, studii culturale. Principalele arii de cercetare înrudite domeniului relațiilor internaționale sunt: economia politică internațională, politica externă, studiile de securitate și cercetările asupra păcii.
Concretizând putem menționa că obiectul cercetării îl constituie studiile de securitate și apărare, ca ramură a relațiilor internaționale, în cadrul căruia se regăsește conceptul de surse de apărare statală. În secolul al XX-lea, securitatea a fost subsumată domeniului studiilor strategice (strategic studies), îndeosebi după 1945.
Reprezentanții școlii realiste consideră că starea “naturală” a sistemului internațional nu este starea de securitate, ci de insecuritate, iar deosebirea dintre politica internă și internațională se plasează tocmai la nivelul securității. Astfel că politica internă se bucură, de obicei, de securitate, insecuritate pe plan intern există doar atunci cînd mecanismul politic s-a defectat atît de mult în cât a degenerat în conflicte interne violente, iar politica externă este, în mod normal și consistent, bazată pe insecuritate, pentru că sistemul nu a fost nicicînd reglat să producă securitate. În viziunea scolii realiste, viziune dominantă în relațiile internaționale, securitatea este securitatea națională. Barry Buzan arata că ”statul este central întregului concept al securității, motiv pentru care statul trebuie examinat ca obiectul referențial al termenului” [9, p. 51]. În cazul nostru statul, Republica Moldova, ca și celelalte state ale lumii au ca obiect al securității teritoriului și resurselor naturale, acestea fiind, controlul teritoriului- este un indicator important al suveranității și, implicit, al securității, în timp ce resursele reprezintă un indicator relevant pentru securitatea economică. Modul în care poate fi afectată securitatea prin prisma teritoriului este ocupația totală sau parțială, baze militare străine, mișcări secesioniste interne, degradarea solului în urma catastrofelor naturale, al activităților industriale sau al acțiunilor militare.
În cerecetarea noastră un moment important ce trebuie precizat este faptul că Republica Moldova este un stat slab deci unul consumator de securitate, iar în literatura din domeniul securității statele slabe sînt evidențiate ca sursă de insecuritate. Statele slabe se caracterizează printr-un nivel relativ ridicat de riscuri interne, care oricând se pot transforma în amenințări la adresa guvernării, întrucât statele slabe nu au reușit să realizeze un consens politic și societal de suficientă stabilitate pentru a elimina utilizarea pe scară largă a forței ca element major și de continuitate în viața politică a națiunii.
Metodele folosite la elaborarea proiectului de licență. La elaborarea lucrării ne-am condus de regulă potrivit căreia orice știință are un domeniu propriu de cercetare, apelând la metode și procedee specifice pentru investigarea acestui domeniu. Au fost utilizate și îmbinate diverse metode de cercetare atât generale, cât și specifice științelor socioumanistice, dar mai cu seamă celor care vizează direct teoria și istoria relațiilor internaționale și studiile de securitate. Astfel, vom menționa:
Metoda analizei de conținut a documentelor ne-a servit la cercetarea actelor normative de politici și strategiilor elaborate de autoritățile Republicii Moldova.
Metoda behavioristă a fost aplicată în studierea comportamentului elitei politice de șinău, atașamentului său față de valorile, principiile și identitatea națională.
Metoda structural- funcționalistă ne-a permis abordarea tuturor domeniilor de securitate în calitate de sistem interdependent. Valoarea acestei metode a fost probată de discreditarea abordării prevalente militare la adresa securității care se axa pe elementul puterii militare a securității în detrimentul componentelor non-militare: economic, politic, social, de mediu.
Sinteza a fost utilizată pentru a scoate în prim-plan – din multitudinea de elaborări științifice și practice – concepțiile, strategiile și politicile cele mai eficiente de asigurare a apărării naționale.
Metoda inductivă, care ne-a permis analiza fenomenului pornind de la particular spre general.
Metoda deductivă – analiza fenomenului pornind de la general spre particular.
Metoda analizei descriptive, având ca scop relatarea și evidențierea detaliată a nuanțelor esenței și principalele amenințări și vulnerabilități la adresa apărării naționale.
Cuvinte-cheie. Sistem de stabilitate, delimitări conceptuale, Republica Moldova, amenințări, risc, vulnerabilități, securitate națională, apărare națională, activitate complexă, cadrul legal, cadrul instituțional, practici instituționale.
DELIMITĂRI CONCEPTUALE PENTRU FUNDAMENTAREA
SECURITĂȚII ȘI APĂRĂRII NAȚIONALE
I.1 Apărarea națională – activitate complexă și multidimensională a statului
Securitatea și apărarea națională reprezintă elementele de bază pe care se întemeiază starea de normalitate în funcționarea unei societăți. Astfel, cetățenii unei țări dispun de condițiile necesare și, pe cât posibil, îndeajuns pentru a-și desfășura viața și activitatea fără teama unor pericole, riscuri, și mai ales amenințări de securitate iminente.
Într-un fel și într-o bună măsură, securitatea și apărarea națională se pot aprecia ca fiind bunuri publice, de care trebuie să beneficieze liber toți cetățenii unui stat. De aceea, fiecare stat trebuie să se preocupe ca acestea să fie capabile să asigure condițiile normale decurgerii vieții și activității cetățenilor săi. În prezent, securitatea și apărarea națională se confruntă cu presiunea exersată asupra lor de riscurile și amenințările generate și alimentate de globalizare, fenomenele demografice mondiale și naționale, schimbările climatice, conflictualitatea datorată competiției actorilor statali și non-statali pentru resurse naturale. Riscurile și amenințările cărora trebuie să le facă față zi de zi securitatea și apărarea națională sunt de o mare diversitate ca natură, forme de demonstrare, dimensiuni și caracteristici. Astfel, se poate vorbi de riscuri și amenințări generale în materie de securitate și apărare, cunoscute și împotriva cărora se pot lua măsuri practice de înștiințare sau limitare a efectelor nedorite. Pe lângă acestea, există și se afirmă cu putere amenințări numite asimetrice și hibride.
Amenințările asimetrice cu precădere sunt utilizate de către actori non statali, cum ar fi gherila, rebelii, grupările teroriste, sau organizații ce țin de crima organizată transnațională. Aceste pericole se pun în practică prin stiluri și proceduri convenționale, dar mai ales de cele neconvenționale. Atingerea obiectivelor propuse de actorii ce le au în dispoziție este un punct primar și de aceea ei nu renunță la nicio metodă de acțiune asimetrică care i-ar avantaja tactic, operativ sau strategic. De regulă, prin aceste primejdii se urmărește valorificarea vulnerabilităților adversarului și evitarea cu un inamic a contactul direct, el fiind socotit mai puternic pe toate planurile [10, p. 6].
Eficiența amenințărilor asimetrice crește dacă populația băștinașă îi sprijină pe cei care atacă forțele de securitate și militare naționale sau forțele unei coaliții militare internaționale aflată sub mandat ONU. Amenințările hibride apar și se formează rapid fructificând posibilitățile convenționale și asimetrice intr-un melanj potrivit cu vulnerabilitățile adversarului și obiectivele urmărite. Concomitent, acest tip de amenințări ține seama de vulnerabilitățile și slăbiciunile percepute ale inamicului. De asemenea, amenințările hibride au drept scop să lovească adversarul folosindu-se atât de acțiunile convenționale, cât și de cele neconvenționale, de mijloacele asimetrice, cât și de cele simetrice.
Tipul dat de amenințări este pus în practică atât de actorii statali, cât și de cei non-statali. Diferența față de amenințările asimetrice constă în faptul că amenințările hibride includ acțiuni asimetrice, pe de o parte, și pe de altă parte combinarea eforturilor a diferiți actori, de regulă, non-statali pentru atingerea obiectivelor propuse. În plus, actorii non-statali care folosesc amenințările hibride folosesc metode de acțiune neconvenționale ce, de obicei, nu le sunt specifice lor. Prin urmare, unele grupări teroriste se pot implica în crima organizată pentru a-și achiziționa resursele financiare necesare acțiunilor lor distincte. Pe de altă parte, organizații ce țin de crima organizată nu nu stau la îndoială să folosească tehnici teroriste pentru atingerea scopurilor lor specifice. Pericolul de pe urma acestor tipuri de amenințări este unul foarte ridicat datorită tacticilor, acțiunilor și surselor diferite și diverse folosite pentru atingerea obiectivelor lor.
Prin urmare, statele mereu trebuie să se pregătească pentru a fi în stare să răspundă operativ amenințărilor de ambele tipuri, prin asigurarea resurselor necesare și pregătirea eforturilor tuturor instituțiilor cu competențe în materie de securitate și apărare națională. Aceasta cu atât mai mult cu cât securitatea și apărarea națională sunt interdependente [10, p. 7].
Securitatea națională se poate caracteriza atât în sens larg, cât și în sens restrâns. În sens larg, securitatea națională constituie totalitatea logică formată din concepție, organizare și desfășurarea acțiunilor și activităților supuse să garanteze siguranța cetățenilor unui stat, a întregii colectivități prin răspunsuri adecvate la provocările interne și externe de securitate. Statul este o structură organizațională complexă, o societate și o unealtă politică. În acest sens, statul mai întâi este un instrument de promovare a securității și apoi un subiect. El este subiectul existent care asigură balansarea între interesul național, definit de o manieră unitară, și interesele societății în cadrul său. Așadar, interesul național poate să se regăsească și se regăsește în competiție cu necesitățile membrilor unei comunități statale.
În sens restrâns, securitatea națională desemnează starea de normalitate în care cetățenii statului își trăiesc viața și își desfășoară îndeletnicirile fără teama pentru ziua de mâine și fără un oarecare pericol. Aici, putem spune nu atât de absența pericolelor de securitate, cât de prevenirea lor, iar în cazul afirmării active, de o limitare, pe cât este de posibil, a consecințelor negative. Deci, termenul de securitate națională subînțelege un obiectiv a tot cuprinzător caracterizat prin modul de comportare a său general și flexibil.
În același fel, Conceptul de Securitate Națională [2] constituie un obiect (ceea ce trebuie securizat față de amenințări), un subiect (cei care securizează: principalii actori și instituții), țintă (împotriva cui se adresează amenințarea de securitate) și formele de intervenție (mijloacele de securitate).
Noțiunea de „securitate națională” se poate expune în același timp ca fiind starea în care trebuie să se afle un stat național pentru a putea să se dezvolte liber și să acționeze neîngrădit pentru promovarea intereselor sale fundamentale. De regulă, securitatea națională se înființează pe respectarea: normelor generale admise de dreptul internațional; prevederilor Constituției și legilor țării; prevederilor tratatelor internaționale la care statul respectiv este parte. securitatea națională, pe de altă parte, ca stare a mediului de securitate național, se realizează prin măsurile și acțiunile întreprinse în domeniile economic, politic, cultural, ecologic, umanitar, social, diplomatic și militar de către autoritățile publice autorizate atât la pace, cât și pe timp de război. [10, p. 11]
Apărarea națională poate fi reprezentată ca o activitate complexă și multidimensională. Complexitatea ei constă în obiectivele pe care și le propune, și în emergența a noi riscuri și amenințări la adresa sa. Din alt context, statele lumii în prezent caută să adere și să se integreze în organizații politico-militare sau de alt uz, care pot juca un rol dinamic în garantarea apărării lor naționale. Astăzi, accentul se pune mai mult pe îmbinarea armonioasă și coerentă a apărării naționale cu apărarea colectivă sau cu cea comună. Multidimensionalitatea apărării naționale are în vedere componentele acesteia și anume: politică, militară, economică, civilă, culturală, psihologică.
În sens larg, apărarea alcătuiește „ansamblul dispozițiilor și măsurilor de orice natură care are drept prioritateși scop asigurarea, în orice moment, în oarecare împrejurare și împotriva oricări fel de forme de agresiune, a integrității și securității teritoriului, cât și viața populației”. Prin alte cuvinte, apărarea presupune votarea și punerea în practică de către statul național a unui ansamblu de măsuri, de naturi diverse, pentru protejarea vieții cetățenilor săi, a teritoriului și bunurilor naționale, pentru garantarea independenței și unității statale [10, p. 19]. „conceptul de apărare prin definiție, trimite la o politică a mijloacelor clar identificate, la o manieră de acțiune, la un ansamblu de practici care într-un sistem statal sunt esențial militare și care sunt în serviciul obiectivelor strategice definite anterior prin politică”.
Pe de altă parte, în calitate de concept, apărarea națională s-a dezvoltat odată cu evoluarea societății și a intrării acesteia într-un larg sistem de relații internaționale de o mare varietate. În general, apărarea presupune probabilitatea ca ceea ce aparține cuiva (viață, bunuri, teritoriu, atribute) să fie amenințat cu schimbarea stării de până atunci.[9, p. 20] În afara existenței unor riscuri la adresa a cuiva sau a ceva nu se poate vorbi de apărare. De asemeni aceste amenințări, posibile și probabile, privind libertățile și drepturile cuiva (grup, comunitate, individ, stat) se află într-o permanentă transformare sub acțiunea multelaterală a unei palete largi de elemente sociale, economice, militare, culturale. Prin urmare, se poate afirma că apărarea este un termen cu o evoluție destul de dinamică, ca consecință a nevoii de adaptare nesfîrșită a sa la realitatea cotidiană aflată, la rândul său, într-o permanentă schimbare. În același timp, schimbările produse, atât în plan intern cât și extern vor amplifica și intensifica căutările statelor de a-și dezvolta și construi un sistem de apărare adecvat prin integrarea voluntară într-un sistem confirmat de apărare colectivă. Fenomene precum schimbările climatice, migrația internațională, globalizarea, urbanizarea, îmbătrânirea populației în statele dezvoltate, creșterea rapidă a populației mondiale, crizele economice, energetice sau financiare, alimentare ce cuprind regiuni sau chiar întreaga lume exersează o influență semnificativă asupra organizării și preconizării apărării naționale. [10, p. 19]
Apărarea națională desemnează o realitate complexă, dinamică și multidimensională. în ceea ce privește caracterul multidimensional, acesta este ilustrat prin componentele pe care apărarea națională le are. Acestea sunt: politică, militară, economică, civilă, culturală, psihologică.
Apărarea politică este atributul care nu poate fi înstrăinat din conducerea statului. Ea rezultă din responsabilitatea care este asumată de către acei indivizi care dețin puterea politică în stat față de întreaga populație privind protejarea și salvgardarea vieții și bunurilor acesteia în orice condiții, precum și a valorilor, intereselor și obiectivelor naționale de securitate. Acest tip de apărare include ansamblul acțiunilor și măsurilor pe care conducerea statului le votează și le pune în practică, în toate domeniile de activitate, atât pe plan intern, cât și extern, pentru a proteja interesele naționale, bunurile și viața cetățenilor. Printre aceste măsuri se află, pe o latură, strict cele de natură politică, și anume presiuni, sancțiuni, coerciție, și nu numai la nivelul relațiilor bilaterale, cât și la apelul la organizațiile internaționale competente, și, pe altă latură, toate celelalte de ordin militar, diplomatic, economic și cultural. Astfel în același timp putem spune că apărarea politică presupune o decizie politică (alegerea unei alternative și asumarea răspunderii pentru această opțiune) și un suport public (captarea consensului național pentru măsurile și mijloacele ce vor fi utilizate în vederea atingerii obiectivelor propuse) [10, p. 20].
Apărarea militară ține de competența armatei, și anume, a tuturor categoriilor de forțe ale armatei (forțe terestre, forțe aeriene și forțe navale) de care dispune un stat. Ea are obiective strategice de descurajare a unui posibil inamic militar, de protecție a populației, teritoriului statului, de luarea măsurilor de prudență a pericolelor, pentru garantarea intereselor fundamentale ale națiunii. „Apărarea armată […] trebuie să fie asigurată de o politică externă dinamică și operativă, și de forțe armate credibile, competente să răspundă utilizării forței militare împotriva țării sau a amenințării cu folosirea forței militare”. Într-un fel și într-o anume măsură, apărarea militară, în ultima vreme, include și participarea armatei la acțiunile umanitare și voluntare din țară și din afara ei, precum și misiunile de menținere și constrângere a păcii.
Apărarea civilă revine instituțiilor statului autorizate prin lege (jandarmerie, poliție și pompieri) să prezerveze populația, bunurile acesteia, la nevoie (în caz de calamități naturale, accidente industriale sau tehnologice) și producerea unor accidente ecologice să le prevină. De asemenea, apărarea civilă se referă și la măsurile de protecție a populației, și anume împotriva atacurilor teroriste cu arme de distrugere în masă. În circumstanțele stabilite de lege, armata participă activ la măsurile concrete adoptate în vederea salvării bunurilor populației și protejării vieții a acesteia, dar și a comunităților umane, ca entități socio- economice.
Apărarea economică revine, organelor statului care au competențe stabilite prin legi adecvate în principal acestui domeniu de activitate. Ea vizează circulația și producția resurselor, ameliorarea competitivității naționale într-o economie globalizată, protejarea transferurulor tehnologice și bazelor de date, combaterea valorificării nelegale a patentelor, inducerea în eroare cu o informație falsă și contrafacerile, ocuparea forței de muncă și stoparea emigrației tinerilor, mai ales a celor cu o înaltă calificare profesională. În contextul oferit de integrarea regională și de globalizare, rolul apărării economice, la nivelul național este într-o continuă creștere. [10, p. 21]
Apărarea culturală presupune o promovare mai activă și o abordare mai puternică a bunurilor spirituale și a valorilor, a obiceiurilor și tradițiilor naționale în lume, prin structuri și programe definitorii. Pentru Republica Moldova este important ca tradițiile, valorile sale, contribuția cetățenilor săi la patrimoniul cultural mondial să fie răspândite în lume pentru a fi cunoscute de ceilalți locuitori ai planetei. Pe această cale, atât țara noastră cât și aportul cetățenilor noștri la dezvoltarea culturală universală va fi mai bine cunoscută și înțeleasă.
Apărarea psihologică se organizează în scopul întăririi și menținerii voinței armatei, înainte de toate, de a rezista și de a învinge orice agresor. Se realizează, de regulă, de structuri specializate în astfel de activități și acțiuni, cu concursul larg al mass-media. Informația, respectiv vehicularea acesteia prin vectori adecvați, este modalitatea principală de realizare a acestui tip de apărare.
Componentele apărării naționale descrise succint mai sus sunt interdependente și complementare. Ele interacționează continuu, dând astfel coerență și armonie măsurilor luate de stat în acest domeniu. Pe de altă parte, ele sunt complementare în sensul că fiecare componentă joacă un rol în sectorul celorlalte componente punându-se reciproc în valoare. De altfel, nu se poate vorbi de apărarea politică fără a avea în vedere componenta economică, culturală sau psihologică a apărării naționale. Ele alcătuiesc un sistem deschis ce menține o legătură strânsă cu mediul în care se manifestă.
Apărarea țării, ca atribut al suveranității naționale, de regulă, se exprimă prin comportamente interpersonale, sentimente și atitudini colective trăite de cetățeni. În acest fel, se poate vorbi de existența și manifestarea a două dimensiuni ale apărării naționale: o dimensiune subiectivă și o dimensiune obiectivă.
Dimensiunea subiectivă reflectă intensitatea sentimentelor și atitudinilor patriotice ale cetățenilor, atât în plan individual, cât și colectiv. Ea este influențată de experiența colectivă și individuală ce acționează asupra sentimentelor și atitudinilor de dragoste de țară ale cetățenilor, dar și a comunităților umane. În acest mod, se explică evoluția conduitei individuale și de grup vis-â-vis de apărarea țării în unele momente, deși condițiile economice, sociale, politice, militare de ansamblu rămân neschimbate [10, p. 22].
Dimensiunea obiectivă este apreciată în funcție de parametrii comportamentelor individuale și colective față de țară, ca entitate, de care cetățenii săi se simt legați prin tradiții, cultură, obiceiuri, valori și interese naționale. Ea exprimă o apreciere a comportamentelor colective precum și o apreciere obiectivă a stării sentimentelor și atitudinilor patriotice, referitoare la apărarea țării. De aceea, dimensiunea obiectivă poate fi diferită de cea subiectivă care se întemeiază pe maniera în care o înțeleg grupurile umane și indivizii apărarea, în particular, și apărarea națională, în general.
Cele două dimensiuni interacționează și se influențează reciproc. De pildă, informarea binevenită și adevărată a populației asupra stării apărării naționale poate influența cunoașterea acesteia. Astfel, cunoștințele populației privind apărarea țării poate acționa asupra imaginii oficiale a acesteia, corectând-o, într-un sens sau altul, dar și a consensului național. Din interdependența și complementaritatea celor două dimensiuni pot rezulta măsuri adecvate și flexibile de optimizare a acestui sector de activitate umană extrem de importantă. Activizmul acestor două dimensiuni poate sugera atât natura soluțiilor de adoptat, cât și nivelul de analiză în domeniul apărării naționale.
În concluzie putem spune că apărarea trebuie să fie promptă și să se întemeieze pe o capacitate suficientă. Evoluția mediului de securitate actual trebuie să însume în sine promptitudinea apărării, ele fiind într-o echivalență moderată. Acest lucru are în vedere toate amenințările de securitate, dar mai ales pe cele asimetrice și hibride, precum și existența capacităților eficiente de avertizare timpurie, de realizare a imaginii unice a situației, de acțiune oportună și eficientă, toate fondate pe un sistem stabil de conducere, control și comandă, în ceea ce privește, existența capacității de apărare suficientă, aceasta ar permite țării noastre să-și protejeze interesele naționale și să-și îndeplinească angajamentele asumate ca stat. [10, p. 23]
I.2 Implicațiiile stagiului de practică de Informare și Cooperare privind NATO asupra elaborării proiectului de licență
Cunoștințele teoretice cît și cele practice ce le-am acumulat pe perioada anilor de studii Internațională din Moldova (ULIM) m-au ajutat la elaborarea proiectului dat, unde în cadrul facultății de Istorie și Relații Internaținale mi-am dezvoltat propriile abilități și m-am format ca personalitate printr-o serie de cunoștințe acumulate. Dezvoltarea mea personală nu avea să fie posibilă fără aceste studii stric necesare.
Cursurile ”Istoria diplomației” și ”securitatea internațională” mi-au facilitat munca și mi-au oferit cunoștințe generale pentru elaborarea capitolui I, Delimitări conceptuale pentru fundamentarea securității și apărării naționale cît deasemenea m-au ajutat și la studiere evoluției relațiilor interstatale, analiza politicii externe a statelor, diferențierea dintre securitate și apărare națională.
Cursurile ”Conflictul Transnistrean” și ”Politica externă a Republicii Moldova” m-au adus la curent cu o scurtă retrospectivă istorică asupra Transnistriei, tipologia, natura și caracteristica generală a conflictului armat din raionale de Est ale Republicii Moldova. Aceste module mi-au oferit cunoștințe noi și mai aprofundate în cunoașterea vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor care vin din partea de Est a Republicii Moldova, punândui securitatea și apărarea naționlă în pericol. Aceste cursuri au fost ca o bază fundamentală ce m-au ajutat la scrierea capitolui II, Sistemul de apărare și securitate națională a Republicii Moldova cît și la aprofundare în tema proiectului meu. Cunoștințele teoretice din cursurile menționate mai sus au un rol primordial, unde prin nivelul lor de însușire le înbunătățesc automat pe cele practice. Fiecare student trebuie să-și dezvolte nu doar cunoștințele ci și aptitudini și valori pentru realizarea unor intervenții profesioniste în soluționarea sau ameliorarea problemelor din domeniul muncii profesionalale. Din acest motiv o parte componentă importantă a procesului educativ pentru mine a constituit-o anume partea practică, care a fost o perioadă strict necesară, deoarece anume în timpul desfășurării practicii am putut să pun în aplicare cunoștintele teoretice acumulate timp de trei ani la universitate. Această practică ma facut să evoluez, să capăt noi competențe și deasemenea mi-a întărit credința în propriile puteri, și cu ajutorul ei știu că cunoștințele din universitate cît și stagierea sunt ca o primă bază fundamentală pentru formarea mea profesională. Desigur stagierea a fost acel pas, pășit cu dreapta ce mi-a dat posibilitatea să cunosc funcționalitatea unei instituții din punc de vedere practic, care este în mare masură diferit de cel teoretic.
În procesul realizării practicii de inițiere în specialitate, mi-am dezvoltat deprinderile de analiză a literaturii științifice, de argumentare și de expunere logică a ideilor de bază și de concluzionare corectă. Unde ca student m-am familiarizat cu bazele viitoarei specialități, capătînd deprinderi primare pentru formarea profesională. Desigur aceasta mai constituie și o parte integrantă a procesului de formare profesională inițială ce dezvoltă abilitățile de muncă.
Stagiul tehnologic și de licență am avut posibilitatea să le fac de Informare și Documentare privind NATO din Republica Moldova (CID NATO) este o instituție neguvernamentală, care își propune să promoveze în beneficiul public valorile și principiile euro-atlantice, să sprijine cooperarea dintre Moldova și Alianța Nord Atlantică, să implementeze obiectivele și activitățile stabilite în cadrul instrumentelor de cooperare Moldova– NATO, precum și să informeze opinia publică în legătură cu aceste aspecte. Centrul își desfășoară activitatea în colaborare cu instituții de stat și cu administrația publică locală, cu instituții de învățământ, societăți publice, organizații internaționale și asociații neguvernamentale din țară și de peste hotare interesate de domeniul relațiilor internaționale, și în special a celor euro-atlantice, al căror scopuri nu contravin obiectivelor Centrului și legislației în vigoare.
Misiunea Centrului de Informare și Documentare privind NATO din Moldova constă în promovarea valorilor și principiilor euro-atlantice în Republica Moldova și dezvoltarea cooperării dintre Republica Moldova și NATO. În acest scop, Centrul NATO este constituit pentru îndeplinirea următoarelor funcții:
• de informare a cetățenilor cu privire la obiectivele, rolul, instituțiile și mecanismele funcționării Alianței Nord-Atlantice;
• de instruire, cu privire la mecanismele de cooperare cu Alianța Nord-Atlantică și activitățile specifice relațiilor bilaterale, precum și în alte domenii ale cooperării dintre Republica Moldova și Alianța Nord-Atlantică;
• advocacy, în vederea promovării unor inițiative și proiecte internaționale bilaterale, inițiate, în parteneriat cu instituțiile afiliate și structurile componente ale Alianței Nord-Atlantice și a sprijinirii proceselor democratice, securității și stabilității interne, regionale și internaționale.
Obiectivele CID NATO:
• Promovarea valorilor și principiilor euro-atlantice în societate;
• Familiarizarea cetățenilor cu activitățile euro-atlantice în Republica Moldova, cu proiectele, programele și instrumentele de cooperare dintre Moldova și NATO;
• Sprijinirea și promovarea programelor și activităților stabilite în cadrul acordului de cooperare NATO-Republica Moldova;
• Promovarea inițiativelor societății civile din Republica Moldova în domeniul cooperării euro-atlantice și dezvoltarea parteneriatelor de colaborare cu organizații internaționale de profil;
• Contribuția la dezvoltarea democrației în Republica Moldova.
• Sprijinirea procesului de reforme, în conformitate cu valorile și principiile democratice și în corelație cu eforturile de apropiere a Moldovei de structurile europene și euro-atlantice.
Din numeroasele publicații ce țin de cooperarea Euro-Atlantică a Republicii Moldova dintre care studiul ”Cooperarea Euro-Atlantică a Republicii Moldova la 20 ani de Independență” al directorului CID NATO Nicolae Vascauțan în colaborare cu Vitalie Grosu. În așa fel acest material are obiectul informării publice privind procesul cooperării euro-atlantice a Republicii Moldova și rolul acestei dimensiuni a politicii externe în reformarea democratică a țării și rezvoltarea unor stringente probleme ce afectează securitatea colectivă și individuală a cetățenilor. Informația expusă în acest jurnal academic cuprinde principalele domenii ale cooperării Republicii Moldova cu NATO, mecanismele și etapele parcurse în acest proces. Publicația a apărut de Informare și Documentare privind NATO, Chișinău, 2011.
Stagiul de practică m-a ajutat la efectuarea cercetărilor, documentării și colectării informației necesare pentru realizarea proiectului de licență. Fiind un element al procesului educațional și principalul liant dintre procesul de învățămînt și activitatea profesională, ce asigură formarea competențelor profesionale și acumularea experienței privitor la organizarea și realizarea activităților în domeniul profesional. Această stagiere mi-a dezvoltat abilitățile practice necesare pregătirii teoretice la activitatea profesională independentă în condiții socio-umane. Deasemenea în timpul stagierii am acumulat cunoștințe privind elaborarea de proiecte, metode de cercetare și planuri strategice de colaborare euro-atlantică.
Prin competențele ce l-am obținut în cadrul practicii profesionale le evidențiez pe cele gnoseologice cu ajutorul cărora mi-am sporit propriile abilități cu idei minime de lucru într-o oarecare organizație. Printre competențele generale dezvoltate în cadul stagiilor de practică, menționez creșterea motivației pentru profesia aleasă, printr-o mai bună cunoaștere a acesteia în context real de muncă și formarea unor competențe privind înbunătățirea relațiilor interumane de muncă (spirit de echipă, abilități de comunicare și relaționare, conștientizarea importanței calității muncii).
II. SISTEMUL DE APĂRARE ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ
A REPUBLICII MOLDOVA
II.1 Cadrul legal al politicii de apărare și securitate a Republicii Moldova
Secolul XX, și anume sfîrșitul lui, a fost pentru Republica Molodva un secol foarte important atît pe plan național cît și pe plan internațional. Evenimentele din acea perioadă a făcut ca Republica Moldova să-și declare independența; să-și abroge constituția din 1975, adoptând una nouă la data de 29 iulie 1994; să-și declare statutul de neutralitate nefiind parte nici la o organizație militară, chiar dacă pe teritoriul ei erau dislocate forțe armate străine; să intre și să facă parte din multe alte organizații pașnice ca ONU, Organizația Internațională pentru Energia atomică, Organizația privind interzicerea Armei Atomice, Organizația Internațională a Muncii, Organizația Mondială a Sănătății, UNESCO, Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură FAO, etc. și toate acestea în acea perioadă grea a anilor ’90.
Situația creată pe teritoriul țării noastre, și anume cea de pe malul stîng al Nistrului sau din sudul țării, nu este una din cele mai favorabile pentru statul nostru. Astfel Republica Moldova mereu este într-o situație tensionată, deoarece nu se știe la ce pași să se aștepte de la grupul politic separatist din Transnistria sau de la cel din OTA Găgăuzia. În ciuda acestor amenințări interne și a celor externe, ca terorismul cibernetic și transnațional, conflictele internaționale, crima organizată ș.a. Republica Moldova nu are o strategie de apărare pentru a se opune acestor amenințări. Iar în cazul dat statutul neutralității din articolul 11 din Constituția Republicii Moldova și este acel impediment de creare a acestei strategii. Însă să nu uităm că acest articol nu a fost un obstacol de a implementa o Strategie a Securității Naționale, care a fost aprobată la 15 iulie 2011 de către Parlamentul Republicii Moldova, acest document fiind unicul document de acest gen în țara noastră, el servind o bază bună pentru politica de securitate și apărare.
Putem spune cu siguranță că Republica Molodva nu poate avea un document care s-ar numi Strategia Apărării Naționale, dar cert este lucrul că noi avem o politică de securitate și apărare a Republicii Moldova, și de asemeni avem o lege cu privire la apărarea națională care a fost adoptată la 25 iulie 2003, ea fiind la moment una dintre cele mai importante acte juridice care determină acele aspecte interne ale politicii de securitate și apărare, legea dată având o influență redusă asupra aceluiași program politic din cadrul Uniunii Europene.
Așа cum rezultă din cele menționаte аnterior în Republicа Moldovа nu există un document exhаustiv cаre ar defini în detalii politicа de securitate și apărare. Totodată, există un șir de acte juridice și documente, care permit formаreа unei imаgini generаle despre viziuneа de securitаte, interesele [12, p. 23], аmenințările, riscurile, obiectivele, mecаnismele de implementаre, instituțiile implicаte și аcțiunile principаle din cаdrul politicii de securitаte și аpărare a Republicii Moldova. În conformitate cu viziunile doctrinare naționale listа аcestor acte și documente include: Constituțiа Republicii Moldova[1]; Concepția securității nаționale [5]; Strategia securității nаționale[8]; Strаtegia militară/ Doctrina militară [7]; Legea securității statului [6]; Legea privind organele securității statului; Legeа cu privire la аpărarea națională [4]; alte legi, strategii sectoriale și programe de guvernаre.
Primul document din аceastă listă este Constituția Republicii Moldova, aprobată la 29 iulie 1994, el fiind primul act juridic de referință pentru elаborаrea și implementаrea politicii de securitаte și apărare a Republicii Moldova.
În Constituție sunt proclamаte un șir de vаlori și principii supreme pentru stаtul Republica Moldova cum ar fi: suveranitаtea și independența; inalienabilitatea teritoriului; caracterul unitar și indivizibil; republica, ca o formă de guvernământ; statul de drept; democrația și pluralismul politic; respectarea drepturilor și libertăților omului, ș.a. Aceste principii și valori poаrtă un caracter universаl, ele pot fi regăsite în actele juridice fundаmentаle ale mаi multor state, ele servind drept fundament pentru elаborаreа politicilor de securitаte аle statelor cаre determină аsemănări în obiective și conținut, în politici și аcțiuni comune pe plаn internațional.
Totodаtă, Constituția Republicii Moldova conține o normă specifică cаre determină cаrаcterul distinct аl politicii de securitаte și apărare a statului moldovenesc. Aceаstă normă este declаrаreа stаtutului de neutrаlitаte permаnentă și declаrația că „Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”.[1] Limbajul laconic аl Constituției nu oferă mai multe detalii cu privire la obligațiile, drepturile sau alte criterii cаre reies din stаtutul de neutralitate permanentă și nici cu privire la viziunea de securitаte nаționаlă cаuzаtă de аcest stаtut, interpretarea acestorа fiind lăsаtă pentru аlte аcte juridice sаu documente de ordin strаtegic аl stаtului nostru.
În viziunile doctrinare naționale Concepția securității naționale este al doilea act juridic de importanță majoră care are menirea să determine politicа de securitаte și apărare a Republicii Moldova. Pentru primа dаtă un asemenea document а fost аprobаt prin Hotărârea Parlamentului „Cu privire securității naționale a Republicii Moldova” la 5 mai 1995, la mai puțin de un аn de lа аprobаrea Constituției Republicii Moldova. Concepția a аvut cа scop de а servi cа bаză pentru elаborаreа politicii de stаt în domeniul securității nаționаle, аctelor normаtive corespunzătoаre, pentru optimizаreа structurilor de аdministrаre și orgаnizare a activității organelor de asigurare a securității naționale. Prin аceiаși hotărâre a fost creat „Consiliul coordonator pentru elaborarea proiectelor de legi și altor acte normative care reglementează construcția, pregătireа și folosireа Forțelor Аrmаte”.
Concepțiа а creаt bаza necesară pentru definirea politicii de securitate și apărare a Republicii Moldova, însă a servit ca referință pentru elaborarea unor legi din domeniul securității și apărării numаi pentru o perioаdă scurtă de timp. Multiplele deficiențe, erori și contrаdicții din Concepție, incаpаcitаteа Consiliului coordonаtor de а elаborа proiectele de legi și аctele normаtive preconizаte inițiаl, cât și deficiențele аctelor legislаtive cu cаrаcter strategic care se bazau pe prevederile Concepției au format treptat opinia despre cаrаcterul deficitаr și depășit аl аcestui document, inutilitаteа lui și necesitаteа elаborării unui document nou [12, p. 24].
La 22 mai 2008, Parlamentul Republicii Moldova, prin legea Nr aprobat o nouă Concepție a securității naționale. Conform enunțului din preambul noua Concepție pretinde să fie „un sistem de idei care conturează prioritățile statului în domeniul securității naționale” (1), să reflecte „evaluarea generală a mediului de securitate pe plan național și internațional în care operează Republica Moldova” (2) și să definească „scopul securității naționale, liniile directorii de bază pentru securitatea națională, valorile și principiile generale ce urmează a fi protejate de statul și de societatea moldovenească” (3). Acest document de ordin strategic urma să servească drept bază pentru elaborarea Strategiei Securității Naționale, Strategiei Militare Naționale și altor strategii sectoriale în domeniul securității naționale [10, p. 25].
În pofidа аșteptărilor și importаnței Concepției pentru formulаreа politicii nаționаle de securitate și apărare, rolul și utilitatea acestui act juridic au rămas departe de cele scontate. De la momentul adoptării Concepția a fost supusă criticii pentru lipsuri, incoerență, interpretări eronate, caracter declarativ și aplicabilitate limitată. Printre cele mai importante deficiențe ale Concepției au fost constatate următoarele:
– Definirea neadecvată a intereselor naționale, scopului securității naționale, obiectivelor și valorilor. În pofida enunțurilor din preаmbul, Concepțiа nu oferă o definiție а intereselor nаționаle, nici а scopului securității nаționаle, dаr numаi dezvoltă și reformuleаză o pаrte din vаlorile supreme proclаmаte în Constituție, stipulând că obiectivele securității nаționаle а Republicii Moldova sunt „asigurarea și apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale, ordinii constituționale, dezvoltării democratice, securității interne, consolidarea statalității Republicii Moldova” [12, p. 25].
– Lipsa definirii principiilor securității naționale. Cu excepția „principiului de neutralitаte permanentă”, Concepția nu definește alte principii ale securității naționale, deși definirea acestora este declarată în denumirea capitolului 1.
– Definirea și interpretarea eronată a amenințărilor la adresa securității naționale. Concepția include următoarele аmenințări lа аdresа securității nаționale: Conflictul trаnsnistreаn; Riscurile аpаriției unor tensiuni interetnice; Аmenințarea terorismului internațional; Amenințările de origine economică; Amenințările de origine socială; Amenințările din domeniul tehnologiilor informaționale; Amenințările care derivă din activitatea umană. Factorii tehnogeni și calamitățile naturale; Amenințarea crimei organizate și a corupției.
Pe lângă faptul că această listă este confuză (prin enumerarea amenințărilor și riscurilor împreună), incompletă (prin lipsa pericolelor și amenințărilor cu caracter militar), iar ordinea de priorități este discutabilă, o problemă mult mai importаntă este descriereа și explicаreа eronаtă а аmenințărilor.
Аstfel, de exemplu, аmenințаreа conflictului trаnsnistrean la adresa securității naționale este interpretată nu prin termenii de suveranitate și integritate teritorială, dar este limitată la constatarea că „existența regimului separаtist аmplifică discrepаnțа din cаdrul juridic unic аl Republicii Moldovа, condiționând imposibilitаteа аcordării de аsistență juridică cetățenilor Republicii Moldovа din locаlitățile din stânga Nistrului (Transnistria), periclitând totodată cooperarea internațională judiciară în acest segment“.
Un alt exemplu este includerea în lista amenințărilor a „Riscurilor apariției unor tensiuni interetnice” care, pornește de la constatarea că „Republica Moldova, este un stat polietnic și multinațional” și conclude că „amenințarea apariției elementelor de șovinism, de naționalism și de separatism este persistentă”. Este de asemenea eronată afirmația precum că „incendiile, accidentele la întreprinderile de transport sau alunecările de teren” prezintă amenințări la adresa securității naționale [12, p. 25].
– Lipsa definirii sistemului de asigurare а securității nаționаle, rolului și misiunilor instituțiilor. Cаpitolul III „Sistemul securității nаționаle аl Republicii Moldovа, reformаreа lui”, în pofida denumirii titlului, nu conține referințe privind rolul, atribuțiile, misiunile și interacțiunea diferitor instituții din cadrul sistemului de asigurare a securității naționale, nu identifică problemele majore care împiedică funcționarea eficientă a acestui sistem și soluțiile preconizate, dar conține numai definiții academice și fraze generale despre necesitаteа reformării sectorului securității nаționаle cu includereа componentelor „politic, militаr și de аpărаre, de politică externă, de informаții și de contrаinformații, de ordine constituțională și de justiție, economic, financiar, energetic, industrial, de comunicații și infrastructură, de protecție socială și ecologic”.
– Structura eronată a Concepției și un conținut deficitar. Concluzia principаlă cаre reiese din аnаlizа structurii Concepției și conținutului cаpitolelor respective este constаtаreа fаptului că instrumentul principаl pentru аsigurаreа securității nаționаle se preconizeаză a fi cooperarea internațională, iar rolul instituțiilor Republicii Moldova și importanța efortului pe plan intern în asigurarea securității naționаle nu sunt definite. Totodаtă și аceаstă cooperаre se vede unа pur formală și lipsită de consistență, dată fiind ruptura dintre declarațiile de intenții de participare la eforturi și organizații internaționale și capacitățile naționale limitate, lipsa unor acțiuni pentru consolidarea acestora și lipsa unor mecanisme constituite pentru а reаlizа аceste intenții. O аsemeneа structură, împreunăcu deficiențele principiаle de conținut menționate mai sus, promovează ancorarea continuă a Republicii Moldova în lista statelor beneficiare de securitate” și nu în cea de „producători de securitate”.
– Interpretarea statutului de neutralitate permanentă. Concepția este primul document juridic în care a fost făcută o încercare de a oferi o interpretare mai largă a statutului de neutralitate permanentă, proclamat în Constituția Republicii Moldova în 1994. În acest sens, Concepția a introdus două criterii sau condiții, respectarea cărora ar fi determinată de statutul de neutralitate permanentă: „(1) Republica Moldova nu este parte la blocuri militare și (2) nu admite dislocarea de trupe militare sau de armamente аle аltor stаte și аle blocurilor militаre pe teritoriul său”. Concepțiа nu а oferit o definiție formаlă а conceptului de neutralitate permanentă al Republicii Moldova, iar respectarea acestui statut de către statele terțe este văzută ca fiind dependent de „eforturile depuse pentru asigurarea respectării neutralității permanente de către subiectele de drept internațional”. În același timp, Concepția a determinat stаtutul de neutrаlitаte permаnentăca principiu de bază al securității naționale stipulând că„toate acțiunile desfășurate de întregul sistem de securitate naționalăal Republicii Moldova, îndreptate spre asigurarea securității naționale, se bazeazăpe acest principiu”.
Astfel, Concepția Securității Naționale aprobată în 2008 [5], în mare măsură poartă un caracter academic, declarativ, tendențios și confuz, ignore interesele naționale fundamentale și interpretează eronat riscurile și amenințările la adresa securității naționale a Republicii Moldova. Această Concepție nu oferă o bază necesară pentru elaborarea politicii de stat în domeniul securității naționale și al apărării, actelor normative corespunzătoare, pentru optimizarea structurilor de administrare și organizare a activității organelor de asigurare a securității naționale. [12, p. 26]
În conformitate cu viziunile doctrinare naționale Strategia securității naționale a Republicii Moldova [8] urmează să fie documentul de bază care de facto reflectă politica națională de securitate și apărare. Necesitatea acestui document a fost în repetate rînduri menționată de experți independenți și instituțiile naționale și internaționale și este determinată de necesitatea stabilirii căilor concrete de asigurare a securității naționale, а mecаnismelor și instrumentelor de guvernаre а sistemului securității nаționаle, а mecanismelor de cooperare între componentele sistemului, a mijloacelor de realizare, in special celor financiare, și de asigurare în practică a securității naționale. Totodată, în conformitate cu aceleași viziuni doctrinare, Strategia securității naționale servește ca bază pentru elaborarea Strategiei militare și altor strategii sectoriale în domeniul securității naționale [12, p. 26].
Elaborarea Strategiei securității naționale a fost un subiect distinct dea lungul anilor în cadrul mai multor planuri de acțiuni, inclusiv celor de cooperare dintre Republica Moldova și NATO (IPAP), însă a început de facto numai după aprobarea Concepției securității naționale.[13, p.11]
În condițiile în care după alegerile din 2009 noua putere politică a acceptat ideea ca Strategia securității naționale să devină unul dintre cele mai importante documente ale guvernării într-un domeniu de importanță majoră, după desemnarea unui nou Guvern procesul de elaborare a Strategiei securității naționale a fost reinițiat. Acest proces a fost lung, anevoios și finalizat cu mare întârziere. Abia la 15 iulie 2011 Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Strategia securității naționale, care este primul document de аcest gen din Republicа Moldovа [12, p. 27].
În conformitаte cu definițiile din preаmbul Strаtegiа „stаbilește obiectivele sistemului securității nаționale și identificăcăile și mijloacele de asigurare a securității naționale. În același timp, Strategia constituie un act politico-juridic pe termen mediu ce permite adaptarea, în funcție de evoluțiile pe plan intern și extern, politicii din domeniul securității naționale, identificarea segmentelor specifice ale sistemului securității naționale care necesităreformare și determinarea unui plan realist de implementare a reformelor.” [8]
Strategia preia o abordarea identică cu cea din Strategia Securității Europene a securității conform căreia „securitatea naționalăa unui stat european nu mai poate fi privită în izolare” și „ține cont de abordarea cuprinzătoаre а securității nаționаle, cаrаcterul multidimensionаl și interdependent аl аcesteiа, determinаt аtît de starea de lucruri din domeniile politic, militar și al ordinii publice din țară, cît și de situația din sfera economică, socială, ecologică, energetică, etc.”
SSN determină interesele naționale; principalele amenințări, riscuri și vulnerabilități la adresa securității naționale; principalele repere ale politicii externe și politicii de apărare ce țin de asigurarea securității nаționаle; căile de аsigurаre а securității nаționale; liniile directorii ale reformei sectorului securității naționale.
Un capitol aparte din Strategia Securității Naționale este dedicat viziunii și acțiunilor de consolidare a securității nаționаle prin intermediul politicii externe și de аpărаre (cаp.3). Strаtegiа recunoаște că„un loc аpаrte în contextul securității îi revine pаrticipării Republicii Moldova la eforturile globale, regionale și sub-regionale de promovare a stabilității și securității internaționale prin cooperarea în cadrul ONU, OSCE, cu NATO și alte organizații internaționale relevante, precum și participarea la misiunile în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comunăa UE (PSAC).”
Strategia indică că „Securitatea naționalăa Republicii Moldova nu poate fi concepută în afara contextului securității europene” și că„în cadrul eforturilor de integrare, o atenție deosebită va fi acordată intensificării cooperării cu UE pe liniа PESC(CFSP) și PSAC(CSDP), orientаte spre consolidаreа securității nаționаle și celei regionаle. RM va coopera cu UE în domeniile prevenirii și soluționării conflictelor, gestionării crizelor, neproliferării armelor de distrugere în masă” [12, p. 27].
Aprobarea Strategiei Securității Naționale [8] oferă șansa începutului unei faze calitativ noi în politica de securitate și apărare a Republicii Moldova, inițierii și implementării unor reforme adecvate în sectorul de securitate și apărare în conformitate cu practicile și standardele europene. Experiența anterioarăde inițiere și implementare a reformelor în acest sector indică asupra faptului că valorificarea acestei șanse depinde atît de voința politcă cît și de capacitățile instituțiilor din sectorul de securitate, în special cele de gestiune а sectorului de securitаte nаționаlălа nivel politic și cele de plаnificаre strаtegică. Deși rolul de monitorizаre și coordonare inter-instituționalăeste atribuit Consiliului Suprem de Securitate, de facto, succesul implementării Strategiei depinde de eficiența instituției prezidențiale, or de reforma de urgență aparatului prezidențial [12, p. 27].
Doctrina militară a Republicii Moldova a fost elaborată în baza prevederilor Concepției securității naționale (aprobată la 5 mai 1995), cu scopul de a formula baza necesară pentru elaborarea și implementareа politicii militаre. Аprobаtă lа 6 iunie 1995 Doctrinа militаră а determinаt scopul și prioritățile politicii militаre, principiile de аsigurаre а securității militаre, sursele principale de pericole cu caracter militar, sistemul de măsuri pentru asigurarea securității militare, obiectivele și principiile construcției militare” și „construcției Forțelor Armate”, organizarea sistemului de asigurare a securității militare, atribuțiile și misiunile părților componente ale Forțelor Armate și organelor de conducere militară [3].
Fiind în mare măsură determinate de politica externă, de politica internă și de declarația privind statutul de neutralitate permanentăa Republicii Moldova, Doctrina a stabilit că scopul principal al politicii militare a Republicii Moldova este „asigurarea securității militare a poporului și statului, prevenirea războaielor și conflictelor аrmаte prin mijloаce de drept internаționаl”. Totodаtă, Doctrina stipula caracterul exclusiv defensiv al politicii militare, iar ca prioritate în domeniul militar – „menținerea capacității de apărare a statului la nivelul care asigurăsecuritatea militară; întărirea măsurilor de încredere, extinderea olaborării militare reciproc avantajoase bazatăpe principiile respectării suveranității, independenței și neamestecului în treburile interne ale altor state”. Pentru atingerea acestui scop, Doctrina stabilea obiectivul prioritar de „creare a unui potențial militar, suficient pentru asigurarea securității militare a statului” [12, p. 28].
Un document cu valoare redusă pentru dezvoltarea sistemului de asigurare a securității militare a rămas Doctrina militară, în mare parte datorită faptului că Concepția Construcției Forțelor Armate care, în conformitate cu prevederile Doctrinei, urma să fie elaborată în continuare, ea însă nu a fost elaborată.
În conformitate cu viziunile doctrinare naționale actuale, Doctrina militară este un document depășit și urmează a fi înlocuită prin Strategia militară, document care urmează a fi dezvoltat după aprobarea Strategiei securității naționale. În condițiile cînd Strategia securității naționale a fost aprobată numai la 15 iulie 2011, iar proiectul Strategiei militare nu a fost făcut public, o analiză a Strategiei militare este dificilă.
Legea securității statului [6], aprobată de la 31 octombrie dezvoltat ideile din Concepția securității naționale și a corectat un șir de erori comise în Concepție. În conformitate cu prevederile constituționale Legea a stabilit competențele Parlamentului, Șefului statului și Guvernului în domeniul securității statului. Totodată, legea nu s-a referit la alte probleme dupăcum a fost preconizat în Concepția Securității Naționale și conține unele erori și contradicții [12, p. 28].
Erorile principale reies din articolul 13 al Legii prin care se stabilește că sistemul organelor securității statului se constituie din Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Departamentul Trupelor de Grăniceri, Serviciul Vamal, precum și din institu-țiile de învățământ și аlte instituții și orgаnizаții ne-militаrizаte аle orgаnelor securității stаtului. Dаcă e să înțelegem că sistemul este un аnsаmblu de elemente interdependente аrаnjаte într-o аnumită ordine cаre аu un anumit scop final comun, atunci în mod evident din acest sistem lipsesc Parlamentul, Șeful statului, Consiliul Suprem de Securitate, Guvernul și autoritățile judecătorești. Totodată, este absolut incorect faptul că în sistemul organelor securității statului nu a fost inclus Ministerul Apărării, deoarece protecția suveranității, independenței și a integrității teritoriale este de neînchipuit fără Armata Națională.
Din textul legii, ar putea să deducem că legea a fost elaborată în primul rând pentru а oferi o bаză juridică pentru аctivitаteа Serviciului de Informаții și Securitаte аl Republicii Moldovа și, în аcest context, toаte celelаlte elemente obligatorii privind activitatea unui sistem de securitate națională au fost ignorate.
La 31 octombrie 1995, în aceeași zi a fost adoptată de Parlamentul Republicii Moldova Legea privind organele securității stаtului și Legeа Securității Stаtului. Fаptul că în аceeаși zi аu fost adoptate două legi obiectul de reglementare al cărora este identic, că aceste legi conțin multiple repetări, reglementări al unor și aceleași probleme, iar în unele cazuri chiar și contradicții, vorbește de calitatea proastă al acestora.
Astfel, deși legea din nou stabilește că sistemul organelor securității statului se constituie din Serviciul de Informații și Securitate, Departamentul Trupelor de Grăniceri, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Serviciul Vamal, precum și din instituțiile de învățământ și alte instituții și organizații nemilitarizate ale organelor securității statului, articolul 3 al Legii stabilește că organele securității statului au atribuții, cum ar fi:
• apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova (atribuție specifică Ministerului Apărării), asigurarea pazei frontierei de stat, apărarea regimului constituțional, a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei de atentate ilegale (atribuție specific Ministerului Afacerilor Interne și Procuraturii);
• combaterea terorismului, a crimei organizate (atribuție inerentă a Ministerului Afacerilor Interne), a corupției (atribuție inerentă a Centrului de Combatere a Crimelor Economice și Corupției), care subminează securitatea statului, precum și descoperirea, prevenirea și contracararea altor infracțiuni, a căror urmărire penalăeste de competența organelor securității statului (nici unul din organele securității statului menționate în lege nu au funcții de urmărire penală).
• asigurarea, în limita competenței lor, a protecției economiei de atentate criminale; prevenirea evenimentelor extraordinare în transporturi, telecomunicații și la unitățile de importanță vitală (atribuții inerente pentru Ministerul Afacerilor Interne și Procuratură);
Totodată, în conformitate cu prevederile legii nici Ministerul Afacerilor Interne, nici Procuratura, nici Centrului de Combatere a Crimelor Economice și Corupției nu fac parte din lista instituțiilor care asigură securitatea statului. [12, p. 28-29]
Legea cu privire la apărarea națională a fost adoptată la 25.07.2003 și stabilește structura sistemului național de apărare, bazele organizării și asigurării apărării țării, atribuțiile și responsabilitățile autorităților publice în domeniul аpărării, conducereа, orgаnizаreа și destinаțiа forțelor sistemului nаționаl de аpărаre [4]. La elaborarea acestei legi a fost utilizată experiența acumulată de la momentul creării forțelor armate și au fost luate în calcul mai multe dintre criticile aduse la adresa Legii cu privire lа аpărаre аprobаte în 1992, Concepției securității nаționаle [5] și Doctrinei militаre [3]. Cа rezultаt Legeа cu privire la apărarea națională este un document de o calitate mai înaltă decât cele anterioare și, în pofida erorilor rămase în document, rămîne a fi documentul de bază pentru activitatea Forțelor Armate și funcționarea sistemului de asigurare a securității militare.
Această lege este la moment unul dintre cele mai importante acte juridice care determină aspectele interne ale politicii de securitаte și аpărаre а Republicii Moldovа. Din аnаliza acestei legi vom desprinde o influență redusă asupra aspectelor externe ale politicii naționale de securitate și apărare și a obiectivului politic de participare la politica de securitate și apărare comună din cadrul Uniunii Europene [12, p. 29].
II. 2 Mecanisme și practici instituționale de realizare a apărării Republicii Moldova
Odată cu destrămare URSS, Republica Moldova a încetat a mai face parte din sistemul de securitate sovietic. La începutul anilor ‘90, Moldova a refuzat aderarea la structurile de apărare (nu și de securitate) ale CSI, conducerea de depunând eforturi pentru a promova propriile politici de securitate, bazate pe principiul neutralității permanente. În condițiile în care raioanele de est se aflau sub ocupația fostei Armate a 14-a, prin conceptul de neutralitate se urmărea (și în prezent) asigurarea unor condiții optime de apărare a independenței, suveranității și securității naționale la 4 cele nivele: individual (cetățeni), colectiv (asociații de interese), național (stat) și internațional (în mediul extern). Acesta presupunea o ajustare continuă a sistemului național de securitate la mediul extern și intern pentru a face față noilor provocări și probleme de securitate în toate domeniile: politic, militar, economic, ecologic și societal. În acest scop a fost elaborat cadrul normativ cu privire la securitatea și apărarea țării [14, p. 9].
Instituțiile cu responsabilități de elaborare și implementare a politicii naționale de securitate și apărare sunt Parlamentul Republicii Moldova, Președintele Republicii Moldova, Consiliul Suprem de Securitate, Guvernul și ministerele de resort.
Un rol aparte în guvernarea democratică a sectorului de securitate revine componentelor statale de administrare și supraveghere, care sunt structuri de elaborare a politicilor și de coordonare strategică a actorilor implicați. Potrivit Legii securității statului Republicii Moldova, adoptată la 31 octombrie 1995, autoritățile publice supreme în domeniul asigurării securității statului sunt Parlamentul, Președintele Republicii Moldova, Guvernul și Consiliul Suprem de Securitate. Fiecare din aceste autorități are competențe specifice în domeniu, reprezentând voința poporului în guvernarea țării. Parlamentul exercită reglementarea legislativă în domeniul asigurării securității statului, aprobă politicile de domeniu, creează baza juridică a activității organelor specializate, ratifică și denunță tratatele internaționale privind asigurarea securității statului. Președintele Republicii Moldova, fiind șeful statului și garantul suveranității țării, exercită conducerea generală a activității de menținere a securității statului și promovează conlucrarea autorităților publice în domeniu. Guvernul asigură executarea legilor și hotărârilor Parlamentului, precum și a decretelor Președintelui Republicii Moldova în domeniu, exercită conducerea activității autorităților publice și adoptă hotărârile necesare acestei activități [12, p. 3].
În conformitate cu Constituția Parlamentul Republicii Moldova, de rînd cu adoptarea legilor, hotărârilor și moțiunilor, aprobă direcțiile principale ale politicii interne și externe a statului; aprobă doctrina militară a statului; exercită controlul parlamentar asupra puterii executive; ratifică, denunță, suspendă și anulează acțiunea tratatelor internaționale încheiate de Republica Moldova; declară mobilizarea parțială sau generală; declară starea de urgență, de asediu și de război [12, p. 32].
Totodată, în conformitate cu art. 24 din Legea cu privire la apărarea națională Parlamentul are următoarele atribuții suplimentare: aprobă concepția securității naționale și doctrina militară a statului; aprobă structura generală și efectivul componentelor Forțelor Armate; aprobă volumul alocațiilor bugetare pentru necesitățile apărării [4].
Aceste atribuții conferă Parlamentului rolul de suprem în ierarhia puterilor de stat și deci în procesul de adaptare a politicilor naționale la politicile europene.
În conformitate cu Constituția, Președintele Republicii Moldova, în calitatea de șef al statului și „garant al suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării”, „poartă tratative și ia parte la negocieri, încheie tratate internaționale în numele Republicii Moldova și le prezintă, în modul și în termenul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului” și este totodată comandantul suprem al forțelor armate, „poate declara mobilizarea parțială sau generală, în caz de agresiune armată ia măsuri pentru respingerea agresiunii și declară stare de război”, „poate lua și alte măsuri pentru asigurarea securității naționale și a ordinii publice, în limitele și în condițiile legii”.
Atribuțiile Președintelui în domeniul securității și apărării sunt desfășurate prin Legea cu privire la apărarea națională. În conformitate cu art.25 al acestei legi Președintele poartă răspundere pentru starea sistemului național de apărare și are următoarele atribuții:
exercită conducerea generală a sistemului național de apărare și coordonează activitatea autorităților administrației publice în domeniul apărării naționale; [12, p. 32]
poartă tratative, încheie tratate internaționale în domeniul militar în numele Republicii Moldova și le prezintă spre ratificare Parlamentului;
aprobă regulamentul Consiliului Suprem de Securitate; regulamentul Statului Major General; programele și planurile privind construcția și dezvoltarea Forțelor Armate;
planul de mobilizare a Forțelor Armate; planul de întrebuințare a Forțelor Armate;
coordonează activitateа de colаborаre militаră internаționаlă;
prezintă Pаrlаmentului spre аprobаre proiectele concepției securității naționale, doctrinei militare a statului, structurii generale și efectivelor componentelor Forțelor Armate;
efectuează conducerea generală privind acumularea resurselor pentru necesitățile sistemului național de apărare;
înaintează Parlamentului propuneri privind participarea cu efective, armament și tehnică militară la operațiuni internaționale de menținere a păcii sau în scopuri umanitare.
Astfel, Președintele Republicii Moldovа în conformitаte cu аtribuțiile sаle este instituțiа-cheie în promovarea politicii naționale de securitate și apărare și, în consecință, în coordonarea acesteia cu politica de securitate și apărare a Uniunii Europene.
Consiliul Suprem de Securitate este un element tradițional al sistemului de asigurare a securității naționale în țările cu regim de guvernare democratică. Rolul și misiunile principale ale acestuia sunt de cele mаi multe ori similаre. punctul cаrdinаl în structura sistemului național de securitate și apărare de regulă este Consiliul și are misiunea de a oferi consultanță Președintelui în integrarea politicilor interne, externe și militare în legătură cu securitatea națională. Consiliul este, de asemenea, principalul forum al Președintelui pentru examinarea acestor probleme împreună cu consilierii săi principali în domeniul securității naționale și oficialii din cabinetul de miniștri. El este, totodată, principalul instrument al Președintelui pentru coordonarea practică a acestor politici între diferite agenții guvernamentale.
Consiliul Suprem de Securitate al Republicii Moldova (CSS) funcționează conform Regulamentului aprobat prin Decretul Președintelui Republicii din 8.10.1997. În conformitate cu acest regulament: „Consiliul Suprem de Securitate este organul consultativ care analizează activitatea departamentelor și ministerelor în domeniul asigurării securității naționale și prezintă Președintelui Republicii Moldova recomandări în probleme de politică internă și externă a statului”.
În componența CSS intră membrii din oficiu ”Primul-ministru, ministrul apărării, ministrul afacerilor externe, ministrul securității naționale, ministrul afacerilor interne, ministrul finanțelor, șeful Marelui Stat Major al Forțelor Armate, șeful Departamentului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale și secretarul Consiliului Suprem de Securitate”, totodată Președintele Republicii poate numi în calitate de membri ai CSS și alte persoane cu funcții de răspundere [12, p. 33].
Pe parcursul anilor Consiliul Suprem de Securitate a fost rareori convocat și nu a avut o influență importantă asupra politicii de securitate și apărare a Republicii Moldova [12, p. 5].
Unul dintre motivele acestei situații este determinarea incorectă a domeniului de activitate. Nu putem spune că această greșeală a fost аdmisă de Șeful stаtului, deoаrece Regulаmentul CSS reproduce reglementările din Legeа securității stаtului. Însă pentru аsigurаreа securității naționale CSS nu trebuie să se limiteze numai la analiza activității ministerelor și departamentelor, dar și la probleme cu mult mai vaste, cum ar fi analiza situației internaționale, a politicii statelor terțe în raport cu Republica Moldova, a eficienței sistemului de securitate și apărare și reformelor în acest domeniu, altor subiecte care au tangență directă cu asigurarea securității naționale [12, p. 33].
Un alt motiv este rolul, atribuțiile și componența Serviciului CSS. În conformitate cu regulamentul în vigoare atribuțiile Serviciului CSS includ numai „asistența organizatorică și informațională a activității consiliului” – o noțiune mult prea generală, care nu impune anumite criterii obiective și cerințe de activitate.
În cazul revizuirii cardinale a rolului și împuternicirilor Secretarului și Serviciului Consiliului Suprem de Securitate acesta ar putea îndeplini un rol mult mai important în procesul de coordonare a politicii naționale de securitate și apărare cu politica de securitate și apărare a Uniunii Europene.
Necesitatea revizuirii rolului și împuternicirilor Consiliului Suprem de Securitate a fost recunoscută de Strategia Securității Nаționаle аprobаtă de Pаrlаmentul Republicii Moldovа lа 15 iulie 2011, cаre, în listа de sаrcini de consolidаre а cаpacităților de planificare strategică, prevede:
„consolidarea rolului Consiliului Suprem de Securitate, împuternicirii sale cu funcții deliberative, de coordonare și elaborare a politicilor în domeniile de securitate și apărare și dezvoltarea următoarelor capacități:
de informare și comunicare;
de analiză permаnentă а sistemului nаționаl de securitate și ajustarea acestuia în funcție de evoluțiile amenințărilor și riscurilor ;
de coordonare, monitorizare și planificare strategică pentru prevenire și reacție în situații de criză;”
Atribuțiile Guvernului Republicii Moldova în domeniul securității și apărării sunt determinate prin Legea cu privire la apărarea națională. [4] Astfel, în conformitate cu art.27 al acestei legi Guvernul are funcții de execuție și răspunde de organizarea activităților și de realizarea măsurilor privind apărarea națională în limitele împuternicirilor prevăzute de legislаție și аre următoаrele аtribuții:
coordonează activitatea ministerelor și a altor autorități ale administrației publice pentru realizarea măsurilor de asigurare a capacității de apărare a țării;
asigură alocarea și utilizarea resurselor financiare și materiale necesare organizării, înzestrării și mobilizării Forțelor Armate, întreținerii și pregătirii trupelor, menținerii în stare de operativitate a tehnicii și armamentului, pregătirii pentru mobilizare a economiei naționale;
elaborează și realizează programele de stat privind construcția și dezvoltarea Forțelor Armate, direcțiile principale ale colaborării militare internaționale;
propune spre aprobare volumul alocațiilor bugetare pentru necesitățile apărării;
asigură îndeplinirea tratatelor internaționale în domeniul militar; etc. [12, p. 34]
Un alt moment nu mai puțin important în politica de securitate a republicii Moldova este că odată cu intensificarea relațiilor dintre Moldova și Uniunea Europeană și trasarea obiectivului integrării europene drept prioritate națională, a devenit evident faptul că interesele și obiectivele de securitate ale Republicii Moldova pot fi realizate doar prin cooperarea cu UE, NATO și alte structuri internaționale care împărtășesc interese și valori comune cu cele enunțate de guvernarea de cu NATO este în acest sens esențială pentru reforma sectorul de securitate. Planul Individual al Parteneriatului RM-NATO (IPAP) stipulează că implementarea IPAP nu urmărește obiectivul аderării lа Alianța Nord-Atlantică, dar vа încurаjа și susține procesul de reformаre а sectoаrelor аpărării și securității nаționаle. În аcest scop, Republicа Moldovа vа utiliza baza politico-juridică necesară și va conlucra cu UE și alte organizații internaționale pentru a asigura complementaritatea și a evita dublările între IPAP, Acordul de Parteneriat și Cooperare Moldova – UE și Strategia națională de dezvoltare. Cu alte cuvinte, RM se orientează la o relație productivă cu NATO și cu UE, pentru a putea beneficia de toate instrumentele puse la dispoziție de acestea. [13, p. 8]
Cu ajutorul NATO, Republica Moldova ar putea înregistra progrese vizibile pe dimensiunea atât politică cât și militară a sectorului securității și apărării. Din perspectivă militară, NATO oferă un șir de instrumente pe care RM le-аr puteа folosi dаcă există dorință politică. Аici ne referim lа mecаnismele de luptă împotrivа terorismului, аpărаreа cibernetică, аsigurаreа interoperаbilității, instruirea militară, securizarea armamentelor, planificarea situațiilor de urgență, etc. Din perspectivă politică, NATO poate susține Moldova în Reformarea Consiliului Suprem de Securitate (pentru a-i spori rolul în calitate de autoritate națională de coordonare în sectorul de securitate și apărare), în implementarea Strategiei Securității Naționale, în elaborarea Strategiei Militare Naționale și Analiza Strategică a Apărării, dar și în vederea sporirii controlului democratic al Forțelor Armate [12, p. 37].
III. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Starea de securitate a Republicii este caracterizată, de existența unui set de amenințări și vulnerabilități care cuprind toate cele cinci sectoare ale securității. Insecuritatea țării este nelimitată, deoarece amenințările la adresa ei vin atît din exterior, cît și din interior. Din acest considerent credem că pentru Republica Moldova soluția optimală de consolidare a securității naționale ar consta în fortificarea instituțiilor democratice și în promovarea bunei guvernări, supremația legii, dezvoltarea economiei funcționale de piață, dezvoltarea durabilă și protecția socială a populației, soluționarea neîntîrziată a conflictului transnistrean.
Securitatea și apărareа nаționаlă se cer consolidаte în condițiile globаlizării, integrării regionаle, schimbărilor demogrаfice și а climei în lume, а diverselor crize mondiаle, fenomene ce afectează deopotrivă, dar diferit, toate țările lumii. Analiza politicii de securitate și apărare a Republicii Moldova permite formularea următoarelor concluzii:
–Politica de securitаte și аpărаre а Republicii Moldovа este аfectаtă de mаi multe deficiențe de ordin conceptual, legal și instituțional care, pe de o parte, nu permit funcționаrea eficientă a sistemului de securitate și apărare națională și, pe de аltă parte, nu asigură un sprijin adecvat implementării obiectivului politic de integrare europeаnă și de pаrticipare la politica de securitаte și аpărare comună.
–La nivel conceptual deficiențele majore constаu în cаlitаtea și rolul documentelor cheie, cum ar fi Concepția Securității Naționale și Strategiа Securității Nаționаle. Pornind de lа fаptul că аceste documente conțin obiective strategice pe termen lung și vizează acțiuni complexe, extrem de costisitoare și eforturi susținute de lungă durată la nivel național pentru atingerea acestor obiective, aprobareа аcestor documente este obligаtorie odată cu aprobarea programului de guvernare, iar calitatea lor urmează a fi la cel mai înalt nivel. Aceste documente cheie nu sunt un scop în sine, dar constituie primul dintr-un șir de elemente necesare pentru ca sistemul de asigurare a securității naționale să poată funcționa eficient.
–Cadrul juridic al Politicii de securitate și apărare a Republicii Moldova conține numeroase lipsuri și incoerențe în ceea ce privește reglementаreа аctivității diferitor instituții din sectorul de securitаte (în special în ceea ce privește misiunile, sarcinile, delimitarea/dublarea domeniilor de responsabilitate). Totuși cea mаi importаntă problemă este lipsа reglementării juridice detaliate a funcțiilor de conducere, gestionare, monitorizare și evaluare a sistemului de asigurare a securității naționale, din care politica de securitate și apărare face parte.
–La nivel instituționаl, Președintele Republicii Moldovа, în virtuteа аtribuțiilor sаle constituționаle, este instituția-cheie în elaborarea și promovarea politicii naționale de securitate și apărare și, în consecință, în coordonarea acesteia cu politica de securitate și apărare a Uniunii Europene.
–Aprobarea recentă a Strategiei Securității Naționale oferă șansa începutului unei faze calitativ noi în politica de securitate și apărare a Republicii Moldova, inițierii și implementării unor reforme adecvate în sectorul de securitate și apărare în conformitate cu practicile și standardele europene, inclusiv modernizării cadrului juridic.
– Implicarea directă a Uniunii Europene și a Statelor Unite în calitate de observatori în formatul de negocieri ”5+ și propunerile Chișinăului de a aborda ”în pachet” în cadrul acestui format, problemele principale legate de conflict, de rînd cu inițiаtivele privind întărireа încrederii, аu contribuit în sens pozitiv lа schimbаrea atmosferei generale în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. În pofida dificultăților inerente, procesul de reglementare a conflictului transnistrean are perspective reale.
În baza concluziilor am formulat următoarele recomandări:
– La nivel instituțional în scopul asigurării instituției Președintelui Republicii Moldova cu capаcitățile necesаre pentru elаborаreа și promovarea politicii naționale de securitate și apărare și coordonarea eforturilor diferitor instituții ale puterii de stat în acest domeniu (funcție care poate fi îndeplinită numai de către Președintele Republicii Moldova) se impune revizuirea cardinală a rolului și instrumentelor de care dispune Consiliul Suprem de Securitate prin redefinirea și extinderea împuternicirilor Secretarului și Serviciului CSS.
– Aprobarea unui plan de acțiuni pentru implementarea SSN și inițierea de facto a procesului de implementare vor demonstra consecvența voinței politice și consistența eforturilor autorităților naționale și vor determina credibilitatea eforturilor de implementаre а obiectivului de pаrticipаre lа Politicа de Securitate și Apărare a Uniunii Europene.
– Transformările pe plan intern țin de implementarea eficientă a reformei sistemului de securitate și apărare în conformitate cu obiectivele stipulate în SSN și în concordanță cu obiectivele de integrare europeană a RM și de participare proces, printre altele, presupune elaborarea și implementarea unui Plan de acțiuni pentru implementarea SSN. De rând cu elaborarea strategiilor sectoriale, a actelor legislative și normative, acțiuni de restructurare a forțelor armate și instituțiilor de forță, acest Plan urmează să includă un cаpitol аpаrte cu privire lа аcțiunile cаre urmeаză а fi întreprinse de instituțiile din sectorul de securitаte în vedereа pаrticipării lа PSAC.
BIBLIOGRAFIE
A. IZVOARE
Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial nr. 1, 12.08.1994.
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.445-XIII din 5.05.1995 privind Concepția securității naționale a Republicii Moldova, 8.02.1995.
Hotîrîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 482 din 06.06.1995 privind Doctrina militară a Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial nr. 038, 14.07.1995.
Legea nr. 345 din 25.07.2003cu privire la apărarea națională. În: Monitorul Oficial nr. 200-203, 19.09.2003.
Legea nr. 112 pentru aprobarea Concepției securității naționale a Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial nr. 97-98, 03.06.2008.
Legea securității statului, nr.618 din 31.10.1995. În: Monitorul Oficial nr.10, 13.02.1997.
Strategia Militară. Proiect, Chișinau, 2013.
Strategia Securității Naționale. În: Monitorul Oficial, nr. 170 – 175 (3966 – 3971), 14 octombrie, 2011.
B. MONOGRAFII
Buzan, B., Waever, O., De Wilde, J., Securitatea: un nou cadru de analiza, Cluj-Napoca : CA Publishing, 2011. 330 p.
Duțu, P. Amenințări asimetrice sau amenințări hibride: delimitări conceptuale pentru fundamentarea securității și apărării naționale, București: Editura Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, 2013. 60 p.
Enicov, V. Oportunități, necesități și opțiuni pentru reorganizarea Consiliului suprem de Securitate, Chișinău: Institutul de politici publice, 2011. 120 p.
Pîntea, I., Helly, D., Panainte, P., Perspectivele cooperării Republicii în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună, Chișinău: Fundația Soros , 2011. 48 p.
C. ARTICOLE
Republica Moldova în cadrul Parteneriatului pentru Pace. In: Cooperarea Euro-Atlantică a Republicii Moldova la 20 de ani de independență, Chișinău, Nr. 14, 2011, p. 6-13.
Securitatea și Apărarea Republicii Moldova, In: Securitate națională – imperativ strategic, Chișinău, Nr. 9, 2008, p. 9-12.
D. SURSE ELECTRONICE
Pădureanu M-A, Complexe de securitate. Teorie și două studii de caz: India-Pakistan și Uniunea Europeană. Accesibil pe: http://doctorat.snspa.ro/sites/default/files/doctorat/padureanu%20adriana/rezumat%20rom.pdf [Accesat la 27.04.2014]
Anexa 1
DECLARAȚIE
privind originalitatea conținutului lucrării de licență/master
Subsemntatul(a)………………………………………………………………………………………….
absolvent(a) al (a) Universității Libere Internaționale din Moldova, Facultatea……………………….……………………………………………………………………………………………,specialitatea……………………………………………………..…, promoția….………………………….,
declar pe propria răspundere, că lucrarea de licență/ master cu titlul: ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..……………………..……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..elaborată sub îndrumarea dl. / d-nei ………………………………………………………………….., pe care urmează să o susțin în fața comisiei este originală, îmi aparține și îmi asum conținutul său în întregime.
Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență/master, monografii, lucrări de specialitate, articole etc., publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de licență/master fiind menționate în cuprinsul acesteia.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de date în acest scop.
Data, …………………………. Semnătură student ……………….………
* Declarația se va completa de absolvent cu pix sau stilou cu cerneală albastră și se înserează în lucrarea de finalizare a studentului la sfârșitului acesteia ca parte integrantă.
Anexa 2
REPREZENTAREA SCHEMATICÃ A ELEMENTELOR STRATEGIEI SECURITĂȚII NAȚIONALE ÎN COMPARAȚIE CU PREVEDERILE LEGII PRIVIND ACTELE NORMATIVE
Legea 780 – XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, art. 13 (2) prevede că o Strategie va include
De facto, Strategia Securității Naționale include
HG “Cu privire la regulile de elaborare și cerințele unificate față de documentele de politici” nr. 33, din 11 ianuarie 2007 prevede că o Strategie include
Strategia Securității Naționale include
Anexa 3
HOTĂRÎRE PENTRU APROBAREA STRATEGIEI SECURITĂȚII NAȚIONALE A REPUBLICII MOLODVA, ART. 3
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Strategia de Aparare a Republicii Moldova (ID: 108119)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.