Stocurile Unei Societati Comerciale Recunoastere, Evaluare, Contabilizare Si Gestionare Eficienta

Cuprins: pag.

Introducere 5

Capitolul I – Organizarea contabilității stocurilor 6

1.1 Caracteristici Generale 6

1.2 Stocuri – Definire, Structură, Clasificare 7

1.3 Reguli privind recunoașterea stocurilor 9

1.3.1 Recunoașterea vânzărilor de stocuri drept venituri 10

1.3.2 Recunoașterea costului stocurilor drept cheltuială 10

1.4 Evaluarea stocurilor 11

1.4.1 Evaluarea stocurilor la intrarea în entitate 11

1.4.2 Evaluarea stocurilor la inventar 14

1.4.3 Evaluarea stocurilor la ieșirea din entitate 15

1.4.4 Metode specifice de evaluare a stocurilor 18

1.5 Metode de organizare a contabilității stocurilor 20

1.5.1 Metoda inventarului permanent 20

1.5.2 Metoda inventarului intermitent 21

Capitolul II – Studiu de caz la Societatea TOP CLEANER’S SRL 22

2.1 Prezentarea societății 22

2.2 Politici contabile privind stocurile la societatea TOP CLEANER’S SRL 23

2.3 Înregistrări contabile privind stocurile 27

2.4 Calculul și analiza principalilor indicatori economico-financiari 32

Concluzii 41

Bibliografie 43

Anexe 44

Introducere

„ Contabilitatea financiară este un instrument de modelare a întreprinderilor. Un model care poate căpăta un conținut, un rol și o structură, în mod dinamic, pe măsura evoluției reprezentate, a mediului său economic și social, a apariției de noi cereri din partea utilizatorilor de informații și, ca răspuns, de noi oferte din partea producătorilor de conturi.”

(Liliana Feleagă, Nicolae Feleagă, Contabilitate financiară – o abordare europeană și internațională, ediția a II a, vol.I Contabilitate financiară fundamentală, editura Economică, București 2007)

Prezenta lucrare își propune prezentarea principalelor aspecte teoretice și practice în legătură cu recunoașterea, evaluarea, contabilizarea și gestionarea eficientă a stocurilor unei societăți comerciale.

Primul capitol abordează aspectele teoretice cu privire la organizarea contabilității stocurilor, respectiv regulile privind recunoașterea și evaluarea stocurilor, precum și metodele specifice de organizare a contabilității stocurilor, respectiv metoda inventarului permanent și metoda inventarului intermitent.

Al doilea capitol este reprezentat de studiul de caz la societatea TOP CLEANER’S SRL. În cadrul acestui capitol s-au prezentat politicile contabile specifice societății analizate, exemplificând aplicarea acestora prin intermediul operațiilor contabile.

De asemenea, am efectuat o analiză economico-financiară a principalilor indicatori economici care sunt direct influențați de variația stocurilor, concluzionând cu interpretarea acestora cu scopul observării influențelor pe care acești indicatori le au asupra poziției financiare a societății.

În încheierea prezentei lucrări, s-au făcut precizări legate de politicile contabile alese de societate și de influențele acestora asupra situațiilor financiare, dar și recomandări în ceea ce privește o mai bună desfășurare a activității societății și a creșterii performanței financiare a acesteia.

Capitolul I. Organizarea contabilității stocurilor

1.1 Caracteristici Generale

Contabilitatea financiară urmarește înregistrarea tuturor operațiilor ce prezintă consecințe asupra activelor, capitalurilor proprii și datoriilor, asupra rezultatului financiar și întocmirii situațiilor financiare, în scopul furnizării de informații contabile.

Contabilitatea financiară furnizează informații care se adresează atât utilizatorilor interni(managerii entității), cât și finanțatorilor, partenerilor comerciali, reprezentanților publici și altor utilizatori externi.

Informațiile produse de o entitate sunt clasificate în următoarele categorii:

Informații operaționale;

Informații generate de contabilitatea financiară;

Informații rezultate din prelucrările contabilității de gestiune;

Informații contabile legate de satisfacerea necesităților fiscale.

Activele reprezintă resurse controlate de entitate care provin din activitați economice trecute și de la care se așteaptă beneficii economice viitoare.

Activele pot fi: active circulante(curente) sau active imobilizate.

Activele imobilizate sunt active deținute de entitate pentru o perioadă mai mare de un an, care generează beneficii economice viitoare, acestea fiind împarțite în: imobilizări corporale, imobilizări necorporale și imobilizări financiare.

Activele circulante sunt reprezentate de bunurile care participă la desfășurarea activității de producție, care sunt deținute pentru o perioadă mai mică de un an cu scopul de a fi tranzacționate sau consumate în cursul ciclului de exploatare al entității.

În funcție de forma pe care o îmbracă și de funcția pe care o îndeplinesc în cadrul ciclurilor de exploatare, activele circulante se împart în:

Stocuri;

Creanțe;

Investiții pe termen scurt;

Casa și conturi la bănci(active circulante bănești).

1.2 Stocuri – Definire, Structură, Clasificare

Stocurile sunt active circulante deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității, în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității sau sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

Costul stocurilor reprezintă suma tuturor costurilor aferente achiziției și prelucrării, precum și alte costuri suportate de întreprindere pentru a aduce stocurile în forma și în locul în care se regăsesc în prezent.

În categoria stocurilor sunt cuprinse:

Materii prime, acestea participă în mod direct la procesul de fabricație a produselor și sunt regăsite în produsul finit total sau parțial, fie în starea primară, fie în starea prelucrată;

Materiale consumabile(materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), acestea iau parte la procesul de fabricație sau de exploatare, fără a fi regasite în produsul finit;

Materiale de natura obiectelor de inventar;

Produsele, reprezentate de:

– semifabricate: sunt produse în curs de fabricație, al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție(fază de fabricație) și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții sau se livrează terților;

– produse finite: sunt produse care au parcurs în întregime procesul de fabricație și nu mai au nevoie de modificări ulterioare în cadrul entității, acestea putând fi depozitate pentru a fi livrate sau trimise direct terților;

– produsele reziduale(rebuturi, materiale recuperabile, deșeuri).

Animalele și păsările, respectiv cele crescute și folosite în scopul înmulțirii, cele aflate la îngrașat în scopul valorificării, coloniile de albine și animalele folosite pentru producție;

Mărfurile, sunt reprezentate de bunurile pe care entitatea le achiziționează în scopul revânzării sau bunurile vândute prin magazinul propriu;

Ambalajele, cuprind ambalajele care pot fi refolosite, cumpărate sau produse, destinate bunurilor vândute și care, pentru o anumită perioadă, pot fi păstrate de clienți cu obligația de a le restitui în condițiile prevazute în contract;

Producția în curs de execuție, cuprinde producția care nu a parcurs toate fazele de prelucrare ale procesului tehnologic, precum și produsele care nu au fost supuse verificării și recepției tehnice sau parțial completate. Corespund producției în curs: lucrările, serviciile și studiile în curs de execuție sau neterminate.

În cadrul stocurilor sunt cuprinse și bunurile aflate la terți în consignație sau în scopul prelucrării, acestea înregistrându-se diferit în contabilitate, pe categorii de stocuri.

Dacă se are în vedere destinația lor, se identifică următoarele categorii de stocuri:

Stocuri cu scopul folosirii în procesul de producție care sunt recunoscute în produsele fabricate sau în serviciile prestate: materii prime, materiale și alte consumabile;

Stocuri în curs de execuție: produse, lucrări și servicii în curs de execuție;

Stocuri achiziționate și deținute pentru a fi revândute: mărfuri, terenuri și alte proprietăți imobiliare deținute spre vânzare.

Din punct de vedere al fazelor ciclului de exploatare, se urmăresc următoarele categorii de stocuri:

Stocuri aflate în faza de aprovizionare:

a activității de producție: după depozitare sunt folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii;

a activitații comerciale: după depozitare sunt destinate vânzării;

Stocuri aflate în faza de producție: sunt reprezentate de stocurile achiziționate care se finalizează prin realizarea de produse(produse finite, semifabricate);

Stocuri aflate în faza de desfacere: sunt reprezentate atât de stocurile fabricate în cadrul întreprinderii(produse finite, semifabricate), cât și de stocurile achiziționate în scopul vânzării(mărfurile), expediate clienților sau trecute în unitățile de desfacere.

În funcție de locul de creare a gestiunii, stocurile se grupează în:

Stocuri aflate în depozitele întreprinderii;

Stocuri aflate în curs de aprovizionare sau sosite și nerecepționate;

Stocuri sosite fără factură;

Stocuri livrate, dar nefacturate;

Stocuri facturate, dar nelivrate;

Stocuri aflate la terți.

1.3 Reguli privind recunoașterea stocurilor

Recunoașterea este procesul încorporării în bilanț sau în contul de profit și pierdere a unui element care îndeplinește criteriile de recunoaștere. Acest proces implică descrierea în cuvinte a elementului respectiv și asocierea unei anumite sume, precum și includerea sumei respective în totalul bilanțului sau al contului de profit și pierdere.

Un element este recunoscut în categoria stocurilor dacă respectă definiția și răspunde următoarelor două criterii:

Există probabilitatea ca orice beneficiu economic viitor să intre sau să iasă din entitate;

Elementul are un cost sau o valoare ce poate fi evaluată în mod credibil.

Primul criteriu de recunoaștere se referă la gradul de ezitare a realizării beneficiilor economice viitoare corespunzătoare unui element. Evaluarea acestui grad menționat ia în considerare informația disponibilă în momentul întocmirii situațiilor financiare.

Beneficiile economice viitoare încorporate în active reprezintă potențialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar și echivalente de numerar către întreprindere. Acest potențial poate fi unul productiv, fiind parte a activitaților de exploatare ale entitații.

Al doilea criteriu de recunoaștere a stocurilor se referă la credibilitatea evaluării, efectuată ca o caracteristică calitativă a situațiilor financiare. De regulă, acest criteriu este satisfăcut deoarece la intrarea stocurilor, costul este identificabil în mod cert. În multe cazuri însă, costul sau valoarea trebuie estimată. Folosirea unor estimări rezonabile constituie o parte esențială în elaborarea situațiilor financiare și nu influențează credibilitatea lor. Atunci cand nu poate fi realizată o estimare rezonabilă, elementul nu este înscris în bilanț sau în contul de profit și pierdere.

Recunoașterea stocurilor are loc în urmatoarele momente:

La intrarea acestora în gestiune potrivit surselor din care provin: la achiziție, la obținerea din producție proprie, la aducerea lor ca aport la capitalul social, la primirea prin donație și subvenții guvernamentale etc.

La ieșirea din gestiune potrivit destinațiilor acestora: la vânzare, la depunerea lor ca aport la capitalul altor entități economice, la transmiterea lor prin donație, la sesizarea pierderilor din calamități etc.

Mișcarea stocurilor în funcție de destinația acestora se concretizează în cumpărări-vânzări, respectiv cumpărări-producție-vânzări, acestea ocazionând cheltuieli și generând venituri specifice.

1.3.1 Recunoașterea vânzărilor de stocuri drept venituri

Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei de gestiune sub formă de intrări sau creșteri ale activelor, respectiv descreșteri ale datoriilor, care au ca efect majorarea capitalurilor proprii, altele decât aporturile asociaților sau acționarilor.

Recunoașterea veniturilor din vânzări are loc atunci când s-a produs o creștere a beneficiilor economice viitoare, determinată de o creștere a activelor sau de o scădere a datoriilor, aceasta putând fi evaluată în mod credibil.

Pentru recunoașterea veniturilor din vânzări, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

Întreprinderea a transmis clientului riscurile și foloasele semnificative ce decurg din proprietatea bunurilor;

Entitatea nu mai administrează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut-o în cazul deținerii în proprietate a acestora și de asemenea, nu mai are controlul efectiv asupra lor;

Marimea veniturilor poate fi evaluată corespunzător;

Este posibil ca benficiile economice asociate tranzacției să fie generate întreprinderii;

Costul tranzacției poate fi evaluat în mod echilibrat.

1.3.2 Recunoașterea costului stocurilor drept cheltuială

Cheltuielile reprezintă scăderi ale beneficiilor economice în perioada de gestiune sub formă de ieșiri sau de micșorări ale valorii activelor, respectiv sub forma creșterii datoriilor, care au ca rezultat diminuarea capitalurilor proprii, altele decât distribuiri către asociați sau acționari.

Recunoașterea costurilor stocurilor ieșite drept cheltuială se face atunci când are loc o reducere a beneficiilor economice viitoare, produsă de o diminuare de active sau de o creștere a datoriei, reducere ce poate fi evaluată în mod credibil.

Cheltuielile trebuie recunoscute în aceeași perioadă în care au loc modificările activelor, respectiv diminuări ale acestora și modificări ale datoriilor, respectiv creșteri ale acestora.

Costul stocurilor recunoscut drept cheltuială poate avea loc în următoarele situații:

Când stocurile sunt vândute, valoarea contabilă a acestora trebuie recunoscută drept cheltuială în aceeași perioadă în care a fost recunoscut venitul corespunzător;

Când are loc o scădere a costului stocurilor până la nivelul valorii realizabile nete ca urmare a deprecierilor. Valoarea deprecierilor este recunoscută ca o cheltuială în perioada în care s-a calculat;

Când are loc o pierdere de stocuri: stocuri a căror perioadă de garanție a expirat, fără posibilitate de valorificare, stocuri deteriorate etc. Costul acestora este recunoscut drept cheltuială în perioada în care s-au constatat pierderile;

Când unele stocuri sunt alocate altor conturi de active. De exemplu, un stoc folosit drept componentă pentru o imobilizare corporală construită în regie proprie. Costul unor astfel de stocuri este recunoscut ca o cheltuială pe parcursul duratei utile de viață a acelui activ.

1.4 Evaluarea stocurilor

Evaluarea reprezintă procesul prin care se determină valoarea la care elementele situațiilor financiare sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț și contul de profit și pierdere.

Momentele evaluării sunt reprezentate de:

Evaluarea la intrare;

Evaluarea la inventar cu reflectare în bilanț;

Evaluarea la ieșire.

1.4.1 Evaluarea stocurilor la intrarea în entitate

La intrarea în entitate, bunurile materiale se evaluează pe categorii de bunuri astfel:

Cele cumpărate se evaluează la costul de achiziție alcătuit din prețul de cumpărare, taxe nerecuperabile și alte costuri ocazionate de achiziția stocurilor;

Cele produse de către întreprindere, la costul de producție;

Cele primite ca donație, la valoarea justă;

Cele primite ca aport la capitalul social, la valoarea de aport stabilită de către un expert evaluator.

Costul de achiziție este specific stocurilor de cumpărări: materii prime, materiale consumabile, mărfuri, ambalaje si alte bunuri cumpărate cu titlu oneros.

Costul de achiziție cuprinde prețul de cumpărare, inclusiv cheltuielile cu transportul și de manipulare, respectiv alte costuri direct atribuibile achiziției de stocuri. Reducerile comerciale și alte elemnte similare nu sunt cuprinse în costul de achiziție.

Reducerile comerciale pot fi, de exemplu:

Rabaturile – se primesc pentru defecte de calitate și se practică asupra prețului de vânzare;

Remizele – se primesc în cazul vânzărilor superioare volumului convenit sau dacă cumpărătorul are un statut preferențial;

Risturnele – sunt reduceri de preț calculate asupra ansamblului tranzacțiilor efectuate cu același terț, în decursul unei perioade determinate.

Reducerile comerciale acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se evidențiază distinct în contabilitate (contul 709 "Reduceri comerciale acordate"), pe seama conturilor de terți.

Reducerile comerciale legate de prestările de servicii, primite ulterior facturării, respectiv acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se evidențiază distinct în contabilitate (contul 609 "Reduceri comerciale primite", respectiv contul 709 "Reduceri comerciale acordate"), pe seama conturilor de terți.

În cazul în care reducerile comerciale reprezintă evenimente ulterioare datei bilanțului care conduc la ajustarea situațiilor financiare anuale, acestea se înregistrează la data bilanțului în contul 408 "Furnizori ‐ facturi nesosite", respectiv contul 418 "Clienți ‐ facturi de întocmit", și se reflectă în situațiile financiare ale exercițiului pentru care se face raportarea, pe baza documentelor justificative. Reducerile care urmează a fi primite, înregistrate la data bilanțului în contul 408 "Furnizori ‐ facturi nesosite", corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune.

Costul de producție este specific bunurilor fabricate în entitate: produse finite, semifabricate, producție în curs de execuție și alte stocuri produse de întreprindere.

Costul de producție cuprinde costul de achiziție al materiilor prime și al materialelor consumabile, cheltuielile directe de producție, precum si cheltuielile indirecte de producție care sunt legate de fabricația bunurilor.

De asemenea, sunt incluse în costul de producție, precum și în costul de achiziție al bunurilor, costurile îndatorării, respectiv dobânzile și diferențele de curs aferente dobânzilor privind împrumuturile, care sunt direct atribuite producției sau achiziției unui bun pe termen lung.

Exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit, sunt următoarele:

pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise, inclusiv pierderile datorate risipei;

cheltuielile de depozitare, cu excepția cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de producție, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricație. Cheltuielile de depozitare se includ în costul de producție atunci când sunt necesare pentru a aduce stocurile în locul și în starea în care se găsesc;

regiile (cheltuielile) generale de administrație care nu participă la aducerea stocurilor în forma și locul final;

costurile de desfacere;

regia fixă nealocată costului, care se recunoaște drept cheltuială în perioada în care a apărut. Alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe baza capacității normale de producție (activitate).

Regia fixă de producție constă în acele costuri indirecte de producție care rămân relativ constante, indiferent de volumul producției, cum sunt: amortizarea, întreținerea secțiilor și utilajelor, precum și costurile cu conducerea și administrarea secțiilor.

Prin valoare justă se înțelege suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie între părți aflate în cunoștință de cauză în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv.

Valoarea justă a activelor se determină, în general, după datele de evidență de pe piață, printr-o evaluare efectuată, de regulă, de evaluatori autorizați, potrivit legii.

În situația în care nu există date pe piață privind valoarea justă, din cauza naturii specializate a activelor și a frecvenței reduse a tranzacțiilor, valoarea justă se poate determina prin alte metode utilizate, de regulă, de către evaluatori autorizați, potrivit legii.

1.4.2 Evaluarea stocurilor la inventar cu reflectare în bilanț

Inventarierea ca procedeu al metodei contabilității presupune:

pe de-o parte stabilirea eventualelor diferențe cantitative dintre situația scriptică, din contabilitate și cea fizică, din realitate;

pe de altă parte stabilirea diferențelor de valoare a elementelor poziției financiare prin compararea valorii de intrare sau de origine cu valoarea actuală, din momentul inventarierii acestora.

Cu ocazia inventarierii, evaluarea stocurilor se face la valoarea actuală(de inventar), denumită valoare realizabilă netă.

Valoarea realizabilă netă este reprezentată de prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și a costurilor necesare vânzării(cheltuieli de transport, comisioane privind vânzările, costul garanției acordată după vânzare).

La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare.

Pentru elementele de natura activelor înregistrate la cost, diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea contabilă se evidențiază distinct în contabilitate, în conturi de ajustări, aceste elemente menținându-se la valoarea lor de intrare.

Activele de natura stocurilor se evaluează la cost, mai puțin ajustările pentru depreciere constatate. Ajustări pentru depreciere se constată inclusiv pentru stocurile fără mișcare. În cazul în care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin constituirea unei ajustări pentru depreciere.

Anularea ajustărilor pentru depreciere se face pe seama veniturilor.

Potrivit principiului prudenței, atunci când costul stocurilor(valoarea contabilă) este mai mare decât valoarea realizabilă netă, acesta se va diminua până la nivelul valorii realizabile nete.

Estimarea valorii realizabile nete se efectuează în baza următoarelor criterii:

fluctuațiile de preț și de cost care sunt legate direct de evenimente ce au intervenit dupa inchiderea perioadei, în măsura în care aceste evenimente confirmă condițiile existente la sfârșitul perioadei;

scopul pentru care stocurile sunt deținute. Astfel, dacă stocurile urmează să fie livrate în baza unor contracte ferme se va reține prețul stabilit contractual, în situația în situația în care cantitatea deținută este mai mare decât cantitatea contractată, valoarea realizabilă netă a surplusului se determină pornind de la prețurile generale de vânzare practicate pe piață;

provizioanele sau datoriile contingente pot apărea din contracte ferme de vânzare sau peste stocurile deținute sau din contractele ferme de cumpărare.

1.4.3 Evaluarea stocurilor la ieșirea din entitate

La data ieșirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau la valoarea contabilă.

Ieșirea stocurilor din gestiune se face prin consum și prin vânzare.

Problema fundamentală care se pune pentru înregistrarea ieșirii stocurilor este cea a prețului utilizat. În acest sens, stocurile sunt grupate, în funcție de posibilitatea de identificare, în: stocuri identificabile și stocuri fungibile(greu identificabile).

Stabilirea valorii de intrare pentru descărcarea gestiunii se face diferit în funcție de natura bunurilor: identificabile sau interschimbabile.

Bunurile identificabile sunt bunuri individualizate pentru fiecare articol sau categorie de bunuri, atât în momentul intrării, cât și al stocării și ieșirii din stoc.

Bunurile fungibile sunt bunuri de natura stocurilor și titlurilor de valoare, similare sau identice, dar care au valori de intrare diferite, neexistând posibilitatea identificării valoriii lor de intrare.

Astfel, sunt delimitate următoarele metode de evaluare:

pentru stocurile identificabile: metoda identificării specifice;

pentru stocurile fungibile:

metoda costului mediu ponderat(CMP);

metoda primul intrat-primul ieșit(FIFO);

metoda ultimul intrat-primul ieșit(LIFO).

Metoda identificării specifice presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor care fac obiectul unor comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse. Aceasta înseamnă ca fiecare categorie de articole sau de stocuri se individualizează atât în momentul intrării în entitate, cât și al stocării și ieșirii din stoc.

Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazurile în care stocurile cuprind un numar mare de elemente care sunt, de regulă, fungibile, întrucât prin selectarea articolelor sau loturilor care rămân în stoc metoda ar putea prezenta o modalitate de aranjare a beneficiarului perioadei.

Costul mediu ponderat se determină după fiecare intrare sau la sfârșitul lunii, calculând media ponderată a stocurilor intrate cu prețul unitar al fiecărei intrări.

Metoda costului mediu ponderat dorește să anuleze influența creșterilor sau a descreșterilor prețurilor, deoarece nivelul cosului mediu ponderat și al costului final calculat conform acestei metode este influențat de toate prețurile plătite pe parcursul exercițiului și de prețul inițial al stocului.

Avantaje ale metodei CMP:

metoda presupune ușurință în aplicare, mai ales în cadrul variantei CMP calculat lunar;

aplicarea acestei metode tinde să anuleze efectele creșterii sau descreșterii prețurilor, deoarece costul stocului final și al vânzărilor calculate conform acestei metode este influențat de toate prețurile plătite pe parcursul anului și de prețul stocului inițial.

Dezavantaje ale metodei CMP:

aplicarea metodei, în cazul variantei calcululi CMP lunar, nu permite evaluarea exactă a ieșirilor în cursul lunii, acestea fiind urmărite doar cantitativ, sau la costul mediu ponderat al lunii precedente;

unii critică metoda CMP, deoarece ei cred ca pentru determinarea venitului și luarea deciziilor sunt mult mai relevante prețurile recente.

Potrivit metodei FIFO, bunurile ieșite din entitate se evaluează la costul de achiziție sau de producție al primei intrări sau lot. Pe masura consumării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului următor, în ordine cronologică.

Astfel, stocul final este evaluat la cel mai recent cost.

Evaluarea ieșirilor în metoda FIFO la cele mai vechi, adică la cele mai mici costuri, conduce la o majorare a rezultatului exercițiului(profitului) și a impozitului pe profit. Ca urmare, în perioadele de creștere susținută a prețurilor, metoda FIFO produce cea mai mare valoare posibilă a rezultatului exercițiului(profitului), iar costul stocurilor ieșite este apropiat de nivelul costurilor la momentul cand aceste stocuri au intrat în gestiune. În perioadele de descreștere a prețurilor, efectele sunt inverse.

Potrivit metodei LIFO, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului anterior, în ordine cronologică.

Evaluarea stocurilor în metoda LIFO la cele mai recente, adică cele mai mari costuri, micșorează rezultatul exercițiului și impozitul pe profit. Efectele sunt accentuate în perioadele de inflație, cand metoda LIFO produce cea mai mică valoare posibilă a rezultatelor, iar costul stocurilor ieșite este apropiat de nivelul costurilor cele mai recente stocuri intrate în gestiune.

Dezavantajele metodei LIFO:

nerespectarea principiului prudenței în evaluarea bilanțieră prin subevaluarea stocurilor în bilanț (stocurile finale sunt evaluate sub nivelul valorilor curente de la închiderea bilanțului);

deoarece evaluarea stocurilor din bilanț reflectă prețuri vechi, anumiți indicatori bilanțieri, cum ar fi fondul de rulment sau trezoreria netă, pot fi distorsionați și trebuie interpretați cu atenție.

Avantajele metodei LIFO:

atunci cand este perimisă, metoda LIFO conduce, în condiții de creștere a prețurilor, la reducerea profitului brut supus impozitării, la scăderea impozitului pe profit de achitat, deci la creșterea disponibilităților de trezorerie;

într-o perioadă caracterizată prin creșterea prețurilor, metoda LIFO reușeste o mai bună corespondență între venituri si cheltuieli cele mai recente evidențiind eroarea de desincronizare privind stocurile consumate prin introducerea unui consum mai apropiat de nivelul cheltuielilor perioadei;

de asemenea în perioadele caracterizate prin scăderea prețurilor, metoda LIFO determină o creștere a profitului, fapt ce determină nivelarea perioadelor de avânt și declin economic.

1.4.4 Metode specifice de evaluare a stocurilor

Pentru evaluarea stocurilor se mai pot folosi două metode specifice:

Metoda costului standard, numit și prestabilit sau planificat, sunt costuri medii ale perioadei precendente. Evaluarea la aceste prețuri necesită evidențierea separată a diferențelor de preț față de costul de producție.

Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor și consumabilelor, manoperei, eficienței și capacității de producție. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic și ajustate, dacă este necesar, în funcție de condițiile actuale.

Diferențele de preț dintre costul standard și costul de achiziție se înregistrează în momentul în care bunurile au intrat în entitate și se repartizează proporțional asupra valorii bunurilor care au ieșit din entitate, dar și a celor care au rămas în stoc.

Repartizarea acestora se face pe baza coeficientului de repartizare a diferențelor de preț(Kdp) care este determinat pe baza informațiilor înregistrate în debitul conturilor de diferențe de preț și a celor din debitul conturilor de stocuri, astfel:

Kdp =

Coeficientul calculat în acest mod se aplică la valoarea bunurilor ieșite din gestiune, obținându-se astfel cota de diferențe de preț, care se înregistrează în conturile corespunzătoare bunurilor ieșite.

La sfârșitul perioadelor, soldurile conturilor de diferențe de preț se adună la soldurile conturilor de stocuri la prețuri de înregistrare, astfel obținând costul efectiv de achiziție sau producție.

Metoda prețului cu amănuntul este adesea folosită în comerțul cu amănuntul pentru a măsura costul stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje similare și pentru care nu este practic să se folosească altă metodă de determinare a costului.

Costul stocurilor este calculat prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor. Procentajul marjei brute utilizat ia în considerare stocurile al căror preț a fost redus sub prețul de vânzare inițial. Adesea este utilizat un procent mediu pentru fiecare departament de vânzare cu amănuntul.

Această metodă presupune evaluarea mărfurilor la preț de vânzare cu amănuntul atât la intrarea în entitate, cât și la ieșirea din entitate.

PVA = CA + AC + TVA neexigibilă

Pentru adaosul comercial, fiecare entitate își stabilește procentul de adaos, de cele mai multe ori, acesta fiind diferit de la un element la altul.

Pentru stabilirea adaosului comercial al mărfurilor ieșite, se calculează coeficient de adaos comercial astfel:

K378 =

1.5 Metode de organizare a contabilității stocurilor

1.5.1 Metoda inventarului permanent

Aplicarea metodei inventarului permanent persupune înregistrarea în contabilitate a fiecărei intrări și ieșiri de stocuri, cantitativ și valoric, în conturile de stocuri corespunzătoare. Acest lucru permite cunoașterea în fiecare moment a stocurilor, oglindite în soldul final al conturilor de stocuri.

În cazul folosirii inventarului permanent, conform normelor din țara noastră, contabilitatea analitică a stocurilor se poate organiza după următoarele metode:

metoda operativ-contabilă;

metoda cantitativ-valorică;

metoda global-valorică.

Metoda operativ-valorică (sau metoda pe solduri) presupune organizarea, la locul de depozitare a stocurilor, a unei evidențe cantitative, pe categorii de stocuri, iar la contabilitate se ține evidența valorică pe gestiuni și în cadrul gestiunilor pe grupe sau subgrupe de bunuri.

Verificarea exactității și concordanței înregistrărilor din evidența depozitelor cu cele din contabilitate se face lunar prin evaluarea stocurilor cantitativa transcrise din fișele de magazie în registrul stocurilor.

Metoda cantitativ-valorică (pe fișe de cont analitic)

În cazul acestei metode la locul de depozitare se ține evidența cantitativă pe categorii de bunuri, iar la contabilitate se ține evidența cantitativ-valorică.

Verificarea exactității și concordanței înregistrărilor din evidența depoziltelor cu cele din contabilitate se face prin punctajul periodic dintre cantitățile înregistrate în fișele de magazie și cele din fișele de cont analitic din contabilitate.

Metoda global-valorică

Aceasta constă în ținerea evidenței numai valoric atât la nivelul gestiunii, cât și în contabilitate. Și în acest caz, periodic, se face controlul concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii cu cele din contabilitate.

În cazul utilizăii inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează în cursul exercițiului financiar cu intrările de bunuri prin creditul conturilor care indica suma de procurare a bunurilor și se creditează cu ieșirile din stoc aferente perioadei de gestiune respective.

La sfârșitul exercițiului financiar, soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilita prin inventariere. Daca exista diferențe (plusuri sau minusuri la inventar), acestea se vor regulariza aducându-se stocurile la nivelul lor real.

Dezavantajele metodei inventarului permanent

Dintre imperfecțiunile metodei inventarului permanent putem aminti gradul înalt de complexitate și multitudinea de operații pe care această metodă o presupune, și care, mai ales în condițiile evidenței manuale a stocurilor, presupune costuri mari, un mare volum de muncă, și operativitate scăzută.

În condițiile informatizării contabilității stocurilor această deficiență a metodei inventarului permanent a fost parțial corectă.

1.5.2 Metoda inventarului intermitent

Metoda inventarului intermitent, în țara noastră, se poate utiliza de întreprinderile mici și mijlocii. Această metodă persupune stabilirea intrărilor și deci înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la finele fiecărei luni. În acest caz, ieșirile se determină ca diferență între valoarea stocurilor inițiale plus valoarea intrărilor, pe de-o parte și valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte.

Intrările de stocuri nu se înregistrează prin conturile de stocuri, ci prin conturile de cheltuieli.

Dezavantajele inventarului intermitent

În cazul metodei inventarului intermitent putem vorbi de două mari deficiențe.

În primul rând, importanța deosebită a modului de efectuare a inventarierii fizice pentru deterinarea stocului final, orice eroare în această operație putând duce la deformarea tuturor datelor din contabilitatea stocurilor.

În al doilea rând, posibilitatea de evaziune fiscală prin subevaluarea stocurilor, respectiv supraevaluarea consumurilor pentru creșterea cheltuielilor, și pe această bază reducerea rezultatului impozabil și implicit a impozitului pe profit datorat.

Capitolul II. Studiu de caz la SC TOP CLEANER’S SRL

2.1 Prezentarea societății

Date generale despre societate

Denumirea societății comerciale: TOP CLEANER’S SRL.

Forma juridică a societății: societate cu răspundere limitată. Societatea este persoană juridică română care își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația română în vigoare.

Anul de înființare al societății: 2008.

Numărul de înregistrare la Registrul Comerțului: J13/2024/2008.

Codul de identificare fiscală: RO24010010.

Sediul societății: Medgidia, jud. Constanța, str. Nicolae Bălcescu, nr. 27.

Obiectul de activitate al societății

Domeniul principal de activitate al societății este Spălarea și curățarea (uscată) articolelor textile și a produselor din blană, obiect specific codului CAEN 9601.

Pe lângă domeniul principal de activitate, societatea mai are ca obiect de activitate și comerțul la preț de vânzare cu amănuntul a produselor de curățare și întreținere a articolelor textile și a produselor din blană.

Date economice

Evoluția cifrei de afaceri

Fig.1.

2.2 Politici contabile privind stocurile la societatea TOP CLEANER’S SRL

Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convențiile, regulile și practicile specifice aplicate de o entitate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale.

Principiile contabile care stau la baza elaborării politicilor contabile sunt urmatoarele:

1. Principiul continuității activității. Trebuie presupune că entitatea își desfășoară activitatea pe baza principiului continuității activității. Acest principiu presupune că entitatea își continuă în mod normal funcționarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activității.

2. Principiul permanenței metodelor. Politicile contabile și metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exercițiu financiar la altul.

3. Principiul prudentei. Cere ca la evaluare sa se tina seama de toate riscurile, deprecierile si pierderile posibile. Conform acestui principiu nu este permisa supraevaluarea activelor si veniturilor si subevaluarea cheltuielilor si datoriilor.

4. Principiul contabilității de angajamente. Efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) și sunt înregistrate în contabilitate și raportate în situațiile financiare ale perioadelor aferente.

5. Principiul intangibilității. Bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar precedent.

6. Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de datorii. Componentele elementelor de active și de datorii trebuie evaluate separat.

7. Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de active și datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli este interzisă.

8. Contabilizarea și prezentarea elementelor din bilanț și din contul de profit și pierdere ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al angajamentului în cauză. Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate și prezentarea fidelă a operațiunilor economico‐financiare, în conformitate cu realitatea economică, punând în evidență drepturile și obligațiile, precum și riscurile asociate acestor operațiuni.

9. Principiul evaluării la cost de achiziție sau cost de producție. Elementele prezentate în situațiile financiare se evaluează, de regulă, pe baza principiului costului de achiziție sau al costului de producție.

10. Principiul pragului de semnificație. Entitatea se poate abate de la cerințele cuprinse în prezentele reglementări referitoare la prezentările de informații și publicare, atunci când efectele respectării lor sunt nesemnificative.

Stocurile sunt active circulante:

a. Deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;

b. În curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității;

c. Sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

În categoria stocurilor se cuprind și activele cu ciclu lung de fabricație, destinate vânzării (de exemplu, echipamente, nave, ansambluri sau complexuri de locuințe etc., realizate de entitățile ce au ca activitate principală obținerea și vânzarea unor astfel de produse).

În cazul în care construcțiile sunt realizate în scopul exploatării pe termen lung, de către entitatea care le-a realizat, ele reprezintă imobilizări.

Terenurile cumpărate în scopul construirii pe acestea de construcții destinate vânzării, se înregistrează în categoria stocurilor.

Pentru a fi recunoscut în categoria stocurilor, un bun economic trebuie să răspunda definiției și să respecte următoarele două criterii:

– Să existe probabilitatea ca acesta să genereze beneficii economice viitoare;

– Sa existe posibilitatea evaluării credibile a bunului.

Evaluarea stocurilor la intrare

La intrarea în entitate stocurile sunt evaluate la cost conform principiului de achiziție și a costului de producție:

La cost de achiziție: pentru bunurile procurate cu titlu oneros.

Costul de achiziție cuprinde prețul de cumpărare, taxe vamale și taxe nerecuperabile, costuri direct atribuibile activului din care se scad reducerile comerciale.

Reducerile comerciale acordate de furnizor și înscrise pe factura de achiziție ajustează în sensul reducerii costul de achiziție al bunurilor. Atunci când achiziția de produse și primirea reducerii comerciale sunt tratate împreună, reducerile comerciale primite ulterior facturării ajustează, de asemenea, costul de achiziție al bunurilor.

Reducerile comerciale primite ulterior facturării corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune. Dacă stocurile pentru care au fost primite reducerile ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea se evidențiază distinct în contabilitate (contul 609 "Reduceri comerciale primite"), pe seama conturilor de terți.

Atunci când vânzarea de produse și acordarea reducerii comerciale sunt tratate împreună, reducerile comerciale acordate ulterior facturării ajustează veniturile din vânzare.

Reducerile comerciale acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se evidențiază distinct în contabilitate (contul 709 "Reduceri comerciale acordate"), pe seama conturilor de terți.

Reducerile comerciale legate de prestările de servicii, primite ulterior facturării, respectiv acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se evidențiază distinct în contabilitate (contul 609 "Reduceri comerciale primite", respectiv contul 709 "Reduceri comerciale acordate"), pe seama conturilor de terți.

În cazul în care reducerile comerciale reprezintă evenimente ulterioare datei bilanțului care conduc la ajustarea situațiilor financiare anuale, acestea se înregistrează la data bilanțului în contul 408 "Furnizori ‐ facturi nesosite", respectiv contul 418 "Clienți ‐ facturi de întocmit", și se reflectă în situațiile financiare ale exercițiului pentru care se face raportarea, pe baza documentelor justificative. Reducerile care urmează a fi primite, înregistrate la data bilanțului în contul 408 "Furnizori ‐ facturi nesosite", corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune.

Reducerile comerciale pot fi, de exemplu:

a) rabaturile ‐ se primesc pentru defecte de calitate și se practică asupra prețului de vânzare;

b) remizele ‐ se primesc în cazul vânzărilor superioare volumului convenit sau dacă cumpărătorul are un statut preferențial;

c) risturnele ‐ sunt reduceri de preț calculate asupra ansamblului tranzacțiilor efectuate cu același terț, în decursul unei perioade determinate.

La valoarea justă: pentru bunurile obținute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventariere.

Evaluarea la inventar cu reflectare în bilanț

Cu ocazia inventarierii, stocurile se evaluează la valoarea de inventar cu respectarea principiului prudenței, astfel încât să se țină seama de toate deprecierile apărute.

În cazul în care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de inventar, aceasta se diminuează până la valoarea realizabilă netă prin constituirea de ajustări pentru depreciere pe seama cheltuielilor.

Evaluarea la ieșirea din entitate

La ieșirea din entitate sau la darea în consum, stocurile se evaluează și se scot din evidența contabilă la valoarea lor de intrare.

Pentru stocurile identificabile se va folosi metoda identificării specifice.

Pentru stocurile greu identificabile se va folosi metoda FIFO (first in-first out).

Potrivit metodei ˮprimul intrat – primul ieșitˮ, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al lotului următor, în ordine cronologică.

Contabilitatea stocurilor se va ține cantitativ-valoric folosind metoda inventarului permanent. Această metodă presupune înregistrarea achizițiilor prin debitarea conturilor de stocuri.

Orice consum de materii prime/consumabile se va înregistra pe baza bonului de consum și se va recunoaște în contabilitate pe seama cheltuielilor.

La inventarul de la sfârșitul exercițiului finanaciar se va compara existentul scriptic cu cel faptic, iar în urma acestei comparații pot rezulta plusuri sau minusuri la inventar care se vor înregistra.

Plusurile constatate la inventar se înregistrează pe seama veniturilor, iar minusurile se vor înregistra pe seama cheltuielilor. Lipsurile din gestiune se vor imputa vinovatului.

Metode specifice de evaluare a stocurilor

Pentru vânzarea produselor de curățare și întreținere a articolelor textile și a produselor din blană se va folosi metoda prețului de vânzare cu amănuntul.

Această metodă presupune atât achiziția de mărfuri, cât și vânzarea acestora la preț de achiziție, respectiv vânzare, cu amănuntul.

Societatea va practica un adaos comercial cuprins între 10% și 30%.

Prețul de vânzare cu amănuntul cuprinde costul de achiziție al mărfurilor, adaosul comercial și TVA neexigibilă aferentă marfurilor.

Pentru stabilirea adaosului comercial al mărfurilor ieșite din entitate, se va calcula coeficientul de adaos comercial astfel:

K378 =

2.3 Înregistrări contabile privind stocurile

01. Stocul inițial al materialelor consumabile este de 20 cutii detergenți x 10 lei/cutie.

Se achiziționează 100 cutii detergenți x 20 lei/cutie, TVA 24%.

% = 401 2480 lei

3028 2000

4426 480

Se dau în consum 50 cutii detergenți.

601 = 3028 800 lei

Metoda FIFO:

20 cutii*10 lei/cutie + 30 cutii*20 lei/cutie = 800 lei

02. Se achiziționează mărfuri la costul de achiziție de 5000 lei, TVA 24%, adaos comercial 30%.

AC = CA * %AC = 5000*30% = 1500 lei

TVA neex = (AC + CA)*24% = (1500 + 5000)* 24% = 1560 lei

Achiziție: % = 401 6200 lei

371 5000

4426 1200

Recepție: 371 = % 3060 lei

378 1500 (30%*5000)

4428.PVA 1560 (24%*6500)

03. Se achiziționează piese de schimb la prețul de achiziție de 750 lei, TVA 24%.

% = 401 930 lei

3024 750

4426 180

Se dau în folosință piesele de schimb.

6024 = 3024 750 lei

04. Se achiziționează un telefon mobil în valoare de 200 lei, TVA 24%.

% = 401 248 lei

303 200

4426 48

Se dă în folosință telefonul mobil.

603 = 303 200 lei

05. Se achiziționează mărfuri la costul de achiziție de 10000 lei, adaos comercial 10%, TVA 24%.

Ulterior se vând mărfurile la prețul de vânzare cu amănuntul de 7000 lei.

PVA = CA+AC+TVA neex.= 10000+1000+2640 = 13640 lei

Achiziția mărfurilor:

% = 401 12400 lei

371 10000

4426 2400

Înregistrarea adaosului comercial și a TVA neexigibilă

371 = % 3640 lei

378 1000 (10%*10000)

4428.PVA 2640 (24%*11000)

Vânzarea mărfurilor

5311 = % 7000 lei

707 5645

4427 1355 (7000*24/124)

06. Se achiziționează mărfuri in valoare de 2000 lei, adaos comercial 20%, TVA 24%, pe baza avizului de însotire.

Achiziție: % = 408 2480 lei

371 2000

4428.aviz 480

Recepție: 371 = % 976 lei

378 400 (20%*2000)

4428.PVA 576 (24%*2400)

07. Se primește factura pentru mărfuri.

408 = 401 2480 lei

4426 = 4428.aviz 480 lei

08. Se achiziționează detergenți în valoare de 4500 lei (90 cutii detergenți x 50 lei/cutie), TVA 24%. Se primește o reducere comercială pentru fidelitate de 5%.

CA= 4500 – 5%4500 = 4275 lei

TVA= 24%*4275 = 1026 lei

% = 401 5301 lei

3028 4275

4426 1026

09. Se constată lipsă în gestiune detergenți în valoare de 200 lei (10 cutii x 20 lei/cutie). Aceștia se impută vinovatului din interiorul entității la valoarea de 300 lei.

Constatare lipsa în gestiune: 6028 = 301 200 lei

Se impută vinovatului: 4282 = % 372 lei

7588 300 lei

4427 72 lei

10. Se constată plus la inventar 5 cutii detergenți în valoare de 100 lei (5 cutii x 20 lei/cutie).

3028 = 7588 100 lei

11. Se vând marfurile rămase la prețul de vânzare cu amănuntul de 20000 lei.

5311 = % 20000 lei

707 16130

4427 3870 (20000*24/124)

12. La sfârșitul lunii se face descărcarea din gestiune a mărfurilor vândute.

% = 371 24676 lei

378 2661,3

4428 5225

607 16789,7

13. Exemplu general – metode de evaluare a stocurilor la ieșirea din entitate

Situația stocurilor de materiale consumabile în luna martie se prezintă astfel:

Sold inițial 50 buc * 15 lei/buc

Intrări:

05.03: 30 buc * 10 lei/buc

11.03: 10 buc * 17 lei/buc

21.03: 20 buc * 9 lei/buc

Ieșiri:

9.03: 70 buc

15.03: 15 buc

29.03: 5 buc

Să se determine valoarea ieșirilor și a soldului final de materiale consumabile prin cele trei metode: metoda FIFO, metoda LIFO, metoda CMP.

Metoda FIFO

70 buc: 50 buc*15 lei/buc + 20 buc*10 lei/buc = 950 lei

15 buc: 10 buc*10 lei/buc + 5 buc*17lei/buc = 185 lei

5 buc: 5 buc*17 lei/buc = 85 lei

Sold final = 20 buc*9 lei/buc = 180 lei

Metoda LIFO

70 buc: 30 buc*10 lei/buc + 40 buc*15 lei/buc = 900 lei

15 buc: 10 buc*17 lei/buc + 5 buc*15 lei/buc = 245 lei

5 buc: 5 buc*9 lei/buc = 45 lei

Sold final = 15 buc*9lei/buc + 5 buc*15 lei/buc = 210 lei

Metoda CMP

CMP = (50 buc*15 lei/buc + 30 buc*10 lei/buc + 10 buc*17 lei/buc + 20 buc*9 lei/buc) / (50 buc + 30 buc + 10 buc + 20 buc) = 1400 / 110 = 12,72 lei/buc

Valoarea ieșirilor = (70 + 15 + 5)*12,72 = 1144,8 lei

2.4 Calculul și analiza principalilor indicatori economico-financiari

Analiza profitului

Profit = Venituri – Cheltuieli

Profit 2011 = 150138 – 112758 = 37380 lei

Profit 2012 = 72122 – 131136 = – 59014 lei

Profit2013 = 87378 – 141332 = – 53954 lei

Fig.2.

În anul 2011, firma înregistrează un profit de 37380 lei, în ceilalți ani, respectiv 2012 și 2013, înregistrând pierdere, cheltuielile efectuate fiind mai mari decât veniturile înregistrate.

Analiza lichidității curente

Lichiditatea curentă reflectă capacitatea firmei de a-și onora obligațiile pe termen scurt prin transformarea activelor curente (stocuri, creanțe, investiții pe termen scurt) în lichidități.

Intervalul optim al lichidității curente este situat între [1,5 ; 2,5].

Lichiditatea curentă = *100

LC 2011 = *100 = 3,2

LC 2012 = *100 = 1,56

LC 2013 = *100 = 1,15

Fig.3.

În urma analizei făcute, putem observa o scădere a ratei lichidității curente din 2013 față de anii anteriori.

În anul 2011 lichiditatea curentă a înregistrat o valoare situată peste intervalul optim, respectiv o valoare de 3,2, ceea ce reflectă o bună activitate a firmei în acest an.

În anul 2012 lichiditatea curentă a înregistrat o valoare de 1,56, valoare situată la limita inferioară a intervalului optim, acest fapt reflectând faptul că firma își poate onora obligațiile pe termen scurt prin transformarea activelor curente în lichidități.

În anul 2013 se observă o scădere a ratei lichidității curente până la valoarea de 1,15, acest lucru fiind un semn de alarmă privind capacitatea firmei de a-și onora obligațiile scadente pe termen scurt.

Analiza lichidității rapide

Rata lichidității rapide exprimă capacitatea firmei de a-și achita datoriile pe termen scurt fără a apela la vânzarea stocurilor.

Nivelul minim general acceptabil în cazul lichidității rapide este de 0,8, respectiv 80%.

Rata lichidității rapide = * 100

RLr 2011 = *100 = 96,35%

RLr 2012 = *100 = 10,37%

RLr 2013 = *100 = 8,93%

Fig.4.

Din analiza efectuată se observă că, singurul an în care firma înregistrează un nivel acceptabil al ratei lichidității rapide este anul 2011, în ceilalți ani entitatea neavând capacitatea de a-și achita datoriile curente fără a apela la vânzarea stocurilor.

În anii 2012, respectiv 2013 nivelul ratei lichidității rapide este situat sub 0,8, ceea ce ne conduce spre o structură necorespunzătoare a activului circulant cu o pondere prea mare a stocurilor.

Rata lichidității imediate

Rata lichidității imediate apreciază masura în care datoriile exigibile pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești.

Rimediată = * 100

Ri2011 = = 0,94

Ri2012 = = 0,00021

Ri2013 = = 0,08

În anul 2011, societatea depașește intervalul optim, ceea ce reflectă capacitatea acesteia de a-și achita datoriile curente din disponibilitățile bănești.

Se observă ca firma nu se situează la nivelul intervalului optim de [0,2 ; 0,3] în anii 2012, respectiv 2013. Acest fapt reflectă o situație nefavorabilă a firmei din punct de vedere financiar.

Fig.5.

Analiza vitezei de rotație a activelor circulante

Numar de rotații: *100

Numar de zile: *100

Viteza de rotație 2011:

Nr de rotații: *100 = 273

Nr de zile: *100 = 37

Viteza de rotație 2012:

Nr de rotații: *100 = 142

Nr de zile: *100 = 70

Viteza de rotație 2013:

Nr de rotații: *100 = 197

Nr de zile: *100 = 51

Fig.6.

Numărul de rotații al activelor circulante din 2012 scade față de numărul de rotații din 2011, (respectiv de la 273 rotații în 2011 la 142 rotații în 2012), reflectând o situație nefavorabilă pentru firmă, o scădere semnificativă a volumului vânzărilor, respectiv a cifrei de afaceri.

Numărul de rotații al activelor circulante din anul 2013 crește față de numărul de rotații din 2012, ceea ce reflectă o creștere a volumului vânzărilor și implicit o creștere a cifrei de afaceri.

Analiza ratei de structură privind stocurile:

R = *100

R2011 = *100 = 70,06%

R2012 = *100 = 93,33%

R2013 = *100 = 92,24%

Fig.7.

Rata de structură privind stocurile înregistrează o creștere semnificativă din anul 2011 în anul 2012, acest lucru făcând trimitere la ușurința aprovizionării și la nivelul previzionat al vânzărilor care se reflectă în nivelul stocurilor.

Între rata de structură privind stocurile a anului 2012 și cea a anului 2013 se înregistreză o ușoară scădere, însă nu afectează nivelul stocurilor într-un mod semnificativ.

Concluzii

Pentru entitatea analizată, respectiv societatea TOP CLEANER’S SRL am avut în vedere politicile contabile utilizate de aceasta. Politicile utilizate de entitate au la bază principiile contabile.

Evaluarea stocurilor la intrarea în entitate se va face la costul de achiziție conform principiului costului de achiziție și a costului de producție și la valoarea justă pentru bunurile obținute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventar.

În cazul evaluării la ieșirea din entitate pentru evaluarea stocurilor se va folosi metoda FIFO (first in – first out).

De asemenea, se va folosi metoda prețului de vânzare cu amănuntul pentru achiziția, respectiv pentru vânzarea mărfurilor din entitate.

Contabilitatea stocurilor este ținută cantitativ-valoric folosindu-se metoda inventarului permanent.

Pe baza situațiilor financiare din anii 2011, 2012, 2013, am efectuat analiza economică a indicatorilor care sunt direct influențați de stocuri.

Astfel, în urma analizei putem observa urmatoarele:

Anul cel mai favorabil pentru entitate, de altfel, anul în care aceasta a înregistrat profit, este anul 2011. În ceilalți ani, respectiv 2012 și 2013, firma s-a aflat într-o situație mai delicată, aceasta înregistrând pierdere

Lichiditatea curentă a societății în anul 2011 înregistrează o valoare mai mare decât limita superioară a intervalului optim, respectiv 3,2, capacitatea firmei de a-și achita datoriile curente din activele curente fiind una ridicată.

De asemenea, și în anul 2012 rata lichidității curente reflectă o bună activitatea a firmei din acest punct de vedere.

În anul 2013 se observa o scădere a ratei lichidității curente, ceea ce ne conduce firma spre un semnal de alarmă în ceea ce privește capacitatea de a-si onora datoriile pe termen scurt.

Rata lichidității rapide înregistrează un nivel acceptabil în anul 2011, ceea ce înseamnă ca firma își poate achita datoriile curente fără a apela la vânzarea stocurilor.

În anii următori această rată înregistrează scăderi, evidențiind incapacitatea firmei de a-și plăti datoriile curente fară a apela la vânzarea stocurilor.

În ceea ce privește rata lichidității imediate, anul în care această societate își poate achita datoriile pe termen scurt din disponibilitățile bănești este anul 2011, în care rata înregistrează o valoare de 0,94.

În următorii ani această rată înregistrează o scădere semnificativă, societatea fiind în incapacitatea de a-și onora datoriile pe termen scurt din lichiditățile imediate.

Viteza de rotație a activelor circulante înregistrează în anul 2011 cea mai favorabilă situație a societății.

În anii următori aceasta scade, reflectând o situație nefavorabilă a firmei, respectiv scăderea volumului vânzărilor și respectiv, scăderea cifrei de afaceri.

Ca urmare a acestei analize, propunerile mele pentru societatea TOP CLEANER’S sunt următoarele:

Creșterea volumului vânzărilor

Revizuirea politicilor de marketing pe care societatea le adoptă în prezent

Reducerea cheltuielilor de exploatare

Bibliografie

Cristina Nicolescu, Mihaela Ioana Iacob, „Contabilitate finaciară aprofundată”, Editura Mirton, Timișoara 2007

E. Ciucur, A. Bratu, „Contabilitate financiară”, Ed. Universitatea București 2008

Elena Ciucur, Anca Bratu, Mariana Gurău, „Bazele Contabilității”, Ediția a 2-a revăzută și adăugită, Editura Universității din București, 2012

Iacob Petru Pântea, Gheorghe Bodea , „Contabilitatea financiară românească conformă cu Directivele Europene”, Ediția a III-a, Editura INTELCREDO, Deva, 2008

„Legea Contabilității nr. 82/1991”, revizuită și actualizată

„Legea Societăților Comerciale nr. 31/1990”, revizuită și actualizată

Liliana Feleagă, Nicolae Feleagă, „Contabilitate financiară – o abordare europeană și internațională”, ediția a II a, vol.I „Contabilitate financiară fundamentală”, editura Economică, București 2007

Marilena Roxana Zuca, „Tratamente contabile de bază și alternative privind întocmirea și prezentarea situațiilor financiare”, Editura Pro Universitaria, București 2007

Mihai Ristea(coordonator) si colectivul, „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Editura Universitară, București, 2005

„Ordinul nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile anuale finanaciare consolidate”, publicat în Monitorul Oficial nr.963 din 30 decembrie 2014

Pavel Codruța, „Contabilitate Financiară”, Editura Solness, București 2008

Anexe

Anexa 1 Bilanț contabil la data de 31.12.2013

Anexa 2 Bilanț contabil la data de 31.12.2012

Anexa 3 Cont de profit și pierdere la data de 31.12.2013

Anexa 4 Cont de profit și pierdere la data de 31.12.2012

Anexa 5 Factură la 12.05.2015

Anexa 6 Bon de consum la 13.05.2015

Anexa 1

Judetul: CONSTANTA Forma de proprietate:______

Entitate: TOP CLEANER’S SRL Activitatea preponderenta

Adresa: localitatea MEDGIDIA, (denumire clasa CAEN):

Sector___, str. NICOLAE BALCESCU, Spalarea si curatarea (uscata)

Nr. 27, bl.___, sc___, ap._____ articolelor textile si a produselor

Telefon: 0788332892, Fax:____ din blana

Numar Registul Comertului: Cod clasa CAEN: 9601

J13 /2024 /2008 Cod unic de inregistrare: 24010010

Bilant la data de 31.12.2013

-lei-

Rd. 25 – Sumele înscrise la acest rând și preluate din conturile 2675 la 2679 reprezintă creanțele aferente contractelor de leasing financiar și altor contracte asimilate, precum și alte creanțe imobilizate, scadente într-o perioadă mai mică de 12 luni.

*) Conturi de repartizat după natura elementelor respective.

**) Solduri debitoare ale conturilor respective.

***) Solduri creditoare ale conturilor respective.

ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,

Numele și prenumele ___________ Numele și prenumele _________

Semnătura ___________________ Calitatea_________________

Ștampila unității Semnătura __________________

Nr. de înregistrare în organismul profesional

Anexa 2

Judetul: CONSTANTA Forma de proprietate:______

Entitate: TOP CLEANER’S SRL Activitatea preponderenta

Adresa: localitatea MEDGIDIA, (denumire clasa CAEN):

Sector___, str. NICOLAE BALCESCU, Spalarea si curatarea (uscata)

Nr. 27, bl.___, sc___, ap._____ articolelor textile si a produselor

Telefon: 0788332892, Fax:____ din blana

Numar Registul Comertului: Cod clasa CAEN: 9601

J13 /2024 /2008 Cod unic de inregistrare: 24010010

Bilant la data de 31.12.2012

-lei-

Rd. 25 – Sumele înscrise la acest rând și preluate din conturile 2675 la 2679 reprezintă creanțele aferente contractelor de leasing financiar și altor contracte asimilate, precum și alte creanțe imobilizate, scadente într-o perioadă mai mică de 12 luni.

*) Conturi de repartizat după natura elementelor respective.

**) Solduri debitoare ale conturilor respective.

***) Solduri creditoare ale conturilor respective.

ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,

Numele și prenumele ___________ Numele și prenumele _________

Semnătura ___________________ Calitatea_________________

Ștampila unității Semnătura __________________

Nr. de înregistrare în organismul profesional

Anexa 3

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE la data de 31.12.2013

-lei-

Rd. 19 – La acest rând se cuprind și drepturile colaboratorilor, stabilite potrivit legislației muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 621 "Cheltuieli cu colaboratorii", analitic

"Colaboratori persoane fizice".

*) Conturi de repartizat după natura elementelor respective.

ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,

Numele și prenumele ___________ Numele și prenumele __________

Semnătura ___________________ Calitatea_________________

Ștampila unității Semnătura __________________

Nr. de înregistrare în organismul profesional

Anexa 4

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE la data de 31.12.2012

-lei-

Rd. 19 – La acest rând se cuprind și drepturile colaboratorilor, stabilite potrivit legislației muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 621 "Cheltuieli cu colaboratorii", analitic

"Colaboratori persoane fizice".

*) Conturi de repartizat după natura elementelor respective.

ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,

Numele și prenumele ___________ Numele și prenumele __________

Semnătura ___________________ Calitatea_________________

Ștampila unității Semnătura __________________

Nr. de înregistrare în organismul profesional

Anexa 5

FACTURA

Furnizor MOPEKA IMPEX SRL Cumparator TOP CLEANER’S SRL

Nr.ord.reg.com./an J35 /3718 /1993 Nr.ord.reg.com/an J13 /2024/2008 C.I.F 4885215 C.I.F 24010010

Sediul Str. MILOȘ CIRNEANSKI 43 Timișoara Sediul str. NICOLAE BALCESCU 27, MEDGIDIA

Judetul TIMIȘ Judetul CONSTANTA

Capital social Cod IBAN……………………………………….

Cod IBAN Banca TRANSILVANIA

Banca TRANSILVANIA.

Cota T.V.A 24 %

Anexa 6