Stocurile de Marfa Si Materiale la Inteprinderi In Conditiile Tranzitiei la Economia de Piata

O caracteristică definitorie stocurilor spre deosebire de celelalte categorii de bunuri care se gasesc în întreprindere este aceea că stocurile și producția în curs de execuție se epuizează la prima lor utilizare în procesul de producție și trebuie substituite cu exemplare noi asemănătpare, deci ele intră și ies în și din patrimoniu în mod continuu, în cadrul fiecărui ciclu de exploatare, care nu poate fi mai mare de un an.

Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod real, să se apeleze la crearea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura regularitatea producției materiale și a consumului.

Ținând cont de această dublă influență a procesului de stocare, o idee ar fi gasirea de modele și metode în vederea creării unor stocuri, care prin volum și structură, să garanteze ca activitatea din economie decurge în mod normal, dar în condițiile unor stocări minim necesare și a unor cheltuieli reduse.

Rolul determinant al stocurilor se remarcă prin faptul că acestea asigură garanție în alimentarea continuă a producției și desfășurarea uniformă a rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionărilor cu cel al producției, iar stocul reprezintă acel “tampon inevitabil” care asigură sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale.

Problema evaluării costurilor constă în valorile atribuite stocurilor la trecerea lor în conturi cât și la prezentarea lor în situațiile financiare. Astăzi tratamentele contabile ce se aplică în acest domeniu sunt “dictate, trasate” de norma contabilă internațională IAS 2- Contabilitatea stocurilor (engleză: inventories).

Importanța evaluării stocurilor are un mare interes deoarece procedeul prin care se evaluează acestea, poate avea o incidentă importantă asupra rezultatului exercițiului și asupra bilanțului contabil.

Scopul lucrării constă în studierea, cercetarea și evidențierea metodelor de evaluare și analiză a stocurilor la întreprinderi.

În baza scopului lucrării am elaborat următoarea structură a tezei: introducere, trei capitole, concluzii și propuneri, bibliografie.

Tema cercetării o reprezintă studierea gestiunii stocurilor de mărfuri și materiale la intreprinderi în condițiile tranziției la economia de piață, cît și modelul analitic ce reflectă etapele de bază ale aprecierii acestora.

Obiectul cercetării cuprinde aspectele teoretice, metodice și aplicative.

Odată cu trecerea la economia de piață agenții economici au primit o mai mare libertate în organizarea și desfășurarea activitaților lor. În consecință însă,aceasta a sporit riscul și incertitudinea.

Metodologia de analiză a stocurilor de mărfuri și materiale prezentată în cadrul acestei lucrări este analizată practic pe exemplul societății cu răspundere limitată „SIAT ” SA.

Deci, partea practică a lucrării este elaborată în baza materialelor „SIAT” SA. pentru activitatea desfășurată în perioada anilor 2013-2014.

CAPITOLUL I. ADMINISTRAREA RUPTURILOR DE STOC ÎNTR-O ALIANȚĂ PRODUCATOR – DETAILIST, PENTRU UN RĂSPUNS EFICIENT LA CONSUMATOR

Ruptura de stoc (Out-of-Stock – OOS). Noțiuni, definiții.

Stocurile fac parte din categoria activelor circulante. Un activ se clasifică ca un activ circulant atunci când: este achiziționat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării și se așteaptă sa fie efectuat în termen de doisprezece luni de la data bilanțului; este reprezentat de creanțe aferente ciclului de exploatare; este reprezentat de numerar sau de echivalente de numerar a căror utilizare nu este limitată.

Așadar activele circulante sunt “elemente patrimoniale care se utilizează pe o perioadă scurtă în activitatea întreprinderii și, în general, participă la un singur circuit economic, modificându-și permanent forma”.

Potrivit definiției de mai sus putem evidenția următoarele categorii de active circulante: stocurile, avansuri acordate furnizorilor, creanțele, titlurile de plasament, disponibilitățile.

Stocurile reprezintă cantități de resurse materiale sau produse (finite sau într-un stadiu oarecare de fabricație) acumulate în depozitele de aprovizionare ale unităților economice într-un anumit volum și o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, în vederea unei utilizări ulterioare.

Ruptura de stoc reprezintă numărul de SKU pe raftul unui magazin la un moment dat (atunci când consumatorul se așteaptă să găsească produsul dar acesta nu este disponibil pe raft).

Cea mai cunoscută definiție a stocurilor în contabilitatea contemporană este definiția data de Standardele Internaționale de Contabilitate și anume norma contabilă IAS 2 Contabilitatea stocurilor (engleză: inventories), revizuită în 1993. Conform acestei norme “stocurile sunt active: deținute de întreprindere pentru a fi vîndute pe parcursul desfașurării normale a activității; în curs de producție în vedera vânzarii în aceleași condiții ca mai sus; sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii”.

Chiar dacă astăzi se folosesc tehnologii moderne,comercianții cu amănuntul încă se confruntă cu apariția rupturilor de stoc. Disponibilitatea produsului este una din provocări. Menținerea nivelului SKU (Stock-Keeping Unit – Unitate de păstrare în stoc) în majoritatea magazinelor,creșterea concurenței și declanșările disponibilității devin din ce în ce mai importante. Încă de la primele studii, realizate în anul 1960, OOS (Out Of Stock – Ruptura de stoc) prezintă problema continuă pentru comercianții cu amănuntul, distribuitorii și producătorii din industria FMCG.

În concluzie această calificare nu depinde de natura elementului analizat, ci de destinația sa care este influențată de activitatea întreprinderii ce posedă bunurile.

Pentru a ne putea crea o viziune la ceea ce regăsim în categoria stocurilor și producției în curs de execuție vom prezenta în continuare, pe scurt funcția de exploatare a întreprinderii una din cele trei funcții ale bilanțului funcțional alături de funcția de finanțare si funcția de investiții.

Procesul de producție începe cu achiziția, și anume achizițiile de materii prime, produse și servicii semifabricate pentru producere și care reprezintă de fapt stocurile companiei.

Furnizorul va fi ales de intreprindere în funcție de competitivitate (în termeni de preț, calitate), precum și cît de disponibil și de reactiv poate fi în cazul unor situații de urgență.

Aprovizionarea este stabilită în funcție de bugetul de producție.Obiectivul de management a inventarului este de a înlătura orice întrerupere a aprovizionării, micșorănd în același timp costurile de depozitare. Aceasta, determină intreprinderea sa gasească soluția potrivită pentru a evita rupturile de stoc. În continuare ne vom referi la tipurile de stoc ale intreprinderii.

Stocul minim: numit stoc tampon sau stoc alarmă. Aceasta corespunde la consumul articolului între comanda si livrare.

Stoc de siguranță: acesta este nivelul de stoc care poate satisface cele mai frecvente riscuri legate de consum și de livrare.

Stocul de alertă: numit și stoc critic. Acesta este nivelul de stoc de risc dacă o pauza de aprovizionare este declanșată.

Stoc-out sunt într-un număr mare și atît de frecvente, încât a provocat apariția mai multor studii în domeniul dat. Într-adevăr, rata de aproximativ 10% conform studiilor (Anonim, 2004), a arătat importanța gestionării corecte a sistemului de aprovizionare. Această situație, deși este în detrimentul distribuitorilor, producătorilor și consumatorilor, s-a bucurat doar de un număr redus de studii la nivel academic. Cu toate acestea, activitatea s-a bazat pe studiul diferitor comportamente ale consumatorilor, atunci când la raft este un produs lipsă. Chiar dacă metodele utilizate pentru studiul comportamentului consumatorilor sunt diferite, rezultatele sunt asemănătoare.

Dacă consumatorul nu găsește pe raft un produs din stoc, acesta trebuie să adopte un comportament nou. Această alegere este influențată de o succesiune de factori. Presupunem că, la fiecare pauza este un set de factori care fac numai acest incident și comportamentul asociate cu acesta.

Vizitarea unui magazine are motive diverse: furnizare angro, oaspeți de divertisment, lipsa unui produs de la domiciliu, dar, de asemenea, consumatorul poate fi influențat de mai mulți factori atunci cînd alege un anume tip de produs și un anume magazin. Multe elemente tind să facă fiecare vizita particulară. Toți factorii împreună în timpul unei vizite afectează alegerea consumatorului din punctul de vânzare al produsului.

Dacă nevoile de consum sunt manifestate în termeni de categorie de produs (de exemplu, bere), consumatorul nu percepe din stoc, deoarece va găsi întotdeauna o bere în magazin. Pentru că nevoia este exprimată în termeni de referinta, este necesar ca consumatorul să fie implicat într-un anume produs, dar atrage o mare atenție deasemenea și la marcă. Astfel, consumatorul va căuta o trimitere specifică în timpul vizitei sale în magazin și, dacă nu este pe raft, consumatorul nu va reuși să achiziționeze produsul. Reacția consumatorului, de obicei este una negativă, prin urmare acesta va cauta un alt loc de cumpărare.

Metode de măsurare ale rupturilor de stoc

Dintre cele mai renumite modele de gestiune a stocurilor putem enumera: Modelul Willson; Modelul Willson cu ruptură de stoc; Model de producție – stocare; Model de gestiune cu prețuri de achiziție sau cu cheltuieli de producție variabile; Modele de gestiune cu cerere aleatoare a) cu costuri de stocare și costuri de penalizare unitare b) cu pierderi.

În continuare vom prezenta Modelul Willson și Modelul Willson cu ruptură de stoc.

Ruptura de stoc este egală cu numărul perioadelor de timp în care cumpărătorul nu găsește produsul la raft.

În funcție de metodele de măsurare, ruptura de stoc se poate defini astfel:

1. Ruptura de stoc (OOS – Out Of Stock) reprezintă procentul SKU (Stock-Keeping Unit ) pe raftul unui magazin la un moment dat (atunci când consumatorul se așteaptă să găsească produsul dar acesta nu este disponibil pe raft).

2. Ruptura de stoc (OOS) este egală cu numărul perioadelor de timp în care cumpărătorul nu găsește produsul la raft.

Aceste două definiții au la bază două din cele mai utilizate metode de măsurare și determinare a rupturilor de stoc. Aceste sunt: a) Metoda calculării procentului SKU la raft – această metodă realizează o mai bună disponibilitate a produsului la raft și constă într-o măsurare a stocului de produse de pe raft prin alegerea arbitrară a 3 sau 4 categorii de produse.

Ca un dezavantaj al acestei metode îl reprezintă metoda de selecție a categoriilor de produse, perioada de timp alocată măsurării și erorile umane.

b) A doua metodă de măsurare prezintă numărul perioadelor de timp în care cumpărătorul nu găsește produsul la raft.

Rata medie a OOS este calculată în acest caz, ca fiind egală cu numărul perioadelor de timp în care cumpărătorul nu găsește produsul raportat la numărul perioadelor de timp în care cumpărătorul găsește produsul la raft plus numărul perioadelor de timp în care cumpărătorul nu găsește produsul la raft.

În plan teoretic modelul Willson prezintă următoarele caracteristici:

Situația de mai sus poate fi vizualizată prin trasarea graficului variației stocului în timp:

În figura 1.1 a fost reprezentată evoluția stocului, dacă toată cantitatea necesară ar fi adusă la începutul perioadei (graficul de deasupra) sau dacă s-ar aduce câte n unități din în unități de timp (graficul de jos). Se observă că evoluția este periodică, de perioadă .

Modelul Willson cu ruptură de stoc. În plan teoretic modelul Willson cu ruptură de stoc prezintă următoarele caracteristici:

Situația de mai sus poate fi vizualizată prin trasarea graficului variației stocului în timp din figura 1.2:

În figura 1.2 a fost reprezentată evoluția stocului dacă toată cantitatea necesară ar fi adusă la începutul perioadei (graficul de deasupra) sau dacă s-ar aduce câte n unități din în unități de timp (graficul de jos). Se observă că evoluția este periodică, de perioadă .

Expresia = măsoară intensitatea lipsei de stoc și din expresia lui CT maxim se observă că admiterea lipsei de stoc duce la micșorarea costului total cu stocarea, explicația constând în micșorarea numărului de lansări pentru că, deși cp este mult mai mare decât cs, cl este și mai mare decât cp. Dacă cp este mult mai mare decât cs () atunci se obțin aceleași soluții ca în modelul Willson fără ruptură de stoc.

Dacă > NT atunci se va face o singură lansare (deci n0 = N) și vom avea s0 = n0, 1 = = T și 0 = 0 iar CT = cl + csT exact ca și în modelul Willson fără ruptură de stoc.

Analiza economică a stocurilor. Activitatea unei întreprinderi reprezintă un sistem de fluxuri, fluxuri de intrare (de aprovizionare), fluxuri de servicii, fluxuri de ieșire (vânzare). În cadrul acestui sistem, stocurile au funcția de a asigura continuitatea fluxurilor de ieșire. Dacă notăm cu CA fluxuirile de ieșire, cu I fluxurile de intrare, atunci stocul poate fi schematizat astfe:

Stocul apare ca un fel de "rezervor" al cărui nivel variază în funcție de diferența algebrică a fluxurilor de intrare și ieșire. În aceste condiții, stocul la momentul "t" înregistreză valoarea:

Problema intrărilor și ieșirilor stocurilor este foarte diferită în dependență de tipul de activitate și de caracteristicile produselor care fac obiectul stocării. Gestiunea scopul de a corelarea fluxurilor de intrare și de ieșire și amortizarea neregularităților generate de nesincronizarea diferitelor componente ale activității.

Abordarea stocurilor într-o optică funcțională permite definirea a trei categorii principale: stocuri active (regulatoare), stocuri de siguranță și stocuri conjuncturale.

Modificarea stocurilor față de o anumită bază de referință este rezultatul acțiunii unui sistem de factori de natură diferită, a cărui structură poate fi studiată în ANEXA 1 a acestui capitol.

Analiza stocurilor finale. Rolul analizei stocurilor finale îl reprezintă stabilirea operativă a cauzelor creșterii, respectiv scăderii acestora, în vederea fundamentării riguroase a programului vânzarilor în coincidență cu tendințele pieței.

Cauzele creșterii stocurilor finale se pot schematiza astfel:

Tabelul 1.1.

Cauzele creșterii stocurilor finale

Tabelul 1.2.

Cauzele scăderii stocurilor finale sunt:

Pentru demonstrarea, prin calcul economic, a primelor două cauze se compară fluxul intrărilor cu fluxul ieșirilor:

Pentru cea de-a treia cauză se calculează variația stocului inițial:

Analiza stocurilor medii de mărfuri. Prezența în rețea a unor stocuri regulatoare medii, corespunzătoare ca volum și structură nevoilor exploatării,reprezintă dovada unei politici comerciale eficiente, fundamentată pe cunoașterea operativă a realităților firmei. Un rol esențial în crearea acestei cunoașteri revine și analizei economice orientate spre investigarea analitică a structurii, dinamicii stocurilor, a eficienței gestiunii lor. Investigarea stocurilor medii prin prisma factorilor de influență se face conform unor sisteme cauzale diferențiate pe trepte structurale specifice.

La nivelul produselor (grupelor de produse) analiza factorială a stocurilor medii are la bază relația:

ca – reprezintă cifra de afaceri medie zilnică pe produse.

v – durata de rotație a stocurilor de produse.

La nivelul întreprinderii, unde gama sortimentelor este foarte mare, stocul mediu total este format din:

unde : reprezintă stocul mediu al sortimentului 1, 2 , … n.

Deci : respectiv :

– reprezintă cifra de afaceri medie zilnică la nivelul întreprinderii.

– durata medie de rotație a stocurilor (exprimată în zile).

Analiza stocurilor de siguranță. Stocul de siguranță este suplimentul de stoc care permite depășirea "nivelului de serviciu" atins de stocul activ. "Nivelul de serviciu", care măsoară gradul de satisfacere a solicitărilor sau probabilitatea de non-ruptură de stoc se poate determina în diverse variante:

sau

În sfera distribuției, "nivelul de serviciu" indică pur și simplu în câte cazuri întreprinderea a răspuns pozitiv solicitărilor pieței.

Stabilit cu formula de mai sus indicatorul "nivelul de serviciu" permite aprecieri asupra gradului de satisfacere a volumului cererii. În cazul produselor de cerere zilnică, la care vânzările decurg uniform în cursul anului, iar furnizorii respectă termenele de livrare, fluxul ieșirilor se efectuează pe seama stocului activ, care se reînnoiește în momentul epuizării (graficul 1) asigurăndu-se un nivel de serviciu maxim.

– reprezintă stocul mediu activ exprimat în zile rulaj.

La produsele la care cererea înregistrează abateri față de medie pe parcursul unei perioade date sau la care continuitatea fluxurilor intrărilor nu este certă, crearea unui anumit nivel de serviciu depinde de mărimea stocului de siguranță.

În acest caz, stocul total ( St ) este format din stocul activ ( Sa ) și stocul de siguranță. Stocul activ permite satisfacerea cererii medii. Stocul de siguranță absoarbe fluctuațiile cererii față de medie, pînă la un anumit nivel de serviciu (graficul 2).

– reprezintă nivelul mediu al cererii în perioada t0 – t1;

– reprezintă nivelul maxim al cererii în perioada t0 – t1, posibil de satisfacut

Dacă cererea medie se găsește între și , "nivelul de serviciu" este realizat pe seama celor două categorii de stocuri; dacă cererea efectivă este mai mică decât cea medie, cererea este satisfăcută integral pe seama stocului activ. Dacă intervalul dintre două aprovizionări se mărește (t), atunci este necesar un stoc total care să fie superior pentru a asigura același nivel de serviciu (K), (graficul 3).

Descompunerea stocului în cele două părți se justifică prin rolul lor diferit în procesul exploatării, prin diferența de rotație (stocul activ se reînnoiește integral pe parcursul perioadei spre deosebire de cel de securitate a cărui rotație e dependentă de amplitudinea variațiilor cererii), precum și prin modul de calcul.

Analiza stocului de siguranță (α) stoc de siguranță necesar în condițiile caracterului variabil al cererii. Se calculează după relația:

t- este un coeficient de corecție în funcție de nivelul de serviciu asigurat; pentru k= 95 %, t= 2;

s- abaterea medie pătratică a vânzărilor efective ( x ) față de cele medii ; se calculează după relația:

y- raportul dintre termenul de reaprovizionare și intervalul analizat.

n- numărul de aprovizionări.

Această relație se folosește atât pentru determinarea stocului de siguranță, cât și pentru optimizarea stocului mediu total.

Analiza stocului de siguranță β, stoc de siguranță necesar în condițiile neritmicității intrărilor de mărfuri. Pentru a evita deficiențele generate de nerespectarea de către furnizori a clauzelor contractuale privind cantitatea și termenele de livrare, întreprinderea este nevoită să-și creeze un anumit stoc de siguranță. Stocul de siguranță se calculează după relația:

s- reprezintă abaterea medie pătratică a intrărilor efective ( z ) față de cele medii ( Δ ); se calculează după relația:

t- este un coeficient de corecție în funcție de nivelul de serviciu asigurat; pentru k= 95 %, t= 2;

n- numărul de aprovizionări.

Stocul mediu optim necesar desfășurării normale a activității. Se stabilește după relația:

=stocul activ în zile.

(Sα + Sβ) = stocul total de siguranță.

Viteza de rotație a stocurilor. O bună gestiune a întreprinderii presupune cunoașterea unui indicator care măsoară viteza de rotație a stocurilor. Viteza de rotație a stocurilor este exprimată de doi indicatori.

Acest indicator arată numărul de rotații efectuate de un anumit tip de stoc într-o perioadă, de regula un an. Determinarea lui creează o serie de probleme: evaluarea numărătorului și a numitorului pe baza aceluiași criteriu; dificultatea majoră de a evalua stocul mediu. Pentru a crește viteza de rotație, întreprinderea dispune de două mijloace, creșterea fluxului de rotație (activitatea) și diminuarea stocului mediu, a doua soluție fiind limitată de riscul rupturii de stoc.

Pentru întreprinderile cu activitate de distribuție.

Pentru întreprinderile cu activitate de producție industrială.

Durata unei rotații arată numărul de zile necesare pentru rotația stocului mediu sau numărul de zile de stocaj al valorilor materiale respective. Pentru a aprofunda analiza vitezei de rotație a stocurilor este necesară efectuarea analizei pe elemente componente. În acest scop se raportează fiecare element de activ circulant (ca sold mediu) la componenta specifică din cifra de afaceri. Relațiile de calcul sunt următoarele:

Tabelul 1.3.

Analiza vitezei de rotație a stocurilor

Căile de accelerare a vitezei de rotație a stocurilor sunt multiple. Ele sunt proprii fiecărui stadiu al rotației capitalului investit. În stadiul aprovizionării pentru a se accelera viteza de rotație, există două cai principale, respectiv aprovizionarea să se facă la timp, iar stocurile de materiale, piese de schimb, obiecte de inventar să fie limitat la minimum necesar. În stadiul producției căile principale de accelerare a vitezei de rotație a stocurilor au în vedere diminuarea duratei ciclului de producție și a consumurilor specifice de materii prime și materiale. În stadiul vânzării caile principale se referă la creșterea ritmului vânzărilor, ceea ce provoaca reducerea stocurilor de produse finite și de semifabricate destinate vânzării.

1.3. Responsabilitatea aparițiilor rupturilor de stoc

Responsabilitatea aparițiilor rupturilor de stoc este împărțită în trei segmente:

a) Segmentul producătorului: funcțiile furnizorilor; depozitul central; activitatea de producție.

b) Segmentul Depozitului de Gross (DC – District Center): operațiile din DC; activitățile de comandare de la DC la producător.

c) Segmentul punctului de vânzare (POS): reaprovizionarea eficientă; activitățile de livrare a comenzilor de la POS către DC

Elaborarea programelor de livrare-vînzare rezultă din activitățile complexe care decurg practic pe întreaga perioadă de gestiune, în scopul corelării structurii fabricației cu cererile clienților. Printr-o asemenea armonizare unitatea producătoare își garantează satisfacerea intereselor proprii,aderentă la clienți,extinderea vanzarilor,functionalitate în condiții de eficiență.

Procesul operativ de livrare-vînzare (componentă a activității de desfacere a produselor finite) presupune parcurgerea unui număr relativ mare de operațiuni specifice (prezentate în tabelul de mai jos), iar prin realizarea acestora se asigură onorarea cererilor clienților și încasarea contravalorii produselor livrate la prețurile de vînzare negociate.

Prin activitatea operativă de livrare se realizează transferul produselor finite de la producator la destinatarii acestora (clienti finali, intermediari, comercianti).

Această activitate include: organizarea operațiunilor de pregătire a produselor pentru livrare; formarea loturilor complete și complexe, unitare pentru livrare; întocmirea documentelor de expediție; desfășurarea propriu-zisă a acțiunii.

Pentru ca acest proces să decurgă în condiții profitabile este necesar să se cunoscă cerințele clienților referitoare la: tipul produsului,termenele de livrare,cantitate,calitate,etc.

Optimizarea disponibilității la raft pentru un răspuns eficient consumatorului

Îmbunătățirea tuturor proceselor și activităților pe lanț este soluția organizațiilor aliate de a aduce satisfacție cumpărătorului/consumatorului și de a genera o fidelitate a acestora. Predictibilitatea afacerilor, dezvoltarea durabilă a organizațiilor se face luând în considerare toate cerințele consumatorului final în relație comparativă (mai bine, mai ieftin și la timp) cu concurenții. Mai puțin importante sunt performanța maximă a competențelor interne ale organizației. Parteneriatul este o asociere a părților care lucrează în interesul lor comun.

Menționarea țintei comune este de mare importanță, ceea ce înseamnă că organizațiile își coordonează împreună un scop comun din care vor beneficia ambele.

Astăzi, în loc de a continua să „împingă” marfa (noi mărci create) producătorii i-au in considerare ceea ce transmit distribuitorii și mai ales detailiștii care „trag” produsele pe care le cere consumatorul (care dispar sau tind să dispară de pe raft) mai ales de când aceștia „stăpânesc” informațiile prin gestionarea POS (Point Of Sales). Aceasta face ca toți actorii să se ocupe de micșorarea costurilor, ca să-și partajeze valoarea adăugată, dar nu din perspectiva câștigător – învins (win – lose), ci din perspectiva câștig – câștig – câștig (win – win – win) pentru producător, distribuitor și consumator care generează tuturor avantaje imediate, dezvoltare strategic care necesită permanenta re-inginerie a proceselor.Lanțul de distribuție/aprovizionare reprezintă totalitatea combinațiilor proceselor, funcțiilor, activităților, relațiilor prin care produsele, serviciile, tranzacțiile informaționale și financiare se deplasează în și între întreprinderi.

Prin aceasta se înțelege totalitatea mișcărilor acestora de la producător către utilizatorul sau consumatorul final; iar fiecare din întreprindere este cointeresat în a face posibil acest lucru.Managementul lanțului de distribuție reprezintă strategiile și activitățile asociate cu lanțul de distribuție.

Privind dinspre detailist ca printr-un vizor furnizorii săi văd rețeaua de distribuție prin care ei se focalizează pe canalul de distribuție. Din latura cererii, vânzările sunt imediat vizibile. El vede un singur sistem de reaprovizionare, cu un timp scurt, o regulată rutină de operații de distribuție și fluxurile sub controlul său. În general aceasta este legată de latura ofertei prin calea stabilită, prin folosirea codului cu bare și EDI (Electronic Data Interchange). Perspectiva producătorului este diferită.

Privind în jos prin vizor către clientul detailist, lanțul de furnizare constă într-o rețea de livrare și punctul de stoc-tampon rapid către depozitul fabricii sale sau către centrul de distribuție (District Center). Din această perspectivă comenzile pot fi întârziate dintr-o „ vizibilitate” scăzută a cererii și o „amplificare” a fluctuațiilor aprovizionărilor consumatorului ce pot fi luate, independent de aceste funcții, din inventarele din mulțimea de puncte.