Stocurile
INTRODUCERE
Importanța temei de cercetare rezultă din chiar din esența unității economice, nu există societate comercială fară stocuri chiar dacă sunt doar de materiale consumabile.
Pornind de la caracteristice procesului economic, respectiv: beneficii unitare, coeficienți tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri specifice, se pot formula probleme care să țină seama de scopul agenților economici atunci când pornește procesul tehnologic. Evoluția nivelului stocului se face :
din punctul de vedere al producătorului, care este preocupat de valoarea medie a nivelului stocului, deoarece această valoare permite cunoașterea imobilizării totale a stocului și scopul producătorului va fi reducerea imobilizării la valoarea sa minimă;
din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind să fie satisfăcut imediat, apreciază că trebuie să evite, în măsura posibilităților, rupturile de stoc. Se impune reducerea la minim a riscului de ruptură de stocuri.
Procesul de producție propriu-zis este supus în mod aleator unei sume de perturbații cum ar fi: instabilitatea personalului, prezența rebuturilor, existența timpilor morți datorați defectării utilajelor.
Elementul care care joacă un rolu de amortizor al variațiilor îl reprezintă stocurile.
Ele pot fi reprezentate de:
investirea unei părți din capital în stocuri pentru a reduce cheltuielile de organizare;
asigurarea desfășurării neîntrerupte a procesului de producție;
asigurarea unr comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat nu este întotdeauna posibilă și eficientă din punct de vedere economic;
anticiparea unei creșteri a prețurilor.
Tipuri de stocuri
În cadrul gamei foarte largi de stocuri, se disting cu deosebire:
Din punct de vedere al modului de depozitare, care ține seama și de unele proprietăți fizico-chimice ale elementelor ca produse periculoase, voluminoase, fragile
2. Din punct de vedere al producției stocurile pot fi:
materii prime și materiale destinat consumului; este vorba de stocul de producție, stoc în amonte;
produse finite, destinate livrării către beneficiari; este vorba de stocul de desfacere,
stocul destinat asigurării funcționării continue a unor mașini sau a unor linii de fabricație; este vorba de stocul operațional.
3. Din punct de vedere al rolului pe plan economic stocurile pot fi:
stocuri care au ca rol reglarea fluxurilor de intrare și de ieșire ale produselor între două stadii ale procesului tehnologic;
stocuri cu rol strategic; sunt formate din piese sau din subansamble folosite de serviciul de întreținere .
.4. Din punct de vedere al modului de gestionare avem stocuri:
cu gestiune normală;
din magaziile intermediare, cu o supraveghe-re globală;
de produse consumabile;
5. Din punct de vedere al caracteristicilor formării și destinației lor stocurile pot fi:
curente;
de siguranță;
de pregătire sau de condiționare;
pentru transport intern;
de iarnă;
Managementul aprovizionării stocurilor se află într-o strânsă interdependență cu managementul vânzărilor. În literatura de specialitate, în practica economică se utilizează în mod frecvent o gamă largă de termeni, care deși au același înteles, și semnificații diferite, astfel:
achiziționarea reprezintă o tranzacție monetară certă, un angajament financiar de cumpărare a unor resurse necesare derulării activității;
aprovizionarea reprezintă un ansamblu de activități complexe a nevoilor, stabilirea dimensiunilor acestora precum și a momentelor de satisfacere a acestora,
asigurarea materială și cu echipamente tehnice reprezintă un termen cu accepțiune similară aprovizionării, care are o sferă de cuprindere mai extinsă, incluzând alături de aprovizionare și acțiuni de completare a bazei tehnico-materiale a unității economice cu resurse din surse proprii;
Capitolul 1
ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND STOCURILE
Noțiuni generale privind stocurile
Regulamentul privind aplicarea Legii Contabilității definește stocurile ca fiind „ansamblul de bunuri și servicii care intervin în cadrul ciclului de exploatare, fie pentru a fi vândute în aceeași stare sau la terminarea procesului de producție, fie pentru a fi consumate cu ocazia primei utilizări”.
Stocurile sunt clasificate în bilanț conform naturii și destinației lor sau a ordinii cronologice în care apar, în cadrul ciclului de exploatare. O bună gestiune a stocurilor solicită ca: natura bunurilor să fie indicată cu precizie; intrarea în stoc să fie înregistrată în momentul transferului de proprietate; evaluarea intrărilor și ieșirilor de bunuri în și din stoc să fie definită cu exactitate și să rămână invariabilă. În modelul bilanțier din țara noastră, stocurile sunt clasificate și delimitate în funcție de patru criterii: fizic, destinația, faza ciclului de exploatare și locul de creare a gestiunilor.
1.1. Clasificarea stocurilor
Principalele tipuri de stocuri deținute de o întreprindere sunt destinate utilizării în producție sau destinate vânzării, fin în același stadiu în care au fost procurate, fie după ce au suferit o prelucrare. Cele mai reprezentative stocuri sunt mărfurile, ambalajele, materiile prime, produsele finite, producția în curs de execuție, obiectele de inventar.
Mărfurile sunt bunuri pe care întreprinderea le cumpără, le stochează și le vinde, de obicei în același stadiu, fără prelucrare.
Ambalajele sunt bunuri pentru protecția integrității materiale, conservarea calității sau transportul bunurilor.
Materiile prime sunt bunuri destinate unui proces de prelucrare sau transformare, din care se obțin produse.
Produsele finite reprezintă bunurile obținute ca urmare a unui proces de fabricație, dacă acestea au parcurs toate fazele de prelucrare și transformare și sunt declarate conforme cu standardele de calitate.
Producția în curs de execuție reprezintă bunurile obținute în diferite stadii de prelucrare, ca urmare a îndeplinirii parțiale a standardelor tehnice de fabricație, destinate în continuare prelucrării.
Materialele de natura obiectelor de inventar sunt bunuri de mică valoare sau de scurtă durată, destinate utilizării repetate în mai multe cicluri de fabricație.
Reglementările din Standardul Internațional de Contabilitate IAS 2 Contabilitatea stocurilor definesc stocurile astfel:
Stocurile sunt active (1) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității; (2) în curs de producție în vederea unei vânzări; sau (3) sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
1.2. Obiectivele și factorii organizării contabilității stocurilor
1.2.1. Generalități privind contabilitatea
Bunurile cumpărate de agenții economici în vederea revânzării poartă denumirea de mărfuri.
Actuala dezvoltare a economiei a impus intercalarea între consumatori și producători a unor agenți specializați care formează rețeaua unităților comerciale cu ridicata și cu amănuntul. Aceste unități transmit semnalele ce vin de la clienți prin comenzi și contracte către agenții economici din sfera producției.
Sursa de acoperire a cheltuielilor și a profitului unităților comerciale o constituie un adaos la prețul de cumpărare al mărfurilor (adaos comercial) sau rabatul comercial, în cazul în care mărfurile circulă având prețul cu amănuntul stabilit, cum se practică de exemplu, în producția editorială unde cărțile se vând la prețuri prestabilite de producător, care acordă unităților de desfacere o reducere procentuală a prețurilor (rabat).
Pentru contabilitatea mărfurilor preocupările de bază constau în:
organizarea gestiunilor de mărfuri și a evidenței la nivelul acestora;
stabilirea documentelor justificative care se întocmesc în procesul de aprovizionare și desfacere a mărfurilor;
evidența relațiilor de aprovizionare și desfacere (furnizori, clienți);
evidența fluxurilor financiare (încasări și plăți prin casierie și prin conturile de la bănci);
evidența adaosului comercial realizat în comparație cu cheltuielile unității și preocuparea pentru realizarea profitului programat;
evidența obligațiilor fiscale și a celor către fondurile speciale cu preocuparea de a evita plata de majorări, penalități sau amenzi.
În activitatea comercială gestiunea de mărfuri are o importanță fundamentală atât pentru managerul societății, cât și pentru contabilitate. De aici și cerința de a se stabili cu precizie:
căile de aprovizionare cu mărfuri a acestor gestiuni (magazine, depozite);
condiția de „franco” convenită cu furnizorii;
persoanele împuternicite cu recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor aprovizionate;
traseul mărfurilor recepționate (în magazii specializate sau distribuirea directă din mijloace de transport în rețea).
Dacă managerul unității este cel care alege persoanele ce vor fi încadrate în unități de desfacere, preocupat fiind de aspectul fizic, ținuta și eficiența în relațiile cu clienții, contabilul trebuie să fie prompt în a sesiza eventualele deficiențe în pregătirea comercială a vânzătorilor atunci când aceștia nu sunt în măsură să efectueze cu exactitate calculele bănești în raport cu clienții. Tot contabilul este cel care trebuie să asigure instruirea metodologică a personalului cu privire la întocmirea actelor de evidență primară, depunerea numeralului încasat, etc.
Este important ca pentru fiecare magazin sau gestiune de mărfuri, să i se pună la dispoziția gestionarului o ștampilă proprie prin care acesta să poată stabili cu mai mare certitudine autenticitatea documentelor pe care le-a semnat privind intrarea de bunuri în gestiunea sa.
Cunoscând ponderea importantă a costului transportului în cheltuielile de circulație, contabilitatea trebuie să urmărească respectarea înțelegerilor convenite prin comenzi sau contracte cu privire la condiția de „franco”, adică a locului de la care cheltuielile îl privesc pe cumpărător.
Potrivit legislației în vigoare, comerciantul este răspunzător de calitatea mărfurilor puse în vânzare și nedepășirea termenelor de garanție a bunurilor perisabile. În cazul aprovizionării cu mărfuri de la producător sau de la unitățile de comerț cu ridicata, cumpărătorul va pretinde ca acestea să fie însoțite de certificatul de calitate, iar bunurile perisabile să aibă inscripționat termenul de garanție.
Fie că un transport aprovizionează un singur magazin sau mai multe, contabilitatea trebuie să asigure un control prompt asupra concordanței dintre valoarea mărfurilor primite și repartizarea lor pe gestiuni în baza actelor justificative colectate de la gestionari.
Documentele justificative care trebuie întocmite, persoanele care le aprobă și circuitul lor se înscriu într-un grafic alături de documentele din alte compartimente de activitate.
Dacă evidența clienților și furnizorilor nu este organizată pe calculator, apare drept practică și utilă folosirea fișelor analitice pentru aceste conturi.
Soldurile din balanțele analitice ale conturilor 401 și 411 trebuie confruntate cu prevederile din contracte și termenele de prescripție în vederea declanșării procedurilor pentru obținerea titlurilor executorii și încasarea lor înainte de expirarea termenului de prescripție.
Pentru controlul fluxurilor financiare un instrument util, experimentat cu bune rezultate, este graficul de încasări și plăți prin casierie și prin conturi bancare care se întocmește lunar și se urmărește zilnic. Acest grafic, completat zilnic, este în măsură să atenționeze administrația despre perturbările care pot apărea la încasarea banilor și să preîntâmpine asumarea unor angajamente de plată în lipsa resurselor.
Funcționarea normală a unei unități din sfera circulației mărfurilor depinde în final de echilibrul care se creează între adaosul comercial realizat și cheltuielile efectuate într-o perioadă dată. Această relație poate fi extinsă, ținându-se seama de specific, la toate societățile comerciale.
Este și motivul care justifică o preocupare specială la unitățile din sfera circulației mărfurilor pentru urmărirea zilnică a adaosului (rabatului) comercial realizat. La unitățile comerciale cu ridicata, realizările din adaosul comercial, pot rezulta dintr-o situație comparativă a cantităților și prețurilor de intrare a mărfurilor, cu cele de livrare către clienți.
Organizarea contabilității mărfurilor este influențată de mai mulți factori. Un prim factor îl reprezintă forma circulației : cu ridicata (en gross) sau cu amănuntul (en detail). În cazul circulației mărfurilor en-gros, vânzarea se face pe bază de documente, încasarea urmând a se realiza ulterior, prin virament, și, de aici, necesitatea intervenției unui cont anume, 411 “Clienți”, care să evidențieze creanțele din momentul vânzării mărfurilor până în momentul încasării lor, în cazul circulației en detail, vânzarea se face, de regulă, cu plata imediată, în numerar.
Un alt factor de influență îl constituie metoda de contabilitate a stocurilor folosită : “inventarul permanent “ sau “inventarul intermitent”. În primul caz, contul de mărfuri este folosit pe măsură ce au loc operațiuni cu mărfuri, evidențiind toate intrările și toate ieșirile, astfel încât, in orice moment, prin soldul său, acest cont indică valoarea mărfurilor în stoc, permițând controlul gestionar, dacă în acest scop se efectuează și inventarierea faptică a stocurilor. În cazul inventarului intermitent, contul de mărfuri intervine numai la sfârșitul lunii, când, pe baza inventarului faptic se determină valoarea mărfurilor în stoc, care se “blochează” în acest cont, diminuându-se cheltuielile cu mărfuri, înregistrate la un cont anume, destinat acestui scop, cu ocazia intrărilor de mărfuri. La începutul exercițiului următor intervine din nou contul de mărfuri care se creditează, valoarea stocului inițial fiind preluată din nou de contul de cheltuieli privind mărfurile.
Metoda de contabilitate analitică a stocurilor de mărfuri ține evidența cantitativ – valorică pe feluri de mărfuri sau evidența global valorică la nivel de gestiune. De asemenea influențează organizarea contabilității sintetice a mărfurilor, prin prețurile diferite utilizate ca prețuri de înregistrare a mărfurilor. Astfel, în cazul în care evidența analitică se ține cantitativ valoric, se poate utiliza ca preț de înregistrare prețul de cumpărare al mărfurilor sau costul de achiziție, în schimb în cazul în care evidența analitică a mărfurilor se ține global – valoric, la nivelul gestiunii (așa cum se procedează în comerțul cu amănuntul), pentru înregistrare se utilizează prețul cu amănuntul, inclusiv TVA. De aici decurg următoarele consecințe asupra contabilității:
Când evidența mărfurilor se ține la prețul de cumpărare sau la costul de achiziție nu este necesară folosirea contului 378 ,,Diferențe de preț la mărfuri“ pentru evidența adaosului comercial.
Dacă evidența mărfurilor se ține la prețul cu amănuntul, intervenția contului 378 ,,Diferențe de preț la mărfuri“ este necesară pentru evidența adaosului comercial conținut în prețul de înregistrare a mărfurilor.
În condițiile în care evidența mărfurilor se ține la prețul cu amănuntul, inclusiv taxa pe valoare adăugată, apare necesitatea evidențierii acestei taxe până în momentul vânzării mărfurilor, în contul 4428 ,,TVA neexigibilă“. Evident, în momentul vânzării mărfurilor, aceasta taxa va fi transferată, devine exigibilă și apare contul 4427 ,,TVA colectată”. Pentru taxa pe valoare adăugată cuvenită furnizorilor se va folosi în mod normal, contul 4426 ,,TVA deductibilă“.
Contul 371 ,,Mărfuri“, cont de activ, servește pentru evidența existenței și mișcării mărfurilor aflate în depozite, în unitățile comerciale cu amănuntul sau de alimentație publică. În debitul sau evidențiază valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor intrate în gestiunea unității prin aprovizionare de la furnizori sau pe alte căi. În creditul acestui cont se evidențiază valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor ieșite din patrimoniul unității prin vânzarea către clienți sau pe alte căi. Soldul debitor al contului reprezintă valoarea mărfurilor existente în stoc.
Nota: Modul de prezentare descris este valabil pentru cazul ,,inventarului permanent“. În cazul ,,inventarului intermitent“, așa cum deja s-a arătat, contul intervine numai la sfârșitul lunii pentru a prelua în debit valoarea mărfurilor în stoc, iar la începutul următoarei luni pentru a transloca soldul initial luat în exploatare la contul 607 ,, Cheltuieli privind mărfurile“.
Contul 607 ,,Cheltuieli privind mărfurile“, cont de activ, evidențiază costul mărfurilor vândute de către unitățile patrimoniale. În cazul ,,inventarului intermitent“ acest cont evidențiază și mărfurile aprovizionate, pornindu-se de la premiza că toate mărfurile aprovizionate se vor vinde și nu se cumpără pentru a fi stocate. Deci funcționarea acestui cont este dependentă de metoda de contabilitate a stocurilor practicată de unitatea patrimonială.
În cazul ,,inventarului permanent“ în debitul contului 607 ,,Cheltuieli privind mărfurile“ se înregistrează costul mărfurilor vândute, odată cu descărcarea contului de mărfuri și se creditează prin transferul acestor cheltuieli în debitul contului de rezultate 121, după care se soldează.
În cazul ,,inventarului intermitent“ în debitul contului 607 ,,Cheltuieli privind mărfurile“ se înregistrează costul mărfurilor aprovizionate iar în credit, la sfârșitul lunii, costul mărfurilor în stoc translocate, cu această ocazie, în debitul contului de mărfuri și costul mărfurilor vândute transferat în debitul contului de rezultate.
În legătură cu vânzarea mărfurilor se utilizează și contul de pasiv 707 ,,Venituri din vânzări de mărfuri“, în creditul căruia se înregistrează valoarea mărfurilor vândute, iar în debit aceeași valoare, transferată la sfârșitul lunii în creditul contului de rezultate, după care se soldează.
Contul 378 ,,Diferențe de preț la mărfuri“ este folosit pentru evidența adaosului comercial (marja comercială) aferent mărfurilor existente în gestiunea unității cu activitate comercială. În creditul acestui cont se înregistrează adaosul comercial aferent mărfurilor vândute, soldul creditor al acestui cont reprezentând adaosul comercial aferent mărfurilor existente în stoc.
1.2.2. Organizarea evidenței operative și a contabilității analitice a mărfurilor
Complexitatea activității comerciale impune o organizare a circuitului comercial a mărfurilor specifică metodelor și tehnicilor adoptate de către fiecare societate comercială, pentru evidența operativă și analitică a stocurilor de mărfuri, precum și a celor de evaluare a fluxurilor de circulație a acestora.
Conceptul de „gestiune” are semnificații teoretice și implicații practice distincte în funcție de contextul în care este folosit și anume:
Administrarea generală cu maximă eficiență a patrimoniului sau a unor bunuri aparținând unei persoane fizice sau juridice de către reprezentantul acesteia.
Totalitatea bunurilor încredințate unei persoane, denumite generic „gestionar” în vederea păstrării și mânuirii lor.
Totalitatea operațiunilor de primire, păstrare și eliberare a bunurilor sau valorilor bănești efectuate de gestionar.
Ultimele două accepțiuni sunt avute în vedere în abordarea metodelor de evidență operativă și analitică a stocurilor de mărfuri. Condițiile înființării gestiunilor de mărfuri nu sunt legiferate. Cu toate acestea doctrina contabilă recomandă unele criterii orientative pentru înființarea gestiunii de mărfuri cum ar fi:
Volumul operațiilor de predare-primire dintr-o perioadă de timp dată. Este cel mai important criteriu în funcție de care se stabilește numărul de gestiuni dintr-o unitate patrimonială. Astfel, într-o unitate patrimonială de dimensiuni reduse poate fi înființată o singură gestiune pentru toate mărfurile pe care le deține, în timp ce într-o unitate patrimonială de dimensiuni mari este necesar să se înființeze gestiuni specializate pe principalele categorii de mărfuri.
Volumul, suprafața și amplasamentul spațiului de depozitare, care conduce, de asemenea la înființarea de gestiuni distincte. În funcție de acest criteriu se pot înființa depozitele centrale sau generale care deservesc întreaga unitate patrimonială sau depozite de repartizare care deservesc de regulă, unități operative proprii, chioșcuri, standuri etc.
Indiferent de criteriile adoptate pentru înființarea gestiunilor de mărfuri, acestea trebuie astfel organizate încât pentru fiecare categorie de stoc a cărui evidență contabilă se realizează cu ajutorul uni cont distinct, aceasta să poată fi identificată faptic și spațial.
Pentru facilitarea controlului gestionar al bunurilor stocabile doctrina contabilă a elaborat iar practica gestionară a confirmat mai multe metode de evidență operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri, dintre care, cele mai folosite sunt:
Metoda cantitativ – valorică
Metoda operativ contabilă sau pe solduri
Metoda global valorică
Metoda cantitativ – valorică constă în ținerea la gestiuni a unei evidențe cantitative pe feluri de stocuri cu ajutorul „fișelor de magazie” deschise pentru fiecare element în parte, în care gestionarul calculează stocurile cantitative după fiecare operațiune de intrare sau de ieșire din stoc.
Cu ocazia inventarierilor periodice fișa de magazie permite confruntarea operativă a stocului scriptic cu cel faptic și determinarea plusurilor sau minusurilor de inventar cantitative.
Evidența contabilă analitică se conduce cantitatea valoric la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor cu ajutorul „fișelor de cont analitic pentru valori materiale”. Se deschide câte o „Fișă de cont pentru valori materiale” pentru fiecare element stocabil în parte, pentru care s-a deschis câte o „Fișă de magazie” distinctă la locul de depozitare.
Concomitent cu înregistrarea fiecărui document de intrare-ieșire în „Fișa de cont analitic pentru valori materiale” se pot înlocui situații centralizatoare respectiv „Situația materialelor intrate” și „Situația materialelor ieșite” în care intrările și ieșirile sunt grupate pe conturile corespondente ale conturilor de stocuri. În acest fel aceste situații centralizatoare stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară a stocurilor de mărfuri.
Principalele operațiuni pe care le presupune această metodă sunt:
La locurile de depozitare a bunurilor
primirea-predarea bunurilor în baza documentelor de dispoziție privind intrarea și ieșirea lor din gestiune;
evaluarea cantităților intrate în sau ieșite din stoc în conformitate cu procedeele de evaluare practicate de unitatea patrimonială și acceptate de doctrina și legislația contabilă;
înregistrarea documentelor dispozitive de intrare-ieșire în „Fișele de cont analitic pentru valori materiale” .
La compartimentele contabilității gestiunii mărfurilor
verificarea necesității, exactității și oportunității operațiunilor de intrare-ieșire de stocuri și confirmare a corectitudinii;
evaluarea cantităților intrate sau ieșite din stoc în conformitate cu procedeele de evaluare acceptate de legislația și doctrina contabilă adoptate de unitate;
înregistrarea documentelor de intrare-ieșire în „Fișele de cont analitic pentru valori materiale” și eventual în situații centralizatoare a intrărilor și ieșirilor de stocuri;
înregistrarea intrărilor și ieșirilor în contul de stocuri de mărfuri;
întocmirea balanței de verificare analitică a contului de mărfuri.
Metoda cantitativ – valorică de evidență operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri, prezintă avantajul că poate furniza în orice moment date cu privire la existența și mișcarea mărfurilor. Are însă dezavantajul că necesită un volum mare de muncă prin faptul că înregistrarea mișcărilor cantitative de mărfuri se face pentru necesități de control în vederea asigurării integrității lor, atât în fișele de magazie cât și în fișele de cont analitice de la contabilitatea gestiunii stocurilor.
Metoda operativ – contabilă sau pe solduri constă în ținerea la gestiuni numai a unei evidențe cantitative pe „Fișe de magazie” și la contabilitate o evidență numai valorică pe „Fișe de cont pentru operații diverse”. Lunar se face controlul exactității și concordanței din evidența cantitativă de la gestiuni cu cea valorică, prin întocmirea „Registrului stocurilor”, în care se evaluează stocurile existente din fișele de magazie pe feluri, totalizate pe grupe și pe gestiuni.
Astfel, soldul final al unei gestiuni (SF) se determină pornind de la soldul inițial (SI), la care se adaugă intrările în timpul lunii (I) și se scade ieșirile (E).
SF= SI+I-E
Această metodă se poate aplica cu bune rezultate în cazul aplicațiilor computerizate în cadrul cărora existența și mișcările cantitative a stocurilor sunt urmărite operativ iar cele valorice periodic, cu ocazia înregistrărilor efectuate în contabilitatea gestiunii stocurilor de mărfuri.
Metoda centralizatoare de intrare – ieșire se recomandă a fi folosită în cadrul acelor unități patrimoniale care au o nomenclatură redusă de elemente stocabile. Comparativ cu metoda cantitativ – valorică, această metodă constă în înlocuirea „Fișelor de cont analitic pentru valori materiale” cu „Centralizatorul intrărilor – ieșirilor de mărfuri”, care se deschide separat pentru intrări și separat pentru ieșiri, în acre se operează cantitativ, document cu document. Periodic, de regulă lunar, intrările și ieșirile din „Centralizator” se evaluează și se centralizează cu ajutorul formularului „Evidența analitică a mărfurilor”. Dacă în acest formular se preiau la începutul lunii stocurile din formularele precedente la care se adaugă mișcările curente aceasta poate servi și ca balanță de verificare analitică, cantitativ-valorică a gestiunilor de mărfuri.
Această metodă are în practică o aplicabilitate redusă deoarece reclamă multe centralizatoare cu multe coloane de intră și ieșiri și reclamă dubla înregistrare a mișcărilor cantitative, o dată în „Fișele de magazie” apoi în „Centralizatorul intrărilor – ieșirilor de mărfuri”.
Metoda global – valorică poate fi practicată atunci când nu există obligația legală, iar managerii unităților patrimoniale nu dispun ținerea unei evidențe cantitativ – valorice pentru mărfurile ce fac obiectul unei gestiuni. Conform acestei metode evidența operativă a elementelor stocabile se realizează la locul de depozitare cu ajutorul „Fișelor de magazie”, iar la compartimentul contabilitate gestiune a stocurilor se realizează numai o evidență global – valorică cu ajutorul „Fișei de cont pentru operații diverse”.
Verificarea concordanței dintre stocurile existente la locuri de depozitare și soldul global valoric din „Fișa de cont pentru operații diverse” se face lunar sau la alte perioade prin:
evaluarea stocurilor scriptice din „Fișele de magazie” prin procedeele concordante cu evaluarea intrărilor și ieșirilor și confruntarea sumei acestora cu soldul global valoric din „Fișa de cont pentru operații diverse”;
inventarierea faptică a stocurilor, confruntarea cu stocurile scriptice din „Fișa de magazie”, evaluarea stocurilor faptice din listele de inventariere și confruntarea sumei lor cu soldul global valoric din „Fișa de cont pentru operații diverse”
Această metodă prezintă serioase avantaje dintre care cel mai semnificative ar fi reducerea volumului de muncă prin eliminarea „Fișelor de cont analitic pentru valori materiale” de la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor.
1.2.3. Sistemul de documente folosite în circulația mărfurilor
În cadrul sistemului de documente se cuprind documentele întocmite la locul și în momentul producției operațiilor economice pe feluri de operații – intrări și ieșiri – care constituie purtătorii de informații ai sistemului informațional contabil.
Cu ocazia intrărilor de mărfuri se folosesc: „Factura”, primită de la furnizor o dată cu mărfurile cumpărate și „Nota de recepție și constatare diferențe”, întocmită cu ocazia recepției acestora; „Bonul de predare – transfer – restituire” cu ocazia intrării de mărfuri de la alte subunități ale întreprinderii; sau „Bonul de primire”, cu ocazia primirii de bunuri în consignație.
Cu ocazia ieșirilor de mărfuri se întocmesc următoarele documente: „Factura”, „Dispoziția de livrare”, „Aviz de însoțire a mărfii”, cu ocazia vânzării.
În vederea asigurării aprovizionării cu mărfuri unitățile patrimoniale trimit către furnizori comenzi, iar pe baza acestora vor încheia Contracte economice. Unele societăți înlocuiesc contractele economice cu confirmarea la comandă, serviciul de aprovizionare organizează o evidență operativă care cuprinde: Registrul de comenzi și Fișa de urmărire a executării comenzilor. În cazul în care se execută comanda și contractul de aprovizionare, societatea cumpărătoare primește de la furnizor Avizul de însoțire a mărfii sau factura.
Avizul de însoțire a mărfii se emite de compartimentul vânzări și servește ca document pentru eliberarea și scăderea depozitului, a mărfurilor și a altor valori destinate vânzării, trimise spre prelucrare la terți etc. Este un document justificativ care însoțește mărfurile pe timpul transportului.
Nota de intrare recepție și constatare de diferențe se întocmește, în situația în care mărfurile se primesc în tranșe sau sosesc înaintea primirii facturi de la furnizor, precum și în situația în care mărfurile au fost achitate și lăsate în custodie furnizorului.
Factura este un document justificativ, cu regim special. Ea se întocmește în trei exemplare. Facturile justifică cumpărarea de materiale, iar livrarea mărfurilor către terți se face pe bază de factură.
Factura servește ca document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a produselor și a mărfurilor livrate, lucrărilor executate și serviciilor prestate. Factura este un document care însoțește marfa pe timpul transportului. Pentru cumpărător factura reprezintă documentul de încărcare în gestiune.
Fișa de magazie este un document de evidență operativă a stocurilor de mărfuri din depozit și se întocmește pentru fiecare fel, calitate sau sortiment de marfă.
Comanda este un document de dispoziție care conține ordinul de efectuare a unei operații economice, precum și indicațiile necesare executării ei, nefăcând dovada executării operației. Un alt document de dispoziție ar fi dispoziția de livrare.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat ori înregistrat în contabilitate.
Documentele referitoare la valorile materiale intrate în unitate (facturi, note de intrare – recepție, avize de expediție) după înregistrarea în fișele de magazie, se predau serviciului aprovizionare. După verificare, avizare și înregistrare în evidența tehnico – operativă a aprovizionării, aceste documente se transmit la compartimentul financiar – contabil.
Documentele referitoare la valorile materiale ieșite din depozitele unității se predau direct la compartimentul contabilitate.
Capitolul II
Evaluarea stocurilor de mărfuri
Pentru desfășurarea activității comerciale, aceste unități trebuie să dispună de stocuri de mărfuri. Stocurile de mărfuri sunt elemente patrimoniale procurate din afara unității sau obținute în cadrul acesteia și trecute în sfera circulației pentru a fi vândute în starea în care se găsesc sau în urma unor prelucrări cu scopul de a obține un plus de valoare sau de profit.
În contabilitate, stocurile de mărfuri îndeplinesc un dublu rol[4]:
1) constituie principalul element patrimonial;
2) constituie element de calcul al costului de aprovizionare al mărfurilor vândute.
Privite în raport cu perioada de gestiune deosebim:
a) stocul inițial de mărfuri, existent la începutul perioadei;
b) stocul final de mărfuri, constatat la sfârșitul perioadei de gestiune sau sfârșitul exercițiului financiar.
Pentru calculul costului de aprovizionare al mărfurilor vândute, se adaugă la costul de aprovizionare al stocului inițial de mărfuri, valoarea mărfurilor achiziționate în cursul perioadei de gestiune evaluate la cost de achiziție, sumă din care se deduce stocul final de mărfuri evaluat la cost de achiziție.
În condițiile economiei de piață, stocurile de mărfuri sunt evaluate diferit, în funcție de proveniență acestora și acordul părților în urma negocierilor, deci, prețurile sunt libere și fluctuante. Cu toate acestea putem deosebi următoarele categorii principale de prețuri:
prețul cu ridicata, reprezentând prețul de cumpărare al mărfurilor de către unitățile comerciale cu ridicata sau de livrare de către unitățile producatoare;
prețul de vânzare cu amănuntul, practicat de unitățile comerciale de desfacere cu amănuntul al mărfurilor către populație, fiind format din prețul cu ridicata la care se adaugă adaosul comercial al unității cu amănuntul și T.V.A.-u.l;
prețul de contractare sau achiziție, pentru produsele agricole, care poate fi majorat cu prime sau adaosuri după caz, ori alte avantaje oferite producătorilor agricoli;
prețul extern pentru mărfurile importate, format din prețul extern în valută franco – furnizor extern, transformat în lei la cursul în vigoare, la care se adaugă cheltuielile de transport pe parcursul extern, taxe vamale, alte comisioane și taxe.
Prețul intermediar, practicat de unitățile comerciale cu ridicata pentru vânzarea mărfurilor către unitățile comerciale cu amănuntul, fiind format din prețul cu ridicata, la care se adaugă cota de adaos comercial al unității cu ridicata, cunoscută sub denumirea de marjă comercială.
Nivelul prețului mărfurilor este influențat de:
a) condițiile de livrare;
b) condițiile de ambalaj;
c) condițiile de încasare.
Condițiile de livrare – asigură delimitarea răspunderilor între furnizori și clienți privind cheltuielile ocazionate de livrarea mărfurilor și a ambalajelor. Prin ele se apreciază locul până unde furnizorul suportă cheltuielile de expediere și de asigurare.
Condițiile de livrare la intern pot fi:
franco – depozitul furnizorului;
franco – stația de expediere;
franco – stația de destinație.
Cheltuielile de aprovizionare, cum ar fi cele de transport achitate tertților, încărcare-descărcare, asigurare, se adaugă la prețul de facturare sau cumpărare, formând costul de achiziție sau costul de aprovizionare.
Condițiile de ambalare ale mărfurilor se referă la precizarea tipurilor de ambalaje utilizate și la includerea sau neincluderea prețului ambalajului în prețul mărfii, ceea ce prezintă importanță pentru înregistrarea în contabilitate. Dacă prețul ambalajului este inclus în prețul mărfii, întreaga valoare a mărfii și a ambalajului se reflectă în contul de mărfuri, iar dacă nu, valoarea ambalajului trebuie oglindită diferit în funcție de natura acestuia.
Condițiile de plată – respectiv de încasare sunt prevăzute prin contractele sau convențiile încheiate între părți cu ocazia negocierilor.
2.1. Principii de evaluare
Principiile de evaluare a existenței și mișcării stocurilor, sunt de regulă identice oricare ar fi natura elementelor stocabile. Aplicarea lor în practică permite determinarea stocurilor scriptice după fiecare operațiune de intrare-ieșire, respectiv realizarea evidenței stocurilor potrivit inventarului permanent.
În cazul organizării și conducerii contabilității de gestiune în sistem integrat cu contabilitatea financiară evidența stocurilor prin inventar permanent se realizează în contabilitatea financiară, iar în cazul organizării contabilității de gestiune, în circuit autonom, stocurile prin inventar permanent se realizează în contabilitatea de gestiune, urmând ca în contabilitatea financiară să se conducă evidența stocurilor numai pe bază de inventar intermitent. Indiferent de sediul contabilității gestiunii stocurilor, prin inventar permanent, aceasta aplică determinarea cantitativă și valorică a stocului final (Sf) după fiecare operațiune de intrare (I) sau ieșire (E) după următoarea relație:
Sf = Si+I-E unde Si = stoc inițial
Evidența stocurilor prin inventar permanent se asigură prin folosirea unui sistem de documente contabile grupate în:
Documente contabile de evidență a stocurilor cum ar fi : fișa de magazie, fișa de magazie cu repartizarea ieșirilor, fișa de cont analitic pentru valori materiale, registru stocurilor, etc. cu ajutorul acestor documente, se asigură determinarea stocului scriptic cantitativ sau cantitativ valoric după fiecare operațiune de intrare și ieșire de stocuri.
Documente primare sau centralizatoare de evidență a intrărilor de stocuri cum ar fi: note de recepție și constatare de diferențe, bonul de predare- transfer- restituire, proces verbal de recepție definitivă pentru branșamente și amenajări provizorii de șantier; procesul verbal de demontare – demolare, etc. aceste documente stau la baza înregistrării intrărilor scriptice în documentele contabile de evidență a stocurilor.
Documente primare sau centralizatoare de evidență a ieșirilor de stocuri care pot fi: bonul de consum, fișa limită de consum, dispoziția de livrare, avizul de expediție, procesul verbal de consum, etc. aceste documente stau la baza înregistrării ieșirilor scriptice din documentele contabile de evidență a stocurilor.
O variantă simplificată a inventarului permanent a stocurilor se poate realiza prin combinarea acestuia cu inventarul intermitent potrivit căreia, în loc de a calcula stocul final, după fiecare operație de intrare- ieșire de stocuri se calculează, la intervale scurte de timp, numai ieșirile după relația:
E= Si+I-Sf
Această tehnică presupune o organizare și conducere a contabilității gestiunii stocurilor mai puțin complexă eliminând întocmirea documentelor de evidență a ieșirilor de stocuri și operarea lor în documentele de evidență a stocurilor. Obligă însă, la inventare faptice care trebuie efectuate la intervale scurte de timp.
Indiferent de natura stocurilor și de sistemul documentelor cu care se realizează evidența existenței și a mișcării stocurilor, acestea trebuie evaluate.
Evaluarea stocurilor se realizează după principii și tehnici distincte în funcție de momentul la care se face evaluarea și anume:
La momentul intrării lor în stoc, elementele stocabile se evaluează potrivit următoarelor reguli:
Elementele cumpărate, respectiv mărfurile și aprovizionările stocabile se evaluează fie la costurile de achiziție formate din totalul cheltuielilor reale efectuate cu achiziționarea lor, fie la un cost apropiat de acesta cum ar fi un cost prestabilit.
Elementele fabricate, respectiv, produsele, materialele și ambalajele din producție proprie se evaluează de regulă, la costul de producție, format din ansamblul cheltuielilor efectuate în întreprindere cu producerea lor. Dacă în momentul intrării lor în stoc, costul de producție este necunoscut, acesta poate fi înlocuit cu un cost prestabilit.
La momentul ieșirii lor din stoc, elementele stocabile trebuie să se evalueze, în principiu, la prețul la care ele au fost evaluate la intrarea în stoc. Aplicarea acestui principiu este deseori, delicată, fiindcă sunt puține elemente stocabile, care la momentul ieșirii lor din stoc se pot identifica din care lot de intrare provin. Aceasta, deoarece cele mai multe din elementele stocabile sunt fungibile și interschimbabile, neputând fi identificate, la ieșire, loturile de intrare din care provin. În acest din urmă caz se practică un evantai larg de soluții tehnici și metode de evaluare a ieșirilor din stoc.
2.2. Reguli de evaluare a stocurilor de mărfuri
Evaluarea stocurilor și a producției în curs de execuție se face respectând cele trei momente ale evaluării: evaluarea curentă, evaluarea la inventar și evaluarea la bilanț.
2.2.1. Evaluarea la data intrării în patrimoniu
Cu ocazia intrării stocurilor, acestea se evaluează la costul de achiziție sau la costul de producție.
Costul de achiziție este utilizat cu ocazia intrării prin cumpărare de la alte unități sau persoane, și este format din prețul de cumpărare, la care se adaugă taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport, aprovizionare efectuate, și alte cheltuieli accesorii, necesare pentru intrarea bunului respectiv în gestiunea întreprinderii.
Costul de producție este utilizat în cazul intrării bunurilor din producția proprie a unității și este format din: costul de achiziție al materiilor prime și materialelor consumate; cheltuielile directe de producție cu salariile, etc; cota cheltuielilor indirecte de producție cuvenită bunurilor fabricate.
În cadrul întreprinderii mai pot intra și bunuri primite prin donații, cu titlu gratuit, la care valoarea de intrare se stabilește în funcție de prețul pieței și de starea și utilitatea bunului respectiv pentru întreprindere.
2.2.2. Evaluarea la data inventarierii elementelor patrimoniale
În momentul inventarierii stocurile și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea actuală avându-se în vedere prețurile pieței și utilitatea bunurilor pentru întreprindere. Astfel stocurile sunt evaluate pe sortimente. În acest scop se impune întocmirea de liste pe grupe pe bunuri corespunzător clasificării costurilor și apoi se studiază păturile pieței, baremurile, indicii specifici, mercurialele, etc, pentru stabilirea valorii actuale.
Astfel la inventar se pot stabilii următoarele valori de inventar:
Pentru materiile prime și materialele consumabile, valoarea de inventar corespunde costului de înlocuire, adică prețului de cumpărare plus cheltuielile accesorii;
Pentru produsele finite și mărfurile revândute în aceeași stare valoarea actuală este formată din prețul pieței de vânzare, diminuat cu cheltuielile accesorii, cheltuielile de transport, comisioane, garanții acordate, cheltuieli de desfacere.
Producția în curs de execuție se evaluează, fie prin metoda directă luând în considerare componentele consumate și de gradul de prelucrare a acestora, fie prin metoda contabilă, ca diferență între cheltuielile totale de producție și costul efectiv al producției principale obținute.
2.2.3. Evaluarea la închiderea exercițiului
Evaluarea la întocmirea bilanțului cu ocazia închiderii conturilor constă în compararea valorii contabile cu valoarea actuală stabilită la inventar și se înregistrează numai valoarea cea mai mică. Astfel dacă valoarea este mai mică decât valoarea contabilă, pentru diferența constatată se procedează la constituirea de provizioane prin includerea în cheltuieli. Deprecierea stocurilor nu poate fi înregistrată direct asupra costurilor de intrare, deoarece menținerea stocurilor la costurile de intrare este impusă de principiul noncompensării.
În domeniul stocurilor se pot constitui provizioane pentru reînnoirea stocurilor, provizioane pentru creșteri de prețuri și provizioane pentru fluctuații de cursuri valutare, care au caracterul de provizioane reglementate, constituind structuri de capital propriu.
2.2.4. Evaluarea la data ieșirii din patrimoniu sau la darea în folosință
Evaluarea stocurilor la ieșirea lor din patrimoniu se face la patru feluri de prețuri sau de costuri, determinate prin patru metode specifice: metoda costului mediu ponderat, metoda primei intrări – primei ieșiri, metoda ultimei intrări – primei ieșiri, metoda prețurilor standard.
Metoda Costului mediu ponderat se determină după fiecare intrare, sau lunar, ca raport între valoarea totală a stocului inițial plus valoarea intrării și cantitatea existentă în stocul inițial plus cantitatea intrată, după următoarea formulă:
C.M.P. = ΣQi·Pi / ΣQi
Unde: C.M.P. – costul mediu ponderat.
Qi – cantitatea aferentă stocului ,,i,,
Pi – prețul unitar aferent stocului ,,i,,.
Metoda primei intrări- primei ieșiri (F.I.F.O.) este cunoscută sub denumirea sa anglo-saxonă de metoda FIFO. Potrivit acestei metode, elementele stocabile ies din stoc în ordinea vechimii loturilor de intrare neangajate la ieșire. Dacă lotul de ieșire nu este acoperit din cel mai vechi lot de intrare neangajată, se apelează în ordine la loturile de intrare următoare.
În cazul aplicării metodei de evaluare a ieșirilor din stoc, ieșirile urmează cu întârziere, variațiile prețurilor de intrare, această întârziere fiind mai mare sau mai mică în funcție de viteza de rotație a stocurilor. În perioade inflaționiste, aplicarea acestei metode duce la subevaluarea cheltuielilor datorită supraevaluării stocurilor de mărfuri de la finele perioadelor de gestiune, în funcție de prețurile de achiziție a ultimelor loturi intrate.
Metoda ultimei intrări- primei ieșiri este cunoscută și sub denumirea de metoda LIFO. Potrivit acestei metode elementele stocabile ies din stoc în ordinea celor mai recente loturi de intrare care figurează încă în stoc.
În perioade inflaționiste aplicarea acestei metode conduce la supraevaluarea cheltuielilor datorită supraevaluării stocurilor de mărfuri de la finele perioadelor de gestiune, în funcție de prețurile de achiziție ale primelor intrări, neangajate încă la ieșire.
Metoda prețului standard constă în determinarea unor prețuri fixe folosite atât la evaluarea intrărilor, cât și a ieșirilor, urmând ca diferențele dintre prețurile standard și costurile de achiziție sau de producție să se evidențieze în mod distinct. Acestea se repartizează la sfârșitul lunii asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocului existent. Repartizarea se efectuează cu ajutorul coeficientului de repartizare al diferențelor de preț Kd.p. după formula:
Si dif. preț + dif. preț af. intrărilor
Kd.p.= ────────────────────
Si mărfuri + Intrări mărfuri
Cota- parte din diferențele de preț aferente ieșirilor se calculează înmulțind la valoarea bunurilor ieșite coeficientul calculat. Diferențele nerepartizate ieșirilor corespund stocurilor existente la sfârșitul lunii.
Alte metode de evaluare a ieșirilor de mărfuri mai puțin folosite ar fi:
Metoda de evaluare a ieșirilor din stoc la un cost apropiat de costurile de achiziție reale de intrare calculat statistic pe baza prețurilor de achiziție reale din perioadele de gestiune anterioare.
Metoda de evaluare a ieșirilor din stoc la un preț prestabilit determinat pe baza unor studii tehnice și de previziune a evoluției costurilor de achiziție.
Metoda de evaluare a ieșirilor din stoc la valoarea de înlocuire, sau la prețul zilei, recomandată mai ales în perioadele de hiperinflație pentru a se realiza o evoluție concordantă între mișcarea costurilor de achiziție și mișcarea prețurilor de vânzare.
În cazul practicării acestor metode apar diferențe între costurile reale de achiziție ale intrărilor și costurile teoretice ale ieșirilor, care periodic trebuie calculate, analizate și tratate contabil. Teoretic aceste diferențe ar trebui să corecteze costurile de achiziție a mărfurilor care au fost deja vândute, dar în practică se procedează într-o manieră simplificată în sensul că, aceste diferențe se înregistrează direct pe seama cheltuielilor excepționale, prin intermediul cărora afectează rezultatele economico – financiare ale contabilității financiare. Similar se procedează și cu alte două tipuri de diferențe care pot să apară între valoarea scriptică și valoarea reală a stocurilor de mărfuri și anume:
Diferențele dintre inventarul scriptic și cel faptic datorită cantităților faptice diferite față de cele scriptice la data efectuării inventarului faptic.
Diferențele care rezultă în cazul în care ieșirile din stoc nu sunt evaluate după aceeași metodă atât în contabilitatea generală cât și de gestiune.
De regulă astfel de diferențe se calculează la finele exercițiului financiar pentru a fi luate în considerare la întocmirea bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere care trebuie să reflecte imaginea fidelă a patrimoniului și a rezultatului economico – financiar al perioadei pentru care se întocmesc documente de sinteze contabile.
O altă metodă, mai puțin folosită, ar mai fi metoda următorul intrat – primul ieșit NIFO este apropiată de metoda LIFO și constă în evaluarea ieșirilor din stoc la prețul ultimului lot sau la prețul ultimului lot produs. Deoarece ieșirile sunt evaluate la valoarea de înlocuire este necesar, pentru a nu obține un sold negativ, să se reevalueze stocul rămas, stocul necesar fiind deci reevaluat permanent, diferența din reevaluare este neutralizată.
Deși în practica contabilă din țara noastră nu sunt admise decât metoda costului mediu ponderat și metoda primei intrări- primei ieșiri se impun câteva comentarii în legătură cu alegerea uneia sau alteia dintre metodele posibile de evaluare a ieșirilor de stocuri.
Evaluarea ieșirilor din stoc după metoda costului unitar mediu ponderat calculat la finele perioadei de gestiune, respectiv lunar, reprezintă avantajul unui calcul simplu, apropiindu-se mai mult de practica inventarului intermitent dar nu permite realizarea ieșirilor în cursul perioadei de gestiune. În schimb metoda costului mediu ponderat calculat după fiecare intrare este considerată ca fiind mai apropiată de de practica inventarului permanent și dă posibilitatea realizării ieșirilor în cursul perioadei de gestiune prezentând însă inconvenientul unui calcul relativ complex.
Celelalte metode de evaluare a ieșirilor din stoc trebuie examinate în legătură cu fenomenul de mișcare a prețurilor. Astfel, în cazul creșterii continue a prețurilor, prin aplicarea metodei FIFO ieșirile sunt evaluate la prețurile cele mai scăzute, stocurile finale la prețurile cele mai ridicate, rezultând o majorare a beneficiului din exploatare al întreprinderii. Din contră dacă prețurile sunt în scădere, ieșirile sunt evaluate la prețurile cele mai ridicate, stocul final, la prețurile cele mai scăzute, iar beneficiul este micșorat.
Dacă se aplică metoda LIFO efectele sunt imense. În caz de creștere continuă de prețuri, ieșirile sunt exprimate la prețurile cele mai ridicate, stocul final la prețurile cele mai scăzute, iar beneficiul este micșorat, într-o situație inversă, de scădere a prețurilor ieșirilor sunt micșorate iar stocul final și beneficiul majorat.
Dat fiind faptului că metoda costului mediu ponderat și metoda FIFO nu asigură întotdeauna cea mai bună reflectare a fluxurilor de stocuri în perioadele de inflație metodele LIFO și valorii de înlocuire NIFO sunt considerate mai adecvate determinării rezultatului exercițiului decât metodele CMP și FIFO.
2.2.5. Prețurile de înregistrare folosite la evaluarea mărfurilor
În contabilitate, stocurile de mărfuri îndeplinesc un dublu rol: constituie principalul element patrimonial și constituie element de calcul al costului de aprovizionare al mărfurilor vândute.
Pentru calculul costului de aprovizionare al mărfurilor vândute se adaugă la costul de aprovizionare al stocului inițial de mărfuri, valoarea mărfurilor achiziționate în cursul perioadei de gestiune evaluate la cost de achiziție sumă din care se deduce stocul final de mărfuri la cost de achiziție.
În condițiile economiei de piață stocurile de mărfuri sunt evaluate diferit, în funcție de proveniența acestora, și acordul părților în urma negocierilor, deci prețurile sunt libere și fluctuante. Cu toate acestea putem deosebii următoarele categorii principale de prețuri:
Prețul cu ridicata reprezentând prețul de cumpărare al mărfurilor de către unitățile comerciale cu ridicata sau de livrare de către unitatea producătoare.
Prețul cu amănuntul practicat de unitățile comerciale de desfacere cu amănuntul al mărfurilor către populație, fiind format din prețul cu ridicata la care se adaugă adaosul comercial, al unităților cu amănuntul.
Prețul de contractare sau achiziție pentru produsele agricole, care poate fi majorat cu prime sau adaosuri după caz, ori alte avantaje oferite producătorilor agricoli.
Prețul extern pentru mărfurile importate format din prețul extern în valută banco- furnizor extern, transformat în lei la cursul în vigoare, la care se adaugă cheltuielile de transport pe parcursul extern, taxe vamale, alte comisioane și taxe.
Prețul intermediar practicat de unitățile comerciale cu ridicata, pentru vânzarea mărfurilor către unitățile comerciale cu amănuntul, fiind format din prețul cu ridicata, la care se adaugă cota de adaos comercial al unității cu ridicata, cunoscută sub denumirea de marjă comercială.
Nivelul prețului mărfurilor este influențat de : condițiile de livrare, condițiile de ambalaj și condițiile de încasare.
Condiții de livrare asigură delimitarea răspunderii între furnizori și clienți privind cheltuielile ocazionate de livrarea mărfurilor și a ambalajelor. Prin ele se precizează locul până unde furnizorul suportă cheltuielile de expediere și de asigurare.
Condițiile de livrare la intermediar pot fi: franco-depozitul furnizorului, franco-stația de expediere, franco-stația de destinație.
Cheltuielile de aprovizionare, cum ar fi cele de transport achitate terților, încărcare-descărcare, asigurare, se adaugă la prețul de facturare sau cumpărare, formând costul de achiziție sau costul de aprovizionare.
Condițiile de ambalare ale mărfurilor se referă la precizarea tipului de ambalaje utilizate și la includerea sau neincluderea prețului ambalajului în prețul mărfii, ceea ce prezintă importanță pentru înregistrarea în contabilitate. Dacă prețul ambalajului este inclus în prețul mărfii, întreaga valoare a mărfii și ambalajului se reflectă în contul de mărfuri, iar dacă nu, valoarea ambalajului trebuie oglindită diferit în funcție de natura acestuia.
Condițiile de plată respectiv de încasare sunt prevăzute prin contractele sau convențiile încheiate între părți cu ocazia negocierilor.
Capitolul III
Metode de organizare și conducere a contabilității gestiunii stocurilor de mărfuri
3.1. Metoda inventarului permanent
Metoda inventarului permanent presupune înregistrarea tuturor operațiilor de intrare și ieșire a mărfurilor în și din gestiunea unităților patrimoniale în contabilitatea sintetică, în tot cursul perioadei de gestiune.
Folosirea acestei metode presupune înlocuirea fișelor de magazie cu raportul de gestiune în care se înregistrează zilnic intrările și ieșirile, pe baza documentelor justificative și se stabilește soldul la sfârșitul zilei. Raportul de gestiune se completează zilnic și stă la baza înregistrărilor în contabilitate.
În condițiile aplicării metodelor inventarului permanent, fiecare intrare de mărfuri este înregistrată cantitativ și valoric în contul de mărfuri, la nivelul costului istoric care este costul de achiziție, sau la nivelul prețului stabilit în funcție de valoarea de utilitate, pentru mărfurile aduse ca aport, primite ca donații sau aduse cu titlu de gratuit. De asemenea fiecare ieșire din stoc este contabilizată fizic și valoric, ceea ce permite cunoașterea în orice moment a mărimii stocurilor de mărfuri, atât valoric cât și cantitativ, permițând controlul gestionar, dacă, în acest scop, se efectuează și inventarierea faptică a stocurilor.
Specificul metodei inventarului permanent constă în următoarele:
Stocul final la sfârșitul exercițiului precedent devine stoc inițial la începutul exercițiului curent;
În timpul exercițiului financiar curent de mărfuri se debitează cu toate intrările de mărfuri, evaluate la costurile de achiziție sau la valoarea actuală, în corespondență cu conturile de obligații sau de trezorerie, și se creditează cu ieșirile de mărfuri din gestiune, evaluate după una din metodele prezentate, în corespondență cu conturile de cheltuieli, de creanțe sau de trezorerie.
Stocul final, stabilit după punerea de acord a datelor din contabilitate cu cele constatate la inventariere, se raportează, ca stoc inițial în exercițiul următor.
În cadrul metodei inventarului permanent, contabilitatea analitică se poate organiza după trei procedee: procedeul operativ- contabil, numit și pe solduri, procedeul cantitativ- valoric, și procedeul global- valoric.În cazul în care evidența analitică a stocurilor de mărfuri, se ține cantitativ- valoric, se poate utiliza ca preț de înregistrare prețul de cumpărare a mărfurilor (lucru posibil, îndeosebi când se practică o cotă unică de adaos comercial, în schimb, în cazul în care evidența analitică a mărfurilor se ține global- valoric la nivelul gestiunii (așa cum se procedează în comerțul cu amănuntul), pentru înregistrare, se utilizează prețul de vânzare cu amănuntul, inclusiv TVA.
Evidența mărfurilor aprovizionate în vederea desfacerii en- gros se ține cantitativ- valoric pe fiecare sortiment de marfă. Pentru fiecare factură primită de la furnizor se întocmește câte o notă de recepție și constatare de diferență în care se consemnează integral datele din factură. Toate facturile cât și notele de recepție și constatare de diferență se centralizează după care se întocmește nota contabilă pentru înregistrarea în contabilitate a intrărilor de mărfuri în depozit.
La vânzarea mărfurilor din depozit se întocmește factura fiscală în care se înscriu toate mărfurile livrate pe fiecare sort., tip., dimensiune. Această factură cuprinde următoarele elemente: denumirea mărfurilor, U.M., cantitatea, preț unitar fără TVA, valoare fără TVA, și valoare totală.
Prețul de livrare unitar va cuprinde prețul de achiziție plus adaosul comercial.
Vânzarea mărfurilor:
371 „Mărfuri” = %
707,,Venituri din vânz. mărf.,,
4427,,TVA colectat,,
Descărcarea gestiunii de mărfuri
% = 371 ,,Mărfuri,,
607 ,,Cheltuieli privind mărfurile,,
378 ,,Diferențe de preț la mărfuri,,
În activitatea societăților comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea mărfurilor, descărcarea gestiunii de mărfuri vândute presupune calcularea și repartizarea corespunzătoare a adaosului comercial aferent mărfurilor vândute după relația de calcul:
K378 =(soldul inițial al adaosului comercial + valoarea adaosului comercial aferent intrărilor în cursul perioadei, cumulat de la începutul anului Rc378) / (soldul inițial al contului de mărfuri mai puțin TVA + valoarea intrărilor de mărfuri în cursul perioadei, cumulat de la începutul anului mai puțin TVA )
Acest coeficient se aplică la valoarea mărfurilor existente în stoc la finele perioadei de gestiune și se obține în acest fel valoarea absolută a adaosului comercial aferent stocului de mărfuri. Acesta se scade din valoarea adaosului comercial aferent intrărilor și se obține astfel valoarea adaosului comercial aferent vânzărilor de mărfuri.
Contabilitatea mărfurilor în cazul în care se folosește costul de achiziție pentru evaluarea și înregistrarea lor prezintă următorul tablou de înregistrări contabile.
% = 401 ,,Furnizori,,
371 ,,Mărfuri,,
4426 ,,TVA deductibil,,
Dacă intreprinderea dorește să-și evidențieze separat cheltuielile de transport- aprovizionare poate să-și deschidă analitice ale contului 371 ,,Mărfuri,, astfel: 371.01 ,,Mărfuri-preț de facturare,, , 371.02 ,,Mărfuri- cheltuieli de transport-aprovizionare,,.
Mărfurile mai pot intra în gestiunea unității și prin aport de capital. În acest caz înregistrarea va fi:
371 ,,Mărfuri,, = %
456 ,,Decontări cu asociații privind capitalul,,
108 ,,Contul întreprinzătorului individual,,
În anumite situații unitatea patrimonială poate să vândă materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar fără prelucrare. Acestea vor fi transferate la mărfuri și apoi vândute ca atare. Documentul utilizat este ,,Bon de predare, transfer, restituire,,.
371 ,,Mărfuri,, = %
301 ,,Materii prime,,
302 ,,Materii consumabile,,
303 ,,Obiecte de inventar,,
Plusurile constatate la inventar se vor înregistra pe baza ,,Procesului verbal de inventariere,, astfel:
371 ,,Mărfuri,, = 607 ,,Cheltuieli privind mărfurile,,
Dacă se dorește ca înregistrarea plusurilor de mărfuri să nu afecteze rulajul contului 607 ,,Cheltuieli privind mărfurile,, înregistrarea plusurilor se face, în roșu, astfel:
607 ,,Cheltuieli privind mărfurile,, = 371 ,,Mărfuri,,
Donațiile de mărfuri primite se înregistrează astfel:
371 ,,Mărfuri,, = 771 ,,Venituri excepționale din operații de gestiune,,
Apoi are loc ieșirea din gestiune, a mărfurilor achiziționate prin :
Vânzare către clienți pe baza facturii fiscale
411 ,,Clienți,, = %
707 ,,Venituri din vânzarea mărfurilor,,
4427 ,,TVA colectat,,
Scăderea din gestiune a mărfurilor vândute pe baza ,,Facturii fiscale,,:
607 ,,Cheltuieli privind mărfurile,, = 371 ,,Mărfuri,,
Lipsurile constatate la inventar se vor înregistra pe baza ,,Procesul verbal de inventariere,, astfel:
607 ,,Cheltuieli privind mărfurile,, = 371 ,,Mărfuri,,
Dacă lipsurile sunt imputabile se va înregistra concomitent și imputarea lor:
461 ,,Debitori,, = %
758 ,,Alte venituri din exploatare,,
4427 ,,TVA colectată,,
Pierderile de mărfuri din calamități naturale se vor înregistra ca o cheltuială excepțională:
671 ,,Cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune,, = 371 ,,Mărfuri,,
Contabilitatea mărfurilor în cazul în care se folosește prețul de vânzare cu amănuntul pentru evaluarea și înregistrarea lor prezintă următoarea filieră de înregistrări contabile:
Recepția mărfurilor primite de la furnizori:
% = 401 „Furnizori”
371 „Mărfuri”
4426 „TVA deductibilă”
2. Înregistrarea adaosului comercial și a TVA neexigibil
371 „Mărfuri” = %
378 „Diferențe de preț la mărfuri”
4428 „TVA neexigibilă”
Are loc vânzarea acestor mărfuri
1.vânzarea mărfurilor:
411 „Clienți” = %
707 „Diferențe de preț la mărfuri”
4427 „TVA colectată”
2. Descărcarea de gestiune pentru mărfurile vândute:
% = 371 „Mărfuri”
607 „Cheltuieli privind mărfurile”
378 „Diferențe de preț la mărfuri”
4428 „TVA neexigibil”
Există unități patrimoniale care își desfac produsele finite prin magazinele proprii de desfacere cu amănuntul. În acest caz se va face transferul produselor finite la mărfuri și apoi vor fi vândute ca atare.
Au loc următoarele înregistrări contabile:
1) Obținerea de produse finite:
345 „Produse finite” = 711 „Venituri din producție stocată”
2) Se predau aceste produse la magazinele proprii de desfacere cu amănuntul:
371 „Mărfuri” = %
345 „Produse finite”
378 „Diferențe de preț la mărfuri”
4428 „TVA neexigibil”
3) La sfârșitul lunii se înregistrează diferența dintre costul efectiv al produselor finite și prețul de înregistrare:
348 „Diferențe de preț la produse” = 711 „Venituri din producție stocată”
și
4) Se repartizează diferențele aferente produselor finite trecute în magazinele proprii:
711 „Venituri din producție stocată” = 348 „Diferențe de preț la produse”
5) Vânzarea prin magazinele proprii:
5311 „Casa în lei” = %
707 „Venituri din vânzarea mărfurilor
4427 TVA colectată”
6) Descărcarea gestiunii:
% = 371 „Mărfuri”
607 „Cheltuieli privind mărfurile”
378 „Diferențe de preț la mărfuri”
4428 „TVA neexigibil”
3.2. Metoda inventarului intermitent
Explozia comercială, caracterizată prin apariția unui număr de unități mici și foarte mici, face din „cazul inventarului intermitent” forma cea mai la îndemâna acestora, cu atât mai mult cu cât este vorba de o structură foarte diversă în sortimentația mărfurilor, cu unități mici și valori comercializate mai puțin evidente.
În cazul inventarului intermitent, contul de mărfuri intervine numai la sfârșitul lunii, când, pe baza inventarului faptic, se determină valoarea mărfurilor în stoc, care se „blochează” în acest cont, diminuându-se cheltuielile cu mărfuri, înregistrate la un cont anume destinat acestui scop, cu ocazia intrărilor de mărfuri. La începutul exercițiului lunar următor, intervine din nou contul de mărfuri care se creditează valoarea stocului inițial fiind preluată din nou de contul de cheltuieli privind mărfurile.
Se reține ca deosebit de importantă existența documentelor de atestare operațională, cum ar fi: avizul de expediție, factura și nota de recepție-calculație – pentru intrări; chitanțe zilnice și monetare, facturi și avize de expediție – pentru ieșiri (en-gross sau en-detail), inventarele pentru contabilizarea stocurilor lunare, etc.
În ceea ce privește reflectarea în conturi, problemele se prezintă astfel:
La începutul exercițiului financiar lunar, stocul de mărfuri blocat în conturile specifice de mărfuri la închiderea lunii precedente, se preia în exploatare:
607 „Cheltuieli privind mărfurile” = 371 „Mărfuri”
Toate operațiile de aprovizionare efectuate pe parcurs, indiferent de parteneri, condiții de livrare etc., se evaluează la:
prețul producătorului;
taxa pe valoarea adăugată deductibilă;
suma totală de plată.
În contabilitate se includ direct în categoria de „cheltuieli”:
% = 401 „Furnizori → suma totală de plată
607 „cheltuieli privind mărfurile → prețul producătorului
4426 „TVA deductibilă” → TVA deductibilă
La finele lunii se determină valoarea stocului de mărfuri existent în depozitele sau subunitățile agentului economic, luându-se în considerație cantitățile fizice inventariate și evaluate la prețul contabil în acel moment, prezumptibil a fi compatibil cu prețul mărfurilor în stoc, sau preluat cu aceleași restricții din „contabilitatea analitică a stocurilor”. Acest sold se blochează în contul de „mărfuri” prin diminuarea corespunzătoare a cheltuielilor
371 „Mărfuri” = 607 „Cheltuieli privind mărfurile”
În acest caz, contul 371 „Mărfuri”, cont de activ, se debitează la finele exercițiului cu stocul final de mărfuri nevândute și se creditează, în prima zi a lunii următoare, prin preluarea soldului inițial al noii perioade în conturile de cheltuieli.
Orice operație de vânzare a mărfurilor, se reflectă în contabilitate după regula generală de blocare a veniturilor, adică:
411 „Clienți” = % → suma totală de încasat
707 „Venituri din vânzări de mărfuri” → prețul vânzare
4427 „Taxa pe valoare adăugată colectată” → TVA colectată
Se constată, deci, că varianta inventarului intermitent permite preluarea de către contul „venituri” a tuturor influențelor de prețuri, de reevaluare, de conjunctură etc. asigurând o corectă contrabalansare a acestora cu conturile compatibile de cheltuieli în vederea determinării și delimitării în timp a rezultatului financiar.
Înregistrările contabile în cazul folosirii metodei inventarului intermitent sunt prezentate mai jos.
1) Pe baza facturii fiscale se va face înregistrarea:
% = 401 „Furnizorii”
607 „Cheltuieli privind mărfurile”
4426 „TVA deductibilă”
2) Pentru vânzările de mărfuri în cursul perioadei de gestiune se va face numai înregistrarea vânzării, destocarea nefiind necesară, deoarece mărfurile vândute nu au fost înregistrate în contul 371 „Mărfuri”.
411 „Clienți” = %
707 „Venituri din vânzarea mărfurilor”
4427 „TVA colectată”
3) La sfârșitul perioadei de gestiune se stabilește stocul de mărfuri, prin inventarieri și se înregistrează în contul 371 „Mărfuri” prin formula:
371 „Mărfuri” = 607 „Cheltuieli privind mărfurile”
4) Acest stoc final va deveni stocul inițial al perioadei de gestiune următoare când va fi preluat ca și cheltuială, făcându-se înregistrarea de destocare a mărfurilor:
607 „Cheltuieli privind mărfurile” = 371 „Mărfuri”
Se observă că înregistrarea stocului final determinat prin inventariere afectează rulajul creditor al contului de cheltuieli 607 „Cheltuieli privind mărfurile”. Această problemă se poate elimina făcându-se înregistrarea în roșu a stocului de la sfârșitul perioadei de gestiune.
Capitolul IV
Studiu de caz
Contabilitatea și gestiunea stocurilor LA SC FORTPRES – CUG SA
4.1 Operații contabile privind stocurile la SC FORTPRES SA
4.2 Analiza structurii activelor curente la SC FORTPRES SA
Tabel 4.2.1 Rata activelor circulante
Stocurile fac parte din activele curente. Rata activelor circulante (Rac) reprezintă ponderea activelor circulante în totalul patrimoniului. Valoare minim acceptabila 40%
Rata indică în 2013 : o tendință de creștere, ceea ce semnifică creșterea gradului de lichiditate a activului total, ca urmare a modificării într-o proporție mai mare a valorii activelor circulante decât modificarea activului total.
Situația este favorabilă în anul 2013 chiar dacă se realizează o cifră de afaceri într-o proporție mai mică decât în 2011 și 2012.
Rata activelor circulante (Rac) are o valore admisibilă în toți cei trei ani analizați.
Figura 4.2.1 Rata activelor circulante
Figura 4.2.2 Indicatori IcAc, IcAt, IcCa
4. 3 Analiza ratei stocurilor la SC FORTPRES SA
Tabel 4.3.1 Rata stocurilor
Rata stocurilor, Rst, răspunde de ponderea activelor circulante cel mai puțin lichide în total active circulante. Această rată ia valori diferite fiind influențată de sectorul de activitate, durata ciclului de exploatare, factori de conjuctură, condițiile pieței. Valoare maxim admisibilă 50%.
Această rată înregistrează valori relativ ridicate, în 2013 mai mult decât în 2012 și 2011, situație normală având în vedere sectorul de activitate din care firma face parte, producție , vânzare cu o durata a ciclului de exploatare lung. În anul 2013 se înregistrează o creștere a stocurilor ca urmare a modificării valorii lor într-o proporție mai mare decât cea a activelor circulante, situație nefavorabilă deoarece nu are loc și o creștere a volumului de activitate IcCa < IcSt. În anul 2012 stocurile se reduc scădere însoțită și de realizarea unui volum de activitate direct proporțional cu cifra de afaceri IcCa = IcSt
Dar pe întreaga perioadă 2011, 2012, 2013 nivelul stocurilor depășește nivelul maxim admis.
Figura 4.3.1 Evoluția ratei stocurilor
Figura 4.3.2 Indicatori IcSt, IcAc, IcCa
Tabel 4.3.2 Structura stocurilor
În 2013,2012, 2011 ponderea cea mai mare este deținută de stocurile de produse finite, în 2013 a scăzut cu 6% față de 2011, și a crescut cu 1% față de 2012.
Au o pondere mai ridicată și stocurile materiale și cele de mărfuri. Stocurile de ambalaje înregistrează tendință de creștere în 2013 față de 2012 și 2011 cănd sunt zero.
De asemenea stocurile aflate la terți au înregistrat schimbări de la 7,27% în 2011 au scăzut la 1,02% în 2012, crescând ulterior în 2013 cu 0,23% față de anul abaterior 2012.
Figura 4.3.3 Structura stocurilor
4.4 Analiza gestiunii activelor circulante la SC FORTPRES SA
Tabel 4.4.1 Viteza de rotație a activelor circulante
Viteza de rotație a activelor circulante exprimă numărul de rotații sau durata medie în zile a unei rotații efectuate de activele circulante prin veniturile totale. Creșterea vitezei de rotație reflectă sporirea eficienței utilizării activelor circulante, reducerea duratei de recuperare a lor sub formă bănească creșterea gradului de lichiditate a activului, îmbunătățirea structurii activelor circulante în corelație cu specificul activității. Principalul efect al accelerării vitezei de rotație este relaxarea financiară datorată eliberării de resurse financiare. Măsurile pentru îmbunătățirea nivelului și evoluției ratei sunt: optimizarea structurii activelor circulante; gestionarea eficientă a stocurilor materiale; creșterea gradului de lichiditate a activelor circulante. Dacă privim elementele de activ după termenele de alocare și lichiditate, rotația principalelor elemente evidențiază sporirea eficienței utilizării mijloacelor permanente și reducerea eficienței utilizării celor ciclice
În 2013 activele circulante se roteau prin veniturile totale de 0,63 ori, recuperându-se sub forma ințială bănească într-un termen mediu de 577 zile. Față de ani precedenîi, numărul de rotații a crescut iar durata medie în zile a unei rotații a scăzut,ceea ce înseamnă creșterea eficienței utilizării activelor circulante. Tendința a generat efecte pozitive de natură financiară, sub formă materială a unor resurse bănești în trezoreria firmei.
Figura 4.4.1 Viteza de rotație a activului circulant
4.5 Gestiunea stocurilor la SC FORTPRES SA
În cadrul societatii comerciale sunt stocuri și gestiuni de marfuri, materii prime, materiale, ambalaje,produse finite și semifabricate.
Tipul de gestiune este stabilit prin decizie a Administratorului societății comerciale
În cadrul procesului de gestiune au loc urmatoarele operațiuni:
Recepția
Întocmirea documentelor contabile în concordanță cu tipul de gestiune
Eliberarea din gestiune
Inventarierea
Recepția se va face de catre responsabili de gestiune stabiliți prin decizie Administratorului.
La recepție se va proceda astfel :
Se verifica produsele din punct de vedere calitativ, produsele să nu fie deterioarate din punct de vedere fizic sau chimic , să fie în termen de valabilitatate.
Se verifica produsele din punct de vedere cantitativ , cantitatea înscrisă pe documentele de însoțire a produselor sa corespundă cu cantitatea faptică.
Se verifica corectitudinea documentelor de însotire a produselor recepționate.
Se întocmește și semnează nota de intrare receptie a produselor în care se consemnează eventualele deficiențe constatate sau refuzul produse lor ți motivul acestui refuz
Întocmirea documentelor contabile in concordanta cu tipul de gestiune
Gestionarul raspunde de evidența scriptică și faptică a produselor primite în gestiune. Pentru aceasta va întocmi și semna urmatoarele documente :
1. fișa de magazie catitativ valorică pentru fiecare produs în parte în conformitate cu metoda de descarcare de gestiune stabilită la nivel de societate comercială pentru tipul de depozit de care raspunde,
2. balanța cantitativ valorică pentru produsele avute în gestiune în cazul gestiunilor de tip en gros,
3. rapoarte de gestiune pentru gestiunile de tip en detail,
Întocmeste si semneaza urmatoarele documente :
nota de intrare recepție;
bonurile de consum;
fișa cantitativ valorică;
balanța cantitativ valorică;
raport de gestiune zilnic;
avize de expeditie
avize de transfer între gestiuni
facturi
Documentele se întocmiesc respectandu-se prevederile legale in vigoare în 2 exemplare din care unul ramane la gestiune, iar celalalt este depus la compartimentul contabilitate. Documentele de la literele se întocmiesc respectandu-se prevederile legale în vigoare în 3 exemplare din care : exemplarul 1 merge către beneficiar, exemplarul 2 se depune la contabilitate, iar exemplarul 3 ramane în cadrul gestiunii.
Eliberarea din gestiune
Eliberarea produselor din gestiune se face pe baza documentelor specifice în funcție de natura produselor eliberate din gestiune, dupa cum urmează :
Mărfuri: Aviz de expediție; Aviz de transfer; Factura; Bon deconsum;
Inventarierea stocurilor este operațiunea care se face, respectandu-se prevederile legale în vigoare, cel puțin o data pe an și constă în masurarea cantitativă și calitativă a produselor din gestiune și compararea stocurilor scriptice cu cele faptice stabilindu-se eventuale diferențe
Etapele procesului de inventariere sunt urmatoarele :
Numirea unei comisii de inventariere prin decizie a Directorului General sau Administratorul societatii comerciale
Inventarierea propriu zisa a gestiunii finalizata cu procesul verbal de inventariere care este însoțit de listele de inventariere. În acest proces verbal se trec toate constatările comisiei de inventariere. Decizia Directorului General sau a Administratorului cu privire la rezultatele inventarierii. Înregistrarea in contabilitate a deciziei Directorului General sau Administratorului in cazul în care aceasta are consecințe patrimoniale
Informarea în timp util a șefului ierarhic superior precum si compartimentele care au legatura directa cu gestiunea cu privire la : Situația stocurilor, termenele de valabilitate expirate sau care se apropie de expirare, orice situație care duce la împiedicarea desfășurării în bune condiții a procesului de gestiune.
Gestionarul are urmatoarele obligații :
Informează conducerea în timp util despre mărfurile, materiile prime materialele sau ambalajele care au termene de valabilitate expirate sau care din care motive au fost deteriorate, participă la casarea mărfurilor, materiilor prime materialelor sau ambalajelor cu termene de valabilitate expirat sau care au fost deteriorate , gestionarul sau gestionarii raspund material, civil sau penal cu privire la lipsurile constatate cu ocazia inventarierii
Documente ce se întocmesc la nivelul gestiunii la SC FORTPRES SA
La nivelul fiecarei gestiuni se vor întocmi urmatoarele documente respectandu-se prevederile legale ce au fost aduse la cunoștința gestionarilor :
Tabel 4.5.1 Circuitul documentelor la SC FORTPRES SA
Toate documentele ce se întocmesc la nivelul fiecarei gestiuni se vor semna de catre gestionari, precizandu-se in mod obligatoriu numele și prenumele in clar
Obiectivul urmărit în gestiunea stocurilor îl reprezintă fundamentarea mărimii stocurilor de materii prime și produse finite, cât și a nevoii de finanțare a acestora.
1.Financiar, stocul reprezintă alocări de capitaluri care nu pot fi recuperate până nu sunt transformate în produse și vândute. Pe toată perioada exploatării, capitalurile rămân blocate fără posibilitatea de a fi utilizate în alte plasamente rentabile.
2.Fizic cantitativ, stocul reprezintă cantitatea de materiale, produse și mărfuri necesară fiecărei faze a ciclului de producție.
Stocul optim se determină cu ajutorul modelului Wilson.
unde:
– stocul optim de aprovizionat;
– prețul de achiziție;
– costul fix unitar pentru lansarea unei noi comenzi de aprovizionare;
– costul de depozitare pe unitatea de stoc;
N – necesarul anual de materiale, produse și mărfuri de aprovizionat;
i – intervalul mediu dintre două aprovizionări consecutive.
La SC FORTPRES SA se cunosc următoarele date:
Costul pregătirii unei comenzi de aprovizionare este de 300 mii lei
Costul de depozitare este de 0,3 mii lei pentru o unitate de stoc.
Necesarul anual din materialul M este de 100.000 kg.
Prețul de achiziție este de 200 mii lei ./ kg.
Modelul Wilson de optimizare a stocurilor de aprovizionare s-a fundamentat pe un caz particular de aprovizionare potrivit căruia intervalele între aprovizionări sunt constante, acestea făcându-se ritmic, iar stocurile sunt constituite instantaneu și date în consum până la epuizarea totală.
Indicatorii de gestiune optimă a stocurilor sunt determinați astfel:
1. kg.
2. aprovizionări.
3. zile.
4.
mii lei
mii lei
Stocul curent se constituie instantaneu la întreaga lui mărime, iar trecerea la consum are loc treptat și continuu până la epuizarea acestuia. Acest model poate fi extins și pentru optimizarea stocurilor de produse la produsele finite.
Intervale variabile de aprovizionare pentru stocuri , este intervalul convenit prin contract nefiind respectat întotdeauna. De aceea pentru evitarea întreruperilor în producție se constituie stocuri de siguranță. Într-o politică prudentă stocul de siguranță constituit trebuie să fie acoperitor pentru cea mai mare ne-ritmicitate a aprovizionărilor înregistrată în perioada anterioară.
În perioada anterioară s-au înregistrat întârzieri în aprovizionare de 1-5 zile, stocul de siguranță se constituie pentru întârzierea de maxim 5 zile.
unde s = timpul de întârziere maximă.
kg.
Astfel stocul de siguranță va fi mai mare decât stocul curent. Această politică antrenează costuri mari de depozitare și de oportunitate cu stocurile excesive, constituite peste nevoile curente ale exploatării.
Într-o politică agresivă și riscantă se constituie un stoc de siguranță mediu, determinat ca medie aritmetică a stocurilor de siguranță corespunzătoare fiecărei situații de întârziere în aprovizionare.
unde – timpul mediu de întârziere.
kg.
O politică realistă ar fi aceea care ar optimiza costurile organizate potrivit politicilor anterioare. Stocul mediu curent se determină în funcție de necesarul mediu zilnic
și de intervalul mediu între două aprovizionări consecutive.
– cantitățile întârziate.
Considerăm în întreprindere în luna mai 2014 se fabrică două produse și utilizează materii prime diferite și norme de consum specific diferite.
Se calculeză stocul curent mediu și stocul de siguranță cunoscând următoarele date la 31m ai 2014 la societatea studiată:
zile.
zile
4.6 Rata de gestiune a stocurilor la SC FORTPRES – CUG SA
Rata de gestiune a stocurilor arată rapiditatea cu care stocurile trec prin toate stadiile până se reîntorc în forma inițială bănească.
Cu cât viteza de rotație a lor este mai mare cu atât eficiența folosirii lor este mai mare, având drept efect eliberarea de resurse financiare.
Rata de gestiune a stocurilor totale arată de câte ori într-o perioadă de gestiune stocurile materiale trec succesiv prin fazele de aprovizionare, fabricație și vânzare, respectiv durata în zile a unei rotații complete.
Măsurile principale pentru accelerarea vitezei de rotație a stocurilor se pot identifica în stadiul circuitului economic în care acționează.
Practic aceste măsuri pot fi concentrate prin formularea a două obiective: dimensionarea optimă a stocurilor în toate fazele ciclului economic; reducerea cheltuielilor de exploatare.
Atingerea acestor obiective înseamnă accelerarea vitezei de rotație a stocurilor, creșterea gradului lor de lichiditate, cu toate efectele favorabile pentru rezultatele financiare ale întreprinderii.
Tabel 4.6.1 Viteza de rotație a stocurilor totale
În anul 2013 stocurile se roteau de 0,188 ori, parcurgând ciclul economic și recuperându-se prin cifra de afaceri într-un termen mediu de 1938 zile.
Față de anul precedent numărul de rotații a scăzut cu 0,04 rotații, iar durata medie în zile a unei rotații a crescut.
Această modificare a vitezei de rotație a stocurilor a fost determinată de modificarea cifrei de afaceri respectiv modificarea stocurilor totale au crescut cu 100.000 lei ceea ce nu a dus totuși la o creștere într-o masură mai mare a cifrei de afaceri, în 2013 ea înregistrând față de 2012 o scădere de 139.000 lei.
Dacă urmărim corelația indicilor celor doi factori observăm că o diminuare a cifrei de afaceri cu 500.000 lei ân 2013 față de 2011 dar este obținută cu un volum mai mic de resurse 1.500.000lei.
Aceasta înseamnă creșterea intr-o orecare măsură creșterea eficinenței utilizării stocurilor.
În anul 2013 s-a manifestat o tendință de reducere a numărului de rotații, respectiv de creștere a duratei medii în zile a unei rotații, fapt ce a generat efecte negative de natura imobilizării de resurse financiare.
Cifra de afaceri este foarte mică în comparație cu resursele utilizate în toți cei trei ani supuși analizei economice.
Figura 4.6.1 Viteza de rotație a stocurilor
4.7 Analiza gestiunii stocurilor pe elemente componente la
SC FORTPRES SA
Pentru a obține o imagine mai detaliată asupra gestiunii lor, viteza de rotație a stocurilor se analizează pe principalele sale componente corespunzător fazelor ciclului de exploatare – comercializare.
Gestiunea stocurilor de materii prime și materiale
Viteza de rotație a stocurilor de materii prime și materiale arată eficiența activității de aprovizionare.
Tabel 4.7.1 Viteza de rotație a stocurilor de materii prime și materiale
Durata rotației stocurilor de materii prime și materiale consumabile crește în anul 2012 de două ori și jumătate față de 2011, reflectând reducerea eficienței activității de aprovizionare. Situația se datorează creșterii într-un ritm mai rapid a stocurilor respecive în comparație cu creșterea cheltuielilor materiale totale și reflectă deficiențe în procesul de aprovizionare.
Efectul acestei situații o reprezintă eliberarea de resurse financiare.În 2013 revine la situația din 2011, redresânduse din acest punct de vedere.
Figură 4.7.1 Viteza de rotație a stocurilor de materii prime și materiale
4.8 Analiza gestiunii stocurilor de producție neterminată
la SC FORTPRES SA
Tabel 4.8.1 Viteza de rotație a stocurilor de producție neterminată
Viteza de rotație a stocurilor de producție neterminată arată eficiența activității de producție. Durata rotației stocurilor de producție neterminată a crescut. În 2013 atinge creșterea cea mai mare. Situația nu se încadrează în limite normale nici în 2013 nici în 2012 reflectând reducerea eficienței activității de producție și este corelată cu creșterea într-un ritm mai rapid a stocurilor față în veniturile societății respectiv cifra de afaceri.
Figură 4.8.1 Viteza de rotație a stocurilor de producție neterminată
4. 9 Analiza gestiunii stocurilor de produse finite la SC FORTPRES SA
Tabel 4.9.1 Viteza de rotație a stocurilor de produse finite
Viteza de rotație a stocurilor de produse finite arată eficiența activității de desfacere.
Durata rotației stocurilor de produse finite a crescut în ultimul an 2013 și este la fel ca în 2011.
Din acest punct de vedere situația este nefavorabilă, neîncadrându-se în limitele normale și reflectă deficiențe ale activității de desfacere.
Situația este corelată cu creșterea în ritm rapid a stocurilor respective față de veniturile din exploatare și cifra de afaceri realizată în cei trei ani analizați.
Figură 4.9.1 Viteza de rotație a stocurilor de produse finite
4.10 Analiza gestiunii stocurilor de mărfuri la SC FORTPRES SA
Tabel 4.10.1 Viteza de rotație a stocurilor de mărfuri
Viteza de rotație a stocurilor de mărfuri arată eficiența activității comerciale. Durata rotației stocurilor de mărfuri a crecut permanent în perioada analizată nivel maxim în 2012.
Situația este nefavorabilă și reflectă ineficiența activității comerciale, fiind corelată cu creșterea într-un ritm mai rapid a stocurilor respective față de venituri, și cifra de afaceri realizată în cei trei ani analizați 2011, 2012, 2013.
Figura 4.10.1 Evoluția duratei unei rotații
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
CONCLUZII:
Ieșirea din actuala criză și asigurarea reconstrucției economiei nationale, o trecerea la o economie de piață, reclamă o preocupare sistematică pentru folosirea întregului potențial industrial și agricol, a materiilor prime și materialelor, a capacităților de producție și a forței de muncă, accelerarea vitezei de rotație a capitalului, reducerea costurilor, asigurarea lichidității, creșterea rentabilității și eficienîei întregii activități.
Privind societatea studiată avem următoarele concluzii:
1. Viteza de rotație a stocurilor de mărfuri arată eficiența activității comerciale. Durata rotației stocurilor de mărfuri a crecut permanent în perioada analizată nivel maxim în 2012. Situația este nefavorabilă și reflectă ineficiența activității comerciale, fiind corelată cu creșterea într-un ritm mai rapid a stocurilor respective față de venituri, și cifra de afaceri realizată în cei trei ani analizați 2011, 2012, 2013.
2. Durata rotației stocurilor de produse finite a crescut în ultimul an 2013 și este la fel ca în 2011. Din acest punct de vedere situația este nefavorabilă, neîncadrându-se în limitele normale și reflectă deficiențe ale activității de desfacere. Situația este corelată cu creșterea în ritm rapid a stocurilor respective față de veniturile din exploatare și cifra de afaceri realizată în cei trei ani analizați.
3. Viteza de rotație a stocurilor de producție neterminată arată eficiența activității de producție. Durata rotației stocurilor de producție neterminată a crescut. În 2013 atinge creșterea cea mai mare. Situația nu se încadrează în limite normale nici în 2013 nici în 2012 reflectând reducerea eficienței activității de producție și este corelată cu creșterea într-un ritm mai rapid a stocurilor față în veniturile societății respectiv cifra de afaceri.
4. Durata rotației stocurilor de materii prime și materiale consumabile crește în anul 2012 de două ori și jumătate față de 2011, reflectând reducerea eficienței activității de aprovizionare. Situația se datorează creșterii într-un ritm mai rapid a stocurilor respecive în comparație cu creșterea cheltuielilor materiale totale și reflectă deficiențe în procesul de aprovizionare. Efectul acestei situații o reprezintă eliberarea de resurse financiare.În 2013 revine la situația din 2011, redresânduse din acest punct de vedere.
5. În anul 2013 stocurile se roteau de 0,188 ori, parcurgând ciclul economic și recuperându-se prin cifra de afaceri într-un termen mediu de 1938 zile.
Față de anul precedent numărul de rotații a scăzut cu 0,04 rotații, iar durata medie în zile a unei rotații a crescut. Această modificare a vitezei de rotație a stocurilor a fost determinată de modificarea cifrei de afaceri respectiv modificarea stocurilor totale au crescut cu 100.000 lei ceea ce nu a dus totuși la o creștere într-o masură mai mare a cifrei de afaceri, în 2013 ea înregistrând față de 2012 o scădere de 139.000 lei. Dacă urmărim corelația indicilor celor doi factori observăm că o diminuare a cifrei de afaceri cu 500.000 lei ân 2013 față de 2011 dar este obținută cu un volum mai mic de resurse 1.500.000lei.
Aceasta înseamnă creșterea intr-o orecare măsură creșterea eficinenței utilizării stocurilor.În anul 2013 s-a manifestat o tendință de reducere a numărului de rotații, respectiv de creștere a duratei medii în zile a unei rotații, fapt ce a generat efecte negative de natura imobilizării de resurse financiare.Cifra de afaceri este foarte mică în comparație cu resursele utilizate în toți cei trei ani supuși analizei economice.
6. În 2013 activele circulante se roteau prin veniturile totale de 0,63 ori, recuperându-se sub forma ințială bănească într-un termen mediu de 577 zile. Față de ani precedenîi, numărul de rotații a crescut iar durata medie în zile a unei rotații a scăzut,ceea ce înseamnă creșterea eficienței utilizării activelor circulante. Tendința a generat efecte pozitive de natură financiară, sub formă materială a unor resurse bănești în trezoreria firmei.
7. Rata stocurilor, Rst, răspunde de ponderea activelor circulante cel mai puțin lichide în total active circulante. Această rată ia valori diferite fiind influențată de sectorul de activitate, durata ciclului de exploatare, factori de conjuctură, condițiile pieței. Valoare maxim admisibilă 50%. Această rată înregistrează valori relativ ridicate, în 2013 mai mult decât în 2012 și 2011, situație normală având în vedere sectorul de activitate din care firma face parte, producție , vânzare cu o durata a ciclului de exploatare lung. În anul 2013 se înregistrează o creștere a stocurilor ca urmare a modificării valorii lor într-o proporție mai mare decât cea a activelor circulante, situație nefavorabilă deoarece nu are loc și o creștere a volumului de activitate IcCa < IcSt. În anul 2012 stocurile se reduc scădere însoțită și de realizarea unui volum de activitate direct proporțional cu cifra de afaceri IcCa = IcSt. Dar pe întreaga perioadă 2011, 2012, 2013 nivelul stocurilor depășește nivelul maxim admis.
O cauză a încetinirii vitezei de rotație constă în apariția de stocuri supranecesare din cauze cum sunt : programarea și contractarea eronată a cantităților de aprovizionat, procurarea de cantitati peste necesar si inainte de termen, schimbarea tehnologiei si sortimentelor de productie, restructurari ale programului de productie și sistarea fabricației unor produse. Între cauzele principale care au ca efect apariția stocurilor supranecesare sunt depășirea duratei ciclului de fabricație, nerespectarea sarcinilor, introducerea în avans în fabricație a unor produse, depășirea programului de producție și restructurarea acestuia.
PROPUNERI:
1.Susținerea unor soluții de accelerare a vitezei de rotatie a activelor circulante ; presupune
2.Aceste cai trebuie sa fie urmarite si cautate in fiecare faza a procesului de exploatare, aprovizionare, productie, transformare și comercializare.
3.Căile de accelerare a vitezei de rotație în faza aprovizionării, această fază care are un rol foarte important în desfășurarea normală, ritmică a producției, astfel că sunt necesare decizii și acțiuni care să asigure eliminarea perioadelor de inactivitate din cauza insuficienăei aprovizionării.
4.Alimentarea la timp, complexă și completă, a producției presupune desfășurarea fară întrerupere a procesului de aprovizionare și existența unui stoc permanent de materii și materiale, ceea ce reprezintă o premisă pentru creșterea producției și productivității muncii, reducerea costurilor și accelerarea vitezei de rotație.
5.Perfectionarea aprovizionării care poate avea loc prin creșterea operativitășii, adaptarea promptă la condițiile noi de pe piață, înlaturarea circulației greoaie a materiilor prime și a materialelor.
6.Selectarea furnizorilor dupa anumite criterii, încheierea la timp și respectarea contractelor, transformarea contractelor în instrumente de fundamentare a programelor de producție.
7.Folosirea eficientă a activelor circulante care presupune înlaturarea supradimensionării și subdimensionarii stocurilor de materii și materiale, a programelor de aprovizionare, reducerea consumurilor specifice și a pierderilor în timpul transporturilor, manipulării și depozitarii, a cheltuielilor de transport-aprovizionare, extinderea calculelor de optimizare a stocurilor.
8.În stadiul producției, volumul activelor circulante depinde în cea mai mare măsură de costuri și de durata ciclului de fabricație, astfel ca orice cale de reducere a acestora reprezinta și cai de accelerare a vitezei de rotatie.
9.Organizarea corespunzatoare a producției și a muncii prin utilizarea tuturor capacităților de producție.
10. Stabilirea unor fluxuri raționale de fabricație.
11. Alegerea tehnologiilor corespunzător.
12. Folosirea integrala a timpului de lucru.
13.Organizarea rațională a miscării și manipulării resurselor materiale.
14.Perfecționarea calificării.
15. Mecanizarea, automatizarea și robotizarea proceselor de fabricație care reprezintă surse de reducere a duratei ciclului de fabricație și chiar a unor costuri, deci, de accelerare a vitezei de rotație și folosire eficientă a activelor circulante.
16.Durata ciclului de fabricație poate fi redusă și prin micșorarea întreruperilor în producție, întreruperi care apar ca efect al unor cauze cum sunt: lipsa de materii și materiale, prelungirea executării unor reparații
17.Accelerarea vitezei de rotație se mai poate realiza prin creșterea nivelului calitativ al producției și al volumului fizic al acesteia, dimensionarea corecta a stocurilor la producția neterminată, în această fază pot aparea stocuri supranecesare la producția neterminată care conduc la încetinirea vitezei de rotație, astfel că prevenirea și lichidarea lor au menirea, de a obține un plus de eficiență în circuitul capitalului..
18.Accelerarea vitezei de rotatie in faza comercializarii.
19. Desfacerea și încasarea rapidă a produselor au ca efect reîntregirea lichidităților, adică transformarea în numerar a activelor circulante incorporate în mărfuri.
20.Vănzarea imediată se face atunci când produsele corespund cerinîelor pieîei ca volum, structuri, calitate Transformarea rapidă în bani a mărfurilor reduce durata de staționare și blocare a capitalului circulant în întreprinderi.
21.Reducerea duratei ăi a nivelului stocurilor de produse finite sunt posibile prin acțiuni cum sunt : accelerarea desfacerii, respectarea clauzelor contractuale, evitarea fabricării unor produse fară desfacerea asigurată, realizarea ritmică a programului de producție, modernizarea produselor, reducerea timpului de sortare, ambalare, formare a loturilor livrabile și de maturizare a produselor.
22. Mecanizarea manipulării acestora, îmbunatațirea relațiilor cu organizațiile de transport respectarea ritmului programat al vânzarilor.
23.Accelerarea vitezei de rotație se poate obține prin reducerea perioadei de decontare.
24.Întocmirea și depunerea imediată a documentelor de decontare la bănci și evitarea întocmirii eronate a acestora, lichidarea refuzurilor din partea clienților, a amânărilor de la plată și a acceptărilor întârziate, simplificarea filierei și a tehnicii de decontare, folosirea unor forme simple de decontare, evitarea expedierii în avans a mărfurilor.
BIBLIOGRAFIE
1.Brezeanu P. 2009, Gestiunea financiară a întreprinderii – volumul 1 – Elemente inspirate din teoria și practica financiară a Uniunii Europene, Editura Cavallioti, București
2.Corduneanu C., Murgea A.-Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității de Vest,2008, Timișoara.
3.Dragotă V. -Abordări practice în finanțele firmei, Editura Irecson, 2006,București.
4.Dumitrascu R.-Gestiunea financiară a întreprinderii.Editura Universitară,2013, București
5.Dumitru C.G-Contabilitate-Probleme rezolvate,-Editura Universitară,2009
6.Feleagă N.,Feleagă L,-Contabilitate Financiară-Editura Economică vol 1, 2, -2007
7.Mihăilescu N.Răducan M.-Analiza activității Economico Financiare-Editura Victor 2009
8.Munteanu V.-Audit financiar contabil-Editura Universitară, 2012
9.Petcu M, – Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Economică, București, 2003
10.Pantea I. , Bodea G. – Contabilitatea financiara a intreprinderii, Ed.Intelcredo ,Deva, 2012
11.Ristea M. -Contabilitate financiara, Ed.Economica, Bucuresti,2010
12.Ristea M., Dumitru C. G., Ioanas C. -Contabilitatea societăților comerciale, vol. I și vol. II, Editura Universitară, 2009,București.
13.Valceanu G. – Analiza economico-financiara, Ed. Economica, Bucuresti 2006
14.Ghid pentru intelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate Editura CECCAR-2004
15.Legea Contabilității nr. 82/1991, republicată 2013
16.Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003 -Codul Fiscal actualizat-2013
17.Ordin nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile emitent: ministerul economiei și finanțelor publicat în: monitorul oficial nr. 870 -2008
18.O.M.F.P. nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificarile si completarile ulterioare;
19.Ministerul Finanțelor Publice – Reglementări contabile pentru agenți economici, Ed. Economică, București, 2012
20.Standarde Internaționale de Contabilitate IAS și interpretările lor la1 ianuarie 2007-Editura Ceccar- Bucuresti 2007
21. http://www.asecib.ase.ro/Mitrut%20Dorin/Curs/bazeCO/html/53Gest-stoc.htm
22. www.fortpres.ro
23. www ceccar .ro/politici contabile
24.www,legesatrt.ro
25.www. bvb.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Stocurile (ID: 104226)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.