Știu să-mi disciplinez copilul, apoi după identificarea împreună cu părinții a modului corect de concentrare asupra comportamentelor pozitive a… [311017]

[anonimizat], protecția și siguranța copiilor.Implicarea asistenților sociali în consilierea părinților din mediul rural în acest scop

Capitolul I. Introducere

“Părinții învață de cele mai multe ori ce este iubirea adevărată și necondiționată atunci când fac un copil. [anonimizat] a părinților putem spune că își iubesc copiii. Asta însă nu îi ajută să nu greșească grav față de ei. Scopul părinților ar trebui să fie să pregătească tânăra ființă pentru a se descurca singură în viață. Pentru că părinții ne văd ca pe o prelungire a lor, au tendința să ne supraprotejeze fără să se gândească cum ne răpesc oportunitatea de a învăța să ne descurcăm singuri și mai ales ce ne vom face când ei nu vor mai fi. [anonimizat]. [anonimizat]”.- citat din Pera Novacovici

Am scris această lucrare cu intenția de a evidenția importanța familiei, a [anonimizat], educarea și protecția copilului. [anonimizat], să nu mai poate face față provocărilor vieții. Cea mai mare problemă a copiilor, [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], îi învățăm este cel corect? Oare am putea sau cum am putea deveni părinți mai buni? Personal, recunosc că m-am gândit deseori la acest lucru. Sunt eu oare un părinte bun? Îmi îndeplinesc cu adevărat bine rolul de părinte? [anonimizat], pregătiți pentru a face față cu succes solicitărilor vieții?

[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], decât cel mult până la finele clasei a-VIII-a, [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat], violența, condițiile de locuit insalubre sunt cele mai frecvente încălcări ale drepurilor copiilor. Toate aceste aspecte sunt monitorizate insuficient de autoritățile locale. Destul de rar se întâmplă ca organele competente să organizeze întâlniri cu cetățenii din comunitatea rurală respectivă, în care să discute despre problemele, drepturile, pericolele și prevenirea unor incidente în comunitatea lor, despre migrația pentru muncă și copiii rămași acasă în grija altor persoane, despre traficul de copii. Aceste subiecte sunt discutate uneori la școală, în cadrul orelor de dirigenție și uneori poliția, mai ales la început de an școlar, în cadrul festivității de deschidere, trage unele semnale de alarmă în legătură cu subiectele amintite mai sus.

Potrivit datelor EUROSTAT, din 2015, cea mai mare rată a copiilor săraci o găsim în țara noastră. Este vorba despre un procent de 46,8% de copii, acesta reprezentând aproximativ 1,7 milioane de copii ce trăiesc oficial în situații de risc de sărăcie. De asemenea studiile făcute în UE, au scos în evidență faptul că, mai mult de jumătate dintre copiii UE, ai căror părinți au o educație precară, maxim 10 clase, sunt expuși sărăciei. Rezultă de aici că rata de sărăcie și excluziunea socială în rîndul copiilor este strâns legată de nivelul de educație parentală. De cele mai multe ori copiii care trăiesc în condiții de viață dificile sunt mai expuși unor riscuri permanente, cum ar fi—sărăcia, violența și abuzul în familie, pe stradă, marginalizare, consum de substanțe nocive, acces limitat la educație, sănătate, cultură. De aceea, intervenția specialiștilor și în primul rînd a asistentului social, este una de importanță majoră. Prin metoda consilierii, specialistul poate poate veni în ajutorul indivizilor, familiilor, grupurilor, ajutor ce are drept scop procesul de schimbare și dezvoltare personală în concoradnță cu aștepările celui/ celor consiliați. Legat de tema lucrării mele de licență, asistentul social este cel care are rolul de a oferi servicii de suport care să asigure sau să sprijine întărirea abilităților parentale, cu scopul de a satisface în mod corect nevoile copilului, de a-l proteja, sprijini, educa ori disciplina într-un mod pozitiv. Pornind de la cele menționate mai sus, în perioada decembrie 2017-martie 2018, am stat de vorbă cu un grup de părinți, dintr-o localitate rurală a județului Cluj, precum și cu o grupă de copii cu vârste cuprinse între 8-14 ani. Astfel, cu ajutorul documentelor scrise cu referire la tema menționată, a cercetării și a intervenției prin chestionare aplicate , interviuri, focus- grupuri cu părinții dar și cu aceștia împreună cu copiii lor, am încercat să vedem cum se poate ajunge să fim părinți mai buni, mai responsabili, cum să luăm deciziile corecte în viața de zi cu zi ori în problemele mai grave, decizii a căror finalitate să ducă spre o viață normală, spre un viitor mai bun și mai sigur pentru copii.

Temele discutate în grupurile de părinți referitoare și la educația copiilor dar mai ales centrate pe importanța asigurării unui climat securizant și protective, pentru dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copilului, din toate punctele de vedere, au fost: tema primei întâlniri a pornit de la ideea că fiecare copil are nevoi specifice și ca părinte avem responsabilitatea să protejăm și să răspundem acestor nevoi; a doua temă a avut ca punct de pornire faptul că părerea fiecărui copil contează într-o familie și mai ales s-a pus accent pe cât de multă răbdare are un părinte în a-și asculta copilul și importanța acestui fapt în creșterea încrederii în sine a celui mic; al treilea subiect discutat s-a legat de modul în care părinții cunosc drepturile fiecărui copil, cât de mult știu despre acestea, ce fac pentru a apăra aceste drepturi și cui se pot adresa , cine îi poate susține în acest demers. În ultima întâlnire avută tema de bază a fost despre riscurile la care sunt expuși copiii în lumea modernă în care trăim și cum se poate ca părinte să cunoască, să prevină și să-și protejeze atât proprii copii cât și pe copiii întregii comunități.

Participarea mea activă la aceste întâlniri, dar și practica efectuată de-a lungul celor trei ani de studii în aceste comunități m-au ajutat în primul rând să cunosc oamenii, familiile din aceste locuri, cu bune și mai puțin bune și să răspund atât prin cercetare cât și cu ajutorul bibliografiei la toate întrebările pe care le-am avut.

Capitolul II

Familia, locul creșterii și protejării copilului

2.1 Definirea conceptului

Cea mai veche și totodată cea mai importantă instituție din întreaga lume este familia. Aceasta este cea care oferă sau ar trebui să știe să ofere pe deplin sentimentul de protecție și siguranță care permite unui copil să-și dobândească personalitatea, să se dezvolte .

De-a lungul timpului, sociologi și antropologi, medici, psihologi, pedagogi, juriști au cercetat și cercetează celula familială. Toți aceștia au analizat, contestat, dărâmat vechile mituri și prejudecăți, au ordonat și organizat numeroase date cu scopul de a construi din acestea imaginea adevărată a grupului social de bază, a funcțiilor pe care acesta le îndeplinește în cuprinsul comunității umane, iar din toate aceste funcții, o importanță deosebită o are funcția de creștere, educare și protejare a copiilor, ( P. Osterrieth, 1973, p.5)

Același autor, afirma că sentimentul de siguranță, singurul care permite copilului să se emancipeze și să-și dovedească personalitatea depinde de următoarele condiții- satisfacerea trebuințelor elementare, protecția împotriva agresiunilor venite din afară, coerența și stabilitatea cadrului de dezvoltare, sentimentul de a fi acceptat de ai săi ca membru al familiei, de a fi iubit, de ai se accepta caracteristicile individuale și de a avea posibilitatea de acțiune (P.Ostereith, 1973, p.18 ),.

Legat strict de meseria de părinte, în lucrarea Ghid pentru educația copiilor se arată că: „Rolul de părinte poate fi definit ca o sumă de activități deliberate care au ca scop supraviețuirea și dezvoltarea copilului. Copiii au nevoie de părinții lor pentru a-și atinge potențialul maxim de dezvoltare. Fiecare copil este unic și are ritmul său propriu de dezvoltare, iar la rândul său fiecare părinte este unic. A fi un bun părinte presupune întâlnirea fericită a două individualități, părinte și copil, pe drumul parcurs de copil în dezvoltarea sa împreună cu părintele, care învață împreună, cu și de la copilul său” , (Roth, Faludi și Golea, 2010, p.8 ).

Bibliografia se indica unitar.

2.2 Funcțiile familiei

Într-o caracterizare mai amplă, functiile familiei se împart în: funcții interne și funcții externe (Bulgaru, Dilion, 2000, p.106-113)

Funcțiile interne sunt cele care contribuie la crearea unui regim de viață intimă, care are rolul de a sigura tuturor membrilor familiei un climat de securitate, protecție și afecțiune.

Funcțiile externe au rolul important de a asigura dezvoltarea firească a personalității fiecărui membru al grupului, socializarea și integrarea corectă în viața socială.

Astfel, principalele funcții interne ale familei sunt:

– funcția biologică și sanitară care cuprind cerințele de procreare a copiilor și în același timp de asigurare a cerințelor de igienă și sănătate pentru toți membrii familiei. Toți aceștia trebuie să fie deprinși cu respectarea riguroasă a tuturor normelor de igienă, pornind de la cea individuală și până la cea colectivă.

– funcția economică sunt indicatorul principal de echilibru într-o familie. O familie organizată este cea în care problemele de ordin economic sunt rezolvate și astfel au posibilitatea de a-și menține sub control întreaga gamă de obligații către societate și stat. Dacă în cadrul vechilor colective familiale toți membrii de familie erau subordonați –capului familiei-și fiecare membru era responsabil de o anumită activitate, în prezent-familia nucleu-, în care în general ambii părinți au o meserie, acordă o preocupare deosebită față de copii și în funcție de înclinațiile pe care aceștia le au îi îndrumă spre anumite meserii sau specializări. Prin urmare, pregătirea temeinică a fiecărui membru al familiei duce la consolidarea economică a acesteia. O latură de o importanță deosebită în cadrul funcției economice a familiei o constitue locuința membrilor acesteia. Spațiul de locuit poate favoriza sau stânjeni desfășurarea vieții de familie. Astfel, o locuință curată, primitoare asigură o ambianță plăcută și reconfortantă, de odihnă, membrilor familiei, pe când una cu o igienă precară, cu spații prost amenajate și necorespunzătoare duce la imposibilitatea acestora de a se odihni, relaxa după muncă, de a se simți confortabil atât din punct de vedere fizic cât și psihic.

– funcția de solidaritate familială se referă la ajutorul bazat pe sentimentele de dragoste și respect între părinți și copii, frați și surori, ori față de persoanele vârstnice din familie, față de bolnavi, infirmi

– funcția pedagogică educativă și morală, are drept scop asigurarea educației și învățământului copiilor, socializarea primară a acestora. Familia este răspuzătoare nu numai de îngrijirea fizică a copiilor ci și de învățarea regulilor sociale. Personalitatea copiilor se dezvoltă în cadrul familiei și adesea cei mici preiau modelele de comportament de la părinții lor. Acest proces de socializare se desfășoară pe întreaga durată a vieții unui om. (Bulgaru, Dilion, 2000, p.46).

2.3 Familia rurală și urbană

Comportamentele și structurile familiale diferă de la o familie la alta în funcție de cadrul geografic, de variațiile existente în genurile de obligații profesionale ori în ritmul muncilor agricole și bineînțeles diferă în funcție de nivelul economic mai ridicat sau mai scăzut al unei regiuni sau al alteia. În „Concepte fundamentale ale asistenței sociale- se arată că familiile tradiționale din mediul rural aveau ca și caracteristică principală faptul că familia era principala unitate de producție și exista o foarte strânsă legătură între noțiunea de famile și cea de patrimoniu, o existență a mai multor generații în cadrul aceluiași menaj. În prezent, mediul rural este influențat de procesul de urbanizare. Aici, a pătruns tehnica, mentalitatea tinerelor generații s-a schimbat și astfel familia încetând de a mai fi o unitate de producție, în care capul familiei, tatăl, avea rolul de organizator, familia și-a slăbit acțiunea de constângere asupra copiilor”(Bulgaru, Dilion,, 2000, pag.118).

După 1989, odată cu răsturnarea regimului politico-administrativ societatea românească a parcurs o perioadă de tranziție care a adus schimbări atât în sfera vieții private cât și în cea socială. Aceste schimbări, parte din ele pozitive dar și mare parte negative se reflectă atât în modificarea structurii sociale, în diversificarea consumului cultural cât și în domeniul economic, în redefinirea spațiilor publice și comunitare. În lucrarea „Spațiul românesc între identitate și globalizare” cercetătorul român Salánki Zoltán, scoate în evidență faptul că în mediul social, efectele negative ale tranziției sunt mai pronunțate în mediul rural. În prezent majoritatea comunităților rurale din România se caracterizează printr-o cultură a sărăciei, definită în mare parte prin pasivitatea, apatie, individualism, indiferență, etc. În fața problemelor cotidiene oamenii au un sentiment de neputință, o lipsă de perspectivă pentru viitor. Când vorbim de cultura sărăciei ne referim la un ansamblu de valori, norme, credințe și atitudini care perpetuează sărăcia și degradarea comunității. ( Salánki, Z., , 2003, p.) ?????. Elementele care aparțin culturii sărăciei sunt opusul elementelor culturii dezvoltării : dezinteresul oamenilor, neimplicarea, lipsa viziunii (se complac în realitatea în care trăiesc fără să se gândească cum ar putea trăi mai bine), lipsa încrederii în sine, lipsa încrederii în autoritățile legale, etc. În schimb, în mediul urban, în societatea industrializată, fiecare persoană intră în activitate, își câștigă singură un salariu, ceea ce duce la restrângerea dimensiunilor familiei. Cuplurile nou căsătorite locuiesc separat de părinții lor. Noua formă a familiei, funcția economică a acesteia și mediul urban a dus la modificarea naturii relațiilor dintre membrii familiei, inclusiv în ceea ce privește rolurile părinților și ale copiilor. Rolul major al părinților este de a învăța și forma copiii pentru viață și societate.

Într-o epocă în care cunoașterea tinde să devină principalul capital al oamenilor, comunitățile rurale se confruntă cu o criză a capitalului economic, cultural și spiritual, începând cu educația. Învățământul preșcolar alături de cel școlar sunt “canale” prin intermediul cărora are loc procesul de însușire a cunoașterii, cunoaștere cu care apoi în viață pot avea reușite. Din păcate pe acest plan satul românesc trece print-o perioadă de criză. Dezvoltarea unei comunități este într-o foarte strânsă legătură cu educația pe care localnicii o au sau au primit-o, alături de dorința care vine din interiorul feicăruia de a schimba ceva în bine și de a se implica. În cartea „Studii sociologice”se afirmă faptul că educația este în întregimea proceselor ei o funcție socială (E.Sperantia, 2012, p.109). Tot aici se menționează că cei mai mulți părinți tind să aplice fiilor săi același sistem de educație pe care l-au suferit ei înșiși în copilărie. „ De aceea, în societățile inferioare și-n clasele sociale inculte, generația nouă repetă atât de ireproșabil fizionomia celei anterioare, odată cu celelalte valori din patrimoniul tradițional al grupului său, părintele transmite generației noi și sistemul educativ care-i e propriu, tocmai pentru a asigura viața acelorași valori și pentru persevararea acelorași caracteristici ale grupului” (E.Sperantia, 2012,, p.116). În articolul “The role of family factors in school outcomes at different school levels”, d-na A. Dávid-Kacsó scrie despre influența familiei asupra succesului școlar. Autoarea are ca punct de pornire în articolul său, abordarea lui Bourdieu (1978) conform căreia strategia educațională a familiei este determinată habitusul părinților. Capitalul social, afirmă Bourdieu este crucial în procesul educațional al copilului, în sensul în care relațiile sociale ale părinților pot fi folosite în modelarea parcursul educațional al copilului (Dávid-Kacsó , 2010). Un alt articol, „Draft report on social mobility and social cohesion” de Alex Nunn, aduce în atenție faptul că sistemele de protecție socială din România de după 1989, nu asigură grupurilor vulnerabile căile necesare de apărare împotriva riscurilor economico-sociale. Prin urmare, cu ajutorul documentelor scrise cu referire la tema menționată, a cercetării și a intervenției print-un chestionar aplicat , interviuri, focus- grupuri cu părinții dar și cu aceștia împreună cu copiii lor, am încercat să vedem cum se poate ajunge să fim părinți mai buni, mai responsabili, cum să luăm deciziile corecte în viața de zi cu zi ori în problemele mai grave, decizii a căror finalitate să ducă spre o viață normală, spre un viitor mai bun și mai sigur pentru copii.

Așa cum menționa d-na prof. Cristina Baciu, în suportul de curs „Metode de asistență socială-dezvoltare comunitară”, Shulman (2006), sugerează faptul că: “asistentul social are, în orice intervenție, cel puțindoi clienți și anume, persoana care a apelat la serviciile oferite și sistemul, contextul, realitateaînconjurătoare în care este cuprins acesta. De asemenea, el sublinia că multe aspecte referitoare la munca desfășurată cu unul dintre acești doi “clienți” pot fi aplicate și în lucrul cu celălalt. (Baciu Cristina, 2017, p…..CURS

2.4 Stilurile parentale

Știm cu siguranță că cei mici învață prin și din interacțiunea cu adulții. Stilurile parentale, viziunea părinților asupra modului prin care doresc să-și educe, protejeze copiii diferă de la unii la alții. În acest sens, în cartea „Familii puternice- un program pentru educația părinților”,e ste scos în evidență faptul că, în prezent mulți părinți își joacă rolul de părinte, cumva la extreme. Pentru ca un părinte să-și poată îndeplini cu succes „funcția” sunt necesare câteva trăsături de personalitate, iar prezența ori absența acestora diferențiază stilul parental: realism, autocontrol, responsabilitate, empatie, altruism , o fermitate combinată cu flexibilitate, totul pe un fond de iubire necondiționată îmbinată cu adaptabilitatea la nevoile copilului, nevoi ce sunt din ce în ce mai mari în societatea contemporană. Stilurile parentale sunt definite în funcție de două elemente principale: gradul de căldură emoțională, adică capacitatea părintelui de a fi apropiat afectiv de copil, de a fi atent și receptive la nevoile și emoțiile sale ; gradul de control exercitat asupra copilului, felul prin care sunt stabilite și respectate regulile, setarea limitelor. Cele două elemente determină cinci stiluri parentale principale. (N.Golea, 2012, p.7)

2.4.1. Stilul parental autoritar

Acesta poate fi întâlnit și sub denumirea de “stil educațional traumatic”;și corespunde unui stil de educație în cadrul familiei foarte sever, rigid, restrictive, la care se adaugă și pedepse corporale ( Riedesser,Fischer, 2007,p.21). Este caracterizat printr-un grad mare de control, corelat cu un nivel scăzut de disponibilitatea afectivă din partea părinților, reguli rigide, părintele este centrat pe greșelile copilului, interzicerea liberului arbitru, impunerea unor standarde ridicate, fără abateri de la regului, nevoile și emoțiile opilului nu sunt înțelese sau sunt ignorate deliberat.

2.4.2 Stilul parental permisiv

Se caracterizează printr-un înalt grad de disponibilitate afectivă și un grad scăzut de control din partea părinților. Părinții manifestă căldură și interes față de tot ceea ce face copilul, se consultă cu acesta în privința deciziilor ce îl privesc, libertatea de expresie se află pe primul plan, dar acestor copii nu numai că le sunt îndeplinite toate dorințele dar nu le sunt interzise comportamentele neadecvate.

2.4.3 Stilul parental neimplicat

Denumit și stilul „dezangajat”, este stilul prin care părinții lasă copilul la voia întâmplării, fără să se intereseze prea mult de nevoile acestuia. Se caracterizează printr-un grad scăzut de disponibilitatea afectivă și de control; copiilor nu li se impun limite, dar nici nu li se acordă afecțiune, părinții nu comunică cu copiii, nu sunt interesați de activitățile acestora și sunt în mare parte absenți din viața copiilor lor, atât fizic cât și emoțional.

2.4.4 Stilul parental supraprotectiv

Acest stil are drept caracteristică un grad mult prea înalt de disponibilitate afectivă prin care părinții își controlează în mod exagerat copilul, dar acest control vine din îngrijorările și fricile părintelui, de a nu păți copilul ceva; părintele este total dedicat copilului, veșnic îngrijorat să nu i se întâmple ceva, panicat din orice, tensionat. Acești părinți își învață copilul să nu aibă încredere în ceea ce vine din afara familiei.

2.4.5 Stilul parental democratic

Este stilul care se caracterizează prin echilibru. Disponibilitatea afectivă și controlul se află în armonie. Părintele pune pe primul plan binele copilului, respectându-i întotdeauna drepturile. Regulile în familie sunt pentru toți și se bazează pe comunicare, afecțiune și flexibilitate.

Una dintre afirmațiile referitoare la educația părinților arată că : „Educația părinților se referă la ințierea și susținerea capacităților, competențelor și comportamentelor parentale deja menifeste. Educația părinților ( formarea părinților) desemnează așa cum specifica J. Lamb și W.A. Lamb (1978), o tentativă formală de creștere a conștiinței părinților și de utilizare a practicilor parentale”( Faludi C., 2010 p.9)

Educația părinților , este un set de măsuri educative și de sprijin, destinate acestora , prin care aceștia să reușească să-și înțeleagă în primul rând propriile lor nevoi ( atât fizice cât și sociale, emoționale și psihologice) și apoi să cunoască și să accepte nevoile propriilor copii și de asemenea să învețe să construiască punți de legătura stabile între ei și copiii lor. Cu siguranță, acest proces nu este simplu, este unul de durată în care metodele și strategiile de educare a părinților depind și de stadiile diferite ale ciclului vieții. Familia, părinții trebuie să conștientizeze faptul că ei formează factorul decisiv de socializare , educație și protejare, pentru generația tânără din sânul lor. Prin urmare, viața în familie este prima școală a emoțiilor, prima școală care pregătește copilul pentru viața socială și unde învață cum să-și disciplineze voința, cum să-și apere drepturile dar și care le sunt obligațiile, cultivându-le un simț al ierarhiei și al ordinii. Mediul familial este cel care oferă sau ar trebui să ofere siguranță, liniște, afecțiune, sănătate , într-un cuvânt atmosfera prielnică pentru o dezvoltare normală și echilibrată. Familia este de asemenea și prima instituție de educație morală, iar pentru cei foarte mici înseamnă mediul educativ prin excelență. Familia este cea mai necesară și mai bună școală de omenie. De-a lungul timpului statisticile judiciare efectuate au scos în evidență faptul că majoritatea delicvenților juvenili și a celor din instituțiile de corecție au fost lipsiți de un mediu real, cald, familial. De asemenea marea parte a cazurilor de depresie, de neadaptare socială, dependență, delicvență, sinucideri din rândul adolescenților și nu numai, pornesc de la lipsa educației familiale sănătoase, corecte. Disciplina și spiritul de inițiativă, sentimentul demnității, dreptății, iubirii, respectului, ajutorului, sentimentul sacrificiului, toate formând elemente de bază ale vieții sociale, se deprind în mijlocul familiei. Întotdeauna, copiii vor imita comportamentele părinților.

În prezent, foarte multe familii au nevoie de o educație solidă, datorită unei stări precare atât din punct de vedere material cât și spiritual. Un copil care nu a primit o educație corectă din absolut toate punctele de vedere va avea de suferit la maturitate și nu numai, poate pe parcursul întregii vieți, atunci când nu au un caracter puternic nativ, prin care să se autoeduce. În mediul rural mai ales, există încă din păcate părinți la care sintagma „și mama m-a crescut fără să învețe asta la școală” este foarte des și folosită și aplicată. Sigur că da, nu există un mod „absolut” bun de educare și protecție a copiilor la fel cum nu există „familia perfectă”. Orice părinte ar trebui să știe că atunci când este obosit, stresat sau furios ar trebui să lase la ușa de la intrarea în casă tot ceea ce nu ține de bucuria de a fi părinte.

Importanța relației părinte copil este majoră, deoarece această determină dezvoltarea copilului și împlinirea adecvată a nevoilor sale. Pentru a se putea realiza acest lucru un copil are nevoie în primul rând de dragoste. Orice copil trebuie să simtă, să i se spună, să i se arate că este iubit, indiferent de comportamentul său, la bine și la rău. Dragostea implică ascultarea copilului, pentru a-i afla nevoile, dorințele, neliniștile, sentimentele. Aceasta înseamnă o bună comunicare între părinți și copii și de asemenea câștigarea încrederii în părinți. Copilul va ști că dacă are o problemă, indiferent de natura ei, poate apela cu încredere la părinți și nu va alege o cale greșită de rezolvarea a acesteia. În același timp, copiii au nevoie și de reguli, limite , granițe, de stabilirea unui program, iar toleranța și flexibilitatea părinților în acest caz este esențială. Disciplinarea trebuie să fie pozitivă, făcută cu dragoste, răbdare, fermitate, consecventă și cu un limbaj adecvat. Un alt aspect important legat de relația părinte copil este respectful pe care prinții îl acordă celor mici. Aceștia trebuie să se simtă respectați, trebuie să se simtă de asemenea acceptați ca persoană, chiar și atunci când poate comportamentul lor lasă de dorit. O mare importanță , mai ales în zilele noastre o constitue timpul de calitate acordat copiilor, timp care ar trebui să fie o prioritate în viața fiecărui părinte. Pe lângă acestea și răbdarea este un element esențial în creșterea și educarea copiilor.

Să nu uităm ca părinți că nu trebuie să avem așteptări exagerate de la copiii noștri, nu trebuie să-i comparăm cu alți copii, nu trebuie să ne lăsăm guvernați de perfecționism deoarece toate acestea pot duce atât la dezamăgirea noastră ca părinți cât mai ales la o teamă, neîncredere în forțele proprii, la o dorința exagerată de performanță a copiilor. Să nu uităm ca părinți că nu există nici părinte perfect dar nici copil perfect. Fiecare dintre noi, adulți ori nu, suntem avem un stil unic, o personalitate și originalitate care ne deosebește de ceilalți semeni ai nostri.

Capitolul III

Drepturile copiilor, bunăstarea și protecția lor

3.1 Istoric și definiții ale protecției și bunăstării copilului

În a doua jumătate a sec. al- XIX-lea a apărut prima mișcare preocupată de diferite aspecte care stăteau la baza dezvoltării copilului și în care se pleda pentru protecția copilului împotriva neglijării, exploatării ori a violenței. Tot în acestă perioada, în Europa au apărut într-un număr destul de mare instituții publice de ocrotire a minorilor, școli și instituții separate pentru copiii delicvenți, tribunale pentru minori. În 1924, Liga Națiunilor a adoptat Declarația de la Geneva, urmând ca în 1959 Organizația Națiunilor Unite să adopte Declarația Drepturilor Copilului. Începând cu sfârșitul anului următor tot mai mulți lideri de opinie și-au făcut auzită vocea prin care susțineau că și copiii ar trebui lăsați să participe la luarea deciziilor în privința problemelor importante din viața lor. . Documentul care definește drepturile și principiile dezvoltării normale ale unui copil este Convenția asupra Drepturilor Copilului, adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989 și asumată de România prin legea nr.18/1990, pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului.

Potrivit art.4 din legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, acesta este- persoana care nu a împlinit 18 ani și nici nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu.-Tot conform legii părinții sunt primii responsabili pentru creșterea și îngrijirea copiilor. În cazul în care aceștia, din diverse motive nu-și pot îndeplini în totalitate această obligație, comunitatea ar trebui să intervină și să îi sprijine, în special prin servicii. Dacă nici comunitatea nu poate oferi ajutorul necesar atunci este nevoie de intervenția specialiștilor din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului.

În lucrarea „Cercetări privind drepturile, bunăstarea și protecția copilului”, se arată că datele privind protecția și bunăstarea copilului erau în anul 2012, îngrijorătoare. Mai precis „ Dincolo de prevederile cadrului legislativ la nivel european, legislația și programele naționale nu au reușit să rezolve în întregime situațiile de vulnerabilitate și marginalizare cu care se confruntă copilul”( Iovu M., Presa Universitară Clujeană, 2012, p.7). Sunt prezentate apoi o serie de statistici legate de copii care au devenit victima abuzului și neglijării datorită plecării părinților la muncă în alte țări, cifre mari ( peste 768) de copii au fost părăsiți în maternități, peste 2000 de copii au comis infracțiuni și peste 70,000 de copii au o dizabilitate. Toate aceste date culese trag un mare semnal de alarmă care nu trebuie ignorat și anume că există destul de mulți copii în prezent, în țara noastră care sunt victime ale sărăciei, violenței, exploatării prin muncă. Tot în lucrarea menționată mai sus, p.16 se arată că primul studiu focalizat pe abuzul și neglijarea copiilor a fost finanțat și organizat de către un grup de cercetători de la Universitatea Babes-Bolyai,(Rotariu și colaboratorii) împreună cu Fundația World Vision Internațional/România, în anul 1996. Acest studiu a cuprins un eșantion de 796 de elevi cu vârste cuprinse între 11-16 ani și 488 de părinți din jud. Cluj. Studiul a fost reprezentativ din perspectivă etnică, de gen, clasă socială proporție rural/urban și studii. Diferențele cele mai mari raportate au fost legate de pedepsele fizice, 28,4% copii respectiv25,8% părinții și la cele de neglijare, 11,1% copiii față de 9,4% părinții. La fel și primul studiu reprezentativ pentru România legat de incidența abuzului asupra copiilor, realizat în anul 2000 și inițiat de Agenția Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție finanțat de Banca Mondială și având suportul WHO, a scos în evidență diferențe semnificative în ceea ce privește” incidența formelor de rele tratamente declarate de către părinți și cele declarate de către copii”, p.17

În cartea „Protecția copilului-dileme, concepții și metode”,autoarea scoate în evidența faptul că preocuparea de bunăstarea copilului este multidisciplinară și acoperă aspecte diverse ale personalității copiilor, dar dominant este din punctul de vedere al profesiei de asistență socială ( Roth. M., 1999, p.16). Una din definițiile date sistemului de protecție a copilului este cea a lui Thoburn care spune că este: „ansamblul de servicii oferite de un stat, prin care li se asigură copiilor suport material, asistență medicală, educație și locuință” (Thoburn ,1998, p.290). O altă definiție este cea a lui Herczog, . Aceasta face distincția între sensul larg și cel restrâns al ocrotirii copilului. Dacă în sesul larg bunăstarea copilului face referire la întreg evantaiul de servicii care au rolul de a asigura dezvoltarea, sănătatea , educația și ocrotirea celor mici, în sens restrâns protecția copilului este definită ca: „ o structură separată menită să ofere sprijin categoriilor de copii aflați în situații speciale de dificultate, fiind expuși unor condiții de creștere care le pun în pericol sănătatea psihică sau fizică”,( Herczog, 1997 . p.17) a cărții menționate mai sus. O altă carte care susține și argumentează faptul că este nevoie de o relație de parneriat cu părinții, în sfera protecției copilului și nu împotriva acestora este „Family breakdown”. Aici, autorul scoate în evidență faptul că într-o intervenție în familie, părintele împreună cu asistentul social ar trebui să aibă o -agendă comună-, în care scopurile să fie clar formulate, convenite împreună, în vederea soluționării problemelor familiei iar roadele acestei munci comune se vor oglindi și vor avea consecințe pozitive asupra interesului superior al copilului, ( Aldgate J, 1992, p.141.

3.2 Principiile protecției copilului

Principiile protecției copilului au ca bază valorică Convenția Internațională privind Drepturile Copilului din 1989, semnată de toate țările membre ale ONU și ratificată de Parlamentul României în anul 1990.

I. Primordialitatea interesului copilului. Acest principiu a fost consacrat prin intermediul art.3 și are incidență atât în sfera drepturilor nepatrimoniale cât și în sfera celor patrimoniale ale copilului, impunând faptul că orice proces decizional care îl privește pe un copil să răspundă cerințelor următoare-identificarea tuturor soluțiilor posibile în cazul unei situații problemă, evaluarea rezultatelor previzibile opțiunilor găsite situației individuale date, aproximarea șanselor de a produce rezultatele prefigurate pentru fiecare din acțiunile posibile și determinarea valorii specifice pentru fiecare dintre rezultate în competiție. Mai trebuie menționat faptul că acest principiu este variabil, în funcție de fiecare etapă de dezvoltare a copilului favorizând unitatea și coerența drepturilor copilului în sensul concilierii universalității drepturilor copiilor în funcție de varietatea tradițiilor socioculturale.

II. Principiul egalității șanselor și a nediscriminării, afirmă principiul egalității de șanse și nediscriminare, orice discriminare fiind percepută ca un dezechilibru al șanselor. Acest principiu vizează și sprijinirea copiilor cu dizabilități în sensul creeării posibilităților unui standard de viață adecvat pentru aceștia

III. Principiul responsabilizării părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești. Potrivit acetuia părinții sunt principalii gestionari ai drepturilor copilului, reprezentații legali ai acestuiași titularii unui complex de obligații corelative.

IV. Principiul primordialității responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului. Răspunderea pentru creșterea și dezvoltarea copilului aparține în primul rând părinților care trebuie să se implice în toate deciziile, acțiunile și măsurile ce privesc copilul întreprinse de autorități publice, organisme private autorizate ori dispuse de instanța judecătorească. Acestă răspundere revine în mod egal ambilor părinți fără a se face vreo distincție dacă copilul provine din căsătorie, din afara ei sau este adoptat. Se mai prevede și o responsabilitate subsidiară în privința protecției și asistenței copilului ce revine colectivității locale care are obligația de asprijini părinții ori reprezentantul legal al copilului iar în acest sens trebuie să dezvolte servicii diferențiate conform nevoilor copilului.

V. Principiul descentralizării serviciilor de protecție a drepturilor copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele private autorizate. Acesta are drept scop monitorizarea respectării principiilor drepturilor copilului și totodată control activității de protecție și promovare a drepturilor sale, prin organismele specializate atât la nivel central cât și la nivel local.

VI. Principiul asigurării unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil. Aplicarea acestuia se înscrie atât în coordonatele îngrijirii copilului în coordonatele normale ale cadrului familial cât și ca forme de intevenție suplimentară a specialiștilor atunci când e cazul. De asemenea acest principiu presupune și îngrijiri speciale în cazul copilului cu dizabilități.

VII. Principiul respectării demnității copilului. Acesta are în vedere dreptul copilului de a fi perceput ca persoană unică și inconfundabilă, dincolo de vulnerabilitatea dată de vârstă ori gradul de maturitate. Copilului nu-i pot fi aplicate pedepse fizice sau oricare alt tratament umilitor, nu-i poate fi afectată viața intimă, familială ori privată și nu poate fi supus nici unei forme de exploatare.

VIII. Principiul ascultării opiniei copilului și luării în considerare a acestuia ținând cont de vârstă și gradul său de maturitate. Articolul 12, alin.2, din Convenția O.N.U.cu privire la drepturile copilului dispune: „în acest scop se va da copilului special posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care-l privește fie direct, fie printr-un reprezentant sau o instituție corespunzătoare, în conformitate cu cu regulile de procedură din legislația națională”.

IX. Principiul asisgurării stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică în cazul luării unei măsuri de protecție. În cazul măsurilor de protecție cum ar fi spre exemplu tutela, plasamentul în regim de urgență, adopția, etc., trebuie asigurată stabilitatea și continuitatea în creșterea, îngrijirea și educarea copilului. Pentru a preveni separarea copilului de familia aflată în dificultate se ipune după caz acordarea de servicii și prestații, informarea și consiliera părinților, accesul la terapie și la oficiile de mediere.

X. Principiul celerității în luarea oricărei decizii cu privire la copii. Orice măsură, decizie ori procedură în care sunt implicați copiii trebuie luată de urgență pentru a nu fi lipsit nici un moment de asistență și ocrotire.

XI. Principiul asigurării protecției împotriva abuzului și exploatării copilului. Abuzul este definit ca o acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere, autoritate față de copil prin care se periclitează viața, dezvoltatea fizică, mentală, spirituală, morală ori socială, integritatea corporală, sănătatea fizică ori psihică a acestuia iar exploatarea presupune în plus un profit al autorului de orice natură.

XII. Principiul interpretării fiecărei forme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie. Acest ultim principiu ale legătura cu completitudinea de reglementare în privința drepturilor copilului care impune corelarea interpretativă cu celelalte dispoziții legale care conțin prevederi în privința copiilor precum și de reglementările internaționale în materie.

3.3 Perspective legate de rolul implicării familiei în creșterea, educarea, îngrijirea și protecția copilului.

3.3.1 Perspectiva ecologică

Această perspectivă are ca punct de pornire premisa că atât nevoile cât și problemele umane sunt generate de tranzacțiile care au loc între oameni și mediile în care trăiesc și evoluează. Situația copiilor, din perspectiva ecologică, nevoile sale sunt analizate în contextul social și cultural al familiei din care face parte. Astfel, problemele care apar și sunt legate de creșterea copiilor, de neglijare, abuz, discriminare sunt privite ca probleme ale familiei în ansamblu iar intervenția pe unul din componentele sistemului este analizată prin prisma acțiunii acestuia asupra celorlalte părți componente ale sistemului, „Protecția copilului-dileme, concepții și metode, d-na M.Roth”, p.22. !!! Perspectiva ecologică mai sugerează că munca, familia, precum și caracteristicile individuale interacționează în moduri diferite, acestea devenind fie facilitatoare, fie conflictuale. ( Researching Children –s Experience . Approaches and Metods , edited by S. Greene & D. Hogan, apud M.Hill, 2005, p.2). În cazul famillilor care se confruntă cu probleme rolul specialistului care intervine pentru soluționarea acestora este potrivirea capacităților adaptative și însușirilor mediului pentru a produce tranzacții care să maximizeze creșterea și dezvoltarea și să îmbunătățească mediul fizic și social ( Reid W., 1992, p.60)

3.3.2 Perspectiva dezvoltării

Se bazează pe creșterea și dezvoltarea individuală și familială din perspectiva interacțiunii acestora cu mediile lor de viață de-a lungul timpului. Fiecare familie este unică, ea reacționează conform acestei unicități la evenimentele vieții diferit. De exemplu, în ciuda faptului că cele mai multe familii se confruntă cu o serie de crize de dezvoltare similare, cum ar fi perioada începerii școlii a copiilor, adolescența, pierderea prin deces a unui membru al familiei, totuși acestea fac față în mod diferit problemelor apărute. Fiecare stadiu al ciclului de viață al familiei este caracterizat de sarcini și evenimente specifice. Prin urmare, tranziția de la un stadiu de dezvoltare la altul este însoțită de anumite crize în funcționarea familiei, crize cu o mai mică sau mai mare amploare, crize de dezvoltare și care constitue, de fiecare dată provocări adaptative pentru familia în cauză, provocări esențiale pentru evoluția acesteia. Aceste stadii ale ciclui de viață al familiei, foarte bine reprezentate de Collins, Jordans și Colleman (1999, p.65) permit înțelegerea sarcinilor și crizelor specifice corespunzătoare fiecărei etape, precum și factorii inițiatori ai schimbării și de asemenea relativismul atitudinilor părinților în diferite perioade ale dezvoltării.

3.3.3 Perspectiva competenței clienților

Este o perspectivă de mare importanță în munca cu familiile, cu copiii. Accentul cade pe capacitățile copilului și a familiei acestuia. Atunci când un copil se află în pericol, din diverse cauze, în familia rezolvarea problemelor începe întotdeauna cu găsirea de resurse la nivelul părinților, ori la nivelul familiei lărgite, mergând apoi spre grupuri de auto-ajutor, etc. Importanța acestei perspective este legată și de faptul că suține implicarea copilului în toate deciziile care-l privesc, respectându-se atât argumentele cât și opțiunile sale.

3.3.4 Principiul permanenței

Acest principiu face referire la importanța deosebită a cunoațterii scopului final al investigației și intervenției, precum și organizarea unuo set de activități pe trmen lung, cu o anume consistență, filozofie, cu un program și o metodă de lucru: „Thoburn (1998) subliniază importanța asigurării permanenței pentru sentimentul de stabilitate, atât de important în viața copilului” M. Roth, Protecția copilului-dileme, concepții și metode, ed. Presa Universitară Clujeană, 1999, p.23

3.3.5 Perspectiva familiei în protecția copilului

Această perspectivă are ca punct de plecare ideea că familia este contextul natural de viață al copilului, prin urmare aceasta rămâne unitatea centrală asupra căreia se concentrează orice intervenție care vizează copilul. Sentimentul de identitate al copiilor pornește de la atașamentul din relația părinte-copil și chiar și atunci când relația se dovedește a fi una mai tensionată, ruperea relației emoționale nu este în interesul celui mic. În cazul în care problemele duc conform legii la decăderea părinților din drepturile lor parentale, până să aibă loc acest fapt, părinților le revin drepturi și responsabilități fundamentale privind educarea propriilor copii. Orice acțiune de protecție a copilului se vor orienta spre prevenirea dezintegrării familiei. Când însă situația impune scoaterea minorului din familie, pentru a i se asigura protecția, acest principiu va trebui să însemne păstrarea legăturilor copilului cu propria familie în cea mai mare măsură posibilă, precum și desfășurarea unei munci consistente, susținute cu familia în vederea creeării condițiilor optime necesare reîntoarcerii copilului.

Capitolul IV Atașamentul

4.1 Atașamentul : părinți și copii

Copiii sunt ca cimentul proaspăt. Orice cade pe ei ii marchează.” Dr. Hiam Ginnot

Nevoia de atașament este universală nu doar la ființele umane ci al toate mamiferele. Orice pui caută și rămâne în apropierea mamei care-l protejează și oferă sentimentul de securitate pentru ca el să se poată dezvolta armonios.

Teoria atașamentului a fost dezvoltată în anii 1960-1970 de către John Bowlby. Această teorie scoate în evidență faptul că supraviețuirea și dezvoltarea copilului depind în totalitate de calitatea interacțiunilor și a îngrijirilor pe care părinții le acordă copilului. Orice copil caută protecție și ajutor –la cel puternic _ Scopul comportamentului de atașament, la copil, este reinstalarea liniștii, calmului, securității, prin urmare reglarea trăirilor emoționale astefel încât acestea să devină suportabile și plăcute se menționează în -Adopția și atașamentul copiilor separați de părinții biologici, de către autoare- –A. Muntean,2013, p.44). -ed. Polirom. Astfel atașamentul sănătos, securizant se construiește în copilărie și generează , întreține o bună sănătate mentală de-a lungul întregii vieți. Perry, 2001 definește atașamentul copilului astfel-

-este o relație emoțională specială, de durată, cu o anumită persoană

-presupune calmarea, reconfortarea copilului și creează plăcere

-pierderea sau amenințarea pierderii persoanei specifice ( figură de atașament) generează supărare la copil

-în contextul acestei relații, copilul se simte în siguranță, securizat

Orice copil poate dezvolta relații calitattive de atașament față de diferite persoane. – Când spui despre un copil că este atașat de cineva , asta înseamnă că acel copil are o intensă predispoziție dea căuta în anumite asituații proximitatea și contactul cu respectiva figură, mai ales în momentele când este speriat, obosit sau bolnav- ( Zeanah, Berlin, Boris,2011), Bowlby (1998, p.371). Pentru un copil figura de atașament este nu neapărat persoana care-i oferă îngrijirile de bază ci și persoana cu care interacționează, împărtășăște , comunică într-un mod cât mai plăcut, adică persoana care-l vede .( A.Muntean, 2013, p.45). Copiii securizați își dezvoltă încrederea atât în cei care-i oferă sprijin și protecție, în adulții din jurul lor, cât și în propria lor capacitate de a influența lumea care-i înconjoară. Spre deosebire de aceștia, copiii care dezvoltă un atașament insecurizant, au în primul rând acele sentimente de nesiguranță, neliniște. Acestea declanșează în copil fie o stare de zbatere, luptă, manipulare prin orice mijloace care-i pot aduce starea de siguranță, liniște, fie dezvoltă comportamente de izolare, încercând să-și rezolve singur stările de frică, neliniște.

Într-o cercetare mai veche Crockenberg, 1981, citată de Bronfenbrenner, 1986 se arată importanța rețelei sociale și a sprijinului oferit proaapetei mame. Aceasta se corelează și semnificativ cu calitatea atașamentului copilului la vârsta de un an față de mama sa. Astfel, mamele care beneficiază de un suport social mai consistent, se arată în cercetare, răspund mai repede la plânsul și țipetele copilului și au comportamente de îngrijire mai adecvate decât mamele care au un suport social redus și care pot duce la o atitudine de ostilitate, indiferență și respingere a copilului. Mai mult de atât, în momentul în care proaspăta mama nu are susținerea necesară se poate instala depresia postpartum, stare ce o împiedică să se bucure de copil și se caracterizează prin anxietate exagerată, neliniște și lipsă de interes față de lucrurile care până atunci îi făceau plăcere.

4.2 Tipuri de atașament la copil

Sistemul de atașament este definit de Peter Fonagy ( 1999) ca fiind un sistem deschis ce are rolul de a regla homeostazia biosocială a copilului. În jurul primului an de viață, un copil are deja un comportament cu scop, bazat pe așteptările pe care le are, bine structurate și reprezentate în mintea sa, cu privire la figura de atașament. Cercetările efectuate evidențiază un procent cuprins între 68%-75% între clasificarea atașamentului în copilărie și atașamentul la vârsta adultă , (Fonagy, 1999, p.53).

Tipurile de atașament se pot astfel clasifica în:

– atașamentul sigur, în care copiii pot să regleze apropierea și distanța fată de figura de atașament în mod adecvat. Acești copii au o mare încredere în disponibilitatea persoanei de referință. Chiar dacă separarea le provoacă emoții negative ei au încredere că persoana care-i îngrijește nu îi va lăsa definitiv singuri. În acest caz , pentru copil, persoana de referință reprezintă un teritoriu sigur, în care copilul se află în siguranță în caz de nevoie.

– atașamentul evitant este determinat de experiența avută de copilul care a învățat că persoana care-l îngrijește nu este disponibilă atunci când ela re nevoie și nu-i vine în ajutor. Acest tip de atașament se poate observa de timpuriu prin observarea comportamentului copilului față de figura de atașament în momentele de separare și de reunire cu aceasta. Răspunsul în momentul separării este minim, iar cel din momentul reunirii poate fi unul de ignorare sau evitare a celui care-l îngrijiște.

-atașamentul ambivalent, ori rezistent se dezvoltă la un copil în momentul în care figura de atașament are un comportament inegal, cu manifestări imprevizibile. La separare, supărarea copilului este intensă, iar în momentul reunirii copilul manifestă opoziționism și rezistență față de persoana care încearcă să-l liniștească.

-atașamentul dezorganizat-dezorientat, este considerat cel mai dăunător tip de atașament insecurizant. Acesta lasă copilul fără strategii identificabile prin care să facă față și să rezolve situațiile stresante. De multe ori, copilul care a dezvoltat acest atașament insecurizant preferă o persoană străină, în locul celei care o îngrijiște ori manifestă răspunsuri de frică intensă în prezența îngrijitorului.

4.3 Tipuri de atașament la adulți

O importanță deosebită o reprezintă și modul în care atașamentul adulților are efecte asupra calității atașamentului copiilor. Acest atașament se poate clasifica în…

– atitudine atașantă autonomă care corespunde categoriei de persoane care dau dovadă de încredere în sine, toleranță la situații frustrante, respect și capaciatate de empatie. Ca și părinți ei reacționează previzibil și potrivit fiecărei situații în parte , la comportamentul atașat al copiilor lor.

-atitudinea distantă relațional-evitantă, numită și dismissing descrie adulții care își amintesc cu greu propria copilărie, de unde rezultă și refularea multor evenimente. Au tendința de a-și idealiza părinții, metodele acestora de educație și sprijin, fără a ști însă concret care sunt situațiile care au dus la această idealizare. În același timp, aceștia, denotă un înalt grad de dorință de independență. Ei declară că nu au avut nevoie de sprijin niciodată, s-au descurcat singuri. Copiii acestor categorii de părinți se pot baza pe sprijinul lor afectiv și pe adaptarea părintească corespunzătoare, atunci când trebuie să rezolve o situație sau alta.

-atitudinea nesigur-preocupată este caracteristică persoanelor care sunt împovărate și inundate de amintirile lor din copilărie. Ele acordă problemelor o importanță exagerată, iar stările lor emoționale oscilează între furie și cele de idealizare. Acești adulți sunt au rămas în continuare dependenți de persoana de referință, prin urmare în momentul în care devin părinți ei își parentifică copilul, acesta din urmă trăind cu senzația că trebuie să-și îngrijească părinții. Copiii acestor părințisunt împiedicați prin răsfăț sau /și prin crearea unui sentiment de vinovăție , să se comporte explorativ sau să-și exteriorizeze emoțiile de ciudă , agresivitate ori manifestările de libertate, fapt ce duce la îngreunarea identității copilului.

-atitudinea atașantă neclasificată se referă la persoanele care oscilează între tipul preocupat și cel distanțat fără a lăsa să se recunoască o strategie clară. Acești adulți au o atitudine profund negativă față de atașament

Începând cu mijlocul anilor 1980, cercetătorii au început să includă în studiilor lor, tot mai mult și comportamentul atașant al copiilor care provin din familii expuse factorilor de risc. Din această categorie fac parte copiii mamelor schizofrene, depresive, a copiilor născuți prematur sau a celor abuzați ori neglijați. S-a descoperit astfel că mamele care-și neglijează copiii, reacționează mai puțin la semnalele copiilor, sunt mai restrictive ori mai puțin tandre. Mamele care își abuzează copiii, oferă acestora o atenție exagerată cea ce are un efect iritant asupra copilului. În schimb mamele care interacționează normal cu copilul lor sunt atât atente cât și sensibile la nevoile copilului .

4.4 Factorii socioeconomici și legătura acestora cu teoria atașamentului

Din păcate există familii care nu reușesc să-și protejeze copiii, familii cu o vulnerabilitate sporită. Aceste familii sunt expuse la o multitudine de factori de stres pornind de la sărăcie, lipsa educației, comportamente nesănătoase și uneori chiar antisociale. În aceste cazuri nu numai copiii au nevoie de susținere, de ajutor ci și părinții acestora. Într-o societate bazată pe cunoaștere, părinții, familiile , au nevoie de sprijin și de educație, de intervenții de durată la nivel atât de familie cât și de comunitate precum și de servicii specializate în scopul dezvoltării personale, în direcția funcționării reflexive și a capacității de mentalizare.

Sintetizând putem spune că legătura dintre teoria atașamentului și factorii socioeconomici depinde de :

– lipsa sentimentului de stimă de sine, de încredere în forțele proprii ( efect al relației insecurizante)

– suferința trecută de la o generație la alta, în relația părinte-copil

-lipsa de educație (datorată în mare parte mai ales la noi în țară și degradării sistemului educativ)

-sărăcia în forma ei ce-a mai periculoasă, transgenerațională, care ține de lipsa de orizont și speranță

– lipsa de capital social ( rețeaua socială de sprijin, familia lărgită, prieteni, colegi, vecini, etc.)

– lipsa unor politici sociale adecvate centrate pe copil și familie dar și o situație politică nesigură, insecurizantă, care-i determină de multe ori părinți să nu-și poată asuma responsabilitatea parentală.

Există însă și voci care afirmă că factorii culturali și condițiile socioeconomice influențează atașamentul copilului doar dacă ating capacitatea părinților de a acorda siguranța și protecție copilului.

Capitolul V. Asistența socială în sprijinirea și educarea părinților din mediul rural

Una dintre cele mai dezvoltate ramuri ale asistenței sociale este asistența socială a familiei. Aceasta intervine în familiile vulnerabile , care se confruntă cu deficit de resurse, sunt familii dezorganizate, monoparentale, de multe ori cu un nivel scăzut de educație, mai ales în mediul rural. Acest lucru nu înseamnă că părinții care au o minimă educație nu au grijă de copiii lor ci doar că educația ar avea un impact puternic asupra șanselor părinților de a-și găsi un loc de muncă . În cele mai multe familii din mediul rural există un singur venit salarial, ori deloc. Mare parte din părinții cu care am stat de vorbă au trecut printr-o perioadă de șomaj dar nu și-au mai găsit loc de muncă, tocmai din cauza faptului că nu aveau o calificare. Numărul ridicat de șomeri proveniți din rândul muncitorilor cu calificare scăzută sau necalificați și numărul redus de șomeri din rândul claselor cu pregătire superioară sunt dovada clară a unei asemenea relații ( Gh. Barbu, 1994, p.130). Există mai multe definiții ale sărăciei, dar am să menționez doar definiția multidimensională a acesteia văzută în concepția lui Amartya Sen. Potrivit acestuia: „ sărăcia nu constă în lipsa bunurilor de consum ci în absența capacităților oamenilor, a posibilității, inclusiv a libertății de a funcționa” mai concret, de a fi bine hrăniți, de a fi sănătoși, educați, de as e bucura de o viață lungă și activă, de a participa și a se implica în viața societății, de a socializa, etc. (M. Molnar, 1999, p.25)

În „Familii puternice-un program pentru educația părinților”, se menționează că: „ a fi părinte constitue o provocare care implică creativitate, căldură, abilități. Creativitatea și căldura sunt greu de învățat. Abilitățile ,însă , se dezvoltă prin experiență, atât cu părinții proprii, cât și cu cei ai prietenilor, prin eforturi de a îmbunătăți comunicarea, disciplinarea copiilor, rezolvarea de probleme, monitorizarea, cât și alte aspecte legate de creșterea copiilor”. ”, (M.W.Fraser și colaboratorii, tradusă în lb. română de C.Faludi, P.Bercea și M.B.Iovu, 2010, p.15) În funcție de abilitățile deținute de părinți în legătură cu creșterea, educația, protecția copiilor lor, aceștia din urmă pot dezvolta comportamente prosociale sau antisociale. Pe lângă aceste caracteristici, un alt rol important o are și cultura. Fiecare om are o anumită cultură, atât înnăscută cât și învățată. Legat de noțiunea de familie, aceasta este definită de fiecare cultură în parte și de fiecare subgrup din cadrul unei culturi. Astfel, familiile sunt în egală măsură similare dar și distinctive. De aceea, pentru a înțelege pe deplin un membru al familiei sau o familie cu care specialistul din asistența socială trebuie să lucreze este necesar să –intre în papucii acesteia- pentru a înțelege viziunea, perspectiva acestuia în mediul său social și al culturii căreia îi aparține. Calitățile familiei, angajamentul de colaborare cu aceasta în vederea soluționării problemelor apărute trebuie examinate și din persepectiva inter-culturală. Un alt factor care afectează funcționalitatea familiei este cel legat de condițiile economice și de mediu. Faptul că nu au resurse suficiente care să le permită să ofere copiilor un mediu adecvat unei creșteri armonioase și în siguranță, constitue un factor de stres în plus pentru cei care se luptă cu greutățile vieții. Totuși, un părinte, indiferent de problemele cu care se confruntă, trebuie să aibă capacitatea de a se adapta situațiilor de criză, dificile, pe care nu le poate schimba, menținând o stare emoțională pozitivă. Un părinte bun reușește să-și stăpânească frustrarea, poate uneori violența și să nu o exteriorizeze asupra copiilor săi. Disciplinarea copiilor trebuie să fie una pozitivă. Ea trebuie făcută astfel încât prin intermediul ei să-l învețe pe cel mic să aibă un comportament responsabil și să știe să se autocontroleze. În acest sens atât studii mai vechi, cât și mai recente indică faptul că primele baze ale controlului încep să fie puse, cel mai devreme începând cu vârsta de 7 ani, dar cel mai normal și indicat este cu vârsta de 12 ani iar procesul se încheie în jurul vârstei de 21-25 de ani. Aceste informații au rolul de a ne ajuta să înțelegem limitele copiilor în a acționa conștient controlat și mai mult de atât rolul nostru în calitate de adulți și părinți în exersarea autocontrolului la copil și acceptarea lipsei acestuia în acțiunile lui ( chiar și atunci când este capabil să înțeleagă și dovedește că înțelege mintal diferența dintre ce este bine și ce este rău). Astfel, cu o disciplină adecvată și coerentă, aplicată constant, prin accentuarea comportamentelor bune copilul va crește armonios, responsabil și capabil să-ți autocontroleze comportamentul.

A fi părinte înseamnă nu numai drepturi asupra copilului tău cât mai ales responsabilități. Ambii părinți sunt principalii responsabili pentru creșterea, educarea și siguranța copilului. Ei trebuie să țină seama de capacitatea de dezvoltare a copilului și de nevoile sale, Totodată ei sunt responsabili de administrarea bunurilor familiei și de asemenea ei au dreptul de a reprezenta interesele copiilor în justiție. În momentul în care părinții întîmpină dificultăți în îndeplinirea datoriei de părinte, statul este cel care trebuie să intervină și să-i ajute pe aceștia prin furnizarea de diverse facilități, precum, școli, spitale, justiție și servicii sociale. În situația în care în mod voit și repetat părinții pun în pericol sănătatea, dezvoltarea fizică și psihică a copilului prin felul defectuos de exercitare a responsabilităților părintești, prin purtarea abuzivă ori neglijență gravă în îndeplinirea datorilor părintești sau dacă educarea, învățătura ori pregătirea profesională a copilului nu se face conform ordinii de drept și morale, atunci serviciile sociale propun instanței decăderea din drepturile părintești care reprezintă o sancțiune juridică, aplicată de instanța judecătorească. Copilul este luat în grija statului iar părinții își vor putea recupera foarte greu copilul sau deloc dacă nu dovedesc că s-au schimbat !

Kari Killen, specialist în dezvoltarea copilului și educația copilului a identificat șase tipuri de responsabilități majore, pe care părinții ar trebui să și le asume, pentru a crește o generație de copii sănătoși.

– Responsabilitatea de a percepe copilul așa cum este și de a-l percepe în mod realist.

Un fapt important pe care trebuie să-l știe părinții este acela de a nu atribui copilului trăirile și sentimentele care aparțin lor, ca de ex. ostilitatea față de o persoană, partener, etc.

– Responsabilitatea de a satisface nevoile copilului ( fizice-biologice, afecțiune-dragoste și securitate) pentru o dezvoltare normală și de a le considera prioritate față de nevoile proprii.

Copilul are nevoie să trăiască într-o relație bazată pe dragoste necondiționată și emoții pozitive în raport cu părinții, familia sa. Părintele matur va fi capabil de sacrificiu pentru copilul lui pe când pentru cel imatur nevoile sale vor fi mai importante. Părinții care nu-și înțeleg, nu-ți conștientizează rolul de părinte și atunci trebuie ajutați.

– Responsabilitatea de a avea așteptări realiste față de capacitatea copilului de a coopera.

Există stadii în dezvoltarea copilului când capacitatea acestuia de a coopera este diminuată, iar dacă părinții nu cunosc acest lucru există riscul de a apărea conflicte între ei ( de ex. când un părinte așteaptă numai note mari de la școală din partea copilului, în vreme ce copilul are ddificultăți cu școala).

– Responsabilitatea de a interacționa și a empatiza cu copilul.

Capacitatea părintelui de a empatiza cu propriul copil înseamnă faptul că părintele își înțelege copilul atunci când e supărat ori fericit. Că știe să-l asculte când are ceva de spus. Nu îl judecă și este aproape de el pentru a comunica deschis atât bucuriile cât și îngrijorările, temerile, etc.

– Responsabilitatea de a-și stăpâni durerea și agresivitatea și de a nu le revărsa asupra copilului.

Viața cotidiană generează un stres crescut, iar părintele trebuie să știe cum să gestioneze acest stres. Părinții imaturi ori cu anumite afecțiuni mentale trebuie sprijiniți și învățați cum să facă asta.

– Responsabilitatea de a impune limite copilului și de a-l disciplina

Aceasta resposabilitate este poate cea mai grea de realizat. Copilul are nevoie de un părinte ferm și iubitor, autoritatea parentală îi conferă acestuia o stare de siguranță și calm. Părintele are responsabilitatea de a-l disciplina, așa cum am mai arătat, cu dragoste și înțelegere, dar prin impunerea unor limite ferme, fără pedepse corporale, violența , șantaj și abuz emoțional (ex. nu te mai iubesc dacă plângi) . KKK

Fiecare părinte trebuie să cunoască drepturile pe care le au copiii, cum apăra aceste drepturi și cine îi poate susține în acest demers. Se spune că modul în care te comporți cu copiii arată adevărata față a omului, acest lucru fiind valabil atât pentru adulți, cât și pentru diferitele societăți și state. Viitorul și speranța unui popor sunt copiii, așa cum îi creștem așa îi vom avea!

Drepturile copilului sunt foarte bine reflectate in legislația românească (codul familiei, codul civil, codul penal etc.), iar nerespectarea și încalcarea gravă a acestora atrage după sine pedepse penale, atât pentru părinți, dacă nu le respectă, cât și pentru ceilalți membrii ai comunității sau instituții care le încalcă. Codul penal, prevede foarte clar care sunt pedepsele atât pentru părinți, adulți care au legătură cu copilul și instituțiile care trebuie să-i protejeze drepturile copilului.

În prezent, trăim într-o societate aflată în continuă dezvoltare și schimbare, unde părinții și copiii încearcă să se adapteze la realitatea cotidiană și să prevadă riscurile cu care se pot confrunta astfel încât să fie copiii și familia să fie protejată. Adultul este în general pregătit să prevadă riscurile, își cunoaște nevoile și poate să acționeze în funcție de capacitățile lui, astfel încât să se protejeze ca individ. Copilul însă are nevoie de protecție și de îndrumare din partea părinților și adulților pentru a învața cum să recunoască un potențial pericol și cum să acționeze, unde să ceară ajutor, cum să se adapteze la mediul care îl înconjoară etc. Protecția Copilului reprezintă totalitatea măsurilor luate pentru a preveni și răspunde abuzului, neglijării, traficului , exploatării și oricăror altor forme de violență care afectează și pun în pericol copiii. Toți părinții ar trebui să țină “ochii și urechile deschise” în ceea ce privește îngrijirea și creșterea propriilor copii și nu numai, ci și la ceea ce se întâmplă în comunitatea lor cu ceilalți copii. În cazul oricărei suspiciuni de abuz sau abuz raportat în comunitatea lor, este important ca părinții și copiii să cunoască riscurile la care pot fi expuși aceștia din urmă (abuz, neglijare, trafic, exploatare) și cum să intervină.

Prin abuz asupra copilului se înțelege „orice acțiune voluntară a unei persoane care se afla într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului”.

Există patru categorii de abuz asupra copilului:

-Abuzul fizic (violența fizică) presupune supunerea copilului la: lovire, rănire, legare, așezare în genunchi, otrăvire, intoxicare sau arderi produse intenționat, prin acțiunea sau lipsa de acțiune (singulară sau repetată) din partea unui părinte sau a unei persoane aflată în poziție de răspundere, putere sau încredere care are drept consecință vătămarea fizică actuală sau potențială.

-Abuzul emoțional reprezintă modul în care părintele sau o altă persoană se poartă cu copilul impunând restricții de deplasare, discriminare, ridiculizare sau alte forme de tratament ostil și de respingere etc. care pot dăuna dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale ale copilului. Înjurăturile la adresa copilului sau folosirea unui limbaj obscen la adresa lui reprezintă, de asemenea, tot forme de violență verbală și traumă emoțională extrem de dăunătoare asupra copilului.

Abuzul sexual constă în comentarii jignitoare la adresa copilului, hărțuirea sexuală, atingeri sau aluzii neplăcute, diverse injurii, propuneri indecente, atingerea sau mângâierea organelor genitale ale copilului, penetrearea sexului sau anusului copilului, expunerea organelor sexuale ale abuzatorului în fața copilului, obligarea sau încurajarea copilului să mângâie organele sexuale ale abuzatorului, obligarea minorului de a viziona materiale care conțin pornografie; forțarea minorilor sub 18 ani să aibă contacte sexuale cu alte persoane indiferent dacă este vorba de alți minori sau de adulți sau mutilarea organelor genitale ale copiilor.

Abuzul de substanțe periculoase – acest tip de abuz apare datorită expunerii copilului nenăscut (sau a sugarului care este alăptat la sân) la factori risc din cauza faptului ca mama consumă substanțe ilegale (alcool, droguri etc.) care pot cauza traume fătului (respectiv sugarului), ori spre exemplu obligarea minorului de a bea băuturi alcoolice sau de a înghiți tranchilizante pentru a obține calmul ori somnul copilului se încadrează de asemenea în această categorie.

Abuzul pe Internet îl reprezintă hărțuirea pe internet (cyberbullying) sub toate formele sale de agresiunea verbala, calomniere, furtul de date personale.

În România, orice suspiciune sau caz de abuz, neglijare, trafic și exploatare sau violență în familie care pune viața unui copil în pericol trebuie sesizată imediat către instituțiile statului responsabile pentru a interveni în astfel de situații.

Dintotdeauna, familia este considerată ca fiind cadrul optim de dezvoltare a unui copil. În momentul în care, aici, apar diferite situații problematice, se produc perturbări la nivelul întregului mediu familial. Lipsa unei funcționalități normale a unei familii are o serie de consecințe negative asupra membrilor întregii familii cît și în comunitate. Prin urmare, intervenția asistentului social este una de impact major. De cele mai multe ori lipsa de cunoaștere și de informare a părinților, are consecințe dezastruoase asupra copiilor. Unul din multiplele roluri ale unui asistent social este intervenția acestuia în familie, prin consiliere parentală. Datoria acestuia este pe lângă consilierea părinților învederea depășirii situațiilor problematice prin care trec în acel moment și conștientizarea acestora de importanța rolului parental în formarea copilului pentru viața de adult, prin educația, sprijinul și protecția acestuia. Rolul asistentului social începe cu identificarea copiilor aflați în situații vulnerabile, periculoase, indiferent de natura lor, de a interveni de urgență în familii și comunități unde există copii ce trec prin diferite situații traumatizante. Specialistul trebuie să evalueze mediul în care copilul trăiește, riscurile la care este supus, consecințele pe termen scurt, mediu și lung precum și acțiunile pe care le poate proiecta împreună cu echipa din care face parte, pentru a reduce sau elimina aceste riscuri. Deasemenea asistentul social este cel care observă modul în care se desfășoara interacțiunea copil-părinți, dar și cu alți adulți din familia lărgită ori din comunitate. Evaluarea situației și intervenția se face în același timp. Asistentul social este cel care poate și trebuie să exploreze resursele rețelei sociale pe care copilul o are sau poate construi o rețea nouă de suport și siguranță pentru copilul aflat în dificultate.

Fiecare dintre rolurile asistentului social este de o importanță vitală și vine în ajutorul indinvidului, familiei, grupului ori comunității. În cazul de față rolul specialistului este acela de a interveni prin consilierea stilurilor parentale, pentru o mai bună cunoaștere și o mai corectă relație dintre părinți și copii. Din prima clipă a venirii pe lume a unui copil, acesta are nevoi multiple, iar părintele este dator să le cunoască și să le satisfacă corespunzător.

Capitolul VI. DESIGNUL CERCETĂRII

„Cred că a fi părinte înseamnă să știi cum să iubești. Uneori, iubirea înseamnă disciplina, sau umor, sau ascultare.”Melissa Etheridge

6.1. Scopul cercetării

Pentru copii, relația cu părinții este prima relație de dragoste. De aceea, trebuie să fie caldă, pașnică bazată pe încredere. De multe ori părinții pretind de la copil ceea ce nu-i-au oferit ( educație, respect, sprijin, protecție, etc.). Pentru a exista cât mai puține asemenea situații este nevoie de schimbarea mentalităților, a atitudinilor părinților, prin informare. Printre multiplele roluri pe care le are un asistent social se numără și acelea de consilier, mediator, pedagog. În timpul practicii efectuate, de fiecare dată când pașii m-au purtat la o familie, primul lucru pe care-l observam e dacă copiii acelei familii sunt curat îmbrăcați, hrăniți, par sănătoși din toate punctele de vedere .

În domeniul asistenței sociale, este întreprinsă o cercetare, atunci când apare o problemă socială, o nevoie comunitară ori când apar consecințe nefavorabile în urma punerii în practică a unor măsuri de remediere sau atunci când apare necesitatea studierii în prealabil a unui diagnostic în vederea implementării unei politici sociale.

Prin cercetarea efectuată am dorit să aflu modul în care părinții din mediul rural înțeleg importanța unui mediu protectiv adecvat pentru copiii lor și mai ales dacă știu cum să facă acest lucru într-un mod corect. De aceea mi-am îndreptat atenția spre mai ales cei care au un nivel mai scăzut de educație, care se confruntă cu lipsuri materiale, sunt părinți singuri, ori fac parte din etnia rromă.

Scopul cercetării este acela de a stabili dacă părinții cuprinși în studiul de cercetare cunosc și știu cum să se implice în relația cu copilul lor, privind atât educația cât și protecția și sprijinul acestora, pentru ca cei mici să se poată dezvolta armonios pe toate planurile . Motivația mea de a alege această temă de cercetare s-a legat de faptul că am dorit să văd câți părinți din studiul de cercetare știu să-și ajute copiii în orice situație și deasemenea câți din cei care întâmpină probleme nu au curajul să le recunoască ori nu conștientizează că au o problemă legată de copii. CERCETAREA CONSTATA REALITATI, NU MODIFICA REALITATI! O CONFUNDATI IN CONTINUARE CU.NERVENTIA!!!

Procesul de cercetare presupune parcurgerea mai multor etape-

Pregătirea cercetării ( stabilirea scopului și al obiectivelor, stabilirea ipotezelor, determinarea populației și a lotului de cercetare)

-Stabilirea instrumentelor de culegere a datelor

-Culegerea datelor

-Finalizarea cercetării ( preluctarea și interpretarea datelor obținute).

6.2. Obiectivele cercetării

1. De a stabili câți dintre părinții din cadrul cercetării dețin informații despre nevoile de bază ale copiilor, cunosc responsabilitățile pe care le au ca părinți și știu să răspundă adecvat nevoilor și drepturilor copilului.

2. De a evalua câți dintre părinții participanți la grupuri cunosc și asigură respectarea drepturilor la protecție, dezvoltare și participare adecvata, atât a propriilor copii, cât și celor din comunitate;

3. De a evalua care este procentul de părinți ce gestionează adecvat relația părinte-copil, folosind modalități de disciplinare pozitivă a copilului;

4.De a studia câți dintre părinții participanți la întâlnirile de grup înțeleg și utilizează conceptele de abuz, neglijare, trafic și exploatare prin muncă a copilului și mecanismele de raportare, referire și intervenție la nivel local și județean. ok

6.3. Ipotezele de cercetare

Ipoteza nr.1

Părinții din mediul rural, cu o situație materială precară și cu un nivel mai scăzut de educație nu dețin toate informațiile necesare referitoare la drepturile și protecția copilului.. DE

Ipoteza nr. 2

Părinții din familii multiproblema nu folosesc, în principal, modalități de disciplinare pozitivă.

Ipoteza nr.3

Părinții nu conștientizează faptul că părerile și opiniile copilului sunt valoroase și importante pentru creșterea încrederii și a stimei de sine a copilului.

Ipoteza nr.4

Nivelul de educație al părinților influențează comportamentul și gândirea acestora față de factorii de risc la care sunt expuși copiii în prezent .

6.4. Populația cercetării

În cadrul cercetării efectuate de mine au participat părinți și copii din comuna Aghireșu, mai exact de la Școala Gimnazială Aghireșu-Fabrici. Perioada de cercetare a fost decembrie 2017- martie 2018.

6.5 Locul cercetării

Cercetarea s-a desfășurat într-o sală de clasă din cadrul Școlii Gimnaziale Aghireșu-Fabrici. Comuna Aghireșu are 11 sate aparținătoare, dar în cele mai multe dintre ele există doar școli cu cls. I-IV. Mulți copii se duc la Școala nr. 1 Aghireș, iar în Aghireșu-Fabrici sunt aproape 300 de elevi. Școala din păcate, nu dispune de un psiholog și nici de un cabinet medical. Am ales aceasta comunitate deoarece în practica efectuată de-a lungul anilor de studii, pașii m-au purtat de mai multe ori în această localitate unde am cunoscut familii minunate, care aveau nevoie de un impuls pentru a-și accesa resursele necesare unui trai decent. Cele mai multe familii vizitate, aveau resurse materiale minime, iar nivelul de educație a părinților era unul scăzut. În toate familiile am observat că părinții își iubeau foarte mult copiii dar, din cauza lipsurilor de toate felurile, pe baza stresului acumulat și a greutăților, uneori metodele lor de disciplină, modul de comunicare cu copiii lăsa de dorit. În Aghireș populația declarată ca fiind de etnie rromă, conform ultimelor statistici este de 15,9 % și este în continuă creștere.

6.6 Accesul la locația cercetării

Accesul la cercetarea efectuată l-am obținut cu ajutorul asistenților sociali ai Fundației World Vision România care mi-au facilitat accesul atât la primăria cât și la unitatea școlară din localitate , iar prin colaborarea cu lucrătorii sociali comunitari, am reușit să organizăm întâlnirile cu părinții.

Părinții au fost identificați în urma unor întâlniri avute în cadrul școlii, cu participarea d-nei director, a lucrătorului comunitar și a trei cadre didactice interesate.

6.7 Lotul studiat

Participanții la cercetare au fost în nr. de 38 de părinți, iar în cadrul celei de a treia întâlniri au participat și un nr. de 39 de copii. Participanții la cercetare au fost selectați cu ajutorul unei d-na asistente sociale din cadrul Fundației World Vision Cluj și a d-nei lucrător social din comuna Aghireșu, precum și prin bunăvoința d-nei director al Școlii Gimnaziale Aghireșu-Fabrici. Părinții au fost recrutați astfel încât să acopere o varietate de situații familiale și sociale, cu copii școlari, cls. II-VIII, astfel încât cercetarea să ducă la rezultatele așteptate. . Părinții participanți au vârste cuprinse între 30-45 de ani, un nivel de educație majoritar scăzut, sunt de diferite naționalități, iar două dintre mame sunt singure. Copiii au vârste cuprinse între 8-14 ani și sunt toți elevi în școala amintită mai sus.

1.Structura lotului de părinți participanți din comunitatea Aghireș

2. Structura lotului de copii participanți la întâlnire

6.5 Metodologia cercetării

Ca metodă de cercetare am folosit atât cercetarea calitativă cât și cea cantitativă.

Cercetarea calitativă se folosește în special atunci când se investighează grupuri mici de indivizi, axandu-se pe credințe și obiceiuri (Walliman, 2006). De asemenea, cercetarea calitativă se raportează la un eșantion mai restrâns de populație, efectele acesteia pot fi studiate dintr-o perspectivă mai complexă ce permite formarea unei viziuni mai ample referitoare la problema identificată. Utilitatea unei cercetări de tip calitativ este dată și de metodele folosite: interviul, observația și focus grup.

Conform lui Babbie (2010), interviul calitativ are la bază o succesiune de teme prestabilite care urmează să fie discutate în profunzime și nu pe folosirea unor întrebări standardizate.

Prin observație se reușește realizarea concomitent a două acțiuni: o analiză amănunțită a situațiilor sau faptelor, urmată de caracterizarea acestora prin oferirea unui sens și a unei valori. – !! Observația este o metodă fundamentală de culegere a datelor empirice, utilizată în științele socio-umane și în practica asistențială. Spre deosebire de observația spontană, folosită în contextul vieții cotidiene, observația științifică este o acțiune planificată, ghidată de scopuri și ipoteze, desfășurate după reguli precise și îndelung verificate- (Hurubean A., în Neamțu G.,(coord), 2003, p.290. Sunt menționate mai multe tipologii în literatura metodologică de specialitate. Aceste tipologii au la bază criterii diferite de clasificare –

După scopul investigației deosebim- observația exploratorie, observația de diagnostic și cea experimentală

-după gradul de implicare al observatorului în contextul realității de studiat avem fie observație externă ( nonparticipativă), fie observație participativă.

– după gradul de structurare- observația structurată și observația nestructurată ( calitativă) (Neamțu G., (coord), 2003).

Grila de observație presupune consemnarea unor comportamente individuale ori colective.

Metoda de cercetare cantitativă, are la bază ancheta sociologică realizată prin administrarea chestionarelor. Datele au fost prelucrate și analizate cu ajutorul programelor Excel.

În Metodologia cercetării sociologice, p.212, este menționată definiția dată chestionarelor de P. Pichot în „Les Testes mantaux” (1954, 65): „Chestionarele sunt teste compuse dintr-un număr mai mare sau mai mic de întrebări prezentate în scris subiecților și se referă la opiniile, preferințele, sentimentele, interesele și comportamentele lor în circumstanțe precise”( apud Albou, 1968, 13). Chestionarul de cercetare este definit în cartea Dicționar de sociologie ( Zamfir și Vlăsceanu, 1193,95), ca reprezentând atât o tehnică cât și un instrument de investigare ce constă într-un ansamblu de întrebări scrise, uneori și imagini grafice, ordonate logic și psihologic și care prin administrarea de către operatorii de anchetă, ori autoadministrare, determină din partea persoanelor ce sunt anchetate răspunsuri în scris. Chestionarul aplicat de mine în cercetarea efectuată a fost unul mixt, prin urmare a cuprins atât întrebări închise cât și întrebări deschise. Acesta cuprinde 15 întrebări adresate părinților și l-am aplicat atât la prima întâlnire cât și în cadrul ultimei întâlniri, pentru a putea compara rezultatele obținute. Întrebările sunt astfel concepute încât, răspunsurile date, să permită reflectarea cât mai exactă a cunoștințelor subiecților participanți legate de drepturile și protecția copiilor, la începutul întâlnirilor și la sfârșitul acestora în vederea atingerii obiectivelor cercetării.

Descrierea instrumentului de lucru:

Chestionar ce cuprinde X intrebari adresate parintilor……………………………………………………………………………………….

6.6 Procedura de lucru

Aplicarea chestionarelor am făcut-o în cadrul primei și ultimei întâlniri avute cu părinții. Am aplicat aceste chestionare la începutul și sfârșitul întâlnirilor pentru a putea compara rezultatele de început de intervenție cu cele de la sfârșitul intervenției, în scopul stabilirii impactului avut. Cele două grupuri de părinți sunt în număr de 38. În cadrul celorlalte trei întâlniri, organizate ca focus grupuri am dezbătut teme diverse legate de relația părinte-copil, de drepturile copiilor, de pericolele la care sunt expuși copiii lor și cei ai întregii comunități în prezent. La cea de a treia întâlnire am avut ca participanți și copiii familiilor. Vârsta acestora este cuprinsă între 8-14 ani. Fișele de lucru întocmite pentru cele cinci întâlniri avute au constat în întrebări structurate pe cele 5 unități tematice. Pentru prima unitate tematică, ghidul de interviu a avut doar două întrebări, la care părinții au fost rugați răspundă după ce au identificat o anume nevoie dintr-un șir de imagini sugestive. (Anexa 2), (Anexa 3). În cadrul celei de-a doua întâlniri tema aleasă pentru dezbatere a fost un text prin care după citirea și înțelgerea mesajului părinții au avut de răspuns la două întrebări: prima legată de cum înțeleg ei disciplinarea pozitivă a copilului, iar a doua de efectele disciplinării pozitive, atât asupra copilului cât și asupra părinților. (Anexa 4). La tema aleasă pentru cea de a treia dezbatere au participat și copiii. Aceștia au avut vârste cuprinse între 10-14 ani. Pentru început părinții au avut de răspuns la fișă de lucru formată din 4 întrebări legate de tema aleasă. În cea de a doua parte a întâlnirii părinți și copii, față în față, au avut de răspuns la două întrebări. Tema de dezbatere a celei de a patra întâlniri a fost legată de drepturile copiilor, iar cele două grupuri de părinți au avut de răspuns la 2 întrebări, în urma vizionării unui film. Ultima întâlnire a avut ca temă de discuție un subiect foarte actual referitor la pericolele la care sunt expuși copiii în prezent. După citirea unui poem părinții au fost invitați să reflecteze asupra acestuia. Deasemenea am aplicat încă o data chestionarul de la începutul întâlnirlilor pentru a putea stabili impactul avut asupra părinților a întregii intervenții. Chestionarul este format din 15 întrebări, iar unele din ele sunt cu două sau mai multe variante de răspuns, tocmai pentru a le face mai ușor de înțeles . Fiecare întâlnire avută s-a desfășurat între 70 și 90 de minute.

6.7 Aspecte etice implicate în cercetare

Pentru a reuși să obțin o cercetare de calitate și obiectivă am fost ajutată și însoțită pe tot parcursul celor 5 întâlniri de lucrătorul comunitar din Aghireș, dar am beneficiat și de sprijinul unor inimoase cadre didactice. Deasemenea cooperarea cu grupul de părinți precum și cu grupul de copii implicați în cercetare a fost una fructuoasă și foarte plăcută. Atât părinții cât și copiii au participat din proprie dorință de a învăța lucruri noi, atmosfera a fost una relaxată, iar răspunsurile date, libere și sincere. Toate activitățile s-au derulat într-un mod interactiv, care a atras și implicat pe toți cei prezenți. Le-am explicat care este motivul pentru care eu mă aflu în fața lor și s-au bucurat să mă poată ajuta. „Noi v-am ajutat pe dumneavoastră dar și dumneavoastră ne-ați învățat tare multe. De mult nu m-am simțit așa de bine- a zis o doamnă de etnie rromă, din Gilău”.

Bineînțeles am ținut să precizez, încă de la început faptul că toate datele lor personale vor fi anonimizate iar dacă simt că vreuna din întrebări le creează disconfort pot să nu răspundă, nu este nici o problemă.

6.7.1 Analiza și interpretareachestionarelor

Ipoteza nr. 1

Părinții din mediul rural, cu o situație materială precară și cu un nivel mai scăzut de educație nu dețin toate informațiile necesare referitoare la drepturile și protecția copilului.. DE

Această ipoteză s-a dorit a fi verificată prin chestionarul de la Anexa1, chestionar aplicat celor 38 de părinți. Prin acest chestionar se dorește identificarea cunoștințelor reale ale părinților referitoare la drepturile și protecția copiilor lor dar și a copiilor din comunitățile din care fac parte.

1.Ați auzit despre drepturile copilului?

Prin întrebarea de mai sus s-a dorit confirmarea sau negarea faptului că părinții sunt conștienți de faptul că toți copiii au prevăzute drepturi.Toți părinții prezenți la întâlniri au răspuns afirmativ la această întrebare.

2. Dacă Da, unde sau de la cine ați auzit?

La cea de a doua întrebare răspunsurile au fost destul de diferite. Un procent de 38% au răspuns că au auzit de drepturile copiilor la televizor, 22% au zis că ei știu acest lucru pentru că așa e normal să fie, 36 % au dat drept răspuns școala iar restul de 4% au spus că știu de la Primărie.

3.Vă rugăm să enumerați câteva din drepturile copilului

La această întrebare 52% au răspuns că orice copil are dreptul la educație și sănătate, 28% au dat ca răspuns religia, 12% au zis că copilul are dreptul să fie ascultat cu răbdare iar 8% au zis că copilul trebuie să asculte de părinți.

4.În satul dumneavoastră dacă ați vedea că un copil este abuzat sau neglijat de părinți sau alte persoane, cum ați proceda? Aici, părinții au trebuit să încercuiască o singură variantă de răspuns care li s-a părut cea mai corectă

a) Aș considera că părinții își educă copilul și nu aș interveni

b) Aș interveni să apăr copilul

c) Aș interveni să apăr copilul și apoi aș raporta cazul

d)Aș raporta imediat cazul

e) Nu aș interveni pentru că nu știu unde și cui să mă adresez

f) Nu știu ce aș face

Această întrebare a iscat discuții între părinți. Dacă 33% dintre ei au susținut că nu trebuie să te bagi în familia nimănui, deci au încercuit varianta a, deoarece:”o nuieluță nu strică, să știe e frica părinților” cam același procent, 34% au ales varianta b. Un procent de 20% au încercuit varianta e, recunoscând că nu ar interveni pentru că nu ar ști cui să se adreseze într-un caz de abuz sau neglijare a unui copil. Iar restul de 13% au spus că nu știu ce ar face. Variantele c și d nu au fost încercuite de nici un părinte.

5. Dacă decideți să raportați cazul, cui v-ați adresa ( alegeți toate variantele care vi se par potrivite)

a) La Primărie, asistentei sociale

b)Telefonul Copilului (linia telefonică dedicată copiilor aflați în dificultate)-983

c)Direcția de Protecție a Copilului

d) La Poliție

e) La Școală

f) La biserică/preotului

Următoarea întrebare a oferit participanților posibilitatea de a alege mai multe variante de răspuns. Astfel, 52% din părinți au încercuit varianta a și d, 37 de părinți au ales cavariante de răspuns a și f , 6% s-ar duce la Poliție și restul de 5% la școala unde învață copilul ( să știe domnii profesori). Nici unul dintre părinți nu a ales varianta Direcției de Protecție copilului iar de Telefonul Copilului nu auziseră nici unul.

6. Cine are responsabilitatea de a raporat cazurile de abuz asupra copilui?

La această întrebare părinții au fost rugați să răspundă printr-o frază scurtă

Un procent de 31% au avut ca răspuns..nu știu, 33% au răspuns că rudele pot raporta un abuz, 21% au răspuns că polițistul este cel care poate raporta un abuz, 10% au delegat această responasabilitate asistentului social de la Primărie iar un procent de 5% nu au scris nimic.

7.Considerați comunitatea ca fiind un loc sigur pentru copiii dumneavoastră?

a) Da

b) Nu întotdeauna

c) Nu

La această întrebare cei mai multi, 51% au răspuns Da, 37%, au bifat ca răspuns varianta b, iar restul de 12% au bifat ultima variantă, prin care consideră că comunitatea nu este un loc sigur pentru copiii lor.

8. Dacă nu, de ce ?

Un procent de 38%, din cei care au ales această variantă nu au menționat nimic la întrebarea de mai sus. Ceilalți au răspuns că există multe bătăi, atît în școală cât și pe stradă, între copii și nimeni nu face nimic.

9. Ce metode de disciplinare folosiți?

La acesta întrebare 49% dintre respondenți au răspuns că își ceartă copiii atunci când greșesc cu ceva, 28% au răspuns că îi pedepsesc ( nu au menționat cum), 19% au zis că discută cu copiii lor despre problema apărută, comunică ei iar restul de 4% au recunoscut că folosesc nuiaua, sau îi trag de urechi, o palmă peste fund.

10. Puteți să ne spuneți care sunt, după părerea dumneavoastră, efectele violenței?

Răspunsurile la această întrebare au adunat cei mai mulți de –nu știu- . 71% dintre cei prezenți au dat acest răspuns, 3% nu au scris nimic, 20% au zis că violența nu e bună și doar 6% au zis că un copil care a suferit un abuz suferă el și învăță să îi facă să sufere și pe alții.

11. Cât de des petreceți timp cu copilul/ copiii dumneavoastră?

Cei mai mulți părinți au zis că petrec cu copiii timp la televizor, 69%, în timp ce 13% au zis că stau împreună le teme, ori la sfârșitde săptămână, 8% au răspuns că încearcă să se joace și să discute cu copiii aproape în fiecare seară, iar un procent de 10 au dat ca răspuns ..toată ziua.

12. Ce activități faceți împreună cu copilul dumneavoastră?

Un procent destul de mare , 61% au zis că se uită împreună la filme, 23%, au răspuns că fac teme ori se joacă cu copiii, 12% au avut ca răspuns faptul că fac împreună treburi prin casă, iar 4% au zis că mai povestesc seara la culcare.

13. Vă consultați cu copilul dumneavoastră în luarea deciziilor care- privesc?

a) Da. Puteți da un exemplu?

b)Nu

La această întrebare 89% dintre părinți au răspuns că se consultă cu copiii, mai ales în privința școlii, iar restul au spus fie că copiii la cei 10-12 ani încă trebuie să facă ce zic părinții, fie că de obicei îi lasă să facă cam ce vor ei.!

14. Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi un bun părinte ?

Să nu-i lipsească nimic copilului, a fost răspunsul cel mai mult dat 61%, să educăm copilul fără violență, 22%, să discutăm cu el, să avem încredere în el, să-l lăudăm, să-i arătăm că-l iubim, 17%.

Vă rugăm să ne spuneți dacă vă încadrați în următoarele categorii ?

Afirmație Da sau Nu/ Părinți

1.Singurul venit al familiei constă în ajutorul social/alocații…………………..17

2.Unul din membrii familiei este la muncă în străinătate…………………………6

3. Unul din membrii familiei are o anumită dizabilitate……………………………4

4. Mama minoră…………………………………………………………………………………3

Din totalul de participanți la cercetare 17 familii au ca venit doar ajutorul social și alocațiile copiilor, în 6 familii exista un membru (tatăl sau copiii mai mari) plecați la muncă în străinătate, în 4 familii unul dintre membrii familiei avea o dizabilitate și în 3 familii de rromi mama era minora. Restul părinților nu se încadrau în nici una din aceste ipostaze.

Ipoteza 2

Apartenența la o familie dezorganizată, lipsa de educație a părinților, lipsa unui loc de muncă, consumul excesiv de alcool, neglijența părinților constitue dificultăți în familie cu consecințe negative asupra stării de bine a unui copil. Concentrarea părinților pe rezolvarea problemelor cotidiene duce la incapacitatea acestora de a se implica în educarea copiilor și disciplinarea pozitivă a acestora.

Pentru a disciplina pozitiv, respectiv pentru a se putea concentra pe comportamentele pozitive ale copilului, acest lucru trebuie făcut de părinți în funcție de vârsta copilului prin stabilirea unui set de reguli pentru copil și a-l învăța să le respecte. Autoritatea părinților îi oferă copilului un grad necesar de confort și stabilitate emoțională.

Astfel, pentru verificarea acestei ipoteze părinții au urmărit un film cu tema: “Știu să-mi disciplinez copilul, apoi după identificarea împreună cu părinții a modului corect de concentrare asupra comportamentelor pozitive a copilului, am discutat liber asupra temei

I-am rugat să aleagă una dintre cele trei tehnici de disciplinare pozitivă discutate cu ei.

Tehnici de disciplinare pozitivă

Mai mulți de jumătate din părinții prezenți, 58% au ales ca tehnică de disciplinare pozitivă, instrucțiunile verbale spre fapte bune și pozitive. Un procent de 26% au spus că stabilirea de reguli și consecințele nerespectării acestora sunt folosite la ei în familie și doar 16% au optat pentru varianta de distragere a atenției de la situația problematică și de liniștire a a copilului.

Ipoteza de cercetare 3

Se presupune că părinții nu conștientizează faptul că părerile și opiniile copilului cu vârstă cuprinsă între 10-14 ani sunt valoroase și importante pentru creșterea încrederii și a stimei de sine a copiluluI.

Pentru verificarea acestei ipoteze am alcătuit două grupuri, cel al părinților și un grup cu copiii acestora. Am început cu un mic joc prin care părinții au fost rugați să explice de ce au pus numele pe care l-au pus copiilor lor. Copiii erau foarte curioși, atenți, la explicații iar atmosfera foarte relaxată. I-am rugat apoi pe părinți să răspundă la următoarea întrebare: “Ce-i deranjează pe părinți la copii?”, iar pe copii la următoarele întrebări:”Ce-i deranjează pe copii la părinți? Cum m-am simțit când nu am fost implicat în luarea unei decizii? Dar atunci când am fost?

1. Ce-i deranjează pe părinți la copii?

Cei 38 de părinți au avut următoarele răspunsuri cumulate:

2. Ce-i deranjează pe copii la părinți?

Cei 39 de copii prezenți, cu vârste cuprinse între 8-14 ani au dat următoarele răspunsuri:

2.Cum m-am simțit când nu am fost implicat în luarea unei decizii?

3. Dar atunci când am fost implicați?

Am aplicat la sfârșit chestionarul de la prima întâlnire pentru a vedea dacă în urma aplicării acestuia gradul de implicare al părinților în viața copiilor lor și a comunității locale, a crescut și astfel implicit a crescut și aprecierea și valorizarea opiniilor personale ale copiilor.

Prin urmare, la întrebarea:

Vă rugăm să enumerați câteva din drepturile copilului

În satul dumneavoastră dacă ați vedea că un copil este abuzat sau neglijat de părinți sau alte persoane, cum ați proceda? Aici, părinții au trebuit să încercuiască o singură variantă de răspuns care li s-a părut cea mai corectă

a) Aș considera că părinții își educă copilul și nu aș interveni

b) Aș interveni să apăr copilul

c) Aș interveni să apăr copilul și apoi aș raporta cazul

d)Aș raporta imediat cazul

e) Nu aș interveni pentru că nu știu unde și cui să mă adresez

f) Nu știu ce aș face

Cine are responsabilitatea de a raporta cazurile de abuz asupra copilui?

La această întrebare părinții au fost rugați să răspundă printr-o frază scurtă

Puteți să ne spuneți care sunt, după părerea dumneavoastră, efectele violenței?

Răspunsurile date diferă semnificativ de cele de la prima întâlnire

Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi un bun părinte ?

6.8 Concluziile cercetării

Cercetarea efectuată de mine a dorit să stabilească dacă părinții din mediul rural, care se confruntă cu probleme multiple, datorate lipsei locurilor de muncă, a unei educații precare, lipsurilor materiale, etc. știu să identifice nevoile copiilor lor și înțeleg cum să relaționeze cu aceștia în acord cu nevoile lor în medii și situații diferite. Deasemenea am urmărit să stabilesc dacă și câți dintre părinții participanți pot identifica instituțiile abilitate care trebuie sesizate în caz de abuz, neglijare, trafic ori exploatare a copiilor lor ori a oricărui alt copil din comunitatea din care fac parte. Un alt obiectiv al cercetării a fost acela de a informa și de a stabili dacă părinții cunosc și aplică tehnicile de disciplinare pozitivă. Tot ca obiectiv pe care l-am urmărit se numără și acela de a stabili în ce măsură respondenții cunosc și conștientizează pericolele diverse la care sunt expuși copiii lor în prezent .și ce se poate face pentru a-i feri de acestea.

Ca și concluzii în urma cercetării pot afirma că toate cele patru ipoteze de cercetare emise mai sus s-au confirmat. Preocupați, îngrijorați și obosiți de problemele cotidiene, crescuți la rândul lor într-un mediu în care au trebuit să facă doar ce au zis părinții lor, în care o palmă primită sau o înjurătură era absolut firească, în care să știi să scrii și să citești cât să te descurci era suficient, mare parte din acești părinți nu conștienizează pe deplin că rolul de părinte nu înseamnă doar ai asigura copilului pe cît posibil toate cele necesare din punct de vedere material, sau de al trimite la școală și de acolo să se descurce, să-l educe profesorii ci rolul de părinte presupune multă iubire, răbdare, încredere , respect și informare. Atunci când copilul lor suferă un abuz, sau orice alt copil din comunitatea în care trăiesc ei trebuie să știe ce pot face, unde pot anunța, cum pot interveni, unde pot suna. M-a bucurat să văd, că în urma aplicării chestionarelor, a discuțiilor libere avute pe temele enumerate, majoritatea celor care au dat ca răspuns, nu știu, și -au schimbat părerea. Discuțiile avute la întâlnirea părinți- copii au avut efectul scontat. Sinceritatea cu care atât părinții, dar mai ales copiii au răspuns la întrebări a dus la o mai bună înțelegere a rolurilor, drepturilor și obligațiilor a fiecăruia dintre ei. Deși am început întâlnirile cu oarecare reticență, m-a bucurat să văd că la sfârșitul acestora au existat schimbări pozitive în modul de gândire, în felul de a-și înțelege și disciplina copiii, în atitudinea adulților legat de orice formă de abuz.

Capitolul VII Intervenție

7.1 Scopul intervenției

Scopul acestei intervenții este de a oferi consiliere părinților din mediul rural în vederea unei mai bune înțelegeri a necesității educației și protecției copiilor lor și nu numai, deprinderea de noi metode de relaționare între părinți și copii, pentru ca aceștia să se poată dezvolta frumos și sănătos într-un mediu cât mai optim. Prin urmare prin cele cinci întâlniri avute am urmărit, pornind de la o autocunoaștere mai profundă a părinților participanți care și-au identificat calitățile și resursele personale, comportamentele pozitive și negative pe care le au față de copil/iii lor, ori față de partener și continuând cu identificarea nevoilor copiilor , cu modul de relaționare cu aceștia în acord cu nevoile lor, în medii și situații diferite. În următoarea intervenție am urmărit influențarea și conștientizarea părinților în identificarea mecanismelor luaării unei decizii și în modul de implicare a copiilor în procesul decizional. Am continuat apoi cu o temă de reflecție asupra surselor de generare a stresului și a conflictelor precum și asupra mecanismelor de diminuare a acestora și utilizarea de tehnici de disciplinare pozitivă. Părinții au descris și exemplificat drepturile copiilor ( protecție, dezvoltare și participare), în cadrul chestionarelor aplicate la începutul și sfârșitul intervenției, precum și consecințele nerespectării acestora.

Obiectivele intervenției.

1. Părinții vor ști să identifice nevoile copiilor lor și vor înțelege cum să relaționeze cu aceștia în acord cu nevoile lor, în medii și situații diferite

2. Părinții vor afla cum să identifice corect mecanismele luării unei decizii precum și modalitățile de implicare a copiilor în procesul decizional

3. Părinții vor fi abilitați să utilizeze tehnici de disciplinare pozitivă a copilului/iilor

4.Părinții vor ști care sunt drepturile copilului (protecție, dezvoltare, participare), consecințele nerespectării acestora, precum și care sunt instituțiile abilitate pentru promovarea și garantarea acestor drepturi și cele care oferă suport familiei aflată în diferite situații de risc sau dificultate.

7.3 Grupul de subiecți

Stabilirea lotului de părinți asupra căruia mi-am focalizat intervenția s-a realizat în urma discuțiilor avute cu învățătorii și diriginții claselor V-VIII, din cadrul Școlii gimnaziale Aghireș-Fabrici și a întocmirii unei liste cu copiii aflați în risc de abandon școlar, cu probleme la învățătura ori disciplinare. Cu ajutorul d-nei director de școală și a d-nei lucrător social din aceea comunitate, angajată a Fundației World Vision România, am reușit să adunăm un număr de 38 de părinți . Mare parte a copiilor lor se aflau pe lista elevilor cu diferite probleme. În cadrul celei de-a treia întâlniri, au fost invitați să participe și copiii acestora. Am avut un total de 39 de copii.

7.4 Metode și tehnici utilizate

În intervenție accentul principal s-a pus pe consilierea de grup dar și pe aplicarea de chestionare. Consilierea a presupus întâlnirea față în față cu grupul de părinți din Aghireș- Fabrici. La treia întâlnire din cele cinci avute au participat și copii cuprinse cu vârste între 8-14 ani. În cadrul primei și ultimei întâlniri am aplicat același chestionar în vederea comparării rezultatelor și pentru a vedea dacă intervenția efectuată a fost una reușită.

Consilierea de grup este o metodă de bază în cadrul asistenței sociale. Această are o serie de avantaje majore-cu ajutorul ei, indivizii( în cazul de față părinții) primesc sprijinul de care au nevoie pentru a-și rezolva problemele atât la la nivel individual, de grup cât și comunitar. În cadrul unui grup indivizii se ajută, se susțin unii pe alții, se influențează reciproc și chiar reușesc să-și rezolve problemele de ordin personal, de grup, organizațional ori comunitare ( Baciu, Moisa, 1997, p….). Definiția dată consilierii de către R.W. Strowig și care este încrustată pe o placă comemorativă la Universitatea Wisconsin (SUA): „ Consilierea înseamnă multe lucruri. Ea este o tehnică de informare și evaluare. Ea este un mijloc de a modifica comportamentul. Ea este o experiență de comunicare. Dar mai mult decât atât, ea este o căutare în comun a sensului în viața omului, cu dezvoltarea dragostei ca element esențial concomitent cu căutarea și consecințele ei. Pentru mine, restul este lipsit de importanță dacă nu există acțiunea de căutare a sensului vieții. Într-adevăr această căutare este însăți viața, iar consilierea este o intensificare apecială a acestei căutări”( Tomșa, Gh., Casa de editură și presa “Viața românească, București, 1999, p.23). Consilierea poate fi: suportivă, informațională, vocațională, de criză, pastorală, educațională și suportivă. Despre consiliere se poate afirma că: este o relație umană, o formă specială de comunicare, implică ascultarea, o persoană ajută pe alta sau un grup de persoane, se bazează pe principiul dezvoltării personale, înseamnă a-i ajuta pe alții să-și identifice și clarifice problemele, etc.

. În intervenția avută m-am bazat mai mult pe consilierea informațională, pe discuții libere asupra unor teme bine stabilite, dar și pe răspunsuri la anumite întrebări puse după fiecare temă discutată. Consilierea părinților se face în probleme legate de: cunoașterea propriilor copii, înțelegerea nevoilor și a comporatmentului lor, identificarea factorilor de risc în integrarea familială, școlară ori socială sau sprijinirea școlii în educarea și formarea socială a copilului. Deasemenea consilierea părinților presupune și dezvoltarea abilităților acestora în vederea rezolvării conflictelor între ei și copii, ameliorarea practicilor educative, susținerea părinților pentru a înțelege în mod adecvat trebuințele copiilor. Tehnicile folosite au fost brainstormingul, dezbatere, oferirea de informații, oferirea de explicații, de exemple, discuții libere de grup.

7.5 Necesitatea realizării intervenției

Intervenția realizată de mine își găsește justificarea în faptul că, în mediul rural, există încă destui de mult părinți, care fie din cauza educației precare, a sărăciei, a unei culturi moștenite, nu realizează importanța unei educații și protecții adecvate a copiilor lor pentru viitorul acestora. De aceea desfășurarea activităților de grup, prin care părinții au fost informați, au învățat cum pot să-și construiască o relație sănătoasă cu copiii lor, cum și cât se pot implica în viața acestora, cum să gestioneze situații care poate îi depășesc, cum să-i apere , cum să-i protejeze și cui pot cere ajutorul atunci când au nevoie, consider eu a fost necesară. Liderii de grup la care am apelat pentru a realiza toate activitățile propuse au dovedit că au abilitățile necesare pentru o intervenție de succes. Atât părinții cât și copiii care au participat în cadrul celei de a treia întâlniri au fost încurajați să participe activ și fiecăruia dintre aceștia li s-a recunoscut contribuția personală. De asemenea ei au dovedit reale aptitudini în facilitarea comunicării, ascultarea activă, empatizarea, exprimarea sentimentelor, oferirea de feed-back, stabilirea scopurilor specifice pentru procesul de grup, evaluarea pe tot parcursul activităților a procesului individual și de grup precum și a dinamicii de grup.

7.6 Impactul vizat de intervenție

Intervenția realizată de mine a urmărit, ca după cele cinci întâlnirile avute, gradul și modul adecvat de implicare în viața copiilor lor, dar și a comunității locale să crească cu 10%-20%. Deasemenea , în același procentaj să crească și numărul de copii cu vârste cuprinse între 8-14 ani care apreciază că opiniile lor personale sunt luate în considerare și valorizate, de părinți, dar și de alți membrii ai comunității.

7.7 Durata intervenției

Cele 5 întâlniri stabilite s-au desfășurat câte una în fiecare săptămână, astfel intervenția a început la sfârșitul lunii februarie 2018 și a durat până la finele lui martie 2018.

Intervenția propriu –zisă

Pentru a realiza intervenția propusă, consilierea de grup, discuții pe baze tematice, aplicarea de chestionar, ghid de interviu am stabilit un număr de cinci întâlniri.

Intervenția propriu-zisă

Pentru realizarea intervenției propriu-zise, prin consiliere de grup dar și aplicare de chestionare în cadrul primei și ultimei întâlniri am stabilit un număr de cinci întâlniri cu părinții, iar la cea de a treia întâlnire a fost prezent și grupul de copii ai acestora.

7.8.1 Prima întâlnire cu părinții

Aplicație : Aplicare chestionar, muncă în echipă, dezbatere pe tema nevoilor fundamentale ale copiilor

Grup de participanți : Părinți

Timp necesar: 80 minute

Locația: Sala Bibliotecii Școlii Gimnaziale Aghireș -Fabrici

Obiective:

1.Formarea unei relații de încredere între părinți și consilier

2. Identificarea pe bază de imagini sugestive a nevoilor fundamentale ale copiilor. Completarea fișei de lucru.

3. Aplicare chestionar în vederea identificării cunoștințelor părinților referitoare la drepturile și protecția copilului.

În cadrul primei întâlniri am început cu discuții despre istoricul fiecărei familii, pentru stabili o legătură cu părinții, a-i ajuta pe aceștia să capete încredere și pentru a culege cât mai multe informații despre modul lor de viață. Astfel, în primele 15 minute am discutat liber, am rugat fiecare părinte să-mi răspundă pe scurt la întrebările: „Cum ați venit la această întâlnire?” și „Ce sperați să se întâmple pe parcursul acestor întâlniri?”.

Apoi am adus în discuție , după prezentarea unor imagini de bază sugestive, legate de nevoile fundamentale ale copiilor (Anexa 1) Fiecare părinte a avut la dispoziție 5 minute, pentru a vizualiza imaginile și a se gândi care imagine li se pare mai sugestivă, pentru familia lor. Următoarele 15 minute le-am alocat completării fișei de lucru (Anexa.2) Am rezervat alte 15 minute pentru sumarizarea răspunsurilor. Sumarizarea a fost bine venită deoarece participanții la grup au realizat că fiecare răspuns le-a fost notat, s-a ținut cont de părerea fiecăruia, le-au fost înțelese sentimentele, iar toate acestea au dus la o starea satisfacție.

Următorele 30 de minute le-am alocat completării de chestionar ( Anexa 3). Format din 15 întrebări, prin acest chestionar se dorește identificarea cunoștințelor reale ale părinților referitoare la drepturile și protecția copiilor lor dar și a copiilor din comunitățile din care fac parte. Ultimele 15 minute le-am folosit pentru acordarea feed-back-ului. Acesta m-a ajutat …………..De asemenea am primit feedback și din partea lor despre activitatea desfășurată.

Dificultăți/ bariere întâmpinate

Deși am pornit cu mari emoții, spre surprinderea mea conexiunea atât dintre mine și părinți, cât și în cadrul grupului s-a realizat foarte repede, participanții au fost foarte activi, au pus întrebări și au fost interesați de tema dezbătută. Abilitățile folosite în cadrul primei întâlniri au fost—ascultarea activă, observarea felului în care părinții au interacționat între ei și cu mine, urmărirea dinamicii grupului, oferirea de feed-back constant. Prin feed=back am încercat să scot în evidență importanța mesajului transmis de fiecare și respectul față de părerea semenului său. Regulă de bază în această primă întâlnire – fiecare ascultă cu atenție ce are de spus celălalt, apoi își spune punctul de vedere.

Emoțiile primei întâlniri au fost mari atât pentru mine cât și pentru participanți. Dacă eu am mai participat la focus-grupuri și alte întâlniri cu o anume temă de dezbatere pentru părinții prezenți a fost o premieră. Acomodarea s-a făcut mai repede decât m-aș fi așteptat. Poate și faptul că și eu sunt părinte și eu mai am multe de învățat și eu am greșit uneori în relația cu copiii mei. Oricum am rămas profund impresionată de deschiderea părinților, de dorința lor de a participa la acest gen de întâlniri, de dorința lor de aî nvăța lucruri noi, pentru ei și mai ales pentru copiii lor.

Alte observații

Faptul că părinții se cunoșteau între ei, fiind din aceiași localitate, având copii la aceiași școală mi-a ușurat munca, în sensul că fiecare știa despre celălat, iar, la lucrul în echipe , acestea sau format aproape instant.

7.8.2 A doua întâlnire

Grup de participanți : Părinți

Timp necesar: 90 minute

Locația: Sala Bibliotecii Școlii Gimnaziale Aghireș -Fabrici

Obiective

Obiectivele pentru ce-a de a doua întâlnire le-am stabilit pornind de la următorul mesaj cheie :

“Părintele are responsabilitatea de a-l disciplina pe copil într-un mod natural, pozitiv, prin impunerea unor reguli și limite ferme ( fără pedepse corporale, violență, șantaj și abuz emotional)”.

1.Vizionarea unui filmuleț scurt cu tema:”Știu să-mi disciplinez pozitiv copilul”

Pentru a-l disciplina pozitiv, respectiv concentrarea pe comportamentele pozitive ale copilului, acest lucru trebuie făcut de părinți în funcție de vârsta copilului prin stabilirea unui set de reguli pentru copil și a-l învăța să le respecte. Autoritatea părinților îi oferă copilului un grad necesar de confort și stabilitate emoțională.

2.Identificarea în urma vizionării filmului, a modului corect de concentrare asupra comportamentelor pozitive ale copilului.

3.Completarea unei fișe de lucru care cuprinde două întrebări legate de tema dezbătută mai sus.

Scopul întâlnirii : dezvoltarea unor aptitudini parentale de disciplinare pozitivă a copilului.

La începutul celei de a doua întâlniri, primele 10 minute am discutat despre ce-au făcut în ultima săptămână, am vorbit despre ce mai fac copiii, i-am întrebat dacă și-au dorit să mai vină la întâlnire iar răspunsul a fost unul pozitiv .Le-am spus că pentru început vom viziona un film de 20 de minute. I-am observat pe părinți în timpul filmului. Erau interesați de tot ce vedeau. “Apă-i au ăia din film dreptate..n-ajută să-l tăt sfădești”, a spus la un moment dat una dintre mamele prezente. După vizionarea filmului am discutat despre calitățile esențiale pentru a fi părinți: să oferi ca părinte dragoste și afecțiune, să-ți asculți copilul, să știi să stabilești reguli clare ( de igienă, comportament, reguli privind siguranța și integritatea personală), reguli privind uitatul la calculator, televizor, etc., să nu uite că părinții buni nu critică niciodată, să fie consecvenți și implicați, să încerce să fie un model de urmat pentru copilul lor. Am discuta timp de 15 minute despre aceste calități pe care ar trebui să și le însușească fiecare părinte, apoi în următoarele 20 de minute , pornind de la un mesaj cheie scris pe o coală de flipchart: Pentru a modifica un comportament al copilului trebuie să manipulăm antecedentele (controlăm mediul)

sau consecințele ( prin recompensare sau retragerea recompensei) acestuia. Pentru a putea discuta liber pe marginea acestei teme am folosit (Anexa 4):

Următoarele 15 minute am dezbătut împreună ce înseamnă pentru părinți disciplinarea pozitivă a copilului. ( Anexa 5)

Ultimele 10 minute am sumarizat răspunsurile și am făcut un bilanț final.

Observații la sfârșitul întâlnirii

Această a doua întâlnire s-a concentrat atât pe discuții libere asupra temei date, lucrul în echipă, fișe de lucru, clarificarea unor concepte importante legate de disciplinarea pozitivă a copilului. Mi-am propus și am așteptat din partea părinților să fie deschiși să primească noi informații, să învețe metode noi și corecte de disciplinare pozitivă a copilului.

7.8.3 A treia întâlnire cu părinții și copii

Grup de participanți : Părinți și copii

Timp necesar: 90 minute

Locația: Sala Bibliotecii Școlii Gimnaziale Aghireș -Fabrici

Obiectivele celei de a treia întâlniri le-am stabilit în funcție de următorul mesaj cheie: “A deprinde copilul să-și susțină punctul de vedere și să ia decizii în chestiunile care-l privesc direct ori colateral ( grupul lui de partenență), începe în familie, apoi în școală și în comunitate”. Trebuie să menționez faptul că această întâlnire a fost una specială, atât pentru participanți cât și pentru mine, deoarece tema dezbătută a fost atât cu părinții cât și cu copiii acestora.

1. Activitate –Jocul numelor. Fiecare părinte este invitat să explice pe scurt de ce a pus copiilor săi numele pe care le-a pus.

2. Identificarea unei situații în care părinți/ copii consideră că puteau/ trebuiau să participe la luarea unei decizii și nu au fost implicați , precum și identificarea trăirilor afective/ sentimente declanșate de aceste situații- furie, frustrare, nemulțumire, etc.

3. Identificarea unei situații în care părinți/ copii au fost implicați în luarea unei decizii, precum și identificarea trăirilor afective/ sentimente declanșate de aceste situații- bucurie, încredere reciprocă, stimă de sine crescută, etc.

Pentru început am invitat părinții să-mi explice care a fost motivul pentru care și-au numit copilul/ copiii așa cum i-a numit. Chiar dacă la început atât pe părinți i-a amuzat această cerință cât și pe copii, acest lucru a destins atmosfera și a stârnit curiozitatea copiilor. Metoda folosită a fost dezbatere și brainstorming. Această parte a intervenției a durat 25 de minute. I-am rugat apoi pe cei prezenți să se gândească și să completeze o fișă de lucru ( Anexa 6) în care li se cerea să descrie o situație în care nu au fost implicați în decizii care îi priveau și cum s-au simțit și deasemenea o situație în care li s-a cerut părerea, au luat decizii împreună și care au fost trăirile avute. Apoi, în grupuri mai mici, părinți și copii și-au împărtășit reflecțiile și au încercat să identifice modalități de acțiune în situații similare pentru a fi implicați în luarea de decizii care-i vizează. În următoarele 30 minute, pe două coli de flipchart au fost trecute întrebările, pe prima ce-i deranjează pe părinți la copii iar pe a doua- ce-i deranjează pe copii la părinți. Un voluntar din fiecare grupă sumarizează discuțiile, răspunsurile celor două grupe. (Anexa 7)

Observații la sfârșit de întâlnire

Această întâlnire a fost una interactivă. Părinți și copii, față în față au aflat multe lucruri unii despre alții, mici nemulțumiri, opinii, care să-i ajute să înțeleagă că deciziile bune sunt cele în care sunt implicați toți cei pe care-i privesc acestea. Părerea fiecăruia contează. Părerea fiecărui copil contează !! Prin participarea copiilor la această intervenție am urmărit atingerea următoarelor efecte:

– Copilul devine independent și responsabil de propriile acțiuni;

-Copilul învață să respecte regulile și persoanele care îl înconjoară;

-Copilul acumulează cunoștințe noi și experiență de viață, care îl ajută să se pregătească pentru viitoarea profesie și carieră profesională;

-Copilul devine mai încrezător în sine, depășește timiditatea și neîncrederea în forțele proprii;

-Copilul se adaptează mai bine în societate și are mai puține probleme în viața de adult;

-Copilul cunoaște oameni noi și își dezvoltă deprinderi de comunicare cu semenii și adulții din afara familiei, învață să lucreze în echipă;

-Copilul află care sunt drepturile sale și învață cum să respecte drepturile altora;

-Copilul află la cine se poate adresa atunci când este într-o situație dificilă sau îi sunt încălcate drepturile;

-Copilul capătă forță să le spună părinților sau altor adulți de încredere prin ce trece;

-Copilul petrece timpul liber într-un mod util și își face prieteni noi;

7.8.4 A patra întâlnire

Grup de participanți : Părinți

Timp necesar: 90 minute

Locația: Sala Bibliotecii Școlii Gimnaziale Aghireș -Fabrici

Obiective

1.Descrierea și exemplificarea drepturilor copilului ( protecție, dezvoltare și participare), precum și consecințele nerespectării acestora

2. Identificarea instituțiilor responsabile cu promovarea și respectarea drepturilor copilului și cele de suport al familiei, aflată în diferite situații de risc sau dificultate.

Primele 5 minute ale întâlnirii le-am alocat unor discuții despre ce au mai făcut, despre copii, în vederea destinderii atmosferei. Următoarele 30 de minute le-am dedicat unei dezbateri și explicații privind drepturile copiilor, pornind de la un mesaj cheie- Drepturile copilului pornesc de la nevoile acestuia și implică responsabilități, în primul rând din partea părintelui și, apoi, din partea copilului, pe măsură ce acesta crește și se dezvoltă- Sumarizarea acestora am făcut-o pe o coală de flipchart( Anexa 8 )Acestea sunt drepturile copilului meu !!

Următoarele 25 minute, am discutat despre violență, am prezentat un scurt filmuleț și am dezbătut împreună despre ce și unde intervenim în cazul în care ne confruntăm cu o formă de violența asupra copilului nostru sau a altui copil. I-am rugat să-mi descrie pe scurt o problemă/conflict cu care s-au confruntat în familie cu copilul lor, cum au rezolvat această situație și ce sfaturi au pentru alți părinți ce trec prin situații similare. Am invitat câțiva dintre părinții dornici să se implice, să împărtășească experiența întregului grup. În cele 15 minute ce au urmat le-am prezentat instituțiile responsabile cu promovarea și respectarea drepturilor copilului și cele de suport al familiei, aflată în diferite situații de risc sau dificultate. Am alocat ultimele 15 minute sumarizării celor discutate. Am fost mulțumită de faptul că părinții și-au însușit în mare parte informațiile pe care am dorit să le transmit.

7.8.5 A cincea întâlnire

Grup de participanți : Părinți

Timp necesar: 90 minute

Locația: Sala Bibliotecii Școlii Gimnaziale Aghireș -Fabrici

Obiective

1.Identificarea riscurilor la care sunt expuși copiii în prezent

2.Identificarea mijloacelor de intervenție și mecanismele de sesizare și raportare în caz de abuz, neglijare, trafic și exploatare, și alte situații.

3. Completare chestionarului aplicat la prima întâlnire pentru a putea estima rezultatele intervenției

Primele 25 de minute le-am alocat unor discuții libere despre ce trebuie să cunoască părinții în legătură cu multiplele forme de abuz la care pot fi expuși copiii, la orice vârstă. Le-am oferit explicat care sunt formele de abuz ( fizic, emoțional, sexual, de substanțe periculoase, pe internet /cyberbulliying etc. ), care sunt riscurile și consecințele acestora și deasemenea cum pot recunoaște la copilul lor sau la oricare alt copil semnele care indică abuzul la copii. Am dezbătut pe baza informațiilor primite modul în care trebuie zilnic să-și observe, asculte și să vorbească cu copilul pentru a preîntâmpina un posibil abuz și cum să-i învețe pe copii să se ferească și să evite persoanele care le-ar pune viața în pericol. Apoi, timp de 15 minute le-am prezenta un documentar despre cele discutate anterior și le-am enumerat încă o dată care sunt instituțiile abilitate să răspundă și să ia măsuri în cazul unui abuz, indiferent de forma lui . Următoarele 30 de minute i-am rugat să completeze din nou chestionarul de la începutul intervenției, pentru a vedea dacă aceasta a avut un impact pozitiv. La sfârșitul întâlnirii, timp de 20 minute, am sumarizat datele obținute, ne-am oferit reciproc feedback-uri, am discuta liber despre cunoștințele acumulate și le-am mulțumit pentru modul în care m-au primit și s-au implicat în toate întâlnirile avute. Desemenea i-am rugat să-mi spună cum s-au simțit la aceste întâlniri și dacă cred că au fost folositoare . Răspunsurile au fost în unanimitate pozitive- s-au simțit foarte bine și au învățat multe lucruri noi și foarte utile. Una dintre mame mi-a spus ..nu-i ușor să fii părinte, dar mi-am dat seama cât sunt de binecuvântată . Să știți că tare mult m-am apropiat de pruncul meu și el e mai bucuros acum..și-mi povestește multe, multe..I-am rugat să le transmită copiilor lor mulțumirile mele.

7.9 Observații la sfârșit de întâlnire

Activitățile pe care le-am efectuat pe parcursul celor cinci întâlniri au solicitat din partea părinților dar și a copiilor o atitudine deschisă și o implicare majoră. M-a bucurat faptul că am reușit să le transmit cunoștințe, informații noi, părinților participanți, care să-i ajute pe viitor în marea responsabilitate a rolului de părinte. Tot ce am încercat să transmit prin intervențiile avute sunt cunoștințe de o reală importanță, pe care fiecare părinte ar trebui să le cunoască și să conștientizeze faptul că o dezvoltare armonioasă a personalității copilului se poate dobândi doar atunci când acesta beneficiază, în primul rând din partea părinților, de dragoste și securitate, de respect, apreciere și autonomie

Concluzii finale

Ca profesie, domeniul asistenței sociale se adresează inechităților, nedreptăților, barierilor care există în societatea prezentă. În același timp, profesia asistenței sociale promovează rezolvarea de probleme în relațiile sociale interumane, în vederea creșterii bunăstării lor.

De multe ori, schimbările de natură socio-economică din societatea se reflectă în consecințe negative asupra familiilor și implicit asupra copiilor acesteia. Familiile care se confruntă cu probleme multiple, în încercarea de a face față acestora, nu mai au timp, nu știu cum să ofere sufiecientă afectivitate, sprijin și protecție copilului lor. De aceea este nevoie de implicarea asistentului social în primul rând, fie singur , fie ca parte dintr-o echipă multidiscplinară, cu scopul de a informa și educa părinții în vederea schimbării mentalității acestora cu privire atât la proprii copii, cât și la cei din comunitate. Orice părinte trebuie să știe și să accepte faptul că orice copil este o persoană care are caracteristici speciale, unice, diferite în funcție de vârsta sa. În același timp, fiecare copil are drepturi egale ce trebuie recunoscute atât de părinți, de comunitate cât și de întreaga societate. Fiecare copil trebuie sprijinit, educat, protejat, pregătit pentru viața de adult. De aceea, în lucrarea mea de licență am dorit să stabilesc dacă și câți dintre părinții participanți la cercetare au deținut informații despre nevoile de bază ale copiilor lor , dacă au știut să răspundă adecvat acestor nevoi și drepturilor copilului la protecție, dezvoltare și participare adecvată în chestiunile care-i privesc în mod direct, atât a propriilor copii cât și a celor din comunitate. Astfel, în urma aplicării chestionarului, a vizionării de filme educative, a dezbaterilor în grup, a fișelor de observație și exercițiilor practic aplicative și a evaluării finale a cunoștințelor și abilităților formate am dovedit că a fost nevoie de intervenții făcute pe această temă. În cadrul celei de a treia intervenții, când grupul de părinți a particiapat alături de grupul de copii, cea mai mare nemulțumire a copiilor, indiferent de vârstă, a fost legată de faptul că nu sunt ascultați, nu li se cere părerea, nu sunt implicați în problemele care-i privesc, deoarece părinții cred că ei știu mai bine ce e potrivit copilului lor, de ce are nevoie. Toate acestea însă, duc la o stimă de sine scăzută la copil, la o slabă responsabilizare, acesta nu se va simți ca făcând parte din familie, nu se va simți sprijinit, protejat.

Prin cercetarea efectuată de mine am demonstrat că chiar dacă părinții au auzit de drepturirle și protecția copilului, mai mult de la televizor, școală, totuși un procent foarte mic dintre ei, le cunosc cu adevărat. Mai mult de atâta, cei mai mulți dintre părinți nu știu ce să facă în cazul în care copilul lor, ori orice alt copil din comunitate este abuzat, neglijat. Conform mentalității acestora, indiferent ce-ar fi, cel mai bine e :” să nu te bagi în casa și familia nimănui”, după cum afirma una dintre mămicile din Aghireșu-Fabrici. Habar nu aveau că există un număr de urgență, la care pot sun și raporta un abuz. Pentru ei doar polițistul din sat e responsabil cu ordinea, dar conform spuselor, acesta și-ar exercita meseria în funcție de relații și prietenii, iar d-na asistent social e responsabilă cu ajutorul social , “dar nici acolo nu-i pe drept”, a afirmat o altă mămică. M-am bucurat foarte mult când am văzut că au răspuns cât se poate de sincer, oral sau scris, la chestionarul pe care l-am aplicat, la întrebările din fișele de observație. Dacă nu au știut cumva să răspundă au recunoscut acest lucru și am explicat din nou. În urma celor cinci intervenții efectuate, procentul de părinți, care au știut ce pot să facă în cazul unui abuz sau a unui pericol de abuz asupra oricărui copil, sau au știut ce trebuie făcut cu adevărat pentru a disciplina în mod pozitiv un copil, cum trebuie și de ce trebuie să-l implici în orice problemă care-l privește și pe el, cât de mult înseamnă pentru cel mic să se simtă, acceptat, respectat, implicat și mai ales iubit, a crescut cu aproape un sfert. Poate nu pare semnificativ, dar cred cu tărie că orice pas făcut pentru binele, siguranța și protecția unui copil contează!

Poate că tema acestei lucrări de licență pare simplă sau fără impact major, dar rămân la părerea că starea de bine a unui copil, fizică, psihică, din punct de vedere al relațiilor sociale, pornește în primul rând din familie. Lipsa accesului la informație, mai ales pentru părinții din mediul rural, a resurselor financiare, a educației precare ce duce de multe ori la iresponsabilitate și neglijență duce la creșterea numărului de familii cu risc de vulnerabilitate în acea comunitate și implicit are un impact negativ asupra copiilor. De aceea, chiar dacă toate aceste probleme sunt multe, nu se pot evita, rezolva definitiv, am încercat prin întâlnirile avute să-i conștientizez pe părinți de importanța celor discutate atât pentru ei cât și pentru copiii lor. Binele acestora nu înseamnă o „palmă primită e spre binele lui”, nici” ești încă mic, nu știi, taci”, ori „treaba lor, dacă copiii din vecini sufera de foame, frig”!!! Binele copiilor înseamnă cunoașterea, implicarea, asumarea tuturor responsabilităților de părinte. Iar, pentru asta părinții trebuie în primul rând să se autocunoască, să știe să facă față în mod corect schimbărilor ce survin în evoluția unui copil și cum să vină în întâmpinarea nevoilor acestuia, securității lui. Sigur că da, în urma intervențiilor avute, nu am găsit toate răspunsurile pentru multitudinea de probleme apărute în viața unui părinte, dar cu siguranță am făcut împreună un pas spre o nouă abordare a”meseriei” de părinte .

Bibliografie

( Aldgate J, ( 1992), p.141. „Family breakdown”. PDF

Agabrian, M.(2004)-Cercetarea calitativă a socialului-design și performare, Institutul Europen Iași

2. Atkinson, T., Cantillon B., Marlier E., Nolan B., (2002)- Social indicators. The EU and Social Inclusion-, Oxford University Press, NEW York

3. Baciu, C. (2016). Metode de asistență socială- dezvoltare comunitară, Cluj-Napoca, (curs)

4.Baciu, C., Moisă F., (1997)-Metode de lucrare în cadrul grupurilor-, Cluj-Napova, ( curs)

5. Boroș, M. (1992)-Părinți și copii, Editura Gutinul, Baia Mare.

6. BULGARU MARIA STILURI PARENTALE 2000

7.Dávid-Kacsó, A, (2010). The role of family factors in school outcomes at different school levels, Studia Universitas Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca ??/

8. Dumitrașcu, H.,(2012), Consilierea în asistență socială, Iași, Editura Polirom

9. Epstein, N., Bishop D.,&LevisS., (1978)-Family Treatment in Social Work Practice-, Peacock Publishers Inc., Itaca, Illinois

10. Killen, Kari (1998) Copilul maltratat, Editura Eurobit, Timișoara

11.. Killen, Kari (2003) Copilăria durează generații la rând, Editura First, Timișoara

12.Hatman A., Laird J., (1983), Assessment in Time- The Intergenerational Perspective in Family-Centred Social Work Practice, New York, The Free Press

13. Iluț, P.(1995), Familia, cunoaștere și asistență, Cluj-Napoca, Editura Argonaut

14. Iluț, Petru (2005)- Sociologia și antropologia familiei-, Editura Polirom, Iași

15 Muntean, A (2013), Adopția și atașamentul copiilor separați de părinții biologici, Iași, editura Polirom

16. Neamțu, G.(2011), Tratat de Asistență Socială, Iași, editura Polirom

17. Osterrieth, P., (1973). Copilul și familia, București, Editura Didactică și Pedagogică

18. Preda, M (2002), Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Iași, Editura Polirom

19. 21 Rebeleanu

20. Roth, C. Faludi, N.Golea, (2010). Ghid pentru educația copiilor……

21. Iovu…Ghid pt..

22. Tot ghid..

23 roth „Protecția copilului-dileme, concepții și metode, d-na M.Roth”, p.22

24.Salánki, Z., (2003). Spațiul românesc între identitate și globalizare”, Cluj-Napoca, Editura Argonaut

25.Sperantia, E., (2012). Studii sociologice, Cluj-Napoca, Editura Argonaut

26.Swindoll, R.C., (1997). Familia puternică, USA, Life Publishers International

27. Ursu M.A., Surlea C.F., Florea N.A. (2008), Implicarea comunității în educația pentru prevenirea factorilor de risc, București, editura Lumen

28. Zamfir, C., (2000), – Evaluarea politicilor antisărăcie, direcții de acțiune pentru combaterea sărăciri-, Editura Institutului de Cercetare a Calității Vieții- București, Editura Academiei

CADRU LEGISLATIV

30 Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata 2014 , disponibilă on line la http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_protectiei_copilului.php, accesat în data de 23.02.2018

31. Legea nr.116/2002, privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, disponibilă online lawww.dreptonline.ro/legislatie/legea_prevenirii_marginalizarii_sociale.php

Webografie derby.academia.edu/AlexNunn- Draft reports on social mobility and social cohesion, 2011, accesat în data de 02.12.2017

-http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/parinti-si-copii-8-lucruri-esentiale-pentru-a-fi-un-parinte-bun/#ixzz38IeQ9tRG, accesat în data de 12.12.2017

http://childrights.md/files/vocea-copilului-parinti.pdf, accesat în 23.01.2018

Document de referință pt continut: Suport de curs WVR Andy : pag 1-12 –drepturile copilului

Anexe

Anexa 1. Imagini cu nevoile fundamentale ale copiilor

Anexa 2. Fișa de lucru – nevoile fundamentale ale copiilor

Nevoia de ………………………………….

Cum mă asigur că satisfac nevoia copilului meu:

…………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………..

Ce aș dori să mai știu în legătură cu această nevoie:

……………………………………………………………………………

Anexa 3. Chestionar Drepturile Copiilor- Părinți

Comuna…………………………………………………………………

Vârstă respondent……………………………………………………

Nr. de copii și vârsta acestora…………………………………….

1.Ați auzit despre drepturile copilului

a) Da b) Nu

2. Dacă Da, unde sau de la cine ați auzit?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….33.Vă rugăm să enumerați câteva dintre drepturile copilului

a)…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

b)…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

c)……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

d)…………………………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………………………………………..

e)……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

4.În satul dumneavoastră, dacă ați vedea că un copil este abuzat sau neglijat de părinți ori de alte persoane, cum ați proceda ? ( vă rugăm să încercuiți o singură variantă de răspuns)

Aș considera că părinții își educă copilul și nu aș interveni

Aș interveni să apăr copilul

Aș interveni să apăr copilul și apoi aș raporta cazul

Aș raporta imediat cazul

Nu aș interveni pentru că nu știu unde și cui să mă adresez

Nu știu ce aș face

5. Dacă decideți să raportați cazul, cui v-ați adresa ( alegeți toate variantele care vi se par par potrivite) ?

a)La Primărie, asistentei sociale

b)Telefonul Copilului ( linia telefonică dedicată copiilor aflați în dificultate)-983

c)Direcția de Protecție a Copilului

d)La Poliție

e)La Școală

f)La biserică/ preotului

6.Cine are responsabilitatea de a raporta cazurile de abuz în cazul copiilor?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

7.Considerați comunitatea ca fiind un loc sigur pentru copiii dvs?

a) Da b) Nu întotdeauna c) Nu

8.Dacă nu, de ce?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

9.Ce metode de disciplinarea a copilului folosiți?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

10.Puteți să ne spuneți care sunt, după părerea dvs., efectele violenței?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

11. Cât de des petreceți timp cu copilul/copiii dumneavoastră?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………

12. Ce activități faceți împreună cu copiii dumneavoastră?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

13. Vă consultați cu copilul dumneavoastră în luarea deciziilor care îl privesc?

a) Da. Puteți da un exemplu?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

b) Nu

14. Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi un bun părinte ?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

15. Vă rugăm să ne spuneți dacă vă încadrați în următoarele categorii:

Vă mulțumim !

Anexa 4. Pentru a modifica un comportament al copilului trebuie să manipulăm antecedentele (controlăm mediul) sau consecințele ( prin recompensare sau retragerea recompensei) acestuia.

Anexa 5 Disciplinarea pozitivă a copilului

Anexa 6 Cum m-am simțit când nu am fosr implicat în luarea unei decizii? Dar, atunci când am fost?

Descrie o situație în care crezi că trebuia să fii implicat în luarea unei decizii importante și nu ai fost?

………………………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………….

Cum te-ai simțit în această situație?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Descrie o situație în care ai fost implicat în luarea unei decizii importante ………………………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………

Cum te-ai simțit în această situație?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Anexa 7. Ce-i deranjează pe părinți la copii? Dar, pe copii la părinți?

1.Ce-i deranjează pe părinți la copii

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………………….

2.Ce-i deranjează pe copii la părinți?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Anexa 8 Drepturile copiilor

Anexa 9. Intervenție Aghireș-Fabrici

Bibliografie

1.

Chelcea, S. (2007). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București: Economică.