Stingerea Creantelor Fiscale Prin Executare Silita
CUPRINS
INTRODUCERE
I. NOȚIUNEA ȘI PARTICULARITĂȚILE CREANȚELOR FISCALE
I.1. Noțiunea de creanță fiscală
I.2. Titlul de creanță fiscală
a. Particularități și trăsături
b. Forme
c. Clasificare
d. Emițătorii titlurilor de creanță fiscală
I.3. Prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale
I.4. Colectarea creanțelor fiscale
II. MODALITĂȚI DE STINGERE A CREANȚELOR FISCALE
II.1. Stingerea creanțelor fiscale prin plată și compensare
a. Stingerea creanțelor fiscale prin plată
b. Stingerea creanțelor fiscale prin compensare
II.2. Stingerea creanțelor fiscale prin anulare și prescripție
a. Stingerea creanțelor fiscale prin anulare
b. Stingerea creanțelor fiscale prin prescripție
II.3. Stingerea creanțelor fiscale prin scăderea debitului contribuabilului insolvabil
II.4. Stingerea creanțelor fiscale prin deschiderea procedurei insolvenței sau faliment
II.5. Stingerea creanțelor fiscale prin dare în plată
II.6. Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită
III. STINGEREA CREANȚELOR FISCALE PRIN EXECUTARE SILITĂ
III.1. Noțiune
III.2. Obiect
III.3. Participanții la procedura de executare silită
III.4. Pornirea executării silite
III.5. Modalități de executare silită
a. Executarea silită prin poprire
b. Executarea silită a bunurilor mobile
c. Executarea silită a bunurilor imobile
d. Executarea silită a altor bunuri
III.6. Valorificarea bunurilor supuse executării silite
III.7. Contestația la executarea silită
III.8. Prescripția executării silite
IV. STUDIU DE CAZ
V. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Creanțele fiscale au luat naștere încă din perioada Daciei, când romanii au implementat o riguroasă organizare financiară. În fruntea finanțelor din fiecare provincie aflându-se un procurator financiar subordonat direct guvernatorului, iar strângerea impozitelor se făceau din 5 în 5 ani de către magistrați specializați în domeniul acesta. Impozitele erau de două categorii: directe și indirecte, iar dacă datornicul nu-și plătea la timp obligațiile fiscale, funcționarii puteau recurge la execuția silită asupra averii debitorului. Sumele astfel obținute erau folosite pentru plata trupelor, întărirea fortărețelor și plata funcționarilor.
Deși au trecut două milenii, lucrurile nu s-au schimbat cu mult, organizarea financiară, deși mai complexă, se bazează tot pe colectarea fondurilor bănești de la contribuabili și repartizarea acestora către diferitele sisteme ale statului, asigurându-se astfel un context demn de un stat al Uniunii Europene.
Alături de drepturile și libertățile fundamentale, cum ar fi dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, libertate individuală, dreptul la apărare, la învățătură, la informație, la ocrotirea sănătății, dreptul la un mediu sănătos și liberă circulație, precum și accesul la cultură, cetățenii au și o serie de îndatoriri fundamentale. Printre aceste îndatoriri, „Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice”.
Astfel, toți cetățenii României trebuie să participe la cheltuielile statului prin plata contribuțiilor stabilite conform legii, așa cum prevede Constituția României și anume „ Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale. Orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale.”
Tema ce urmează a fi prezentată are o deosebită de importanță în relația dintre cetățean și stat. Cetățeanul este dator să își îndeplinească obligațiile pentru a beneficia la rândul lui, în cele mai bune condiții, de drepturile sale. Sustragerea contribuabililor de la plata obligațiilor fiscale ce le revin duce la un dezechilibru general în ceea ce privește acest circuit, drept urmare, pentru menținerea unui echilibru, statul are datoria de a acționa, iar executarea silită în vederea stingerii obligațiilor fiscale este metoda cea mai la îndemână.
În primul capitol am prezentat noțiunea de creanță fiscală precum și particularitățile acesteia, capitolul al doilea cuprinde toate modalitățile de stingere a creanțelor fiscale, iar în capitolul trei am vorbit despre executarea silită ca modalitate de stingere a obligațiilor fiscale, urmând ca în ultima parte să prezint un caz concret de stingere a creanțelor fiscale prin executare silită.
I. NOȚIUNEA ȘI PARTICULARITĂȚILE CREANȚELOR FISCALE
I.1. Noțiunea de creanță fiscală
„Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.”
În funcție de de modul în care este abordat, raportul juridic de obligație poate avea diferite sensuri. Din punctul de vedere al subiectului activ, al statului, în calitatea sa de creditor, recunoaștem un drept de creanță al acestuia. Dacă privim din perspectiva subiectului pasiv, al contribuabilului, în calitate de debitor, recunoaștem o obligație corelativă dreptului de creanță al statului, adică o datorie a contribuabilului.
„Conținutul și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate, constă în următoarele drepturi ale subiectelor raportului juridic de drept fiscal:
Dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, care constituie venituri ale bugetului general consolidat;
Dreptul la rambursarea taxei pe valoare adăugată;
Dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite creanțe fiscale principale;
Dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii;
În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptățit să solicite stingerea obligației fiscale, de către cel îndatorat să execute acea obligație, în locul debitorului.
În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumelor respective.”
Cel care beneficiază de pe urma creanței fiscale este Statul, reprezentat prin organele fiscale competente create în cadrul administrației de stat, sub conducerea Ministerului Finanțelor Publice, iar obiectul creanțelor fiscale rezidă mereu într-o sumă de bani.
Creanța fiscală izvorăște din legea sau actul normativ cu valoare de lege care constituie și reglementează un venit al bugetului de stat, iar obligația concretă de plată provine dintr-un act numit „titlu de creanță”, cu rol de a o individualiza la nivelul fiecărui contribuabil, în conformitate cu bunurile deținute sau veniturile obținute. Criteriile de stabilire, modificare și stingere a unei obligații fiscale sunt reglementate pentru toate categoriile de venituri fiscale, în mod unitar.
Cauzele prevăzute de lege pentru care o creanță poate fi modificată sunt: modificarea elementelor în raport cu care s-a făcut individualizarea obligației fiscale, modificarea situației juridice a contribuabililor, modificarea termenelor de plată stabilite anterior și, în general, orice modificare a actelor normative ce reglementează venituri bugetare.
„Modalitatea obișnuită(comună) de stingere a obligațiilor fiscale este plata. Plata este acea modalitate de stingere a creanțelor fiscale care constă în remiterea voluntară a sumelor datorate către bugetul general consolidat de către debitor.”
Alături de această modalitate comună, mai putem aminti executarea silită sau prescripția, dar mai sunt și alte de modalități specifice prin care creanțele fiscale pot fi stinse, și anume scăderea sau anularea creanței fiscale. Fiecărei creanțe fiscale constând într-o taxă sau un impozit, îi corespunde un titlu de creanță fiscală.
I.2. Titlul de creanță fiscală
„Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite.
Asemenea titluri pot fi: decizia de impunere, declarația fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligațiile fiscale în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, decizia prin care se stabilesc și se individualizează creanțele fiscale accesorii(dobânzi și penalități de întârziere), declarația vamală, actul constatator al organelor vamale, procesul verbal, ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești”
Scopul principal al acestui act este aplicarea dispozițiilor legale generale și impersonale tuturor persoanelor, fiind înscrisul legal pentru aplicarea în concret a legii asupra fiecărui contribuabil, înfăptuindu-se în acest mod asieta, procedeul de fixare sau așezare a venitului bugetar asupra fiecărui contribuabil, după obiectul sau materia impozabilă.
Titlul de creanță dovedește dreptul statului de a primi o anumită sumă ce reprezintă impozit, contribuție, taxă, amendă sau alte sume ce constituie venituri publice de la un anumit subiect impozabil sau taxabil, dar are și forță de titlu executoriu, ceea ce înseamnă că acesta poate fi contestat și atacat pe cale administrativă sau judiciară.
Conform Codului de Procedură Fiscală, legiuitorul este cel care reglementează titlul de creanță fiscală, iar organele competente să întocmească sau să confirme un titlu de creanță fiscală sunt cele ce compun aparatul fiscal al statului și au capacitatea de a calcula impozitele și taxele datorate la bugetul de stat.
Pe lângă obligațiile fiscale (impozite și taxe), titlurile de creanță mai fac referire și la alte categorii de obligații de natură pecuniară și aici vorbim despre amenzi sau alte venituri nefiscale.
Pe de o parte, doctrina de drept financiar public susține că „titlul de creanță fiscală, ca act de impunere, are natura juridică a unui act unilateral de drept fiscal, fiind întocmit, în temeiul reglementărilor fiscale, pentru stabilirea și încasarea unui impozit, unei taxe sau altui venit public datorat de către diverși contribuabili, persoane fizice sau juridice.”
Pe de altă parte, doctrina administrativă a dreptului a susținut că titlul de creanță este un act administrativ, arătând că în determinarea naturii juridice a titlului de creanță fiscală nu se poate neglija legătura strânsă dintre dreptul financiar public și dreptul administrativ, iar natura juridică trebuie stabilită ținând cont de toate trăsăturile titlului de creanță și nu doar de la subiectul de la care emană.
În definitiv, se consideră că titlul de creanță fiscală este un act administrativ fiscal ce concretizează obligația fiscală din sarcina unor plătitori, fiind temeiul reglementărilor fiscale pentru stabilirea și încasarea unei contribuții, dar și cu un rol administrativ important.
a. Particularități și trăsături
Caracteristicile titlului de creanță constatator de drepturi și obligații sunt:
Este un act juridic declarativ, acesta nu creează sau înființează o obligație fiscală, el având doar calitatea de a constata existența unei obligații și cuantumul acesteia în raport cu veniturile realizate sau cu bunurile impozabile ale unui subiect al impunerii;
Are forță de titlu executoriu putând fi atacat pe cale administrativă sau judiciară;
Are caracter legal rezultat din obligativitatea elaborării lui în conformitate și pe baza legilor în vigoare;
Titlul de creanță are și caracter executoriu, bazat pe rezultatul emiterii acestui act în vederea realizării puterii de stat și a prezumției de legalitate, producând efecte juridice imediate fără o anumită examinare a legalității acestuia;
Persoanei fizice sau juridice i se atribuie o obligație conform legii de reglementare a unei taxe sau a unui impozit. Odată cu intrarea în posesia persoanei a unui bun sau a unui venit, acesta va purta titlul de contribuabil și va fi supus obligației de a întocmi o declarație de impunere sau de taxare ce va institui titlul de creanță. În baza acestui titlu, creanța fiscală cu caracter general i se va atribui contribuabilului în mod individual.
Dacă un anumit contribuabil titlul de creanță fiscală este un act administrativ fiscal ce concretizează obligația fiscală din sarcina unor plătitori, fiind temeiul reglementărilor fiscale pentru stabilirea și încasarea unei contribuții, dar și cu un rol administrativ important.
a. Particularități și trăsături
Caracteristicile titlului de creanță constatator de drepturi și obligații sunt:
Este un act juridic declarativ, acesta nu creează sau înființează o obligație fiscală, el având doar calitatea de a constata existența unei obligații și cuantumul acesteia în raport cu veniturile realizate sau cu bunurile impozabile ale unui subiect al impunerii;
Are forță de titlu executoriu putând fi atacat pe cale administrativă sau judiciară;
Are caracter legal rezultat din obligativitatea elaborării lui în conformitate și pe baza legilor în vigoare;
Titlul de creanță are și caracter executoriu, bazat pe rezultatul emiterii acestui act în vederea realizării puterii de stat și a prezumției de legalitate, producând efecte juridice imediate fără o anumită examinare a legalității acestuia;
Persoanei fizice sau juridice i se atribuie o obligație conform legii de reglementare a unei taxe sau a unui impozit. Odată cu intrarea în posesia persoanei a unui bun sau a unui venit, acesta va purta titlul de contribuabil și va fi supus obligației de a întocmi o declarație de impunere sau de taxare ce va institui titlul de creanță. În baza acestui titlu, creanța fiscală cu caracter general i se va atribui contribuabilului în mod individual.
Dacă un anumit contribuabil nu va depune declarația de impunere la termenul stabilit de organele fiscale și se recurge la realizarea unui control de către organele abilitate sau se constată prin declarația de impunere depusă cu întârziere că persoana în cauză este posesorul unui venit sau bun impozabil, se va emite titlul de creanță fiscală. Având în vedere că titlul de creanță fiscală are caracter declarativ, efectele sale vor fi retroactive, astfel, sumele aferente impozitelor și taxelor se vor calcula și pentru perioada anterioară emiterii titlului de creanță fiscală. Suma datorată de contribuabil se va calcula din momentul în care acesta a intrat în posesia bunului sau a venitului impozabil.
„Este un titlu executoriu prin el însuși, fără a avea nevoie de vreo investire specială în acest scop, spre deosebire de titlul de creanță de drept civil, care devine executoriu numai prin investirea lui cu formulă executorie prin hotărâre judecătorească. Particularitatea creanței fiscale de a fi executorie fără o investire specială este determinată de necesitatea realizării, cu promptitudine, la termenele și în cuantumul prevăzut, a resurselor fiscale publice.”
Obligativitatea realizării titlului de creanță în conformitate și pe baza legislației în vigoare, precum și întocmirea acestuia prin prisma legilor care reprezintă de altfel și izvorul titlului de creanță, evidențiază trăsătura legală a acestuia, având calitatea de a constata o creanță fiscală ce îi revine unui contribuabil.
Pentru a putea fi duse la îndeplinire prevederile unui titlu de creanță nu mai este nevoie de o investire specială, acesta fiind un act executoriu de drept. Caracterul executoriu nu trebuie confundat cu cel obligatoriu, primul presupunând dreptul la executare cu ajutorul forței de constrângere a statului, iar cel obligatoriu, este corespunzător tuturor actelor juridice.
Creanța fiscală devine scadentă la expirarea termenului de plată a termenului stabilit de organul competent sau prin alt mod stabilit de lege, iar titlul de creanță fiscală are proprietatea de titlu executoriu. În cazul nerespectării termenelor de plată a obligațiilor față de bugetul de stat, organele competente pot recupera sumele datorate prin procedura executării silite. Organele fiscale au obligația să acționeze din oficiu în acest sens, fără a fi necesară intervenția statului pentru acordarea avizului, iar în cazul în care acestea nu își respectă obligația, pot fi trase la răspundere.
Luând în calcul legătura dintre dreptul administrativ și dreptul finanțelor publice, precum și că titlul de creanță fiscală deține o parte din caracteristicile actelor de drept administrativ, putem spune că natura juridică a titlului de creanță fiscală coincide cu cea a unui act administrativ în privința formei, deoarece manifestarea unilaterală de voință are loc în cadrul activității executive, de organizare a executării legii și de executare în concret a acesteia, provenind de la persoane calificate, în sensul de organe ale statului specializate în activitatea financiară sau de alte persoane împuternicite conform legii și cu un act de drept al finanțelor publice în ceea ce privește conținutul.
b. Forme
În funcție de instrumentele prin care se stabilesc creanțele fiscale, titlul de creanță fiscală poate lua diferite forme, printre care decizia de impunere, declarația fiscală, declarația vamală, statele de plată sau chitanțe.
1. Deciziile de impunere sunt titlurile de creanță fiscală pentru obligațiile fiscale ce provin din impozite și taxe și care sunt stabilite de către organele de specialitate în baza declarațiilor de impunere;
Ele ajută la stabilirea impozitelor anuale corespunzătoare fiecărui liber-profesionist sau altei persoane particulare, pentru clădirile sau mijloacelor de transport pe care le dețin. Decizia de impunere conține date cu privire la organul emitent, contribuabilul debitor, taxele și impozitele datorate, principalele condiții de plată, precum și temeiul juridic al obligațiilor financiar-fiscale.
Decizia de impunere este folosită pentru deschiderea procedurii de executare silită a creanțelor fiscale restante și, în baza cuprinsului ei se întocmesc registre de evidență a contribuabililor din fiecare localitate, registre ce poartă denumirea în termeni tradiționali de roluri fiscale.
2. Documentele ce conțin constatări și rezultate ale unor controale financiar-fiscale ce rezultă ca diferențe între obligațiile de plată legal datorate și constatate de inspectorii fiscali și cele determinate de plătitor, în urma efectuării controlului, inclusiv majorările de întârziere, pentru neplata la termen a taxelor, impozitelor sau a altor venituri fixate;
3. Decizia prin care se stabilește și se individualizează suma de plată pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente întemeiate pe baza declarațiilor fiscale, caz în care își va pierde calitatea de titlu de creanță fiscală, dar care ar putea fi totuși păstrat cu condiția ca în cuprinsul său să se regăsească stabilită o creanță fiscală individualizată, precum și contribuabilul acesteia;
4. Declarațiile fiscale reprezentând titluri de creanță în cazul obligațiilor fiscale ce sunt determinate de plătitor prin autoimpunere și sunt depuse la organul fiscal competent;
5. Declarația vamală reprezintă un titlu de creanță valabil pentru obligațiile de plată în vamă și face parte din categoria creanțelor fiscale explicite;
6. Documentul prin care se stabilește și se individualizează obligația vamală precum și accesoriile acesteia reprezentat de un titlu de creanță fiscală explicit;
7. Actul pe care s-au anulat timbrele fiscale constituie de asemenea un titlu de creanță pentru obligațiile fiscale, reprezentând taxe de timbru sau taxe pentru prestarea unor servicii, percepute prin plată directă și este un titlu de creanță fiscală explicită;
8. Ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței de judecată constituie titlul de creanță stabilit de către procuror sau de către instanța de judecată, potrivit legii, în cazul amenzilor, cheltuielilor judiciare sau a altor creanțe bugetare stabilite, de unde rezultă că acesta este un titlu de creanță fiscală implicit;
9. Hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, este titlul de creanță implicit pentru obligații de plată referitoare la creanțele bugetare stabilite prin aceasta;
10. Procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională este titlul de creanță pentru obligații ce țin de plata amenzilor și este întocmit de organul competent, iar conform caracteristicilor sale, documentul este un titlu de creanță fiscală implicit;
11. Procesul-verbal privind calculul dobânzilor și majorărilor de întârziere este un titlu de creanță pentru obligații fiscale ce rezultă din dobânzi și majorări de întârziere. Procesul verbal privind calculul dobânzilor și majorărilor de întârziere este un titlu de creanță fiscală explicit, fiind constituit exclusiv în vederea constatării și individualizării unui impozit.
12. Statele de plată a salariilor sunt titluri de creanțe fiscale implicite ce ajută la individualizarea unor obligații fiscale precum impozitul pe venituri din salarii, ajutorul de șomaj, contribuția la asigurările sociale, dar care sunt adresate în mod principal calculării drepturilor de personal.
„Statele de plată a salariilor, a drepturilor bănești de autor etc., se întocmesc de către serviciile financiar-contabile ale angajaților cu scopul de a se preciza salariile, drepturile bănești care se cuvin și se acordă salariaților, autorilor de lucrări științifice sau literare publicate, precum și cu scopul de a se dovedi plata salariilor și a altor drepturi bănești, cu semnătura fiecăruia dintre salariați, autori, etc.” .
13. Bilanțul contabil este un titlu de creanță fiscală ce conține diverse formulare anexe, cu ajutorul cărora se particularizează în mod individual obligația fiscală certă, a unor persoane juridice, cu privire la anumite venituri fiscale. Acest titlu este inclus în categoria titlurilor de creanță fiscală implicite.
14. Chitanțele sunt un mijloc de probă privind efectuarea plăților pentru taxele de timbru sau a altor taxe și venituri publice percepute prin plata directă către debitor dar, în același timp, reprezintă și un titlu de creanță fiscală, în eventualitatea în care nu s-a întocmit în prealabil nici un cuantum de stabilire a acestor părți.
Chitanțele fiscale sunt documente ce fac dovada sumelor de bani încasate de emitentul lor, și care numai în mod implicit sunt titluri de creanțe bugetare pentru taxa stabilită în cuprinsul lor. Spre exemplu, chitanțele fiscale ce însoțesc declarațiile vamale, sunt considerate titluri de creanță fiscală doar alături de documentele vamale pentru taxele vamale fixate în cuprinsul lor.
Alte documente emise de organele competente cu ajutorul cărora se constată atât existența creanțelor fiscale, cat și individualizarea acestora.
c. Clasificare
Titlurile de creanță fiscală pot fi analizate din două puncte de vedere: în funcție de scopul urmărit și după criteriul relației ce se poate stabili cu alte categorii de acte juridice.
După criteriul scopului urmărit, putem distinge:
Titluri de creanță explicite, întocmite exclusiv în acest scop
Titluri de creanță implicite, adică acte care implicit sunt și titluri de creanță fiscală, chiar dacă au fost întocmite în alt scop.
După criteriul relației ce se poate stabili cu alte categorii de acte juridice există:
Titluri de creanță fiscală principale;
Titluri de creanță fiscală complementare.
Titlurile de creanță fiscală explicite „se întocmesc exclusiv în scopul de a constata și individualiza un impozit, o taxă sau un alt venit, datorat de un anumit plătitor.”
„Aceste titluri de creanță fiscală se prezintă sub formă de acte de impunere întocmite în formă scrisă de organele fiscale sau de persoanele fizice sau juridice care au această obligație, diferite în funcție de categoria de impozite sau taxe pe care o constată.”
Din categoria titlurilor de creanță fiscală explicite fac parte: deciziile de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit, procesele verbale de control, declarațiile vamale, documentul prin care se individualizează datoria vamală, decizia prin care se stabilesc accesoriile creanțelor bugetare, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor, declarațiile fiscale.
Titlurile de creanță fiscală implicite „au, în principal, o altă destinație, dar datorită necesității de a facilita încasarea veniturilor fiscale sunt, în același timp, și titluri de creanță fiscală.”
Din categoria titlurilor de creanță fiscală implicite fac parte: chitanțele prin care se constată plata unor taxe, bilanțul contabil, statele de plată ale salariilor, „documentele de plată a veniturilor sau a altor drepturi bănești cuvenite colaboratorilor externi sau altor persoane, potrivit legii (drepturi bănești cuvenite conform convenției de colaborare, drepturi de autor, de inventator, etc.), documentele care constată plata către asociați sau acționari a dividendelor cuvenite, actul constatator întocmit de organul de control fiscal.”
Titluri de creanță fiscală principale – Titluri de creanță fiscală principale de individualizare a unor creanțe sunt titluri de felul deciziilor de impunere și altele asemănătoare.
Titluri de creanță fiscală complementare – Titluri de creanță fiscală complementare nu sunt altceva decât acele acte întocmite cu ocazia verificării conformității impunerii pentru diferențele de impozite. Aceste acte, sunt deasemenea executorii, conform tiparului de creanță fiscală.
d. Emițătorii titlurilor de creanță fiscală
Pot emite titluri de creanță fiscală:
Contribuabili persoane fizice;
Contribuabili persoane juridice;
Organele fiscale, în limitele în care le revin atribuții în calitate de organ de impunere sau organ de control fiscal;
Organele vamale;
Instanțele judecătorești și alte organe cu atribuții jurisdicționale;
Alte organe ale administrației publice.
I.3. Prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale
„Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale, se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripție începe să curgă, de la data de 1 ianuarie, a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, dacă legea nu dispune altfel. Dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 10 ani, în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.”
Termenele de prescripție au rol de a proteja interesele statului său, sau ale unităților teritorial-administrative, cu privire la formarea banului public. Acest lucru poate fi observat făcând o simplă comparație între termenul de prescripție din dreptul civil, care este de trei ani, și termenul de prescripție al organelor fiscale care este de cinci ani, iar în cazuri prevăzute de lege poate ajunge la zece ani, timp în care organele fiscale pot să-și îndeplinească atribuțiile legate de stabilirea creanțelor fiscale.
Termenele de prescripție se pot întrerupe sau se pot suspenda, în cazurile prevăzute de lege.
Cazuri de întrerupere a termenului de prescripție:
Recunoașterea dreptului, a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția;
Prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
Printr-un act începător de executare.
În cazul în care s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare, a fost respinsă, anulată sau s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea, prescripția nu se va întrerupe.
Potrivit cazului de întrerupere, prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, este ștearsă. Prin urmare, după întrerupere, va începe să curgă o nouă prescripție.
Noua prescripție nu începe să curgă până în momentul în care hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă, în cazul în care prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată, ori de arbitrare, sau printr-un act începător de executare, iar în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare.
După ce dreptul la acțiune al creditorului s-a prescris, debitorul care a executat obligația, nu mai are dreptul să ceară înapoierea prestației, chiar dacă, la data executării nu știe că termenul de prescripție era împlinit.
Cazuri de suspendare a termenului de prescripție:
Cât timp cel împotriva căruia ea curge, este împiedicat, de un caz de forță majoră, să facă acte de întrerupere;
Pe timpul când debitorul sau creditorul, fac parte din forțele armate ale României, iar acestea sunt puse pe picior de război;
Până la rezolvarea reclamației administrative, făcută de cel îndreptățit, cu privire la despăgubiri sau la restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poștă sau telecomunicații, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de trei luni, socotit de la înregistrarea reclamației;
Între soți pe durata căsătoriei;
Între părinți sau tutori și cei care se află sub ocrotirea lor, între curator și acei pe care îi reprezintă, precum și între orice altă persoană care în temeiul legii sau a hotărârii judecătorești, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp socotelile nu au fost date și aprobate;
Împotriva celui lipsit de capacitate de exercițiu, cât timp nu are reprezentant legal, și împotriva celui cu capacitate de exercițiu restrânsă, cât timp nu are cine să-i încuviințeze actele;
Împotriva moștenitorului care a acceptat succesiunea, sub beneficiu de inventar, pentru creanțele sale împotriva acestei succesiuni;
La deschiderea procedurii insolvenței.
Pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecției fiscale și momentul emiterii deciziei de impunere, ca urmare a efectuării inspecției fiscale, termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale se suspendă. Odată cu încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, calculându-se și timpul scurs înainte de suspendare.
„Împlinirea termenului de prescripție, așa cum am mai arătat, conduce la stingerea dreptului organului fiscal de a mai stabili obligații fiscale, și ca atare acesta va întrerupe procedura de emiterie a titlului de creanță fiscală. Drept urmare a acestui fapt se produce stingerea obligației fiscale încă dinainte ca ea să fi fost stabilită prin titlu de creanță, și aceasta indiferent dacă obligația întocmirii titlului de obligație fiscală ar fi revenit organului fiscal sau contribuabilului.”
I.4. Colectarea creanțelor fiscale
Colectarea creanțelor fiscale constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea obligațiilor fiscale.
Debitorul, în calitate de subiect pasiv, trebuie să execute, de bunăvoie, prestația care face obiectul obligației fiscal-bugetare, respectiv remiterea unei sume de bani, cu titlu de taxă, impozit sau contribuție. Statul, în calitate de creditor și de subiect activ, având autoritate recunoscută legal, poate face apel la aplicarea forței coercitive, pentru asigurarea îndeplinirii obligației fiscale, în cazul în care debitorul, refuză sau întârzie executarea de bunăvoie a obligației fiscale pe care o are. În situația în care debitorul nu își execută obligația asumată, la termenele stabilite, statul, în calitate de creditor, are dreptul de a pretinde despăgubiri de la debitor, acesta fiind un efect al obligației fiscale.
Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu după caz.
II. MODALITĂȚI DE STINGERE A CREANȚELOR FISCALE
II.1. Stingerea creanțelor fiscale prin plată și compensare
a. Stingerea creanțelor fiscale prin plată
Modalitatea clasică de stingerea a creanțelor fiscale este plata și duce la stingerea creanțelor fiscale pe cale amiabilă. Se realizează prin intermediul Trezoreriei Statului ca structură din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, iar la nivelul unităților administrativ-teritoriale prin intermediul unităților subordonate acesteia.
Plata se efectuează prin viramente bancare, în numerar la casieriile unităților de trezorerie, prin mandat poștal, prin anulare de timbre mobile sau prin orice alt mijloc permis de lege.
Plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor și a altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată.
În cazul în care suma plătită nu acoperă obligațiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:
Pentru toate impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă;
Pentru toate celelalte obligații fiscale principale;
Pentru obligațiile fiscale accesorii aferente acestora.
În documentul de plată este necesar a se menționa de către plătitor, în mod obligatoriu, actul prin intermediul căruia s-a instituit obligația de plată, numărul și data acestuia, cuantumul obligației de plată și organul de către care a fost întocmit.
Pentru creanțele fiscale destinate bugetelor locale, care nu au termene de plată stabilite prin legile care le reglementează, acestea se vor stabili prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului afacerilor interne.
Persoanele care efectuează plata obligațiilor fiscale, de unde rezultă și stingerea acestora, se identifică sub denumirea de debitor. În calitate de subiect al raportului juridic obligațional, de regulă, acestea se conformează în mod voluntar la plata creanțelor fiscale. Plate se poate defini, în termeni mai clari, ca fiind o executare voluntară a obligației, o acțiune săvârșită de către subiectul pasiv al unui raport juridic obligațional, ce constă în remiterea unei sume de bani. Juridic vorbind, plata reprezintă executarea unei obligații.
„Plata poate fi considerată un act juridic, respectiv o convenție între cel care o execută și cel care o primește. Manifestarea de voință a celui care plătește, a debitorului, se exteriorizează prin însuși efectuarea plății. La această manifestare de voință de a plăti, a debitorului, se adaugă acordul creditorului, a celui care primește plata, spre a constata dacă ea corespunde conținutului obligației.
Principiul general care stă la baza stingerii prin plată voluntară a obligației fiscale, este acela că oricine poate face plata. ” Plata se poate face de către un debitor în mod personal, dar în egală măsură este valabilă și plata realizată de către un reprezentant al acestuia.
Conform art. 26 al Codului de procedură fiscală, plătitor al obligației fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume datorate bugetului general consolidat.
Pentru acei contribuabili, persoane juridice, cu sediul în România și care dețin sedii secundare, plătitor de obligații fiscale este contribuabilul, cu excepția impozitului pe venitul din salarii, pentru care plătitor de impozit este sediul secundar obligat, potrivit legii, să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii și de venituri asimilate salariilor. Aceștia din urmă, spune Codul de procedură fiscală, sunt datorați să declare impozitul pe venitul din salarii datorat, în numele sediilor secundare înregistrate fiscal.
Obligațiile de plată restante ce revin debitorului care a fost declarat insolvabil, în condițiile Codului de procedură fiscală, vor fi trecute în răspunderea solidară pentru executarea plăților a următoarelor persoane: „persoanele fizice sau juridice care anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea; administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului; administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale; administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.”
Răspunderea solidară a persoanei juridice alături de debitorul deja declarat insolvent, care controlează sau se află sub control comun cu debitorul trebuie să îndeplinească măcar una din condițiile de a dobândi un drept de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, prin orice titlu, așa încât valoarea contabilă a acestor active să reprezinte cel puțin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului; deține sau a deținut raporturi contractuale comerciale cu furnizorii (excepție fac cei de la utilități) sau cu clienții, s-a aflat sau se află în raporturi contractuale cu debitorul în proporție de cel puțin jumătate din totalul valoric al tranzacțiilor; desfășoară ori a desfășurat raporturi de muncă sau civile în domeniul prestări servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului.
„Drepturile și obligațiile din raportul juridic fiscal, trec asupra succesorilor debitorului, în condițiile dreptului comun, care, astfel, sunt obligați să efectueze plata obligațiilor fiscale, în noua calitate pe care o obțin, aceea de moștenitori ai debitorului obligației fiscale.”
În cazul în care debitorul nu își achită obligația fiscală, cel ce va fi obligat să plătească va fi, după caz:
Moștenitorul, dar numai în acel caz în care acesta a acceptat succesiunea contribuabilului debitor, acesta fiind obligat să plătească sumele ce reprezintă amenzile aplicate persoanei fizice debitoare;
Cel ce își asumă obligația de plată a debitorului, printr-un angajament de plată ori prin orice alt act care a fost încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale (scrisoare de garanție bancară, gaj, ipotecă, etc.), la nivelul obligației de plată;
Persoana care preia, în tot sau parțial, drepturile și obligațiile debitorului utilizând metoda fuziunii, divizării sau reorganizării judiciare;
Alte persoane în condițiile legii.
În funcție de modalitatea pe care debitorul o alege pentru a plăti creanța fiscală, momentul la care aceasta se consideră executată diferă.
Așadar, momentul plății creanțelor fiscale este:
„În cazul plăților în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau de persoanele abilitate de organul fiscal.
În cazul plăților efectuate prin mandat poștal, data poștei, înscrisă pe mandatul poștal.
În cazul plăților efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informație este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituția bancară inițiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, data putând fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilului.
În cazul plăților efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată tranzacția, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia; procedura și categoriile de impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Pentru obligațiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus și anulat timbrele datorate potrivit legii.”
Atunci când există mai multe tipuri de creanțe fiscale, adică diferite tipuri de taxe, impozite, contribuții, etc., iar debitorul achită o suma ce nu este suficientă pentru a fi stinse toate aceste obligații, se vor stinge în primul rând datoriile cu privire la creanța fiscală principală stabilită de către contribuabil, si care este distribuită, după caz, de organul fiscal competent.
Conform Codului de procedură fiscală în vigoare, organul fiscal competent stabilește ordinea stingerii creanțelor fiscale în ordinea prezentată în cele ce urmează.
„Sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligației fiscale pentru care s-a aprobat o eșalonare de plată, precum și dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlinește în luna curentă, precum și obligațiile fiscale curente de a căror plată depinde menținerea valabilității înlesnirii acordate.
Toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii. În cazul stingerii creanțelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art. 175. Alin. (4.1).
Sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată al obligației fiscale pentru care s-a aprobat eșalonarea, până la concurența cu suma eșalonată la plată sau până la concurența cu suma achitată după caz, precum și suma amânată la plată împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere pe perioada amânării, după caz.
Obligațiile cu scadențe viitoare, la cererea contribuabilului.”
Cu privire la modul de stabilire a creanțelor fiscale, vechimea lor este un element suficient de important. Vechimea obligațiilor fiscale se stabilește, după cum prevede și cadrul legislativ aplicabil:
În funcție de scadență;
În funcție de data comunicării;
În funcție de data depunerii la organul fiscal a declarațiilor fiscale ratificate.
Este important de remarcat ca modul de stabilire a vechimii creanțelor este cel conform căruia, aceasta se stabilește în funcție de scadență. Așadar, pentru prima dată în legislația românească, vechimea creanțelor fiscale se stabilește in funcție de termenul de scadență și nu după data la care debitorul a luat la cunoștință de existența obligației fiscale, atunci când vorbim de creante fiscale principale.
„Deasemenea, vechimea creanțelor rezultând din majorări de întârziere se stabilește în funcție de vechimea creanțelor fiscale principale pentru care se calculează ele.
În ceea ce privește, însă, creanțele rezultate din diferențe de impozite, taxe, contribuții și orice alte creanțe fiscale principale stabilite de către organele competente, vechimea lor se stabilește în funcție de data la care contribuabilii ar fi trebuit să depună declarații rectificative și ținând cont de data la care s-a efectuat comunicarea titlurilor de creanță respective.
Dacă plata la care s-a efectuat după efectuarea somației în cadrul executării silite, sumele plătite se vor vira în contul obligației fiscale indicate în titlul executoriu.”
Cu privire la debitorii aflați sub incidența Legeii nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență publicată în Monitorul Oficial nr. 466 din 25 iunie 2014, creanțele fiscale se vor stinge în următoarea ordine: obligații fiscale cu termene de plată după data deschiderii procedurii insolvenței, în ordinea vechimii, cu excepția celor prevăzute în planul de reorganizare confirmat; sumele datorate contului ratelor din cadrul programelor de plăți a creanțelor fiscale, ce se regăsesc în cuprinsul planului de reorganizare judiciară confirmat, dar și, în situația în care în plan nu a fost prevăzută calcularea și plata acestora, obligațiile accesorii datorate pe perioada reorganizării; creanțele fiscale ce sunt datorate și neachitate cu termene de plată anterioare datei la care a fost deschisă procedura insolvenței, în funcție de vechime, până la momentul în care se va efectua stingerea integrală a acestora, în cazul contribuabililor aflați în stare de faliment, ulterior celor de mai sus urmează a fi stinse și alte obligații fiscale.
După dispozițiile legale, pentru situația în care debitorul efectuează plata obligațiilor fiscale după termenul stabilit, se emite o obligație de plată suplimentară cu titlu de majorări de întârziere.
Majorările se încadrează într-o categorie a sancțiunilor bănești, dreptul financiar public atribuind acestora o dublă funcție, de despăgubire sau reparatorie și una sancționatorie.
Ca rezultat a celor două funcții atribuite majorărilor de întârziere, sunt create două noi instituții în dreptul financiar public, scopul acestora fiind de a reglementa diverse situații apărute pentru neplata creanțelor fiscale la termen, respectiv dobânzile și penalitățile de întârziere.
Este important de precizat că dobânzile și penalitățile de întârziere nu se aplică sumelor provenite din amenzi, dobânzi, întrucât nu se poate calcula dobânda la dobândă, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sume confiscate sau alte sume reprezentând echivalentul unor bunuri confiscate și care nu se găsesc la locul faptei.
Dobânzile și penalitățile de plată sunt transformate în venit atribuit bugetului din care face parte creanța principală, iar acestea sunt stabilite de către președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu excepția întâlnită în cadrul executării silite, în cazul în care, prin titlu executoriu, sunt prevăzute dobânzi, majorări de întârziere, penalități de întârziere sau alte sume fără a fi stabilit un cuantum al acestora, situație în care dobânzile și penalitățile de plată se calculează de organul de executare silită și se consemnează într-un proces-verbal ce constituie titlul executoriu comunicat debitorului.
Dobânzile sunt calculate pe zile de întârziere, prima fiind chiar ziua următoare a termenului de plată, iar ultima, ziua în care se va efectua plata, inclusiv, în timp ce penalitățile se stabilesc astfel încât, dacă stingerea creanțelor se va efectua în primele 30 de zile de la scadență, debitorii vor fi scutiți de penalități, dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalității va fi de 5% din principalele obligații fiscale stinse, iar după împlinirea celor 60 de zile, nivelul acesteia crește până la 15% din obligațiile principale rămase nestinse.
Majorările de întârziere sunt calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, ziua de inceput fiind imediat următoare termenului de scadență și până la data când se va stinge suma datorată, inclusiv, nivelul acestei fiind 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale care nu au fost achitate la timp.
Metoda de acordare a dobânzilor și procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget se aprobă prin ordinul ministrului economiei și finanțelor. Sumele respective sunt acordate contribuabililor la cerere și sunt:
„plătite fără existența unui titlu de creanță;
plătite în plus față de obligația fiscală;
plătite ca urmare a unor erori de calcul;
plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
de rambursat de la bugetul de stat;
stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170 din Codul de procedură fiscală;
rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținere prin proprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.”
Excepțiile prevăzute de Codul de procedură fiscală sunt sumele ce trebuie restituite constând în diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice și se restituie din oficiu de către organele fiscale competente, într-o perioadă de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, în timp ce sumele încasate prin poprire, în plus față de obligațiile pentru care s-a creat poprirea, sunt returnate în maxim 5 zile lucrătoare din momentul încasării.
Menționăm că, în situația în care debitorul prezintă obligații fiscale restante, sumele se vor restitui doar după realizarea compensării.
În cazul în care aceste diferențe nu depășesc 5 lei (RON), sumele sunt păstrate pentru a putea fi compensate cu datorii viitoare, acestea putând fi restituite în momentul în care vor depăși limita minimă.
Restituirea sumelor în valută confiscate se va efectua în lei, la cursul de referință al pieței valutare al Băncii Naționale a României, pentru euro, din data la care hotărârea judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă.
Sunt două cazuri conform cărora acționează procedeul de restituire: situația în care suma de returnat este mai mică decât obligațiile fiscale de plată ale debitorului, caz în care se va proceda la efectuarea compensării până la concurența sumei de restituit, și situația în care suma de restituit este mai mare decât obligațiile fiscale ale debitorului, caz în care se va realiza compensarea până la concurența obligațiilor fiscale restante, diferența rămasă va fi restituită debitorului.
„Garanțiile se constituie, pentru a se asigura, anticipat, garantarea executării obligațiilor fiscale ale debitorilor, față de creditorii lor, atunci când debitorii, din diverse motive, nu pot face plățile care sunt certe, lichide sau exigibile.”
Solicitarea unei garanții poate fi realizată de către organul fiscal pentru „suspendarea executării silite în condițiile art. 148 alin. (7), ridicarea măsurilor asiguratorii, asumarea obligației de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în condițiile art. 25 alin. (2) lit. (d), precum și în alte cazuri prevăzute de lege.”
Garanțiile prezentate, pot fi constituite de către debitori prin consemnarea de mijloace bănești la o unitate a Trezoreriei Statului, ipotecă asupra unor bunuri imobile din țară, scrisoare de garanție bancară, sau chiar gaj asupra bunurilor mobile sau fidejusiune.
Încheierea contractelor de gaj sau de ipotecă se efectuează cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.
După cum prevede Codul de procedură fiscală la art. 128, organul fiscal poate valorifica garanțiile depuse, dacă scopul pentru care au fost constituite acestea nu a fost atins, cu respectarea modalităților și procedurile prevăzute de cadrul legislativ.
„În cazul în care, datorită unor situații conjuncturale, determinate de blocaj financiar, ca urmare a unor plăți neefectuate la termenele scadente către contribuabil, de către debitorii săi, care au condus astfel la imposibilitatea efectuării voluntare, de către acesta, a plăților, contribuabilul în cauză poate solicita să i se aprobe unele înlesniri la plata obligațiilor sale fiscale.”
Aceste înlesniri se acordă doar în baza unei justificări puternice de către contribuabil, pentru ca organul competent să o poată acorda pentru obligațiile fiscale restante, acesta din urmă fiind obligat să ceară debitorilor constituirea de garanții. Aceste cereri pot fi întocmite atât de persoane juridice cât și de persoane fizice, cărora, creditorii bugetari locali, prin intermediul autorităților publice locale acordă înlesniri de plată cum sunt: eșalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevențelor, contribuțiilor și a altor obligații la bugetul local; amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuțiilor și a altor obligații la bugetul local; eșalonări la plata majorărilor de întârziere de orice fel, cu excepția majorărilor de întârziere datorate pe perioada de amânare; scutiri sau reduceri de impozite și taxe locale, în condițiile legii.
Procedura de acordare a înlesnirilor de plată pentru obligațiile fiscale locale, este stabilită prin acte normative speciale.
b. Stingerea creanțelor fiscale prin compensare
„Compensarea este o modalitate specială de stingere a obligațiilor fiscale, care intervine în situația în care, același contribuabil, persoană fizică sau juridică, are, pe de o parte obligații de plată la buget, iar pe de altă parte, are de primit sume plătite în plus, sume de rambursat de la buget, ori sume de restituit de la buget, după caz.”
„Compensarea este o modalitate de stingere a creanțelor fiscale ce se realizează pe cale amiabilă și care conduce la realizarea acestora.”
Această modalitate de stingere a creanțelor fiscale prevede faptul că se sting creanțele fiscale prin intermediul creanțelor debitorului, care reprezintă sume de rambursat sau de recuperat de la buget, așa încât compensarea se va realiza până la concurența celei mai mici sume.
Datoriile bugetare ce pot fi stinse prin procedura compensării sunt cele ce aparțin statului, unităților administrativ-teritoriale sau subdiviziunilor acestora, respectiv: impozite, taxe, contribuții și alte sume ce sunt datorate către bugetul general consolidat cu creanțele debitorului mai sus menționate.
Cu privire la obligațiile fiscale rezultate din raporturi juridice vamale, sunt supuse compensării cu creanțele fiscale ce aparțin contribuabilului și care constau în sume de restituit de aceeași natură, diferențele rezultate se compensând cu alte creanțe fiscale ale debitorului, în aceeași ordine în care le-am enumerat în paragraful anterior.
Creanțele de natură fiscală ale contribuabililor se compenseaza cu obligații datorate aceluiași buget, iar diferența ce rămâne va fi utilizate pentru obligațiile datorate altor bugete.
În vederea realizării compensării creanțelor este necesar ca acestea să existe în același timp deoarece aceasta operează doar în clipa în care creanțele sunt certe, lichide, exigibile și există în același timp.
Art. 116, alin. (5) al OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007, prezintă situațiile în care creanțele sunt exigibile următoarea ordine: „la data scadenței; la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii; la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate prin restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru cererile de restituire a accizei sau taxei pe valoare adăugată, după caz, depuse potrivit Codului fiscal; la data comunicării deciziei, pentru obligațiile fiscale principale, precum și pentru obligațiile fiscale accesorii stabilite de organele competente prin decizie; la data depunerii la organul fiscal a declarațiilor fiscale rectificative, pentru diferențele de obligații fiscale principale stabilite de contribuabil; la data comunicării actului de individualizare a sumei, pentru obligațiile de plată de la buget; la data primirii, în condițiile legii, de către organul fiscal a titlurilor executorii emise de alte instituții, în vederea executării silite; la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru sumele de restituit.”
Cu privire la creanțele fiscale rezultate din raporturile juridice vamale, acestea vor fi supuse compensării cu creanțele fiscale ce aparțin contribuaililor și care constau în sume de restituit de aceeași natură.
Organul fiscal competent constată compensarea, din oficiu sau la cererea debitorului, în funcție de ordinea stingerii creanțelor fiscale. Acesta comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării în maxim 7 zile de la data efectuării operațiunii, iar documentul prin care se consemnează rezultatul compensării poartă denumirea de notă de compensare.
II.2. Stingerea creanțelor fiscale prin anulare și prescripție
Aceste două modalități de stingere a creanțelor fiscale, respectiv prin anulare și prescripție, deși ambele au scopul de a stinge oblgații fiscale, se deosebesc între ele prin faptul că odată utilizată, procedura anulării creanțelor fiscale va avea ca efect principal nerealizarea acestora, în timp ce prin prescripție, deși se utilizează forța de constrângere a statului, aceasta are un rezultat favorabil pentru stat, întrucât procedura se finalizează prin realizarea creanțelor fiscale.
a. Stingerea creanțelor fiscale prin anulare
„Anularea reprezintă o modalitate specială de stingere a obligațiilor fiscale, izvorâtă din acte juridice cu caracter general sau din dispoziții individuale.”
„Anularea poate interveni fie prin acte normative cu caracter general, fie prin decizii ale organelor financiare competente să aprobe anularea obligațiilor fiscale de la caz la caz, la cererea debitorilor.”
„Amnistia fiscală este o modalitate de stingere a creanțelor fiscale ce nu conduce la realizarea acestora.”
Aplicarea procedurii de anulare a obligațiilor va conduce spre scăderea definitivă a debitelor regăsite în evidențele organelor de executare.
Creanțele fiscale pot fi stinse prin anulare doar în cazuri excepționale și foarte bine justificate, printr-o hotărâre a Guvernului, în cazul în care creanța aparține bugetului central, sau a autorităților publice locale dacă aceasta aparține bugetului local al unei unități administrativ-teritoriale.
„În situațiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somației și a adresei de înființare a popririi sunt suportate de organul fiscal.”
În fiecare an Guvernul stabilește printr-o hotărâre care este plafonul creanțelor fiscale ce pot fi stinse prin aplicarea procedurii de anulare.
Așadar, conform Codului de procedură fiscală în vigoare, obligațiile fiscale restante vor putea fi stinse prin anulare dacă sunt în sold până la data de 31 decembrie a anului și sunt în cuantum mai mic de 40 de lei. Acest plafon este aplicat asupra totalului creanțelor fiscale de plată care nu au fost achitate de către contribuabili. Pentru creanțele fiscale adresate bugetelor locale, suma de 40 de lei este limita maximă pe care autoritățile deliberative o pot fixa în ceea ce privește plafonul pentru anularea obligațiilor fiscale.
b. Stingerea creanțelor fiscale prin prescripție
„Prescripția, ca modalitate specifică de stingere a obligațiilor fiscale, își produce efectul în acest sens prin trecerea unei anumite perioade de timp de la constituirea titlului de creanță fiscală.
Termenele de prescripție pot fi termene speciale reglementate de actele normative speciale prin care se instituie impozitele și taxele, iar în lipsa acestora operează termenele generale prevăzute în reglementările legale cu aplicabilitate generală privind prescripția extinctivă.”
Creanțele fiscale pot fi stinse utilizându-se forța de constrângere a statului cu scopul ca acestea să poată fi realizate, însă acest lucru este posibil doar după momentul în care termenul de scadență a fost împlinit fără ca termenul de prescripție să fie depășit.
Termenul de prescripție este cel care odată cu împlinirea lui va atrage și stingerea dreptului creditorului bugetar și a organului de executare de a mai cere executarea creanței de către contribuabil utilizând miljoace de constrângere. Odată împlinit acest termen, creditorul va mai putea să își recupereze creanța doar dacă debitorul va dori de bunăvoie să efectueze plata.
„Stingerea creanțelor fiscale prin prescripție apare ca o sancțiune la adresa creditorului bugetar pentru neglijența manifestată față de creanțele pe care este chemat să le administreze.”
În cazul urmăririi creanțelor fiscale, termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a creat acest drept, și este de 5 ani. Dreptul de prescripție coincide, de regulă, cu data scadenței. Specificăm faptul că acest termen este aplicabil tuturor tipurilor de creanțe, aici incluzându-se și obligațiile fiscale ce provin din amenzi contravenționale.
Pentru a se supune principiului reciprocității, este prevăzut în Codul de procedură fiscală și un termen de prescripție aplicabil contribuabililor cu privire la dreptul de a solicita compensarea sau restituirea creanțelor fiscale. Termenul începe deasemenea de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a înființat dreptul la compensare și restituire și se întinde tot pe o perioadă de 5 ani.Cu privire la acest termen, acesta poate suferi modificări, și anume, acesta poate fi suspendat sau întrerupt.
„Suspendarea termenului de prescripție are ca efect faptul că pe toată durata existenței cauzei care a atras suspendarea, cursul prescripției este sistat, urmând ca după încetarea cauzei de suspendare să se reia cursul prescripției din punctul în care se afla la momentul producerii cauzei de suspendare.”
„Termenul de prescripție se suspendă de regulă:
în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;
în cazurile și în condițiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanța judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
pe perioada valabilității înlesnirii acordate potrivit legii;
cât timp debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la executare silită;
în alte cazuri prevăzute de lege.”
„Întreruperea termenului de prescripție este o a doua modificare pe care poate să o suporte cursul prescripției și are ca efect faptul că din momentul producerii cauzei de întrerupere se reia cursul prescripției de la început.”
Situațiile de întrerupere a termenului de prescripție poate fi regăsit:
în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;
pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlu executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei;
pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
în alte cazuri prevăzute de lege.
„Cu alte cuvinte, prescripția își poate produce efectul după trecerea unei anumite perioade de timp de la constituirea titlurilor de creanță fiscală. Termenele de prescripție pot fi termene speciale care sunt reglementate de acte normative, care instituie impozite și taxe, și termene generale prevăzute în reglementările privind prescripția extinctivă. Organele fiscale pierd dreptul de a stabili sau urmări încasarea veniturilor fiscale după trecerea termenului respectiv.”
Odată cu pierderea dreptului de a urmări încasarea veniturilor fiscale, organele fiscale trebuie să scadă cuantumul acestora din evidența analitică pe plătitori, realizată pe baza unui proces verbal de constatare a împlinirii termenului de prescripție. Procesul verbal în cauză trebuie însușit de șeful compartimentului de specialitate și avizat de compartimentul juridic din cadrul aceluiași organ fiscal, sau al organului ierarhic superior, iar ulterior se va depune pentru aprobare, însoțit de dosar, către conducătorul organului fiscal.
Stingerea creanțelor fiscale prin prescripție reprezintă în același timp o sancțiune pentru organele fiscale pentru că nu au acționat la timp pentru recuperarea sumelor datorate de debitor, dar oferă și posibilitatea plătitorilor de a se apăra, în cazul în care, după împlinirea termenului de prescripție, organele fiscale pretind în continuare plata sumelor bugetare datorată de aceștia, dar prescrise.
II.3. Stingerea creanțelor fiscale prin scăderea debitului contribuabilului insolvabil
„Scăderea debitului pentru cauze de insolvabilitate este o modalitate specială de stingere a obligațiilor fiscale, care constă în scăderea, scoaterea din evidență a debitului respectiv, atunci când debitorul este insolvabil.”
„Este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri sau bunuri urmăribile.”
În ceea ce privește creanțele fiscale ce aparțin contribuabililor declarați în stare de insolvabilitate, și care nu dețin venituri sau bunuri urmăribile, trebuie precizat faptul că se va dispune scoaterea acesteia din evidența curentă, de către conducătorul organului de executare, și se va trece într-o evidență separată.
Într-un astfel de caz se dispune întreruperea executării silite, însă organelor fiscale li se va atribui obligația de a efectua, cel puțin o investigație pe an, asupra stării debitorilor care nu instituie acte de executare silită pentru a se verifica dacă, între timp, nu s-au creat condiții de încasare a sumelor datorate.
Această operațiune trebuie să se desfășoare în mod obligatoriu, de către organele de executare, asupra debitorilor aflați în stare de insolvabilitate, pe toată perioada, până în momentul în care termenul de prescripție pentru dreptul de a cere executare silită se va împlini, incluzându-se aici și perioada în care cursul acestuia va fi întrerupt sau suspendat.
Organele fiscale competente vor trece creanțele fiscale din evidența separată în evidența curentă și de executare silită, dacă în urma controlului constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile.
Dacă perioada de prescripție ia sfârșit, iar contribuabilul aflat în stare de insolvență nu prezintă în posesia sa bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare scad creanțele fiscale din evidența analitică pe plătitor. Scăderea se va efectua și în cazul în care contribuabilul a decedat sau a dispărut și nu există moștenitor care să fi acceptat succesiunea.
„Creanțele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiați din registrele în care au fost înregistrați potrivit legii, se scad din evidența analitică de plătitor după radiere, indiferent dacă s-a atras sau nu răspunderea altor persoane pentru plata obligațiilor fiscale, în condițiile legii.”
II.4. Stingerea creanțelor fiscale prin deschiderea procedurei insolvenței sau faliment
„Creanțele fiscale datorate de către comercianți, societăți comerciale, cooperative de consum sau meșteșugărești ori chiar persoane fizice, vor fi urmărite de către organele de executare prin solicitarea adresată instanțelor judecătorești de a începe procedura reorganizării judiciare sau a falimentului.”
„Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, astfel:
a) insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă;
b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadențe.”
Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile care îi sunt subordonate, precum și departamentele autorităților administrației publice locale, cu rol de creditori, pentru a proceda la recuperarea creanțelor de la contribuabilii aflați în stare de insolvență, adică de la debitori, trebuie să declare lichidatorilor, la data declarării insolvenței, creanțele existente în evidența fiscală de plătitor, procedură valabilă și în cazul debitorilor aflați în lichidare, conform legii.
„ Creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar în locul administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu și să îi stabilească onorariu.”
Procesul de stingere a creanțelor fiscale prin deschiderea procedurii insolvenței începe în baza cererii introduse de debitor sau creditor, sau de alte persoane ori instituții, prevăzute de lege, la tribunal.
Cererile provenite de la organele fiscale, cu scopul de a începe procedura insolvenței, vor fi înaintate către instanțele judecătorești fiind scutite de înregistrarea vreunei cauțiuni.
„Organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul judiciar.”
Cererea debitorului
„Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.”
Cererile însoțite de o serie de alte documente, introduse de către persoanele juridice, vor fi semnate de către acele persoane care, conform statutelor sau actelor constitutive, au calitatea de a le reprezenta.
În situația în care o astfel de cerere este introdusă prematur și cu rea credință de un debitor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, aceasta va răspunde patrimonial.
De regulă, o cerere ce provine din partea debitorului va fi judecată, fără citarea părților, în termen de 5 zile în camera de consiliu.
Cererea creditorului
În temeiul Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, creditorul îndreptățit pentru solicitarea unei proceduri de insolvență, poate introduce o cerere introductivă în instanță, împotriva unui debitor prezumat în insolvență, în care va trebui să specifice: cuantumul și temeiul creanței; existența unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului; existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să se precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.
Este important ca în momentul introducerii cererii, creditorul să atașeze și documentele justificative aferente creanței, precum și ale actelor de constituire de garanții.
Presupunând că între momentul în care a fost introdusă cererea și momentul în care aceasta va fi judecată, vor apărea alți creditori care vor formula cereri împotriva aceluiași debitor, tribunalul va trebui să probeze, existența dosarului pe rol, la data înregistrării, să dispună conexarea la același debitor a tuturor dosarelor existente, și să fixeze aplicarea prevederilor legale cu privire la cuantumul minim al creanțelor, raportat la valoarea cumulată a tuturor creanțelor creditorilor care au formulat cereri, respectându-se valoarea prag.
Cererile tuturor creditorilor ce au depus cerere împotriva debitorului, după momentul în care debitorul însuși a formulat o astfel de cerere, vor fi anexate cererii formulate de debitor.
Metoda este aplicată și în cadrul dosarelor, așa încât, în momentul în care a fost deschisă o procedură într-un dosar, celelalte posibile, cu același obiect vor fi anexate la dosarul deja existent.
Deschiderea procedurii insolvenței și efectele ei
Odată ce cererea îndeplinește prevederile legale pentru deschiderea procedurii insolvenței, judecătorului-sindic îi revine sarcina de a pronunța o încheiere de deschidere a procedurii insolvenței, conform căreia, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, trebuie să realizeze notificările către debitori și creditori.
„În cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va ține, în termen de 5 zile, o ședință la care vor fi citați administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, debitorul și creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluționa deodată, printr-o sentință, toate opozițiile. Admițând opoziția, judecătorul-sindic va revoca încheierea de deschidere a procedurii..”
Dacă judecătorul sindic va accepta opozabilitatea, acesta va revoca încheierea de deschidere a procedurii, sau va considera cererea debitorului prematură.
Ca și o consecință, la o ulterioară deschidere a procedurii, nu se va putea modifica data apariției stării de insolvență.
Putem considera data deschiderii procedurii insolvenței, în cazul cererii debitorului, data la care s-a pronunțat încheierea de deschidere a procedurei insolvenței, de judecătorul-sindic.
Iar în ceea ce privește data deschiderii procedurii insolvenței în cazul creditorului, aceasta coincide cu data pronunțării sentinței judecătorului sindic.
II.5. Stingerea creanțelor fiscale prin dare în plată
Această modalitate de stingere a creanțelor fiscale, în termeni simpli, constă în trecerea bunurilor imobile în proprietatea statului la cererea debitorului.
Conform codului de procedură fiscală, „creanțele administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu excepția celor cu reținere la sursă și a accesoriilor aferente acestora, precum și creanțele bugetelor locale pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietate publică a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale a bunurilor imobile, inclusiv a celor supuse executării silite.”
Pentru ca procedura să poată fi începută, organul fiscal va trimite cererea realizată de debitor, precum și propunerile acestuia, către comisia numită prin ordinul ministrului finanțelor publice, sau dacă este cazul prin actul administrativ emis de autoritățile administrației publice locale, conform legii, modalitate în care se va decide și documentația care va fi atașată cererii.
„În cazul creanțelor fiscale stinse prin dare în plată, data stingerii este date emiterii deciziei.”
În condițiile în care, există solicitări din partea unei instituții de a administra bunurile imobile ce fac obiectul stingerii creanțelor fiscale prin dare în plată, în condițiile legii, comisiei îi revine sarcina să analizeze cererea debitorului, însoțită de documentația și propunerile organului fiscal.
Ca urmare a analizei aplicată asupra cererii, comisia va trebui să decidă modul de soluționare a cererii. Rezultatul poate fi unul favorabil, caz în care cererea este admisă, sau nefavorabil, atunci când cererea va fi stinsă.
Comisia va dispune către organul fiscal competent încheierea unui proces-verbal, dacă cererea va fi admisă, prin care bunul imobil va fi trecut în proprietate publică iar creanța va fi stinsă. Respectivul proces-verbal prin care bunul imobil va fi trecut în proprietatea statului reprezintă titlu de proprietate.
La data la care a fost întocmit procesul-verbal, iar bunurile imobile au fost trecute în proprietatea statului, măsura de indisponibilizare a acestuia, precum și calitatea de administrator-sechestru a persoanelor care au fost numite în această funcție în baza legii, va înceta.
Există și situații în care cererea este respinsă, iar aceasta se întâlnește în cazurile în care bunurile imobile propuse nu constituie obiecte de uz sau de interes public.
De obicei, procesul de transfer al dreptului de proprietate ca și consecință a dării în plată, nu este supus taxării cu taxa pe valoare adăugată, însă în situația în care acest transfer va fi taxat atât cu taxa prevăzută prin lege, cât și cu taxa pe valoare adăugată, cea din urmă menționată se va stinge cu prioritate înaintea operațiunii de dare în plată.
Bunurile imobile ce vor fi transferate statului, în virtutea stingerii creanțelor fiscale prin plată, vor fi în custodia instituției care a solicitat preluarea în administrare, revenindu-i totodată și obligația de a inventaria bunurile respective, până la momentul în care bunurile respective vor trece în proprietatea statului.
Posibilile cheltuieli de administrare a bunurilor ce vor apărea pe perioada în care bunurile vor fi în custodia instituției solicitante, vor fi suportate de aceasta până la momentul în care Guvernul va dispune printr-o hotărâre preluarea bunurilor imobile. Dacă Guvernul va da bunurile respective în custodia altei instituții decât cea solicitantă, atunci aceasta va fi responsabilă cu suportarea eventualelor cheltuieli.
„În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului cod au fost revendicate și restituite, potrivit legii, terțelor persoane, debitorul va fi obligat la plata sumelor stinse prin această modalitate.” În această situație, creanțele fiscale vor reapărea în momentul în care bunurile imobile au fost înapoiate terțului.
Comisia poate stabili revocarea, în tot sau în parte, a deciziei potrivit căreia creanțele fiscale pot fi stinse prin transferul bunurilor în proprietatea publică a statului, dacă pe parcursul termenului de prescripție a creanțelor fiscale, aceasta ia cunoștință despre anumite aspecte referitoare la bunurile imobile despre care la data admiterii cererii nu s-a știut, situație în care se va proceda conform art. 8 al Codului de procedură fiscală prezentat în aliniatul anterior.
În cazurile mai sus prezentate, nu se vor percepe dobânzi, penalități sau majorări de întârziere pentru perioada care a curs de la data trecerii în proprietatea statului și data la care creanțele au reapărut.
II.6. Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită
În situația în care, debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, în cuantumul și în termenul stabilit, creditorul său, pentru a valorifica dreptul său patrimonial pe care îl are asupra debitorului, poate recurge la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziție, pentru a-l sili la executare. În aceste condiții, creditorul poate cere executarea silită debitorului său.
„În vederea realizării veniturilor bugetare, ori de câte ori obligațiile fiscale constând în plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor sau altor datorii cu caracter fiscal nu sunt îndeplinite la termenele și în cuantumurile legale, pe lângă aplicarea majorărilor de întârziere (și, eventual, a penalităților), se procedează la executarea silită- ca mijloc subsidiar de realizare a creanțelor fiscale.”
III. STINGEREA CREANȚELOR FISCALE PRIN EXECUTARE SILITĂ
III.1. Noțiune
„Stingerea obligațiilor bugetare prin executare silită reprezintă o procedură extraordinară de realizare a creanțelor bugetare care se aplică persoanelor fizice și juridice.”
„De remarcat este faptul că executarea silită nu reprezintă o formă a răspunderii juridice, nu reprezintă o sancțiune a ei ci reprezintă o modalitate de executare a creanțelor fiscale.”
„Utilizarea acestei modalități de stingere a creanțelor bugetare are un caracter de excepție, regula având în vedere ipoteza onorării benevole a creanțelor datorate bugetelor publice, motiv pentru care executarea silită poate să intervină doar după împlinirea termenului de scadență.”
Stingerea creanțelor fiscale utilizând forța de constrângere a statului pentru desfășurarea procedurii de executare silită poate avea ca rezultat, realizarea totală sau parțială a creanței fiscale, sau se poate finaliza prin declararea debitorului în stare de insolvență.
Pentru ca executarea silită să poată fi declanșată, trebuie să se împlinească o serie de condiții:
Să existe un titlu executoriu în temeiul căruia să se declanșeze executarea silită;
Creanța să fie certă și exigibilă;
Termenul de scadență să se fi împlinit fără să se fi stins creanța prin nici una din modalitățile de stingere a creanțelor fiscale prevăzute de lege;
Executarea silită să fie declanșată înainte de împlinirea termenului legal de prescripție;
Să se fi efectuat procedurile legale de înștiințare a debitorului cu privire la existența creanței sale, de somare a acestuia să efectueze plata și de atenționare asupra iminentei declanșări a executării silite.
Această modalitate de stingere a creanțelor fiscale va fi pusă în aplicare numai în urma epuizării celorlalte forme de executare a creanțelor fiscale.
Procedura executării silite va putea să se declanșeze doar în urma întrunirii în mod simultan a condițiilor următoare: existența titlului de creanță bugetară din care să rezulte obligația de plată, creanța bugetară să fie exigibilă și nu în ultimul rând, plătitorul să fie înștiințat cu privire la suma de plată.
III.2. Obiect
„Executarea silită se poate întinde asupra tuturor bunurilor și veniturilor debitorului, urmăribile potrivit legii.”
Executarea silită poate fi aplicată și asupra bunurilor și veniturilor proprietate a debitorului, valorificarea acestora efectuându-se în măsura necesară realizării obligațiilor fiscale și a cheltuielilor de executare, în limita a 150% din valoarea lor totală.
Bunurile ce pot fi supuse valorificării le regăsim în Codul de procedură fiscală după cum urmează: „bunuri mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit; bunurile care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea activității care constituie principala sursă de venit; bunurile mobile și imobile ce se află temporar în deținerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing și altele; bunurile mobile și/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual și/sau în ansamblu, dacă organul de executare apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiții mai avantajoase; mașini-unelte, utilaje, materii prime și materiale și alte bunuri mobile, precum și bunuri imobile ce servesc activității care constituie principala sursă de venit; produse finite.”
Nu pot fi supuse executării silite, pe o anumită perioadă de timp, bunurile persoanelor fizice ce constau în bunuri necesare vieții și desfășurării muncii atât a debitorului cât și a familiei acestuia, precum și spațiul minim în care aceștia locuiesc, regulă ce nu este aplicabilă și asupra bunurilor persoanei fizice ce servesc acestuia pentru desfășurarea activității de comerț.
Pentru a putea fi valorificate, bunurile trebuie mai întâi evaluate, așa încât, organul de executare trebuie să apeleze la serviciile unor experți evaluatori proprii sau experți evaluatori independenți pentru evaluare.
III.3. Participanții la procedura de executare silită
„Cele două părți în faza executării silite sunt creditorul urmăritor și debitorul urmărit.”
Subiectele raportului juridic al executării silite coincid cu subiectele raportului juridic obligațional așa încât vom avea în calitate de subiect activ, organul de executare cu rol de creditor fiscal, iar în calitate de subiect pasiv, se află contribuabilul, persoană fizică sau juridică, cu rol de debitor fiscal.
Procedura de executare silită revine în sarcina organului de executare coordonator în a cărui rază teritorială debitorul își are domiciliul fiscal sau își desfășoară activitatea. Prin excepție, în cazul debitorului urmărit fiscal pentru neplata impozitelor, taxelor, sau altor venituri la bugetul local, care nu prezintă pe raza teritorială a respectivei unități administrativ-teritoriale sau subdiviziunii unității administrativ-teritoriale bunuri urmăribile, competența efectuării executării silite revine organului fiscal în a cărui rază teritorială sunt bunurile urmăribile.
„Organul de executare este organul investit cu autoritatea de stat pentru a putea impune debitorului urmărit sau unor terțe persoane, care dețin bunurile acestuia, obligația de a executa dispozițiile din titlul executoriu.”
„Organele fiscale care administrează creanțele fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită.”
Organul de executare competent va desfășura procedura de executare silită prin intermediul executorilor fiscali. Aceștia din urmă trebuie să prezinte în timpul exercitării activității o legitimație de serviciu.
Executorul fiscal are dreptul de a intra în orice incintă, să analizeze orice evidență contabilă, să solicite documente pentru a fi examinate, să intre în toate încăperile incintei pentru identificarea bunurilor sau veniturilor urmăribile, activitate pe care o va desfășura în intervalul orar 06:00 – 20:00. În caz de refuz din partea debitorului, executorul fiscal va solicita autorizare din partea instanței judecătorești.
III.4. Pornirea executării silite
Primul pas în desfășurarea procesului de executare silită constă în comunicarea somației, căruia i se atașează un exemplar al titlului executoriu. Debitorul are la dispoziție 15 zile de la data data comunicării somației să achite obligațiile fiscale, în caz contrar procedura executării silite va continua.
Pentru ca executarea silită să se poată efectua este necesar ca organul de executare competent în cărui rază teritorială domiciliază debitorul, să emită un titlu executoriu în care se vor înscrie toate obligațiile fiscale care nu au fost achitate până la data scadentă, ce constau în impozite, taxe, contribuții și alte venituri datorate bugetului general consolidat.
Tot titlu executoriu devine și titlul de creanță la data la care obligația fiscală este scadentă, prin expirarea termenului de plată, orice modificare adusă lui, fiind urmată în consecință de modificarea titlului executoriu.
Este necesar ca titlurile executorii să cuprindă toate elementele prevăzute de alin. (8) al art. 141 din Codul de procedură fiscală, și anume: numele, prenumele sau denumirea debitorului; codul unic de înregistrare, codul numeric personal, sediul sau domiciliul, cuantumul sumei datorate, semnătura și dovada comunicării precum și temeiul legal, altfel, titlurile executorii vor fi restituite organelor emitente.
Codul de procedură fiscală prevede ordinea stingerii acestor creanțe astfel: „creanțele reprezentând cheltuieli de orice fel, făcute cu urmărirea și conservarea bunurilor a căror preț se distribuie; creanțele reprezentând salarii și alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite șomerilor, ajutoarele pentru întreținerea și îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătății, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum și creanțele reprezentând obligația de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau sănătății; creanțele rezultând din obligații de întreținere, alocații pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existență; creanțele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuții și din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetul Trezoreriei Statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale; creanțele rezultând din împrumuturi acordate de stat; creanțele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietății publice prin fapte ilicite; creanțele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum și din chirii sau arenzi; creanțele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale; alte creanțe.”
Totalul sumelor încasate după data comunicării somației prin orice mijloace, constituie sumă realizată în cursul procedurii de executare silită.
„Sumele reprezentând cheltuieli de înscriere la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a creanțelor cuprinse în titlurile executorii emise de către organele fiscale sunt considerate cheltuieli de executare silită.”
Astfel de cheltuieli sunt fixate de organul de executare , printr-un proces verbal, și vor fi avansate din bugetul lor. Aceste cheltuieli ce apar odată cu executarea silită revin debitorului, atât timp cât există și documente care să adeverească faptul că au fost constituite în acest scop.
„Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate, cu excepția sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a creanțelor fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor, care se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.”
Sumele rezultate în urma diferențelor dintre creanța fiscală, inclusiv cheltuielile de executare și suma rezultată vor fi restituite debitorului care va fi înștiințat.
Termenul de prescripție în cazul dreptului de a cere executarea silită expiră în 5 ani și începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a creat obligația de plată. Acesta poate fi întrerupt sau suspendat.
Este suspendat în cazurile prevăzute de lege, sau pe perioada în care debitorul beneficiază de înlesniri, sau își sustrage bunurile de la executarea silită.
Este întrerupt în situațiile prevăzute de cadrul legislativ pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune, în cazul în care debitorul plătește creanța sau o recunoaște prin alte modalități sau în cazul în care a fost îndeplinită executarea silită.
După împlinirea lui, organul de executare procedează la scăderea creanței din evidența analitică de plătitor, iar debitorul care a achitat sumele pentru stingerea acestor creanțe după termenul de prescripție nu va primi banii înapoi.
Conform art 148 al Codului de procedură fiscală, procedura de executare silită poate fi și ea întreruptă, suspendată sau poate să înceteze.
Măsuri asiguratorii
Dacă se sesizează un pericol iminent și evident de înstrăinare a bunurilor urmăribile ale debitorului, există posibilitatea aplicării unui sechestru asupra respectivelor bunuri, ce va fi transmis odată cu comunicarea somației.
„Se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.”
Aceste măsuri sunt luate prin decizii emise de organele fiscale competente sau de instanțele judecătorești, sau chiar de alte organe competente, și dacă nu au fost desființate prin prevederi legale, acestea se mențin pe tot parcursul executării silite și pot fi stabilite și înaintea emiterii titlului de creanță.
Sechestrul se v pune în aplicare prin intermediul unui proces-verbal de sechestru, întocmit de executorul fiscal, după ce bunurile mobile și imobile ce urmează a fi supuse valorificării în vederea executării silite, au fost identificate. Se va specifica în cuprinsul acestuia, de către organul fiscal, că în urma constituirii unei garanții pentru creanță, măsurile asiguratorii se vor ridica.
Bunurile perisabile supuse sechestrului se vor valorifica în regim de urgență de către debitor cu acordul organului de executare cu condiția ca sumele obținute să se pună la dispoziția organului de executare.
În cazul în care valoarea tuturor bunurilor proprii debitorului nu reușește să acopere în totalitate creanța fiscală, aceste măsuri se pot aplica și asupra bunurilor ce aparțin debitorilor în proprietate comună cu alte persoane, pentru cota parte ce îi revine acestuia.
Cel asupra căruia se iau măsuri asiguratorii poate apela la contestație dacă s-a constatat încălcarea dispozițiilor legale ale prezentului cod de organele de executare, sau acestea din urmă refuză să efectueze un act de executare conform legii. Deasemenea, cel în cauză, poate apela la contestație și dacă măsurile asiguratorii nu au fost stabilite printr-o hotărâre a instanței judecătorești sau alt organ jurisdicțional. O astfel de contestație se depune la instanța judecătorească și se rezolvă în regim de urgență.
III.5. Modalități de executare silită
a. Executarea silită prin poprire
Executarea silită a creanțelor fiscale prin poprire se bazează pe recuperarea sumelor de la terțe persoane care datorează debitorilor anumite sume de bani, fiind o cale procedurală prin care creditorul realizează indisponibilizarea unei sume de bani datorate debitorului său de către o altă persoană, numită terț poprit.
„Drept urmare, poprirea constă în interceptarea și preluarea unora dintre sumele de bani pe care debitorii bugetelor de stat le au de primit de la terțe persoane, până la acoperirea creanței fiscale restante.”
Obiectul executării creanțelor fiscale prin poprire aceste reprezentat de orice sume urmăribile reprezentând sume și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute sau datorate debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
„Poprirea constă în interceptarea sau preluarea unor sume de bani pe care debitorii bugetului de stat le-au primit de la terțe persoane până la acoperirea creanței bugetare restante.”
„Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. Deasemenea, pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său.”
Persoana fizică sau juridică ce datorează bani debitorului fiscal sau va datora după momentul în care poprirea devine executorie poarta denumirea de terț poprit.
Se poate înființa poprire și pentru acele bunuri mobile incorporale dacă cele două creanțe sunt certe și lichide. Poprirea se mai înființează și pe mai multe conturi ale unui singur debitor sau terțe poprite, în calitate de persoană fizică sau juridică, chiar și pentru conturile subunităților care nu au personalitate juridică, iar atunci vor fi indicate elementele de identificare pentru fiecare cont în mod separat.
Nu vor fi supuse executării silite prin poprire sumele ce provin din credite nerambursabile sau finanțări care au fost primite de la diverse instituții sau organizații internaționale pentru desfășurarea unor proiecte, dacă asupra beneficiarului lor a fost declanșată o astfel de procedură.
„Sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum și ajutoarele sau îndemnizațiile cu destinație specială sunt supuse urmăririi numai în condițiile prevăzute de codul de procedură civilă.”
Sumele ce pot fi supuse urmăririi, și provin din venituri și disponibilități în valută, pot fi convertite în lei la cursul afișat pentru ziua respectivă, fără acordul titularului, de către bănci, în baza autorizației pe care o dețin și prevede acest drept.
Primul pas în procesul de desfășurare a executării silite este înființarea popririi de către un organ de executare printr-o adresă care ulterior se va trimite terțului asupra căruia se aplică poprirea, prin scrisoare recomandată, ocazie cu care acesta va primi și o copie a titlului executoriu. Până la momentul transmiterii acestor documente, poprirea este o măsură asiguratorie, odată cu comunicarea acestor date, aceasta va deveni executorie. După punerea în aplicare a acestor proceduri, poprirea se consideră înființată.
„Poprirea presupune, în esență, existența a trei raporturi juridice distincte:
Raporturi juridice dintre organul fiscal și contribuabil, din care ia naștere creanța fiscală;
Raporturi juridice dintre debitorul urmărit și terțul poprit care se caracterizează prin faptul că terțul este dator față de debitorul urmărit;
Raporturi juridice de creanță dintre creditorul urmărit și terțul poprit, prin care cel din urmă trebuie să plătească sumele datorate debitorului, în limitele acoperirii creanței pentru care s-a înființat poprirea, direct în mâinile creditorului urmăritor.”
Debitorul fiscal este înștiințat de către organul de executare odată ce poprirea a fost înființată de executorul judecătoresc al cărui birou se regăsește în circumscripția curții de apel unde debitorul sau terțul poprit domiciliază.
Momentul primirii adresei de înființare de către terțul poprit este momentul în care poprirea este înființată, acesta din urmă fiind obligat la înregistrarea zilei și orei de primire a adresei.
Odată cu momentul comunicării terțului poprit a adresei de înființare a popririi, sumele sunt indisponibilizate, debitorul nemaiputând efectua nici o plată care să micșoreze bunurile poprite.
Adresa de poprire trebuie să conțină: denumirea și sediul organului de executare, numărul și data emiterii, denumirea și sediul terțului poprit, temeiul legal, datele de identificare ale debitorului, numărul și data titlului executoriu, natura și cuantumul creanței, contul unde se va vira suma, semnătura și ștampila organului de executare.
Terțul poprit este obligat să plătească după înființarea popririi sau după ce creanța devine exigibilă, suma reținută și cuvenită organului fiscal, în contul stabilit de organul de executare și să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite prezentând dovada organului de executare.
Dacă terțul poprit nu datorează la momentul înființării popririi și nici nu va datora într-un viitor apropiat sume de bani debitorului, acesta are la dispoziție 5 zile de la primirea adresei, să informeze organul de executare asupra acestui fapt.
Terțul poprit este cel care îi va înștiința în scris și pe multiplii creditori care au acționat simultan la poprirea acelorași sume datorate debitorului acționând la distribuirea respectivelor sume conform ordinii prevăzute în Codul de procedură fiscală.
Pentru titulari de conturi, stingerea obligațiilor fiscale poate fi realizată prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, caz în care va fi trimisă băncii, simultan cu trimiterea somației și a titlului executoriu, adresa de înființare a popririi, procedură de care va fi informat și debitorul. Ulterior sumele prezente din contul în lei sau în valută vor fi indisponibilizate la momentul sesizării băncii în limita sumelor necesare pentru stingerea creanței executate silit.
Dacă stingerea obligațiilor fiscale prin intermediul popririi conturilor nu poate fi realizată într-o zi, se va urmări stingerea acestora din încasările zilnice ale debitorului.
Din moment ce conturile sunt indisponibilizate, acestea nu vor mai putea fi debitate, nu se va putea efectua decontarea documentelor de plată și nu vor fi posibile nici orice alte plăți până când obligațiile fiscale nu vor fi achitate integral.
Excepție de la cele prezentate sunt sumele: „necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor și contribuțiilor aferente acestora, reținute la sursă, dacă, potrivit declarației pe propria răspundere a debitorului sau reprezentantului său legal, rezultă că debitorul nu deține alte disponibilități bănești; sumele necesare plății accizelor de către antrepozitarii autorizați; sumele necesare plății accizelor, în numele antrepozitarilor autorizați, de către cumpărătorii de produse energetice; sumele necesare plății impozitelor, taxelor și contribuțiilor de care depinde menținerea valabilității înlesnirii.”
Pe perioada popririi se acceptă și plăți pentru realizarea obligațiilor aferente bugetelor gestionate de organul fiscal care a înființat poprirea.
Dacă intervine suspendarea sau încetarea popririi pe timpul executării silite prin poprire, organului de executare îi revine obligația să informeze băncile cu privire la acest lucru și să dispună sistarea temporară sau totală a indisponibilizării conturilor, în caz contrar, banca va acționa în modul mai sus prezentat.
„În cazul când creanța poprită este garantată cu ipoteca sau cu altă garanție reală, creditorul popritor va fi în drept să ceară, pe baza unei copii certificate de executorul judecătoresc de pe adresa de înființare a popririi, ca poprirea să fie înscrisă în cartea funciară sau în altă registre de publicitate.”
Dacă terțul poprit nu își onorează obligațiile cu privire la efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc, în decursul primei luni de la momentul în care terțul trebuia să îndeplinească îndatoririle, au dreptul să ceară validarea popririi. Dacă terțul refuză intenționat să plătească suma urmăribilă, acesta poate fi amendat odată cu hotărârea de validare cu o sumă cuprinsă între 2000 și 10000 lei.
Terțul poprit poate face apel împotriva hotărârii de validare numai în termen de 5 zile de la comunicare, iar validarea rămasă definitivă are valoare de titlu executoriu împotriva terțului poprit, până când sumele pentru care a fost făcută validarea vor fi plătite.
Dacă obligația debitorului poprit este garantată cu ipotecă, în momentul în care hotărârea de validare este definitivă, în cartea funciară se va intabula strămutarea dreptului de ipotecă în favoarea creditorilor care au obținut validarea.
Valorificarea titlurilor de valoare sau a bunurilor mobile incorporale poprite se va realiza de către executor în concordanță cu urmărirea mobiliară propriu-zisă.
Desființarea popririi apare atunci când motivul pentru care a apărut nu mai există sau când în cazul creanțelor garantate cu ipotecă, debitorul poprit cere radierea popririi sau intabulării strămutării dreptului de ipotecă în cartea funciară.
„Dacă terțul porit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate va pronunța menținerea sau desființarea popririi.” Acest caz se judecă în cel mai scurt timp, și pe baza hotărârii cu calitate de titlu executoriu, organul de executare poate declanșa procedura de executare silită a terțului poprit.
b. Executarea silită a bunurilor mobile
Conform Codului de procedură Civilă, „dacă partea obligată să predea un bun imobil determinat prin calitate și cantitate, nu își îndeplinește obligația în termen de 24 de ore de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, predarea lui se va face prin executare silită.”
„Executarea silită mobilă este, așa cum sugerează și denumirea, acea modalitate a executării silite, ce cade asupra bunurilor mobile ale debitorului persoană fizică sau juridică.”
Primul pas în desfășurarea procedurii de executare silită îl reprezintă comunicarea somației.
Pe parcursul derulării procedurii de executare silită mobiliară au fost surprinse trei mari etape, și anume: stabilirea bunurilor mobile urmăribile; aplicarea sechestrului asupra respectivelor bunuri și procesul de evaluare și valorificare a bunurilor asupra cărora s-a aplicat sechestrul cu scop de a realiza creanța.
Ca regulă generală, nu pot fi supuse urmăririi bunurile ce ajută la supraviețuirea și la munca debitorului și a familiei sale, iar acestea sunt enumerate în codul de procedură fiscală ca fiind: „bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor și la formarea profesională, precum și la cele strict necesare exercitării profesiei sau altei ocupații cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfășurării activității agricole, cum sunt uneltele, semințele, îngrășămintele, furajele și animalele de producție și de lucru; bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului ș familiei sale precum și obiectele de cult religios dacă nu sunt mai multe de același fel; alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de 2 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă; combustibilul necesar debitorului și familiei sale pentru încălzit și pentru prepararea hranei, socotit pentru trei luni de iarnă; obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave; bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziții.”
Codul de procedură Civilă prevede că „în vederea executării silite a obligației prevăzute în art. 892 executorul judecătoresc va ridica bunul urmărit de la debitor sau de la persoana la care se află, punându-l pe creditor în drepturile sale stabilite prin titlu executoriu.”
Procedura executări silite se duce la îndeplinire prin aplicarea sechestrului printr-un proces-verbal asupra bunurilor urmăribile, indiferent dacă acestea se află la terțe persoane, moment în care, bunurile în cauză devin indisponibilizate.
În cuprinsul procesului-verbal de sechestru vor fi surprinse toate elementele prevăzute la alin. (1) alt art. 152 și se va înmâna un exemplar al acestuia și debitorului sau a custodelui, cu specificarea că acesta primește bunurile în păstrare, în baza unei semnături sau se va comunica debitorului la locul unde domiciliază sau își are sediul.
Dacă se consideră că bunurile aflate în custodia debitorului sau altei persoane sunt în pericol de substituire sau degradare, executorul fiscal este în măsură să aplice sigiliul asupra lor.
Dacă se constată că au fost sechestrate bunuri gajate pentru garantarea creanțelor altor creditori, aceștia din urmă vor primi și ei un exemplar al procesului –verbal de sechestru.
Organul de executare trebuie să se asigure că bunurile aflate sub sechestru în procesul verbal se regăsesc în locul consemnat și că nu au fost supuse unor modificări sau devalorizări, în caz contrar acesta va întocmi proces-verbal de constatare.
Dacă valoarea bunurilor urmăribile nu acoperă creanța organul fiscal va proceda la urmărirea altor bunuri ale debitorului.
În situația în care se găsesc bunuri care au mai făcut obiectul unui sechestru, acest lucru se va specifica într-un proces-verbal căruia i se va atașa o copie a respectivelor procese-verbale de sechestru, bunurile discutate fiind supuse sechestrului și în cadrul actualei executări silite.
Organului fiscal îi revine atribuția de a verifica dacă asupra bunurilor aflate sub sechestru nu s-au produs fapte ce constituie infracțiuni. Dacă astfel de fapte au fost săvârșite atunci acesta va trebui să specifice acest lucru în procesul verbal de sechestru, sesizând imediat organele de urmărire penală.
În ceea ce privește custodia bunurilor aflate sub sechestru, acestea pot rămâne în custodia debitorului, creditorului sau unei terțe persoane numite de executorul fiscal sau de organul de executare sau pot fi luate de către aceștia.
Bunurile sechestrate identificabile în sume de bani, lei sau valută, titluri de valoare, obiecte prețioase, se predau cel mai târziu în cea de a doua zi lucrătoare la unități specializate.
Atunci când custodele nu se identifică cu debitorul sau creditorul, persoana desemnată în această funcție va beneficia de remunerație stabilită de către organul de executare, oricare din cei enumerați mai sus având sarcina de a semna procesul verbal de sechestru.
Bunul supus sechestrului poate fi înlocuit de debitor în condițiile în care bunul cu care urmează a fi înlocuit cel deja sechestrat este liber de orice sarcini,
Dacă după 15 zile din momentul încheierii prcesului-verbal nu au fost stinse creanțele fiscale se poate pune în aplicare valorificarea bunurilor. Există diverse modalități de valorificare conform Codului de procedură fiscală: „vânzare prin înțelegerea părților; vânzare directă; vânzare prin licitație publică; vânzare în regim de consignație și alte modalități admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitații, agenții imobiliare sau societăți de brokeraj.”
Vânzarea prin înțelegerea părților se face la inițiativa debitorului numai în cazul în care organul de executare este de acord, cu scopul de a se recupera creanța fiscală. Condițiile de vânzare precum propunerile, numele posibilului cumpărător și data la care acesta din urmă va achita suma de plată se fac în scris de către debitor. Prețul propus nu poate fi sub nivelul prețului de evaluare. Vânzarea directă se efectuează în baza unui proces verbal ce constituie titlu de proprietate și poate avea loc doar la finalizarea unei licitații sau înainte ca această procedură să înceapă. Bunul se va vinde persoanei care oferă cel mai mult, sau singurului cumpărător prezent. „Vânzarea la licitație publică este acea modalitate de valorificare în cadrul căreia cumpărătorul este găsit de către organul de executare silită pe parcursul unei licitații publice organizate de către acesta.”
Pașii de urmat în cadrul unei astfel de proceduri constau în: publicarea unui anunț cu 10 zile înainte de a începe licitația ce va cuprinde elementele prevăzute la alin. (4) al art. 162 din codul de procedură fiscală; administratorul-sechestru, debitorul, custodele și titularii drepturilor reale și ai sarcinilor care grevează bunul vor fi informați cu privire la data, ora și locul (coincide de regulă cu locul unde se află bunurile) unde va avea loc licitația, cei doritori să participe la licitație trebuie să depună cu cel puțin o zi înainte documentele prevăzute la alin. (7) al art. 162 din Codul de procedură fiscală, comisia verifică documentele depuse, președintele comisiei specifică obiectul licitației, la data fixată, licitația începe prin citirea anunțului și continuă cu prezentarea ofertelor. Dacă nu s-a reușit vânzarea bunului, se va organiza și o a doua, chiar și o a treia licitație. Licitația se încheie prin întocmirea unui proces-verbal privind modul de desfășurare. După adjudecare plata se face în maxim 5 zile, și tot în 5 zile de la efectuarea plății se întocmește un proces-verbal de adjudecare ce constituie un act administrativ, cu elementele corespunzătoare.
Prețul de plecare este de regulă cel evaluat pentru prima licitație, din care se va scădea la a doua licitație 25%, și 50% la cea de a treia licitație.
c. Executarea silită a bunurilor imobile
„Obiectul executării silite imobiliare în materie fiscală îl constituie bunurile imobile, proprietate a debitorului, precum și bunurile accesorii bunului imobil, prevăzute în Codul Civil, acestea nemaiputând fi însă urmărite decât odată cu imobilul.”
Procedura de executare silită imobiliară nu diferă foarte mult ca modalitate de aplicare față de cea mobiliară, în sensul că aceasta este declanșată de procedura comunicării somației și se desfășoară în aceleași trei etape în care s-a desfășurat și procedura executării bunurilor mobile, și anume identificarea bunurilor imobiliare urmăribile, aplicarea sechestrului și evaluarea și valorificarea bunurilor sechestrate.
În ceea ce privește prima etapă a executării silite imobiliare, și anume identificarea bunurilor urmăribile, este bine să precizăm faptul că nu va fi supus urmăririi spațiul minim de locuit stabilit conform dispozițiile dreptului comun, principiu care nu se va respecta și în cazul în care urmărirea bunurilor este aplicată cu scopul stingerii unor creanțe fiscale care au luat naștere în urma săvârșirii unor infracțiuni.
Sechestrul asupra bunurilor se va pune în aplicare tot prin intermediul unui proces-verbal de sechestru care va surprinde în cuprinsul său elementele menționate anterior, în subcapitolul ce tratează executarea silită mobiliară, și pe care le regăsim și în alin. (1) al art 152 din Codul de procedură fiscală, doar că de această dată, acest sechestru constituie ipotecă legală. În această situație , biroul de carte funciară va efectua, la cererea organului de executare, inscripția ipotecară întocmită în baza procesului verbal de sechestru.
„După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plată integrală a creanțelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.” În acest caz, odată cu aprobarea cererii debitorului, se va suspenda și executarea silită asupra bunului imobil urmărit, dar aceasta poate fi reluată de către organul de executare, în baza unor motive temeinice, în termen de 6 luni de la momentul încetării executării silite a respectivului imobil. Pentru sustragerea ulterioară de la executare silită, sau pentru caz de insolvabilitate, debitorul va răspunde în mod solidar.
Dacă în timpul aplicării sechestrului, organul de executare consideră necesară numirea unui administrator-sechestru, acesta poate numi unul, care se poate regăsi în persoana debitorului, creditorului sau unei terțe persoane, și căruia i se vor atribui ulterior, în schimbul unei remunerații, atribuții ce fac referire la imobilul pe care îl administrează, precum și alte atribuții prevăzute în dreptul comun. Acesta are obligația, ca la cererea organului de executare să prezinte situația veniturilor și cheltuielilor efectuate în scopul administrării respectivului imobil.
Evaluarea și vânzarea bunurilor urmează și ea aceeași pași vizați în cadrul valorificării bunurilor mobile, modalitățile fiind aceleași, și anume: vânzare prin înțelegerea părților; vânzare directă; vânzare prin licitație publică; vânzare în regim de consignație și alte modalități admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitații, agenții imobiliare sau societăți de brokeraj.
„Procedura de evaluare și valorificare se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.”
Având în vedere atât drepturile cât și obligațiile debitorului urmărit, cât și interesul legitim imediat al creditorului, organul de executare poate să procedeze la oricare dintre modalitățile de valorificare mai sus menționate, urmărind ca varianta aleasă, în funcție de situație, să fie cea mai avantajoasă.
Punerea în practică a acestor modalități de valorificare este asemeni celei prezentate la executarea silită a bunurilor mobile, diferențele cele mai semnificative le vom regăsi doar în cadrul vânzării bunurilor prin licitație.
Această procedură se declanșează cu publicarea anunțului de publicitate al vânzării care va fi afișat cu cel puțin 10 zile înainte de data la care va avea loc licitația, anunț care va fi afișat „la sediul organului de executare, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul și domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, și prin anunțuri într-un cotidian național de largă circulație, într-un cotidian local, în pagina de internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și prin alte modalități prevăzute de lege.”
Debitorul, custodele sau administratorul-sechestru, după caz, precum și titularii drepturilor reale și ai sarcinilor care grevează bunul urmărit vor fi înștiințați ulterior și de despre data, ora și locul licitației.
În anunț vor fi trecute date cu privire la numirea organului fiscal emitent; data la care a fost emis; numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului fiscal emitent; numărul dosarului de executare silită; bunurile care se oferă spre vânzare și descrierea lor sumară; prețul de evaluare ori prețul de pornire a licitației, în cazul vânzării la licitație, pentru fiecare bun oferit oferit spre vânzare; indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale și a privilegiilor care grevează bunurile; data, ora și locul vânzării; invitația, pentru toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înștiințeze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare; invitația către toți cei interesați în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare; mențiunea că ofertanții sunt obligați să depună o taxă de participare ori o scrisoare de garanție bancară, reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației cu cel puțin o zi înainte de ziua licitației; mențiunea că toți cei interesați în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte dovada emisă de organele fiscale că nu au obligații fiscale restante și nu în ultimul rând data afișării publicației de vânzare.
Conform OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007 art. 162, alin. (5), licitația se va desfășura la locul unde se află bunul imobil urmărit și supus licitării, în acest caz, debitorul având obligația de a permite desfășurarea procedurii în spațiile pe care le deține și care sunt adecvate acestui scop.
Ofertanții doritori de a participa la licitație au obligația de a depune, cu cel puțin o zi înainte de desfășurarea licitației, documentele prevăzute în art. 162, alin. (7), al OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007, și anume: oferta de cumpărare; dovada plății taxei de participare, în cuantum de 10% din prețul de pornire a licitației sau a constituirii garanției sub forma scrisorii de garanție bancară, împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naționalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerțului; pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; pentru persoanele fizice străine, copie de pe pașaport și nu în ultimul rând dovada, emisă de organele fiscale, că nu are obligații fiscale restante față de acestea.
„În cazul plății taxei de participare la licitație prin decontare bancară sau prin mandat poștal, executorul fiscal va verifica, la data ținerii licitației, creditarea contului curent general al Trezoreriei Statului indicat de organul de executare pentru virarea acesteia.”
Taxa de participare va fi înapoiată, de către organul fiscal în termen de 5 zile de la adjudecare, tuturor ofertanților care au participat la licitație, cu excepția celui în proprietatea căruia a intrat imobilul, a ofertanților care nu s-au prezentat la licitație, a celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum și adjudecătorului care nu a plătit prețul.
Se pot prezenta la licitație și mandatari ai ofertanților înscriși, pe baza unei procuri speciale și autentice, însă sub nici o formă nu se va putea prezenta la licitație debitorul, sau alte persoane în calitate de reprezentant al debitorului.
Prețul de pornire al licitației este întocmai prețul la care a fost evaluat bunul imobil, preț care, în cazul în care imobilul nu a fost vândut, va scădea cu 25% la a doua licitație și cu 50 % la cea de-a treia licitație organizată pentru vânzarea aceluiași imobil.
Dacă licitația se va reorganiza ca o consecință a faptului că adjudecătarul primei licitații nu și-a onorat obligațiile, acesta din urmă va suporta toate costurile ce privesc reluarea licitației precum și, în cazul în care prețul obținut la noua licitație va fi mai mic, diferența de preț.
Procedura de valorificare a bunurilor prin vânzare la licitație, este organizată de o comisie de licitație, compusă din 3 membri și condusă de un președinte, care are datoria de a verifica documentele și lista participanților la licitație cu cel puțin o oră înainte de începerea acesteia.
Licitația începe prin citirea anunțului de către executorul fiscal, după care vor fi citite ofertele, iar în situația în care nu s-a prezentat nici un ofertant sau nu s-a obținut prețul de pornire al licitației acesta va fixa un alt termen în cel mult 30 de zile în vederea reluării procedurii, pentru fiecare licitație reorganizată, efectuându-se o nouă publicitate.
Spre deosebire de bunurile mobile, un bun imobil poate fi cumpărat în timpul desfășurării unei licitații, în rate pe o durată de cel mult 12 luni, stabilite de legislația fiscală, cu condiția achitării unui avans de 50% din prețul adjudecat, organul de executare fiind cel care va stabili termenele și condițiile de plată.
Cumpărătorul care a ales să achiziționeze bunul în această modalitate, deși este proprietarul bunului, acesta nu poate să îl înstrăineze până când nu va efectua plata integrală pentru el. Ideea este subliniată și prin faptul că procesul-verbal odată adjudecat, va fi trimis biroului de carte funciară într-un exemplar scris pentru a înscrie interdicția de grevare sau înstrăinare a bunului imobil în cauză, până la momentul plății integrale, indiferent care din cele două modalități este aleasă. În caz de neplată, cumpărătorul va fi supus executării silite, în baza titlului executoriu emis de organul de executare în temeiul procesului-verbal de adjudecare.
În cazul în care adjudecătarul a ales să achite integral suma, acesta este obligat să efectueze plata în cel mult 5 zile de la data adjudecării, depunând suma de bani, din care a fost diminuată contravaloarea taxei de participare, la o unitate a Trezoreriei Statului, în caz contrar, licitația va fi reorganizată în termen de 10 zile, adjudecatarul fiind cel care va suporta costurile în consecință.
La cel mult 5 zile de la vânzarea bunului, respectiv, plata integrală sau avansul, organului de executare îi revine obligația de a întocmi proces-verbal de adjudecare, act ce constituie titlu de proprietate, și care odată încheiat, va proceda la transferarea dreptului de proprietate.
Procesul-verbal de adjudecare va avea în cuprinsul său mențiuni specifice cu privire la: faptul că documentul este titlu de proprietate cu posibilitatea de înscriere în cartea funciară, cu privire la modalitatea de plată și cu privire la faptul că pe baza acestui document, debitorul poate obține titlu executoriu împotriva cumpărătorului, dacă acesta din urmă nu achită diferența de plată, dacă valorificarea s-a făcut în rate.
d. Executarea silită a altor bunuri
Executarea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini.
„Executarea silită a fructelor neculese și a fructelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile”
III.6. Valorificarea bunurilor supuse executării silite
Valorificarea bunurilor sechestrate este precedată de evaluarea acestora, scop în care organul de executare va apela la organe de specialitate care au obligația de a păstra secretul fiscal cu privire la datele și informațiile pe care le dobândesc.
Modalitățile de valorificare a bunurilor sunt: înțelegere a părților, vânzare în regim de consignație a bunurilor mobile, vânzare directă, vânzare la licitație și alte modalități prevăzute de lege.
Potrivit înțelegerii părților, valorificarea se realizează de către însuși debitorul , cu acordul organului de executare, în vederea recuperării corespunzătoare a creanțelor fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris propunerile ce i s-au făcut și nivelul de acoperire a creanțelor fiscale, indicând numele și adresa potențialului cumpărător, precum și termenul în care acesta va achita prețul propus, iar prețul nu poate fi mai mic decât cel la care a fost evaluat.
În regim de consignație, organul de executare va preda bunurile mobile sechestrate, pe baza unui proces-verbal de predare-primire, unității care se ocupă cu vânzarea în regim de consignație. Dacă în perioada în care bunul este expus spre vânzare, debitorul își achită obligațiile fiscale, organul de executare va cere încetarea vânzării.
Valorificarea prin vânzare directă se poate realiza pentru bunuri perisabile sau supuse degradării înainte de începerea procedurii de valorificare prin licitație, dacă se recuperează integral creanța fiscală sau după finalizarea unei licitații dacă bunurile sechestrate nu au fost vândute și se oferă cel puțin prețul la care au fost evaluate.
În ceea ce privește valorificarea bunurilor la licitații, executorul este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puțin 10 zile înainte de data fixată pentru desfășurarea licitației, iar pentru fiecare termen de licitație trebuie să se facă o altă publicitate.
Valorificare fructelor neculese sau a recoltelor prinse de rădăcini, este hotărâtă de către organul de executare, după cum acestea sunt prinse de rădăcini sau după ce fructele vor fi culese.
Executarea silită a ansamblului de bunuri
„Executarea silită a ansamblului de bunuri este acea modalitate de executare silită ce cade asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului și care permite urmărirea silită într-o procedură unică a ansamblului pe care îl compun.”
„Bunurile mobile și/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual și/sau în ansamblu dacă organul de executare apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiții mai avantajoase.”
În această privință organul de executare are posibilitatea de a-și înlocui opțiunea în orice moment al executării silite, situație în care procedura va fi reluată.
Bunurile mai sus menționate, vor fi supuse sechestrului, de către organul de executare, în cadrul executării silite, conform prevederilor prezentului cod.
În cazul executării silite a unui ansamblu de bunuri, se vor aplica în mod corespunzător reglementările cu privire la executarea silită mobiliară, imobiliară, precum și cele privind plata în rate, prevăzute în OG 92/2003.
III.7. Contestația la executarea silită
„Contestația la executarea silită este cea de-a doua procedură contencioasă reglementată de Codul de procedură fiscală, ea a fost denumită, în literatura de specialitate, contenciosul fiscal de drept comun.”
„persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.”
Inclusiv, contestația poate fi depusă chiar și împotriva oricărui titlu executoriu pe baza căruia a fost declanșată executarea silită, cu condiția ca acest titlu să nu fie o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de orice alt organ jurisdicțional, sau dacă acesta nu poate fi contestat prin alte modalități prevăzute de lege.
„Contestația la executare prin care se solicită a se lămuri înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu poartă denumirea de contestație la titlu. În cadrul acestei forme de contestație, se contestă însuși titlul executoriu, dar nu în ce privește valabilitatea sa în fond, ci numai înțelesul, întinderea și aplicarea sa. O asemenea contestație se poate promova atunci când titlul nu este suficient de clar, iar pentru a putea fi pus în executare este necesară clarificarea, interpretarea ori explicarea lui.”
O astfel de contestație este introdusă la instanța judecătorească, urmând a fi judecată în procedură de urgență.
„Contestația se poate face în termen de 15 zile sub sancțiunea decăderii, de la data când:
a) contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care îl contestă, din comunicarea somației, sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b) contestatorul a luat cunoștință, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunoștință, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.”
Termenul de 15 zile este valabil și pentru situația în care un terț susține că deține drept de proprietate sau orice drept real asupra bunului urmărit, și dorește să facă o contestație. Dacă totuși, acest termen este depășit, în cazul de față, terțul are posibilitatea, conform dreptului comun, de a dispune de drepturile sale prin intermediul unei cereri separate.
Organul de executare în a cărui rază teritorială se regăsesc bunurile urmăribile, sau domiciliază ori își are sediul terțul poprit, va fi citat la judecarea contestației de către instanță.
„Dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost realizată.”
Dacă actul de executare care a fost contestat este anulat, sau executarea încetează iar titlul executoriu se anulează, celui îndreptățit i se va returna suma corespunzătoare cuvenită din valorificarea bunurilor sau din reținerile prin poprire, în baza aceleași hotărâri a instanței.
În cadrul procesului de contestație la executare, instanța este cea care poate stabili, ca împărțirea bunurilor debitorului să se realizeze în proprietate comună cu alte persoane.
„La cererea oricărei părți interesate, instanța poate decide, în cadrul contestației la executare, asupra împărțirii bunurilor pe care debitorul le deține în proprietate comună cu alte persoane.”
Dacă se va respinge contestația, organul de executare poate cere ca cel care a depus contestație să achite despăgubirile pentru daunele făcute prin întârzierea executării. Dacă se constată că această contestație a fost depusă cu rea credință, făptuitorul va fi sancționat, conform Codului de procedură fiscală, cu o amendă între 50 lei și 1000 lei.
III.8. Prescripția executării silite
„Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Același termen de prescripție se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale. Termenul de prescripție se poate suspenda sau întrerupe, după caz, în anumite cazuri prevăzute de lege. Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare și la scăderea acestora din evidența analitică pe plătitori. Totodată, sumele achitate de debitor în contul unor creanțe fiscale, după împlinirea termenului de prescripție, nu se restituie.”
IV. STUDIU DE CAZ
Studiul de caz cu privire la procedura executării silite în vederea stingerii creanțelor fiscale îi prezintă pe Ginko Med Group SA, persoană juridică, în calitate de debitor și Direcția Buget, Contabilitate și Fiscalitate, Serviciul de Urmărire și Executare Silită a primăriei municipiului Suceava, în calitate de creditor.
Conform Legii 571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul fiscal, modificată prin Ordonanța de urgență 46/2014 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 475 din 27 iunie 2014, art. 249 alin (1), „ orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.” art. 256 alin (1) al aceluiași act normativ prevede că „ orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit”, precum și art. 261 alin (1), „orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport”, drept urmare, contribuabilul în cauză, Ginko Med Group SA, este obligat să contribuie la bugetul local cu taxele și impozitele aferente bunurilor pe care le deține.
Pentru orice obligație fiscală există obligația emiterii în prealabil a titlului de creanță, titlu de creanță ce constă într-un act administrativ fiscal care constată obligațiile fiscale ale contribuabilului și termenul de plată și care poate fi contestat la organul fiscal emitent.
Datorită faptului că, în cazul pe care îl studiem, debitorul, persoană juridică, își are sediul în municipiul Suceava, conform OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007, art. 33 alin. (1), organul fiscal competent în efectuarea procedurii de executare silită este Serviciul de Urmărire și Executare Silită, aflat în subordinea Direcției de Buget, Contabilitate și Fiscalitate a Primăriei Suceava. Aceste organe fiscale sunt denumite organe de executare silită.
În cazul de față, titlul de creanță emis în prealabil în vederea stabilirii creanțelor fiscale este reprezentat de Decizia de impunere (ANEXA 1) cu numărul 77331 din data de 16 februarie 2011, prin care i se impunea contribuabilului plata impozitelor și taxelor aferente anului 2011.
Astfel, Ginko Med Group SA trebuie să facă plata obligațiilor fiscale în două tranșe egale, prima scadentă la data de 31 martie 2011, iar a doua la data de 30 septembrie 2011.
Suma creanțelor fiscale prevăzută în Decizia de impunere avea un total general de 10.9305,00 lei și era constituită din sumele corespunzătoare:
impozitului pe teren în valoare de 8 777.00 lei;
impozitului pe mijloc de transport în valoare de 1 160.00 lei;
impozitului pe clădiri ale persoanei juridice în valoare de 93 840,00 lei;
taxei de afișaj reclamei de publicitate în cuantum de 56,00 lei;
și a taxei de ecologizare de 5472.00 lei.
Din suma totală datorata de debitor prevăzută în decizia de impunere pentru anul 2011, respectiv 109 305,00 lei, Ginko Med Group SA a achitat doar 67 552,00 lei.
În urma acestei plăți, contribuabilul a rămas cu obligații fiscale în valoare de 41 753,00 lei dintre care:
impozit teren 4 389,00 lei;
impozit mijloc de transport 580,00 lei;
impozit clădiri 580,00 lei;
impozit pe clădiri ale persoanei juridice 33 948,00 lei;
taxă de afișaj reclamei de publicitate 28 lei;
taxa de ecologizare 2 808,00 lei.
Decizia de impunere înștiințează contribuabilul că în cazul plății cu anticipație a impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren datorat pe întregul an, până la data de 31 martie 2011, va genera bonificații în valoare de 5%, iar pentru neachitarea obligațiilor fiscale până la termenele indicate se vor pune creanțe fiscale accesorii constând penalități de întârziere conform OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007.
De asemenea, în decizie se mai menționează și faptul că debitorul, Ginko Med Group SA, are posibilitatea ca în termen de 30 de zile de la comunicare să depună contestație împotriva acesteia la sediul organului emitent, în cazul de față fiind Serviciul de Urmărire și Executare Silită, Direcția Buget, Contabilitate și Fiscalitate din cadrul primăriei municipiului Suceava.
Pe lângă aceste precizări, acest titlu de creanță mai conține elementele prevăzute de Ordonanța Guvernamentală 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007 în art. 43, alin. (2), cum ar fi denumirea organului fiscal emitent – Primăria Suceava, Direcția Buget, Contabilitate și Fiscalitate, Serviciul de Urmărire și Executare Silită; data la care a fost emis și data de la care își produce efectele – emis la data de 16 februarie 2011; datele de identificare a contribuabilului și obiectul actului administrativ fiscal.
Este important de menționat că această decizie reprezintă atât o înștiințare de plată, cât și un titlu de creanță. Titlul executoriu este un titlu de creanță a cărui creanță a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul emitent sau alt mod prevăzut de lege.
Potrivit art. 136 alin. 1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007, „în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor”.
Cu privire la executarea silită, trebuie subliniat faptul că aceasta a fost demarată cu nerespectarea prevederilor Codului de procedură fiscală. Astfel, pentru orice obligație fiscală există obligația emiterii în prealabil a titlului de creanță, titlu de creanță ce constă într-un act administrativ fiscal care constată obligațiile fiscale ale contribuabilului și termenul de plată și care poate fi contestat la organul fiscal emitent.
Având în vedere că debitorul nu și-a plătit în întregime obligațiile fiscale corespunzătoare anului 2011 pe care le datora, organul fiscal competent a procedat la acțiuni de executare silită pentru stingerea acestora.
Executarea silită îndreptată împotriva persoanei juridice în cauză a pornit odată cu emiterea somației nr. 90306/25203 (ANEXA 2) din data de 08 august 2012, prin care, în baza art. 145 din Ordonanța Guvernului nr. 92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în 2007, cu modificările și completările ulterioare, a înștiințat-o pe aceasta că figurează în evidența fiscală cu suma de 45.928,50 lei în temeiul titlului executoriu (ANEXA 3) nr. 90307/25203 din 08 august 2012 anexat somației în care se menționează obligațiile fiscale ale contribuabilului.
Astfel, conform somației emise și a titlului executoriu anexat acesteia, Ginko Med Group SA, datora bugetului local sumele rămase restante pentru anul 2011, respectiv:
impozit teren 4 389,00 lei;
impozit mijloc de transport 580,00 lei;
impozit pe clădiri ale persoanei juridice 33 948,00 lei;
taxă de afișaj reclamei de publicitate 28,00 lei;
taxa de ecologizare 2 808,00 lei,
la care s-au adăugat și creanțele accesorii constând în majorări calculate până la data de 08 august 2012.
OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007, prevede la art. 124 alin (2) că „nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv”, rezultând deci un cuantum de 4 175.50 lei corespunzător obligațiilor fiscale accesorii, implicit a majorărilor, după cum urmează majorări pentru:
impozit teren 438,90 lei;
impozit mijloc de transport 58,00 lei;
impozit pe clădiri ale persoanei juridice 3 394,80 lei;
taxă de afișaj reclamei de publicitate 2,80 lei;
taxa de ecologizare 280,80 lei.
La data de 08 august 2012 penalitățile erau în valoare de 0,00 lei, totalul de 45 928,50 lei, urmând ca accesoriile să se calculeze până la data plății.
Potrivit somației, dacă în termen de 15 zile debitorul nu își achită sumele menționate pentru care termenul de plată a expirat sau nu face dovada stingerii acestora, se va proceda la continuarea măsurilor de executare silită, urmând ca toate cheltuielile ocazionate de stingerea sumelor menționate, mai puțin cele generate de trimiterea somației prin poștă, vor fi suportate de către contribuabil. Aceasta mai amintește că, în cazul în care se vor lua măsuri de executare silită, nu va fi obligatorie audierea contribuabilului.
Împotriva acestei somații s-ar fi putut introduce o contestație în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință.
Ținând cont că nu a fost depusă de către contribuabil nici o cerere de restituire/rambursare care să fie în curs de soluționare, și nici nu s-a făcut dovada plății contribuțiilor menționate în titlu executoriu, s-a procedat la continuarea procedurii de executare silită.
Pasul următor a constat în emiterea unei adrese de înființare a popririi (ANEXA 4) către Banca Comercială Română- Suceava, conținând date privind organul fiscal emitent, respectiv Serviciul de Urmărire și Executare Silită, aflat în subordinea Direcției de Buget, Contabilitate și Fiscalitate a Primăriei Suceava, datele de identificare a debitorului Ginko Med Group SA, data la care a fost emisă adresa de înființare a popririi – 08 octombrie 2012, numărul și data titlului executoriu – 90307/25203 din 08 august 2012, totalul sumei datorate – 45 928,50 lei, natura obligațiilor fiscale – impozit pe teren, impozit pe mijloc de transport, impozit pe clădiri aparținând persoanei juridice, taxa afișaj reclamă publicitate, taxă ecologizare, și contul unde urmează să se vireze suma reținută.
Prin intermediul acestei adrese de înființare a popririi se cere indisponibilizarea de îndată, în măsura în care este necesar pentru stingerea obligațiilor fiscale, sumele existente și cele viitoare provenite din încasări zilnice în conturile deschise de către debitorul Genko Med Group SA, conform titlului executoriu nr. 90307/25203 din 08 august 2012.
Deoarece poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare, terțul poprit are obligația de a înregistra ziua și ora primirii acesteia. Din acel moment nu se vor mai putea deconta documentele de plată primite, accepta plata din conturile debitorului sau debita conturile acestuia.
Împotriva acestui înscris, cel interesat poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă în termen de 15 zile de la comunicare sau de la luare la cunoștință.
Serviciul de Urmărire și Executare Silită, aflat în subordinea Direcției de Buget, Contabilitate și Fiscalitate a Primăriei Suceava trimite debitorului Genko Med Group SA o înștiințare de poprire prin care i se aduce la cunoștință că sumele sale existente sau viitoare din conturile sale deschise la Banca Comercială Română- Suceava sunt indisponibilizate și vor fi vărsate în conturile Trezoreriei Suceava până când creanța fiscală a acestuia în valoare de 45.928,50 lei va fi recuperată.
Datorită faptului că Ginko Med Group SA nu deține disponibilități bănești în nici un cont, conform răspunsului comunicat de Banca Comercială Română- Suceava în urma înființării adresei de poprire, organul de executare silită a început urmărirea bunurilor mobile în vederea valorificării acestora în scopul stingerii creanțelor fiscale.
Potrivit OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007 art. 142 alin (1) „executarea silită se poate întinde asupra veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanțelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare”.
Organele fiscale abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită sunt cele care administrează creanțele fiscale, respectiv Serviciul de Urmărire și Executare Silită, aflat în subordinea Direcției de Buget, Contabilitate și Fiscalitate a Primăriei Suceava.
În data de 14. Februarie 2013, prin Ordin de serviciu nr. 76786 (ANEXA 5), consilierul superior este delegat pentru efectuarea măsurilor de executare silită la contribuabilul Genko Med Group SA cu domiciliul în Suceava.
În baza acestei delegații, în data de 14. Februarie 2013, ora 12:30, executorul fiscal Cimbru Emanuel Geza, încheie procesul-verbal (ANEXA 6) de sechestru a bunurilor mobile în vederea stingerii creanțelor fiscale datorate până la acea dată, proces-verbal ce va conține datele executorului fiscal, datele debitorului, numărul și data titlului de executare silită, natura și suma creanțelor fiscale datorate de către contribuabil, persoanele în prezența cărora s-a aplicat sechestrul, datele acestora de identificare și semnăturile acestora, precum și bunurile mobile ale debitorului ce sunt sechestrate.
Prin acesta s-a procedat la sechestrarea bunurilor mobile ale debitorului Genko Med Group SA constând într-un autoturism MERCEDES și un autoturism HYUNDAI, bunuri ce au fost predate fiind în stare de funcționare, fără defecte vizibile și fără urme de lovituri.
Sechestrul fiscal aplicat conferă creditorului fiscal un drept de gaj și s-a realizat în prezența Cimbru Emanuel Geza, în calitate de executor fiscal; Precop Doina – șef serviciu; Ismail Adrian – consilier juridic; Ciobica Dănuț – custode.
Prin intermediul procesului-verbal se constată că bunurile au mai fost supuse sechestrului de către ANAF și că nu s-au săvârșit infracțiuni în legătură cu bunurile mobile sechestrate.
Măsurile aplicate asupra bunurilor sechestrate au fost de ridicare a acestora urmând a fi lăsate în custodia domeniului public din localitatea Suceava, fiind indisponibilizate pe durata executării silite.
În cazul în care obligația fiscală nu se achită în termen de 15 zile, bunurile urmează a fi valorificate conform legii.
Împotriva procesului-verbal de sechestru asupra bunurilor mobile, cel interesat poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la luare la cunoștință.
Datorită faptului că debitorul nu și-a plătit datoriile către bugetul local în termen de 15 zile, organul de executare silită a continuat procedura executării silite, urmând a valorifica bunurile.
Pentru a evalua bunul mobil sechestrat s-a apelat la un expert evaluator autorizat de către Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România, care a constatat că valoarea bunurilor mobile este în sumă de 68 650,00 lei pentru autoturismul MERCEDES și de 47 750,00 lei pentru autoturismul HYUNDAI, procedură pentru care s-a întocmit un raport de evaluare.
Datorită faptului că publicitatea vânzării se realizează cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită pentru licitație, potrivit art. 162 alin. (1) al Ordonanței Guvernamentale 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007, anunțurile s-au publicat în ziarul local Monitorul de Suceava, precum și la sediul primăriei Suceava, în data de 27 mai 2013, menționându-se aceeași dată pentru ambele licitații ale bunurilor mobile, și anume 25 iunie 2013 prețul de pornire al licitației fiind de 69.000,00 lei pentru autoturismul MERCEDES, respectiv 48.000,00 lei pentru autoturismul HYUNDAI.
Pentru participarea la licitație, cei interesați trebuiau să depună, cu cel puțin o zi înainte de desfășurarea acesteia, oferta de cumpărare, dovada plății taxei de participare de 10 % din valoarea bunului scos la licitație, împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant în cazul persoanelor juridice cu naționalitate română, copie după certificatul unic de înregistrare în cazul persoanelor juridice străine, copie de pe actul de identitate.
În urma licitațiilor ce a avut loc în data de 25 iunie 2013, ora 12:00 la primăria municipiului Suceava, autoturismul MERCEDES a ajuns în proprietatea lui Popescu Ioan, acesta obligându-se să plătească valoarea de 69.000,00 lei a bunului mobil în cel mult 5 zile de la data adjudecării, iar Gavrilescu Marian a devenit proprietarul autoturismului HYUNDAI, obligându-se să plătească 45.000,00 lei în plus față de taxa de înscriere în cel mult 5 zile de la data adjudecării.
Ambii și-au achitat obligațiile de plată în aceeași zi în care a avut loc licitația, respectiv 25 iunie 2013, prin ordin de plata. În acest mod, creanțele fiscale datorate de Genko Med Group SA s-au stins în totalitate, diferența dintre suma obținută prin vânzarea bunurilor și cea datorată bugetului local a fost returnată contribuabilului.
V. CONCLUZII
Pentru a-și constitui mijloace bănești proprii, încă de la începuturile sale, statul a instituit concepția potrivit căreia orice persoanã fizică sau juridică care realizează un venit sau deține un bun din categoria celor impozabile, pe teritoriul statului, datorează impozite sau taxe. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale față de cetățeni și agenți economici. În acest context este necesar ca obligațiile bugetare ale contribuabililor fată de stat să fie stinse de bunăvoie sau chiar prin executare silită, în caz contrar.
Așadar executarea silită reprezintă o modalitate de stingere a creanței bugetare, care intervine în situația în care debitorul nu își execută obligația la scadență și în cuantumul stabilit prin titlu de creanță.
Caracterul executoriu al titlului de creanță fiscală face ca procedura de executare silită să poată fi declanșată direct, de către organele administrativ-fiscale, nefiind necesară intervenția justiției. Executarea silită garantează puterea juridică a obligațiilor patrimoniale, inclusiv a celor bugetare.
Executarea silitã, ca instituție juridică, merge paralel cu dezvoltarea civilizației, însa nu aș putea spune cã importanța sa a fost recunoscutã mereu de legiuitori. Dar necunoașterea sau ignorarea cãilor de realizare a unui drept ar însemna a răpi celui care are dreptul sa triumfe, mijlocul indispensabil pentru a ajunge la ceea ce a câștigat, fie pe cale judecătoreascã, fie pe cale convenționalã. Orice titlu executoriu presupune și obligații ce trebuie îndeplinite de către debitor. Ideal ar fi ca ele sa fie îndeplinite de bunăvoie, dar realitatea ne demonstreazã, de cele mai multe ori, contrariul, de unde și obligativitatea activitãții de executare silită.
BIBLIOGRAFIE
Tratate, cursuri, monografii
Constantin D. Popa, Adrian Fanu-Moca, Dreptul finanțelor publice, curs universitar, Editura Lumina Lex, București, 2008;
Cristina Oneț, Dreptul finanțelor publice. Partea Generală, Editura Lumina Lex, București, 2005;
Cristina Oneț, Procedură fiscală, Editura Lumina Lex, București, 2006;
Cristinel Ichim, Drept financiar și fiscal, Curs pentru învățământ la distanță, Suceava, 2013;
Dan Constantin Tudurache, Contestație la executare, Editura Hamangiu, București, 2011;
Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal, Editura Oscar Print, București, 1994;
Dumitru A. P. Florescu, Paul Coman, Theodor Mrejeru, Marieta Safta, Gabriel Bălașa, Executarea silită. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență, Editura C. H. Beck, București, 2006;
Dumitru A. P. Florescu, Paul Coman, Theodor Mrejeru, Marieta Safta, Gabriel Bălașa, Executarea silită. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență, Editura C. H. Beck, București, 2009;
Georgeta Vintilă, Fiscalitate. Metode și tehnici fiscale, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2006;
Ioan Condor, Drept fiscal și financiar, Editura Tribuna Economică, București, 1996;
Ioan Condor, Procedura fiscala, Editura Tribuna Economică, București, 2000;
Mircea Ștefan, Minea Cosmin, Flavius Costaș, Dreptul finanțelor publice, Editura Universul Juridic, București, Volumul II, ediția a II-a, 2011;
Niță Nelu, Drept financiar și fiscal, Editura TipoMoldova, Iași, 2010;
Savelly Zilberstein, Viorel Mihai Ciobanu, Tratat de executare silită, Editura Lumina Lex, 2001;
Theodor Mrejeru, Dumitru Andreiu, Petre Florescu, Dan Safta, Marieta Safta, Executarea creanțelor bugetare, Editura AllBeck, București, 2002.
Acte normative
Legea Nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență publicata in Monitorul Oficial nr. 466 din 25 iunie 2014;
OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007;
Legea 134/2010 privind Codul de procedură Civilă republicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 03.08.2012 în baza legii nr. 76 din 24.05.2012
Constituția României actualizată și republicată în Monitorul Oficial al României nr. 758 din 29 octombrie 2003;
Legea 571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul fiscal, modificată prin Ordonanța de urgență 46/2014 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 475 din 27 iunie 2014.
BIBLIOGRAFIE
Tratate, cursuri, monografii
Constantin D. Popa, Adrian Fanu-Moca, Dreptul finanțelor publice, curs universitar, Editura Lumina Lex, București, 2008;
Cristina Oneț, Dreptul finanțelor publice. Partea Generală, Editura Lumina Lex, București, 2005;
Cristina Oneț, Procedură fiscală, Editura Lumina Lex, București, 2006;
Cristinel Ichim, Drept financiar și fiscal, Curs pentru învățământ la distanță, Suceava, 2013;
Dan Constantin Tudurache, Contestație la executare, Editura Hamangiu, București, 2011;
Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal, Editura Oscar Print, București, 1994;
Dumitru A. P. Florescu, Paul Coman, Theodor Mrejeru, Marieta Safta, Gabriel Bălașa, Executarea silită. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență, Editura C. H. Beck, București, 2006;
Dumitru A. P. Florescu, Paul Coman, Theodor Mrejeru, Marieta Safta, Gabriel Bălașa, Executarea silită. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență, Editura C. H. Beck, București, 2009;
Georgeta Vintilă, Fiscalitate. Metode și tehnici fiscale, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2006;
Ioan Condor, Drept fiscal și financiar, Editura Tribuna Economică, București, 1996;
Ioan Condor, Procedura fiscala, Editura Tribuna Economică, București, 2000;
Mircea Ștefan, Minea Cosmin, Flavius Costaș, Dreptul finanțelor publice, Editura Universul Juridic, București, Volumul II, ediția a II-a, 2011;
Niță Nelu, Drept financiar și fiscal, Editura TipoMoldova, Iași, 2010;
Savelly Zilberstein, Viorel Mihai Ciobanu, Tratat de executare silită, Editura Lumina Lex, 2001;
Theodor Mrejeru, Dumitru Andreiu, Petre Florescu, Dan Safta, Marieta Safta, Executarea creanțelor bugetare, Editura AllBeck, București, 2002.
Acte normative
Legea Nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență publicata in Monitorul Oficial nr. 466 din 25 iunie 2014;
OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007;
Legea 134/2010 privind Codul de procedură Civilă republicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 03.08.2012 în baza legii nr. 76 din 24.05.2012
Constituția României actualizată și republicată în Monitorul Oficial al României nr. 758 din 29 octombrie 2003;
Legea 571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul fiscal, modificată prin Ordonanța de urgență 46/2014 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 475 din 27 iunie 2014.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Stingerea Creantelor Fiscale Prin Executare Silita (ID: 146971)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.