Stimularea Creativitatii Prescolarilor Prin Activitatile DIN Domeniul Experiential Estetic Si Creativ. Aplicatie LA Grupa Mijlocie

Stimularea Creativitatii Prescolarilor Prin Activitatile DIN Domeniul Experiential Estetic Si Creativ. Aplicatie LA Grupa Mijlocie

Byadmin ianuarie 1, 2024

STIMULAREA CREATIVITĂȚII PREȘCOLARILOR PRIN ACTIVITĂȚILE DIN DOMENIUL EXPERIENȚIAL ESTETIC ȘI CREATIV. APLICAȚIE LA GRUPA MIJLOCIE

Introducere

Educația are un rol specific în viața omului, cu cât acest proces începe mai timpuriu cu atât individul va fi mai ușor de modelat și mai ușor va asimila cunoștințele primite. Din această cauză au fost înființate instituții unde copiii, de la preșcolari până la studenți, pot să studieze pentru a se educa, pentru a cunoaște mai mult, pentru a ști cum să se comporte în societate.

Lucrarea de față se axează pe învățământul preșcolar încercând să scoată în evidență rolul materialelor diversificate în desfășurarea activităților din cadrul domeniul estetic și creativ, care pot contribui la creșterea creativității și la îmbunătățirea modului de lucru.

De la cea mai fragedă vârstă copilul este atras de activitățile desfășurate în cadrul domeniului estetic și creativ. Mai întâi începe prin a mâzgăli o coală de hârtie, sau poate chiar un perete din casă, apoi încet, încet trece la desene, picturi, modelaje care corespund cu realitatea. Unii manifestă un interes deosebit și pe lângă acest interes și un talent innăscut, lucru ce se poate observa din lucrările realizate la grupă, care sunt întotdeauna printre cele mai bune și cele mai originale. Copiii de genul acesta nu sunt mulți, de aceea noi suntem de părere că toți preșcolari pot ajunge la un nivel de creativitate, dacă activitățile din cadrul domeniului estetic și creativ sunt realizate într-un mod interesant, cu cât mai multe materiale și dând ocazia preșcolarului să realizeze lucrare lui propie, într-un mod liber.

Motivați fiind de interesul preșcolarilor și de nevoia ce se resimte în cadrul activităților didactice (desen, pictură, modelaj), nevoie de creativitate și imginație din partea micuților, am hotărât să aprofundăm mai mult problema acesta și să venim în ajutorul ei.

Capitolul I – Abordarea teoretică și psihologică a procesului creativității

I.1. Conceptul pedagogic de „creativitate”

Termenul de creativitate provine din latină creare, care înseamnă a naște, a zămisli, a făuri. Verbului a crea i se atribuie mai multe sensuri: a întemeia, a înființa, a inventa, a compune, a produce, a realiza, a organiza etc. Termenul de creativitate a fost introdus de G.W. Allport în anul 1938 în urma înțelegerii faptului că "substratul psihic al creației este ireductibil la aptitudini și presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate". (E. Burdus, Gh. Caprarescu, p.282)

În prezent, există mai multe definiții ale creativității însă, din cauza complexității fenomenului creației și a faptului că fiecare autor acordă importanță unei anumite dimensiuni a acesteia, este dificil să se accepte o singură definiție. Definiții precum „procesul de asociere și de combinare, în ansambluri noi, a unor elemente preexistente” (H. Jaoui, 1975); „aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou și de valoare” (Al. Roșca, 1981); „creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice în sistemul de personalitate” (P. Popescu-Neveanu, 1987, p. 52); „realizarea de combinații noi, originale, de idei vechi” (Margaret A. Boden, 1992); „a fi creativ înseamnă a vedea același lucru ca toată lumea, dar a te gândi la ceva diferit” (M. Roco, 2004). M. Bejat (1971) înțelege prin creativitate capacitatea gândirii umane de a găsi soluții noi, de a da naștere unor idei sau unor lucruri necunoscute anterior (cel puțin pentru individ). Michel și Bernardette Fustier (1998) consideră că, de obicei, creativitatea este asociată expresiilor și creațiilor artistice, invențiilor tehnologice sau a descoperirilor științifice, a comunicării interumane, a educației, comportamentelor personale și a mișcărilor sociale. Ea indică: adaptare, libertate interioară, evoluție, construcție, imaginație, originalitate, talent și distanțare față de lucrurile existente (Cornelia V., 2012). V. Feier vede creativitatea ca un întreg ale cărui elemente fundamentale sunt: subiectul creator, activitatea creatoare, produsul creativ, mediul creativ, toate acestea fiind în rezonanță cauzatoare de armonie, consonanța lor putând fi necesară dar nu și suficientă, reflectând întregul în dinamică și complexitatea sa. Alți autori includ în creativitate capacitatea de a imagina răspunsuri și soluții la probleme, soluții originale și imediate (E. Limbos, 1988).

În concluzie, creativitatea este un proces complex, o complexă activitate psihică ce se finalizează într-un anumit produs, este capacitatea omului de a realiza noul, sub diferite forme: tehnică, teoretică, științifică, socială artistică, de a releva aspecte deosebite, necunoscute ale realității, de a elabora căi și soluții originale de rezolvare a problemelor și de a le exprima în forme personale inedite.

I. A. Taylor în anul 1959 distinge cinci niveluri ale creativității (Mihaela, Roco, 2004):

Creativitatea expresivă: este forma de bază a creativității, care se caracterizează prin spontaneitatea și libertatea de exprimare, calitatea și originalitatea produsului nu sunt esențiale. Un exemplu de creativitate expersivă sunt desenele copiilor.

Creativitatea productivă: implică punerea în funcțiune a talentelor sau aptitudinilor dezvoltate și controlate pentru îmbunătățirea modalităților de exprimare a creației.

Creativitatea inventivă: valorificată în intenții și descoperiri, care surprinde relații și căi noi, inedite de interpretare a realității cunoscute.

Creativitatea inovativă: aceasta presupune înțelegerea profundă a unui domeniu și apoi modificarea decisivă a abordării unui anumit fenomen.

Creativitatea emergentă: este nivelul suprem al creativității, specific geniilor, care presupune descoperirea unui principiu, a unei idei care să revoluționeze un întreg domeniu al cunoașterii.

La rândul său B. Ghiselin (1963), mai sintetic, dar mai puțin nuanțat, restrânge creativitatea în două planuri:

Plan secundar: inferior, care furnizează variațiuni de adevăr în cadrul aceluiași univers de semnificații;

Plan primar: superior este cel care oferă adevăruri noi, capabile să restaureze fundamentele unui intreg domeniu.

Aprecierea corectă a unui comportament creativ și încadrarea lui, corespunzător în cadrul nivelului căruia îi aparține, necesită și respectarea unor criterii: criteriu psihologic (când produsul realizat are o semnificație strict personală, doar pentru evoluția individului respectiv) și criteriu sociologic (când valoare produsului influențeză însuși procesul spiritual al comunității unane).

I.2. Teorii ale creativității

Preocupările pentru definirea creativității au existat în permanență în istoria psihologiei. Cercetători izolați sau curente întregi și-au focalizat atenția în această direcție. O privire de ansamblu asupra acestor preocupări sugerează dificultatea de a găsi un criteriu suficient de expresiv pentru o inventariere și clasare a lor. Există însă câteva teorii psihologice prezentate de către Munteanu A., (1994), care și-au propus să dezlege enigmele creației:

Teoria psihanalitică a creativității

Această teorie psihanalitică a creativității, cu un conținut foarte larg, are ca origine opera lui Freud S., explicând fenomenul creației pornind de la teoria sublimării. Aceste pulsiuni conștiente pot fi legate de putere, perstigiu, onoare, dragoste, presiuni materiale etc. Creația fiind debitul primar și indecent de subteranele psihicului este destilat și deghizat în forme noi care pot rezista și celor mai drastice experiențe sociale. Adler A., celebrul dizident al lui Freud, vede în creativitate un mijloc de anihilare a complexului de inferioritate ce caracterizează ființa umană. El vorbește despre forțele creative ale Eului, care prin activitatea creatoare individul se realizează pe sine și devine util societății; astfel, prin scopurile atinse, indivizii formează un grup de elită al societății.

Teoria asociaționistă a creativității

Această teorie a creativității este formulată în spiritul psihologiei asociativiste, sprijinită pe unele experiențe mai noi. Maltzmann J. (1960), S. A. Mednick (1962), consideră creativitatea ca un proces disociativ între elementele date, proces care este dirijat de anumite exigențe sau finalități și în urma cărora apar combinații noi. Cu cât combinațiile sunt mai îndepărtate unele de altele, cu atât soluția este mai creativă. Criteriul de apreciere îl constituie originalitatea și infrecvența statistică a asociațiilor.

Mednick vorbește de mai multe tipuri de asociații creative care determină deosebirea dintre diversele domenii ale creativității: serendipitatea, prin care descoperirile pornesc de la asociații întâmplătoare; asemănarea: acest tip de asociație este des întâlnit în artă; medierea prin simboluri: formă specifică matematicii și chimiei. Mednick a elaborat și un instrument pentru diagnoza creativității și anume: „Testul de asociație indepărtată” (Remote Association Test), criterii ce sunt evaluate ca fiind originalitatea și raritatea statistică a asociației. Sarcina subiectului este aceea de a găsi un cuvânt care să fie asociat cu alte trei cuvinte date, plecându-se de la premisa că persoanele cu o creativitate mai crescută, pot realiza un număr mai mare de asociații. O persoană mai puțin creativă răspunde doar la asociațiile dominante, care sunt în număr redus.

Teoria asociațională este unilaterală în explicarea creației, întrucât procesul asociativ, chiar dacă este prezentat, nu epuizează totalitatea mecanismelor implicate.

Teoria gestalistă (configuraționalistă) a creativității

Teoria gestalistă, reprezentată prin W. Kohler (1927), M. Werthimer (1945), R. Arnheim (1947), R. L. Moonez (1927) este o contrareplică adresată concepției asociaționiste a creației, întrucât demersul creativ nu se rezolvă aleator, ci trebuie să aibă, în permanent, în vedere, întregul problemei și să descopere structura internă a fenomenului respectiv. Werthimer face deosebire între rezolvarea întâmplătoare sau pe bază de învățare și cele care necesită intuiție și înțelegerea problemei. Creatoare sunt numai cele din urmă, care duc la sesizarea lacunelor întregului. Ideea nouă apare brusc pe bază de intuiție, nu pe cale rațională. Rezolvarea întâmplătoare de probleme sau cele bazate pe învățare nu intră sub incidența creației. Iar specificul creativității artistice rezidă din predilecția acordată găsirii relației intime dintre formă și volum. R. Arnheim s-a oprit asupra proceselor de percepție, de reprezentare și de implicare a acestor caracteristici în artă relevând deschiderea acestuia față de simetrie, echilibru și „bogăția dinamică” a formelor variat implicite și complicate.

Această teorie are câteva neajunsuri importante, printre care putem menționa fapul că intuiția este numai o fațetă a procesului creativ, constând doar în enunțarea soluției, fără să fie explicită, păstrând un caracter criptic.

Teoria behavioristă (comportamentalistă) a creativității

Teoria behavioristă a creativității a fost lansată de C. F Osgood (1952), J. Rossman (1931, 1961), J. Parnes (1962), R. Hyman (1964) ș.a. Aceasta explică fenomenul creator pornind de la clasicul model S-R (stimul-răspuns), care se bazează pe gratificarea răspunsurilor pozitive și sancționarea celor indezirabile. Ca urmare, creativitatea unui individ deprinde considerabil de modul în care au fost stimulate manifestările sale creative. Acest punct de vedere sugerează că măsura în care un copil este capabil sa efectueze un răspuns creativ va depinde mult de măsura în care a fost recompensat sau penalizat pentru gândirea sa creativă. Se presupune că părinții în acest caz au o mare influență asupra inclinației copilului sper gândire creativă. Unii autori de fomație behavioristă au identificat o serie de paricularități pentru o persoana înalt creativă: capacitatea de discriminare a cunoștințelor și a variabilelor, redefinirea corectă a lor, utilizarea acacestuia față de simetrie, echilibru și „bogăția dinamică” a formelor variat implicite și complicate.

Această teorie are câteva neajunsuri importante, printre care putem menționa fapul că intuiția este numai o fațetă a procesului creativ, constând doar în enunțarea soluției, fără să fie explicită, păstrând un caracter criptic.

Teoria behavioristă (comportamentalistă) a creativității

Teoria behavioristă a creativității a fost lansată de C. F Osgood (1952), J. Rossman (1931, 1961), J. Parnes (1962), R. Hyman (1964) ș.a. Aceasta explică fenomenul creator pornind de la clasicul model S-R (stimul-răspuns), care se bazează pe gratificarea răspunsurilor pozitive și sancționarea celor indezirabile. Ca urmare, creativitatea unui individ deprinde considerabil de modul în care au fost stimulate manifestările sale creative. Acest punct de vedere sugerează că măsura în care un copil este capabil sa efectueze un răspuns creativ va depinde mult de măsura în care a fost recompensat sau penalizat pentru gândirea sa creativă. Se presupune că părinții în acest caz au o mare influență asupra inclinației copilului sper gândire creativă. Unii autori de fomație behavioristă au identificat o serie de paricularități pentru o persoana înalt creativă: capacitatea de discriminare a cunoștințelor și a variabilelor, redefinirea corectă a lor, utilizarea acestora în situații cât mai diferite și sesizarea promptă a modificărilor apărute. Așa cum remarcă J. P. G Uilford, debutul creatologiei a fost retardat prin unidimensionalitatea promovată de obsesia behavioristmului pentru schema S-P.

Teoria existențialistă (umanistă) a creativității

Specialiștii care au elaborat teoria umanistă: A. Maslow (1954), C. Moustakas (1956), C. Rogers (1959), R. May (1959), E. G. Schachtel (1959) scot în evidență natura omului, exprimată în trebuințele sale originale de relații interpersonale calde, de comunicare, securitate, afecțiune, respect, de continuă dezvoltare și desăvârșire. Creativitatea îi permite individului să-și satisfacă trebuința de autorealizare. Prin confruntarea individului cu mediul inconjurător. Reprezentanții acestei orientări psihologice accentuează afirmarea respectului față de om, față de valorile și scopurile sale de creativitare, acesta fiind un aspect pozitiv al acestui curent. Conceptul de bază al acestei teorii este autoactualizarea, care este impulsul motivațional spre creativitate. Se consideră ca fiecare om posedă capacități creatoare. Pentru C. Roger, autorealizarea ca expresie deplină a omenescului este sinonimă cu funcționarea deplină a persoanei, apreciată ca factori interni ai gândirii creatoare, aceștia fiind următorii: deschiderea față de experiențele noi, toleranța la ambiguitate, autoevaluarea produselor creatoare de către cel care le elaborează, aranjarea inedită, neobișnuită a ideilor, a formelor etc.

Exponenții orientării existențiale acordă un privilegiat loc potențialului creator, ce caracterizează orice ființă umană, insistând asupra factorilor de mediu care frânează actualizarea lui.

Teoria culturală (interpersonală) a creativității

J. Stein, G. Murphy, S. Arieti, H. H. Anderson, M. Mead, M. Tumin, P. Matusseck subliniază aportul factorilor culturali din mediu în geneza și dezvoltarea creației. Apariția ei a fost pregătită indirect prin aluziile mai mult sau mai puțin discrete care apar în viziunea altor teoreticieni ai creativității. Freud sugerează că pentru un artist, creația este un mijloc de a se îmbogății și de a avea trecere la femei. E. Kris vorbește de nevoia de a fi apreciat de cei din jur. E. Fromm consideră că receptivitatea și lipsa de prejudecăți față de mediu, capacitatea inepuizabilă a omului de a se mira, constituie condiția netăgăduită a unui comportament creativ. Dezvoltând aceste idei, C. Rogers face distincția dintre condițile interne și externe ale creației. M. Mead afirmă că societățile care incurajează gândirea divergentă și apreciază mai mult procesul și mai puțin produsul creativ, au rol stimulativ pentru creativitate. M. Tumin argumentează necesitatea ca individul să-și caute împlinirea mai ales în procesul creator, nu atât în produs.

Teoria factorială a creativității

Teoria factorială a creativității a fost impusă de către J. P. Guilford care, dezvoltând bunele tradiții deschise de către C. Spearman și L. S. Thurstone, a oferit în 1956 o concepție nouă, sistemică asupra creativității și un model concret de imersiuni în structura acesteia. Astfel, este deschis un model tridimensional al intelectului, care surprinde factorii intelectuali implicați în activitatea creatoare. Cele trei dimensiunui ale intelectului: operații (cunoașterea, memoria, gândirea divergentă, gândirea convergentă, evaluare); conținuturi (comportamental, semantic, simbolic, figural); produse (unități, clase, relații, sisteme, transformări, impicații). Factorii intelectuali ai creativității, în modelul lui Guilford sunt: inteligența, rezolvarea de probleme, imaginația, sesibilitatea la implicații, procesele asociative, fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea și capacitatea de elaborare.

În concluzie, se poate observa pe ansamblu o anume tentă unilaterală, reducționistă a lor. Cu toate acestea, fiecare din teoriile prezentate au contribuit în felul lor specific la deslușirea unor dimensiuni expresive pentru creativitate. Explicitarea componentă a fenomenului creator, reclamă așa cum arată Al. Roșca, o abordare interdisciplinară la care trebuie să coopereze alături de psihologie și alte științe precum: pedagogia, biologia, sociologia, cibernetica, istoria științelor, folosofia etc.

I.3. Forme și tipuri de creativitate

Mecanismul de structurare a acestor forme este ușor de intuit, deoarece pentru a se concretiza orice potențial creativ, acesta trebuie să îmbrace forme specifice, după cum susținea un autor spunând că sunt tot atâtea forme sau tipuri de creativitate câte ocupații diferite sunt, și tot atâtea aspecte cât are natura umană. Creativitatea științifică este diferită de creativitatea artistică și chiar în cadrul științei sau artei se pot identifica diferite forme sau tipuri de creativitate, după felul științei sau artei în care se manifestă. Un om poate fi creator doar intr-un domeniu, iar în alte domenii să prezinte o motivație redusă sau lipsită de interes. Conform tratatului scris de către Munteanu A.(2004), cele mai importante forme și tipuri de creativitate sunt: creativitatea științifică și tehnică, dar și creativitatea artistică.

I.3.1. Creativitatea științifică și tehnică

În acest tip de creativitate în care produsul creației este în mod clar o expesie a stărilor interioare, percepțiile, motivațiile, evaluările sunt ale creatorului. Individul, în acest caz este un observator non-participant numai într-un sens foarte limitat, neinteracționând cu ceeea ce observă, dar participând ca persoană. Activitatea lui presupune o mare rezervă de cunoștințe și experiență, precum și o explorare profundă a memoriei stocate. Acest proces presupune atât capacitatea de bază de a asimila experiență, cât și o puternică motivație de a persista în efort, mai ales când este vorba de a o cercetare pe o lungă durată. Aceste două specii ale creativității se deosebesc între ele in funcție de criteriile de validarea a produsului creat. Astfel, în creativitatea științifică, definitoriu este criteriul adevărului, iar în creativitatea tehnică, criteriul eficienței. Există deosebiri și asemănări între aceste două domenii văzute din mai multe perspective.

Din perspectiva procesului creator s-au înregistrat diferențe în ceea ce privește durata și complexitatea unora dintre etapele aferente. Spre exemplu, în știință, momentul preparării se detașează printr-o mai mare amploare și complexitate ca în tehnică. Din perspectiva personalității creatoare, primele diferențe apar în plan aptitudinal, având în vedere existența mai multor tipuri de inteligență. Sub raportul aptitudinilor speciale, relevante în domeniul științei sunt: atitudinea numerică, verbală, spațială, iar pentru cel teoretic, anumite abilități senzori-motorii și perceptiv-spațiale. Ca pondere, dacă în științe sunt exploatate aptitudinile generale, în tehnică decisive sunt aptitudinile speciale, care îi dau posibilitatea individului să exceleze într-un sector concret al tehnicii.

Una din asemănările dintre creativitatea științifică și cea tehnică este gândirea abstractă. Pentru creativitatea din știință au fost depistați ca factori intelectuali anumite caracteristici precum: flexibilitatea verbală, capacitatea de abstractizare și generalizare, iar pentru creativitatea din tehnică: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea figurală, capacitatea de abstractizare și abilitatea spațială. Majoritatea opiniilor afirmă o similitudine a dimensiunilor nonintelectuale de personalitate precum: curiozitatea epistemică, pasiunea, productivitatea, o gamă variată de interese, nonconformism, independență și inițiativă, preferință pentru complexitate, risc etc. Întrucât creativitatea din știință și tehnică izvorăște din acea „curiozitate nesățioasă” de care vorbește D. W. I. Beveridge, oricât de tentante ar putea fi „stimulentele terestre” nimic nu contează mai mult decât pentru adevărul creator ca „fiorul descoperirii”.

I.3.2. Creativitatea artistică

Expresia artistică cuprinde mai multe forme concrete: literară, muzicală, plastică și dramatică. În realitate nu există o creativitate artistică generală, ci doar subspecii ale creativității specifice. Ca, de exemplu, structura aptitudinii sau a complexului aptitudinal diferă în cadrul muzicii, la dirijor, la compozitor și la interpret. Aceste aptitudini nu pot să asigure creativitatea singure, ci numai înpreună cu factorii intelectuali, afectivi, motivaționali. Pe lângă aceste aptitudini mai există informația cu care operează gândirea, cu deosebire gândirea divergentă care este mai strâns legată de creativitate. J. P. Guiford(1967) distinge patru tipuri de informații: figurală (informția concretă, senzorial-perceptiva), simbolistică (legată de matematică, logica, chimie), semantică (legată de cuvinte, comunicațional verbală) și comporamentală (pentru cei care se ocupă nemijlocit de alte persoane pe care trebuie să le înțeleagă și să le influențeze). Mulți artiști prelucreză mai mult decât un singur fel de informație în scopul producției lor creatoare. Informația trebuie să fie reactualizată în noi conexiuni, sau în forme revizuite de unde rezultă și noutatea.

Creativitatea literară constituie un moment de sărbătoare într-o lume sumbră, atât pentru creator, cât și pentru destinatarul ei. Literatura a fost întotdeauna o modalitate de cunoaștere a lumii și a naturii umane, plus de asta, contribuie și la recuperarea mesajelor pierdute, după cum confirmă Umberto Eco, ceea ce asigură o continuitate a ființei umane pe dimensiunea temporală a existenței. Trăsăturile creatorului sunt: o gândire simbolistică, memorie auditivă și vizuală, precum și imaginație. Pe lângă toate aceste trăsături posedă un simț al limbii care îl conduce pe creator la un stil propriu ce îi definește spiritualitatea și care trebuie să fie pe măsura conținutului vehiculat. Scriitorul trebuie să știe să elaboreze observațiile sale, să le combine în imagini vii și să le găsească o exprimare verbală adecvată, estetică. Cu cât viața scriitorului este mai bogată, cu atât scrierile lui vor fi mai complexe.

Creativitatea muzicală substituie una dintre cele mai profunde forme de expresivitate umană. E. Cioran exprimă astfel: „de n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”. Creația muzicală necesită o multitudine de calități indiferent de forma sub care se manifestă. Această creativitate muzicală se poate observa încă de la o vârstă foarte fragedă, copilul având anumite interese față de sunetele muzicale: auzul absolut, simțul ritmic, obiceiul fredonării unor melodii proprii, căldură afectivă, sensibilitate și profunzime a trăirii. Dimensiunile senzoriale motrice au o importanță majoră în creativitatea muzicală, capacitatea de discriminare a înălțimii, intensitatea și durata sunetelor muzicale, memoria tonală, perceperea configurațiilor și combinațiilor muzicale.

Creativitatea din artele plastice, ca și în creativitatea muzicală, se prefigurează de timpuriu, încă de la vârsta preșcolară printr-o serie de indicatori: îndemânare, produse gafice de calitate față de colegii lor, ritmul de muncă etc. Creativitatea este strâns legată de o serie de trăsături de natură senzorio-motrică (spirit de observație viu, simțul luminii și al culorii, al ritmului, al formei și al volumului); aspectul motricității (cooperarea văzului și auzului, precizie și rapiditate a mâinii); plan intelectual (imaginație, gândire la cel puțin plan mediu); pasiune față de artă, perseverență, sensibilitate, plus o mare putere de muncă.

Creativitatea dramatică realizează o fuziune inedită între arta cuvântului și pantomimă. Creația scenică comportă patru etape: lecturarea piesei, primele încercări în culise, repetițiile din scenă și spectacolul. Trăsăturile fundamentale în acest domeniu sunt afectivitatea și imaginația, însă rolul decisiv îl are talentul individului.

În concluzie, fiecare formă de creație are propria sa identitate și spațiu de exersare, însă cu toate acestea, sunt, în fond, doar moduri diferite de interpretare și expresie pentru același univers mirific al creativității umane.

I.4. Etapele creației

Psihologii au conturat etape sau faze ale procesului de creație, modelul cel mai vehiculat și care aproximează cu mai multă precizie este cel elaborat de G. Wallas (1929), modelul ce cuprinde următoarele etape: prepararea, incubația, iluminarea și verificarea (evaluarea). Aceste etape caracterizează orice proces creator, indiferent de domeniul în care se manifestă, dar diferă ponderea și culoarea pe care o îmbracă fiecare etapă.

Prepararea este faza inițială și obligatorie a actului creativ. Prepararea este, o etapă de acumulare, de colectare a informațiilor care nu este obigatorie să se petreacă strict în timpul ce precede momentul creativ, ci vizează arii mult mai largi și generale dobândite de către individ în istoria sa culturală. Ea implică subetapele: sesizarea problemei, formularea ei în termeni clari, analiza datelor cunoscute ale problemei; studierea istoricului problemei și a tentativelor de rezolvare; enunțarea ipotezelor rezolutive, dar, nu în ultimul rând, testarea ipotezelor rezolutive. În legătură cu aceste subteme, este bine de avut în vedere că nu toate procesele creatore se pot încadra în rigiditatea acestei scheme. Orice creație necesită o cultură și o experiență deosebită de viață cum ar fi: instruirea, cunoștințe în domeniu, strategii logice și experimentale. Condițiile ambientale pot facilita buna desfășurarea a procesului creator, care sunt prezentate ca elemente de fond, astfel încât creatorul are nevoie de un mediu securizat, tonic și stimulativ, acesta diferă, de la caz, la caz, în fucție de preferințele creatorului.

Incubația este etapa așa-numită a încercărilor nesatisfăcătoare ce se petrece în subconștient. Creatorul este într-o etapă de așteptare. Ea pare o perioadă pasivă, de abandonare însă, în fond, nu s-a schimbat decât terenul de confruntare din zona conștientului într-o zonă periferică, mai obscură a psihicului. Această stare poate dura de la câteva minute, la câțiva ani. După R. S. Woodworth și M. Schlossberg este vorba doar de o „distanțare de problemă” care permite preluarea travaliului intelectiv fără prejudecăți. J. P. Guilford consideră că, incubația este mai degrabă o condiție a creației decât o etapă a ei, care se datorează oboselii, de unde configurația sa de pauză binefăcătoare, cu toate virtuțile ei, de redresare pentru individul hăituit de probleme. Ulterior, psihologul american se dovedește și mai rezervat cu privire la natura inconștientă a incubației, care nu înseamnă altceva decât aprofundarea informațiilor din memoria stocată a creatorului.

Iluminarea este momentul în care apare brusc soluția problemei în câmpul conștiinței. Reprezintă fulgerația unei clipe unice și dramatice care sfidează orice rutină sau legitate, motiv pentru care se pretează mai greu explicațiilor științifice, fiind mai degraba accesibilă descrierilor literare. Iluminarea face parte dintre acele fenomene care pot fi înțelese mai bine din perspectiva artei decât a științei afirmă L. Blaga. Ea este laitmotivul prezent și inevitabil în orice proces creator și se referă la apariția bruscă a soluției pentru problema care frământă creatorul. Procesul acestei etape nu se produce întotdeauna brusc, puternic, global și spectaculos, ci se poate realiza treptat, cratorului venindu-i câte o idee, care îi permite să avanseze în creația sa. De multe ori în spatele unui moment de iluminare se ascund luni sau poate chiar ani de trudă și căutări asupra problemei respective.

Verificarea este faza în care soluția găsită este testată, examinată, în care se elimină erorile, se completează lacunele și se fac diferite modificări. Verificarea este o metodă activă în toate momentele sale, în care trebuie înprospățită mereu atitudinea critică și efectele tonifiante ale motivației creatoare și perseverenței. Astfel sunt alungate momentele de epuizare, de cădere, pentru a menține la un nivel înalt tonusul fizic și psihic al creatorului. Acest moment aduce în sufletul creatorului satisfacere, alungă orice axietate, și îi improspătează întreaga creație în memoria sa.

I.5. Educarea creativității la vârsta preșcolară- Tehnici și metode de stimulare a creativității

Exigențele vieții contemporane și necesitatea tot mai acută de a rezolva problemele de complexitate, apărute în toate sectoarele de activitate, au transformat educarea creativității într-o prioritate, respectiv într-o necesitate stringentă pentru societate. Astfel, se explică faptul că, în ultimul timp, atenția acordată creativității și educării acesteia este sporită, existând institute, fundații, asociații, cercuri care își propun sprijinirea și stimularea creativității în diverse domenii; o serie de tratate, cărți, manuale și studii care s-au axat pe această temă. Cu toate acestea, nu va exista vreodată un ghid al creativității astfel alcătuit și creat încât, dacă l-am deschide la un anumit capitol, să știm ce avem de făcut sau cum să gândim în etapa următoare. Cu toate acestea, există câteva demersuri teoretice și practice legate de creativitate, care au la bază următoarele premise: creativitatea este educabilă și poate fi evaluată; se pot identifica anumite modele, strategii, metode, tehnici, abilități cu caracter general și specific diferitelor domenii de activitate, aplicabile în soluționarea problemelor legate de creativitate. Conform nivelurilor impuse de I. Taylor, la vârsta preșcolară, singurul nivel care poate fi atins este cel al creativității expresive, este acel nivel care se caracterizează prin faptul ca preșcolarul are libertatea de exprimare liberă și spontană.

Educarea creativității poate începe încă de la o vârstă foarte fragedă. Experimentele care s-au facut de-a lungul timpului arată că, o dată cu înaintarea vârstei, se pierde și creativitatea individului, acest lucru denotă faptul că, ființa umană se naște cu acest act creativ care poate să se manifeste sub diferite forme dar, nefiind exersată și educată, se pierde la vârsta adultă. Din această cauză, este foarte important ca programele educative să se axeze tot mai mult pe latura aceasta de dezvoltare a creativității. Se apreciază că, utilizând mijloace adecvate, la orice ființă umană normală, se poate dezvolta măcar un minimum de creativitate.

Prin urmare, orice copil, indiferent de nivelul și potențialul său creativ trebuie să beneficieze de mijloace de stimulare a creativității. Copilul care manifestă un interes și o curiozitate inedită, nefiind influențat înca la această vârstă de tiparul educației și neprezentând teama de a devia de la orice fel de normă sau tradiție, este considerat cel mai bun prototip al creativității. În general, preșcolarii creativi se diferențiază de restul grupului, aceștia vin cu idei originale, cu răspunsuri originale la diferite probleme, sunt dotați cu un spirit de observație foarte bine dezvoltat, prezintă un interes ridicat față de anumite lucruri, învață și memorează foarte ușor, fac legături intre idei care, aparent, nu au nici o legătură, au un vocabular bogat și foarte bine dezvoltat, au o imaginație vie și o capacitate deosebită de a crea. La vârsta aceasta, copilul este tentat să se exprime în lucrările lui bazându-se pe propria lui experiență, iar pentru aceasta este bine să se acorde liberatatea copilului de a-și exprima gândurile, trăirile, emoțiile și sentimentele, în modul în care el dorește.

Profitând de toate aceste capacități și interese ale copilului, educatoarea are la îndemână o multitudine de posibilități pentru a stimula creativitatea și pentru a o dezvolta. Metodele și tehnicile pot fi folosite la orice disciplină de învățământ, iar acestea, fie pot fi activități individuale, fie activități în grup. Cele în grup sunt cele care sunt mai îndrăgite de către copii și sunt convenabile, dat fiind faptul că, în activitate sunt implicați mai mulți participanți. Cu cât sunt mai mulți copii implicați într-o activitate, cu atât activitatea va deveni mai interesantă. Astfel, în acest mod, fiecare participant va contribui cu idei noi, idei proprii în rezolvarea unei probleme sau în crearea unei probleme.

Activitățile artistico-plastice au o mare importanță în educarea creativității și, plus de asta, sunt foarte îndrăgite și atrăgătoare pentru ei. Prin intermediul lor, copiii intră în contact cu viața de adult, fiind implicată atât munca fizică, cât și cea intelectuală. În aceste tipuri de activități sunt folosite materiale precum: hârtie mototolită, rulată sau tăiată, hârtie colorată; acuarele; vată; diferite semințe, de dovleac, de floarea-soarelui, de fasole; ață; ceară etc. Tehnicile care se pot utiliza în acest tip de activitate sunt: tehnica firului de ață, tehnica ștampilării, culorii umede, petei de cerneală, jetului de aer, desenului cu lumânare, desenul cu pic, cu tempera, cu cretă, cu acuarele, tehnica modelajului, tehnica colajului și multe alte tehnici utilizate de către educatoare la grădiniță. Aceste tehnici ajutându-l pe copil să-și dezvolte motricitatea fină.

Jocul ocupă o poziție privilegiată la această vârstă, copilul fiind atras întru-un mod deosebit de această latură. Există mai multe tipuri de jocuri, de creație, de construcții de mișcare, cu reguli, cu subiect, toate acestea îl ajută pe copil să-și mobilizeze personalitatea în toate sensurile ei, fiind un mijloc convenabil de a dezvolta imaginația, dezvoltare psihică și ucenicie pentru viață. Educatoarea trebuie să țină cont de anumite aspecte atunci când alege un anumit joc pentru copiii din grupă: jocurile trebuie adaptate la vârsta preșcolarului și trebuie ținut cont de preferințele lui; materialele trebuie alese cu mare grija, acestea fiind materiale care nu evocă agresivitate și violență, jucăriile simple și necostisitoare sunt cele indicate ca, în acest mod, aceștia să-și folosească imaginația și creativitatea în joc. Exemple de jocuri: „De-a mama și de-a tata”, „La bancă”, „La magazin” etc.

Lectura după imagini unde copilul are ocazia să compună propria lui poveste cu ajutorul acestora. Această metodă este des folosită în grădinițe, iar aceasta determină copiii să se exprime prin intermediul imaginilor dintr-un tablou cu o anumită temă. Este o activitate de tip frontal în care educatoarea așază câteva imagini în fața grupului de copii și, urmărind un plan de întrebări, creează o poveste. Cu ajutorul educatoarei, preșcolarii învață să deosebească frumosul din artă și educând, în același timp, gustul estetic. Lectura după imagini este un mijloc de dezvoltare multilaterală a copiilor și constituie un mjloc important în dezvoltarea capacității de observare, de gândire, de creativitate și de limbaj.

Există câteva metode de dezvoltare a creativității care sunt folosite la preșcolari: (Manți C. p. 20).

Problematizarea conține o mulțime de procedee, prin care se urmărește crearea unor situații problemă, care oferă copiilor cadrul necesar pentru a surprinde diferite relații între cunoștințele anterioare și noile cunoștințe, prin soluții pe care ei însiși le găsesc, dar, cu ajutorul educatoarei, le și elaborează. Prin specificul său, problematizarea presupune o implicare totală și anume: intelectuală, afectivă și voluțională a copilului.

Învățarea prin descoperire este o metodă strânsă, în relație cu problematizarea, care presupune căutarea și găsirea de noi soluții. Accentul cade pe descoperirea și sesizarea a ceea ce se ascunde dincolo de manifestările și aspectele exterioare și a relațiilor de cauzalitate. La vârsta fragedă a copilăriei, descoperirea înseamnă o posibilitate de a genera ei înșiși un plus de informație ensențială față de ceea ce posedă până în mometul respectiv. Există diferite modalități, jocuri, exerciții, desene în care ei sunt încântați să facă cât cât mai multe descoperiri cum ar fi: nuanțele de culori, tonurile de culori.

Modelarea constă în folosirea metodelor didactice, pe care copiii, sub îndrumarea educatoarei, sesizează și descoperă anumite proprietăți și relații între obiectele pe care aceste modele le produc. Modelul didactic îndeplinește astfel, o funcție demonstrativă, și oferă posibilitatea stabilirii de relații cu obiectul sau procesul pe care îl modelează.

Brainwriting este o modalitate de lucru care constă în construirea de idei pe o foaie de hârtie. Aceste idei se fomulează în gând, iar, în acest fel, fiecare copil își poate manifesta creativitatea. Această metodă s-a dovedit a fi benefică, dat fiind faptul că există copii mai timizi sau copii cărora le este rușine să își exprime ideile mai îndrăznețe.

Prin urmare, se poate spune că, creativitatea nu se dezvoltă automat, odată cu creșterea copilului, ci necesită o intervenție specială, atât a cadrului didactic, cât și a familiei. Acestora le revine rolul important și maxima responsabilitate de a-l ajuta pe copil să-și dezvolte această latură. Toate aceste tehnici și metode pe care le va folosi educatoarea în activitatea ei din cadrul grădiniței sunt doar simple începuturi care să încurajeze și să stimuleze creativitatea micuților. La acestea vor cotribui diverși factori externi, iar, mai apoi, copilul, în mod individual.

Capitolul II – Probleme teoretice, psihopedagogice ale educației artistico-plastice

II.1. Conceptul de educație estetică

Conform unei analize etimologice, M. Bocoș și D. Jucan (p. 22-23), care afirmă faptul că, educație provine din latină „educo”, „ educare” care înseamnă a alimenta, a crește, a îngriji sau din „educe”, „educere” care înseamnă a duce, a conduce, a scoate. Educația reprezintă o componentă a existenței socioumane, o legătură între individ, societate și întreaga sa viață socială. De-a lungul timpului s-au dat diferite definiții a acestui termen care diferă între ele nu numai în nuanță, ci și în esență. Acest lucru se explică prin faptul că educația este un fenomen complex care poate fi abordat din mai multe perspective. Însă, cele mai răspândite sunt perspectiva antrocentrică și perspectiva sociocentrică.

Concepția antropocentrică este cea care pornește de la premisa unei naturi umane universale și invariabile, după care educației îi vine rolul de a dezvolta calitățile generale ale speciei umane atât cât permite potențialul și capacitatea fiecărui individ. Mai apoi, individul educat urmează să își desfășoare activitatea în societate, de aceea educația trebuie pusă în contact cu societatea, iar la rândul ei societatea trebuie să pună în valoare educația.

Concepția sociocentrică este cea care pornește de la premisa că omul trebuie educat pentru exercitarea diferitelor roluri în societate. De la natura umană, accentul în această concepție se transferă la natura socială, în care se respectă esența educației și se asigură dezvoltarea individualizată, diferențiată și specifică naturii umane.

Plecând de la aceste concepții există o multitudine de definiții ale mai multor autori prezentate în diferite tratate.

„Educația este un ansamblu de acțiuni desfășurate în mod deliberat într-o societate, în vederea transmiterii și formulării, la noile generații, a experiențelor de muncă și viață, a cunoștințelor deprinderilor, comportamentelor și valorilor acumulate de oameni până la acest moment.” (Dicționar de pedagogie, 1979);

„Educația este, în esența sa, o acțiune umană și socială de transformare și modelare a naturii umane, acțiune ce se desfășoară în direcția facilitării și impulsionării evoluției individului, spre stadiul de personalitate formată, autonomă, responsabilă, conform cu valorile promovate la un anumit moment în societate” (Stan, C., 2001, p. 83);

„Educația- 1. Ansamblu de acțiuni desfășurate în mod deliberat într-o societate, în vederea transmiterii și formării la noile generații a experienței de muncă și viață, a cunoștințelor, deprinderilor, comportamentelor și valorilor acumulate de omenire până la acel moment. 2. Efect al activităților desfășurate în vederea formării oamenilor conform unui model propus de societate. 3. Proces prin care se formează, se dezvoltă și se maturizează laturile fundamentale ale ființei umane; fizică, intelectuală, morală și civică, estetică, profesională.” (L. Andreescu, F. Cismaru, 2009, p.21)

Considerăm că educația are o mare importanță în viața omului. Aceasta nu doar îi facilitează traiul, ci contribuie la trăirea vieții într-un mod plăcut. Educația, oferindu-i șansa individului să își dezvolte anumite capacități, să se descopere pe el însuși, să-și descopere talentele, trăirile, emoțiile și toate acestea să le poată împărtăși într-un mod armonios celorlalți.

Prin urmare educația este un proces complex prin care trece individul, cu ajutorul unor agenți specializați, raportându-se la cerințele impuse de către societate , aceast proces are ca scop modelarea, transformarea individului în persoană autonomă, creativă, capabilă să se integreze în societate.

Învățământul preșcolar s-a angajat în a rezolva probleme cu care se confruntă copilul. Acesta nu își propune ca scop dobândirea tuturor aptitudinilor necesare în viață, ci se limiteaza la un set de bune deprinderi, ale gândirii, de rezolvare de probleme, tehnici de comunicare, de muncă în grup și inviduală. Se poate spune că finalitatea esențială a învățământului preșcolar este dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil. Manți C. (2012) prezintă următoarea afirmație „Începutul de drum pentru preșcolarul de azi înseamnă și începutul de drum al viitoarei societății care se dezvoltă odată cu el.” Esența acestei afirmații indică faptul că educarea timpurie trebuie tratată cu multă seriozitate și dăruire.

Una din categoriile de activități adânci în toate laturile educației, cu scopul formării integrale a personalității umane și care explică în acest fel importanța care i se acordă, este categoria activităților artistico-plastice. Educația estetică, care conform Dicționarului Expresiv al limbii Române (1998, p. 348) „este știința care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației, la criteriile și genurile artei”. Este acea dimensiune a educației care contribuie la dezvoltarea și valorificarea personalității individului. Activitățile create în acest sens sunt axate pe receptarea, evaluarea și crearea frumosului regăsit în natură, societate și artă. Andreescu L., Cismaru F. (2009, p. 21) definște educația estetică ca fiind „latura multilaterală prin care se urmărește formarea personalității umane pentru și prin frumos.”

Beneficiile ce reies din această educație sunt multiple, acestea având un mare efect asupra personalității preșcolarului. Cele care au o mai mare semnificație sunt: facilitarea integrării lui în societate, evoluția condiției lui socio-morală; petrecerea timpului liber într-un mod plăcut; îmbogățirea imaginației, afectivității, motivației, motricității și voinței; stimularea inițiativelor în practicarea artelor. Educația creativă este cea care are cea mai mare influență asupra originalității și expresivității, nici o altă disciplină, nu își pune amprenta mai puternic pentru acestea, decât educația estetică. Este cea care dezvoltă la copii aspirația lucrului frumos și bine făcut, bunul gust în relație cu obiectele lui proprii, evenimentele și procesele pe care le întâmpină în viața lui de zi cu zi, echilibrul rațional și comportamentul simplu, frumos și civilizat.

Idealul spre care tinde educația estetică în conformitate cu opiniile autoarei Macovei E. (2002, p. 282) este „dezvoltarea maximală a capacităților umane de percepere, trăirile și valorizarea esteticului, a capacităților umane de creare a noi valori pentru a se realiza deplina estetizare a mediului existențial de viață, iar scopul fundamental este cel de formare a conștiinței și conduitei estetice.”

Aceste activități de formare și dezvoltare a personalității umane sunt realizate în funcție de următoarele categorii valorice specifice: ( Bocoș M., Jucan D., 2008, p. 38)

Idealul estetic: exprimă modelul de frumos spre care tinde, în general, comunitatea umană;

Simțul estetic: exprimă capacitatea omului de a percepe, de a reprezenta și de a trăi frumos;

Gustul estetic: exprimă capacitatea omului de a explica, de a înțelege și de a iubi frumosul;

Spiritul de creație estetică: exprimă capacitatea omului de a crea frumosul la nivelul artei, societății și naturii;

Noțiunea de educație estetică este strâns legată de educația artistică, acest lucru fiind datorat faptului că arta este calea esențială pentru acumularea unor forme specifice de cunoștere a realității, aceasta fiind numită în termen general, atitudine estetică. Prin educația artistică se înțelege dezvoltarea sistematică a capacității de a percepe, de a înțelege și de a crea frumosul, în artă. Read H. (1969, p. 28) definește frumosul astfel: „Presupunem că tot ceea ce este frumos aparține artei, sau că orice produs al artei este frumos.” Această identificare a artei cu frumosul se află la baza greutăților în aprecierea ei, fiindcă arta nu este neapărat frumoasă. În educația estetică este cuprins atât frumosul din natură și societate, cât și frumosul din artă.

Din prisma educației artistice, frumosul devine atât scop, cât și mijloc.

Educația pentru artă este cea care are ca scop „frumosul”, în cadrul căreie se urmărește înțelegerea problemelor legate de artă și crearea unor produse artistice. Acest tip de educație este întâlnit adesea în școlile de arte.

b) Educația prin artă este cea pentru care „frumosul” este un mijloc. Această educație își propune să dezvolte această latură artistică a copilului, însă nu pretinde ca el să devină mai târziu un artist profesionist.

Educația estetică și educația artistică au limbaje proprii, respectiv limbajul estetic și limbajul artistic. (Nuță, M., 2012, p. 3)

a) Limbajul estetic se referă la momentul contemplării, alcătuit din: frumosul, simbolicul, urâtul, sublimul, tragicul, comicul. Există câteva sinonime la cuvântul „frumos” care sunt des folosite în zilele noastre: armonie, grațios, nobil, tandru. În concepția frumosului se încadrează atât aspectele obiective, cât și aspectele subiective referitoare la sensibilitatea subiectului care face obiectul analizei.

b) Limbajul artistic este alcătuit din imaginea artistică, stilul artistic, metoda creației artistice. Acest limbaj artistic contribuie la capacitățile spirituale ale artistului: intuiție, fantezie, inspirație, putere expresivă, concepția artistului despre lume, inventivitatea artistică.

Considerăm că atât educația estetică, cât și cea artistică contribuie la dezvoltarea creativității preșcolarului. Acesta fiind pus de multe ori în situația de a rezolva anumite probleme și în a găsi cât mai multe soluții. Educația estetică cu cât începe mai timpuriu, cu atât personalitatea copilul se va forma mai repede, într-un mod armonios, stârnindu-i preșcolarului pofta de a explora și de a crea lucruri care îl atrag. Totodată educația estetică contribuie la dezvoltarea stimei de sine, aceasta făcându-l pe micuț să se simtă mându și valoros de ceea ce a creat și să prindă curaj în domeniile în care întâmpină dificultăți. Este important ca în aceste momente cadrul didactic să încurajeze orice inițiativă, chiar dacă la început preșcolarul nu prezintă pasiune și interes pentru asemenea activități.

În ciuda faptului că în zilele noatre mulți resping ideea de artă, există câteva motive care demonstrează faptul că individul are nevoie de ea:

– Arta favorizează comportamentul omului, îl întregește și îl completează ca ființă umană;

– Arta ajută la comunicarea atât verbală, cât și nonverbală a individului, imbogățește vocabularul, contribuie la exprimarea complexă atât cu sinele, cât și cu cei din jur;

– Arta este cea care relaxează pe om, îl duce într-o stare de calm, dar, în același timp, îl poate motiva și stimula;

– Arta contribuie la sănătatea emoțională;

– Arta întărește relațiile cu cei din jur, aceasta creează situații în care indivizii lucrează în echipă, unde pot relaționa și împărtăși sentimentele personale unii altora;

– Arta dezvoltă creativitatea, memoria, atenția, autoevaluarea fiecărei ființe umane;

II.2. Analiza comparativă a documentelor curriculare dedicate activităților artistico-plastice la preșcolari

De-a lungul timpul, finalitățile educaționale proprii au evoluat într-o mare măsură în cadrul învățământului preșcolar.

Câteva obiective prezentate în Programa activităților intructiv-educativ în cadrul grădiniței de copii (1987) sunt:

– Îmbogățirea și precizarea reprezentărilor copiilor despre o serie de obicte și fenomene din realitatea înconjurătoaree formate cu prilejul observărilor, excursiilor, al studierii ilustrațiilor din cărți și reviste, îndrumându-i să sesizeze forma, culoarea mărimea, precum și unele aspecte particulare specifice;

– Stimularea copiilor pentru a trece cu ușurință de la jocuri, la creion, la redactarea unor forme expresive, cu tema dată de educatoare sau aleasă de copii, încurajându-se desenul „poveștilor”, prin care copiii își exprimă ideile și sentimentele.

– Formarea unor deprinderi necesare bunei desfășurări a activității plastice (practicarea dactilopicturii și folosirea corespunzătoare a ustensilelor, a materialelor), urmărindu-se mânuirea corectă a acestora;

– Cultivarea interesului copiilor pentru folosirea în lucrările lor diferite instrumente în trasarea diferitelor linii și a mai multor culori după preferință, pentru a reda plastic expresivitatea și mișcarea unor obiective, ființe fenomene simple;

– Stimularea imaginației creatoare a copiilor, sugerarea unor idei desprinse din povestiri și antrenarea copiilor în exprimarea acestor idei în lucrările lor de desen, pictură sau modelaj.

Planul de învățământ și programa activității instructiv-educative din grădinița de copii (Ministerul Învățământului și Științe, Editura Didactică și Pedagogică, 1991) aduce ca noutate următoarele obiective:

– Cultivarea spiritului de observație pentru a percepe categoriile de linii din mediul înconjurător, educarea percepției și a posibilității de a diferenția forma, mărimea, poziția și dispunerea în spațiu a semnelor grafice;

– Familiarizarea copiilor cu unele elemente de limbaj plastic și cu unele forme de realizarea a acestora (culorile de bază și nuanțele lor), albul și negru;

– Formarea deprinderilor de organizare a compoziției plastice și de redare expresivă a imaginii unor obiecte, ființe, fenomene ale naturii, acțiuni, a unor sentimente, stări afective ținând seama de legile compoziției (realizarea contrastului de culoare, de dimensiuni, de formă, păstrarea echilibrului în distribuirea elementelor în spațiul plastic, accentul pe culoare, dominanța cromatică de culori calde, redarea mișcării etc.);

– Antrenarea copiilor în practicarea desenului și a picturii artistice ajutându-i să-i identifice, să descopere și să exprime în lucrările lor posibilitățile și semnificația expresivă a fiecărui element de limbaj plastic.

– Familiarizarea copiilor cu unele opere de artă plastică (pictură, grafică, sculptură)

– Stimularea și cultivarea la copii a înclinațiilor și talentelor artistice în vederea dezvoltării acestora, încă de la vârsta preșcolară.

În comparație cu programele anterioare, în programa aceasta apar noțiuni precum: limbaj plastic, culori de bază, alb-negru, compoziție plastică, spațiul compozițional. Se exclude inventarea de teme fixe și rigide ce trebuie parcurse, si se lasă o relativă libertate de exprimare.

În programa apărută în 1993, Programa activităților intructiv-educative în grădinița de copii (ministerul învățământului). Apare un obiectiv general care are o mare importanță, și anume:

copilul să fie sprijinit să înțeleagă și să recepteze frumosul din mediul înconjurător, atât în armonia din natură, cât și în arte, să fie el însuși creator de lucruri frumoase, dar și a unor obiective particulare, dintre care, ca și noutate pot fi amintite: realizarea de efecte plastice- pete plastice, picturi de culoare, amprente de culoare, folosind diferite instrumente; realizarea de forme spontane interpretând pata de culoare și completând-o cu pucte și linii de culoare; realizarea de elemente de limbaj plastic utilizând diferite tehnici; să compună spațiul plastic, utilizând elementele de limbaj plastic utilizând diferite tehnici; să compună spațiul plastic utilizând elementele de limbaj plastic; să combine culorile; să valorifice lucrările proprii în frumusețarea mediului ambiant, în alte activități organizate în grădiniță și în alte ocazii (aniversări, concursuri, expoziții etc.).

Ministerul educației naționale anunță o altă programă în anul 2000, Programa activităților intructiv-educative în grădinița de copii și Regulamentul învățămîntului preșcolar. Educația estetică se referă la achiziția unor deprinderi instrumentale referitoare la tehnici și de expresie plasică în desen, pictură, colaj, dar și la dezvoltarea capacității de percepție a realității înconjurătoare prin preluarea și transpunerea artistică a acestora cu ajutorul elementelor de limbaj plastic.

În anul 2009 Curriculum pentru învățământul preșcolar (p. 42), își propune următoarele obiective de cadru:

– Formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, modelaje;

– Realizarea unor corespondențe între diferite elemente de limbaj plastic și forme;

Aceste obiective cuprinzând obiectivele de referință și anume:

– Să redea teme plastice specific desenului:

– Să obțină efecte plastice, forme spontane și elaborate prin tehnici specifice picturii;

– Să exerseze deprinderi tehnice specifice modelajului în redarea unor teme plastice;

– Să recunoască elemente ale limbajului plastic și să diferențieze forme și culori în mediul înconjurător;

– Să cunoască și să diferențieze materialele și instrumentele de lucru, să cunoască și să aplice reguli de utilizare a acestora;

– Să utilizeze un limbaj adecvat cu privire la diferitele activități plastice concrete;

– Să compună în mod original și personal spațiul plastic, utilizând materiale și tehnici diverse alese de ei;

– Să interpreteze liber, creativ lucrări plastice exprimând sentimente estetice;

– Să privească și să recunoască creații artistice corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preșcolar și preocupările acestuia (portrete de copii, jocuri ale copiilor, scene de familie, peisaje, activități cotidiene ale oamenilor);

Această analiză comparativă a programelor existente de-a lungul timpului demonstreaze evoluția curriculară extraordinară a educației estetice. De la o programă simplistă, rigidă prin care se impuneau teme clare, s-a ajuns în timp la una foarte permisivă (acordă o foarte mare libertate de exprimare) și complexă, formată din termeni de specialitate. Accentul se pune tot mai mult pe stimularea creativității, pe valoarea talentului încă de la o vârstă fragedă. Este importantă legătura dintre educație estetică și celelalte educații (morale, religioase, intelectuale, culturale etc.) ca în acest mod preșcolarul să se dezvolte într-un mod cât mai armonios.

Analiza critică a programei acutuale, care este aplicată la ora actuală în grădinițe:

II.3. Importanța activităților artistico-plastice în grădiniță

Educația artistică poate fi începută încă de la o vârstă foarte fragedă acest lucru fiind posibil datorită faptului că frumosul influențează psihicul și sentimentele copilului. La această vârstă preșcolară, gândirea are un pronunțat caracter concret, iar emoțiile joacă un mare rol. Arta îl ajută pe micuț să vadă aspectele pozitive ale vieții. Mijloacele ce se folosesc în grădiniță (lecțiile de educație artistică plastică, cercurile de arte plastice, vizionarea muzeelor și expoziților, desene pe astfalt etc.) sunt de o mare importanță, cu cât evidențiază mai clar idealul concret și precis spre care să se tindă atât în comportare, cât și în întreaga lui simțire. Făcând apel la afectivitatea copilului și la sentimentele lui față de tot ce este frumos, cunoașterea devine mai profundă și mai largă, în acest mod prin intermediul artei copilul poate observa anumite astpecte ale realității cum ar fi: relațiile dintre oameni, pe care copiii de vârstă preșcolară nu ar putea să le perceapă în mod direct în viața de toate zilele. Ei le transpun în jocurile lor, pentru ca, pe măsură ce înaintează în vârstă, să le aplice în viața lor proprie. Realitatea apare ca un tot din care copilul începe să extragă doar ceea ce îl interesează, de aceea este important ca educatoarea să aleagă din această realitate ceea ce este mai frumos și mai atractiv pentru el, pentru ca, în acest mod, să reușească să îmbogățească percepțiile, să le lărgească orizontul și să le organizeze organele de simț.

Un rol al artei care este foarte important în dezvoltarea preșcolarului, este dezvoltarea creatoare și a gândirii. Creațiile artei fiind la rândul lor create de către om, influențează în mod direct posibilitățile creatoare ale copiilor, de exemplu, coloritul armonios al unui tablou îl poate stimula pe copil să îl redea în desenul lui. A înțelege o operă de artă înseamnă, înainte de toate, a o simți, a o trăi și abia apoi, pe această bază, a cugeta asupra ei. Dacă preșcolarii primesc acest tip de educație din primii ani de viață, ajung să fie capabili să deseneze, să picteze etc., rare fiind cazurile de excepție. Există cu siguranță copii care vor fi mai talentați la anumite activități și lucrări, pe acești copii educatoarea, trebuie să îi observe în mod particular să le descope aptitudinile artistice în vederea formării viitorilor creatori în domeniul artelor.

Activitățile plastice desfășurate în grădiniță, vizează achiziția unor deprinderi instrumentale și tehnici de expresie plasică prin desen, pictură sau modelaj, dar și dezvoltarea capacității de percepție a lumii înconjurătoare. Efectele formative pe termen lung ale acestor achiziții determină dezvoltarea creativității și a expresivității, a sensibilității estetice, acționează funcțiile cognitive.

În continuare vom explica fiecare activitate în parte: ( Neda M. D., p. 52-58)

Desenul: „Este acel limbaj al liniilor și culorii, al semnelor și reprezentărilor grafice, prin intermediul cărora, lipsindu-i deocamdată cuvintele, preșcolarul își exprimă emoțiile, percepțiile, dorințele și nevoile.” „Un desen este o suprafață pe care copilul se joacă cu emoțiile sale” (Wallon M.). Realitatea înconjurătoare poate fi exprimată prin intermediul desenului, iar ceea ce face copilul este să își exprime sentimentele prin el. Din proprile lui desene copilul își stimulează dezvoltarea creativității, privind ceea ce a creat, el își imaginează ceea ce ar putea însemna. Nu toți copiii manifestă un interes deosebit pentru desen, aceasta diferă în funcție de particularitățile ficăruia. Pentru a încuraja originalitatea gândirii creatoare, ar fi indicat utilizarea materialelor nestructurate, o foaie albă sau de orice altă culoare, în care copilul să deseneze, iar apoi să coloreze propriul său desen. Materiale structurate, precum cărțile de colorat, nu oferă copilului posibilitatea de a crea o lucrare originală, el trebuie să se limiteze doar la colorat, deoarece desenul este deja creat.

Pictura: este așa-numitul desen cu pensula. Copilul la vârsta preșcolară prezintă un interes deosebit pentru pictură, iar acest lucru oferă educatoarei posibilitatea de ai valorifica potențialul creativ. Pictura creată de copii poate trece cu ușuriță drep artă, deoarece reflectă în mare măsură caracteristicile ei. Copiii lucrează cu mare drag, atunci când vine vorba de acuarele și pensulă, fiind atrași de culoare, de diversitatea tehnicilor de lucru, prin care pot să își dovedească creativitatea, spontaneitatea, pot da drumul imaginației și fanteziei lor. Pentru a le stârni interesul pentru aceste activități este necesară utilizarea materialelor adecvate, acestea fiind cât mai diversificate și cât mai interesante pentru ei. Câteva exemple de materiale: acuarele, ștampile, șabloane, faianță, siluete decupate, lucrări începute parțial, coli de hârtie colorate și de dimensiuni diferite, tăvițe de carton și așa mai departe. Prin intermediul picturii, copiilor li se formează răbdarea, îndemânarea, simțul artistic, gustul pentru frumos și pentru armonie. Aceste trăsături vor contrubui la implinirea personalității, la îmbogățirea vieții sufletești, pe care o vor exprima în mod creativ și original în lucrările lui. La aceste activități, ei învață gama de culori, tonuri și nuanțe și pe lângă toate acestea, modul în care le pot obține și combina în propriile lor creații, învață nu doar aspectele legate de estetica formelor, ci și transpuse în lucrări proprii, moduri diferite de îmbinare estetică a acestora.

Modelajul: aceste activități contribuie la educarea gândirii, a mișcărilor fine, a actelor de voință și de formare a deprinderilor de transformare a materialului brut într-unul util, frumos și original. Copilul percepe realitatea prin intemediul acestei activități, în mod tridimensional, sesizează volumul, dobândește deprinderi practice și creatoare. La fel poate contribui la dezvoltarea motrică și psihică a copilului, construind ocazii excelente pentru a-și exersa imaginația. Modelajul este mult mai ușor de realizat datorită faptului că imaginea trebuie redată exact cum este în realitate (tridimensională) și astfel nu se mai pune problema de a găsi modalități de a realiza obiectul plan. Pentru activitățile de modelaj pot fi utilizate diferite materiale pentru realizarea unei anumite creații, respectiv: lutul, argila, plastelina sau aluatul. Cele mai des întâlnite, în grădinițe, sunt modelajul cu plastelină sau aluat. Cel cu plastelina este preferat, de cele mai multe ori, acest lucru se datorează faptului că, utilizarea plastelinei este mult mai ușor de achiziționat și de modelat, aceasta fiind ușor de folosit și de curățat după utilizarea ei.

Aceste lucrări în general au destinație afectivă, fie le dăruiesc părinților, fraților, colegului care aniversează ceva, unui personaj iubit din desene, Moș Crăciun etc. Prin dăruirea acestor lucrări persoanelor sau personajelor îndrăgite, copiii sunt foarte entuziasmați în crearea lor, și încearcă să dea tot ce este mai bun din ei pentru a-l satisface pe primitor.

Aceste activități îi înzestrează pe copii cu unele deprinderi de a multiplica efortul și amplitudinea mișcărilor, după cerințele desenului sau modelajului executat, de a ține creionul în mână, de a-l mișca pe hârtie în sensul dorit de către copil, aceasta fiind o formă eficientă de pregătire pentru însușirea deprinderii scrisului în școală. Copiii exersează diferite tehnici de pictură, desen și colorare pe diferite suporturi. Tehnici (Nută M. 2012, p.10) precum:

Compuneri decorative – care au un rol deosebit în stimularea imaginației și a esteticului. Preșcolarii încep de la forme geometrice pe care trebuie să le decoreze, în care rând pe rând sunt folosite alternanța și repetarea motivelor concepute, pentru a înfrumuseța cât mai mult forma geometrică. Există mai multe tehnici de lucru: cu tamponul, cu șablonul, cu trăsături mari, cu pete de culoare etc. Aici este momentul în care copilul își însușește cunoștințe legate de culori.

Forme spontane – jocul de desen spontan, joc în care copiilor li se propune să aplice o pată de culoare pe o jumătate din foaia de hârtie, apoi prin supunere și frecare cu cealaltă jumătate de hârtie se obțin forme și culori ciudate. Mai apoi copilul este solicitat să contureze formele sau să decupeze unele părți pentru a le utiliza la confecționarea unei felicitări. Acest exercițiu contribuie la imaginația copilului, îmbogățind-o. O altă tehnică este cea cu firul de ață înmuiat în culoare, iar apoi așezat între cele doua jumătăți de hârtie, lăsând la exterior doar un capăt de ață, pentru ca, după frecare să se poată trage de ață. În acest fel se vor obține amestecuri de culori și forme foarte interesante.

Dactilopictură – intrumentul cel mai important în această activitate este degetul, acest tip de exercițiu este foarte îndrăgit de către copii. Își vor înmuia degetul în culoare, iar apoi vor decora pe un suport ceea ce vor ei. Suport cum ar fi: hârtia, lutul, placaj, perete etc. Contactul tactil cu culoarea, executarea prin atingerea directă a formelor determină o mare implicare afectivă și simulează creativitatea copiilor.

Punct suflat – pe un suport colorat de hârtie se aplică o pată de culoare cu apă mai multă care, apoi, este suflată, aceasta se face cu multă atenție fără a exagera în intensitate. Se pot crea diferite peisaje prin acest exercițiu (capaci, iarbă, cer).

Exerciții destinate desenului colectiv – aceste exerciții sunt practicate doar cu preșolarii mari pentru aș crea o lucrare a grupei. Tematica desenelor trebuie să fi fost exersată anterior în desenele lor personale. Această creație se va realiza pe o hârtie suficient de mare pentru ca preșcolarii să aibă spațiu suficient pentru a lucra. Educatoarea contribuie la sarcinile sau cerințele exercițiului sau lasă copiii să lucreze la liberă alegere.

Nută M. (2012, p.10) prezintă pașii care trebuie urmați pentru a asigura reușita educației artistico-plastice.

Prima formă de activitate grafică a copilului preșcolar, aplicabilă încă din grupa mică este aceea a „mâzgăliturilor”(vezi anexa 1), trasarea unor linii neregulate, fară o anume semnificație și fără să țină cont de suportul pe care îl mâzgălesc. Rolul educatoarei este acela de a dezvolta motivația pentru activitatea cu creionul, pensula, creta etc., iar acest lucru îl va face cu ajutorul unor materiale didactice care trebuie puse la dispoziția copilului și anume: foi mari de hârtie, creioane negre și colorate, carioci groase și subțiri, lasându-i pe copii să lucreze în mod liber, sprijinindu-i sau îndrumându-i în anumite situații în care copilul întâmpină dificultăți. Pentru început educatoarea îi va îndruma mânuța copilului, iar apoi îl va lăsa să exerseze în mod liber, trasând linii, puncte, cercuri etc. După ce copilul va fi conștient că ceea ce se numea „mâzgâlitură” prinde formă și sens se va trece la formularea de cerințe de forme simple (balon, inimă, măr). Acesta este un pas foarte important, întrucât copilul începe să gândească prin acțiune și începe să gândească prin imagini. Spațiul de lucru poate fi din ce în ce mai mare sau din ce în ce mai mic, pentru a se dezvolta capacitatea de a lucra la dimensiuni diferite. Un alt pas înainte apare atunci când copilul încearcă să exprime un eveniment ce l-a impresionat, prin intermediul acestor activități. Pe parcurs exercițiile vor fi gradate de la amplu și simplu la mai mic și mai de finețe, educatoarea având rolul de a încuraja copilul prin vorbe calde. Următoarea etapă este reprezentată de un set de sarcini precise: hașurare, trasare, colorare. Toate acestea contribuind la dezvoltarea preciziei, a rapidității și a îmbogățirii reprezentărilor artistico-plastice.

Întâlnim de multe ori copii care trasează câteva linii drepte sau circulare în diferite sensuri și diferite mărimi, unele peste altele, pe o hârtie, iar atunci când sunt întrebați ce anume au desenat, dau o anumită semnificație desenului, chiar dacă adultul nu ințelege semnificația lui. La modelaj se întâmplă același lucru, fărâmițează plastilina, fac cocoloașe, modelează ceva fără formă, dând apoi o mulțime de semnificații lucrării lor. Fenomenul acesta se explică, pe de o parte prin faptul că preșcolarul de 3-4 ani nu are capacitatea de a vedea anumite imagini, iar pe de altă parte că el nu poate să își reprezinte scopul prin acțiuni. La această vârstă tematica artistico-plastică este foarte restrânsă, de regulă rămân la aceeași temă multă vreme și, în ciuda acestui fapt, ei prezintă de fiecare dată un interes deosebit și le realizează din ce în ce mai bine.

O dată cu trecerea timpului la vârsta de 4-5 ani, se observă modificări în imaginile redate de copii și anume: (Manți C. p. 17)

Se întâlnește imaginea „omului”(vezi anexa 2) format dintr-un cerc, iar de la baza craniului pornesc în jos două linii drepte, paralele, care semnifică picioarele, de lângă pornesc alte două linii, care sunt mâinile;

Imaginile desenate sunt simple și exprimate schematic; de obicei în forme geometrice;

Copiii folosesc culorile din plăcere, colorează la întâmplare, după dispoziția de moment;

Se manifestă lipsa de proporție dintre părțile componente ale imaginii și lipsa de unitate;

Redau lucruri care nu sunt vizibile, dar care sunt prezente în imaginația lor.

Copiii de 5-6 ani realizează un alt salt calitativ, datorită faptului ca motricitatea fină se dezvoltă din ce în ce mai mult, iar gradul de coordonare a acestor mișcări crește. Se introduc motivele decorative formate din liniuțe și cerculețe. Sunt capabili să distingă cele patru culori fundamentale: roșu, galben, verde și albastru, precum și nonculorile: negru și alb. Nu doar să le distingă, ci și să le numească corect. Le acordă o tot mai mare importanță și dacă la vârsta de 4-5 ani aceștia nu le foloseau în mod conștient, la această vârstă încep să le redea cât mai aproape de realitate și au chiar și tendința de a le combina și armoniza.

Trebuie să ținem cont de faptul că preșcolarul nu este o „copie” a adultului, ci el se dezvoltă și se schimbă în raport cu el însuși. Lucările copilului dau răspuns la noțiunile formulate greșit despre ființe sau lucruri, arată dacă copilul este capabil să se concentreze asupra unor probleme care-l preocupă, dacă are spirit de observație și imaginație. La fel, ele pot indica evoluția intelectuală a copilului și capacitatea lui de a termina un lucru început. Inclusiv culorile pe care le folosește copilul în activitatea lui, pot spune multe despre senimentele lui. Iată o interpretare a semnificației culorilor menționată de către Bârsan- Son M. G. (p. 71) ca fiind efecte psihologice ale copilului.

Roșu – este specifică tipului activ, ofensiv-agresiv, competitiv, este culoarea care stimulează, irită și mobilizează;

Portocaliu – exprimă sănătate și optimism, culoare caldă, sociabilă și veselă;

Galben – exprimă spontaneitate și comunicare, culoare caldă, veselă, stimulează vederea, dă senzația de satisfacție, intimitate, înviorare;

Verde – exprimă relaxare, liniște, meditație, buna dispoziție, culoare rece, odihnitoare, liniștitoare, persistentă, îndrăzneață. Este caracteristică tipului pasiv.

Albastru – exprimă liniște, satisfacție, iubire, afecțiune, culoare rece, odihnitoare. Îndeamnă la calm, nostalgie, dor, concentrare și liniște;

Violet – exprimă gravitate, melancolie, tristețe, culoarea rece, descurajatoare;

Negru – exprimă tristețe, singurătate, despărțire, neliniște, depresie și înduioșare;

Alb – exprimă puritate, răceală, pace, împăcare, liniște, curățenie, sobrietate și virtute.

Metodele de bază folosite în grădiniță pentru îndrumarea activitățiilor artistice a preșcolarilor sunt: (Bârsan G. M. p. 26)

Demonstrarea: ocupă un loc important mai ales în munca cu copiii preșcolari de vârstă mică. Ea constă în prezentarea procedeelor de execuție a unui desen, picturi, de către educatoare în fața copiilor. Este o metodă intuitivă, potrivită particularităților gândirii concrete a preșcolarilor. Demonstrarea implică și folosirea modelului în activitățile de desen, modelaj și pictură. Acesta îl ajută pe copil să se orieteze permanent în executarea lucrării sale. În momentul în care copilul și-a însușit bine procedeele de execuție, se poate desprinde de model și poate introduce o notă creativă în lucrarea sa. Demonstrația dezvoltă observația, capacitatea de a compara și de a analiza, de a descoperi și de a investiga, oferă copiilor curajul și siguranță, asigurând înțelegerea cerințelor de lucru.

Expunerea unui model în fața grupei poate prezenta un pericol și anume: preșcolarii să fie tentați să lucreze exact ca modelul educatoarei fără a sta prea mult să se gândească în a crea ceva nou, ceva creativ. Acest lucru poate fi prevenit prin prezentarea mai multor modele, acestea fiind create într-un mod diferit. În acest fel, preșcolarii au oportunitatea de a alege ceea ce le place și să combine anumite aspecte din aceste modele.

Explicația: are rolulul de a ajuta copilul să înțeleagă exact ceea ce are de făcut. Educatoarea trebuie să folosească cuvintele întru-un mod clar și explicit pentru clarificarea, consolidarea diferitelor deprinderii estetice. Ea se folosește în strânsă legătură cu demonstrația sau cu prezentarea modelului, spre a orienta și mai bine atenția copilului asupra a ceea ce este esențial.

Exercițiul: contribuie la fixarea deprinderilor și priceperilor artistice, la realizarea premiselor activității creatoare a copiilor. Cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai necesar ca această metodă să fie combinată cu procedee de joc, captându-le, în acest fel, atenția.

Observarea: este mediul în care copiii își desfășoară activitatea, reprezintă un prilej de influențare a acestora, dându-le posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru ei. Observarea este activitatea de cunoaștere care îi ajută pe copii să facă legătura între cuvântul propriu-zis și realitate.

Rolul activităților plastice este important, în mod deosebit, în dezvoltarea imaginației creatoare și a gândirii. Produsele activităților plastice fiind rodul creativității copilului, influențează în mod direct posibilitățile creatoare ale preșcolarilor. Dacă aceste activități sunt realizate într-un mod bine organizat și documentate, acestea pot constitui un stimulent în formarea unor aptitudini artistice, a posibilităților creatoare ale copilului. În mod direct, formele de activitate plastică din grădiniță, influențează asupra bunei dispoziții, precum și starea de plăcere și mulțumire pe care le-o creează copiilor produsele muncii lor creative. Dacă altă dată creativitatea, era la voia întâmplării, nu era dirijată și nici educată, ceea ce a dus la pierderea mai multor potențiale talente în negura vremii, la ora actuală, în contextul schimbărilor în învătământul românesc, se impune cu necesitate stimularea spiritului creator, a receptivității estetice, cultivarea lor în mod sistematic, începând încă de la grădiniță. În acest fel existând tot mai mulți copii creativi și originali.

Capitolul III- Cercetărea psihopedagogică vizând creativitatea preșcolarilor prin activitățile din domeniul experiențial estetic și creativ. Aplicație la grupa mijlocie.

III.1. Argument

Alegerea temei de cercetare a fost determinată, pe de o parte de bucuria și satisfacția preșcolarilor pe care o resimt atunci când desenează, pictează și modelează, dar și de nevoia de creativitate, observată de-a lungul aniilor de facultate, în grădinițele vizitate. Activitățile realizate în cadrul domeniului estetic și creativ sunt printre cele mai îndrăgite activități de către preșcolari, aceștia fiind dispuși în orice moment să ia creionul sau pensula și să creeze propria lor lume. În învățământul preșcolar aceste activități sunt mult mai des întâlnite, decât în învățământul primar. Copiii pot beneficia de ele nu doar în activitățiile pe domeniile experimențiale, activitățile propriu-zise, ci și în activitățile la liberă alegere care sunt împărțite pe centre de interes, iar unul din centre fiind, arta. În schimb în școală, aceste tipuri de activități sunt întâlnite la ora de desen, o dată sau de două ori pe săptămână.

Lucrarea de cercetare este împărțită în două părți, prima fiind cea care cuprinde fundamentele teoretice, iar cea de a doua fiind cercetarea pedagogică.

În prima parte a lucrării, în primul capitol, amintim importanța teoretică și psihologică a procesului de creativitate, loc în care s-a pus accentul pe: conceputul predagogic de „creativitate”, teoriile creativității, cele două forme și tipuri de creativitate- creativitatea științifică și tehnică, creativitatea artistică, etapele creației, educarea creativității la vârsta preșcolară, anume tehnici de stimulare a creativității.

În al doilea capitol amintim problemele teoretice, psihopedagogice ale educației artistico-plastice și anume: conceptul de educație estetică, analiza comparativă a documentelor curriculare dedicate activităților artistico-plastice la preșcolari și importanța activităților artistico-plastice în grădiniță.

În a doua parte a lucrării aplicam câteva activități integrate la grupa mijlocie, având ca și scop dezvoltarea creativității și imaginației. Aceste activități vor fi puse față în față cu activitățile observate în etapa constatativă și comparate între ele. Vom urmări rezultatele și vom aduce câteva concluzii și recomandări pentru cadrele didactice.

III.2.Design-ul cercetării

III.2.1. Obiectivul general:

– Stimularea creativității prin activitățile artistico-plastice

Obiectivele cercetării:

Indentificarea nivelului de creativitate cu care sunt dotați preșcolarii;

Identificarea unor tehnici și procedee de lucru în cadrul domeniului estetic și creativ;

Înregistrarea, monitorizarea și interpretarea rezultatelor obținute;

III.2.2. Ipotezele și variabilele cercetării:

Ținând cont că perioada preșcolară este foarte importantă în dezvoltarea ulterioară a individului, am formulat următoarea ipoteză:

Diversitatea materialelor utilizate în cadrul activitaților specifice domeniului experiențial estetic și creativ contribuie semnificativ la dezvoltarea creativității preșcolarilor din grupa mijlocie.

Pornind de la stabilirea ipotezei, în cazul cercetării noastre precizăm variabile:

Variabila independentă:

utilizarea unei game cât mai diverse de materiale pentru activitățile din domeniul experiențial estetic și creativ;

Variabila dependentă:

gradul de participare al preșcolarilor la activitățile din domeniul estetic și creativ

nivelul de creativitate la preșcolari

III.3. Metodologia cercetării

III.3.1. Eșantionul de subiecți

Cercetarea-acțiune s-a desfășurat în cadrul grădiniței „Poienița” din Cluj-Napoca, la grupa mijlocie, grupa „Broscuțelor”. Pentru atingerea obiectivelor și verificarea ipotezei, la desfășurarea experimentului au luat parte 10 preșcolari cu vârste cuprinse între 4-5 ani care au fost prezenți la grădiniță pe tot parcursul cercetării. Grupul format din cei 10 copii a cuprins 6 băieți și 4 fete. La activități au participat și ceilalți copii, doar că nu au fost luate în considerare lucrările lor, din cauza absentării lor pe parcursul cercetării. La această cercetare a fost evaluat același număr de preșcolari, atât în etapa constatativă, experimentală, cât și postexperimentală, prin compararea rezultatelor obținute la fiecare etapă amintită.

III.3.2. Eșantionul de conținut

Experimentul s-a desfășurat în cadrul domeniului Estetic și Creativ vizând activitățile de desen, pictură și modelaj. Subiectele care au fost abordate la grupă au făcut parte din următoarele trei teme mari anuale: „Când, cum și de ce se întâmplă?”, „Cine sunt/suntem?” și „Ce și cum vreau să fiu?”, „Cine și cum planifică/organizează o activitate?”. Vom ilustra temele activităților care intrat în aceste teme anuale și anume: „Salată de fructe”, „Colegul/Colega mea de grupă”, „Baloane colorate”, „Mijloace de transport” și „Pâinea veselă”.

III.3.3. Sistemul metodelor de cercetare utilizate

Pentru realizarea cercetării s-au folosit următoarele metode: observația sistematică și experimentul pedagogic.

Observația sistematică a fost folosită pentru a urmări desfășurarea activităților în starea lor naturală, în condiții obișnuite de desfășurare cu scopul de a identifica la nivelul preșcolarilor gradul de creativitate și modalitățile de manifestare în raport cu organizarea activităților din grădiniță.

Experimentul pedagogic a fost folosit deoarece s-a urmărit producerea unei modificări intenționate a condițiilor de apariție și desfășurare a fenomenelor. Experimentul a constat în testarea ipotezei formulate cu scopul de a confirma sau infirma ipoteza cercetării.

III.4. Desfășurarea experimentului

III.4.1. Etapa constatativă

În practica pedagogică realizată, am observat că la grupa mijlocie, grupa „Broscuțelor” de la grădinița Poienița, Cluj-Napoca nu se punea foarte mult accent pe utilizarea unor materiale cât mai variate și copiii păreau foarte apatici în implicarea lor în activitate. De aceea, în ideea că creativitatea este educabilă și poate fi evaluată, împreună cu educatoarea am hotărât să facem un experiment pe o perioadă de câteva săptămâni, în care să utilizăm material bogat și variat pentru a observa dacă utilizarea sistematică a materialului ajută la creșterea creativității preșcolarilor.

Tot în această etapă, s-a stabilit cadrul cercetării, s-a formulat ipoteza și s-a alcătuit eșantionul de subiecți, s-au ales metodele de colectare a datelor, s-au înregistrat și s-a stabilit strategia desfășurării experimentului. Perioada în care au avut loc aceste activități a fost cuprinsă între 15 octombrie – 15 decembrie.

Activitățile care au fost observate și pe baza căror s-au făcut constatările inițiale sunt:

Fructe de toamnă

Familia mea

Crizanteme

Locuitorii pădurii

Covrigi

III.4.2. Etapa experimentală propriu-zisă

Activitatea didactică s-a derulat la aceeași grădiniță Poienița, grupă mijlocie, grupa „Broscuțelor”, din orașul Cluj-Napoca. Experimentul cuprinde cinci activități, care s-au desfășurat pe o perioadă de 5 săptămâni (4 mai–3 iunie), activități în care s-au folosit o serie de metode, tehnici și procedee de lucru specifice acestei discipline.

Tabel 1. Planificarea activităților desfășurate cu preșcolarii

Prima activitate predată la grupa mijlocie a fost „Salată de fructe”, activitate în cadrul domeniului estetic și creativ- desen. În rândurile care urmează prezentăm proiectul de activitate și detalii despre modul în care s-a desfășurat activitatea.

Grădinița: Poienița

Grupa: Mijlocie (Broscuțele)

Durata activității: 20 – 25 minute

Tema anuală: Când/Cum și de ce se întâmplă?

Tema activității: Salată de fructe

Categorii de activitate: Domeniul Estetic și Creativ (desen)

Scopul activității: dezvoltarea estetică a copiilor, asimilarea creatoare a artei și a frumosului și formarea multilaterală a personalității.

Obiectivele operaționale:

– să traseze prin exercițiu – joc conturul formelor cerute, folosind tipuri diferite de linii;

– să deseneze forma fructului, conform indicațiilor educatoarei;

– să compună în mod original și personal spațiul de lucru, utilizând materialele și tehnicile expuse de către educatoare;

– să recunoască elemente ale limbajului plastic și să diferențieze forme și culori în mediul înconjurător, conform cunoștințelor dobâdite anterior;

– să păstreze poziția corporală corectă față de suportul de lucru, conform indicațiilor educatoarei ;

Strategii didactice:

Metode: conversația, explicația, expunerea, exercițiul, demonstrația;

Mijloace didactice: fișa model, imagini cu fructe, creioane colorate, foi de desen, creioon grafic;

Forme de organizare a copiilor: careu deschis – frontal

Bibliografie: Tătaru, L., Glava, A., Chiș, O., (2014), Piramida cunoașterii, Editura Diamant, Pitești.

Desfășurarea activității:

La această activitate majoritatea preșcolarilor au rezolvat sarcina propusă în mod corect. Au fost captivați încă de la începutul activității, atât prin personajul Didi care avea poftă de salată de fructe, cât și de imaginile atrăgătoare care au fost prezentate copiilor. Cu ajutorul explicațiilor și discuților purtate la începutul activității, preșcolarii nu au întâmpinat dificultăți în realizarea desenelor, iar pe lângă acest lucru pe parcursul activității au prezentat un entuziasm deosebit.

A doua activitate predată la grupa „Broscuțelor” a fost „Colegul/ Colega mea de bancă”, activitate în cadrul domeniului estetic și creativ- desen. În rândurile care urmează prezentăm proiectul de activitate și detalii despre modul în care s-a desfășurat activitatea.

Grădinița: Poienița

Grupa: Mijlocie (Broscuțele)

Durata activității: 20 – 25 minute

Tema anuală: Cine sunt/suntem?

Tema activității: Colegul/Colega mea de grupă

Categorii de activitate: Domeniul Estetic și Creativ (desen)

Scopul activității: dezvoltarea simțului estetic, a expresivității și imaginației creatoare, prin activitățile artistico-plastice;

Obiectivele operaționale:

– să traseze prin exercițiu – joc conturul formelor cerute, folosind tipuri diferite de linii;

– să compună în mod original și personal spațiul de lucru, utilizând materialele și tehnicile expuse de către educatoare;

– să recunoască elemente ale limbajului plastic și să diferențieze forme și culori în mediul înconjurător, conform cunoștințelor dobâdite anterior;

– să păstreze poziția corporală corectă față de suportul de lucru, conform indicațiilor educatoarei ;

Strategii didactice:

Metode: conversația, explicația, expunerea, exercițiul, demonstrația;

Mijloace didactice: fișa model, creioane colorate, foi de desen, creion grafic.

Forme de organizare a copiilor: careu deschis – frontal

Bibliografie: Tătaru, L., Glava, A., Chiș, O., (2014), Piramida cunoașterii, Editura Diamant, Pitești.

Desfășurarea activității:

În timplul acestei activități preșcolarii au dat dovadă de multă creativitate. Pe parcursul desfășurării ei, copii se gândeau ce cadouri să cumpăre pentru colegul/colega de grupă. În ciuda acestui entuziasm pentru cadouri, preșcolarilor în timpul activităților au prezentat interes și au răspuns în mod organizat la întrebările ce le erau adresate. Activitatea s-a încheiat într-un mod organizat și plin de satisfacție pentru munca depusă.

A treia activitate predată la grupa „Broscuțelor” a fost „Baloane colorate”, activitate în cadrul domeniului estetic și creativ- pictură. În rândurile care urmează prezentăm proiectul de activitate și detalii despre modul în care s-a desfășurat activitatea.

Grădinița: Poienița

Grupă: Mijlocie (Broscuțelor)

Durata activității: 25 de minute

Tema anuală: Ce și cum vreau să fiu?

Tema activității: „Baloane Colorate”

Categorii de activitate: Domeniul Estetic și Creativ (pictură)

Scopul activității: dezvoltarea estetică a copiilor, asimilarea creatoare a artei și a frumosului și formarea multilaterală a personalității.

Obiectivele operaționale:

– să enumere elementele semnificative întâlnite în imagini;

– să folosească culori calde și culori reci la realizarea lucrării, pe baza explicațiilor educatoarei;

Strategii didactice:

Metode: conversația, expunerea, explicația, exemplul, demonstrația, turul galeriei;

Mijloace didactice: imagini, modelul educatoarei, coli de hârtie A4, acuarele, recipient pentru apă, pensule, baloane;

Forme de organizare a copiilor: careu deschis – frontal

Bibliografie: Tătaru, L., Glava, A., Chiș, O., (2014), Piramida cunoașterii, Editura Diamant, Pitești.

Desfășurarea activității:

În cadrul acestei activități preșcolarii au prezentat un interes deosebit, față de materialele prezentate la începutul activității. În momentul în care a fost arătată poza cu baloanele copiii erau atât de încântați încât au început să numere baloanele care zburau pe cer, însă fără succes, deoarece în poză erau o mulțime de baloane. Au fost încântați de fapul că pot să-i dea o mână de ajutor clovnului. Se vedea pe privirile lor, bucuria pe care o simt atunci când văd baloane, iar la sfârșit când aceștia au primit baloane proprii au fost foarte încântați.

Pe parcursul activității preșcolari au adresat întrebări, întrebări legate de culorile reci și culoarile calde, răspunsul a fost dat de către colegii care culoșteau aceste culori. Un a fost cazul de prea multe intervenții, dearece copiii s-au descurcat excelent. S-a păstrat liniștea în sală și fiecare lucra în mod particular, utilizând materialele propri, fără să deranjeze pe cei din jur.

A patra activitate predată la grupa mijlocie, a fost „Mijloace de transport”, activitate în cadrul domeniului estetic și creativ- pictură. În rândurile care urmează prezentăm proiectul de activitate și detalii despre modul în care s-a desfășurat activitatea.

Grădinița: Poienița

Grupă: Mijlocie (Broscuțelor)

Durata activității: 25 de minute

Tema anuală: Cine și cum planifică/organizează o activitate?

Tema activității: Mijloace de transport

Categorii de activitate: Domeniul Estetic și Creativ (pictură)

Scopul activității: dezvoltarea simțului estetic, a expresivității și imaginației creatoare, prin activitățile artistico-plastice;

Obiectivele operaționale:

– să compună în mod original și personal spațiul de lucru, utilizând materialele și tehnicile expuse de către educatoare;

– să lucreze în mod organizat și curat, conform explicațiilor primite de la educatoare

– să utilizeaze corect intrumentele de lucru, valorificând exprimarea liberă.

Strategii didactice:

Metode: conversația, expunerea, explicația, exemplul, demonstrația;

Mijloace didactice: modelul educatoarei, coli de hârtie A4, acuarele, recipient pentru apă, pensule, bărcuță, calculator, CD;

Forme de organizare a copiilor: careu deschis – frontal

Bibliografie: Tătaru, L., Glava, A., Chiș, O., (2014), Piramida cunoașterii, Editura Diamant, Pitești.

Desfășurarea activității:

Pe parcursul activității preșcolarii și-au realizat lucrările în liniște, iar acolo unde au întâmpinat probleme au cerut ajutoru, cadrului didactic.

A cincea activitate predată la grupa mijlocie, a fost „Mijloace de transport”, activitate în cadrul domeniului estetic și creativ- modelaj. În rândurile care urmează prezentăm proiectul de activitate și detalii despre modul în care s-a desfășurat activitatea.

Grădinița: Poienița

Grupa: Mijlocie (Broscuțele)

Durata activității: 20 – 25 minute

Tema anuală: Cine și cum planifică/ organizează o activitate?

Tema activității: Pâinea veselă

Categorii de activitate: Domeniul Estetic și Creativ (modelaj)

Scopul activității: dezvoltarea simțului estetic, a expresivității și imaginației creatoare, prin activitățile artistico-plastice;

Obiectivele operaționale:

– să-și oordoneze mișcările mâinii pentru elaborarea formei circulare;

– să modeleze forma pâinii prin mișcări sigure, precise și translatorii față de planșetă;

– să execute exercițiile de încălzire a mușchilor mici ai mâinii, pe baza indicațiilor primite de la educatoare;

Strategii didactice:

Metode: conversația, explicația, demonstrația,exercițiul, expunerea;

Mijloace didactice: planșă model, calulator, plastilina, planșă, recompense;

Forme de organizare a copiilor: careu deschis – frontal

Bibliografie: Tătaru, L., Glava, A., Chiș, O., (2014), Piramida cunoașterii, Editura Diamant, Pitești.

Desfășurarea activității:

La activitatea de modelaj preșcolarii au prezentat un interes deosebit față de materialele de lucru care erau așezate pe măsuțe. Ideea de a crea pâini vesele, au primit-o cu mare drag și le-a stârnit mult interes, alegând ei singuri culoare de plastilină din care să modeleze pâine. Video-ul vizionat i-a inspitat pe mulți dintre ei și mulți imitau exact cum făceau brutarii pe filmare. Atmosfera a fost una liniștită și în același timp veselă, iar modul de lucru a fost unul placut și folositor.

III.4.3. Etapa postexperimentală

În urma predării activităților dicactice prin folosirea materialelor cât mai diversificate și mai atractive pentru preșcolari, au fost înregistrate câteva progrese atât la nivelul implicării preșcolarilor în activitate cât și la nivelul performanțelor acestora. Au fost înregistrate pe parcursul activităților momente în care preșcolarii prezentau un interes deosebit față de materilele prezentate, care s-au folosit pentru a le capta atenția. Cu ajutorul atenției captate și stârnirea interesului pentru ce va urma, copiii au fost dornici să înceapă să lucreze și să contribuie și ei cu lucrarea lor, la ajutoarea unui anumit personaj, sau prin simplu fapt de a avea lucrări spectaculoase pentru a se mândri cu ele, părinților. S-au observat schimbări majore în atitudinea multora dintre ei, luând în considerare primele activități care au fost realizate în etapa constatativă și comparându-le cu cele din ultima etapă.

În continuare vom prezenta tabele în care sunt prezentate cele șapte criterii, prin care sunt trecute toate activitățile din etapa constatativă și toate activitățile din ultima etapă a cercetării. Ca și criterii de evaluare enumerăm: corespondența cu elementele reale, respectarea sarcinii de lucru, încadrarea în spațiul dat, spațiul îngrijit, coromatica utilizată, creativitarea și ritmul de muncă.

În urma desfășurării activității didactice „Salată de fructe”, au fost analizate desenele preșcolarilor respectându-se următoarele criterii și comparându-se cu activitatea care s-a realizat inițial cu titlul „Fructe de toamnă”.

În acest tabel putem vedea cu claritate care a fost influența materialelor diversifiate la grupa mijlocie. S-au obținut următoarele rezultate: 90% din participanți au obținut rezultate mai bune la activitatea posttest, 10% au obținut aceleași rezultate la ambele activități. Luam ca și exemplu cazul preșcolarului M.C care inițial a indeplinit doar un singur criteriu, iar în urma experimentului, a reușit să realizeze o lucrare în care a respectat majoritatea criteriilor de care s-a ținut cont în timpul experimentului. Nu doar la nivel de rezultate s-au observat schimbări, ci și la atitudinea pe care preșcolarul a avut-o în timpul activității, dintr-o atitudine negativistă și respingătoare, reușind să devină captivat și interesat de activitate.

În urma desfășurării activității didactice „Colegul/Colega mea de grupă”, au fost analizate desenele preșcolarilor respectându-se următoarele criterii și comparându-se cu activitatea care s-a realizat inițial cu titlul „Familia mea”.

În urma desfășurării activității „Colegul/Colaga mea de grupă”rezultatele au fost următoarele:60% au obținut rezultate favorabile la posttest, 20% aceleași rezultate la ambele activități, 20% rezultate mai bune la pretest. Luam ca și exemplu, preșcolarul D.B care nu a respectat ceea ce s-a cerut și a desenat cu totul altceva, plus de asta desenul lui este lipsit de culoare. Acest lucru se datorează faptului că pe parcursul activității el era cu totul captivat de alte lucruri, fără să se integreze în grup și să se implice în activitate. Însă putem vedea și ameliorări foarte bune în cazul preșcolarului S.M care în prima activitate a indeplinit foarte puține criterii, iar în urma experimentului și a vârstei se vede o evoluție foarte mare. În general rezultatele la acest tabel atestă faptul că utilizarea unor materiale didactice diversificate și atractive, influențiază creativitatea și modul de lucru al copiilor.

În urma desfășurării activității didactice „Baloane colorate”, au fost analizate desenele preșcolarilor respectându-se următoarele criterii și comparându-se cu activitatea care s-a realizat inițial cu titlul „Crizanteme”.

Rezultatele la această activitate sunt următoarele: 50% din preșcolari au obținut rezultate mai bune la activitatea posttest, aceștia au fost implicați în activitate, au răspuns corect la întrebările care au fost adresate pe parcursul activității, plus de asta am au fost captiviați prin materialele folosite încă de la început; 20% dintre ei au obținut aceleași rezultate, iar 30% din preșcolari, rezultate mai bune la activitatea pretest, aceștia au prezentat interes pe parcursul activității, însă nu au acordat suficientă atenție explicațiilor primite pe parcurs, sau fiind preocupați de alte lucruri, fapt care a dus la neterminarea lucrării. În activitatea „Baloane colorate” se vede influența și captivarea care s-a obținut prin materialele folosite, care a ajutat ca 50% dintre copii să obțină rezultate excelente.

În urma desfășurării activității didactice „Mijloace de transport”, au fost analizate desenele preșcolarilor respectându-se următoarele criterii și comparându-se cu activitatea care s-a realizat inițial cu titlul „Locuitorii pădurii”.

La activitatea „Mijloace de transport” observăm următarele rezultate: 60% dintre participanți au obținut rezultate mai bune în activitatea postest, 20% aceleași rezultate la ambele activități, 20% rezultate mai bune în activitatea pretest. Diferența dinte aceste două activități este că prima a fost una în care era greu ca preșcolarul să își exprime creativitatea, fapt pentru care s-a ales ca în etapa experimentală să se acorde șansa copilui să-și aleagă singur culorile și să realizeze propria lui barcă, așa cum și-o dorește. Pe fiecare lucrare în parte se observă cum, fiecare a decis singur ce culori să folosească, însă au ținut cont și de elementele din realitate (marea au pictat-o cu culoarea albastru, la fel și cerul). În general rezultatele la acest tabel atestă faptul că utilizarea unor materiale didactice diversificate și atractive, influențiază creativitatea și modul de lucru al copiilor.

În urma desfășurării activității didactice „Pâinea veselă”, au fost analizate desenele preșcolarilor respectându-se următoarele criterii și comparându-se cu activitatea care s-a realizat inițial cu titlul „Covrigi”.

La activitatea care s-a realizat în ultima săpămână din experiment rezultatele au fost următoarele: 60% din subiecți au obținut rezultate mai bune la activitatea posttest, 30% aceleași rezultate la ambele activități, 20% rezultate mai bune la activitatea posttest. Aceste rezultate dovedesc faptul că majoritatea copiilor au și-au îmbunătățit modul de lucru și acest lucru se vede în rezultatele obținute și în entuziasmul lor prezentat în timpul activității. În cazul preșcolarului S.M se pot observa preformanțe uimitoare, la prima activitate în care a avut de modelat covrigi, el nu a respectat ceea ce i s-a cerut, însă a realizat o lucrare interesantă. La a doua activitate a avut de modelat pâine,ceea ce a realizat, însă după ce a realizat-o a tăiat în bucățele mici forma pâinii, când a fost întrebat de ce a procedat în felul acesta a răspuns cu următoarele cuvinte „e o pâine și franzelă feliată”. La această activitate s-a apreciat mult creativitatea crescută de care preșcolarii au dat dovadă.

Concluzie

„Oamenii ar fi mult mai creativi dacă li s-ar

explica în ce constă creativitatea”

A. Haven

Pornind de la citatul lui A.Haven putem spune și noi că implicarea noastră în procesul de creativitate a adus rezultate mult mai favorabile decât în perioada în care acest lucru nu s-a întâmplat. Dacă cadrul didactic explică preșcolarului, îl îndeamnă și îi propune cât mai multe variante, lăsându-l totodată să aleagă ceea ce îi place mai mult, micuțului i se va dezvolta mult mai mult creativitatea și imaginația.

În cercetarea pedagogică pe care am efectuat-o la grădinița „Poienița”, la grupa mijlocie, grupa „Broscuțelor”, am observat un progres considerabil pe care preșcolarii l-au obținut. Prin rezultatele obținute la pretest și posttest am constatat că ipoteza formulată: Diversitatea materialelor utilizate în cadrul activitaților specifice domeniului experiențial estetic și creativ contribuie semnificativ la dezvoltarea creativității preșcolarilor din grupa mijlocie, și-a atins scopul și este adevărată. Ne dăm seama de acest lucru din rezultatele pe care le avem și din diferența dintre acestea în ce privește pretestul și posttestul. Pe lângă creșterea din punct de vedere statistic a rezultatelor am putut vedea pe parcursul desfășurării experimentului și dezvoltarea interesului pentru participarea la activități și dezvoltare imaginației. Acest experiment nu a urmărit doar să introducă materiale diversificate în activitățile de zi cu zi ale preșcolarilor ci a urmărit să-i ajute pe preșcolari să-și dezvolte creativitatea și să se exprime în mod liber.

Concluzia pe care putem să o tragem este că utilizarea unei game cât mai diversificate de materiale în predarea activităților din domentiul estetic și creativ are un efect uimitor asupra preșcolarilor și că noi, educatoarele, avem un deosebit rol în drumul spre devenire al copilului. Depinde de noi ce alegem, alegem să investim în lucruri mici, precum utilizarea unor materiale cât mai variate care îl atrag pe copil, sau alegem să nu investim deloc și să lăsăm ca activitățile să se desfășoare așa cum vin?

Preșcolarii vor deveni ceea ce noi alegem să investim în ei ca să devină!

Bibliografie

Andreescu, L., Cismaru, F., (2009), Mic dicționar de termeni pedagogici, Editura Tipoalex, Alexandria

Bârsan-Son, G. M., (2011), Modalități de realizare a educației artistico-plastice la preșcolari, Editura Bicazu Ardelean

Bejat, M., (1971), Talent, inteligenta, creativitate, Editura Stiințifică

Bocoș, M., Jucan, D., (2008), Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculum-ului. Repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Editura Paralela 45, Pitești

Boden, A., (1995), The Creative Mind: Myths and mechanism, Basic Books, New York

Burdus, E., Caprarescu, Gh., (1999), Fundamentele managementului organizatiei, Editura Economica, Bucuresti

Curcă, V., (2007), Contribuția activitătilor artistico-plastice la educația estetică a copiilor din învățământul preprimar, Editura Didactic Pres, Slatina

*** (2009), Curriculum pentru învățământul preșcolar, Didactica Publishing House, București

*** (1979), Dicționar de pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București

*** (1998), Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București

Dima, S. (1997), Copilăria-Fundament al personalității, Editura de revista învățământului preșcolar, București

Feier, V., (1995), Creativitatea și creativitatea manageriala, Editura Expert, București

Ionescu, M., (2000), Demersuri creative în predare și învățare, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Macavei, E., (2002), Pedagogie. Teoria educației (vol. II), Editura Aramis, București

Manți C., (2012), Stimularea creativității copiilor preșcolari prin activități artistico-plastice, Editura Graph, Bacău

Munteanu, A., (1994), Incursiuni în creatologie, Editura Augusta, Timișoara

Neda, D. M., (2007), Educarea creativității copiilor din învățământul preprimar prin activitățile plastice, Editura Didactic Pres, Slatina

Nuță, M., (2012), Educația estetică timpurie, Editura Grapho, Bacău

*** (1991), Planul de învățământ și programa activităților instructive-educative în grădinița de copii, Editura Didactică și Pedagogică, București

Popescu-Neveanu, P.,(1978), Dicționar de pedagogie, Editura Albatros, București

*** (1987), Programa activităților instructive-educative în grădinița de copii și în cadrul organizației Șoimii patriei, Editura Didactică și Pedagogică, București

*** (2000), Programa activităților instructive-educative în grădinița de copii și Regulamentul învățământului preșcolar, Editura V&I Integral, București

*** (1993), Programa activităților instructive-educative în grădinița de copii, Tribuna Învățământului, București

Read, H., (1969), Semnificația artei, Editura Meridiane, București

Roco, M., (2004), Creativitatea și inteligența emoțională, Editura Polirom, Iași

Roșca Al., (1981), Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei R. S. R., București

Stan, C., (2001), Teoria educației. Actalitate și perspective, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Tătaru, L., Glava, A., Chiș, O., (2014), Piramida cunoașterii, Editura Diamant, Pitești.

Vanea, C., (2012), Dezvoltarea creativității copilului preșcolar prin desen, Editura Presa Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Wallas, G., (1926), The art of thought, Harcout, Brance a World

Anexe

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3 – M.S

PRETEST

POSTTEST

Anexa 4- R.B

PRETEST

POSTTEST

Anexa 5- M.C

PRETEST

POSTTEST

Anexa 6- A.L

PRETEST

POSTEST

Anexa 7- A.N

PRETEST

POSTTEST

Anexa 8- Ș.G

PRETEST

POSTTEST

Anexa 9- D.B

PRETEST

POSTTEST

Anexa 10- C.V

PRETEST

POSTTEST

Anexa 11- S.M

PRETEST

POSTTEST

Anexa 12-R.N

PRETEST

POSTTEST

Anexa 13-D.B

PRETEST

POSTTEST

Anexa 14-M.C

PRETEST

POSTTEST

Anexa 15-S.M

PRETEST

POSTTEST

Anexa 16-A.N

PRETEST

POSTEST

Anexa 17-M.S

PRETEST

POSTTEST

Anexa 18-M.S

PRETEST

POSTTEST

Anexa 19-R.N

PRETEST

POSTTEST

Anexa20- R.B

PRETEST

POSTTEST

Anexa 21-D.B

PRETEST

POSTTEST

Anexa 22-M.C

PRETEST

POSTTEST

Anexa 23-S.M

PRETEST

POSTTEST

Anexa 24-A.N

PRETEST

POSTTEST

Anexa 25-M.C

PRETEST

POSTTEST

Anexa 26-D.B

PRETEST

POSTTEST

Anexa 27-M.S