Stima de sine la adolescenți … 5 [617326]

CUPRINS

Argument ……………………………………………………………………………………………………………………………… 3
CAPITOLUL I ……………………………………………………………………………………………………………………… 5
Stima de sine la adolescenți …………………………………………………………………………………………………… 5
1. Definiție ……………………………………………………………………………………………………………………… 5
1.2 Dezvoltarea stimei de sine la adolescenți ………………………………………………………………………….. 6
1.3 Stima de sine și Imaginea de sine …………………………………………………………………………………….. 7
1.4 Componentele stimei de sine …………………………………………………………………………………………… 8
1.4.1 Iubirea de sine ………………………………………………………………………………………………………… 8
1.4.2 Concepția despre sine ………………………………………………………………………………………………. 9
1.4.3 Încrederea în sine …………………………………………………………………………………………………….. 9
1.5 Relația dintre stima de sine și performanțele școlare ………………………………………………………… 10
CAPITOLUL II ………………………………………………………………………………………………………………….. 12
PERSONALITATEA LA ADOLESCENȚI …………………………………………………………………………. 12
1.Conceptul de personalitate ………………………………………………………………………………………………. 12
2 Particularități ale dezvoltării personalității la adolescenți …………………………………………………….. 14
CAPITOLUL III ………………………………………………………………………………………………………………… 18
Succesul școlar la adolescenți ………………………………………………………………………………………………. 18
1.Definiție ………………………………………………………………………………………………………………………… 18
2. Factorii succesului școlar la adolescenți ……………………………………………………………………………….. 19
2.1 Factori de ordin individuali ai succesului școlar la adolescenți ………………………………………….. 19
2.2 Factori de ordin familiali ai succesului șco lar la adolescenți ……………………………………………… 20
2.3 Factori de ordin școlar ai succesului școlar la adolescenți …………………………………………………. 21
CAPITOLUL IV: STUDIU APLICATIV ……………………………………………………………………………. 22
Stima de sine și succesul școlar ……………………………………………………………………………………………. 22
4.1 Scopul și obiective ……………………………………………………………………………………………………….. 22
4.2 Ipotezele studiului ……………………………………………………………………………………………………….. 22
4.3 Metodologia cercetării ………………………………………………………………………………………………….. 22
4.4 Analiza rezultatelor obținute …………………………………………………………………………………………. 26
Concluzii …………………………………………………………………………………………………………………………….. 30
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………………….. 35
Anexe …………………………………………………………………………………………………………………………………. 37

3
Argument
Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezente în literatura de specialitate,
pe problematica stimei de sine, personalitatea și succesul școlar al adolescenților, precum și
rezultatele unei cercetări personale, prin care mi -am propus investigarea stimei de sine și
performanțele educaționale în rândul adolescenților.
Lucrarea este organizată în patru capitole, dintre care primele trei capitole abordează o
serie de probleme teoretice leg ate de: stima de sine, personalitatea și succesul școlar în rândul
adolescenților.
Primul capitol s -a urmărit caracteristicile stimei de sine, dezvoltarea stimei de sine la
adolescenți, precum și componentele stimei de sine: iubirea de sine, conce pția desp re sine și
încrederea în sine, dar și relația dintre stima de sine și performanțele școlare.
În cel de -al doilea capitol a fost evidențiat conceptul de personalitate, particularitățile
dezvoltării personalității la adolescenți și rolul pe care îl are familia în dezvoltarea personalității
la adolescenți.
În cel de- al treilea capitol și ultimul pe parte teoretică am prezentat su ccesul școlar și
factorii succesului școlar, respectiv factorii de ordin individual, factorii de ordin familiali și
factorii de ordin școlar.
În cel de -al patrulea capitol am prezentat ipotezele cercetării, metodologia utilizată,
precum și rezultatele unei cercetări prin care am comparat stima de sine și personalitatea cu
succesul școlar, evaluat pe un eșantion de 120 de adolescenț i de clasele a XI -a și a XII -a.
Motivul alegerii acestei teme, „Stima de sine și succesul școlar”, a fost preocuparea
pentru modul în care inflențează stima de sine și personalitatea rezultatele școlare ale tinerilor.
Consider că, rezultatele sunt în conti nuă schimbare, dat fiind faptul că adolescenții se
autocunosc în permanență.
Alegerea acestei teme este, justificată și de faptul că, în România, ca și în celelalte țări,
se pune tot mai mult accent nu doar în mass -media, ci și pe plan profesional, pe tranziția spre o
educație bazată pe competențe.
Adolescența este o perioada dificilă, în care sprijinul celor din jur are o importanță foarte
mare pentru dezvoltarea armonioasă a acestora. Cel mai important aspect al adolescenței este

4
viața școlară, aceasta p oate fi ușor inflențată de mai mulți factori, printre care și nivelul stimei
de sine și personalitatea adolescentului.
De-a lungul timpului, numeroși psihologi care au studiat evoluția individului în perioada
adolescenței au remarcat numeroase schimbări im portante până la viața adultă, astfel că am
considerat important și totodată interesant analiza detaliată a stimei de sine și a personalității în
raport cu performanțele educaționale.

5
CAPITOLUL I
Stima de sine la adolescenți

1. Definiție
Stima de sine reprezintă componenta evaluativă a sinelui și se referă la trăirea afectivă,
emoțiile pe care le simte persoana atunci când se referă la propria persoană.
„Stima de sine este o necesitate umană care este fundamentală pentru dezvoltatea
psihologică sănătoasă. Ajută persoana să se ocupe mai bine de factorii de stres, stima de sine
joacă un rol vital în dezvoltarea personalității și este un pilon major în construirea
personalităț ii.„ (Malik, 2014)
„Stima de sine se referă la evaluarea propriei persoane, această evaluare rezultând din
auto-acceptare si auto -prețuire, în mod absolut ori prin comparație cu alții. Deși se poate
schimba de la o situație la alta, există o tendință stabilă a fiecăruia de a se evalua, care
funcționează ca o trăsătură de personalitate.„ (Luca M., 2004)
Stima de sine este una dintre motivațiile umane de bază în ierarhia nevoilor lui Abraham
Maslow. Maslow ar sugera că indivizii au nevoie atât de re spect față de ceilalți, cât și de respect
față de sine. Aceste nevoi trebuie îndeplinite pentru ca un individ să crească și să prospere.
Aceste nevoi trebuie îndeplinite pentru ca o persoană să crească și să realizeze auto –
actualizarea. Încrederea în sine ș i stima de sine sunt două fenomene psihologice strâns legate,
ambele bazându -se pe experiențele trecute și pe ambele așteptând performanțele viitoare.
Sinele și stima de sine constitu ie două diferențe dimensiunile personale. Sinele
reprezintă partea cognitivă a personalității , în timp ce stima de sine reprezintă dimensiunea
afectivă și psihologică. Trăsăturile de personalitate ale indivizilor, trăsăturile lor fizice,
abilitățile, relațiile sociale, sentimentele și ideile lor despre competențele lor academice sau
profesionale, formarea și satisfacția pe care o simt ca urmare a acestor idei sunt incluse în
conceptul de stima de sine. (Körük, 2017)
S.Coopersmit h sugerează că definirea conceptului de stimă de sine trebuie să pornească
de la premisa evaluărilor relativ stabile, pe care o persoană le face cu privire la sine. Autorul
citat susține că, spre mijlocul copilăriei, individul uman ajunge la o apreciere de sine care tinde
să rămână relativ stabilă de- a lungul vieții. Deși aprecierile cu privire la sine pot suporta unele
modificări, în funcție de anumite evenimente de viață sau de provocările cu care o persoană se
confruntă, este de așteptat ca aceste apreci eri să revină la tonalitatea și la nivelul lor obișnuit,

6
atunci când factorii de mediu și cei legați de funcționarea individului se reechilibrează.
(Coopersmith., 1984)
Rosenberg (1979) definește stima de sine ca o sinteză cognitivă și afectivă complexă.
El consideră că stima de sine dictează atitudinea mai mult sau mai puțin bună a individului față
de propria persoană.
Anumiți autori consideră că, spre mijlocul copilăriei, copilul își formează o imagine
despre el care rămân e relativ constantă în cursul vieții. Această apreciere a sinelui va fi afectată,
în decursul evenimentelor vieții, dar, se pare că își regăsește nivelul obișnuit, atunci când condițiile mediului se normalizează.

1.2 Dezvoltarea stimei de sine la adolescenți
„Stima de sine este un eu paravan, un scut pe care subiectul îl construiește în jurul eului
adevărat pentru a supraviețui în sistemul social din care face parte. Nivelul stimei de sine ține de tipul de iubire manifestată de familie, de stima de sine a părinților; nivelul acesteia în
copilărie determinând progresul educațional, dezvoltarea afectivă, socială, intelectuală, sexuală, profesională, spirituală.„ (Humphreys, 2007)
Adulții sunt modelele cele mai importante pe ntru dezvoltarea adolescenților, părinții au
un rol foarte mare în construirea stimei de sine. Formarea imaginii de sine în indivizi începe în
copilărie și devreme perioade de copilărie prin semnalele verbale si non -verbale pe care le
primesc de la părinți i lor care sunt obiectele principale de legătură
Situația socială pe care depinde dezvoltarea mentală a adolescenților este în mare parte
determinată de familie. Părinții și membrii mai în vârstă ai familiei trebuie să cunoască specificul adolescenței și s ă încerce să îi ajute pe copil să- și depășească dificultățile, tratând
viitorul copilului plin de iubire, respect și încredere. Părinții ar trebui să răspundă sincer la mai multe întrebări, legate de probleme intime, sociale și morale. Dragostea și încrede rea,
răspunsurile și sfaturile competente sunt instrumentul fundamental al părinților, ajutându- i pe
copiii lor să devină adult. (M. Minev, 2018)
O cercetare descrisă în manualul de psihologie susține că: adolescenții „care per cep că
sunt iubiți și acceptați așa cum sunt au o mai mare stimă de sine decât cei care, obiectiv sau
subiectiv, acuză lipsa acestui suport. La fel ca cei din urmă sunt și cei care simt că pentru a fi
apreciați sunt condiționați de familie sau de grup. Condiționarea în cazul familiei se referă la
performanțe școlare, activități extrașcolare, relații sociale selective, iar în cazul grupului se
referă la uniformizare sau fapte anti -sociale.” (D. Sălăvăstru, 2000)

7
Coopersmith (1984) consideră că, cu cât un individ este eliberat de îndoieli și
ambivalențe, cu atât acesta rezistă mai bine amenințărilor, este degajat de tulburări minore de
personalitate; astfel, cel care are o înaltă stimă de sine poate să- și atingă scopurile pe care ș i le-
a fixat. (Coopersmith., 1984)

1.3 Stima de sine și Imaginea de sine
Există numeroase studii care demonstrează faptul că cei mai mulți dintre indivizi
încearcă să mențină o imagine bună de sine.
Trecând în revistă astfel de studii, D. Martinot (1995) subliniază faptul că avem tendința
de a menține o impresie globală pozitivă despre sine, o stimă de sine pozitivă. Atunci când
facem aceasta nu suntem complet obiectivi, avem tendința de a aprecia că suntem în mai mare
măsură responsabili de succesele decât de eșecurile noastre și ne comparăm cu alții utilizând dimensiunile pentru care suntem avantajați, pentru care ne simțim competenți. Subiecții cu o
slabă stimă de sine acceptă mult mai ușor o întărire negativă și mai greu o întărire pozitivă,
comparativ cu subiecții cu stimă de sine puternică. Indivizii cu stimă de sine scăzută sunt mai
apți de a explica evenimentele negative prin invocarea unor cauze interne și se simt mai
responsabili de eșecul lor , comparativ cu omologii lor cu stimă de sine mare. (Martinot, 2001)
„Înălțimea variază în funcție de vârstă, personalitate și situație. Stima de sine poate fi
ridicată sau scăzută. Stima de sine ridicată contribuie la apărarea eului, generează satisfacție,
reduce conflictele, dar poate diminua uneori tendința de autorealizare. Stima de sin e scăzută
micșorează stima de sine, generează conflicte intrapsihice, conduce la un nivel de aspirație
scăzut care nu permite autodepășirea. Schimbarea unei imagini negative, care persistă în
copilărie este posibilă, susține C. Rogers, dar ea rămâne un proces dificil. Stima de sine scade
la adolescenți din cauza crizelor de personalitate prin care trec aceștia.„ (Luca M. , 2004)
Rosenberg și Harter (1990) consideră că stima de sine este influențată de maniera în
care persoana percepe competențele sale în domeniile în care reușita este importantă pentru el.
Indivizii cu o stimă de sine ridicată se simt competenți în do meniile în care cred că reușita ar fi
importantă și de asemenea sunt capabili să considere că având o importanță mai mică domeniile în care se simt mai puțin competenți.
Imaginea de sine se referă la cum ne vedem pe noi, modul nostru de a percepe propriile
caracteristici fizice, emoționale și sociale, dacă ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem, dacă
ne apreciem pentru ce suntem și facem aceasta contribuie la încrederea în sine și autorespect.
Atunci când imaginea de sine este în concordanță cu realitatea , elevul are șanse mari să
se integreze în mod optim în sistemul de cerințele la școală sau în sistemul de relații

8
interpersonale. Dar când imaginea de sine nu este în concordanță cu realitatea, fie în ceea ce
privește supraevaluarea, fie subevaluarea, dif icultățile de integrare devin frecvente.
În concluzie, pare evident faptul că stabilitatea sau instabilitatea componentei afective
a sinelui depinde de certitudinea pe care indivizii o au despre ceea ce sunt ei. În alți termeni, cu
cât această componentă este mai puternică (stimă de sine pozitivă), cu atât ea este mai stabilă
și mai insensibilă la dificultățile întâmpinate; cu cât această componentă este mai scăzută (stimă de sine negativă), cu atât ea este mai instabilă și deci mai sensibilă la caracteris ticile
situaționale.

1.4 Componentele stimei de sine
Personalitatea fiecăruia dintre noi este o construcție unică datorită combinației dintre
zestrea genetică a fiecăruia, mediul în care creștem și ne formăm și a educației pe care o primim.
Stima de sine are trei componente între care există legături de interdependență, cărora
C. André și F. Lelord le prezintă originile, beneficiile și consecințele absenței. Aceste trei
componente sunt: iubirea de sine, concepte sau concepția despre sine și încrederea în sine.

1.4.1 Iubirea de sine
„Iubirea de sine este elementul cel mai important al stimei de sine, susțin autorii, este
constituentul său cel mai profund și cel mai intim. Individul se iubește în ciuda defectelor și limitelor, eșecurilor sau înfrângerilor. Această iubire de sine „necondiționată” nu depinde de
performanțele personale.„ (Andre C., 2003, p. 14)
Iubirea de sine nu este pur și simplu o stare de bine. Este o stare de apreciere pentru sine
care crește de la acțiuni care susțin creșterea noastră fizică, psihologică și spirituală. Iubirea de
sine este dinamică; ea crește prin acțiuni care ne maturează.
Iubirea de sine este descrisă ca fiind concepția despre propria persoană ca fiind una
pozitivă, având respect față de noi înșine, indiferent de ce se întâmplă în jur sau ce vorbesc alții
despre noi, de asculta propriile nevoi și asprații. Un beneficiul al imaginii de sine pozitivă ar fi
stabilitatea emoțională, adică relațiile deschise cu cei din jur și rezistența la cr iticile și
respingerile acestora. Atunci când acest beneficiu lipsește la individ apare nesiguranța, lipsa încrederii în propria persoană, dar și în persoanele din jur, îndoieli privind propria capacitate,
convingerea că nu este chiar atât de bun și se for mează o imagine de sine mediocră.

9
1.4.2 Concepția despre sine
Conceptul de sine nu este stima de sine, deși stima de sine poate fi o parte a conceptului
de sine.
Concepția despre sine este al doilea stâlp al stimei de sine și se referă la părerea pe care
o avem despre noi, fondată sau nu, despre calitățile și defectele noastre. Nu este vorba aici
despre autocunoaștere, importantă nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea pe care o avem
de a fi deținători ai calităților sau defectelor, ai potențialităților și limitelor. Concepția despre sine pozitivă este o forță interioară care ne permite să ne bucurăm de șansa noastră în ciuda
adversităților. Dacă, din contra, avem o concepție de sine foarte limitată sau stăpânită de frică
sau emoții, ne va face s ă pierdem mult timp până să ne găsim ”calea” noastră.
„Atunci când concepția despre sine lipsește apar ca și consecințe ale acestei lipse
următoarele situații: absența curajului în momentul luării unor decizii existențiale, starea de
subordonare în fata p ărerilor altora, slaba perseverență în susținerea opțiunilor personale. O
concepție despre sine limitată va provoca o stare de dependență a individului față de altă persoană. Cu toate că el își va dovedi competențe în a stabili relații agreabile cu ceilalț i, se va
limita la a urma îndeaproape pe cel ce îl are drept model, nu se va încumeta să pășească pe cărări neexplorate de către alții,va depune mari eforturi pentru ași duce până la capăt proiectele
personale.„ (Andre C., 2003, p. 17)

1.4.3 Încrederea în sine
Încrederea în sine este a treia componentă a stimei de sine și se aplică în special la
acțiunile noastre. Încrederea în sine este deseori confundată cu stima de sine. A fi încrezător,
înseamnă a considera că ești cap abil să acționezi într -o manieră adecvată în situațiile
importante.
Încrederea în sine înseamnă a acționa fără teamă excesivă de eșec și de judecata
anturajului. Originile acesteia sunt învățarea regulilor de acțiune cum sunt îndrăzneala, perseverența, acc eptarea eșecurilor. Beneficiile încrederii în sine sunt acțiunile cotidiene facile
și rapide și rezistența la eșecuri. În cazul absenței acesteia, se pot observa la individ inhibiții, ezitări, abandonuri și lipsa perseverenței. (Luca M., 2004)
Încrederea în sine are un rol primordial pentru individ, susțin F.Lelord și C. André,
deoarece stima de sine are nevoie de fapte pentru a se menține sau a se dezvolta: micile succese
cotidiene sunt necesare pentru echilibrul nostru psi hologic, așa cum hrana și oxigenul sunt
necesare pentru echilibrul corporal. Încrederea în sine provine din modul de educație care ne -a
fost dat în familie sau în școală.

10

1.5 Relația dintre stima de sine și performanțele școlare
Diferite studii au demonstrat existența unei relații strânse între stima de sine și
performanțele școlare. Performanța poate avea efecte pozitive sau negative asupra percepțiilor
de sine ale elevului.
Rosenberg (1979) reliefează aspectele distinctive dintre stimă de sine rid icată (pozitivă)
și stimă de sine scăzută (negativă). „Persoanele care au încredere în forțele proprii învață cu
mai multă eficiență decât cele lipsite de încredere în propriile forțe, chiar dacă, în realitate,
acestea din urmă sunt la fel de capabile.” Aș adar trebuie să- i învățăm pe elevi să aibă încredere
în ei înșiși, în propriile puteri și să -i orientăm către cunoașterea și conștientizarea acestora.
Cercetările efectuate evidențiază faptul că „nivelurile înalte ale stimei de sine contribuie
la sănătatea mintală în multe feluri, încurajând oamenii să realizeze mai mult și să fie mai
mulțumiți cu ceea ce au realizat”.
„În general, stima de sine ridicată îi ajută pe indivizi să se considere persoane active și
capabile să promoveze schimbări prin efort și s ă stabilească obiective mai înalte care determină
învățarea unor lucruri noi. În mod repetat, numeroși cercetători au demonstrat că cea mai bună
modalitate de a îmbunătăți performanțele elevilor este creșterea stării lor de sine. Cercetările au
arătat, de asemenea, că înalta stimă de sine joacă un rol important în realizarea performaței
școlare, în responsabilitatea socială și personală. Cei care au o realizare academică mai mare
tind să se simtă mai încrezători în contrast cu cei care nu au încredere în ei înșiși realizând mai
puțin.„ (Aryana, 2010)
Copiii cu performanță școlară bună au o stimă de sine ridicată, aceștia tind să se bazeze
pe propria persoană, pe abilitățile proprii și se simt eficienți și valoroși. S -a observat în diferite
studii că stima de sine academică, adică cum se percepe copilul în situația școlară, are un rol
foarte important în cadrul stimei de sine globale. Astfel, în anii de școală, copiii care au
performanțe școlare bune, de obicei nu prezintă problem e legate de stima de sine, deoarece, se
simt bine cu ei înșiși, au incredere în propria persoană și se simt valoroși când au realizări școlare.
Potrivit lui Haeussler și Milicic (1995), elevii cu stimă de sine pozitivă, așteptări înalte
și motivația intrin secă de a învăța, au mai bune rezultate academice decât cei cu stima de sine
scăzuta, așteptări scăzute și o motivație extrinsecă pentru studiu. Ei menționează faptul că presiunea externă excesivă pare să submineze stima de sine, iar o stimă de sine scăzut ă se
corelează cu un număr mai mic de încercări de a depăși dificultățile și, evident, un număr mai mic de încercări mai puțin succes.

11
S-ar putea concluziona că autoritățile școlii, în special profesorii, ar trebui să fie
conștienți de legătura dintre stima de sine și realizările școlare la elevi. Când elevii înțeleg că
eșecurile lor este rezultatul efortului mai degrabă decât al capacității, probabil că vor manifesta
o persistență mai mare pentru a- și depăși eșecurile, decât pentru a dezvolta o atitudine d e
neajutorare. Profesorii trebuie să fie instruiți cu privire la strategiile care au legătură cu construirea stimei de sine și trebuie să observe elevii și interacțiunile lor cu colegii cu atenție
pentru a le satisface nevoile.
În concluzie, putem spune că respectul de sine este esențial pentru ceea ce facem cu
viețile noastre, loialitatea pe care trebuie să o dezvoltăm și să ne îngriji de ceilalți și este în
centrul tuturor lucrurilor pe care un adole scent le va realiza în viață . Stima de sine se formează
în familie de către părinți, iar atitudinea părintească este de o importanță capitală. Stima de sine va influența performanța adolescenților la școală; va determina cât de competent va fi copilul,
în ce măsură copilul va fi acceptat de alții și ce acceptar e va demonstra la rândul său.

12
CAPITOLUL II
PERSONALITATEA LA ADOLESCENȚI

1. Conceptul de personalitate
În ceea ce privește definirea conceptului de personalitate în literatura de specialitate
există o multitudine de definiții date acestui concept. Cuvântul personalitate în sine provine din
cuvântul latin persona, care se referă la o mască teatrală purtată de artiști pentru a promova
diferite roluri sau a -și deghiza identitatea.
Deși există multe definiții diferite ale personalității, majoritatea se concentrează pe
modelul de comportament și caracteristici care pot ajuta la prezicerea și explicarea
comportamentului unei persoane. Explicațiile pentru personalitate se pot concentra pe o
varietate de influențe, de la explicațiile genetice pentru trăsăturile de personalitate la rolul
mediului și experiența în modelarea personalității unui individ.
„Conceptul de personalitate este folosit atât în limbajul curent cât și în literatura de
specialitate în mai multe se nsuri. Două sunt mai des folosite ; este vorba de sensul psihologic și
sensul valoric (discriminativ). Din punct de vedere psihologic orice om normal este o
personalitate întrucât este o unicitate irepetabilă. Pentru ca să înțelegem unicitatea,
irepetabilitatea ființei umane este suficient s ă ne gândim la amprentele de la mână, o dimensiune
fizică cu totul și cu totul neesențială, care știm că diferă de o persoană la alta. La fel diferă și procesele cogn itive, afective, temperamentul, caracterul, aptitudinile, etc, dar mai ales diferă
modul c um dimensiunile fizice, fiziologice și psihologicese conjugă între ele pentru a forma a
cel agregat complex, acel sistem hipercomplex care este sistemul psihic uman, personalitatea și
care trebuie să eleboreze răspunsuri corecte la solicitările mediului am biant.„ (Vrabie,
Psihologia Educației, 2002, p. 45)
„Personalitatea este o contrucție teoretică elaborată de psihologie în scopul înțelegerii și
explicării a modalității de ființare și funcționare ce caracterizează org anismul psihofiziologic
pe care îl numim persoană umană.„ (Dafinoiu, 2002, p. 31)
M. Reuchlin (1992) definea personalitatea ca fiind „o caracteristică relativ stabilă a
modului de a fi al unei persoane în ceea ce privește felul de a reacționa la situațiile în care ea se
regăsește.”
Renumitul personolog G. W. Allport definește personalitatea ca fiind ,,organizarea
dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și
comportamentul său caract eristic“ (Allport, 1991, p. 40) . De asemenea, același autor consideră

13
că personalitatea reprezintă ,,ceea ce o persoană este în mod real, indiferent de modul în care
ceilalți îi percep calitățile sau de metodele prin care le studiem“.
„O privire generală asupra mai multor definiții date personalității evidențiază câteva
caracteristici ale acestuia:
• Globalitatea: personalitatea cuiva este constituită din ansamblul de carcateristici care
permit descrierea acestei persoane, identificarea ei printre celelalte. Orice construcție
teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită, prin operaționalizarea
conceptelor sale, descrierea conduitelor și aspectelor psihofizice care fac din orice ființă
umană un exemplar unic.
• Coerența : majoritatea teoriilor postulează ideea existenței unei anume organizări și
interdependențe a elementelor componente ale personalit ății. Când în comportamentul
cuiva apar acte neobișnuite, ele surpind deoarece contravin acestui principiu; încercând să explicăm, să înțelegem acțiunile curajoase ale unei persoane timide, nu facem altceva decât să reducem incoerența inițială utilizând mo dele propuse de o anume teorie a
personalității. Personalitatea nu este un ansamblu de elemenete juxtapuse, ci un sistem funcțional format din elemente interdependente.
• Permanența (stabilitatea) temporală: dacă personalitatea este un sistem funcțional, în
virtutea coerenței sale, acesta generează legi de organizare a căror acțiuni este permanentă. Deși o persoană se transformă, se dezvoltă, ea își păstrează identitatea sa
psihică. Ființa umană are conșiințe existenței sale, sentimentul continuității și iden tității
personale, în ciuda transformărilor pe care le suferă de -a lungul întregii sale vieți.„
(Dafinoiu, 2002, p. 31)
După N. Sillamy personalitatea este, în esență, elementul stabil al conduitei unei
persoane, modul său obișnuit de a fi, ceea ce o diferențiază de altele. Orice om este, în același
timp, asemănător cu alți indivizi din grupul său cultural și diferit de ei prin caracterul unic al
experiențelor trăite; singularitatea sa, fracțiunea cea mai originală a eului său constituie
esențialul personalității sale. (Sillamy, 1996)
„Pe lângă factorul social, un rol deosebit de important în procesul de dezvoltare și
perfecționare a personalității îl are autoeducația. Știm că până la o anumită vârstă personalitatea se dezvoltă, mai ales, sub influența cerințelor externe venite din part ea familiei și a școlii.
Treptat aceste cerințe externe sunt interiorizate și transformate în cerințe proprii față de sine, încât la un moment dat asistăm la un echilibru între cerințele externe și cele interne în procesul
de dezvoltare a personalității, p entru ca într -o etapă următoare cerințele interne să ocupe un loc
determinant în procesul de formare și dezvoltare a personalității. Rezultă că persoana poate

14
deveni propriul ei educator la un anumit nivel de maturitate morală și psihologică și anume
atunc i când cerințele externe au fost interiorizate și transformate în cerințe proprii față de sine.„
(Vrabie, Psihologia Educației, 2002, p. 46)
Caracteristicile de personalitate pot avea un rol în creșterea vulnerabilității tinerilor la
anumite tendințe problematice printr -o varietate de mecanisme cognitive, emoționale și
interpersonale, cum ar fi natura reacțiilor provocate de alții sau cum tinerii își construiesc
experiențele.

2 Particularități ale dezvoltării personalității la adolescenți
Adolescența este considerată în mod unanim ca fiind perioada de viață între copilărie și
maturitate. Cuvântul adolescență provenind din cuvântul latin adolescere înseamnă "să
crească".
Adolescența este un moment în care apar identitatea unică a copilului. Până la
adolescență, un copil îndeplinește în principiu voința părinților săi. Cu toate acestea, pe măsură
ce adolescentul se separă în mod natural de părinții săi, își dezvoltă propria personalitate
distinctă. Pe lângă maturizarea fizic ă și emoțională, adolescenții cresc intelectual, în timp ce
dezvoltă înțelegerea morală și abilitatea de a face planuri de viitor. Deși această independență
poate provoca stres și conflicte la domiciliu, părinții nu ar trebui să se simtă respinși de
schimb area personalității copilului lor; dimpotrivă, ei ar trebui să îi ghideze pe adolescenți
pentru a face tranziția cât mai lină posibil.
„Pubertatea și adolecența se caracterizează prin trecerea spre maturizare și integrare în
societatea adultă, cu solicităr ile ei sociale, familiale, profesionale etc. Întreaga perioadă a
adolescenței este legată de schimbări de mare intensitate și cu efecte vizibile în înfățișare, comportamente și relaționare internă cu lumea exterioară, inclusiv prin creșterea capacității de
integrare în specificul vieții sociale. Pe acest teren se constituie ,,sinele“, imaginea și percepția de sine – ca o componentă a ,,identității“ care, la rândul său, constituie nucleul personalității.„
(E. Verza, 1989)
Dezvoltarea fizică afectează deseori dezvoltarea emoțională, psihologică și socială a
tinerilor adolescenți. Practicanții (de exemplu, profesorii sau consilierii de orientare) și părinții pot atenua preocupările tinerilor adolescenți cu privire la dezvolta rea fizică, explicând că aceste
schimbări sunt naturale și comune. Adulții pot furniza informații exacte, pot răspunde la întrebări și pot încuraja tinerii adolescenți să consulte resursele credibile.
Adolescența este etapă de schimbare profundă, "unică în istoria individului". Atingerea
acestei perioade trece prin numeroase schimbări și transformări. Adolescența este amintită ca

15
tranziție de la existența interioară, caracteristicile copilăriei la o deschidere față de lume ș i
univers.
Această perioadă reprezintă o perioadă semnificativă de dezvoltare pentru adolescenți
din cauza adaptărilor pe care acestea sunt obligate să le respecte, inclusiv prin schimbări fizice,
emoționale, cognitive și sociale. Adolescenții au sarcini de dezvoltare diferite care sunt adesea
dificil de realizat în timp ce se confruntă cu factori de stres, cum ar fi aceste schimbări.
Adolescența este, de asemenea, una dintre cele mai riscante faze de dezvoltare, datorită
complexității și amplorii schimbării care se produce.
Adolescența este o perioadă a provocărilor datorate expunerii adolescenților la multe
cereri și schimbări de dezvoltare (adică, biologice, cognitive, emoționale, relaționale sau
sociale). Modul în care adolescenții se confruntă cu aceste provocări este esențial pentru
dezvoltarea lor de succes sau fără succes (Steinberg & Morris, 2001).
U. Șchiopu și E. Verza consideră că adolescența începe după vârsta de 10 ani și durează
până la 25 de ani, primii patru ani constituind pubertatea sau pr eadolescența. În această
perioadă, copilul poate da dovadă de o mare atenție și curiozitate care se poate extinde prin
explorare și la ceea ce se află în afara școlii și a familiei. În același timp, se poate dezvolta
,,influența de modelare imitativă“ într e tineri, formele de interdependență dintre aceștia
facilitând tot felul de contagiuni și imitații, adesea, aberante (elemente de modă, stil de viață, conduite etc.). (E. Verza, 1989)
Adolescența se caracterizează prin perioad a de reconstituire a personalității, o perioadă
de intensă maturizare, este perioada în care se formează sentimental de responsabilitate.
În perioada adolescenței, maturizarea este centrată pe identificarea resurselor personale
și construirea propriei ide ntități și independențe, începând cu detașarea de sub tutela parentală.
Tânărul începe să își descopere atitudini, abilități, forțe fizice și spirituale, începe să -și
construiască lumea interioară a aspirațiilor, intereselor și idealurilor. În aceste condi ții, se
dezvoltă atitudini, concepții despre lume și viață, au loc manifestări ale creativității și, implicit,
apar structuri motivaționale puternice. (E.Verza, 1997, p. 229)
Personalitatea se bazează pe temperament, cara cter și mediu. Temperamentul este
controlat de compoziția genetică a unei persoane înnăscute; caracterul este determinat de modul
în care o persoană gândește, se simte și se comportă; și mediul este suma totală a experiențelor
de viață ale unei persoane. P ărinții pot juca un rol crucial în dezvoltarea personalității și
comportamentului copiilor prin anticiparea problemelor care ar putea fi problematice și prin evitarea unor situații dificile cu totul. Ei pot îndruma un copil spre punctele forte, crescând
experiențele sale pozitive.

16
3. Rolul familiei în dezvoltarea personalității adolescenților
„Indiferent de perspectiva din care este abordată, familia îndeplinește un set complex de
roluri. După (Turliuc, 2004, p. 34) cele mai importante funcții ale familiei nucleare sunt:
 funcția psihologică (de asigurare a suportului emoțional, a nevoilor de securitate, de
protecție, incluzând și ajutorul mutual bazat pe sentimentele de egalitate, de respect și
de dragoste între par teneri, între părinți și copii, între frați și surori);
 funcția identitară (implicând asigurarea sentimentului apartenenței și al coeziunii,
construcția identităților personale, statutare și intime ale soților și ale copiilor); 9
 funcția economică (de as igurare a veniturilor necesare pentru satisfacerea nevoilor de
bază ale membrilor familiei – părinți și copii);
 funcția sexuală (de satisfacere a cerințelor și nevoilor afectiv -sexuale ale partenerilor
cuplului conjugal);
 funcția de reproducere (de asig urare a descendenței și a condițiilor igienicosanitare
necesare dezvoltării biologice normale a tuturor membrilor familiei);
 funcția de socializare a copiilor (menită să asigure îngrijirea și creșterea lor, procesul
instructiv -educativ familial și condițiile adecvate educației și pregătirii școlare și
profesionale a copiilor).„
„Familia joacă un rol foarte important în structurarea și formarea personalității copilului.
Părinții influențează copiii prin concepția lor despre lume și viață, dar și prin comportamentele,
temperamentele, atitudinile, dorințele lor, gradul lor de toleranță.„ (Osterrieth, 1973)
Adolescența este o fază importantă de dezvoltare pe calea adulților, ani în care tinerii
devin din ce în ce mai independe nți de familiile lor. Totuși, părinții și alți membri ai familiei
joacă încă un rol critic în promovarea bunăstării adolescenților, oferind un sistem de sprijin
pozitiv, pot explora identitatea lor în schimbare.
Familia reprezintă factorul primordial a for mării copilului și a intergării lui în societate.
Familia reprezintă locul în care copilul învăță regulile de comportare, strategii de rezolvare a problemelor, dezvoltă compentețele sociale care îl vor ajuta pe tânărul și adultul de mai târziu
să se adapteze optim la rolurile familiale, profesionale și sociale pe care comunitatea și
societatea din care face parte le așteaptă de la el.
În cadrul familiei, copiii beneficiază de sprijin material, afectiv și cognitiv al părinților,
bunicilor și a fraților, înv ățând să fie autonomi și independeți, responsabili, cu încredere în ei
înșiși, să fie corecți și cinstiți pentru a resuși în viață.

17
Rolul familiei este un factor important în dezvoltarea personalității copilului, încă din
etapele timpurii ale evoluției sale și continuând până la sfârșitul adolescenței, când dezvoltarea
sa ajunge la maturitate, și capătă un caracter stabil.
„Adolescenții care sunt crescuți într -un climat cu părinți care nu răspund și sunt
inflexibili, au tendința de a dezvolta sentimente de frustrare și de reținere. Conjugații în
contextul familiei pot avea, de asemenea, un impact critic asupra adolescentului, influențând atât capacitatea lor de a adapta și de a promova maturitatea socială. Având legături strânse și
puternice cu frații pot aj uta adolescenții să se simtă siguri din punct de vedere emoțional, în
special în situații mai dificile. De asemenea, dacă adolescentul și fratele împărtășesc o relație sănătoasă, adolescentul va demonstra o stima de sine înaltă, o competență socială, un
autocontrol și o independență. Pe de altă parte, având o relație în care fratele este indiferent și
(E.Verza, 1997, p. 231) mai puțin personal îi ghidează pe adolescent să aibă mai degrabă un
comportament anti -social și să manifeste agresivitate.„
Mediul de acasă este primul și cel mai puternic mediu pentru dezvoltarea personalității
adolescenților. Părinții trebuie să -i încurajeze pe adolescenți să participe la activități post-
școlare, cum ar fi sportul, voluntariatul sau c hiar o pasiune cum ar fi muzica sau arta. În plus,
îi pregătesc pentru viitor prin învățarea lor de competențe cheie cum ar fi timpul și
managementul stresului.
„Deși adolescența este văzută ca o perioadă în care legăturile părintești sunt slăbite,
dezvolt area identității apare cel mai bine în contextul unei relații calde și comunicante părinte –
adolescent. Răspundereaa părintească, comunicarea familială necorespunzătoare și lipsa legăturii afectuoase cu părinții sunt exemple de factori familiali care au un impact negativ
asupra dezvoltării identității. Un echilibru între autonomia comportamentală și psihologică față de părinți, menținând în același timp o relație strânsă și de susținere, este setarea ideală pentru realizarea identității. Această perioadă de testare la limită, negocieri și autoreglementare este
probabil cea mai probabilă și mai stresantă pentru părinți și adolescenți.„ (Noller P., 2001)
„Se pare că atunci când adolescenții percep relațiile de familie ca fiind cald e și apropiate,
au un sentiment de autonomie, sunt clare cu privire la regulile și limitele stabilite de familie și au o bună comunicare cu părinții lor, atunci, indiferent de structura familiei, se simt mai
mulțumiți și au un nivel mai ridicat al bunăstăr ii.„ (Flouri, 2004)

18
CAPITOLUL III
Succesul școlar la adolescenți
1. Definiție
„Fiecare traiectorie școlară are o istorie unică ce poate fi povestită în moduri diferite, în
funcție de punctul de vedere adoptat: al elevului, al părintelui, al profesorului.
Povestea conține, inevitabil, referiri la performațele elevului, la succesele și insuccesele care
marchează această traiectorie. Notele școlare, statutul de „elev bun„ sau „elev slab„, succesul sau insuccesul la examene influențează nemijlocit poziția elevului în familie și în grupul de
prieteni, dar și prestigiul familiei, percepția socială a acesteia, calitatea educației în familie.„
(Sălăvastru, 2004, p. 229)
Școala este evaluată de comunitatea socială în funcție de notele obținute de elevii săi.
În acest context, succesul școlar a devenit, un fel de etalon al calității tuturor celor implicați în
acest proces (elevi, profesori, părinți, instituții școlare și comunități sociale).
„Noțiunea de succes și insucces școlar nu sunt atemporale, ci sunt impuse istoria socială.
Din acest unghi, succesul școlar constă în ”obținerea unui randament superior în activitatea
instructiv -educativă, la nivelul cerințelor programe lor și al finalităților învățământului”, iar
insuccesul se referă la „rămânerea în urmă la învățătură sau la neîndeplinirea cerințelor obligatorii din cadrul procesului instructiv -educativ, fiind efectul de discrepanță dintre
exigențe, posibilități și rezu ltate.„ (Popescu, 1991, p. 24)
York și alții „susține faptul că succesul școlar este un concept foarte des folosit în
literatura de specialitate din sociologia educației, în special în studiile cantitative. Cele mai întâln ite situații sunt cele în care scopul analizei este acela de a determina care sunt factorii care
influențează succesul școlar, însă se regăsesc și situații în care performanțele școlare sunt utilizate ca factor explicativ pentru accesul în învățământul universitar, sau dobândirea unui
anumit statut social. Din punct de vedere convențional, a avea succes școlar se referă la
dobândirea unor competențe specifice unui anumit nivel educațional.„ (T.York, 2015)
„Într -o metaanaliză car e a avut ca scop inventarierea înțelesurilor oferite conceptului de
succes școlar în literatura de specialitate din sociologia educației, este sugerat faptul că există
mai multe dimensiuni care sunt de obicei luate în considerare, însă rareori în același s tudiu
(York și alții). Acestea sunt: rezultatele școlare obținute, cel mai des măsurate prin notele
obținute sau prin media generală anuală; succesul în carieră, măsurat prin statutul ocupațional
dobândit, salariul obținut sau satisfacția cu locul de muncă ; obținerea unor competențe,
măsurate prin scale standardizate; îndeplinirea obiectivelor învățării, măsurate prin rezultatele

19
evaluării unui curs sau prin alte testări standardizate; ratele de absolvire la diferite niveluri, sau
ratele de părăsire ale sis temului; iar ca factori mai degrabă contextuali: satisfacția cu mediul
școlar, măsurată de prin scale standardizate.„ (T.York, 2015)
2. Fac torii succesului școlar la adolescenți
Cercetările în acest domeniu au distins trei categorii de factori ai succesului școlar:
factori care țin de elev, factori care țin de familie și factori care țin de ordin școlar.
„Reușita la învățătură depinde de influența combinată a factorilor interni și externi.
Principalii factori interni care in tervin în determinarea rezultatelor școlare sunt inteligența
generală, aptitudinea verbală și factori de personalitate, dintre care motivația, interesul, atitudinea față de activitatea școlară. Iar printre cei externi, ca factori esențiali, amintim formele
de organizare a învățământului, metodele de predare, sistemul de cerințe instructiv -educative,
alături de pregătirea și personalitatea profesorului, familia, profesiunea părinților ș.a.„ (Vrabie,
Psihologia Educației, 2002, p. 257)
Dacă elevul are un interes dezvoltat pentru activitatea școlară și perseverența se află la
un nivel de dezvoltare înalt, atunci elevul este foarte probabil să obțină performanțe școlare bune. Putem avea și situația inversă, în care elevul este neimplicat, neinteresat de obținerea unor
note mari, a cărui obiectiv principal este promovarea la limită a clasei și va trăi sentimentul de succes de fiecare dată când îndeplinește obiectivul.

2.1 Factori de ordin individuali ai succesului școlar la adol escenți
„Factorii individuali țin de capacitatea personală a fiecărui elev de a reacționa, adică de
resursele personale, de bogăția și calitatea „schemelor de adaptare”; astfel unii elevi au un potențial mai mare de adaptare (de maleabilitate, comunicare, acceptare a interdicțiilor de
toleranță la furstrare), iar alții unul mai redus (sunt mai rigizi, mai toleranți, mai puțin permisivi în raport cu ceilalți).„ (Andrei Cosmovici, 1999, p. 108)
Adesea, cadrele didactice cons ideră nivelul reușitei școlare drept nivel de inteligență, și chiar
și elevii echivalează uneori notele școlare cu grade de inteligență.
„Inteligența este doar unul dintre factorii individuali ce determină succesul sau
insuccesul școlar. Termenul inteligență nu are o semnificație univocă. Acest termen are multiple
sensuri, ce reies și din gama largă de definiții a inteligenței. Astfel, inteligența este definită
drept „capacitate de adaptare la situații problematice noi, instrument al reușitei, al cunoașterii;
se referă la un instrument al abstractizării, al combinării, al sintezei”. (Kulcsar, 1978, p. 127)

20

2.2 Factori de ordin fam iliali ai succesului școlar la adolescenți
În dezbaterile privind factorii care determină succesul școlar, explicația conform căreia
mediul familial de proveniență reprezintă unul dintre determinanții principali este folosită ca
parte a cunoașterii general acceptate.
„Importanța atmosferei afective calde în familie în rezultatele școlare a fost subliniat și
de Pomerantz și col., care au accentuat importanța climatului emoțional cald al activităților
educative desfășurate de părinți în eficiența acestora. Au torii au subliniat și rolul pe care
climatul emoțional pozitiv îl are asupra bunăstării emoționale a copilului, care la rândul ei
influențează din nou rezultatele școlare.„ (Pomerantz E. Moorman E. A, 2007)
Familia trebuie să asigure un mediu în care copilul se simte în siguranță, încurajat,
stimulat și apreciat, învățarea trebuie să se desfășoare în condiții de confort psihic. În sfera
motivațională, atitudinea părinților față de situația și viitoare ocupație a copiilor, împre ună cu
nivelul de încurajare pe care ei îl oferă muncii școlare, se află în legătură sem nificativă cu
performațele lor. (Crețu, 1996)
Implicarea părinților este asociată cu o gamă largă de rezultate pozitive ale copiilor în
învățământul primar și liceu, cum ar fi performanță școlară bună, atitudine pozitivă și
competență socială.
Părinții și familiile au impactul cel mai direct și durabil asupra învățării și dezvoltării
copiilor. Ca primii educatori ai copiilor lor, ei joacă un rol crucial în călătoriile lor educaționale.
Un mediu stimulativ, care încurajează învățarea și implicarea părinților în activități școlare,
sunt esențiale pentru dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională a copilului .
Cu alte cuvinte, elevii care provin dintr -un mediu social avantajat și care sunt plasați
într-o poziție superioară în structura ierarhică a unei societăți determinată de accesul și controlul
unor resurse valorizate într -o societate, au o probabilitate mai ridicată de a avea succes școlar,
comparativ cu cei plasați în poziții inferioare într -o schemă de stratificare socială. Mediul
familial de proveniență este un concept folosit în studiile cantitative în care sunt incluse acele aspecte care sunt considerate relevante pentru definirea caracteristicilor unui individ ce ocupă
o poziție în structura socială. Câteva exemple de astfel de variabile sunt: venitul, ocupația,
nivelul educațional, posesiunile familiale, structura familiei, mediul d e rezidență, religia,
migrația. (Mirazchiyski, 2013)

21
2.3 Factori de ordin școlar ai succesului școlar la adolescenți
„În mod inevitabil, succesul sau insuccesul școlar furnizează informații și despre
calitatea acțiunii pedagogice și personalitatea profesorului. R. Glaser face distincția între mediul
școlar selectiv și mediul școlar adaptativ. În mediul școlar delectiv, elevul trebuie să se adapteze
condițiilor oferite de școlală, metodelor de predare -învățare utilizate de profesor. Mediul școlar
adaptativ oferă condiții mult mai var iate, ia în considerație diferențele individuale dintre elevi
și permite exprimarea posibilităților fiecăruia.„ (Sălăvastru, 2004, p. 247)
Rivkin, Hanushek și Kain recunosc că există câțiva factori școlari care ar trebui luați în
considerare pentru că pot avea un efect important asupra rezultatelor educaționale. Printre
aceștia pot fi enumerați: calitatea profesorilor și a instruirii, numărul de elevi dintr -o clasă și
succesul școlar al colegilor. (S. Rivkin, 2005)

22
CAPITOLUL IV: STUDIU APLICATIV
Stima de sine și succesul școlar

4.1 Scopul și obiective
Scopul cercetării:
Prezenta cercetare își propune să analizeze stima de sine, personalitatea și succesul
școlar în rândul adolescenților .
Obiectivele cercetării:
Alegerea acestei teme ”Stima de sine și succesul școlar” a fost preocuparea pentru
modul în care influențează stima de sine și personal itatea rezultatelor școlare ale adolescenților.
O1: Modul în care stima de sine influențează succesul școlar.
O2:.Modul în care trăsăturile de personalitate influențează succesul școlar.

4.2 Ipotezele studiului:
Ipoteze generale:
1.Stima de sine influențează succesul școlar la adolescenți.
2. Personalitatea influe nțează succesul școlar la adolescenți.
Ipoteze specifice:
2.1. Extraversiunea influe nțează succesul școlar la adolescenți.
2.2. Agreabilitatea infl uențează succesul școlar la adolescenți.
2.3. Nevrotismul influențează succesul școlar la adolescenți.
2.4. Conștiinciozitatea infl uențează succesul școlar la adolescenți.
2.5. Deschiderea spre experiență infl uențează succesul școlar la adolescenți.

4.3 Metodologia cercetării
A. Participanți
Cercetarea s -a desfășurat pe un eșantion de 120 de persoane, atât de gen masculin, cât și de
gen feminin, elevi ai Colegiului Economic „Octav Onicescu” Botoșani, cu media de vârstă
minimă de 17 ani, iar media de vârstă maximă de 19 ani.
Subiecții studiulu i sunt elevi din clasele a XI -a și elevi din clasele a XII -a, cu profil Comerț,
Economie și Tehnician în turism. La cercetarea realizată au participat un număr de 69 de fete
și 51 de băieți.

23
În funcție de diferențierea după vârstă a subiecților supuși cerc etării, au participat 48 de
persoane cu vârsta de 17 ani, 51 de persoane cu vârsta de 18 ani și 21 de persoane cu vârsta de
19 ani.

Figura 1. Ilustrarea grafică a eșantionului de subiecți în funcție de variabila vârstă.

B. Instrumente
Pentru testarea ipotezelor de lucru propuse la începutul cercetării, au fost utilizate o serie
de instrumente, precum Scala Rosenberg (pentru măsurarea stimei de sine) si Chestionarul Big
Five (pentru măsurarea personalității).
Chestionar 1: Scala Rosenbe rg (anexa 2)
Chestionarul ”Scala de stima de sine” a fost elaborată în 1965 de sociologul american
Morris Rosenberg (Rosenberg Self Esteem Scale) și publicat în același an în ”Society and the
adolescent self -image”.
Chestionarul este alcătuit din 10 itemi cu 4 posibilități de răspuns între total dezacord (1punct)
și total acord (4puncte). Itemii 2,5,6,8,9 se cotează invers.
La cotarea rezulatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între:
10-16 puncte: stima de si ne scăzută
17-33 puncte: stima de sine medie
34-40 puncte: stima de sine înaltă.

24
Chestionarul 2: Big Five (anexa 1)
Chestionarul Big Five dezvoltat de John și Srivastava (1999) a fost adoptat pentru acest
studiu.
Chestionarul folosit pentru măsurarea personalității este alcătuit din 44 de itemi care
utilizează o scală Likert cu 5 posibilități de răspuns, de la 1 -dezacord puternic. 2- puțin dezacord.
3-nici acord, nici dezacord, 4- puțin acord, 5- acord puternic. Acest chestionar are cinci
dimensiuni princ ipale ale personalității și fiecare persoană poate fi clasificată pe următoarele
scale: Extraveriunea, Agreabilitatea, Nevrotismul, Conștiinciozitatea, Deschiderea spre
experiență.
Modelul Big Five al personalității, este unul dintre cele mai folosite ins trumente din
România în estimarea performanței școlare. În urma literaturii existente vom folosi definiții
scurte ale celor cinci mari trăsături:
Extraversiunea: acest factor descrie activitatea și comporatmentul interpersonal. Descrie
persoane comunicative, sociabile, vorbărețe, cu o bună prezență socială, cu o verbalizare deosebită, persoane care se simt bine în contexte sociale.
Agreabilitatea: descrie persoane agreabile, neagresive, cu rezistență la fustrare, plăcute, animate
de sentimente plăcute f ață de copii, față de animale, și în general, față de cei din jur.
Nevrotismul: descrie persoanele cu accente nevrotice puternice, cu o emoționalitate
accentuată de frici, angoasă sau depresii, persoane care necesită sprijin afectiv pentru a trece
peste aceste faze.
Conștiinciozitatea: detectează persoanele organizate, ordonate, care preferă medii de
lucru bine structurate și controlate, capabile de muncă susținută și de concentrare îndelungată
a energiei către realizarea obiectivelor propuse, iar persoanele cu valori scăzute ale conștiinței sunt neglijente, spontane și inexacte.
Deschiderea spre experiență: acest factor descrie interesul și amploarea angajării în
experiențe și impresii noi. Persoanele cu un grad ridicat de deschidere adesea declară că au o
imaginație plină de viață, se descriu ca fiind curioși, intelectuali, imaginativi și dornici să
experimenteze. Pe de al tă parte, persoanele cu valori slabe de deschidere sunt înclinate spre
comportament convențional și spre atitudinile conservatoare.
Modul de măsurare pentru succesul școlar a fost realizat prin media ge nerală de pe
ultimul semestru.

25
C. Procedeu
Chestionarele au fost aplicate în cinci clase: trei clase de a XI -a, de unde au rezultat 70
de participanți și două clase de a XII -a de unde au rezultat 50 de participanți, profil Comeț,
Econimie și Tehnician în comerț din cadrul unui singur liceu.

Figura 2. Ilustrarea grafică a eșantionului de subiecți în funcție de variabila clasă.

Acestora le -a fost prezentat de către mine scopul cercetării și au fost rugați să
completeze chestionarele, după cum urmează: „Numele meu este Herghelegiu Diana, sunt
studentă în anul III, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea Psihopedagogie Specială și realizez un studiu cu
privire la „Stima de sine și succesul școlar„. Aș vrea să vă rog, dacă sunteți de acord, să acordați
câteva minute pentru a completa 2 chestionare cu privire la stima de sine, respectiv personalitate și pentru rezultatatele școlare as avea nevoie de media generală de pe ultimul semestru.”
Înainte de completarea indi viduală a chestionarului, elevii și -au exprimat acordul verbal,
asigurați fiind de confidențialitatea datelor, luând la cunoștiință și scopul realizării acestui
studiu. Elevii citeau individual consemnele de la fiecare chestionar în parte, ținând cont că nu
există răspunsuri bune sau greșite, ci doar opinii, atitudini diferite. De asemenea, au fost instruiți
în vederea acordării unor răspunsuri sincere, pentru realizarea cât mai corectă a cercetării.

26
4.4 Analiza rezultatelor obținute:
Ipoteza generală 1:
1. Stima de sine influențează succesul școlar la adolescenți.
În vederea testării acestei ipoteze am utilizat testul T pentru eșantioane independente,
rezultatele indicând faptul că, nu există diferențe semnificative între rezultatele subiecților cu
stima de sine ridicată și rezultatele subiecților cu stima de sine scăzută la variabila succes școlar,
în sensul că rezultatele stima de sine nu influențează variabila succes școlar la adolescenți.

Tabel 1. Comparație stima de sine și succesul școlar (anexa 3)

Din punct de vedere psihologic, poate fi prezent un mecanism psihologic, după cum am
observat și în partea teoretică, D.Martinot (1995) subliniază faptul că avem tendința de a
menține o impresie glob ală pozitivă despre sine, o stimă de sine pozitivă, ceea ce ar putea
rezulta că subiecții ar fi putut oferi în cadrul chestionarului privind stima de sine răspunsuri de fațadă.
Stima de sine ridicată contribuie la apărarea eului, generează satisfacție, dar poate
diminua uneori tendința de autorealizare, iar stima de sine scăzută micșorează stima față de
sine, conduce la un nivel de aspirație scăzut care nu permite autodepășirea.
Principalul dezavantaj este că nu suntem siguri dacă persoanele dau raportări ale
propriilor simțăminte. Tendința de fațadă pe care subiecții o manifestă îi fac să -și ascundă
sentimentele și atitudinile care nu sunt acceptate social și să ofere răspunsuri cât mai dezirabile. Acest dezavantaj este sporit în cazul chestionarului față de convorbire , deoarece neexistând un
contact direct cu subiectul nu avem nici un indiciu asupra sincerității răspunsurilor.
Ca rezultat al studiului s -a constatat că stima de sine nu are niciun efect asupra realizării
elevilor în mediu școlar.
Ipoteza generală 2:
1.Personalitatea influențează succesul școlar la adolescenți.
Ipoteza specifică 2:

27
2.1.Extraversiunea influențează succesul școlar la adolescenți.
În vederea testării acestei ipoteze am utilizat testul T pentru eșantioane independente,
rezultatel e indicând faptul că, există diferențe semnificative între rezultatele subiecților cu
extraversiune ridicată și între rezultatele subiecților cu extraversiune scăzută la variabila succes
școlar, în sensul că, persoanele cu extraversiunea ridicată prezintă un nivel semnificativ mai
ridicat al succes ului școlar, față de persoanele cu extraversiune scăzută.

Tabel 2. Comparație extraversiune și succes școlar (anexa 4)

2.2.Agreabilitatea influențează succesul școlar la adolescenți.
În vederea testării acestei ipoteze am utilizat testul T pentru eșantioane independente,
rezultatele indicând faptul că, nu există diferențe semnificative între rezultatele subiecților cu
nivel de agreabilitate ridicată și ale subiecților cu nivel de agreabilitate scăzută, în sensul că
agriabilitatea nu inflențează seccesul școlar la adolescenți.

Tabel 3. Comparație agreabilitatea și succesul școlar (anexa 5)
2.3.Nevrotismul influențează succesul școlar la adolescenți.
În vederea testării acestei ipoteze am utilizat testul T pentru eșantioane independente, rezultatele indicând faptul că, există diferențe semnificative între rezultatele subiecților cu nivel

28
scăzut al nevrotismului și a subiecților cu un nivel ridicat al n evrotismului, în sensul că subiecții
cu nevrotism ridic at au rezultate școlare mai scăzute comparat iv cu persoanele cu nevrotism
scăzut care are rezultate semnificativ mai bune.

Tabel 4. Comparație neuvrotismul și succes școlar ( anexa 6)

2.4. Conștiinciozitatea influențează succesul școlar la adolescenți.
În vederea testării acestei ipoteze am utilizat testul T pentru eșantioane independente,
rezultatele indicând faptul că, nu există diferențe semnificative între rezultatele subiecților cu
nivel scăzut al conștiinciozității și a subiecților cu nivel ridicat al conștiinciozității, în sensul că,
persoanele cu con știinciozitate nu influențează variabila succesul școlar.

Tabel 5. Comparație conștiinciozi tatea și succes școlar (anexa 7 )

2.5. Deschiderea spre experiență influențează succesul școlar la adolescenți.
În vederea testării acestei ipoteze am utilizat testul T pentru eșantioane independente,
rezultatele indicând faptul că, nu există diferențe semnificative între rezultatele subiecților cu
un nivel scăzut al deschiderii spre experiență și a subiecților cu un nivel ridicat al deschiderii spre experiență, deschiderea spre experiență nu influențează succesul școlar la adolescenți.

29

Tabel 6. Comparații deschiderea spre experiență și succes școlar (anexa 8)

Acest studiu a fost realizat pentru a examin a relația dintre cele cinci trăsături de
personal itate (extraversiunea, agreabilitatea, nevrotismul, conștiinciozitatea, deschiderea către
experiență) și performanța academică a adolescenților. Ipotezele pentru acest studiul se bazează
pe dovezile empirice recente care au raportat relația dintre cele cinci mari trăsături de
personalitate și succesul școlar.
Realizarea academică sau performanța școlară este rezultatul educației în măsura în care
un elev, profesor sau instituție și -a atins obiectivele educaționale. Performanța școlară este
frecvent măsurată prin examinări sau evaluări continue, dar nu există acord general privind modul în care este testat cel mai bine sau care aspecte sunt cele mai importante procedural
cunoștințe, precum abilități sau cunoștințe declarative.
În urma acestei cercetări a rezultat că dintre cele cinci trăsături de personalitate, doar
două trăsături ar influența semnificativ succesul școlar al adolescenților, și anume,
extraversiunea și nevrotismul, acestea au fost în mod semnificativ legate de realizările școlare.
Extraversiunea este factorul care descrie activitatea și comportamentul interpersonal.
Descrie persoanele comunicative, sociabile, cu o bună prezență socială, persoanele care se simt
bine în contexte sociale. Mulți indivizi extrovertiști au, în general, o bunăstare subiectivă mai bună, cum ar fi afectivitatea pozitivă și a calității vieții, c el mai probabil datorită creării unor
experiențe de viață pozitive, facilitate de comportamentul de sociabilitate a extraversiunii.
Această sociabilitate și acțiuni implicate în mediul social poate fi benefică pentru învăța rea care
implică interacțiuni frecvente cu pro fesorii și colegii, în concordanță c u acestea, elevii
extravertiți caută ajutor de la colegi și profesori atunci când întâmpină dificultăți, acest lucru
permite o mai bună înțelegere.

30
Elevii extravertiți sunt, în general, mai motivați din punct de vedere academic, dar sunt,
de asemenea, motivați să petreacă timp în compania prietenilor, să participe la eveni mente
extraș colar e, să exploreze mediul social.
A doua trăsătură care influențează semnificativ succesul școlar este nevrotismul.
Aceasta este o trăsătură fundament ă de personalitate caracterizate prin anxietate, îngrijorare,
invidie și gelozie.
Această trăsătură descrie persoanele cu accente nevrotice puternice, cu o emoționalitate
accentuată de frici, angoasă sau depresii, perso ana care necesită sprijin afectiv pentru a trece
peste aceste faze. Este insoțit de anxietate și alte temeri, îndoieli și alte probleme care slăbesc
performața școlară a elevilor. Ei nu răspund bine la stresori, sunt deseori auto -conștienți și timizi
și pot avea probleme în a cont rola urgentele și întârzierea satisfacție.
„Nevrotismul pare să fie legat de diferențele fiziologice î n creier. Hans Eysenck a
susținut că neuroticismul este o funcție a activității în sistemul limbic, și sugerează cercetările
sale că oamenii care scot foarte mult pe măsurile de neuroticism au o simpatie mai reactivă
sistemul nervos și sunt mai sensibile la stimularea mediului. În genetica comportamentală
cercetatorii au descoperit ca o parte semnificat ivă a variabilității neuroticismului poate fi
atribuite factorilor genetici.„ (Balvant M. Chhansiya, 2015)
Subiecții acestui stud iu sunt adolescenți de clasele a X -a și a XII -a unde sunt frecvente
momente de frica și anxietate, în clasa a XII -a poate apărea sentimentele de neliniște,stres și
emoțiile de din înaintea Bacalaureatului. Perioada susținerii examenelor de Bacalaureat este una foarte stresantă, unde pregătirea pentru examene este foarte obositoare, deci, neuvrotismul
este însoțit de anxietate și alte temeri, îndoieli și alte probleme care slăbesc succesul școlar a
adolescenților care suferă aceste tulburări.
Concluzii:
Având în vedere vastele cercetări din domeniul psihologiei, în ceea ce privește stima de
sine, personalitatea în raport cu succesul școlar în rândul adolescenților, lucrarea de față a avut în vedere analiza impactului acestora în rândul elevilor din liceel e românești, mai exact din
regiunea Moldovei. Stima de sine constituie evaluarea propriei persoane, această evaluare rezultând din auto- acceptare și auto -prețuire, ori prin comparația cu alții.
Stima de sine este o componentă esențială a individului datori tă combinației dintre
zestrea genetică a fiecăruia, mediul în care creștem și ne formăm și a educației pe care o primim.

31
Personalitatea este o caracteristică relativ stabilă a modului de a fi al unei persoane în ceea ce
privește felul de a reacționa la sit uațiile în care ea se regăstește.
În cadrul primului capitol s -a definit din perspectiva câtorva autori, conceptul de stimă
de sine, cum se dezvoltă acest concept la adolescenți, componentele stimei de sine explicându –
se iubirea de sine, încrederea în sin e și conceția despre sine., precum s -a devoltat și subiectul
legat de relația dintre stima de sine și performanțele școlare.
Știm cu toții ca faptul de a crede în tine și de a te accepta pentru cine ești este un facor important
în succesul, relații, ferici re și că respectul de sine joacă un rol important în viață.
Ea ne oferă o credință în abilitățile noastre și motivația de a le îndeplini, atigând în cele din
urmă în timp în timp ce navigăm viața o perspectivăă pozitivă. De asemenea, s -a constat faptul
că, atunci când ai o dispoziție bună, rezultatele noastre sunt mult mai bune în orice activitate
am întreprinde.
Adolescența este caracterizată prin trecerea spre maturizare, accentul fiind pus pe
dezvoltarea personalității. În această perioadă, maturizarea este centrată pe identificarea
personală, pe crearea unei proprii identităț ii, pe independență și pe detaș area de sub tutela
parentală. În acest mod, se devoltă atitudini, se creionează ideea despre lume și viață și apar idealurile ca structuri psihice valorice. În cadrul acestui capitol s -a vorbit cu acuratețe despre
personalitate, dezvoltarea particularității personalității la adolescent, perioadă ce reprezintă o etapă semnificativă de dezvoltare datorită adaptărilor pe care aceștea sunt obligați să le
resprecte, inclusiv prin schimbări fizice, emoționale, cognitive și sociale.

Adolescența este, de asemenea, una dintre cele mai riscante etape de dezvoltare, datorită complexității și amplorii schimbării care se produc, atât la organism, la structura corporală, cât
și de situațiile întâlnite.
În dezvoltarea personalității la adolescenți familia joacă un rol foarte important în
structurarea și formarea personalității copilului. Familia reprezintă factorul primordial a
formării copilului și a integrării lui în societate, familia reprezintă locul în care copilul învață
regulile de comportare, strategii de rezvolvare a problemelor, dezvoltarea comportamentului
social care îl va ajuta pe tânărul și adultul de mai târziu să se adapteze optim la rolurile familiale,
profesionale și sociale pe care comunitatea și societatea din care facem parte le așteaptă de la
el.

32
Familia este un grup specific, jucând rolul principal, de lungă durată și cel mai important
în educație. Tot ceea ce a învățat copilul în familie este păstrat în toată viața lor. Un copil obține
prima experiență de viață în cadrul familiei, aici sunt făcu te primele observații și cunoști nțe
cum să se comporte în diferite situații.
În cel de- al treilea capitol am abordat succesul școlar al adolescenților, precum și
factorii, factorii care țin de familie, factori care țin de indiv id și factori care țin de mediul școlar,
reușita la învățătură depinde de factorii interni și factorii externi.
Psihologii consideră că inteligența este cel mai important factor al succes ului școlar,
iar mai apoi familia care trebuie să asigure un mediu în care copilul să se simtă în siguranță,
încurajat și stimulat. În sfera motivaționlă atitudinea părintească față de situația și viitoarea
ocupație a copiilor, împreună cu nivelul de încur ajare pe care ei îl oferă muncii școlare se află
în legătură semnificativă cu performațele lor.
În ceea ce privește cercetarea de față, scopul acestui studiu a fost investigarea relației
dintre stima de sine, personalitatea și succesul școlar în rândul a dolescenților, care s -a
desfășurat pe un eșantion de 120 de adolescenți.
Ipotezele generale care au stat la baza acestei cercetări sunt:
1. Stima de sine influențează s uccesul școlar.
2. Personalitatea influențează succesul școlar.
În urma formulării acestor ipoteze cu caracter general, s -au identificat și ipoteze specifice,
cele cinci trăsături ale personalității, care ajută la analiza detaliată și verificarea aplicabilității
acestora pe un eșantion de elevi de liceu pe care a fost aplicat studiul.
2.1 Agreabilitatea influențează succesul școlar.
2.2 Conș tiinciozitatea influențează succesul școlar.
2.3 Extraversiunea influențează succesul școlar.
2.4 Nevrotismul influențează succesul școlar.
2.5 Deschiderea către experiență influențează succesul școlar.
Rezultatele cercetării au evidențiat faptul că stima de sine nu influențează în mod
semnificativ succesul școlar, când este vorba despre media generală și evaluare profesorilor.
Din punct de vedere psihologic stima de sine ridicată tinde să crească succesul școlar, pe când
stima de sine scazută tinde să scadă performanțele școlare, dar în acest studiu stima de sine nu influențează succesul școlar.

33
În cea de- a doua ipoteză generală care are cinci ipoteze specifice din care reiese că doar
doi factori ar inflența performața școlară, și anume: exatrversiunea și nevrotismul.
Extraversiunea este factorul care descrie activitatea și comportamentul interpersonal iar
nevrotismul este o trăsătură fundamentă de personalitate caracterizat prin anxietate, stare de
spirit, îngrijorare, invidie și gelozie.
Pentru testarea ipotezelor de lucru propuse cercetării au fost utilizate o serie de
instrumente preluate din cercetările internaționale, având ca și obiectiv unul asemănător cu cel utilizat în cercetarea de față.
Limita cea mai importantă este că acest studiu nu a intrat în diferențele de gen, poate aș
adăuga genul în cercetare să văd cum influențează bă ieții sau fetele succesul școlar. Iar o a doua
limită a cercetării este lipsa sincerității, unii subiecți au oferit răspunsuri de fațadă pentru a -și
păstra o stimă de sine pozitivă.
Dacă aș relua cer cetarea de față, în urma a ceea ce s -a constantat deja, probabil aș f i
considerat necesară și aplicat e unui interviu semi -structurat, aplicat celor cu nivel de stima de
sine mai scăzută pentru a descoperi ceea ce -i face pe elevi să aibă această stimă, care sunt
cauzele și cum o putem face să crească, iar ipotez ele formulate să fie în legătură cu mediul
social, familial, nu doar școlar sau aș adăuga un chestionar de măsurare a succesului școlar și
anume, Profilul Succesului Școlar (PPS) elaborat și dezvoltat de profesorii Gray Borwen și Jack Richman de la School of Social Work, Noth Caroline University din Chapel -Hill, adaptată și
aplicată în România în limba română și limba maghiară de grupul de cercetători conduși de profesorul universitar Maria Roth (2009).
În urma cercetării efectuate, consider că în practica educațională, profesorii ar trebui să
țină cont de o serie de aspecte în ceea ce îi privește pe elevi. Aceștia sunt o categorie de elevi care au nevoie de înțelegere și suport școlar mai mult pentru a -și îndeplini sarcinile , dar și
familia joacă un rol de osebit de impor tant pentru dezvoltarea adolesc enților și pentru a avea
reușită școlară, cu alte cuvinte, adulț ii sunt modelele cele mai importante pentru dezvoltarea
adolescenților.

34

35
BIBLIOGRAFIE

Allport, G. (1991). Structura și dezvoltarea personalității. (trad) Editura Didactică și Pedagogie:
București.
Andre C., L. F. (2003). Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți. București:
Editura Trei.
Andrei Cosmovici, L. I. (1999). Psihologie socială, p.108. Iași : Polirom .
Aryana, M. (2010). Relationship Between Self -esteem and Academic Achievement Amongst Pre-
University Students. Journal of Applied Sciences , volumul 10.
Balvant M. Chhansiya, Y. A. (2015). Neuroticism and Academic Achievement Motivation in
Adolescent. The International Journal of Indian Psychology , 34.
Coopersmith., S. (1984). Inventaire d”estime de soi. Edition du Center de Psychologie Appliquee,
Paris .
Crețu, S. (1996). Pedagogie generală. București.
D. Sălăvăstru, Ș. B. (2000). Psihologie, manual pentru clasa a X -a. București: Editura Polirom.
Dafinoiu, I. (2002). Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul. Iași: Editura
Polirom.
E. Verza, U. Ș. (1989). Adolescență, personalitate și limbaj. București: Editura Albatros.
E.Verza, U. (1997). Psihologia vârstelor. Ciclurile vieț ii. Buucrești: Editura Didactică și Pedagogie.
Flouri, E. (2004). Subjective well beingin mid life: The role of involvement of and closenss to parents
in childhood. Journal of Happiness Studies , 335 -358.
Humphreys, T. (2007). Stima de sine. Cheia pentru vi itorul copilului tău. București: Elena Francisc.
Körük, S. ( 2017). The Effect of Self -Esteem on Student.
Kulcsar, T. (1978). Factorii psihologici ai reușitei școlare. București.
Luca M., C. A.- I. (2004). Consiliere în școală, o abordare psihopedagogică. Sibiu : Editura Psihomedia.
M. Minev, B. P. (2018). SELF -ESTEEM IN ADOLESCENTS. Trakia Journal of Sciences , pp.114 -118.
Malik, S. M. (2014). Psychopathology and Self Esteem among Students of University of Karachi.
International Journal of Innovation and Scientific Research, pp.387 -394.
Martinot, D. ( 2001). Connaissance de soi et estime de soi : ingrédients pour la réussite. Revue des
sciences de l’éducation.
Mirazchiyski, P. B. (2013). Measuring Student's Family Background in Large -Scale International
Education Studies. IERI Monograph Series Issues and Methodologies in Large -scale
Assessments.
Noller P., F. J. (2001). Personal relationships across the lifespan, London. Psychology Press .
Osterrieth, P. (1973). Copilul și familia. București: Editura Didactică și Pedagogie.

36
Pomerantz E. Moorman E. A, L. S. (2007). The How, Whom and Why of Parent'sInvolvement in
Children's Academic Lives: More is Not Always Better. Review of Educational Research, vol
77, pp. 373 -410.
Popescu, V. (1991). Succesul și insuccesul ș colar- precizări terminologice, forme de manifestare,
cauze. Revista de psihologie, nr 12 .
S. Rivkin, E. H. (2005). Teachers, Schools and Academic Achievement. Econometrica, vol 73 , pp.417 –
448.
Sălăvastru, D. (2004). Psihologia educației. Iași: POLIROM.
Sillamy, N. (1996). Dicționar de psihologie. București: Editura Univers Enciclopedic.
T.York, C. G. (2015). Defining and Measuring Academic Success. Practical Assessment, Reasearch &
Evaluation, vol 20 .
Turliuc, M. (2004). Psihologia cuplului și a familiei. Iași: Editura Performantica.
Vrabie, D. (2002). Psihologia Educației. Galați: Editura Genezei.

37
Anexe

Chestionar 1: Big Five (anexa 1)
Dezacord
puternic Puțin
dezacord Nici acord nici
dezacord Puțin
acord Acord
puternic
1 2 3 4 5

Mă văd ca pe cineva care…
1. Este comunicativ (vorbăreț). 1 2 3 4 5
2. Are tendința să găsească defectele celorlalți. 1 2 3 4 5
3. Este conștiincios. 1 2 3 4 5
4. Este deprimat, supărat. 1 2 3 4 5
5. Este original, vine cu idei noi. 1 2 3 4 5
6. Este retras. 1 2 3 4 5
7. Este de ajutor și nu este egoist cu ceilalți. 1 2 3 4 5
8. Poate fi oarecum neglijent, neatent. 1 2 3 4 5
9. Este relaxat, se descurcă bine cu stresul. 1 2 3 4 5
10. Este curios despre multe lucruri diferite. 1 2 3 4 5
11. Este plin de energie. 1 2 3 4 5
12. Începe să se certe cu alții. 1 2 3 4 5
13. Este un muncitor de încredere. 1 2 3 4 5
14. Poate fi încordat. 1 2 3 4 5
15. Este ingenios, un gânditor profund. 1 2 3 4 5
16. Generează mult entuziasm. 1 2 3 4 5
17. Iartă ușor. 1 2 3 4 5
18. Tinde să fie dezordonat. 1 2 3 4 5
19. Își face multe griji. 1 2 3 4 5
20. Are o imaginație bogată. 1 2 3 4 5
21. Tinde sa fie tăcut. 1 2 3 4 5

38
22. Este în general de încredere. 1 2 3 4 5
23. Tinde să fie leneș. 1 2 3 4 5
24. Este stabil emoțional, nu se enervează ușor. 1 2 3 4 5
25. Este inventiv. 1 2 3 4 5
26. Are o personalitate hotărâtă, asertivă. 1 2 3 4 5
27. Poate fi rece și distant. 1 2 3 4 5
28. Perseverează până când termină ce a început. 1 2 3 4 5
29. Poate fi supărăcios. 1 2 3 4 5
30. Prețuiește experiențele artistice, estetice. 1 2 3 4 5
31. Este câteodată timid, închis. 1 2 3 4 5
32. Este atent și bun cu aproape toată lumea. 1 2 3 4 5
33. Face lucrurile într -un mod eficient. 1 2 3 4 5
34. Rămâne calm în situații tensionate. 1 2 3 4 5
35. Preferă munca cu care este obișnuit. 1 2 3 4 5
36. Este prietenos, sociabil. 1 2 3 4 5
37. Este câteodată nepoliticos cu ceilalți. 1 2 3 4 5
38. Face planuri și le urmează întocmai. 1 2 3 4 5
39. Se enervează ușor. 1 2 3 4 5
40. Îi place să se gândească, să se joace cu ideile. 1 2 3 4 5
41. Are puține interese, preocupări artistice. 1 2 3 4 5
42. Îi place să coopereze cu ceilalți. 1 2 3 4 5
43. Este ușor distrat, neatent. 1 2 3 4 5
44. Are gusturi rafinate în artă, muzică sau literatură. 1 2 3 4 5

39
Chestionar 2: Scala Rosenberg (anexa 2)

Nr. Item Absolut de
acord De acord Nu sunt
de acord Categoric nu
1 Cred că sunt un om de valoare sau cel
puțin la fel de bun(ă) ca alții.
2 Cred că am câteva calități
remarcabile.
3 În general, înclin să cred că sunt un (o)
ratat(ă), un (o) nerealizat(ă).
4 Sunt capabil(ă) să fac lucruri la fel de
bine ca ceilalți oameni.
5 Nu cred că am prea multe lucruri cu
care să mă pot mândri.
6 Am o atitudine pozitivă față de
propria persoană.
7 În ansamblu, sunt mulțumit (ă) de
mine.
8 Aș vrea să pot avea mai mult respect
față de propria persoană.
9 Din când în când am senzația că sunt
inutil(ă)
10 Uneori cred că nu sunt bun(ă) de
nimic.

40
Stima de sine și succesul școlar ( anexa 3)

Extraversiun ea și succesul școlar (anexa 4)

41
Agreabilitatea și sucecesul școlar (anexa 5)

Nevrotism ul și succesul școlar (anexa 6)

42
Conștiinciozitatea și succesul școlar (anexa 7)

Deschiderea spre experiență și succesul școlar ( anexa 8)

43