Stima de sine continuă să fie unu dintre cele mai studiate conce pte în psihologie. În general, autorii au concluzionat că stima de sine este o… [632227]

Capitolul 1
Stima de sine
1.1 Definirea Conceptului
Stima de sine continuă să fie unu dintre cele mai studiate conce pte în psihologie. În general,
autorii au concluzionat că stima de sine este o variabilă importantă pentru înț elegerea
comportamentului uman ( Coopersmith, 1967 , apud Lyne Piché et al 2000) . Acest accent pe stima
de sine a fost în mare parte datorat asocierii pozitive între stima de sine și o serie de variabile
importante pentru ființa umană și societate în ansamblu. Unul dintre primii psih ologi care și -a adus
aportul pentru subiectul dat a fost William James (1890, apud Dafinoiu, 2014). Psihologul american
a definit stima de sine ca fiind raportul dintre succesul și aspirațiile unei persoane. Deci, stima de
sine este evaluarea pe care fiec are individ o face în raport cu el însuși. Această evaluare exprimă un
sentiment de aprobare sau dezaprobare și indică la ce nivel se situează individul în raport cu
capacitățile sale personale, importanța, succesul și valoarea sa. Stima de sine este opini a personală a
individului în raport cu propria sa valoare, care poate fi remarcată în atitudinile pe care individul le
adoptă față de sine.
Cercetările stimei de sine au fost abordate din perspectiva a trei conceptualizări 1, care au fost
tratate și stud iate aproape independent de celelalte. În primul rând stima de sine a fost investigată ca
rezultat. Cercetătorii care au studiat această abordare s -au concentrat asupra proceselor care produc
sau inhibă stima de sine ( Coopersmith 1967, Harter 1993, Rosenberg 1979 , apud, op.cit , p 142) . În
al doilea rând, stima de sine a fost investigată ca auto -motivare și a fost observată tendința
oamenilor de a se comporta în moduri care mențin sau cresc evaluările pozitive ale sinelui ( (Kaplan
1975, Tesser 1988 ) 2. În cele din urmă, stima de sine a fost investigată ca o protecție a sinelui
împotriva experiențelor neplăcute ( Longmore & DeMaris 1997 ) 3.
Din punct de vedere istoric, în cultura iudeo -creștină noțiunea de stimă de sine a fost chiar
confundată cu iubir ea de sine și narcisismul (Constantin 2008). Asociat cu egoismul și
culpabilitatea, acest concept a luat o conotație negativă. Pentru psihologul Laporte (1994, apud
Kernis 2003) stima de sine inplică doi termeni, care analizați separat permit definirea și întelegerea
stimei de sine. „Sinele” este un concept descriptiv, iar „stima” este un concept evaluativ și stima de
sine modul în care o persoană dezvoltă și evaluează definirea propriei sale identități.

1 Alicia,D.,Cast, Peter,J., Burke , A Theory of Self -Esteem . Social Forces, (2002), Vol. 80, No. 3, pp. 1041 -1068
2 Idem
3 Idem

În cele din urmă, stima de sine ar fi o privire globală asupra sinelui care corespunde unei
hotărâri a valo rii personale. Aceasta ar oferi astfe l o dimensiune emoțională a imaginii de sine, o
auto-evaluare care este destul de subiectivă și reflectă abilitățile pe care persoană crede că le are,
indiferent de calitățile reale. În aceeași ordine de idei, o amenii pot crede cu tărie ca sunt foarte buni
sau foarte incompetenți într-un anumit domeniu și totuși această credinț a să nu le influențeze deloc
stima de sine, pentru că domeniul dat nu are nici o importanță pentru el .
Dafinoiu afirmă că s tima de sin e se bazează pe discre panța dintre dorințele sinelui și ceea ce are.
Cu alte cuvinte, „între sinele /eul ideal și sinele prezent /real ( autoperceput )” (Dafinoiu, Boncu,
2014 ).
Din punct de vedere sociologic Hayes (2000 apud. Scârneci , 2009, p. 55 ) susține că oamenii se
identifică cu grupuri sociale dacă acestea sunt o sursă de stimă de sine și că suntem membrii unui
grup numai atâta timp cât acest lucru ne ajută la creșterea imaginii de sine. Iar profesorul Iluț
consideră că spontan sau deliberat „individul va selecta din potențialul relațiilor interpersonale pe
acelea care îi confirmă și întrețin auto -identificarea și stima de sine” (2001 , apud., idem., p.55).
Acest aspect este de asemenea descris de Rosenberg (ibidem , pp. 78-79) din perspectiva
procesul de selectivitate social ă care presupune c ă, apar ținând simultan mai multor grupuri, indivizii
aleg ca repere pe acele persoane, situa ții și grupuri care le favorizeaz ă imaginea și stima de sine.
„Un individ va încerca s ă își men țină apartenen ța la un grup și va c ăuta s ă adere la alte grupuri dac ă
acestea pot s ă consolideze aspectele pozitive ale identit ății sale sociale ” (conform lui Tajfel aupd,
ibidem ).

1.1.1 Componentele stimei de sine

Heatherton și Vohs (2000 , apud . Scârneci, 2009, p. 94 ) consideră că „s tima de sine globală este
un construct ierarhic cu trei componente majore : stima de sine performanță, stima de sine socială și
stima de sine fizică. Fiecare componentă poate fi spartă în alte subcomponente. Stima de sine
performanță se referă la simțul comp etenței generale și include abilitatea intelectuală, performanța
școlară, capacitățile autoreglatoare, încrederea în sine, eficacitatea. Stima de sine socială se referă la
felul in care oamenii cred că sunt percepuți de ceilalți. Stima de sine fizică se re feră la felul în care
este văzut corpul fizic și include abilitățile atletice, atractivitatea fizică, dar și stigme fizice legate de
rasă sau etnie” .

În ceea ce priveste conținu tul stimei de s ine, Stan (2016) specifică că există o sti ma de sine
global ă concretizată în sistemul g eneral al respectului de si ne al perso ane, în aprecierea valorii
proprii. Studiile realizaze pe baza analizei factoriale au relevat însă faptul că oam enii se
autoevaluează distinct în diferite domenii de viață sau în funcție de aspectele variate ale i dentității
personal e activate înt r-un an ume context, operând cu valorizări de sin e partic ulare pe anumite
domenii (Iliuț 2001 apud Stan 2016). În acest c ontext apare diferenție rea între stima de sine
generală ( global self -esteem ), ca predictor a l stăr ii generale de bine a perso anei, și stima de sine
specifică, tra dusă prin sentimentul de competență al persoanei î n anumite domenii particulare ( de
exemplu, a cademic, social, fizic etc. ), ca predictor al comportamentului performanțial.
Dintr -o aceeași perspectivă, de definire sau de organizare a conținutului stimei de sine, F.
Sordes -Ader, G. Leveque, N. Oub rayrie și C. Safont -Mottay (1998 apud Constantin 2008 ) 4,
plecând de la modelele de reevaluare a dimensiunilor identitate construite de Tap, Massonnat și
Perron și de la modelul de reglare a conflictelor descrise de Baubion -Broye, au ajuns la definirea a 5
subdimensiuni ale stim ei de sine. În opinia acestor autori, stima de sine globală se construiește din
evaluarea făcută asupra fiecăreia din următoarele dimensiuni:
1. Sinele emo țional – este reprezentarea individului cu privire la gradul de control pe care il are
asupra emo țiilor sale și asupra impulsivit ății. Este imaginea pe care o are persoana cu privire la
gradul s ău de st ăpânire de sine care este considerat ă a permite o mai bun ă organizare in activit ăți, o
mai bun ă planificare.
2. Sinele social – este vorba de reprezent area interac țiunii cu ceilal ți și de sentimental de
recunoa ștere social ă.
3. Sinele professional – se raporteaz ă la reprezent ările, comportamentele și performan ța la locul de
munc ă sau in context școlar. Percep ția asupra propriilor competen țe este incorpo rată in imaginea pe
care și-o construie ște persoana despre propria persoan ă.
4. Sinele fizic – include imaginea corporal ă, percep ția părerilor celor din jur cu privire la aspectul
fizic și aptitudinile fizice și atletice.
5. Sinele anticipativ – modul in care persoana prive ște spre viitor, atitudinea fa ță de ceea ce il a șteapt ă
in viitor.

4 Macarie A., Constantin T, Iliescu , M, Fodorea A, Prepeli ță G. (2008). Stima de sine – intre normalitate și trăsătură
accentuat ă, Psihologie si societate: nout ăți in psihologia aplicat ă, Editura Performantica, Iasi,