Stima de sine continuă să fie unu dintre cele mai studiate conce pte în psihologie. În general, autorii au concluzionat că stima de sine este o… [632226]

Capitolul 1
Stima de sine
1.1 Definirea Conceptului
Stima de sine continuă să fie unu dintre cele mai studiate conce pte în psihologie. În general,
autorii au concluzionat că stima de sine este o variabilă importantă pentru înț elegerea
comportamentului uman ( Coopersmith, 1967 , apud Lyne Piché et al 2000) . Acest accent pe stima
de sine a fost în mare parte datorat asocierii pozitive între stima de sine și o serie de variabile
importante pentru ființa umană și societate în ansamblu. Unul dintre primii psih ologi care și -a adus
aportul pentru subiectul dat a fost William James (1890, apud Dafinoiu, 2014). Psihologul american
a definit stima de sine ca fiind raportul dintre succesul și aspirațiile unei persoane. Deci, stima de
sine este evaluarea pe care fiec are individ o face în raport cu el însuși. Această evaluare exprimă un
sentiment de aprobare sau dezaprobare și indică la ce nivel se situează individul în raport cu
capacitățile sale personale, importanța, succesul și valoarea sa. Stima de sine este opini a personală a
individului în raport cu propria sa valoare, care poate fi remarcată în atitudinile pe care individul le
adoptă față de sine.
Cercetările stimei de sine au fost abordate din perspectiva a trei conceptualizări 1, care au fost
tratate și stud iate aproape independent de celelalte. În primul rând stima de sine a fost investigată ca
rezultat. Cercetătorii care au studiat această abordare s -au concentrat asupra proceselor care produc
sau inhibă stima de sine ( Coopersmith 1967, Harter 1993, Rosenberg 1979 , apud, op.cit , p 142) . În
al doilea rând, stima de sine a fost investigată ca auto -motivare și a fost observată tendința
oamenilor de a se comporta în moduri care mențin sau cresc evaluările pozitive ale sinelui ( (Kaplan
1975, Tesser 1988 ) 2. În cele din urmă, stima de sine a fost investigată ca o protecție a sinelui
împotriva experiențelor neplăcute ( Longmore & DeMaris 1997 ) 3.
Din punct de vedere istoric, în cultura iudeo -creștină noțiunea de stimă de sine a fost chiar
confundată cu iubir ea de sine și narcisismul (Constantin 2008). Asociat cu egoismul și
culpabilitatea, acest concept a luat o conotație negativă. Pentru psihologul Laporte (1994, apud
Kernis 2003) stima de sine inplică doi termeni, care analizați separat permit definirea și întelegerea
stimei de sine. „Sinele” este un concept descriptiv, iar „stima” este un concept evaluativ și stima de
sine modul în care o persoană dezvoltă și evaluează definirea propriei sale identități.

1 Alicia,D.,Cast, Peter,J., Burke , A Theory of Self -Esteem . Social Forces, (2002), Vol. 80, No. 3, pp. 1041 -1068
2 Idem
3 Idem

În cele din urmă, stima de sine ar fi o privire globală asupra sinelui care corespunde unei
hotărâri a valo rii personale. Aceasta ar oferi astfe l o dimensiune emoțională a imaginii de sine, o
auto-evaluare care este destul de subiectivă și reflectă abilitățile pe care persoană crede că le are,
indiferent de calitățile reale. În aceeași ordine de idei, o amenii pot crede cu tărie ca sunt foarte buni
sau foarte incompetenți într-un anumit domeniu și totuși această credinț a să nu le influențeze deloc
stima de sine, pentru că domeniul dat nu are nici o importanță pentru el .
Dafinoiu afirmă că s tima de sin e se bazează pe discre panța dintre dorințele sinelui și ceea ce are.
Cu alte cuvinte, „între sinele /eul ideal și sinele prezent /real ( autoperceput )” (Dafinoiu, Boncu,
2014 ).
Din punct de vedere sociologic Hayes (2000 apud. Scârneci , 2009, p. 55 ) susține că oamenii se
identifică cu grupuri sociale dacă acestea sunt o sursă de stimă de sine și că suntem membrii unui
grup numai atâta timp cât acest lucru ne ajută la creșterea imaginii de sine. Iar profesorul Iluț
consideră că spontan sau deliberat „individul va selecta din potențialul relațiilor interpersonale pe
acelea care îi confirmă și întrețin auto -identificarea și stima de sine” (2001 , apud., idem., p.55).
Acest aspect este de asemenea descris de Rosenberg (ibidem , pp. 78-79) din perspectiva
procesul de selectivitate social ă care presupune c ă, apar ținând simultan mai multor grupuri, indivizii
aleg ca repere pe acele persoane, situa ții și grupuri care le favorizeaz ă imaginea și stima de sine.
„Un individ va încerca s ă își men țină apartenen ța la un grup și va c ăuta s ă adere la alte grupuri dac ă
acestea pot s ă consolideze aspectele pozitive ale identit ății sale sociale ” (conform lui Tajfel aupd,
ibidem ).
Subiectul stimei de sine pare să fie dictat nu numai de motivele general umane, ci și de cele
cultural -ideologice. Astfel, dacă în culturile de tip colectiv – Japonia, de exemplu – nu găsim astfel
de preocupări ( Heine et al., 1999 , apud Dafinoiu 2014 ), în cele întemeiate pe valori individualiste,
cum sunt cea americană sau cele vest -europene, ele au găsit un spațiu generos de manifestare și de
susținere. Astfel, după o adevărată expl ozie de interes față de stima de sine, in SUA s -a ajuns la
credința că multe dintre problemele societății se pot rezolva prin creșterea stimei de sine ( Smelser
1989, apud, idem ) Astfel, a apărut „miscarea stimei de sine ” din anii 1980 -1990, care a benefi ciat
de un mare sprijin politic, social și financiar.

1.1.1 Componentele stimei de sine

Heatherton și Vohs (2000 , apud . Scârneci, 2009, p. 94 ) consideră că „s tima de sine globală este
un construct ierarhic cu trei componente majore : stima de sine performanță, stima de sine socială și

stima de sine fizică. Fiecare componentă poate fi spartă în alte subcomponente. Stima de sine
performanță se referă la simțul comp etenței generale și include abilitatea intelectuală, performanța
școlară, capacitățile autoreglatoare, încrederea în sine, eficacitatea. Stima de sine socială se referă la
felul in care oamenii cred că sunt percepuți de ceilalți. Stima de sine fizică se re feră la felul în care
este văzut corpul fizic și include abilitățile atletice, atractivitatea fizică, dar și stigme fizice legate de
rasă sau etnie” .
În ceea ce priveste conținu tul stimei de s ine, Stan (2016) specifică că există o sti ma de sine
global ă concretizată în sistemul g eneral al respectului de si ne al perso ane, în aprecierea valorii
proprii. Studiile realizaze pe baza analizei factoriale au relevat însă faptul că oam enii se
autoevaluează distinct în diferite domenii de viață sau în funcție de aspectele variate ale i dentității
personal e activate înt r-un an ume context, operând cu valorizări de sin e partic ulare pe anumite
domenii (Iliuț 2001 apud Stan 2016). În acest c ontext apare diferenție rea între stima de sine
generală ( global self -esteem ), ca predictor a l stăr ii generale de bine a perso anei, și stima de sine
specifică, tra dusă prin sentimentul de competență al persoanei î n anumite domenii particulare ( de
exemplu, a cademic, social, fizic etc. ), ca predictor al comportamentului performanțial.
Dintr -o aceeași perspectivă, de definire sau de organizare a conținutului stimei de sine, F.
Sordes -Ader, G. Leveque, N. Oub rayrie și C. Safont -Mottay (1998 apud Constantin 2008 ) 4,
plecând de la modelele de reevaluare a dimensiunilor identitate construite de Tap, Massonnat și
Perron și de la modelul de reglare a conflictelor descrise de Baubion -Broye, au ajuns la definirea a 5
subdimensiuni ale stim ei de sine. În opinia acestor autori, stima de sine globală se construiește din
evaluarea făcută asupra fiecăreia din următoarele dimensiuni:
1. Sinele emo țional – este reprezentarea individului cu privire la gradul de control pe care il are
asupra emo țiilor sale și asupra impulsivit ății. Este imaginea pe care o are persoana cu privire la
gradul s ău de st ăpânire de sine care este considerat ă a permite o mai bun ă organizare in activit ăți, o
mai bun ă planificare.
2. Sinele social – este vorba de reprezent area interac țiunii cu ceilal ți și de sentimental de
recunoa ștere social ă.
3. Sinele professional – se raporteaz ă la reprezent ările, comportamentele și performan ța la locul de
munc ă sau in context școlar. Percep ția asupra propriilor competen țe este incorpo rată in imaginea pe
care și-o construie ște persoana despre propria persoan ă.
4. Sinele fizic – include imaginea corporal ă, percep ția părerilor celor din jur cu privire la aspectul
fizic și aptitudinile fizice și atletice.

4 Macarie A., Constantin T, Iliescu , M, Fodorea A, Prepeli ță G. (2008). Stima de sine – intre normalitate și trăsătură
accentuat ă, Psihologie si societate: nout ăți in psihologia aplicat ă, Editura Performantica, Iasi,

5. Sinele anticipativ – modul in care persoana prive ște spre viitor, atitudinea fa ță de ceea ce il a șteapt ă
in viitor.

1.2 Rolul stimei de sine în viața sexuală

Când vorbim despre sexualitate, ne referim la un concept larg, în sfera căruia intră multiple
aspecte pe care majoritatea autorilor le desemnează sub denumirea de „sistem sexual ” (Freedman,
Kaplan apud Enăchescu, 200 3, p.28 ).
După Lief ( idem ) sistemul sexual trebuie considerat în același mod în care privim oricare alt
sistem de organizare morfo -fiziologică. Pentru autorul menționat, sistemul sexual
se compune din: sexul biologic – cromozomi, hormoni, caracterele sexuale primare și secundare;
identitatea sexuală, în sensul de masculinitate și feminitate, din punct de vedere al rolurilor
psihologice în sfera sexuală; comportamentul și rolul sexual, în care int ră, pe de o parte,
comportamentul sexul ( comportamentul motivat prin dorința de plăcere sexuală sau orgasm ), iar pe
de altă parte, comportamentul partenerilor (comportamentul cu conotații masculine și feminine).
Una din tre cele mai abordate teme în acest do meniu e ste satisfacția sexuală, fiind
considerată unitate de măsură a sexualității unei persoane și un indicator al funcționalității cuplului.
Sexul presupune alinierea multor factori, cum ar fi atracția față de partener, atutudini pozitive față
de corp , față de sine, abilități de comunicare, tehnici etc., și toate acestea trebuie să armonizeze bine
împreună; atunci când toți acești factori se aliniază, rezultă plăcerea și satisfacția sexuală.
Cercetările disting două categorii de componente ale satisf acției sexuale ( Meston și
Trapnell, 2005, apud, Boncu 2016 ) – personale și relaționale. Componentele personale includ o
serie de factori de personalitate precum stima de sine, empatia, anxietatea, asertivitatea, motivația.
Stima de si ne sexuală desemnează încrederea pe care o are cineva în abilitatea de a se
implica în activități sexuale cu alte persoane și de a -și satisface nevoile sexuale. Stima de sine
sexuală este relația pe care o avem cu se xualitatea nostră. Când vorbim despre stima de sine
sexuală, ne referim la sentimentele pe care le are o persoană despre corpul său, este ceea ce aduce
persoana, atât din punct de vedere emoțional cât și din punct de vedere fizic, la sex și relații – ce
face o persoană cu asta și cum o împarte cu altcineva.
Stima de sine este un concept care a fost abordat cu interes și în studiile privind sexualitatea
umană. Maslow , de exemplu, (1942) susține că femeile cu o stimă de sine ridicată au experimentat
un număr mai mare de exper iențe și comportamente sexuale și f emeile cu o stima de sine scăzută au
avut mai puține experiente sexuale. El a ajuns la concluzia că stima de sine influentează nu doar
nivelul dorinței sexuale dar și determină comportamentul și atitudinile sexuale.

Acest subiect nu mai fost st udiat până în 1975, când Berman a găsit în studiul său o relație
pozitivă între stima de sine și frecvența activităților sexuale5. Apoi, în 1979 Herlod și Goodwin
(apud Piche, Lyne, 2000) nu a găsit nici o relație dintre stima de sine și sexul premarital fara
afecțiune. Mai mult decât atât, nu a exista t nici o relație semnificativă între stima de sine și numărul
partenerilor sexuali. În cele din urmă, ei au reușit să găsească o legtătura între stima de sine scăzută
la femei și sentimente negative despre sex. Ei au descope rit că stima de sine a fost un factor care are
legătură cu diferite aspe cte ale sexualității umane și și-au propus ca în viitor, în studiile lor să
cerceteze stima de sine în raport cu diverse variabile sexuale.
În 1991 Hurlbert și Whittaker ( apud Piche, Lyne, 2000 ) observă o legătură între stima de
sine ridicată și prezența masturbării la femei. Acești autori au remarcat, de asemenea, o relație
negativă între stima de sine și excitarea sexuală și o legătură pozitivă între satisf acția sexuală și
stima de sine.
Reaves Hally și Pollack (1993 apud , idem ) au constatat că persoanele cu un nivel mai ridi cat
de stimă de sine și cei cu o varietate mai mare de experiențe sexuale au avut un nivel mai ridicat al
satisfacției sexuale. Cu alte cuvinte, subiecții care au avut o stima de sine ridicată au raportat o
satisfacție sexuala mai mare. Persoanele care posedă o gamă mai largă de experiențe sexuale au
înregistrat un nivel mai ridic at al satisfacției sexuale decât cele cu experiență mai limitată. Dar
totuși, potrivit acestor autori relația dintre s tima de sine și experiența sexuală este mică.
Un studiu a examinat relația dintre stima de sine și patru elemente ale experienței sexuale6:
dorința sexuală, excitația sexuală la femei, satisfacația sex uală și comportamentul sexual.
Rezultatele studiului au indicat că există într -adevăr o legătură între stima de sine si satisfacția
sexuală, deși n esemnificativă. Autorii au concluzionat că mai mulți factori contribuie la variația
scorurilor stimei de sine. Acești factori se acumulează pentru a produce un ef ect sem nificativ la o
persoană. Mecca și colab. (1995, apud Piche , 2000 ) explică că corelația între stima de sine și o
variabilă va fi întotdeauna scăzută, deoarece acest concept are influențe multiple asupra individul ui.
Stima de sine este o variabilă importanta atât în stabilirea , cât și în ruperea relațiilor. Astfel,
persoanele cu o stimă de sine redusă sunt vulnerabile la stresul emoțional, la autodenigrarea și
resimt o puternică reducere a nivelului stimei de sine după respingerea de c ătre un partener. Pe de
altă parte, persoanele cu o stima de sine ridicată în situații de acest gen realizează atribuiri externe,
acuzând factorii situaționali și contestând implicațiile negative pentru valoarea personală ( Waller și
MacDonald 2010, apud Boncu 2016 ).

5 Berman, J., & Osborn, D. (1975). Specific self -esteem and sexual permissiveness . Psychological Reports, 36, pp. 323-326
6 Piche, Lyne et al.,(2000 ), La determination du degre de relation entre l ’esteme de soi et quatre elementes de l ’experience sexuelle ,
The Canadian Journal of Human Sexualit y.

1.2.1 Stima de sine și iubirea de sine
Una din condițiile esențiale ale dezoltării armonioase a propriei identități o constituie și
iubirea de sine, care este rezultatul din compromisul nevoilor noastre și limitele impuse de realitate.
Pe de o parte, persoana care își valorizează propria pers oană nu care în capcana dependenței
exagerate – în care atenția este solicitată celorlal ți pentru a căpăta dreptul de a exista – iar pe de altă,
o persoană care își iubeste partenerul până la autodistrugere nu se iubeste destul pe sine (Turliuc,
2004, pp. 98 – 99).
Echivalentă cu stima de sine ridicată, iubirea de sine implică o bună c unoaștere a propriei
persoane. „Oglindirea introspectivă conduce la descoperirea de sine, iar aceasta la determinarea
limit elor noastre psihologice, a granițe lor propriei noastre identități: a ceea ce suntem în raport cu
ceilalți și cu lumea (idem ).” Dacă oglindirea persoanei în afara sa sprijină dezvoltarea unei imagini
de sine pozitive, atunci descoperirea de sine are șa nse să întărească efortul introspectiv cognitiv și
efectul său afectiv: iubirea de sine.
Stima de sine ridicată rezidă în valoarea pe care ne -o atribuim. Cum arătăm mai sus, pentru
a-i putea iubi și stima pe alții trebuie, mai întâi, sa ne iubim si să ne stimăm pe noi înșine, așa cum
sugerează și tâlcul preceptului creștin „Iubește -ti aproapele ca pe tine însuți ”. Absența iubirii de sine
se rasfrânge tragic asupra intimității, in numeroase modalități ( G. Leleu, 2000, apud Turliuc 2004, p
98):
– Cel care nu se iubeste pe sine simte nevoia puternică de a fi iubit. Un individ care nu se
iubeste pe sine vede, adesea, numai ceea ce vr ea să vadă și asteaptă confirmări și
reconfirmări ale iubirii, căutând dovezile de dragoste și fiind mereu la pândă în cautarea
gesturilor sau cuvintelor care sa confirme sentimentul amoros.
– Cel care nu se iubește pe sine riscă să nu știe să se lase iubit . Persoanele care nu se
iubesc pot să dezvolte o teamă de intimitate și tendința de a fugi de cei care s -au apropiat
prea mult de ei. Aceste persoane pot ridica bariere în calea celorlalți.
– Cel care nu se iubește nu există . Anularea sinelui și sprijinirea excesivă pe celălalt îl
poate obosi pe cel din urmă, care se vede secătuit emoțional. Când iubirea celuilalt
încetează individul poate trăi sentimentul anulării sale ca personalitate.
– Cel care nu se iubește nu se cunoaște . Cunoașterea de sine, a calităților și defectelor,
aptitudinilor, speranțelor și temerilor prijeluiește o serie de judecăți care întăresc stima
de sine. Necunoașterea de sine poate da frici de deficiențe care, pot părea insuportabile.
– Cel care nu se iubește va stârni o mulțime de conflicte. Nesiguranța cu privire la
propriile calități îl fac pe cel ce nu se iubește pe sine sa devină neîncrezător în

sentime ntele celuilalt. Cererile, provocările și reproșurile par să întărească convingerile
cu privire la sine, la partener și la relația cu acesta.