Stilurile de Predare Ca Stiluri de Conducere a Grupului Clasa

Managementul clasei de elevi poate fi definit ca “domeniul de cercetare în științele educației care studiază atât perspectivele teoretice de abordare a clasei de elevi, cât și structurile dimensional-practice ale acesteia (ergonomică, psihologică, psihosocială, normativă, relațională, operațională și creativă), în scopul facilitarii intervențiilor cadrelor didactice în situațiile educaționale concrete, prin exercițiul microdeciziilor educaționale”. (Iucu Romiță, “Managementul și gestiunea clasei de elevi”, Editura Polirom, Iași, 2001)

Datorită faptului că profesorii din zilele noastre trebuie din ce în ce ma mult să se raporteze la elevi, să stabilească relații de cooperare cu aceștia sau cu familia lor, specialiștii consideră că studierea managementului clasei de elevi devine tot mai mult o necesitate.

Predarea reprezintă activitatea desfașurată de profesor în cadrul lecției, cu rolul de a-i determina pe elevi să învete și să pună în practică cunoștințele și informațiile dobândite. Stilul de predare este definit ca “o dimensiune activă, dinamică a instruirii, influențând în mod decisiv starea de existența instrucțională a strategiei prin contribuția și echilibrarea unei relații educaționale armonioase”. (Romiță Iucu, Teoria și metodologia instruirii,București, 2009)

Stilul de predare reunește particularitățile individuale ale profesorului, modalitatea sa proprie de lucru cu elevii, stilul său original de instruire. Stilul de predare se referă la originalitatea în activitatea didactică, la felul în care sunt utilizate strategiile didactice. De exemplu la specializarea mea, educație fizică și sport, profesorul trebuie să adopte în majoritatea timpului un stil democratic, să-i lase pe copii să comunice, să socializeze între ei și cu profesorul, să le dea dreptul la inițiativă și la creație, deoarece ora de educație fizică și sport trebuie să fie o oră de relaxare și bună dispoziție, care să-i scoată pe elevi, măcar pentru o perioadă scurtă, din stresul cauzat de alte materii mai grele, ce necesita muncă psihică intensă, mai ales în perioada tezelor sau a examenelor naționale.

Cadrele didactice eficiente și-au elaborat întotdeauna propriile stiluri de predare, care înfluenteaza modul în care elevii se raportează la profesor și la sarcina de învătare.

Caracteristicile stilului de predare:

Este întotdeauna personal, deși unele aspecte pot fi întâlnite și la alți profesori;

Este relativ constant, datorită faptului că se manifestă comportamente și calități personale constante, pe o perioadă determinată;

Este dinamic, perfectibil în sensul că se îmbogațește prin experiența acumulată. Acest lucru se realizează doar prin dorința de autoperfecționare a profesorului, de autoevaluare a sa.

De-a lungul timpului specialiștii din domeniu au făcut diferite clasificări ale stilurilor de predare. A. Prodan si E. Joița ne prezintă o clasificare în funcție de trei dimensiuni definitorii ale stilului managerial: centrarea pe sarcină, relațiile umane și randament. Așadar avem:

Stilul realizator, posedă toate cele trei caracteristici, știe să-și mobilizeze elevii, este deschis la noi provocări, acceptă propunerile venite din partea elevilor;

Stilul profesorului-negativ, nu posedă nici una din cele trei caracteristici, este lipsit de interes, nu acceptă propuneri, iși demoralizează elevii;

Stilul promotorului, se bazează pe randament și pe relațiile umane, știe să-și stimuleze colectivul;

Stilul autocratului binevoitor, pune accent pe randament, însa evită relațiile umane;

Stilul ezitant, manifestă interes față de sarcini și relațiile umane, nu este foarte interesat de rezultate, ia decizii sub presiune, face compromisuri;

Stilul birocratic, este interesat să respecte regulile, ascultă mai mult părerea superiorilor decât cea a elevilor;

Stilul altruist, este interesat în special să aibă relații bune cu elevii, ceea ce duce la randament scăzut;

Stilul autocrat, îl interesează doar realizarea sarcinilor, îndeplinirea obiectivelor, evitând astfel relațiile cu elevii.

Cea mai cunoscută clasificare, precum și cea mai folosită, este aceea bazată pe relația profesorului cu clasa de elevi. Așadar avem următoarele stiluri:

Stilul democratic;

Stilul autoritar;

Stilul laissez-faire (permisiv)

Stilul democratic privilegiază relația dintre profesor și elev, cel din urmă fiind o persoană autonomă, responsabilă față de propriul demers de formare. Acest stil presupune din partea profesorului mai multă libertate acordată elevului, cadrul didactic propune și negociază cu elevii obiectivele activității, etapele de desfășurare, mijloacele, metodele și sarcinile de realizare, contribuind astfel la formarea relațiilor de cooperare și de sprijin reciproc.

Dacă adoptă acest stil, profesorul trebuie să se comporte ca un membru normal și să accepte egalitatea între el și ceilalți membri ai grupului, creând astfel un climat deschis, cu relații apropiate în colectiv, deși rolul de lider al profesorului trebuie să fie cunoscut de toți membrii.

Profesorul care utilizează stilul democratic prezintă elevilor mai multe variante de predare-învațare, iar aceștia au dreptul să o aleagă pe cea care o consideră ei ca fiind eficientă. Deasemenea elevii au libertatea de a-și alege partenerii cu care vor realiza anumite acțiuni dobândind mentalitatea de participare voluntară. Relaționarea permanentă conduce la productivitate și la realizarea mai eficientă a obiectivelor.

O clasă condusă de un profesor democratic este o clasă în care buna dispoziție și respectul reciproc sunt prezente, în care activitățile sunt realizate cu drag, ceea ce conduce la efecte pozitive pe termen lung, precum și o clasă în care colectivul este unit. Ca urmare a celor prezentate, în opinia mea acest stil este cel mai eficient, deoarece produce rezultate foarte bune, atât în plan psihosocial, cât și în plan didactic.

În educația fizică stilul democratic este cel mai potrivit datorită faptului că această disciplină are printre obiectivele sale și adoptarea unui comportament adecvat în cadrul relațiilor interpersonale și de grup.

Stilul autoritar este stilul în care rolul principal este atribuit profesorului, iar elevul este privit ca un obiect, ca ființa care are întotdeauna nevoie de ajutor. În această situație profesorul este cel care decide obiectivele, selectează activitățile, etapele de desfășurare, mijloacele, metodele și sarcinile de realizare, astfel încât elevii nu vor cunoaște în prealabil ceea ce urmează să se realizeze, controlul asupra mediului educațional fiind absolut.

Atitudinea profesorului este distantă, acesta nu încurajează inițiativele. Doar lui îi revine inițiativa comunicării, el are întotdeauna dreptate.

Prin acest stil educația devine un proces de memorare mecanică, de ascultare și receptare pasivă. Elevii nu au timp de gândire, nu au dreptul de a pune întrebări sau de a aprecia, acest lucru împiedicând dezvoltarea spontaneității, gândirii, imaginației și creației.

Un colectiv de elevi condus de un profesor autoritar, este un colectiv în care relațiile nu sunt bune, mai ales cele profesor-elev, iar rezultatele bune obținute sunt doar pe termen scurt. Probabil acest stil este adoptat de acei profesori care nu au încredere în forțele proprii și consideră că este posibil să-i scape de sub control pe elevi în momentul în care le oferă libertate.

Acest stil nu prea iși are locul în lecția de educație fizică și sport, deși în unele momente sau la unele colective de elevi, stilul autoritar trebuie folosit pentru a nu-i scăpa de sub control.

Stilul laissez-faire mai are denumirea de stilul permisiv datorită faptului că în acest caz domină interesele și dorințele elevilor, profesorul subordonându-se acestora.

Profesorul consideră întotdeauna suficient ce predă, cât predă și cum predă, fiind sigur că elevii înteleg, însă acordându-le ajutor la nevoie. Cadrul didactic arată o atitudine de pasivitate, de indiferența și dezinteres în realizarea sarcinilor, manifestă un nivel scăzut al aspirațiilor și exigențelor pedagogice ale predării. Profesorul nu face evaluări la adresa comportamentelor elevilor,de aici rezultă și lipsa feedback-ului pentru reglarea propriului comportament. Utilizarea acestui stil favorizează obținerea rezultatelor slabe la învățătură a elevilor precum și manifestarea conduitelor deviante.

Stilul laissez-faire determină elevii să fixeze activitățile și modalitatea de realizare a acestora după bunul plac, ceea ce duce la o productivitate scăzută. De asemenea, această lipsă a interesului și a implicării profesorului în activitatea de predare-învatare, rezultă prin lipsa respectului pentru profesor și pentru activitate din partea elevilor.

Dezavantajele unui colectiv condus de un profesor ce folosește stilul laissez-faire sunt:

Este total neproductiv;

Respectul față de profesor lipsește cu desăvârșire;

Atmosfera este excesiv de destinsă.

Deși am prezentat fiecare stil separat, consider că un cadru didactic nu poate deține un singur stil în toată activitatea sa didactică. Stilurile de predare pot fi combinate în funcție de tipul activității sau de colectiv. De exemplu dacă stilul dominant al profesorului este cel democratic, se pot adopta cu ușurintă atât cel autoritar cât si cel laissez-faire, însă dacă stilul autoritar este utilizat în general, profesorului îi este aproape imposibil ca la un moment dat să folosească stilul laissez-faire, datorită diferențelor prea mari între cele două. Acest lucru îl voi reprezenta în următoarea figură:

Aplicație

Ca viitor profesor de educație fizică și sport consider că cel mai potrivit stil de predare în ceea ce privește această disciplină este stilul democratic, deși cum v-am prezentat și mai sus, sunt situații în care cadrul didactic trebuie să adopte și alt stil.

În continuare voi prezenta caracteristicile stilului democratic adaptate la situațiile întalnite în lecția de educație fizică și sport.

După cum bine știți, lecția de educație fizică are un caracter social, iar unul dintre obiectivele majore este cel de a dezvolta la elevi capacitatea de a relaționa cu alte persoane. Datorită faptului că stilul democratic stimulează elevii să relaționeze cu profesorul și cu ceilalți colegi, adoptarea acestui stil este cea mai bună alegere pentru profesorul de educație fizică. Prin jocurile sportive de echipa practicate în lecție, elevii învată să relaționeze între ei pentru a obține victoria.

În ceea ce privește dezvoltarea creativității și a imaginației, prin multitudinea de exerciții practicate în lecția de educație fizică și usurința cu care acestea pot fi modificate, aceste calități pot fi dezvoltate foarte usor la copii dacă profesorul le permite această libertate de a executa exercițiile dupa bunul plac. Însa acest lucru trebuie atent urmărit de către cadrul didactic, deoarece chiar dacă exercițiile sunt efectuate diferit, acestea trebuie să fie executate corect și sa ducă la atingerea obiectivelor.

Deși profesorul de educație fizică și sport oferă libertatea elevilor de a alege metodele în care se va desfășura activitatea, acest lucru nu trebuie să degenereze deoarece acest lucru va duce la pierderea respectului față de profesor și colectiv. Jocurile sportive prin prisma competivității ne învață ce este fair-play-ul, respectiv respectul față de adversari și coechipieri. În momentul în care elevii cu calități sportive mai dezvoltate vor participa la competițiile sportive organizate de școală, aceștia vor învăța să respecte atât adversarii, cât și arbitrul sau chiar spectatorii.

Prin adoptarea stilului democratic la ora de educație fizică, profesorul îi va atrage pe elevi spre practicarea exercițiilor fizice și va avea întotdeauna un avantaj față de ceilalți profesori. Ora de educație fizică trebuie să fie o oră de relaxare, de distracție pentru copii, iar acest lucru poate fi realizat doar prin adoptarea acestui stil.

În concluzie, ca viitor cadru didactic, cu siguranță voi utiliza stilul democratic deoarece îmi doresc ca viitorii mei elevi să faca mișcare și sport de plăcere, nu din obligație sau doar pentru a obține note mari la probele de evaluare. Cu siguranță vor fi momente în care voi adopta și stilul autoritar, însa voi încerca ca acest lucru să se intample cât mai puțin și prin acumularea experienței să învăt să evit aceste situații.