Statutul Functionarului Public Militar 2 [609829]

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
“UNIVERSITATEA DE VEST”
“FACULTATEA DE DREPT șI șTIINTE ADMINISTRATIVE”
“DOMENIU DE LICENȚĂ : ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ”
“SPECIALIZAREA : POLIȚIE COMUNITARĂ”
LUCRARE DE LICENȚĂ
STATUTUL
FUNCȚIONARULUI PUBLIC MILITAR
Îndrumător științific,
Lect. dr. Cristian CLIPA
Absolvent: [anonimizat]
1

2011
CUPRINS
Introducere……………………………………………………………………………………………………………….pag.4
Capitolul IConsiderații introductive……………………………………………………………………….pag.7
1.1.Natura juridică a funcției publice ………………………………………………………………………pag.7
1.2.Categorii de funcții publice………………………………………………………………………………pag.8
Capitolul IIDobândirea calității de cadru militar……………………………………………………….pag.10
Secțiunea I Nașterea raportului juridic de serviciu al functionarului public militar………..pag.10
1.1. Dobândirea calității de cadru militar în activitate………………………………………………..pag.14
1.1.1.Condiții generale pentru dobândirea calității de cadru militar ……………………………….pag.16
1.1.2.Condiții specifice pentru dobândirea calității de cadru militar ………………………………pag.18
1.2. Acordarea gradelor militare……………………………………………………………………………..pag.26
Secțiunea II Evoluția profesională …………………………………………………………………………..pag.31
Capitolul IIIStatutul juridic al cadrelor militare…………………………………………………………pag.40
Secțiunea IDrepturile și obligațiile………………………………………………………………………….pag.40
3.1. Drepturile cadrelor miltare…………………………………………………………………………………………………….pag.40
3.1.1.Salarizarea cadrelor militare și alte drepturi bănești………………………………………………………………..pag.40
3.1.2.Concediile cadrelor m ilitare…………………………………………………………………………………………………..pag.45
3.1.3.Alte drepturil ale cadrelor miltare …………………………………………………………………………………………..pag.53
3.2.Interzicerea și restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți …………………………..pag.56
3.3.Obligațiile/îndatoririle cadrelor militare …………………………………………………………….pag.58
Secțiunea IIRăspunderea juridică a cadrelor militare…………………………………………………pag.60
2.1.Răspunderea disciplinară …………………………………………………………………………………pag.60
2.1.1.Abaterea disciplinară ………………………………………………………………………………………pag.62
2.1.2.Sancțiunile disciplinare……………………………………………………………………………………pag.65
2.2.Răspunderea materială a cadrelor militare ………………………………………………………….pag.69
2.3.Răspunderea contravențională a cadrelor militare……………………………………………….pag.73
2.4.Răspunderea penală a cadrelor militare……………………………………………………………..pag.74
Concluzii și propuneri ………………………………………………………………………………………………………………………..pag.77
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………………………………..pag.80
2

ABREVIERI
alin.-alineatul
art.-articolul
C.muncii-Codul muncii
H.G.-Hotărârea Guvernului
lit.-litera
M.Of.-Monitorul Oficial
O.U.G.-Ordonanța de urgență a Guvernului
nr.-numărul
op.cit.-opere citate
p.-pagina
urm.-următoarele
vol.-volumul
3

INTRODUCERE
Funcția publică și funcționarul public sunt instituții juridice ale dreptului public, în general, și
ale dreptului administrativ, în particular, care s-au conturat ca atare într-o continuă dispută între
doctrină, jurisprudență și reglementare1.
Principalul rol al acestei dispute l-a constituit, doctrina, care a analizat sub toate aspectele și
sub toate valențele lor aceste instituții juridice, cel mai adesea criticând modul în care ele au fost
reflectate în norme juridice și argumentând, adeseori, rigorile normative cărora și aceste concepte ar
trebui să le răspundă.2
Această dispută se poate întâlni atât în teoria și practica unor țări cu administra re publică
eficienta din Europa, precum Franța, Spania, Anglia, Germania, Italia, în ciuda diferențelor de sistem
juridic care le caracterizează, dar și în doctrina, jurisprudența și legislația română, chiar dacă acestea
s-au conturat și dezvoltat, ca un sistem coerent, ceva mai târziu, după constituirea statului național
unitar român.
Punerea problemei funcției publice și funcționarului public s-a făcut mai întâi, în științele
juridice de profil, reglementările legale, mai mult sau mai puțin reușite, apărând ceva mai târziu, și
s-au succedat în timp tocmai ca expresie a dis putei dintre ele, adoptându-se soluții care să răspundă,
cel puțin parțial, criticilor și propunerilor formulate de doctrină.
Primele legiuiri din Europa care au instituționalizat, cât de cât într-o formă unitară,
multitudinea de aspecte care țin de funcția publică și de funcționarul public, au fost: Statutul general
al funcției publice din Spania, adoptat în anul 1852, urmat de o reglementare cu același obiect de
Luxemburg, în anul 1872 și Danemarca în 1899. După anul 1900, au mai fost adoptate reglementări
(statute) de profil în Italia (1908), Irlanda (1922), Belgia și Olanda (1929), Germania (1937), Franța
(1946), Grecia (1951).3
La noi în țară, primele legiuiri care tratau într-o formă mai dezvoltată și coerentă problema
funcționarilor publici au fost Regulamentele organice, din Mol dova și, respectiv, din Muntenia (1831
– 1832) urmate de alte reglementări, între care menționez:
Constituția din 1866 care conținea unele prevederi referitoare la „funcțiile pu blice”
1 Mircea Preda, Drept administrativ. Partea generală , Ediția a IV-a, Editura Lumina Lex, București, p. 632 Ibidem, p. 633 Ibidem, p.63
4

Însă, acestea nu au determinat și, mai ales, nu au grăbit adoptarea unor re glementări mai de
detaliu în această privință, deși dispozițiile art. 131 alin. (5) din Constituție statuat expresis verbis
adoptarea unei legi speciale „asupra condițiilor de admisibilitate și înaintare în funcțiile administratiei
publice”.
La nivel de doctrină, în anul 1904, apare Tratatul de drept administrativ al prof. Paul
Negulescu, care analizează, pe criterii științifice, aspectele referitoare la funcția publică și
funcționarii publici.
Prima reglementare unitară în această materie a fost adoptată în anul 1923, Legea statutului
funcționarilor publici -care a reflectat principiile stabilite prin Constituția din 1923, și care a
reprezentat o bună perioadă de timp dreptul co mun în materie.4
Pe baza acestei legi, a fost adoptat în același an, Regulamentul legii statutului funcționarilor
publici, care a detaliat multe din prevederile legii. Însă, la aceste reglementări s-au mai adăugat și
altele, care au apărut în anii ur mători și priveau anumite categorii de funcționari publici. Aici am în
vedere Legea pentru unificarea administrativă, din anul 1925, care conținea reglementări refe ritoare la
funcționarii din administrația locală și Legea pentru organizarea minis terelor din 1929, care conținea
dispoziții cu privire la funcționarii din administrația centrală și la demnitari.
Statutul funcționarilor publici, adoptat în anul 1923, s-a aplicat până în 1940, când a fost
adoptat Codul funcționarilor publici care, după mai multe mo dificări, a fost abrogat imediat după
1944, adoptându-se în anul 1946, Legea pen tru statutul funcționarilor publici, nr. 746 din 22
septembrie, dar și aceasta a fost abrogată în anul 1949.5
Perioada care a urmat după 1949 și mai ales după adoptarea în anul 1950 a Codului muncii se
caracterizează printr-un regim juridic bazat pe raporturi de natură contractuală aplicabil și
funcționarilor publici, chiar dacă în unele sectoare de activitate, cum sunt: transportul pe CFR, poșta
și telecomunicații, sistemul bancar ș.a., au fost adoptate și reglementări speciale.
Cât privește modul în care problema funcției publice și a funcționarilor pu blici este în prezent
reglementată în Constituțiile unor țări europene, trebuie subliniat existența a două sisteme distincte:
într-un sistem, Constituțiile consacră competența exclusivă a puterii legislative, a Parlamentului, în
stabilirea regulilor aplicabile funcției publice și funcționarilor publici (este cazul Constituțiilor
Danemarcei, Germaniei, Greciei, Spaniei, Italiei, Portugaliei), în alt sistem se prevede și competența
4 Ibidem, p.645 Ibidem, p.64
5

executivului, alături de legislativ, delimitându-le competențele (cazul Belgiei, Angliei, Olandei,
Franței și Norvegiei).
În Constituția României, adoptată în anul 1991, revizuită în anul 2003, sunt cuprinse unele
dispoziții care constituie cadrul principial de reglementare a acestor instituții juridice, între aceste
prevederi menționez:
art. 16 alin. (3), potrivit căruia funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi
ocupate, în condițiile legii, de persoane care au cetățenia română și domiciliul în țară, statul
român garantând egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea funcțiilor și
demnităților publice;
art. 40 alin. (3), care instituie interdicția de a face parte din partide politice a unor anumite
categorii de funcționari publici cum sunt judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului,
magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii precum și alte categorii de funcționari publici
stabilite prin lege organică;
art. 73 alin. (3) lit. j), potrivit cărora reglementarea Statutului funcționa rilor publici se face
numai prin lege organică.
Sunt și alte prevederi constituționale care se referă la anumite categorii de funcționari publici .
6

CAPITOLUL I
CONSIDERA ȚII INTRODUCTIVE
1.1.Natura juridică a funcției publice
Pe plan doctrinar, în disputa cu modalitățile de consacrare pe plan legisla tiv a funcției publice
și funcționarului public și cu jurisprudența vremii, s-au contu rat două concepții fundamentale cu
privire la natura juridică a funcției publice și, implicit, a funcționarului public.
Una dintre aceste concepții consideră că funcția publică este de natură con tractuală, având la
bază contractul de mandat, sau „contractul administrative”.6
Într-o altă concepție, cea a fundamentului legal al funcției publice, pun la originea
funcției publice legea, ca act de autoritate al statului. Ca atare, deținătorul funcției pu blice exercită
autoritatea statală, nu drepturi și obligații ce-i revin dintr-un contract.
Această ultimă concepție a fost agreată și de doctrina română.
După intrarea în vigoare a Codului muncii, în anul 1950, doctrinarii vremii au încercat să
explice „funcția publică” și prin prevederile principiale ale acestuia. Specialiștii în dreptul muncii
considerau contractul individual de muncă unicul te mei al raportului juridic de muncă, inclusiv al
celui privind funcția publică, în acest sens considerând că:
a)actul de numire, de alegere sau de repartizare într-o funcție publică nu reprezintă altceva decât
condiții speciale la încheierea unor raporturi juridice de muncă;
b)regimul administrativ se manifestă numai în perioada care precede în cheierea contractului
individual de muncă, după care nu mai este posibilă revocarea actului administrativ de
repartizare în muncă;
c)răspunderea funcționarilor nu se deosebește cu nimic de răspunderea oricărei persoane
încadrate în muncă.
În esență, partizanii acestei concepții considerau că raportul de serviciu este un veritabil raport
juridic de muncă, iar normele care reglementează acest ra port sunt normele dreptului muncii.
Autorii de drept administrativ și-au fundamentat concepția pe ideea du blului raport juridic al
funcției publice.
În acest sens se considera că „funcționarul de stat apare ca subiect a două feluri de raporturi
juridice. În primul rând, el apare ca subiect al unui raport de serviciu ce se naște prin actul de nu mire
6 Ibidem, p.65
7

sau alegere în funcție și, în baza acestui raport, funcționarul își exercită
atribuțiile legate de funcția respectivă acționând în numele statului. Dar funcționarul de stat mai apare
și ca subiect al raportului juridic de muncă în care intră cu instituția care-l angajează, raport care
formează obiectul dreptului muncitoresc.”7
Cele două categorii de raporturi juridice, cel de drept administrativ și cel de dreptul muncii
formează o unitate dialectică indestructibilă, întrucât funcționarul care își exercită în concret
atribuțiile sale de serviciu nu încetează în acest timp a mai fi subiect al raporturilor juridice de muncă,
după cum funcționarul (autoritatea) care își exercită atribuțiile de autoritar disciplinară (în cadrul
raporturilor juridice de muncă) față de cei din subordine continuă să fie un subiect supraordonat al
raportului de drept administrativ. Această unitate dialectică indestructibilă este numită „situație
juridică”.8
1.2.Categorii de funcții publice
Funcțiile publice pot fi împărțite, după anumite criterii, în mai multe cate gorii.
Un asemenea demers nu are numai importanță teoretică ci și practică.
În literatura de specialitate sunt utilizate diverse criterii9. Cele mai importante, cu o anumită
relevanță de ordin metodologic și practice par a fi următoa rele criterii de clasificare10:
După importanța funcției: funcții publice de conducere și funcții publice de execuție;
După natura juridică și conținutul funcți ei: funcții publice politice, funcții de specialitate
(profesionale);
După modul în care pot fi ocupate: func ții publice ocupate numai prin
alegere, funcții publice ocupate prin numire.
După modul de retribuire: funcții salariza te, funcții pentru care se prevăd indemnizații
(deputat, senator, consilier).
Desigur că pot fi făcute și alte clasificări ale funcțiilor publice. La rândul lor, chiar și
categoriile de mai sus pot fi și ele clasificate în altele mai de detaliu, asupra cărora nu ne oprim însă
în mod special.
O anumită importanță teoretică și practică o reprezintă problema ierarhi zării funcțiilor publice,
întâlnită în toate cele trei put eri ale statului dar, mai ales, în puterea executivă, unde sistemul
funcțiilor publice fiind mai amplu și mai diversificat, este și ierarhizat. Organizarea în sistem
7 Mircea Anghene, Elemente de drept administrativ, Editura Științifică, București 1958, p.1278 Antonie Iorgovan, Drept administrativ, Editura Hercules, București 1993, p. 6269 Paul Negulescu, op. cit., p.56110 Mircea Preda, op. cit., p.75
8

ierarhizat a funcțiilor publice asigură în condiții mai bune unitatea de scop și acțiune, buna
funcționare a serviciului public respectiv, în ansamblul său.
Pe baza acestui sistem ierarhic, titularii care dețin funcții publice ierarhic inferioare sunt
obligați să se supună dispozițiilor date, în condițiile legii, de funcționarii care ocupă funcțiile publice
ierarhice superioare.
Ierarhia funcțiilor publice se stabilește fie prin acte de înființare, organizare și funcționare a
serviciilor publice în cauză, fie prin acte normative distincte. Prin aceste acte se stabilesc, de regulă, și
ierarhii în cadrul aceleiași funcții publice, res pectiv gradele și clasele profesionale, care prezintă
importanță practică pentru nu mirea și avansarea funcționarilor publi ci, ori pentru sancționarea lor.
În ceea ce privește categoriile de funcționari publici, gruparea acestora a făcut mai mult
obiectul doctrinei, decât al normelor juridice. Ea a fost, în principiu, asemănătoare cu cea referitoare
la categoriile de funcții publice.11
CAPITOLUL II
DOBÂNDIREA CALITĂȚII DE CADRU MILITAR
11 Ibidem, p.76
9

Secțiunea I
1.1.Nașterea raportului juridic de serviciu al functionarului public militar
În contextul procesului de instituire și perfecționare a regimului politic democratic, practic de
instituire a statului de drept, s-a impus cu necesitate și constituirea unui nou cadru constituțional și
legal privind statutul profesional al cadrelor militare, care să regle menteze relațiile de muncă
specifice ale acestora, drepturile și îndatoririle (obligațiile) izvorâte din aceste relații, inclusiv după
încetarea activității, adică cele aflate în sfera securității sociale.
Astfel, analiza statutului profesional al cadrelor militare în activitate din punct de vedere al
accesului în profesie și al evoluției ulterioare în carieră este firesc să fie abordată pornind de la bazele
constituționale ale profesiei de militar, care se regăsesc, în principal, în conținutul art. 16 alin. 3 și art.
118 alin. 2 și alin. 3 din Constituție, potrivit cărora: „Funcțiile și demnitățile publice, civile sau mili –
tare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetă țenie română și domiciliul în țară.
Statul român garantează egalita tea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și
demnități”12. „Structura sistemului național de apărare, pre gătirea populației, a economiei și a
teritoriului pentru apărare, precum și statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
Prevederile alineatelor 1 și 2 se aplică, în mod corespun zător și celorlalte componente ale
forțelor armate stabilite potrivit legii.”13
Din analiza celor două prevederi constituționale, se poate desprinde o primă concluzie și
anume faptul că, întocmai ca și în cazul funcționarilor publici „propriu-ziși” raporturile juridice de
muncă ale cadrelor militare în activitate îmbracă forma raporturilor de serviciu, legiuitorul constituant
consacrându-le un regim statutar.
Cea de-a doua concluzie este aceea că și în legislația română, întocmai ca în toate țările
Uniunii Europene14, anumite tipuri de funcții, destinate, în sens larg funcționarilor publici, sunt
exercitate în cadrul unor reglementări statutare specifice, cum este și cazul cadrelor militare, alături
de magistrați, polițiști, diplomați etc.
Chiar dacă au un statut special, reglementat prin Legea nr. 80/1995, cadrele militare fac parte,
în sens larg, din categoria funcționarilor publici, funcțiile militare pe care le ocupă fiind investite cu
prerogative de putere publică sau atribuții de satisfacere a interesului ge neral, în acest sens,
12 A se vedea art. 16 alin. 3 din Constituția revizuită13 A se vedea art. 118 alin. 2 din Constituția revizuită14 Jacques Zilier, Administrations comparées. Les sistemes politico-admi nistratifs de L'Europe des Douze. Editions
Moutchrestien – E.J.A., Paris, 1993, p. 349-379
10

impunându-se a fi menționată și prevederea constitu țională de la art. 118 alineatul 4, potrivit căreia:
„Organizarea de activități militare sau paramilitare în afara unei autorități statale este interzisă.”
Pornind de la prevederile constituționale menționate, Legea nr. 80/1995 privind statutul
cadrelor militare15 definește profesia de ofițer, maistru militar sau subofițer ca fiind o activitate
menită să asigure funcționarea, perfecționarea și conducerea organismului mili tar în timp de pace și
de război,16 iar cadrele militare ca cetățeni români aflați în serviciul națiunii, cărora li s-a acordat grad
de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în
condițiile prevăzute de lege17.
Având în vedere prevederile constituționale și legale la care am făcut referire, în ceea ce
privește natura juridică a raportului de serviciu specific cadrelor militare în activitate, problema intră
sub incidența dezbaterii existente în doctrină privind apartenența aces tuia la dreptul muncii sau la
dreptul administrativ18.
În opinia autorilor de dreptul muncii19 munca prestată de funcțio narii publici intră, cel puțin
într-o interpretare stricto-sensu, a relației angajator-angajat sub incidența acestei ramuri de drept.
În susținerea acestui punct de vedere sunt aduse, în principal, urmă toarele argumente:
raportul de serviciu se întemeiază p e acordul de voință al părților-instituția publică, respectiv
persoana care va ocupa o funcție publică. Chiar nematerializat într-un contract individual de
muncă, acest acord este manifestat expres (de către instituția publică, în calitate de angajator,
prin actul administrativ de numire într-o anumită funcție publică iar, de către funcționar,
treptat – pe timpul procedurilor de angajare, faza finală fiind depunerea jură mântului);
obiectul și cauza raportului de serviciu sunt identice cu cele ale oricărui raport juridic de
muncă. Practic, funcționarul se obligă să presteze munca (determinată de atribuțiile și
responsabilitățile funcției publice ocupate) în schimbul unei remunerații;
raporturile de funcție publică (de serviciu) au caracter intuitu personae, oneros, sunt cu
executarea succesivă, au caracter de continuitate și se caracterizează prin raportul de
subordonare dintre funcționar și instituția publică angajatoare (raport care, în cazul
15 Publicată în M. Of. al româniei, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, modificată și completată ulterior16 A se veda art. 5 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare17 A se veda art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor milita18 Dimitrie Dan Raiciu, Raporturile juridice de muncă ale cadrelor militare în activitate , Editura Universul Juridic,
București 2011, p.3619 I.T.Ștefănescu, Tratat de dreptul muncii , vol. I, Editura Lumina Lex, București 2003, p.33-41
11

funcționarilor publici și cu atât mai mult în cazul cadrelor militare, este chiar mai puternic
decât cel care se naște pe baza unui contract individual de muncă).
În opinia autorilor de drept administrativ20 aportul de serviciu este un raport contractual de
drept administrative, principalele argu mente invocate în susținerea acestui punct de vedere fiind:
raportul de serviciu este indisolubil legat de prerogativele și atribuțiile funcției publice
ocupate, devenind astfel un raport de funcție, din sfera dreptului administrativ;
calitatea de funcționar public este dată de actul de numire în funcție, care este un act
administrativ de autoritate și nu de dreptul muncii;
întreaga „filozofie” de reglementare cuprinsă în Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcționarilor publici este axată pe ideea de autoritate, de decizie, în selecție, unilaterală, de
condiții impuse, de litigii de contencios administrativ, deduse în fața secțiilor respective.
Este evident că această confruntare de opinii, existentă și în țările Uniunii Europene, poate fi
susținută și de alte argumente pertinente, de substanță, în favoarea uneia sau a alteia dintre părți.
Însă se apreciază că21 nu se poate face abstracție de faptul că atunci când insti tuția publică
angajatoare, fie ea Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Mediului sau Agenția Națională a
Funcționarilor Publici, acordă drepturi corelative, corespunzătoare muncii prestate de către funcționar
(civil sau militar), în principal, salariul și alte drepturi bănești (sporuri, premii, prime, indemnizații
etc), dar și alte drepturi cuvenite angajaților (concedii de odihnă, de mater nitate, pentru creșterea
copilului – la cererea expresă a angajatei, concediu medical, concediu paternal – tot la cererea expresă
a beneficiarului, concediu de studii, etc.) nu își exercită prerogativele de putere publică sau atribuțiile
de interes general, ci obligațiile ce-i revin ca parte într-un raport juridic de muncă intuitu personae.
Fără a tăgădui caracterul preponderent legal al p oziției funcționarilor publici22, se impune
menționat că într-o situație similară este și „personalul contractual” din sectorul bugetar.
De altfel, în aceeași idee, nu se poate face abstracție de faptul că Legea nr. 188/1999 privind
Statutul funcționarilor publici reglementează în mod expres dreptul acestei categorii de salariați de a
se constitui în sindicate sau de a adera la acestea, precum și dreptul la grevă. Ori, atât „sindicatul” cât
și „greva” sunt instituții proprii dreptului mun cii care, potrivit legii, au ca scop apărarea și
promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor de sindicat, drep turile lor
colective și individuale.
20 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ , vol. I, ediția a 4-a; Editura All Beck, București 2005, p.580-58521 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p.3822 În sensul că drepturile și obligațiile funcționarilor publici sunt stabilite, în principal, prin acte normative, nu negociate
12

Distincția dintre raporturile de muncă (specifice salariaților, în sensul de personal contractual)
și raporturile de serviciu (specifice salariaților, în sensul general al funcționarilor publici și/sau
special de cadre militare în activitate) este utilă pentru identificarea și delimitarea celor două categorii
de personal care se supun unor reglementări legale evident diferite.
Însă se apreciază că acest fapt nu trebuie să conducă în mod automat la concluzia că este
vorba de două instituții complet independente, între care nu există niciun fel de puncte de
confluență.23
În această idee, în literatura de specialitate se consideră că, în esență, „în ambele situații avem
de-a face cu un raport juridic de muncă, întrucât acestei noțiuni i se pot atribui două sensuri: un sens
restrâns, cu referire exclusivă la raporturile dintre angajatori și salariați (personal contractual) și un
sens larg, vizând toate raporturile juridice dintre persoanele care prestează o muncă în vedere
obținerii unui salariu și cele în folosul și în subordinea cărora se realizează munca; sfera acestei
ultime accepțiuni cuprinde și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici-în general și ale
cadrelor militare în activitate-în special”24.
În concluzie, prin raport de serviciu, se înțelege raportul juridic de muncă care a luat naștere,
în condițiile legii, în urma realizării acordului de voință dintre autoritatea sau instituția publică
angajatoare și funcționarul public/cadrul militar încadrat25.
Având în vedere cele prezentate, alături de alte opinii conciliante din doctrină26 apreciem că
nimic nu se opune ca raporturile de ser viciu ale funcționarilor publici, în general, ca și cele ale
cadrelor militare în activitate, în special, să fie abordate atât în dreptul muncii cât și în dreptul
administrativ, din perspectiva specifică fiecăreia dintre aceste ramuri de drept.
Însă, în realizarea dreptului, se desprinde o concluzie cu o deosebită importanță practică,
constând în faptul că Statutul funcționarilor publici reprezintă dreptul special-în raport cu prevederile
legislației muncii, în principal, ale Codului muncii și dreptul comun-în raport cu statutele speciale,
cum este și cazul Statutului cadrelor militare.
Cu alte cuvinte, Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare se întregește cu
prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sau, după caz, cu cele ale
Codului muncii.27
23 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p.3824 Ibidem, p.3925 Ibidem, p.3926 Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. I, Editura All Beck, București 2003, p.28427 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p.39
13

1.2.Dobândirea calității de cadru militar în activitate
Potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 80/1995 privind sta tutul cadrelor militare: „Ofițerii,
maiștrii militari și subofițerii în activitate sunt militari profesioniști. Profesia de ofițer, maistru militar
sau subofițer este o activitate menită să asigure funcționarea, perfecționarea și condu cerea
organismului militar în timp de pace și război.
Accesul în profesie, precum și evoluția ulterioară pe treptele ierarhiei militare au la bază
principiile și normele cuprinse în prezenta lege. În aplicarea acestora, pentru cadrele militare ale
Ministerului Apărării Naționale se elaborează Ghidul carierei mili tare, aprobat prin hotărâre a
Guvernului.”28
Din analiza textului de lege o primă concluzie care se desprinde este că ofițerii, maiștrii
militari și subofițerii în activitate sunt militari „profesioniști”, constituiți, potrivit gradelor militare pe
care le au, în trei corpuri.29
Trebuie precizat că legea stabilește grade militare corespunzătoare fiecărui corp.
Astfel, conform prevederilor art. 2 și art. 2¹ din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare, potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul subofițerilor, corpul
maiștrilor militari și cel al ofițerilor.
În ordinea lor ierarhică, gradele militare sunt:
•corpul subofițerilor -sergent30 sergent major, plutonier, plutonier major, plutonier adjutant,
plutonier adjutant șef, respectiv plutonier adjutant principal;
•corpul maiștrilor militari -maistru militar clasa a V-a31, maistru militar clasa a IV-a, maistru
militar clasa a III-a, maistru militar clasa a II-a, maistru militar clasa a I-a, maistru militar
principal;
•corpul ofițerilor
ofițeri cu grade inferioare-sublocotenent, respectiv aspirant, pentru cei din arma marină,
locotenent, căpitan;
28 Hotărârea Guvernului nr. 582/2001-Ghid privind cariera militară, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 371 din
10 iulie 2001 29 A se vedea art. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare30 Gradul de sergent se regăsește doar în Ministerul Apărării Naționale, în celelalte instituții militare acest grad nu face
parte dintre gradele aferente corpului subofițerilor31 Gradul de maistru militar clasa a V-a se regăsește doar în Ministerul Apărării Naționale
14

ofițeri cu grade superioare-maior, respectiv locotenent-comandor, pentru cei din arma aviație
și arma marină, locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor, pentru cei din arma aviație și
arma marină, colonel, respectiv comandor, pentru cei din arma aviație și arma marină;
generali și amirali-general de brigadă cu o stea, respectiv general de flotilă-cu o stea, pentru
cei din arma aviație și contraamiral de flotilă-cu o stea, pentru cei din arma marină, general
maior-cu două stele, respectiv contraamiral-cu două stele, pentru cei din arma marină, general
locotenent-cu trei stele, respectiv viceamiral-cu trei stele, pentru cei din arma marină, general-
cu patru stele, respectiv amiral – cu patru stele, pentru cei din arma marină.
În afara acestor grade, pentru merite militare excepționale, în timp de război, Președintele
României poate acorda generalilor și/sau amiralilor gradul de mareșal, care este cel mai înalt grad
militar.32
În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea 80/1995, gradul militar este un drept al
titularului și reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru militar. Gradul de ofițer,
maistru militar sau subofițer nu se poate pierde decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege, fiind
avute în vedere, în primul rând, prevederile legii penale cu privire la condamnarea prin hotărâre
judecătorească a unor cadre militare la pedeapsa complimentară cu degradarea.
O altă situație în care legea prev ede pierderea gradului militar- degradarea-este reglementată
la art. 70 din Legea nr. 80/1995. Potrivit acestor prevederi, cadrele militare în activitate, în rezervă și
retragere cărora „li s-a aprobat renunțarea la cetățenia română ori au dobândit altă cetățenie și s-au
stabilit în străinătate, se scot din evidența militară”.33
Însă, indiferent de cauza legală pentru care se dispune, degradarea se face:
a)prin ordin al șefului Statului Major General, pentru cei care au avut grade de generali sau
amirali;
b)prin ordin al comandanților stabiliți d e șeful Statului Major General, pentru cei care au avut
alte grade de ofițeri decât cele menționate la lit. a), grade de maiștrii militari sau subofițeri.
Din punct de vedere practic un interes deosebit îl prezintă prevederile art. 72 din lege:
“În cazul în care intervine o altă hotărâre judecătorească, prin care s-a pronunțat achitarea
sau prin care nu se mai aplică pedeapsa complimentară a degradării militare, cei în cauza sunt
reluați în evidența militară, cu gradul avut, prin ordinul celor care au dispus scoaterea din evidență.
În această situație, timpul cât au fost degradați se include în calculul stagiului în grad, iar cadrele
32 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p. 4233 A se vedea art. 70 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare
15

militare respective pot cere prin instanta judecătorească reparații morale și materiale pentru
prejudiciile ce li s-au adus.
Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii cărora li s-a aplicat degradarea militară și care au fost
amnistiați sau gratiați de pedeapsa complimentară a degradării militare, precum și cei care au fost
reabilitați se reiau în evidența militară și, în raport cu nevoile forțelor armate, li se poate reda orice
grad militar, până la gradul avut inclusiv.”
Importanța practică de care aminteam anterior rezidă din faptul că, se poate afirma, fără
excepție, că instituțiile militare înregistrează, relativ, numeroase cereri imperative ale unor cadre
militare degradate și ulterior, amnistiate, grațiate sau reabilitate (de drept sau pe cale judecătorească)
de a li se reda gradele militare avute și chiar de a fi rechemate în activitate34.
Pornind de la faptul că reabilitarea nu operează în planul pedepsei complimentare, în literatura
de specialitate se apreciază că textul de lege prezentat “nu instituie nicidecum dreptul celor în cauză
de a li se reda gradul militar pierdut și, cu atât mai puțin de a fi rechemați în activitate, ci doar vocația
acestora pentru rechemarea în activitate, în raport cu nevoile forțelor armate”35, cu alte cuvinte, în
raport cu interesul/voința insti tuției militare în care și-a desfășurat anterior activitatea. De altfel,
concluzia apare ca firească în condițiile în care, în momentul în care raportul juridic de muncă/de
serviciu stabilit, în condițiile legii, pe baza acordului de voință al părților, a încetat, reluarea lui
presupune, cu necesitate, acordul ambelor părți.
1.2.1. Condiții generale pentru dobândirea calității de cadru militar
Pentru accesul în profesie, condițiile generale pentru chemarea în activitate în calitate de cadru
militar, indiferent de corp (al ofițerilor, maiștrilor militari sau al subofițerilor), sunt prevăzute la art. 4
lit. a) alin. 2 din statut și constau în a avea “cetățenie română și domiciliul în țară”.
Însă textul a fost modificat prin Legea nr. 286/200436, în acord cu noile prevederi ale
art. 16 alin. 3 din Constituția României, revizuită, în sensul că a fost eliminată condiția de a avea
numai cetățenie română pentru ocuparea unei funcții militare.
Chiar dacă nu sunt menționate în mod expres ca fiind condiții pentru chemarea în activitate în
calitate de cadru militar, pe cale de interpretare, din economia Legii nr. 80/1995 privind statutul
cadrelor militare, rezultă că îndeplinesc acest rol și cerințele legale pe care le voi prezenta în cele ce
urmează.
34 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p.4335 Ibidem, p.4336 Publicată în M. Of. nr. 586 din 30 iunie 2004
16

Din studiul acestora, se desprind ca fiind condiții generale pe care trebuie să le îndeplinească
persoanele ce fac obiectul chemării în activitate în calitate de cadru militar și următoarele37:
să nu facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice.
Din moment ce este prevăzută pentru cadrele militare în activitate38 este firesc să devină și o
condiție de admisibilitate pentru persoanele care fac obiectul chemării în activitate. De altfel, nimic
nu se opune ca o persoană cu statutul de membru al unui partid politic să renunțe la această calitate în
situația în care face obiectul chemării în activitate, devenind astfel compatibilă cu calitatea de cadru
militar.
În această idee, pot fi menționate și prevederile art. 31 din Legea nr. 80/1995 privind statutul
cadrelor militare, conform cărora „Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în rezervă, pe timpul cât sunt
concentrați sau mobilizați în unități militare, pot rămâne membrii ai partidelor, formațiunilor sau
organizațiilor politice, precum și ai sindicatelor din care fac parte.”, dar le este interzisă desfășurarea
oricăror activități cu caracter politic sau sindical în unități militare.
Per a contrario, în situația în care o persoană devine cadru militar în activitate, nu își poate
păstra calitatea de membru al unui partid politic.
să nu fie adept al unor culte religioase, care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a
ordinii publice, precum și al celor care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea
profesiei39 .
Dacă, în ceea ce privește acele culte religioase care sunt în afara legii, nu sunt probleme
deosebite deoarece avem de-a face cu un cadru juridic clar (reglementat prin lege), cu privire la
cultele religioase care „afectează exercitarea profesiei” se impune menționat că, deși recunoscute de
lege, dacă practica cultului respectiv aduce atingerea exercitării în bune condiții a profesiei de militar
(ex.: stabilirea unor zile în care nu se lucrează sub niciun motiv, propovăduirea unei atitudini pacifiste
duse la extrem etc.), situația de a fi adepți ai unui astfel de cult religios conduce la imposibilitatea
chemării în rândul cadrelor militare în activitate pentru persoanele în cauză, întrucât intră în
contradicție, în mod evident, cu însăși rațiunea existenței profesiei de militar.40
Această prevedere legală nu contravine dispozițiilor Directivei Consiliului Uniunii Europene
nr. 78/2000 CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței
de muncă și condițiile de muncă. Și aici se are în vedere că la punctul (23) din preambulul Directivei
37 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p.4538 A se vedea art. 28 lit. a din Legea nr.80/199539 A se vedea art. 29 lit. a din Legea nr. 80/199540 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p.46
17

nr. 78/2000 CE se menționează că „în circum stanțe foarte limitate, un tratament diferențiat poate fi
justificat atunci când o caracteristică legată de religie sau de convingeri, de un handicap, de vârstă sau
orientare sexuală constituie o cerință profesională esențială determinată, atâta timp cât scopul este
legitim, iar exigențele rezonabile… „41
să nu fie asociat unic sau să participe direct la admi nistrarea sau conducerea unor organizații
sau societăți comer ciale42. Nici în acest caz nimic nu se opune ca persoana în cauză să renunțe
la această poziție anterior chemării în activitate.
să nu fi fost condamnat prin hotărâre judecătorească, pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.
Rațiunea precizării acestei condiții printre condițiile generale pe care trebuie să le
îndeplinească o persoană pentru a fi chemată în activitate, derivă din prevederile art. 87 din Legea nr.
80/1995, conform cărora un cadru militar în activitate împotriva căruia s-a pronunțat o hotărâre
judecătorească irevocabilă pentru infracțiuni săvârșite cu intenție este trecut în rezervă, norma fiind
imperativă. Pe cale de consecință, pentru identitate de rațiune și de tratament, o persoană aflată într-o
situație identică cu cea pentru care un cadru militar este trecut în rezervă, nu poate fi chemată în
rândul cadrelor militare în activitate.43
1.2.2. Condiții specifice pentru dobândirea calității de cadru militar
Pentru accesul în profesie, condițiile specifice, care în mod firesc trebuie îndeplinite
cumulativ cu cele generale își au sediul de reglementare în Capitolul III-Proveniența ofițerilor,
maiștrilor militari și subofițerilor, din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Astfel, așa cum reiese chiar din titlul Capitolului III, aceste condiții sunt structurate
corespunzător corpurilor în care sunt împărțite cadrele militare, în raport cu gradele pe care le dețin.
Așadar, în conformitate cu prevederile art. 36 din lege, ofițerii în activitate provin din:
absolvenți cu diploma de licență ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea
ofițerilor, cu excepția celor prevăzuți la art. 37 lit. c);
absolvenți ai anului IV din instituțiile militare de învățământ superior cu durata studiilor mai
mare de 4 ani;
absolvenți ai instituțiilor militare de învățământ din alte state, similare celor prevăzute la
lit. a), trimiși la studii de către Ministerul Apărării Naționale;
41 Ibidem, p. 4642 A se vedea art. 30 alin. 2 din Legea nr. 80/199543 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p.47
18

ofițeri în rezervă care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții
stabilite prin ordin al miniștrilor sau al șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării
naționale, ordinii publice și securității naționale, în vederea chemării sau rechemării în
activitate;
maiștri militari și subofițeri în activitate, absolvenți cu diploma de licență ai instituțiilor civile
de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, care au vârsta de cel
mult 35 de ani;
maiștri militari și subofițeri care, în timp de război, înde plinesc cel puțin 3 luni, cu rezultate
foarte bune și bune, funcții prevăzute a fi încadrate cu ofițeri în unitățile militare aflate în zona
acțiunilor militare;
persoane care au promov at testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin
ordin al miniștrilor sau șefilor institu țiilor componente ale sistemului apărării naționale,
ordinii publice și securității naționale și care sunt absolvente cu diplomă de licență ale unei
instituții de învățământ superior.
Pentru chemarea în activitate, în anumite arme sau servicii și specialități militare, stabilite prin
ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor în cauză, bărbații trebuie să aibă serviciul militar îndeplinit;
maiștri militari și subofițeri în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor
militare de învățământ superior
În cadrul analizei textului de lege, voi face precizări suplimentare asupra acelor prevederi care
necesită anumite observații, cel puțin, din perspectiva aplicării dreptului.
Astfel, o primă problemă este cea generată de prevederile art. 36 lit b.
Rațiunea acestei dispoziții legale este ca cei care urmează instituții militare de învățământ
superior cu durata mai mare de patru ani (e x.: Institutul Medico-Militar-cu durata de 6 ani) să nu fie
dazavantajați în raport cu studenții celorlalte instituții militare de învățământ pentru formarea
ofițerilor44, care au durata studiilor de 3 sau 4 ani.
Deși, la o primă vedere, apare că legea instituie un regim echitabil între toți studenții
instituțiilor militare de învățământ pentru formarea ofițerilor, în sensul de a fi chemați în activitate și
de a li se acorda primul grad de ofițer după aceeași perioadă de timp, unii autori consideră că textul
este criticabil din următoarele considerente “de principiu” și „de ordin practic”45:
44 Aici sunt avute în vedere academiile de forțe ale armatei, ai căror absolvență constituie principala sursă de proveniență a
ofițerilor în activitate45 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p.49
19

în virtutea dreptului constituțional de a-și alege în mod liber profesia, fiecare persoană optează
pentru o instituție de învă țământ sau alta, luând în considerare și durata studiilor respective.
Altfel spus, cei care urmează o instituție militară de învățământ cu o durată mai mare o fac
pentru că au optat, cu bună știință, pentru acest lucru, iar în aceste condiții, este evident că,
principial, a susține că cei în cauză ar fi dezavantajați de faptul că dobândesc statutul de ofițeri
în activitate mai târziu, este, cel puțin, discutabil;
prevederea legală în discuție ridică și inconveniente de ordin practic în pro cesul de aplicare a
dreptului.
În contextul unui învățământ performant, la cote înalte de exigență, este foarte posibil ca, spre
exemplu, un student la Institutul Medico-Militar, care a promovat anul IV de studii și a fost chemat în
activitate, în corpul ofițerilor, cu gradul de sublocotenent, prin aplicarea prevederilor
art. 36 lit. b), să nu poată absolvi facultatea.46
În această situație, în loc ca cel în cauză să părăsească instituția de învățământ potrivit
regulamentului universitar, întrucât a dobândit deja calitatea de ofițer în activitate, Ministerul Apărării
Naționale a trebuit să identifice alte soluții legale pentru a-l trece în rezervă deoarece cel în cauză nu
avea pregătirea necesară pentru a îndeplini o funcție de ofițer medic și nu putea fi folosit nici într-o
altă specialitate militară.
De „legea ferenda”, având în vedere considerentele prezentate se apreciază că prevederile art.
36 lit. b) din lege ar trebui abrogate, astfel încât, indiferent de durata studiilor instituțiilor militare de
învățământ pentru formarea ofițerilor pe care le urmează cei în cauză, statutul de ofițer în activitate să
se dobândească numai de către absolvenții acestor instituții, în condițiile art. 36 lit. a) din lege.47
Un alt aspect asupra căruia se impun mențiuni este cel privind vârsta maximă de 35 de ani,
impusă de lege la art. 36 lit. e), pentru ofițerii în activitate proveniți din rândul maiștrilor militari și
subofițerilor în activitate care au absolvit cu diplomă de licență o instituție civilă de învățământ
superior, cu profil corespunzător specialităților militare.
Un prim aspect asupra căruia se impune a face precizări este că, în acest caz, nu se pune
problema verificării condițiilor generale pentru chemarea în activitate a unei persoane întrucât cei în
cauză au deja calitatea de cadre militare în activitate (aflate în corpul maiștrilor militari sau al
subofițerilor) care doar trec în corpul ofițerilor.48
46 Ibidem, p.4947 Ibidem, p. 5048 Ibidem, p.50
20

În ceea ce privește limita superioară de vârstă-35 de ani, pe care legea o stabilește pentru
trecerea maiștrilor militari și sub ofițerilor în corpul ofițerilor în activitate, din analiza sistematică a
legii reiese că nu are nicidecum un caracter arbitrar, ci este într-o legătură „tehnică” (din punctul de
vedere al celui abilitat să aplice norma) cu prevederile privind gradul militar acordat la trecerea în
corpul ofițerilor, stagiul minim stabilit de lege și acest grad și limita de vârstă prevăzută pentru gradul
militar respectiv.49
Aici se are în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 49 din Legea nr. 80/1995, maiștrilor
militari și subofițerilor în activitate trecuți în corpul ofițerilor în activitate, li se acordă gradul de
locotenent.50 Potrivit prevederilor art. 94 din același act normativ, stagiul minim în gradul de
locotenent este de 5 ani, iar potrivit prevederilor art. 92 lit. b) din lege, limita de vârstă în gradul de
locotenent în activitate este de 40 ani51 respectiv 38 ani52, în raport cu instituția militară în care cei în
cauză sunt încadrați.
Din coroborarea acestor prevederi legale reiese că, adunând stagiul mi nim în gradul de
locotenent (5 ani) la vârsta maximă stabilită de lege pentru trecerea în corpul ofițerilor (35 de ani), se
atinge sau chiar depășește limita de vârstă prevăzută pentru acest grad în activitate, ceea ce, conform
prevederilor art. 85 alin. 1 lit. d), coroborate cu cele ale alin. 2 ale aceluiași articol, impune trecerea în
rezervă din oficiu a celor în cauză53.
Se impune a fi făcută o mențiune și asupra prevederii de la art. 36 lit. g), potrivit căreia
“pentru chemarea în activitate în anumite arme sau servicii și specialități militare, stabilite prin ordin
al miniștrilor sau șefilor instituțiilor în cauză, bărbații trebuie să aibă serviciul militar îndeplinit”.
Această prevedere a fost introdusă prin Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr. 60/2005, înlocuind prevederea conform căreia, în toate cazurile, la chemarea în activitate, bărbații
trebuiau să aibă serviciul militar îndeplinit. Din perspectiva Legii nr. 395/2005 privind suspendarea
pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat,
în condițiile renunțării la serviciul militar obligatoriu pentru bărbați, textul de lege apare însă ca o
„discriminare pozitivă” în favoarea femeilor, pe acest segment de pe piața muncii.
Având în vedere cerințele Uniunii Europene privind necesitatea implementării prin cipiului
egalității de șanse între femei și bărbați, de lege ferenda, în literature de specialitate se propune
49 Ibidem, p.5150 Ibidem, p.5151 În toate instituțiile cu personal militar, cu excepția Ministerului Apărării Naționale52 În Ministerul Apărării Naționale53 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p.51
21

abrogarea acestei condiții legale, potrivit căreia, pentru anumite arme sau servicii și specialități
militare, stabilite prin ordin al ministrului sau al șefilor instituțiilor în cauză, bărbații să aibă stagiul
militar îndeplinit.54
În ceea ce privește accesul în corpul maiștrilor militari și în cel al subofițerilor în activitate,
potrivit prevederilor art, 38 și art. 40 din lege, aceștia pot proveni din:
•În cazul maiștrilor militari:
absolvenții cu diplomă ai instituțiilor de învățământ pentru formarea maiștrilor militari, cu
excepția celor prevăzuți la art. 39 lit. b). Excepția are în vedere absolvenții instituțiilor militare
de învățământ pentru formarea maiștrilor militari, școlarizați la solicitarea aviației și marinei
civile sau a altor beneficiari, care la absolvire devin maiștrii militari în rezervă, nu în
activitate;
subofițeri în activitate, în vârstă de cel mult 45 de ani, care au un stagiu neîntrerupt de cel
puțin 5 ani, în funcții de exploatare, întreținere și reparare a tehnicii militare, au promovat
examenul de trecere în corpul maiștrilor militari și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin
dispoziție a șefului Statului Major General;
maiștri militari în rezervă care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte
condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, în vederea chemării sau
rechemării în activitate
•În cazul subofițerilor:
absolvenți cu diplomă ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea subofițerilor;
militari angajați pe bază de contract care au promovat testele de aptitudini și concursul sau
examenul susținut în acest scop și îndeplinesc condițiile stabilite prin ordin al ministrului
apărării naționale;
subofițeri în rezervă care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții
stabilite prin ordin al ministrului apă rării naționale, în vederea chemării sau rechemării în
activitate;
gradați care, în timp de război, îndeplinesc cu rezultate bune, cel puțin 3 luni, funcții
prevăzute a fi încadrate cu subofițeri, în unitățile militare aflate în zona acțiunilor militare.
militarii angajați pe bază ce contract care au absolvit cursul de formare subofițeri în condițiile
stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
54 Ibidem, p. 52
22

militari angajați pe bază de contract, absolvenți ai, școlilor postliceale de specialitate
corespunzătoare specialităților militare, pentru care nu sunt organizate cursuri de formare pe
filiera directă și indirectă;
persoane care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin
ordin al miniștrilor sau șefilor institu țiilor componente ale sistemului apărării naționale,
ordinii publice și securității naționale și care au pregătire de nivel liceal, postliceal sau
superior. Pentru chemarea în activitate, în anumite arme sau servicii și specialități militare,
stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor insti tuțiilor în cauză, bărbații trebuie să aibă
serviciul militar îndeplinit.
Un caracter oarecum inedit îl au prevederile art. 41¹ din Legea nr. 80/1995, articol introdus
prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 90/200155, cu aplicabilitate numai în Ministerul Apărării
Naționale conform cărora: „Persoanele care urmează să devină cadre militare în condițiile art. 36 alin.
1 lit. a)-c), ale art. 38 lit. a) și ale art. 40 alin. 1 lit. a), la admiterea într-o instituție militară de
învățământ pentru formarea ofițerilor, maiștrilor militari sau subofițerilor în activitate, încheie cu
Ministerul Apărării Naționale contracte cu durata pe 8 ani de la numirea lor în prima funcție”.
În condițiile prevăzute la art. 36 alin. 1 lit. d) și e), art. 38 lit. b) și c), precum și art. 40 alin. 1
lit. b) și c) persoanele în cauză, înainte de a urma cursul de formare ca ofițeri, maiștri militari sau
subofițeri în activitate, în condițiile Ghidului carierei militare, încheie cu Ministerul Apărării
Naționale contracte cu durata de 4 ani.
După expirare, contractele pot fi reînnoite, în funcție de opțiunea părților, pe perioade
succesive cu durata de până la 4 ani, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului apărării
naționale.
Cadrele militare care au o vechime ca ofițer, maistru militar sau subofițer în activitate de cel
puțin 15 ani pot încheia cu Ministerul Aparării Naționale contracte până la împlinirea limitei de vârstă
în grad.
Cu 6 luni înainte de expirarea contractului părțile sunt obligate să se încunoștințeze reciproc
asupra intenției de reînnoire a acestuia.
În ipoteza în care, înainte de expirarea duratei stabilite, cadrele militare reziliază contractul
potrivit art. 85 alin. 1 lit. h), ele sunt obligate să anunțe Ministerul Apărării Naționale cu cel puțin 30
de zile înainte, iar în cazul în care rezilierea intervine pe durata primului contract, cadrele militare
55 Publicată în M. Of. nr. 349/29 iunie 2001
23

sunt obligate și să restituie cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, proporțional cu perioada
de contract rămasă neexecutată.
Potrivit art. 85 alin. 1 lit. i) – l), art. 87 și art. 88 aceeași obligație de restituire a cheltuielilor de
întreținere pe timpul școlarizării revine cadrelor militare, dacă sunt trecute în rezervă de către
Ministerul Apărării Naționale înainte de expirarea primului contract.
Potrivit art. 85 alin. 1 lit. e) în situația în care cadrele militare sunt trecute în rezervă înainte de
expirarea contractelor sau la expirarea contractelor din inițiativa Ministerului Apărării Naționale,
acestea beneficiază de măsuri de protecție socială conform prevederilor legale.
Contractele pot fi reziliate prin acordul ambelor părți în situația în care trecerea în rezervă a
cadrelor militare se face potrivit art. 85 alin. 1 lit. f)56 și g)57. În aceste cazuri, părțile nu au obligații
una față de cealaltă, cu excepția restituirii cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării – în cazul
în care sunt trecute în rezervă la cerere – art. 85 alin. 1 lit. g) din lege.
Prevederile acestui articol se constituie într-o excepție de la regula potrivit căreia raporturile
de serviciu ale funcționarilor publici și cu predilecție ale cadrelor militare sunt pe durată
nedeterminată și nu sunt materializate într-un contract, încheiat în formă scrisă-
ad probationem.
Rațiunea acestor prevederi legale este susținută de următoarele considerente:58
pe de o parte, este determinată de așa-numita “piramidă a funcțiilor”, întâlnită de altfel la orice
angajator de anvergură.
La bază se află practic funcțiile de execuție prevăzute cu grade militare mai mici (exemplul
clasic ar fi funcțiile de comandant de pluton), iar, pe măsură ce se înaintează în carieră, se întâlnesc
funcții prevăzute cu grade militare superioare, însă mai reduse numeric, ceea ce conduce, în mod
firesc, la o selecție profesională a celor care vor promova în funcții. Celelalte cadre militare rămân
încadrate în funcțiile de execuție de la „baza piramidei”;
spre deosebire de alte instituții publice sau, generic, de alți angajatori, armata, prin însăși
rațiunea ei de a exista este menită să asigure apărare țării și a intereselor naționale prin „forța
armelor”, cadrele militare în activitate, în calitate de militari pro fesioniști, fiind principala
categorie de personal care asigură „func ționarea, perfecționarea și conducerea organismului
militar, în timp de pace și de război”59.
56 Cadrele militare sunt trecute în rezervă pentru a îndeplini o funcție publică57 Cadrele militare sunt trecute în rezervă pentru motive bine întemeiate58 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p.5659 A se vedea art.5 din legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare
24

Pe cale de consecință, este absolut firesc ca, din considerente biologice de necontestat, ținând
de sănătatea, forța și vigoarea necesară celor care îndeplinesc funcții de la baza ierarhiei militare,
meniți să desfășoare/conducă nemijlocit acțiuni de luptă, aceștia să nu poată îndeplini funcțiile
respective până la pensionare. Este și rațiunea pentru care Legea nr. 80/1995 stabilește limite de
vârstă în grad, pentru fiecare dintre gradele militare, lunile de vârstă care se regăsesc și în legislația
privind cadrele militare din armatele țărilor membre NATO.
Însă ceea ce aduce nou acest articol este faptul că prin statuarea obligativității încheierii unor
contracte pe durată determinată (8 ani în cazul cadrelor militare în activitate provenite din rândul
absolvenților instituțiilor militare de învățământ și 4 ani în cazul celor provenite din rândul unor
persoane chemate în activitate), pe de o parte, încă de la stabilirea raportului juridic de muncă, cadrele
militare sunt sensibilizate asupra posi bilității încetării lui înainte de pensionare, iar, pe de altă parte, s-
a creat o bază legală clară și, unii autori60 o consideră „suplă” pentru solu ționarea unei situații a cărei
existență a fost demonstrată de practică-aceea în care un cadru militar în activitate, în mod obiectiv,
fără a fi bolnav, nu-și mai poate îndeplini atribuțiile funcționale și nici nu poate fi încadrat într-o altă
funcție (din cauze obiective ca lipsa pregătirii corespunzătoare, a aptitudinilor, lipsă de funcții etc).
Cu privire la trăsăturile caracteristice ale acestui contract dintre Ministerul Apărării Naționale
și cadrele militare care își desfășoară activitatea în acest minister, trebuie menționat că:
•este un act bilateral , fiind încheiat cu respectarea principiului libertății de voință a părților;
•este un contract consensual , încheindu-se prin simpla expri mare a acordului de voință a
părților, forma scrisă cerută de lege fiind ad probationem nu ad validitatem;
•este un contract oneros întrucât presupune primirea de către cadrul militar în activitate a unei
remunerații-sub forma soldei, pentru activitatea desfășurată. În același timp, statul,
(în cazul nefinalizării primului contract) este îndreptățit să recupereze cheltuielile efectuate cu
școlarizarea celor în cauză, în situația în care aceștia trec în rezervă prin demisie sau din
motive imputabile;
•este un contract încheiat intuitu personae , întrucât calitatea de cadru militar în activitate a
persoanei care ocupă o funcție militară de ofițer, maistru militar sau subofițer, nu poate fi
cedată altcuiva, iar activitatea nu poate fi executată prin intermediari;
•este un contract cu executare succesivă , întrucât plata remu nerației – în speță a soldei – se face
succesiv, la intervale bine determinate, în raport cu timpul în care cadrul militar și-a desfășurat
60 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit, p. 57
25

activitatea, iar modul de încetare a contractului este rezilierea acestuia-prin trecerea în rezervă
a celui în cauză, modalitate spe cifică contractelor cu executare succesivă, care produc efecte
numai pentru viitor;
•este afectat de un termen extinctiv , limita termenului fiind precis determinată de lege. Nu
poate fi afectat de un termen suspensiv și nici de o condiție suspensivă sau rezolutorie;
•este un contract care, în principiu, nu permite negocierea clauzelor sale , drepturile și
îndatoririle părților fiind în qvasitotalitatea lor stabilite prin acte normative
În ceea ce privește obligația cadrelor militare în activitate care demisionează înainte de
expirarea contractului, de a anunța despre aceasta Ministerul Apărării Naționale cu cel puțin 30 de
zile înainte de data încetării raportului de serviciu (a trecerii în rezervă) se poate spune că este un
veritabil termen de preaviz, deoarece legea specială, în speță Statutul cadrelor militare, nu dispune,
potrivit dreptului comun în materie61, cele 30 de zile sunt calendaristice.
1.3.Acordarea gradelor militare
Prima problemă care se impune a fi lămurită este individualizarea acestei instituții –
„acordarea gradelor militare”, prin comparație cu cea a „înaintării cadrelor militare în gradele
următoare”. Sediul materiei se găsește în Capitolul IV din Legea nr. 80/1995-Acordarea gradelor și
înaintarea cadrelor militare în gradele următoare.
Faptul că avem de-a face cu două in stituții de drept diferite reiese încă din titlul capitolului
menționat, iar din analiza sistematică a conținutului său se desprinde concluzia că gradele militare în
activitate se acordă în condițiile legii la chemarea în activitate/absolvirea instituțiilor militare de
învățământ sau la trecerea dintr-un corp inferior într-un corp superior62, în timp ce înaintarea în
gradul militar următor se face, în condițiile legii, în ordinea ierarhică a gradelor, în cadrul aceluiași
corp de cadre militare.
Reglementările legale privind acordarea gradelor militare în activitate pot fi structurate pe trei
categorii vizând:
a)competența materială de acordare a gradelor militare;
b)periodicitatea acordării gradelor militare
c)stabilirea gradelor militare ce se pot acorda sau, după caz, a condițiilor în care aceste grade pot
fi acordate.
61 Așa cum este prevăzut în art. 84 alin.6 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sau art. 79 alin.4 din
Legea nr. 53/2003-Codul muncii62 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p. 59
26

În ceea ce privește competența materială de acordare a gradelor militare în activitate ,
potrivit prevederilor art. 45 din lege:
gradele de general și amiral, în timp de pace și de război, se acordă prin decret al Președintelui
României63, la propunerea ministrului apărării, după consultarea colegiului ministerului;
gradele de ofițer, cu excepția celor date în competența Preșe dintelui României, se acordă prin
ordinul ministrului apărării
gradele de maiștri militari și subofițeri se acordă prin ordin al ministrului apărării sau al
comandanților stabiliți de acesta (prin acte normative cu caracter intern, emise în aplicarea
legii).
În ceea ce privește periodicitatea acordării gradelor militare în activitate, la art. 46 din lege, se
prevede că în cazul absolvenților instituțiilor militare de învățământ și al celor care au promovat anul
IV din instituțiile militare de învățământ pentru formare ofițerilor cu durata studiilor mai mare de 4
ani se face, de regulă, o dată pe an, la data stabilită de ministrul apărării, iar în celelalte cazuri se
poate face în tot cursul anului.
În ceea ce privește gradele care se pot acorda cadrelor militare în activitate, legea prevede
următoarele situații:
Gradul de sublocotenent, respectiv de aspirant, pentru cei din arma marină64 se acordă:
•absolvenților instituțiilor militare de învățământ pentru for marea ofițerilor din țară și
absolvenților unor instituții militare simi lare din străinătate, care au fost trimiși la studii de
către Ministerul Apărării Naționale (sau, după caz, de o altă instituție din sistemul de apărare,
ordine publică și securitate națională);
•celor care au promovat anul IV de studii din instituțiile mili tare de învățământ pentru formarea
ofițerilor cu durata studiilor mai mare de 4 ani;
•maiștrilor militari sau subofițerilor care, în timp de război, îndeplinesc cel puțin 3 luni, cu
rezultate foarte bune și bune, funcții prevăzute a fi încadrate cu ofițeri, în unitățile militare
aflate în zona acțiunilor militare.
Gradul de locotenent65 se acordă maiștrilor militari și subofițerilor în activitate,
absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de învățământ superior, cu profil
63 Textul din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare este expresie a prevederilor art. 94 lit.b) din Constituția
României64 A se vedea art. 48 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare65 A se vedea art. 49 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
27

corespunzător specialităților militare în care urmează să își desfășoare activitatea, care au
vârsta de cel mult 35 de ani
în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile legale pen tru a fi chemate în activitate,
însă nu au grade militare în rezervă corespunzătoare corpului în care urmea ză să-și desfășoare
activitatea, art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare menționează că li se
acordă grade militare (bineînțeles corespunzătoare corpului ofițerilor, maiștrilor militari sau
subofițerilor, după caz) în funcție de pregătirea lor, vechimea în specialitatea dobândită pe
timpul studiilor, rapor tată la stagiile minime în grad, precum și la vârsta acestora.
În legătură cu aceste prevederi legale, se impune menționat că, în practică, au existat cazuri în
care instituțiile militare au „neglijat” criteriul vechime în specialitate raportată la stagiul minim în
grad, în favoarea celui referitor la vârsta persoanelor în cauză.66 Atitudine este, evident, în
contradicție cu prevederile legale menționate, care impun luarea în considerare a ambelor criterii, în
mod cumulativ și core lativ, nicidecum alternativ.
Deși legea nu face referiri la gradele militare care se acordă cadrelor militare în rezervă la
chemarea în activitate, întrucât, în principiu, nu se pune problema acordării unui grad militar,
deoarece cei în cauză au deja un astfel de grad, în rezervă, se impune menționat că, în practică,
într-un mod unitar de interpretare, instituțiile militare, de regulă, nu cheamă în activitate rezerviștii cu
gradele pe care le au ci le acordă grade pe baza criteriilor menționate în lege pentru persoanele care
nu au statut de rezerviști (în speță, pregătirea pe care o au și vechimea în specialitatea dobândită pe
timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad și vârstă).67
Acest mod de acțiune este jus tificat de următoarele considerente. De exemplu, unei persoane
care a absolvit o instituție civilă de învățământ superior și ulterior a satisfăcut serviciul militar
obligatoriu în calitate de militar cu termen redus, la lăsarea la vatră, i s-a acordat gradul de
sublocotenent în rezervă. După lăsarea la vatră, din motive independente de persoana în cauză, nu mai
este chemata la concentrări de instrucție și rămâne timp de 13 ani cu gradul de sublocotenent în
rezervă acordat inițial iar, la 37 de ani, cu o vechime în specialitate de 13 ani face obiectul chemării în
activitate. Însă, este evident că nu poate fi chemat în activitate cu gradul militar pe care îl avea în
rezervă, întrucât a depășit limita de vârstă în gradul de sublocotenent în activitate prevăzută de lege,
respective 35 ani.
66 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p. 6167 Ibidem, p.61
28

Într-o astfel de situație, își găsește deplina aplicare principiul logico-juridic a fortiori, în
sensul că dacă în cazul unei persoane care nu a satisfăcut serviciul militar și nu are un grad de ofițer
în rezervă, la chemarea în activitate i se acordă un grad militar de ofițer în raport cu vechimea în
specialitate, raportată la stagiile minime în grad și la vârsta pe care o are, în exemplul dat gradul de
maior, cu atât mai mult se justifică aplicarea acelorași reguli și în cazul unei persoane care a îndeplinit
serviciul militar și are un grad de ofițer în rezervă.68
în ceea ce privește acordarea gradelor de maistru militar și de subofițer în activitate:
absolvenților instituțiilor militare de învățământ pentru formarea maiștrilor militari, respectiv
pentru formarea subofițerilor, li se acordă gradele de maistru militar clasa a V-a69 respectiv de
sergent70 (art. 51 alin. 2 din lege), dacă urmează să își desfășoare activitatea în Ministerul
Apărării Naționale, sau de maistru militar clasa a IV-a (art. 50 alin. 1 din lege), respectiv de
sergent major, dacă urmează să își desfășoare activitatea în celelalte instituții care au cadre
militare în activitate în cadrul personalului propriu.
După cum reiese și din conținutul Anexei nr. 1 privind gradele cadrelor militare, diferența este
determinată de faptul că în Ministerul Apărării Naționale, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
90/2001, la baza ierarhiei gradelor militare corespunzătoare corpului maiștrilor militari și al
subofițerilor s-a introdus câte un nou grad (maistru militar clasa a V-a, respectiv sergent). Demersul,
deși cu un pronunțat caracter formal, se înscrie în linia apropierii legislației române în domeniu de cea
din armatele statelor membre NATO.
Însă, indiferent de motivele care au creat această diferență, ea trebuie eliminată, prin stabilirea
gradelor militare corespunzătoare corpului maiștrilor militari și corpului subofițerilor în mod unitar
pentru toate instituțiile care au cadre militare în activitate în cadrul personalului propriu.
Gradul de sergent sau, după caz, de sergent major se acordă și militarilor angajați pe bază de
contract71 care au promovat testele de aptitudini și concursul sau examenul susținut în scopul chemării
în activitate ca subofițeri și îndeplinesc condițiile stabilite prin ordin al ministrului72
Persoanelor care îndeplinesc condițiile legale pentru che marea în activitate în corpul
maiștrilor militar sau al subofițerilor, după caz, întocmai ca și în situația chemării în activitate în
68 Ibidem, p.6269 A se veda art. 50 alin.5 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare70 A se veda art. 51 alin.2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare71 Categorie de militari distinctă de cea a cadrelor militare în activitate, care este destinată să îndeplinească funcții de
gradați și soldați profesioniști72 A se veda art. 51 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
29

corpul ofițerilor, li se acordă grade militare în funcție de pregătirea lor, vechimea în specialitatea
dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum și de vârsta acestora.73
Potrivit prevederilor art. 50 alin. 2 din lege subofițerilor în activitate care trec în corpul
maiștrilor militari, li se acordă grade de maistru militar, în raport cu gradele de subofițer pe care le au,
astfel:
gradul de maistru militar clasa a III-a, plutonierilor;
gradul de maistru militar clasa a II-a, plutonierilor majori;
gradul de maistru militar clasa a I-a, plutonierilor adjutanți;
gradul de maistru militar principal, plutonierilor adjutanți șefi;
Pentru a li se acorda gradele de maistru militar clasa I sau de maistru militar principal,
subofițerii în activitate trecuți în corpul maiștrilor militari trebuie să fi promovat și examenul prevăzut
de lege pentru înaintarea în gradul de maistru militar clasa I; celor care nu promovează acest examen,
la trecerea în corpul maiștrilor militari li se va acorda cel mult gradul de maistru militar clasa a II-a,
chiar dacă au grade de plutonier adjutant sau plutonier adjutant șef, care i-ar fi îndreptățit să li se
acorde gradele de maistru militar clasa I ori, după caz, maistru militar principal.74
Secțiunea II
2.1.Evoluția profesională
Potrivit prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 582/2001-Ghidul carierei militare,
„evoluția în cariera militară înseamnă promovarea în funcție și înaintarea în grad pentru cadrele
militare performante, menținerea în aceeași funcție sau nu mirea în funcții succesive prevăzute cu
același grad pentru cele competente și trecerea în rezervă pentru cele care au încheiat contractul și nu
există posibilitatea reînnoirii lui sau nu corespund cerințelor ori nevoilor Mi nisterului Apărării
Naționale”75.
În statele de organizare ale unităților funcțiile destinate ca drelor militare sunt prevăzute cu
grade militare, se poate spune că sunt ierarhizate pe grade militare. Pornind de la acest fapt, cu
privire la relația promovare în funcție/înaintare în grad, legea sta tuează trei posibilități:
73 A se veda art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare74 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p. 6475 Deși actul normativ invocat este aplicabil doar în Ministerul Apărării Națio nale, în principiu, evoluția în cariera militară
vizează aceleași aspecte și în cazul cadrelor militare care își desfășoară activitatea în celelalte instituții din sistemul de
apărare, ordine publică și securitate națională.
30

când înaintarea în grad este în mod obligatoriu simultană cu promovarea într-o funcție
corespunzătoare gradului în care a fost înaintat cadrul militar respectiv76;
când înaintarea în grad se face independent de promo varea în funcție;
când promovarea în funcție se face independent de înain tarea în grad.
•Înaintarea în grad a cadrelor mil itare
Conform prevederilor art. 53 din Legea nr. 80/1995 privind sta tutul cadrelor militare,
înaintarea în grad a cadrelor militare în activitate se poate face la termen, înainte de termen și în mod
excepțional.
Reglementările legale privind înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în activitate, ca
și în cazul acordării gradelor mi litare, pot fi structurate pe trei categorii vizând:
a)competența materi ală de înaintare în grad, respectiv cine este abilitat să emită ordinul
respectiv;
b)periodicitatea înaintării în grad;
c)condițiile legale care trebuie îndeplinite pentru înaintarea cadrelor militare în activitate în
gradul următor.
În ceea ce privește competența materială de înaintare în grad a cadrelor militare în activitate,
potrivit prevederilor art. 45 din lege, este aceeași cu cea de acordare a gradelor militare.
Referitor la periodicitatea înaintării cadrelor militare în acti vitate în gradele următoare,
potrivit prevederilor art. 46 din lege, se face, de regulă o dată pe an, la data stabilită de ministrul
apărării, în cazul înaintării în grad la termen și în tot cursul anului, în cazul înaintării în grad înainte
de termen și în mod excepțional.
Cu privire la condițiile care trebuie îndeplinite pentru înaintarea cadrelor militare în activitate
în gradele următoare, legea distinge în raport cu felul înaintării în grad (la termen, înainte de termen
sau în mod excepțional) și de instituția militară în care își desfășoară activitatea cadrele militare
respective.
În ceea ce privește înaintarea în grad la termen, indiferent de instituția militară în care lucrează
cei în cauză, și de corpul din care fac parte (ofițeri, maiștrii militari sau subofițeri) trebuie îndeplinite
următoarele condiții77:
au împlinit stagiul minim în grad prevăzut la art. 94 si 95 sau împlinesc acest stagiu în cursul
anului calendaristic respectiv; La calculul stagiului minim în grad nu se ia în considerare
76 Situație reglementată de lege, exclusiv, pentru cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale77 A se vedea art. 54 alin. 1 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare
31

timpul în care cadrele militare în activitate au absentat de la program datorită concediilor
medicale, de maternitate, risc maternal și pentru creșterea sau îngrijirea copilului, dacă
absențele însumează 365 de zile pe parcursul a 2 ani calendaristici consecutivi78
Având în vedere condițiile speciale în c are își desfășoară activitatea, la art. 96 din lege, se
menționează că stagiul minim în grad se reduce cu un an pentru cadrele militare în activitate care,
pe întreaga durată a stagiului, îndeplinesc funcții de personal navigant din aviație, de parașutiști, de
personal ambarcat pe submarine, pe vedete torpiloare sau pe alte nave similare, stabilite prin ordinul
ministrului apărării, precum și pentru scafandrii.
Timpul cât ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate au fost condamnați cu
suspendarea condiționată a executării pe depsei ori au fost condamnați cu executarea acesteia însă au
fost amnistiați sau grațiați înainte de începerea executării pedepsei , nu se ia în calculul stagiului
minim în grad, cu excepția cazurilor in care, în urma rejudecării cauzei, instanța competentă a
pronunțat achitarea79.
În timp de război, stagiul minim în grad al cadrelor militare în activitate se reduce la jumătate,
iar timpul în care sunt încadrați în unități în zona acțiunilor militare se socotește dublu la calculul
stagiului minim în grad.
au fost apreciați pe întreaga perioadă a stagiului minim în grad, iar cei care au depășit acest
stagiu, și în anul premergător înaintării în grad, cel puțin cu calificativul „corespunzător"; anii
în care li s-au acordat calificative-inferioare acestuia nu se socotesc la calculul stagiului
minim în grad.80
Dacă prima condiție, în practică, nu a ridicat probleme de interpretare, cea de-a doua impune
anumite clarificări. Se are în vedere indeplinirea, sau nu, a condiției de a fi apreciat pe întreaga
perioadă a stagiului minim în grad cu calificativul „corespunzător” sau calificative superioare
acestuia, de către un cadru militar în activitate care, deși are numai calificative pozitive pe perioada
stagiului minim în grad, nu este evaluat pentru întreaga perioadă.
Aprecierea cadrelor militare în activitate se face anual, prin urmare, spre exemplu, un
ofițer-femeie cu gradul de locotenent, pentru a fi înaintat în gradul de căpitan, ar trebui să aibă
5 calificative pozitive (întrucât stagiul minim legal în gradul de locotenent este 5 ani).
78 A se vedea art. 95 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare79 A se vedea art. 99 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare80 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p. 68
32

Însă, în mod firesc instrucțiunile privind a precierea cadrelor militare menționează că în cazul
în care un cadru militar nu a lucrat cel puțin 8 luni într-un an calendaristic, cel în cauză nu va fi
apreciat în anul calendaristic respectiv. În această ipoteza, ofițerul a desfășurat activitate numai 5 luni
într-un an calendaristic (absentând 7 luni – 4 luni concediu de maternitate, 2 luni concediu de risc
maternal și o lună concediu de odihnă) și pe cale de consecință nu este apreciat în anul respectiv.
Ca urmare, la împlinir ea stagiului minim în grad are numai 4 calificative pozitive.
Într-o primă interpretare, s-a considerat că și în acest caz este îndeplinită condiția de a fi
apreciat pozitiv pe întreaga perioadă a stagiului minim în grad, întrucât, chiar dacă ofițerul respectiv
are numai 4 calificative, toate sunt pozitive.81
Într-o altă interpretare, care se apreciaza a fi cea corectă, se consideră că ofițerul în cauză nu
îndeplinește condiția legală în discuție. Argumentul de logică juridică pe care se întemeiază
susținerea este că potrivit primului mod de interpretare se ajunge la concluzia absurdă conform căreia
este favorizat cel care absentează și nu poate fi evaluat pe toată perioada stagiului și, ca urmare,
potrivit exemplului prezentat are doar 4 calificative în loc de 5 calificative – corespunzătoare celor 5
ani de stagiu în grad, față de cel prezent, care este evaluat în toți cei 5 ani de stagiu în grad dar obține
un calificativ inferior celui prevăzut de lege.
În afara condițiilor generale de înaintare în grad la termen pe care le-am menționat, atât pentru
ofițeri cât și pentru maiștrii militari și subofițeri există și condiții suplimentare specifice.
În Ministerul Apărării Naționale
Conform prevederilor act. 75 alin. 282 din Legea nr. 80/1995, cadrele militare în activitate din
Ministerul Apărării Naționale se numesc în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade egale
sau mai mari cu cel mult o treaptă decât cele pe care le au.
Numirea în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade mai mari cu o treaptă decât cele
pe care le au se poate face numai în situația în care ofițerii, maiștrii militari sau subofițerii în cauză
îndeplinesc condițiile privind studiile, stagiul în funcții și alte criterii necesare, stabilite în Ghidul
carierei militare, pentru a fi înaintați în grad odată cu numirea în funcție.
Din analiza prevederilor legale invocate se desprind două concluzii specifice pentru
Ministerul Apărării Naționale și anume83:
81 Ibidem., p. 6982 Prevedere legală introdusă prin O.U.G nr. 90/2001, piblicată în M. Of., Partea I, nr.349/29 iunie 2001 83 Dimitrie Dan Raiciu, op. cit., p.70
33

cadrele militare în activitate nu pot ocupa funcții prevăzute cu grade superioare celor pe care
le au;
înaintarea în grad a cadrelor militare și promovarea într-o funcție prevăzută cu grad superior
cu cel mult o treaptă decât cel pe care îl au sunt simul tane, indisolubil legate,
presupunându-se cu necesitate una pe alta, într-un demers unitar.
Acest mod de reglementare în care noțiunile de înaintare în grad și de promovare într-o
funcție prevăzută cu un grad superior cu o treaptă, practic, se identifică este propriu tuturor armatelor
țărilor membre NATO, tradiționale, prezentând diferențe de fond, față de reglementările din Legea nr.
80/1995, referitoare la înaintarea în grad și promovarea în funcții a cadrelor militare în activitate din
celelalte instituții componente ale sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională.
Conform prevederilor art. 75 alin. 1 din Legea nr. 80/1995, în celelalte instituții militare
ofițerii se numesc, de regulă, în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade egale sau mai mari
cu cel mult două trepte față de cele pe care le au, iar în mod excep țional, cu aprobarea conducătorilor
acestor instituții, mai mari chiar cu trei trepte decât gradele pe care le au.
Fapt care practic con duce la individualizarea/separarea noțiunilor de înaintare în grad și
promovare în funcții prevăzute cu grade superioare84. De exemplu un maior din cadrul trupelor de
jandarmi subordonate Ministerului Administrației și Internelor, cu o vechime în grad de 2 ani este
promovat într-o funcție prevăzută în statul de organizare cu gradul de colonel (două trepte mai mare
decât gradul pe care îl are), iar înaintarea sa în gradul următor (cel de locotenent-colonel), în condiții
normale-la termen se va face abia peste 3 ani (când împlinește stagiul minim în gradul de maior, care
este de 5 ani). Cu alte cuvinte, înaintarea în gradul următor și promovarea într-o funcție prevăzută cu
grad superior sunt, în această situație, instituții independente, necondiționate una de alta.85
Din analiza sistematică a prevederilor Legii nr. 80/1995, pornind de la prevederile legale
specifice, aplicabile cadrelor militare din Ministerul Apărării Naționale privind statutul cadrelor
militare și ale Ghidului privind cariera militară, aprobat prin H.G. nr. 582/2001, se impun unele
precizări privind armele, serviciile și specialitățile militare, necesare înțelegerii procesului de
înaintare în grad la termen/promovare în funcții a cadrelor militare în activitate:
oîn raport cu corpul din care fac parte, cadrele militare sunt structurate astfel:
A.Corpul ofițerilor
84 Ibidem, p.7185 Ibidem, p.71
34

a.ofițeri de arme-ofițerii aflați în stadiul carierei inferioare, care au dobândit o specialitate
militară într-o armă prin absolvirea cursului de baza din școala de aplicație a armei respective;
b.ofițeri de logistică -ofițerii aflați în stadiul carierei inferioare și medii, care au absolvit o
instituție de învățământ superior de lungă durată și s-au specializat în unul dintre următoarele
servicii:
serviciul administrativ-specialitățile intendență, finanțe, carburanți-lubrifianți și
construcții-cazare;
serviciul transporturi militare-specialitățile auto, căi ferate, aeriene, navale, căi de
comunicație, controlul și îndrumarea circu lației;
serviciul tehnico-ingineresc – specialități specifice structurilor militare;
serviciul medical și sanitar-veterinar – specialitățile existente pe plan național;
c.ofițeri specialiști-ofițerii care, prin absolvirea unor instituții de învățământ superior specifice,
au dobândit anterior intrării în pro fesia militară sau pe parcursul carierei militare specializarea
necesară pentru a exercita ocupații de jurist, muzician, jurnalist, istoric,
personalul didactic din învățământul militar și cercetare științifică, pre cum și ofițerii care își
desfășoară activitatea în domeniul infor mațiilor militare;
d.ofițeri de comandă și stat major -ofițerii aflați în stadiul ca rierei medii și superioare, proveniți
din ofițeri de arme, ofițeri de logistică și ofițeri specialiști care, printr-o pregătire
complementară adecvată, au dobândit specializarea necesară pentru a îndeplini func ții în
statele majore de unități – batalion, regiment sau similare – și de mari unități sau în structuri
superioare acestora, precum și funcția de comandant al unei unități militare de tip batalion sau
similare acestuia;
e.ofițeri de conducere -ofițerii aflați în stadiul carierei supe rioare care ocupă funcții de
conducere: comandant sau șef al unei structuri ori microstructuri militare, locțiitor/adjunct sau
șef de stat major, în toate domeniile de activitate.
B.Corpul maiștrilor militari și al subofițerilor
a.maiștri militari și subofițeri luptători – maiștrii militari și sub ofițerii aflați în prima parte a
carierei militare, care ocupă funcții de comandanți/șefi de microstructuri – echipe, echipaje,
posturi, grupe, grupuri, plutoane/similare, aflate în compunerea batalioanelor și a regimentelor
sau a unităților și formațiunilor similare acestora;
35

b.maiștri militari și subofițeri specialiști – maiștrii militari și subofițerii care ocupă funcții de
specialiști tehnici și șefi de structuri tehnice – șef grupă reparații, șef atelier, șef secție, cei din
domeniul informații militare, precum și subofițerii sanitari, veterinari și instru mentiști din
muzicile militare;
c.maiștri militari și subofițeri de stat major – provin din maiștri militari și subofițeri luptători și
specialiști și ocupă funcții în comandamente de batalion și superioare acestora, în toate
domeniile activității de stat major, precum și funcții de consilieri ai comandanților/șefilor;
d.maiștri militari și subofițeri de administrație -provin din maiștri militari și subofițeri luptători
și specialiști și ocupă funcții în domenii ca: gestiune materială, financiară, administrare
cazărmi, aprovizionare și altele.
În cadrul corpurilor și categoriilor menționate, potrivit preve derilor art. 83 din lege, ofițerii,
maiștrii militari și subofițerii fac parte din arme sau servicii și au specialități militare, în raport cu
profilul pregătirii lor profesionale.
Ghidul privind cariera militară, pe lângă cele două condiții generale pe care le-am prezentat
(împlinirea stagiului minim în grad și obținerea de calificative pozitive pe toată durata acestuia)
stabilește și condiții de pregătire/studii și de stagiu în funcții, pentru înaintarea în gradul următor și
ocuparea unei funcții corespunză toare, pentru fiecare dintre categoriile de cadre militare.86
O mențiune aparte se impune în legătură cu situația cadrelor militare în activitate care prin
natura studiilor absolvite și a func țiilor pe care le îndeplinesc au un dublu statut profesional.
În legătură cu acest aspect, Legea nr. 80/1995, conține la art. 79 un text de principiu conform
căruia: „încadrarea și promovarea în funcții a ofițerilor de justiție se fac potrivit actelor normative
specifice acestora. Încadrarea și promovarea ofițerilor în funcții didactice se fac potrivit prevederilor
prezentei legi și ale actelor normative aplicabile instituțiilor militare de învățământ. Medicilor și
farmaciștilor militari li se acordă grade profesionale conform normelor legale.”
În aplicarea acestor prevederi legale, Ghidul privind cariera mili tară cuprinde reglementări
menite să armonizeze statutul de militar profesionist cu statutele profesionale aplicabile unor cadre
militare în activitate specializate.
Însă, o problemă de coerență în reglementare se ridică cu privire la condițiile pentru înaintarea
coloneilor/comandorilor la gradul de general de brigadă-cu o stea (pentru armata de uscat), general de
flotilă aeriană – cu o stea (pentru cei din arma aviație), respectiv contraamiral de flotilă – cu o stea
86 Ibidem, p.73
36

(pentru cei din arma marină) și pentru înaintarea generalilor și amiralilor în gradul următor. Se are în
vedere că, potrivit prevederilor alin. 2 al lit. A a art. 94 din Legea nr.80/1995, pentru înaintarea
coloneilor/comandorilor în gradele de general/amiral este stabilit un stagiu în grad de 2 ani, întocmai
ca și în cazul înaintării generalilor și amiralilor în gradele următoare (de la o stea la două și trei stele).
În dezacord cu aceste prevederi legale, la art. 30-31 din Ghidul privind cariera militară (act normativ
cu forță juridică inferioară) se menționează un stagiu în gradul de colonel de 3 ani. În aceeași idee, la
alin. 2 lit. A a art. 94 din Legea nr. 80/1995 nu se prevede, un stagiu minim în gradul de general
locotenent-cu trei stele, pentru a putea fi înaintat în gradul de general-cu patru stele, iar în „Ghid”, la
art. 34, se prevede un stagiu minim de un an.
De lege ferenda se impune armonizarea prevederilor legale în discuție eventual prin
includerea la alin. 2 al lit. A a art. 94 din Legea 80/1995 a unei norme de trimitere la condițiile de
stagiu minim în grad prevăzute în „Ghid”.
Pe timp de pace, în Ministerul Apărării Naționale, nu sunt aplicabile prevederile legale privind
înaintarea în grad a cadrelor militare în activitate înainte de termen și în mod excepțional.
Astfel, conform prevederilor art. 60 din lege, aceste modalități de înaintare în gradele
următoare a cadrelor militare sunt posibile numai pe timp de război.
În celelalte instituții în care, potrivit legii, își desfășoară activitatea cadre militare, în
calitate de personal propriu
Pornind de la faptul că în aceste instituții, legea permite numirea ofițerilor în funcții prevăzute
în statele de organizare cu grade mai mari cu două trepte (în mod excepțional, chiar cu trei trepte)
decât cele pe care le au, un prim aspect specific este faptul că pentru înaintarea în gradul următor la
termen a ofițerilor în activitate, (prevederi care nu se aplică în Ministerul Apărării Naționale) cei în
cauză, pe lângă con dițile de stagiu minim în grad și de calificative, trebuie să fie înca drați cu cel puțin
un an înainte de data la care se fac înaintările în grad în funcții prevăzute în statele de organizare cu
grad superior celui pe care îl au.87
În principal celelalte condiții specifice pentru înaintarea în grad la termen88 a cadrelor militare
din aceste instituții se referă la:
pentru înaintarea în gradele de maistru militar clasa I și plu tonier adjutant se cere și
promovarea examenului de grad organizat în acest scop;
87 A se vedea art. 55 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare88 Reglementate la art. 56-59 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
37

pentru înaintarea în gradele de colonel și comandor, pe lângă studiile superioare de bază, se
cere absolvirea unei instituții militare de nivelul Academiei de Înalte Studii Militare (studii de
nivel postuniversitar) ori a unei instituții civile de învățământ superior și să fi absolvit cursul
de capacitate pentru aceste grade ;
De la această ultimă condiție se exceptează cei care dețin titlul de doctor ori au absolvit o
formă de învățământ postacademic sau post universitar, în țară ori în străinătate;
pentru înaintarea coloneilor/comandorilor la gradul de gene ral, respectiv amiral – cei în cauză
trebuie să promoveze examenul organizat în acest scop. Participarea la examen este
condiționată de deținerea unei funcții prevăzute cu grad de general, o vechime de cel puțin 2
ani în gradul de colonel și obținerea, cel puțin a califi cativului „foarte bun” în aprecierile de
serviciu din ultimii 5 ani de activitate. Candidații la examenul de grad se propun de
conducerea instituției din care fac parte și se aprobă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării;
pentru înaintarea generalilor și amiralilor în gradele urmă toare, cei în cauză trebuie să dețină
cu cel puțin un an înainte de data la care se face înaintarea în grad o funcție cu grad
corespunzător celui la care vor fi înaintați (sau mai mare) și să “aibă rezultate remar cabile în
îndeplinirea atribuțiilor”.
Și în acest caz înaintarea în grad se face cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării,
la propunerea conducerii instituției din care fac parte.
Un alt element de specificitate pentru cadrele militare din aceste instituții îl constituie
posibilitatea legală (reglementată la art. 63 din lege) de a fi înaintate în grad, pe timp de pace, înaintea
expirării stagiului minim în grad.
Cadrele militare care se disting prin modul de îndeplinire a atribuțiilor funcționale și
îndeplinesc toate condițiile legale de a fi înaintate în gradul următor, cu excepția stagiului minim în
grad, pot fi înaintate în grad, dacă până la data când se fac astfel de înaintări au îndeplinit cel puțin
jumătate din stagiul respectiv.
Conform prevederilor art. 64 din lege, cadrele militare în acti vitate din aceste instituții pot fi
înaintate în gradul următor, în timp de pace, și în mod excepțional, dacă în executarea misiunilor sau
în alte situații săvârșesc fapte de eroism și/sau acte exemplare de curaj. În această situație, singura
condiție care se cere îndeplinită este ca cel în cauză să fie încadrat într-o funcție prevăzută cu grad
corespunzător celui la care va fi înaintat, sau cu grad mai mare.
38

CAPITOLUL III
STATUTUL JURIDIC AL CADRELOR MILITARE
Secțiunea IDrepturile și obligațiile
În ceea ce privesc drepturile și obligațiile/îndatoririle cadrelor mili tare, art. 7 din lege conține
un text de principiu conform căruia îndatoririle, drepturile și libertățile cadrelor militare, sunt stabilite
de Constituția României și legile țării, cu mențiunea că profesia de ofițer, maistru militar sau subofițer
în activitate „incumbă îndatoriri suplimentare, precum și interzicerea sau restrângerea exercitării unor
drepturi și libertăți, potrivit legii.” Trebuie precizat faptul că un text similar există și în legislația
franceză89, legislație care, în acord cu dezideratul României de aderare la NATO și de revenire la
valorile tradiționale ale armatei române din perioada interbelică, a constituit unul dintre principalele
modele avute în vedere la elabo rarea Statutului cadrelor militare – aprobat prin Legea nr. 80/1995 .90
3.1.Drepturile cadrelor miltare
3.1.1.Salarizarea cadrelor militare și alte drepturi bănești
89 A se vedea art. 6 din Legea nr. 72-662/1972 cu privire la statutul general al militarilor90 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p.96
39

În conformitate cu prevederilor art. 28 lit. d) din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de
stabilire a salariului de bază în sistemul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă
funcții de demnitate publică91, pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională,
ordine publică și securitate națională, salariile se stabilesc prin „lege specială”.
În acest sens sunt și prevederile art. 157 alin. 2 din Codul muncii, potrivit cărora salarizarea
personalului autorită ților și instituțiilor publice se stabilește prin lege.
Până în ianuarie 2010, sediul materiei în ceea ce privește sala rizarea cadrelor militare a fost
Legea nr. 138/1999 privind salari zarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice
de apărare națională, ordine publică și securitate națională, precum și acordarea unor drepturi salariate
personalului civil din aceste instituții, cu modificăr ile și completările ulterioare, această lege
reprezentând primul act normativ fără caracter clasificat referitor la salarizarea cadrelor militare în
activitate, după aproape jumătate de secol în care salarizarea cadrelor militare a fost reglementată prin
acte normative nepublicate, transmise numai instituțiilor interesate-menite să le aplice.
O primă remarcă, cu caracter general, este aceea că salari zarea cadrelor militare se supune
principiilor sistemului de sala rizare exprimate în literatura juridică de specialitate, respectiv:
la muncă egală, salariu egal;
diferențierea salariilor după nivelul studiilor;
diferențierea salariilor în raport cu funcția îndeplinită;
diferențierea salariilor după cantitatea și calitatea muncii;
diferențierea salariilor în raport cu condițiile de muncă;
confidențialitatea salariilor;
indexarea salariilor;
prestabilirea salariilor din unitățile bugetare, instituțiile și autoritățile publice, prin acte
normative.
Astfel, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 138/1999, solda lunară (salariul) cadrelor
militare se compunea din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă,
gradații și indemnizația de dispozitiv.
91 Modificată radical prin OUG nr. 24/2000, cu modificarile ulterioare, Legea nr. 154/1998 a fost în vigoare până la 1
ianuarie 2010
40

În încercarea de a analiza elementele constitutive ale soldei cadrelor militare, comparativ cu
cele ale salariului angajaților din sectorul bugetar, se remarcă cu ușurință corespondența dintre
acestea, astfel:
soldei de funcție și celei de grad îi corespunde salariul de bază;
soldei de merit – salariul de merit;
indemnizației de comandă – indemnizația de conducere;
gradațiilor – sporul de vechime.
Însă, de la 1 ianuarie 2010, sediul materiei privind salarizarea cadrelor militare îl constituie
Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/200992, cu
precădere prevederile Anexelor nr. IV-IV/V la lege, care mențin dispoziții spe cifice personalului
militar încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională. Însă, noile
prevederi legale preiau, în mare măsură, dispozițiile Legii nr. 138/1999.
Potrivit prevederilor art. 3 din Anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009, solda lunară a
cadrelor militare în activitate se compune din: solda funcției de bază (în locul soldei de funcție), solda
de grad, gradații și, după caz, indemnizația de comandă.
În ceea ce privește solda funcției de bază, aceasta este stabilită pe baza unor coeficienți de
ierarhizare, în raport cu nivelul studiilor, pregătirea profesională, atribuțiile funcției, solicitările la
efort, complexitatea și gradul de răspundere cerut de îndeplinirea funcției și eșalonul la care se
desfășoară activitatea. Coeficienții de ierarhizare al soldelor funcțiilor de bază corespunzători
gradelor militare afe rente funcțiilor sunt prevăzuți în Anexa nr. IV/I A la lege (pentru principalele
funcții, pentru celelalte, legea abilitând Guvernul să emită o hotărâre în acest scop).
Însă, spre deosebire de Legea nr. 138/1999, noul act normativ privind salarizarea, în speță,
Legea-cadru nr. 330/2009, numai stabilește solda de grad pe bază de coeficienți de ierarhizare, ci în
cuantumuri fixe prevăzute în Anexa nr. IV/IB, care se actualizează în funcția de evoluția valorii
coeficientului de ierarhizare 1, stabilită de lege.
În ipoteza schimbării din funcție, cadrele militare au dreptul la noua soldă a funcției de bază,
de la data menționată în ordinul de numire. În mod similar, în cazul înaintării în grad, solda corespun –
zătoare gradului militar la care au fost înaintate se acordă de la data menționată în ordinul emis în
acest scop.93
92 Publicată în M. Of. al României, Pareta I, nr. 762/9 noiembrie 200993 Dimitri-Dan Raiciu, op. cit., p.99
41

În ceea ce privește solda de merit-alt element component al soldei lunare- în conformitate cu
dispozițiile Legii nr. 138/1999)-trebuie amintit că aceasta se acorda în aceleași condiții ca și în cazul
salariaților bugetari, diferind însă cuantumul acesteia (20% din solda de funcție, față de 15% din sala –
riul de bază) și numărul potențialilor beneficiari (30% din numărul total de posturi de cadre militare
prevăzute în statele de organizare ale unităților, față de 20% din numărul total de posturi prevăzute în
statele de organizare, în cazul salariaților bugetari și al funcționarilor publici).
În conformitate cu prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, solda de merit nu se mai regăsește
între elementele constitutive ale soldei lunare, fiind inclusă în solda funcției de bază – punctul 1 al
„Notei" din Anexa nr. IV/IA la lege.
Gradațiile-echivalentul sporului de vechime-potrivit prevede rilor art. 11 din Anexa nr. IV la
Legea-cadru nr. 330/2009, se acordă din 3 în 3 ani și sunt în număr de 7, remarcându-se așadar că
ultima gradație se acordă după 21 de ani de activitate, vechime apropiată de cea prevăzută în
legislația în domeniu din sectorul bugetar – în vigoare până în ianuarie 2010, unde ultima tranșă a
sporului de vechime era acordată după 20 de ani de vechime în muncă. Cuan tumul unei gradații
reprezintă 6% din solda funcției de bază.
Însă, în practică, o anumită problemă a ridicat-o aplicarea prevede rilor alin. 3 al art. 11 din
Anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009, potrivit cărora persoanele chemate sau rechemate în
activitate beneficiază de gradații în raport cu vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat,
potrivit legii94. Trebuie avut în vedere că prin noțiunea de “stagiul de cotizare realizat, legal stabilit”
se face trimitere la stagiul de cotizare care se ia în considerare la stabilirea pensiei în sistemul public.
Altfel spus, se însumează perioadele de stagiu de cotizare-în înțelesul Legii nr. 19/2000 pri vind
sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale95, cu modificările și completările
ulterioare (inclusiv perioadele asi milate stagiului de cotizare, prevăzute la art. 38 din acest act
normativ). Sporurile de vechime în muncă aferente perioadelor în care persoanele în cauză și-au
desfășurat activitatea în condiții care, potrivit legii, le-au dat dreptul la încadrarea în grupe superioare
de muncă nu se iau în considerare la stabilirea vechimii în muncă efectivă, în raport cu care, la
chemarea/rechemarea în activitate se va acorda gradația corespunzătoare.
Indemnizația de comandă96, poate avea un cuantum de 10 -50% din solda de funcție-stabilit
concret prin norme interne, emise în cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică
94 Ibidem, p.10095 Publicată în M. Of., Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 200096 Dimitri-Dan Raiciu, op. cit., p.101
42

și securitate națională, în raport cu nivelul funcțiilor de comandă deținute de cadrele militare). Se
remarcă valoarea apropiată a indem nizației de comandă față de cea a indemnizației de conducere,
care era prevăzută în Anexa nr. 9 la Legea nr. 154/1998, pentru salariații din sectorul bugetar (15 –
55% din salariul de bază).
Pe lângă solda lunară, cadrele militare în activitate beneficiază de sporuri, în situația în care
lucrează în locuri de muncă sau desfășoară operațiuni periculoase (sporuri reglementate și în legis lația
în domeniu privind salarizarea personalului din sectorul bu getar).
În cuprinsul art. 13 din Anexa nr. IV din Legea-cadru nr. 330/2009 se disting trei niveluri de
pericol: locuri periculoase, foarte periculoase și deosebit de periculoase, în raport cu care se stabilește
și cuantumul sporului acordat, care poate fi de maximum 50% din solda funcției de bază.
Totodată, legea prevede și alte sporuri specifice, cum sunt cele pentru titlurile de clasificare
obținute în specialitate (între 6 -10% din solda funcției de bază – pct. 15 din Anexa nr. IV/2 la lege),
pentru activitatea desfășurată în zone izolate ori unde atragerea personalului se face cu greutate (20%
din solda funcției de bază -pct. 7 din Anexa nr. IV/2 la lege), pentru condiții de muncă speciale și
riscuri suplimentare (personalul aeronautic din aviația militară și parașutiștii, personalul navigant-de
marină-din unitățile de nave și submarine, ambarcațiuni, precum și scafandrii, etc).
Toate categoriile de personal militar beneficiar și sporurile corespunzătoare sunt prevă zute, în
principal, în Anexele nr. IV, IV/3 A și IV/3 B la Legea-cadru nr. 330/2009.
Însă, Legea salarizării militarilor cuprinde și norme cu caracter special, proprii instituției
militare, prin care sunt reglementate drepturi bănești specifice, un prim exemplu fiind modul de
salarizare al ofițerilor care, în condiții de excepție, strict delimitate de Legea nr. 80/1995 privind
statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare97 îndeplinesc funcții prevăzute cu
grade militare inferioare celor pe care le au.
Potrivit art. 10 din Anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009 acești ofițeri în activitate
primesc solda funcției de bază minimă corespunzătoare gradului pe care îl dețin.
În situația în care cadrele militare sunt, după caz, numite în funcție, mutate ori transferate, în
interes de serviciu, dintr-o localitate în alta, individual sau împreună cu unitatea, acestea au dreptul la:
indemnizație de mutare egală cu solda lunară cuvenită pentru noua funcție;
97 A se vedea art. 81 lit a i b, din Legea 80/1995
43

o indemnizație pentru fiecare membru de familie, aflat în întreținere legală, egală cu ¼ din
solda lunară a cadrului militar în cauză. Această indemnizație se acordă însă numai după
schimbarea efectivă a domiciliului membrilor de familie;
rambursarea costului transportului pentru cadrele militare, m embrii de familie și gospodăria
lor;
o permisie de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordată la cerere.
În cazul absolvenților instituțiilor militare de învățământ pentru formarea cadrelor militare, la
prezentarea în unități se acordă o in demnizație de instalare egală cu solda lunară și li se decontează
cheltuielile de transport, pentru ei, membrii de familie și gospodăria lor.
Datorită faptului că pe timpul cât sunt în activitate, cadrele militare pot lucra și pot fi nevoite
să-și stabilească domiciliul în localități de interes pentru armată, fără a-și putea impune opțiunea, la
trecerea în rezervă/retragere, din motive neimputabile, în situația în care își schimbă domiciliul în
termen de 12 luni de la data schimbării poziției de activitate, acestea au dreptul la rambursarea
cheltuielilor de transport pentru ele, membrii lor de familie și gospodărie, până la localitatea unde își
stabilesc domiciliul (pct.8 alin. 14 și alin. 16 din Anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009).
Potrivit prevederilor pct. 3 din Anexa nr. IV/2 Ia Legea-cadru nr. 330/2009, cadrele militare în
activitate trecute în rezervă fără drept de pensie, în condițiile art. 85 alin. 1 lit. c) – e) din Legea nr.
80/1995 privind statutul cadrelor militare (ca urmare a clasării „apt limitat”, la împlinirea limitei de
vârstă în gradul pe care îl au, respectiv în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții
din statele de organizare, precum și pentru alte motive sau nevoi ale instituțiilor militare în care
lucrează) au dreptul la un ajutor egal cu 10 solde lunare nete, stabilit în raport cu solda lunară avută la
data trecerii în rezervă.
În ipoteza în care aceste cadre militare, fără drept de pensie, sunt apte de muncă dar nu se pot
încadra din lipsă de locuri corespunzătoare pregătirii pe care o au, potrivit prevederilor legii, mai
beneficiază de plata unui ajutor, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a avut loc
trecerea în rezervă și până la încadrarea în muncă, fără a depăși durata maximă prevăzută de lege
pentru acordarea ajutorului de șomaj98. Ajutorul se stabilește în raport cu vechimea efectivă ca militar
și ca salariat civil în cadrul acestor ministere și instituții centrale, fiind calculat astfel:
50% din solda lunară netă avută în luna schimbării poziției de activitate, pentru cei care au o
vechime efectivă de până la 5 ani inclusiv, dar numai puțin de un an;
98 A se vedea Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă, publicată în
M. Of., Partea I nr. 103 din 6 februarie 2002
44

55% din solda lunară netă avută în luna schimbării poziției de activitate, pentru cei care au o
vechime efectivă de la 5 la 15 ani inclusiv
60% din solda lunară netă avută în luna schimbării poziției de activitate, pentru cei care au o
vechime efectivă de 15 ani.
La alin. 2 al pct. 2 din Anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 se menționează dreptul
cadrelor militare trecute în rezervă/retragere “cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea
limitei de vârstă de pensionare prevăzută de lege”, de a mai beneficia, pentru fiecare an rămas până la
limita de vârstă, de un ajutor egal cu două solde lunare nete.
3.1.2.Concediile cadrelor militare
În ceea ce privește concediile la care au dreptul cadrele militare în activitate sediul materiei se
regăsește în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și în hotărârile Guvernului emise în
aplicarea legii.
Potrivit prevederilor legii99 pe timp de pace, cadrele militare în activitate au dreptul la
concediu de odihnă , concediu de odihnă suplimentar pentru activitate în locuri de muncă cu condiții
deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase – și la concediu de studii, precum și la permisii100.
Toate aceste drepturi sunt suspendate101 la declararea stării de război sau a mobilizării, precum
și în situații deosebite stabilite de miniștrii/conducătorii instituțiilor din domeniul apărării, ordinii
publice și securității naționale.
•Concediul de odihnă și cel de odihnă suplimentar pentru cadrele militare în activitate este
reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 442/1992 privind concediul de odihnă al ofițerilor,
maiștrilor militari și subofițerilor în activitate din forțele armate.
Acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 6/1992 privind concediul de odihnă și alte
concedii ale salariaților102-act normativ care, până la abrogare, a reprezentat legea cadru în domeniul
concediului de odihnă pe plan național. Ulterior, alin. 2 al art. 14 din Legea nr. 80/1995 privind
statutul cadrelor militare s-a constituit într-un al doilea temei juridic de emitere a acestei hotărâri de
Guvern, printr-o normă de trimitere, potrivit căreia „regulile privind durata și acordarea concediului
de odihnă, concediului de odihnă suplimentar, precum și compensarea în bani a concediului de odihnă
neefectuat se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”103.
99 A se vedea art. 14 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare100 A se vedea art. 17 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare101 A se vedea art. 19 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare102 Publicată în M. Of., Partea I, nr. 16 din 10 februarie 1992 și abrogată prin Legea 53/2003103 Dimitri-Dan Raiciu, op. cit., p.106
45

Datorită acestui consi derent, la abrogarea expresă a Legii nr. 6/1992, nu s-a pus în discuție
rămânerea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 442/1992-spre deosebire de Hotărârea Guvernului nr.
250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din
regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin 1 din Hotărârea Guvernului nr. 442/1992, cadrele militare în
activitate au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, a cărui durată se
stabilește în raport cu vechimea lor în serviciu, în zile calendaristice, astfel:
32 zile, pentru cei cu o vechime de până la 10 ani;
38 zile, pentru cei cu o vechime de peste 10 ani.
Se poate remarca că durata concediului de odihnă al cadrelor militare este foarte apropiată de
cea a salariaților din administrația publică (21 zile lucrătoare, pentru cei cu o vechime în
muncă/stagiu de cotizare de până la 10 ani, respectiv – 25 zile lucrătoare, pentru cei cu o vechime în
muncă/stagiu de cotizare de peste 10 ani) .104
La art. 1 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 442/1992, se men ționează că vechimea în
serviciu “ce se ia în considerare la deter minarea concediului de odihnă este aceea pe care ofițerii,
maiștrii militari și subofițerii o împlinesc în cursul anului calendaristic pentru care li se acordă
concediul și se stabilește potrivit legii pensiilor militare”. Altfel spus, vechimea în serviciu efectivă-
fără sporurile prevăzute de lege pentru cei care și-au desfășurat acti vitatea în condiții deosebite ori
speciale de muncă-care se ia în considerare la stabilirea pensiei este avută în vedere și la stabilirea
duratei concediului de odihnă.
În situația în care cadrele militare în activitate lucrează în condiții deosebite, întocmai ca și în
dreptul comun-art. 142 din Codul muncii – aprobat prin Legea nr. 53/2003 cu modificările și com –
pletările ulterioare-beneficiază anual de concediu de odihnă supli mentar, plătit, stabilit în condițiile
art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 442/1992, astfel105:
20 de zile calendaristice, dacă fac parte din personalul navi gant de pe aeronavele
turboreactoare și turbopropulsoare și din cel ambarcat pe submarine, scafandrii, precum și
ofițerii și maiștrii militari, instructori de zbor din instituțiile militare de învățământ;
104 Hotărârea Guvernului nr. 250/1992-art. 1 alin.1105 itri-Dan Raiciu, op. cit., p.106
46

16 zile calendaristice, dacă fac parte din personalul navigant de pe aeronavele cu piston și din
cel ambarcat pe vedete torpiloare sau alte nave similare stabilite prin ordin al ministrului
apărării naționale, precum și parașutiștii;
3-14 zile lucrătoare, dacă lucrează în condiții de muncă grele sau periculoase, altele decât cele
prevăzute la lit. a) și b).
Pentru cadrele militare care fac parte din personalul navigant de pe aeronavele turboreactoare
și turbopropulsoare, din personalul ambarcat pe submarine, vedete torpiloare și vedete purtătoare de
rachete, scafandrii, parașutiștii și personalul care execută nemijlocit misiuni de protecție și intervenție
antiteroristă este prevăzut dreptul de a efectua, gratuit, 15 zile calendaristice din concediul cuvenit
(concediul de odihnă cumulat cu cel de odihnă suplimentar), la cen tre de refacere a capacității de
muncă și întărire a sănătății.106
În cazul în care aceste centre nu dispun de locuri suficiente, cadrele militare în cauză pot fi
trimise pentru refacere în stațiuni balneoclimaterice, cu suportarea cheltuielilor aferente de către mi –
nisterele sau serviciile în care își desfășoară activitatea.
În conformitate cu prevederile art. 42 din Legea nr. 138/1999, pe timpul concediului de
odihnă, cadrele militare primesc soldele lu nare și celelalte drepturi bănești cuvenite.
Cu privire la efectuarea concediului de odihnă reglementările specifice cadrelor militare în
activitate sunt în esență simi lare cu cele din dreptul comun și aici avem în vedere că se efectuează pe
bază de programare, integral sau fracționat, de regulă în anul calendaristic pentru care se cuvine iar,
dacă din motive întemeiate, nu a putut fi efectuat în cursul anului respectiv, va fi acordat în anul
următor, cu toate drepturile aferente.
Însă, deosebirea dintre reglementările din dreptul comun și cele apli cabile cadrelor militare
vizează compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. Dacă în dreptul comun în materie
compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării
contractului individual de muncă , în dreptul special, aplicabil cadrelor militare, pe lângă această
situație, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este posi bilă, cu aprobarea
comandantului eșalonului superior celui în care lucrează cadrul militar respectiv și în alte „situații cu
totul deosebite” în care concediul de odihnă nu a putut fi efectuat nici în anul următor celui pentru
care se cuvine.107
106 Ibidem, p.108107 A se vedea art. 4 alin.1 din H.G.nr. 442/1992
47

Însă plecând de la unul dintre principiile fundamentale care caracterizează reglementările
legale privind dreptul la concediu de odihnă, în speță, cel potrivit căruia, de regulă, concediul de
odihnă se efectuează în natură108-scopul acestuia constând în refacerea forței de muncă-în mod firesc,
justificat de însăși rațiunea pentru care se acordă concediul de odihnă suplimentar, acesta nu poate fi
compensat în bani nici în cazul militarilor, decât în situația încetării raporturilor de serviciu sau al
decesului.
Se impune o mențiune aparte cu privire la pre vederile art. 3 din Hotărârea Guvernului
nr. 442/1992, conform cărora „ofițerii, maiștrii militari și subofițerii care au absentat de la program
întregul an calendaristic datorită incapacității temporare de muncă, iar cadrele militare femei, datorită
unor concedii de maternitate și pentru îngrijirea copilului sau numai a uneia dintre aceste cauze, nu au
dreptul la concediu de odihnă pentru acel an. Dacă incapacitatea temporară de muncă sau concediile
respective au fost de 12 luni, ori mai mari și s-au întins pe doi ani calendaristici consecutivi, se acordă
un singur concediu de odihnă, în anul reluării activității, în măsura în care acesta nu a fost acordat în
anul precedent”.
În contextul prevederilor legale supuse analizei un prim aspect, cu o deosebită importanță
practică, este lămurirea înțelesului pe care îl are sintagma „concedii…. pentru îngrijirea copi lului”, în
demersul de a determina „concediile” care intră sub inci dența normei în discuție, interpretul este
necesar să identifice de fapt absențele care, însumate, pot conduce la neacordarea concediului de
odihnă cuvenit pentru perioada respectivă.
Demersul de interpretare trebuie început de la unul dintre principiile legiferării și anume cel al
„asigurării unui raport firesc între dinamica și stabilitatea dreptului”109, conform căruia actele
normative trebuie să aibă un caracter deschis care să le con fere o cât mai mare stabilitate, rezistență la
presiunea modificatoare.
În aplicarea acestui principiu, trebuie precizat că sintagma „concedii….pentru îngrijirea
copilului” trebuie înțeleasă în sens larg, sub imperiul ei intrând atât concediul pentru creșterea
copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, cât și
„concediul pentru îngrijirea copilului bolnav”, în vârstă de până la 7 ani-cu durata de până la 45 de
zile pe an calendaristic, pentru un copil, precum și concediul pentru creșterea copilului cu handicap,
cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.
108 Ion Traian Ștefănescu, Tratat de dreptul muncii , vol. II, Editura All Beck, București 2003, p. 81-84109 Nicoale Popa, Teoria generală a dreptului , Editura Actami, București 1996, p. 224-227
48

La aceeași concluzie se ajunge și pe calea interpretării logice a textului, găsindu-și
aplicabilitatea în acest caz cel puțin două argumente110:
argumentul a fortiori, în sensul că dacă nu se acordă con cediul de odihnă cuvenit datorită unor
absențe de la program determinate de cauze independente de voința beneficiarului (cum este
cazul concediilor medicale) cu atât mai mult nu se va acorda în situația unor absențe de la
program determinate de voința expresă a acestuia (cum este cazul concediului pentru creșterea
copilului în vârstă de până la 2 ani – care se acordă la cererea celui îndreptățit);
argumentul ad absurdum, în sensul că dacă se au în vedere absențele determinate de concediul
pentru îngrijirea co pilului bolnav, care, de regulă, nu pot depăși 45 de zile calendaristice pe an
pentru un copil111 este nefiresc să nu se aibă în vedere absențe de ani întregi (cum este cazul
concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani), invocându-se faptul că nu
este în mod expres menționat în textul de lege.
În ceea ce privește concediul de risc maternal-cu durata maximă de 120 zile-de asemenea,
trebuie făcută mențiunea că absențele de la program generate de acest concediu, însumate cu cele
determinate de alte cauze, pot conduce la neacordarea concediului de odihnă cuvenit pentru anul
calendaristic respectiv, deși nici acest concediu nu este menționat în mod expres de textul art. 3 din
H.G. nr. 442/1992. În susținerea acestui punct de vedere, precizăm că în cazul acestui concediu, își
găsește aplicabilitatea argumentul logico-juridic a pari, funcționând identitatea de rațiune dintre
absențele generate de concediul de maternitate sau de concediile medicale și cele generate de
concediul pentru risc malernal.
Dreptul cadrelor militare în activitate la concediu medical este reglementat de art. 9 lit. b) din
Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și Hotărârea Guvernului nr. 270/1999 privind
stabilirea condițiilor de acordare a asistenței medicale, medicamen telor, concediilor medicale și
scutirilor medicale cadrelor militare în activitate112, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor anterior menționate, pe timpul unor absențe de la program, din motive
medicale, de până la 180 de zile într-un interval de 365 de zile, cadrele militare în activitate primesc
drepturile de soldă cuvenite. Însă, după împlinirea a 90 de zile de absențe din motive medicale, este
necesară pronunțarea comi siilor de expertiză medico-militară în vederea clarificării situației celor în
110 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p.110111 A se vedea art. 29 din OUG nr. 15872005112 Textul inițial a fost publicat în M.Of., Partea I, nr. 163 din 19 aprilie 1999
49

cauză, în sensul prelungirii concediului medical până la 180 de zile sau al clasării medicale a celor
expertizați și încadrării lor într-un grad de invaliditate.113
În situația în care caracterul și evoluția bolii conduc la concluzia că sunt posibilități de
recuperare, comisiile de expertiză medico-militară pot face propuneri de acordare a unor concedii
medicale de recuperare de până la 120 de zile, în continuarea celor 180 de zile.114
În cazul unor boli speciale, durata concediilor medicale de recuperare este mai mare și se
diferențiază astfel115:
un an, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză pul monară și unele boli
cardiovasculare, stabilite de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu
acordul Ministerului Sănătății Publice și al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale;
un an, cu drept de prelungire, la propunerea comisiilor de ex pertiză medico-militară, până la
un an și jumătate în intervalul ulti milor 2 ani, pentru tuberculoză meningeală, peritoneală și
urogenitală, inclusiv a glandelor suprarenale precum și pentru SIDA și cancer de orice tip, în
funcție de stadiul bolii;
un an și jumătate în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză pulmonară operată și
osteoarticulară;
6 luni cu posibilitate de prelungire până la maximum un an, în intervalul ultimilor 2 ani,
pentru alte forme de tuberculoză extrapulmonară, la propunerea comisiilor de expertiză
medico-militară.
Prelungirea concediului medical peste 180 zile, într-un interval de 365 de zile și acordarea
unor concedii medicale mai mari, pentru bolile speciale menționate, precum și plata în continuare a
drepturilor de soldă în aceste condiții se fac numai cu aprobarea conducătorilor ministerelor sau ai
celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, în care își desfășoară
activitatea cadrele militare în cauză.
Pe timpul acestor concedii medicale cu durate mari, cadrele militare în activitate pot fi
eliberate din funcțiile pe care le dețin și puse „la dispoziție” până la clarificarea situației lor medico-
militare. În raport cu evoluția bolii, în caz de recuperare urmează să fie reîncadrate, iar în caz de
clasare să beneficieze de pensie militară de invaliditate, în condițiile legii.
113 A se vedea art.6 din H.G. nr. 270/1999114 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p.112115 Ibidem, p.112
50

Dreptul cadrelor militare la concediu de studii este reglementat la art. 14 din Legea
nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și art. 67 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și
alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și
securitate națională, precum și acordarea unor drepturi salaríale personalului civil din aceste instituții.
Spre deosebire de concediul de studii de care pot beneficia s alariații din sectorul bugetar-
reglementat în principal prin H.G. nr. 250/1992-cadrele militare în activitate „care urmează cursurile
instituțiilor de învățământ superior, precum și doctoranzii au dreptul anual la un concediu de studii,
plătit, de 30 de zile calendaristice”.116
Faptul că acest concediu este plătit, constituie și rațiunea pentru care prevederile referitoare la
durata sa și la cei care pot beneficia de el, au fost introduse în Legea nr. 138/1999, care
reglementa/reglemen tează drepturile bănești cuvenite cadrelor militare.
Legat de textul art. 67 din Legea nr. 138/1999, în practică s-a pus problema dacă acesta
constituie temei legal pentru a beneficia de concediul de studii și cadrele militare care au calitatea de
masteranzi. Analizând această problemă, prin prisma textului de lege menționat,trebuie menționat că
răspunsul este negativ.117
Se are în vedere faptul că, în mod similar se acordă concediul de studii și în cazul salariaților
din sectorul bugetar. Astfel, potrivit preve derilor art. 25 alin 1 lit. a) și b) din Hotărârea Guvernului
nr. 250/1992-act normativ care reprezintă dreptul comun în materie în ceea ce privește concediul de
studii în sectorul bugetar și la care se raportează interpretul în situația în care norma specială nu
dispune altfel-se acordă concediu de studii, fără plată, salariaților care urmează cursurile instituțiilor
de învățământ superior în calitate de student – pentru examenul de admitere, de an universitar și de
licență, precum și doctoranzilor.
Conchizând se impun câteva considerații cu privire la prevederile art. 15 din Legea
nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
În forma inițială, acest articol avea următorul text: „ Femeile, cadre militare în activitate, au
dreptul la concediu de maternitate și la concediu pentru îngrijirea copilului, în condițiile stabilite
prin ordin al ministrului apărării naționale, pe baza dispo zițiilor legale aplicabile pe plan național.
De asemenea, femeile, cadre militare în activitate, beneficiază de pauze pentru alimentarea și
îngrijirea copilului, precum și de alte drepturi prevăzute de lege pentru femeile salariate din
administrația publică”.
116 A se vedea art. 67 din Legea nr. 138/1999, care nu a afost abrogat prin Legea-cadru nr. 330/2009117 Dimitre-Dan Raiciu, op. cit., p.113
51

Alineatul 1 al acestui articol a făcut obiectul sesizării Curții Constituționale, care prin Decizia
nr. 90 din 10 februarie 2005, decizie adoptată cu majoritate de voturi, a admis excepția de
neconstituționalitate, constatând că prevederile în cauză contravin dis pozițiilor art. 16 alin. 1 din
Constituție.118
În esență, critica adusă textului de lege a vizat faptul că în cazul cadrelor militare bărbați nu
sunt aplicabile prevederilor din dreptul comun, conform cărora părinții asigurați pot beneficia
opțional (mama sau tatăl) de concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în
cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani.
Curtea Constituțională și-a întemeiat decizia pe considerentul că nu se justifică instituirea unui
tratament diferențiat între femeile și bărbații cadre militare în activitate, categorii de persoane cu
același statut profesional, pe considerente de sex.
Ca urmare a Deciziei nr. 90/2005 a Curții Constituționale, prin Legea nr. 18/ 2006, articolul 15
din Legea nr. 80/1995 a fost modificat în sensul că alineatul 2 (nemodificat) a devenit alineatul 1, iar
alineatul 1 (care a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate) a devenit alineat 2, în următoarea
formă:„Cadrele militare în activitate, femei și bărbați, au dreptul la concediu și indemnizație pentru
creșterea copilului până la împli nirea vârstei de 2 ani și, în cazul copilului cu handicap, până la
împlinirea vârstei de 3 ani, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare”.
Având în vedere precedentul creat prin Decizia nr. 90/2005 a Curții Constituționale, trebuie
menționat că și în formularea actuală textul de lege supus atenției creează premisele unor noi litigii
vizând dreptul cadrelor militare la concediu pentru îngrijirea copilului bolnav și la concediul paternal.
În această idee, de lege ferenda, se propune119 ca acest alineat să redevină alineatul 1 al articolului 15,
cu următorul conținut: „Cadrele militare în activitate, au dreptul la concediu paternal și concedii
pentru creșterea și îngrijirea copilului, în condițiile pre văzute de dispozițiile legale în vigoare
aplicabile asiguraților din sistemul public”.
În forma propusă textul are un caracter mai general și deschis modificărilor legislative care ar
putea surveni în domeniu pe plan național.
3.1.3.Alte drepturil ale cadrelor miltare
În conformitate cu prevederilor art. 9 litb) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare, acestea au dreptul și la echipament, hrană și locuințe de serviciu gratuite. Normele de
echipare și de hrană sunt stabilite în raport cu arma sau specialitatea militară pe care o au cadrele
118 Ibidem, p.114119 Ibidem, p.115
52

militare și/sau situația în care își desfășoară activitatea (pace/război, tabere de instrucție, aplicații,
etc).
În condiții de normalitate (când desfășoară activitatea curentă la unități), cadrele militare în
activitate nu beneficiază de alimente în natură – potrivit normelor de hrană la care au dreptul, ci de
valoarea financiară neimpozabilă a acestora120.
În ceea ce privește drepturile de echipament, trebuie men ționat faptul că, potrivit prevederilor
art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1994, cadrele militare în activitate care prin natura activității
lor sunt obligate să poarte, în majoritatea timpului, ținuta civilă, precum și cele care, în anul la care se
referă echiparea, împlinesc cel puțin 10 ani de la acordarea gradului de ofițer, maistru militar sau
subofițer, pot primi drepturile de echipament sub formă bănească sau numai o parte din acestea. De
asemenea, restanțele de echipament se pot acorda sub formă bănească. Valoare financiară a normelor
de echipare se stabilește în funcție de prețurile la care se aprovizionează articolele respective la data
acordării.
În cuprinsul art. 3 alin. 3 din ordonanță se mai menționează că drepturile ca drelor militare
trecute în rezervă sau în retragere, precum și al urmașilor celor decedate pe timpul cât se aflau în
activitate, de a primi valoarea echipamentului restanță pe ultimii 3 ani, precum și valoarea cotei – părți
anuale din drepturile cuvenite, aferente tim pului trecut de la începutul anului până inclusiv în luna
când sunt trecute în rezervă, în retragere sau când a intervenit decesul.
Dacă valoarea articolelor de echipament primite până la data trecerii în rezervă, în retragere
sau a decesului este mai mare decât cota valorică stabilită pentru perioada din an lucrată, diferența nu
se restituie de către cadrele militare trecute în rezervă/retragere sau, după caz, de către urmașii celor
care au decedat pe timpul cât se aflau în activitate.
În ceea ce privește dreptul la locuință de serviciu gratuită, menționăm că acest drept nu trebuie
înțeles în sensul asi gurării obligatorii a unei locuințe de serviciu. În limita posibilităților instituțiilor
din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, în garni zoanele (localitățile) în care au
dislocate unități militare, aceste lo cuințe sunt repartizate cadrelor militare care nu au domiciliul în
localitate121.
120 Valoare, aprobată prin hotărâre a Guvernului, care se stabilește și se actualizează, în mod unitar de către Ministerul
Apărării Naționale, împreună cu celelalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională – art. 4 și
art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de
apărare națională, ordine publică și securitate națională, cu modificările și completările ulterioare121 Gratuitatea constând în scutirea de plata unei chirii, nu și de cea a întreținerii
53

În situația în care nu se poate asigura locuință de serviciu-situația cel mai des întâlnită în
practică, acestea beneficiază de o compensație lunară pentru chirie de până la 50% din solda lunară,
dacă au fost numite în prima funcție sau mutate în interesul serviciului într-o altă garnizoană decât
cea în care își au domiciliul și „nu dețin locuință proprietate personală în acea garnizoană, nici ei și
nici soțiile sau soții acestora”122. Compensația lunară pentru chirie se acordă și cadrelor militare în
activitate numite în prima funcție sau mutate în interesul serviciului într-o garnizoană în care își au
domiciliul, dar care nu dețin locuință proprietate personală, “nici ei și nici soțiile sau soții acestora”,
în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de comisii constituite prin ordinul
ministrului apărării (respectiv, al conducătorilor celorlalte instituții din sistemul de apă rare, ordine
publică și securitate națională – pentru cadrele proprii).
Cuantumul concret al compensației pentru chirie și condițiile de acordare a acesteia sunt
stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului și a condițiilor de
acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în acti vitate din Ministerul Apărării
Naționale, cu modificările și com pletările ulterioare. Potrivit acestui act normativ, cuantumul
compensației poate fi maxim (50% din solda lunară), dacă locuința închiriată se află în municipii,
stațiuni turistice ori balneare sau în localități cu situații deosebite și de 40% din solda lunară dacă
locuința închiriată se află în alte localități decât cele menționate în prima categorie. Însă, în ambele
situații compensația nu va putea fi acordată peste cuantumul chiriei stipulat în contractul respectiv.
În situația în care atât soțul cât și soția sunt cadre militare în activitate, având dreptul la
compensație lunară pentru chirie, în con dițiile legii, dacă aceștia locuiesc împreună, se acordă o
singură compensație, raportată la solda lunară cea mai mare. Compensația lunară pentru chirie123, se
acordă și cadrelor militare în activitatea care au deținut o locuință corespunzătoare (proprietate, de
serviciu, de intervenție) și ulterior, au pierdut bene ficiile folosinței acestei locuinței în baza unei
hotărâri judecătorești definitive sau ca urmare a partajului convențional sau judiciar.
Însă se impune a fi menționat faptul că și în cazul compensației pentru chirie sunt întâlnite
cazuri în care, din neglijența instituțiilor în care își desfășoară activitatea cadrele militare, se emit
ordine de mutare sau de transfer „la cerere”-în loc de „în interesul serviciului”-ajungându-se în
situații paradoxale, în care, prin mutarea unui cadru militar de la o unitate la alta în aceeași
122 A se vedea art. 20 alin. 1-3, din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare123 A se vedea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului și a condițiilor de acor dare a
compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în acti vitate din Ministerul Apărării Naționale, cu modificările și com –
pletările ulterioare
54

garnizoană, fără a i se schimba în niciun fel situația locativă, acesta să piardă dreptul la compensația
lunară pentru chirie.
Un caracter pecific instituției militare îl au și prevederile art. 20¹ – alin. 4 și 5 din Legea
nr. 80/1995 privind sta tutul cadrelor militare, potrivit cărora soțiile sau soții cadrelor mutate în
interesul serviciului într-o altă garnizoană, care au fost încadrate în muncă și au întrerupt activitatea
datorită mutării împreună cu soții sau soțiile, au dreptul la o indemnizație lunară de 50% din solda
lunară a cadrelor militare pe care le-au urmat, până la o nouă angajare sau până la prestarea unei
activități autorizate aducătoare de venituri, dar nu mai mult de 9 luni de la data mutării cadrului
militar.
Această prevedere legală este justificată de faptul că sunt situații în care soțiile cadrelor
militare, pentru a-și urma soții mutați în alte garnizoane, sunt nevoite să-și prezinte demisia de la
locurile de muncă în care sunt încadrate, și, pe cale de consecință, nu bene ficiază de prevederile Legii
nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Plecând de la realitatea că schimbarea localității reprezintă, de regulă, un „handicap” în
găsirea și accederea într-un loc de muncă corespunzător, potrivit legii, indemnizația se acordă și
soțiilor/soților care la data mutării cadrelor militare pe care le-au urmat erau înscrise ca șomeri la
agențiile pentru ocuparea forței de muncă, dar numai după expirarea termenului legal de plată a
indemnizațiilor de șomaj.124
3.2.Interzicerea și restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți
La art. 7 alin. 2 statutul cadrelor militare conține un text de prin cipiu, potrivit căruia profesia
de ofițer, maistru militar sau subofițer „incubă îndatoriri suplimentare, precum și interzicerea ori
restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți, potrivit legii”.
Analiza prevederilor legale menționate arată faptul că legiuitorul român a fost călăuzit în
demersul de legiferare de două deziderate și anume respectarea prevederilor constituționale, în sensul
ca restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți cetățenești să se facă în limitele prevederilor legii
fundamentale125 și armonizarea legislației române în domeniu cu cea aplicabilă cadrelor militare din
armatele statelor membre NATO, alegându-se, în mod tradițional pentru armata română, în prin cipal,
modelul oferit de legislația franceză. Astfel, conform prevederilor art. 28 din lege, cadrelor militare în
activitate le este interzis:
124 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p. 120125 A se vedea art. 53 din Constituția revizuită
55

a)să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă prin
orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru
funcții publice;
b)să candideze pentru a fi alese în administrația publică locală și în Parlamentul României,
precum și în funcția de Președinte al României;
c)să declare sau să participe la grevă.
Dacă prevederile art. 28 lit. a) și c) din lege sunt similare cu cele din legislația franceză, cea de
la lit. b) este expresia unei realități românești, în sensul asigurării garanției neutra lității politice a
instituțiilor militare, printr-o atitudine deosebit de prudentă față de ceea ce ar putea constitui, sub o
formă sau alta, un pericol pentru ordinea și principiile unui stat de drept.126
Cadrelor militare în acti vitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți, astfel127:
opiniile politice pot fi exprimate numai în afara serviciului ;
exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României și forțelor armate nu este
permisă;
condițiile în care cadrele militare în activitate vor putea să prezinte public informații militare
se vor stabili prin ordin al mi nistrului apărării naționale;
aderarea la culte religioase este liberă, mai puțin la cele care, potrivit legii, contravin normelor
de păstrare a ordinii publice, pre cum și la cele care încalcă bunele moravuri sau afectează
exercitarea profesiei;
constituirea în diferite forme de asociere cu caracter profe sional, tehnico-științific, cultural,
sportiv-recreativ, sau caritabil, cu excepția celor sindicale ori care contravin comenzii unice,
ordinii și disciplinei specifice instituției armatei, este permisă în condițiile stabilite prin
regulamentele militare;
participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni, sau întru niri cu caracter politic ori sindical
este interzisă, cu excepția activi tăților la care se participă în misiune;
cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condițiile ce se stabilesc prin ordin
al ministrului apărării naționale.
126 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p. 121127 A se vedea art. 29 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare
56

Din perspectiva dreptului comparat, trebuie menționată similitudinea dintre legislația română
și cea franceză, în speță dintre prevederile Statutului cadrelor militare, la care am făcut referire și
textele corespunzătoare din „Statutul General al militarilor”francezi.128
O prevedere cu o deosebită importanță practică este cea cuprinsă la art. 30 din Legea
nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și vizează condițiile în care acestea pot exercita cumulul
de funcții pe timpul cât sunt în activitate. Astfel, „ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate
au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare
ce decurg din calitatea lor de cadre militare.”129 Per a contrario, în principiu, legea nu inter zice
cumulul de funcții în cazul cadrelor militare. Alineatul 2 al aceluiași articol conține prevederi care, în
acord cu principiul enunțat la primul alineat: sunt menite să dea un caracter mai concret textului de
lege. Interpretând prevederile art. 30 alin. 2 lit. a) împrejurările social-juridice avute în vedere la
elaborarea și adoptarea legii, trebuie observat că potrivit Statutului cadrelor militare, acestea pot
exercita „cumulul prevăzut de lege”, însă „în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării
naționale”. Legea la care se făcea trimitere, în ceea ce privește cumulul de funcții raportându-ne la
anul 1995, anul adoptării Legii nr. 80 privind statutul cadrelor militare era Legea nr. 2/1991 privind
cumulul de funcții, cu alte cuvinte dreptul comun în materie.130
În condițiile în care Legea nr. 2/1991 a fost abrogată în mod expres, prin Codul muncii –
aprobat prin legea nr. 53/2003, pre vederile art. 30 alin. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 80/1995 se vor
raporta la textul art. 35 din Codul muncii, „noul” drept comun în materia cumulului de funcții.
Conchizând se poate desprinde că ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot
cumula mai multe funcții, cu excepția celor stabilite în mod expres la art. 30 alin. 2 lit. b) ca fiind in-
compatibile cu calitatea de cadru militar și a celor care contravin demnității, prestigiului și normelor
de comportare ce decurg din calitatea de militar, însă cumulul se poate exercita numai în con dițiile
stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale (respectiv, al conducătorilor celorlalte instituții din
sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pentru cadrele militare proprii).
3.3.Obligațiile/îndatoririle cadrelor militare
Principalele îndatoriri/obligații ale cadrelor militare, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr.
80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare sunt:
128 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p. 121129 A se vedea art. 30 alin. 1 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare130 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p. 124
57

a)să fie loiale și devotate statului român și forțelor sale armate, să lupte pentru apărarea
României, la nevoie până la sacrificiul vieții, să respecte și să apere valorile democrației
constituționale;
b)să respecte jurământul militar și prevederile regulamentelor militare, să execute întocmai și la
timp ordinele comandanților și ale șefilor, fiind responsabile de modul în care îndeplinesc
misiunile ce le sunt încredințate. Cadrelor militare nu li se poate ordona și le este interzis să
execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului și con vențiilor internaționale la care
România este parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiții nu atrage răspunderea penală și
civilă a subordonaților;
c)să prețuiască onoarea și gloria de luptă ale forțelor armate ale României, ale armei și unității
din care fac parte, precum și dem nitatea gradului și uniformei militare pe care le poartă;
d)să-și perfecționeze pregătirea profesională, să asigure instru irea temeinică și educarea
subordonaților și să apere drepturile acestora;
e)să acționeze pentru întreținerea regulamentară și menținerea în stare de operativitate a tehnicii
și armamentului și pentru folosirea și administrarea eficientă a bunurilor din dotare;
f)să păstreze cu strictețe secretul militar, de stat și de serviciu, precum și caracterul confidențial
al unor activități și documente.
Dintre îndatoririle prevăzute de lege, se distinge ca având un caracter aparte, cea îns crisă la lit.
b), pe care o voi prezenta, pe larg, în continuare, în scopul evidențierii unor aspecte specifice.
Astfel, într-o primă constatare, obligația cadrelor militare de a exe cuta „întocmai și la timp
ordinele comandanților și șefilor” și cea corelativă, în sarcina celor din urmă, de a nu da ordine
„contrare legii, obiceiurilor războiului și convențiilor internaționale la care România este parte” sunt
în esență o expresie specifică a obligației, consacrată în dreptul comun, potrivit căreia, în virtutea
raporturilor de subordonare dintre salariat și angajator, salariatul trebuie să respecte nu numai
obligațiile generale de muncă prevăzute în actele normative care reglementează un domeniu sau altul
de activitate, dar și dispozițiile date de angajator prin ordine, scrise sau verbale.
Principalele reguli internaționale care trebuie respectate pe timpul luptei arma te/războiului
sunt cuprinse în „Normele și regulile de comportare pe timpul acțiunilor de luptă rezultate din
cuprinsul Convențiilor de la Geneva și al celor două Protocoale adiționale la acestea”.131
131 Ibidem, p. 127
58

Problema corectitudinii ordinelor, atât din punct de vedere al legalității lor, cât și din cel al
competenței de emitere, în sensul de a fi emise de autoritatea/șeful abilitat/abilitat legal în acest sens,
este, de asemenea, abordată întocmai ca în dreptul comun.132 Având în vedere aspectele prezentate, se
desprinde concluzia că și în cazul cadrelor militare nu poate fi angajată răspunderea disciplinară în
situația în care acestea nu execută un ordin vădit ilegal sau care provine de la o autoritate care nu are
competența legală de a-l emite.
De lege ferenda, în literatura de specialitate133 se vehiculează ideea completării prevederilor
lit. b) de la art. 8 din Legea nr. 80/1995, menționându-se că neexecutarea ordinelor în asemenea
condiții nu atrage răspunderea penală, civilă și disciplinară a cadrelor militare în cauză.
Secțiunea IIRăspunderea juridică a cadrelor militare
În cadrul organizării statale, relațiile sociale, interumane sunt reglementate prin norme
juridice.134
Răspunderea juridică intervine în cazul încălcării normelor juridice și punerii în pericol a
valorilor sociale pe care acestea le apără, în sensul că persoanele care se fac vinovate de săvârșirea
unor fapte ilicite trebuie să suporte anumite consecințe juridice, adică să fie pasibile de aplicarea unor
sancțiuni juridice.135
Însă, identificarea/stabilirea unei anumite forme de răspundere juri dică pentru săvârșirea unor
fapte antisociale depinde de importanța valorilor sociale periclitate, potrivit evaluării/voinței și
intereselor-guvernanților, celor aflați la conducerea statului.136
Din perspectiva raporturilor de muncă/de serviciu specifice ca drelor militare în activitate, în
cele ce urmează mă voi opri asupra următoarelor forme de răspundere juridică: răspunderea
disciplinară, răspunderea mate rială (reparatorie), răspunderea contravențională și răspunderea penală.
2.1.Răspunderea diciplinară
Răspunderea disciplinară intervine în situația încălcării de către cadrele militare în activitate,
cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu, a ceea ce constituie abateri de la disciplina militară,
antrenând aplicarea sancțiunilor disciplinare.137
132 Ibidem, p. 127133 Ibidem, p. 127134 Dumitru Brezoianu, Drept administrativ român , Editura All Beck, București 2004, p.114135 Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. II, Editura All Beck, București 2004, p.175136 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p.128137 A se vedea art. 33 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
59

Practic, în esență, răspunderea disciplinară a cadrelor militare în activitate se caracterizează
prin următoarele trăsături138:
este o răspundere juridică de natură administrativă , pentru că numai existența unor raporturi
de serviciu în executare are ca urmare obligația cadrului militar de a respecta toate regulile
care configurează disciplina militară;
subiectul activ este întotdeauna o autoritate/instituție publică, iar subiectul pasiv este
determinat printr-o persoană care are calitatea de cadru militar în activitate;
pentru a fi angajată este necesar ca abaterea disciplinară să fie săvârșită cu vinovăție și să nu
existe o cauză de exonerare de la răspunderea disciplinară;
sancțiunile propriei răspunderi disciplinare, deși se transpun într-o constrângere de ordin
material și/sau de ordin moral, nu sunt privative de libertate, Legea nr. 80/1995, cu
modificările și completările ulterioare, nu mai prevede pedeapsa cu arest;
are un caracter exclusiv perso nal, în sensul că nu este permisă sub nicio formă răspunderea
pentru fapta altuia;
exercită atât o funcție sancționatorie, cât și una preventivă și educativă
Cauzele de exonerare de răspundere disciplinară se aplică prin analogie cu cele din materia
penală, în măsura în care corespund specificului raportului juridic de muncă139.
Astfel, sunt cauze de exonerare următoarele: legitima apărare, starea de necesitate,
constrângerea fizică sau constrângerea morală, cazul fortuit, forța majoră, eroarea de fapt, executarea
ordinului de serviciu emis în mod legal.
Așa cum s-a subliniat în mod constant în doctrina de specialitate, executarea unui ordin vădit
ilegal, emis cu încălcarea normelor juridice privind competența organului emitent, conținutul și forma
ordinului respectiv, nu-l exonerează pe salariat de răspunderea disciplinară.140
În acest sens, legislația aplicabilă cadrelor militare în activitate conține mai multe
reglementări specifice. Astfel, potrivit preve derilor art. 8 lit. b) din Lege nr. 80/1995 privind statutul
cadrelor militare, acestea au îndatorirea de a respecta „jurământul militar și prevederile
regulamentelor militare, să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, fiind
responsabile de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredințate. Cadrelor militare nu li se
poate ordona și le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului și convențiilor
138 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p.133139 Ion Traian Ștefănescu, op. cit., p.642-645140 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p.134
60

internaționale la care România este parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiții nu atrage
răspunderea penală și civilă a subordonaților”.
Într-o primă analiză, obligația cadrelor militare de a executa „întocmai și la timp ordinele
comandanților și șefilor” și cea core lativă, în sarcina celor din urmă, de a nu da ordine „contrare
legilor obiceiurilor războiului și convențiilor internaționale la care România este parte” sunt în esență
o expresie specifică a obligației consacrate în dreptul comun, potrivit căreia, în virtutea raporturilor de
subordonare dintre salariat și angajator, salariatul trebuie să respecte nu numai obligațiile gene rale de
muncă prevăzute în actele normative care reglementează un domeniu sau altul de activitate, dar și
dispozițiile date de angajator prin ordine, scrise sau verbale.
Având în vedere acest aspect, se desprinde concluzia că și în cazul cadrelor militare în
activitate, ca și în cel al salariaților încadrați în temeiul unui contract individual de muncă, nu poate fi
angajată răspunderea disciplinară în situația în care acesta nu execută un ordin vădit ilegal sau care
provine de la o autoritate care nu are competența legală de a-l emite.
Cu privire la regulile de drept internațional aplicabile în con flictele armate, inclusiv unele
aspecte privind modul în care trebuie să se comporte militarii aflați în captivitate (prizonierat), trebuie
precizat că, spre deosebire de regulamentul român, regulamentul francez conține-la art. 9 și art. 9bis-
principalele reguli care trebuie cunoscute și respectate de către militari.
Având în vedere că respectarea acestor norme/reguli presupune în primul rând cunoaș terea
lor, de lege ferenda unii autori ai literaturii de specialitate propun ca și Regulamentul Disciplinei
Militare-aplicabil în armata română, să fie completat în mod similar.141
2.1.1.Abaterea disciplinară
Potrivit prevederilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii, abaterea disciplinară reprezintă o
“faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către
salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de
muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor
ierarhici.”
Potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 80/1995 privind sta tutul cadrelor militare pentru
abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară,
a regulilor de conviețuire socială, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot aplica
sancțiunile disciplinare prevăzute de lege iar, în Regulamentul Disciplinei Militare, abaterea
141 Ibidem, p.138
61

disciplinară este definită ca „faptă în legătură cu atribuțiile de serviciu care constă într-o acțiune sau
inacțiune săvârșită cu vinovăție de către militar, prin care acesta a încălcat normele legale,
regulamentele militare, ordinele și dispozițiile legale ale comandanților ierarhici.”
Pornind de la prevederile legale en unțate, se poate concluziona că, în cazul ca drelor militare,
elementele constitutive ale abaterii disciplinare sunt, cu unele nuanțări specifice, similare cu cele din
dreptul comun142, astfel:
obiectul – îl constituie relațiile sociale de muncă/serviciu, ordi nea și disciplina militară,
demnitatea și onoarea militară, principiile și normele statuate prin legi și regulamentele
militare;
latura obiectivă – respectiv fapta – acțiune sau inacțiune -care înfrânge obligațiile izvorâte din
raportul de serviciu;
subiectul – întotdeauna o persoană fizică, în calitate de subiect calificat, respectiv un cadru
militar;
latura subiectivă – vinovăția – intenția, directă și indirectă și culpa din ușurință sau nesocotință
– care trebuie să se aprecieze concret în funcție de pregătirea profesională, capacitatea,
aptitudinile și experiența cadrului militar respectiv.
Abaterea disciplinară trebuie să se afle într-o legătură cauzală cu un rezultat nociv pe plan
disciplinar. Întrunirea elementelor abaterii disciplinare-cauza-declanșează efectul, respectiv
răspunderea disciplinară. Dacă sunt probate elementele constitutive ale aba terii disciplinare, respectiv
înfrângerea obligațiilor de serviciu izvorâte din calitatea de cadru militar și vinovăția, rezultatul dău –
nător și legătura cauzală se prezumă.
Întocmai ca și dreptul comun disciplinar, Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare,
spre deosebire de Statutul funcționarilor publici, nu prevede în mod expres faptele care constituie
abateri disciplinare. Generic însă, folosindu-se sintagma „principalele aba teri săvârșite de militari”,
abaterile disciplinare sunt prevăzute la art. 42 din Regulamentul Disciplinei militare. În raport cu
valorile/normele încălcate, abaterile disciplinare săvârșite de militari sunt structurate în trei categorii:
abateri care conduc la compromiterea sau lezarea onoarei și demnității militare;
abateri în exercitarea atribuțiilor funcționale;
abateri de la regulile de îndeplinire a misiunilor/ acti vităților.
142 Ion Traian Ștefănescu, op. cit., p.647-649
62

Astfel, principalele abateri disciplinare prevăzute în regulament, structurate pe cele 3 categorii
enunțate sunt:
Abateri care conduc la compromiterea sau lezarea onoarei și demnității militare sunt:
acordarea de recompense nemeritate sau aplicarea de sancțiuni disciplinare nejustificate
subordonaților;
împrumuturi de bani și/sau bunuri materiale de la subordonați;
dezinformarea sau tăinuirea unor fapte de indisciplină săvârșite în unitate sau subunitate;
lipsa de sinceritate sau a curajului răspunderii pentru faptele comise;
prezentarea de rapoarte, scrisori, cereri și sesizări indi viduale/petiții în grup neconforme cu
realitate;
ascunderea sau nedeclararea identității în cazul comiterii unor abateri sau refuzul de a se
legitima la cererea comandanților și supe riorilor în grad sau a organelor militare de control;
prezentarea la program sau la intrarea în serviciu sub influența băuturilor alcoolice/drogurilor
sau consumul acestora în timpul pro gramului, serviciului, exercițiilor și misiunilor; consumul
de băuturi alcoolice în unitate este permis doar în cadru organizat și aprobat, în condițiile
stabilite de reglementările în vigoare;
lipsa de respect manifestată față de comandanți, superiori, egali sau inferiori în grad;
participarea voluntară la manifestările unor comunități reli gioase sau organizații prin care se
aduc atingere demnității milita rului, statului sau națiunii române și emiterea unor opinii discri –
minatorii, față de grupuri de persoane sau entități sociale;
participarea la activități cu caracter politic care au ca efect implicarea instituției militare;
portul neregulamentar al uniformei, gradelor și însemnelor militare;
nerespectarea regulilor de igienă individuală și colectivă;
instigarea altor militari sau favorizarea cu intenție a acestora la săvârșirea de fapte care
constituie abateri disciplinare.
Abateri în exercitarea atribuțiilor funcționale :încălcarea normelor de evaluare a
performanțelor sub ordonaților, nerespectarea atribuțiilor de serviciu sau superficialitate în
îndeplinirea acestora, neexecutarea la timp a controalelor stabilite prin regle mentările în
vigoare, din cauze care țin de persoana respectivă, neacordarea la timp a drepturilor legale ce
se cuvin militarilor, dezinteresul în pregătirea personală, neîntreținerea armamentului și
63

tehnicii din dotare, încălcarea reglementărilor privind protecția informațiilor cla sificate
naționale, N.A.T.O. și U.E., ruperea de sigilii sau deschiderea neautorizată a
corespondenței, introducerea sau deținerea fără aprobarea persoanelor în drept într-o unitate
militară, la bordul unei nave ori aeronave sau în orice alt loc unde staționează militari, a
băuturilor alcoolice, dro gurilor sau a materialelor periculoase, introducerea uneia sau a mai
multor persoane, fără aprobare, într-o unitate militară, la bordul unei nave sau aeronave, în
raionul de dispunere/tabere sau cartiruire, manifestarea de slăbiciune și părtinire față de
subordonații care comit abateri de la disciplina militară, încălcarea normelor de conduită
militară în unitate.
Abateri de la regulile de îndeplinire a misiunilor/activităților : neîncadrarea în
programul orar al unității, devierea, fără motiv, de la itinerarul fixat, absența nemotivată de la
serviciu, până la 24 de ore, neraportarea despre executarea ordinelor primite, întârzierile în
executarea sau transmiterea ordinelor primite, încredințarea vehiculului, navei sau aeronavei
altei persoane ori părăsirea acestora fără aprobare, neîndeplinirea misiunilor în condițiile
ordonate, sustragerea de la activități ordonate pe linie de garnizoană; părăsirea fără aprobare a
unității sau a locului de dispunere/ cartiruire sau a taberei; pătrunderea fără autorizare
într-un loc cu acces limitat, semnalizat sau cunoscut în acest sens, sustragerea de la
îndeplinirea serviciului sau de la desfășurarea activităților specifice, fumatul sau aprinderea
focului în locuri nepermise, nerespectarea normelor de protecție a mediului, sănătate și
securitate în muncă și P.S.I.
La alineatul 4 al articolului 42 din „Regulament ” se precizează că faptele prevăzute la
alin. 1-3 constituie abateri numai dacă modul de săvârșire și conținutul lor nu constituie infracțiuni
sau contravenții.
2.1.2.Sancțiunile disciplinare
Potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 80/1995, cadrelor militare li se pot aplica
următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment; mustrare scrisă; consemnare; retrogradare în
funcție și amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani. Sancțiunile disciplinare se pot
aplica potrivit regulamentelor militare-în speță,-Regulamentul Disciplinei Militare.143
Noul Regulament al disciplinei militare, în mod inexplicabil nu definește și sancțiunea
amânării înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani, deși o menționează între sancțiunile
143 A se vedea art. 34 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
64

aplicabile cadrelor militare în activitate. Însă si mai surprinzător este faptul că nu se mai face referire
la posibilitatea consemnării ca sancțiune disci plinară, deși aceasta este prevăzută de lege.
Pe timpul consemnării, cadrele militare își desfășoară activitatea în unitate, zilnic, de la
începerea programului cadrelor până la orele 21, îndeplinind atribuțiile funcționale și misiunile
precizate de comandant, în restul timpului, inclusiv pe timpul sărbătorilor legale, se găsesc la
domiciliu, pe care nu au voie să îl părăsească fără apro barea comandantului sau a ofițerului de
serviciu pe unitate dacă acesta este egal sau mai mare în funcție decât cel sancționat.
Dacă nedefinirea sancțiunii cu amânarea înaintării în grad pe timp de 1-2 ani ridică probleme
de coerență a actului normativ, în condițiile în care celelalte sancțiuni aplicabile cadrelor militare au
fost definite, nemenționarea sancțiunii cu consemnarea, în con dițiile în care aceasta este prevăzută în
mod expres în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările
ulterioare, unii autorii o consideră ca „o atitudine evident contrară legii, greu de justificat”.144
Aplicarea sancțiunilor disciplinare se face de către comandanți, potrivit competențelor
disciplinare stabilite în regulament și se stabilește în mod individual aplicându-se numai după ce s-a
dovedit vinovăția celui în cauză. Regulamentul prevede, sub sancțiunea nulității absolute, cu excepția
avertismentului, că nicio sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de cercetarea și judecarea faptelor
de către consiliile de onoare sau consiliile de judecată, după caz.
În regulamentul anterior, se dispunea că pentru stabilirea vino văției cadrelor militare,
comandanții dispuneau efectuarea unei cercetări disciplinare de către comisii stabilite expres în acest
scop. Unii autori ai literaturii apreciază că „soluția din vechiul regulament, răspundea într-o măsură
mult mai mare prevederilor Legii nr. 80/1995 pri vind statutul cadrelor militare, în sensul că nu se
punea în sarcina consiliilor de onoare/consiliilor de judecată cercetarea tutu ror faptelor care puteau
constitui abateri disciplinare.”145 Potirvit dispozițiilor art. 50 din regulament abaterea de la disciplina
militară este singurul temei al apli cării sancțiunii disciplinare.
În cuprinsul art. 50 alin. 3 din Regulamentul Disciplinei Militare se prevede că abaterile de la
disciplina militară se sancționează numai dacă s-a luat cunoștință de acestea în termen de 6 luni de la
săvârșire, iar la art. 60 se menționează că decizia de sancționare se ia în termen de cel mult 30 de zile
calendaristice de la data luării la cunoștință de abaterile disciplinare. Primul termen apare ca un
termen de decădere.146
144 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p.144145 Ibidem, p. 144146 Ibidem, p.144
65

Principiul non bis în idem își găsește aplicarea în mod expres în regulament, prin prevederile
art. 51, conform cărora pentru abaterea săvârșită, militarului i se stabilește o singură sancțiune
disciplinară. Astfel, dacă au fost săvârșite mai multe abateri concomitent care presupun sancțiuni
disciplinare diferite se va aplica o singură sancțiune, respective cea mai aspră.
Cu privire la competențele de aplicare a sancțiunilor disci plinare147, acestea sunt următoarele:
a)sancționarea disciplinară cu avertisment-poate fi dispusă de către toți comandanții/șefii de la
comandantul de pluton/similar la ministrul apărării naționale;
b)sancționarea disciplinară cu mustrare scrisă-poate fi dis pusă de către toți comandanții/șefii, de
la comandantul de bata lion/similar la ministrul apărării naționale;
c)sancționarea disciplinară cu amânarea înaintării în gradul următor-poate fi aplicată numai de
șefii de stat major de categorie de forțe armate, de șeful Statului Major General și ministrul
apărării naționale;
d)sancționarea disciplinară cu retrogradarea în funcție-poate fi aplicată de către toți
comandanții/șefii de la comandantul de unitate la ministrul apărării naționale, fiecare potrivit
competențelor/ drepturilor de numire/eliberare din funcții a cadrelor militare, pe linie de
personal
În celelalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională,
competențele/drepturile de aplicare a sancțiu nilor disciplinare cadrelor militare, prevăzute în
Regulamentul Disci plinei Militare, sunt adaptate prin ordine interne aprobate de condu cătorii
instituțiilor respective, la eșalonarea ierarhică proprie.
În situația în care, un cadru militar consideră că a fost sancționat disciplinar pe nedrept,
întocmai ca și în cazul funcționarilor publici, are dreptul de a se adresa, verbal sau în scris,
comandantului ierarhic următor, care este obligat să analizeze și să cerceteze cazul respectiv.
Este o soluție firească pentru instituțiile mili tare caracterizate printr-o ierarhie riguroasă; acest
lucru nu înseamnă însă că militarul în cauză, ca expresie a accesului liber la justiție, statuat de
Constituția României, nu are deschisă calea spre instanța de contencios administrativ, solicitând, dacă
este nemulțumit de sancțiunea aplicată, anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției
de sancționare.
De regulă, sancțiunile disciplinare se execută imediat după ce au fost stabilite, cu excepția
următoarelor situații:
147 Prevăzute în Anexa nr. 2 la Regulemnatul Disciplinei Militare
66

a)când militarul sancționat disciplinar se găsește în curs de îndeplinire a unei misiuni, în acest
caz, sancțiunea se va executa după înapoierea sa la unitate de care aparține;
b)când militarul se află în afara orelor de program, iar coman danții de subunități lipsesc din
unitate. În această situație ofițerul de serviciu pe unitate, în funcție de gravitatea abaterii
săvârșite de militar, raportează comandantului unității, imediat sau la începerea programului;
c)când militarul se află sub influența băuturilor alcoolice, dro gurilor sau manifestă tulburări de
comportament. În acest caz, aplicarea sancțiunii disciplinare se amână până când acesta revine
la starea normală, confirmată de medicul de specialitate;
d)sancțiunea amânării înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani este adusă la cunoștință în
termen de 30 de zile militarului sancționat, urmând ca termenul efectelor sancțiunii să înceapă
să curgă de la data când militarul sancționat îndeplinește condițiile de înaintare în grad.
Din analiza textului privind excepțiile de la regula executării imediate a sancțiunilor
disciplinare de la lit. a)-c), reiese că acestea vizează, în exclusivitate, sancționarea cu consemnare,
care însă, deși prevăzută de lege, nu a fost menționată în Regulament
În ceea ce privește excepția prevăzută la lit. d), trebuie menționat că modificarea adusă prin
noul Regulament este cel puțin discutabilă din punct de vedere al principiilor care guvernează
răspunderea disciplinară.148
Avem în vedere că aplicarea sancțiunilor disciplinare este menită să asigure o latură coercitivă
în același timp cu una educativă, de prevenție, în cazul în care, spre exemplu, din lipsă de funcție
prevăzută cu grad superior, un ofițer sancționat cu amânarea înaintării în grad, îndeplinește condițiile
de înaintare după 6 ani de la data când a fost sancționat, apare, cel puțin ca o curiozitate, aplicarea
unei sancțiuni disciplinare pentru o abatere săvârșită cu mult timp în urmă. Este evident că, în acest
caz, atât latura coercitivă cât și cea educativă sunt lipsite de substanță.
Soluția este ca această sancțiune să fie executată imediat după aplicare, așa cum se proceda în
cadrul Ministerului Apărării Națio nale până la apariția noului Regulament și cum se prevede în
instrucțiunile în domeniu din alte instituții cu personal militar propriu, ex. Serviciul Român de
Informații.
În cazul tuturor celorlalte sancțiuni disciplinare aplicabile cadrelor militare în activitate, se va
respecta regula executării lor imediate. Concluzia are importanță practică, cu precădere din
perspectiva suspendării, amânării, anulării și ridicării/radierii sancțiunilor disciplinare.
148 Ibidem, p. 147
67

Potrivit prevederilor regulamentare, sancțiunea disciplinară se poate amâna, suspenda, radia
sau anula numai prin hotărârea persoanei care a aplicat-o . Înțelegând rațiunea acestei norme menite
să conserve/întărească autoritatea fiecărui comandant de pe treptele ierarhiei militare, menționăm că
ea trebuie interpretată ca repre zentând regula, în sensul că, în anumite situații, temeinic justificate, cu
titlu de excepție, își găsește aplicabilitatea principiul logico-juridic a minori ad minus, în sensul că
șefii/comandanții aflați pe trepte ale ierarhiei militare superioare celui care a dispus aplicarea
sancțiunii disciplinare, pot amâna, întrerupe, reduce, anula sau chiar ridica o sancțiune disciplinară
aplicată de un comandant/șef cu competențe disciplinare inferioare.
Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare nu conține prevederi exprese privind cazul
în care o faptă săvârșită de un cadru militar a fost sesizată atât ca abatere disciplinară, cât și ca infrac –
țiune, situație în care unii autori149 din doctrină apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 65 alin. 6
din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora „procedura angajării
răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub
urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau până la data la care instanța judecătorească dispune
achitarea sau încetarea procesului penal”. În acest sens, trebuie înțelese și prevederile art. 52 din
Regulamentul Disciplinei Militare, conform cărora când fapta sesizată ca infracțiune constituie și
abatere de la disciplina militară, se pot aplica sancțiuni disciplinare militarilor față de care instanța de
judecată a pronunțat achitarea ori încetarea proce sului penal sau dacă procurorul a dat o soluție de
încetare a urmăririi penale ori scoatere de sub urmărire, pe timpul cercetării penale procedura
angajării răspunderii disciplinare fiind suspendată.
Deși Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare nu con ține prevederi similare cu cele
din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, referitoare la cazierul administrativ, în
aplicarea prevederilor art. 100 din Legea nr. 80/1995, în Regu lamentul Disciplinei Militare se
prevede că aplicarea, anularea și radierea/ridicarea sancțiunilor se înscriu în documentele de evidență
ale acestora, cu alte cuvinte, conținutul acestor documente de evidență include și un „cazier
administrativ”, chiar dacă nu este denumit astfel în mod expres de lege.
2.2.Răspunderea materială a cadrelor militare
În dreptul comun răspunderea materială a fost înlăturată, fiind înlocuită cu răspunderea
patrimonială, reglementată printr-un capitol distinct din Codul muncii, respectiv în 269-275.
149 Ibidem, p. 148
68

Răspunderea patrimonială reciprocă a părților raportului juridic de muncă (angajator și
salariat), are caracter reparatoriu și se întemeiază, conform art. 269 și 270 din Codul muncii, pe
„normele și principiile răspunderii civile contractuale”. Se poate deci afirma că răspunderea
patrimonială reglementată de Codul muncii constituie, ca natură juridică, o varietate a răspunderii
civile contractuale, având însă anumite particularități determinate de specificul rapor turilor juridice de
muncă.150
Pe cale de excepție, de la prevederile dreptului comun la care am făcut referire, cadrele
militare în activitate răspund material pentru pagubele, produse cu vinovăție, în legătură cu formarea,
administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, precum și în legătură cu îndeplinirea
serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul instituțiilor/autorităților publice în care
lucrează.
În ceea ce privește răspunderea materială a cadrelor militare în activitate sediul materiei îl
constituie Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, act
normativ cu caracter special, derogatoriu de la prevederile dreptului comun în domeniu, reprezentat
de reglementările aplicabile salaria ților angajați pe bază de contract individual de muncă sau celor
care au, în condițiile legii, calitatea de funcționari publici.
În conformitate cu prevederilor art. 12 și 19 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998,
răspunderea materială a militarilor este angajată în cazul producerii unor pagube, astfel:
•în sarcina gestionarilor, pentru pagubele produse de aceștia în propria gestiune, sau:
când, potrivit dispozițiilor legale, atribuțiile au fost exercitate de un delegat al lor sau de o
comisie și se constată o pagubă, dacă nu se face dovada că aceasta s-a produs în absența
gestionarului;
când au primit bunuri în cantități mai mici decât cele înscrise în documentele însoțitoare sau
cu vicii aparente, fără să fi întocmit proces verbal de constatare;
când nu au solicitat, în scris, asistență tehnică de specialitate la primirea bunurilor, deși
aceasta era necesară.
•în sarcina militarilor, pent ru pagubele produse atunci când primesc, transportă, păstrează și
eliberează bunuri materiale și valori, fără a avea calitatea de gestionari în înțelesul legii.
•în sarcina comandanților sau șefilor unităților, când: nu au asigurat gestionarilor, la solicitarea
în scris a acestora, în cazurile prevăzute de lege, asistența tehnica de specialitate la pri mirea,
150 Ion Traian Ștefănescu, op. cit., p.679-680
69

transportul, depozitarea, inventarierea și distribuirea bunurilor materiale și a altor valori, nu au
luat măsurile necesare pentru remedierea deficiențelor sesizate în scris de către gestionari, s-
au substituit gestionarilor în exercitarea atribuțiilor acestora, au dat gestionarilor sau altor
militari care răspund de bunuri materiale ordine ilegale sau greșite care au condus la
producerea de pagube, au rezultat pagube, ca urmare a nevalorificării drepturilor la
despăgubiri pentru cauzarea de prejudicii, pagubele au rezultat din neurmărirea unor sume
cuvenite din orice cauză și pentru care există titlu executoriu, nu au luat măsuri de siguranță
necesare pentru păstrarea în bune condiții a bunurilor materiale și a altor valori.
•în sarcina autorului faptei, cân d pagubele sunt produse în alte situații decât cele prevăzute la
art. 6 alin. 1.
•în sarcina persoanei vinovate , dacă fapta prin care paguba a fost pricinuită constituie
infracțiune.
În cazul constatării insolvabilității autorului direct al prejudi ciului, răspund, în limita valorii
pagubei de recuperat, militarii vi novați de: nerespectarea prevederilor legale privind angajarea sau
numirea în funcția de gestionar, precum și de neconstituire a garanțiilor de către gestionari, neluarea
măsurilor de înlocuire a gestionarilor sau a per soanelor care gestionează bunuri materiale, fără a fi
gestionari în înțelesul legii, deși li s-a adus la cunoștință, în scris și motivat, că nu își îndeplinesc
atribuțiile în mod corespunzător, neefectuarea inventarierilor la termenele și în condițiile legii, dacă
prin aceasta s-ar fi putut evita producerea pagubei, neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor de
recuperare a pagubelor, prin constituirea ca parte civilă, neemiterea deciziei de imputare sau a altor
măsuri asigurătorii, nerespectarea oricărei atribuții de serviciu, dacă, fără încăl carea acesteia, paguba
nu s-ar fi produs.
Stabilirea și recuperarea pagubelor151 se face de către o comisie de cercetare administrativă din
unitatea în care s-a produs paguba, sau de la eșaloanele superioare ori de la organele de control
specializate.
Termenul pentru efectuarea cercetării este de 60 de zile de la data când comandantul sau șeful
unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei. Pentru motive temeinic justificate, la
cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile,
prin ordin scris.
151 A se veda arr. 22+29 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998
70

Însă, în toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a pro dus paguba se face cu
chemarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare.
Termenele de decădere, privind angajarea răspunderii materiale a cadrelor militare sunt:
pentru pagubele produse instituției în care își desfășoară activitatea cel în cauză – 3 ani de la
data producerii lor;
în cazul obligării la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori
serviciilor nedatorate – 1 an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de când au benefi ciat
de serviciile nedatorate. În cazul constatării pagubei după un an de la data primirii
sumelor/bunurilor ori de când au beneficiat de serviciile nedatorate, dar nu mai târziu de 3 ani
de la această dată, răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a
produs paguba;
dacă nu a fost de bună credință, cadrul militar în cauză, va fi obligat la restituirea sumelor sau
la plata contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, într-un termen de cel mult 3 ani.
În situația în care cadrul militar respectiv nu consimte prin anga jament de plată, în scris, să
acopere pagubele sau, după caz, să restituie sumele ori să plătească bunurile sau serviciile nedatorate,
obligarea acestuia se face prin decizie de imputare.
Decizia de imputare se emite în cel mult 30 de zile de la înre gistrarea procesului – verbal de
cercetare administrativă și se comu nică în termen de 15 zile celui obligat la plată.
Comandantul sau șeful unității militare care a emis decizia de imputare ori al cărui organ
financiar a primit angajamentul de plată, precum și comandantul sau șeful eșalonului superior, atunci
când constată că imputația este total sau parțial neîntemeiată ori nelegală, poate să o anuleze sau să o
reducă, în termen de cel mult 3 ani, printr-o altă decizie, dacă între timp nu s-a pronunțat o hotărâre
asupra contestației făcute împotriva deciziei de imputare sau anga jamentului de plată.
Cadrul militar care consideră că imputarea sau reținerea a fost făcută fără temei sau cu
încălcarea legii, precum și cel care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate
nu datorează, parțial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestație, în cel mult 30 de zile
de la data comunicării sub semnătură a deciziei de plată sau de la data semnării angajamentului de
plată.152
Contestațiile se depun la unitatea care are în evidență debitul și se soluționează de
comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea
152 A se vedea art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998
71

administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată. Hotărârea asupra
contestației se pronunță în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia și se comunică
în scris, în termen de cel mult 15 zile de la pronunțare, unității care are în evidență debitul, precum și
celui în cauză.
Ordonanța prevede că temeinicia contestației poate fi verificată de o comisie de verificare a
contestației, numită de comandantul/ șeful abilitat să soluționeze contestația. Din compunerea acestei
comisii, se menționează în mod expres, că pot face parte și membrii comisiei de cercetare
administrativă care a stab ilit inițial valoarea pagubei.153 Într-o opinie154, aceste prevederi au fost
criticate, apreciindu-se că „sunt într-o vădită contradicție cu prevederile art. 6 pct.l din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale155. Pornind de la prevederile art. 6
pct.l din Convenție, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea, în mod public și într-un
termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, autorul
criticii evidențiază faptul că este nepermis ca același organ care a emis decizia de imputare să
analizeze și contestația, întrucât, în mod evident nu poate fi o instanță imparțială.
2.3.Răspunderea contravențională a cadrelor militare
Răspunderea contravențională constituie o formă de răspundere juridică de sine stătătoare,
majoritatea specialiștilor156, considerând contravenția o instituție a dreptului administrativ cu trăsături
specifice.
Reglementările cu privire la răspunderea contravențională pre văzute în dreptul comun,
reprezentat de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor157, aprobată
cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002158, cu modificările și completările ulterioare,
precum și cele prevăzute în alte acte normative, cu caracter special, se aplică în mod corespunzător și
cadrelor militare, în măsura în care, în cadrul activității pe care o des fășoară, intră sub incidența
reglementărilor respective.
Potrivit prevederilor art. 46 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, Ministerul Apărării
Naționale, precum și celelalte “autorități ale administrației publice care au structuri militare vor stabili
153 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p.192154 Teodor Bodoașca, Unele aspecte critice referitoare la noua reglementare privind răspunderea materaială a militarilor ,
în Dreptul nr. 2/1999, p.67-77155 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a fost ratificată de România prin Legea nr.
30/1994156 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 379-392157 Publicată în M. Of. , Partea I, nr. 110 din 25 iulie 2001158 Publicată în M. Of. , Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002
72

prin regulamente interne organele competente să constate și să aplice sancțiunile în cazul
contravențiilor săvârșite de cadrele militare și de angajații civili în legătură cu serviciul”.
În aplicarea acestor prevederi legale, în reglementările interne ale instituțiilor publice
menționate, cu deosebiri nesemnificative, determinate de diferențe structurale, se dispune că, în cazul
săvârșirii unor contravenții de către cadrele militare, acestea se constată în condițiile actelor
normative prin care se stabilesc și se sanc ționează contravențiile, de către agenți constatatori care, de
regulă, pot fi: ofițerii auditori, comandanții sau șefii unităților militare și locțiitorii acestora, pentru
personalul din subordine, inclusiv de la eșaloane subordonate, cadrele militare din unitățile centrale
cu activități de îndrumare și control în domeniile asigurării materiale, financiare și sanitare/medicale,
pe linia activității de resurse umane, securitatea muncii, pazei bunurilor, prevenirii și stingerii
incendiilor etc, fiecare în domeniul său de activitate în unitățile în care, pe baza delegației de serviciu,
execută activități de îndrumare și control.
În ceea ce privește aplicarea sancțiunilor pentru contraven țiile săvârșite de cadrele militare, în
conformitate cu prevederile art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, se face de către:
organul care constată contravenția (agentul constatator), în situația în care prin actul normativ
de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel;
comandantul/șeful unității din care face parte agentul consta tator, în situația în care, potrivit
prevederilor actului normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor, agentul constatator
nu este abilitat/îndreptățit să aplice sancțiunea.
2.4.Răspunderea penală a cadrelor militare
Răspunderea penală este o formă specifică, autonomă, a răspun derii juridice159-alături de
răspunderea civilă, contravențională, disci plinară, etc, instituție fundamentală a dreptului penal.
În considerarea importanței sociale a activității cadrelor mili tare, în Codul penal sunt
incriminate în mod expres infracțiuni care vizează, în principal, cadrele militare în activitate, cu alte
cuvinte, care presupun ca subiectul activ să aibă această calitate.
Infracțiunile săvârșite de militari, prevăzute în Capitolul I din Titlul IX al Codului penal, cele
care prin conținutul lor și calificarea subiectului activ al infracțiunii sunt suscep tibile a fi săvârșite de
cadre militare în activitate sunt: dezertarea -art. 332 C. pen., încălcarea de consemn – art. 333 C. pen.,
insubordonarea – art. 334 C. pen., lovirea superiorului – art. 335 C. pen., lovirea inferiorului – art. 336
C. pen., capitularea – art. 338 C. pen., părăsirea câmpului de luptă – art. 339 C. pen., zborul
159 C.Bulai, Manual de drept penal, Parte generală , Editura All Beck, București 1997, p.310
73

neautorizat – art. 340 C. pen., părăsirea navei militare – art. 341 C. pen., părăsirea comenzii – art. 342
C. pen., neluarea măsurilor ne cesare în operațiunile navale – art. 343 .pen., coborârea pavilionului –
art. 344 C. pen. și coliziunea – art. 345 C. pen.
Potrivit prevederilor art. 347 C. pen. dispozițiile art. 341-346 C. pen. se aplică în mod
corespunzător și în ceea ce privește aeronavele militare, bineînțeles înlocuind în toate aceste texte
noțiunea de navă militară cu cea de aeronavă militară.160
În ceea ce privește punerea în mișcare a acțiunii penale, o mențiune se impune cu privire la
prevederile art. 337 C. pen., potrivit cărora pentru infracțiunile prevăzute la art. 331-334 C. pen.,
acțiunea penală se pune în mișcare numai la sesizarea comandantului.
Sesizarea comandantului, în cazul infracțiunilor la care am făcut trimitere, își găsește
explicația și justificarea în aceea că asemenea fapte comise de militari sunt strâns legate de modul de
executare de către aceștia a atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu. Potrivit dispozițiilor legale,
comandantul poartă răspunderea pregătirii de luptă și a îndeplinirii îndatoririlor de serviciu de către
subordonat.
Ca urmare, tot el trebuie să aibă și posibilitatea legală de a aprecia asupra punerii în mișcare a
acțiunii penale în asemenea situații.
Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru celelalte infracțiuni săvârșite de militari se face de
organele competente fără a fi necesară sesizarea comandantului, la care face referire art. 337 C. pen.
În practica instanțelor militare s-a ridicat problema dacă avizul dat de către comandant pentru
punerea în mișcare a acțiunii penale mai poate fi retras ori nu în timpul judecării cauzei. Instanța
supremă a hotărât că o retragere ulterioară a sesizării comandantului nu poate determina instanța de
judecată să înceteze procesul penal, deoarece legea nu prevede o asemenea situație, așa cum este
posibilă, potrivit art. 131 alin. 2 C. pen., retragerea plângerii prealabile. Sesizarea comandantului este
așadar o condiție legală necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile
arătate mai sus, însă, o dată această sesizare făcută, nu se mai poate reveni asupra ei.161
Potrivit prevederilor art. 207 C. pr. pen. organele de cercetare penală ale poliției judiciare
efectuează cercetarea penală pentru orice infracțiune care nu este dată de lege, în mod expres, în
competența altor organe de cercetare penală.
Pe cale de consecință, acestea au o competență generală, fiind organe de cercetare de drept
comun.
160 Dimitrie-Dan Raiciu, op. cit., p.199161 Ibidem, p.200
74

Însă, la art. 208 C. pen. se prevede și o competență specială destinată unor organe de cercetare
penală speciale pentru anumite infracțiuni. Din perspectiva infracțiunilor susceptibile a fi să vârșite de
către cadrele militare în activitate, trebuie menționate urmă toarele organe de cercetare penală
speciale:
a)Ofițerii anume desemnați de către comandanții unităților militare corp aparte și similare,
pentru militarii din subordine. Cercetarea poate fi efectuată și personal de comandant162
b)Ofițerii anume desemnați de către șefii comenduirilor de gar nizoană, pentru infracțiunile
săvârșite de militari în afara unităților militare. Cercetarea se poate efectua și personal de șefii
comenduirilor de garnizoană163
În aceste cazuri cercetarea penală se face în mod obligatoriu de către organele speciale
menționate la art. 208 alin. 2 C. pr. pen.
162 A se vedea art. 208 alin. 1 lit. a) C. pr. pen.163 A se vedea art. 208 alin. 1 lit. a) C. pr. pen.
75

CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În contextul de instituire și perfecționare a regimului politic democratic, de instituire a statului
de drept, s-a impus cu necesitate și constituirea unui nou cadru constituțional și legal privind statutul
profesional al cadrelor militare în activitate, care să reglementeze relațiile de muncă specifice acestei
categorii profesionale, drepturile și îndato ririle/obligațiile izvorâte din aceste relații.
Această necesitate și-a găsit expresia în prevederile constituționale164, întrucât „statutul
cadrelor militare” este nominalizat expresis verbis ca o materie pentru care trebuie adoptată o lege
organică.
Opțiunea legiuitorului constituent eviden țiază semnificația deosebită pe care a acordat-o
instituției reprezentată de statutul profesional al cadrelor militare și aici avem în vedere semnificația
legilor organice în sistemul constituțional, în sensul că reprezintă acea categorie de legi care
reglementează numai anumite instituții, limitativ deter minate de legea fundamentală și care se aprobă
cu o majoritate calificată, respectiv cu votul majorității membrilor organului colegial – reprezentat de
fiecare Cameră.
Este bine cunoscut faptul că militarii constituie un grup social distinct, cu un rol bine definit în
structura și funcționarea generală a societății.Astfel, grupul social al militarilor are caracteristici
specifice, conferite de activitatea de un tip deosebit pe care o desfășoară și în același timp, are un loc
aparte în viața socială, în activitatea statului.
În susținerea acestei idei, referitor la caracterul special al raporturilor juridice de muncă ale
cadrelor militare în activitate, se impune a fi menționate prevederile art. 185 din Codul muncii
-aprobat prin Legea nr. 10/1972, în vigoare până la data de 10 aprilie 2003, potrivit cărora „Drepturile
și obligațiile militarilor sunt prevăzute prin acte normative speciale”.
În același sens, în actualul Cod al muncii – aprobat prin Legea nr. 53/2003, cu modificările și
completările ulterioare, la art. 1 alin. 2 se dispune că „Prezentul cod se aplică și raporturile de muncă
164 A se vedea art. 118 alin 2 din Constituția României, cu modificările aduse prin Legea de revizuire a Constituției
României
76

reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice
derogatorii. “, iar la art. 295 alin. 2 din același act normativ se stipu lează că prevederile sale „se aplică
cu titlul de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual
de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este
incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective” .
În contextul politic anterior anului 1990, într-o mare măsură actele normative privind
reglementarea drepturilor și obligațiilor izvorâte din raporturile juridice de muncă ale cadrelor
militare au avut un regim strict, accesul la acestea fiind limitat, în general, la instituțiile militare
menite să le aplice.
Din acest considerent, probabil nici în perioada respectivă, nici după anul 1990, doctrina de
specialitate nu a abordat decât tangențial și/sau secvențial aceste raporturi juridice de muncă speciale
(ex.: răspunderea mate rială a militarilor, salarizarea acestora).
Abordarea sistematică a prevederilor legale privind raporturile juridice de muncă ale cadrelor
militare în activitate, din punct de vedere al realizării dreptului, prezintă importanță atât din punct de
vedere teoretic cât și, mai ales, practic.
Prin Constituția României se statuează, în acord cu principiile care guvernează toate
democrațiile autentice, subordonarea instituției militare față de auto ritățile publice ale statutului de
drept.
Această subordonare se exercită, în principal, prin:
Parlamentul României-ca organ reprezentativ suprem, este investit cu dreptul de a adopta legi,
hotărâri și moțiuni în domeniul militar, impunându-se a fi menționat și controlul parlamentar
realizat prin comisiile speciale ale celor două camere;
Consiliul Suprem de Apărare a Țării-ca organ strategic de conducere politico-militară,
prezidat de către președintele țării, cu sarcini de organizare și conducere a activităților care
privesc apărarea și siguranța/securitatea națională;
Președintele României-are o seamă de atribuții constitu ționale, inclusiv în ceea ce privește
acordarea unor grade militare, numirea în funcții a anumitor categorii de militari
(ex.:magistrați militari), trecerea în rezervă sau direct în retragere a generalilor și amiralilor,
conferirea de decorații, etc.;
77

Guvernul – ca organ administrativ este abilitat să vegheze la respectarea legalității de către
instituțiile militare și, în temeiul dreptului constituțional de inițiativă legislativă, poate
interveni în schimbarea cadrului legislativ aplicabil militarilor;
Curtea de Conturi-ca organ de specialitate, exercită controlul asupra modului de întrebuințare
a resurselor financiare puse la dispo ziția instituțiilor militare, inclusiv cu privire la drepturile
de personal;
Instanțele judecătorești – abilitate să se pronunțe asupra legalității unor acte administrative sau
subsecvente dreptului muncii, emise de instituțiile militare, care au ca obiect drepturile și
obligațiile cadrelor militare și salariaților civili (funcționari publici sau, după caz, personal
contractual) care lucrează în aceste instituții.
Pornind de la caracterul unitar pe care trebuie să îl aibă normele ce reglementează statu tul
profesional, una din principalele propuneri vizează necesitatea uniformizării reglementărilor legale
privind statutul cadrelor militare, indiferent de instituția/autoritatea publică în care aceasta își
desfășoară activitatea.
78

BIBLIOGRAFIE
I.Doctrină
1)Anghene, Mircea Elemente de drept administrativ , Editura Științifică, București
1958
2)Brezoianu, Dumitru Drept administrativ român , Editura All Beck, București 2004
3)Bulai, Costică Manual de drept penal, Parte generală , Editura All Beck,
București 1997
4)Ionescu, Romulus Drept administrativ , Editura Didactică și Pedagogică, București
1970
5)Jacques Zilier Administrations comp arées. Les sistemes politico-admi nistratifs
de L'Europe des Douze. Editions Moutchrestien – E.J.A ., Paris, 1993,
6)Iorgovan, Antonie Drept administrativ , Editura Hercules, București 1993
7)Iorgovan, Antonie Tratat de drept administrativ , vol. I, ediția a 4-a; Editura All
Beck, București 2005
8)Negulescu, Paul Tratat de drept administrativ , Editura Marvan, București 1934
9)Popa, Nicolae Teoria generală a dreptului , Editura Actami, București 1996
10)Preda, Mircea Drept administrativ, Partea generală, Ediția a IV-a, Editura
Lumina Lex, București 2006
11)Popescu Slăniceanu, I .Teoria funcției publice , Editura Evrika, București 1989
12)Raiciu, Dimitrie Dan Raporturile juridice de muncă ale cadrelor militare în
activitate, Editura Universul Juridic, București 2011
13)Ștefănescu, Ion TraianTratat de dreptul muncii , vol. I, Editura Lumina Lex, București
2003
14)Ștefănescu,Ion Traian Tratat de dreptul muncii , vol. II, Editura All Beck, București
2003
15)Tofan, Dana Apostol Drept administrativ , vol. I, Editura All Beck, București 2003
16)Tofan,Dana Apostol Drept administrativ , vol. II, Editura All Beck, București 2004
79

II.Articole din reviste de specialitate
1)Teodor Bodoașca, Unele aspecte critice referitoare la noua reglementare privind
răspunderea materaială a militarilor , în Dreptul nr. 2/1999
III.Legislație internă și internațională
1)Constituția din 1866
2)Constituția de la 1923
3)Constituția României revizuită 2003
4)Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificarile ulterioare.
5)Legea pentru unificarea administrativă, din anul 1925
6)Legea pentru organizarea minis terelor din 1929
7)Legea pentru statutul funcționarilor publici nr. 746 din 22 septembrie 1995
8)Hotărârea Guvernului nr. 582/2001-Ghid privind cariera militară, publicată în M. Of. al
României, Partea I nr. 371 din 10 iulie 2001
9)Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariului de bază în sistemul bugetar și a
indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică
10)Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
11)Hotărârea Guvernului nr. 1867/2005 privind stabilirea cuant umului și a condițiilor de acordare
a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în acti vitate din Ministerul Apărării
Naționale, cu modificările și com pletările ulterioare
12)Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor
13)Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu mo –
dificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare
80