Statul Islamic (isis) Cea Mai Periculosa Grupare A Momentului
=== 53ab3cfdb6494f50a9225a2bdd08094bfbff5e10_18950_1 ===
CUPRINS
INTRODUCERE
Lucrarea de față, intitulată Statul Islamic (ISIS) – Cea mai Periculoasă Grupare a Momentului, are scopul de a ilustra adevărata față a grupării teroriste Stat Islamic și provocările pe care le ridică în fața comunității internaționale. Vom începe prin descrierea fenomenului terorist, a grupării ISIS, a ideologiei sale și vom continua prin ilustrarea încercărilor de combatere a Statului Islamic până în prezent.
Lucrarea este structurată pe trei capitole. Primul capitol, Religie sau Putere, cuprinde o arie vastă de informații cu privire la originile și ideologia ISIS. Capitolul începe prin definirea conceptului de terorism și a formelor sale de manifestare. Apoi, sunt aduse în discuție originile și caracteristicile grupării teroriste contemporane ISIS, ilustrând principalele amenințări la adresa securității internaționale reprezentate de această grupare. O componentă importantă a acestui capitol este dezbaterea privind factorul care stă la baza acțiunilor ISIS: religie sau putere. Astfel, în subcapitolul Puterea ca mijloc și scop al Statului Islamic este descrisă importanța dobândirii puterii pentru gruparea teroristă în atingerea scopurilor propuse. Subcapitolul Componenta Religioasă a Statului Islamic, pe de altă parte, analizează importanța religiei în ideologia ISIS și cum influențează aceasta acțiunile grupării. Capitolul este încheiat prin subcapitolul Rațiunea Statului Islamic – Religie sau Putere?, în cadrul căruia se compară ponderea dintre religie și putere în cadrul ISIS. Vom vedea, la finalul acestui capitol, dacă primează una din cele două componente sau avem de-a face cu o interconectare între religie și putere.
Cel de-al doilea capitol, Reglementări Juridice Internaționale privind Combaterea Terorismului, aduce în discuție instrumentele juridice internaționale în combaterea terorismului dezvoltate de Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Organizația Tratatului Nord-Atlantic, respectiv Uniunea Europeană. Sunt menționate, de asemenea, și eventuale critici la adresa acestor instrumente juridice internaționale, urmând să fie dezvoltate pe larg în cadrul celui de-al treilea capitol al lucrării de față.
Al treilea capitol al lucrării este denumit Problemele Rezistenței contra Terorismului în Lumea Contemporană. În cadrul acestui capitol vor fi dezvoltate principalele acțiuni întreprinse împotriva Statului Islamic de către comunitatea internațională de la autoproclamarea Califatului până în prezent. O atenție sporită va fi acordată principalelor amenințări pe care le reprezintă ISIS la adresa securității naționale, regionale și internaționale. Vor fi aduse în discuție în special eforturile Statelor Unite ale Americii cu privire la combaterea terorismului internațional, dar și ale statelor din Orientul Mijlociu, ale statelor Uniunii Europene, ale Iranului și ale Irakului. De o importanță vitală, în cadrul acestui capitol, este și descrierea situației geopolitice din Orientul Mijlociu și modul în care aceasta influențează lupta împotriva ISIS. Va fi analizată, de asemenea, măsura în care acțiunile întreprinse de actorii internaționali sunt de succes sau sunt sortite eșecului.
Dezvoltarea grupării Stat Islamic constituie, în prezent, o adevărată amenințare la adresa securității naționale, regionale și internaționale, motiv pentru care este important să ne îndreptăm atenția asupra acestui fenomen jihadist. Pentru a putea analiza Statul Islamic și combaterea sa este necesar, în primul rând, ca ideologia grupării să fie pe deplin înțeleasă (Capitolul 1), ca instrumentele juridice în domeniu să fie cunoscute și înțelese (Capitolul 2) și ca acțiunile împotriva ISIS să fie interpretate, aducând la lumină atât succesele, cât și eșecurile acțiunilor întreprinse (Capitolul 3).
RELIGIE SAU PUTERE
Terorismul internațional – concept și forme de manifestare
Terorismul internațional constituie, în prezent, cea mai mare amenințare la adresa securității internaționale. Utilizarea forței, a amenințării cu forța, atacurile extrem de violente îndreptate împotriva civililor și caracterul asimetric al conflictelor duc la caracterizarea terorismului drept un fenomen extrem de complex, greu de definit.
Nu există o definiție unanim acceptată a terorismului. După cum afirma Walter Laquer, în perioada 1936 – 1981 s-au formulat 109 definiții ale terorismului, însă niciuna suficient de cuprinzătoare.
O definiție interesantă dată terorismului este cea formulată de Xavier Raufer: „arma celui mai slab îndreptată împotriva celui puternic sau atacul viespei împotriva elefantului”. Această definiție reflectă caracterul asimetric al terorismului, însă este departe de a fi exhaustivă.
Considerăm că definiția cea mai potrivită este cea formulată în cadrul SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute). Astfel, terorismul poate fi definit drept utilizarea intenționată a forței sau a amenințării cu forța împotriva civililor și a non-combatanților de către un actor non-statal (transnațional sau subnațional) în cadrul unui conflict asimetric, cu scopul de a-și atinge obiectivele politice. Există trei criterii care disting terorismul de alte forme de violență:
Existența obiectivului politic (spre deosebire de alte grupări motivate de câștiguri economice, precum crima organizată) – grupările teroriste urmăresc în principal obiective politice, ideologice și/sau religioase;
Civilii sunt principala țintă a violențelor (spre deosebire de luptele de gherilă, de exemplu) – grupările teroriste recurg la forță sau la amenințarea cu forța împotriva civililor cu scopul ca statul de proveniență al civililor să primească un anumit mesaj;
Caracterul asimetric al terorismului – un multiplicator al forței organizațiilor teroriste necesar pentru a compensa lipsa mijloacelor militare convenționale.
Se pot stabili trei tipuri de terorism: terorismul clasic (de exemplu acțiunile comuniste din Europa Occidentală în anii 1970-1980), terorismul din cadrul unui conflict (tactică în conflictele armate asimentrice, de exemplu conflictele din Cecenia, Cașmir, Palestina, etc.) și superterorismul (forma globală și contemporană a terorismului, inițiată de Al-Qaeda și continuată, în prezent, de ISIS).
Terorismul poate fi clasificat, de asemenea, în: terorism social, terorism de drept comun (metode de execuție prin teroare), intern sau internațional, de stat, separatist sau naționalist, de stânga sau de dreapta, religios, politic, informațional, cibernetic, cultural, economic, etnic. Dată fiind tipologia atât de vastă, putem sesiza complexitatea fenomenului terorist.
Gradul de angajament ideologic și îndoctrinare necesar pentru a justifica utilizarea forței sau a amenințării cu forța împotriva civililor într-o confruntare cu un actor mai puternic este semnificativ mai mare în cazul terorismului decât în cazul celor mai multe alte forme de violență practicate pe scară largă de către actori non-statali. Acest grad ridicat de îndoctrinare poate fi asigurat numai de o ideologie extremistă. Pe parcursul acestei lucrări vom dezvolta, în special, caracteristicile terorismului religios.
Grupări teroriste contemporane – Statul Islamic
În ultimii ani au fost remarcate mai multe valuri de violență jihadistă: prima dată la începutul anilor 1990, când voluntarii din jihadul anti-sovietic din Afganistan s-au alăturat grupărilor insurgente; un al doilea val reprezentat de al-Qaeda, culminând cu atacurile din 11 septembrie și un al treilea val provocat de invazia americană din Irak. Al patrulea val, cel cu care ne confruntăm în prezent, este de departe cul mai periculos. În parte acest lucru se datorează controlului teritorial al ISIS. Astăzi, Orientul Mijlociu este în război, iar principalii câștigători până în prezent sunt extremiștii. O arie mai largă, din Africa de Vest până cel puțin în Asia de Sud, pare să fie vulnerabilă.
Autoproclamatul Stat Islamic în Irak și Siria (ISIS) este o grupare teroristă ce revendică un califat peste suprafețe vaste din Irak și Siria, controlând teritorii inclusiv la granițele cu Turcia și Liban.
ISIS a devenit cunoscut pe scena internațională îndeosebi începând cu anul 2014, când a cucerit suprafețe mari de teritoriu în Siria și Irak. Gruparea a devenit notorie pentru brutalitatea sa, inclusiv omoruri în masă, răpiri și decapitări.
Originile grupării ISIS se pot regăsi în jihadistul iordanian Abu Musab Al-Zarqawi, lider influent al grupării teroriste Tawhid wal-Jihad în timpul ocupării americane a Irakului. În 2004, acesta și-a declarat devotamentul față de Bin Laden, gruparea sa fiind integrată în Al-Qaeda. Zarqawi a fost ucis în timpul unor raiduri americane în 2006. Ulterior, Ayyub al-Masri i-a ocupat locul la conducere și a reformat Al-Qaeda, consolidând Al-Qaeda și alte grupuri militante sunnite sub o nouă denumire: Statul Islamic în Irak (ISI), condus de Abu Omar-al Baghdadi. Ayyub al-Masri și Abu Omar-al Baghdadi au fost uciși în anul 2010 în timpul unei operațiuni americane. Noul lider al ISI a fost desemnat Abu Bakr al-Baghdadi.
Controlând aproape în totalitate teritoriul irakian, ISI a declanșat operațiuni pe teritoriul Siriei. În aprilie 2013, ISI a reușit să preia sub control Raqqa, în urma acestei cuceriri al-Baghdadi declarând formarea unei noi grupări: Statul Islamic al Irakului și al Siriei (ISIS).
Haosul provocat de primăvara arabă a fost unul din factorii ce a favorizat crearea de noi grupări extremiste, rezultate în urma instabilităților.
Crearea grupării ISIS a avut la bază și poziția dezavantajată a sunniților din Irak și Siria. În Irak, minoritatea sunnită a fost exclusă de la conducerea statului după ce SUA l-a înlăturat pe sunnitul Saddam Husein în 2003. În Siria exista deja un conflict civil între minoritatea Alawis și opoziția sunnită.
ISIS a cucerit teritorii în vestul Irakului și în estul Siriei, unde încearcă stabilirea unui stat islamic cu o populație de 6,5 milioane locuitori. Deși provine din al-Qaeda, ISIS s-a separat de gruparea lui Osama bin Laden și a evoluat într-o grupare care apelează atât la tactici teroriste și insurgente, cât și la tactici convenționale și la miliție organizată.
În iunie 2014, după cucerirea teritoriilor din inima sunnită a Irakului, incluzând orașele Mosul și Tikrit, ISIS s-a autoproclamat califat, pretinzând o autoritate politică și teologică exclusivă asupra musulmanilor. Proiectul de formare a statului, totuși, a fost caracterizat mai degrabă de violență extremă, justificată prin anumite verseturi din Coran, decât de o structură instituțională.
Autoproclamarea ISIS drept califat ilustrează că ambițiile grupării nu au limite geografice. O serie de atacuri din noiembrie 2015 a subliniat capacitatea ISIS de a lovi dincolo de baza teritorială. Grupul a capturat un teritoriu în Libia, care se întinde pe mai mult de 150 de mile de coastă mediteraneană, între orașele Tripoli și Benghazi.
Grupări militante din Egipt, Nigeria, Pakistan, Afganistan, Indonezia și Filipine și-au declarat, de asemenea, susținerea față de Statul Islamic. Conflictele din Siria și Irak au atras luptători străini cu miile. Serviciile de informații occidentale și-au exprimat îngrijorarea conform căreia cetățenii care au aderat la luptele din Irak și Siria vor deveni radicalizați și apoi își vor folosi pașapoartele pentru a efectua atacuri în țările lor de origine. Directorul US National Intelligence, James Clapper a estimat că, în februarie 2015, mai mult de 13 mii de luptători străini s-au alăturat grupurilor sunnite arabe extremiste antiguvernamentale, inclusiv Statului Islamic, și că mai mult de 3,4 mii de luptători din totalul de 20 de mii de militanți suniți străini provin din țările occidentale.
În luna noiembrie 2015, Statul Islamic a revendicat doborârea unui avion rusesc de pasageri pe peninsula Sinai, la scurt timp după ce Rusia a început raidurile aeriene în Siria. De-a lungul următoarelor două săptămâni, grupul a susținut, de asemenea, responsabilitatea pentru două atacuri sinucigașe într-o suburbie șiită majoritară din Beirut și a coordonat atacurile din Paris, în care au fost ucise cel puțin 129 de persoane. Franța a ripostat prin bombardarea Raqqa, fiind prima implicare majoră în campania de stat anti-islamică în Siria.
ISIS a revendicat atacurile de la Paris, descriindu-le drept „începutul furtunii”. Grupul terorist a afirmat, într-o declarație în arabă, franceză și engleză, că a ales țintele „cu exactitate”, identificând Parisul drept „capitala prostituției”.
În luna martie 2016, grupul a revendicat atacurile teroriste de la Bruxelles.
Cu un an în urmă, ISIS prospera pe câmpul de luptă, în impunerea unui stat islamic, și în promovarea socială în mass-media. În ultimele luni, Statul Islamic a suferit pierderi teritoriale în favoarea forțelor kurde, a pierdut comandanți de top, a înregistrat o creștere a defecțiunilor și a ucis spioni interni. Atacurile recente de pe continentul european, privite de departe, ar putea sugera că Statul Islamic este mai puternic decât oricând, dar există posibilitate să fie invers: gruparea are nevoie cu disperare de semne de succes și de sprijin popular internațional. Și, din moment ce aceste victorii sunt mai greu de îndeplinit în Siria și Irak, ISIS a început să caute în altă parte. De la Paris la Istanbul și la Bruxelles, Statul Islamic s-a mutat decisiv în Europa.
Acțiunile ISIS au afectat în mod semnificativ securitatea regională în Orientul Mijlociu, creând un mediu instabil și caracterizat de acțiuni violente. Gruparea constituie o adevărată amenințare la adresa securității, nu doar cea regională, ci și cea internațională, având în vedere prezența membrilor săi și în spațiul occidental.
Puterea ca mijloc și scop al Statului Islamic
Harold Lasswell și Abraham Kaplan considerau puterea drept „capacitatea unui individ sau a unui grup de indivizi de a schimba comportamentul altor indivizi sau grupuri de indivizi în sensul dorit.”
Robert Dahl definește puterea în sens relațional: „A are putere asupra lui B în măsura în care îl poate face pe B să facă ceva ce B alfel nu ar face.” Dahl formula problema raportului de putere în termeni probabilistici: dacă probabilitatea ca B să întreprindă acțiunea y ca urmare a intervenției lui A este p1, iar probabilitatea ca B să întreprindă aceeași acțiune fără intervenția lui A este p2, atunci puterea lui A asupra lui B se măsoară prin p1-p2. În cazul p1=1, p2=0, puterea este totală; în cazul p1=p2, puterea este nula; în cazul p1=1, p2=0 discutăm despre o influență inversă.
Pentru John Mearsheimer, „puterea este bazată în particular pe capabilitățile materiale pe care un stat le are în posesie.”
Kenneth Waltz definește puterea în termeni de capabilități: consistă în numărul populației, suprafața teritoriilor, resurse, capabilități economice, pregătire militară, stabilitate politică și competență.
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, războiul împotriva terorismului, și invazia și ocuparea Irakului de către S.U.A. au dus la reorientarea atenției asupra unui concept central în politica internațională: puterea. În cazul în care trecutul este un bun predictor al viitorului, este probabil ca dezbaterea să fie limitată din punct de vedere conceptual, caracterizată în primul rând printr-o concepție realistă a puterii: capacitatea statelor de a utiliza resurse materiale pentru a determina alți actori să facă ceea ce altfel nu ar fi făcut.
Statul Islamic revendică un califat peste mari suprafețe din Irak și Siria, ștergând granița dintre ele și atrăgând zeci de mii de susținători de pretutindeni. În prezent, ISIS controlează teritorii atât la granița cu Turcia, cât și cu Liban. (Anexa 01)
ISIS s-a aflat sub franciza al-Qaeda până în 2004, dar s-a rupt de organizația lui bin Laden și a devenit rivalul acesteia. Separarea reflectă diferențele strategice și ideologice. Al-Qaeda s-a concentrat pe atacarea Statelor Unite și a aliaților săi occidentali, pe care i-a considerat responsabili de sustinerea regimurilor arabe apostate, cum ar fi cele din Arabia Saudită și Egipt, mai degrabă decât cucerirea de teritorii și crearea unui stat. Bin Laden a avut în vedere, de asemenea, crearea unui califat – dar, pentru el, a fost un obiectiv pentru generațiile viitoare.
Cu toate că al-Qaeda a rupt mod oficial orice legătură cu ISIS în februarie 2014, grupul islamic radical sunnit ISIS este adesea descris ca fiind o ramură a al-Qaeda. Cele două grupuri au o istorie tulbure și sunt în prezent în competiție deschisă pentru conducerea mișcării jihadiste globale. În timp ce Al-Qaeda a fost conducătoarea jihadului global în ultimele două decenii, organizația lui bin Laden a aratat foarte putin interes pentru a guverna efectiv teritorii. A fost mult mai concentrată pe planificarea și executarea de atacuri teroriste spectaculoase împotriva „necredincioșilor” occidentali și împotriva aliaților săi arabi decât pe angajarea în eforturile de consolidare a statului, deși unii afiliați, cum ar fi Al-Qaeda din Peninsula Arabică, au avut tentative scurte de guvernare. În contrast, ISIS caută să profite și să guverneze teritorii și să pună în aplicare o interpretare extremă a Sharia în teritoriile aflate sub controlul său.
Restaurarea califatului a fost un vis al Renăscătorilor Islamici încă din 1950, când Hizb ut-Tahrir a făcut apel la renașterea califatului. Liderul taliban Mullah Omar chiar și-a pretins unul din titlurile tradiționale ale califului, Amir al-Mu'minin, comandantul credincioșilor; restaurarea califatului a fost adesea menționată și de către Osama bin Laden, ca scopul său final. Dar Al-Baghdadi este primul lider islamic care deține acest titlu, după Abdulmecid, titlu care, pentru mulți musulmani, reînvie vise milenare adânci ale unui mare imperiu multinațional, pur, al credinței – cel mai apropiat lucru pe care lumea islamică l-a văzut vreodată, așa că islamiștii vor insista asupra acestei idei. Nostalgia pentru această lume pierdută este direct asociată cu epoca de aur a islamului timpuriu, când, sub conducerea primilor patru califi – succesorii lui Muhammad – Islamul s-a extins din Hejaz, de-alungul Levantului, până la Sindh în Est și Sudul Franței în Vest.
Cu toate acestea, dincolo de acest prim secol, istoria califatului este mult mai tulbure, sângeroasă și contestată decât mulți își dau seama. În cea mai mare parte a istoriei islamice titlul de calif a fost contestat printr-o succesiune de lideri musulmani, care erau nerăbdători să acorde legitimitate sacră cuceririlor deja realizate. În Orientul Mijlociu, religia era o deghizare utilă, asumată de către cei puternici ca o modalitate de se menține la putere.
La începutul secolului al X-lea, titlul de calif a fost contestat de către cele două grupuri islamice: Imperiul Șiit Fatamid cu capitala la Cairo, si Califatul Sunnit Abbasid din Bagdad. Dupa ce Bagdad a fost cucerit de mongoli în 1261, iar ultimul abbasid calif a murit, titlul a fost revendicat de Mamelucii din Egipt, pe baza unui descendent rătăcit al ultimului Abbasid. Apoi, când turcii au cucerit Mamelucii în 1517, au susținut califatul pentru ei înșiși, deși acest lucru a fost în curând contestat de rivalii lor, Mughalii din India, care au deținut titlul până în 1858.
Pe lângă acești lideri ai imperiilor musulmane uriașe, de-a lungul istoriei islamice a existat o succesiune de mistici islamiști care, pentru scurt timp, s-au declarat califi – liderii califatului Sokoto în secolul al XIX-lea, de exemplu, înainte de a fi declarați eretici și de a fi înlăturați de la putere.
Autoproclamarea lui al-Baghdadi drept calif denotă necesitatea deținerii puterii pentru a putea dezvolta Statul Islamic. Pe scurt, titlul de calif are următoarele caracteristici:
Califul este liderul politic al tuturor musulmanilor; frontierele coloniale, realizate de oameni, sunt irelevante și trebuie dărâmate;
Califul deține autoritatea religioasă supremă asupra tuturor musulmanilor; acesta este responsabil de introducerea și implementarea Shariei;
Cine nu recunoaște legitimitatea califului este un trădător; prin acest principiu, uciderea oricărui apostat pare a fi justificată.
Al-Qaeda a avut nevoie de un deceniu pentru a realiza două atacuri majore în Europa – un atac dirijat în Londra, în 2005 și bombardamentele din gara din Madrid, în 2004. Statul Islamic a depășit succesele europene ale al-Qaeda în doar câteva luni. ISIS a îngenunchiat Parisul în noiembrie anul trecut. Atacatorii ISIS din Paris s-au dovedit a fi doar vârful iceberg-ului prezenței terorismului în Europa. O razie de patru luni în Belgia a adus în cele din urmă la arestarea atacatorului din Paris, Salah Abdeslam. Dar arestarea declanșat un atac terorist major la Bruxelles, unul care părea să fi fost planificat de ceva timp.
Există voci care afirmă că ultimele acțiuni ISIS ilustrează apropierea de maniera de a acționa a al-Qaeda. Aceasta din urmă, însă, și-a ales obiectivele cu atenție, căutând simbolismul și impactul pe scară largă. Atacurile era plănuite încet, adesea încercându-se să reducă la minimum cauzalitățile civile. Viclenia, viteza, violența și intensitatea sunt ingredientele furibunde ale ISIS în spațiul european. Membrii ISIS nu par a fi interesați de atacarea simbolurilor occidentale (ambasade, repere naționale). Ei preferă, mai degrabă, amplasări locale pe care le cunosc personal: un stadion de fotbal, o platformă de metrou sau un aeroport. În multe privințe Statul Islamic în Europa se dovedește a fi inversul Al-Qaeda: rapid, agresiv, omniprezent și de succes.
Eforturile ISIS de construire a Statul Islamic nu este primul efort recent pentru a stabili un guvern islamic – într-adevăr, afiliați ai al-Qaeda din Yemen și Mali au făcut încercări similare de-a lungul ultimilor ani, isimilar talibanilor în Afganistan, în anii 1990. Dar, în timp ce aceste încercări anterioare nu au reușit în mare măsură pe fondul contraofensivei, ISIS poate avea un impact pe termen lung. Este posibil ca obiectivul organizației de a elimina frontierele din Orientul Mijlociu modern să aibă doar scopul de a atrage recruți și fonduri – dar aceste ambiții ar trebui luate în serios, având în vedere că reușitele sale de până acum au surprins mulți observatori care au subestimat anterior capacitățile grupului .
Într-adevăr, înfăptuirea unui mare Califat este un vis al islamicilor din timpuri străvechi. Crearea unui imperiu islamic multinațional, puternic, așa cum a fost descris de Muhammad și de succesorii săi, face parte în mod categoric din rațiunea ISIS. Dar analizând ISIS prin prisma accesului la putere și al exercitării puterii (fie ea politică, economică sau militară) observăm că lipsește un element: justificarea. În cazul ISIS, este vorba despre componenta religioasă.
Componenta religioasă a Statului Islamic
De-a lungul istoriei omenirii, civilizațiile, națiunile și imperiile au abundat în exemple de extremiști religioși care s-au angajat în acte de violență pentru a promova sistemul lor de convingeri. Unii teroriști religioși sunt inspirați de rațiuni defensive, alții caută să asigure predominanța credinței lor, iar alții sunt motivați de un amalgam al acestor tendințe. Terorismul religios se poate manifesta prin genocid, nihilism, sau revoluție. Acestea pot fi comise de indivizi singuri, celule clandestine, mișcări dizidente sau guverne.
Putem aduce în discuție, în acest context, cruciadele, campanii militare ale creștinismului catolic pe teritoriile islamice, catalogate deseori drept cele mai mari crime săvârșite în numele religiei.
În cazul credinței iudeo-creștine, textele din Biblie fac referire atât la asasinate și cuceriri, cât și la anihilarea națiunilor inamice în numele credinței ( de exempu Cartea lui Iosua).
Ne putem aminti și de Ordinul Asasinilor, prezenți pe teritoriul Persiei între secolele XI-XIII. Asasinii au îmbrățișat o versiune radicală a islamului, răspândită prin intermediul crimelor în numele credinței.
Religia poate fi considerată o sursă de antagonism intens, deoarece credința poate lua forma unor convingeri personale foarte adânci la care este foarte greu de renunțat. Deși grupurile religioase pot coexista în mod pașnic, acestea pot comite acte de violență, de cruzime și de terorism. Chiar și societățile în care se presupune că majoritatea oamenilor aparțin aceleiași comunități de credință pot fi scindate de conflicte între fundamentaliști și cei care sunt mai moderați în credința lor. Fundamentalismul religios a apărut, în ultima perioadă, în mai toate religiile, ca reacție la modernizarea socială.
Religia a avut o contribuție majoră în ceea ce privește războiul, ura și intoleranța. Pe de altă parte, religia a contribuit la crearea unor legi și credințe care au modelat civilizațiile conform unor principii morale, precum empatia, toleranța sau nonviolența. Cu alte cuvinte, religia are atât potențialul de a crea conflicte, cât și potențialul de a contribui la coexistența pașnică.
Jihad-ul este uneori menționat ca al șaselea pilon al Islamului. Importanta jihad-ului își are originea în îndemnările Coranului la luptă în calea lui Dumnezeu și în exemplul Profetului Muhammad și al companionilor săi timpurii. Istoria comunității musulmane de la Muhammad până în prezent poate fi urmărită prin ceea ce învață Coranul despre jihad. Aceste învățături coranice au fost de o importanță esențială pentru musulmani în ceea ce privește înțelegerea sinelui, evlavia, mobilizarea, expansiunea și apărarea. Jihad ca luptă se referă la dificultatea și complexitatea de a trăi o viață mai bună: luptă împotriva răului în sine, a fi virtuos și moral, făcând un efort serios de a face fapte bune și de a ajuta societatea în reforma sa.
Jihad-ul este definit drept o îndatorire religioasă, comunitară prin excelență, impusă musulmanilor, de a răspândi islamul pe cale pașnică sau prin război și care pune un accent deosebit pe lupta individului cu sine însuși. Jihad-ul prezintă două aspecte: jihad-ul mare (lupta spirituală) și jihadul mic (acțiunea militară). Conform doctrinei islamice, există mai multe căi de îndeplinire a acestei obligații: cu inima (propria purificare spirituală), cu vorba (susținând ceea ce e drept și corectând răul) și cu sabia (purtând război cu „necredincioșii” și cu dușmanii credinței islamice). Jihad-ul trebuie purtat de către bărbați celor uciși, declarați, martiri, fiindu-le promis Paradisul.
Islamul, ca toate religiile lumii, nu oferă nici sprijin și nici nu necesită violență nelegitimă. Coranul nu invocă terorismul. Dumnezeul Coranului este descris in mod constant ca un Dumnezeu al milei și al compasiunii, precum și un judecător pur și simplu. Fiecare capitol din Coran începe cu o referire la mila și compasiunea lui Dumnezeu; de-a lungul Coranului, în multe contexte, musulmanilor li se reamintește să fie milostivi și drepți. Cu toate acestea, Islamul permite, într-adevăr, ca uneori atunci când este necesar, ca musulmanii să își apere familiile, religia și comunitatea.
La fel ca toate scripturile, textele sacre islamice trebuie să fie citite în contextele sociale și politice în care au fost descoperite. Nu este surprinzător faptul că Coranul, la fel ca scripturile ebraice sau Vechiul Testament, are versete care se adresează luptelor și desfășurării războiului.
Cele mai vechi versete coranice care relatează dreptul de a se angaja într-un jihad defensiv au fost dezvăluite la scurt timp după hijra (emigrarea) lui Muhammad și a adepților săi din Mecca spre Medina. Natura defensivă a jihad-ului este în mod clar a subliniată în Coran (2:190): „Și luptă în fața lui Dumnezeu cu cei care se luptă cu tine, dar nu agresa: Dumnezeu nu-i iubește pe agresori.”
Pe de altă parte, există verseturi din Coran (denumite versete sabie) care au un caracter violent și sunt adesea folosite de extremiști religioși în justificarea acțiunilor agresive, caracterizate de ură și intoleranță, precum:
„Iar când se vor încheia lunile cele sfinte, atunci omorâți-i pe idolatri oriunde îi aflați! Prindeți-i, împresurați-i și întindeți-le lor orice cursă. Însă dacă ei se căiesc, împlinesc Rugăciunea și achită Dania, atunci dați-le drumul, căci Allah este Iertător, Îndurător!”
În acest ultim caz, o explicație ar putea fi că, în timpul perioadei de expansiune și cuceriri, mulți dintre Ulama (savanți religioși) s-au bucurat de patronajul regal și au oferit o justificare pentru califi de a-și urma visele imperiale și de a-și extinde limitele imperiilor. Există posibilitatea ca versetele sabie să fi abrogat sau anulat versetele coranice anterioare care limitau jihad-ul la un război defensiv. De-a lungul istoriei, scrierile sacre ale iudaismului, creștinismului și islamului au fost de multe ori eronat interpretate pentru a justifica luptele de rezistență și de eliberare, a extremismului și terorismului, a războaielor sfinte și nesfinte. Teroriștii ca Osama bin Laden și alții merg dincolo de criteriile clasice ale Islamului pentru jihad fără să recunoască nicio limită, folosind orice arme sau mijloace. Ei resping reglementările islamice în ceea ce privește scopurile și mijloacele legitime pentru un jihad valid: că violența trebuie să fie proporțională și că numai cantitatea necesară de forță ar trebui să fie utilizată pentru a respinge inamicul, că civilii nevinovați nu ar trebui să fie implicați și că jihad-ul trebuie să fie declarat de către conducătorul sau șeful statului.
Pentru grupurile extremiste bazate pe identitate, o componentă religioasă extremă are rolul de a servi ca un factor de identitate, un semnal pentru a stabili cine face și cine nu face parte din grup. Religia, prin urmare, este de o importanță primordială în narativul creat de aderenții unui grup extremist.
Unul dintre principalele criterii formale pentru identificarea unui grup armat drept unul a cărei bază ideologică este predominant religioasă este, în primul rând, prezența unor figuri clericale în conducerea unui grup. Această prezență este combinată, de cele mai multe ori, cu utilizarea consecventă a ritualurilor religioase sau a textelor sacre pentru inspirația și justificarea violenței, inclusiv a terorismului, precum și pentru alte activități, cum ar fi atragerea și recrutarea de noi membri. O astfel de mișcare poate fi asociată cu diferite tipuri de lideri religioși, savanți și clerici. În unele cazuri, liderii spirituali ai unui grup nu au acreditări teologice solide sau educație teologică. Acest lucru indică de obicei grupuri cvasi-religioase, mai degrabă decât pur religioase, caracterizate de obiectiv extrem de politizate. Exemplul cel mai cunoscut este bin Laden, lider lipsit de orice pregătire teologică adecvată prerogativelor, dar lider spiritual pentru lumea musulmană. Din acest punct de vedere, ISIS îndeplinește criteriul pregătirii adecvate a liderului: se presupune că al-Baghdadi este un doctor în islam.
În al doilea rând, grupuri care sunt într-adevăr ghidate de un imperativ religios puternic, spre deosebire de organizațiile care sunt formate doar pe o bază etno-confesională sau sectară, tind să justifice în mod explicit violența armată, inclusiv terorismul, prin trimiteri directe la textele sacre. Aceste texte pot include cărți sfinte sau scrieri tradiționale, care sunt fundamentale pentru o anumită religie sau confesiune, cum ar fi Coranul.
Referitor la utilizarea consecventă a ritualurilor religioase sau a textelor sacre pentru inspirația și justificarea violenței, ISIS recurge deseori la astfel de justificări.
Declarația ISIS susținută în urma atacurilor de la Paris a început cu următoarele cuvinte: „În numele lui Allah, Cel Compătimitor, Cel Milostiv”. Această sintagmă se regăsește la începutul tuturor capitolelor din Coran. ISIS aplică o interpretare literară specifică a Coranului. Această grupare consideră că acțiunile sale sunt susținute de textele islamice sfinte. Contrar părerii comune, ISIS susține că atacurile de la Paris reflectă compasiunea și mila lui Allah, prin distrugerea necredincioșilor francezi. De fapt, declarația începe și se termină cu verseturi din Coran: atacurile sunt o împlinire a Coranului, în care însuși Allah i-a expulzat necredincioșii Ahl al-Kitab (evrei și creștini) din casele lor.
Declarația descrie Franța și aliații săi drept cruciați, literalmente „deținătorii Crucii”, portretizând războiul din punct de vedere pur religios. Pentru ISIS, în conformitate cu declarația emisă, Franța nu poartă un război împotriva statului islamic, ci mai degrabă împotriva Islamului în sine. Franța este unul dintre liderii „cruciadei”, care l-a blestemat pe Muhammad, și a lovit „musulmanii în țara Califatului”.
În cadrul declarației ISIS din urma atacurilor din Paris, acestea din urmă au fost descrise folosind termenul arab „ghazwa”.Acest termen este utilizat în principal în biografia lui Muhammad și se referă la raiduri și expediții împotriva ne-musulmanilor din Peninsula Arabică în secolul al VII-lea. Prin folosirea acestui termen arab unic, ISIS încearcă să ilustreze pretinsul ei scop nobil, religios, care imită campaniile militare din perioada islamică timpurie.
Declarația Statului Islamic se referea la atacatori ca la niște martiri de dragul Islamului, identificați ca tineri „divorțați de viața lumească” pentru a muri pentru Allah și pentru cauza lui. Au murit pentru a sprijini cauza religiei adevărate și pentru îndeplinirea misiunii Profetului Muhammad de a umili inamicii.
În al treilea rând, grupările teroriste religioase și cvasi-religioase nu se limitează doar la utilizarea textelor sacre. Ei se angajează în mod activ la înfăptuirea de ritualuri și la urmarea cultelor religioase și cvasi-religioase, cum ar fi auto-sacrificiul și cultul martiriului, pentru scopurile lor. In acest fel, cei care efectuează un act terorist se văd și sunt percepuți de către grupul lor și susținătorii lor drept martiri pentru credință. Spre deosebire de multe organizații militante seculare, pentru grupările teroriste a căror ideologie este puternic influențată de extremismul religios, provocarea unui atac terorist ca un act de credință (în special atunci când este efectuat sub forma auto-sacrificiului) îndepărtează în mod eficient o parte din baza constrângerilor asupra provocării de victime în masă. În cazul ISIS, putem aminti atentatele de la Bruxelles din acest an.
În al patrulea rând, în timp ce efectul demonstrativ al unui atac terorist ca mesaj adresat unui stat, unui grup de state sau publicului internațional este important, publicul principal pentru teroriștii religioși tinde să fie un martor de ordin mult superior („Allah este suficient ca martor”, Coran 48:22).
În cele din urmă, grupările teroriste religioase armate nu aplică o distincție clară între religie și politică. Acest lucru este în mare parte datorat naturii holistice, atotcuprinzătoare a Islamului, în cazul căruia aspectele juridice și normative ale vieții sunt dezvoltate în mult mai multe detalii decât în alte religii.
Pe lângă punerea în aplicare a Sharia și impunerea moralității publice de către patrulele speciale, cunoscute sub numele de hisba, una dintre cele mai clare demonstrații ale ideii ISIS de a guverna se regăsește în tratamentul aplicat non-musulmanilor. Un pact care detaliază condițiile impuse locuitorilor creștini pentru a rămâne în Raqqa, capitala ISIS, atestă intențiile pe termen lung ale grupului de a construi unui stat islamic și de a-și consolidarea puterea. Pactul Dhimmi semnat între ISIS și creștinii din oraș indică o cunoaștere vastă a istoriei și a legii islamice – este de înțeles, având în vedere că Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizației, este un savant religios instruit, care se presupune că deține un doctorat în drept islamic.
Pactul reunește două versiuni ale Pactului lui Umar, cunoscut în cartile de istorie islamice ca acordul care a fost semnat între al doilea musulman Calif, Umar bin Al-Khattab, și populația din teritoriile pe care armatele musulmane le-au cucerit sub conducerea lui. Pactul este considerat de istoricii musulmani modelul relațiilor ideale dintre conducătorii musulmani și subiecții non-musulmani.
Pactul Dhimii le acordă cetățenilor non-musulmani trei opțiuni: convertirea la islam, semnarea pactului și achitarea unei taxe pentru non-musulmani, sau moartea. În cazul celei de-a doua opțiuni, ISIS le asigură cetățenilor non-musulmani protecție, cu condiția ca aceștia să își urmeze credințele cât mai silențios, fără a afecta, în vreun fel, demersul islamului, astfel acceptând să trăiască sub regulile musulmane.
Au existat cazuri în care practicile ISIS, totuși, nu au respectat cu strictețe învățăturile Coranului. Arderea de vie a unei persoane, așa cum a procedat ISIS în cazul unui pilot iordanian, este strict interzisă printr-o serie de pasaje din Coran. ISIS a ridicat, de asemenea, interdicția de a fuma, tocmai pentru a atrage mai mulți susținători, deși fumatul este interzis de către Coran, fiind catalogat drept sinucidere lentă.
Liderul autoproclamat al ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, folosește un limbaj islamic apocaliptic pentru a atrage tineretul marginalizat din întreaga lume, inclusiv din SUA, Canada, Marea Britanie și Franța. Marea majoritate a musulmanilor recunosc că pretențiile sale la autoritatea religioasă sunt o farsă. Mai mult decât atât, atunci când o mișcare se numește extremistă religios, se sugerează imediat că ceea ce este în joc este o luptă cosmică între religii.
Reprezentanții ISIS insistă că nu se vor abate de la guvernarea preceptă, care a fost încorporată în Islam de către profetul Muhammad și primii săi adepți. De exemplu, în septembrie 2015, Sheikh Abu Muhammad al-Adnani, purtătorul de cuvânt al Statului Islamic, a îndemnat musulmanii din țările occidentale să găsească un necredincios și „să-i spargă capul cu o piatră”, să-l otrăvească sau „să-i distrugă recoltele”. Discursul său a fost legat de discuții teologice, iar îndemnul său de a ataca recoltele a fost un ecou direct al ordinelor lui Muhammad.
Practic, fiecare decizie majoră și fiecare lege promulgată de către Statul Islamic aderă la ceea ce se numește, atât în presă, cât și în propriile declarațiile sale, „Metodologia Profetică”, după profeția și exemplul lui Muhammad, în detalii pedante. Înainte de apariția Statului Islamic, niciun grup în ultimele secole nu au încercat mai mult să respecte cu atâta strictețe modelul profetic.
Toți musulmanii recunosc că Allah este singurul care cunoaște viitorul. Dar ei, de asemenea, sunt de acord că Allah le-a oferit indicii cu privire la viitor în Coran și în narațiunile Profetului. Statul Islamic se deosebește de aproape orice altă mișcare jihadistă actuală prin credința că totul este scris în scenariul lui Allah, personaj central. Prin acest factor Statul Islamic este distinct de predecesorii săi, prin natura exclusiv religioasă a misiunii sale.
Suniții irakieni au protestat marginalizarea și discriminarea cu care se confruntau de ceva timp, în comparație cu majoritarii șiiți. Acest lucru a creat o deschidere pentru ISIS, oferind posibilitatea unei intervenții. O poveste similară a resentimentelor sunniților s-a desfășurat și în Siria, unde secta minoritară domina regimul președintelui Bashar al Assad. Mii de sunniti irakieni și sirieni plini de resentimente luptă sub stindardul ISIS, chiar dacă mulți nu subscriu la extremismul islamic. Liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, a unit gruparea sa cu insurgenții locali din Siria și Irak, construind o bază de sprijin a rebelilor sunniți.
Musulmanii sunniți acceptă cei patru califi drept succesori ai lui Muhammad, în timp ce șiiții recunosc doar unul dintre califi, pe Ali. În cazul sunniților, doar Muhammad este autoritate religiei, în timp ce șiiții consideră că Ali a fost primul imam, iar linia imamilor este autoritatea. Unitatea comunității musulmane a fost pierdută ca urmare a rupturii dintre sunnism (Sunna – practica tradițională) și șiism (care se revendica de la primul adevărat calif – Ali). Sunnismul a reprezentat dintotdeauna islamul majoritar, fiind caracterizat prin importanța pe care o acordă interpretării literale a Coranului și a tradiției.
Componenta religioasă a ISIS este de o importanță fundamentală în cadrul grupării. După cum am observat, Statul Islamic se încadrează perfect în tipologia terorismului religios, iar strictețea cu care respectă învățăturile islamice sfinte nu se regăsește în cadrul niciunei grupări teroriste anterioare ISIS.
Rațiunea Statului Islamic – religie sau putere?
Se afirmă, de multe ori, că ISIS nu are nimic de-a face cu islamismul sau că doar folosește islamismul ca pretext pentru a ajunge la putere. Considerăm că astfel de afirmații sunt departe de adevăr, deși intenția acestora pare mai degrabă să încerce separarea ISIS de islam pentru a proteja această credință deja blamată în statele occidentale. Desigur, dobândirea puterii este extrem de importantă având în vedere aspirațiile mărețe ale ISIS, dar factorul care stă la baza înființării Califatului Islamic, în frunte cu al-Baghdadi, este religia. Putem continua această idee prin a spune că puterea este un fel de condiție sine qua non a aspirațiilor religioase ale ISIS. Astfel, cei doi factori se împletesc în rațiunea ISIS, făcând din Statul Islamic cea mai periculoasă grupare teroristă a momentului.
Cazuri de interconectare între religie și putere regăsim și în cadrul credinței creștine. Ritualul ungerii viitorilor regi cu mir este un exemplu al nevoii de legitimitate religioasă pentru a guverna.
În cazul Franței, de exemplu, uzurparea tronului merovingienilor de către Pepin cel Scurt, în 750, a prilejuit o inovație importantă: oncțiunea, gest nelipsit și absolut obligatoriu pentru toți viitorii regi ai Franței. Consultându-se cu mai mulți membri ai aristocrației franceze întruniți într-o adunare, Pepin a trimis în 750 o ambasadă la Papă pentru a obține acordul acestuia în vederea detronării merovingienilor.
Gestul lui Pepin trădează nevoia de a-și legitima uzurparea prin apelul la autoritatea înrădăcinată în transcendent a Bisericii. Pepin nu putea invoca un trecut legitim dar trecutul biblic a fost cel care a oferit clericilor gesturile și simbolurile legitimante ale noii dinastii carolingiene: ungerea și încoronarea. Vechiul Testament oferea descrierile consacrărilor prin mirungere ale regilor lui Israel de către preoți și profeți. Mai mult decât atât, de timpuriu s-a vorbit despre consacrarea regilor franci ca despre un sacrament separat al Bisericii – al optulea sacrament. Astfel, în măsura în care legitimitatea sacră conferită regilor Franței prin ritualul de consacrare sau încoronare a constituit un puternic element de consolidare a puterii și autorității sale, fiind, în același timp, și un factor de limitare a acestora.
Un exemplu interesant din punct de vedere al importanței religiei în cadrul ISIS este momentul cuceririi orașului sirian Dabiq, oraș lipsit de orice importanță strategică pentru parcursul ISIS.
ISIS și-a numit revista de propagandă după orașul Dabiq și a sărbătorit nebunește atunci când, prin costuri imense și aparent nejustificate, au cucerit acest oraș. Aici, ar fi spus Profetul, armatele Romei își vor stabili tabăra. Armatele Islamului îi vor întâlni. După cucerirea orașului Dabiq, Statul Islamic așteaptă sosirea unei armate inamice, a cărui înfrângere va iniția numărătoarea inversă până la Apocalipsă. Mass-media occidentală face frecvent referiri la Dabiq, în videoclipurile Statului Islamic: „Iată-ne îngropând primul cruciat american în Dabiq, așteptăm cu nerăbdare restul armatelor tale”, a declarat un călău mascat într-un film din noiembrie 2015, arătând capul retezat al lui Peter (Abdul Rahman) Kassig, asistent medical american.
Este justificat să ne întrebăm de ce ISIS ar fi cheltuit atât de multe resurse financiare și umane pentru a cuceri orașul Dabiq. Din moment ce nu are nicio importanță strategică, nu putem afirma că Statul Islamic a luat sub stăpânire Dabiq pentru a-și consolida puterea. Cel puțin nu în ochii noștri, întrucât pare o acțiune lipsită de sens. Este lipsită de sens până apare în peisaj justificarea: profeția islamică. Așa cum au afirmat mulți analiști, ISIS uimește prin strictețea cu care respectă învățăturile islamice sacre.
Realizarea Califatului de către ISIS nu este posibilă fără putere. O mișcare de o așa amploare ca cea a ISIS nu este posibilă fără o bază ideologică suficient de puternică încât să atragă un număr atât de mare de membrii și de susținători – și ce poate fi mai puternic decât religia? Acțiunile ISIS indică locul fundamental pe care îl ocupă islamul în cadrul grupării teroriste, îndeplinirea profeției islamice fiind obiectivul central al Statului Islamic.
REGLEMENTĂRI JURIDICE INTERNAȚIONALE PRIVIND COMBATEREA TERORISMULUI
Reglementări juridice ale ONU privind combaterea terorismului
Organizația Națiunilor Unite (ONU) este o organizație intrnațională fondată în anul 1945, în prezent având 193 de state membre. Misiunea centrală a ONU este menținerea păcii și a securității internaționale, astfel combaterea terorismului ocupă un loc important în cadrul reglementărilor juridice dezvoltate de ONU.
Din anul 1963 până în prezent comunitatea internațională a elaborat 19 intrumente internaționale juridice cu scopul de a preveni actele teroriste. Acestea sunt:
Convenția asupra infracțiunilor și altor acte comise la bordul aeronavelor (1963);
Convenția privind incriminarea deturnărilor de aeronave (1970);
Convenția privind incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței aeronavelor (1971);
Protocolul privind incriminarea actelor de violență săvârșite pe aeroporturi ce servesc traficului internațional, complementar Convenției privind incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței aeronavelor (1988);
Convenția privind incriminarea actelor de violență împotriva aviației civile internaționale (2010);
Protocol suplementar Convenției privind incriminarea deturnărilor de aeronave (2010);
Protocol suplementar Convenției asupra infracțiunilor și altor acte comise la bordul aeronavelor;
Convenția privind prevenirea și sancționarea crimelor comise împotriva persoanelor protejate internațional (1973);
Convenția împotriva luării de ostatici (1979);
Convenția privind protecția materialelor nucleare (1980);
Amendamente la Convenția privind protecția materialelor nucleare (2005);
Convenția pentru incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței navigației maritime (1988);
Protocol al Convenției pentru incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței navigației maritime (2005);
Protocolul privind incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței platformelor fixe de pe platoul continental (1988);
Protocol la Protocolul privind incriminarea actelor săvârșite împotriva siguranței platformelor fixe de pe platoul continental (2005);
Convenția privind marcarea explozibililor plastici în scopul detectării (1991);
Convenția O.N.U. privind incriminarea atentatelor teroriste cu bombă (1997) – creează un regim de jurisdicție universală asupra utilizării ilegale și intenționate a explozivilor și a altor dispozitive letale, în sau împotriva diferitelor locuri publice bine definite cu intenția de a ucide, de a provoca daune corporale grave, sau de a provoca distrugeri masive locului publice;
Convenția O.N.U. privind incriminarea finanțării terorismului (1999) – cere părților să ia măsuri pentru a preveni și contracara finanțarea directă sau indirectă a teroriștilor, statele se angajează în reținerea celor care finanțează terorismul;
Convenția internațională privind reprimarea actelor de terorism nuclear (2005).
Pe lângă instrumentele juridice menționate mai sus, Consiliul de Securitate al ONU și Adunarea Generală a ONU au emis numeroase rezoluții, printre care amintim:
Rezoluția 1267 (1999) a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată în contextul conflictelor din Afganistan, condamnă acțiunile teroriste ale talibanilor și reafirmă că suprimarea terorismului internațional este esențial pentru menținerea păcii și a securității internaționale;
Rezoluția 1333 (2000) a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată tot în contextul conflictelor din Afganistan, conține o serie de măsuri antiteroriste, precum interzicerea furnizării directe sau indirecte de armament sau echipamente tehnologice sau militare către talibani;
Rezoluția 1363 (2001) a Consiliului de Securitate al ONU solicită crearea unui mecanism care să monitorizeze implementările impuse de Rezoluțiile 1267 și 1333 și să ofere asistență statelor aflate în vecinătatea teritoriilor controlate de talibani;
Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al ONU a fost adoptată în 28 septembrie 2001, în contextul atacurilor teroriste de pe teritoriul american. Conform acesteia, statele membre: vor preveni și suprima finanțarea actelor teroriste; vor incrimina furnizarea deliberată sau strângerea de fonduri de către cetățenii lor sau pe teritoriile lor, cu intenția ca fondurile să fie folosite sau știind că urmează să fie folosite pentru comiterea de acte teroriste; vor îngheța imediat fondurile și alte bunuri financiare sau resurse economice ale persoanelor care comit ori încearcă să comită acte teroriste sau participă ori facilitează comiterea de acte teroriste, ale entităților deținute sau controlate, direct ori indirect, de asemenea persoane și ale persoanelor și entităților care acționează în numele sau la îndrumarea unor asemenea persoane ori entități, inclusiv fondurile provenite sau generate de proprietăți deținute ori controlate, direct sau indirect, de asemenea persoane ori de persoane și entități asociate cu acestea; vor interzice cetățenilor lor sau oricăror persoane și entități aflate pe teritoriile lor să ofere, direct ori indirect, fonduri, bunuri financiare, resurse economice sau financiare ori alte servicii auxiliare persoanelor care comit sau încearcă să comită ori să faciliteze sau să participe la comiterea de acte teroriste, entităților deținute ori controlate, direct sau indirect, de asemenea persoane și persoanelor și entităților care acționează în numele sau la îndrumarea unor asemenea persoane; se vor abține de la a furniza orice formă de sprijin, activ sau pasiv, entităților ori persoanelor implicate în acte teroriste, inclusiv prin stoparea recrutării de membri ai grupurilor teroriste și eliminarea furnizării de arme teroriștilor; vor adopta măsurile necesare pentru prevenirea actelor teroriste, inclusiv prin avertizarea din timp a altor state prin schimbul de informații; vor refuza protecția celor care finanțează, planifică, facilitează ori comit acte teroriste sau oferă protecție; îi vor împiedica pe cei care finanțează, plănuiesc sau comit acte teroriste să le utilizeze teritoriile în aceste scopuri, împotriva altor state ori împotriva cetățenilor lor; se vor asigura că toate persoanele care participă la finanțarea, planificarea, pregătirea sau comiterea de acte teroriste ori la sprijinirea actelor teroriste sunt deferite justiției și se vor asigura că, pe lângă toate celelalte măsuri adoptate împotriva lor, asemenea acte teroriste sunt considerate infracțiuni grave în legislația și reglementările naționale și că pedeapsa aplicată reflectă corespunzător gravitatea unor asemenea acte teroriste; își vor acorda reciproc asistență, în cel mai înalt grad, în ceea ce privește investigațiile penale sau urmărirea penală legate de finanțarea ori sprijinirea actelor teroriste, inclusiv la obținerea probelor aflate în posesia lor necesare pentru urmărirea penală; vor împiedica mișcarea teroriștilor sau a grupurilor teroriste prin controale de frontieră eficiente și controale ale emiterii de documente de identitate și călătorie și prin măsuri vizând prevenirea contrafacerii, falsificării ori utilizării frauduloase a documentelor de identitate și călătorie. A fost instituit, de asemenea, Comitetul de Combatere a Terorismului;
Rezoluția 1390 (2002) a Consiliului de Securitate al ONU a specificat un nou set de măsuri antiteroriste, condamnând rețeaua Al-Qaeda și alte grupări teroriste asociate.
În anii următori a fost adoptat, de către Consiliul de Securitate al ONU, un număr mare de rezoluții cu privire la combaterea terorismului, precum Rezoluția 1455 (2003), 1526 și 1566 (2004), 1617 (2005), 1624 (2005), 1699 (2006), 1730 (2006) , 1822 (2008), 1904 (2009), 1988 (2011), 2082 (2012) sau 2133 (2014).
Rezoluția 2170 a Consiliului de Securitate al ONU (2014) condamnă încălcările drepturilor omului în Irak și Siria. Prin această rezoluție statele membre ale ONU au fost îndemnate să ia măsuri naționale pentru a împiedica mișcările teroriștilor, reiterând obligațiile care decurg din rezoluțiile anterioare de combatere a terorismului pentru prevenirea circulației teroriștilor, precum și aprovizionarea acestora cu arme sau sprijin financiar. Conform rezoluției, terorismul poate fi învins doar printr-o abordare sustenabilă și comprehensivă care presupune cooperarea activă a tuturor statelor. Adoptarea acestei rezoluții a fost salutată de reprezentanții membrilor Consiliului, Marea Britanie, Federația Rusă, Statele Unite ale Americii, Australia, Iordania, China, Franța, Ciad și Chile, împreună cu reprezentanții din Irak și Siria. Toate au subliniat amenințarea cumplită reprezentată de ISIS, și a altor grupuri extremiste din regiune și din lume și a solicitat în continuare acțiuni ferme ale Consiliului.
Rezoluția 2253 a Consiliului de Securitate al ONU (2015) extinde și consolidează sancțiunile împotriva Al-Qaeda, atenția fiind îndreptată și asupra ISIS.
În conformitate cu Rezoluția 2253 (2015), statele membre ar trebui să propună nume de persoane, grupuri, întreprinderi și entități participante, prin orice mijloace, în finanțarea sau sprijinirea activităților ISIL, Al-Qaeda și a persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților asociate cu scopul de a le include pe Lista de Sancțiuni ISIS (Da'esh) și Al-Qaeda.
Conform ONU, soluționarea conflictelor în curs de desfășurare, inclusiv a conflictul sirian, ar avea un impact direct asupra forțelor motrice din spatele recrutării de luptători teroriști de către ISIS. Răspunsurile statelor membre și ale Organizației Națiunilor Unite trebuie, prin urmare, să fie strategice și consecvente în abordarea cauzelor politice și socio-economice care stau la baza atât a conflictului sirian, cât și a recrutării de luptători în cadru ISIS. Cu scopul de a răspunde amenințării grave reprezentate de ISIL, inclusiv recrutarea de teroriști străini în cadrul ISIS și activitățile extinse de finanțare a ISIS, este esențial să se identifice o rezoluție politică a conflictului sirian. Acest proces va necesita susținerea, angajamentul internațional și punerea efectivă în aplicare a Rezoluției Consiliului de Securitate 2254 (2015), care stabilește o cale spre negocieri intra-siriene oficiale cu privire la un proces de tranziție politică. Aceasta va necesita, de asemenea, ca toate statele să pună în aplicare cu promptitudine rezoluțiile Consiliului 2178 (2104), 2199 (2015) și 2253 (2015).
Strategia ONU de Combatere a Terorismului, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 2006, este un instrument global ce are scopul de a consolida eforturile nationale, regionale și internaționale în lupta împotriva terorismului, fiind prima dată când toate statele ONU au fost de acord cu o abordare strategică comună a combaterii terorismului.
Strategia este axată pe patru piloni. Primul pilon, denumit Măsuri de abordare a condițiilor care duc la răspândirea terorismului, are rolul de a comite statele membre în prevenirea și soluționarea conflictelor, reducerea excluderilor sociale și a marginalizărilor, încurajarea dezvoltării economice și a dialogului între diferitele comunități religioase și culturale.
Al doilea pilon, Măsuri de prevenție și combatere a terorismului, se axează, în special, pe controlul frontierelor, prevenirea finanțării terorismului, protejarea țintelor vulnerabile și a infractructurii critice.
Potrivit celui de-a treilea pilon, Măsuri de a dezvolta capacitatea statelor de a preveni și combate terorismul și de a întări rolul ONU în acest sens, statele au nevoie de asistență în coordonarea acțiunilor antiteroriste, prin implementarea de instrumente legale internaționale și asistență legală.
Ultimul pilon, Măsuri de asigurare a protecției drepturilor omului și a respectării legislației în acțiunile de combatere a terorismului, are rolul de a acorda o atenție deosebită respectării drepturilor și a obligațiilor fundamentale ale omului și legislației internaționale.
Odată cu adoptarea Strategiei de combatere a Terorismului, Adunarea Generală a ONU a aprobat, de asemenea, punerea în a Grupului Operativ de Implementare de Anti-Terorismului (CTITF), care a fost stabilit de către secretarul general în 2005. Compus din 38 de entități ale ONU și ale organizațiilor afiliate, CTITF are scopul de a promova coordonarea și coerența în cadrul sistemului ONU privind combaterea terorismului și de a oferi asistență statelor membre.
Din anul 2006 până în prezent, Adunarea Generală a ONU a emis 48 de rezoluții care au cuprins diverse aspecte al terorismului, precum protecția drepturilor și a libertărilor fundamentale ale omului în combaterea terorismului sau prevenirea accesului teroriștilor la materiale radioactive sau la arme de distrugere în masă.
Începând cu anul 2014, un număr impresionant de Rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU fac referire la terorism și la Statul Islamic: 13 rezoluții în 2014 și 16 rezoluții în 2015.
Înainte de adoptarea Rezoluției 1373 (2001) și de instituirea Comitetului de Combatere a Terorismului, comunitatea internațională a promulgat 12 din cele 16 instrumente juridice internaționale actuale de luptă împotriva terorismului. Cu toate acestea, rata de aderare la aceste convenții și protocoale de către statele membre ale ONU fost scăzută. După evenimentele din 11 septembrie 2001 și după adoptarea Rezoluției Consiliului de Securitate 1373 (2001), rata de aderare a crescut.
De la adoptarea sa în 2006, Strategia ONU de Combatere a Terorismului a înregistrat progrese importante în punerea sa în aplicare, dar, de asemenea, a întâmpinat provocări neprevăzute, în special odată cu apariția unor noi tipuri de amenințări la adresa păcii și securității internaționale. Cea mai importantă provocare este răspândirea unor ideologii extremiste violente și apariția unor grupări teroriste alimentate de acestea. Extremismului violent este un fenomen complex, fără o definiție convenită la nivel internațional. Cu toate acestea, în ultimii ani, grupări teroriste precum ISIS, Al-Qaeda și Boko Haram au remodelat imaginea terorismului și a extremismului violent. Aceste grupări depășesc frontierele naționale, subliniind necesitatea intensificării cooperării internaționale pentru prevenirea și combaterea acestora.
În 2006, potrivit Global Terrorism Database, au existat 2.729 de incidente teroriste la nivel mondial, multe dintre cele care au loc în Afganistan, Irak și în alte zone de conflict. În anul următor, numărul de atacuri a crescut la 3.236 și la 4.779 în 2008. Acesta a scăzut ușor până la 4.713 în 2009, ridicându-se la 4.782 în 2010. Numărul a crescut brusc de atunci: anul 2014 a cunoscut aproape o cvadruplare a cifrei din 2010, crescând la 16.818. Creșterea numărului de incidente poate fi atribuită ISIS și Al-Qaeda, care au căpătat amploare în urma războaielor din Irak, Siria și Yemen.
Comitetul ONU de Combatere a Terorismului a efectuat o evaluare a capacității statelor membre de a stopa fluxul de teroriști străini, concentrându-se asupra statelor cele mai afectate, și a oferit statelor membre recomandări cu privire la modalitățile de abordare a lacunelor identificate. Relevante în acest sens sunt reuniunile „Rolul femeilor în combaterea terorismului și a extremismului violent” (New York), „Combaterea fluxului de teroriști străini” (Madrid) sau “Prevenirea exploatării internetului și a social media pentru a recruta teroriști și pentru a incita la acte teroriste, respectând în același timp drepturile omului și a libertăților fundamentale” (Madrid).
Planul de Acțiune al ONU pentru prevenirea extremismului violent (2016) include recomandări privind măsurile care trebuie luate la nivel global, regional și național pentru a aborda factorii determinanți ai extremismului violent. Punerea în aplicare a planului va contribui la promovarea punerii în aplicare a pilonului I al strategiei de combatere a terorismului global al ONU privind condițiile care duc la răspândirea terorismului, astfel fiind prevenită recrutarea de către ISIS.
Programul Global Împotriva Spălării Banilor al Oficiului ONU privind Drogurile și Criminalitatea a demonstrat bune practici în ceea ce privește perturbarea finanțării grupărilor teroriste și de crimă organizată. În conformitate cu Programul Global, „Financial Disruption Workbook”, elaborat și utilizat pentru operațiuni în Afganistan, acesta a redus bugetul anual al talibanilor din sudul Afganistanului cu peste o treime. Filiala ONU privind crima organizată și traficul ilicit a lansat recent un nou program la nivel mondial, intitulat „construirea de rețele eficiente împotriva crimei organizate transnaționale”, care are ca scop consolidarea inter-schimbul de informații penale și cooperarea internațională privind criminalitatea transnațională organizată și terorismul.
Responsabilitatea principală pentru contracararea amenințării ISIS le revine statelor membre ONU. Cu toate acestea, ONU și alte organizații internaționale care au un rol esențial în sprijinirea eforturilor antiteroriste au luat deja o serie de măsuri, inclusiv evaluările conductoare ale amenințării, precum și a capacității statelor de a le contracara, formularea de recomandări pentru abordarea deficiențelor identificate și elaborarea și punerea în aplicare a programelor de consolidare a capacităților. Cu toate acestea, având în vedere gravitatea sporită a amenințării reprezentate de ISIS, ONU și alte organizații internaționale trebuie să adopte o abordare mai cuprinzătoare, concertată și coordonată.
În prezent, ONU este subiectul mai multor critici în ceea e privește combaterea terorismului internațional.
În conformitate cu Rezoluția 2178 (2014), statele trebuie să stabilească dacă legile lor incriminează actele specifice legate de terorism. Analiza preliminară a Direcției Executive a ONU indică faptul că, deși mai multe state au introdus, în conformitate cu Rezoluția 1373 (2001), o legislație cuprinzătoare, care ar putea fi transpusă pentru a face față provocării terorismului, alte state nu dispun de o legislație adecvată în acest sens. Unele state încă nu incriminează în mod adecvat gama largă de infracțiuni preventive cerute de rezoluție, iar altele au introdus o legislație care vizează abordarea actelor pregătitoare legate de terorism. Mai mult decât atât, unele state nu dispun de o legislație care să abordeze acte pregătitoare care vizează facilitarea deplasării unor teroriști.
Unele state nu incriminează deplasările luptătorilor teroriști străini pe teritoriul lor, în tranzit, în scopul comiterii de acte teroriste în alte state. În rezoluția 1373 (2001), Consiliul de Securitate interzice ca statele să ofere refugiu celor care finanțează, planuiesc, sprijină sau comit acte teroriste. Cu toate că statele au făcut progrese considerabile în acest domeniu, unele state ar avea nevoie de consolidarea abilităților lor de a stopa fluxul de teroriști străini care se deplasează pe teritoriul lor.
Există lacune în domeniul cooperării judiciare internaționale eficiente. În rezoluția 1373 (2001), statele își acordă reciproc asistență în legătură cu anchetele penale sau procedurile penale referitoare la finanțarea sau sprijinirea actelor de terorism. În rezoluția 2178 (2014), Consiliul reamintește că această obligație subliniază importanța îndeplinirii anchetelelor sau ale procedurilor care implică teroriști străini. Deși s-au făcut multe progrese de la adoptarea Rezoluției 1373 (2001), în unele cazuri, infrastructura internațională de cooperare judiciară este încă lentă și ineficientă.
Punerea în aplicare efectivă a programelor politicilor comunitare este un alt domeniu în care unele state nu dispun de capacități adecvate. Prevenirea actelor de terorism stabilită în Rezoluția 1373 (2001), ar putea fi facilitată prin recurgerea la astfel de programe, care ajută să reunească agențiile de aplicare a legii și a comunităților locale pentru a detecta și a preveni activitățile teroriste într-o atmosferă de încredere reciprocă.
Lacune majore, există, de asemenea, în punerea în aplicare a cerințelor de control al frontierelor potrivit rezoluțiilor 1373 (2001) și 1624 (2005). Acest lucru prezintă obstacole suplimentare în punerea în aplicare efectivă a Rezoluției 2178 (2014). Prin Rezoluția 1373 (2001) statele împiedică circulația teroriștilor sau a grupurilor teroriste prin controale eficiente la frontieră și privind eliberarea documentelor de identitate și a documentelor de călătorie, precum și prin măsuri de prevenire a contrafacerii, falsificării sau utilizării frauduloase a actelor de identitate și a documentelor de călătorie. Referitor la Organizația Internațională a Poliției Criminale (INTERPOL), numeroase state sunt fie insuficient conectate la aceasta, fie nu exploatează bazele de date privind documentele de călătorie furate și pierdute. În multe state, comunicarea între Biroul Central Național INTERPOL și avanposturile de frontieră este insuficientă.
Unul dintre cele mai noi aspecte ale Rezoluției Consiliului de Securitate 2178 (2014) pune accentul pe importanța combaterii extremismului violent. Extremismul violent este, de asemenea, de o relevanță importantă în contextul Rezoluției 1624 (2005), în care Consiliul solicită statelor să interzică și să prevină incitarea la comiterea de acte de terorism și să combată incitarea motivate de extremism și intoleranță. În ambele rezoluții, statelor li se solicită să ia măsuri de confruntare cu ideile extremiste care stau la baza acțiunii extremiste teroriste și violente. Statele nu oferă încă suficient sprijin pentru programe de consolidare a educația pentru pace și pentru înțelegerea interculturală, pentru inițiative de consolidare a dialogului între civilizații sau inițiative pentru a aborda condițiile care conduc la răspândirea extremismului violent, inclusiv prin abilitarea tinerilor, familiilor, femeilor, liderilor religioși, culturali și de învățământ, precum și a altor grupuri relevante ale societății civile.
Reglementări juridice ale OSCE privind combaterea terorismului
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) este o organizație de securitate care contribuie la consolidarea păcii, a democrației și a stabilității, deținând un portofoliu vast de instrumente juridice cu scopul combaterii terorismului internațional. În cele ce urmează com parcurge, pe scurt, principalele documente OSCE ce reglementează lupta împotriva terorismului internațional:
Codul de Conduită privind Aspectele Politico-Militare ale Securității (1995) prevede că statele participante nu vor sprijini în niciun fel actele teroriste și că acestea vor lua măsurile necesare pentru a preveni și combate terorismul.
Decizia nr. 1 a Consiliului Ministerial privind Combaterea Terorismului (2001), potrivit căreia statele membre vor lua măsuri de combatere a terorismului în conformitate cu prevederile internaționale prin cooperare bilaterală și multilaterală în cadrul OSCE, ONU și a altor organizații internaționale și regionale. Printre măsurile invocate sunt consolidarea legislației naționale antiteroriste sau suprimarea finanțării terorismului.
Statutul OSCE privind Prevenirea și Combaterea Terorismului (2002);
Declarația Ministerială privind Convenția Internațională pentru Suprimarea Actelor de Terorism Nuclear (2005);
Declarația Consiliului Ministerial privind Sprijinul și Promovarea Cadrului Legal Internațional împotriva Terorismului (2006);
Decizia nr. 1063 a Consiliului Permanent privind Cadrul Consolidat al OSCE împotriva Terorismului (2012);
Declarația nr. 3/15 a Consiliului Ministerial privind Preevnirea și Contracararea Extremismului Violent și a Radicalizării ce duce la Terorism (2015);
Strategia OSCE de Abordare a Amenințărilor la Adresa Securității și Stabilității în secolul XXI (2003);
Decizia nr. 7/06 a Consiliului Ministerial privind Combaterea Utilizării Internetului în Scopuri Teroriste (2006);
Decizia nr. 5/07 a Consiliului Ministerial privind Parteneriatul Public-Privat în Contracararea Terorismului (2007);
Declarația Consiliului Permanent privind Atacurile Teroriste din Paris din 13 Neoiembrie (2015).
Reglementări juridice ale NATO privind combaterea terorismului
Activitățile Organizației Tratatului Nord-Atlantic (NATO) privind combaterea terorismului se concentrează în special pe îmbunătățirea gradului de conștientizare a amenințării, pe dezvoltarea capacităților de a pregăti și de a răspunde provocărilor și pe sporirea angajamentului cu țările partenere și cu alți actori internaționali. Un moment important în istoricul NATO privind combaterea terorismului este invocarea, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, a articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic, conform căruia:
„Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice. Orice astfel de atac armat și toate măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale”.
În 1999, Conceptul Strategic al NATO a identificat terorismul drept unul din riscurile la adresa securității statelor membre.
În octombrie 2001, după atacurile teroriste din SUA, NATO a lansat prima operațiune împotriva terorismului, denumită Operation Eagle Assist. În aceeași lună a lansat și Operațiunea Active Endeavour.
În anul 2002, miniștrii de externe ai NATO au decis că Alianța va opera împotriva terorismului ori de câte ori va fi necesar, adoptând o serie de documente în acest sens. Printre acestea putem aminti Conceptul Militar de Apărare împotriva Terorismului, Planul de Acțiune al Parteneriatului împotriva Terorismului, Planul de Acțiune privind Urgențele Civile sau înființarea Forței de Răspuns a NATO.
În anul 2010 Alianța adoptă un nou Concept Strategic, conform căruia terorismul reprezintă o amenințare directă la adesa cetățenilor statelor NATO.
În sprijinul autorităților naționale, NATO asigură conștientizarea comună a amenințării teroriste prin intermediul unor consultări, schimb consolidat de informații, analiză strategică și evaluare continuă. Componenta de Intelligence a NATO se bazează pe contribuții din partea serviciilor de informații ale aliaților, atât interne cât și externe, civile și militare. Modul în care NATO se ocupă de informații sensibile, a evoluat treptat, pe baza deciziilor summit-urilor și pe baza reformei continue a structurilor de informații din 2010.
Alianța se străduiește să se asigure că are capacități adecvate pentru a preveni, a proteja împotriva și a răspunde amenințărilor teroriste. Dezvoltarea capabilităților și inovarea tehnologiilor fac parte din activitatea de bază a NATO, alături de metode care să abordeze amenințările asimetrice, inclusiv terorismul și utilizarea armelor neconvenționale. Aceste eforturi sunt realizate, în mare parte, prin Programul de Lucru DAT (Apărarea împotriva Terorismului), care are drept scop protejarea trupelor, civililor și a infrastructurii critice împotriva atacurilor comise de teroriști, cum ar fi atacurile sinucigașe, atacuri cu dispozitivele explozive improvizate, atacuri cu rachete împotriva avioane și elicopterelor și atacuri chimice folosind materiale biologice sau radiologice.
Programul de lucru DAT a fost dezvoltat de către Conferința Directorilor Naționali pentru Armamente în 2004, fiind axat pe soluții tehnologice pentru atenuarea efectelor atacurilor teroriste. Ulterior, programul și-a extins domeniul de aplicare. Acesta include acum exerciții militare, dezvoltarea de prototipuri și concepte și demonstrații de interoperabilitate. Cele mai multe proiecte din cadrul programului se concentrează pe găsirea de soluții care pot fi pe termen scurt și care să răspundă nevoilor militare ale Alianței.
NATO oferă Alianței o capabilitate de reacție rapidă diferită de tot ce a avut NATO la dispoziție pe timpul Războiului Rece și chiar la ceea ce este pus la dispoziție astăzi, în întreaga lume, cu excepția Statelor Unite. Experiența acumulată prin rotațiile succesive a arătat că Forta de Răspuns a NATO (NRF) reprezintă un concept solid și transformarea dinamică declanșată odată cu crearea NRF se manifestă profund și amplu, la nivelul instituțiilor militare ale Alianței. NRF este formată din trei componente principale: un comandament ce exercită comanda și controlul; o forță de răspuns imediat de tip joint formată din 13.000 de militari din țările alianței; masa forței de răspuns, formată din 15.000 de militari ce pot sprijini, la nevoie, forța de răspuns imediat. La rândul ei, forța de răspuns imediat este formată din: o componentă terestră de nivel brigadă, incluzând elemente de sprijin (între 3.000 și 5.000 de militari); o componentă navală bazată pe grupurile navale în așteptare și grupurile navale de acțiune contra minelor; o componentă aeriană de luptă ce include și o componentă aeriană de sprijin; forțe speciale; o forță de protecție chimică, biologică, radiologică și nucleară.
Reglementări juridice ale UE privind combaterea terorismului
Uniunea Europeană (UE) participă activ la eforturile internaționale de combatere al terorismului, un document important în aces sens fiind Strategia UE de Combatere a Terorismului (2005).
Strategia UE de Combatere a Terorismului este structurată pe patru piloni: prevenirea, protecția, urmărirea și răspunsul.
În ceea ce privește primul pilon, una dintre prioritățile UE în domeniul combaterii terorismului este identificarea și abordarea factorilor care contribuie la radicalizare și a proceselor de recrutare a persoanelor care comit acte de terorism. În acest sens, Consiliul a adoptat Strategia UE privind Combaterea Radicalizării și a Recrutării în scopuri teroriste. Având în vedere evoluțiile recente, precum fenomenul persoanelor care acționează singure și al luptătorilor străini sau potențialul tot mai mare de mobilizare și de comunicare al mijloacelor de comunicare sociale, Consiliul a adoptat o versiune revizuită a acestei strategii în iunie 2014.În decembrie 2014, miniștrii justiției și afacerilor interne au adoptat o serie de orientări pentru Strategia revizuită a UE pentru combaterea radicalizării și a recrutării. Aceste orientări stabilesc o serie de măsuri care să fie puse în aplicare de către UE și statele membre.
A doua prioritate a strategiei UE de combatere a terorismului este protecția cetățenilor și a infrastructurii și reducerea vulnerabilității la atacuri. Aceasta cuprinde protejarea frontierelor externe, îmbunătățirea securității transporturilor, protejarea țintelor strategice și reducerea vulnerabilității infrastructurilor critice. În acest domeniu, UE lucrează la elaborarea unor acte legislative prin care se reglementează utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) în scopul asigurării respectării legii. Statele membre au la dispoziție Sistemul de Informații Schengen II, Sistemul Informațional Visa și Agenția FRONTEX.
Referitor la cel de-al treilea pilon, UE depune eforturi în vederea combaterii capacității de planificare și de organizare a organizațiilor teroriste și a aducerii acestora în fața justiției. Pentru a realiza aceste obiective, UE și-a îndreptat atenția asupra mai multor aspecte: consolidarea capacităților naționale, îmbunătățirea cooperării practice și a schimbului de informații între autoritățile polițienești și judiciare (în special prin intermediul Europol și Eurojust), abordarea chestiunii finanțării terorismului și dejucarea mijloacelor de organizare a atacurilor și de comunicare ale organizațiilor teroriste. În mai 2015, Consiliul și Parlamentul European au adoptat noi norme de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului. Instrumente concepute de UE care facilitează activitățile din cadrul acestui pilon sunt Europol, Eurojust, Eurodac, mandatul european de arestare, mandatul european de luare în evidență, Echipele Comune de Investigații, Grupul Operativ de Actiuni Financiare.
Cel de al patrulea obiectiv al strategiei UE de combatere a terorismului este pregătirea, în spiritul solidarității, în vederea gestionării și a reducerii la minim a consecințelor unui atac terorist. Acest lucru se realizează prin îmbunătățirea capacității de a gestiona urmările, coordonarea răspunsului și nevoile victimelor. Printre prioritățile din acest domeniu se numără elaborarea unor modalități ale UE de coordonare a situațiilor de criză, revizuirea mecanismului de protecție civilă, dezvoltarea procedurilor de evaluare a riscului sau schimbul de bune practici privind asistența acordată victimelor terorismului.
O componentă a răspunsului Uniunii Europene în fața terorismului după atacurile de la 11 septembrie 2001 a fost stabilirea, în luna decembrie a aceluiași an, a unei liste de persoane, grupuri și entități care sunt implicate în acte de terorism și care fac obiectul unor măsuri restrictive. Măsurile, stabilite în Poziția comună 2001/931/PESC, au reprezentat măsuri suplimentare, adoptate în vederea punerii în aplicare a Rezoluției 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al ONU. Lista include persoanele și grupurile active atât în interiorul, cât și în afara UE. Aceasta este revizuită periodic, cel puțin o dată la 6 luni. Acest regim este separat de regimul UE de punere în aplicare a Rezoluției 1989 (2011) a Consiliului de Securitate al ONU privind înghețarea fondurilor persoanelor și entităților asociate cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii (inclusiv ISIL/Da'esh).
Poziția comună 2001/931/PESC stabilește criteriile de includere pe listă a persoanelor, a grupurilor și a entităților. Aceasta identifică acțiunile care constituie acte teroriste în aceste scopuri și definește măsurile restrictive care urmează să fie aplicate. Aceste măsuri restrictive sunt: măsuri legate de înghețarea fondurilor și activelor financiare; măsuri legate de cooperarea polițienească și judiciară. Persoanele, grupurile și entitățile de pe listă fac obiectul ambelor restricții, atât înghețării fondurilor și altor active financiare, cât și unor măsuri extinse de cooperare polițienească și judiciară în materie penală. Regulamentul nr. 2580/2001 al Consiliului prevede înghețarea tuturor fondurilor și altor active financiare care aparțin acestor persoane, grupuri și entități. În plus, acestora nu li se pot pune la dispoziție, în mod direct sau indirect, active financiare și resurse economice. Toate acestea sunt persoane sau entități din afara UE. Al doilea grup de persoane și entități de pe listă face obiectul numai unor măsuri extinse de cooperare polițienească și judiciară în materie penală. Toate acestea sunt persoane sau entități din UE.
După atacurile teroriste de la Paris din ianuarie 2015, Uniunea Europeană a decis să își consolideze răspunsul și să accelereze punerea în aplicare a măsurilor convenite. La 12 februarie, liderii UE au organizat o dezbatere privind calea de urmat și au convenit asupra unei declarații care să ghideze acțiunile UE și ale statelor membre în lunile următoare. Această declarație a solicitat luarea unor măsuri specifice, care să se concentreze pe trei domenii de acțiune: garantarea securității cetățenilor, prevenirea radicalizării și ocrotirea valorilor, cooperarea cu partenerii internaționali.
În urma atacurilor teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015, miniștrii justiției și afacerilor interne s-au reunit, la 20 noiembrie, pentru a discuta despre modalitățile de consolidare a răspunsului UE la problema terorismului. Miniștrii au adoptat un set de concluzii care se axează pe: finalizarea directivei UE privind registrul cu numele pasagerilor (PNR) până la sfârșitul anului 2015; combaterea traficului de arme de foc; consolidarea controalelor la frontierele externe ale UE; combaterea finanțării terorismului; îmbunătățirea partajării informațiilor și a cooperării judiciare.
Franța a solicitat asistență bilaterală din partea statelor membre în temeiul articolul 42 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană. În cadrul reuniunii lor din 17 noiembrie, miniștrii apărării din UE și-au exprimat sprijinul unanim și disponibilitatea de a contribui. Articolul 42 alineatul (7) prevede că statele membre ale UE „sunt obligate să îi acorde ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun” oricărui stat membru care „face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său”. Aceasta nu aduce atingere „caracterului specific al politicii de securitate și apărare a anumitor state membre”. Este prima dată când articolul 42 alineatul (7) este folosit.
La 15 decembrie 2015, Comisia Europeană a prezentat un pachet de propuneri de gestionare a frontierelor externe ale UE și de protecție a spațiului Schengen. Aceste propuneri sunt menite să îmbunătățească securitatea internă a UE, protejând în același timp principiul liberei circulații a persoanelor. Una dintre aceste propuneri este o modificare a Codului frontierelor Schengen, pentru consolidarea controalelor la toate frontierele externe ale UE. Această modificare ar obliga statele membre să efectueze verificări sistematice în bazele de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv la cetățenii UE și la alte persoane care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii. În februarie 2016, Consiliul a convenit asupra unei abordări generale, în vederea pregătirii negocierilor cu Parlamentul European.
În urma atacurilor teroriste de la Bruxelles, miniștrii UE responsabili cu justiția și afacerile interne și reprezentanții instituțiilor UE s-au reunit la 24 martie 2016. Au adoptat o declarație comună, prin care se solicită: adoptarea urgentă a Directivei privind PNR de către Parlamentul European în aprilie 2016; finalizarea rapidă a legislației aflate în dezbatere și punerea în aplicare pe deplin a măsurilor asupra cărora s-a convenit, în special în ceea ce privește armele de foc și precursorii chimici utilizați la fabricarea explozivilor; consolidarea alimentării și utilizării bazelor de date europene și internaționale în domeniile securității, călătoriilor și migrației; găsirea unor modalități de a asigura și de a obține mai rapid probe digitale; îmbunătățirea depistării timpurii a semnelor radicalizării.
Pe 16 martie 2015, Consiliul Afaceri Externe a adoptat Strategia Regională pentru Siria și Irak, precum și pentru Amenințarea pe care o Reprezintă Daesh (ISIS).
PROBLEMELE REZISTENȚEI CONTRA TERORISMULUI ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ
De-a lungul ultimilor ani mișcările jihadiste au devenit mai puternice decât oricând. Iar instrumentele standard de combatere a terorismului – sancțiuni financiare, interdicții de călătorie, ucideri ale liderilor și operațiuni ale forțelor speciale – sunt insuficiente față de grupările care controlează orașe și linii de aprovizionare, furnizează bunuri publice, generează venituri la nivel local și au zeci de mii de luptători, așa cum se întâmplă în cazul ISIS.
Ceea ce face din ISIS o grupare atât de periculoasă este mai puțin rezistența grupurilor, cât situația geopolitică de care profită.
Combaterea ISIS necesită și concentrarea asupra condițiilor care au dus la dezvoltarea grupării, precum violența la care au fost supuși sunnitii în Irak și Siria, răsturnarea și escaladarea rivalităților de putere din Orientul Mijlociu sau sentimentul periculos de victimizare în rândul majorității sunnite în lumea arabă.
Înainte de 2015, strategia ISIS a fost geocentrică. Aceasta a urmărit inițial capturarea teritoriului geografic, apoi de a institui Statul Islamic conform propriei ideologii. După ce a făcut acest lucru, s-a extins pe teritoriul din apropiere, prin atacarea adversarilor vecini. Acest model a început treptat să se schimbe din vara anului 2014, mai ales după atacurile aeriene începute în iunie și august 2014 (primele efectuate de iranieni si apoi de către americani).
Conform surselor deschise se presupune că ISIS, afiliații și simpatizanții au plănuit sau au efectuat nu mai puțin de 25 de atacuri împotriva cetățenilor și a intereselor occidentale în perioada octombrie 2014 – decembrie 2015.
După autoproclamarea drept calif a lui al-Baghdadi, președintele SUA, Barack Obama, a susținut în nenumărate rânduri faptul că ISIS este un „cult al morții” și „non-islamic”.
Raportat la dimensiunea politică, însă, este esențial să înțelegem că ISIS este un simptom și nu o cauză a politicii profund disfuncționale din regiune, în special în Irak, Siria, Egipt, Libia și Arabia Saudită. Prin urmare, înfrângerea militară a ISIS nu ar fi de ajuns. Un proces de reformă și de reconciliere politică susținută va fi necesar în cele din urmă. Această perspectivă strategică este adoptată și de unii politicieni occidentali și comandanți militari. „Noi nu înțelegem mișcarea [Statul Islamic] și până când nu o vom face, nu îi vom învinge”, a afirmat maiorul. gen. Michael K. Nagata, comandantul Operațiunii Speciale din Orientul Mijlociu al SUA.
Autoproclamarea ISIS drept califat ilustrează că ambițiile grupării nu au limite geografice. O serie de atacuri din noiembrie 2015 a subliniat capacitatea ISIS de a lovi dincolo de baza teritorială. Grupul a capturat un teritoriu în Libia, care se întinde pe mai mult de 150 de mile de coastă mediteraneană, între orașele Tripoli și Benghazi.
Ascensiunea suprinzătoare a ISIS din iunie 2014 a șocat agențiile de informații din SUA. Președintele Obama a criticat comunitatea americană de informații, susținând că nu a apreciat în mod corect evenimentele din Siria și incapacitatea armatei irakiene de a preveni forțele jihadiste. O altă afirmație susține că agențiile de informații din SUA au fost surprinse de fondarea ISIS și de viteza de înaintare spre anunțarea unui califat și a estimat că amenințarea principală, în acest context, este întoarcerea voluntarilor occidentali în țările lor de origine.
Ca răspuns lacriticile adresate, agențiile de informații americane au reamintit un avertisment emis în 2012 în ceea ce privește consolidarea forțelor jihadiste salafiste, pe care administrația nu a abordat-o în detaliu, pentru că nu a vrut să se implice din nou în Irak. Acestea au justificat și lacunele din culegerea de informații din Irak, afirmând că monitorizarea forțelor irakiene nu era o funcție a Intelligence-ului, Irak fiind considerat forță aliată.
În mod paradoxal, Statele Unite se află în conflict împotriva ISIS în parte din cauza invaziei americane din Irak din 2003, care a distrus infrastructura militară și starea țării și a permis consolidarea teritorială ulterioară a Statului Islamic. Războiul din Irak și consecințele sale, combinate cu eșecul SUA în Afganistan, evidențiază noua dilemă americană față de ISIS, și anume dacă SUA continuă să mențină o prezență în Orientul Mijlociu, și, dacă da, pentru ce scop și la ce nivel.
În 2014, președintele Obama a anunțat formarea unui coaliții internaționale cu scopul de a combate ISIS: „Obiectivul nostru e simplu: Noi vom slăbi și, în cele din urmă, vom distruge ISIS printr-o strategie antiteroristă comprehensivă și sustenabilă”. Coaliția, formată în prezent din 66 de state, cuprinde 5 linii de acțiune: furnizarea de suport militar partenerilor, împiedicarea circulației luptătorilor teroriști străini, combaterea finanțării ISIS, soluționarea crizelor umanitare din regiune și prezentarea adevăratei naturi a ISIS.
În august 2014, SUA a lansat atacuri aviatice împotriva ISIS, operațiune care a inaugurat o campanie militară aviatică amplă și terestră (în mai mică măsură) a SUA și a aliaților. Australia a participat la atacurile aviatice, contribuind și prin ajutor umanitar. În ceea ce privește Marea Britanie, aceasta a lansat atacuri pe teritoriile irakiene susținute de guvernul britanic, a contribuit la înarmarea kurzilor și a oferit ajutor umanitar.Franța și Canada participă, de asemenea, la operațiuni prin furnizarea de armament, echipamente militare și ajutor umanitar.
Coaliția condusă de SUA a lansat mai mult de 8.000 de atacuri aeriene împotriva ISIS din Irak, începând cu luna august 2014 (Anexa 02). Marea Britanie a lansat primele atacuri aeriene asupra grupării în Irak în luna următoare. Alte națiuni care iau parte la acțiuni sunt Australia, Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Iordania, și Țările de Jos. În Siria, campania aeriană condusă de SUA a început în septembrie 2014. De atunci, mai mult de 3.700 de atacuri au fost efectuate de către forțele de coaliție, printre care se numără Australia, Bahrain, Canada, Franța, Iordania, Țările de Jos, Arabia Saudită, Turcia, România Arabe Unite și Marea Britanie.
SUA a condus o campanie pentru a încerca să stopeze avansarea ISIS, iar o serie de atacuri teroriste în afara Irakului și Siriei la sfârșitul anului 2015 a stimulat escaladare conflictului și necesitatea unei intervenții internaționale. Coaliția condusă de SUA a lucrat cu forțele irakiene armate și cu forțele armate kurde în Irak. În Siria, un număr mic al Forțelor de Operațiuni Speciale din SUA au încorporat unele forțe de opoziție. Între timp, grupurile militante din Africa de Vest și de Nord și cele din Asia de Sud ți-au declarat loialitatea față de ISIS.
Până în prezent, operațiunile militare externe împotriva ISIS s-au concentrat în mare măsură asupra loviturilor aeriene. Până la sfârșitul anului 2015 mai mult de jumătate din membrii ONU a fost o parte a acestei abordări militare: cu toate că apartenența coalițiilor este fluidă, există peste 60 de state într-o coaliție condusă de SUA, 34 într-o coaliție din Arabia Saudită și 4 în coaliția condus de Rusia. Partenerii de coaliție din SUA au efectuat 3162 lovituri aeriene în Siria și 6217 în Irak până la 9 decembrie 2015, un total de 18 388 obiective. Campania aeriană a avut rezultate mixte, cu critici care susțin că a realizat prea puțin pentru a submina ideologia ISIS și ar putea, în unele cazuri, să întărească ISIS. Aproape fiecare campanie aeriană împotriva teroriștilor provoacă victime civile și distruge infrastructura.
Unele state contribuie la operațiunea militară condusă de SUA prin furnizarea de echipamente militare, de armament și de experți de formare sau de consiliere. Cu toate acestea, fiecare furnizare de acest gen prezintă riscul de a ajunge în mâini greșite. Amnesty International, de exemplu, a identificat mai mult de 100 de tipuri diferite de arme și muniții provenite inițial din cel puțin 25 de țări, acum utilizate în Siria și Irak de către ISIS. În timp ce de formarea și consilierea apar alternative mai sigure,programele americane „Train and Equip” din Siria și Irak fie au eșuat, fie au deficiențe. În Irak, de exemplu, SUA a cheltuit aproximativ 25 miliarde $ între 2003 și 2011 cu privire la formarea forțelor de securitate irakiene, deși s-au prăbușit repede sub asaltul ISIS și s-au luptat pentru a redobândi orașe cheie precum Mosul și Ramadi.
La începutul anului 2015, Pentagonul a lansat un program de trei ani pentru a instrui și dota cinci mii de „elemente verificate corespunzător ale opoziției siriene” pe an pentru a ataca forțele ISIS, nu și regimul Assad și al aliaților săi. Administrația Obama, însă, a abandonat programul de 500 milioane de dolari în octombrie 2015, după care s-a fost dezvăluit că au recrutat doar “patru sau cinci” luptători din Siria. În locul său, Casa Albă a declarat că va adopta o altfel de abordare, constituită doar comandanții, mai degrabă decât din luptători individuali.
În octombrie 2015, administrația Obama a anunțat modificări ale programului Departamentul de Apărare pentru a instrui și echipa membrii verificați ai opoziției siriene. Congresul a autorizat și a finanțat programul din 2014 pentru anumite scopuri, incluzând sprijinirea eforturilor americane de combatere a ISIS și a altor organizații teroriste în Siria și promovarea condițiilor de soluționare negociată pentru războiul civil din Siria. Odată ce a devenit clar că programul nu a reușit să își atingă obiectivele, acesta a fost încheiat. Administrația Obama a decis ca toate bazele folosite pentru a instrui organizațiile de opoziție din Siria să fie închise și înlocuite cu o bază mică în Turcia, ce antrenează doar comandanții organizațiilor de opoziție.
Până în februarie 2016, SUA și forțele de coaliție au folosit avioane de luptă, vehicule aviatice fără pilot și rachete de croazieră pentru a efectua 10.113 de lovituri impotriva unor tinte ale statului islamic din Irak și Siria, începând cu 08 august 2014, respectiv și 22 septembrie 2014. Obiectivele declarate ale atacurilor lansate de SUA au evoluat odată cu circumstanțele, iar unele obiective au fost atinse: obiectivul inițial, atunci când au început operațiunile, a fost stoparea înaintării forțelor ISIS și reducerea amenințărilor la adresa personalului american și al minorităților religioase din nordul Irakului. De la începutul anului 2016, SUA a sprijinit operațiunile militare defensive și ofensive ale forțele militare irakiene și kurde în Irak și a încercat să slăbească capacitatea organizației statului islamic de a sprijini operațiunile sale din interiorul Siriei. Aproximativ 3.700 de militari americani au fost dislocați în Irak pentru a consilia și a instrui forțele irakiene, pentru a aduna informații asupra statului islamic, precum și pentru a apăra personalul și facilitățile americane. Congresul american a autorizat suma de 1.6 miliarde de dolari pentru crearea facilitărilor de instruire.
O direcție centrală specială a activității Statului Islamic este spațiul cibernetic, mass-media și rețelele sociale. Una dintre principalele active ale ISIS este capacitatea sa de a exploata aceste zone pentru a recruta susținători și luptători, precum de a le utiliza ca platformă pentru transmiterea mesajelor de descurajare și intimidare. Astfel, în 2016, SUA a deschis o nouă linie de luptă împotriva ISIS, direcționând echipamentul Cyber Command al armatei americane. Obiestivul noii campanii este de a perturba capacitatea ISIS de a-și răspândi mesajele, de a atrage noi adepți, și de a-și efectua funcțiile de zi cu zi, cum ar fi plata luptătorilor.
Lupta împotriva statului islamic prezintă provocări juridice semnificative. Dificultatea de a justifica utilizarea forței pentru a face față noilor amenințări pe arena internațională în ultimul deceniu demonstrează importanța interpretării și a adaptării legii la o realitate în schimbare. Cadrul pentru utilizarea forței și a dreptului la auto-apărare a fost elaborat într-o eră de războaie între state suverane. Ea nu se mai aplică pe deplin la realitățile de astăzi și cel mai probabil la viitorul apropiat.
Temeiul juridic principal pentru acțiunea militară împotriva ISIS din Irak se află în acordul Irakului. O scrisoare din partea ministrului de externe irakian către Secretarul General al ONU din iunie 2014 a subliniat amenințarea pe care o reprezintă activitatea statului islamic la adresa securității Irakului, precum și solicitarea de ajutor din partea comunitatății internaționale prin instruire militară, tehnologie avansată și armament. O scrisoare suplimentară din partea ministrului de externe irakian către Consiliul de Securitate în septembrie 2014 a raportat că ISIS a stabilit adăposturi sigure la granițele Irakului. De asemenea, acesta a subliniat faptul că guvernul Irakului, în conformitate cu dreptul internațional și cu respectarea suveranității naționale complete, a cerut Statelor Unite să conducă eforturile internaționale împotriva ISIS cu acordul expres al acesteia.
Spre deosebire de cazul din Irak, situația juridică din Siria este mai problematică. Până în prezent, guvernul sirian nu a consimțit acțiuni militare ale statelor străine pe teritoriul său, chiar dacă acesta beneficiază de atacuri împotriva ISIS, care luptă pentru răsturnarea regimul sirian. Se poate argumenta că regimul sirian a fost de acord tacit cu atacurile, deoarece evită să intervină sau să le întrerupă. Cu toate acestea, orice justificare a acestui tip de intervenții este controversat, mai ales atunci când încearcă să ofere o justificare legală pentru acțiuni militare pe teritoriul altui stat suveran.
Oficialii americani au descris ISIS ca fiind una dintre organizațiile teroriste cel mai bine finanțate, în ciuda dependenței relative a ISIS asupra resurselor din zonele aflate sub controlul grupării. Finanțarea masivă a contribuit la capacitatea grupului de a finanța operațiunile militare sofisticate în zone din Irak și Siria și pot susține operațiuni ale filialelor ISIS și ale agențiilor teroriste din alte regiuni.
ISIS a deținut controlul asupra unei mari părți din infrastructura de petrol din Siria și Irak, iar petrolul este considerat a fi cea mai mare sursă de venit a ISIS. Raporturi sugerează că producția a scăzut de atunci – în parte pentru că ISIS nu are tehnologia necesară pentru a menține echipamente, dar și ca urmare a loviturilor Coaliției. Alte surse de venit pentru grup includ taxe și confiscarea bunurilor, precum și câștigurile realizate din silozuri de cereale, bănci și instalații de depozitare de petrol.
În martie 2016, armata siriană a recucerit Palmyra, după ce s-a aflat sub controlul ISIS în ultimele 10 luni, această recucerire fiind văzută ca un pas important către eventuala înfrângere a grupului jihadist.
SUA a înființat o coaliție de peste 60 de țări pentru a combate Statul Islamic, dar și-a exprimat în mod privat frustrarea că multe dintre aceste țări, statele arabe sunnite în special, au contribuit cu mai mult printr-un sprijin retoric. Până la sfârșitul lunii februarie 2016, coaliția a realizat mai mult de zece mii de lovituri aeriene, trei sferturi dintre ei realizate de către forțele americane în Irak și Siria. În Irak, SUA a trimis peste 3 mii de militari și a înarmat forțele paramilitare guvernamentale kurde.
Când forțele ISIS s-au luptat pentru controlul provinciei majoritar sunnite Anbar, SUA s-a opus desfășurării grupurilor paramilitare șiite defensive. Washington-ul a considerat că ar exacerba tensiunile sectare și înstrăinarea suniților de la guvernare în timp ce guvernul era subminat. La șapte luni după ce capitala provinciei, Ramadi, a fost cucerită de ISIS, luptătorii sunniți locali, instruiți de americani și sprijiniți de puterea aeriană din SUA, au recucerit orașul în ianuarie 2016 în alianță cu o armată irakiană reconstituită. Între timp, orașele irakiene Falluja si Mosul au rămas sub controlul ISIS.
Geopolitica regională a complicat eforturile SUA de a contracara amenințarea reprezentată de ISIS. YPG, miliție siriană kurdă, s-a dovedit a fi una dintre forțele cele mai eficiente în contracararea Statului Islamic. Turcia, însă, consideră ca YPG este o extensie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care SUA, UE și Turcia o cataloghează drept organizație teroristă. Rusia a lansat atacuri aeriene la sfârșitul anului 2015. Deși a pretins că ar fi fost direcționate în funcție de grupurile extremiste, se consideră că a vizat mai ales forțele siriene de opoziție, ajutând regimul Assad în recucerirea teritoriului pierdut pe măsură ce negocierile internaționale a luat amploare. Iranul își menține angajamentul de a sprijini regimul lui Assad, în timp ce statele arabe din Golf sunt mai mult interesate de înfrânarea Iranului decât de lupta împotriva Statului Islamic.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a fost indulgent față de militanții care trec prin Turcia pentru a lupta în Siria. În anul în care ISIS și-au declarat califatul, SUA a instituit coaliția care urma să lupte împotriva ISIS, însă Erdogan a refuzat să le permită aliaților NATO să folosească bazele turcești în acest scop. Totuși, în iulie 2015, în urma atacului sinucigaș din Suruc, revendicat de ISIS, Erdogan a permis ca SUA să utilizeze baza militară din Incirlik, bombardând, de asemenea, teritoriile ISIS.
Având cea mai puternică armată din regiune, Turcia ar putea înclina balanta împotriva ISIS. Dar, de asemenea, a avut alte priorități. Mai întâi, președintele Erdogan a făcut din înlăturarea lui Assad de la putere misiunea sa personală. Apoi, a devenit preocupat de prevenirea kurzilor de a dobândi mai multe câștiguri.
În decembrie 2015, Arabia Saudită a anunțat înființarea unei Coaliții Militare Islamice de Combatere a Terorismului, formată din 34 de state. Printre acestea se numără Egipt. Qatar, Emiratele Arabe Uite, Turcia, Pakistan, Malaezia și alte state africane. Coaliția nu include, însă, Iranul.
Iranul are trei obiective principale în ceea ce privește Statul Islamic: de a opri extinderea ISIS și în cele din urmă de a învinge gruparea, de a păstra intactă integritatea teritorială a statelor aflate parțial sub controlul ISIS și de a se asigura că acțiunile de combatere a ISIS, atât cele proprii, cât și cele ale Coaliției, nu afectează aliații Iranului din regiune și nu au un impact negativ asupra strategiei de securitate a Teheranului.
ISIS respinge și solicită distrugerea Islamului șiit (practicat de mai mult de 90 % din iranieni) și e-faqih velayat (regula juriștilor), sistemul de guvernanță adoptat de către statul iranian. În ciuda acestui fapt, și spre deosebire de alte țări din regiune, Iran percepe amenințarea ISIS în linii externe mari și indirecte. Serviciile de securitate iraniene au ajuns la concluzia că ISIS nu are capacitatea militară de a efectua cu succes amenințările împotriva Iranului și, cel puțin pentru moment, s-a exclus posibilitatea incursiunilor dincolo de granițele iraniene.Cu toate acestea, una dintre problemele de securitate internă imediate pentru Iran este utilizarea teritoriului său ca un coridor de trecere în Irak de către insurgenți sunniți extremiști din Pakistan și Afganistan, care doresc să se alăture forțelor ISIS. Cu toate acestea, spre deosebire de Irak, iranienii sunt încrezători că armata lor va rămâne capabilă și dispusă să combată ISIS și alte grupări extremiste sunnite. Aceștia sunt, de asemenea, încrezători că radicalizarea internă este puțin probabilă, în special având în vedere faptul că guvernul, clerul iranian și majoritatea covârșitoare a populației din Iran resping ideologiile practicate de grupul radical sunnit.
Guvernul irakian a luptat, inițial, pentru stagnarea extinderii ISIS după eșecul armatei în Mosul. Recent, bazat pe puterea milițiilor șiite și cu asistența externă din Iran și SUA, Irak a redobândit o parte din teritorii. Se încearcă acum formarea unui nou guvern, pentru a forma un nou sistem cuprinzător care poate convinge suniții să se întoarcă împotriva ISIS. Viitorul Irakului, în timp ce încă mai atârnă în balanță, este afectat de o altă provocare din nord, unde Guvernul Regional Kurd (KRG) a profitat de extinderea ISIS pentru a cuceri un oraș irakian mult disputat, Kirkuk. Aceasta este o altă amenințare la adresa integrității teritoriale a statului irakian, una care, deși este în prezent marginalizată de amenințarea ISIS, cel mai probabil va provoca repercusiuni grave pe viitor.
Ascensiunea statului islamic este periculoasă și pentru kurzii din regiune. Pentru mai mult de un an, gruparea s-a luptat masiv cu kurzi din Siria. Acum, ISIS amenință să distrugă securitatea, și așa fragilă, a Guvernului Regional Kurd (KRG) în Irak, KRG amplificânde-și dependența de puterile externe. ISIS are, de asemenea, un impact semnificativ asupra rivalități intra-kurde, consolidând puterea lui Abdullah Ocalan, liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), față de cea a liderului irakian kurd Masoud Barzani, care conduce Partidul Kurdistanului Democrat (KDP) . Când ISIS a preluat controlul asupra orașului Mosul, forțând armata irakiană să abandoneze cei 50 de km de frontieră cu KRG, mulți kurzi au fost inițial încântați. Aceștia au crezut că preluarea rapidă a forțelor kurde Peshmerga a orașului Kirkuk, cu un teritoriu bogat în petrol lung și îndelung disputat, ar oferi KRG oportunitatea de a-și declara independența. Cu toate acestea, atunci când forțele kurde Peshmerga au început să piardă teren în fața ISIS, kurzii au realizat că problemele din restul statului irakian pot afecta propriile ambiții și opțiuni, mai ales că zeci de mii de irakieni s-au deplasat pe teritoriile controlate de KRG.
În 2015, lupta împotriva statului islamic în Siria a întâmpinat o altă problemă: divergențe între Statele Unite și Rusia. Într-un efort de a-și păstra cele două puncte de sprijin în Siria – regimul Assad și o bază militară de pe coasta mediteraneană – Rusia a poziționat unități suplimentare pe teritoriul sirian. Statele Unite vor trebui să se ocupe de acest semnal politic și de consecințele sale operative.
Rusia nu face parte din coaliția condusă de SUA, dar aeronavele sale au început să atace presupuși teroriști în Siria din 2015. Președintele Vladimir Putin insistă că forțele sale au bombardat doar ISIS, Al-Qaeda, Frontul al-Nusra și alte grupuri desemnate ca organizații teroriste de către ONU. Cu toate acestea, unii activiști ruși consideră că aeronavele au lovit, în principal, grupurile rebele siriene care sunt susținute de puterile occidentale și se opun violent ISIS.
Timp de aproape două decenii, Rusia s-a confruntat cu islamul salafist pe mai multe fronturi: pe teritoriul său suveran, în Orientul Mijlociu și pe arena internațională. Amenințarea, care continuă să se dezvolte pe teritoriul său și în sfera sa de interes în țările din fosta Uniune Sovietică, include terorismul, războiul de gherilă și războiul convențional. Ca parte a activității sale în Orientul Mijlociu, Rusia a trebuit să facă față acestei amenințări și pentru a preveni pătrunderea ISIS pe teritoriul rusesc, în timp ce, în același timp, îl exploatează ca pe o pârghie pentru promovarea obiectivelor sale în regiune.
În iunie 2015, ISIS a anunțat că Emiratul Caucazian a jurat credință față de grupare și că a fost acceptat ca partener subordonat. În acest context, Rusia se confruntă cu o potențială criză. Autoritățile ruse sunt conștiente de faptul că o declarație majoră de război împotriva islamului este de natură să crească instabilitatea și să conducă la un alt conflict în Caucazul de Nord, de data aceasta împotriva unui adversar mai bine pregătit și mai dur decât în trecut, având în vedere experiența crescutã a combatanților care se întorc de pe câmpurile de luptă din Orientul Mijlociu.
În ciuda acestor obstacole și având în vedere amenințarea gravă și imediată reprezentată de ISIS în Rusia, pe propriul său teritoriu, atitudinea Rusiei față de această problemă a suferit o schimbare fundamentală în vara anului 2015. Inițial, Rusia a catalogat amenințarea reprezentată de ISIS neglijabilă și trecătoare, fiind doar una dintre multele organizații de opoziție din Siria împotriva lui Assad, protejatul Rusiei. Din acest motiv, în ciuda anunțării califatului și a amenințărilor ulterioare, rușii nu consideră că o declarație de război împotriva ISIS ar fi justificată și, prin urmare, nu ia parte la formarea unei coaliții internaționale occidentale. Cu toate acestea, îngrijorarea cu privire la ISIS acrescut ca urmare a apropierii statului islamic de Rusia și ca urmare a declarațiilor liderilor grupării cu privire la intenția lor de a cuceri Rusia în viitor. Acestea au fost însoțite de extinderea ISIS în nordul Caucazului. Toți acești factori au creat o amenințare concretă pentru securitatea Rusiei, atât externă cât și internă. Ca parte a schimbării politicii rusești în ceea ce privete ISIS, Rusia a declarat că gruparea este principalul inamic și principala amenințare în Orientul Mijlociu. În acest context, Moscova a decis să intervină militar în Siria, în scopul combaterii jihadiștilor și pentru a ajuta regimul Assad. În practică, ofensiva rusă a constat, în primul rând, în atacuri aeriene împotriva țintelor care aparțin diferitelor tipuri de rebeli, inclusiv o proporție relativ mică a bazelor ISIS.
După atacurile teroriste asupra Statelor Unite din 11 septembrie 2001, necesitatea de a preveni radicalizarea și recrutarea de teroriști a devenit evidentă. Acum, ca și atunci, se pune accent pe combaterea terorismului. Literatura de specialitate conține mai multe evaluări critice ale punerii în aplicare a politicilor de combatere a terorismului UE după evenimentele din septembrie 2001. Una dintre preocupările exprimate a fost că strategiile de combatere a terorismului ale UE au avut tendința de a deveni prea greoaie pentru a fi puse în aplicare.
În paralel, în urma atacului asupra lui Charlie Hebdo, mai există o dezbatere în curs de desfășurare cu privire la rolul statelor membre ale Uniunii Europene în combaterea terorismului. Argumentul are ca punct de plecare faptul că contracararea terorismului este în primul rând o a statului. Astfel, potrivit acestui argument, terorismul ar trebui în primul rând să fie abordat de către statele membre la nivel național. Într-adevăr, mulți membrii ai comunității de experți au admirat Franța pentru izolarea eficientă a amenințărilor teroriste interne, care a fost combinată cu o politică foarte restrictivă privind minoritățile naționale. Cu toate acestea, evenimentele care au avut loc la Paris sugerează că s-ar fi putut face mai multe pentru a îmbunătăți coordonarea internă și difuzarea de informații. Aceasta este, în esență, aceeași observație care a fost făcută și în SUA după septembrie 2001. În acest context, se observă faptul că mai mulți dintre atacatorii din Paris din ianuarie 2015 erau cunoscuți de poliția franceză și au fost sub supraveghere din 2014.
Franța a început bombardamentele asupra ISIS din Irak începând din septembrie 2014 și în Siria din septembrie 2015, toate ca parte a campaniei conduse de SUA, Operation Inherent Resolve. În prezent și-a crescut intensitatea și frecvența loviturilor împotriva ISIS din Siria. În urma atacurilor din 13 noiembrie din Paris, peședintele francez Hollande a făcut apel la solidaritatea europeană. Marea Britanie și Germania au răspuns cu deciziile parlamentare luate la 2 și 4 decembrie 2015, iar forțele britanice au început imediat raiduri în Siria și Irak.
Francezii păreau conștienți în avans de unele atacuri din Paris, dar probabil nu a avut acces la planificarea atentatelor din Belgia. Franța se folosește de informații federale și de resurse de investigație împotriva teroriștilor, iar Belgia utilizează o abordare locală de aplicare a legii. Alte state europene, precum Marea Britanie, Franța, și Germania, au experiență și resurse dedicate investigațiilor de combatere a terorismului – dar puterile lor se opresc la frontierele internaționale. Între timp, state mai mici din Europa – Belgia, Olanda, Danemarca – nu au dispus de capacități solide de combatere a terorismului. Acestea din urmă au avut anterior puțină nevoie de capacități solide de combatere a terorismului, dar războiul sirian le-a remodelat prioritățile. Acum, aceste țări găzduiesc în mod surprinzător concentrații mari de bărbați tineri, care s-au alăturat statului islamic pe câmpul de luptă, iar acum aduc înapoi cu ei ideologia statului islamic. Spre deosebire de SUA, care a alocat vaste cheltuielile pentru combaterea terorismului după evenimentele din 9/11, Uniunea Europeană nu dispune de o entitate coordonată de securitate cu lărgimea, capacitatea și autoritatea necesară pentru a împiedică teroriștii din ziua de astăzi.
Belgia, la fel ca majoritatea celorlalte state europene, suferă de o problemă a capacității de combatere a terorismului. Mult prea mulți deținători de pașapoarte europene s-au alăturat rândurilor statului islamic în Siria și Irak în ultimii ani. Ei au revenit acum, încurajați de rețeaua de facilitare bine înrădăcinată a statului islamic. Această combinatie mortală va continua să genereze atacuri teroriste îndreptate și inspirate de serviciile de securitate ale ISIS. Statele europene au fost mult timp preocupate de luptătorii jihadiști străini care se întorc în țările lor de origine. În timp ce capacitatea de combatere a terorismului din Europa a fost întinsă, eșecul anticipării dezvoltării Statului Islamic în Europa descrie în cele din urmă incompetență. În ansamblu, eforturile de combatere a terorismului ale Uniunii Europene sunt un amestec între birocrații, capabilități și reglementări.
Unul dintre motivele principale de îngrijorare a comunității internaționale este suportul ridicat pe care ISIS îl primește de la anumiți cetățeni din statele europene, ISIS având succes în recrutarea de noi membri în acest spațiu.
Un raport publicat în decembrie 2015 de către Soufan Group a estimat că 27.000 de jihadiști străini provin din 86 de țări, mai mult de jumătate dintre ei din Orientul Mijlociu și Africa de Nord (Anexa 03).
Statul Islamic pretinde că a mobilizat 400 de agenți operativi pe continentul european. Ritmul atacurilor sugerează, cel mai probabil, că în viitorul apropiat vor mai avea loc atacuri. În loc să înceapă reproiectarea birocrației în activitățile de combatere a terorismului, Uniunea Europeană ar trebui să conceapă imediat un grup operațional care se concentrează în sens restrâns pe amenințarea statului islamic în Europa.În astfel de situații, grupurile operative se dovedesc mai eficiente decât birocrațiile. Remodelarea birocrațiilor ineficiente va dura ani de zile. Comisiile au nevoie de intervale de timp îndelungate pentru a formula rezultate iar concluziile lor vor dezvălui ceea ce este deja cunoscut: țările europene nu împărtășesc informații și nici nu comunică cu aceeași rapiditate ca și adversarii lor. Europol și Interpol fac acest lucru într-o oarecare măsură, dar niciuna dintre ele nu are autoritatea de a traversa frontierele și reglementările europene pentru a împiedica teroriștii care operează fără impedimente.
Agențiile antiteroriste din Europa s-au dovedit obstrucționate de existența granițelor și de capacitatățile și competențele inegale. Fiecare stat operează propriile sisteme de colectare de informații și baze de date computerizate care pot fi puse la dispoziția altor state europene și agențiilor regionale de securitate, cum ar fi Europol și Interpol, în conformitate cu protocoale diferite. Totuși, coordonarea și comunicarea este rară și fracturată.Zeci de țări europene și-au urmărit tinerii cetățeni cum se alătură statului islamic în ultimii ani, iar acum sunt copleșiți de acești luptători străinicare se întorc acasă. Unele estimări plasează totalul luptătorilor străini din Siria și Irak la 31.000, cu un ascendent de 5.000 provenind din Europa de Vest.Guvernul britanic susține că cel puțin 800 de cetățeni au plecat să lupte pentru radicalii islamici în conflictul sirian și aproximativ jumătate s-au întors.
În ceea ce privește combaterea terorismului de către UE, deși se înregistrează progrese în toate domeniile, sunt necesare alte îmbunătățiri urgente în ceea ce privește schimbul de informații și securitatea frontierelor.
Cu toate acestea, schimbul de informații încă tot nu reflectă amenințarea: în timp ce, în prezent, există, în comparație cu anul trecut, de cinci ori mai multe entități-persoană în baza de date a punctului focal Călători al Europol, fișierul pentru analiză conține în continuare doar 2 786 de luptători teroriști străini (LTS) verificați introduși de către statele membre ale UE. Sistemul informațional european (EIS) conține doar 1 473 LTS introduși de statele membre, în ciuda estimărilor bine întemeiate potrivit cărora aproximativ 5 000 de cetățeni ai UE au călătorit în Siria și Irak pentru a se alătura ISIS și altor grupări extremiste. Ar trebui de asemenea remarcat că peste 90 % din contribuțiile statelor membre în ceea ce privește LTS verificați la punctul focal Călători în 2015 provin de la doar 5 state membre. Nu toți LTS sunt introduși în mod sistematic în SIS II și EIS ale Europol. Conectările la Prüm s-au multiplicat de la Consiliul JAI din decembrie, dar sunt necesare progrese suplimentare. În plus, sunt necesare îmbunătățirea calității datelor (definiții și formate comune), precum și utilizarea uniformă a sistemelor (în special introducerea alertelor SIS II).
Sub atacul SUA și al numeroșilor aliați, ISIS ar trebui să se afle în retragere completă. Există fisuri în cadrul califatului, dar le-a îndurat și uneori chiar a putut cuceri noi teritorii.
ISIS s-a dezvoltat în zonele neguvernate sau slab reglementate ale țărilor afectate de conflicte sau de instabilitate politică. Mediile complexe din cadrul Afganistan, Irak, Libia, Nigeria, Peninsula Sinai, Siria și Yemen le furnizează ISIS resurse, recruți și refugii sigure. În plus, un mare număr de recruți ISIS au venit din țări relativ stabile, cum ar fi Tunisia. În general, eforturile de a combate ISIS trebuie să facă parte din planuri de combatere mai largi, pe termen lung.
Deoarece eficiența atacurilor aviatice este limitată, există unele apeluri pentru campanii terestre. În timp ce cetățeni privați, inclusiv un număr de veterani din SUA, s-au oferit voluntar să lupte împotriva ISIS, în prezent există puțin apetit politic în statele occidentale pentru desfășurarea de forțe terestre. Mai mult decât atât, din ce în ce mai multe voci spun că intervenția militară occidentală poate duce la consecințe nedorite, cum ar fi crearea mai multor grupuri teroriste: ISIS, de exemplu, s-a născut din războiul din Irak.
La fel ca în cazul tuturor organizațiilor, banii contează pentru ISIS, astfel că tăierea surselor sale de finanțare este o alternativă posibilă. De exemplu, vânzările de petrol către intermediarii locali sunt o sursă esențială de venit pentru ISIS, cu toate că atacurile aeriene asupra infrastructurii petroliere din 2015 au redus acest venit. Deși ONU a adoptat Rezoluția 2199 în februarie 2015, conform căreia se impun sancțiuni împotriva finanțării grupărilor teroriste, ISIS lucrează în principal cu numerar și operează în afara canalelor legale. Acest lucru înseamnă adesea că cele mai comune instrumente de combatere a finanțării terorismului sunt inadecvate în cazul ISIS.
Mulți critici pun la îndoială înțelepciunea și eficiența bombardamentelor. Jürgen Todenhöfer, primul jurnalist occidental căruia i s-a permis accesul pe teritoriile ISIS, susține că o campanie de bombardamente este exact ceea ce vrea ISIS, deoarece va cimenta narativul prin care ISIS duce un război împotriva Occidentului pentrua proteja musulmanii. Pe de altă parte, fostul director adjunct al CIA, John McLaughlin, susține că ambele elemente – politic și miltar – sunt esențiale pentru succesul în contracararea ISIS, iar elementul militar necesită forțe terestre.
Atacurile militare nu pot soluționa conflictul de unele singure. Dezechilibrarea furnizării de servicii pe care ISIS a implementat-o în teritoriile controlate riscă să afecteze comunitățile la fel de mult ca și jihadisti; istoria arată că comunitățile afectate tind să se adune în spatele opresorilor locali împotriva atacatorilor externi. Chiar și atunci când militari SUA au fost dislocați în număr mare în Irak, campania fost eficientă împotriva ISIS numai în parteneriat cu forțele locale. În acest caz, însă, SUA nu își dorește cu adevărat o redistribuire militară masivă. Angajând un număr mai mare de forțe terestre occidentale (sau ruse), ar consolida narativul ISIS al cruciaților infideli, ar accelera recrutarea de luptători, străini și locali, și ar juca un rol în discursul apocaliptic al ISIS.
Nevoia de negociere cu ISIS este, de asemenea, o chestiune controversată. Cei care argumentează împotriva negocierii se tem de faptul că astfel de acțiuni le conferă legitimitate teroriștilor și metodele lor, în timp ce cele în favoarea negocierii pretind că negocierea este inevitabilă și exemplifică prin o serie de conflicte din trecut în cazul cărora negocierile au jucat un rol important, inclusiv IRA în Irlanda, EOKA în Cipru, FMLN în El Salvador, PLO în Palestina și FARC din Columbia. In timp ce ISIS este diferită de grupările enumerate mai sus, este greu de ignorat concluzia că orice strategie politică va necesita în cele din urmă negocieri cu liderii ISIS.
În acest stadiu, problemele reprezentate de ISIS pe teritoriul american sunt relativ simplu de soluționat pentru SUA; succesul statului islamic în Orientul Mijlociu, totuși, este mai problematic. Războaiele din Afganistan și Irak au făcut ca SUA să devină reticentă în a interveni în situații care duc la realizări politice ambigue, și chiar dacă ISIS ar fi învins în totalitate, nu este clar dacă vreo entitate politică – siriană sau irakiană – acceptabilă pentru administrația SUA ar fi în măsură să preia controlul asupra teritoriului eliberat.
Califatul supraviețuiește pentru că înfrângerea sa nu este prioritatea nimănui. Scopul SUA este de a-și limita angajamentul militar în Orientul Mijlociu. Pentru Arabia Saudită și monarhiile din Golf amenințarea cea mare este Iranul. Principala misiune a Iranului este sprijinirea dictatorului sirian Bashar al Assad. Îngrijorarea principală a lui Assad este de a combate rebelii, iar obsesia rebelilor este de a scăpa de Assad. Rusia sprijină regimul Assad, Uniunea Europeană este contaminată de virusul birocrației iar SUA este reticentă în ceea ce privește intervenția militară terestră, date fiind rezultatele anterioare din Irak și Afganistan. Pe lângă acestea adăugăm și ambițiile Turciei, situația geopolitică complexă din Orientul Mijlociu și divergențele dintre SUA și Rusia. Așa s-ar descrie, pe scurt, contextul în care comunitatea internațională luptă pentru combaterea amenințării reprezentate de ISIS, astfel că eșecurile cu care se confruntă astăzi sunt ușor de înțeles.
CONCLUZII
Terorismul internațional constituie, în prezent, cea mai mare amenințare la adresa securității internaționale. Utilizarea forței, a amenințării cu forța, atacurile extrem de violente îndreptate împotriva civililor și caracterul asimetric al conflictelor duc la caracterizarea terorismului drept un fenomen extrem de complex, greu de definit.
Autoproclamatul Stat Islamic în Irak și Siria este o grupare teroristă ce revendică un califat peste suprafețe vaste din Irak și Siria, controlând teritorii inclusiv la granițele cu Turcia și Liban. ISIS a devenit cunoscut pe scena internațională îndeosebi începând cu anul 2014, când a cucerit suprafețe mari de teritoriu în Siria și Irak. Gruparea a devenit notorie pentru brutalitatea sa, inclusiv omoruri în masă, răpiri și decapitări.
Acțiunile ISIS au afectat în mod semnificativ securitatea regională în Orientul Mijlociu (și așa instabilă), creând un mediu instabil și caracterizat de acțiuni violente. Gruparea constituie o adevărată amenințare la adresa securității, nu doar cea regională, ci și cea internațională, având în vedere prezența membrilor săi și în spațiul occidental.
În cadrul primului capitol, Religie sau Putere, am dezbătut care dintre cele două componente primează în acțiunile ISIS. Afirmam, în cadrul acestui capitol, că înfăptuirea unui mare Califat este un vis al islamicilor din timpuri străvechi. Crearea unui imperiu islamic multinațional, puternic, așa cum a fost descris de Muhammad și de succesorii săi, face parte în mod categoric din rațiunea ISIS. Dar analizând ISIS prin prisma accesului la putere și al exercitării puterii (fie ea politică, economică sau militară) observăm că lipsește un element: justificarea. În cazul ISIS, este vorba despre componenta religioasă.
Componenta religioasă a ISIS este de o importanță fundamentală în cadrul grupării. După cum am observat în cadrul primului capitol al acestei lucrări, Statul Islamic se încadrează perfect în tipologia terorismului religios, iar strictețea cu care respectă învățăturile islamice sfinte nu se regăsește în cadrul niciunei grupări teroriste anterioare ISIS.
Se afirmă, de multe ori, că ISIS nu are nimic de-a face cu islamismul sau că doar folosește islamismul ca pretext pentru a ajunge la putere. Considerăm că astfel de afirmații sunt departe de adevăr, deși intenția acestora pare mai degrabă să încerce separarea ISIS de islam pentru a proteja această credință deja blamată în statele occidentale. Desigur, dobândirea puterii este extrem de importantă având în vedere aspirațiile mărețe ale ISIS, dar factorul care stă la baza înființării Califatului Islamic, în frunte cu al-Baghdadi, este religia. Putem continua această idee prin a spune că puterea este un fel de condiție sine qua non a aspirațiilor religioase ale ISIS. Astfel, cei doi factori se împletesc în rațiunea ISIS, făcând din Statul Islamic cea mai periculoasă grupare teroristă a momentului.
Realizarea Califatului de către ISIS nu este posibilă fără putere. O mișcare de o așa amploare ca cea a ISIS nu este posibilă fără o bază ideologică suficient de puternică încât să atragă un număr atât de mare de membrii și de susținători – și ce poate fi mai puternic decât religia? Acțiunile ISIS indică locul fundamental pe care îl ocupă islamul în cadrul grupării teroriste, îndeplinirea profeției islamice fiind obiectivul central al Statului Islamic.
În cadrul celui de-al doilea capitol am adus în discuție o parte din numeroasele reglementări juridice internaționale privind combaterea terorismului dezvoltate de-a lungul timpului. Am observat că există, totuși, o serie de critici aduse aplicării acestora, atât în cadrul Organizației Națiunilor Unite, cât și în cadrul Uniunii Europene. Având un caracter de recomandare sau un caracter birocratic proeminent, instrumentele legale dezvoltate la nivel internațional, deși cu o serie de reușite, trebuie mult eficientizate. În acest sontext putem adăuga, drept factor ce duce la eșecurile acestor instrumente, implicarea insuficientă a statelor membre ale organizațiilor internaționale în combaterea terorismului.
Au fost întreprinse, și încă sunt, acțiuni de combatere a Statului Islamic, în special de către SUA și coaliția anti-ISIS compusă din 66 de state. Există contradicții, totuși, în ceea ce privește abordarea fenomenului terorist în Orientul Mijlociu.
Așa cum afirmam în cadrul celui de-al treilea capitol, Califatul supraviețuiește pentru că înfrângerea sa nu este prioritatea nimănui. Scopul SUA este de a-și limita angajamentul militar în Orientul Mijlociu. Pentru Arabia Saudită și monarhiile din Golf amenințarea cea mare este Iranul. Principala misiune a Iranului este sprijinirea dictatorului sirian Bashar al Assad. Îngrijorarea principală a lui Assad este de a combate rebelii, iar obsesia rebelilor este de a scăpa de Assad. Rusia sprijină regimul Assad, Uniunea Europeană este contaminată de virusul birocrației iar SUA este reticentă în ceea ce privește intervenția militară terestră, date fiind rezultatele anterioare din Irak și Afganistan. Pe lângă acestea adăugăm și ambițiile Turciei, situația geopolitică complexă din Orientul Mijlociu și divergențele dintre SUA și Rusia. Observăm, deci, că eșecul privind combaterea ISIS este caracterizat este caracterizat de un fel de lanț al slăbiciunilor. Toate aceste state menționate mai sus nu au un scop principal în combaterea ISIS, ci, mai degrabă, își urmăresc propriile interese și limitează astfel acțiunile împotriva ISIS până la un anumit punct. Așa s-ar descrie, pe scurt, contextul în care comunitatea internațională luptă pentru combaterea amenințării reprezentate de ISIS, astfel că eșecurile cu care se confruntă astăzi sunt ușor de înțeles. Este de recomandat, în acest context, o abordare cuprinzătoare, sustenabilă și unanim acceptată de toți actorii internaționali implicați, în prezent, în combaterea Statului Islamic.
ANEXE
Anexa 01: Teritoriile ISIS (01.2016)
Sursa: Christopher M. Blanchard, Carla E. Humud, The Islamic State and U.S. Policy, Congressional Research Service, 09.02.2016, disponibil la https://fas.org/sgp/crs/mideast/R43612.pdf, accesat la data de 08.07.2016.
Anexa 02: Atacuri ale Coaliției îndreptate împotriva ISIS
Sursa: US Central Command, apud BBC News, Ilamic State Group: Crisis in Seven Charts, 17.04.2016, disponibil la http://www.bbc.com/news/world-middle-east-27838034, accesat la data de 12.05.2016.
Anexa 03: Proveniența luptătorilor străini ai ISIS
Sursa: The Soufan Group, apud BBC News, Ilamic State Group: Crisis in Seven Charts, 17.04.2016, disponibil la http://www.bbc.com/news/world-middle-east-27838034, accesat la data de 12.05.2016.
BIBLIOGRAFIE
Literatură de specialitate
Almond, Gabriel A., Powell, G. Bingham, Dalton, Russell J., Strom, Kaare, Politica Comparată Astăzi. Cadru Teoretic, Institutul European pentru Cooperare Cultural-Științifică, Iași, 2009.
Dahl, Robert A .,Poliarhiile. Participare și Opoziție, Institutul European pentru Cooperare Cultural-Științifică, Iași, 2000.
Dahl, Robert A., The Concept of Power, Behavioral Science nr.2, 1957.
Eliade, Mircea, Istoria Credințelor și a Ideilor Religioase, ed. Polirom, Iași, 2011.
Esposito, John L., What Everyone Needs to Know about Islam, Oxford University Press, New York, 2002.
Laquer, Walter, The Age of Terrorism, Little Brown, Boston, 1987.
Lasswell, H., Kaplan A.D., Power and Society: A Framework for Political Inquiry, Yale University Press, New Haven, 1950.
Mearsheimer, John, The Tragedy of Great Power Politics, Norton, New York, 2001.
Servier , Jean, Terorismul, Institutul European, București, 2002.
Waltz, Kenneth, Theory of International Politics, Addison Welsley, Reading, 1979.
Instrumente de lucru
Popa, Marcel D., Stănciulescu, Alexandru, Florin-Matei, Gabriel, Tudor, Anicuța, Zgăvărdici, Carmen, Chiriasescu, Rodica, Dicționar enciclopedic, Ed. Enciclopedică, 1993-1999.
Articole, studii de specialitate
Ashour, Omar, Why Does the Islamic State Endure and Expand?, IAN Working Papers, nr. 15/52, decembrie 2015.
Aviram, Keren, Fighting Against Islamic State: The Legal Challenges, în Schweitzer, Yoram, Einav , Omer (ed.), The Islamic State: How Viable Is It?, INSS, Tel Aviv, 2016.
Barnett, Michael, Duvall, Raymond, Power in International Politics, în International Organization, Vol. 59, Nr. 1, decembrie 2005.
Eran, Oded, Barak, Afik, The Unites States vs. The Islamic State, în Schweitzer, Yoram, Einav , Omer (ed.), The Islamic State: How Viable Is It?, INSS, Tel Aviv, 2016.
Magen, Zvi, Fainberg, Sarah, Shklarsky, Ilan, Russia and the Islamic State Challenge, în Schweitzer, Yoram, Einav , Omer (ed.), The Islamic State: How Viable Is It?, INSS, Tel Aviv, 2016.
Rosiny, Stephan, The Caliph’s New Clothes: The Islamic State in Iraq and Syria, GIGA Focus, nr. 6, 2014.
Siman-Tov, David, Hacohen ,Yotam, The Islamic State as an Intelligence Challenge, în Schweitzer, Yoram, Einav , Omer (ed.), The Islamic State: How Viable Is It?, INSS, Tel Aviv, 2016.
Stepanova, Ekaterina, Terrorism in Asymmetrical Conflict. Ideological and Structural Aspects, SIPRI Report nr. 23, Oxford University Press, New York, 2008.
Documente oficiale
Notă a Coordonatorului UE pentru Lupta împotriva terorismului, Situația actuală privind punerea în aplicare a declarației membrilor Consiliului European din 12 februarie 2015, a concluziilor Consiliului JAI din 20 noiembrie 2015 și a concluziilor Consiliului European din 18 decembrie 2015, 04.03.2016.
Report of the UN Secretary-General, Activities of the United Nations System in Implementing the United Nations Global Counter-Terrorism Strategy, A/70/826, 12.04.2016.
Report of the UN Secretary-General, Report of the UN Secretary-General on the Threat Posed by ISIL (Da’esh) to Innternational Peace and Security and the Range of United Nations Efforts in Support of Member States in Countering the Threat, S/2016/92, 29.01.2016.
Tratatul Nord-Atlantic, Washington D.C., 04.04.1949.
UN Security Council, Letter dated 7 November 2014 from the Chair of the Security Council Committee established pursuant to resolution 1373 (2001) concerning counter-terrorism addressed to the President of the Security Council, 12.11.2014, S/2014/807.
Resurse disponibile în format electronic
Barnes-Dacey, Julien, Geranmayeh, Ellie, Levy, Daniel (ed.), The Islamic State Through the Regional Lens, European Council on Foreign Relations, p. 29, disponibil la http://www.ecfr.eu/page/-/ECFR122_IS_REPORT_Combined_140115(new).pdf, accesat la data de 10.05.2016.
BBC News, Islamic State Group: Crisis in Seven Charts, 17.04.2016, disponibil la http://www.bbc.com/news/world-middle-east-27838034, accesat la data de 12.05.2016.
Berger, M., Enough About Islam: Why Religion is not the Most Useful Way to Understand ISIS, Brookings, 28.02.2015, disponibil la http://www.brookings.edu/blogs/order-from-chaos/posts/2015/02/18-enough-about-islam-berger#.VOUVpjiM7FB.twitter, accesat la data de 06.05.2016.
Blanchard, Christopher M., Humud, Carla E., The Islamic State and U.S. Policy, Congressional Research Service, 09.02.2016, pp.24-25, disponibil la https://fas.org/sgp/crs/mideast/R43612.pdf, accesat la data de 12.05.2016.
Browning, Noah, Saudi Arabia Announces 34-State Islamic Military Alliance against Terrorism, Reuters, 15.12.2015, disponibil la http://www.reuters.com/article/us-saudi-security-idUSKBN0TX2PG20151215, accesat la data de 09.05.2016.
Carp, Mihai, Ritual și Legitimitate Monarhică în Evul Mediu. Cazul Francez, 2002, disponibil la http://institutulxenopol.tripod.com/xenopoliana/pagini/8.htm, accesat la data de 07.05.2016.
Dalrymple, William, The ISIS Demand for a Caliphate is About Power, not Religion, The Guardian, 13.07.2014, disponibil la http://www.theguardian.com/commentisfree/2014/jul/13/isis-caliphate-abu-bakr-al-baghdadi-jihadi-islam, accesat la data de 06.05.2016.
Gerges, Fawaz A., ISIS and the Third Wave of Jihadism, decembrie 2014, disponibil la http://currenthistory.com/Gerges_Current_History.pdf, accesat la data de 06.05.2016.
Hoffman, Adam, Hoffman, Rachel, ISIS and the Implementation of Islamic Rule, Tony Blair Faith Fundation, disponibil la http://tonyblairfaithfoundation.org/religion-geopolitics/commentaries/opinion/isis-and-implementation-islamic-rule, accesat la data de 07.05.2016.
Ibrahim, Ayman S., 4 Ways ISIS Roots Its Actions in Religion, Charisma News, 18.11.2015, disponibil la http://www.charismanews.com/opinion/53314-4-ways-isis-roots-its-actions-in-religion, accesat la data de 06.05.2016.
International Crisis Group, Exploiting Disorder. Al-Qaeda and the Islamic State, 14.03.2016, disponibil la https://crisisgroup.atavist.com/exploiting-disorder#block-661578, accesat la data de 08.05.2016.
Jones, Serene, Don’t Blame Islam for the Paris Terrorist Attacks, Time, 18.11.2015, disponibil la http://time.com/4117190/paris-attacks-religion/, accesat la data de 06.05.2015.
Kearney, Greg, ISIS and Islam: A Conflict of Visions, Fordham Political Review, disponibil la http://fordhampoliticalreview.org/isis-and-islam-a-conflict-of-visions/, accesat la data de 06.05.2016.
Laub, Zachary, Masters, Jonathan, The Islamic State, Concil on Foreign Relations, 22.03.2016, disponibil la http://www.cfr.org/iraq/islamic-state/p14811, accesat la data de 07.05.2016.
Lt. Col.dr. Ganea, Jan-Florin, Opinii privind Conceptul Forței de Răspuns a NATO, iunie 2014, disponibil la http://www.spodas.ro/revista/index.php/revista/article/viewFile/11/11, accesat la data de 10.05.2016.
Lundin, Lars-Erik, 20 Jan. 2015: The European Union’s Response to the Terrorist Attacks in Paris: Combining Targeted and Comprehensive Approaches, disponibil la http://www.sipri.org/media/expert-comments/lundin-january-2015, accesat la data de 11.05.2016.
Pecht, Manjana, Jan. 16: International Responses to ISIS (and why they are failing), disponibil la http://www.sipri.org/media/newsletter/essay/jan-16-international-responses-to-isis, accesat la data de 11.05.2016.
Sanger, David E., U.S. Cyberattacks Target ISIS in a New Line of Combat, The New York Times, 24.04.2016, disponibil la http://www.nytimes.com/2016/04/25/us/politics/us-directs-cyberweapons-at-isis-for-first-time.html?_r=0, accesat la data de 12.03.2016.
Smith, Dan, Pecht, Manjana, From War on Terror to War on ISIS, 18.12.2015, disponibil la http://www.sipri.org/media/blogs/writepeace/war-on-isis, accesat la data de 11.05.2016.
The Economist, Erdogan’s Dangerous Gambit, 01.08.2015, disponibil la http://www.economist.com/news/leaders/21660123-bombing-kurds-well-islamic-state-turkey-adding-chaos-middle, accesat la data de 12.10.2016.
Watts, Clint, A Wounded Islamic State Is a Dangerous Islamic State, Foreign Policy, 23.03.2016, disponibil la http://foreignpolicy.com/2016/03/23/a-wounded-islamic-state-is-a-dangerous-islamic-state-brussels-attacks/?wp_login_redirect=0, accesat la data de 07.05.2016.
Watts, Clint, The Islamic State in Europe: Terrorists Without Borders, Counterterrorism With All Borders, 29.03.2016, disponibil la http://warontherocks.com/2016/03/the-islamic-state-in-europe-terrorists-without-borders-counterterrorists-with-all-borders/, accesat la data de 12.05.2016.
Wood, Graeme, What ISIS Really Wants, The Atlantic, martie 2015, disponibil la http://www.theatlantic.com/magazine/archive/2015/03/what-isis-really-wants/384980/, accesat la data de 06.05.2016.
Site-uri Internet
www.consilium.europa.eu
www.nato.int
www.state.gov
www.un.org
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Statul Islamic (isis) Cea Mai Periculosa Grupare A Momentului (ID: 119993)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.